Studiu privind percepția profesoriilor de educatie fizica in randul elevilor de gimnaziu din orasul Bacau Coordonator științific, Lector univ. dr…. [305740]

UNIVERSITATEA „VASILE ALECSANDRI”

DIN BACĂU

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ALE MIȘCĂRII

SPORTULUI ȘI SĂNĂTĂȚII

LUCRARE DE LICENȚĂ

Coordonator științific

Lector univ. Dr. Dana Ciocan

Absolvent: [anonimizat]

2016

UNIVERSITATEA „VASILE ALECSANDRI”

[anonimizat]: [anonimizat]

2016

Cuprinsul lucarii

ARGUMENT

Pornind de la tema cercetării pe care o propunem distingem ca element cheie sintagma „cerințe educaționale speciale”, [anonimizat].

[anonimizat] o [anonimizat], cât și în direcția ameliorării problematicii care îi plasează sub această sintagmă.

”Cerințele educaționale speciale” reprezintă o parte integrantă a [anonimizat], [anonimizat].

A avea în vedere copiii cu cerințe educaționale speciale înseamnă a [anonimizat], [anonimizat]. [anonimizat] o abordare clară a [anonimizat]: dificultăți/dizablități de învățare; întârziere/deficiență mintală/dificultăți severe de învățare; tulburări de limbaj; dificultăți fizice/motorii; deficiențe vizuale; deficiențe auditive; tulburări emoționale și de comportament. Însă, [anonimizat], accepțiune pe care nu o vom aborda în cercetarea noastră.

Astfel, [anonimizat] „educație pentru toți”, pentru a [anonimizat]/recuperarea adecvată.

[anonimizat] l-am propus se va sublinia că pentru acești copii cu cerințe educaționale speciale este mai mult decât utilă descoperirea unor strategii bine stabilite pentru fiecare caz particular. De aici este evident faptul că derivă un complex de necesități care compune „spațiul” educaționale și de integrare a [anonimizat], consilieri, kinetoterapeuți, medici, etc. Așadar, n [anonimizat], [anonimizat], face parte din complexitatea acestor strategii de incluziune școlară și socială.

În cercetarea pe care ne-o propunem vom avea în vedere acei copii cu cerințe educaționale speciale pentru care kinetoterapeutul are o funcție semnificativ justificată prin metodele sale de reabilitare adecvată ce duce spre integrarea școlară și socială a copilului, cât și în dezvoltarea relației interumane care implică acest copil. [anonimizat], demersul de incluziune a copiilor cu cerințe educaționale speciale. Dacă exemplificăm prin copiii cu cerințe educaționale speciale care vizează dificultățile fizice/motorii mai des în zona membrelor superioare sau a coloanei, kinetoterapeutul își regăsește rolul în calitate de important factor în programul de recuperare, acesta urmărind atent, prin metodele sale, legătura dintre gândire-limbaj-mișcare. Kinetoterapeutul va avea ca scop stimularea funcțională a copilului, diminuarea dependenței acestuia față de adult, cât și a independenței funcționale a copilului, în general.

Demersul pe care îl propunem în continuare va sublinia dezvoltarea fizică a copiilor cu deficiențe în urma aplicării unei strategii specifice și a unor elemente preluate din jocul de volei.

Capitolul 1. INTRODUCERE ÎN PROBLEMATICA CERCETĂRII

1.1. Actualitatea temei

O societate „sănătoasă” din toate punctele de vedere este acea societate care acordă atenție principiului egalității de șanse și principiului incluziunii sociale care au la bază respectarea drepturilor omului. În aceste sens este necesar să se facă demersuri pentru a se descoperi „pârghia”care să conducă în mod nemijlocit, nu doar la atingerea acestor principii, cât la respectarea și promovarea lor.

De altfel, se constată tot mai mult că societatea românească a început de câteva deceniisă își recunoască toate carențele și, în același timp, nu doar să le accepte, cât să le corecteze. De aceea, de câtva timp, în societatea românească se adoptă principiile egalității de șanse și incluziunii, principii independente care să demonstreze că diversitatea poate fi măsura lucrurilor firești.

Într-o societate în care accentul cade în mod pregnant asupra incluziunii care, de altfel, se impune, considerăm că facilitarea accesului la integrarea școlară și la integrarea socială a copiilor cu cerințe educaționale speciale este mai mult decât un deziderat, chiar un scop. De aceea, tema aleasă spre cercetare „Studiu privind folosirea elementelor din jocul de volei la copiii cu cerințe educaționale speciale”, este cu atât mai actuală, cu cât demersul în sine conduce la descoperirea unor strategii bine definite de integrare a copiilor cu cerinte educaționale speciale, prin recuperarea adecvată.

Astfel , găsim oportună căutarea unor metode pertinente propice nevoilor unor subiecți care pot atinge un anumit grad de recuperare/reabilitare prin elementele din jocul de volei care să determine integrarea școlară și socială. Desigur, jocul de volei presupune diverse elemente care să ajute copilul în recuperarea/reabilitarea sa luând în considerare mai multe tipuri de cerințe educaționale speciale ce derivă din dificultățile fizice/motorii.

În mediul social în general, și în mediul școlar în particular, deficiențele fizice/motorii împiedică buna desfășurare a multor activități ceea ce atrage după sine încercarea de a căuta soluții pertinente în ceea ce privește reabilitarea/recuperarea copilului cu astfel de cerințe speciale pentru integrarea sa.

În mod cert, elementele din jocul de volei pot fi aplicabile în funcție de cerințele speciale fizice/motoriiale copilului astfel încât să se faciliteze participarea sa la anumite activități, iar rolul kinetoterapeutului este, firește, unul semnificativ.

1.2. Motivarea alegerii temei

Considerăm că tema aleasă „Studiu privind folosirea elementelor din jocul de volei la copiii cu cerințe educaționale speciale” este un demers care atinge scopul recuperării/reabilitării dificultăților fizice/motorii și, implicit, integrarea școlară și, evident, socială.

În primul rând, exercițiul fizic în sine are ca efect recuperarea în cazul deficiențelor fizice/motorii, deci acest exercițiu este desfășurat sub atenta îndrumare a kinetoterapeutului. Cu un câmp larg de aplicabilitate prin efortul de o intensitate mai mică pe care îl presupune, jocul de volei poate fi utilizat în cazul copiilor cu dificultăți fizice/motorii, desigur selectând anumite elemente cu un grad de complexitate scăzută, în funcție de dizabilitățile copilului care trebuie să fie punctul de pornire în recuperarea/reabilitarea sa.

În mod cert, exercițiile de tip volei folosite în cazul copilului cu cerințe educaționale speciale de tip dificultăți fizice/motorii implică un joc de volei adaptat care nu mai ține cont de regulile sportului în cauză, cât de nevoile și posibilitățile subiectului asupra căruia se aplică.

