Studiu Privind Orientarea Selectiva A Continutului Lectiilor DE Educatie Fizica DIN Ciclul Gimnazial

INTRODUCERE

Educația fizică școlară este orientată în direcția integrării sociale a tineretului. Pentru atingerea acestui scop educația fizică urmărește alături de celelalte activități să contribuie la formarea și educarea elevilor.

În condițiile actuale și de viitor apropiat, când se prefigurează o nouă societate, efortul factorilor decizionali precum și a instituțiilor de învățământ și cadrelor didactice trebuie orientat responsabil, în multe privințe, spre alte coordonate și priorități.

Pregătirea tineretului școlar trebuie să asigure și să faciliteze:

formarea deprinderii, încă din perioada școlară, de practicare continuă a exercițiilor fizice și sportului de către individ, pe tot parcursul vieții, prin mijlocirea unei educații globale permanente și democratizate care să favorizeze înflorirea personalității umane;

formarea și dezvoltarea calității motrice și de voință precum și o serie de trăsături ca: spiritul de inițiativă, disciplina conștientă, curajul, stăpânirea de sine, punctualitatea, corectitudinea, simțul ordinii, necesare elevilor atât pentru practicarea exercițiilor fizice, cât și pentru activitatea lor de viitor;

formarea și pregătirea de tineret activ, întreprinzător, gata oricând de asumarea unor responsabilități și capabili să se adapteze rapid la complexitățile vieții în care urmează să se integreze;

formarea capacității de a ști să selecționeze în funcție de nevoile practice, cunoștințele utile- optime pentru rezolvarea intereselor și trebuințelor impuse de viață.

Accentuarea rolului educației fizice în activitatea școlară corespunde unui moment din evoluția școlii și anume, a unei companii îndreptate împotriva preocupărilor excesiv intelectuale ale învățământului și a caracterului pasiv al educației școlare.

Motivul alegerii temei

Motivul pentru care am ales această temă este acela că școala trebuie să pregătească un om util societății. A-l pregăti numai din punct de vedere intelectual ar însemna să formeze o ființă incomplet dezvoltată, insuficient pregătită pentru viață.

Datorită importanței tot mai mari pe care o are educația complexă, educația fizică reclamă un loc important în programul școlar și exercită o influență crescută asupra vieții școlare.

Considerăm, pe baza celor prezentate mai sus, că activitatea profesorilor de educație fizică trebuie să se înscrie pe coordonatele acestor cerințe, de găsire a unor soluții, căi, mijloace, forme de acționare și metode în vederea realizării obiectivelor educației fizice școlare, dar în același timp să contribuie și la mărirea caracterului atractiv și recreativ al lecțiilor.

Deși în literatura de specialitate tema a fost puțin sau chiar deloc tratată, suntem convinși că majoritatea profesorilor de educație fizică sunt preocupați nu numai de creșterea generală a eficienței lecției, ci și de creșterea interesului elevilor prin promovarea unor căi și mijloace de mărire a caracterului atractiv și recreativ a acesteia.

În acest sens, lucrarea de față încearcă prin conținutul teoretic, tehnologia didactică abordată în cadrul orelor de educație fizică, să-și aducă o contribuție modestă la promovarea caracterului formativ, atractiv și recreativ al lecțiilor de educație fizică din ciclul gimnazial.

Educația fizică, componentă integrată organic în procesul educațional, vizează întărirea potențialului de sănătate și robustețe fizică armonioasă, perfecționarea capacităților motrice ale elevilor, cultivarea trăsăturilor morale și de caracter pozitive, formarea capacității de practicare sistematică și independentă a exercițiilor fizice.

Actualitatea temei

Dată fiind vârsta elevilor, etapa ciclului gimnazial reprezintă o perioadă deosebit de importantă în creșterea și dezvoltarea copiilor. Datorită acestui lucru, la acest nivel de învățământ, un loc prioritar trebuie să-l ocupe preocupările profesorului pentru realizarea obiectivelor principale ale educației fizice, cum ar fi:

Întărirea sănătății și călirea organismului;

Dezvoltarea fizică armonioasă a organismului:

– dezvoltarea corporală;

– formarea ținutei.

Dezvoltarea psihomotorie:

dezvoltarea calităților motrice, cu deosebire cele de viteză și îndemânare, și combinațiile acestora cu celelalte calități;

dezvoltarea chinesteziei;

însușirea corectă a deprinderilor motrice de bază (mers, alergare, săritură, aruncare, prindere) și aplicativ utilitare (cățărare, târâre, escaladare, împingere, tracțiuni, etc.);

dezvoltarea capacității de lucru al organismului și de adaptare la sarcina de mișcare (stăpânirea corpului, mediului);

Instruirea sportivă:

– formarea cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor tehnice și tactice ale diferitelor sisteme structurale de acte motrice- polisportivitate;

Formarea obișnuinței de practicare sistematică a exercițiilor corporale în scop igienic și de petrecere utilă a timpului liber;

Formarea atitudinii pozitive și a deprinderilor de conduită în colectiv;

Contribuția la stimularea dezvoltării unor calități psihice și însușiri ale personalității;

Contribuția la înlăturarea unor efecte negative ale lipsei de educație fizică sau alte activități unilaterale.

Având în vedere vârsta elevilor din clasele V-VIII, transformările bio-psiho-motrice, ce au loc în această perioadă de creștere și dezvoltare, ca și posibilitățile multiple ce le oferă educația fizică pentru influențarea și dirijarea acestor transformări, concluzionăm că obiectivului educație fizică și profesorului care-l predă, le revin responsabilități deosebite.

Noile cerințe impuse de schimbările intervenite în structura învățământului, în formarea obiectivelor și în utilizarea metodologiei, care privesc întregul învățământ, obligă pedagogia să-și reconsidere unele din categoriile cu care operează și să propună un stil de muncă adecvat acestor modificări.

Accentul care se pune pe calitate în toate domeniile de activitate, obligă și învățământul la o reexaminare a tehnologiei sale de lucru. Aceasta înseamnă o reconsiderare a întregii problematici a muncii de pregătire a tinerei generații în raport cu perspectiva și nevoile societății noastre în prezent și viitor și pe care școala, învățământul, știința sunt obligate moral să le prevadă.

Pedagogia modernă în colaborare cu celelalte științe este chemată să contribuie la afirmarea principiilor pedagogice fundamentale admise azi în științele educației:

Principiul autoguvernării, ca principiu de bază al democrației, ceea ce presupune supunere voită la ordine de stat, ca expresie a disciplinei liber consimțită, acceptată pe baza convingerii personale;

Principiul individualizării educației și al selectării valorilor;

Principiul selectării și al clasificării după aptitudini.

În același timp, pedagogia modernă urmărește, prin folosirea în activitatea didactică a unor tehnologii de acționare noi, să înfăptuiască reperele finale ale învățământului, ale educației reflectate în conținutul coordonator (intelectuală, moral-civică, socială, economică, cultural-estetică, politică) prezentat sintetic mai jos:

Coordonata intelectuală vizează în esență, educarea gândirii independente și a rigorii intelectuale, dezvoltarea capacității profesionale, ameliorarea rezultatelor școlare și reducerea eșecurilor;

Coordonata moral-civică are drept scop, formarea unor personalități libere de prejudecăți, a unor oameni responsabili de ceea ce spun și fac, precum și formarea individului pentru a trăi în pace și cooperare cu alții;

Coordonata socială cere învățământului să formeze oameni capabili de succes social, de integrare; să asigure pregătirea tinerilor pentru a se simți egali în fața legilor;

Coordonata economică vizează formarea unui om capabil, întreprinzător, adaptabil rapid la modificările și transformările domeniului;

Coordonata cultural-estetică impune pregătirea pentru asigurarea culturii și valorilor limbii materne, formarea unei personalități elevate;

Coordonata politică implică în esență educarea individului în sprijinul principiilor democrației și libertăților.

Educația pentru libertate implică cel puțin trei aspecte:

Educația și igiena fizică a trupului. Pentru a fi cu adevărat liber, omul trebuie să dispună de capacitate fizică care să-i confere libertatea de acțiune în confruntarea sa cu obstacolele vieții, cu ritmurile sale variate. În primul rând, educarea în spiritul sănătății, pentru a dispune de sănătate fizică-biologică, dezvăluie omului necesitatea de a-și cunoaște corpul și potențialitățile acestuia, cum și le poate pune în valoare, cum și le poate dezvolta fără risc, cunoscând etape, stadii, în evoluția normală, cum se poate proteja împotriva accidentelor și îmbolnăvirilor etc.

Educația și igiena mintală, dezvoltarea inteligenței și creativității determină dezvoltarea armonioasă a aptitudinilor generale și speciale, a capacității de a lua rapid decizie optimă.

Educația moralității. Pentru a trăi liber în societate este necesară înțelegerea normelor conviețuirii, a unor practici statornicite prin tradiție, a unor relații de drept într-o societate civică, acceptarea valorilor sociale, a ordinii și disciplinei, cultivarea libertății de credință, de exprimare, de opinie, fără a fi dușman dacă alții au alte opinii și convingeri.

Așadar, complexitatea transformărilor social-economice, a obiectivelor ce stau în fața învățământului, a procesului educativ din țara noastră în prezent și în perspectiva imediată, impun direcții noi de orientare a pedagogiei și în domeniul educației fizice școlare.

Considerăm că principalele direcții sunt:

promovarea prin activitatea de educație fizică a principiilor „Cartei internaționale a educației fizice și sportului”, adoptată de UNESCO în 1978;

sporirea contribuției la însușirea de către elevi a ideii de educație permanentă, ca necesitate de ordin social indispensabilă;

adaptarea conținutului la nevoile sociale prezente și în viitor ale individului;

folosirea experienței privind aplicarea metodologiei bazate pe logică, coerență și utilitate, prin definirea obiectivelor operaționale în raport cu obiectivele globale ale societății și cu aspirațiile tineretului;

eliberarea profesorului de obligația de a urmări un scop generalizat și o succesiune prestabilită care rareori corespund trebuințelor celor care învață;

reducerea rolului profesorului de distribuitor, de cunoștințe (magistrocentrism) și creșterea rolului de îndrumător și coordonator al activității de formare a personalității elevului, punând accent pe conștientizarea lui pentru a înțelege ceea ce face și să asigure posibilitatea folosirii cunoștințelor însușite la timp;

deschiderea față de achizițiile și progresele metodicii antrenamentului sportiv, a cercetărilor din acest domeniu, precum cele din fiziologia, psihologia și medicina sportivă;

încurajarea inițiativei și libertății profesorilor de a selecționa conținuturile lecțiilor în funcție de nivelurile diferitelor grupuri de elevi, stimulând creativitatea lor;

stimularea organizării lecțiilor de educație fizică pe grupe constituite pe criterii logice și perfecționarea relației profesor-elev;

stimularea în cadrul lecțiilor a caracterului competitiv, de întrecere – viața fiind o competiție perpetuă – dar cu respectarea strictă a regulilor (a legilor) și în condiții de „fair play”;

sporirea gradului de individualizare a cerințelor față de elevi în lecțiile de educație fizică;

păstrarea și perfecționarea acumulărilor pozitive realizate până în prezent în tehnologia didactică a domeniului;

realizarea prin lecțiile de educație fizică a cerinței formării deprinderii, încă din perioada școlară, de practicare cu continuitate a activității fizice și sportului de către individ pe timpul întregii sale vieți, prin mijlocirea unei educații globale, permanente și democratizate care să favorizeze înflorirea personalității umane;

accentuarea preocupării profesorului de educație fizică, ca prin mijloacele de acționare utilizate în lecție, să-l învețe pe elev să gândească (Eschil spunea: „Înțelept este acela care știe ceea ce îi este necesar, iar nu acela care știe multe”);

asigurarea, prin conținutul lecțiilor și a altor modalități specifice domeniului, îmbunătățirii indicilor morfo-funcționali, creșterii potențialului biomotric al tinerei generații;

reconsiderarea problemei pregătirii fizice a tineretului școlar raportată la starea de sănătate, ea vizând: viteza, forța, îndemânarea, rezistența cardio-respiratorie și rezistența- forța musculară.

