Studiu Privind Mediul Concurential Si Strategii Manageriale Pentru Cresterea Performantelor Organizatiilor

STUDIU PRIVIND MEDIUL CONCURENȚIAL ȘI STRATEGII MANAGERIALE PENTRU CREȘTEREA PERFORMANȚELOR ORGANIZAȚIILOR

Cuprins

LISTĂ DE FIGURI, TABELE, ANEXE

INTRODUCERE

REVIZUIREA LITERATURII DE SPECIALITATE CU PRIVIRE LA PRINCIPALELE SUBIECTE ABORDATE

PARTEA I. STADIUL TEORETIC AL CERCETĂRILOR PRIVIND MANAGEMENTUL ORGANIZAȚIONAL ÎN CONDIȚIILE LIBEREI CONCURENȚE

CAPITOLUL 1. CONCURENȚA, MOTOR AL DEREGLEMENTĂRII

1.1. Teorii economice la baza procesului de liberalizare

1.2. Instrumente legislative cu rol în dereglementare

1.3. Sfârșitul neoliberalismului sau criza economico-financiară și consecințele ei

CAPITOLUL 2. REACȚIILE MEDIULUI ECONOMIC RAPORTATE LA OBLIGAȚIILE DE CONFORMARE

2.1. Normele UE privind concurența

2.1.1. Practicile anticoncurențiale

2.1.2. Abuzul de poziție dominantă

2.1.3. Categorii de acorduri sau practici exceptate

2.2. Beneficiile și eficiența conformării

2.3. Costurile neconformării unei întreprinderi

2.3.1. Sancțiunile administrative sub forma amenzilor

2.3.2 Sancțiuni aplicate persoanelor fizice și alte repercusiuni

2.4. Modalități de asigurare a conformității

2.5. Programul de clemență

CAPITOLUL 3. TEHNICI DE DEPISTARE A COMPORTAMENTULUI ANTICONCURENȚIAL

3.1. Metoda Screening de depistare a Cartelurilor

3.2. Echilibrul coluziv și dovada legală a înțelegerii

PARTEA II. STUDII ȘI CERCETĂRI PRIVIND PERFECȚIONAREA MANAGEMENTULUI ORGANIZAȚIONAL ÎN CONDIȚIILE ECONOMIEI DE PIAȚĂ. STUDIU DE CAZ

CAPITOLUL 4. GUVERNANȚĂ CORPORATIVĂ: OBIECTIVE, PRINCIPII, STRATEGII

4.1. Evaluarea performanțelor întreprinderilor

4.2. Principiile guvernanței corporative

4.3. Strategii de performanță

4.3.1. Strategii de eficiență

4.3.2. Strategii de calitate

4.3.3. Strategii de inovare

4.4. Performanțe economice versus grad de concentrare a pieței. Analize și indicatori

CAPITOLUL 5. STUDIU DE PIAȚĂ ÎN SECTORUL TELECOMUNICAȚIILOR MOBILE

5.1. Descrierea sectorului

5.2. Date privind cotele de piață ale furnizorilor de servicii de telefonie la puncte mobile la nivelul pieței cu amănuntul

5.3. Indicatori ai gradului de concentrare a pieței

5.4. Analiză gradului de concurență pe piața telefoniei mobile din România

5.4.1. Estimarea unui model al cererii pentru piața telefoniei mobile

5.4.2. Estimarea econometrică a prețului telefoniei mobile în România

5.4.3. Estimarea surplusului consumatorului pentru anul 2011

5.5. Analiza situației financiare ale organizațiilor din Sectorul Telecom

5.5.1. Metodologie

5.5.2. Descrierea Scorului Z

5.5.3. Scorul Z revizuit

5.5.4. Aplicație în Sectorul Telecom din România

5.5.5. Limitări ale modelului

5.5.6. Concluzii

CAPITOLUL 6. CERCETARE PRIVIND PIAȚA SERVICIILOR DE TELEFONIE MOBILĂ DIN ROMÂNIA

6.1. Metodologie

6.2. Descrierea sondajului

6.3. Analiza statistică a răspunsurilor din chestionar

6.3.1. Caracteristicile respondenților

6.3.2. Interpretarea rezultatelor din chestionar

6.4. Analiza modelului de regresie liniară multiplă

6.5. Concluzii

CAPITOLUL 7. CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

7.1. Sinteza rezultatelor obținute în urma datelor de cercetare

7.2. Contribuțiile academice ale studiului

7.3. Implicațiile manageriale

7.4. Limitele studiului și direcții viitoare de cercetare

7.5. Diseminarea și valorificarea rezultatelor cercetării

BIBLIOGRAFIE

Compendiu legislativ

Resurse electronice – websites

Anexa 1. Tabele și grafice

Anexa 2. Lista de lucrări

Anexa 3. Chestionar

Anexa 4. Demonstrația ecuației (3)

Anexa 5. Demonstrația ecuației (4)

LISTĂ DE FIGURI, TABELE, ANEXE

LISTĂ FIGURI

Figura 1. Liberalizarea industriilor de rețea, conform Armstrong et. al. (1994) 20

Figura 2. Evoluția prețurilor într-un mediu concurențial 81

Figura 3. Evoluția prețurilor într-un mediu coluziv 81

Figura 4. Cote de piață ale jucătorilor din telecom în funcție de numărul total de utilizatori, în perioada 2008-2010 150

Figura 5. Cote de piață ale jucătorilor din telecom în funcție de numărul total de abonați, în perioada 2008-2010 150

Figura 6. Evoluția cotelor de piață determinate de cifrele de afaceri ale principalilor jucători de pe piața românească de telefonie mobilă, în perioada 2008-2012 151

Figura 7. Evoluția gradului de concentrare a pieței telecomunicațiilor mobile, în perioada 2009-2013 (cote de piață calculate pe baza cifrelor de afaceri). 152

Figura 8. Evoluția numărului de angajați ai principalilor jucători de pe piață, în perioada 2008-2012 153

Figura 9. Evoluția EBITDA în perioada 2008-2012 pentru principalii jucători de pe piața telecom din România 154

Figura 10. Profitul sau pierderea întreprinderilor importante de pe piața telecom, în perioada 2008-2012 155

Figura 11. Evoluția prețului serviciilor de telefonie mobilă, real și teoretic, în perioada 2002-2011 166

Figura 12. Evoluția scorului Z a întreprinderilor din telecom, în perioada 2009-2013 173

Figura 13. Județul de proveniență al respondenților 179

Figura 14. Structura respondenților din chestionar în funcție de genul acestora 180

Figura 15. Ultima formă de învățământ absolvită 181

Figura 16. Categoria socioprofesională a respondenților 182

Figura 17. Nivelul salariilor respondenților 183

Figura 18. Structura respondenților pe categorii de vârstă 184

Figura 19. Mediul de proveniență al respondenților 184

Figura 20. Tipul serviciului de telefonie mobilă utilizat 185

Figura 21. Operatorul de telefonie mobilă utilizat de către respondenți 186

Figura 22. Primul utilizator de telefonie mobilă 187

Figura 23. Gradul de satisfacție al respondenților în privința operatorului de telefonie mobilă. 188

Figura 24. Motivele pentru care respondenții nu au renunțat la serviciile de telefonie mobilă 189

Figura 25. Motivele pentru care respondenții nu au renunțat la operatorul de telefonie mobilă. 190

Figura 26. Numărul de minute utilizate în rețea 191

Figura 27. Convorbirile respondenților în afara rețelei 192

Figura 28. Numărul de sms-uri utilizate în rețea. 193

Figura 29. Utilizarea telefonului mobil în afara țării 194

Figura 30. Comportamentul respondenților în afara țării 195

Figura 31. Gradul de utilizare lunară a internetului 196

Figura 32. Impactul ofertelor serviciilor de telefonie mobilă asupra respondenților 197

Figura 33. Procentul respondenților care ar schimba operatorul de telefonie mobilă în cazul în care persoanele apelate ar fi într-o altă rețea 198

Figura 34. Principalele elemente luate în considerare pentru a determina dacă o ofertă este corectă din punct de vedere al prețului 199

Figura 35. Reacția respondenților în cazul în care ar considera că plătesc un preț mai mare decât alți utilizatori pentru aceeași ofertă 200

Figura 36. Reacția respondenților față de eventualitatea în care operatorii ar aplica prețuri diferențiate în funcție de diferite categorii de clienți 200

Figura 37. Reacția respondenților față de eventualitatea în care clienții unui operator ar migra către alți operatori 201

Figura 38. Reacția respondenților față de corectitudinea operatorului de telefonie mobilă, în cazul în care acesta ar negocia tarifele 202

Figura 39. Reacția respondenților față de corectitudinea operatorului de telefonie mobilă, în cazul în care acesta ar negocia tarifele 203

Figura 40. Opinia respondenților cu privire la faptul că numărul de clienți este corelat cu nivelul tarifelor 203

Figura 41. Opinia respondenților cu privire la faptul că numărul de clienți este corelat cu nivelul calității serviciilor 204

Figura 42. Operatorul de telefonie mobilă cu cei mai mulți utilizatori 205

Figura 43. Operatorul cu cele mai mici tarife, în opinia respondenților 206

Figura 44. Operatorul cu cele mai mari tarife, în opinia respondenților 207

Figura 45. Gradul general de mulțumire al clienților față de serviciile de telefonie mobilă 208

LISTĂ TABELE

Tabelul 1. Costurile întreprinderilor 80

Tabelul 2. Niveluri ale indicelui HHI 141

Tabelul 3. Indicatorii folosiți în studiu, aferenți țărilor din UE, în anul 2011 157

Tabelul 4. Rezultatele testului Hausman pentru modelul cererii 158

Tabelul 5. Rezultatele estimării modelului cererii (fixed effects) 159

Tabelul 6. Rezultatele estimării modelului cererii (fixed effects) utilizând o variabilă instrumentală de tip time trend 160

Tabelul 7. Rezultatele testului Hausman pentru modelul dinamic al cererii 161

Tabelul 8. Rezultatele estimării modelului dinamic al cererii (fixed effects) 162

Tabelul 9. Rezultatele testului Hausman pentru ecuația prețului 163

Tabelul 10. Rezultatele estimării ecuației prețului (fixed effects) 164

Tabelul 11. Regiunile corespunzătoare analizei scorului Z 170

Tabelul 12. Evoluția indicatorilor financiari selectați, pentru compania Orange S.A. Romania, în perioada 2009-2013 171

Tabelul 13. Evoluția indicatorilor financiari selectați, pentru compania Cosmote, în perioada 2009-2013 172

Tabelul 14. Evoluția indicatorilor financiari selectați, pentru compania Vodafone, în perioada 2009-2013 172

Tabelul 15. Evoluția indicatorilor financiari selectați, pentru compania RCS & RDS, în perioada 2009-2013 172

Tabelul 16. Situația financiară a întreprinderilor din sectorul telecom, conform Scorului Z calculat 172

Tabelul 17. Județul de proveniență al respondenților 178

Tabelul 18. Structura eșantionului în funcție de genul respondenților 179

Tabelul 19. Ultima formă de învățământ absolvită 180

Tabelul 20. Categoria socioprofesională a respondenților 181

Tabelul 21. Nivelul veniturilor respondenților 182

Tabelul 22. Intervalul de vârstă al respondenților 183

Tabelul 23. Mediul în care locuiesc respondenții 184

Tabelul 24. Tipul de servicii de telefonie mobilă utilizat 185

Tabelul 25. Operatorul de telefonie mobilă utilizat 186

Tabelul 26. Primul operator de telefonie mobilă 186

Tabelul 27. Gradul general de mulțumire al respondenților în ceea ce privește operatorul de telefonie mobilă 187

Tabelul 28. Motivele pentru care respondenții nu au renunțat la serviciile operatorului de telefonie mobilă 188

Tabelul 29. Motivele pentru care respondenții nu au renunțat la operatorul de telefonie mobilă. 189

Tabelul 30. Numărul de minute lunar utilizate în rețea de către respondenți 190

Tabelul 31. Numărul de minute vorbite în afara rețelei 191

Tabelul 32. Numărul de sms-uri utilizate în rețea. 192

Tabelul 33. Utilizarea telefonului mobil în afara țării 193

Tabelul 34. Comportamentul respondenților în afara țării 194

Tabelul 35. Gradul de utilizare lunară a internetului 195

Tabelul 36. Impactul ofertelor serviciilor de telefonie mobilă asupra respondenților 196

Tabelul 37. Procentul respondenților care ar schimba operatorul de telefonie mobilă în cazul în care persoanele apelate ar fi într-o altă rețea 197

Tabelul 38. Principalele elemente luate în considerare pentru a determina dacă o ofertă este corectă din punct de vedere al prețului 198

Tabelul 39. Reacția respondenților în cazul în care ar considera că plătesc un preț mai mare decât alți utilizatori pentru aceeași ofertă 199

Tabelul 40. Reacția respondenților față de eventualitatea în care operatorii ar aplica prețuri diferențiate în funcție de diferite categorii de clienți 200

Tabelul 41. Reacția respondenților față de eventualitatea în care clienții unui operator ar migra către alți operatori 201

Tabelul 42. Reacția respondenților față de corectitudinea operatorului de telefonie mobilă, în cazul în care acesta ar negocia tarifele 201

Tabelul 43. Reacția respondenților față de corectitudinea operatorului de telefonie mobilă, în cazul în care acesta ar negocia tarifele 202

Tabelul 44. Opinia respondenților cu privire la faptul că numărul de clienți este corelat cu nivelul tarifelor 203

Tabelul 45. Opinia respondenților cu privire la faptul că numărul de clienți este corelat cu nivelul calității serviciilor 204

Tabelul 46. Operatorul de telefonie mobilă cu cei mai mulți utilizatori 204

Tabelul 47. Operatorul cu cele mai mici tarife, în opinia respondenților 205

Tabelul 48. Operatorul cu cele mai mari tarife, în opinia respondenților 206

Tabelul 49. Gradul general de mulțumire al clienților față de serviciile de telefonie mobilă 207

Tabelul 50. Cotele de piață ale furnizorilor de servicii de telefonie la puncte mobile în funcție de numărul total de utilizatori, în perioada 2008-2010 249

Tabelul 51. Cotele de piață ale furnizorilor de servicii de telefonie la puncte mobile în funcție de numărul de abonați, în perioada 2008-2010 249

Tabelul 52. Cotele de piață ale furnizorilor de servicii de telefonie la puncte mobile în funcție de cifra de afaceri, în perioada 2008-2012 249

Tabelul 53. Gradul de concentrare al pieței de telefonie mobilă în funcție de cifra de afaceri, în perioada 2008-2012 249

Tabelul 54. Număr mediu de salariați ale principalilor 3 jucători de pe piața telecom, în perioada 2008-2012 249

Tabelul 55. Evoluția indicatorului EBITDA pentru principalii jucători de pe piața telecom, în perioada 2008-2013 (valorile reprezintă miliarde de lei) 250

Tabelul 56. Evoluția profitului sau a pierderii pentru principalii jucători de pe piața telecom, în perioada 2008-2013 (valori exprimate în miliarde de lei) 250

Tabelul 57. Evoluția principalilor indicatori financiari ai companiei Orange, în perioada 2009-2013 (valori exprimate în lei) 250

Tabelul 58. Evoluția principalilor indicatori financiari ai companiei Vodafone, în perioada 2009-2013 (valori exprimate în lei) 250

Tabelul 59. Evoluția principalilor indicatori financiari ai companiei RCS & RDS, în perioada 2009-2013 (valori exprimate în lei) 251

Tabelul 60. Evoluția principalilor indicatori financiari ai companiei Telekom Mobile/ Cosmote, în perioada 2009-2013 (valori exprimate în lei) 251

LISTĂ ANEXE

Anexa 1. Tabele și grafice 242

Anexa 2. Lista de lucrări 244

Anexa 3. Chestionar 247

Anexa 4. Demonstrația ecuației (3) 254

Anexa 5. Demonstrația ecuației (4) 255

INTRODUCERE

În anii 1980, statele au început să renunțe la controlul anumitor sectoare economice care au fost în proprietatea lor încă de la începutul erei de după război (de exemplu telecomunicații, energie, transport, servicii poștale) (Menon și Hayward, 2002). Din motive economice, întrucât industriile au fost considerate monopoluri naturale sau din motive politice, pentru că industriile ofereau servicii publice de interes general, concurența era absentă, iar în multe state industriile deținute de acestea operau ca un monopol, fiind integrate vertical. Renunțarea la sistemul de tip monopol a fost justificată din considerente economice, spre exemplu creșterea nemulțumirilor relativ la performanța obținută în aceste sectoare sub managementul statului și înțelegerii faptului că prin concurență s-ar putea crea o eficiență sporită. La acestea s-au adăugat performanțele tehnologice, dat fiind că inovațiile slăbesc argumentul monopolului natural și considerentele politice privind o schimbare a concepției în ceea ce privește rolul statului, poate cel mai bine regăsită în sloganul: înapoi la stat.

Un mod folositor de a descrie relația dintre stat și noile industrii liberalizate este de a implementa conceputul de dereglementare a statului. Aceasta înseamnă că relația dintre stat și industrie nu mai este caracterizată de proprietatea statului, control și suport, ci de următoarele trei caracteristici: privatizare (vânzarea industriilor deținute de stat), liberalizare (lăsând noii intrați să concureze pe piețe ce erau rezervate anterior unui singur jucător), dereglementare (necesară în particular pentru a controla fostul deținător de drepturi exclusive de monopol, astfel încât noii intrați pe piață să fie capabili să concureze și să utilizeze organisme independente pentru a-și îndeplini sarcinile de reglementare în sectorul de interes public (Thatcher, 1998).

Scopul primei părți a lucrării de față este de a explora în ce măsură piețele anterior reglementate de către stat au fost dereglementate, deschizând calea concurenței. Pentru aceasta au fost analizate prevederile dreptului european al concurenței și modul în care acestea au condus la modelarea reglementărilor de stat. Pentru început, explicăm cum liberalizarea în Uniunea Europeană a apărut ca factor economic și ce configurații politice au influențat această dezvoltare, urmând ca apoi să evidențiem caracteristicile legale și economice aflate la baza procesului de liberalizare pe trei piețe (transport aerian, telecomunicații si electricitate), accentuând interesele contradictorii dintre obiectivul de concurență urmărit (îmbrățișat de către Comisia Europeană și întreprinderile dornice de a concura) și intenția anumitor state membre de a controla gradual piața (prin limitări de preț/cantitate) pentru o “liberalizare selectivă” – adică o liberalizare graduală și diferențiată între statele membre și sectoarele economice (Smith, 2001).

Lucrarea tratează de asemenea subiectul re-reglementării și se concentrează asupra dezvoltării sectorului din punct de vedere concurențial – legislația specifică este pusă în aplicare de către autoritățile naționale de reglementare. Ne concentrăm pe conținutul reglementărilor și de asemenea pe practica decizională a autorităților naționale de concurență. Alte teme importante în sectorul aflat în dezvoltare- reglementările specifice sunt atât lipsa contabilității, cât și lipsa coerenței reglementărilor filozofice. Dintre acestea, a se vedea (Prosser, 1997) “Reglementare, Piețe si Legitimități”.

În continuare, vom examina modul în care prevederile legale în materie de concurență sunt aplicate într-un mod “specific fiecărui sector” pentru dereglementarea piețelor. După ce analizăm cum fostele industrii protejate “s-au alăturat curentului principal al schimbărilor în Europa de orientare pe piață” (Cameron și Brothwood, 2002), ne vom ocupa de modul în care introducerea concurenței afectează și este afectată de cerința de a furniza servicii publice.

În contextul liberalizării, au fost analizate prevederile legale în materie de concurență și ajutor de stat, în încercarea de a răspunde la întrebarea dacă se poate garanta că cetățenii beneficiază de serviciile publice la care au dreptul, după ce au fost create piețe competitive.

În România, funcționarea economiei de piață pe baze competitive a presupus adaptarea cadrului instituțional, odată cu reformele introduse prin programe guvernamentale în diferite sectoare de activitate, cu impact direct asupra mediul economic privat.

Tehnicile manageriale utilizate de companii în scopul adoptării celor mai bune soluții pentru menținerea sau creșterea poziției pe piață sunt reflectate prin o serie de indicatori economici, prezentați în cadrul lucrării. În ultimii ani, companiile europene de tip conglomerat își definesc strategiile de acțiune în funcție de principiile stabilite prin programele de guvernanță corporativă.

