Studiu Privind Posibilitatea Utilizarii Unor Tehnici DE Amenajare Agroturistica In Comuna Rediu
STUDIU PRIVIND POSIBILITATEA UTILIZĂRII UNOR TEHNICI DE AMENAJARE AGROTURISTICĂ ÎN COMUNA REDIU
Cuprins
Introducere
PARTEA I – CONSIDERAȚII GENERALE
Capitolul 1: Amenajarea teritoriului-concepte de bază
Concepte de bază ale amenajării teritoriului
Amenajarea turistică – parte integrantă a amenajării teritoriului
1.2.1 Amenajarea turistică a zonelor rurale
1.2.2 Amenajarea turistică în zona periurbană
Tipologia și caracteristicile amenajării turistice
Capitolul 2: Satul și posibilitățile reale în domeniul agroturismului și turismului rural
2.1. Turismul rural și agroturismul
2.2. Tipologia și clasificarea satelor turistice
2.3. Satul turistic în țările europene
2.4. Ameajarea, dotarea și promovarea satelor turistice
PARTEA II – CONTRIBUȚII PROPRII
Capitolul 3:Caracterizarea generală a zonei
3.1. Istoria și cultura zonei
3.2. Caracterizarea fizico-geografică a zonei.Căi de acces
3.3. Caracterizarea socio-economică a zonei
3.3.1. Situația demografică
3.3.2. Infrastructura
3.3.3 Economia zonei
3.4. Tradiții, obiceiuri și cadrul etnografic al zonei Breazu
3.2.1. Cadru etnografic, portul și obiceiurile populare
3.2.2. Casa și gospodăria tradițională
Capitolul 4: Utilizarea unor tehnici de amenajare agroturistică în zona Breazu
4.1. Oferta turistică a zonei Breazu
4.2. Potențialul turistic al zonei
4.2.1. Resurse naturale
4.2.2. Rezervații naturale
4.2.3. Resurse antropice
4.3. Factorii care influențează desfășurarea activității de agroturism în zonă
4.4. Tehnicile de amenajare agroturistică aplicate
4.5. Soluții în amenajarea agroturismului în zona Breazu
Capitolul 5: Scopul lucrării, Material și Metode de lucru
4.1. Scopul cercetărilor
4.2. Obiectivele urmărite
4.3. Material și metode utilizate
Concluzii
Bibliografie
Lista tabelelor
Tabelul 2.1. – …………………………………………
Tabelul 2.2. – ……………………………………
Lista figurilor
Figura 2.1. – Château d'Oex, Elveția …………………………………………………………
Figura 2.2. – Château d'Oex, Elveția ……………………………………….……………………
Figura 2.3. – Saint Cirq Lapopie-Lot, Midi-Pyrénées ………………….……………………
Figura 2.4. – Gordes –Provence Alpes-Cote d'Azur……………………………….………………
Figura 2.5. – Zona Salzburg pe Valea Dunării,Austria ……………………………………………
Figura 2.6. – Zona Tirol,Austria …………………………………………………………………
Figura 2.7 – Sat turistic Freudenberg, Germania………………………………………………………………..
Figura 2.8 – Sat turisticTübingen,Germania…………………………………………………….
Figura 2.9 – Satul Positano, Salerno, Italia……………………………………………………..
Figura 2.10 – Satul Chiusa, Bolzano, Italia………………………………………………………
Figura 2.11 – Sat Biertan,Jud.Sibiu,România………………………………………………
Figura 2.12 – Sat Cârlibaba,Jud.Suceava,România……………………………………………….
Figura 3.1.–Localizarea comunei Rediu………………………………………………………….
Figura 3.2.- Vecinii comunei Rediu………………………………………………………..
Figura 3.3. – Căi de acces către comuna Rediu………………………………………………….
Figura 3.4. – Tradiții de Anul Nou – Jocul Caprei
Figura 3.5. – Casă țărănească din satul Breazu
Figura 3.6. – Model casă tradițională din satul Breazu
Figura 3.7. Prispa casei tradiționale din satul Breazu, vedere laterală
Figura 3.8.. Prispa casei tradiționale din satul Breazu, vedere frontală
Figura 4.1. Potențialul turistic al zonei Breazu
Figura 4.2. Lac de baraj artificial – Lacul Rediu
Figura 4.3.Lacul Rediu
Figura 4.4. Pădurea Mârzești
Figura 4.5. Pădurea Breazu-vedere din sat
Figura 4.6. Pădurea Breazu-iarna
Figura 4.7. – Piscina Apollo Summer Lounge – vedere de sus
Figura 4.8. – Facilitățile Hotelului Restaurant La Castel Breazu
Figura 4.9. – Hotel Restaurant La Castel Breazu – vedere spre Sala Turnurilor
INTORDUCERE
PARTEA I– CONSIDERAȚII GENERALE
CAPITOLUL 1:AMENAJAREA TERITORIULUI – CONCEPTE DE BAZĂ
1.1. Concepte de bază ale amenajării teritoriului
Amenajarea teritoriului are drept fundament necesitatea adaptării teritoriului la problemele ridicate de dezvoltarea economico-socială și se constituie dintr-un „inventor de tehnici pentru localizarea activităților și pentru reglementarea utilizării spațiului”.
Pornind de la premise ca “orientarea geografică a activităților“ mediului pe termen lung, prin mai buna cunoaștere și conștientizare a acestuia de către populația locală și de către turiști, inducerea sentimentului de satisfacție și bucurie a turistului, dezvoltarea și stabilitatea resurselor locale, exploatarea echilibrată a resurselor natural antropice.Obiectivele, au în vedere reconsiderarea locului și a rolului turismului în cadrul economiei, satisfacerea optimă a nevoii sociale de recreere, odihnă, sănătate, sport, cunoaștere, asigurarea concordanței între valoarea potențialului touristic și nivelul ethnic al bazei tehnico-materiale și a calificării forței de muncă, ele fiind deci, de ordin economic, social, cultural și de natură ecologică.Efectele sunt pozitive de ordin economic, favorabile de ordin ecologic și social,scontându-se pe dezvoltarea conștiinței ecologice, sporirea atractivității resurselor turistice, limitarea accesului în zone ecologice sensibile, dar și diminuarea efectelor distructive, rezultate din activitatea economic sau din circulația turistică nemonitorizată.Amenajarea teritoriului reprezinta efortul de dezvoltare planificata aplicat la diferite sectoare ale economiei nationale, în vederea realizarii unei solutii optime pentru dezvoltarea coordonata a unei zone, într-un ansamblu complet.
Amenajarea teritoriului este procesul de punere în valoare a resurselor regionale, de îmbunătățire a cadrului de viata si conditiilor de existentale locuitorilor, totul prin atenuarea disparitatilor regionale ale dezvoltariieconomice si sociale, printr-o organizare prospectiva a spatiului, reașezată pe orientare voluntară si concentrată a echipamentelor si activităților.(Minciu R., Bucuresti, 1995.)
Amenajarea teritoriului – al cărei scop îl constituie armonizarea la nivelul întregului teritoriu a politicilor economice, sociale, ecologice și culturale – se desfășoară pe întreg teritoriul României, pe baza principiului ierarhizării, coeziunii și integrarii spațiale, la nivel național, regional și județean.Amenajarea teritoriului – trebuie să fie: globală, urmărind coordonarea diferitelor politici sectoriale într-un ansamblu integrat; funcțională, trebuind să țină seama de cadrul natural și construit bazat pe valori decultura și interese comune; prospectivă, trebuind să analizeze tendințele de dezvoltare pe termen lung a fenomenelor și intervențiilor economice, ecologice, sociale și culturale și să țină seama de acestea în aplicare; democratică, asigurând participarea populației și a reprezentanților ei politici la adoptarea deciziilor.
1.2. Amenajarea turistică-parte integrantă a amenajării teritoriului
Amenajarea turistică a teritoriului reprezintă un proces dinamic și complex de organizare științifică a spațiului turistic, luând în considerare relațiile dintre mediu și colectivitățile umane, precum și toți factorii care influențează aceste relații.( Berbecaru, I., Botez, M.,București, 1977.)
Localizarea turistică necesită o abordare economică, nu numai una geografică și trebuie concepută ca o funcție a mai multor variabile: aptitudinile naturale ale zonei; distanță dintre zona de emisie (de origine a turiștilor) și zona de recepție (acest factor “distanță” este omniprezent și cu valoare în creștere în studiile referitoare la amenajarea turistică; potențialul pieței (emisia turistică); condițiile economico-sociale ale zonei ce urmează a fi amenajată; dimensiunea actuală sau/și proiectată a implantărilor; competențele decizionale etc.)
Procesul de amenajare turistică are ca obiective: armonizarea intereselor turismului cu cele ale celorlalte activități economice sociale din teritoriu; crearea cadrului necesar dezvoltării turismului și valorificării optime a teritoriului din punct de vedere turistic; găsirea unor soluții de multiplicare a efectelor turismului în avantajul economiei globale a zonei; integrarea programelor de dezvoltare turistică în strategia dezvoltării economico-sociale a teritoriului.Într-o accepțiune modernă, amenajarea turistică se cere a fi coordonată într-o viziune sistemică, unitatea taxonomică de amenajat (de regulă zona sau regiunea turistică) fiind considerată ca sistem recreativ socio-spațial. La conturarea sa contribuie atât propriile structuri – poziția în teritoriu, căile de acces, valoarea resurselor turistice, dotările de bază materială etc. – cât și elementele definitorii ale cererii turistice din zonele emitente – populație, venituri, structuri socio-economice.( Erdeli, G., Gheorghilas, A., București, 2006.)
Combinarea informațiilor referitoare la cele două grupe de componențe conduce la desprinderea următoarelor elemente definitorii pentru conceptul de amenajare turistică: amenajarea turistică, parte a sistematizării, se încadrează în ansamblul sistemic al turismului românesc, înglobând o serie de subsisteme (subzone, localități, obiective si puncte turistice); în vederea creșterii eficienței economice și sociale a investițiilor, între subsistemele (subzone) ale aceluiași sistem sau între diferite sisteme se stabilesc legături funcționale ce pot lua forma cooperării; structura zonelor turistice trebuie concepută ca un sistem transformabil, polifuncțional, care sa permită dezvoltări continue și adaptări în funcție de mutațiile în structură cererii; prin dotări și echipări corespunzătoare, prin repartiția funcțională optimă a acestora în teritoriu, se asigură protecția și conservarea mediului înconjurător; amplasarea în teritoriu a dotărilor se realizează prin menținerea unor proporții corespunzătoare, astfel încât să nu producă degradarea perimetrelor cu resurse turistice valoroase; evitarea amplasării unor obiective economice (industriale, agricole etc.) în apropierea arealelor turistice.
