Studiu Privind Recuperarea Post Operatorie A Rupturii DE Menisc LA Patinatorii DE Viteza

STUDIU PRIVIND RECUPERAREA POST OPERATORIE A RUPTURII DE MENISC LA PATINATORII DE VITEZĂ

–

CUPRINS

CUPRINS

INTRODUCERE

MOTIVUL ALEGERII TEMEI

SCOPUL SI OBIECTIVELE LUCRĂRII

IPOTEZELE

ACTUALITATEA TEMEI

CAPITOLUL I FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A LUCRĂRII

I.1 GENUNCHIUL-NOȚIUNI FUNDAMENTALE

I.1.1 NOȚIUNI FUNDAMENTALE DE ANATOMIE ȘI BIOMECANICĂ

I.1.2 MIJLOACELE DE UNIRE

I.1.3 NERVII

I.1.4 VASELE DE SANGE

I.1.5 MUSCHII

I.1.6 FEMURUL

I.1.7 TIBIA

I.1.8 ROTULA

I.1.9 MENISCURILE GENUNCHIULUI

I.1.10 MIȘCĂRILE ARTICULAȚIEI GENUNCHIULUI

I.2 REGULI SI PRINCIPII DE BAZĂ ÎN APLICAREA KINETOTERAPIEI

I.3 MODALITĂȚILE TEHNICE DE REALIZARE ALE RECUPERĂRII GENUNCHIULUI

I.3.1 TEHNICI AKINETICE

I.3.2 TEHNICI KINETICE STATICE

I.3.3 TEHNICI KINETICE DINAMICE

I.3.4 TRACȚIUNILE

I.3.5 MANIPULAREA

I.4 EFECTELE MISCARILOR DE RECUPERARE

I.5 STRETCHING

I.6 HIDROTERAPIA

I.7 TRATAMENTUL PRIN MASAJ

I.7.1 MASAJUL CU GHEATĂ

CAPITOLUL AL II-LEA ORGANIZAREA CERCETĂRII

II.1 DATA, LOCUL ȘI SUBIECȚII CERCETĂRII

II.2 APARATE, INSTALAȚII ȘI MATERIALE

II.3 METODE ȘI TEHNICI DE CERCETARE

II.3.1 METODA DOCUMENTĂRII

II.3.2 METODA ANCHETEI

II.3.3 METODA OBSERVAȚIEI

II.3.4 METODA MĂSURĂRII

II.3.5 METODA ÎNREGISTRĂRILOR REZLTATELOR A PRELUCRĂRII LOR ȘI ÎNREGISTRĂRII GRAFICE

II.4 METODA TESTELOR ȘI MASURĂTORILOR

II.4.1 BILANȚUL ARTICULAR

II.4.2 BILANȚUL MUSCULAR

II.4.3 EVALUAREA FUNCȚIONALĂ A MUȘCHIULUI

II.5 MODUL DE ORGANIZARE ȘI DESFĂȘURARE A CERCETĂRII.

II.5.1 ETAPELE DE DESFAȘURARE ALE STUDIULUI

II.5.2 PLANUL CERCETĂRII

II.6 METODE TERAPEUTICE FOLOSITE ÎN CADRUL PROGRAMULUI DE RECUPERARE A PACIENTULUI CU RUPTURĂ DE MENISC POST OPERATORIE

II.6.1 POSTURĂRILE GENUNCHIULUI

II.6.2 TONIFIEREA MUSCULATURII

II.6.3 MOBILITATEA ARTICULARĂ

CAPITOLUL III REZULTATELE CERCETĂRII

III.1 Rezultatele testelor si masuratorilor initiale

III.2 EVALUAREA REZULTATELOR LA FINAL DE ȘEDINȚĂ

III.3 CONCLUZII

III.4 RECOMANDĂRI

BIBLIOGRAFIE PE SUPORT CLASIC

BIBLIOGRAFIE PE SUPORT ELECTRONIC

ANEXE

PROGRAMUL DE RECUPERARE A GENUNCHIULUI CU RUPTURĂ DE MENISC POST OPERATORIE A SUBIECTULUI S.M

PATINAJUL VITEZĂ

INTRODUCERE

,,Sănătatea nu este totul, dar fără sănătate, totul este nimic”.

,,Sănătatea ar trebui să se afle deasupra oricăror plăceri trecătoare”

Artur Schopenhauer

Specifică mai ales sportivilor, ruptura de menisc este o problemă delicată pentru că presupune o vindecare dificilă, iar deteriorarea cartilajului afectat crește riscul apariției artrozei. Atunci când un patinator de viteză suferă o ruptură de menisc, riscă să stea in pauză trei-patru luni. Cam de atât are nevoie genunchiul să se refacă după operație.

Ruptura de menisc poate să apară după mișcări care pun presiune pe articulația genunchiului: răsuciri, fandări, mersul pe o suprafață denivelată, ridicare de greutăți din poziția stând pe vine. „Întotdeauna, în caz de ruptură de menisc, intervenim chirurgical. În lipsa intervenției, fisura se mărește, se extinde și stă la originea condropatiei (afectării cartilajului) și apoi a artrozei", spune medicul primar ortoped Gheorghe Popescu de la Spitalul de Urgență Floreasca din Bucureșt.

Educația fizică și kinetoterapia desfășurate sistematic duc la un număr redus a multor defecțiuni ale organelor și sistemelor corpului uman, la o bună funcționare a mușchilor, ligamentelor, al întregului organism uman, ferindu-l de boli cardiovasculare, obezitate, stres, contribuind astfel la o mai bună funcționare a acestuia.

Totodată s-a arătat și rolul pe care îl are kinetoterapia și exercițiile fizice executate cu o anumită intensitate distractive și relaxante în ceea ce privește pre întâmpinarea și combaterea stării de depresie, anxietate, stres și în dezvoltarea voinței și încrederii în sine.

Pozitia patinatorului de viteza care solicita cele trei articulatii ale membrelor inferioare dar cea mai afectata este cea a genunchiului.

Universitatea medicala ,,Northwestern’’ din Chicago, în urma unui studiu efectuat au arătat că principala cauză a accidentărilor se datoreazs pierderii de echilibru, cu un procent de 65 % dintre toate accidentările. Restul de 35% se datorează coliziunii cu anumite obiecte, masini, bicilete. O distribuire a accidentărilor a arătat că genunchiul este prioritar, cu un procent de 24%, urmat de fracturarea soldului cu un procent de 19% , continuand pe diferite zone ale corpului. Departamentul clinic al medicinei fizice si recuperatorii ,,Mayo’’ din New York au reportat ca 68% dintre patinatorii de viteză pe role sunt predispusi la accidentarile din extremitatea inferioara a corpului iar 32% pentru extremitatea superioară a corpului.

MOTIVUL ALEGERII TEMEI

Practicand patinaj viteză de performanță am asistat la foarte multe accidentări datorate pierderii de echilibru, a incalzirii neadecvate, a traumatizmelor directe dintre sportivi.

Tratamentul în cazul sportivilor se face mai repede decat la nesportivi, pentru a scurta timpul de întrerupere. Mijloacele de tratament alese pentru sportivi trebuie întotdeauna sa fie cât mai eficiente si daca se poate invazive. Tratamentul medicamentos la sportivi trebuie sa țină cont ca multe medicamente antiinflamatoare care nu sunt pe lista doping de exemplu (glucocorticoizi- sunt hormoni corticosuprarenalieni sau analogi sintetici, care folosiți ca medicament, în doze superioare celor fiziologice, produc efecte farmacodinamice importante însoțite de exagerarea efectelor metabolice).

Majoritatea statisticilor mondiale, dar și ale țării noastre, demonstrează o creștere alarmantă a accidetelor traumatice. Traumatismul și „boala posttraumatică” afectează toate vârstele cu precădere desigur pentru vârstele active. Printre primele cauze se plasează traumatismele din activitatile sportive. Pierderile din activitațile sportive prin sechele posttraumatice au ajuns pe locul II în lista cauzelor de incapacitate de muncă.

Recuperarea functionala la sportivi presupune vindecarea perfecta, fara niciun fel de sechele, a leziunii. Principalul obiectiv la sportivi este prevenirea, profilaxia traumatismelor, realizata simplu prin corectitudinea antrenamentelor (toate etapele lui – incalzire, parte fundamentala, refacere).

Motivul pentru care am ales această temă, este descrierea și aplicarea unui program de tratament kinetic, care vizează restabilirea rupturii de menisc post operatorie.

SCOPUL SI OBIECTIVELE LUCRĂRII

Scopul procesului de reabilitare a sportivilor este acela de a restaura o stare optimă de sănătate și funcționalitate în potențialul maxim. Programul de recuperare trebuie sa aibă un diagnostic clinico-funcțional cât mai precis și complet.

Obiectivele recuperării la sportivi traumatizați sunt numeroase și se aplică unele concomitent și altele succesiv în functie de situația clinico-funcțională a sportivului și de evoluția acestuia, acestea sunt:

Controlul procesului inflamator și al durerii;

Refacerea mobilitătii articulare și a flexibilității tesuturilor moi periarticulare;

Refacerea fortei și rezistenței musculare;

Refacerea stabilității si echilibrului corpului;

Refacerea coordonărilor mișcărilo specifice patinajului de vitză.

IPOTEZELE

Prin această cercetare mi-am propus să urmăresc eficiența unui program kinetoterapeutic combinat de recuperare funcțională cât mai eficace a genunchiului și reinserția profesională-sportivă.

Pacientul trebuie să fie ajutat, ca această afecțiune să nu limiteze timp îndelungat mișcările necesare în viața de zi cu zi, și din acest motiv să nu fie influențat psihic, în același timp să poată activa independent, să nu depindă de alte persoane și să poată reîncepe cât mai curând posibil activitatea profesională-sportivă.

Acest program combinat de mijloace de recuperare pin kinetoterapie asociata cu hidrokinetoterapie si masaj trebuie să asigure o recuperare integrală a sportivului in activitatea competițională, prin micsorarea factorilor de risc a recuperari.

Lucrarea își propune să dovedească că prin combinarea mijloacelor alternative de recuperare a genunchiului operat de menisc vom obține:

Controlul procesului inflamator și al durerii;

Refacerea mobilitătii articulare și a flexibilității tesuturilor moi periarticulare;

Refacerea fortei și rezistenței musculare;

Refacerea stabilității si echilibrului corpului;

Refacerea coordonărilor mișcărilo specifice patinajului de vitză.

ACTUALITATEA TEMEI

Prin combinarea celor trei mijloace recuperatorii: programul kinetic, hidroterapia si masajul vom avea ca scop principal reintegrarea subiectul în activitatea sportivă. Vom ține cont de gradul de afecțiune si de apariția durerii, iar astfel vom putea parcurge toti pașii care conduc sportivul către culmile performanței.

CAPITOLUL I FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A LUCRĂRII

I.1 GENUNCHIUL-NOȚIUNI FUNDAMENTALE

I.1.1 NOȚIUNI FUNDAMENTALE DE ANATOMIE ȘI BIOMECANICĂ

Regiunea genunchiului este delimitată superior de o linie orizontală care trece la două laturi de deget deasupra bazei rotulei iar inferior o linie orizontală care trece prin tuberozitatea tibiei.

a) regiunea anterioară prezintă următoarele straturi: piele, țesut celular subcutanat care este dezvoltat mai mult pe laturile rotulei și conține vase și nervi superficiali. La acest nivel se află bursa prerotuliană apoi fascia superficială care continuă fascia lată și care învelește tendonul mușchiului cva-driceps. Acesta înglobează rotula, iar pe părțile laterale ale rotulei se află retinaculul rotulei (aripioarele).Pe partea internă trec ten-doanele mușchilor gracilis, semitendinos și sartorius. Pe partea ex-ternă se află tendonul mușchiului biceps femural.Sub mușchi se a-flă bursa subrotuliană, bursa subtendinoasă și bursa suprarotuliană. La acest nivel rețeaua arterială articulară este foarte abundentă.

b) regiunea posterioară a genunchiului este reprezentată de fosa poplitee cu următoarele structuri: piele, țesut celular subcutanat dispus în două straturi prin dispoziția fasciei superficiale. La acest nivel se află vena safena externă care per-forează fascia proprie și se varsă în vena poplitee. Fascia po-plitee reprezintă continuarea fasciei lată. Fosa poplitee este de-limitată superior și lateral de tendonul bicepsului femural, iar distal de gastroenemianul medial. Fosa poplitee are forma rombică și prezintă următorul conținut: țesut celular adipos care umple fosa și înconjoară mănunchiul vasculo-nervos popliteu reprezentat de artera, vena, vasele limfatice și nervul ischiac care în unghiul superior al fosei se izolează în nervul tibial și nervul peronier. Planul profund al regiunii este reprezentat de articulația genunchiului.

Articulația genunchiului este deosebit de importantă, deoarece este foarte mult solicitată atât la locomoție cât și în statică. De aceea apare rapid uzura elementelor sale.

Suprafețele articulare sunt reprezentate de către femur, tibie și patela. Epifiza inferioară a femurului reprezintă doi condili care au o direcție recurbată înapoi, iar condilul medial este mai proeminent decât cel lateral. Patela prezintă o suprafață articulară la nivelul feței posterioare, iar tibia prezintă la nivelul apofizei superioare o suprafață articulară cu 2 cavități glenoide separate printr-o eminență. Corespondența suprafețelor articulare se face astfel: fața patelară a femurului răspunde fesei posterioare a patelui; fețele articulare ale condililor răspunde foselor articulare ale platoului tibial. În această articulație sunt prezente fibrocartilagii semilunare intraarticulare. Acestea s-au dezvoltat la periferia fiecărei fose articulare tibiale.Meniscurile prezintă o față superioară ce răspunde condililor femurali și o față inferioară corespunzătoare platoului tibial. Meniscurile sunt mobile, alunecă pe platoul tibial, cel lateral are forma unui cerc aproape complet, iar cel medial are forma unei semilune.

I.1.2 MIJLOACELE DE UNIRE

Capsula articularĂ

Capsula articulară prezintă următoarele particularități:

este groasă, rezistență și laxă, permițâțesut celular subcutanat dispus în două straturi prin dispoziția fasciei superficiale. La acest nivel se află vena safena externă care per-forează fascia proprie și se varsă în vena poplitee. Fascia po-plitee reprezintă continuarea fasciei lată. Fosa poplitee este de-limitată superior și lateral de tendonul bicepsului femural, iar distal de gastroenemianul medial. Fosa poplitee are forma rombică și prezintă următorul conținut: țesut celular adipos care umple fosa și înconjoară mănunchiul vasculo-nervos popliteu reprezentat de artera, vena, vasele limfatice și nervul ischiac care în unghiul superior al fosei se izolează în nervul tibial și nervul peronier. Planul profund al regiunii este reprezentat de articulația genunchiului.

Articulația genunchiului este deosebit de importantă, deoarece este foarte mult solicitată atât la locomoție cât și în statică. De aceea apare rapid uzura elementelor sale.

Suprafețele articulare sunt reprezentate de către femur, tibie și patela. Epifiza inferioară a femurului reprezintă doi condili care au o direcție recurbată înapoi, iar condilul medial este mai proeminent decât cel lateral. Patela prezintă o suprafață articulară la nivelul feței posterioare, iar tibia prezintă la nivelul apofizei superioare o suprafață articulară cu 2 cavități glenoide separate printr-o eminență. Corespondența suprafețelor articulare se face astfel: fața patelară a femurului răspunde fesei posterioare a patelui; fețele articulare ale condililor răspunde foselor articulare ale platoului tibial. În această articulație sunt prezente fibrocartilagii semilunare intraarticulare. Acestea s-au dezvoltat la periferia fiecărei fose articulare tibiale.Meniscurile prezintă o față superioară ce răspunde condililor femurali și o față inferioară corespunzătoare platoului tibial. Meniscurile sunt mobile, alunecă pe platoul tibial, cel lateral are forma unui cerc aproape complet, iar cel medial are forma unei semilune.

I.1.2 MIJLOACELE DE UNIRE

Capsula articularĂ

Capsula articulară prezintă următoarele particularități:

este groasă, rezistență și laxă, permițând mișcări de amplitudine relativ mare;

este formată dintr-un strat extern – fibros și unul intern –sinovial;

este formată din fibre: longitudinale (sunt superficiale – unele merg până la tibie, altele sunt întrerupte de meniscuri), transversale și oblice (sunt profunde);

este comună ambelor articulații (femuro-patelară și femuro-tibială);

se inseră pe marginile suprafețelor articulare, lăsând în afară, proximal – epicondilii femurali și distal – capul peroneului. Inserția femurală a capsulei are următorul traiect: pleacă din depresiunea de deasupra feței patelare la circa 10-20 mm de suprafața articulară și descinde pe laturile condililor până la epicondili, ce rămân extracapsular; de aici capsula se afundă în fosa intercondiliană, unde se confundă cu ligamentele încrucișate. Inserția tibială urmărește conturul condililor tibiali începând de la aria intercondiliană anterioară și terminându-se la cea posterioară, pe ligamentele încrucișate; linia de inserție capsulară se află la circa 2-5 mm sub cartilajul articular;

este slabă înainte și pe fețele marginale și mai densă posterior, unde este întărită de două calote fibroase;

prezintă anterior orificiul patelar, în care este situată patela, pe care se și inseră și posterior un alt orificiu – scobitura intercondilian.

Ligamente 

Capsula articulară este întărită în toate planurile de ligamente:

patru ligamente extra articulare: tendonul rotulian, ligamentele poplitee, ligamentul colateral extern și ligamentul colateral intern;

două ligamente intraarticulare: ligamentul încrucișat antero-extern și ligamentul încrucișat postero-intern.

Tendonul rotulian

Este cel mai gros ligament al acestei articulații (2-3 cm) și are o lungime de 5-6 cm; este aplatizat dinspre anterior spre posterior; se întinde între vârful rotulei și tuberozitatea tibială anterioară, având formă triunghiulară. Prezintă două fețe și două margini: prin fața sa anterioară răspunde fasciei femurale, iar prin cea posterioară unei mase celulo-adipoase numită “corpul adipos infrapatelar Hoffa” și mai jos unei burse seroase numită bursa infrapatelară profundă. Marginile sale vin în raport cu formațiunile de întărire ale capsulei: expansiunile mușchiului cvadriceps, retinaculele patelei – medial și lateral (ligamente verticale ce se întind de la marginile rotulei la condilul femural corespondent).

Tendonul rotulian stabilizează capsula articulară în plan anterior; el formează, împreună cu mușchiul cvadriceps, cu rotula și cu tendonul cvadricipital, aparatul extensor al genunchiului

Ligamentele poplitee

Capsula posterioară este întărită lateral și medial de două ligamente aplatizate, numite ligamente condiliene. Între ele, în plan median, se află ligamentele poplitee oblic și arcuat, ce întăresc capsula în plan posterior.

Ligamentul popliteu oblic este o parte a tendonului mușchiului semimembranos; el se întinde de la condilul tibial medial către condilul femural lateral și câteva din fibrele lui se amestecă cu fibrele capsulei articulare (se numește și tendon recurent al mușchiului semimembranos).

Ligamentul popliteu arcuat se întinde între epicondilul femural lateral și mijlocul ligamentului oblic.