În România, exemplul de conformare este cel mai bine ilustrat de societățile cotate la bursă, coordonate prin intermediul unor astfel de reguli. În mare parte, respectivele reguli vizează obiectivele întreprinderii, relația cu acționarii si investitorii, raportările făcute către aceștia, componența consiliilor de administrație, rolul președinților de întreprinderi și chiar remunerațiile managerilor. Regulile specifice programelor de guvernanță corporativă urmează principiile generale statuate de OECD în anul 1999 și pachetul de directive a Uniunii Europene.

În a doua parte a lucrării se prezintă cei mai utilizați indicatori economici care conturează coordonatele politicii corporative și care trebuie avuți în vedere de managementul organizațiilor.

Reducerea intervenției statului în economie este unul dintre rezultatele funcționării competitive a piețelor. Conștientizarea întreprinderilor de a se conforma cu regulile de concurență, alături de cele de guvernanță corporativă, reprezintă un proces continuu, inițiat în România ultimilor ani. Mediul economic încearcă să asimileze programele de conformitate cu regulile de concurență.

Partea a treia a lucrării prezintă pe larg programele de conformitate și externalitățile pozitive rezultate din necesitatea conformării cu regulile de responsabilitate socială.

Și totuși, în pofida existenței acestor programe de conformitate, maximizarea beneficiilor economice, profituri sau dividende, poate determina o companie să participe la înțelegeri de fixare a prețurilor, alocare a clienților sau împărțirea piețelor. Cele mai nocive forme de coordonare a comportamentului anticoncurențial iau forma cartelurilor. Tehnicile de depistare a cartelurilor fac astfel obiectul unui capitol tratat distinct în lucrarea de față.

Guvernanța corporativă, analizată prin prisma principiilor, obiectivelor, indicatorilor economici și strategiilor de performanță se raportează la contextul economic și legal aplicabil, fiindu-i dedicată un capitol integral.

Nu în ultimul rând, studiul de caz reflectă parcurgerea empirică a primelor șase capitole. Nu întâmplător, concluziile sunt prezentate ulterior studiului de caz, pentru a reflecta în paralel aceleași rezultate, obținute empiric și teoretic. Analiza chestionarului de la finalul acestei lucrări, face o verificare între gradul de mulțumire al clienților ce utilizează servicii de telefonie mobilă și performanțele economice ale companiilor din sectorul telecom, prezentate în studiul de caz din capitolul anterior. Corelațiile între performanțele economice, politică managerială și externalități pozitive comensurate prin gradul de satisfacere a cerințelor consumatorilor finali reflectă în sine esența politicii de guvernanță corporativă.

REVIZUIREA LITERATURII DE SPECIALITATE CU PRIVIRE LA PRINCIPALELE SUBIECTE ABORDATE

Lucrarea este structurată pe șapte capitole, în care prezentăm modalitatea în care managementul organizațiilor își adaptează comportamentul în funcție de tipul pieței pe care activează într-un cadru de guvernanță menit să le asigure viabilitatea pe termen lung.

Prima parte a lucrării cuprinde interpretări ale teoriei economice și prezintă cadrul legislativ relevant pentru politica de concurență. Cea de a doua parte a lucrării conține analize și date empirice care reflectă aplicarea teoriei economice, iar partea a treia constă în prezentarea unui studiu de caz și a unei cercetări pe baza analizei unui chestionar realizat pe piața serviciilor telefoniei mobile din România.

În primul capitol se face o introducere în neoliberalism, se dezvoltă conceptele de comerț liber, concurență, proprietate privată, industrie de rețea și se prezintă instrumentele specifice aflate la baza liberalizării piețelor.

Încă din anul 1776, Adam Smith scria în lucrarea sa, ”Avuția națiunilor”, despre utilitatea înțelegerii mecanismelor de piață liberă de către factorii politici decidenți. Promotor al gândirii liberale, Adam Smith aplica același concept relațiilor internaționale, prin prezentarea unor motivații de substanță pentru susținerea importanței libertății comerțului, ceea ce mai târziu se va concretiza în alianțe strategice, acorduri comerciale între state și poate cel mai sugestiv exemplu, în conceptul de formare a Comunității Economice Europene.

Stiglitz (2000) aduce argumente în favoarea teoriei keynesiste susținând intervenționismul statului prin acțiuni pe termen scurt, în dezacord cu teoria economică dezvoltată de Milton Friedman.

Integrarea sistemului financiar la nivel internațional permite creșterea economică în accepțiunea lui Levine (2001). Înlăturarea barierelor privind mobilitatea fluxurilor de capital este considerată de autor benefică pentru creșterea gradului de lichiditate pe piața financiară. În teorie, Levine susține faptul că procesul de liberalizare stă la baza creșterii economice.

Crearea unor alianțe strategice poate avea un rol negativ în contextul actual al globalizării, deși adepți ai acestui concept au indicat unele efecte benefice (Panagariya, 2000).

Privatizarea utilităților (apă, curent electric) are la bază mai degrabă o chestiune ce ține mai mult de proprietate decât de control. Liberalizarea contribuie la creșterea economică într-o măsură mai mare decât s-ar obține prin privatizare. Datele empirice au arătat că liberalizarea reprezintă un proces care trebuie realizat treptat, prin reglementare, în special în industriile de rețea, unde accesul trebuie prevăzut în mod expres. În accepțiunea unor autori (Newbery și David, 1997), concurența joacă un rol esențial pentru promovarea efectelor pozitive în piață. Acest studiu, realizat pe piața electricității în Marea Britanie, vine în sprijinul concluziilor formulate.

Prezența întreprinderilor multinaționale în economiile emergente creează premise favorabile globalizării prin implicațiile economice și politice generate de mobilitatea resurselor umane și de capital (Goldstein, 2009).

Criza economică în spațiul European începută în 2008 a avut printre cauze dezvoltarea rapidă a pieței financiare, a tehnologiei moderne, a inovării, și nu în ultimul rând a fost favorizată de mișcarea liberă a capitalului (Castells, 2011).

Procesul de integrare europeană fondat pe acordul de voință politică a Statelor Membre are la bază conceptual de guvernanță (Bulmer, 1993). Politica de concurență favorizează integrarea în spațiul Uniunii prin prisma cadrului instituțional și a instrumentelor legislative europene (Monti, 2007).

În plan național, contracararea efectelor crizei economice a presupus eforturi susținute din partea mediului economic în contextul reformelor structurale întreprinse de guvern în perioada de după 2010 prin măsuri de reglementare. O reformă liberală ar fi presupus costuri ridicate greu de suportat pentru o populație sărăcită (Cotoi, 2013).

Capitolul 2 se concentrează pe definirea conformității cu regulile de concurență și prezintă modalitățile prin care mediul economic răspunde la obligația de conformare. În concepția lui (Reinhardt, 1999) modelul concurenței perfecte este pur teoretic, realitatea mediului economic se confruntă cu situații de tip concurență imperfectă, externalități și asimetrie de informații. Valoarea economică a unei organizații poate fi maximizată prin programe de conformitate.

Responsabilitatea socială a organizațiilor este intens discutată la nivelul Uniunii Europene (Knill și Lenschow, 2005).

Formarea prețurilor de echilibru și determinarea cotelor de piață variază în funcție de preferințele consumatorilor. Obiectivele politicii de concurență constau cu precădere în menținerea unor piețe competitive în care concurența să se manifeste liberă, iar consumatorul final să își poată maximiza bunăstarea prin posibilitatea de selecție a unui produs sau serviciu dintr-o gamă variată. Componenta de protecție a mediului este determinată în analiza efectuată de Conrad (2005) în stabilirea echilibrului Nash.

Comportamentul concertat pentru fixarea prețurilor și profitului marginal este analizat în lucrările lui (Feinberg, 1984). Autorul aplică modelul american pentru Germania și studiază comportamentul organizațiilor care sunt nevoite să răspundă măsurilor investigative inițiate împotriva sa, în scopul restabilirii concurenței pe piețele afectate.

Rapoartele Comisiei Europene reflectă faptul că programele de conformitate cu regulile de concurență sunt aplicate de organizații ca răspuns la asigurarea împotriva riscurilor de diminuare a valorii economice a activelor prin amenzi aplicate pentru încălcarea regulilor de concurență.

Capitolul 3 descrie metodele de depistare a comportamentului anticoncurențial sau a comportamentului paralel ca prim indiciu al înțelegerilor anticoncurențiale dintre întreprinderi. Literatura de specialitate analizează efectele rezultate ca urmare a implementării practicilor anticoncurențiale exemplificând aici studiile lui (Shapiro, 1989) și (Whinston, 2006).

Mai mult, într-un alt studiu, autorii (Connor și Lande, 2005) au arătat că media creșterii prețurilor pe piața americană în urma apariției unui cartel este de 25%. S-a observat că procentul poate varia în funcție de tipul cartelului sau a participanților la înțelegere.

O altă abordare prezintă o utilizare a screening-ului pentru depistarea unei înțelegeri de fixare a prețurilor de vânzare, construindu-se metode prin care să se demonstreze existența unor înțelegeri de tip cartel. Se propune un screening bazat pe căutări de variații mici și mari ale prețurilor stațiilor de benzină într-o anumită zonă metropolitană (Abrantes-Metz et al., 2006).

În încercarea de a detecta un cartel, este utilă gândirea în două faze: screening-ul comportamental și cel structural (Connor, 1998).

În ceea ce privește comportamentul paralel al întreprinderilor, (Dawes et. al., 1977), folosind elemente de teoria jocurilor, arată că telecomunicațiile pre-play, în general, îmbunătățesc cooperarea în jocurile de dilema prizonierilor; (Bernheim și Whinston, 2008) și (Baker, 2003) raportează că discuțiile de grup sunt eficiente în creșterea prețurilor în jocurile Cournot repetitive.

Capitolul 4 descrie guvernanța corporativă și strategiile manageriale. Acestea au fost abordate în special în a doua parte a secolului trecut. Astfel, Wagenhofer (2006) consideră faptul că strategiile manageriale adecvate nu urmăresc doar creșterea bunăstării propriilor acționari, ci trebuie avute în vedere și aspecte legate de satisfacția clienților, a consumatorilor și a angajaților, pentru respectarea standardelor în domeniul protecției mediului, asigurarea conformității cu reglementările în materie fiscală și de concurență. Relația dintre manager sau echipa managerială și acționari a fost definită în literatura de specialitate de către (Jensen & Meckling, 1979). Autorii descriu această relație ca una dintre agentul în care acționarii mandatează o persoană sau mai multe persoane, respectiv echipa managerială să gestioneze afacerile companiei.

În România, studii despre guvernanța corporativă au apărut începând cu anul 2000. O parte a specialiștilor (Feleagă et al., 2011) analizează gradul de dezvoltare a guvernanței corporative din țara noastră folosind indicatori legați de structura, atributele, mărimea și independența bordului întreprinderilor listate la Bursa de Valori București.

Problematica analizei performanțelor unei bune guvernanțe corporative a fost studiată de către (Robu și Sandu, 2008). Pe lângă aspectele teoretice propuse au fost abordate teme practice cu scopul de a oferi o imagine complexa a acestui subiect și au fost propuse noi progrese în această privință.

Un subiect foarte interesant este cel legat de independența auditorilor interni și externi în contextul guvernanței corporative. În lucrarea lor, (Dobroțeanu și Răileanu, 2010) consideră faptul că eșecurile financiare ale organizațiilor se repercutează asupra percepției de lipsă de independență a auditorilor interni și externi.

În evaluarea performanțelor întreprinderilor, cel mai bun model este cel folosit de către (Altman, 1968). Acesta a calculat „scorul Z”ca funcție de cinci rate financiare, având la bază opt variabile specifice situațiilor financiare ale companiilor. Acest scor ne redă “sănătatea” financiară a unei firme în funcție de rezultatul obținut în calculul scorului Z menționat. Această metodă a fost îmbunătățită de către (Conan și Holder, 1979) prin eliminarea componentei volatile, aceea a capitalizării bursiere, în locul acesteia autorii introducând indicatorul capitalurilor proprii, ca reflecție a valorii contabile cuprinse în bilanțul companiilor.

Capitolul continuă cu o prezentare generală a strategiilor de performanță ale întreprinderilor. În realizarea acestui lucru, în lucrarea sa, (Coșneanu et al., 2013) face o sinteză a principalelor strategii de performanță precum și aplicații ale acestora în cazul întreprinderilor românești.

În finalul acestui capitol se face o analiză a performanțelor economice în raport cu gradul de concentrare al pieței. Sunt descriși atât principalii indicatori de concentrare a pieței cât și o modalitate de aproximare a acestora în cazul în care un calcul exact nu este posibil. (Miller, 1982), folosind instrumente matematice precum inegalitatea mediilor, face o analiză a instrumentelor prin care indicele Herfindahl-Hirchman se poate încadra într-un interval și aplicarea acestui rezultat pe diferite piețe.

În capitolul 5 se prezintă un studiu de caz pe piața telefoniei mobile din România. La nivel european, Comisia Europeană a adoptat crearea unei piețe unice. Ideea creării unei singure piețe europene în telecom a fost abordată de către Trillas (2010) în care autorul subliniază necesitatea unificării tuturor piețelor din telecom într-una singură. Astfel, surplusul consumatorului final ce ar rezulta dintr-o astfel de piață ar fi unul pozitiv.

O estimare a unui model al cererii pentru piața telefoniei mobile prin analiza datelor de tip panel, a fost realizată de către Hausman (2003). Autorul utilizează metoda GMM (generalized methods of moments) în primă diferență ce duce la eliminarea efectelor fixe și reprezintă o metodă consistentă de estimare a modelului analizat. O abordare similară a fost aplicată de către (Hausman și Taylor, 1981), cunoscută și sub numele de „instrumente Hausman”. Aceasta metodă propune utilizarea costului ca variabilă instrumentală pentru preț.

De asemenea, o estimare a surplusului consumatorului din România pentru anul 2011 în cazul serviciilor de telefonie mobilă a fost efectuată pornind de la o lucrare scrisă de (Hausman și Ros, 2013), în care autorii au calculat coeficienții estimați pentru elasticitatea prețului și prețul previzionat pentru perioada 2002-2011.

Capitolul se încheie cu lucrarea lui (Henten et al., 2004), în care se face o comparație între piețele de telefonie mobilă din Europa, pe de o parte, și Korea și Japonia pe de alta. Autorii concluzionează că, deși toate piețele de telefonie mobilă din statele membre UE sunt foarte concentrate, spre deosebire de cele două țări din Asia, acest lucru nu afectează consumatorii, progresul tehnologic având un impact mare asupra dinamicii industriei, menținând în permanență un grad ridicat de concurență.

Capitolul 6 reprezintă o cercetare privind piața serviciilor de telefonie mobilă din România. Cercetarea a fost realizată pe baza unui sondaj, eșantionarea realizându-se prin metoda snowball. Metoda este descrisă de către (Constantinescu, 2011). Autorul prezintă succint principalele reguli în crearea unui chestionar punând accentul pe ordinea întrebărilor din chestionar. Câteva dintre cele mai importante aspecte etice ale publicării sondajelor de opinie sunt enumerate de către (Condur, 2011), în care autorul subliniază faptul că mai presus decât potențialul și utilitatea unui sondaj de opinie sunt aspectele legate de etică.

Runeson (2006) explică modalitățile în care se pot crea modele econometrice în Eviews și mai ales cum se pot alege variabilele dummy folosite în regresiile multiliniare.

PARTEA I. STADIUL TEORETIC AL CERCETĂRILOR PRIVIND MANAGEMENTUL ORGANIZAȚIONAL ÎN CONDIȚIILE LIBEREI CONCURENȚE

CAPITOLUL 1. CONCURENȚA, MOTOR AL DEREGLEMENTĂRII

1.1. Teorii economice la baza procesului de liberalizare

Milton Friedman și John Maynard Keynes sunt parte integrantă a istoriei economice. Teoriile economice dezvoltate au fost, însă, de cele mai multe ori antagonice.

Teoria Keynesiană sprijină soluții pe termen scurt pentru stimularea cheltuielilor de consum și a economiei. Oferind o relaxare temporară a taxelor, guvernul poate stimula cheltuielile fără a renunța la veniturile fiscale viitoare obținute printr-o reducere semnificativă a impozitelor.

Pe de altă parte, Friedman a contrazis problema multiplicatorului keynesian neluând în considerare cheltuielile guvernamentale – și cheltuielile aferente datoriei publice-a o evaluare superioară bazată pe investiții private. Friedman a subliniat faptul că, pe măsură ce guvernul se împrumută mai mult pentru a cheltui, cu atât este mai mare presiunea de a produce inflație asupra monedei pentru a putea acoperi plățile viitoare.

Ulterior, profesorii (Armstrong, Cowan și Vickers, 1994) au conceput un cadru analitic care explică procesul liberalizării și implicațiile sale economice și de reglementare: reproducem diagrama de mai jos. Diagrama funcționează bine în special în industriile de rețea. Sistemul de telefonie, de exemplu: preliberalizând o firmă integrată pe verticală se oferă toate serviciile din toate piețele – infrastructură, recepție, apeluri telefonice, și alte servicii ce pot fi dirijate prin intermediul pieței. Liberalizarea are loc prin a identifica care dintre componentele monopolului de stat poate avea mai mult de un furnizor și în consecință trecerea la eliminarea drepturilor exclusiv monopoliste pe aceste segmente. Cu aceste premise, nu există niciun impediment pentru ca mai multe întreprinderi să concureze pentru a vinde produse mai variate și mai atractive, sau pentru a furniza servicii mai ieftine.

Figura 1. Liberalizarea industriilor de rețea, conform Armstrong et. al. (1994)

Reciproc, anumite segmente de piață nu vor reacționa bine la concurență. Primul pas către liberalizare este acela de a identifica piețele care ar beneficia de pe urma intrării mai multor jucători pe piață și de a desființa drepturile de monopol acordate de către stat pentru aceste segmente, tolerând monopolul în sectoarele în care concurența nu ar face vreo diferență sau nu ar fi dorită.

Cu toate acestea, crearea unor piețe competitive nu garantează concurența. Prima săgeată din figură arată faptul că există consumatori care ar putea intra sub incidența prețurilor monopoliste dacă nu ar există concurență. Cea de a doua săgeată arată un al doilea risc plauzibil: după liberalizare, fostul monopol de stat rămâne pe piețele ce au rămas deschise concurenței și, cel puțin pentru o perioadă de tranziție, are o putere semnificativă pe piață. Să ne gândim din nou la sectorul telecomunicațiilor: în ziua în care piața este liberalizată, fiecare client are deja un contract încheiat cu fostul monopolist de stat pentru serviciile de telefonie. Astfel, întreprinderile nou intrate pe piață trebuie să îi convingă pe consumatori pentru a comuta. Cu toate acestea, furnizorul monopolist în exercițiu se poate angaja în practici anticoncurențiale, care pot dăuna noilor intrați pe piață.

În cele din urmă, săgeata cu numărul 3, ne arată un alt risc: de multe ori noul intrat are nevoie de acces la instalațiile operate de către cel care este deja prezent pe piață (de ex. bucla locală). Cu toate acestea, cum proprietarul acelei facilități concurează cu noul intrat în aval, acesta este tentat să se angajeze în tactici de excludere pentru a crește costurile rivalilor prin refuzul de a permite accesul sau de a-l acorda în condiții nefavorabile. În general, există o agenție specializată care reglementează prețurile și accesul la facilitățile esențiale în sectorul telecomunicațiilor și reguli detaliate se aplică pentru a asigura accesul pe anumite piețe. Aceste reguli speciale sunt bazate pe riscuri: remediul este impus ca o dovadă a puterii de piață și a riscului de a aduce prejudiciu, nu ca o dovadă a comportamentului din culpă.