Această orientare apare în urma concluziei cercetărilor medicale (SUA) care arată că rezistența cardio-respiratorie și efortul aerob ce o dezvoltă, reduce riscul îmbolnăvirilor coronariene și afecțiunile coloanei vertebrale.

Desigur, direcțiile menționate vizează corpul uman în formare al elevului sub aspect: fizic sau anatomic, biologic sau fiziologic, social sau relațional, genetic.

Scopul și sarcinile cercetării

În procesul de educație fizică profesorul trebuie să abordeze organismul elevului într-o optică sistemică în unitatea acestor tipuri ele servind ca repere în stabilirea obiectivelor, selecționarea mijloacelor și aplicarea tehnologiilor didactice de instruire și educație.

Cercetările din psihologie au pus în evidență procesul odihnei active, potrivit căreia, după o activitate de natură intelectuală, organismul își reface forțele de muncă nu prin repaus absolut, ci prin efectuarea unor activități care solicită primul sistem de semnalizare (exercițiul fizic, jocurile sportive, activități practice, plimbări în aer liber).

Participarea elevilor la lecțiile de educație fizică se resimte în crearea unei bune dispoziții, unei destinderi, după lecțiile cu efort intelectual mare.

Se constată însă, că în dorința profesorului de a se mări eficiența lecțiilor de educație fizică prin metode de optimizare, modelare, algoritmizare, etc. se neglijează caracterul atractiv, ambianța plăcută de relaxare a acestora.

Comanda exagerată (cazonă) duce de asemenea la diminuarea plăcerii de a lucra, la o scădere a „poftei de lucru”.

Mărirea eficienței lucrului se poate asigura prin realizarea unui conținut atractiv, plăcut și relaxant al orelor, schimbând receptivitatea pasivă a elevului pus în situație de a executa exerciții la comandă, printr-o aderare activă, conștientă chiar pasionată la procesul de formare a propriei personalități.

În acest fel elevul devine un factor de inițiativă, un obiect al educației, un colaborator al cadrului didactic, un conștient, un responsabil. Scopul este acela de a-i face pe elevi utili societății și îi ajută la transformările bio-psiho-motrice.

Ipoteza (ipotezele cercetării)

Lucrarea de față își propune urmatoarea ipoteză:

promovarea unor metode, mijloace și forme de acționare în cadrul lecțiilor de educație fizică cu scopul măririi caracterului atractiv, stimulativ, emulativ și de relaxare a acestora, pot determina stimularea interesului pentru lecția de educație fizică.

În vederea realizării acestora ne-am propus ca sarcini:

cunoașterea preferințelor elevilor în legătură cu formele de desfășurare a lecțiilor de educație fizică;

stabilirea unor structuri de exerciții pentru prelucrarea analitică a aparatului locomotor, care să contribuie la stimularea interesului pentru practicarea exercițiilor fizice și creșterea atractivității lecției;

găsirea celor mai plăcute forme de desfășurare a lecției de educație fizică în vederea micșorării numărului de scutiri medicale;

aplicarea experimentala a metodologiei propuse și prelucrarea, interpretarea datelor cercetării.

În vederea creșterii atractivității lecțiilor de educație fizică am introdus, într-o pondere mai mare în conținutul lecțiilor, structuri de exerciții, parcursuri aplicative, în special, din domeniul jocurilor sportive, atletism, gimnastică, sub formă de întrecere, iar în ceea ce privește forma de organizare, m-am orientat spre lucrul pe grupe de elevi (ateliere), echipe.

CAPITOLUL I

FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A LUCRĂRII

Rolul și importanța orelor de educație fizică și sport la elevii din ciclul gimnazial.

Atât teoria educației fizice și sportului care integrează sistemul de idei ce asigură interpretarea funcțiilor și scopurilor educației fizice și sportului, ca părți componente ale vieții noastre sociale cât și didactica este strâns legată de procesul de predare și invățare, de activitatea cadrului de specialitate și de cea a elevului care abordează un anumit parcurs școlar.

Pentru îndeplinirea acestui deziderat, didactica educației fizice și sportului stochează pe de o parte, experiența valoroasă acumulată în decursul desfășurării întregului proces de învățământ din domeniul motricității dirijate iar pe de altă parte oferă cadrelor de specialitate posibilitatea de a-și perfecționa competențe de operare cu principiile metodice și cerințele organizatorice general valabile în cadrul unui proces de instruire indiferent de subsistemul în care are loc acțiunea predare-învățare la nivelul învățământului gimnazial.

Din cele menționate rezultă caracterul de sinteză, de generalizare a didacticii. Lecția de educație fizică și sport reprezintă o unitate didactică de bază specifică și specializată, concepută pentru un conținut motric structurat adecvat cu scopul de a asigura angrenarea ștințiifică a organismului uman în eforturi fizice și psihice variate, în corelație cu obiectivele instructiv-educative proiectate și utilizând ca mijloc fundamental al invățării-exercițiul fizic. Privită ca modalitate eficientă de organizare și desfășurare a activității instructiv-educative, lecția de educație fizică și sportivă se grupează în mai multe categorii:

-lecții cu teme din priceperi motrice

-lecții cu teme din calități motrice numite și de pregătire fizică

-lecții mixte cu teme atât din deprinderi cât și din calități motrice care sunt cele mai frecvente în educația fizică și sportivă școlară din țara noastră.

La modul cel mai general, conținutul lecției este constituit din ansamblul mijloacelor, metodelor, procedeelor metodice și a altor măsuri didactice cum ar fi dozarea efortului, alegerea formațiilor de exersare, tratarea diferențiată sau modalități de evaluare care toate converg spre realizarea temelor si obiectivelor proiectate. Conținutul lecției se structurează într-o anumită ordine de abordare și este organizată pe verigi.

Structura actuală a lecției de educație fizică prezintă urmatoarele verigi:

-organizarea colectivului de elevi

-pregătirea organismului pentru efort numită încălzirea generală a organismului

-prelucrarea analitică a aparatului locomotor

-dezvoltarea / educarea sau verificarea calităților motrice viteză sau îndemanare;

-însușirea / inițierea primară, consolidarea perfecționarea sau verificarea deprinderilor și priceperilor motrice

-dezvoltarea / educarea sau verificarea calităților motrice forță sau rezistență

-revenirea organismului după efort

-aprecieri și recomandări

Metodele de instruire și educație în activitățile motrice dirijate privesc atât modul cum se formează deprinderile și priceperile motrice, cum se educă și dezvoltă calitățile motrice, cum se transmit și se asimilează cunoștintele de specialitate, cât și dinamica formării unor calități morale și intelectuale, toate în vederea modelării unui complex comportamental, compatibil cu cerințele societații contemporane.

Metodele aplicabile domeniului nostru de activitate se pot grupa în: metode de instruire și educație; metode de asigurare și sprijin; metode de corectare a greșelilor de execuție; metode de evaluare, de verificare și apreciere; metode de refacere a capacitații de efort.

Principala metodă de instruire-educare în domeniul motricității dirijate este metoda exersării motrice efective care are la bază acțiunea de exersare. Exersarea determină în mare măsură eficiența activității de educație fizică și sport, finalitățile sale fiind direct proporționale cu cantitatea și calitatea acestei activități practice.

În funcție de cantitatea totală de informație pe care o conține o acțiune motrică, raportată la cantitatea la care cadrul didactic face propiul-zis apel în procesul de predare-învățare, exersarea poate fi globală sau fragmentată.

Ambele modalități de exersare se utilizează prin proceduri specifice, pentru: învățarea deprinderilor motrice, dezvoltarea fizică armonioasă, dezvoltarea calităților motrice, formarea capacității de practicare autonomă și apoi independentă a exercițiilor fizice. Celelalte metode de instruire și educație adică cele verbale, intuitive, de instruire asistată susțin prin diferite modalități, acțiunea de exersare realizată în procesul de învățare motrică.

De asemenea, metodele de asigurare și sprijin, de corectare a greșelilor de execuție motrică, metodele specifice de evaluare a randamentului motric și nu în ultimul rând cele de susținere și refacerea dirijată a capacității de efort, reprezintă căi de eficientizare a procesului de instruire din domeniul motric, fără de care nici nu s-ar putea vorbi despre realizarea unui parcurs de învățare coordonat în mod știintific.

Orele de educație fizică și sport din ciclul gimnazial ajută la organizarea colectivului de elevi, disciplinarea acestora, captarea atenției, ridicarea stării emoționale, a stării de sănătate, pregătește organismul pentru efort, face educarea percepților spațio-temporale, creșterea interesului și a stării emoționale în corelație cu activitățiile motrice specifice.

Ajută la educarea atitudinilor corporale corecte, stimularea tonicității și troficității musculare, educarea supleței-mobilității la nivelul diferitelor etaje articulare și zone segmentare pervenirea sau corectarea deficiențelor atitudinale sau de postură, educarea actului respirator.

Educarea calității motrice viteza sau îndemânarea duce la îmbunătățirea indicilor vitezei sub diferitele sale forme de manifestare și conțin exerciții speciale organizate sub formă de jocuri de mișcare, ștafete, parcursuri aplicative cu respectarea cerințelor metodice de educare a celor două calități motrice. Verificarea nivelului de dezvoltare a unor forme de manifestare a calității motrice viteza sau îndemânarea au ca obiective evaluarea nivelului de dezvoltare a calității motrice viteza/indemanarea sub diferitele sale forme de manifestare; conținut, acțiuni și sistemul mijloacelor, probe de control. Învățarea / consolidarea / perfecționarea deprinderilor motrice și formarea unui fond larg de manifestare a priceperilor motrice au ca obiectiv formarea reprezentărilor corecte asupra actului/acțiunii motrice, inițierea în mecanismul de bază al mișcării, consolidarea și fixarea stereotipului dinamic, automatizarea parțială sau totală a deprinderilor motrice, ameliorarea capacității de aplicare a deprinderilor, perfecționarea capacității de manifestare a priceperilor motrice și a capacitațiilor de generalizare.

Verificarea nivelului de însușire, aplicare și generalizare a deprinderilor sau priceperilor motrice în conformitate cu conținuturile predate au ca obiective urmărirea ca în timpul activității să se respecte caracteristicile definitorii ale mișcărilor care se evaluează (corectitudinea, viteza, forța, amplitudinea, precizia, coordonarea etc.), verificarea capacității de aplicare a celor învățate corespunzător imaginației și posibilităților motrice individuale, verificarea modalității în care elevii și-au format capacitatea de a generaliza cunoștiințele/ deprinderile sau priceperile motrice în condiții diverse fizice de acțiune.

Educarea calității motrice forța sau rezistența au ca obiectiv îmbunătățirea indicilor forței generale, segmentare, a cuplului forță-viteză, a forței în regim de rezistență sau îmbunătățirea indicilor de rezistență generală, a rezistenței în regim de forță, de viteză sau a rezistenței locale. Se fac exerciții specifice aplicate pe fondul unor procedee metodice adecvate cu particularitățile biometrice ale elevilor.

Verificarea nivelului de dezvoltare a diferitelor forme de manifestare a calității motrice forța sau rezistența are ca obiectiv evaluarea prin probe de control din codul sistemului national de evaluare a elevilor la disciplina educație fizică și sport.

Noul sistem de evaluare – introdus începând cu anul școlar 1999-2000 la nivelul învățământului gimnazial este corelat cu actualele planuri de învățământ și conținuturile programelor școlare de specialitate. El este astfel conceput încât să se poată aplica în toate unitățile școlare, indiferent de condițiile de desfășurare a activității și se adresează tuturor claselor care au prevăzută educația fizică în trunchiul comun. Conform metodologiei de aplicare a sistemului de evaluare, elevul va susține anual la învățământul gimnazial: 1-2 evaluări la forță, 1-2 evaluări la atletism și câte o evaluare la forță, atletism, gimnastică și joc sportiv.

