Studiu Privind Organizarea Contabilitatii de Gestiune Si a Calculului Costurilor la O Exploatare Miniera Carbonifera

Cuprins

Capitolul 1. Aspecte generale privind organizarea activității și specificul procesului tehnologic la Exploatarea Minieră Uricani

1.1. Scurt istoric………………………………………………………………………………………

1.2. Particularități privind organizarea activității la o exploatare minieră……….

1.3. Specificul procesului tehnologic financiar-contabil la E.M. Uricani……….

1.4. Organizarea activității financiar-contabile la E.M. Uricani………………………….

1.4.1. Activițățile compartimentului financiar-contabil al entității

1.4.2. Atribuțiile compartimentului financiar-contabil

1.4.3.Compartimentul financiar-contabil al Exploatării Miniere Uricani

1.5. Analiza activității economice a E.M. Uricani în perioada 2013-2014…………..

Capitolul 2. Particularități privind organizarea evidenței cheltuielilor în contabilitatea generală la E.M. Uricani

2.1. Sistemul de documente utilizat pentru evidența cheltuielilor la E.M. Uricani…..

2.1.1. Noțiunea, importanța, conținutul și întocmirea documentelor

2.1.2. Clasificarea documentelor

2.2. Sistemul de conturi utilizate pentru evidența cheltuielilor la E.M. Uricani………

2.3. Studiu de caz privind contabilitatea cheltuielilor la E.M. Uricani…………………..

Capitolul 3. Particularități privind organizarea calculației costurilor în contabilitatea de gestiune la E.M. Uricani

3.1. Definirea și clasificarea costurilor întâlnite la E.M. Uricani………………………….

3.2. Metoda de calculație a costurilor aplicată la E.M. Uricani……………………………

3.3. Sistemul de conturi utilizate pentru evidența și calculația costurilor la E.M. Uricani…

3.4. Studiu de caz privind calculația și evidența costurilor la E.M. Uricani………………..

3.5. Posibilități de perfecționare a evidenței și a calculației costurilor la E.M. Uricani…

Bibliografie

Anexe

Cap. 1. Aspecte generale privind organizarea activității și specificul procesului tehnologic la E.M. Uricani

1.1 Scurt istoric

Actul de naștere al minei Uricani nu a fost încheiat la o dată precisă, într-o zi și o oră anume, ci s-a dăltuit cu răbdare și tenacitate în frontul de cărbune, cu unelte simple ale timpului –ciocane manuale de mână, picoane, sape și lopeți de miner- care au fost înlocuite treptat cu utilaje moderne. Pe acest act de naștere al minei si-au pus semnătura veterani ai mineritului de la exploatările miniere din bazin, cu cea mai mare experiență la vremea aceea.

Prima lovitură de târnăcop pentru deschiderea minei Uricani s-a dat la 17 februarie 1947, aceasta fiind sector al minei Lupeni, iar prima lucrare minieră săpată a fost galeria de costă Balomir I, în care primii doi mineri erau veniți de la Lupeni, lor alaturându-se alți trei localnici, iar până la sfârșitul anului au intrat în mină toți localnicii care în timpul celui de-al doilea război mondial lucraseră la mina Lupeni ca mobilizați pe loc.

Lucrările de cercetare geologică, constând în foraje și șanțuri, au început în anul 1946 și s-a eșalonat pe o perioadă mai îndelungată. Aproape în aceeași perioadă au început și lucrările de cercetare a cărbunilor în zonele de afloriment.

De la prima galerie săpată și începută în anul 1947, galeria de coastă Balomir numărul I și de la primul puț de extracție săpat în anul 1953, tot în zona Balomir, mina s-a dezvoltat etapă cu etapă, extinzându-se în lărgime și adâncime.

Din 1949 a devenit unitate de sine stătătoare, de tip SOVROM.

În anul 1952, în locul numit Condrășoni, a început săparea puțutilor gemene 3 și 4 pentru deschiderea câmpului minier din partea nordică din stânca Jiului.

În anul 1954, în puțul 3, când acesta era în săpare și avea o adâncime de 90 de metri, s-a produs o explozie în urma căreia au murit 4 oameni.

Mina Uricani funcționa în anul 1948 ca fiind sectorul 5 al minei Lupeni și a obținut o producție de 23921 tone cu o productivitate de 1023 tone/post.