De aceea considerăm că, vizând recuperarea/reabilitatea copilului cu cerințe educașionale speciale ce derivă din dificultățile fizice/motorii, studiul privind elementele din jocul de volei nu este un demers utopic, ci, dimpotrivă este un demers care va conduce în mod clar la un rezultat firesc de îmbunătățire a stării fizice a copilului, la ameliorarea dizabilității sale sau chiar la suprimarea acesteia.

Așadar, cercetarea pe care o propunem vizează, cu siguranță, recuperarea/reabilitarea și, implicit integrarea școlară și socială care reprezintă finalitatea acestui studiu.

CAPITOLUL 2. FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A PROBLEMEI STUDIATE

2.1. Copii cu cerințe educaționale speciale

Sintagma „cerințe educative speciale” se referă la acele cerințe sau nevoi specifice față de educație care sunt suplimentare, dar și complementare obietivelor generale ale educației pentru un copil și cuprinde un registru larg, de la deficiențe profunde la tulburările ușoare de învățare. (Neamțu, C, 2000)

Conceptul de CES este de multe ori utilizat ca formulă alternativă a expresiei „cerințe/nevoi speciale” , incluzând pe lângă copiii cu deficiențe sau tulburări de învățare și copii din medii sociale și familii defavorizate, copii delicvenți sau copii din anuminte grupuri etnice.

Copiii cu cerințe educaționale speciale (CES) sunt copii ale căror nevoi speciale sunt educaționale și derivă, în general, din deficiențe mintale, fizice senzoriale, de limbaj, socio-afective și de comportament sau asociate, indiferent de severitatea acestora. Acestora se adaugă și unii copii ocrotiți în instituții rezidențiale, copii din învățământul obișnuit care prezintă tulburări/dificultăți de învățare sau adaptare școlară.

Tipologia categoriilor de copii cu cerințe educaționale speciale include:

● tulburări emoționale și de comportament;

● deficiență sau întârziere mintală;

● deficiențe fizice/motorii;

● deficiențe vizuale;

● deficiențe auditive;

● tulburări de limbaj;

● tulburări/dificultăți/dizabilități de învățare.

În categoria copiilor cu cerințe educaționale speciale sunt incluși atât copiii cu deficiențe propriu-zise, cât și copiii fără deficiențe, dar care prezintă manifestări stabile de inadaptare la exigențele școlii, aceștia fiind:

● copiii cu deficiențe senzoriale și fizice: tulburări vizuale, dizabilități mintale, tulburări de auz, paralizia cerebrală;

●copiii cu deficiențe mintale, comportamentale: tulburări de conduită, tulburări de opoziție și rezistență, hiperactivitate cu deficit de atenție-ADHD;

● copiii cu handicap asociat;

● copiii cu tulburări afective și emoționale: depresia, mutism selectiv, anxietatea, tulburări de stres post-traumatic, atacul de panică, tulburări de alimentație (bulimia nervoasă, supra-alimentarea, anorexia nervoasă);

● copiii cu deficiențe de comunicare și interacțiune: tulburări din spectrul autistic, întârzieri în dezvoltarea limbajului, sindromul Asperger;

● copiii cu dificultăți de cunoaștere și învățare: sindromul Down, dislexia,

discalculia, dispraxia, dificultăți de învățare.

Copiii cu cerințe educaționale speciale prin joc pot să-și exprime propriile capacități și astfel capătă informații cu privire la lumea în care trăiește, intră în contact cu indivizii și cu obiectele din mediul înconjurător, dar învață să se și orienteze în spațiu și timp.

Întrucât se desfășoară, în general, în grup, jocul facilitează socializarea. Aceste jocuri sociale sunt necesare pentru persoanele cu handicap deoarece le oferă șansa de a juca cu alți copii, orice joc având nevoie de minim doua persoane pentru a se desfășura. Însă, jocurile trebuie adaptate în funcție de deficiența copilului.

2.2. Jocul de volei adaptat și elemente din jocul de volei

Jocurile permit o manifestare complexă și facilitează dezvoltarea simultană a deprinderilor motorii de bază sau specifice, a calităților motrice, a deprinderilor și însușirilor morale și de voință.

Jocul sportiv este un complex de exerciții fizice practicate sub formă de joc cu un anumit obiect (minge, puc, etc) având dimensiuni specifice, prin care două echipe sau doi adversari se întrec conform unor reguli de organizare și desfășurare. (Ciocan, D, 2013)

William G. Morgan, un profesor de educație fizică de la Colegiul de Administrarea Afacerilor din Holyoke, S.U.A., a decis în anul 1895 să descopere o modalitate de exercițiu fizic prin care studenții săi să depună un efort de o intensitate redusă. Astfel, s-a născut un joc pe care l-a numit Minonette și care combină elemente din jocul de baschet, baseball, tenis și handbal. Mai târziu un alt profesor, Alfred Halstead, de la Colegiul Springfield a propus numele de volley-ball. (Ciocan, D, 2013)

Voleiul este un joc sportiv, ce presupune două echipe adversare pe o suprafață de joc, terenul fiind împărțit în doua pe baza unui fileu.

Jocul implică trecerea mingii peste fileu în terenul echipei adverse, încercând să nu atingă solul terenului propriu, ci pe cel al adversarului. Acțiunile de joc se desfășoară într -o formă specifică, de lovire sau respingere amingii.

Echipa care câștigă prima 3 seturi din maxim 5 seturi jucate-este declarată învingătoare.

În cazul persoanelor cu nevoi speciale, practicarea sportului este strâns legată de Sir Ludwig Guttmann, neurolog și neurochirurg, a fost solicitat să înființeze un centru specializat în tratarea coloanei vertebrale în cadrul Spitalului Stoke Mandeville. Solicitarea a venit din partea Guvernului Britanic în timp ce neurochirurgul studia la Universitatea Oxford.

Sir Ludwig Guttmann obișnuia să spună: „Dacă am făcut un singur lucru bun în cariera mea medicală acesta a fost introducerea sportului în tratamentele și programele de recuperare ale bolnavilor cu afecțiuni ale coloanei vertebrale și a altor handicapați.”

Primul club sportiv pentru persoanele cu dizabilități a fost înființat în Olanda în anul 1953 și avea a discipline atletismul și sitzball-ul, care se juca șezând pe podea.

World Organization Volleyball for Disabled (WOVD) este principalul organist, la nivel internațional, ce stabilește regulile speciale, criteriie de clasificare a sportivilor după gradul de infirmitate și a celor implicați în acest domeniu.

La persoanele cu nevoi speciale (volei adaptat), în competițiile de volei se utilizează clasificarea din voleiul în stând, în care sportivii practicanți sunt clasificați A,B,C.

În prima categorie (A), un practicant al sportului prezintă un nivel minim de dizabilități referitor la capacitatea sau funcțiile necesare practicării voleiului, de exemplu: sportivi cu paralizii cerebrale, scurtarea unui braț, sudarea unei glezne ,amputații ale degetelor, amputarea labei piciorului, amputații ale degetelor, amputarea labei piciorului, scurtarea unui picior.

