STUDIU PRIVIND PREGĂTIREA REPREZENTATIVEI LICEALE DE FOTBAL PRIN JOCURI PE TERENURI DE DIMENSIUNI REDUSE [303536]
UNIVERSITATEA „DUNĂREA DE JOS” GALAȚI
FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT
SPECIALIZAREA: EDUCAȚIE FIZICĂ ȘCOLARĂ ȘI MANAGEMENT
SPORTIV
STUDIU PRIVIND PREGĂTIREA REPREZENTATIVEI LICEALE DE FOTBAL PRIN JOCURI PE TERENURI DE DIMENSIUNI REDUSE
Coordonator științific:
Pect. Univ. Dr. Savu Vasile Cătălin
Masterand: [anonimizat].Cristian
GALAȚI, 2020
[anonimizat], care precizează că educația fizică și sportul sunt activități de interes național sprijinite de stat. Ministerul Educatiei și Cercetării organizează activitatea de educație fizică și practicarea sportului în învățământul preuniversitar și universitar. [anonimizat], conform curriculumului stabilit și este singura arie curriculară de stătătoare (din cele șapte existente).
Ca parte a [anonimizat], [anonimizat]-și aducă contribuția specifică la realizarea acestora.
[anonimizat]-motrice și formarea capacității elevilor de a [anonimizat] a [anonimizat].
[anonimizat] a IX-a/a XII-a, [anonimizat] a personalității autonome și creative a elevilor – finalitate prevăzută în Legea Învățământului. Ea are bine jalonate formele de practicare a [anonimizat], care poate fi orientat înspre pregătirea echipelor reprezentative ale unităților școlare.
Alcătuirea, pregătirea și participarea la competiții a [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat], ce pot fi promovați în secții ale unor instituții sportive de performanță.
Activitatea de pregătire a [anonimizat], „îmbracă” [anonimizat]. [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat] o stare ridicată de angajament.
CAPITOLUL I
CONTEXTUL GENERAL ȘI PARTICULARITĂȚILE TEMEI
1.1. Însemnătatea teoretică și practică a [anonimizat]-[anonimizat].
În actuală structura a sistemului nostru de învățământ, educația fizică și sportul sunt integrate în demersul didactic și se desfășoară sub următoarele forme: lecții de educație fizică (în trunchiul comun și în curriculum la decizia școlii), ansamblul sportiv și activitatea sportivă de performanță (în cadrul claselor speciale sau al unităților de învățământ cu profil sportiv – C.S.Ș.-uri sau L.P.S.-uri), aceste forme cristalizându-se și consolidându-se, de-a lungul anilor, ca urmare a activității creatoare a personalului didactic și a cercetărilor, a experienței didactice dobândite și au dus la fundamentarea unor premise, obiective originale și eficiente care situează școala românească printre sistemele de învățământ consacrate din punct de vedere al organizării educație fizice și sportului școlar.
Pregătirea jucătorilor și a echipei reprezentative a școlii care participă în competiții speciale de fotbal, cum ar fi campionatul național al elevilor, are un calendar competițional care presupune un proces de instruire organizat, condus și desfășurat corespunzător cerințelor metodice specifice antrenamentului sportiv contemporan.
Referindu-ne la selecționarea copiilor și pregătirea echipelor reprezentative școlare de fotbal, unde procesul este limitat, sursa principală care stă la baza selecției este reprezentată de valoarea biologică a copilului, dar și talentul acestuia.
Organizarea și conținutul lecțiilor de ansamblu sportiv (pregătire a reprezentativei de fotbal) trebuie să asigure posibilitățile tehnico-tactice de practicare a jocului de fotbal în vederea participării la acțiunile competiționale. Acest demers didactic, ca orice activitate educațional-instructivă, ca orice activitate ce-și propune să realizeze anumite obiective, trebuie să beneficieze de o organizare și o planificare pozitivă, parcurgându-se etape sistematizate, impuse, în primul rând, de particularitățile de vârstă și sex ale elevilor și, apoi de activitatea competițională.
În acest amplu proces, un rol hotărâtor îi revine profesorului. Prin amplul complex al muncii și comportamentului, profesorii de educație fizică trebuie să facă dovada unui înalt spirit de răspundere și pregătire profesională a pasiunii și devotamentului față de misiunea ce le este încredințată în vasta acțiune de formare și educare a tinerei generații.
Procesul de instruire în cadrul orelor de ansamblu sportiv se desfășoară în mod asemănător lecțiilor de antrenament, organizate, în marea lor majoritate, în vederea participării la activitatea competițională. Dar el are mai multe aspecte care îl preced, printre care: activitatea propriu-zisă din cadrul lecțiilor de educație fizică, activitatea de selecție a celor mai talentați elevi, care dispun de posibilitățile fizice și tehnico-tactice, precum și de cunoștințele teoretice necesare, permanenta împrospătare ale lotului de elevi cu aceste calități și cunoștințe, competențe capabile să permanentizeze o activitate continuă a reprezentativei școlare. În esență reprezentativa școlară se alcătuiește pe criteriul valorii componenților, grupa de bază constituind-o echipa de așa-ziși „titulari”.
Însemnătatea teoretică și practică a prezentei lucrări constă în faptul că problematica pregătirii reprezentativei de fotbal la nivelul elevilor de liceu trebuie ancorată în realitatea existentă, și anume, în ideea că, la această vârstă, foarte importante sunt relațiile de colaborare dintre jucători și, de aceea pregătirea trebuie axată, în mare parte, pe practicarea jocului pe spații reduse, în contextul în care și marea majoritate a competițiilor se desfășoară în aceste condiții. De aceea, cunoașterea tuturor aspectelor ce țin de pregătirea elevilor de această vârstă este esențială pentru munca unui profesor care, printre obligațiile efectuării orelor de educație fizică la clasele de elevi, mai are în vedere și alcătuirea și pregătirea unei reprezentative școlare de fotbal.
1.2. Motivarea alegerii temei
Ca și în cazul treptelor învățământului gimnazial și în învățământul licel, formarea și pregătirea unei echipe reprezentative de fotbal într-o unitate școlară are o misiune complexă, având ca țintă, influențarea pozitivă a tuturor elevilor acestora, situație în care pot fi analizate mai multe obiective, ca direcții strategice sau manageriale, pentru că activitatea profesorului de educație fizică nu înseamnă numai activitatea la „catedră”, adică prestarea lecțiilor de educație fizică propriu-zisă ci și la numeroase activități pe care trebuie să le desfășoare.
Un alt aspect important, în această direcție, este acela al dezvoltării tradiției practicării fotbalului în școală, în orele de educație fizică și, mai ales, în activitățile extrașcolare.
Acțiunea de înființare a unei echipe de fotbal la nivelul liceului rămâne și trebuie să fie una dintre problemele majore ale activității profesorilor de educație fizică din fiecare școală, problemă care, ca prioritate, va trebui situată la același nivel cu acțiunea didactică desfășurată la lecțiile normale de educație fizică.
O atenție deosebită se va acorda perfecționării sau ameliorarării continue a tuturor resurselor necesare creșterii performanțelor echipei, respectiv: resursele umane (preselecție-selecție), resurse didactice (perfecționarea demersurilor metodice), resurse materiale, de pregătire și de prezentare, resurse financiare de participare, etc.
Printre elementele de informare ale profesorului de educație fizică intră și misiunea de cunoaștere a elevilor dotați specific, de depistare a celor mai indicați pentru jocul de fotbal, elemente ce pot constitui, acolo unde este cazul, și îndrumarea spre unități sportive școlare sau cluburi sportive de performanță.
Preselecția și selecția includ testarea tuturor elevilor din școală, prin supunerea lor la un ansamblu de probe, alcătuite pe diferite criterii, pentru a-i selecționa în echipa liceului pe cei mai indicați.
În urma acestor acțiuni, profesorul de educație fizică trebuie să alcătuiască echipa și să o pregătească în vederea participării la competițiile sportive prevăzute în calendarul sportiv competițional școlar.
Profesorul de educație fizică, cel care se ocupă cu selecția și pregătirea echipei reprezentative de fotbal, trebuie să-și propună, să aplice cele mai indicate criterii de selecție a copiilor, să țină cont de faptul că el lucrează într-o unitate școlară din învățământul preuniversitar normal, obligatoriu și nu într-una vocațională sau sportivă, din afara sistemului. Astfel, criteriile de selecție pe care le preconizează să le aplice vor trebui să fie adaptate nivelului de dezvoltare fizică și motrică a copiilor, să țină seama de nivelul lor de pregătire fizică, de vârstă, etc.
De asemenea, problematica pregătirii efective a echipei reprezentative nu este o acțiune ușoară, ea fiind ancorată în preocupările profesorului și fiind jalonată după o serie de factori specifici, de care trebuie să se țină seama, cunoștințele de specialitate, experiența, pasiunea și dăruirea lui având un rol major.
Luând în considerare cele precizate mai înainte se poate spune că motivul principal care m-a determinat să aleg această temă a fost acela că îmi place jocul de fotbal, că am fost interesat de această temă și că ea este o provocare pe direcția proprie de perfecționare profesională. Apoi, alte motive ar fi nivelul de fezabilitate al temei, ce include activități practice plăcute și interesante și posibilitatea de a-mi îmbogăți sfera cunoștințelor necesare profesiei mele.
1.3. Ipoteza lucrării și obiectivele de cercetare
Pregătirea echipei reprezentative școlare de fotbal este o opțiune individuală a fiecărei școli și a fiecărui elev deoarece orele acestea sunt extracurriculare și pot fi alocate pregătirii echipei numai de către conducerea școlii, la solicitarea catedrei de educație fizică. Pentru a duce la îndeplinire acest deziderat, de pregătire a unei echipereprezentative de fotbal a școlii, trebuie luate în considerare probleme manageriale variate și multiple, cum ar fi: existența, în școală, a unei tradiții privind practicarea jocului de fotbal în afara orelor de educație fizică și a pregătirii unei echipe reprezentative ; existența condițiilor materiale specifice practicării jocului de fotbal: teren, sală, mingi, echipament, etc.; existența în curricula școlii respective a unui număr de ore distribuite pentru pregătirea echipei reprezentative; dorința conducerii școlii, a profesorilor de educație fizică, a celorlalte cadre didactice, mai ales învățătorii, de a se forma și instrui această echipă; existența în localitate sau în altele apropiate a altor echipe de fotbal de același nivel; existența în calendarul sportiv al Inspectoratului Școlar Județean și D.J.T.S. a competițiilor școlare de handbal pentru echipe de fete sau băieți.
Mai sunt și alte probleme care pot influența pregătirea echipei reprezentative școlare de fotbal care trebuie inventariate, cunoscute și evaluate în consecință. În afară de inventarierea tuturor problemelor este necesar, în continuare, o eșalonare a lor, o gândire managerială privind resursele umane, material–financiare, metodico-organizatorice și desigur o acționare perseverentă, pe măsură, pentru rezolvarea lor la un bun nivel calitativ. Fiecare dintre aceste direcții strategice este importantă și toate condiționează reușita programului de pregătire a echipei reprezentative școlare de fotbal.
Pregătirea propriu-zisă a jucătorilor și a echipei cât și conducerea ei în competiții, presupune un proces didactic organizat științific, specific cerințelor antrenamentului sportiv, cu ceea ce cuprinde el pe cele cinci direcții : fizic, tehnic, tactic, teoretic și psihologic. Dar, în condițiile concrete ale activității sportive din învățământul preuniversitar, cu un număr de 1-2 ore extracurriculare afectat pregătirii echipei reprezentative de fotbal, direcția strategică metodico-organizatorică se deosebește mult de cea a unităților școlare cu profil sportiv sau a altor unități cu profil de fotbal (cluburi și asociații sportive). Rămâne la latitudinea fiecărui profesor, care este interesat și pasionat, de a mări numărul orelor de pregătire, de a decide ponderea volumului factorilor antrenamentului, în fiecare perioadă de pregătire, precum și de a alege cele mai indicate mijloace. Problemele pot fi ușor rezolvate dacă profesorul apelează la jocuri de fotbal pe terenuri reduse și chiar cu efective reduse de jucători (3 x 3, 4 x 4, 5 x 5)
Fiind conștient de faptul că mulți profesori afectează puțin timp pregătirii echipei reprezentative școlare de fotbal la nivelul învățământului liceal, întrucât, în atribuțiile lui intră și pregătirea altor echipe la alte discipline sportive (atletism, volei, baschet, etc.), în demararea cercetării impuse de tema lucrării am pornit de la următoarele ipoteză:
– în ce măsură aplicarea unui program de pregătire bine structurat, propus și planificat judicios, compus din jocuri pe terenuri de dimensiuni reduse, selectate și adaptate la posibilitățile bio-psiho-motrice ale elevilor de această vârstă, poate să contribuie la creșterea nivelului calitativ al jocului;
Obiectivele cercetării au fost următoarele:
conceperea programului de pregătire ca o activitate destinată, în primul rând, dezvoltării indicilor morfo-funcționali ai organismului elevilor, în așa fel încât să se încadreze în limitele nivelului național de dezvoltare fizică pe țară;
adaptarea mijloacelor de pregătire la posibilitățile bio-psiho-motrice ale unor elevi de această vârstă și creșterea nivelului calitativ al jocului;
asimilarea procedeelor tehnice si a acțiunilor tactice specifice practicării jocului de fotbal și valorizarea acestora în cadrul activităților sportive din școală și în afara acesteia;
efectuarea unei comparații între două eșantioane identice, prin efectuarea unei evaluări bazate pe itemi relevanți, care să clarifice, prin mijloace realiste, obiectivitatea pregătirii;
creșterea indicilor pregătirii subiecților prin aplicarea unui ansamblu de sisteme de acționare cât mai atractive și stimulative, care să ridice starea emoțională a copiilor, urmărindu-se, în același timp, și ridicarea echilibrului psiho-fizic;
dezvoltarea trăsăturilor de personalitate favorabile integrării sociale.
1.4. Scopul și sarcinile lucrării
Jocul de fotbal este unul dintre mijloacele educației fizice care are cea mai mare trecere în rândul elevilor și, ceea ce este și mai important, anume faptul că, în ultimii ani a trezit interesul fetelor, de la cea mai mică vârstă școlară.
Conținutul jocului de fotbal, la învățământul liceal, prevăzut în programele de educație fizică pentru aceste clase, cuprinde precizări care lasă loc unei libertăți de abordare, dar între anumite limite, impuse de jaloanele metodicii de specialitate. Însă, problematica înființării și pregătirii unei echipe reprezentative școlare cu elevi de clasele IX-XII, este o chestiune foarte delicată, care nu poate fi realizată decât cu prestarea unui volum crescut de muncă, bazat pe cunoștințe științifice solide, pe care trebuie să le posede profesorul.
Observarea atentă a comportamentului motric al elevilor la lecțiile de educație fizică, înregistrarea celor mai relevante abilități necesare pentru jocul de fotbal, evaluarea calităților motrice de bază, urmărirea atentă a lor în jocuri bilaterale, monitorizarea activității lor motrice, în general, sunt acțiuni care preced acțiuni de selecție, care trebuie să ofere profesorului date reale și obiective, necesare înființării reprezentativei școlare.
Apoi, pregătirea acestei echipe, este un alt pas, care trebuie gândit și realizat numai după o planificare și o programare atentă a activității, activitate ce trebuie să aibă un caracter continuu și să țină seama de prescripțiile antrenamentului sportiv, dar adaptate la nivelul unor instituții școlare normale (și nu vocaționale – C.S.Ș. sau L.P.S.) din rețeaua învățământului.
În contextul celor amintite și în concordanță cu aspectele precizate de metodica predării jocului de fotbal, privind pregătiea echipei reprezentative liceu, scopul lucrării a fost acela de a cunoaște bine, din punct teoretico-metodic, problematica jocului de fotbal, de a ține cont de particularitățile bio-psiho-motrice ale copiilor de această vârstă, de a efectua un stagiu de pregătire de nivel ridicat bazat pe utilizarea de jocuri pe terenuri de dimensiuni reduse și de a face o comparație între două eșantioane de subiecți care au aceleași preocupări extrașcolare.
Sarcinile lucrării au fost următoarele:
întocmirea planului lucrării;
emiterea ipotezei de lucru;
studierea literaturii de specialitate: programele de educație fizică pentru clasele IX-XII, cărți de specialitate (teorie și metodică, fotbal, psihologie, etc.), ghiduri metodologice de aplicare a programelor de specialitate, cursuri, manuale, reviste și alte publicații;
stabilirea eșantioanelor (componenții a două echipe reprezentative de fotbal);
conceperea programului experimental specific;
programarea și planificarea mijloacelor pregătirii;
alegerea probelor de control;
testarea inițială a subiecților celor două grupe;
aplicarea programului de lucru;
recoltarea finală a rezultatelor;
analiza, interpretarea rezultatelor și reprezentarea lor iconografică;
formularea concluziilor și a recomandărilor.
