Studiu Privind Reducerea Consumului de Resurse Materiale
CAP. 1 CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND RESURSELE
MATERIALE ȘI CONSUMAREA ACESTORA LA
NIVEL MACRO ȘI MICROECONOMIC
Resursele materiale și necesitatea economisirii lor la nivel macro și micro economic
Obținerea unei eficiențe cât mai înalte a activității economice, realizarea unui profit cât mai mare, este în fond rațiunea unui manager, a oricărui întreprinzător. Optimizarea raportului dintre efort și efect, dintre capitalul investit și beneficiul obținut constituie preocuparea de căpetenie a agenților economici, în condițiile economiei de piață, sursa de supraviețuire economică, izvorul reluăriiși continuării pe scară tot mai mare a activității productive în toate domeniile.
În cadrul acestei preocupări deosebite, a acestui deziderat sine gua non al rațiunii existenței unei întreprinderi, un loc cu totul aparte îl ocupă folosirea rațională, cu randamente superioare a resurselor materiale și energiei în procesul de fabricație. Aceasta, pentru că realizarea unui volum tot mai mare de produse dintr-o tot mai redusă cantitate de materiale este, în final, expresia potențialului tehnic, a capacității de creație dar și a forței de atac și de reușită în lupta de concurență pe piață. Ca atare, gradul de eficiență în utilizarea resurselor materiale și a energiei se măsoară în procesul de producție, respectiv în consumul productiv al acestora, în activitatea de transformare și de înglobare a lor în produse finite. Dacă aprovizionarea acestor resurse, stocarea, depozitarea și consumarea lor, transportul, manipularea etc. sunt factori care aduc sau pot aduce o contribuție anexă, atașată rezultatului de eficiență economică generală a întreprinderii, modul în care sunt utilizate, deci consumate, resursele materiale și energia reprezintă expresia de fond a conceptului și gradului de randament economic se poate observa ușor faptul că în circuitul economic al unei întreprinderi, consumul resurselor de materiale se supune, se înglobează tehnologic fabricației, devenind mijlocul și scopul realizării existenței întreprinderii însăși, cu alte cuvinte, consumul productiv care transformă resursele materiale în produse finite se desprinde de circuitul aprovizionare-stocare-depozitare trecând și integrându-se procesului de fabricație, complinind astfel metamorfoza acestor resurse și încheind ciclul tehnic și tehnologic al realizării materiale a producției.
Efectele unor asemenea preocupări de utilizare rațională, economică a resurselor materiale sunt multiple și ele ocupă o plajă largă de acțiuni din sfera de activitate economico-productivă ; asemenea efecte sunt în principal următoarele :
a) realizarea unei valori mai mare de produse finite din aceeași cantitate de resurse materiale ; sau altfel spus, diminuarea consumului de resurse materiale și energie pe unitatea de produs finit ;
b) diminuarea în general a consumului de resurse materiale pentru un volum dat de produse finite determină o reducere a cheltuielilor de aprovizionare, de transport, depozitare, de manipulare și conservare, de stocare, ceea ce ușurează efortul financiar și material al întreprinderii, disponibilizând o parte din capitalul întreprinderii afectat aprovizionării cu resurse materiale ;
c) ca efect al celor arătate mai sus, se înregistrează o reducere a cheltuielilor de producție care se reflectă în diminuarea prețului de cost, în creșterea profitului întreprinderii, în reușita pătrunderii pe piață a produselor respective, în asigurarea unui succes notabil în lupta de concurență.
Evident că o asemenea acțiune capătă semnificații mai importante atunci când este vorba de materiale ce provin din import, deoarece determină o economisire a resurselor valutare ale întreprinderii, sau o mai bună valorificare a potențialului producției, a produselor finite ce se exportă.
Desigur, consecințele acțiunilor de reducere a consumului producției de resurse materiale și energie sunt multiple și toate au un caracter favorabil, cu efecte pozitive în rezultatele generale ale întreprinderii ; aici se includ și cele cu privire la mai buna utilizare a timpului de lucru, la folosirea superioară a dotării tehnice a mașinilor și utilajelor de producție, la îmbunătățirea tehnologiilor de fabricație etc.
Analiza utilizării resurselor materiale scoate în evidență faptul că, în cele mai frecvente cazuri, materiile prime se pot transforma integral din forma inițială în produse finite pentru care au fost asigurate : aceasta datorită naturii și caracteristicilor dimensional-constructive ale materialelor noi sau ale valorilor de întrebuințare prevăzute pentru a fi fabricate, a tehnicii și tehnologiei de fabricație utilizate în prelucrarea resurselor. Acest aspect se are în vedere la stabilirea destinațiilor de utilizare și a formelor de regăsire a resurselor materiale introduse în prelucrare.
Eforturile unităților economice trebuie îndreptate în primul rând către reducerea elementelor de cheltuieli cu pondere hotărâtoare în costurile de producție, deci a cheltuielilor materiale, fără a neglija totuși posibilitățile pe care le oferă reducerea și a celorlalte cheltuieli.
Utilizarea judicioasă a resurselor materiale este rezultatul unui complex de acțiuni orientate în direcția ridicării nivelului tehnic și calitativ al produselor, valorificării superioare a materiilor prime și materialelor, extinderea folosirii înlocuitorilor, a materialelor refolosibile prin introducerea pe scară largă, în toate întreprinderile, a progresului tehnic. Reprezentând o direcție esențială de utilizare cu eficiență economică superioară a resurselor materiale, ridicarea nivelului tehnic și calitativ al produselor are în vedere accentuarea tuturor laturilor calitative ale producției și muncii, științei, organizării și conducerii.
Fabricarea produselor la un nivel tehnic și calitativ ridicat este condiționată nu numai de potențialul tehnic și tehnologic, ci și de alți factori. Astfel, o calitate mai bună a materiei prime asigură o calitate mai bună a produsului finit. În același timp, o calitate mai bună a materiei prime înseamnă și un consum mai mic pe unitate de produs, realizarea acelorași parametri funcționali ai produsului cu cantități mai mici de material. Un produs de calitate superioară asigură o funcționare pe timp îndelungat a acestuia, satisfacerea pe o perioadă mai lungă a utilităților pentru care a fost creat, fără a fi necesară fabricarea altui produs și înlocuirea celui existent economisind astfel în timp, resursele materiale. Fiabilitatea și mentenabilitatea produsului atrag, la rândul lor, un consum mai redus de materiale pentru întreținerea și repararea acestuia pe parcurs, pentru asigurarea funcționării fără întrerupere, fără sau cu înlocuirea într-o proporție cât mai mică a pieselor, subansamblelor și componentelor produsului pe timpul exploatării lui.
Realizarea obiectivului privind ridicarea nivelului tehnic și calitativ al produselor se asigură și prin modernizarea și reproiectarea acestora, acțiuni care determină creșterea duratei de viață și a siguranței în funcționare, reducerea greutății și gabaritului, diminuarea consumurilor de materiale, sporirea randamentelor, scăderea cheltuielilor de întreținere și reparații.
O altă direcție care asigură folosirea rațională a materiilor prime, materialelor, combustibililor o constituie valorificarea superioară a acestora. Această direcție se concretizează prin continuarea și accentuarea procesului de modernizare a structurii producției în toate ramurile economiei naționale și în primul rând în industrie.
1.2 Consumul de materii prime și materiale. Normarea consumului de materii prime și material la nivel microeconomic
1.2.1 Normele de consum specifice de materiale
Normele de consum specific de materii prime, materiale, combustibil, energie, etc. reprezintă un indicator sintetic de plan, prin care se asigură utilizarea rațională și valorificarea superioară a tuturor resurselor materiale. Materiile prime , materialele, combustibilii, energia, și celelalte resurse materiale se folosesc în întreaga economie națională, numai pe bază de norme Si normative de consum.
Normele de consum materiale reprezintă un indicator sintetic de plan dat odată cu planul unic național de dezvoltare economico-socială, prin care se asigură utilizarea judicioasă și valorificarea superioară a resurselor materiale. Cu cât normele de materiale sunt mai precis determinate, cu atât necesarul de materiale pentru îndeplinirea planurilor de producție al întreprinderilor industriale este mai corect stabilit, iar consumul de materiale trebuie să se încadreze în această limită.
Reducerea consumurilor specifice de materii prime, materiale, combustibil, energie etc. la nivel de întreprinderi industriale constituie rezerva cea mai importantă și principala cale de reducere a cheltuielilor materiale pe unitatea de produs.
Pe baza normelor de consum de materiale se fundamentează principalii indicatori ai planului de aprovizionare tehnico-materială, necesarul pentru plan de resurse materiale (Npl), respectiv necesarul de aprovizionat (Na), conform relațiilor :
Nai = Npli + Ssfi – Sîi
unde:
Npli = reprezintă necesarul pentru plan din materia primă “i” I = l, m;
Ncij = norma de consum din materialul “i” pentru produsul finit “j”;
Qj = volumul fizic de producție al produsului “j” ;
Nai = stocul de la sfărșitul perioadei de plan al materiei prime “i” ;
Sîi = stocul de la începutul perioadei al materiei prime“i” .
Cu cât normele de consum de materiale sunt mai precis determinate, cu atât calculul indicatorilor se plan este mai corect stabilit.
1.2.2 Elementele componente ale consumului de materiale. Structura normei de consum
În componența consumului de materiale pentru executarea unei piese sau produs, în majoritatea ramurilor industriale intră, în general, următoareele elemente : consumul util de materiale, pierderile tehnologice și pierderile netehnologice.
Consumul util de materiale (Cu) reprezintă consumul specific net sau cantitatea de materii prime efectiv încorporate în produsul finit sau piesă fabricată.
Consumul util reprezintă principalul element al normei de consum și este un indicator important în organizarea și urmărirea pierderilor de materiale. El se stabilește prin calcule, pe baza desenelor de execuție, pe piesă, respectiv produs, prin cântăriri ale pieselor și produselor fabricate.
Pierderile tehnologice (Pt) sunt pierderi inerente procesului de producție și tehnologiilor folosite în obținerea produselor finite. Aceste pierderi constau din șpan, la operațiile de prelucrare prin așchiere, resturi de la operațiile de debitare, resturi de cardă la operațiile de cardare, capete de fire la operațiile de țesere, etc.
Mărimea pierderilor tehnologice depinde de tehnologia folosită, de nivelul de dotare tehnică, de procedeele de fabricație, metodele de mincă aplicate la locurile de mincă, calitatea materiilor prime, etc.
Pierderile netehnologice (Pnt) cuprind pierderile care nu sunt cauzate de procesul tehnologic, ci de condițiile tehnico-organizatorice ale producției. În această categorie intră pierderile provenite din transport, manipulare, păstrare-depozitare, pierderi datorate folosirii unor materiale necorespunzătoare, dimensional sau calitativ procesului tehnologic. De exemplu celofibra, a cărei lungime de fibră este peste cea admisa de STAS-ul stabilit.
Mărimea pierderilor netehnologice trebuie determinată cu multă atenție, pe baza analizei temeinice a pierderilor efective, a condițiilor care le provoacă, impunându-se măsuri tehnico-organizatorice corespunzătoare în vederea reducerii și chiar a eliminării lor.
Structura normei de consum specific de materiale este :
Ncm = Cu + Σ Pt + Σ Pnt
în care :
Ncm – norma de consum specific de materiale ;
Cu – consum util de materiale sau consum net ;
Σ Pt – suma pierderilor tehnologice ;
Σ Pnt – suma pierderilor netehnologice.
1.2.3 Funcțiile normei de consum
În activitatea întreprinderilor industriaprinderilor industriale, normele de consum îndeplinesc o serie de funcții esențiale :
-normele de consum sunt elementul principal în fundamentarea planurilor economice, în special a planului de aprovizionare tehnico-materială, asigurând utilizarea eficientă a resurselor materiale ale economiei naționale. Normele de consum sunt indicatorii de plan, constituie un element principal de calcul în fundamentarea necesităților de resurse materiale, asigurând echilibrul între volumul planificat al producției și resurse le materiale necesare realizării acestuia ;
-normele de consum servesc la elaborarea balanțelor materiale pe economia națională. Coordonatorul de balanță fundamentează toate necesitățile de materiale pe bază de norme fundamentate științific ;
– normele de consum reprezintă un indicator în măsurarea eficienței utilizării resurselor materiale. Consumul specific realizat se compară cu norma de consum fundamentată științific, ținând cont de condițiile concreteîn care urmează să se consume materialele. Întreprinderile trebuie să se încadreze în această limită, chiar să realizeze consumuri specifice mai mici decât unele norme de consum ;
– normele de consum constituie un instrument principal de control și urmărire a utilizării resurselor materiale în întreprinderi și la nivelul întregii economii naționale ;
– stabilirea unor norme raționale, științifice, dă posibilitatea depistării imobilizărilor de fonduri materiale și bănești, acestea contribuie la accelerarea vitezei de rotație a mijloacelor circulante, la creșterea eficienței activității desfășurate ;
– caracterul progresiv al normelor oferă posibilitatea de a descoperi rezervele interne de materiale ale întreprinderii – stimulează pe creatorii de produse de a găsi noi posibilități (constructive și tehnologice) de reducere a consumurilor de materiale pe produse ;
– normele de consum sunt o bază de comparație a consumului de materiale realizat față de întreprinderile care fabrică produse asemănătoare și față de consumul realizat de întreprinderi fruntașe (din țară și din alte țări).
Utilizarea cât mai eficientă a resurselor materiale presupune elaborarea și extinderea sistemului de norme și normative de consum cu o riguroasă fundamentare tehnică și economică, pentru toate materialele ce intră în consum și pentru toate produsele ce se fabrică.
Importanța normării științifice a consumurilor de resurse materiale este evidențiată de implicațiile pe care le atrage și de modul în care aceasta se reflectă în activitatea economică :
a) normele și normativele de consum constituie un factor mobilizator în reducerea consumurilor de materiale ; fiind indicator de plan, și deci sarcini obligatorii, și stabilind limitele maxime de consum, ele lasă o largă inițiativă unităților economice de a acționa pe toate căile pentru a reduce consumurile efective sub cele normate, pentru a diminua pe parcurs limitele de consum sub cele prevăzute, creând astfel resurse materiale suplimentare pentru depășirea producției, creșterea productivității muncii, reducerea cheltuielilor materiale ;
b) normele și normativele de consum constituie elementul de bază în dimensionarea volumului și structurii necesităților de materiale, în încheierea contractelor economice, în fundamentarea planului de aprovizionare, asigurându-se astfel atât alimentarea continuă a producției cât și evitarea formării de stocuri supranormative, a imobilizărilor de resurse materiale și financiare, sau a lipsei de stoc și a întreruperii ciclului de aprovizionare. Faptul că normele și normativele de consum au la bază proiectele și desenele de execuție ale produselor, devizele de materiale, rețetele de fabricație, consumurile tehnologice etc.asigură determinarea unui necesar real de materii prime, materiale, combustibili și energie, efectuarea calculelor tehnice de alimentare ritmică a secțiilor, sectoarelor și atelierelor de fabricație cu întregul volum de aprovizionare corespunzător ritmului, volumului și structurii producției ce urmează a se fabrica ;
c) reducerea normelor și normativelor de consum determină și reducerea cheltuielilor materiale, creșterea producției nete, diminuarea cheltuielilor pe produs, și deci, rentabilizarea produselor respective, creșterea beneficiilor întreprinderii și, corespunzător, a cotei de participare la beneficii. Așadar, se realizează efecte corelate care se repercutează asupra tuturor sferelor de activitate ale unității economice, stimulând colectivele de oameni ai muncii în elaborarea și introducerea soluțiilor care să conducă la reducerea tot mai accentuată a consumurilor specifice ;
d) elaborarea unor norme și normative de consum fundamentate pe baze reale are o importanță hotărâtoare și asupra normelor și normativelor de stocuri pentru producție; normele de consum creează premisele necesare continuității aprovizionării producției, în condițiile constituirii unor stocuri de materiale dimensionate în limite judicioase, astfel încât să se realizeze o viteză cât mai accelerată a fondurilor și o reducere a cheltuielilor materiale;
e) reducerea normelor și normativelor de consum determină un volum mai mic de resurse materiale aprovizionate, fapt ce presupune un volum mai mic de transport, de depozitare, cheltuieli mai mici de conservare, manipulare și gestionare, spații restrânse de păstrare a stocului, volum redus de mijloace financiare pentru realizarea aprovizionării la nivelul prevăzut ; toate acestea au efecte favorabile asupra bugetului de venituri și cheltuieli al unității economice ;
f) economisirea resurselor materiale care se realizează prin sistemul normelor și normativelor de consum fundamentate științific are implicații importante și pe planul general al economiei naționale; se lărgește baza materială a dezvoltării producției, se asigură realizarea unei mase mai mari de produse, din aceeași cantitate de materie primă, se reduce efortul valutar al economiei pentru materiale ce se importă, contribuie la întărirea potențialului economic și a independenței naționale.
