Studiu Privind Performanta Firmei

Studiu privind indicatorii economici ai performantei intreprinderii

1. ABORDĂRI PRIVIND CONCEPTUL DE PERFORMANȚĂ AL FIRMEI

1.1. PERFORMANȚA ÎNTREPRINDERII. NOȚIUNI GENERALE.

Măsurarea performanțelor din activitatea economică constituie o temă deosebit de importantă și utilă în special pentru unitățile productive și nu numai. Aceasta, deoarece economiile actuale sunt caracterizate de competiții din ce în ce mai puternice pentru menținerea segmentelor de piață sau pentru câștigarea altora noi, de către firmele participante la producerea de bunuri și servicii.

Desfășurarea proceselor economice reclamă nu numai înregistrarea performanțelor în domeniile de activitate (producție, comercializare, servicii etc.) dar și în ceea ce privește nivelul eficienței economice.

Pentru aceasta este nevoie de un ansamblu de metode și procedee adecvate, astfel încât fenomenul să fie măsurat, analizat și interpretat în concordanță cu eforturile realizate pentru apariția și evoluția lui.

Conceptul de eficiență este folosit, într-un sens larg pentru a caracteriza utilizarea resurselor.

Eficiența reprezentând un concept relativ, performanța economica trebuie comparată cu un standard, a cărui stabilire necesită analize privind evaluarea și respectarea diverselor obiective urmărite de unitățile economice.

Indicatorii de eficiență reflectă măsura în care eforturile făcute de companie justifică efectele generate de activitatea acesteia.

Un mod de apreciere a performanței întreprinderii sau a unei subdiviziuni de producție, bazat pe folosirea unităților fizice, dar în strânsă corelație cu unitățile valorice, este cel al analizei bazate pe relația unități fizice – unități valorice.

Deciziile manageriale în acest scop pot fi stabilite cu ajutorul metodei pragului de rentabilitate.

Pragul de rentabilitate exprimat în unități reprezintă numărul de produse (servicii) care trebuie fabricat și vândut pentru a menține un anumit nivel dorit al cheltuielilor fixe sau, altfel spus, punctul în care necesarul de acoperit este egal cu suma contribuțiilor de acoperire (suma marjelor individuale) ale unităților de produs vândute.

În alte întreprinderi care dezvoltă multiafaceri, pragul de rentabilitate se stabilește în relația unități valorice – unități valorice, în acest caz indicatorii valorici vor fi :

cifra de afaceri

cheltuielile fixe

cheltuielile variabile unitare

Pentru a obține o imagine reală a performanțelor societăților, în termeni de rentabilitate, productivitate, solvabilitate, grad de îndatorare, se utilizează metode de anliză care reflectă situațiile financiare într-un mod corect și pertinent.

1.2. ANALIZA PROFITABILITĂȚII ȘI LICHIDITĂȚII ÎNTREPRINDERILOR

Analiza economico – financiară și în special diagnosticul financiar al unei întrprinderi au devenit domenii de mare interes, în demersurile inițiate pentru asigurarea continuității și dezvoltării activităților agenților economici. În literatura de specialitate se evidențiază faptul că analiza ecomomică și financiară nu trebuie efectuate numai în condițiile de criză, ci în orice moment, dacă se dorește o menținere la cote maxime a performanțelor.

Analiza economico financiară se impune într-o întreprindere, reprezentând, un sistem complex și probabilist, între elementele căruia pot exista o multitudine de legături de interacțiune.

Cunoașterea acestora și, mai ales, a modului lor de acțiune se poate realiza doar aplicând metode specifice de analiză economico-financiară, ceea ce face din analiza economică un instrument deosebit de diagnostic și reglare a activității întreprinderii.

Evoluția activității oricărei întreprinderi demonstrează necesitatea luării unor suite de decizii care asigură trecerea acesteia prin diverse stări favorabile sau nefavorabile, ajungându-se în final la o situație economico – financiară sanatoasă.

În acest proces de continuă schimbare și reglare a stării întrerprinderii, analiza prin funcția de diagnostic studiază funcționarea sistemului sub raport structural și funcțional – cauzal și se întemeiază pe informația de stare.

Metodele și tehnicile utilizate în analiza fenomenelor și proceselor economice servesc managementului intern al întreprinderii (acest tip de analiză fiind cunoscut ca analiză financiara internă), dar există și alte categorii de utilizatori interesați, cum ar fi: organe fiscale, instituții de finanțare, parteneri economici și financiari (analiza financiară externă).

Ambele tipuri de analiza au ca obiectiv determinarea profitabilității în condiții de risc și, pe această bază, a valorii firmei.

Rezultatele analizei au un rol important în planificarea și realizarea măsurilor ce vizeaza performanțele firmei .

Decizia financiară a firmei pentru obținerea performanței globale se traduce în trei moduri :

decizia de investiții

decizia cu privire la structura financiară si costul capitalului

decizia cu privire la distribuirea dividendelor

Pentru creșterea performanțelor economico-financiare proiectele de investire se împart în trei categorii :

proiectele de inovație – de natură ofensivă, vizând lansarea unor activități noi de fabricație și/sau de comercializare de o manieră care să duca la creșterea cifrei de afaceri a întreprinderii;

proiectele de extindere sau de capacitate – ele vizează creșterea cifrei de afaceri a întreprinderii, dar continuă să crească capacitățile interne de producție și/sau de comercializare a produselor existente;

proiectele de raționalizare sau de productivitate – contrar celor precedente, nu caută teoretic o creștere a volumului de afaceri, ci vizează o reducere a costurilor de producție și/sau de comercializare.

Pentru alegerea variantelor optimale de investiții corelate cu nevoile, cu disponibilitățile financiare și cu veniturile viitoare obtenabile se recurge la o serie de criterii și metode printre care:

perioada de recuperare a investiției,

valoarea actuală netă VAN sau fluxul de numerar scontat FNS,

rata internă de rentabilitate RIR.

Din studierea raportului care redă structura financiară a unei firme rezultă că este vorba de două variabile:

îndatorare,

capitaluri proprii .

Decizia cu privire la structura financiară și oscilarea raportului între subunitar și supraunitar presupune mai multe riscuri:

riscul solvabilității;

riscul de lichiditate;

riscul ratei dobânzii.

Din aceasta cauză trebuie analizate atât capacitatea de autofinanțare – unele dintre cele mai importante fiind amortizarea și provizioanele, cât și finanțarea din surse externe care va duce sau nu la creșterea gradului de îndatorare al firmei.

În cadrul contabil conceptual emis de IASC este prezentată o abordare economică a informației contabile, deoarece se precizează că informația contabilă, este produsă numai dacă este utilă in luarea deciziilor.

Aceasta explică și faptul că în măsurarea performanței intrprinderii sunt luate în calcul fluxurile de lichidități: deciziile economice, care sunt luate de utilizatorii situațiilor financiare, necesită evaluarea capacității unei întreprinderi de a genera numerar sau echivalente de numerar (art. 15 din cadrul contabil conceptual). Informațiile privind profitabilitatea sunt subordonate obiectivului de măsurare a lichidităților, deoarece ele trebuie să permită anticiparea capacității întreprinderii de a genera fluxuri de trezorerie cu resursele existente (art. 17 din cadrul contabil conceptual), deoarece investitorii nu sunt interesați atât de profiturile curente ale întreprinderii, cât mai ales de capacitatea ei de a plăti dividende viitoare.

Un prim pas pentru crearea de fluxuri de numerar prin autofinanțare este reducerea duratelor de amortizare și utilizarea metodelor de amortizare accelerată și degresivă ce au ca efect degajarea de lichidități spre investiții.

Politica fiscală la nivel de întreprindere reprezintă maniera concretă prin care se utilizeaza instrumentele și tehnicile specifice în vederea realizării obiectivelor gestiunii fiscale.

Performanța globală a firmei este o sumă a performanțelor economice, sociale și ecologice.

Un element esențial al acestei triple performanțe îl constituie deciziile financiare. În eforturile pe care o firmă le va face pentru receptivitatea la schimbare și pentru demararea procesului de transformare decizia financiară va ocupa locul primordial.

Dacă performanțele economice ale firmei sunt ușor de cuantificat și se reflectă în indicatori precum ratele de rentabilitate, viteza de rotatie, capacitate de autofinanțare, performanțele sociale și ecologice ale firmei sunt mai greu de cuantificat.

Invesițiile în creșterea performanței globale a firmei se axează pe decizii financiare strategice.

Firmele ar trebui să aibă două obiective majore:

maximizarea profitului

performanța socială

Profitul, stabilit ca valoare reziduală, care ramâne după acoperirea cheltuielilor din venituri, măsoară îmbogățirea acționarilor în cursul unei perioade.

În cadrul contabil conceptual al IASC, profitul este definit în legatură cu conceptul de menținere al capitalului fizic și financiar.

Astfel, profitul se obține doar dacă mărimea capitalului (fizic sau financiar) este mai mare la sfârșitul perioadei decât cea de la începutul perioadei, exclusiv operațiile cu proprietarii întreprinderii.

INDICATORI ESENȚIALI

Din punct de vedere tehnic, analiza financiară se realizează static – prin prelucrarea unor indicatori sintetici de expresie financiară, sau dinamic – prin calculul fluxurilor de numerar și de fonduri.

Practica internațională de analiză financiară utilizează, în general, cinci grupe de indicatori interdependenți, al căror conținut informațional se completează reciproc, constituind un ansamblu coerent și fundamentat, fară a exclude luarea în considerare și a altor indicatori specifici, în vederea caracterizării unor domenii distincte ale activițătii economico-financiare:

grupa indicatorilor de performanță;

grupa indicatorilor de lichiditate;

grupa indicatorilor de eficiență a activității;

grupa indicatorilor de solvabilitate sau ai nivelului de indatorare;

grupa indicatorilor valorii de piață.

INDICATORI DE PERFORMANȚĂ

Sistemul indicatorilor de performanță a activității agenților economici cunoscut și sub denumirea de indicii profitabilității utilizează informațiile din bilanțul contabil și se concentrează pe capacitatea firmei de a genera venituri mai mari decât costurile aferente acestora.

Cel mai important indicator de performanță în cadrul analizei financiare îl reprezintă rata rentabilității economice (Re), care măsoară performanțele totale ale activității unei firme de a genera profit, prin intermediul activității operaționale :

Re = Profit din exploatare/Active totale *100

Mărimea optimă sau minimă este apreciată la un procent de 12%

Concretizarea practică a rentabilității economice este realizată în forma ratei rentabilității financiare (Rf) :

Rf = Profit net /Capital propriu *100

Conform standardelor internaționale, valoarea optimă sau minimă acceptată pentru acest indice este de 3%.

Un alt indice de performanță foarte mult folosit atunci când se analizează eficiența activității de management al firmei este marja profitului net (Mp) calculat cu formula :

Mp = Profit net / Cifra de afaceri

Dacă acest indice ia valori mici, atunci firma nu produce venituri suficiente din vanzări în comparație cu cheltuielile totale aferente sau cheltuielile sunt scăpate de sub control, fiind mai mari față de vânzări.

INDICATORI DE LICHIDITATE

Această grupă de indicatori arată capacitatea firmei de a-și onora obligațiile financiare curente, iar nivelul acestor indicatori se calculează pe baza datelor din bilanțul contabil. Indicii lichidității măsoară excesul de active circulante față de datorii, aceasta, deoarece sursa de bază pentru plata datoriilor o constituie activele circulante.

Cel mai des utilizați indicatori de lichiditate, luați în calcul și de instituțiile de credit sunt : Rata lichidității curente (Lc) care se calculează cu formula:

Lc = Active circulante totale (curente) / Datorii curente totale

Valoarea optimă a acestui indicator este între 1,5 si 2. Pentru ajustarea ratei lichidității curente, managerul poate acționa fie prin creșterea sau scăderea activelor circulante totale, fie prin scăderea obligațiilor curente totale.

