Studiu Privind Preturile de Transfer In Cadrul Societatilor Transnationale
Studiu privind prețurile de transfer în cadrul societăților transnaționale
Cuprins:
Introducere
Capitolul 1. STADIUL CUNOAȘTERII ÎN DOMENIUL PREȚURILOR DE TRANSFER
1.1. Opinii din literatura de specialitate
1.2. Reglementări legislative privind prețurile de transfer
Capitolul 2. DETERMINAREA PROFILULUI FUNCȚIONAL AL COMPANIEI
2.1. Descrierea generală a grupului
2.1.1. Portofoliul de produse si servicii
2.1.2. Istoricul grupului C.G.E. Michelin
2.1.3. Structura legală și organizațională a grupului
2.1.4. Date financiare ale grupului
2.1.5. Strategia de afaceri a grupului
2.2. Descrierea generală a companiei
2.2.1. Scurt istoric
2.2.2. Structura legală a Michelin România SA
2.2.3. Date financiare ale societății Michelin România SA
2.2.4. Portofoliul de produse și competitorii Michelin România SA
2.2.5. Stategia de afaceri locală și circumstanțele economice
2.3. Analiza funcțională și analiza riscurilor
2.3.1. Funcții
2.3.2. Riscuri
2.3.3. Active
2.3.4. Sumarul analizei funcționale
2.3.5. Concluziile analizei funcționale
Capitolul 3. ANALIZA ECONOMICĂ PRIVIND TRANZACȚIILE DESFĂȘURATE
3.1. Fabricarea și vânzarea de produse finite în beneficiul părților afiliate
3.1.1. Selectarea metodei de determinare a prețurilor de transfer
3.1.2. Analiza economică a tranzacției controlate
3.1.3. Metodologia cercetării
3.1.4. Eșantionul final
3.1.5. Scenariul nerespectării principiului valorii de piață
3.2. Finanțarea primită de către Michelin România SA
3.2.1. Selectarea metodei de determinare a prețurilor de transfer
3.2.2. Metodologia cercetării
3.2.3. Caracteristicile comparabilelor externe
3.2.4. Interpretarea rezultatelor
Concluzii și recomandări
Bibliografie
Anexe
Lista tabelelor, graficelor și figurilor
Introducere
Globalizarea a jucat de-a lungul timpului un rol foarte important în cadrul procesului de dezvoltare a afacerilor. Astfel, în ziua de astăzi, 70% din comerțul mondial se desfășoară în cadrul companiilor transnaționale. Una dintre principalele implicații ale acestei situații o reprezintă fenomenul prețurilor de transfer, care nu reprezintă altceva decât procesul prin care are loc stabilirea prețurilor practicate în cadrul tranzacțiilor desfășurate între diferite divizii ale aceleiași companii sau între o anumită entitate și o subsidiară a acesteia.
În general, fenomenul prețurilor de transfer reprezintă o metodă simplă prin care se poate realiza transferul de bunuri și servicii între companii membre ale aceluiași grup, însă care în același timp creează de multe ori probleme companiilor în cauză, respectiv autorităților fiscale.
Scopul acestei lucrări este acela de a prezenta principalele aspecte teoretice și practice în legătura cu tehnicile și metodele de anazliză a prețurilor de transfer în cadrul societăților transaționale.
Conținutul lucrării se încadrează în contextul actual al schimbărilor de după perioada de criză care au avut loc la nivel național și internațional și prezintă problematica respectării sau nu de către grupurile multinaționale a principiului valorii de piață în cadrul desfășurării de tranzacții cu entități afiliate.
În acest sens, partea de început a lucrării evidențiază diverse aspecte teoretice cu privire la definirea termenilor de prețuri de transfer, principiu al valorii de piață și alte subiecte referitoare la acest domeniu. În acest capitol vor fi abordate principalele probleme cu care se confruntă, în general, autoritățile fiscale în ceea ce privește stabilirea corectitudinii prețurilor de transfer practicate în cazul tranzacțiilor intra-grup și, totodată, se va face o scurtă prezentare a părerilor exprimate de diverși economiști, de-a lungul timpului, cu privire la acest subiect.
În cea de-a doua parte, a fost realizat un studiu de caz referitor la analiza respectării principiului valorii de piață de către compania Michelin România SA, în ceea ce privește prețurile practicate de aceasta în cadrul activităților de producție și vânzare de produse finite (anvelope) în beneficiul Compagnie Générale des Établissements Michelin, respectiv finanțare primită din partea C.G.E. Michelin.
Obiectivul acestei analize a fost acela de a evalua în ce măsură Michelin România SA a desfășurat tranzacțiile mai sus menționate în conformitate cu principiul valorii de piață, precum și acela de a respecta cerințele de documentare a prețurilor de transfer existente în România. Prin urmare, ca parte a acestui studiu, a fost efectuată o analiză funcțională în scopul înțelegerii funcțiilor îndeplinite de către părți, a riscurilor la care sunt expuse acestea și a activelor care sunt utilizate în cadrul acestor tranzacții. De asemenea, a fost realizată și o analiză economică pentru a stabili în ce măsură tranzacțiile care fac obiectul acestui dosar respectă principiul valorii de piață.
În finalul lucrării a fost cuprinsă o parte refritoare la concluziile și recomandările cu privire la principalele rezultate obținute în urma studiilor, calculelor și analizelor realizate în scopul pregătirii acestei lucrări.
CAPITOLUL 1.
STADIUL CUNOAȘTERII ÎN DOMENIUL PREȚURILOR DE TRANSFER
1.1. Opinii din literatura de specialitate
Fenomenul prețurilor de transfer apare în momentul în care au loc tranzacții între companii membre ale aceluiași grup multinațional: spre exemplu, atunci când o subsidiară din România a grupului Adidas cumpără materiale de la o subsidiară din Germania, membră a aceluiași grup. Astfel, situația prin care cele două părți stabilesc prețul tranzacției poartă numele de preț de tranfer.
În opinia lui Brem și Tucha (2006), prețurile de transfer nu sunt, în sinea lor, ilegale sau necesar abuzive. Cu toate acestea, ceea ce poate fi considerată ilegală sau abuzivă este evaluarea incorectă a prețului, principiu cunoscut de asemenea și sub denumirea de manipulare a prețurilor de transfer.
Se estimează că „o proporție de aproximativ 70% din tranzacțiile internaționale se realizează mai degrabă în interiorul societăților transnaționale decât între acestea.”
În situația în care două companii independente realizează tranzacții între ele, în general respectivele tranzacții se vor realiza la un preț de piață. Acest principiu mai poartă și denumirea principiului lungimii de braț (englezescul ”arm`s length principle”), datorită faptului că nu reprezintă altceva decât rezultatul purii negocieri pe piață a prețului. Principiul lungimii de braț este de cele mai multe ori considerat acceptabil din punct de vedere fiscal.
Cu toate acestea, atunci când două entități afiliate tranzacționează între ele, există posibilitatea realizării unei distorsionări a prețului la care operațiunea este efectuată, cu scopul ascuns de a obține o minimizare a datoriilor fiscale totale. Acest lucru conduce deseori, spre exemplu, la înregistrarea unei mari părți sau a întregului profit în cadrul unui “paradis fiscal” unde valoarea acestuia este supusă unor rate de impozitare foarte mici sau chiar egale cu zero.
Principiul prețului de piață are scopul de a preveni apariția situațiilor abuzive, prin verificarea faptului că prețurile practicate în cadrul tranzacțiilor realizate între companii afiliate au o valoare aproximativ egală cu cea obținută în cazul în care respectiva tranzacție ar fi fost realizată între firme independente.
Acest principiu este definint în cadrul Liniilor directoare privind prețurile de transfer emise de OCDE (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică), astfel: “Atunci când condițiile stabilite sau impuse între două întreprinderi asociate în ceea ce privește relațiile lor comerciale și financiare diferă de cele care ar fi fost stabilite între intreprinderi independente, orice profituri acumulate de o întreprindere doar în baza acestor condiții, dar care, datorită acestor condiții, nu au mai fost acumulate, pot fi incluse în profiturile acelei întreprinderi și impozitate corespunzător.”
Conform lui Corlaciu și Tiron (2014), legislația fiscală din România în materie de prețuri de transfer are o istorie destul de scurtă, aceasta începând să fie dezvoltată în special după anul 2000, și având drept bază principală prevederile referitoare la acest domeniu, elaborate de către Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică.
Buter (2011) susține că valoarea prețului de piață este reprezentată de suma pe care un cumpărător ar trebui să o plătească pentru achiziția de bunuri și servicii, realizată pe o piață caracterizată de o competiție perfectă.
Atât OCDE, cât și Comitetul Fiscal al Națiunilor Unite (United Nations Tax Comitee) au aprobat folosirea principiului prețului de piață, acesta fiind utilizat pe scară largă drept bază pentru realizarea tratatelor bilaterale dintre state.
Multe companii își dau silința să folosească în mod corect acest principiu, în timp ce altele se străduiesc să evite cât mai mult utilizarea acestuia. Cu toate acestea, în realitate, principiul prețului de piață este foarte dificil de implementat, chiar și în cazul existenței unor intenții clare în acest sens. Spre exemplu, pot exista cazuri precum cel în care două entități afiliate tranzacționează o componentă de dimensiuni foarte mici din cadrul unui motor de aeronavă, realizată în mod special pentru respectivul motor și care nu este produsă de către un alt furnizor. În această situație, nu poate exista vreo comparație care poate fi făcută, prin urmare principiul prețului de piață nu poate fi aplicat. O altă întrebare care ar putea apărea este cea referitoare la valoarea reală a logo-ului Nike. În cadrul unor astfel de situații există o probabilitate ridicată de distorsionare a prețurilor, oferind posibilitatea apariției abuzurilor, în special în cazul tranzacțiilor referitoare la active necorporale (brevete, know-how-uri, mărci de înregistrare etc.).
Conform lui Mark Cecchini, Robert Leitch și Caroline Strobel (2013), companiile transnaționale, prin natura lor, pot prezenta atât avantaje cât și dezavantaje. Un principal atu ar putea fi considerat faptul că posibilitatea de desfășurare a activității în mai multe țări oferă oportunități de exploatare a imperfecțiunilor piețelor în scopul constituirii unui avantaj competițional.
Tot aceștia susțin faptul că într-un grup multinațional organizat vertical, având în componența sa o serie de entități autonome descentralizate, o metodă importantă de coordonare este reprezentată de politica prețurilor de transfer practicată în cazul tranzacțiilor de bunuri și servicii efectuate între divizii (entități). O politică eficientă de prețuri de transfer este destul de dificil de implementat atât datorită faptului că, în primul rând, prețul la care se realizează o tranzacție între afiliați trebuie să corespundă intereselor principale ale organizației și ale entităților implicate în respectiva operațiune; cât și din pricina faptului că acest preț trebuie să se încadreze în cerințele legale impuse de statele în care să regăsesc companiile între care are loc tranzacția.
Această situație este agravată și de problema legată de stabilirea locațiilor geografice potrivite pentru derularea activității companiilor, astfel încât să se poată realiza exploatarea cât mai bună a imperfecțiunilor piețelor, respectiv maximizarea valorii adăugate a întregii societăți.
Aceste decizii vor fi influențate de natura produsului creat, structura pieței, factorii externi (politici fiscale, riscuri socio-economice și geopolitice, riscurile tranzacționale) și, totodată, natura resurselor utilizate în procesul creării de valoare adăugată.
Dan Cuzdriorean și Anca Jurcău (2012) afirmă că principalul mod prin care societățile transnaționale utilizează prețurile de transfer în scopul diminuării sarcinii fiscale este acela de a transfera bunurile la un preț cât mai redus către țările unde ratele de impozitare au un nivel foarte scăzut, urmat apoi de o retransferare a acestora în afara respectivelor țări la un preț mult mai ridicat. Motivul acestui prțional.
Tot aceștia susțin faptul că într-un grup multinațional organizat vertical, având în componența sa o serie de entități autonome descentralizate, o metodă importantă de coordonare este reprezentată de politica prețurilor de transfer practicată în cazul tranzacțiilor de bunuri și servicii efectuate între divizii (entități). O politică eficientă de prețuri de transfer este destul de dificil de implementat atât datorită faptului că, în primul rând, prețul la care se realizează o tranzacție între afiliați trebuie să corespundă intereselor principale ale organizației și ale entităților implicate în respectiva operațiune; cât și din pricina faptului că acest preț trebuie să se încadreze în cerințele legale impuse de statele în care să regăsesc companiile între care are loc tranzacția.
Această situație este agravată și de problema legată de stabilirea locațiilor geografice potrivite pentru derularea activității companiilor, astfel încât să se poată realiza exploatarea cât mai bună a imperfecțiunilor piețelor, respectiv maximizarea valorii adăugate a întregii societăți.
Aceste decizii vor fi influențate de natura produsului creat, structura pieței, factorii externi (politici fiscale, riscuri socio-economice și geopolitice, riscurile tranzacționale) și, totodată, natura resurselor utilizate în procesul creării de valoare adăugată.
Dan Cuzdriorean și Anca Jurcău (2012) afirmă că principalul mod prin care societățile transnaționale utilizează prețurile de transfer în scopul diminuării sarcinii fiscale este acela de a transfera bunurile la un preț cât mai redus către țările unde ratele de impozitare au un nivel foarte scăzut, urmat apoi de o retransferare a acestora în afara respectivelor țări la un preț mult mai ridicat. Motivul acestui procedeu este acela că, în țările caracterizate de o rată crescută a impozitării, achiziția bunurilor ar trebui să se facă la un preț cât mai mare, astfel încât costurile totale suportate de respectiva subsidiară să fie cât mai ridicate, acest lucru rezultând mai departe într-o diminuare a datoriilor fiscale în respectiva țară.
Eiteman și Stonehill (1973) menționează faptul că prețurile de transfer au efect direct asupra a șase arii ale unei companii multinaționale, acestea fiind: taxele suportate, evaluarea managerială, problemele legale, riscurile, puterea de negociere și parteneriatele comerciale (joint-ventures).
Arpan (1972) consideră șapte caracteristici esențiale pentru buna funcționare a unui sistem de prețuri de transfer, după cum urmează: unitatea de producție ar trebui să obțină un profit corect; unitatea de vânzări ar trebui să lanseze pe piață produse la un preț competitiv; este necesară realizarea comparației, de către conducerea companiei, a performanțelor realizate de unitățile de producție și vânzări; respectivele unități (de vânzări și de producție) ar trebui să fie satisfăcute în ceea ce privește politica de prețuri de transfer aplicată de către companie, astfel fiind posibilă evitarea intervenției conducerii firmei pentru medierea unor astfel de posibile dispute; este necesar ca prețurile de transfer să fie acceptabile din punctul de vedere al autorităților fiscale; de asemenea, prețurile de transfer ar trebui să fie acceptabile și din partea oficialităților vamale; iar nu în ultimul rând, controlul asupra prețurilor de transfer este necesar să fie exercitat asupra subsidiarelor din străinătate astfel încât să poată fi realizată atingerea obiectivelor economico-financiare din partea respectivelor entități.
După părerea lui Clausing (2000), companiile transnaționale joacă un rol foarte important în cadrul comerțului internațional. Astfel, conform afirmațiilor acestuia, nu numai că există o valoare considerabilă a tranzacțiilor realizate între companii transnaționale și alte companii independente, ci și nivelul tranzacțiilor efectuate în cadrul firmelor multinaționale este, de asemenea, unul substanțial.
Markus Brem și Thomas Tucha (2006) afirmă că, tendințele de restructurare ale companiilor multinaționale, manifestate prin valuri din ce în ce mai mari de fuziuni și achiziții, indică faptul că acestea se află într-o permanentă schimbare a structurii lor organizaționale. Prin urmare, cu excepția cazurilor de structuri neadaptabile din considerente legale, de-a lungul timpului s-a remarcat faptul că un număr din ce în ce mai mare de companii transnaționale tind să își organizeze structurile fără a mai ține cont de limitele granițelor sau de structuri legale clasice.
Clausing (2000) susține faptul că, în multe din cazuri, operațiunile realizate între entitățile membre ale aceleiași organizații multinaționale se realizează la un preț diferit față de cel de piață. Astfel, după părerea acestuia, unul din principalele motive ale apariției acestei situații se referă la interesul pe care companiile transnaționale îl pot manifesta în sensul alterării prețurilor tranzacțiilor desfășurate între entitățile proprii din diferite țări, cu scopul diminuării sarcinii fiscale globale suportată de către acestea. Acesta afirmă că este recunoscut faptul că societățile multinaționale obișnuiesc să adopte diverse tehnici de aplicare a prețurilor de transfer cu scopul de a le permite acestora deplasarea profiturilor obținute către țări care practică o rată de impozitare scăzută, astfel reușind să diminueze valoarea obligațiilor fiscale datorate.
Conform lui Srđan Lalić și lui Brankica Dragičević (2014), tranzacțiile realizate între companiile membre (entitățile afiliate) ale aceleiași societăți multinaționale sunt caracterizate de o serie de condiții ale pieței care se diferențiază foarte mult de cele specifice unei piețe libere (condițiile aferente tranzacțiilor realizate între companii independente). Prin urmare, în opinia acestora, un număr din ce în ce mai mare din totalul tranzacțiilor internaționale nu se mai realizează sub influența forțelor pieței, ci sub cea a intereselor comune ale companiilor membre din cadrul respectivelor grupuri multinaționale.
Aceștia susțin că motivul existenței acestor tipuri de tranzacții este divers, variind de la strategii de business până la motive fiscale. Sub lumina scopurilor comerciale și strategice, multinaționalele pot înclina spre folosirea mecanismelor tranzacțiilor interne cu intenția de a transfera veniturile, respectiv cheltuielile distribuite neuniform între companiile membre. În acest sens, aceste tipuri de operațiuni sporesc eficiența întregului grup de societăți, diminuând valoarea cheltuielilor din cadrul companiilor care suportă cele mai multe costuri, transferându-le pe acestea către cele care au specifică o rată ridicată a veniturilor. De asemenea, tot prin intermediul acestui mecanism, profitul poate fi relocat către entitățile membre localizate în state care au specifice rate scăzute de impozitare, astfel realizându-se maximizarea rezultatelor financiare la nivelul întregului grup.
