Studiu Privind Relatiile de Prietenie la Tineri

Studiu privind relațiile de prietenie la tineri

CUPRINS

REZUMAT

INTRODUCERE

CAPITOLUL 1. CADRUL TEORETIC

1.1. Nevoia de afiliere și teorii ale atracției interpersonale

1.2. Conceptele de similaritate, reciprocitate și efectul de familiaritate

1.3. Caracteristicile relațiilor de prietenie. Stabilitatea și calitatea prieteniei

1.4.Influența stadiilor de dezvoltarea umană asupra prieteniei

1.5. Relația de prietenie și aspecte ale personalității (stimă de sine, anxietate, fericire, autonomie personală, gen

1.6. Cercetări care vizează relațiile de prietenie

CAPITOLUL 2. OBIECTIVELE ȘI METODOLOGIA CERCETĂRII

2.1. Scopul și obiectivele cercetării

2.2. Ipotezele cercetării

2.3. Variabilele cercetării

2.4. Participanți

2.5. Instrumente

2.6. Procedura de recoltare a datelor și designul cercetării

CAPITOLUL 3. REZULTATELE CERCETĂRII

3.1. Analiza datelor aferente statisticii descriptive

3.2. Analiza datelor aferente statisticii inferențiale

3.3 Interpretarea psihologică a rezultatelor

CAPITOLUL 4. CONCLUZII ȘI APRECIERI FINALE

REFERINȚE BIBLIOGRAFICE

ANEXE

1.Scala Rosenberg

2. Inventarul Beck de anxietate

3. Chestionarul Oxford de evaluare a fericirii

4. Chestionarul de Evaluare a Autonomiei Personale

5.CV ACADEMIC

6.ADEVERINȚĂ PENTRU APROBAREA UTILIZĂRII CHESTIONARULUI AP

REZUMAT

Reprezentând un concept căruia îi este atribuită o importanță considerabilă în cadrul literaturii de specialitate din ultimii ani, prietenia, înțeleasă ca un proces de interacțiune pozitivă inițiat de indivizi din dorința de a-și satisface o serie de nevoi psihologice, a constituit tema centrală a studiului actual. Obiectivele acestei lucrări vizează evidențierea nivelului tendințelor anxioase în cadrul relațiilor de prietenie în funcție de durata acestora, identificarea asocierii dintre nivelul stimei de sine și perioada de menținere a contactului (relație de lungă durată și relație de scurtă durată), examinarea corelației dintre nivelul de fericire și gradul de autonomie personală manifestate în cadrul legăturii de prietenie. În ceea ce privește categoria de subiecți care a participat la cercetare, s-a urmărit apartenența acestora la perioada tinereții cuprinsă între 20 și 35 de ani, deoarece această vârstă este caracterizată de menținerea unor relații de prietenie stabile și initime. Loturile selectate pentru testarea ipotezelor sunt formate din 45 de subiecți implicați într-o relație de lungă durată și 31 de tineri care se află într-o relație de scurtă durată.

În vederea analizei variației nivelurilor variabilelor precum stima de sine, tendințele anxioase, fericirea și autonomia personală în funcție de durata legăturilor de prietenie, participanții au fost evaluați pe baza unor chestionare. Astfel, nivelul stimei de sine a fost identificat prin intermediu Scalei Rosenberg, gradul de manifestare al tendințelor anxioase a fost exprimat cu ajutorul Inventarul Beck de Anxietate, iar nivelul fericirii a fost determinat în urma completării Chestionarul Oxford de evaluare a fericirii. Variabila reprezentată de către gradul de autonomie personală a fost evaluată prin intermediul Chestionarul de Evaluare a Autonomiei Personale.

Analiza statistică a relevat o serie de rezultate care au confirmat testarea ipotezelor. Așadar, valoarea lui t = -9,45, asociată cu probabilitatea p = 0,0005 și indicele de mărime al efectului în valoare de ω2 = 0,83 indică o diferență semnificativă între nivelul tendințelor anxioase și durata relației de prietenie în cadrul căreia sunt implicați subiecții. În cazul testării celei de-a doua ipoteze valoarea lui r = 0,53 asociată cu probabilitatea p = 0,0005 permite validarea unei asocierii pozitive între nivelul stimei de sine și durata relației de amiciție. De asemenea, corelația pozitivă dintre nivelul fericirii și gradul de autonomie personală este confirmată prin valoarea r = 0,56 asociată cu probabilitatea p = 0,0005, în condițiile în care p<0,05.

Prin urmare, rezultatele indică faptul că relațiile de prietenie și durata acestora au o influență majoră asupra unor aspecte ale personalității umane ce țin de latura afectivă, cognitivă și comportamentală. Necesitatea indivizilor de a iniția și menține contacte sociale caracterizate de intimitate, încredere, reciprocitate, cu persoane agreabile, îi determină să stabilească relații de prietenie pe termen lung.

Termeni cheie: prietenie, relație de lungă durată, relație de scurtă durată, stima de sine, tendințe anxioase, fericire, autonomie personală

ABSTRACT

Representing a concept to which a higher degree of importance is attributed within the specific literature in the last years Friendship (understood as a process of positive interaction, initiated by individuals in the desire to satisfy a series of psychological needs) has constituted he central theme of the present study.

The objectives of this scientific paper are intended on emphasizing the level of anxiety tendencies within the frame of friendship relationships depending on their duration, identifying the association between the level of self-esteem and the length of maintaining the contact (long term relationship and short term relationship), examening the interaction between the level of happiness and the degree of self autonomy expressed within the bond. As far as the category of subjects involved in the research, I pursued the Youth period, the age between 20 and 35 years because this age is characterized by keeping stable and close friendship. The selected batch of subjects, involved in testing the ipothesis is formed by 45 subjects, involved in long term relationships and 31 young subjects, involved in short term relationships.

As for the purpose of the Analisys of the variation of the level of instability and of self-esteem,the anxiety tendencies, the happiness and the personal autonomy depending on the duration of the friendship bonds, the participants were evaluated on the basis of written questionnaires. The level of self-esteem was identified through the Rosenberg Scale,the degree of expression of the anxiety tendencies was determined with the help of Beck Inventory for Anxiety and the level of happiness was determined following the completion of the Oxford Questionnaire. The variable represented by the degree of personal autonomy was evaluated through the Personal Autonomy Evaluation Questionnnaire.

The Statistic Analysis revealed a series of results which confirmed ipotheses testing. The value of t=9,45, associated with the probability p=0,0005 and the index of size effect of the value w=0,83 indicated a significant difference between the level of anxiety tendencies and the duration of the friendship relationships in which the subjects are involved. In the case of testing the second ipothesis the value of r=0,53 associated with the probability p=0,0005 allows the validation of a positive association between the level of self-esteem and the duration of the friendship.Also the positive interaction between the level of happiness and the degree of personal autonomy is confirmed by the value of r=0,56 associated with the probability p= 0,0005, considering that p<0,05.

Therefore,the results indicate the fact that friendship relationships and their duration have a major influence on the aspects of human Personality, considering the soft side, the cognitive side and the behavioural side. Individuals need to initiate and maintain social contacts, characterized by intimacy, trust, reciprocity.

Key terms: Friendship, long term relationship, short term relationship, self-esteem, anxiety tendencies, happiness, personal autonomy.

INTRODUCERE

Preocuparea literaturii de specialitate pentru nevoia individului de afiliere a deschis calea către numeroase studii cu privire la relațiile interumane ce influențează dezvoltarea armonioasă a personalității umane. Una dintre relațiile care au o însemnătate deosebită la vârsta tinereții, perioadă în care individul își câștigă treptat independența față de familie, este reprezentată de către prietenie. În cadrul acestor relații cu un caracter voluntar, întemeiate pe baza alegerilor personale și a împărtășirii unor valori comune, are loc un proces de comparare necesar dezvoltării aptitudinilor sociale și obținerii unei stări de bine. Conceptul de prietenie are ca fundament nevoia membrilor de a efectua activități comune, de a avea aceleași preocupări și pasiuni, de a împărtăși emoțiile pozitive sau negative și de a beneficia de sprijin moral.

Complexitatea fenomenului reprezentat de către relațiile de prietenie a motivat alegerea subiectului pentru cercetarea actuală, prietenia fiind o sursă de dezvoltare și perfecționare a individului în contextul interacțiunii sociale. Oamenii de știință din domeniul psihologiei au reformulat această dezvoltare în termenii beneficiilor obținuți de către membrii implicați în relații de prietenie precum sporirea aptitudinilor sociale, dobândirea unor trăiri emoționale bazate pe compasiune, afecțiune, intimitate, empatie și oferirea unui sprijin moral. Astfel, motivația centrală care a determinat alegerea temei de cercetare a constat în valorificarea aspectelor pe care legăturile de amiciție le valorifică și le îmbunătățesc în vederea dezvoltării unei personalități puternice și stabile emoțional.

Lucrarea de față a avut în vedere analiza relațiilor de prietenie din perspectiva fenomenelor care duc la formarea acesteia, caracteristicilor și influenței exercitate de către stadiile de dezvoltare umană, cât și identificarea asocierii dintre durata legăturilor de amiciție și diverse aspecte ale personalității individului. Așadar, obiectivele studiului au vizat identificarea nivelului tendințelor anxioase în funcție de durata prieteniei (relație de lungă durată sau manifestată pe o perioadă scurtă de timp), reliefarea asocierii dintre nivelul stimei de sine și durata relației, examinarea corelației dintre variabilele dependente: nivelul fericirii și gradul de autonomie personală manifestat în cadrul parteneriatului.

Procesul de trecere de la cunoașterea unei persoane la stabilirea unei legături mai apropiate de prietenie stă sub semnul influenței unui fond motivațional ce este axat pe satisfacerea necesității de a avea control asupra cadrului social, dar și a nevoii de a interacționa cu ceilalți indivizi din grup. La baza inițierii și consolidării prieteniilor stau factori precum proximitatea, afinitatea, factori ce cresc sentimentul de securitate și încurajează interacțiunea dintre indivizi. Cei care stabilesc relații de prietenie se supun unui schimb de păreri, aprecieri, dezvăluirii unor trăiri afective și a unor idei personale care asigură cadrul necesar dezvoltării unui nivel ridicat de intimitate între parteneri. Atunci când aceste tip de comportament este apreciat și încurajat printr-un răspuns similar oferit de către prieten, relația se dezvoltă armonios și devine stabilă în timp (Smith, & Mackie, 2007).

În cadrul literaturii de specialitate s-au conturat numeroase definiții ale conceptului de prietenie, una dintre acestea surprinzând natura psihologică și socială a relației stabilite între membrii, relație inițiată din dorința comună a acestora fundamentată pe sentimente de simpatie, apreciere și confort. Apariția acestor tipuri de contacte interumane se conturează în cadrul unui mediu afectiv caracterizat prin trăiri pozitive precum entuziasm, afecțiune, prețuire, care determină autenticitatea legăturilor dintre indivizii asemănători la nivel social și psihologic (Iluț, 2009). De asemenea, se pot remarca o serie de roluri pe care prietenia le deține și care îi asigură individului cadrul de manifestare a unor stări emoționale diverse, un context de revelare și oportunitatea de a avea un model pentru viitoarele situații în care trebuie să interacționeze cu o altă persoană. Conceptul de prietenie poate fi abordat în funcție de stadiul de dezvoltare al fiecărui partener, genul acestora și nivelul de evoluție cognitivă (Pereira, 2012).

Motivația alegerii tineri aceste tip de comportament este apreciat și încurajat printr-un răspuns similar oferit de către prieten, relația se dezvoltă armonios și devine stabilă în timp (Smith, & Mackie, 2007).

În cadrul literaturii de specialitate s-au conturat numeroase definiții ale conceptului de prietenie, una dintre acestea surprinzând natura psihologică și socială a relației stabilite între membrii, relație inițiată din dorința comună a acestora fundamentată pe sentimente de simpatie, apreciere și confort. Apariția acestor tipuri de contacte interumane se conturează în cadrul unui mediu afectiv caracterizat prin trăiri pozitive precum entuziasm, afecțiune, prețuire, care determină autenticitatea legăturilor dintre indivizii asemănători la nivel social și psihologic (Iluț, 2009). De asemenea, se pot remarca o serie de roluri pe care prietenia le deține și care îi asigură individului cadrul de manifestare a unor stări emoționale diverse, un context de revelare și oportunitatea de a avea un model pentru viitoarele situații în care trebuie să interacționeze cu o altă persoană. Conceptul de prietenie poate fi abordat în funcție de stadiul de dezvoltare al fiecărui partener, genul acestora și nivelul de evoluție cognitivă (Pereira, 2012).

Motivația alegerii tinerilor ca subiecți pentru testarea ipotezelor ce vizează corelația dintre durata relației de prietenie și anumite aspecte ale personalități indivizilor a pornit de la necesitatea acestei categorii de a avea relații interumane stabile, intime, apropiate. Dezvoltarea unui nivel ridicat de intimitate este asigurată de către eforturile fiecărei persoane din cadrul grupului de amici să ofere informații cu un caracter persoanal, să răspundă nevoii de ajutorare a celuilalt și să adopte o atitudine respectuoasă, agreabilă, deschisă. Tinerii sunt motivați să inițieze și să mențină comunicare cu un alt membru al societății de către beneficiile dobândite în urma acestui proces. Așadar, aceștia se supun unui fenomen de comparare cu persoane similare sub aspectul vârstei, desfășoară activități agreabile alături de persoane plăcute, primesc atenție și suport afectiv atunci când se confruntă cu dificultăți ce ar putea produce un dezechilibru al stării de bine (Papalia, Olds, & Feldmen, 2010).

Apariția și dezvoltarea relațiilor de prietenie a fost explicată prin intermediul teoriei integrării sociale formulată de către oamenii de știință Altman și Taylor (1973). Astfel, se afirma faptul că nivelul comunicării dintre parteneri diferă de la o etapă la alta a legăturii, inițial sunt relatate informații superficiale, însă acestea capată un caracter intim și profun o dată cu trecerea timpului. Starea de confort creată în cadrul relației de prietenie, încrederea în cealaltă persoană facilitează o comunicare deschisă și lipsită de prejudecăți. Prin urmare, se poate remarca o corelație pozitivă între gradul de revelare a membrilor și evoluția nivelului de intimitate care asigură dezvoltarea prieteniei într-un mediu liniștit, benefic dobândirii unei stări de bine (Crisp, & Turner, 2007).

În ceea ce privește calitatea relației de prietenie, manifestată în studiul actual prin durata menținerii contactului, se poate identifica o serie de modele teoretice care îndreaptă accentul către trăsăturile pozitive și negative ale indivizilor. Frecvența cea mai mare a utilizării o semnalează modelul elaborat de către Bukowski și Hoza (1989), model ce valorifică patru trăsături de natură pozitivă ale prieteniei precum confortul, agrearea, sprijinul oferit și apropierea. Agrearea se referă la simpatizarea persoanei de către celălalt membru al grupului, confortul evidențiază încrederea existentă între parteneri, sprijinul indică disponibilitatea către satisfacerea nevoilor celuilalt și susținerea în momentele dificile, iar apropierea face referire la gradul de intimitate al relației. De asemenea, cei doi cercetători evidențiază importanța auto-dezvăluirii și transferului de sentimente care pun bazele intimității și consolidează legătura (Akin, & Akin, 2015).

Prin urmare, demersul de cercetare propus se structurează pe baza unei teme intens abordate în studiile recente din domeniului psihologiei și constituie o sursă de informații ce contribuie la analiza și dezvoltarea conceptului de prietenie. Abordată din perspectiva duratei și a corelației dintre aceasta și stima de sine, tendințele anxioase, fericirea și autonomia personală, relația de prietenie devine un subiect de interes care captează atenția cercetătorilor din dimeniu.

CAPITOLUL 1. CADRUL TEORETIC

1.1 Nevoia de afiliere și teorii ale atracției interpersonale

Având în vedere faptul că relațiile de prietenie au un rol foarte important în viața de zi cu zi a fiecărei persoane, acestea au fost considerate drept o formă esențială a interacțiunilor sociale. Reprezentând o direcție majoră care influențează dezvoltarea individului, prietenia are un rol major în fiecare perioadă a dezvoltării umane. De exemplu, în copilărie acest tip de relație îi protejează pe cei mici de agresiunile și manifestările răutăcioase ale colegilor. Amicii se sprijină unii pe alții atunci când întâmpină dificultăți și împărtășesc diverse domenii de viață, astfel încât acest parteneriat oferă o serie de beneficii, cum ar fi îndeplinirea nevoilor socio-emoționale și cultivarea unor sentimente de intimitate, afecțiune, și companie (Akin, & Akin, 2015).

Una dintre abordările care au vizat studiul relațiilor de amiciție a avut ca debut ipoteza omului de știință William James (1980) care consideră că fiecare persoană manifestă dorința de a interacționa cu ceilalți, de a primi afecțiune și de a fi plăcut, toate aceste necesități putând fi incluse în motivația de afiliere a fiecărui individ. O altă definire a conceptului de prietenie surprinsă în dicționarul Webster prezintă trăsături precum cele de respect și afecțiune care se manifestă în relația cu o persoană față de care nu există grade de rudenie sau sentimente de iubire. La aceste caracteristici se pot adăuga și numeroasele afirmații realizate de studenții chestionați în cadrul unei cercetări care surprinde necesitatea respectării principiului egalității dintre membrii, încrederea, suportul moral și afectiv, aprecierea, sinceritatea, capacitatea de a se destăinui și manifestarea unor interese și idei comune. Spre deosebire de interacțiunea cu persoanele din cadrul familiei, contactele dintre amici au o latură voluntară bine dezvoltată întrucât există o mare libertate în procesul de selecție și menținere a acestora (Kenrick, Neuberg, & Cialdini, 2005).

Cercetătorii din domeniul psihosociologiei au elaborat o serie de teorii prin intermediul cărora poate să fie explicată tendința persoanelor de a se angaja în relații de prietenie, în care își pot manifesta nevoia de afiliere. Astfel, primul model teoretic vizează obținerea unei stări de bine care îl motivează pe individ să mențină contactul cu persoanele ce îi oferă trăiri emoționale pozitive, în timp ce evită interacțiunea cu cei care nu îi sunt pe plac și pe care îi asociază cu experiența unor sentimente negative. O altă paradigmă surprinde latura economică a relației în cadrul căreia fiecare partener urmărește obținerea unor recompense stabilindu-se un echilibru între beneficii și consumul de energie investit în consolidarea legăturii. Cea de-a treia teorie aduce în prim-plan motivațiile sociale specifice care prezintă abordarea unor atitudini diferite în funcție de situațiile cu care se confruntă membrii relației. Așadar, unele evenimente impun exprimarea unor sentimente pozitive de apropiere și simpatie, iar altele atrag dorința persoanei de a beneficia de un spațiu personal amplu, de a fi solitar (Kenrick, Neuberg, & Cialdini, 2005).

Ȋn ceea ce privește atracția interpersonalǎ, aceasta are un substrat motivațional intrinsec care se bazeazǎ pe nevoia oamenilor de a-și destǎinui trǎirile emoționale cu alte persoane. Afilierea care se regăsește în cadrul relațiilor de prietenie îndeplinește o serie de scopuri precum scăderea nivelului de nesiguranță atunci când este inițiat contactul cu un alt individ, existența unui interes remarcat din ambele părți, evoluția gradului de empatie prin intermediul exprimării sentimentelor trăite în diverse situații și admirația reciprocă. Disponibilitatea inițierii unui contact, a unei legături dintre persoane variază în funcție de afectele acestora, de receptivitatea afectivă care însoțește partenerul în acel context, dar este ghidată de empatie pentru a ajunge la o relație pozitivă în cadrul căreia cei doi amici descoperă elementele comune. După parcurgerea acestei etape de inițiere și descoperire a punctelor comune, partenerii crează o rețea de comunicare care asigură baza unei relații stabile în cadrul căreia fiecare își cunoaște rolul și oferă un transfer în plan emoțional și informațional (Cosnier, 2007).

Din perspectiva omului de știință Hartz, la baza atracției interpersonale se găsește o serie de caracteristici precum frumusețea, nivelul de inteligență, încrederea, bunătatea și altruismul care determină inițierea contactelor sociale cu persoanele percepute ca fiind atractive. Interesul acordat diferențelor individuale în ceea ce privește stabilirea relațiilor de prietenie cu anumite persoane și respingerea altora a determinat elaborarea a cinci teorii explicative. Autorii acestora, Krueger și Caspi (1993), au afirmat că una dintre teorii surprinde similaritatea dintre membrii grupului de prieteni, oamenii fiind atrași de cei care seamănă la nivel de atitudini și la nivelul personalității, iar o altă teorie explică repulsia manifestată față de persoanele distincte, care nu prezintă puncte de interes comun.

De asemenea, cercetările celor doi oameni de știință au relevat o altă concepție conform căreia există o tendință de alegere a prietenului în funcție de calitățile ideale pe care celălalt speră să le decopere. O ultimă teorie argumentează faptul că există și un optim al diferențelor care poate determina interacțiunea dintre membrii unui grup de prieteni și poate crește nivelul de atractivitate (Maltby, Day, & Macaskill, 2007).

1.2. Conceptele de similaritate, reciprocitate și efectul de familiaritate

În triada teoriilor care lămuresc principiul atracției dintre membrii unui grup de prieteni se remarcă importanța similitudinii de la nivel psihologic care determină apropierea și stabilitatea relației. Susținerea și împărtășirea unor aspecte esențiale ale vieții precum valorile, manifestările comportamentale și părerile crează sentimentul de securitate socială și cognitivă. Având la dispoziție informații despre celălalt partener, se poate anticipa natura pozitivă sau negativă a interacțiunilor (Mitrofan, 2001).

Conform teoriei clasice a comparării sociale elaborate de către Festinger, persoanele au tendința de a se evalua în comparație cu cei care sunt similari, decât cu cei care au interese și păreri diferite de ale lor. Din această perspectivă rezultă influența hotărâtoare a similarității în dezvoltarea gradului de atractivitate dintre indivizii care se implică în relații de prietenie (Kenrick, Neuberg, & Cialdini, 2005). În strânsă legătură cu nevoia de a fi similar cu partenerul se află și dorința de complementaritate care asigură selecția persoanei cu care va fi inițiată relația de prietenie. Astfel, studiul lui A. Kerckoff (1997) aduce în prim-plan valoarea similarității principiilor și comportamentelor care asigură în prima etapă dezvoltarea legăturii de amiciție, după care complementaritatea necesităților urcă pe scara importanței.

Reprezentând un alt concept care fundamentează și stabilizează contactele interumane, reciprocitatea include o varietate de comportamente, dezvăluirea unor idei personale, a unor trăiri emoționale puternice dar și a folosirii unor bunuri în comun. Importanța acestui factor este remarcată încă de la începutul formării legăturii dintre parteneri deoarece indivizii sunt tentați să inițieze comunicarea cu o altă persoană atunci când aceasta transmite semnale pozitive, de apreciere (Iluț, 2009).

Una dintre condițiile precursoare inițierii contactelor dintre prieteni este determinată de proximitate, simpla apropiere fizică dintre indivizi crescând probabilitatea ca aceștia să devină apropiați. O cercetare care a pus în evidență importanța vecinătății în apariția amicițiilor a fost realizată de către oamenii de știință Festinger, Schachter și Back (1950) într-un mediu în care coabita un număr mare de studenți. Pe parcursul a câtorva luni s-a remarcat creșterea considerabilă a relațiilor de prietenie între studenții care locuiau în aceeași clădire, între cei care stăteau pe același palier, demonstrându-se ipoteza conform căreia apropierea fizică este un factor esențial în inițierea contactelor interumane. Desfășurarea unor activități comune crează oportunitatea de a obține mai multe informații despre asemănările și deosebirile de la nivel comportamental, atitudinal cu cealalată persoană (Hewstone, & Stroebe, 2001).

