Studiu Privind Poluarea Raului Ialomita pe Teritoriul Judetului Dambovita, Determinata de Agricultura
CUPRINS
INTRODUCERE……………………………………………………………………………4
Capitolul 1
POLUAREA APELOR………………………………………………………………..……..6
Conceptul de poluare…………………………………………………………………………6
Efectele poluării apelor………………………………………………………………………9
Surse și factori de poluare ai apelor……………………………………………………….10
Clasificarea poluanților………………………………………………………………..……11
Influența reciprocă dintre apele subterane și apele de suprafață……………………………12
Capitolul 2
POLUAREA MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR CAUZATĂ DE ACTIVITĂȚILE AGRICOLE …………………………………………………………………………………………………………..14
Evoluția agriculturii…………………………………………………………………….…..14
Tipuri de agricultură………………………………………………………………………..15
Sisteme de agricultură – Diversitatea sistemelor de agricultură……………………………20
Surse de poluare în agricultură și efectele lor asupra mediului …………………………….22
Agricultura și apa …………………………………………………………………………..23
Poluarea cu pesticide și reziduuri ale apelor………………………………………………..25
Măsuri de prevenire și combatere a poluării în agricultură…………………………………29
Capitolul 3
STAREA ECOLOGICĂ A CORPURILOR NATURALE DE APĂ DE SUPRAFAȚĂ – RÂURI MONITORIZATE ÎN BAZINUL HIDROGRAFIC IALOMIȚA………………30
Clima……………………………………………………………………………………….30
Metode de diagnoză a calității………………………………………………………………32
Surse de poluare industriale și agricole…………………………………………………….35
Surse difuze de poluare semnificative inclusiv modul de utilizare a terenului ……………36
Agricultura.………………………………………………………………………………….38
Utilizarea pesticidelor pentru combaterea dăunătorilor….…………………………………38
Capitolul 4
CONTRIBUȚII PERSONALE LA EVALUAREA POLUĂRII PE RÂUL IALOMIȚA…45
Recoltarea probelor…………………………………………..……………………………..47
Determinarea nitraților, nitriților și fosfaților din ape de suprafață – material și metode….49
Rezultate și discuții…………………………………………………………………………55
CONCLUZII……………………………………………………………………………….62
BIBLIOGRAFIE……………………………………………………………………………64
INTRODUCERE
Mediul constituie patrimoniul comun al omenirii, față de care toate țările au obligații să asigure condiții normale de existență și dezvoltare – sub aspectul cantității și calității resurselor naturale ale biodiversității.
Poluarea nu cunoaște granițe. Un rol important în domeniul protecției mediului, din păcate îl are legislația dar și tratatele internaționale sau diferitele măsuri și acțiuni de cooperare între state.
Necesitatea de cooperare a statelor este determinată de numeroasele tipuri de poluare, a surselor de poluare îndeosebi a gradului destul de ridicat al unor poluanți, indiferent că este vorba de poluare cu substanțe chimice periculoase, cu agenți patogeni, cu deșeuri și reziduuri toxice, ori de poluare radioactivă, fenomene ce agresează grav mediul înconjurător afectând întreaga omenire.
O condiție necesară pentru dezvoltarea unui oraș era existența suprafețelor. Iar pentru a realiza acest obiectiv, oamenii își extindeau terenurile agricole, pășunile în defavoarea pădurilor. Având în vedere rolul pădurilor în menținerea echilibrului ecosistemului putem spune că dezvoltarea agriculturii prin extindere a reprezentat primul pas în poluarea mediului înconjurător.
Este primul pas pe care omul l-a făcut pentru a stăpâni mediul înconjurator în cadrul căruia își ducea existența, căci prin cultivarea pământului și creșterea animalelor, a reușit să-și asigure resursele de hrană.
În ultima vreme, pledoariile privind protecția mediului au devenit din ce în ce mai frecvente și mai puternice. În mod paradoxal, cele mai coerente politici de protecție a mediului au venit din partea acelor state care, de-a lungul secolelor, au ignorat valorile naturale spre beneficiul dezvoltării economice. Pe scurt, acesta înseamnã dezvoltare durabilă. Ea promovează un echilibru între economic, mediu și social, și își propune să se asigure că generațiile viitoare vor beneficia cel puțin de aceleași resurse și de bunăstare ca și societatea actuală. Dintre multiplele probleme ridicate de poluare și un management greșit al resurselor naturale, am ales să tratez poluarea apei de suprafață (râul Ialomița) cu produse folosite în agricultură pentru că, în România, aceasta este una dintre problemele centrale de mediu. Agricultura reprezintă, la momentul actual una dintre principalele surse de poluare a apei. Paradoxal, activitatea care hrănește de mii de ani oamenii s-a transformat într-unul din cei mai mari dușmani atît ai sănătății umane cât și ai mediului, ca urmare afolosirii unor practici necorespunzătoare și a ignorării efectelor sale negative. Poluarea cu nitrați, fosfați sunt cele mai frecvente tipuri de poluare a apelor din Europa.
O dată cu dezvoltarea agriculturii supraintensive și intensive s-a mărit cantitatea de îngrășăminte folosite, dar și de pesticide, aceasta devenind o activitate tot mai poluantă. Din această cauză se militează la revenirea agriculturii durabile.
Agricultura durabilă are ca priorități majore optimizarea și eficientizarea productivității, dar în același timp conservarea resurselor naturale de bază. Aceast lucru dovedește că, în sistemele de producție agricolă se va păstra întotdeuna echilibrul între inputuri și outputuri, între beneficii și investiții, în condițiile asigurării calității mediului înconjurător și ale promovării, a unei economii durabile, în ansamblu.
Poluarea se produce atunci când, în urma introducerii unor substanțe determinate – solide, gazoase, lichide, radioactive – apele suferă modificări atât fizice, chimice cât și biologice, susceptibile de a le face improprii sau periculoase atât pentru sănătatea publică, cât și pentru viața acvatică, pentru pescuitul industrial, pentru turism și industrie.
Capitolul 1
POLUAREA APELOR
Conceptul de poluare
La sfârsitul secolului al XX-lea, protectia mediului a devenit o preocupare majora a omului si a dobândit statutul de problema prioritara odata cu dezvoltarea societatii pe toate planurile.
[NUME_REDACTAT] OCDE (Organizatia pentru [NUME_REDACTAT] si Dezvoltare) in 1974, poluarea reprezinta ,,introducerea de catre om, direct ori indirect, de substante ori de energie in mediu care antreneaza consecinte prejudiciabile de natura a pune in pericol sanatatea umana, a vatama resursele biologice si ecosistemele, a aduce atingeri agrementelor ori a impiedica alte utilizari legitime ale mediului’’. Aceasta definitie limiteaza poluarea la modificarile mediului produse de activitatile umane
Ordonanța de Urgență 195/2005 privind protecția mediului utilizeaza însă și o altă noțiune mai largă decât cea de poluare și care o înglobează pe aceasta, respectiv cea de ,,deteriorare a mediului” care desemnează «alterarea caracteristicilor fizico-chimice și structurale ale componentelor naturale ale mediului, reducerea diversității și productivității biologice a ecosistemelor naturale și antropizante, afectarea mediului natural cu efecte asupra calității vieții cauzate, în principal, de poluarea apei, atmosferei și solului, supraexploatarea resurselor, gospodarirea și valorificarea lor deficitară, dar și amenajarea necorespunzătoare a teritoriului».
Substanțele poluante sunt multiple: substanțe care se găsesc în cantități mici în natură, rezultate în urma exploatării rezervelor din subsol (petrol, substanțe radioactive s.a.); cele rezultate din prelucrarea acestora (prin ardere rezulta gaze – CO2, CO etc); substanțe noi aparute prin sinteze chimice (exemplu pesticidele s.a.) al căror ritm de apariție îl depășește pe cel al consumului și reciclării lor.
În general, poluarea apelor reprezintă un amplu proces de degradare a calității fizice, biologice sau chimice ale acesteia, produsă de activitățile antropice, în urma căruia apele devin improprii pentru folosință. Poluarea apelor este cauzată de trei mari grupe de agenți de poluare: fixici, chimici și biologici.
Agenții biologici sunt reprezentați de microorganismele și materiile organice fermentescibile provenite din crescătoriile de animale, din industriile alimentare, abatoare, etc. Puternica contaminare bacteriologică a apei poate determina raspîndirea unor afecțiuni așa cum sunt colibacilozele sau hepatitele virale.
Poluarea chimică are ca sursă de poluare următoarele:nitriți, nitrați, fosfați și o serie de alte substanțe utilizate în agricultură; a unor deșeuri și reziduuri provenite din industria chimică, metalurgică a lemnului, etc.
Excesul de îngrășăminte cu azot din sol poate face ca o parte din nitrații și nitriții din sol să fie antrenați și să treacă în pânza de apă freatică în cantități considerabile. Consumul de apă cu concentrație ridicată de nitrați poate declanșa boala "sângelui albastru" cunoscută sub termenul științific de methemoglobinemie, la copii. Prezența unor cantității mari de fosfați, în ape determină contaminarea râurilor și lacurilor, respectiv epuizarea conținutului de oxigen din apă, prin moartea și descompunerea masivă a zooplanctonului.
Agenții fizici de poluare a apelor sunt reprezentați de reziduuri minerale și deșeuri, insolubile rezultate din exploatarea minelor sau carierelor. Tot în această categorie intră și poluarea termică a apei, folosită ca agent de răcire în diverse procese tehnologice din industria chimică sau centralele electrice. Creșterea rapidă a temperaturii apei prin deversarea unor astfel de ape reziduale, duce deseori la distrugerea unora dintre speciile vegetale și animale din zona respectivă și scăderea conținutului de oxigen dizolvat în apă, totdeodată fiind accelerate fenomenele de descompunere bacteriană.
Consecințele și efectele cauzate de poluarea apelor se resimt atât la nivelul apelor curgătoare în care are loc deversarea agenților poluanți, cât și la sute de mii de km de locul producerii scurgerilor, deoarece apele de suprafață pot infesta suprafețe mari. Astfel, apele poluate se infiltrează în pământ până la pânzele freatice și contaminează sursele de apă potabilă.
Poluarea apelor de suprafață cu ape uzate are următoarele efecte:
– schimbarea calităților fizice prin modificarea culorii, temperaturii, prin formarea de de spumă, de depuneri de fund, sau de pelicule plutitoare;
– schimbarea calităților organoleptice;
– deteriorarea calităților chimice prin modificarea pH-ului, reducerea cantității de oxigen datorată substanțelor organice aduse de apele uzate, durității, creșterea conținutului de substanțe toxice;
– distrugerea faunei, florei, cât și dezvoltarea cu precădere a anumitor bacterii printre care se pot găsi și numeroși agenți patogeni.
De asemenea, poluarea apei cu nitriți, nitrați, fosfați și alte substanțe dăunătoare reprezintă un impact major al agriculturii asupra mediului. Pentru a limita efectele și cantitatea de nitrați sunt propuse coduri de bune practici agricole, care cuprind și recomandări referitoare la perioadele de fertilizare, limitarea utilizării fertilizanților în apropierea cursurilor de apă și pe pante, metodele de depozitare a gunoiului de grajd și metodele de împrăștiere a acestuia, cât și uilizarea asolamentului și rotația culturilor și alte măsuri de management al terenurilor.
Nitrații sunt substanțe folosite destul de frecvent în mediu, în mod natural. Cu toate acestea, activitățile umane sporesc cantitatea acestora, în special în apa de suprafață și în pânza de apa freatică. Datorită faptului că sunt elemente relativ instabile, nitrații tind să se transforme în nitriți. Principalele surse de nitrați sunt utilizarea îngrășămintelor organice și chimice, descompunerea deșeurilor organice și deversarea apei menajere, amendamentelor în agricultură,. Deoarece nitrații se dizolvă ușor în apă (sunt foarte solubili), se infiltrează în sol și, în cazul în care cantitatea este foarte mare astfel încît să nu fie absorbită de plante, ajung în apele subterane sau de suprafațã.
Agricultura, ca și industria, poate deveni una dintre sursele cele mai importante de agenți poluanți cu impact negativ asupra calității mediului, prin distrugerea unor componente ale acestuia, sau chiar prin degradarea. Astăzi, este unanim acceptat practic că agricultura intensivă poate duce la poluarea apei și a solului prin utilizarea în exces a îngrășămintelor, a pesticidelor, a apei de irigație necorespunzătoare din punct de vedere calitativ și cantitativ, în special pe terenurile pe care s-au efectuat măsuri agrotehnice necorespunzătoare.
Substanțele toxice și/sau nocive, respectiv agenți poluanți, se pot acumula în cantități ce depășesc concentrațiile maxim admisibile,(CMA) atît în apele de suprafață și subterane, cât și în sol. Printre acești agenți poluanți se numără reziduurile zootehnice și nămolurile orășenești (de canalizare și menajere), metale grele, îngrășăminte chimice (nitrați și fosfați), pesticide, etc.
Poluarea apei determinată de agenții biologici (microorganisme și materii organice fermentescibile) duce la o contaminare puternică, bacteriologică a apei, care are drept urmare răspândirea unor afecțiuni cum sunt febra tifoidă, colibacilozele sau hepatitele vitale. La această categorie de poluare, pe lângă apele uzate urbane pot participa în mare măsura industriile. Nu mai puțin periculoase, sunt apele uzate provenite de la creșterea animalelor în complexele agroindustriale, caracterizate de o concentrare foarte mare a animalelor pe spații închise, foarte restrânse.
Poluarea chimică rezultă din deversarea în ape a diversilor compusi ca: nitrati, fosfati, amoniu și alte substanțe folosite în agricultură, a unor reziduuri și deșeuri provenite din industrie sau din activități care conțin zinc, crom, plumb, cupru, nichel, mercur sau cadmiu. De altfel, poluarea apelor cu nitrați și fosfați a devenit tot mai îngrijoratoare în ultimul timp, mai ales în țările cu agricultură dezvoltată și puternic industrializate.