1.2.1. Amenajarea turistică a zonelor rurale
Zonele rurale se înscriu tot mai frecvent în preferințele de vacanță a turiștilor.Ele prezintă avantajul că îmbină cerințele unei odihne active și condițiile unui climat favorabil, răspunzând astfel dorinței de reîntoarcere la natură, la viață și la ocupațiile tradiționale.
Motivația călătoriilor turistice în zonele rurale este reprezentată așadar de cadrul natural nealterat, de tradiții și obiceiuri, de activitățile practicate în aceste areale.Ca atare, procesul de amenajare turistică a spațiilor rurale vizează crearea condițiilor pentru prezența turiștilor și satisfacerea nevoilor lor, pe de o parte, și pentru desfășurarea nestingheră, chiar pentru stimularea activităților economice specifice, pe de altă parte.
În acest context, amenajarea turistică a zonelor rurale se subsumează unui obiectiv de orientare generală al amenajării teritoriului și anume cel al „evitării deșertificării anumitor regiuni”.Se estimează că recepția turistică poate deveni un instrument de valorificare și de menținere a vieții rurale în zonele mai critice.
Ca urmare, în definirea și conturarea trăsăturilor amenajării în spațiile rurale, marea majoritate a specialiștilor se raportează la problemele regiunilor confruntate cu depopularea, consecință a procesului de concentrare industrial și agricolă.Astfel, sunt avute în vedere efectele benefice globale ale recepției turistice supra mediului de primire, contribuția turismului și loisirului la dezvoltarea rurală.Potrivit opiniei acestora, “spațiul rural este reprezentat de regiuni în stagnare sau regres pe plan demografic sau economic, care pot fi situate la munte sau în câmpie, în mediul natural sau agricol” unde turismul figurează printre elementele de relansare a activităților agricole sau artizanale.
În această concepție, amenajarea zonelor rurale înglobează un ansamblu de acțiuni care se desfășoară pe trei planuri: realizarea unor rezervații funciare; dezvolta la natură, la viață și la ocupațiile tradiționale.
Motivația călătoriilor turistice în zonele rurale este reprezentată așadar de cadrul natural nealterat, de tradiții și obiceiuri, de activitățile practicate în aceste areale.Ca atare, procesul de amenajare turistică a spațiilor rurale vizează crearea condițiilor pentru prezența turiștilor și satisfacerea nevoilor lor, pe de o parte, și pentru desfășurarea nestingheră, chiar pentru stimularea activităților economice specifice, pe de altă parte.
În acest context, amenajarea turistică a zonelor rurale se subsumează unui obiectiv de orientare generală al amenajării teritoriului și anume cel al „evitării deșertificării anumitor regiuni”.Se estimează că recepția turistică poate deveni un instrument de valorificare și de menținere a vieții rurale în zonele mai critice.
Ca urmare, în definirea și conturarea trăsăturilor amenajării în spațiile rurale, marea majoritate a specialiștilor se raportează la problemele regiunilor confruntate cu depopularea, consecință a procesului de concentrare industrial și agricolă.Astfel, sunt avute în vedere efectele benefice globale ale recepției turistice supra mediului de primire, contribuția turismului și loisirului la dezvoltarea rurală.Potrivit opiniei acestora, “spațiul rural este reprezentat de regiuni în stagnare sau regres pe plan demografic sau economic, care pot fi situate la munte sau în câmpie, în mediul natural sau agricol” unde turismul figurează printre elementele de relansare a activităților agricole sau artizanale.
În această concepție, amenajarea zonelor rurale înglobează un ansamblu de acțiuni care se desfășoară pe trei planuri: realizarea unor rezervații funciare; dezvoltarea de servicii de găzduire a turiștilor și activități de agrement; crearea unor oglinzi de apă.Aceste se cer completate cu măsuri legislative și reglementări, de facilități care să stimuleze organismele locale, organizațiile profesionale agricole și populația satelor în implementarea lor.
Amenajarea spațiilor rurale cunoaște mai puține constrângeri față de celelalte tipuri, implantările turistice fiind determinate de elementele specifice reliefului fiecărei zone.Între factorii care condiționează atât selecția zonelor, cât și tipologia amplasamentelor se numără: liniștea, spațiul (întinderea), vegetația, poziționarea în raport cu traficul rutier, prezența unei curiozități natural sau a unui monument, arhitectură locală, tradițiile etc.Un loc aparte în suita acestor factori revine posibilității de a participa la viața localității.Acest aspect, dublat de dorința de reîntoarcere la locurile de origine, a generat o formă particular a turismului rural și anume, agroturismul.(sursă)
Agroturismul trebuie înțeles ca un pachet de servicii socio-culturale, sportive și activități specifice mediului geografic, puse la dispoziția turistului, având în vedere ca acesta să se desfășoare în condițiile unor investiții individuale și de conservare a naturii.Climatul și peisajele, etnografia și folclorul, ceramica și artizanatul, fondul cinegetic și pescuitul, fondul pomicol și viticol, existente în mediul rural fac ca România sa dispună de multiple posibilități pentru dezvoltarea agroturismului.
Motivațiile agroturismului sunt următoarele:
– revenirea omului la natură nemodificată, motivație valabilă pentru toate categoriile de vârstă, sex, socio-profesionale, statut social, rezultat al trebuinței de conservare, sănătate, confort fizic și spiritual a omului modern care nu se poate rupe de cadrul originar de viață;
– cunoașterea și adeziunea temporară la grupurile de apartenență specifice zonelor rurale,dintre care se desprind: familia de tip patriarhal, comunitatea locativă, grupul de muncă, grupul folcloric, etc.În acest cadru, turistul își recapătă condiția de membru al comunității, reputația, prestigiul, considerația celorlalți, precum și posibilitatea de a participa la activități comune creatoare;
– cunoașterea, înțelegerea, inventarierea și elaborarea contactului nemijlocit,cu obiecte ale tezaurului istoriei naționale, folclorului, ocupațiilor tradiționale și obiceiurilor populare, transform vacanțele rustice într-un proces de asimilare a unor noi și numeroase cunoștiințe, precum și dobândirea unor noi deprinderi.Prin inițierea în meșteșuguri și ocupații tradiționale locale, turiștii își pot manifesta din plin aptitudinile creative personale, ieșind din monotonia și rutina activităților cotidiene;
– motivații estetice ce decurg din nevoia de frumos, ordine, puritate, armonie, care îndeamnă pe majoritatea turiștilor să se considere privilegiați pentru posibilitatea de a vizita locuri atractive prin farmecul și pitorescul lor;
– curiozitatea, satisfăcută prin informații asupra ospitalității populare, obiceiurilor gastronomice,artizanatului și ritualuri sătești;
– odihnă, cură de aer și de fructe, consumul de alimente proaspete și terapia ocupațională;
– sportul, vânătoarea, pescuitul sportiv, ascensiunile și drumețiile, capătă o notă autentică, lăsând loc inițiativei, imaginației și înclinațiilor individuale.
1.2.2. Amenajarea agroturistică în zona periurbană
Spațiul rural periurban cuprinde zona limitrofă a marilor orașe și centre industriale având raza de acțiune variabilă între 10-50 km în funcție de puterea economică și administrativă a polului industrial.În această zonă se manifestă în paralel atât fenomene de urbanizare cât și de ruralizare, întâlnindu-se cel mai puternic mixaj rural-urban.Aceste zone sunt foarte dezvoltate din punct de vedere edilitar și al echipării tehnice, fiind cele mai evoluate din punct de vedere educațional.În mare parte aceste zone au rol de habitat pentru populația care lucrează în urban, acesta uneori navetând zilnic spre locul de muncă.
În localitățile rurale periurbane mișcarea populației este mult mai puternică, fapt ce determină caracterul heterogen al localităților. Au apărut în multe localități “cartiere noi” în care locuitorii sunt proveniți din toate colțurile țării sau ale lumii în cazul unor țări de mare atracție economică (Germania, Elveția, Franța etc).
Din punct de vedere economic, zonele periurbane sunt puternic și divers dezvoltate. Economia este mixtă: agricolă, industrială și de servicii, în zonele propice (munte, litoral, lacuri, puncte de atracție turistică) turismului rural și economia agroturistică este preponderentă. Agricultura are o structură adecvată apropierii de marile piețe de desfacere, având, de regulă, caracter legumicol, pomicol, de creștere a animalelor, (vaci cu lapte). În fermele agricole se practică, în cele mai multe cazuri agricultură intensivă. Dată fiind densitatea populației și atracția zonelor periurbane, fermele au suprafețe mici spre mijlocii. În multe ferme se lucrează în part-time, salariații-navetiști muncind și în fermele agricole familiale. Multe gospodării rurale au caracter de hobby – fermă sau de casă-fermă de subzistență.
Un rol deosebit de important în amenajarea zonelor recreative periurbane îl are cadrul natural; suprafețele împădurite, râurile, lacurile, topoclimatul sunt cele mai însemnate elemente naturale luate în considerare în definirea ariilor turistice periurbane.Punerea în valoare a izvoarelor de ape minerale și termale, a nămolurilor terapeutice din jurul marilor arase întărește funcția turistică a zonelor periurbane.În afară celor de lângă Oradea (Băile Felix,Băile 1 Mai), se remarcă amenajările de la Someșeni și Cojocna (lângă Cluj-Napoca), Nicolina (Iași), Sărata Monteoru (Buzău), Ocna Sibiului (Sibiu) etc.
Pornind de la potențialul turistic natural și de la gradul de amenajare a spațiului periurban, se diferențiază mai multe modele de amenajări turistice periurbane:
– amenajări cu un ridicat potențial natural pentru turism și în care factorul tradiție are un rol însemnat.Nivelul dotărilor, capacitatea de primire sunt superioare necesităților populației centrelor urbane, zonele funcționând ca și centre receptoare pentru un număr mare de turiști din alte județe, dar și străini.
– amenajări cu ridicat potențial balnear, bine valorificat, cu dotări la nivel internațional: Constantă și Oradea.Cele două mari arii periurbane include stațiuni renumite pe plan național și internațional:Eforie Nord, Mangalia, Mamaia, Băile Felix, Băile 1 Mai.
– amenajări cu însemnat potențial natural și dotări satisfăcătoare, servind predominant turismului de sfârșit de săptămână: Cluj-Napoca, Iași, Arad, Timișoara și mai ales București.Zona periubana a capitalei se remarcă prin mulțimea bazelor de agreement, relative varietate a peisajelor, amenajări corespunzătoare printr-o diversificată infrastructură de căi de comunicație.