Ligamentul colateral extern (lateral, fibular)

Este puternic și rezistent; prin fața sa profundă, vine în raport cu tendonul mușchiului popliteu și artera articulară supero-externă, iar prin fața sa superficială, cu fascia femurală; el se întinde între fața laterală a condilului femural lateral și partea antero-laterală a capului peroneului; se opune mișcării de adducție a gambei față de coapsă (de hipervarus).

În extensia gambei pe coapsă, ligamentul este în tensiune, iar în flexie este relaxat; acest ligament nu aderă la capsulă.

Ligamentul colateral intern (medial, tibial)

Este aplatizat și rezistent; se întinde între fața medială a condilului femural intern și fața medială a condilului tibial medial; este format din două fascicule (superficial și profund) și din trei feluri de fibre: verticale, situate în partea cea mai anterioară și care se întind de la femur la tibie, oblice descendente, care plecate de la femur se îndreaptă în jos, răsfirându-se pe meniscul medial și, oblic ascendente, îndreptate de la tibie spre meniscul medial.

Acest ligament se confundă în partea posterioară cu capsula articulară, pe când în cea anterioară este bine individualizat. Prin fața sa profundă vine în raport cu meniscul articular, cu tendonul orizontal al semimembranosului și cu artera articulară infero-internă. Fața lui superficială este acoperită de fascia femurală și de tendoanele ce participă la formarea complexului aponevrotic numit “laba de gâscă”. Ca o caracteristică, acest ligament se opune mișcării de abducție a gambei față de coapsă (mișcare de hipervalgus).

Ligamentul încrucișat antero-extern

Este puternic, relativ scurt, de forma unui cilindru; este aplatizat antero-posterior; distal, se inseră anterior de eminența intercondiliană, iar proximal, se inseră pe fața medială a condilului femural extern, având o direcție oblică în sus, înapoi și în afară.

Acest ligament se opune deplasării anterioare a tibiei față de femur (se opune “sertarului anterior”).

Ligamentul încrucișat postero-intern

Are forma asemănătoare cu aceea a ligamentului încrucișat antero-extern, dar este ceva mai gros și se rupe mult mai rar; distal se inseră posterior de eminența intercondiliană, iar proximal se inseră pe fața laterală a condilului femural medial, având o direcție oblică în sus, înainte și înăuntru.

Se opune deplasării posterioare a tibiei față de femur (se opune “sertarului posterior”).

Pe partea anterioară și posterioară a celor două ligamente încrucișate se distinge câte un fascicul numit:

ligamentul menisco-femural anterior, ce se întinde între partea anterioară a meniscului medial și fața medială a condilului femural lateral (merge în sus și lateral);

ligamentul menisco-femural posterior, ce se întinde de la cornul posterior al meniscului lateral la fața medială a condilului femural medial, alăturându-se uneori ligamentului încrucișat postero-intern (merge în sus și medial).

Figura 1.3 [Susan Standring; 2008 ; pag. 300 ]

Există opinii divergente în ceea ce privește localizarea intraarticulară a celor două ligamente încrucișate. Unii autori susțin că, deși profund situate, aceste ligamente se află în realitate în afara articulației, căci sunt în afara membranei sinoviale (care le acoperă doar anterior și lateral).

În ceea ce privește raporturile ligamentelor încrucișate între ele: cele două ligamente prezintă o dublă încrucișare – una în sens antero-posterior și alta în sens frontal; ele se ating prin marginile lor axiale, pe când cele marginale dau inserția capsulei.

Din cele două fețe pe care le prezintă (anterioară și posterioară), uneori, cea anterioară este tapetată de sinovială, pe când cea posterioară este extraarticulară și vine în raport cu grăsimea fosei intercondiliene. Ligamentele încrucișate împing stratul sinovial înaintea lor, fiind porțiunea cea mai profundă a capsulei. Totodată ele sunt părți îngroșate ale porțiunii invaginate, intercondiliene a capsulei.

Formațiunile aponevrotice de întărire a capsulei: în partea anterioară capsula este întărită de trei formațiuni aponevrotice, ce se succed dinainte înapoi astfel:

fascia genunchiului

expansiunea cvadricipitală cu retinaculele patelei

aripioarele patelei

Sinoviala

Articulatia este groasa si foarte bine vascularizata.Ea este impartita de insertii meniscale in doua zone : zona suprameniscala si zona submeniscala.Sinoviala pleaca anterior,de la limita cartilajului articular al trohneei si condililor femurali,urca sub tendonul muschiului cvadriceps alcatuind bursa supralaterala,apoi se reflecta in jos,terminandu-se la limita cartilajului articular de pe patelă.

În continuare trece peste corpula adipos infrapatelar și se insera anterior de ligamentul incrucisat anterior.Lateral se insera pe marginea acrtilajului articular de la nivelul condiliilor femurali si tibiali.Inferior de ligamentele colaterale tibial si femural se formeaza funduri de sac subligamentare.În continuare se reflecta pe capsula,pe care o captuseste.Posterior,sinoviala captuseste capsula, si se insera apoi la limita dintre cartilajul articular si condili pana la insertia ligamentului incrucisat poterior.Ligamentele incrucisate sunt asezate extrasinovial.

Sinoviala genunchiului prezintă o serie de particularități anatomice importante:

bursa suprapatelară (fundul de sac sau recesul subcvadricipital);

corpurile adipoase ale genunchiului;

prelungirile sinoviale.

Clasificarea burselor seroase ale genunchiului:

Burse prepatelare:

bursa subcutanată prepatelară

bursa subfascială prepatelară

bursa subtendinoasă prepatelară

Burse pretibiale:

bursa subcutanată infrapatelară

bursa subcutanată a tuberozității tibiei

bursa infrapatelară profundă

[ Victor Papilian ; 2003 ; pag. 133-138 ].

I.1.3 NERVII

Cel mai important nerv de la nivelul genunchiului este nervul popliteu de pe fata posterioara a genunchiului. Acest nerv mare traverseaza membrul inferior pana la gamba si picior, inervand senzitiv si motor zona. Nervul se imparte deasupra genunchiului formand nervul tibial si nervul peroneal. Nervul tibial continua pe fata posterioara a gambei in timp ce nervul peroneal traverseaza pe partea exterioara a genunchiului care apoi trece anterior pana la nivelul piciorului. Ambii acesti nervi pot fi lezati de traumatismele genunchiului.

I.1.4 VASELE DE SANGE

Vasele de sange majore din jurul genunchiului traverseaza alaturi de nervul popliteal pe fata posterioara a membrului inferior. Artera poplitee si vena poplitee sunt cele mai mari vase de sange de la acest nivel. Daca artera poplitee este lezata fara a putea fi reparata, cel mai probabil membrul respectiv nu va putea fi salvat. Artera poplitee transporta sange spre gamba si picior. Vena poplitee transporta sangele inapoi spre inima.

[ http://ro.scribd.com/doc/119524258/Anatomia-Genunchiului ]

I.1.5 MUSCHII

Mușchii care efectuează mișcările genunchiului sînt mușchii coapsei și mușchii gambei.

Mușchii coapsei care intervin în mișcările genunchiului sînt: cvadricepsul, tensorul fasciei lata, dreptul intern, croitorul, semitendinosul, semimembrano-sul și bicepsul femural. Toți sînt mușchi biarticulari și au fost descriși la mușchii șoldului.

Mușchii gambei. Dintre mușchii gambei intervin ca mușchi accesorii în mișcările genunchiului cei doi gemeni ai tricepsului sural, popliteul și plantarul 'subțire, care vor fi descriși la mușchii gambei.

[ Clement Baciu; 1981; pag.398 ].

I.1.6 FEMURUL

Este cel mai mare os al corpului. Diafiza sa prezintă, în 2/3 superioare, o curbură cu concavitatea internă, situată în plan frontal, curbură apărută datorită faptului că femurul se comportă ca o coloană încărcată excentric (coloană mobilă superior și fixată inferior).

Femurul prezintă de-a lungul întregii diafize o curbură cu concavitatea posterioară, situată în plan sagital, curbură apărută datorită faptului că femurul se comportă ca o coloană încărcată central și mobilă atât în partea ei superioară cât și în partea inferioară.

În ceea ce privește forțele ce acționează asupra femurului, în 1/3 superioară femurul este supus în special forțelor de flexie, torsiune, forfecare, în 1/3 medie – forțelor de răsucire, iar în 1/3 inferioară forțelor de compresiune. Evident că, datorită forțelor diferite ce solicită funcțional anumite zone din femur vor apărea variații în grosimea corticalei.

În ortostatism, femurul preia greutatea corpului transmițând-o gambei. Axul său anatomic nu corespunde axului biomecanic (axul biomecanic unește foseta capului femural cu centrul genunchiului); între ele se formează un unghi deschis în sus, cu valoare de 6-9° (diferențele sunt date de raportul existent între lungimea colului femural și lungimea diafizei femurale).

[ Victor Papilian ; 2003 ; pag.74 ]

Dacă membrul inferior acționează ca un lanț cinematic deschis, coapsa funcționează ca o pârghie de gradul III:

punctul de sprijin = axele articulației coxo-femurale

punctul de aplicare al forței musculare = mijlocul femurului

rezistența = greutatea membrului inferior

Dacă membrul inferior acționează ca un lanț cinematic închis, coapsa funcționează ca o pârghie de gradul I:

punctul de sprijin = axul transversal al genunchiului

punctul de aplicare al forței musculare = gambă

rezistența = greutatea corpului pe care o susține

Epifiza distală a femurului are dimensiuni crescute atât transversal, cât și antero-posterior; ea prezintă trohleea femurală (alcătuită din șantul trohleei și două versante înclinate între ele), fosa intercondiliană, condilii extern și intern.Condilul femural intern este mai voluminos și mai coborât decât cel lateral.

Datorită diferenței anatomice între axul mecanic al femurului și cel al tibiei în condiții fiziologice, se delimitează un unghi obtuz, deschis lateral, de aproximativ 175°, numit “genu-valgum fiziologic”.În mod normal axul anatomic al femurului și al tibiei formează între ele un unghi de 170 – 175°, deschis spre extern. Acest unghi este definit în mod clasic “valgismul fiziologic al genunchiului”

Valori mai mici de acest unghi intră în sfera patologicului, caracterizand situația de “genu valgum”, cu alte cuvinte, genu valgum reprezintă o diformitate a genunchiului dată de o accentuare mai mult sau mai puțin importantă a valgismului fiziologic.

În copilărie și în perioada adolescenței, osul la nivelul cartilajelor de conjugare și în vecinătatea lor, deci la nivel metafizar, se află într-o stare de mare plasticitate, putând fi comprimat relativ ușor.

Diformitatea în valg a genunchiului în perioada creșterii apare în urma dezvoltării asimetrice a cartilajului de creștere, fie la nivelul metafizei distale femurale, fie la nivelul metafizei proximale tibiale. Această creștere asimetrică a cartilajului de conjugare se explică prin legea WOLFF-DELPECH (creșterea presiunii asupra unui cartilaj de conjugare determină o întârziere a activității osteogenice) și prin legea DESSEL-HAGEN (creșterea presiunii asupra unui cartilaj de creștere își încetinește propria dezvoltare, iar în zona anatomică opusă, unde presiunea este scăzută, o accelerează).

Ambele legi explică de ce apare această diformitate destul de frecventă în copilărie și adolescență și de ce are tendința să se agraveze odată cu înaintarea în vârstă.

Pe lângă aceste cauze strict mecanice, apariția acestei diformități în valg a genunchiului este dată și de un anumit grad de porozitate și maleabilitate osoasă datorată unor stări patologice ca: rahitism, disfuncții endocrine ale hipofizei, gonadelor, tiroidei, osteomielita cronică, osteomalacia, discondroplazia OLLIER, boala lui Ombrédonne, etc.

Există mai multe forme de diformitate în valg a genunchiului:

– genu valgum infantil de origine rahitică;

– genu valgum infantil idiopatic;

– genu valgum al adolescenților;

– genu valgum al adulților.

Genu valgum infantil de origine rahitică apare la copiii de 1 – 3 ani, bolnavi de rahitism florid.

Genu valgum infantil idiopatic, deci care apare fără o cauză decelabilă, reprezintă o formă ce evoluează în timp către autocorecție.

Genu valgum al adolescenților se observă la o vârstă cuprinsă între 13 ani și 17 ani, mai frecvent la subiecții de sex masculin..

Figura 1.6 [ Nav Rev Rheumatol ; 2010 ; pag. 155 ]

O altă cauză posibilă a apariției acestui tip de genu valgum este dezlipirea epifizară posttraumatică fie femurală distală, fie tibială proximală.

Ultima formă de genu valgum este forma adultului. Ea apare fie ca o complicație tardivă ale formelor de mai sus amintite, tratate în mod neadecvat sau neglijate, fie ca o complicație a fracturilor localizate la nivel epifizar femural distal sau epifizar tibial proximal, consolidate în poziție vicioasă.

Antrenorii care fac selecția viitorilor sportivi de mare performanță sau aceia care urmăresc pregătirea acestor sportivi, trebuie să cunoască și să recunoască forma de genu valgum a copiilor și adolescenților, formă cu care se pot întâlni mai frecvent, ținând seama de specificul actual al sportului de performanță și anume vârsta foarte mică la care încep să se realizeze rezultatele record.

Plecând de la aceasta idee, vom descrie ceva mai amănunțit, din punct de vedere anatomic, forma de genu valgum al adolescenților. Aceasta este o diformitate mai ales femurală, fiind interesat cartilajul de creștere de la nivelul epifizei femurale distale. Partea medială a cartilajului de creștere și a metafizei femurale distale sunt crescute în înălțime (partea mai puțin supusă încărcării), în timp ce partea laterală a cartilajului de creștere și a metafizei femurale distale sunt mai puțin înalte (partea supusă unei hiperîncărcări).

Pe lângă aceste modificări osoase apar și diferite modificări de părți moi la nivelul articulației genunchiului. Astfel apare o laxitate capsulară, o hipertensionare a ligamentului colateral intern și a capsulei articulare interne, o laxitate a ligamentului colateral extern și a capsulei externe, o hiperpresiune condiliană externă pe meniscul extern și hemiplatoul tibial extern, cu frecvente leziuni meniscale pe fond degenerativ.

Uneori în articulația genunchiului se găsește un revărsat (hidartroza) care provoacă în timp o accentuare a laxității capsulo-ligamentare. Apare în timp și o hipotrofie secundară a cvadricepsului precum și o scurtare moderată a bicepsului femural și a tensorului fasciei lata.

Dacă această formă (genunchiul valg al adolescentului) nu este tratată în mod adecvat, la adulți, genunchiul devine un genunchi valg înveterat cu fenomene artrozice la nivelul hemiplatoului tibial extern, asociat cu deviația în valg a piciorului (de compensație) precum și cu fenomene artrozice la nivelul articulației tibio-astragaliene, subastragaliene și mediotarsiene. Bazinul devine asimetric prin micșorarea diametrului transversal și apare o scolioză de compensație.

Sigur că toate aceste modificări importante apar numai în cazul formelor de genu valgum înveterat. În mod normal este dificil să se ajungă la astfel de modificări deoarece diagnosticul clinic al acestei diformități este banal și numai necunoașterea bolii sau neatenția pot să determine omiterea diagnosticului. Semnul caracteristic este unghiul deschis către extern, făcut de axul coapsei și acela al gambei. În forma bilaterală, genunchii apar deformați în “ X “ cu fața medială în contact. În clinicile de ortopedie, examenul clinic este completat și de un examen radiografic. În aceste cazuri se efectuează o teleradiografie ( Rx al membrului inferior în întregime și cu sprijin pe el) care permite măsurarea unghiului de valgism și deci unghiul de corecție necesar.

Am considerat necesar sa trecem în revistă aceste date anatomice, biomecanice și diagnostice ale diformității în valg a genunchiului vrând să atragem atenția antrenorilor , cadrelor de specialitate, profesorilor de sport, care se ocupă de selecția și pregătirea sportivilor de performanță, că este bine să recunoască acest tip de patologie.

Dupa cum s-a aratat, diagnosticul este simplu, diformitatea se poate recunoaște la prima vedere, tratamentul acestei afecțiuni (dacă ea este observată la timp) este cel mai frecvent ortopedic și mult mai rar chirurgical, dar dacă este neglijată pot apărea multiple modificări atât la nivelul genunchiului cât și la nivelul altor segmente osoase supra și subiacente.

Implicațiile unei patologii de acest gen în activitatea sportivă pot fi neglijabile sau grave, în funcție de tipul de activitate sportivă pe care o efectuează subiectul luat în discuție și bineînțeles în funcție de gravitatea valgismului.

Astfel, în cazul unui individ care face sport “de întreținere” existența unui genu valgum nu are urmări deosebite. Cu alte cuvinte, o diformitate în valg a genunchiului, dacă nu este foarte mare, nu împiedică un individ să aiba o activitate sportivă normală, fără pretenții în obținerea unor performanțe.

Cu totul alta este situația în cazul sportivilor de performanță, mai ales când este vorba de sporturile în care trenul inferior este foarte solicitat (patinaj viteza, fotbal, atletism, baschet, haltere, tenis de câmp…). În aceste cazuri, din cauza solicitărilor enorme și continue la care sunt supuși genunchii, diformitatea tinde să se accentueze.

Concluzia care se desprinde este că, diformitatea în valg a genunchiului reprezintă o boală care trebuie cunoscută și recunoscută de cadrele de specialitate care lucrează în sportul de performanță, atat în selecția viitorilor sportivi de performanță cât și în pregătirea lor. Cum diagnosticul clinic al genunchiului valg este simplu și la îndemâna oricui, rezultă că atitudinea corectă a antrenorilor sau selecționerilor este aceea de a observa cât mai rapid existența acestei afecțiuni și de a supune sportivul în cauză unui control ortopedic de specialitate, în urma căruia medicul să decidă tratamentul necesar.

[ Clement Baciu ; 1981 ; pag.412 ].

I.1.7 TIBIA

Epifiza proximală tibială este voluminoasă, ușor aplatizată dinspre anterior spre posterior, având o față anterioară convexă și una posterioară, ușor concavă. Este alcătuită din două formațiuni osoase relativ voluminoase, numite condili tibiali (medial și lateral). Fiecare condil prezintă, superior, câte o suprafață articulară concavă, pentru condilul femural corespondent, numită față articulară superioară.

Între cele două fețe articulare superioare se află o protuberanță osoasă numită eminența intercondiliană, care prezintă la rândul ei un tubercul intercondilian lateral și unul medial. Anterior de această eminență și posterior de a se află două suprafețe articulare triunghiulare, care împreună cu suprafețele articulare concave alcătuiesc “platoul tibial”, ce este acoperit în întregime de cartilaj hialin gros de 6-7 mm.

Pe fața anterioară a epifizei proximale, pe linia mediană, se află tuberozitatea tibială anterioară, pe care se inseră tendonul rotulian. Lateral de acesta se află o mică protuberanță osoasă numită tuberculul Gerdy, pe care se inseră fascia lata.

I.1.8 ROTULA

Rotula se află la nivelul feței anterioare a genunchiului, într-un orificiu anterior al capsulei articulare a genunchiului, având un rol deosebit în biomecanică.

Rotula este cel mai mare os sesamoid al organismului; are formă triunghiulară, turtită dinspre anterior spre posterior.

