Studiu Privind Metodica Insusirii Principalelor Elemente Si Procedee Tehnice DIN Gimnastica Aerobica LA Categoria Juniori Ii

STUDIU PRIVIND METODICA ÎNSUȘIRII PRINCIPALELOR ELEMENTE ȘI PROCEDEE TEHNICE DIN GIMNASTICA AEROBICĂ LA CATEGORIA JUNIORI II

PLANUL LUCRĂRII

CAPITOLUL I INTRODUCEREA

1.1. OBIECTIVELE ȘI CARACTERISTICILE GIMNASTICII AEROBICE

1.2. IMPORTANȚA GIMNASTICII AEROBICE

1.3. MOTIVAREA ALEGERII TEMEI

CAPITOLUL II FUNDAMENTAREA TEORETICĂ

2.1. PREGĂTIREA FIZICĂ ÎN GIMNASTICA AEROBICĂ

2.2. PREGĂTIREA TEHNICĂ ÎN GIMNASTICA AEROBICĂ

2.3. PREGĂTIREA TACTICĂ ȘI PSIHOLOGICĂ ÎN GIMNASTICA AEROBICĂ

2.4. PREGĂTIREA ARTISTICĂ ÎN GIMNASTICA AEROBICĂ

2.5.APTITUDINI PSIHOMOTRICE NECESARE PRACTICĂRII GIMNASTICII AEROBICE

2.6. PARTICULARITĂȚI ALE COPIILOR DE VÂRSTA 12-14 ANI

2.7. PREZENTAREA PRINCIPALELOR PROCEDEE TEHNICE UTILIZATE ÎN ANTRENAMENTUL GIMNAȘTILOR JUNIORI II

CAPITOLUL III METODOLOGIA CERCETĂRII

3.1. SCOPUL, OBIECTIVELE ȘI IPOTEZELE LUCRARII DE CERCETARE

3.2. METODE ȘI TEHNICI DE CERCETARE UTILIZATE

3.3. DESCRIEREA EXPERIMENTULUI, PREZENTAREA GRUPEI DE EXPERIMENT, LOCUL ȘI CONDIȚIILE DE DESFĂȘURARE ALE EXPERIMENTULUI

3.4. DESCRIEREA TESTELOR ȘI PROBELOR UTILIZATE ÎN EXPERIMENT

3.5. PLANIFICAREA ȘI DESCRIEREA MIJLOACELOR SAU METODELOR OPERAȚIONALE UTILIZATE ÎN EXPERIMENT

CAPITOLUL IV. PRELUCRAREA ȘI INTERPRETAREA REZULTATELOR

4.1. PREZENTAREA REZULTATELOR OBȚINUTE

2.2. INTERPRETAREA DATELOR

CAPITOLUL V. CONCLUZII ȘI PROPUNERI

5.1. CONCLUZII

5.2. PROPUNERI

BIBLIOGRAFIE

1. BAROGA, L. (1984). Educarea calităților motrice combinate. Edit. Sport-Turism, București.

ANEXE

CAPITOLUL I. INTRODUCERE

Gimnastica aerobică românească a reușit să depisteze și să pregătească corespunzător un număr impresionant de talente, comparativ cu numărul total al celor care practică acest sport, fapt ce demonstrează existența unui sistem de mare eficacitate până în prezent.

În istoria acestui sport nu a existat niciodată performanțe mai mari ca în zilele noastre. Un lucru cert este că, cu cât va fi mai mare performanța, cu atât va fi mai mare valoarea și tendința de a o depăși. Depășirea unei performanțe este un eveniment uman captivant, reprezentând triumful cel mai înalt al sportivului și care totodată fascinează lumea.

Direcția principală a evoluției gimnasticii de performanță în momentul actual este creșterea dificultății exercițiilor prin introducerea unui număr sporit de elemente de mare dificultate, prin mărirea amplitudinii, dinamismului și expresivității în execuție duse până la virtuozitate.

Din marea masă de copii care doresc să practice gimnastica aerobică, puțin sunt cei care ajung la performanțe în final.

Marii campionii, îndeosebi cei mondiali și europeni sunt exemple de remarcat, aceștia depunând eforturi fizice și psihice deosebite.

Oricât de talentat ar fi un sportiv, el nu poate obține performanțe remarcabile decât printr-o muncă susținută și continuă.

Analiza mecanismelor opțiunii sportivilor asupra practicării gimnasticii aerobice nu poate exclude motivația determinării. Numai analiza motivației alegerii ecestei activități sporive ne va duce la o opțiune fundamentală științific. Parcurgerea acestui drum nu este ușoară. Pe traiectul său este necesar să analizăm motivele determinării, spațiile de interdependență dintre mediul sportivului, vârsta biologică a subiecților, influiența socio-umană și conexiunea dintre acestea.

1.1. OBIECTIVELE ȘI CARACTERISTICILE GIMNASTICII AEROBICE

Obiectivele gimnasticii aerobice

Gimnastica aerobică de performanță implică abilitatea de a executa mișcări complexe, de intensitate mare, în mod continuu și urmărește:

– perfecționarea, până la nivel de măiestrie, a conținutului motric;

– atingerea măiestriei sportive prin obținerea de performanțe înalte pe plan național și internațional;

– dezvoltarea și perfecționarea aptitudinilor motrice specifice practicării gimnasticii aerobice (forță statică și dinamică, mobilitate articulară, coordonare, orientare în spațiu, echilibru, viteză de reacție, execuție de deplasare);

– formarea unei ținute corporale armonioase, estetice;

– dezvoltarea capacităților cognitive, afective, motivaționale; crearea dispoziției pentru obținerea performanțelor (disponibilitate pentru efort, ambiție, perseverență, toleranță la frustrare);

– prevenirea sau compensarea deficiențelor fizice datorate efortului specific;

Favorizarea integrării sociale.Toate aceste obiective conduc atât la performanță, cât și la dezvoltarea personalității și simțului artistic al practicanților.

BIBLIOGRAFIE Popescu, G., 2003

Sport aerobic / Ghid tehnic. București,

ANEFSPopescu, G., 2005, Impact aerobic

. București, Editura ElisavarosStoenescu, G., 2000.

Gimnastica aerobică și sportul aerobic

.București, Editura ISPE (http://ro.scribd.com/doc/132615206/gimnastica-aerobica#scribd).

Caracteristicile gimnasticii aerobice sunt prevăzute în tabelul:

Tabel nr. 1

1.2. IMPORTANȚA GIMNASTICII AEROBICE

Gimnastica aerobică exercită o influiență deosebită asupra formării și perfecționării ființei umane din punct de vedere fizic, moral, estetic și intelectual, contribuind, totodată, la promovarea și consolidarea relațiilor dintre oameni, indiferent de origine sau aparență socială.

Practicarea sistematică a gimnasticii aerobice atât pe baza principiilor și cerințelor antrenamentului sportiv, cât și a regulamentului competițional conduce la perfecționarea tehnicii de execuție, atingerea măiestriei sportive și, în final, la obținerea performanțelor pe plan național și internațional, ca o încununare a talentului indivdual cât și de echipă.

Exercițiile de gimnastică aerobică au ca efect dezvoltrea fizică armonioasă, perfecționarea calităților motrice de bază și, contribuind a orientării în spațiu, contribuind în egală măsură la educarea creativității, a spiritului de disciplină și echipă.

Ramurile gimnasticii aerobice sunt:

1. Gimnastica Aerobică de Întreținere (G.A.I)

2. Gimnastica Aerobică Competițională (G.A.C)

3. Gimnastica Aerobică de Performanță (G.A.P)

Pe plan internațional gimnastica aerobică din România a devenit deschizătoare de drumuri și model pentru definirea conceptului acestei noi discipline sportive. Palmaresul gimnaștilor români este impresionant.

Dinamica dezvoltării sale foarte rapidă, nivelul rezultatelor impresionante pe plan mondial, popularitatea de care beneficează în toată lumea, Concursurile de Cupă Mondială, Campionatele Europene, pentru juniori și seniori, Campionatele Mondiale, grija care i se oferă la nivelul Federației Internaționale de Gimnastică și aspirația de avansare în rândul sporturilor olimpice, necesită încercări speciale din partea specialiștilor de a cerceta, a potrivi și chiar a prevedea obiectiv, viitorul.

Ultimele experiențe au confirmat în continuare că rezultatele mondiale în gimnastica aerobică sportivă, aparțin în cea mai mare parte de pregătirea specialiștilor de a pricepe și a utiliza beneficele mijloace și metode propuse de antrenamentul sportiv.

La nivel mondial, școala noastră românească de gimnastică aerobică își dovedește supremația valorică și rolul de model, cu ajutorul marilor concursuri.

O importantă caracteristică în această orientare l-a avut contribuția tinerei școli românești de gimnastică aerobică, prin calitatea de a fi corect; lipsa de greșeli, personalității și dificultății impuse.

Probele de concurs în gimnastica aerobică

În gimnastica aerobică de performanță probele competiționale sunt:

a) Individual Feminin (IW) b) Individual Masculin (IM)

Fig. nr. 1 Fig. nr. 2

c) Pereche Mixtă (MP) d) Trio (TR)

– formată din o fată și un băiat; – format din 3 competitori (fete/baieți/mixt)

Fig. nr. 3 Fig nr. 4

e) Grup (GR)

– format din 5 competitori (fete/băieți/mixt – 3 fete cu 2 băieți; 3 băieți cu 2 fete; 4 fete cu 1 băiat; 4 băieți cu 1 fată).

Fig. nr. 5

f) Aero Dance

– 8 competitori (feminin/masculin/mixt)

g) Aero Step

– 8 competitori (feminin/masculin/mixt)

REZULTATE RECENTE

CUPA MONDIALĂ DE GIMNASTICĂ AEROBICĂ

BOROVETS 2014

Tabel centralizator nr. 2

1.3.MOTIVAREA ALEGERII TEMEI

Pentru mine alegerea acestei teme a fost firească, deoarece am fost practicantă a gimnasticii artistice timp de patru ani, a gimnasticii aerobice de performanță timp de nouă ani și momentan sunt instructor în domeniul aerobicului de aproximativ doi ani.

Ca sportivă am acumulat o bogată experiență practică, precum și cunoștințe, deprinderi și priceperi motrice specifice, pe care le-am completat, îmbunătățit și valorificat de-a lungul celor 3 ani de facultate.

În primul rând am ales această temă ,,Studiu privind metodica însușirii principalelor procedee tehnice din gimnastica aerobică la categoria juniori II, deoarece această perioadă a fost preferata mea și consider că principalele procedee tehnice sunt esențiale pentru practicarea acestui sport, iar acestea trebuie însușite încă din primii ani de activitate. Procedeele tehnice abordate în această lucrare sunt impuse în exercițiile de concurs la sportivii de 12-14 ani, dar pentru elevii din învățământul gimnazial pot fi adaptate și simpificate în funcție de posibilitățile motrice ale acestora.

În al doile rand, temele din gimnastică aerobică sunt mai rar abordate de către studenți, în procesul științific de elaborare a lucrărilor de licență.

Tocmai de aceea în partea a 3- a lucrării voi prezenta un studiu realizat cu sportivi avansați de la Colegiul Național Sportiv Cetate Deva.

CAPITOLUL II. FUNDAMENTAREA TEORETICĂ

2.1. PREGĂTIRE FIZICĂ ÎN GIMNASTICA AEROBICĂ

Ca și în alte discipline sportive, obținerea performanțelor superioare este dependentă de posibilitățile motrice, care la rândul lor, sunt strâns legate de nivelul dezvoltării calităților fizice.

Gimnastica aerobică din zilele noastre se caracterizează printr-un arsenal bogat de exerciții, ale căror dificultate și complexitate sunt în continuă creștere.

Pregătirea fizică este o acțiune de formare a calităților motrice utile însușirii exacte a elementelor, a combinațiilor și legărilor din gimnastica aerobică.

Formele pregătirii fizice sunt: pregătirea generală și pregătirea specifică.

Pregătirea fizică generală se aplică în perioada pregătitoare și în timpul odihnei active, se utilizează mijloace propuse de alte sporturi cum ar fi schi, înot și atletism.

Pregătirea fizică specifică, analizează dezvoltarea calităților motrice utile pentru însușirea corectă a exercițiilor.

Exercițiile specifice multiple și armonioase din gimnastica aerobică, spre deosebire de alte sporturi prezintă avantajul că asigură o dezvoltare și menținere a calităților motrice.

Principalele sarcini ale pregătirii fizice în gimnastica aerobică sunt:

Formarea și educarea unei ținute corecte, estetice, prin asigurarea unei dezvoltări armonioas.

Asigurarea unui nivel corespunzător de dezvoltare și educare a clităților motrice specifice gimnasticii aerobice.

Creșterea capacității de efort a organismului în vederea obținerii sau menținerii formei optime de concurs.

Asigurarea continuă a unui raport optim al dezvoltării între toate calitățile motrice, având în vedere modificările dinamice determinate de prcesul de creștere.

Educarea calităților psihice necesare și a rezistenței la stresul impus de efortul din gimnastica aerobică.

2.1.1. Dezvoltarea calităților motrice implicate în practicarea gimnasticii aerobice

Calitățile motrice specifice gimnasticii, în ordinea importanței lor pentru realizarea conținutului efortului competițional, sunt următoarele: forța musculară – în forme diferite de manifestare, mobilitatea și suplețea, rezistența specială, îndemânarea sub forma coordonării superioare și viteza sub forma vitezei de reacție, deplasare și execuție segmentară.

Dezvoltarea/educarea calităților motrice se realizează pe baza mobilizării resurselor energetice ale organismului, deci prin efort sistematic, nu numai de tip nervos (atenție, memorie,ire de alte sporturi prezintă avantajul că asigură o dezvoltare și menținere a calităților motrice.

Principalele sarcini ale pregătirii fizice în gimnastica aerobică sunt:

Formarea și educarea unei ținute corecte, estetice, prin asigurarea unei dezvoltări armonioas.

Asigurarea unui nivel corespunzător de dezvoltare și educare a clităților motrice specifice gimnasticii aerobice.

Creșterea capacității de efort a organismului în vederea obținerii sau menținerii formei optime de concurs.

Asigurarea continuă a unui raport optim al dezvoltării între toate calitățile motrice, având în vedere modificările dinamice determinate de prcesul de creștere.

Educarea calităților psihice necesare și a rezistenței la stresul impus de efortul din gimnastica aerobică.