Rata lichidității rapide (Lr) se calculează prin scădera din activele circulante a valorii stocurilor, care sunt mai puțin lichide dintre toate componentele activelor circulante.

Lr = Active circulante – Stocuri /Datorii

Valoarea optimă a ratei lichidității rapide este 1.

INDICATORI DE EFICIENȚĂ A ACTIVITĂȚII ECONOMICE

Eficiența activității economice este apreciată prin indicatori care au la bază procesul de transformare a capitalurilor circulante într-un circuit în care numerarul este folosit pentru achiziționarea de materii prime și materiale urmând ca acestea să fie folosite, la rândul lor, în procesul de producție, pentru ca apoi sa fie vândute, obținându-se reconstituirea formei bănești a capitalurilor circulante.

Fiecărei etape a ciclului economic îi corespunde o perioadă de timp, necasară finalizării acțiunii economice și care implică, inevitabil, o mobilzare de resurse bănești. Indicatorii de eficiență au, în acest caz, un conținut nespecific, cu rol de medie, care permite măsurarea și aprecierea riscului de blocaj al activității, prin luarea în considerare a timpilor aferenți. Principalii indicatori de eficientă sunt :

Rata de roatație a stocurilor (Rs) arată perioada de timp exprimată în zile în care sunt stocate produsele finite rezultate din procesul productiv.

Rs = Stoc de produse finite/Costul produselor finite vândute într-un an *360

Rata de rotație a activelor totale (Rat) arată eficiența utilizării activelor totate ale firmei pentru realizarea unei anumite cifre de afaceri.

Rat = Cifra de afaceri/Active totale

Rata de rotație a imobilizărilor (Rim) evaluează eficacitatea managementului activelor imobilizate prin examinarea valorii cifrei de afaceri generate de o anumită cantitate de active imobilizate.

Rim = Cifra de afaceri/Imobilzări corporale

INDICATORI DE SOLVABILITATE SAU AI NIVELULUI DE ÎNDATORARE

Această grupă de indicatori prezintă interes pentru instituțiile de credit solicitate de agenții economici în vederea acordării de credite și are menirea de a evidenția cat reprezintă finanțarea prin datorii a activelor totale ale firmei și dacă profitul din exploatare este în masură să acopere cheltuielile financiare provenite din dobânzi și obligațiile financiare fixe. Principalii indicatori din această grupă sunt:

Rata datoriei (Rd) cuantifică procentul în care activele totale sunt furnizate de creditori.

Rd=Credite totale/Active totale*100

Relația clasică ce cuantifică nivelul de îndatorare – solvabilitate al agenților economici este dată de gradul de îndatorare prin credite pe termen lung (Gc).

Gc=Credite pe termen lung/Capitaluri proprii

Un indicator cu semnificație practică este gradul de acoperire al dobânzilor (Gd) de plătit la un moment dat, pentru toate creditele contractate din profitul activității (din exploatare):

Gd=Profit din exploatare/Dobânzi

Valoarea optimă a acestui indicator trebuie să fie peste 1. Valoarea critică 1, indică faptul că intreg profitul din exploatare va fi utilizat pentru cheltuielile cu dobânzile.

INDICATORII VALORII DE PIAȚĂ

Acești indicatori prezintă interes pentru acționarii firmei dar și pentru investitorii pe piața de capital și au la bază informațiile din contul de profit și pierdere. Cei mai utilizați indicatori sunt: Profitul net ce revine pe o acțiune, Indicele preț – profit.

Profitul net ce revine pe acțiune (Pn / acțiune) se calculează cu formula:

Pn / acț = Profit net / Nr Acțiuni emise

Coeficientul PER sau raportul preț câștig utilizat pentru caracterizarea eficienței plasamentului în acțiuni:

PER = Cursul acțiunii / Profit net / acțiune

Capacitatea de acoperire a dividendelor (C div) furnizează informații despre modul cum iși împarte firma profitul net între dividende plătite și profit reinvestit:

Cdiv=Profit net/Dividende de plătit

Varietatea indicatorilor economico – financiari folosiți în diferite sisteme de informare și analiză creează multe dificultăți de ințelegere si comparabilitate a acestora, impunându-se o acțiune de unificare și, respectiv, de standardizare a lor.

Starea de performanță financiară a unui agent economic este un fapt deosebit de important, atât pentru conducere și administrație, cât și penru creditori (acționari, bănci, stat, investitori etc).

Dorința acestora este să afle condițiile în care s-au obținut anumite performanțe și, mai ales, ce măsuri de remediere urgentă pot fi luate, în cazul apariției unor disfuncționalități în activitatea desfașurată.

De multe ori, creditorii sunt cei care caută și propun măsuri de redresare a activității, dar tot ei sunt și generatorii procedurii de faliment.

Auditarea performanței, definită ca examinare obiectivă și sistematică a unor dovezi relevante și verificabile, este general percepută în domeniul managerial prin intermediul a trei concepte:

economicitate

eficiență

eficacitate

Auditul analizează și evaluează gradul în care decizia managerială referitoare la o anumită operațiune este adecvată resurselor și rezultatelor corespunzatoare sistemului auditat.

Economicitatea – se referă la analizarea costului de oportunitate al deciziei manageriale auditate. Cu alte cuvinte, s-a realizat dobândirea de resurse (financiare, umane, materiale, informaționale, etc.) la momentul optim și la cel mai mic cost, respectându-se cerințele cantitative si calitative respective. Pentru măsurarea economicității se promovează următoarea relație de calcul:

ECONOMICITATE = (Resurse obținute/rezultate obținute)/

(resurse programate/rezultate programate)

Cazul favorabil este considerat când Econ < 1.

Eficacitatea – priveste analizarea deciziei manageriale auditate sub forma măsurii în care obiectivele au fost atinse, precum și de relația dintre impactul dorit și cel efectiv al unei activități. Asimilate uneori cu efectivitatea, privește atingerea obiectivelor precum și a altor efecte urmărite prin diverse activități. Pentru măsurarea eficacității se promovează următoarea relație de calcul :

EFICACITATE = Rezultate obținute/Rezultate programate

Cazul favorabil este considerat când Efica >= 1.

Eficiența deciziei manageriale auditate este interpretată în normele juridice ca un optim analitic între economicitate și eficacitate.

Se stabilesc perechile economicitate – eficacitate pentru a stabili compatibilitatea dintre cele două caracteristici ale deciziei manageriale și pentru a selecta astfel perechea dezirabilă.

Eficiența este in general corelată cu rentabilitatea și productivitatea, fiind expresia relației dintre rezultatele înregistrate și resursele introduse în sistem: maximizarea ieșirilor sau rezultatelor prin utilizarea minimului de intrări sau de resurse.

Pentru măsurarea eficienței se promovează următoarea relație de calcul:

EFICIENȚA = Rezultate obținute/Resurse consumate

Cazul favorabil este considerat când Eficiența realizat > Eficiența programat sau se inregistrează o creștere în dinamică.

Analiza diagnostic ca metodă completă și multicriterială de investigare utilizată în management, reprezintă una din căile cele mai productive de îmbunătățire a gradului de cunoaștere a stărilor efective, de sesizare a disponibilităților și insuficiențeler, de interpretare a relațiilor cauză – efect, de stabilire a măsurilor necesare pentru îmbunatatirea performanțelor reflectate prin indicatorii economico – financiari ai întreprinderii.

Realitățile societății moderne ne arată că odată cu dezvoltarea economiei de piață și sporirea gradului de complexitate al acesteia, trebuie să se dezvolte corespunzator, ca arie conținut și operativitate și informația economică, pentru ca ea să poată furniza elementele necesare luării deciziilor, să poată reflecta exact situația patrimonială a entităților și rezultatele activității economico – financiare.

Valorificarea eficientă a informației se poate realiza numai în cadrul unui sistem informațional economic în care contabilitatea este o componentă de bază a acesteia.

1.4. POLITICI FISCALE

Politica fiscală la nivel de întreprindere reprezintă maniera concretă prin care se utilizează instrumentele și tehnicile specifice în vederea realizării obiectivelor gestiunii fiscale.

Posibilitățile de realizare a obiectivelor fiscale pentru care optează întreprinderile în scopul diminuării sarcinilor fiscale, la acest nivel, se pot referi la localizarea optimă a profiturilor, finanțarea imobilizărilor prin leasing, operațiuni de restructurare.

Localizarea optimă a profitului este un model de politică care poate fi folosit cu rezultate bune la nivelul grupurilor de societăți, prin transferurile de profituri între întreprinderile din cadrul aceluiași grup astfel incât în teritoriile fiscale cu o cotă ridicată de impozit, profitul să fie mai mic sau inexistent, în timp ce acolo unde impozitarea se face în condiții mai favorabile, profitul să fie cât mai mare.

Realizarea practică a acestui obiectiv se face prin intermediul prețurilor de transfer între societățile grupului, prin manipularea circulației intra – grup a licențelor, brevetelor sau tehnologiilor sau prin creearea de societăți captive.

Implicații fiscale pot avea și restructurările de întreprinderi precum fuziunea sau distribuirea de active.

Astfel pierderea posibilă a unei din societăți este deductibilă din profitul societății care rezultă în urma restructurării.

Amânarea în timp a sarcinilor fiscale se poate realiza printr-un ansamblu de politici fiscale cum ar fi:

utilizarea corespunzătoare a metodelor de evaluare la intrarea în patrimoniu

folosirea optimă a regimurilor de amortizare

evaluarea ieșirilor de bunuri și valori

jocul provizioanelor

tratamentul cheltuielilor care pot fi imobilizate

În privința evaluării la intrarea în patrimoniu, dacă întreprinderea are interes să amâne o parte din sarcina fiscală, atunci va acționa astfel incât o parte cât mai mare din cheltuielile care s-ar putea regăsi în valoarea de intrare (cost de achiziție sau cost de producție) să fie considerate cheltuieli ale perioadei, bucurându-se astfel de deductibilitatea imediată și integrală. Invers, dacă se dorește determinarea contabilă a unui profit mai mare, atunci în valoarea de intrare se vor include cât mai multe cheltuieli posibile .

În acest caz, deductibilitatea cheltuielilor respective este amânată până la ieșirea din patrimoniu (în cazul stocurilor) sau până în momentul înregistrării contabile a amortizării (în cazul imobilizărilor – în limita gradului de utilizare).

Faptul că reglementările legale permit utilizarea a trei regimuri de amortizare pentru mijloacele fixe dă posibilitatea întreprinderii să aleagă între o recuperare mai rapidă sau mai lentă a sumelor investite în imobilizări.

Din punct de vedere fiscal este favorabilă metoda care amână sarcina fiscală, adică metoda care permite recuperarea mai rapidă prin amortizarea valorii mijloacelor fixe.

Regimurile de amortizare degresivă și accelerată servesc și obiectivelor de gestiune fiscală: în primii ani cheltuiala cu amortizarea este mai mare, deci regimul fiscal, și profitul sunt mai mici, în timp ce, în ultima parte a duratei normate de funcționare, amortizarea este mai mică și se plătește mai mult impozit.

Evaluarea, la ieșirea din patrimoniu, a elementelor interschimbabile (sau fungibili), precum stocurile și titlurile de valoare, se poate face după mai multe metode.

Interesul fiscal aici, recomandă utilizarea metodei care permite evaluarea la prețul cel mai mare. În condiții de inflație, o astfel de abordare este mai bună și datorită implicațiilor sale financiare.

Provizioanele, a căror constituire are la bază probabilitatea apariției de pierderi, riscuri sau deprecieri, reprezintă un instrument privilegiat de politică fiscală în măsura în care se admite deductibilitatea lor fiscală.

La constituire se diminuează rezultatul impozabil, fără a genera plăți, iar la anulare sau diminuare se constată venituri care nu generează încasări.