Putem considera un exemplu reprezentat de situația unei companii înființată în Cipru, specializată în producția de calculatoare, aceasta având și o subsidiară în Albania. Societatea cipriotă cumpără procesoare produse de către entitatea albaneză la un preț puțin mai scăzut decât cel al pieței. Produsele finite (calculatoarele), asamblate în Cipru, sunt vândute la un preț normal (de piață), astfel realizându-se reducerea costurilor de producție și, implicit, creșterea valorii profitului care urmează să fie impozitat la o rată mai mică în Cipru; în timp ce compania din Albania va obține un profit foarte scăzut pentru care va suporta aplicarea unei rate de impozit mai ridicată decât cea din celălalt stat. Per total, profitul obținut de pe urma acestor tranzacții are o valoare mai mare, deoarece, pe de o parte, unele componente ale produselor finite au fost achiziționate la un preț scăzut, iar pe de altă parte, sarcina fiscală la nivelul întregului grup este mult mai scăzută.
Dan Cuzdriorean și Anca Jurcău (2012) afirmă că societățile transnaționale au abilitatea de a folosi politicile proprii de prețuri de transfer în scopul de a-și maximiza profiturile globale, având în vedere mediul actual de afaceri, caracterizat de diferite rate de impozitare pe plan internațional, de reglementări guvernamentale diverse și mulți alți factori de natură economică, culturală sau socială. Aceștia afirmă că, odată cu trecerea timpului, prețurile de transfer ale bunurilor au devenit o problemă semnificantă, atât pentru companiile multinaționale, cât mai ales pentru autoritățile fiscale, din pricina faptului că grupurile transnaționale pot folosi prețurile de transfer în scopul de a translata profiturile între entitățile afiliate prin intermediul costurilor bunurilor vândute, având astfel la dispoziție metode alternative de structurare, respectiv finanțare a investițiilor străine și obținând în acest fel reduceri majore ale sarcinilor fiscale cumulate. Datorită implicațiilor majore de natură fiscală a respectivelor metode alternative, deciziile luate de întreprinderile multinaționale sunt influențate într-o foarte mare măsură de condițiile legislative din acest domeniu, specifice fiecărei țări în parte.
În opiniile lui Daniel Hoi Ki Ho și cea a lui Peter Tze Yiu Lau (2005), odată cu creșterea influenței globalizării asupra tuturor activităților economice, situația practicării prețurilor de transfer în cadrul companiilor transnaționale a început să devină un aspect important atât pentru departamentele de management ale respectivelor socități, cât și pentru autoritățile fiscale din statele în care acestea își desfășoară activitățile.
Aceștia afirmă că printre principalele provocări pe care grupurile multinaționale le întâmpină în cadrul stabilirii politicilor de prețuri de tranfer, se numără, în primul rând, necesitatea elaborării unei politici de realizare a tranzacțiilor intra-grup de produse și servicii, care să fie în confomitate cu diversele și, de cele mai multe ori, diferitele reglementările legislative caracteristice fiecărui stat în care entitățile membre ale grupului își desfășoară activitatea.
În al doilea rând, respectivele societăți transnaționale trebuie să ia în conisderare obținerea unei taxări a profiturilor care să poată permite maximizarea rezultatelor financiare ale respectivului grup, rămase după realizrea impozitării.
Și, nu în ultimul rând, un alt aspect de o mare importanță este reprezentat de elaborarea politicilor de transfer ale companiilor multinaționale astfel încât acestea să poată permite o bună evaluare a performanțelor fiecărei entități membre.
Există multiple studii care au avut ca obiect analiza predispoziției societăților transnaționale spre a manipula prețurile de transfer. Astfel, Conover și Nichols (2000) au realizat o investigație asupra efectului pe care îl are dimensiunea unei companii asupra tendinței de folosire a prețurilor de transfer pentru a transloca veniturile. În urma respectivului studiu, aceștia au remarcat faptul că societățile de mari dimensiuni sunt mai predispuse să deplaseze profiturile în cadrul grupului prin intermediul prețurilor de transfer.
Totodată, Jacob (1996) confirmă, de asemenea, faptul că firmele multinaționale care au realizat cel mai mare număr de tranzacții intra-grup au beneficiat și de cele mai multe oportunități, respectiv au avut cea mai mare înclinație spre a deplasa profiturile prin prețuri de transfer.
Cuzdriorean și Jurcău (2012) susțin că adoptarea strategiilor de prețuri de transfer a devenit un element caracteristic pentru companiile transnaționale care desfășoară activități în mediul de afaceri internațional din ziua de astăzi.
Diversele reglementări referitoare la prețurile de transfer specifice fiecărei țări în parte nu coincid în multe din cazuri, astfel că taxarea internațională creează efecte directe în ceea ce privește luarea de decizii de management pe termen lung de către grupurile multinaționale. Astfel, „sistemele de taxare din diferite țări influențează societățile transnaționale în ceea ce privește deciziile lor referitoare la locurile către care acestea să-și îndrepte investițiile, modul în care acestea își promovează produsele etc”.
Conform lui Dawson (2000) obiectivele pe care companiile transnaționale le urmăresc prin aplicarea prețurilor de transfer pot fi obiective de natură internă sau obiective de natură externă. Astfel, printre cele de natură internă, autorii enumeră: evaluarea performanțelor înregistrate de companiile subsidiare, motivarea managerilor acestora în scopul îmbunătățirii randamentului genereal al companiilor. De cealaltă parte, autorii consideră că din categoria obiectivelor de natură externă fac parte: reducerea valorii taxelor suportate la nivel de grup, reducerea riscului de curs de schimb, micșorarea valorii sarcinii fiscale pe care grupul ar trebui să o suporte pentru activitățile desfășurate prin intermediul companiilor localizate în state care au specific un nivel ridicat al ratelor de impozitare. Pe lângă acestea, Mehafdi (2000) consideră că tot printre obiectivele externe ale unui grup multinațional se mai pot număra și consolidarea poziției unei subsidiare față de competitori, respectiv încercarea de ascundere a rezultatelor financiare foarte favorabile, prin deplasarea unei părți din venituri către alte entități membre ale grupului, cu scopul de a obține o diminuare cât mai importantă a valorii impozitelor și taxelor datorate către autoritățile fiscale.
Pe lângă acestea, Lalić și Dragičević (2014) prezintă un alt motiv important datorită căruia grupurile transnaționale optează pentru folosirea prețurilor de trasfer și anume acela că, prin practicarea acestora, respectivele companii pot obține un control mult mai bun asupra plății dividendelor între enitiățile din grup. Astfel, spre exemplu, „în cazul în care compania-mamă dorește să obțină o plată a dividendelor din partea unei sucursale, însă acest lucru nu este posibil din cauza unor restricții legislative, atunci compania-mamă va folosi prețurile de transfer pentru a crește „artficial” profiturile sale, respectiv pentru a diminua profiturile obținute de către subsidiara sa.”
Tot Cuzdriorean și Jurcău (2012) afirmă că societățile multinaționale sunt în general asociate cu manipulările legate de prețuri de transfer datorită poziției dominante în piață a acestora, în ceea ce privește anumite produse, respectiv servicii și, totodată, datorită faptului că grupurile transnaționale au o capactitate mult mai bună de exploatare a oportunităților de stabilire a unor prețuri diferite de cele practicate între entități independente, în special prin prisma avantajului creat de deținerea unei rețele extinse de entități răspândite global.
Buter (2011) își exprimă părerea cu privire la faptul că nu există o armonizare a sistemelor fiscale din statele membre ale Uniunii Europene. Acesta susține că, din cauza acestui lucru, ratele de impozitare a profitului companiilor diferă de la o țară la alta: „în Uniunea Europeană nivelul ratelor de taxare a profitului variază de la 10% într-o țară ca Bulgaria, până la 35% într-un stat precum Franța”.
Astfel, tot Buter susține că existența unor astfel de diferențe ale ratelor de impozitare nu face altceva decât să încurajeze companiile transnaționale în a practica prețuri de transfer care să le permită deplasarea profiturilor către țări caracterizate de un nivel scăzut al ratelor de taxare a rezultatelor financiare, astfel încât să se poată obține reducerea sarcinii fiscale de suportat la nivelul întregului grup.
Corlaciu și Tiron (2014), citându-i pe Ho și Brossa (2008), afirmă că, în general, majoritatea studiilor realizate în trecut, pe tema problemei practicării prețurilor de transfer în cadrul societăților transnaționale, au un caracter calitativ, „acestea nefiind susținute de date statistice” și fiind axate în principal pe prezentarea situațiilor din cadrul grupurile multinaționale din S.U.A. și pe explicarea sistemului american din acest domeniu – studiul lui Arpan (1972) fiind unul din primele care cercetează problema prețurilor de transfer într-un context internațional.
Legat de situația studiilor empirice realizate pe aceasă temă, tot Corlaciu și Tiron (2014) îi citează pe Sousa și Bradley (2009), susținând că aceste cercetări au fost bazate în principal pe teme precum: tipul de metode folosite în cadrul stabilirii respectării pricipiului valorii de piață, regimul referitor la prețurile de transfer practicat de către companiile transnaționale în diverse țări, cercetarea impactului mai multor tipuri de factori atât din țara desfășurării activității economice, cât și din cea de proveniență a companiei-mamă, asupra elaborării politicilor privind prețurile de transfer.
În anul 2006, Samagio și Neves au realizat un studiu empiric asupra companiilor americane și germane care își desfășoară activitățile în Portugalia, în care au analizat relațiile dintre tipurile de metode de determinare a prețului de piață (metodele tranzacționale tradiționale, respectiv metodele tranzacționale pe bază de profit) alese de către acestea, dimensiunea respectivelor companii, obiectivele principale urmărite de către acestea, nivelul de performanță obținut de către acestea și, nu în cele din urmă, influența diferitelor variabile asupra alegerii politicii de prețuri de transfer.
Astfel, în ceea ce privește determinarea relației dintre dimensiunea subsidiarelor și metodele de calcul al prețului de piață practicate, aceștia au ajuns la concluzia că metodele tranzacționale tradiționale tind să prezinte o popularitate mai mare în cazul întreprinderilor mici și mijlocii (64% dintre acestea folosesc această metodă), decât în cel al companiilor de dimensiune mare (doar 55% dintre ele folosesc metoda respectivă).
Mai departe, aceștia au trecut la realizarea unei statistici referitoare la influența diferitelor variabile asupra alegerii politicii de prețuri de transfer practicate de către companiile analizate. Astfel, metodologia realizării acestui studiu s-a bazat pe realizarea unui chestionar în care conducătorii respectivelor firme erau rugați să evalueze importanța a 20 de obiective pe care aceștia le iau în considerare în momentul stabilirii politicilor de prețuri de transfer pentru companiile lor, acordând acestor obiective note cuprinse pe o scală de la 1 la 4.
Prin urmare, autorii au ajuns la concluzia că printre cei mai importanți trei factori care influențează acest tip de decizii se numără maximizarea profitului obținut la nivel de grup (o medie de 3,4), optimizarea nivelului taxării (3,14), respectiv consolidarea poziției competitive a subsidiarelor în cadrul piețelor pe care își desfășoară activitățile (2,98). Pe lângă acestea, în cadrul stabilirii acestor politici, conducătorii respectivelor societăți tind să urmărească și obiective precum: evaluarea performațelor obținute de fiecare subsidiară în parte (2,45), menținerea unui nivel adecvat al cash-flow-ului pentru respectivele entități (2,32) și, nu în ultimul rând, motivarea managerilor acestora cu scopul de a permite obținerea unor performanțe crescute (cu o medie de 2,23).
Efectuând o comparație între interpretările realizate în urma elaborării acestui studiu și rezultatele obținute de către alți autori în studiile realizate anterior de către aceștia, putem nota faptul că: societățile americane acordă o importanță ridicată (locul 2 în clasamentul obiectivelor urmărite) obținerii unor avantaje fiscale de pe urma exploatării diferențelor dintre ratele de taxare practicate în diferite țări; acest rezultat fiind în concordanță cu cel obținut de către Arpan în studiul realizat de către acesta în anul 1972. Referitor la importanța consolidării poziției competitive a subsidiarelor în cadrul piețelor pe care își desfășoară activitățile, în cadrul studiului realizat de către Samagio și Neves (2006), acest factor se clasează pe poziția a treia în cadrul clasamentului lor, în timp ce în studiul realizat de către Arpan (1972) acesta a rezultat ca fiind cel mai important factor.
În ceea ce privește evidențierea celor mai importanți trei factori obținuți în urma realizării studiului lui Samagio și Neves (2006), aceștia sunt identici cu cei identificații de către Burns (1980) și Tang (1992). În ciuda acestui lucru, Tang a observat că managerii companiilor americane acordă o importanță destul de mare factorilor de natură juridică și celor referitori la menținerea unei relații bune față de autoritățile fiscale din țările în care subsidiarele acestora își desfășoară activitățile, în timp ce, conform rezultatelor lui Samagio și Neves, acest element nu are o influență atât de importantă asupra alegerii politicii de prețuri de transfer practicate de către societățile transnaționale.
1.2. Reglementări legislative privind prețurile de transfer
Conform lui Levey, Wrappe și Chung (2010), niciun stat nu ar putea admite înregistrarea de către o companie a unei baze impozabile mai mici prin intermediul practicării prețurilor de transfer. Din acest motiv, aceștia consideră ca fiind mai mult decât necesară stabilirea unor măsuri legislative riguroase, care să permită evitarea apariției unor astfel de situații.
Cei trei consideră că administrațiile fiscale din statele membre ale Uniunii Europene au datoria de a controla deciziile companiilor multinaționale legate de utilizarea prețurilor de transfer, astfel încât aceste adminsitrații să fie sigure că tranzacțiile derulate de respectivele companii se desfășoară în conformitate cu principiul valorii de piață.
În scopul efectuării controalelor asupra societăților transnaționale în ceea ce privește legalitatea adoptării acestui tip de decizii, administrațiile fiscale ale respectivelor țări impun respectivelor companii întocmirea unei documentații care să conțină o detaliere a tranzacțiilor desfășurate între enititățile afiliate, membre ale grupului.
Nefăcând excepție de la această regulă, România se numără și ea printre statele a cărei legislație fiscală (Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, cu modificările și completările ulterioare) prevede obligația pregătirii unui dosar al prețurilor de transfer pentru evaluarea tranzacțiilor între societăți afiliate. Astfel, societățile transnațioanle care desfășoară tranzacții intra-grup cu o entitate a cărei activitate se desfășoară pe teritoriul României au obligația întocmirii unei documentații în concordanță cu prevederile și cerințele Ordinului nr. 222/2008 privind conținutul dosarului prețurilor de transfer în România.
Printre elementele obligatorii pe care un astfel de dosar trebuie să le cuprindă se numără elaborarea unei analize funcționale în scopul înțelegerii funcțiilor îndeplinite de către părți, a riscurilor la care sunt expuse acestea și a activelor care sunt utilizate în cadrul unor astfel tranzacții. În baza acestei analize, are loc stabilirea profilului funcțional al respectivei companiei (producător cu funcții și riscuri depline, producător pe bază de contract, distribuitor cu funcții și riscuri de pline, distribuitor pe bază de contract etc.). Un alt element obligatoriu al dosarului de prețuri de tranfer este reprezentat de analiza economică, al cărei principal rol este acela de a stabili în ce măsură tranzacțiile care fac obiectul respectivului dosar respectă principiul valorii de piață.
Liniile directoare OCDE grupează metodele de determinare a prețurilor de transfer în două categorii: „metodele tranzacționale tradiționale” și „metodele tranzacționale pe bază de profit”.
Metodele tranzacționale tradiționale oferă cele mai directe și fiabile mijloace de aplicare a principiului valorii de piață, și prin urmare, reprezintă metodele preferate de Liniile directoare OCDE. Liniile directoare OCDE solicită o interogare asupra valabilității și fiabilității informațiilor, gradului de comparabilitate între tranzacțiile controlate și tranzacțiile necontrolate și susceptibilității ipotezelor asupra inacurateței informațiilor, cu scopul de a stabili metoda care ar trebui să fie folosită pentru o anumită tranzacție (sau grup de tranzacții) analizate.
Ca regulă generală, conformitatea cu principiul valorii de piață a tranzacțiilor controlate poate fi determinată prin aplicarea oricăreia dintre următoarele metode: metoda comparării prețurilor, metoda prețului de revânzare, metoda cost plus, metoda împărțirii profitului, respectiv metoda marjei nete.
Rolul principiul prețului de piață este definit în cadrul Codului Fiscal din România, astfel: „acesta are scopul de a preveni apariția situațiilor abuzive, prin verificarea faptului că prețurile practicate în cadrul tranzacțiilor realizate între companii afiliate au o valoare aproximativ egală cu cea obținută în cazul în care respectiva tranzacție ar fi fost realizată între firme independente”.
Într-o publicație de a sa, King (2009) vorbește despre costurile suplimentare pe care companiile transnaționale sunt nevoite să le suporte datorită necesității întocmirii documentelor referitoare la prețurile de transfer, cerute de autoritățile fiscale din diverse țări. Astfel, acesta afirmă că în scopul reducerii poverii birocratice suportate de societățile multinaționale deținătoare de entități în diverse state din cadrul Uniunii Europene, Comisia Europeană ar trebui să propună o abordare comună la nivel european, în ceea ce privește cerințele legate de pregătirea documentațiilor referitoare la prețurile de transfer.
O astfel de abordare este prezentată în Codul de conduită privind întocmirea dosarelor de prețuri de transfer elaborat de către Comisia Europeană pe data de 27 iunie 2006. King menționează că acest cod de conduită reprezintă o simplă propunere din partea Comisiei Europene care să vină în ajutorul societăților deținătoare de entități în diverse state ale Uniunii Europene.
Prin urmare, acest cod de conduită nereprezentând o lege, țările membre ale Uniunii Europene nu sunt obligate să își adapteze legislațiile interne cu privire la practicarea prețurilor de tranfer astfel încât acestea să fie în concordanță cu prevederile respectivului cod de conduită. Cu toate acestea, nu este mai puțin adevărat că acest cod ar trebui să încurajeze statele membre care nu au făcut-o deja, să își alinieze abordarea referitoare la acest subiect cu cea sugerată de Comisia Europeană, în acest mod oferind societăților transnaționale posibilitatea de diminuare a poverii birocratice pe care ar avea-o de suportat: „Codul de conduită privind întocmirea dosarelor de prețuri de transfer elaborat de către Comisia Europeană are scopul de a stabili un echilibru între dreptul administrațiilor fiscale de a verifica respectarea principiului valorii de piață a tranzacțiilor intra-grup desfășurate de către contribuabil, și costurile pe care respectiva companie le va suporta cu ocazia pregătirii respectivei documentații.