La data de 25 februarie 1965, ora 12:30 s-a produs o puternică explozie în stratul 17/18 la planul 5, orizontul 580, în urma căreia au murit 43 de oameni, iar 10 oameni au suferit arsuri grave.

Seria exploziilor a continuat astfel: anul 1969 pe orizontul 500 când au murit 4 oameni; în anul 1972 în stratul 17/18, blocul 111, orizontul 500, au mai murit 44 de oameni; în anul 2004 în urma altei explozii și-au pierdut viața alți doi mineri; în anul 2012 au avut loc ultimele 2 explozii, prima soldându-se cu 5 morți.

Începând cu anul 1976, Întreprinderea Minieră Uricani devine un adevărat câmp de experimentare al Combinatului Minier Valea Jiului, pentru încercarea și experimentarea diferitelor tipuri de combine de înaintare în steril. În primă fază se experimentează combinele de înaintare cu atac parțial, iar apoi s-au experimentat cele cu atac total.

Pentru deschiderea orizontului 400 respectiv 300 a fost achiziționată o combină de înaintare cu atac total de mare productivitate- combina Demag, care a reprezentat tehnica de vârf la acea dată, în iulie 1979. Combina Demag a fost exploatată până în noiembrie 1990, când a fost trecută în conservare pe orizontul 300. Profilul de săpare al combinei Demag este de 18,1 m², iar armarea s-a realizat cu arce metalice inelare de tip G.D.I.M.-14, având un pas de armare de 0,8 m. Performanțele acestui utilaj s-au revăzut în metri de lucrări miniere de deschidere realizate în perioada de exploatare a acesteia, lungimea realizată pe orizontul 400 a fost de 680 m, iar la nivelul orizontului 300 a fost de 400 m. Luna cu cea mai mare avansare a fost în septembrie 1986, atunci realizându-se 225m.

Modernizări importante au intervenit și în domeniul transportului minier subteran. Pe galeriile principale s-a trecut de la transportul discontinuu cu vagoneți, la transportul continuu cu ajutorul transportoarelor cu bandă, care sunt silențioase și se mare randament. În aprovizionarea abatajelor, transportul manual al lemnului și materialelor a fost în tot mai mare măsură înlocuit printr-un sistem modern, mecanizat cu monorai. După anul 1990, atunci când s-a cerut o creștere a productivității muncii cu costuri de producție cât mai mici, exploatarea rezervelor de cărbune, conturate de la nivelul orizontului 300, a impus experimentarea de noi tehnologii de extragere a cărbunelui din cadrul câmpului minier Uricani. Astfel, în anul 1995 s-a introdus metoda de exploatare cu banc subminat sub tavan artificial cu ruperea în spatele liniei de front, care ulterior a fost îmbunătățită și adaptată și pentru exploatarea sub tavan natural obținându-se o productivitate de 10,5 tone/post față de anul 1955 când productivitatea a fost de 1,9 tone/ post.

1.4. Organizarea activității financiar-contabile la Exploatarea Minieră Uricani

1.4.1. Activițățile compartimentului financiar-contabil al entității

În cadrul compartimentului financiar-contabil al unei entități, se integrează activități prin care se asigură fondurile financiare necesare desfășurării activității economice a societății, precum și utilizarea lor eficace.

O structură organizatorică cuprinde următoarele compartimente funcționale cu activitățile lor principale:

Compartimentul financiar cu activitățile urmatoare:

planificarea financiară, urmărirea și analiza indicatorilor economico-financiari;

evidența operativă a muncii, calculul și decontarea drepturilor banești ale salariaților.

evidența operativă a mijloacelor băneștiși a operațiunilor de decontare cu agenții economici.

Compartimentul contabilitate cu următoarele activițăți:

contabilitatea generală;

contabilitatea de gestiune;

contabilitatea valorilor materiale.

Oficiul informatica și tehnica de calcul care cuprinde următoarele activități:

organizarea și programarea realizării sistemului informatic al intreprinderii;

proiectare, implementare și dezvoltare sistemului informatic;

administrarea și gestionarea bazelor de date;

exploatarea echipamentelor de calcul și a instalațiilor auxiliare specifice;

evidența economică și patrimonială.