Procesul de analiză a legăturilor de prietenie este continuat cu prezentarea efectului de familiaritate care poate sta la baza apariției contactelor dintre indivizi. Astfel, manifestarea normală în cazul unei confruntări cu un eveniment sau cu o persoană străină este de evitare, precauție și stare de neliniște. În schimb interacțiunea repetată cu același tip de stimul mărește posibilitatea ca persoana să îl perceapă drept familiar și să îl aprecieze pozitiv. Cercetătorul R. Zajonc în colaborare cu alți oameni de știință, a realizat un experiment care să ateste importanța efectului de familiaritate pentru apariția sentimentelor plăcute față de o persoană, sentimente care asigură baza relațiilor de prietenie. Așadar, subiecților li s-au prezentat un număr de 25 de poze în care apăreau diverse persoane, frecvența apariției fiind diferită (unele erau prezentate o singură dată, în timp ce altele apăreau de mai multe ori). Sarcina acestora a fost aceea de a comunica în ce măsură au simpatizat fiecare poză și gradul de apreciere pozitivă a persoanelor care apăreau în imagini.

Rezultatele au demonstrat faptul că fecvența ridicată a vizualizării fotografiilor a determinat o apreciere pozitivă mai mare, persoanele din acele imagini fiind considerate mai plăcute decât cele care au fost prezentate o singură dată. O altă cercetare elaborată de către Moreland și Beach (1992) a reconfirmat impactul expunerii repetate asupra creșterii nivelului de atractivitate în cadrul relațiilor sociale. Aceștia au urmărit modul în care studenții de la o facultate de psihologie evaluează gardul de atractivitate a patru colege care au frecventat în mod diferit cursurile. Așadar, prima nu a fost niciodată prezentă la curs, cea de-a doua a fost văzută de cinci ori, o altă studentă a participat de zece ori, iar ultima fată a fost văzută la cincisprezece cursuri. Având în vedere faptul că cele patru tinere nu au dezvoltat nici un fel de interacțiune cu ceilalți colegi, efectul de familiaritate este foarte bine susținut prin tendința subiecților chestionați de a lega atractivitatea de participarea frecventă la orele de curs. Trăind în preajma celuilalt partener, intensificarea legăturii cu acesta creează posibilitatea de a observa asemănările de natură morală, trăsăturile de personalitate comune dar și deosebirile valorice (Iluț, 2009).

Omul de știință Zajonc (1968) a prezentat teoria conform căreia cei care au caracteristica de a fi familiari au puterea de a îndrepta balanța către latura pozitivă atunci când au loc interacțiunile dintre membrii grupului social. Pentru a întări cele afirmate studiul realizat de către Mita, Deiner și Knight (1977) a avut ca scop testarea ipotezei ce surprinde tendința de asociere a indivizilor pe baza trăsăturilor familiare. Astfel, subiecții au fost rugați să se prezinte în diade de prieteni, iar cercetătorii au realizat fotografii ale chipurilor acestora, modificând una dintre imagini pentru a fi percepută în oglină. Următoarea etapă a constat în expunerea pozelor pentru ca fiecare participant să poată avea ocazia de a indica imaginea cu nivelul cel mai mare al atractivității. Datele obținute au arătat că cea mai mare parte a persoanelor care făceau parte din lotul cercetării au ales poza răsturnată, explicația fiind aceea că ei sunt obișnuiți cu percepția imaginii din oglinda (Mitrofan, 2001).

Pe lângă fenomenul familiarității, la baza inițierii contactelor de amiciție stau alte două concepte precum similaritatea și reciprocitatea, a căror prezență a fost susținută de studii de specialitate din domeniul psihologiei. Extrem de importante pentru stabilitatea relațiilor de prietenie sunt asemănările dintre indivizi la nivelul conceptelor, normelor morale, comportamentelor și însușirilor de personalitate. Impactul acestei similarități asupra gradului de atractivitate a fost demonstrat științific prin experimentul realizat de către D. Byrne care a utilizat metoda ce a presupus existența unui alt individ fantomatic. Cerința acestui studiu a constat în oferirea unor răspunsuri la întrebările unui chestionar ce viza atitudinile subiecților în diverse situații.

Următoarea etapă a presupus acțiunea de citire a răspunsurilor pe care o altă persoană le-a oferit, răspunsuri care de fapt au fost elaborate de către cercetător pentru a fi cât mai similare cu cele ale subiectului. În urma acestui experiment a fost testată ipoteza conform căreia există o corelație directă între nivelul de atractivitate și asemănările atitudinale ale subiecților. Liniștea dată de către echilibrul dintre parteneri la nivelul principiilor de viață, a normelor, comportamentelor și intereselor reprezintă un factor esențial care determină evitarea dezacordului cognitiv din cadrul relației. Atunci când se manifestă o anumită atractivitate pentru celălalt disonanța de natură cognitivă se diminuează prin intermediul unei restructurări a ideiilor personale pentru a fi asemănătoare cu ale prietenului, încercarea de a reduce opiniile discordante, ajungerea la un numitor comun sau prin evitarea discuțiilor contradictorii (Iluț, 2009).

În ceea ce privește similaritatea s-a demonstrat că persoanele aflate în diade de prietenie prezintă numeroase aspecte asemănătoare precum etnie, vârstă, caracteristici ale personalității, spre deosebire de cei care nu erau angajați în astfel de relații (Hewstone, & Stroebe, 2001).

1.3. Caracteristicile relațiilor de prietenie. Stabilitatea și calitatea prieteniei

Fenomenul de trecere de la cunoașterea unei persoane la legarea unei relații mai strânse de prietenie este influențat de un fond motivațional bazat pe satisfacerea a două nevoi: controlul asupra cadrului social și interacțiunea cu ceilalți membrii ai comunității. Între partenerii implicați în relație se produce un transfer de aprecieri, dezvăluirea unor sentimente și idei personale care concură la dezvoltarea gradului de intimitate dintre aceștia. Dezvăluirea unor sentimente și idei personale însoțită de apariția și creșterea nivelului de apreciere și încurajare, asigură o bună dezvoltare a relației de prietenie (Smith, & Mackie, 2007).

Definită printr-o serie de numeroase contacte de natură pozitivă inițiate între indivizi, relația de prietenie are ca fundament nevoia partenerilor de a realiza împreună diverse activități fără a fi constrânși în orice formă. Se pot remarca un număr de trei elemente care formează nucleul amiciției, elemente care vizează natura comportamentului adoptat în prezența partenerului, modul în care decurg activitățile atunci când celălalt este absent și preocupările relevante în acest context. Astfel, este necesară o analiză elaborată asupra nevoii fiecăruia de a fi în apropierea celuilalt, trăirile emoționale și manifestările comportamentale care însoțesc lipsa prietenului, dar și comunicare ce are loc în cadrul relației (Avram, 2009).

Una dintre definițiile prieteniei are în vedere natura psihologică și socială a relației existente între parteneri, relație care a fost inițiată în urma unei decizii comune bazate pe sentimente de simpatie, apreciere și siguranță. Legăturile de amiciție se formează în jurul unui sfere de trăiri pozitive precum fericire, pasiune, simpatie, apreciere care asigură autenticitatea contactelor dintre parteneri asemănători pe plan social și psihologic (Iluț, 2009). Un mediator principal în determinarea apariției afecțiunii față de un alt membru al societății este reprezentat de către modul și intensitatea cu care acesta face afirmații pozitive despre individul în cauză. Toate aceste mesaje de apreciere ajung la receptor și devin un impuls pentru inițierea contactelor, fiind mult mai avantajoasă relaționarea cu cei care emit aprecieri pozitive decât cu cei care au păreri negative privind atitudinile, ideile și modul de manifestare în societate ale acestuia. Yzerbyt și colaboratorii săi au afirmat că părerile negative despre o persoană au o valoare afectivă mult mai mare decât cele pozitive deoarece aprecierile și simpatiile par firești (Wosinska, 2005).

În contextul legăturilor diadice, relația de prietenie a reprezent o temă importantă care a trezit interesul oamenilor de știință ce au realizat numeroase modalități de evaluare și prezentare a acesteia. Optând pentru o metodă inductivă, a fost elaborat un inventar prin intermediul căruia se putea realiza o descriere a amiciției. Prin urmare, acesta a reușit să obțină o serie de informații esențiale despre natura relației de prietenie cu ajutorul unui interviu format dintr-o serie de fraze descriptive. Un mediator principal în realizarea acestei proceduri a fost reprezentat de către exemplul asociat fiecărui răspuns, cercetătorul luând în considerare diversitatea percepțiilor asupra conceptului de prietenie și dorind ca prin intermediul modelului să poată obține ideiile reprezentative ale grupului.

O abordare antitetică surprinde metoda deductivă prezentată de către K. Davies și M. Todd (1985) care are la bază analiza unui caz specific pentru identificarea trăsăturilor esențiale ale legăturii de amiciției. Așadar, studiul exemplului aduce în prim-plan caracteristici precum fericirea, aprecierea și egalitatea partenerilor, necesitatea de a împărtășii din trăirile și experiențele personale, sprijinul, suportul emoțional, loialitate și capacitatea de a înțelege punctele de vedere ale partenerului (Mitrofan, 2001).

Ȋn literatura de specialitate studiul relațiilor de prietenie a evidențiat existența unor factori care stau la baza apariției și consolidării legăturii dintre două persoane, factori precum proximitatea (situația în care se produce apropierea) și afinitatea (preferința pentru un anumit individ). Considerat un element cu o contribuție majoră în dezvoltarea relațiilor apropiate, proximitatea ajută la creșterea nivelului de familiaritate prin repetitivitatea întâlnirilor. Așadar, vecinătatea fizică asigură scăderea trăirilor determinate de frică, concomitent cu ascensiunea sentimentului de securitate care determină stabilitatea relațiilor de amiciție (Cosnier, 2007).

De asemenea, literatura de specialitate prezintă o serie de roluri pe care prietenia le asigură, roluri care aduc beneficii partenerilor implicați în relație precum evoluția aptitudinilor sociale care pot ajuta în stabilizarea legăturilor (colaborare, reciprocitate), creează oportunitatea de a trăii diverse stări emoționale (fericire, tristețe). O altă funcție importantă este cea de asigurare a unui context în cadrul căruia fiecare persoană poate descoperii mai multe informații despre ea și despre cei cu care interacționează, iar cea de-a patra funcție surprinde ideea conform căreia relațiile de prietenie pot fi luate drept model pentru viitoarele contacte (Pereira, 2012).

În contextul elaborării unei analize despre beneficiilor pe care le obține fiecare membru al colectivului de prieteni, se remarcă ajutorul de natură morală, materială, psihologică și obținerea reușitei pe plan socioprofesional. Așadar, prietenul are abilitatea de a observa cu ușurință situațiile problematice cu care se confruntă celălalt partener și își manifestă dorința de a-i oferi un sprijin în vederea depășirii dificultăților. Cu toate că, stabilitatea relațiilor de prietenie se bazează pe regula reciprocității, nu poate fi omis nici principiul proporționalității care asigură o atmosferă liniștită și sentimente pozitive. Conform acestei teorii, în cadrul legăturilor de amiciție sprijinul oferit poate fi recompensat într-o perioadă nedeterminată și sub diferite forme care nu s-au regăsit în varianta inițială.

De o importanță majoră este și ajutorul psihologic dobândit în relațiile umane deoarece împărtășirea sentimentelor cu o altă persoană reprezintă o cale de eliberare și îndepărtare a stresului. Studiile au arătat că descărcarea emoțională a avut efecte benefice, recuperatorii asupra bolnavilor cu probleme ale stomacului, care sufereau de dureri acute de cap și care au avut un atac de cord. Având în vedere faptul că partenerul este capabil să asculte și să înțeleagă greutățile prin care celălalt trece, se poate afirma faptul că loialitatea și validitatea cresc la nivelul relației dintre priteni. Cadrul protector și cald asigurat de către membrii grupului de prieteni determină flexibilitatea cu care fiecare dintre aceștia poate face confesiuni și poate beneficia de ajutor pentru a dezvolta un sentiment de satisfcație față de propriul stil de viață. Un alt aspect influențat în sens pozitiv de către apariția legăturilor de prietenie este cel al afirmării pe plan social și profesional care îi permite individului să obțină sprijinul necesar ascensiunii sale. S-a demonstrat faptul că numărul redus sau lipsa interacțiunilor cu ceilalți determină scăderea nivelului de satisfacție al vieții, ducând la deteriorarea calității traiului (Wosinska, 2005).

Teoria integrării sociale elaborate de către Altman și Taylor (1973) s-a axat pe explicarea modului în care sunt inițiate și dezvoltate relațiile de prietenie, pe rolul confesiunilor în mențierea contactului dintre parteneri. Dacă la începutul relației de amiciție persoanele realizează un schimb de informații la un nivel superficial, o dată cu trecerea timpului și cu sentimentul de confort trăit în cadrul interacțiunii dintre partenerii, comunicarea ajunge la un stadiu mult mai intim. Există o corelație pozitivă între gradul de dezvăluire a membrilor și creșterea nivelului de intimitate manifestat în procesul de comunicare care anticipează dezvoltarea relației într-o atmosferă liniștită și benefică pentru persoanele implicate. De asemenea, se remarcă diferențe de la un individ la altul în ceea ce privește ușurința cu care sunt capabili să facă destăinuiri personale. Așadar, unii parteneri ajung treptat la un nivel ridicat al confidențelor, în timp ce alții sunt deschiși să ofere informații private de la prima interacțiune (Crisp, & Turner, 2007).

O dată cu creșterea interacțiunii dintre membrii grupului de prieteni se dezvoltă și o similaritate în diferite aspecte ale vieții precum satisfacerea unor nevoi similare, luarea unor decizii asemănătoare, desfășurarea unor activități comune și preluarea unor manifestări comportamentale. Dezvoltarea similarității valorilor corelată cu sporirea atracției interpersonale a fost surprinsă în cadrul unei cercetări realizate de către Lea și Duck, care au urmărit această corelație în funcție de trei etape ale relaționării exprimate în luni. Prima etapă a surprins perioada 1-2 luni, cel de-al doilea interval a fost cuprins între 4 – 6 luni, iar ultima etapă a fost de la 12+. Rezultatele studiului au surprins o creștere a gradului de similaritate concomitentă cu aprofundarea relației și cu trecerea timpului ce le permitea partenerilor să se cunoască mai bine (Lea, & Duck, 1982).

Atunci când se face referire la o relație de prietenie de lungă durată se pune în evidență una dintre funcțiile principale ale acesteia, sprijinul de care fiecare partener beneficiază și care întărește ideea de apreciere. De exemplu, copiii au nevoie de astfel de relații deoarece îi ajută să obțină o confirmare a importanței lor pe lângă cea provenită de la familie. Interacțiunea cu cei de aceeași vârstă este favorabilă întrucât asigură un schimb de informații raportat la nevoile lor, feedback pentru comportamentul adoptat în societate (Pereira, 2012). Atunci când este abordată problematica nivelului de stabilitate al relațiilor se apreciază că vârsta este o variabilă cu un impact considerabil, determinând consolidarea legăturii dintre prieteni pe parcursul înaintării pe axa vieții, de la copilărie către maturitate (Iluț, 2009).

În ceea ce privește calitatea relațiilor amicale este cunoscut faptul că interacțiunile dintre parteneri au o pondere majoritară atunci când este determinat nivelul calității prieteniei, spre deosebire de numărul mare de amici pe care îi poate avea o persoană și care nu aduce un aport considerabil la îmbunătățirea sa. Calitate prietenie a fost, în general, folosită pentru a descrie natura prieteniei și calitatea interacțiunilor dintre oameni, fiind caracterizată printr-un nivel ridicat de trăsături pozitive precum prezența unui comportament pro-social, a loialității și intimității. Pe de altă parte aceasta vizează un nivel scăzut al caracteristicilor negative, cum ar fi conflictele și rivalitate. Mai mult, a fost făcute studii care au demonstrat faptul că un grad crescut al calității parteneriatului creează diverse avantaje psihologice care asigură dezvoltarea armonioasă a persoanelor, cum ar fi prezența unui nivel scăzut de sentimente de singurătate și izolare socială și lipsa unor simptome psihopatologice. Persoanele cu prietenii de calitate superioară sunt, de asemenea, mai competent, mai bine ajustate și posedă un grad mai mare de stimă de sine.

Există unele modele teoretice care surprind calitate relației de prietenie sub aspectul unor caracteristici pozitive și negative pe care le dețin partenerii. Modelul cel mai adoptat este cel elaborat de către Bukowski si Hoza (1989) și care cuprinde patru caracteristici pozitive ale prieteniei precum acceptare, siguranță, ajutor și apropierea. În ceea ce privește latura negativă, au fost evidențiate trăsături precum manifestările conflictuale. Acceptarea presupune o integrare socială eficientă a copiilor și relații satisfăcătoare cu ceilalți colegi. O persoană acceptată de către membrii grupului social este definită ca fiind, în general, simpatizată de un grup de colegi. Siguranța demonstrează încrederea pe care partenerii o au unul față de celălalt, iar ajutorul indică asistența oferită și îndrumarea în ceea ce privește resursele materiale și suporturi emoționale. Și nu în ultimul apropiere a fost considerat de către Bukowski și Hoza unul dintre elementele fundamentale ale prietenie care pune bazele intimității auto-dezvăluirii și schimbului de sentimente.

Cercetările privind relațiile amicale au demonstrat în mod constant că prieteniile de înaltă calitate sunt asociate în mod pozitiv cu satisfacerea nevoilor, satisfacția vieții, respectarea angajamentelor, capacitatea de a face față factorii de stres și negativ cu apariția unui comportament antisocial. Mai mult decât atât, alte studii au indicat corelațiile între calitate prieteniei și indicatori ai adaptării socială, cum ar fi calitatea vieții școlare, o mai mare implicare în activitățile școlare, acceptare socială mai mare, precum și nivelurile scăzute de anxietate socială. Importanța calității prietenie cu privire la ajustarea psihologică și socială a fost subliniat de numeroși teoreticieni și cercetători. Prin urmare, au fost realizate numeroase studii în cadrul cărora vitalitate subiectivă și fericire subiectivă au fost două dintre variabilele care au influențat calitatea prietenie.

Calitatea relației de amiciție reprezintă un mediator principal în determinarea nivelului de fericire a celor implicați în interacțiune. Conceptul de fericire subiectivă desemnează o balanță între trăirile pozitive și negative, fiind o stare psihologică de bine, bucurie și mulțumire. Aceasta are o structură duală formată atât dintr-un aspect afectiv, cât și cognitiv, primul fiind caracterizat prin prezența trăirilor pozitive și absența celor negative, iar cel de-al doilea face referire la satisfacția de viață. Persoanele care dețin un nivel crescut al fericirii subiective descriu evenimentele recente ca fiind plăcute, au gânduri pozitive despre ei înșiși, un nivel crescut al stimei de sine și atribuie reacții emoționale intense situațiilor pozitive. Studiile anterioare din cadrul literaturii de specialitate au constatat faptul că fericirea subiectivă este pozitiv asociată cu auto-percepția bunăstării, auto-evaluare pozitivă a tinerilor, sănătatea mintală, satisfacția de viață, prezența emoțiilor pozitive. Pe de altă parte, fericirea subiectivă a fost corelată negativ cu manifestarea simptomelor depresive și dependența de internet (Akin, & Akin, 2015).

1.4. Influența stadiilor de dezvoltare umană asupra prieteniei

Selecția prieteniilor se realizează în mod deliberat și reciproc, neavând la baza sa un cadrul social formal așa cum se întâmplă în cazul familiilor unde există numeroase modalități prin care nerespectarea angajamentelor pot fi sancționate. În cadrul relațiilor de amiciție este remarcat o înțelegere mutuală între parteneri cu privire la îndatoririle fiecăruia (Pahl, 2000).

Abordarea noțiunii de prietenie poate fi diferențiată în funcție de nivelul de dezvoltare al fiecărui membru al grupului, de vârsta și nivelul de creștere psihologică. Încă din primele zile ale vieții omul este implicat în numeroase contacte sociale care presupun antrenarea unor resurse ca timpul, creativitatea și emoțiile sale, relații în cadrul cărora interacționează cu adulți sau cu cei apropiați ca vârstă. În perioada copilăriei manifestarea relației de amiciție se evidențiază prin intermediul interacțiunilor repetate, apropiere fizică marcată prin actiunea de a se atinge, priviri și o comunicare facilă. În ceea ce privesc diferențele de limbaj atunci când individul vorbește despre prietenie se poate remarca o schimbare treptată determinată de maturizare. Toate acestea se datorează îmbunătățirii schimbului de informații și a abilității de a face distincție între ceilalți și ambianță.

Una dintre cercetările care a argumentat aceste modificări a fost realizată de către Peevers și Secord (1973) și a avut ca idee centrală valorificarea a patru elemente ce conturează capacitatea de descriere liberă. Astfel, a fost evidențiat volumul de informații oferit despre celălalt partenere, elemente pozitive și negative ale descrierii, trăirile care însoțesc comunicarea și profunzime. Pe baza acestor dimensiuni au fost obținute o serie de rezultate care au evidențiat tendința școlarilor și a celor aflați la vârsta adolescenței de a realiza descrierea amicilor cu ajutorul unor cuvinte care ajută la evidențierea diferențelor dintre ei. De asemenea, copiii aflați la vârste mai înaintate au arătat o manifestare emoțională mai mare în comparație cu ceilalți mai mici ca vârstă. În cadrul problematicii dezvoltării relațiilor de amiciție încă de la vârstele mici s-au realizat numeroase studii, unul dintre acestea vizând observarea a opt grupuri formate din diade de copii de gen feminin și masculin care aveau aproximativ un an. Aspectele importante ale experimentului au presupus lipsa unor contacte anterioare ale copiilor, existența în familie a unui frate mai mare și planificarea unor momente de joacă care se desfășurau în casele copiilor. S-a remarcat o evoluție a manifestărilor comportamentale de apropiere, de suport și atingere a șapte copii în urma interacțiunilor repetate (Mitrofan, 2001).

Din punctul de vedere al etapei de dezvoltare la care se află persoana, de vârsta sa apar diferențe în cadrul relațiile interpersonale, nevoia de socializare se schimbă ,apropiere și modul de manifetsare se modifică. De exemplu, în perioada copilăriei, ceea ce caracterizează apropierea este dată de dorința copilului de a-și oferi obiectele de joacă, de a-și desfășura activitățile cu cei de vârsta sa și de a evita disconfortul creat de socializarea cu persoanele necunoscute. Având o structură bine delimitată a rețelei sociale cu ajutorul cărei departajează persoanele cu care interacționează în categoria amicilor sau necunoscuților, a indivizilor maturi sau a celor care sunt de vârste apropiate, copii reușesc să dobândească numeroase abilități sociale. Sistemul de referință pe baza căruia se consolidează trăiri afective pozitive, în cadrul acestei etape de dezvoltare, este reprezentat de similaritatea dintre propria persoană și ceilalți, dar și de activitățile ludice comune.