2.1.1. Dezvoltarea calităților motrice implicate în practicarea gimnasticii aerobice

Calitățile motrice specifice gimnasticii, în ordinea importanței lor pentru realizarea conținutului efortului competițional, sunt următoarele: forța musculară – în forme diferite de manifestare, mobilitatea și suplețea, rezistența specială, îndemânarea sub forma coordonării superioare și viteza sub forma vitezei de reacție, deplasare și execuție segmentară.

Dezvoltarea/educarea calităților motrice se realizează pe baza mobilizării resurselor energetice ale organismului, deci prin efort sistematic, nu numai de tip nervos (atenție, memorie, abstractizare și generalizare etc.), dar și muscular.

Cerințele noului Cod de punctaj, necesită existența unui nivel evoluat al forței, îndemânării, vitezei, rezistenței, mobilității-supleței dar și a calităților combinate.

CAPACITĂȚI CONDIȚIONALE : viteza, forța, rezistența

a) Viteza

Adaptată la gimnastica aerobică, viteză reprezintă calitatea mișcării efectuate în unitatea de timp. Pașii de aerobic și elementele de dificultate sunt executate într-o viteză mare.

Trebuie să ținem cont de: respectarea vitezei de repetiție, a elementelor cu cele din exercițiu; repetarea exercițiilor de viteză la începutul lecției de educație fizăcă sau antrenament; repetarea exercițiilor de viteză la începutul ciclului săptămânal; și de efectuarea exercițiilor cu amplitudine maximă.

În gimnastica aerobică orice acțiune trebuie efectuată cu viteză, deoarece acestea sunt determinate de mobilizarea forței explozive, forței maxime și a capacităților organismului.

Viteza are urmatoarele forme de manifestare: viteza de deplasare, viteza de reacție, viteza de repetiție, viteza de decizie, viteza de execuție, viteza uniformă și neuniformă și viteza în ritmul altor calități motrice.

Randamentul antrenamentului pentru dezvoltarea vitezei se susține printr-un grad de activitate motrică ridicată și maximă. Acest antrenament de viteză nu trebuie să existe înainte de o altă indeletnicire extenuantă.

Forme de manifestare ale vitezei în gimnastica aerobica

În ralizarea integralelor și a elementelor tehnice sunt implicate mai multe forme de manifestare ale vitezei :

Viteza de reacție: mai corect spus timp de latență constă în rapiditatea cu care gimnasta/gimnastul răspunde la excitantul de natură sonoră, în principal stimulul muzical, dar și alți stimuli ai diferitelor situații apărute în timpul integralului.

Viteză de reacție este dependentă de cinci componente ( Zatiorski , Matveev, s.a. ):

– apariția excitației în receptor și codificarea pentru a fi transmisă ulterior;

– transmiterea excitației codificate de receptorul senzitiv către sistemul nervos central;

– analiză semnalului de către centrii nervoși, formularea răspunsului motric pe baza recodificării ;

– transmiterea semnalului pe căi motorii;

– excitarea mușchiului materializată prin contracție musculară;

Viteză de execuție: reprezintă timpul scurs de la începutul până la sfârșitul mișcării, viteza cu care se efectuează o mișcare și care este determinată în mare măsură de nivelul tehnicii.

Dintre cele patru faze:

– recepționarea și transmiterea stimulului;

– faza centrală de prelucrare a mesajului;

– transmiterea spre mușchi a răspunsului motor;

– faza de răspuns, viteza de execuție o reprezintă pe ultima, concretizată prin execuția mișcării comandate.

Dezvoltarea vitezei de execuție se poate realiza pe seama îmbunătățirii coordonării, supleței și a perfecționării tehnicii.

Viteză de repetiție: cunoscută și ca frecvență a mișcărilor care se repetă, are un caracter aparte în gimnastică, fiind în corelație cu rezistența și concretizându-se prin menținerea ei pe tot parcursul execuției într-o perioada a coregrafiei acelorași combinații tehnice. Viteză de repetiție este condiționată în mod direct proporțional de tempoul de execuție și de ritm. Cu cât acestea sunt mai mari, cu atât și viteză este mai mare, iar intensitatea efortului crește.

În afara exercițiilor cu ingreuiere progresivă pentru principalele grupe musculare, un rol important îl au elementele simple efectuate în viteză.

Exerciții ușurate, repetate cu cea mai mare frecvență și efectuate la semnale sonore și vizuale neașteptate.

Viteza de deplasare: este o variantă a vitezei de repetiție , concretizându-se în:

– parcurgerea unui spațiu prestabilit contratimp;

– parcurgerea într-un timp prestabilit a unei distante (pe uscat, zapadă, etc.).

Viteza în ritmul altor calități motrice

Se concretizează în:

– viteza în regim de forță, numită și detentă de cei mai mulți specialiști;

– viteză în regim de îndemanare;

– viteză în regim de rezistență.

FORȚA

Forța poate fi considerată o calitate motrică fundamentală, deoarece orice mișcare presupune contractibilitatea musculară. Ea este indispensabilă și în procesul de dezvolatare a celorlalte calități.

Forța musculară este determinată de activitatea sistemului nervos, mai precis de cortex, care reglează activitatea tuturor proceselor, a sistemului muscular și a tuturor organelor, reprezentând factorul central.

Forța mai depinde și de starea mecanică a mușchiului înainte de contracție conform principiului bine cunoscut că ,,mușchiul se contractă cu mai multă eficacitate dacă în prealabil a fost întins”.

Forța mai depinde și de starea de vascularizare sangvin a mușchiului.

Forța este definită de îndeletnicirea sistemului nervos care ajută la potrivirea proceselor, a sistemului muscular și a organelor, reflectând elementul important. Așezarea esențială a mușchiului, numărul și grosimea fibrelor musculare, alcătuirea, activitatea și natura proceselor biochimice, toate acestea făcând parte din cel de al doilea factor al forței, iar acesta este un factor periferic.

Sistemul nervos central, direcționează coordonarea mușchilor flexori, a antagoniștilor și fixatorilor, și ajută la executarea îmbunătățită a mișcărilor.

Se cunosc trei tipuri sau regimuri de activitate musculară:

a) contracție izotonică – prin contracție se desfășoară lucrul, fară să se schimbe tonusul;

b) contracția izometrică – prin creșterea tonusului se desfășoară lucrul, mușchiul neschimbându-și lungimea;

c) contracția auxotonică – lucrul care descoperă creșterea tonusului și contracția musculară;

În gimnastica aerobică, forța are diferite forme de manifestare, și anume: forța dinamică, forța explozivă și forța statică.

Fiecare dintre aceste forme se educă, folosind metode și mijloace diferite în funcție de caracterul activității musculare solicitat de care se efectuează. De exemplu, pentru forța dinamică se folosesc exerciții mișcările dinamice, exerciții cu îngreuiere – gantere, benzi elastice.

Pentru dezvoltarea forței explozive (de impulsie), se pot folosi exerciții cu îngreuiere (sărituri repetate, balasări).

Pentru dezvoltarea forței statice este necesar mai întâi sa se efectueze exerciții dinamice, cu și fără îngreuiere, pentru fortificarea grupelor musculare respective, după care se poate trece la exerciții cu contracții izometrice, la început cu ajutor, ușurat, apoi cu îngreuiere și menținere progresivă până la 10-12 s.

În gimnastica aerobică, forța este verificată de abilitatea sportivului de a executa o flotare, sau o aterizare în poziție de flotare după o mișcare în aer sau cădere liberă fără ca pieptul să atingă solul. În mișcare dacă axa umerilor nu este paralelă cu linia solul demonstrează lipsa forței pe una sau pe ambele brațe. Dacă pieptul nu coboară sub 10 cm față de sol se vede lipsa forței. Forța statică este demonstrată prin capacitatea sportivului de a menține un sprijin 2 secunde și mai mult.

Forme de manifestare

a) După "participarea grupelor musculare" în efort:

– forța generală: atunci când în efort participă principalele grupe musculare;

– forța specifică: atunci când în efort participă una sau câteva grupe musculare.

b) După "caracterul contracției musculare":

– forța statică atunci când nu se modifică dimensiunile fibrelor musculare angajate în efort; un tip special de forță statică este cea "izometrică", atunci când "rezistența " de învins este mai mare decât capacitatea de forță maximă a musculaturii executantului;

– forța dinamică/izotonică atunci când se modifică dimensiunile fibrelor musculare angajate în efort; dacă fibrele musculare se scurtează se vorbește de forță dinamică de tip învingere (sau în regim miometric), iar dacă fibrele musculare se alungesc se vorbește de forță dinamică de tip cedare (sau în regim pliometric);

– forța mixtă atunci când se produc atât contracții statice, cât și dinamice,alternând în funcție de natura actelor și acțiunilor motrice;

c) După "capacitatea de efort în relație cu puterea individuală umană":

– forța maximă (sau absolută, care poate fi statică (este vorba de cea de tip izometric) și – mai ales – dinamic; forța maximă dinamică crește odată cu mărirea greutății corporale;

– forța relativă care exprimă raportul dintre forța absolută/maximă și greutatea corporală, adică valoarea forței pe kilogram-corp; acest tip de forță scade odată cu mărirea greutății corporale;

d) După "modul de combinare cu celelalte calități motrice" în gimnastica aerobică sunt:

1. forța în regim de viteză, numită de majoritatea specialiștilor și forța explozivă;

Detenta ( forță explozivă sau forță în regim de viteză ) reprezintă capacitatea muschiului de a dezvoltă forță maximă într-un timp cât mai scurt.

În gimnastica aerobică detenta are un rol important în executarea elementelor din grupa săriturilor, deoarece sportivii care manifestă detentă considerabilă pot executa aceste elemente corect și cu o amplitudine corespunzătoare.

Pentru a dezvolta dententa trebuie să se îmbine :

– mărimea forței maxime ;

– creșterea vitezei de contracție.

Se recomandă combinarea lucrului cu greutăți mici – pentru manifestarea vitezei maxime, – cu lucrul cu încărcături mărite -pentru dezvoltarea forței maxime, -într-o ordine alternativă sau simultană, în funcție de obicetivele propuse.

2. forța în regim de îndemânare;

3. forța în regim de rezistentă;

Forță în regim de rezistență reprezintă capacitatea de a depune un efort de forță în timp îndelungat.

Mijloacele utilizate pentru dezvoltarea forței sunt: exerciții cu influență generală (sărituri, variante de alergare, exerciții cu partener); exerciții cu caracter local (exercițiile pe grupe musculare). Aceste exerciții de forță le putem găsi în fiecare antrenament dar și după încheierea atribuțiilor centrale.

c) Rezistența

Este capactitatea gimnaștilor de a depăși oboseala fizică provocată de acțiunea musculară pe durata repetărilor. Executarea numărului mare de repetări a elementelor continuate de pași aerobici, duce la dezvoltarea rezistenței și capacității de învingere a oboselii.

Rezistența este în relație cu celelalte calități motrice și exercită o acțiune asupra randamentului în gimnastica aerobică de performanță. Rezistența simbolizează puterea, susținerea unei activități fizice pe o anumită durată fară a reduce eficiența acesteia.

În gimnastica aerobică, elementul decisiv al randamentului este rezistența în regim de forță, iar durata medie a exercițiilor este de 1 minut și 35 secunde.

Rezistența se manifestă în două forme: rezistența specifică și rezistența generală.

Pentru executarea legărilor, combinațiilor de pași și brațe ne folosim de rezistența specifică simbolizând pregătirea organismului de a efecuta activitatea musculară și neuromusculară.

Rezistența generală este stabilită genetic și prezintă o cauză a celei specifice.

Oboseala este unu element care reduce rezistența. Rezistența se poate dezvolta prin sporirea numărului de repetări, reducerea pauzei dintre repetări, creștera activității sau îngreunarea exercițiilor.

Ca și mobilitatea, rezistența este o calitate greu de dobândit, dar ușor de pierdut, ea se poate pierde chiar în cateva zile.

Forme de manifestare ale rezistenței în gimnastica aerobică:

– rezistența în regim de viteză;

– rezistența în regim de îndemânare;

– rezistența în regim de forță.

Mijloace pentru dezvoltarea și educarea rezistenței în gimnastica aerobică

– efecutarea unei părți din exercițiu de mai multe ori fară pauză;

– efectuarea a 2 exerciții artistice legate;efectuarea unui exercițiu și ½ fară pauză;

– legarea și repetarea mișcărilor noi învățate sau de mare dificultate, cu elementul care îl precede și cel care urmează.

– legarea și repetarea pe două parți ale exercițiului integral (cu pauze care se reduc în timp).

– efectuarea combinației exercițiului integral cu ușurarea acestuia.

– efectuarea exercițiului integral.

– efectuarea exercitiului integral cu reluarea ultimelor elemente.

– o condiție obligatorie este ca toate elementele din exerciții să fie însușite și executate corect.

– în gimnastica aerobică pentru dezvoltarea rezistenței specifice se pot efectua: doua exerciții artistce legate, urmate de câteva ture de alergare.

– două exerciții artistice (deplasări și legări de pasi, cu brațele în poziții și mișcări diferite, întoarceri, piruete și sărituri artistice).

– Un exercițiu de concurs (integral), legat de un exercițiu parțial de concurs.

CAPACITPȚI INTERMEDIARE

Mobilitatea articulară și suplețea musculară

Poate fi definită ca posibilitatea de a executa mișcări cu maximum de amplitudine.

Amplitudinea mișcării reprezintă o particularitate și o cerință a gimnasticii aerobice. Cu cât execuția este mai amplă, mai degajată, cu atât evoluția gimnastului sau gimnastei ne apare mai frumoasă, mai expresivă, mai impresionantă.

Mijloacele utilizate sunt: active (exerciții care se realizează prin reducerea mușchiului care trece peste articulație), pasive (exerciții în care mișcarea de întindere se efectuează cuvenită intervenției unei forțe externe) și combinate (exerciții în care efortul activ al mușchilor agoniști se modifică cu cel pasiv).

În antrenamentul sportiv exercițiile de mobilitate se realizează: în structura încalzirii generale; în structura încălzirii individuale și specifice; după efectuarea unor mișcări de forță-viteză; în pregatirea fizică și în cadrul antrenamentelor speciale.

În gimnastica aerobică ne folosim cât mai mult de mișcări ample. Când execuția este mai amplă, mai naturală, automat devine o execuție elegantă și spectaculoasă. Mobilitatea și suplețea sunt strâns legate de: flexibilitatea ligamentelor, conformația anatomică a articulației și forța grupelor musculare.

în gimnastica aerobică mobilitatea este activă și pasivă.