1.2. Instrumente legislative cu rol în dereglementare

Uniunea Europeană, inițial Comunitatea economică europeană, s-a născut din cenușa celui de-al doilea război mondial în scopul menținerii păcii și asigurării democrației, drepturilor omului și prosperității popoarelor Comunității. În vederea atingerii acestor deziderate, au fost încheiate tratate și acorduri și au fost înființate diferite instituții, și organizații europene. Construcția dreptului Uniunii Europene, care primează asupra dreptului statelor, este o operă mai discretă și mai puțin spectaculoasă decât funcționarea instituțiilor. Ea este, în același timp, indispensabilă oricărei tentative de integrare. Ordinea juridică comunitară nu seamănă cu dreptul internațional clasic, având un caracter special și original.

Uniunea Europeană constituie o “noua ordine legală” în care, independent de legislația națională a țărilor membre, sunt impuse nu doar obligații indivizilor, ci le conferă acestora și drepturi. Carta Europeană a Drepturilor Omului este exemplificatorie în acest sens.

Punctul primordial în aplicarea legislației U.E. este Tratatul, principalul izvor de drept. Tratatul stabilește astfel cadrul de formare și dezvoltare a Uniunii, obiectivele generale care trebuie atinse de statele membre și de instituțiile europene.

Concurența devine în acest cadru principalul mecanism prin care activitățile economice sunt ordonate într-o economie de piață. În cazul în care concurența este distorsionată, mecanismele nu mai funcționează, economia nu se mai poate dezvolta eficient, bunăstarea se reduce, este îngrădită însăși libertatea de acțiune a întreprinderilor.

Relațiile dintre agenții economici pe piață, în funcție de interesele lor, constituie un sistem economic de concurență, în care fiecare are libertatea să producă și să vândă ceea ce consideră, în condiții favorabile, neîngrădite, în funcție de nevoile consumatorului final.

Instrumentele luptei de concurență sunt de natură economică și se concretizează în:

reducerea costurilor;

reducerea prețurilor de vânzare;

îmbunătățirea calității;

acordarea unor facilități clienților.

Studiul teoriilor economice reflectă un proces de evoluție a conceptelor de piață, concentrare economică și mecanisme concurențiale, în paralel cu progresele realizate de gândirea economică în ansamblu.

Mecanismele concurențiale reprezintă elemente esențiale ale sistemelor economice bazate pe economia de piață, felul în care sunt abordate determinând, în mod hotărâtor, pe termen scurt, dar mai ales mediu și lung, arhitectura economiei unei națiuni sau a unei comunități, chiar de dimensiune europeană.

Astfel, apreciem că din punct de vedere al evoluției acestor noțiuni, se pot distinge trei mari perioade. O primă perioadă, în care apar germenii ideilor de piață, concurența și monopol, chiar dacă la acea vreme, conținutul lor era diferit față de accepțiunea care le este dată astăzi; se poate considera că în această primă etapă sunt incluse curentele precursoare gândirii clasice (mercantilismul și fiziocrații), precum și curentul de gândire clasic. Cea de a doua perioadă cuprinde curentul neoclasic, bazat pe revoluția marginalistă, în care este elaborat modelul concurenței pure și perfecte; împreună cu aprofundările și abordările novatoare, aceasta se întinde până la perioada interbelică. În sfârșit, a treia etapă, care începe cu perioada dintre cele două războaie mondiale, și în care sunt puse bazele unor adevărate revoluții în abordarea conceptelor de piață, concurență și concentrare economică, odată cu elaborarea teoriilor privind concurența monopolistă și concurența imperfectă. Este o perioadă pe care o parcurgem și în prezent, în care specialiștii au devenit conștienți de imperfecțiunile pieței și de necesitatea de a concilia teoria cu realitățile economico – sociale, într-un anumit context istoric.

Opinia celor mai mulți economiști este că funcționarea corespunzătoare a unei piețe se referă la efectele sale asupra alocării resurselor, determinând cel mai ridicat nivel de bunăstare economică. Piețele pot genera astfel de efecte, dacă există posibilitatea manifestării concurenței. Astfel, “scopul fundamental al politicii în domeniul concurenței este de a promova și întreține un proces de concurență efectivă, pentru realizarea unei alocări mai eficiente a resurselor” conform (Hay și Vickers, 1988).

Concurența este propulsată de recompensele pieței pentru faptul de a fi mai bun, mai ieftin sau mai original decât concurenții, lărgind, astfel, cota de piață și profiturile. Succesul durabil în această privință poate conduce la dominarea pieței. Acest lucru a dus la temerea că o politică împotriva puterii de piață ar putea determina involuntar “sancționarea câștigătorului”, deoarece strategiile concurențiale ale firmei dominante ar putea fi prea ușor considerate ca abuzive.

Sancționarea “câștigătorilor” eficienți subminează motivele ulterioare de a concura ale firmelor mari și, în consecință, chiar procesul concurențial pe care politica intenționează să îl întrețină.

Dinamica tehnologiei, inovarea produsului, noile intrări, precum și erodarea eficienței firmelor dominante, atunci când nu sunt supuse unei concurențe eficiente, fac imposibilă existența pe termen lung a monopolurilor și cartelurilor. Aceste forme de putere de piață generează profituri ridicate sau un ritm mai lent al inovării și al muncii, precum și o creștere de remunerare a factorilor de producție, ceea ce conduce la stimulentele necesare pentru ca ceilalți să conteste aceste poziții.

Din aceste considerente, este interzisă acordarea ajutoarelor de stat din fonduri publice, în favoarea unor agenți economici, pe criterii discriminatorii, care amenință să denatureze concurența. Ajutorul acordat unei întreprinderi care își desfășoară activitatea pe o piață neliberalizată poate afecta comerțul în cazul în care întreprinderea beneficiară este, de asemenea, activă pe piețe liberalizate.

Introducerea concurenței, necesită crearea de noi piețe pentru separarea monopolurilor de stat. Piețele au nevoie de trei tipuri de asistență juridică: drepturile de proprietate, structurile de guvernare, și normele privind schimburile (Fligstein și Mara- Drita, 1996). În acest context, drepturile de proprietate stabilesc dacă statul poate continua să dețină anumite întreprinderi și dacă un monopol trebuie să restituie o parte din drepturile lui de proprietate și de a da acces altor competitori. Principiile de guvernanță sunt reguli și reglementări care permit manifestarea concurenței în piețe. Evaluând aceste cerințe de reglementare deducem că instrumentele legale aflate la dispoziția Comunității Europene sunt incomplete.

În particular, UE nu poate desemna drepturile de proprietate pe o scară largă. Acest lucru se datorează Articolului 345 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (numit în continuare TFUE), care prevede că ”tratatul nu va aduce nicio atingere regulilor Statelor Membre prin reglementarea regimului proprietății”. Prin urmare, proprietatea de stat (dar nu neapărat monopolul de stat) este legală. Articolul 345 arată că UE nu poate obliga Statele Membre sa privatizeze o industrie, conform (Devroe, 1997). Cu toate acestea, se poate contesta exercitarea drepturilor de proprietate atunci când acest lucru este împotriva Tratatului, astfel încât, de exemplu, deținătorii de proprietăți ar putea împărți bunuri și servicii esențiale.

Uniunea are puterea de a modifica structurile de guvernare și de a liberaliza piețele. Două articole sunt de o importanță deosebită în a da UE puterea legislativă de a crea piețe. În plus, articolul 37 (ex 31 TCE) spune că statele monopoliste cu un caracter comercial trebuiesc ajustate astfel încat nu este discriminare între Statele Membre – din nou, abolirea monopolurilor nu este necesară. Aceste monopoluri asupra vânzărilor și a cumpararii de produse, de exemplu Piața Suedeză de vânzare cu amănuntul a alcoolului a examinat și declarat legal cazul C-189/95 Frazen [1997] ECR I-5909.

Articolul 106(1) TFUE (vezi anexa 6) are o prevedere ambiguă ce ar putea obliga Statele Membre să se asigure că monopolurile de stat sunt supuse dreptului concurenței – este o dispoziție de liberalizare; pe de altă parte prevede faptul că monopolurile sunt permise, în plus atunci când este coroborat cu Articolul 106(2) concluzia este că monopolurile de stat nu sunt supuse dreptului concurenței în cazul în care acest lucru ar împiedica prestarea de servicii de interes economic general. Având în vedere că, din punct de vedere istoric, motivația statului de a avea control asupra industriilor de rețea a fost aceea de a garanta furnizarea de servicii pentru toți cetățenii, în interes public, Articolul 106 poate fi interpretat în sensul justificării existența în continuare a monopolurilor de stat. Redactarea ambiguă reflectă un compromis politic între statele membre în favoarea continuării prezenței în sectorul public, dar și mai multe state liberale (Marenco, 1983). Cu toate acestea, Articolul 106(3) conferă Comisiei puterea de a legifera, și cu sprijinul judiciar adecvat (ce a apărut la începutul anilor 1990), acest lucru poate oferi o cale de a injecta concurența în sectoarele protejate de legislația națională. Această dispoziție a jucat un rol deosebit de important într-un impuls dat liberalizării sectorului de telecomunicații, influențând Statele Membre ca ulterior să fie de acord de exemplu, cu liberalizarea sectorului energiei electrice.

Al doilea instrument este Articolul 114 (ex articolul 95 TCE, vezi anexa 6), care a constituit baza legală pentru marea majoritate a inițiativelor de liberalizare comunitare. Legislația în temeiul acestui articol este concepută pentru a îmbunătăți condițiile de stabilire și funcționare a pieței interne (a se vedea cazul C-376/98 Germania vs. Parlament si Consiliu). Acest lucru conduce la armonizarea legilor naționale.

În temeiul acestei dispoziții comunitare se pot scrie legile care permit, de exemplu, unei întreprinderi de curierat britanică să trimită scrisori în Spania. Acest lucru este obținut prin “armonizarea” legilor cu privire la tipurile de servicii poștale ce sunt excluse de la concurență, prin aceasta interzicându-se monopolurile în afara acestor piețe (a se vedea art. 7, Directiva 97/ 67 pentru Regulile Comune pentru dezvoltarea Pieței Interne a Comunității Serviciilor Poștale și Îmbunătățirea Calității Serviciilor [1998] OJ l15/14, amendată de Directiva 2002/39 cu privire la viitoare deschideri către concurență ale Comunității Serviciilor Poștale [2002] OJ L176/21). Armonizarea este justificată prin obținerea dovezilor referitoare la faptul ca diversitatea reglementărilor naționale poate împiedica o buna funcționare a pieței comune. Acest lucru permite o provocare indirectă a legislațiilor naționale: acestea nu sunt atacate de protecționismul lor, ci pentru că diversitatea frustrează piața unică.

Din aceste două motive juridice privind legislația de liberalizare, art.106(3) poate fi mai puțin corect politic, deoarece Comisia va adopta directive independent de alte organe comunitare. În schimb, Articolul 114 necesită aprobarea legislației de către Parlamentul European și o majoritate calificată a Consiliului, conform art. 294 TFUE.

Distincția convențională dintre Articolul 106(3) și Articolul 114 este aceea că primul reprezintă un instrument de liberalizare (ce impune Statelor Membre să elimine drepturile speciale și exclusive), în timp ce ultimul reprezintă un instrument de armonizare (prin care piața este reglementată, astfel încât obiectivele de liberalizare sunt îndeplinite). Cu toate acestea, o astfel de relație nu poate fi exactă. Mai întâi, Curtea Europeană de Justiție, denumită în continuare CEJ, sugerează că există anumite suprapuneri (vezi cazul C-202/88 Franța vs. Comisie (Telecomunicații și Echipament Terminal) [1991] ECR I-1223.), astfel încât Comisia ar putea folosi Articolul 114 în scopul liberalizării; apoi, în primele directive de comunicații se arată că o armonizare a fost realizată prin Articolul 106(3), (vezi Larouche Legea Concurenței, ch. 2, pp. 60-70), și în cele din urmă, Articolul 106(3) nu a fost folosit pentru a demonta drepturile exclusive în alte sectoare decât cel al telecomunicațiilor. Totuși, directivele referitoare la art.106(3) sunt mai bine văzute ca un instrument pe care Comisia îl poate folosi pentru a forța strategic liberalizarea atunci când un acord politic este blocat de către Statele Membre în temeiul Articolul 114. Acest fapt este bine explicat de către unul dintre membrii Parlamentului European, după ce aceasta a promulgat o altă directivă a Articolului 106(3) în domeniul telecomunicațiilor: “legal ai dreptate, dar politic, nu”, citată în (Conant, 2002).

Două doctrine dezvoltate de către CEJ au constituit un element complementar important al puterii legislative din Tratat, deoarece CEJ a furnizat o bază legală pentru a contesta reglementările de stat anticoncurențiale, ce au permis Comisiei Europene și Consiliului UE să legifereze deschiderea piețelor pentru concurență.

Jurisprudența CEJ contribuie la construirea piețelor prin facilitarea integrărilor pozitive, cum ar fi hotărârile ce declară ilegală interzicerea accesului pe piață de către legislațiile naționale (asupra integrării pozitive și negative, în general, vezi G. Majone, 2005).

În sectoarele luate în considerare în continuare, atacurile negative de integrare, au constituit unele dintre problemele importante ale Comisiei și ale părților private, în sensul solicitărilor privind deschiderea unor piețe liberei concurențe.

Analiza economică utilizată în materia concurenței a permis studierea mai multor paradigme și teorii economice. Multe din acestea au fost exemplificate în partea introductivă a lucrării. Dacă ordoliberalismul promova libertatea economică și pluralismul întreprinderilor pe piață, curentul germanic ale cărui concepte au fost preluate de Comisia Europeană în evaluarea cazurilor investigate, precum si abordarea americană în materie de concurență au avut ca punct de plecare eficiența economică, promovată de teoria neoclasică, contrară principiilor ordoliberale.

Astfel, dacă adepții teoriei ordoliberale studiau condițiile funcționării concurenței pe piață, neoclasicii analizează efectele produse pe piață. Cel mai elocvent exemplu este redat prin studiul abuzului de poziție dominantă, văzut de ordoliberali prin prisma creșterii cotelor de piață, cu potențial efect negativ asupra concurenței în contradicție cu neoclasicii, ce îl analizau prin prisma efectelor produse asupra consumatorului final.

Înțelegerile care elimină complet concurența pe piață sunt interzise prin lege. Totuși, atunci când acordurile sau practicile concertate nu elimină integral concurența pe piață și conduc către bunăstarea consumatorului, avantajele înclinând în defavoarea dezavantajelor aduse prin restricționarea concurenței, în anumite condiții date de îndeplinirea criteriilor de eficiență economică, aceste acorduri ar putea fi exceptate.

Competența exclusivă în materie de concurență în spațiul Uniunii Europene aparține Comisiei Europene. Aplicarea descentralizată a regulilor de concurență la nivelul pieței interne a fost introdusă odată cu adoptarea Regulamentului Consiliului (CE) nr. 1/2003, prin care prevederile în domeniu pot fi aplicate la nivel național de către autoritățile de concurență. Conform Articolului 3 din Regulament, „atunci când autoritățile de concurență ale Statelor Membre sau instanțele naționale aplică legislația națională de concurență acordurilor, deciziilor asociațiilor de întreprinderi sau practicilor concertate în sensul articolului 101 alineatul (1), care pot afecta comerțul dintre Statele Membre în sensul acestei dispoziții, ele aplică de asemenea articolul 101 acestor acorduri, decizii sau practici concertate. Atunci când autoritățile de concurență ale Statelor Membre sau instanțele naționale aplică legislația națională de concurență oricărui abuz interzis de articolul 102, acestea aplică de asemenea articolul 102. Aplicarea legislației naționale de concurență nu poate genera interzicerea acordurilor, deciziilor asociațiilor de întreprinderi sau a practicilor concertate care pot aduce atingere comerțului dintre Statele Membre, dar care nu restrâng concurența în sensul articolului 101 alineatul (1) sau care îndeplinesc condițiile articolului 101 alineatul (3) sau care intră sub incidența unui Regulament CE de aplicare a articolului 101 alineatul (3).

Prevederile legale transpuse în echivalente naționale se regăsesc în conținutul Articolelor 101 și 102 (a se vedea anexa 6).

Pentru a asigura o eficiență sporită în acțiunile de investigare a piețelor la nivelul Uniunii, Comisia Europeană a propus introducerea unui mecanism de cooperare cu autoritățile naționale de concurență din spațiul Uniunii, cărora să li se dea competențe de aplicare a Articolelor 101 și 102 TFUE. Acest mecanism descentralizat a fost introdus prin adoptarea Regulamentului CE nr.1/2003.

Ca o paralelă față de cele de mai sus, în temeiul articolului 3 din legea națională nr.21/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, competența exclusivă în materie de concurență în România aparține Consiliului Concurenței (vezi anexa 6).

La nivel național, prevederile legislative în materie de antitrust și abuz de poziție dominantă sunt relativ similare cu cele din legislația comunitară. Pentru o analiză comparativă, a se vedea textul articolelor 5 și 6 din legea nr. 21/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, numită și legea națională a concurenței.

În anumite condiții, indispensabile pentru realizarea acordurilor prevăzute de Articolul 101(3) TFUE, respectiv Articolul 5(2) din lege, constând în creștere și eficiență economică, beneficii economice în favoarea consumatorului final, aceste acorduri sau practici ar putea fi exceptate de la interdicția generală prevăzută de Articolele 101(1), respectiv 5(1).

La nivel național, regulamentele de exceptare pe categorii au fost abrogate, fiind direct aplicabile regulamentele CE de exceptare a acordurilor orizontale (ex. cercetare dezvoltare, specializare) și a celor verticale.

Evaluarea pe baza criteriului efectului asupra comerțului depinde de mai mulți factori care, luați individual, pot să nu fie decisivi. Factorii relevanți includ natura acordului și practicii, natura produselor la care se referă acordul sau practica, precum și poziția și importanța întreprinderilor implicate.

Fără a-și propune să fie exhaustivă, o listă a legislației europene relevante în domeniu este anexată la finalul lucrării. Dreptul comunitar al concurenței nu se aplică acordurilor și practicilor care nu pot aduce atingere în mod semnificativ comerțului dintre statele membre. Criteriul efectului asupra comerțului este un criteriu legislativ autonom de drept comunitar care trebuie evaluat separat în fiecare caz. Acesta este un criteriu jurisdicțional, care definește domeniul de aplicare a dreptului comunitar al concurenței. Criteriul efectului asupra comerțului restrânge domeniul de aplicare a art.101 și a art. 102 la acordurile și practicile care sunt susceptibile de a genera un nivel minim de efecte transfrontaliere în Comunitate. Potrivit formulării Curții de Justiție, acordul sau practica trebuie să aducă atingere comerțului dintre statele membre «în mod semnificativ».

Din formularea articolelor 101 și 102 TFUE și ținând cont de jurisprudența comunitară, rezultă că, în aplicarea criteriului efectului asupra comerțului, trebuie avute în vedere trei elemente:

conceptul de „comerț între statele membre”;

noțiunea de „poate aduce atingere” și

III) conceptul de „caracter semnificativ”.

Conceptul de „comerț între statele membre” nu se limitează la tradiționalele schimburi transfrontaliere de bunuri și servicii, ci cuprinde activități economice transfrontaliere, inclusiv stabilirea. Această interpretare (a se vedea Hotărârea din cauza 172/80 Züchner v Bayerische Vereinsbank [1981] ECR 2021, par. 18; Hotărârea din cauza C-475/99 Ambulanz Glöckner [2001] ECR I-8089, par. 49.) este în concordanță cu obiectivul fundamental ale Tratatului de a promova libera circulație a mărfurilor, serviciilor, persoanelor și capitalurilor.

Potrivit jurisprudenței europene consacrate, conceptul de „comerț” include și cazurile în care înțelegerile sau practicile aduc atingere structurii concurențiale a pieței.

Aplicarea criteriului efectului asupra comerțului este independentă de definiția piețelor geografice relevante. În acest sens, jurisprudența a stabilit că, și în cazul în care piața relevantă este națională sau regională, comerțul dintre statele membre poate fi afectat. Prin urmare, nu este necesar ca înțelegerea sau practica incriminată să aducă atingere comerțului dintre un stat membru și un alt stat membru, considerate în ansamblul lor. Articolele 101 și 102 se pot aplica și în cazurile în care este implicată doar o parte a unui stat membru, cu condiția ca efectul asupra comerțului să fie semnificativ.

