Studiu Privind Necesitatea Elaborarii Unui Plan de Management Si a Strategiei de Vizitare In Ariile Naturale Protejate

CUPRINS

REZUMAT

SUMMARY

INTRODUCERE

CAPITOLUL I NOȚIUNI TEORETICE PRIVIND ARIILE NATURALE PROTEJATE

1.1. CONCEPTUL DE ARIE NATURALĂ PROTEJATĂ

1.2. SCURT ISTORIC AL ARIILOR NATURALE PROTEJATE

1.2.1. Scurt istoric al ariilor naturale protejate în lume

1.2.2. Scurt istoric al ariilor naturale protejate în România

1.3. CATEGORII DE ARII NATURALE PROTEJATE

1.3.1. Categoriile IUCN de arii protejate

1.3.2. Categorii de arii protejate conform legislației românești

1.4. ADMINISTRAREA ARIILOR PROTEJATE DIN ROMÂNIA

1.5. LEGISLAȚIA SPECIFICĂ ARIILOR NATURLE PROTEJATE

CAPITOLUL II ELABORAREA PLANULUI DE MANAGEMENT ȘI A STRATEGIEI DE VIZITARE

2.1. PLANUL DE MANAGEMENT AL UNEI ARII NATURALE PROTEJATĂ

2.1.1. Cadrul legal pentru elaborarea planului de management

2.1.2. Etapele elaborării planului de management

2.1.3. Conținutul planului de management

2.2. STRATEGIA DE VIZITARE A UNEI ARII NATURALE PROTEJATE

2.2.1. Conținutul strategiei de vizitare

CAPITOLUL III STUDIU DE CAZ – NECESITATEA ELABORĂRII UNUI PLAN DE MANAGEMENT ȘI A STRATEGIEI DE VIZITARE PENTRU

REZERVAȚIA DE BUJORI DIN ZAU DE CÂMPIE

 CONȚINUTUL PLANULUI DE MANAGMENT PENTRU REZERVAȚIA DE BUJORI DE STEPĂ DIN ZAU DE CÂMPIE

 CONȚINUTUL STRATEGIEI DE VIZITARE PENTRU REZERVAȚIA DE BUJORI DE STEPĂ DIN ZAU DE CÂMPIE

CONCLUZII

OPIS

BIBLIOGRAFIE

REZUMAT

Lurarea de față, abordează necesitatea elaborării planului de management și a strategiei de vizitare în ariile protejate.

Lucrarea este structurată pe trei capitole, fiecare având mai multe subcapitole, urmate de o serie de concluzii și o listă cuprinzătoare de referințe bibliografice.

În primul capitol al lucrării, „NOȚIUNI TEORETICE PRIVIND ARIILE NATURALE PROTEJATE” sunt prezentate noțiuni generale despre ariile naturale protejate precum definiții, scurt istoric, administrare, categorii ale ariilor naturale protejate dar și legislația specifică ariilor naturale protejate.

În cel de-al doilea capitol, „ELABORAREA PLANULUI DE MANAGEMENT ȘI A STRATEGIEI DE VIZITARE” sunt prezentate conceptele celor două documente, procesul de elaborare si conținutul acestora.

Partea practică a acestei lucrări este reprezentată în capitotul al III-lea, „STUDIU DE CAZ – NECESITATEA ELABORĂRII UNUI PLAN DE MANAGEMENT ȘI A STRATEGIEI DE VIZITARE PENTRU REZERVAȚIA DE BUJORI DIN ZAU DE CÂMPIE”. Aici se află elaborarea planului de management și a strategiei de vizitare pentru Rezervația de bujori de stepă din Zau de Câmpie.

În final se regăsesc concluziile și bibliografia.

Cuvinte cheie: arie naturală protejată, plan de management, strategie de vizitare.

SUMMARY

The present work approaches the necessity of drawing up a management plan and a visiting strategy in protected natural areas.

The work is structured in three chapters, each chapter has several subchapters, followed by conclusions and a comprehensive list of bibliographic references.

The first chapter of the work – “THEORETICAL NOTIONS REGARDING PROTECTED NATURAL AREAS” deals with the general notions regarding the protected natural areas such as definitions, brief history, administration, categories and legislation of protected natural areas.

The second chapter – “DRAWING UP A MANAGEMENT PLAN AND A VISITING STRATEGY” deals with the concepts of the two documents, the process of drawing up and its contents.

The practical part of this work is represented in the third chapter – “CASE STUDY – THE NECESSITY OF DRAWING UP A MANAGEMENT PLAN AND A VISITING STRATEGY FOR THE PEONY RESERVATION OF ZAU DE CÂMPIE”. Here we have a management plan and a visiting strategy for the peony reservation of Zau de Câmpie.

The conclusion and the bibliography are at the end of the work.

Key words: protected natural area, management plan, visiting strategy.

INTRODUCERE

Aproximativ 12% din suprafața planetei este reprezentată de ariile protejate, dar multe din acestea rămân „parcuri pe hârtie”, unde managementul nu există sau nu este destul de eficace pentru a menține valorile ariei, a face față amenințărilor sau a-și atinge obiectivele de management.

Asigurarea protecției și gestionării eficace și eficiente a acestor arii protejate este o mare provocare, în special în situațiile în care se așteaptă ca ele să îndeplinească multe funcții. Planurile de management reprezintă un ajutor pentru a asigura gestionarea corespunzătoare și resursele necesare pentru menținerea acestor arii pe termen lung.

Planul de management este un document oficial al unui proces continuu, care în timp face posibilă realizarea unui management eficient, productiv și adaptabil al ariei protejate. În forma cea mai simplă, planul de management este un document care exprima clar:

scopul ariei protejate;

de ce este nevoie pentru atingerea scopului;

ce este necesar să fie făcut pentru realizarea acestora.

Un plan de management trebuie să joace rolul unui ghid, a unui instrument și a unui stimulent pentru ca echipa de management a ariei protejate să lucreze eficient și productiv pentru realizarea unui scop clar, trebuie sa fie un document des folosit, aflat permanent pe birouri și nu un document neatins, așezat pe rafturile din bibliotecă.

Planificarea managerială nu trebuie înțeleasă doar ca elaborarea unui produs finit, ci ca un proces continuu pornind de la cercetare și strângerea de informații, evaluare și analiză, până la elaborarea planului însuși, implementarea lui și revenirea la faza de monitorizare și strângere de noi informații.

Planurile de management pentru siturile Natura 2000:

sunt elaborate de către administratorii ariilor protejate;

sunt aprobate de către Ministerul Mediului;

sunt avizate de Academia Română;

sunt elaborate împreuna cu toți factorii de interes;

pot fi modificate numai cu acordul instituțiilor care l-au aprobat;

prevederile planurilor de management sunt prioritare față de orice alt plan de dezvoltare.

Este nevoie de un plan de management deoarece:

furnizează informațiile de bază și descrierea ariei protejate;

identifică politica de management ce trebuie urmată, obiectivele ce trebuie atinse și managementul necesar pentru atingerea obiectivelor;

anticipează orice conflict și sugereaza cele mai bune căi de rezolvare a acestuia;

implementează politicile și strategiile curente, identifică monitoringul necesar pentru măsurarea eficacității managementului;

joacă rolul unui ghid pentru personalul nou și garantează continuitatea unui management eficace;

este un instrument de comunicare și educație;

demonstrează că managementul este efectiv și efficient;

evidențiază zonele legislative ce necesită îmbunătățiri;

furnizează îndrumare pentru dezvoltare fizică și pentru nevoile mai largi de planificare;

promovează recunoașterea unui set de valori a biodiversității/ariei protejate locale;

definește cui i se adresează activitatea de planificare și management;

oferă un compendiu întocmit profesional privind sursele de finanțare și susținere, în vederea obținerii resurselor și alocării acestora in mod eficient și efectiv.

CAPITOLUL I

NOȚIUNI TEORETICE PRIVIND ARIILE NATURALE PROTEJATE

Conceptul de arie naturalĂ protejatĂ

De la apariția ariilor naturale protejate până în prezent s-au dat o serie de definiții acestora de către diverse instituții și organizații.

În general, Uniunea Internațională de Conservare a Naturii definește o arie protejată ca „o zonă terestră și/sau marină dedicată protecției și conservării diversității biologice, cu resurse naturale și culturale, administrată cu mijloace legale sau alte mijloace de efect”.

Pe de altă parte, Convenția privind Diversitatea Biologică – CBD, definește o arie naturală protejată ca fiind “un areal geografic definit care este desemnat sau reglementat si administrat pentru a atinge obiective specifice de conservare”.

O definiție mai complexă este adoptată de Rețeaua Europeană de Observare și Informare cu privire la Mediu (EIONET), rețea constituită între Agenția Europeană de Mediu și țările membre ale UE, țările care aderă la UE, etc. Astfel o arie naturală protejată este reprezentată de “părți dintr-un teritoriu protejat prin legislație și restricții speciale în vederea conservării mediului. Acestea includ suprafețe întinse de terenuri delimitate pentru protecția vieții sălbatice și a habitatului acesteia: areale de o frumusețe naturală semnificativă sau interes unic; areale care conțin forme rare de specii de plante și animale; areale reprezentând formațiuni geologice excepționale și rare; locuri de interes istoric și preistoric; areale care conțin ecosisteme de importanță specială pentru studii și cercetări științifice, precum și areale de nevoie de protecție a biosferei”.

Potrivit Uniunii Mondiale pentru Conservarea Naturii (IUCN) aria protejată înseamnă „un spațiu geografic clar delimitat, recunoscut, desemnat și administrat în baza unor acte legale sau prin alte mijloace eficiente, cu scopul de a se realiza conservarea pe termen lung a naturii precum și a serviciilor de mediu și a valorilor culturale asociate”. 

Unii autori români propun ca o arie naturală protejată să fie definită astfel: “o zonă delimitată geografic, cu elemente naturale rare sau în procent ridicat, desemnată sau reglementată și gospodărită în sensul atingerii unor obiective specifice de conservare; cuprinde parcuri naționale, rezervații naturale, rezervații ale biosferei, monumente ale naturii și altele”.

În legislația românească, respectiv în Ordonanța de Urgență nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, aria naturală protejată este definită astfel: ” zona terestră acvatică și/sau subterană în care există specii de plante și animale sălbatice, elemente și formațiuni biogeografice, peisagistice, geologice, paleontologice, speologice sau de altă natură, cu valoare ecologică, științifică ori cultural deosebită, care are un regim special de protecție și conservare stabilit conform prevederilor legale.”

SCURT ISTORIC AL ARIILOR NATURALE PROTEJATE

Protejarea și conservarea naturii nu sunt concepte foarte noi. Încă din cele mai vechi timpuri, în anumite situații, oamenii au fost preocupați să protejaeze natura.

Scurt istoric al ariilor naturale protejate în lume

Cele mai importante puncte de reper în istoria ariilor protejate la nivel mondial sunt:

1832 – apare pentru prima data, în Statele Unite ale Americii, conceptual de parc național;

1864 – Congresul american donează Valea Yosemite spre conservare ca parc al statului;

1872 – se înfințează prin decizie a Congresului primul parc național, Parcul Național Yellowstone;

1891 – este înființată prima rezervație forestieră de către președintele Harrison;

1879 – se înființează primul parc național din Australia;

1885 – în Canada se înființeaza primul parc național, Hot Springs Reservation, acum Parcul Național Banff;

1898 – se înființează primul parc în Africa de Sud, Rezervația de animale Sabi, acum Parcul Național Kruger;

1909 – suedezii înființează primele parcuri naționale din Europa.

În Europa momente de referință importante îl constituie intrarea în vigoare a două directive importante:

Directiva Consiliului Europei 79/409/CEE privind conservarea păsărilor sălbatice (Directiva Păsări) din 1979;

În baza acestei directive a fost lansat programul IBA (Important Bird Areas in Europe – Arii Importante pentru Păsări în Europa), desemnate ulterior ca și Arii Speciale de Protecție Avifaunistică (Special Protected Areas), devenind parte a rețelei Natura 2000.

Directiva Consiliului Europei 92/43/CEE privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de floră și faună sălbatică (Directiva Habitate) din 1992.

În baza Directivei Habitate s-au desemnat Arii Speciale de Conservare (Special Area of Conservation) pentru protejarea speciilor și habitatelor de interes comunitar și s-a inițiat crearea Rețelei Natura 2000 pe teritoriul Uniunii Europene.

Baza de Date Mondială a Ariilor Protejate – World Database on Protected Areas ima rezervație forestieră de către președintele Harrison;

1879 – se înființează primul parc național din Australia;

1885 – în Canada se înființeaza primul parc național, Hot Springs Reservation, acum Parcul Național Banff;

1898 – se înființează primul parc în Africa de Sud, Rezervația de animale Sabi, acum Parcul Național Kruger;

1909 – suedezii înființează primele parcuri naționale din Europa.

În Europa momente de referință importante îl constituie intrarea în vigoare a două directive importante:

Directiva Consiliului Europei 79/409/CEE privind conservarea păsărilor sălbatice (Directiva Păsări) din 1979;

În baza acestei directive a fost lansat programul IBA (Important Bird Areas in Europe – Arii Importante pentru Păsări în Europa), desemnate ulterior ca și Arii Speciale de Protecție Avifaunistică (Special Protected Areas), devenind parte a rețelei Natura 2000.

Directiva Consiliului Europei 92/43/CEE privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de floră și faună sălbatică (Directiva Habitate) din 1992.

În baza Directivei Habitate s-au desemnat Arii Speciale de Conservare (Special Area of Conservation) pentru protejarea speciilor și habitatelor de interes comunitar și s-a inițiat crearea Rețelei Natura 2000 pe teritoriul Uniunii Europene.

Baza de Date Mondială a Ariilor Protejate – World Database on Protected Areas – reînnoită la fiecare cinci ani de către Centrul Mondial de Monitoring al Conservării (World Conservation Monitoring Centre), în anul 2007 înregistra peste 120.000 arii protejate, cu o suprafață de peste 22 milioane km2, reprezentând peste 11,3% din suprafața cumulată a teritoriilor naționale. Majoritatea acestora sunt arii protejate terestre, recunoscându-se relativ recent faptul că mediul marin nu este suficient de bine reprezentat: arile protejate terestre ajung la 12,2% din suprafață în timp ce în zona marină acestea acoperă doar 5,9%.