În a doua categorie (B), un practicant al sportului are un nivel ridicat de dizabilitate care privește capacitatea sau funcțiile potrivite practicării jocului de volei, de exemplu: un șold nefuncțional, amputații la nivelul antebrațului sau sub genunchi proteză.

A treia categorie (C) include sportivii cu nivel ridicat de dizabilitate, referitoare la capacitatea și funcțiile potrivite practicării jocului de volei, ca de exemplu: un braț mai scurt, amputații bilaterale sub genunchi cu proteze, amputații combinate braț picior, un braț nefuncțional, amputații deasupra genunchiului sau deasupra cotului.

În cazul jocului de volei în așezat, sportivii trebuie să se încadreze în categoria A ca și clasificare de dizabilități minime.

2.3. Probleme de sănătate frecvent întâlnite la copiii cu cerințe educaționale speciale

Peste tot în jurul nostru întâlnim persoane cu deficiențe. Ei sunt percepuți în mod diferit, perceperea lor socială nu este întotdeauna constantă, ea variază de la societate la societate și furnizează diferite accepțiuni, în funcție de cultura și de valorile promovate. Cei mai mulți dintre oameni au rețineri față de persoanele cu deficiențe, întrucât au o părere greșit despre ele. Noi însă, ar trebui să înțelegem că și ei sunt oameni la fel ca oricare dintre noi, fiind produsul unic al eredității lor și al mediului.

Din punct de vedere medical, prin deficiență se înțelege deficitul stabilit prin mijloacele și metodele clinice sau paraclinice prin explorări funcționale și alte metode folosite în evaluarea din serviciile medicale. Ca tipuri de deficit identificat ar putea fi de natură mintală, motorie, comportamentală, de limbaj sau senzorială.

Noțiunea de deficiență implică pierderea, anomalia, perturbarea cu caracter definitiv sau temporar a unei structuri fiziologice, anatomice sau psihologice și denumește o stare patologică, funcțională, stabilă sau de lungă durată, iremediabilă sub acțiunea terapeutică și care afectează capacitatea de muncă, dereglând posibilitatea de adaptare și integrare la locul de muncă sau în societate a persoanei. (Neamțu, C., Gherguț, A., 2000)

Problemele de sănătate frecvent întâlnite la copiii cu cerințe educaționale speciale sunt următoarele:

deficiențe mintale;

deficiențe senzoriale;

deficiențe fizice/ motorii;

tulburări de limbaj;

tulburări de comunicare și relaționare (autismul).

I. Deficiențe mintale

Prin termenul deficiență mintală se înțelege reducerea semnificativă a capacității psihice care antrenează o serie de dereglări ale reacțiilor și mecanismelor de adaptare ale individului la condițiile în continuă schimbare a mediului înconjurător și la climatul de conviețuire socială dintr-un anumit areal cultural, fapt ce pune individul într-o situație de incapacitate și inferioritate, recunoscută printr-o stare de handicap în raport cu ceailalți membri ai comunității din care face parte. Statisticile Organizației Mondiale a Sănătății sublinează că deficiența mintală este întâlnită la 3-4% din populația infantilă, având diferite grade de intensitate și forme variate de manifestare clinică.

În literatura de specialitate se folosesco serie de sinonime pentru a desemna deficiența mintală, precum: întârzire mintală, înapoiere mintală, oligofrenia, arierare mintală, insuficiență mintală, debilitate mintală, retard intelectual, handicap mintal, subnormalitate mintală.

Indicatorul de dezvoltare intelectuală este reprezentat prin coeficientul de inteligență (CI) sau intellgence quotient (IQ), introdusă în literatura psihologică de W.Stern pentru a completa noțiunea de vârstă mintală (VM) folosită de A.Binet și TH.Simon în interpretarea testelor de inteligență. Coeficientul de inteligență, ca unitate de măsură psihologică, desemnează raportul dintre vârsta mintală (VM) și vârsta cronologică (VC), exprimate în luni.

Prin urmare, coeficientul de inteligență reprezintă raportul dintre doua performanțe: performanța reală a subiectului (VM) și performanța așteptată în funcție de vârsta sa (VC).

În funcție de valoarea coeficientului de inteligență, putem face următoarea clasificare:

peste 140 – inteligență extrem de ridicată;

120-140 – inteligență superioară;

110-119 – inteligență deasupra nivelului mediu;

90-109 – inteligență de nivel mediu;

80 – 89 – inteligență sub medie;

70 – 79 – inteligență de limită(intelect liminar);

50-69 – deficiență mintală ușoară(debilitate mintală);

20 – 49 – deficiență mintală severă sau mijlocie (imbecilitate);

0-19 – deficiență mintală profundă sau gravă (idioție).

Formele cuprinse în intervalul IQ= 0-80 intră în categoria deficiențelor mintale.

• Tipologia deficiențelor mintale

Intelectul de limită

Intelectul de limită definește o categorie eterogenă de forme și grade de manifestare ce au în comun fenomenul decompensării școlare la vârsta de 11-12 ani, urmată de apariția unor reacții nevrotice și comportamentale ca urmare a insuccesului școlar.

Deficiență mintală de gradul I

Debilitatea mintală (termen sinonim cu insuficiență mintală care acoperă intervalul cuprins între imbecilitate și intelectul liminar) presupune un coeficient de inteligență cuprins între 50-69, corespunzător mecanismelor operaționale ale gândirii potrivite vârstei mintale de 7-9 ani. Indivizii din această categorie sunt capabili de achiziții școlare corespunzătoare vârstei lor mintale și pot ajunge la un grad de independență socială, însă nu au puterea asumării totale a responsabilității comportamentului lor și sunt incapabile să prefigureze urmările și implicațiile acestora.

Deficiența mintală de gradul II

Imbecilitatea, cunoscută în literatura de specialitate și sub denominațiile de arierație severă sau moderată și întârziere mintală mijlocie, se regăsește, sub raportul gradului deficienței, între debilitate mintală și idioție, iar din perspectivă psihometrică psihometrică este echivalentă cu vârsta mintală cuprinsă între 2-7 ani, corespunzător unui coeficient de inteligență cuprins între 20-50 IQ.

Deficiența mintală de gradul III

Idioția reprezintă cea mai gravă formă de deficiență mintală și face referire la persoana incapabilă să se autoconducă, să se apere de pericole iminente sau chiar să se hrănească, având o permanentă necesitate de îngrijire și supraveghere din partea altei persoane. Idiotul este reprezentat printr-un nivel mintal inferior vârstei de 2 ani și un coeficient de inteligență sub 20 IQ.