Flexibilitatea ligamentelor și articulaților atârnă de mobilitatea activă, iar pentru cea pasivă depinde forța grupelor musculare.

Mobilitatea se antrenează în raport cu forța, deoarece exagerarea mobilității conduce la laxietate articulară, creând un impediment în controlul mișcărilor și în perpetuarea echilibrului.

Mobilitatea este determinată de modificările gradului de încălzire a corpului și a mediului.

Aplicăm exerciții dinamice pentru realizarea mobilității și supleței: îndoiri, aplecări, răsuciri, sfoara, podul, etc.

Mobilitatea și suplețea se pierd ușor în ciuda faptului că se dobândesc greu.

Exerciții cu caracter dinamic pentru dezvoltarea mobilitatii :

Articulația coxofemurala

Din poziția stand cu umărul spre scara fixă , balansări alternativ cu fiecare picior, înainte, lateral, înapoi.

Indicații în dezvolatarea mobilității :

– se vor efectua exerciții pentru dezvoltarea mobilității cu exerciții de tehnică cu solicitări de mobilitate;

– exercițiile de mobilitatea se vor execută în paralel cu exercițiile de forță;

– înainte de exercițiile de mobilitate este necesar o încălzirea a musculaturii și articulațiilor solicitate în exerciți;

– mobilitatea se dezvoltă în prima parte a lecției de antrenament –înaclzire (streching) concomitent cu forță sau rezistență, sau după realizarea temelor și obiectivelor lecției;

– mobilitatea trebuie lucrată zilnic;

– mobilitatea se dezvoltă ușor până la 13ani;

INTERMEDIAR

e) Îndemânarea

Îndemânarea este o calitate complexă, strâns legată de celelalte calități motrice. Aceasta are o importanță deosebită în gimnastica aerobică, deoarece permite coordonarea unor mișcări complicate și asigură însușirea și perfecționarea mai rapidă a deprinderilor, precum și adaptarea la cerințe și situații variate.

Îndemânarea are două forme de manifestare, acestea sunt: generală și specifică. Realizarea unei activități reflex-condiționată și a unei expresivități sporite a proceselor nervoase fundamentale la nivelul scoarței cerebrale, înseamnă dezvoltarea îndemânării.

Dacă îndemânarea poate fi privită și ca o manifestare a execuției fiecărei deprinderi motrice, ne dăm seama de ce trebuie să o înlocuim și să privim din punct de vedere psiho-motric această aptitudine complexă –coordonarea.

La o varstă cât mai fragedă se poate educa cel mai bine îndemânarea.

Exercițiile pentru îmbunătățirea îndemânării le executăm la începutul lecției de educație fizică sau antrenament deoarece necesită o perioadă de refacere. Volumul exercițiilor de îndemânare trebuie să fie redus, dar programarea antrenamentelor trebuie să fie frecventă.

În final, de menționat este faptul că întregul proces de pregatire în gimnastică, pe măsura creșterii măestriei tehnice contribuie la perfecționarea îndemanarii.

2.2. PREGĂTIREA TEHNICĂ ÎN GIMNASTICA AEROBICĂ

Are caracter metodic, organizatoric și social, fiind folosite în antrenament cu rolul deprinderii tehnice ale gimnasticii.

Scopul pregătirii tehnice este important pentru stabilirea obiectivelor și are legatură cu pregătirea fizică.

Pregătirea tehnică în gimnastica aerobică are ca scop adaptarea deplasărilor, a pașilor specifici, a construcțiilor, a elementelor de dificultate, a parteneriatelor, ce pot fi implementate în exerciții.

Exercițiile în gimnastica aerobică

Acestea trebuie să asigure un nivel înalt de intensitate care să demonstreaze adaptarea cardiovasculară la efortul aerob. Exercițiile au evoluat permanent lucru ce a condus la precizarea unor  cerințe speciale.

Exercițiul trebuie să prezinte un echilibru între mișcările cu specific aerobic (pașii de bază, mișcările de brațe) și elemente de dificultate în care mișcările de brațe și picioare să fie puternice cu o formă bine definită și cu combinații de mișcări înalte și joase.

Astfel conținutul tehnic al unui exercițiu cuprinde:

• combinații de pași și mișcări de brațe;

• elemente de dificultate;

• construcții, poze;

• elemente de parteneriat;

• elemente de tranziție;

• schimbări de nivel.

Mișcările specifice: sunt reprezentate de combinația de pași aerobici împreună cu mișcările de brațe, executate pe muzică pentru a crea secvențe dinamice, ritmice cu impact înalt și jos al mișcărilor.

Basic steps – Pașii de bază

Pașii de bază din gimnastica aerobică se execută:

• cu impact ușor sau Low impact în care un picior rămâne în contact permanent cu solul indiferent de mișcare;

• cu impact sărit sau High impact , ambele picioare sunt ridicate în aer chiar și pentru o fracțiune (mișcările se realizează cu săritură);

• cu impact combinat Hi/Low impact.

March –(mers): constituie elementul de bază pentru învățarea celorlalți pași și elemente tehnice și este folosit ca pas de tranziție fiind mișcarea tradițională de tip low impact, care necesită rularea tălpii de pe vârf.

Tehnica de execuție:

– piciorul este îndoit în fața trunchiului: flexia șoldului și a genunchiului;

– mișcarea se execută în sus nu în jos;

– trunchiul este drept în aliniament natural, bărbia sus, privirea înainte;

Jog – (alergare): constituie elementul de bază pentru învățarea celorlalți pași și elemente tehnice și este folosit ca pas de tranziție. Este o mișcare alternativă detip high impact în care genunchii sunt aliniați în spatele sau în fața articulației șoldului.

Tehnica de execuție:

– genunchiul piciorului pendulat trebuie să fie la verticală;

– coapsa bine întinsă, călcâiul spre șezută;

– trunchiul este drept în aliniament natural, bărbia sus, privirea înainte;

– contactul cu solul se face pe pingea.

  Skip – (șut): este o mișcare combinată din două sărituri mici pe verticală fiind un pas de tranziție. Este o mișcare de tip high impact sau low impact care combină în mod controlat extensia genunchilor și flexia șoldului.

Tehnica de execuție:

– se execută o saltare alternativă de pe un picior pe celălalt cu îndoireaînapoi a unui picior cu călcâiul la șezută, urmat de întinderea energicăînainte

– jos a piciorului la 45°;

– trunchiul este drept, musculatura încordată;

– la schipul lateral , pe săritură, piciorul drept se îndoaie la spate sprestânga, cu piciorul la șezută, urmat de întinderea energică spre dreapta,lateral-jos;

Knee lift – (genunchi ridicat): este o mișcarea de tip Low impact sau High impact, în care genunchii se ridică cu o flexie de minimum 90 grade față de articulația șoldului. Este element de tranziție sau de legătură oferind posibilitatea schimbării de direcție și poate fi combinat cu ceilalți pași de bază.

Tehnica de execuție:

– ridicarea și îndoirea piciorului, cu genunchiul înainte la 90°;

– coapsa este la orizontală;

– trunchiul drept, privirea înainte;

– piciorul de bază este întins.

Kick – (balans): este o mișcare de ridicare sau întindere energică a piciorului, asemănătoare cu mișcările de battement din gimnastica ritmică. Este o mișcare detip high impact sau low impact provenind din flexia articulației șoldului cu piciorul întins, la diferite înălțimi.

Tehnica de execuție:

– săltare ușoară pe piciorul de bază cu balansarea energică a picioruluiliber la 45°, 90°, 145°, 180°;

– aterizare elastică pe ambele picioare;

– trunchiul este drept cu o ținută perfectă, musculatura încordată;

– genunchii perfect întinși în timpul mișcării.

Jumping jack – (săritură în depărtat): este pasul cel mai atractiv dingimnastica aerobică. Este o mișcare de tip high impact în timpul căreia picioareledeschid și se închid lateral față de articulația șoldului.

Tehnica de execuție:

– se execută în 2 timpi (depărtare-apropiere), din stând cu trunchiuldrept;

– săritură în stând depărtat cu genunchii semiîndoiți:

– vârfurile orientate oblic în afară;

– greutatea repartizată pe ambele picioare.

Lunge –(fandare): este un pas de bază ce se realizează lateral și înapoi și permite schimbarea direcției. Este o mișcare de tip high impact sau low impact din articulația șoldului care deschide și închide picioarele pe diagonală

Tehnica de execuție:

– picioarele pleacă simultan și se depărtează fără rotație spre exterior dinarticulația șoldului, un picior este întins spre înapoi în plan sagital sauîn lateral;

– trunchiul este ușor spre înainte formând o linie dreaptă de la gât la călcâi

-vârfurile orientate spre înainte.

Variante de pași aerobici

Heel up – (călcâi la spate):

este un pas specific ce poate fi executat din stând șistând depărtat și este folosit pentru schimbarea direcției de deplasare.

Tehnica de execuție:

– poziția trunchiului este dreaptă;

– piciorul se îndoaie energic, iar călcâiul atinge șezuta.

Step touch– (pas cu atingere ușoară): este o structură simplă de bază însportul aerobic compusă din 2 mișcări: pas și apropiere cu atingere ușoară.

Tehnica de execuție:

– trunchiul este drept, privirea înainte;

– se execută din stând, pas lateral cu piciorul stâng cu ușoară deplasare agreutății în direcția mișcării;

– la revenire greutatea rămâne pe piciorul de bază (cel care nu facedeplasarea) care este puțin îndoit.

Grape-Fine: este o combinație de pași cu deplasare laterală și încrucișare înainte sau la spate.

Tehnica de execuție:

– trunchiul rămâne drept;

– contactul cu solul pe primul pas se face pa călcâ;

– se execută în 4 timpi: 1.- pas lateral cu dreptul, 2. – pas încrucișat custângul în spatele piciorului drept, 3.- pas lateral cu piciorul drept, 4.-apropierea piciorului stâng în stând;

–  pașii sunt egali.

V Step – pas în „V”:

– se realizează în 4 timpi din poziția stând, descriind literaV.

Tehnica de execuție:

– trunchiul este drept, privirea înainte;

– timpul 1.- pas oblic înainte cu piciorul drept

– timpul 2.- pas oblic înainte cu piciorul stâng, în stând depărtat

– timpul 3.- pas înapoi cu piciorul drept în poziția inițială

– timpul 4.- pas înapoi cu piciorul stâng în poziția stând.

Jazz Square: este un pas de dans aerobic specific hip hap-ului aerobic și se execută din stând în 4 timpi.

Tehnica de execuție:

– trunchiul este la verticală;

– timpul 1.- pas înainte cu piciorul drept

– timpul 2.- pas încrucișat cu piciorul stâng înaintea piciorului drept

– timpul 3.- pas înapoi cu piciorul drept în afara piciorului stâng

– timpul 4.- apropierea piciorului drept în stând sau stând depărtat

Mambo: este un pas de dans aerobic și se execută din stând sau stând depărtat în 4 timpi.

Tehnica de execuție: 

-1. pas înainte cu piciorul drept cu trecere greutății pe el, piciorul stângse ridică de pe sol, ambele picioare ușor îndoite;

– 2. revenire cu piciorul stâng pe sol

– 3. pas înapoi cu piciorul drept

– 4. apropierea piciorului stâng în stând sau stând depărtat

MIȘCAREA BRAȚELOR

Toate mișcările brașelor trebuie controlate fără nici o mișcare de rupere la încheietură, cot sau umăr.

Acțiunea articulațiilor: flexie, extensie, aducție, rotație, circumducție, supinație, pronație, flexie orizontală, rotație exterior, rotație interior, ridicare, coborâre.

Artistic: coregrafia unui exercițiu trebuie să prezinte creativitate și conținut tipic sportiv, varietate de mișcări și concordanță între muzică, mișcări și expresivitatea sportivului. Pentru perechi mixte, trio și grupsunt permise trei construcții într-un exercițiu incluzând atât începutul câtși finalul exercițiului.-

Execuția: toate mișcările trebuie să fie executate perfect.

Dificultatea: exercițiul trebuie să prezinte un echilibru între elementele de dificultate executate în aer, la suprafața solului și la podea; exercițiul cuprinde 12 elemente de dificultate din familii diferite;maximum 6 elemente de dificultate sunt permise la sol incluzândelementele cu aterizare în sfoară și flotare, iar restul elementelor fiind executate din poziție ortostatică cu revenire la verticală.

Conținutul compoziției: exercițiul trebuie să prezinte un echilibru întremișcările cu specific aerobic (combinații de mișcări înalte și joase) și elemente de dificultate; mișcările de brațe și picioare să fie puternice și cu o formă bine definită; folosirea echilibrată a spațiului în totalitate.

Durata exercițiului: exercițiul are o durată de 1 minut 45 secunde, cu otoleranță de plus sau minus 5 secunde ce implică mișcări dinamice,flexibilitate, coordonare și simț muzical.

Muzica: exercițiul trebuie executat în totalitate pe muzică și poate fi utilizat orice stil de muzică adaptat pentru gimnastica aerobică.

Elementele de dificultate: Exercițiul trebuie să includă minim un element din fiecare grupă: Grupa A,Grupa B, Grupa C, Grupa D. Sunt permise 12 elemente de dificultate. Nivelul de dificultate este gradatde la 0,1 la 1 punct. Elementele prezentate în exercițiu, trebuie să demonstreze ambidextria concurenților în raport cu tipul calităților subliniate (forță, suplețe,îndemânare) și să fie integrate în coregrafie cu oscilații armonice pe verticală(elemente pe sol, elemente în stând sau elemente realizate cu săritură).

Construcții

Construcțiile din proba de perechi, trio și grup constituie puncte forte înaprecierea exercițiilor dacă sunt originale și respectă cerințele regulamentare.

O construcție este definită atunci când unul sau mai mulți concurenți sunt ridicați, ținuți și/sau cărați deasupra solului, poate include orice combinațieîntre sportivi și poate fi realizată din diferite forme și formații, dar executate înacelași timp.

Sunt permise doar 3 construcții în care sunt incluse începutul și finalul exercițiului. Ca amplasament trebuie să fie vizibile atât de arbitri cât și de spectatori, realizate rapid, în forță, dar menținute, desfacerea construcției să se facă fluent, dinamic, cu treceri naturale la alte mișcări. În cazul unei construcții în picioare (piramidă), adică o persoană ridică 2 persoane, ridicarea nu poate fi mai înaltă de 2 persoane, una deasupra celeilalte.