Scurt istoric al ariilor naturale protejate în România

Cele mai importante puncte de reper la nivel național în istoriia ariilor protejate sunt:

1904 – prima rezervație naturală din spațiul românesc: Codrul secular Slătioara;

1928-1944 – perioada de pionerat privind conservarea naturii și ariile protejate în România;

1928 – a avut loc primul congres al naturaliștilor din România, la Cluj, unde la propunerea lui Emil Racoviță a fost adoptată o hotărâre privind elaborarea legii referitoare la protecția naturii în România;

1930 – se adoptă prima lege pentru protecția “monumentelor naturii” și se constituie în cadrul Academiei Române Comisia pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii – CMN;

1935 – se înființează primul parc național, Parcul Național Retezat;

1938 – numărul total al ariilor protejate se ridică la 30;

1950 – se adoptă Decretul privind ocrotirea naturii iar în 1954 se elaborează regulamentul de aplicare;

1965 – numărul total al ariilor protejate ajunge la 130, în suprafață de aproximativ 75.000 ha, la care se mai adaugă numeroase rezervații forestiere și o suprafață importantă de păduri protejate prin prevederile amenajamentului silvic (cca. 64.000 ha în 1955 și peste 190.300 ha în 1984);

1973 – se adoptă prima lege privind protecția mediului înconjurător;

1467 – este atestată documentar braniștea dăruită de Mircea cel Bătrân Mănăstirii Cozia, braniștile fiind locuri oprite sau rezervate care au apărut probabil prima dată în secolul XIV, în care nimeni nu avea voie să intre pentru a tăia lemne, a cosi fân, a paște vite, a prinde pește sau a culege fruste fără acordul stăpânului;

1990 – se constituie 13 parcuri naționale în fond forestier;

1993 – se întocmesc studiile pentru constituirea parcurilor naționale și se înființează ARBDD – Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării;

1995 – se adoptă o nouă formă a Legii protecției mediului;

1999/2000 – se înființează primele 3 administrații de parcuri naționale și naturale pentru Parcul Național Retezat, Parcul Național Piatra Craiului și Parcul Natural Vânători Neamț;

2000 – se adoptă Legea 5 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național – Secțiunea a III-a arii protejate, care prezintă pentru prima dată într-un act normativ lista ariilor protejate de interes național existente la data respectivă;

2001 – apare primul act normativ al ariilor protejate și pentru conservarea biodiversității, OUG 236/2000 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei si faunei sălbatice, aprobată prin Legea 462/2001;

2002 – se demarează procesul de clarificare a limitelor pentru ariile protejate existente la acea dată și materializarea lor în GIS tot ca parte a proiectului care a permis înființarea primelor administrații și elaborarea primei legi a ariilor protejate.

2003 – se adoptă acte normative specifice ariilor protejate, care legiferează limitele acestora, fac precizări referitor la zonarea internă și la măsuri speciale de management și stabilesc procedura de încredințare în adminsitrare. Acestea sunt Hotărârea de Guvern 230, Ordinul de Ministru 552, Ordinul de Ministru 850;

2004 – încheierea de contracte de administrare între Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor pentru 16 parcuri naționale și naturale cu Regia Națională a Pădurilor – Romsilva și pentru Parcul Național Ceahlău cu Consiliul Județean Neamț;

2005 – declararea prin HG nr.1581 a Parcului Național Defileul Jiului, a 3 rezervații naturale și a primei arii de protecție specială avifaunistică, Pădurea Ciuasului, în total 11.324 ha;

2005 – acordarea în administrare de către Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor a Parcului Național Buila Vânturarița și a înca 4 parcuri natural Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva a Geoparcului Dinozaurilor Țara Hațegului Universității București și a Geoparcului Platoul Mehedinți Consiliului Județean Mehedinți, iar a Parcului Natural Lunca Joasă a Prutului Inferior Agenției de Protecția Mediului Galați;

2006 – se pune în discuție pentru prima dată înființarea Agenției Naționale de Arii Protejate;

2006 – desemnarea Parcului Natural Lunca Muresului ca sit RAMSAR – Zona Umedă de Importanță Internațională;

2007 – sunt desemnate ariile speciale de importanță avifaunistică (SPA) prin HG nr.1284/2007 privind declararea ariilor de protecție specială avifaunistică, ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în România;

2007 – sunt desemnate siturile de importanță comunitară (pSCI) prin Ordinul de Ministru nr.1964/2007 privind instituirea regimului de arie naturală protejată a siturilor de importanță comunitară ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în România;

2008 – se înființează Agenția Națională pentru Arii Protejate (ANAP) prin hotărâre de guvern. La data publicării acestei lucrări ANAP nu este încă funcțional.

Figura 1.1. Harta ariilor naturale protejate de interes național

CATEGORII DE ARII NATURALE PROTEJATE

Ariile protejate sunt de mai multe feluri și au diferite caracteristici. Acestea includ: zone sălbatice, rezervații naturale, rezervații marine, parcuri naturale, parcuri regionale, parcuri naționale și peisaje protejate.

Ariile protejate sunt diferite: unele sunt menite să protejeze o specie periclitată, alte un habitat, altele o formațiune geologică, etc. Din acest motiv se impune o structurare pe categorii a actestora.

Categoriile IUCN de arii protejate

Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii (IUCN) a definit șase categorii principale de arii protejate în funcție de obiectivele principale de management. Orice arie protejată ar trebui să poată fi încadrată, indiferent de titlul ei local, într-una (sau mai multe) din aceste categorii.

Aceste categorii sunt:

CATEGORIA Ia: Rezervații Naturale Stricte: arii protejate administrate în special pentru interes științific;

O zonă terestră și/sau marină ce posedă ecosisteme, caracteristici geologice și geomorfologice și/sau specii reprezentative sau cu o valoare remarcabilă, destinate în principal pentru cercetare științifică și/sau monitorizare de mediu.

CATEGORIA Ib: Zonă de sălbăticie: arie protejată administrată în special pentru protecția zonelor naturale sălbatice;

O suprafață mare terestră și/sau marină nemodificată sau puțin modificată, ce își menține caracterul ei natural, fără a avea așezări permanente sau semnificative, care este protejată și administrată pentru menținerea caracteristicilor naturale.

CATEGORIA II: Parc Național: arie protejată administrată în special pentru protejarea ecosistemelor și recreere;

O zonă terestră și/sau marină desemnată să protejeze integritatea ecologică a unuia sau mai multor ecosisteme pentru generațiile prezente și viitoare, să excludă exploatarea sau ocupațiile contrare scopului pentru care a fost desemnată aria și să furnizeze o bază pentru oportunități spirituale, științifice, de educație, de recreere și vizitare, toate acestea trebuind să fie compatibile ecologic și cultural.

CATEGORIA III: Monument al Naturii: arie protejată administrată în special pentru conservarea caracteristicilor naturale specifice

O zonă ce conține una sau mai multe caracteristici naturale sau natural/culturale care au o valoare remarcabilă sau unică din cauza rarității înăscute, reprezentativității, calităților estetice sau importanței culturale.

CATEGORIA IV: Arie de Management pentru Habitat/Specie: arie protejată administrată în special pentru conservarea naturii prin intervenții managerial;

O zonă terestră și/sau marină supusă unei intervenții active de management pentru a asigura menținerea habitatelor și/sau îndeplinirea necesităților unor specii particulare.

CATEGORIA V: Peisaj Terestru/Marin Protejat: arie protejată administrată în special pentru conservarea peisajului terestru/marin și recreere;

O zonă terestră, după caz având și zonă costieră sau marină, unde interacțiunea dintre oameni și natură pe parcursul timpului a produs o zonă cu un caracter distinctiv, cu o semnificativă valoare estetică, ecologică și/sau culturală și deseori cu o înaltă valoare a diversității biologice. Apărarea integrității acestei interacțiuni tradiționale este vitală pentru protecția, menținerea și evoluția unei astfel de zone.

CATEGORIA VI: Arie Protejată pentru Managementul Resurselor: arie protejată administrată în special pentru folosirea durabilă a ecosistemelor naturale

O zonă ce conține predominant sisteme naturale nemodificate, administrate spre a asigura protecția și menținerea pe lungă durată a diversității biologice, furnizând concomitent un flux continuu de produse naturale și servicii pentru satisfacerea nevoilor comunităților

Alte tipuri de arii protejate sunt:

Sit al Patrimoniului Universal

Rezervații ale Biosferei

Situri RAMSAR – Zona umedă de importanță internațională, în special ca habitat al păsărilor de apă

Arii cu Protecție Specială (SPA)

Ariile Speciale pentru Conservare (SAC)

Situri Natura 2000

Categorii de arii protejate conform legislației românești

Cele mai importante categorii stipulate în lege sunt:

1. De interes național: rezervații științifice, parcuri naționale, monumente ale naturii, rezervații naturale, parcuri naturale;

2. De interes internațional: situri naturale ale patrimoniului natural universal, geoparcuri, zone umede de importanță internațională, rezervații ale biosferei;

3. De interes comunitar sau situri "Natura 2000": situri de importanță comunitară, arii speciale de conservare, arii de protecție specială avifaunistică;

4. De interes județean sau local: stabilite numai pe domeniul public/privat al unităților administrativ-teritoriale, după caz.

Rezervații științifice – sunt acele arii naturale protejate ale căror scopuri sunt protecția și conservarea unor habitate naturale terestre și/sau acvatice, cuprinzând elemente reprezentative de interes științific sub aspect floristic, faunistic, geologic, speologic, paleontologic, pedologic sau de altă natură. Mărimea rezervațiilor științifice este determinată de arealul necesar pentru asigurarea integrității zonei protejate. Managementul rezervațiilor științifice asigură un regim strict de protecție prin care habitatele sunt păstrate într-o stare pe cât posibil neperturbată. În aceste zone se interzice desfășurarea oricăror activități umane, cu excepția activităților de cercetare, educație și de ecoturism cu limitările descrise în planurile de management, cu acordul forului științific competent și al administratorului rezervației științifice. Rezervațiile științifice corespund categoriei I IUCN (Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii) "Rezervație Naturală Strictă: arie protejată, administrată în principal în scopuri științifice".

Parcuri naționale – sunt acele arii naturale protejate ale căror scopuri sunt protecția și conservarea unor eșantioane reprezentative pentru spațiul biogeografic național, cuprinzând elemente naturale cu valoare deosebită sub aspectul fizico-geografic, floristic, faunistic, hidrologic, geologic, paleontologic, speologic, pedologic sau de altă natură, oferind posibilitatea vizitării în scopuri științifice, educative, recreative și turistice. Managementul parcurilor naționale asigură menținerea cadrului fizico-geografic în stare naturală, protecția ecosistemelor, conservarea resurselor genetice și a diversității biologice în condiții de stabilitate ecologică, prevenirea și excluderea oricărei forme de exploatare a resurselor naturale și a folosințelor terenurilor, incompatibilă scopului atribuit. Regimul de gospodărire se stabilește prin regulamente și planuri proprii de protecție și conservare aprobate de autoritățile naționale științifice și administrative abilitate, potrivit dispozițiilor prezentei ordonanțe de urgență. În perimetrele lor vor fi cuprinse ecosisteme sau fracțiuni de ecosisteme terestre și acvatice cât mai puțin influențate prin activități umane. Elementele cu valoare deosebită de pe cuprinsul parcurilor naționale pot fi delimitate și puse sub un regim strict de protecție ca rezervații științifice. Parcurile naționale se întind în general pe suprafețe mari de teren. În perimetrul parcurilor naționale sunt admise doar activitățile tradiționale practicate numai de comunitățile din zona parcului național, activități tradiționale ce vor fi reglementate prin planul de management. Parcurile naționale corespund categoriei II IUCN "Parc național: arie protejată administrată în special pentru protecția ecosistemelor și pentru recreere".

Monumente ale naturii – sunt acele arii naturale protejate ale căror scopuri sunt protecția și conservarea unor elemente naturale cu valoare și semnificație ecologică, științifică, peisagistică deosebite, reprezentate de specii de plante sau animale sălbatice rare, endemice ori amenințate cu dispariția, arbori seculari, asociații floristice și faunistice, fenomene geologice – peșteri, martori de eroziune, chei, cursuri de apă, cascade și alte manifestări și formațiuni geologice, depozite fosilifere, precum și alte elemente naturale cu valoare de patrimoniu natural prin unicitatea sau raritatea lor. Dacă monumentele naturii nu sunt cuprinse în perimetrul altor zone aflate sub regim de protecție, pentru asigurarea integrității lor se vor stabili zone de protecție obligatorie, indiferent de destinația și de deținătorul terenului. Managementul monumentelor naturii se face după un regim strict de protecție care asigură păstrarea trăsăturilor naturale specifice. În funcție de gradul lor de vulnerabilitate, accesul populației poate fi limitat sau interzis. Monumentele naturii corespund categoriei III IUCN "Monument natural: arie protejată administrată în special pentru conservarea elementelor naturale, specifice".

Rezervații naturale – sunt acele arii naturale protejate ale căror scopuri sunt protecția și conservarea unor habitate și specii naturale importante sub aspect floristic, faunistic, forestier, hidrologic, geologic, speologic, paleontologic, pedologic. Mărimea lor este determinată de arealul necesar asigurării integrității elementelor protejate. Managementul rezervațiilor naturale se face diferențiat, în funcție de caracteristicile acestora, prin măsuri active de gospodărire pentru a asigura menținerea habitatelor și/sau în vederea protejării anumitor specii, grupuri de specii sau comunități biotice. Pe lângă activitățile științifice, după caz, pot fi admise activități turistice, educaționale, organizate. Sunt admise unele activități de valorificare durabilă a unor resurse naturale. Sunt interzise folosințe ale terenurilor sau exploatarea resurselor care dăunează obiectivelor atribuite. Potrivit scopului pentru care au fost desemnate, rezervațiile naturale pot avea caracter predominant: botanic, zoologic, forestier, geologic, paleontologic, peisagistic, speologic, de zonă umedă, marină, de resurse genetice și altele. Aceste rezervații corespund categoriei IV IUCN, și anume arie de gestionare a habitatelor/speciilor: arie protejată administrată în special pentru conservare prin intervenții de gospodărire.

Parcuri naturale – sunt acele arii naturale protejate ale căror scopuri sunt protecția și conservarea unor ansambluri peisagistice în care interacțiunea activităților umane cu natura de-a lungul timpului a creat o zonă distinctă, cu valoare semnificativă peisagistică și/sau culturală, deseori cu o mare diversitate biologică. Managementul parcurilor naturale urmărește menținerea interacțiunii armonioase a omului cu natura prin protejarea diversității habitatelor și peisajului, promovând păstrarea folosințelor tradiționale ale terenurilor, încurajarea și consolidarea activităților, practicilor și culturii tradiționale ale populației locale. De asemenea, se oferă publicului posibilități de recreere și turism și se încurajează activitățile științifice și educaționale. Parcurile naturale corespund categoriei V IUCN "Peisaj protejat: arie protejată administrată în principal pentru conservarea peisajului și recreere".

Rezervații ale biosferei – sunt acele arii naturale protejate ale căror scopuri sunt protecția și conservarea unor zone de habitat natural și a diversității biologice specifice. Rezervațiile biosferei se întind pe suprafețe mari și cuprind un complex de ecosisteme terestre și/sau acvatice, lacuri și cursuri de apă, zone umede cu comunități biocenotice floristice și faunistice unice, cu peisaje armonioase naturale sau rezultate din amenajarea tradițională a teritoriului, ecosisteme modificate sub influența omului și care pot fi readuse la starea naturală, comunități umane a căror existență este bazată pe valorificarea resurselor naturale, pe principiul dezvoltării durabile și armonioase. Mărimea rezervațiilor biosferei este determinată de cerințele de protecție și conservare eficiente ale mediului natural și ale diversității biologice specifice. Managementul rezervațiilor biosferei se realizează conform unor regulamente și planuri de protecție și conservare proprii, în conformitate cu recomandările Programului Om – Biosferă de sub egida UNESCO. Dacă în perimetrul rezervațiilor biosferei sunt cuprinse și situri naturale ale patrimoniului universal, managementul rezervației se realizează cu respectarea prevederilor Convenției privind protecția patrimoniului mondial cultural și natural, de sub egida UNESCO.