Evaluarea are rol de a informa elevul, profesorul, părinții, conducerea unității școlare asupra măsurii în care s-au realizat obiectivele de instruire. Evaluarea corectă permite elevului de a se autocunoaște, de a conștientiza evoluția sa proprie, oferindu-i posibilitatea de a-și compara propriile rezultate cu cele ale colegilor sau cu o normă prestabilită din exterior. Aplicarea tehnicilor de evaluare informează profesorul asupra calității demersului didactic pe care l-a conceput și condus și-i oferă posibilitatea luării unor decizii raționale în ceea ce privește viitoarele strategii de instruire utilizate. Scăderea progresivă a nivelului de efort au ca obiectiv reunirea treptată a marilor funcțiuni ale organismului la valori apropiate de cele inițiale, îndoirea reflexului de postură, exerciții efectuate cu intensitate redusă cum ar fi variantele de mers, alergare ușoară, jocuri liniștitoare, exerciții de relaxare musculară, exerciții dinamice sau mixte pentru întinderea diferitelor grupe musculare, exerciții de control a ținutei și exerciții de respirație.

Încheierea unei lecții urmărește formarea capacității de apreciere și autoapreciere, stimulare a activității independente, analiza critică a modului cum a decurs activitatea, observații cu privire la gradul de realizare a obiectivelor instructiv-educative proiectate, evidențierii pozitive-negative cu privire la atitudinea față de activitatea curentă și comportamentului motric manifestat. Oboseala, trebuie înțeleasă ca o stare psihologică normală, reflectând reacțiile de apărare a organismului. Continuarea efortului în condiții de oboseală accentuată, determină o suprasolicitare a organismului, stare care este contraindicată în activitatea de educație fizică și sportivă școlară.

Pentru a evita această situație se vor acorda pe parcursul derulării conținuturilor din lecție, pauze de odihnă necesare refacerii capacității de lucrare a elevilor. Este bine de știut că refacerea prezintă o fază denumită ,,de supracompensare” când indicii inițiali de efort potențial sunt depașiți. În această conjunctură biologică dacă următorul efort se realizează în această etapă de supracompensare, organismul se va afla într-o stare de disponibilitate crescută, iar randamentul motric va crește semnificativ.

Din cele menționate rezultă că relația dintre efort și odihnă numită și ,,dozarea efortului” este fundamentală atât în educația fizică școlară cât și în antrenamentul sportiv. Dinamica efortului pe durata lecției de educație fizică este condiționată de succesiunea și conținutul acesteia. Indicatorii de efort sunt exprimați de cele mai multe ori prin evoluția frecvenței cardiace sau a celei respiratorii.

Considerații generale cu privire la caracteristicile orelor de educație fizică la ciclul gimnazial.

Formarea priceperilor și deprinderilor motrice, transmiterea cunoștințelor, dezvoltarea calităților motrice sunt aspecte esențiale ale realizării obiectivelor educației fizice școlare. Înfăptuirea lor în mod eficient reprezintă un proces dificil și complex, necesitând punerea în contact direct a elevilor cu un sistem logic de operații, de acțiuni care stau la baza deprinderilor și priceperilor, însușirea de cunoștințe, noțiuni, pe baza cărora mecanismul acestora poate fi înțeles, fiind generalizat apoi și în rezolvarea altor situații.

În practica învățământului există numeroase modalități de organizare a procesului didactic în cadrul căruia elevii își însușesc cunoștințele, își formează și consolidează deprinderile motrice și își dezvoltă calitățile fizice. Elevii parcurg în procesul de instruire un drum logic, sarcina lor nefiind memorarea informațiilor, ci capacitatea de a le descoperi și de a le aplica în activitatea concretă.

Modalitățile sau căile cu ajutorul cărora profesorul asigură însușirea de către elevi a unui sistem de cunoștințe, priceperi, deprinderi motrice—determinând totodată dezvoltarea calităților motrice și contribuind la educarea elevilor în spiritul bunei morale.

L. Tolstoi scria: “cel mai bun profesor este acela care va avea imediat la îndemână explicația cauzei pentru care elevul s-a oprit din execuție”.

Marea artă a profesorului constă în trezirea și menținerea atenției elevilor; dacă acest lucru i-a reușit, el poate să avanseze cu siguranță atât de repede, cât îi permit capacitățile elevului, dar în lipsa acestei condiții toate străduințele zgomotoase conduc greu sau aproape deloc la țintă.

În concluzie, se poate aprecia că un profesor slab comunică adevărul, pe când unul bun îl ajută pe elev să-l înțeleagă și să-l descopere, un rol important revenind, în acest caz, alegerii și folosirii metodelor de învățământ. De asemenea cea mai eficientă metodă de învățământ este aceea care asigură însușirea conștientă și în cel mai scurt timp a unui volum de cunoștințe cu o dificultate accesibilă elevilor; numai o astfel de metodă poate antrena la maximum personalitatea elevilor, contribuind la dezvoltarea acesteia.

Caracteristicile orelor de educație fizică la ciclul gimnazial constă în metodele de predare pentru mai buna înțelegere și executare a exercițiilor de către elevi. Aceste metode sunt următoarele:

1. Metode verbale: -metoda explicației;

-metoda expunerii;

-metoda conversației.

2. Metode practice: -metoda demonstrației;

-metoda repetării.

3. Metoda observației.

4, Metoda aprecierii activității și progresului realizat de elevi.

Explicația este una din metodele cele mai frecvent folosite în predarea educației fizice. Explicația exercițiului trebuie să fie la nivelul capacității de înțelegere a elevilor cărora li se adresează. Ea va avea efecte pozitive numai în condițiile unei atenții optime din partea colectivului de elevi. Explicația trebuie prezentată elevilor într-un limbaj corect din punct de vedere terminologic și gramatical deoarece la ciclul gimnazial trebuie să se statornicească un limbaj comun între profesor și elevi, care să asigure înțelegerea rapidă și executarea corectă a unor exerciții repetate ulterior.

Expunerea se utilizează frecvent în cadrul orelor de activități sportive în pregătirea teoretică a elevilor, predarea regulamentelor de concurs, caracterizarea adversarilor de întrecere, prezentarea sistemelor tactice de atac și apărare. Expunerea constă în prezentarea verbală a unor cunoștințe, noțiuni, fapte pe care elevii trebuie să la însușească urmând ca pe baza lor să se treacă la generalizări și să se realizeze înțelegerea unor fenomene mai complexe.

Deseori între profesorul de educație fizică și elevi apar momente de conversație atât în timpul lecției, cât și cu ocazia participării la diferite competiții. Prin conversație, profesorul, cu ajutorul întrebărilor, stimulează gândirea elevilor, îi ajută să-și sistematizeze cunoștințele asimilate anterior sau le lămurește unele momente hotărâtoare în executarea acțiunii motrice. Conversația presupune neapărat răspunsul elevului la întrebarea profesorului, un răspuns gândit, care să reflecte gradul de înțelegere a acțiunii motrice respective.

Demonstraația este o altă metodă care arată în mod convingător, prin argumente ori prin exemple concrete, adevărul (sau neadevărul). A demonstra la orele de educație fizică înseamnă a prezenta elevilor execuția concretă a actiunii motrice care urmează să fie însușită. Demonstrația se poate efectua de către profesor sau de un elev foarte bine pregătit, în cazul în care profesorul nu poate din motive obiective.

Metoda repetării concretizează tot ceea ce s-a explicat și demonstrat, lucru ce ne permite să o considerăm ca metodă de bază în predarea educației fizice.

Observația ca metodă de învățământ urmărește să le dezvolte elevilor posibilitatea de a aprecia, pe baza celor văzute, particularitățile execuției model, propriile execuții și rezultate. În predarea educației fizice, observația se poate efectua în timpul desfășurării lecției având ca obiect urmărirea modului în care se execută un anumit exercițiu sau o anumită componentă a acestuia.

Iar metoda aprecierii activității și a progresului realizat de elevi constă în notarea elevilor pe baza rezultatelor obținute în timpul lecției.

Interacțiunea dintre activitate didactică, orientarea selectivă și motivație.

Didactica este partea pedagogiei care se ocupă cu principiile și metodele predării materiilor de învățământ și cu organizarea învățământului. Didactica își propune să studieze și să fundamenteze pe baze științifice – analiza, proiectarea, desfășurarea și evaluarea procesului de învățământ, ca proces de instruire și educare.

Didactica generală a educației fizice și sportului reprezintă o disciplină pedagogică care studiază legile specifice ale instruirii și educării în domeniul educației fizice și sportului (principii, metode, sisteme de evaluare, conținut, organizare etc.).

În școală activitățile prevăzute în programele de educație fizică nu urmăresc să epuizeze întregul conținut al domeniului, ci se opresc la elementele lui esențiale, la înțelegerea structurii fundamentale a unor grupe de exerciții, probe și ramuri sportive, acestea fiind prelucrate din punct de vedere didactic pentru a facilita inițierea elevilor în practicarea ramurilor de sport prevăzute în programe, însușirea unor complexe de exerciții cu caracter de fortificare, prevenire și corectare, concomitent cu exercitarea unor influențe specifice și asociate (dezvoltarea calităților motrice, activizarea și perfecționarea principalelor funcții ale organismului, creșterea capacității de efort, dezvoltarea spiritului de observație, a imaginației, gândirii creatoare, dârzeniei, perseverenței, curajului etc.)

Specifică educației fizice școlare este și diversitatea conținutului activităților ce pot fi organizate în scopul realizării obiectivelor fixate în programe. În raport cu condițile existente, profesorul poate stabili cele mai adecvate soluții pentru îndeplinirea obiectivelor.

În cazul acestei diversități de soluții oferite de programele de educație fizică trebuie asigurată realizarea principalelor finalități urmărite de educația fizică și anume: -creșterea capacității de efort a organismului unde elevul trebuie să-și obișnuiască organismul cu sporirea treptată a efortului fizic presupunând motivarea necesității acesteia și dezvoltarea trăsăturilor de voință necesare pentru a-l susține.

-dezvoltarea și pregătirea motrică multilaterală care impune necesitatea dezvoltării fizice corecte și armonioase și a pregătirii motrice pe planuri multiple, ceea ce presupune formarea unui volum relativ larg de cunoștințe, priceperi și deprinderi și mai ales influențarea, în egală măsură a tuturor calităților motrice.

-aplicativitatea cunoștințelor și priceperilor practice unde cunoștințele, priceperile și deprinderile însușite în cadrul activităților de educație fizică din învățământ trebuie să aibă valoare de întrebuințare: utilizate direct, în cadrul unor activități zilnice (mersul, alergarea, săriturile etc.); utilizate ca instrument de lucru pentru perfecționarea calităților motrice, pentru păstrarea stării de sănătate, dezvoltarea funcțiilor care sporesc capacitatea de efort a organismului; utilizate în scopul practicării unor probe și ramuri sportive.

Orientarea selectivă se desfășoară pe baza unor criterii biologice și psihologice în vederea depistării copiilor cu aptitudini deosebite pentru practicarea diferitelor ramuri de sport.

Dintre indivizii care compun un anumit grup social, doar o mică parte au predispoziții pentru practicarea sportului de înaltă performanță.

Având în vedere faptul că există o mică probabilitate ca din copiii selecționați toți, sau un număr semnificativ să devină sportivi de performanță, orientarea selectivă trebuie făcută cu atenție astfel încât să ne ofere o imagine reală a “ceea ce este” copilul în momentul selecției, dar mai ales “ce posibilități are de a progresa”.

Orietarea selectivă ține cont de anumiți factori cum ar fi: predispoziții antropometrice (talia, greutatea, structura corpului, centrul de greutate); caracteristici fizice (forța statică și dinamică, viteza de acțiune, mobilitatea); predispoziții motrice tehnice (echilibru, simțul mingii etc); capacitatea de învățare (rapiditatea, analiza, observația); dispoziții pentru performanță (disponibilitate la efort, ambiție, perseverență); capacități cognitive (concentrare, creativitate, inteligență motrică etc.); factorii afectivi (stabilitatea psihică, dorința de întrecere, rezistența la stres, etc.); factorii sociali (capacitatea de integrare într-un colectiv, dorința și disponibilitatea de cooperare).