CEJ și Tribunalul de Primă instanță, denumit în continuare TPI, au statuat în mod constant că, „pentru ca un acord între întreprinderi să poată afecta comerțul dintre statele membre, trebuie să fie posibil să se prevadă cu un grad suficient de probabilitate, pe baza unui set de factori obiectivi de drept sau de fapt, că acordul poate avea o influență, directă sau indirectă, reală sau potențială, asupra structurii comerțului dintre statele membre”, întrucât prin aceasta ar putea fi afectat obiectivul creării unei piețe europene unice. Astfel, nu este necesar ca respectivul comportament să fi afectat în fapt comerțul dintre statele membre, fiind suficient să se stabilească faptul că respectivul comportament este susceptibil de a avea un astfel de efect.

În ceea ce privește influența asupra structurii comerțului dintre statele membre, nu există o condiție ca aceste schimburi să fie restricționate sau reduse. Aplicabilitatea dreptului comunitar se stabilește în toate cazurile în care comerțul dintre statele membre tinde să se dezvolte în mod diferit datorită înțelegerii sau practicii în cauză, față de dezvoltarea sa probabilă în absența înțelegerii sau practicii. Prin urmare, conform celor statuate de jurisprudența comunitară, termenul „structura schimburilor comerciale” este o noțiune neutră, nu există o condiție ca schimburile comerciale să fie restricționate sau reduse. Structura schimburilor comerciale poate fi afectată și atunci când un acord sau o practică produc o creștere a comerțului.

Evaluarea caracterului semnificativ depinde de circumstanțele fiecărei cauze individuale, în special de natura acordului și a practicii, de natura produselor în cauză și de poziția pe piață a întreprinderilor implicate. Atunci când, prin natura sa, acordul sau practica este susceptibil(ă) să aducă atingere comerțului dintre statele membre, pragul caracterului semnificativ este mai redus decât în cazurile în care acordurile și practicile nu sunt, prin natura lor, susceptibile să aducă atingere comerțului dintre statele membre. Cu cât este mai puternică poziția pe piață a întreprinderilor în cauză, cu atât este mai mare probabilitatea ca un acord sau practică ce poate să aducă atingere comerțului dintre statele membre să o facă într-un mod semnificativ.

Criteriul efectului asupra comerțului include un element cantitativ care limitează aplicabilitatea dreptului comunitar la înțelegerile și practicile care sunt susceptibile să producă efecte de o anumită dimensiune. Caracterul semnificativ al efectului asupra comerțului poate fi evaluat, în special, prin referire la poziția și importanța întreprinderilor respective pe piața în cauză.

Cu cât este mai puternică poziția pe piață a întreprinderilor în cauză, cu atât este mai mare probabilitatea ca un acord sau practică care poate să aducă atingere comerțului dintre statele membre să o facă într-un mod semnificativ.

Cartelurile care vizează un întreg stat membru sunt în mod normal susceptibile să aducă atingere comerțului dintre statele membre. Instanțele europene au considerat, în mai multe cauze, că acordurile care vizează întregul teritoriu al unui stat membru, prin însăși natura lor, au ca efect consolidarea împărțirii piețelor pe baze naționale, prin împiedicarea întrepătrunderii economice pe care o promovează Tratatul (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din cauza C-309/99 Wouters și alții [2002] ECR I-1577, par. 95).

Instrumentele de politică utilizate de autoritățile de concurență în mod frecvent îmbină activitățile de ”enforcement” cu cele de promovare a concurenței. Acțiunile de consiliere și promovare a concurenței, cunoscute sub denumirea de ”competition advocacy”, reprezintă instrumente cu rol de prevenire, în scopul asigurării premiselor favorabile pentru desfășurarea concurenței. La acestea, se adaugă rolul corectiv al acțiunilor de ”enforcement” , prin efectul disuasiv al amenzilor aplicate în scopul evitării unor repetări ale aceluiași comportament anticoncurențial pe piață.

Nu doar companiile cu capital privat pot recurge la comportamente susceptibile a încălca legislația în materie de concurență, dar și cele cu capital de stat. De aceea, rolul preventiv al instrumentelor de tip ”competition advocacy” se poate dovedi esențial pentru buna funcționare a mecanismului de concurență pe piață. Exemplificând, în cazul Expedia 226/11 (a se vedea Opinia Avocatului General Juliane Kokott, prezentată CEJ la 6 sept. 2012), autoritatea franceză de concurență a considerat că prin acordul încheiat între agenția de voiaj Expedia și compania națională de transport feroviar, SNCF, se aducea un prejudiciu concurenței. Curtea de Casație din Franța, sesizată de reclamant, a solicitat CEJ pronunțarea unei hotărâri preliminare cu privire la efectele semnificative aduse concurenței, în acord cu Nota Comisiei De Minimis. Propunerea Avocatului General, Juliane Kokott, interpretează în sensul că Articolul 101 alineatul (1) TFUE și articolul 3 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 trebuie interpretate în sensul că autoritatea de concurență a unui stat membru poate investiga și poate sancționa un acord între întreprinderi ca fiind anticoncurențial, chiar dacă pragurile cotei de piață stabilite de Comisia Europeană prin Comunicarea De Minimis nu au fost atinse, cu condiția ca autoritatea națională să fi analizat suficient comunicarea și să demonstreze prin alte mijloace că acordul menționat are ca obiect sau ca efect o restrângere semnificativă a concurenței.

Comunicarea de minimis a Comisiei trebuie interpretată în sensul că pragurile cotei de piață definite de aceasta sunt irelevante dacă este vorba despre aprecierea caracterului semnificativ al unei restrângeri a concurenței care pornește de la acordurile cu obiect anticoncurențial încheiate între întreprinderi.

De aceea, acordurile care sunt anticoncurențiale prin însăși obiectul lor nu pot fi exceptate de la aplicarea regulilor de concurență. În spațiul Uniunii Europene, observarea aplicării acestor reguli revine autorităților naționale de concurență și Comisiei Europene.

În continuare, Articolul 10 din Tratat obligă statele membre să se abțină de la măsuri care ar putea pune in pericol realizarea obiectivelor din Tratat. Curtea Europeană de Justiție a decis că obligativitatea instituită în Articolul 10 poate fi citită în comun cu conținutul Articolelor 101 și 102 și astfel să interzică orice acțiune a unui Stat Membru ce încurajează întreprinderile să încalce regulile de concurență (Chalmers et. al., 2006). Această interpretare a fost deosebit de utilă, în sensul în care a provocat Statele Membre să se implice în liberalizarea sectorului aferent transportului aerian.

Un exemplu este dat de cazul Ahmed Saeed (Cazul 66/86 Ahmed Saeed Flugreisen și Silver Line Reiseburo Gmbh vs. Zentrale zur Bekampfung unlauteren Wettbewebs eV [1989] ECR 803). Inculpații, două agenții de turism cu sediul în Germania, au obținut bilete de călătorie de la o întreprindere de turism stabilită în alt stat. Deși punctul de plecare al călătoriei ce apărea pe bilete era in afara Germaniei, pasagerii ce au cumpărat bilete de la agențiile puse sub acuzare au urcat în avion într-un aeroport din Germania, unde zborul programat a făcut escală. În ciuda zborului mai lung, aceste bilete au costat mai puțin decât biletele pentru zborurile cu plecare din Germania. Modul de acțiune al agențiilor de turism a fost contestat de către o asociație ce milita împotriva concurenței neloiale și care a susținut că prin vânzarea de bilete de avion ieftine inculpații au încălcat legea germană prin care se interzicea vânzarea de bilete la prețuri care nu sunt aprobate de către ministerul federal competent.

A reieșit faptul că tarifele aeriene pentru zborurile din Germania au fost stabilite de către companiile aeriene ce zboară din aeroporturi germane, iar guvernul aprobând aceste taxe, a condus la creșterea prețurilor biletelor. Cu alte cuvinte a fost vorba de o înțelegere de tip cartel favorizată de aplicarea cadrului legal de la acel moment. Curtea de Justiție a considerat că acordurile tarifare au încălcat prevederile art.101, și că guvernul german a acționat, de asemenea, în mod ilegal. CEJ a dispus că statul trebuie să se abțină “de la a lua orice măsură care ar putea fi interpretată ca încurajare pentru companiile aeriene de a încheia acorduri tarifare contrare Tratatului” Efectul acestei hotărârii CEJ a fost unul semnificativ: agențiile de turism, nu numai că pot cumpăra bilete de avion ieftine din străinătate, așa cum au făcut cei acuzați, dar guvernul nu mai este capabil sa protejeze înțelegerile dintre companiile aeriene. Creșterea prețurilor prin efectul protejat al legii poate fi contestată de către o autoritate de concurență, ce va cauza scăderea prețurilor, deoarece acum companiile aeriene sunt nevoite să concureze una împotriva celeilalte pentru clienți. Acesta este un exemplu de aplicare a legislației comunitare în materie de concurență pentru a obține o integrare negativă. Pe cale de consecință, această hotărâre a fost aplicată în fiecare Stat Membru ce permitea acorduri de tip cartel între companiile aeriene: toate au fost supuse la contestări judiciare, iar comisia a folosit acest rezultat pentru a implementa liberalizarea.

În cazul Ahmed Saeed, inculpații au încălcat prevederile legale în mod deliberat folosind legislația comunitară în materie de concurență ca un punct de apărare fără a exclude posibilitatea aplicării în paralel a legislației naționale. De exemplu, un fabricant german de chibrituri a depus plângere Autorității de Concurență din Italia împotriva unui consorțiu italian fabricant de chibrituri ce împiedica schimburile comerciale pe baza unui acord ilegal.

În acest context, autoritatea de concurență este obligată să înlăture prevederile legislative naționale cu caracter anticoncurențial, pentru a permite comerciantului să concureze la nivelul pieței naționale (vezi Cazul C-198/01 Consortio Industrie Fiammiferi vs. Autorita garante della Concorrenza e del Mercato [2003] ECR I-8055). Comisia poate contesta, de asemenea, legile naționale anticoncurențiale prin emiterea unui aviz motivat pentru încălcarea legislației CE, cale ce a mai fost utilizată în trecut (vezi cazul C-35/96 Commision Vs. Itally [1998] ECR 35101 (tarifele agenților).

Doctrina articolului 10 se bazează pe necesitatea de a asigura eficacitatea dreptului concurenței: normele de concurență ce interzic comportamentul anticoncurențial vor fi trunchiate dacă firmele ar putea face lobby guvernelor naționale și să ceară legislații care legitimează cartelurile. Dar doctrina are două limite. În primul rând, se aplică doar în cazul în care se poate stabili o legătură între acțiunea statului și acordul sau abuzul de poziție dominantă. Fie legile statului favorizează încălcarea Articolelor 101 și 102 sau încurajează comportamentul anticoncurențial ori permit întreprinderilor să intre într-un acord coluziv iar apoi le ratifică deciziile. Dimpotrivă, dacă o lege națională are ca efect întărirea concurenței prin preț (de ex. prin prevenirea unui asigurator de a primi anumite avantaje promoționale, sau prin acordarea unui drept de monopol), acest lucru este insuficient pentru a invoca o regulă.

În al doilea rând este necesar să existe o încălcare a legii concurenței de către întreprinderi ce poate fi direct legată de acțiunea statului (vezi cazul C-2/91 Wolf W. Meng [1993] ECR I – 5751. Totuși, condiția nu este aplicabilă dacă statul permite unei asociații de întreprinderi să între în anumite acorduri, de exemplu avocați care se înțeleg să stabilească taxe pentru servicii juridice, dar apoi statul supervizează în mod activ taxele ce au fost convenite pentru a se asigura că acestea sunt compatibile cu interesul public. În acest caz, condiția nu se aplică deoarece taxele sunt supuse unei supravegheri efective de către stat în acord cu considerentele de interes public (vezi cazul C-39/99 Criminal Proceedings against Arduino [2002] ECR I-1529).

Conform acestui scenariu, atunci când considerentele de interes public sunt inerente în procedura care restrânge concurența, legea concurenței nu se aplică (Schpel, 2002).

Strategia Comisiei de liberalizare fost legitimată și consolidată printr-un set de hotărâri judecătorești radicale la începutul anilor 1990 prin interpretarea Articolului 106(1) unde CEJ a testat legalitatea monopolurilor de stat. CEJ a afirmat în mod regulat că formarea unui monopol prin acordarea drepturilor exclusive nu este contrară articolului 106(1). Cu toate acestea, monopolurile de stat sunt întâmpinate cu criticism atunci când legislațiile naționale subminează eficacitatea Articolelor 101 și 102 (vezi cazul C-179/90 Merci Convenzionali Porto di Genova vs. Siderurgica Gabrielli [1991] ECR I- 5889). Nu trebuie căutată neapărat o încălcare a legii de către o întreprindere, ci trebuie analizat dacă aceasta ar putea duce la crearea sau consolidarea unui monopol ce are sau ar putea avea efecte anticoncurențiale. Curtea a identificat trei moduri prin care acordarea de drepturi speciale sau exclusive subminează concurența (Edward și Hoskins, 1995).

În primul rând, acordarea unui drept exclusiv este nelegal atunci când beneficiarul este ineficient (vezi cazul C-41/90 Hofner și Elser versus Macroton [1991] ECR I- 1979). În cazul Hofer, Germania a supervizat un monopol pe piața serviciilor de recrutare, interzicând agențiile private de recrutare. Acest lucru a fost făcut în interes public pentru a asigura o piață funcțională a ocupării forței de muncă în cazul în care agențiile de recrutare au fost disponibile pe scară largă. Cu toate acestea, în final a reieșit că serviciile de stat au fost necorespunzătoare.

În aceste condiții, statul poate fi acuzat de „intervenție de reglementare sau de decizie” (vezi cazul C- 475/99 Ambulantz Glockner vs. landkreis Sudwestpfalz [2001] ECR I- 8089). Aceasta înseamnă că nu există nicio încălcare doar pentru faptul că întreprinderea este gestionată deficitar, dar este o încălcare atunci când statul acordă monopol unei întreprinderi despre care se știe că nu este bine gestionată sau este lipsită de resurse suficiente sau în cazul în care statul nu reușește să ia măsuri de redresare a acesteia.

Conform acestei abordări, statul poate încălca articolul 106(1) numai în cazul în care furnizarea de servicii de monopol de stat este în mod evident inadecvată, oferind statului o marjă de apreciere în care își desfășoară sarcinile sale de reglementare (Hofner [1991] ECR I- 1979). În exemplul anterior, Guvernul german a fost obligat să ia în considerare aceste criterii pentru a testa dacă drepturile exclusive oferite au fost justificate, sau dacă piața serviciilor de ocupare a forței de muncă ar trebui să fie deschisă concurenței. Acest caz a reprezentat un mesaj puternic al CEJ în favoarea liberalizării piețelor unde intervenția statului conduce la o alocare ineficientă a resurselor (Reich, 1992). Cu toate acestea, jurisprudența nu cere liberalizarea; mai degrabă statul este cel care alege, din motive de politici publice, să acorde un drept exclusiv, cu obligația de a monitoriza performanța întreprinderilor cărora le acordă aceste drepturi, ce pot presta servicii satisfăcătoare la început, dar care nu pot acoperi cererea odată cu schimbarea circumstanțelor.

Dacă monolopul de stat se dovedește a fi ineficient, atunci când costurile de finanțare nu pot fi acoperite prin veniturile încasate din impozitare, statul ar putea lua măsuri care să eficientizeze serviciile publice oferite apelând la instrumente de politică financiară.

În al doilea rând, jurisprudența interzice acordarea de drepturi exclusive atunci când se creează un conflict de interese și este foarte probabil ca întreprinderile să folosească aceste drepturi pentru a exclude concurenții. De exemplu, în cazul RTT v. GB INNO, Belgia a acordat unei întreprinderi monopolul asupra funcționării rețelei publice de telecomunicații (RTT), si puterea exclusivă de a stabili standarde pentru echipamentele de telefonie și să verifice dacă furnizorii de echipamente îndeplinesc aceste standarde. Astfel, RTT a fost activă pe piața de echipamente de telefonie și în același timp a avut și rol de reglementator. Rezultatul a fost acela că RTT a reglementat accesul pe piață a competitorilor săi. CEJ a considerat că acest lucru ar submina egalitatea de șanse între operatorii economici, punând întreprinderea care se ocupa de reglementarea accesului într-un avantaj evident față de competitorii săi, prin ridicarea de bariere la intrare pentru competitori (vezi cazul C- 18/88 Rtt vs. GB-INNO-BM SA [1991] ECR I- 5941 paras. 20-8; Telecomunication Terminal Equipment [1991] ECR I – 1223 para. 51). Folosind o abordare similară în ERT (Radioteleviziunea grecească), Curtea Europeană de Justiție a examinat monopolul Greciei în sectorul radio și televiziune. Monopolistul avea drepturi exclusive de transmisie a programelor proprii, cât și de retransmisie a programelor de către terți, incluzând pe cele produse de către alte state membre. CEJ a statuat că articolul 106(1) din Tratat interzice acordarea de astfel de drepturi exclusive în cazul în care acestea sunt susceptibile de a crea o situație prin care întreprinderea este îndrumată să încalce articolul 102, ca urmare a unei politici discriminatorii în favoarea programelor sale (vezi cazul C-260/89 ERT v. Dimotiki Etairia pliroforissis [1991] ECR I –2925 para. 37). Generalizând, aceste două cazuri sugerează faptul că integrarea pe verticală în industriile de rețea este problematică: se poate permite proprietarului sau operatorului de rețea să excludă concurenții, sau cel puțin să crească costurile bunurilor sau a serviciilor din amonte.

În al treilea rând, CEJ a statuat că un Stat Membru ar încălca Articolul 106(1), prin acordarea de drepturi monopoliste unei singure firme (Pelkmans, 2001). Astfel, legea belgiană a permis existența unui monopol în domeniul serviciilor poștale acordate întreprinderii „Regie de Postes”. Contestatar al drepturilor exclusive, domnul Corbeau, a încălcat prevederile exclusiviste prin oferirea la acel moment a unui serviciu poștal expres orașului Liege, aflat în concurență cu monopolul de stat.

Când acuzele au fost îndreptate împotriva lui pentru încălcarea monopolului poștal belgian, el a contestat decizia în conformitate cu articolul 106. Curtea de Justiție a condamnat existența drepturilor de monopol extinse acordate întreprinderii „Regie des Postes”, dar a adăugat că acordarea unui monopol extins pe piețele de servicii unei singure firme ar putea fi tolerată în cazul în care acest lucru a fost necesar pentru a garanta furnizarea de servicii poștale universale (vezi cazul C- 320/91 Corbeau [1993] ECR I- 2533). De exemplu, în cazul în care Belgia ar fi dorit să rezerve piața profitabilă pentru poșta expres aceleiași firme care operează, de asemenea și serviciul universal al poștei naționale, atunci acordarea a două drepturi de monopol ar putea fi justificată, deoarece operând în sectorul profitabil se obțin surse de venit pentru prestarea unui serviciu public. Cu toate acestea, în cazul în care această justificare este absentă, atunci drepturile excesive de monopol sunt oferite în mod nejustificat. Această decizie se bazează pe cazurile RTT și ERT, în care CEJ a condamnat integrarea pe verticală, acordarea de drepturi exclusive în amonte și în aval, pentru că întreprinderea a fost în poziția de a crește costurile competitorilor. În cazul Corbeau, Curtea a considerat că barierele la intrarea pe piața care rezultă atunci când statul acordă drepturi de monopol pe mai multe piețe, elimina concurența pe piețele cu potențial concurențial.

Rezultatul acestor hotărâri este dublu. În primul rând, acordarea unui drept de monopol pe o piață este supusă unui reper de eficiență: Statele Membre trebuie să se asigure că întreprinderea privilegiată este în măsură să îndeplinească cererea. În al doilea rând, acordarea unui drept de monopol unei întreprinderi prezente pe mai mult de o piață este cel puțin ineficient din două puncte de vedere: se creează premizele pentru ca o întreprindere să își folosească puterea de piață pentru a exclude alte întreprinderi de pe piețele conexe, iar atunci când se acordă un portofoliu de monopoluri unui singur operator, nu este necesară finanțarea prestării unui serviciu public. Aceste doctrine au următoarele efecte: în primul rând, ele legitimează liberalizarea, arătând că legile Statelor Membre care acordă drepturi exclusive sunt incompatibile cu principiile unei economii de piață libere. În al doilea rând, acestea stabilesc principii care își regăsesc drumul în legislație. În al treilea rând, se creează stimulente pentru părțile private și pentru Comisie pentru a urmării în mod individual fiecare Stat Membru, fapt ce poate servi ca un catalizator pentru marea liberalizare a CE.