Poluarea apei cu substante organice de sinteză este determinată de folosirea în principal a detergenților și pesticidelor. Tot atât de mare este și gradul de poluare a apelor cu PCB (policlorobifenili), care se utilizează foarte mult în industria materialelor plastice. Pe lângă aceste substanțe, mai participă la poluarea apei nenumarate alte substanțe organice de sinteză, cum sunt fenolii în apele continentale.
Efectele poluării apelor
Un efect al poluării apelor, deosebit de grav, este eutrofizarea lacurilor, numită și moartea lacurilor, ca urmare a creșterii fertilității acestora prin aport de elemente nutritive, mai ales nitrați și fosfați, care favorizează atât proliferarea fitoplanctonului cât și a plantelor acvatice.
Poluarea chimică a apelor afectează fitoplanctonul și macrofitele în mod diferit, după natura agentului contaminat. Astfel, sarurile de cupru și cromatii sunt toxice pentru alge. Fitoplanctonul este puternic afectat de numeroase pesticide, mai ales erbicide. Detergenții sintetici, pe de altă parte, sunt foarte toxici pentru flora microbiană a apelor. Peștii pot muri din cauza tuturor tipurilor de poluare, dar majoritatea cazurilor mortale sunt provocate de lipsa oxigenului dizolvat în apă și datorită pesticidelor și a reziduurilor toxice.
Probleme grave ridică, de asemenea, poluarea apelor de suprafață cu metale grele, mai ales cu mercur, care atinge o mare acumulare pe lanțul trofic. Ansamblul consecințelor ecologice ce rezultă din poluarea biosferei cu mercur constituie un semnal de alarmă pentru schimbarea comportamentului iresponsabil al civilizației industriale cu privire la calitatea apei.
De fapt, nocivitatea poluării apei se răsfrânge atât direct cât și indirect asupra omului și de aceea este necesar să se cunoască mai bine aceste pericole, inclusiv efectele pe care le pot avea asupra omului chiar cantitățile mici de substanțe chimice din sursele de apă. Deși se poate afirma că există tehnologii moderne pentru a menține calitatea bacteriologică bună a apei și pentru a îndepărta multe din substanțele chimice periculoase din apa potabilă, din păcate, acestea nu se aplică pe o scară largă, potrivit cerințelor datorită costurilor ridicate.
Acolo unde poluarea este ridicată și atinge un anumit grad, de exemplu în porturi, se constată o săracire generală a florei, care în anumite cazuri poate duce până la dispariția oricarei forme de viață vegetală. Flora marină este amenințată, deoarece pelicula uleioasă formează un ecran și împiedică oxidarea apei. Se înțelege de la sine că flora din zona de coastă este cea dintâi atinsă, dar aceasta nu înseamnă că flora de pe fundul mării este în afara pericolului, deoarece uleiurile, răscolite și iar răscolite de mare, se aglomerează împreună cu microorganismele și formează sedimente care înăbușă fundul mării.
Poluarea perturbă, totodată, activitățile economice din zonele litorale. Se înțelege de la sine că petrolul este dușmanul crescătorilor de stridii și al pescarilor, deoarece el poate face ca peștii și testaceele să devină necomestibile. Aceste maree negre aduc, firește, un prejudiciu considerabil activităților economice cît și activităților turistice. In toate cazurile curățarea țărmurilor este foarte costisitoare.
Trebuie să ne convingem că o luptă împotriva poluării nu poate fi opera unei țări sau a unei generații, ci totul trebuie gândit la nivel universal, după programe bine gândite și implementate. Este o mare satisfacție să constatăm că tinerii din lumea întreagă au o atracție și uneori chiar un entuziasm deosebit pentru această bătalie, menită să protejeze mediul înconjurător.
Surse și factori de poluare ai apelor
Scurgeri accidentale de reziduuri provenite de la diverse fabrici, dar și deversări controlate a unor poluanți;
Scurgeri provenite de la rezervoare de depozitare și conductele de transport a substanțelor petroliere, mai ales cele subterane;
Pesticidele și erbicidele folosite excesiv în lucrările agricole, care se levigă prin sol până la pânza freatică;
Ingrășămintele chimice și organice;
Deșeurile si reziduurile menajere;
Sarea presarată în timpul iernii pe șosele și care este purtată în sol de apă de ploaie și zapada topită;
Depunerile de poluanți din atmosferă, (ex. ploile acide).
Turismul practicat necorespunzător
Procesele de fermentare și putrezire a substanțelor organice au drept consecință modificarea pH-ului apei, fapt ce afectează atât flora, cât și fauna acvatică. H2S degajat intoxică sedimentele și apele din profunzime.
Poluanții apei reprezintă produsele de orice natură care conțin substanțe în stare lichidă, solidă, sau gazoasă, în condiții și în concentrații ce pot schimba caracteristicile apei, făcând-o dăunătoare sănătății.
Poluarea apelor subterane datorită folosirii în agricultură a pesticidelor, a îngrășămintelor și a apelor uzate pentru irigații
Irigarea culturilor agricole cu ape uzate menajere și industriale este un procedeu de epurare avantajos în condițiile în care nivelul apei subterane din zona respectivă nu este aproape de suprafața solului. Infiltrarea în sol a apelor uzate este condiționată de capacitatea de adsorbție a solului. Această caracteristică a solului îi conferă posibilitatea de a rețineo mare parte din substanțele și microorganismele din apa uzată, realizându – se astfel și epurarea ei. Dar solul poate lăsa să treacă prin el o cantitate mai mare sau mai mică de apă poluată care ajunge la stratul acvifer.
Dacă normele de irigare corespund capacității de adsorbție a solului, în cazul unui sol omogen, teoretic, apele uzate trecute prin sol ar trebui să nu mai conțină substanțe poluante. În numeroase cazuri apar fenomene de poluare a solului ca urmare a mineralizării mereu crescânde (în special nitrați și nitriți). Prezența unui conținut ridicat de nitrați și amoniac indică o poluare organică cu ape uzate ca urmare a unei epurări incomplete a apelor uzate în zona de aerare a solului.
Folosirea în exces a îngrășămintelor chimice și a pesticidelor reprezintă, de asemenea, o sursă de poluare.
Clasificarea poluanților
Poluanți de natură fizică:
depunerile radioactive;
deșeuri radioactive
ape folosite în uzine atomice;
lichide calde provenite de la răcirea instalațiilor industriale sau a centralelor termoelectrice și atomo – electrice ape termale;
Poluanți de natură chimică:
Mercurul provenit din:
deșeuri industriale;
ingerarea accidentală a unor compuși anorganici;
inhalarea vaporilor ca urmare a unor scăpari accidentale determinate de deteriorarea unor termometre sau tuburi fluorescente;
deversările unor uzine producătoare de fungicide organomercurice.
Azotații proveniți din:
îngrășăminte;
detergenți;
pesticide organofosforice.
Cadminiul provenit din:
ape în care s-au deversat reziduuri de cadminiu;
aerosoli.
Plumbul provenit din:
evacuările uzinelor industriale;
gazele de eșapament ale autoturismelor
manipularea greșită a tetraetilplumbului folosit ca activ antidetonant la benzină.
Zincul provenit din:
apa sau băuturi cu conținut de zinc;
ingerarea accidentală a unor săruri sau oxizi ai acestuia (vopsele);
dizolvarea de către soluții acide a zincului din vase, din deșeuri sau scăpari industriale
Hidrocarburile provenite din:
gazele de eșapament ale autovehiculelor;
arderea incompletă a combustibililor fosili (cărbuni, petrol și gaze naturale);
fumul de țigară.
scurgerile de țiței;
arderea incompletă a biomasei (lemnul, tutunul);
Pesticidele, insecticidele, fungicidele provenite din:
apele reziduale de la fabricile de produse antiparazitare;
pulverizarile aeriene;
spălarea cu apă de ploaie, a acestor substanțe de pe terenurile agricole tratate;
detergenți.
Poluanți de natură biologică:
microorganismele patogene;
substanțele organice fermentescibile.
Influența reciprocă dintre apele subterane și apele de suprafață
Straturile de apă subterană se alimentează din apele de suprafață, fie prin infiltrație pe versanți, fie prin infiltrație din albia râului. În zonele în care râurile alimentează straturile subterane, modificările de regim ale acestora modifică și regimul apelor subterane. Astfel, la captările din freatic, reducerea debitelor minime pe râu provoacă o reducere a debitelor ce se pot extrage.
În mod favorabil pot influența resursele de apă subterană în zonele acumulărilor, unde datorită ridicării nivelului apei se asigură o alimentare mai bogată a straturilor subterane, schemele de gospodărire a apelor de suprafață. În urma amenajării apelor subterane, în sens invers, ca urmare a prelevării de debite din aceste straturi, în special, se poate provoca o coborâre a nivelului apelor freatice și deci se poate micșora aportul de debite din straturile subterane în râu, iar în cazul prelevărilor foarte intense poate apare chiar inversarea fenomenului, adică alimentarea resurselor subterane din cursurile de apă de suprafață (pe cursurile inferioare ale râurilor în zona de șes, se întâmplă frecvent ca stratul să alimenteze râul). Apele de suprafață constituie condiții de frontieră pentru apele subterane, din punct de vedere al calității, deci soluția problemei dispersiei în mediul poros (apa subterană) poate fi influențată de concentrația substanțelor poluante din apele de suprafață.
Capitolul 2
POLUAREA MEDIULUI ÎNCONJURATOR CAUZATĂ DE ACTIVITĂȚILE AGRICOLE
Evoluția agriculturii
Acum 10-12 milioane de ani a avut loc o mare revoluție în dezvoltarea rasei umane. Aceasta a reprezentat-o descoperirea faptului că hrana se câștigă atât prin strângerea plantelor sălbatice și vânarea animalelor cât și prin cultivarea plantelor din semințe și prin creșterea în captivitate a anumitor animale, astfel a apărut și s-a dezvoltat agricultura.
Agricultura este știință, artă sau practică care se ocupă cu procesul producerii de hrană vegetală și animală, fibre, respectiv diverse materiale utile prin cultivarea sistematică a anumitor plante și creșterea animalelor. Aceasta reprezintă una dintre cele mai vechi ocupații ale omenirii care a dus și favorizat apariția primelor orașe.
Astăzi, din agricultură se asigură cea mai mare parte a alimentelor, a materialelor necesare pentru îmbrăcaminte cât și a altor materii prime pentru industrie.
Aproape jumătate din populația globului lucrează în agricultură. Exista însă mari diferențe între rolul jucat de agricultură în diferite zone ale planetei. In țările aflate în curs de dezvoltare, ca de exemplu Nepalul, circa 90% din populație lucrează pământul. La polul opus, spre deosebire de acestea, aproximativ 2% din populația activă se ocupă cu agricultura, în țări industrializate precum [NUME_REDACTAT] ale Americii și [NUME_REDACTAT] al [NUME_REDACTAT]. Cu toate acestea, [NUME_REDACTAT], datorită înaltei eficiențe și tehnicilor științifice folosite, reprezintă cel mai mare exportator de produse agricole.
In țările în curs de dezvoltare un număr considerabil de oameni lucrează în ferme, producând numai necesarul de hrană al familiilor lor, cu un surplus foarte mic pentru vânzare. Majoritatea fermelor sunt de tip comercial, în țările dezvoltate, producția vândută aducând importante beneficii.
In unele zone din lume unele populații, cum sunt pigmeii din [NUME_REDACTAT] și boșimanii din desertul Kalahari, mai traiesc și astăzi strângând plante și vânând animale salbatice, cam la fel cum trăiau strămoșii nostri înainte de apariția agriculturii.
In alte zone sunt populatii ce practică forme simple de agricultura pastorala, ca de exemplu transhumanța nomada a animalelor, cum ar fi caprine, bovine si ovine. Alții practică desțelenirile numite si “taie si arde”. Acest model de practicare a agriculturii implică curațarea unei zone de păduri sau pășuni și plantarea culturilor vreme de câțiva ani. Dupa “obosirea” solurilor, cultivatorii trec la o noua curățire prin ardere.
In țările în curs de dezvoltare din zona tropicală, pe lânga agricultura empirică practicată doar pentru subzistență, se practică și agricultura pe plantații, ce joacă un rol vital în economie, în mod deosebit în comerțul internațional. Agricultura pe plantații este o formă intensivă de agricultură comercială, însemnând cultivarea unei singure culturi pe suprafețe întinse. Cafeaua, ceaiurile și bananele sunt culturi tipice pentru plantațiile din zonele tropicale.
In general deciziile fermierilor privind alegerea culturii pe care o vor produce, pe lângă condițiile circumstanțiale ale fiecarei ferme, sunt influențate atât de prețurile pieței cât și de costurile de producție. Fermierii sunt influențați de politicile guvernamentale, de asemenea, incluzând subvențiile pentru producerea sau abandonarea anumitor culturi.
Terenul cultivabil reprezinta terenul lucrat și utilizat pentru obtinerea recoltelor. Acesta acopera aproximativ 1/10 din uscatul planetei. Peste 66% din acest teren este destinat cultivării cerealelor. După importanță, acestea sunt : grâu 22%, orez 13%, porumb 11%, sorg (cereale tropicale) 10%, iar restul este destinat altor cereale (orz, secara, ovăz). Plantele oleaginoase cum ar fi boabele de soia și cele de rapiță, din care se produc uleiuri vegetale, se cultivă pe o suprafață de 7% din terenul mondial cultivabil. Culturile de bumbac, tutun și cauciuc se cultiva pe 5% din acest teren.
De cele mai multe ori și pășunile sunt plasate pe terenuri neadecvate pentru culturile agricole, (acestea ocupă o suprafață de aproximativ 20% din suprafața uscatului) ceea ce contribuie la degradarea (deteriorarea) mediului..
Tipuri de agricultură
Sistemul agricol reprezintă un ansamblu de sectoare, mașini și agregate, tehnologii, în care solul este utilizat ca principală resursă de producție atât pentru diverse tipuri de culturi cât și pentru creșterea animalelor. Structura sectoarelor poate fi diferită de la o fermă la alta.
[NUME_REDACTAT], în funcție de tehnologiile utilizate, în domeniul agricol, de nivelul lor de specializare, de calitatea și cantitatea produselor obținute (cereale, fructe, nutrețuri etc.), de raporturile cu mediul înconjurător (biotop, biocenoză) sunt practicate diferite sisteme în funcție de tipul de agricultură utilizat.