– zone periurbane cu un potențial natural relative limitat și dotări turistice modeste:Craiova, Buzău, Brăila.Cele mai multe se află în regiuni cu un relief relativ monoton, iar factorul tradiție în deplasările de sfârșit de săptămână este absent.Valorificarea elementelor natural specifice, cum este cursul Dunării (Galați,Brăila), nu se ridică la nivelul potențialului natural.
Amenajările periurbane ale orașelor mijlocii au fost dezvoltate și ele, diferențiat, funcția turistică, cu deosebire cele din arealul montan și pericarpatic.Și în cazul acestora, rolul decisive l-a avut și îl are potențialul natural, peisagistic și curative: Călărași, Oltenița, Sighișoara, etc.
1.3. Tipologia și caracteristicile amenajării turistice
Amenajările turistice, private în totalitatea lor, se prezintă într-o varietate de forme și structuri, determinată de caracteristicile ofertei (în principal, ale resurselor turistice) și cererii,de distribuirea lor în teritoriu.Din punct de vedere geografic, social, economic, instituțional, etc., diversitatea structurilor spațiale face dificilă o tipologizare a acestora.Cu toate acestea, atât specialiștii, cât și organismele internaționale de profil, au încercat delimitarea unor categorii omogene.
Astfel ,în funcție de dimensiunile și răspândirea în teritoriu a resurselor (mai ales, condiții natural și bogății cultural istorice) localizările turistice se pot clasifica în:
– univoce, atunci când implantările sunt legate de existența unui singur obiectiv sau element de atracție turistică, având valoare deosebită ce polarizează cererea.De regulă amenajările sunt sumare, relative izolate și în corelație strânsă cu indicele de atractivitate al obiectivului în cauză;
– plurivoce, atunci când localizarea se integrează într-un ansamblu de condiții care oferă o anumită specificitate (zonă cu monumente de artă, arhitectură, zonă cu izvoare minerale sau ape termale; țărm cu nisip; munte cu zăpadă etc.). Dotările sunt mai complexe, luând formă unor centre turistice sau stațiuni;
– echivoce, specifice zonelor turistice relativ omogene, cu o arie largă de întindere, fără o anumită particularitate. Dotările sunt mai numeroase, în forme simple și complexe și pot fi localizate oriunde, urmărindu-se doar o relație sumară între elementele ofertei. În decizia de amenajare dominantă este cererea – prin timpul de deplasare, oboseală, cheltuielile generate. Astfel de localizări sunt reprezentative pentru ariile de turism din preajma marilor aglomerări urbane.
În funcție de natură spațiului geografic, se poate vorbi despre:
– amenajarea siturilor (balneare) de litoral;
– amenajarea siturilor montane;
– amenajarea parcurilor și rezervațiilor naturale;
– amenajarea siturilor istorice și arheologice;
– amenajarea stațiunilor termale;
– amenajarea zonelor rurale;
– amenajarea zonelor periurbane etc.
În funcție de relațiile cu elementele definitorii ale teritoriului și distribuția cererii, există:
– unități turistice izolate, punctiforme, oferind doar prestații specifice (cazare, masă);
– localizări complexe (stațiuni, urbanizări) integrate regiunilor.
În funcție de distanța și valoarea resursei turistice există următoarele variante:
– importanța localizărilor este în funcție de valoarea originară a resurselor, dacă există mai multe zone ale pieței turistice, cu ponderi egale că mărime, situate la aceeași distanțe de resurse;
– importanța localizărilor este în funcție de masa potențial de vizitatori disponibili pentru fiecare zonă a pieței dacă resursele sunt de aceeași valoare și situate la distanțe egale de mai multe zone de piață cu amplitudine diferită;
– importanța localizărilor este în funcție de calitatea, originalitatea ofertei, dacă zonele de piață sunt egale și egal distanțate, într-un spațiu izotrop, de valoare identică a resurselor;
– importanța localizării este în funcție de importanța anterioară a stațiunii deja realizate, dacă toți ceilalți factori-zona localizării, zona de piață, calitatea ofertei-au valoare egală.
În funcție de cererea și oferta resursei turistice, se pot varia următoarele:
-oferta și cererea turistică sunt concentrate, specifică obiectivelor turistice bine individualizate spațial, fie printr-o grupare accentuate spre care se îndreaptă vizitatorii proveniți dintr-o arie urbană apropiată.În această grupă se include obiectivele zonelor periurbane sau cele din perimetrul marilor orașe;
-cerere concentrate și ofertă dispersată, întâlnite în cazul unui mare oraș în vecinătatea căruia s-au dezvoltat mai multe bazine turistice de diversă atractivitate;
-cerere dispersată și ofertă concentrate,în cazul marilor metropole sau orașe cu o zestre cultural-istorica remarcabilă (Paris, Romă, Londra, Praga) spre care converg fluxuri masive de turiști interni și internaționali;
-oferta și cerere dispersată, specific regiunilor montane cu obiective răspândite la mari distanțe, vizitate de turiști din diferite regiuni.
Caracteristicile de care se ține seama în deciziile de amplasare a echipamentelor turistice sunt:
– unicitatea prestației fiecarei localizarii, indiferent de forma sau mărimea ei, reprezintă un caz particular, unic, chiar și în cazul unor arii geoturistice mari și relative omogene, deoarece resursele au o mare varietate de forme de manifestare și parametrii de calitate (climă, vegetația, faună, monumentele etc.), intră în alcătuirea unei zone sau produs turistic în proporții diferite, condițiile socio-economice sunt diferite pentru fiecare perimetru, calitatea și diversitatea serviciilor oferite este diferită.
– localizarea turistică se face “la sursă”– datorită caracterului rigid, netransferabil al ofertei, stațiunile se amenajează la locul “materiei prime”, al resurselor (plajă, izvor mineral, munte, monumente etc.) și se dimensionează în funcție de volumul și atractivitatea acestora;
– localizarea turistică este îndepărtată de piața cumpărătorului consumarea produsului turistic presupune deplasarea cererii, deci a turistului fiind necesară realizarea unor amenajări complexe, care să ofere turistului o paletă largă de prestații, în măsură să acopere toate nevoile sale;
– polivalență amenajărilor urmare a cuprinderii tot mai lărgi a fenomenului turistic, amenajările trebuie să asigure un nivel ridicat de diversitate și complexitate a dotărilor și serviciilor care să permită satisfacerea nevoilor unor segmente variate de turiști și să atragă fluxuri mai consistențe;
– amenajările turistice se integrează tendinței de “expansiune a terțiarului” – amplasarea va fi favorizată în zonele cu un nivel de dezvoltare economico-socială mai ridicat, cu o infrastructură bine pusă la punct (amenajare suprastructurală).
CAPITOLUL 2: SATUL ȘI POSIBILITĂȚILE REALE ÎN DOMENIUL AGROTURISMULUI ȘI TURISMULUI RURAL
2.1. Turismul rural și agroturismul
În țările din Europa, în mediul rural, activitățile turistice se realizează spontan și organizat de mai multe decenii, dar noutatea este dată de expansiunea fenomenului de turism rural în zonă.Cele două concepte care se identifică până la un anumit nivel, agroturismul și turismul rural, conțin totuși elemente care le diferențiază.
Turismul rural este definit ca fiind activitatea turistică desfășurată în spațiul rural, privit în toată complexitatea sa. Această activitate trebuie să asigure perpetuarea valorilor specifice acestui spațiu, precum și satisfacerea intereselor celor care oferă servicii turistice, dar și a celor care sunt beneficiari (Mac I.,Petrea Rodica, Petrea D.,1999).
Elementele specifice turismului rural se caracterizează prin aproprierea de natură, departe de mediul urban (zgomot, poluare) și participarea la activitățile și preocupările specifice zonei respective.
Turismul rural a dezvoltat comunitatea rurală prin: valorificarea resurselor naturale, oferte de locuri de muncă pentru tineri și adulți, dezvoltarea serviciilor, implicarea în domeniul agriculturii prin susținerea economică a fermierilor și diversificarea producției artizanale. Aceste implicații ale turismului rural au îmbunătățit nivelul de trai al zonelor rurale și a facilitat o dezvoltare amplă. Turismul rural se desfășoară în ariile extraurbane, utilizează pensiunile și fermele agroturistice pentru cazare și servirea mesei, beneficiază de un mediu nepoluat și de atracțiile turistice naturale sau create de om. Ca formă de „loisir”, el se practică pentru odihnă și recreere, cura de aer, sporturi, instrucție și educație, tratament balnear etc.Date fiind varietatea și valoarea peisagistică a cadrului natural, diversitatea și dispersia în teritoriu și cu precădere în spațiul rural a patrimoniului cultural-istoric, această formă de turism cuprinde peste 60% din teritoriul țării noastre, conducând la deconcentrarea marilor aglomerări turistice și la evitarea degradării mediului înconjurător și a resurselor turistice. De aceea, contribuie la introducerea în circuitul turistic intern și internațional a unor variate condiții naturale și la valorificarea tezaurului de cultura tradițională sau contemporană, a întregului potențial cultural-istoric din spațiul rural. Pe de altă parte, oferă populației cu venituri reduse posibilitatea de odihnă și reconfortare, de petrecere a timpului liber în vacanță sau în weekend în peisajul pitoresc al mediului rural, de la munte până la litoralul Mării Negre sau în mirifică Deltă a Dunării.
Deasemenea, turismul contribuie la conștientizarea populației și autorităților locale fațǎ de valoarea turistică și identitatea culturală a localității, prezența turiștilor în zonele respective fiind considerată ca o apreciere a calității mediului natural și a patrimoniului lor istoric și cultural ce favorizează înțelegerea interculturală și comunicarea liberă între locuitori și turiști.
Astfel, turismul se înscrie ca sprijin pentru justificarea și finanțarea protecției zonelor naturale, sprijin în conservarea siturilor arheologice și istorice pentru a atrage vizitatori și duce la sensibilizarea locuitorilor în problemele de mediu și patrimoniu cultural istoric. Acestea se concretizează în: menținerea și dezvoltarea manifestărilor culturale tradiționale, susținerea muzeelor, teatrelor și a altor echipamente de cultură, conservarea și protejarea patrimoniului cultural-istoric.
Dezvoltarea și promovarea turismului rural românesc este realizată de Asociația Națională pentru Turism Rural, Ecologic și Cultural (ANTREC), organizație non-guvernamentală înființată în 1994, membră a Federației Europene de Turism Rural – EUROGITES. ANTREC are 31 de filiale județene, un număr de 2500 de membrii și pensiuni turistice și agroturistice în 770 de sate românești.