Emerson (1997) susține că „în majoritatea țărilor dezvoltate reglementările legislative privind prețurile de transfer sunt unele destul de stricte, acolo, acestea începând să fie folosite de mai bine de 50 de ani” .
Părerea lui Emerson este întărită de către Daniel Hoi Ki Ho și Peter Tze Yiu Lau (2005), care afirmă că țările în curs de dezvoltare sunt în general percepute ca fiind mai vulnerabile în ceea privește problema nerespectării principiului valorii de piață în cadrul desfășurării de către societățile transnaționale a tranzacțiilor intra-grup. Aceștia din urmă susțin că apariția acestor probleme este în general cauzată de inexistența unei structuri instituționale bine defininte, respectiv de lipsa de experiență și resursele insuficiente ale autorităților locale din respectivele state.
Ca urmare a acestui fapt, autoritățile fiscale din astfel de țări manifestă de obicei un interes deosebit în a învăța cât mai mult și a implementa tehnici cât mai bune de depistare a neconcordanțelor legate de respectarea principiului valorii de piață, astfel încât să poată îmbunătăți colectarea veniturilor fiscale din partea companiilor multinaționale care desfășoară activități pe teritoriul acestora.
Aceași opinie este exprimată și de către Lalić și Dragičević (2014), care menționează că practicarea tranzacțiilor cu entități afiliate din străinătate reprezintă un comportament perfect normal în lumea business-ului multinaționalelor din ziua de astăzi, însă, de cele mai multe ori, acest comportament are repercursiuni majore în ceea ce privește gradul de colectare al veniturilor fiscale în multe dintre state lumii.
CAPITOLUL 2.
DETERMINAREA PROFILULUI FUNCȚIONAL AL COMPANIEI
Michelin România SA („Michelin RO” sau „Compania”) are ca principal domeniu de activitate producția de anvelope pentru autoturisme, autoutilitare și camioane.
Pe parcursul perioadei 2013-2014, Michelin România SA a fost implicată în următoarele tranzacții cu grupul „Compagnie Générale des Établissements Michelin” (C.G.E. Michelin), acestea făcând obiectul dosarului de prețuri de transfer:
Producția și vânzarea de produse finite (anvelope) în beneficiul C.G.E. Michelin
Finanțare primită din partea C.G.E. Michelin
Dezbaterea și analiza prezentate în acest raport reflectă interpretările legislației locale din România și a Liniilor directoare OCDE. Obiectivul acestei analize este acela de a evalua în ce măsură Michelin RO a desfășurat tranzacțiile mai sus menționate în conformitate cu principiul valorii de piață, precum și acela de a respecta cerințele de documentare a prețurilor de transfer existente în România. Codul Fiscal românesc conține o descriere generală a principiului valorii de piață, în concordanță cu Liniile directoare OCDE. Mai mult, legislația fiscală din România prevede obligația pregătirii unui dosar al prețurilor de transfer pentru evaluarea tranzacțiilor între societăți afiliate.
Ca parte a acestui proiect, a fost efectuată o analiză funcțională în scopul înțelegerii funcțiilor îndeplinite de către părți, a riscurilor la care sunt expuse acestea și a activelor care sunt utilizate în cadrul acestor tranzacții. În baza acestei analize, am stabilit că Michelin RO are profilul funcțional de producător pe bază de contract, în ceea ce privește producția de anvelope pentru grupul „Compagnie Générale des Établissements Michelin”.
De asemenea, a fost realizată și o analiză economică pentru a stabili în ce măsură tranzacțiile care fac obiectul acestui dosar respectă principiul valorii de piață.
Principiul valorii de piață este definit în Codul Fiscal românesc după cum urmează: „Tranzacțiile între persoane afiliate se realizează conform principiului prețului pieței libere, potrivit căruia tranzacțiile între persoanele afiliate se efectuează în condițiile stabilite sau impuse care nu trebuie să difere de relațiile comerciale sau financiare stabilite între întreprinderi independente. La stabilirea profiturilor persoanelor afiliate se au în vedere principiile privind prețurile de transfer.”
Același principiu este definit în cadrul Liniilor directoare OCDE, dupa cum urmează: “Atunci când condițiile stabilite sau impuse între două întreprinderi asociate în ceea ce privește relațiile lor comerciale și financiare diferă de cele care ar fi fost stabilite între intreprinderi independente, orice profituri acumulate de o întreprindere doar în baza acestor condiții, dar care, datorită acestor condiții, nu au mai fost acumulate, pot fi incluse în profiturile acelei întreprinderi și impozitate corespunzător.”
Acestă analiză a fost întocmită în concordanță cu prevederile și cerințele Ordinului nr. 222/2008 privind conținutul dosarului prețurilor de transfer în România.
2.1. Descrierea generală a grupului
Înființat în anul 1889, grupul „Compagnie Générale des Établissements Michelin” reprezintă unul dintre cei mai mari producători de anvelope pe plan mondial, deținând aproximativ 20% din piață. Compania are sediul principal în orașul Clermont-Ferrand din Franța.
Grupul se ocupă cu producția de anvelope pentru o gamă variată de vehicule începând de la autoturisme, motociclete, camioane, utilaje de teren, până la biciclete, avioane și navete spațiale.
Principalii doi mari competitori ai companiei franceze sunt reprezentați de companiile Bridgestone și Goodyear. Pe lângă brand-ul Michelin, din cadrul acestui grup mai fac parte și producătorii de anvelope: BFGoodrich, Kleber, Tigar, Riken, Kormoran și Uniroyal.
Datorită unei acoperiri geografice considerabile, C.G.E. Michelin reușește să ofere soluții unei game foarte largi de așteptări, respectiv condiții de folosință a anvelopelor. Diversitatea globală îi permite grupului să se remarce în fața concurenței și îi conferă posibilitatea de a specula diverse oportunități de dezvoltarea a activităților sale.
Pentru grupul Michelin, cerințe precum îmbunătățirea siguranței pasagerilor, obținerea unui consum scăzut, respectiv reducerea impactului degradării anvelopelor asupra mediului reprezintă oportunități de demonstrare a valorilor companiei în direcția satisfacerii pretențiilor publicului din ziua de astăzi.
C.G.E. Michelin are, la nivel mondial, un număr de 112.300 de angajați și produce un număr de aproximativ 178 de milioane de anvelope în 17 țări.
2.1.1. Portofoliul de produse si servicii
C.G.E. Michelin este lider în tehnologie și numărul unu mondial în domeniul producției de anvelope pentru: autoturisme și alte autovehicule ușoare, autoutilitare, utilaje agricole, vehicule industriale, biciclete, motociclete, scutere, aeronave, automobile de curse etc. Pe perioada anului 2014, C.G.E. Michelin a avut o producție totală de 178 de milioane de anvelope.
Abilitatea grupului de a oferi soluții eficiente pentru satisfacerea celor mai variate cerințe în materie de condiții de folosire în funcție de țări și regiuni, a reprezentat unul din principalele motive pentru care C.G.E. Michelin este în momentul de față unul din cei mai reputați producători de pneuri.
Pe lângă producția de anvelope, o altă activitate de bază a grupului o constituie furnizarea de produse din gama „Michelin Lifestyle”, acestea fiind concepute pentru a ajuta persoanele dinamice în viața lor de zi cu zi. Din cadrul acestei game fac parte patru categorii largi de produse: accesorii auto, accesorii ciclism, incaltaminte, respectiv cadouri si articole de colecție.
Alături de producția de bunuri anterior menționate, un alt domeniu în care grupul Michelin își desfăsoară activitatea este cel al prestării de servicii online de planificare a traseelor de călătorii prin intermediul „ViaMichelin” – un serviciu online care oferă asistență utilizatorilor în cadrul organizării călătoriilor și vacanțelor.
Un alt tip de servicii inclus în portofliul companiei Michelin este reprezentat de cel de asistență. Prin intermediul acestui serviciu, consilierii Michelin efectuează anual mai mult de 200.000 de vizite suport companiilor de transport, inspectând peste 250.000 de vehicule și examinând un număr de peste 1.500.000 de anvelope în Europa. Scopul acestui tip de servicii este acela de a permite companiilor interesate optimizarea costurilor de exploatare, respectiv reducerea cheltuielilor alocate anvelopelor în cadrul bugetului total de mentenanță a flotei. Printre principalele activități cuprinse în cadrul prestării acestor servicii se numără: oferirea de recomandări cu privire la realizarea montajului optim în funcție de vehicul și tipul acitivității; realizarea de simulări ale economiilor preconizate; prestarea de servicii de audit al flotei etc.
Adițional acestor servicii, grupul Michelin mai are în portofliu și o divizie de asistență pentru camioane, cunoscută sub denumirea de Michelin Euro Assist.
2.1.2. Istoricul grupului C.G.E. Michelin
În anul 1889, are loc înființarea „Michelin et Cie”, iar tot acesta este anul în care are loc înregistrarea patentului pentru prima anvelopă pneumatică. În anul 1891, Michelin creează primul pneu detașabil pentru biciclete. Patru ani mai târziu, Michelin introduce Ḗclair, primul automobil echipat cu anvelope pneumatice. În 1898, este creat Bibendum, mascota Michelin. În anul 1906, Michelin deschide prima fabrică din afara Franței, în Torino, Italia, iar în 1927 se deschide și prima unitate de producție din Marea Britanie. La doi ani după acest eveniment, apare invenția locomotivei Michelin și a anvelopelor pneumatice pentru vagoanele de tren. În anii 1931 și 1934, are loc deschiderea primelor fabrici din Germania, respectiv Spania. În anul 1940, „Michelin et Cie” își schimbă denumirea în „Manufacture de Caoutchouc Michelin”. În 1946, producătorul francez înregistrează patentul pentru o invenție revoluționară la acea vreme, anvelopa radială. Pe data de 15 octombrie 1951, „Manufacture de Caoutchouc Michelin” renunță la vechea titulatură, din acel moment și până în prezent, urmând să se numească „Compagnie Générale des Établissements Michelin” (C.G.E.M.). În anul 1952, Michelin implementează tehnologia anvelopei radiale și pentru pneurile camioanelor. 13 ani mai târziu are loc inaugurarea Centrului de teste și cercetări din Ladoux, la nord de Clermont-Ferrand. După ce în timpul anilor `60 fusese al zecelea mare producător de anvelope, iar în anii `70 s-a aflat pe locul al șaselea, în anul 1980, Michelin devine al doilea producător de pneuri la nivel mondial, în urma rivalilor de la Goodyear. În anul 1981, are loc dezvoltarea modelului Michelin X Air, prima anvelopă radială pentru aeronave. Tot în acest an, producătorul francez își începe activitatea în Brazilia, prin înființarea a două fabrici. Trei ani mai târziu, Michelin creează prima anvelopă radială pentru motociclete care va fi adusă pe piață începând cu anul 1987. În anul 1990, Michelin realizează achiziționarea companiei „Uniroyal Goodrich”, ca urmare a cumpărării Firestone de către Bridgestone, în anul 1988. În anul 1994, Michelin lansează o linie de anvelope eficiente din punct de vedere al consumului de energie. Odată cu începutul anului 1995, grupul Michelin începe expansiunea către țările din Europa de Est. În 2001, compania franceză produce cea mai mare anvelopă creată vreodată pentru un utilaj industrial. Tot în acest an, este introdusă platforma de asistență pentru călătorii „ViaMichelin”. În anul 2005, Michelin a fost furnizorul anvelopelor pentru primul zbor al unui Airbus A380 (cea mai mare aeronavă de călători din lume). Șapte ani mai târziu, sunt produse primele pneuri pentru autoturisme și autoutilitare ușoare la fabrica Itatiaia din Brazilia, iar tot în același an, sunt fabricate primele anvelope pentru camioane în China (fabrica Shenyang 2). În anul 2014, Michelin achiziționează Sascar, cea mai mare companie de monitorizare a traficului din Brazilia.
2.1.3. Structura legală și organizațională a grupului
În tabelul nr. 2.1, respectiv graficele nr. 2.1 și 2.2 este prezentată structura legală a grupului C.G.E. Michelin la finalul celor doi ani de analiză.
Astfel, se poate remarca faptul că, la data de 31 decembrie 2013, valoarea capitalului social al C.G.E. Michelin avea valoarea de 371.579.286 € (185.789.643 de acțiuni), iar la data de 31 decembrie 2014, valoarea acestuia se ridica la suma de 371.452.400 € (185.726.200 de acțiuni).
Tabelul nr. 2.1. Structura acționariatului grupului Michelin la finalul anilor 2013, respectiv 2014
Sursa: Rapoartele anuale ale grupului Michelin pentru anii 2013 – 2014
Graficul nr. 2.1: Structura legală a grupului Michelin la data de 31 decembrie 2013
Sursa: Prelucrare după datele extrase din raportul anual al grupului Michelin pentru anul 2013
Graficul nr. 2.2: Structura legală a grupului Michelin la data de 31 decembrie 2014
Sursa: Prelucrare după datele extrase din raportul anual al grupului Michelin pentru anul 2014
Structura acționariatului grupului Michelin nu a suferit schimbări importante pe parcursul celor doi ani analizați (2013 – 2014), singura modificare fiind observată în privința ponderii acțiunilor deținute de persoanele fizice, unde s-a înregistrat o creștere de la nivelul de 10,7% în 2013, la 15,1% în 2014; compensată de scăderea ponderii deținerilor în companie de către investitorii instituționali din afara Franței de la 61,5% în anul 2013, pană la 57,9% în anul următor.
În cadrul anexei nr. 1 este prezentată lista cu toate cele 78 de companii membre ale grupului „Compagnie Générale des Établissements Michelin”.
Astfel, după cum poate fi observat, grupul Michelin acoperă o arie vastă de zone geografice fiind prezent în nu mai puțin de 17 țări. Structura organizațională a grupului a rămas neschimbată pe parcursul celor doi ani analizați (2013 – 2014).
2.1.4. Date financiare ale grupului
În cadrul tabelelor nr. 2.2 și 2.3 sunt prezentați principalii indicatori financiari ai Grupului pentru perioada analizată și comparativ pentru perioadele anterioare:
Tabelul nr. 2.2: Bilanțul grupului Michelin aferent perioadei 2010 – 2014
Sursa: Rapoartele anuale ale grupului Michelin pentru anii 2010 – 2014
În urma analizei tabelului nr. 2.2 se poate remarca un trend crescător al principalilor indicatori financiari ai grupului C.G.E. Michelin, de-a lungul perioadei 2010-2014, singura excepție fiind înregistrată între anii 2012-2013, atunci când, în ciuda creșterii valorii capitalurilor proprii, ceilalți indicatori evidențiați în cadrul bilanțului companiei au înregistrat o scădere.
Tabelul nr. 2.3: Contul de profit și pierdere al grupului Michelin aferent perioadei 2010 – 2014
Sursa: Rapoartele anuale ale grupului Michelin pentru anii 2010 – 2014
După cum se poate observa din tabelul nr. 2.3, grupul C.G.E. Michelin a reușit să obțină rezultate pozitive ale exercițiilor de-a lungul perioadei 2010-2014, acestea înregistrând un trend abrupt de creștere până în anul 2012 inclusiv, odată cu respectivul an profitul net al grupului francez începând să se afle într-o ușoară pantă descendentă.
2.1.5. Strategia de afaceri a grupului
Din dorința de creștere permanentă a performanțelor grupului, în anul 2013, C.G.E. Michelin a început dezvoltarea strategiei „Ambitions 2020: Michelin Performance and Responsibility”. Pe scurt, această strategie constă în atingerea a șase obiective majore care urmează a fi detaliate în cele ce urmează. Aceste obiective se concentrează în special pe ariile financiară, a responsabilității sociale, repectiv a protejării mediului înconcjurător. Aplicate în structura întregii organizații, aceste ținte-cheie au scopul de a face din Michelin un lider global în ceea ce privește producția de anvelope și, totodată, una din cele mai inovatoare, responsabile și performante companii din lume.
Cele șase principale țeluri pe care se bazează strategia de afaceri a grupul C.G.E. Michelin sunt:
Securizarea poziției de lider în materie de performanță a anvelopelor (îmbunătățirea performanței produselor cu 10%, comparativ cu anul 2014; economisirea a 3 miliarde de litri de combustibil pe durata de viață a pneurilor și, implicit, micșorarea emisiilor de CO2 cu 8 milioane de tone în comparație cu același an);
Stabilirea standardelor de responsabilitate în industria producătoare de anvelope (reducerea impactului asupra mediului a activităților de producție desfășurate în fabricile Michelin prin îmbunătățirea eficienței utilizării energiei cu 25% pe perioada 2014-2020);
Asigurarea stabilității financiare (atingerea unui nivel al ROE de minimum 15% începând cu anul 2020);
Demonstrarea devotamentului față de bună-starea și satisfacția angajaților (îmbunătățirea nivelului de siguranță a muncii și țintirea atingerii unui număr de maximum 10 incidente pe an la nivelul întregului grup);
Consolidarea legătruilor dintre grupul Michelin și comunitățile locale ale țărilor în care acesta este prezent (încurajarea angajaților în a se implica în activități cu scop social, prin donarea unor sume echivalente a unui număr de 30.000 de zile de lucru pe an către comunitățile locale; reducerea nivelului șomajului din respectivele țări prin programul Michelin Development, al cărui scop este crearea a 2.000 de locuri de muncă în fiecare an);
Îmbunătățirea calității vieții clienților (sporirea siguranței transportului, atât prin producția de anvelope de o calitate de top, cât și prin concentrarea pe organizarea unor programe de instruire în materie de siguranță, a conducătorilor auto, organizate în special în țările în curs de dezvoltare).
Politica prețurilor de transfer în cadrul grupului Michelin
În cadrul Grupului, există două categorii principale de tranzacții derulate între părți afiliate:
Serviciile financiare de la C.G.E. Michelin către părți afiliate, respectiv
Achiziția și vânzarea de produse, desfășurate între C.G.E. Michelin și părțile sale afiliate.