În cadrul amplului proces al reformei fiscale din România, impozitului pe profit îi revine un loc deosebit atât prin prisma contribuției sale în formarea veniturilor bugetului public, cât și prin influența sa asupra activității economico – sociale generatoare de profit și asupra structurii de ansamblu a economiei naționale.

Tocmai de aceea instituirea acestui profit în practica noastră fiscală s-a realizat înca în faza incipientă a perioadei de tranziție.

În acest scop, a fost editată o lege specială vizând reglementarea detaliată a impozitului pe profit, prin care au fost excluse modalitățile anterioare de impunere diferențiată a beneficiilor.

Lumea în care trăim este una a mondializării economiilor și în special, a globalizării piețelor financiare.

Desființarea granițelor economice ale diferitelor state are implicații și asupra monitorizării afacerilor companiilor cu ajutorul contabilității. În acest context, informațiile privind performanțele companiilor suscită un interes cât mai mare.

Este și motivul pentru care normalizatorii contabili au fost permanent preocupați pentru găsirea unor modele fiabile de reflectare a acesteia.

Cel mai utilizat model în acest sens este contul de profit și pierdere.

Ca o sinteză, contul de profit și pierdere este acea componentă care redă performanța întreprinderii, adică, indică gradul în care aceasta și-a realizat obiectivele pe linia obținerii profitului.

În contul de profit și pierdere apar fluxurile care determină rezultatul, înteles, în principiu, ca variație a capitalurilor proprii în cursul unui execițiu financiar.

Definirea performanțelor unei întreprinderi se face, însă, în mod diferit, in funcție de interesul uitilizatorilor, de principiile, convențiile și normele contabile reținute pentru determinarea rezultatului. Este, ceea ce specialiștii în domeniu numesc politici contabile.

De altfel, întregul demers în analiza performanțelor întreprinderii prin contul de profit și pierdere și-a propus să evidențieze asemănările și deosebirile dintre contul de profit și pierdere în optica normelor contabile europene și internaționale și contul de profit și pierdere al întreprinderilor românești.

Armonizarea contabilă la nivel mondial a devenit necesară o dată cu dezvoltarea noilor piețe financiare internaționale, deoarece numai o informație contabilă de calitate, comparabilă și inteligibilă pentru operatorii locali, poate asigura transparența și eficiența piețelor financiare.

În felul acesta comparabilitatea și credibilitatea informațiilor furnizate de situațiile financiare reprezintă factori de funcționare a economiei globale, deoarece asigură o mai buna alocare a resurselor financiare și o reducere a costurilor tranzacțiilor.

DOCTRINE ȘI PRACTICI PRIVIND CONTUL DE PROFIT ȘI PIERDERE /FORMA ȘI CONȚINUTUL CONTULUI DE PROFIT ȘI PIERDERE

ARMONIZAREA SAU CONFORMITATEA ÎN CONTABILITATEA ROMÂNEASCA

Procesul de normalizare și armonizare a structurilor economico – financiare ale României cu cele Europene a făcut necesară adoptarea cadrului legislativ internațional și în domeniul contabilității.

Pe fondul nevoii furnizării unor informații financiare omogene și comparabile, în contextul globalizării economiilor naționale, s-a impus și în România ideea normalizării contabile la nivel regional prin armonizarea cu Directivele Comunității Economice Europene (devenită ulterior Uniunea Europeană), dar și a unei normalizări internaționale prin adoptarea Standardelor Internaționale de Contabilitate (IAS)/Standardelor Internaționale de Raportare Financiară (IFRS). O.M.F.P. numărul 1752/2005 stabilește noile reglementări contabile valabile atât pentru întreprinderi mari, cât și pentru întreprinderi mici și mijlocii, începând cu 1.01.2006, conforme cu Directiva a IV a C.E.E. (din 1978) și Directiva a VII a (din 1983) a C.E.E.

O preocupare constantă a specialiștilor din domeniul economic este cunoașterea situației patrimoniale și financiare a întreprinderilor, cerința importantă pentru buna fundamentare a deciziilor manageriale orientate spre diminuarea și controlul influențelor nefavorabile din mediul intern sau extern al firmei.

În acest sens, noile reglementări contabile armonizate cu directivele europene prezintă o metodologie minimală de analiză a poziției financiare a întreprinderilor cu ajutorul principalilor indicatori economico – financiari caracteristici la sfârșitul exercițiului financiar.

Pentru a se completa însa imaginea economică de ansamblu a firmei sunt necesare și alte informații din mediul juridic, economic și social al întreprinderii, referitoare la situația generală a economiei generale (conjunctura economică, politica monetară și fiscală etc.) precum și informații sectoriale.

Conform noului ordin, pentru evaluarea reală a mediului economic caracteristic firmelor, se dovedesc necesare informații mai complexe, încât întreprinderile vor fi obligate să întocmească situații financiare anuale care trebuie să cuprindă obligatoriu:

Bilanțul (anexa 1), care prezintă utilizări, drepturi și obligații ale întreprinderii la încheierea exercițiului financiar;

Contul de profit și pierdere (anexa 2), cuprinde rezultatul fluxurilor economice și financiare de intrare, de prelucrare și de ieșire;

Situația modificărilor capitalului propriu (anexa 3), evidențiază: rezultatul net al perioadei ca imagine a rentabilității și a noii stări patrimoniale; elementele de venit, cheltuială și rezultatul care contribuie la formarea capitalului propriu, efectul cumulat al politicilor contabile și corecția erorilor fundamentale;

Situația fluxurilor de trezorerie (anexa 4), care se referă la intrările și ieșirile la lichidități generate de activitatea întreprinderii și clasificarea după concepția bilanțului funcțional în: fluxuri de trezorerie ale activului de exploatare, fluxuri de trezorerie ale activității de investiții și fluxuri de trezorerie ale activității de finanțare;

Note explicative (anexa 5), care conțin date utile în stabilirea poziției financiare și a rentabilității.

Persoanele juridice care la data bilanțului nu depașesc limitele a două dintre criteriile de mărime prevăzute întocmesc situații financiare anuale simplificate care cuprind:

bilanț prescurtat; cont de profit și pierdere;

note explicative la situațiile financiare anuale simplificate. Opțional, ele pot întocmi situația modificărilor capitalului propriu și/sau situația fluxurilor de trezorerie.

Notele explicative trebuie întocmite astfel încât prin conținutul lor să prezinte informații cu privire la reglementările contabile care stau la baza întocmirii situațiilor financiare anuale și la politicile contabile folosite, furnizând totodata informații suplimentare relevante pentru utilizatori în înțelegerea și aprecierea stării financiar – patrimonială a firmei.

Din punctul de vedere al analizei financiare intră în atentie nota explicativă 4 care face referire directă la aprecierea eficienței activității de exploatare și nota explicativă 9 în care se prezintă un grup de indicatori economico – financiari pe baza cărora se poate contura situația și poziția economico – financiara a firmei.

Notele explicative deși existau și în reglementarile din O.M.F.P. nr. 306/2002, în practică erau tratate ca având mai mult un caracter opțional.

Firmele care conform criteriilor de mărime trebuie să întocmească situații financiare anuale, în fapt vor intra sub incidența Standardelor Internaționale Contabile/Standardelor Internaționale de Raportare Financiară.

Principalul avantaj care decurge de aici este faptul că documentele de raportare devin inteligibile pentru investitorii străini și se asigură compatibilitatea cu situațiile financiare emise de firme din alte țări.

Bilanțul contabil este considerat ca fiind documentul ce descrie situația patrimonială și, implicit, financiară a unei unități patrimoniale, la un moment dat, indicând și mărimea rezultatului.

CONTUL DE PROFIT ȘI PIERDERE

Noile reglementări aprobate prin O.M.F.P. nr. 94/2001 prevăd ca și normă contabilă internațională IAS 1 un model de cont de profit și pierdere sub forma de listă, cu structurarea veniturilor și cheltuielilor după natura lor.

Un sistem contabil modern, însă, este acela care asigură deschiderea contabilității către investitori.

Pentru luarea deciziei de a investi aceștia privilegiază mai ales un cont de profit și pierdere cu clasificarea cheltuielilor după funcții.

Acest aspect ar fi trebuit avut în vedere și de normalizatorii români, în sensul acceptării dublei reprezentări a contului de profit și pierdere, atât cu structurarea cheltuielilor după funcții cât și după natură.

Cu toate acestea, față de formatul anterior, contul de profit și pierdere reglementat prin O.M.F.P. nr. 94/2001 aduce o serie de îmbunătățiri, precum: extinderea indicatorului “cifra de afaceri”, introducerea indicatorului “rezultatul pe acțiune”, a indicatorului “impozitul pe profit amânat”, prezentarea cheltuielilor după funcții, numai pentru rezultatul din exploatare, sunt numai câteva din exemplele care contribuie la oferirea unor informații cât mai relevante investitorilor.

Întrebarea care se ridică este, insă, cât de exact poate fi determinat rezultatul cu ajutorul unui astfel de cont de profit și pierdere? Răspunsul nu poate fi decât unul relativ.

Dacă întocmirea contului de profit și pierdere se face de specialiști de bună credință și profesionalism, rezultatul poate fi unul cât mai realist posibil.

Libertatea de alegere a politicilor contabile de către companii care conduce la o majorare sau la o micșorare a rezultatului, reprezintă în opinia noastră una dintre principalele limite informaționale ale contului de profit și pierdere.

Exista și unele tehnici de contabilitate creativă aflate adesea la limita legilor și reglementărilor în vigoare, pe care le denumeam “inginerii contabile”. Evaluarea stocurilor la ieșire, capitalizarea costurilor îndatorării, capitalizarea cheltuielilor ulterioare punerii în funcțiune a imobilizărilor corporale, alegerea preferențială a metodelor de amortizare sunt numai câteva exemple în acest sens.

Utilizate adesea în perioade de criză, se consideră că aceste tehnici de “fardare” a rezultatului contabil, nu umbresc, nu pot minimaliza rolul și valoarea informațională a contului de profit și pierdere.

Aceasta deoarece ingineriile contabile atenuează imaginea dificilă a companiei, dar nu la infinit.

Pentru a fi preîntâmpinate astfel de tehnici (care, în majoritatea cazurilor au drept scop ascunderea rezultatelor nefavorabile ale companiilor), organismul de normalizare contabilă IASB, a emis IFRS 2 “Plățile bazate pe acțiuni”.

Noua cheltuială introdusă “plata bazată pe acțiuni” reprezintă în opinia IASB, o modalitate a companiilor de a păstra angajații cheie, generând în final, tot o plată.

Această modalitate de participare a salariaților la capitalurile proprii ale companiei, pe lânga faptul că este transparentă, nu denaturează fluxurile de numerar.

Tocmai de aceea, trebuie tratate pe larg, fluxurile de trezorerie, acestea reprezentând modalitatea de a detecta ingineriile contabile practicate cu har de specialiștii în domeniu.

Situația fluxurilor de trezorerie degajă informații cu privire la calitatea profitului obținut, știut fiind faptul că o companie profitabilă nu este în mod obligatoriu, o companie care dispune de lichidități.

Mai mult, întreprinderile românești întocmesc situația fluxurilor de trezorerie în conformitate cu norma contabilă internațională IAS 7.

Considerăm că se impune elaborarea cât mai rapidă a unei reglementări naționale privind situația fluxurilor de trezorerie.

Determinarea rezultatului se poate realiza și fară a face apel la noțiunile de venituri și cheltuieli care tranzitează contul de profit și pierdere.

Cum altfel decât facând apel la o altă componentă a situațiilor financiare, situația modificărilor capitalului propriu.

Cu ajutorul acesteia, rezultatul poate fi obținut ca o simplă variație între rezultatul dintre sfârșitul și începutul exercițiului financiar. Și normalizatorii contabili români inspirați din norma contabilă IAS 1, au introdus în setul situațiilor financiare, situația modificărilor capitalului propriu.