Din cauza unei rezistențe scăzute la infecții și alți agenți patogeni, mortalitatea în rândul aceste categorii de deficienți este foarte mare, media lor de viață fiind de aproximativ 19-20 de ani, față de cea a imbecililor, care este de aproximativ 25-30 de ani.

În concluzie, persoanele cu deficiență mintală severă au un grad ridicat de dependență, sunt irecuperabili, fără șanse de profesionalizare, au potențial foarte scăzut de integrare și adaptare socială.

II. Deficiențe senzoriale

Deficiențele senzoriale sunt rezultatul unor disfuncții ori tulburări în sfera principalilor analizatori (vizuali și auditivi), cu implicații majore asupra desfășurării optime a vieții de relație cu factorii de mediu, cât și de procesele psihice ale individului, având un ecou semnificativ în conduita și modul de existență ale acesteia.

Luând în considerare particularitățile acestor doi analizatori precum și rolul fiecăruia în sistematizarea proceselor psihice, este necesară o abordare de sine stătătoare a tulburărilor care pot interveni la nivelul lor.

• Deficiențe de auz

Deficiențele de auz fac obiectul surdopsihopedagogiei, o știință interdisciplinară care se ocupă cu studiul particularităților dezvoltării psihofizice ale persoanelor cu discuncții auditive și stabilește cauzele și consecințele pierderii auzului, mijloacele de recuperare, compensare și educare în vederea structurării personalității și integrării lor în viața socială și profesională, principiile și modalitățile prin care deficienții de auz pot fi integrați în sistemul școlar și profesional, activitatea relațională cu familia, dar și factorii sociali și educaționali.

• Deficiențe de vedere

Această categorie de deficiențe, prin varietatea tipologică și prin consecințele asupra vieții psihice și sociale ale persoanei, are o puternică influență asupra calității și specificității relațiilor pe care individul deficient le stabilește cu factorii din mediul, condițiile afectării parțiale sau totale a aportului informațional de la nivelul analizatorului vizual, principalul furnizor de informații la nivelul structurilor cerebrale superioare.

III. Deficiențe fizice (motorii)

Deficiențele fizice se referă la categoria tulburărilor care afectează în principal componentele motrice ale individului, atât sub aspect neuromotor, cât și sub aspect psihomotor și determină o multitudine de consecințe în planul imaginii de sine a persoanei și în modalitățile de relaționare cu factorii de mediu sau cu alți indivizi.

„Dacă aceste deficiențe fizice nu sunt asociate cu alte tipuri de deficiențe, în schimb gradul deficienței fizice este mare și prezintă unele aspecte vizibile sau limitează capacitatea de mișcare a persoanei, se produc unele transformări în procesul de structurare a personalității și în modalitățile de relaționare cu cei din jur, adesea fiind prezente simptomele complexului de inferioritate, stări depresive, tendințe accentuate de inferiorizare a trăirilor și sentimentelor, izolare față de lume, refugiul în activități care pot fi efectuate în manieră individuală. Dacă deficiențele fizice sunt asociate cu alte tulburări datorită etiologiei comune sau consecutive unei intervenții tardive în plan recuperator și al întârzierilor în procesul de educație, tabloul clinic devine complex, iar prognosticul cu privire la nivelul evoluției și al dezvoltării psihofizice a persoanei capătă un grad mai ridicat de relativitate.” (Neamțu, C., Gherguț, A., 2000)

IV. Tulburări de limbaj

Deficiențele de limbaj sunt rezultatul disfuncțiilor ce intervin în recepționarea, înțelegerea, elaborarea și realizarea comunicării scrise și orale datorită unor afecțiuni de natură organică, funcțională, psihologică sau educațională care acționează asupra copilului mic în perioada apariției și dezvoltării limbajului.

Având în vedere importanța limbajului în structurarea și desfășurarea unor procese cognitive, orice afectare a acestuia poate avea efecte și asupra calității operațiilor gândirii, relațiilor cu ceilalți și structurării personalității copilului. Astfel, cunoașterea și identificarea tulburărilor de limbaj este în atenția specialiștilor ca o prioritate în probleme de psihopedagogie, precizia și fixarea precoce a diagnosticului acestor tulburări ducând la reușita programului terapeutic și recuperator al copilului cu tulburări de limbaj.

V. Tulburări de comunicare și relaționare – autismul

Termenul de autism infantil precoce desemnează un sindrom patologic apărut în copilărie, caracterizat printr-o stare de înstrăinare sau retragere, o ipsă de răspuns social sau interes față de cei din jur, dificultăți de comunicare și de limbaj, imposibilitatea de a dezvolta un atașament normal și existența unor căi ciudate de a răspunde la stimulii din mediul înconjurător.

Problematica autismului se referă la dificultatea copilului de a comunica și de a parcurge într-un mod firesc amplul proces de socializare.

În acest sens, H.Hartman afirmă că principala dificultate a copilului cu autism constă în a reacționa corespunzător față de persoanele și obiectele din jur, în a-și pune în concordanță dorințele cu situația de moment. De asemenea, la copiii autiști alternează comportamentele tandre cu cele agresive sau autoagresive, cu treceri bruște de a o stare la alta, de regulă neadecvate. (Neamțu, C., Gherguț, A., 2000)

Așadar, deficiența poate antrena o incapacitate care, la rândul ei, generează o stare de handicap ce face ca individul deficient să suporte consecințele mediului în care trăiește, mediu care poate asimila, tolera sau respinge persoana deficientă și, de aici rezultă o multitudine de repercursiuni cu urmări atât asupra echilibrului vieții interne a individului respectiv, cât și în contextul relațiilor cu cei din jur, ceea ce conduce la includerea persoanei deficiente într-un cerc vicios, cu urmări, de cele mai multe ori suficient de complexe, în procesul dezvoltării și structurii echilibrate a personalității acestuia.

2.4. Rolul elementelor din jocurile sportive (volei) în dezvoltarea fizică a copiilor cu CES

„Jocul sportiv este un complex de exerciții fizice practicate sub formă de joc cu un anumit obiect (minge) având dimensiuni specifice, prin care două echipe sau doi adversari se întrec conform unor reguli de organizare și desfășurare.”(www.cyd.ro/jocuri-sportive/ )

Jocurile ajută la stimularea și îmbunătățirea relațiilor sociale, a imaginației, dar și la fomarea deprinderilor motrice.

Având în vedere că jocul de volei este o activitate colectivă, el presupune cooperare, colaborare, comunicare cu ceilalți participanți, aromonizarea intereselor, motivelor și eforturile personale cu cele ale partenerilor de joc.

Jocul de volei pentru copiii cu cerințe educaționale speciale poate satisface următoarele nevoi:

nevoia de activitate

nevoia de recunoaștere și stimă socială

nevoia de autodepășire

nevoia de mișcare

nevoia de întrecere

nevoia socială privind afilierea și apartenența la un grup

Jocul de volei este un mijloc prin care copiii își îmbunătățesc anumite deprinderi fizice, cognitive și sociale întrucât aceștia experimentează unele acțiuni care ulterior vor fi combinate cu alte deprinderi mai complexe.