În ceea ce privește politica de constituire a prețurilor de transfer, în cadrul grupului, C.G.E. Michelin este principalul antreprenor și este responsabil cu dezvoltarea produselor și implementarea strategiei de afaceri. Celelalte companii din cadrul Grupului sunt fie entități producătoare, fie entități vânzătoare. De asemenea, funcția financiară este desfășurată tot de către C.G.E. Michelin. Având în vedere că entitățile producătoare (așa cum este și cazul Michelin România SA) suportă un risc limitat (produc în baza comenzilor primite de la C.G.E. Michelin), acestea sunt remunerate pe bază de cost plus.
Pentru activitatea financiară și cea de cash pooling desfășurate de C.G.E. Michelin în beneficiul părților afiliate, prețul de transfer se calculează cu aplicarea unei marje fie asupra ratelor de dobândă, fie asupra serviciilor financiare prestate de către C.G.E. Michelin.
Deținătorii de active intangibile
Majoritatea activelor intangibile sunt deținute de către Compagnie Générale des Établissements Michelin.
În calitatea sa de antreprenor și deținător de active intangibile, C.G.E. Michelin achiziționează produsele de la părțile afiliate și ulterior le vinde fie clienților, fie entităților de vânzări. Redevențele aferente utilizării acestor active intangibile se colectează în momentul vânzării produsului direct de către producător către un client terț.
2.2. Descrierea generală a companiei
Grupul francez Michelin și-a făcut intrarea pe piața din România în anul 2001, odată cu realizarea achiziției fabricii de anvelope „Victoria” din localitatea Florești, județul Prahova. Pe lângă aceast sediu, unde sunt produse pneuri pentru autoturisme și autoutilitare, Michelin mai deține în România o altă unitate de producție în orașul Zalău, județul Sălaj, unde sunt produse anvelope destinate camioanelor și vehiculelor agricole.
Valoarea investițiilor realizate de către grupul Michelin în România, pe perioada 2001-2014, se ridică la peste 300 de milioane de €.
2.2.1. Scurt istoric
Societatea Michelin România SA și-a început activitatea în România, în luna august a anului 2001, în toată această perioadă cunoscând o dezvoltare rapidă. În anul 2014, datorită încrederii grupului în potențialul zonei, România devine centrul regional pentru activitățile comerciale ale grupului Michelin desfășurate în zonele Centrală și de Sud-Est ale Europei (Albania, Bosnia Herțegovina, Bulgaria, Cipru, Croația, Grecia, Macedonia, Muntenegru, Serbia, Slovenia și Ungaria).
În momentul de față, echipa cuprinde un număr de circa 2.600 de angajați care continuă să scrie istoria Michelin România.
2.2.2. Structura legală a Michelin România SA
Figura nr. 2.1. Structura legală a companiei Michelin România SA
Sursa: Prelucrare după datele extrase din raportul anual al companiei Michelin România SA
După cum poate fi observat în cadrul figurii nr. 2.1, controlul asupra societății Michelin România SA este exercitat într-o proporție de 99,86% de către Compagnie Générale des Établissements Michelin.
2.2.3. Date financiare ale societății Michelin România SA
Tabelul nr. 2.4: Bilanțul companiei Michelin România SA aferent perioadei 2010 – 2014
Sursa: Prelucrarea datelor extrase din rapoartele anuale ale companiei Michelin România SA
După o scurtă analiză a tabelului nr. 2.4, de-a lungul perioadei 2010-2014, poate fi observată o tendință de creștere a principalilor indicatori financiari ai companiei Michelin România SA, excepție făcând perioada 2012-2013, atunci când cu toate că valorea activelor imobilizate și cea a capitalurilor proprii au înregistrat o creștere, ceilalți indicatori evidențiați în cadrul bilanțului companiei s-au aflat într-un trend descendent.
Tabelul nr. 2.5: Contul de profit și pierdere al companiei Michelin România SA aferent perioadei 2010 – 2014
Sursa: Prelucrarea datelor extrase din rapoartele anuale ale companiei Michelin România SA
Așa cum se poate deduce din informațiile prezentate în cadrul tabelulului nr. 2.5, compania Michelin România SA a reușit să obțină rezultate pozitive ale exercițiilor pe parcursul întregii perioade 2010-2014, acestea înregistrând un ritm de creștere accelerată până în anul 2012 inclusiv, moment în care valoarea cifrei de afaceri începe să evolueze pe un ritm de stagnare, cu ușoare tendințe de descreștere. Cu toate acestea, chiar și după anul 2012, valorile rezultatului din exploatare, respectiv cele ale profitului net și-au continuat trendul ascendent pe durata întregii perioade analizate.
În ceea ce privește determinarea poziției companiei Michelin România SA în cadrul grupului Michelin, s-a realizat calcularea unor indicatori care să releve aportul pe care îl aduce activitatea desfășurată de către compania românească la rezultatele obținute de către grupul francez. Astfel, conform datelor incluse în anexa nr. 2, se poate remarca faptul că valoarea activelor deținute de către societatea Michelin RO reprezintă 1,74% pentru anul 2013, respectiv 1,61% pentru 2014, din totalul activelor deținute la nivelul întregului grup, în vreme ce valorile altor indicatori au înregistrat ponderi de 2,34% (2013) și 2,44% (2014) în cazul cifrei de afaceri, respectiv 1,11% (2013) și 1,51% (2014) în ceea ce privește rezultatul din exploatare.
2.2.4. Portofoliul de produse și competitorii Michelin România SA
După cum a fost menționat și anterior, Michelin România SA are ca principal domeniu de activitate producția de anvelope pentru autoturisme, autoutilitare și camioane.
Printre principalele produse din portofoliul companiei Michelin România SA se numără următoarele:
Anvelope pentru autoturisme: Michelin Energy Saver, Michelin Latitude Tour, Michelin Primacy, Michelin Pilot Sport, Michelin Alpin, Michelin Latitude Cross, Michelin Latitude Sport, Michelin Super Sport;
Anvelope pentru utilitare (dubițe): Michelin Agilis, Michelin Agilis Alpin;
Anvelope pentru camioane: Michelin X Line Energy, Michelin XTA Energy, Michelin X Multiway, Michelin X Maxitrailer, Michelin X Works, Michelin X Force Z, Michelin X Incity;
Anvelope destinate utilajelor agricole: Michelin Agribib, Michelin Omnibib, Michelin Multibib, Michelin Xeobib, Michelin Machxbib, Michelin Axiobib, Michelin Cerexbib, Michelin Cargoxbib.
Cei mai importanți competitori ai Michelin, pe piața din România, sunt următorii: Bridgestone, Goodyear, Continental și Dunlop.
Față de competitorii săi, Michelin România are urmatorele avantaje competitive:
Reputația brandului Michelin;
Poziția de lider pe anumite segmente în cadrul piețelor în care este prezentă;
Acoperă o arie foarte largă de clienți, produse și zone geografice;
Eficiență industrială, flexibilitate în producție și know-how-ul deținut;
Strategie preponderent orientată spre inovație și diversificare.
2.2.5. Stategia de afaceri locală și circumstanțele economice
Strategia de afaceri locală urmărește strategia grupului C.G.E. Michelin, dar și dinamica pieței locale. În acest sens, Michelin România SA încearcă să răspundă dinamicii pieței de anvelope din România, cât și apariției unor noi competitori.
Tactica adoptată încă dinainte de începerea recesiunii, referitoare la consolidarea activităților de producție, implementată prin procesul „Michelin Manufacturing Way” (alocarea unor sume foarte mari de capital cu scopul de a crește productivitatea și, impicit, de a determina reducerea costurilor totale implicate în cadrul activității de producție a anvelopelor) a permis companiei Michelin România SA dobândirea unor abilități de gestionare foarte eficientă a schimbărilor determinate de șocurile de pe plan economic produse de apariția crizei mondiale.
Strategia generală a acestei companii se bazează pe principiile creșterii volumului vânzărilor prin oferirea unei game foarte variate de produse care să satisfacă nevoile în materie de calitate ale tuturor tipurilor de clienți, respectiv pe cel al implementării unor proiecte de îmbunătățire a eficienței procesului de producție a anvelopelor.
Acordurile de preț în avans
În perioada analizată (2013 – 2014), nu au existat acorduri de preț în avans încheiate de către sau în legătură cu Michelin România SA.
2.3. Analiza funcțională și analiza riscurilor
Liniile directoare OCDE privind prețurile de transfer menționează că în tranzacțiile între două companii independente, remunerația reflectă în general funcțiile pe care fiecare companie le îndeplinește (luând în considerare activele utilizate și riscurile asumate). De aceea, analiza funcțională oferă baza pentru stabilirea unei metodologii de determinare a prețurilor de transfer în conformitate cu principiul valorii de piața, așa cum este enunțat în de Liniile directoare OCDE.
Analiza funcțională este o metodă de identificare și organizare a informațiilor despre o companie din punct de vedere al funcțiilor, riscurilor și activelor sale, astfel încât să se identifice modul în care acestea se alocă între companiile implicate în tranzacția analizată. Scopul analizei funcționale este de a descrie procesele creatoare de valoare desfășurate de o companie pentru a permite identificarea unor tranzacții comparabile care pot fi folosite pentru stabilirea intervalului de piață de comparație.
Analiza funcțională este esențială pentru dezvoltarea politicilor de prețuri de transfer, din următoarele motive:
Funcțiile îndeplinite de fiecare dintre părțile afiliate sunt în mod normal corelate cu riscurile asumate și cu activele tangibile și intangibile obținute sau dezvoltate;
Funcțiile, riscurile și activele asociate cu operațiunile părților afiliate au de obicei un efect semnificativ asupra profitabilității acestora;
Analiza funcțională oferă informațiile necesare pentru descrierea tranzacțiilor între părți afiliate.
Scopul acestei analize este acela de a oferi o privire de ansamblu asupra activităților desfășurate de către Michelin România SA, ca și descriere a funcțiilor îndeplinite, activelor deținute și riscurilor la care este supusă compania în raport cu tranzacțiile desfășurate cu părțile afiliate.
2.3.1. Funcții
O analiză funcțională a fost efectuată pentru a identifica funcțiile îndeplinite de Michelin România SA cu privire la tranzacțiile pe care le-a realizat în perioada 2013 – 2014 cu părțile sale afiliate.
Lanțul valoric al grupului Michelin acoperă o gamă largă de activități, de la cercetare-dezvoltare, la marketing și vânzări. Procesele principale desfășurate în cadrul acestui lanț valoric pot fi identificate astfel:
Cercetare și dezvoltare;
Achiziție;
Producție de produse finite;
Marketing și vânzări.
În scopul de a susține creșterea valorii adăugate a proceselor lanțului valoric, funcțiile de suport sunt, de asemenea, considerate ca fiind esențiale pentru succesul oricărei afaceri.
Funcția de cercetare și dezvoltare
Activitățile de cercetare-dezvoltare din cadrul Grupului sunt desfășurate de către Compagnie Générale des Établissements Michelin. Aceasta este responsabilă cu dezvoltarea unor noi tipuri de anvelope, inovare și îmbunătățirea unor tipuri de anvelope deja existente.
Michelin România SA are un departament intern de dezvoltare („New Technology”). Acest departament este responsabil pentru asimilarea și implementarea producției de noi anvelope în cadrul companiei. Astfel, Michelin RO primește de la C.G.E. Michelin schița/design-ul și parametrii tehnici ai anvelopelor pe baza cărora se fabrică un inițial prototip, apoi se începe producția efectivă. Uneori, Michelin RO primește acest prototip, iar alteori, compania însăși este cea care fabrică prima anvelopă.
Activitatea de producție a Michelin România SA se bazează, în mare măsură, pe muncă automatizată, însă, în ciuda acestui fapt, este necesară stabilirea unor instrucțiuni de lucru precise (ex. împărțirea pe pași de lucru specifici). Aceste activități sunt în general desfășurate de către angajații Michelin RO din departamentul de dezvoltare atât pentru producția de prototipuri cât și pentru producția pe baza unui prototip deja existent.
Principalele beneficii obținute de Michelin România SA, ca urmare a asistenței primite de la C.G.E. Michelin, sunt următoarele:
Obținerea de instrucțiuni pentru fabricarea prototipurilor și a produselor finite;
Accesul la tehnologii de ultimă generație;
Asigurarea calității ridicate a produselor finite.
Funcția de achiziții
Michelin România SA achiziționează materii prime pentru fabricarea de produse finite de la Compagnie Générale des Établissements Michelin.
Pentru materiile prime care sunt inițial achiziționate de alte entități ale grupului sau de la furnizori independenți și vândute ulterior către Michelin RO, prețul de vânzare este reprezentat de costul net de achiziție de la furnizorii terți. Astfel, la aceste costuri nu se adaugă nicio marjă de profit.
Funcția de producție
Design-ul de produs și tehnologia de producție
Design-ul de produs și tehnologia de producție sunt dezvoltate la nivel de grup. Michelin România SA primește de la C.G.E. Michelin schița/design-ul și parametrii tehnici ai anvelopelor pe baza cărora se fabrică un inițial nou prototip, apoi urmând să se înceapă producția efectivă. Uneori, Michelin RO primește acest prototip, iar alteori, compania însăși este cea care fabrică primul model de pneu.
Mai departe, Michelin RO, prin departamentul de dezvoltare, stabilește instrucțiunile de lucru precise (ex. împărțirea pe pași de lucru specifici), aceste activități fiind în general desfășurate de către angajații Michelin România SA din departamentul de dezvoltare.
Planificarea producției
Deciziile de planificare a producției sunt luate la nivel local de către Michelin RO. Planificarea producției este direct influențată de comenzile ferme de produse finite primite de la Compagnie Générale des Établissements Michelin.
Totuși, la nivel de Grup există o estimare anuală a volumului de produse finite pe baza căruia se fac alocări fiecărei entități producătoare din grup. Astfel, pentru planificarea aprovizionării cu materii prime, Michelin RO consideră producția estimată și alocată de către grup.
Michelin RO are un departament ce se ocupă de planificarea producției, având ca principale atribuții: planificarea, lansarea și urmărirea producției.
Procesul de producție
Datorită naturii produselor fabricate (anvelope pentru autoturisme, autoutilitare, camioane etc.), procesul de producție implică în principal muncă automatizată, însă, totodată, și rolul forței de muncă umană este unul important datorită responsabilității angajaților în cadrul operării respectivelor aparate.
Garanții
Pentru produsele finite vândute, Michelin RO oferă o garanție de 36 de luni de la cumpărare pentru orice defect de fabricație, în condițiile în care gradul de uzură a benzii de rulare nu a atins limita maximă admisă. Costurile legate de reclamațiile cu privire la calitate sunt suportate de către Michelin România SA, mai precis produsele defecte sunt înlocuite.
Depozitarea
Stocurile (atât de produse finite cât și de materii prime) sunt păstrate în depozitele deținute de către Michelin RO.
Nivelul de stocuri este de asemenea controlat de către compania românească. Michelin RO se aprovizionează cu materii prime pe baza comenzilor ferme de produse finite primite de la C.G.E. Michelin, dar pentru a asigura continuitatea activității de producție, se consideră și estimarea anuală de producție.
Datorită faptului că fabricarea produselor finite se face pe baza comenzilor primite, în general, acestea nu se stochează pentru o perioadă mai mare de o lună de zile.
Metoda de stabilire a prețului
Michelin România SA vinde produsele finite în totalitate către Compagnie Générale des Établissements Michelin.
Pentru produsele finite vândute către entități afiliate, prețul de vânzare este stabilit în baza metodei cost-plus. Astfel, prețul facturat de Michelin RO către C.G.E. Michelin se calculează pe baza costurilor de producție actuale, atât directe cât și indirecte, la care se adaugă o marja de profit de 8 %. Această marjă este stabilită la nivel de grup și se aplică tuturor entităților de producție din grup pe întreg anul financiar. Baza de cost pentru produsul finit include: costuri direct atribuibile produsului finit, costuri indirecte de producție și administrative alocate produsului finit, pe baza unei chei de alocare specifice.
Funcția de vânzare și marketing
În perioada anilor fiscali 2013 – 2014, Michelin România SA a vândut toate produsele finite către C.G.E. Michelin. Aceasta a vândut mai departe produsele către distribuitorii din grup, ca în final aceștia să distribuie produsele Michelin către clienții finali.
Michelin RO nu îndeplinește funcții de marketing și vânzare. Principalele activități de vânzare și marketing sunt efectuate la nivel de grup de către Compagnie Générale des Établissements Michelin.
Funcția de management
Activitățile de management strategic sunt acele activități care determină strategia de ansamblu și organizare a grupului ca un întreg. Aceste activități creează nu numai un mediu de afaceri în care procesele creatoare de valoare funcționează în mod optim, ci contribuie și la crearea de economii de scară și efecte de sinergie, acestea fiind elemente critice atât pentru succesul grupului ca întreg, cât și pentru fiecare entitate în parte.
Activitățile de management strategic includ:
Dezvoltare strategică și control strategic;
Selectarea liniilor de afaceri (produse, tehnologii și structura piețelor);
Dezvoltarea structurii organizaționale și a procedurilor operaționale;
Analiza și implementarea deciziilor de achiziție și dezinvestire;
Realizarea analizelor de competitivitate;
Reacția la forțele pieței.
Strategia corporativă de ansamblu a Michelin RO este stabilită la nivel de grup, în timp ce managementul activităților zilnice este realizat de către compania românească. Michelin România SA nu ia decizii strategice (ex. decizia deschiderii/înființării unor noi hale de producție, decizia de achiziție de noi echipamente în volum sau de valoare mare).
Fiecare departament din cadrul Michelin România SA are propriul șef de departament. Per ansamblu, Michelin RO este condusă de un Director General, care reprezintă interfața între managementul grupului și compania din România. În unele situații, raportările se fac direct către persoanele responsabile la nivelul grupului.
Bugetul anual al Michelin România SA este întocmit la nivel local, pe baza prognozei de vânzări anuale întocmite pentru întreg grupul. Bugetul anual este, astfel, discutat și aprobat la nivel de grup.