Fața posterioară este împărțită de o creastă osoasă verticală, fină, într-o suprafață articulară laterală, ce se articulează cu suprafața articulară a condilului femural lateral și o suprafață articulară medială, ce se articulează cu suprafața articulară a condilului femural medial.

Pe baza rotulei se inseră tendonul cvadricipital al mușchiului cvadriceps femural, iar de vârful ei se prinde tendonul rotulian.

Suprafețele articulare de la nivelul articulației genunchiului, vin în contact astfel:

trohleea femurală și suprafața patelară a femurului vin în contact cu fața articulară posterioară a rotulei și formează articulația femuro-patelară;

suprafețele articulare condiliene (dreaptă și stângă) vin în contact cu cavitățile glenoide (dreaptă și stângă) ale platoului tibial, formând articulația femuro-tibială;

Suprafețele articulare ale articulației femuro-tibiale sunt incongruente. Pentru realizarea congruenței, se interpun între ele două structuri fibro-cartilaginoase numite meniscuri:

meniscul extern (lateral), de forma literei “O”;

meniscul intern (medial), de forma literei “C”.

Printr-o secțiune frontală se observă că un menisc are formă triunghiulară, prezentând o bază, îndreptată către capsula articulară pe care se și inseră, un vârf, îndreptat spre interiorul cavității articulare, o latură superioară concavă femurală și o latură inferioară plană tibială. Privit de sus, se observă că un menisc este alcătuit din două coarne (anterior și posterior) și un corp intermediar. Cele două coarne anterioare sunt unite printr-un ligament subțire numit ligamentul transvers al genunchiului.

Din punct de vedere structural, meniscul prezintă două regiuni distincte:

o regiune externă, către capsula articulară, numită “zona vasculară” deoarece prezintă vase de sânge;

o regiune internă, localizată spre vârful meniscului, numită “zona avasculară” deoarece nu prezintă vase de sânge.

Aceste meniscuri se află la periferia platoului tibial, inserându-se pe marginile lui și pe capsula articulară. Aderența lor la capsulă împarte cavitatea articulară într-un etaj suprameniscal și altul inframeniscal.

Fiecare menisc se inseră exclusiv prin cele două extremități numite coarne, în aria intercondiliană corespunzătoare (anterioară sau posterioară). Datorită construcției lor, meniscurile pot fi mobile în articulație, deplasându-se odată cu condilii femurali.

[ Victor Papilian ; 2003 ; pag.76 ].

I.1.9 MENISCURILE GENUNCHIULUI

Meniscurile sunt lame de fibrocartilaj, de forma semilunară ce se inseră pe platoul tibiei.Rolul lor este de a contribui la o mai buna concordanță intre suprafețele condiliene femurale și cavitățile articulare ale tibiei, insuficient excavate.

Sunt fixate astfel:

coarnele lor aderă la tibie prin atașamente fibroase;

fata laterală aderă parțial la capsulă;

aderă si la ligamente: ligamentul meniscorotulian si la ligamentul lateral al genuchiului;

aderă si la tendoane: tendonul mușchiului popliteu pentru meniscul extern si tendonul muschiului semimembranos pentru meniscul intern;

Sunt putin mobile, se comprima în timpul mișcărilor ceea ce uniformizează repartiția lichidului sinovial.

Permit o mare stabilitate prin creșterea concavitații cavități glenoide

Ceste suprafața de contact și permit o mai buna repartiție a presiunilor

In extensie meniscurile sunt proiectate anterior.Motivele principale ale acestei avasări sunt:

împingerea spre anterior de către condilii femurali;

tractionarea de către ligamente meniscorotuliene, ele însele împinse anterior prin proiecția anterioară a patelei;

În flexie meniscurile sunt proiecatete posterior, având ma motive principale:

împingerea spre posterior a condiliilor femurali

tracționarea de către atașamentele fibroase ale semimembranosului si popliteu ( floxori ai genunchiului ) ;

meniscul intern este tracționat de ligamentul lateral intern;

În rotație meniscurile se deplasează anterior de partea rotației, împinse de condilii și reținute de ligamentul meniscorotulian având ca o consecință importanța distensia puternică a meniscului.

În unele mișcări rapide deplasarea meniscurilor nu se mai realizează și astfel meniscurile sunt prinse si strivite între condilii si platoul rotulian realizându-se astfel leziunea meniscală.

Ruptura de menisc are indicatie operatorie majoră, deoarece nu poate disparea doar pe o vindecare spontană, iar pe dealtă parte ruptura de menisc grăbeste instalarea procesului degenerativ al genunchiului.

Postoperator, timp de cca 10-12 zile pacientul nu se sprijină pe membrul inferior afectat, el poarta o orteză sau un bandaj compresiv care limitează mobilitatea genunchiului.

Suprafețele articulare sunt incongruente, apar două meniscuri intraarticulare: un menisc extern, de forma literei “ O “ și un menisc intern, de forma literei “ C “.

Meniscurile intraarticulare sunt alcătuite din fibrocartilaj și se găsesc la periferia suprafețelor articulare ale condililor tibiali. În secțiune verticală, meniscurile au formă triunghiulară, prezentând o față superioară concavă, în raport cu condilul femural respectiv, o față inferioară plană, în raport cu fața articulară a condilului tibial și o bază prin care aderă la capsula articulară.

Fiecare menisc se inseră prin câte două extremități, una anterioară și alta posterioară, în aria intercondiliană corespunzătoare. Extremitățile anterioare ale celor două meniscuri sunt unite prin ligamentul transvers al genunchiului.

Rupturile de menisc sunt cele mai intalnite traumatizme la nivelul genunchiului la patinatorii de viteza care sunt:

extrinseci: traumatizme pure cu agent traumatic bine determinat

intrinseci: traumatisme specifice activitatii sportive determinate de suprasolicitare.

O alta clasificare a traumatismelor la sportivi este in functie de existenta agentului cauzal:

macrotraumatizme: agent traumatic bine determinat.

microtraumatizme: afecțiuni de suprasolicitare

Meniscul lateral, spre deosebire de cel medial, este mai îngust, dar mai gros la periferie. Datorită acestei conformații, meniscurile pot fi mobile în articulație, deplasându-se odată cu condilii femurali pe suprafețele articulare ale condililor tibiali.

Aderența lor la capsulă împarte cavitatea articulară într-un etaj suprameniscal și unul inframeniscal.

Zona externă a meniscului este vasculară și deci se poate cicatriza, în timp ce zona internă este avasculară și nu se poate cicatriza.

Rupturile de menisc se întâlnesc:

de obicei la vârsta adultă;

mai frecvent la bărbați decât la femei;

sunt strâns legate de practicarea unor sporturi (tenis, foot-bal, rugby), care le favorizează în mod special;

De asemenea, leziunile traumatice ale meniscurilor sunt întâlnite, mai frecvent, în unele profesiuni care reclamă poziția de genuflexie (mineri, parchetari).

Meniscurile se rup, de obicei:

în timpul unei rotații forțate a genunchiului semiflectat care susține greutatea corpului;

sau la trecerea bruscă de la poziția de flexie accentuată la cea de extensie completă a genunchiului;

O ruptură de menisc nu se vindecă niciodată, în timp apar leziuni articu-lare care duc la :

sinovită cronică;

sinovită proliferativă;

la gonartroză;

tratamentul este:

chirurgical

SAU

se poate face deblocarea genunchiului și prin manevre ortopedice sub analgezie locală ;

se flectează articulația, apoi se duce lent în extensie;

se fac după aceea mișcări de abducție și adducție a gambei;

prin mișcări mici de rotație imprimate gambei reușim să dezinclavăm meniscul luxat intercondilian și să deblocăm articulația;

Se imobilizează genunchiul 2-3 zile pe atelă posterioară și se vor înce-pe imediat contracțiile active ale mm.cva-driceps.

[Elena Taina Avramescu; 2003; pag.80 ].

I.1.10 MIȘCĂRILE ARTICULAȚIEI GENUNCHIULUI

Fiind o articulație cu un singur ax va prezenta 2 mișcări prin-cipale: flexia, extensia.Pe lângă acestea mai sunt posibile mișcări secundare de rotație medială și laterală și mișcări de înclinare laterală și medială.

Flexia este mișcarea prin care gamba se apropie de fața posterioară a coapsei, flexia este o mișcare ce aparent se execută în jurul unui ax transvers care trece prin condilii femurali. Principalii mușchi care răspund la mișcarea de flexie sunt:

bicepsul femural;

semimembranosul;

semitendinosul;

În mod secundar mai intervin și mușchii:

gemeni;

croitorul;

gracilisul;

Dacă este analizată mișcarea de flexie, se va observa că punctul de mișcare este deplasarea femurului pe tibie, dar în același timp inițierea mișcării va implica o mișcare mai redusă de învârtire, urmată de o alta, mai amplă, de alunecare. Mișcarea de flexie poate atinge un unghi de 1300 și se realizează în articulația femuromeniscală.

Se apreciază că mișcările de flexie până la 700 sunt mișcări ,,pure”, adică necombinate cu nici o altă mișcare. După 700 mișcarea de flexie se combină cu o mișcare de rotație internă a gambei și de aceea ele sunt mișcări ,,terminale”. Articulația femuro-tibială lucrează după principiul unei pârghii de gradul 3, atât în mișcarea de flexie cât și în extensie. Limitarea mișcării de flexie este realizată de întâlnirea feței posterioare a gambei cu mișcarea similară coapsei. Factorul care frânează activ mișcarea de flexie este mușchiul cvadriceps femural, care este întins la maximum.

În această mișcare, ligamentul colateral fibular se relaxează total, iar cel colateral tibial foarte puțin; ligamentul încrucișat posterior este întins.

Extensia este mișcarea opusă flexiei, adică de îndepărtare a feței posterioare a gambei de fața co-respunzătoare a coapsei. Această mișcare de extensie se execută în jurul aceluiași ax transversal ca și flexia.La început mișcarea se realizează prin rotarea extremității femurului, apoi prin rostogolirea lui pe platoul tibial până când axa lungă a gambei ajunge să continue axa lungă a coapsei.

Mișcării de extensie i se asociază o mișcare de rotație în afara gambei pe coapsă. Această mișcare se produce în articulația meniscotibială. Mușchii ce intervin, fiind direct implicați în extensie sunt:cvadricepsul femural și tensorul fasciei lata, având un rol deosebit de important pentru menținerea poziției de ortostatism. Extensorii acționează cu toată forța lor atunci când se face extensia forțată a genunchiului flectat, când se execută o mișcare forțată de blocare a genunchiului în ușoară flexie. Forța lor de acțiune este atât de mare încât se rupe aparatul extensor al genunchiului la un nivel oarecare, ajungându-se la o ruptură de tendon cvadricipital.

Ruptura tendonului cvadricipital se produce la fotbaliști și ruigbiști, iar ligamentul rotulian la alpiniști.

Mișcarea de extensie este limitată de:

ligamentul posterior;

de ligamentul încrucișat anterior;

de mușchii ischiogambieri;

ligamentele laterale;

Figura 1.9 [Susan Standring; 2008 ; pag. 320 ]

Mișcarea de rotație -în mișcarea de rotație intervin ligamentele încrucișate care rotează gamba în afară, în poziția finală de flexie și înăuntru, în poziția finală de extensie.

Amplitudinea mișcării de rotație activă este de 15 – 200 iar rotația pasivă de 35 – 400. Axa în jurul căreia se execută mișcarea este verticală și trece prin centrul spinelor tibiale. Rotația în afară este realizată de biceps, iar rotația înăuntru de :

Mușchiul semimembranos;

Mușchiul semitendinos;

Mușchiul popliteu dreptul intern ;

mușchiul croitor;

În rotația externă ligamentele laterale se întind, iar ligamentele încrucișate se relaxează, în timp ce în rotația internă se întind ligamentele încrucișate și se destind ligamentele laterale.

Înclinarea medială și laterală – este o mișcare pasivă care se realizează astfel: se fixează coapsa, iar gamba în semiflexie va prezenta mișcări de pendulare atât în sens lateral cât și în sens medial. Mișcările sunt de amplitudine redusă 2,5 cm și sunt limitate de ligamentele colaterale și cele încrucișate. Ligamentul încrucișat an-terior limitează deplasarea înainte, iar cel posterior de-plasarea înapoi. Forțarea genunchiului în val (înăuntru) sau în var (în afară) însoțită sau nu de răsucirea gambei pe coapsă, duce la leziuni de diferite intensități ale li-gamentelor laterale, astfel este clasica entorsă a liga-mentului colateral intern .

[ Tudor Sbenghe; 1985; pag. 50 ]

Biomecanica articulației femuro-tibiale

Este o articulație cu un singur grad de libertate, prezintă 2 mișcări secundare de rotație internă și externă (Figura 1.10).

În plus în articulație se mai pot efectua mișcări de încli-nare, foarte reduse ca amplitudine. Mișcarea se efectuează în plan sagital, în jurul unui ax transversal care trece prin cele 2 tuberozități condiliene ale femurului. Clinic, axul biomecanic transversal este reperat pe fața laterală a genunchiului, la 1,5 cm deasupra interliniei articulare, la unirea celor două treimi anterioare cu treimea posterioară a condilului femural extern.

Mișcările de flexie – extensie Când membrul inferior acționează ca un lanț cinematic deschis, articulația femuro-tibială funcționează pe principiul unei pâr-ghii de gradul III. Mișcarea se realizează prin deplasarea femurului pe tibia flexată (ca în contactul fără sprijin al piciorului pe sol), fie prin deplasarea simultană a celor 2 oase (ca în mers, când gamba este pendulată).

Când membrul inferior acționează ca un lanț cinematic închis, articulația femuro-tibială acționează pe principiul unei pârghii de gradul I, cu sprijinul la mijloc.

Dacă în poziția de extensie se fixează două repere osoase simetrice, unul în femur iar celălalt în tibie, în momentul în care începe flexia, aceste repere nu-și mai păstrează simetria. Distanța parcursă de punctul tibial este mai scurtă decât cea parcursă de punctul femural, care s-a învârtit dinainte-înapoi, dar și a alunecat dinapoi-înainte.

Dacă membrul inferior acționează ca un lanț cinematic deschis, femurul e luat drept segment fix și tibia alunecă pe el, în final observându-se o retropoziție femurală. Dacă membrul inferior acționează ca un lanț cinematic închis, gamba fixată pe rol este luată drept segment fix și femurul alunecă pe platoul tibial, în final observându-se retropoziție tibială.

[ Clement Baciu; 1981; pag. 400 ].

Biomecanica meniscurilor

Meniscurile, solitare la tibie se deplasează în flexie dinainte-înapoi pe platoul tibial, dar se apropie ușor între ele prin extremitățile posterioare. În flexia completă meniscul extern ajunge la 1 cm și cel intern la 0,8 cm de marginea anterioară a platoului. În extensie meniscul se deplasează în sus invers (dinapoi-înainte). Alunecările meniscurilor pe platoul tibial se face prin modificarea formei lor, deoarece au marginile fixate. Rolul meniscurilor în biomecanica articulației genunchiului are 5 funcții importante:

completează spațiul liber dintre suprafața curbă a femurului și suprafața plată a tibiei și împie-dică astfel protuzia sinovialei și capsulei în cavitatea articulară în cursul mișcărilor;

centrează sprijinul femurului pe tibie în cursul mișcărilor;

participă la lubrefierea suprafețelor articulare asigurând repartizarea uniformă a sinoviei pe suprafețele cartilajelor;

are rolul unui amortizor de joc între extremitățile osoase, mai ales în mișcările de hiperextensie și hiperflexie;

reduc în mod important frecarea dintre extremitățile osoase.

Rupturile de menisc se datorează mișcărilor rapide și puternice sau care își modifică direcția în timpul efectuării lor. (Figura 1.11, 1.12)

[ Clement Baciu; 1981; pag. 407 ].

Biomecanica articulației femuro-rotuliene

Rotula este menținută pe locul ei de un sistem complicat de frâuri de origine musculară, ligamentară și tendinoasă. În sens vertical ea este fixată de tendonul rotulian și tendonul cvadricipital (Figura 1.15).

Închiderea unghiului dintre cele 2 tendoane favorizează apariția luxației recidivante a rotulei.

În sens transversal rotula este menținută de cele 2 aripioare rotuliene. În afara acestor formațiuni, o serie de elemente fibroase se încrucișează peste rotulă. Ele provin din expansiunile directe și încrucișate ale croitorului, fasciei lata, aponevrozei gambiene și ale dreptului anterior.

Datorită grosimii sale rotula are rolul ca în timpul mișcării de extensie să mențină tendonul la distanță de trohleea femurală. Prezența rotulei ușurează activitatea cvadricepsului și se naște în momentul flexiei o rezultantă care apasă puternic rotula pe trohleea femurală.

Când genunchiul este în hiperextensie și cvadricepsul contractat, rotula ocupă poziția sa cea mai înaltă, deasupra suprafeței articulare a trohleei.

Dacă cvadricepsul nu este contractat, iar genunchiul se menține în extensie, suprafața articulară a rotulei în jumătatea ei inferioară ia contact cu suprafața articulară a trohleei.Traiectul urmat de rotulă în timpul mișcării de flexie nu este rectiliniu, ci concav în afară.Pornind de sus și ușor din afară, unde este menținută de contracția cvadricepsului, rotula coboară spre linia mediană, trece peste linia verticală a trohleei, apoi se îndreaptă din afară pentru ca la sfârșitul mișcării de flexie să acopere exclusiv condilul extern.

În tabelul următor sunt vizualizați principalii mușchi care participă la extensia și flexia genunchiului (Figura 1.14, 1.15):

Flexia genunchiului (partea posterioară)

Tabel 1.1

Figura 1.14

Extensia genunchiulu (partea anterioara)

Tabel 1.2

Figura 1.15

I.2 REGULI SI PRINCIPII DE BAZĂ ÎN APLICAREA KINETOTERAPIEI

ședințele de kinetoterapie trebuie să se desfășoare în încăperi foarte cu-rate, bine aerisite, cu temperaturi constante (18 – 20o) și luminoase;

pacientul trebuie să aibă o vestimentație comodă, din bumbac sau lână;

să participe activ și conștient;

să repete singur exercițiile pe care le poate executa;

să continue practicarea zilnică a programului de gimnastică și după reali-zarea obiectivului pentru a evita recidivele;

kinetoterapeutul are obligația să explice pacientului necesitatea și impor-tanța kinetoterapiei, să formeze acestuia convingerea de a practica ședin-țele de gimnastică și după terminarea perioadei de tratament; de asemenea mai are următoarele obligații;

să creeze atmosfera corespunzătoare între el și pacient, pentru a obține cooperarea acestuia;

să analizeze, să selecteze și să dozeze complexele de exerciții diferențiat de la caz la caz;

ritmul de executare al exercițiilor, precum și durata lecției, să se stabi-lească în funcție de posibilitățile pacientului;

conținutul ședințelor de gimnastică medie să fie variat, în funcție de ne-cesități și concret direcționat în perspectivă;

gradarea efortului să se facă progresiv, pentru ca adaptarea organismului la efort să se realizeze treptat;

în timpul ședințelor de Kinetoterapie se va controla pulsul și tensiunea arterială;

Pentru persoanele fără probleme deosebite se recomandă zilnic gimnastică de înviorare timp de 10-15 min. dimineața, o oră plimbare în aer liber și cel puțin 3 ore kinetoterapie / săptămână de întreținere.

