Studiu Privind Procedeele Tehnice Folosite Succesiv de Posesorul Mingii In Jocul de Fotbal

LUCRARE DE LICENȚĂ

Studiu privind procedeele tehnice folosite succesiv de posesorul mingii în jocul de fotbal

Cuprins

Cap. I Introducere

1.1 Gradul de actualitate al temei

1.2. Motivarea alegerii temei

1.3 Ipoteze

Capitolul II Considerații privind trăsăturile concepției ofensive în fotbalul actual

Capitolul III Organizarea tactică a diferitelor forme colective de atac

3.1 Acțiunile de atac ofensive fără minge

3.2 Acțiuni de joc ofensive cu mingea

3.3 Acțiunile de atac caracteristice funcțiilor

3.4 Formele de atac în jocul de fotbal

Capitolul IV Caracteristicile fotbalului de performanță

4.1 Caracteristici ale jocului ofensiv în fotbalul modern

4.2 Factorii care influențează și modalități de organizare a jocului ofensiv

Capitolul V Cerințele tehnico-tactice privind desfășurarea acțiunilor individuale, în fazele ofensive, în cele trei zone de joc

5.1 Fazele atacului

5.2 Cerințe și reguli tactice de bază în cele trei zone ale terenului de joc în faza de atac

Capitolul VI Analiza și interpretarea acțiunilor individuale, prin prisma folosirii succesive a procedeelor tehnice

Capitolul VII Recomandări privind îmbunătățirea tehnicii individuale

Capitolul VIII Concluzii

Bibliografie

Capitolul I Introducere

Fotbalul, disciplina sportivă care se bucură de cea mai largă răspândire în majoritatea țărilor lume, a parcurs de la apariția lui și până astăzi o lungă perioadă de dezvoltare și progres.

Fotbalul, acest „sport al sporturilor”, cel mai mare hobby al secolului XX, și poate și al secolului XXI, fenomen de suprastructură internațională, domeniu sportiv cu rang de știință la care participă în momentul de față echipe tehnice ca la pregătirile pentru zborurile cosmice, acest sport în care făptură omenească se poate manifesta în toată plenitudinea ei ne coboară și ne ridică, ne aduce la stadion îngrijorați și ne face fericiți sau, dimpotrivă, spectacol sportiv care aduce în templele sportului sute de mii de spectatori, rămâne pentru noi toți o hrană spirituală de necontestat!

Știința ne-a dovedit și dovedește și în continuare, că fiecare domeniu al realității este într-o continuă dezvoltare, și ca urmare, și fotbalul ca fenomen social, supunându-se acelorași legi generale de dezvoltare, a urmat și continuă să urmeze o linie ascendentă.

Ca și celelalte progrese ale științe nici procesul dezvoltării fotbalului nu este un act unic, de moment. În evoluția sa, jocul de fotbal cunoaște o intensă accelerație, similară de altfel celorlalte sectoare ale vieții sociale, o accelerație sesizabilă concret în ultimii 20-25 de ani și care reprezintă efectul, pe plan sportiv-fotbalistic, al progresului rapid al științelor generale și speciale, al spiritului de competitivitate sporit pe care-l manifestă omul modem, al tendințelor sale de afirmare în ierarhia națională și internațională a valorilor. Din această idee putem concluziona că cel care este primul care favorizează dezvoltarea sportului și al fotbalului în special este profesorul de educație fizică specializat în acest domeniu, și antrenorul de fotbal care aidoma maratonistului, aleargă toată viața singur, se luptă cu sine însuși spre a se convinge că trebuie să se pregătească permanent pentru alegerea la care participă, la o cursă într-un singur sens, și anume „cursa profesională”, care este presărată mai mult cu etape fără succes decât cu cele de succes, dar cu sufletul la gură că poate vine o nouă șansă, un nou an, o nouă echipă care să-l ducă unde poate și trebuie să fie, cât mai sus în ierarhia acestei foarte frumoase, dar în același timp, foarte dificile profesiuni!

O contribuție de seamă la progresul fotbalului l-au avut și continuă să-l aibă specialiștii din fotbal: antrenori, profesori, medici, etc., care au conceput și condus antrenamentele jucătorilor. Antrenorii, în baza studiului și a experienței acumulate, concep tactici și sisteme de joc mai raționale, elaborează metode de antrenament mai perfecționate cu care participă la dezvoltarea fotbalului. Metodele de antrenament din ce în ce mai perfecționate, inovațiile aduse de profesori, antrenori și jucători în tehnica și tactica jocului, apariția, modificarea și completarea regulamentului de joc etc., toate au produs transfonnări în conținutul jocului. La baza dezvoltării fotbalului au stat o serie de factori care trebuie cunoscuți de toți cei care se ocupă de progresul lui, deoarece cunoașterea lor ne dă indicații cu privire la perspectivele și direcția de dezvoltare în viitor. Cerințele de practicare a unui joc mai rațional, mai organizat și mai dinamic au influențat tehnica și tactica jocului și ca atare au împins fotbalul spre noi transformări. De exemplu, încă din primele încercări de organizare a jocului, lupta s-a purtat permanent între armele folosite de atacanți și armele folosite de apărători pentru a contracara acțiunile atacanților și astfel forțele au fost repartizate din ce în ce mai echitabil și rațional pe toată suprafața terenului. Greutățile și eforturile jocului modem pot fi suportate de jucători numai dacă în pregătire se folosesc metode de antrenament bazate pe respectarea datelor furnizate de științele specializate ca fiziologia, psihologia, biomecanica, etc., precum și de rezultatele cercetărilor întreprinse de specialiști în domeniul fotbalului care incontestabil, a crescut considerabil față de trecut.

1.1 Gradul de actualitate al temei

Dinamica jocului de fotbal a cunoscut o evoluție superioară atât din punct de vedere calitativ, cât și cantitativ, influențând apariția unor modificări ale mijloacelor de colaborare aferente fazei ofensive pe fondul transformărilor suferite de mijloacele de acționare individuală în faza de atac. Acest fapt a generat o regândire a procesului de antrenare și de implementare a tacticii de joc specifice fazei ofensive, căci, nu-i așa. un meci nu prezintă aceleași caracteristici tehnico-tactice cu cel anterior, dar nici cu cel care urmează, datorită multitudinii de factori ce acționează asupra sa. Jocul de fotbal solicită o activitate tehnico-tactică ofensivă individuală mult mai eficientă, fapt ce reclamă jucătorilor o mobilitate psiho-fizică deosebită. în special pentru jucătorii care evoluează în atac. Funcția tactică ce a înregistrat cele mai multe modificări în acest sens este cea de atacant, care. trebuie să fie capabil să duca la bun sfârșit fiecare acțiune de atac construita de echipa sa.

Finalizarea cu succes a fiecărei acțiuni de atac este influențată de cele mai multe ori de capacitatea de a stăpâni totalitatea mijloacelor specifice necesare realizării unor acțiuni cu mingea (posesie, circulație, finalizare) și fără minge. Pregătirea atacanțiilor va fi fundamentată pe posibilitățile fizice și psihomotorii ale acestora, necesare însușirii acțiunilor individuale atât de importante, fapt ce presupune numeroase repetări. învățarea și perfecționarea acestui tip de acțiuni are la bază folosirea la maximum a sistemului senzorial, și anume, confruntarea informațiilor interne (aferente jucătorului) cu cele externe (aferente celorlalți participanți la joc: coechipieri, adversari, antrenori, arbitrii, ș.a., aferente jocului propriu-zis). Antrenarea eficientă a acțiunilor individuale ofensive ale atacanților determină totodată și dezvoltarea capacităților intelectuale și psihice ale jucătorilor, căci. aceștia trebuie să ile în stare să judece orice fază de atac. să decidă,să execute rapid si cu sânge rece acțiunea tehnico tactică conexă ei.pe fondul permanentei stări de adversitate.

1.2. Motivarea alegerii temei

Unul din principalele motive ale alegeri acestei teme este atracția deosebită pe care o simt față de acest sport și dorința de aprofundare și descoperire de noi cunoștințe în domeniul acestei ramuri de sport. Un alt motiv al alegerii acestei teme îl constituie și faptul că am practicat și practic în continuare fotbalul ca sport de performanță și prin intermediul acestui studiu doresc să îmi formez capacitatea de a urmări și înțelege caracteristicile unui antrenament, să îmbunătățesc pregătirea mea de viitor specialist in acest domeniu și de ce nu, să am și o modestă contribuție în dezvoltarea și îmbogățirea materialului teoretic și practic de specialitate, privind abordarea acestui subiect. Scopul general al desfășurării lucrării este observarea modului de abordare al competițiilor atât din partea antrenorului cât și din partea subiecților cercetării.

1.3 Ipoteze

Componentele pregătirii fotbalistului se află într-o strânsă interdependență, influențându-se și condiționându-se reciproc. Pregătirea tactică are la bază pregătirea tehnică, ambele componente având la bază pregătirea fizică. Întregul proces se valorifică în condițiile unei pregătiri psihice și teoretice corespunzătoare.

Pregătirea tehnică și tactică reprezintă baza instruiri unei echipe de performanță. Diversitatea procedeelor tehnice și dificultățile de execuție a acestora în condiții mereu schimbătoare din timpul jocului cer jucătorului o pregătire specială și constantă în ședințele de antrenament.

În studiul de față noi presupunem că, procedeele tehnice folosite succesiv de către posesorul mingii în jocul de fotbal sunt în funcție de postul pe care acesta îl ocupă în echipă Această ipoteză pleacă de la convingerea că fiecare jucător trebuie să posede în arsenalul propriu cât mai multe mijloace de bază ale tehnicii și tacticii , întrucât acest lucru îi va permite să improvizeze noi acțiuni și sisteme de joc, luptând cu succes împotriva diferitelor sisteme de apărare ale de adversarului sau să stopeze cu succes acțiunile de atac întreprinse.

Capitolul II

Considerații privind trăsăturile concepției ofensive în fotbalul actual

După o evoluție de peste o sută de ani, perioadă în care s-au realizat continuu perfecționări în pregătirea tehnico-tactică și fizică, dezvoltarea modernă a jocului de fotbal a condus la un stadiu concepțional al acesti sport, care se referă la faptul că jocul, astăzi, se antrenează și se desfășoară pe baza unor idei bine precizate, a unor mentalități sau atitudini mereu specializate, mereu mai profesionalizate.

Concepția de joc ca noțiune aparține echipei și antrenorului, iar alături de concepția de antenament reprezintă cerințe de bază, în conformitate cu care se desfășoară întreaga activitate specifică și nespecifică a unei echipe. Ea reprezintă întregul arsenal tehnico-tactic al jocului unei echipe, cât și modul unitar de acțiune a echipei și a jucătorilor în toate momentele desfășurării jocului. În general, fiecare echipă, de club sau națională, are o concepție de joc și de antrenament, specifică fotbalului în general și condițiile particulare în special.

Concepția de joc în atac este a unei anumite echipe și jucătorilor care se manifestă direct în procesul de joc, fiind în general ireparabilă, mai precis netransferabilă, se află în raport de influențare reciprocă, dar de subordonare, față de concepția de pregătire realizată de antrenori și față de atitudinea și mentalitatea față de fotbal expusă de ansamblul factorilor cu rol de coordonare, organizare și orientare a echipei.

Concepția de joc operează ca instrument concret de joc și antrenament și se schițează în funcție de mai mulți factori cum ar fi: valoarea competiției, particularitățile fotbalului internațional, valoarea jucătorilor, a antrenorilor, tradițiile cluburilor.

Plecând de la particularitățile jocului marilor echipe și adaptând caracteristicile de bază ale acestora la condițiile concrete ale echipei proprii nu facem altceva decât să-i definim concepția de joc.