Școala trebuie să asigure elevului însușirea unui bagaj de cunoștințe, priceperi și deprinderi necesare angajării lui ulterioare în activitatea socială. Dar “depozitarea” cunoștințelor nu este posibilă și utilă fără transformarea elevului, fără modelarea lui corespunzătoare, fără crearea receptivității necesară acumulării și prelucrării celor acumulate și a folosirii lor în activitate.

Pentru desfășurarea unei activități, nu este suficientă existența unor instrumente psihointelectuale (percepții, memorie, gândire, imaginație, aptitudini etc.) și a unui scop riguros formulat. Realizarea unor activități și obținerea unor performanțe implică o stimulare și o susținere energetică internă în vederea realizării scopului.

La baza tuturor acțiunilor umane stau o serie de stmuli interni cu rol stimulator și activator. Ansamblul acestor stimuli interni care determină individul să acționeze formează sfera motivației acestuia.

Motivația este concepută drept corespondentul unei modificări a organismului, o stare de disociere și tensiune care îi determină activitatea până la reducerea tensiunii și la recăpătarea echilibrului.

Cercetările motivației ne arată că: orice comportare este motivată; motivele persistă de la naștere până la moarte; motivele sunt uneori inconștiente, necunoscute chiar de subiectul însuși; motivația se exprimă sub formă de tensiune; natura fundamentală a motivației este biologică și instinctuală.

Profesorul de educație fizică trebuie să cunoască motivele care susțin activitatea școlară și să acționeze în sensul stimulării elevului, a motivării lui pentru activitatea de învățare.

Există o mare diversitate de motive care stau la baza activității sportive cum ar fi:

-afirmarea de sine – dorința de autoperfecționarea și autodepășire deci de realizare ca ființă umană

-trebuințe de ordin social – nevoia de contacte umane de afiliere la un grup care se realizează prin cooperarea în cadrul echipei dar și prin confruntarea cu adversarul

-interesul pentru competiție – nevoia de confruntare, de succes, dorința de a trăi emoțiile și tensiunea competiției

-dorința de a câștiga atât în plan material (trofee, avantaje financiare) cât și în planul afirmării de sine (nevoia de a câștiga stima, respectul, aprecierea altora, de a câștiga glorie și reputație).

-căutarea unei compensații – pentru frustrații înregistrate în alte planuri.

-nevoia de mișcare – este una din trebuințele bazale ale activității sportive.

-reducerea agresivității prin investirea ei într-o activitate combativă.

-gustul riscului care este deosebit de marcat la această vârstă.

Pentru aceste motive profesorul trebuie să desfășoare lecții interesante, lipsite de monotonie, să creeze un climat afectiv pozitiv în colectivul școlar, să utilizeze în cadrul lecțiilor întreceri care să stimuleze spiritul competitiv al elevilor, să organizeze întreceri între grupuri, să prezinte materiale audio-vizuale pe teme sportive, să pună elevii în situația de a face față unor sarcini cu grad sporit de dificultate care stimulează tendințele de autoperfecționare, să furnizeze informații pe baza cărora elevul singur să-și poată aprecia succesele și eșecurile și să utilizeze tehnici sugestive cu rol în creșterea interesului pentru practicarea exercițiilor fizice.

Pentru echilibrul persoanei și pentru reușita ei în activitate este necesară o motivare optimă care, la un anumit subiect, într-o situație dată, determină un randament maxim. În educație fizică și sport motivația va influența atât dinamica procesului de învățare cât și nivelul performanței la care se ajunge.

Din punctul de vedere al rezultatului final obținut prin învățare-antrenare, al performanței, motivația apare ca factor determinant al oscilațiilor sau al menținerii constante al acesteia.

Principiile didactice fundamentale în procesul instructiv-educativ, al selecției mijloacelor utilizate în lecția de educație fizică și sport la nivelul ciclului gimnazial.

Principiile de instruire (didactice, de învățământ) sunt categorii metodologice, cerințe generale ale organizării și desfășurării procesului de învățământ. Ele trasează (orientativ) liniile normative necesare pentru acțiunea corelată a tuturor laturilor prezente în procesul de predare-învățare, asigurând prin respectarea lor eficiența acțiunii cumulative de modelare a personalității elevului, în conformitate cu scopurile educative formulate de comanda socială.

Fiind elaborate pe baza unei practici îndelungate, principiile au o anumită încărcătură de esențialitate și deși nu trebuie identificate cu legile care guvernează activitatea socială, ele exprimă într-un fel, existența acestor legi. Profesorii care își desfășoară activitatea didactică după principiile de instruire, lucrează de fapt în spiritul unei anumite legități, având astfel garanția realizării optime a obiectivelor instructiv-educative proiectate.

Într-o tratare logică și coerentă a procesului formativ de educație fizică și sport didactica activităților motrice dirijate apelează și particularizează următoarele principii clasice de instruire:

principiul participării conștiente și active;

principiul intuiției;

principiul accesibilității;

principiul sistematizării și continuității;

principiul legării instruirii de cerințele activităților practice;

principiul însușirii temeinice.

Principiul participării conștiente și active are rolul de a accentua caracterul formativ al învățământului contemporan, interesează în mai mare măsură activizarea elevului de-a lungul propriului parcurs școlar.

Esența acestui principiu se exprimă prin necesitatea ca în procesul didactic, elevul să aibă o atitudine conștientă (să realizeze înțelegerea materiei supuse învățării și a motivelor învățării) și să participe activ la propria devenire. El trebuie să-și mobilizeze toate cunoștințele și capacitățile sale creatoare și motrice în efortul propriu de însușire a conținuturilor motrice specifice domeniului nostru de activitate, cu scopul de a-și influența pozitiv propria dezvoltare fizică și ameliorare a comportamentului motric.

Aplicarea acestui principiu impune respectarea următoarelor cerințe:

înțelegerea corectă de către elev a scopurilor și obiectivelor urmărite în procesul de practicare a exercițiilor fizice. În acest sens, cadrul didactic de specialitate trebuie să explice și să argumenteze în mod convingător elevilor rațiunea programării diferitelor genuri de exerciții, să pună în evidență scopul și efectele scontate ale predării iar elevii la rândul lor trebuie să înțeleagă de ce li se cere să efectueze un exercițiu sau altul.

înțelegerea structurii actualului /acțiunii motrice care se însușește în timpul învățării motrice, unde elevii trebuie să înțeleagă cât mai bine diferitele caracteristici ale mișcărilor, să surprindă mecanismele de bază ale acestora și să-și dea seama de secvențele care pot asigura reușita în exersarea motrică inițială. De aceea, în activitatea de educație fizică, cadrul didactic va avea în vedere permanent, ca în timpul procesului de învățare, participarea gândirii elevilor să nu se limiteze doar la fenomenele exterioare ale exersării motrice.

manifestarea unei atitudini responsabile pentru însușirea materiei predate care se realizează prin activizarea gîndirii elevului.

educarea capacității de apreciere obiectivă a propriului randament care să facă orientarea permanentă a elevului spre perceperea propriilor mișcări.

Principiul intuiției formulează necesitatea organizării procesului instructiv-educativ astfel încât elevii să aibă posibilitatea de a cunoaște și înțelege acțiunea motrică propusă spre învățare prin intermediul cât mai multor analizatori, percepând aspectele sale generale și particulare.

În activitatea de educație fizică și sport, principiul intuiției se realizează prin îmbinarea adecvată a explicației cu demonstrația.

Cerințe pentru respectarea acestui principiu:

organizarea corectă a activității de observare unde concomitent cu acțiunea de demonstrare, se vor oferi explicații orientate spre aspectele esențiale ce urmează a fi observate prin demonstrație;

adecvarea demonstrației și a materialelor intuitive la particularitățile elevilor unde metodele intuitive folosite trebuie să corespundă cu posibilitățile de înțelegere ale elevilor;

conținutul care se predă trebuie astfel prezentat încât să favorizeze elevilor participarea unui număr cât mai mare de analizatori în timpul instruirii motrice această cerință asigură formarea unor reprezentări clare și durabile asupra acțiunilor motrice ce se învață;

după ce elevii supuși acțiunii de predare-învățare au acumulat o anumită experiență motrică, se recomandă să nu se abuzeze de folosirea unor metode fundamentale exclusiv pe acest principiu.

Principiul accesibilității care constă în luarea în considerare, în cadrul procesului de predare-învățare a conținuturilor motrice, atât a particularităților de vârstă, a nivelului de pregătire cât și a particularităților individuale ale fiecărui elev implicat în practicarea dirijată a exercițiilor fizice.

Pentru a realiza un proces de instruire în concordanță cu principiul accesibilității, profesorul de educație fizică va efectua următoarele operații:

va selecționa în mod rațional sistemele de acționare;

va stabili în limite optime nivelul efortului preconizat și-l va modifica dacă este cazul;

va recurge în timpul procesului de învățare la unii reglatori metodici, cu rol în accelerarea învățării motrice;

va adapta metodele și procedeele metodice de instruire la nivelul de înțelegere și dezvoltare psihomotrică a elevului;

va aplica un sistem de evaluare adecvat, ținând seama de aptitudinile și atitudinea fiecărui elev față de conținutul didactic abordat.

În aplicarea acestui principiu se vor respecta următoarele cerințe:

cunoașterea elevilor cu care se lucrează prin testările inițiale și periodice;

respectarea regulilor clasice din practica didactică: “de la ușor la greu”; “de la simplu la complex”; “de la cunoscut la necunoscut”.

Principiul sistematizării și continuității unde cunoștințele teoretice de specialitate, calitățile motrice, deprinderile și priceperile motrice trebuie proiectate, predate, exersate, învățate/educate într-o ordine logică pe baza unui sistem ale căror componente să asigure un progres continuu. Sistematizarea trebuie să se realizeze prin raportarea permanentă a ceea ce se însușește, la experiența motrică, nivelul de pregătire fizică, cunoștințele teoretice astfel încât fiecare nouă legătură formată să se includă în sistemul existent prin restructurarea și îmbogățirea acesteia.

Cerințe implicate în respectarea principiului:

conținutul învățării sau educării motrice trebuie programat în concordanță cu logica internă pe care o impune fiecare categorie motrică vizată;

conținutul motric nou predat trebuie să se sprijine pe cel predat anterior și să-l pregătească pe cel care va fi predat în activitatea imediat următoare;

diferitele categorii de conținut motric, trebuie astfel eșalonate încât să se asigure o legătură logică a acestora între semestrele anului școlar;

să se asigure o participare continuă a elevilor la procesul de participare a exercițiilor fizice.

Principiul legării instruirii de cerințele activității practice este aplicabil în predarea oricărei discipline școlare. Acest principiu subliniază necesitatea ca sistemul de cunoștințe teoretice, deprinderile și priceperile motrice însușite de către elevi prin intermediul demersului didactic specific, să aibă valoare practică. Respectarea acestui principiu este legată de modul în care cadrul didactic are capacitatea de a selecționa și integra în conținutul lecțiilor acele sisteme de acționare care să prezinte un spectru larg de aplicabilitate.

Cerințe care se impun pentru aplicarea principiului:

asigurarea înțelegerii de către elevi a scopurilor urmărite prin practicarea exercițiilor fizice;

predarea conținuturilor motrice de învățat să se realizeze în condiții diversificate, astfel încât să se solicite capacitatea de aplicare și generalizare a elevilor;

în cadrul activității de învățare motrică să se facă apel și la cunoștințele pe care elevii le dobândesc de la celelalte discipline de studiu.