Instrumentul de modelare contabilă care explică modul de constituire a rezultatului și care permite desprinderea unor concluzii legate de performanțele activității întreprinderii este CONTUL DE PROFIT ȘI PIERDERE .

În această optică întreprinderea – titulară a unui patrimoniu – devine și un centru de calcul economic, calcul ce are la bază, la nivelul cel mai general, comparații între:

valorile produse și vândute pe piață clienților – numite generic venituri;

valorile utilizate pentru obținerea acestor venituri, care sunt constituite din costuri angajate pe alte piețe – denumite cheltuieli; acestea reprezintă, în fapt remunerarea factorilor de producție.

Din compararea celor două mărimi valorice se obține un rezultat.

Acesta poate fi o mărime valorică pozitivă, denumită profit, atunci când veniturile sunt mai mari decât cheltuielile, sau o mărime valorică negativă, denumită pierdere, atunci când veniturile sunt mai mici decât cheltuielile.

REZULTATUL poate fi o mărime valorică pozitivă, denumită profit sau beneficiu, atunci când veniturile sunt mai mari decât cheltuielile, sau o mărime valorică negativă, denumită pierdere, în situația inversă.

În contextul economiei de piață, înteprinderea are ca obiectiv obținerea profitului.

Astfel, profitul poate fi considerat o îmbogățire, deci o resursă, pe când pierderea este o săracie, fiind asimilată unor utilizări fără asigurarea unui contraechivalent valoric.

În prezentarea contului de profit și pierdere sunt conturate două modele de expunere a cheltuielilor și veniturilor: unul ia în considerare natura economică a acestora, celalalt pleacă de la funcțiile sau activitățile unei înterprinderi (deci de la destinația veniturilor și cheltuielilor).

Ca formă, contul de profit și pierdere se poate prezenta astfel:

sub formă de tabel bilateral sau formă de cont (schemă orizontală)

sub formă de listă (schemă verticală)

Contul de profit și pierdere sintetizează fluxurile economice, respectiv veniturile și cheltuielile perioadei de gestiune.

Veniturile cuprind valoarea tuturor actelor de îmbogățire a întreprinderii legate sau nu de activitatea sa normală și curentă. Partea preponderentă a veniturilor o reprezintă cifra de afaceri realizată de înteprindere în cursul exercitiului.

Cheltuielile constituie ansamblul elementelor de costuri suportate de înteprindere în cursul exercițiului.

Dacă bilanțul contabil permite o cunoaștere a poziției financiare a întreprinderii, contul de profit și pierdere oferă informații asupra activității înteprinderii, a modului cum aceasta își gestionează afacerile prin dimensiunea veniturilor, cheltuielilor și rezultatelor pe care le genereaza.

Directiva a IV a europeană privind documentele contabile de sinteză ale societăților de capitaluri instituie scheme obligatorii pentru prezentarea contului de profit și pierdere.

Totuși, datorită diferențelor de cultură și tradiție contabilă din țările comunitare, obligativitatea prezentării standadizate a contului de rezultate se manifestă prin posibilitatea de opțiune între mai multe scheme de cont de profit și pierdere.

Uzanțele franceze demonstrează că normalizatorii au recomandat și întreperinzătorii au întocmit, în majoritatea cazurilor un cont de profit și pierdere sub formă tabelară, care corespunde mai bine gândirii carteziene din această țară, și cu o structură a cheltuielilor după natură.

Această din urmă caracteristică, permitea utilizarea contului de profit și pierdere pentru întocmirea tablourilor soldurilor intermediare de gestiune și valorificarea informațiilor degajate de astfel de solduri și, implicit, deschidera contabilității întreprinderilor către calculul unor agregate macroeconomice (ale contabilității naționale).

Contul de profit și pierdere întocmit de societățile britanice este prezentat, în general sub formă de listă.

Principalul element de venituri înregistrat în cadrul acestuia este cifra de afaceri. Cheltuielile de exploatare sunt grupate, de regulă, după funcțiile întreprinderii.

Situațiile financiare nu sunt încărcate cu informații, detalierea elementelor realizându-se în note.

Contul de profit și pierdere trebuie să permită piețelor financiare să stabilească previziuni asupra performanței viitoare a întreprinderii; prin urmare, evenimentele care influentează puternic profitul sau pierderea exercitiului și care, probabil, nu se vor mai repeta, trebuie să fie comunicate utilizatorilor.

Standardul FRS 3 a realizat o revoluție în prezentarea performanțelor în Marea Britanie.

Componentele performanței sunt considerate urmatoarele:

rezultatul activităților continue

rezultatul activităților întrerupte

profitul sau pierderea realizată cu ocazia cedării sau închirierii unor activități, costurile reorganizărilor sau restructurărilor fundamentale, precum și profitul sau pierderea din cedarea activelor fixe elemente extraordinare FRS 3 prevede și întocmirea unei situații de reconciliere a rezultatului obținut în condițiile în care întreprinderea și-a reevaluat activele fixe cu profitul sau pierderea care s-ar fi obținut în costuri istorice.

În Statele Unite, prezentarea contului de profit și pierdere poate să se facă de o manieră simplă sau de o manieră evoluată.

Contul de profit și pierdere simplu nu pune în evidență decât un singur rezultat, fără să distingă partea din rezultat ce revine activității de exploatare de cea aferentă elementelor din afara exploatarii.

Contul de profit și pierdere evoluat distinge rezultatul generat de activitatea curentă, adică rezultatul din exploatare, de rezultatele necurente.

Această distincție este conformă cu norma internațională IAS 8, care prevede o separare a rezultatului imputabil activităților ordinare de elemente neobișnuite. Constituie obiectul elementelor neobișnuite rezultatul activităților abandonate, rezultatul privind elementele extraordinare și schimbările în metode contabile.

Reforma contabilității românești, în prima ei etapă, a condus la un cont de profit și pierdere cu o structură a cheltuielilor după natură (având în vedere simplitatea și obiectivitatea informațiilor sale) și o formă listă (este posibil ca specialiștii francezi să fie consiliați în sensul alegerii acestei forme, dincolo de uzanțele țării lor, pentru a fi calculate mai ușor SIG-urile).

Ca și în cazul bilanțului, normalizatorii și contabilii români, situațiile financiare (conturile anuale) au fost privite numai din punct de vedere procedural (produse finale ale contabilității) și al necesităților de control ale administrației publice și nu ca instrumente de informare, de facilitare a analizelor financiare și de asistare a deciziilor economice.

Ne-am fi așteptat ca, sub o consiliere britanică, reglementările O.M.F.P. să promoveze o tendință ce se impune azi, la nivel intrnațional, marile întreprinderi să întocmească, să prezinte și să publice un cont de profit și pierdere în care cheltuielile să fie structurate după funcții.

O astfel de opțiune ar fi fost în acord cu imperativele celei de-a doua etapă a reformei contabile, deschiderea informării financiare spre necesitățile investitorilor și managementului modern.

Modelul structurării cheltuielilor după natură se pretează, în mod adecvat, necesităților întreprinderilor mici și mijlocii.

Paradoxal, normalizatorii au generalizat structura după natură la nivelul tuturor agenților, structura după funcții regăsindu-se într-o notă explicativă.

Pentru a nu mai fi vorba de faptul că modelul acestei note explicative ne arată cum poate fi elaborat și promovat un „kitsch” contabil (gama de funcții alese combină informații regăsite în practicile internaționale (costul bunurilor vândute și al serviciilor prestate, cheltuieli de desfacere, cheltuieli generale de administrație) cu informații care ne aduc aminte de gândirea contabilă dinainte de decembrie 1989 (cheltuielile activității de bază, cheltuielile activității auxiliare, cheltuieli indirecte de producție).

Cum ar putea ca mărimea costului bunurilor vândute și al serviciilor prestate, care este un cost al vânzarilor, să fie calculată prin adiționarea cheltuielii activității de bază, activități auxiliare și celor indirecte de producție, când aceste 3 din urmă categorii de cheltuieli nu se referă la o producție vandută? => Principiul conectării cheltuielilor la venituri.

Totuși, modelul promovat prin reglementările “Ordinului” cuprinde și elemente de gândire și de practică internațională: se abandonează clasificarea “ordinar – extraordinar”.

Este drept că și aici se face o confuzie între “elemente ordinare” și “elemente curente”.

În mod natural, fostele venituri și cheltuieli excepționale (semnificațiile anterioare ale conturilor din grupele 77 și 67), cu excepția celor cu o natură extraordinară, sunt prezentate în categoria veniturilor și chltuielilor din/de exploatare (componente ale rubricilor : alte venituri din exploatare și alte cheltuieli din exploatare). Impunerea rubricii finale “rezultatul pe acțiune” (de bază și diluat) este și ea o opțiune ce atestă amatorismul (o atare informație nu poate să vizeze decât întreprinderi circumscrise în perimetrul piețelor financiare).

Apropiindu-se de prevederile IAS 1, structura contului de profit și pierdere regăsită în reglementările “Ordinului” este mai degrabă în armonie cu dispozitivul Directivei a IV a.

Atât pentru bilanț cât și pentru contul de profit și pierdere, atunci când o normă internațională impune o prezentare necesară pentru a oferi o imagine fidelă a poziției financiare, respectiv a performanțelor întreprinderii, în structurile situațiilor financiare trebuie să fie prezente posturi, rubrici și subtotaluri suplimentare.

Efectele diferitelor activități, tranzacții și evenimente realizate de întreprindere se particularizează prin stabilitatea, gradul de risc și previzibilitatea lor. Publicarea acestor elemente ale performanței ajută utilizatorii în evaluarea rezultatelor viitoare.

O întreprindere trebuie să prezinte în contul de profit și pierdere sau în notele explicative o clasificare a chltuielilor după natură sau după funcție.

Întreprinderile sunt încurajate prin norma IAS 1 să recurgă la o asemenea analiză direct în contul de profit și pierdere.

Analiza după natura cheltuielilor este mai simplă decât analiza după funcții, deoarece ea nu necesită o afectare a cheltuielilor după natura diferitelor funcții ale întrprinderii.

O astfel de analiză convine mai ales întreprinderilor mici deoarece nu este necesară o alocare a cheltuielilor de exploatare pe funcții.

În unele țări (ex : Franța și România), variația stocurilor de produse finite și lucrări în curs, în cursul exercitțiului, este prezentată imediat după cifra de afaceri aferentă perioadei.

Norma prevede că o astfel de prezentare nu trebuie să presupună că acest post reprezintă venituri.

Variația stocului de produse și lucrări în cursul perioadei reprezintă mai degrabă o ajustare a cheltuielilor de producție (un punct de vedere întâlnit mai ales în gândirea contabilității anglo – saxonă), pentru a reflecta faptul că producția a condus la creșterea nivelului stocurilor, fie vânzarea mai mare decât producția au redus nivelul stocurilor.

Analiza după funcții a cheltuielilor, numită “metoda costului vânzărilor”, solicită afectarea cheltuielilor pe 3 funcții, ca parte a costului vânzărilor, a activităților de distribuire sau administrative.

Această clasificare poate să prezinte pentru destinatarii conturilor mai mult interes decât pentru clasificarea după natură, oferindu-le informații mai relevante, dar implică uneori, alegeri arbitrare, în repartizarea cheltuielilor. În aplicarea ei, judecata profesională joacă un rol important.

Alegerea modelului de analiză, între metoda cheltuielilor după natură și cea a costului vânzărilor, depinde atât de factori istorici sau legați de sectorul de activitate, cât și de natura organizației.

Ambele metode permit furnizarea de informații despre modul în care cheltuielile variază în funcție de nivelul vânzărilor sau producția exercitiului.

Cum fiecare din ele este avantajoasă în contextul diferitelor tipuri de întreprindere, norma IAS 1 solicită o alegere pe criteriul varianta ce prezintă cel mai sincer element performant al întreprinderii.