Kinetoterapia are la bază mai multe principii:

,,Înainte de toate să nu faci rău”, principiu enunțat de Hipocrate, care urmărește să infiltreze în conștiința practicanților prudență și să conștientizeze răspunderea majoră ce și-o asumă în conceperea și a-plicarea unui tratament.

Principiul participării conștiente și active,aplicat actului recupera-tor, impune conștientizarea structurii complexe a mișcării, capaci-tatea analizării și disecării în fazele ce o compun, precum și efec-tuarea corectă.

Pentru impulsionarea interesului bolnavului de a participa cât mai susținut, se cere prudență din partea kinetoterapeutului în anticipa-rea timpului necesar deținerii anumitor rezultate, deoarece nereali-zarea acestora în intervalul scontat influențează negativ psihicul bolnavului, ducând uneori la refuzul acestuia de a participa la actul recuperator, pe când dobândirea lor în timpul prevăzut sau chiar în-ainte de termen, îl stimulează, îl încurajează.

Gradarea treptată a efortului necesită selectarea și succesiunea exer-cițiilor conform gradului lor de dificultate și aplicarea lor începând cu cele mai simple, până la cele mai complicate, ce angrenează în mișcare mai multe segmente și mase mari musculare. Dozarea exer-cițiilor se stabilește în concordanță cu pregătirea fizică a organis-muui.

Individualizarea tratamentului presupune selectarea exercițiilor și a metodelor ce urmează a fi aplicate în funcție de specificul afecțiu-nii,capacitatea de adaptare a organismului la efort,de celelalte a-fecțiuni asociate, de gradul de pregătire anterioară;

Obligativitatea obținerii și întreținerii unui climat favorabil între bolnav și kintoterapeut, în scopul unei participări permanente, ac-tive și eficace la actul recuperator, adică obținerea unei bune coo-perări. Acest principiu asigură unitatea de acțiune între cei 2 par-teneri.

În funcție de structura psihică a fiecărui pacient specialistul trebuie să adopte un anumit limbaj și o anumită tonalitate care să neutralizeze o serie de reacții negative ale acestuia și să-l stimuleze în lupta pentru sănătate.

Deci, în concluzie relația kinetoterapeut – bolnav concură la eficiența actului medical în recuperarea rupturii de menisc.

[ Rodica Cotoman; 2006; pag.12 ]

tratamentul igienic al genunchiului

Toți pacienții trebuie să fie informați cu privire la respectarea regulilor de profilaxie secundară care alcătuiesc ,,igiena ortopedică” a genunchiului, reguli care cuprind:

evitarea ortostatismului și mersului prelungit;

evitarea menținerii prelungite a unei anumite poziții a genunchiului;

mișcări libere de flexie-extensie după un repaus mai prelungit și înainte de trecerea în ortostatism;

evitarea tocurilor înalte;

reducerea greutății corporale (acolo unde este cazul);

evitarea traumatismelor directe (lovituri, stat în genunchi);

mersul cu sprijin pe baston;

evitarea mersului pe teren accidentat.

I.3 MODALITĂȚILE TEHNICE DE REALIZARE ALE RECUPERĂRII GENUNCHIULUI

La nivelul genunchiului se întâlnesc extremitățile femurului, peroneului, tibiei și suprafața articulară a rotulei. Dintre acestea, femurul, tibia și rotula participă la alcătuirea articulației genunchiului, cea mai mare articulație a corpului uman.

I.3.1 TEHNICI AKINETICE

Este o forma de kinezie statică si se deosebesc:

Imobilizarea

Este o tehnică akinetică, se caracterizează prin menținerea corpului sau a unui segmen al acestuia nimișcat cu sau fara ajutor.

Din punct de vedere al scopului imobilizării, există:

Imobilizarea de punere in repaus;

Imobilizarea de contenție;

Imobilizarea de corecție;

Reguli de care se ține cont cand folosim imobilizarea, mai ales când folosim si aparatele de contentie.

Aparatele sa nu jeneze articulația

Sa nu permită jocul libel al segmentului de imobilizare;

Sub aparat să se mențină tonusul muscular prin contracții izometrice.

Posturările

Sunt niște atitudini impuse corpului sau a unui segment, in scop terapeutic sau preventiv.pentru a corecta sau prevenii instalarea unor devieri de statică sau potiții vicioase.Posturările sunt de mai multe feluri.

Posturări corective: cele mai utilizate in kinetoterapia de recuperare

Posturări facilitare: utilizată in facilitarea unui proces fiziologic perturbat de boală.

[ Tudor Sbenghe; 1967; pag. 170 ].

I.3.2 TEHNICI KINETICE STATICE

Caracterizate printr-o modificarea a tonusului muscular dar nu determină si o mișcare a segmentului. Putem observa:

Contractia izometrică- forța pe care o dezvoltă un mușchi care caută să deplaseze un obiect imobil.În timpul acestui proces mușchiul nu și-a schimbat lungimea, fibra musculară si-a mărit tensiunea fără să se scurteze.

Relaxarea musculară. Un mușchi în care tensiunea de contracție scade se decontracturează.Defapt un mușchi păstrează tot timpul o tensiune de contracție chiar dacă se afla într-o stare de maximă relaxare.Aceasta tensiune este denumită tonus muscular.

[ Tudor Sbenghe; 1987; pag.181].

I.3.3 TEHNICI KINETICE DINAMICE

Se realizează cu sau fără contractie musculară – ceea ce transează de la început diferenta dintre tehnicile active si cele pasive.

Mobilizarea pasivă

Este o tehnică folosită doar in kinetologie terapeutică si de recuperare, neavând nici un rol in exercițiul fizic.

Efectele mișcărilor pasive se repercutează:

Asupra aparatului locomotor;

Asuprea sistemului nervos si a tousului psihic;

Asupra aparatului circulator;

Asupra altor aparate si sisteme;

Conditii de realizare a mișcărilor pasive:

Cunoașterea diagnosticului pacientului;

Ne vom asigura de o bună colaborare cu pacientul, să ințeleaga ce trebuie sa îi facem;

Miscarea se realizează pe direcții fiziologice;

Mobilizarea pasivă este o tehnică pur analitică, astfel se antreneaza articlație după articulație;

Modalitațile tehnice ale mobilizării pasive:

Tracțiunile reprezintă un grup de tehnici pasive.Sunt de mai multe feluri.

Tracțiunile continue- se execută numai prin instalații cu contragreutăți;

Tracțiunile discontinue- se execută atât cu mâna de către kinetoterapeut cât și cu ajutorul instalațiilor;

Tracțiunile fixații alternate- este mai mult o variantă a tehnicii de posturare exterocorectivă

Mobilizarea pasivă pură asistată, este cea mai utilizată tehnica de către kinetoterapeut, în timp ce pacientul iși relaxează voluntar musculatura. Parametrii acestei tehnici sunt:

Poziția pacientlui și a kinetoterapeutului;

Prizele si contraprizele;

Manevrele de mobilizare;

Forta si ritmul mobilizării;

Mobilizarea autopasivă – pacientul poate să-și mobilizeze un segment cu alte părti ale corpului.

Mobilizarea pasivă mecanică.

Mobilizarea pasivo-activă.

Mobilizarea activă

Ceea ce definește aceasta mișcare este implicarea contracției musculare proprii segmentului ce se mobilizează.Pnetru că mișcarea activă poate vi involuntară sau voluntară se dinsting doua mobilizări:

Mobilizarea activă reflexă este realizată de contracții musculare voluntare necontrolare si necomandate de către pacient, apărând în urma unui stimul senzorial.

Metode de a provoca contracția reflexă:

Reflexă de întindere;

Reflexele de poziție;

Mobilizarea activă voluntară- această tehnică este reprezentată de tipul de mișcare fiziologică a segmentului luat în considerare.

Modalitătile de mobilizare activă voluntară:

Mobilizarea liberă;

Mobilizarea activo-pasivă;

Mobilizarea activă cu rezistentă are ca principal obiectiv creșterea forței și rezistenței musculare

[ Tudor Sbenghe; 1987; pag.175 ].

I.3.4 TRACȚIUNILE

Constă în întinderi ale părtilor moi ale aparatului locomotor; se fac în axul segmentului sau articulatiei, putându-se executa manual sau prin diverse instalatii.

Tratiunile continue (extensii continue)

Sunt utilizate cel mai des în serviciile de ortopedie, ajută la realinierea osului fracturat sau a deplasărilor capetelor articulare, iar în cazul serviciilor de recuperare, pentru cercetări ale articulatiilor blocate si deviate în flexie și extensie.

Tractiunile discontinue

Se pot executa atât cu mâna – de către kinetoterapeut, se realizează tractiuni cu fortă moderată, care au si rolul de a decoapta.. Se indică în: articulatii cu redori ce nu ating pozitia anatomică; articulatii dureroase cu contractură musculară; discopatii – tractiuni vertebrale; procese inflamatorii articulare

Tratiunile — fixatii alternante

Tractiunea nu se execută în ax, ci oblic, pe segmentele adiacente articulatiei.Tehnica este utilizată pentru corecria devierilor determinate de cicatrice retractile sau redori articulare generate de retracturi ale resuturilor moi.

I.3.5 MANIPULAREA

In principiu, este o formă pasivă de mobilizare, dar prin particularitătile devmanevrare, de tehnică, este considerată ca făcând parte din grupul metodelor si tehnicilor kinetologicevspeciale.

[Silviu Gabriel Cioroiu; 2012; pag 155 ]

I.4 EFECTELE MISCARILOR DE RECUPERARE

Efectele miscarilor pasive au efect foarte benefic asupra:

Asupra aparatului locomotor: mentin amplitudinile articulare normale si troficitatea structurilor articulare în cazul paraliziilor segmentului respectiv; mentin sau cresc excitabilitatea musculară (legea lui Vekskull: “excitabilitatea unui muschi creste cu gradul de întindere”); diminuă contractura musculară prin întinderea prelungită a muschiului (“reacria de alungire” Kabat); cresc secretia sinovială; declansează “stretch-reflex-ul” prin miscarea pasivă de întindere bruscă a muschiului, care determină contractie musculară.

Asupra sistemului nervos si a tonusului psihic: mentin “memoria kinestezică” pentru segmentul

respectiv; mentin moralul si încrederea pacientului.

Asupra aparatului circulator: efect de “pompaj” asupra vaselor mici musculare si asupra

circulatiei venolimfatice de întoarcere; previn sau elimină edemele de imobilizare; pe cale reflexă –

declansează hiperemie locală si tahicardie.

Asupra altor aparate si sisteme: mentin troficitatea tesuturilor de la piele la os; măresc

schimburile gazoase la nivel pulmonar si tisular; creste tranzitul intestinal si usurează evacuarea vezicii

urinare; influentează unele relee endocrine.

I.5 STRETCHING

Stretchingul reprezintă tehnica (ridicată la rangul de metodă) de bază în kinetoterapia de

recuperare a deficitului de mobilitate articulară determinată de scurtările adaptative ale tesutului moale si constă în întinderea (elongarea) acestuia si mentinerea acestei întinderi o perioadă de timp.

Stretchingul propriu-zis începe doar după ce s-a ajuns la punctul de limitare a amplitudinii de miscare.Stretchingul tesutului moale necontractil este pasiv, mecanic, de lungă durată (20-30 min).

Tipuri de stretching pentru muschi:

Stretching balistic. Se realizează activ, cu utilizarea muschiului întins ca pe un resort care va “arunca” corpul (segmentul) în directie opusă. Ex.: exercitiile de flexie-extensie ale trunchiului făcute în fortă, încercând să se treacă brutal peste amplitudinea maximă pasivă si cu rapiditate. Se utilizează mai mult în sport. Practicarea acestor tehnici s-a redus însă, deoarece întinderea repetată si bruscă a muschilor,prezintă un potential pericol în producerea de leziuni.

Stretchingul dinamic. Constă în arcuiri ce se realizează prin miscări voluntare lente ale segmentului încercând să se treacă blând peste punctul maxim al amplitudinii posibile de miscare. Se creste gradat amplitudinea si viteza. Se fac 8 – 10 repetitii.

Stretchingul activ (sau stato-activ). Se efectuează prin miscări voluntare spre amplitudinea de miscare maximă posibilă, pozitie în care segmentul este menținut 10 – 15 sec prin contractia izometrică a agonistilor fără vreun ajutor exterior. Tensiunea crescută în timpul contractiei concentrice a agonistilor si apoi în timpul contractiei izometrice va induce reflex, prin “inhibiție reciprocă”, relaxarea antagonistilor.

Stretchingul static, denumit si pasiv. Este realizat printr-o forță exterioară: alte părti ale corpului sau propria greutate corporală (autostretching pasiv), kinetoterapeutul sau cu ajutorul unui echipament. Cel mai folosit în kinetoterapie este stretchingul manual, pasiv, executat lent (pentru evitarea stretch-reflexului) cu o mentinere a întinderii într-un usor disconfort timp de l5-60 sec. (durata optimă pare să fie de 30 sec)..

Stretchingul izometric (sau sportiv).

[ Brad Appleton;1998; pag. 7-10 ]

I.6 HIDROTERAPIA

Apa prin propietatile sale este un mijloc priveligiat in rebilitare.Terapeutul trebuie sa cunoasca asanblul paramentrilor privind hidroterapia,si anume,fizica fluidelor,amenajarea bazinelor,efectele fiziologice ale imersiunii sau tehnicilor aplicate.

Înseamnă folosirea apei în scop terapeutic. Factorii care acționează în hidroterapie sunt:factorii termici, se folosește apa caldă sau fierbinte 38o-39o-40oC. Apa se poate folosi la temperatura de indiferență care este 35 – 37oC cu un bun efect de sedare și relaxare.

Ca proceduri hidroterapeutice amintim:

1. Cataplasmele = aplicarea unor substanțe umede pe tegument (mușețel, nămol). Ele se folosesc în procesele inflamatorii acute pentru efectul lor analge-zic și antispastic.

2. Împachetările = proceduri umede și uscate, se folosesc cearșafuri ume-zite sau pături, există și împachetări cu diferite substanțe (parafină, nămol). Acțiunea lor este vasodilatatoare cu bun efect antiinflamator, antalgic, relaxant.

Se folosesc în toate procesele inflamatorii cronice (artrite, artroze, nevralgii).

3. Băile = cele mai solicitate proceduri în hidroterapie. Ele sunt simple, cu apă obișnuită, medicamentoase cu diferite substanțe (sare, iod, sulf), complete sau parțiale, la temperaturi de 35o – 37oC. Calde (38 – 40o) sau reci (sub 22oC).

Băile indiferente au efect sedativ, relaxant, indicate în boli ale aparatului loco-motor.

Băile calde sunt indicate în afecțiuni cronice ale aparatului locomotor (pareze, paralizii, reumatism cronic).

Băile reci sunt folosite rar, au efect stimulant.

Băile medicinale – se adaugă o substanță chimică (iod, sulf, clorură de sodiu) în boli reumatice.

Are o utilizare maximă în cura externă și se bucură de o apreciere deosebită din partea tuturor bolnavilor, pentru efectul său calmant. În țara noastră există o se-rie de stațiuni cu profil antireumatic:

Felix – băi oligometalice, slab mineralizate și radionice;

Herculane, Pucioasa, Vulcana – băi termale și sulfuroase;

Govora – băi sulfuroase, iodate și sărate;

Sovata, Amara, Litoral (Eforie, Techirghiol) – băi sărate și cu nămoluri.

[ Silviu Gabriel CIOROIU-2012; pag.15 ]

I.7 TRATAMENTUL PRIN MASAJ

Masajul este un procedeu indispensabil oricărei reeducări, având un rol deosebit în ameliorarea circulației locale, în favorizarea drenajului sanguin și limfatic, în resorbția edemelor, în ameliorarea nutriției țesuturilor, ca și în normalizarea tonusului muscular.

De aceea este folosit și în cadrul ședințelor de recuperare ale gonartrozei, având efect decontracturant și de ameliorare a durerii.

Se vor folosi manevre ca:

efleurajul, (cu proprietatea de a activa circulația limfatică și venoasă și reduce contracturile);

frământatul, cu acțiune excitantă asupra mușchilor;

fricțiunea, asemănătoare ca manevră și acțiune cu frământatul, favori-zează procesul de vindecare și de resorbție a produselor patologice din țesuturi;

vibrațiile, sunt calmante și relaxează mușchii;

scuturatul, cu rol de relaxare.

Masajul se va executa pe ambele membre inferioare (coapsă, gambă), mișcările lente vor alterna cu mișcările energice și se va efectua circa 20 – 30 min.Masajul datorită calității miorelaxante este utilizat atât în medicina sportivă, cât și în kinetologia terapeutică sau de recuperare.Masajul reprezintă prelucrarea metodică a părților moi ale corpului, prin acțiuni manuale sau mecanice în scop curativ sau profilactic.Deosebit de util este masajul cu gheață în stadiu inițial când alături de durere întâlnim semne inflamatorii (tumefacție, căldură locală), cu efect antialgic și antiinflamator.Masajul este util pentru refacerea troficității și extensibilității structurilor moi periarticulare, pregătind structurile pentru diferite tipuri de exerciții performante de către pacient.

[ Vasile Marcu; 1985; pag 17-33 ]

I.7.1 MASAJUL CU GHEATĂ

Cel mai indicat masaj in cazul sportivilor este cel cu gheata si in general este indicat în refacerea circulatiei, în combaterea durerii si în cazuri de contuzii la sportivi.Durata masajului cu gheată variază între 2 si 20 de minute Flux de aer rece pe tegument sau spray rece (clorură de etil sau Kelen) folosit la sportiv în cazuride contuzii.

Efectele fiziologice ale recelui:

– produce vasoconstrictie; produce o hiperemie reactivă; scade viteza de transmisie a influxului

nervos pe nervii motori musculari; produce inhibitie nervoasă periferică; scade metabolismul celular si tisular; creste vâscozitatea pe structurile conjunctive de colagen

Indicatiile crioterapiei în functie de efecte:

– efectul antispastic – se indică în orice leziune craniană sau cervicală, în contracturi si spasm

muscular, în toate traumatismele acute în primele 15-20 minute;

– efectul antalgic – este folosit în dureri fasciculare, dureri musculare, în bursite, tendinite, în PSH

în faza acută, în bolile reumatismale adarticulare;

– efectul antiinflamator – la infectii locale acute în primele 24 de ore, în combaterea edemului si a

durerii sau în orice inflamatie.

CAPITOLUL AL II-LEA ORGANIZAREA CERCETĂRII

II.1 DATA, LOCUL ȘI SUBIECȚII CERCETĂRII

Locul de desfasurare a avut loc in cabinetul de kinetoterapie. Studiul experimentului a fost efectuat pe un singur subiect cu o ruptură de menisc externă post operatorie, patinator de viteză la clubul sportiv Corona Brasov, component al lotului olimpic. Data intrarii in tratament este 01 mai 2012 iar data ieșirii 15 iunie 2012.

II.2 APARATE, INSTALAȚII ȘI MATERIALE

În cadrul cercetării s-a apelat la aparate precum: aparate de gimnastică, spaliere, bănci de gimnastică, scripeț, bicicletă ergometrică, mingi medicinale, gantere, haltere, saci cu nisip, suluri de corecție, plăci cu rotile și alte aparate create din imaginația personală sau colectivă.