1.2.4 Clasificarea normelor de consum
Pentru necesități de planificare, evidență și analiză, normele de consum de materiale se clasifică din mai multe puncte de vedere :
din punctul de vedere al conținutului ;
din punctul de vedere al conținutului ;
unitățile economice în care se folosesc ;
modul participării la procesul de producție ;
obiectivele pentru care se normează materialele ;
nivelul la care sunt planificate și aprobate.
Din punctul de vedere al conținutului, normele de consum pot fi clasificate :
– norme de consum tehnologice ;
– norme de consum de aprovizionare.
Norma de consum tehnologică reprezintă cantitatea de materie primă, combustibil,energie etc. stabilită a se consuma în procesul tehnologic (secții, atelier, loc de muncă) în condiții tehnico-organizatorice normale de producție :
Nct = Cu + Σ Pt,
unde:
Nct – norma de consum tehnologică ;
Cu – consum util;
Σ Pt, – suma pierderilor tehnologice.
Alimentarea secțiilor, atelierului și locurilor de muncă de către magaziile întreprinderii se efectuează pe bază de norme de consum tehnologic.
Norma de consum de aprovizionare reprezintă cantitatea totală de materii prime, materiale, combustibil, energie etc., cu care trebuie să se aprovizionezeîntreprinderea în vederea executării unei unități de produs, în conformitate cu procesul tehnologic stabilit și în condiții tehnico-organizatorice normale de producție.
Norma de consum de aprovizionare (Nca) se obține din însumarea normei de consum tehnologic (Nct) și a pierderilor tehnologice :
Nca = Nct + Σ Pnt
Ea este folosită pentru fundamentarea necesarului de aprovizionare (Na) – indicatorde bază al planului de aprovizionare tehnico-materială a întreprinderii -, a planului costurilor de producție, respectiv a planului de producție a întreprinderii.
În funcție de perioada pentru care se normează materialele, se disting :
-norma de consum de perspectivă ;
-norme de consum anuale ;
-norme de consum operative.
Normele de consum de perspectivă se referă la o perioadă mai îndelungată (un cincinal) și indică la ce nivel trebuie să ajungă consumurile de materiale în ultimul an al perioadei respective.
Normele de consum anuale se stabilesc pentru o perioadă de un an și se referă la o unitate de produs finit care se fabrică în anul respectiv. După fiecare an ele urmează săse revizuiască, adaptându-se la condițiile de producție noi existente.
Normele operative sau curente prezintă un grad mare de detaliere, ele calculându-se pe repere și sortotipodimensiuni de materiale.
După gradul de generalizare pe unități întâlnim :
norme individuale pe întreprindere ;
norme de ramură ;
norme departamentale.
Normele individuale se stabilesc și se aprobă la nivelul unei întreprinderi.
Normele pe ramură se stabilesc sub forma unei medii aritmetice ponderate a normelor individuale ale întreprinderilor din ramura respectivă. La fel se determină și cele departamentale.
După modul participării materialelor la procesul de producție, normele pot fi :
norme ale materialelor de bază ;
norme ale materialelor auxiliare ;
norme de energie electrică ;
norme de combustibili și lubrifianți ;
norme de ambalaja etc.
Normele pentru materialele de bază se referă la materialele care formează substanța de bază în produsul finit. Ex : stofa pentru confecții, firele pentru țesături etc.
Normele de materiale auxiliare privesc consumurile de materiale care, chiar dacă intră în componența produsului finit, nu formează substanța de bază a acestuia sau asigură condițiile necesare realizării produsului finit. Ex : căptușeala pentru confecții, uleiul pentru mașini etc.
Normele de consum de energie electrică se referă la consumul de energie electrică pentru realizarea unui produs. Acestea se pot calcula fie prin metode directe (consumuri tehnologice, motrice) sau prin metode indirecte (iluminat, uz gospodăresc etc.).
Din punctul de vedere al obiectului pentru care se normează consumul de materiale se disting :
norme de consum pe piese ;
norme de consum pe subansamble, agregate ;
norme de consum pe produs.
Normele de consum pe repere (piese) se folosesc pentru calcularea necesarului de materiale pe secții, ateliere. Normele de consum pe produs se folosesc la fundamentarea necesarului de materiale pe întreprindere.
După nivelul la care se planifică și se aprobă, normele de consum sunt :
Norme de consum date – prin planul național unic de dezvoltare, pentru principalele consumuri de materii prime, combustibili și energie electrică ale căror balanțe se aprobă prin planul național unic de dezvoltare economică-socială. Normele se elaborează de către Ministerul Aprovizionării Tehnico-Materiale și Controlului Gospodăririi Fondurilor Fixe în colaborare cu Comitetul de Stat al Planificării pe baza propunerilor primite de la centrale, ministere,și celelalte organe centrale și locale.
Norme de consum aprobate de M.A.T.M. pentru consumurile detaliate din indicatorii de consum, aprobați prin planul național unic de dezvoltare economico-socială, la propunerile ministerelor și ale celorlalte organe centrale și locale.
Norme de consum aprobate de către ministere și celelalte organe centrale și locale pentru principalele consumuri privind materialele și ale căror balanțe se aprobă de acestea la propunerea centralelor și celorlalte unități din subordine.
Norme de consum aprobate de centrale și întreprinderi pentru alte consumuri decât cele menționate mai sus.
Ministerele, centralele și unitățile economice sunt obligate să asigure îmbnătățirea sistematică a normelor și normativelor de consumuri de materiale, pe bază de programme. Aceste programme se elaborează de către fiecare întreprindere la nivel de reper, subansamblu sau produs și vor cuprinde măsuri tehnico-organizatorice cu efecte de reducere a consumurilor materiale în perioada pentru care se elaborează programul.
De regulă, normele de consumuri materiale și energetice pentru produsele existente în fabricație se revizuiesc anual și se aprobă odată cu adoptarea planului.
În fiecare an toate normele de consum se înscriu într-un nomenclator care le definește, precizându-se și organul ierarhic superior care are competența să le aprobe.
În afara normelor de mai sus, mai există o categorie de norme denumite norme de urmărire. Aceste norme se experimentează în producție în vederea stabilirii unei mărimi a lor cât mai judicioase, ele transformându-se treptat în norme reale. Proiectarea lor se face pe baza realizărilor anterioare pe o anumită perioadă de timp, cât și a datelor din literatura de specialitate sau din experiența altor țări.
Normele consumurilor de materiale trebuie să fie norme progresive, ceea ce înseamnă că aceste norme trebuie să fie îmbunătățite anul sau ori de câte ori este nevoie și în acest fel consumul pe unitate de produs să fie din ce în ce mai mic. Căile de reducere a normelor de consum suntmultiple ; exemple : perfecționarea proceselor tehnologice, înzestrarea tehnică a întreprinderilor la nivel din ce în ce mai ridicat, asimilarea de produse noi și reproiectarea celor aflate în fabricație curentă, asigurarea unei aprovizionări ritmice și în conformitate cu prescripțiile tehnologice, etc. Totodată nomenclatorul normelor de consum poate fi îmbunătățit anual, ca urmare a acTiunii de asimilare sau de scoatere din fabricație a unor produse, a utilizării unor materiale noi și a urmăriii celor deficitare, a intrării în funcțiune de noi obiective industriale și alte asemenea cazuri.
1.2.5 Metode de normare a consumului de materiale
Pentru stabilirea normelor de consum, literatura de specialitate prezintă
trei metode :
1.metoda de calcul tehnico-analitică ;
2.metoda experimentală ;
3.metoda statistică.
Metoda de calcul tehnico-analitică
Conform acestei metode, normele de consum de materii prime și materiale sunt stabilite în concordanță cu condițiile concrete tehnice și organizatorice, în care urmează să se consume materialele respective.
Stabilirea normelor pe baza acestei metode necesită calcule tehnice pentru fiecare piesă (reper), pornindu-se de la forma constructivă, desene, tehnologie, rețete de fabricație etc.
Normele de consum de materiale se stabilesc pe piese și feluri de materiale necesare la fabricarea acestora.
Prin însumarea normelor pe piese, care se fabrică din același material, se ajunge la norme de consum specific de material, pe produs.
în care :
ncik – reprezintă norma de consum materialul “i’ pentru produsul “k”;
ncij – reprezintă norma de consum din materia lui “i” –piesa “j” ;
m – numărul de piese ale unui produs k ;
La fabricarea unui produs se folosesc mai multe feluri de materiale, care nu sunt comensurabile între ele, de aceea se impune o normă de consum în expresie valorică.
unde:
nck – reprezintă norma de consum de materiale produsul “k” exprimată valoric (lei) ;
nci – reprezintă norma de consum materialul “i’ pentru produsul “k”;
n – numărul de materiale necesare fabricării produsului “k”;
pj – prețul de aprovizionare al produsului “i’ ;
La stabilirea normelor de consum pe piesă se pornește de la forma fiecărei piese (desene) care intră în componența unui produs oarecare .Desenele de detaliu prezintă piesa ce urmează să fie fabricată cu forma și dimensiunile ei, denumirea materialului din care urmează să se fabrice, precum și alte detalii.
Metodele bazate pe calculul tehnico-analitic sunt folosite cu prioritate în elaborarea normelor de consum individuale de materiale. Ele pornesc de la documentația tehnică (proiectul produsului, desenul piesei, rețeta de fabricație, fișa tehnologicăde prelucrare a piesei,etc), de la cunoașterea configurației produsului, a procesului tehnologic ce urmează a fi folosit , a utilajului tehnologic ce va participa la fabricație, a tuturor factorilor care pot influența dimensiunea consumului, eeliminându-se din calcul cauzele subiective (unele neajunsuri ale procesului tehnologic, al organizării producției, funcționarea defectuoasă a utilajului, slaba calificare a muncitorilor, calitatea necorespunzătoare a materiei prime etc), care ar conduce la creșterea normei de consum.
Dintre metodele bazate pe calculul tehnico-analitic, cele mai utilizate sunt : metoda croirii, metoda pe baza relațiilor chimice, metoda cântăririi, metoda numărării.
Metoda croirii (sau metoda de debitare-croire) se folosește în special în industria constructoare de mașini, în industria de prelucrare a lemnului, de confecții, sub două variante : croirea simplă și croirea combinatâ (complexă).
Metoda croirii simple asigură ca din aceeași suprafață a materialului să se obțină o cantitate cât mai mare din același reper, piesă sau produs de formă și dimensiuni identice. Metoda croirii combinate (complexe), determină ca din aceeași suprafață a materialului să se obțină o gamă cât mai largă de repere, piese, produse de forme și dimensiuni variate. Având la bază operațiuni matematice complexe, în aplicarea metodei croirii combinate se utilizează astăzi mijloace electronice de calcul care permit optimizarea folosirii întregii suprafețe a materialelor date în consum.
Una din metodele tehnico-analitice cu cea mai largă sferă de aplicabilitate și cu rezultate dintre cele mai bune este cea a croirii raționale, pentru care s-a creat o gamă largă de metode matematice de optimizare a folosirii resurselor materiale, aplicabile pe scară largă cu ajutorul mijloacelor tehnologice electronice de prelucrare a datelor.
Elementele principale ale problemelor de croire sunt, în general, următoarele :
1.materiile prime care urmează a fi supuse procesului de croire, privite din punct de vedere dimensional și al configurației;
2.reperele, piesele care se obțin din materiile prime, respectiv forma, dimensiunile și cantitatea acestora ;
3.condițiile tehnice și tehnologice în care se va realiza debitarea.
La prezentarea și rezolvarea problemelor de croire se folosesc frecvent mai multe noțiuni specifice, între care amintim :
– planul de croire, care indică o așezare posibilă a reperelor de suprafață, lungimea materialului (care va fi denumit și suport pentru croire) ; pe baza acestuia se stabilește partea din suprafața, lungimea materialului care este efectiv folosită la obținerea reperelor croite și se calculează gradul de utilizare productivă a materiei prime pentru etapa primară (se are în vedere folosirea în continuare a părților din material neacoperite cu reperele inițial luate în calcul) ;
– restul de la croire, care exprimă partea din materialul croit ce nu a putut fi acoperită cu reperele luate în calcul ; în frecvente cazuri mărimea acestui rest se indică sub formă procentuală față de suprafața, lungimea integrală a suportului. Restul de la croire poate fi folosit în continuare la obținerea altor repere, în general de dimensiuni mai mici, fie în cadrul întreprinderii care a efectuat prima croire, fie la alte unități ; când o asemenea utilizare nu mai este posibilă, atunci restul de la croire (care va include și ceea ce rezultă ca resturi netehnologice determinate de operația de debitare-dimensionate în funcție de lățimea dispozitivului de tăiere) este destinat pentru recirculare prin retopire, destrămare, mărunțire sau alte procese specifice-îmbrăcând astfel denumirea de material refolosibil.
Rezolvarea problemelor de croire înseamnă, deci, optimizarea amplasării reperelor de suprafața sau lungimea materialului, astfel încât să se obțină acoperirea maximă a acestora și reducerea la minimum, prin tehnologia de debitare folosită, a resturilor destinate reciclării sau pierderilor.
Problemele de croire sunt foarte variate fiind posibilă diferemțierea și gruparea lor în funcție de gradul de complexitate, de forma și dimensiunile materiilor prime și ale reperelor, de numărul funcțiilor scop ce se urmăresc pentru rezolvare, de tipul producției (serie mare,mică sau unicat), de tehnologia de tăiere-debitare ș.a. În procesul de croire un rol important îl joacă dimensiunile materialelor și reperelor, în funcție de care această operație poate fi : unidimensională, bidimensională și tridimensională.
Croirea unidimensională presupune ca rețeta să se stabilească în funcție de o singură dimensiune – aceasta fiind de regulă lungimea materialului și respectiv a reperului ; aceasta se întâlnește în cazul barelor, țevilor, platbandelor, riglelor, grinzilor, tuburilor etc.
Croirea bidimensională necesită luarea în calcul, la stabilirea rețetelor, a lungimii și lățimii materialelor și reperelor ; în această situație se încadrează croirea tablelor feroase și neferoase, produsele plate din lemn, plăcile din PAL, PEL și placajele, țesăturile, pieile ș.a.
Croirea tridimensională, în cazul căreia se au în vedere toate cele trei dimensiuni ale materialelor și reperelor ; de exemplu croirea buștenilor din lemn pentru obținerea unor produse cum sunt cheresteaua, reperele sub formă paralelipipedică, cubică, conică etc.