Tranziții și parteneriat

Tranzițiile trebuie să fie dinamice, curgătoare, fluente, variate, legândcele 3 nivele (la sol, în picioare, în aer).Pentru perechi mixte, trio și grup, concurenții trebuie să demonstreze căsunt o unitate și că există o funcționalitate între membri.

Timing și sincronizare

Timing este abilitatea de a se mișca în timp cu muzica stând în biții muzicali și urmărind fraza muzicală.

Sincronizare înseamnă executarea tuturor mișcărilor ca un tot unitar, la MP, TR, GR – mișcarea trebuie să aibă viteză de execuție, amplitudine, înălțime, să înceapă și să se stârșească în același moment și să fie executată ci aceași calitate ce include mișcarea brațelor (fiecare mișcare trebuie să fie precisă și identică).

Pregătirea tehnică are o însemnătate aparte deoarece ea oferă valoarea și probabilitatea de a arbitra între două sau mai multe opinii a unui exercițiu, prin încredințarea dificultății, a execuției de excepție, dar și a însușirilor artistice.

Cerințele Codului de punctaj constrânge sportivii să realizeze elemente de dificultate în funcție de vâsrtă și se stabilesc regulile tehnice pentru greșelile care pot apărea.

2.3 PREGĂTIREA TACTICĂ ȘI PSIHOLOGICĂ ÎN GIMNASTICA AEROBICĂ

PREGĂTIREA TACTICĂ

Pregătirea tactică, în general, reprezintă una din cele mai dinamice componente ale antrenamentului, prin care sportivul își însușește modalitățile organizării, pregătirii și desfășurării acțiunilor specifice în conformitate cu cerințele participării în concursuri, în vederea realizării unor rezultate remarcabile.

Prin pregătirea tactică înțelegem ansamblul de măsuri care se iau înainte și în timpul concursului în vederea creării unor situații optime pentru sportiv, în scopul obținerii randamentului maxim.

Pregătirea tactică este legată de și de celelalte componente ale antrenamentului și îm mod deosebit de pregătirea tehnică, dar și de cea psihologică.

În gimnastica aerobică pregatira tcaca înseamna selecționarea elementelor în acord cu gimnastul; compoziția execițiilor prin așezarea elementelor; angajarea într-o altă versiune ale aceluiaș exercițiu pentru situația în care apar nerealizări a unui element; exerciții de încălzire în acomodări și competiții; muzica, costumul.

Conținutul pregătirii tactice în gimnastica aerobică poate fi abordat din două puncte de vedere: pregătirea tactică înaintea competiției și pregătirea tactică în timpul competiției.

PREGĂTIREA PSIHOLOGICĂ

Problema pregătirii psihologice în sport, în general, și în gimnastica aerobică, în special, este de mare actualitate în condițiile amplificării sistemului competițional internațional și mai ales ale luptei sportive acerbe.

Pregătirea psihologică are un efect pozitiv asupra sportivilor și permite antrenorului să cunoască și să adapteze personalitatea sportivului pentru antrenament și competiție. Această pregătire permite: înțelegerea personalității gimnastului; fixarea metodelor, a direcțiilor și obiectivelor de evoluție a pregătirii psihologice; educarea voinței și a autocontrolului.

2.4. PREGĂTIREA ARTISTICĂ ÎN GIMNASTICA AEROBICĂ

Pregătirea artistică în gimnastică aerobică are un fond complex și special pentru că toate mișcările din compoziția unui exercițiu trebuie executate pe muzică punându-se mare accent pe calitatea artistică a unui exercițiu.

În gimnastică aerobică mișcările trebuie să aibă eleganță, amplitudine și viteză, să fie mișcări coordonate, să fie încordate sau relaxate pe ritmul și stilul impus de muzică.

Pentru realizarea cu eleganță a elementelor și a combinațiilor de pași de bază specifice acestui sport avem mare nevoie de pregătirea gimnică sau pregătirea artistică.

Calitatea artistică pune accent pe creația artistică (mișcările compuse să aibă legătură cu stilul și tema muzicii), pe stilul muzical, pe expresivitate și comunicarea prin mișcare.

Prin pregătirea artistică se urmărește dezvoltarea simțului ritmului cu ajutorul muzicii, dezvoltarea supleții, mobilității și echilibrului prin exerciții împrumutate din baletul clasic (demi-plié, battment tendu, battment tendu jeté, battment soùtenù, rond de jambe par terre, grand rond de jambe en l’air, battment fondù, adagio, sauté etc).

Această pregătire artistică susține psihic și fizic executarea mișcărilor specifice sportului. De asemenea, muzica duce la trecerea cu ușurință peste sentimentul de oboseală din timpul efortului, ajută la susținerea procesului de instruire și ușurează realizarea efortului.

Componentele experesivității motrice:

– ținută și expresivități motrice;

– capacitatea de redare prin mișcare a nuanțelor muzicale;

– amplitudinea dată de unghiul articular și înălțimea săriturilor artistice;

– capacitatea de nuanțare prin mișcare a momentelor principale sau cheie ale exerciților;

– respectarea unor cerințe de comunicare, a mesajului transmis de gimnaști către arbitri și spectatori.

2.5. APTITUDINI PSIHOMOTRICE NECESARE PRACTICĂRII GIMNASTICII AEROBICE

2.5.1 Capacități coordinative necesare practicării gimnasticii aerobice

Gimnastica aerobică este un sport complex, ce necesită pentru practicare la nivel de performanță o dezvoltare a aptitudinilor psihomotrice, trebuie să justificăm importanța care credem că se cuvine în analiză acestei aptitudini.

De și parerile specialiștilor asupra capacitații coordinative sunt variate, ele întâlnesc și puncte comune cum ar fi: capacitatea de învățare, capacitatea de dirijare a mișcarilor și capacitatea de adaptare și readaptare ( transformare) a mișcărilor.

Capacitatea de combinare a mișcarilor permite posibilitatea legărilor dintre elemente tehnice din gimnastică aerobică în cadrul structurilor tehnice complexe și a acestora în cadrul coregrafiilor. Capacitatea de diferențiere a mișcărilor permite un control fin, diferențiat al mișcarilor specifice gimnasticii aerobice, pe baza parametrilor dinamici, temporali, spațiali și artistici. Ea determină precizia și eleganța mișcării în gimnastica aerobică, precum și caracterul integralului și interpretarea artistică pe baza comunicării motrice.

Factorii care condiționează capacitatea coordinativa sunt de natură biologica, motrică și psihică .

Coordonarea dinamică generală

Coordonarea are la bază procese nervoase complexe care se perfecționează prin repetare și este privită în mod diferit de la o ramură de sport la alta, în funcție de scopul urmărit. De aceea, poartă fel de fel de denumiri (îndemânare, precizie, finețe, echilibru, stabilitate, măiestrie, etc.)

Capacitatea de coordonare poate fi definită ca o calitate psihomotrică, care are la bază corelația între Sistemul Nervos Central și musculatura scheletică în timpul efectuării unei mișcări.

Mișcările coordonate necesită asocierea factorilor motori și senzoriali și presupun control, echilibru, eficiență și armonie (în timp și spațiu). Calitatea Sistemului Nervos Central, acuitatea oraganelor de simț și experiența motrică anterioară influențează valoarea capacității de coordonare.

Coordonarea mișcărilor se dezvoltă treptat, prin multiple și permanente repetări, ceea ce conduce progresiv la execuția unor mișcări precise și automate. Perfecționarea se realizează pe principiul încercării și erorii, prin învățarea din greșeli și corectarea acestora.

În totalitatea ei, coordonarea este puțin perfectibilă, dar unele componente pot fi îmbunătățite.

Echilibrul static și dinamic

Simțul echilibrului permite aprecierea poziției segmentelor corporale și a poziției corpului în spațiu. Fiind un simț complex, el se dezvoltă major în primul an de viață, dar se și perfecționează de-a lungul vieții.

Simțul echilibrului (aprecierea poziției corpului în spațiu) este determinat de funcționalitatea analizatorilor vestibular, vizual și chinestezic, dar mai este influențat de simțul tactil și de sistemul muscular.

Postura corporală poartă amprenta fiecărui individ în parte și este influențată de gradul de maturizare a sistemului nervos, de nivelul coordonării sistemului vestibular, a sensibilității proprioceptive și de calitatea analizatorului vizual.

Un echilibru dinamic corect este extrem de important pentru dezvoltarea coordonărilor dinamice generale.

Schema corporală este imaginea complexă pe care fiecare persoană o are despre propriul corp și care îi permite acesteia aprecierea relației existente între segmentele corporale și a raporturilor corpului cu mediul înconjurător.

Ea se formează prin corelarea datelor (informațiilor) proprioceptive și exteroceptive.

Schema corporală este elementul de bază al dezvoltării psihice a copilului, deoarece face legătura dintre senzații și primele impresii legate de mediul înconjurător. De asemenea, aceasta joacă un rol important în dezvoltarea personalității copilului preșcolar și școlar.

Dezvoltarea „eului” corporal este complexă și pornește de la următoarele trei elemente de bază: o schemă corporală bine imprimată la nivelul sistemului nervos; reprezentarea psihică a corpului și experiența afectivă a persoanei. (C. Albu, și colab., 2006).

Cunoașterea schemei corporale permite structurarea spațiului și a timpului. Pentru dreptaci funcțiile schemei corporale sunt localizate în emisfera dreaptă.

Lateralitatea și ambilateralitatea – ambidextria

Lateralitatea

Unii autori, cum ar fi de pildă J. Le Boulch (1995), citat de M. Epuran (2002) consideră lateralitatea drept componentă a schemei corporale, deoarece activitatea mai intensă în care este implicată mâna mai îndemânatică și preferința pentru aceasta, creează o dominanță în reprezentarea ei în schema corporală.

R. Lafon citat de V. Grigore (2001) definește lateralitatea ca fiind „inegalitatea funcțională a jumătății drepte sau stângi a corpului” și corespunde diferenței de dezvoltare și repartizare a funcțiilor emisferelor cerebrale. Dominanța unei emisfere este considerată ca fiind mecanismul neurofuncțional care explică preferința manuală. Așadar, lateralitatea reprezintă dominanta unei părți a corpului și se manifestă în timpul executării unor gesturi care necesită fidelitate.

Pentru dreptaci, funcțiile limbajului sunt localizate în emisfera stângă.

Ambidextria

Cecetările din domeniul nostru au arătat faptul că acei copii care au o dezvoltare motorie deosebită, ajung cu ușurință la ambidextrie.

În prezent, specialiștii în Educație fizică și sport au ca obiectiv, stimularea ambidextriei prin educație motrică și psihomotrică.

Astfel, încă din primii ani de viață, părinții trebuie să fie orientați către dezvoltarea ambidextriei copiilor sau a unei dominante laterale omogene și puternice.

Utilizarea noțiunii de ambidextrie este improprie atunci când ne referim la abilitatea motorie a membrelor inferioare. De aceea, Dumitru I. (1996) citat de M. Damian propune utilizarea termenului de ambipedestrie sau ambipodalitate.

Același autor realizează o integrare a celor două noțiuni într-un cadru mai larg, prin introducerea termenului ambilateralitate, care se referă și la funcționalitatea celorlate organe de simț pereche (ochi, ureche).

Galmiche P. (1983), citat de M. Damian (2002) a ajuns la concluzia că există o corespondență strânsă între piciorul preferat și mâna preferată, ceea ce înseamnă că există o omogenitate a preferințelor laterale.

Organizarea (orientarea) spațio- temporală (temporo-spațială)

Percepția corporală constituie punctul de plecare în construirea noțiunilor abstracte cum sunt spațiul și timpul. Atâta timp cât nu există un individ care să le conceapă mental și un corp care să le perceapă, aceste noțiuni nu există. Deci percepția timpului și a spațiului se formează pe parcursul experiențelor trăite de copil.

Organizarea spațială este strâns legată de cunoașterea schemei corporale, de coordonarea oculo-motorie, de echilibrul static și dinamic și a noțiunii de dreapta-stânga. Receptorii chinestezici oferă informații legate de poziția segmentelor corporale în spațiu, astfel dezvoltându-se spațiul intern al corpului.

Organizarea temporală

Perceperea timpului nu este un element înnăscut, ci depinde de dezvoltarea proceselor cognitive, de reprezentarea de sine și de dezvoltarea imaginației.

A. Gagea (2002) consideră simțul ritmului, ca pe „forma cea mai perceptivă a coordonării motrice”.

Perceperea ritmului înseamnă sesizarea alternării în timp a unor stimuli. Alternarea acestor stimuli este regulată și este asociată de accentuarea unora. Intervalele de timp ce caracterizează ritmul sunt egale, dar acțiunile se pot derula și neregulat. Așadar, ritmul se definește pe două laturi: cea a percepției și cea a reprezentării.

În viziunea lui J. Richard și L. Rubio (1995), noțiunea de timp trebuie absolut legată de propriul corp și are două abordări: una corticală prin care este reglată mișcarea și a doua abordare este cea reprezentată de stilul corporal, influențat direct de psihomotricitatea persoanei. Practic există un ritm propriu ce corespunde personalității fiecăruia.

Ritmul și tempoul

a) Ritmul

„Simțul ritmului” reprezintă aptitudinea individului de a-și organiza în timp și spațiu execuțiile motrice.

În gimnastică, ritmul reprezintă succesiunea temporală repetată a părților componente ale acțiunilor motrice, în funcție de anumite intervale și accente.

În aprecierea ritmului motor trebuie să se aibă în vedere faptul că acesta este corelat coordonării motrice generale.

Antrenarea „simțului ritmului” facilitează procesul de învățare motrică și stimulează procesele cognitive, mai ales memorarea actelor și acțiunilor motrice (memoria chinestezică), toate acestea contribuind la crearea unei armonii în plan afectiv.

Ritmicitatea este o componenta de bază a îndemânării și constituie o capacitate definitorie pentru Gimnastica aerobică, unde se impune folosirea permanentă a muzicii, în scopul realizării unei legături cu mișcarea.

b) Tempo-ul este frecvența acțiunilor motrice în unitatea de timp. (V. Grigore, 2003). Între ritm și tempo există o strânsă legătură de interdependență, însă între ele trebuie să se facă distincție.

Durata și tempo-ul sunt principalele componente ce asigură percepția vitezei acțiunilor motrice.

În Gimnastica aerobică, simțul ritmului și al tempo-ului este foarte solicitat în toate etapele de învățare ale mișcărilor, mai ales în etapa de consolidare a acestora. Tempo-ul este deosebit de important în perfecționarea elementelor și procedeelor tehnice din gimnastica aerobică, în care este necesară modificarea frecvenței mișcărilor fără un consum de energie inutil.