Poate și de aceea normalizatorii români ar fi trebuit ca, prin reglementările OMF 94 din 20 februarie 2001, să fie prezentate structurile ambelor modele, lăsând întreprinderilor libertatea de a opta pentru o clasificare sau alta.

În acord cu nevoile analizei și deciziilor, marile întrprinderi s-ar fi orientat, probabil, spre modelul clasificării cheltuielilor după funcții.

Dacă o astfel de opțiune are câstig de cauză, se impune totusi o informare adițională (în notele explicative) cu privire la structura după natură, inclusiv a cheltuielilor cu amortizarea, și a celor de personal.

Această informare devine utilă pentru previziunea fluxurilor viitoare de trezorerie.

Întreprinderile care aplică norme contabile internaționale, trebuie să prezinte, fie în contul de profit și pierderi (după beneficiul net al exercițiului), fie în notele explicative, mărimea dividendului pe acțiune votată sau propusă în numele exercițiului la care se referă situațiile financiare.

În conformitate cu norma internațională IAS 8 “Beneficiul sau pierderea netă a perioadei, erorile fundamentale și schimbările de metode contabile”, când anumite venituri sau cheltuieli prezintă o mărime, o natură sau o influență, astfel incât menținerea lor devine utilă pentru explicarea performanțelor întreprinderii în cursul exercițiului, natura și valoarea acestor elemente trebuie să fie menționate separat.

Astfel de informații pot veni să amelioreze structura contului de profit și pierderi, deși, de obicei, prezentarea și publicarea lor se face în normele explicative.

Norma IAS 8 exemplifică o serie de circumstanțe ce pot genera elemente de acest tip :

deprecierile de storcuri sau de imobilizări corporale

restructurare a activităților unei întreprinderi și reluarea oricăror provizioane privind costurile restructurării

cesiunile de imobilizări corporale

cesiunile de plasamente pe termen lung

opririle (abandonările) de activități

rezolvările privind litigiile

alte reluări de provizioane.

Înregistrarea operațiilor de închidere.

Operațiunile de închidere reprezintă înrgistrări efectuate în jurnal la sfârșitul unui exercițiu contabil.

Prin aceste înregistrări se urmăresc 2 obiective:

În primul rând, operațiunile de închidere pregătesc deschiderea următoarelor exerciții contabile prin soldarea conturilor de venituri și cheltuieli. În contul de rezultate se reflectă venitul net sau pierderea netă a unui singur exercițiu contabil și se cuprind doar veniturile și cheltuielile corespunzătoare acelui exercițiu. Din acest motiv, conturile de venituri și cheltuieli trebuiesc închise (soldate) la sfârsitul periaodei, astfel incât să înceapă exercițiul urmator cu solduri nule. Și contul de retrageri se închide într-un mod asemănător.

În al doilea rând, prin operații de închidere, se totalizează veniturile și cheltuielile unui exercițiu. Acest lucru se realizează prin transferarea soldurilor conturilor de venituri și cheltuieli în contul rezultatului exercițiului (sau profit și pierdere), pentru a se reflecta în acesta profitul sau pierderea netă. Rezultatul exercițului, profitul sau pierderea, un nou cont temporar apare în planul de conturi între contul de retrageri și primul cont de venituri. Acest cont oferă posibilitatea însumării tuturor conturilor de venituri și cheltuieli și obținerea unei singure sume nete înaintea transferării rezultatului în contul de capital. Acesta se utilizează numai în cursul operațiilor de închidere și nu apare niciodată în rapoartele financiare.

Soldul contului rezultatul exercițiului reprezintă venitul net sau pierderea netă raportată în contul de rezultate. Venitul net sau pierderea netă sunt transferate în contul de capital al proprietarului.

Pentru că, deși veniturile și cheltuielile sunt înregistrate în conturi distincte corespunzătoare, ele reprezintă de fapt creșteri sau descreșteri de capital propriu.

Prin operațiunile de închidere se transferă efectul net al creșterii veniturilor și al descreșterii cheltuielilor în contul de capital.

Conturile de venituri și cheltuieli sunt temporare sau nominale.

Conturile temporare au la începutul fiecărei perioade de gestiune un sold 0, acumulând un sold pe parcursul perioadei și apoi sunt închise prin operațiunile de închidere.

În contabilitate se folosesc aceste conturi pentru a se urmări majorările și diminuările capitalului propriu într-un mod în care să fie util managementului și altor părți interesate de succesul sau progresul companiei.

Conturile temporare diferă de conturile bilanțiere, acestea din urmă fiind permanente, iși extind soldurile finale ale perioadei în urmatorul exercițiu financiar.

Contul de profit și pierdere (121)

Prezentarea performanței unei întreprinderi este realizată prin intermediul contului de profit și pierderi.

La nivel european, Direciva a lV-a C.E.E. descrie, în cadrul articolelor 23-26, patru modalități de prezentare a contului de profit și pierdere .

Acestea sunt rezultatul combinării între cele două criterii de clasificare a cheltuielilor și veniturilor: după natură și după destinație (funcțiile întreprinderii) și cele două forme de prezentare întalnite: listă și cont.

Astfel întâlnim urmatoarele modalități de prezentare :

sub formă de listă, cu clasificarea cheltuielilor și veniturilor după natură (art. 23)

sub formă de cont, cu clasificarea cheltuielilor și veniturilor după natură (art. 24)

sub formă de listă, cu clasificarea cheltuielilor și veniturilor după funcțiile întreprinderii (art. 25)

sub formă de cont, cu clasificarea cheltuielilor și veniturilor după funcțiile întreprinderii (art. 26)

Conform IAS 1 (par. 81) în contul de profit și pierdere trebuie să fie incluse, cel puțin, următoarele elemente rânduri:

veniturile

costurile de finanțare

partea din profituri și pierderi aferente întreprinderilor asociate în participație contabilizată prin metoda punerii în echivalența

cheltuielile cu impozitul pe profit

totalul dintre rezultatul net din activitățile necurente și câstigul sau pierderea net(ă) din cedarea activelor imobilizate

interesul minoritar

profitul net sau pierderea netă a perioadei

Elementul rând interes minoritar este specific doar contului de profit și pierderi consolidat prin metoda integrării globale.

S-a introdus ca o necesitate a controlului și respectării interesului fiscal al statului și în același timp, ca o necesitate a informării oricărui manager, administrator, al organelor de decizie privind sursele de profit și structura cheltuielilor unității patrimoniale pentru exercițiul financiar încheiat.

Contul de profit și pierdere prezintă rezultatele totale ale exercițiului și cuprinde următorii indicatori principali:

Cifra de afaceri

Venituri și Cheltuieli ale exercițiului grupate după natura lor și pe activități (exploatare, financiare, operațiuni excepționale)

Rezultatul general al exercițiului (profit sau pierdere) defalcat pe:

rezultat curent al exercițiului

rezultat excepțional

impozit pe profit

Privit prin prisma finalitatii, bilantul contabil permite o crestere a starii financiare a patrimoniului, contul de “profit si pierdere” are un continut indeosebi economic deoarece oferă informații asupra activității de producție, comerciale sau financiare a unității patrimoniale, a modului cum acesta iși gestioneaza afacerile prin dimensiunea veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor pe care le generează.

Prin valoarea netă a cifrei de afaceri se ințelege totalul veniturilor rezultate din vânzarea produselor fabricate, lucrărilor executate și serviciilor prestate care fac obiectul activității de bază al unui agent economic din care se deduc reducerile de preț acordate clienților, taxa pe valoarea adaugată si alte impozite legate direct de cifra de afaceri .

La posturile –Venituri excepționale, respectiv –Cheltuieli excepționale- trebuiesc incluse veniturile respectiv cheltuielile care nu provin din activitatea de bază a unui agent economic, iar când nivelul lor influențeaza semnificativ rezultatul exercițiului, se impune prezentarea intr-o situație a Anexei, a explicațiilor referitoare la natura și nivelul fiecărui element de venituri și cheltuieli excepționale.

Similar trebuie să se procedeze cu cheltuielile și veniturile aparținând altor exerciții financiare, decât cel expirat.

Legislațiile fiscale naționale pot autoriza agenții economici să înscrie înaintea postului – Alte impozite – (care nu figurează în posturile formularului) a unui post care să reunească impozitul calculat asupra rezultatului din activitatea de bază și a celui calculat asupra rezultatului excepțional, caz în care postul – Rezultat provenit din activitățile de bază, după impozitare – se suprimă.

În cazul unor astfel de derogri, agenții economici trebuie să prezinte în anexa informații referitoare la proporțiile în care fiscalitatea grevează asupra rezultatului provenind din activitățile de bază și din activitățile excepționale.

Legat de sistemul de conturi, primele 5 clase de conturi (1**-5**) sunt subordonate întocmirii bilanțului, iar următoarele două 6** si 7**, întocmirii contului de profit și pierdere.

În prezentarea contului de profit și pierdere sunt conturate două modele de expunere a veniturilor și chltuielilor:

unul care ia în considerare natura economică a acestuia

unul ce pleacă de la funcțiile sau activitățile unei întreprinderi (de la destinația veniturilor și cheltuielilor)

Ca formă contul de profit și pierdere se poate prezenta:

sub formă de tablou bilateral sau formă de cont (schema orizontală)

sub formă de listă (schema verticală)

În ambele cazuri veniturile și cheltuielile sunt grupate în 3 categorii:

venituri și cheltuieli din exploatare

venituri și cheltuieli financiare

venituri și cheltuieli excepționale

În timp ce bilanțul propriu-zis reflectă rezultatul unității (soldul contului 121), dar nu oferă cunoașterea operațiilor ce au permis constituirea lui, contul de profit și pierdere oferă o recapitulație a operațiilor ce au influențat rezultatul final.

Rezultatul exercițiului este constituit din:

operațiuni provenind din activitatea normală a unitătii

operațiuni excepționale ce nu intră direct în cadrul activității normale

Separarea veniturilor și cheltuielilor excepționale de cele curente este necesară pentru ca utilizatorii conturilor să poată cunoaște incidența regulilor fiscale derogatorii de regulile contabile sau a unor operații de formă neobișnuită cu grad mare de anormalitate față de activitățile ordinare, în bilanț sau cont de profit și pierderi.

Prezentarea veniturilor și cheltuielilor se face sub formă de listă, grupate după natura lor, cu date comparative pentru exercițiul încheiat și pentru cel precedent.

Baza de date pentru întocmirea contului de profit și pierderi o constituie soldurile conturilor din clasele 6** si 7** din ultima balanța de verificare sintetică, iar un post al acestuia poate să corespundă unei grupe, mai multor grupe, unui cont sau mai multor conturi.

Ordinea posturilor contului de profit și pierderi nu coincide cu cea a simbolului contului din planul de conturi, aceasta datorându-se necesității regrupării posturilor în rubrici semnificative și anume:

venituri din exploatare, cheltuieli pentru exploatare, rezultat din exploatare

venituri financiare, cheltuieli financiare, rezultat financiar

rezultatul curent al exercițiului

impozitul pe profit

rezultatul exercițiului

Contul de profit și pierderi al unei instituții de credit cuprinde Venituri și Cheltuieli ale execrcițiului grupate după natura lor precum și rezultatul exercițiului financiar (profit sau pierdere).