Rolul amiciției capătă o importanță majoră în perioada adolescenței când are loc identificarea cu partenerul și necesitatea de a sta în preajma acestuia. De asemenea, prietenia poate fi o zonă de scăpare a individului atunci când se confruntă apar probleme în interacțiunea cu persoanele adulte din viața sa (Avram, 2009). Perioadă a vieții ce se remarcă printr-un nivel crescut al rezonanței afective, adolescența implică trăirea intensă a fiecărui eveniment și determină o evoluție la nivel emoțional. Astfel, are loc maturizarea afectivă a individului prin creșterea gradului cantitativ și calitativ al interacțiunilor interumane, prin manifestarea unor sentimente de prețuire, simpatie, desconsiderație. La nivelul relațiilor de prietenie apar modificări în ceea ce privește stabilitatea legăturii deoarece individul acordă o atenție deosebită alegerii celuilalt partener și are în vedere o serie de valori comune (Golu, 2010).

Având în vedere faptul că oamenii se îndreaptă mereu către viețuirea în grup, către interacțiunea cu ceilalți semeni, se poate afirma că există o necesitate de afiliere care provine din tendința ereditară către atașament ce asigură o funcție socială și biologică. Un exemplu elocvent este oferit de relațiile de atașament dezvoltate de copii față de cei care îi îngrijesc, relații care asigură un fond de siguranță dar și unul de supraviețuire prin intermediul informațiilor pe care le obține despre ambianța din jurul său. Faptul că familia îi satisface nevoile bilogice, sociale și psihologice îl determină pe copil să dezvolte și să mențină o legătură puternică, evitând disconfortul creat de persistența necesităților sale. O dată cu evoluția psihică a individului atașamentul care furnizează baza unor relații de amiciție stabile capătă trăsături definitorii, în special conștientizarea contactelor, capacitatea de a decide asupra unor aspecte ce țin de interacțiunea cu celălalt partener și reciprocitate. Conform cercetărilor realizate de către C.Hill există un fundament motivațional care întreține tendința de comunicare și atașament față de ceilați membrii ai societății. Așadar, tinerii și persoanele ajunse la vârsta maturității intră în relații de prietenie pentru a-și satisface necesitatea de a se confrunta cu parteneri de aceeași vârstă, de a-și desfășura activitățile într-un mediu benefic alături de persoane agreabile, de a beneficia de sprijin afectiv atunci când întâmpină evenimente dificile cu impact negativ asupra stării de bine și pentru nevoia de a primi atenție din partea celorlalți. În acest context, nevoia oamenilor de realizare a unor contacte apropiate devine o condiție esențială și intensă pentru inițierea și susținerea relațiilor de prietenie (Iluț, 2009).

Necesitatea de iniția contacte stabile, sigure, intime reprezintă una dintre principalele elemente motivaționale ale manifestărilor comportamentale în perioada tinereții. Nivelul crescut al intimității este menținut prin eforturile fiecărui membru al grupului de prieteni de a destăinui informații personale despre sine, prin răspunsul prompt la necesitățile celuilalt, agreare și atitudine respectuoasă. În perioada adultă relațiile de amiciție sunt axate pe sfera profesională și parentaj fiind caracterizate de trăsături antitetice precum apropiere, suport emoțional versus neînțelegeri, stabilitate versus instabilitate. Una dintre premizele care facilitează menținerea contactelor cu prietenii este statutul marital deoarece adulții lipsiți de obligațiile unei căsnicii au nevoie de grupul de prieteni pentru a-și satisface necesitățile de natură socială. Așadar, menținerea interacțiunilor cu ceilalți au un rol esențial în manifestarea unei stări pozitive care determină creșterea nivelului de stimă de sine (Papalia, Olds, & Feldmen, 2010).

Etapa de dezvoltare specifică tinereții transformă relația de prietenie la un nivel superior determinat de implicarea intensă a individului în cadrul societății, de creșterea gradului de identificare socială. Apare o oscilație între necesitatea de intimitatea și separarea de ceilați, între nevoia de a fi în contact cu celelate persoane și scăderea interacțiunilor sociale. Ȋn acest contex al relației de prietenie, apar modificări ale valorilor morale care consolidează statutul prin intermediul sacrificiilor și prin acțiunea de cedare reciprocă atunci când situația devine tensionată. Reacția de respingere a tânărului apare atunci când partenerul nu exprimă aceleași valori, în timp ce apropierea este favorizată de aspectele care îi trezesc interesul acestuia pentru a iniția contactul (Avram, 2009).

Unul dintre avantajele oferite de relaționarea din cadrul colectivului de prieteni este acela de a se putea confrunta cu persoane apropiate de vârstă care dețin interese și valori comune dar diferite de ceilalți indivizi cu care interacționează în mediul educațional sau în cadrul familiei. Ceea ce îl impulsionează pe tânăr să stabilească legături de amiciție este reprezentat de necesitatea acestuia de a-și soluționa o serie de situații problematice dar și de nevoia de recunoaștere socială. O dată cu înaintarea în vârstă relația de prietenie îl ajută pe individ să se identifice cu cei de aceeași vârstă, să obțină libertate și apreciere din partea membrilor colectivului. Influența indusă de grup poate crește gradual în funcție de implicarea afectivă a părinților care îi poate corecta și ghida comportamentul individului pentru ca funcția de socializare a legăturilor de prietenie să aibă un efect benefic. Din studiile realizate în domeniu se poate observa o corelație pozitivă între răspunderea socială asumată de tineri și tendința lor către dezvoltarea unor comportamente benefice relaționării cu ceilalți, grija manifestată față de parteneri și încrederea în sine (Rădulescu, 1994).

O dată cu înaintarea în vârstă, persoanele adulte duc relațiile de prietenie la un nivel superior. Astfel, contactele la această vârstă prezintă trei elemente însemnate care evidențiază manifestările comportamentale abordate în prezența partenerului, desfășurarea activităților în mod diferent atunci când celălalt nu este prezent și o îndeletnicire comună a grupului. Conform concepției lui Erick Erickson, la tineri se intensifică identitatea socială și de implicare care se remarcă în activitățile de natură socială, se inițiază și amplifică emoțiile unor experiențe noi precum întemeierea unei familii. Întreaga sa existență gravitează în jurul dezvoltării intimității, separării sau nevoia de a se apropia de alte persoane. Așadar, este învățat rolul de partener în cadrul căruia fiecare individ deprinde capacitatea de a realiza sacrificii și concesii (Mitrofan, 2001).

1.5. Relația de prietenie și aspecte ale personalității (stimă de sine, anxietate, fericire, autonomie personală, gen)

Reprezentând un subiect de interes general în domeniul psihologiei, stima de sine a fost intens studiată din perspectiva înțelesului său, a originii și implicațiilor pe care le are asupra personalității umane. Așadar, o serie de teorii au evidențiat posibilitatea de a o defini din perspectiva atitudinii manifestate de persoană față de ea însăși. În contextul manifestărilor atitudinale, stima de sine este corelată cu diverse credințe personale care aparțin sinelui văsut ca un întreg sau unor caracteristici particulare. De asemenea, aceasta este asociată cu trăiri personale care depind de imaginea globală a sinelui sau de anumite atribute, cele asociate sinelui fiind de cele mai multe ori pozitive și rareori îndreptate către latura negativă (Hogg, & Cooper, 2007).

Pe măsură ce legăturile de amiciție se consolidează se poate observa rolul lor esențial în dezvoltarea nivelului stimei de sine, fapt pus în valoare și prin intermediul unui studiu longitudinal realizat în anul 1998. În urma acestei cercetări datele au marcat un nivel ridicat al respectului de sine în cazul adulților care la vârsta de 11 ani aveau relații strânse de prietenie, dar și un potențial redus de apariție a tulburării depresive (Pereira, 2012). În timpul adolescenței, prietenia joacă un rol important în viața fiecăruia. Oamenii de știință Hartup și Stevens (1997) au afirmat că prietenii sunt resurse cognitive și afective care încurajează dezvoltarea unui nivel ridicat al stimei de sine și sentimentului de bunăstare. O serie de studii empirice au arătat că prietenia influențează bunăstarea indivizilor și reglarea psihologică (Okada, 2012).

În literatura de specialitate concepția lui Mielu Zlate (1997) și Ion Mânzat (2000) despre imaginea de sine evidențiază importanța acesteia pentru organizarea vieții psihice a persoanei. Rolul său fundamental este de a desemna un sistem de selecție a valorilor și obiectivelor pe baza reprezentărilor asupra propriilor deprinderi și manifestărilor comportamentale (Nuțu, 2003).

Definitorie pentru conceptul de stimă de sine este trăsătura ce desemnează stabilitatea acesteia. După ce s-a stabilit și consolidat conceptul de sine procesul de schimbare a lui este relativ dificil deoarece oamenii resping informațiile care sunt în dezacord cu punctul lor de vedere. De asemenea, reacțiile celorlalți au un impact mai mic asupra individului atunci când conceptul de sine este înrădăcinat, iar feedbackul negativ este evitat, respins. Stabilitatea stimei de sine are o influență nu numai asupra modului de gândire a persoanei, ci și asupra procesului de percepție a informațiilor din mediul social. Un exemplu ce poate fi amintit pentru a susține argumentele prezentate anterior este cel care surprind capacitatea unei persoane de a-i percepe pe ceilalți și de a filtra informațiile importante pentru sine. Influența prețuirii de sine se extinde și asupra noțiunilor pe care fiecare persoană le memorează deoarece procesarea informațiilor este deformată de judecata personală. Astfel, ceea ce este esențial pentru individ devine mult mai ușor de reactualizat (Smith, & Mackie, 2007).

Conceptul ce poartă denumirea de stimă de sine exercită o influență asupra personalității fiecărui individ pe mai multe planuri precum cel emoțional, comportamental și cognitiv. Astfel, acesta utilizează fondul afectiv al persoanei cu scopul de a îndrepta balanța către starea de pace interioară sau neliniște sufletească, iar pe plan comportamental nivelul stimei de sine duce la apariția unor fenomene de spontaneitate, naturalețe sau rigiditate. În ceea ce privește nivelul cognitiv se remarcă implicarea sa asupra modului în care persoana reușește să își lărgească orizontul privind în ansamblu toate aspectele vieții, evitând focalizarea asupra lucrurile negative.

Analiza noțiunii de stimă de sine relevă caracteristică esențială ale acesteia de a se contura și dezvolta în cadrul personalității umane în mod natural, fiecare individ având posibilitatea de a-și exprima o opinie legată de propria persoană. Argumentele care susțin această idee pornesc de la concepția conform căreia stima de sine este strâns legată de conștiința de sine și de condiția de ființă socială. Prin urmare, aceasta este influențată de capacitatea fiecărei persoane de a emite judecăți despre propriile manifestări comportamentale, emoții și gânduri în urma unui proces de analiză și observare care are ca scop modificarea, ajustarea și îmbunătățirea aspectelor negative. Având aceleași obiective, relația dintre stima de sine și caracteristica de ființă socială a omului relevă influența pe care o are grupul asupra individul. Așadar, conviețuirea cu ceilalți membrii ai societății determină un proces de analiză a necesităților și intențiilor acestora la sfârșitul căruia fiecare individ își poate da seama dacă este apreciat sau respins. Importanța stimei de sine rezultă din independența psihologică pe care aceasta o oferă persoanei, fiind un indicator care determină selecția informațiilor benefice pe care fiecare le-a obținut în trecutprin intermediul educației. Lipsa unui nivel optima al stimei de sine provoacă un grad mare de conformism care duce la un fond prielnic influențelor de natură socială (André, 2009).

Noțiunea de sine se dobândește de-a lungul dezvoltării personalității individului așa cum sunt reprezentările ce vizează ambianța din jurul său. Un prim pas efectuat pentru evoluția identității personale este făcut în cadrul familial, unde părinții au rolul de a influența formarea imaginii de sine a celui mic. Acesta este continuat de interacțiunea cu profesorii, persoanele de aceeași vârstă, prietenii și este benefic pentru construirea unei percepții pozitive asupra sinelui. Studiul elaborat de către Peled și Edleson (1995) a adus în plan central impactul unui climat securizant asupra consolidării stimei de sine a persoanei. Prin urmare, clădirea acesteia se realizează în același timp cu imaginea unei alte persoane, observându-se succesul și eșecul obținut după efectuarea unei evaluări pe baza unui sistem de valori. Stima de sine poate fi definită ca un proces de evaluare a fiecărei persoane cu propriile sale așteptări și cu ceilalți membri ai societății. Un mediator principal în determinarea nivelului și al gradului de stabilitate al stimei de sine este reprezentat de către o serie de cinci elemente. În cadrul acesteia se remarcă dobândirea unor competențe care să faciliteze obținerea succesului, caracteristicile personalității dar și cele fizice, persuasiunea, respectul și mecanismele de coping (Nuțu, 2003).

Nivelul global al stimei de sine diferă de la o persoană la alta în funcție de modalitatea sa de percepere a trăsăturilor pe care le deține și felul de evaluare ale acestora. În timp ce unele roluri sociale și calități ale personalității au o natură importantă în dezvoltarea stimei de sine, altele pot avea un impact negativ. De exemplu, un individ se poate considera un student conștiincios și un prieten bun dar se poate cataloga ca fiind un sportiv cu abilități slab dezvoltate și un angajat care nu insipră încredere. Astfel, percepția asupra trăsăturilor personale determină nivelul crescut sau scăzut al stimei de sine. În determinarea stadiului acestei variabile au un rol esențial experiența familială, feedbackul primit ca urmare a obținerii unei performanțe și pe baza comparării sociale. Luând în considerare primul rol s-a evidențiat faptul că relația dintre părinte și copil stă la baza evoluției stimei de sine, în acest sens fiind realizat și studiul cercetătorului Coopersmith pe un eșantion format din copii care studiau în clasa a V-a, respectiv a VI-a.

Rezultatele obținute au marcat existența a patru tipuri de comportament parental care ajută la creșterea nivelului stimei de sine precum manifestările comportamentale care presupun afecțiune, interes și implicare în activitățile copilului, stilul parental ferm care impune limite stricte, respectarea opiniilor copiilor și impunerea unor forme de disciplină bazate pe negarea unor privilegii, discutarea problemelor. Conform influenței comparării sociale asupra gradului de dezvoltare al stimei de sine este important să existe un proces de confruntare al trăsăturilor dezirabile cu persoanele admirate. De cele mai multe ori compararea se realizează cu persoanele aflate în același grup social precum familia, prietenii, profesorii, colegii de muncă (Delamater, & Myers, 2007).

Tendința ființei umane este de a-și concentra atenția asupra procesului de descoperire de sine prin compararea cu ceilalți fapt ce demonstrează importanța stimei de sine în cadrul personalității. Considerată o evaluarea subiectivă care poate surprinde aspecte pozitive și negative, stima de sine are caracteristica de a varia în timp depinzând de contextul în care se situează individul. Cu toate acestea studiile longitudinale au arătat că există o diferență în ceea ce privește stabilitatea stimei de sine în funcție de vârsta persoanei. Astfel, copii cu vârsta cuprinsă între șase și unsprezece ani au prezentat un nivel instabil al stimei de sine, iar tinerii de 20 de ani prezintă un grad ridicat al acesteia deoarece și-au dezvoltat un sens al sinelui și nu se lasă afectați de schimbările temporare din mediul lor (Crisp, & Turner, 2007).

În ceea ce privește nivelul stimei de sine se poate observa impactul acestuia aupra succesului obținut în diverse domenii, persoanele cu un stadiu crescut au capacitatea de a-și mobiliza resursele pentru a reuși în activitate, iar cele cu un nivel scăzut determină o percepție negativă asupra lor. Având în vedere impactul negativ al unui joase stime de sine atât asupra psihicului, cât și asupra fizicului, s-au încercat diverse modalități de augumenatare al nivelului stimei. Astfel, a fost evidențiată o serie de patru criterii esențiale în procesul de dezvoltare în sens pozitiv a percepției de sine. În cadrul acestora se evidențiază necesitatea de a descoperi cauzele care au determinat nivelul scăzut, sprijinul de natură pshio-afectivă și aprobarea celor din mediul social, creșterea motivației de a obține succes, modalități de coping pentru a depăși situațiile stresante. Astfel, toate aceste elemente influențează creșterea nivelului prețuirii de sine, însă dezvoltare lor depinde de fiecare eveniment cu care se confruntă individul (Iluț, 2001).

În cadrul studiilor care au urmărit problematica nivelului scăzut al stimei de sine au demonstat că persoanele nu se evaluau ca fiind lipsite de valoare, mai puțin competente, însă se comparau prin intermediul unor criterii neutre. Chiar dacă acest stadiu scăzut s-a identificat mai bine prin comparație un nivel crescut, se remarcă impactul să negativ asupra calității vieții deoarece persoanele sunt triste, pesimis, nu sunt disponibile să își asume riscuri, au un potențial scăzut să reușească în carieră și mai multe șanse să se confrunte cu probleme de natură financiară, educațională și psihică (Franzoi, 2006).

Nivelul crescut al conceptului de stimă de sine demonstrează starea de bine manifestată de către indivizii care au tendința de a se implica în procesul de comparare socială unde dovedesc abilități de utilizare a strategiilor care înclină balanța către trăsăturile pozitive sau negative. De asemenea, aceștia sunt capabili să îi neglijeze pe ceilalți doar pentru a-și satisface propriile nevoi și pentru a se pune în valoare și pot transmite informații exagerate despre calitățile, succesul lor. Prin urmare, persoanele care au un nivel dezvoltat al stimei de sine folosesc diverse strategii cognitive care au scopul de a asigura o amplificare a stării de bine și a imaginii pozitive pe care o au asupra personalității lor (Kenrick, Neuberg, & Cialdini, 2005).

Analizând literatura de specialitate se pot observa numeroase studii asupra stimei de sine care au urmărit modul în care persoanele se manifestă atunci când sunt supuse unei evaluări. Încă din copilărie fiecare individ este evaluat pe baza temelor, a testelor de la școală, iar procesul continuă și la vârsta adultă când primesc feedback asupra performanței obținute la locul de muncă. Corelată cu un nivel crescut al competitivității, stima de sine are un impact puternic asupra unor aspecte numeroase din viața de adult precum mediul familial, profesional, statutul social. Alte cercetări au avut ca scop evidențierea modului în care persoanele reacționează la eșec și critică în funcție de nivelul stimei de sine. În cadrul acestora subiecții au fost rugați să îndeplinească o sarcină cu un grad mare de dificultate, iar după efectuare ei primesc feedback negativ din partea cercetătorului. Participanții au fost informați că pot relua activitatea, scopul cercetării find acela de a observa modificările apărute în efortul implicat în rezolvare, performanța obținută și probabilitatea de a renunța în urma primirii feedbackului negativ. Astfel, s-a observat că nivelul scăzut al stimei de sine a determinat scăderea performanței și renunțarea la sarcină atunci când au fost întâmpinate dificultăți spre deosebire de persoanele cu stima de sine crescută care au fost motivate în urma primirii feedbackului reușind să își focalizeze energia în vederea finalizării activității (Randy, Larsen, & Buss, 2005).

Reprezentând o variabilă esențială ce este frecvent corelată cu existența relațiilor de prietenie, anxietatea apare în numeroase cercetări din domeniul psihologiei. Una dintre acestea surprinde influnța exercitată de către simptomele stării de anxietate asupra relațiilor de amiciție. Prieteniile la vârsta tinereții au un rol important în dezvoltarea fiecărei persoane, însă pot fi influențate de diverse simptome precum anxietatea sau depresia. Astfel, au fost urmărite corelațiile dintre cele două variabile și legătura de prietenie dintre parteneri.

Relațiile fiecărei persoane cu prietenii și colegii joacă un rol important în dezvoltarea abilităților sociale și a sentimentelor de competență personală, care sunt esențiale pentru funcționarea ca adult. Mai mult decât atât, relațiile colegiale par a fi esențiale pentru dezvoltarea sentimentului de identitate personală în rândul adolescenților și dezvoltarea independenței față de familiile lor. Prin urmare, factorii care inhibă sau împiedică funcționarea interpersonală a adolescenților reprezintă o zonă critică pentru investigații clinice și cele din domeniul psihologiei dezvoltării. În acest sens, anxietatea socială poate fi un aspect important de examinat în rândul adolescenților. Prieteniile apropiate reprezintă, de asemenea, un aspect important al funcționării interpersonale în rândul adolescenților. Prieteniile strânse cu colegii capătă o importanță tot mai mare în timpul adolescenței și determină dezvoltarea unor abilități cum ar fi compania, sprijinul emoțional, intimitatea, precum și un mijloc de a-și exprima emoțiile și de a rezolva conflictele. În acest sens, sentimente de anxietate socială, în special evitarea socială și suferința, ar putea duce la dezangajarea din interacțiuni inter-colegiale și interferează cu dezvoltarea unor legături strânse, de susținere (La Greca, Lopez, 1998).

În cadrul problematicii de stabilire a unei definiții specifice conceptului de anxietate se remarcă cea elaborată de către Izard (1972) care surprinde ideea conform căreia tendința anxioasă cuprinde emoții precum frică, furie, rușine, suferință, dar și un element pozitiv precum stimularea. Așadar, toți cercetătorii sunt de acord cu afirmația care aduce în prim plan implicarea fricii ca răspuns la o amenințare provenită din mediul înconjurător sau ca urmare a unei situații sociale, frică ce determină simptome caracteristice tendințelor anxioase. Ceea ce a observat cercetătorul Spielberger (1976) evidențiază faptul că anxietatea apare în urma considerării unui eveniment ca fiind periculos pe baza trăsăturilor stimulului care a provocat situația și experiența trecută a individului (TenHouten, 2007).

O altă definiție prezintă conceptul de tendinței de anxietate ca fiind un sentiment de teamă atunci când persoana se confruntă cu diverse evenimente stresante care amplifică starea de anxietate. Prin umare, identificarea simptomelor specifice anxietății presupun apariția unei serii de manifestări precum lipsa de odihnă, nervozitatea, privarea de somn, încordare musculară, dificultăți în menținerea atenției. Studiile din domeniu au demonstrat că indivizii ce prezintă tendințe de anxietate se confruntă cu un proces defectuos de prelucrare a informațiilor care prezintă concentrarea atenției pe efectele negative, generalizarea elementelor primejdioase, alarma falsă, intoleranța la incertitudine (Nuțu, 2003).

Este cunoscut faptul că persoanele diferă în ceea ce privește nivelul anixietății, acesta fiind influențat de către fondul genetic moștenit. Așadar, activitatea manifestată la nivelul sistemului nervos central determină producerea simptomelor specifice stării de anxietate precum bătăi rapide ale inimii, transpirație și stări de nervozitate. Cercetările realizate de către Raymod Cattel și colaboratorii săi au evidențiat importanța moștenirii genetice în producerea anxietății, însă nu afirmă că indivizii care au un fond genetic ce îi face predispuși către un nivel ridicat al anxietății sunt condamnați la trăirea acestei emoții. Un rol esențial în reducerea stării de tensiune îl au experiențele pe care copilului le-a trăit în familie și alte situații din viața sa, situații ce l-au învățat să dezvolte un comportament de evitare a anxietății (Clominger, 1998).