În legătură cu caracteristicile dimensionale apar mai multe aspecte, care ridică probleme deosebite în stabilirea planurilor de croire. De exemplu, dimensiunile materialelor pot fi fixe, variabile sau cu toleranțe (pozitive sau negative), situație ce poate fi specifică și reperelor ce trebuie croite ; în acest caz pentru materialele de croit cu dimensiuni variabile, este necesar săse efectueze gruparea de dimensiuni apropiate, considerându-se ca fiind cu toleranțe, pentru a le trata unitar la stabilirea planurilor de croire.
Un element caracteristic cu influență diferită în stabilirea gradului de dificultate pentru elaborarea planurilor de croire (și care va necesita folosirea de metode de croire complexe) îl reprezintă forma (configurația) materialului și reperului supus operației. Dacă la croirea unidimensională forma materialului și reperului nu este semnificativă, la cea bidimensională și tridimensională aceasta este esențială pentru definirea, modelarea și elaborarea soluției optime de croire. Gradul de complexitate crește în raport cu configurația, care poate fi (atât pentru material cât și pentru reper) regulată sau neregulată. Forma neregulată a materialului sau a reperului care prezintă cel mai mare grad de dificultate în elaborarea planurilor de croire se întâlnește, de exemplu, la croirea pieilor naturale, ca urmare a defectelor caracteristice materialului de croit ; pentru o asemenea situație posibilitățile de optimizare prin calcul și de autorizare a croirii sunt mult limitate și, ca urmare, capacitatea umană de seleție, comvinare, intuiție și inventivitate va reprezenta mijlocul hotărâtor în găsirea celor mai eficiente soluții de croire pentru asemenea materiale cu forme neregulate.
Caracteristici specifice prezintă, de asemenea, croirea materialelor în funcție de tipul producției (de serie mare, pe loturi de fabricație, de serie mică sau unicat), precum și de tehnica și tehnologia folosită în debitarea-decuoarea reperelor. De exemplu, la debitarea metalelor se poate utiliza, în funcție de specificul materialelor și de seria de croire, tăierea cu foarfeca rotativă comandată în sistem on-line cu ghilotină, cu arcul electric, cu cuțite de tip deget ș.a.
Forma și structură internă a materialelor de croit impun restricții cu privire la modalitățile de efectuare a operației de tăiere, ca și aranjării reperelor pe suportul de croit. Pentru ca operația de croire-debitare să se realizeze în condițiile aplicării de metode, tehnici și tehnologii moderne dintre cele mai eficiente, organizarea realizării acesteia se face cu preponderență centralizat, în ateliere și secții special dotate cu instalații semiautomate și automate, cu comandă numerică sau analogică, cu minicalculatoare de proces. Se creează astfel cadrul adecvat pentru corelarea problemelor de croire cu cerințele stricte ale procesului de producție.
O problemă de importanță deosebită constă în precizarea funcției scop sau a funcțiilor scop la care trebuie să răspundă soluția de croire aleasă. Cele mai semnificative funcții scop sunt considerate următoarele :
– minimizarea restului total;
– minimizarea numărului de planuri de croire distincte pentru fiecare partidă (lot) de materiale croite ;
– maximizarea numărului de repere distincte ce se croiesc dintr-un suport ;
– minimizarea numărului de operații de debitare(tăiere) ;
– maximizarea productivitătii muncii lucrătorilor antrenați la operația de croire ;
– minimizarea valorii resturilor de materiale pe reper ș.a
Rezolvarea problemelor de croire, indiferent de gradul de complexitate, se asigură prin aplicarea de metode și modele care în funcție de natura lor se împart în :metode algoritmice, euristice și combinate (algoritmic-euristice).
Metoda pe baza relațiilor chimice servește la elaborarea normelor de consum plecând de la concumul teoretic, stabilit pe baza relațiilor chimice și ținând cont de randamentul instalațiilor pe care se realizează produsul respectiv, în condiții de funcționare normală, corepunzător parametrilor tehnico-constructivi ai instalației.
Metoda cântăririi se folosește atunci cănd produsul este realizat dintr-un singur material. Prin cântărirea produsului finit, se determină consumul net, respectiv cantitatea de material ce se regăsește în produs.
Metoda numărării determină consumul net de materiale în produsul finit, atunci când unitatea de măsură este în bucăți.
Metoda experimentală
În practica unităților economice această metodă este cunoscută sub două forme:
de laborator
de producție
Metoda experimentală de laborator constă în stabilirea normei de consum de materiale prin încercări, experiențe, probe, cântăriri etc. în fază de laborator.Normele de consum de materii prime, materiale,etc. astfel obținute se definitivează după ce se verifică în condițiile de producție la scară industrială, corectându-se în mod corespunzător.
Metoda experimentală de producție se efectuează la scară semiindustrială și scara industrială, în funcție de mărimea partizii (cantității) de materiale cu care se efectuează experiențele.
Metoda experimentală de producție în fază semiindustrială stabilește normele de consum de materiale chiar lalocurile de muncă în condiții normale ale procesului de producție, utilizând utilaje și tehnologii prescrise, mărimea partizii fiind ½ din mărimea unei partizi normale, determinată pe baza capacităților de producție existente.
În metoda experimentală la scară industrială, experiențele sunt făcute cu partizi (cantități) normale în funcție de capacitatea utilajelor, instalațiilor existente, stabilindu-se condițiile concrete în care urmează să se consume materiile prime, materialele,etc. fundamentându-se cât mai real nivelul normelor de consum.
Metoda experimentală de producție se deosebește de cea de laborator prin faptul că aceastareprezintă o extindere a fazei de laborator la condițiile concrete ale secțiilor, urmând ca în final norma de consum de materiale să se definitiveze în funcție de condițîn funcție de condițiile de producție existente atât din punct de vedere tehnic, cât și organizatoric. Această metodă se utilizează îndeosebi în industria chimică, textilă etc. în stabilirea consumurilor de materii prime și materiale, energie electrică etc.
Metoda experimentală de producție prezintă dezavantajul că este mai puțin exactă decât cea tehnic-analitică, fiind influențată de o serie de factori tehnico-organizatorici ai producției ca : starea tehnică a utilajelor, calificarea profesională a muncitorilor, numărul de experiențe efectuate. Nivelul normelor obținute trebuie să se verifice prin cel puțin două-trei experiențe la nivel de scară industrială.
Metoda statistică se bazează pe elaborarea normelor de consum exclusiv pe baza datelor realizate anterior și rezultate din evidența statistică pe o perioadă relativ îndelungată.Normele de consum astfel stabilite, extrapolează unele deficiențe din perioada anterioară și nu țin seama de condițiile noi intervenite în îmbunătățirea tehnologiei de fabricație, a organizării producției și a muncii, extrapolează unele consumuri mari din perioada ce s-a scurs fără să țină seama că între timp s-au luat măsuri pentru eliminarea lor. Dacă totuși, în lipsa altor date și posibilități se folosesc metodele statistice, atunci este necesar ca normele de consum să fie corectate ținăndu-se seama de noile condiții de producție, de măsurile tehnico-organizatorice ce se vor aplica în etapa respectivă, precum și de cele mai bune realizări evidențiate de datele statistice ; media obținută, care va îmbrăca denumirea de normă de consum, trebuie să fie mai mică decât consumul specific mediu efectiv realizat pe întreaga perioadă analizată. Date fiind neajunsurile ei, se impune ca metoda statistică să fie folosită cu mare atenție și numai pentru materiile prime și auxiliare la care nu se pot stabili norme de consum prin calcul tehnico-analitic sau pentru materialele necesare întreținerii și exploatării utilajelor, efectuării unor lucrări de reparații curente etc., care deși se repetă an de an, totuși nu au norme de consum determinate.
Modalitățile concrete de elaborare a normelor de consum poartă amprenta trăsăturilor caracteristice, specifice fiecărei ramuri și subramuri ale economiei naționale, naturii produselor și materialelor ce se normează , dar și a condițiilor tehnice, a realizărilor înregistrate pe plan mondial și care definesc aspectele calitative ale etapei respective de dezvoltare.
CAP. 2 INDICATORII CONSUMULUI DE MATERIALE
ȘI MATERII PRIME LA NIVEL MACRO-ECONOMIC
2.1 Clasificarea indicatorilor
Având în vedere natura lor și ținând seama de laturile ce intră în sfera de analiză, indicatorii de apreciere a utilizării resurselor materiale pot fi individualizați în mai multe grupe :
a) indicatori cu ajutorul cărora se studiază consumul de materiale în procesul de producție, denumiți în mod curent indicatorii consumurilor specifice de materiale ;
b) indicatori tehnici, tehnologici și economici de greutate absolută, specifică sau relativă a produselor ;
c) indicatori sintetici care reflectă (în mod direct sau indirect) gradul de valorificare a resurselor materiale.
2.1.1 Indicatorii consumurilor specifice de materiale în unități naturale
Toți inidicatorii, indiferent de grupa din care fac parte, pot fi exprimați în unități naturale și valorice.
Indicatorul principal specific primei grupe este consumul specific ; acesta servește
la analiza gradului de îndeplinire a normelor de consum. Exprimat în unități naturale, consumul specific arată cantitatea medie de materie primă efectiv consumată pentru fabricarea unei unități de produs finit. Indicatorul consumului specific (Cs) se stabilește cu ajurorul relației :
în care :
M = cantitatea totală de materiale efectiv consumată ;
Q = producția finită fabricată.
Cu ajutorul acestui indicator se poate aprecia în ce măsură a fost respectată norma de consum, sau cum se situează el față de consumul specific realizat în perioada anterioară pentru produsul luat în analiză.
Gradul de îndeplinire a normei de consum se stabilește pe baza relației :
Pentru a exprima variația consumului specific pentru același produs, realizat în perioade diferite, se folosește relația :
Evoluția consumului specific pentru un anumit marerial din care se fabrică același produs, dar la mașini diferite în cadrul aceleiași întreprinderi sau în diferite întreprinderi, se poate determina folosind relația :
în care :
Csa = consumul specific al întreprinderii analizate;
Csr = consumul specific al întreprinderii de referință;
Ma = cantitatea de materiale consumată în întreprinderea analizată ;
Mr = cantitatea de materiale consumată în întreprinderea de referință ;
Qa = producția realizată în întreprinderea analizată;
Qr = producția realizată în întreprinderea de referintă.
Folosirea resurselor materiale este economică în condițiile respectării următoarelor corelații:
Cs < Nc ; Cs1 < Cs0 ; Csa < Csr
Inegalitățile menționate arată că se poate vorbi de folosirea mai economică a resurselor materiale numai atunci când : consumul specific pentru o anumită perioadă este mai decât norma de consum stabilită pentru acea perioadă ; consumul specific pentru perioada curentă este mai mic decât consumul specific realizat într-o perioadă anterioară ; consumul specific al unei întreprinderi luate în analiză este mai mic decât al întreprinderii de referintă.
În situația în care același material este folosit la obținerea mai multor tipuri de produse, gradul de folosire economică a materiei prime, se poate determina folosind relațiile :
în care :
= consumul specific stabilit pe baza mediei progresive
= consumul specific realizat în întreprinderea analizată;
= producția realizată în întreprinderea analizată.
Relațiile de mai sus permit determinarea, atât a economiilor absolute Δ (sau a depășirilor de consum) cât și a procentului de reducere sau creștere a consumului de materiale (pr) la nivelul întregii producții fabricate, astfel :
Diferențele constatate (înregistrate) cu semnul minus vor reprezenta economii, iar cele cu semnul plus depășiri. Pe baza acstor diferențe se poate stabili, în continuare, procentul de creștere sau descreștere a consumului de materiale, astfel :
x 100
2.1.2 Indicatorii consumurilor specifice de materiale în unități valorice
Indicatorii respectivi pot fi prezentați și în expresie valorică. Determinarea În expresie valorică este posibilă prin utilizarea indicatorilor agregați care redau variația consumurilor specifice pentru toate materialele în perioada luată în analiză față de normele de consum, față de consumurile specifice realizate în perioada anterioară sau față de alte întreprinderi.
De asemenea, indicatorii pot fi calculați, fie la nivelul unui produs, fie la nivelul întregii producții, menționând că variația economiilor sau depășirilor este determinată de modificarea consumurilor specifice sau a prețurilor unitare de aprovizionare. Indicatorul care reflectă, la nivel de produs, variația consumurilor specifice din perioada curentă față de perioada anterioară, se determină astfel :
Influența modificării prețurilor de aprovizionare asupra cheltuielilor materiale unitare se calculează cu ajutorul relației :
în care :
= prețul de aprovizionare din perioada curentă (analizată) ;
= prețul de aprovizionare din perioada de bază.
Economiile sau depășirile procentuale la cheltuielile materiale unitare, se pot determina folosind relația :
sau :
în care reprezintă indicatorul ce reflectă modificarea cheltuielilor materiale pe unitate de produs.
Pentru stabilirea economiilor sau depășirilor absolute la cheltuielile materiale se folosește relația :
Pentru întreaga producție, indicatorii valorici ai consumurilor specifice de materiale se vor determina aplicând relațiile :
în care reprezintă producția realizată în perioada curentă și:
Economiile sau depășirile la cheltuielile materiale pentruîntreaga producție, exprimate procentual, se vor determina cu ajutorul relației :
în care reprezintă indicatorul ce reflectă modificarea cheltuielilor materiale pentru întreaga producție. Mărimea absolută a economiilor (-), sau a depășirilor (+), datorate modificării consumurilor specifice, sau prețurilor de aprovizionare unitare, se stabilește aplicând relațiile :
și :
în care :
= economiile (-), sau depășirile (+), determinate de modificarea consumurilor specifice () ;
= economiile (-), sau depășirile (+), determinate de modificarea prețurilor unitare de aprovizionare (p) ;
Economia sau depășirea totală la cheltuielile materiale () determinată de modificarea atât a consumurilor specifice cât și a prețului unitar de aprovizionare, se poate stabili astfel :
=
Determinările ce se fac prin aplicarea relațiilor prezentate asigură evidențierea eforturilor depuse de întreprinderi în reducerea consumului specific de materiale, în respectarea normelor de consum, în utilizarea cu maximă economicitate a resurselor materiale ; totodată, se poate delimita efortul unităților în reducerea cheltuielilor materiale de influențele exterioare cum sunt cele de preț.
2.2 Indicatori tehnici, tehnologici și economici de greutate absolută, specifică sau relativă a produselor
Cu toate avantajele oferite de indicatorii privind analiza gradului de îndeplinire a normelor de consum, dinamica consumurilor specifice de materiale pe produs sau pe total produse, totuși ei au unele limite în aprecierea eficienței cu care sunt utlizate resursele materiale.Aceste limite sunt determinate de faptul că indicatorii respectivi nu permit aprecierea consumului de de materiale pe elementele componente ale acestuia, corespunzător fazelor de prelucrare (transformare) a materiilor prime în produse finite.
În acest sens, analiza trebuie completată cu indicatori care au în vedere elementele componente ale normelor de consum, respectiv consumul net, materialele recuperabile și pierderile totale ce au loc în procesul tehnologic și în afara acestuia.
2.2.1 Indicatori de greutate netă a produselor
Fundamentarea căilor de reducere a consumurilor de materiale începe cu faza de concepție-proiectare a produselor, fază în care se stabilește consumul net (util) de materie primă – ca prim element component al normelor de consum cu varianta în care urmează a se realiza produsul și caracteristicile materiilor prime ce vor fi utilizate.
Indicatorul ce se va folosi pentru aprecierea variantei optime a consumului de material în această fază, este cel al greutății nete () care se va determina folosind următoarea relație :
în care :
= greutatea netă corespunzătoare celei mai bune variante de consum;
= greutatea în prima variantă considerată ca bază de plecare.