Astfel ele cuprind caracteristicile tipului de agricultură practicat, care poate fi: ecologică, durabilă, convențională și extensivă.
Sistemele agricole sunt strâns legate de condițiile economice, sociale și de mediu. Astfel alegerea unui tip de sistem de agricultură este condiționată de:
– dotarea tehnica (masini, echipamente, utilaje etc.);
– cerințele pieței;
– condițiile pedoclimatice locale;
– nivelul de cunoștințe profesionale, de educatie in general;
– respectul pentru natură.
In lume se practica în acest moment mai multe tipuri de agricultură.
1. Agricultura convențională este intensiv mecanizată, obținându-se produse competitive, dar care se bazează în mod deosebit pe concentrarea și specializarea producției, in scopul obtinerii unei productivitati ridicate. Acest tip de agricultură constă în:
– executarea a numeroase lucrari ale solului (arat, grăpat, nivelat) cu efecte negative asupra structurii acestuia;
– nepracticarea asolamentului;
– administrarea fertilizanților minerali în doze mari și foarte mari sau nu la momentul oportun(optim);
– aplicarea tratamentelor chimice intensive pentru combaterea buruienilor, agenților patogeni și dăunătorilor.
Acest tip de agricultură se caracterizează prin specializarea și intensificarea puternică a activității agricole și minimizarea costurilor de producție, implicand intrarea pe scară largă a capitalului, a fortei de muncă, precum si a pesticidelor si ingrasamintelor pentru a obtine un randament maxim al culturilor. Pe langa cultura cerealelor, agricultura intensivă se aplică în horticultură chiar si în zootehnie.
Agricultura intensivă practicată pe scară largă in toate țările lumii, presupune administrarea de ingrășăminte chimice in scopul măririi productivității plantelor de cultură. Prin acest procedeu se urmareste restituirea in sol a echivalentului cantităților de elementele nutritive extrase din acesta de către plante. Cele mai importante și mai utilizate sunt îngrășămintele pe bază de azot (azotații de amoniu, de potasi și de calciu), de sulf (sulfatul de amoniu și superfosfatul) și de potasiu. Efectul poluant este determinat în principal de cantitățile foarte mari utilizate, cu mult peste cele necesare utilizate repetat de-a lungul anilor și, în secundar, de introducerea în sol a unor impurități toxice conținute de îngrășăminte.
Agricultura intensivă se practică, datorită avantajelor economice pentru producători, deși astazi este unanim acceptat ca acest tip de agricultură poate afecta mediul înconjurător, mai ales dacă lucrările agricole, aplicarea tratamentelor chimice sau a fertilizanților se fac fără a ține cont de specificul local(condiții pedo – climatice, condițiile sociale și economice, sol, relief, care determină nivelul de vulnerabilitate sau de susceptibilitate față de diferitele procese de deteriorarechimică, biologică, fizică a ecosistemului respectiv).
Agricultura durabilă sau integrată se caracterizeaza prin producția intensivă de produse competitive, îcondițiile unor raporturi armonioase, prietenoase cu mediul înconjurator.
Agricultura durabilă constituie pentru zonele rurale, cea mai bună perspectivă, aptă să ofere o soluție integrată pentru problemele economice, sociale și de mediu.
Agricultura ecologică urmărește obținerea de alimente prin metode de cultură care respectă mediul înconjurător, adică excluzând utilizarea pesticidelor și îngrășămintelor chimice de sinteză.
Producțiile obținute în acest caz sunt mai scăzute, acest lucru fiind compensat de calitatea produselor obținute, ce implică un preț de cost mai ridicat.
Prin metodele si tehnicile specifice, agriculturia ecologică protejează ecosistemele:
– fertilizarea solului cu îngrășăminte organice (gunoi de grajd, îngrășăminte verzi și composturi, îngrășămintele chimice solubile fiind interzise);
– folosirea de îngrășăminte minerale naturale (fosfați, praf de rocă, calciu provenit din var, îngrășăminte din alge marine);
– asolamentul culturilor – în cicluri de 6 sau 12 ani – (pentru a da șanse solului să nu se deterioreze – monoculturile fiind interzise);
– lucrarea solului la adâncimi mici (15 – 18 cm, fără răsturnarea brazdelor)
– combaterea mecanică, manuală sau termică a buruienilor; mulcirea solului cu materiale biodegradabile
– înlăturarea paraziților prin mijloace biologice (insecticide biologice sau alte metode de combatere biologică).
Producția ecologică trebuie planificată astfel încât să asigure pe o perioadă cât mai lungă de timp o balanță echilibrată a nutrienților, urmărită periodic prin realizarea analizelor specifice de sol și plantă. Utilizarea fertilizatorilor permiși poate compensa exportul de nutrienți din sol cu recoltele.
Pentru controlul asupra buruienilor se va folosi pe cât posibil capacitatea naturală a culturilor de a inhiba proliferarea buruienilor, pe lângă toate celelalte metode de combatere specifice agriculturii ecologice (biologice și mecanice)
Acest sistem de agricultură este considerat mai apropiat de ceea ce are loc în mod natural pentru producerea de biomasă, de aceea și consecințele negative asupra mediului înconjurător sunt mult mai reduse.
În organizarea fermei, sau a unității agricole are prioritate protecția ecosistemelor locale, a biodiversității speciilor, a apelor, a solului și altor elemente ale mediului înconjurător alături de cele sociale și economice ale zonelor rurale.
Obiectivele agriculturii ecologice sunt:
– cresterea biodiversității per ansamblul sistemului;
– creșterea activitaății biologice a solului;
– menținerea pe termen lung a fertilității solului;
– reciclarea deșeurilor de origine vegetală și animală cu scopul de a restitui elementele nutritive solului, reducând pe cât posibil utilizarea resurselor neregenerabile;
– accentuarea folosirii resurselor regenerabile în sistemele agricole organizate la nivel local;
– reducerea cât mai mult posibil a tuturor formelor de poluare provocate de cultivarea plantelor și cresterea animalelor;
– manipularea și prelucrarea produselor agricole în așa fel încât să fie menținută integritatea ecologică și calitățile esențiale ale produsului în toate stadiile;
– să fie făcută într-o exploatatie existenta dupa o perioada de conversie a carui durata este determinata de factorii specifici locului, ca de exemplu precedentele culturale, tipurile de culturi ce urmează a fi înființate și animalele crescute.
Alimentele și produsele provenite din agricultura ecologică se caracterizează prin calitate, ce reiese din aspectul "curat și net" al produsului, prospețime, gust, durata de păstrare în magazin, lipsa reziduurilor chimice și a contaminării. Daca produsele ecologice reprezintă ingrediente ce intra în compoziția unor produse transformate, acestea trebuie să fie conform dispozitiilor si reglementarilor în vigoare. Adică trebuie să respecte volumul total și disponibilitatea în fiecare anotimp, modul de ambalare (greutate și/sau nr. de articole pe ambalaj), materialul de ambalare, modul de prezentare (produs congelat, asepsizat, uscat, etc.), modul și condițiile de transport (transport marin, aerian).
În concordanță cu mediul înconjurător agricultura ecologică este mai bine armonizată. Deși tratamentele aplicate pentru combaterea agenților patogeni și dăunătorilor sunt de preferință biologice, sunt acceptate totuși și doze foarte reduse din anumite îngrășăminte minerale și respectiv substanțe chimice pentru protecția culturilor.
Pentru controlul calității produselor ecologice este necesară certificarea tehnologiilor utilizate, de către organizații specializate în acest domeniu.
Agricultura de precizie reprezintă una dintre cele mai avansateforme de agricultură, care este practicată și în cele mai dezvoltate țări din [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] ale Americii pe suprafețe cât mai restrânse. Are la bază cele mai moderne metode de control a stării de calitate a diferitelor resurse de mediu, aplicarea în timp optim a tuturor componentelor tehnologice orținându-se astfel un control destul de riguros asupra posibililor factori care ar produce degradarea mediului ambiental.
Oportunitățile care au favorizat apariția agriculturii de precizie:
– Capacitatea de înțelegere a complexității sistemelor agricole (abordarea sistemică și holistică);
– Capacitatea de monitorizare a fenomenelor și proceselor (automatizarea achizițiilor de date);
– Realizările în tehnicile de calcul (hardware, software, fineware și baze de date);
– Perfecționarea metodelor de calcul și interpretarea (statistică, modelarea, simularea, sistemele suport pentru decizie);
– Dezvoltarea sistemelor informaționale geografice (GIS);
– Apariția și dezvoltarea analizei statisticii spațiale (geostatistică);
– Progresele în tehnicile spațiale (teledetecția, GPS);
– Realizările tehnice în perfecționarea mașinilor agricole, etc.;
Agricultura ultimilor ani, performanțele realizate în țările dezvoltate, tehnologiile puse în joc, prefigurează agricultura viitorului. Agricultura de precizie se înscrie ca o metodologie nouă care ar putea constitui cheia rezolvării multor probleme actuale.
Agricultura extensivă cu inputuri reduse este o agricultura de subzistență, cu o producție slab competitivă, care poate afecta mediul înconjurător, într-o anumită măsură, inclusiv calitatea biomasei, datorată mai ales dezechilibrlor de nutriție.
Îngrășămintele minerale și alte substanțe(insecto-fungicide, erbicide, amendamente minerale, etc.), sunt utilizate practic, numai în cantități foarte mici (cu excepția sectorului legumicol). De asemenea, hibrizii și soiurile performante nu sunt folosite pe scară largă. Agricultura de subzistență este principala formă de realizare a agriculturii, dominată de terenuri cultivate pe suprafețe mici.
Impactul economic pe piața mondială al agriculturii de subzistență este mic. Recoltele sunt produse nu numai pentru familia agricultorului sau pentru oamenii din acea comunitate și cei mai mulți dintre acești agricultori au resurse financiare modeste. Pentru mulți agricultori ce practică acest tip de agricultură asigurarea hranei pentru famile și plata impozitelor constituie o mare realizare. Lipsa resurselor financiare îi face să nu utilizeze pentru însămânțarea loturilor, seminte certificate, deoarece aceste semințe necesita, adesea, tratamente scumpe.
Agricultura de semi-subzistență poate asigura competitivitate economică, care nu este atributul exclusiv al fermelor mari, dar și o tranziție catre piata pe toate nivelurile, incepand cu cel local. La aceasta contribuie masuri ale politicii de dezvoltare rurala. Acestea pot sprijini micii agricultori si pot raspunde nevoilor lor de restructurare, de modernizare, de dezvoltare a pietelor locale si a capitalului uman, a culturii antreprenoriale.
Sisteme de agricultură – Diversitatea sistemelor de agricultură
România ocupă locul 6 în [NUME_REDACTAT] în ceea ce privește suprafața arabilă pe cap de locuitor. Raportul dintre suprafața arabilă și numarul de locuitori, denotă faptul că fiecărui locuitor din România îi revinaproximativ 0,41 ha teren arabil, valoare superioară multor țări membre ale [NUME_REDACTAT] și aproape dublă față de media [NUME_REDACTAT] care este de 0,212 ha/locuitor.
[NUME_REDACTAT], se practică în momentul de față patru sisteme de agricultură: convenționala, ecologică.
Dintre acestea, pentru sistemele agricole ( ferme, agenti economici sau asociatii de producatori agricoli) ce cultiva suprafete mari de teren, cel mai răspândit este sistemul de agricultura convenționala ale carui avantaje si dezavantaje au fost prezentate anterior.
In ceea ce priveste sistemele de agricultura ecologica, Romania inregistreaza una dintre cele mai mari oportunitati in acest domeniu, datorita faptului ca solul este mai putin poluat, in comparatie cu multe zone din UE. Aceasta reprezinta un avantaj, prin faptul ca este necesara o perioada de timp mai scurta pentru disparitia reziduurilor de ingrasaminte si pesticide, in procesul de conversie spre agricultura ecologica. In prezent, suprafetele exploatate, in tara nostra, in sistem ecologic se ridica la cca. 3,4% din totalul suprafetei agricole. Romania se afla in primele 20 de tari din lume exportatoare de produse agricole certificate ecologic. Tara noastra are un potential imens in agricultura ecologica, iar acest tip de agricultura poate reprezenta o solutie pentru micii fermieri.
Sistemele din agricultură reprezintă unități funcționale ale biosferei, ale cadrului natural și social-economic, create pentru obținerea producției vegetale și animale, dirijate, controlate și conduse de cultivator. Sistemul zonal agricol nu înseamnă o simplă amplasare a culturilor pe teritoriu, ci o îmbinare a tuturor elementelor specifice de ordin climatic, biologic, tehnologic și economic, ce în final conduce la o bioproductivitate ridicată.
Sistemele agricole trebuie echilibrate din punct de vedere economic, dar având la bază solide fundamente ecologice, legătura strânsă dintre om și natură, adoptarea judicioasă a procedeelor industriale de cultivare a pământului și plantelor în diferite condiții de climă și sol, cu menținerea unor recolte bogate și a unei productivități sporite a muncii.