În concluzie, jocul de volei pentru copiii cu cerințe educaționale speciale are un rol important în ceea ce privește:

comunicarea în relațiile interpersonale

cunoașterea de sine

asumarea de responsablități

motivația comună

dezoltarea psihică și motorie

2.5 Deviații ale coloanei vertebrale întâlnite în mod frecvent la copiii din mediul școlar

În majoritatea cazurilor, deficiențele coloanei vertebrale sunt însoțite și de modificări ale omoplaților, umerilor, ale structurilor osoase și ale mușchilor, devenind contractați.

Deficiențele coloanei vertebrale sunt: cifoza, scolioza, lordoza, sau cifolordoze și cifoscolioze. Cea mai frecvent întâlnită la copiii din mediul școlar este cifoza.

Cifoza reprezintă o curbare exagerată a coloanei în regiunea toracică în plan sagital, provocând cocoasă, compensată fiind și prin apariția unei hiperlordoze cervicale și lombare.

Foto 1. Poziția cifotică

Cauze:

poziția incorectă a copilului încă din primii ani de viață, apoi poziția incorectă în bancă;

purtarea incorectă a ghiozdanului;

creșterea bruscă în înălțime;

lipsa practicării sportului

Semne și simptome:

durere la nivelul coloanei vertebrale toracale;

umerii adduși;

capul proiectat anterior;

tensiune musculară la nivelul mușchilor paraventebrali din zona toracală

CAPITOLUL 3. ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA CERCETĂRII

3.1 Obiectivele cercetării

Abordarea instruirii sub forma activităților de practicare a jocului de volei prin selectarea unor elemente adaptate dificultăților fizice/motorii ale copilului cu cerințe educaționale speciale care are ca scop ameliorarea nivelului psihomotric al copilului cât și integrarea socială.

Studiul privind aplicarea elementelor de volei în cazul copilului cu cerințe educaționale speciale are următoare obiective:

Consultarea literaturii de specialitate pentru a vedea actualitatea temei

Stabilirea ipotezelor cercetării și a modalităților de evaluare a acestora

Selectarea unui grup de subiecti pentru a ne atinge scopul propus

Realizarea unei analize privin imaginea profesorului de educatie fizica si spoart in randul elevilor de gimnaziu

Înregistrarea datelor obținute din chestionarele aplicate

DURATA ȘI ETAPELE CERCETĂRII

Desfășurarea cercetării s-a realizat pe parcursul anului universitar noiembrie 2015 – mai 2016, în mai multe etape.

Etapa I – noiembrie 2015 –ianuarie 2016

Prima etapă a fost destinată cercetării teoretice prin explorarea literaturii de specialitate, a selecționării metodelor de evaluare și procedeelor utile în aplicarea programului recuperator la copiii cu cerințe educaționale speciale.

Am studiat diferite materiale bibliografice, din diferite surse, documentare, cărți, și am consultat diferiți specialiști pentru a le afla opinia despre tema abordată și despre modul lor de a interveni în recuperare.

Etapa a II-a ianuarie – martie 2016

În această etapă am selectat subiectul, dar nu înainte de a analiza și studia fișele celorlalți subiecți împreună cu specialistul kinetoterapeut. Folosind instrumente specifice metodelor de cercetare, s-a realizat explorarea și evaluarea subiectului, urmând ca pe tot parcursul programului de recuperare să fie adăugate modificările apărute.

Etapa a III-a martie – mai 2015

În etapa a III-a s-a efectuat programul de recuperare prin volei a copilului cu cerințe educaționale speciale, s-au analizat fișele de observație și evoluția subiectului.

3.2 Ipoteza cercetării

În demersul pe care l-am intitulat „Studiu privind folosirea elementelor din jocul de volei la copiii cu cerințe educaționale speciale” ne propunem să demonstrăm că dacă în cazul unui copil cu cerințe educaționale speciale care prezintă o atitudine cifotică dorsală se aplică elemente din jocul de volei, acesta își va corecta poziția vicioasă, își va îmbunătăți capacitatea de efort și își va dezvolta abilitățile de socializare și integrare socială.

3.3. Subiectul cercetării și locul de desfășurare

Locul unde s-a desfășurat cercetarea a fost în sala de kinetoterapie și sala de educație fizică din cadrul Școlii Gimnaziale Speciale „Maria Montessori” Bacău, săli dotate corespunzător, având toate obiectele necesare pentru o bună desfășurare a recuperării.

Din cadrul acestor două săli au fost utilizate, în scopul realizării programului terapeutic, următoarele materiale:

Minge de volei;

Fileu de volei;

Spalier;

Saltele;

Gymball;

Bancă de gimnastică;

Foto 2. Sala de educație fizică

Foto 3. Sala de kinetoterapie

Subiectul a fost ales cu ajutorul specialistului kinetoterapeut, dintr-un grup de subiecți cu diferite afecțiuni și vârste.

Selectarea subiectului pentru studiul de caz a fost influențată de mai mulți factori printre care – din grupul de elevi recomandați de directorul școlii pentru practică în vederea realizări lucrării de licență, de asemenea kinetoterapeutul a facut recomandări privind elevii care se pot încadra în preponderența unei afecțiuni, iar ultima fază a selecției a constat în primirea accceptului din partea elevului și familiei de a participa ca subiect în studiul propus.

Din clasa recomandată de către domnul director făceau parte 5 elevi cu diferite afecțiuni. Am ales un singur elev pentru studiul de caz deoarece, un elev prezenta probleme emoționale și nu a vrut să lucreze împreună cu mine, iar la ceilalți trei nu am primit acceptul părinților.

Anamneza

Nume/Prenume: Gabor Andreea

Vârsta: 13 ani

Sex: Feminin

Ocupația: elevă, este în centru de 5 ani

Antecedente personale: deficit de vorbire

Antecedente heredo-colaterale: tatăl prezintă deficit de vorbire

Istoricul bolii: deficitul de vorbire a apărut încă din primii ani de viață

3.4. Metodele de cercetare folosite

În cercetarea pe care ne-am propus-o referitoare la studiul elementelor din jocul de volei la copiii cu cerinte educaționale speciale, am abordat un set de metode care să determine atingerea scopului propus. Alegerea celor mai pertinente metode de cercetare s-a bazat pe constituirea unui ansamblu de instrumente de lucru și în același timp pe îmbinarea adecvată a strategiilor pentru a se demonstra premisa de la care s-a pornit.

3.4.1. Metoda documentării

Orice studiu presupune o documentare prealabilă pentru a defini problematica în cauză, pentru a investiga toate cercetările efectuate până în prezent asupra temei propuse. Astfel, metoda documentării a implicat studierea lucrărilor de specialitate care abordează aspecte legate de copiii cu cerințe educaționale speciale, tipuri de dizabilități, precum și tehnici de corectare sau ameliorare a atitudinii cifotice.