Pentru asigurarea protecției și conservării unor zone de habitat natural și a diversității biologice specifice, precum și pentru valorificarea resurselor naturale disponibile, potrivit cerințelor de consum ale populațiilor locale și în limitele potențialului biologic natural de regenerare a acestor resurse, în cuprinsul rezervațiilor biosferei se pot delimita zone cu regim diferențiat de protecție ecologică, de conservare și de valorificare a resurselor, după cum urmează:

zone strict protejate, având regimul de protecție și conservare a rezervațiilor științifice;

zone tampon, cu rol de protecție a zonelor strict protejate și în care sunt admise activități limitate de valorificare a resurselor disponibile, în conformitate cu autorizațiile date de administrația rezervației;

zone de reconstrucție ecologică, în care se realizează măsuri de refacere a mediului deteriorat;

zone de dezvoltare durabilă, valorificabile economic prin practici tradiționale sau noi, ecologic admise, în limitele capacității de regenerare a resurselor.

Rezervațiile biosferei cu așezări umane sunt gestionate astfel încât să constituie modele de dezvoltare a comunităților umane în armonie cu mediul natural.

Zone umede de importanță internațională – sunt acele arii naturale protejate al căror scop este asigurarea protecției și conservării siturilor naturale cu diversitatea biologică specifică zonelor umede. Managementul acestor zone se realizează în scopul conservării lor și al utilizării durabile a resurselor biologice pe care le generează, în conformitate cu prevederile Convenției privind conservarea zonelor umede de importanță internațională, în special ca habitat al păsărilor acvatice.

Situri naturale ale patrimoniului natural universal – sunt acele arii naturale protejate ale căror scopuri sunt protecția și conservarea unor zone de habitat natural în cuprinsul cărora există elemente naturale a căror valoare este recunoscută ca fiind de importanță universală. Mărimea arealului lor este determinată de cerințele pentru asigurarea integrității și conservării elementelor supuse acestui regim de protecție. În cuprinsul acestor zone pot exista comunități umane ale căror activități sunt orientate pentru o dezvoltare compatibilă cu cerințele de protecție și conservare ale sitului natural. Managementul siturilor naturale ale patrimoniului natural universal se realizează în conformitate cu regulamentele și planurile proprii de protecție și conservare, cu respectarea prevederilor Convenției privind protecția patrimoniului mondial cultural și natural, de sub egida UNESCO.

Arii speciale de conservare – sunt acele arii naturale protejate de interes comunitar ale căror scopuri sunt conservarea, menținerea și, acolo unde este cazul, readucerea într-o stare de conservare favorabilă a habitatelor naturale și/sau a populațiilor speciilor pentru care situl este desemnat. Managementul ariilor speciale de conservare necesită planuri de management adecvate, specifice siturilor desemnate sau integrate în alte planuri de management, și măsuri legale, administrative sau contractuale în scopul evitării deteriorării habitatelor naturale și a habitatelor speciilor, precum și a perturbării speciilor pentru care zonele au fost desemnate. Orice plan sau proiect care nu are o legătură directă sau nu este necesar pentru managementul ariei speciale de conservare, dar care ar putea afecta în mod semnificativ aria, singur sau în combinație cu alte planuri ori proiecte, este supus unei evaluări adecvate a efectelor potențiale asupra ariei naturale protejate de interes comunitar, având în vedere obiectivele de conservare a acesteia, conform prevederilor art. 28 din prezenta ordonanță de urgență. Ariile speciale de conservare se desemnează prin hotărâre a Guvernului, după recunoașterea statutului lor de către Comisia Europeană, și vor face parte din rețeaua europeană "Natura 2000".

Arii de protecție specială avifaunistică – sunt acele arii naturale protejate ale căror scopuri sunt conservarea, menținerea și, acolo unde este cazul, readucerea într-o stare de conservare favorabilă a speciilor de păsări și a habitatelor specifice, desemnate pentru protecția speciilor de păsări migratoare sălbatice. Managementul ariilor speciale de protecție se realizează ca și pentru ariile speciale de conservare. Ariile speciale de protecție sunt desemnate prin hotărâre a Guvernului și fac parte din rețeaua europeană "NATURA 2000".

Situri de importanță comunitară – reprezintă acele arii care, în regiunea sau în regiunile biogeografice în care există, contribuie semnificativ la menținerea sau restaurarea la o stare de conservare favorabilă a habitatelor naturale din sau a speciilor de interes comunitar din și care pot contribui astfel semnificativ la coerența rețelei "NATURA 2000" și/sau contribuie semnificativ la menținerea diversității biologice în regiunea ori regiunile biogeografice respective. Pentru speciile de animale cu areal larg de răspândire, siturile de importanță comunitară ar trebui să corespundă zonelor din areal în care sunt prezenți factori abiotici și biotici esențiali pentru existența și reproducerea acestor specii. Propunerile de situri de importanță comunitară se stabilesc prin ordin al autorității publice centrale pentru protecția mediului.

Geoparcul – este un teritoriu ce cuprinde elemente de interes geologic deosebit, alături de elemente de interes ecologic, arheologic, istoric și cultural. Caracteristicile geologice sunt cuprinse într-un număr de situri de importanță științifică, educațională sau estetică, reprezentative pentru un anumit moment din istoria Pamântului ori pentru anumite evenimente sau procese geologice. Un geoparc are limite bine definite, o suprafață suficient de mare și o strategie de dezvoltare teritorială în folosul comunităților locale, a căror existență este bazată pe valorificarea resurselor naturale și culturale, pe principiul dezvoltării durabile. Geoparcurile sunt zone cu așezări umane astfel gestionate încât să constituie modele de dezvoltare a comunităților în armonie cu mediul natural. Geoparcul are o structură de administrare proprie care, în parteneriate locale și naționale, asigură conservarea patrimoniului natural și cultural și propune metode noi de protecție, educație, cooperare în scopul dezvoltării socioeconomice, îmbunătățirii condițiilor de viață din mediul rural și întăririi identității locale. Managementul unui geoparc se realizează în conformitate cu strategia de dezvoltare teritorială identificată și în conformitate cu recomandările UNESCO și Cartei Rețelei Europene a Geoparcurilor. Pentru asigurarea managementului siturilor geologice, naturale, istorice, culturale, precum și pentru valorificarea resurselor naturale disponibile, potrivit cerințelor de consum ale populațiilor locale, în cuprinsul geoparcului se pot delimita zone cu regim diferențiat de protecție, de conservare și de valorificare a resurselor, după cum urmează:

zone strict protejate, având regimul de protecție și conservare a rezervațiilor științifice;

zone tampon, cu rol de protecție a zonelor strict protejate și în care sunt admise activități limitate de valorificare a resurselor disponibile, în conformitate cu autorizațiile date de administrația geoparcului;

zone de dezvoltare durabilă, valorificabile economic prin practici tradiționale sau noi, ecologic admise, în limitele capacității de regenerare a resurselor.

Geoparcul reprezintă un concept lansat și susținut de UNESCO, în parteneriat cu Rețeaua Europeană a Geoparcurilor. La nivel mondial a fost creată Rețeaua Globală (UNESCO) a Geoparcurilor. Recunoașterea internațională a funcționarii unui geoparc și acceptarea lui în aceste structuri se face în acord cu reglementările stabilite de UNESCO și de Carta Rețelei Europene a Geoparcurilor.

Corespondența dintre categoriile IUCN și cele definite în legislația românească se prezintă în tabelul 1.1.

Tabelul 1.1.

Corespondența între categoriile IUCN și categoriile de arii protejate de interes național

În conformitate cu Legea Nr. 5/2000, privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național, Secțiunea III (Zone Protejate), România are 845 de arii protejate, împarțite în 5 din cele 6 Categorii IUCN, prezentate după cum urmează în tabelul 1.2.

Tabel 1.2

Arii protejate din România

ADMINISTRAREA ARIILOR PROTEJATE DIN ROMÂNIA

Responsabilitatea pentru ariile protejate și modalitatea de administrare a acestora sunt stabilite prin lege. Actul legislativ în vigoare la data elaborării prezentului manual, respectiv Ordonanța de Urgență 57 din 2007, atribuie responsabilitatea administrării:

Agenției Naționale pentru Arii Protejate (ANAP) pentru ariile protejate de interes național;

Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării pentru această rezervație a biosferei;

Autorităților publice locale pentru ariile protejate declarate prin hotărâri ale acestora.

ANAP s-a înființat prin HOTĂRÂREA nr. 1320 din 14 octombrie 2008 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate.

Ariile protejate de interes național sunt administrate de:

structuri de administrare special constituite adică de către administrații de arii protejate sau

persoane fizice sau juridice care au calitatea de custozi

Până în prezent s-au constituit structuri de administrare pentru: parcuri naționale, parcuri natural și rezervații ale biosferei.

Custozii administrează arii protejate care nu sunt incluse în parcuri naționale, naturale sau rezervații ale biosferei, și anume: rezervații științifice, rezervații natural și monumente ale naturii.

Pentru ariile speciale de conservare și ariile speciale de protecție avifaunistică, viitoarele situri Natura 2000, legislația prevede că administrarea se poate face atât prin administrații special constituite cât și prin custozi. În cazul în care acestea se suprapun parțial sau total pe parcuri naționale sau naturale existente sau pe rezervații ale biosferei, există posibilitatea de a atribui administrarea lor structurilor de administrare existente.

Administrațiile de arii protejate și custozii de arii protejate sunt în subordinea:

autorității publice centrale pentru mediu (Ministerul Mediului) – Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării;

unor regii autonome, companii și societăți comerciale;

autorități publice locale;

instituții științifice de cercetare și învâțâmânt din sectorul public și privat;

muzee;

organizații neguvernamentale.

Aceste instituții și organizații pot administra arii protejate în baza unui contract încheiat cu autoritatea centrală de mediu (Ministerul Mediului), prin care se obligă să aloce resursele financiare și de personalul necesar managementului ariei protejate.

Conform prevederilor legale, ANAP poate avea în subordine administrații de arii protejate. De asemenea, după ce această agenție devine funcțională, responsabilitatea contractării administrării ariilor protejate va trece de la Ministerul Mediului la ANAP.

Administrarea majorității ariilor naturale protejate s-a contractat de către Ministerul Mediului și unitățile sale teritoriale cu instituții și organizații sau cu persoane fizice, după cum urmează în tabelul 1.3.

Tabel 1.3.

Contracte de administrare și custodie pentru Arii Protejate

LEGISLAȚIA SPECIFICĂ ARIILOR NATURLE PROTEJATE

Legilația specifică este reprezentată de următoarele acte normative:

Directiva 79/409/CEE privind conservarea păsărilor sălbatice (Directiva Păsări);

Directiva 92/43/CEE privind conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice (Directiva Habitate);

Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, cu modificările și completările ulterioare;

Legea nr. 82/1993 privind constituirea Rezervației Biosferei “Delta Dunării”;

Legea nr. 5/2000 privind amenajarea teritoriului național – Secțiunea a III-a, zone protejate;

Hotărârea de Guvern nr. 2151/2004 privind instituirea regimului de arie natural protejată pentru noi zone;

Hotărârea de Guvern nr. 1581/2005 privind instituirea regimului de arie natural protejată pentru noi zone;

Hotărârea de Guvern nr. 1586/2006 privind încadrarea unor arii naturale protejate în categoria zonelor umede de importanță internațională;

Hotărârea de Guvern nr. 1143/2007 privind instituirea de noi arii naturale protejate;

Hotărârea de Guvern nr. 1284/2007 privind declararea ariilor de protecție specială avifaunistică ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în România, cu modificările și completările ulterioare;

Ordinul nr. 1964/2007 privind instituirea regimului de arie naturală protejată a siturilor de importanță comunitară, ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în România, cu modificările ulterioare.

CAPITOLUL II

ELABORAREA PLANULUI DE MANAGEMENT ȘI A STRATEGIEI DE VIZITARE

PLANUL DE MANAGEMENT AL UNEI ARII NATURALE PROTEJATĂ

În forma cea mai simplă, planul de management este un document care exprimă clar scopul ariei protejate, de ce este nevoie pentru atingerea scopului și ce este necesar să fie făcut pentru realizarea acestora.

Un plan de management trebuie să fie mai mult decât un document așezat pe un raft. Trebuie să joace rolul unui ghid, a unui instrument și a unui stimulent pentru ca echipa de management a parcului să lucreze eficient și productiv pentru realizarea unui scop clar. Planul de management trebuie să fie un document des folosit, aflat permanent pe birourile personalului parcului și nu un document neatins așezat pe rafturile din biblioteca parcului.

Noi trebuie să înțelegem planificarea managerială nu doar ca elaborarea unui produs finit, dar și ca un proces continuu pornind de la cercetare și strângerea de informații, evaluare și analiză, până la elaborarea planului însuși, implementarea lui și revenirea la faza de monitorizare și strângere de noi informații.

Aceasta poate fi prezentat în figura 2.1.

Figura 2.1. Ciclul planificării manageriale

(sursă: Procesul de elaborare a planurilor de management pentru ariile naturale din România)

În concluzie, planul de management al unei arii protejate este documentul oficial al unui proces continuu care în timp face posibilă realizarea unui management eficient, adaptabil și productiv al ariei protejate.

Cadrul legal pentru elaborarea planului de management

În 2000, Guvernul României, a aprobat o Ordonanță cu privire la Arii Protejate, clarificând funcția și managementul ariilor protejate la nivel național.

În 2003, este prevăzut legiferarea elementelor necesare planurilor de management printr-un Ordin al Ministrului. Acest act normativ nu a fost finalizat la momentul editării acestui manual, dar au fost practic elaborate în paralel cu acesta. Folosirea manualului asigură în principiu conformitatea cu prevederile viitorului act normativ, dar cei care îl folosesc trebuie să verifice și să consulte acest act.

Elaborarea Planului de Management se face în baza Ordonanței de Urgență a Guvernului 57 din 20 iunie 2007, privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice cu modificarile si completarile ulterioare.

Potrivit Art. 21, al acestei ordonanțe de urgență planul de management al ariei protejate este elaborat de către administratorii acestuia, se avizează de Agenția Natională pentru Arii Naturale Protejate și se aprobă prin ordinal autorității publice centrale pentru protecția mediului.

La Art. 20. (3), se specific ca măsurile prevăzute în planul de management al ariei protejate trebuie să fie elaborate astfel încât să țină cont de exigențele economice, sociale și culturale, precum și de particularitățile regionale și locale ale zonei, prioritate având însă obiectivele care au dus la constituirea ariei naturale protejate

Etapele elaborării planului de management

Înainte de a începe elaborarea planului de management, este util să existe un rezumat al procesului. În cele ce urmează sunt rezumate cele 14 etape ale procesului și explicate o parte a terminologiei folosite, etape care sunt reprezentate și în figura 2.2.