CAPITOLUL 2
FUNDAMENTAREA ȘTIINȚIFICĂ A LUCRĂRII
2.1. Particularitățile somatice, funcționale, motrice și psihice ale elevilor de 14-18 ani
Unii psihologi consideră consideră că după ieșirea din pubertate, are loc în mod intens, ieșirea din societatea de tip tutelar, familial și școlar și intrarea în viața cultural-socială mai largă a școlii și chiar a orașului și adolescentul trece de asemenea prin câteva stadii: preadolescența, adolescența și adolescența prelungită(Șchiopu U. și Verza E., 1997).
Particularități somatice.Cârstea Ghe., 1993, amintește că, din punct de vedere morfologic, în această perioadă de vârstă, organismul își încetinește treptat a ritmul creșterii și dezvoltării somatice, dar continuă creșterea în lungime a oaselor într-un ritm lent, intensificându-se procesul de îngroșare a acestora. Iar Crețu T., 2009, precizează că, la sfîrșitul stadiului se ajunge la o înălțime medie între 170 cm și 177 cm la băieți, iar la fete între 163 și 168 cm, creșterea fiind mai accentuată în mediul urban. Creșterea în greutate este, la băieți, în jur de 60-65 kg, iar la fete este influențată de modelele culturale. Diametrele și perimetrele cresc în mod însemnat, ca o „compensare” a rămânerii în urmă din perioada pubertară (când a crescut mult lungimea segmentelor).
Cârstea Ghe., 1999, completează cu faptul că, acum, se înregistrează o hipertrofie a musculaturii prin îngroșarea fibrelor, atingând un procent de aproximativ 44% la băieți și 37% la fete din greutatea corporală, la fete se depune țesutul gros subcutanat, iar proporțiile dintre segmentele corpului se modifică tot mai mult spre armonie.
Dezvoltarea morfologică a aparatului cardiovascular se accelerează, crește volumul și greutatea miocardului, iar rețeaua vasculară a mușchilor scheletici și a celorlalte organe periferice se mărește. Aparatul respirator are ritm încetinit de dezvoltare morfologică, volumul și greutatea plămânilor crescând cu un ritm mai intens doar la începutul perioadei și fortificându-se și mușchii inspiratori. Analizatorii se prezintă la un nivel de maturitate apropiat de cel al adultului, pe plan morfologic.
Particularități funcționale.Stănescu M., 2012, admite că, în această perioadă, se manifestă, ca și pe plan morfologic, un echilibru al indicilor funcționali, existâd un echilibru dinamic mai stabil între excitația și inhibiția corticală, ceea ce contribuie la favorizarea formării și păstrării, timp mai îndelungat, a legăturilor temporale. Se dezvoltă și se perfecționează centrii motori corticali, iar analizatorii prezintă un nivel inferior, pe plan funcțional, față de adulți.
Se dezvoltă, de asemenea, capacitatea funcțională a marilor aparate și sisteme vegetative, direct interesate în efort (circulația, respirația externă și cea internă), iar reglarea nervoasă și vegetativă a organismului reușește, pentru prima dată în ontogeneză, să se ridice la un nivel sensibil egal față de dezvoltarea sferei somatice.
Dezvoltarea funcțională a aparatului cardiovascular se încheie la finalul acestei perioade, volumul sistolic, debitul cardiac și consumul de oxigen apropiindu-se de cele ale adultului.
Către sfârșitul perioadei băieții prezintă valori funcționale circulatorii mai bune decât fetele; de asemenea, elevii care participă în afara lecțiilor de educație fizică și la cele de activități sprtive au o economicitate cardiovasculară superioară.Indicii fiziologici ai respirației externe reflectă îmbunătățirea continuă a ventilației pulmonare.Frecvența respiratorie scade și se apropie de valorile caracteristice adulților (aproximativ 20 respirații pe minut). Crește amplitudinea mișcărilor respiratorii, reflectată de mărirea treptată a volumului respirator current, iar capacitatea vitală crește, în linii mari, paralel cu înălțimea, sporirea greutății corporale și fortificarea mușchilor inspiratori.
După Cârstea Ghe., 1993, în această perioadă sunt cele mai favorabile condiții pentru dezvoltarea capacității de efort maxim aerob.Se dezvoltă funcțiile coordonatoare ale sistemului endocrin, înregistrându-se o maturizare a glandelor cu secreție internă și dezvoltarea completă a caracterelor sexuale (Dragnea A. și Bota A., 1999).
Particularități motrice. Stănescu M., 2012, amintește că, în mod logic și legic, crește capacitatea elevilor liceeni de a depune eforturi fizice cu indici sporiți de viteză, îndemânare, rezistență și forță, superioritatea aparținând băieților.
Același autor Cârstea Ghe., 1993, este de părere că, în privința vitezei se limitează suportul fiziologic, obținându-se, o ușoară creștere a indicilor acesteia. Se pune accent pe viteza de repetiție, de execuție și de deplasare.De asemenea, se constată o îmbunătățire simțitoare a capacităților de coordonare și, în consecință, a nivelului de îndemânare.Până la 17 ani, nu sunt diferențe în privința îndemânării, în continuare fetele devenind mai îndemânatice.Mobilitatea articulară scade, mai pregnant la băieți, eforturile de rezistență sunt foarte bine suportate, iar forța poate fi dezvoltată sub toate formele sale de manifestare.
Acum sunt prezente toate condițiile pentru formarea, consolidarea și perfecționarea deprinderilor și priceperilor motrice, indiferent de gradul lor de complexitate și dificultate și, în general, la fondul de deprinderi și priceperi motrice specific perioadei anterioare, se adaugă indici calitativi de execuție și noi procedee tehnice sau acțiuni tactice specifice ramurilor și probelor sportive abordate, care corespund acestei perioade de vârstă (Dragnea A., Bota A., 1999).
Particularități psihice.În această perioadă, considerată a fi cea mai complexă, numită și „vârsta școlară mare” sau „adolescența”, din punct de vedere psihic se înregistrează o evoluție intensă a proceselor de ordin cognitiv, volitiv și afectiv.
Prin prezența unor variate interese cognitive se atinge un bun nivel al cunoașterii realității. Pentru unii adolescenți, disciplinele școlare derivate din științele exacte (matematica, fizica, chimia etc.) se pretează la aplicarea și consolidarea gândirii, nu același lucru se poate remarca și la științele socio-umaniste (Cosmovici A., Iacob L., 2005).
După Jude I., 2002, se constată ponderea gândirii logice și abstracte, în raport cu gândirea mecanică și concretă, memoria logică este primordială și permite predarea și însușirea de date abstracte, iar imaginația se caracterizează prin creșterea ponderii imaginației realist-științifice, bazată pe însușirea cunoștințelor oferite de unele discipline de cultură generală sau profesională. Conștiința de sine, ca formare, se încheie în această perioadă. Comparația cu alții, aprecierile, analizele critice, duc la formarea imaginii despre sine pe care însuși adolescentul urmărește să o transforme după un model ales.
Pe planul motivației, apar noi interese, motivații și înclinații care se mențin și tind să se finalizeze. Interesul pentru sport trebuie cultivat.
Enăchescu E., 2008, apreciază că viața afectivă a adolescentului este bulversată de avalanșa de impresii noi, de trăirile emoționale exacerbate, datorită ritmurilor din sfera neurofiziologică: sensibilitate mărită, impresionabilitate la cuvânt, la gesturi, la aspecte din natură, emoționare la prezența sexului opus. Pe același plan afectiv, se manifestă erotizarea conduitei, dar cu un echilibru emoțional mult mai bun față de perioada pubertară. Sentimentul prieteniei este foarte dezvoltat. Se dezvoltă de asemenea, sentimentul responsabilității și se încheie, într-un sens, stratificarea intereselor profesionale.
Tânărul manifestă încă o oarecare agitație și impulsivitate, unele extravaganțe, momente de neliniște și momente de dificultate, de concentrare, oboseală la efort, expresia feței devine însă mai precisă și mai nuanțată. Pofta de mâncare este încă dezordonată, selectivă și în creștere. Individualizarea se intensifică pe planurile intelectuale și de relaționare. Părerile personale încep să fie argumentate și capătă deseori o validare de generație. Începe să crească interesul pentru probleme abstracte și de sinteză, dar și pentru participare la roluri mai deosebite.Se rafinează interesul pentru lectură, filme, T.V., tehnică etc. Apare mai pregnantă dorința de afirmare personală ca expresie a socializării. Cerința de cunoaștere se secundează de plăceri intelectual-afective și se angajează atitudinal. în sfârșit, experiența afectivă se nuanțează și se impregnează de valori (Șchiopu U., Verza E., 1997).
După Sion G., 2003, nevoia de imitație a școlarului mic devine nevoia de a fi personal la pubertate, iar în adolescență se transformă în nevoia de a fi unic în prima parte a perioadei, ca apoi să se manifeste nevoia de a se exprima ca personalitate.
Pentru Golu F., 2010, la adolescenți exprimarea independenței nu mai este deziderativă și revendicativă ci expresivă, mai naturală. Adolescentul caută mijloace personale de a fi și de apărea în ochii celorlalți. Îl interesează responsabilități în care să existe dificultăți de depășit spre a-și măsura forțele. Individualizarea și conștiința de sine devin mai dinamice și capătă dimensiuni noi de „demnitate” și „onoare”. Apropierea de valorile culturale este de asemenea largă și din ce în ce mai avertizată. De la o formă de evaluare impulsivă critică se trece la forme de evaluare în care caută să se exprime originalitatea. Gustul personal are mai mare pregnanță și se poate susține și demonstra. Intensă este și socializarea aspirațiilor, aspectele vocaționale, profesionalizarea ce se conturează treptat, cuprinzând în esență și elemente importante ale concepției despre lume și viață. în contextul tuturor acestor aspecte există un dinamism deosebit ce vizează transformarea (revoluționarea vieții și a lumii). Tânărul este pregătit psihologic și se pregătește moral și aptitudinal, îl atrag cunoștințele pentru confruntări sociale complexe (examene, probe, concursuri etc.) pentru a se exprima ca atare.
2.2. Selecția în jocul de fotbal
În Dicționarul explicativ al limbii române selecția este considerată a fi o alegere de persoane sau de lucruri făcută după un anumit criteriu și cu un anumit scop.
Pentru Alexe N., 1993, selecția este un proces organizat și repetat, de depistare timpurie a disponibilității înnăscute a copilului, juniorului, cu ajutorul unui sistem complex de criterii (medicale, biologice, psiho-sociologice și motrice) pentru practicarea și specializarea lui ulterioară într-o disciplină sau probă sportivă.
Selecția se desfășoară permanent, pe întregul proces de pregătire, în toate stadiile antrenamentului, constituindu-se în etape, trepte și tipuri, în funcție de obiectivele stabilite în acest sens. În baza acestor considerente selecția a fost definită drept o activitate sistematică, desfășurată pe baza unor criterii, teste și probe, în vederea depistării și a orientării subiecților cu aptitudini peste media unei populații, spre practicarea unei ramuri din sportul de performanță. (Dragnea A., Păunescu A.C., Tudor V., Morenciu M., 2007).
O privire de ansamblu asupra antrenamentului sportiv reliefează, după A. Dragnea și Teodorescu-Mate S., 2002, cel puțin două idei fundamentale: a) antrenamentul este un proces îndelungat, programat pe mai mulți ani, condiție de bază pentru realizarea adaptării de lungă durată și dezvoltarea capacității de performanță și b) existența în cadrul acestei pregătiri a mai multor stadii, de altfel, generalizate pe scară mondială dar denumite diferit.
De pildă Drăgan I, citat de Dragnea A., 1996, înțelege stadiile antrenamentului ca etape ale selecției copiilor și tinerilor pentru diferite ramuri de sport, ca activitate fundamentală pentru evoluția ulterioară a sportivului.
Studiind fenomenul selecției ani la rând și acumulând, astfel, o experiență bogată, dr. Drăgan I., 1979 și 1989, considera că, într-o ordine personală, criteriile de selecție sunt: starea de sănătate, dezvlotarea fizică și starea funcțională. Același specialist, într-o altă lucrare, din același an, 1989, mult mai la obiect și cu direcționare precisă pe problemele selecției, clasifica și descria amănunțit, următoarele criterii cu care se poate acționa în cadrul selecției: criteriile genetice și antropologice, sanogeneza, criteriile neuropsihice și neuromusculare, criteriile psihologice, criteriile endocrinometabolice, criteriile otorinolaringologice, criteriile cardiorespiratorii, criteriile radiologice,
Referitor la criteriile de selecție, legate de Sistemul Național de Selecție instituit în țară în anul 1976, Alexe N., 1999, precizează că, în cadrul acestuia, acționează 5 tipuri de criterii: a) medico-sportive; b) somatofiziologice; c) biochimice; d) psihologice și e) motrice și că, la actul de selecție, participă o echipă interdisciplinară de specialiști, fiecare acționând în acord cu rigorile instrumentelor de măsurat și evaluat.
2.2.1. Aspecte relevante ale selecției elevilor pentru reprezentativa școlară de fotbal
În legătură cu problema selecției copiilor pentru jocul de fotbal practicat la nivelul învățământului, demne de remarcat sunt consemnările făcute de Motroc I. și Cojocaru V., 1991, care apreciau, la acea vreme (și aprecierile lor sunt valabile și astăzi) că activitatea de formare și pregătire a echipei reprezentative de fotbal a școlii trebuie să aibă o structură anume. În viziunea celor doi, echipa reprezentativă a școlii să fie formată din cei mai buni 16-18 jucători, în principal elevi ai claselor mari cu care să se participe în competițiile Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar, precum și la alte diverse competiții.
După opinia lui Savu V.C., 2016, depistarea elementelor de perspectivă, se poate face, în mod special, prin stabilirea, la începutul fiecărui an școlar, a unui program destinat exclusiv selecției, urmărirea continuă a competitiilor sportive cu caracter de masă din școală și, apoi, organizarea unor jocuri (sau cupe locale) în timpul vacantelor.
De asemenea, este de părere că este necesară stabilirea unei concepții generale a acțiunii și a sarcinilor pe toată perioada de selecție cuprinde etapizarea procesului de selectie și instruire, stabilirea sarcinile și conținutul fiecărei etape, stabilirea de obiective pe etape și precum și a celor finale ale selecției, dar și întărirea colaborării, sprijinului și implicării directe a factorilor de decizie (conducerea școlilor, profesorii de educatie fizică) pe toată perioada acțiunii.
Pentru formarea echipei reprezentative școlare, autorul apreciază că se pot folosi mai multe criterii de selecție, printre care: criteriul sănătății și criterii specifice aplicate prin efectuarea unor probe specifice (menținerea mingii în aer din deplasare, prin lovituri repetate cu piciorul și cu capul, pase scurte și medii, din deplasare cu și fără preluare, conducerea mingii cu schimbări de direcție și finalizare, evoluția în jocul efectiv, urmărindu-se abilitatea în manevrarea mingii, calitățile morale, participarea activă în fazele de atac și apărare, modul de integrare în jocul colectiv.
Ca indicații pentru formarea echipei, Hoștiuc N., 2001, amintește faptul că, în toate cazurile, există fluctuație mare de copii, din însăși specificul activităților multiple care au loc în școli, cât și din dorința profesorului de educație fizică de a completa echipa cu elementele cele mai valoroase, totuși profesorul trebuie să stabilească, pentru anumite perioade de timp, un lot și, totodată o echipă standard, cu care să se prezinte la competiții.
Astfel, se recomandă ca portarul să fie selecționat din rândul elevilor care doresc acest post și dau dovadă de capacitate de coordonare, suplețe și detentă musculară, stăpânire de sine în situații decisive, viteză de reactie și curaj.
La alegerea fundașilor cel de pe stânga să fie stângaci sau, măcar, să manifeste ușurință în folosirea piciorului stâng, cei doi să fie mai înalți, să posede o bună detentă pentru săriturile la cap, viteză de reactie și de deplasare, stăpânire de sine și capacitatea de a construi acțiuni ofensive.
Jucătorii de la mijlocul terenului trebuie să aibă capacitatea de a rezista la eforturi îndelungate și desfășurate în tempouri variabile, indici sporiți ai tehnicii individuale, clarviziune în teren și o bună gândire tactică, perseverență, dorința de a se intercala în atac și de a înscrie goluri, dar și de a ajuta apărătorii.