Liberalizarea conduce către crearea unor structuri competitive, fără a fi necesară intervenția statului. De aceea, măsurile de ajutor de stat pot fi de natură să împiedice exercitarea liberă a concurenței pe piață. Articolul 107 din TFEU asigură premisele pentru buna funcționare a concurenței în piața internă, interzicând măsurile de ajutor de stat. Totuși, în anumite condiții, acestea pot fi exceptate. Ne vom referi în acest sens la serviciile de interes economic general încredințate de stat unor operatori economici, în condiții concurențiale, cu asigurarea transparenței procedurilor de achiziție publică.

Serviciile de interes economic general (denumite „SIEG”) nu numai că sunt înrădăcinate în valorile comune ale Uniunii, dar joacă un rol central în promovarea coeziunii sociale și teritoriale. Uniunea și statele membre, fiecare în limita competențelor sale, trebuie să aibă grijă ca aceste servicii să funcționeze pe baza unor principii și condiții care le permit să își îndeplinească obiectivele.

Anumite SIEG pot fi furnizate de către întreprinderi publice sau private, fără un sprijin financiar specific din partea autorităților statelor membre. Alte servicii pot fi furnizate numai în cazul în care autoritatea în cauză oferă compensații financiare prestatorului de servicii. În absența unor norme specifice ale Uniunii în materie, statele membre sunt, în general, libere să stabilească modul în care ar trebui organizate și finanțate SIEG.

În hotărârea sa în cauza C-482/99 Franța/Comisia Europeană, Curtea de Justiție a confirmat, de asemenea, că resursele unei întreprinderi publice reprezintă resurse de stat în sensul articolului 107 din tratat, deoarece autoritățile publice sunt capabile să controleze aceste resurse. În cazurile în care o întreprindere căreia i-a fost încredințată prestarea unui SIEG este finanțată din resurse furnizate de o întreprindere publică și finanțarea în cauză este imputabilă statului, o astfel de finanțare poate, așadar, să reprezinte ajutor de stat.

Acordarea, fără o procedură de achiziții, de licențe pentru ocuparea sau utilizarea domeniului public sau acordarea altor drepturi speciale sau exclusive care au o valoare economică poate presupune o renunțare la resursele de stat și poate crea un avantaj pentru beneficiari.

În anumite cazuri, statele membre pot finanța aceste servicii din taxele sau din contribuțiile plătite de anumite întreprinderi sau utilizatori, veniturile fiind transferate întreprinderilor cărora le-a fost încredințată prestarea serviciului de interes economic general respectiv.

Pentru a intra sub incidența Articolului 107 din tratat (vezi anexa 6), compensația pentru obligația de serviciu public trebuie să afecteze sau să amenințe să afecteze schimburile comerciale între statele membre. Un astfel de efect presupune, în general, existența unei piețe deschise concurenței. Prin urmare, în cazul în care piețele au fost deschise concurenței fie prin legislația Uniunii sau legislația națională, fie de facto, prin evoluțiile economice, se aplică normele privind ajutoarele de stat. În astfel de situații, statele membre își păstrează marja de manevră în ceea ce privește modul de definire, de organizare și de finanțare a SIEG, fiind supuse controlului în materie de ajutor de stat dacă se acordă compensații furnizorului de SIEG, indiferent dacă acesta este privat sau public (inclusiv în cazul furnizorilor interni).

Dacă piața a fost rezervată unei singure întreprinderi (inclusiv unui furnizor intern), compensația acordată acestei întreprinderi face și obiectul controlului în materie de ajutor de stat. În fapt, atunci când activitatea economică a fost deschisă concurenței, decizia de a furniza un SIEG prin alte metode decât printr-o procedură de achiziții publice care asigură costul cel mai scăzut pentru comunitate poate duce la denaturări sub forma împiedicării intrării concurenților pe piață sau prin facilitarea extinderii beneficiarului pe alte piețe.

Din perspectiva teoriei economice a reglementării, se poate argumenta că o strategie economică optimă ar incorpora și o concurență reglementată juridic între statele membre.

Recunoașterea juridică reciprocă expune reglementarea națională forțelor arbitrajului: consumatorii pot alege intre produse și servicii supuse unei reglementări interne sau ale oricărui stat membru prin importarea produselor sau serviciilor relevante.

Concurența reglementată este dinamică și este definită drept modificare a reglementării naționale, ca răspuns la impactul efectiv sau potențial al mobilității transfrontaliere a bunurilor, serviciilor sau factorilor asupra activității economice naționale (Sun și Pelkmans, 1995). În completarea acestor modificări se găsesc interacțiuni complexe între firme și guvern.

Jurisdicțiile cu reglementări costisitoare pot fi supuse unor presiuni din partea întreprinderilor pentru reducerea reglementării, când se confruntă cu concurența importurilor din jurisdicțiile cu regimuri “lejere”. Însă firmele locale și guvernul pot conveni asupra unei reglementări strategice, pentru a sprijini anumite activități pe piața internă. Practicarea acestei proceduri din partea Statelor Membre poate dezvolta procese iterative de concurență reglementată.

Ca efect al acestei proceduri ne putem aștepta la un proces de competiție reglementată „dictată de piață”. Nu este indicat ca aceasta să se întâmple în situația în care eșecul pieței să fie reprezentat de „externalitățile negative” întrucât determină fragmentarea pieței interne sau subreglementarea; această concurență s-ar justifica sau ar fi adecvată, dacă problemele ar fi reprezentate de asimetriile informaționale. Un astfel de procedeu ar putea avea efecte benefice deoarece nu se poate presupune că factorii de decizie vor urmări în mod necondiționat interesul general, așa cum precizează teoria reglementării pozitive.

1.3. Sfârșitul neoliberalismului sau criza economico-financiară și consecințele ei

O problemă importantă este în ce măsură criza curentă reprezintă un sfârșit pentru hegemonia politică a neoliberalismului. Legat de aceasta este problema revitalizării keynesismului. Este important să se recunoască faptul că măsurile prudențiale guvernamentale axate pe cheltuirea fondurilor publice nu sunt incompatibile cu neoliberalismul, în condițiile în care acestea se realizează în interesul formării capitalului, investițiilor (Kilmister, 2004).

O gândire neoliberală poate fi aceea în care băncile sunt restructurate și reprivatizate în timp ce acumularea este reîncepută pe baza pieței libere. În Marea Britanie, Guvernul s-a orientat către intervenționism în privința managementului băncilor față de intenția originală și de asemenea către adoptarea de măsuri de politică fiscală neplanificate, la începutul crizei. Astfel, măsuri precum presiuni pentru reducerea ratei dobânzii, creșterea impozitului la 45% proporțional pentru cei cu venituri mari nu reprezintă o ruptură semnificativă cu politicile din trecut. Dar, astfel de măsuri indică existența unui spațiu pentru dezbateri privind alternativele care se pot folosi. Modul în care acest spațiu este gestionat depinde de evoluția contextului economic, dar și de abilitatea politicienilor de a formula răspunsuri alternative la ceea ce reprezintă consum privat și investiții.

Sunt teorii stocastice de echilibru pe care le considerăm esențiale atât pentru abordarea keynesistă cât și pentru cea neoliberală, ce trec dincolo de doctrină și se sprijină pe practica dobândită. Transpuse, se referă la responsabilitățile sociale, devenite o realitate raportat la problemele macro din viața cotidiană: criza creditelor în curs de desfășurare și consecințele acesteia.

Economia consumeristă a ultimilor ani prezenta premise clare pentru actuala criză economică, în lipsa unor politici prudențiale și a unor investiții stabile pe termen lung. Împletite, cele două abordări, neoliberalistă și cea keynesiană, ar fi putut produce efecte pozitive în aplicare, pentru a evita blocajele financiare create în perioada anilor 2009-2012, inițial în Statele Unite ale Americii și continuate apoi prin efectul de contagiune către țările Uniunii Europene, Grecia fiind cel mai greu afectată.

În spațiul european, reglementarea piețelor financiar bancare a presupus o reconsiderare a politicilor monetare, în special prin măsuri prudențiale care au redus îndatorarea excesivă. În România, a existat un mix al politicilor de redresare financiară implementat prin reforme structurale, în virtutea acordului stand-by încheiat de statul român cu Fondul Monetar Internațional, Comisia Europeană și Banca Europeană de Investiții. În cadrul programului de ajustare economică, statul român a încercat să reducă presiunea asupra finanțelor publice, prin încadrarea în indicatorii de deficit și datorie publică, apelând la măsuri de restructurare și privatizare a întreprinderilor cu capital de stat.

De multe ori, intervenția statului prin astfel de măsuri a presupus acordarea unor ajutoare de stat, în sensul Articolului 107 TFEU. Cu toate acestea, atunci când statul se comportă asemenea unui investitor privat prudent, se poate exclude existența ajutoarelor. Premisele care conduc la această concluzie sunt reflectate de condițiile oferite de piață, fără a face o discriminare prin acordarea respectivei măsuri sau a crea un avantaj unui agent economic. Din punct de vedere procedural, intenția de privatizare sau de aplicare a unor măsuri de redresare prin restructurarea unor întreprinderi trebuie notificate Comisiei Europene anterior punerii în aplicare. Același principiu funcționează și în cazul concentrărilor economice, în care notificarea intenției de încheiere a unei tranzacții de fuziune, preluare a controlului sau de creare a unei societăți în comun este adusă la cunoștința autorității de concurență sau Comisiei Europene, după caz, anterior implementării.

În domeniul antitrust, perioada de recesiune determinată de contextul economic al crizei poate crea premisele pentru recurgerea la comportamente anticoncurențiale în scopul maximizării profitului. Le revine autorităților de concurență rolul de a penaliza astfel de comportamente, în scopul restabilirii mediului concurențial, prin intensificarea luptei împotriva cartelurilor.

Promovarea concurenței nu reprezintă un simplu deziderat politic. Reflectarea acestui obiectiv se realizează concret, prin deschiderea piețelor, liberalizarea sectoarelor monopol de stat și atragerea investițiilor prin eliminarea barierelor din calea potențialilor concurenți. Eficacitatea acestor acțiuni presupune o conștientizare a regulilor de concurență de către actorii de pe piață. Astfel, din ce în ce mai des, companiile apelează la programe de conformitate care permit deopotrivă angajaților și angajatorilor să înțeleagă și să se conformeze cu regulile de concurență. Guvernanța corporativă, programele de conformitate și responsabilitate socială conturează principiile de orientare adecvată pe piață și permit formularea unor strategii viabile pe termen lung, în acord cu obiectivele corporative propuse.

Sintetizând, unul din elementele de bază pentru formarea și funcționarea pieței interne a Uniunii Europene este libertatea de mișcare a capitalului. Aceasta este posibilă doar în condiții concurențiale, în care prețurile și tarifele sunt rezultatul întâlnirii cererii cu oferta. De multe ori măsurile de reglementare cu caracter protecționist pot aduce prejudicii grave pe termen lung, cu efecte negative asupra concurenței și comerțului transfrontalier.

În măsura în care cadrul național este conform prevederilor Articolului 106 TFUE, politicile guvernamentale adoptate la un moment dat pot conduce către bunăstare economică, cu impact pozitiv asupra economiei în general.

De aceea, politica în domeniul concurenței poate fi utilizată ca pârghie pentru menținerea unor structuri competitive. Beneficiile rezultate sunt vizibile la nivel de productivitate și dezvoltare economică, fiind deplin resimțite în planul inovării și cercetării. Firmele competitive sunt recompensate prin însuși mecanismul pieței, generând externalități pozitive pentru consumatorul final.

CAPITOLUL 2. REACȚIILE MEDIULUI ECONOMIC RAPORTATE LA OBLIGAȚIILE DE CONFORMARE

Regulile de concurență ale Uniunii Europene se aplică tuturor celor care desfășoară activități economice și sunt activi în anumite zone geografice. Aceasta înseamnă că nu numai managerii, ce au posibilitatea de a lua decizii în interesul întreprinderilor pe care le conduc, dar de asemenea angajații au nevoie de îndrumare cu privire la modul de a pune în aplicare aceste decizii. Întreprinderile ale căror comportamente pe piață nu respectă normele naționale și europene, în paralel, în ceea ce privește regulile de concurență își asumă riscul de a suporta amenzi și de a se confrunta cu consecințe negative asupra activității (acțiuni în instanță ale parților afectate de practicile anticoncurențiale, prejudicii de imagine, atât vis a vis de partenerii comerciali, cât și față de clienți etc.).

Două prevederi principale ale Tratatului de Funcționare a Uniunii Europene se referă la comportamentul întreprinderilor pe piață. Articolul 101 interzice acordurile întreprinderilor care restrâng concurența, cu excepția cazului în care acestea aduc beneficii substanțiale clienților sau consumatorilor, în timp ce Articolul 102 interzice abuzul de poziție dominantă a întreprinderilor.

Aceste reguli fundamentale sunt mai departe clarificate prin texte juridice adoptate de Comisia Europeană sau la nivel național, de Consiliul Concurenței, după cum este cazul, exprimând modalitatea în care principiile de bază sunt aplicate în sectoare particulare sau pentru anumite tipuri de acorduri sau comportamente. Deși conform normelor de concurență ale UE persoanele fizice nu sunt amendate, atât carierele lor cât și locurile de muncă pot fi afectate negativ prin alegerile greșite pe care le pot face, mai mult chiar și existența companiei la care lucrează poate fi amenințată. În unele state membre, conform legislației naționale, comportamentul anticoncurențial al peroanelor fizice poate fi sancționat prin aplicarea de amenzi în formă pecuniară sau privativă de libertate. În România, comportamentul instigator al liderului care organizează activitățile de tip cartel poate fi de asemenea sancționat prin amenzi privative de libertate. Codul penal, intrat în vigoare în luna februarie 2014, prevede totodată posibilitatea exonerării de răspundere a participantului la cartel, persoană fizică, atunci când acesta își recunoaște vinovăția și furnizează autorităților informații esențiale pentru stabilirea încălcării în cazul investigat.

Principala responsabilitate pentru respectarea normelor de concurență, la fel ca în orice alt domeniu, revine celor care sunt supuși lor. Necunoașterea legii nu va proteja întreprinderile de consecințele încălcării ei.

Deși este clar că întreprinderile au obligația de conformare, ele au libertatea de a decide asupra modalității de implementare. Acest lucru este firesc, dat fiind faptul că dimensiunea unei întreprinderi, resursele acesteia de a apela la consultanță, domeniul de activitate și expunerea la riscul de a se implica în încălcări ale legilor concurenței, variază considerabil de la caz la caz. În plus, gradul de conștientizare a acestor norme este întotdeauna o condiție prealabilă însușirii acestora.

În continuare, vom prezenta câteva elemente privind legislația de concurență incidentă întreprinderilor și modalitățile de prevenire a posibilelor încălcări ale acesteia.

2.1. Normele UE privind concurența

Normele UE în ceea ce privește concurența se referă la comportamentul concurențial al întreprinderilor și se aplică în mod direct tuturor statelor membre ale Uniunii Europene. Nicio transpunere în legislația națională nu este necesară. Acest lucru face tot mai important pentru întreprinderi să cunoască atât prevederile legislației UE cât și cele naționale, deoarece acestea sunt aplicabile în mod direct atât de către Comisia Europeană, dar și de către autoritățile naționale de concurență.

Așa cum menționam anterior, normele UE privind concurența se aplică „întreprinderilor”, un termen ce definește orice entitate ce exercită o activitate economică. Grupurile de întreprinderi, cum ar fi asociațiile comerciale și alte grupuri industriale, în timp ce, în general, urmăresc scopuri legitime și funcționează ca un forum propice afacerilor, au, de asemenea, obligația de a respecta normele UE în ceea ce privește concurența.

Astfel, există două tipuri de bază de comportament interzise de către legislația UE în domeniul concurenței: comportament concertat anticoncurențial și abuz de poziție dominantă.

2.1.1. Practicile anticoncurențiale

Contactele anticoncurențiale între întreprinderile care, indiferent de forma lor, pot distorsiona concurența, sunt interzise. Astfel de contacte pot lua diverse forme și nu au nevoie de acceptul formal al întreprinderilor implicate în înțelegere.

Exemple de practici anticoncurențiale sunt fixarea de prețuri, împărțirea pieței, alocarea clienților, limitarea producției, trucarea licitațiilor. Aceste tipuri de carteluri sunt calificate ca fiind „hardcore” restrângeri ale concurenței având în vedere că, prin natura lor, restricționează concurența.

Schimburile de informații între companiile concurente în ceea ce privește prețurile viitoare sau cantitățile vândute pot, de asemenea, constitui o încălcare „hardcore”. Mai general, orice schimb de informații confidențiale, strategice, între concurenți pot ridica probleme de ordin concurențial.

Aceasta se referă la toate tipurile de informații ce reduc gradul de incertitudine de pe piață, de exemplu cele cu privire la costurile de producție, listele cu clienți, cifra de afaceri, vânzările, capacitățile de producție, calitatea produselor, planurile de marketing, etc.

Mai mult decât atât, chiar și divulgarea unilaterală a informațiilor strategice de către una dintre întreprinderi, prin mail, apeluri telefonice sau întâlniri cu concurenții poate fi considerată problematică.

Acordurile între întreprinderi la diferitele niveluri ale lanțului de aprovizionare, de obicei acordurile de distribuție dintre furnizori și distribuitori, ce au ca scop stabilirea prețurilor sau împărțirea în mod artificial a pieței interne sunt de asemenea, ilegale. Spre exemplu, un furnizor nu poate obliga distribuitorii săi să refuze să își vândă produsele către clienți ce își au reședința în afara unui anumit teritoriu. În plus, furnizorul nu poate impune distribuitorilor săi un anumit preț de revânzare a unui anumit produs sau să stabilească un nivel minim al prețului de revânzare.

2.1.2. Abuzul de poziție dominantă

Poziția dominantă nu este interzisă per se, nici pe piața comunitară, nici pe piața românească. Agenții economici care dețin o astfel de poziție, intră sub incidența normelor menționate numai dacă abuzează prin recurgerea la fapte anticoncurențiale.

Se poate prezuma că întreprinderile care dețin o poziție importantă pe piață (în general cote de piață ce depășesc 40%) au o poziție dominantă. Acestea au o responsabilitate deosebită în a nu se angaja în comportamente abuzive, cum ar fi:

impunerea, în mod direct sau indirect, a prețurilor de vânzare sau de cumpărare sau a altor condiții comerciale inechitabile;

limitarea producției, distribuției sau a dezvoltării tehnologice în dezavantajul consumatorilor;

aplicarea în privința partenerilor comerciali a unor condiții inegale la tranzacții echivalente, provocând în acest fel, unora dintre ei, un dezavantaj în poziția concurențială;

condiționarea încheierii unor contracte de acceptarea, de către parteneri, a unor clauze stipulând prestații suplimentare care, nici prin natura lor și nici conform uzanțelor comerciale, nu au legătură cu obiectul acestor contracte.

Toate întreprinderile se supun normelor de concurență, fără diferențieri în ceea ce privește dimensiunea lor. O întreprindere mică nu se poate prevala de obligațiile ce îi revin datorită mărimii sale.

2.1.3. Categorii de acorduri sau practici exceptate

Comisia Europeană depune eforturi pentru a le fi mai ușor întreprinderilor de a se familiariza cu regulile ce trebuie respectate.

Anumite tipuri de acorduri sunt scutite de la interdicția generală, dacă natura lor restrictivă poate fi justificată prin beneficii aduse consumatorilor și economiei ca un întreg. Este însă foarte improbabil ca practicile „hardcore” menționate mai devreme să aducă astfel de beneficii.

Întreprinderile trebuie să se autoevalueze și să verifice dacă există conformitate cu regulile concurenței și, în acest sens, se poate lua în considerare apelarea la consultanță juridică.