Indicatorul se poate determina fie pe produs, fie pentru fiecare reper în parte. Pe baaza relației de mai sus se poate stabili mărimea absolută () și procentuală () a economiilor ce se pot obține într-o variantă mai bună, sau prin reproiectare, astfel :
și :
2.2.2 Coeficientul de utilizare productivă a materialelor
Acest indicator exprimă ponderea consumului util, net (greutatea netă) a produselor, în totalul cantității de material pentru realizarea unui produs finit. Coeficientul de utilizare productivă () a materialelor îmbracă diferite forme specifice pentru diferite ramuri, subramuri, întreprinderi și poate fi determinatfie ca indicator de plan, fie ca indicator statistic, astfel :
– pe baza datelor de plan :
– pe baza datelor statistice :
Elementul de la numărător poate reprezenta greutatea netă, suprafața netă, lungumea netă, volumul net, adică unitatea de măsură specifică diferitelor produse realizate în unitățile economice.
Tot ca bază de raportare se poate alege atât norma de consum de aprovizionare cât și norma de consum tehnologic (în cazul când se urmărește utilizarea unui material numai în procesul tehnologic). În ultimul caz, relația de calcul va fi:
Având în vedere toate elementele componente al normei de consum de aprovizionare, relațiile de stabilire a coeficientului de utilizare productivă () se prezintă astfel :
a) pe baza datelor de plan :
sau :
în care :
-= materiale refolosibile tehnologice și pierderi totale ;
-= materiale refolosibile netehnologice și pierderi totale.
Din relațiile anterioare se poate individualiza greutatea specifică a materialelor refolosibile și pierderilor totale tehnologice și netehnologice astfel:
sau:
b) pe baza datelor statistice:
=
=
Ponderea materialelor refolosibile și pierderilor totale netehnologice se determină cu ajutorul relației:
2.2.3 Greutatea specifică a materialelor refolosibile și pierderilor totale rezultate în procesul tehnologic
Coeficientul utilizării productive scoate în evidență numai un aspect al folosirii materiilor prime – ponderea cantității regăsită în produsul finit față de canitatea stabilită prin plan (norma de consum) sau efectiv consumată (consumul specific). Pentru completarea imaginii privind modul de folosire a resurselor materiale este necesar să se analizeze și ponderea materialelor refolosibile precum și pierderile totale ce rezultă în cadrul procesului tehnologic. Coeficientul care exprimă această pondere se stabilește cu ajutorul relațiilor:
– folosind datele de plan:
– folosind datele statistice :
2.2.4 Indicatorii de greutate specifică (relativă) a produselor
Aprecierea urilizării eficiente a resurselor materiale trebuie privită însă și prin unghiul eficienței produselor obținute, al calității acestora, al randamentului lor și a ariei de utilități cărora le răspund. Un anumit utilaj satisface o anumită trebuință , efectuează anumite operații și ca atare este important de știut cât de mare este consumul de materii prime și materiale pentru realizarea acestor operații. În acest caz se recurge la stabilirea caracteristicii fundamentale pentru mașinile, instalațiile ce se analizează și care exprimă randamentul, putere, capacitatea etc. a fiecărei mașini, utilaj sau instalație.
Caracteristica fundamentală reflectă, de papt, nivelul tehnic atins de produsul respectiv, potențialul productiv ce îl realizează acesta, facilitând astfel comparații multiple cu produse similare din punct de vedere al utilității obținute de alte întreprinderi din țară sau pe plan mondial.
Indicatorul greutatea specifică () se determină cu ajutorul relației:
în care:
= greutatea netă a mașinii, utilajului ,instalației ;
P = caracteristica fundamentală a mașinii, utilajului, instalației.
Pentru ca ecest indicator să contribuie la aprecierea utilității unui produs și a eficacității utilizării materiilor prime este necesar să se aleagă corect caracteristicile fundamentale ce vor forma baza de raportare.
2.3 Indicatori sintetici
Indicatorii prezentați, deși într-o gamă variată, permit aprecierea multor aspecte ale conumului de materiale, dar nu cuprind toate laturile referitoare la folosirea resurselor materiale.
Indicatorii din această grupă se folosesc pentru completarea analizei din acest punct de vedere. Acești indicatori sunt de natură sintetică și oglindesc în mod direct, într-o formă concentrată, aspectele de ansamblu ale acțiunii de valorificare a materialelor. Ei îndeplinesc funcția de instrumente prin care întreprinderile, centralele și ministerele orientează întreaga activitate economico-productivă, asigură stimularea inițiativei creatoare și a rezultatelor bune obținute în utilizarea rațională a resurselor materiale. Cei mai importanți indicatori din această grupă sunt :
2.3.1Coeficientul material-produs ()*
Exprimă cantitatea totală de material folosită pentru obținerea unei unități de produs și se calculează pe baza relației :
în care :
M = cantitatea totală de material folosită efectiv ;
Q = producția totală obținută, în expresie fizică.
2.3.2 Coeficientul produs-material
Exprimă cantitatea de produse ce se poate realiza din unitatea de material. Acest indicator se stabilește în două variante :
a)
relație care exprimă eficiența globaklă a utilizării resurselor materiale () și care arată valoarea producției globale () obținută prin prelucrarea unei unități de materie primă ;
b)
prin care se determină eficiența netă a utilizării resurselor materiale () și se concretizează în valoarea produsului net () obținut prin prelucrarea unei unități de materie primă.
2.3.3 Coeficientul valoare-cheltuieli materiale
Exprimă acumulările obținute în raport cu cheltuielile materiale (), și se determină pe baza relației :
în care B reprezintă volumul acumulărilor.
Pentru analiza cheltuielilor materiale se mai folosesc și alți indicatori de natură sintetică : economia totală de materiale la 1.000 lei producție globală etc.
Economia totală de materiale () se calculează pe baza relației :
în care :
M = cantitatea totală de materiale folosită efectiv în perioada analizată ;
= necesarul planificat de materiale pentru aceeași perioadă ;
= producția realizată în perioada analizată;
= producția planificată pentru aceeași perioadă.
Interpretarea acestui indicator este bivalentă: pe de o parte , el reflectă economia relativă (și absolută) de materiale obținută în procesul de realizare a bunurilor materiale, ceea ce este acelașu lucru cu inversul formulei, respectiv cu volumul suplimentar de produse obținute din aceeiași cantitate de materiale ; pe de altă parte, indicatorul respectiv scoate în evidență economiile efectiv realizate, ca urmare a neefectuării unor cheltuieli pentru aprovizionarea cantităților de materiale economisite în procesul de producție.
Economia relativă totală se poate exprima utilizând relația:
Consumul de materiale la 1.000 lei producție globală (), indicator specific pentru analiza consumului de metal, se stabilește folosind relația :
=
în care :
= consumul total efectiv de materiale pentru realizarea producției globale ;
producția globală realizată.
Acest indicator este sub influența a doi factori: mofificarea volumului producției globale și modificarea consumului de materiale. Influența lui pe fiecare factor se determină cu ajutorul relațiilor :
-pentru modificarea volumului producției globale :
în care :
= consumul de materiale planificat ;
= producția globală planificată ;
= producția globală efectivă.
-pentru modificarea consumului de materiale :
în care reprezintă consumul efectiv de materiale.
Consumul efectiv de materiale în procesul de producție este unul din cei mai importanți indicatori ai aprovizionării tehnico-materiale. Cu cât acest indicator este mai mic față de plan, cu atât rezultatele sunt mai favorabile. Diferența între acest indicator și datele fixate prin plan exprimă economia sau depășirea în mărimi absolute a unui anumit fel de materiale.
Dacă se ține seama de modul cum a fost îndeplinit planul de producție, atunci se obține un alt indicator numit economia relativă a materialelor. Acest indicator se calculează cu ajutorul următoarei formule :
\
în care :
= consumul de materiale din perioada de raportare ;
= consumul de materiale prevăzut în plan ;
= cantitatea produselor din perioada de raportare ;
= cantitatea produselor prevăzute în plan.
Economie relativă poate fi exprimată și prin mărimi relative (nu trebuie deci să fie confundateaceste două noțiuni ; economia relativă și număr relativ).
Pentru aceasta vom folosi următoarea formulă:
Această formulă poate fi scrisă în formă transformată în felul următor:
=
Expresiile și reprezintă consumul unui anumit fel de material pe unitate de produs, ceea ce este conoscut sub denumirea de consum specific. Prin raportarea consumului specific din perioada curentă la consumul specific din perioada de bază se stabilește indicele consumurilor specifice ale meterialelor.
Calculul indicelui consumului specific nu întâmpină nici un fel de greutate atunci când materialele respective se consumă pentru fabricarea unei producții omogene sau a unui singur produs. Cum însă, în mod obișnuit se fabrică mai multe produse dintr-un material sau se consumă mai multe materiale pentru un produs, este necesar să se calculeze indicele agregat al consumului de materiale.
Calculul indicelui agregat ridică, în cazul materialelor, două probleme și anume :
-calculul indicelui de consum de materiale în cazul folosirii unui singur fel de material pentru mai multe produse : indicele stabilit este prezentat în unități naturale.
-calculul indicelui consumului de materiale în cazul folosirii mai multor materiale pentru un singur produs ; indicele stabilit este prezentat în unități valorice.
Pentru primul caz, formula de calculare a indicelui agregat este :
în care :
este cantitatea producției din perioada curentă ;
este consumul specific de materiale din perioada curentă ;
este consumul specific al materialelor din perioada de bază.
În cel de-al doilea caz, este vorba despre un indice agregat calculat pentru mai multe materiale care compun un produs. În asemenea cazuri este necesar ca materialele exprimate în unități naturale să fie calculate în lei, urmând apoi să fie totalizate. Calculele se fac numai pentru cele mai importante materiale.
Formula de calculare a unui asemenea indice este :
în care :
= consumul specific de materiale din perioada curentă ;
= consumul specifc de materiale din perioada de bază ;
= costurile din perioada de bază.
Concomitent cu calcularea indicelui consumului specific al materialelor se poate calcula și un indice al costurilor, ponderea formând-o de data aceasta consumul specific al perioadei curente.
Formula de calculare a unui asemenea indice este :
în care :
= consumul specific din perioada curentă;
= costul din perioada curentă;
= costul din perioada de bază.
Se mai poate calcula și un indice al cheltuielilor materiale, care oglindește atât schimbarea consumurilor specifice, cât și reducerea costurilor materialelor:
Atât mărimile relative, cât și mărimile absolute ale indicatorilor calculați, reprezintă rezultatele pozitive, adică reducerea cheltuielilor materiale pe total materiale principale necesare pentru fabricarea unui obiect.Cum însă asupra fiecărui fel de materiale exercită influența diferiți factori, este necesar să se adâncească analiza pentru determinarea nu numai a economiilor totale, ci și a economiilor absolute la fiecare fel de materiale, precum și a cauzelor care au determinat rezultatele negative sau pozitive. În acest scop se va folosi metoda substituirilor în lanț cu varianta studiului corelat.
Pentru determinarea influenței celor doi factori amintiți mai sus, asupra fiecârui fel de material se aplică metoda substituirilor în lanț, având ca punct de pornire produsul rezultat din înmulțirea cantității cu costul. Această funcție poate fi prezentată prin următoarea formulă:
în care:
P – reprezintă cheltuielile materiale;
m- – cantitatea de materiale;
p – costurile materialelor.
Substituind în formula de mai sus diferite valori se obțin produse variate ale cheltuielilor astfel:
1.- ambele mărimi sunt cele planificate.
2.- cantitatea este cea efectivă, iar costul cel planificat.
3.- ambele mărimi sunt cele efective.
Fiecare din aceste produse se deosebesc între ele datorită schimbării unui termen care, introdus fiind în formulă, modifică rezultatul. Astfel produsul 2 se modifică (față de produsul 1) , datorită schimbării cantităților materiale, iar produsul 3 se modifică (față de produsul 2) deoarece, deși cantitățile au rămas aceleași, s-au schimbat totuși, costurile.
Prin urmare, fiecare produs în parte oglindește o mărime în plus față de cel anterior, ceea ce reprezintă influența unui nou factor. Produsele de mai sus pot fi prezentate fie în mărime relativă, fie în mărimi absolute, scoțându-se în evidență economiile sau depășirile datorită factorului nou introdus în formulă.
Într-o asemenea situație trebuie luate unele măsuri pentru a se obține economii la toate materialele, atât datorită consumului specific, cât și datorită reducerii costurilor. Pentru aceasta este necesară însă o analiză mai profundă, în sensul cercetării cauzelor care determină economia sau depășirea celor două elemente :consum specific și costuri.
Consumul specific al materialelor poate fi redus prin modificarea construcției produsului, prin micșorarea greutății, prin o mai rațională debitare a materialelor, calificarea muncitorilor, înlocuirea unor materiale cu altele mai ieftine, nedeficitare etc.
În strânsă legătură cu problema economiilor cantitative de materiale este și calcularea indicatorilor privind modul de utilizare a resurselor materiale în procesul de producție. Acești indicatori sunt de două feluri și anume : coeficientul folosirii utile a materialelor și coeficientul pierderilor de materiale.
Primul indicator se calculează prin raportarea greutății nete a produsului la norma de consum specific, iar cel de-al doilea se obține prin raportarea cantității deșeurilor rezultate la norma de consum specific pentru fiecare unitate de produs finit. Acești indicatori sunt într-o legătură de dependență foarte strânsă și se condiționează în mod reciproc. Îmbunătățirea indicatorului folosirii productive a materiilor prime (coeficientul util al materialelor), atrage după sine reducerea, în mod corespunzător a pierderilor de materiale.
CAP. 3 PRINCIPALELE CĂI DE REDUCERE A
CONSUMULUI DE MATERII PRIME ȘI MATERIALE
Funcționarea în condiții de eficiență a unităților economice (societăți comerciale, regii autonome etc.). in contextul economiei de piață, reprezintă un “obiectiv” important care contribuie la definirea și realizarea scopului fundsamental al activității lor. Aceasta înseamnă că, în funcție de profil, unitatea economică de stat, privată sau mixtă, să-și dimensioneze și să-și așeze activitatea proprie pe criterii economice care au în vedere gospodărirea cu maximă exigență a tuturor resurselor de care dispune sau și le procură (financiare, tehnice, materiale și umane), acțiune prin care-și asigură eficientizarea rezultatelor producției specifice, sporirea competitivității pe piața internă și internațională.
Elementul determinant al unei asemenea acțiuni îl reprezintă “fenomenul concurențial” specific economiei de piață care stimulează și impulsionează agenții economici să aplice toate măsurile și deciziile care contribuie la realizarea produselor, executarea lucrărilor și prestațiilor la costuri cât mai mici. Astfel, se asigură valorificarea rezultatelor obținute din activitatea lor (produse, servicii etc.) la prețuri mai reduse care, în raport cu cele ale altor ofertanți, sunt mai avantajoase pentru solicitanți și permit, în același timp, obținerea unei marje de profit stimulatoare pentru continuarea funcționalității agenților economici respectivi.
Acțiunea în acest sens și, implicit, supraviețuirea în concurența cu ofertanții de același profil necesită cunoașterea de către manageri a căilor șimijloacelor a căror operaționalizare contribuie la îmbunătățirea activității unităților economice, atât pe plan intern, cât și în raport cu exteriorul. De regulă, contextul socio-economic favorizant pentru funcționarea rentabilă în orice condiții este întâmplător și de scurtă durată. Stabilitatea în timp a funcționării nu se poate asigura decât dacă nu se manifestă constant preocupări permanente pentru rentabilizarea activității în condițiile în care oferta este mai mare și presează agentul economic prin tendința de scădere a prețurilor de vânzare a produselor sau de execuție a diferitelor lucrări sau prestații.