Stabilitatea atacanților să fie astfel încât cei de pe partea stângă să fie, pe cât posibil, stângaci. Criteriile ce stau la baza selecției lor sînt: rapiditate în execuție și deplasare, o bună tehnică în șuturile cu piciorul și loviturile la poartă cu capul, dorința de a înscrie goluri, disponibili colaborării și întrajutorării, imaginative creatoare, concentrare psihică (atenție), mai ales în momentele decisive de finalizare, combativitate în lupta directă cu adversarul, capacitatea de a-și depăși adversarii prin inventivitate, spontaneitate și finețe tehnică.
Precizarea componenței lotului reprezentativei constituie primul pas al formării unității competitive după care urmează o serie de alte măsuri care să conducă la alcătuirea unui colectiv de muncă unit în jurul aceluiași scop. În acest sens, profesorul trebuie sătransmită jucătorilor, în fiecare etapă a instruirii (și înainte de fiecare joc), obiectivele de îndeplinit (individuale și colective), să urmărească eventuala activitate independent a unor jucători (în timpul liber, prin exersarea unor execuții tehnice, pregătire fizică, etc.).
Sistemul competițional impune ca activitatea fotbalistică la nivelul școlilor să se desfășoare atât în cadrul unităților școlare, cât și în afara acestora, având un caracter continuu, constituind, totodată, un important mijloc de depistare a talentelor.
Eșalonarea pregătirii echipelor reprezentative școlare este determinată de structura anului școlar precum și de programul de desfășurare a jocurilor de campionat. Având în vedere acestea, se recomandă ca pregătirea să înceapă odată cu dechiderea cursurilor.
Marea majoritate a specialiștilor consideră că, la nivelul unei unități școlare este bine să existe și o a doua echipă, echipa de perspectivă, formată din 20 jucători, în principal, elevi ai claselor mai mici.
De asemenea, la nivelul unității școlare, trebuie să existe și echipele reprezentative ale claselor, care constituie baza de selecție a celorlalte două echipe menționate mai sus și care participă la campionatul interclase al școlii. În multe cazuri există echipe mixte ale claselor, mai ales în ultimii ani, când fotbalul apare pregnant printre preocupările activităților de mișcare în rândul fetelor.
O altă recomandare este aceea că selecția, în vederea depistării elevilor talentați, trebuie să aibă un caracter permanent și să se efectueze în cadrul orelor de ansamblu sportiv, orelor de educație fizică și a diverselor competiții de masă organizate la nivelul unității școlare respective sau cu prilejul altor competiții de profil.
Jocul la două porți, în cadrul căruia să se urmărească nivelul îndemânării (abilitatea specifică în manevrarea mingii, dacă este posibil, chiar cu ambele picioare), nivelul vitezei de reacție, de deplasare și de execuție a procedeelor tehnice și de manevrare a mingii, nivelul indicilor sporiți de execuție precisă a acțiunilor tehnico-tactice în regim de rezistență, ansamblul însușirilor și calităților psihice (orientarea în spațiu în raport cu poziția și acțiunile coechipierilor și adversarilor, alegerea și aplicarea celei mai bune modalități de acționare; dăruire de sine, anticipare și imaginație).
În cadrul jocului (la selecția inițiailă) copiii trebuie să fie urmăriți, atât în fazele de atac, cât și în cele de apărare, urmărindu-se, în principal, ușurința în executarea deprinderilor tehnico-tactice, capacitatea de manifestare în teren, rezolvările rapide și raționale a situațiilor de joc.
În ceea ce privește copiii selecționați, ei trebuie să se detașeze de ceilalți prin manifestarea calităților enumerate la un nivel ridicat, concretizate prin execuții spontane, relaxate și grad mare de eficacitate, prin anticiparea fazelor de joc și prin găsirea soluțiilor celor mai bune (plasament, procedeu tehnic folosit).
Jocul trebuie să se desfășoare pe teren redus, cu reguli simplificate (minifotbal) și intervenția profesorului în timpul jocului să fie cât mai redusă.
În ceea ce privește jocul bilateral (selecția intermediară), se consideră că urmărirea realizării următoarelor criterii este foarte bună, fiind în concordanță cu cerințele fotbalului modern:
în momentul când are mingea să fie capabil să aplice tehnica sa în condiții dificile și, mai ales, în timpul luptei cu adversarul;
când coechipierul se află în posesia mingii să se demarce și să anticipeze faza de joc, chiar dacă mingea nu se află în direcția sa;
când mingea este în posesia adversarului direct să dea dovadă de voință și de îndemânare, pentru a-l deposeda prin luptă om la om;
când mingea este în posesia echipei adverse să știe să apere zona amenințată și să observe, în același timp, mingea și mișcările adversarilor;
să se integreze în cerințele comportării echipei cu referire la felul în care rezolvă sarcinile ce-i revin în cadrul echipei și la modul cum satisface cerințele desfășurării unui joc colectiv și constructive;
trecerea probelor de control, la care sunt supuși, prin încadrarea lor în măcar în normele minimale.
2.3. Generalități privind pregătirea
În ceea ce privește pregătirea echipei reprezentative școlare, Savu V.C., 2006, este de părere că aceasta trebuie să urmărească dezvoltarea calităților motrice specifice, a celor morale și psihice, consolidarea și perfecționarea deprinderilor tehnico-tactice și a acțiunilor de atac și apărare, omogenizarea tactică a echipei, învățarea, interpretarea și respectarea regulamentulului de joc. De asemenea, tipurile de lecții proprii antrenamentului sportiv trebuie să includă sarcini ai mai multor factori de antrenament.
Ancorat în realitatea învățământului, autorul precizează că profesorul de educație fizică să-și trebuie adapteze activitatea specifică pe terenurile de sport, unde se desfășoară lecțiile de educație fizică și de pregătire, pe terenuri de dimensiuni reduse, amenajate pentru handbal, baschet sau volei, în aceste imprejurări, utilizarea rațională și metodică a spațiilor reduse putând fi, totuși, utilă pregătirii fotbalistice. Ideea fiind aceea că și pe aceste terenuri, elevii pot să-și formeze deprinderile de stăpânire a mingii, deprinderile tehnico-tactice elementare (lovire-demarcare, pase de pe loc și din mișcare, cu piciorul și cu capul, preluări și conducerea mingii, depășiri individuale, efectuarea marcajului etc.) și să joace în echipe formate din 4-5-6-7 jucători.
Prima reprezentativă a școlii nu este și nu trebuie ruptă din activitatea fotbalistică din școala respectivă. Grija pentru instruirea și activitatea lotului echipei reprezentative trebuie conjugată cu preocuparea cuprinderii tuturor elevilor doritori să practice acest joc sportiv, fie în scop recreativ, fie în vederea ridicării măiestriei sportive.
Dar, profesorul care răspunde de activitatea fotbalistică în școală trebuie să rezolve mai multe sarcini, printre care: să întocmească planului de activitate fotbalistică din școală, precum și cel de pregătire al echipei reprezentative, să răspundă de pregătirea și prezentarea ei la diverse competiții locale, interjudețene, oficiale sau amicale, să desfășoare o permanentă activitate de selecție, ținând cont de faptul că selecția are un caracter permanent și continuu, să se preocupe de dezvoltarea bazei materiale necesare instruirii echipelor pe care le are în vedere, să organizeze competiții de masă la nivelul școlii, competiții oficiale sau prilejuite de diverse acțiuni ale școlii, să urmărească să nu concorde (suprapună) alte activități cu calendarul competițional al echipei reprezentative.
Instruirea elevilor trebuie să fie făcută de unul dintre profesorii școlii, care are specializarea fotbal sau, dacă nu există, de către un altul care se oferă să ducă la bun sfârșit această activitate importantă. Nu de puține ori s-a apelat la profesorii școlii care au jucat fotbal și care se pricep la semenea activități sau la părinți care au practicat jocul de fotbal și, dacă mai prestează și activitate de antrenorat, cu atât mai bine. Dar, pentru persoanele din afara școlii care ajută (acolo unde există asemenea situații) la desfășurarea activității fotbalistice din școală trebuie să se ceară avizul conducerii școlii.
Se poate solicita ajutorul asociațiilor și cluburilor sportive din apropierea școlilor pentru folosirea bazelor lor sportive (teren). Depinde de pasiunea, celui care se ocupă de pregătirea echipelor reprezentative în ceea ce privește procurarea de echipament și mingi pentru antrenamente și prezentare la competiții.
În ultimii ani s-a făcut remarcată o colaborare fructuoasă între diverse persoane particulare care au amenajat, în curțile școlilor, în spații excedantare, terenuri sintetice, unele dintre ele chiar cu posibilitatea de a se acoperi pe timpul nefavorabil și dotate cu instalații de iluminat moderne, în contrapartidă cu folosirea lor, de către elevii școlii, în mod gratuit, pentru lecțiile de educație fizică și alte activități fotbalistice.
2.3.1. Indicații metodice privind antrenamentul pe terenuri de dimensiuni reduse
Întrucât bazele sportive ale unităților școlare sunt, în cele mai dese cazuri, poziționate în spații reduse ca dimensiuni, Savu V.C., 2016, recomandă ca pregătirea cadrului didactic pentru fiecare ședintă de antrenament să constituie o sarcină permanentă, urmărindu-se selecționarea metodelor și mijloacelor care, și în aceste condiții, trebuie să asigure o strânsă corelare între instruire și conținutul jocului, volumul și intensitatea din cadrul antrenamentelor să reflecte solicitările din timpul jocului și să aibă în vedere utilizarea cât mai judicioasă a întregii suprafețe de teren de care se dispune.
De asemenea, autorul preciază că, și în condițiile unor terenuri de dimensiuni reduse există, totuși, anumite posibilități pentru învățarea și perfecționarea unor deprinderi tehnico-tactice, punându-se accent pe dezvoltarea simțului mingii, învățarea și perfecționarea deprinderilor de manevrare a mingii în condițiile aglomerării pe spații mici, perfecționarea demarcajului și marcajului, învățarea conținutului tactic al procedeelor tehnice. Pot fi dezvoltate calități motrice specifice, ceea ce poate crea condiții favorabile dezvoltării, la parametri superiori, a „motricitătii specifice” (alergări variate, opriri și porniri, evitări, ocoliri, întoarceri, căderi, rostogoliri, schimbări de direcție, coordonare în sărituri, revenire și echilibrare etc.), cu implicații asupra continuității acțiunilor de joc.
Referindu-se la structura și suprafața foarte diversificată terenurilor (pământ, zgură, beton, ciment, asfalt etc.), și aici autorul consideră că profesorul este obligat să țină seama de faptul că unele suprafețe pot dăuna mult sănătății elevilor, mai ales dacă se ignoră dozarea efortului și selecționarea mijloacelor. Apoi, în aceste situații, când terenurile pentru practicarea unor jocuri sportive (care nu necesită spații mari) ca baschet, handbal, tenis de câmp și volei, care formează și baza de antrenament pentru fotbal, profesorii de educație fizică sunt sfătuiți să se orienteze și spre folosirea simultană a oricărui spațiu de teren disponibil, alăturat acestora.
Un aspect foarte important este acela al abordării unui sistem de joc, adaptat condițiilor de disputare ale competițiilor, adică pe terenuri cu dimensiuni reduse. Această problematică a fost analizată de Dumitrescu Ghe., 2011, care apreciază că învățarea aplicării unui sistem de joc începe odată cu predarea și exersarea celor mai simple exerciții tactice și continuă, adăugându-se mereu noi cunoștințe, din ce în ce mai perfecționate, pregătirea, teoretică și practică, trebuind planificată astfel încât toate cunoștințele predate să contribuie în mod treptat și sistematizat la învățarea și sistematizarea sistemului de joc ales.
În această idee, autorul precizează că pregătirea teoretică constă din prezentarea verbală a sistemului de joc, a caracteristicilor și principiilor de bază, a zonelor de acțiune ale jucătorilor în atac și apărare, a sarcinilor de bază ale jucătorilor pe compartimente și posturi, iar pregătirea practică a sistemului trebuie realizată pe factorii antrenamentului considerați, atât izolat, cât și în corelația lor logică sub aspect metodic și conform cerințelor jocului competițional.
De asemenea, consideră că pregătirea fizică reprezintă o bază sigură și indispensabilă a învățării și aplicării sistemului de joc, accentul trebuind să fie pus pe dezvoltarea tuturor calităților motrice și, în special, pe dezvoltarea rezistenței în regim de viteză și a rezistenței la durata jocului.
Despre pregătirea tehnică autorul menționează că aceasta trebuie să asigure mijloacele concrete de realizare a sistemului de joc, jucătorii trebuind să posede un minimum de procedee tehnice solicitate de aplicarea sistemului în condiții satisfăcătoare, fiind necesară, totodată, și o specializare minimală pe posturi, în raport de particularitățile jucătorilor și de cerințele sistemului.
Pregătirea tactică trebuie să asigure cunoașterea și aplicarea acțiunilor tactice individuale în atac și în apărare (demarcare, marcaj, plasament, depășire etc.), legate de folosirea eficientă a procedeelor tehnice însușite, precum și însușirea și aplicarea principiilor de colaborare specifice tacticii colective de atac și de apărare (combinații în doi și trei, dublaj etc.).
Mijlocul cel mai eficace pentru învățarea și perfecționarea sistemului îl constituie „jocul” propriu-zis indiferent de forma lui de aplicare (joc școală, de verificare sau competițional). Așadar, este necesară planificarea unui număr corespunzător de jocuri bilaterale.
Jocurile școală cu opriri și corectări, analiza meciurilor disputate contribuie la învățarea aplicării sistemului de joc.
2.4. Lecția de pregătire a reprezentativei școlare de fotbal
Lecțiile de pregătire a echipelor reprezentative de fotbal ale unităților școlare se alcătuiesc după structura general adoptată în antrenamentul sportiv, bineînțeles la nivelul învățământului preuniversitar, în funcție de particularitățile de vârstă și de pregătire ale elevilor. Conform acestor principii, lecția constă din patru părți (introductivă, pregătitoare, de bază și cea de încheiere), sau din trei (încălzirea, partea de bază și cea de încheiere). În funcție de sarcinile și de conținutul lecției, de perioada antrenamentului, dar mai ales, de vârstă și de gradul de pregătire a elevilor, se folosește prima sau a doua variantă. Varianta cu trei părți se utilizează mai des în pregătirea elevilor de liceu, mai ales în perioada competițională.Între cele două variante nu există o diferență principală.
Sintetizând părerile unor specialiști din fotbal (Motroc I., Cojocarul V., Rădulescu M., Ciolcă S.M., Manolache G., Drăgan A., Savu V.C. și alții), s-au conturat următoarele aspect esențiale referitoare la structura lecției de antrenament pentru echipele reprezentative școlare.
sarcina părții introductive este organizarea elevilor, alinierea grupului, raportul, prezența, explicarea sarcinilor și conținutului lecției, împărțirea lor pentru diferitele exerciții fizice, o însemnătate organizatorică și disciplinară având-o exercițiille de front, întoarcerile, mersul etc., care se includ în această parte.
Sarcinile părții pregătitoare sunt încălzirea generală și pregătirea în vederea efortului: îmbunătățirea elasticității musculare, a mobilității articulațiilor, a priceperii de a-și coordona mișcările etc. Partea pregătitoare începe cu încălzirea generală a organismului (lucru ușor), care se transformă treptat într-unul mai intens.
Celelalte sarcini ale părții pregătitoare se rezolvă cu ajutorul exercițiilor de dezvoltare fizică generală și a celor speciale, pregătitoare.Pot fi utilizate și alte exerciții, de exemplu elemente de baschet, volei, handbal etc. Cu ajutorul executării acestor exerciții se realizează și încălzirea (pregătirea în vederea unui lucru mai intens).La lecțiile cu elevii reprezentativei de liceu, în partea pregătitoare se includ, în egală măsură, exerciții de dezvoltare fizică generală și specială.
Partea pregătitoare ocupă, în cadrul lecției, locul cel mai mare, în perioada pregătitoare și locul cel mai mic în cea competițională. Importanța încălzirii, în antrenamentul elevilor din reprezentativa de fotbal, mai ales a celei dinaintea meciurilor, este, în general, cunoscută. Încălzirea constă într-un complex de exerciții fizice speciale selectate, executate de elevi în scopul pregătirii organismului în vederea efortului ce urmează. În cadrul lecției de antrenament, încălzirea are, de obicei, două părți: încălzirea propriu-zisă și pregătirea pentru activitatea ce urmează.
Prima parte, încălzirea propriu-zisă, trebuie să ridice capacitatea generală de lucru a organismului, în special prin intensificarea funcțiilor vegetative, iar durata timpului de încălzire diferă, variind între 5-15 minute, depinzând, în mare măsură, de gradul de pregătire a elevilor dar, mai ales, de rezistența lor generală și de temperatura
Fiecare exercițiu se execută cu o viteză ceva mai mare decât la antrenament sau concurs, fără încordare, ușor, degajat, aproximativ de 10-15 ori, dar, în funcție de nivelul de pregătire și vârsta elevilor, de particularitățile execițiului, de temperatura aerului, păstrarea căldurii de către îmbrăcăminte și de alți factori, numărul repetărilor se poate modifica.