De asemenea, partea de documentare a presupus și contactul cu informațiile pe tot parcursul cercetării pentru a putea semnala nelămuriri sau fenomene nou apărute.

Documentarea a presupus și consultarea literaturii de specialitate internațională și națională, respectiv studii referitoare la copiii cu cerințe educaționale speciale și implicațiile jocului de volei asupra corpului uman.

De asemenea, s-a impus și consultarea publicațiilor de specialitate online cu aspecte de actualitate asupra temei cercetării noastre.

3.4.2. Metoda anchetei

Metoda anchetei presupune un ansamblu de practici uzuale în domeniul kinetoterapiei întrucât aceasta poate duce la elucidarea perspectivelor obiective și subiective din care poate fi privit subiectul supus analizei. În acest sens s-a avut în vedere convorbirea directă cu specialistul kinetoterapeut de la care a fost concepută anamneza subiectului.

De asemenea, au fost firești și convorbirile directe cu subiectul pentru a realiza o imagine completă a istoricului boliiși a efectelor asupra subiectului însuși. S-a avut în vedere mediul în care acesta trăiește, stilul său de viață și modul în care răspunde la implicarea unui specialist.

3.4.3 Metoda observației

„Metoda de observație permite studierea comportamentului atunci când se produce spontan, fie într-un cadru natural sau în laborator. Cercetătorul se mulțumește atunci să înregistreze comportamentul așa cum se manifestă, fără să încerce să-l influențeze.” (Ababei R., 2010)

Considerăm că metoda observației este pe cât de pertinentă, pe atât de aplicabilă pe tot parcursul cercetării întru cât s-a avut în vedere observarea sistematică a subiectului din puct de vedere psihic, comportamental, precum și al răspunderii la exercițiile/elementele preluate din jocul de volei.

Metoda observației a presupus notarea tuturor aspectelor generale ale bolii la începutul cercetării și a tuturor fenomenelor apărute pe parcursul aplicării exercițiilor. Au fost completate fișe de observație pentru ca notațiile efectuate să ajute la interpretarea rezultatelor testelor aplicate.

3.4.4. Metoda studiului de caz

„Metoda experimentală are ca și caracteristică esențială faptul de a face posibilă stabilirea de relații de cauzalitate între evenimente. Este deci, metoda care permite cu adevărat explicarea fenomenului studiat sau aspectul care îl interesează pe cercetător.” (Radu, A, 2010)

Experimentul presupune formularea unei ipoteze și verificarea acesteia pe baza informațiilor obținute din aplicarea unor strategii care să conțină instrumente adecvate. În acest sensau fost aplicate în mod concret exerciții și elemente specifice jocului de volei care să conducă la modificări ale atitudinii cifotice. Astfel, diversitatea exercițiilor aplicate pe o perioadă de timp determinată și în mod adecvat din punct de vedere cantitativ, au facilitat verificarea premisei de la care s-a pornit și, implicit, atingerea obiectivelor cercetării.

3.4.5. Metode de evaluare și de măsurare

În aplicarea acestei metodei s-a pornit de la constatarea stării generale a subiectului pentru a se stabibi gradul de cifoză existent ca punct de plecare pentru înregistrarea progresului pe tot parcursul aplicării exercițiilor. Măsurătorile au fost aplicate în mod constant și consecvent întrucât acestea pot coantifica în mod precis înregistrarea unei evoluții și dacă programul de recuperare a deficienței ar putea implica o modificare pentru a se atinge scopul propus.

Testele de explorare și evaluare aplicate pe tot parcursul cercetării au constat în: verificarea mobilității coloane cervicale și toracale, testul de măsurare a perimetrului toracic și testul de coordonare a mișcărilor din jocul de volei.

Teste specifice coloanei cervicale

Testul distanța menton – stern ( pentru flexie ) – pacientul este în ortostatism sau în șezut, realizează mișcarea de flexie a capului, încercând să atingă sternul cu bărbia. Se măsoară distanța dintre menton și stern.

Testul occiput perete –subiectul este în ortostatism, cu spatele la perete, execută mișcarea de extensie a capului, încercând să atingă cu occiputul peretele.

Distanța acromion – tragus –subiectul este în poziția așezat sau în ortostatism, execută mișcarea de înclinare laterală, se măsoară distanța dintre acromion și tragus.

Teste specifice coloanei toracale

Semnul lui Ott – subiectul este în ortostatism, se măsoară în jos, de la apofiza spinoasă T1 30 de cm, subiectul execută mișcarea de flexie maximă a trunchiului, valoarea normală fiind 33-33,5 cm.

Măsurarea perimetrului toracic – se măsoară cu o bandă metrică inspirul și expirul.

Teste de coordonare a mișcărilor

Proba se numește „pase la țintă” , rolul acestei probe este de a măsura abilitățile aruncării mingei de volei a subiectului.

Așezăm un cerc pe sol, subiectul aflandu-se la 3m de el, trebuie sa arunce mingea de volei în interiorul cercului, având 5 incercări.

Subiectul are 5 încercări, se notează fiecare încercare cu 1 punct daca este corectă.

3.4.6. Metoda statistico-matematică

Pe parcursul cercetării au fost înregistrate toate fenomenele studiate de la cele mai simple până la cele mai complexe în vederea facilitării interpretării rezultatelor. Astfel, au fost notate rezultatele obținute în urma aplicării testelor, măsurătorilor și exercițiilor.

Formularele pe care au fost consemnate rezultatele, au ajutat la prelucrarea datelor utilizându-se totodată metoda graficelor care să evidențieze relevanța datelor. Graficele au scopul de a sintetiza rezultatele cercetării și de a concretiza verificarea ipotezei de la care s-a pornit.

3.4.7. Metoda înregistrării și prelucrării datelor

Această metodă a fost utilizată în paralel cu metoda observației, fiind necesară în cercetare. Înregistrarea observațiilor, care a început cu aprecierea rezultatelor inițiale și a continuat cu compararea datelor obținute la evaluarea finală, a fost esențială în prelucrarea și interpretarea datelor deoarece prin intermediul acestora s-au desprins elementele pentru analiza statistică și interpretarea graficǎ. Acest procedeu a ajutat și la elaborarea programului de recuperare, la înregistrarea datelor, la stabilirea obiectivelor generale, precum și la cele specifice, oferind astfel posibilitatea observării eficienței programului și interpretǎrii rezultatelor obținute.

Dintre tehnicile moderne de înregistrare folosite în susținerea conținutului cercetării, am folosit fotografiile din timpul programului de recuperare.

3.5. Desfășurarea cercetării

Desfășurarea cercetării s-a realizat pe parcursul anului universitar noiembrie 2015 – mai 2016, la Școala Gimnazială Specială „Maria Montessori” Bacău.