Rezultatul pe acțiune se prezintă atât pentru exercițiul curent, cât și pentru cel precedent, indiferent că este pozitiv sau negativ, în conformitate cu IAS 33. Formatul cerut de reglementările în vigoare pentru contul de profit și pierdere este următorul :

CONTUL DE PROFIT ȘI PIERDERE

Dobânzi de primit și venituri asimilare din care:

aferente obligațiunilor și altor titluri cu venit fix

Dobanzi de plătit și cheltuieli asimilate

Venituri privind titlurile

Venituri din acțiuni și alte titluri cu venit variabil

Venituri din participații

Venituri din parți în cadrul societăților comerciale legate

Venituri din comisioane

Cheltuieli cu comisioanele

Profit sau pierdere netă din operațiuni financiare

Alte venituri din exploatare

Cheltuieli administrative generale

Cheltuieli cu personalul din care

Salarii

Cheltuieli cu asigurările sociale, din care : cheltuieli aferente pensiilor

Alte cheltuieli administrative

Corecții asupra valorii imobilizărilor necorporale și corporale

Alte cheltuieli de exploatare

Corecții asupra valorii creanțelor și provizioanelor pentru datorii contingente și angajamente

Reluări din corecții asupra valorii creanțelor și provizioanelor pentru datorii contingente și angajamente

Corecții asupra valorii titlurilor transferabile care au caracter de imobilizări financiare, a participațiilor și a părților în cadrul societăților comerciale legate

Reluări din corecții asupra valorii titlurilor transferabile care au caracter de imobilizări financiare, a participațiilor și a parților în cadrul societăților comerciale legate

Impozitul pe rezultatul activității curente

Rezultatul activității curente după impozitare

Venituri extraordinare

Cheltuieli exraordinare

Rezultatul activitatii extraordinare

Impozitul pe rezultatul activității extraordinare

Rezultatul activității extraordinare după impozitare

Alte impozite ce nu apar în elemenetele de mai sus

Rezultatul exercițiului financiar

Rezultatul pe acțiune

de bază

diluat

Reglementări referitoare la contul de profit și pierdere

In notele explicative se vor prezenta informații privind valoarea și natura veniturilor și a cheltuielilor extraordinare (prezentate la poziția 17 si 18), cu excepția cazului în care aceste valori sunt nesemnificative pentru aprecierea rezultatelor. În mod similar, vor fi prezentate veniturile și cheltuielile care se referă la exercițiul financiar precedent.

Elementul 1 – Dobânzi de primit și venituri asimilate

Acest element cuprinde veniturile generate de activitatea bancara, incluzând :

veniturile realizate provenind din elementele înscrise la poziția 1-5 și 13 activul bilanțului, oricum ar fi calculate. Asemenea venituri trebuie să includă și veniturile generate de eșalonarea discountului pentru activele achiziționate la o valoare mai mică și datoriile contractate la o valoare mai mare și suma de plătit la scadență;

veniturile rezultate din operațiunile de schimb la termen încheiate cu scop de acoperire, eșalonate pe durata efectivă a operațiunii și care au un caracter de dobandă;

taxe și comisioane de primit, cu caracter de dobandă și calculate în funcție de durată sau la valoarea creanței sau a angajamentului dat.

Elementul 2 – Dobânzi de plătit și cheltuieli asimilate

Acest element cuprinde cheltuielile generate de activitatea bancară, incluzând :

cheltuielile provenind din elementele înscrise la pozițiile 1-4 și 7 din pasivul bilanțului, oricum ar fi calculate. Asemenea cheltuieli trebuie să includă și cheltuieli generate de eșalonarea primei pentru activele achiziționate la o valoare mai mică și datoriile contractate la o valoare mai mare și suma de plătit la scadență ;

cheltuielile rezultate din operațiunile de schimb la termen încheiate cu scop de acoperire, eșalonate pe durata efectivă a operațiunii și care au caracter de dobandă ;

taxe și comisioane de plătit, cu caracter de dobandă și calculate în funcție de durata sau valoarea datoriei sau a angajamentului primit.

Elementul 3 – Venituri privind titlurile

Acest element cuprinde dividendele și alte venituri aferente acțiunilor și altor titluri cu venit variabil (titluri de participare, titluri ale activității de portofoliu și parți în societățile comerciale legate). Venitul din acțiuni în societăți de investiții trebuie, de asemenea, inclus la acest element.

Elementul 4 – Venituri din comisioane și Elmentul 5 – Cheltuieli cu comisioane

Veniturile din comisioane cuprind veniturile aferente serviciilor acordate terțelor părți, iar la cheltuielile cu comisioanele includ cheltuielile aferente serviciilor primite de la terțe parți, în special:

comisioane pentru garanții, administrarea creditelor în contul altor creditori pentru tranzacțiile cu titluri în contul unei terțe părți;

comisioane pentru plata operațiunilor comerciale și alte cheltuieli sau venituri aferente acestora, cheltuieli de administrare a conturilor si comisioane pentru păstrarea în custodie și administrarea titlurilor;

comisioane percepute pentru operațiunile de schimb și pentru vânzarea și cumpărarea de monede sau metale prețioase în contul unor terțe părți;

comisioane percepute în calitate de intermediar pentru operațiuni de credit sau de plasament a contractelor de economii sau a celor de asigurari.

Elementul 6 – Profit sau pierdere netă din operațiuni financiare

Acest element cuprinde:

rezultatul net din tranzacții cu titluri care nu au caracter de imobilizări financiare și corecțiile și reluările din corecții asupra valorilor acestor titluri;

rezultatul net din operațiunile de schimb;

rezultatul net din alte operațiuni de vânzare – cumpărare care implică instrumente financiare, inclusiv metale prețioase.

Elementul 11 – Corecții asupra valorii creanțelor și provizioanelor pentru datorii contingente și angajamente și Elementul 12 – Reluări din corecții asupra valorii creanțelor și provizioanelor pentru datorii contingente și angajamente.

Aceste elemente cuprind:

cheltuieli pentru corecții asupra valorii creanțelor prezentate la elementele 3 și 4 din activul bilanțului ș venituri din recuperări de creanțe trecute anterior pe pierderi;

cheltuieli pentru corecții asupra elementelor din afara bilanțului prezentate la elementele în afara bilanțului 1 și 2 și reluari din corecții asupra valorii provizioanelor constituite anterior.

Elementul 13 – Corecții asupra valorii titlurilor transferabile care au caracter de imobilizări financiare, a participațiilor și a parților în cadrul societățlor comerciale legate și Elementul 14 – Reluări din corecții asupra valorii titlurilor transferabile care au caracter de imobilizări financiare, a participațiilor și a parților în cadrul societăților comerciale legate

Aceste elemente cuprind:

cheltuieli pentru corecțiile asupra valorilor elementelor din Activ de la 5-8 ;

reluări din corecții efectuate anterior asupra elementelor respective, în măsura în care cheltuielile și veniturile se referă la titluri înregistrate ca imobilizări financiare.

SCHEMELE DE CONT DE REZULTATE PROPUSE DE DIRECTIVĂ a IV-a SE POT REPREZENTA ASTFEL:

STRUCTURA CONTULUI DE PROFIT ȘI PIERDERE ÎN NORMALIZAREA CONTABILĂ INTERNAȚIONALĂ

Organismul internațional de normalizare contabilă (IASC) , consideră contul de rezultate ca un component al ansamblului de situații financiare destinate procesului de informare financiară.

În “Cadrul de pregătire și prezentare a situațiilor financiare ”denumit uzual Cadru conceptual, IASC a definit elementele care măsoară performanța întreprinderii:

veniturile

cheltuielile

Veniturile sunt creșteri de avantaje economice în cursul perioadei de gestiune (exercițiul financiar) sub formă de creșteri de active sau de diminuări de datorii care au ca rezultat creșterea capitalurilor proprii, sub alte forme decât noile aporturi de capital. Astfel spus un venit este orice creștere de capitaluri proprii sub alte forme decât noile capitaluri. În această definiție se cuprind veniturile care provin din activitatea curentă a întreprinderii sau venituri propriu – zise (vânzări, onorarii, comisioane, dobânzi, etc) cât și alte venituri și plusuri de valori sau caștiguri (plusurile de valoare din reevaluarea activelor, profiturile din cedarea imobilizărilor, etc).

Cheltuielile sunt definite de cadrul conceptual al IASC ca diminuări de avantaje economice, în cursul unui exercițiu sub forma diminuării activelor sau șterii datoriilor și care au generat o scădere de capitaluri proprii alta decât distribuirile către proprietarii de capital. Deci orice diminuare de capitaluri proprii alta decât reducerea de capitaluri sociale sau distribuirea de dividende constituie o cheltuială. Se pot distinge:

cheltuieli propriu – zise care rezulta din activitatea curentă cum sunt

costul vânzarilor, cheltuielile de personal, etc.

pierderile și minusurile de valoare (rezultând din catastrofe naturale, din vânzarea activelor imobilizate, din variația cursului imobiliar, etc) și care pot să rezulte sau nu din activități curente ale întreprinderii.

Pentru ca rezultatul contabil sa măsoare corect performanța întreprinderii este necesară respectarea principiului conectării cheltuielilor la venituri, adică din momentul contabilizării unui venit în contul de rezultate trebuie să se contabilizeze și toate cheltuielile care au contribuit la obținerea venitului respectiv.

STUDIU DE CAZ PRIVIND ÎNTOCMIREA, CERTIFICAREA ȘI PUBLICAREA CONTULUI DE PROFIT ȘI PIERDERE

PREZENTAREA SISE MUNTENIA NORD

Istoric

Urmare a apariției H.G. NR. 1342/2001 începând cu 23.01.2002 SC Electrica SA se restructurează astfel încât în teritoriu se desprind din fostele sucursale de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice activitățile ce făceau parte din Agențiile de Servicii Energetice. Codul legislativ specific organizării și desfășurării activităților sectorului energetic este constituit din urmatoarele acte normative:

Legea 31/1990 republicată privind organizarea și funcționarea societăților comerciale;

Legea 21/1996 Legea concurenței;

Ordonanța de urgență nr. 63/1998 privind energia electrică și termică, care stabilește principiile de organizare și funcționare a sectorul energiei electrice și termice, fiind pusă de acord cu structura și prevederile Direcției UE NR. 92/96 privind organizarea și funcționarea pieței unice a energiei electrice în țările Uniunii Europene;

UG 627/2000 privind reorganizarea Companiei Naționale de Electricitate CONEL;

HG 138/2000 privind desfășurarea procesului de reorganizare a CONEL;

HG 1342/2001 privind reorganizarea SC Electrica SA. La acestea se adaugă legislația ce se referă la ANRE precum și acte normative emise de această autoritate cum ar fi:

licența de distribuție și licența de furnizare acordată de ANRE pentru desfășurarea activităților de distribuție și furnizare a energiei electrice;

codul tehnic al rețelei de distribuție, alte reglementări ce privesc sectorul energiei.

Misiunea societătii este vânzarea de servicii energetice și vânzarea de materiale către FDFEE Muntenia Nord și terți.

Sise Muntenia Nord are ca obiective generale:

Îmbunătățirea continuă de management al calității în conformitate cu standardele internaționale în domeniu;

Orientarea spre client în scopul creșterii satisfacției acestuia și a îmbunătățirii continue a relației cu clientul;

Dezvoltarea și generalizarea unui sistem integrat de management performant, adecvat mediului de afaceri al Sucursalei

Realizarea unei cifre de afaceri de:

47641,70 mii lei în 2004

54787,96 mii lei în 2005

69339,64 mii lei în 2006

Reducerea pierderilor și realizarea de profit după cum urmează:

anul 2004: rezultat fără pierdere;

anul 2005: profit de 550.000 lei;

anul 2006: profit de 1.100.000 lei;

3.2. OBIECTIVE

Obiective generale

Prezentarea Sucursalei către partenerii de afaceri ca fiind cel mai complet și cel mai bun furnizor de servicii energetice în domeniul distribuției energiei electrice, care oferă servicii de calitate, este dinamic și în continuă dezvoltare.

Modernizarea și retehnologizarea proceselor de reparații a echipamentelor de joasă, medie și înaltă tensiune.

Produsele și Utilizarea sistemului informatic integrat de management S.A.P. pentru organizarea și controlul tuturor proceselor Sucursalei în timp real.