II.3 METODE ȘI TEHNICI DE CERCETARE

Pentru o buna desfasurare a lucrarii de cercetare am utilizat urmatoarele metode:

II.3.1 METODA DOCUMENTĂRII

Orice activitate de cercetare presupune că după alegerea temei de cercetare,cel care realizează cercetarea să se informeze din materialelor bibliografiei care tratează tema. Documentarea este o etapă care furnizează informații despre fondul de bază al disciplinei și toate datele recent apărute în tipariririle periodice.Informațiile necesare pentru desfășurarea cercetarii au fost extrase din publicațiile de specialitate Studiul acestor materiale a ajutat la găsirea unor metode și mijloace utilizate îndesfășurarea experimentului, precum și la o mai bună documentare asupra problemelor pe care le întâmpină recuperarea rupturii de menisc. Pe baza acestor informații a fost stabilit întregul proces de recuperare.

II.3.2 METODA ANCHETEI

A fost utilizată pentru obținerea datelor necesare anamnezei, cu rol deosebit de important în structurarea programului recuperator. Această metodă participa într-o mare măsură la cunoșterea condițiilor care au generat ruptura de menisc, la culegerea informațiilor despre suferințe direct de la subiect. S-a discutat cu pacientul în particular, atenția îndreptându-se asupra următoarelor aspecte: date personale, dinamica evoluției afecțiunii, condițiile și cauzele care au provocat, precum și mijloacele de tratament administrate până în momentul luării în observație. Datele obținute au fost înmatriculate în fișele individualedin cap.III.

II.3.3 METODA OBSERVAȚIEI

In orice activitate observația constitue contemplarea intenționată a unu isubiect în vederea cunoașterii științifice a acestora prin înregistrarea datelor culese. Pe baza unor observații sistematice au fost culese și înregistrate cu privire la:

•aspectul fizic al subiectului (tipul constituțional și greutatea pacientului care procură precizări, în special pentru ortostatismul și mersul celor cu sechele la membrele inferioare);

•atitudinea genunchiului lezat (în flexum,genu valgum, genu varum, recurvatum);•deformările articulare (articulația genunchiului mărită ca volum), încurbări anormale ale oaselor lungi, pierderi de substanță de țesuturi moi (tegument și mușchi), cicatrici mutilante (mai ales după arsuri), atrofii musculare etc;

•aspectul tegumentelor și țesutului subcutanat: culoarea(modificată de chimoză, hematom, stază vasocapilară, etc), roficitatea pielii (varice, tromboflebită,etc),edemul membrului inferior lezat

Observația a stat la baza activității de înregistrare a datelor, a ajutat ca în funcție de particularitățile subiectului să se poată elabora programul de recuperare. Această metodă a creat posibilitatea stabilirii programului deosebite care l-a prezentat pacientului, care au fost cauzele care au produs modificări față de parametrii normali, ca și efectele lor asupra datelor investigate. De asemenea, a ajutat la obținerea informațiilor cu privire la modificărilecare apar în timpul desfasurarii programelor de recuperare; la comportamentul subiectului si la raspunsul lui in timpul programului decuperator.

II.3.4 METODA MĂSURĂRII

Rezultatele examenului funcțional au fost obținute pe baza: testului cu goniometru,evaluarea mersului si a fortei musculare.

Cunoașterea gradului de mișcare al unei articulații sau a valorii forței unu imușchi de a executa mișcarea unui segment este absolut necesară atât în stabilirea unui diagnostic funcțional cât și în evaluarea eficacității tratamentului. Pe valoarea mobilității articulare s-a realizat prin bilanțul articular.Aceste bilanțuri clinice în perioada inițială sunt bilanțuri analitice care au vizat articulația genunchiului lezat, din punct de vedere al fortei si mobilitatii musculare.

Tehnicile de evaluare și explorare au fost utilizate atât pentru aprecierea incapacității funcționale cât și pentru stabilirea obiectivelor, în programele de recuperare.

II.3.5 METODA ÎNREGISTRĂRILOR REZLTATELOR A PRELUCRĂRII LOR ȘI ÎNREGISTRĂRII GRAFICE

De la aprecierile rezultatelor parțiale din fișe s-a trecut la compararea datelor înscrise în centralizatoare de unde s-au extras elementele pentru analiza statistică și pentru reprezentarea grafică. Rotindu-se de la rezultatele din înregistrările statistice, s-a trecut la explicații bazate pe descrierea și analiza dinamicii înregistrărilor în evoluția lor.

Interpretarea rezultatelor trebuie să fie completată cu informațiile domeniului ca și cu iconografia și imagistica comparativă a diferitelor etape prin care a trecut cercetarea.

Pentru reprezentarea grafică au fost folosite diagrama și poligonul de frecvență. Reprezentarea grafică s-a bazat pe tabelele analitice alcătuite cu datele și valorile prezente în fișele de observații (din cap.III).

S-au realizat reprezentări grafice (diagrame și poligoane de frecvență) pentru fiecare caz în parte pe baza valorilor luate din fișele de observație.

II.4 METODA TESTELOR ȘI MASURĂTORILOR

II.4.1 BILANȚUL ARTICULAR

Flexia genunchiului.

Figura 2.1

Definirea mișcării: mișcarea de apropiere a feței posterioare a gambei de fața posterioară a coapsei.

Valoarea normală: 135° (Chiriac), 135° (Magee), 120° –140° – activ, 160° – pasiv (Sbenghe).

Poziția inițială: subiectul în decubit ventral cu membrele inferioare extinse, picioarele în afara mesei.

Poziția finală: subiectul în decubit ventral, fața posterioară a gambei se apropie de fața posterioară a coapsei, până la limita de mișcare.

Determinarea planului în care se execută mișcarea: sagital

Poziția goniometrului:

Centrul goniometrului plasat la nivelul articulației genunchiului, pe fața laterală.

Brațul fix urmărește linia laterală a coapsei, respective trohanterul.

Brațul mobil paralel cu linia de mijloc a feței laterale a gambei, urmărind maleola externă.

Poziția kinetoterapeutului față de segmentul testat este de aceeași parte a membrului.

Extensia genunchiului.

Figura 2.2

Definirea mișcării: mișcarea de depărtare a gambei de coapsă.

Valoarea normală: 135° (din flexie maximă). La nivelul genunchiului este prezentă mișcarea de hiperextensie (0°-150°, Magee), întâlnită în situații patologice, cum ar fi laxitatea articulară.

Poziția inițială: subiectul în decubit ventral cu coapsa pe planul mesei, genunchiul flectat.

Poziția finală: subiectul în decubit ventral cu membrele inferioare extinse, picioarele în afara mesei.

Determinarea planului în care se execută mișcarea: sagital

Poziția goniometrului:

Centrul goniometrului plasat la nivelul articulației genunchiului, pe fața laterală.

Brațul fix urmărește linia laterală a coapsei.

Brațul mobil paralel cu linia de mijloc a feței laterale a gambei, urmărind maleola externă.

Poziția kinetoterapeutului față de segmentul testat: este de aceeași parte a membrului.

[ Silviu Gabriel CIOROIU; 2012; pag.109 ]

II.4.2 BILANȚUL MUSCULAR

Flexia genunchiului.

Mușchi principali: biceps femural, semitendinos,semimembranos.

Mușchi accesori: popliteu, croitor, gastrocnemieni

Figura 2.3 Muschii biceps femoral cu cele 2 capete,semimembranos,semitendinos.

• F5-3. Pacientul în decubit ventral, picioarele în afara mesei.

Figura 2.4

Kinetoterapeutul, stă homolateral și cu o mână pe partea postero-distală a coapsei stabilizează coapsa, printr-o presiune aplicată în jos (înspre masă), iar cu cealaltă mână apucă partea posterioară a gambei, proximal de gleznă, aplicând rezistența printr-o împingere spre caudal și în jos.

Pentru F5, testul de rupere se poate face înainte să se ajungă la finalul amplitudinii de mișcare, respectiv la aproximativ 90° de flexie.

Pentru F3, atunci când amplitudinea flexiei genunchiului este mai mare de 90° se introduce gradat o rezistență (echivalentă cu greutatea gambei), deoarece gravitația ajută mișcarea; rezistența se crește progresiv și proporțional cu creșterea amplitudinii.

• F2. Pacientul în decubit heterolateral, este “adus” cu trunchiul și bazinul la marginea mesei.

Figura 2.5

Kinetoterapeutul, stă înaintea pacientului la nivelul coapsei acestuia și are șoldul astfel poziționat încât să împiedice deplasarea anterioară a coapsei pacientului; cu o mână stabilizează coapsa testată prin apucarea ei în partea postero-distală, iar cu antebrațul aceleași mâini, plasat pe partea postero-laterală coxalului împiedică deplasarea posterioară a acestuia; cu cealaltă mână susține gamba membrului testat printr-o priză pe partea medială a gambei pacientului.Atenție: Mâna “distală”, care susține membruul testat, nu ajută mișcarea dar nici nu opune rezistență flexiei genunchiului.

Atunci când kinetoterapeutul nu este bine poziționat și permite pacientui să flecteze coapsa pe bazin, în timp ce gamba pacientului este susținută (eventual-implicit și ușor fixată) se va creea o impresie de flexie a genunchiului.

• F1-0. pacientul în decubit ventral, cu genunchiul parțial flectat și gamba susținută de kinetoterapeut prin apucarea părții antero-distale a gambei.

Figura 2.6

În timp ce Pacientul încearcă să execute flexia genunchiului, kinetoterapeutul va palpa tendoanele mușchilor pe partea postero-distală a coapsei, la nivelul articulației genunchiului astfel:

mușchiul biceps femural se palpează pe partea laterală,

mușchii semimebranos și semitendinos se palpează pe partea medială.

Extensia genunchiului.

Mușchi principali: cvadricepsul (drept femural (anterior), vast intern, lateral, medial).

Mușchi accesori: tensorul fascia lata.

Vast medial,intermediar,lateral drept femoral

Figura 2.7

F5-3. Pacientul așezat, gambele atârnă la marginea mesei, un sul sub genunchiul testat (pentru a menține o poziție orizontală a coapsei).

Figura 2.8

Kinetoterapeutul stă pe partea homolaterală și cu o mână stabilizează coapsa printr-o contrapriză pe partea antero-distală a coapsei (fără însă să se exercite o presiune prea mare peste mușchiul cvadriceps); cu cealaltă mână execută priza pe partea antero-distală a gambei, împingând spre sol (în jos).

Pentru F5, testul de rupere nu se face în poziția de maximă extensie a genunchiului (atunci când este “înlăcătat”), ci la o ușoară flexie (aproximativ 10-15°) din două motive:

se poate cauza un traumatism articular;

nu mai este un indicator valid al forței extensoare (la acțiunea de înlăcătare luând parte și mușchii ischiogambieri).

Atenție: Cvadricepsul este un grup muscular puternic, kinetoterapeutul, uneori nereușind să efectueze testul de rupere.

F2. Pacientul în decubit heterolateral, cu membrul inferior homolateral ușor flectat (pentru echilibrare), iar membrul inferior testat flectat din genunchi (la maxima amplitudine).

Figura 2.8

Kinetoterapeutul, stă înapoia pacientul, la nivelul coapsei; cu o mână pe partea medială a coapsei și genunchiului, iar cu cealaltă mână pe partea medio-distală a gambei se susține membrul testat (mâna “distală”, de pe gambă, nici nu ajută dar nici nu opune rezistență mișcării de extensie).

Notă: Extensia concomitentă a șoldului membrului testat poate crea o falsă extensie a genunchiului (kinetoterapeutul va avea în vedere ca șoldul membrului testat să nici nu fie poziționat inițial în flexie).

Rotația internă a șoldului membrul inferior testat, sau întoarcerea pacientul înspre decubit ventral, va determina o poziție în care gravitația va induce o extensie pasivă a genunchiului.

F1-0. Pacientul în decubit dorsal;

Figura 2.9

Kinetoterapeutul stă în dreptul genunchiului homolateral (în imagine stă în partea heterolaterală) și palpează tendonul cvadricipital, chiar cranial de patelă, în timp ce pacientul încearcă contracția izometrică a mușchiului (încearcă să apese articulația genunchiului înspre masă, ridicând-desprinzând ușor călcâiul de pe masă).

[ Mircea Chiriac; 2000; pag. 190 ]

II.4.3 EVALUAREA FUNCȚIONALĂ A MUȘCHIULUI

II.5 MODUL DE ORGANIZARE ȘI DESFĂȘURARE A CERCETĂRII.

ANAMNEZA PACIENTULUI

Numele si prenune:S.M Sex: M

Data nasterii: 13.01.1992 Localitatea: Brașov

Starea civilă: necasatorit

Sportul: patinaj viteză Proba: 5000m Club: Club Sportiv Universitar Brasov

ANTECEDENTE

Medicale: Antecedente heredo-colaterale (AHC) – (TBC, boli de inimă, vase, diabet, HTA, cancer, ulcer, reumatism) tata NU mama NU frati NU

Antecedente personale:

a) Fiziologice – APF (nastere, dezvoltare, menstră) NU

b) Patologice – APP (boli, accidente, operații) operație de apendice.

c) Obiceiuri alimentare (preferinte pentru carne, grăsimi animale, prăjeli, dulciuri, vegetale etc.). Slabiciune pentru produsele de patiserie si fast-food.

Antecedente sportive – Prima formă de educatie fizica: patinaj viteză; De la ce varstă: 10 ani. Sporturi practicate de plăcere si cat timp: fotbal, tenis cam de două sau trei ori pe săptămână.

Sporturi de performantă (de la ce varstă). Dacă este component al loturilor Romaniei de juniori, tineret, seniori si de cand: practică patinaj viteză de la vârsta de 10 ani,component al lotului Olimpic al României.

EVOLUTIA PERFORMANȚELOR

Cea mai bună performantă: locul doi la campionatul European din Italia.

SITUATIA ACTUALĂ:

Etapa de pregătire: pregătire pe role și uscat.

Număr de antrenamente săptămanale: 13 antrenamente

Volum (ore) 2-4 ore Intensitate (%) 60% – 100%

Cum este suportat efortul in antrenament: BINE in competitie MODERAT

Ultimul antrenament: 24.04.2012

Obiectivul de performantă principal al sezonului: Calificare Cupe Mondiale

Locul: primii 20 din grupa A

Obiective intermediare: Jocurile Olimpice de Iarna de la Sochi Rusia.

Somnul: cantitativ (ore) 8-12 ore

Diagnostic: ruptură de menisc extern

Istoric: in timpul unui antrenament pe uscat din poziție de patina acesta executa o săritură laterală pe partea dreaptă iar la aterizare calca greșit,suferind un traumatizm posttraumatic la genunchiul drept,în urma examenului de spacialitate se constată o ruptuă de menisc extern drept.Este internat în clinică de specialitate și operat.Intră in serviciul nostru la data de 1.05.2012.

II.5.1 ETAPELE DE DESFAȘURARE ALE STUDIULUI

Studiul s-a desfășurat în mai multe etape succesive sau concomitente după cum urmează:

Etapa I în care s-a urmărit completarea permanentă a cunoștințelor prin studierea bibliografiei;

Etapa a II-a în care s-a pornit de la pregătirea prealabilă a locului de desfășurare a studiului, a materialelor și aparatelor. Utilizând mijloace specifice metodelor de cercetare,s-a efectuat explorarea și evaluarea subiectului.. A fost necesară studierea documentației medicale personale ce cuprind: diagnostic, indicații de tratament medicamentos, fizioterapie și kinetoterapie. Au fost elaborate planuri generale de tratament pe baza cărora s-au stabilit obiective de etapă ce au fost finalizate prin explorare și evaluare. Aceasta a urmărit aprecierea rezultatelor obținute și a impus adoptarea unor noi măsuri terapeutice pentru etapa ulterioară;

Etapa a IlI-a în care s-a aplicat programul de recuperare constituit din metode și tehnici akinetice si kinetice. Mijloacele kinetoterapiei abordate în alcătuirea programelor ce aparțin gimnasticii medicale (în special gimnastica articulară, gimnastica de târâre, gimnastica de echilibru, gimnastica respiratorie),masajului, mecanoterapiei, scripetoterapiei, suspensoterapiei, alături de acestea fiind folosite cu succes și mijloacele ajutătoare din educația fizică și sport ca înotul și elementele adoptate din atletism și ciclism.

Etapa a IV-a în care s-a realizat măsurarea (explorarea și evaluarea) finală. Materialul obținut a constituit baza elaborării și redactării lucrării;

Etapa a V-a în care s-a obținut analiza statică a rezultatelor și redactarea concluziilor si a tezei.

II.5.2 PLANUL CERCETĂRII

Astfel, principalele mijloace de tratament selecționate și folosite pentru fiecare din cele trei etape ale recuperării sunt:

Pentru etapa I: 1.05.2012

Obiectivele:

Reducerea resorbției inflamatorii;

Stimularea procesului de vindecare;

Prevenirea instalărilor tulburărilor secundare;

Reducerea si prevenirea contracțiilor musculare;

Se va aplica:

crioterapia (opțional);

masajul;

dușul cu aburi;

dușul-masaj;

mobilizarea rotulei;

exerciții active și cu rezistență progresivă pentru articulațiile sănătoase din

pozițiile culcat, șezând, stând pe piciorul sănătos;

exerciții active și cu rezistență progresivă pentru articulațiile gleznei și șoldului

membrului inferior corespunzător genunchiului afectat din aceeași poziție ca mai sus;

exerciții pasive și active de flexie – extensie a genunchiului traumatizat din

decubit dorsal și decubit ventral;

exerciții izometrice cu intensitate medie pentru genunchiul lezat, din

decubit lateral, decubit ventral, decubit dorsal sau șezând cu gamba în

afara planului de sprijin;

exerciții active de rotație internă și externă în articulația șoldului corespunzător

genunchiului traumatizat, din decubit dorsal și decubit ventral;

program de rulat la bicicletă ergometrică;

masajul

Dozarea: 2 serii a câte 8 repetări.

Pentru etapa a II-a: 15.05.2012

Obiectivele:

Refacerea si recuperarea fortei si mobilității musculare;

Coordonarea mișcărilor fine ale membrelor inferioare;

Creșterea mobilității si articulației genunchiului;

Creșterea forței musculare;

Se va aplica:

masajul;

baia kinetoterapeutică;

exerciții pentru tonifierea și dezvoltarea musculaturii extensoare a genunchiului: flexii -extensii din poziția stând sau stând cu sprijin la scară fixă;

exerciții izometrice pentru musculatura extensoare a genunchiului cu încărcătură medie, dar cu durată mare, din pozițiile stând într-un picior cu genunchiul ușor flectat, șezând pe plan mai ridicat cu gamba în afara planului de sprijin;

exerciții pentru recuperarea totală a mobilității articulare a genunchiului traumatizat;

exerciții aplicative: mers peste obstacole, urcat și coborât scări;

masajul.

Dozarea: 4 serii a câte 8 repetări.