Principiul însușirii temeinice care constituie o sinteză a aplicării creatoare a tuturor principiilor didactice. El exprimă necesitatea ca elevii să asimileze în mod profund cunoștințele și deprinderile predate pentru a le putea aplica mai apoi într-un mod creator, necesare autoinstruirii și autoeducării permanente.

Cerințele pe care le implică acest principiu sunt:

într-o etapă scurtă de timp să nu se programeze și să nu se încerce însușirea, în cadrul procesului didactic, a unui volum prea mare de conținut motric;

să se asigure un număr suficient de repetări pentru fiecare acțiune motrică astfel încât să se determine consolidarea diferitelor tipuri de deprinderi motrice, iar calitățile motrice să se situeze la parametrii optimali de execuție în raport cu sarcina motrică dată;

periodic, să se recurgă la verificarea nivelului de pregătire a elevilor cu care se lucrează.

Aceste principii didactice sunt categorii metodologice, cerințe generale ale organizării și desfășurării procesului de învățământ. Ele trasează principalele linii normative pentru acțiunea corelată a tuturor laturilor procesului de instruire, asigurând prin respectarea lor eficiența acțiunii de modelare a personalității elevului, în conformitate cu scopurile educative formulate de comanda socială.

Particularități psihologice, socio-morale și motrice pentru etapa de vârstă 11-14 ani.

Psihologia educației fizice, care tinde să devină știință a domeniului, și-a limitat preocupările la activitatea cu caracter pedagogic de educare fizică tinerei generații, pentru a permite altei ramuri, integratoare să se ocupe de intregul sistem al activităților corporale, în care sunt cuprinse atât educația fizică cât și sporturile și activitățile recreative.

Preadolescența (11-14 ani) este perioada de încheiere a copilăriei și trecerea la fazele de maturizare – este dominată de schimbări biosomatice și psihologice care, bazate pe modificările anterioare, duc la echilibrarea unor manifestări apărute în procesul dezvoltării. Adaptat mai bine la mediul social, preadolescentul își lărgește contactul cu cei din jur și capătă mai multă independență în gândire. În planul dezvoltării biologice se constată accentuarea diferențelor dintre fete și baieți.

Stabilizarea relativă a trăsăturilor de personalitate presupune armonizarea intereselor, formarea aspirațiilor și idealurilor sub influența muncii educative, care se face simțită în modul de a gândi și de a acționa al preadolescentului. Acesta își exersează voința printr-o mai mare perseverență în diverse activități fizice sau intelectuale.

Spiritul de responsabilitate conferă o notă aparte relațiilor interpersonale. Cresc sociabilitatea și atracția pentru viața de colectiv, fondată pe aspirația spre independență și pe conștința de sine. Datorită dezvoltării capacităților intelectuale și fizice are loc o diversificare a preferințelor pentru joc, în care domină notele de originalitate. Aceste jocuri contribuie la dezvoltarea supleței, a strategiilor gândirii și generează deprinderi intelectuale care întregesc motivația unei conduite afective corecte.

Psihologia activităților corporale este în același timp teorie și practică: ia a izvorât mai puțin din nevoia psihologilor de a sonda viața psihică a unor oameni – de regulă tineri – care se supun voluntar unor eforturi și emoții aflate la limita superioară a capacității și mai mult din nevoile activității praactice care a intuit încă din antichitatea olimpică posibilitatea extra-fizică de stimulare a performanței și de îmbunătățire a condiției umane. Studiul omului în mișcare a progresat mult în ultimul deceniu ,ca urmare a dezvoltării “explozive” a sportului de mare performanță. Nici o teorie despre jocuri și sporturi nu se poate dispensa astăzi de ceea ce a adus studiul științific al creșterii performanței sportive, de studiul acelor “stări de limită” la care se află sportivul, de studiul maximizării capacităților sale fizice și psihice.

Pornind de la nucleul de bază al psihologiei activităților corporale, de la mișcarea omului angajat în joc, sport, gimnastică vom observa că problematica acestei științe se orientează în mai multe direcții: trăirea corporalității, învățarea motrică, analiza diferitelor structuri de acte motrice, studiul psihologiei jocurilor și jucătorilor, studiul caracteristicilor psihologice ale ramurilor de sport, studiul psihologiei sportivilor și în general, al practicanților activităților corporale, studiul psihologiei arbitrilor, organizatorilor și spectatorilor.

Psihologia activităților corporale trebuie să pornească în acțiunea educațională de la caracteristicile intrinseci ale acestor activități, de la atractivitatea și libertatea pe care le trăiesc cei care le practică, precum și de la faptul că oferă cele mai mari posibilități de manifestare a independenței și spiritului creator. Activitățile corporale îi permit omului dialogul cu sine însuși și cu natura. În ambele cazuri el iese înnobilat, personalitatea sa primind o conturare mai precisă, prin creșterea diferențierii și afirmării ei, prin caracterul stenic al descoperirii de sine.

Experimentul pe care îl realizează activitatea sportivă—în sensul împingerii înainte a limitelor posibilităților umane — este totodată o investigație psiho-pedagogică despre optimizarea și maximizarea acestor posibilități prin mijloacele naturale ale mișcării corporale.

Psihologia educației fizice reprezintă acea parte a psihologiei activităților corporale care studiază manifestările psihice ale celor care practică sistematic și organizat exercițiile fizice, în cadrul procesului instructiv educativ.

Cunoașterea elevilor este o cerință de bază a conducerii procesului instructiv-educativ, a cărei însemnătate crește pe măsură ce se dezvoltă participarea conștientă a acestora la munca școlară și se accentuează necesitățile unei corecte orientări școlare și profesionale.

Prin specificul muncii sale profesorul—indiferent de specialitate—este și psiholog, în direcția cunoașterii și consilierii psihologice a propriilor elevi și a conducerii pedagogice a colectivului clasei. Profesorului de educație fizică i se cer – în raport cu alte specialități – cunoștințe mai avansate în direcția conducerii colectivului de elevi în acțiuni organizate extra-clasă sau în afara procesului didactic, în legătură cu selecția celor foarte bine dotați și cu pregătirea pentru performanță, în direcția unei individualizări foarte exacte a muncii instructiv-educative. Cunoașterea elevilor apare astfel ca o activitate de maximă însemnătate pentru asigurarea eficienței procesului instructiv-educativ, ea răspunzând unor necesități concrete, multiple dintre care menționăm câteva:

– cunoaștere a specificului particularităților de vârstă și sex, pentru orientarea generală a procesului pedagogic, stabilirea scopului, alegerea mijloacelor de instruire, adaptarea regimului școlar-educațional la particularitățile individuale ale elevilor pentru obținerea randamentului maxim;

– formarea personalității elevilor în conformitate cu “modelul” omului de tip nou, omului constructor al societății multilateral dezvoltate;

– dezvoltarea, la elevi, a dorinței și posibilităților de autocunoaștere și a nevoii de autoeducare și autoinstruire;

– individualizarea procesului instructiv-educativ atât sub aspectele de tratare individuală cât și sub aspectele armonizării individualității cu cerințele sociale ale activității școlare și profesionale a elevilor, precum și cu specificul conținutului procesului instructiv-educativ;

– integrarea școlară și profesională, prin cunoașterea aptitudinilor, intereselor și motivației și educarea acestora în raport de direcțiile manifestării lor și în armonie cu nevoia socială de cadre cu calificare superioară în domeniu;

– cunoașterea colectivului de elevi, prin cunoașterea individualităților care-l compun și a relațiilor dintre acestea, dirijarea vieții colectivului și educarea elevilor în spirit colectivist, în și prin colectivul clasei.

Cunoașterea particularităților psihologice ale elevilor nu ramăne un simplu proces de inventariere, ci vizează obiective superioare: în primul rând, asistența psihopedagogică, îndrumarea efectivă a dezvoltării personalității fiecărui elev în direcțiile mai sus amintite, prin acțiuni directe asupra acestuia sau prin acțiuni asupra clasei și grupelor mici spontane sau organizate; în al doilea rând, prognoza dezvoltării individualității, prevederea direcțiilor cele mai probabile în care va evolua elevul și a nivelului de realizare a aspirațiilor; în al treilea rând, psihoprofilaxie și psihoterapie, acestea din urmă în cazurile de inadaptare școlară și socială din cauze endo- sau exogene (elevii problemă).

Majoritatea manualelor de psihologie tratează problemele învățării motrice pe baza modelelor experimentale ale desenului în oglindă sau labirintului. Învățarea motrică constă, în principal, din acte de comportament în care reacțiile stabilizate sunt dependente de componentele senzoriale proprioceptive. Deoarece individul acționează într-o ambianță fizică, modelul ”pur” al învățări motrice poate fi găsit doar în acele acte în care gesturile sunt atât de bine învățate, încât pot fi conduse exclusiv prin simțul chinestezic. Execuția actelor motrice specifice educației fizice și sportului induce în mintea noastră ponderea învățării de tip perceptiv-motric și motric. Este adevărat că, în ansamblu, comportamentul individului angajat în activități corporale este de tip motric, în multe direcții măiestria exprimându-se în capacitatea sporită de stăpânire a actelor motrice, de conducere cu viteză și precizie a propriului corp, dar este tot atât de adevărat că performanța sportivă depinde și de măiestria de a rezolva problemele și situațiile pe care le reclamă un comportament agonistic, de luptă cu adversari opozitivi, ei înșiși creativi în dorința de a-și asigura succesul.

În activitatea de educație fizică școlară învățarea unor acte motrice – de bază sau structurate după tipologia ramurilor sportive – figurează ca obiectiv central și specific al procesului instructiv. Lui i se mai adaugă obiectivul formării unui sistem de cunoștințe specifice domeniului activităților corporale, pe baza cărora actele motrice exersate pot dobândi eficiență în situații tipice sau atipice, prin fenomenul transferului motric și cognitiv.

Activitatea sportivă, fie ea școlară sau de nivel superior, performanțial, adaugă învățării motrice parametrii calitativi deosebiți, determinați de existența situației competiționale acute, de faptul că individul acționează în condiții “limită” de solicitare fizică și psihică. Observăm că învățarea din domeniul activităților corporale cuprinde – pe lângă învățarea gestuală, motrică realizată la nivel de priceperi, deprinderi sau obișnuințe motrice – forme de învățare inteligentă, constând din însușirea noțiunilor, conceptelor și din învățarea creatoare. Este vorba de o învățare complexă, în care modificările comportamentului preponderent motric se realizează prin acordarea schemelor motrice cu cele intelectuale, individul conducând mișcările proprii, acționând cu obiectele și aparatele sau asupra adversarului în mod inteligent, utilizând cunoștințele, deprinderile, aptitudinile în deplin acord cu cerințele conștientizate ale situațiilor în care se află. Putem afirma că procesul învățării din domeniul educației fizice constă și din însușirea unui ansamblu de cunoștințe, reguli și legi de formare corporală, de igienă a mișcării și efortului de menținere a condiției fizice, precum și cunoștințe tehnice și tactice, prevederi regulamentare de participare și întrecere. Ceea ce caracterizează priceperea, atât la nivelul ei elementar cât și superior, este gradul de conștientizare a situației și alegerii celor mai adecvate mijloace (gesturi, acțiuni) de adaptare la situații. În cazul deprinderilor conștiința va urmări în mod deosebit efectul și nu mijloacele prin care acesta este realizat.

În cazul deprinderilor în curs de consolidare se observă un fenomen de regresie în toate situațiile în care apar condiții noi, sarcini noi ori deosebite sau când printr-o intervenție externă i se pretinde elevului să fie atent la “cum se execută mișcarea, cum își încordează sau coordonează mușchii). Fluența execuției va suferii, atenția se va transfera asupra mecanismului, iar deprinderea va redeveni pricepere; fenomenul se petrece identic când se întrerupe un timp îndelungat exersarea unor activități motrice.

Învățarea motrică apare astfel numai ca o latură a procesului instructiv specific domeniului educației fizice și sportului, cealaltă, învățarea inteligentă, teoretică necesitând și meritând o atenție tot atât de mare din partea profesorilor și elevilor, lucru ce se face într-o măsură încă mult prea mică.