Orientările generale pentru a stabili dacă un acord este considerat exceptat sunt elaborate de Comisia Europeană, în condițiile aplicării Tratatului sau de autoritățile de concurență, atunci când investigarea cazurilor urmează legislația națională. În marea lor parte, aceste reglementări, denumite regulamente de exceptare în diverse sectoare economice, exclud restricțiile în ceea ce privește anumite categorii de acorduri, de exemplu în cercetare și dezvoltare, specializare sau distribuție, până la un anumit nivel al puterii de piață, definit ca și cotă de piață, cu anumite condiții de îndeplinit.

În cadrul exceptării pe categorii, ghiduri precum cele specifice înțelegerilor orizontale sau verticale reprezintă instrumente de politică a Comisiei orientate către o varietate de probleme de concurență.

În ceea ce privește comportamentul abuziv, Comisia a publicat ghiduri cu privire la prioritățile sale de aplicare a articolului 102 TFEU.

Mai mult, deciziile formale ale Comisiei și hotărârile Curții Europene de Justiție sunt disponibile public, iar Comisia publică informări cu privire la deschiderea și închiderea oficială a procedurilor pe site-ul său instituțional.

Dispozițiile Tratatului pentru Funcționarea Uniunii Europene sunt suficient de deschise pentru a permite un cadru larg de interpretare, iar acestea trebuie interpretate în așa fel încât să se coreleze și să sprijine celelalte obiective ale Uniunii, incluzând politicile industriale, de mediu și de guvernanță corporatistă.

Art. 11 din TFUE stipulează:

”Cerințele de protecție a mediului trebuie integrate în definirea și punerea în aplicare a politicilor și acțiunilor Uniunii, în special pentru promovarea dezvoltării durabile.”

În acest context, jurisprudența Curții Europene de Justiție susține integrarea art. 11 din TFUE ca principiu general al legislației comunitare (Dhondt, 2003). În favoarea acestui principiu se pot invoca și prevederile constituțiilor din multe State Membre, citate ca sursă de principii generale în deciziile Curții. Un bun exemplu este cazul C-227/02, care privește Belgia, Grecia, Spania, Finlanda și Ungaria; de asemenea și Carta Pentru Protecția Mediului recent anexată la Constituția Franței.

Articolul 101 (3) TFUE ce își găsește corespondent în legislația românească prin prevederile art. 5 (2) din Legea Concurenței stipulează că:

„Interdicția prevăzută la alin. (1) nu se aplică înțelegerilor sau categoriilor de înțelegeri între întreprinderi, deciziilor sau categoriilor de decizii ale asociațiilor de întreprinderi, practicilor concertate sau categoriilor de practici concertate, atunci când acestea îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

contribuie la îmbunătățirea producției sau distribuției de mărfuri ori la promovarea progresului tehnic sau economic asigurând, în același timp, consumatorilor un avantaj corespunzător celui realizat de părțile la respectiva înțelegere, decizie ori practică concertată;

impun întreprinderilor în cauză doar acele restricții care sunt indispensabile pentru atingerea acestor obiective;

nu oferă întreprinderilor posibilitatea de a elimina concurența de pe o parte substanțială a pieței produselor în cauză.

Astfel, din punctul de vedere al aplicării legislației de concurență, se pot identifica următoarele aspecte procedurale:

Atunci când considerente legate de protecția mediului pot fi relevante pentru soluționarea unui caz, acestea trebuie avute în vedere pentru luarea unei decizii.

Atunci când aplicarea principiilor concurenței nu vizează aspecte care țin de protecția mediului, principiul integrării nu are efect. O consecință a acestei afirmații este faptul că atunci când se manifestă acțiuni care aduc atingere mediului înconjurător, acestea nu pot fi sancționate de regulile de concurență dacă nu aduc atingere directă mediului concurențial.

Atunci când prevederile legii concurenței se pot interpreta în favoarea cerințelor de protecție a mediului, iar această interpretare nu favorizează practici anticoncurențiale, atunci aceste interpretări vor fi preferate.

Atunci când se pot interpreta normele de concurență în favoarea protecției mediului, dar se naște un conflict cu scopurile politicii de concurență, se aplică principiul proporționalității. Principiul proporționalității se referă la situația în care acțiunile legale sunt ajustate în raport cu impactul acțiunii incriminate. De exemplu, într-un caz de concurență se decid măsurile care protejează mediul, dacă concurența nu este fundamental afectată pe o anumită piață.

Aceasta înseamnă că atunci când este necesară o anumită măsură pentru a atinge obiectivele de protecție a mediului, așa cum se desprinde din politica comunitară în domeniu și nu este posibil ca aceste obiective să fie atinse fără să fie implementată măsura care are un impact asupra concurenței, în sensul restrângerii acesteia, atunci această măsura va fi adoptată.

Teoria economică s-a dezvoltat rapid în direcția integrării conceptelor legate de mediul natural în instrumentarul de lucru al științei. Astfel, s-au conturat două direcții care vizează mediul natural: economia mediului, care se concentrează pe problemele legate de externalitățile cu impact în mediul înconjurător, rezultate din activitatea economică și economia ecologică, care abordează legătura dintre activitatea economică și mediu într-un context mult mai larg. Economia mediului propune o serie de soluții pentru problema externalităților negative, cu impact asupra mediului natural, cadrul conceptual folosit fiind teoria economică neo-clasică. În contrast, economia ecologică respinge majoritatea ipotezelor și a conceptelor utilizate în teoria economică neo-clasică, instrumentarul investigativ utilizat împrumutând tehnici din știința managementului sau chiar din științe inginerești.

Baumol și Oates (1988) au argumentat că guvernul trebuie să intervină prin taxarea externalităților cu efect negativ asupra mediului, pentru ca astfel acestea să fie internalizate în mecanismul de preț. În contrast, Oates (2000) a argumentat că nu intervenția statului (prin taxare) este soluția corectă, ci întărirea protecției drepturilor de proprietate, astfel încât indivizii negociază tarife care obligă pe cei care creează externalități să își ajusteze comportamentul.

Obiectivul declarat al politicii de concurență este stabilirea unui climat concurențial în piețe, în beneficiul consumatorilor, sau cu alte cuvinte, maximizarea bunăstării consumatorilor.

Pentru bunăstarea, sau maximizarea bunăstării consumatorilor, trebuie îndeplinite mai multe condiții:

Eficiență alocativă, care se obține în condiții de concurență perfectă, situație care mai implică faptul că se oferă produse și servicii dorite de consumatori la prețuri pe care aceștia sunt dispuși să le plătească. Acesta implică și faptul că resursele sunt distribuite optimal, în raport cu necesitățile consumatorilor.

Eficiență productivă, care se obține atunci când transformarea materiilor prime în produse finite se face în cel mai economic mod permis de tehnologia curentă.

Eficiență dinamică, care asigură și un nivel de progres tehnologic susținut de o anumită rată de inovare tehnologică, precum și de apariția de noi produse care vin în întâmpinarea necesităților consumatorilor.

În cadrul teoriei economice neoclasice, bunăstarea consumatorilor se cuantifică cu ajutorul conceptului de surplus al consumatorilor. Deși există un echivalent al acestui concept aferent activității de producție, respectiv surplusul producătorului, care nu este nimic altceva decât profitul operațional al producătorului, politica de concurență nu acordă o importanță acestui concept, sau în orice caz, postulează prioritatea surplusului consumatorului în fața surplusului producătorului.

Trebuie notat faptul că măsurarea surplusului consumatorului, în contextul abordării neo-clasice, dincolo de faptul că se realizează într-un cadru static, are dezavantajul că nu pot fi introduse variabile de mediu și nu pot fi luate în considerare potențiale externalități.

În esență, principiile politicii de concurență se referă la interzicerea sau eliminarea practicilor care limitează competitiția. Datorită acestui motiv, situațiile în care anumite tranzacții sau comportamente afectează mediul, dar nu au efecte anticompetitive, nu pot cădea în sfera competențelor autorității de concurență. Dar situația în care, un comportament care are potențial să afecteze concurența, însă nu în mod fundamental, în același timp cu promovarea unor măsuri vădite de protecție mediului, ar trebui să primească un tratament circumscris situațiilor de exceptare.

Exemplificativ avem jurisprudența europeană care admite exceptarea în baza art. 101 (3) TFUE a înțelegerilor care limitează producția și comercializarea produselor și serviciilor în UE, atunci când acestea aduc beneficii consumatorilor, dezvoltării economice și mediului (vezi cauza IV.F.1/36.718 CECED).

2.2. Beneficiile și eficiența conformării

Un motiv important pentru care o întreprindere ar trebui să se conformeze normelor de concurență, în afara normelor etice, este potențialul cost ridicat al non-conformității.

O strategie activă și de susținere a respectării legii și a eticii în afaceri poate spori cu siguranță reputația unei întreprinderi și atractivitatea sa pentru scopurile de promovare și recrutare. Aceasta ar putea ajuta la creșterea satisfacției angajaților la locul de muncă, contribuind într-un sens constructiv la apartenența în cadrul unei întreprinderi. Personalul care este conștient de ceea ce ar putea constitui un comportament ilegal, va fi, de asemenea, mai atent la comportamentul concurenților sau al partenerilor comerciali.

O întreprindere ar putea face mai mult pentru a se asigura că un anumit mediu de afaceri corect este menținut prin aducerea în atenția autorităților de concurență a potențialului de încălcare a regulilor de concurență. Acest lucru îl poate face în primul rând prin informarea Comisiei sau a unei autorități naționale de concurență de orice suspiciune de încălcare care îi este adusă la cunoștință. În al doilea rând, ar putea aplica pentru programul de clemență pentru obținerea imunității sau reducerea amenzii, dacă întreprinderea respectivă a fost implicată într-o încălcare a legii. În ultimul rând, ar putea face o plângere în cazul în care este victima unei înțelegeri anticoncurențiale ale altor întreprinderi.

Orice efort al unei întreprinderi de a se asigura că respectă normele UE în domeniul concurenței este lăudabil, dar ceea ce contează în cele din urmă este ca regulile să fie respectate. Când vine vorba de a lua practic măsuri, întreprinderile ar trebui să țină cont de faptul că eforturile lor vor fi evaluate pe baza rezultatelor, cu alte cuvinte ele vor fi judecate după succesul lor în evitarea încălcării. Astfel, angajamentul abstract sau formal pentru a se conforma nu va conduce la rezultate concrete și orice program de conformitate credibil trebuie să fie construit pe o fundație solidă, să fie sprijinit de angajamentul managementului și de o cultură de conformitate tip "sus-jos".

2.3. Costurile neconformării unei întreprinderi

Comisia Europeană asigură eficiența aplicării normelor de concurență în întreaga Uniune Europeană, investigând încălcările suspecte și adresând decizii executorii către întreprinderi, pentru a opri încălcările constatate, în paralel cu aplicarea de amenzi.

Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1/2003 introduce un sistem descentralizat de investigare, prin asigurarea posibilității de exercitare a atribuțiilor atât de Comisia Europeană pentru cazurile complexe, cu impact semnificativ pe piață prin efectul descurajant indus prin aplicarea amenzilor sau în cazuri în care sunt afectate piețele naționale a cel puțin trei state membre, pe de o parte și de autoritățile de concurență, pe de altă parte pentru cazurile de dimensiune națională, cu potențial de afectare a comerțului transfrontalier în cadrul Uniunii Europene.

Instanțele naționale joacă, de asemenea, un rol important. Ele pot declara nul un acord, dacă acesta este de încălcare a normelor UE și/sau naționale privind concurența. Mai departe, instanțele pot judeca cereri de despăgubire rezultate din încălcarea normelor de concurență și pot atribui compensații reclamanților, atunci când sunt solicitate despăgubiri în cadrul litigiilor. Deciziile autorităților de concurență care constată încălcări în astfel de cazuri reprezintă documente esențiale în instanță pentru probarea cererilor de despăgubire ale persoanelor prejudiciate prin recurgerea la comportamente anticoncurențiale. Directiva CE privind acțiunile în despăgubire permite astfel uniformizarea elementelor procedurale la nivel național din statele membre Uniunii și garantează drepturi pentru persoanele prejudiciate de practici sau acorduri anticoncurențiale.

2.3.1. Sancțiunile administrative sub forma amenzilor

Amenzile pe care Comisia Europeană le aplică întreprinderilor ce încalcă regulile de concurență ale UE pot fi substanțiale, de până la 10% din cifra de afaceri ale respectivei întreprinderi la nivel mondial. Trebuie menționat faptul că amenzile se aplică chiar și în cazul în care încălcarea propriu-zisă nu a avut efecte. Același nivel al amenzilor este aplicat și de Consiliul Concurenței atunci când investighează practici sau acorduri anticoncurențiale, interzise de prevederile legislației naționale sau de cele din Tratat.

Există o serie de încălcări ale regulilor de concurență care sunt considerate a fi prin obiect: fixarea prețurilor, limitarea producției, comercializării, împărțirea piețelor. Întreprinderile sunt informate și își asumă pe deplin riscul financiar la care se expun în cazul în care acestea nu se conformează normelor de concurență.

Riscul de a se angaja într-un comportament anticoncurențial este considerabil pentru o întreprindere, evidențiat în mod particular printr-un număr semnificativ de decizii cu sancțiuni ale Comisiei Europene și autorităților naționale de concurență din ultimii ani.

Totodată, comportamentul abuziv al întreprinderilor dominante reprezintă o preocupare constantă pentru instituțiile în domeniu. Aceasta a condus către un număr considerabil al deciziilor de impunere de amenzi în ultimii ani, referitoare la sectorul ICT și a recentelor liberalizate piețe sau în curs de liberalizare, cum ar fi sectorul energiei, al telecomunicațiilor și al poștei.

2.3.2 Sancțiuni aplicate persoanelor fizice și alte repercusiuni

În plus față de impunerea unor amenzi întreprinderilor, într-o serie de state membre sunt prevăzute sancțiuni pentru persoanele fizice (de exemplu: amenzi, descalificare funcție). Legile din unele țări permit pedepse cu privare de libertate pentru persoanele implicate în încălcări ale dreptului concurenței și/sau în anumite tipuri predefinite de încălcare (de exemplu, trucarea ofertelor). Aceste sancțiuni pot fi separate sau aplicate cumulat. Managerii întreprinderii care se comporta într-un mod ilegal, prin urmare, riscă închisoarea în anumite state membre.

Acorduri ilegale sunt nule și pot atrage plata de daune. Acordurile restrictive care sunt incompatibile cu normele UE și/sau cele naționale în domeniul concurenței sunt în mod automat nule. Aceasta presupune că o parte nu poate fi obligată să onoreze un acord care este ilegal. În cazul în care o încălcare a normelor UE privind concurența cauzează sau a cauzat prejudicii unui terț, victima poate solicita acordarea de daune din partea făptuitorului.

În acord cu principiul transparenței, autoritățile publică un comunicat de presă ori de câte ori constată un comportament ilegal și amendează întreprinderile implicate.

Impactul în media a unor astfel de știri poate dauna reputației întreprinderilor corelat cu ostilitatea provenită din partea clienților și a consumatorilor care se simt înșelați.

De asemenea, investigațiile autorităților de concurentă pot fi consumatoare de timp și extrem de costisitoare pentru întreprinderi. Managerii pot fi antrenați pentru lungi perioade de timp în discuții privind aspecte legale, fiind mai puțin disponibili pentru activitatea de bază.

2.4. Modalități de asigurare a conformității

Conformitatea se poate realiza prin următorii pași:

Impunerea unei strategii clare

În scopul de a asigura respectarea efectivă a normele în domeniul concurenței, întreprinderile ar trebui să dezvolte un program adaptat propriilor nevoi, în scris, și mai puțin să reacționeze la probleme doar atunci când acestea apar. Scopul final al unei astfel de strategii este acela de a ridica gradul de conștientizare a potențialelor conflicte și de a disemina cunoștințe adecvate către toate nivelurile întreprinderii, de la angajați la middle și top de management.

Identificarea riscurilor si a expunerii individuale

Strategia de conformitate ar trebui să se bazeze pe o analiză cuprinzătoare a domeniilor în care este cel mai probabil a fi încălcată legislația concurenței. Aceste zone depind de factori cum ar fi sectorul de activitate (de exemplu o istorie a încălcărilor anterioare în sector), frecvența interacțiunilor cu concurenții, caracteristicile pieței.

Expunerea la risc poate varia foarte mult și în funcție de poziția deținută de fiecare membru al personalului. Angajaților ale căror domenii specifice de responsabilitate fac ca acestea să fie deosebit de expuse (de exemplu, angajații care interacționează frecvent cu concurenții), ca parte a activității curente, trebuie să fie conștienți de ceea ce este în joc.

Diseminarea programului de conformare la nivelul întregii organizații

În interesul respectării unei strategii de conformitate este importantă diseminarea acesteia în cadrul întregii întreprinderi, să fie formulată clar astfel încât să fie înțeleasă.
O astfel de orientare internă ar conține în mod ideal, o descriere generală a legislației în domeniul concurenței în scopul punerii în aplicare precum și o evidență a costurilor potențiale de nerespectare. În acest fel, angajații vor înțelege mai bine motivul din spatele respectării strategiei și importanța acesteia.

Semnarea unor acte de luare la cunoștință a programului de către angajați si evaluarea acestora in raport cu prevederile programului de conformitate

Măsurile de siguranță luate de întreprinderi privind informarea și aplicarea programelor de conformitate pot include: confirmarea privind primirea informațiilor relevante, acordarea de stimulente sau sancțiuni pentru încălcarea programelor de conformitate interne, fără a fi limitative.

Actualizarea continuă a programului

Instruirea periodică privind regulile de concurență aplicabile joacă un rol important. Multe întreprinderi oferă deja personalului lor, în special noilor veniți, pregătire în acest sens.
În cazul în care analiza companiei indică un risc deosebit în anumite zone, ar trebui asigurată formarea personalului din acele zone. Categoria de personal cel mai probabil a se confrunta cu situații de risc care ar putea duce la implicarea în posibile încălcări, este personalul de vânzări, acesta fiind expus în special ca urmare a participării la ședințele sau diversele reuniuni ale asociațiilor profesionale sau în cadrul altor evenimente din industrie.

Monitorizare si audit

Monitorizarea și auditul pot servi ca instrumente de prevenire și detectare a posibilelor comportamente anticoncurențiale.

Auditul, ca instrument ex-post, tinde să descopere comportamentul anticoncurențial numai după ce a avut deja loc.

Ambele mecanisme pot fi combinate, astfel procedura adecvată depinzând de nevoile specifice ale întreprinderii, o formă de control fiind cu siguranță importantă pentru a susține
credibilitatea internă a unei strategii de conformitate.

Aplicarea unei strategii de conformitate este de așteptat să prevină apariția oricărui tip de încălcare a legislației concurenței. Totuși, atunci când acest lucru nu se întâmplă, se pot lua măsuri imediate pentru încetarea încălcării. Astfel se poate obține o limitare a efectelor asupra mediului concurențial și a expunerii întreprinderii.

O altă modalitate de limitare a expunerii este recurgerea la programul de clemență existent la nivelul autorităților naționale de concurență din statele membre Uniunii sau chiar la programul de clemență al Comisiei. Un model al aplicației pentru clemență, în scopul recunoașterii faptei și furnizării de informații relevante, se poate găsi pe site-ul instituțional al Comisiei Europene..

Programele de conformitate nu ar trebui să fie percepute de către întreprinderi ca un instrument formal de reducere a amenzilor în cazul în care acestea sunt investigate. Scopul programului de conformitate este, în primul rând, de a preveni încălcarea normelor de concurență.

Programele de conformitate sunt realizate în concordanță cu specificul fiecărei întreprinderi (mărime, sector de activitate, resurse, etc.), neexistând un model unic cu aplicabilitate generală.

2.5. Programul de clemență

Mecanismele de detectare a posibilelor încălcări ale legislației, furnizate de o
strategie eficientă de conformitate, pot ajuta la obținerea celor mai bune rezultate ale programului de clemență.

Menite să permită detectarea înțelegerilor între concurenți – unele dintre încălcările cele grave din domeniul concurenței – programul de clemență oferă o oportunitate unică pentru întreprinderile care doresc să coopereze cu Comisia sau cu autoritățile naționale de concurență pentru a beneficia de imunitate la amenzi sau pentru a obține o reducere a amenzii.

Imunitatea totală poate fi acordată primei întreprinderi care denunță o înțelegere secretă furnizând dovezi suficiente pentru a dovedi încălcarea.