De asemenea, literatura de specialitate a delimitat un număr de trei forme ale anxietății care pot fi identificate la indivizi. Astfel, clasificarea evidențiază un tip natural, toxic și sacru al tendinței anxioase. Primul dintre acestea explică modul în care starea de bine a persoanei și procesul de conștientizare sunt perturbate în numeroase moduri, însă se pot deosebi două laturi ale tipului natural precum cel negativ, periculos și cel pozitiv. Axarea pe rezolvarea problemelor și atingerea obiectivelor valorifică potențialul pozitiv al anxietății naturale deoarece contribuie la dezvoltarea stimei de sine și încrederii. În ceea ce privește tipul toxic, manifestarea acestuia este condiționată de lipsa tratării formei anterioare de anxietate care duce la ascunderea problemelor nerezolvate din trecut, dar care se manifestă prin durere, tensiune, comportament social caracterizat de critică, dezaprobare, manipulare și manifestări compulsive precum fumatul și alte dependențe. Cea de-a treia formă de anxietate rezultă din conștientizarea faptului că existența umană este temporară, că viitoarele evenimente nu pot fi anticipate. Percepută ca o frică față de incapacitatea de a controla evenimentele viitoare, anxietatea poate fi învinsă prin dorința și încrederea în propriile forțe. Fiecare persoană poate controla manifestările specifice tendințelor anxioase prin transformarea gândirii centrate pe neîncrederea în forțele proprii într-un proces cognitiv orientat către intenția și încrederea în sine (TenHouten, 2007).

Reprezentând un subiect care a captat interesul cercetătorilor din domeniul psihologiei, anxietatea a fost asociată cu tresăririle sugarilor, conflictul intrapsihic, despărțirea copilului de părinții săi, condiționarea clasică și operantă, sensibilitatea emoțională și stimularea excesivă. O analiză detaliată a acestui concept relevă o structură multiplă în cadrul căreia se remarcă un număr de șase trăsături explicate de către cercetătorul Lewis (1980). Prin urmare, una dintre caracteristicile anxietății este reprezentată de către experiența emoțională exprimată prin sentimente distincte care sunt de natură negativă. Acestea sunt specifice unei temeri și pot fi reprezentate ca un sentiment de groază, frică, teroare, fiind un factor perturbator.

O altă caracteristică evidențiază orientarea anxietății către viitor, individul trăind cu impresia că se poate confrunta cu un eveniment negativ. De asemenea, persoana anxioasă nu prezintă un motiv real și rezonabil pentru a trăi un sentiment de teamă deoarece răspunsul emoțional este mult mai amplu decât stimulul care a determinat apariția ei, această trăsătură făcând distincția dintre anxietate și frică. Atunci când apare sentimentul de frică există și un obiect față de care persoana manifestă astfel de trăiri. Continuând șirul elementelor definitorii ale anxietății se poate menționa faptul că aceasta este însoțită de experimentarea unei stări de disconfort corporal precum senzație de presiune în piept, dificultăți ale respirației și lipsa forței în membrele inferioare. O ultimă caracteristică surprinsă este cea care evidențiază reacțiile sistemului nervos ce determină transpirație, bătăi rapide ale inimii, tremurat și manifestări comportamentale care sunt în mod normal controlate voluntar precum alergatul, țipatul sau defecația (Potkay, & Allen, 1986).

Privit din perspectiva psihanalizei, conceptul de anxietate poate fi explicat ca o împotrivire a Eului de a manifesta anumite tendințe instinctuale întrucât pot să apară sentimente de vinovăție, iar din punctul de vedere al cercetătorilor din domeniul învățării, anxietatea este o manifestare condiționată. Reprezentând un element specific existenței umane, anxietatea este detașată de concret și plasată în viitorul considerat neclar, încărcat de situații negative, imprevizibile (Rudică, 2012). O altă abordare a anxietății este dată de teoria cognitivistă elaborată de către Beck (1967) care relevă faptul că aceasta este rezultatul unui proces distorsionat al gândirii. Așadar, tulburarea activității de interpretare a informațiilor care generează un fond prielnic apariției anxietății și stabilizării sale are ca scop implementarea ideii confrom căreia individul nu are control asupra evenimentului. Persoanele cu tendințe anxioase au predominant gânduri de natură negativă deoarece consideră că se vor confrunta cu diverse situații primejdioase. Beck pune accentul pe importanța schemelor cognitive în apariția stărilor de anxietate și mai puțin pe nivelul emoțional, persoanele caracterizându-se ca fiind vulnerabile în fața unui posibil eveniment periculos. Prin intermediul punerii în aplicare a standardelor de evaluare ale primejdiei se produc niște răspunsuri emoționale și comportamentale care susțin starea de tensiune, anxietate (Holdevici, 2002).

Noțiunea de anxietate socială evidențiază o serie de emoții negative care apar în urma preocupării persoanei pentru evaluările care au loc la nivelul interacțiunilor cu membrii grupului social. Astfel, aceasta poate fi o manifestare emoțională atunci când apare situația de contact cu un alt individ sau chiar la gândul unei posibile interacțiuni, producând numeroase efecte negative asupra calității comunicării precum scăderea fluenței verbale, balbism, dezvăluirea redusă a informațiilor personale și evitarea contactului cu ceilalți. În mediul social, cei care trăiesc stări de anxietate au tendința de a asocia aceste trăiri cu manifestările comportamentale ale membrilor grupului și de a considera că ceilalți îi evaluează după niște standarde ridicate.

Pentru a aduce o validare științifică acestor afirmații cercetătorul Olson (1988) a realizat un studiu în cadrul căruia subiecții au fost rugați să citească un material, iar pe parcursul activității aceștia erau filmați. De asemenea, participanții ascultau în căști diferite sunete, unele care le induceau o stare de relaxare și altele care îi tensionau, devenind anxioși. S-a constatat faptul că persoanele cărora li s-a comunicat faptul că au ascultat sunete cu impact negativ asupra stării emoționale au avut manifestări specifice anxietății precum senzație de sufocare, iar ritmul vorbirii a fost unul mult mai alert în comparație cu persoanele care au ascultat mesaje de relaxare. Astfel, subiecții au corelat starea de anxietate cu sunetele ascultate și nu cu situația în care au fost puși, situație ce presupunea susținerea unui discurs (Crisp, & Turner, 2007).

În ceea ce privește fondul de vulnerabilitate al unui adult care prezintă tendințe anxioase se pot remarca numeroase elemente precum un grad crescut de nevrotism, persistența ideilor de confruntare cu un posibil pericol și proiectarea acestor gânduri cu impact negativ asupra unor evenimente din realitate. De asemenea, persoana anxioasă are o predispoziție către proiectarea ideilor rezultate dintr-un proces de introiecție asupra evenimentelor din prezentul și viitorul său, determinând un grad ridicat de vulnerabilitate față de dezvoltarea unor simptome specifice anxietății. În contextul vieții trăite de către adulți, toate aceste elemente sunt asociate cu posibilitatea de adaptare a persoanei la noile responsabilități ale stadiului în care se află și care îi pun în situația de a face față unor factori de stres. Așadar, problematica tendințelor anxioase este corelată cu potențialul de adaptare al individului, cu posibilitatea acestuia de a găsi modalități de a depăși evenimentele stresante și de a face față provocărilor (Nedelcea, 2012).

Reprezentând o direcție majoră în studiul din domeniul psihologiei, anxietatea apare de cele mai multe ori în intervalul cuprins între 19 și 35 de ani fără a exista un fond traumatic clar. Ceea ce s-a remarcat în legătură cu apariția simptomelor specifice anxietății este faptul că poate să debuteze după parcurgerea unei crize precum celei din adolescență sau cea profesională specifică vieții de adult. Deși pare neobișnuit, faptul că energia sa nu mai este centrată pe depășirea obstacolelor îl face pe individ mult mai vulnerabil în fața unor idei reprimate la nivelul inconștientului, idei ce au apărut în cadrul procesului de adaptare sau depășire a situațiilor de criză.

Conform lui Greenberg (1998) persoana readuce la nivelul inconștientului un bagaj emoțional care a însoțit o situație stresantă ce nu a fost rezolvată pentru a reuși să o duc la bun sfârșit (Nedelcea, 2012). Chiar dacă apare cu precădere în intervalul de vârstă cuprins între 19 și 35 de ani se observă și o formă de anxietate socială la copii și la vârsta adolescenței care prezintă numeroase simptome de natură comportamentală (eschivarea de a merge în mediul școlar, stare de vigilență, agitație motrică), subiectivă (frică, spaimă, teamă), cognitivă (scăderea capacității mnezice, obținerea unor rezultate mai slabe la școală) și fiziologică (aritmie cardiacă, reacții electodermale modificate). S-a observat faptul că situațiile de evaluare declanșează starea de anxietate a individului care se gândește la un posibil eșec și se concentrează asupra sinelui și nu mai este atent la modul în care realizează sarcina (Nuțu, 2003). Indivizii cu un nivel ridicat al anxietății au predispoziția către scăderea performanței atunci când sunt supuși unui feedback de natură negativă sau când sunt informați că le este evaluat nivelul de inteligență. Aceasta se manifestă în cazul exercițiilor dificile deoarece este posibil ca rezolvarea lor să ducă la eșec ceea ce crește nivelul de anxietate (Matthews, Deary, & Whiteman, 2005).

Prietenia joacă un rol important în viețile indivizilor și este un factor important asociat cu fericirea. Numeroase cercetări asupra relației dintre prietenie si fericire, au urmărit o corelare între diferiții indici ce țin de prietenie (existența unui prieten, numărul de prieteni, satisfacția din cadrul relației de prietenie, intimitatea și suportul din cadrul relației de prietenie, calitatea relației de prietenie, în ansamblu) și fericire. De asemenea important, conexiunea dintre prietenie și fericire a fost observată între vârste, grupuri etnice și culturale diferite prin diverse metode (Demir, & Davidson, 2012). Sporirea contactelor interumane, dezvoltarea unor relații de amiciție s-a dovedit a fi extrem de importantă pentru creșterea stării de bine a partenerilor. Astfel, prezența unor legături stabile determină un nivel ridicat al optimismului, în timp ce absența interacțiunilor umane duce la apariția sentimentului de neîncredere față de ceilalți (Iluț, 2009).

Au fost formulate mai multe aspecte teoretice care au evidențiat rolul esențial pe care îl are amiciția în creșterea și menținerea unui grad optim de fericire la nivel individual. Una dintre aceste teoreme susține faptul că stabilitatea și siguranța unei legături amicale reprezintă o nevoie fundamentală a fiecărei persoane, necesitate a cărei satisfacere determină la apariția unei stări de bine. O altă perspectivă științifică consemnează inplicațiile unei prietenii precum oferirea unui sprijin atunci când partenerul se confruntă cu diverse probleme, compania, timpul petrecut împreună, asupra creșterii sentimentului de fericire. Așadar, timpul petrecut alături de amici și angajarea în diverse activități plăcute alături de aceștia contribuie la bunăstarea individuală. Deși aceste teoreme scot în evidență importanța diferitelor experiențe ale relației de prietenie în creșterea nivelului de fericire, nu s-au descoperit procesele care stau la baza apariției acestui fenomen (Demir, et al., 2011).

Conceptul de fericirea reprezintă evaluarea cognitivă și afectivă a persoanei asupra propriei vieți și constă în mulțumirea globală pe care aceasta o manifestă atunci când se raportează la propria existență. Întregul proces evaluativ implică analiza sentimentelor pozitive și lipsa celor de natură negativă care pot altera starea de bine (Demir, & Davidson, 2012).

Teoretizare și evaluarea nivelului de fericire au fost realizate în cadrul unui larg domeniu și anume cel al bunăstării personale. Astfel, s-au remarcat două tipuri de cercetări, unul centrat pe obținerea plăcerii și fericirii, iar celălalt fiind axat pe dezvoltarea personală, acceptarea de sine și exercitarea unui control asupra mediului. O categorie de studii evidențiază caracteristica fericirii de a fi rezultatul evaluărilor de natură cognitivă și afectivă a propriei vieți, iar aceasta presupune un nivel ridicat al satisfacției de viață și prezența unor emoții pozitive, în detrimentul celor negative. Prin urmare, fericirea este resimțită de fiecare persoană prin intermediul unui fond afectiv pozitiv lipsit de trăiri de natură negativă (Demir, & Ozdemir, 2010). Din perspectiva sociologului Veenhoven, conceptul de fericire se poate defini prin intermediul gradului în care individul își poate evalua pozitiv sau negativ calitatea vieții pe care o trăiește. Această definiție relevă existența a două componente care ajută la dezvoltarea unei stări de bine, componente precum manifestările fizice ale trăirii sau nivelul plăceri pe care îl resimte individul și nivelul emoțional al acestuia (Buckland, 2009).

În cadrul literaturii de specialitate, studiile care vizează conceptul de fericire aduc în prim-plan cele două elemente componente ale sale: cea cognitivă și cea afectivă. Așadar, componenta de natură cognitivă centrează atenția către modul în care persoana este mulțumită de diverse aspecte din viața sa, în timp ce latura afectivă surprinde balanța dintre trăirile pozitive și cele negative (Demir, & Ozdemir, 2011).

Având în vedere faptul că psihologia tradițională a promovat ideea de funcționalitate versus disfuncționalitate a persoanelor, cercetătorul M. Seligman a încercat să atragă atenția către latura afectivă a personalității umane, punând accentul pe posibilitatea fiecărui individ de a trăi sentimente pozitive precum fericire, satisfacție, recunoștință. Așadar, psihologul Seligman a inițiat o serie de intervenții terapeutice cu rolul de a dezvolta trăiri cu efect pozitiv asupra personalității, trăiri care determină tipuri diferite de fericire. Unul dintre acestea este reprezentat de plăcerea ce însoțește senzațiile care produc emoții de fericire, cel de-al doilea vizează fluxul în care persoana este antrenată atunci când realizează o activitete de dificultate medie, iar cel de-al treilea surprinde semnificația vieții care implică utilizarea calităților persoanei (Weil, 2013).

Conform ideilor pormovate de către psihologia pozitivă fericirea este o emoție ce poate fi dezvoltată într-un proces ce guvernează viața intimă a fiecărei persoane, un exemplu în acest sens fiind evidențiat prin programul educațional de natură pozitivă elaborat de către Seligman. Astfel, identificarea defectelor și greșelilor elevilor a fost înlocuită cu aprecierea și valorificarea calităților și încrederii în forțele proprii. Pentru obținerea stării de fericire persoanele trebuie să transforme gândurile negative prin întreruperea rutinei care determină scăderea stărilor emoționale ce mențin individul în monotonia specifică fiecărei zile. Așadar, controlul cognitiv ajută la modificarea și menținerea unui nivel ridicat al fericirii (Binkley, 2011).

Una dintre definițiile date conceptului de fericire a surprins natura pozitivă a acestei emoții manifestată diferit de la o persoană la alta și care sugerează sentimente de bucurie, liniște și implicare în activități. Studiul fenomenului de fericire a fost abordat din perspectiva a trei tipuri de teorii, una dintre acestea fiind cea care viza obținerea satisfacției. Astfel, reducerea tensiunilor și satisfacerea nevoilor determină creșterea nivelului de fericire deoarece persoana reușește să își atingă obiectivele. Cea de-a doua teorie face referire la implicarea individului în activitate, focalizarea pe sarcinile zilnice ajută la creșterea sentimentului de fericire. O altă viziune asupra conceptului de fericire surprinde predispoziția personalității și fondul genetic care au demonstrat că un nivel crescut al extraversiei și nevrotismului este corelat cu trăsăturile fericirii (Malik, 2012).

În contextul unei investigări a predictorilor care facilitează apariția fericirii se remarcă faptul că aceștia diferă de la un stadiu de dezvoltare la altul. Astfel, la copii nu vom întâlni factori precum satisfacția resimțită la locul de muncă sau în cuplu, dorința de a fi părinte ce sunt specifice vârstei de adult. Unul dintre elementele care determină creșterea nivelului de fericire la copii este reprezentat de implicarea lor în diverse activități fizice care reduc nivelul de anxietate și simptomele depresiei. Astfel, activitatea fizică reprezintă un element prin care se manifestă extraversia copiilor ce contribuie la bunăstarea lor, la dezvoltarea nivelului de fericire.De asemenea, s-a evidențiat prin argumente stiințifice asocierea dintre starea de bine manifestată de către adulți și personalitate (Holder, & Klassen, 2010). În ceea ce privește relația fericirii cu trăsăturile de personalitate se poate observa o corelație negativă cu nevrotismul și pozitivă cu extraversia și deschiderea către noi experiențe. Astfel, nevrotismul ce semnifică o instabilitate emoțională care determină apariția anxietății și depresiei are un efect negativ asupra stării de bine a individului. Pe de altă parte, extraversia este asociată cu dorința de contact social, bucurie și determină o manifestare pozitivă a stării de bine (Vicente, et al., 2013).

Analizând cercetările din cadrul literaturii de specialitate care vizează conceptul de fericire se poate observa faptul că persoanele implicate în sarcini satisfăcătoare în cadrul cărora își pot stimula interesele și își pot utiliza apitudinile au un nivel stabil al fericirii. De asemenea, studiile au relevat o serie de corelații interesante între starea de bine și alte concepte precum stima de sine, optimisul, prietenia. Așadar, indivizii cu un grad crescut de fericire tind să prezinte un nivel crescut al stimei de sine, sunt angajați în relații de prietenie stabile, au locuri de muncă în acord cu interesele lor și nu prezintă tulburări ale somnului (Smith, 2004). Din perspectiva omului de știință Lyubomirsky (2001), trăirea stării de bine este influențată de experiența anterioară a individului și de comparațiile pe care acesta le realizează în urma interacțiunii cu ceilalți membrii ai societății. Alte direcții de cercetare au indicat ca predictori ai fericirii statutul socio-economic al persoanei, stima de sine și satisfacția de viață, iar în cazul adolescenților se remarcă satisfacerea nevoilor, lipsa grijilor, trăirea unor emoții pozitive și întreținerea contactelor sociale. De asemenea, conceptul de fericire reprezintă o stare mentală de satisfacție și mulțumire, echilibrul biologic al organismului, realizare, speranță și eliberarea emoțiilor negative.

Pentru creșterea nivelului de fericire resimțit de către individ este esențială implicarea acestuia în procesul evolutiv deoarece el este agentul care menține o perspectivă pozitivă asupra tuturor evenimentelor din viața sa și care deține calități precum abilitatea de a descoperii, capacitatea de a oferi și înțelepciune. S-a observat faptul că persoanele care manifestă un grad ridicat de fericire obțin rezultate mult mai bune în activitățile școlare decât cei cu un nivel scăzut al stării de bine și se oferă să îi ajute pe ceilalți în vederea rezolvării sarcinilor de lucru. Așadar, persoanele care sunt disponibile să ofere sprijin membrilor grupului social din cadrul căruia fac parte beneficiază de sprijinul social al celor cu care interacționează și au tendința de a folosi o modalitate de comunicare bazată pe cooperare pentru a menține relațiile sociale și starea de bine a întregii echipe (Parnika, & Swati, 2014).

Cercetările de specialitate au evidențiat faptul că legăturile de amiciție apropiate implică apariția unui anumit nivel crescut de dependență între membrii, ceea ce înseamnă că trăirile, comportamentul și ideile unui partener sunt influențate de către celălalt. La nivel cognitiv această interdependență se manifestă prin perceperea membrilor relației ca un ansamblu, fiecare ajutând la menținerea conexiunii și dezvoltarea intimității. Pe de altă parte, dependența exprimată prin comportamentul adoptat de parteneri face referire la schimbarea hotărârilor, activităților în funcție de părerea celuilalt. Pe baza cercetării realizate de către Ellen Berscheid, Mark Snyder și Allan Omoto s-a remarcat corelația dintre dependența comportamentală și stabilitate în timp a relației, astfel încât, persoanele care desfășurau activități comune și-au sudat legătura de amiciție. Un alt nivel la care se manifestă dependența este cel care vizează sfera afectivă ce ajută la construirea unei relații apropiate între parteneri. Fie că sunt sentimente pozitive sau negative, fiecare emoție are un impact asupra stării de bine a celor implicați în interacțiune (Smith, & Mackie, 2007).

Autonomia este definită ca posibilitatea descoperirii perspectivei celuilalt, fiind receptiv la acceptarea alternativelor manifestate de către celălalt partener și sprijinindu-l constant. În prietenia apropiată, asta înseamna că un prieten îi respectă punctul de vedere al celuilalt, îl încurajează pe partener să-și exprime preferințele și sentimentele prin luarea în seamă a gândurilor și ideilor acestuia. Potrivit teoriei și cercetării empirice, primind sprijin automon de la un apropiat în orice relație individul manifestă un grad mai mare de bunăstare psihică. Teoria sugerează că atunci când indivizii cred că autonomia lor este susținută într-o relație, ei sunt mult mai susceptibili de a afișa un nivel mai ridicat de motivare intrinsecă și resimt o mai mare bunăstarea psihologică (Demir, & Davidson, 2012).

Înțeles ca un ansamblu de elemente precum auto-determinare, libertate, independență, libertate de alegere și acțiune, termenul de autonomie face referire la principiul de auto-guvernare necesar fiecărui individ, dar care poate fi imposibil de atins atunci când suferă de o boală. De exemplu, afecțiunea Alzheimer afectează gradul de manifestare al autonomiei persoanelor care își mai păstrează abilitatea de a comunica preferințe precum cele de hrană sau activitate. Însă starea de bine a acestor indivizi este influențată de maniera în care cei din jur receptează mesajele și le satisfac nevoile. Așadar, nivelul de autonomie personală este minimal și nu poate fi dezvoltat datorită dificultăților impuse de către boală (Birren, et al., 1991).

Conceptul de autonomie este esențial pentru teoria auto-determinării (TAD). Într-adevăr, înțelegerea acțiunilor autonome, consecințele lor și căile de mijloc au fost întotdeauna o preocupare principală a teoriei (DECI & Ryan, 2008). Deloc surprinzător, auto-motivarea, satisfacerea nevoii de autonomie și sprijinul autonom împreună cu implicațiile lor pentru bunăstarea psihică au fost studiate intens în ultimele două decenii.

În contextul definirii conceptului de autonomie personală s-a evidențiat existența unor trăsături de personalitate precum stimă de sine crescută, conștiință de sine care au rolul de a-l ajuta pe individ să obțină această libertate. De asemenea, autonomia poate fi descrisă ca posibilitatea de a lua o decizie fără influență externă, puterea de a-și ghida viața după dorințele și valorile personale, utilizând toate informațiile acumulate de-a lungul timpului pe baza experienței. Luând în considerare definiția conceptului opus al autonomiei, și anume heteronomia care surprinde lipsa voinței și prezența constrângerilor percepute din exterior, se poate afirma că o persoană autonomă este capabilă să își stabilească scopurile și să demareze toate demersurile pentru a le atinge fără a fi influențată de cei din jur. Chiar dacă libertatea este pusă în relație cu detașarea de elementele din exterior, se poate observa și capacitatea individului autonom de a se auto-direcționa și de a fii independent față de influența factorilor interni.

Părerile de specialitate au vizat o abordare duală a noțiunii deoarece au corelat autonomia personală cu nivelul emoțional al individului și cu aptitudinile cognitive. Așadar, la nivel cognitiv conceptul de autonomie persoanală scoate în evidență capacitatea individului de a-și organiza viața, de a iniția și supraveghea propriile acțiuni care sunt influențate de valorile și necesitățile personale, evitând impactul unor factori externi de influență. La nivel emoțional, autonomia se remarcă prin prezența sentimentului de încredere în forțele persoanei de a lua anumite decizii și convingerea acesteia că poate finaliza acțiunile (Albu, 2007).

Cea mai mare parte a teoriilor care au vizat conceptul de autonomie personală au avut ca punct de referință modelul ierarhic al libertății elaborat de către Harry Frankfurt, model ce evidenția importanța unei abilități de reflectare asupra motivelor care însoțesc dorința resimțită de către individ. Atunci când se manifesta o atitudine pozitivă față de dorința care a generat motivul se considera că acesta din urmă reprezintă o parte a sinelui, o identificare cu persoana. Astfel, se remarcă prezența autonomiei personale deoarece individul se identifică cu motivul care stă la baza acțiunilor sale fără a fi perturbat de variabile externe care pot determina scăderea gradului de libertate manifestat de acesta.