Creșterea veniturilor prin creșterea performanțelor personalului, a utilizării eficiente a mijloacelor de muncă performante.

Obiective specifice

Serviciile energetice se dezvoltă în conformitate cu legislația primară care acționează în sectorul energiei electrice – Legea Energiei Electrice Nr. 318/2003 și actele normative privind proiectarea și executarea serviciilor de mentenanță a instalațiilor electrice precum și a proiectării și executării de instalații noi.

Extinderea serviciilor energetice la partenerii terți, care sunt în afara S.C. ELECTRICA S.A.

Mediul intern

Sucursala nu are personalitate juridică, iși desfașoară activitatea în conformitate cu statutul societății.

Are în componență șase agenții.

Puncte de interes pentru potențialii parteneri

Profesionalismul și seriozitatea salariaților Sucursalei.

Asigurarea de servicii complete de proiectare și execuție și garanții și servicii post execuție.

3.3. PRODUSELE ȘI SERVICIILE SISE Muntenia Nord

Descriere:

Întreținere și reparații ale instalațiilor energetice electrice de distribuție și industriale;

Servicii de proiectare și consultanța în energetică (soluții optime de alimentare, modalități de reducere a pierderilor, etc)

Masurători profilactice în instalațiile de distribuție și furnizare a energiei electrice

Masurători pentru punerea în funcțiune a instalațiilor electrice

Programe, studii și analize pentru reducerea impactului instalațiilor electrice asupra mediului

Executarea de lucrari noi, modernizări, inclusiv service în instalațiile de utilizare ale consumatorilor

Servicii de verificări, reparații subansamble și aparataj electric în atelierele proprii (întrerupătoare de înaltă, medie și joasă tensiune, motoare și transformatoare electrice, transformatoare de masură, etc)

Servicii de reparații, verificări și etalonări contoare electrice și AMC în ateliere și laboratoare specializate

Servicii de testări și analize uleiuri electroizolante

Dezvoltare energetică, urbanism, inginerie și alte servicii tehnice

Verificări echipamente de protecție

Intervenții în instalațiile electrice industriale și gospodarești

Servicii de topografie

Vânzări de echipamente și materiale electroenergetice autorizate ELECTRICA

Organizarea de proceduri pentru achiziții publice

Prestare de activități de transport auto cu mijloace gabaritice ș agabaritice (macara, furgon, cisterna, PRB, etc)

Închirieri transformatoare, clădiri, spații tehnologice și netehnologice

Servicii de organizare manifestări, întâlniri și reuniuni cu caracter tehnic, științific, sportiv ori alte teme

Activități de turism și agrement prin unitățile proprii.

Utilitatea produselor și serviciilor pentru clienți

În baza comenzilor ferme primite de la F.D.F.E.E. / S.D.F.E.E., Direcția comerciala, prin serviciile de aprovizionare și investiții, achiziționeaza toată gama de produse cerută, distribuind-o către beneficiar într-un termen determinat de cantitatea și valoarea acestora, respectându-se legislația și normele în vigoare.

Serviciile către clienți se asigură conform comenzilor, de la studiul de prefezabilitate până la punerea în funcțiune și în continuare, servicii de întreținere și reparații.

Vânzarea produselor către terți se face prin magazinul de specialitate al Sucursalei, iar serviciile se asigură cu includerea costurilor materiale.

Există și posibilitatea executării serviciului, cu aportul material al clientului. Clientul are satisfacția unui serviciu ori produs adaptat la nevoile și posibilitațile sale.

Preocupările Sucursalei sunt concretizate în parte, în curs de derulare ori în stadiul de proiect.

Dezvoltarea serviciilor s-a concretizat în deschiderea unui magazin de produse electrice la Zalău care completează ori asigură cererile pieței.

De asemenea Autobaza AISEE Cluj este certificată Registrului Auto pentru verificări și testări ale autovehiculelor, iar Cabinetul de Psihologie asigură servicii de testare și certificare a aptitudinilor necesare exercitării meseriilor specifice domeniului energetic – electric, prin dotările recente.

În curs de derulare se află contractul de achizinionare al unei autoclave de uscare în vid a echipamentelor de înaltă tensiune, ceea ce presupune beneficii importante pe termen lung în zona Muntenia Nord și nu doar.

În proiect se află înfiintarea unei secții de confecții metalice cu orientare pe specificul activității în cadrul AISEE Bistrița, totodată asigurarea capacității de carosare a Autobazei AISEE Bistrița.

Veniturile obținute de Sucursală au la bază prețuri, tarife și devize aprobate la nivel de S.C. ELECTRICA S.A. Aplicarea acestora este obligatorie pentru toți clienții.

Sucursala acoperă geografic zona de Sud-Est a României descrisă administrativ de județele Targoviște, Prahova, Brăila, Buzău, Focșani, Galați. Este un teritoriu al cărui relief cunoaste aproape toate formele întâlnite.

Caracterizarea pieței pentru perioada 2003/2008 este dată de relația contractuală, dominantă, între Sucursala și F.D.F.E.E. Muntenia Nord.

Ținând cont de tendința de liberalizare a pieței energetice, orientarea primară a Sucursalei privește consolidarea relaniilor cu F.D.F.E.E. / S.D.F.E.E. Muntenia Nord, ca principalii parteneri, cu obiectivul prelungirii și extinderii acestora.

Totodata Sucursala monitorizează apariția altor posibili clienți din piața internă.

În prezent, datorită caracteristicilor de monopol ale pieței energiei electrice, Sucursala este indispensabilă principalilor parteneri F.D.F.E.E. / S.D.F.E.E. Muntenia Nord.

Pentru perioada 2003/2008 aceștia ramân captivi relațiilor contractuale. Trebuie ținut seama de tendința liberalizării pieței și prin urmare a scăderii cererii de servicii de mentenanță în domeniul furnizării energiei electrice (verificări și reparații contoare, transformatoare de masură), ca atare, fiind necesară compensarea prin alte activități.

Se impune, de asemenea, creșterea calității serviciilor furnizate, implicit gradul de încredere pe care F.D.F.E.E. / S.D.F.E.E. Muntenia Nord îl acordă și-l vor acorda Sucursalei, ca partener de afaceri.

Rezultatul pe acțiune de bază diluat

Reglementări referitoare la contul de profit și pierdere

In notele explicative se vor prezenta informații privind valoarea și natura veniturilor și a cheltuielilor extraordinare (prezentate la poziția 17 si 18), cu excepția cazului în care aceste valori sunt nesemnificative pentru aprecierea rezultatelor. În mod similar, vor fi prezentate veniturile și cheltuielile care se referă la exercițiul financiar precedent.

Elementul 1 – Dobânzi de primit și venituri asimilate

Acest element cuprinde veniturile generate de activitatea bancara, incluzând :

veniturile realizate provenind din elementele înscrise la poziția 1-5 și 13 activul bilanțului, oricum ar fi calculate. Asemenea venituri trebuie să includă și veniturile generate de eșalonarea discountului pentru activele achiziționate la o valoare mai mică și datoriile contractate la o valoare mai mare și suma de plătit la scadență;

veniturile rezultate din operațiunile de schimb la termen încheiate cu scop de acoperire, eșalonate pe durata efectivă a operațiunii și care au un caracter de dobandă;

taxe și comisioane de primit, cu caracter de dobandă și calculate în funcție de durată sau la valoarea creanței sau a angajamentului dat.

Elementul 2 – Dobânzi de plătit și cheltuieli asimilate

Acest element cuprinde cheltuielile generate de activitatea bancară, incluzând :

cheltuielile provenind din elementele înscrise la pozițiile 1-4 și 7 din pasivul bilanțului, oricum ar fi calculate. Asemenea cheltuieli trebuie să includă și cheltuieli generate de eșalonarea primei pentru activele achiziționate la o valoare mai mică și datoriile contractate la o valoare mai mare și suma de plătit la scadență ;

cheltuielile rezultate din operațiunile de schimb la termen încheiate cu scop de acoperire, eșalonate pe durata efectivă a operațiunii și care au caracter de dobandă ;

Informații financiar-contabile

Date informative

Solvabilitatea exprimă capacitatea firmei de a-și onora obligațiile la scadență din surse proprii. Întreprinderea poate fi solvabilă chiar dacă, la un moment dat, din lipsa de lichiditate, nu prezintă capacitate de plată. Solvabilitatea este generată de o activitate eficientă, iar lipsa capacității de plată și a lichidității poate avea caracter temporar, dacă întrprinderea se bazează pe o solvabilitate generală.

Solvabilitatea generală (SG) se determină astfel:

SG= ACTIVE TOTALE /DATORII CURENTE *100

Prin acest indicator se măsoară securitatea de care se bucură firmele față de bănci și creditori. În general se consideră că o situație normală înseamnă că activele totale să fie de 2 ori mai mare decât datoriile totale. Uzanțele prevăd că valoarea acestui indicator să fie mai mare decât 1,5. O valoare mai mică evidențiază riscul de insolvabilitate care și l-au asumat furnizorii de fonduri.

Gradul de îndatorare este un indicator care oferă posibilitatea aprecierii modalității în care firmele își pot achita obligațiile, oferind o măsură a volatilității rezultatelor nete. Acest indicator oferă informații în ce privește gradul de dependența față de capitalul împrumutat.

GRADUL DE ÎNDATORARE (GI) se calculează astfel :

GI = DATORII TOTALE /ACTIVE TOTALE *100

Acest indicator este un foarte bun predicator în stabilirea dificultăților cu care se confruntă firmele. Limitele impuse de uzanțele internaționale se situează sub 30% în cazul firmelor sănătoase din punct de vedere financiar și peste 70% în cazul firmelor falimentare.

Productivitatea muncii este indicatorul care măsoară eficiența folosirii factorului de muncă la nivelul firmei.

PRODUCTIVITATEA = CIFRA DE AFACERI / NR. SALARIAȚI

Acest indicator tebuie analizat cu raspundere, el evidențiează nivelul de producție pe fiecare angajat.

Profitului net (Mp) calculat cu formula :

Mp=Profit net/Cifra de afaceri

Daca acest indice ia valori mici, atunci firma nu produce venituri suficiente din vânzări în comparație cu cheltuielile totale aferente sau cheltuielile sunt scăpate de sub control, fiind mai mari față de vânzări.

Rata de rotație a imobilizarilor (Rim) evaluează eficacitatea managementului activelor imobilizate prin examinarea valorii cifrei de afaceri generate de o anumită cantitate de active imobilizate.

Rim = Cifra de afaceri/Imobilzări corporale

Rata de roatație a stocurilor (Rs) arată perioada de timp exprimată în zile în care sunt stocate produsele finite rezultate din procesul productiv.

Rs = Stoc de produse finite/Costul produselor finite vândute îtr-un an x 360

Rata de rotație a activelor totale (Rat) arată eficiența utilizării activelor totale ale firmei pentru realizarea unei anumite cifre de afaceri.

Rat = Cifra de afaceri/Active totale

3.2. OBIECTIVE

Obiective generale

Prezentarea Sucursalei către partenerii de afaceri ca fiind cel mai complet și cel mai bun furnizor de servicii energetice în domeniul distribuției energiei electrice, care oferă servicii de calitate, este dinamic și în continuă dezvoltare.

Modernizarea și retehnologizarea proceselor de reparații a echipamentelor de joasă, medie și înaltă tensiune.

Produsele și Utilizarea sistemului informatic integrat de management S.A.P. pentru organizarea și controlul tuturor proceselor Sucursalei în timp real.

Creșterea veniturilor prin creșterea performanțelor personalului, a utilizării eficiente a mijloacelor de muncă performante.

Obiective specifice

Serviciile energetice se dezvoltă în conformitate cu legislația primară care acționează în sectorul energiei electrice – Legea Energiei Electrice Nr. 318/2003 și actele normative privind proiectarea și executarea serviciilor de mentenanță a instalațiilor electrice precum și a proiectării și executării de instalații noi.