Turismul rural și agroturismul sunt noțiuni ce pentru mulți înseamnă același lucru, însǎ turismul rural are o sferă de cuprindere mai largă. Turismul rural este un concept care acoperă activitatea turistică desfășurată și condusă de populația locală și bazată pe potențialul natural și antropic local, în timp ce agroturismul este o formă particulară a turismului rural, cuprinzând activitatea turistică propriu-zisă: cazare, pensiune, circulație turistică, derularea programelor, prestarea serviciilor de bază suplimentare, cât și activitatea economică, de regulă agricolă, practicată de gazdele turiștilor (activități productive de obținere și prelucrare a produselor agricole în gospodărie și comercializarea acestora către turiști, sau prin rețele comerciale, precum și modul de petrecere a timpului liber. Ambele forme de turism se încadrează în noțiunea mai generală de turism „moale”, cel ce se practică fără a deranja echilibrul natural dintr-un areal.
Agroturismul este definit prin deplasarea unor persoane într-o localitate rurală nepoluată, așezată într-o zonă pitorească, finalizată prin șederea a cel puțin 24 ore și prin consumul de produse alimentare și nealimentare specifice, completată de coabitarea și integrarea în societatea rurală privită în toată complexitatea sa.Această formă de turism cuprinde două mari componente: activitatea turistică propriu-zisă, concretizată în cazare, servicii de masă, agrement (călătorie, pescuit, echitație), alte servicii curente, iar pe de altă parte, activitatea economică (agricolă) prestată de proprietarul fermei (pensiunii) agroturistice gazdă, concretizată în producerea și prelucrarea primară a produselor agroalimentare în gospodărie și comercializarea lor direct la turiști sau prin alte rețele comerciale.
Agroturismul joacă, fără îndoială, un rol important în metamorfoză de ansamblu a spațiului rural, cu deosebire a satelor și a orașelor mici cu grad sporit de ruralitate și un potențial turistic valoros.
Așezările cu un trecut istoric îndelungat, cu clădiri în stil arhitectonic caracteristic regiunii, cu obiceiuri, tradiții și un mod de viața propriu, atrag turiștii care doresc să cunoască pe viu aceste aspecte.
Nu este de ajuns să spunem că România este frumoasă, că poate oferi multe posibilități pentru practicarea turismului rural și agroturismului, ci este necesar să dezvoltăm aceste două activități complementare pe principiul rentabilității (Buianu, 2001)
Zonele pentru agroturism reprezintă în numeroase țări ale lumii o creație mai recentă, apărută din nevoia de evadare în spații de liniște, dincolo de zidurile orașului sau de aglomerația unor stațiuni turistice. Ele pun în evidență specificul unor zone rurale (cadrul natural, construcții, obiceiuri, activități, tradiții gastronomice) diferite de la o zonă la alta. Există spații geografice extrem de generoase, mai mult sau mai puțin extinse, în care odihna se îmbină cu recreația, plimbarea, activitățile practice, lectura în unele situații valorificându-se chiar unii factori naturali de cura balneară. Pot apare în teritoriu în mod unitar (ca în culoarul Bran- Rucăr, Depresiunea Dornelor, Valea Arieșului sau dispersate sub forma satelor turistice (stațiuni verzi), precum: Poieni (jud. Cluj); Geoagiu Băi (Hunedoara), Tismana (Gorj); Murighiol (Tulcea); Botiza (Maramureș); Bală (Mehedinți).
2.2. Tipologia și clasificarea satelor turistice
Preocuparea pentru găsirea unei noi formule de vacanță, în care să se reflecte cât mai fidel posibil preferințele turiștilor și care să satisfacă cerințele unui turism ce tinde să devină un fenomen de masă, s-a bucurat și se bucură de atenția cuvenită din partea organizatorilor de turism din țară și de peste hotare. Alături de vacanțele combinate: mare-mare, tratament-excursii, în ultimul timp s-au impus ca noi forme de concediu – sejurul la ferme, sejurul în mediul rural, dar mai ales satele turistice, atât ca necesitate, cât și ca „modă turistică”.
Satele turistice se definesc drept așezări rurale pitorești bine constituite, situate într-un mediu nepoluat, păstrătoare de tradiții și cu un bogat trecut istoric care, în afara funcțiilor politico-administrative, sociale, economice și culturale proprii, îndeplinesc sezonier sau în tot cursul anului și funcția de primire și găzduire a turiștilor pentru petrecerea unui sejur cu durată nedefinită.
Condițiile minime pe care trebuie să le îndeplinească o localitate pentru a deveni un sat turistic sunt reprezentate de: amplasarea într-un cadru natural și bogat, fără surse de poluare, accesibilitate, existența unor resurse turistice bogate și posibil a fi valorificate prin desfășurarea unor activități de vacanță cât mai variate: odihnă, plimbări în aer liber, înot, excursii, activități culturale, etc.De asemenea este necesar un minim de efort rezolvat cu mijloace locale (apă curentă, canalizare, baie etc.)
Alături de acestea, la sporirea valorii unui sat turistic mai poate contribui și următoarele: existența unei tradiții în ce privește activitatea turistică, aportul unor eventuali factori curativi balneoclimatici, existența unor valoroase vestigii arheologice, monumente istorice, de artă și arhitectură și prezența unor dotări social-culturale. În raport cu varietatea și valoarea resurselor turistice, activitatea ce se desfășoară într-un sat turistic se caracterizează printr-o complexitate mai mare sau mai mică, dar cuprinde, în principal, următoarele componente: cazare, alimentație publică, comerț general, tratament, agrement, promovare și publicitate, organizare, dezvoltare și amenajare.
Stabilirea tipurilor de sate turistice constituie un mijloc de selecționare a turiștilor, aceștia grupându-se de la sine într-un sat sau altul, în funcție de principalele lor motivații și opțiuni turistice. Aceasta permite o bună cunoaștere și funcționare a mecanismului economic cerere-oferta și ca urmare organizarea spațiilor de cazare și a celorlalte servicii, în funcție de principalele caracteristici social-economice ale clientelei turistice. În sfârșit, stabilirea tipurilor de sate turistice permite realizarea unei propagande, reclame și publicități concrete și specifice, în funcție de particularitățile fiecărui tip de sat turistic.
Întrucât caracteristicile care pot fi luate în considerare în tipologia satelor turistice sunt numeroase și variate de la o zonă geografică la altă și chiar de la o localitate la alta, ne vom rezuma doar la prezentarea unei tipologii generale a satelor turistice:
– Sate turistice etnografic – folclorice, în această categorie se pot încadra satele în care portul tradițional, arhitectură, mobilarea și decorarea interioarelor, în stil rustic, muzica și coregrafia popular, predomină și se impun ca însușiri esențiale ale satului respective;
– Sate turistice de creație artistică sau artizanală, ce oferă posibilitatea practicării unui turism de sejur, în cadrul căruia în atelierele special amenajate și sub îndrumarea unor artiști și meșteri populări renumiți, turiștii se pot iniția în artă și tehnici arhaice populare: icoane pe sticla, pictura naivă, ceramic, muzică și dansuri populare, etc.;
– Sate turistice climaterice și peisagistice, având poziție geografică izolată de centrele aglomerate și de marile artere de circulație;
– Sate turistice pescărești și de interes vânătoresc;
– Sate turistice viti – pomicole, activitățile turistice sunt posibile pe toată durată anului atât în perioada recoltării, cât și după aceea prin oferirea fructelor, strugurilor și a preparatelor pe baza lor;
– Sate turistice pastorale incluse în general satele de munte, unde preocuparea de bază a localnicilor este creșterea oilor și a vitelor;
– Sate turistice pentru practicarea sporturilor, ce oferă condiții excelente pentru practicarea sporturilor de iarnă (sate montane și de deal) și sporturi nautice pe râurile interioare, lacuri de acumulare, fără amenajări speciale.
2.3. Satul turistic în țările europene
Satele turistice se înscriu tot mai mult în preferințele diverselor categorii de turiști, în special al turiștilor cu copii ce vor să își petreacă concediul sau vacant într-o zonă liniștită, nepoluată și la prețuri accesibile. Caracteristicile și tipurile unor astfel de așezări diferă de la o țară la alta, în funcție de valențele istorico-culturale, tradiții, condiții geografice și sociale, și preferințe.
Elveția este țara în care a apărut „aventură turistică", denumirea de început agroturismului, în jurul anilor 1840. Este vorba de zona Château d'Oex, unde englezii au descoperit o lume mirifică (peisaje montane, ape de munte, pajiști bogate cu turme de vite, oameni primitori) și în care s-au revărsat (peste 700 de turiști în anul 1878), ocupând toate pensiunile agroturistice. La cele 6 milioane de locuitori, Elveția găzduiește astăzi 10 milioane de turiști anual, practic satele sale dobândind, în cea mai mare parte funcția agroturistică (zona lacului Leman, Munții Jura, Neuchâtel).
Figura 2.1. Chateau d'Oex, Elveția (sursa:http://en.wikipedia.org) Figura 2.2.Chateau d'Oex, Elveția (sursa: http://pher.ch)
Franța are o veche și bogată tradiție în organizarea turismului rural, activitatea fiind aici coordonată de asociația generală TER (Tourisme et Espace Rural). Statul francez încurajează dezvoltarea acestor zone, înspre care se dirijează persoanele cu venituri mai modeste, promovând un sistem de creditare avantajos și o politică fiscală stimulatoare. Aceasta explică evoluția rapidă a numărului de adăposturi rurale (Gites de Frânce) clasificate și a numărului de nopți de cazare petrecute (2,5 milioane în 1994). Cele mai importante zone pentru această formă de turism sunt: Masivul Central (Auvergne, Limousin, Cantal), Bretagne, Savoia, Champagne, Vosgi.
Figura 2.3.Saint Cirq Lapopie-Lot, Midi-Pyrénées Figura 2.4.Gordes –Provence Alpes-Cote d'Azur
(sursa:http://www.blogul-larisei.com) (sursa:http://www.blogul-larisei.com)
Austria a dezvoltat o importantă bază turistică în mediul rural (satele turistice de recreație), promovând sistemul pensiunilor complete rurale pentru vacanțele familiale. Sunt bine reprezentate în Tirol si zona Salzburg pe Valea Dunării.
Figura 2.5. Zona Salzburg pe Valea Dunării,Austria Figura 2.6. Zona Tirol,Austria
(sursa:www.paralela45.ro) (sursa:www.onestiparadistour.com)
Irlanda dispune de circa 500 de ferme cu capacități de 6-10 persoane, în care se oferă servicii complete sau parțiale, completate cu activități de agrement diversificate (echitație, pescuit, escaladă, golf).