În practică se observă adesea succesiunea „de sus în jos”: la început mușchii brațelor, apoi ai trunchiului, ai regiunii bazinului și, în sfârșit, ai membrelor inferioare (coapse, gambe, labe). Deseori, această „prelucrare”se repetă de câteva ori succesiv.
Prima parte a încălzirii se încheie cu exerciții de mare amplitudine. Ea poate îmbrăca și aspectul lucrului repetat sau poate fi înlocuită cu un joc de scurtă durată (10-15 minute). Și în acest caz se apelează la o alergare lentă prealabilă, fie chiar de numai 2-3 minute.
Partea a doua a încălzirii (acordarea) constă numai din exerciții specifice fotbalului. Durata totală a încălzirii trebuie să fie de cel puțin 10 (15) – 20 (25) minute, reducerea acestui timp pe vreme călduroasă nefiind exagerată.
Pe lângă considerațiile generate privind încălzirea, ca formă fiziologică de activare a aparatului locomotor, se pot releva și aspecte practice, cu caracter psihofiziologic:
înainte de începerea antrenamentului propriu-zis, este recomandabil ca jucătorii să practice un joc recreativ – distractiv, în scopul de a putea începe lucrul într-o bună dispoziție;
este bine ca, în unele ocazii, odată sosiți pe terenul de joc, să execute, la comanda profesorului, o serie de acțiuni tehnice: joc cu mingea, conduceri ale mingii, schimburi de pase într-o formă ușoară etc., în perechi sau în grupuri restrânse, iar în alte ocazii, să facă etapă de încălzire fără utilizarea mingii;
o obișnuință bună este ca, înainte de a lua mingea de la antrenor, jucătorii să alerge timp de 5-6 (6-8) minute (vara) sau 8-10(12-14) minute în perioada de iarnă;
faza de încălzire poate fi făcută într-o stare de totală relaxare prin jocuri de mișcare sau fotbal-tenis.
Partea fundamentală. Principalele sarcini ale acestei părți a lecției constau în ridicarea nivelului pregătirii fizice multilaterale și speciale, în învățarea tehnicii și tacticii, educarea calităților morale și de voință, a forței, vitezei, rezistenței, supleții și îndemânării, înarmarea cu cunoștinte speciale, formarea deprinderilor și priceperilor de executare independentă a sarcinilor, a orientării în condiții noi.
Uneori este necesar, mai ales pentru elevii începători ca, în cadrul unei lecții, să se includă mai multe forme de lucru de antrenament. În acest caz, toate exercițiile fizice trebuie dispuse într-o anumită succesiune, în funcție de orientarea lor preponderentă.
Cea mai indicată este succesiunea următoare: la început, exercițiile destinate învățării tehnicii sau tacticii și perfecționării acestora; apoi exercițiile orientate spre educarea vitezei sau îndemânării, după care, cele pentru educarea forței și, în sfârșit, a rezistenței. Demonstrativă în această privință este repartizarea exercițiilor părții fundamentale a lecției în perioada pregătitoare. De la viteză și tehnică la forță și apoi la rezistență.
Exercițiile pentru învățarea și perfecționarea tehnicii și tacticii se încheie, de regulă, înainte ca elevii să resimtă oboseala.
Exercițiile care au ca scop educarea, cu precădere a vitezei (exerciții speciale, alergări, sărituri, aruncări, executate cu mare viteză) sunt, de obicei, foarte intense, dar de scurtă durată și necesită mobilizarea tuturor forțelor elevului. Aceasta provoacă nu numai o oarecare oboseală fizică, dar atenuează și percepția, îmbunătățind condițiile de însușire a tehnicii.De aceea, aceste exerciții se includ în a doua jumătate a părții fundamentale a lecției, după învățarea și perfecționarea tehnicii.În toate cazurile când se urmărește realizarea unui efect maxim pentru viteza mișcărilor, se trece la lucrul de viteză imediat după încălzire.Când la lecție se includ exerciții pentru educarea îndemânării, se plasează, de asemenea, la începutul părții fundamentale (în locul exercițiilor de viteză sau după ele).
După exercițiile destinate însușirii tehnicii și educării vitezei se includ cele de forță (exerciții speciale), cu sau fără îngreuieri, la aparate de gimnastică etc. În același capitol intră: aruncarea diferitelor obiecte (mingi), săriturile, săriturile repetate. Executarea acestor exerciții în ordine inversă nu este indicată, întrucât viteza mișcărilor va avea de suferit.
Exercițiile care urmăresc cu precădere educarea rezistenței (atât a celei generale, cât și a celei speciale) se desfășoară, de obicei, la sfârșitul părții fundamentale a lecției. Ele se execută întotdeauna cu un efort mare, adesea chiar foarte mare. După executarea lor, copilul este, de obicei, atât de obosit, încât nu poate executa cu eficiență sarcinile tehnice sau de educare a vitezei sau forței.
Rezolvarea sarcinilor educative cu ajutorul exercițiilor pentru viteză, forță, rezistență sau îndemânare, executate în condiții complexe și diferite, se realizează, în lecție, în aceeași succesiune.
O anumită ordine a exercițiilor în partea fundamentală a lecției permite copiilor să le execute cu mai multă eficacitate și să obțină rezultate mai bune. Dar ordinea indicată nu poate fi repetată în mod mecanic.
Partea de încheiere. Partea de încheiereeste obligatorie în toate lecțiile, deoarece rezolvă o sarcină, deosebit de importantă: scăderea treptată a efortului, aducerea organismului într-o stare apropiată de cea inițială.
Din păcate, în multe situații partea de încheiere a lecției nu mai are loc. Fără îndoială că faptul acesta încetinește procesele de refacere, frânează creșterea gradului de antrenament și poate avea efecte negative asupra sănătății sportivului.
Pentru partea de încheiere a lecției de antrenament, mijlocul cel mai bun îl constituie alergarea într-un tempo liniștit, uniform, cu trecerea la mers în tempo de plimbare. Durata alergării este de 3-5 minute (viteză mică, în 30-40 sec.), iar a mersului de 2-4 minute.
În partea de încheiere a lecției intensitatea exercițiilor trebuie să fie redusă. La sfârșitul părții de încheiere a lecției, frecvența pulsului trebuie să fie mai mică decât după partea fundamentală. Repartizarea timpulul pe părțile lecției. Durata lecției colective, având ca scop mai ales asigurarea pregătirii fizice generale este, de obicei, de 120 minute. Împărțirea tip a timpului, în lecția colectivă având patru părți, este următoarea:
– partea introductivă: 5 minute (gimnaziu) și 5 minute (liceu);
– partea pregătitoare: 20 minute (gimnaziu) și 30 minute (liceu);
– partea fundamentală: 70 minute (gimnaziu) și 80 minute (liceu);
– partea de încheiere: 5 minute (gimnaziu) și 5 minute (liceu).
Total: 100 minute (gimnaziu) și 120 minute (liceu).
În cazul când este alcătuită din trei părți, timpul în cadrul lecției de antrenament se împarte în felul următor:
– încălzirea: 20 minute (gimnaziu) și 30 minute (liceu);
– partea fundamentală: 75 minute (gimnaziu) și 90 minute (liceu);
– partea de încheiere: 5 minute (gimnaziu) și 5 minute (liceu).
Total: 100 minute (gimnaziu) și 120 minute (liceu).
Repartizarea timpului pe părțile lecției și durata ei totală, după cum s-a mai spus, pot fi și altele, în funcție de sarcinile antrenamentului, de nivelul de pregătire a elevilor și de condițiile materiale.
2.5. Prevederile metodologice și regulamentare
ale jocului de fotbal pe teren redus – liceu
La nivelul învățământului liceal, competițiile de fotbal se organizează și se desfășoară conform prevederilor metodologice și regulamentului pentru disciplina fotbal cuprinse în calendarul competițiilor sportive școlare naționale din cadrul Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar.
Astfel, conform acestui normativ, la nivel liceal, jocurile se pot organiza în aer liber sau în sală cu mingea nr. 5, terenul de joc având dimensiunile de 40 x 20 m, iar porțile 3 x 2 m, pe durata a două reprize a câte două reprize a câte 20 de minute fără prelungiri, cu pauza de 10 minute.
Fiecare echipă este formată din 10 elevi, din care maximum 5 elevi pot fi legitimați la A.J.F./A.M.F.B, iar în teren intră 5 jucători de câmp și un portar (6 jucători).
Înlocuirile de jucători se pot efectua când mingea este în joc sau în afara jocului;
Echipamentul jucătorilor este compus dintr-un tricou cu mânecă scurtă sau lungă – numerotat, sort, jambiere, încălțăminte adecvată suprafeței de joc, portarul putând avea pantalon lung, echipamentul acestuia trebuind să aibă o culoare diferită față de ceilalți jucători și arbitri.
Fiecare joc este condus de câte doi arbitri, care au autoritate deplină în aplicarea legilor jocului, iar deciziile lor cu privire la faptele legate de joc sunt definitive.
La lovitura de începere fiecare echipă se găsește în jumătatea proprie de teren și oponenții echipei care încep jocul trebuie să se afle în terenul propriu la o distanță de cel puțin 3 metri de minge, până când aceasta este în joc. Un gol nu poate fi marcat direct dintr-o lovitură de începere.
Mingea de arbitru este modul de a relua jocul după o oprire temporară, cu condiția ca, înainte de întreruperea jocului, mingea să fi fost în joc și să nu fi depășit în întregime linia de margine sau linia porții.
Mingea este afară din joc atunci când a traversat în totalitate linia de poartă sau linia de margine, pe sol sau în aer, precum și atunci câmd jocul a fost întrerupt de arbitru. Mingea ieșită în aut de poartă va fi repusă de portar cu mâna și este în joc atunci când a depășit semicercul de 6 m (suprafața de pedeapsă).
Aruncarea de la margine se execută cu piciorul de jos, mingea trebuie să fie oprită (lovitură indirectă).
Lovitura de la colț se acordă când mingea a fost atinsă ultima dată de un jucător al echipei în apărare și a depășit linia porții fie pe pământ, fie în aer și se execută de la colțul terenului de joc cel mai apropiat de locul pe unde mingea a ieșit de pe teren. La fotbalul pe teren redus nu există ofsaid.
Faulturile și comportamentul incorect sunt sancționate cu lovitură liberă directă executată din locul unde s-a comis abaterea, adversarii trebuind să se afle la o distanță de 5 m față de minge.
Lovitura de pedeapsă se acordă dacă un jucător împinge un adversar, împiedică sau încearcă să împiedice un adversar, ține un adversar sau atinge în mod deliberat mingea cu mâna, toate acestea în interiorul propriei suprafețe de pedeapsă, indiferent de locul în care se află mingea, cu condiția ca aceasta să fie în joc.
Lovitura liberă indirectă se execută din locul unde a fost comisă greșeala, iar golul se acordă numai dacă mingea intră în poartă după ce a fost atinsă de un alt jucător.
Acordarea a două avertismente (cartonașe galbene) în același meci implică eliminarea temporară pe o durată de două minute, acordarea cartonașului roșu determină eliminarea temporară pe o durată de 5 minute.
Se vor acorda 3 puncte pentru joc câștigat, 1 punct pentru joc egal, zero puncte pentru joc pierdut. Iar departajarea echipelor se efectuează după următoarele criterii: cel mai mare număr de puncte în întâlnirile directe, diferența de goluri în întâlnirile directe, cel mai mare număr de goluri marcate în jocurile cu echipele aflate la egalitate de puncte, golaverajul mai bun în meciurile cu echipele aflate la egalitate de puncte, golaverajul general mai bun în partidele cu toate echipele din grupă, echipa cu vârsta celor 12 jucători mai mică față de celelalte echipe cu care se află la egalitate de puncte.
La jocurile eliminatorii (finala etapei pe județ sau pe regiune, jocul pentru locurile 3-4 și finala), dacă, la expirarea timpului regulamentar de joc, echipele se află la egalitate, se vor executa lovituri de departajare de la 7 m. Prima serie de 3 lovituri va fi executată de trei jucatori desemnați de profesor. Dacă, după efectuarea primei serii de departajare, egalitatea persistă, se va executa alternativ câte o lovitură de fiecare echipă, de jucătorii care nu au participat la executarea niciuneia din primele 3 lovituri de departajare, până în momentul în care una dintre echipe nu marchează. Ordinea de executare a loviturilor de departajare se stabilește prin tragere la sorți.
Orice jucător de câmp poate lua locul portarului la executarea loviturilor de departajare, singura condiție fiind aceea că el trebuie să-și schimbe tricoul.
Federația Română de Fotbal asigură arbitrajul competiției prin Comisiile de Arbitri ale AJF și prin Comisia Centrală a Arbitrilor, dotează cu veste de departajare numerotate toate echipele calificate la etapa finală și acordă premii la etapa finală.
CAPITOLUL 3
DESIGNUL CERCETĂRII
3.1. Metodele de cercetare
În vederea rezolvării sarcinilor impuse de realizarea părții teoretico-științifice, precum și a activității practice de cercetare, am apelat la o serie de metode cunoscute și utilizate în mod frecvent în domeniul activităților corporale.
Analiza teoretică și generalizarea datelor literaturii de specialitate. Pentru fundamentarea științifică a temei, s-a considerat necesar a fi studiată literatura de specialitate care a putut constitui material didactic ajutător în realizarea acestei lucrări. Au fost consultate numeroase titluri ale autorilor români și străini (cărți de specialitate, tratate, dicționare, cursuri, monografii, articole din reviste de pedagogie, programe școlare, manuale etc.), toate acestea formând bibliografia selectivă a prezentei lucrări. Documentarea însoțit permanent activitatea de cercetare atât în etapa pregătitoare, ca suport pentru demararea în bune condiții a cercetării, dar mai ales atunci când a trebuit să se analizeze materialul adunat și să se emită concluziile, să se formuleze propunerile.
Observația pedagogică. A constat în urmărirea sistematică, cu un scop bine precizat, a actelor acțiunilor și activităților motrice. Cum era firesc, s-a ținut cont de condițiile unei bune observații: stabilirea obiectivelor, pregătirea personală, derularea observației în condiții reale, pregătirea instrumentelor observației, etc. În cazul de față s-a ținut cont de condițiile unei bune observații: stabilirea cu precizie a obiectivelor observației;pregătirea personală;derularea observației în condiții reale;pregătirea instrumentelor observației.
Metoda testelor. În lucrare au fost folosite mai multe tipuri de teste. Utilizarea lor a fost necesară pentru a verifica ipoteza, pentru a da claritate activității de cercetare. S-a apelat la următoarele categorii de teste: testări motrice: testări tehnice și testări prin joc bilateral.
Metoda experimentului pedagogic. Presupune o succesiune de faze, aspecte, acțiuni, ca: alegerea probelor de control, desemnarea eșantionului, alegerea celei mai bune observații a experimentului, efectuarea recoltărilor propriu-zise. În cazul nostru metoda experimentală a avut trei variabile: variabila „subiect”, variabila „stimul” și variabila „răspuns”. Metoda experimentală, în cazul nostru, s-a bazat pe ipotele enunțate, dar în desfășurarea acțiunii experimentale s-a ținut cont de următoarele aspecte: stabilirea obiectivului experimentului, formularea ipotezei(lor), stabilirea etapelor experimentale, alegerea eșantionului, valorificarea conținutului, recoltarea inițială și finală a rezultatelor, formularea concluziilor și emiterea de propuneri pentru îmbunătățirea activității și redactarea raportului final.
Metoda statistico-matematică. Pentru caracterizarea sintetică a unor șiruri de date, rezultate din aplicarea unor măsurători sau a unor teste (probe), am ajuns la concluzia că trebuie să determin următorii parametri de calcul statistico-matematic:
– media aritmetică (), ca sumă a tuturor valorilor individuale ale unui șir de date (rezultate), împărțită la numărul lor și care este valoarea care aproximează cel mai fidel tendința centrală a șirului. Formula de calcul:
= sau =
– amplitudinea (W), care arată numărul total de unități valorice ale variabilei (x), în limitele căruia cazurile individuale se abat (împrăștie) față de medie. Ea este determinată de diferența dintre valorile extreme ale seriei de distribuție. Un șir de date este mai omogen atunci când amplitudinea este mai mică. Formula de calcul:
W = x- x
unde x= cea mai mare valoare din șir și x= cea mai mică valoare din șir
– rata de progres s-a calculat prin regula de trei simplă, a celor două medii aritmetice, inițială și finală.