Antrenorul contribuie foarte mult la îmbogățirea tactică a jocului, iar jucătorii, prin inventivitatea și personalitatea lor, aduc multe lucruri noi în joc.

Această concepție se explică jucătorilor, li se demonstrează practic, se repetă și se modifică până se ajunge la o concluzie de bază.

Printre acțiunile ce pot fi relativ ușor imprimate, care totodată se și "văd" sunt circulația fluentă a mingii, grupajul, combinațiile specifice. Concepția se identifică astfee pregătire realizată de antrenori și față de atitudinea și mentalitatea față de fotbal expusă de ansamblul factorilor cu rol de coordonare, organizare și orientare a echipei.

Concepția de joc operează ca instrument concret de joc și antrenament și se schițează în funcție de mai mulți factori cum ar fi: valoarea competiției, particularitățile fotbalului internațional, valoarea jucătorilor, a antrenorilor, tradițiile cluburilor.

Plecând de la particularitățile jocului marilor echipe și adaptând caracteristicile de bază ale acestora la condițiile concrete ale echipei proprii nu facem altceva decât să-i definim concepția de joc.

Antrenorul contribuie foarte mult la îmbogățirea tactică a jocului, iar jucătorii, prin inventivitatea și personalitatea lor, aduc multe lucruri noi în joc.

Această concepție se explică jucătorilor, li se demonstrează practic, se repetă și se modifică până se ajunge la o concluzie de bază.

Printre acțiunile ce pot fi relativ ușor imprimate, care totodată se și "văd" sunt circulația fluentă a mingii, grupajul, combinațiile specifice. Concepția se identifică astfel, prin simplificare, cu pasarea curgătoare sau combinațiile repetate dintre doi-trei atacanți.

Jocul pe joc devine o trăsătură eficientă a concepției dacă se completează cu organizarea defensivă și ofensivă cu indici ridicați de rezistență, forță, viteză, cu angajament fizic și psihic, cu sens perpendicular pe poartă al acțiunilor de atac.

Pentru ochiul din tribună criteriul imediat al existenței concepției de joc îl reprezintă gradul de observabilitate a ideii comune de realizare a acțiunilor concrete de exprimare tactică: pasa, grupajul, sistemul.

Când antrenorul are o concepție de joc cu caracter tactic, atitudinea lui este multiplu determinată și motivată în funcție de variabilele condiții sociale, materiale, spirituale și sportive în care se formează. Ea deprinde în primul rând un set de condiții proprii persoanei sale: temperamentul, caracterul, echilibrul afectiv, apoi nivelul aptitdinilor psiho-pedagogice, priceperea, cunoașterea și flerul pentru fotbal, calitatea studiilor și a calificării, experiența și practicitatea, gradul intereselor și motivele de activitate. Din exterior ea este în principal determinată de atitudinea față de fotbal al societății și a conducerii sportive generale și locale, precum și de concepția de joc a federației de specialitate. De asemenea pe lângă factorii amintiți în lucrare, concepția mai este determinată și de nivelul național și local al fotbalului, de calitatea literaturii publicațiilor și presei de fotbal, în sfârșit de obiectivele performative pe care le are de atacat. Concepția de joc mai ține cont și de o serie de componente stabile și mobile cât și de atitudinea conducerii clubului.

Dacă jocul echipei este purtat ofensiv, dintr-un sistem ce promovează avansarea jucătorilor și liniilor, precum și sensul predominant direct al acțiunilor de joc, pe baza unor angajări ferme în lupta cu adversarul, dacă spiritul concepției de joc urmărește cu insistență obținerea victoriei atunci cu probabilitate atitudinea față de fotbal al oamenilor de conducere este influențată în deosebi în sectorul ei psiho-afectiv, mobilizându-le ambiția succesului și a priorității, modelându-le atitudinea tactică și direcția unei interpretări și acceptări eminamente ofensive a jocului echipei. Astfel, jocul va fi marcat de spirit ofensiv. Spiritul ofensiv sau defensiv de abordare a jocului, după cum o dovedește constanța ofensivă a echipelor engleze, iugoslave, braziliene și defensive într-un fel a celor italiene, este caracterizat prin: combinații sau depășiri, prin dribling, mai precis; plăcerea și obsesia depășirii, capacitatea și tendința de creativitate, combativitatea și angajarea în joc, mai mult sau mai puțin susținute tactic, calități pe care unele concepții ale unor echipe le-au etalat consecvent.

În cazul concepțiilor prezente, apar deseori din tentația transferării unor modele străine dovedite acolo eficace, părăsirea elementelor autohtone ce au caracterizat cu succes unele concepții și adoptarea altor noi, necunoscute, imprevizibile ca posibilități de adecvare.

Tendința fotbalului actual se exprimă prin ofensivitate, joc colectiv, simț și inteligența combinației, marea creativitate a mereu prezentului fin tehnician și gânditor al echipei, cu spiritul de luptă și sacrificiu îl reprezintă fondul tactic, psihic valoric al unui fotbal dezvoltat. Totodată putem spune că s-a reliefat jocul desfășurat pe extreme, evitându-se zona centrală, unde aproape întotdeauna se află o mare aglomerație de jucători.

Trăsătura caracteristică a atacului este de a antrena pe toți jucătorii, pe cât posibil în situația dată, fără a ține seama de poziții și calitatea superioară a desfășurării combinațiilor.

Componentele mobile sunt determinate calitativ de cele stabile, precum și în cea mai mare parte de acțiunea procesului de instruire și educație. Factorul specific definește conceptia particulară de joc și este elementul prin care o concepție se deosebește de alta având o anumită mobilitate în interiorul concepției de joc. Acest factor specific reprezintă elementul inedit și esențial de performanță. Factorii specifici ai concepției constituie, în majoritatea cazurilor, rezultatul inițiativei, inovației și inspirației tactice și metodice a antrenorului.

Factorii de joc, pregatirea fizică, tehnică și tactică reprezintă substratul material al concepției și componente ale aceluiași întreg care este concepția de joc, reprezintă unul pentru ceilalți doi, condiții și mediu de dezvoltare, precum și efecte ale dezvoltării acestora.

Concepția de joc este determinată moral de către o serie de factori, dintre care unii au o componentă constantă și stabilă, iar alții, una variabilă și fluctuantă. Normele morale ale statului, cele de activități sportive și fotbalistice, regulamentele de joc și cele de comportare internă a clubului reprezintă repere și indicative superioare, exterioare și obiective ce stabilesc direcțiile etice ale activităților jucătorilor, iar imperativele performanței și oamenii ce tind la dobândirea lor sunt factori subiectivi ce orientează atitudinea și acțiunea fotbaliștilor în raport cu caracterul fluctuant și dinamic al posibilităților de succes. Criteriul estetic este astăzi ca întotdeauna indispensabil unei concepții de joc. Dacă eficiența reprezintă criteriul capacității de performanță a concepției de joc și moralitatea pe cel al corectitudinii luptei pentru această eficiență, estetica vine să sublinieze și să valorizeze calitatea deprinderilor fizice, tehnice, tactice și psihice, expuse firește, eficient și moral pe parcursul întâlnirii de către jucători. După cum s-a văzut, concepția de joc, instrument tactic, concret și practic de desfășurare orientată a întâlnirii de fotbal, are o morfologie, o constituție proprie și de la echipă la echipă, specifică. Ea reprezintă un întreg cu factori stabili și mobili, articulați și aflați în dezvoltare sau regres și interacțiune, formând împreună o structură dinamică și complexă, cu o evoluție lentă sau accelerată, în care orice transformare în unul din acești factori antrenează modificări ale celorlalți cu implicite efecte asupra "totalului" concepțional și a eficienței competiționale. Dependența reciprocă a factorilor ce compun concepția și forța de tactică reprezintă o problemă de accent și dozaj, particulară jucătorilor și antrenorilor, variabilă în timp și supusă concomitent acțiunilor activizate sau limitative pe care o exercită mediul extern al echipei, precum și intern propriu ei. Fiecare factor al concepției de joc nu se face mecanic deoarece îmbinarea componentelor este o chestiune de acord și adecvare reciprocă ce apare uneori dirijat, alteori spontan, alteori indirect, prin crearea condițiilor care vor declanșa faptul conceptual.

Concepția de joc, mai precis apariția ei, este complexă, variată, și confuză. Realitatea fotbalului mai arată, de asemenea că o concepție apare și ca o consecință a angajării, a echipei într-o competiție cu miză mare. Antrenorii, consecința propriei concepții de joc și a trăsăturilor psihice au, de obicei, căi particular, ireparabile și inimitabile de a ataca formarea unei concepții de joc, după cum și conducerile de echipă, acolo unde se întâmplă să poată impune ele materialul de joc, mizează în această acțiune tot pe factorii preferențiali.

Factorul prim, sau poate factorul de bază, care permite și facilitează, în faza de formare a concepției, apariția unor acțiuni de joc, convergente și o anumită eficacitate are în majoritatea cazurilor un conținut tactic. El este sistem de joc, idee specifică, principiu tactic etc. Aceasta cere firește ca la apariția sau promovarea unui asemenea factor conceptualizant, jucătorii echipei să aibă un plafon fizic și tehnic corespunzător și suficient pentru susținerea sa. În unele cazuri când antrenorul pornește la formarea unei concepții de la o pregătire fizică și tehnică ridicată, acești factori dezvoltați indică ei înșiși direcția tactică concepțională pe care ar putea să se înscrie echipa.

O trăsătură ce catalizează procesul apariției și conturării concepției o reprezintă succesele în planurile echipei și a celui individual. Rezultatele bune confirmă gândirea metodică și tactică a antrenorului, confirmă realizările jucătorilor, dau încredere necesară continuării drumului ales, întăresc deprinderile tactice noi, abrdate șovăielnic la început.

Antrenorul elaborează, predă și exersează după legile pregătirii sportive, factorii concepției de joc. Îi antrenează prin exerciții practice și mijloace teoretice.

Schimbarea concepției de joc reprezintă deseori o necesitate obiectivă a unei echipe. Ea se produce din multiple cauze: ineficacitate prelungită, apariția unui alt antrenor, apariția unor jucători cu deprinderi și mentalități tactice noi, tendința racordării la unele cuceriri ale fotbalului avansat.

Un club care dorește să-i schimbe echipei concepția de joc poate revizui atât mentalitatea de conducere, cât și cnducerea de pregătire în scopul și sensul folosirii mai cu spor a posibilităților presupuse pe care le-ar avea jucătorii. Astfel, o concepție de joc reprezintă o continuă tendință, o stare poate mereu nesatisfăcută și ameliorabilă, o căutare zilnică a antrenorilor, jucătorilor și conducătorilor de fotbal.

Schimbarea concepției de joc nu se face, însă, schimbând doar oamenii, ce conduc, antrenează și joacă. Ea se face schimbând în sensul unei concepții care trebuie la rândul său oarecum întrevăzută și programată- mentalitatea despre fotbal a tuturor acelora ce înconjoară și influențează direct echipa.

Concepția de joc rămâne o permanentă tendință, un neîntrerupt proces de dezvoltare sau involuție a fiecăreia din elementele ei, aflate joc de joc într-o incertitudine de realizare, cauzată de reacțiile necunoscute și diferite ale jucătorilor față de replicile distructive ale echipei adverse.