Prepararea planificării:

Identificarea contextului legal al planificării

Formarea unei echipe restrânse pentru planificare

Elaborarea unui plan de participare a factorilor interesați

Informarea factorilor interesați și strângerea opiniilor lor

Agrearea zonelor de management și a limitelor mari

Strângerea și gruparea informației

Elaborarea introducerii și contextului și a secțiunii de descriere a ariei protejate

Definirea scopului planului de management

Scopul este o formulare a unei stări viitoare ideale pentru întreaga arie pe termen lung și ca rezultat al planului

Identificarea unui set de teme principale pentru plan

O temă este subsecțiune a planului care tratează un set de probleme relaționate

Realizarea unei evaluări a fiecărei teme

Evaluarea este o analiză clară bazată pe informațiile colectate, ce va justifica toate obiectivele și acțiunile ulterioare

Identificarea a unui sau mai multor obiective și indicatori pentru fiecare temă

Obiectivele sunt ținte precise pentru ceea ce planul trebuie să atingă în urmărirea scopului general și cel puțin pe durata de existență a planului (de obicei 5 ani)

Indicatorii ajută să se măsoare dacă obiectivele au fost atinse

Împarte fiecare obiectiv în sub-teme

Sub-temele sunt sub-componente ale temelor principale care se relaționează cu un set de condiții specific

Selectarea celei mai bune opțiuni de management pentru tratarea fiecărei sub-teme

Opțiunile de management sunt căi alternative de acțiune pentru atingerea obiectivului dorit

Identificarea unui set de acțiuni și indicatori pentru fiecare sub-temă

Acțiunile sunt activitățiile necesare în aplicare opțiunilor de management pentru fiecare sub-temă, contribund la atingerea obiectivului

Identificarea și planificarea acțiunilor de monitorizare

Monitorizare înseamnă măsurarea indicatorilor definiți pentru a determina dacă planul iși atinge obiectivele

Desemnarea unei proprietăți și planificarea ei în timp pentru fiecare acțiune și identificarea colaboratorilor

Prioritizarea determină cât de esențial este efectuarea fiecărei acțiuni

Atribuirea de resurse pentru fiecare acțiune

Resursele includ: timp alocat de personal și de manager,, cunoștințele locale, bani, echipament și infrastructură Bugetul este un tabel care evidențiază cheltuielile gândite pentru implementarea și monitorizare planului de management

Asigurarea aprobării planului și legalizarea și publicarea lui

Completarea secțiunilor rămase

Consultarea tehnică și oficială

Consultări largi

Actualizarea planului

Legalizarea Planului

Publicarea, distribuirea și lansarea planului

Elaborarea planului de lucru anual

Planurile Anuale de Lucru detaliază cerințele ce trebuie atinse în fiecare an

Figura 2.2. Etapele planului de management

Conținutul planului de management

Pe baza procesului descris în subcapitolul 2.1.1., este recomandabil ca un plan de management pentru o arie protejată să aibă structura prezentată în tabelul 2.1.

În cazul siturilor mai mici și mai puțin complexe sau dacă este esențială elaborarea rapidă a unei prime versiuni, procesul poate fi scurtat în funcție de situație.

Tabelul 2.1.

Conținutul unui plan de management

Elaborarea unui plan bun, folosind recomandările descrise anterior, necesită o investiție substanțială de timp. Cu toate că procesul intensiv de elaborare a primelor versiuni de planuri în cele trei parcuri pilot din România a fost terminat doar în câteva săptămâni, întregul proces, cuprinzând strângerea și colaționarea informației, consultarea, rescrierea de noi versiuni, a durat mai mult de un an. Este recomandabil ca echipa de planificare să aloce cel puțin tot atâta timp de la început până la sfârșitul elaborării planului.

STRATEGIA DE VIZITARE A UNEI ARII NATURALE PROTEJATE

Strategia de vizitare (planul de management al vizitatorilor) este un concept de vizitare ce stabilește obiectivele și acțiunile necesare pentru asigurarea condițiilor optime de vizitare, specifice ariei naturale protejate, în concordanță cu planul de management al acesteia.

Planul de management al vizitatorilor este instrumentul care odată transpus în acțiuni practice va putea îndruma tipul potrivit de vizitatori în zonele potrivite, oferind cele mai bune oportunități pentru satisfacerea experienței în natură a fiecarui tip de vizitator, producând un impact minim negativ asupra naturii și comunităților locale și totodată creând cele mai bune șanse pentru dezvoltarea durabilă de afaceri la scara mică, de către membrii comunităților locale.

Conținutul strategiei de vizitare

Planul de management al vizitatorilor este bine să conțină:

Zonarea și obiectivele din punct de vedere al conservării naturii;

Analiza situației;

Viziunea și obiectivele;

Temele și activitățile;

Monitorizare și revizuire.

Zonarea și obiectivele din punct de vedere al conservării naturii

obiectivele ariei naturale protejate;

zonarea internă a ariilor naturale protejate, după caz.

Analiza situației actuale și viitoare a vizitatorilor în zona ariei protejate

cine sunt și ce fac vizitatorii în prezent:

estimarea numărului de vizitatori în aria naturală protejată;

durata sejurului;

ce servicii și infrastructură folosesc;

activitățile desfășurate de vizitatori în prezent și zonele în care se desfășoară acestea.

descrierea impactului produs la nivelul ariei protejate și în vecinătatea acesteia:

pozitiv (ex. rularea de bani în comunitățile locale);

negativ (ex. presiune asupra zonelor strict protejate).

identificarea principalelor căi de acces către aria protejată și in interiorul ei (atenție specială către identificarea posibilităților de acces cu transportul public);

particularitățile și descrierea fenomenului de vizitare a ariei naturale protejate și a infrastructurii de vizitare și turism existente în prezent;

contextul ariei protejate ca destinație de recreere și turism (ex. analiză SWOT) și identificarea potențialelor valori specifice/unice; analizarea posibilităților de vizitare a acestora fără afectarea obiectivelor de conservare ale ariei naturale protejate;

identificarea tendințelor diverselor segmente de vizitatori ce vin fără o promovare specială și/sau atrași prin politica administrației ariei protejate sau de sectorul de afaceri din turism.

Viziunea și obiectivele planului de vizitare

Se va formula viziunea ariei protejate din punct de vedere al managementului vizitatorilor și această viziune se va transpune în obiective. Viziunea și obiectivele concrete ale planului de management al vizitatorilor trebuie să asigure integrarea conceptului de vizitare al ariei naturale protejate în obiectivul principal de conservare a naturii.

Obiectivele planului de management al vizitatorilor se vor defini astfel încât să fie realiste și abordabile.

Teme și activități

În documentația de elaborare a unei strategii de vizitare sunt exemplificate mai multe teme:

Tema I: Zonarea din punct de vedere al recreerii și turismului

Această zonare a ariei naturale protejate din punct de vedere a turismului este o rezultantă a suprapunerii zonelor de management ale ariei naturale protejate și a limitărilor privind activitățile turistice generate de aceasta cu atracțiile turistice identificate, cu tipurile de activități și de experiențe de vizitare posibile pentru vizitatori.

Noțiunea de ”zonă” din punct de vedere al recreerii și turismului se poate înțelege într-o accepție foarte largă: ea nu trebuie să acopere o suprafață compactă (ex. rețeaua de poteci dintr-o anumită parte a ariei protejate), ci să identifice tipul de management al vizitatorilor din acea zonă. Prezentăm mai jos câteva exemple de zone ce pot fi regăsite parțial sau total în interiorul sau imediata vecinătate a unei arii protejate. În cazuri specifice pot fi identificate și alte tipuri de zone.

Exemplu de zone:

zone liniștite = fără acces al nici unui tip de vehicul (zona excursiilor cu ghid-ranger)

în zone îndepărtate, de sălbăticie unde este permisă vizitarea (conform planului de management) și unde se poate favoriza vizitarea în activități de drumeție în compania unui ghid/ranger;

în zone foarte populare unde este nevoie de măsuri de promovare negativă pentru asigurarea protejării de impactul negativ al unor categorii de vizitatori a unor elemente de floră, faună, habitate, vizitatori;

zone în care este permis numai accesul ne-motorizat pe trasee/poteci tematice fără ghid = acces pentru drumeție, călărie, ciclism etc.;

zone pentru parcare, picnic,campare, cazare și alimentație publică, în care accesul este permis și cu vehicule cu motor pe drumurile publice pentru accesarea acestor destinatii (care poate să fie un loc de parcare, facilități turistice, zone amenajate special pentru picnic, locuri de campare);

zone cu locuri de campare, cabane turistice, locuri de popas, etc. la care accesul se poate face numai prin activități de drumeție, ciclism, turism ecvestru;

alte zone/ trasee/poteci cu opțiuni multiple pentru activități în aer liber (ex. plimbări, cicloturism, mountain-bike, călărie, schi fond, schi de tură etc.) sau opțiuni pentru trasee/activități culturale în interiorul sau vecinătatea ariei protejate menite să stimuleze economia locală bazată pe turism și să redirecționeze vizitatorii în zone mai puțin sensibile din punct de vedere al conservării.

În cadrul zonării se vor identifica, pe zone, elementele de infrastructură existente pentru vizitare:

rețeaua de poteci turistice;

potecile tematice;

locuri de popas, turnuri de observare etc.;

parcare, toalete, managementul deșeurilor;

puncte de informare;

centre de vizitare.

Tema II: Planul de informare și interpretare:

Se vor identifica temele majore de interpretare a naturii/promovare a protejării naturii pe suprafața ariei naturale protejate. Se va corela fiecare zonă de recreere și turism cu elementele/temele de interpretare, tehnica folosită și infrastructura necesară, ca în exemplul următor:

Tehnicile de interpretare:

Interpretarea personală – identificarea temelor și a “poveștilor” pentru rangeri și personalul ariei protejate;

Interpretarea non-personală

temele pentru potecile tematice;

semnalizarea în zona ariei protejate;

broșuri, hărți etc.

Tema III: Infrastructura pentru informare și educare – centre de vizitare, puncte de informare:

Locația – analiza fluxului și circuitul vizitatorilor;

Funcțiile Centrului de vizitare/punctelor de informare (ex. educație & informare publică, stimulare afaceri pentru localnici, loc de întâlnire pentru localnici etc.);

Teme, expoziții tematice;

Tehnici de interpretare;

Clădire ecologică – (economisire de energie, materiale locale, materiale naturale, forță de muncă locală etc.) și integrată în specificul arhitectural local.

Tema IV: Măsuri pentru implementarea zonării turistice și a planului de management al vizitatorilor

Planul de activități specifice ce vor fi întreprinse în vederea managementului vizitatorilor și implementării zonării turistice propuse;

Necesarul de infrastructură în vederea implementării planului de management al vizitatorilor :

Rețeaua de poteci;

Potecile tematice;

Locuri de popas, turnuri de observare etc.;

Parcare, toalete, managementul deseurilor.

Este recomandabil ca planul de activități să cuprindă o estimare a resurselor finaciare și umane necesare fiecărei activități și planificarea în timp.

Tema V: Integrarea PMV în elementele strategice de dezvoltare a turismului durabil în zona ariei protejate (Strategia de Dezvoltare Durabilă a Turismului – SDDT)

Strategia de Dezvoltare Durabilă a Turismului nu este în sarcina ariei protejate să o dezvolte însă procesul de elaborare poate fi facilitat și/sau stimulat de către administrația ariei protejate în parteneriat cu sectorul local de afaceri și administrațiile locale. În cazul în care nu există demarat un astfel de proces în care planul de management al vizitatorilor să se integreze, se vor considera următoarele aspecte:

Analizarea formelor de turism din interiorul și vecinatatea Administrației ariei protejate;

Definirea rolului jucat de Administrația ariei protejate în Strategia de Dezvoltare Durabilă a Turismului;

Parteneriatul cu principalii actori în turism și administrațiile locale;

Acțiuni pentru un management “verde” al afacerilor locale;

Marketingul zonei cu ajutorul imaginii ariei protejate.

5. Monitorizare si revizuire

Se va identifica mecanismul de monitorizare a impactului acțiunilor descrise. Se va stabili o dată maximă de revizuire (1-2 ani).

CAPITOLUL III

STUDIU DE CAZ

NECESITATEA ELABORĂRII UNUI PLAN DE MANAGEMENT ȘI

A STRATEGIEI DE VIZITARE PENTRU

REZERVAȚIA DE BUJORI DIN ZAU DE CÂMPIE

O importantă problemă a zilelor noastre este poluarea și protecția mediului. În ceea ce privește calitatea mediului, modificările care au avut loc la nivelul întregii planete necesită găsirea unor soluții noi pentru menținerea echilibrului ecologic. Efectele negative ale acestui echilibru se observă din scăderea biodiversității.

Elaborarea planului de management este necesară pentru a se reduce presiunile exercitate asupra bujorului de stepă și a celorlalte specii rare din rezervație, dar și pentru educarea, recreerea și informarea tinerilor și a celorlalți localnici asupra importanței existenței rezervației.

De asemenea, planul articulează și o viziune pe termen lung asupra managementului conservațional al acestei arii protejate, care va putea fi utilă custozilor pe termen mediu și lung. Unii manageri de arii protejate susțin că un plan de management nu este necesar, dar experiența ultimilor ani, atât în România cât și în străinătate, a adus numeroase argumente în favoarea elaborării unui astfel de plan.

Avantajele existenței unui plan de management sunt:

prezintă principalele informații descriptive cu privire la aria protejată (localizare și acces, geografie, floră, faună, istorie, informații socio-economice etc.);

identifică principalii actori si factori interesați, precum si relațiile dintre aceștia;

acționează ca și ghid pentru pregătirea personalului nou;

garantează continuitatea managementului;

oferă informații utile cu privire la parteneri, surse de finanțare, organizații naționale și internaționale intersate etc.;

constituie un instrument de comunicare si educație;

definește punctul de referință față de care va fi evaluat modul în care custozii își respectă angajamentele luate.

Este important ca planul de management să nu ramană doar un document închis într-un sertar. Trebuie să joace rolul unui ghid, al unui instrument și al unui catalizator pentru ca echipa de management a ariei protejate să lucreze eficient pentru realizarea unui scop clar. Planul de management trebuie să fie un document des folosit, aflat permanent pe birourile personalului ariei și consultat la fiecare pas.

Conținutul planului de managment pentru Rezervația de bujori de stepă din Zau de Câmpie

CAPITOLUL 1 INTRODUCERE ȘI CONTEXT

Scopul și obiectivele planului de management

Scopul planului de management este:

reducerea presiunile exercitate asupra bujorului de stepă și a celorlalte specii rare din rezervație;

educarea, recreearea și informarea tinerilor și a celorlalți localnici asupra importanței existenței rezervației;

elaborarea un sistem eficient de management;

crearea unui cadru adecvat în ceea ce privește conservarea biodiversității din cele două loturi ale Rezervației naturale de bujori de stepă din Zau de Câmpie, a speciilor de floră și faună sălbatică din rezervație, luând în considerare condițiile economice, culturale și sociale.

Obiectivele planului sunt:

împrejmuirea Rezervației de bujori cu gard de plasa și material săditor;

construirea unui foișor;

amplasarea de pubele în rezervație;

informarea și educarea prin diferite mijloace.