CAPITOLUL II

METODOLOGIA CERCETĂRII

2.1 Organizarea cercetării.

După cum afirma Smiles “metoda este lucrul esențial mulțumită căreia se poate face relativ mult lucru în puțin timp”. Metoda deschide perspectiva cunoașterii și ne dă garanția descoperirilor.

De eficiența folosirii metodelor de cercetare depinde în proporții însemnate reușita activității de cercetare și chiar economicitatea ei. În activitatea de cercetare fiecare disciplină științifică folosește un vast arsenal de metode. Unele sunt specifice, iar altele sunt luate de la alte discipline înrudite sau interferate. Modul de a opera cu acestea reprezintă metodologia particulară a diverselor științe.

Tendința actuală în orice proces instructiv-educativ este de transformare a subiectului, a “beneficiarului” instruirii și educației din “obiect” în adevărat “subiect” al propriei sale formări. Pentru atingerea acestui obiectiv major, care caracterizează invățământul contemporan în general, de foarte mare importanță sunt metodele folosite, metode care coexistă în sistem și își dovedesc eficiența numai în același “sistem“.

Metoda presupune, în fapt, un program conform căreia se reglează acțiunile practice și intelectuale ale factorilor implicați în procesul instructiv-educativ pentru organizarea obiectivelor propuse.

a) Studiul materialelor bibliografice de specialitate

În vederea fundamentării teoretice a prezentei lucrări, am studiat mai multe materiale de specialitate, ale unor autori români, precum și traduceri după autori străini apărute în publicațiile documentare editate de Centrul de Cercetare pentru Educația fizică și sport, în mod deosebit “Educația fizică în școală”.

Sursele de informare și documentare folosite sunt anexate la bibliografia lucrării.

b) Metoda convorbirii și ancheta (chestionarul)

În urma consultării literaturii de specialitate am constatat o slabă reprezentare a problematicii lucrării preocuparii și cercetării specialiștilor din țara noastră, lucru care ne-a făcut să abordăm discuții și convorbiri cu colegii de specialitate care au o bogată activitate practică la clasă. Fără a fi preocupați în mod special, am constatat cu plăcere că fiecare este interesat în găsirea căilor și mijloacelor care să contribuie la transformarea orei de educație fizică într-o activitate cât mai utilă și placută pentru elevi.

De asemenea am purtat discuții și cu elevi asupra modului cum consideră să fie organizată ora de educație fizică și sport, ce le place mai mult la ora de educație fizică, ce sporturi preferă să practice în timpul liber, dacă ei consideră că educația fizică are o influență benefică asupra celorlalte activități școlare, etc.

Această metodă este realizabilă prin dialog permanent care trebuie să aibă loc între conducătorul procesului instructiv-educativ și subiecți. Se poate dialoga, între cei doi factori, pe problemele obiectivelor instruirii, modalităților de evaluare, cauzelor greșelilor de execuție, nivelului de înțelegere a procedeelor metodice folosite în predare, tehnicii de execuție a unor deprinderi motrice, etc.

c) Metoda observației

Această metodă constă în urmărirea sistematică a faptelor educaționale așa cum se desfășoară ele în condiții obișnuite. În cazul acesteia, poziția cercetătorului este pasivă și se rezumă la investigarea faptelor care i se oferă, rămânând în afara desfășurării evenimentelor.

Acest tip de cunoaștere este o reflectare “post factum” a celor petrecute.

Pe o treaptă superioară se situează observația științifică care are un caracter metodic bine organizat, orientat către o direcție prestabilită, concentrându-se la o arie strict definită. Se poate observa – la educația fizică – execuția unor colegi de grup sau execuția altor subiecți. Această observare a execuției altor subiecți se poate realiza și în unele concursuri sau competiții sportive.

Se pot observa atât aspecte pozitive din execuția actelor sau acțiunilor motrice, cât și aspecte negative. Această capacitate de observare este educabilă. Sesizarea aspectelor pozitive, dar mai ales a celor negative, subliniază nivel de participare conștientă și activă la procesul instructiv-educativ respectiv.

În felul acesta observația devine o metodă cognitivă. Bazată pe aceste principii am efectuat, în vederea realizării acestei lucrări, o serie de observații la lecțiile de educație fizică susținute de colegi cu ocazia cercurilor pedagogice semestriale, precum și la lecțiile susținute de colegi pe bază de interasistență, urmărind cu precădere, formele de organizare, căile, mijloacele și metodele folosite în vederea măririi atractivității acestora.

d) Metoda experimentului pedagogic

În comparație cu observația, experimentul este o metodă superioară de cercetare. El cuprinde în sine și observația, deci nu o neagă, el o ridică la o treaptă superioară, întrucât dă posibilitatea analizei unor fenomene dinamice, complexe condiționate și dirijate de către cercetători.

e) Metoda prelucrării statistico-matemetice a datelor obținute prin experiment.

a) – indici morfo-funcționali: talie și greutate;

b) – pentru gradul de dezvoltare a calităților motrice:

– alergarea de viteză pe 50 m;

– săritura în lungime de pe loc;

– alergarea de rezistență pe 800 m fete și 1000 m băieți;

– joc sportiv – BASCHET / traseu cronometrat- deplasarea în dribling printre 5 jaloane pe o distanță de 15 m urmată de aruncarea la coș din dribling.

=== CAPITOLUL II ===

CAPITOLUL II

ORGANIZAREA CERCETARII

2.1. METODE CERCETARE

După cum afirma Smiles „metoda este lucrul esențial mulțumită căreia se poate face relativ mult lucru în puțin timp”. Metoda deschide perspectiva cunoașterii și ne dă garanția descoperirilor.

De eficiența folosirii metodelor de cercetare depinde în proporții însemnate reușita activității de cercetare și chiar economicitatea ei. În activitatea de cercetare fiecare disciplină științifică folosește un vast arsenal de metode. Unele sunt specifice, iar altele sunt luate de la alte discipline înrudite sau interferate. Modul de a opera cu acestea reprezintă metodologia particulară a diverselor științe.

Studiul materialelor bibliografice de specialitate

În vederea fundamentării teoretice a prezentei lucrări, am studiat mai multe materiale de specialitate, ale unor autori romani, precum și traduceri după autori străini apărute în publicațiile documentare editate de Centrul de Cercetare pentru Educația fizică și sport, în mod deosebit „Educația fizică în școală”.

Sursele de informare și documentare folosite sunt anexate la bibliografia lucrării.

Metoda convorbirii și ancheta (chestionarul)

În urma consultării literaturii de specialitate am constatat o slabă reprezentare a problematicii lucrării preocupării și cercetării specialiștilor din țara noastră, lucru care ne-a făcut să abordam discuții și convorbiri cu colegii de specialitate care au o bogată activitate practică la clasă. Fără a fi preocupați în mod special, am constatat cu plăcere că fiecare este interesat în găsirea căilor și mijloacelor care să contribuie la transformarea orei de educație fizică într-o activitate cat mai utilă și plăcută pentru elevi.

De asemenea am purtat discuții și cu elevi asupra modului cum consideră să fie organizată ora de educație fizică și sport, ce le place mai mult la ora de educație fizică, să sporturi preferă să practice în timpul liber, dacă ei consideră că educația fizică are o influență benefică asupra celorlalte activități școlare, etc.

Metoda observației constă în urmărirea sistematică a faptelor educaționale așa cum se desfășoară ele în condiții obișnuite. În cazul acesteia, poziția cercetătorului este pasivă și se rezumă la investigarea faptelor care i se oferă, rămânând în afara desfășurării evenimentelor. Acest tip de cunoaștere este o reflectare „post factum” a celor petrecute.

Pe o treaptă superioară se situează observația științifică care are un caracter metodic bine organizat, orientat către o direcție prestabilită, concentrându-se la o arie strict definită.

În felul acesta observația devine o metodă cognitivă. Bazată pe aceste principii am efectuat, în vederea realizării acestei lucrări, o serie de observații la lecțiile de educație fizică susținute de colegi cu ocazia cercurilor pedagogice semestriale, precum și la lecțiile susținute de colegi pe bază de interasistență, urmărind cu precădere, formele de organizare, căile, mijloacele și metodele folosite în vederea măririi atractivității acestora.

Metoda experimentului pedagogic

În comparație cu observația, experimentul este o metodă superioară de cercetare. El cuprinde în sine și observația, deci nu o neagă, el o ridică la o treaptă superioară, întrucât dă posibilitatea analizei unor fenomene dinamice, complexe condiționate și dirijate de către cercetători.

Metoda prelucrarii statistico-matematice a datelor obținute prin experiment.

– indici morfo-funcționali: talie și greutate;

– pentru gradul de dezvoltare a calităților motrice:

alergarea de viteză pe 50 m.;

săritura în lungime de pe loc;

alergarea de rezistență pe 800 m. fete și 1000 m. băieți;

joc sportiv –BASCHET / traseu cronometrat- deplasarea în dribling printre 5 jaloane pe o distanță de 15 m urmată de aruncarea la cos dindribling

=== CHESTIONAR TIMP LIBER ! ===

CHESTIONAR TIMP LIBER

Acest chestionar se adreseaza tinerilor cu varste cuprinse intre 18 si 35 de ani. Tema pe care o abordam este prezenta in viata fiecaruia dintre noi a sportului, in diferite forme, si importanta acestuia in viata noastra, in modul in care ne petrecem timpul liber si in felul in care ne simtim.

Raspunsurile tale sunt confidentiale si rezultatele chestionarii vor fi prezentate in forma statistica. De sinceritatea raspunsurilor tale depinde succesul cercetarii noastre!

1. Consideri ca ai suficient timp liber? DA / NU

2. Cat timp liber ai, in medie, pe saptamana(sapte zile)?

a) Sub 7 ore

b) Intre 7 si 21 de ore

c) Peste 21 de ore

3. Cu ce iti ocupi timpul liber?

a) Computer

b) Televizor / radio

c) Muzica

d) Lectura

e) Activitati culturale (teatru, opera,cinema,concerte)

f) Iesit in oras

g) Alaturi de prieteni

h) Plimbari / excursii

i) Sport

j) Altele (mentioneaza)…………………………………………………………………………………………………

4. Ce activitati iti vin in minte atunci cand te gandesti la distractie?

…………………………………………………………………………………………………………………………….

5. Urmatoarele activitati inseamna pentru tine distractie/ socializare / buna dispozitie / provocare (poti bifa mai multe optiuni pentru fiecare activitate):

a) Sa ies in oras cu prietenii

b) Sa particip la un concurs de echipa

c) Sa particip la un concurs individual

d) Sa urc pe munte

e) Sa calatoresc in spatiu

f) Sa fac jogging sau gimnastica dimineata

g) Sa merg la scoala/ serviciu pe bicicleta

6. Ordoneaza in ordinea importantei pentru tine(numerotare de la 1 – cel mai important la – 7 cel mai putin important):

A arata bine

A te simti apreciat

A te distra

A fi sanatos

A avea prieteni adevarati

A avea o cariera promitatoare

A fi activ

7. Care sunt cele mai importante patru lucruri in viata ta, in prezent?

…………………………

………………………….

………………………….

………………………….

8. Cand auzi cuvantul SPORT te gandesti la………………………………………………….

9. Ce motiv (e) te pot determina sa faci miscare / sport ?

……………………………………………………………………………………………………………….

10. Ce sport(uri) iti plac?

……………………………………………………………………………………………………………….

11. Ce gen de activitati sportive practici ?

a) Nu fac miscare deloc / sunt sedentar (Mergi la intrebarea 14)

b) Plimbari in parc sau mers pe jos frecvent

c) Merg la sala de foarta / fitness

d) Practic un sport de sala

e) Fac sport in aer liber

f) Practic sport de performanta

g) Alt gen de activitate sportiva……………………………………….