O altă abordare a teoretizării autonomiei personale surprinde legătura dintre aceasta și motivele persoanei. Pornind de la premiza conform căreia concept de autonomie surprinde libertatea de satisfacere a unor dorințe, interese sau alte aspecte de natură psihologică ale individului, oamenii de știință au afirmat că toate aceste elemente ale sinelui pot fi corelate cu motivele. Pentru ca o persoană să dețină autonomie trebuie să acționeze în vederea satisfacerii motivelor care îi ghidează acțiunile și îi asigură echilibrul psihologic. Atunci când individul este unicul care are un impact asupra motivelor ce îi dirijează existența, el deține un nivel crescut al autonomiei, având control asupra existenței sale interioare și a celei sociale. (John, 2005).

Definitoriu pentru autonomia personală este faptul că aceasta deține numeroase dimensiuni precum cea atitudinală, cognitivă, emoțională, comportamentală și funcțională. Astfel, autonomia atitudinală face referire la procesul de anticipare a posibilităților și de alegere a celei mai bune decizii care să ajute în atingerea scopului, iar cea cognitivă susține acest proces prin încrederea în propria capacitate de gândire fără a beneficia de sprijinul celorlalți membrii sociali. Așadar, o persoană autonomă la nivel cognitiv beneficiază de capacitatea de a-și exprima deschis ideile fără sfială, susținerea opiniilor, interes pentru a obține noi informații, capacitatea de a hotărâ anumite acțiuni în vederea atingeri scopurilor personale, dar și abilitatea de a observa motivele care au dus la obținerea eșecului sau succesului. La nivel emoțional, libertatea este manifestă prin raportarea la ceilalți, individul autonom fiind capabil să renunțe la influențele provenite de la familie și prieteni. Acesta nu mai simte nevoia de a obține aprobarea și asigurarea celor dragi atunci când ia o decizie și are siguranță de sine atunci când acționează în conformitate cu planurile pe care le-a elaborat independent. Pentru a pune în aplicare hotărârea luată este necesară prezența unei alte dimensiuni a autonomiei numită comportamentală. Astfel, aceasta cuprinde toate demersurile întreprinse în vederea atingerii obiectivelor și dirijarea comportamentului pentru satisfacerea nevoilor. Autonomia funcțională este cea care aduce în prim-plan posibilitatea persoanei de a stabili o serie de strategii prin intermediul cărora să faciliteze reușita făcând apel la procesul de percepere a nivelului de competență, a controlului și a responsabilității (Albu, 2007).

Studiile din domeniul psihologiei au evidențiat faptul că autonomia implică apariția unui număr amplu de nevoi exprimate diferit în funcție de nivelul de dezvoltare la care a ajuns persoana. Un exemplu elocvent poate fi reprezentat de către abilitățile formate în prima parte a vieții. Astfel, la vârsta copilăriei sunt dobândite abilități de auto-exprimare și competență pe care indivizii vor dori să le manifeste în conformitate cu posibilitățile create de grupul social în care acesta își desfășoară activitățile. Evoluția acestor abilități îi conferă libertate copilului, însă aceasta este obținută pe baza unui conflictului dintre cel mic și părinți, autorități. Așadar, fiecare persoană își dobândește libertatea pe baza unor achiziții pe care încearcă să le pună în practică, achiziții dobândite în funcție de stadiul de dezvoltare la care a ajuns (Helwing, 2006).

O altă variabilă care influențează percepția asupra amicițiilor este cea reprezentată de genul persoanelor care intră în contact, bărbații și femeile având diverse așteptări de la aceste relații. Așadar, indivizii de gen masculin au tendința de a se împrietenii cu persoane de sex opus pe care le apreciază pozitiv și de la care speră să obțină o relație de natură sexuală. O percepție antitetică asupra relațiilor de prietenie vine din partea persoanelor de gen feminin care inițiază comunicarea pentru a obține siguranță și sprijin. În ambele cazuri, nesatisfacerea necesităților duce la deteriorarea legăturii, la separearea dintre parteneri (Iluț, 2009).

Ȋn cadrul problematicii impuse de concretizarea relațiilor de amiciție, studiul sociologic realizat de către Masion Crawford reliefează percepțiile diferite ale persoanelor de gen feminin și masculin asupra prieteniei. Dacă femeile consideră că un parteneriat poate fi caracterizat prin încredere și capacitatea de a păstra un secret, prin exprimarea laturii afective, bărbații sunt înclinați să dezvolte relații de prietenie cu persoane ale căror companie le este pe plac. Așadar, pentru indivizii de gen masculin planul activităților ocupă un loc principal, în defavoarea celui afectiv, atunci când dezvoltă un parteneriat (McGinnis, 2000).

Diferența de percepție asupra relațiilor de amiciție în funcție de genul membrilor este conturată în jurul a două elemente care vizează gradul de intimitate emoțională și interacțiunea fizică dintre aceștia. Persoanele de gen feminin sunt implicate la un stadiu mult mai mare de intimitate și emoții față de bărbați deoarece ele optează pentru interacțiuni ce presupun un contact direct, o comunicare frontală. Cercetătorul Wright (1982) argumentează tipul de relație de amiciție dintre femei prezentat anterior și susține că indivizii de gen masculin desfășoară activități profesionale și recreative cu prietenii alături de care au o relație ce presupune implicarea activă.

În ceea ce privește contactul fizic care apare în rândul prietenilor, studiul realizat de către Derlega și colaboratorii săi (1989) a surprins diferențe semnificative în funcție de genul membrilor. Subiecții care au participat la experiment au fost fotografiați atunci când au pus în scenă momentul în care se revedeau la aeroport după o perioadă de despărțire. În urma observațiilor s-a remarcat faptul că bărbații au avut mai puține manifestări comportamentale de apropiere fizică în comparație cu persoanele de gen feminin. Toate aceste diferențe între cele două genuri sunt datorate unei percepții asupra vulnerabilității impuse de către dezvăluirea sentimentelor față de ceilalți. Genul masculin este corelat cu trăsături precum putere, control, tărie de caracter, iar destăinuirea emoțiilor ar deteriora această percepție (Crisp, & Turner, 2007).

Cercetările realizate în acest domeniu au oferit ca explicație pentru aceste diferențe aptitudinile mult mai dezvoltate ale femeilor la nivelul capacității de înțelegere, transpunerii simpatetice, oferirii de sprijin emoțional care asigură un cadru restrâns și familial (Smith, & Mackie, 2007). Pe lângă acestea aspecte, femeile au dorința ca o relație de prietenie să le satisfacă nevoia de a comunica despre emoțiile, gândurile și situațiile problematice cu care se confruntă. Spre deosebire de acestea bărbații au tendința de a dezvolta legături apropiate cu persoanele care desfășoară aceleași activități și au interese comune, exprimarea laturii emoționale ocupând o însemnătate scăzută (Hewstone, & Stroebe, 2001). O analiză comparativă a implicației celor două genuri în dezvoltarea unor relații de prietenie a relevat aptitudinea persoanelor de gen feminin de a oferi sprijin emoțional și de a acorda mai multă atenție menținerii contactului spre deosebire de bărbați. Această tendință a femeilor de a fii mai înclinate către relații apropiate este facilitată de prezența unui cumul de trăsături precum agreabilitate, empatie, abilități de comunicare nonverbală și ușurința de a se integra în grupurile sociale (Kenrick, Neuberg, & Cialdini, 2005).

Din perspectiva ambelor genuri, caracteristica esențială a unei relații armonioase de prietenie este dată de către capacitatea de comunicare fără cenzură, fiind promovată dorința individului de a-și împărtăși sentimentele și gândurile având siguranța că celălalt nu va emite judecăți negative. Cu toate că există un punct comun care definește prietenia, fiecare individ, în funcție de gen, oferă o altă conotație conceptului de comunicare. Astfel, bărbații sunt orientați preponderent către dezvoltarea unor relații de amiciție cu cei care fac parte din același mediu profesional, discuțiile dintre parteneri fiind axate pe problemele de la locul de muncă. Acest mod de a comunica nu oferă oprotunitatea participanților la dialog să depășească bariera seriozități, împiedicând apropierea și profunzimea lor. În opoziție cu această perspectivă asupra schimbului de informații se află viziunea persoanelor de gen feminin care reușesc să facă o departajare între problemele profesionale și viața personală. Femeile sunt înclinate către o comunicare deschisă în care discută despre membrii familiei, despre problemele personale și au capacitatea de a se focaliza pe grijile interlocutorului punând în valoare factorul emoțional (Wosinska, 2005).

1.6. Cercetări care vizează relațiile de prietenie

În cadrul problematicii influenței tendințelor anxioase, nivelului stimei de sine, al fericirii și al gradului de autonomie personală asupra relațiilor de prietenie se remarcă numeroase cercetări care au vizat aceste aspecte, fiind surprins modul în care nivelul unui element este influențat de relația stabilită între cei doi parteneri.

Unul dintre studii prezintă legătura dintre prietenie, respectul de sine, anxietate și satisfacția în viață de adult. Astfel, cercetătorul Qudsia Tariq a surprins în articolul intitulat ,,Close friendship and its relationship with self-esteem, anxiety and life satisfaction” impactul pe care îl au relațiile de prietenie asupra nivelului stimei de sine, anxietății și satisfacției de viață. Studiul a fost realizat pe un eșantion format din 100 de studenți de la diferite universități din Karachi, selectat în mod aleator. Eșantionul includea atât persoane de gen masculin cât și de gen feminin, cu vârsta cuprinsă între 20 și 28 de ani. Ipotezele de la care a pronit acest studiu au vizat faptul că persoana care are o relație mai apropiată de prietenul/ prietena sa are un nivel mai crescut al stimei de sine în comparație cu o persoană care este mai puțin sau deloc apropiată de prietenul/ prietena sa, persoana care are o relație mai apropiată de prietenul/ prietena sa are un nivel al anxietății mai scăzut în comparație cu persoana care este mai puțin sau deloc apropiată de prietenul/ prietena sa și persoana mai apropiată de prietenul/ prietena sa manifestă mai multă satisfacție în viață comparativ cu o persoană care este mai puțin apropiată de prietenul/ prietena sa.

Pentru a putea verifica ipotezele în cadrul prieteniei apropiate, au fost incluse și fișe demografice ce includeau informații de bază ale participantului. În urma aplicării analizei statistice aceste trei teorii au fost confirmate fiind relevate corelații puternice pozitive între prieteniile apropiate, stima de sine și satisfacția în viață, în timp ce corelații negative au fost descoperite între anxietate și prietenie. Unul dintre argumentele care susțin validarea ipotezelor indică faptul că prietenia furnizează un suport ce functionează ca un impediment împotriva dezvoltării tendințelor anxioase. Prin intermediul asigurării sprijinului și împărțirea responsabilităților se poate reduce nivelul de stres și anxietatea în cadrul relațiilor de amiciției (Traiq, 2011).

Considerată o altă variabilă care are un impact asupra relației de prietenie, stima de sine este prezentată în cercetarea realizată de către Ryo Okada. Având ca titlu ,,Motivația formării unei relații de prietenie, agresivitatea și stima de sine în cazul studenților japonezi” studiul are ca scop examinarea relației dintre auto-determinarea în cazul construirii unei relații de prietenie, dar și a variabilelor: agresivitate și stima de sine în cazul unor studenți japonezi. Ipoteza de la care pornește cercetarea arată că auto-determinarea în cazul construirii unei relații de prietenie determină un nivel mai scăzut de agresivitate, care, la rândul său, determină scăderea nivelului respectului de sine. Ipotezele au fost testate pe baza unui eșantion format din 262 de studenți japonezi, dintre care 101 subiecși de gen masculin și 161 de gen feminin, cu o varstă medie de 20 de ani. Toți participanții au fost voluntari și au fost informați de la început că rezultatul și participarea nu vor afecta notele obținute la examene. După prezentarea procedurii, participanții au completat o serie de chestionare. În ceea ce privește auto-determinarea construirii unei relații de prietenie s-a realizat măsurarea sa prin intermediul Scalei de motivare a formării relației de prietenie elaborată de către autor. Această scală a avut ca obiectiv evaluarea motivelor ce au determinat formarea relației de prieteniei și interacțiunea cu partenerii. Stima de sine a fost măsurată cu ajutorul versiunii japoneze a scalei respectului de sine a lui Rosenberg. Participantii au fost rugati să evalueze fiecare item pe o scală Likert de la 1 (fals) la 5 (adevărat). Indicele de consistență internă, alfa cronbach a fost 0.84 în studiul de față.

În conformitate cu ipotezele, rezultatele au arătat că auto-determinarea în cazul construirii unei relații de prietenie a prezis niveluri scăzute de furie, ostilitate și agresiune fizică, iar ostilitatea și furia au prezis niveluri mai scăzute de stimă de sine. Persoanele cu niveluri mai ridicate de auto-determinare în ceea ce privește construirea unei relații de prietenie sunt mai puțin nervoase și ostile și acționează mai puțin agresiv în relațiile lor cu prietenii, pentru că sunt motivați de interesul în menținerea relației de prietenie sau de importanța prieteniei (Okada, 2012).

Au fost elaborate foarte multe informații despre nivelul stimei de sine în rândul fetelor adolescente în comparație cu băieții, dar puține cercetări au explorat rolul pe care calitatea prieteniei îl poate avea în ceea ce privește stima de sine. Relația dintre calitatea prieteniei și respectul de sine a fost surprinsă într-o cercetare din domeniul psihologiei în cadrul căreia au fost selectați 97 de subiecți de gen feminin și 67 de gen masculin. Aceștia au fost selectați din cadrul a trei licee publice diferite precum liceul din Massachusetts și două licee din centrul Pennsylvaniei. Nouăzeci și cinci la sută dintre elevi erau albi, varietatea fiind observată la nivelul spectrului socio-economice, însă majoritatea proveneau din familii din clasa de mijloc.

În ceea ce privește procedura prin intermediul căreia s-a testat ipoteza studiului s-a putut observa faptul că nivelul variabile denumită stimă de sine a fost exprimat de către fiecare participant în raport cu partenerul pe care îl considera amic. Astfel, analiza statistică a demonstrat că stima de sine în cazul fetelor este semnificativ mai mică decât în cazul băieților și că fetele și-au evaluat relația de prietenie ca fiind mai puternică, mai plină de satisfacții interpersonale și mai stresantă decât în cazul băieților. Subiecții de gen masculin au raportat că relația cu cel mai bun prieten al lor de sex feminin era mai plină de satisfacție interpersonală decât prietenia cu cel mai bun prieten de același sex, pe când, în ceea ce privește fetele, relațiile au fost evaluate ca fiind aproape similare din acest punct de vedere. După cum era de așteptat, stima de sine a participanților de gen feminin era pozitiv legată de calitatea prieteniei cu cel mai bun prieten de sex opus. Cu toate acestea, stima de sine nu era corelată cu calitatea prieteniei în ceea ce privește relația cu cel mai bun prieten de același sex. Stima de sine a băieților nu era corelată cu calitatea prieteniei cu cel mai bun amic de același sex sau de sex opus (Thomas, Daubman, 2001).

Unul dintre studiile care a vizat anxietatea socială și legătura dintre relația cu colegii și prietenii a fost realizat pe un eșantion format din 250 de elevi de liceu (101 băieți, 149 fete), care erau domiciliați într-o extinsă zonă metropolitană din sud-est. Prieteniile apropiate păreau a fi mai puternic asociate cu nivele de anxietate în rândul fetelor decât în cel al băieților. Mai exact, persoanele care au raportat niveluri mai ridicate de anxietate socială, de asemenea, au raportat ca având mai puțini prieteni buni, simțindu-se mai puțin competente în prieteniile lor, precum și perceperea prieteniilor ca fiind mai puțin sprijinitoare, mai puțin intime și mai puțin strânse. Deși tabloul general al rezultatelor a fost similar pentru băieți și fete, anxietate socială nu a fost, în general, semnificativă pentru prieteniile în cazul băieților. În ceea ce privește etapa de completare a chestionarelor, au fost utilizate scala anxietății sociale pentru adolescenți care surprindea trei factori: frica de a fi evaluat negativ, evitarea socială și evitarea socială în situații noi.

Fetele au raportat un nivel mai crescut de anxietate socială decât băieții, iar anxietatea socilă a fost mai puternic legată de funcționarea socială în cazul fetelor decât în cel al băieților. Mai exact, adolescenții cu niveluri mai ridicate de anxietate socială au raportat o funcționare socială mai săracă (ofereau și primeau sprijin mai puțin de la colegii de clasă, mai puțină acceptare socială), iar fetele cu niveluri mai ridicate de anxietate socială au raportat mai puține prietenii și mai puțină intimitate, companie și sprijin în prieteniile lor apropiate (La Greca, Lopez, 1998).

O abordare a relației dintre conceptul de autonomie personală și cel de prietenie este surprinsă în studiul numit ,,Perceived autonomy support, friendship maintenance and happiness” care a a demonstrat că autonomia percepută de către membrii unor relații apropiate este un factor esențial pentru existența acestora și pentru nivelul crescut al fericirii.

În cadrul acestui articol au fost realizate patru studii cu rolul de a investiga menținerea prieteniei ca un mediator între autonomia din cadrul prieteniei și fericire. Rezultatele susțin ideea că angajarea în comportamente de rutină explică modul în care autonomia percepută în cadrul prieteniei este asociată cu fericirea. Așadar, primul studiu a fost realizat pe un eșantion format din 270 de studenți cu vârsta cuprinsă între 18 și 26 de ani, studiu care a vizat prezentarea corelației dintre autonomia percepută care susține menținerea prieteniei și fericirea. Descoperirile au demonstrat faptul că există o corelație pozitivă între cele două variabile. Cel de-al doilea studiu a validat ipoteza conform căreia autonomia personală și menținerea relației de prietenie sunt asociate pozitiv.

Eșantionul cercetării format din 533 de subiecți, a fost mixt în ceea ce privește genul participanților a ajutat la relevarea faptului că femeile dețin un nivel al autonomiei mult mai crescut decât bărbații. Următorul studiu vine în sprijinul celui anterior, întărind cu argumente valide rezultatele obținute, iar cel de-al patrulea a urmărit nivelul autonomiei percepute și rolul său în menținerea relației de amiciție cu cel mai bun prieten și cu o persoană față de care nu este atât de apropiat. În urma prelucrări statistice, rezultatele au arătat că relația cu cel mai bun prieten a fost evaluată mai bine decât cealaltă în ceea ce privește autonomia și menținerea prieteniei în general. Analizele au arătat, de asemenea, că acest tipar a fost consecvent atât în cazul femeilor, cât și în cazul bărbaților. Mai exact, ambele sexe au raportat angajarea în menținerea prieteniei în cazul relațiilor cu cei mai buni prieteni, în comparație cu o altă persoană. În general, analizele sugerează că indivizii resimt diverse calități ale prieteniei, mai puternice în ceea ce privește prietenia cu cei mai buni prieteni (Demir, Ozdemir, & Marum, 2011).

În contextul cercetării influenței autonomiei asupra anumitor aspecte din viața unui individ, a fost realizat un studiu care a urmărit influența pe care o are nivelul de autonomie acordat de către prieteni, părinți, iubiți asupra unei perspective pozitive a vieții. Astfel, a fost demonstrat faptul că libertatea acordată în cazul celor trei tipuri de relație determină un grad pozitiv al stării de bine. Cercetările care au studiat sentimentul de fericire și care au pus accent pe stările emoționale pozitive au afirmat că toate acestea sunt înglobate în conceptul de stare de bine.

Autorii studiului au urmărit trei relații de bază cu care se confruntă o persoană precum cea de prietenie, de familie și de iubire. Una dintre relațiile definitorii pentru adulții tineri este reprezentată de către prietenie care devine o sursă importantă de sprijin emoțional, mai ales când aceștia trec la viața de student în care devin mai stăpâni pe propria viață și se diminuează controlul părinților. Literatura din domeniul psihologiei a evidențiat importanța autonomiei în cadrul relațiilor amicale s-a constatat faptul că un nivel ridicat a determinat creșterea stării de bine, implicit a fericirii.

Actualul studiu a vizat testarea ipotezei pe un eșantion format din 477 de studenți de la Universitatea Laval din Franța, cu vârsta cuprinsă între 19 și 28 de ani. În ceea ce privește genul participanților, a fost observat un procent de 75% femei și 25% subiecți de gen masculin care erau implicați în relații amoroase. Toți studenții selectați în lot au avut sarcina de a completa online două chestionare ce vizau autonomia percepută în cadrul celor trei relații și nivelul stării de bine. De asemenea, au fost colectate date demografice referitoare la gen, vârstă, relații de iubire și realizările academice ale subiecților. Pe baza analizei statistice a fost validată ipoteza, demonstrându-se faptul că un grad mare de autonomie perceput în relațiile de prietenie, familie și iubire determină un nivel crescut al stării de bine. Variabila gen a adus în prim-plan o serie de diferențe precum prezența unui nivel mai crescut al autonomiei în cazul persoanelor de gen feminin și un nivel mai scăzut în ceea ce privește natura negativă a trăirilor emoționale în comparație cu bărbații.

Prin urmare articolul a reușit să contribuie la îmbunătățirea literaturii de specialitate cu noi informații privind starea de bine, rezultatele arătând că autonomia este esențială pentru bunăstarea tinerilor. Așadar, studenții care au libertatea de a alege studiile universitare pe care doresc să le urmeze și sunt susținuți în acest proces de către persoanele importante din viața lor manifestă un nivel crescut de fericire și satisfacție (Ratell, 2013).

În cadrul unui studiu de actualitate au fost investigate rolurile reacțiilor la încercările de valorificare, perceperea sentimentelor de însemnătate și satisfacerea nevoilor psihologice de bază în cadrul prieteniilor între persoane de același sex, printre barbați și femei. Studiile au arătat că, deși toate variabilele ce țin de prietenie au fost asociate cu fericirea într-o anumită măsură, satisfacerea nevoilor de bază a reieșit ca fiind cel mai puternic evidențiator al fericirii. Cercetări adiționale au arătat că asigurarea unui trai decent era unul dintre cei mai importanți factori ce stau la baza fericirii. Și mai important, aceste descoperiri nu țineau cont de sexul subiecților.

Ceea ce aduce nou acest studiu realizat de către Demir și Davidson, este raportarea la componenta afectivă a fericirii. Aceasta din cauza disputelor ce sugerau că cele doua componente ale fericirii (cognitive și afective) sunt separate și necesită linii diferite de cercetare pentru a le întelege pe fiecare individual. De asemenea, un aspect important este faptul ca au fost discuții care sugerau că prietenia, în sensul unei legături emoționale, ar fi puternic legată de partea afectivă a fericirii, spre deosebire de partea cognitivă. Astfel, prezentul studiu a investigat partea afectivă a fericirii și a definit fericirea ca o dominare a emoțiilor pozitive asupra celor negative.