Fiecare fază a mișcării sau acțiune motrică care intră în componența unui element sau procedeu din gimnastică, trebuie să respecte un anumit tempo (viteză de execuție), pentru ca întregul să se desfășoare cu precizie, siguranță și corectitudine, în conformitate cu rigorile impuse de tehnică. De asemenea, se știe că nivelul ridicat al simțului ritmului influențează favorabil calitatea și economia mișcărilor. Cu cât este mai ridicat acest simț, cu atât este mai bună anticiparea contracției și relaxarea musculară, într-un sport care reclamă adesea alternarea contracției cu relaxarea.

Analizatorul auditiv are rolul primordial în însușirea ritmului și tempo-ului adecvat fiecărui element sau procedeu tehnic din gimnastica aerobică. De calitatea acestui analizator depinde modul și durata de însușire a deprinderilor motrice acrobatice și mai ales gimnice, precum și a legărilor sau combinațiilor dintre acestea. Prin intermediul acestui analizator, gimnastele obțin feed-back-ul calității execuțiilor.

În Gimnastica aerobică se poate vorbi (ca și în Gimnastica artistică și ritmică) de ritmicitate motrică, adică de adaptarea la ritmul exterior oferit de acompaniamentul muzical și modificarea adecvată a mișcării în raport cu acesta.

Ritmul și tempo-ul trebuie să fie în armonie cu toate celelalte componente de bază ale mișcărilor: viteză de execuție, direcție, amplitudine, grad de contracție musculară, contribuind la perfecționarea lor.

2.6. PARTICULARITĂȚI ALE COPIILOR DE VÂRSTA 12-14 ANI

Creșterea și dezvoltarea copiilor reprezintă una din problemele de biologie umană cu o deosebită semnificație teoretică și practică. Se poate spune că, cu cât datele din acest domeniu sunt mai numeroase, cu atât se deschid noi orizonturi și noi aspecte de cercetare, printre care și fenomenul accelerației, atât de mult dezbătut în prezent, subliniind complexitatea problemelor. Este suficient să amintim numai că în urma proceselor de creștere și dezvoltare apare adultul a cărui personalitate biologică și socială se clădește tocmai în aceste perioade, sub influența jocului complex al patrimoniului sedentar și al condițiilor de mediu și viață.

Numeroasele lucrări apărute în străinătate și la noi în țară evidențiază caracterul particular al biologiei vârstei de creștere, care corespunde cu vârsta școlară, care nu poate fi neglijat de către profesorii de educație fizică și antrenorii care lucrează nemijlocit cu acest material uman fragil, nefinisat ontogenetic. Din datele literaturii de specialitate, rezultă o primă observație de ordin general și anume că creșterea și dezvoltarea copiilor nu se desfășoară într-un ritm uniform, ci pe parcurs, apar perioade de accelerare și încetinire a creșterii, cu durate variabile, în raport cu vârsta, condițiile de viață și particularitățile individuale ale copiilor.

La sfârșitul perioadei de creștere, copilul ajunge la maturizare somato-vegetativă și psihică, dar până atunci el nu poate fi considerat un adult în miniatură, deoarece organismul lui prezintă deosebiri fundamentale și o însemnată labilitate neuro-hormonală. Creșterea și dezvoltarea neuniformă, cu perioade de accelerare și încetinire, cu exacerbări temporare ale proceselor neuro-vegetative și psihice, vârsta de creștere se împarte în mai multe etape, cu aspecte morfo- funcționale și psihice particulare.

Datele din literatură arată că există o mare variabilitate individuală a particularităților morfo-funcționale și psihice la indivizii de aceeași vârstă cronologică, dar că această variabilitate este mai mică dacă grupăm copiii după vârsta fiziologică.

Datorită faptului că perioadele vârstei fiziologice nu corespund celei cronologice și deci nici etapelor de școlarizare se va pune accentul pe periodizarea biologică și se va menționa în secundar etapele de școlarizare și vârstele cronologice care corespund, în general, acestor perioade biologice.

Prezentarea grafică a fazelor de dezvoltare

Fig. nr. 6

Particularități ale copiilor din învățământul gimnazial

Pentru unii biologi, pubertatea ar reprezenta chiar momentul cel mai important – după naștere – din viața unui individ. Pubertatea este ea însăși o perioadă ce se întinde pe o durată de timp variabilă atât la fete cât și la băieți, depinzând de numeroși factori ereditari sau de mediu.

În general, elevii ciclului gimnazial sunt mult mai sensibili, adeseori mai irascibili decât în ciclul primar, intensificându-se predilecția pentru vârsta adultului, tind spre acte care uneori le depășesc puterea și experiența de viață și care pot avea urmări mai puțin plăcute. Actele de bravură întâlnite la unii preadolescenți, de a ieși de sub tutela părintească și uneori și școlară, dorința de a cunoaște mai mult decât ceea ce le oferă cadrul obișnuit al vieții de toate zileIe, intenția de afirmare mai ales față de sexul opus și alte astfel de manifestări, dacă nu sunt cunoscute, înțelese și dirijate corect de familie și de școală, pot determina abateri care să frâneze bunul mers al dezvoltării personalității.

a) Pe plan somatic (morfologic)

1. Creșterea în înălțime se accentuează într-un ritm superior tuturor din ontogeneza. Membrele superioare și inferioare cresc mai mult decât trunchiul producându-se un dezechilibru care poate căpăta chiar un aspect caricatural. Din acest motiv această etapă de vârstă mai este numită și vârsta „dizgrației”, vârsta „hainelor scurte”.

2. Greutatea corpului înregistrează mai ales la băieți o ușoară încetinire a ritmului de creștere față de perioada anterioară.

3. Sistemul osos este în prim proces de consolidare. Se semnalează o depunere insuficientă a calciului în oase, fapt care poate favoriza apariția unor deformări fizice de tipul scoliozelor, lordozelor, cifozelor, picior plat, etc.

4. Ligamentele și articulațiile sunt încă insuficient dezvoltate fapt care determină o slabă rezistență la tracțiuni și întinderi.

5. Toracele este îngust iar organele interne din cutia toracică sunt încă insuficient dezvoltate fapt care determină dificultăți în privința adaptării la efort fizic susținut.

b) Pe plan funcțional

Excitația corticală predomină față de inhibiție, datorită creșterii eficienței reglării corticale,

Se îmbunătățește mult coordonarea și precizia actelor și acțiunilor motrice.

3. Se manifestă o capacitate încă redusă de adaptare și rezistență a aparatelor cardio-vascular și respirator la eforturi fizice intense și de lungă durată, fiindcă lumenul vaselor este îngust; cordul depune travaliu mare pentru irigarea organelor și sistemelor apărând frecvente semne de oboseală, amețeli, tulburări ale ritmului cardiac. Ca urmare, capacitatea aerobă se îmbunătățește.

4. În sfera vegetativă se produc mari modificări, mai ales sub aspectul maturizării caracteristicilor sexuale (mai devreme la fete față de băieți).

c) Pe plan motric

1. Substratul morfo-funcțional al organismului școlarilor de această vârstă permite o acționare eficientă pentru dezvoltarea calităților motrice mai ales a vitezei și îndemânării.

2. La viteză, rezultatele foarte bune se obțin la 12 ani pentru fete și 13 ani pentru băieți. La 12 ani viteza de deplasare a fetelor este mai bună decât a băieților urmând ca aceștia să le depășească progresiv.

3. Se remarcă o stângăcie în efectuarea actelor și acțiunilor motrice datorate și disproporției dintre segmentele corpului. Totuși această perioadă se mai numește și a „îndemânării” deoarece se pot obține succese deosebite în dezvoltarea ei.

4. Eforturile de rezistență aerobă cu o intensitate moderată sunt bine suportate.

5. Se recomandă punerea unui accent deosebit pe dezvoltarea musculaturii extensoare fiindcă s-a constatat că indicii de forță stagnează sau regresează pentru extensori. Este contraindicat lucrul cu îngreuieri mari care suprasolicită mușchii, articulațiile, tendoanele și ligamentele însă insuficient consolidate.

d) Pe plan psihic

1. Limbajul, ca funcție al celui de-al II-lea sistem de semnalizare are un rol deosebit și predominant în raport cu primul sistem de semnalizare pentru procesul de predare-învățare.

2. Deși volumul creierului crește destul de puțin, circumvoluțiunile se adâncesc, mărind suprafața scoarței și numărul fibrelor de asociație, fiind sporită considerabil capacitatea de învățare.

3. Perioada este contradictorie în privința manifestărilor psiho-afective, de aceea unii specialiști vorbesc de o „criză juvenilă” la această perioadă de vârstă în care manifestările afective pot fi deosebit de spectaculoase dar pot să fie prevenite dacă se asigură o corectă îndrumare psiho-pedagogică. Copiii se angajează cu entuziasm în diverse forme de activitate dezvoltându-și astfel aptitudinile și talentul.

4. Sub aspectul intelectului, școlarii se află sub influența predominantă a concretului cu toate că analiza, sinteza, abstractizarea ca procese ale gândirii se perfecționează.

5. Afectiv și volitiv școlarul de această vârstă este preocupat prioritar de satisfacerea nevoilor personale.

6. Interesele școlarilor se diversifică în funcție de aptitudini pe care procesul de învățământ le dezvoltă sau pe care le determină alți factori extrașcolari.

7. Dorința de cunoaștere a cât mai multor lucruri despre ceea ce îl înconjoară pe elev, dar și despre sine, se amplifică.

8. Sunt legate prietenii puternice în cadrul aceluiași sex. Frecvent școlarii se destăinuie mai ales prietenilor decât părinților.

9. Se intensifică dorința de afirmare pe toate planurile, inclusiv pe cel sportiv.

10. Activitatea în colectiv are posibilitatea de a forma trăsături pozitive de caracter, acum formându-se spiritul de echipă, întrajutorarea, colegialitatea, toleranța etc.

11. Apar totodată și unele fenomene negative, în comportamentul vârstei, băieții având tendințe de supraapreciere, îngâmfare, spirit vindicativ, vedetism, iar fetele având tendințe de subestimare, demobilizare, lipsă de curaj și hotărâre etc.

În ultimul secol, dar mai ales în ultimile decenii, s-a constat la copiii și tinerii din majoritatea țărilor europene și din alte continente un important fenomen biologic, denumit de Gh. Roberts (1876) și E. W. Koch (1953) “secular trend” (tendință seculară), caracterizat printr-o creștere accelerată a unor indici de dezvoltare; astfel valorile medii ale înălțimii și greutății copiilor și adolescenților de azi sunt mai mari decât în secolul trecut, iar maturitatea sexuală apare mai timpuriu. Deși încheierea procesului de creștere are loc mai curând, totuși dimensiunile definitive ale adultului sunt mai mari; vârsta sexuală s-a prelungit nu numai printr-o pubertate mai timpurie, dar și printr-un climateriu (menopauză) mai tardiv.

Din datele obținute pe plan mondial se poate trage concluzia că “secular trend”-ul are loc în toate țările lumii dezvoltate economico-social, independent de poziția geografică, climă, componența etnică. Atât în orașe, cât și în mediul rural, în diverse grade, fenomenul poate atinge toate păturile sociale.

2.7. PREZENTAREA PRINCIPALELOR PROCEDEE TEHNICE UTILIZATE ÎN ANTRENAMETUL GIMNAȘTILOR JUNIORI II

În sportul aerobic competițional sau școlar regulamentul privind dificultatea este special și mult mai indulgent.

Procedeele tehnice devin prilej de manifestare, rezonanță sau comunicare, de modelare, adaptare, armonie, educare.

În acest capitol voi aborda principalele elemente și procedee tehnice utilizate în antrenamentul gimnaștilor de vârsta 12-14 ani. Aceste vor fi detaliate câte unul din fiecare grupă de elemente și mai exact, elementele tehnice care sunt impuse în integralele de concurs la această vârstă și anume:

1. WONSON PUSH UP

2. STRADDLE SUPPORT 1/1 TURN

3. 1/1 TURN TUCK JUMP (săritură cu grupare și întoarcere 360°)

4. VERTICAL

În gimnastica aerobică elementele de dificultate sunt ordonate valoric în 4 grupe de elemente:

Grupa „A” – Forță dinamică – Dynamic Strength

Grupa „B” – Forță statică – Static Strength

Grupa „C” – Grupa săriturilor – Jumps and leaps Family

Grupa D” – Echilibru & Flexibilitate – Balance & Flexibility

Grupa „A” – Forță dinamică – Dynamic Strength

Dscrierea generală a elementelor WENSON

Poziția de pornire: una sau ambele palme sunt în contact cu solul, coatele întinse. Umeri trebuie să fie în linie paralelă cu solul, capul în continuarea coloanei vertebrale și pelvisul retras cu mușchii abdominali contractați.

Flexia coatelor : toate flotările trebuie să aibă o distanță de maxim 10 cm de la piept la sol în faza de coborâre.

Faza de coborâre și/sau ridicare din flotare trebuie să fie controlat cu umerii să fie în linie paralelă cu solul.

Orice mișcare din familia Wenson necesită picioarele întinse și flexibilitatea excelentă a articulației șoldlui.

1. Flotare în Weson – Wenson push up (valoare 0.3)

Fig. nr. 7

Descrierea specifică – Wenson push up

Poziția de început: sprijin frontal (poziție de flotare) cu un picior întins sprijinit pe partea superioară a tricepsului brațtului de aceeași parte.

Ambele picioare se mențin întinse

Din această poziție se execută o flotare.

Fig. nr. 8

Etapele învățării:

a) Push up (valoare 0.1)

Fig. nr. 9

Poziția începe în sprijin frontal cu picioarele lipite.

Din această poziție se execută o flotare.

Revenire în sprijin frontal.

b) Leg push up ( valoare 0.2)

Fig. nr. 10

1. Sprijin frontal pe un picior.

2. Se execută o flotare, cu trunchiul aliniat.

3. Poziția finală sprijin frontal pe un picior.

Grupa „B” – Forță statică – Static Strength

Această grupă cuprinde: Familia – SUPPORT

Descriere generală

Toate elementele din această grupă trebuie să demonstreze forța isometrică și menținute 2 secunde.

În cazul întoarcerilor, sprijinul trebuie menținut 2 secunde.

Corpul este sustinut complet pe unul sau ambele brațe și doar palma este în contact cu solul.

Tălpile și/sau șoldurile nu trebuie să atingă solul pe toată durata elementului.