Pentru etapa a III-a: 15.06.2012

Obiectivele:

Reeducarea posturii corecte;

Reeducarea echilibrului static si dinamic;

Reluarea treptată a activităților sportive;

Se va urmarii:

masajul pentru tonifierea și dezvoltarea musculaturii extensoare a genunchiului flexii extensii din poziția stând sau stând cu sprijin la scară fixă;

exerciții de flexie – extensie a genunchiului din poziția stând și stând pe un picior cu creșterea progresivă a amplitudinii și al numărului de repetări;

exerciții variate de mers pe vârfuri, pe călcâie, pe merginea externă sau internă a pantei;

exerciții variate de alergare: cu schimbarea direcției controlată;

exerciții de sărituri selecționate din sporturi ajutătoare: elemente de atletism adaptate, sărituri, alergări, ciclism, înnot (stilul crawf și spate);

masajul.

Dozarea: 6 serii a câte 8 repetări.

Programul se executa de 4 ori pe zi, după fiecare sedință efectuată de 30 minute se pune o pungă de gheata pe genunchi.Se mentine bandajul 7 zile post operator.Se lucreaza prima oara cu genunchiul afectat iar dupa aceea cu cel sanatos.

Exercițiile pentru creșterea mobilității articulare inflamate se realizează prin mobilizari passive active asistate si active.Aceasta inflamatie ridica unele problem cum ar fi:

Sinovita slabeste ligamentele și capsula de susținere,produce lichid articular in exces care mareste spatial intraarticular,creânt tensiuni de întindere a structurilor toate acestea determinând laxitate articulară cu instabilitate dând redoare

Edemul periarticular sau extraarticular generează compresiune articulară astfel limitează mobilitatea articulară

Durerea produce spasm în musculature periarticulară.Poziția de flexie articular determină cea mai redusă presiune intraarticulara, motiv pentru care pacientul din instinct,isi tine în această pozitie articulația inflamată pentru a-si calma durerea.De aici pericolul de flexum in articulația tumefiată.

Exerciții pentru cresterea rezistenței musculare ca și in exercițiile de mobilizare avem următoarele precizări,de o mare importanța starea articulară jocă un rol important.Această stare se schimbă de la o zi la alta iar exercițiile vor fi adaptate ei.Uneori un exercițiu de tonifiere musculară unei articulatii poate agrava procesul inflamator al unei articulații vecine (de exemplu exercitiile pentru tonifierea rotatorilor externi ai umarului pot agrava starea unui cot afectat)

Pentru o articulatie dureroasa si inflamata obtinerea unei forte 4 sau 5 este iluzorie.programul de lucru pentru cesterea fortei trebuie alcatuit cu multa grija,iar apoi cu aceeasi grija trebuie conturaturat programul pentru metinerea fortei castigate..Exercitiile de tonifiere trebuiesc practicate pana la aparitia durerii dupa care se opreste din lucru.

Exercitiul izometric este preferat celui dinamic cu rezistenta progresivă, pentru ca,nepunand in miscare articulatia,nu provoaca durerea.Daca se practica in fazele comice inactive, exercitiul izometric rezistiv va fi executat in apă.

Exercitiile pentru cresterea fortei musculare urmaresc o buna contractie a musculaturii,stiind ca zilnic un muschi nefolosit isi pierde 3-5 % din forta sa.Cu o singura contractie care realizeaza 30% din forta maxima actuala a mushiului vom mentine forta musculara.Sunt necesare 6 contractii izometrice pe zi pentru a creste forta.

Reeducarea echilibrului static se intelege coordonare+control..Coordonarea miscarilor este un proces care se obtine dupa foarte multe repetari,ea se poate antrena putanduse ajunge la performante extraordinare.Exercitiile de coordonare trebuie sa se execute de cateva ori pe zi fara intrerupere pana aceasta este obtinută

La executarea exercitiilor se are în vedere ca regiune lombara si cea dorsală joasă să fie in contact cu solul.Înainte de începerea exercițiilor pacientul va inspira profund si va expira prelung în timpul exercițiului.Se acorda mare atentie și la sincronizarea respirației cu mișcările passive executate.Se va avea in vedere extensia 0 a genunchiului operat. Prima oara se lucrează cu piciorul operat,dupa cel neafectat,tot timpul kinetoterapeutul este situat în fața pacientului pentru o buna receptare a informațiilor primate.

Prin priză și contrapriză invațăm pacientul să execute mișcarea corectă și se vizează corectitudinea execuției și alternarea corectă a membrelor solicitate.

Acțiunea trebuie sa fie gradate,elogațiile vor fi efectuate sub contro pentru a evita aspect nedorite,deplasarea membrului inferior se va executa la început cu amplitudine mica,dacă pacientul nu are capacitatea de a menține pozitia atârnat mișcarile cu membrul inferior se vor executa cu pauză pentru a reface capacitate de efort.În cadrul programului de kinetoterapie prezentat mai jos pentru o refacere rapidă se utilizează ca contrarezistență sacii de nisip si mingea medicinală.

II.6 METODE TERAPEUTICE FOLOSITE ÎN CADRUL PROGRAMULUI DE RECUPERARE A PACIENTULUI CU RUPTURĂ DE MENISC POST OPERATORIE

Tratamentul kinetic este condus în direcția diminuării simptomatologiei și încetării evoluției bolii. De asemenea se recomandă ca odată indicația operatorie stabilită, bolnavul să nu amâne luni și ani de zile, deoarece dezechilibrele care se instalează datorită mersului șchiopătat duc la apariția mult mai repede la slabirea celuilant genunchi, care este suprasolicitat și chiar la alte nivele ale aparatului locomotor: șold, gleznă, coloană lombară.

Kinetoterapia reprezintă însă o modalitate terapeutică care reușește în mare poate corectarea perturbarilorr functionale de la nivelul genunchiului și refacerea acestora.

În cazul în care la nivelul genunchiului apar fenomene inflamatorii, un genunchi mărit de volum, cald, cu un revărsat lichidian intraarticular redus, cu limitarea mobilității datorită durerii, se recomandă repausul genunchiului în poziția funcțională.

După reducerea fenomenelor inflamatorii se poate începe:

mobilizarea articulară;

tonifierea cvadricepsului, care este esențială pentru menținerea genunchiului în rectitudine și pentru poziția necesară pentru mers (o reducere în flexie de 10o la genunchi jenează mersul, iar peste 10o poate face mersul imposibil)

II.6.1 POSTURĂRILE GENUNCHIULUI

Posturările sunt libere și liber ajutate:

pentru preîntâmpinarea flexumului, membrul inferior se așează extins pe orizontală, cu un mic suport sub călcâie, iar pe genunchi se așează un săculeț de nisip. Membrul inferior fiind descărcat de greutate, suportarea săculețului cu nisip este ușoară, oarecum ea nu trebuie să producă dureri;

altă postură poate fi în decubit ventral, coapsa sprijinită pe pat, iar gamba în afara suprafeței patului atârnă liberă;

II.6.2 TONIFIEREA MUSCULATURII

Se face mai ales prin exerciții izometrice, exersând extensie și pretinzând un tonus crescut mușchiului cvadriceps mai ales pe ultimele 20o de extensie.

Ca exerciții izometrice amintim:

în ortostatism, cu sprijin pe piciorul sănătos, membrul inferior afectat cu genunchiul extins se duce puțin înainte și se execută contracția izometrică;

în decubit dorsal, asistentul cu o mână menține coapsa pe planul patului apăsând pe mușchiul cvadriceps, iar cealaltă mână sub călcâi. Pacientul încearcă să ridice, extins, membrul inferior;

în decubit dorsal, cu genunchii flectați, lipiți puternic unul de altul se comandă contracția pentru extinderea gambei fără să se execute, continuând să se țină strâns genunchii;

tot pentru tonifierea mușchiului cvadriceps se execută exerciții cu contrarezistență:

pacientul se află în decubit dorsal; se execută extensia genunchiului, în timp ce asistentul opune rezistență la nivelul 1/3 inferioare a gambei.

Contrarezistența se va aplica la diverse grade de flexie a genunchiului.

șezând, gamba sănătoasă peste cea a membrului afectat execută contrarezistență;

în patrupedie sprijin pe mâini și pe genunchi. Se extind genunchii ca să se ajungă în sprijin pe mâini și vârfurile picioarelor.

În exercițiile cu contrarezistență, trebuie ținut seama de starea articulară, deoarece ele se execută cu mobilizarea articulației.

În exercițiile de tonifiere ale mușchiului cvadriceps, pentru creșterea stabilității active, trebuie să se țină seama și de mușchiul vastul intern care, așa cum s-a arătat se hipotrofiază repede în cazul imobilizărilor prelungite. El nu poate fi bine antrenat în exercițiile izometrice.În tonifierea cvadricepsului s-a constatat că are rol unghiul de flexie la care se află articulația coxofemurală.

Antrenarea mușchilor vaști (mediali, intermediari, laterali) se face cel mai bine șezând (șold la 90o).

Deși forța mușchilor ischiogambieri nu este mult compromisa in afectiunea de gonoartroza, în genunchiul instabil trebuie antrenați și ischiogambierii la nivelul celor 15o-20o de final de extensie prin exerciții izometrice și exerciții cu contrarezistență cum ar fi:

exerciții izometrice:

-decubit ventral, sub gleznă anterior se pune un sac de nisip în așa fel încât genunchiul să flecteze cu 15o – 20o; Asistentul aplică o rezistență cu mâna în spațiul popliteu. Pacientul încearcă să extindă genunchiul contra rezistenței mâinii maxime. Contracția ischiogambierilor se poate controla cu cealaltă mână.

exerciți izotonice cu contrarezistență:

-din decubit dorsal, instalație la scripeți sau benzi elastice din șezând, gambele încrucișate (cea a membrului afectat deasupra), se execută contrarezistența cu gamba sănătoasă.

II.6.3 MOBILITATEA ARTICULARĂ

Vizează mai ales extensia până la 0o, iar flexia până la limite functionale aproximativ 120 – 130o.

Flexia pasivă a genunchiului este de 160o. Acest unghi nu se utilizează, practic, decât în condiții cu totul speciale: statul pe vine

Flexia activă a genunchiului este doar de 120o sau poate să ajungă la 140o când șoldul se flectează și el. În general unghiurile fiziolgice sunt unghiurile ,,de lux” căci în activitățile curente utilizăm genunchiul la unghiuri sub aceste valori.

În recuperarea mobilității genunchiului, ideal este să se recâștige amplitudinile maxime de mișcare, practic însă, se urmărește recuperarea unghiurilor ,,utile” activităților obișnuite. De aceea kinetoterapeutul în recuperarealui trebuie să cunoască bine aceste unghiuri și să țină seama în aprecierea lor, de activitățile curente ale pacientului. Trebuie de asemenea să țină cont de variabilitatea unghiurilor de flexie de la individ la individ, în funcție și de înălțimea acestora (s-a observat că indivizii înalți au nevoie de unghiuri de flexie pentru genunchi mai mari pentru o aceiași mișcare, față de picmei).

Reducerea flexumului este un obiectiv funcțional primordial, deoarece pierderea mobilității pe ultimele grade de extensie privează genunchiul de sistemul de ,,ză-vorâre”, deci de stabilitatea în mers din momentul sprijinului .

CA METODE DE RECUPERARE PRIVIND CREȘTEREA AMPLITUDINII FLEXIEI AMINTIM:

A. MOBILIZĂRILE PASIVE

În executarea lor trebuie să țină cont de câteva reguli generale:

să se cunoască bine starea structurilor ce vor fi supuse manipulărilor, pentru a nu crea dezagremente mai mari. Astfel o articulație inflamată sau o fractură incomplet consolidată contraindică momentan sau limi-tează intensitatea mobilizărilor pasive articulare

să cunoască bine mecanica articulară, pentru a se executa corect am-plitudinile și direcțiile de mișcare, ca și pentru a se utiliza ,,mișcări a-sociate de facilitare”.

să se asigure o poziție corectă a segmentului de mobilizat (membrul in-ferior), precum și prize și contraprize corecte ale kinetoterapeutului (o articulație nu se mobilizează prin intermediul alteia);

mobilizarea să nu provoace dureri, pentru a nu declanșa ,,reflexe de a-părare”, care ar limita și mai mult mobilitatea articulară;

parametrii mișcării pasive: forța, viteza, durata, frecvența, sunt variabile în funcție de starea clinică a articulației;

Mobilizările pasive se execută de preferat în apă. Mobilizările pasive cuprind:

mobilizarea pasivă a rotulei transversal și longitudinal, mobilizarea transversală a ligamentului lateral care asigură creșterea amplitudinii de flexie a genunchiului;

mobilizarea genunchiului va evita durerea, deoarece astfel evităm reinstalarea procesului inflamator.Mișcarea va fi pasivă-activă sau activă-ajutată;bnutilizarea instalațiilor cu scripete dirijate de gamba sănătoasă sau membrul superior al pacientului, va avea de aseme-nea o influență bună;

Se va utiliza cu bune rezultate și metoda întinderii sub greutăți progresive a genunchiului. Până la un unghi de 80-90o se poate executa la marginea patului, cu greutatea prinsă de gleznă. Peste această amplitudine se instalează o tracțiune pe scripete. Aceste întinderi se adresează aparatului muscular extensor contracturat sau retracturat și aderențelor intraarticulare.

Metoda întinderilor sub greutăți se aplică de 3 – 4 ori / zi timp de o oră (până la apariția durerii). Nu se utilizează această metodă în caz de genunchi inflamat sau sechelă postfractură incomplet consolidată.

B. Mișcările active

Vor fi reprezentate prin mișcările de flexie, extensie ale genunchiului pe coapsă din pozițiile:

decubit dorsal;

decubit ventral;

din șezând;

din stând în picioare, cu sau fără greutăți;

Toate aceste mișcări se pot executa și în bazinele de hidrokinetoterapie. Instalațiile de scripeți permit din toate pozițiile de mai sus, exerciții cu contragreutăți care:

fie că ușurează mișcarea, determinând tracțiuni – întinderi pentru creș-terea flexiei;

fie ajută tonifierea musculaturii flexate;

În cadrul exercițiilor de flexie-extensie se vor intercala și mișcările de rotație (în timpul flexiei se va asocia rotația internă, în timpul extensiei se va executa o rotație externă).

Tehnicile si metodele folosite pentru cresterea amplitudinii de mișcare în segmentul afectat sint cu acțiune pe articulații:mobillizări sau manipulări;

MOBILIZAREA ARTICULAȚIEI PERIFERICE

În interiorul capsulei, capetele articulare se mișcă dupa legi dinamice precise pentru a permite segmentului de membru să-și ia direcția de pendulare dorită (Fig.35). Mișcările jocului articular sunt:

ALUNECAREA

Este o mișcare intracapsulară care se realizează numai în condițiile unei articulații congruente cu suprafețe articulare fie plate, fie lin curbe.

Daca kinetoterapeutul mișcă pasiv suprafața articulară respectând regula concavității-convexității, tehnica este denumită glisare având rolul de a evita durerea, în momentul în care se execută concomitent cu un stretching pasiv manual.

RASUCIREA

Este o rotație a segmentului, respectiv a capului osos articular, în jurul axului longitudinal al osului; Prin răsucire, un punct de pe suprafața care se rotește, realizează un arc de cere mai mare sau mai mic în funcție de gradul răsucirii. Se produce rar singură, de obicei în combinație cu alunecarea sau rularea.

COMPRESIA

Este o mișcare de apropiere a capetelor osoase articulare cu micșorarea spațiului articular.

Mișcările de compresie intermitente au rol important în mobilizarea lichidului sinovial. Compresia în ax, articulară, se pare că ar juca un rol foarte interesant și în valoarea forței musculare probabil prin intermediul reflexelor proprioceptive articulare.

TRACTIUNEA

Mișcarea de separare a capetelor osoase nu se produce spontan. Tracțiunea este însă o tehnică larg aplicată în refacerea jocului articular de obicei pentru facilitarea altei mobilizări (rulare, glisare).

Decoaptările capetelor articulare prin tracțiunea în ax reprezintă și o foarte eficientă tehnică mobilizatorie cu efect bun antialgic mai ales a face stretching-ul mai suportabil.

Procesele inflamatorii articulare beneficiază în mod evident de tracțiuni prelungite în timp.

De asemenea spasmul muscular periarticular este deseori rezolvat prin același tip de tracțiuni.

C. METODA HOLD-RELAX, exerciții izometrice facilitatoare ale mișcării unui segment.

Se execută din:

decubit ventral;

decubit dorsal;

din șezând;

Pacientul lasă relaxat membrul inferior afectat.

Kinetoterapeutul prinde gamba cu o mână, cu cealaltă fixează coapsa și execută lent, dar ferm, o flexie a gambei.

În momentul când pacientul simte durerea de întindere a genunchiului, va declansa o extensie a gambei cu toată forța de care este capabil mm cvadriceps. Asistentul se opune acestei încercări, contracția mușchiului devenind izometrică. Această fază durează 6 secunde după care pacientul relaxează brusc mușchiul cvadriceps inacest moment kinetoterapeutul mai forțează cteva grade pe flexie.După o pauză de 2 minute se reia exercițiul.

Într-o ședință se fac 3 – 5 exerciții de acest gen.

Pentru reeducarea funcțională a genunchiului se vor face exerciții gestice:

mers;

urcatul și coborâtul scărilor;

pășirea peste un obstacol;

Pentru a asigura mersul pe un teren plat trebuie să se câștige un unghi de flexie al genunchiului de minim 65o.

Mersul începe mai întâi între cârji fără încărcare, apoi cu încărcare 8 – 10% din greutatea corpului (în sprijin unipodal) până se ajunge la mersul cu baston. După reluarea mersului normal, se trece la exerciții de mers contrarezistență. Asistentul așezat în fața pacientului își ține mâinile pe umerii acestuia, contrându-l în timp ce merge. Sau cu o chingă trecută în jurul bazinului pacientului, asistentul din spatele acestuia ține capetele chingii, opunându-se avansului în mers.

Urcatul și coborâtul se începe pe pante înclinate, apoi se trece la trepte de înălțimi gradate. Pentru creșterea forței,exercițiile se repetă cu încărcare (halteră pe umeri).

Pășitul peste se exersează peste obstacole tot mai înalte și mai late.

Exercițiile de mobilizare vor fi completate cu terapia ocupațională, care inclu-de:

ciclism,

mașini cu pedale,

baschet,

înot,

volei.

Pentru recuperarea deficitului de mobilitate articulară se realizează exerciții de întindere tisulară (stretching) care determină readucerea fibrelor de colagen și musculare la nivelul lungimii inițiale a lor.

Este de preferat ca întinderea să se realizeze sub căldură și să fie prelungită în timp. Întinderea nu trebuie să provoace durere. Atunci când se folosește sursă de căldură (pernă electrică, parafină), trebuie îndepărtată cu 10 – 12 minute înainte de suspendarea stretchingului pentru a lăsa țesuturile să se răcească sub tracține. Aceste ședințe trebuie repetate în timpul zilei.

Întinderea continuă este mult mai eficace decât cea alternativă, iar întinderea blândă a țesuturilor este mai indicată decât cea bruscă, rapidă, care pe de o parte declanșează reacția de apăsare a țesuturilor, prin creșterea rezistenței acestora la întindere, iar pe de altă parte duce la ruperi tisulare.