Pentru a putea începe programul de recuperare am cerut acceptul directorului școlii, kinetoterapeutului, al părinților și nu în ultimul rând al elevei Gabor Andreea, pentru a primi acceptul de a face poze, filmulețe, fiind necesare în strângerea datelor despre caz.

Evaluarea inițială

Teste specifice coloanei cervicale

Testul distanța menton – stern–subiectuleste în ortostatism sau în șezut, execută mișcarea de flexie a capului, încercând să atingă sternul cu bărbia. Se măsoară distanța dintre menton și stern.

Foto 4. Testul indicele menton – stern

Testul occiput perete –subiectul este în ortostatism, cu spatele la perete, execută mișcarea de extensie a capului, încercând să atingă cu occiputul peretele.

Foto 5. Testul occiput perete

Distanța acromion – tragus –subiectuleste în poziția așezat sau în ortostatism, realizează mișcarea de înclinare laterală, se măsoară distanța dintre acromion și tragus.

Foto 6. Distanța acromion-tragus

Teste specifice coloanei toracale

Semnul lui Ott –subiectul este în ortostatism, se măsoară în jos, de la apofiza spinoasă T1 30 de cm, subiectul realizează mișcarea de flexie maximă a trunchiului, valoarea normală fiind 33-33,5 cm.

Foto 7. Semnul lui Ott

Măsurarea perimetrului toracic – se măsoară cu o bandă metrică inspirul și expirul.

Foto 8. Măsurarea perimetrului toracic

Testul de coordonare a mișcărilor

Proba se numește „pase la țintă” , rolul acestei probe este de a măsura abilitățile aruncării mingei de volei a subiectului.

Așezăm un cerc pe sol, subiectul aflandu-se la 3m de el, trebuie sa arunce mingea de volei în interiorul cercului, având 5 incercări. Evaluarea va consta în: daca va arunca mingea în interiorul cercului primește 4 pct., pentru atingerea cercului 3 pct., atingerea spalierului 2 pct., la 30 cm de cerc 1 pct., iar daca nu va putea arunca mingea 1,5 m va primi 0 pct.

Foto 9. Aruncarea mingii în cerc

Foto 10. Prima aruncare cu mingea de volei

Studiul privind aplicarea elementelor de volei în cazul copilului cu cerințe educaționale speciale cu cifoză dorsală are următoare obiective:

Corectarea poziției vicioase;

Îmbunătățirea capacității de efort;

Dezvoltarea abilităților de socializare și integrare social;

Formarea și consolidarea unor trăsături morale: independență, încredere în forțele proprii, perseverență, spirit de cooperare, răspundere, colaborare, răbdare.

Am intervenit cu programul de recuperare de două ori pe săptămână în perioada noiembrie 2015 – mai 2016, ședința fiind de 30 de minute, cu excepția perioadelor când subiectul studiului s-a aflat în vacanță.

La începutul programului de recuperare, exercițiile au fost cu puține repetări, 2 repetări pentru fiecare exercițiu, cu pauze, pentru ca subiectul să se obișnuiască cu acest program și inclusiv cu mine, pentru a avea o comunicare bună.

Exerciții de încălzire: streching

Înainte de a începe exercițiile de încălzire, subiectul trebuie să știe care sunt pozițiile corecte.

INCORECT CORECT

Foto 11. Poziția corectă și incorectă în streching

INCORECT CORECT

Foto 12. Poziția corectă și incorectă în streching

INCORECT CORECT

Foto 13. Streching membrul inferior

Exerciții de încălzire efectuate înaintea de a începe ședința de recuperare.

Foto 14. Exerciții de streching http://reflexoterapiesimasajmanual.blogspot.ro/

Foto 15. Exerciții de încălzire

Program de recuperare prin volei

1. Mers normal, cu ținerea mingii de volei cu ambele mâini la ceafă, se execută la trei pași flectarea genunchiului.

Foto 16. Mers normal Foto 17. Mers cu flectarea genunchiului

2. Mers pe vârfuri , mâinile susțin mingea de volei pe cap.

Foto 18. Poziția inițială Foto 20. Mers pe vârfuri

3. Mers cu lovirea mingii cu două mâini deasupra capului

Foto 21. Mers cu lovirea mingii cu două mâini de sus

4. Stând cu mingea de volei pe cap, care este susținută din lateral cu amândouă mâinile, se execută flexia și extensia genunchilor;

Foto 22. Extensia genunchilor Foto 23. Flexia genunchilor

5. Subiectul, stând cu spatele la un perete la distanță de 1,5 m, se execută pasă de control, urmată de pasă peste cap și apoi întoarcerea și prinderea mingii;

Foto 24. Poziția inițială Foto 25. Aruncarea mingii peste cap

Foto 26. Întoarcerea și prinderea mingii

Subiectul este cu fața la perete, partenerul în spatele lui la 1,5 m, cu fața la el. Subiectul execută pasă peste cap.

Foto 27. Pase de control peste cap

7. În poziția șezând, subiectul împreună cu partenerul execută pase de control

Foto 28. Pase de control cu partenerul Foto 29. Pase de control cu partenerul

8. Subiectul este în poziția decubit dorsal, cu membrele superioare flectate, susțin mingea de volei și se realizează forfecări ale membrelor inferioare.

Foto 30. Forfecări ale membrului inferior Foto 31. Forfecări ale membrului inferior

drept stâng

9. Subiectul în decubit ventral, cu membrele inferioare la spalier, mingea la ceafă, executăm mișcări de extensie a trunchiului.

Foto 32. Extensia trunchiului

10. Subiectul în poziția decubit ventral, cu membrele inferioare la spalier, mingea la ceafă, execută extensii ale trunchiului, și se aplică o ușoară rezistență, cu prizele la nivelul omoplaților.

Foto 33. Extensia trunchiului cu izometrie

Programul de exerciții ales a avut ca scop antrenarea a mai multor grupe de mușchi în așa fel încât să se urmărească intervenirea asupra posibilităților de coordonare a mișcărilor, a mobilității cu efect asupra corectării poziției cifotice.

Exerciții în echipă sub formă de joc

Foto 34. Joc de volei pe teren redus, cu efectiv redus

Foto 35. Lovirea mingii peste fileu

Foto 36. Exerciții de aruncare, prindere și lovirea cu ajutorul baloanelor,

Foto 37. Volei din poziția șezând

Foto 38. Joc de volei adaptat, folosirea baloanelor în locul mingii

Foto 39. Lovirea mingii cu două mâini de jos peste fileu

Antrenarea subiectului cu exerciții în echipă a urmărit, în primul rând, integrarea socială și raportarea la elementele comune.

Exercițiu sub formă de joc, numit “pase la antrenor”. Subiecții stau în cerc, iar antrenorul în mijlocul cercului. Ei execută pase de control către antrenor, acesta privind atent modul lor de a executa această pasă. Este un exercițiu de verificare a deprinderilor învățate pe parcursul programului de recuperare, vizând în special subiectul nostru.