Germania a trecut la organizarea turismului rural după 1960, prin organizarea primară a unui inventar al siturilor care se pretează la practicarea turismului, cu deosebire fermele bine întreținute. Cele mai multe au fost înregistrate și funcționează în Munții Pădurea Neagră (Schwartzwald), dar la fel de importante sunt și cele răspândite în celelalte landuri de la Marea Nordului.
Figura 2.7. Sat turistic Freudenberg, Germania Figura 2.8. Sat turisticTübingen,Germania
(sursa:www.ghiduri-turistice.info) (sursa:ro.wikipedia.org)
Polonia deține peste 3 000 de sate turistice, primele amenajări turistice rurale apărând în jurul anului 1970, zonele rurale preluând importante efective turistice interne si internaționale, descongestionând astfel marile zone si centre, practic sufocate in timpul sezonului. Satele turistice au apărut ca urmare a inițiativelor locale pe baza unui nomenclator de criterii, fiind omologate prin certificat de clasificare de către Centrul Național de Informații Turistice.
Italia a trecut la promovarea pe scara largă a „vacanțelor verzi”, în care un rol important revine agroturismului. Dispune de peste 1500 locuri de primire (ferme, vile, case tradiționale, castele), situate in 20 de regiuni ale tării (Piemonte, Toscana, Veneto, Alto, Adige, Abruzzo, Calabria, Sicilia). Această activitate este puternic stimulată printr-o publicitate constantă, ghidul „Agroturist” care apare din 1995, menționănd informații foarte prețioase.
Figura 2.9. Satul Positano, Salerno, Italia Figura 2.10. Satul Chiusa, Bolzano, Italia
(sursa:https://alisonmjoy.wordpress.com) (sursa:http://it.wikipedia.org/)
Finlanda are omologate peste 500 de sate turistice, cu peste 10000 locuri de cazare. Beneficiind de un cadru natural de excepție, rezultat din alăturarea oglinzilor de apă (18800 lacuri) cu păduri (68% din teritoriul țării), precum si prezența nopților albe, Finlanda oferă doritorilor de liniște și destindere posibilități de agrement multiple (schi, pescuit, sauna, echitatie), inclusiv participarea la diverse lucrări agricole in fermele agroturistice gazdă.
În România, bazele instituționalizate ale agroturismului au fost puse în anul 1972, când Ministerul Turismului, a selectat 118 așezări rurale reprezentative, ce urmau a fi promovate în turism (OMT 297/1972).
Prin Ordinul Ministerului Turismului nr. 744/16 iulie 1973, au fost declarate „sate turistice” un număr de 14 așezări rurale din 10 județe ale țării: Bogdan Vodă (Maramureș), Fundata și Sirnea (Brașov), Sibiel (Sibiu), Vatra Moldoviței (Suceava), Poiană Sărată (Bacău), Recas (Timiș), Tismana (Gorj), Vaideeni (Vâlcea).
Figura 2.11. Sat Biertan,Jud.Sibiu,România Figura 2.12. Sat Cârlibaba,Jud.Suceava,România
(sursa:http://www.ghiduri-turistice.info/) (sursa:http://www.ghiduri-turistice.info/)
2.4. Amenajarea, dotarea si promovarea satelor turistice
Pentru a asigura în viitor dezvoltarea turismului rural este necesară remedierea în timp și spațiu a deficiențelor politicii negative de sistematizare și amenajare a spațiului rural.În amenajarea și dotarea localităților rurale, ca sate turistice se detașează două tipuri de priorități cu caracter general și priorități cu caracter special.
Prioritățile cu caracter general impun păstrarea și dezvoltarea patrimoniului cultural-istoric, mai ales cel etnofolcloric; asigurarea dezvoltării microeconomice, inclusiv a agroturismului; revigorarea vieții sociale și cultural pentru stabilizarea populației; dezvoltarea și modernizarea infrastructurii generale (stații de epurare și tratare a apelor, modernizarea căilor de comunicație, etc.).
Prioritățile cu caracter special sunt: asigurarea și dezvoltarea posibilităților de semiindustrializare și industrializare parțial a produselor agricole (lactate, carne, fructe de pădure, ciuperci) cu punere la dispoziția turiștilor a subproduselor cu caracter ecologic; valorificarea caselor tradiționale cu valoare de monument sau a altor clădiri fără proprietar prin asigurarea și amenajarea unor servicii turistice de cazare, masă și agrement; exploatarea resurselor de ape minerale, a oglinzilor de apă, a pantelor favorabile sporturilor de iarnă, a arealelor cu fond cinegetic și piscicol, prin dotări de agrement adecvate.
Amenajările și dotările localităților rurale necesită investiții majore pentru dezvoltarea și modernizarea infrastructurii (căi de comunicație, alimentare cu apă curentă, energie electrică și termică, lucrări de canalizare, telecomunicații), dotări tehnico edilitare, sanitare, cultural, comerciale.
Promovarea în turism constă într un ansamblu de demersuri de comunicare ce vizează transmiterea permanent pe diverse căi a unor mesaje destinate informării atât a clienților potențiali cât și a operatorilor de turism asupra caracteristicilor produselor și serviciilor turistice oferite spre comercializare, cu scopul de a consolida o imagine pozitivă și de a cultiva o atitudine favorabilă față de acestea și firmă, respectiv de a determina în mentalitatea și obiceiurile de cumpărare și consum a turiștilor, modificări convenabile întreprinderii ofertante.
Promovarea turistică parcurge un proces de perfecționare și adaptare, fiind nevoită să acționeze adecvandu-și strategiile în virtutea poziționări între un produs cu caracteristici complexe și în necontenita evoluție.Și un consumător cu o motivație diversă și o elasticitate accentuată a cererii, în condițiile unei piețe aflate într un proces de continuă transformare. Așadar, de la produs la consumător, prin intermediul pieței de profil, acești factori esențiali de pe „traseul" promovării turistice își evidențiază pregnant specificul, complexitatea și tendința de schimbare.
De aceea elaborarea strategiei de comunicare promoțională la nivelul unității turistice, integrarea acesteia în strategia globală, conceperea unui mix promoțional de natură să valorifice eficient instrumentele promovării constituie premise și rigori pentru acțiuni coordinate, coerențe și interdependențe. Activitățile promoționale în turismul rural necesită investiții importante din cauză întinderii geografice mari a piețelor turistice, manifestării unei concurențe acerbe și caracterului intangibil al produsului turistic. Din această ultimă perspective se poate afirma că natura intangibilă a serviciilor turistice conduce la creșterea importanței strategiei de promovare.
PARTEA A II-A– CONTRIBUȚII PROPRII
CAPITOLUL 3: CARACTERIZAREA GENERALĂ A ZONEI
3.1. Istoria și cultura zonei
Comuna Rediu face parte din județul Iași, România fiind situată la o distanță de 8 km Nord de municipiul Iași. Din anul 2004 comuna Rediu este parte integrată în Zona Metropolitană Iași.La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna purta denumirea de Tăutești, făcea parte din plasa Copou a județului Iași și era formată din satele Tăuțești, Zahorna, Horlești, Rediu lui Tătar, Tătărușu și Lețcani, având în total 1100 de locuitori.
După al Doilea Război Mondial, comuna a fost reînființată sub numele de Rediu-Tătar în cadrul orașului regional Iași, reședința regiunii Iași. În 1968, ea a devenit comună suburbană a municipiului Iași, luând denumirea actuală de Rediu, la fel ca și satul ei de reședință. Tot atunci, satul Tătăruși și-a schimbat numele în Breazu, comuna a primit și satul Valea Lupului, iar câteva sate existente anterior au fost desființate: Zahorna (inclus în Horlești), Beldiman (inclus în Valea Lupului) și Capu Rediului (inclus în Rediu). În 1989, s-a renunțat la conceptul de comună suburbană, comuna fiind subordonată direct județului Iași.Comuna Rediu are o suprafață de 4160 ha și o populație de 3921 locuitori, cu 2500 gospodării. Satul Rediu, localitate de reședință a comunei Rediu, până în anul 1968 s-a numit Rediu-Tătar, iar la începutul sec. XX Rediul lui Tătar, ce a fost purtat de acest sat sute de ani, fiind menționat în multe documente istorice. Densitatea medie a populației este de 97,75 locuitori/km2, populația tânără fiind în scădere.
Figura 3.1.–Localizareacomunei Rediu (sursa:http://www.google.ro)
3.2. Caracterizarea fizico-geografică a zonei.Căile de acces
Comuna Rediu este una din cele cinci comune suburbane ale județului Iași, având ca vecini: la NE – comuna Popricani, la NV – comuna Movileni, la SE – municipiul Iași, la SV – comuna Valea Lupului.
Figura 3.2.- Vecinii comunei Rediu(sursa:http://www.google.ro)
În componența comunei intră satele: Breazu, Horlești și Tăutești, reședința de comună fiind localitatea Rediu situată aproximativ la 7 km de municipiul Iași.
Relieful zonei aparține părții sudice a Câmpiei Moldovei, este larg vălurat cu interfluvii deluroase și colinare, cu platouri joase. Altitudinea medie este de 138 m (cea maximă fiind de 206 m Dealul Breazu).
Rețeaua hidrografică este reprezentată de Lacul Rediu, situat la ieșirea din Iași, unde se poate ajunge pe traseul Iași-Targu Frumos, stânga la al doilea sens giratoriu, spre Rediu. Lacul Rediu este un loc civilizat, curat și îngrijit, destinat atât pescarilor profesioniști cât și amatorilor. Lacul se întinde pe o suprafață de 14,6 ha și are o adâncime de 1,5 m – 7.09 m. Lacul este populat cu crapi, cteni, carași, știucă și somn.
Vegetația de pe teritoriul comunei și din împrejurimi are un caracter predominant de silvostepă, dat de pâlcurile de pădure de gorun, tei, arțar, carpen, cum sunt cele de la Breazu, Rediu, Aroneanu, Hlincea, Uricani, Bucium.
Pădurile (plantația) Țicău – Breazu (202 ha) ocupă aproape în întregime versantul estic al dealului Copou – Breazu, degradat de eroziune și alunecări. Acesta a fost plantat cu arborete de amestec, stejar, arțar.
Determinată de tipul de vegetație este și distribuția animalelor. Cea mai mare răspândire o au biotopul de stepă și cel de luncă, reprezentate de mamifere specifice: popândăul, șoarecele de câmp, iepurele, vulpea. Dintre păsări amintim: ciocârlia de câmp, pitpalacul, graurul, mierla, cucul, sturzu, turturică. Dintre reptile amintim: șerpii de pădure, gușterul, iar insectele și multe alte nevertebrate au ca hrană frunzele, lăstarii, fructele și semințele arborilor.