Țesuturile inflamate nu se întind decât după ce procesul inflamator începe să di-minue sub tratamentul medicamentos și fizic respectiv. Exercițiul de întindere trebuie să se facă cu multă prudență, pentru că datorită osteoporozelor instalate pot apărea fracturi parcelare.

Întinderea țesutului contractil al mușchiului se realizează prin stretching manual pasiv 15-30 secunde, executat lent pentru evitarea stretch-reflexului. În cazul gonartrozei stretching-ul este indicat pentru mușchii cvadriceps, ischiogambieri, care se află în stare de ,,încordare musculară”.

O deosebită importanță în recuperarea genunchiului cu gonartroză o au și tehnicile de facilitare neuro-proprioceptivă a inversării antagoniștilor care se folosește atunci când se urmărește ca secvențialitatea flexie-extensie din articulația genunchiului să se desfășoare la o viteză mai mare, favorizând activitatea de mers, în faza îmbunătățirii acestuia (după tonifierea cvadricepsului prin tehnica contracției repetate, contracție-relaxare).

În recuperarea mobilității articulare un rol important îl au exercițiile fizice în lanț kinetic deschis și închis.

Exercițiile în lanț kinetic închis includ contracții musculare coordonate prestabilite cu mișcări în multiple articulații și un membru ale cărui segmente în-tâmpină o rezistență fixă sau constrângere (poziția de genuflexiune). Genuflexiunile includ contracții:

ale cvadricepsului;

ischiogambierilor;

tricepsului în manieră funcțională;

Exercițiile în lanț kinetic închis sunt mai indicate față de cele în lanț kinetic deschis, deoarece în exercițiile în lanț deschis extensia genunchiului tinde să izoleze un grup particular de mușchi (musșchiul cvadriceps) și include o mișcare distală de axa articulației. În ultimele 5-10o și hiperxtensie este posibilă lezarea ligamentului tibio-femural.

La flexia externă a genunchiului mai mare de 60o, apar forțe de compresiune patelo-femurală crescute, potențial periculoase.

Flexia și extensia excesive trebuie deci evitate în exercițiile în lanț deschis. Aceste exerciții sunt utile pentru cvadriceps izolat (extensia cu greutăți) pentru stabilizarea genunchiului.

Se întrebuințează foarte rar și în situații cu totul excepționale exercițiile pasive pentru flexie, în schimb se întrebuințează cu bune rezultate exercițiile autopasive și active cu îngreunări și cu propria greutate a corpului, așa numitele exerciții în lanț kinetic închis.

Exercitiul 1.

Poziția inițială a pacientului: decubit ventral, genunchii îndoiți, iar gamba membrului inferior sănătos va ajuta la efectuarea flexiei genunchiului afectat împingindu-l și obligându-l la o flexie accentuată peste 90o.

Este un exercițiu autopasiv.

Exercitiul 2.

Poziția inițială a pacientului:decubit ventral; de glezna membrului inferior afecat este prins un cordon elastic; capetele cordonului sunt în mâinile pacientului carel trage, obligând genunchiul bolnav la o flexie accentuată. Se poate adăuga și ajutorul membrului inferior sănătos care ajută la flexia genunchiului bolnav.

Este un exercițiu autopasiv.

Exercitiul 3.

Poziția inițială a pacientului:patrupedie. Se duce șezutul înapoi până spre călcâie obligând ambii genunchi (fixați pe podea) la o flexie peste 90o. Acest exercițiu este în lanț kinetic închis realizând și încărcarea parțială a genunchiului.

Exercitiul4.

Poziția inițială a pacientului: stând cu fața la spalier, membrul inferior afectat așezat cu piciorul pe șipca a treia sau a patra de jos.

Se face mai întâi flexia membrului inferior afectat din genunchi până când acesta ajunge sprijinit de spalier, apoi se face întinderea lui până la realizarea extensiei. Astfel genunchiul afectat poate fi flectat și încărcat mai mult sau mai puțin, poziția de asemenea este bună pentru a ajuta cu mâinile atât flexia cât și extensia genunchiului.

Exercitiul 5.

Pedalaj la bicicleta ergometrică. În reprize scurte, bicicleta nesolicitând efort prea mare la pedalare.

Nu se va insista prea mult cu aceste exerciții mai ales în condiții de încărcare a membrului inferior deoarece putem contribui la mai marea uzură a articulației, la sporirea durerilor, afectând eficiența programului. Se va insista mai mult pe exercițiile de tip izometric.

Exercițiile izometrice vor fi executate până la declanșarea stării de oboseală, întotdeauna evitându-se durerea. Nu se va urmări nici prin exercițiile izometrice nici prin cele izotonice hipertrofierea musculară ci doar obținerea unui tonus bun, aproape de 5 (pe scara valorilor forței musculare 0 – 5).

Exercițiile pentru creșterea mobilității vor fi de la o zi la alta reorientate în funcție de progresele pe care le face pacientul. Posturile de lucru vor fi concepute pornindu-se întotdeauna de la cele cu încărcare parțială și apoi totală.

Menținerea forței musculare ca și a mobilității articulare va constitui un obiectiv permanent pentru pacient, având în acest sens un program minimal pe care să-l poată executa și el individual zilnic, odată sau de mai multe ori, urmând ca programul complet să fie executat întotdeauna sub supravegherea kinetoterapeutului în bazin sau sală.

Exerciții de mobilizare (izometrice) fără încărcare:

din decubit dorsal se efectuează repetate flexii și extensii la nive-lul genunchiului, paralel cu flexie-extensie la șold;

din decubit ventral se efectuează flexie-extensie la nivelul genun-chiului;

din poziție șezând: flexie-extensie la nivelul genunchiului;

Toate aceste exerciții se pot efectua si cu contrarezistență gradată, prin intervenția kinetoterapeutului.

Exerciții de mobilizare cu parțială încărcare:

flexii și extensii din genunchi la bicicletă ergometrică;

din poziția șezând sprijinirea și împingerea unei mingi;

Exerciții de mobilizare cu încărcare

la spalier, pe vârful picioarelor, cu mâinile prinzând barele spalierului, se efectuează flexii și extensii repetate la nivelul genunchilor;

din poziția ghemuit se fac extensii alternative la genunchi;

Mersul, urcatul și coborâtul scărilor, urcatul și coborâtul pe un plan înclinat, înotul completează exercițiile de mobilizare a genunchiului..

pentru tonifierea mușchiului biceps femural se face flexie asociată cu rotație externă a segmentului gambier contra unei rezistențe manuale, alternând exerciții izometrice cu izotonice;

pentru mușchiul tensorul fasciei lata se face flexie a gambei asociată cu abducție-rotație internă a coapsei. În genu-vagnum se urmărește creșterea forței planului muscular intern (mușchii croitor, semiten-dinos, drept intern, semimembranos).

mușchiul semimembranos; mușchiul semitendinos; mușchiul dreptul intern;

sunt tonifiați concomitent prin flexie-rotație internă a gambei contra unei rezis-tențe manuale.

mușchiul croitor este tonifiat prin flexie-rotație internă a gambei asociată cu flexie-rotație

În ziua I și a II-a după operație, se repetă aceste exerciții.

În ziua a III-a pacientul va efectua exerciții de flexie-extensie ale genunchiului la marginea patului și exerciții izometrice pe cvadriceps.

În ziua a IV-a, a V-a se va putea sprijini pe cârje, va putea face flexii ale genunchiului din decubit dorsal sau pe marginea patului și exerciții pentru cvadriceps contra unei rezistențe progresive.

Programul de recuperare va începe printr-o încălzire ușoară și se va termina totdeauna cu exerciții de relaxare musculară, relaxarea putându-se obține și prin masaj sau automasaj.

Programul de executa de 4 ori pe zi, dupa fiecare sedință efectuată de 30 minute se pune o pungă de gheata pe genunchi. Se mentine bandajul 7 zile post operator.Se lucreaza prima oară cu genunchiul afectat iar dupa aceea cu cel sanatos.

Exercițiul fizic de relaxare va fi asociat și cu exerciții de respirație.

La baza gimnasticii respiratorii stă respirația de tip abdominal, respirația alternantă a câte unui hemitorace, inspirările profunde sacadate, tusea controlată.

CAPITOLUL III REZULTATELE CERCETĂRII

III.1 Rezultatele testelor si masuratorilor initiale

In urma aplicării programului experimental am obținut următoarele rezultate:

FISĂ DE TESTARE CU GONIOMETRUL

Table nr.1 cu măsurarea articulației genunchiului

Grafic cu rezultatele masurării unghiului articular

Din analiza comparativă a rezultatelor inițiale și finale s-au constatat următoarele aspecte:

• inițial, bilanțul articular a evidențiat un deficit de flexie în medie de 80°, care s-a recuperat în totalitate până la 130°;

• deficitul de extensie, s-a recuperat în totalitate odata cu recuperarea flexiei,deoarece ligamentele genunchiului si-au redobandit elasticitatea si astfel extensia genunchiului in stadiu final este 0;

COTAREA BILANțULUI MUSCULAR MANUAL

Tabel nr.2 cu măsurarea forței musculare

Mobilitatea flexiei pasive/active la genunchiul operat ale cărei valori au fost înregistrate în fișa de examen, a furnizat datele pentru tabel conținând dinamica valorilor goniometrice ale flexiei pasivă/activă măsurate în cele trei stadii.

• deficitul muscular inițial, testingul muscular al cvadricepsului prezentând valoarea F și în final F5 ce reprezintă o recuperare totală a forței musculare;

• după spitalizare, la intrarea în tratament ambulatoriu, pacientul a prezentat redoarea articulară care a dispărut treptat spre mijlocul perioadei de tratament, după aplicarea mijloacelor asociate kinetoterapiei (crioterapie, electroterapie, ortezare,etc).

Analizând rezultatele comparative, se poate concluziona că deficitul funcțional al genunchiului după sechelele algo funcționale s-a recuperat în totalitate prin kinetoterapie.

Grafica cu rezultatele fortei musculare

MASURĂTORI ÎN CM A CIRCUFERINȚELOR

Table nr.2 cu măsurării circuferințelor.

Astfel pe baza datelor înregistrate s-a relizat un tabel conținând dinamica valorilor obținute în urma măsurării circumferințelor în cele trei stadii ale recuperării.

Pe baza tabelului s-au realizat grafice care reprezintă dinamica valorilor măsurate în cele trei stadii pentru circumferințele membrului inferior (circumferința mediorotuliană, circumferința coapsei 10 cm cu suprarotulian, circumferința gambei 10 cm cu subrotulian) la ambele membre inferioare comparativ.

Din tabelul nr.3, rezultă că:

circumferința mediorotuliană drept/stâng, cu valori de 44 cm/41.5 cm în stadiul I

iar in stadiul al III-lea ajungand la valoarea de 41.5 cm/41.5 cm

circumferința coapsei 10 cm suprarotulian cu valori de 47 cm/45.5 cm in stadiul I

iar in stadiul al III-lea ajungând la valoarea de 47 cm/46 cm;

circumferința gambei 10 cm subrotulian cu valori de 41 cm/42 cm în stadiul I iar in stadiul al III-lea a ajuns la valoarea de 41,5 cm/42.5 cm.

Măsurătorile circumferințelor reliefează faptul că datorită diagnosticului prezent valorile inițiale pentru membrul inferior drept/stâng diferențele dintre valorile inițiale și cele finale nu au fost atât de mari.

Grafica pe baza măsurătorilor

III.2 EVALUAREA REZULTATELOR LA FINAL DE ȘEDINȚĂ

Subiectul S.M. in vărstă de 21, 75 kg, 1,75 cm cu un diagnostic ruptură de menisc extern al genunchiului drept post traumatism care intră in serviciul nostru la data de 01.05.2012. La testarea inițială, intermediară și finala s-au obtinut valori înregistrate din fișa de examinare a capitolui III.

Astfel:

Flexia pasivă/activă la genunchiul drept (operat) ale cărui valori au fost înregistrate în fișa de examen numărul, a furnizat datele pentru tabelul nr. 1, conținând dinamica valorilor goniometrice ale flexiei pasive/active măsurate în cele trei stadii.

Din tabel se remarcă faptul că flexia pasivă/activă a fost recuperată de la valoarea de 130° în stadiul III, realizându-se un câștig de 50° pentru flexia iar pentru extensie datele fiind furnizate din acelasi tabel se remarcă faptul că extensia pasivă/activă a fost recuperată de la valoarea de 0°.

Evaluarea forței musculare pe baza datelor înregistrate în fișa de examen in tabelul nr.2 unde s-a obținut:

F ischiogambierilor =5

F cvadricepsului =5

Măsurătorile circumferințelor membrelor inferioare la diferite nivele au pus în evidență creșterea volumului muscular și a forței musculare. Astfel pe baza datelor înregistrate în fișa de examen, s-a realizat un tabel conținând dinamica valorilor obținute în urma măsurării circumferințelor în cele trei stadii ale recuperării (tabelul nr.3 ).Pe baza tabelului de mai sus s-au realizat grafice reprezentând dinamica valorilor măsurate în cele trei stadii pentru circumferința membrului inferior mediorotuliană, circumferința coapsei 10 centimetri, suprarotulian, circumferința gambei 10 cm cu subrotulian) la ambele membre inferioare, comparativ.

Din tabelul numărul 3 rezultă că:

circumferința mediorotuliană drept/stâng, cu valori de 44 cm/41,5 cm în stadiul I de recuperare a ajuns la valoarea de 41.5 cm/41,5 cm în stadiul III de recuperare;

circumferința coapsei 10 cm au suprarotulian drept/stâng cu valori de 47 cm/45,5 cm în stadiul I de recuperare, a ajuns în stadiul III la 47 cm/46 cm;

circumferința gambei 10 centimetri subrotulian cu valori de 41 cm/47 cm în stadiul I de recuperare, ajunge la valoarea de 41.5 cm/42.5 cm în stadiul III.

Exerciții fizice terapeutice 30 min/ședință,după 8 a câte 4 ședințe zilnice a aproximativ 30 minute/ședință;

scade în intensitate redoarea matinală;

scade durerea din articulație în intensitate;

crește mobilitatea articulară

III.3 CONCLUZII

Concluziile la care s-a ajuns în urma efectuării cercetării, demonstrează ca kinetoterapia este mijlocul de tratament fizical, ce nu poate fi înlocuit de către alt mijloc recuperator, el ocupând un loc central în recuperarea funcției pierdute.

Instruirea subiectului încă de la începutul programului recuperator asupra obiectivelor urmărite și efectele exercițiilor fizice asupra organismului, formarea unor motivații puternice au dus la optimizarea tratamentului prin participarea lor conștientă și activă.

Prin mijloacele selectate și aplicarea precoce a tratamentului kinetoterapeutic disfunctionalitatea articulației femurotibială s-a ameliorat conferindu-i forța necesară de propulsie ce asigură echilibrul static și dinamic al corpului, dând posibilitatea pacientului de a reveni la viața socio-profesională si sportivă.

Alegerea și aplicarea exercițiilor fizice trebuie să țină cont de particularitățile de vârstă, sex, gradul de pregătire fizică anterioară și tipul de sechelă după care se structurează conținutul programelor.

Procedeele și metodele incluse în programul de recuperare:

Mobilizarea articulației cu întindere prelungită ce au dus la creșterea elasticității moi și amplitudinii articulare ;

Exercițiile cu rezistență normală aplicate țin scopul creșterii forței musculare sunt acceptate de pacient întrucat se pot doza până la limita durerii ;

Prevenirea tulburărilor secundare ;

Revenirea in activitatea sportivă a pacientului trebuie făcută când există o amplitudine a mișcării articulare de 85% – 100% și o reabilitare a forței musculare în valoare de 4-5 deci de 85% – 100%

Pregătirea psihologică a subiectului in vederea integrării acestuia, dâindu-ise indicații in prevenirea unoi noi recidive ;

Dintre afecțiunile genuchiului, sindromul ruptura de menisc este cel mai frecvent întalnit la patinatorii de viteză.

Tratamentul kinetic se va adresa cu aceleași mijloace specifice (kinetoterapie, masaj, aplicarea de căldură sau gheață), dar cu metodologie diferită în funcție de substratul fîziopatologic al durerii și impotenței funcționale.

Dupa programul kinetic de aproximativ o lună si jumătate, subiectul a reușit să-si înceapă activitatea sportivă.

III.4 RECOMANDĂRI

Se propune ca subiectul să respecte urmatoarele recomandări:

Este recomandat un tratament ortopedic de bază, care își propune să reducă încărcarea articulară și să-i mențină funcția.

Pacientul este sfătuit să își menajeze genunchiul , să evite antrenamentele care îi suprasolicită articulația, în special pe teren accidentat. Odihna dupa fiecare antrenament în decubit dorsal 30 minute 60 minute.

Să-și protejeze genunchiul posttraumatic prin orteze la reluare antrenamentelor.

În momentul reintegrării in activitatea sportivă se va avea in vedere evitarea solicitării la maximum a membrului posttraumatic, reintegrarea să se facă treptat.

Continuarea programului kinetic pe grupe specifice de mușchi pentru ameliorarea atrofiei musculare și pentru creșterea masei, musculare.

BIBLIOGRAFIE PE SUPORT CLASIC

APPLETON, B; Flexibility and Stretching-1998

AVREAMESCU Elena Taina; Bazele anatomice ale mișcării – curs practic pentru studenții facultăților de Kinetoterapie, Editura Tipografia Universității din Craiova, 2003

BACIU, C; Anatomia funcțională și biomecanica aparatului locomotor- Editura Medicală, București 1981

BORUNDEL, C; Manual de medicină internă – Editura ALL

CHIRIAC, M; Testarea manuală a forței musculare – Editura Universității din Oradea 2000

CIOROIU, S.G; Kinetoterapie- Editura Universității Transilvania din Brasov, 2012

CIUCUREL, C; Fiziologie – Editura Universității Craiova, 2005

CORDUN, M; Kinetologie medicală – Editura AXA, București 1999

IONESCU, N. A. ; Masajul – Editura ALL, București 1994

MARCU, V; Masaj Kinetoterapie- Editura sport turism Bucuresti, 1983

MARTOMA, Aline Mirela; Capacitatea de efort- Editura Universității Transilvania Brasov, 2009

PAPILIAN, V; Anatomia omului volumul I aparatul locomotor-Editura BIG ALL,2003

PÂNCOTAN, Lct.V; Recuperare în reumatologie–Editura Imprimeriei de Vest 1999

POPESCU, E; IONESCU Ruxandra; Compendiu de reumatologie – Editura tehnică București 2002

STANDRING, S ; Gray's Anatomy-  Fortieth Edition 2008 

SBENGHE, T; Bazele teeretice și practice ale Kinetoterapiei – Editura medicală, București 1999

SBENGHE, T; Kinetologie profilactică, terapeutică și de recuperare – Editura medicală, București 1982

TAȘCA, E; Curs de anatomia omului – Editura medicală ,Universitatea Craiova 2002

XXX; Nature Reviews Rheumatology- Nature Publishing Group 2010

BIBLIOGRAFIE PE SUPORT ELECTRONIC

www.corpul-uman.com

http://byosis.wikispaces.com

http://www.sfatulmedicului.ro/centre/Afectiunile-genunchiului/

http://ro.scribd.com/doc/119524258/Anatomia-Genunchiului

www.corpul-uman.com

http://www.ortopedieclinica.ro/

www.bendo.ro

ANEXE

PROGRAMUL DE RECUPERARE A GENUNCHIULUI CU RUPTURĂ DE MENISC POST OPERATORIE A SUBIECTULUI S.M

Programul cuprinde:

1.Posturări ale genunchiului: posturări liber și laber ajutate. Membrul inferior se așează extins pe orizontală, cu un mic suport sub călcâie, iar pe genunchi se așează un săculeț de nisip.