Amplificarea profitului se poate asigura pe mai multe căi: cea mai importantă și cu caracter larg de aplicabilitate este cea care are în vedere realizarea activității unității economice cu cheltuieli mai mici în raport cu agenții economici de profil similar. Rezultatele financiare ale unității se vor îmbunătăți astfel, asigurându-se sursa investițională certă pentru dezvoltarea și extinderea activității proprii, pentru stimularea suplimentară a salariaților – element motivațional eficient în captarea interesului acestora pentru a lucra mai bine, mai conștient și responsabil, cu un dezvoltat simț economic în folosirea resurselor care le sunt puse la dispoziție. Totodată, așa se formează sursa de finanțare a extinderii activității de cercetare științifică și dezvoltare tehnologică, pentru accentuarea muncii creativ-inovative, ca și pentru aplicarea efectivă în practică a rezultatelor pozitive ale acestor acțiuni de mare eficacitate pentru sporirea rentabilității activității generale a agențiolor economici. Așadar, în contextul general al necesității funcționării agenților economici în economia de piață în condiții de rentabilitate și de competitivitate, un “loc central” îl ocupă folosirea cu maximă economicitate a resurselor materiale.
Prin folosirea economică a resurselor materiale se previne:
antrenarea, nejustificată economic, a unui efort financiar-valutar mare pentru cumpărarea (achiziționarea), situație care îngreunează și depozitarea/stocarea unor cantități sporite de materiale;
impactul cu piața de materii prime al cărei potențial este limitat (sau cu tendință de scădere), situație care îngreunează procesul de asigurare a resurselor materiale și energetice.
Totodată, se asigură obținerea aceluiași efect cu un efort financiar mai mic antrenat pentru aprovizionarea și gospodărirea resurselor materiale și energetice, sau a unui efect mai mare cu același efort de cumpărare-asigurare a acestora. Asemenea aspecte se pot evidenția concret prin determinări economico-matematice anticipate perioadei de timp la care se referă acțiunea de aprovizionare materială corelată cu cea de realizare a produselor, lucrărilor și prestațiilor.
Direcțiile de acțiune pentru folosirea economică a resurselor materiale sunt multiple; între acestea amintim:
fundamentarea tehnico-economică a indicatorilor de consum și valorificare a resurselor materiale;
ridicarea nivelului tehnic și calitativ al produselor, lucrărilor și prestațiilor;
modernizarea structurii producției din profilul de fabricație;
folosirea înlocuitorilor (de calitate și mai economici) pentru resursele materiale clasice;
extinderea tipizării și standardizării pieselor, reperelor, subansamblelor, tehnologiilor și construcțiilor;
recuperarea, recondiționarea și valorificarea internă sau prin vânzare la terți utilizatori a resurselor materiale refolosibile ș.a.
A acționa în aceste direcții înseamnă în același timp: respectarea disciplinei tehnologice de fabricație, a documentației tehnice de execuție a produselor și lucrărilor; asigurarea unui control eficient asupra modului de folosire a resurselor materiale și energetice la fiecare punct de prelucrare-consum; organizarea rațională a procesului de îndrumare-coordonare a lucrătorilor pe fiecare subsistem al structurii de producție-concepție; alimentarea ritmică, completă și complexă cu materiale de calitate, a tuturor subunităților de consum sau prelucrare.
Reducerea consumurilor specifice de materiale reprezintă calea principală de reducere a consumului de materii prime și materiale pentru aceasta fiind necesară perfecționarea urmării consumului de materiale.
În industria noastră, deși consumurile specifice la principalele materii prime și materiale prezintă, la majoritatea produselor, o tendință constantă de micșorare, totuși nivelul atins până în prezent nu poate fi considerat satisfăcător, nici în raport cu realizările obținute pe plan mondial și nici față de tehnica cu care este înzestrată industria noastră.
În practica unor întreprinderi, unele norme se bazează în mare parte pe rutină și conțin o doză însemnată de aproximație , iar la elaborarea lor se folosesc încă metode empirice care ascund de obicei mari rezerve. Trebuie menționat că unii factori de răspundere din unele înterprinderi încearcă să “justifice” folosirea așa numitelor norme statistice, considerându-le chiar o fatalitate, îndeosebi în condițiile producției de unicitate sau de serie mică, susținând că în practică este imposibil să se stabilească norme de consum folosind metode de calcul tehnico-analitic pentru fiecare produs că elaborarea unor norme de consum științifice, fundamentate realist, cere un efort susținut, considerăm însă, că acest efort este imperios necesar, fiind impus de cerințele economisirii resurselor materiale le nivel de întreprindere și al economiei naționale.
Neîndoielnic, o anumită limită există în reducerea consumului specific, dar nu poate fi vorba de atingerea ei atât timp cât în multe întreprinderi consumul ce materiale la unele produse este cu mult mai mare decât cel întâlnit la produse similare fabricate în alte țări. Netemeinicia unor astfel de păreri poate fi demonstrată și prin aceea că unul și același produs se fabrică în unități diferite având condiții tehnico-organizatorice similare de fabricație, dar cu norme de consum de materii prime și materiale diferite.
Într-o serie de întreprinderi din diferite ramuri industriale nu arareori se depășesc chiar aceste norme de consum la unele produse, grevând asupra resurselor și cheltuielilor materiale, situații ce nu pot fi îngăduite în actuala etapă de dezvoltare și modernizare a industriei noastre.
Desigur, cauzele menținerii consumurilor specifice mari, a unor norme de consum “largi”, cât și ale depășirii acestora sunt multiple: se aprovizionează de către unele întreprinderi și se eliberează din depozitele acestora, materiale supradimensionate sau nu în lungimi fixe și multiple, ceea ce duce la însemnate pierderi de metal în secțiile de prelucrare; se “produc” rebuturi ca urmare a prescrierii unor procese tehnologice greșite, nerespectării disciplinei tehnologice, folosirii de S.D.V.-uri necorespunzătoare, pregătirii insuficiente a unor muncitori; se ignoră folosirea înlocuitorilor ieftini de materiale “clasice”, mai scumpe; se neglijează posibilitățile de diminuare a consumatorilor de materiale pe care le oferă adoptarea de soluții constructive mai economicoase cât și a unor tehnologii moderne etc.
După cum s-a arătat, balanțele materiale pe economia națională se întocmesc pe baza consumurilor specifice normate. Orice încălcare a acestor norme poate conduce la situația de a se crea goluri în aprovizionarea cu unele materii prime și materiale pentru întreprinderile care consumă astfel de materiale. Totodată depășirea normelor de consum duce la situația ca înterprinderile în cauză să-și epuizeze înainte de vreme, propriile stocuri de materiale și să nu-și mai poată desfășura în mod ritmic activitatea productivă. Nu trebuie omis, de asemenea, nici faptul că prin depășirea normelor de consum se irosesc anual bunuri de multe zeci de milioane de lei și se încarcă în mod nejustificat consturile de producție ale întreprinderii respective. În sfârșit, o asemenea stare de fapt îngustează mai multe produse, de a spori producția atât pentru satisfacerea cerințelor interne, cât și pentru export.
Neîndoios, diminuarea consumurilor specifice reprezintă, în primul rând, o problemă de ordin tehnic și tehnologic ce privește cu precădere compartimentele de concepție din întreprinderi. O atare problemă trebuie să preocupe în cel mai înalt grad conducerile de unități, organismele economico-financiare. Toate aceste organe, în strânsă conlucrare cu sectoarele de concepție, au datoria de a trece la analiza fiecărui element al cheltuielilor materiale, incluse în constul fiecărui produs pentru a identifica noi soluții, noi căi de reducere a consumurilor, de obținere a unor economii în plus față de cele stabilite prin plan, știut fiind că aceasta va conduce la sporirea mai rapidă a producției.
Există, desigur, multiple căi de micșorare a ocnsumurilor specifice de materiale, și ele se referă, în principal, la normarea științifică a consumurilor, perfecționarea construcției produselor prin proiectarea de produse noi și reproiectarea celor existente în fabricație în vederea reducerii lor, aplicarea proceselor tehnologice avansate în scopul reducerii sau lichidării deșeurilor și rebuturilor, extinderea folosirii înlocuitorilor etc.
Ținând seama că normarea consumurilor de materiale constituie factorul principal în determinarea planurilor de aprovizionare, consturilor de producție, planului financiar și a balanțelor materiale pe întreaga economie națională, având multiple legături în ansamblul activității de planificare și conducere a economiei, de asigurare a echilibrului planului și de creștere a eficienței economice, apare necesară întărirea rolului planului – la toate nivelurile – în micșorarea consumurilor specifice. Acest lucru presupune, în primul rând – lărgirea substanțială a numărului de norme și indici de consum care să fie prevăzute cu sarcini obligatorii în plan. Totodată, având în vedere multitudinea produselor cu norme de consum pentru produsele cele mai reprezentative care au consumuri mari de materii prime și materiale. Pentru celelalte produse, ar fi util ca ministerele, centralele industriale și unitățile economice – în funcție de importanța produsului – să acționeze intens pentru extinderea în planurile departamentale și uzinale a normării consumurilor de materiale.
Paralel cu extinderea normării prin plan a consumurilor de materiale, o problemă principală ce se ridică în întreaga economie este aceea a creșterii exigențelor cu privire la calitatea activității de normare a planificării și a realizării normelor de consum, întrucât aceasta exercită o influență nemijlocită asupra nivelului cheltuielilor materiale și implicit asupra ritmului de dezvoltare a economiei. Ridicarea calității normelor, în vederea micșorării continue a cheltuielilor de producție presupune un complex de măsuri care să acționeze în direcție îmbunătățirii conținutului activității de normare cât și al modului de exprimare a normelor de consum.
Sub aspectul conținutului, considerăm necesară intensificarea eforturilor pentru elaborarea unui sistem de norme și normative dinamice, în concordanță cu progresul tehnic și, mai ales, prin conferirea unui rol mai activ acestor norme în activitatea întreprinderilor.
Prin realizarea acestei cerințe, este necesar ca acțiunea de elaborare a normelor de consum să se elaboreze într-un mod nou. În acest scop, apare oportună, în primul rând, antrenarea în măsură mult mai mare a institutelor și sectoarelor de cercetare și proiectare, asigurarea unei temeinice colaborări dintre acestea și diferitelor întreprinderi industriale în proiectarea normelor de consum. Avem în vedere participarea nemijlocită a institutelor respective îndeosebi la elaborarea propunerilor de normare ale produselor cele mai reprezentative care au consumuri hotărâtoare pentru economia națională.
Pentru ca normele de consum să aibă un rol activ asupra ecnonomisirii rezultatelor materiale, este necesar, de asemenea, ca problema normelor de consum să nu fie abordată în sensul de a se merge numai pe linia unei simple “revizuiri”, la nivelul unor posibilități relative ale întreprinderilor, ci ssă aibă la bază o fundamentare tehnico-științifică, ținându-se seama de progresul tehnic contemporan și de realizările cele mai bune obținute de țările cu o industrie dezvoltată. În acest scop, este deosebit de important ca în întreprinderi, institute de cercetări și proiectări, la nivelul combinatelor, centralelor industriale sau grupărilor de întreprinderi să se lărgească și profundeze calculele tehnico-analitice care fundamentează normele de consum și să se studieze amănunțit dimensiunile sau greutatea produsului finit și a pieselor, mărimea pierderilor tehnologice și a celor netehnologice, posibilitățile de micșorare a greutății nete a produsului și de reducere a acestor pierderi, ținând seama de tendințele de dezvoltare a progresului tehnic din fiecare înterprindere, de măsurile tehnico-organizatorice, cât și de diferitele metode ce trebuie aplicate, în vederea realizării economiei planificate la consumul de materiale. Calculele respective trebuie făcute pe fiecare produsm nu pe global, și pe fiecare material în parte. Acest lucru prezintă o mare importanță, întrucât stimulează cadrele de concepție să găsească pe fiecare fel de material și pentru fiecare produs; se evită astfel riscul ca la unele produse să se utilizeze o cantitate mai mare dintr-un anumit fel de material decât norma indicată, iar consumul suplimentar respectiv să fie compensat prin reducerile obținute de la altre produse.
În condițiile actuale ale tehnicii și tehnologiei producției există întrunite premise favorabile pentru normarea pe baze științifice a consunurilor de materiale nu numai la un număr restrâns de produse, ci la majoritatea materialelor folosite în producție. În acest sens, o deosebită importanță trebuie acordată normelor de consum uzinale, care se stabilesc de conducerile întreprinderilor și care, în unele unități, reprezintă consumuri însemnate de materiale. Totodată, considerăm util ca ministerele, centralele industriale să ia măsuri ca, pe lângă normele de consum pentru materialele de bază, să fie stabilite norme de consum și pentru materialele auxiliare – considerate uneori de însemnătate secundară – deși prin normarea și folosirea lor rațională se pot realiza economii importante.
Orientarea pozitivă și eficace a activității de normare a consumurilor specifice pe baze tehnico-analitice și extinderea normării prin plan a consumurilor de materiale fac necesară creșterea rolului centralelor industriale și a forurilor tutelare în această activitate importantă. În acest scop, apare util ca organele respective să analizeze cu cea mai mare atenție propunerile de elaborare a normelor și de reducere a consumurilor specifice prezentate de întreprinderi, astfel încât aceste propuneri să corespundă posibilităților reale ale fiecărei întreprinderi. Această activitate nu trebuie să capete un caracter formal, cum – din păcate – se mai întâlnesc în practica unor centrale industriale. De mare importanță este ca acțiunile respective să constituie, în primul rând, un mijloc puternic de examinare critică a propunerilor de norme, să urmărească dacă întreprinderile au prevăzut toate măsurile tehnico-organizatorice menite să impulsioneze lupta pentru gospodărirea rațională a materialelor, printre care: asimilări, proiectări, reproiectări și perfecționări de produse; introducerea și extinderea procedeelor tehnologice noi, aprovizionarea materialelor în dimensiuni și de calități corespunzătoare nevoilor producției; organizarea rațională a debitării centralizate a materialelor; aplicarea planurilor de debitare și croire combinate; reducerea adaosurilor de prelucrare; lichidarea rebuturilor; organizarea folosirii judicioase a deșeurilor etc. În sprijinirea acestei acțiuni, ar fi util ca organele de resort din centrale industriale și ministere să intervină sistematic în procesul de realizare a normelor de consum, sporindu-se contribuția la realizarea economiilor de materiale. Aceste organe au posibilitatea să determine generalizarea procedeelor și metodelor avansate, perfecționarea construcției produselor, specializarea eficientă a producției și chiar unificarea normelor la produsele similare se fabrică în întreprinderile diferite etc.
CAP. 4 STUDIU EXPERIMENTAL PRIVIND MODUL DE
CONSUMARE ȘI UTILIZARE A RESURSELOR
MATERIALE LA S.C. OLIMPIA S.A.
4.1 Prezentarea generală a firmei S.C. OLIMPIA S.A. Oradea
4.1.1 Scurt istoric
Înființată in 16 iunie 1923 sub denumirea de fabrica “Carmen”, societatea producătoare de încălțaminte care-și desfășura activitatea ca un atelier de manufactură, sub formă de « societate in nume colectiv», a fost obligată de puternica concurență din domeniu a celorlalte fabrici de încălțăminte din Oradea să se transforme în 1925 în « societate anonimă pe acțiuni ».
Capitalul social de 5 milioane lei a permis dezvoltarea fabricii și obținerea de profituri care, prin capitalizare, dublează în numai 2 ani capitalul social. În anul 1923 fuzionează cu societatea « Primus » axându-se pe producția de încălțăminte pentru femei.
Din anul 1940, fabrica a rămas pe teritoriul cedat Ungariei hortyste și a fost declarată întreprindere de război, pusă sub controlul armatei.