Rp=100 –
– abaterea standard (S), care este indicatorul ce se folosește cel mai des în practica cercetării științifice. După formula:
S = ±
– coeficientul de variabilitate, după formula:
unde S= abaterea standard, (C)= coeficientul de variabilitate și = media aritmetică.
Interpretarea coeficientului de variabilitate (C)ia în considerare următoarele variante:
1. un colectiv este omogen (variabilitate mică), în cazul în care coeficientul de variabilitate este mai mic de 10% (C<10%); 2. relativ omogen (variabilitate medie), dacă coeficientul de variabilitate se situează între 10-20%. (10%<C<20%); 3. neomogen (variabilitate mare) acunci când coeficientul de variabilitate este mai mare de 20%. (C>20%).
– testul Student („t”), pentru eșantioane perechi, care se referă la gradul de încredere acordat coeficienților de corelație, care nu este niciodată de 100%. În domeniul nostru de activitate, pragul de semnificație cu cel mai îngăduitor grad de permisivitate este de 95% (0,05), în unele cazuri se apelează și la gradul de 99% (0,01).Valorile testului „t” astfel obținute se compară cu valorile lui „t” corespunzătoare numărului de cazuri prelucrate cuprinse în tabele speciale (Tabela lui Fisher). Formula de calcul este:
Metoda grafică și tabelară. Metoda graficăa constituit materialul intuitiv al rezultatelor cercetării șia fost folosită pentru vizualizare. A respectat sistemul de reguli ce erau stabilite pentru a vizualiza și prezenta mai sugestiv cifrele, datele sau indicatorii calculați, ușurând înțelegerea acțiunilor întreprinse în cercetare și relația dintre diferite serii de date. În acest fel datele recoltate au putut oferi sugestii în interpretare mai ales în ceea ce privește comparațiile și analizele procentuale. Graficele întocmite au fost concepute cât mai real și cât mai bine conturate, în vederea realizării unei reprezentări plăcute vederii.
Metoda grafică. În utilizarea acestei metode am ținut cont de elementele principale ale unui grafic. Primul element, titlul graficului, care trebuie să fie scurt, clar, complet și să corespundă cu titlul tabelului aferent, ale cărui date numerice sunt reprezentate grafic. Din titlu trebuind să reiasă fenomenul reprezentat, timpul și spațiul de desfășurare a fenomenului. Rețeaua graficului, care este un sistem de linii paralele dispuse vertical sau orizontal. Explicațiile ce trebuie să se facă cu ajutorul unor inscripții în chenar, sau al unei legende. Figurile cu care se face reprezentarea și care constituie elementul de bază al graficului.
Utilizarea metodei tabelare a ținut cont de organizarea (ordonarea) datelor culese, prin metoda experimentală și care este primul pas în prelucrarea statistică. Am utilizat două feluri de întabelare: una auxiliară (de lucru) și alta explicativă (ilustrativă).
Întabelarea auxiliară (de lucru) a permis prelucrarea statistică a datelor devenind baza calculului diferiților indicatori (parametri) statistici.
Întabelarea explicativă a presupus întocmirea unor tabele care au cuprins datele finale ale analizei statistice. Tabelele au îndeplinit condițiile de ordin tehnico-formal: au fost clare și au avut un caracter descriptiv adecvat, din care să nu mai fie nevoie de parcurgerea textului lucrării pentru înțelegerea lor; au fost structurate pe coloane și șiruri de date.
3.2. Organizarea, locul și subiecții cercetării
Activitatea s-a desfășurat la Colegiul Național „Vasile Alecsandri” din municipiul Galați, în cursul anului școlar 2019-2020, în cadrul echipei reprezentative de fotbal.
Baza sportivă și tehnica materială a școlii este compusă din:
în aer liber: 2 terenuri de handbal 40 x 20 m asfaltate și cu porți regulamentare;teren volei (6 x 16 m) și stâlpi – asfaltat;groapă cu nisip pentru sărituri
în interior: sală de sport cu dimensiunile de 36 x 18 m, cu următoarele dotări: magazie materiale și vestiar pentru profesori; vestiare pentru elevi cu instalații sanitare moderne; cabinet medical; 6 scări fixe;6 cadre metalice pentru tracțiuni;2 panouri de baschet rabatabile;instalație de volei rabatabilă;2 trambuline semielastice;1 capră sărituri; 1 ladă sărituri.
Au fost utilizate următoarele materiale sportive: 15 mingi fotbal, 20 jaloane, un cronometru, o ruletă, 8 mingi medicinale (2 kg), 10 mingi oină, corzi, mingi de diferite mărimi (volei, baschet, fotbal).
Subiecții implicați în cercetare au fost 12 de elevi ce făceau parte din reprezentativa de fotbal.
La debutul anului școlar a fost efectuat uncontrol somatoscopic și funcțional al elevilor, în urma căruia absolut toți au fost declarați apți pentru efortul din lecțiile de educație fizică. De asemenea, tot la debutul anului școlar, a fost efectuată instruirea elevilor pe linia protecției în cadrul practicării exercițiilor fizice în timpul lecțiilor de educație fizică și semnarea procesului verbal de luare la cunoștință.
În momentul efectuării cercetării vârsta subiecților era între 16 și 18 ani.
În vederea verificării ipotezei am recurs la plicarea unui set de probe, care au vizat nivelul capacității motrice generale și gradul pregătirii tehnico-tactice, prin evaluarea unor elemente și procedee tecnice și a unor acțiuni tactice prin joc bilateral.
Testările inițiale au avut loc la jumătatea lunii octombrie 2019, iar cele finale, la începutul lunii martie, situație determinată de instaurrarea stării de stării de urgență, începând cu data de 11 martie 2011.
3.3. Probele și normele de control
Teste fizice
Alergare de viteză pe 50 m. Se aleargă în linie dreaptă pe teren plat; startul se ia din picioare; cronometrul se pornește la mișcarea piciorului din spate; se înregistrează timpul realizat în secunde și fracțiuni de secundă.
Alergare de rezistență 1000 m. Se execută pe teren plat, în jurul terenului în grup de maxim 8 subiecți; se înregistrează timpul realizat în minute și secunde.
Ridicarea trunchiului din culcat dorsal 30 secunde. Din poziția culcat dorsal cu palmele la ceafă, genunchii îndoiți la 90 grade, tălpile fixate pe sol, la semnal, executantul ridică trunchiul atingând genunchii cu coatele, revenind în poziția inițială; se înregistrează numărul de repetări; se execută în viteză, urmărindu-se un număr cât mai mare de repetări.
Ridicarea trunchiului din culcat facial 30 secunde. Din poziția culcat facial cu brațele întinse în prelungirea corpului, ținând un baston apucat de capete, picioarele fixate pe sol, la semnal ridicarea și extensia trunchiului, cu capul și brațele peste nivelul băncii (scăunelului) de gimnastică; se înregistrează numărul de repetări.
Probe tehnice
Pase la perete timp de 30 secunde. Executantul poziționat înapoia unei linii aflate la 4 m de un perete, pe care este desenat un pătrat cu latura de 1 m, de la nivelul solului, efectuează pase timp de 30 secunde. Se înregistrează numărul de execuții corect efectuate în pătratul de pe perete.
Dribling printre 5 jaloane. Cele 5 jaloane sunt situate la 3 m unul de altul; linia de start este la un metru în față primului jalon, iar linia de final la un metru după ultimul jalon (figure 3.1.); cronometrul se pornește la start și se oprește după ce jucătorul și mingea trec linia de sosire. Se înregistrează timpul realizat în secunde și sutimi de secundă.
Figura 3.1. Dribling 5 jaloane
Menținerea mingii în aer prin lovituri succesive. Controlul balonului prin lovituri succesive (cu orice segment al corpului, permis de regulament), permițându-se ca acesta să atingă solul; se înregistrează numărul de repetări; se acordă două încercări, notându-se cea mai bună; suprafața în care jucătorul realizează menținerea mingii este un careu cu latura de 5 m (figura 3.2.).
Figura 3.2. Spațiul necesar menținerii mingii în aer prin lovituri succesive
Structura tehnică. Două porți mici de fotbal (1 m lățime) se află pe un teren, la distanță de 20 m una de cealaltă. La câte 2,5 m de linia de centru se află trasate câte două linii de o parte și de alta a liniei de centru pe care se află așezate câte două mingi de fotbal tot la direcția de plecare (figura 3.3.); la semnalul auditiv (fluier) se întoarce 180, aleargă 2,5 m și șutează prima minge spre poartă, se întoarce și aleargă cei 5 m până la cea de-a doua minge, o trimite spre cealaltă poartă și așa mai departe până la ultima minge când cronometrul se oprește. Se notează reușitele (golurile) după următoarea grilă de punctaj:
– fără gol = nota 4
– un gol = nota 5
– două goluri = nota 7
– trei goluri = nota 8
– patru goluri = nota 10
Figura 3.3. Traseul structurii tehice
Testări prin joc.Prin aceste testări s-a urmărit și înregistrat execuțiaelementelor și procedeelor tehnice (preluarea mingii, deposedarea adversarului de minge, conducerea mingii, mișcarea înșelătoare, lovirea mingii cu capul, driblingul și trasul la poartă), precum și execuția acțiunilor tactice individuale (în atac: demarcajul și depășirea; în apărare: marcajul, tatonarea și recuperarea mingii).
3.4. Mijloacele utilizate în pregătire
1. Joc „1 contra 1”. Se delimitează o suprafață de 10 x 10 m. În mijlocul acestei suprafețe se delimitează o poartă de gol de 1 m. Fiecare pereche are câte o minge. Câte un jucător din fiecare pereche are posesia mingii. Fiecare pereche joacă „1 x 1” în zona proprie. Jucătorul care are posesia încearcă să-1 depășească pe adversar și să înscrie în poartă. În poartă se poate înscrie din fiecare parte a acesteia. Schimbul de posesie intervine când jucătorul în posesie pierde mingea, când mingea iese din suprafață de joc sau când este înscris un gol. Se joacă 1 minut fără întrerupere după care se acordă jucătorilor un repaus de 30-60 secunde până la reluare (figura 3.4.).
2. Atac și apărare, individual. Jocul se desfășoară pe perechi. Folosind conuri se delimitează o suprafață de 10 x 20 m pentru fiecare pereche. La fiecare linie de margine se delimitează cu conuri câte o zonă de poartă. Jucătorii se poziționează fiecare în fața propriei porți. Fiecare pereche are câte o minge. Jucătorul care are posesia mingii o aruncă către adversar după care se repliază imediat în față porții sale pentru a o apara. Jucătorul atacant se va deplasa către poarta adversă unde va încerca să-1 dribleze pe apărător și să înscrie. Schimbul de posesie se realizează la interceptarea mingii de către adversar sau la marcarea unui gol. Jucătorii care se află în atac primesc câte 1 punct pentru fiecare gol înscris. Nu se vor înscrie goluri de la distanță, ci obligatoriu cu driblarea apărătorului (figura 3.5.).
Figura 3.4. Figura 3.5.
3. Joc 1 x 1 cu sprijin. Două echipe de câte 2 jucători. Se delimitează o suprafață de 10 x 20 m. Doi jucători sunt poziționați pe fiecare linie de margine, la mijlocul acesteia, cu picioarele depărtate, mimând o zonă de poartă. Ceilalți doi jucători se află la mijlocul terenului, unul dintre ei având posesia mingii. Jucătorul care are posesia mingii va încerca să înscrie driblând adversarul direct și șutând mingea printre picioarele „portarului” care nu are voie să se miște. Dacă apărătorul îl deposedează pe atacant, se va realiza o schimbare de roluri în care apărătorul devine atacant și invers. Noul apărător va încerca să înscrie în poarta adversă. Schimbul de posesie intervine când jucătorul în posesie pierde mingea, când mingea iese din suprafața de joc sau când este înscris un gol. Se joacă 6-8 reprize a câte 2 minute cu pauze scurte între acestea. Echipele își schimbă rolul la fiecare pauză adică portarii devin jucători și jucătorii portari (figura 3.6.).
4. Jocul „Zidul” (2 x 1). Grupuri de câte 3 jucători. Se delimitează o suprafață de 20 x 20 m. Doi jucători vor fl desemnați atacanți și unul apărător. Fiecare grup are câte o minge. Atacanții folosesc combinații de pase pentru a ține apărătorul departe de minge. O „pasă zid” are loc atunci când atacantul pasează coechipierului, acesta returnează fără a prelua mingea și apoi sprintează spre o poziție viitoare pentru a primi o altă pasă de la acesta. Dacă apărătorul interceptează mingea o va returna imediat atacantului și jocul va continuă. Se joacă 3 reprize de câte 5 minute, fiecare jucător luând pe rând rolul apărătorului. Atacanții primesc câte 1 punct pentru 5 pase consecutive și câte 2 puncte pentru fiecare "pasă zid" de depășire a adversarului. Apărătorii primesc 2 puncte la fiecare intercepție de minge. Jucătorul care are cele mai multe puncte după 5 minute câștigă rundă (figura 3.7.).
Figura 3.6. Figura 3.7.
5. „Lobează și apară!”. Echipe de câte 3 jucători. Se delimitează o suprafață de 15 x 30 m pentru fiecare echipă. Se poziționează un jucător (apărătorul) cu o minge, pe linia de margine a terenului. Ceilalți doi jucători (atacanți) sunt poziționați pe cealaltă linie de margine a terenului. Apărătorul trimite o pasă lobată către atacanți și apoi se deplasează către înainte pe o poziție viitoare pentru a încerca să câștige posesia mingii. Atacanții primesc mingea și se deplasează înspre înainte pentru a iniția atacul „2 x 1” și a încerca să trimită mingea peste linia de margine adversă. Jocul continuă până când apărătorul interceptează mingea sau atacanții trimit mingea peste linia de margine adversă, după care se reiau pozițiile inițiale. Apărătorii primesc câte 1 punct dacă reușesc să lobeze mingea astfel încât atacanții să o intercepteze din aer. Tot ei primesc câte 1 punct suplimentar dacă reușesc să intercepteze mingea de la atacanți. Atacanții primesc câte 1 punct dacă conduc mingea peste linia de margine adversă (figura 3.8.).
6. Joc „2 x 1" (plus 1). Se delimitează o suprafață de 15 x 25 m și se poziționează 2 perechi de jucători în ea. Se delimitează câte o zona de gol de 4 m pe fiecare linie de margine. O echipa are posesia mingii. Se începe cu o lovitură de la mijlocul terenului. Fiecare echipa poate înscrie sau trebuie să se apere în funcție de posesie. Un jucător din echipa de apărători se va găsi în poartă, în timp ce coechipierul sau va juca rolul de unic apărător. Schimbul de posesie intervine când jucătorul în posesie pierde mingea, când mingea iese din suprafață de joc sau când este înscris un gol. Un apărător care recuperează o minge trebuie să o trimită imediat portarului. Portarul, după ce primește mingea, de la un coechipier sau din șut aparat, pornește în atac către poartă adversă împreună cu coechipierul său. Atacanții primesc câte 1 punct pentru fiecare gol înscris și câte 1 punct de fiecare dată când depășesc apărarea adversă cu o „pasă perete”. Echipa cu cele mai multe puncte înscrise câștigă (figura 3.9.).
Figura 3.8. Figura 3.9.
7. „Pasează și sprijină” (3 x 1). Echipe de câte 4 jucători. Se delimitează o suprafață de 10 x 10 m pentru fiecare echipă. Se numesc 3 dintre jucători că find atacanți și cel de-al patrulea este numit apărător. Fiecare grup are câte o minge. Atacanții încearcă să țină mingea departe de apărător, pasând-o între ei. Dacă apărătorul reușește să intercepteze mingea de la atacanți, el o va înapoia unui atacant imediat și jocul va continuă fără întrerupere. Se joacă 3 minute, apoi se numește alt jucător pe post de apărător. Se execută 4 runde până când toți jucători au fost pe rând apărători. Atacanții primesc câte 1 punct pentru realizarea a opt pase consecutive fara pierderea posesiei. Apărătorul primește 1 punct pentru fiecare pasă interceptată sau când un atacant scoate mingea afară din suprafață de joc. Jucătorul care are cele mai multe puncte după 4 reprize este desemnat câștigător (figura 3.10.).