Scopul și categoria ariei protejate

Scopul Rezervației de bujori de stepă este de a proteja și conserva speciile naturale importante.

Rezervația de bujori este o arie protejată de interes național care corespunde categoriei a IV-a IUCN – rezervație naturală de tip botanic.

Baza legală pentru aria protejată

Rezervația naturală de bujori de stepă a fost declarată arie protejată prin Legea Nr.5 din 6 martie 2000, publicată în Monitorul Oficialal al României, Nr.152 din 12 aprilie 2000 (privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național – Secțiunea a III-a – zone protejate) și are ca scop protejarea bujorului de stepă, o specie floristică ce aparține familiei Paeoniaceae.

CAPITOLUL 2: DESCRIEREA ARIEI PROTEJATE

2.1. Informații generale

Rezervația Naturală Bujorii de Stepă este o arie protejată aflată în extremitatea vestică a județului Mureș (aproape de limita de graniță cu județul Cluj), pe teritoriul administrativ al localității Zau de Câmpie, în partea central a Depresiunii Coliniare a Transilvaniei.

Comuna se situează la 19 km N de orașul Luduș, respectiv 46°37’ latitudine N și 24°08’ longitudine E. Spre este se învecinează cu hotarul comunelor Grebeniș și Alexandru Papiu Ilarian, în partea de sud cu comuna Tăureni, la vest cu teritoriul comunei Valea Largă, iar la nord cu comunele Miheșul de Câmpie și Șeulia de Câmpie, reprezentate în Figura 3.1.

Figura 3.1. Harta comunei Zau de Câmpie

(sursa: Ioan Floca și Emil Pop – Satul cu bujori de-a lungul veacurilor)

La aproximativ 5 km nord-vest de această localitate, în locul numit „Valea Botei Mari”, se află Rezervația de Bujori de Stepă. Zau de Campie este cel mai nordic punct al țării unde crește această specie de plantă și unicul din interiorul arcului carpatic.

Primele date despre bujorii de la Zau au fost menționate în anul 1846 la Viena, floarea fiint prezentată într-un ierbar cu ocazia prezentării florei din Transilvania. Rezervația a fost înființată în anul 1932 de academicianul Alexandru Borza, fondatorul școlii românești de botanică.

După studiile făcute de academicieni români și străini, se presupune că bujorul de stepă din Viena, Budapesta, Germania a ajuns la Zau de Câmpie acum 10.000 de ani, în perioada postglacială. Sămânța a fost adusă de apă, vânt sau de păsări.

Bujorul de stepă sau Paeonia Tenuifolia L are o înălțime de 10-30 centimetri, are florile de culoare roșu sângeriu și crește în tufe, după cum se poate observa și în figura 3.2.

Figura 3.2. Bujorul de stepă Paeonia Tenuifolia L

Suprafața inițială a rezervației a fost de 2,5 hectare, iar în timpul celui de-al doilea Război Mondial a fost salvată și extinsă de către regretatul Marcu Sâncrăianu. În prezent, rezervația are o suprafață de 3,5 hectare, repartizată în două loturi, A și B conform figurii 3.3. În partea estică este mărginită de o pădure, iar în sud, vest și nord de culturi agricole și de o bandă îngustă de 1-2 m de vegetație ierboasă ruderalizată cu fragmente de tufăriș.

Figura 3.3. Poziționarea celor două loturi ale rezervației

Lotul A de 2,5 hectare a fost declarat Grădină Botanică prin Hotărârea Consiliului de Miniștri din anul 1932, iar lotul B cu suprafața de 1 hectar, a fost declarat Grădină Botanică în 1959-1960.

În Rezervația de la Zau de Câmpie se găsesc cele mai multe exemplare de bujor de stepă din țara noastră datorită arealului protejat. Pe lângă bujorul de stepă, în interiorul rezervației se întâlnesc și alte frumoase populații ale unor specii endemice, ponto-panonice, continentale, sporind valoarea conservativă a acestei rezervații.

În cele două loturi sunt peste 50000 de bujori de stepă Paeonia Tenuifolia, inventarierea lor făcându-se din cinci în cinci ani, ultima având loc în martie 2014.

În lotul A, înainte de anul 1950 erau sub 10000 de exemplare de bujori de stepă, iar acum, în 2014, sunt peste 20000 de exemplare. În lotul B, în anii 1959-1960 erau sub 100 de exemplare, iar în anul 2014 sunt peste 30000. Această creștere a exemplarelor de bujori, din Zau de Câmpie este reprezentată în figura 3.4.

Figura 3.4. Creșterea numărului de bujori în perioada 1950-2014

2.2. Relieful

Relieful se prezintă neuniform, fărămițat, accidental. Principalele forme structurale care se pot delimita și prezintă un interes în procesul formării și evoluției solurilor caracteristice comunei sunt Valea Principală, mărginită de o parte și de alta de versanții care se sprijină pe terasele văii și a căror pantă devine treptat accidentală. Această vale în care se găsesște vatra satului Zau de Câmpie, constituie de fapt o parte a văii cu aspect depresionar care începe din Valea Mureșului și se continuă până în nord de comuna Sărmaș pe cca 40 km.

Din valea principală, se deschid lateral văi mai mici străbătute de pâraie, cu debit mai bogat în timpul precipitațiilor abundente. În timpul ploilor cu aspect torențial, aceste văi devin bazine de acumulare a unor torenți a căror acțiune erozivă este puternic influențată de înclinația versanților (11-16°). Versanții care delimitează văile laterale au forme neregulate, prezintă porțiuni accidentale, rupturi, terenuri afectate de alunecări și procese de eroziune torențială.

Versanții care însoțesc văile au expunere diferită, sudică, nordică, sud-estică și nord-vestică, sunt scurți cu înclinații variate (6-28°).

Solurile cu un grad mai mare de eroziune se întâlnesc obișnuit pe versanții cu panta mai mare și cu expunere sudică.

Cea mai mare parte a versanților se înfățișează normal cu soluri neafectate de eroziune, practicabile culturilor.

2.3. Clima

Clima păstrează caracterul continental moderat al unității fizico-geografice în care se încadrează Rezervația de bujori din Zau de Câmpie. Elementele climatice prezintă variații valorice în funcție de anotimp, astfel:

temperatura medie anuală 8,9° C

temperatura medie a lunii Ianuarie -4,6° C

temperatura medie a lunii Iulie 19,8° C

amplitudinea termică mijlocie oscilează între 19-24° C

temperatura maximă absolută 34,4° C, înregistrată în luna iulie (perioada 1927-1958)

temperatura minimă absolută -32,6° C, înregistrată în luna ianuarie (perioada 1927-1958)

frecvența medie a zilelor tropicale cu peste 30° C este între 10-30 zile

frecvența medie a zilelor de iarnă cu temperatură sub 0° C este între 40-50 zile

Prima zi de îngheț se înregistrează între 1-21 octombrie, iar ultima zi de înghet, între 11 aprilie și 1 mai.

Numărul zilelor de îngheț pe luni este prezentat în tabelul 3.1.

Tabelul 3.1.

Numărul zilelor de îngheț în zona Zau de Câmpie

Vânturile dominante bat din sectorul nord vest și sud vest. Frecvența mai mare, vara, au vânturile din sectorul sudic, iar iarna cele din vest.

Căderea de precipitații bogate, adesea cu caracter de averse, favorizează vânturile care bat din direcția vest și sud vest. Media anuală a precipitațiilor din unitatea geografică în care se încadrează Rezervația este de 600 mm. Precipitațiile maxime se înregistrează în lunile iunie-iulie (96,9 mm și respectiv 84,3 mm), iar cele minime în luna februarie (20,5 mm).

Rezervația de bujori este situată în zona de precipitații minime absolute de 500 mm și maxime absolute de 800 mm. Media precipitațiilor în luna februarie (luna cea mai secetoasă) este de 30 – 40 mm. Media precipitațiilor în luna iunie (luna cea mai ploioasă) este de 100 – 110 mm. Analizând aceste date, rezultă că Rezervația nu este afectată de secete grave, dar s-au înregistrat la intervale mari, veri cu un grad de umiditate redus, accentuată și de acțiunea vânturilor uscate din sectorul sudic.

Grosimea medie a stratului de zăpadă pe sol ajunge la 40 cm, iar numărul zilelor cu solul acoperit de zăpada este de peste 30 zile într-un an. Numărul mediu al zilelor cu cerul acoperit dimineața este de 22 zile în luna ianuarie și 10 zile în luna iulie. Nebulozitatea medie anuală este cuprinsă între 5 – 6 / 10.

2.4. Hidrografia

Hidrografia localității este săracă, reducându-se la un pârău care străbate valea principală (Ludușelul), afluent al râului Mureș și care colectează un număr de 10 până la 12 pârâiașe, al căror debit este puternic influențat de valoarea precipitațiilor anuale, în verile secetoase putând seca.

Comuna este așezată în zona cu densitatea rețelei hidrografice cuprinsă între 0,10 – 0,30 km/km2.

Pânza freatică se găsește la adâncimi mici; în valea principală 0,80 – 1,50 m, dar coboară la 5 – 12 m spre pantele versanților. Izvoarele sunt puține, cu răspândire neuniformă. Apa are un gust sălciu, conținând un procent relativ mare de săruri. Apa din fântâni prezintă un grad redus de solubilitate putând fi folosită la spălat numai tratată cu carbonat de sodiu, iar calitățile potabile posedă doar 5 – 6 fântâni din întreaga vatră a satului.

Se remarcă faptul că Valea principală are, pe anumite porțiuni un relief plat (lățime de 150 – 200 m) cuprins între versanți cu forme caracteristice de cueste, în special pe stânga pârâului, lucru care în timpul topirii zăpezii și a a precipitațiilor abundente, apa iese ușor din matcă inundând această porțiune mai mult sau mai puțin plată. De fapt această însușire a reliefului văii a favorizat încă din timpuri îndepărtate formarea de bălți, iar prin intervenția omului, care a creat baraje, acestea s-au lărgit căpătând aspectul unor iazuri heleștee populate în prezent cu crap; primele mențiuni privind bogăția de pește în iazurile de la Zau datează din secolul al XV-lea, însă o amenajare modernă nu s-a facut decât în anii postbelici când suprafața totală a iazurilor a ajuns la 255 ha.

2.5. Vegetația

Vegetația este reprezentată prin pajiști și terenuri agricole. Cea arboreșcentă apare prin câteva pâlcuri răzlețe de copaci și numai în două locuri sub formă de pădure încheiată cuprinzând o suprafață de 45 ha.

Dintre speciile lemnoase mai frecvente se întâlnesc stejarul (gorunul), arinul, precum și câteva exemplare de brad și molid. În pășuni și fânețe se întâlnesc frecvent specii ca Festuca pratensis, Poa pratensis, Dactilis glomerata, Bromus molis, Medicago lupulina s.a.

Un exemplar floristic caracteristic comunei și o raritate pentru flora României îl constituie bujorul de stepă (Paeonia tenuilolia). Pentru a ocroti această palntă rară de mare interes științific s-a creat la doi – trei km de sat, în fundul văii Bota, o rezervație cuprinzând o suprafață de 2,5 ha. Această plantă a afost declarată monument al naturii încă din 1932.

După aprecierile specialiștilor Paeonia este de origine pontică și dăinuie în acest loc (unic în Transilvania) din perioada mai caldă post glaciară. Există dovezi sigure că frecvența acestei plante la Zau de Câmpie este mult mai mare în urmă cu zeci de ani , atrăgând atenția specialiștilor Translivaniei. Primele date despre bujorii de la Zau, sunt publicate în anul 1846 la Viena într-o lucrare referitoare la flora Transilvaniei a medicului Sternheim C.

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea și în secolul XX, flora locală și în principal Bujorul de stepă, este cercetată în repetate rânduri de mai mulți specialiști care au întocmit și studii. Între acestia amintim pe profesorii I.Prodan, Alexandru Borza, Emil Pop și ultimul care a scris despre rezervație, Eugen Ghișa.

Importanța științifică a rezervației de la Zau de Campie nu constă numai în prezența bujorului de stepă, pentru care se iau măsuri de ocrotire, ci și a altor specii și subspecii (aproximativ 245) care s-au identificat, în rezervație sau în împrejurimile ei și care, din punct de vedere geografic, se situează la o zonă de întrepătrundere a elementelor europene cu cele asiatice.

Prezența la Zau a Bujorului de stepă a fost semnalată în 1846. Este o plantă perenă cu o înălțime de 10-50 cm, cu frunze profund divizate și o floare roșie purpurie, închisă.

Persoana care a salvat-o de la distrugere (1944), a ocrotit-o, i-a extins suprafața la 3,5 ha i-a asigurat un renume, se numește Sâncrăian Marcu.

Acest ‚,țăran autodidact care vorbește latinește “cum descrie autorul cărții ,, Râurile se întorc la izvoare” Lazăr Lădariu, a fost timp de 36 de ani custodele onorific al rezervației.

Rezervația, care a fost pasiunea sa de o viață (cum singur spune) i-a adus satisfacții: vizitarea Romei și participarea la un congres internațional (Italia).

Fauna localității este caracterizată ariei faunistice caprioarei, mai rar apare veverița, iar la câmpuri iepurele.

2.6. Solurile

Acestea sunt rezultatul unui proces determinat de mai mulți factori dintre care un rol deosebit l-a avut și-l are relieful și roca mamă, la care se adaugă influența climei, vegetației, expoziția și înclinația versanților. Pe versanții sudici cu înclinație mai mare și însoriți puternic s-au format cernoziomurile levigate sau spălate, de subliniat că pe toți acești versanți procesul de eroziune este în unele locuri destul de înaintat (deși localitatea se află în zona de eroziune moderată) explicabil de altfel prin lipsa vegetației încheiate.

Pe teritoriul comunei s-au identificat 13 tipuri genetice de sol care se pot încadra în 5 grupe, astfel:

Grupa I – a, soluri brune de pădure, agro-productive cu cel mai mic areal de răspândire, cuprinzând o suprafață de 102,03 ha.

Grupa a II – a, cernoziomuri levigate, reprezentând 41,30% din suprafața teritoriului care înglobează următoarele unități:

Cernoziom slab levigat cu un gard mediu de lăcovistire;

Cernoziom puternic levigat;

Cernoziom slab levigat, erodat.

Aceste soluri ocupă în majoritatea cazurilor treimea mijlocie și inferioară a versanților cu expoziție nordică, nord-estică, și nord vestică și cu înclinație între 7° – 13°.

Procesul de levigare (spălare) fiind slab dezvoltat, solurile sunt neutre sau slab alcaline cu un complex saturat de baze.

Grupa a III – a, cernoziomuri levigate și carbonate (34%) însumând 5 unități de sol după cum urmează:

Cernoziom carbonat;

Cernoziom carbonat ½ A;

Cernoziom levigat, slab lăcovistit;

Cernoziom carbonat erodat ½ A;

Sol aluvionar carbonat întâlnit în baza pantei.

Solurile din această grupă apar în parțile inferioare ale versanților cu expunere sud-estică sau sud-vestică cu înclinația pantei între 7° – 15°.

Grupa a IV – a, soluri puternic erodate, afectate de fenomenul alunecării,însumând trei unității:

Sol erodat A / C O, slab humificat;

Sol erodat C / D, d, foarte slab humificat;

Complex de soluri erodate A.C. -c și C / D – d afectate de alunecări; însumează 15,53 % din suprafață.

Grupa a V – a, Lacoviștile, sol freatic (umed) care ocupă în procent de 7,29% din suprafață, cu un conținut slab de salinitate și grad de carbonatare secundar. Solurile din acest tip se găsesc în lungul văii principale, dar și în văile înguste cuprinse între versanții cuestelor.

2.7. Amenințări principale

Bujorul de stepă (Paeonia Tenuifolia L) este o specie amenințată la nivel european. Rezervația de bujori de stepă din Zau de Câmpie mai adăpostește și alți taxoni rari amenințați la nivel european: Crambe tataria, Cephalaria radiate, Echium russicum, Jurinea mollis ssp. transsyilvanica, Salvia transsyilvanica.

Această arie, nefiind împrejmuită, este predispusă la pășunat, în permanență este în pericol de a fi degradată de turmele de oi, dar și de animalele sălbatice din zonă (căprioare, iepuri, etc.). (figura 3.5.)

Figura 3.5. Pericolul la care este expusă rezervația – pășunatul

Datorită diferențelor de temperatură înregistrate, în anul 2011, s-a constatat un atac voluminos al gândacului păros (Epicometis hirta), care găsește condiții favorabile de dezvoltare în stadiu de larvă și pupă în pădurea din apropierea rezervației. Perioada de zbor a caleopterului a coincis cu perioada de îmbobocire și înflorire a bujorului, fapt ce a dus la distrugerea / uscarea unui număr de boboci, respectiv flori de către această insectă. În anul 2011, datorită prezenței în zonă a unor familii de albine (care prin zborul lor de polenizare au îndepărtat caleopterul), atacul gândacului păros a fost mai redus, deci în primăvara anului 2011 au fost înflorite un număr mult mai mare de exemplare de bujori față de următorii ani, fapt care a influențat concentrarea unui număr diferit de dăunători pe plantă.

În figura 3.6. se poate observa prezența gândacilor păroși pe florile de bujori, iar în figura 3.7. aspectul plantei atacate de acești gândaci.

Figura 3.6. Pericolul la care este expusă rezervația – atacul gândacului păros

Figura 3.7. Aspectul bujorului atacat de gândacul păros

CAPITOLUL III SCOP, TEME ȘI OBIECTIVE

Scopul managementului este atingerea unor obiective utilizând resurse precum oameni, materiale, timp, spații, iar al planului de management este menținerea ariilor naturale protejate pe termen lung.

Temele sau activitățile ce se includ în planul de management sunt:

Împrejmuirea lotului B a Rezervației de bujori cu gard de plasă și material săditor;

Amplasarea pubelelor în lotul B al Rezervației de bujori;

Construirea unui foișor.

Tema A: Împrejmuirea lotului B a Rezervației de bujori cu gard de plasă și material săditor

Obiective: Împrejmuirea este necesară pentru a împiedica pătrunderea animalelor în Rezervație, protejând flora.

Justificare: Deoarece arbuștii realizează împrejmuirea completă doar după 5-6 ani, este necesar și gardul din plasă.

În prezent nu există o împrejmuire a Rezervației, însă în trecut a fost realizată împrejmuirea cu gard din sârmă, dar după anul 1990 gardul a fost distrus și furat.

Acțiuni: Lotul B are o suprafață de 1 hectar și un perimetru total de aproximativ 400 metri liniari. Înălțimea gardului din plasă va fi de 200 centimetri, fiind montat pe stâlpi de susținere din lemn, care vor fi plantați la o distanță de 2-3 metri între ei. Stâlpii vor fi tratați în ulei de in împotriva putrezirii. Plantarea butașilor se va face la distanța de 13 – 15 centimetri, deci pe un metru liniar să fie plantați 7 butași. În figura 3.8. este reprezentat modelul acestui gard.

Figura 3.8. Model gard din plasă și material săditor pentru împrejmuirea rezervației

Accesul în lotul B al Rezervației se va efectua pe poarta care va fi construită din lemn, având dimensiunea de 200/150 centimetri.

Tema B: Amplasarea pubelelor în lotul B al Rezervației de bujori

Obiective: Amplasarea acestor pubele este necesară pentru a păstra curățenia în rezervație, mai ales în perioada apariției florilor bujorului, când sunt mulți vizitatori.

Justificare: Pentru a nu afecta aspectul Rezervației, aceste pubele vor fi decorate cu scoarță de copac, dând impresia unui trunchi de copac. (figura 3.9.)

Figura 3.9. Pubelă pentru rezervație

Acțiuni: Acestea vor fi așezate la o distanță de 20-30 metri între ele, exceptând intrarea în lotul B unde vor fi poziționate două pubele, câte una pe fiecare parte.

Tema C: Construirea unui foișor

Obiective: Foișorul va fi dotat cu o masă și două bănci, iar pentru informarea vizitatorilor despre Rezervația de bujori se vor folosi broșuri, albume foto, etc.

Justificare: Acest foișor se va construi în interiorul lotului B, la intrare, pentru a urmări activitatea din Rezervație. Acesta se va folosi ca punct de informare al vizitatorilor.

Acțiuni: Suprafața foișorului va fi de 15 mp, construit din lemn, acoperit cu șindrilă. (figura 3.10.)

Figura 3.10. Model foișor

CAPITOLUL IV IMPLEMENTAREA

4.1 Priorități și planificarea în timp

Implementarea planului de management al sitului NATURA 2000 Rezervația de bujori din Zau de Câmpie necesită o monitorizare în timp pentru a putea evalua gradul de implementare și eficiența proiectelor vis-à-vis de obiectivele propuse.

Monitorizarea se referă la măsurarea indicatorilor definiți pentru a determina dacă Planul de management propus își atinge obiectivele. Practic, odată ce planul va fi implementat, trebuie realizată o situație a efectelor produse și a concordanței acestora cu efectele dorite a fi produse.

Monitorizarea implementării planului de management al sitului Rezervația de bujori din Zau de Câmpie este esențială din mai multe motive. În primul rând este o garanție a îndeplinirii obiectivelor strategice propuse inițial, determinând gradul în care acestea au fost atinse. În al doilea rând, cu ajutorul monitorizării pot fi sesizate problemele care pot periclita îndeplinirea obiectivelor, putând fi eliminate înainte ca situația să devină una critică.

4.2. Resurse și buget

4.2.1. Resurse materiale

Materialele necesare sunt prezentate în tabelul 3.2.

Tabelul 3.2.

Materiale necesare

4.2.2. Resurse financiare

Bugetul estimat al acțiunilor incluse în planul de management este de 173 797 lei, o mare parte din acțiuni putând fi realizate prin accesarea de fonduri europene nerambursabile. Bugetul detaliat este prezentat în anexa 1.

4.2.3. Resurse umane

Resursele umane implicate sunt: director de proiect, contabil și secretar.

Conținutul strategiei de vizitare pentru Rezervația de bujori de stepă din Zau de Câmpie

CAPITOLUL I Zonarea și obiectivele din punct de vedere al conservării naturii

obiectivele ariei naturale protejate

Obiectivele Rezervației de bujori de stepă sunt:

protejarea și conservarea speciile naturale importante;

conștientizarea și sensibilizarea publicului larg privind necesitatea protejării și conservării rezervației naturale;

promovarea tradițiilor locale.

Zonarea ariei naturale protejate

Rezervația de Bujori de stepă este cuprinsă în Regiunea 7 Centru și se află pe teritoriul comunei Zau de Câmpie.

Comuna Zau de Câmpie, este situată din punct de vedere geografic, în cuprinsul Câmpiei Transilvaniei, parte fizico-geografică încadrată între Mureș și cele două izvoare ale râului Someș.

Comuna se situează la 19 km N de orașul Luduș, respective 46°37’ latitudine N și 24°08’ longitudine E. Spre este se învecinează cu hotarul comunelor Grebeniș și Alex. Papiu Ilarian, în partea de sud cu comuna Tăureni, la vest cu teritoriul comunei Valea Largă, iar la nord cu comunele Miheșul de Câmpie și Șeulia de Câmpie. Este atestată documentar din 25 Mai 1339 și este compusă din nouă sate: Zau de Câmpie, Bărboși, Botei, Bujor-Hodaie, Ciretea, Gaura Sângerului, Malea, Ștefăneaca, Tău. Are o suprafață totală de teren de 5016 ha, din care arabil 2894 ha. Populația comunei este de 3509 persoane, compusă din 80% români, 7,5% maghiari și 12,5% romi.

La aproximativ 5 km nord-vest de această localitate, în locul numit „Valea Botei Mari”, se află Rezervația de Bujori de Stepă. Zau de Campie este cel mai nordic punct al țării unde crește această specie de plantă și unicul din interiorul arcului carpatic.

Primele date despre bujorii de la Zau au fost menționate în anul 1846 la Viena, floarea fiint prezentată într-un ierbar cu ocazia prezentării florei din Transilvania. Rezervația a fost înființată în anul 1932 de academicianul Alexandru Borza, fondatorul școlii românești de botanică.

După studiile făcute de academicieni români și străini, se presupune că bujorul de stepă din Viena, Budapesta, Germania a ajuns la Zau de Câmpie acum 10.000 de ani, în perioada postglacială. Sămânța a fost adusă de apă, vânt sau de păsări.

Suprafața inițială a rezervației a fost de 2,5 hectare, iar în timpul celui de-al doilea Război Mondial a fost salvată și extinsă de către regretatul Marcu Sâncrăianu. În prezent, rezervația are o suprafață de 3,5 hectare, repartizată în două loturi, A și B.

În partea estică este mărginită de o pădure, iar în sud, vest și nord de culture agricole și de o bandă îngustă de 1-2 m de vegetație ierboasă ruderalizată cu fragmente de tufăriș.

Lotul A de 2,5 hectare a fost declarat Grădină Botanică prin Hotărârea Consiliului de Miniștri din anul 1932, iar lotul B cu suprafața de 1 hectar, a fost declarat Grădină Botanică în 1959-1960.

În Rezervația de la Zau de Câmpie se găsesc cele mai multe exemplare de bujor de stepă din țara noastră datorită arealului protejat. Pe lângă bujorul de stepă, în interiorul rezervației se întâlnesc și alte frumoase populații ale unor specii endemice, ponto-panonice, continentale, sporind valoarea conservativă a acestei rezervații.

În cele două loturi sunt peste 50000 de bujori de stepă Paeonia Tenuifolia, inventarierea lor făcându-se din cinci în cinci ani, ultima având loc în martie 2014.

Relieful se prezintă neuniform, fărămițat, accidental. Principalele forme structurale care se pot delimita și prezintă un interes în procesul formării și evoluției solurilor caracteristice comunei sunt Valea Principală, mărginită de o parte și de alta de versanții care se sprijină pe terasele văii și a căror pantă devine treptat accidentală. Această vale în care se găsesște vatra satului Zau de Câmpie, constituie de fapt o parte a văii cu aspect depresionar care începe din Valea Mureșului și se continuă până în nord de comuna Sărmaș pe cca 40 km.

Din valea principală, se deschid lateral văi mai mici străbătute de pâraie, cu debit mai bogat în timpul precipitațiilor abundente. În timpul ploilor cu aspect torențial, aceste văi devin bazine de acumulare a unor torenți a căror acțiune erozivă este puternic influențată de înclinația versanților (11-16°). Versanții care delimitează văile laterale au forme neregulate, prezintă porțiuni accidentale, rupturi, terenuri afectate de alunecări și procese de eroziune torențială.

Versanții care însoțesc văile au expunere diferită, sudică, nordică, sud-estică și nord-vestică, sunt scurți cu înclinații variate (6-28°).

Solurile cu un grad mai mare de eroziune se întâlnesc obișnuit pe versanții cu panta mai mare și cu expunere sudică.

Cea mai mare parte a versanților se înfățișează normal cu soluri neafectate de eroziune, practicabile culturilor.

Clima păstrează caracterul continental moderat al unității fizico-geografice în care se încadrează Rezervația de bujori din Zau de Câmpie. Elementele climatice prezintă variații valorice în funcție de anotimp, astfel:

temperatura medie anuală 8,9° C

temperatura medie a lunii Ianuarie -4,6° C

temperatura medie a lunii Iulie 19,8° C

amplitudinea termică mijlocie oscilează între 19-24° C

temperatura maximă absolută 34,4° C, înregistrată în luna iulie (perioada 1927-1958)

temperatura minimă absolută -32,6° C, înregistrată în luna ianuarie (perioada 1927-1958)

frecvența medie a zilelor tropicale cu peste 30° C este între 10-30 zile

frecvența medie a zilelor de iarnă cu temperatură sub 0° C este între 40-50 zile

Prima zi de îngheț se înregistrează între 1-21 octombrie, iar ultima zi de înghet, între 11 aprilie și 1 mai.

Numărul total al zilelor de îngheț este de 123,15.

Vânturile dominante bat din sectorul nord vest și sud vest. Frecvența mai mare, vara, au vânturile din sectorul sudic, iar iarna cele din vest.

Căderea de precipitații bogate, adesea cu caracter de averse, favorizează vânturile care bat din direcția vest și sud vest. Media anuală a precipitațiilor din unitatea geografică în care se încadrează Rezervația este de 600 mm. Precipitațiile maxime se înregistrează în lunile iunie-iulie (96,9 mm și respectiv 84,3 mm), iar cele minime în luna februarie (20,5 mm).

Rezervația de bujori este situată în zona de precipitații minime absolute de 500 mm și maxime absolute de 800 mm. Media precipitațiilor în luna februarie (luna cea mai secetoasă) este de 30 – 40 mm. Media precipitațiilor în luna iunie (luna cea mai ploioasă) este de 100 – 110 mm. Analizând aceste date, rezultă că Rezervația nu este afectată de secete grave, dar s-au înregistrat la intervale mari, veri cu un grad de umiditate redus, accentuată și de acțiunea vânturilor uscate din sectorul sudic.

Grosimea medie a stratului de zăpadă pe sol ajunge la 40 cm, iar numărul zilelor cu solul acoperit de zăpada este de peste 30 zile într-un an. Numărul mediu al zilelor cu cerul acoperit dimineața este de 22 zile în luna ianuarie și 10 zile în luna iulie. Nebulozitatea medie anuală este cuprinsă între 5 – 6 / 10.

Hidrografia localității este săracă, reducându-se la un pârău care străbate valea principală (Ludușelul), afluent al râului Mureș și care colectează un număr de 10 până la 12 pârâiașe, al căror debit este puternic influențat de valoarea precipitațiilor anuale, în verile secetoase putând seca.

Comuna este așezată în zona cu densitatea rețelei hidrografice cuprinsă între 0,10 – 0,30 km/km2.