1.4.2. Atribuțiile compartimentului financiar-contabil

Principalele atribuții ale compartimentului financiar-contabil în plan contabil sunt :

organizează funcționarea în bune condiții a contabilității valorilor patrimoniului;

asigură respectarea cu strictețe a prevederilor legale privind integritatea patrimoniului și ia în toate măsurile legale pentru reintegrarea acestuia, în cazul unei despăgubiri;

asigură efectuarea corectă și la timp a înregistrărilor contabile privind: mijloacele fixe și calculul amortizării acestora, mijloace circulante, mărfuri, cheltuieli de circulatie, calculul costurilor, investitii, rezultate financiare;

organizeză inventarierea periodică a tuturor valorilor patrimoniale, urmărește definitivarea, potrivit legii a rezultatelor inventarierii;

întocmește și urmărește lunar balanța de verificare pentru conturile sintetice și cele analitice, urmărind concordanța dintre acestea;

participă la organizarea și perfecționarea sistemului informațional. Colaborând cu centrul de calcul în domeniul prelucrării autonome a datelor, etc.

Atribuțiile compartimentului financiar-contabil în plan financiar sunt:

planificarea financiară și întocmirea bugetului de venituri și cheltuieli;

asigură fondurile necesare intreprinderii;

efectuează calcule de fundamentare a indicatorilor economici corelati cu indicatorii financiari privind marfa vândută și încasată, veniturile, cheltuielile și alți indicatorieconomico-financiari;

efectuează calculul veniturilor, rentabilității și profitului;

1.4.3. Funcțiile compartimentului financiar-contabil

În acest compartiment intră datele comunicate din cadrul tranzacțiilor efectuate prin celelalte compartimente, compartimentul financiar-contabil transmitând mai departe rapoarte conducerii societății pe baza datelor actualizate din activitatea celorlalte compartimente.

Principalele grupe de operațiuni economice și procese de prelucrare transmise în compartiment, sunt:

Asigurarea și răspunderea pentru efectuarea corectă și la limită a înregistrărilor contabile care constau în consemnarea sistematică a tuturor proceselor și activităților economice exprimate în model valoric. În cadrul acestui grup de rațiuni economice se pleacă de la următoarele transformări:

intrări de documente justificative, fiecare document constituie un act justificativ al realizării unei operații economice sau financiare, iar în continuare al asigură datele primare de intrare în sistemul contabil de prelucrare a datelor;

întocmirea fișelor de cont sintetice și analitice;

întocmirea Registrului- Jurnal;

întocmirea Balanței de verificare.

Redactarea bugetului de venituri și cheltuieli prin care societatea trebuie să își acopere toate cheltuielile, să obțină profit din care se constituie fondul de rezervă, să-și asigure dezvoltarea proprie și alte îmbunătățiri conform statului și legii privind societățile comerciale. Pentru bugetarea veniturilor (V) și cheltuielilor (ch) se pornește de la următoarele transformări:

preluarea notelor de fundamentare pe fiecare componentă a bugetului;

întocmirea bugetului anual;

Organizarea inventarierii periodice a valorilor patrimoniale care constă în punerea de acord a situațiilor contabile a patrimoniului intreprinderii cu situația reală a acestuia. Inventarierea urmarește prelucrarea datelor obtinute în urma desfășurării inventarierii, având în vedere calcularii rezultatelor și înregistrarea operațiilor contabile privind diferențele rezultate în urma inventarierii.

Realizarea bilanțului și întocmirea raportului explicativ al acestora, prezentându-le conducerii spre abaliză și admitere, urmărind îndelinirea sarcinilor reieșite din procesul verbal al cestei analize. Bilanțul realizat trebuie să ofere o imagine fidelă, clară, și completă a patrimoniului situației financiare și a rezultatelor obtinute.

Furnzarea de informații reale și interpretabile privind operațiile, utile pentru previziune, compararea și evaluarea capacității intreprinderii de a produce beneficii se întocmește prin următoarele etape:

verificarea documentelor întocmite pentru verificarea realității datelor;

controlul și aprobarea întocmirii de către conducerea societății.

1.4.3.Compartimentul financiar-contabil al Exploatării Miniere Uricani

Compartimentul financiar-contabil al Exploatării Miniere Uricani, este compus din:

un (1) contabil;

patru (4) economiști;

doi (2) operatori date.