12. Cand ai facut ultima data sport?

a) Niciodata

b) Acum cativa ani

c) Cu cateva luni in urma(mai mult de trei)

d) Cu maximum 3 luni in urma

e) Acum cateva zile

f) Ieri / azi

13. Alaturi de cine obisnuiesti sa faci sport?

………………………………………………………………………………………….

14. Cum te raportezi la urmatoarele sporturi?

Practic / Am practicat / Mi-ar placea sa il incerc / Nu sunt sigur ca l-as practica / Nu vreau sa il practic / Nu il cunosc

sport

Fotbal ……………………………………

Handbal……………………………………

Baschet……………………………………

Volei……………………………………

Tenis de camp……………………………………

Tenis de masa……………………………………

Dans……………………………………

Fitness……………………………………

Ciclism……………………………………

Atletism……………………………………

Aerobic……………………………………

Jogging……………………………………

Arte martiale……………………………………

Alpinism……………………………………

Skating/ rollerskating……………………………………

Inot……………………………………

15. Daca ai putea alege un sportiv roman cu care sa te intalnesti, acesta/ aceasta ar fii…

…………………………………………………………………………………………………………….

16. Daca ar trebui sa convingi pe cineva sa faca sport, i-ai spune…

……………………………………………………………………………………………………………….

………………………………………………………………………………………………………………

Nume si prenume :………………………………………………………………………………………….

Varsta:………….

Ocupatia:…………………………………………………

=== Chestionar timp liber – CONCLUZII ===

-*-*-*-*-*-*-*-*-*-*-*-*-*-*-*-*-*-*-*-*-*-*-*-*-*-*-*-*-*-*-*-*-*-*-*-*-*-*-*-*-*-*-*-*-*-*-*-

Din raspunsurile pe care le-am primit de la cei care au participat la acest sondaj, realizat pe un esantion de 20 de persoane, se pot trege urmatoarele concluzii :

– 100% din cei intrebati considera ca nu au timp liber sufficient

– 100% din cei intrebati au timp liber intre 7 si 21 de ore saptamanal

– 90% din cei intrebati isi petrec timpul liber in fata televizorului

– 50% din cei intrebati considera ca petrecerile sunt cel mai bun mod de distractie

– A iesi in oras cu prietenii, inseamna un mod bun de socializare pentru 35% din cei intrebati

– Pentru 50% din cei intrebati, a participa la un joc in echipa, inseamna o provocare

– Pentru 15% din cei intrebati, a arata bine este un lucru important

– Sanatatea e importanta pentru doar 2% din cei intrebati

– 35% considera ca o cariera de success este obligatorie

– Pentru 50% din cei intrebati cariera e cel mai important lucru din viata

– Pentru doar 25% din cei intrebatim sanatatea se afla pe primul loc in viata

– Fotbalul este cel mai popular sport in randul celor intrebati, si 25% dintre acestia sunt interesati de hanbal

– 75% din cei intrebati considera ca sportul este egal cu o viata sanatoasa

– 35% din cei intrebati merg la sala de forta / fitness

– Nadia Comaneci este cel mai popular sportive roman

– 55% din cei intrebati prefera sa faca sport alaturi de colegi in timp ce 45% alaturi de prieteni

=== Chestionar timp liber – RASPUNSURI ===

Am primit raspuns de la 20 de personae, toti fiind tineri cu varsta cuprinsa intre 19-22 ani.

Iata raspunsurile in ordinea intrebarilor:

. Consideri ca ai suficient timp liber? –– 20 rapunsuri DA

Cat timp liber ai, in medie, pe saptamana(sapte zile) –- 20 raspunsuri b)

3. Cu ce iti ocupi timpul liber?

a) Computer – 15

b) Televizor / radio – 18

c) Muzica – 15

d) Lectura – 4

e) Activitati culturale (teatru, opera,cinema,concerte) – 3

f) Iesit in oras – 16

g) Alaturi de prieteni – 17

h) Plimbari / excursii – 14

i) Sport – 9

j) Altele (mentioneaza)…………………- 0 …

4. Ce activitati iti vin in minte atunci cand te gandesti la distractie?

10 persoane au raspuns: petrecere

5 persoane au raspuns: iesiri cu prietenii

5 persoane au raspuns: plimbari / excursii

5. Urmatoarele activitati inseamna pentru tine distractie/ socializare / buna dispozitie / provocare (poti bifa mai multe optiuni pentru fiecare activitate):

a) Sa ies in oras cu prietenii – (distractie -5 ) (socializare -7 ) (buna dispozitie -7 ) (provocare -1 )

b) Sa particip la un concurs de echipa – (distractie – 4) (socializare -1 ) (buna dispozitie -5 ) (provocare -10 )

c) Sa particip la un concurs individual – (distractie – 2) (socializare -0 ) (buna dispozitie -3 ) (provocare -15)

d) Sa urc pe munte – (distractie -5 ) (socializare -5 ) (buna dispozitie -5 ) (provocare -5 )

e) Sa calatoresc in spatiu – (distractie -1 ) (socializare -0 ) (buna dispozitie -0 ) (provocare -19 )

f) Sa fac jogging sau gimnastica dimineata –(distractie-3) (socializare-1) (buna dispozitie-10) (provocare-6)

g) Sa merg la scoala/ serviciu pe bicicleta – (distractie-3) (socializare-0) (buna dispozitie-2) (provocare -15 )

6. Ordoneaza in ordinea importantei pentru tine(numerotare de la 1 – cel mai important la – 7 cel mai putin important):

1 7 2 1 6 3 3 4 2 5 6 3 3 7 2 1 6 3 3 4 – A arata bine

2 6 3 2 7 4 5 5 3 3 7 4 5 6 3 2 7 4 5 5 – A te simti apreciat

4 5 1 4 5 1 4 7 5 2 5 1 4 5 1 4 5 1 4 7 – A te distra

5 3 4 5 3 2 6 6 4 1 3 2 6 3 4 5 3 2 6 6 – A fi sanatos

3 1 5 6 2 7 7 1 7 4 2 7 7 1 5 6 2 7 7 1 – A avea prieteni adevarati

6 2 6 3 1 5 1 2 1 7 1 5 1 2 6 3 1 5 1 2 – A avea o cariera promitatoare

7 4 7 4 4 6 2 3 6 6 4 6 2 4 7 4 4 6 2 3 – A fi activ

7. . Care sunt cele mai importante patru lucruri in viata ta, in prezent?

Am notat lucrurile care sunt pe locul 1 in viata celor care au raspuns:

sanatate 5 raspunsuri

cariera de success 10 raspunsuri

distractie 3 raspunsuri

a fi fericit 2 raspunsuri

8. Cand auzi cuvantul SPORT te gandesti la

10 raspunsuri: fotbal

5 raspunsuri: hanbal

1 raspuns: jogging

1 raspuns: inot

2 raspunsuri: excursii pe munte

1 raspuns: ping-pong

9. Ce motiv (e) te pot determina sa faci miscare / sport ?

15 raspunsuri: mod de viata sanatoasa

1 raspuns: distrasctie

2 raspunsuri: relaxare

1 raspuns: competitia

1 raspuns: provocare

10. . Ce sport(uri) iti plac?

5 raspunsuri: hanbal

10 raspunsuri: fotbal

1 raspuns: ping-pong

1 raspuns: ski

1 raspuns: ciclism

2 raspunsuri: baschet

11. Ce gen de activitati sportive practici ?

a) Nu fac miscare deloc / sunt sedentar ( 0 raspunsuri )

b) Plimbari in parc sau mers pe jos frecvent (15 raspunsuri )

c) Merg la sala de foarta / fitness ( 7 raspunsuri )

d) Practic un sport de sala ( 6 raspunsuri )

e) Fac sport in aer liber ( 3 raspunsuri )

f) Practic sport de performanta ( 0 raspunsuri )

g) Alt gen de activitate sportiva……( 0 raspunsuri )

12. Cand ai facut ultima data sport?

a) Niciodata ( 0 raspunsuri )

b) Acum cativa ani ( 1 raspunsuri )

c) Cu cateva luni in urma(mai mult de trei) ( 3 raspunsuri )

d) Cu maximum 3 luni in urma ( 6 raspunsuri )

e) Acum cateva zile ( 6 raspunsuri )

f) Ieri / azi ( 4 raspunsuri )

13. Alaturi de cine obisnuiesti sa faci sport?

Colegi ( 11 raspunsuri )

Prieteni ( 9 raspunsuri )

15. Daca ai putea alege un sportiv roman cu care sa te intalnesti, acesta/ aceasta ar fii…

Hagi ( 6 raspunsuri )

Doroftei ( 3 raspunsuri )

Rica Raducan ( 4 raspunsuri )

Nadia ( 7 raspunsuri )

=== studiu ===

STUDIU PRIVIND ORIENTAREA SELECTIVA A CONTINUTULUI LECTIILOR DE EDUCATIE FIZICA DIN CICLUL GIMNAZIAL (CLASELE V-VIII)

INTRODUCERE

ROLUL ȘI IMPORTANȚA EDUCAȚIEI FIZICE LA CICLUL GIMNAZIAL

În condițiile actuale și de viitor apropiat, când se prefigurează o nouă societate, efortul factorilor decizionali precum și a instituțiilor de învățământ și cadrelor didactice trebuie orientat responsabil, în multe privințe, spre alte coordonate și priorități. Pregătirea tineretului școlar trebuie să asigure și să faciliteze:

formarea deprinderii, încă din perioada școlară, de practicare continuă a exercițiilor fizice și sportului de către individ, pe tot parcursul vieții, prin mijlocirea unei educații globale permanente și democratizate care să favorizeze înflorirea personalității umane;

formarea și dezvoltarea calității motrice și de voință precum și o serie de trăsături ca: spiritul de inițiativă, disciplina conștientă, curajul, stăpânirea de sine, punctualitatea, corectitudinea, simțul ordinii, necesare elevilor atât pentru practicarea exercițiilor fizice, cât și pentru activitatea lor de viitor;

formarea și pregătirea de tineret activ, întreprinzător, gata oricând de asumarea unor responsabilități și capabili să se adapteze rapid la complexitățile vieții în care urmează să se integreze;

formarea capacității de a ști să selecționeze în funcție de nevoile practice, cunoștințele utile- optime pentru rezolvarea intereselor și trebuințelor impuse de viață.

Accentuarea rolului educației fizice în activitatea școlară corespunde unui moment din evoluția școlii și anume, a unei companii îndreptate împotriva preocupărilor excesiv intelectuale ale învățământului și a caracterului pasiv al educației școlare.

Școala trebuie să pregătească un om util societății. A-l pregăti numai din punct de vedere intelectual ar însemna să formeze o ființă incomplet dezvoltată, insuficient pregătită pentru viață.

Datorită importanței tot mai mari pe care o are educația complexă, educația fizică reclamă un loc important în programul școlar și exercită o influență crescută asupra vieții școlare.

Considerăm, pe baza celor prezentate mai sus, că activitatea profesorilor de educație fizică trebuie să se înscrie pe coordonatele acestor cerințe, de găsire a unor soluții, căi, mijloace, forme de acționare și metode în vederea realizării obiectivelor educației fizice școlare, dar în același timp să contribuie și la mărirea caracterului atractiv și recreativ al lecțiilor.

Deși în literatura de specialitate tema a fost puțin sau chiar deloc tratată, suntem convinși că majoritatea profesorilor de educație fizică sunt preocupați nu numai de creșterea generală a eficienței lecției, ci și de creșterea interesului elevilor prin promovarea unor căi și mijloace de mărire a caracterului atractiv și recreativ a acesteia.

În acest sens, lucrarea de față încearcă prin conținutul teoretic, tehnologia didactică abordată în cadrul orelor de educație fizică, să-și aducă o contribuție modestă la promovarea caracterului formativ, atractiv și recreativ al lecțiilor de educație fizică din ciclul gimnazial.

Educația fizică, componentă integrată organic în procesul educațional, vizează întărirea potențialului de sănătate și robustețe fizică armonioasă, perfecționarea capacităților motrice ale elevilor, cultivarea trăsăturilor morale și de caracter pozitive, formarea capacității de practicare sistematică și independentă a exercițiilor fizice.