Capitolul III

Organizarea tactică a diferitelor forme colective de atac

Jocul de fotbal solicită, prin prisma dinamicii sale actuale, o mare organizare tactică apropiată de perfecțiune, fie că este vorba de forma de atac sau de faza de apărare. Datorită limitelor extraordinare pe care le-a atins gândirea tactică, jucătorii pot fi capabili să primească, să prelucreze și să-și însușească un volum important de informații, ce vizează situațiile inedite și schimbătoare ce pot să apară pe durata unui joc, astfel încât comportamentul lor ofensiv se regăsește sub dominația principiului „ready-state”, adică, faza de atac este o stare permanentă (chiar și în momentul în care se găsesc în faza de apărare, aproape toți jucătorii execută acțiuni anticipative ofensive). Implementarea adecvată a acțiunilor de atac colective pe suprafața de joc va depinde însă și de nivelul calitativ și cantitativ al acumulărilor tehnico-tactice teoretice realizate de jucători, recte, însușirea, înțelegerea și interpretarea conținutului psiho-fizico-tehnico-tactic caracteristic fazei de atac. Din punct de vedere schematic, acesta prezintă următoarele elemente:

Fazele atacului (trecerea din apărare în atac, desfășurarea atacului și finalizarea atacului);

Cerințe și reguli tactice specifice zonelor de teren;

Conținutul tehnico-tactic al jocului (în acțiunile de pregătire a atacului, respectiv în acțiunile de finalizare a atacului);

Formele de atac (combinativ / pozițional, atac rapid, contraatac).

Exprimarea tactică a jucătorilor pe durata desfășurării acțiunilor ofensive se manifestă prin acțiuni de joc fără minge, respectiv prin acțiuni de joc cu mingea, apoi prin acțiuni de joc specifice funcțiilor și nu în ultimul rând prin formele de atac (privite ca acțiuni generale colective, sumum al celorlalte acțiuni de joc ofensive).

3.1 Acțiunile de atac ofensive fără minge

Majoritatea studiilor efectuate vis-a-vis de modul în care acționează un jucător pe durata unei partide de fotbal (timpul de joc efectiv luat ca medie fiind de șaizeci de minute) au consemnat că acesta are posesia mingii cel mult trei minute. În consecință jucătorul de fotbal este obligat să realizeze în restul timpului numeroase acțiuni fără minge, având la bază o varietate de mișcări, executate cu intensități și pe distanțe diferite. În general se remarcă următoarele:

Permanenta modificare a plasamentului, prin variate alergări, pentru depistarea soluțiilor viabile de colaborare cu un jucător coechipier aflat în posesia mingii;

Efectuarea unor deplasări pe distanțe diferite, cu tempo variat și desprinderi numeroase pe spații libere, pentru a veni în sprijinul nucleelor ofensive;

Realizarea unor demarcări eficiente pentru obținerea unghiurilor deschise cât mai mari, necesare dispunerii circulației mingii în afara traseelor de intercepție ale jucătorilor oponenți;

Executarea unor mișcări caracteristice motricității jocului (opriri, porniri, întoarceri, schimbări de direcție cu și fără fente, etc.).

3.2 Acțiuni de joc ofensive cu mingea

Acestea se compun din acțiuni pregătitoare de atac și din acțiuni de finalizare ale fazei de atac.

3.2.1 Acțiunile pregătitoare de atac

Cuprinderea tuturor jucătorilor în pregătirea acțiunilor ofensive colective prin acțiuni de joc fără minge, procedee tehnice simple (transmiterea directă a mingii), procedee tehnice înlănțuite (preluare + pasă; preluare + pasă + conducere + pasă, etc.) și procedee tehnico-tactice (combinații de joc), trebuie să se realizeze conform unor reguli, după cum urmează:

Asigurarea posesiei mingii în cadrul formației prin acțiuni de joc ofensive colective și nu individuale, în concordanță cu principiul „o echipă are posesia mingii cu atât mai mult cu cât jucătorii ei o au în mod individual”:

Direcția de pasare a mingii este determinată de eficiența demarcărilor ce trebuie efectuate pe spații libere, prin deschiderea unghiului de circulație tactică a mingii, în afara traseelor de intercepție;

Transmiterea mingii va fi făcută la prima intenție celui mai bine plasat dintre coechipieri;

Va fi evitată transmiterea mingii unui coechipier împotriva căruia un jucător oponent realizează un blocaj deosebit de strict;

Vor fi eliminate mișcările și procedeele tehnice riscante și inutile în zona de construcție, până în momentul finalizării.

3.3 Acțiunile de atac caracteristice funcțiilor

Consecutiv intrării în posesia mingii, temporar, fiecare jucător poate fi considerat conducător de joc, manifestându-se corespunzător particularităților tehnicii, în faza de atac pentru ca aceasta să fie utilă, precisă, oportună, mascată și multilaterală. Manifestarea tactică a funcțiilor pe durata jocului trebuie să aibă loc în conformitate cu cerințele și regulile tactice de bază în cele trei zone ale terenului de joc în faza de atac (vezi Cap. IV) pentru ca acțiunile de joc ofensive colective să poată fi inițiate, desfășurate și finalizate în mod corespunzător.

3.3.1 Portarul, trebuie să fie capabil și să utilizeze procedeele tehnice specifice fazei de atac, care implică mingea (repunerea mingii în joc cu mâna și cu piciorul; transmiterea acesteia către un coechipier demarcat de obicei între culoarele laterale ale terenului de joc, pe parte opusă direcției din care a venit mingea; degajarea lungă pentru contraatac; colaborarea cu jucătorii coechipieri pentru siguranța circulației mingii; plasament mai avansat).

3.3.2 Fundașii laterali trebuie să aibă în vedere următoarele:

Să întâmpine și să preia mingea în viteză pe direcția de atac ori pe o zonă liberă, urmat de transmiterea acesteia către jucătorul coechipier cel mai bine demarcat;

Executarea driblingului (cunoscut în jargoul fotbalistic sub denumirea de conducere a mingii) în viteză, finalizat cu pasă înapoi, centrare, schimbarea direcției de atac ori șut la poartă;

Observarea jocului de pe partea opusă, printr-un plasament avansat;

Efectuarea aruncării de la margine (aut-ului) în mod rapid, precis și la distanțe diverse;

Să execute loviturile de colț și pe cele libere;

Replierea rapidă în zona de bază; etc.

3.3.3 Fundașii centrali trebuie să aplice printre altele:

Să întâmpine și să preia și să dribleze în viteză, finalizate cu șut la poartă din linia a doua;

Să pătrundă în zona mediană pentru efectuarea superiorității numerice pe fază pentru realizarea unei pase decisive, în zona de finalizare;

Să transmită mingile precis și oportun în special către părțile laterale ale terenului de joc;

Să participe la finalizarea fazelor fixe;

Să inițieze acțiuni de contraatac ori atacuri rapide; etc.

3.3.4 Mijlocașii

În zona de construcție trebuie să asigure circulația rapidă și oportună a mingii;

a1) acțiuni de joc fără minge:

Demarcări permanente pe spații libere în apropierea mingii;

Asigurarea continuității acțiunilor prin realizarea sprijinului;

Să creeze superioritate numerică pe fază;

Să efectueze infitrări spontane pe diverse culoare înspre zona de finalizare;

a2) acțiuni de joc cu mingea:

Direcționarea acțiunilor de atac pe culoarele laterale;

Să schimbe frecvent direcția de atac;

Lansări oportune ale jucătorilor din prima linie și a celor din urmă;

Preluarea mingii să se efectueze pe direcția de atac și în viteză;

Depășirea adversarului prin realizarea unei autopase pe spațiul liber în adâncime;

Un-doi-uri cu depășirea jucătorului advers;

Executarea fazelor fixe.

În zona de finalizare

b1) acțiuni fără minge:

Demarcări oportune pe spații libere pentru sprijinirea jucătorului coechipier aflat în posesia mingii (inclusiv la fazele fixe);

Dezechilibrarea ofensivei adverse prin efectuarea unor schimburi de locuri;

Staționări în zone mai restrânse pentru sprijin, pasă înapoi și schimbarea direcției de atac;

Intercalări și pătrunderi în linia I pentru combinații sau acțiuni individuale;

Anticiparea fazei de apărare și revenire în timp util în funcția de bază;

b2) acțiuni cu mingea:

În cazul în care acțiunea de atac este blocată se va schimba direcția de atac;

Un-doi/un-doi pentru al treilea;

Pase directe, redublate și devieri;

Pătrunderi în viteză (fie prin autopasă, fie prin dribling) pentru finalizare ori pasă decisivă;

Finalizarea directă din linia a II-a;

Pătrunderi pe culoarele laterale pentru centrare sau pasă înapoi;

Executarea fazelor fixe, direct ori prin combinații stabilite.

2.3.5 Atacanții

Acțiuni de pregătire a finalizării:

Demarcări permanente și succesive, pe zone cât mai avansate, pe toată lățimea terenului de joc;

Desprinderi simple și multiple pentru sprijinirea coechipierului aflat în posesia mingii și a acirculației acesteia în cadrul echipei;

Pătrunderi pe culoare în spații libere pentru solicitarea și primirea mingii în vederea finalizării;

Utilizarea mișcărilor fără minge, a motricității caracteristice cu scopul desprinderi din marcajul adversarului direct și evitarea controlului acestuia la primirea mingii și pentru realizarea superiorității numerice;

Urmărirea mingilor șutate pe spațiul porții;

Mișcări și demarcări false pentru realizarea unor culoare de pătrundere a jucătorilor coechipieri din linia a doua ori a treia.

Acțiuni de finalizare pe zona centrală a terenului de joc:

Pasă directă prin deviere;

Șut la poartă în forță, plasat, la prima ocazie, din zona de finalizare;

Urmărirea mingilor șutate la poartă de către coechipieri;

Întâmpinarea mingii, preluare pe direcția porții adverse urmată de șut la poartă + urmărire sau dribling + șut la poartă + urmărire sau un-doi + tras la poartă + urmărire sau lansare + sprijin + șut la poartă + urmărire;

Finalizarea fazelor fixe (prin execuție directă ori combinații stabilite anterior).

Acțiuni de finalizare pe zonele laterale ale terenului:

Menținerea posesiei mingii, în scop tactic, până la apariția sprijinului din urmă, atunci când acțiunea ofensivă este blocată;

Driblingul este efectuat în viteză, cu diferite variații de tempo, depășirea adversarului prin autopasă, un-doi și dribling, urmate de centrare sau de pasă înapoi pentru finalizare/schimbarea direcției de atac sau de șut la poartă și urmărire;

Executarea fazelor fixe.

Jucătorii de câmp ce iau parte la efectuarea fazei de atac trebuie să vizeze permanent următoarele cerințe:

Transmiterea mingii trebuie să fie orientată spre culoarele și zonele libere ale terenului de joc (mai ales înspre lateral), schimbând direcția de atac, inclusiv spre înapoi când acțiunea este blocată;

Asigurarea posesiei mingii și efectuarea driblingului să se facă doar în scopuri tactice prin folosirea tehnicii de „contre-pied” și evitarea zonelor și traseelor de intervenție și intercepție a echipei oponente, în special în terenul de joc propriu; cerința principală este de a transmite mingea jucătorului coechipier pe poziția ori zona depărtată de intercepție;

Dezvoltarea acțiunilor individuale, în special în situația de unu la unu, a combinațiilor simple și rapide, a devierilor în zona de construcție și de finalizare;

Realizarea finalizării într-un mod hotărâtor și oportun la prima ocazie.

3.4 Formele de atac în jocul de fotbal

Eficiența acțiunilor de atac colective depinde și de modul în care sunt găsite noi și inedite rezolvări privind îmbunătățirea circulației logice a jucătorilor și mingii (denumită de majoritatea specialiștilor dinamică a jocului), proiecția concretă a organizării tactice ofensive fiind implementarea acestora în cadrul formelor colective de atac.

3.4.1 Contraatacul

Aceasta constituie acțiunea tactică ofensivă colectivă realizată prin surprindere, cu precizie și în mare viteză, imediat după recuperarea posesiei mingii, înainte ca jucătorii oponenți să se poată replia și interveni. Există următoarele tipuri de contraatac: direct/indirect, colectiv (sporadic sau organizat), individual (sporadic sau organizat). El presupune existența a trei faze:

Inițierea contraatacului

Aceasta poate fi făcută de portar prin repunerea mingii în joc, cu transmiterea ei către jucătorul cel mai bine plasat în zona a III-a de atac, fie de oricare jucător din defensivă printr-o pasă precisă către unul dintre înaintașii rămași în zona II ori zona III. De asemenea trebuie reținută ideea că inițierea acțiunii de contraatac se va face rapid, prin surprindere și printr-o mare precizie a pasei (degajării).