8. „Joc cu sprijin din 4 laturi”. Opt jucători. Se delimitează o suprafață de 20 x 20 m. Se poziționează câte un con în centrul fiecărei linii de margine. Câte un jucător stă în fața fiecărui con și vor fi numiți „suporteri”. Jucătorii rămași vor fi poziționați în perechi, în centrul suprafeței diferențiați cu veste colorate, una dintre perechi având posesia mingii. Perechea care are mingea încearcă să mențină posesia ei. „Suporterii” vor putea să ajute echipa care se află în atac realizând astfel un atac „6 x 2”. Acești jucători sunt însă limitați în mișcări la maxim 1 m în jurul conului și la maxim 3 atingeri de primire-pasare a mingii. „Suporterii” trebuie să primească mingea și să o paseze obligatoriu unui jucător din centrul terenului, fiind interzis a pasă între ei. Pierderea posesiei are loc când un apărător interceptează o minge sau când mingea părăsește suprafața de joc. Se joacă 4-5 minute, după care jucătorii centrali schimbă poziția cu „suporterii”. Fiecare pereche de jucători primește câte 1 punct pentru fiecare 8 pase consecutive. Perechea cu cele mai multe puncte după o repriză este câștigătoare (figura 3.11.).
Figura 3.10. Figura 3.11.
9. Jocul „2 x 2” (plus 3). Opt jucători (2 echipe a câte 2-3 jucători sprijin + 1 jucător țintă). Se delimitează o suprafață de 25 x 35 m și se poziționează 2 perechi de jucători în centrul ei. Se poziționează câte l jucător pe mijlocul fiecărei linii de margine. O echipa are posesia mingii. Echipele joacă „2 x 2” în centrul terenului. Golul este înscris atunci când mingea este pasată jucătorului aflat pe linia de margine din spatele echipei aflată în apărare. Echipei care are posesia i se permite să paseze mingea cu jucătorii „sprijin” aflați pe liniile din față și lateral, realizând astfel o superioritate în atac „5 x 2”. Jucătorii sprijin trebuie să rămână staționări pe pozițiile lor, neavând voie să se miște pentru a primi pase. Cu toate acestea ei pot înscrie goluri. Schimbul de posesie se realizează când atacanții pierd mingea, când mingea părăsește suprafața de joc sau când apărătorii interceptează mingea. La schimbarea posesiei echipele își schimbă rolul atacanții devin apărători și apărătorii atacanți. Se joacă 5 minute, după care 1 jucător „sprijin” schimbă rolul cu 1 jucător central. Jocul continuă până când toți jucătorii „sprijin” devin jucători centrali. Atacanții primesc câte 1 punct la fiecare pasă primită de „țintă” staționată pe linia de margine din spatele echipei de apărători. Echipa care înscrie cele mai multe puncte în 5 minute câștigă (figura 3.12.).
10. Jocul „3 x 2" (plus 1). Șase jucători (2 echipe egale numeric de câte 3 jucători). Se delimitează o suprafață de 20 x 30 m. La cele două linii de margine se delimitează câte o suprafață de poartă de 5 m, la mijlocul acestora. Ambele echipe se poziționează în interiorul suprafeței. O echipă are posesia mingii.Jocul începe de la mijlocul terenului. Fiecare echipă încearcă să înscrie și funcție de posesia mingii să se apere. Echipa care atacă va folosi cei 3 jucători ca atacanți, echipa care se apară va folosi 2 jucători că apărători și unul că portar. Dacă un apărător interceptează o minge a adversarului, el va trebui să o paseze rapid portarului sau și apoi să pornească în atac la poartă adversă. În acel moment portarul părăsește poarta și devine al treilea atacant. Jocul continuă și echipele își schimbă rolurile la fiecare pierdere a posesiei. În cadrul unei echipe fiecare jucător va fi pe rând portar. Golul se înscrie prin șutarea mingii pe spațiul porții sub nivelul capului portarului. Echipa care înscrie cele mai multe goluri câștigă (figura 3.13).
Figura 3.12. Figura 3.13.
11. Joc „3 x 3" (plus 1 neutru). Șapte jucători (2 echipe de câte 3 jucători + 1 neutru). Se delimitează o suprafață de 30 x 30 m. Ambele echipe și jucătorul neutru sunt în suprafață de joc. Se folosesc veste colorate pentru diferențierea echipelor. O echipă are posesia mingii. Fiecare echipă încearcă să păstreze posesia mingii. Jucătorul neutru joacă întotdeauna cu echipa care are posesia mingii pentru a crea superioritate 4 x 3 în atac. Schimbul de posesie intervine când un apărător interceptează mingea sau când mingea este trimisă în afară suprafeței de joc de către un atacant. Echipa care execută 6 pase consecutive fără pierderea posesiei primește 1 punct. Echipa care are cele mai multe puncte după timpul regulamentar câștigă (figura 3.14).
12. „Șut la poartă cu recuperarea mingii”. Două echipe de câte 3 jucători). Se folosește ca suprafață de joc un teren regulamentar de fotbal cu două porți la cele două capete. Nu se folosesc portari. Se joacă cu o minge. Se folosesc veste colorate pentru diferențiere. Se poziționează jucătorii unei echipe în cercul de la mijlocul terenului. Doi adversari se află în jumătatea proprie de teren și apară poarta proprie. Cel de-al 3-lea jucător, în jumătatea adversă de teren, cu o minge la picior, pleacă către zona de la mijlocul terenului unde pasează mingea echipei staționate aici. Echipa în atac, care are acum posesia mingii va pleca către poarta adversă unde va încerca să marcheze. Jucătorul care a pus în joc mingea va sprinta către cei doi coechipieri ai săi pentru a lua poziție de apărător. Cei doi apărători vor încerca să întârzie atacul pentru a se redresa numeric. Atacul continuă până când este înscris gol în spațiul porții sau un apărător deposedează un atacant. La pierderea posesiei echipa care se află în atac va trebui să se replieze rapid în jumătatea proprie de teren și să încerce să întârzie atacul advers. Echipa care înscrie cele mai multe goluri câștigă (figura 3.15.).
Figura 3.14. Figura 3.15.
13. „Ruperea apărării” (4 x 2). Echipe egale numeric de câte 6 jucători).
Se delimitează o suprafață de 12 x 24 m pentru fiecare grup de jucători. Toți cei 6 jucători se poziționează în suprafața delimitată 4 ca atacanți și 2 ca apărători.Fiecare grup are câte o minge. Atacanții trebuie să țină mingea departe de apărători prin pase între ei, și vor încerca să „spargă” apărarea, adică să paseze printre apărători atunci când găsesc o oportunitate. Dacă un apărător interceptează o minge sau dacă mingea este trimisă în afara suprafeței de joc, ea va fi repusă în joc tot în posesia atacanților. Jocul continuă 5 minute, după care sunt numiți alți 2 jucători (din cei 6) pe post de apărători. Se continuă până când toți jucătorii devin apărători adică 3 runde în total. Echipa care atacă primește 1 punct pentru 8 pase consecutive fără pierderea posesiei și 2 puncte pentru o pasă care „sparge” apărarea adversă. Apărătorii primesc 1 punct pentru fiecare minge interceptată. Fiecare echipa își ține scorul (figura 3.16.).
14. Joc „5 x 2”. Echipe egale numeric de câte 7 jucători. Se delimitează o suprafață de 10 x10 m pentru fiecare grup de jucători. Vestele colorate vor diferenția atacanții (2) de apărători (5). Fiecare grup de 7 jucători are câte o minge. Atacanții încearcă să păstreze posesia mingii prin succesiuni cât mai îndelungate de pase, dar sunt limitați la maxim 2 atingeri ale mingii înainte de a o pasă la coechipier. Dacă un apărător interceptează mingea sau un atacant depășește numărul de atingeri permise jocul se reia. Apărătorul care interceptează o minge o va da imediat în posesie atacanților și jocul continuă. Atacanții primesc câte 2 puncte pentru 10 pase consecutive și apărătorii câte 1 punct pentru fiecare minge interceptată sau fiecare ieșire a mingii în afară suprafeței de joc. Se joacă continuu până când una dintre echipe (atacanții sau apărătorii) ajung la 10 puncte. Jocul se repetă cu alți 2 jucători pe post de apărători (figura3.17.).
Figura 3.16. Figura 3.17.
15. Joc „4 contra 2” (plus 2). Opt jucători (2 echipe egale numeric de câte 4 jucători). Se delimitează o suprafață de 40 x 25 m. Se folosesc stegulețe pentru a marca câte 2 porți de câte 5 m pe fiecare linie de margine, la distanța de 10 m între ele. O echipă are posesia mingii. Fiecare echipa apară 2 porți și poate înscrie în oricare din cele 2 ale adversarilor. Echipa care are mingea atacă cu cei 4 jucători iar echipa adversă se apară cu 2 apărători și cu câte 1 portar în fiecare poartă. Dacă un apărător interceptează o minge de la atacant, el va trebui să o transmită rapid unuia dintre portari, care o va repune în joc. Echipa cu cele mai multe goluri înscrise câștigă (figura 3.18.).
16. „Atacul imediat” (5 x 3). Opt jucători. Se delimitează o suprafață de 30 x 50 m. Se delimitează cu stegulețe câte o poartă de 4 m în centrul fiecărei linii de margine. Jucătorii se împart în 2 echipe a câte 3 jucători, iar 2 jucători rămân neutri. Se folosesc veste colorate pentru a diferenția echipele și jucătorii neutri. Nu se folosesc portari și una dintre echipe are posesia mingii. Jocul începe cu lovitură din centrul suprafeței de joc. Jucătorii neutrii vor evolua alături de atacanți pentru a crea superioritate „5 x 3” în atac. Golul se înscrie la trecerea mingii prin spațiul porții la înălțime sub nivelul taliei. Dacă un apărător recuperează o minge, va trebui să paseze obligatoriu unui jucător neutru care va juca alături de echipa lui pentru a iniția atacul din nou supranumeric. Celelalte reguli ale fotbalului se aplică. Echipa care înscrie cele mai multe goluri câștigă (figura 3.19).
Figura 3.18. Figura3.19.
17. Fotbal în zona dublă „3 contra 2”. Jucători: 12 (2 echipe a câte 6 jucători). Se delimitează o suprafață de 20 x 30 m delimitată de o linie de mijloc. Se poziționează câte o poartă de mărime regulamentară la fiecare linie de margine. Se desemnează câte 3 atacanți și câte 2 apărători pentru fiecare echipa. Se staționează atacanții fiecărei echipa în suprafață de teren adversă și apărătorii în suprafețele proprii. Această așezare creează o superioritate „3 x 2” în fiecare zona. În fiecare poartă se va poziționa câte un portar. Se folosesc veste colorate pentru diferențiere. O echipa are posesia mingii. Fiecare echipa își apară poarta și atacă poarta adversă. Atacanții și apărătorii vor trebui să rămâne în zonele proprii, find interzisă părăsirea acestora pe parcursul întregului joc. Atacanții care interceptează o minge o vor pasă coechipierilor din zona adversă, care vor iniția un contraatac. După fiecare gol înscris, echipa care a primit golul va avea posesia mingii. Echipa cu cele mai multe goluri înscrise este căștigătoare (figura3.20.).
18. Jocul „Înscrie pe ușa din spate sau pe ușa din față!”. Jucători: 2 echipe egale numeric de câte 3-5 jucători. Se delimitează o suprafață de 30 x 30 m. În centru suprafeței se delimitează cu stegulețe 2 porți de mici dimensiuni. Nu se folosesc portari. Echipele se diferențiază cu veste colorate. Se folosește o singură minge. Se începe cu punerea mingii în joc de la mijlocul terenului. Se respectă regulile fotbalului cu excepția că se poate înscrie gol în oricare poartă Și dintr-o parte a acesteia și din cea opusă. Echipa care marchează cele mai multe goluri este câștigătoare (figura 3.21.).
Figura 3.20. Figura 3.21.
19. „Fotbal pe jumătate de teren” (la aceeași poartă). 2 echipe de câte 3 jucători + 1 jucător neutru. Jocul se desfășoară pe jumătate de teren regulamentar, la o singură poartă. Se marchează cu conuri o linie la 20 m de poartă. Se poziționează echipa în atac în afară zonei delimitate cu posesia mingii. apărătorii se află în interiorul suprafeței de 20 m. Jucătorul neutru este portar. Echipa care are posesia mingii și este în atac pătrunde în zona de 20 în și încearcă să înscrie. Pierderea posesiei se realizează când mingea părăsește suprafață de joc, când se înscrie un gol sau când un atacant pierde mingea. Echipele joacă în atac sau în apărare în funcție de posesia mingii. Fiecare nou atac trebuie să înceapă din afară suprafeței de 20 m. Altfel, regulile fotbalului se aplică. Fiecare echipa primește câte 2 puncte pentru fiecare gol marcat și câte 1 punct pentru fiecare șut pe poartă care este prins de portar. Echipa cu cele mai multe puncte câștigă (figura 3.22.).
20. „Atacul în inferioritate numerică”. Jucători: 7 (3 echipe de câte 2 jucători + 1 jucător neutru). Se delimitează o suprafață de 30 x 40 m cu o poartă regulamentară pe linia de margine. Cele 3 echipe se poziționează în interiorul suprafeței, diferențiate cu veste colorate. Jucătorul neutru este portar. Mingea este pusă în joc de portar, acesta aruncând-o către un colț al terenului. Cele 3 echipe se lupta pentru a intră în posesia ei. Echipa care a câștigat mingea va atacă poartă, în timp ce celelalte două o vor apară. Dacă un apărător interceptează o minge, echipa să va deveni iniția rapid un atac și va încerca să înscrie. Portarul va încerca să apere toate șuturile. Dacă mingea iese în afară suprafeței, dacă portarul prinde un șut pe poartă sau dacă se înscrie, mingea va fi repusă în joc de portar, că la început. Fiecare echipa primește câte 1 punct pentru fiecare șut pe spațiul porții și câte 2 puncte pentru fiecare gol înscris. Echipa cu cele mai multe puncte este câștigătoare (figura 3.23.).
Figura 3.22. Figura 3.23.
21. „Înscrie din pasă înapoi”. Jucători: 7 ( echipe de câte 3 jucători + 1 jucător neutru). Jocul se desfășoară pe jumătate de teren regulamentar, la o singură poartă. Echipele sunt diferențiate cu veste colorate și jucătorul neutru este portar. Mingea este pusă în joc de portar, acesta aruncând-o către un colț al terenului. Cele 2 echipe se luptă pentru a intră în posesia ei. Regulile fotbalului se aplică, cu diferența că se poate suta la poartă doar dacă mingea este pasată înapoi de un coechipier care se află în suprafață de pedeapsă. Dacă se înscrie un gol, se ratează șutul la poartă sau mingea părăsește suprafață de joc, portarul va repune mingea în joc că la început. Fiecare echipa primește câte 1 punct pentru fiecare șut pe spațiul porții și câte 2 puncte pentru fiecare gol înscris. Echipa cu cele mai multe puncte este câștigătoare (figura 3.24.).
22. „Pasează în triunghi și înscrie!”. 2 echipe egale numeric de câte 3-5 jucători. Se delimitează o suprafață de 20 x 30 m. Se poziționează 3 conuri sau stegulețe pentru a formă câte un triunghi în fiecare jumătate de teren. Fiecare latura a triunghiului va avea 2 m. Nu există portari. Se folosesc veste colorate pentru diferențiere. Se da posesia mingii unei echipe pentru a începe jocul. Se înscrie gol când mingea este trecută prin oricare din laturile triunghiului advers. Apărătorii trebuie să protejeze fiecare din laturile triunghiului propriu și trebuie să se repoziționeze constant în funcție de poziția mingii în joc. Regulile fotbalului se aplică, cu excepția regulii de offside care nu se aplică. Echipa înscrie când trimite mingea printr-o latură a triunghiului mai jos de nivelul taliei. Echipa cu cele mai multe puncte este câștigătoare (figura 3.25.).
Figura 3.24. Figura 3.25.
23. Jocul „6 x 4”. Folosind conuri se delimitează o suprafață de 30 x 40 m cu o poartă regulamentară pe linia de margine. Cu conuri sau stegulețe se marchează două porți mici de câte 3 m, la o distanță de 20 m una de cealaltă, pe linia de margine opusă porții regulamentare. Cu veste se diferențiază 6 atacanți Și 4 apărători, cel de-al 11-lea jucător fiind portar. Se poziționează portarul în poartă regulamentară iar porțile mici nu au portar. Mingea este pusă în joc de către atacanți. Atacanții care au posesia mingii încearcă să înscrie gol în poartă regulamentară. Apărătorii pot intră în posesia mingii prin interceptarea unei pase, deposedarea adversarului sau degajarea portarului. Când se află în posesia mingii apărătorii se transformă în atacanți și încearcă să înscrie în porțile mici de pe latura opusă a terenului. Se joacă continuu până la epuizarea timpului alocat. Atacanții primesc 2 puncte pentru fiecare gol marcat și câte 1 punct pentru fiecare șut la poartă apărat de portar. Apărătorii primesc câte 1 punct la fiecare trecere a mingii prin oricare din cele două porți mici. Echipa care înscrie cele mai multe puncte câștigă (figura 3.26.).