În sistemele agricole sunt cuprinse cele tradiționale, de pe suprafețele mici și medii de teren, incluzând componente artificializate de chimizare și mecanizare, dar și cele intensive, bazate pe o chimizare și mecanizare frecventă, cu consumuri mari de energie convențională și unde se aplică metodeintensive de cultivare pe suprafețe mari.
a. Evacuarea în apele de suprafață și în rețeaua de desecare a câtorva milioane de metri cubi de ape uzate, neepurate sau incomplet epurate, provenite de la complexurile de creștere în sistem industrial al animalelor (păsări, porci, bovine etc.). La acestea se adaugă și infiltrarea apelor uzate în adâncime, în cursul perioadei de stocare în iazuri, batale și bazine, cu afectarea calității apelor freatice folosite ca sursa de alimentare cu apa potabilă în multe localități rurale.
b. Folosirea pe terenurile agricole, pentru fertilizare si irigare, în dublu scop, a nămolurilor și a apelor uzate provenite de la crescătoriile de animale, având conținut de săruri nocive și agenți patogeni, contaminanți pentru sol, plante, om și animale.
c. Administrarea pe terenurile agricole limitrofe complexurilor zootehnice a unor norme exagerate de dejecții (peste 100 t/ha), la intervale de 2-3 ani, care depășesc cu mult nevoile plantelor și determină acumularea de nitrați în furaje, precum și levigarea nitraților în apele freatice.
d. Folosirea îngrășămintelor chimice (îndeosebi cu azot) în doze mult prea mari și în momente necorelate cu consumul în diferite faze de dezvoltare a plantelor cultivate. De cele mai multe ori, aplicarea acestora se face pe terenul înghețat și cu strat gros de zăpadă, care la topirea bruscă, din cauza pantei terenului, ajung în apele curgătoare utilizate ca surse de apă potabilă, prin sălare.
e. Aplicarea pesticidelor, cu scopul combaterii agenților patogeni, insectelor, rozătoarelor, nematozilor și a buruienilor din culturile agricole si plantațiile pomi-viticole, de către persoane slab instruite.
Aplicarea unor cantități și concentrații prea mari, la momente nepotrivite, precum și folosirea unor produse cu grad ridicat de toxicitate și remanență îndelungată, determină multiple efecte negative asupra plantelor, animalelor și omului.
Nu sunt deloc de neglijat aspectele legate de prepararea soluțiilor de pesticide, spălarea și deversarea în locuri nepermise a soluțiilor rămase din aparatele și utilajele agricole folosite la administrarea lor.
f. Depozitarea necontrolată a gunoiului de grajd și lipsa bazinelor amenajate de colectare a mustului de grajd de la animalele ce aparțin numeroaselor gospodării particulare au ca efecte negative scurgerea acestora în firele de apă curgătoare, precum și infestarea cu nitrați a apelor freatice.
g. Agravarea fenomenului de eroziune a solurilor pe terenurile în pantă, ca urmare a practicării unui sistem de agricultură necorespunzător, respectiv: organizarea defectuoasă a teritoriului, asolamente cu o pondere ridicată a plantelor prasitoare, executarea lucrarilor solului din deal în vale, absența fertilizării organice.
h. Degradarea starii fizice a solurilor (structură, permeabilitate, rezistență la arat, porozitate,) ca urmare a scăderii conținutului de materie organică și a traficului exagerat pe teren a utilajelor agricole, efectuat la o umiditate necorespunzătoare acestuia.
Pe lângă agricultura intensivă, care constituie un pericol cert pentru mediu, și cea practicată extensiv, datorită nevoii creșterii suprafețelor cultivate pentru a spori productivitatea recurgând la despăduriri, extinderea irigațiilor în zonele aride, pășunatul intensiv, cultivarea terenurilor neproductive, poate avea uneori acelasi status.
Surse de poluare în agricultură și efectele lor asupra mediului
Consideratii generale
Fenomenul de poluare a mediului înconjurător a apărut ca o consecință a industrializării, mai întâi, și ca urmare a amplificării transporturilor și urbanizării mai apoi; în cele din urmă, agricultura intensivă bazată pe mecanizare, chimizare, irigații, concentrare și specializare a determinat la apariția fenomenului de poluare în domeniul agricol.
În tabelul nr.1 sunt prezentate domeniile de activitate și impactul negativ al acestora asupra mediului. Agricultura, industria, transportul elimină cantități tot mai mari de CO2, emisii ce de-a lungul timpului au contribuit la dezechilibrul ecologic de astăzi.
Tabel nr.1 – Domenii de activități și presiunile exercitate asupra mediului.
Poluarea din cauza activitatilor agricole a apărut acum 40-50 de ani, în tări cu agricultură avansată (SUA, țările din Europa de Vest) și în ultimii 25-30 de ani în țările din Europa de Est, respectiv și în România.
Agricultura practicată în Romania este în cea mai mare parte poluantă, iar fenomenul de poluare este în mare măsură cunoscut de către specialiștii în domeniul protecției mediului. Este adevărat că poluarea, ca proces de degradare a calității factorilor de mediu, vitali pentru sănatatea umana, nu a fost recunoscută de factorii politici din trecutul foarte apropiat, precum și faptul ca au lipsit și mai lipsesc încă dotările necesare.
Impactul agriculturii asupra mediului afecteaza toate componentele acestuia: aerul, apa, solul, subsolul precum și flora și fauna (biocenoza). Acestea sunt deteriorate sau amenințate de activitațile agricole care generează poluare, modificarea caracteristicilor spațiilor naturale și dispariția unor specii de animale și plante. Toate acestea au un impact evident asupra mediului de viață al oamenilor și asupra sănatații lor.
Agricultura și apa
Apa reprezintă un element fundamental și indispensabil organismului uman și vieții pe Pământ. Apa reprezintă o resursă naturală regenerabilă, vulnerabilă, fiind un factor determinant în menținerea echilibrului ecologic. Apa este una din substanțele cele mai răspândite pe planeta Pământ (7/10 din suprafața totală a globului) formând unul din învelișurile acestuia, hidrosfera.
Calitatea apelor dintr-o zonă este afectată în primul rând de activitățile economice preponderente specifice arealului respectiv. Principalele surse de poluare a apelor sunt: industria chimică, industria extractivă, și agricultura.
Agricultura este un utilizator de apă semnificativ, (69% din consumul mondial de apa), în special datoritã irigațiilor. Cantitatea de apa folosită pentru irigații depinde de factori cum sunt clima, tipul de recoltã, caracteristicile solului, calitatea apei, practici de cultivare și metode de irigare. Irigațiile sunt însa o sursa de îngrijorare în ceea ce privește mediul, referitoare la supra-extragerea apei freatice, eroziunea generată de irigații, salinizarea solurilor, alterarea habitatelor naturale, cantitatea și calitatea apei folosită la irigare. In plus, există o serie de îngrijorări referitoare la impactul unei agriculturi intensive, susținută de irigații.
Datorită agriculturii intensive, folosirea de pesticide, îngrașăminte chimice, apa este principala afectată.
Efectele poluante sunt date de:
impuritățile, reziduurile rezultate din procesul de fabricație;
dezechilibrele unor cicluri biogeochimice, care conduc la degradarea solurilor;
contaminarea apelor freatice;
lipsa purificării și curățirii filtrelor industriale din motive de costuri de producție; acestea conțin metale și metaloizi toxici (arsenic, cadmiu, crom, cupru, plumb, zinc) cu risc pentru contaminarea solurilor apoi a alimentelor;
excesul de nitrați datorat superfertilizării cu îngrășăminte azotate în circuitul biosferei, estimat la 9 milioane tone pe an si care se acumuleaza în hidrosfera prin procesele de levigare a solurilor degradate prin superfertilizare (folosirea abuzivă a îngrășămintelor azotate)
Cercetările arată ca nitrații se acumulează de regulă în frunzele verzi și în acest sens
Rondest J.(1972) a relevat ca în frunzele de spanac si salata existau cantitati atât de mari de
nitrati încât sanatatea consumatorilor era pusa în pericol. Nitratii ajunsi în intestinul omului se
transforma în nitrosamine, care constituie puternici agenti cancerigeni.
Folosirea abuzivă a ingrășămintelor chimice are urmatoarele efecte negative:
modifică circuitul biogeochimic al azotului și fosforului;
inhibă sau blochează reciclarea humusului și a substanțelor organice; proces ce determină scăderea acestora, iar faptul se manifestă prin declinul complexului absorbant argilo-humic;
produce poluarea apelor subterane și de suprafață și prin aceasta induce scăderea biodiversitatii ecosistemelor acvatice și productivitatea lor biologică.
Din cantitatea totală de ingrășăminte aplicate pe o suprafața agricolă, in masa vegetală se regăsesc maxim 50%; restul rămane in sol sau este antrenat in apele subterane și de suprafață. Prin intermediul unor verigi ale lanțurilor trofice azotații din masa vegetală sunt preluați de animale și om. Prin procese metabolice azotații sunt transformați in azotiți care au o mare afinitate la hemoglobina, impreună cu care formează methemoglobina, produs stabil care reduce drastic capacitatea de oxigenare a țesuturilor. Azotatii ajung de obice prin lantul trofic din plantele furajere în lapte, principalul aliment al copiilor. În zonele Galati, Braila, Ialomita în anii "80 s -au semnalat intoxicatii deoarece concentratia de nitrati în lapte a depasit 850 ppm, fata de 75 ppm stabilita ca limita maxima de OMS si FAO.
Superfertilizarea cu îngrășăminte fosfatice face ca excesul de fosfor antrenat an de an de către apele continentale în lacuri și mări să ducă la fenomenul de eutrofizare care prin acțiunea sa pe termen lung, acest fenomen face ca apele să fie din ce în ce mai sărace în oxigen, distrugând în final fauna acvatică (pești etc.).
Poluarea cu pesticide și reziduri ale apelor
În prezent, poluarea apelor de suprafață cu pesticide ocupă un rol important. Spre deosebire de alte substanțe poluante, pesticidele sunt dispersate în mediul natural pentru a distruge anumiți paraziți ai omului, animalelor domestice sau ai culturilor agricole.
Pesticidele moderne în cea mai mare parte reprezintă substanțe organice de sinteză. Ele sunt destinate pentru distrugerea insectelor dăunatoare (insecticide), a buruienilor din culturi (erbicide), a ciupercilor fitofage (fungicide), a rozătoarelor (rodenticide) sau a nematodelor (nematocide). Insecticidele de sinteză actuale se repartizează în trei grupe principale: organoclorurate, carbonați și esteri. Contaminarea ecosistemelorcu pesticide are importante consecințe asupra speciilor și biocenozelor.
Cu toate avantajele importante pe care le prezintă folosirea pesticidelor în agricultură (cresterea producției, reducerea forței de muncă etc.) utilizarea lor pe scară largă și in doze mari și repetate provoacă numeroase incoveniențe de ordin ecologic. Aplicarea lor provoaca o serie de modificări în ecosistemele in care au fost introduse printre care se amintesc:
prezintă un spectru de toxicitate foarte intens atât pentru organismele animale cât și pentru cele vegetale;
au un grad de selectivitate destul de redus și se folosesc adeseori contra populațiilor și nu contra indivizilor;
multe dintre ele au un grad de persistență ridicat în sol, care poate fi de ordinul lunilor sau chiar al anilor;
o parte din pesticide se dispersează la distanțe foarte mari și sunt încorporate in biomasă, în sol.
prin acțiunea lor biologică, distrug nu numai organismele țintă, ci și unele utile;
persistența în mediu,( acumularea și concentrarea lor de-a lungul lanturilor trofice).
Aceste efecte pot fi de natură demoecologică (adică cele care afectează populațiile și in special densitatea acestora) și de natură biocenotică (cele care provoacă rupturi ale echilibrelor biocenotice).
Fiind toxice pentru buruieni, boli și dăunatori, pesticidele reprezintă un risc de nocivitate pentru om, animale domestice, vânat și păsari.
Pentru a preveni și combate efectele utilizării pesticidelor din agricultură se apelează la diverse procedee, cum sunt:
încorporarea în sol de cărbune activ;
administrarea în sol de adjuvanti; produse care rețin sau degradează pesticidele;
cultivarea de plante ( porumb, sorg), care au capacitatea de a depolua solul de atrazin prin absorbție organică în sol in cantități mari;
combaterea integrală a bolilor si dăunătorilor, ca măsură de prevenire a poluării solului cu pesticide.
Datorită riscurilor mari se recomandă utilizarea pesticidelor care respecta urmatoarele reguli: sa se utilizeze produsele cele mai putin toxice; sa se evite introducerea în ecosistem a pesticidelor greu degradabile biologic, a celor cu rezidualitate ridicata; sa se evite folosirea produselor usor levigabile, care ajung mai repede în apa freatica; nu se mai accepta produse care prin persistenta lor patrund usor în lantul trofic plante – animale – om.
O cale sigura pentru a realiza acest deziderat o constituie introducerea protectiei
integrate (managementul integrat), care se bazeaza pe:
îmbinarea metodelor: agrotehnice, fizice, biologice, chimice;
aplicarea masurilor de combatere numai când se justifica economic, etc.
Dacă în trecutul nu prea îndepartat, se preconiza lichidarea, eradicarea dăunatorilor pâna la ultimul exemplar, în managementul integrat, conceptia este combatuta si abandonata. În realitate, daunatorii patogeni si buruienile produc pierderi de recolta numai atunci când au o anumita densitate. De aceea se recomanda utilizarea pragului economic de daunare inainte de a folosi pesticidele pentru a stabili exact care este cantitatea de pesticide necesară.
Poluarea cu reziduuri zootehnice
Dejecțiile animale aplicate excesiv ca ingrășămant afectează proprietățile solurilor. Acestea pot conține NaCl, biostimulatori, uree, medicamente, agenți patogeni, care produc poluarea chimică și biologică a solurilor, scad permeabilitatea și pot difuza până la pânzele de ape freatice, transformându-le în focare de substanțe chimice, viruși, etc. Tot din zootehnie pot rezulta substanțe de igienizare a grajdurilor, care contribuie la poluarea solurilor și apelor. In privința calităților, dejecțiile de porcine dețin cantitațile cele mai mari. Pentru a putea fi utilizate în agricultură se analizează conținutul lor de metale grele și de viruși, mai ales ca unii viruși, cum sunt cei enterici pot persista și 9 luni. Prin fermentație timp de 3 luni vara, sau 4 luni iarna, dejecțiile de porcine libere de agenți patogeni se transformî într-un îngrășământ valoros, numit compost. Nămolurile din zootehnie se mai pot stoca 6 luni, inainte de a fi utilizate pentru fertilizarea pașunilor, sau 3 luni pentru câmp, sau o luna pentru câmpul arat și ingrășământat cu plante furajere.