Figura.1

Șef serviciu financiar-contabilitate – economist: ține evidența furnizorilor și salariilor;

Contabil: ține evidența debitorilor, clienților;

Economist: responsabil evidența materialelor, inventariere;

Economist: ține evidența mijloacelor fixe;

Economist: ține evidența debitorilor, clienților;

Operator date: ține evidența gratuităților;

Operator date: ține evidența deducerii personale ale anajaților.

Capitolul 2. Particularități privind organizarea evidenței cheltuielilor în contabilitatea generală la E.M. Uricani

2.1. Sistemul de documente utilizat pentru evidența cheltuielilor la E.M. Uricani

2.1.1 Noțiunea, importanța, conținutul și întocmirea documentelor

Documentele sunt acele acte scrise, în care se înregistrează cifric sau cu litere de regulă, în momentul și la locul realizării lor, operațiuniile economice și evenimentele izvorâte din necesități organizatorice și administrative .

Toate documentele ce se întocmesc formează sistemul de documente. În organizarea acestuia un loc important revine documentelor de evidență, ca unul din elementele componente ale metodei contabilității, în sensul că înregistrarea operațiilor economice în conturile contabile este posibilă numai după consemnarea prealabilă a operațiilor economice în documente, care să corespundă cu conținutul operației.

În economia unui stat, documentele de evidență au o importanță deosebită, deoarece prin datele pe care le conțin, dovedesc realizarea operației ce s-a consemnat și constituie izvorul informațiilor pentru cele trei forme ale evidenței economice, adică statistică, contabilă și operativă. Fiind informația primară pentru înregistrările contabile, documentele de evidență influențează nemijlocit exactitatea datelor contabil, organizarea contabilității și operativitatea obținerii informațiilor.

Importanța documentelor de evidență afirmă că ele joacă un rol deosebit în exactitatea controlului economic și financiar. Documentele au o importanță deosebită în urmărirea modului în care au fost gestionate bunurile materiale și bănești, în descoperirea și mobilizarea rezervelor interne, în umărirea modului în care a fost respectată și implementarea acestuia în economia de piață.

Importanța documentelor de evidență este dependentă de calitatea acestora, de conținutul și modul de întocmire.

Conținutul documentelor de evidență este foarte variat, fiind rezultatul caracterului operațiilor economice consemnate. Indiferent de natura operațiilor consemnate, elementele ce constituie conținutul documentului se pot clasifica în :

elemente comune tuturor documentelor de evidență. Este vorba de denumirea documentului (bon, factură, cec de numerar); denumirea agentului economic care a emis documentul; precizarea adresei sau a compartimentului care a întocmit documentul; data întocmirii documentului și efectuării operației; explicitatea sumară a operației; baza legală a operației, dacă este cazul; datele cantitative și valorice, referitoare la operație; semnăturile persoanelor responsabile de întocmirea documentului și de aprobarea efectuării operației; organului de control pentru operațiile care generează raportului de drepturi și obligații patrimoniale.

elemente specifice fiecarui document, care se referă la descrierea detaliată a operației ce se consemnează în respectivul document.

Întocmirea documentelor și prelucrarea datelor conținute de acestea se poate face manual, mecanografic, electirc, sau cu ajutorul tehnicii electronice de calcul. Folosirea formei manuale de prelucare și întocmire prezintă o serie de neajunsuri: volumul mare de muncă; nu asigură garanția exactității datelor; sunt de cele mai multe ori inoperative în trasmiterea datelor necesare activității manageriale.

2.1.2. Clasificarea documentelor

Agenții economici folosesc, în practică, o multitudine variată de documente pentru evidențierea și consemnarea operațiilor economice, componente ale procesului economic din cadrul respectivului agent economic. Având în vedere unele trăsături caracteristice ale acestora, documentele de evidență se clasifică din mai multe puncte de vedere:

În funcție de natura operației pe care o consemnează deosebim:

documente privind mijloacele fixe (proces-verbal de recepție, bon de mișcare a mijloacelor fixe, etc);

documente privind materialele (nota de recepție și constatare de diferențe, bonul de consum, etc);

documente privind mijloacele circulante în formă bănească și decontările ( chitanța, cecul, trata, etc);

documente privind salariile și alte drepturi bănești ale angajaților ( lista de avans, statul de plată, etc);

documente privind vânzările (avizul de expediție, factura, etc).