24. „Înscrie doar din dribling!”. Jucători: 12 (2 echipe egale numeric). Se delimitează o suprafață de 30 x 50 m. Se folosesc veste colorate pentru diferențiere. o echipa are posesia mingii. Jocul începe cu o lovitură de la mijlocul terenului. Fiecare echipa apară câte o linie de margine. Regulile jocului de fotbal se aplică, cu excepția golului care se marchează la trecerea mingii peste linia de margine adversă. Toată linia de margine este considerată linie de gol. Fiecare echipa primește câte 1 punct la trecerea mingii peste linia de margine adversă. echipa cu cele mai multe puncte câștigă (figura 3.27.).
Figura 3.26. Figura 3.27.
25. „Fotbal în 3 echipe (la 2 porți)”. 3 echipe de câte 4 jucători + 2 portari). Se delimitează o suprafață de 30 x 40 m cu câte o poartă regulamentară la fiecare linie de margine. Se poziționează câte o echipa în față fiecărei porți și ce-a de-a treia echipă la mijlocul terenului. În fiecare poartă se va află câte un portar. Se folosesc veste colorate pentru diferențiere. Echipa care are posesia mingii va atacă și va încerca să înscrie în poartă adversă. Jucătorii de la mijlocul terenului vor fi și ei atacanți și vor crea superioritate numerică la poartă adversă. Dacă mingea este recuperată de un apărător, dacă se înscrie gol sau dacă mingea părăsește terenul, posesia va reveni imediat echipei care se apară. În acel moment ei devin atacanți și împreună cu jucătorii suplimentari (cei aflați inițial la centru) vor atacă poartă adversă. Schimbul de atac se va realiza rapid și regulile fotbalului se respectă, mai puțin cea a ofsaid-ului. Fiecare echipa primește câte 1 punct pentru fiecare gol înscris. Echipa cu cele mai multe goluri câștigă (figura 3.28.).
26. „Joc de pase fără contact fizic”. 2 echipe egale numeric de câte 5 jucători. Perfecționarea păsării combinate; îmbunătățirea tacticii în apărare și intercepției paselor adverse. Se delimitează o suprafață de 30 x 40 m cu câte o poartă de handbal la fiecare linie de margine. Se poziționează echipele în câte o jumătate de teren și se folosesc veste colorate pentru diferențiere. Nu există portari. O echipă are posesia mingii. Jocul începe normal de la mijlocul terenului și regulile standard ale fotbalului se aplică cu diferența că este limitat numărul de atingeri ale balonului înainte de pasare la maxim 3 și este interzis contactul fizic. Astfel singură posibilitate de deposedare este interceptia balonului. Echipele se vor află în atac sau în apărare în funcție de poziția și posesia mingii. Golul este valabil dacă mingea este pasată, nu șutată în spațiul porții. Echipa cu cele mai multe goluri înscrie câștigă (figura 3.29.).
Figura 3.28. Figura 3.29.
27. „Joc cu dribling restricționat”. 10 jucători (2 echipe de câte 5 jucători). Se delimitează o suprafață de 50 x 25 m cu câte o poartă regulamentară la mijlocul fiecărei linii de margine. Se folosesc conuri pentru a delimita terenul pe lungime în 3 zone egale. Se folosesc veste colorate pentru diferențiere și câte un jucător de la fiecare echipa va fi portar. O echipă are posesia mingii. Se începe jocul cu lovitură regulamentară de la mijlocul terenului. Fiecare echipă își va apară poarta și va încerca să înscrie în poartă adversă. Se aplică regulile fotbalului, cu câteva excepții: în zona din apropierea porții jucătorii sunt restricționați la maxim 2 atingeri ale mingii înainte de a pasă; în zona centrală jucătorii care se găsesc în atac trebuie să dribleze adversarul pentru a-1 depăși fără a avea voie să șuteze la poartă; în zona din apropierea porții adverse atacanții sunt obligați să dribleze un apărător înainte de a pasă sau a șuta la poartă. Nerespectarea restricțiilor și a zonelor se penalizează cu pierderea posesiei. Echipa care înscrie cele mai multe goluri câștigă (figura 3.30.).
28. „Joc de fotbal la distanță”. Jucători: 10 (2 echipe de câte 4 jucători + 1 portar). Se delimitează o suprafață de 25 x 50 m cu câte o poartă de 5 m la mijlocul fiecărei linii de margine. Se folosesc veste clorate pentru diferențiere. O echipă are posesia mingii. Se începe cu lovitură de la mijlocul terenului. Fiecare echipa își apară propria poartă. Regulile normale ale fotbalului se aplică, cu diferența că se primesc puncte pentru gol marcat, dar și pentru 10 pase consecutive executate. Jucătorii primesc câte 1 punct pentru fiecare gol înscris și câte 2 puncte pentru fiecare succesiune de 10 pase fără pierderea posesiei. Echipa cu cele mai multe puncte câștigă (figura 3.31.).
Figura 3.30. Figura 3.31.
29. „Joc de fotbal în 3 zone (la 2 porți)”. Jucători: 12 (3 echipe de câte 3 jucători + 1 jucător neutru + 2 portari). Se delimitează o suprafață de 30 x 20 m cu câte o poartă regulamentară la mijlocul fiecărei linii de margine. Se folosesc conuri pentru a delimita terenul pe lungime în 3 zone egale. Se folosesc veste colorate pentru diferențiere și doi jucători vor fi portari, iar al treilea va fi jucător neutru. Jucătorul neutru va juca întotdeauna cu echipa în atac pentru a crea permanent superioritate numerică. Echipa din zona centrală are posesia mingii. Mingea este pusă în joc de echipa din zona centrală, care alături de jucătorul neutru va înainta către o poartă și va încerca să înscrie. Dacă pierde posesia mingii, echipa în atac va rămâne în zona în care a pierdut mingea, iar apărătorii acelei zone se vor transformă în atacanți și vor porni către poartă adversă. Jucătorul neutru se va mișcă permanent cu echipa în atac pentru a crea superioritate 4 x 3. O minge care părăsește terenul sau depășește zona este repusă în joc prin aruncare de la margine. Echipa care înscrie cele mai multe goluri câștigă (figura 3.32.).
30. „Joc de fotbal la 4 porți”. 2 echipe egale numeric de câte 5 jucători. Se delimitează o suprafață de 25 x 25 m cu câte o zona de poartă de 4 m la mijlocul fiecărei dintre cele 4 linii de margine. Se folosesc veste colorate pentru diferențiere. O echipă are posesia mingii. Se începe cu o lovitură de la mijlocul terenului. Fiecare echipa atacă 2 porți și apară 2 porți. Antrenorul desemnează aceste porți pentru fiecare echipa. Se înscrie gol atunci când mingea este trecută prin spațiul porții la o înălțime sub nivelul taliei. Nu există portari și se respectă regulile normale ale jocului de fotbal mai puțin cea a offsaid-ului. Echipa care marchează cele mai multe goluri câștigă (figura 3.33.).
Figura 3.32. Figura 3.33.
31. „Joc de fotbal cu marcaj strict”. 2 echipe egale numeric de câte 5 jucători. Se delimitează o suprafață de 25 x 25 m cu câte o zonă de poartă de 4 m la mijlocul fiecărei dintre cele 2 linii de margine. Nu se folosesc portari. Se folosesc veste colorate pentru diferențiere. O echipă are posesia mingii. Jocul începe cu lovitură de la mijlocul terenului. Fiecare echipă apară câte o poartă. Este obligatoriu marcajul „1 la 1” pentru toți jucătorii. Pentru că se poate șuta la poartă din orice poziție marcajul trebuie să fie strâns pentru a limita spațiile libere și a restricționa atacul la poartă. Schimbul de posesie intervine când un atacant pierde mingea, mingea părăsește suprafață de joc sau când este înscris un gol. Echipa care înscrie cele mai multe goluri câștigă (figura 3.34.).
32. „Joc de fotbal pe laterale”. 2 echipe de câte 3 jucători + 2 jucători neutri + 2 portari). Se delimitează o suprafață de 25 x 25 m cu câte o poartă regulamentară la mijlocul fiecărei linii de margine. Se delimitează câte o zonă de 5 m pe fiecare laterală a terenului (flancuri). Ambele echipe de câte 3 jucători sunt plasate în zona centrală, diferențiați cu veste colorate. Câte un jucător din fiecare echipa – atacantul lateral va fi plasat în fiecare flanc. În fiecare poartă se poziționează câte un portar. O echipă are posesia mingii. Jocul începe cu lovitură de la mijlocul terenului. Jucătorii de pe flancuri sunt neutri și vor juca întotdeauna cu echipa în atac pentru a crea superioritate numerică „5 contra 3” în atac. Jucătorii din flancuri sunt restricționați în zona lor, ei putând să paseze cu jucătorii din centru sau sută direct la poartă. În rest se aplică regulile cunoscute ale fotbalului. Echipa cu cele mai multe goluri marcate câștigă (figura 3.35.).
Figura 3.34. Figura 3.35.
33. „Pasează, driblează sau șutează pentru a înscrie!”. Jucători: 12 (2 echipe egale numeric de câte 6 jucători). Se delimitează o suprafață de 25 x25 m cu câte o poartă regulamentară la mijlocul fiecărei linii de margine. Se delimitează cu conuri câte o poartă de 2 m pe fiecare flanc lateral la mijlocul acestuia. Echipele, diferențiate cu veste colorate, sunt poziționate fiecare în jumătatea proprie de teren, fiecare cu câte un portar. O echipă are posesia mingii. Se poate înscrie în 3 moduri: șutând la poartă; pasând mingea prin oricare dintre porțile mici aflate pe laterale către un coechipier (se poate pasă din orice sens); conducând mingea peste linia de gol a adversarilor.
Celelalte reguli uzuale ale fotbalului vor fi respectate. Fiecare echipă este punctată astfel:
– 3 puncte pentru un gol înscris în poartă regulamentară;
– 1 punct pentru o pasă către un coechipier printr-o poartă mică
laterală;
– 1 punct la trecerea mingii peste linia de margine a adversarilor.
Echipa cu cele mai multe puncte câștigă (figura 3.36.).
Figura 3.36.
CAPITOLUL 4
REZULTATELE CERCETĂRII
4.1. Analiza rezultatelor înregistrate la evaluarea capacităților fizice
Alergare de viteză pe 50 m.Valorile mediilor aritmetice ale rezultatelor băieților au fost:7”94 (T.I.) cu 7”87 (T.F.).
Amplitudinile calculate indică faptul că rezultatele se întind pe scale mici, între 0,28 și 0,44, deci dispersiile sunt mici, iar omogenitatea lor este mare.
Abaterea standard are valori mici, ceea ce înseamnă că rezultatele individuale se abat puțin de la valorile centrale ale șirurilor lor și, în acest caz, dispersiile lor sunt mici, la fel ca și omogenitatea șirurilor.
Coeficientul de variabilitate are valori cuprinse între 0-10%, ceea ce înseamnă că omogenitatea este mare (sub 10%) la ambele testări.
Valorile lui „t”, calculate pentru rezultatele inițiale și finale, sunt mai mari decât pragul de 0,01 din Tabela lui Fisher – 3,250 (anexa 3), astfel că diferențele sunt semnificative cu o siguranță de 99,00%, iar riscul de a se fi greșit în pregătire, sau ca exercițiile să nu fi fost bune, este de numai 1,00%.
Tabelul nr. 4.1. Valorile parametrilor statistici calculați la alergarea de viteză 50 m
Graficul 4.1. Valorile individualela alergarea de viteză pe 50 m
Graficul 4.2. Evoluția valorilor mediila alergarea de viteză pe 50 m
Alergare de rezistență 1000 m.Rezultatele obținute la evaluarea acestei probe au avut mediile aritmetice:4’37” (T.I.) cu 4’28” (T.F.).
Amplitudinile calculate arată faptul că rezultatele se întind pe scale mici, între 0’40” și 0’44”, deci dispersiile sunt mici, iar omogenitatea lor este mare.
Abaterea standard prezintă valori mici, fapt ce înseamnă că rezultatele individuale se abat puțin de la valorile centrale ale șirurilor lor și, în acest caz, dispersiile lor sunt mici și ca urmare omogenitatea șirurilor este mare.
Coeficientul de variabilitate are valori cuprinse între 0-10%, ceea ce înseamnă că omogenitatea este mare (sub 10%) la ambele testări.
Valorile lui „t”, calculate pentru rezultatele inițiale și finale, sunt mai mari decât pragul de 0,01 din Tabela lui Fisher – 3,250 (anexa 3), astfel că diferențele sunt semnificative cu o siguranță de 99,00%, iar riscul de a se fi făcut greșeli în pregătire, este de numai 1,00%.
Tabelul nr. 4.2.Valorile parametrilor statistici calculați la alergarea de rezistență 1000 m
Graficul 4.3. Valorile individualela alergarea de rezistență 1000 m
Graficul 4.4. Evoluția valorilor mediila alergarea de rezistență 1000 m
Ridicarea trunchiului din culcat dorsal 30 secunde.Proba a avut rezultate care au condus la următoarele medii aritmetice:21,83 execuții (T.I.) cu 24,33 execuții (T.F.).
Amplitudinile calculate arată faptul că rezultatele se întind pe scale mari, între 5,00 execuții și 8,00 execuții, deci dispersiile sunt mari, iar omogenitatea șirurilor este mică.
Abaterea standard prezintă, de asemenea, valori mari, fapt ce înseamnă că rezultatele individuale se abat destul de mult de la valorile centrale ale șirurilor lor și, în acest caz, dispersiile lor sunt mari și ca urmare omogenitatea șirurilor este mică.
Coeficientul de variabilitate are valori cuprinse între 0-10% și 10%-20% ceea ce înseamnă că omogenitatea este mică și medie.
Valorile lui „t”, calculate pentru rezultatele inițiale și finale, sunt mai mari decât pragul de 0,01 din Tabela lui Fisher – 3,250 (anexa 3), astfel că diferențele sunt semnificative cu o siguranță de 99,00%, iar riscul de a se fi ales programe nepotrivite în pregătire, este de numai 1,00%.
Tabelul nr. 4.3.Valorile parametrilor statistici calculați
la ridicarea trunchiului din culcat dorsal 30 secunde
Graficul 4.5. Valorile individualela ridicarea trunchiului din culcat dorsal 30 secunde
Graficul 4.6. Evoluția valorilor mediila ridicarea trunchiului din culcat dorsal 30 secunde
Ridicarea trunchiului din culcat facial 30 secunde. Evaluarea acestei probe a evidențiat rezultate cu mediile aritmetice care urmează:23,25 execuții (T.I.) cu 24,91 execuții (T.F.).
Amplitudinile calculate arată faptul că rezultatele se întind pe scale mari, între 4,00 execuții și 6,00 execuții, deci dispersiile sunt mari, iar omogenitatea șirurilor este mică.
Abaterea standard a evoluat cu valori mari, fapt ce înseamnă că rezultatele individuale se abat destul de mult de la valorile centrale ale șirurilor lor și, în acest caz, dispersiile lor sunt mari și ca urmare omogenitatea șirurilor este mică.
Coeficientul de variabilitate are valori cuprinse între 0-10% ceea ce înseamnă că șirurile prezintă omogenitate.
Valorile lui „t”, calculate pentru rezultatele inițiale și finale, sunt mai mari decât pragul de 0,01 din Tabela lui Fisher – 3,250 (anexa 3), astfel că diferențele sunt semnificative cu o siguranță de 99,00%, iar riscul de a se fi ales exerciții nepotrivite de pregătire, este de numai 1,00%.
Tabelul nr. 4.4.Valorile parametrilor statistici calculați
la ridicarea trunchiului din culcat facial 30 secunde
Graficul 4.7. Valorile individualela ridicarea trunchiului din culcat facial 30 secunde
Graficul 4.8. Evoluția valorilor medii la ridicarea trunchiului din culcat facial 30 secunde
4.2. Interpretarea și reprezentarea grafică a rezultatelor obținute la testările tehnice
Pase la perete timp de 30 secunde.Rezultatele acestei probe au avut următoarele medii aritmetice:20,41 execuții (T.I.) cu 24,00 execuții (T.F.).
Amplitudinile calculate arată faptul că rezultatele se întind pe scale mari, între 4,00 execuții și 6,00 execuții, deci dispersiile sunt mari, iar omogenitatea șirurilor este mică.
Rata progresului a fost 14,93%.
Abaterea standard a evoluat cu valori mari, fapt ce înseamnă că rezultatele individuale se abat destul de mult de la valorile centrale ale șirurilor lor și, în acest caz, dispersiile lor sunt mari și ca urmare omogenitatea șirurilor este mică.
Coeficientul de variabilitate are valori cuprinse între 0-10% și între 10%-20% ceea ce înseamnă că șirurile prezintă omogenitate mare și medie.