Nămolurile separate din apele uzate provenite din zootehnie conțin substanțe organice. Se pot aplica in agricultură numai dacă conținuturile de metale grele și nemetale sunt sub limitele admise de standarde. Unele culturi, cum sunt cele de cartofi, morcovi pot suporta un conținut mai ridicat de metale grele, dar altele, cum este salata nu accepta. Agenții patogeni din nămol pot persista in sol și in legume. Ex: Salmonelele persista 250 zile, Strectococus faecalis 80 zile, Ascaris ova peste 2000 zile. Nămolul se aplică cu o lună inainte de insămânțare, pentru a da posibilitatea solului să rețină unii compuși. La pașuni, animalele sunt aduse dupa ce nămolul a fost spălat de ploaie de pe frunze și iarbă. Plantele sunt influențate diferit de nămolul aplicat.
Aplicarea dejecțiilor zootehnice in doze excesive, care depașesc cerințele plantelor, poate afecta negativ fertilitatea solului prin influența negativă pe care o are asupra stării fizice, permeabilității, capacității de reținere a apei, conținutului de oxigen. In cazul aplicării dejecțiilor in cantități mai mari, conținuturile in săruri solubile din sol devin excesive și pot impiedica creșterea plantelor sau pot fi levigate in apele freatice.
Poluarea mediului înconjurator cauzată de activitățile agricole din [NUME_REDACTAT] practicată în Romania este în mare parte poluantă, iar fenomenul de poluare este în cea mai mare măsură cunoscut de către specialiștii în domeniul protecției mediului. Este adevărat că poluarea, definită ca proces de degradare a calității factorilor de mediu, vitali pentru sănătatea umană, nu a fost recunoscută de factorii politici din trecutul foarte apropiat, precum și faptul că în prezent au lipsit și mai lipsesc încă dotările necesare evidențierii sub toate aspectele pe care le comportă.
Principalele aspecte ale poluării mediului înconjurător cauzate de activitățile agricole din România pot fi următoarele:
1. Evacuarea, în apele de suprafață și în rețeaua de desecare, a milioane de metri cubi de ape uzate, neepurate sau incomplet epurate, provenite de la complexurile de creștere în sistem industrial al porcilor, păsărilor și bovinelor. La acestea se mai adaugă și infiltrarea apelor uzate în adâncime, în cursul perioadei de stocare în iazuri, batale și bazine, cu afectarea calității apelor freatice folosite ca sursă de alimentare cu apă potabilă în multe localități rurale.
2. Utilizarea pe terenuri agricole, în scop dublu, a fertilizării și irigării, a nămolurilor și a apelor uzate provenite de la crescătorii de animale, având conținut de săruri nocive și agenți patogeni contaminanți pentru sol, plante, om și animale.
3. Administrarea pe terenurile agricole limitrofe complexurilor zootehnice a unor norme exagerate de dejecții (peste 100 t/ha), la intervale de 2-3 ani, care depășesc cu mult nevoile plantelor și determină acumularea de nitrați în furaje, precum și levigarea nitraților în apele freatice.
4. Utilizarea îngrășămintelor chimice (îndeosebi cele cu azot) în doze mult prea mari și în momente necorelate cu consumul în diferite faze de dezvoltare a plantelor cultivate. Adeseori, aplicarea acestora se face pe terenul înghețat și cu strat gros de zăpadă, din care cauză, la topirea bruscă și favorizat de panta terenului, ajung, prin spalare, în apele curgătoare utilizate ca surse de apă potabilă.
5. Aplicarea de produse chimice (pesticide), cu scopul combaterii bolilor, insectelor, rozătoarelor, nematozilor și a buruienilor din culturile agricole și plantațiile pomi-viticole, de către persoane slab instruite. Aplicarea unor cantități și concentrații necorespunzătoare, la momente nepotrivite și prin folosirea anumitor produse cu grad ridicat de toxicitate și remanență îndelungată are o serie de efecte negative asupra omului a plantelor și animalelor. Nu sunt deloc de neglijat aspectele legate de prepararea soluțiilor de pesticide, spălarea și deversarea în locuri nepermise a soluțiilor rămase din aparatele și utilajele agricole folosite la administrarea lor.
6. Depozitarea necontrolată a gunoiului de grajd și lipsa bazinelor amenajate de colectare a mustului de grajd de la animalele aparținătoare gospodărilor particulare au ca efecte negative scurgerea acestora în firele de apă curgătoare, precum și infestarea cu nitrați a apelor freatice.
7. Alterarea fenomenului de eroziune a solurilor pe terenurile în pantă, ca urmare a practicării unui sistem de agricultură necorespunzător, respectiv: organizarea defectuoasă a teritoriului, executarea lucrărilor solului din deal în vale, asolamente cu o pondere ridicată a plantelor prășitoare, absența fertilizării organice.
8. Degradarea stării fizice a solurilor (structură, porozitate, permeabilitate, rezistență la arat) ca urmare a scăderii conținutului de materie organică și a traficului exagerat pe teren cu utilaje agricole, la o umiditate necorespunzătoare a solului.
Iată așadar numai câteva dintre cazurile pentru care calitatea aerului, apei, solului și biodiversitatea sunt afectate.
In concluzie măsurile necorespunzătoare aplicate agricultură afectează mediului. Exploatarea nerațională a terenurilor are efecte precum degradarea solului și pierderea unor suprafețe din circuitul agricol. Poluarea solului, a apelor, fragmentarea habitatelor și pierderea vieții salbatice sunt de cele mai multe ori consecințele unor practice agricole inadecvate, iar omul ar trebui sa tina seama de efectele pe care le produce asupra mediului Din această cauza se promovează întoarcerea la agricultura tradițională dar mecanizată și [NUME_REDACTAT] prin politica Agricolă comună promoveaza agricultura durabilă. Dar, din cauza creșterii populației, implicit creșterea nevoii de hrană, agricultura se va confrunta în anii ce urmează cu o mare provocare: să asigure mancare pentru populație fără să polueze mediul încojurător. Revoluția verde, din pacate, a rezolvat doar o problemă cea a hranei.
Măsuri de prevenire și combatere a poluării în agricultură
Odată cudezvoltarea orașelor și a transporturilor, construind fabrici și uzine, defrișând pădurile pentru a folosi lemnul și a mări suprafețele agricole, aruncând nepăsător în apă și în aer cantități tot mai mari de deșeuri toxice, omul a stricat echilibrul natural existent în mediul înconjurător, așa încât, uneori, și-a pus în pericol chiar viața. În asemenea situație, ființa umană s-a văzut nevoită să ia atitudine pentru înlăturarea răului pe care l-a produs și să treacă urgent la luarea unor măsuri pentru protecția mediului înconjurător, pentru menținerea în natură a unui echilibru normal între toți factorii care compun mediul. Calitatea mediului se modifică datorită poluării.
Conservarea mediului înconjurător reprezintă ansamblul de măsuri ce trebuie luate pentru prevenirea și îndepărtarea poluării, a diminuării efectelor ei asupra mediului prin folosirea celor mai potrivite tehnologii nepoluante, prin acțiuni care să limiteze efectele distrugătoare ale unor fenomene naturale.
Capitolul 3
Starea ecologică a corpurilor naturale de apă de suprafață – râuri monitorizate în bazinul hidrografic [NUME_REDACTAT] cadrul [NUME_REDACTAT] Ialomița au fost evaluate pe baza datelor de monitorizare, din punct de vedere al stării ecologice 28 de corpuri de apă – râuri. Din punct de vedere al numărului de kilometri, starea ecologică a fost evaluată pentru un număr total de 1053,00 km pe baza datelor de monitoring, repartiția pe lungimi în raport cu starea ecologică fiind următoarea: – 391,00 km (37,13%) în starea ecologică bună; – 662,00 km (62,87%) în starea ecologică moderată. Din analiza datelor prezentate, rezultă că obiectivul de calitate, reprezentat de starea ecologică bună, nu a fost atins de 11 (39,29%) de corpuri de apă, respectiv 662,00 km (62,87%) de râu pentru care s-a determinat starea ecologică.
[NUME_REDACTAT], vecin cu Argeșul, Oltul și Buzăul, prin afluenții săi închide șirul sistemelor fluviatile sudice. Izvorăște din versantul sudic al masivului Bucegi, în jurul altitudinii de 2390 m, de sub [NUME_REDACTAT] și se varsă în fluviul Dunărea. Afluenții din sectorul superior (montan și subcarpatic) se înșiră destul de simetric în lungul Ialomiței. [NUME_REDACTAT] are o lungime de 417 km, o suprafață de 10350 km2, panta medie de 15‰, coeficient de sinuozitate de 1,88 și are 25 de afluenți. Cel mai important este Prahova, cu o lungime de 193 km și o suprafață de 3738 km2, panta medie de 5‰, coeficient de sinuozitate de 1,71 și are, la rândul său, trei afluenți mai importanți, și anume: Doftana (cu lungimea de 51 km și suprafața de 410 km2), Teleajen (cu lungimea de 122 km și suprafața de 1656 km2) și [NUME_REDACTAT] (cu lungimea de 94 km și suprafața de 609 km2). În aval, Ialomița este însoțită pe partea stângă de o serie de cursuri care se termină în limane fluviale anastomozate, fără scurgere spre Ialomița. Drept consecință se remarcă o ușoară scădere a debitului Ialomiței pe sectorul inferior.
În lungul cursului, debitul mediu multianual al râului Ialomița crește de la 1 m3/s în zona Bolboci la 40 m3/s în secțiunea Coșereni, păstrând această valoare până la confluența cu fluviul Dunărea (întrucât nu mai primește nici un afluent important). Aportul cel mai mare, ca debit, îl aduce râul Prahova, principalul său afluent de stânga.
[NUME_REDACTAT] așezarea în partea central-sud-estică a țării, [NUME_REDACTAT] Buzău-Ialomița are un climat temperat-continental, cu diferențieri între partea nord-vestică (temperaturi mai scăzute și precipitații mai mari cantitativ) și partea sud-estică (temperaturi mai ridicate și un grad mare de ariditate). Repartiția precipitațiilor, ca și cea a temperaturii, urmărește marile forme de relief. Astfel, precipitațiile medii anuale variază de la 400 mm/an la 1200 mm/an, iar temperatura medie anuală variază de la – 4oC la munte la +11oC la câmpie. În bazinul hidrografic al Ialomiței, precipitațiile sunt mai abundente în partea sa superioară (zona montană), comparativ cu partea de mijloc și inferioară a bazinului.
Potențialul ecologic al corpurilor de apă de suprafață puternic modificate – râuri monitorizate în bazinul hidrografic [NUME_REDACTAT] poluatori din bazin au fost Compania de [NUME_REDACTAT], RASP Ploiești, URBAN SA Slobozia, Compania de [NUME_REDACTAT], precum și surse din domeniul petrolier: SC PETROTEL LUKOIL Ploiești, PETROBRAZI SA.
În condițiile în care calitatea apelor constituie o problemă prioritară pe plan mondial, iar singura sursă de ape nepoluate o reprezintă rezervorul de ape, menținerea acestei rezerve reprezintă o condiție vitală pentru omenire.
Apa de suprafață este o sursă bună de apă potabilă datorită proprietăților de purificare ale solului. Fenomenul de poluare apare uneori și în cazul apelor subterane, deși acestea sunt mai protejate decât apele de la suprafață.
Poluarea este o modificare a proprietăților fizice, chimice și biologice ale apei, restrângând posibilitățile de folosire a apei de suprafață, făcând-o neutilizabilă.
Calitatea apelor constituie o componentă ecologică și economică a sistemului de gospodărire a surselor de apă.
Poluarea apelor este asociată unei multitudini de aspecte neplăcute cum ar fi gustul, mirosul, culoarea, duritatea, existența unor organisme patogene sau a unor substanțe toxice, explozive sau inflamabile.
Poluarea apei duce la imposibilitatea utilizării acviferului pentru perioade foarte lungi de timp, de ordinul deceniilor sau chiar secolelor. Acest fapt este datorat vitezelor extrem de mici ale apei subterane.
Producția agricolă, vegetală și animală, se realizează în primul rând prin aplicarea și respectarea în mediul agricol a unor legi și criterii, fără a exercita presiuni și acțiuni agresive, pentru a evita poluarea și degradarea acestui mediu.
Intervențiile în mediul agricol trebuie făcute cu multă prudență, pentru a nu afecta echilibrul dintre componentele sale definitorii, care sunt aerul, apa, solul și biocenoza. Din păcate, producătorul agricol intervine uneori, chiar brutal în mediul agricol, acțiunile sale dăunătoare provocand adesea degradarea acestuia.
Scopul final al studiului poluării apelor îl constituie realizarea unor modele de prognoză calitativă și cantitativă precum și stabilirea unor programe de optimizare a investigațiilor asupra mediului.
Metode de diagnoză a calității.
Abordarea unei probleme de poluare presupune:
1) culegerea și tratarea informațiilor;
2) construirea și folosirea modelelor de prognoză,
3) verificarea modului în care se realizează prognoza.
Culegerea și tratarea informațiilor presupune:
– identificarea sistemului;
– înregistrarea informațiilor numerice;
– structurarea informațiilor ne-numerice (calitative);
Fig. 1 Bazinul hidrografic [NUME_REDACTAT] hidrografic Buzău-Ialomița este situat în partea de sud-est a țării, învecinându-se în partea de nord-vest cu bazinul hidrografic Olt, în nord-est cu bazinul hidrografic Siret, în vest și sud-vest cu bazinul hidrografic Argeș, în sud cu fluviul Dunărea (care formează granița între România și Bulgaria pe 75 km), iar în est cu spațiul hidrografic Dobrogea – Litoral. 8
Din punct de vedere administrativ, spațiul hidrografic Buzău-Ialomița cuprinde teritorii din județele: Călărași, Dâmbovița, Prahova, Ilfov, Ialomița, Brașov, Covasna, Buzău și Brăila. Cele mai importante orașe situate în acest spațiu hidrografic sunt: Călărași, Târgoviște, Fieni, Pucioasa, Ploiești, Câmpina, Slobozia, Urziceni, Țăndărei, Buzău și Brăila.
Bazinul hidrografic Ialomița are o suprafață de recepție de 10350 km2 și o lungime de 417 km, reprezentând 4,34% din teritoriul țării. Altitudinea medie variază între 327 m în zona muntoasă și 42 m în zona de confluență. Panta medie a bazinului este de 15‰. O caracteristică a bazinului hidrografic este forma alungită, cu o lățime medie de cca. 60 km. Bazinul are 142 afluenți codificați. Densitatea hidrografică a bazinului Ialomița este de 0,30 km/kmp.