În anul 1945 fabrica de ghete « Carmen » a fost predată în administrarea Ministerului Economiei Naționale executând comenzi pentru fondul pieții. Din anul 1947 se remarcă o creștere a producției, datorată unei convenții de prelucrare de către « Carmen » a pieilor utilizate ca materie primă de la toate fabricile de piele din Oradea (Zis, Sigma si Majestic). Se creează condițiile producției și livrărilor la export.
După 1948 se efectuează ample lucrări de investiții și modernizări ale tehnologiei de fabricație, măsuri care au generat creșterea producției cantitativ și calitativ cu livrări pe piața internă și externă.Denumirea sub care a funcționat fabrica din 1948 a fost “Solidaritatea” considerată adecvată noilor condiții ale economiei socialiste, imagine a înfrătirii tovarășilor la construirea socialismului.
În perioada 1948-1973 s-a înregistrat o creștere permanentă a producției fizice cât și diversificarea sortimentală pentru încălțămintea de femei si copii. În anul 1980, exportul reprezenta peste 70% din producția de încălțăminte cu fețe de piele pentru femei, realizat în 26 de țări din Europa, Asia, America și Africa.
În anul 1999, ca urmare a dificultăților de natură financiară, a lipsei de comenzi si a blocajului financiar, S.C. OLIMPIA SA ORADEA a fost supusă procedurii de reorganizare si lichidare judiciară de către Banca Comerciala Română, principalul creditor, conform Legii 64/1995.
Conducerea societătii a elaborat un program de reorganizare, esalonat pe 5 ani care prevede măsuri de obținere de lichidități prin vânzare de active – secții de producție neutilizate și clădiri administrative prin care să se achite datoriile restante precum și continuarea activităților profitabile pentru redresarea activității și mărirea producției destinate exportului.
Actualmente, 68% din activitate o reprezintă producția în sistem lohn, 32% semilohn, fără producție proprie întrucât nu există disponibilități bănești pentru asigurarea materiei prime necesare producției proprii.
La încheierea programului de restructurare se preconizează însănătoșirea situației financiare a societății și relansarea producției proprii pentru intern și export.
Structura organizatorică. Mărimea compartimentelor funcționale și de producție
organigrama de structură propusă de Consiliul de Administrație.
Structură organizatorică conform statului de funcțiuni.
Mărimea compartimentelor funcționale :
-Serviciu -15 persoane
-Birou – 5 persoane
-Compartiment – 5 persoane
-Oficiu de Calcul – 5 persoane
-Activitate juridică – echivalent șef de serviciu
Mărimea compartimentelor de producție :
-Secția – 3 ateliere → 6 formații de lucru
-Atelier – 3 formații de lucru
Mărimea formațiilor de lucru :
-Croit, preg.piese croite – 20 muncitori
-Ștanță, preg.piese ștanțate – 20 muncitori
-Pregătit-cusut – 30 muncitori
-Tras-tălpuit-finisat – 30 muncitori
Alte compartimente :
-Atelier mecano-energetic – 80 muncitori cu 15 muncitori pentru
funcția de maistru
Organigrama este prezentată în pagina urmatoare :
S.C. OLIMPIA S.A.
ORGANIGRAMĂ
NUMĂRUL DE POSTURI PE COMPARTIMENTE FUNCȚIONALE
ȘI DE PRODUCȚIE
CONDUCERE 3
ȘEF SERVICIU 2
1. Serviciul resurse unane administrativ 32
2. Compartimentul normare 2
3. Compartimentul C.T.C 1
4. Oficiul juridic 1
5. Atelier proiectare 1
6. Compartimentul pregătirea productiei 1
7. Centrul de profit I CARMENS 3
8.Centrul de profit II B&C, FRANȚA 3
9. Centrul de profit III ORCES 3
10. Atelierul mecano-energetic 4
11. Sectia încălțăminte 2
12. Serviciul aprovizionare-transport 15
13. Biroul import-export 7
14. Biroul financiar-calcul salarii 7
15. Compartimentul prețuri 1
16. Biroul contabilitate 5
17. Oficiul de calcul 5
18. Comerț 1
___________
TOTAL 99
La activitatea industrie, societatea comercială are un număr de 99 de posturi.
STAT DE PERSONAL
-pe grupe de funcții-
INDUSTRIE : 99
CONDUCERE 3
Director general 1
Director comercial 1
Contabil șef 1
ȘEF SERVICII 2
Șef serviciu tehnic 1
Șef serviciu producție 1
1.SERVICIUL RESURSE UMANE – ADMINISTRATIV 32
Șef serviciu 1
Inspector de personal 1
Referent 1
Tehnician 1
Arhivar 1
Secretar-dactilograf 1
Dactilograf 1
Șef formație pompieri 1
Pompier 11
Portar 13
2.COMPARTIMENTUL NORMARE 2
Tehnician 1
Referent 1
3. COMPARTIMENTUL C.T.C. 1
Tehnician 1
4.OFICIUL JURIDIC 1
Consilier juridic 1
5.ATELIER PROIECTARE
Șef atelier 1
6.COMPARTIMENTUL PREGĂTIRII PRODUCȚIEI 1
Inginer 1
7.CENTRU DE PROFIT 9
Șef centru de profit 3
Tehnician 6
8.ATELIER MECANO-ENERGETIC 4
Șef atelier 1
Inginer 1
Subinginer 2
9.SECȚIA Încălțăminte 2
Șef secție 2
10.SERVICIUL APROVIZIONARE-DESFACERE-TRANSPORT 15
Referent 1
Merceolog 2
Tehnician 1
Lucrător gestionar 1
Șef depozit 1
Magazioner 9
11.BIROUL IMPORT-EXPORT 6
Referent 1
Consilier economic 1
Inginer 2
Tehnician 2
Funcționar economic 1
12.BIROUL FINANCIAR-CALCUL SALARII 7
Șef birou 1
Revizor contabil 1
Casier 1
Funcționar economic 4
13.COMPARTIMENTUL PREȚURI 1
Contabil 1
14.BIROUL CONTABILITATE 5
Șef birou 1
Contabil 1
15.OFICIUL DE CALCUL-INFORMATICĂ 5
Șef oficiu informatică 1
Operatori calcul el. 4
16.COMERȚ 1
Lucrător gestionar 1
REGULAMENT
DE ORGANIZARE ȘI FUNCȚIONARE
I.Dispoziții generale
Societatea comercială poartă denumirea de SOCIETATE COMERCIALĂ “OLIMPIA” S.A.
Are sediul pe strada Simion Bărnuțiu nr.15, din municipiul Oradea, județul Bihor.
Societatea comercială este constituită în conformitate cu Legea nr.15/1990 și Legea nr.31/1990, precum și a Hotărârii Guvernului României nr.1296/1990. Are personalitate juridică și este înregistrată conform reglementărilor legale.
Obiectul de activitate principal al societății comerciale este producerea și comercializarea încălțămintei. Celelalte obiective ale societății sunt prevăzute în statut cu modificările ulterioare.
II. Structura organizatorică
Societatea comercială are următoarea structură organizatorică:
Consiliul de Administrație – condus de directorul general al societății.
Directorul general – are în subordine :
– serviciul resurse umane administrativ
– biroul import-export
– oficiul juridic
– compartimentul normare
– compartimentul pregătirea producției
– centre de profit
– compartimentul CTC.
Directorul comercial – are în subordine :
– serviciul resurse umane administrativ
– serviciul aprovizionare-desfacere-transport
– biroul import-export
Contabil șef – are în subordine:
– biroul financiar-calcul salarii
– biroul contabilitate
– compartimentul prețuri
– oficiul de calcul
Șef serviciu tehnic – are în subordine:
– atelierul de proiectare
– centrele de profit
– atelierul mecano-energetic
– formația de prevenire și stingere a incendiilor
Șef serviciu producție – are în subordine:
– compartimentul normare
– compartimentul pregătirea producției
– compartimentul CTC
– centrele de profit
– secția încălțăminte
Sectia încălțăminte își desfășoară activitatea în schimburi și anume :
– atelierul croit-pregătit piese croite I schimb
– atelierul ștanță-pregătit piese ștanțate I schimb
– atelierul de pregătit cusut I schimb cu excepția benzii 9
– atelierul de tras-tălpuit-finisat II schimb
Structura organizatorică, mărimea compartimentelor funcționale, numărul de posturi , au fost stabilite de conducerea societății, cu acordul reprezentanților F.P.S. în Adunarea Generală a Acționarilor, conform Ordinului nr.3213/21.08.1996, al Consiliului de Administrație al F.P.S.BUCUREȘTI, al Normelor Metodologice și Hotărârii Guvernului nr.887/1995-anexa nr.19 privind mărimea întreprinderilor.
III. Atribuțiile și răspunderile societăților
Societatea comercială este condusă pe baza statutului propriu. Organul de conducere este Adunerea Generală a Acționarilor.
Adunarea Generală a Acționarilor – are următoarele atribuții principale:
– aprobă structura organizatorică a societății și numărul de posturi, normativul de constituire a compartimentelor funcționale și de producție;
– alege membrii Consiliului de Administrație și a Comisiei de Cenzori, le stabilește remunererea, îi descarcă de activitate și îi revocă ;
– stabilește salarizarea personalului angajat în funcție de studii și munca efectiv prestată ;
– stabilește nivelul de salarizare a directorului general și a comisiei de cenzori ;
– stabilește bugetul de venituri și cheltuieli ;
– examinează, aprobă sau modifică bilanțul și contul de beneficii și pierderi, după analizarea rapoartelor comisiei de cenzori, aprobă repartizarea beneficiului.
– hotărăște cu privire la aprobarea de împrumuturi bancare pe termen lung, inclusiv a celor externe, stabilește competențele și nivelul de contractare a împrumuturilor bancare curente, a creditelor comerciale și a garanțiilor, aprobă orice credit financiar acordat de societate ;
– hotărăște cu privire la înființarea și desfințarea de succursale, filiale și agenții ;
– hotărăște cu privire la mărirea sau reducerea capitalului social, la modificarea numărului de acțiuni sau a valorii nominale a acestora, precum și la cesiunea acțiunilor ;
– hotărăște cu privire la adaptarea sau modificarea statutului, precum și la transformarea juridică a societății ;
– hotărăște cu privire la comasarea și divizarea, dizolvarea și lichidarea societății, în condițiile prevăzute de lege ;
– hotărăște cu privire la acționarea în justiție a directorului general și a comisiei de cenzori, pentru paguba pricinuită societății.
IV. Atribuțiile și răspunderile consiliului de administrație
Societatea comercială este administrată de Consiliul de Administrație, stabilit potrivit statutului.
Consiliul de Administrație – are următoarele atribuțiuni :
– angajează și concediază personalul și stabilește drepturile și obligațiile acestuia ;
– stabilește îndatoririle și răspunderile personalului societății pe compartimente ;
– aprobă operațiunile de încasări și plăți potrivit competențelor.
– aprobă operațiunile de cumpărare și vănzare de bunuri, potrivit competențelor acordate ;
– aprobă contractele de închiriere ;
– stabilește tactica și strategia de marketing ;
– aprobă încheierea sau rezilierea contractelor, potrivit competențelor acordate ;
– supune anual Adunării Generale a Acționarilor, în termen de 60 de zile de la încheierea exercițiului economico-financiar, raportul cu privire la activitatea societății, bilanțul și contul de beneficii și pierdrei pe anul precedent și proiectul de buget al societății pe anul in curs.
– rezolvă orice alte probleme stabilite de Adunarea Generală a Acționarilor.
V. Atribuțiile și răspunderile cenzorilor
Comisia de cenzori se numește și își desfășoară activitatea potrivit prevederilor statutului societății comerciale.
Comisia de cenzori – are următoarele atribuții :
– verifică gospodărirea fondurilor fixe și a mijloacelor circulante, a portofoliului de efecte, casa și registrele de evidență contabilă și informează conducerea asupra neregulilor constatate ;
– controlează exactitatea inventarului, a documentelor și informațiilor prezentate asupra conturilor societății, a bilanțului și a contului de beneficii și pierderi, prezentând Adunării Generale a Acționarilor un raport scris ;
– la lichidarea societății controlează operațiunile de lichidare ;
– prezintă punctul său de vedere la propunerile de reducere ale capitalului social, sau de modificare a statutului și obiectului societății.
VI. Atribuțiile și răspunderile compartimentelor funcționale
1.Compartimentele din subordinea directorului general
a) Serviciul resurse umane administrativ, are atribuții și răspunderi în următoarele domenii de activitate:
– crecrutarea, încadrarea și promovarea personalului;
– învățământ;
– salarizarea angajaților;
– organizarea producției;
– organizarea conducerii;
– organizarea și normarea muncii;
– protecția muncii;
– asigurarea serviciilor în cadrul societății;
– gospodărirea judicioasă a mijloacelor din dotare;
– asigurarea ordinei și curățeniei în incinta societății;
– asigurarea mijloacelor administrativ-gospodărești;
– asigurarea rezolvării problemelor de ordin social;
– asigurarea muncii de secretariat (corespondență, xeroxare, difuzare, folosirea și evidența ștampilelor);
– asigurarea arhivei societății;
– asigurarea pazei societății;
– asigurarea problemelor specifice activității de evidență militară, documente secrete;
– încheierea de contracte specifice;
Detalierea atribuțiilor și răspunderilor se regăsesc în decizia de atribuții a șefului de serviciu.
b) Biroul import-export are următoarele atribuțiuni și răspunderi principale:
– prezentarea ofertelor pentru export;
– participarea la contractarea produselor pentru export;
– evidența obligațiilor contractuale;
– urmărirea livrării produselor de export conform contractelor;
– urmărirea derulării producției pentru export ;
– pregătirea și livrarea exportului(formarea loturilor, marcarea, ambalarea, expedierea);
– elaborarea fișelor tehnice pentru export;
– forme de comercializare externă ;
– eficiență economică a producției destinată exportului ;
– întocmirea documentelor necesare programării producției și expedierii la export;
protocol.
Detalierea atribuțiilor și răspunderilor se regăsesc în decizia de atribuții a șefului de birou.
c) Oficiul juridic – are atribuții și răspunderi în următoarele domenii de activitate:
– reprezintă interesele societății comerciale in fața instanțelor judecătorești;
– reprezintă interesele societății comerciale în fața persoanelor juridice și fizice;
– asigură respectarea legalității;
– avizează documentațiile privind legalitatea efectuării acestora ;
– ține evidența actelor normative ;
– asigură consultații juridice pentru angajații societății.
Detalierea atribuțiilor și răspunderilor se regăsesc în decizia de atributii a șefului de birou.
d) Comprtimentul normare – are următoarele atribuții și răspunderi principale:
organizarea și normarea muncii;
Detalierea atribuțiilor și răspunderilor se regăsesc în decizia de atribuții a șefului de compartiment.
e) Compartimentul pregătirea producției – are următoarele atribuții și răspunderi principale:
– programarea producției și urmărirea utilizării capacităților de producție ;
– lansarea producției pe liniile de fabricație ;
– urmărirea realizării produselor finite ;
– urmărirea producției neterminte și executarea programelor restante;
– verificarea intrării în producție a sortimentelor programate și lansate;
stabilirea mărimii optime a lotului de fabricație;
Detalierea atribuțiilor și răspunderilor se regăsesc în decizia de atribuții a șefului de compartiment.
f) Centre de profit – au următoarele următoarele atribuții și răspunderi principale:
– elaborează necesare de materii prime;
– asigură documentația tehnică pentru elaborarea fișelor de consum;
– elaborează tehnologia de fabricație pentru secțiile de producție;
– asigură asistența tehnică la derularea producției ;
– participă la tratative cu clienții și întocmește nota de protocol ;
– urmărirea derulării producției până la livrare cu respectarea întocmai a documentației tehnice.