În timpul sprijinului toata palma trebuie să fie în contact pe sol.

În sprijin pe un braț , brațul liber are o poziție opțională.

2. STRADLLE SUPORT 1/1 TURN

Fig. nr. 11

Etapa învățării:

Straddle suport (valoare 0.2)

Fig. nr. 12

1. Un sprijin unde corpul este susținut pe ambele brațe, doar palmele sunt în contact cu solul.

2. Picioarele sunt în poziția echer depărtat ( straddle) și paralel cu solul.

3. Poziția brațelor: Ambele mâini sunt în fața corpului.

Pozițiile corpului: picioarele sunt în poziție de echer depărtat – minimum de 90 de grade – paralele cu solul.

Straddle support 1/2 turn

Fig. nr. 13

Din ,, stradlle support,, corpul se întoarce 180°.

Mâinile sunt în contact cu solul în timpul elementului.

Grupa „C” – Grupa săriturilor – Jumps and leaps Family

Această grupă cuprinde sărituri cu desprindere de pe loc și din deplasare.

Caracteristici generale

– Toate elementele din această grupă trebuie să demonstreze forța explozivă și amplitudne maximă;

– În timpul zboruli poziția corpului trebuie să prezinte un aliniament perfect;

– În timpul aterizării segmentele corpului trebuie să prezinte un aliniament perfect;

– La aterizarea în sfoară mâinile pot să atingă solul;

– La aterizarea în push up contactul cu mâinilor și a picioarelor cu solul trebuie realizat sincron, controlat;

– Aterizarea pe un picior sau pe două picioare este considerată variație a aceluiași element; același lucru se aplică și la desprinderi.

1/1 TURN TUCK JUMP (săritură cu grupare și întoarcere 360°)

Fig. nr. 14

Pașii recomandați în abordarea gradată a învățării săriturilor cu grupare sunt următori:

Tack jump- săritură cu grupare ( valoare 0.2)

Fig. nr. 15

O săritură verticală de pe două picioare, genunchii îndoiți la piept în poziție ghemuit.

Aterizare cu picioarele lipite.

½ Turn tuck jump (săritură cu grupare și întoarcere  180°)

Fig. nr. 16

Grupa ,, D” – Echilibru & Flexibilitate – Balance & Flexibility cuprinde:

4. VERTICAL (valoare 0.2)

Fig. nr. 17

Descriere:

În timp ce sprijinul corpului este pe picior, celălalt picior este vertical la 180 de grade într-o poziție de sfoară verticală.

Palmele ating solul în fața piciorului de sprijin.

Capul, trunchiul și piciorul sunt toate aliniate.

Etapele învățării:

Sfoară înainte pe un picior – Sagital split

Fig. nr. 18

Picioarele sunt întinse sagital. Axa șoldurilor este dreaptă și perpendicular pe direcția picioarelor.

Sfoară răsturnată – Supine split

Fig. nr. 19

Sfoara răsturnată se realizează pe spate culcat. Piciorul ridicat lipit de piept; susținut lateral față de cap, deasupra umărului, cu ajutorul brațelor. Picioarele sunt întinse. Axa șoldurilor este dreaptă. Deschiderea picioarelor în plan sagital este de 180 de grade. Sportivii ce posedă o suplețe deosebitp ating cu vârful piciorului ridicat, solul.

3.Rostogolire laterală în sfoară – Split roll

Fig. nr. 20

Rostogolirea în sfoară se realizează îndoid trunchiul pe picior. Brațele sunt sus, ușor îndoite; se apucă cu ambele mâini de gambă, aproape de nivelul gleznei. În această poziție se execută o rostogolire laterală de 360 d grade.

CAPITOLUL III METODOLOGIA CERCETĂRII

3.1. SCOPUL, OBIECTIVELE ȘI IPOTEZELE LUCRĂRII DE

CERCETARE

3.1.1. Scopul

Scopul acestei lucrări este acela de a sublinia importanța însușirii principalelor elemente și procedee tehnice din gimnastica aerobică la categoria juniori II și elaborarea unui program de învățare corectă și eficientă a acestora, cu aplicabilitate practică în gimnastica aerobică.

3.1.2. Obiectivele lucrării de cercetare:

1. Testarea nivelului inițial al următoarelor capacități motrice și psihomotrice implicate preponderent în efectuarea procedeelor tehnice studiate: forță explozivă, viteză de execuție, mobilitate-suplețe și capacitate coordinativă.

2. Testarea nivelului inițial al pregătirii tehnico-gimnice a sportivilor de 12-14 ani, cu accent pe principalele elemente și procedee tehnice din gimnastica aerobică la categoria juniori II.

3. Elaborarea unui set de mijloace sau modele operaționale prin care se va influența învățarea corectă și eficientă a principalele elemente și procedee tehnice din gimnastica aerobică la categoria juniori II.

4. Testarea nivelului de însușire a principalele elemente și procedee tehnice din gimnastica aerobică la categoria juniori II, după aplicarea programului propus pentru învățarea corectă și eficientă a acestor procedee tehnice..

3.1.3. Ipotezele lucrării de cercetare

a) Ipoteza generală:

Abordarea metodică și științifică a procesului de învățare a principalelor elemente și procedee tehnice din gimnastica aerobică este esențială pentru însușirea corectă și facilă a acestor procedee, atât în antrenamentul gimnaștilor juniori, cât și în lecția de educație fizică la nivel gimnazial.

Ipoteze de cercetare specifice:

Nivelul capacităților motrice și psihomotrice implicate în efectuarea principalelor elemente și procedee tehnice din gimnastica aerobică este semnificativ pentru corectitudinea însușirii acestor procedee tehnice.

Prin aplicarea unei metodologii coerente și eficiente în învățarea principalelor elemente și procedee tehnice se creează premise favorabile pentru evoluția pregătirii ulterioare, a sportivelor avansate, dar și introducerea acestora în lecția de educație fizică la nivel gimnazial.

3.2. Metode și tehnici de cercetare utilizate

1. Metoda documentării

Metoda observației

Metoda experimentală

Metoda statistico-matematică de prelucrare a datelor

Îndeplinirea integrală a sarcinilor lucrării nu poate fi posibilă fără utilizarea atentă a metodelor de cercetare, de un real folos fiind metodele de prelucrare a datelor cât și cele de evaluare a rezultatelor.

Din metodele investigate folosite, metode care permit faptul direct cu fenomenul instructiv educativ au fost de mare utiliate urmatoarele:

Metoda documentării

Prin aplicarea acestei metode se poate lua la cunoștință despre orice material scris, în format tipărit sau electronic, care are drept scop transmiterea de informații.

Metoda observației

Observația: este procesul procesul activ prin care sunt urmărite evenimentele și comportamentul elevului sau sportivului în desfășurarea procesului instructiv-educativ.

Se poate bserva actțiuni, activătăți, performanțe, stării psihice, reacții fiziologice.

Calitățile importante ale observatotului sunt:

Starea psihică favorabilă

Pregătirea profesională

Exersibilitatea

Ca metodă de investigare este o contemplare intenționată a unui subiect. Sarcina sau scopul observației este culegerea de date concrete a căror analiză științifică să permită generalizarea. Metoda observației este folosită în cadrul experimentului la urmîrirea modului în care subiecții au reușit să-ți însușească metodele operaționale.

Metoda experimentală

Experimentul este o metodă fundamentală de cercetare ștințiifică prin care se produc modificări intenționate fenomenelor, cu scopul de a le studia în condiții mai favorabile.

Cea mai cuprinzătoare definiție a experimentului a fost anunțată de Leon Festinger (1963) care arată că ,, experimentul constă în observarea și măsurarea efectelor manipulării unei varibile independente asupra variabilei dependente, într-o situație în care acțiunea altor factori prezenți, dar străini studiului, arată că este redusă la minimum,, .

Experimentul este cea mai importantă și mai precisă metodă de cercetare. În prezentul studiului, variabila independentă se constituie într-un program de intervenție format din sisteme operaționale special conceput pentru a influiența însușirea principalelor elemente și procedee tehnice din gimnastica aerobică.

Metoda statistico-matematică de prelucrarea a datelor

Pentru prelucrarea și interpretarea datelor este folosită metoda statistico-matematică, utilizată în crcetarea sau interpretarea științifică a diferitelor fenomene. Statistica privește însuși evoluția firească a științelor, deci și educației fizice și a sportului.

Dintre indicatorii statistici utilizați în prelucrarea datelor am utilizat parametrii tendinței centrale. Pentru a caracteriza, aprecia valoarea și frecvența unui colectiv este necasar să se facă acest lucru pe baza unor obiective, a unor cifre care reprezintă valorile unor indicatori calculați.

Indicatorii tendinței centrale sunt: modul, mediana și media armetică.

Media aritmetică se notează cu X și reprezintă centrul de greutate al unui șir de date. Aceasta este principalul indicator al valorilor centrale de la care se pleacă în calcularea celorlalți coeficienți statistici.

X = ∑x/ N , suma valorilor variabilei x supra N, numărul de cazuri.

3.3. DESCRIEREA EXPERIMENTULUI, PREZENTAREA GRUPEI DE EXPERIMENT, LOCUL ȘI CONDIȚIILE DE DESFĂȘURARE ALE EXPERIMENTULUI

Experimentul s-a desfășurat la Colegiul Național Sportiv CNS CSS ,,Cetate,, Deva de gimnastică aerobică. Acest studiu a fost efectuat în perioada noiembrie, 2014 – mai, 2015, fiind întrerupt în perioadele de vacanță.

Astfel, s-a lucrat cu un grup de 14 gimnaste avansate, cu vârsta cuprinsă între 12–14 ani. Menționăm că acestea au 5-7 ani de experiență motrică acumulată în timpul practicării gimnasticii aerobice.

În urma măsurătorilor antropometrice efectuate, se poate concluziona că în cadrul grupului de subiecți, media aritmetică a înălțimi corporale este….. cm și a greutății corporale este……kg.

Subiectii din cadrul stiudiului

În timpul experimentului s-a urmărit întregul proces de învățare motrică al principalelor procedee tehnice din gimnastica aerobică la categoria juniori II.

Obiectivele de instruire fixate la începutul experimentului au fost următoaree:

însușirea wenson

–

–

–

Toate testările s-au realizat în cadrul antrenamentelor, păstrându-se aceleași condiții de testare pentru fiecare subiect. Pentru verificarea nivelului calităților motrice și psihomotrice specifice, precum și a gradului de însușire a procedeelor tehnice studiate, am ales din literatura de specialitate o serie de teste și probe. De asemenea, pentru a completa acest demers, am conceput o serie de probe utile.

Pentru a îmbunătăți și eficientiza procesul de învățare motrică a principalelor procedee tehnice, pe întrega perioadă în care s-a realizat studiul, am folosit o serie de exerciții pentru însușirea, consolidarea și acestor procedee tehnice. Aceste exerciții sunt prezentate în cadrul programului de intervenție conceput special pentru influențarea în sens pozitiv a procesului de învățare motrică a elementelor si procedeelor tehnice. Întregul set de mijloace (modele operaționale) a fost aplicat la grupa de experiment. Alegerea exercițiilor s-a efectuat în funcție de nivelul de pregătire, particularități individuale și condiții materiale.

3.4. DESCRIEREA TESTELOR ȘI PROBELOR UTILIZATE ÎN EXPERIMENT

În sistemul de evaluare utilizat sunt probe și norme de control atât pentru pregătire fizică generală, cât și specifică.

Dintre aceste probe le-am ales pe cele care se adresează atât calităților motrice implicate preponderent în execuția procedeelor tehnice studiate, cât și grupelor musculare utilizate în efectuarea procedeelor respective.

Materiale folosite: – cronometru

Aparate: – banca de gimnastică

scara fixă

calul de gimnastică

Testările inițiale pentru pregătirea fizică s-au efectuat în data de: 06.10.2014 iar cele finale în data de: 04.05 2015.

Testările inițiale pentru probele tehnice s-au efectuat în data de: 07.10.2014 iar cel cele finale în data de: 05.05.2015.

PREGĂTIREA FIZICĂ GENERALĂ

Pentru musculatura abdominală:

Ridicării de picioar din atârnat la scara fixă în poziție de echer apropiat (pike). 1 MINUT

Descriere: din atârnat la scara fixă, ridicarea picioarelor până la punctul de apucare.

Apreciere: au fost numarate doar acele repetari la care sportivii au reușit să trecă cu vârfurile peste unghiul de 90°.

Notă: se consemnează în fișa de înregistrare, numărul de repetări efectuate corect.

Puterea trunchiului sau forță în regim de viteză

Extensii de trunchi cu partener pe calul de gimnastică. (30 SECUNDE)

– din culcat facial pe calul de gimnastică, picioarele sunt fixate de partener, extensie de trunchi cu mâinile la ceafă;

Apreciere: extensia trunchiului trebuie să fie efctuată cel puțin până în unghiul de 90°, număr total de execuții corecte și complete.

Notă: au fost numarate doar acele repetări la care sportivii au depașit cu umerii nivelul calului în faza de extensie a tunchiului.

Pentru forța picioarelor:

Săritura în lungime de pe loc. CENTIMETRI

Descriere: din stând se ia elanul cu brțele de sus spre înainte jos înapoi simultan cu flexia genunghilor, dupa care se execută desprinderea cu avântarea brațelor, pe jos înainte sus.

Notă: – fiecare subiect are dreptul la două încercări;

– când s-au efectuat două încercări, se consemnează în fișa de înregistrare ce mai bună execuție în centimetri.

Pentru forța brațelor (extensori și flexori):

Floatari cu picioarele apropiate și varfurile sprijinite pe banca de gimnastică (înalțimea băncii este de 12 centimetrii). 1 MINUT

Descriere: sprijin frontal cu picioarele lipite, ambele palme sunt în contact cu solul, umerii trebuie să fie în linie paralelă cu solul, capul în continuarea coloanei vertebrale și pelvisul retras cu mușchii abdominali contractați.

Apreciere: toate flotările trebuie să aibe o distanță de 10 cm de la piept la sol în faza de coborâre.

Notă: se consemnează în fișa de înregistrare numărul de repetări corecte.

PREGĂTIREA FIZICĂ SPECIFICĂ

Pentru forța membrelor inferioare

Genoflexiune pe un picior iar celalalt picior în menținut la 90º înaint, efectuate într-un cerc marcat cu cretă pe solul de gimnastică cu diametrul de un metru ( testul a fost efectuat atât pe piciorul drept cât și pe piciorul stang). 1 MINUT

Apreciere: piciorul care se află în menținut la 90° nu trebuie sa atingă solul de gimnastică, sportivul nu trebuie să iasă din cerc în timpul execuției.