Desfășurarea contraatacului

Se realizează din acțiunile sincronizate, în mare viteză și precizie, vizând angajarea celor mai avansați jucători din atac, cu pase lungi ori medii, pe poziții viitoare, pe culoarele libere ale terenului de joc.

Finalizarea contraatacului

Această ultimă fază a acțiunii de contraatac se realizează prin dribling-pătrundere și șut pe spațiul porții adverse, în maximă viteză și incisivitate. Finalizarea poate fi efectuată și printr-o minge primită dinspre unul dintre culoarele laterale (fundașul lateral ori înaintașul de contraatac obligat să se deplaseze spre culoarul lateral, care va centra fie celuilalt atacant, fie unui mijlocaș ce a pătruns în viteză în zona de finalizare.

Utilizarea acțiunii de contraatac devine posibilă doar în anumite condiții de joc, respectiv cu anumiți jucători, iar în acest sens antrenorul trebuie să aprecieze potențialul propriilor jucători, disponibilitățile acestora pentru acest tip de acțiuni și doar după aceea se va trece la predarea sa. Din punct de vedere teoretic, trebuie să li se explice scopul acțiunii de contraatac, situațiile în care acesta poate fi inițiat, formele și fazele sale de realizare.

Reușita efectuării contraatacului necesită îndeplinirea unor reguli dintre care se disting: gândirea tactică evoluată utilă observării situațiilor favorabile de inițiere a acțiunii de contraatac; promptitudinea și precizia pasei de contraatac; demarcarea și pătrunderea pe culoare libere a jucătorilor de contraatac; finalizarea în viteză și prin surprindere; pregătirea fizică superioară a jucătorilor implicați în inițierea, declanșarea și finalizarea contraatacului.

3.4.2 Atacul rapid

Acesta constituie desfășurarea într-un timp cât mai scurt a unor acțiuni tactice simple (colective/individuale), direcționate incisiv către spațiul porții oponente prin patru-șase pase.

Se disting două tipuri de atac rapid:

Atacul rapid simplu: efectuat prin patru sau cinci pase la distanțe mari și medii, prin lansări și pătrunderi. El necesită o precizie deosebită în transmiterea mingii și de asemenea execuții tehnico-tactice realizate în mare viteză;

Atacul rapid combinativ: se efectuează prin cinci ori șase pase, mingea fiind transmisă pe jos și pe distanțe medii ori mici, prin deviere, simultan cu demarcări pe poziții viitoare ori pe sprijin.

Apariția și folosirea acestei forme de atac s-a datorat pregătirii fizice tot mai bune a jucătorilor, de reducerea și micșorarea spațiilor de pătrundere spre poartă, de optarea pentru apărările aglomerate, etc. Depășirea tuturor acestor bariere de ordin tactic a fost posibilă prin utilizarea atacului rapid, respectiv prin trecerea imediată și în viteză din apărare în atac, imediat după recuperarea posesiei mingii ( zonele a treia și a doua în apărare → zonele întâi și a doua în atac).

Succesul acestei acțiuni ofensive este influențat într-o deosebită măsură de capacitatea jucătorilor de a gândi repede (analiza pe moment, decizie și acționare promptă). Corecta și rapida orientare și apreciere permit jucătorilor din atac să evite marcajele, să aleagă spațiile și culoarele libere, să gândească asupra acțiunilor impuse de faza respectivă ori a celor următoare. Cel mai important fapt este ca mingea să fie transmisă pe traseul cel mai scurt și liber, în cea mai mare viteză în apropierea porții adverse. La acest tip de acțiune pot participa jucătorii din fiecare compartiment al unei formații, în funcție de locul și zona unde a fost recuperată posesia mingii.

Un aspect aparte al reușitei atacului rapid este surprinderea echipei oponente prin acțiuni cursive și efectuate în viteză, înainte ca aceasta să poată adopta cele mai eficiente măsuri defensive, căci orice întârziere sau încetinire, chiar în cazul avantajului numeric, ușurează sarcina fundașilor cu scopul regrupării.

3.4.3 Atacul pozițional (combinativ)

În situația eșecului unei acțiuni de contraatac ori de atac rapid, formația aflată în posesia mingii este nevoită să adopte atacul pozițional (combinativ). Acesta constituie o acțiune de atac colectivă efectuată efectuată. Pe cât posibil în condițiile de superioritate numerică, pe un front de atac cât mai larg prin participarea a șapte până la zece jucători (șapte până la zece pase), care pentru menținerea posesiei mingii și/sau a desfacerii și destrămării defensivei oponente și pentru crearea culoarelor de șut, își vor transmite mingea pe poziții viitoare, realizând schimbul de locuri pe direcții oblice și perpendiculare pe spațiul porții adverse (dacă se poate, în mod repetat). Printre particularitățile acestei forme de atac se disting:

Folosirea celor mai oportune procedee tehnice de transmitere a mingii și de preluare, pe suprafețe mai reduse, în condiții de adversitate accentuată;

Surprinderea defensivei oponente prin pase, pătrunderi și demarcări spontane și derutante;

În momentul în care o acțiune tactică ofensivă combinativă eșuează se recomandă reluarea atacului pozițional.

Acțiunea tactică de atac combinativ are ca suport calitatea și cantitatea transmiterilor mingii, ca urmare acestora li se va acorda atenția cuvenită în cadrul lecțiilor de antrenament.

Trebuie să se țină cont de caracteristicile paselor ce intră în componența atacului combinativ: precizie remarcabilă, intensitate controlată, realizarea lor pe pozițiile viitoare ale jucătorilor coechipieri, respectiv efectuarea de către aceștia a unor demarcaje justificate din punct de vedere tactic. Un inconvenient al acestei forme de atac ar fi favorizarea formației oponente prin utilizarea frecventă și nejustificată (determinând așa-numita temporizare), căci în multe situații formația ce a avut un procentaj mai mare al posesiei mingii nu termină automat jocul ca învingătoare, fiindcă, la ea luând parte atât mijlocașii cât și fundașii laterali, la prima deposedare sau intercepție poate fi luată prin surprindere de declanșarea unei acțiuni de contraatac de către echipa oponentă.

Efectuarea și reușita fazei de atac în diversele momente ale unui joc de fotbal, va depinde nu doar de nivelul calitativ al mijloacelor tehnice și tehnico-tactice stăpânite de jucătorii unei echipe, ci și de calitatea însușirii de către aceștia a conținutului teoretico-practic specific tipologiei acțiunilor de atac colective.

Capitolul IV

Caracteristicile fotbalului de performanță

4.1 Caracteristici ale jocului ofensiv în fotbalul modern

Jocul ofensiv rezultă din însuși scopul fotbalului, din tendința de obținere a victoriei. Ofensivitatea, mai mult decât un principiu, reprezintă o înclinație naturală, specifică fotbalului, a sportului în genere, reprezintă o stare de spirit proprie unei echipe care joacă și luptă împotriva alteia.

În fotbalul actual jocul ofensiv este exprimat divers. Uneori el este ușor identificabil, ca atunci când o echipă atacă direct, domină teritorial aruncând în terenul advers 7-8 jucători, alteori el îmbracă forme deghizate, îndeosebi sub mantia apărării, caz în care urmărind ademenirea adversarului în „spațiile nimănui”, din mijlocul terenului, îl lovește pe contraatac. Varietatea formelor de atac depinde de particularitățile jucătorului, de tradiția și concepția de joc a echipei, de intenția de rezultat la un moment dat, iar evoluția jocului în zilele noastre demonstrează din plin această varietate.

Englezii atacă în trombă, frenetic, cu deschideri lungi, centrări înalte și finalizări în forță și detentă.

Germanii atacă în viteză, cu o geometrie riguroasă a paselor, pe baza unor acțiuni bine însușite și aplicate cu o dârzenie și persistență care dezarmează adversarul.

Italienii, prin unele echipe au rămas încă fidele „betonului” și contraatacantului, acțiunilor reactive în doi-trei atacanți, de obicei penetranți și foarte buni tehnicieni.

Olandezii participă cu șase-șapte jucători pe tot spațiul de atac, într-un derutant schimb de locuri, prin pase tari, surprinzătoare, la care se adaugă apariții în fața porții adverse ale apărătorilor. Se participă cu jucători din toate liniile și compartimentele, dar nu cu toți jucătorii acestora, unii repliindu-se în apărare încă în timpul atacului echipei lor, realizând aici un marcaj sever adversarilor atacanți, astfel că eventualul contraatac găsește o apărare organizată și închisă.

Dacă modalitățile ofensive la aceste echipe, dar și la altele, sunt multiple, acestea presupun o bună organizare și a defensivei. în felul acesta ofensiva poartă în ea ca un reflex al tendinței de autosecuritate a echipei, cealaltă fază fundamentală a jocului: apărarea, care constituie de altfel premisa tactică cea mai sigură și prioritară a atacului. In afară de această, ofensiva este determinată colectiv de nivelul de dezvoltare al capacităților fizice, de rezistență, viteză și forța jucătorilor , de tehnica lor de manevrare și transmitere a mingii în condițiile luptei cu adversarii, de capacitatea gândirii tactice individuale și de gradul omogenizării psihice și tactice dintre toți jucătorii, iar combativitatea, dârzenia, apetitul golului vin și completează calitățile anterioare, profilând acel spirit ofensiv al echipei, condiție și consecință a ofensivității în general.

În atac, viteza de joc capătă conținut tactic dacă echipa poate alterna acțiunile mai lente, pregătitoare, cu cele explozive și rapide în raport cu momentul jocului, cu caracteristicile apărătorilor adverși și cu spațiul de atac, de asemenea viteza de joc în atac mai poate fi atinsă și obținută și prin presingul ofensiv care să urmărească prmtr-o acțiune prelungită în mare viteză să obțină situații de finalizare și goluri. Acțiunile ofensive cuprind acțiuni corespunzătoare celor două faze ale atacului pregătire și finalizare și anume: ieșirea rapidă la minge – preluarea – conducerea – pasarea mingii în momentul când adversarul atacă – țâșnirea pentru reprimirea mingii – finalizarea. Acțiunile de finalizare individuale pot fi întreprinse de oricare dintre jucătorii de câmp, ponderea o au însă înaintașii și acest lucru a fost înțeles și de spectatorul actual care cunoaște foarte bine jocul, iar exigența și pretențiile sale față de calitate sunt pe deplin justificate. îi plac subtilitățile tehnice, combinațiile spectaculoase, golurile ingenios marcate și își manifestă din plin și zgomotos entuziasmul pe care toate acestea i-l produc. De altfel, spectaculozitatea și plăcerea jocului sunt determinate de acțiunile ofensive. Dar caracterul ofensiv a! fotbalului nu trebuie înțeles că jocul se reduce numai la atac și acest lucru a fost demonstrat la ultimele competiții cu caracter european și mondial, unde echipele marcau goluri puține. Revenind la acțiunile ofensive, acestea se caracterizează prin rapiditate și schimbări de ritm, prin inventivitate și camuflarea intențiilor reale, prin subtilități tehnice cu ajutorul cărora cresc enorm posibilitățile de străpungere a liniilor defensive, chiar dacă acestea se organizează sub forma apărărilor aglomerate.