Detalierea atribuțiilor și răspunderilor se regăsesc în decizia de atribuții a șefului de compartiment.
g) Compartimentul C.T.C. – are atribuții și răspunderi în următoarele domenii de activitate:
– controlul tehnic de calitate al produselor pe faze de lucru și pe linii de fabricație ;
– recepția materiilor prime și a semifabricatelor ;
– depozitarea, păstrarea, conservarea materiilor prime, semifabricatelor și produselor finite;
– analize de laborator privind caracteristicile produselor, a materiilor prime, a materialelor și semifabricatelor;
– reclamații asupra produselor;
– urmărirea comportării în exploatare a produselor ;
– certificarea calității produselor.
Detalierea atribuțiilor și răspunderilor se regăsesc în decizia de atribuții a șefului de compartiment.
4.2 Reducerea efectivă a consumului de materii prime și materiale exemplificată pe un model
4.2.1 Analiza comparativă a normei de consum pentru fețe, pentru căptușeli și pentru partea de jos a încălțămintei
Prin norma de consum se înțelege cantitatea de materiale necesare realizării unui anumit produs, respectiv unei perechi de încălțăminte, în condițiile unei tehnologii date.
Norma de consum se calculează pornind de la suprafața reală a pieselor dintr-o pereche sau de la masa acestora, ținându-se seama de deșeurile care rezultă la ștanțare.
Normele de consum se stabilesc prin calcule sau prin diferite metode.
1.Determinarea normei de consum pentru piei, căptușeli și înlocuitori din piele.
Pentru stabilirea normei de consum la piei, căptușeli și înlocuitori din piele se pornește de la suprafața netă a tuturor pieselor ce compun o pereche ținându-se seama de deșeurile ce rezultă de la croirea manuală sau de la ștanțare. Pentru stabilirea normei de consum există mai multe metode și anume :
– desenarea pieselor pe hârtie
– determinarea indicelui de furdă
– determinarea tuturor deșeurilor
La desenarea pieselor pe hârtie se înscriu piesele componente ale unei perechi într-un dreptunghi. Se determină apoi suprafața dreptunghiului S, la care se adaugă un coeficient de 10% pentru acoperirea deșeurilor marginale sau a unor defecte de pe suprafața pielii. În acest caz norma de consum va fi :
Nc = S + 0,1 S = 1,1 S
La determinarea indicelui de furdă se pornește de la faptul că numai o parte din suprafața materialului se regăsește în piesele respective, restul pierzându-se sub formă de deșeuri sau de furdale.
Se consideră suprafața pieselor egală cu S, la care se adaugă o cantitate suplimentară de piele rezultată din croirea experimentală. Indicele de furdă IF reprezintă raportul dintre suprafața materialului și suprafața netă a pieselor componente ale unei perechi.
Norma de consum va fi :
Nc = S IF
Indicele de furdă depinde de mărimea și de calitatea pieilor folosite. Este întotdeauna mai mare decât unitatea.
DETERMINAREA TUTUROR DEȘEURILOR
Această metodă pornește de la determinarea tuturor deșeurilor care rezultă de la croire și anume:
– deșeuri normale
– deșeuri marginale
– deșeuri intretipare
– deșeuri datorită defectelor
– deșeuri prin punți
Dacă din suprafața pielii folosite se scade valoarea deșeurilor se obține randamentul sau factorul de utilizare al acestuia.
Factorul de așezare A se poate determina pentru fiecare model în parte în paralelogramul în care se înscriu tiparele respective. În acest caz norma de consum se poate deduce din valoarea randamentului de utilizare U a suprafeței prin relația :
U = A – Δ m – Δt – Δc – Δp
sau U = 100 – Δ unde Δ = Sumă deșeuri
Δ m = Deșeuri marginale
Δt = Deșeuri de tipare
Δc = Deșeuri de calitate
Δp = Deșeuri prin punți
2.DETERMINAREA NORMEI DE CONSUM PENTRU TALPĂ
Norma de consum la ștanțarea pieselor de talpă se stabilește prin calcul, plecând de la suprafața pieselor de talpă sau prin ștanțări experimentrale.
a)Determinarea normei de consum prin calcul se stabilește cu relația :
Nc = S g γ In
unde:
S = Aria netă a suprafeței pieselor în pereche (cm²)
g = Grosimea medie a tălpii (cm)
γ = Masa specifică a tălpii
In = Indice de normare
La pieile pentru tălpi, O = 1g/cm³, deci relația devine :
Nc = S g In
b)Metoda experimentală. Stabilirea normei de consum prin stanțarea experimentală pornește de la sortarea lotului de materiale ce urmează a fi ștanțate din aceeiași categorie de grosime.
Lotul de materiale se stabilește ținându-se seama de coeficientul de utilizare a materialului respectiv obținut la ștanțările anterioare.
Se ștanțează o cantitate precisă de piese urmărindu-se folosirea intensivă a pielii, se stabilește apoi masa pieselor obținute și masa deșeurilor.
Norma de consum pentru talpa de cauciuc compact microporos, talpa artificială și carton dur, se stabilește experimental prin desenarea acestora pe plăcile respective, cântarirea plăcilor și numărarea perechilor de piese așezate pe placă :
unde :
Mp = Masa plăcii (Kg)
n = Nr. piese/placă
DETERMINAREA NORMEI MEDII DE CONSUM.
Pentru calculul teoretic s-a ales un singur număr iar pentru calcul experimental s-a folosit un pontaj asemănător cu cel utilizat de firmă.
Prin pontaj se înțelege cantitatea de piese din fiecare grupă de mărime raportată la 100 de perechi incălțăminte.
Modelul ales spre exemplificare este un pantof de copii din piele naturală, inițial fabricat din piele naturală, iar pentru reducerea consumului de materiale s-a fabricat din deșeuri de piele naturală, prețul rămânând constant, fapt ce a influențat creșterea profitului pe produs.
DESCRIEREA MODELULUI
Pantof cu față din piele naturală sau deșeuri din piele, căptușit cu meșină porci sau meșină poromerică, branț din fibrotex sau înlocuitori fibrotex acoperit cu meșină porci sau material textil cu talpă și toc microporos sau P.V.C.-confecționat I.L. pentru copii, mărime 17,5-19,00.
Model 514747.
Analiza comparativă a normei de consum pentru fețe.
CALCULUL EFECTIV AL NORMEI DE CONSUM PENTRU
MODELUL 514747
Tabel nr. 1
Tabel pentru piese din piele întreagă
Valoare totală + pierderi = 19.558 x 1,39 = 27186
CALCULUL EFECTIV AL NORMEI DE CONSUM PENTRU
ODELUL 514747
Tabel nr. 2
Tabel pentru piese din deșeuri
Valoare totală + pierderi = 7.998 x 1,40 = 11.197
CONCLUZII
Din cele 2 tabele se observă în primul rând o diferență de preț între pielea întreagă și deșeurile din piele. Pantoful din exemplu se poate fabrica și din deșeuri, conținând mai multe piese fără a se modifica prea mult modelul ales, normele de consum utilizate fiind mai mici datorită așezării optime a pieselor.
Se observă din tabel o scădere a valorii totale incluzând și indicele de furdare care exprimă pierderile de 1,89 % pentru piesele folosite la fețe.
ANALIZA COMPARATIVĂ A NORMEI DE CONSUM PENTRU CĂPTUȘELI
Tabel nr. 3
Tabel pentru căptușeli din mașină naturală
Tabel nr. 4
Tabel pentru căptușeli din mesină poromerică
CONCLUZII
Același pantof se poate căptuși și cu meșinâ naturală și cu înlocuitori, diferența de valoare fiind de 5,43 %. Se observă că normele sunt constante, dar diferă valoarea materialelor utilizate.Indicele de furdare este mai mic decât la piele deoarece căptușeala din înlocuitori se croiește în mai multe straturi, pierderile fiind mai mici.
ANALIZA COMPARATIVĂ A NORMEI DE CONSUM PENTRU
PARTEA DE JOS A ÎNCĂLȚĂMINTEI
Tabel nr. 5
Tabel nr.5.1 pentru partea de jos a încălțămintei
Tabel nr.5.2 pentru partea de jos a încălțămintei
Din analiza tabelelor se observă că talpa construită din microporos a fost înlocuită cu talpă P.V.C., care are același efect dar costă mai puțin. Piesele de Staif și branț s-au înlocuit cu materiale ieftine , fapt ce duce la scăderea valorii totale cu 1,65 %.
ANALIZA COMPARATIVĂ A NORMEI DE CONSUM PENTRU PĂRȚILE INTERMEDIARE A ÎNCĂLȚĂMINTEI
Tabel nr. 6
Tabel pentru partea intermediară a încălțămintei
4.2.2 Principalele căi de reducere a consumurilor de materiale
Pentru reducerea consumurilor de materiale se folosesc următoarele căi :
1.Proiectarea unor modele a căror așezare pe material să fie optimă, astfel încât indicele de furdă să nu depășească 1,25-1,30.
2.Croirea combinată, adică în paralel a două modele, unul cu detalii mari și unul cu detalii mici.
3.Valorificarea superioară a materialelor refolosibile, a deșeurilor , prin proiectarea unor modele care să folosească detalii mici, respectiv încălțăminte de copii sau încălțăminte de casă.
4.Utilizarea personalului calificat, respectiv croitorii de piele cu categoria 3, categoria 4 și 5.
5.Croirea în două sau mai multe straturi pentru materialele sintetice (înlocuitori) și până la 20 de straturi pentru materialele textile respectiv căptușeli din pânză la BANZIG.
6.Funcționarea optimă a mașinilor de croit :
– ștanță mică
– ștanță cu pod și cărucior
– ștanță cu foto-celulă
– BANZIG
CAP. 5 EFICIENȚA ECONOMICĂ OBȚINUTĂ CA URMARE A REDUCERII CONSUMULUI DE RESURSE MATERIALE
5.1 Reducerea cheltuielilor la 1000 lei producție marfă
În acest indicator complex se reflectă pe lângă reducerea costului și schimbările care intervin în structura procesului de producție din perioada analizată.
Analiza acestui indicator permite astfel în afară de urmărirea realizării reducerii costurilor și orientarea producției spre produsele care duc la o scădere a cheltuielilor, respectiv la sporirea acumulărilor.
Deoarece cheltuielile materiale dețin ponderea cea mai mare în total cheltuieli se urmărește indicatorul cheltuieli materiale la 1000 lei producție marfă, el reflectând direct ce nivel de cheltuieli materiale s-au planificat și ce cheltuieli materiale s-au realizat pentru a se obține 1000 lei producție marfă.
La S.C.OLIMPIA SA ORADEA structura cheltuielilor se prezintă astfel :
Tabel nr. 7
Structura cheltuielilor
Milioane lei
Tabel nr. 8
Situația veniturilor
Milioane lei
Tabel nr. 9
Situația rezultatelor exercițiilor financiare
Milioane lei
Se constată din analiza indicatorilor că în anul 2000 s-a realizat profit din exploatare și profit din rzultate financiare și excepționale ca urmare a vânzărilor de active. Profitul brut total realizat nu a fost impozitat, întrucât a fost utlizat pentru acoperirea pierderilor repetate a anilor precedenți.
Tabel nr. 10
Structura cheltuielilor materiale în 2000 pentru calculul indicatorului
Nivelul scăzut al indicatorului cheltuieli materiale la 1000 lei producție marfă, se datorează faptului că marea pondere a producției o reprezintă lohn-ul, ponderea mare a cheltuielilor reprezentând-o cheltuielile cu munca vie – manopera.
Dinamica reducerii cheltuielilor totale la 1000 lei producție marfă pe perioada 1999-2000 se prezintă astfel :
Tabel nr. 11
Dinamica reducerii cheltuielilor totale
CONCLUZII
Din tabel constatăm că ICT 1999> ICT 2000 deci cheltuielile în anul 2000 s-au redus față de 1999, reducerea consumului de piele având efect pozitiv. Scăderea producției marfă în anul 2000 față de anul 1999 se datorează faptului că în anul 2000 societatea nu a lucrat la capacitatea totală datorită lipsei de lichidități necesare aprovizionării cu materii prime și materiale.
Un element care a dus la mărirea cheltuielilor de exploatare în anul 2000 au fost cheltuielile cu serviciile efectuate de terți, respectiv cheltuielile datorate lichidatorilor pentru vânzarea de active și lucrărilor de reorganizare.
Concurența densă din sector, prin creșterea numărului de firme înființate în cusul anului 2000, a dus la reducerea formațiilor de lucru datorită fluctuațiilor de personal, respectiv la reducerea capacităților instalate în funcțiune.
Rezultatul a fost realizarea unei producții fizice care se prezintă astfel în structura sortimentală:
Tabel nr. 12
Structura sortimentală a producției
Din totalul producției, exportul reprezintă 95 %, livrările la export se situează la 3,8 milioane USD în 2000 față de 2,6 milioane USD în 1999.
Pe piața internă s-au efectuat vânzări în valoare de 8.711.640 mii lei.
Cheltuielile materiale, legate direct de procesul de producție, s-au redus față de anul precedent cu 37,3 %, o pondere însemnată având-o reducerea consumului de piele.
Datorită încheierii unor contracte favorabile pe piața externă, calitatea produselor promovând un preț avantajos bazat pe un profit de 30 % pe produs, veniturile din exploatare au determinat realizarea unui profit brut de 21.685 miliarde lei.
5.2 Creșterea profitului ca urmare a reducerii consumului de resurse materiale, pe produs și la nivelul firmei
1. La nivel de produs
Calculul efectiv al prețului pe produs
Varianta 1 – MATERIALE
Valoare materii prime
VT = 27.186 + 26.296 + 20.488 + 638 = 74.608
Valoare materiale auxiliare: ață, soluții, cuie, cutii, hârtie
Va = 10.520 lei
Total materiale + transport = 4.378
T1 = 74.608 + 10.520 + 4.378 = 89.506
Tabel nr. 13
Manopera pe produs
CAS = 30 % din manoperă => CAS = 4738
Șomaj = 5 % din manoperă => Șomaj = 790
Fond asigurări sociale
de sănătate = 7 % din manoperă => ASS = 1106
T2 = manoperă + CAS + ASS = 15794 + 4738 + 790 + 1106 = 22428
La T2 aplicăm regiile de secție = 42% x T2 => RS = 9420
T3 = T1 + T2 + R = 89506 + 22428 + 9420 = 121354 lei
La T3 adăugăm CGI = 12 % x T3 = 14562
Cc = T3 + CGI = 121354 + 14526 = 135916
unde : Cc= cost complet de producție
Profit → 30% = 135916 x 30% = 40775 lei/pereche
Preț de producție = Cc + P1 = 135916 + 40775 = 176691 lei/pereche
Deci prețul unui pantof din piele naturală model 514747 căptușit cu meșină naturală, branț fibrotex, acoperit cu meșină naturală, talpă și toc microporos, confecționat pentru copii, este de 176.691 lei.
La livrare se adaugă TVA de 19 %, deci prețul de vânzare va fi de 210.262 lei perechea.
Varianta 2 – VALOARE MATERII PRIME (deșeuri din piele)
VT = 1197 +4841 +12295 + 638 = 28971 lei
Valoare materiale auxiliare (Va) = 11000 lei
(Este mai mare deoarece crește consumul de ață și adezivi folosiți datorită faptului că piesele sunt mai mici și necesită mai multe îmbinări.)