Notă: sunt consemnate în fișa postului repetările care au îndeplinit cerințele mai sus menționate.

Pentru musculatura abdominală

Menținut în echer depărtat (straddle supoort) pe banca de gimnastică SECUNDE.

– din așezat pe banca de gimnastică se efectuează un sprijin unde corpul este susținut pe ambele brațe, doar palmele sunt în contact cu banca de gimnastică.

– picioarele sunt în poziție de echer depărtat (straddle).

– poziția brațelor: ambele mâini sunt în fața corpului.

Notă: se consemneză în fișa de înregistrare, durata de menținere a poziției corecte în secunde.

Apreciere: sprijinul trebuie menținut min. 10 secunde, picioarele sunt în poziția echer depărtat și nu trebuie să atingă solul.

Pentru forța membrelor inferioare:

Săritură pe verticală – sportivul este așezat la perete cu brațul întins la ureche având magneziu pe degete pentru marcarea startului. Sportivul execută săritura atingand peretele iar masurarea în centimetri a fost facută de la primul semn marcând startul pănă la al doilea, marcând finalizarea săriturii – CENTIMETRII.

Notă: subiecții au dreptul la două încercări și este luată în considerare cea mi bună execuție.

Rezistență

Test multistadal – alergare de durată cu startul în poziția de culcat ventral cu palmele la linia de start. Sportivii alearga 2 minute pe o distanță de 12 metri înainte și înapoi atingând la fiecare lungime linia de 12 metri – LUNGIMI.

Apreciere: subiecții trebuie să execute cât mai multe lungimi în timpul dat.

Sunt numărate doar acele lungimi în care sportivul reușeșete să atingă linia de 12 metri fără a se opri din alergare.

Notă: sunt numărate lungimile în care subiecții au reușit să atingă linia de 12 metri.

PREGĂTIRE TEHNICĂ

Leg push up

Descriere: sprijin frontal pe un picior, se execută o flotare, cu trunchiul aliniat, poziția finală sprijin frontal pe un picior.

În cadrul execuției trebuie să se respecte mecanismul tehnic de bază. Nerespectarea acestuia înseamnă apariția următoarelor greșeli:

– aliniamentul corporal incorect – până la -0.5

– distanța dintre piept și sol este mai mare de 10 cm – până la -0.3

– orice altă parte cu excepția piciorului/picioarelor sau palmelor ating solul -0.5

– când piciorul de sprijin este îndoit -0.1

– direcția coatelor în lateral este incorectă -0.2

– când piciorul de sprijin are o poziție incorectă a gleznei – 0.1

b) Straddle support

Descriere: un sprijin unde corpul este susținut pe ambele brațe, doar palmele sunt în contact cu solul, picioarele sunt în poziția echer depărtat ( straddle) și paralel cu solul, poziția brațelor: ambele mâini sunt în fața corpului.

Greșeli::

picioarele sunt îndoite pe timpul oricărei faze a elementului -0.1

palmele nu sunt întinse, nu fac contact complet cu solul –0.2

picioarele nu sunt paralele cu solul în straddle suport -0.3

elementul nu este menținut 2 secunde cel puțin la început, în timpul întoarcerii sau pe poziția de final -0.5

½ Turn Tuck Jump

Forța în regim de vitezeză

Descriere: o săritură verticală de pe două picioare cu întoarcere 180º, în aer, după întoarcerea completă se ajunge în poziția ghemuit, aterizare cu picioarele lipite.

Greșeli:

– aterizare necontrolată -0.1

în orice săritură Tuck, genunchii sub orizontală -0.2

lipsa de amplitudine până la -0.5

aterizarea nu se face cu picioarele lipite -0.1

roll

Mobilitatea articulației coxo-femurale

Descriere: Sfoara răsturnată se realizează pe spate culcat. Piciorul ridicat lipit de piept; susținut lateral față de cap, deasupra umărului, cu ajutorul brațelor. Picioarele sunt întinse. Axa șoldurilor este dreaptă. Deschiderea picioarelor în plan sagital este de 180 de grade. Sportivii ce posedă o suplețe deosebitp ating cu vârful piciorului ridicat, solul.

Greșeli:

– picioarele sunt îndoite în timpul execuției -0.2

– inabilitatea de a executa poziția sfoara completă (mai puțin de 180°) -0.3

– în timpul rotației piciorul din față nu este ținut cu ambele mâini de gleznă -până la – 0,5

Așadar, fiecare greșeală atrage după sine 0,1 puncte de penalizare

Aprecierea se face acordând calificative, astfel:

F.B. (foarte bine) – execuție cu penalizări între până la – 0.1 p;

B. execuție cu penalizări între 0,2-0,3 p;

S. (satisfăcător) – execuție cu penalizări de 0,4 p;

3.5. PLANIFICAREA ȘI DESCRIEREA MIJLOACELOR SAU METODELOR OPERAȚIONALE UTILIZATE ÎN EXPERIMENT

În planificarea și descrierea mijloacelor și metodelor operațioale s-a ținut seama de etapele fiziologice, psihologice, metodice și pedagogice de învățare motrică sau de însușirea deprinderilor motrice.

În tabelul nr…. sunt sintetizate etapele însușirii deprinderilor motrice din toate cele trei puncte de vedere: fiziologic, psihologic, metodic și pedagogic.

↓ ↓ ↓

Metodele utilizate în gimnastica aerobică sunt:

1. Metoda globală

Se folosesc mai ales când structurile tehnice sunt simple și ușoare, dar și în învățarea unor mișcări de dificultate, când toate condițiile premergătoare mișcării respective au fost îndeplinite.

a) metoda globală propriu-zisă: folosirea directă a mișcării în întregime, în procesul de învățare.

b) metoda folosirii exercițiilor pregătitoare: care are la bază alegerea unor mișcări din aceași familie, cu structură asemănătoare, dar pe măsura posibilităților executantului la care se adreseză.

2. Metoda parțială → scop: ușurarea învățării

Necesitatea folosirii acestei metode are la bază creșterea posibilităților de învățare a structurii tehnice, precum și creșterea accesibilității structurii ce a fost programată spre învățare.

Cerințe pentru aplicarea metodei parțiale

– fragmentarea mișcării să nu modifice structura ei:

– fragmentarea să cuprindă toate fazele;

– gradul de fragmentare depinde de complexitatea și gradul de ănsușire a mișcării;

– mișcarea parțială să nu cuprindă informații motrice colaterale;

3. Observarea execuției (colegilor, adversarilor, proprii) se poate reliza direct în lecția de educație fizică, antrenament sau concurs, precum și cu ajutorul filmărilor și tehnicilor video.

4. Metoda verbală (prelegerea, explicația, conversația) este o metodă universală cu ajutorul căreia profesorul poate da explicații, indicații de realizare a mișcării și corectare a greșelilor, analizarea execuțiilor, transmite sarcini.

5. Metoda demonstrației: este foarte des utilizată pentru învățare deoarece asigură în mare măsură formarea reprezentări corecte, a sarcinii motrice respective și precizează acțiunile principale.

Dintre procedeele care se încadrează aici amintim:

– demonstrația mișcării în întregime;

– demonstrarea pe păți sau numai a anumitor părți;

– demonstrarea în ritm lent.

6. Metoda instruirii programate și a algoritmizării: este metoda care utilizată în mod corespunzător poate duce la economisirea timpului pentru învățare, prin eliminarea greșelilor în însușirea mișcărilor propuse.

Pentru o însișire cât mai corectă a structurilor tehnice propuse, a legărilor și combinațiilor se impune:

– cunoașterea nivelului de pregătire a executanților;

– cunoașterea particularităților de vârstă;

– cunoașterea posibilităților reale ale aexecutanților care urmează să realizeze structurile respective.

RECOMANDĂRI PRIVIND FORMAREA DEPRINDERILOR ÎM GIMNASTICĂ

Înțelegerea mișcării

Demonstrarea acțiunii

Continuitatea repetării

Fixarea deprinderii

Aplicarea în condiții variate

Program pentru învățarea principalelor procedee tehnice

Exerciții – Wenon push-up

Obiectivele privind realizarea suportului fizic în vederea însușirii elementelor ,,Wenson”.

dezvoltarea forței:

extensori brațelor;

musculatura abdominală;

musculatura spatelui;

dezvoltarea mobilității articulației coxo-femurale în plan antero-posterior;

dezvoltarea simțului de menținere a echilibrului în sprijin

dezvoltarea calităților motrice combinate

flotări din sprijin ventral cu flexia coatelor și revenire;

– toate flotările trebuie să aibe 10 cm de la piept la sol în faza de coborâre;

– 10 repetări, 3 serii.

Fig. nr.21

flotări din sprijin ventral cu vârfurile sprijinite pe a treia șipcă a scarei fixe, flexia coatelor și revenire;

– este valabilă aceeași cerință ca la exercițiul a;

– 10 repetări, 3 serii.

culcat dorsal cu brațele sus, picioarele ridicate la 90 de grade ridicarea trunchiului cu atingerea vârfurilor cu mâinile și revenire;

– 10 repetări 2 serii.

Fig. nr. 22

d) culcat facial cu brațele întinse sus, extensia trunchiului cu ridicare simultană a brațelor și picioarelor;

Fig. nr. 23

Exerciții – Vertical split

Mobilitate pasivă

a) sfoara înainte, depărtarea picioarelor se face în plan antero-posterior, călcâiul drept este sprijinit pe banca de gimnastică iar piciorul stâng întins spre înapoi pe sol (menținut 1 minut pe fiecare picior);

– idem stângul.

b) stând cu spatele la scara fixă ridicarea unui picior câ mai sus pentru întindere cu ajutorul unui partener (după ce sportivul ajunge în punctul maxim mentine 10 secunde);

– același exercițu cu celălalt picior.

Mobilitate activă

c) stând cu fața la scara fixă, apucat de o șipcă balansarea piciorului preferat înapoi cât mai amplu. Același exercițiu cu celălalt picior.

d) panșeuri : din poziția ghemuit, ridicarea piciorului stâng spre înapoi până în punctul maxim și revenire în ghemuit;

– 10 repetări pe fiecare picior, 2 serii.

Exerciții – Stradlle suport

a) culcat dorsal: ridicare în echer cu atingerea vârfurilor cu mâinile și revenire;

Fig. nr.24

b) din stând: picioarele sunt în poziție de echer depărtat (straddle), se efectuează un sprijin pe ambele brațe și ridicarea picioarelor la 45 de grade, revenire;

– 5 repetări, 2 serii.

c) menținut în echer depărtat (straddle) pe banca de gimnastică, un sprijin unde corpul este susținut pe abele brațe, doar palmele sunt în contact cu banca de gimnastică;

– 10 secunde, 3 serii.

Exerciții – Tack jump

a) stând cu fața la banca de gimnastică; săritură cu desprindere de pe ambele picioare pe bancă și revenire;

Fig. nr. 25

b) stând lateral față de banca de gimnastică; sarituri cu desprindere de pe ambele picioare peste bancă, de o parte și cealaltă a acesteia;

Fig. nr. 26

atârnat cu spatele la scara fixă: ridicarea picioarelor în ghemuit la piept și revenire;

– 10 repetări, 2 serii.

din stând în picioare, flexarea genunchilor și rulari spre înapoi pe spate, iar pe revenire ridicarea gehunchilor la piept;

– 10 repetări, 3 serii

f) stând cu fața la banca de gimnastică cu piciorul drept sprijinit îndoit pe bancă, sărituri alternative cu schimbarea picioarelor;

– 10 repetări, 2 serii.

g) ghemuit cu brațele înapoi, sărituri drepte cu și fără deplasare;

CAPITOLUL IV. PRELUCRAREA ȘI INTERPRETAREA REZULTATELOR

4.1. PREZENTAREA REZULTATELOR OBȚINUTE

PREGĂTIRE FIZICĂ

Tabel centralizator nr. 2 – cuprinzând datele obținute la testarea pentru musculatura abdominală: Ridicării de picioar din atârnat la scara fixă în poziție de echer apropiat (pike).

Tabel centralizator nr. 3 – cuprinzând datele obținute la testarea pentru forța centurii scapulo-humerale și a spatelui: Extensii de trunchi cu partener pe calul de gimnastică.

Tabel centralizator nr. 4 – cuprinzând datele obținute la testarea pentru forța picioarelor: Săritura în lungime de pe loc.

Tabel centralizator nr. 5 – cuprinzând datele obținute la testarea pentru forța brațelor (extensori și flexori): Flotări cu picioarele apropiate și vârfurile sprijinite pe banca de gimnastică.

Tabel centralizator nr. 6 – cuprinzând datele obținute la testarea pentru forța membrelor inferioare: Genoflexiune pe un picior iar celălalt picior în menținut la 90° înainte, efectuate într-un cerc marcat cu cretă pe solul de gimnastică.

Tabel centralizator nr. 7 – cuprinzând datele obținute la testarea pentru musculatura abdominală: Menținut în echer depărtat (straddle supoort) pe banca de gimnastică.

Tabel centralizator nr. 8 – cuprinzând datele obținute la testarea pentru forța membrelor inferioare: Săritură pe verticală.

Tabel centralizator nr. 9 – cuprinzând datele obținute la testarea rezistenței: Test multistadal.

TESTĂRI INIȚIALE

PREGĂTIRE TEHNICĂ

Tabel centralizator nr. 10 – cuprinzând cate un element din fiecare grupa ( A, B, C, D).

TESTARI FINALE

PREGATIRE TEHNICA

Tabel centralizator nr. 11

INTERPRETAREA DATELOR

Pregătire fizică generală

1. Ridicări de picioare din atârnat la scara fixă în poziție de echer apropiat (pike):

După cum spune și titlul cu acest test s-a urmărit forța musculaturii abdominale, prin calcularea mediei aritmetice care la testarea inițială ne arată o medie de 25,85 repetări, iar testarea finală după încheierea studiului s-a înregistrat o creștere, media aritmetică fiind de 27,64 repetări.

2. Extensii de trunchi cu partener pe calul de gimnastică:

La efectuarea acestei probe de control s-a urmărit puterea trunchiului sau forță în regim de viteză, media aritmetică la testarea inițială era de 21,21, iar la finalul studiului media aritmetică era de 22, ceea ce înseamnă că pe parcursul studiului subiecții au progresat.