Utilizarea terenului Teritoriul administrat de [NUME_REDACTAT] Buzău-Ialomița este ocupat în proporție de 70% de teren arabil. Relieful colinar, umiditatea și solul au favorizat cultivarea viței de vie și a pomilor fructiferi, terenul ocupat de aceste culturi perene fiind în proporție de 3%. Pădurile ocupă circa 20% din teritoriu, predominând păduri de rășinoase, în special molidișuri, păduri de fag, gorun și tufișuri subalpine. 3% din teritoriu este ocupat de zone urbane, râurile trecând, în general, prin orașe și localități rurale (Fieni, Pucioasa, Târgoviște, Urziceni, Slobozia, Țăndărei, Buzău, etc.). Zonele industriale acoperă aproximativ 3% din teritoriul administrat, în mare parte fiind în aceleași zone cu cele urbane. Zonele umede și luciu de apă acoperă împreună aproximativ 1% din teritoriul spațiului hidrografic (fig.2.).
Culturile cerealiere dețin primul loc în cadrul suprafețelor însămânțate. În structura acestei categorii de culturi predomină porumbul și grâul, după care urmează orzul, ovăzul și secara. Alte culturi importante sunt cele de floarea soarelui, sfeclă de zahăr și plante leguminoase.
În bazinul hidrografic al Ialomiței, precipitațiile sunt mai abundente în partea sa superioară (zona montană), comparativ cu partea de mijloc și inferioară a bazinului.
În lungul cursului, debitul mediu multianual al râului Ialomița crește de la 1 m3/s în zona Bolboci la 40 m3/s în secțiunea Coșereni, păstrând această valoare până la confluența cu fluviul Dunărea (întrucât nu mai primește nici un afluent important). Aportul cel mai mare, ca debit, îl aduce râul Prahova, principalul său afluent de stânga
[NUME_REDACTAT], vecin cu Argeșul, Oltul și Buzăul, prin afluenții săi închide șirul sistemelor fluviatile sudice. Izvorăște din versantul sudic al masivului Bucegi, în jurul altitudinii de 2390 m, de sub [NUME_REDACTAT] și se varsă în fluviul Dunărea. Afluenții din sectorul superior (montan și subcarpatic) se înșiră destul de simetric în lungul Ialomiței.
[NUME_REDACTAT] are o lungime de 417 km, o suprafață de 10350 km2, panta medie de 15‰, coeficient de sinuozitate de 1,88 și are 25 de afluenți. Cel mai important este Prahova, cu o lungime de 193 km și o suprafață de 3738 km2, panta medie de 5‰, coeficient de sinuozitate de 1,71 și are, la rândul său, trei afluenți mai importanți, și anume: Doftana (cu lungimea de 51 km și suprafața de 410 km2), Teleajen (cu lungimea de 122 km și suprafața de 1656 km2) și [NUME_REDACTAT] (cu lungimea de 94 km și suprafața de 609 km2). În aval, Ialomița este însoțită pe partea stângă de o serie de cursuri care se termină în limane fluviale anastomozate, fără scurgere spre Ialomița. Drept consecință se remarcă o ușoară scădere a debitului Ialomiței pe sectorul inferior.
Tabel nr.2 – Caracteristicile regimului hidrologic
Surse de poluare industriale și agricole
Sursele de poluare industriale și agricole contribuie la poluarea resurselor de apă, prin evacuarea de poluanți specifici tipului de activitate desfășurat. Astfel, se pot evacua substanțe organice, nutrienți (industria alimentară, industria chimică, industria fertilizanților, celuloză și hârtie, fermele zootehnice, etc.), metale grele (industria extractivă și prelucrătoare, industria chimică, etc.), precum și micropoluanți organici periculoși (industria chimică organică, industria petrolieră, etc.). Sursele punctiforme de poluare industriale și agricole trebuie să respecte cerințele Directivei privind prevenirea și controlul integrat al poluării – 96/61/EC (Directiva IPPC), Directivei 2006/11/EC care înlocuiește Directiva 76/464/EEC privind poluarea cauzată de substanțele periculoase evacuate în mediul acvatic al Comunității, Directivei privind protecția apelor împotriva poluării cu nitrați din surse agricole -91/676/EEC, Directivei privind accidentele majore – 86/278/EEC (Directiva SEVESO), precum și cerințele legislației naționale (HG 352/2005 privind modificarea și completarea HG nr.188/2002 privind aprobarea unor norme privind condițiile de descărcare, HG 351/2005 privind aprobarea Programului de eliminare treptată a evacuărilor, emisiilor și pierderilor de substanțe prioritar periculoase). Pentru implementarea Directivei 76/464/EEC privind poluarea cauzată de substanțele periculoase evacuate în mediul acvatic al Comunității, România a obținut o perioadă de tranziție de 3 ani (decembrie 2009), având în vedere anumite unități industriale care evacuează cadmiu și mercur (27 de unități la nivel național), hexaclorciclohexan (3 unități) și hexaclorbenzen, hexaclorbutadienă, 1,2 – dicloretan, tricloretilenă și triclorbenzen (21 unități).
Din punct de vedere al evacuărilor de substanțe poluante în resursele de apă de suprafață, în tabelul 3.10 se prezintă cantitățile monitorizate de substanțe organice (exprimate ca CCO – Cr și CBO5) și de nutrienți (azot total și fosfor total) la nivelul anului 2007 pe categorii de surse de poluare.
Tabel nr.3 Evacuări de substanțe organice și nutrienți în resursele de apă din sursele punctiforme industriale și agricole în spațiul hidrografic Buzău–[NUME_REDACTAT] difuze de poluare semnificative inclusiv modul de utilizare a terenului
Modul de utilizare a terenului
În spațiul hidrografic Buzău – Ialomița se observă o diferențiere netă a utilizării terenurilor, în concordanță cu relieful.
[NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] (CLC 2000), ponderea cea mai mare o ocupă suprafața aferentă terenului arabil, urmată de păduri și apoi de zone urbane și industriale. De remarcat e faptul că terenul aferent culturilor perene ocupă o suprafață de 3% din totalul spațiului hidrografic Buzău – Ialomița.
Fig. 3 Utilizarea terenului în spațiul hidrografic Buzău – [NUME_REDACTAT] agricolă reprezintă cca. 65% (1603485 ha) din suprafața totală a spațiului hidrografic Buzău – Ialomița. Categoriile principale de surse de poluare difuze sunt reprezentate de:
a. Aglomerările umane/localitățile care nu au sisteme de colectare a apelor uzate sau sisteme corespunzătoare de colectare și eliminare a nămolului din stațiile de epurare, precum și localitățile care au depozite de deșeuri menajere neconforme.
b. Agricultura: ferme agrozootehnice care nu au sisteme corespunzătoare de stocare/utilizare a dejecțiilor, comunele identificate ca fiind zone vulnerabile sau potențial vulnerabile la poluarea cu nitrați din surse agricole, unități care utilizează pesticide și nu se conformează legislației în vigoare, alte unități/activități agricole care pot conduce la emisii difuze semnificative.
c. Industria: depozite de materii prime, produse finite, produse auxiliare, stocare de deșeuri neconforme, unități ce produc poluări accidentale difuze, situri industriale abandonate.
[NUME_REDACTAT] lângă poluarea punctiformă exercitată, activitățile agricole pot conduce la poluarea difuză a resurselor de apă. Căile prin care poluanții (în special nitriți, nitrați, dar și alți poluanți) ajung în corpurile de apă, sunt diverse (scurgere la suprafață, percolare, etc.). Sursele de poluare difuză sunt reprezentate în special de: stocarea și utilizarea îngrășămintelor organice și chimice; creșterea animalelor domestice;
Utilizarea pesticidelor pentru combaterea dăunătorilor.
De asemenea, în [NUME_REDACTAT] 2004 s-a evidențiat faptul că cele mai importante surse de poluare difuză sunt situate în perimetrele localităților din zonele vulnerabile și potențial vulnerabile, identificate în conformitate cu cerințele Directivei 91/676/EEC privind protecția apelor împotriva poluării cu nitrați, nitriți și fosfați din surse agricole. La nivel național, cantitățile specifice de îngrășăminte chimice (exprimate în substanță activă) utilizate în anul 2006, au fost cu cca 10% mai mari față de situația din 2002, când la nivelul spațiului hidrografic Buzău – Ialomița erau utilizate cantități medii de cca. 2,47 kg N/ha de teren agricol, respectiv 0,18 kg P/ha de teren agricol. În anul 2006, comparativ cu anul 2002, cantitățile de îngrășăminte naturale utilizate au scăzut cu cca. 10%. Comparând cantitățile specifice de îngrășăminte utilizate în România cu cantitățile utilizate în statele membre ale UE, se observă că România se situează cu mult sub media europeană.
Emisiile de nutrienți din surse difuze Presiunile difuze datorate activităților agricole sunt greu de cuantificat. Presiunile agricole difuze afectează atât calitatea apelor de suprafață, cât mai ales calitatea apelor subterane. Prin aplicarea modelelor matematice se pot estima cantitățile de poluanți emise de sursele difuze de poluare. Modelul MONERIS (MOdelling [NUME_REDACTAT] în RIver Systems) este folosit pentru estimarea emisiilor provenind de la sursele de poluare punctiforme și difuze. Modelul a fost elaborat și aplicat pentru evaluarea emisiilor de nutrienți (azot și fosfor) în mai multe bazine/districte hidrografice din Europa, printre care și bazinul/districtul Dunării. În ultimul timp, modelul MONERIS a fost dezvoltat pentru a fi aplicat atât la nivel național (al statelor din Districtul internațional al Dunării), cât și la nivel de sub-bazine internaționale (Tisa, Prut). În cazul surselor de poluare difuze, estimarea încărcărilor cu poluanți a apelor este mai dificilă decât în cazul surselor punctiforme având în vedere modul diferit de producere a poluării. Pe lângă emisiile punctiforme, modelul MONERIS consideră următoarele moduri (căi) de producere a poluării difuze:
1. depuneri din atmosferă;
2. scurgerea de suprafață;
3. scurgerea din rețelele de drenaje;
4. eroziunea solului;
5. scurgerea subterană;
6. scurgerea din zone impermeabile orășenești.
Fig.4 Moduri (căi) de producere a poluării difuze cu azot în spațiul hidrografic Buzău – [NUME_REDACTAT] menționează că scurgerea subterană reprezintă principala cale de emisie difuză pentru azot, iar scurgerea din zone impermeabile orășenești prezintă contribuția cea mai mare la emisia difuză de fosfor.
Fig.5 Moduri (căi) de producere a poluării difuze cu fosfor în spațiul hidrografic Buzău – [NUME_REDACTAT] asemenea, modelul MONERIS cuantifică contribuția diverselor categorii de surse de poluare la emisia totală de nutrienți. Astfel pentru sursele difuze de poluare, aceste categorii de surse sunt reprezentate de: agricultură, localități (așezări umane), alte surse (ex. depunerea oxizilor de azot din atmosferă), precum și fondul natural.
Emisia difuză medie specifică pe suprafața totală pentru azot este de 2,99 kg N/ha, iar pentru fosfor este de 0,25 kg P/ha.
Fig. 6 Emisii de azot din surse difuze în spațiul hidrografic Buzău – [NUME_REDACTAT] observă că mai mult de jumătate (51,8%) din cantitatea de azot emisă de sursele difuze se datorează activităților agricole, rezultând o emisie specifică de 2,39 kg N/ha suprafață agricolă.
Fig. 7 Emisii de fosfor din surse difuze în spațiul hidrografic Buzău – [NUME_REDACTAT] menționează că 55% din emisia totală difuză se datorează localităților/aglomerărilor umane, agricultură contribuind cu cca 163 t/an, ceea ce reprezintă o emisie specifică de 0,1 kgP/ha suprafață agricolă.
În tabelul nr. 9.10 și figura nr. 16 se prezintă centralizat la nivelul spațiului hidrografic Buzău – Ialomița reducerea încărcării de poluanți (materii în suspensie – MTS; reziduu fix; substanțe organice – CCO-Cr, CBO5; nutrienți) de la surse punctiforme semnificative agricole prin implementarea măsurilor de bază propuse.
Tabelul nr.4 Reducerea cantităților de poluanți evacuate în resursele de apă (2006-2015) prin implementarea măsurilor de bază pentru presiunile agricole punctiforme semnificative din spațiul hidrografic [NUME_REDACTAT]. 8 Evoluția încărcării de poluanți (2006-2015) rezultată prin implementarea măsurilor de reducere a efectelor presiunilor agricole punctiforme semnificative din spațiul hidrografic [NUME_REDACTAT] în vedere că poluarea cu nitrați este principalul factor al poluării apelor subterane din spațiul hidrografic Buzău-Ialomița și în acord cu obiectivele Planului de Management, este esențială eliminarea sau reducerea cantității de nitrați ce intră în apele subterane. Prevenirea deteriorării calității apelor subterane precum și prevenirea oricărei tendințe crescătoare și semnificative a concentrației poluanților în apele subterane trebuie realizată în primul rând prin implementarea Directivei 91/676/EEC referitoare la nitrați și, de asemenea, a Directivei 91/271/EEC privind tratarea apelor urbane reziduale modificată prin Directiva 98/15/CE.
Capitolul 4
CONTRIBUȚII PERSONALE LA EVALUAREA POLUĂRII PE RÂUL IALOMIȚA
Teritoriul județului Dâmbovița, în proporție de aproximativ 80%, se situează în sectorul cu climă continentală(50%) ținutul climatic al [NUME_REDACTAT] și 30% ținutului climatic al Subcarpaților și în proporție de aproximativ 20 % sectorul cu climă continental-moderată. Ținutul cu clima de câmpie se caracterizează prin veri foarte calde, cu precipitații moderate și ierni cu viscole nu dese și nici prea reci, și frecvente intervale de încălzire, care duc la topirea stratului de zăpadă.