Total valoare materiale + transport = >
T1 = VT + Vn + Tn= 28971 + 11000 + 2200,60 = 42191,60 lei
Tabel nr. 14
Manopera pe produs
CAS = 30% x M = 30% X 15875 = 4762,50
Somaj = 5% x M = 5% x 15875 = 793,75
CASS = 7% x M = 7% x 15875 = 1111,25
T2 = M+CAS+ȘOMAJ+CASS=15875,36+4762,50+793,75+1111,25 =22542,86
Regii de secție (Rs) Rs = 42%x T2 =22543x 22%= 9468 lei
T3 = T1+ T2+ Rs= 42191,60+22542,86+9468=74202,46 lei
CGI =12% x T3=12%x 74202.46= 8904,30
CC= T3+ CGI=74202,46+8904,30=83106,76
Profit → 30% = 83106,76 x 30% = 24.932 lei/pereche
Preț de producție = Ccc+Pn= 83106,76+24932=108.039 lei/pereche
Deci acest pantof obținut din înlocuitori de piele ca materiale auxiliare și din bucăți de piele și fâșii căzute la croire s-ar putea vinde la un preț de 108.039 + 19%TVA = 128.566 lei/pereche adică cu 81.696 lei/pereche mai puțin decât pantoful obținut orin croire din pielea întreagă și fără înlocuitori de materiale naturale.
Dacă îl vindem la prețul produsului inițial, adică cu 176691 lei preț de producție , fapt ce este posibil deoarece prezintă aceleași caracteristici estetice și calitative, vom obține un profit de 68.652 lei/pereche, reflectat de diferența de cost complet, respectiv reducerea costului cu materiile prime și materiale folosite, de la 176691 lei/pereche la 108039 lei/pereche.
Deci procentul profitului va fi :
Prețul unui pantof din deșeuri de piele model 514747/1 căptușit cu meșină poromerică, branț din înlocuitor fibrotex, acoperit cu textil, talpă P.V.C. confecții IL pentru copii este de 108.039 lei/pereche.
Tabel nr. 15
Tabel comparativ
2.La nivel de firmă
În esență, profitul reprezintă diferența dintre veniturile obținute și cheltuielile efectuate. Când veniturile sunt egale cu cheltuielile profitul este zero și firma se află în situația pragului de rentabilitate.
Dacă V>C => profit
V<C => pierdere
PR = V – C
Mărimea profitului este nemijlocit legată de creșterea V, de reducerea costurilor de producție, de gospodărirea fondurilor materiale și bănești ale firmei.
La SC OLIMPIA SA Oradea, creșterea PR se evidențiază în următorul tabel :
Tabel nr. 16
Creșterea PR
Din tabel se observă că în anul 1999 firma a lucrat în pierdere. Această pierdere se datorează unor dobânzi plătite pentru creditele luate, credite necesare plății salariilor, cât și a nivelului ridicat al salariilor. Deci cheltuielile financiare au sporit și costurile totale s-au încărcat în mod nejustificat. Pierderea nu se datorează folosirii ineficiente a materiilor prime și a materialelor, deci nu au crescut costurile materialelor ce dețin ponderea în total costuri, ci principala cauză a acestei pierderi a fost încărcarea costurilor cu salariile. Din calculul costurilor materiale se observă la nivelul anului 1999 un CM foarte bun.
La nivelul anului 2000 dobânzile au fost plătite, costurile cu salariile au scăzut, a crescut productivitatea muncii, s-au redus CM fapt ce a tras după sine obținerea unui anumit profit.
Graficul nr. 1
V
80573
78529
1999 2000 Ani
Creșterea venitului în anul 2000 față de anul 1999
Graficul nr. 2
Pr
21685
1999 2000 ani
-2500
Evoluția profitului în anul 1999 și în anul 2000
Graficul nr. 3
+ V
Ct
Cv
–
Cy
1999 Pr 2000
Evoluția venitului în anul 1999 și anul 2000
Se observă că în anul 1999 V<Ct rezultă pierdere, firma s-a situat sub pragul de rentabilitate în care V=Ct și Pr=0.
În anul 2000 V>Ct deci rezultă profit, firma s-a situat peste pragul de rentabilitate acoperindu-și cheeltuielile din veniturile obținute și obținând prin diferența lor un profit.
5.3 Indicatorii consumului specific de materiale folosiți la S.C. OLIMPIA S.A. Oradea
Consumul specific de materiale
unde :
M1 = piele
M2 = înlocuitori
Q1 = cantitate de PF din piele
Q2 = cantitate de PF din înlocuitori
Cs1= 0,21 Cs2=0,17 Cs = Cs1 + Cs2 = O,38 m²/pereche
b) Indicatori individuali :
Acest indicator reflectă gradul de îndeplinire a normei de consum.
c) În cazul care unul și același material se consumă la fabricarea mai multor feluri de produse, se utilizează indicatorul agregat al consumului specific.
unde 1= perioada analizată (2000)
0 = perioada de referință (1999)
Mărimea absolută a depășirilor consumului de piele:
Δp= Cs1 · Q1 – Nc1 · Q1 = (Cs1- Nc1) · Q1 = (0,21 – 0,15) ·116000 =
= 0.5 · 116000 = 58000 m²
Mărimea absolută a depășirilor consumului de înlocuitori :
Δi = Cs2 · Q2 – Nc2 · Q2 = (Cs1- Nc2) · Q2 = (0,17 – 1,13) · 109000 =
= 0,4 · 109000 = 43600 m²
Am comparat nivelul consumului efectiv cu nivelul consumului planificat. Calculăm procentul de depășire a consumului pentru fiecare material.
INDICATORI VALORICI
Acest indicator reflectă modificarea cheltuielilor materiale pe unitatea de produs în funcție de modificarea prețurilor la aceste materiale, respectiv la piele.
Iavm = Iavcs · Iavp · 100 = 0,40 · 137,3 · 100 = 54,95
unde:
Iavm = indicator cheltuieli pentru materiale cu ajutorul căruia putem să determinăm mărimea depășirii consumului de materiale; se obține prin înmulțirea indicatorului consum specific cu indicatorul preț materiale.
Mărimea depășirii datorată modificării prețului la piele se determină astfel :
ΔCp = Cs1 · Q1 · p1 – Cs1 · Q1 · Po = Cs1 · Q1 (p1 –po) =
0,21 · 2320000 (505600- 368000) = 137600 · 0,21 · 2320000 = 1,0979 m²
5.4 Indicatorii ‘’ Eficiența utilizării resurselor materiale ’’
Cu ajutorul acestor indicatori se exprimă creșterea valorii pe unitatea de materiale supusă prelucrării și arată care este cantitatea de produse sau de valoare ce se obține prin prelucrarea unei unități de materiale exprimate în formă naturală sau valorică.
Acești indicatori reflectă creșterea gradului de complexitate și a muncii utile înglobate în produs, prin prelucrarea succesivă a obiectelor muncii și realizarea unor produse calitativ superioare și de o valoare mai mare.
În mod normal, sporirea valorii (producție marfă, producție netă) obținută din unitatea de materie primă în expresie naturală supusă prelucrării sau din unitatea de cheltuială materială exprimată în formă valorică, trebuie să fie mai mare decât propoția în care se micșorează consumurile de materiale cât și cheltuielile materiale ce revin unei unități de produs sau pe unitatea de valoare.
Aceasta constituie una din tendințele principale ale valorificării superioare a resurselor materiale și în același timp o corelație de bază care reflectă gradul de intensificare a procesului de valorificare a resurselor respective.
Distingem următorii indicatori privind eficiența utilizării resurselor materiale în cadrul S.C.OLIMPIA SA Oradea :
1.Indicatorul eficiență « produs-material »
Acest indicator se calculează ca un raport între cantitatea de produse finite exprimate în bucăți, tone la cantitatea de materiale supusă prelucrării exprimată în m², folosind formula :
Tabel nr. 16
Eficiența « produs-material »
Din tabel se observă că eficiența produs-material este mai mică în anul 2000 față de anul 1999.
Se evidențiază o reducere atât a cantității de produse finite datorate lipsei de comenzi și dificultăților în aprovizionare cât și o reducere a cantității de materiale supuse prelucrzării datorită declinului înregistrat în industria pielăriei.
2.Indicatorul eficiență « valoare-material »
Se calculează raportând valoarea producției globale sau a producției nete exprimată de regulă în mii lei, la cantitatea de materiale supusă prelucrării, exprimată în m².
Eficiența globală a utilizării resurselor materiale (EGCm) care arată valoarea producției globale obținută prin prelucrarea unei unități de materiale se calculează după formula :
Tabel nr. 18
Eficiență “valoare-material”
Din tabel se observă o creștere a eficienței valoare materială în anul 2000 față de anul 1999, care se datorează creșterii producției globale deși s-a redus cantitatea de materiale supusă prelucrării.
CAP. 6 CONCLUZII
Lucrarea de față, așa cum reiese de altfel și în titlul ei, “Studiu privind reducerea consumului de resurse materiale la nivel de agent economic, firmă” are drept obiectiv principal studierea și analizarea problemei consumurilor de resurse materiale, în principal la nivel microeconomic.
Lucrarea e prezentată sub forma a 6 capitole. În primele trei capitole sunt analizate aspecte teoretice cu privire la problema resurselor materiale și a consumului acestora, a diferiților indicatori ce reflectă aceste consumuri și a căilor de reducere a acestora. În capitolele 4 și 5 sunt prezentate aspecte practice cu privire la reducerea consumuluide resurse materiale exemplificate în cazul firmei S.C. OLIMPIA S.A. Oradea și cu privire la eficiența economică obțîn cazul firmei S.C. OLIMPIA S.A. Oradea și cu privire la eficiența economică obținută ca urmare a reducerii acestui consum la aceiași firmă. În final, capitolul 6 prezintă concluziile acestei lucrări.
În primul capitol sunt tratate probleme referitoare la resursele materiale în general, din punct de vedere al economisirii lor și importanța acestei economisiri. Tot în acest capitol este tratată și problema normării consumului de materii prime și materiale. Astfel se prezintă norma de consum sub aspectul structurii ei, a funcțiilor îndeplinite de aceasta, clasificarea normei de consum în funcție de diferite criterii precum și metodele de normare a consumului de materiale.
În concluzie, în capitolul 1 se pune accentul pe normarea consumului de materii prime și materiale.
În capitolul 2 sunt prezentați indicatorii consumului de materii prime și materiale la nivel microeconomic. Acești indicatori se grupează în funcție de natura lor și ținând seama de laturile ce intră în sfera de analiză în:
indicatorii consumurilor specifice de materiale prezentați atât în unități naturale cât și în unități valorice;
indicatori tehnici, tehnologici și economici de greutate absolută, specifică sau relativă a produselor. Acești indicatori sunt clasificați la rândul lor în indicatori de greutate netă a produselor, coeficient de utilizare productivă a materialelor, greutatea specifică a materialelor refolosibile și pierderilor totale rezultate în procesul tehnologic, precum și în indicatori de greutate specifică (relativă) a produselor;
indicatori sintetici care sunt următorii: coeficientul material-produs, coeficientul produs-material, coeficientul valoare-cheltuieli materiale.
În concluzie , capitolul 2 se axează pe prezentarea indicatorilor consumului de materii prime și materiale prezentați pe cele trei grupe de indicatori și subgrupele acestora.
În capitolul 3 sunt prezentate principalele căi de reducere a consumului de materii prime și materiale la nivel microeconomic. Astfel, capitolul prezintă avanatajele folosirii economice a resurselor materiale, direcțiile de acțiune pentru folosirea eficientă a acestor resurse, iar apoi se insistă asupra principalelor căi de reducere a acestui consum, cum ar fi:
reducerea consumurilor specifice de materiale;
elaborarea unor norme de consum științifice;
lărgirea numărului de norme și de indici de consum care să fie prevăzute ca sarcini obligatorii în plan;
ridicarea nivelului tehnic și calitativ al produselor;
modernizarea structurilor de producție;
folosirea înlocuitorilor în producție;
recuperarea și recondiționarea resurselor reefolosibile (reutilizabile);
Capitolul 4 prezintă modul de consumare și utilizare a resurselor materiale la S.C. OLIMPIA S.A. Oradea. Aici se face o prezentare generală a firmei S.C. OLIMPIA S.A. Oradea cuprinzând istoricul firmei, structura organizatorică a societății, regulamentul de organizare și funcționare a firmei cu prezentarea principalelor atribuții ale compartimentelor acesteia. De asemenea, tot aici se face o analiză comparativă a normei de consum ținând cont de obiectul de activitate al firmei – producerea și comercializarea de încălțăminte din piele și înlocuitori – și de materialele și tehnologia folosită. Ca o concluzie a acestei analize a normei de consum se poate spune că, în funcție de materialul folosit la modelul de pantof analizat, valoarea materialelor utilizate diferă, dar normele de consum sunt constante.
În capitolul 5 se tratează problema eficienței economice obținute ca urmare a reducerii consumului de resurse materiale exemplificată pe cazul societății S.C. OLIMPIA S.A. Oradea.
Astfel, se prezintă sub formă de analiză comparativă pe doi ani (1999 și 2000) structura cheltuielilor, situația veniturilor și situația rezultatelor exercițiilor financiare pentru firma mai sus amintită, precum și reducerea cheltuielilor totale în cei doi ani. Se tratează apoi problema creșterii profitului atât la nivel de produs, cât și la nivel de firmă ca urmare a reducerii consumului. Aceasta se face printr-o analiză comparativă a două modele de pantofi, comparația făcându-se în funcție de prețul de obținere a celor două modele de pantofi, unul din modele fiind produs din piele naturală întreagă, iar cel de-al doilea din înlocuitori.
Modelul de pantof obținut din înlocuitor din piele ca materiale auxiliare, fâșii de piele, are un preț de producție simțitor mai mic decât cel obținut prin croire din piele întreagă, în condițiile menținerii aceleiași calități.
Ca o concluzie reprezentativă pentru acest exemplu este că folosind materiale înlocuitoare mai ieftine s-a reușit producerea unui model de pantof de aceiași calitate, dar la un preț simțitor mai mic.
În acest caz cumpărătorul, consumatorul va fi mai puțin interesat de materialele folosite la producerea pantofului, el va cumpăra pantoful cu un preț mai mic în condițiile păstrării aceleiași caracteristici estetice și calitative. Astfel, atât cumpărătorul are de câștigat pentru că plătește un preț mai mic, dar și producătorul, în speță firma S.C. OLIMPIA S.A. Oradea, care va obține un profit mai mare prin comercializarea celui de al doilea tip de pantof, datorită scăderii consumului de materii prime și material, urmare a folosirii eficiente a resurselor materiale utilizate în procesul de producție.
BIBLIOGRAFIE
[1] BĂȘANU Gheorghe, PRICOP Mihai – “Managementul aprovizionării și desfacerii”, București, Editura Economică, 1996
[2] CÂRSTEA Gheorghe – “Asigurarea și gestiunea resurselor materiale”, București, Editura Economică, 2000
[3] FULGEANU Nicolae, AUREL Brânză, LĂDAR Lucian – “Economia, organizarea și planificarea aprovizionării tehnico-materiale și desfacerii”, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1983
[4] FUNDĂTURĂ Dumitru – “Managementul resurselor materiale”, București, Editura Economică, 1999
[5] FUNDĂTURĂ Dumitru – “Aprovizionarea tehnico-materială”, București, Editura Politică, 1982
[6] LĂDAR Lucian – “Aplicații la marketing-aprovizionare-desfacere”, Universitatea din Timișoara, Facultatea de Științe Economice, 1986
[7] LĂDAR Lucian, PUTZ Ecaterina – “Marketing-aprovizionare-desfacere”, Universitatea din Timișoara, Facultatea de Științe Economice, 1979
[8] POPESCU M.V. – “Măsurarea eficienței utilizării resurselor materiale”, București, Editura Tehnică, 1980
[9] ROS Jay – “Marketing cu costuri minime”, tradus de Cosmina Mengheș, București, Editura Teora 1997
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Studiu Privind Reducerea Consumului de Resurse Materiale (ID: 131277)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.