2.Tonifierea mușchilor cvadriceps și ischiogambieri prin tehnici de:

contracție repetată;

contracții relaxare – opunere;

tehnici de secvențialitate de întărire la 20o, 10o, 0o extensie;

3.Se fac mobilizări ale articulației genunchiului:

stretching al mușchilor cvadriceps;

stretching al mușchilor ischiogambieri;

stretching al mușchilor triceps sural;

Înainte de a face mobilizări, se face un masaj de aproximativ 15 minute., pentru a încălzi articulația genunchiului.

Exercițiile fizice care s-au realizat în cadrul acestui program sunt

Exercitiul 1

În decubit dorsal cu o rola sub genunchiul afectat, se efectuaează o contractie a cvadricepsului, vârfurile piciorului sunt in dreptate spre tavan se mentine 10 secunde.

Exerctiul 2

Pacientul în decubit dorsal, bamba atârnată la marginea patului. Se execută și extensii ale gambei cu greutatea fixată pe fată dorsală a labei piciorului sau cu rezistență opusă de kinetoterapeut in 1/3 inferioară a gambei.

Exercitiul 3

Pacientul în decubit dorsal, o rola spijinită sub genunchiul afectat se execută flexia si extensia talo-crurală alternativ cu rotări catre interior a gleznei si către exterior

Exercitiul 4

În decubit dorsal cu genunchi usor flectati se pune o rola sub picioare, membrele superioare pe langa corp. Se executa usori rulari ale rolei cu o usoară ridicare a bazinului de la sol.

Exercitiul 5

In decubit lateral corespunzător membrului sanatos se ridică usor membrul inferior bolnav intins cca 20 cm. Mentinere 5 secunde si revenire usoară .Se execută și cu o bandă elastică prinsă la nivelul gleznelor.

Exercitiul 6

Pacientul în decubit ventral, membrele inferioare întinse, gamba în afara suprafeței de sprijin. Pacientul execută extensia genunchiului până la maximum, prin atârnarea liberă a gambei la marginea patului obligând genunchiul la maximum de extensie.

Exercitiul 7

În decubit dorsal, membrul inferior sănătos îndoit la 90°. Banda elestică este plasată pe fața plantară a piciorului afectat care este intr-o flexie a copasei pe abdomen iar banda este ținută de capete de membrele superioare. Se execută intiderea piciorului si revenirea lui inapoi la poziția de aproximativ 90°. Întărirea musculaturii coapselor si cvadricepsului.

Exercitiul 8

În decubit ventral cu barbia pe palme, se face priza pe gamba proximal ( pentru realizarea extensiei si alunacării) și distal pe fața posterioară a coapsei ( pentru realizarea extensiei si rotatiei externe ).Se execut o flexie a gambei pe coapsă.

Exercitiul 9

În decubit ventral se fixează o rola sub treimea inferioară a fetei anterioare a coapsei, barbia pe palme.Se executa flexia gambei pe coapsă de catre pacient, kinetoterapeutul opune tensiune finala la nivelul gleznei si revenirea in pozitia initială.

Exercițiul 10

În pozitie patrupedică sprijinul facandu-se pe palme-genunchi-partea anterioara a piciorului, kinetoterapeutul este plasat in lateral, priza se face pe regiunea lombară si contrapriza pe abdomen.Se va executa flexia genunchiului afectat pana cand coapsa atinge abdomenul si revenire lentă și ducerea membrului inferior inapoi întins.

Exercițiul 11

Pacientul în patrupedie. Sprijin pe vârfurile picioarelor și ridicarea genunchilor de pe suprafața patului până la extensia lor completă, șezutul se ridică mult, apoi revenire.

Exercițiul 12

Pacientul stă cu fața spre scara fixă. Se ridică pe vârful picioarelor cu extensia maximă a genunchilor. Apoi se face coborâre pe călcâie, vârfurile în sus, menținând extensia genunchilor.

Exercițiul 13

Pacientul stă cu fața spre scara fixă. Îndoaie genunchii în semiflexiune,iar apoi revine cu ridicare pe vârfuri.

Exercitiul 14

Pacientul în orostatism spijin pe membrul inferior sănătos, banda elastică este pusă sub talpa piciorului membrului inferior afectat care este îndoit la 90°, capetele benzii sunt prinse de membrele superioare care formează un ungi de 90° din articulația cotului iar celălalt membru inferior usor flectat. Se execută intinderea membrului inferiro afectat spre podea si revenire lentă.

Exercitiul 15

Sprijin pe palme, tibia si fata anterioară a membrelor inferioare situate pe o minge medicinală.Se va executa tragerea genunchilor spre abdomen si revenire cu atentie să nu se piardă mingea.

Exercitiul 16

În ortostatism cu fata la scara fixă, membrele superioare apucă bara de la nivelul umerilor prima oară membrul inferior afectat este situat pe prima sipcă după se crește progresiv până la a treia șipcă. Se execută ridicare pe vârfuri, astfel membrul inferior afectat preia toată greutatea corpului.

Exercitiul 17

În ortostatism, cu spatele la un perete. Migea medicinală este situata intre partea dorsala si perete.Se executa genuflexiuni cu indoirea piciorului la 90° ,cu grija să nu se piardă mingea.

Exercițiul 18

Sprijin pe membrul inferior sanatos usor flectat, pe podea este desenat un mic traseu pe care membrul inferior bolnar trebuie sa-l urmeze.Se are in vedere antrenarea echilibrului static.

Dupa programul kinetic efectuat la satea, scara fixă se recomandă:

Aluecarea piciorului pe jgheab rotund pentru antrenarea echilibrului

Bicileta la inceput câte 20 minute până se ajunge la 60 minute.

Alergarea pe covorul rulant.

Se va continua cu exercitiile specifice patinajului de viteză:

Se va avea in vedere mentinerea poziției specifică patinajului de viteză.

10 de exerciții a cate 60"

Execitțiile specifice patinjului pentru recuperarea rupturii de menisc

Poziția ptintorului de viteză

Spijin pe membrul inferior sănătos, celălalt situat lateral. Se execută genuflexiuni cu atenție ca membrul inferior din lateral sa nu ia contact cu solul.

" O partea în alta" din pozitie de patinaj se execută schimb de greutate de pe un picior pe celălalt.

Sprijin pe membrul inferior, celălalt dus in spate si articulat la 90° din articulația genunchiului. Se execută o genuflexiune si deplasarea laterală până ce celălalt memru inferior preia mișcarea.

Imitarea mișcarii de patinaj.

Imitarea mișcării de patinaj, dar la ducerea piciorului se spate se face către exterioriul piciorului de sprijin.

Din poziție de patinaj, o banda elanstică situată suprarotulian. Se execută mici deplasări laterale stanga si dreapta

Din pozitie de patinaj sprijin pe un picior, de preferat la inceput pe cel sănătos si după cel afectat, se executa o săritură laterală cu aterizare pe o trambulină. Si incercarea pastrarii pozitiei cu genunchiul flectat câteva secunde: 4 x 15 sărituri ( 7 pe un picior si 7 pe celălalt )

Sărituri laterale de pe un picior pe celălalt, membrele inferioare usor flectate din articulatia genunhciului, crescandu-se progresiv până la pozitia de patinaj.

Cu un cordon elastic situat înconjurul bazinului, subiectul în pozitie de patinaj se executa "pasul de turnantă". Astfel: piciorul drept este adus pe cel stâg și nu are voie sa fie amândoua situate pe sol în acelasi timp.

Pe o placa de alunecat, se lucrează mișcarea de patinj.

PATINAJUL VITEZĂ

Patinajul viteză este o formă competitivă, desfăsurată pe gheată, folosindu-se patine speciale cu o lamă mai lungă și o gheată personalizată pe picior. Într-o cursă au voie să participe doar doi concurenți, acestia concurează unul împotriva altuia, dar in final cel mai important este timpul parcurs, acesta având decizia finală cine câștigă sau nu.

Patinjul a fost un eveniment olimpic de la primele Jocuri Olimpice de iarnă din 1924. Dimensiunea patinoarului este de 400m, care poate fi în interior sau afară. Cursele pot varia de la 50 m până la 10 000 m.

Figura 1.1 patina de viteză

La trei zile după operație La o saptămână dupa operație

.

BIBLIOGRAFIE PE SUPORT CLASIC

APPLETON, B; Flexibility and Stretching-1998

AVREAMESCU Elena Taina; Bazele anatomice ale mișcării – curs practic pentru studenții facultăților de Kinetoterapie, Editura Tipografia Universității din Craiova, 2003

BACIU, C; Anatomia funcțională și biomecanica aparatului locomotor- Editura Medicală, București 1981

BORUNDEL, C; Manual de medicină internă – Editura ALL

CHIRIAC, M; Testarea manuală a forței musculare – Editura Universității din Oradea 2000

CIOROIU, S.G; Kinetoterapie- Editura Universității Transilvania din Brasov, 2012

CIUCUREL, C; Fiziologie – Editura Universității Craiova, 2005

CORDUN, M; Kinetologie medicală – Editura AXA, București 1999

IONESCU, N. A. ; Masajul – Editura ALL, București 1994

MARCU, V; Masaj Kinetoterapie- Editura sport turism Bucuresti, 1983

MARTOMA, Aline Mirela; Capacitatea de efort- Editura Universității Transilvania Brasov, 2009

PAPILIAN, V; Anatomia omului volumul I aparatul locomotor-Editura BIG ALL,2003

PÂNCOTAN, Lct.V; Recuperare în reumatologie–Editura Imprimeriei de Vest 1999

POPESCU, E; IONESCU Ruxandra; Compendiu de reumatologie – Editura tehnică București 2002

STANDRING, S ; Gray's Anatomy-  Fortieth Edition 2008 

SBENGHE, T; Bazele teeretice și practice ale Kinetoterapiei – Editura medicală, București 1999

SBENGHE, T; Kinetologie profilactică, terapeutică și de recuperare – Editura medicală, București 1982

TAȘCA, E; Curs de anatomia omului – Editura medicală ,Universitatea Craiova 2002

XXX; Nature Reviews Rheumatology- Nature Publishing Group 2010

BIBLIOGRAFIE PE SUPORT ELECTRONIC

www.corpul-uman.com

http://byosis.wikispaces.com

http://www.sfatulmedicului.ro/centre/Afectiunile-genunchiului/

http://ro.scribd.com/doc/119524258/Anatomia-Genunchiului

www.corpul-uman.com

http://www.ortopedieclinica.ro/

www.bendo.ro

ANEXE

PROGRAMUL DE RECUPERARE A GENUNCHIULUI CU RUPTURĂ DE MENISC POST OPERATORIE A SUBIECTULUI S.M

Programul cuprinde:

1.Posturări ale genunchiului: posturări liber și laber ajutate. Membrul inferior se așează extins pe orizontală, cu un mic suport sub călcâie, iar pe genunchi se așează un săculeț de nisip.

2.Tonifierea mușchilor cvadriceps și ischiogambieri prin tehnici de:

contracție repetată;

contracții relaxare – opunere;

tehnici de secvențialitate de întărire la 20o, 10o, 0o extensie;

3.Se fac mobilizări ale articulației genunchiului:

stretching al mușchilor cvadriceps;

stretching al mușchilor ischiogambieri;

stretching al mușchilor triceps sural;

Înainte de a face mobilizări, se face un masaj de aproximativ 15 minute., pentru a încălzi articulația genunchiului.

Exercițiile fizice care s-au realizat în cadrul acestui program sunt

Exercitiul 1

În decubit dorsal cu o rola sub genunchiul afectat, se efectuaează o contractie a cvadricepsului, vârfurile piciorului sunt in dreptate spre tavan se mentine 10 secunde.

Exerctiul 2

Pacientul în decubit dorsal, bamba atârnată la marginea patului. Se execută și extensii ale gambei cu greutatea fixată pe fată dorsală a labei piciorului sau cu rezistență opusă de kinetoterapeut in 1/3 inferioară a gambei.

Exercitiul 3

Pacientul în decubit dorsal, o rola spijinită sub genunchiul afectat se execută flexia si extensia talo-crurală alternativ cu rotări catre interior a gleznei si către exterior

Exercitiul 4

În decubit dorsal cu genunchi usor flectati se pune o rola sub picioare, membrele superioare pe langa corp. Se executa usori rulari ale rolei cu o usoară ridicare a bazinului de la sol.

Exercitiul 5

In decubit lateral corespunzător membrului sanatos se ridică usor membrul inferior bolnav intins cca 20 cm. Mentinere 5 secunde si revenire usoară .Se execută și cu o bandă elastică prinsă la nivelul gleznelor.

Exercitiul 6

Pacientul în decubit ventral, membrele inferioare întinse, gamba în afara suprafeței de sprijin. Pacientul execută extensia genunchiului până la maximum, prin atârnarea liberă a gambei la marginea patului obligând genunchiul la maximum de extensie.

Exercitiul 7

În decubit dorsal, membrul inferior sănătos îndoit la 90°. Banda elestică este plasată pe fața plantară a piciorului afectat care este intr-o flexie a copasei pe abdomen iar banda este ținută de capete de membrele superioare. Se execută intiderea piciorului si revenirea lui inapoi la poziția de aproximativ 90°. Întărirea musculaturii coapselor si cvadricepsului.

Exercitiul 8

În decubit ventral cu barbia pe palme, se face priza pe gamba proximal ( pentru realizarea extensiei si alunacării) și distal pe fața posterioară a coapsei ( pentru realizarea extensiei si rotatiei externe ).Se execut o flexie a gambei pe coapsă.

Exercitiul 9

În decubit ventral se fixează o rola sub treimea inferioară a fetei anterioare a coapsei, barbia pe palme.Se executa flexia gambei pe coapsă de catre pacient, kinetoterapeutul opune tensiune finala la nivelul gleznei si revenirea in pozitia initială.

Exercițiul 10

În pozitie patrupedică sprijinul facandu-se pe palme-genunchi-partea anterioara a piciorului, kinetoterapeutul este plasat in lateral, priza se face pe regiunea lombară si contrapriza pe abdomen.Se va executa flexia genunchiului afectat pana cand coapsa atinge abdomenul si revenire lentă și ducerea membrului inferior inapoi întins.

Exercițiul 11

Pacientul în patrupedie. Sprijin pe vârfurile picioarelor și ridicarea genunchilor de pe suprafața patului până la extensia lor completă, șezutul se ridică mult, apoi revenire.

Exercițiul 12

Pacientul stă cu fața spre scara fixă. Se ridică pe vârful picioarelor cu extensia maximă a genunchilor. Apoi se face coborâre pe călcâie, vârfurile în sus, menținând extensia genunchilor.

Exercițiul 13

Pacientul stă cu fața spre scara fixă. Îndoaie genunchii în semiflexiune,iar apoi revine cu ridicare pe vârfuri.

Exercitiul 14

Pacientul în orostatism spijin pe membrul inferior sănătos, banda elastică este pusă sub talpa piciorului membrului inferior afectat care este îndoit la 90°, capetele benzii sunt prinse de membrele superioare care formează un ungi de 90° din articulația cotului iar celălalt membru inferior usor flectat. Se execută intinderea membrului inferiro afectat spre podea si revenire lentă.

Exercitiul 15

Sprijin pe palme, tibia si fata anterioară a membrelor inferioare situate pe o minge medicinală.Se va executa tragerea genunchilor spre abdomen si revenire cu atentie să nu se piardă mingea.

Exercitiul 16

În ortostatism cu fata la scara fixă, membrele superioare apucă bara de la nivelul umerilor prima oară membrul inferior afectat este situat pe prima sipcă după se crește progresiv până la a treia șipcă. Se execută ridicare pe vârfuri, astfel membrul inferior afectat preia toată greutatea corpului.

Exercitiul 17

În ortostatism, cu spatele la un perete. Migea medicinală este situata intre partea dorsala si perete.Se executa genuflexiuni cu indoirea piciorului la 90° ,cu grija să nu se piardă mingea.

Exercițiul 18

Sprijin pe membrul inferior sanatos usor flectat, pe podea este desenat un mic traseu pe care membrul inferior bolnar trebuie sa-l urmeze.Se are in vedere antrenarea echilibrului static.

Dupa programul kinetic efectuat la satea, scara fixă se recomandă:

Aluecarea piciorului pe jgheab rotund pentru antrenarea echilibrului

Bicileta la inceput câte 20 minute până se ajunge la 60 minute.

Alergarea pe covorul rulant.

Se va continua cu exercitiile specifice patinajului de viteză:

Se va avea in vedere mentinerea poziției specifică patinajului de viteză.

10 de exerciții a cate 60"

Execitțiile specifice patinjului pentru recuperarea rupturii de menisc

Poziția ptintorului de viteză

Spijin pe membrul inferior sănătos, celălalt situat lateral. Se execută genuflexiuni cu atenție ca membrul inferior din lateral sa nu ia contact cu solul.

" O partea în alta" din pozitie de patinaj se execută schimb de greutate de pe un picior pe celălalt.

Sprijin pe membrul inferior, celălalt dus in spate si articulat la 90° din articulația genunchiului. Se execută o genuflexiune si deplasarea laterală până ce celălalt memru inferior preia mișcarea.

Imitarea mișcarii de patinaj.

Imitarea mișcării de patinaj, dar la ducerea piciorului se spate se face către exterioriul piciorului de sprijin.

Din poziție de patinaj, o banda elanstică situată suprarotulian. Se execută mici deplasări laterale stanga si dreapta

Din pozitie de patinaj sprijin pe un picior, de preferat la inceput pe cel sănătos si după cel afectat, se executa o săritură laterală cu aterizare pe o trambulină. Si incercarea pastrarii pozitiei cu genunchiul flectat câteva secunde: 4 x 15 sărituri ( 7 pe un picior si 7 pe celălalt )

Sărituri laterale de pe un picior pe celălalt, membrele inferioare usor flectate din articulatia genunhciului, crescandu-se progresiv până la pozitia de patinaj.

Cu un cordon elastic situat înconjurul bazinului, subiectul în pozitie de patinaj se executa "pasul de turnantă". Astfel: piciorul drept este adus pe cel stâg și nu are voie sa fie amândoua situate pe sol în acelasi timp.

Pe o placa de alunecat, se lucrează mișcarea de patinj.

PATINAJUL VITEZĂ

Patinajul viteză este o formă competitivă, desfăsurată pe gheată, folosindu-se patine speciale cu o lamă mai lungă și o gheată personalizată pe picior. Într-o cursă au voie să participe doar doi concurenți, acestia concurează unul împotriva altuia, dar in final cel mai important este timpul parcurs, acesta având decizia finală cine câștigă sau nu.

Patinjul a fost un eveniment olimpic de la primele Jocuri Olimpice de iarnă din 1924. Dimensiunea patinoarului este de 400m, care poate fi în interior sau afară. Cursele pot varia de la 50 m până la 10 000 m.

Figura 1.1 patina de viteză

La trei zile după operație La o saptămână dupa operație

.