Pentru sectorul cu clima continental-moderată sunt caracteristice verile răcoroase, cu precipitații abundente și ierni foarte reci, cu viscole frecvente și strat de zăpadă stabil pe o perioadă îndelungată.
Fig. nr.9 Cursul râului Ialomița –[NUME_REDACTAT] geografic 1985
La nivelul județului Dâmbovița întâlnim un climat temperat continental. Teritoriul județului se află sub influența circulației maselor de aer de diferite tipuri: mediteranean din sud – vest, aer continental din nord și est, iar la altitudine cel oceanic, datorită succesiunii treptelor de relief de la nord la sud, și poziției geografice.
Temperatura medie anuală a zonei este de +12ºC, media lunii iulie fiind de 22ºC iar cea a lunii ianuarie de -4ºC. Numărul zilelor tropicale variază între 26 și 30 pe an. După 20 octombrie se produce primul îngheț, iar ultimul în luna martie. Se constată astfel că valorile medii minimale au loc în sezonul rece, mai exact în decursul lunilor decembrie – ianuarie – februarie (temperatura minimă lunară fiind de – 1°C în luna ianuarie), iar cele maximale în sezonul cald, în lunile iulie-august, (temperatura maxima lunară fiind de 30,1°C în luna iulie).
Iarna și vară, între cele două anotimpuri principale, temperaturile medii lunare sunt caracteristice anotimpurilor de tranziție (între 7 și 23°C pentru primăvară și respectiv între 20 și 6,9°C pentru toamnă).
Cantitatea medie de precipitații înregistrată în zonă este de 710 de mm, unde, apele se scurg repede datorită pantelor înclinate ale dealurilor, infiltrarea în sol fiind scăzută, în luna iunie înregistrându-se cea mai mare cantitate, aproximativ 130 mm, iar cea mai mică cantitate, în luna februarie în jur de 30 de mm. Din această cauză, s-a creat în zonă o bogată rețea torențială ce se activează la ploile torențiale sau la topirea bruscă a zăpezilor.
Urmărind repartizarea cantităților de precipitații în decursul lunilor unui an, se observă cum cea mai mare parte a acestora cad în lunile mai-iunie, exact în acea perioadă de tranziție dintre primăvară și vară, urmând ca pe parcursul lunilor de vară propriu-zise, cantitățile să fie destul de însemnate (65- 75mm/lună).
Lunile octombrie și noiembrie înregistrează cele mai scăzute valori ale precipitațiilor (40- 45mm/lună), când are loc trecerea de la sezonul rece la cel cald, miniumul de precipitații căzând în luna februarie (circa 30mm).
Cele mai însemnate precipitații atmosferice cad primăvara și vara, când masele de aer sunt bogate în vapori de apă, având loc puternice averse de ploaie.
Recoltarea probelor
S-au stabilit două statii de recoltare, una pe teritoriul municipiului Târgoviște si a doua în comuna Băleni.
[NUME_REDACTAT]
Este situat în partea centrală a județului, cu o suprafață de 54 km². Are ca vecini: comuna Aninoasa la N, comuna Răzvad la NE și E, comuna Ulmi la E, SE și S, comuna Dragomirești la SV și V, comuna Șotânga la NV. Teritoriul municipiului este străbătut de râul Ialomița, pârâul Ilfov și pârâul Mierea.
[NUME_REDACTAT]
Comună situată în partea central – sudică a județului, la o distanță de 20 Km de Târgoviște, cu o suprafață de 6105 ha. Are vecini comuna Dobra la E, comuna I.L. Caragiale la NE, comuna Bucșani la N și NV, comuna Nucet la V, comuna Cornățelu la SE. Teritoriul comunei este străbătut de râul Ialomița și afluentul acestuia pârâul Pascov.
Este formată din două sate: satul [NUME_REDACTAT] ; satul [NUME_REDACTAT];
Fig.nr.11 Râul iaomița pe teritoriul județului [NUME_REDACTAT] fiecare din cele doua stații s-au stabilit câte două punct de recoltare:Tgv1, Tgv 2 respectiv B1, B2.
Prelevările probelor de apă s-au facut în opt luni (septembrie 2014 – aprilie 2015), din prima lună de toamnă până în ultima lună de primăvară.
Probele au fost recoltate în a doua săptamână a fiecărei luni, în intervalul orar 800-1000. Temperaturile s-au masurat imediat dupa recoltare.
Probele au fost recoltate în anul 2014 începând cu luna septembrie, octombrie, noiembrie, decembrie, ianuarie, februarie, martie și aprilie 2015. Probele de apă au fost recoltate în recipiente din plastic cu dop de cauciuc perfect etanșate.
Codificarea probelor
Acestea au fost notate astfel: proba I – Tgv1, Tgv2 și proba II – B1, B2
CMA s-au încadrat în limitele admise ( azotați < 50 mg/l) conf. H.G.964/2000 cu completările ulterioare.
Determinarea nitraților, nitriților și fosfaților din ape de suprafață – material și metode
Modul de lucru
Determinarea nitraților se face în ziua recoltării probelor pentru a evita modificarea concentrației. Proba se conservează prin adăugare de clorură mercurică sau cloroform când acest lucru nu este posibil.
Atunci când proba de apă se caracterizează printr-o turbiditate înaltă sau colorație, se tratează cu 0,5 ml soluție de sulfat de aluminiu pentru 100 ml apă de analizat, se agită 5 min. cu un agitator magnetic și se lasă să se limpezească. Se iau 10 ml de probă, se introduc într-o capsulă de porțelan sau de sticlă și se evaporă la sec, pe baie de apă.
După răcire, se introduce în capsulă 1 ml acid fenoldisulfonic, rotind capsula pentru a umezi întreaga suprafață a reziduului și se lasă în repaus 15 min. Se adaugă apoi 2 ml apă distilată și soluție de amoniac, cu picătura, până când culoarea galbenă nu se mai intensifică. Se aduce cantitativ conținutul capsulei într-un balon cotat de 25 ml, se completează volumul la semn cu apă distilată și se măsoară intensitatea colorației la λ = 434 nm. Absorbanța măsurată față de o probă – martor (o probă de apă distilată, fără nitrați, prelucrată la fel ca probele de analizat) se raportează la graficul de etalonare.
Pentru obținerea curbei de etalonare, se prelucreează în modul descris anterior volume diferite din soluția – etalon de lucru, conform tabelului de mai jos.
Se fotometrează soluțiile față de proba-martor și se reprezintă dependența absorbanței în funcție de concentrația nitraților.
Calculul rezultatelor
Concentrația nitraților în apa analizată se calculează conform relației:
NO3-(mg/dm3)= unde:
Cx – conținutul de nitrați din proba fotometrată, mg/l;
V – volumul balonului cotat, ml;
W – volumul de apă luat la analiză, ml.
Determinarea nitraților cu acidul sulfosalicilic
Metoda spectrofotometrică de analiză a nitraților cu utilizarea acidului sulfosalicilic este stabilită de standardul internațional.
Principiul metodei
Se bazează pe determinarea intensității complexului de colorație galbenă, nitrosalicilatul de sodiu format între acidul salicilic și nitrați. Maximumul de absorbție este la λ = 415 nm.
În mediul acidului sulfuric, ionii nitrați înteracționează cu salicilatul de natriu, formând acizi 3-nitrosalicilic și 5-nitrosalicilic, ale căror săruri au o colorație galbenă.
Ionii nitrați pot fi determinați în intervalul 0,1-20 mg/l, fără diluția sau concentrarea probei analizate.
Interferențele sunt aceleași: prezența clorurilor, nitriților, compușilor organici colorați, compușii fierului.
Modul de lucru
Într-o capsulă de porțelan, se adaugă 10ml de apă de analizat. Se adaugă 1ml de salicilat de natriu 0,5% și se evaporă până la sec pe baia de apă. După ce se răcește, reziduurile uscate rămase se umezesc cu 1 ml de acid sulfuric cu ρ= 1,84 g/l, se agită bine cu o baghetă de sticlă și se lasă pe 10 min. Apoi se adaugă 5-10 ml de apă distilată și tot amestecul se trece într-un balon cotat cu V = 50 ml. Se adaugă 7 ml de NaOH 10 N se agită bine și se aduce cu apă distilată la semn.
După 10 min. se măsoară densitatea optică a soluției în cuve de 2-5 cm la λ=410 nm, în raport cu apa distilată.
Conținutul de nitrați se determină cu ajutorul curbei de etalonare.
Graficul de calibrare
Se obține proba la fel ca cea de analizat, numai că în loc de apa de analizat se adaugă 0; 0,2; 0,5; 1; 5; 10; 15; 20 ml de soluție standard de lucru, ceea ce corespunde cu conținutul de nitrați de 0; 0,002; 0,005; 0,01; 0,05; 0,1; 0,15; 0,2 mg. Soluțiile se fotometrează și se construiește curba de etalonare.
Calculul rezultatelor
Concentrația de nitrați se calculează după următoarea formulă:
X= ,
unde:
A – conținutul de nitrați găsit după graficul de calibrare, mg;
V – volumul probei luat pentru analiză.
Determinarea nitriților
Poluarea apelor cu nitriți indică o impurificare mai veche cu compuși organici sau amoniac. O apă nu trebuie să conțină nitriți sau eventual concentrația lor nu trebuie să varieze în timp.
Prezența ionilor de nitrit în apele naturale nepoluate se datorează proceselor de mineralizare a compușilor organici și acelor de nitrificare.
În apele de suprafață azotul prevalează sub forma de nitrit-ion, deoarece nitriții posedă o slabă capacitate de complexare. În apele acide poate fi prezente o anumită cantitate de HNO2.
Fig.12 Determinarea nitriților
Conținutul nitriților
Nitriții sunt componenți instabili ai apelor naturale. Pentru condiții optime de oxidare, caracteristice pentru apele de suprafață, se întâlnesc în cantități neesențiale (sutimi și chiar miimi de miligrame la litru). În apele subterane concentrația de NO2- este de obicei mai înaltă decât în apele de suprafață.
Cantități mai mari de nitrit se observă vara de la (10 – 20 mg N/m3), datorită activității fitoplanctonului care reduce nitrații la nitriți. Variațiile sezoniere se caracterizează prin dispariția nitriților iarna și apariția lor când începe mineralizarea compușilor organici vara. La sfârșitul verii se observă o cantitate maximă, și se micșorează toamna.
Metoda cu utilizarea reactivului [NUME_REDACTAT] analize sistematice ale conținutului de nitriți în apă cele mai recomandate metodele spectrofotometrice cu utilizarea reactivului Griess. La fel se utilizează și metoda de diazotare – cuplare cu reactivi modificați.
Această metodă este utilizată pentru determinarea nitriților în apele de suprafață cu conținutul de la 0,007 până la 0,35mgN/l.
Principiul metodei se bazează pe interacțiunea aminelor primare aromatice cu nitriții în mediul acid cu formarea sărurilor de diazoniu. Drept rezultat al cuplării acestor săruri cu compuși aromatici, ce conțin grupa OH- sau -NH2, se obțin coloranții azoici intensiv colorați cu nuanță roz-roșietică.
[NUME_REDACTAT], modificat: amestec de volume egale din soluțiile I și II, preparat în momentul folosirii în modul descris mai jos:
a) soluția I: se dizolvă prin încălzire la baia de apă 6 g acid sulfanilic (H2NC6H4SO3H) în 200 cm3 acid acetic glacial și 400 cm3 apă, se răcește, se adaugă 200 cm3 soluție de clorură de sodiu 10% și se diluează până la 1000 cm3, cu apă.
b) soluția II: se dizolvă prin încălzire pe baia de apă 0,2418 g clorhidrat de alfa-naftilamină în 100 ml apă distilată. Se filtrează dacă este necesar și se adaugă 200cm3 acid acetic glacial și apoi se diluează până la 1000 ml cu apă.
Modul de lucru
[NUME_REDACTAT] iau 10 cm3 de apă de analizat, care se introduc într-un pahar Berzelius de 50 cm3, se adaugă 10 cm3 reactiv Griess, se amestecă și se lasă minimum 20 min., dar nu mai mult de 4 ore la temperatura camerei, ferit de lumina solară directă. Se măsoară extincția soluției într-o cuvă, la lungimea de undă de 520 nm (sau cu filtru verde) față de o soluție preparată ca soluția 1 de la stabilirea curbei de etalonare (proba-martor).
OBSERVAȚIE. Dacă extincția soluției colorate obținute este superioară extincției soluției-etalon celei mai concentrate, se diluează corespunzător cantitatea de extract luată în lucru, completându-se volumul până la 10 cm3 cu apă și adăugându-se apoi 10 cm3 reactiv Griess. La calculul rezultatului, se va ține seama de diluție.
Se lucrează în paralel două determinări din aceeași probă analizată.
Conținutul de nitrit de sodiu se citește de pe curba de etalonare.
Calculul rezultatelor
Conținutul de nitriți se calculează după formulele:
Nitriți (NaNO2) = x 100 [mg /100 g],
Nitriți (NaNO2) = x 1000 [mg /kg (ppm)],
unde:
c – cantitatea de nitrit de sodiu citită pe curba de etalonare, mg
V – volumul total al extractului, cm3;
V1 – volumul de extract luat pentru determinare, cm3;
m – masa probei luate pentru determinare, g.
Ca rezultat, se ia media aritmetică a celor două determinări efectuate paralel, dacă sunt îndeplinite condițiile de repetabilitate.
Repetabilitatea. Diferența dintre rezultatele a două determinări efectuate de același operator, în cadrul aceluiași laborator, nu trebuie să depășească 10% din valoarea conținutului de nitriți.
Determinarea fosfaților
Din punctul de vedere al speciației chimice, se disting ortofosfații, fosfații condensați (piro-, meta și alți polifosfați) și fosfații legați organic. Aceste structuri se pot găsi sub formă dizolvată, particulată (suspensii), sedimente, în detritus sau organic acvatice.
Modificările condițiilor fizico-chimice din mediul acvatic (cum ar fi reducerea concentrațiilor de fosfor solubil din sedimente, schimbarea potențialului redox sau a pH-ului) pot conduce la redizolvarea fosforului dizolvat.