În vederea colectării datelor necesare pentru analiza statistică a fost utlizat un eșantion format din 4,840 de studenți de diverse naționalități care au fost investigați pe parcursul a cinci semestre ajutând la obținerea unor rezulate relevante pentru testarea ipotezelor. Analiza ce investighează diferențele dintre sexe prezente în variabilele studiului a arătat că femeile, în comparație cu bărbații, au raportat un nivel semnificativ mai mare al nevoii de satisfacere în ceea ce privește nevoile psihologice de bază, perceperea însemnătății. Pe de altă parte, nu au fost diferențe semnificative în ceea ce privește diferențele dintre sexe în cazul nivelului de fericire. De asemenea, toate variabilele studiului au fost semnificativ și în mod pozitiv asociate cu fericirea, atât pentru femei, cât și pentru bărbați. Analiza statistică a arătat o singură diferență semnificativă în amploarea acestor asociații între genuri. Corelarea satisfacerii nevoilor cu nivelu fericirii a fost în mod semnificativ mai mare în cazul barbaților în comparație cu subiecții de gen feminin (Demir, & Davidson, 2012).

Studiu intitulat ,,Close Relationships and Happiness Among Emerging Adults” a examinat înfluența multiplelor relații apropiate cu persoane semnificative precum mama, tata, cel mai bun prieten, partener romantic, asupra fericirii în rândul adulților cu și fără un partener. Adulții în formare sunt mai predispuți să se bucure de mai multe relații diferite, elementul comun în aceste relații sunt experiențele trăite. Teoria sugerează că există două aspecte importante ale prieteniilor apropiate: calitatea relației și disputele. Prima se referă la caracteristici cum ar fi sprijinul și intimitatea experimentată în cadrul relației de prietenie, în timp ce a doua se referă la frecvența disputelor experimentate de către parteneri.

În prezentul studiu, aceste două mari aspecte sunt evaluate pe relații diferite. Prietenii constituie o parte importantă în viețile multor oameni, pe parcursul întregii vieți. Teoria sugerează faptul că prietenii sunt o sursă importantă de bunăstare, în sprijinul acesteia, zeci de ani de cercetari au arătat că există o corelația pozitivă între calitatea prieteniei la vârsta adultă și prezența sentimentului de fericire. În ceea ce privește disputele în cadrul prieteniei, cercetările din domeniu au demonstrat o asociere negativă între cele două în rândul adulților în curs de dezvoltare. Astfel, a fost formulată ipoteza conform căreia calitatea relației de prietenie este un factor important pentru fericirea manifestată de către adulții fără un partener romantic.

Pentru cei implicați într-o relație romantică, relația de amiciție nu mai reprezintă un factor important care să influențeze nivelul fericirii. Chiar dacă toate relațiile au fost legate de fericire într-o anumită măsură, o situație diferită a apărut atunci când și relațiile apropiate au fost luate în considerate în acelați timp. Concret, printre cei care nu sunt implicați într-o relație romantică, doar relația cu mama, calitatea relației cu cel mai bun prieten și disputele din cadrul relației de prietenie au fost predictori semnificativi ai fericirii, întrucât experiențele din relația cu tatăl nu au contribuit la fericire. Aceste constatări sunt în concordanță cu cercetarile prealabile ce documentează importanța prieteniei între studenți. Se pare că experiențele din cadrul relațiilor cu cei mai buni prieteni, în comparație cu părinții, sunt principala sursă de fericire printre cei care nu sunt implicați într-o relatie romantică. Calitatea relației de prietenie și disputele din cadrul relației, care au fost predictori importanți în rândul adulților fără un partener romantic, nu a mai contribuit la fericirea celor implicați într-o relație romantică.

Rezultatele cercetării, în cazul celor fără un partener au arătat că doar experiențele în relația cu mama și cel mai bun prieten au determinat trăirea unor sentimente de fericire. Pe de altă parte, rezultatele pentru cei cu un partener au arătat că doar trei factori, și anume calitatea relației mamă-copil, calitatea relației cu partenerul și conflictele au fost cele ce au adus fericire. Rezultatele pentru acest grup, de asemenea, au sugerat relația cu partenerul ca fiind protectivă cu relația cu cel mai bun prieten; în plus, calitatea relației cu cel mai bun prieten nu a tamponat impactul negativ al conflictului cu partenerul asupra fericirii, sugerând un rol mai puțin important al relației cu cel mai bun prieten în cazul fericirii. Cu alte cuvinte, rezultatele sugereaza că, atunci când adulții sunt implicați într-o relatie romantică, importanța prietenilor asupra fericire este mai puțin sau deloc pronunțată (Demir, 2010).

Numeroase studii emirice au demonstrat că experiențele de prietenie sunt un predictor esențial al fericirii, unul dintre acestea vizând grija manifestată față de amic și nivelul de fericire resimțit de către acesta. Astfel, cercetarea realizată de către Demir, M. et al. a urmărit testarea a două ipoteze precum rolul pe care îl are grija în medierea legăturii dintre prietenie și starea de bine și impactul pe care îl are calitatea prieteniei asupra nivelului de fericire în cazul a trei relații de amiciție semnificative pentru individ. Prin urmare, experiența unei relații apropiate de prietenie în cadrul căreia fiecare partener beneficiază de susținere, intimitate și încredere devine un predictor pentru apariția sentimentului de fericire.

Studiul relizat de către Demir, M. et al., și-a propus să evidențieze contribuția amiciției la bunăstarea partenerilor. Astfel, a fost evidențiată importanța satisfacerii nevoilor psihologice de bază în cadrul legăturii de prietenie și gradul de fericire resimțit de indivizi, una dintre aceste nevoi fiind grija și sprijinul oferit partenerului. Această necesitate devine un mediator între calitatea relației de prietenie și starea de fericire a fiecărui partener care contribuie la mențienerea legăturii. În contextul evidențierii relației dintre amiciție și feiricire, autorii au realizat două studii care să urmărească testarea ipotezelor. Așadar, primul studiu a vizat clarificarea grijei oferite de partener în cadrul relației de prietenie și augumentarea nivelului de fericire la vârsta adultă. Cel de-al doilea a fost realizat pentru a testa generalizarea modelului la alte prietenii apropiate ai individului, utilizând un eșantion independent. În acest scop, au fost adunate date despre cei mai apropiați trei prieteni ai individului.

Din perspectivă metodologică, primul studiu a fost realizat pe un eșantion de 212 adulți, dintre care 144 de subiecți de gen feminin, studenți de etnii diferite precum participanți negri, caucazieni, asiatici, hispanici la o facultate din vestul SUA. O echipă formată din studenți la psihologie a fost folosită pentru a recruta participanți, făcând anunțuri despre studiu în săli de clasă și postând pliante în departamentul de psihologie. Participanții au completat o serie de chestionare relevante pentru scopurile prezentei anchete a căror rezolvare a durat aproximativ 35 de minute, iar aceștia au fost motivați prin beneficierea de credit suplimentar pentru cursurile de psihologie. Pe baza analizei statistice a fost confirmată ipoteza, demonstrându-se faptul că există o corelație pozitivă între grija precepută în cadrul relației de amiciției și calitatea legăturii dintre parteneri, iar acestă calitate este corelată pozitiv cu fericirea.

Studiul numărul doi a fost realiza pe un eșantion format din 255 de subiecți, 180 de gen feminin a căror naționalitate a variat, asftel încât au fost participanți hispanici, caucazieni, asiatici și americani. La fel ca în primul studiu cei care s-au ocupat de selecția participanților au fost studenții din departamentul de psihologie care au făcut anunțul ăn mediul online unde aveau acces studenții unei universități din SUA. Participanții au fost invitați în laboratorul de cercetare unde au avut sarcina de a completa o serie de chestionare. În urma analizei statistice a fost validat faptul că nivelul grijei percepute de către amici a fost slab corelat cu sprijinul social în cadrul atrei relații de prietenie semnificative pentru persoană, însă puternic corelat cu fericirea. Concluzionând, ambele studii au afirmat rolul sprijinului oferit partenerului ca mediator între calitatea relației de prietenie și nivelul de fericire al fiecărui partener (Demir, et al., 2011).

În cadrul problematicii relației dintre prietenie și nivelul fericirii se remarcă și cercetarea realizată de către Akin, A. & Akin, U. Aceasta a vizat demonstrarea legăturii dintre calitatea relației de amiciție și fericirea subiectivă a celor implicați atunci când există un anumit nivel al vitalității subiective care controlează întreaga corelație. Se remarcă ipoteza conform căreia există o asociere pozitivă între calitatea relației de prietenie și nivelul fericirii subiective. Pentru testarea acestei ipoteze a fost selectat un eșantion format din 271 studenți dintre care 145 au fost subiecți de gen feminin, care a avut ca sarcină completarea a trei chestionare ce vizau evaluarea calității relației amicale, nivelului fericirii subiective și vitalitatea subiectivă. Analiza statistică a corelației Pearson a relevat faptul că există asocieri semnificative între cele trei variabile prezentate în cadrul cercetării. Calitatea prieteniei a fost corelată pozitiv cu vitalitatea personală și cu un nivel crescut al fericirii subiective.

Concluzionând, cercetarea demonstrează faptul că o relație de prietenie calitativă influențează în mod direct gradul de fericire subiectivă al fiecărui partener și indirect prin intermediul vitalității personale de care dau dovadă amicii. Persoanele care beneficiază de un nivel ridicat al calității prieteniei au șanse mari să obțină un grad ridicat de vitalitate și fericire subiectivă. De asemenea, rezultatele sugerează că vitalitatea are un rol important în determinarea stării de bine (Akin, & Akin, 2015).

CAPITOLUL 2. OBIECTIVELE ȘI METODOLOGIA CERCETĂRII

2.1. Scopul și obiectivele cercetării

Scopul acestei cercetări a fost cel de a identifica și demonstra existența unei relații între durata legăturii de prietenie și diverse aspecte ale personalității umane precum: stima de sine, tendințele anxioase, fericirea și autonomia personală.

Așa cum a fost valorificată în partea teoretică, literatura de specialitate a surprins ideea conform căreia un grad ridicat al calității relației de prietenie influențează diferite aspecte ale vieții individului. Astfel, se poate remarca efectul pozitiv al interacțiunilor dintre parteneri care determină un nivel crescut al stimei de sine, scăderea sentimentelor de singurătate, izolare socială și lipsa unor simptome psihopatologice. De asemenea, persoanele implicate în relații de prietenie de lungă durată s-au remarcat prin dezvoltarea capacității de adaptare socială, manifestarea unei stări de bine și reducerea nivelului anxietății. Starea psihologică de bine, bucuria și mulțumirea membrilor grupului de prieteni incluse în conceptul de fericire prezintă o creștere semnificativă atunci când nivelul calitativ al interacțiunii este superior.

Având în vedere scopul enunțat anterior, cercetarea a vizat atingerea următoarelor obiective:

• Identificarea nivelului tendințelor anxioase în cadru relațiilor de prietenie de lungă durată și de scurtă durată.

• Evidențierea corelației dintre nivelului stimei de sine și durata relației de prietenie.

• Analiza corelației dintre nivelul de fericire și gradul de autonomie personală manifestat în cadrul relațiilor de prietenie.

2.2. Ipotezele cercetării

Ipoteza generala:

Durata relațiilor de prietenie are un rol important în determinarea:

Nivelului stimei de sine,

Nivelului tendințelor anxioase,

Nivelului fericirii,

Gradului de independență relațională.

Ipotezele particulare care derivă din ipoteza generala sunt:

H1: Există o diferență semnificativ statistic între nivelul tendințelor anxioase al subiecții care au relații de prietenie de lungă durată și cei care au relații de scurtă durată.

H2: Există o corelație pozitivă între nivelul stimei de sine și durata relațiilor de prietenie.

H3: Există o corelație pozitivă între nivelul fericirii și gradul de autonomie personală din cadrul relațiilor de prietenie la vârsta tinereții.

2.3. Variabilele cercetării

Cercetarea actuală evidențiază existența unei relații între variabila independentă reprezentată de către durata relației de prietenie, cu cele două modalități (relație de lungă durată și relație de scurtă durată) și variabila dependentă anxietate. În ceea ce privește variabila dependentă anxietate se remarcă indicatorii: tendințe anxioase scăzute și tendințe anxioase crescute.

De asemenea, în cadrul ipotezei H2 se remarcă asocierea dintre două variabile dependente: stima de sine cu indicatori săi (stimă de sine crescută și stimă de sine scăzută) și durata relației de prietenie cu indicatorii relație de lungă durată și relație de scurtă durată. Cea de-a treia ipoteză vizează asocierea dintre două variabile dependente fericirea, cu indicatorii săi (nivel scăzut al fericirii și nivel crescut al acesteia) și autonomia personală, cu indicatori precum gradul scăzut și gradul crescut al autonomiei.

2.4. Participanți

Studiul actual s-a concentrat cu precădere asupra investigării aspectelor relației de prietenie manifestată la tinerii cu vârsta cuprinsă între 20 și 35 de ani. Cele două loturi selectate pentru realizarea cercetării au fost formate din 45 de tineri implicați într-o relație de prietenie de lungă durată și 31 de tineri a căror legătura de prietenie s-a concretizat recent (perioadă mai scurtă de 24 luni), prezentând un timp limitat de manifestare a acesteia. Așadar, eșantionul acestei cercetări cuprinde un număr de 76 de subiecți (42 de gen feminin și 34 de gen masculin), cu vârsta cuprinsă între 20 și 35 de ani.

Pentru o perspectivă mai clară asupra distribuției subiecților în funcție de gen, vârstă și durata relației de prietenie a fost realizată analiza de frecvență în programul de prelucrare statistică SPSS. Rulând procedurile statistice necesare efectuării analizelor de frecvență s-au obținut date care relevă procentul subiecților distribuiți în funcție de anumite criterii, după cum urmează:

Deci, din totalul celor 76 de subiecți testați:

44,74% sunt de gen masculin,

55,27% sunt de gen feminin.

Așadar, totalul de 76 de subiecți este inclus în următoarele categorii:

20 – 25 ani: 48 subiecți, reprezentând un procent de 63,16% din total,

26 – 30 ani: 16 subiecți, reprezentând un procent de 21,05% din total,

31 – 35 ani: 12 subiecți, reprezentând un procent de 15,79% din total,

În funcție de durata relației de prietenie în cadrul căreia fiecare subiect este membru se remarcă diferite procente precum 40,79% dintre subiecți sunt implicați într-o relație de scurtă durată și 59,21% sunt membrii ai unei relații de lungă durată.

Pe baza analizei de frecvență în funcție de genul și categoria de vârstă în cadrul căreia sunt încadrați subiecții se remarcă următoarele date:

Prin studierea eșantionului de cercetare, s-a constatat că din totalul celor 76 de subiecți, cu vârsta cuprinsă între:

20 – 25 ani – sunt 48 de subiecți din care 17% sunt băieți și 31% sunt fete;

26 – 30 ani – sunt 16 de subiecți din care 10% sunt băieți și 6% sunt fete;

31 – 35 ani – sunt 12 de subiecți din care 7% sunt băieți și 5% sunt fete.

În ceea ce privește analiza de frecvență pe baza genului și a duratei relației de prietenie în cadrul căreia fiecare subiect este membru se remarcă:

17% subiecți de gen masculine implicați într-o relație de lungă durată;

28% subiecți de gen feminine implicați într-o relație de lungă durată;

17% subiecți de gen masculine implicați într-o relație de scurtă durată;

14% subiecți de gen feminine implicați într-o relație de scurtă durată.

Analiza de frecvență ce are în vedere categoria de vârstă din care fac parte subiecții și durata relației de prietenie surprinde următoarele date:

20 – 25 ani: 27% dintre subiecți sunt implicate într-o relație de lungă durată și 21% într-o relație de prietenie de scurtă durată,

26 – 30 ani: 10% dintre subiecți sunt implicate într-o relație de lungă durată și 6% într-o relație de prietenie de scurtă durată,

31 – 35 ani: 8% dintre subiecți sunt implicate într-o relație de lungă durată și 4% într-o relație de prietenie de scurtă durată.

În ceea ce privește strategia de eșantionare a fost utilizată eșantionarea nerandomiazată bazată pe criteriul disponibilității subiecților. Drept criteriu de includere a fost urmărită categoria de vârstă în cadrul căreia puteau fi incluși participanții, pentru acest studiu fiind vizată perioada tinereții. Pentru stabilirea volumului eșantioanelor a fost vizat un număr mai mare de 30 de subiecți care să permită obținerea unui nivel acceptabil al puterii testului și al mărimii efectului dar și utilizarea unor teste parametrice.

2.5. Instrumente

În scopul evidențierii variației nivelurilor celor patru variabile (stimă de sine, anxietate, fericire, autonomie personală) în funcție de durata relației de prietenie, subiecții au fost testați cu o serie de chestionare elaborate de psihologii din domeniu. Aceste instrumente reprezintă un sistem de itemi ordonați și prezentați într-o ordine precisă și au misiunea de a aduna, într-o situație standardizată, răspunsurile oferite de către participanți. Așadar, nivelul stimei de sine a fost evaluat cu ajutorul Scalei Rosenberg, elaborată de către sociologul Morris Rosenberg. Aceasta cuprinde un număr de 10 itemi care vizează gradul de stimă de sine manifestat de către participanți, iar indicele Cronbach alpha cu valoarea de 0,83 indică o consistență internă ridicată, fiind situat în extrema superioară a intervalului de estimare care tinde spre valoarea 1.00. Răspunsurile la chestionar sunt clasificate conform etalonului, în următoarele categorii: stimă de sine scăzută, moderată și stimă de sine crescutăv (Ignat, 2012). De asemenea, analiza fidelității test-retest indică valoarea de 0,85 atunci când scala a fost reaplicată unui grup de 28 de subiecți după un interval de două săptămâni. În ceea ce privește validitatea convergentă care indică o asociere înaltă cu numeroase variabile, se remarcă o corelație de 0,65 cu încrederea și o corelație în valoare de 0,39 cu popularitatea (Robinson, Shaver, & Wrightsmen, 1991).

Din perspectiva determinării gradului tendințelor de anxietate pe care subiecții îl manifestă, a fost utilizat Inventarul Beck de Anxietate (Beck Anxiety Inventory – BAI) ce cuprinde un număr de 19 itemi axați pe reliefarea unor factori ai anxietății precum cel somatic și cognitiv. Scorurile pe care participanții le pot obține se încadrează în intervalul 0-63, în cadrul căruia există mai multe nivele care desemnează lipsa tendințelor anxioase, a celor moderate și severe. În ceea ce privește indicele ce măsoară confidența chestionarului se remarcă o consistență internă de până la 0,94 ce reprezintă un nivel ridicat al acestei valori (Vrasti, 2008). În ceea ce privește analiza fidelității test-retest se remarcă valoarea de 0,83, iar chestionarul corelează pozitiv cu alte scale de anxietate precum cea elaborată de Hamilton și Chestionarul de Anxietate Stare-Trasatura (Vrasti, 2008).

Un alt instrument utlizat pentru testarea și validarea ipotezelor cercetării a fost Chestionarul Oxford de evaluare a fericirii (Oxford Happiness Questionnaire) construit de către Michael Argyle și Peter Hills în cadrul Universității Oxford. Format din 29 de itemi chestionarul evaluează gradul de fericire al celor care răspund, pe o Scală Likert cu 6 trepte, indicând 6 nivele diferite ale trăirilor de fericire. Traducerea acestui instrument în limba română a atras după sine necesitatea realizării unei analize de itemi pentru a afla valoarea indicelui Cronbach alpha ce indică consistența internă a chestionarului aplicat pe un eșantion din cadrul populației române. După introducerea valorilor în programul de prelucrare statistică SPPS și rularea procedurii din meniu Analyze/Scale-Reliability Analysis a fost obținut un indice cu valoarea de 0,84 care evidențiază o consistență internă ridicată. De asemenea, analiza validității convergente indică o corelație pozitivă cu extraversia (0,61), stima de sine (0,66) și satisfacția de viață (0,68) (Hills, & Argyle, 2001).

Cea de-a patra variabilă, autonomia personală, a fost evaluată cu ajutorul Chestionarului AP (Chestionarul de Evaluare a Autonomiei Personale) realizat de către un grup de studenți masteranzi sub coordonarea cadrului didactic Monica Albu. Vizând patru dimensiuni ale autonomiei precum cea de la nivel comportamental, cognitiv, emoțional și valoric, instrumentul deține 36 de itemi, structurați în patru scale specifice fiecărei dimensiuni ale variabilei. Completarea acestui chestionar evidențiază modul în care subiectul gândește, simte sau se manifestă comportamental în mod obișnuit. Pentru a demonstra consistența internă a acestui instrument a fost calculat indicele Cronbach alpha care are valoare de 0,90. În ceea ce privește analiza validității convergente, s-a observat o corelație între scalele Chestionarului AP și o serie de scale cu ancore comportamentale în valoare de 1,21 pentru eșantionul format din elevi și 2,03 pentru cel format din studenți (Albu, 2007).

2.6. Procedura de recoltare a datelor și designul cercetării

În vederea realizării acestui studiu a fost ales un design non-experimental care se bazează pe utilizarea unor metode de investigație psihologică precum chestionarele. Așadar a fost aplicată o serie de chestionare care a permis evaluarea nivelului stimei de sine, anxietății, fericirii și autonomiei personale pe care le dețin subiecții din eșantionul implicat în cercetare.

Procedura demarată pentru testarea ipotezelor a început cu prezentarea consimțământului informat în cadrul căruia fiecare subiect și-a putut manifesta dorința sau refuzul de a participa la cercetare. Preliminar completării chestionarelor a fost realizat instructajul participanților în condiții ambientale plăcute (atmosferă destinsă, liniște, luminozitate optimă și temperatură potrivită), instructaj ce a cuprins informații legate de necesitatea oferiri unor răspunsuri sincere și adevărate prin bifarea unei singure variante de răspuns potrivită cu emoțiile, gândurile și manifestările comportamentale personale. Participanții au fost asigurați că nu există răspunsuri bune sau rele, corecte sau greșite, ci doar răspunsuri care reflectă alegerea personală. Nu a fost specificată o limită de timp pentru parcurgerea itemilor, subiecții având libertatea de a răspunde în ritmul propriu.

Inițial participanții au fost rugați să ofere câteva date personale precum vârsta, genul și durata relației de prietenie în care sunt implicați, exprimată în numărul de luni. A urmat aplicarea Scalei Rosenberg pentru evaluarea nivelului stimei de sine și a Inventarului Beck pentru determinarea gradului de manifestare a tendințelor anxioase pe care subiecții le pot prezenta. De asemenea, determinarea nivelului fericirii a fost obținut prin aplicarea Chestionarul Oxford de evaluare a fericirii, iar gradul de autonomie personală a fost evaluat prin intermediul Chestionarul de Evaluare a Autonomiei Personale.

CAPITOLUL 3. REZULTATELE CERCETĂRII

3.1. Analiza datelor aferente statisticii descriptive

Preliminar desfășurării procedurilor de testare a semnificațiilor statistice ale ipotezelor, s-a realizat statistica descriptivă ce vizează examinarea caracteristicilor variabilelor din perspectiva formei distribuției, împrăștierii și tendinței centrale.

Având în vedere numeroasele condiții impuse pentru aplicarea testelor parametrice precum normalitatea distribuției, absența valorilor extreme, s-au demarat proceduri de testare a normalității distribuției. Faptul că eșantioanele nu depășesc un număr de 50 de subiecți determină analiza valorii testului de normalitate Shapiro-Wilk.

Astfel, pentru analiza distribuției scorurilor obținute la variabila dependentă denumită nivelul tendinței anxioase în funcție de variabila independetă: durata relației de prietenie s-a demarat procedura statistică ce a surprins date relevante. Așadar, se poate observa (în tabelul 1) faptul că testul de normalitate are valori p (Sig.) mai mari de 0,05 (relație de lungă durată: p = 0,075, relație de scurtă durată: p = 0,218) ceea ce confirmă normalitatea distribuțiilor.