Întreprinderile care depun cerere de clemență după un alt concurent calificat pentru imunitate, pot obține o reducere de până la 50% a amenzii aplicate.

Autoritățile de concurență monitorizează constant piețele pe care ar putea avea loc posibile încălcări, această activitate ducând la deschiderea din oficiu a unor investigații.
Prin urmare, dacă o întreprindere este sau a fost implicată într-un cartel, se poate lua în considerare depunerea unei cereri de clemență și obținerea de asistență legală în acest sens.

CAPITOLUL 3. TEHNICI DE DEPISTARE A COMPORTAMENTULUI ANTICONCURENȚIAL

3.1. Metoda Screening de depistare a Cartelurilor

Agenții economici, prin activitățile zilnice pe care le desfășoară, sunt de multe ori în contact unii cu alții, iar aceste interacțiuni pot duce, uneori, la înțelegeri anticoncurențiale.

Referitor la incidența înțelegerilor anticoncurențiale de tip cartel în activitatea economică a întreprinderilor, în lucrarea sa Avuția Națiunilor, (Smith, 1776) preciza: “Membrii unei profesii rareori se întâlnesc, chiar și pentru a se distra, fără ca discuția să ajungă la o conspirație pe seama publicului sau la o mașinațiune în vederea creșterii prețurilor.”

Există o vastă literatură de specialitate privind implicațiile economice ale înțelegerilor anticoncurențiale. Dintre aceste studii amintim pe cele ale lui (Shapiro, 1989; Jacquemin & Slade, 1989; Borenstein, 2004; Elzinga & Mills, 2004; Porter & Zona, 2004; Motta, 2004; Whinston, 2006).

Cartelurile sunt considerate a fi printre cele mai grave încălcări ale regulilor de concurență. Autoritățile de concurență din întreaga lume și-au sporit eforturile de detectare și de luptă împotriva lor. Cartelurile reprezintă înțelegeri secrete între doi sau mai mulți agenți economici concurenți care acționează pe aceeași piață, sau altfel spus înțelegeri orizontale, care au ca rezultat restrângerea și denaturarea concurenței. Principalele tipuri de cartel sunt cele care vizează stabilirea prețurilor și/sau împărțirea piețelor, unde noțiunea de "piață" este cea utilizată în cadrul teoriei antitrust, mai exact de conceptul de "piață relevantă".

(Connor & Lande, 2005) au studiat modul în care cartelurile cresc prețurilor. Ei au utilizat date privind cartelurile detectate pe piața americană. Rezultatele studiului lor arată că media creșterii prețurilor pe o piață în urma apariției unui cartel este de 25%. Aceasta diferă în funcție de tipul cartelului: pentru cartelurile în care erau implicate doar firme din SUA media creșterii prețurilor a fost de 17-19%, iar pentru cartelurile în care erau implicate și firme din afara SUA, media creșterii prețurilor a fost de 30-33%.

Cartelurile care denaturează cel mai mult concurența sunt definite în literatura de specialitate ca „hard core cartels”. Punctul de plecare al acestei definiții se regăsește în recomandările privind acțiunile efective împotriva cartelurilor hard core, publicate de OCDE în 1998. Potrivit OCDE, cartelurile „hard core” reprezintă înțelegerile dintre concurenți de fixare a prețurilor, restricționare a producției, participare cu oferte trucate la licitații și de împărțire a piețelor.

În Raportul Comisiei Europene asupra concurenței nr. XXXI (2001), Comisia Europeană a descris efectele cartelurilor asupra economiei europene astfel: „cartelurile secrete sunt printre cele mai grave restrângeri aduse concurenței. Ele conduc la prețuri mai mari și la mai puține opțiuni pentru consumatori. De asemenea, ele au un impact negativ asupra economiei europene în ansamblul ei prin creșterea costurilor serviciilor, bunurilor și materiilor prime pentru întreprinderile europene ce se aprovizionează de la membrii cartelului. În sens larg, cartelurile (n.n.) reduc competitivitatea economiei europene în ansamblul ei”.

Cele mai cunoscute moduri de formare a unui cartel sunt: fixarea prețurilor, trucarea licitațiilor, limitarea producției sau împărțirea piețelor. Printre factorii care permit determinarea existenței cartelurilor menționăm: elasticitatea cererii, gradul de concentrare al vânzărilor și al cumpărătorilor, barierele la intrarea pe piață, existența unor schimburi de informații, cerere stabilă sau în scădere, interacțiunea firmelor concurente pe mai multe piețe, sau piețe cu recidivă în cartelizare.

Detectarea fixărilor de prețuri, a licitațiilor trucate și a acordurilor de alocare a pieței între concurenți este o prioritate-cheie pentru autoritățile de concurență din întreaga lume. Obstacolul principal apare atunci când un acord explicit în rândul concurenților nu este cunoscut sau ușor de observat și trebuie să recurgem la căutarea de modele sau modificări în variabilele economice (cum ar fi prețurile și vânzările de unități) care sunt incompatibile cu un comportament competitiv.

Autoritățile de concurență urmăresc, de obicei, practici anticoncurențiale de fixare a prețurilor în trei faze: detecția, investigația și penalizarea. Autoritățile de concurență din Statele Unite ale Americii și din Europa s-au bazat în trecut pe politica de clemență pentru prima fază, detectarea. Programele de clemență au identificat carteluri în numeroase industrii. În ciuda acestor succese, unele înțelegeri rămân nedetectate. Într-adevăr, simplu fapt că solicitările de clemență continuă să apară la un nivel ridicat, confirmă presupunerea că înțelegeri de tip cartel au loc în continuare. Mai mult de atât, programele de clemență tind să descopere înțelegeri atunci când acestea sunt aproape de punctul de rupere, ceea ce înseamnă că cele mai durabile și de succes carteluri rămân în continuare nedetectate. Recunoscând limitările politicii de clemență, din ce în ce mai multe autorități de concurență au început să caute alternative pentru detectarea înțelegerilor. Una dintre aceste alternative este folosirea cartel screening-ului. Screening-ul reprezintă utilizarea unor modele în materie de prețuri și/sau producție sau alte variabile economice, în scopul de a determina dacă un comportament pe o anumită piață este anormal sau potențial incompatibil cu un comportament concurențial.

Există câteva caracteristici care ar face o metodă de screening să fie un test util și informativ. În primul rând, un screening ar trebui să fie capabil să distingă comportamentul concurențial de cel anticoncurențial și să controleze efectele altor acțiuni și evenimente de pe piață care ar fi putut afecta prețurile, vânzările și producția totală. De exemplu, o creștere observată în prețurile la nivelul întregii piețe ar putea fi cauzată de o încercare de a stabili prețurile sau de o creștere a prețului unor inputuri utilizate de fiecare dintre actorii de pe acea piață.

În al doilea rând, screening-ul ar trebui să reducă la minimum numărul rezultatelor fals-pozitiv și fals-negativ. Prea multe rezultate fals-pozitiv ar putea duce la investigații sau plângeri cu toate că nu a existat niciun comportament anticoncurențial. Prea multe rezultate fals-negativ ar însemna că multe cazuri de comportament anticoncurențial ar rămâne nedetectate și necontestate. În al treilea rând, analiza ar trebui să se bazeze pe informații care sunt disponibile și obiective, cum ar fi prețurile, costurile, ofertele sau cotele de piață. În general, convorbirile pe e-mail, înregistrările telefonice, notițele unui jurnal și notele luate de angajați pot fi informative.

Deoarece aceste tipuri de informații sunt de obicei observate sau găsite după declanșarea unei investigații de încălcare a legislației, este puțin probabil ca ele să fie utile ca o modalitate de a construi un screening pentru comportament neconcurențial.

În general, detectarea unui cartel se realizează în două faze:

Screening – se identifică piețele în care există o probabilitate mare de a exista un cartel

Verificarea – pentru a se face diferențierea între înțelegere și concurență.

Screening-ul economic utilizează datele din piață pentru a identifica acele piețe în care este posibil să existe un cartel. O piață detectată prin metode de screening nu este una în care am putea spune că s-a încălcat concurența, ci una în care putem spune că necesită o investigație mai atentă. Screening-ul este, de fapt, prima fază a unui proces mai amplu ce poate conduce sau nu către identificarea și sancționarea unor comportamente anticoncurențiale.

Screening-ul economic poate fi clasificat în două categorii: structural și comportamental. În timp ce screeningul structural identifică piețele în care este probabil să se formeze carteluri, screeningul comportamental identifică piețele în care un cartel s-a format deja.

Screeningul structural identifică piețe care au caracteristici ce pot conduce către înțelegeri anticoncurențiale. Screeningul comportamental identifică modele de coluziune în comportamentul întreprinderilor și rezultate (prețuri, vânzări etc.). Principalii factori ce pot conduce la apariția unor comportamente anticoncurențiale din partea firmelor sunt: număr mic de firme pe piață, produse omogene, cerere mai puțin volatilă sau capacitate in exces.

Punctul slab al unei analize de tip structural este că aceasta ar putea avea ca rezultat erori de tip fals-pozitiv. Pentru a implementa un screening de tip comportamental este necesară existența datelor și cunoașterea unor tipare comportamentale care să determine cu precizie tipul de modificări ce trebuie căutate în seriile inițiale de date. În general, o astfel de analiză presupune identificarea unor întreruperi de tip structural în seriile cronologice de date, ca de exemplu modificări substanțiale în seria prețurilor sau a cotelor de piață.

Screeningul structural are ca rezultat identificarea unor piețe pe care este probabil a se va forma un cartel. Acesta este în contrast cu screeningul comportamental care are ca rezultat identificarea unor piețe în care s-a format deja un cartel.

Metoda comportamentală se concentrează pe impactul produs pe o piață de existența unei coordonări. Suspiciunile existenței unui acord anticoncurențial pe o piață ar putea proveni din modelele similare ale prețurilor sau cantităților vândute de anumite întreprinderi sau din alte aspecte de comportamente de piață. De exemplu, cumpărătorii ar putea deveni suspicioși din cauza unor mișcări paralele ale prețurilor sau a unei creșteri inexplicabile ale acestora.

În încercarea de a detecta un cartel, este utilă gândirea în două faze. Pentru a le ilustra, (Connor, 1998) ne dă un exemplu de formare a unui cartel pe piața acidului citric. Cartelul a crescut prețurile în mod semnificativ începând cu mijlocul anului 1991 până la sfârșitul anului 1992, moment din care evoluția prețului a devenit oarecum plată în timp, până când a început să scadă odată cu prăbușirea cartelului.

Ceea ce trebuie remarcat din acest exemplu este utilizarea screeningului pentru a observa trecerea de la non-coluziune la coluziune uitându-ne la schimbarea radicală a comportamentului unei întreprinderi, aflând diferențele de comportament față de perioada în care întreprinderile se concurează. Pentru a observa diferențele de comportament dintre perioada coluzivă și cea concurențială cel mai ușor lucru este să încercăm identificarea unei întreruperi structurale a datelor, fie că e vorba de prețuri, cantități, alocare de cote de piață sau alte variabile.

Screening pentru licitații trucate bazate pe evenimente improbabile

Acest prim set de metode de screening are la bază căutarea unor evenimente improbabile în licitații cu oferta în plic. În acest tip de licitații, agenții economici își depun ofertele simultan. Aceste oferte sunt apoi deschise la o dată stabilită. În sectorul public, de obicei, contractul este acordat ofertei cu cel mai mic preț.

Dacă firmele nu se înțeleg, atunci ele nu pot condiționa oferta lor asupra ofertelor celorlalte firme. Ca și rezultat, ar trebui să ne așteptăm ca ofertele să fie independente după ce controlăm informația ce este observabilă de către toți ofertanții, cum ar fi variabilele ce influențează costul sau puterea de piață. Pe de altă parte, dacă firmele se înțeleg, atunci au nevoie să-și coordoneze acțiunile. Frecvent, această coordonare distruge independența ofertelor și se poate detecta prin testarea ipotezelor statistice.

O înțelegere este suspectată atunci când ofertele sunt “prea puternic corelate” una cu cealaltă, pentru a putea fi rezultatul unor acțiuni independente de către ofertanți. Căutarea ofertelor identice este un exemplu de aplicare al acestui tip de screening. Un celebru exemplu este dat de ofertele primite de Tennessee Valley Authority pentru instalarea de cabluri conductoare în anii 1950. Șapte firme înscrise au avut oferte identice în valoare de 198.438,24 $.

Acest lucru este analog unui jucător care face douăzeci de pariuri câștigătoare la rând la ruletă. Șansa ca șapte ofertanți, acționând independent, ajungând la un acord al ofertelor de opt cifre este aproape egal cu zero și trimite un semnal foarte puternic că firmele, in mod explicit sau implicit, au ajuns la un mecanism de coordonare al ofertelor.

Metode de screening bazate pe prețuri și informația costurilor

Abrantes-Metz et. al. (2006) analizează evoluția prețurilor și costurilor în timpul și după încheierea unei conspirații de oferte trucate pe piața fileurilor de biban congelat către Philadelphia Defence Personal Support Center între anii 1987 și 1989, caz anchetat de Departamentul de Justiție al SUA. Această conspirație a indicat faptul că înțelegerile privind fixarea prețurilor sunt mai puțin volatile și mai receptive la schimbări ale costurilor decât prețurile competitive. Aceste descoperiri empirice sunt în concordanță cu multe modele teoretice privind înțelegerile anticoncurențiale.

Autorii au analizat modul în care diferite structuri ale prețurilor și costurilor au variat de la înțelegeri anticoncurențiale la concurență. Datele obținute au scos în evidență patru perioade distincte care erau în concordanță cu modele teoretice de carteluri:

a existat o pauză structurală în momentul în care s-a prăbușit cartelul, marcat de o scădere bruscă a prețurilor;

prețul mediu era mai mare în timpul unei înțelegeri decât în timpul concurenței;

prețurile erau mai mult stabile pe durata unei înțelegeri decât în timpul concurenței;

prețurile urmau mișcările costurilor mai îndeaproape în perioada concurențială decât erau în timpul înțelegerilor.

Aceste trăsături ale datelor obținute ar putea fi folosite și de autoritățile de concurență pentru a identifica posibilele înțelegeri. De exemplu, existența unor variații mari ale prețurilor poate semnala un mediu competitiv, în timp ce o variație mai mică poate semnala un potențial comportament anticoncurențial.

Screening utilizat în depistarea înțelegerii asupra coordonării prețurilor de vânzare

Economiștii pot implementa metoda screening pentru descoperirea înțelegerilor, căutând prețuri ce par a fi rezultatul unei coordonări explicite sau prețuri ce nu reflectă costurile. De exemplu, Departamentul de Justiție al USA sugerează că următoarele caracteristici pot fi indicativ al unui comportament anticoncurențial. Prețurile identice pot indica o conspirație de fixare a prețurilor, mai ales când:

prețurile rămân identice pentru perioade lungi de timp;

prețurile au fost în prealabil diferite și au început să devină identice;

creșterile de preț nu par a fi explicate prin creșterea costurilor;

discount-urile sunt eliminate, în special în piețe unde reducerile în trecut erau acordate;

agenții economici practică prețuri mai mari pe piața locală decât pe piețele îndepărtate.

În lucrarea sus amintită, autorii prezintă o utilizare a screening-ului în depistarea unei înțelegeri de fixare a prețurilor de vânzare. Autorii au construit o metodă prin care să demonstreze o înțelegere de tipul celei descrise mai sus. Se propune un screening bazat pe căutări de variații mici și mari ale prețurilor stațiilor de benzină într-o anumită zonă metropolitană.

S-a aplicat metoda grafică, în care axa verticală reprezintă deviația standard, iar axa orizontală media prețurilor la produsul benzină 95. S-a urmărit observarea unui grup de stații pentru care prețul de vânzare are o medie mare și o deviație standard mică, relativ față de celelalte benzinării. Aceasta conduce la ideea că jucătorii de pe piață s-au înțeles să țină o medie ridicată la benzina 95, prețurile neavând o variație mare în perioada de timp analizată.

Mai exact, analiza s-a realizat pe datele obținute de la 279 de stații de benzină din Louisville. Pentru fiecare benzinărie în parte s-a calculat media, dispersia și coeficientul de variație a prețului de vânzare. Benzinăriile ce au prețuri medii mari, au și deviații standard mari. Ne vom uita în primul rând la așa-numiții „outliers”. În statistică, outlier este o valoare ce se află la o distanță anormal de mare față de restul datelor. Outliers sunt în general excluși din seria datelor ce este analizată. Astfel de outliers nu există. Analiza statistică a prețurilor nu indică posibilitatea existenței unei coordonări a prețurilor în piață.

Screening bazat pe cotele de piață

O altă potențială metodă de folosire a screening-ului este dată de informațiile privind cotele de piață. Literatura de specialitate și dovezile de la cartelurile anterioare demonstrează că un cartel poate încerca o înțelegere de fixare a cotelor de piață. Aceasta ne sugerează cazuri în care metoda screening ar putea fi aplicată:

cotele de piață ce par a fi foarte stabile de-a lungul timpului și

cotele de piață ale tuturor agenților economici pe o piață anume sunt corelate negativ în timp.

În primul caz se va detecta o înțelegere a cartelurilor de a diviza piața.

Exemple de carteluri cu acorduri de piață stabile includ cartelurile în industria de tuburi sanitare de cupru, peroxizi organici și mai multe vitamine (A, E și acid folic). Al doilea caz este aplicat pentru modelele dinamice de înțelegeri. În aceste modele, dacă un membru al cartelului deviază de la acord, atunci alți membrii ai cartelului vor trebui să compenseze această deviație în perioade de timp ulterioare. Ca rezultat, cote anormal de ridicate într-o anumită perioadă a unui agent economic ar trebui urmată de o reducere a cotelor în perioada următoare.

Screening bazat pe legi matematice

Legea Benford este o formulă matematică care descrie distribuția de cifre ce apare în mod regulat în multe seturi de date. Legea lui Benford, denumită și Legea Primei Cifre, se referă la distribuția frecvenței de cifre în multe serii de date reale. Conform acestei distribuții, 1 apare ca prima cifră a unui număr în 30% din cazuri, în timp ce cifrele mari apar în această poziție cu o frecvență redusă: 9 apare ca primă cifră în 5% din cazuri. Mai exact, distribuția primei cifre a unui număr este logaritmică. Această lege, mai spune faptul că, exceptând prima cifră a fiecărui număr, distribuția celorlaltor cifre este uniformă. Studiile au arătat faptul că legea se aplică multor domenii: consumul de electricitate, frecvența cuvintelor și câștigurile zilnice ale Dow Jones.

Deoarece Legea Benford este un model care există în mod natural în multe seturi de date, încălcări ale legii Benford au fost folosite pentru a detecta manipulări de date sau ale indicatorilor financiari.

Metodele prezentate nu sunt folositoare doar autorităților de concurență, ele pot fi, de asemenea, un instrument puternic pentru reclamanți și inculpați în cazurile de practici anticoncurențiale, în care persoanele prejudiciate se pot adresa instanțelor naționale, spre exemplu, pentru solicitarea despăgubirilor ce le revin ca urmare a pagubelor suferite.

Este important să subliniem faptul că aceste metode nu dovedesc înțelegerile anticoncurențiale. Screening-ul doar izolează rezultatele ce sunt improbabile sau anormale și care astfel ar necesita o analiză mai atentă. Ele vor expune atât rezultate fals pozitive cât și pe cele fals negative.

Un screening bun ar trebui să aibă următoarele proprietăți:

să reducă numărul rezultatelor fals pozitive și fals negative;

să fie simplu de implementat;

să fie costisitor agenților economici să ascundă comportamentul anticoncurențial;

să aibă un suport empiric.

Utilizarea screening-ului de piață pe baza analizei statistice, poate reprezenta o metodă de identificare a unor eventuale coordonări ale comportamentului concurențial pe piață. Există mai multe variante în care se aplică acest concept.

Cea mai bună setare pentru testele de stabilire a prețurilor utilizează repere competitive, cum ar fi anumite puncte în timp, când se cunoștea că există concurență în industria respectivă sau în industrii comparabile, specifice, care sunt cunoscute a fi competitive. Cu toate acestea, screening-ul caută înțelegeri între toate industriile, necesită o abordare sistematică, care nu se bazează pe informații despre perioadele de fixare a prețurilor cunoscute sau suspectate.