Comunitățile microbiene joacă un rol vital în descompunerea detritusului și recircularea fosforului organic sub forme ce sunt ușor asimilabile de către plante. Proveniența fosfaților în apă este, în general, legată de procese de poluare cu ape uzate industriale, îngrășăminte minerale, pesticide, sau detergenți. Concentrațiile ridicate de fosfați favorizează eutrofizarea bazinelor acvatice naturale prin rolul pe care-l au în dezvoltarea algelor.
Compușii cu fosfor sunt prezenți în mod normal în apele naturale la concentrații mai mici decât 0,1 mg/l.
Principiul metodei
Anionul fosfat reacționează cu molibdatul de amoniu, în mediu acid, și se formează fosfomolibdat de amoniu, conform reacției:
H3PO4 + 12(NH4)2MoO4 + 21HNO3 (NH4)3PO4 + 12MoO3 + 21NH4NO3 + 12H2O
Fosfomolibdatul de amoniu rezultat formează, sub acțiunea unui reducător, un complex de culoare albastră cunoscut ca albastru de molibden. Culoarea albastră se explică prin prezența concomitentă de specii chimice de molibden în două trepte de oxidare (V,VI). Intensitatea colorației complexului este proporțională cu concentrația fosfatului.
Recoltarea probelor
Pentru recoltarea probelor se folosesc vase de sticlă curățate cu amestec sulfocromic și clătite cu apă distilată. Conservarea probelor se face prin adăugare de HgCl2 (40 mg la 1000 ml apă) și se păstrează la temperatură scăzută (+40C ).
Modul de lucru
Într-un balon cotat de 25ml, se introduc 5ml apă de analizat peste care se adaugă 2 ml soluție molibdat de amoniu, 1ml soluție sulfit de sodiu și 1 ml soluție de hidrochinonă. Se completează la semn cu apă distilată și se lasă în repaus 30 min. Spectrofotometrarea se efectuează la λ=660 nm. Valoarea extincției probei, măsurată față de un martor fără fosfat, se raportă la curba de calibrare.
Calculul rezultatelor
Conținutul de fosfați din apă se calculează după relația:
PO43- (mg/dm3) =
unde:
Cx – concentrația ionului PO43- în proba spectrofotometrabilă, mg/ml;
V – volumul balonului cotat, ml;
W – volumul de apă luat pentru analiză, ml.
Apa de suprafață (Normativ 1146/2002).
Fosfați: 0,8 x 0,326 = 0,2608 mgP/l.
Rezultate și discuții
Probe s-au recoltat în următoarele date de 8.09.2014, 6.10.2014, 10.11.2014, 9.03.2015și 6.04.2015.
CMA NH4+= 0,40 mgN/l
CMA NO3= 1,0 mgN/l
CMA NO2= 0,01 mgN/l
CMA PO4- = 0,10 mgP/l
În graficul următor putem observa valorile întregistrate în cele două puncte de recoltare din Târgoviște pentru cei patru indicatori în cele cinci luni. După cum se poate observa valorile cele mai mari s-au obținut la azotați în luna martie, iar cea mai mica în luna martie. La amoniu valoarea maxima s-a înregistrat în luna aprilie în punctul Tgv.2, iar minima în noiembrie în punctul Tgv.1. Pentru azotiți cea mai mare valoare s-a obținut în luna aprilie, iar minima în octombrie în punctul Tgv.1, iar în ceea ce privește fosfați maxioma s-a obținut în luna aprilie, iar minima în luna octombrie pentru Tgv.1 și în noiembrie pentru punctul Tgv.2
Fig. nr. 13 Indicatorii analizați în punctele de recoltare Tgv 1 și Tgv 2
În ceea ce privește NH4+ se poate observa că în punctul 1 s-au obținut rezultate din ce în ce mai mari, în timp ce în punctul 2 valoarea maximă s-a obținut în ultima lună de recoltare, aprilie, iar minima în noiembrie.
Fig. nr.14 Rezultatele obținute pentru NH4+
În graficul nr. se poate observa valorile obținute pentru NO3, de unde reiese că în primul punct de recoltare Tgv1 s-au înregistrat valori mai mari în timp ce în punctul de recoltare Tgv 2 s-au înregistrat valori mai mici, maxima obținându-se în luna aprilie, principala sursă este cea difuză provenită din agricultură
Fig. nr.15 Rezultatele obținute pentru NO3
Pentru NO2 s-au obținut valori mai mici în lunile septembrie, octombrie și noiembrie în punctul de recoltare 1 și în lunile martie și aprilie în punctul 2. Valoarea maximă s-a înregistrat în luna aprilie ân punctul de recoltare 1, iar în punctul de recoltare 2 în luna octombrie.
Fig. nr.16 Rezultatele obținute pentru NO2
Valori semnificativ mari s-au obținut în luna aprilie și martie, iar valori mici în lunile septembrie, octombrie și noiembrie.
Fig. nr.17 Rezultatele obținute pentru PO4-
În următoarea figură se poate observa rezultate obținute în cele două puncte de recoltare (B1 și B2) în localitatea Băleni.
Valori semnificativ de mari s-au obținut pentru NO3, pentru NH4- , iar pentru ceilalți doi indicatori NO2 și PO4- s-au obținut valori mai mici.
Fig. nr.18 Indicatorii analizați în punctele de recoltare B 1 și B 2
Pentru proba din punctul b1 se poate vedea din grafic că s-au obținut valori maxime în luna aprilie și minima în luna septembrie, iar pentru punctul b2 maxima s-a atins în luna aprilie și minima în luna noiembrie.
Fig. nr.19 Rezultatele obținute pentru NH4+
În figura nr.20 sunt reprezentate valorile obținute pentru NO3 și după cum se observă în punctul 1 de recoltare s-au obținut valori mai mari față de punctul 2.Valoarea cea mai mare s-a realizat în luna martie, iar valoarea cea mia mică în luna octombrie.
Fig. nr.20 Rezultatele obținute pentru NO3
Fig. nr.21 Rezultatele obținute pentru NO2
Fig. nr.22 Rezultatele obținute pentru PO4-
CONCLUZII
1. Mediul reprezintă tot ceea ce se află în jurul nostru, este aerul pe care îl respirăm, soarele care ne dă căldura, apa si hrana care ne întrețin organismul. El reprezintă, plantele, animalele, pietrele, râurile, oceanele și munții, tot ce se poate vedea, simți, mirosi, auzi sau gusta. El reprezintă viața pentru noi, fără el, oamenii nu ar putea supraviețui. Existența omului este dependentă de mediu.
2. Factorii de mediu (aerul, apa, solul), în urma folosirii lor de către om se pot modifica și astfel apare fenomenul de poluare a mediului înconjurător. Trecând peste limitele capacității de autoapărare a naturii, de echilibrare și de regenerare, toți agenții poluanți se răspândesc rapid în aer, apa sau sol, generând, dezvoltând și propagând unul dintre cele mai grave pericole întâmpinate de civilizația modernă.
3. Cu toate acestea, prin diferitele activități pe care le practică, oamenii continua sa dauneze mediului natural, să “muste mana ce ii hraneste”. Daca acest comportament continua, în curand nu vor mai exista spații naturale care sa ne bucure.
4. Agricultura românească trebuie să urmeze o cale de mijloc între agricultura intensiv mecanizată, si agricultura tradițională, pentru a raspunde Solutia o reprezinta agricultura durabila si pe cat posibil cea ecologica, practicate pe suprafete din ce in ce mai mari.
5. În agricultura, respectarea [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] reprezinta punctul de pornire pentru aplicarea masurilor ecologice care sa conduca la dezvoltarea comunitatilor rurale în stransa corelare cu protejarea mediului înconjurator.
6. Agricultura a avut și are în continuare un rol important în economia românească . Exista o nevoie acuta si obiectiva a formarii tinerilor agricultori la nivel national, conform noilor optici, de a realiza o agricultura pe baze stiintifice, in corelare cu factorii economici, sociali si mai ales cei de mediu, in vederea protejarii si conservarii acestuia. Datorita politicilor nationale si europene agricultorii au acces la programe de formare profesională. Educația și formare profesională sunt investiții esentiale si pe termen lung în resursa umană, care mai tarziu se vor reflecta in economie prin cresterea acesteia, datorita unei forte de muncă productive.
7 În prezent, și desigur și în viitor, obligația noastră, a oamenilor, este de a echilibra și controla calitatea mediului pentru fiecare componentă a sa cât și pe ansamblu, privindu-l ca un întreg.
8. Protecția mediului reprezintă astăzi în [NUME_REDACTAT] o politică orizontală, cu rol de principiu în elaborarea și aplicarea tuturor politicilor Comunității și statelor membre. Abordarea integrată ține de evoluțiile la nivelul strategiilor generale de integrare din ultimul deceniu al secolului trecut care s-au adaptat treptat modelului dezvoltării durabile. Tratatul de la Maastricht ridică protecția mediului la „rangul” de politică comunitară, iar Tratatul de la Amsterdam include principiul dezvoltării durabile ca unul dintre obiectivele comunitare și stabilește aplicarea principiului integrării mediului în politicile sectoriale.
9. [NUME_REDACTAT], în cei peste 30 de ani de acțiune comunitară în domeniul protecției mediului, apreciază că principalele rezultate obținute sunt: diminuarea reziduurilor industriale, diminuarea acidificării apelor, limitarea sau interzicerea utilizării unor substanțe toxice, cu riscuri ridicate pentru mediu și sănătate, ameliorarea gestionării deșeurilor, ameliorarea calității apelor, aerului și solului. În anii următori se vor acorda prioritate acelor strategii și instrumente care vor promova o corelare mai bună între obiectivele de mediu și cele ale pieței libere (în special prin modificarea comportamentelor de producție și de consum) și se va urmări o integrare mai eficace și mai coerentă a mediului în politicile sectoriale. Una dintre marile provocări o va constitui de asemena și aplicarea politicii de mediu în noile țări membre.
10. Depășiri la NH4 s-au înregistrat la Băleni 0,60 mgN/l față de concentrația maxim admisibilă (CMA NH4+= 0,40 mgN/l).
11.
CMA NO3= 1,0 mgN/l
CMA NO2= 0,01 mgN/l
CMA PO4- = 0,10 mgP/l
BIBLIOGRAFIE
***[NUME_REDACTAT] „[NUME_REDACTAT]”, [NUME_REDACTAT] Apelor – anii 2005, 2006, 2007, 2008;
***[NUME_REDACTAT] „[NUME_REDACTAT]”, Instrucțiuni metodologice privind identificarea surselor punctiforme și difuze de poluare și evaluarea impactului acestora asupra apelor de suprafață;
***[NUME_REDACTAT] „[NUME_REDACTAT]”, Instrucțiuni metodologice de stabilire a valorilor de fond pentru poluanți specifici și substanțe prioritare nesintetice (metale)
*** (2004), Basin-wide Overview ([NUME_REDACTAT] Analysis – WFD [NUME_REDACTAT]); [NUME_REDACTAT] for the Protection of the [NUME_REDACTAT];
*** (2008), [NUME_REDACTAT] management Issues in the [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] for the Protection of the [NUME_REDACTAT];
*** (2005), Raportul 2004 – Planurile de Management ale [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] “[NUME_REDACTAT]”, București;
*** (2005), Raportul 2004 – Planul de Management al [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] Dobrogea si apelor costiere, [NUME_REDACTAT] “[NUME_REDACTAT]”, București;
*** (2007), Cele mai importante probleme de gospodarirea apelor, [NUME_REDACTAT] “[NUME_REDACTAT]”, București;
xxx, (2000), Directiva 2000/60/EC a Parlamentului și [NUME_REDACTAT] care stabilește un cadru de acțiune pentru țările din [NUME_REDACTAT] în domeniul politicii apei, [NUME_REDACTAT] al [NUME_REDACTAT];
xxx, (2008), Directive 2008/105/EC of the [NUME_REDACTAT] and of the Council of 16 December 2008 on environmental quality standards in the field of water policy, amending and subsequently repealing [NUME_REDACTAT] 82/176/EEC, 83/513/EEC, 84/156/EEC, 84/491/EEC, 86/280/EEC and amending Directive 2000/60/EC of the [NUME_REDACTAT] and of the Council, [NUME_REDACTAT] al [NUME_REDACTAT];
xxx, [NUME_REDACTAT] Strategy for the [NUME_REDACTAT] Directive (2000/60/EC) – Guidance on establishing reference conditions and ecological status class boundaries for inland surface waters, [NUME_REDACTAT];
xxx, [NUME_REDACTAT] Strategy for the [NUME_REDACTAT] Directive (2000/60/EC) – [NUME_REDACTAT] on the identification of surface water bodies, [NUME_REDACTAT]
*** [NUME_REDACTAT] de Cercetare-Dezvoltare pentru [NUME_REDACTAT] – ICIM București- „Studiu privind elaborarea sistemelor de clasificare și evaluare globală a stării apelor de suprafață (râuri, lacuri, ape tranzitorii, ape costiere) conform cerințelor [NUME_REDACTAT] a Apei 2000/60/CEE pe baza elementelor biologice, chimice și hidromorfologice”-2008;
*** [NUME_REDACTAT] de Cercetare-Dezvoltare pentru [NUME_REDACTAT] – ICIM București- „Studiu pentru elaborarea sistemului de clasificare și evaluare globală a potențialului corpurilor de apă artificiale și puternic modificate în conformitate cu prevederile [NUME_REDACTAT] ”-2008;
Prișcu R., Construcții hidrotehnice,vol II, Editura didactică și Pedagogică, 1974;
Șerban P., Gălie A., Managementul apelor. Principii și reglementări europene, [NUME_REDACTAT], 2006;
[NUME_REDACTAT],[NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] and [NUME_REDACTAT] Quality, Version 2.04, March 7, 2006;
*** [NUME_REDACTAT] de Statistică, [NUME_REDACTAT] al României;
*** Institutul de Cercetări pentru Pedologie și Agrochimie, [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], București;
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Studiu Privind Poluarea Raului Ialomita pe Teritoriul Judetului Dambovita, Determinata de Agricultura (ID: 2119)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.