4.2 Factorii care influențează și modalități de organizare a jocului ofensiv

Jocul ofensiv la englezi este deschis și direct pe poartă, ținta lor este poarta și în acest sens își bazează întregul joc din atac, acțiunile ofensive caracterizându-se prin simplitate. Dezvoltarea și desfășurarea atacului cuprinde o serie de manevre în cadrul deplasării jucătorilor și a circulației mingii efectuate în momentul în care echipa adversă prezintă puncte vulnerabile în apărare. Atacul se efectuează în diferite feluri: prin joc combinativ, cu pase scurte, cu schimb de locuri, prin contraatac, etc.

Astăzi însă, toată lumea este de acord că, indiferent de forma adoptată, acțiunile de contraatac realizează din plin una din cerințele jocului modem: rapiditatea, de aceea unele echipe ca Intemazionale Milano aplică contraatacul ca o tactică permanentă de joc.

Jocul ofensiv este posibil de realizat pe durata unui meci și a unui campionat numai în condițiile unei pregătiri fizice excepționale și a unor pregătiri cu totul speciale. Jocul ofensiv nu depinde numai de organizarea de bază, ci și de maniera în care jucătorii îl concep, iar pentru ca acest joc să fie eficace trebuie ca la baza lui să stea o gândire și o pregătire fizică excepțională, dar în același timp echipa să posede vârfuri de atac de înaltă clasă, capabile să se descurce singuri, să țină mingea în atac să finalizeze. Practica unor echipe cunoscute arată ca eficace atât alternările de viteză a acțiunilor ofensive, acele schimbări de ritm folosite frecvent de brazilieni, francezi cât și viteza continuă și maximă, presingul de atac pe perioade de joc întinse, aplicate datorită unei rezistențe ridicate de către englezi, germani și olandezi, adică de către fotbalul nordic, caracterizat printr-o tenacitate ieșită din comun și-o urmărire asiduă a epuizării adversarului. Condițiile aplicării vitezei în atac sunt multiple și ele garantează reușita însăși a acțiunilor ofensive dintre ele, principală ar părea a fi aceea care impune ca atacul în viteză să se desfașoare îndeosebi pe baza unor acțiuni ale căror manevre și trasee să fie cunoscute și care să nu necesite mijloace tehnico-tactice improvizate. în fotbalul actual, relațiile ofensive au o structură mobilă și variabilă datorată noilor trăsături fizice, tehnice și tactice pe care atacantul le-a dobândit lărgind considerabil sfera relațiilor dintre jucători prin mișcări de circulație, susținere și grupare.

Actualmente, caracterul tot mai competitiv, și în viteză al fotbalului mondial face ca o serie de școli și concepții să adopte strategia „privării adversarului de minge”, prin menținerea ei în posesia propriei echipe, strategic realizată prin pase scurte și medii re dublate prelungit. Până și fotbalul nordic, prin echipele engleze, scoțiene, olandeze și germane altădată adepte ale jocului direct prin pase lungi, au trecut într-un mod propriu la aceste pase scurte și medii, desigur în viteză mărită, cu schimb de zone și apariții din liniile posterioare, alternate chiar din când în când cu pase lungi, fie ele înapoi sau lateral sau în diagonală fară ca aceasta să prejudicieze caracterul ofensiv al echipei. în jocul echipelor italiene circulația mingii și a jucătorilor este, începând chiar din terenul propriu rapidă, directă, simplă. Echipele spaniole, franceze iugoslave angajează jucătorii într-o circulație largă, pe tot frontul de atac, în cadrul căreia acțiunile individuale realizate rațional și des au rolul eliminării succesive a adversarilor din blocul defensiv. într-o situație care impune forțarea victoriei sau a egalării, circulația este simplă, directă, combativă, în alta, care solicită menținerea rezultatului, ea este prelungită, reținută la mijlocul terenului, temporizatoare, iar în cazul în care se urmărește dislocarea unei apărări aglomerate, circulația poate fi astfel condusă, încât să detennine „atragerea” adversarilor în zone avansate, prin care să faciliteze astfel atacuri în spații largi, eliberate de apărători.

Fundașul ofensiv apărut și format în ultimul timp în spiritul legii aspre a sarcinilor duble, intră frecvent și fervent în atac, participând consistent la acțiunile de construcție și finalizare. Astăzi și probabil și în viitor tot mai mult dinamismul jocului face ca trecerile din apărare în atac să aibă loc mai des, mai rapid și mai ne așteptat, ceea ce obligă jucătorii la prompte comutări ofensive, fiind că ofensiva constituie o stare permanentă. Desigur, acest neîntrerupt spiret ofensiv al jocului modem încă nu caracterizează și nici n-ar putea-o face toate echipele de fotbal în toate etapele evoluției lor, pentru că ofensiva permanentă trebuie înțeleasă, în general, ca o atitudine caracteristică și definitivă, nu însă și continuă. Școli de fotbal și echipe evidențiază diversitatea mare de acțiuni ofensive care se desfășoară direct, combinativ, atent și pregătitor, în viteză, forță, precizie, simplitate și pe contraatac.

Concepțiile ofensive eficace acelea care dezvoltă particular și prioritar anumiți factori, pe baza cărora se exprimă englezii și-au construit concepția de atac pe baza capacităților tradiționale de angajament fizic și psihic, organizat și disciplinat.

Una dintre cea mai utilizată variantă a sistemului cu 4 fundași este 1-4-3-3 care dezvoltă un joc ofensiv prin trecerea jucătorilor din celelalte linii în linia de atac, trecerea făcându-se ușor și spontan, accentul ofensiv predominând este materializat printr-un joc total, participarea jucătorilor în atac, dar mai ales dăruirea lor pentru jocul ofensiv, pentru cucerirea victoriei fiind posibilă numai printr-o dezvoltată dârzenie și perseverență din partea jucătorilor.

Capitolul V

Cerințele tehnico-tactice privind desfășurarea acțiunilor individuale, în fazele ofensive, în cele trei zone de joc

Însușirea și implementarea practică a acțiunilor tehnice individuale specifice fazei de atac, comportă din partea fiecărui jucător de fotbal cunoașterea conținutului teoretic, metodic și practic al concepției de joc ofensive (componentele fazei de atac, formele de atac, sistemele de joc ofensive, cerințele și regulile tactice aferente celor trei zone ale terenului de joc în faza de atac, etc.). De altfel, particularitățile de organizare și desfășurare a acțiunilor tactice individuale (dar și colective) specifice momentului ofensiv au impregnată amprenta concepției elaborate și perfecționate de anumite școli de fotbal, a tradițiilor a echipelor de referință, a antrenorilor dedicați conceperii unor adevărate programe de joc, ș.a.m.d.

Competivitatea jocului practicat de toate formațiile derivă din atenția și respectarea concepției de joc ofensive (dar și defensive) internaționale, ce presupune existența permanentă a unor strategii bine definite, fondate pe o serie de cerințe precum:

Subordonarea capacității tehnice și tehnico-tactice a jucătorilor, intereselor de joc colective;

Desfășurarea acțiunilor de joc ofensive trebuie să se bazeze pe un puternic spirit competițional și un angajament psiho-fizic total;

Dimanica jocului impune rezolvarea acțiunilor de joc ofensive individuale ținând cont de conținutul sarcinilor aferente funcțiilor de bază și secundare (și nu posturilor, care în trecut determinau cerințe de joc limitate și rigide);

Se caută realizarea permanentă a superiorității numerice ofensive;

Se caută folosirea alternativă sau pe anumite perioade de timp prestabilite a diverselor forme de atac;

Cunoașterea exactă a jocului ofensiv competițional, a valorii și eficienței tehnice și tehnico-tactice ofensive a fiecărui jucător al echipei (informațiile fiind furnizate de toți factorii decizionali implicați: antrenori, consilieri, jucători, etc.).

Relațiile tehnico-tactice ofensive caracteristice jocului de fotbal actual sunt mult mai variate, inedite și mobile în comparație cu cele existente anterior în istoria fenomenului fotbalistic, și aceasta datorită manifestării la un nivel calitativo-cantitativ superior al factorilor de joc, ele având menirea să acopere în mod rațional și eficient toată suprafața de joc, delimitată convențional din motive de ordin tactico-didactic, în zone și culoare de joc (Fig. 2, Fig. 3).

5.1 Fazele atacului

Atacul poate fi definit ca fiind succesiunea distinctă și necesară a acțiunilor ofensive individuale și colective realizate de jucătorii echipei ce urmează să desfășoare faza de atac, precum și relațiile de joc dintre aceștia, de la intrarea în posesia mingii până la finalizarea sau pierderea acesteia. Desigur că, există și situații de joc în care una ori alta din fazele ofensive să nu se producă, implicarea în realizarea acestora nefiind permanent solicitată, rigidă ori oportună.

Faza I: intrarea în posesia mingii și trecerea din apărare în atac

Considerându-se că echipa aflată în faza de apărare a reținut posesia mingii în zona a III-a defensivă, jucătorii săi vor putea iniția și desfășura imediat acțiunea ofensivă de contraatac sau atac rapid;

Trecerea din faza defensivă în faza ofensivă se va efectua după modul în care sunt poziționați pe moment jucătorii oponenți și după cum se manifestă aceștia (Ex: presing), în funcțiile de direcțiile de deplasare a propriilor jucători (Ex: demarcări) ori de specificul inițierii fazei I (Ex: este realizată de unul din jucătorii care a recuperat posesia mingii sau este efectuată printr-o degajare a mingii de către portar);

Faza a II-a: pregătirea și desfășurarea atacului

Acțiunile tehnico-tactice ofensive caracteristice acestei faze se manifestă mai ales în zona a II-a, fie prin atac rapid, fie prin atac combinativ (pozițional), jucătorii fiind distribuiți pe terenul de joc în funcție de cele repetate în cursul lecțiilor de antrenament, scopul tactic fiind depășirea jucătorilor oponenți prin acțiuni hotărâte și bine organizate (= ordonate + coordonate);

Faza a III-a: finalizarea atacului

După o succesiune de câteva acțiuni tactice ofensive individuale și/sau colective, realizate în conformitate cu propria concepție de joc, în zona a III-a ofensivă, cel mai bine poziționat dintre jucătorii echipei aflate în atac, va transmite decisiv mingea către cel mai bine demarcat dintre coechipieri, acesta urmând să decidă continuarea acțiunii sau dacă va finaliza el însuși acțiunea de joc ofensivă printr-un șut pe spațiul porții apărate de echipa adversă.

5.2 Cerințe și reguli tactice de bază în cele trei zone ale terenului de joc în faza de atac

Zona I de atac:

Trecerea spre zona a II-a (mediană) ofensivă este realizată în bloc de toți jucătorii;

Se va juca direct, constructiv și pe contraatac sau oriunde în afara zonei;

Acțiunile de joc ofensive riscante sunt interzise;

Indiferent de condițiile de joc trebuie asigurată menținerea posesiei.

Zona a II-a de atac:

Acțiunile de joc ofensive individuale și colective sunt executate într-o viteză mult mai mare;

Dacă acțiunile de joc laterale sunt blocate, se va schimba, în cel mai scurt timp, direcția de atac;

Jocul ofensiv va trebui să fie direct, incisiv;

Pe raza de transmitere a mingii vor fi formate nucleee ofensive;

Se va evita transmiterea mingii coechipierului asupra căruia se execută un marcaj defensiv advers agrsiv;

Se decide atacul rapid/pozițional (combinativ);

Se evită pe cât posibil contactul direct cu jucătorii adverși;

Se amplifică demarcările și circulația tactică a mingii în afara traseelor de intercepție a mingii;

În zona mediană, în faza de atac, se va juca simplu, direct, cu maximă siguranță.

Zona a III-a de atac:

Mingea se urmărește până la încheierea fazei de atac, inclusiv la loviturile spre poartă;

Se finalizează decisiv, la prima ocazie ofensivă ivită;

Mișcările și acțiunile de joc sunt executate în viteză;

Implicarea psiho-fizică este totală;

Spațiul porții adverse este atacat frontal sau prin învăluire;

La fazele de joc fixe concentrarea/atenția este maximă.