După locul de întocmire se deosebesc:

documente interne, se întocmesc în cadrul agentului economic și consemnează operații economice cu privire la activitatea desfășurată de acesta. De obicei rămân în cadrul agentului economic (bonul de consum, bonul de lucru, etc), dar pot circula și în afara acestuia (cecuri întocmite pentru anumite plăți, facturi întocmite pentru produsele livrate, etc);

documente externe, se întocmesc de regulă în cadrul unor agenți economici și circulă în interiorul altor agenți economici, atestând relațiile agentului economic cu alte peroane fizice și juridice (factură pentru mărfuri aprovizionate, extrasul de cont,etc);

După modul de întocmire există:

documente primare, înregistrează pentru prima dată operațiile economice (bonul de consum, procesul verbal de recepție, etc);

documente centralizatoare, adună și grupează datele din documentele primare, care cuprind operații de același sens (centralizator consum de materiale, etc);

După caracterul și funcția pe care o îndeplinesc deosebim:

documente de dispozitie, care transmite ordinul de a executa o operație economică. În aceste documente nu se atestă executarea operației consemnate, fapt pentru care ele nu pot fi utilizate ca bază pentru înregistrările contabile în conturi (comanda, dispoziția de livrare, etc);

documente justificative, care fac dovada executării operației consemnate, mai numindu-se și documente de execuție (factura, chitanță, bonul de consum, etc);

documente mixte, conțin atât caracteristici ale documentelor de dispoziție cât și a celor justificative, adică date referitoarela dispoziția de a executa o operație economică și date referitoare la executarea propriu-zisă a respectivei operații. Aceste documente sunt inițial documente de dispoziție, iar pe parcurs devin documente de execuție (bonul de consum după eliberarea marialelor și semnarea lui către cel care a predat și respectiv a primit materialele,etc)

După regimul de tipărire și utilizare întâlnim:

documente cu regim special, adică cele pentru care există dispoziții legale privind precizarea expresă a modului de completare, circulație și păstrare a acestora ( cecul, chitanța, etc). Indiferent de forma de prezentare, precum aceste documente se organizează o evidență operativă specială.

documentele fără regim special, se folosesc cu respectarea normelor generale de întocmirea, circulație și păstrare, nefiind necesare măsuri speciale.

După sfera de aplicare cunoastem:

documente cu folosire generală, se întâlnesc în toate ramurile economiei naționale (notă de recepți și constatare de diferențe, chitanță etc);

documente specifice unor ramuri de activitate, au arie de aplicabilitate numai în ramura de activitate pentru care s-au întocmit (contract de antrepriză etc)

Capitolul 3. Particularități privind organizarea calculației costurilor în contabilitatea de gestiune la E.M. Uricani

3.1. Definirea și clasificarea costurlor întălnite la Exploatarea Minieră Uricani

Pornind de la obiectivele pe care le are contabilitatea de gestiune rezultă că principala componentă a obiectului acestei discipline o constituie costul.

În România s-a ajuns la folosirea generalizată a termenului ”cost” în înțelesul de mărime de sinteză ce cuprinde cheltuielile de producție și de desfacere ale întreprinderii, după un timp relativ îndelungat, care este unul și același cu cel necesar pentru edificarea teoriei și practicii calculării lui.

Definit de economia politică, drept acea parte a prețului de vânzare a unui bun economic ce compensează cheltuielile suporte de unitățile economice pentru producerea și vânzarea acelui bun, se desprinde ideea că cea de-a doua componentă a obiectului contabilității de gestiune o reprezintă producția de bunuri realizată din activitatea desfășurată.

Costul este o categorie economică, universal acceptată și are la origine verbul latin ”costare” care înseamnă a stabili, a fixa ceva, verb din care s-a desprins noțiunea de ”costa ” pentru a exprima cât s-a consumat sau s-a plătit pentru un lucru sau un obiect, ajungând mai apoi la noțiunea de cost, al cărui conținut este legat de un consum de valori care l-a ocazionat și care, pentru a putea fi reflectat trebuie să aibă la bază expresia valorică.

Luând în considerare sursa de informații, respectiv contabilitatea financiară, rezultă că, privite sub acest aspect costurile sunt sinonime cu cheltuielile.

Definirea conceptului de cheltuială de producție se află în deplină dependență cu desfășurarea concretă a procesului de producție care se bazează pe folosirea productivă a celor trei factori de producție, respectiv :

resursele naturale ;

capitalul ;

munca.