Săritura în lungime de pe loc:

Și la această probă de control s-a înregistrat un progres al subiecților, deoarece media aritmetică la testarea inițială era de 177 cm, iar la testarea finală media aritmetică a crescut, fiind de 193 cm.

4. Flotări cu picioarele apropiate și vârfurile sprijinite pe banca de gimnastică.

La această probă s-a urmarit forța membrelor inferioare.

Testarea inițială a avut media aritmetică de 30,28 de repetări, iar la testarea finală media aritmetică arată o creștere, s-a înregistrat o medie de 31,85.

Pregătirea fizică specifică

5. Genoflexiune pe un picior iar celălalt picior în menținut la 90° înainte, efectuate într-un cerc marcat cu cretă pe solul de gimnastică.

După cum spune și titlul s-a urmărit forța membrelor inferioare, însă exercițiul a fost puțin îngreunat, deoarece subiecții au executat genoflexiunile pe un picior iar celălalt picior în menținut la 90°, prin calcularea mediei aritmetice, care la testarea inițială pe piciorul drept ne arată o medie de 24,71 de repetări, iar la testarea finală pe același picior media aritmetică fiind de 26,64, testarea inițială pe piciorul stâng media aritmetică era de 21,42 și la cea finală de 23,71 ceea ce ne arată că subiecții pe parcursul studiului au progresat.

6. Menținut în echer depărtat (straddle supoort) pe banca de gimnastică.

S-a înrgistrat numărul de secund prin care subiecții au reușit să mențină corect poziția de echer depărtat și am calculat media aritmetică care la testarea inițială era de 39,04 de secunde, iar la testarea finală de 44 secunde.

7. Săritură pe verticală

La efectuarea acestei probe s-a urmărit detenta subiecților, aceasta este determinată de exerciții desfășurate cu seriozitate și o constanța foarte mare, deoarece toate elementele din grupa săriturilor presupun o detentă bine dezvoltată pentru ca elementele să fie executate cu amplitudine.

Media aritmetică la testarea inițială a fost de 34,92 cm, iar la testarea finală subiecții au depășit acest număr, datorită repetarii și exercițiilor folosite, media aritmetică arată o creștere fiind de 39,21 cm.

Test multistadal

Această probă a urmărit testarea rezistenței subiecților prin efectuarea a cât mai multor lungimi de alergare în 2 minute pe distanța de 12 metri, deoarece gimnastica aerobică presupune o rezistență bine dezvoltată pentru ca exercițiile sa fie executate în viteză și fără ca sportivul să dea senzația de oboseală în timpul execuției. Media aritmetică la testarea inițială era de 31,35 cm, iar la testarea finală de 33,21 cm, ne arată un real progres al subiecților.

Și la testările tehnice s-a observat progresul subiecților de la probele inițiale la cele finale, deoarece au reușit să elimine anumite greșeli de execuție în timpul efectuări elementelor și penalizările fiind mai mici.

Cel mai mare progres la pregătirea fizică s-a înregistrat la proba ………., iar la probele tehnice la elementul…….

CAPITOLUL V CONCLUZII ȘI PROPUNERI

CONCLUZII

Analiza metodicii de însușire a procedee tehnice din gimnastica aerobică la categoria juniori II, oferă date de referință pe baza cărora putem desprinde următoarele concluzii:

Lucrarea prin linia metodică propusă, valorifică experiența numeroșilor specialiști ai domeniului cât și experiența personală ca sportivă de performanță la nivelul lotului de juniori.

– la majoritatea probelor de control s-a sesizat un progres, atât la pregătirea fizică generală, specifică, cât și la pregătirea tehnică, deoarece a crescut media aritmetică de la testarea inițială la testarea finală.

subiecții care au efectuat un număr mic de repetări sau au executat elementele tehnice cu greșeli de execuție majore, principala cauză a fost lipsa de concentrare.

acest studiu a confirmat ideea că prin aplicarea unei metodologii coerente și eficiente în antrenamentul gimnaștilor juniori II a dus la însușirea corectă a principalelor elemente și procedee tehnice din gimnastica aerobică.

de asemenea se înbunătățește procesul de dobândire treptată a controlului și corectitudinii în timpul execuției elementelor

mijloacele de instruire utilizate și-au confirmat valoarea, prin ele s-au realizat influențe semnificative asupra calităților motrice implicate în efectuarea elementelor și procedeelor tehnice abordate în această lucrare.

Primele 5 sportive clasate la probele de control, au partcipat în date de 23-24.05.2015 la Cupa Cetății Deva, unde au obținut: locul II la proba de trio și locul I la proba de grup, juniori II, fapt ce demonstrează că sportivele au reușit să-și însușească corect elementele și procedeele tehnice abordate în lucrarea de față.

Sportive antrenate de antrenoarele: Mădălina Susan și Jesi Cosma de la Colegiul Național Sportiv CNS, CSS ,,Cetate,, Deva.

5.2 Propunerii:

BIBLIOGRAFIE:

1. AVRAMOFF, E., (1982), Probleme medico-sportive în gimnastică, Editura Sport- Turism, București

2. BATLAN, I., (2000), Valorile sportive, Încercare de întemeiere a axiologiei, Editura Semne, București

3. BOMPA,T., (2001), Periodizarea:teoria și metodologia antrenamentului , ediția a IV a CNFPA, București

4. BOTA, C., (2000), Ergofiziologia, Editura Globus, București

5. BOTA, C., PREDESCU, B., (1997), Ergofiziologia, Antim Ivireanul, Rm. Vâlcea

6. DINA, L., (2012), Gimnastica artistică – Bazele antrenamentului, Editura SITECH, Craiova

7. DRAGNEA, A., (1984), Măsurarea și evaluarea în educația fizică și sport, Editura Sport-Turism, București

8. DRAGNEA, A., (1996), Antrenamentul Sportiv, Editura Didactică și Pedagogică, București

9. DRAGNEA, A., BOTA, A., (1999), Teoria activităților motrice, Editura Didactică și Pedagogică, București

10. DRAGNEA, A. și colab., (2000), Teoria educației fizice și sportului, Editura Cartea Școlii

11. GABRIEL, P., (2003), Sport Aerobic

12. GAGEA, A., (1999), Metodologia cercetării științifice în educație fizică și sport, Editura Fundației „România de mâine”, București

13. GRIGORE, V., (2001), Gimnastica artistică, Bazele Teoretice ale Antrenamentului Sportiv, Editura Semne, București

14. FEDERAȚIA INTERNAȚIONALĂ DE GIMNASTICĂ, (2009), Aerobic gymnastics – Code of Points 2009-2012

15. FEDERAȚIA INTERNAȚIONALĂ DE GIMNASTICĂ, (2007), Aerobic gymnastics tehnical manual

16. EPURAN, M., (1990), Modelarea conduitei sportive, Editura turism, București

17. EPURAN, M., (2001), Psihologia Sportului de Performanță :Teorie și practică, Editura Fest, București 2001

18. EPURAN, M., (2005), Metodologia cercetării acivităților corporale, Exerciții fizice-Sport-Fitness, Ediția a II a, Editura Fest, București

19. HIDI, I., DINA, L., CORLACI, I., (2011), Metodica dezvoltării fizice armonioase, Editura DISCOBOLUL, București

20. HOLDEVICI, I., (1993), Psihologia succesului, Editura Cerse

21. MACOVEI, S., (1999), Gimnastica Ritmică și suplețea, București, A.N.E.F.S.

22. NICU, A., (1993), Antrenamentul sportiv modern, Editura Stadion, București

23. NICULESCU, M., (2002), Metodologia Cercetării Știintifice în educația fizică și sport, București

24. POPESCU, G., (1997), Studiul adaptării complexe, funcțională, energetică, motrică și psihologică în sportul aerobic și particularitățile pregătirii sportivilor de înalt nivel, Teza de doctorat, A.N.E.F.S. București

25. Popescu, G., (2003), Sport aerobic / Ghid tehnic. București, ANEFS

26. POPESCU, G., (2005), Impact aerobic, Editura Elisavaros, București

27. POPESCU, G., (2005), Îndrumar pentru examenul de licență, București

28. POPESCU, G., (2007), Ghidul Tehnic, Sport aerobic, Elemente de dificultate, Editura Elisavaros, București

29. POPESCU, G., (2006), Ghidul Tehnic al specialistului, Sisteme operaționale în învățarea elementelor de dificultate, manuscris, București

30. SANISLAV, M., (2002), Metodologia cercetării activitaților corporale, Editura Alma Mater Sibiu

31. SANISLAV, M., (2003) Metodica educației fizice și sportului, Editura Alma-Mater, Sibiu

32. SANISLAV, M., (2006), Metodica dezvoltarii calitațiilor motrice în lecția de educație fizică și sport, Editura Alma Mater, Sibiu

33. SANISLAV, M., (2003), Teoria educației fizice și sportului, Editura Alma Mater,Sibiu

34. SERGIEV, G., (2004), Sports Aerobics: Technique of Execution and Training Methods of Difficulty Elements, Published, ISBN, 9548017245, 9789548017244

35. Stoenescu, G., 2000. Gimnastica aerobică și sportul aerobic. București, Editura ISPE

36. STOENECU, G., (2000), Gimnastica și sportul aerobic, Editura ISPE, București

37. ȘERBĂNOIU, S., (2004), Metodica educației fizice, Cartea Universitară, București

38. TEODORESCU, Matei Silvia, (2001), Programare – planificarea în antrenamentul sportiv, Editura Semne, București

39. TUDOS, Șt., (2000), Criterii psihologice în fundamentarea și structura pregătirii sportive, Editura Paideia, București

40. VIERU, N., (1997), Manual de gimnastică sportivă, Editura Driada, București

41. WEINECK, J., (1983), Manuel d’entrenament sportif, Editura Vigot, Paris

BIBLIOGRAFIE:

1. AVRAMOFF, E., (1982), Probleme medico-sportive în gimnastică, Editura Sport- Turism, București

2. BATLAN, I., (2000), Valorile sportive, Încercare de întemeiere a axiologiei, Editura Semne, București

3. BOMPA,T., (2001), Periodizarea:teoria și metodologia antrenamentului , ediția a IV a CNFPA, București

4. BOTA, C., (2000), Ergofiziologia, Editura Globus, București

5. BOTA, C., PREDESCU, B., (1997), Ergofiziologia, Antim Ivireanul, Rm. Vâlcea

6. DINA, L., (2012), Gimnastica artistică – Bazele antrenamentului, Editura SITECH, Craiova

7. DRAGNEA, A., (1984), Măsurarea și evaluarea în educația fizică și sport, Editura Sport-Turism, București

8. DRAGNEA, A., (1996), Antrenamentul Sportiv, Editura Didactică și Pedagogică, București

9. DRAGNEA, A., BOTA, A., (1999), Teoria activităților motrice, Editura Didactică și Pedagogică, București

10. DRAGNEA, A. și colab., (2000), Teoria educației fizice și sportului, Editura Cartea Școlii

11. GABRIEL, P., (2003), Sport Aerobic

12. GAGEA, A., (1999), Metodologia cercetării științifice în educație fizică și sport, Editura Fundației „România de mâine”, București

13. GRIGORE, V., (2001), Gimnastica artistică, Bazele Teoretice ale Antrenamentului Sportiv, Editura Semne, București

14. FEDERAȚIA INTERNAȚIONALĂ DE GIMNASTICĂ, (2009), Aerobic gymnastics – Code of Points 2009-2012

15. FEDERAȚIA INTERNAȚIONALĂ DE GIMNASTICĂ, (2007), Aerobic gymnastics tehnical manual

16. EPURAN, M., (1990), Modelarea conduitei sportive, Editura turism, București

17. EPURAN, M., (2001), Psihologia Sportului de Performanță :Teorie și practică, Editura Fest, București 2001

18. EPURAN, M., (2005), Metodologia cercetării acivităților corporale, Exerciții fizice-Sport-Fitness, Ediția a II a, Editura Fest, București

19. HIDI, I., DINA, L., CORLACI, I., (2011), Metodica dezvoltării fizice armonioase, Editura DISCOBOLUL, București

20. HOLDEVICI, I., (1993), Psihologia succesului, Editura Cerse

21. MACOVEI, S., (1999), Gimnastica Ritmică și suplețea, București, A.N.E.F.S.

22. NICU, A., (1993), Antrenamentul sportiv modern, Editura Stadion, București

23. NICULESCU, M., (2002), Metodologia Cercetării Știintifice în educația fizică și sport, București

24. POPESCU, G., (1997), Studiul adaptării complexe, funcțională, energetică, motrică și psihologică în sportul aerobic și particularitățile pregătirii sportivilor de înalt nivel, Teza de doctorat, A.N.E.F.S. București

25. Popescu, G., (2003), Sport aerobic / Ghid tehnic. București, ANEFS

26. POPESCU, G., (2005), Impact aerobic, Editura Elisavaros, București

27. POPESCU, G., (2005), Îndrumar pentru examenul de licență, București

28. POPESCU, G., (2007), Ghidul Tehnic, Sport aerobic, Elemente de dificultate, Editura Elisavaros, București

29. POPESCU, G., (2006), Ghidul Tehnic al specialistului, Sisteme operaționale în învățarea elementelor de dificultate, manuscris, București

30. SANISLAV, M., (2002), Metodologia cercetării activitaților corporale, Editura Alma Mater Sibiu

31. SANISLAV, M., (2003) Metodica educației fizice și sportului, Editura Alma-Mater, Sibiu

32. SANISLAV, M., (2006), Metodica dezvoltarii calitațiilor motrice în lecția de educație fizică și sport, Editura Alma Mater, Sibiu

33. SANISLAV, M., (2003), Teoria educației fizice și sportului, Editura Alma Mater,Sibiu

34. SERGIEV, G., (2004), Sports Aerobics: Technique of Execution and Training Methods of Difficulty Elements, Published, ISBN, 9548017245, 9789548017244

35. Stoenescu, G., 2000. Gimnastica aerobică și sportul aerobic. București, Editura ISPE

36. STOENECU, G., (2000), Gimnastica și sportul aerobic, Editura ISPE, București

37. ȘERBĂNOIU, S., (2004), Metodica educației fizice, Cartea Universitară, București

38. TEODORESCU, Matei Silvia, (2001), Programare – planificarea în antrenamentul sportiv, Editura Semne, București

39. TUDOS, Șt., (2000), Criterii psihologice în fundamentarea și structura pregătirii sportive, Editura Paideia, București

40. VIERU, N., (1997), Manual de gimnastică sportivă, Editura Driada, București

41. WEINECK, J., (1983), Manuel d’entrenament sportif, Editura Vigot, Paris