Foto 40. Schema jocului “pase pa antrenor”

Foto 41. Pase la antrenor

Capitolul 4. REZULTATELE CERCETĂRII ȘI INTERPRETAREA LOR

4.1 Prezentarea și analiza datelor

Tabelul nr.1. Teste de mobilitate pentru subiectul G.A

Graficul nr. 1. Testele de mobilitate pentru subiectul G.A

După cum reiese din graficul nr.1, la subiectul G.A, testele distanța menton stern și testul occiput perete s-au ameliorat cu 0,5 cm, distanța acromion tragus dreapta și stânga cu 1 cm, semnul lui Ott s-a îmbunătățit de la 35 cm la 34,2 cm, iar măsurarea perimetrului toracic pe inspir și expir a scăzut cu 1cm.

Tabelul nr. 2. Teste de coordonare pentru subiectul G.A

Graficul nr. 2. Testele de coordonare la subiectul G.A

Graficul nr. 3 prezintă evaluarea inițianlă și finală a testelor de coordonare pentru subiectul G.A, după cum urmează: testul aruncării mingii cu precizie a crescut cu o valoare de 2 pct., lovirea mingii corect a avut o evaluare inițială de 0 pct., ajungând la o valoare de 3 pct, testul aruncării mingii peste fileu s-a îmbunătățit cu 2 pct., siguranța în timpul paselor a crescut cu 1 pct., iar valoarea cea mai mare este de 4 pct., în evaluarea testului “3 pase consecutiv”.

În urma aplicării testelor datele obținute au fost înregistrate în fișe de observațieși ulterior trecute în tabele valorile inițiale și finale pentru a fi calculate diferențele ce implică atingerea obiectivelor propuse.

Astfel, atât tabelele efectuate, cât și graficele rezultate confirmă faptul că exercițiile cu elemete din jocul de volei au un mare impact asupra coordonării mișcărilor, a mobilității coloanei vertebrale, rezistenței la efort, asupra siguranței de sine și desigur, asupra ameliorării atitudinei cifotice.

Valoarea inițială a acesteia a fost în luna noiembrie 2015 de 35 cm și a scăzut la 34,2 cm până în luna mai 2016, în urma aplicării exercițiilor alese.

CAPITOLUL 5. CONCLUZII

Studiul privind folosirea elementelor din jocul de volei la copiii cu cerințe educaționale speciale a pornit de la o tendință generală, aceea de incluziune care nu este doar un deziderat al societății noastre. De aceea, integrarea copiilor cu ces în mediul școlar trebuie să aibă în vedere posibilitatea de ameliorare a deficienței existente, ceea ce ne-am propus și noi.

Astfel, analizând mediul școlar și în mod particular școala aleasă, s-a constatat că dincolo de alte dizabilități, deficiențele coloanei vertebrale la copii sunt predominante, cu precădere cifoze.

În acest sens am pornit în cercetare de la ipoteza „ne propunem să demonstrăm că dacă în cazul unui copil cu cerințe educaționale speciale care prezintă o atitudine cifotică dorsală se aplică elemente din jocul de volei, acesta își va corecta poziția vicioasă, își va îmbunătăți capacitatea de efort și își va dezvolta abilitățile de socializare și integrare socială” și ne-am fixat următoarele obiective care, atinse, în demersul cercetării înseamnă demonstrarea ipotezei noastre.

Desfășurarea cercetării a presupus mai întâi fixarea locului cercetării, Școala Maria Montessori, și selectarea subiectului, demers în care s-a ținut seamă de câțiva factori precum: acordul direcțiunii școlii, al parinților, al kinetoterapeutului și al elevului.

S-a făcut o testare inițială a subiectului ce a implicat măsurători corecte ale mobilității coloanei vertebrale și ale coordonării mișcărilor rezultând gradul de cifoză, respective 35cm.

Au fost aplicate exerciții variate effectuate pe baza elementelor din jocul de volei precum: mers normal cu ținerea mingii de volei la ceafă, mers cu dublarea mingii deasupra capului, mers pe vârfuri cu ținerea mingii pe cap, flexia și extensia genunchilor cu mingea susținută pe cap, pase de control urmată de pase peste cap și apoi întoarcerea și prinderea mingii, pase de control peste cap la partener, din sezând pase de control împreună cu partenerul, forfecări ale membrelor inferioare cu membrele superioare flectate la 180 de grade, susținând mingea în mâini; extensii ale trunchiului cu mingea de volei susținută la ceafă, exerciții în echipă sub formă de joc, exerciții sub formă de joc numit “pasă la antrenor”.

Aceste tipuri de exerciții au fost alese pentru a fi efectuate , de la simplu la complex, în perioada cercetării, mai exact noiembrie 2015 – mai 2016 pentru a se decomstra că acestea conduc la corectarea partial a poziției cifotice și, totodată, la îmbunătățirea capacității de efort, la integrarea socială și la formarea și consodilarea unor trăsături morale.

Așadar, în urma aplicării exercițiilor menționate, s-a constatat că gradul de cifoză s-a inregistrat la 34,2 cm, ceea ce înseamnă că elementele din jocul de volei au efect scontat.

De aceea recomandăm aceste tipuri de exerciții în vederea ameliorării gradului de cifoză și, implicit pentru a atinge un obiectiv general, cel al incluziunii copiilor cu cerițe special prin eliminarea unor complexe și, mai ales, prin a da încredere în forțele proprii și în propria viață.

BIBLIOGRAFIE

Ababei R., 2010, Metodologia cercetării activităților corporale, Editura

Balint T., Diaconu I., Moise A., 2007, Evaluarea aparatului locomotor, Editura Pim, Iași;

2. Ciocan D., 2013, Aplicații din jocurile sportive (baschet, volei) în kinetoterapie;

3. Croitoru D., 2002, Volei în kinetoterapie. Ed. Semne, București;

4. Kisner C., Colby A., 1990, Therapeutic Exercise, Foundations and Techniques, Ed. F.A. Davis;

5. Manole V., Manole L., 2009, Evaluare motrică și funcțională în kinetoterapie, Editura Pim, Iași;

6. Neamțu C., Gherguț A., 2000, Psihopedagogia specială, Editura Polirom, Iași;

7. Raveica G., 2009, Anatomia și biomecanica exercițiului fizic, Bacău;

9. Sbenghe T., 1982 Kinetologie profilactica, terapeutica si de recuperare, Ed. Medicala, Bucuresti;

10. Stănică, I., Popa, M.,2001,  Psihopedagogie specială, Editura Pro Humanitas, București.

11. http://cyd.ro/jocuri-sportive/

12. http://asociatia-profesorilor.ro/

13. http://www.logopedics.info/

14. http://documents.tips/

15. http://www.conferinte-defs.ase.ro/

16. www.usavolleyball.org/disabled/international.htm