Clima prezintă un caracter continental pronunțat, fiind influențată de masele de aer cu proveniență răsăriteană; iernile sunt geroase, iar verile călduroase. Temperatura maximă înregistrată a fost 40,1°C (22 iulie 2007), în timp ce minima a fost de – 36,3°C (1 februarie 1937). Precipitațiile medii anuale sunt relativ reduse între 150 și 200 mm și au un regim neuniform, cu cantități mai mari în iunie (60-70 mm în medie) și mai mici iarna și la începutul primăverii (20-30 mm în medie). Sunt caracteristice ploile de tip aversă, ca și secetele, ambele fenomene având consecințe negative asupra agriculturii și terenului în pantă.
Vânturile cele mai frecvente sunt cele din nord, nord-vest și sud-vest, direcția dominantă fiind nord-vest, pe care se înregistrează și vitezele cele mai mari. Referitor la dinamica atmosferei menționăm posibilitatea obținerii de energie neconvențională pentru utilizării locale, prin instalații eoliene ușoare amplasate fie în luncă, fie pe suprafețele descoperite ale dealurilor înalte.
3.3. Caracterizarea socio-economică a zonei
3.3.1. Situația demografică
Conform recensământului efectuat în 2011, populația comunei Rediu se ridică la 4.577 de locuitori, în creștere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră 3.421 de locuitori, această creștere se datorează migrării populației de la oraș la sat.Majoritatea locuitorilor sunt români (92,05%). Pentru 7,43% din populație, apartenența etnică nu este cunoscută.Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (88,42%), dar există și minorități de adventiști de ziua a șaptea (1,7%) și romano-catolici (1,37%). Pentru 7,45% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională.
3.3.2. Infrastructura
Comuna este traversată de DJ 282: Iași – Breazu – Horlești (comuna Rediu) – Larga Jijia – Movileni – Potângeni (comuna Movileni) – Mălăiești – Forăști – Gropnița – Bulbucani (comuna Gropnița), DJ 281D: Bulbucani (comuna Gropnița) – Focuri – Coarnele Caprei.
Figura 3.3. – Căi de acces către comuna Rediu (sursa: http://www.google.com)
În comună există o rețea de alimentare cu apă potabilă, rețea de gaz, curent, iluminare stradală, posibilități de transport local facil pentru deplasarea în mediul urban, internet (RDS, Telekom, etc.). Serviciile medicale sunt bine dezvoltate la nivel local, în comună, dar și în satul Breazu sunt cabinete medicale de familie, cabinet specializate de stomatologie și farmacii.
Școlile au fost renovate în întregime și corespund așteptărilor liderilor locali și populației. Astfel, în comună sunt prezente două unități de învățământ-pentru clasele I-IV (gimnaziu) și grădinița cu program normal. În fiecare sat din comună sunt școli pentru preșcolari și grădinițe cu program normal.
3.3.3. Economia zonei
Comuna Rediu are un caracter predominant agricol, fiind favorabilă producției de cereale, legume, floarea-soarelui. Suprafața administrativă a comunei este de 4322 ha, din care 1148 ha teren agricol (arabil, vii, pajiști). Principalele plante cultivate sunt: porumb boabe, floarea-soarelui, grâu, muștar, soia, fasole boabe, tomate, ceapă.Comuna Rediu deține o fermă și o livadă situată la ieșirea din localitate, cu o suprafață de 10900mp, cu deschidere la drumul județean (248B) Horlești – Lețcani de 59mp, unde sunt construite un grajd și 2 anexe (împrejmuite cu gard din plasă). Efectivul de animale însumează un număr mic în comparație cu anii 1990. Acesta este compus din: 4 cai-Rasa de Sport Românesc, 4 cai – Rasa Frizian, 5 vaci, 3 viței și 10 porci.Pe terenul fermei sunt plantați: 10 ari de vie și 80 de pomi fructiferi.
3.4. Tradiții, obiceiuri și cadrul etnografic al zonei Breazu
3.4.1. Cadru etnografic, portul și obiceiurile populare
Păstrarea valorilor etnografice chiar dacă au scăzut în intensitate datorită elementelor de modernizare și a evoluției societății umane, rămâne ca reper de viață și existență. O caracteristică etnografică apare din îmbinarea dintre viața modernă a satelor și ceea ce numim arhaic, locuință și gospodărie, ocupații, obiceiuri, port, artă populară. (Olaru M., 1996).
Tradițiile și obiceiurile specifice zonei sunt reprezentate de cele legate de sărbătorile de Crăciun și Anul Nou, sărbătorile pascale, tradiții de nuntă și serbarea câmpenească ce are loc în fiecare an pe data de 15 august, atunci când elevii școlilor din Breazu și Rediu se implică în diverse proiecte și competiții (dans popular, cântece, jocuri).
Fiind obiceiuri simbolice moștenite din tată în fiu, din generație în generație. Conform tradiției, în ajunul Crăciunului se respectă datina împodobirii bradului de către copiii, în timp ce gospodinele casei pregătesc bucate tradiționale pentru masa de Crăciun (tobă, cârnați de casă, sarmale, etc.).
Figura 3.4. – Tradiții de Anul Nou – Jocul Caprei
Colindatul este o planificare detaliată a numărului de colinde și a numărului de colindători, aceștia stabilind dinainte drumul care îl vor parcurge, astfel încât să nu rămână nici o casă necolindată. Colindătorii sunt răsplătiți de către săteni cu mere, nuci, colaci și bani. Tradițiile principale la trecerea dintre ani revin tinerilor și copiilor, aceștia fiind responsabili de urături ce vestesc venirea Noului An, de jucatul caprei (în Breazu) și a ursului (în Rediu).
După sărbătorile de Crăciun și Anul Nou, urmează Bobotează.La Bobotează, se ridică la biserică o cruce mare din gheață, atunci când temperatura scăzută permite, iar sătenii merg la slujba ținută de preot și primesc aghiazmă.
Obiceiurile pascale ale zonei sunt respectate de locuitorii zonei, în special de bătrânii care în seara Învierii merg la biserică pentru a aduce lumină și pentru a sfinți bucatele preparate (cozonac, ouă roșii, pască, carnea de miel). Bătrânii din această zonă povestesc că nu demult, în prima zi de Paște nu aveai voie să dormi sau să asculți muzică, iar fetele nemăritate dimineața puneau într-un castron de lut mare un ou roșu și bani și se spălau pe față pentru a avea obrăjorii roșii tot timpul anului și noroc.La Florii este obiceiul de se a pune la poartă crenguțe de salcie, iar în Duminică Mare, la 7 săptămâni după Paște, se pun crenguțe de tei.
Un alt obicei precticat în zonă are loc de Sfântul Andrei, pe 30 noiembrie, când se ung tocurile și clanțele de la uși cu usturoi împotriva strigoilor. Se mai face și de ursită pentru a se afla cu cine orsă se mărite fetele din sat.
3.4.2. Casa și gospodăria tradițională
În toată Moldova, la est și la vest de Prut, în trecut, s-au construit din materiale considerate astăzi ecologice – din pământ (ceamur) – case și anexe gospodărești ce se folosea construcția cu vălătuci, construirea pe structură de furci și leațuri, prin baterea ceamurului în straturi succesive sau, mai nou, la început de secol XX, construcție cu chirpici. Cele mai vechi tipuri de acoperitori erau cele vegetale: paie de cereale, stuf, draniță (șiță, șindrilă).
Figura 3.5. – Casă țărănească din satul Breazu Figura 3.6. – Model casă tradițională din satul Breazu
De aceea, locuința cu un singur nivel este întâlnită fară excepție pe toate ulițele satului, indiferent de vechime, plan sau arhitectură. Casa și gospodăria țărănească se dezvoltă, de obicei, pe orizontală fiind construită din chirpici (material de construcție în formă de cărămidă, făcut dintr-un amestec de lut, paie și băligar uscat la soare).
Caracteristică pentru casa românească tradițională, indiferent de tipul acesteia, este „prispa”, așezată în cele mai multe cazuri la fațada casei. Prispa constituie un spațiu de adăpost, dar și de muncă. Ea are un rol foarte important în estetica locuinței, fiind frumos împodobită
Figura 3.7. Prispa casei tradiționale din satul Breazu, vedere laterală Figura 3.8.. Prispa casei tradiționale din satul Breazu,
vedere frontală
Acoperișurile sunt reprezentate de țiglă sau tablă zincată.Casele sunt cu doua camere, despărțite printr-o tindă, în capătul careia se află cămara. Camara se putea gasi și de-a lungul peretelui din spate al camerei de locuit. Una din încaperi, numită camera curată, se folosește doar ocazional, în zilele de sărbatoare sau pentru oaspeți.
CAPITOLUL 4: UTILIZAREA UNOR TEHNICI DE AMENAJARE AGROTURISTICĂ ÎN ZONA BREAZU
4.1. Oferta turistică a zonei Breazu
Oferta turistică este formată din ansamblul atracțiilor turistice a unei zone care cuprinde totalitatea elementelor puse în valoare pentru stimularea cererii turistice. Oferta turistică se poate structura prin ofertă turistică potențială (totalitatea resurselor antropice și naturale) și ofertă turistică reală (ansamblul de bunuri materiale și servicii ce mobilizează forța de muncă).
Oferta turistică se caracterizează printr-un ansamblu de bunuri și servicii a căror materializare este o funcție a capacității receptoare. Descrierea capacității de primire limitează oferta turistică în spațiu; aceasta se caracterizează printr-o rigiditate relativă în comparație cu elasticitatea cererii turistice. (Boghean Carmen, 2006).
Realizarea unei oferte turistice implică efort însemnat din partea statului prin investiții utilizate în consolidarea infrastructurii: șosele moderne, utilități și amenajarea zonei turistice, de asemenea, statul se implică și în satisfacerea cererii turistice prin ofertă turistică atractivă, accesibilă, competitivă și proprie. Zona supusă cercetării privind posibilitatea amenajării agroturistice – sat Breazu, comuna Rediu – dispune de elemente care stimulează cererea turistică prin unitățile de cazare și alimentație publică prezente, dar și prin totalitatea resurselor naturale și antropice.
Potențialul turistic natural al zonei este reprezentat de: resursele naturale, rezervații naturale și resurse antropice.
Figura 4.1. Potențialul turistic al zonei Breazu
4.2. Potențialul turistic al zonei
4.2.1. Resurse naturale
Principala bogăție naturală o constituie terenurile agricole care ocupă peste 85% din suprafața comunei. Solurile sunt constituite în cea mai mare parte din diferite tipuri de cernoziomuri care au o fertilitate ridicată, ceea ce permite practicarea pe scară largă a agriculturii.