Dată fiind vârsta elevilor, etapa ciclului gimnazial reprezintă o perioadă deosebit de importantă în creșterea și dezvoltarea copiilor. Datorită acestui lucru, la acest nivel de învățământ, un loc prioritar trebuie să-l ocupe preocupările profesorului pentru realizarea obiectivele principale ale educației fizice, cum ar fi:

Întărirea sănătății și călirea organismului;

Dezvoltarea fizică armonioasă a organismului:

– dezvoltarea corporală;

– formarea ținutei.

Dezvoltarea psihomotorie:

dezvoltarea calităților motrice, cu deosebire cele de viteză și îndemânare, și combinațiile acestora cu celelalte calități;

dezvoltarea chinesteziei;

însușirea corectă a deprinderilor motrice de bază (mers, alergare, săritură, aruncare, prindere) și aplicativ utilitare (cățărare, târâre, escaladare, împingere, tracțiuni, etc.);

dezvoltarea capacității de lucru al organismului și de adaptare la sarcina de mișcare (stăpânirea corpului, mediului);

Instruirea sportivă:

– formarea cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor tehnice și tactice ale diferitelor sisteme structurale de acte motrice- polisportivitate;

Formarea obișnuinței de practicare sistematică a exercițiilor corporale în scop igienic și de petrecere utilă a timpului liber;

Formarea atitudinii pozitive și a deprinderilor de conduită în colectiv;

Contribuția la stimularea dezvoltării unor calități psihice și însușiri ale personalității;

Contribuția la înlăturarea unor efecte negative ale lipsei de educație fizică sau alte activități unilaterale.

Având în vedere vârsta elevilor din clasele V-VIII, transformările bio-psiho-motrice, ce au loc în această perioadă de creștere și dezvoltare, ca și posibilitățile multiple ce la oferă educația fizică pentru influențarea și dirijarea acestor transformări, concluzionăm că obiectivului educație fizică și profesorului care-l predă, le revin responsabilități deosebite.

Noile cerințe impuse de schimbările intervenite în structura învățământului, în formarea obiectivelor și în utilizarea metodologiei, care privesc întregul învățământ, obligă pedagogia să-și reconsidere unele din categoriile cu care operează și să propună un stil de muncă adecvat acestor modificări.

Accentul care se pune pe calitate în toate domeniile de activitate, obligă și învățământul la o reexaminare a tehnologiei sale de lucru. Aceasta înseamnă o reconsiderare a întregii problematici a muncii de pregătire a tinerei generații în raport cu perspectiva și nevoile societății noastre în prezent și viitor și pe care școala, învățământul, știința sunt obligate moral să le prevadă.

Pedagogia modernă în colaborare cu celelalte științe este chemată să contribuie la afirmarea principiilor pedagogice fundamentale admise azi în științele educației:

Principiul autoguvernării, ca principiu de bază al democrației, ceea ce presupune supunere voită la ordine de stat, ca expresie a disciplinei liber consimțită, acceptată pe baza convingerii personale;

Principiul individualizării educației și al selectării valorilor;

Principiul selectării și al clasificării după aptitudini.

În același timp, pedagogia modernă urmărește, prin folosirea în activitatea didactică a unor tehnologii de acționare noi, să înfăptuiască reperele finale ale învățământului, ale educației reflectate în conținutul coordonator (intelectuală, moral-civică, socială, economică, cultural-estetică, politică) prezentat sintetic mai jos:

Coordonata intelectuală vizează în esență, educarea gândirii independente și a rigorii intelectuale, dezvoltarea capacității profesionale, ameliorarea rezultatelor școlare și reducerea eșecurilor;

Coordonata moral-civică are drept scop, formarea unor personalități libere de prejudecăți, a unor oameni responsabili de ceea ce spun și fac, precum și formarea individului pentru a trăi în pace și cooperare cu alții;

Coordonate socială cere învățământului să formeze oameni capabili de succes social, de integrare; să asigure pregătirea tinerilor pentru a se simți egali în fața legilor;

Coordonata economică vizează formarea unui om capabil, întreprinzător, adaptabil rapid la modificările și transformările domeniului;

Coordonata cultural-estetică impune pregătirea pentru asigurarea culturii și valorilor limbii materne, formarea unei personalități elevate;

Coordonata politică implică în esență educarea individului în sprijinul principiilor democrației și libertăților.

Educația pentru libertate implică cel puțin trei aspecte:

Educația și igiena fizică a trupului. Pentru a fi cu adevărat liber, omul trebuie să dispună de capacitate fizică care să-i confere libertatea de acțiune în confruntarea sa cu obstacolele vieții, cu ritmurile sale variate. În primul rând, educarea în spiritul sănătății, pentru a dispune de sănătate fizică-biologică, dezvăluie omului necesitatea de a-și cunoaște corpul și potențialitățile acestuia, cum și le poate pune în valoare, cum și la poate dezvolta fără risc, cunoscând etape, stadii, în evoluția normală, cum se poate proteja împotriva accidentelor și îmbolnăvirilor etc.

Educația și igiena mintală, dezvoltarea inteligenței și creativității determină dezvoltarea armonioasă a aptitudinilor generale și speciale, a capacității de a lua rapid decizie optimă.

Educația moralității. Pentru a trăi liber în societate este necesară înțelegerea normelor conviețuirii, a unor practici statornicite prin tradiție, a unor relații de drept într-o societate civică, acceptarea valorilor sociale, a ordinii și disciplinei, cultivarea libertății de credință, de exprimare, de opinie, fără a fi dușman dacă alții au alte opinii și convingeri.

Așadar, complexitatea transformărilor social-economice, a obiectivelor ce stau în fața învățământului, a procesului educativ din țara noastră în prezent și în perspectiva imediată, impun direcții noi de orientare a pedagogiei și în domeniul educației fizice școlare. Considerăm că principalele direcții sunt:

promovarea prin activitatea de educație fizică a principiilor „Cartei internaționale a educației fizice și sportului”, adoptată de UNESCO în 1978;

sporirea contribuției la însușirea de către elevi a ideii de educație permanentă, ca necesitate de ordin social indispensabilă;

adaptarea conținutului la nevoile sociale prezente și în viitor ale individului;

folosirea experienței privind aplicarea metodologiei bazate pe logică, coerență și utilitate, prin definirea obiectivelor operaționale în raport cu obiectivele globale ale societății și cu aspirațiile tineretului;

eliberarea profesorului de obligația de a urmări un scop generalizat și o succesiune prestabilită care rareori corespund trebuințelor celor care învață;

reducerea rolului profesorului de distribuitor de cunoștințe (magistrocentrism) și creșterea rolului de îndrumător și coordonator al activității de formare a personalității elevului, punând accent pe conștientizarea lui pentru a înțelege ceea ce face și să asigure posibilitatea folosirii cunoștințelor însușite la timp;

deschiderea față de achizițiile și progresele metodicii antrenamentului sportiv, a cercetărilor din acest domeniu, precum cele din fiziologia, psihologia și medicina sportivă;

încurajarea inițiativei și libertății profesorilor de a selecționa conținuturile lecțiilor în funcție de nivelurile diferitelor grupuri de elevi, stimulând creativitatea lor;

stimularea organizării lecțiilor de educație fizică pe grupe constituite pe criterii logice și perfecționarea relației profesor-elev;

stimularea în cadrul lecțiilor a caracterului competitiv, de întrecere- viața fiind o competiție perpetuă- dar cu respectarea strictă a regulilor (a legilor) și în condiții de „fair play”;

sporirea gradului de individualizare a cerințelor față de elevi în lecțiile de educație fizică;

păstrarea și perfecționarea acumulărilor pozitive realizate până în prezent în tehnologia didactică a domeniului;

realizarea prin lecțiile de educație fizică a cerinței formării deprinderii, încă din perioada școlară, de practicare cu continuitate a activității fizice și sportului de către individ pe timpul întregii sale vieți, prin mijlocirea unei educații globale, permanente și democratizate care să favorizeze înflorirea personalității umane;

accentuarea preocupării profesorului de educație fizică, ca prin mijloacele de acționare utilizate în lecție, să-l învețe pe elev să gândească (Eschil spunea: „Înțelept este acela care știe ceea ce îi este necesar, iar nu acela care știe multe”);

asigurarea, prin conținutul lecțiilor și a altor modalități specifice domeniului, îmbunătățirii indicilor morfo-funcțională, creșterii potențialului biomotric al tinerei generații;

reconsiderarea problemei pregătirii fizice a tineretului școlar raportată la starea de sănătate, ea vizând: viteza, forța, îndemânarea, rezistența cardio-respiratorie și rezistența- forța musculară.

Această orientare apare în urma concluziei cercetărilor medicale (SUA) care arată că rezistența cardio-respiratorie și efortul aerob ce o dezvoltă, reduce riscul îmbolnăvirilor coronariene și afecțiunile coloanei vertebrale.

Desigur, direcțiile menționate vizează corpul uman în formare al elevului sub aspect: fizic sau anatomic, biologic sau fiziologic, social sau relațional, genetic.

În procesul de educație fizică profesorul trebuie să abordeze organismul elevului într-o optică sistemică în unitatea acestor tipuri ele servind ca repere în stabilirea obiectivelor, selecționarea mijloacelor și aplicarea tehnologiilor didactice de instruire și educație.

Cercetările din psihologie au pus în evidență procesul odihnei active, potrivit căreia, după o activitate de natură intelectuală, organismul își reface forțele de muncă nu prin repaus absolut, ci prin efectuarea unor activități care solicită primul sistem de semnalizare (exercițiul fizic, jocurile sportive, activități practice, plimbări în aer liber).

Participarea elevilor la lecțiile de educație fizică se resimte în crearea unei bune dispoziții, unei destinderi, după lecțiile cu efort intelectual mare.

Se constată însă, că în dorința profesorului de a se mări eficiența lecțiilor de educație fizică prin metode de optimizare, modelare, algoritmizare, etc. se neglijează caracterul atractiv, ambianța plăcută de relaxare a acestora.

Comanda exagerată (cazonă) duce de asemenea la diminuarea plăcerii de a lucra, la o scădere a „poftei de lucru”.

Mărirea eficienței lucrului se poate asigura prin realizarea unui conținut atractiv, plăcut și relaxant al orelor, schimbând receptivitatea pasivă a elevului pus în situație de a executa exerciții la comandă, printr-o aderare activă, conștientă chiar pasionată la procesul de formare a propriei personalități.

În acest fel elevul devine un factor de inițiativă, un obiect al educației, un colaborator al cadrului didactic, un conștient, un responsabil.

Ipoteza și sarcinile lucrării

Lucrarea de față își propune urmatoarea ipoteza :

promovarea unor metode, mijloace si forme de actionare in cadrul lectiilor de educatie fizica cu scopuil maririi caracterului atractiv, stimulativ, emulativ si de relaxare a acestora, pot determina stimularea interesului pentru lecția de educație fizică.

În vederea realizării acestora ne-am propus ca sarcini:

cunoașterea preferințelor elevilor în legătură cu formele de desfășurare a lecțiilor de educație fizică;

stabilirea unor structuri de exerciții pentru prelucrarea analitică a aparatului locomotor, care să contribuie la stimularea interesului pentru practicarea exercițiilor fizice și creșterea atractivității lecției;

găsirea celor mai plăcute forme de desfășurare a lecției de educație fizică în vederea micșorării numărului de scutiri medicale;

aplicarea experimentala a metodologiei propuse si prelucrarea, interpretarea datelor cercetarii.

În vederea creșterii atractivității lecțiilor de educație fizică am introdus, într-o pondere mai mare în conținutul lecțiilor, structuri de exerciții, parcursuri aplicative, în special, din domeniul jocurilor sportive, atletism, gimnastică, sub formă de întrecere, iar în ceea ce privește forma de organizare, m-am orientat spre lucrul pe grupe de elevi (ateliere), echipe.