Fig. 4

Capitolul VI

Analiza și interpretarea acțiunilor individuale, prin prisma folosirii succesive a procedeelor tehnice

Acest capitol tratează partea practică a lucrării de licență, având la bază urmărirea unor meciuri din Campionatul Național de fotbal al României/Liga I (patru jocuri), UEFA Champions League (trei jocuri) și Europa League (trei jocuri) din sezonul competițional 2013/2014, recte, observarea și cuantificarea procedeelor tehnice folosite succesiv de către posesorul mingii pentru următorii jucători.

Analiza acțiunilor jucătorului Frank Lampard în jocul PSG-Chelsea Londra

Procedeele tehnice folosite de jucător însumează 60 acțiuni individuale din care 46 (76%) bune și 14 (24%) greșite.

Repartizate pe reprize (28 RI și 34 RII), numărul acțiunilor este considerabil mai mare în partea a doua a jocului.

Randamentul în cele cinci situații se prezintă astfel:

Lovirea mingii fără preluare: 19 pase din care 14 bune și 5 greșite, reprezintă tendința de a juca direct, contribuind la creșterea vitezei de joc. Menționăm că în aceași manieră jucătorul atras dorect la poartă de 7ori.

Lovirea mingii după preluare: 16 pase, dintre care 14 bune și 2 greșite, demonstrează o eficiență superioară în economia de joc a echipei. Remarcăm faptul că jucătorul dispune de un randament tehnic superior, folosind cu predilecție procedee simple și directe, conform datelor înregistrate: 42 procedee dintre care 30 (71,4%) bune. Menționăm că din cele 12 (28,6%) procedee greșite, 5 sunt șuturi la poartă, iar din cele 28 de pase (directe sau cu preluare) a greșit numai 7 (5 din pase directe și 2 după preluare)

Lovirea mingii după preluare și atingeri succesive însumează 6 pase efectuate fără greșeală

Lovirea mingii după preluare, atingeri suucesive a mingii și conducere s-a efectuat de 4 ori, fără greșeală plus o acțiune cu șut la poartă greșită.

Lovirea mingii după preluare, conducere și dribling cu depășire a însumat 4 pase fără greșeală, plus o acțiune cu finalizare greșită. În privința finalizării, jucătorul a tras la poartă în total de 9 ori, dintre carea 2 execuții bune și 7 greșite.6

În concluzie, aportul jucătorului în desfășurarea acțiunilor ofensive a fost foarte bun, mai ales în fazele de construcție, imprimând acțiunilor o viteză crescută, în favoarea unui joc de ansamblu eficient.

Analiza acțiunilor jucătorului Alexandru Chipciu în jocul FC Steaua Bucuresti SA – Dinamo 1948 SA

Procedeele tehnice folosite de jucător însumează 71 acțiuni individuale din care 40(56%) bune și 31 (44%) greșite.

Repartizate pe reprize (38 RI și 33 RII), numărul acțiunilor este aproape egal, cu un plus în prima repriză.

Randamentul în cele cinci situații se prezintă astfel:

Lovirea mingii fără preluare: 17 pase din care 11 bune și 6 greșite, reprezintă tendința de a juca direct, contribuind la creșterea vitezei de joc. Menționăm că în aceași manieră jucătorul atras dorect la poartă de 4 ori.

Lovirea mingii după preluare: 19 pase, dintre care 13 bune și 5 greșite, demonstrează o eficiență superioară în economia de joc a echipei. Remarcăm că a încercat și două șuturi la poartă care au fost nereușite în prima repriză după care, nu a mai încercat în această situație, probabil din lipsa ocaziilor prielnice.

Raportul dintre pasele reușite/nereușite după preluare urmată de atingeri suucesive și conducere a fost de 6 la 7

Lovirea mingii după preluare, atingeri suucesive a mingii și conducere s-a efectuat de 4 ori, fără greșeală plus o acțiune cu șut la poartă greșită.

Lovirea mingii după preluare, conducere și dribling cu depășire a însumat 2 pase fără greșeală, plus o acțiune cu finalizare greșită. În privința finalizării, jucătorul a tras la poartă în total de 7 ori, dintre carea 1 execuții bune și 6 greșite.

În concluzie, aportul jucătorului în desfășurarea acțiunilor ofensive pozitiv doar pe faza de construcție fiind deficitar în schimb la capitolul finalizare.

Analiza acțiunilor jucătorului Iasmin Latovlevici în jocul SCS FC CFR 1907 Cluj SA – SC FC Steaua Bucuresti SA

Procedeele tehnice folosite de jucător însumează 46 acțiuni individuale din care 32(69%) bune și 14 (41%) greșite.

Repartizate pe reprize (22 RI și 20 RII), numărul acțiunilor este aproape egal.

Randamentul în cele cinci situații se prezintă astfel:

Lovirea mingii fără preluare: 10 pase din care 9 bune și 1 greșite, reprezintă tendința de a juca direct, contribuind la creșterea vitezei de joc, acționînd caracteristic postului ocupat în echipă.

Lovirea mingii după preluare: 14 pase, dintre care 9 bune și 5 greșite, demonstrează o eficiență superioară în economia de joc a echipei. A avut și un șut pe poartă dintr-o acțiune în care a urcat în atac dar care a fost parată de către portar

Preluările urmate de atingeri ssucesive ale minșii si pasă au fost în număr de 6: 4 bune și 2 nereușite.

Lovirea mingii după preluare, atingeri suucesive a mingii și conducere s-a efectuat de 3 ori, fără greșeală și de de 4 ori a fost oprit sau interceptat de către adversari.

Lovirea mingii după preluare, conducere și dribling cu depășire a însumat 2 pase fără greșeală, plus o acțiune cu finalizare greșită.

În ceea ce privește finalizările cu șut, jucătorul a avut două încercări dintre care una reușită și una nereușită

Aportul jucătorului a fost unul hotărâtor în ceea ce privește apărarea reușind de căteva ori să urce în atac pentru a pune în pericol poarta adversă.

Analiza acțiunilor jucătorului Dorin Rotariu în jocul SC Universitatea Cluj SA – Dinamo 1948 SA

Procedeele tehnice folosite de jucător însumează 47 acțiuni individuale din care 28(59%) bune și 19 (41%) greșite.

Repartizate pe reprize acțiunile însumează 25 în RI și 20 în RII

Randamentul în cele cinci situații se prezintă astfel:

Lovirea mingii fără preluare: 13 pase din care 9 bune și 4 greșite, încercînd în acest mod să imprime viteză jocului la mijlocul terenului.

Lovirea mingii după preluare: 9 pase, dintre care 5 bune și 4 greșite, demonstrează o oarecare inconstanță la acest capitol, grșelile fiind probabil datorate presingului făcut de fundașii clujeni.

Preluările urmate de atingeri sucesive ale minșii si pasă au fost în număr de 4: 3 bune și 1 nereușite.

Lovirea mingii după preluare, atingeri succesive a mingii și conducere s-a efectuat de 4 ori, fără greșeală și de de 3 greșit..

Lovirea mingii după preluare, conducere și dribling cu depășire a însumat 5 pase fără greșeală, plus o acțiune cu finalizare greșită.

Finalizările cu șut către poartă, au fost în număr de 6 din care doupă au fost reușite.

Per ansamblu, jucătorul și-a făcut datoria la mijlocul terenului prin accelerarea ritmului de joc prin pase rapide spre coechipieri dar cu minusuri în fazele în care a fost forțat să greșească de către apărarea adversă.

Analiza acțiunilor jucătorului Florin Dan în jocul CS GAZ METAN Mediaș – ASC Corona 2010 Brasov 

Procedeele tehnice folosite de jucător însumează 73 acțiuni individuale din care 46 (63%) bune și 27 (37%) greșite.

Repartizate pe reprize (46 RI și 27 RII), numărul acțiunilor este considerabil mai mare în prima parte a jocului.

Randamentul în cele cinci situații se prezintă astfel:

Lovirea mingii fără preluare: 10 pase din care 11 bune și doar 4 greșite. Pe fondul creșterii vitezei jocului, jucătorul a tras și la poartă de două ori.

Lovirea mingii după preluare: 16 pase, dintre care 7 bune și 3 greșite, reprezintă un raport eficient în economia de joc a echipei. Se remarcă că jucătorul prezintă unrandament de joc bun, utilizând bine toate tipurile de acțiuni de joc urmărite.

Lovirea mingii după preluare și atingeri succesive însumează 7 pase efectuate fără greșeală și tot 7 greșite.

Lovirea mingii după preluare, atingeri suucesive a mingii și conducere s-a efectuat de 8 ori, fără greșeală la care se agdaugă trei acțiuni bune finalizate cu șul la poartă.

Lovirea mingii după preluare, conducere și dribling cu depășire a însumat 7 pase fără greșeală, plus o acțiune cu finalizare greșită.

Jucătorul a fost cel mai activ de pe teren, cest lucru văzîndu-se și în numărul mare de acțiuni dintre care 9 s-au încheiat cu șut, iar în finalul partidei în minutele de prelungiri a fost eliminat după ce a luat al doilea cartonaș într-un mod stupid.

Analiza acțiunilor jucătorului Andrea Pirlo în jocul Fiorentina – Juventus

Procedeele tehnice folosite de jucător însumează 58 acțiuni individuale din care 38(65%) bune și 20 (35%) greșite.

Repartizate pe reprize acțiunile însumează 30 în RI și 28 în RII ceea ce înseamnă o împărțire aproape egală a acestora.

Randamentul în cele cinci situații se prezintă astfel:

Lovirea mingii fără preluare: 6 pase din care 5 bune și 1 greșite,

Lovirea mingii după preluare: 14 pase, dintre care 9 bune și 5 greșite, demonstrează că a folosit mai mult preluarea mingii în detrimentul lovirii directe.

Preluările urmate de atingeri sucesive ale mingii si pasă au fost în număr de o9 reușite și una nereușită

La fel a evoluat și la capitolul atingri succsive și conducerea mingii/..

În ceea ce privește depășirea adversarului a avut 10 tentative din care 6 au fost reușite

Din totalul acțiunilor efectuate, 6 s-au încheiat cu șut, dintre care două reușite.

Jucătorul și-a făcutfoarte bine treaba la mijlocul terenului și îndefensiva echipei proprii reușind și un gol dintr-o lovitura liberă, capitol la care acesta excelează..

Analiza acțiunilor jucătorului Oscar Cardozo în jocul Benfica – AZ Alkmaar

Procedeele tehnice folosite de jucător însumează 58 acțiuni individuale din care 38 (65%) bune și 20 (35%) greșite.

Repartizate pe reprize (34 RI și 24 RII), numărul acțiunilor este mai mare în partea a doua a jocului.

Randamentul în cele cinci situații se prezintă astfel:

Lovirea mingii fără preluare: 8 pase din care 5 bune și 3 greșite, reprezintă tendința jucătorului de a pasa direct în fazele de atac proprii. În acelașii mod, a încercat și două șuturi la poartă din care unul a fost reușit.

Lovirea mingii după preluare: 10 pase, dintre care 7 bune și 3 greșite, demonstrează o eficiență superioară în economia de joc a echipei. Se remarcă faptul că jumătate din acțiunile întreprinse, 27 (46,5%) au fost acțiuni simple din categoria lovirii directe sau după preluare ceea ce demonstrează tehnicitatea jucătorului.

Lovirea mingii după preluare și atingeri succesive însumează 6 pase efectuate fără greșeală și 3 cu greșeală.

Lovirea mingii după preluare, atingeri succesive a mingii și conducere s-a efectuat de 4 ori, fără greșeală plus o acțiune cu șut la poartă reușit.

Lovirea mingii după preluare, conducere și dribling cu depășire a însumat 9 pase fără greșeală.

În concluzie, jucătorul s-a străduit în atac trecând chiar la mijlocul primei reprize pe lângă deschiderea scorului.

Analiza acțiunilor jucătorului Andres Iniesta în jocul FC Barcelona – Atletico Madrid

Procedeele tehnice folosite de jucător însumează 57 acțiuni individuale din care 41 (72%) bune și 31 (%) greșite.

Repartizate pe reprize (33 RI și 24 RII),

Randamentul în cele cinci situații se prezintă astfel:

Lovirea mingii fără preluare: 8 pase din care 6 bune și 2 greșite, reprezintă tendința de creștere a ritmului jocului impus la o competiție de nivel înalt.

Lovirea mingii după preluare: 10 pase, dintre care 8 bune și 2 greșite, demonstrează o eficiență superioară în economia de joc a echipei. Remarcăm că a încercat și trei șuturi pe poartă în acelașii mod, dintre care două au fost reușite iar unul a fost blocat de apărătorii adverși.

Raportul dintre pasele reușite/nereușite după preluare urmată de atingeri suucesive și conducere a fost de 4 la 3

Lovirea mingii după preluare, atingeri suucesive a mingii și conducere s-a efectuat de 7 ori fără greșeală.

Lovirea mingii după preluare, conducere și dribling cu depășire a însumat 11 pase fără greșeală, plus 2 acțiuni de finalizare dintre care una reușită.

Jucătorul a încercat de asemenea să finalizeze de 10 ori, 5 dintre șuturi fiind reușite.

Ca o concluzie, jucătorul a fost util pe postul pe care a jucat, faptul că din toate acțiunile pe care lea-a întreprins 72 % au fost reușite demonstrează valoarea din teren și aportul adus pentru echipă.

Analiza acțiunilor jucătorului Xavi Alonso în jocul Borussia Dormund – Real Madrid

Procedeele tehnice folosite de jucător însumează 64 acțiuni individuale din care 44(68%) bune și 20 (32%) greșite.

Repartizate pe reprize (35 RI și 9 RII), numărul acțiunilor este aproape egal cu un plus pentru prima repriză

Randamentul în cele cinci situații se prezintă astfel:

Lovirea mingii fără preluare: 15 pase din care 11 bune și 4 greșite, reprezintă tendința de a juca direct, contribuind la creșterea vitezei de joc pentru a pune în valoare atacanții proprii.

Preluarea mingii urmată de lovirea ei a foste efectuată de 17 ori din care de 12 ori într-un mod reușit deea ce denotă siguranța pe care jucătorul o dă la jucarea mingii. În acelașii mod a șutat mingea de 4ori dindre care de 2 ori în mod corect.

Preluările urmate de atingeri ssucesive ale mingii si pasă au fost în număr mai mic decît la acțiunile precedente: 7 acțiuni reușite, respectiv 4 nereușite.

Ultimele două acțiuni: preluarea mingii + conducerea mingii, respectiv conducerea mingii + depășire au fost în număr mai redus cu un total de 13 acțiuni dintre care 10 reușite și 3 nereușite raportat la restul de acțiuni în număr de 51. Acest lucru demonstrează disciplina tactică a jucătorului care a preferat siguranța paselor în schimbul riscului de a pierde mingea la mijlocul terenului.

Per ansamblu finalizările cu șut au fost în număr de 8 dintre care 4 au fost reușite.

Aportul jucătorului a fost unul hotărâtor în ceea ce privește construcția fazelor la mijlocul terenului, de unde au plecat cele mai periculoase atacuri spre ppoarta adversă.

Analiza acțiunilor jucătorului Sergio Ramos în jocul Real Madrid – Atletico Madrid

Procedeele tehnice folosite de jucător însumează 81 acțiuni individuale din care 57 (70%) bune și 24 (30%) greșite.

Repartizate pe reprize (42 RI și 39 RII), numărul acțiunilor este aproximativ egal, cu un mic plus în prima jumătatea a jocului.

Randamentul în cele cinci situații se prezintă astfel:

Jucătorul a pasat mingea fără preluare de 17 ori (13 ori corect și de 4 ori greșit) și a șutat de 5 ori. Numărul relativ mare de astfel de execuții se explică prin postul pe care îl ocupă în echipă. Trebuie menționat că în minutele de prelungiri ale meciului a urcat în atac și ajutat de statură, a reușit să înscrie cu capul la o fază fixă de joc (lovitură de la colț).

Și la lovirea mingii precedată de preluare au foste efectuate un număr destul de mare de execuții: 22 din care 15 bune și 7 greșite.

Lovirea mingii după preluare și atingeri succesive însumează 7 pase efectuate fără greșeală și 5 greșite.

Lovirea mingii după preluare, atingeri suucesive a mingii și conducere s-a efectuat de 9 ori, fără greșeală la care se adaugă 2 acțiuni bune finalizate cu șut la poartă și una ratată.

La acapitolul preluarea mingii urmată de depășirea adversarului, jucătorul stă mai slab cu 7 execuții bune și 2 greșite.

Per ansamblu,

Jucătorul a fost activ pe teren reușind să respingă în multe situații atacurile adverse, punând în practică în mod corect concepția de joc a echipe înceea ce privește faza de apărare.

Capitolul VII

Recomandări privind îmbunătățirea tehnicii individuale

Întregul proces de pregătire constituie un sistem complex a cărui perfecțiune rațională este puternic influențată de strânsa conexiune cu jocul în sine și ca urmare, însăși jocul și conținutul său psiho-fizico-tehnică-tactic trebuie să devină principalul mijloc de pregătire în jocul de fotbal. Pregătirea tehnico-tactică prin intermediul metodei fazelor de joc, în particular și al tuturor metodelor aferente ei, în general, se va realiza în conformitate cu conținutul tacticii (generale, speciale, colective, individuale, ofensive, defensive, impuse, spontane).

6.1 Acțiuni de joc specifice fazei de pregătire a atacului

Mijloace tehnico-tactice de bază pentru învățarea acțiunilor de joc specifice fazei de pregătire a atacului:

întâmpinarea mingii + preluare+pasă;

întâmpinarea mingii + pasă directă;

întâmpinarea mingii + preluare + conducere + pasă, susținere;

întâmpinarea mingii + peluare + conducere + autopasă (depășirea adversarului) + pasă (lansare, centrare, deschidere);

întâmpinarea mingii + preluare + fentă de pasare + pătrundere;

combinații simple între doi-trei jucători, în zone diferite, cu și fără schimb de poziții în terenul propriu și la mijlocul terenului;

Mijloace tehnico-tactice de bază pentru perfecționarea acțiunilor de joc specifice fazei de pregătire a atacului:

acțiunile de joc fără minge: demarcări, schimbare de poziție, susținerea jucătorului cu mingea;

întâmpinarea mingii + pasă + reprimire + pasă + urmărire;

întâmpinarea mingii + peluare + conducere + pasă + urmărire;

sprint + preluare + dribling + pasă + susținere;

sprint + preluare + conducere + un-doi + pasă;

6.2 Acțiuni de joc specifice fazei de finalizare a atacului

Mijloace tehnico-tactice de bază pentru învățarea acțiunilor de joc specifice finalizării atacului:

Sprint + preluare + tras la poartă;

Sprint + tras la poartă;

Sprint + preluare + pătrundere prin acțiune individuală + tras la poartă;

combinații simple între doi-trei jucători de pe funcții apropiate (cu și fără schimb de locuri), în zona de finalizare + tras la poartă + urmărirea mingii;

preluare + conducere + depășire prin fentă + finalizare;

preluare + conducere + depășire + centrare + finalizare;

preluare + pasă + tras la poartă + urmărirea șutului;

organizarea și desfășurarea acțiunilor de atac la momentele fixe ale jocului;

Mijloace tehnico-tactice de bază pentru perfecționarea acțiunilor de joc specifice finalizării atacului:

acțiuni de joc fără minge: demarcări, pătrunderi prin culoare din linia a doua, schimburi de locuri, urmărirea șutului la poartă;

sprint cu sau fără preluare + tras la poartă + urmărire;

sprint în întâmpinarea mingii + pasă + reprimire + tras la poartă + urmărire;

sprint + dribling + un-doi + tras la poartă + urmărire;

perfecționarea formelor de atac: pozițional, rapid și contraatac.

Complexe de exerciții tehnice pentru preluare, – conducere – pasa – tras la poartă:

Un număr de 6 – 10 jucători repartizați în grupele A și B conduc mingea alternativ pe direcția porții, pasând antrenorului (sau altui jucător) iar după reprimire trag la poartă.

Se pot introduce o serie de variante ca:

trasul la poartă se execută direct sau după preluare;

pasa pentru șut se transmite pe sol sau pentru voie (demivole);

după șut jucătorul continuă alergarea spre poartă, urmărind mingea pe care o va transmite grupului său;

după executarea șutului jucătorul se deplasează pe locul inițial sau la grupa cealaltă.

În aceeași organizare și desfășurare ca în exercițiul precedent, diferă numai plasamentul jucătorilor, care aici este oblic față de poartă și la care se pot aplica aceleași variante sau altele pe care le consideră antrenorul.

Spre deosebire de primele exerciții, jucătorii celor două grupe stau cu umărul spre poartă și pasează oblic-înapoi, de unde reprimesc mingea pentru finalizare.

Schimbându-se grupele după fiecare execuție, se poate stabili și piciorul cu care se trage la poartă (sau se pasează) în cele două situații.

După ce jucătorii celor două grupe A și B, au condus mingea în direcții variate (primele exerciții) față de poartă, reprimind mingea oblic din lateral și dinapoi, prin dispunerea aceasta vor trage la poartă mingile transmise sub alt unghi, oblic dinainte înapoi.

Exercițiul se poate organiza și simultan pe ambele părți ale terenului sau pe patru grupe, la ambele porți, stabilindu-se sensul de rotație al jucătorilor.

Într-o altă așezare, cele două grupe A și B stau față în față.

Se execută conducerea mingii, pasă înainte (în adâncime) și tras la poartă (grupa A) și pasă directă oblic-înainte (grupa B).

Pe partea cealaltă a terenului, exersează alternativ (cu grupele A și B) și grupele C și D, circulația jucătorilor după finalizare fiind posibilă în trei sensuri: înainte, lateral și oblic. Aceleași exercițiu se poate face în paralel cu alte patru grupe, la poarta cealaltă.

În aceeași înlănțuire a procedeelor tehnice, ca în precedentul exercițiu, se exersează conducerea oblică-înainte și trasul la poartă, a mingii venite din lateral. Desfașurându-se pe un spațiu mai mare, exercițiul se poate combina cu variante ale pregătirii fizice și motricității specifice

La cele două porți se lucrează simultan pe câte un atelier A și B. în cadrul primului, exercițiul începe cu participarea antrenorului (sau a unui jucător) care pasează din lateral celor 4-8 jucători de la centrul terenului.

După preluare, se conduce mingea printre cele cinci jaloane (sau mai multe), iar din fața suprafeței de pedeapsă se trage la poartă. Urmărind mingea, jucătorul o readuce la margine și se deplasează la locul inițial.

Cel de-al doilea exercițiu B, se realizează prin participarea a două grupe (a câte 6-8 jucători), în care jucătorii de la colțul terenului pasează spre linia de centru, de unde ceilalți preiau, conduc mingea printre jaloane și trag la poartă

Reluarea exercițiului se face după schimbarea grupei și recuperarea mingii în urma finalizării.

La ambele ateliere, se pot introduce restricții privind traiectoria pasei, procedeul de preluare, conducere și finalizare.

Plasați în centrul terenului, pe cele două grupe, A și B, un număr de 6-10 jucători conduc mingea alternativ printre trei (4-5) jaloane și trag la poartă din lateral, dreapta și stânga, după ce în prealabil au preluat mingea transmisă de către ultimul jucător din grupa opusă. După ce au tras la poartă, jucătorii urmăresc mingea, o recuperează și o conduc la locul inițial. Exercițiul se poate organiza și sub formă de întrecere, repetându-se de 3-5 ori.

În aceleași condiții de finalizare, mingea se conduce acum din lateral, oblic-înainte. ocolind 2-3 jaloane, în urma pasei efectuate de antrenorul plasat central la 30-35 m de poartă. După finalizare și recuperarea mingii, jucătorii se deplasează la cealaltă grupă.

În exercițiul acesta se exersează simultan aceleași procedee tehnice, la care pot participa toți jucătorii împărțiți pe cele patru grupe A-B și C-D. Diferența între cele două ateliere constă din:

jucătorii din grupa A ocolesc cele cinci jaloane plasate la mică distanță și pasează lateral, pe jos pentru finalizare;

jucătorii din grupa C, conduc mingea printre patru jaloane plasate mult mai lateral și centrează cu boltă pentru finalizare;

pasa inițială se transmite pe jos sau la semiînălțime de la B la A și cu boltă de la D la C (sau invers);

recuperarea mingii se face de jucătorul care a tras la poartă în cazul B și de cel care a centrat în cazul C.

Capitolul VIII

Concluzii

În jocul de fotbal, tehnica influențează în mod prioritar soluționarea situațiilor tactice de joc în condiții de adversitate cu economii de energie. Nivelul de pregătire tehnică al unui bun apărător depinde în mare măsură de nivelul inițial, de experiența motrică a acestuia și nu în ultimul rând de măsurile metodice luate de antrenor.

Fără a respecta mecanismele psiho-comportamentale din psihologia învățării nu este posibilă dobândirea unei tehnici eficiente – prompte. Oricât de corectă ar fi tehnica unui jucător în atac, dacă el nu și-a dobândit caracterul de luptător, ferm și prompt în apărare, capabil să depășească momentele de suprasolicitare, pe un astfel de jucător nu se poate conta.

Sistemul de joc trebuie să urmeze calea evoluției generale a fotbalului. Un sistem va întruni în unanimitate aprecieri dacă va servi echipa atât în atac cât și în apărare. Sistemul trebuie să fie elastic, condiție de bază, care presupune capacitatea echipei de a-și modela ansamblul de acțiuni tactice individuale și colective atât în atac cât și în apărare, în funcție de cerințele concrete ale evoluției jocului. Spre exemplificare amintim doar trecerea rapidă și eficientă din apărare în atac și invers, contribuția directă a apărătorilor la construirea atacului și în aceeași măsură a atacanților la realizarea sarcinilor apărării. Sistemul trebuie să ofere desfășurarea unui joc echilibrat în ceea ce privește realizarea atacului și apărării. Cu excepția unor cazuri deosebite și justificate din punct de vedere strategic, prin sistemul aplicat, jocul nu trebuie să fie pur ofensiv, neglijând măsurile pentru apărare și nici nu trebuie să se bazeze numai pe defensivă.

În lucrarea de față am încercat să subliniez subliniat importanța efectuării procedeelor tehnice succesive de către posesorul mingii în funcție de postul pe care acesta îl ocupă în dispozitiv și de situația tactică concretă.

Realizarea permanentă și cu eficiență a sarcinilor duble în timpul jocului, necesită o capacitate fizico-tehnică superioară și însușirea cunoștințelor și deprinderilor de tactică individuală, indispensabilă funcționării tacticii colective.

Ca urmare a înregistrărilor efectuate putem trage următoarele concluzii:

Lovirea mingii fără preluare și preluarea mingii urmată de pasă sau șut trebuie folosită doar în situațiile care necesită aceste procedee cum ar fi respingerea mingilor din apropierea careului propriu sau pentru a impune un ritm de joc mai rapid. Altminteri, esxistă riscul pierderii unor mingi la mijlocul teremului sau în situații caee pot favoriza contraatacurile adverse.

Disciplina tactică în ceea ce privește folosirea procedeelor tehnice folosite succesiv de către posesorul mingii este la un nivel mai înalt la echipe din elita internațională a fotbalului comparativ cu cele din țara noastră.

Echipele românești inițiază un număr destul de mare de acțiuni de atac colective comparativ cu formațiile competitive ce activează la nivel internațional;

Dezvoltarea acțiunilor de atac colective nu se realizează permanent în viteză, pe fondul implicării psiho-fizice totale a fiecărui jucător;

Nu se manifestă o utilizare alternativă, pe durata jocului a tuturor formelor de acțiuni ofensive colective, ci se preferă folosirea excesivă a aceleiași forme de atac (maxim două);

Se evită utilizarea atacului pozițional în scopul finalizării, acesta fiind folosit cu predilecție (chiar și în momentele de joc total nejustificate din punct de vedere tactic) pentru asigurarea posesiei mingii (echivalent al binecunoscutei temporizări, atât de specifice jocului de fotbal românesc);

Succesele reputate pe plan internațional în sezonul competițional 2013/2014) au la bază îmbunătățirea disciplinei tactice în faza de atac (atât din punct de vedere al circulației tactice a jucătorilor – cu și fără minge – cât și din cel al transmiterii mingii) fapt dublat de manifestarea superioară a inteligenței tehnico-tactice ofensive în privința depistării și fructificării erorilor ofensive adverse (inclusiv în fazele fixe).

Bibliografie

BASSE, P.-L. – (2001), Enciclopedia fotbalului, București, Editura RAO

BREBAN, N., V., – (1992), D.G.L.R. (Dicționar General al Limbii Române), vol I-II, București, Editura Enciclopedică

BUȘE, I., OGODESCU, D., I. – (1982), Fotbalul sinergic, Timișoara, Editura Facla

CERNĂIANU, C. – (2001), Fotbal – Manualul antrenorului profesionist, București, Editura Rotech Pro

COJOCARU, V. – (1995), Fotbal. Curs de bază, București, Editura Fundației Române de Mâine

EPURAN, M. – (2005), Metodologia cercetării activităților corporale, București, Editura FEST

GAGEA, A. – (1999), Metodologia cercetării științifice în educație fizică și sport, București, Editura Fundației România de Mâine

HOȘTIUC, N. – (2001), Fotbal: tehnica-tactica, metodica, Galați, Editura Fundației Universitare „Dunărea de Jos”

IONESCU, I., DINU, C. – (1982), Fotbal. Concepția de joc, București, Editura Sport-Turism

IONESCU, I., DINU, C. – (1977), Fotbal. Tactica astăzi, București, Editura Sport-Turism

IONESCU, M. – (1988), Fotbal de la A la Z. Fotbalul mondial de-a lungul anilor, București, Editura Sport-Turism

MANUȘARIDE, C., GHEMIGEAN, C. – (1988), Aproape totul despre fotbal, București, Editura Sport-Turism

MIU, ȘT. – (2002), Fotbal – Specializare, București, Editura Fundației Române de Mâine

MOTROC, FL. – (1999), Fotbal – Curs de bază: Tehnica și Tactica, București, Editura Universității din Pitești

MOTROC, I. – (1999), Fotbal – Curs de specializare, București, Editura S. N.

NEȚA, GH., POPOVICI, C. – (2000), Fotbal 2000, Editura JRC, Cluj-Napoca,

NEȚA, GH. – (2005), Bazele jocului de fotbal, Cluj-Napoca, Editura Risoprint

NEȚA, GH. – (2008), Strategia performanței în fotbal, editura Dacia, Cluj-Napoca,

NICU, A – (1993), Antrenamentul sportiv modern – Editura Editis, București,

NICULESCU, M. – (2003), Metodologia cercetării științifice în educație fizică și sport, București, Editura BREN

PETRESCU, T. – (2001), Fotbal – probleme de antrenament și joc, București, Edutura Fundației România de Mâine

PLOIEȘTEANU, C. – (2003), Fotbal – curs de bază, Galați, Editura Fundației Universitare „Dunărea de Jos”

PORA, GH. – (1999), Metodologia cercetării științifice în domeniul educației fizice și sportului, Timișoara, Editura Orizonturi Universitare

STĂNCULESCU, V. – (1999), Ghidul antrenorului profesionist de fotbal pentru 364 zile ale unui an competițional, Brașov, Editura Transilvania-Expres

STOICA, D. – (2004), Fotbal: curs de bază, Craiova, Editura Universității din Craiova

*** – (2002), E.E.F.S.R. (Enciclopedia Educației Fizice și Sportului din România), vol IV, București, Editura Aramis

*** – (2005), Legile Jocului, București, Editura: s.n.

Bibliografie

BASSE, P.-L. – (2001), Enciclopedia fotbalului, București, Editura RAO

BREBAN, N., V., – (1992), D.G.L.R. (Dicționar General al Limbii Române), vol I-II, București, Editura Enciclopedică

BUȘE, I., OGODESCU, D., I. – (1982), Fotbalul sinergic, Timișoara, Editura Facla

CERNĂIANU, C. – (2001), Fotbal – Manualul antrenorului profesionist, București, Editura Rotech Pro

COJOCARU, V. – (1995), Fotbal. Curs de bază, București, Editura Fundației Române de Mâine

EPURAN, M. – (2005), Metodologia cercetării activităților corporale, București, Editura FEST

GAGEA, A. – (1999), Metodologia cercetării științifice în educație fizică și sport, București, Editura Fundației România de Mâine

HOȘTIUC, N. – (2001), Fotbal: tehnica-tactica, metodica, Galați, Editura Fundației Universitare „Dunărea de Jos”

IONESCU, I., DINU, C. – (1982), Fotbal. Concepția de joc, București, Editura Sport-Turism

IONESCU, I., DINU, C. – (1977), Fotbal. Tactica astăzi, București, Editura Sport-Turism

IONESCU, M. – (1988), Fotbal de la A la Z. Fotbalul mondial de-a lungul anilor, București, Editura Sport-Turism

MANUȘARIDE, C., GHEMIGEAN, C. – (1988), Aproape totul despre fotbal, București, Editura Sport-Turism

MIU, ȘT. – (2002), Fotbal – Specializare, București, Editura Fundației Române de Mâine

MOTROC, FL. – (1999), Fotbal – Curs de bază: Tehnica și Tactica, București, Editura Universității din Pitești

MOTROC, I. – (1999), Fotbal – Curs de specializare, București, Editura S. N.

NEȚA, GH., POPOVICI, C. – (2000), Fotbal 2000, Editura JRC, Cluj-Napoca,

NEȚA, GH. – (2005), Bazele jocului de fotbal, Cluj-Napoca, Editura Risoprint

NEȚA, GH. – (2008), Strategia performanței în fotbal, editura Dacia, Cluj-Napoca,

NICU, A – (1993), Antrenamentul sportiv modern – Editura Editis, București,

NICULESCU, M. – (2003), Metodologia cercetării științifice în educație fizică și sport, București, Editura BREN

PETRESCU, T. – (2001), Fotbal – probleme de antrenament și joc, București, Edutura Fundației România de Mâine

PLOIEȘTEANU, C. – (2003), Fotbal – curs de bază, Galați, Editura Fundației Universitare „Dunărea de Jos”

PORA, GH. – (1999), Metodologia cercetării științifice în domeniul educației fizice și sportului, Timișoara, Editura Orizonturi Universitare

STĂNCULESCU, V. – (1999), Ghidul antrenorului profesionist de fotbal pentru 364 zile ale unui an competițional, Brașov, Editura Transilvania-Expres

STOICA, D. – (2004), Fotbal: curs de bază, Craiova, Editura Universității din Craiova

*** – (2002), E.E.F.S.R. (Enciclopedia Educației Fizice și Sportului din România), vol IV, București, Editura Aramis

*** – (2005), Legile Jocului, București, Editura: s.n.