Valorile lui „t”, calculate pentru rezultatele inițiale și finale, sunt mai mari decât pragul de 0,01 din Tabela lui Fisher – 3,250 (anexa 3), astfel că diferențele sunt semnificative cu o siguranță de 99,00%, iar riscul de a se fi făcut greșeli mari în pregătire, este de numai 1,00%.
Tabelul nr. 4.5.Valorile parametrilor statistici calculați la pase la perete 30 secunde
Graficul 4.9. Valorile individualela pase la perete timp de 30 secunde
Graficul 4.10. Evoluția valorilor medii la pase la perete timp de 30 secunde
Dribling printre 5 jaloane. Proba condus larezultatele ce au generat următoarele medii aritmetice:10”72 (T.I.) cu 10”25 (T.F.).
S-au calculat amplitudinile care au arătat faptul că rezultatele se întind pe scale mari, între 2”36 și 2”52, deci dispersiile sunt mari, iar omogenitatea șirurilor este mică.
Rata progresului calculată a fost 4,59%.
Abaterea standard a evoluat cu valori mici, fapt ce înseamnă că rezultatele individuale se abat destul de puțin de la valorile centrale ale șirurilor lor și, în acest caz, dispersiile lor sunt mici și ca urmare omogenitatea șirurilor este mare.
Coeficientul de variabilitate are valori cuprinse între 0-10% de unde rezultă că șirurile prezintă omogenitate mare.
Valorile lui „t”, calculate pentru rezultatele inițiale și finale, sunt mai mari decât pragul de 0,01 din Tabela lui Fisher – 3,250 (anexa 3), astfel că diferențele sunt semnificative cu o siguranță de 99,00%, iar riscul de a se fi ales programe de pregătire nepotrivite, este de numai 1,00%.
Tabelul nr. 4.6.Valorile parametrilor statistici calculațila dribling printre 5 jaloane
Graficul 4.11. Valorile individualela dribling printre 5 jaloane
Graficul 4.12. Valorile mediila dribling printre 5 jaloane
Menținerea mingii în aer prin lovituri succesive. S-au înregistrat rezultatele care au evidențiat mediile aritmetice ce urmează:33,75 execuții (T.I.) cu 43,50 execuții (T.F.).
Amplitudinile care s-au calculat au arătat faptul că rezultatele se întind pe scale mari, între 13,00 execuții și 14,00 execuții, deci dispersiile sunt mari, iar omogenitatea șirurilor este mică.
Rata progresului calculată a fost 22,41%.
Abaterea standard a evoluat cu valori mari, fapt ce înseamnă că rezultatele individuale se abat destul de mult de la valorile centrale ale șirurilor lor și, în acest caz, dispersiile lor sunt mari și ca urmare un prezintă omogenitate.
Coeficientul de variabilitate are valori cuprinse între 10-20% de unde rezultă că șirurile prezintă omogenitate medie.
Valorile lui „t”, calculate pentru rezultatele inițiale și finale, sunt mai mari decât pragul de 0,01 din Tabela lui Fisher – 3,250 (anexa 3), astfel că diferențele sunt semnificative cu o siguranță de 99,00%, iar riscul de a se fi făcut greșeli în pregătire, este de numai 1,00%.
Tabelul nr. 4.7.Valorile parametrilor statistici calculați
la menținerea mingii în aer prin lovituri succesive
Graficul 4.13. Valorile individualela menținerea mingii în aer prin lovituri succcesive
Graficul 4.14. Valorile mediilamenținerea mingii în aer prin lovituri succcesive
Structura tehnică. La această probă, la care s-au acordat note, rezultatele au avut mediile aritmetice după cum urmează:8,00 (T.I.) cu 9,08 (T.F.).
Amplitudinile care s-au calculat au arătat faptul că rezultatele se întind pe scale mari, între 2,00 puncte și 3,00 puncte, deci dispersiile sunt mari, iar omogenitatea șirurilor este mică.
Rata progresului calculată a fost 11,92%.
Abaterea standard a evoluat cu valori mari, fapt ce înseamnă că rezultatele individuale se abat destul de mult de la valorile centrale ale șirurilor lor și, în acest caz, dispersiile lor sunt mari și ca urmare un prezintă omogenitate.
Coeficientul de variabilitate are valori cuprinse între 0-10% și 10-20% de unde rezultă că șirurile prezintă omogenitate medie și mare.
Valorile lui „t”, calculate pentru rezultatele inițiale și finale, sunt mai mari decât pragul de 0,01 din Tabela lui Fisher – 3,250 (anexa 3), astfel că diferențele sunt semnificative cu o siguranță de 99,00%, iar riscul de a se fi făcut greșeli în pregătire prin alegerea unor mijloace nepotrivite, este de numai 1,00%.
Tabelul nr. 4.8.Valorile parametrilor statistici calculate la structura tehnică
Graficul 4.15. Valorile individualela structura tehnică
Graficul 4.16. Valorile mediilastructura tehnică
4.3. Analiza testărilor prin joc
În ceea ce privește rezultatele înregistrate cele două testări, ale reușitelor procedeelor tehnice, acestea au fost următoarele: la preluarea mingii T.I.=25,66reușite cu T.F.=30,50 reușite, la deposedarea mingii T.I.=11,91reușite cu T.F.= 18,08 reușite, la conducerea mingii T.I.=17,33reușite, iar la T.F.=21,16 reușite, la mișcarea înșelătoare T.I.=9,58 reușite și la T.F.=15,41 reușite, la lovirea mingii cu capul T.I.=4,83reușite cu T.F.=6,50reușite, la dribling T.I.=5,66reușite și T.F.=10.91reușite și la tras la poartă T.I.=2,33reușite cu T.F.=3,66reușite.
Se poate observa că rezultatele finale sunt superioare celor inițiale ceea ce ne arată progresul realizat de subiecți.
Evoluția acestora a fost una pozitivă, favorabilă procesului instructiv educativ și ne conduce la ideea ca jocurile pe terenuri de dimensiuni reduse utilizate în cadrul lecțiilor de pregătire, în locul altor mijloace, sunt eficiente.
Amplitudinile sunt variabile ca valoare, ceea ce denotă că dispersiile sunt variabile, pornind de la 12 reușite și până la cele mici (1), în cazul trasului la poartă.
Cea mai mare rată a progresului a fost remarcată la dribling (48,09%), iar cea mai mică, la preluarea mingii (15,84%).
Abaterea standard a evoluat cu valori diferite, cele mai mici relevându-se la trasul la poartă, acolo unde, deci, înseamnă că rezultatele individuale nu se abat mult de la valorile centrale, ceea ce denotă că ele sunt omogene.
Coeficientul de variabilitate a prezentat omogenitate mare a rezultatelor (sub 10%) la testarea finală la mișcarea înșetătoare, omogenitate medie (între 10-20%) la marea majoritate a rezultatelor, dar și lipsa omogenității (peste 20%), pentru alte rezultate .
Pragul de semnificație al progresului consemnat în cadrul grupei martor de băieți este oferit prin intermediul analizei statistice de valoarea indicatorului statistic p care, cu o valoare p > 0,01, ne arată că progresul este semnificativ (99%).
Tabelul nr. 4.9.Valorile parametrilor statistici
calculați la reușitele execuției elementelor și procedeelor tehnice
Graficul 4.17. Valorile medii înregistrate la reușitele elementelor și procedeelor tehnice
Rezultatele înregistrate la cele două testări au fost următoarele: la demarcaj T.I.=5,25reușite cu T.F.=10,08 reușite, la depășire T.I.=5,16reușite cu T.F.= 5,66 reușite, la marcaj T.I.=5,58reușite, iar la T.F.=8,00 reușite, la tatonare T.I.=9,75 reușite și la T.F.=14,50 reușite, la recuperarea mingii T.I.=4,33reușite cu T.F.=4,16reușite.
Evoluția pozitivă a rezultatelor este remarcată de rezultatele finale, ale căror valori sunt mai bune decât dele inițiale.
Jocurile pe terenuri reduse și-au dovedit eficiența și prin rezultatele înregistrate la reușitele acțiunilor tactice.
Amplitudinile au fost relativ mici, ceea ce denotă că dispersiile sunt relativ mici, pornind de la 6 reușite (cea mai mare) și până la 2 reușite (cea mai mică), la testarea finală a trasului la poartă.
Cea mai mare rată a progresului a fost calculată la demarcaj (47,93%), iar cea mai mică, la recuperarea mingii (29,72%).
Abaterea standard a evoluat cu valori mici, cele mai bune fiind calculate la testarea finală a depășirilor, acolo unde, deci, înseamnă că rezultatele individuale nu se abat mult de la valorile centrale, ceea ce denotă că ele sunt omogene.
Coeficientul de variabilitate a prezentat omogenitate omogenitate medie (între 10-20%) la marea majoritate a rezultatelor, dar și lipsa omogenității (peste 20%) pentru alte rezultate.
Pragul de semnificație al progresului consemnat în cadrul grupei martor de băieți este oferit prin intermediul analizei statistice de valoarea indicatorului statistic p care, cu o valoare p > 0,01, ne arată că progresul este semnificativ (99%).
Tabelul nr. 4.9.Valorile parametrilor statistici
calculați la reușitele execuției acțiunilor tactice
Graficul 4.18. Valorile medii înregistrate la reușitele acțiunilor tactice
CONCLUZII ȘI PROPUNERI
Concluzii
Prezenta cercetare a încercat și a reușit să verifice eficiența mijloacelor utilizate (jocuri pe terenuri de dimensiuni reduse) și renunțarea la jocul bilateral, idee pusă în practică de către marea majoritate a cadrelor didactice.
Mijloacele utilizate în pregătirea echipei reprezentative de fotbal, în acest caz, au fost selecționate din sfera jocurilor pe terenuri de dimensiuni reduse și aplicate în lecțiile de pregătire cu scop precis, acela de a îmbunătăți aspectele relațiilor dintre jucători, au fost corespunzătoare acestui ciclu de învățământ, au fost bine alese și dozate, dar și adaptate la particularitățile lor de vâstă și nivel de pregătire motrico-tehnică al subiecților.
Evaluarea motrică s-a axat pe unele probe care au verificat nivelul de dezvoltare al calităților motrice de bază viteza, rezistența și forța, iar rezultatele finale au demonstrat o creștere a valorilor medii, față de cele inițiale.
În același traseu ascendent s-a încadrat și evaluarea capacităților tehnice care a fost mai relevantă la testarea finală, dovadă fiind rezultatele finale înregistrate la probele specifice carea au compus ansamblul verificării tehnice.
Au fost remarcate rezultate finale bune și la evaluarea prin joc, atât pe linia elementelor și procedeelor tehnice, cât și pe linia acținuilor tactice, unde utilizarea mijloacelor preconizate de tema lucrării, și-au dovedit eficiența.
Cu toată situația intervenită la nivel național, prin instaurarea stării de urgență, începând cu 11 martie 2020, se poate spune că ipoteza au fost verificată pentru că utilizarea aestor mijloace s-a dovedit benefică, aplicarea acestora reușind să îmbunătățească orientarea în teren, relațiile de joc, colaborarea, a precum și o serie de calități morale și de voință, concretizate prin insistență, perseverență, curaj, voință etc. Dar și pentru faptul că, în situația timpului disponibil, normat numai cu o oră pe săptămână, ideea recurgerii la aceste mijloace a fost de bun augur, rezultatele finale ale probelor de control dovedind acest lucru.
Sarcinile cercetării au fost îndeplinite pentru că a fost efectuat un studiu profund al problemelor teoretice ce vizau aspectele teoretice ale temei, s-a pornit de la ipoteză, a fost stabilită unitatea școlară și eșantionul, au fost recoltate rezultatele inițiale și finale, au fost analizate, interpretate și reprezentate grafic, s-au formulat concluziile și au fost emise propuneri.
Propuneri
Utilizarea, în lecțiile de pregătire a echipei reprezentative de liceu, a jocurilor pe terenuri de dimensiuni reduse, poate deveni o constantă, pentru obișnuirea celevilor cu rigurozitatea regulilor, disciplinarea lor și pentru obișnuirea de a respecta indicațiile ce li se impun în anumite momente ale jocului.
Procedând în acest mod se poate remarca și capacitatea elevilor de a manevra mingea în condițiile impuse de restrângerea spațiului de joc, ceea ce poate conduce la creșterea abilităților tehnico-tactice, atât de necesare în competițiile care sunt atribuite elevilor la acest nivel de învățământ (joc pe teren redus cu număr redus de jucători: 5 + 1).
Foarte benefică, în aceste cazuri, este și organizarea de minicompetiții de fotbal pe terenuri de dimensiuni reduse, fapt care ar putea determina o participare mai activă a elevilor, precum și un nivel ridicat ale determinării în jocul efectiv.
BIBLIOGRAFIE
Alexe N. Teoria și metodica antrenamentului sportiv – București: Fundației România de Mâine, 1999. – P 18.
Cârstea Ghe. Particularități ale școlarilor și implicațiile acestora în educația fizică și sportivă – București, 1993. – P 37, 39, 42. 51;
Cârstea Ghe. Metodica educației fizice școlare – București: A.N.E.F.S., 1999. – P 37, 38, 61.
Cosmovici A., Iacob L. Psihologie școlară – Iași: Polirom, 1998. – 49-50.
Crețu T. Psihologia vârstelor, Ediția a III-a revăzută și adăugită – Iași: Polirom, 2009. – P 234, 236, 251.
Dragnea A. Antrenamentul sportiv. Teorie și metodică – București: Didactică și Pedagogică, R.A., 1996 – P 254.
17. Dragnea A., Bota A. Teoria activităților motrice – București: Didactică și Pedagogică, R.A., 1999. – P 145, 146.
Dragnea A., Teodorescu-Mate Silvia – Teoria sportului – București: FEST, 2002. – P 176.
Dragnea A., Păunescu A. C., Tudor V., Morenciu M. Pregătire sportivă teoretică. Manual pentru clasa a XI-a. Filiera vocațională. Profil sportiv – București: CD PRESS, 2007. – P 46.
Drăgan I. (coordonatorul lucrării) Medicina sportivă – București: Stadion, 1974. – P 414-417.
Drăgan I. (coordonatorul lucrării) Selecția medico-biologică în sport – București: Sport-Turism, 1979. – P 14-15.
Drăgan I. (coordonatorul lucrării) Selecția și orientarea medico-sportivă – București: Sport-Turism, 1989. – P 11-129.
Hoștiuc N. Fotbal. Tehnica.Tactica. Metodica – Galați: Fundației Universitare Dunărea de Jos, 2001. – P 100-101.
Golu F. Psihologia dezvoltării umane – București: Universitară, 2005. – P 145, 146, 158, 159.
Jude I. Psihologie școlară și optim educațional – București: Didactică și Pedagogică R.A., 2002. – P 42-47.
Motroc I., Cojocaru V. Fotbal. Curs de bază. Vol 3 – București, A.N.E.F.S., 1991. – P 33.
Savu V.C. Fundamente științifice ale fotbalului – Galați: F.E.F.S., 2016. – P 138-139, 140, 140-145.
Sion G. Psihologia vârstelor – București: Fundației România de Mâine, 2007. – P 234-236.
Stănescu M. Didactica educației fizice – București: Universitară, 2012. – P. 212-213, 214-217.
Șchiopu U., Verza E. Psihologia vârstelor. Ciclurile vieții, Ediția a III-a – București: Didactică și Pedagogică, R.A., 1997. P 321, 332.
Dicționarul explicativ al limbii române. Ediția a II-a – București: Univers Enciclopedic, Academia Română, Institutul de Lingvistică Iorgu Iordan, 1998. – P 1770.
Ghid metodologic de aplicare a programei de educație fizică și sport. Învățământ liceal, M.E.C., Consiliul Național Pentru Curriculum, București, 2001;
Programe școlare. Calsele IX-XII. Educație fizică, M.E.C.I., București, 2009.
Prevederi metodologice și regulamente pentru disciplinele nominalizate în calendarul competițiilor sportive școlare naționale din cadrul Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar, M.E.N., 2019.
ANEXE
Anexa 1
Rezultatele înregistrate la evaluarea capacităților fizice
Anexa 2
Rezultatele înregistrate la evaluarea capacităților tehnice
Anexa 3
Rezultatele înregistrate la evaluareaelementelor și procedeelor tehniceprin joc bilateral
Anexa 4
Rezultatele înregistrate la evaluareaacțiunilor tactice prin joc bilateral
Anexa 5
Tabela lui Fisher – Valori ale variabilei „t”
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: STUDIU PRIVIND PREGĂTIREA REPREZENTATIVEI LICEALE DE FOTBAL PRIN JOCURI PE TERENURI DE DIMENSIUNI REDUSE [303536] (ID: 303536)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.