Contabilitatea de gestiune studiază numai latura cantitativă a procesului de producție care exprimă în formă valorică totalitatea cheltuielilor efectuate cu defășurarea procesului de producție și raportarea acestora la cantitatea de produse, lucrări executate sau servicii prestate într-un anumit interval de timp.

Costul de producție reprezintă expresia valorică a consumului de muncă vie și materializată, efectuate în scopul obținerii unui produs la un moment dat, consumului care îmbracă forma cheltuielilor de producție și desfacere suportate de către întreprinzători.

În contabilitatea de gestiune operează trei clasificări generale, atât pentru cheltuieli cât și pentru costuri și venituri, respectiv :

clasificarea funcțională ;

clasificarea structurală ;

clasificarea operațională.

La nivelul activității patrimoniale în funcție de specificul activității și de necesitățile de informare a factorilor de decizie, în contabilitatea de gestiune operează si criterii specifice de clasificare fie a cheltuielilor, fie a costurilor :

După raportul dintre cheltuieli înregistrate în contabilitatea financiară în funcție de natura lor economică și cheltuielile încorporate în costurile operaționale, se distind :

cheltuielile integral încorporate în costuri fiind luată în considerare structura cheltuielilor din contabilitatea financiară, respectiv, cheltuieli de exploatare, cheltuieli financiare și cheltuieli extraordinare, la o primă analiză cheltuielile de exploatare pot fi incluse în totalitate în categoria cheltuielilor integral încorporate în costuri ;

cheltuieli parțial încorporate în costuri sunt reprezentate de cheltuielile înregistrate în contabilitatea financiară după natura lor economică, dar care nu se includ în costuri într-o sumă diferită ;

cheltuieli neîncorporate în costuri sunt reprezentate de cheltuielile înregistrate în contabilitatea financiară în funcție de natura lor economică, dar care nu se includ în costuri, precum : cheltuielile extraordinare, care nu au caracter obișnuit în raport cu activitatea unității patrimoniale.

cheltuieli supletive sau suplimentare, sunt reprezentate de cheltuieli fictive ce nu sunt înregistrate în contabilitatea financiară, dar care se includ în costuri.

Privite prin prisma contabilității de gestiune, cheltuielile încorporate care alcătuiesc structura costului de producție pot fi urmărite pe unitatea de produs și pe întreaga producție realizată într-o perioadă de timp și pot fi :

cheltuieli directe ;

cheltuieli indirecte.

Complexitatea cheltuielilor indirecte conduce la o grupare a acestora pe feluri de cheltuielu după natura lor, respectiv :

cheltuieli privind materialele consumabile ;

cheltuieli cu lucrările și serviciile executate de terți ;

cheltuieli cu alte servicii executate de terți ;

cheltuieli cu impozite, taxe si vărsăminte asimilate suportate de unitate ;

cheltuieli cu personalul ;

cheltuieli financiare.

În funcție de modul de formare al costurilor și al trecerii produselor în sfera circulației, distingem :

costuri directe reprezentate de suma mărimii absolute a cheltuielilor directe aferente unui produs, unei lucrări, etc. ;

cost de secție sau de fabricație format din costurile directe la care se adaugă cheltuielile cu întreținerea și funcționarea utilajelor precum și cele de conducere și administrare a secțiilor de producșie ;

cost de uzină este alcătuit din costul de secție la care se adaugă cheltuielile de interes general și cele administrativ-gospodărești de la nivelul general al întreprinderii ;

cost complet sau comercial format din costul de uzină la care se adaugă cheltuielile de desfacere.

În raport de funcțiile întreprinderii, cheltuielile se grupează în :

cheltuieli de aprovizionare ;

cheltuieli de producție sau de prelucrare ;

cheltuieli de distribuție sau de desfacere ;

Elementele component ale costului pot fi caracterizate și în funcție de dependenșa pe cate o au sau modul în care evoluează în raport cu volumul producției, respectiv:

cheltuielile variabile încorporează cheltuielile care, pe o perioadă determinate de timp, se mențin relative constant, indifferent de gradul de modificare al volumului producției.

cheltuielile fixe cuprind acele cheltuieli care, pe o perioadă determinate de timp, se mențin relative constant, indifferent de gradul de modificare al volumului producției.

Pornind de la acestă grupare a cheltuielilor, în literatura și practica economică din tările cu economie de piață modernă sunt utilizate doua categorii de costuri: