Studiu Privind Metodica Invatarii Elementului Shushunova cu 360 Saritura cu Intoarcere 360 cu Deschiderea Picioarelor Lateral, Aterizare In Sprijin Culcat

Studiu privind metodica învățării elementului shushunova cu 360 – săritura cu intoarcere 360 cu deschiderea picioarelor lateral, aterizare în sprijin culcat

PLANUL LUCRĂRII

CAPITOLUL I – INTRODUCERE

1.1 Actualitatea și importanța temei

1.2 Motivarea alegerii temei

CAPITOLUL II – Fundamentarea teoretica a temei

2.1 Scurt istoric al gimnasticii aerobice

2.2 Caracterizarea gimnasticii aerobice și cerințele codului de punctaj F.I.G

2.3 Aptitudini motrice și psihomotrice necesare practicării gimnastice aerobice

2.4 Componentele antrenamentului în gimnastica aerobică

2.4.1 Pregătire tehnică

2.4.2 Pregătire artistică

2.4.3 Pregătire tactica plus rezistenta

2.4.4 Pregătire fizică

2.4.5 Pregătire psihologică

2.4.6 Pregătire teoretică

CAPITOLUL III – despre gimnastica elemente ipotezele si sarcinile lucrarii

3.1 Ipoteza studiului

3.2. Obiectivele studiului

CAPITOLUL IV – model metodic pentru învățarea elementului SHUSHUNOVA 360

4.2. Obiectivele studiului

4.3 Sarcinile studiului

4.5. Calendarul studiului

4.6. Evaluarea programului

4.7.Model algoritmic pentru învățarea săriturii Shushunova 360

CAPITOLUL V – Concluzii

BIBLIOGRAFIE

CAPITOLUL I

INTRODUCERE

ACTUALITATEA ȘI IMPORTANȚA TEMEI

Din anul 2012 în gimnastica aerobică de performanță s-au introdus doua probe noi la campionatele mondiale și europene, aerodance și step-dance.

O actualitate foarte importantă a acestui sport este prima universiadă din istoria gimnasticii aerobice. Aceasta s-a desfasurat în luna august a anului 2011, în China, Shenzhen. La universiadă probele de concurs pot fi urmatoarele: cuplu 2 sportivi (un baiat si o fata), trio 3 sportivi (fete, băieți, mixt), grup 5 sportivi (fete, băieți, mixt), aerodance între 5 si 10 sportivi (fete, băieți, mixt) și step-dance între 5 si 10 sportivi (fete, băieți, mixt). Individualele masculin și feminin au fost scoase de la această universiadă și înlocuite de aerodance și step-dance.

Vârsta sportivilor prezenți la universiadă va fi cuprinsă între 17 – 28 de ani. Spațiul de concurs va fi de 10 m x 10 m, muzica poate cuprinde orice stil adaptat pentru gimnastica aerobică.

Aerodance-ul și step-ul sunt două discipline noi mult mai spectaculoase care au fost prezente prima oara la aceasta universiadă pt prima data în istoria gimnasticii aerobice de performanță. Un exercițiu de step, respectiv aerodance dureaza 1 minut 30 +/- 5 sec și trebuie să conțină 4 elemente de dificultate, câte unul din fiecare grupă, valoarea elementelor nu trebuie să depașească 0.6 puncte.

Dacă sporivii execută mai mult de 4 elemente aceștia vor fi penalizați cu 1 punct de fiecare dată. Ce aduce nou această disciplină este faptul că putem aduce elemente și din gimnastica artistică acestea nefiind penalizabile, nu trebuie să uităm însă de pașii de bază din gimnastica aerobică aceștia fiind obligatorii. In aerodance este obligatorie o singură construcție și o schimbare de ritm aceasta sesizându-se tot prin pași aerobici de bază. Când apare schimbarea de ritm sportivii trebuie să execute cel puțin 4 x 8 timpi. Stepul se diferentiază de aerodance prin acele platforme portabile prezente pe scenă și prin faptul că nu există elemente de dificultate. Dacă sportivii execută elemente de dificultate acestea nu sunt luate în calcul.

La aceste concursuri se va face și clasamentul pe echipe. Fiecare țară trebuie să aibe înscriși în concurs sportivi la probele de cuplu, trio, grup și aerodance sau step (la alegere, sau amandouă) pentru a putea intra în clasamentul pe echipe.

3

La această universiadă în proba de cuplu țările au voie să participe cu câte două cupluri de țară, în rest la trio, grup și aerodance sau step țările au voie să participe cu o singură probă de țară din fiecare. Aerodance-ul și step-ul sunt două discipline noi care au fost prezente nu numai la universiadă ci și incepând de la mondialele din anul 2012(Sofia) unde Romania a obtinut medalia de argint, cat si la Campionatele Europene din 2013. Aceste doua probe pot fi compuse cu minim 5 sportivi și maxim 10. (fig.1.1).

Fig. 1.1 – Echipe aerodance

O altă actualitate în gimnastica aerobică de performanță este acceptarea elementelor prohibite în construcții. Orice element prohibit executat într-o construcție este nepenalizabil.

In familia illusion: elementul trebuie să fie executat fără întoarcere extra (90 grade sau mai mult). Elementele în sfoară verticală: piciorul de jos trebuie să rămână în contact cu solul. Dacă la un illusion fără mâini, sportivul atinge solul cu un picior acesta va fi considerat illusion. Elementele pike jump și scrissor leap sunt din anul 2010 cu o zecime mai mari.

Elementul Sushunova 360, este una din sariturile importante si valoroase din gimnastica aerobica.Multi sportivi in ultimii ani au ales sa o introduca in exercitiile lor pentru Campionatele europene si mondiale, datorita valorii crescute in timp fata de celelalte elemente din grupa sariturilor care de la an la an scad in valoare, este spectaculoasa si necesita o pregatire in prealabil pentru a ajunge la realizarea si perfectionarea elementului.

4

Motivarea alegerii temei

Am practicat gimnastica aerobică de performanță din anul 2006, iar din anul 2007 am fost componenta lotului național de juniori al Romaniei, in 2009 am fost selectionata catre lotul de seniori. In anul 2011 am avut prima medalie de valoare aceasta fiind aurul european castigat in proba de individual feminin, iar de atunci am fost determinata sa continui pentru a obtine cat mai multe titluri si medalii pentru a ma afirma in gimnastica aerobica.

Sportul de performanta este o componenta importanta din viata mea,practic aceasta ramura a gimnaticii cu multa daruire si pasiune iar intotdeauna imi doresc cele mai bune rezultate,si prin multa munca am ajuns sa le si obtin : – tripla campioana europeana (probele individual, trio si echipa) tripla campioana mondiala (probele de trio, grup si echipa)de doua ori vicecampioana europeana (proba de grup) campioana a jocurilor mondiale (proba individual) de doua ori vicecampioana a jocurilor mondiale (probele de trio si grup) vicecampioana mondiala (probele individual si echipa) de doua ori consecutiv castigatoarea cupei mondiale in proba individual feminin.

Fig 1.- ( Titlurile castigate in proba individual feminin)

Fig 2.- ( Titlurile castigate in probele de trio grup si echipa)

Fig.1

Fig.2
5
Am ales această temă pentru lucrarea de licenta deoarece în ultimul timp elementul Shushunova cu 360 intoarcere are o pondere mare în exercițiile de gimnastică aerobică, aceasta fiind una din cele mai spectaculoase sarituri . Are o valoare de 0,8 puncte,ceea ce duce catre o dificultate mare.

Fig. 1 – Performanță

6

Inițial în gimnastica aerobică de performanță existau 6 grupe de dificultate. Pe parcursul anilor multe elemente de dificultate au fost scoase din Codul de Punctaj în timp ce alte elemente au fost mutate în alte grupe.

Conținutul gimnasticii aerobice de performanță cuprinde acum 4 grupe de elemente de bază (A-forță dinamică, B-forță statică, C-sărituri, D- echilibru și mobilitate), fiecare grupă fiind împărțită pe familii de elemente.

Conform Codului de Punctaj al Federației Internaționale de Gimnastică grupa A – forță dinamică cuprinde 10 familii de elemente și aproximativ 70 elemente, grupa B – forța statică cuprinde 6 familii de elemente și aproximativ 55 elemente, grupa C- sărituri cuprinde cel mai mare număr de familii și elemente – 13 familii de elemente și aproximativ 190 elemente, iar grupa D – echilibru și mobilitate cuprinde 7 familii de elemente și aproximativ 55

Cerințele Codului de Punctaj al F.I.G sunt extrem de pretențioase sub aspectul criteriilor de recunoaștere ale elementelor și acordarea dificultății acestora, deoarece parametrii ceruți sunt ridicați aproape de perfectiune.Am ales aceasta tema deoarece elementul Shushunova cu 360 de grade intoacere l-am executat in marile competitii si vreau sa realizez o linie metodica a acestuia.

7

CAPITOLUL II

GIMNASTICA AEROBICĂ

2.1.SCURT ISTORIC

Denumirea „aerobics” are rădăcini in cuvintele grecești „aeros” și bios” ce înseamnă oxygen și viață.

În anul 1920, in SUA , Walter Camp a format pentru prima dată un program de “fitnes – aerobic” pentru menținerea prospetimii fizice și psihice.

În anul 1960, K. Cooper, medical Centrului Spațial din Huston, ce a analizat pregatirea fizica a cosmonauților, a incercat metode noi de tip aerob pentru dezvoltarea rezistenței acestora.

În anul 1963 K.Cooper a format un program special de 12 minute, cu titlul de “Aerobics”. Printre alternativele de dezvoltare a activităților de tip aerob (sports aerobics) a fost adaugat alături de alergare, , ciclisim, inot și dansul aerobic. Atunci s-a declanșat evoluția spectaculoasă a dansului aerobic ce a acaparat și denumirea acestor discipline cu specific aerob.

Oscilând între dans, gimnastică, yoga, arte marțiale sportul aerobic s-a extins la nivel mondial prin diverse “școli” și stiluri.

De-a lungul anilor, personalități de renume și-au adus contribuția valoroasă în evoluția acestei discipline: Martha Graham, Jane Fonda, Cindy Crawford, Victoria Principale, Rachel Welchd, etc.

Prin intermediul federațiilor înființate în jurul anilor ’80 sportul aerobic a devenit și disciplină competițională cu concursuri la nivel continental și chiar mondial.

Primul campionat mondial organizat de F.I.G. s-a desfășurat la Paris, in 1995.

După 1989 sportul aerobic a devenit și în România una dintre cele mai eficiente și atractive posibilitati de obținerea a ‘’stării’’ de fitness. Ea a evoluat din an in an.

La nivel competițioanal de performanță, școala românească de gimnastică aerobic se gaseste în elita mondială, de la Înființare și până în prezent, având numeroase titluri europene si mondiale.

8

2.2 CARACTERIZAREA GIMNASTICII AEROBICE ȘI CERINȚELE CODULUI DE PUNCTAJ F.I.G

În gimnastica aerobică de performanță se concurează la 5 probe:

probe individuale – individual feminin (IW) (fig. 2.1.); individual masculin (IM) (fig. 2.2); o probă de perechi mixtă (MP) (fig. 2.3); o probă de trio – cu 3 variante de participare : trei fete, trei baieți, două fete și un băiat, o fată și doi băieți (fig. 2.4); o probă de grup cu 5 executanți numită probă de ansamblu sau probă de grup (fig. 2.5). La această probă cei 5 participanți pot fi băieți sau fete cu urmatoarele variante: 5 fete, 5 băieți, 4 fete- 1 băiat, 4 băieți – 1 fată, 3 fete – 2 băieți, 2 fete – 3 băieți.

Fig. 2.1. – Proba individual feminin

9

Fig. 2.2. – Proba individual masculin

Fig. 2.3. – Proba de perechi mixtă

10

Fig.2.4. – Proba de trio

Fig. 2.5 – Proba de grup (ansamblu)

11

Suprafața de concurs variază în funcție de probă:

Suprafața podiumului: min. 14m./14m.

Înălțimea podiumului: între 80 – 140 cm.

Suprafața practicabilului: min. 12m/12m.

Suprafața de concurs: pentru probele individuale la junior este de 7m./7m.

Pentru probele perechi/trio/ansamblu si individual feminin si masculin seniori 10m./10m

Liniile de contur, de 5 cm., ale suprafețelor de concurs, sunt cuprinse în dimensiunile acestora.

În fiecare sistem sunt reguli privind costumele de concurs.

Echipamentul sportivului constă in costum de gimnastică, dres lucios, șosete deasupra gleznei, adidași albi (Rebook Clasic sau Ventureli) la fete,iar la băieți costum de gimnastică (cu pantalon scurt),si adidași specifici .Doar in probele de aerodance și step-dance sunt permise salopetele, costumele cu fustă, bustieră și pantaloni.

Întregul exercițiu trebuie să fie realizat pe muzică. Poate fi ales orice stil de muzică adaptat specificului gimnasticii aerobice. Muzica trebuie să aibă părți variate și cu un ritm energic. Calitatea înregistrării trebuie să fie la nivel profesional. Exercițiile au o durata de 1 minut și 30 de secunde pentru toate categoriile cu o toleranță de plus minus 5 secunde, trebuie să aibă o coregrafie unitară, armonioasă cu un nivel artistic, al dificultății și execuției ridicat, specific dansului aerobic.

Echilibrul compozițional trebuie să se manifeste continuu: în alternarea pașilor, a schimbărilor de nivel, a elementelor de dificultate,a tranzițiilor și a elementelor de legătura, a construcțiilor.

Criteriile de apreciere ale unui exercițiu sunt: execuția, artisticul, dificultatea:

Artisticul: se notează de la 0 la 10- apreciere scalară.

Execuția: se notează de la 0 la 10- apreciere deductivă.

Dificultatea: se calculează prin însumarea valorii dificultăți primelor 10 elemente recunoscute. Rezultatul obținut se împarte în general la 2 (sunt și situații speciale).

Din punct de vedere artistic obiectivele evaluării sunt concentrate pe trei direcții:

1. Coregrafia compoziției ( 4 puncte ) ;

2. Conținutul specific sportului aerobic ( 3 puncte);

3. Prezentare și muzicalitate (3 puncte).

12

Scală de apreciere impresie artistică:

excelent 1.00

foarte bine 0,9-0,8

bine 0,7-0,6

satisfăcător 0,5-0,4

slab 0,3-0

Coregrafia compoziției

În cadrul coregrafiei compoziționale arbitrii evaluează “ce” “cum” și ‘’ unde’’ au fost valorificate: mișcările specific, elementele de dificultate, elementele de tranziție și cele de legătura, ridicările sau elementele de partenriat.La nivelul acestui criteriu sunt luate în considerație:

Dinamismul și fluența întregului exercițiu;

Nivelul de complexitate și creativitate;

Varietatea structurilor selecționate;

Modul de folosire al spațiului de concurs, amplasamentul elementelor de dificultate, echilibrul repartiției conținutului pe nivele ( elemente la sol in stând sau în aer).

2. Conținutul specific sportului aerobic

În cadrul acestui criteriu se apreciază cum sunt valorificate mișcările specifice recunoscute de combinații de pași și mișcări de brațe în realizarea unor combinații complexe, continue, cu un grad înalt de complexitate:

Varietatea ‘’pattern-urilor’’ ;

Nivelul de complexitate și creativitate;

Suma , echilibrul, continuitatea structurilor ‘’aerobice’’, specifice.

3.Prezentare și muzicalitate

În cadrul acestui criteriu:

concurentul trebuie să demonstreze iscusință, o înaltă calitate a mișcărilor

concurentul trebuie să demonstreze enrgie, showmanship, magnetism prin capacități, tehnici și prezență, să fie charismatic, să atragă publicul prin interpretare teatrală, și valorificarea superioară a limbajului corporal.

concurentul trebuie să degaje încredere în forțele proprii, puritate, prezență, expresivitate naturală

13

construcția muzicii trebuie să susțină principalele caracteristici ale gimnasticii aerobice

toate mișcările trebuie să fie in concordanță cu parametrii muzicii (beats/fraze-timing)

in procesul creative coregraful trebuie să creeze structure în raport cu specificul muzicii și al sportivului.

Aprecierea artistică are în vedere aceste caracteristici.

Din punct de vedere al execuției, este focalizata pe 2 direcții principale

măiestria tehnică

sincronizarea

Măiestria tehnică

Prin măiestrie tehnică se ințelege abilitatea de a executa mișcările cu maximum de precizie și corectitudine.

În cadrul unui exercițiu sportivii trebuie să demonstreze posture și aliniamente perfecte, flexibilitate activă și pasivă, forță, putere, rezistență muscular, precizie, amplitudine.

Sincronizare

Sincronizarea, specific probelor de perechi, trio, ansamblu, reprezintă abilitatea de a executa mișcările unitar, în același timp.

Penlizări execuție:

mică-0,1

medie 0,2

mare 0,3

inacceptabilă 0,5

Pentru a obține nota pentru execuție se scade din 10 suma totală a penalizărilor.

Din punct de vedere al dificultății, pentru a primi o bonificație de câte 0,1 p. Cele 10 elemente, pot fi combinate câte două cu condiția ca acestea să fie din familii de mișcări diferite. Ele pot fi din aceeași grupă sau din grupe diferite.

Pentru fiecare probă jumătate din numărul maxim de elemente pot fi executate la sol, incluzând pe cele cu aterizare în sfoară și ‘’push up’’.

14

APTITUDINI MOTRICE ȘI PSIHOMOTRICE NECESARE

PRACTICARII GIMNASTICII AEROBICE

Practicarea gimnasticii de performanță la un înalt nivel, execuția elementelor tehnice cu indici superiori de eficiență conform cerințelor actuale, solicita din partea sportivilor calități singulare care duc la obținerea performanțelor înalte, acestea fiind rezultatul întrepătrunderii calităților fizice cu cele psihice. Astfel, performanța sportivă apare ca rezultat al interacțiunii formelor de manifestare a unor calități precum: îndemânarea (capacitatea coordinativă), forță, mobilitatea articulară și suplețea musculară, viteză și rezistența.

Capacitatea coordinativă cunoscută în literatura de specialitate și ca îndemânare, este definită ca fiind capacitatea individului de a însuși și efectua acțiuni motrice cu grade diferite de dificultate, dirjând precis și economic mișcările în timp și spațiu, cu vitezele și încordările necesare, în deplină concordanță cu condițiile impuse și situațiile ce apar pe parcursul efectuării acțiunii.

Această calitate are un grad mare de detrminare genetic și este condiționată de:

calitatea sistemului nervos central, nivelul proceselor de coordonare;

funcționalitatea, precizia acuitatea organelor senzoriale;

capacitatea perceptivă specializată; constă în formarea așa numitelor ‘’simțuri’’ (kinestezic, orientării spațiale, ritmului, tempoului, echilibrului, etc);

experiența motrică anterioară, reprezentată de varietatea deprinderilor și priceperilor motrice.

Dintre formele de manifestare ale acestei aptiduni, menționăm:

1. Capacitatea coordinativă genereală ( îndemânarea generală ) –reprezintă capacitatea de a lucra logic și inovator diferite acțiuni motrice.

2. Capacitatea coordinativă specială ( îndemânarea specială) –predomina in îndemânarea generala și poate fi dezvoltată numai în condițiile specifice gimnasticii. Dintre componentele acestei capacități, menționăm:

– echilibrul static atinge nivelul maxim de evoluție la vârsta de 6 ani și echilibrul dinamic care se dezvoltă în timp dar cu eficiență mare, în special la vârste mici;

15

-orientarea corpului în spațiu se realizează pe simțul kinestezic și cuprinde valori maxime la 12-14 ani;

– simțul ritmului se dezvoltă la 7-9 ani el influențând favorabil calitatea și economia mișcării, rezultat din alternanța contracției și relaxării grupelor musculare ce participă la efectuarea acțiunii;

– simțul de coordonare a mișcărilor este in totalitate evoluat la 14 ani;

-capacitatea de reproducere a mișcării este o componenta deosebit de importantă care facilitează învățarea elementelor tehnice.

În ideea celor prezentate putem afirma că, dacă până la vârsta de 12-14 ani sportivul nu prezintă valori superioare ale componentelor capacității coordinative, acești indici nu mai pot fi ameliorați, iar obținerea performanțelor înalte este compromisă.

Forța, după A.Dragnea, reprezintă capacitatea individului de a realiza eforturi de învingere, menținere sau cedare în raport cu rezistența externă sau internă, prin contracția uneia sau mai multor grupe musculare.

Este una din calitățile perfectibile și este condiționată de:

– activitatea S.N.C. – modul de transmitere și coordonare precisă a impulsurilor nervoase trimise spre diferite grupe musculare;

– numărul fibrelor musculare;

– secțiunea fiziologică a mușchiului;

– procesele biomecanice care au loc în mușchi (acțiunea ATP-ului asupra miozinei din mușchi);

– efortul de voință și concentrarea atenției.

Ca forme de manifestare a forței, subliniem:

forța maximă sau absolută reprezintă forța cea mai mare pe care o poate dezvolta un sistem neuromuscular în situația unei contracții voluntare;

forța relativă reprezintă raportul dintre forță maximă și greutatea corporală;

forță explozivă (în regim de viteză, detentă) reprezintă capacitatea sistemului neuromuscular de a dezvolta forța maximă într-un timp cât mai scurt;

forța în regim de rezistență reprezintă capacitatea de a depune un efort de forță timp îndelungat.

16

În literatura de specialitate mai întâlnim termenii de:

forța generală reprezentând forța întregului sistem muscular;

forța specifică reprezentând forța pe care o poate dezvolta o anumită grupă musculară;

forța statică realizată pe baza contracțiilor izometrice;

forța dinamică realizată pe baza contracțiilor izotonice.

Mobilitatea reprezintă în sinteză, calitatea individului de a efectua cu segmentele corpului mișcări cu grade mari de libertate, iar suplețea reprezintă capacitatea complexă de a executa structuri motrice armonic, cu ușurință, amplitudine, expresivitate într-o dinamică ce tinde spre superlativ.

Mobilitatea este o calitate perfectibilă, rezultate pozitive în acest sens fiind obținute în copilărie, valorile maxime fiind atinse în jurul vârstei de 15-16 ani. Dezvoltarea excesivă, necorelată cu celelalte calități, poate avea efecte negative determinând laxitate articulară. Este condiționată de o serie de factori, precum:

vârsta și sexul;

natura articulațiilor;

structura capsulei articulare, a ligamentelor, tendoanelor cât și a musculaturii direct implicate.

Amplitudinea mișcărilor este determinată de:

tipul și structura articulațiilor;

elasticitatea ligamentelor, tendoanelor și a fibrelor musculare;

tonusul muscular;

temperatura mediului înconjurător;

activitatea fizică anterioară.

Ca forme de manifestare unii autori (A.Nicu,1993) menționează existența a două tipuri:

-generală prezintă la nivelul tuturor articulțiilor;

-specială care asigură o amplitudine mare numai în articulațiile solicitate de deprinderile tehnice specifice unei ramuri sportive; această formă de manifestare este denumită de alți autori ca mobilitate specifică.

17

De asemenea, teoria antrenamentului mai diferențiază două forme de mobilitate:

– activă caracterizează mobilitatea maximă a unei articulații fără sprijin sau ajutor extern (exclusive prin activitate musculară proprie);

– pasivă caracterizează mobilitatea maximă a unei articulații pe care sportivul o realizează cu ajutorul unui partener, aparat ajutător sau greutatea propriilor segmente.

Viteza reprezintă capacitatea omului de a efectua mișcările cu rapiditate și frecvență mare (după A. Demeter). In gimnastica aerobica sportivul trebuie sa depuna un efort muscular mare intr-un timp scurt.

Formele de manifestare ale acestei calități sunt:

viteza de execuție

viteza de repetiție

viteza de deplasare

viteza de reacție

Rezistența reprezinta capacitatea sportivului de a invinge oboseala adunata pe parcursul a multor repetari de exercitii.

Formele de manifestare ale rezistenței sunt:

rezistență generală

rezistența specifica este implicată în activități specifice și ajuta la realizarea în mod eficient a diferitelor exercițiilor integrale din gimnastica aerobică.

Se regaseste in toate probele gimnasticii aerobice si este preponderenta acestei ramuri.

18

CAPITOLUL III

COMPONENTELE ANTRENAMENTULUI ÎN GIMNASTICA AEROBICĂ

Procesul de pregătire a unui gimnast ce își derulează la nivel de performanță sau înaltă performanță, urmărește influențarea tuturor componentelor ce condiționează obținerea performanței sportive.

Componentele ce exercită infuențe asupra performanței sportive sunt de natură:

tehnică –in gimnastica aerobică se pune accent pe un conținut de elemente cu o structură particulară de mișcare care trebuie însușite pâna la nivel de automatizare, pentru a fi asigurată execuția în concurs în regim de eficiență și de siguranță;

artistică – o componentă specială a pregătirii gimnastiilor, aflată în strânsă legatura cu cea tehnică; modalitatea de apreciere și evaluare a exercițiilor și implicit a fiecărui element ce intră în compoziția acestora, pune mare accent pe execuțiile tehnice realizate cu o ținută corectă, asociate cu elemente, pași și combinații artistice preluate din baletul clasic;

tactică – aspect ce are legătură cu modalitatea în care sunt alese elementele ce compun exercițiile de concurs și legările dintre acestea ( cu elemente artistice sau de echilibru), în funcție de bagajul tehnic al fiecărui sportiv, pentru a fi asigurată siguranța evoluțiilor și eliminarea într-un procent cât mai mare al posibilelor riscuri;

fizică – având în vedere faptul că absolut toate elementele specifice gimnasticii aerobice implică participarea unor aptitudini motrice sau psihomotrice care condiționează potențialul, calitatea și eficiența execuțiilor;

psihologică – prin faptul ca atât pregătirea în ansamblu și concursul, dar și fiecare mișcare specifica solicita o serie de componente psihice care condiționeaza de asemenea, eficiența evoluțiilor;

teoretică – integrează toate aspectele ce țin de terminologia specifica, regulamentul de concurs, noțiuni de arbitraj, cerinte.

19

3.1. PREGATIREA TEHNICĂ

Pregătirea tehnică prezintă o importanță majoră în gimnastica aerobică, fiind factorul care produce performanța. Ea constă în însușirea exercițiilor fizice specifice prin care se realizează performanța propriu-zisă. Toți ceilalți factori ai antrenamentului – pregătirea fizică, artistică, psihologică etc., sunt orientați spre rezolvarea cerințelor tehnicii. În gimnastica aerobică fiecare element tehnic are o specificitate aparte, cu cerințe proprii în procesul de învățare.

Tehnica-reprezintă totalitatea acțiunilor motrice executate ideal din punct de vedere al eficienței acestora.

După I.Șiclovan, tehnica reprezintă un sistem de structuri motrice specifice fiecărei ramuri de sport, efectuate rațional și economic, în vederea obținerii unui randament maxim în competiții.

COMPONENTELE TEHNICII

Elementul tehnic reprezintă o structură motrică fundamental ce stă la

baza practicării unei ramuri de sport.

Procedeul tehnic reprezintă o structură motrică reală, concretă sau un

mod particular de efectuare a elementului tehnic.

Stilul, constituie modul particular de efectuare a procedeului tehnic

concretizat în amprentă personal.

Mecanismul de bază al procedeului tehnic este constituit dintr-un sistem

de factiri (spițali, temporali, dinamici și energetic) aflați în strânsă corelație care determină o eficiență crescută a mișcării.

3.1.1. ÎNVĂȚAREA ÎN GIMNASTICA AEROBICĂ

Sportivii încep să învețe chiar din clipa în care pășesc prima oară în sala de gimnastică și continuă să învețe de-a lungul întregii cariere sportive; ei învață atât comportamentele specifice (la antrenament, concurs) cât și conținutul tehnic propus pentru fiecare în parte precum și limbajul specific dat de termenii tehnici și teoretici cu care se operează.

Conținutul ce trebuie învățat trebuie redat foarte precis și corect, având drept punct de sprijin memoria motrică care trebuie să fie foarte bine dezvoltată, capacitate de a memora

mai rapid, corect și temeinic având o însemnătate deosebită în obținerea unor rezultate sportive superioare.

20

METODELE ȘI PROCEDEELE DE ÎNVĂȚARE A EXERCIȚIILOR DE GIMNASTICĂ AEROBICĂ

Dintre metodele utilizate cu succes în gimnastica aerobică cele mai importante sunt:

Metoda globală – folosită mai ales în pregătirea inițială a sportivilor, când structurile tehnice sunt simple și ușoare, dar și în învățarea unor elemente de dificultate când toate condițiile premergătoare învățării mișcării respective au fost îndeplinite.

Procedeele acestei metode sunt :

– execuția independentă – realizată prin ajutorul antrenorului și utilizarea de aparate ajutătoare.

– execuția mișcării cu ajutor direcțional

– folosirea conducerii lente prin mișcare

– folosirea conducerii direcționale prin mișcare

Metoda parțială – este considerată ca fiind metoda caracteristică

gimnasticii în general. Necesitatea folosirii acestei metode are la bază creșterea posibilităților de învățare a structurii ce a fost programată spre învățare.

Observarea execuției colegilor și a adversarilor – se poate realiza în antrenament și în concurs, precum și cu ajutorul filmelor și a tehnicilor video. Prin compararea cu execuțiile proprii ale gimnaștilor se pot conștientiza mai bine acțiunile principale, își pot corecta reprezentările și astfel pot perfecționa mișcarea respectivă.

Metoda verbală – metodă cu ajutorul căreia antrenorul poate da

explicații și indicații de realizare a mișcării și corectare a greșelilor, analizează execuțiile, transmite sarcinile, dă ajutor.

Metoda demonstrației – folosită foarte des deoarece asigură

formarea unei reprezentări corecte a sarcinii respective.

Metoda programării – este metoda care utilizată în mod

corespunzător duce la economie de timp în învățare și eliminarea greșelilor în însușirea și valorificarea timpului ce ar fi fost alocat corectării.

Trebuie cunoscut :

– nivelul de pregătire al sportivilor

– cunoașterea particularităților de vârstă

– cunoașterea posibilităților reale ale sportivilor

21

În cadrul acestor preocupări se înscriu și metodele instruirii programate și programării algoritmice (împărțirea materialului de studiu în părți, într-o succesiune strict determinată conform cărora se va desfășura procesul de instruire.

Instruirea programată – constă în stabilirea dozelor de informații,respectiv cuantumul sarcinilor de instruire și a mijloacelor aferente realizării acestora. Simultan cu raționalizarea instruirii prin stabilirea dozelor de informații, instruirea programată asigură gradarea progresului și, prin controlului riguros al pregătirii sportivilor, condiționaeză trecerea la următoarea treaptă de instruire. Progresul fiecărui sportiv este un alt element operațional ce raționalizează instruirea, specific acestei metode.

Algoritmizarea – este o altă metodă didactică modernă care contribuie la

raționalizarea procesului de pregătire. Algoritmizarea constă în stabilirea succesiunii logice de realizare a sarcinilor – fragment, proprii formării fiecărei deprinderi motrice specifice, iar pe această bază, stabilirea ordinii de folosire a operatorilor algoritmici în vederea realizării sarcinilor de pregătire respective.

Algoritmul formării unei structuri motrice (învățarea unui element) poate fi :

Însușirea corectă a structurii cinematice a structurii, respectiv a stereotipului dinamic și automatizării acestuia;

Însușirea corectă a structurii cinematice a principalelor variante ale structurii respective;

Formarea capacității de aplicare a structurii respective în condițiile specifice diverselor combinații.

O altă grupă de metode de învățare vizează transmiterea informației către sportivi.

Printre metodele care se folosesc în transmiterea informațiilor în învățarea motrică menționăm explicația și demonstrația. Aceste metode mai sunt cunoscute și sub denumirea de metode intuitive întrucât utilizarea lor este orientată către înțelegerea deplină de către sportivi a ceea ce urmează să execute, constând în relevarea esențialului din structura exercițiilor ce urmează să fie executate.

Explicația și demonstrația sunt completate de materiale intuitive : planșe, video, chinograme etc., care măresc eficiența sugestivă a metodelor.

Pentru alcătuirea algoritmilor trebuie să ținem seama de :

asimilările anterioare.

22

regulile alcătuirii algoritmilor (caracterul fiecărei acțiuni de forță,

viteză, mobilitate, coordonare).

structura tehnică a mișcării.

creșterea complexității mișcării.

Este necesară împărțirea exercițiilor în 3 serii, fiecare având atribuții bine definite :

Seria I – exercițiile se referă la prelucrarea cantitativă și calitativă a grupelor musculare implicate în efectuarea mișcării, asigurându-se deci suportul fizic al mișcării.

Seria a II a – exerciții ce asigură învățarea și consolidarea structurii tehnice respective.

Seria a III a – exerciții ce oferă posibilitatea perfecționării elementului respectiv prin includerea în diferite legări și combinații.

Algoritmizarea prezintă similitudini cu etapele recunoscute ale procesului de învățare:

Etapele învățării :

Etapa I – În această etapă, pe baza explicațiilor primite, a demonstrațiilor și cu ajutorul mijloacelor intuitive utilizate, sportivul își creează reprezentarea și bazele tehnice ale mișcării ce urmează a fi însușite. Acum el primește informații în ceea ce privește forma, direcția, amplitudinea, ritmul, gradul de încordare, acțiunile principale simultan cu denumirea terminologică și locul ei în sistematizarea generală a mișcărilor din gimnastică.

Principalele acțiuni ale antrenorului și ale sportivului în această etapă sunt :

– formularea sarcinilor de bază.

– asigurarea unei relații logice între sarcina nou trasată și experiența motrică a sportivului.

– efectuarea practică a sarcinii motrice trasate cu accent pe fixarea segmentelor în anumite poziții importante.

– utilizarea mijloacelor ajutătoare.

Etapa a II a – are în vedere însușirea noii mișcări. Activitatea antrenorului și a sportivului trebuie să se refere la :

– observarea permanentă a felului în care sunt îndeplinite sarcinile motrice.

– acordarea unui ajutor suplimentar prin utilizarea unor semnale sonore (“și”, “hop”, “acum”).

– amenajarea locului de lucru pentru asigurarea integrității corporale.

– corectarea permanentă a greșelilor ce apar în timpul repetării mișcării.

– controlul și mai ales autocontrolul execuției proprii.

23

Finalizarea acestei etape trebuie să fie marcată prin executarea corectă din punct de vedere tehnic a mișcării învățate.

Etapa a III a – etapă în care se fixează și se perfecționează mișcarea învățată. Are loc o stabilizare a tehnicii, stabilizare obținută prin : execuții individuale, repetarea în întregime a mișcării, repetarea mișcării în condiții variate și de concurs. Antrenorul trebuie să :

– supravegheze atent execuția.

– precizeze datele fine ale mișcării.

– acorde asigurarea.

3.2. PREGĂTIREA ARTISTICĂ

Pregătirea artistică, componenta special antrenamentului sportive asigură suportul fizic necesar în vederea executării mișcărilor cu indici superiori de tehnicitate, expresivitate și plasticitate.

După V. Grigore (2001), conținutul pregătirii artistice cuprinde:

– pregătirea pentru dans;

– educația muzicală;

– educația plastică;

– pregătirea pentru expresie – comunicare;

– pregătirea specifică gimnasticii de performanță (pregătirea gimnică).

Obiectivele pregătirii gimnice din gimnastica aerobică sunt:

– dezvoltare fizică armonioasă a gimnaștilor;

– dezvoltarea și perfecționarea aptitudinilor motrice și psihomotrice;

– formarea unei posturi și a ținutei corecte, specifice gimnasticii aerobice;

– educarea expresivității corporale, a simțului artistic și al ritmului;

– formarea bazelor generale ale mișcării;

– însușirea elementelor gimnice necesare pentru îndeplinirea cerințelor codului de punctaj, pentru toat probele;

– formarea calitățiilor moral- volitive importante practicării gimnastice aerobice (voință, perseverență, curaj, stăpânirea de sine, etc.);

– dezvoltarea creativității.

24

3.3. PREGĂTIREA FIZICĂ

Pregătirea fizică înglobează un întreg sistem ( ansamblu) de măsuri care asigură o capacitate funcțională ridicată a organismului, prin nivelul înalt de dezvoltare a calităților motrice de bază și specifice, valori optime ale indiciilor morfo-funcționali, stăpânire deplină a exercițiilor utilizate și o stare perfectă de sănătate Dragnea, A. (1990).

Pregătirea fizică diferă de la o ramură sportivă la alta, în funcție de solicitările specifice ale acestora.

Pregătirea fizică este de două tipuri:

pregătirea fizică generală;

pregătirea fizică specifică.

A.Pregătire fizică generală

Realizează dezvoltarea aptitudinilor motrice de bază și a capacității funcționale ale organismului în vederea atingerii unui nivel superior al motricității generale ale gimnaștilor.

În cadrul pregătirii fizice generale se utilizează atât mijloace și metode cu character general cât și mijloace împrumutate din alte ramuri sportive ( atletism, natație, patina, schi, etc.).

Ponderea pregătirii fizice este diferită, în funcție de nivelul de pregătire al gimnaștilor, astfel în cazul începătorilor importanța acesteia și timpul alocat sunt mai mari decât în pregătirea gimnștilor avansați.

B. Pregătirea fizică specifică

Pregătirea fizica specifică depinde de caracteristicile efortului din ramurile sportive, aceasta fiind orientată spre asigurarea suportului motric necesar în execuțiile tehnice din cadrul ramurilor sportive respective.

3.4. PREGĂTIREA PSIHOLOGICĂ

Locul important al pregătirii psihologice în cadrul procesului de antrenament este datorat cerințelor tot mai dificile ale gimnasticii aerobice, atât față de gimnaști, antrenor, coregrafi cât și față de alți factori implicați în această activitate.

Sarcinile pregătirii psihologice sunt pretențioase și multe, iar rezolvarea acestora este dificilă datorită caracteristicilor gimnasticii aerobice, cerințelor codului de punctaj al FRG și FIG,

vârstei gimnaștilor implicați în performanță condițiilor de antrenament și a influențelor exercitate de școală și familie.

25

Prin intermediul pregătirii psihologice antrenorul poate rezolva o serie de aspecte:

-determinarea trăsăturilor de personalitate ale gimnaștilor

-realizarea pregătirii psihologice a gimnaștilor în conformitate cu cerințele actuale, dar și viitoare ale antrenamentului, competițiilor

-realizarea unei capacității psihice superioare în conformitate cu cerințele specifice gimnasticii aerobice de performanță (voință, perseverență, număr foarte mare de repetări, volum mare de muncă, depășirea pragului de durere ce caracterizează execuțiile din antrenamente și concursuri, creativitate, curaj, stăpânire de sine, echilibru afectiv, motivație, disciplină, etc.);

-pregătirea gimnaștilor în vederea formării capacității de autoeducație și autoreglare.

3.5. PREGĂTIREA TACTICĂ

Comparativ cu alte ramuri sportive, pregătirea tactică în gimnastica aerobică are o importanță mai mică, dar nu poate fi neglijată în cadrul pregătirii gimnaștilor de performanță.

În pregătirea tactică trebuie cunoscute foarte bine următoarele aspecte legate de concurs:

cerințele codului de punctaj FIG

cerințele FRG pentru fiecare categorie de clasificare

informații importante despre concursul pentru care se pregătesc gimnaștii ( importanță, număr de echipe participante și valoarea acestora, cerințele regulamnetului de desfășurare a concursului respectic, etc)

adversarii importanți care vor participa la concursul respectiv

obiectivele care trebuie îndeplinite în concursul viitor

condiții materiale ( sală de concurs, felul și starea podiumului de concurs, precum și informații legate de cazarea lotului de gimnaști).

3.6. PREGĂTIREA TEORETICĂ

Pregătirea teoretică reprezintă ansamblul cunoștințelor de specialitate transmise de către antrenori în vederea aplicării în cadrul activității practice a unor noțiuni, reguli, principia care să conducă la optimizarea randamentului gimnaștilor atât în antrenamente cât și în concursuri.

Componentele pregătirii teoretice:

cunoștințe care se referă la aspectele sociale ale activității sportive

26

cunoașterea tecutului istoric al gimnasticii aerobice ( date principale, gimnaști sau cluburi sportive care au obținut rezultate deosebite și au contribuit la dezvoltarea gimnasticii atât pe plan național cât si pe plan internațional)

cunoștințe referitoare la biomecanica elementelor tehnice

cunoașterea terminologiei specifice gimnasticii artistice

cunoașterea exactă a regulamentelor competițiilor, dar și a consecințelor nerespectării acestora

cunoașterea cerințelor codului de punctaj FRG și FIG

cunoașterea cerințelor specifice pentru alcătuirea exercițiilor

cunoștințe legate de arbitrarea exercițiilor de concurs.

27

CAPITOLUL IV

PROGRAMUL ALGORITMIC AL ÎNVĂȚĂRII ELEMENTULUI TEHNIC

’’SHUSHUNOVA CU ÎNTOARCERE 360’’

4.1. IPOTEZA STUDIULUI

Considerăm că programul algoritimic elaborat pentru învățarea acestui element tehnic duce la însuțire temeinică în perioada pregătitoare – 6 luni – fiind prezentatǎ în exercițiul de concurs

4.2. OBIECTIVELE STUDIULUI

Verificarea eficienței programului algoritmic elaborat

4.3. SARCINILE STUDIULUI

Documentare bibliografică,

Stabilirea liniei metodice de tip algoritmic pentru învǎțarea acestui element,

Stabilirea structurilor pentru seriile de exerciții din cadrul programului algoritmic de învǎțare,

Stabilirea volumului de muncǎ necesar executǎrii cu acuratețe a elementului,

Alegerea eșantionului de studiu,

Aplicarea programului algoritmic

Analiza rezultatelor

4.4. EȘANTIONUL DE STUDIU

Acest program a fost aplicat unei sportive în vârstă de 16 ani, componentă a clubului sportiv TRIUMF Bucuresti

4.5. CALENDARUL STUDIULUI

Studiul s-a desfășurat în perioada pregătitoare a procesului de antrenament noiembrie – martie 2013.

28

4.6. EVALUAREA REZULTATELOR

Rezultatele obținute în urma aplicării programului algoritmic elaborat în vederea învățării acestui element tehnic vor fi evaluate în urma prezentării acestuia în cadrul execrcițiului de concurs, în competiția “Cupa Cetății” Deva – 25/27 aprilie 2014.

În cazul execuției corecte, fără penalizări de execuție considerăm că s-a realizatǎ însușirea temeinică a elemetului tehnic, programul elaborate fiind eficient.

4.7. PROGRAM ALGORITMIC AL ÎNVĂȚĂRII ELEMENTULUI TEHNIC “SHUSHUNOVA CU INTOARCERE 360”

4.7.1. DESCRIEREA ELEMENTULUI

Săritură dreaptă cu întoarcere 360 în depărtat, aterizare în sprijin culcat facial cu brațele îndoite lateral – “Shushunova cu intoarcere 360”

Acest element face parte din grupa C de elemente (Element din grupa sariturilor), având grad de dificultate de valoare 0,8 puncte).

Elanul: bătaie pe ambele picioare (asamble);

Săritura: desprindere, săritură dreaptă cu întoarcere 360, depărtarea picioarelor lateral;

Aterizare: în sprijin culcat facial cu brațele îndoite lateral ( flotare ).

SERIA a–I-a DE EXERCIȚII- Exercitii pentru prelucrarea calitativa si cantitativa a grupelor musculare implicate

Exercițiul 1 – Din așezat – Depǎrtarea lateral și ducerea picioarelor înapoi cu trecere în sprijin culcat facial cu brațele îndoite la nivelul pieptului (fig. 1-6).

29

Fig. 1 – Așezat

Fig. 2 – depărtarea picioarelor

30

Fig. 3 – Trecere prin sfoară laterală

Fig. 4 – Coborârea trunchiului în culcat facial, brațele sus

31

Fig. 5– Apropierea picioarelor

Fig. 6 – finalizare în culcat facial cu brațele sus

32

Exercițiul 2 – Atârnat cu spatele la scara fixă , T1- Ridicarea picioarelor in echer depărtat până la nivelul palmelor, T2-Revenire (fig. 8-9)

Fig. 8 – T1 Fig. 9 – T2

Exercițiul 3 – Culcat dorsal,brațele sus: T1-ridicarea trunchiului în așezat echer depărtat, mâinile ating vârfurile picioarelor T2-revenire (fig. 10-11)

Fig. 10 – T1

33

Fig. 11 – T2

Exercițiul 4 – Culcat facial,cu brațele sus: T1-extensia trunchiului cu ridicarea brațelor și a picioarelor, T2- revenire (fig. 12-13).

Fig. 12 – T1

34

Fig. 13 – T2

Exercițiul 5 – Stând, T1- sărituri cu brațele sus (fig. 14)

Fig. 14 – Sărituri cu brațele sus

35

Exercițiul 6 – Stând cu vârfurile pe bârna T1; Ridicări pe vârfuri T2 (fig. 15-16)

Fig. 15 – T1 Fig. 16 – T2

Exercițiul 7- Stând, cu fata la bârna joasă, pe un picior (drept) ce celălalt (stang) sprijin îndoit pe bancă Pi, -sărituri cu schimbarea alternativă a picioarelor (cel de pe bancă ajunge pe sol, cel de pe sol ajunge pe bancă) T1, T2, T3 (fig. 17-20).

36

Fig. 17 – Pi Fig. 18 – T1

Fig. 19 – T2 Fig. 20 – T3

Exercițiul 8 –Stând, cu fața la calupul de gimnastică: T1 – săritura în stand pe calup de burete T2-revenire (fig. 21)

Fig. 21 – Exercițiul 8 – seria I de exerciții

37

Exercițiul 9 –Culcat facial cu sprijin pe palme si pe vârfuri, T1- îndoirea brațelor lateral (flotare), T2- revenire (fig. 22-23)

Fig. 22 – T1

Fig. 23 – T2

38

Exercițiul 10 – Stând, cădere T1 în flotare (preluare) T2 (Fig. 29 – 30)

Fig. 29 – T1

Fig. 30 – T2

39

SERIA a II-a DE EXERCIȚII- invatare propriu zisa

Exercițiul 1 – La bară – Sǎriturǎ dreaptă T1, săritură în depărtat T2 (Fig.24 – 28)

Fig.24 –T1

Fig.25 – T2

40

Fig.26 – T2

Fig.27 – T2

41

Fig. 28 – T2

Exercițiul 2- Stând cu brațul drept sus stângul lateral, intoarcere 360 T1 în cădere T2, aterizare în flotare T3 (Fig. 31-34)

42

Fig. 31 – T1

Fig. 32 – T2

Fig. 33 – T3

43

Fig. 34 – T4

Exercițiul 3 – Stând, săritură dreaptă cu întoarcere 360 în depărtat (Fig. 35)

44

Fig. 35 – Stând, săritură dreaptă cu întoarcere 360 în depărtat

Exercițiul 4- Stând, săritura cu întoarcere 180 in depărtat (Fig. 36)

Fig. 36 – Stând, săritura cu întoarcere 180 in depărtat

45

Exercițiul 5 – La saltea , Shushunova cu întoarcere 360 in departat cu aterizare în flotare (Fig. 37)

46

Fig. 37 – Shushunova cu întoarcere 360 in departat cu aterizare în flotare

SERIA a – III-a DE EXERCIȚII- perfectionarea elementului

Exercițiul 1 – Shushunova cu 360 întoarcere, aterizare în culcat facial cu brațele îndoite, legat cu tranziția din exercițiul integral pregătit pentru concurs

Exercitiul 2 – 4×8 de pasi precedat de Shushunova cu 360 intoarcere, aterizare in culcat facial cu bratele indoite legat cu tranzitie si cu 2×8 de pasi

Exercitiul 3 – jumatatea de integral in care se afla elementul

Exercitiul 4 – jumatate de integral cu elementul Shushonova continuat cu artistic

Exercitiul 5 – integral doar cu Shushunova

Exercitiul 6 – integral doar cu Shushunova, arbitrat

Exercitiul 7 – integralul

Exercitiul 8 – integralul , arbitrat

Exercitiul 9 – integralul cu public, arbitrat

47

5.5. PROGRAMUL DE ANTRENAMENT

Datele prezentate sunt extrase din programul de pregǎtire al Clubului sportiv Triumf Bucuresti

număr de antrenamente pe săptămână – 10 (joi și duminica se efectueazǎ un singur antrenament).

Ciclul de antrenamente zilnic – după amiaza.

Durata antrenamentului este de 3 ore (de la 17.00 până în jurul orei 20, funcție de sarcinile de antrenament).

Volum total de antrenament de aproximativ 3 ore pe zi.

Număr de antrenamente în perioada pregătitoare – 200.

Volum total de antrenament – aproximativ 1000 ore.

Volum pregătire fizică – ½ ,1 ore pe zi.

Volum total pregătire fizică – aproximativ 350 ore

Datele programului algorithmic pentru învățarea elementului Shushunova cu 360 întoarcere,

aterizare în culcat facial cu brațele îndoite:

Seria I de exerciții – noiembrie – februarie = 15 minute în fiecare antrenament

Seria II de exerciții – martie = 20 minute în fiecare antrenament

Seria III de exerciții – aprilie = introdus în fiecare execuție integral a execrcițiului de concurs.

5.6. EVALUARE

În cadrul concursului “Cupa Cetății” Deva – 25/27 aprilie 2014 gimnasta supusă studiului a prezentatǎ elemental învățat cu precizie și exactitate nefiind penalizată pentru execuție, obținând astfel creșterea valorii dificultății execrcițiului cu 0,8 puncte.

48

CONCLUZII

Execuția fără greșeală, în concurs, a elementului învățat prin programul algoritmic elaborat dovedește eficiența acestuia, ipoteza acestui studiu fiind confirmată, și anume: prin acest program un sportiv de nivel de club poate învăța elementul tehnic studiat într-o perioadă pregătitoare de 5 luni.

În urma studiului efectuat putem sublinia specificitatea structurilor de exerciții folosite în cadrul programului algoritmic pentru învǎțarea elementului Shushunova cu 360 întoarcere, aterizare în culcat facial cu brațele îndoite.

Astfel pentru seria I de exerciții sunt suficiente 9 structuri, care prelucreazǎ lanțurile musculare pe intensitatea, unghiurile și direcțiile solicitate de execuția corectǎ a acestui element tehnic.

În seria a II-a de exerciții se regǎsesc 6 structuri bazate pe algoritmi de execuție folosind și aparate, instalații ajutǎtoare –saltele de burete, calupuri de burete, care conferǎ siguranțǎ și protecție în procesul învǎțǎrii.

În seria a III-a de exerciții se trece la introducerea elementului în legare cu partea de artistic si urmat de un alt element în cadrul execrcițiului de concurs

De asemenea se remarcǎ volumul mare de muncǎ necesarǎ învățării acestui element tehnic.

Volumul de pregǎtire fizicǎ (seria I de exerciții) se apropie de 50 de ore, numǎrul de repetǎri ale structurilor de exerciții din cadrul programului algoritmic depǎșind 600.

Trebuie avut în vedere cǎ procesul de învǎțare al acestui element nu pornește de la zero, volumul și structurile prezentate fiind urmarea altor elemente însușite anterior.

Considerǎm util programul algoritmic elaborat atât specialiștilor, dar și în scopul completǎrii bazei de date a disciplinei gimnasticǎ aerobică, în vederea utilizǎrii acesteia de cǎtre viitorii specialiști ai domeniului.

49

BIBLIOGRAFIE

Avramoff E. 1982- Probleme medico – sportive în gimnastică. București, Sport – Turism.

Băiașu N & colab. 1984- Gimnastica. Ed.Sport – Turism,București.

Bompa T.O. 2002 – Teoria și metodologia antrenamentului. București, Ex Ponto.

Caraci N. 1976 – Sărituri în gimnastică. Ed.Sport – Turism,București.

Cârstea Gh. 1993 – Teoria și metodica educației fizice și sportului. Ed.Univers, București.

Demeter A. 1982 – Bazele fiziologice și biochimice ale formării deprinderilor motrice.București, Sport – Turism.

Dragnea A. 1990 – Teoria antrenamentului sportiv. București, IEFS.

Dragnea A. 1996 – Antrenamentul sportiv. București, Didactică și Pedagogică.

Dragnea A., Teodorescu-Mate S. 2002 – Teoria sportului. București, FEFS.

Dungaciu P. 1971- Gimnastica sportivă pentru copii și juniori. Ed.Stadion, București.

Dungaciu P. 1982- Aspecte ale antrenamentului modern în gimnastică. Ed.Sport-Turism,

Grigore V. 1998 – Gimnastica de performanță. București, Inedit.

Grigore V. 2001 – Gimnastica artistică. Bazele teoretice ale antrenamentului sportiv. București, SemnE.

Hidi I. 1991- Note de curs. ANEFS, București.

Nicu A. și colab. 1993 – Antrenamentul sportiv modern. București, EDITIS.

Popescu, G.E., 2003 – Sport Aerobic, București

Popescu-Neveanu P. 1974 – Tehnica programării didactice. București, Didactică și Pedagogică.

Răduț C. 1986 – Planificarea și conducerea științifică a antrenamentului sportiv EFS nr. 5, București.

Rusu C.& colab. 1998 – Gimnastica. Ed.G.M.I., Cluj-Napoca.

Macovei, S. & V. 2003 – Gimnastica aerobică de întreținere, București.

Șlemin A.M. 1976- Pregătirea tinerilor gimnaști. Ed.Sport- Turism, București .

Tudușciuc I. 1984- Gimnastica sportivă. Ed.Sport- Turism, București.

Vieru N. 1997 – Manual de gimnastică sportivă. București, Adriada,.

* * * Codul de punctaj al Federației Internaționale de Gimnastică, 2014.

50