În vederea înțelegerii semnificației datelor numerice, a fost realizat graficul Box-and-Whisker-Plot (boxplot). Acesta reprezintă o formă mai intuitivă de prezentare a distribuțiilor de frecvență datorită faptului că permite identificarea valorilor extreme. Se poate remarca faptul că ambele distribuții prezintă o formă relativ simetrică, casetele centrale fiind de dimensiuni moderate, iar liniile verticale sunt aproximativ egale, fapt ce sugerează normalitatea distribuțiilor.

În cadrul tabelului 2 sunt surprinse date ce vizează indicatorii statistici descriptivi. Așadar, media nivelului tendinței anxioase obținută în cazul eșantionului format din persoanele care au o relație de lungă durată are valoarea de 15,93, iar în cazul celui format din persoane care au o relație de scurtă durată media are valoarea de 28,87. În ceea ce privește intervalul de încredere, pentru primul eșantion acesta este cuprins între 14,36 și 17,50, iar pentru cel de-al doilea acesta se încadrează între valorile 26,42 și 31,32. Datele obținute indică o abatere standard în valoare de 5,22 pentru primul eșantion și o abatere standard de 6,68 în cazul celui de-al doilea. În ceea ce privește analiza indicelui de simetrie (skewness) și al indicatorului numeric al aplatizării (kurtosis) se remarcă faptul că datele nu depășesc valoarea de +1/-1 fapt ce semnalează simetria distribuției. Pentru primul eșantion indicele skewness are valoarea de 0,36, iar indicele kurtosis de -0,51. Cel de-al doilea eșantion prezintă un indice skewness de -0,31 și un indice kurtosis cu valoarea de -0,86.

Tabelul nr.3 furnizează date statistice descriptive pentru scala de măsurare a variabilei dependente numită nivelul stimei de sine, în cazul căreia media are valoarea de 25,90 și abaterea standard prezintă valoarea de 5,89. În ceea ce privește analiza indicelui de simetrie (skewness) și al indicatorului numeric al aplatizării (kurtosis) se remarcă faptul că datele nu depășesc valoarea de +1/-1 fapt ce semnalează simetria distribuției. Indicele skewness are valoarea de 0,01, iar indicele kurtosis de -0,89.

În cadrul tabelului nr.4 sunt relevate date statistice descriptive pentru variabila dependente durata relației de prietenie, în cazul căreia media are valoarea de 52,73 și abaterea standard de 38,56. Indicele skewness are valoarea de 0,62, iar indicele kurtosis de -0,96, valori care se încadrează în limita de +1/-1 pentru a asigura o distribuție simetrică.

Tabelul 5 prezintă indicii descriptivi pentru scala de măsurare a variabilei dependente ce reprezintă nivelul fericirii al subiecților care au participat la testare. Astfel, valoarea mediei este de 125,22, iar cea a abaterii standard este de 14,94. Valorile indicelui de simetrie skewness de 0,07 și cea a indicelui de aplatizare kurtosis de -0,20 nu depășesc valoarea de +1/-1 fapt ce semnalează simetria distribuției.

În cadrul tabelului 6 sunt vizați indicii descriptivi pentru scala de măsurare a variabilei dependente: gradul de autonomie al subiecților. Rezultatele arată o medie de 130,72 și abaterea standard de 11,82. Indicele skewness cu valoarea de 0,004 și indicele kurtosis de -0,07 se încadrează în valoarea de +1/-1 fapt ce semnalează simetria distribuției.

3.2. Analiza datelor aferente statisticii inferențiale

Datele obținute în urma completării chestionarului au fost analizate în vederea testării semnificației statistice a ipotezelor enunțate anterior, valorile variabilelor fiind introduse în baza de date . Înainte ca aceste informații numerice să fie introduse în baza de date a fost necesară însumarea punctajelor acordate fiecărui item din cadrul fiecărui chestionar. Astfel, s-a obținut scorul final pentru determinarea nivelului tendițelor anxioase, al stimei de sine, al fericirii și al gradului de autonomie pentru fiecare subiect care a participat la cercetare. Pe lângă aceste variabile dependente s-a introdus și variabila independentă reprezentată de către durata relației de prietenie.

În vederea testării ipotezei H1 s-a aplicat testul t pentru două eșantioane independente deoarece s-a urmărit evidențierea unei diferențe semnificative între mediile obținute pentru aceeași variabilă, nivelul tendințelor anxioase, măsurat pe două grupuri al căror subiecți diferă în funcție de durata relației de prietenie din care fac parte. Se remarcă faptul că cele două eșantioane de subiecți diferă sub aspectul variabilei independente, testarea bilaterală a acestora având un prag de semnificație de α = 0,05. După aplicarea testului de normalitate (Tabel1) și verificarea datelor care confirmă normalitatea distribuțiilor s-a demarat procedura de efectuare a testului t pentru două eșantioane independete.

Din tabelul 7 se pot releva date cu privire la omogenitatea distribuției, rezultatul testului Levene indicând valoarea de 0,12, o valoare mai mare decât p = 0,05 fapt ce indică omogenitatea dispersiilor celor două grupuri. Așadar, valoarea lui t = -9,45, asociată cu probabilitatea p = 0,0005, df = 74, în condiții de omogenitate a varianței. Intervalul de încredere (95%) pentru diferența dintre medii (mdif = -12,94) este cuprins între limita inferioară (-15,66) și limita superioară (-10,21), exprimând o precizie crescută a estimării diferenței dintre medii. Pe baza calculelor realizate pentru aflarea indicelui de mărime a efectului s-a obținut valoarea de ω2 = 0,83, ceea ce demonstrează, conform lui Cohen, faptul că există o asociere puternică între variabila dependentă și cea indipendentă. Așadar, ipoteza H1 se confirmă.

Testarea ipoteza H2 s-a realizat prin intermediul testul de corelație liniară Pearson, întrucât s-a urmărit evidențierea unei corelații între variabila dependentă: nivelul stimei de sine exprimată prin scorul obținut în urma completării chestionarului și variabila dependentă: durata relației de prietenie exprimată în luni. Testarea bilaterală a acestora are un prag de semnificație de α = 0,05. Din tabelul 8 rezultă r = 0,53 asociată cu probabilitatea p = 0,0005. În condițiile în care p < 0,05, datele atestă existența unei asocieri semnificative din punct de vedere statistic între nivelul stimei de sine și durata relației de prietenie, permițând confirmarea ipotezei H2. Indicele de mărime a efectului (r = 0,53) sugerează, conform lui Davis, o asociere substanțială între variabile. În ceea ce privește intervalul de încredere (95%) pentru coeficientul de corelație r, acesta este cuprins între limita inferioară (0,34) și limita superioară (0,67).

Pentru testarea ipotezei H3 s-a aplicat testul de corelație liniară Pearson, întrucât s-a urmărit evidențierea unei corelații între variabila dependentă: nivelul de fericire al subiecților exprimată prin scorul obținut în urma completării chestionarului și variabila dependentă: gradul de autonomie personală manifestat în relația de prietenie exprimat prin scorul obținut la Chestionarul AP. Testarea bilaterală a acestora are un prag de semnificație de α = 0,05. Din tabelul 9 rezultă r = 0,56 asociată cu probabilitatea p = 0,0005. În condițiile în care p < 0,05, datele atestă existența unei asocieri semnificative din punct de vedere statistic între nivelul fericirii și gradul de autonomie personală manifestat în relația de prietenie, permițând confirmarea ipotezei H3. Indicele de mărime a efectului (r = 0,56) sugerează, conform lui Davis, o asociere substanțială între variabile. În ceea ce privește intervalul de încredere (95%) pentru coeficientul de corelație r, acesta este cuprins între limita inferioară (0,38) și limita superioară (0,69).

3.3 Interpretarea psihologică a rezultatelor

În contextul elaborării unei cercetări asupra relației dintre durata legăturilor de prietenie și numeroase variabile precum tendințele anxioase, stima de sine, fericirea și gradul de autonomie personală, s-a remarcat faptul că sprijinul oferit în cadrul interacțiunii dintre parteneri are un impact pozitiv asupra numeroaselor aspecte din viața individului. Astfel, datele statistice obținute în urma aplicării testelor parametrice au determinat validarea ipotezelor vizate prin intermediul acestei cercetări. S-a constatat faptul că relațiile de prietenie de lungă durată influențează nivelul tendințelor anxioase, determinând scăderea manifestărilor aferente acestora. De asemenea, rezultatele confirmă asocierea pozitivă dintre durata legăturilor amicale și nivelul stimei de sine, dar și corelația pozitivă dintre fericirea și gradul de autonomie resimțit de către parteneri. Toate aceste date sunt susținute și întărite de numeroase studii din literatura de specialitate ce au urmărit impactul pe care îl au relațiile de prietenie asupra unor caracteristici ale personalității umane.

Din punct de vedere psihologic rezultatele obținute indică importanța pe care o au relațiile de prietenie asupra dezvoltării individului pe plan afectiv, cognitiv și comportamental. Legăturile de amiciție se conturează în jurul unui sfere de trăiri pozitive precum fericire, pasiune, simpatie, apreciere, dar și în jurul unor comportamente dezirabile social care asigură autenticitatea contactelor dintre parteneri asemănători pe plan social și psihologic. Alegerea categoriei de vârstă din cadrul căreia fac parte persoanele tinere pentru testarea ipotezelor, nu este întâmplătoare deoarece în această perioadă manifestările comportamentale ale persoanelor se bazează pe necesitatea de a iniția contacte stabile, sigure și intime. Nivelul crescut al intimității este menținut prin eforturile fiecărui membru al grupului de prieteni de a destăinui informații personale despre sine, prin răspunsul prompt la necesitățile celuilalt, agreare și atitudine respectuoasă.

În ceea ce privește confirmarea primei ipoteze potrivit căreia nivelul tendințelor anxioase diferă semnificativ în funcție de durata relației de prietenie, s-a remarcat o relație între aceasta și alte studii de specialitate. Valoarea lui t = -9,45, asociată cu probabilitatea p= 0,0005 atestă validarea ipotezei, iar indicelui de mărime a efectului în valoare de 0,83 asigură legătura puternică dintre variabile. Astfel, se observă că durata relației de amiciție influențează nivelul tendințelor anxioase pe care partenerul îl deține. Termenul de anxietate desemnează emoții precum frică, furie, rușine, suferință, aceste emoții negative având posibilitatea de a se manifesta ca urmare a preocupării persoanei pentru evaluările care au loc la nivelul interacțiunilor cu membrii grupului social. Situațiile ce implică interacțiuni cu celelalte persoane pot determina creșterea acestor manifestări care au efecte negative asupra calității comunicării și vieții sociale. În acest context relațiile de prietenie, care presupun contactul repetat dintre parteneri și dezvăluirea unor informații personale se remarcă diminuarea anxietății cauzate de reticiența manifestată în inițierea comunicării cu celelalte persoane.

Unul dintre studiile care susțin relevanța rezultatelor obținute în cercetarea actuală este cel realizat de către oamenii de știință La Greca și Lopez, studiu ce urmărește legătura dintre anxietatea socială și prietenie. Astfel, s-a constatat faptul că persoanele care au raportat un nivel mai ridicate de anxietate socială au afirmat că au mai puțini prieteni, nu primesc suficient suport emoțional din partea acestora și au caracterizat relațiile de prietenie ca fiind mai puțin intime și stabile. (La Greca, Lopez, 1998).

Validarea ipotezei conform căreia există o corelație pozitivă între nivelul stimei de sine și durata relației de prietenie relevă informații importante despre impactul pe care îl are legătura dintre amici asupra modalității în care aceștia își percep și evaluează trăsăturile. Acest rol al prieteniei este esențial pentru dezvoltarea stimei de sine a partenerilor deoarece compararea socială influențează pozitiv nivelul stimei de sine printr-un proces de confruntare al trăsăturilor dezirabile cu persoanele admirate precum familia, prietenii, profesorii, colegii de muncă. Rezultatele statistice care surprind valoarea r = 0,53 asociată cu probabilitatea p = 0,0005 confirmă o corelație substanțială între variabile. Așadar, nivelul stimei de sine este asociat pozitiv cu durata prieteniei. Confirmarea din literatura de specialitate este dată de numeroase studii printre care cel realizat de către cercetătorul Okada ce examinează relația dintre auto-determinarea în cazul construirii unei relații de prietenie, dar și a variabilelor: agresivitate și stima de sine. Rezultatele au arătat că auto-determinarea în cazul construirii unei relații de prietenie a prezis niveluri scăzute de furie, ostilitate și agresiune fizică, dar și niveluri mai crescute de stimă de sine (Okada, 2012).

Din perspectiva relevanței pe care o are relația de prietenie asupra corelației dintre nivelul fericirii și gradul de autunomie personală manifestat de către parteneri, rezultatele confirmă faptul că libertatea determină creșterea stării de bine a subiecților. La nivel emoțional, autonomia se remarcă prin prezența sentimentului de încredere în forțele proprii de a lua anumite decizii, sentimente pozitive care determină o stare de bine și convingerea de a reuși. Relația de prietenie se bazează pe aprecierea celuilalt partener, pe încrederea oferită acestuia și pe capacitatea fiecăruia de a se manifesta, gândi și simți în mod propriu fără a fi constrâns în cadrul interacțiunii. De asemenea, satisfacerea nevoilor psihologice precum grija și sprijinul oferit partenerului sunt extrem de importante pentru fericirea trăită de către indivizi. Așadar, preocuparea pentru aceste necesități are un rol de mediator între calitatea relației de prietenie și starea de fericire care asigură trăinicia legăturii dintre parteneri. Cercetarea actuală surprinde corelația pozitivă dintre nivelul fericirii și gradul de autonomie prin rezultate statistice care relevă valoarea r = 0,56 asociată cu probabilitatea p= 0,0005. Corelația dintre prietenie, autonomie și fericire este confirmată și prin intermediul studiului numit ,,Perceived autonomy support, friendship maintenance and happiness” în cadrul căruia a fost demonstrat faptul că autonomia percepută de către membrii unor relații de prietenie apropiate reprezintă un element esențial pentru manifestarea unui nivel crescut de fericire (Demir, Ozdemir, & Marum, 2011).

Prin urmare, relațiile de prietenie au o influență majoră asupra unor aspecte ale personalității umane, aspecte ce țin de sfera emoțională, cognitivă și comportamentală. Astfel, nevoia oamenilor de a dezvolta contacte sociale și de a avea relații bazate pe intimitate, încredere și reciprocitate îi determină să stabilească legături de prietenie pe termen lung. Această trăinicie a relațiilor asigură un nivel optim al stimei de sine și o scădere a nivelului tendințelor anxioase, în timp ce autonomia personală de care beneficiază fiecare partener în cadrul interacțiunilor determină un nivel pozitiv de fericire. Din perspectivă psihologică rezultatele obținute în urma testării ipotezelor relevă beneficiile unei relații de prietenie de lungă durată asupra dezvoltării armonioase a individului. Lipsa manifestărilor și trăirilor emoționale negative asociate cu tendințele anxioase, emoțiile pozitive determinate de starea de bine, libertatea de exprimare oferită de prieten aduc beneficii pentru conturarea unei personalități echilibrate la nivel psihic.

CAPITOLUL 4. CONCLUZII ȘI APRECIERI FINALE

Așa cum s-a remarcat în cadrul literaturii de specialitate și în cercetarea actuală, relația de prietenie au un rol esențial în dezvoltarea armonioasă a personalității umane. Tendința indivizilor de a se orienta către viețuirea în cadrul grupului social, de a interacționa cu ceilalți semeni, se poate explica prin nevoia de afiliere a acestora care le asigură satisfacerea funcției sociale, dar și a celei biologice. Astfel, una dintre relațiile interpersonale care capătă o însemnătate deosebiă, mai ales la vârsta tinereții când familia își exercită mai puțin influența, este reprezentată de către prietenie. Compararea cu persoanele de aceeași vârstă, care împărtășesc preocupări și pasiuni comune, care au un sistem de valori și norme asemănătoare, este necesară pentru dezvoltarea aptitudinilor sociale ale indivizilor și pentru starea de bine a acestora.

Amploarea și complexitatea fenomenului reprezentat de către relațiile de prietenie au motivat alegerea subiectului cercetării, prietenia fiind considerată un izvor de satisfacție, onestitate și intimitate. Legătură cu un caracter voluntar, prietenia a fost privită de către filosofii antici ca o modalitate prin intermediul căreia membrii săi se transformă și se perfecționează. Cu alte cuvinte, psihologii traduc această transformare în termenii beneficiilor pe care le obțin partenerii implicați în relații de amiciție precum dezvoltarea unor abilități sociale, sedimentarea unor sentimente de afecțiune, intimitate, compasiune și capacitatea de a oferi sprijin moral. Factori precum proximitatea, afinitatea stau la baza inițierii și stabilizării legăturii dintre amici deoarece vecinătatea și preferința pentru un anumit tip de personalitate cresc sentimentul de securitate.

Lucrarea de față a avut în vedere atât dimensiunea de cunoaștere a fenomenului relațiilor de prietenie, cât și identificarea asocierii dintre durata acestora și diverse aspecte ale personalității precum stima de sine, tendințele anxioase, fericirea și autonomia personală. Rezultatele obținute în urma prelucrări statistice a datelor furnizate de subiecții care au participat la cercetare au confirmat testarea ipotezelor. Așadar, s-a validat faptul că durata relației de prietenie influențează nivelul tendințelor anxioase manifestat de către membrii. S-a observat faptul că persoanele implicate într-o relație de lungă durată au capacitatea de a diminua factorii perturbatori care creează o stare de neliniște și teamă, reducând nivelul tendințelor anxioase. Rezultatele statistice au relevat valoarea t= -9,45, asociată cu probabilitatea p = 0,0005, df = 74, în condiții de omogenitate a varianței. În ceea ce privește indicele de mărime a efectului s-a obținut valoarea de ω2 = 0,83, ceea ce demonstrează, conform lui Cohen, faptul că există o asociere puternică între variabile.

De asemenea, datele statistice au evidențiat corelația pozitivă dintre nivelul stimei de sine și durata relației de prietenie, dar și între nivelul fericirii și gradul de autonomie personală. În ceea ce privește corelația dintre variabilele nivelul stimei de sine și durata relație de prietenie, rezultatele au indicat valoarea r = 0,53 asociată cu probabilitatea p = 0,0005 (p<0,05, ceea ce atestă asocieri semnificative din punct de vedere statistic ale variabilelor). Valoarea indicelui de mărime al efectului de 0,53 indică, o asociere substanțială între variabile. Cea de-a doua corelație ce vizează variabilele dependente: nivelul fericirii și gradul de autonomie personală a obținut, în urma prelucrării statistice valoarea r = 0,56 asociată cu probabilitatea p = 0,0005 (p<0,05, ceea ce demonstrează faptul că ipoteza se confirmă). Indicele de mărime a efectului (r = 0,56) sugerează, conform lui Davis, o asociere substanțială între variabile.

Relația cauzală dintre prietenie și variabilele precum stima de sine, tendințele anxioase, fericirea și autonomia personală este valorificată în numeroase studii efectuate de către cercetătorii din domeniul psihologiei. Așadar, rezultatele obținute în cadrul acestei lucrări sunt argumentate și susținute de către literatura de specialitate. Unul dintre studiile care prezintă legătura dintre prietenie, anxietate și stima de sine este cel realizat de către cercetătorul Tariq. Acesta a pornit de la ipoteza conform căreia o persoană care are o relație foarte apropiată cu prietenul său deține un nivel al stimei de sine mai crescut decât cea care se simte mai puțin apropiată de amicul său. De asemenea, nivelul anxietății scade atunci când relația dintre prieteni este mai intimă deoarece legătura dintre aceștia reprezintă un impediment în calea dezvoltării manifestărilor anxioase. Nivelul stresului și al trăirilor asociate anxietății scade atunci când este asigurat suportul moral și sunt delegate responsabilitățile într-un mod echitabil pentru toți cei implicați în interacțiune (Traiq, 2011).

În contextul demonstrării impactului autonomiei personale asupra unor aspecte din viața individului, a fost realizat un studiu care a vizat influența unui grad crescut de autonomie acordat de către persoanele importante precum prietenii, părinții și iubiții asupra determinării unei stări de bine. Ipoteza conform cărei libertatea pe care individul o resimte în cadrul relației îi oferă posibilitatea de a dobândi o viziune pozitivă asupra vieții, are scopul de a contribui la îmbogățirea literaturii de specialitate cu noi informații despre conceptul de fericire și modul în care diferiți factori influențează aceste trăiri (Ratell, 2013). Departajarea între cele două aspecte ale fericirii precum cel afectiv și cognitiv este surprinsă în cadrul unei lucrări din domeniul psihologiei. În acest context rolul prieteniei este de a sublinia importanța laturii afective întrucât această legătură dintre amici are o valoare emoțională considerabilă ce umbrește elementul cognitiv al fericirii. Analiza datelor statistice a demonstrat că fiecare variabilă a studiului (gen, calitatea relației de prietenie) a corelat pozitiv cu nivelul de fericire resimțit de către subiecți (Demir, & Davidson, 2012).

Așadar, în sprijinul rezultatelor obținute în cadrul studiului actual vin numeroase cercetări care confirmă faptul că satisfacerea necesităților psihologice de bază precum grija, sprijinul și libertatea oferite de prieten cresc gradul de fericire al membrilor implicați în interacțiune. De asemenea, studiile de specialitate confirmă existența unei corelații pozitive a prieteniei cu nivelul stimei de sine și o scădere a nivelului tendințelor anxioase atunci când indivizii sunt implicați în relații stabile. Prietenii sunt considerați o sursă necesară pentru bunăstarea psihică a fiecărei persoane, nivelul fericirii fiind corelat pozitiv cu un grad înalt al calității relației la vârsta tinereții. În cadrul acestei categorii de vârstă indivizii manifestă necesitatea de a iniția și păstra contacte sociale caracterizate prin stabilitate, intimitate și sprijin reciproc, ceea ce atestă relevanța studiului relațiilor de amiciție la subiecții din cadrul acestei categorie.

Acest studiu poate deschide calea către cercetări viitoare care să minimalizeze anumite aspecte care pot influența rezultatele, aspecte ce țin de vârsta subiecților, genul acestora, etnia, calitatea relațiilor de prietenie și volumul eșantionului. Astfel, testarea ipotezelor se poate efectua pe un eșantion de cercetare mai mare din punctul de vedere al numărului subiecților din cadrul cercetării, a căror selecție poate fi randomizată în vederea creșterii nivelului de reprezentativitate. O abordare mai complexă poate viza corelația dintre genul subiecților și durata relației, testarea ipotezelor pe diverse categorii de vârstă și evaluarea calității prieteniei prin intermediul unui chestionar care să prezinte caracteristici psihometrice relevante.

Din perspectiva contribuției personale se poate observa faptul că studiul este centrat pe investigarea variabilelor precum stima de sine, tendințele anxioase, fericirea și autonomia personală în funcție de durata relației de prietenie. Această variabilă independetă a adus o notă de originalitate în abordarea legăturii dintre prietenie și celelalte aspecte ale personalității indivizilor implicați în interacțiune. S-a observat că durata mai mare de interacțiune dintre amici ajută la scăderea nivelului tendițelor anxioase și la manifestarea unei stime de sine crescute.