O altă bogăție naturală este Lacul Rediu, un lac de baraj artificial de luncă din Câmpia Moldovei, pe suprafața teritoriului comunei Rediu, care o suprafață de 15 hectare și este construit pe râul Rediu, în apropiere de vărsarea acestuia în râul Bahlui.Se poate practica pescuitul sportiv. Dimensiunile și amenajările special realizate în ultimii ani oferă doritorilor posibilitatea practicării pescuitului sportiv.
Figura 4.2. Lac de baraj artificial – Lacul Rediu Figura 4.3.Lacul Rediu
4.2.2. Rezervații naturale
Pădurea și pajiștile de la Mârzești alcătuiesc o arie protejată care se întinde în partea central-estică a județului Iași pe teritoriile administrative ale comunelor Popricani și Rediu, în imediata apropiere a drumului județean Dj 282, care leagă municipiul Iași de satul Rediu. Zona este acoperită cu pajiști stepice și pădure de silvostepă eurosiberiană (încadrată în bio regiune continentală, aflată în sudul Câmpiei Moldovei), ce conservă habitate naturale de tip: pajiști și mlaștini sărăturate panonice și ponto-sarmatice, stepe ponto-sarmatice, pajiști de altitudine joasă (Alopecurus pratensis, Sanguisorba officinalis), tufărișuri de foioase ponto-sarmatice și vegetație de silvostepă eurosiberiană cu Quercus spp. Și protejează floră și faună specifică Podișului Moldovenesc.
Calea de acces este reprezentată de drumul județean Dj 282 de pe ruta Iași – Breazu, situl aflându-se în dreapta drumului, la ieșire din sat, spre Horlești.
Figura 4.4. Pădurea Mârzești (sursa: https://plus.google.com/communities/)
Pădurea Breazu este situată la nord de municipiul Iași, având teren extravilan de 70,8 ha. Aceasta adăpostește specii de flori vulnerabile precum: scumpia (Cotinus coggygria), laleaua pestrița (Fritillaria montana), Nectaroscordum dioscordis.
Restricțiile stabilite de către Consiliul Județului Iași pentru zonele forestiere protejate sunt:
interzis accesul mijloacelor de transport hipo și auto; acesta va fi limitat la minimum posibil și permis numai pe drumurile și potecile special amenajate. Se acceptă accesul persoanelor în scop turistic sau de recreere, dar numai în zonele stabilite în acest scop.
se interzice exploatarea arborilor, a arboretului, a vegetației arbustive și subarbustive, cu excepția lucrărilor de întreținere necesare;
sunt interzise lucrările de construcție, deschiderea de cariere și săparea de șanțuri.
se interzice pășunatul în interiorul perimetrelor special protejate. Se acceptă exploatarea covorului ierbaceu numai prin cosire, după perioada de însămânțare naturală;
Figura 4.5. Pădurea Breazu-vedere din sat Figura 4.6. Pădurea Breazu-iarna
2.4.3. Resurse antropice
Parohia cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” – În 1994, s-a pus piatra de temelie a lăcașului de cult de la Breazu. În 1996, preotul paroh de la Rediu și suplinitor în parohia nou-înființată de la Breazu, părintele Ștefan Tulan, a inițiat lucrările de construcție a bisericii cu hramul „Nașterea Maicii Domnului “din Breazu. În câțiva ani, cu ajutorul enoriașilor, biserica de la Breazu a fost ridicată, astfel încât, în 2001, s-a putut oficia prima slujbă. Sătenii povestesc cu nostalgie despre acea zi unică pentru satul lor, în care bucuria de a avea o biserică în care se slujește nu a fost știrbită de pereții încă nefinisați, de schelele din biserică ori de lipsa obiectelor de cult.
Fiind aproape de Seminarul Teologic Liceal „Sf. Vasile cel Mare “din Iași, Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din Breazu este locul unde mulți elevi seminariști vin și dau răspunsurile la strană în timpul slujbelor.
Biserica Adormirea Maicii Domnului-Rediu – Pe locul actualei biserici a mai existat un sfânt lăcaș din lemn. Actuala biserică, cu hramurile „Adormirea Maicii Domnului” și „Sfântul Grigore Teologul”, din parohia Rediu-Tătar a fost sfințită în anul 1911 de către vrednicul de pomenire patriarh Nicodim Munteanu. Târnosirea sfântului lăcaș a avut loc într-un an greu, lucrările fiind realizate cu sprijinul Mitropoliei Moldovei și Sucevei de atunci. În documentele care au fost găsite se spune că lăcașul de închinăciune a fost ridicat cu sprijinul consilierilor de la Mitropolie. Cărămida a fost realizată cu presele de la Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi” din Iași, monahii de aici fiind meseriași pricepuți.
Unitățile de cazare și alimentație publică care furnizează în mod constant/sezonier servicii de cazare și alimentație și care consolidează oferta turistică a zonei sunt reprezentate de:
A) Piscina Apollo Summer Lounge – situată la ieșirea din Iași, spre Breazu (Dj 282 – la 800 metri după indicatorul de ieșire din Iași), locația reprezintă o oază de plăcere acvatică, fiind dotată cu o piscină pentru adulți de 220mp și o piscină specială pentru copii, cu o suprafață de 100mp. De asemenea, locația oferă la dispoziția invitaților săi un mediu plăcut și relaxant, prevăzut cu 120 de șezlonguri și 40 de paturi de zi și o capacitate de 60 de locuri de parcare.Locația oferă iubitorilor de relaxare abonamente diferite pentru o ieșire din mediul aglomerat al orașului Iași. Tarifele și prețurile de acces sunt: acces în timpul săptămânii – 20 lei/persoană, acces în weekend – 30 lei/persoană, acces paturi de plajă – 10 lei/persoană/zi, abonament valabil 30 zile la tariful de 250 lei/persoană, având acces nelimitat, abonament 30 de zile cu acces doar vineri, sâmbăta, duminică la tariful de 150 lei/persoană.
Figura 4.7. – Piscina Apollo Summer Lounge – vedere de sus
b)Hotelul și Restaurantul La Castel*** – amplasat într-un cadru natural de excepție, lângă pădure, în Copou, pe Aleea M.Sadoveanu nr.54 (capăt Breazu), cu o arhitectură deosebită, un adevărat castel, cu un proiect de design de excepție și finisajele la înalte standarde de calitate, Hotelul și Restaurantul La Castel***, având o suprafață de 2500mp, dispune de o parcare privată de 200 de locuri, supravegheată video și de o grădină deosebită, în pădure, cu o cascadă special amenajată, ce se întind pe o suprafață totală de aproximativ 7000mp.
Figura 4.8. – Facilitățile Hotelului Restaurant La Castel Breazu
Figura 4.9. – Hotel Restaurant La Castel Breazu – vedere spre Sala Turnurilor
4.3. Factorii care influențează desfășurarea activității de agroturism în zonă
Patrimoniul cultural al satului românesc reprezintă o sursă importantă de dezvoltare, atât la nivel regional cât și la nivel local, capitalul simbolic fiind esențial pentru identitatea culturală reprezentată prin valori, obiceiuri și îndeletniciri, credințe și simboluri împărtășite de către comunitate. Manifestarea identității culturale, a tradițiilor și a obiceiurilor este influențată de regiune, care reprezintă mai mult decât o simplă localizare geografică. Menținerea identității culturale trebuie să includă câțiva factori importanți, cum ar fi educația și consumatorii de cultură.
Protejarea moștenirii culturale rurale este extrem de importantă și în ceea ce privește dezvoltarea turismului rural ca modalitate de promovare a satelor românești, cu un efect pozitiv asupra atragerii turiștilor și cu beneficii economice pentru populația locală. Conservarea tradițiilor, culturii și a obiceiurilor reprezintă mijloace de creștere a potențialului turistic în zonă. Având în vedere că majoritatea turiștilor care vin în țara noastră caută să trăiască experiența "vieții la țară" cu tot ceea ce implică acest lucru, păstrarea și conservarea culturii tradiționale în mediul rural reprezintă un element obligatoriu care trebuie luat în calcul în procesul de dezvoltare rurală.
4.4. Tehnicile de amenajare agroturistică aplicate
Dezvoltarea zonei rurale se realizează pe termen lung, orientată spre punerea în valoare a elementelor de potențial ale satului Breazu, în vederea explorării factorilor de dezvoltare în beneficiul cetățenilor, turiștilor, la nivel local și regional. Complexitatea procesului de amenajare turistică se reflectă și în numărul mare și diversitatea tehnicilor de lucru. Corelate cu obiectivele urmărite și adaptate particularităților teritoriale ale zonelor supuse amenajării, tehnicile de localizare a implantării au multe trăsături specifice, dar și elemente comune. Ca atare, orice abordare a acestora nu poate oferi decât o imagine parțială a bogăției și varietății lor.
Tehnicile utilizate în procesul de amenajare a zonelor turistice pot viza:
distribuirea în spațiu a obiectivelor, caz în care, metoda cea mai folosită este cartografierea, metodă ce pune în corelație elementele unui teritoriu și obiectivele, folosind transparența imaginilor.
rezultatele economico-financiare ce pot fi obținute prin transpunerea în fapt a acțiunilor de amenajare, caz în care, se utilizează metodele matematice și statistice cum ar fi: analiza input-output și multiplicatorul turistic, previziunea cererii, rentabilitatea probabilă a investiților.
elaborarea unor norme și standarde referitoare la dimensiunile optime ale unei stațiuni (localizări) și ale elementelor constitutive ale acesteia.
Normele de utilizare în scopul stabilirii dimensiunii optime a localizărilor permite:
– Determinarea capacității zonelor turistice, în număr de persoane, fundamentate pe caracteristicile funcționale ale suprafețelor;
– Determinarea nevoii de locuințe (spații de cazare) în raport cu funcțiile și destinația zonelor (formă de turism ce vă fi practicată);
– Evaluarea și determinarea capacității mijloacelor de transport și a terminalelor (gări, aerogări, autogări);
– Evaluarea și determinarea capacității zonelor unde se vor derula activitățile de loisir: plaje, pante pentru schi, drumuri marcate etc.
– Evaluarea și determinarea capacității teritoriului în raport cu urbanizarea țării.
Trebuie respectate o serie de cerințe (limite) fundamentale pentru elaborarea normelor și standardelor:
– Pragul de toleranță – element de caracterizare a mediului;
– Pragul de confort – limita de densitate a turiștilor și construcțiilor pentru a evită supraaglomerarea și diminuarea calității resurselor;
– Pragul fizic – o limita pentru expansiunea turismului (o cotă de exploatare turistică a unei zone).