Pânza freatică se găsește la adâncimi mici; în valea principală 0,80 – 1,50 m, dar coboară la 5 – 12 m spre pantele versanților. Izvoarele sunt puține, cu răspândire neuniformă. Apa are un gust sălciu, conținând un procent relativ mare de săruri. Apa din fântâni prezintă un grad redus de solubilitate putând fi folosită la spălat numai tratată cu carbonat de sodiu, iar calitățile potabile posedă doar 5 – 6 fântâni din întreaga vatră a satului.

Se remarcă faptul că Valea principală are, pe anumite porțiuni un relief plat (lățime de 150 – 200 m) cuprins între versanți cu forme caracteristice de cueste, în special pe stânga pârâului, lucru care în timpul topirii zăpezii și a a precipitațiilor abundente, apa iese ușor din matcă inundând această porțiune mai mult sau mai puțin plată. De fapt această însușire a reliefului văii a favorizat încă din timpuri îndepărtate formarea de bălți, iar prin intervenția omului, care a creat baraje, acestea s-au lărgit căpătând aspectul unor iazuri heleștee populate în prezent cu crap; primele mențiuni privind bogăția de pește în iazurile de la Zau datează din secolul al XV-lea, însă o amenajare modernă nu s-a facut decât în anii postbelici când suprafața totală a iazurilor a ajuns la 255 ha.

Vegetația este reprezentată prin pajiști și terenuri agricole. Cea arboreșcentă apare prin câteva pâlcuri răzlețe de copaci și numai în două locuri sub formă de pădure încheiată cuprinzând o suprafață de 45 ha.

Dintre speciile lemnoase mai frecvente se întâlnesc stejarul (gorunul), arinul, precum și câteva exemplare de brad și molid. În pășuni și fânețe se întâlnesc frecvent specii ca Festuca pratensis, Poa pratensis, Dactilis glomerata, Bromus molis, Medicago lupulina s.a.

Un exemplar floristic caracteristic comunei și o raritate pentru flora României îl constituie bujorul de stepă (Paeonia tenuifolia). Pentru a ocroti această palntă rară de mare interes științific s-a creat la doi – trei km de sat, în fundul văii Bota, o rezervație cuprinzând o suprafață de 2,5 ha. Această plantă a afost declarată monument al naturii încă din 1932.

După aprecierile specialiștilor Paeonia este de origine pontică și dăinuie în acest loc (unic în Transilvania) din perioada mai caldă post glaciară. Există dovezi sigure că frecvența acestei plante la Zau de Câmpie este mult mai mare în urmă cu zeci de ani , atrăgând atenția specialiștilor Translivaniei. Primele date despre bujorii de la Zau,sunt publivcate în anul 1846 la Viena într-o lucrare referitoare la flora Transilvaniei a medicului Sternheim C.

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea și în secolul XX, flora locală și în principal Bujorul de stepă, este cercetată în repetate rânduri de mai mulți specialiști care au întocmit și studii. Între acestia amintim pe profesorii I.Prodan, Alexandru Borza, Emil Pop și ultimul care a scris despre rezervație, Eugen Ghișa.

Importanța științifică a rezervației de la Zau de Campie nu constă numai în prezența bujorului de stepă, pentru care se iau măsuri de ocrotire, ci și a altor specii și subspecii (aproximativ 245) care s-au identificat, în rezervație sau în împrejurimile ei și care, din punct de vedere geografic, se situează la o zonă de întrepătrundere a elementelor europene cu cele asiatice.

Prezența la Zau a Bujorului de stepă a fost semnalată în 1846. Este o plantă perenă cu o înălțime de 10-50 cm, cu frunze profund divizate și o floare roșie purpurie, închisă.

Persoana care a salvat-o de la distrugere (1944), a ocrotit-o, i-a extins suprafața la 3,5 ha i-a asigurat un renume, se numește Sâncrăian Marcu.

Acest ‚,țăran autodidact care vorbește latinește “cum descrie autorul cărții ,, Râurile se întorc la izvoare” Lazăr Lădariu, a fost timp de 36 de ani custodele onorific al rezervației.

Rezervația, care a fost pasiunea sa de o viață (cum singur spune) i-a adus satisfacții: vizitarea Romei și participarea la un congres internațional (Italia).

Fauna localității este caracterizată ariei faunistice caprioarei, mai rar apare veverița, iar la câmpuri iepurele.

Solurile sunt rezultatul unui proces determinat de mai mulți factori dintre care un rol deosebit l-a avut și-l are relieful și roca mamă, la care se adaugă influența climei, vegetației, expoziția și înclinația versanților. Pe versanții sudici cu înclinație mai mare și însoriți puternic s-au format cernoziomurile levigate sau spălate, de subliniat că pe toți acești versanți procesul de eroziune este în unele locuri destul de înaintat (deși localitatea se află în zona de eroziune moderată) explicabil de altfel prin lipsa vegetației încheiate.

Pe teritoriul comunei s-au identificat 13 tipuri genetice de sol care se pot încadra în 5 grupe, astfel:

Grupa I – a, soluri brune de pădure, agro-productive cu cel mai mic areal de răspândire, cuprinzând o suprafață de 102,03 ha.

Grupa a II – a, cernoziomuri levigate, reprezentând 41,30% din suprafața teritoriului care înglobează următoarele unități:

Cernoziom slab levigat cu un gard mediu de lăcovistire;

Cernoziom puternic levigat;

Cernoziom slab levigat, erodat.

Aceste soluri ocupă în majoritatea cazurilor treimea mijlocie și inferioară a versanțilot cu expoziție nordică, nord-estică, și nord vestică și cu înclinație între 7° – 13°.

Procesul de levigare (spălare) fiind slab dezvoltat, solurile sunt neutre sau slab alcaline cu un complex saturat de baze.

Grupa a III – a, cernoziomuri levigate și carbonate (34%) însumând 5 unități de sol după cum urmează:

Cernoziom carbonat;

Cernoziom carbonat ½ A;

Cernoziom levigat, slab lăcovistit;

Cernoziom carbonat erodat ½ A;

Sol aluvionar carbonat întâlnit în baza pantei.

Solurile din această grupă apar în parțile inferioare ale versanților cu expunere sud-estică sau sud-vestică cu înclinația pantei între 7° – 15°.

Grupa a IV – a, soluri puternic erodate, afectate de fenomenul alunecării,însumând trei unității:

Sol erodat A / C O, slab humificat;

Sol erodat C / D, d, foarte slab humificat;

Complex de soluri erodate A.C. -c și C / D – d afectate de alunecări; însumează 15,53 % din suprafață.

Grupa a V – a, Lacoviștile, sol freatic (umed) care ocupă în procent de 7,29% din suprafață, cu un conținut slab de salinitate și grad de carbonatare secundar. Solurile din acest tip se găsesc în lungul văii principale, dar și în văile înguste cuprinse între versanții cuestelor.

CAPITOLUL II Analiza situației vizitatorilor din zona ariei protejate

Se așteaptă de la vizitatorii zonei protejate să se comporte într-o manieră care respectă locurile pe care le vizitează. În unele locuri numărul vizitatorilor și tipul de activitate trebuie atent administrate pentru asigurarea protejării valorilor naturale și istorice intrinseci. Pentru vizitatori, aceste zone oferă inspirație, plăcere și recreere. Ele oferă șansa de a fugi departe de stresul vieții zilnice, oportunitatea de a explora locuri noi și experiențe unice, și o perspectivă diferită asupra spațiului și timpului. Vizitatorii sunt atrași în aceste locuri de mediul verde curat, de scena naturală impresionantă, de sunetele naturii și de liniștea naturală și de oportunitățile de recreere în aer liber accesibile.

Pentru conservare, vizitatorii pot dezvolta o mai bună apreciere a valorilor naturale, culturale și istorice intrinseci ale acestor locuri. Această apreciere ar trebui să crească sprijinul lor pentru protecția acestor locuri și să încurajeze o participare în activitatea de conservare.

Sosirea vizitatorilor în localitatea Zau de Câmpie poate conduce la consum de bunuri și servicii, poate chiar la dezvoltarea turismului durabil. Fondurile colectate din încasarea taxei de intrare pe teritoriul Rezervației vor fi alocate de catre Consiliul Comunal Zau de Câmpie pentru finanțarea activităților de pază și întreținere a ariei natural protejate.

Dar trebiue avut în vedere că vizitatorii pot deveni o amenințare; unele activități de vizitare, facilități și servicii pot distrage voluntarii sau cercetătorii de la activitățile și studiile ce le desfășoară, precum și pe alți vizitatori de la delectare. Vizitatorii pot fi afectați de zgomot, supraaglomerare, schimbările în tipul de facilități la care se așteptau, pierderea singurătății, toate diminuând calitatea vizitei. Din aceste motive, activitățile, facilitățile și serviciile de vizitare trebuie atent supravegheate în rezervație. În această strategie vizitatorii sunt definiți ca persoane ce vizitează zona ariei protejate. Aceștia includ și oamenii care folosesc centrul de vizitare, din țară sau din străinătate. În încurajarea vizitelor publicului către zonele administrate, există un număr de problematici cheie:

cum să se identifice tipurile de activități de vizitare care sunt adecvate în cele două habitate, tipul și standardele facilităților care ar trebui asigurate și nivelul lor de utilizare asociat;

cum să se revizuiască și să se identifice facilitățile ce ar trebui menținute, refăcute, înlocuite sau îndepărtate;

cum să se asigure un acces mai practic și mai legal pentru vizitatori în zonele administrate ale ariei protejate;

cum să protejeze valoarea de liniște naturală de zgomotul intrușilor.

Activități desfășurate de vizitatori

Vizitatorii pot participa la o serie de activități mai ales în perioada sărbătoririi “Zilei bujorului”, care până la această dată s-a desfășurat in intervalul 1-5 mai. De exemplu, pentru o plimbare în aer liber, în natură, vizitatorii pot participa într-o varietate de activități de recreere precum: studiul naturii, campare, plimbare, fotografiere. Pentru participarea la aceste activități vizitatorii ar putea avea nevoie de poteci, podețe, o hartă corectă a zonei și informații despre caracteristicile de interes. Vizitatorul de o zi, care vine dintr-o zonă urbană poate avea nevoie doar de o toaletă și un loc unde să facă picnic.

În prezent Rezervația nu dispune de un centru de vizitare, există doar un foișor de observare, care nu rămâne în arie în perioada de iarnă.

Rezervația poate fi un furnizor important de informații și interpretări, poate fi responsabilă de publicarea de broșuri și pliante cu informații, hărți, cu prezentări audio și vizuale, asigură panouri de informare și semnalizare, etc.

În prezent accesul în Rezervație este liber, fără plata unor taxe de intrare de către vizitatori.

Prezentarea tipului specific de vizitatori ai Rezervației de bujor de la Zau de Câmpie

Rezervația de bujor de la Zau de Câmpie a prezentat de multă vreme interes pentru specialiști, dar și pentru vizitatori neprofesionisti. Zona a fost în atenția cercetătorilor biologi și a altor specialisti care au demonstrat prin rezultatele muncii lor că trebuie asigurate conditiile necesare pentru conservarea si dezvoltarea biodiversitătii. Cele mai frecvente categorii de vizitatori întâlnite în rezervație sunt urmatoarele:

vizitatori interesați de natură, în special de bujorul de stepă.

În centrul atenției acestor vizitatori se află informarea și protejarea legate de zonele de protecție integrală. Aceștia au aflat despre Rezervația de bujor de la Zau de Câmpie din promovarea facută pe internet sau din articole și reportaje realizate, de la acțiunile de conștientizare realizate împreună cu diverse instituții, școli cu care Consiliul Comunal colaborează;

vizitatori care practică turism științific în excursii organizate de Universități, Institute de Cercetare;

Locația pentru această categorie este cu predilecție zona de protecție integrală și anume rezervațiile în care pot fi studiate flora și fauna specific zonei. In rândul acestor vizitatori pot fi incluși specialistii de la Grădina Botanica Cluj-Napoca, Universitatea Babeș Bolyai , Cluj-Napoca, Universitatea “Petru Maior”, Tg. Mureș care au studiat elemente de floră în Rezervația de bujor de la Zau de Câmpie.

elevi și studenți în excursii organizate pe cont propriu;

Împreună cu școala din localitate, Primăria comunei Zau de Câmpie, s-au organizat manifestari, acțiuni de ecologizare, acțiuni de conștientizare publică la care au participat elevi aparținând grupelor de varsta 8-15 ani și studenți de la facultăți de profil.

vizitatori sosiți cu ocazia manifestărilor specifice (Sărbătoarea Bujorului, Târgul de pește);

Aceasta categorie de vizitatori se concentrează în zona Rezervatiei de bujor și în jurul Sărbătorii Bujorului.

În figura 3.11. se pot vedea diferiți vizitatori în Rezervația de bujori de stepă.

a.

b.

c.

Figura 3.11. Vizitatori la Rezervația de bujori

Estimarea numărului de vizitatori

Numărul de vizitatori dornici să admire frumusețea inegalabilă a bujorului de stepă de la Zau de Câmpie crește de la an la an, mai ales în perioada de înflorire a bujorului care are loc, de obicei, la sfârșitul lunii aprilie-începutul lunii mai.

Analizând jurnalul de impresii (figura 3.14.) pus la dispoziția vizitatorilor, se constată că rezervația a fost vizitată atât de cetățeni români, cât și de cetățeni străini (China, SUA, Italia, Spania, Germania, Olanda, Belgia, Austria, Cehia, Anglia, Ucraina, Franța, Republica Moldova, Ungaria). În medie, numărul vizitatorilor este de aproximativ 6000 – 7000. În figura 3.12. este reprezentat numărul de vizitatori în rezervație pe perioada anilor 2010 – 2014, iar în figura 3.13. frecvența vizitatorilor în cursul anilor 2013 – 2014 și în viitor.

Figura 3.12. Reprezentarea numărului de vizitatori în perioada 2010 – 2014

Figura 3.13. Frevența vizitatorilor în cursul unui an

Figura 3.14. Jurnal de impresii din Rezervația de bujori de stepă

Impactul pozitiv – negativ produs la nivelul ariei protejate și în aproprierea ei

Vizitatorii pot deveni o amenințare atât pentru alți vizitatori, cât și pentru natură. Unele activități de vizitare, facilități și servicii pot distrage alți vizitatori de la “liniște și calm”. Vizitatorii pot fi afectați de zgomot, supraaglomerare, schimbările în tipul de facilități la care se așteptau, toate diminuând calitatea vizitei.

Impactul pozitiv – negativ produs la nivelul Rezervației de bujori și în apropierea ei este prezentat în tabelul 3.3.

Tabelul 3.3.

Impactul pozitiv – negativ produs la nivelul Rezervației de bujori

CAPITOLUL III Viziunea și obiectivele STRATEGIEI DE MANAGEMENT A VIZITATORILOR

Obiectivele strategiei de management a vizitatorilor sunt:

Reabilitarea rețelei de trasee turistice care să pună în valoare potențialul turistic natural și cultural cu impact negativ minim al vizitării și să asigure siguranța turiștilor.

Activități:

monitorizarea fluxului vizitatorilor și cuantificarea impactelor de mediu ale fenomenului de vizitare;

marcarea sau refacerea marcajelor, amenajarea unor facilități pe trasee;

realizarea de sondaje în rândul vizitatorilor pe diferite categorii de vârstă;

identificarea traseelor turistice pe care se generează impact negativ asupra biodiversității;

devierea sau închiderea unor trasee unde a fost identificat impact negativ major asupra biodiversității.