Extinderea serviciilor energetice la partenerii terți, care sunt în afara S.C. ELECTRICA S.A.

Mediul intern

Sucursala nu are personalitate juridică, iși desfașoară activitatea în conformitate cu statutul societății.

Are în componență șase agenții.

Puncte de interes pentru potențialii parteneri

Profesionalismul și seriozitatea salariaților Sucursalei.

Asigurarea de servicii complete de proiectare și execuție și garanții și servicii post execuție.

3.3. PRODUSELE ȘI SERVICIILE SISE Muntenia Nord

Descriere:

Întreținere și reparații ale instalațiilor energetice electrice de distribuție și industriale;

Servicii de proiectare și consultanța în energetică (soluții optime de alimentare, modalități de reducere a pierderilor, etc)

Masurători profilactice în instalațiile de distribuție și furnizare a energiei electrice

Masurători pentru punerea în funcțiune a instalațiilor electrice

Programe, studii și analize pentru reducerea impactului instalațiilor electrice asupra mediului

Executarea de lucrari noi, modernizări, inclusiv service în instalațiile de utilizare ale consumatorilor

Servicii de verificări, reparații subansamble și aparataj electric în atelierele proprii (întrerupătoare de înaltă, medie și joasă tensiune, motoare și transformatoare electrice, transformatoare de masură, etc)

Servicii de reparații, verificări și etalonări contoare electrice și AMC în ateliere și laboratoare specializate

Servicii de testări și analize uleiuri electroizolante

Dezvoltare energetică, urbanism, inginerie și alte servicii tehnice

Verificări echipamente de protecție

Intervenții în instalațiile electrice industriale și gospodarești

Servicii de topografie

Vânzări de echipamente și materiale electroenergetice autorizate ELECTRICA

Organizarea de proceduri pentru achiziții publice

Prestare de activități de transport auto cu mijloace gabaritice ș agabaritice (macara, furgon, cisterna, PRB, etc)

Închirieri transformatoare, clădiri, spații tehnologice și netehnologice

Servicii de organizare manifestări, întâlniri și reuniuni cu caracter tehnic, științific, sportiv ori alte teme

Activități de turism și agrement prin unitățile proprii.

Utilitatea produselor și serviciilor pentru clienți

În baza comenzilor ferme primite de la F.D.F.E.E. / S.D.F.E.E., Direcția comerciala, prin serviciile de aprovizionare și investiții, achiziționeaza toată gama de produse cerută, distribuind-o către beneficiar într-un termen determinat de cantitatea și valoarea acestora, respectându-se legislația și normele în vigoare.

Serviciile către clienți se asigură conform comenzilor, de la studiul de prefezabilitate până la punerea în funcțiune și în continuare, servicii de întreținere și reparații.

Vânzarea produselor către terți se face prin magazinul de specialitate al Sucursalei, iar serviciile se asigură cu includerea costurilor materiale.

Există și posibilitatea executării serviciului, cu aportul material al clientului. Clientul are satisfacția unui serviciu ori produs adaptat la nevoile și posibilitațile sale.

Preocupările Sucursalei sunt concretizate în parte, în curs de derulare ori în stadiul de proiect.

Dezvoltarea serviciilor s-a concretizat în deschiderea unui magazin de produse electrice la Zalău care completează ori asigură cererile pieței.

De asemenea Autobaza AISEE Cluj este certificată Registrului Auto pentru verificări și testări ale autovehiculelor, iar Cabinetul de Psihologie asigură servicii de testare și certificare a aptitudinilor necesare exercitării meseriilor specifice domeniului energetic – electric, prin dotările recente.

În curs de derulare se află contractul de achizinionare al unei autoclave de uscare în vid a echipamentelor de înaltă tensiune, ceea ce presupune beneficii importante pe termen lung în zona Muntenia Nord și nu doar.

În proiect se află înfiintarea unei secții de confecții metalice cu orientare pe specificul activității în cadrul AISEE Bistrița, totodată asigurarea capacității de carosare a Autobazei AISEE Bistrița.

Veniturile obținute de Sucursală au la bază prețuri, tarife și devize aprobate la nivel de S.C. ELECTRICA S.A. Aplicarea acestora este obligatorie pentru toți clienții.

Sucursala acoperă geografic zona de Sud-Est a României descrisă administrativ de județele Targoviște, Prahova, Brăila, Buzău, Focșani, Galați. Este un teritoriu al cărui relief cunoaste aproape toate formele întâlnite.

Caracterizarea pieței pentru perioada 2003/2008 este dată de relația contractuală, dominantă, între Sucursala și F.D.F.E.E. Muntenia Nord.

Ținând cont de tendința de liberalizare a pieței energetice, orientarea primară a Sucursalei privește consolidarea relaniilor cu F.D.F.E.E. / S.D.F.E.E. Muntenia Nord, ca principalii parteneri, cu obiectivul prelungirii și extinderii acestora.

Totodata Sucursala monitorizează apariția altor posibili clienți din piața internă.

În prezent, datorită caracteristicilor de monopol ale pieței energiei electrice, Sucursala este indispensabilă principalilor parteneri F.D.F.E.E. / S.D.F.E.E. Muntenia Nord.

Pentru perioada 2003/2008 aceștia ramân captivi relațiilor contractuale. Trebuie ținut seama de tendința liberalizării pieței și prin urmare a scăderii cererii de servicii de mentenanță în domeniul furnizării energiei electrice (verificări și reparații contoare, transformatoare de masură), ca atare, fiind necesară compensarea prin alte activități.

Se impune, de asemenea, creșterea calității serviciilor furnizate, implicit gradul de încredere pe care F.D.F.E.E. / S.D.F.E.E. Muntenia Nord îl acordă și-l vor acorda Sucursalei, ca partener de afaceri.

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Dezvoltarea continuă a firmelor, creșterea semnificativă a volumului de informație necesară desfășurării activității, necesitatea mișcărilor rapide pe piață pe baza cunoștințelor obținute pe termen scurt, dorința de a lua decizii în timp real, integral fundamentate, au impus schimbarea modului de organizare mi funcționare a acestora.

Singura soluție posibilă este existența unui sistem informațional unitar, cu bază de date unică și posibilități de prelucrare rapide și adaptabile fiecărui tip de afacere.

La nivel microeconomic se impune nevoia de a avea, în cadrul, oricărei organizații, un sistem de înregistrare și cuantificare a problemelor, prin care persoanele responsabile să fie atenționate asupra apariției și gravității lor, iar cei afectați să cunoască în permanență stadiul și modalitățile de rezolvare a acestora.

Soluția de rezolvare a acestor probleme, la care apeleaza cele mai multe din firmele moderne este outsourcing-ul sau  externalizarea anumitor servicii care nu țin direct de business-ul de bază al firmei. Fundamentul teoretic al outsourcing-ului oferă managerilor posibilitatea de a face lucrurile bine de prima dată, o dată cu o reducere a costurilor acelor activități în care nu dispun de o experiență suficientă: gestiunea resurselor umane, experiența contabilă, modele de alocare a resurselor etc.

Organizațiile trebuie să facă o analiza care să aibă în vedere urmatorele repere:

Analiza costurilor, în cadrul căreia se vor compara ofertele diversilor furnizori;

Analiza financiară – analiza profitabilității ;

Planificarea bugetelor ;

Analiza de marketing – informații despre clienți și potențiali clienți, datele despre vânzări, sensibilitatea la preț, preferințele privind produsele, folosind aceste informații se pot planifica mai bine compartimentele de marketing și se pot măsura efectele acestora;

Analiza în managementul proiectelor – analiza alocării resurselor, analiza portofoliului de proiecte ;

Analiza de vânzare – identificarea tendințelor, asocieri între produse; cu ajutorul acestor informații se pot seta obiective de vânzări și se poate măsura progresul față de aceste obiective.

Analiza pentru lanțurile de distribuție (retail) – analiza datelor privind comrnzile în rețelele de distribuție; analiza livrărilor, analiza stocurilor; astfel se vor putea planifica mai bine stocurile, promoțiile de preț pentru anumite produse și calendarul livrărilor.

O reprezentare importantă în constatarea competitivității Sucursalei este exprimată în tabloul de analiză SWOT.

Specificul activității Sucursalei impune o reevaluare a factorilor care frâneaza ori împiedică dezvoltarea relațiilor cu partenerii în perspectiva liberalizării pieței.

Analiza SWOT

Puncte tari

Sucursala deține monopolul lucrărilor către F.D.F.E.E. Muntenia Nord

Sucursala dispune de personal înalt calificat în domeniu

Execută toate tipurile de lucrări specifice distribuției energiei electrice

Sucursala cumpără produse specifice serviciilor energetice la prețuri avantajoase

Poate asigura servicii de verificări auto

Puncte slabe

Sucursala are costuri ridicate

Face plăți prin compensare, diminuându-se interesul unor furnizori de produse

Plata serviciilor se face cu întârzâiere

Oportunități

Poate executa servicii energetice către oricare alte firme decât F.D.F.E.E. Muntenia Nord

Se poate asigura consultanță de specialitate

Poate asigura servicii de verificări auto

Poate, cu S.C. ELECTRICA S.A., contracta credite avantajoase pentru dezvoltare

Poate să-și dezvolte gama de servicii, identificând noi nișe în piața serviciilor electrice

Amenințări

Sucursala poate să piardă principalul client, F.D.F.E.E., prin privatizarea lui

Sucursala nu-și poate regla flexibil prețurile de vânzare ale serviciilor pentru a-și acoperi permanent cheltuielile

REPREZENTAREA ANALIZEI SWOT

Cunoașterea propriilor operațiuni

Compania trebuie să cunoască care sunt punctele forte și slăbiciunile funcționării interne. Această evidență a forțelor și a slăbiciunilor trebuie să se bazeze pe ințelegerea faptului că concurenții, la rândul lor, vor face analiza acestor funcțiuni pentru a-și ameliora eficiența.

Daca o organizație nu-și cunoaste forțele și slăbiciunile, atunci ea nu va fi capabilă să se apere, nu va ști ce operații trebuie accentuate pe piață și ce operații trebuie eliminate.

Cunoașterea concurenților și a liderilor dintr-un domeniu de activitate

De asemenea, o organizație va fi capabilă să-și diferențieze capacitățile pe piață doar în situația în care va cunoaște foarte bine care sunt punctele forte și punctele slabe ale concurenței.

Pe lânga acest aspect, este important de stiut că numai comparația cu cei mai buni și ințelegerea celor mai bune practici va putea asigura superioritatea pe piață.

Dincolo de o analiză critică sau nu la care este supus noul sistem contabil românesc, întreprinderile vor trebui să se alinieze la noile reglementări în contabilitate , astfel încât contabilitatea va media, va concilia și va certifica raportul de forțe intre ofertă și cererea de informații, raport care iși joacă rolul pe scena pieței contabile normalizatori – reprezentanți ai Ministerului de Finanțe , contabili și utilizatori interni și externi ai informației contabile .

Lista de abrevieri

AISE – Agenția de Intreținere și Servicii Energetice

AMC – Aparate de Masurare și Control

ANRE – Agenția Națională de Reglementare Energetică

CEE – Comunitatea Economică Europeană

FDFEE – Filiala de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice

FNS – Federația Naționala de Sindicat

FRS – Financial Report standard

IAS – International Accounting Standard

IASB – International Accounting Standard Board

IASC – International Accounting Standard Council

MO – Monitorul Oficial

OMFP – Ordinul Ministerului Finanțelor Publice

PRB – Utilaj

RIR – Rata Internă de Rentabilitate

SAP – Sistem Informatic

SDFEE – Sucursala de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice

SIG – Solduri Intermediare de Gestiune

SWOT – Strengths, Weaknesses, Opportunities, and Threats

UE – Uniunea Europeană

VAN – Valoarea Actuală Netă.