4.4.1. Metode de determinare a normelor de utilizare a spațiului – zonarea
Modelul polonez: spații de amenajare turistică intensivă – 150-500 locuri de cazare/kmp; spații amenajate moderat – 40-300 locuri de cazare/kmp; spații cu amenajare turistică extensivă – 10-50 locuri de cazare/kmp.
Modelul de zonare din SUA și Canada – trepte de intensitate a activității turistice: zone de loisir de mare densitate; zone generale de loisir în aer liber; zone cu mediu natural; zone naturale excepționale; zone primitive; zone culturale și istorice.În alte țări se apreciază ca un spațiu turistic amenajat rațional trebuie să cuprindă: o zonă cu echipamente turistice de găzduire; o zonă de penetrație turistică în mediul natural; o zonă de protecție, înglobând terenurile circumscrise celor două zone.
Altă metodă folosită este nivelul de intensitate sau unități de echipamente turistice pe locuitor.
Exemple: un teren de sport la 500-2500 locuitori; un parc urban de 50 ha la 50.000 locuitori; un teren de tenis la 2000 locuitori; un teleschi pentru un complex cu 500 turiști; o telecabină pentru o stațiune cu peste 3000 locuri de cazare.
Se mai folosește metoda densității stabilindu-se norme de capacitate de primire fundamentate pe ipoteza conservării potențialului.
Exemple: 3000 persoane pentru plajele foarte frecventate; 1000 persoane pentru plajele liniștite; 8 ambarcațiuni de agrement pe 1 ha oglindă de apă
Caracteristicile și tendințele cererii și relațiile ofertă-cerere se constituie ca teoreme sau ipoteze de lucru în modelarea matematică a acțiunilor de amenajare (P.Defert):
– Fiind dată o zonă unică a pieței turistice situată într-un spațiu regional izotrop, importanța localizării este invers proporțională cu distanța; stațiunile turistice se vor situa pe cercuri concentrice potrivit diversității resurselor;
– Existând mai multe zone ale pieței turistice, cu ponderi relativ egale ca mărime, situate la distanțe comparabile de resurse, importanța localizărilor este în funcție de valoarea sau originalitatea resurselor respective;
– În raport cu mai multe resurse virtuale de aceeași valoare, situate la distanță egală de mai multe zone de piață cu amplitudinea diferită, importanța localizării pentru fiecare resursă depinde de masa potențială a vizitatorilor disponibili pentru fiecare zonă a pieței;
– La zone de piață egale și egal distanțate într-un spațiu izotrop și în condițiile unor resurse cu valoare identică în ceea ce privește originalitatea, importanța localizărilor depinde de calitatea ofertei;
– Dacă toți factorii au valoare egală, dezvoltarea localizărilor este corelativă cu importanța anterioară a stațiunii deja existente.
4.4. Soluții în amenajarea agroturismului în zona Breazu
În urma studiului realizat pentru comuna Rediu s-au evidențiat posibilități de amenajare a teritoriului în vederea dezvoltării turistice a zonei. Prin analizarea indecelui de atractivitate și a analizei Swot se poate contura o idee asupra localității, ce permite orientarea spre a găsi cele mai benefice soluții de amenajare turistică care să rezulte o dezvoltare durabilă a sistemului teritorial.
Se propune construirea unui sat de vacanță, la început cu 6 case de vacanță construite și dotate în stil tradițional având fiecare câte 3 camere; dormitor, baie bucătărie. Alăturat se va construi restaurantul, cu specific tradițional românesc și un spațiu de agrement cu teren multifuncțional (meșterii satului vor preda arta olăritului, magazin de suveniruri, etc.). Proprietarii satului de vacanță vor avea o casă în imediată apropiere și se vor ocupa cu o fermă mică (3 vaci, 10 porci, 2 cai, 30 găini) pentru pregătirea preparatelor tradiționale și comercializarea produselor obținute.
În graficul alaturat s-a realizat schița satului de vacanță propus ce urmează a fi proiectat:
Satul de vacanță va fi amplasat în satul Breazu, comuna Rediu, județul Iași, la aproximativ 5 km de județ pe un teren intravilan, proprietate a S.C „Alecu SRL” pe o suprafață de 12000 mp. Amenajarea se va afla în apropierea Pădurii Breazu cu vedere spre satul Breazu, cu access spre celelalte unități de cazare și divertisment din zonă, posibilitate de plimbări prin rezervațiile naturale, existența atelierului de olărit, etc.
În mini satul de vacanță vor fi construite 6 case dispuse paralel una de alta, capacitatea de cazare 14 locuri dispuse astfel: 2 case vacanță fiecare dotate cu baie, bucătărie, un dormitor pentru 2 persoane și o cameră pentru copii; 4 case vacanță dotate cu baie, bucătărie, dormitor pentru 2 persoane. Fiecare spațiu de cazare va fi racordat la curent electric, instalație de gaz, canalizare, apă curentă rece și caldă, internet, grătar, foișor, etc.
CAPITOLUL 5:SCOPUL ȘI OBIECTIVELE TEMEI, MATERIALUL FOLOSIT ȘI METODE DE LUCRU
5.1. Scopul cercetărilor
Scopul cercetărilor vizează dezvoltarea zonei periurbană a Iașului – Sat. Breazu, Com. Rediu, care urmărește îmbunătățirea nivelului de trai al locuitorilor din comună, respectiv a satului Breazu. Dezvoltarea zonei rurale se bazează pe utilizarea unor tehnici de amenajare agroturistică, după efectuarea cercetărilor amănunțite a potențialului natural (resurse naturale, resurse antropice), aspecte ale dezvoltării agroturismului, cât și criteriile pe care trebuie să le îndeplinească zona rurală în vederea dezvoltării. Pentru ca zona periurbană a județului Iași să poată fi valorificată și exploatată trebuie stabilite criterii care vin să întregească imaginea satului. Principalul mod, și cel mai important constă în valorificarea resurselor turistice care contribuie la introducerea în circuitul turistic intern a unor variate condiții naturale și la valorificarea tezaurului de cultură tradițională sau contemporană a întregului potențial cultural- istoric din spațiul rural. Zona are multe de oferit din punct de vedere turistic, rezervații naturale (Pădurea Breazu, Pădurea și Pajiștile de la Mârzești), resurse natural (Lacul Rediu), adevărată atracție pentru iubitorii de drumeții și de natură.
Dezvoltarea comunităților rurale poate fi descrisă ca un proces în care comunitatea este implicată în mod activ, în scopul mobilizării tuturor inițiativelor pentru valorificarea resurselor proprii în beneficiul social și economic al comunității. Dezvoltarea zonelor rurale românești a fost întotdeauna puternic marcată de activitățile non-agrare, deoarece acestea au o funcție complementară în economia rurală. Comunitatea sătească nu și-ar putea duce existența fără anumite servicii furnizate de unii dintre membrii săi, care realizează munci elementare în sectorul agrar și care contribuie astfel, la obținerea unui standard de viață mai decent.
5.2. Obiectivele urmărite
După unii autori, dezvoltarea locală se referă la capacitatea regiunilor de a produce și vinde bunuri și servicii, și prin urmare, capacitatea populației de a câștiga venituri. Disparitățile de dezvoltare locală se referă la diferențele dintre zone/localități în ceea ce privește capacitatea acestora de a furniza oportunități de câștigare a veniturilor pentru locuitorii săi. (Polese M., 1999).
După alți autori, dezvoltarea locală „presupune utilizarea resurselor, în primul rând a celor locale, dar și a celor atrase din mediul național și internațional, pentru creșterea competitivității generale a teritoriului, creșterea gradului de adaptabilitate a componentelor de producție și funcționale la necesitățile de ajustare structurală și, în ultimă instanță, din perspectivă macroeconomică, pentru reducerea decalajelor între diferitele componente din structura spațiului economic național” (Jula D., 2002).
Obiectivul principal urmărit constă în creșterea turismului în zonă, respectiv o creștere a numărului de vizitatori prin elaborarea și implementarea unei campanii de promovare a zonei la nivel regional și național.
Obiectivele urmărite pentru dezvoltarea zonei sunt:
promovarea privind diversificarea activităților economice
utilizarea eficientă a resurselor naturale, prin dezvoltarea activităților de recreere și turism rural
conservarea și protecția zonelor naturale și de peisaj
avansarea agriculturii într-o activitate performantă
implicarea populației locale pentru dezvoltarea rurală
utilizarea eficientă a terenurilor
Totodată se urmărește creșterea oportunităților de noi locuri de muncă, având ca efect scăderea șomajului și îmbunătățirea calității vieții în zona rurală.
3.3. Materialul folosit și metode de lucru
Metodele folosite pentru cercetarea zonei rurale în vederea dezvoltării locale au în vedere colectarea mai multor date, informații și idei prin consultarea populației cu ajutorul interviurilor și a chestionarelor printr-o analizare amănunțită a datelor obținute.
Folosirea analizei SWOT ca instument pentru facilitarea efectuării de alegeri realiste, are rolul de a face distincție între probleme, soluții și strategii. Indiferent de acțiunile stabilite, analiza SWOT transmite prin procesul decizional următoarele elemente: construiește pe Puncte Tari, elimină Punctele Slabe, exploatează Oportunitățile, îndepărtează Amenințările.
Un alt model care încearcă să surprindă influența fiecărui element al ofertei este determinarea gradului (indicelui) de atractivitate după formula:
I = Σ qi x ci unde:
-q = ponderea fiecărui element (resursă) din total;
-c = nivelul calitativ al acestor elemente (nota);
-i = 1, 2, …….., n = numărul elementelor;
Tabel 5.1. – Determinarea indecelui de atractivitate a zonei Breazu
Valoarea obținută (2,51) este mică și reflectă situația de început a amenajării turistice în zonă, numărul mic de unități de alimentație publică, forme de turism practicate puține, resurse antropice care nu sunt destul de mult promovate și reabilitate. Zona Rediu este foarte frumoasă-are un peisaj încântător, o climă temperat continentală, un lac unde se poate practica pescuitul sportiv și pădurea Breazu-considerată una dintre cele 7 coline ale Iașului. În urma determinării indecelui de atractivitate am constatat că zona dispune de posibilități de amenajare turistică, capabilă să atragă un flux mare de turiști, dar promovarea slabă și insuficientă face din comuna Rediu o zonă greu accesibilă turiștiilor.
Materialele folosite sunt elemente și definiții extrase în urma documentației din cărți de specialitate și din reviste și lucrări de specialitate de pe internet, privind utilizarea tehnicilor de amenajare agroturistică, etc.
Documentarea asupra zonei luată în cercetare s-a realizat la fața locului și cu ajutorul primărei comunei Rediu.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Studiu Privind Posibilitatea Utilizarii Unor Tehnici DE Amenajare Agroturistica In Comuna Rediu (ID: 124254)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.