Evaluarea și limitarea accesului cu mijloace de transport motorizate în afara zonelor special desemnate (drum pietruit din sat până la Rezervația de bujori).

Activități:

inventarierea, clasificarea, monitorizarea stării de exploatare a drumurilor auto sau altor categorii de drumuri;

reglementarea accesului în afara drumurilor publice;

dotarea punctelor cu W.C.-uri ecologice, recipienți pentru colectarea deșeurilor.

Diversificarea ofertei de servicii turistice.

Activități:

promovarea și organizarea turismului tematic si silvocinegetic, fără armă, prin stabilirea unor locuri de observație, fotografiere sau filmare a elementelor de floră, faună montană si monumente ale naturii. Organizarea turismului specializat în geologie, mineralogie, ecologie;

identificarea, inventarierea și promovarea de elemente de unicitate care pot constitui obiective de vizitare (exemplu: casa în care a trăit Marcu Sâncrăianu).

Dezvoltarea durabilă a turismului prin asigurarea și menținerea unor servicii de calitate.

Activități:

promovarea unităților care au o calitate ridicată a serviciilor și respectă legislația de mediu;

sancționarea unităților care nu respectă legislația de mediu;

Conștientizare publică, complexă și de calitate

Activități:

realizarea unui Centru de Vizitare în rezervație pentru perioada de înflorire a bujorului de stepă și unul în comună pentru perioada de iarnă;

promovarea regulilor specifice pentru protecția bujorului de stepă prin confecționarea și montarea de panouri indicatoare, afișe, pliante în/la principalele obiective turistice, căi de acces, si puncte de informare;

educația ecologică prin realizarea de parteneriate cu universități, școli, cluburi, O.N.G.-uri;

elaborarea și difuzarea de materiale informative, pliante, afișe, broșuri cu caracter educativ;

atragerea tinerei generații în protecția biodiversității;

implicarea mass-media în acțiuni de promovare a activităților de conservare a peisajelor, habitatelor, florei și faunei deosebite, prin articole, interviuri, documentare, filme despre Rezervația de bujori de stepă din Zau de Câmpie.

CAPITOLUL IV Temele incluse în strategia de vizitare

Principalele teme care pot fi încadrate activităților strategiei sunt:

Infrastructura pentru informare și educare

Pentru asigurarea accesului vizitatorilor precum și dirijarea fluxului acestora se impune

dezvoltarea unei infrastructuri de tip rețea, necesară a fi corelată cu numărul și frecvența

vizitatorilor actuali și preconizați.

În acest sens se propune ca pe termen lung evoluția infrastructurii să se facă în mod durabil și care să înglobeze într-o cat mai mare masură concepte materiale și resurse umane locale, valorificând la maxim potențialul zonei.
Obiective necesare a fi realizate:

marcaje cu vizibilitate ridicată;

funcționalizare/menținere puncte de informare: centre, amplasare panouri (informative, avertizoare);

construire centru de vizitare.

Scopul punctelor de informare turistica este de a:

oferi vizitatorilor informații cu caracter științific asupra Rezervației de bujori;

oferi vizitatorilor informații turistice asupra zonei;

oferi comunității locale posibilitatea folosirii centrelor pentru diverse activități locale (ex. întâlniri, expoziții etc.);

Măsuri pentru implementarea zonării turistice și a planului de management al vizitatorilor

Planul de activități prin informare, interpretare, marketing

Activitatea de marketing are următoarele obiective:

educarea vizitatorilor/turiștilor pentru a fi responsabili față de mediu;

creșterea nr. de vizitatori, în special în afara sezonului turistic principal.

Metodele specifice pentru atingerea obiectivelor:

materiale informative despre valorile naturale și culturale ale zonei: broșuri, pliante, albume, CD, hărți, vederi etc.;

filme documentare de prezentare a zonei (tradiții, natură, istorie, comunități locale etc.) de durate diferite, cu teme variabile, dar cu același scop: educare și creșterea nr. de vizitatori; acestea vor fi difuzate la centrul de vizitare, promovate pe posturile TV locale și naționale, prezentate la diverse conferințe, târguri și expoziții;

CAPITOLUL V Monitorizare și revizuire

Monitorizarea planului de management al vizitatorilor se va face permanent si va face obiectul unui protocol special, iar revizuirea acestuia se va face din 2 in 2 ani.

Pe perioada implementarii prezentului plan de management al vizitatorilor sunt aplicabile prevederile legale specifice legislației de mediu și a ariilor protejate.

CONCLUZII

În urma studiului efectuat, se constată că există numeroase amenințări pentru protejarea și păstrarea speciilor rare de plante din ariile naturale protejate. Cu această problemă se confruntă și Rezervația de bujori de stepă din Zau de Câmpie.

Pentru protejarea și conservarea speciilor rare din rezervație este necesară elaborarea unui plan de management prin care se reduc presiunile exercitate asupra bujorului de stepă. Acest plan de management este necesar și pentru educarea, recreerea și informarea tinerilor și a celorlalți localnici asupra importanței existenței rezervației.

Elaborarea planului de management și a strategiei de vizitare este importantă și pentru comună, Rezervația de bujori fiind unică în interiorul arcului carpatic.

Activitățile principale care se regăsesc atât în planul de management, cât și în strategia de vizitare se referă cu precădere la realizarea unei infrastructuri care să favorizeze activitățile de informare și educare a vizitatorilor, precum și la adoptarea unor măsuri pentru implementarea zonării turistice și a planului de management al vizitatorilor.

Se consideră că, pentru început un plan de management cu o valoare de 173 797 lei, poate fi de bun augur pentru Rezervația de bujori de stepă din Zau de Câmpie în special, și pentru pentru localitate.

OPIS

Prezenta lucrare intitulată:

,,Studiu privind necesitatea elaborării unui plan de management și a strategiei de vizitare în ariile naturale protejate”

Este structurată pe 3 capitole și conține: 70 de pagini, 17 de figuri, 7 tabele și 2 anexe.

Partea grafică este alcătuită din:

BIBLIOGRAFIE

Bran Florina ș.a., 1999, “Mic Lexicon de protecție a mediului”, Editura Economică, București

Ciobotaru Virginia și Socolescu Ana Maria, 2006, “Priorități ale managementului de mediu”, Editura Meteor Press, București

Dodero, G., 1983, Glossaria di Ecologia, Inquinamento, Igiene ambientale, Edizioni Universitarie Scientifiche, Roma, citat în www.eionet.eu.int

Ioan Ildiko ș.a., 2009, “Dimensiunea managerială a conservării naturii”, Editura Universitară, București

John Samad Smaranda, 2008, “Managementul turismului în ariile naturale protejate”, Editura Risoperint, Cluj Napoca

Pricope F. și Pricope Laura, 2007, “Poluarea mediului și conservarea naturii”, Editura Rovimed Publishers, Bacău

Rojanschi V. ș.a., 2008, “Ghidul evaluatorului și auditorului de mediu”, Editura Economică, București

Rojanschi V. ș.a., 1997, “Protecția și ingineria mediului”, Editura Economică, București

Rojanschi V. și Bran Florina, 2002, “Politici și strategii de mediu”, Editura Economică, București

Sârbu Anca, 2007, “Arii speciale pentru protecția și conservarea plantelor în România”, Editura Victor B Victor, București

Stanciu Erika și Florescu Florentina, 2009, “Ariile protejate din România noțiuni introductive”, Editura „Green Steps”, Brașov

Vodă M., 2008, “Ecoturism”, Editura Casa Cărții de Stiință, Cluj Napoca

Vodă M. și Ilieș Talita, 2008, “Zone și arii protejate. Valorificarea lor în turism”, Editura Dimitrie Cantemir, Târgu Mureș

Michael R Appleton, “Procesul de elaborare a planurilor de management pentru arii protejate din România”

*** Ordonanța de Urgență nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice

*** Hotărârea nr. 971 din 5 octombrie 2011 pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.284/2007 privind declararea ariilor de protecție specială avifaunistică ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în România

*** Hotărârea nr. 1284 din 24/10/2007 privind declararea ariilor de protecție specială avifaunistică ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în România

*** Lege nr. 5 din 6 martie 2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național – Secțiunea a III-a – zone protejate

*** Ghid metodologic pentru realizarea Planurilor de management Natura 2000

*** Ghid pentru utilizarea Categoriile de Management ale ariilor protejate, IUCN, 2008

*** Strategia de vizitare a Parcului Natural Comana

*** Strategia de vizitare a Rezervației Biosferei Delta Dunării

****Strategia de vizitare a sitului Natura 2000 Muntele Mare

*** Reactualizarea planului de amenajare a teritoriului județean, Județul Mureș

*** Proiectul Managementul Conservării Biodiversității din România

***Planul de Management al Rezervației “STEJARII SECULARI DE LA BREITE ”

http://www.perpedes.albamont.ro/Arii%20protejate%20-%20management.pdf

http://www.asrm.ro/evenimente/planuri_management.pdf

http://www.perpedes.albamont.ro/Arii%20protejate%20-%20management.pdf

http://www.mmediu.ro/beta/domenii/protectia-naturii-2/arii-naturale-protejate/management-arii-naturale-protejate/

www.biodiv.org

IUCN – The World Conservation Union, http://iucn.org/

World Database on Protected Areas (WDPA) – www.unep-wcmc.org/wdpa/

http://www.hotelurivilepensiuni.ro/obiective-turistice-mures-bagaciu/rezervatia-naturala-bujorii-de-stepa

http://www.bioterapi.ro/aprofundat/index_aprofundat_index_enciclopedic_botanicBujorul_de_stepa.html

http://ro.wikipedia.org/wiki/Rezerva%C8%9Bia_de_bujori_Zau_de_C%C3%A2mpie

http://www.natura2000caldarusani.ro/management/

http://www.biodiversity.ro/n2000/

http://www.moldsilva.gov.md/public/files/publicatii/Ghid_Planul_de_Management_al_Ariilor_Protejate_2013.pdf

http://www.fonduri-structurale.ro/Document_Files/intrebarifaq/00000035/35i7f_Intrebari%20POS%20Mediu.pdf

http://www.financiarul.ro/2014/04/16/mures-cel-mai-inalt-loc-din-lume-in-care-creste-bujorul-de-stepa-este-zau-de-campie/

http://ro.scribd.com/doc/105247830/Lista-Rosie-a-Speciilor

http://biodiversitate.mmediu.ro/rio/natura2000/static/pdf/rosci0408.pdf

http://www.mmediu.ro/protectia_naturii/protectia_naturii.html

BIBLIOGRAFIE

Bran Florina ș.a., 1999, “Mic Lexicon de protecție a mediului”, Editura Economică, București

Ciobotaru Virginia și Socolescu Ana Maria, 2006, “Priorități ale managementului de mediu”, Editura Meteor Press, București

Dodero, G., 1983, Glossaria di Ecologia, Inquinamento, Igiene ambientale, Edizioni Universitarie Scientifiche, Roma, citat în www.eionet.eu.int

Ioan Ildiko ș.a., 2009, “Dimensiunea managerială a conservării naturii”, Editura Universitară, București

John Samad Smaranda, 2008, “Managementul turismului în ariile naturale protejate”, Editura Risoperint, Cluj Napoca

Pricope F. și Pricope Laura, 2007, “Poluarea mediului și conservarea naturii”, Editura Rovimed Publishers, Bacău

Rojanschi V. ș.a., 2008, “Ghidul evaluatorului și auditorului de mediu”, Editura Economică, București

Rojanschi V. ș.a., 1997, “Protecția și ingineria mediului”, Editura Economică, București

Rojanschi V. și Bran Florina, 2002, “Politici și strategii de mediu”, Editura Economică, București

Sârbu Anca, 2007, “Arii speciale pentru protecția și conservarea plantelor în România”, Editura Victor B Victor, București

Stanciu Erika și Florescu Florentina, 2009, “Ariile protejate din România noțiuni introductive”, Editura „Green Steps”, Brașov

Vodă M., 2008, “Ecoturism”, Editura Casa Cărții de Stiință, Cluj Napoca

Vodă M. și Ilieș Talita, 2008, “Zone și arii protejate. Valorificarea lor în turism”, Editura Dimitrie Cantemir, Târgu Mureș

Michael R Appleton, “Procesul de elaborare a planurilor de management pentru arii protejate din România”

*** Ordonanța de Urgență nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice

*** Hotărârea nr. 971 din 5 octombrie 2011 pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.284/2007 privind declararea ariilor de protecție specială avifaunistică ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în România

*** Hotărârea nr. 1284 din 24/10/2007 privind declararea ariilor de protecție specială avifaunistică ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în România

*** Lege nr. 5 din 6 martie 2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național – Secțiunea a III-a – zone protejate

*** Ghid metodologic pentru realizarea Planurilor de management Natura 2000

*** Ghid pentru utilizarea Categoriile de Management ale ariilor protejate, IUCN, 2008

*** Strategia de vizitare a Parcului Natural Comana

*** Strategia de vizitare a Rezervației Biosferei Delta Dunării

****Strategia de vizitare a sitului Natura 2000 Muntele Mare

*** Reactualizarea planului de amenajare a teritoriului județean, Județul Mureș

*** Proiectul Managementul Conservării Biodiversității din România

***Planul de Management al Rezervației “STEJARII SECULARI DE LA BREITE ”

http://www.perpedes.albamont.ro/Arii%20protejate%20-%20management.pdf

http://www.asrm.ro/evenimente/planuri_management.pdf

http://www.perpedes.albamont.ro/Arii%20protejate%20-%20management.pdf

http://www.mmediu.ro/beta/domenii/protectia-naturii-2/arii-naturale-protejate/management-arii-naturale-protejate/

www.biodiv.org

IUCN – The World Conservation Union, http://iucn.org/

World Database on Protected Areas (WDPA) – www.unep-wcmc.org/wdpa/

http://www.hotelurivilepensiuni.ro/obiective-turistice-mures-bagaciu/rezervatia-naturala-bujorii-de-stepa

http://www.bioterapi.ro/aprofundat/index_aprofundat_index_enciclopedic_botanicBujorul_de_stepa.html

http://ro.wikipedia.org/wiki/Rezerva%C8%9Bia_de_bujori_Zau_de_C%C3%A2mpie

http://www.natura2000caldarusani.ro/management/

http://www.biodiversity.ro/n2000/

http://www.moldsilva.gov.md/public/files/publicatii/Ghid_Planul_de_Management_al_Ariilor_Protejate_2013.pdf

http://www.fonduri-structurale.ro/Document_Files/intrebarifaq/00000035/35i7f_Intrebari%20POS%20Mediu.pdf

http://www.financiarul.ro/2014/04/16/mures-cel-mai-inalt-loc-din-lume-in-care-creste-bujorul-de-stepa-este-zau-de-campie/

http://ro.scribd.com/doc/105247830/Lista-Rosie-a-Speciilor

http://biodiversitate.mmediu.ro/rio/natura2000/static/pdf/rosci0408.pdf

http://www.mmediu.ro/protectia_naturii/protectia_naturii.html