Servicii administrative
Serviciile administrative se referă la funcțiile administrative care oferă suport gestionării zilnice a activităților organizației. Aceste activități au rol de suport al proceselor creatoare de valoare și includ:
Controlling și finanțe
Funcțiile contabile sunt îndeplinite în întregime de Michelin RO, prin propriul departament financiar. Compania românească are și un departament de controlling pentru îndeplinirea acestor funcții.
De asemenea, departamentului financiar al Michelin RO întocmește declarațiile. În acest sens, Michelin România SA nu primește asistență de specialitate din partea grupului.
Împrumuturi
În decursul anilor fiscali 2013-2014, Michelin RO a beneficiat de finanțare din partea grupului C.G.E. Michelin.
Funcția de resurse umane, politicile de angajare, programele educaționale, sistemul de recompensare
Funcția de resurse umane este îndeplinită la nivel local de către departamentul de resurse umane al Michelin RO. Astfel, compania românească își stabilește propria politică de personal în funcție de necesitățile de producție.
În ceea ce privește sistemul de recompensare a salariaților, acesta este stabilit la nivel local de către Michelin România SA.
Angajații companiei beneficiază de următoarele tipuri de cursuri de formare:
Cursuri de formare de bază;
Instruire pentru proiectele noi.
Michelin RO are o persoană specializată ce se ocupă de instruirea de bază a angajaților, atât la momentul angajării, cât și pe parcursul desfășurării activității.
Din partea grupului, angajații companiei românești beneficiază de cursuri de formare pentru asimilarea unor proiecte noi. Aceste cursuri au loc, în general, în Franța.
Alte servicii administrative
Michelin RO beneficiază de polița de asigurare negociată și încheiată la nivel de grup pentru răspunderea civilă pentru produsele finite, cât și de polița cargo privind deteriorarea produselor finite pe parcursul transportului. În acest sens, Michelin România SA primește refacturări atât pentru prima de asigurare cargo, cât și pentru prima de asigurare pentru răspunderea civilă, fără însă a fi adăugat un element de profit.
2.3.2. Riscuri
După cum s-a menționat mai sus, o parte a analizei funcționale o reprezintă determinarea riscurilor semnificative care ar putea afecta prețurile facturate sau plătite în cadrul unei tranzacții intra-grup.
Principalele riscuri asumate de către Michelin România SA cu privire la tranzacțiile analizate sunt descrise în cele ce urmează.
Riscul de piață
Riscul de piață apare atunci când o companie se confruntă cu condiții nefavorabile de piață, fie din cauza competiției acerbe de pe piață, fie din cauza elasticității cererii la produsele oferite ori a imposibilității de a dezvolta piețe sau de a oferi produse clienților țintă. Riscul de piață poate fi împărțit în două componente: riscul de volum și riscul de preț. Riscul de volum se referă la fluctuația volumului de vânzări pe piață, iar riscul de preț se referă la fluctuații la nivelul prețurilor.
Michelin RO nu suportă în mod direct riscul volumului de vânzări, deoarece produce pe baza comenzilor primite de la Compagnie Générale des Établissements Michelin, aceasta suportând riscul de volum. Totuși, Michelin România SA suportă în mod indirect riscul volumului de vânzări atunci când cererea pentru produsele Michelin scade la nivel global / de grup.
În ceea ce privește riscul de preț, acest risc nu este suportat de către Michelin RO, deoarece prețul de vânzare este stabilit pe baza costurilor directe (inclusiv costul materiei prime) și indirecte de producție înregistrate de compania românească plus o marjă de profit de 8%. Baza de cost pentru produsul finit include: costuri direct atribuibile produsului finit, costuri indirecte de producție și costuri administrative.
Riscul de credit
Când o companie livrează servicii sau produse către un client, anterior plății, compania suportă riscul ca acest client să nu achite contravaloarea acestora. Acest risc este denumit riscul de creditare al clienților.
Michelin România SA nu suportă acest risc, deoarece toate vânzările sale sunt direcționate către C.G.E. Michelin.
Riscul de stocuri
Riscul de stocuri se referă la riscul pierderilor survenite în urma realizării inventarului stocurilor. Pierderile suferite pot fi legate de uzura morală, restrângerea sau colapsul pieței, precum și de costurile de finanțare.
Michelin RO este expusă riscului de inventar, în ceea ce privește tranzacțiile intra-grup, deoarece stocurile sunt păstrate în depozitele companiei românești, iar nivelul de stocuri este controlat de către aceasta. Totuși, acest risc este deosebit de redus în ceea ce privește stocurile de produse finite datorită faptului că producția de anvelope se face pe baza comenzilor primite de la C.G.E. Michelin, iar produsele finale sunt imediat livrate.
În ceea ce privește stocul de materii prime, chiar dacă aprovizionarea se face pe baza comenzilor ferme primite de la C.G.E. Michelin, pentru a asigura continuitatea producției, Michelin România SA deține un anumit stoc de materii prime ce se poate degrada din punct de vedere moral.
Pentru a reduce riscul de inventar, Michelin RO a încheiat o poliță de asigurare la nivel local pentru bunuri și pierderi din întreruperea activității pentru fiecare an din perioada analizată.
Riscul de garanție
Riscul de garanție este riscul costurilor semnificative asociate cu înlocuirea produselor defecte sau deteriorate sau reparația acestora, acoperite de garanție.
Pentru produsele finite vândute, Michelin România SA oferă o perioadă de garanție de 36 de luni de la cumpărare pentru orice defect de fabricație, în condițiile în care gradul de uzură a benzii de rulare nu a atins limita maximă admisă. În această perioadă, în cazul unui defect, produsul este înlocuit. Costurile aferente produselor finite defecte sunt suportate de către Michelin RO.
În ceea ce privește transportul produselor finite vândute, Michelin RO este parte a unei polițe cargo privind deteriorarea produselor pe parcursul transportului produselor finite încheiată la nivel de grup. În acest caz, costurile aferente primei de asigurare atribuibile Michelin România SA se refacturează, fără adăugarea unei marje de profit.
Riscul de schimb valutar
Riscul de schimb valutar provine din fluctuațiile cursului de schimb valutar. Acest tip de risc apare atunci când se realizează tranzacții pe o piață care este afectată de comerțul internațional, în special în cazul în care veniturile și costurile sunt înregistrate în monede diferite.
Michelin România SA suportă riscul de schimb valutar deoarece realizează vânzările și achiziționează materiile prime de la furnizori externi în Euro, dar întocmește situațiile financiare și înregistrează cheltuieli cu salariile angajaților și alte cheltuieli în RON.
Riscul dezvoltării de active necorporale
Riscul dezvoltării de active necorporale se referă la riscul asociat cu dezvoltarea de noi produse. Acest risc include costurile asociate cu produsele care sunt depășite din punct de vedere tehnologic din cauza lipsei de efort și/sau succes al procesului de dezvoltare. Menținerea imaginii/percepției unei mărci este de asemenea supusă riscului de cercetare-dezvoltare.
Michelin RO nu suportă riscul dezvoltării de active necorporale, în relație cu vânzările de produse finite, deoarece compania românească nu îndeplinește funcții semnificative de cercetare-dezvoltare. Așa cum am prezentat mai sus, Compagnie Générale des Établissements Michelin este responsabilă de activitățile de cercetare-dezvoltare la nivel de grup.
Riscul de produs
Riscul de produs apare atunci când există posibilitatea unui cost semnificativ (ex. costuri legale) în legătură cu daunele cauzate de produse.
Michelin România SA își asumă răspunderea pentru defectele produselor finite vândute, implicit suportând și riscul de produs. Pentru a reduce acest risc, în decursul anului 2013, compania românească a contractat la nivel local o poliță de asigurare de răspundere civilă (care include și riscul de produs).
Ulterior, începând cu anul 2014, Michelin RO este parte a unei polițe de asigurare globale, încheiată la nivel de grup care acoperă răspunderea civilă. Michelin România SA nu a suportat costuri în legătură cu această primă de asigurare.
Riscul reputației corporației
Reputația corporației reprezintă imaginea de ansamblu a unei companii și este folosită uneori ca sinonim pentru marca comercială. Prin urmare, construirea unui brand de încredere și recunoașterea mărcii comerciale reprezintă un element de o importanță deosebită pentru asigurarea continuității succesului.
Michelin România SA nu este expusă riscului de reputație a corporației, în ceea ce privește tranzacțiile intra-grup, deoarece nu deține mărci comerciale. Mai mult, toate activitățile de marketing se desfășoară la nivel de grup.
2.3.3. Active
Orice afacere are nevoie de active (corporale sau necorporale) pentru a-și desfășura activitatea. O înțelegere a activelor utilizate și deținute de către Michelin RO oferă o perspectivă asupra utilizării resurselor și arată contribuția companiei românești la procesele/activitățile economice ale grupului.
Active corporale
Pentru a-și desfășura activitatea, Michelin România SA folosește propriile active precum: hala de producție, terenul unde a fost construită hala și echipamentele de producție. Deciziile de investiții majore necesită aprobarea grupului. Activele deținute de către Michelin RO sunt asigurate prin polița de asigurare pentru bunuri și pierderi din întreruperea activității, încheiată la nivel local.
Active necorporale
Michelin România SA beneficiază de activele necorporale deținute de C.G.E. Michelin, precum mărci comerciale, brand-uri, tehnologie și know-how.
Compania românească nu deține active necorporale semnificative, precum mărci comerciale sau patente referitoare la produsele grupului.
2.3.4. Sumarul analizei funcționale
În tabelul nr. 2.6 sunt sumarizate funcțiile, riscurile și activele așa cum rezultă din analiza funcțională. Acest sumar se concentrează asupra activității Michelin România SA (unde, X – funcții/riscuri reduse, XX – funcții și riscuri moderate și XXX – funcții/riscuri depline).
Tabelul nr. 2.6: Sumarul analizei funcționale a companiei Michelin România SA
Sursa: Prelucrare personală a informațiilor din rapoartele anuale ale companiei Michelin România SA
2.3.5. Concluziile analizei funcționale
Ca parte a acestui exercițiu, a fost realizată o analiză funcțională cu scopul de a înțelege ce funcții îndeplinesc părțile implicate și la ce riscuri sunt expuse în legătură cu aceste funcții.
Concluzia rezultată din această analiză a fost aceea că, în perioada analizată, Michelin România SA îndeplinește funcții limitate și este expusă unor riscuri limitate în cadrul tranzacțiilor cu părți afiliate. Astfel, Michelin RO poate fi caracterizată ca fiind o entitate cu funcții și riscuri limitate în ceea ce privește tranzacțiile derulate intra-grup.
CAPITOLUL 3.
ANALIZA ECONOMICĂ PRIVIND TRANZACȚIILE DESFĂȘURATE
În contiunare, a fost realizată o analiză economică pentru a stabili în ce măsură tranzacțiile intra-grup desfășurate de către Michelin România SA pe parcursul perioadei 2013-2014 au respectat principiul valorii de piață.
3.1. Fabricarea și vânzarea de produse finite în beneficiul părților afiliate
Liniile directoare OCDE grupează metodele de determinare a prețurilor de transfer în două categorii: metodele tranzacționale tradiționale și metodele tranzacționale pe bază de profit. Metodele tranzacționale tradiționale oferă cele mai directe și fiabile mijloace de aplicare a principiului valorii de piață, și prin urmare, reprezintă metodele preferate de Liniile directoare OCDE. Liniile directoare OCDE solicită o interogare asupra valabilității și fiabilității informațiilor, gradului de comparabilitate între tranzacțiile controlate și tranzacțiile necontrolate și susceptibilității ipotezelor asupra inacurateței informațiilor, cu scopul de a stabili metoda care ar trebui să fie folosită pentru o anumită tranzacție (sau grup de tranzacții) analizate.
Conformitatea cu principiul valorii de piață al tranzacțiilor controlate poate fi determinată prin aplicarea oricăreia dintre următoarele metode:
Metode tranzacționale tradiționale:
Metoda comparării prețurilor;
Metoda prețului de revânzare;
Metoda cost plus.
Metode tranzacționale pe bază de profit:
Metoda împărțirii profitului;
Metoda marjei nete.
Secțiunea următoare conține o analiză referitoare la selectarea celei mai potrivite metode de determinare a conformității cu principiul valorii de piață a tranzacțiilor intra-grup desfășurate de Michelin România SA.
În următoarele secțiuni sunt descrise motivele pentru respingerea sau alegerea fiecărei metode.
3.1.1. Selectarea metodei de determinare a prețurilor de transfer
Metoda comparării prețurilor
Metoda comparării prețurilor compară prețul aplicat pentru bunuri și servicii transferate într-o tranzacție controlată cu prețul aplicat pentru bunuri și servicii transferate într-o tranzacție comparabilă necontrolată, în circumstanțe comparabile.
Aplicarea metodei comparării prețurilor necesită comparabilitate între tranzacțiile controlate și cele necontrolate, atât în termeni de produse transferate cât și în alți termeni ai tranzacției. În cazul metodei comparării prețurilor, o tranzacție necontrolată este considerată comparabilă cu o tranzacție controlată daca se pot realiza ajustări rezonabile astfel încât să poată fi eliminate efectele oricărei diferențe materiale dintre tranzacțiile controlate și cele necontrolate. Măsura și modul în care se realizează aceste ajustări vor influența fiabilitatea analizei realizate cu ajutorul metodei comparării prețurilor.
Există două tipuri de tranzacții comparabile:
comparabile interne, atunci când una dintre părțile implicate în tranzacția controlată este implicată în tranzacții similare cu o companie independentă;
În perioada analizată, Michelin RO a achiziționat materii prime pentru fabricarea produselor finite de la părți afiliate.
În ceea ce privește vânzarea produselor finite, compania Michelin România SA vinde astfel de produse în totalitate către părți afiliate. Prin urmare, în acest caz, nu există comparabile interne relevante.
comparabile externe, atunci când tranzacția analizată este similară cu o tranzacție între părți independente.
De asemenea, având în vedere că nu există surse de date externe cu informații privind prețul de piață practicat de societăți independente pentru fabricarea produselor finite în condiții comparabile, metoda externă a comparării prețurilor nu este fezabilă.
Metoda prețului de revânzare
Metoda prețului de revânzare evaluează conformitatea cu principiul valorii de piață a prețurilor de transfer utilizate într-o tranzacție controlată prin raportare la marja brută de profit (raportul profitului brut la vânzările nete) obținută în urma efectuării unor tranzacții necontrolate comparabile. Metoda prețului de revânzare este folosită în mod special în situațiile în care o entitate (revânzătorul) achiziționează bunuri de la o parte afiliată și nu le modifică sau nu folosește active necorporale pentru a adăuga o valoare semnificativă acestor bunuri.
În general, metoda prețului de revânzare nu este o metodă potrivită pentru analiza fabricării produselor finite în beneficiul părților afiliate, fiind în general utilizată pentru testarea activităților de comerț (distribuție). Prin urmare, nu am realizat o analiză folosind metoda prețului de revânzare pentru fabricarea de produse finite de către Michelin România SA în beneficiul grupului Michelin.
Metoda cost-plus
Metoda cost-plus evaluează conformitatea cu principiul valorii de piață a prețurilor de transfer utilizate în cadrul unei tranzacții comparabile prin raportare la marja brută de profit (raportul profitului brut la costul bunurilor vândute) realizată în cadrul unei tranzacții necontrolate. Metoda cost-plus evaluează valoarea funcțiilor îndeplinite, iar utilizarea ei este, de obicei, adecvată în cazurile care implică fabricarea sau asamblarea unor bunuri care sunt vândute unei entități afiliate sau prestarea serviciilor în favoarea acesteia.
Conform Liniilor directoare OCDE, această metodă este probabil cea mai utilă atunci când produse semifinite sunt vândute între părți afiliate, în situația în care părțile afiliate au încheiat înțelegeri sau contracte de vânzare-cumpărare pe termen lung sau atunci când tranzacția între părți afiliate este furnizarea de servicii. Totuși, în cazul de față, metoda cost plus nu se dovedește potrivită pe deplin pentru evaluarea valorii de piață a fabricării produselor finite de către Michelin RO în beneficiul grupului Michelin din următoarele motive:
comparabilitatea la nivel de marjă brută este dependentă, în particular, de similitudinea funcțiilor îndeplinite, riscurilor asumate și a termenilor contractuali. Acest grad mare de comparabilitate ar conduce la dificultăți practice în selectarea companiilor comparabile în cadrul studiului de comparabilitate;
situațiile financiare pregătite conform reglementărilor contabile românești prezintă cheltuielile după natura lor și nu după destinație. Astfel, nu este posibil să se realizeze o separare între costul bunurilor vândute și celelalte cheltuieli de exploatare ale companiilor comparabile. Astfel, date cu privire la aceste costuri separate nu sunt disponibile în baza de date Amadeus.
Prin urmare, aplicarea acestei metode nu este fezabilă în acest caz.
Metoda împărțirii profitului
Metoda împărțirii profitului evaluează dacă alocarea profitului sau pierderilor operaționale combinate, ce pot fi atribuite uneia sau mai multor tranzacții între părți afiliate este în conformitate cu principiul valorii de piață, prin referire la valoarea relativă a contribuției fiecărui participant la acel profit sau la acea pierdere. Această metodă este, probabil, cea mai utilă atunci când ambele părți ale tranzacției dețin active necorporale valoroase, ce contribuie la profitul obținut în urma tranzacției. Prin urmare, metoda împărțirii profitului nu poate fi aplicată în acest caz.
Metoda marjei nete
Metoda marjei nete examinează marja netă de profit pe care un contribuabil o obține dintr-o tranzacție controlată sau un grup de tranzacții, în raport cu marja netă de profit obținută din tranzacții comparabile necontrolate. În situația în care acest lucru nu este posibil, poate fi utilizat profitul operațional care ar fi fost obținut din tranzacții comparabile de către o entitate independentă.
Având în vedere că aplicarea metodei cost plus nu este potrivită, conformitatea cu principiul valorii de piață a tranzacției analizate poate fi evaluată comparând marja netă de profit obținută de Michelin România SA din această tranzacție cu marja netă de profit obținută de companii independente din tranzacții comparabile necontrolate. Marjele nete de profit sunt mai tolerante la diferențe funcționale între tranzacții controlate și necontrolate decât marjele brute de profit utilizate de metoda cost plus.
Prin urmare, aplicarea metodei marjei nete este cea mai potrivită pentru analiza conformității cu principiul valorii de piață a profitabilității obținute de Michelin RO din fabricarea și vânzarea de produse finite (anvelope) în beneficiul C.G.E. Michelin.
3.1.2. Analiza economică a tranzacției controlate
La aplicarea metodei marjei nete pot fi utilizate tranzacții interne sau externe independente pentru a determina conformitatea cu principiul valorii de piață a tranzacțiilor intra-grup. Totuși, doar una din cele doua entități afiliate pot fi evaluate prin utilizare uneia din aceste metode.
Pentru a determina care dintre întreprinderile asociate ar trebui sa fie evaluată, Liniile directoare OCDE stabilesc următoarele: „Atunci când se aplică metoda cost plus, metoda prețului de revânzare sau metoda marjei nete conform regulilor enunțate în Capitolul II, este necesar să se selecteze acea parte a tranzacției pentru care se analizează un indicator financiar (marja adăugată la costuri, marja brută sau indicatorul de profit net). Selectarea entității analizate ar trebui sa fie consistentă cu analiza funcțională a tranzacției. Ca regulă generală, entitatea analizată este cea asupra căreia poate fi aplicată o metodă de determinare a prețurilor de transfer în cel mai fiabil mod și pentru care pot fi identificate cele mai adecvate entități comparabile, respectiv, cel mai adesea, entitatea analizată va fi cea care are o analiză funcțională mai puțin complexă."
Legislația românească referitoare la prețurile de transfer nu conține reglementări specifice cu privire la selectarea entității analizate. Prin urmare, au fost folosite ca bază reglementările Liniilor directoare OCDE enunțate în paragraful de mai sus.
Ca urmare a revizuirii informațiilor relevante aferente tranzacției intra-grup analizate, Michelin România SA a fost selectată ca entitate analizată.
Indicatorul de eficiență economică
Indicatorul de eficiență economică reprezintă un indicator financiar utilizat pentru a compara rezultatele obținute în mod normal de companii comparabile și de a oferi un rezultat care poate fi analizat din punct de vedere statistic în scopul comparabilității.
Indicatorul de eficiență economică măsoară relația dintre profit și vânzări, costuri înregistrate sau resursele implicate. Utilizarea unui indicator dat depinde de natura activităților părților testate, precum și de acuratețea datelor disponibile, dar și de măsura în care acest indicator reflectă o măsură a remunerației pe care partea testată ar fi primit-o în cazul în care ar fi tranzacționat cu o parte neafiliată.
Indicatorul de eficiență economică utilizat în prezentul studiu de comparabilitate este Rata rentabilității costurilor totale (ROTC – return on total costs). Am utilizat Rata rentabilității costurilor totale ca indicator de eficiență economică, deoarece am considerat că acest indicator este cel mai reprezentativ în cazul producției pe bază de contract a anvelopelor. Deoarece în baza selecției manuale am încercat să selectăm companii independente care nu au fost implicate și în alte activități generatoare de venituri, vânzările au fost asimilate în calculul indicatorului cu cifra de afaceri. Acest indicator permite realizarea unei comparații între producătorii pe bază de contract, având cerințe mai puțin stricte referitoare la similarități funcționale sau de produse.
Folosirea datelor pe mai mulți ani
Ne bazăm pe rezultatul mediei ponderate anuale a trei ani pentru a măsura profitabilitatea obținută de Michelin România SA din tranzacția intra-grup analizată, în comparație cu nivelul profitabilității obținute de companii similare independente. În conformitate cu Liniile directoare OCDE, analiza informațiilor atât din anul în curs de analiză cât și din anii anteriori este utilă pentru înțelegerea tuturor faptelor și circumstanțelor tranzacției.
În mod specific, Liniile directoare OCDE prevăd că: „Datele pe mai mulți ani vor fi, de asemenea, utile pentru furnizarea de informații despre activitățile relevante, precum și despre duratele de viață ale produselor companiilor comparabile. Diferențele în modelul de afaceri sau duratele de viață ale produselor ar putea avea efecte semnificative asupra condițiilor de stabilire a prețurilor de transfer, și trebuie evaluate pentru a determina gradul de comparabilitate".
În consecință, în scopul analizei noastre, profitul obținut de companii independente similare este măsurat pe o perioadă de trei ani pentru a reflecta ciclicitatea factorilor în această industrie și a neutraliza eventualele distorsionări ale profitului total obținut, determinate de evenimente extraordinare într-un anumit an financiar.
Intervalul dintre cuartile
Liniile directoare OCDE recomandă calcularea și aplicarea intervalului dintre cuartile pentru a crește fiabilitatea analizei. După cum s-a menționat mai sus, Liniile directoare OCDE sugerează, de asemenea, utilizarea datelor pe mai mulți ani, în special în cazul activităților ciclice.
În conformitate cu aceste aspecte, au fost calculate Ratele de rentabilitate ale costurilor totale pentru care au existat informații disponibile și au fost determinate mediile ponderate ale profitabilităților obținute pe o perioadă de trei ani (ex. pentru anul fiscal 2013, am calculat media ponderată a Ratei rentabilității costurilor totale pentru perioada anilor fiscali 2010-2012; iar pentru anul fiscal 2014, am calculat media ponderată a Ratei rentabilității costurilor totale pentru perioada anilor fiscali 2011-2013) pentru eșantionul de companii independente comparabile. Ultimul pas a fost acela al calculării intervalului dintre cuartile, a 25-a până la a 75-a percentilă, și a medianei aferente eșantionului final de companii comparabile.
3.1.3. Metodologia cercetării
A fost efectuat un proces de căutare pentru a identifica un eșantion de companii independente, care poate fi utilizat ca referință de comparabilitate pentru fabricarea și vânzarea de produse în beneficiul Compagnie Générale des Établissements Michelin. Ca și bază pentru acest studiu, am folosit baza de date AMADEUS, o bază de date comercială care conține informații despre companiile din Europa. Procesul de căutare a presupus examinarea companiilor din AMADEUS, eliminarea companiilor inadecvate și selectarea acelor companii considerate potrivite ca referință de comparabilitate pentru rezultatele obținute din activitatea de producție de anvelope în Uniunea Europeană (inițial a fost realizată o căutare la nivel național, însă datorită faptului că în România nu s-au putut găsi companii comparabile – producători de anvelope independenți – s-a trecut la realizarea unei căutări la nivelul Uniunii Europene).
În urma procesului de căutare, a fost identificat un eșantion de 11 companii independente în 2013, respectiv 9 companii independente în 2014, care pot fi utilizate ca referință de comparabilitate pentru producția de anvelope. Am identificat acele companii cu cel mai ridicat grad de comparabilitate, atât în ceea ce privește caracteristicile produselor oferite (anvelope pentru autoturisme, autoutilitare și camioane) cât și a funcțiilor îndeplinite (de producție pe bază de contract în Uniunea Europeană). Anexele nr. 3 și 4 conțin sumarul informațiilor despre companiile comparabile identificate.
Indicatorul de profitabilitate folosit a fost Rata rentabilității costurilor totale. Rezultatele pentru companiile selectate au fost calculate folosind datele financiare pe o perioadă de trei ani fiscali (pentru anul 2013: anii fiscali 2010 – 2012, pentru anul 2014: anii fiscali 2011-2013), acestea fiind centralizate în tabelul nr. 3.1 de mai jos.
Tabelul nr. 3.1: Intervalul de comparabilitate determinat pentru anii 2013, respectiv 2014
Sursa: Prelucrarea în Microsoft Excel a informațiilor extrase din baza de date AMADEUS
Procesul de căutare
Pentru a alcătui un eșantion de companii independente comparabile cu Michelin România SA, am identificat companii independente cu activitate și profil funcțional și de risc similar. Acest studiu se bazează pe ipoteza că Michelin RO își asumă funcții și riscuri limitate în activitatea de fabricare și vânzare de produse în beneficiul Compagnie Générale des Établissements Michelin. Sursa de informație pentru această căutare a fost baza de date AMADEUS. AMADEUS este o bază de date comercială, care conține informații despre companii din Europa. Aceste companii au reprezentat punctul de plecare al procesului de căutare.
Căutarea în AMADEUS
Pentru a asigura un eșantion adecvat de companii potențial comparabile, strategia de căutare a cuprins codurile de clasificare ale industriei și restrângerea ariei geografice, precum și alte criterii relevante referitoare la statutul de independență și indicatorii financiari.
Procesul de căutare a presupus examinarea companiilor din baza de date AMADEUS, eliminarea companiilor necorespunzătoare și selectarea celor care pot fi utilizate ca referință de comparabilitate.
Au fost utilizate următoarele criterii de căutare:
Pasul 1: Criteriul geografic
Primul pas al procesului de căutare a fost selectarea în baza de date AMADEUS a companiilor cu sediul în România. Cu toate acestea, datorită faptului că în România nu s-au putut găsi companii comparabile – producători de anvelope independenți – s-a trecut la realizarea unei căutări la nivelul Uniunii Europene.
Pasul 2: Selectarea pe baza codurilor de clasificare a industriei
Al doilea pas al procesului de căutare, utilizând varianta rev. 2 a codurilor CAEN, a urmărit să identifice companii care au declarat un cod CAEN aferent producției de anvelope. Criteriul utilizat pentru identificarea companiilor implicate în această categorie de activități s-a bazat pe codul CAEN: 2211 – Fabricarea anvelopelor și a camerelor de aer.
Pasul 3: Statutul de independență
Următorul pas în procesul de selecție în baza de date AMADEUS a fost eliminarea companiilor care nu erau independente, deoarece rezultatele companiilor afiliate pot fi distorsionate de tranzacțiile cu părțile lor afiliate. Prin urmare, am exclus din eșantion companiile afiliate în care unul dintre acționari deține direct sau indirect cel puțin 25% din capital, conform definiției părților afiliate din Codul Fiscal românesc. Companiile al căror statut de independență este necunoscut sau cele în care toți acționarii cu o participație de peste 25% din acțiuni sunt persoane fizice sau angajați, au fost incluse în eșantionul de căutare pentru a fi analizate în continuare.
Pasul 4: Selecția pe baza caracteristicilor subsidiarelor
În plus față de pasul anterior, în acest pas am eliminat acele companii care dețin cel puțin 25% sau mai mult într-o filială, pentru că există o probabilitate ca aceste companii să desfășoare tranzacții cu părțile lor afiliate, și de aceea, rezultatele financiare ale acestora să fie distorsionate.
Pasul 5: Companii active
În acest pas, am exclus toate companiile inactive. Totuși, toate companiile al căror statut activ/inactiv era necunoscut au fost păstrate în eșantionul de căutare pentru a fi analizate în continuare.
Pasul 6: Informații financiare disponibile
În acest pas, am exclus din eșantion companiile care prezentau doar situații financiare simplificate.
Pasul 7: Selecția pe baza dimensiunii companiei
În ultimul pas al selecției, am eliminat companiile mici, astfel că acest pas a restrâns eșantionul la companii foarte mari, mari și medii.
Rezultatele căutării în AMADEUS
Pe baza pașilor de căutare în baza de date AMADEUS menționați mai sus, am identificat 306 companii care ar putea fi folosite ca referință de comparabilitate pentru fabricarea de anvelope de către Michelin România SA în beneficiul entităților sale afiliate.
Excluderea manuală
Pentru a îmbunătăți în continuare acuratețea acestui studiu, am aplicat o serie de filtre financiare (conform paragrafului 2.68 al Liniilor directoare privind prețurile de transfer emise de OCDE), cu scopul de a selecta companii potențial comparabile, care să desfășoare activități identice sau similare cu cele derulate de Michelin RO. În plus, am realizat o selecție manuală a companiilor rămase în eșantion pentru a verifica dacă descrierea activităților lor corespunde criteriilor de comparabilitate.
Au fost aplicate următoarele teste de excludere manuală:
Pasul 8: Date financiare insuficiente
Companiile care nu au publicat date financiare pentru cel puțin 2 din ultimii 3 ani fiscali (pentru anul fiscal 2013 am luat în considerare anii fiscali 2010, 2011 și 2012, iar pentru anul 2014 am luat în considerare anii fiscali 2011, 2012 și 2013) au fost excluse deoarece:
Atunci când companiile nu raportează date financiare în fiecare an, există riscul ca datele furnizate să fie incorecte;
Folosirea datelor pe mai mulți ani ține cont de natura ciclică a afacerilor. Liniile directoare OCDE recunosc importanța utilizării datelor pe mai mulți ani la stabilirea intervalului de comparare.
Pentru anul 2013 acest pas a condus la eliminarea a 94 de companii, reducând eșantionul companiilor comparabile la 212 entități.
Pentru anul 2014 acest pas a condus la eliminarea a 91 de companii, reducând eșantionul companiilor comparabile la 215 entități.
Pasul 9: Testul pierderii din exploatare agregate
Deoarece scopul acestui raport a fost de a efectua un studiu de comparabilitate pentru activitatea de producție pe bază de contract, am exclus din eșantion companiile care au înregistrat pierderi în mod constant. Rațiunea acestei excluderi este faptul că un producător pe bază de contract este remunerat pe baza metodei cost plus marjă de profit, prin urmare acesta nu ar trebui să suporte pierderi din activitățile operaționale.
Metoda folosită a constat în cumularea profitului/pierderii din exploatare pe o perioadă de trei ani (pentru anul 2013: anii 2010, 2011 și 2012, iar pentru anul 2014: anii 2011, 2012 și 2013). Dacă suma totală obținută pe o perioadă de trei ani a fost negativă, compania a fost exclusă din eșantion. Dacă suma totală obținută pe o perioadă de trei ani a fost pozitivă, compania a fost păstrată în eșantion.
Pentru anul 2013 acest pas a eliminat 34 de companii, reducând eșantionul companiilor comparabile la 178 de entități.
Pentru anul 2014 acest pas a eliminat 35 de companii, reducând eșantionul companiilor comparabile la 180 de entități.
Pasul 10: Rezultate extreme
La acest pas, am exclus companiile care au avut un nivel foarte mare al indicatorului de profitabilitate analizat. Valorile neobișnuit de mari sau de scăzute ale Ratei rentabilității costurilor totale pot indica faptul că o societate nu aplică o metodă constantă de prezentare a datelor financiare și, în consecință, formula folosită pentru a calcula acest indicator nu este adecvată. De asemenea, este posibil să fi fost greșeli în procesul de introducere a datelor. Din acest motiv, am exclus din eșantion companiile a căror valoare a Ratei rentabilității costurilor totale pentru cel puțin un an din ultimii trei ani (pentru anul fiscal 2013 am luat în considerare anii fiscali 2010, 2011 și 2012, iar pentru anul fiscal 2014 am luat în considerare anii fiscali 2011, 2012 și 2013) a fost mai mică sau egală cu -100% sau mai mare sau egală cu 100% în perioada analizată.
Pentru anul 2013 în acest pas au fost eliminate 2 companii, reducând eșantionul la 176 de entități.
Pentru anul 2014 în acest pas a fost eliminată o singură companie, reducând eșantionul la 179 de entități.
Pasul 11: Ponderea activelor necorporale în total active
La acest pas, am exclus companiile a căror pondere medie a activelor fixe necorporale în activele totale a depășit 3% în decursul celor trei ani (pentru anul 2013: 2010, 2011 și 2012, iar pentru anul 2014: 2011, 2012 și 2013). Motivul excluderii acestor companii a fost presupunerea că producătorii pe bază de contract nu ar trebui sa dețină active intangibile neobișnuite, precum know-how sau mărci comerciale de excepție.
Limita de 3% pentru acest filtru a fost stabilită luând în considerare indicatorul realizat de Michelin România SA (2,08% în anul 2013, respectiv 2,04% în anul 2014). Scopul aplicării acestui filtru financiar este de a crește gradul de comparabilitate al companiilor independente producătoare de anvelope, cu Michelin RO.
Pentru anul 2013 în acest pas au fost eliminate 14 companii, reducând eșantionul companiilor comparabile la 162 de entități.
Pentru anul 2014 în acest pas au fost eliminate 15 companii, reducând eșantionul companiilor comparabile la 164 de entități.
Pasul 12: Ponderea activelor fixe în total venituri din exploatare
În acest pas, am eliminat acele companii a căror pondere medie a activelor fixe în total venituri din exploatare pe ultimii trei ani fiscali (pentru anul fiscal 2013 am luat în considerare anii fiscali 2010, 2011 și 2012, iar pentru anul fiscal 2014 am luat în considerare anii fiscali 2010, 2011 și 2012) a fost mai mică de 30%. Obiectivul acestui pas a fost eliminarea acelor companii al căror profil principal de activitate este limitat la simple servicii de asamblare. În mod normal, un producător pe bază de contract va deține terenul, fabrica sau echipamentele necesare pentru procesele de producție.
Limita de 30% pentru acest filtru a fost stabilită luând în considerare indicatorul realizat de Michelin RO (37,24% pentru anul 2013, respectiv 39,18% pentru anul 2014). Scopul aplicării acestui filtru financiar este de a crește gradul de comparabilitate al companiilor independente producătoare de anvelope, cu Michelin România SA.
Pentru anul 2013 acest pas a condus la eliminarea a 92 de companii, reducând eșantionul companiilor comparabile la 70 de entități.
Pentru anul 2014 acest pas a condus la eliminarea a 90 de companii, reducând eșantionul companiilor comparabile la 74 de entități.
Pasul 13: Ponderea stocurilor în total vânzări
Deoarece producătorii pe bază de contact dețin produse în curs de fabricație și stocuri și sunt supuși riscului de inventar, am exclus din eșantion acele companii a căror pondere medie a stocurilor în total vânzări pe ultimii trei ani fiscali (pentru anul fiscal 2013 am luat în considerare anii fiscali 2010, 2011 și 2012, iar pentru anul fiscal 2014 am luat în considerare anii fiscali 2011, 2012 și 2013) a fost mai mică de 10%.
Limita de 10% pentru acest filtru a fost stabilită luând în considerare indicatorul realizat de Michelin RO (12,83% în anul 2013, respectiv 14,03% în anul 2014). Scopul aplicării acestui filtru financiar este de a crește gradul de comparabilitate al companiilor independente producătoare de anvelope, cu Michelin România SA.
Pentru anul 2013 acest pas a eliminat 16 companii, reducând eșantionul la 54 de entități comparabile.
Pentru anul 2014 acest pas a eliminat 21 companii, reducând eșantionul la 53 de entități comparabile.
Pasul 14: Verificarea manuală
Având în vedere riscul ca rezultatele obținute să fie distorsionate de eventuale tranzacții intra-grup desfășurate de companiile rămase în eșantionul final, am evaluat și manual statutul de independență al acestor companii.
În cazul în care, pe baza paginii de internet a companiei și/sau altor resurse internet (ex. „ISI Emerging Markets”), am constatat că unele companii fac parte din grupuri multinaționale și este posibil să fie implicate în tranzacții intra-grup, am eliminat aceste companii din eșantion.
În plus, am verificat manual descrierea activității companiilor potențial comparabile din eșantion (pe baza website-urilor companiilor și a altor resurse de Internet) pentru a determina comparabilitatea potențială cu Michelin România SA în ceea ce privește activitatea, produsele, funcțiile îndeplinite în cadrul tranzacției analizate etc.
Este de reținut că excluderea/păstrarea companiilor din eșantion s-a realizat pe baza unor date ale companiilor potențial comparabile, disponibile public, precum și în baza descrierii activităților derulate de Michelin RO în cadrul activității de fabricare și vânzare de anvelope în beneficiul entităților sale afiliate.
Pe baza acestui pas, am eliminat 43 de companii pentru anul 2013, respectiv 44 de companii pentru anul 2014.
3.1.4. Eșantionul final
Conform prevederilor de la art. 2 al Ordinului nr. 222/2008 emis de ANAF, este necesară obținerea unui eșantion de minim 4 companii comparabile, în scopul determinării intervalului de comparabilitate.
Pe baza rezultatelor selecției manuale, la finalul acestei căutări amănunțite, pentru anul 2013 au fost selectate 11 companii comparabile, iar pentru anul 2014 au fost selectate 9 companii comparabile cu Michelin România SA.
Strategia de căutare utilizată în baza de date AMADEUS și testele de excludere manuală sunt prezentate în anexa nr. 5.
Lista de companii acceptate/respinse, precum și motivele de excludere sunt detaliate în anexele nr. 6 și 7.
Interpretare rezultate
În scopul acestei analize, prin folosirea metodei marjei nete, am identificat un eșantion de companii comparabile independente comparabile cu Michelin RO în termeni de funcții îndeplinite, riscuri asumate și active folosite în fabricarea și vânzarea de anvelope către C.G.E. Michelin.
Tabelele nr. 3.2, respectiv 3.3 prezintă rezultatele financiare pentru anii 2010-2012, respectiv 2011-2013 și mediile ponderate pe câte trei ani ale Ratelor rentabilității costurilor totale pentru eșantioanele finale de 11 companii comparabile independente, pentru anul 2013, respectiv 9 companii comparabile independente, pentru anul 2014, care activează în același domeniu ca și Michelin România SA.
Tabelul nr. 3.2. Rezultate studiu de comparabilitate privind producția de anvelope pentru anul 2013
Sursa: Prelucrarea în Microsoft Excel a informațiilor extrase din baza de date AMADEUS
Tabelul nr. 3.3: Rezultate studiu de comparabilitate privind producția de anvelope pentru anul 2014
Sursa: Prelucrarea în Microsoft Excel a informațiilor extrase din baza de date AMADEUS
Tabelul nr. 3.4: Intervalul de comparabilitate determinat pentru anii 2013, respectiv 2014
Sursa: Prelucrarea în Microsoft Excel a informațiilor extrase din baza de date AMADEUS
După cum se poate observa din tabelul nr. 3.4, pentru eșantioanele finale de companii comparabile independente s-a obținut un interval dintre cuartile de la 3,00% la 7,14%, cu o mediană de 5,22%, pentru anul 2013, respectiv un interval dintre cuartile de la 2,51% la 6,01%, cu o mediană de 3,17% pentru anul 2014.
Având în vedere faptul că valoarea Ratei rentabilității costurilor totale, în cazul Michelin România SA, a fost de 3,77% în anul 2013, respectiv 3,62% în anul 2014, acestea încadrându-se în intervalele dintre cuartilele superioare și inferioare pentru cei doi ani analizați, putem concluziona că vânzările de produse finite desfășurate de către Michelin România SA în beneficiul Compagnie Générale des Établissements Michelin au fost derulate în linie cu principiul valorii de piață.
3.1.5 Scenariul nerespectării principiului valorii de piață
Presupunând un scenariu în care compania nu ar fi respectat principiul valorii de piață, atunci procedura folosită de autoritățile fiscale ar consta în ajustarea bazei impozabile la valoarea mediană a intervalului de comparabilitate.
Astfel, imaginându-ne că în perioada analizată, Michelin România SA ar fi înregistrat valori ale profitului înainte de impozitare de 30 de milioane RON pentru 2013, respectiv 35 de milioane RON pentru 2014, compania ar fi obținut o valoare a Ratei rentabilității costurilor totale de 1,43% în anul 2013, iar pentru anul 2014 o valoare de 1,66% (rate situate sub intervalele de comparabilitate determinate pentru respectivii ani).
Prin urmare, în acest caz, procedura aplicată de către autoritățile fiscale din România ar fi fost aceea de ajustare a bazei impozabile înregistrată de contribuabil pentru acești ani, astfel încât valorile ratelor de rentabilitate a costurilor totale pentru respectiva perioadă să fie egale cu medianele intervalelor de comparabilitate determinate pentru cei doi ani de analiză (5,22% în anul 2013 și 3,17% pentru anul 2014).
Tabelul nr. 3.5: Scenariul nerespectării principiului valorii de piață
Sursa: Prelucrarea în Microsoft Excel a informațiilor extrase din baza de date AMADEUS
Așadar, conform informațiilor evidențiate în cadrul tabelului nr. 3.5, acest lucru ar consta în creșterea bazei impozabile a Michelin RO de la valoarea de 30, până la 105,4 milioane RON, pentru anul 2013, respectiv de la suma de 35, până la 65,8 milioane RON, pentru anul 2014.
Mai departe acest lucru ar fi generat înregistrarea unei valori suplimentare a impozitului pe profit datorat de către contribuabil în sumă de 12,1 milioane RON pentru anul fiscal 2013, respectiv 4,9 milioane RON pentru anul fiscal 2014.
3.2. Finanțarea primită de către Michelin România SA
Compania Michelin RO a contractat pe data de 10.01.2012 un împrumut din partea grupului francez în valoare totală de 2.700.000 €. Data maturității a fost stabilită ca fiind 31.12.2015.
În decursul perioadei analizate, 2013-2014, nivelul ratei dobânzii aplicate creditului a fost stabilit la EURIBOR 1M plus 3%, dobânda calculându-se și facturându-se lunar.
Secțiunea următoare conține o analiză referitoare la selectarea celei mai potrivite metode de determinare a conformității cu principiul valorii de piață a a acestei tranzacții intra-grup desfășurate de către Michelin RO.
În următoarele secțiuni sunt descrise motivele pentru respingerea sau alegerea unei metode.
3.2.1. Selectarea metodei de determinare a prețurilor de transfer
Metoda comparării prețurilor
Metoda comparării prețurilor compară prețul aplicat pentru bunuri și servicii transferate într-o tranzacție controlată cu prețul aplicat pentru bunuri și servicii transferate într-o tranzacție comparabilă necontrolată, în circumstanțe comparabile.
Aplicarea metodei comparării prețurilor necesită comparabilitate între tranzacțiile controlate și cele necontrolate, atât în termeni de produse transferate cât și în alți termeni ai tranzacției. În cazul metodei comparării prețurilor, o tranzacție necontrolată este considerată comparabilă cu o tranzacție controlată daca se pot realiza ajustări rezonabile astfel încât să poată fi eliminate efectele oricărei diferențe materiale dintre tranzacțiile controlate și cele necontrolate. Măsura și modul în care se realizează aceste ajustări vor influența fiabilitatea analizei realizate cu ajutorul metodei comparării prețurilor.
Există două tipuri de tranzacții comparabile:
comparabile interne, atunci când una dintre părțile implicate în tranzacția controlată este implicată în tranzacții similare cu o companie independentă;
Pe parcursul perioadei analizate, C.G.E. Michelin nu a acordat finanțare către părți terțe din informațiile disponibile local, iar Michelin România SA nu a obținut finanțare în condiții comparabile de la terțe părți. Prin urmare, metoda comparării prețurilor prin referire la comparabile interne nu este aplicabilă.
comparabile externe, când tranzacția analizată este similară cu o tranzacție între părți independente.
În lipsa unor comparabile interne adecvate, am aplicat metoda comparării prețurilor prin referire la comparabile externe pentru a evalua conformitatea tranzacției cu principiul valorii de piață.
Mai exact, am făcut referire la informații publice cu privire la rata medie de dobândă aplicată în cadrul unor tranzacții financiare comparabile care se desfășoară pe piața din România. Aceste surse sunt utilizate în mod normal de către bănci, instituții financiare și de către alți investitori și sunt actualizate în mod regulat.
Detalierea aplicării metodei comparării prețurilor se găsește mai jos.
Metoda prețului de revânzare
Metoda prețului de revânzare evaluează valoarea de piață a prețului de transfer dintr-o tranzacție controlată prin referire la marja de profit brut (raportul dintre valoarea profitului brut și valoarea vânzărilor nete) realizată într-o tranzacție comparabilă necontrolată. Metoda prețului de revânzare este de obicei folosită în situațiile în care o entitate (cel care revinde) achiziționează bunuri corporale de la o parte afiliată și nu realizează procesări semnificative ale acestora sau nu folosește alte active necorporale pentru a adăuga o valoare substanțială bunurilor. Prin urmare, punerea în aplicare a metodei prețului de revânzare nu este fezabilă în acest caz, deoarece tranzacția analizată nu reprezintă o activitate de revânzare, ci o acordare de finanțare.
Metoda cost plus
Metoda cost plus testează valoarea de piață a prețului de transfer într-o tranzacție controlată prin referire la marja de profit brut (raportul dintre valoarea profitului brut și valoarea costurilor aferente vânzărilor) realizată într-o tranzacție comparabilă necontrolată. Metoda cost plus măsoară valoarea funcțiilor exercitate și este adecvată în cazuri care implică fabricarea sau asamblarea de bunuri corporale care sunt vândute unei parți afiliate, sau prestarea de servicii pentru o parte afiliată. Prin urmare, punerea în aplicare a acestei metode nu este fezabilă în acest caz.
Metoda împărțirii profitului
Metoda împărțirii profitului evaluează dacă alocarea unui profit sau pierdere din exploatare combinată rezultată din una sau mai multe tranzacții controlate este în concordanță cu prețul de piață prin referire la valoarea relativă a contribuției fiecărui participant la acel profit sau acea pierdere. Aceasta metodă este în general cea mai adecvată metodă atunci când ambele părți dintr-o tranzacție posedă active intangibile valoroase care contribuie la profitul obținut în urma tranzacției.
Punerea în aplicare a metodei împărțirii profitului nu este fezabilă în acest caz, deoarece este în general folosită pentru tranzacții care nu pot fi evaluate în mod separat, în circumstanțe în care active necorporale de valoare sunt folosite sau când companiile hotărăsc să pună bazele unui parteneriat în care profiturile sunt împărțite.
Metoda marjei nete
Aplicarea acestei metode nu este fezabilă în cadrul analizei prețului de piață aferent finanțării primite de către Michelin România SA din partea C.G.E. Michelin.
3.2.2. Metodologia cercetării
În continuare, va fi prezentată o analiză a gradului de fezabilitate a aplicării metodei comparării prețurilor cu referire la comparabile externe utilizate în vederea determinării valorii de piață a dobânzii plătite de Michelin RO către Compagnie Générale des Établissements Michelin în ceea ce privește împrumuturile acordate de către aceasta din urmă. Această analiză pornește de la faptele și circumstanțele tranzacției dintre părți afiliate așa cum rezultă din analiza funcțională.
În conformitate cu prevederile normelor Codului Fiscal, în cazul împrumuturilor încheiate între părți afiliate, valoarea de piață este reprezentată de dobânda care ar fi fost stabilită în cazul unui împrumut comparabil acordat în condiții asemănătoare între părți independente.
Având în vedere faptul că nu au fost identificate comparabile interne în ceea ce privește împrumutul acordat de C.G.E. Michelin către compania românească, am analizat posibilitatea de a aplica metoda comparării prețurilor prin referire la tranzacții comparabile externe.
Prin urmare, am căutat comparabile externe relevante pentru analiza noastră, prin testarea ratelor de dobândă aplicate pe piața românească de către instituții financiare la momentul acordării împrumuturilor către persoane juridice.
Am considerat aceste rate de dobândă ca fiind relevante pentru analiza noastră pe motivul că alternativa obținerii finanțării de la o parte afiliată o reprezintă obținerea finanțării de la o instituție financiară.
Informațiile cu privire la ratele medii ale dobânzii pentru împrumuturile acordate de instituții financiare sunt publicate de Banca Națională a României („BNR”) în buletine lunare și sunt disponibile pe pagina de internet a BNR.
Informațiile privind ratele medii ale dobânzilor prezentate de BNR sunt în conformitate cu metodologia prevăzută de Regulamentul BNR nr. 31/2011 privind raportarea de date și informații statistice la BNR. Conform prevederilor acestui Regulament, toate instituțiile financiare din România sunt obligate să raporteze la BNR rate efective de dobândă aplicate pentru împrumuturi acordate către cumpărători, prezentate separate pe categorii de clienți și de împrumuturi.
Astfel, în baza celor menționate mai sus, datele statistice oferite de BNR în legătură cu ratele medii ale dobânzii practicate pe piață oferă informații cu privire la comparabile externe care pot fi utilizate în analiza prețului de piață pentru dobânzile plătite de Michelin RO către C.G.E. Michelin pentru finanțarea acordată.
Compania românească a contractat pe data de 10.01.2012 un împrumut din partea grupului francez în valoare totală de 2.700.000 €. Data maturității a fost stabilită ca fiind 31.12.2015.
În decursul perioadei analizate, 2013-2014, nivelul ratei dobânzii aplicate creditului a fost stabilit la EURIBOR 1M plus 3%, dobânda calculându-se și facturându-se lunar.
3.2.3. Caracteristicile comparabilelor externe
Având în vedere că împrumuturile acordate de Compagnie Générale des Établissements Michelin către Michelin România SA au fost denominate în euro, am utilizat informații referitoare la ratele medii aplicate de instituțiile financiare din România la creditele acordate în aceasta monedă.
Considerând durata de acordare a împrumuturilor, au fost selectate ca potențiale comparabile externe creditele acordate de către instituțiile financiare către persoane juridice pentru perioade de peste 1 an și până la 5 ani inclusiv.
Această selecție a avut în vedere durata formală a creditului pus la dispoziția Michelin România SA.
De asemenea, având în vedere că în cursul anului, cadrul contractual modifică dobânda variabilă stabilită între părți anterior, am comparat ratele efective de dobândă atât cu cele publicate pentru credite existente în sold, cât și cu cele pentru credite noi.
În tabelul nr. 3.6 și graficul nr. 3.1 a fost realizată o prezentare a ratelelor efective ale dobânzii aplicate pentru împrumuturile acordate de C.G.E. Michelin către compania româneacă în decursul anilor fiscali 2013-2014, în comparație cu ratele medii ale dobânzii pentru împrumuturile acordate de către instituțiile financiare din România pe o perioadă cuprinsă între 1 și 5 ani (rate extrase din informațiile publice emise de către BNR și folosite în scopul acestui studiu):
Tabelul nr. 3.6: Ratele de dobândă aplicate de C.G.E. Michelin, respectiv cele practicate de instituțiile financiare românești
Sursa: Prelucrare după datele extrase din buletinele lunare publicate de BNR cu privire la rata medie a dobânzii, respectiv prelucrare după datele extrase din rapoartele anuale ale Michelin România SA pentru anii 2013 și 2014.
Graficul nr. 3.1: Evoluția ratelor de dobândă aplicate de C.G.E. Michelin, respectiv a celor practicate de instituțiile financiare românești
Sursa: Prelucrare după datele extrase din buletinele lunare publicate de BNR cu privire la rata medie a dobânzii, respectiv prelucrare după datele extrase din rapoartele anuale ale Michelin România SA pentru anii 2013 și 2014.
3.2.4. Interpretarea rezultatelor
Am analizat valoarea de piață a ratei de dobândă aplicată pentru împrumuturile acordate de C.G.E. Michelin în beneficiul Michelin RO în perioada 2013 – 2014.
Conform informațiilor evidențiate atât în tabelul nr. 3.6, cât și în cadrul graficului nr. 3.1, prin folosirea metodei comparabilelor externe, se poate concluziona că ratele de dobândă aplicate pentru finanțarea primită de compania românească din partea Compagnie Générale des Établissements Michelin în perioada 2013 – 2014 sunt mai mici decât ratele de dobândă aplicate de instituțiile financiare pe piața din România, conform datelor publicate de BNR. Astfel, rata dobânzii datorate de Michelin România SA pentru finanțarea de la C.G.E. Michelin poate fi considerată la nivel de piață.
Concluzii și recomandări
Odată cu creșterea influenței globalizării asupra tuturor activităților economice, situația practicării prețurilor de transfer în cadrul companiilor transnaționale a început să devină un aspect important atât pentru departamentele de management ale respectivelor socități, cât și pentru autoritățile fiscale din statele în care acestea își desfășoară activitățile
Companiile transnaționale, prin natura lor, pot prezenta atât avantaje cât și dezavantaje. Un principal atu ar putea fi considerat faptul că posibilitatea de desfășurare a activității în mai multe țări oferă oportunități de exploatare a imperfecțiunilor piețelor în scopul constituirii unui avantaj competițional.
După cum a fost evidențiat și pe parcursul studiului de caz, în urma analizei funcționale realizate (al cărei scop a fost acela de a oferi o privire de ansamblu asupra activităților desfășurate de către Michelin România SA, ca și descriere a funcțiilor îndeplinite, activelor deținute și riscurilor la care este supusă compania în raport cu tranzacțiile desfășurate cu părțile afiliate), s-a determinat că societatea românească are profilul funcțional al unui producător pe bază de contract.
În baza acestei presupuneri, s-a procedat la elaborarea unei analize economice pentru a stabili în ce măsură tranzacțiile intra-grup desfășurate de către Michelin România SA pe parcursul perioadei 2013-2014 au respectat principiul valorii de piață.
Astfel, pentru activitatea de fabricare și vânzare de produse finite în beneficiul părților afiliate, metoda de determinare aleasă pentru verificarea conformității prețurilor de transfer practicate de companie cu principiul valorii de piață a fost metoda marjei nete (tocmai datorită profilului funcțional al companiei de producător pe bază de contract).
În urma procesului de căutare, a fost identificat un eșantion de 11 companii independente în 2013, respectiv 9 companii independente în 2014, care au fost utilizate ca referință de comparabilitate pentru producția de anvelope.
Prin urmare, după analiza informațiilor financiare ale companiilor, a fost realizat calculul mediilor ponderate pe câte trei ani ale Ratelor rentabilității costurilor totale pentru eșantioanele finale de companii comparabile independente, astfel obținându-se un interval dintre cuartile de la 3,00% la 7,14%, cu o mediană de 5,22%, pentru anul 2013, respectiv un interval dintre cuartile de la 2,51% la 6,01%, cu o mediană de 3,17% pentru anul 2014.
Având în vedere faptul că valoarea Ratei rentabilității costurilor totale, în cazul Michelin România SA, a fost de 3,77% în anul 2013, respectiv 3,62% în anul 2014, acestea încadrându-se în intervalele dintre cuartilele superioare și inferioare pentru cei doi ani analizați, a fost concluzionat faptul că vânzările de produse finite desfășurate de către Michelin România SA în beneficiul Compagnie Générale des Établissements Michelin au fost derulate în linie cu principiul valorii de piață.
Tot în cadrul acestei secțiuni, a fost realizat un scenariu imaginar în care s-a presupus că societatea nu ar fi respectat principiul valorii de piață pentru perioada analizată, atunci procedura folosită de autoritățile fiscale constând în ajustarea bazei impozabile la valoarea mediană a intervalului de comparabilitate. Această acțiune a condus mai departe la înregistrarea unei valori suplimentare a impozitului pe profit datorat de către contribuabil în sumă de 12,1 milioane RON pentru anul fiscal 2013, respectiv 4,9 milioane RON pentru anul fiscal 2014.
În finalul studiului a fost realizată analiza unei alte tranzacții desfășurate de către compania românească și anume finanțarea primită din partea C.G.E. Michelin. În acest caz, metoda selectată pentru determinarea valorii de piață tranzacției a fost metoda comparării prețurilor cu referire la comparabile externe – ratele medii de dobândă aplicate în cadrul unor tranzacții financiare comparabile care se desfășoară pe piața din România.
Astfel, pentru această tranzacție s-a concluzionat că ratele de dobândă aplicate pentru finanțarea primită de compania românească din partea C.G.E. Michelin în perioada 2013 – 2014 au fost mai mici decât ratele de dobândă aplicate de instituțiile financiare pe piața din România, conform datelor publicate de BNR, prin urmare considerându-se că această finanțare a fost realizată în conformitate cu principiul valorii de piață.
Printre principalele recomandări pe care le-aș putea prezenta în urma cercetărilor realizate în scopul pregătirii acesteri lucrării, ar fi încercarea de realizare a unei armonizări a sistemelor fiscale din statele membre ale Uniunii Europene, datorită faptului că existența unor diferențe ale ratelor de impozitare nu face altceva decât să încurajeze companiile transnaționale în a practica prețuri de transfer care să le permită deplasarea profiturilor către țări caracterizate de un nivel scăzut al ratelor de taxare a rezultatelor financiare, astfel încât să se poată obține reducerea sarcinii fiscale de suportat la nivelul întregului grup.
O altă recomandare pe care aș dori să o fac este aceea de încurajare a statelor membre să adopte o abordare comună la nivel european, în cadrul căreia să încerce adaptarea legislațiilor interne cu privire la practicarea prețurilor de transfer astfel încât acestea să fie în concordanță cu prevederile Codul de conduită privind întocmirea dosarelor de prețuri de transfer elaborat de către Comisia Europeană (2006), în acest mod oferind societăților transnaționale deținătoare de entități în diverse state din cadrul Uniunii Europene, posibilitatea de diminuare a poverii birocratice pe care ar avea-o de suportat.
Bibliografie
Articole:
Arpan, J. S. (1972). Transfer Pricing in International Financial Management. Financial Review, vol. 2, pag. 141-155;
Brem, M. & Tucha, T. (2006). Transfer Pricing: Conceptual Thoughts on the Nature of the Multinational Firm. Vikalpa, vol.31, pag. 30;
Burns, J. O. (1980), Transfer Pricing Decisions in U.S. Multinational Corporations. Journal of International Business Studies, vol.11, nr. 2, pag. 23-39;
Buter, C. (2011). International Transfer Pricing and The EU Code of Conduct. European Integration Studies, vol. 5, pag. 108-111;
Celini, M., Leitch, R. & Strobel, C. (2013). Multinational Transfer Pricing: A Transaction Cost and Resource Based View. Journal of Accounting Literature, vol. 31, pag. 31-48;
Clausing, K. A. (2000). The Impact of Transfer Pricing on Intrafirm Trade. International Taxation and Multinational Activity, pag. 173-200;
Conover, T. L., Nichols, N. B. (2000). A Further Examination of Income Shifting Through Transfer Pricing Considering Firm Size and/or Distress. The International Journal of Accounting, vol. 35, pag. 189-211;
Corlaciu, A. & Tiron Tudor, A. (2014) Cercetare privind percepția profesioniștilor din România din domeniul financiar-contabil referitoare la unele aspecte specifice prețurilor de transfer. Cercetare – audit financiar, pag. 12;
Cuzdriorean, D., Jurcău, A. (2012). Tax Optimization Through Transfer Pricing, Common and Manipulative Practice. Annals of the University of Oradea, Economic Science Series, pag. 872-876;
Dawson, P.C. (2000). Transfer Price Determination in a Multinational Corporation: Decentralized Decision-making, Agency Costs, and Strategic Interaction. Dissertation Abstracts International, vol. 60, pag. 82;
Eiteman, D. K. & Stonehill A. I. (1973). Multinational Business Finance. Addison-Wesley, Manila, Phillipines;
European Commission. (2006). Code of Conduct on transfer pricing documentation in the EU. Brussels, pag. 2;
Emerson, S. (1997). International Transfer Pricing in Questions of Procedure and Self-Assessment. British Tax Review, vol. 5, pag. 328-332;
Ho, D., Brossa, W. (2008). Issues on Compliance and Ethics in Taxation. Journal of Financial Crime, vol. 15, nr. 4, pag. 369 – 382;
Hoi Ki Ho, D. & Tze Yiu Lau, P. (2005). An Exploratory Study of Transfer Pricing Practices by Multinationals with International Affiliates. Transfer Pricing Practices by Multinationals, International Tax Journal, pag. 38;
Jacob, J. (1996).Taxes and Transfer Pricing: Income Shifting and The Volume of Intrafirm Transfers. Journal of Accounting Research Autumn, nr. 34, vol. 2, pag. 301-313;
King, E. (2009). Transfer Pricing and Corporate Taxation. Berlin Heidelberg, vol. 1, pag. 53;
Lalić, S. & Dragičević, B. (2014). Maximizing Profit After Taxation by Effects of Transfer Pricing in Multinational Companies. Proceedings of the Faculty of Economics in East Sarajevo, vol. 9, pag. 85-96;
Levey, M., Wrappe, S. & Chung, K. (2010). Transfer Pricing Rules and Compliance. Journal of Accounting Literature, vol. 22, pag. 29-40;
Mehadfi, M. (2000). The Ethics of International Transfer Pricing. Journal of Business ethics, vol. 28, pag. 370-371;
Mueller, D., Gerhard, G., Gernon, H. & Meek, G. (1997). Accounting – An international perspective. The Irwin Series in Undergraduate Accounting, pag. 5;
Neves, J. C. & Samagio, A. (2006). International Transfer Pricing Policy in US and German Subsidiaries. Instituto Superior de Economia a Gestao, pag. 3-11;
Sousa M.P., Bradley, F. (2009). Price adaptation in export markets. European Journal of Marketing, vol. 43, nr. 3, pag. 438 – 458;
Tang, R. Y. W. (1992). Transfer Pricing in the 1990s. Management Accounting, vol. 73, nr. 8, pag. 22-26.
Legislație:
Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare;
Liniile directoare privind prețurile de transfer emise de OCDE. (2010);
Hotărârea Guvernului nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare;
Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, cu modificările și completările ulterioare.
Website-uri:
http://camion.michelin.ro/Servicii/Servicii-suport
http://www.bnr.ro.
Anexe
Anexa nr. 1. Structura organizațională a grupului Michelin pe parcursul anilor 2013 – 2014
Sursa: Raportul anual al grupului Michelin pentru anul 2014
Anexa nr.2. Ponderea indicatorilor financiari înregistrați de către Michelin România SA în cadrul valorii rezultatelor financiare obținute de către grupul Michelin pentru perioada 2010-2014
Sursa: Prelucrarea în Microsoft Excel a informațiilor extrase din rapoartele anuale ale companiei Michelin România SA și C.G.E. Michelin pentru perioada 2010-2014
Anexa nr. 3. Companiile comparabile acceptate pentru activitatea de producție din anul 2013
Sursa: Prelucrarea în Microsoft Excel a informațiilor extrase din baza de date AMADEUS
Anexa nr. 4. Companiile comparabile acceptate pentru activitatea de producție din anul 2014
Sursa: Prelucrarea în Microsoft Excel a informațiilor extrase din baza de date AMADEUS
Anexa nr. 5. Rezumatul strategiei de căutare în baza de date AMADEUS
Sursa: Baza de date AMADEUS
Căutarea în AMADEUS
Căutarea manuală
Anexa nr. 6: Lista companiilor comparabile acceptate/respinse pentru activitatea de producție din anul 2013
Anexa nr. 7: Lista companiilor comparabile acceptate/respinse pentru activitatea de producție din anul 2014
Lista tabelelor, graficelor și figurilor
Tabele:
Tabelul nr. 2.1. Structura acționariatului grupului Michelin la finalul anilor 2013, respectiv 2014……………………………………………………………………………………………………………….16
Tabelul nr. 2.2: Bilanțul grupului Michelin aferent perioadei 2010 – 2014……………18
Tabelul nr. 2.3: Contul de profit și pierdere al grupului Michelin aferent perioadei 2010 – 2014……………………………………………………………………………………………………………………19
Tabelul nr. 2.4: Bilanțul companiei Michelin România SA aferent perioadei 2010 – 2014………………………………………………………………………………………………………………………………21
Tabelul nr. 2.5: Contul de profit și pierdere al companiei Michelin România SA aferent perioadei 2010 – 2014………………………………………………………………………………………..22
Tabelul nr. 2.6: Sumarul analizei funcționale a companiei Michelin România SA…32
Tabelul nr. 3.1: Intervalul de comparabilitate determinat pentru anii 2013, respectiv 2014………………………………………………………………………………………………………………………………38
Tabelul nr. 3.2. Rezultate studiu de comparabilitate privind producția de anvelope pentru anul 2013…………………………………………………………………………………………………………..43
Tabelul nr. 3.3: Rezultate studiu de comparabilitate privind producția de anvelope pentru anul 2014…………………………………………………………………………………………………………..44
Tabelul nr. 3.4: Intervalul de comparabilitate determinat pentru anii 2013, respectiv 2014………………………………………………………………………………………………………………………………44
Tabelul nr. 3.5: Scenariul nerespectării principiului valorii de piață…………………….45
Tabelul nr. 3.6: Ratele de dobândă aplicate de C.G.E. Michelin, respectiv cele practicate de instituțiile financiare românești…………………………………………………………………50
Grafice:
Graficul nr. 2.1: Structura legală a grupului Michelin la data de 31 decembrie 2013………………………………………………………………………………………………………………………………17
Graficul nr. 2.2: Structura legală a grupului Michelin la data de 31 decembrie 2014………………………………………………………………………………………………………………………………17
Graficul nr. 3.1: Evoluția ratelor de dobândă aplicate de C.G.E. Michelin, respectiv a celor practicate de instituțiile financiare românești……………………………………………………..50
Figuri:
Figura nr. 2.1. Structura legală a companiei Michelin România SA………………………………..21
Bibliografie
Articole:
Arpan, J. S. (1972). Transfer Pricing in International Financial Management. Financial Review, vol. 2, pag. 141-155;
Brem, M. & Tucha, T. (2006). Transfer Pricing: Conceptual Thoughts on the Nature of the Multinational Firm. Vikalpa, vol.31, pag. 30;
Burns, J. O. (1980), Transfer Pricing Decisions in U.S. Multinational Corporations. Journal of International Business Studies, vol.11, nr. 2, pag. 23-39;
Buter, C. (2011). International Transfer Pricing and The EU Code of Conduct. European Integration Studies, vol. 5, pag. 108-111;
Celini, M., Leitch, R. & Strobel, C. (2013). Multinational Transfer Pricing: A Transaction Cost and Resource Based View. Journal of Accounting Literature, vol. 31, pag. 31-48;
Clausing, K. A. (2000). The Impact of Transfer Pricing on Intrafirm Trade. International Taxation and Multinational Activity, pag. 173-200;
Conover, T. L., Nichols, N. B. (2000). A Further Examination of Income Shifting Through Transfer Pricing Considering Firm Size and/or Distress. The International Journal of Accounting, vol. 35, pag. 189-211;
Corlaciu, A. & Tiron Tudor, A. (2014) Cercetare privind percepția profesioniștilor din România din domeniul financiar-contabil referitoare la unele aspecte specifice prețurilor de transfer. Cercetare – audit financiar, pag. 12;
Cuzdriorean, D., Jurcău, A. (2012). Tax Optimization Through Transfer Pricing, Common and Manipulative Practice. Annals of the University of Oradea, Economic Science Series, pag. 872-876;
Dawson, P.C. (2000). Transfer Price Determination in a Multinational Corporation: Decentralized Decision-making, Agency Costs, and Strategic Interaction. Dissertation Abstracts International, vol. 60, pag. 82;
Eiteman, D. K. & Stonehill A. I. (1973). Multinational Business Finance. Addison-Wesley, Manila, Phillipines;
European Commission. (2006). Code of Conduct on transfer pricing documentation in the EU. Brussels, pag. 2;
Emerson, S. (1997). International Transfer Pricing in Questions of Procedure and Self-Assessment. British Tax Review, vol. 5, pag. 328-332;
Ho, D., Brossa, W. (2008). Issues on Compliance and Ethics in Taxation. Journal of Financial Crime, vol. 15, nr. 4, pag. 369 – 382;
Hoi Ki Ho, D. & Tze Yiu Lau, P. (2005). An Exploratory Study of Transfer Pricing Practices by Multinationals with International Affiliates. Transfer Pricing Practices by Multinationals, International Tax Journal, pag. 38;
Jacob, J. (1996).Taxes and Transfer Pricing: Income Shifting and The Volume of Intrafirm Transfers. Journal of Accounting Research Autumn, nr. 34, vol. 2, pag. 301-313;
King, E. (2009). Transfer Pricing and Corporate Taxation. Berlin Heidelberg, vol. 1, pag. 53;
Lalić, S. & Dragičević, B. (2014). Maximizing Profit After Taxation by Effects of Transfer Pricing in Multinational Companies. Proceedings of the Faculty of Economics in East Sarajevo, vol. 9, pag. 85-96;
Levey, M., Wrappe, S. & Chung, K. (2010). Transfer Pricing Rules and Compliance. Journal of Accounting Literature, vol. 22, pag. 29-40;
Mehadfi, M. (2000). The Ethics of International Transfer Pricing. Journal of Business ethics, vol. 28, pag. 370-371;
Mueller, D., Gerhard, G., Gernon, H. & Meek, G. (1997). Accounting – An international perspective. The Irwin Series in Undergraduate Accounting, pag. 5;
Neves, J. C. & Samagio, A. (2006). International Transfer Pricing Policy in US and German Subsidiaries. Instituto Superior de Economia a Gestao, pag. 3-11;
Sousa M.P., Bradley, F. (2009). Price adaptation in export markets. European Journal of Marketing, vol. 43, nr. 3, pag. 438 – 458;
Tang, R. Y. W. (1992). Transfer Pricing in the 1990s. Management Accounting, vol. 73, nr. 8, pag. 22-26.
Legislație:
Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare;
Liniile directoare privind prețurile de transfer emise de OCDE. (2010);
Hotărârea Guvernului nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare;
Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, cu modificările și completările ulterioare.
Website-uri:
http://camion.michelin.ro/Servicii/Servicii-suport
http://www.bnr.ro.
Anexe
Anexa nr. 1. Structura organizațională a grupului Michelin pe parcursul anilor 2013 – 2014
Sursa: Raportul anual al grupului Michelin pentru anul 2014
Anexa nr.2. Ponderea indicatorilor financiari înregistrați de către Michelin România SA în cadrul valorii rezultatelor financiare obținute de către grupul Michelin pentru perioada 2010-2014
Sursa: Prelucrarea în Microsoft Excel a informațiilor extrase din rapoartele anuale ale companiei Michelin România SA și C.G.E. Michelin pentru perioada 2010-2014
Anexa nr. 3. Companiile comparabile acceptate pentru activitatea de producție din anul 2013
Sursa: Prelucrarea în Microsoft Excel a informațiilor extrase din baza de date AMADEUS
Anexa nr. 4. Companiile comparabile acceptate pentru activitatea de producție din anul 2014
Sursa: Prelucrarea în Microsoft Excel a informațiilor extrase din baza de date AMADEUS
Anexa nr. 5. Rezumatul strategiei de căutare în baza de date AMADEUS
Sursa: Baza de date AMADEUS
Căutarea în AMADEUS
Căutarea manuală
Anexa nr. 6: Lista companiilor comparabile acceptate/respinse pentru activitatea de producție din anul 2013
Anexa nr. 7: Lista companiilor comparabile acceptate/respinse pentru activitatea de producție din anul 2014
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Studiu Privind Preturile de Transfer In Cadrul Societatilor Transnationale (ID: 147726)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.