REFERINȚE BIBLIOGRAFICE

Akin, A. & Akin, U. (2015). Friendship Quality and Subjective Happiness: The Mediator Role of Subjective Vitality. Education and Science 40 (177), 233-242,

Albu, M. (2007). Un nou instrument pentru evaluarea autonomiei personale la adolescent. Series Humanistica 5 (1), 99–114,

Andre, C. (2009). Imperfecți, liberi și fericiți. Practici ale stimei de sine. București: Editura Trei,

Avram, E. (2009). Psihologia personalității. Arhitectură și dimensiuni. București: Editura Universitară,

Binkley, S. (2011). Happiness, positive psychology and the program of neoliberal governmentality. Subjectivity 4 (4), 371-394,

Birren, E.J., et al. (1991). The concept and measurement of quality of life in the frail elderly. San Diego: Editura Academic Press Inc,

Buckland, H.T. (2009). School of Nursing Program. Teză de doctorat nepublicată. Universitatea din Washington,

Cloninger., C.S. (1998). Personality. Description, Dynamics and Development. New York: Editura WH. Freeman and Company,

Cosnier, J. (2007). Introducere în psihologia emoțiilor și a sentimentelor. Iași: Editura Polirom,

Crisp, J.R., Turner, N.R. (2007). Essential Social Psychology. London: Editura Sage Publications,

Delamater, D.J., Myers, D.J. (2007). Social Psychology. Sixth Edition. Belmont: Editura Thomson & Wadsworth,

Demir, M. (2010). Close Relationships and Happiness Among Emerging Adults. J Happiness Stud 11 (1), 293–313,

Demir, M., Ozdemir, M. (2010). Friendship, need satisfaction and happiness. J. Happiness Stud 11 (1), 243-259,

Demir, M., Ozdemir, M., Marum, K.P. (2011). Perceived autonomy support, friendship maintenance and happiness. The Journal of Psychology: Interdisciplinary and Applied 145 (6), 537-571,

Demir, M. et al. (2011). I Matter to My Friend, Therefore I am Happy: Friendship, Mattering, and Happiness. J Happiness Stud 12 (1), 983–1005,

Demir, M., Davidson, I. (2012). Toward a better understanding of the relationship between friendship and happiness: perceive response to capitalization attempts, feelings of mattering and satisfaction of basic psychological needs in same-sex best friendship as predictors of happiness. J. Happiness Stud, 14 (1), 525-550,

Franzoi, L.S. (2006). Social Psychology. Fourth Edition. New York: Editura McGrawhill,

Golu, F. (2010). Psihologia dezvoltării umane. București: Editura Universitară,

Helwing, C.C. (2006). The development of personal autonomy throughout cultures. Cognitive Development 21 (4), 458–473,

Hewstone, M., Wolfgang, S. (2001). Introduction to Social Psycology. Third Edition. USA: Editura Blackwell Publishers,

Hills, P., Argyle, M. (2001). The Oxford Happiness Questionnaire: a compact scale for the measurement of psychological well-being. Personality and Individual Differences 33 (1) 1073–1082,

Hogg, M., Cooper, J. (2007). The Sage Handbook of Social Psychology. London: Editutra Sage Publications,

Holdevici, I. (2002). Psihoterapia anxietății. Abordări cognitiv-comportamentale. București: Editura Dual Tech,

Ignat, S. (2012). Atașamentul și influențele acestuia asupra calității relațiilor de cuplu în adolescență. Teză de doctorat nepublicată. Universitatea din București,

Iluț, P. (2001). Sinele și cunoașterea lui. Teme actuale de psihosociologie. Iași: Editura Polirom,

Iluț, P. (2009). Psihologie socială și sociopsihologie. Iași: Editura Polirom,

John, S. (2005). Personal Autonomy: What's Content Got to Do With It? Social Theory and Practice 31 (1), 77-104,

Kenrick, D.I., Neuberg, L.S., Cialdini, B.R. (2005). Social Psychology. Third Edition. New York: Editura Pearson Education Inc,

La Greca, A. M., Lopez, N. (1998). Social Anxiety Among Adolescents. Journal of Abnormal Child Psychology 26 (2), 83-94,

Larsen, J.R., Buss, D.M. (2005). Personality Psychology. Domains of Knowledge about Human Nature. Second Edition. New York: Editura McGraw-Hill,

Lea, M., Duck, S. (1982). A model for the role of values in friendship development. British Journal of Social Psychology 21 (1), 301-310,

Maltby, J., Day, L., Macaskill, A., Hall, P. (2007). Personality, Individual Differences and Intelligence. Harlow: Editura Pearson Education Hall,

Matthews, G., Deary J.J., Whiteman, C.M. (2005). Psihologia personalității. Trăsături, cauze, consecințe. Iași: Editura Polirom,

McGinnis, A.L. (2000). Importanța prieteniei. București: Editura Curtea Veche,

Mitrofan, L. (2001). Prietenia. O cale de dezvoltare și maturizare a personalității. București: Editura Sper,

Nedelcea, C. (2012). Experiența anxietății. Un model teoretic integrativ. București: Editura Universitară,

Nuțu, S. (2003). Anxietate și performanță la tineri (abordare psihoindividuală, experimentală și educațională). Timișoara: Editura Eurostampa,

Okada, R. (2012). Friendship Motivation, Agression and self-esteem in Japanese Undergraduate students. Psychology 3(1), 7-11,

Pahl, R. (2000). Despre prietenie. București: Editura Antet XX Press,

Papalia, D.E., Olds, S. W., Feldman, D.R. (2010). Dezvoltarea umană. Ediția a XI-a. București: Editura Trei,

Parnika, S., Swati, P. (2014). Exploring college student's conception of happiness. Indian Journal of Positive Psychology 5 (4), 393-397,

Pereira, H. (2012). Prieteni buni. Bcurești: Editura Curtea Veche Publishing,

Potkay, C.R., Allen, B.P. (1986). Personality: Theory, Research and Applications. Monterey: Editura Brooks/ Cole Publishing Company,

Ratelle, C.F., Simard, K., Guay, F. (2013). University Students’ Subjective Well-being: The Role of Autonomy Support from Parents, Friends, and the Romantic Partner. J Happiness Stud 14 (1), 893–910,

Rădulescu, S. (1994). Sociologia vârstelor. București: Editura Hyperion XXI,

Robinson, J.P., Shaver, P.R., Wrightsman, L.R. (1991). Measures of Personality and Social Psychological Attitudes. New York: Editura Academic Press Inc,

Rudică, T. (2012). Maturizarea personalității. Iași: Editura Polirom,

Smith, S. (2004). Psychology: Hints for happiness. Capital Annapolis 1 (1),

Smith, E.R., Mackie, D.M. (2007). Social psychology. Third Edition. New York: Editura Psycology Press Taylor & Francisc Group,

TenHouten, D.W. (2007). A general Theory of Emotions and Social Life. New York: Editura Routledge Taylor & Francis group,

Thomas, J.J., Daubman, A.K. (2001). The relationship between friendship quality and self-esteem in adolescent girls and boys. Sex Roles 45 (1), 53-65,

Traiq, Q. (2011). Close friendship and its relationship with self-esteem, anxiety and life satisfaction. Pakistan Journal of Psychology, 1, 21-34,

Vincent, P., et al. (2013). Is it possible to be too happy? Happiness, personality, and psychopathology. International Journal of Clinical and Health Psychology 13 (1), 18-24,

Vrasti, R. (2008). Măsurarea sănătății mentale, http://www.vrasti.org/evaluarea%20anxietatii.pdf

Weiil, A. (2013). Fericirea spontană. București: Editura Curtea Veche Publishing,

Wosinska, W. (2005). Psihologia vieții sociale. București: Editura Renaissance.

ANEXE

Scala Rosenberg

Chestionarul de mai jos își propune să vă ofere o indicație despre nivelul stimei dvs. de sine. Citiți cu atenție fiecare frază si răspundeți in cel mai scurt timp, marcând cu o steluta varianta care se apropie cel mai mult de punctui dvs. de vedere actual.

Inventarul Beck de anxietate

Evaluați următoarele stări în funcție de intensitatea manifestării acestora prin încercuirea cifrei corespunzătoare gradului de manifestare.

Chestionarul Oxford de evaluare a fericirii

Bifați varianta care se potrivește stării interioare pe care o aveți.

4. Chestionarul de Evaluare a Autonomiei Personale

Vi se vor prezenta 36 de afirmați (itemi).Va trebui să apreciț i în ce măsur acestea se potrivesc felului în care dumneavoastră vă comportați de obicei și să notați răspunsurile pe Foaia de răspuns.

Pentru fiecare afirmație apreciați dacă vi se potrivește foarte puțin, puțin, nici prea mult, nici prea puțin, mult sau foarte mult și notați un X în dreptul numărului de ordine al itemului, în coloana corespunz toare răspunsului ales.

Familia și prietenii apropiați sunt cei care au o mare influență asupra felului în care aleg între bine și rău.

Procedez cum cred eu că este mai bine, fără a ține cont de părerea celorlalți.

Îmi exprim sentimentele, chiar dacă cei din jurul meu nu îndrăznesc sau nu vor să și le exprime.

Dacă punctul meu de vedere este diferit de cel al majorității, înclin să cred că ceilalți au dreptate.

Îmi place să iau decizii singur, fără a depinde de ceilalți.

Îmi exprim fără ezitare sentimentele, chiar dacă ceilalți nu sunt de acord cu acestea.

Îmi susțin principiile în orice situație.

Nu îmi schimb convingerile personale doar pentru că marea majoritate a celor din jur cred altceva decât ceea ce cred eu.

Atunci când trebuie să iau o hotărâre, mă consult cu cei apropiați, dar în final eu iau decizia.

Fac ce vreau, fără a ține cont de părerile celor din jur.

Țin la convingerile mele, chiar dacă prietenii mei le consideră demodate.

Când nu sunt sigur de ceea ce simt, exprim și eu sentimentele pe care le manifest cei din jur.

Am nevoie de cineva care să mă ghideze în alegerile pe care trebuie să le fac.

Îmi este greu să continui să fac un anumit lucru dacă nu mi se spune pe parcurs că îl fac bine.

Îmi exprim emoțiile doar după ce am văzut care au fost reacțiile celor din jur.

Lupt pentru drepturile mele dacă acestea au fost încălcate.

În acțiunile mele nu mă las influențat de deciziile și părerile celorlalți.

Analizez critic informațiile noi. Când ceilalți au alte trăiri decât mine, prefer să

nu-mi exprim sentimentele.

Am încredere că pot realiza ce îmi propun.

Când ceilalți au alte trăiri decât mine, prefer să nu-mi exprim sentimentele.

Nu-mi schimb principiile de viață decât dacă eu cred că nu sunt bune.

Nu întâmpin dificultăți în exprimarea sentimentelor și emoțiilor față de persoane și situații.

Îmi formez opiniile fără a mă lăsa influențat de părerile celorlalți.

Îmi mobilizez toate forțele pentru a duce la îndeplinire deciziile pe care le-am luat, fără a conta pe ceilalți.

Nu renunț la obiceiurile mele, chiar dacă îi supăr pe ceilalți.

Cred în capacitatea mea de a lua decizii cu privire la propria persoană .

Nu mă deranjează să am alte principii de viață decât prietenii mei.

Nu renunț la ideile mele, chiar dacă ceilalți nu sunt de acord cu ele.

Chiar dacă sunt conștient de sentimentele mele îmi este foarte greu să le exprim în fața altora.

Acționez conform planurilor și deciziilor personale.

Când îmi propun să fac ceva, duc treaba până la capăt, indiferent de consecințe.

Renun să fac un lucru dificil dacă nu mă ajută nimeni.

Îmi cunosc calitățile și defectele.

Dacă cineva reușește să mă convingă , sunt gata să renunț la principiile mele.

În situații conflictuale, prefer să nu-mi exprim sentimentele.

Nu acționez cum îmi doresc, de team că-i supăr pe ceilalți.

REFERINȚE BIBLIOGRAFICE

Akin, A. & Akin, U. (2015). Friendship Quality and Subjective Happiness: The Mediator Role of Subjective Vitality. Education and Science 40 (177), 233-242,

Albu, M. (2007). Un nou instrument pentru evaluarea autonomiei personale la adolescent. Series Humanistica 5 (1), 99–114,

Andre, C. (2009). Imperfecți, liberi și fericiți. Practici ale stimei de sine. București: Editura Trei,

Avram, E. (2009). Psihologia personalității. Arhitectură și dimensiuni. București: Editura Universitară,

Binkley, S. (2011). Happiness, positive psychology and the program of neoliberal governmentality. Subjectivity 4 (4), 371-394,

Birren, E.J., et al. (1991). The concept and measurement of quality of life in the frail elderly. San Diego: Editura Academic Press Inc,

Buckland, H.T. (2009). School of Nursing Program. Teză de doctorat nepublicată. Universitatea din Washington,

Cloninger., C.S. (1998). Personality. Description, Dynamics and Development. New York: Editura WH. Freeman and Company,

Cosnier, J. (2007). Introducere în psihologia emoțiilor și a sentimentelor. Iași: Editura Polirom,

Crisp, J.R., Turner, N.R. (2007). Essential Social Psychology. London: Editura Sage Publications,

Delamater, D.J., Myers, D.J. (2007). Social Psychology. Sixth Edition. Belmont: Editura Thomson & Wadsworth,

Demir, M. (2010). Close Relationships and Happiness Among Emerging Adults. J Happiness Stud 11 (1), 293–313,

Demir, M., Ozdemir, M. (2010). Friendship, need satisfaction and happiness. J. Happiness Stud 11 (1), 243-259,

Demir, M., Ozdemir, M., Marum, K.P. (2011). Perceived autonomy support, friendship maintenance and happiness. The Journal of Psychology: Interdisciplinary and Applied 145 (6), 537-571,

Demir, M. et al. (2011). I Matter to My Friend, Therefore I am Happy: Friendship, Mattering, and Happiness. J Happiness Stud 12 (1), 983–1005,

Demir, M., Davidson, I. (2012). Toward a better understanding of the relationship between friendship and happiness: perceive response to capitalization attempts, feelings of mattering and satisfaction of basic psychological needs in same-sex best friendship as predictors of happiness. J. Happiness Stud, 14 (1), 525-550,

Franzoi, L.S. (2006). Social Psychology. Fourth Edition. New York: Editura McGrawhill,

Golu, F. (2010). Psihologia dezvoltării umane. București: Editura Universitară,

Helwing, C.C. (2006). The development of personal autonomy throughout cultures. Cognitive Development 21 (4), 458–473,

Hewstone, M., Wolfgang, S. (2001). Introduction to Social Psycology. Third Edition. USA: Editura Blackwell Publishers,

Hills, P., Argyle, M. (2001). The Oxford Happiness Questionnaire: a compact scale for the measurement of psychological well-being. Personality and Individual Differences 33 (1) 1073–1082,

Hogg, M., Cooper, J. (2007). The Sage Handbook of Social Psychology. London: Editutra Sage Publications,

Holdevici, I. (2002). Psihoterapia anxietății. Abordări cognitiv-comportamentale. București: Editura Dual Tech,

Ignat, S. (2012). Atașamentul și influențele acestuia asupra calității relațiilor de cuplu în adolescență. Teză de doctorat nepublicată. Universitatea din București,

Iluț, P. (2001). Sinele și cunoașterea lui. Teme actuale de psihosociologie. Iași: Editura Polirom,

Iluț, P. (2009). Psihologie socială și sociopsihologie. Iași: Editura Polirom,

John, S. (2005). Personal Autonomy: What's Content Got to Do With It? Social Theory and Practice 31 (1), 77-104,

Kenrick, D.I., Neuberg, L.S., Cialdini, B.R. (2005). Social Psychology. Third Edition. New York: Editura Pearson Education Inc,

La Greca, A. M., Lopez, N. (1998). Social Anxiety Among Adolescents. Journal of Abnormal Child Psychology 26 (2), 83-94,

Larsen, J.R., Buss, D.M. (2005). Personality Psychology. Domains of Knowledge about Human Nature. Second Edition. New York: Editura McGraw-Hill,

Lea, M., Duck, S. (1982). A model for the role of values in friendship development. British Journal of Social Psychology 21 (1), 301-310,

Maltby, J., Day, L., Macaskill, A., Hall, P. (2007). Personality, Individual Differences and Intelligence. Harlow: Editura Pearson Education Hall,

Matthews, G., Deary J.J., Whiteman, C.M. (2005). Psihologia personalității. Trăsături, cauze, consecințe. Iași: Editura Polirom,

McGinnis, A.L. (2000). Importanța prieteniei. București: Editura Curtea Veche,

Mitrofan, L. (2001). Prietenia. O cale de dezvoltare și maturizare a personalității. București: Editura Sper,

Nedelcea, C. (2012). Experiența anxietății. Un model teoretic integrativ. București: Editura Universitară,

Nuțu, S. (2003). Anxietate și performanță la tineri (abordare psihoindividuală, experimentală și educațională). Timișoara: Editura Eurostampa,

Okada, R. (2012). Friendship Motivation, Agression and self-esteem in Japanese Undergraduate students. Psychology 3(1), 7-11,

Pahl, R. (2000). Despre prietenie. București: Editura Antet XX Press,

Papalia, D.E., Olds, S. W., Feldman, D.R. (2010). Dezvoltarea umană. Ediția a XI-a. București: Editura Trei,

Parnika, S., Swati, P. (2014). Exploring college student's conception of happiness. Indian Journal of Positive Psychology 5 (4), 393-397,

Pereira, H. (2012). Prieteni buni. Bcurești: Editura Curtea Veche Publishing,

Potkay, C.R., Allen, B.P. (1986). Personality: Theory, Research and Applications. Monterey: Editura Brooks/ Cole Publishing Company,

Ratelle, C.F., Simard, K., Guay, F. (2013). University Students’ Subjective Well-being: The Role of Autonomy Support from Parents, Friends, and the Romantic Partner. J Happiness Stud 14 (1), 893–910,

Rădulescu, S. (1994). Sociologia vârstelor. București: Editura Hyperion XXI,

Robinson, J.P., Shaver, P.R., Wrightsman, L.R. (1991). Measures of Personality and Social Psychological Attitudes. New York: Editura Academic Press Inc,

Rudică, T. (2012). Maturizarea personalității. Iași: Editura Polirom,

Smith, S. (2004). Psychology: Hints for happiness. Capital Annapolis 1 (1),

Smith, E.R., Mackie, D.M. (2007). Social psychology. Third Edition. New York: Editura Psycology Press Taylor & Francisc Group,

TenHouten, D.W. (2007). A general Theory of Emotions and Social Life. New York: Editura Routledge Taylor & Francis group,

Thomas, J.J., Daubman, A.K. (2001). The relationship between friendship quality and self-esteem in adolescent girls and boys. Sex Roles 45 (1), 53-65,

Traiq, Q. (2011). Close friendship and its relationship with self-esteem, anxiety and life satisfaction. Pakistan Journal of Psychology, 1, 21-34,

Vincent, P., et al. (2013). Is it possible to be too happy? Happiness, personality, and psychopathology. International Journal of Clinical and Health Psychology 13 (1), 18-24,

Vrasti, R. (2008). Măsurarea sănătății mentale, http://www.vrasti.org/evaluarea%20anxietatii.pdf

Weiil, A. (2013). Fericirea spontană. București: Editura Curtea Veche Publishing,

Wosinska, W. (2005). Psihologia vieții sociale. București: Editura Renaissance.

ANEXE

Scala Rosenberg

Chestionarul de mai jos își propune să vă ofere o indicație despre nivelul stimei dvs. de sine. Citiți cu atenție fiecare frază si răspundeți in cel mai scurt timp, marcând cu o steluta varianta care se apropie cel mai mult de punctui dvs. de vedere actual.

Inventarul Beck de anxietate

Evaluați următoarele stări în funcție de intensitatea manifestării acestora prin încercuirea cifrei corespunzătoare gradului de manifestare.

Chestionarul Oxford de evaluare a fericirii

Bifați varianta care se potrivește stării interioare pe care o aveți.

4. Chestionarul de Evaluare a Autonomiei Personale

Vi se vor prezenta 36 de afirmați (itemi).Va trebui să apreciț i în ce măsur acestea se potrivesc felului în care dumneavoastră vă comportați de obicei și să notați răspunsurile pe Foaia de răspuns.

Pentru fiecare afirmație apreciați dacă vi se potrivește foarte puțin, puțin, nici prea mult, nici prea puțin, mult sau foarte mult și notați un X în dreptul numărului de ordine al itemului, în coloana corespunz toare răspunsului ales.

Familia și prietenii apropiați sunt cei care au o mare influență asupra felului în care aleg între bine și rău.

Procedez cum cred eu că este mai bine, fără a ține cont de părerea celorlalți.

Îmi exprim sentimentele, chiar dacă cei din jurul meu nu îndrăznesc sau nu vor să și le exprime.

Dacă punctul meu de vedere este diferit de cel al majorității, înclin să cred că ceilalți au dreptate.

Îmi place să iau decizii singur, fără a depinde de ceilalți.

Îmi exprim fără ezitare sentimentele, chiar dacă ceilalți nu sunt de acord cu acestea.

Îmi susțin principiile în orice situație.

Nu îmi schimb convingerile personale doar pentru că marea majoritate a celor din jur cred altceva decât ceea ce cred eu.

Atunci când trebuie să iau o hotărâre, mă consult cu cei apropiați, dar în final eu iau decizia.

Fac ce vreau, fără a ține cont de părerile celor din jur.

Țin la convingerile mele, chiar dacă prietenii mei le consideră demodate.

Când nu sunt sigur de ceea ce simt, exprim și eu sentimentele pe care le manifest cei din jur.

Am nevoie de cineva care să mă ghideze în alegerile pe care trebuie să le fac.

Îmi este greu să continui să fac un anumit lucru dacă nu mi se spune pe parcurs că îl fac bine.

Îmi exprim emoțiile doar după ce am văzut care au fost reacțiile celor din jur.

Lupt pentru drepturile mele dacă acestea au fost încălcate.

În acțiunile mele nu mă las influențat de deciziile și părerile celorlalți.

Analizez critic informațiile noi. Când ceilalți au alte trăiri decât mine, prefer să

nu-mi exprim sentimentele.

Am încredere că pot realiza ce îmi propun.

Când ceilalți au alte trăiri decât mine, prefer să nu-mi exprim sentimentele.

Nu-mi schimb principiile de viață decât dacă eu cred că nu sunt bune.

Nu întâmpin dificultăți în exprimarea sentimentelor și emoțiilor față de persoane și situații.

Îmi formez opiniile fără a mă lăsa influențat de părerile celorlalți.

Îmi mobilizez toate forțele pentru a duce la îndeplinire deciziile pe care le-am luat, fără a conta pe ceilalți.

Nu renunț la obiceiurile mele, chiar dacă îi supăr pe ceilalți.

Cred în capacitatea mea de a lua decizii cu privire la propria persoană .

Nu mă deranjează să am alte principii de viață decât prietenii mei.

Nu renunț la ideile mele, chiar dacă ceilalți nu sunt de acord cu ele.

Chiar dacă sunt conștient de sentimentele mele îmi este foarte greu să le exprim în fața altora.

Acționez conform planurilor și deciziilor personale.

Când îmi propun să fac ceva, duc treaba până la capăt, indiferent de consecințe.

Renun să fac un lucru dificil dacă nu mă ajută nimeni.

Îmi cunosc calitățile și defectele.

Dacă cineva reușește să mă convingă , sunt gata să renunț la principiile mele.

În situații conflictuale, prefer să nu-mi exprim sentimentele.

Nu acționez cum îmi doresc, de team că-i supăr pe ceilalți.