Ca urmare, a veni cu o regulă ex-ante pentru variația prețului minim necesar (de exemplu, în raport cu prețurile medii) va sfârși prin a fi oarecum ad-hoc, iar analiza s-ar ridica în cele din urmă la nimic mai mult decât urmărirea vârfurilor prețurilor și datelor eronate. Problema cu această abordare este că datele anormale sunt rare, chiar și cele generate aleator, iar unele date eronate pur și simplu rezultă din erori în colectarea de date, ceea ce înseamnă un procent ridicat de rezultate fals pozitive.

Experiența Federal Trade Commission (FTC) demonstrează provocările asociate cu o analiză oarbă și probabilitatea de a genera rezultate fals-pozitive. Pentru a efectua testul lor, FTC a căutat creșteri de prețuri, observând sfârșitul celui mai recent ciclu de afaceri, în ipoteza că alte explicații pentru creșterea prețurilor au fost puțin probabil să fie importante (s-a plecat de la presupunerea potrivit căreia, creșterea costurilor și constrângerile de capacitate să fie puțin probabil să apară la sfârșitul unui ciclu de afaceri). Screening-ul a identificat 600 de posibile industrii care au prezentat un comportament "nepotrivit". FTC a analizat mai îndeaproape 25 din cele 600 de industrii și a constatat că doar trei necesită investigații suplimentare. Ei au descoperit explicații rezonabile pentru creșterile de prețuri observate în 22 din cele 25 de industrii. Dintre cele trei industrii care au necesitat investigații suplimentare, una era deja investigată pentru comportament anticoncurențial, în timp ce anchetele din celelalte două industrii au fost retrase. Astfel, screening-ul a produs un procent destul de mare de alarme false și se pare că nu a identificat noi cazuri de fixare a prețurilor.

În concluzie, metodele de screening trebuie coroborate cu informațiile specifice contextului economic și legal aplicabil, pentru a nu crea imagini distorsionante asupra realității economice. Folosite cu discernământ de un personal instruit, specializat în domeniul concurenței, tehnicile de screening oferă utilizatorilor indiciile necesare în analizele de piață, structurale sau comportamentale.

Deseori autoritățile de concurență consideră că paralelismul prețurilor și stabilitatea cotelor de piață constituie indicii ale unor înțelegeri sau practici concertate. Totuși acest raționament poate fi contrar unor rezultate teoretice. Astfel, vom prezenta un model de concurență prin preț, cu produse diferențiate în care cererea și costurile variază în timp. În cazul în care piața este perturbată de șocuri pe partea cererii sau ofertei, comune pentru toate întreprinderile, vom vedea că paralelismul prețurilor poate apărea atât într-un mediu concurențial cât și într-un echilibru coluziv fără a ști care dintre ele a intervenit. De asemenea, vom arata că un echilibru competitiv este caracterizat de o mai mare stabilitate a cotelor de piață decât unul coluziv.

Capacitatea de a se raporta la un posibil comportament coluziv are la bază faptul că, dacă întreprinderile doresc să evite consecințele nefavorabile asupra concurenței, ar trebui să se comporte uniform. Observând dinamica pieței în ceea ce privește prețurile, volumele și cota de piață în conformitate cu acest sistem, se poate naște suspiciunea că întreprinderile au intrat într-un plan comun, rezultat al unei practici concertate.

3.2. Echilibrul coluziv și dovada legală a înțelegerii

Juriștii și economiștii atribuie semnificații diferite cuvântului „coluziune”. Dacă pentru primii acesta definește o practică anticoncurențială, pentru cea de-a doua categorie definește un rezultat pe piață în care prețurile se află deasupra echilibrului concurențial, identificat prin echilibrul static al unui joc, independent de modul în care acest rezultat este atins.

O întrebare ce a apărut des în ultimul timp în literatura de specialitate este dacă putem concluziona faptul că întreprinderile au realizat înțelegeri tacite, observând echilibrul de coluziune. Atât comportamentul coluziv, cât și echilibrul de coluziune nu sunt nici într-o relație necesară, dar nici într-una suficientă, răspunsul la această întrebare fiind cel mai probabil negativ. Economiștii au demonstrat faptul că o înțelegere (acord/ conspirație) nu este nici necesară și nici suficientă (deoarece este ilegală și respectiv facultativă) pentru a obține un echilibru coluziv. În mod logic rezultă că, chiar dacă am fi în măsură să stabilim cu certitudine că echilibrul este coluziv sau concurențial, acest lucru nu ar dovedi în mod convingător că un acord a avut loc sau nu. Am putea spune că observarea unui echilibru de coluziune contribuie la formarea unei dovezi legale a unui comportament coluziv?

O dovadă legală, spre deosebire de una logică sau matematică, admite un anumit grad de incertitudine. O presupusă încălcare este dovedită din punct de vedere legal dacă probabilitatea ca legiuitorul să acorde atenția unui eveniment ilegal, , este peste un anumit prag, , definit de standardul de probă. Pentru a lua o decizie, o instanță adună dovezi care afectează valoarea probabilității . În consecință, putem spune că este probabilitatea ca o presupusă încălcare, I, a apărut, condiționat de probele adunate de către instanță, E. Formal scriem:.

Acum, dacă în plus apare o nouă probă, e, spunem că aceasta: contribuie la construcția dovezii dacă ; nu contribuie la construcția dovezii dacă și este irelevantă dacă această probabilitate rămâne neschimbată, .

Fie e un rezultat coluziv, I o înțelegere coluzivă și probabilitatea (necondiționată) a evenimentului I înainte de a ști dacă rezultatul este coluziv sau concurențial (această probabilitate depinde de alte dovezi colectate de către instanță), este probabilitatea lui e condiționată de I și probabilitatea (condiționată) a lui e dacă întreprinderile nu se înțeleg în sensul legal. și sunt convingerile prealabile ale instanței că evenimentul e a avut loc, dat fiind faptul că fie sau a avut loc. Această discuție se aplică numai în acele situații în care instanța nu posedă dovezi care demonstrează cu certitudine faptul că pretinsa încălcare a avut loc sau nu. Întradevăr, dacă probabilitatea nu este afectată de observațiile privind rezultatele din piață. Cu toate acestea, în aceste cazuri rare, întreaga discuție este lipsită de relevanță atât timp cât reclamantul, pârâtul și instanțanu petrec timp și resurse pentru a argumenta dacă există anumite forme de paralelism.

În continuare vom face următoarele presupuneri cu privire la aceste convingeri.

Ipoteza 1. Probabilitatea unui rezultat coluziv este mai mare în cazul în care întreprinderile încheie un acord tacit, adică >.

Această presupunere pare a fi naturală și poate fi justificată fie în mod intuitiv sau făcând referire la unele rezultate experimentale. (Dawes et. al., 1977) arată că, comunicațiile pre-play, în general îmbunătățesc cooperarea în jocurile de dilema prizonierilor; (Bernheim și Whinston, 2008) și (Baker, 1993) raportează că discuțiile de grup sunt eficiente în creșterea prețurilor în jocurile Cournot repetitive. Cu toate acestea, cel mai convingător argument este acela că aceeași ipoteză oferă rațiunea pentru interzicerea practicilor anticoncurențiale. Bunăstarea socială este de fapt redusă, dacă rezultatul este coluziv și, prin urmare, interzicerea comportamentului coluziv ar fi irațional cu excepția cazului în care Ipoteza1 este adevărată.

După ce instanța a constatat că rezultatul este coluziv (sau concurențial), își va actualiza convingerile privind încălcarea normelor de concurență.

Rezultă că, dacă Ipoteza 1 are loc și dacă instanța aplică Regula lui Bayes pentru a-și revizui convingerile sale, dacă echilibrul este coluziv se va ajunge la concluzia că este mai probabil ca întreprinderile să fi încălcat normele de concurență, așa cum reiese din următorul scenariu.

Scenariul 1. Observarea unui rezultat coluziv contribuie la demonstrația legală a unei conduite coluzive dacă și numai dacă Ipoteza 1 are loc.

Notăm cu I evenimentul: „întreprinderile realizează o înțelegere tacită, în sens juridic”.

P = probabilitatea necondiționată a lui I înainte de observarea rezultatului din piață și e = dovada că rezultatul este coluziv.

Aplicând Formula lui Bayes, putem spune că probabilitatea ca o instanță să fie de acord cu evenimentul I după colectarea dovezilor e este:

Atunci, dacă și numai dacă are loc succesiunea de relații echivalente:

Acest scenariu stabilește faptul că observarea unui rezultat coluziv crește probabilitatea ca întreprinderile să se fi înțeles, în sens juridic. Acest rezultat, implică faptul că orice indiciu din piață ce arată un comportament coluziv contribuie la a demonstra că există o înțelegere ilegală. De aceea, ne putem focaliza pe noțiunile economice ale unei înțelegeri. O demonstrație directă a unui rezultat coluziv este, de obicei, la fel de greu de demonstrat ca și în cazul unui acord coluziv, deoarece necesită informații privind costurile și cererea, care sunt rar disponibile. Astfel, pentru a identifica natura rezultatelor pieței avem nevoie de dovezi indirecte.

Scopul modelului pe care îl vom prezenta în continuare este acela de a verifica dacă prezența comportamentului paralel pe o piață, sau stabilitatea cotelor de piață, permit o concluzie în ceea ce privește înțelegerea, în sens economic.

Modelul de analiză folosit definește o piață duopol cu produse diferențiate, dar care aparțin aceleași piețe relevante. Presupunem că, în cadrul unei înțelegeri, întreprinderile vor lua decizii care să ducă la creșterea profiturilor comune sub amenințarea revenirii la o piață cu riscuri concurențiale în cazul devierii de la înțelegere. În model, dinamica strategiilor de afaceri se datorează schimbărilor condițiilor de cost și de cerere, și nu trecerii de la echilibru concurențial la unul coluziv sau sau viceversa.

Să presupunem în continuare că, în cazul înțelegerii, întreprinderile sunt în măsură să adopte strategia corespunzătoare echilibrului coluziv, urmărind evoluțiile cererii sau ofertei. În mod similar, comportamentul paralel poate apărea din natura de oligopol a pieței și din răspunsul individual la șocurile pieței.

În cazul în care parametrii din piață în raport cu costurile marginale ale întreprinderilor și cererea nu se schimbă, același echilibru (coluziune sau competitiv) se va păstra fără variații. În acest caz, paralelismul (invarianța, mai degrabă) prețurilor, cantităților și a cotelor de piață nu face deosebirea între cele două comportamente posibile. Prin urmare, trebuie să presupunem că echilibrul este întrerupt ocazional de șocuri (tratate ca exogene, dar poate depinde și de strategiile pe termen lung ale întreprinderilor), care afectează condițiile în piață și comportamentul ulterior al întreprinderilor.

Se disting două scenarii posibile. În primul, șocurile sunt comune tuturor întreprinderilor afectând costurile sau cererea acestora. În al doilea scenariu doar una dintre cele două întreprinderi va suferi un șoc, urmat de o schimbare a costului sau a cererii.

Scenariul unor șocuri comune se caracterizează prin corelarea perfectă a variabilelor referitoare la costuri și cerere. Scenariul șocului individual este caracterizat prin absența corelației între variabilele relevante specifice fiecărei întreprinderi.

Aplicând modelul pentru cele două scenarii, concurență sau înțelegere, vom vedea cum modificările prețurilor, cantităților și cotelor de piață în urma apariției unor șocuri comune sau șocuri individuale, stabilește circumstanțele specifice în care strategia prețurilor – sau stabilitatea cotelor de piață – pot face diferența dintre ipoteza comportamentului paralel și ipoteza înțelegerii.

Descrierea modelului

Modelul descrie o piață duopol cu ​​produse diferențiate. Variabilele pentru cele două întreprinderi sunt indicii i, j = 1,2 cu i ≠ j. Funcțiile cererii pentru cele două întreprinderi sunt descrise de următoarele ecuații:

(*)

Parametrul se află în intervalul [0,1) și indică gradul de substituibilitate între cele două produse. Ele sunt perfect independente dacă = 0 și sunt perfect substituibile dacă =1. Parametrul indică prețul de rezervă pentru produsul întreprinderii i consumatorului cu cea mai mare dorință de a plăti pentru acest produs dat fiind prețul produsului întreprinderii concurente. Cu alte cuvinte, în cazul în care prețul bunului i este superior lui , consumatorii nu ar fi dispuși să cumpere acel produs. O creștere incrementală a valorii lui indică o extindere a pieței pentru produsul i.

Cele două întreprinderi dețin o tehnologie cu randamente constante care generează costuri marginale constante, care, cu toate acestea, pot fi diferite. Funcțiile costurilor totale sunt descrise de următoarele ecuații:

(**)

În cadrul modelului, vom presupune că valoarea prețului de rezervă este mai mare decât costul de producție , altfel producția produsului i ar putea fi în mod individual și social ineficientă. Funcțiile de profit ale celor două întreprinderi sunt următoarele:

(1)

Funcția pentru profitul comun este:

(2)

unde

Să presupunem că ne aflăm în cazul în care pe piață este un echilibrul competitiv al jocului descris de o pereche de prețuri care formează un echilibru Nash. Acest echilibru este obținut prin rezolvarea sistemului de ecuații care rezultă din condițiile de ordinul întâi pentru maximizarea a ecuațiilor. Prin urmare, prețurile echilibrului concurențial, sunt descrise de următoarele ecuații (vezi demonstrația în anexa 4):

(3)

În cazul în care întreprinderile se înțeleg, acestea vor practica prețuri ce vor conduce la maximizarea profiturilor comune. Perechile prețurilor de echilibru în înțelegere se vor obține prin rezolvarea problemei de maximizare a ecuației (2). Rezolvând sistemul de ecuații format din condițiile de ordinul întâi, obținem (vezi demonstrația în anexa 5):

(4)

Date fiind funcțiile cererii și prețurile de echilibru, în cele două cazuri, concurență și coluziune, se pot calcula cantitățile produse de către întreprinderi în cele două echilibre și, ulterior, respectivele cote de piață. Aceste cantități sunt indicate de și . Aceste valori, ca funcții de variabile ce reprezintă costul și cererea sunt obținute din următoarele ecuații:

, (5)

. (6)

După ce se definesc valorile variabilelor observabile în echilibru, în ambele cazuri,
concurență și înțelegere, vom vedea dacă este posibil să se distingă între cele două scenarii prin observarea dinamicii acestora.

Următoarea secțiune va verifica această posibilitate presupunând că vor exista șocuri asupra ofertei care vor determina modificări ale costurilor marginale, , sau șocuri ale cererii care vor determina schimbări în disponibilitatea consumatorilor de a plăti .

În prima situație, aceea a „șocurilor comune”, variabilele și sau variabilele și sunt perfect corelate.

În a doua situație, aceea a „șocurilor specifice/individuale” variabilele și sau variabilele și sunt perfect independente.

Analiza impactului șocurilor asupra prețului

În cazul șocurilor comune, variabilele care descriu costurile sau cele care caracterizează cererea sunt perfect corelate între ele. Acest lucru înseamnă că fiecare variabilă este o transformare liniară a variabilei de care este legata. Astfel, putem scrie:

unde t = 1,2…n indică perioada de observație. Înlocuind aceste două ecuații în ecuațiile prețurilor de echilibru (3) și (4) se obține:

și

,

unde:

Deoarece valorile prețurilor, inclusiv cele în echilibru, sunt transformări liniare ale variabilelor identice și , obținem coeficientul de corelație dintre aceste prețuri egal cu 1 atât în echilibrul coluziv cât și în cel concurențial. Toate acestea sunt foarte bine ilustrate în următoarele două scenarii:

Scenariul 1

În cazul în care piața este afectată de șocuri comune (perfect corelate) în raport cu costul/cererea, sau ambele atunci atât prețurile concurențiale cât și cele coluzive sunt perfect corelate. Observarea dinamicii prețurilor, și paralelismul corespunzător nu permite să se facă distincția între un echilibru de coluziune sau un echilibru concurențial.

Să considerăm acum situația unor șocuri independente celor două întreprinderi. Presupunem că parametrii relativi ai întreprinderii 2 rămân constanți, variind doar cei ai întreprinderii 1 și putem presupune că și .

Prețurile de echilibru în mediu concurențial și în prezența unui acord coluziv sunt date de următoarele serii:

și

Aceste ecuații sunt cazuri particulare ale ecuațiilor (3) și (4) pentru cazul și .

Cele două serii de prețuri corespunzătoare echilibrului concurențial sunt perfect corelate în ciuda existenței șocurilor specifice întreprinderii 1 și, astfel, apare lipsa de corelare între costurile celor două întreprinderi sau între modificările funcțiilor cererii lor. Acest lucru înseamnă că, în ciuda acestei asimetrii, evoluțiile prețurilor continuă să fie paralele dacă piața este competitivă. Seria de preț corespunzătoare unui echilibru de coluziune nu este prezentă. Cu toate acestea, nu există nici o corelație dacă există șocuri specifice legate de costuri, după cum o demonstrează absența variabilei în ecuația prețului de echilibru al întreprinderii 2. Acest lucru este demonstrat în următorul scenariu:

Scenariul 2

În cazul în care piața este afectată de șocuri individuale (complet independente) în raport cu costul/cererea, sau ambele, prețurile concurențiale sunt perfect corelate, în timp ce prețurile coluzive sunt reciproc necorelate. Prin urmare, observarea unui trend paralel al prețurilor raportat la existența unor șocuri specifice privind costurile, arată că există un echilibru concurențial.

Aceste rezultate pot fi înțelese și la un nivel intuitiv, dacă se ia în considerare faptul că, concurența este de natură să reglementeze alegerea prețului de către toate întreprinderile active în piață și reduce capacitatea de a varia strategiile lor în mod independent. Într-o piață în care există o înțelegere, după apariția unor șocuri individuale, întreprinderile își pot schimba comportamentul referitor la prețuri, astfel încât să reflecte o contribuție mai mare sau mai mică la obținerea profiturilor comune.

Dacă, de exemplu, scade costul unei întreprinderi, și ambele întreprinderi acceptă acest șoc individual, se va reflecta într-o mai mare măsură contribuția acesteia la “produsul total”. Întreprinderea rivală va fi "compensată" prin garanția că va putea vinde produsul său la un preț mai mare decât cel concurențial și se va bucura în continuare de beneficiile aderării sale la înțelegere.

Înainte de această simulare vom verifica dacă stabilitatea cotelor de piață poate oferi indicii cu privire la existența unei înțelegeri.

Simularea numerică

Rezolvarea analitică a modelului, în cazurile în care șocurile nu sunt perfect comune sau bine specificate, este complexă. În această secțiune vom prezenta o simulare numerică a unui caz intermediar. Simularea este efectuată presupunând următoarele valori inițiale: , , și . Au fost generate ulterior 30 de observații în care costurile celor două întreprinderi s-au făcut în așa fel încât sa varieze având o corelație aproximativ egală cu 0,5. Valorile costurilor din această simulare sunt prezentate în Tabelul 1.

Tabelul 1. Costurile întreprinderilor

Sursa: prelucrări proprii

Figurile 1 și 2 prezintă prețul de echilibru al celor două întreprinderi într-o piață concurențială și în una coluzivă. Se poate observa vizual faptul că primele două serii au un grad de paralelism mult mai mare decât cele din urmă. Analiza statistică confirmă această impresie vizuală având în vedere că coeficientul de corelație la echilibru corespunzător prețurilor în cazul concurențial este de 0,9 în timp ce coeficientul de corelație privind prețurile coluzive este (așa cum este cazul întotdeauna) egal cu cel al costurilor, respectiv 0,5.

Figura 2. Evoluția prețurilor într-un mediu concurențial

Sursa: prelucrări proprii

Figura 3. Evoluția prețurilor într-un mediu coluziv

Sursa: prelucrări proprii

În concluzie, a fost verificată posibilitatea de a identifica fenomene diferite ce au loc atunci când există un comportament paralel sau o înțelegere. În investigațiile antitrust, existența unui comportament paralel, constând din variații de preț proporționale și simultane alături de stabilitatea cotelor de piață pot constitui dovezi ale existenței unei restrângeri artificiale a concurenței. Acest lucru pare să aibă în paralel două semnificații opuse în ceea ce se poate interpreta alternativ ca un simptom de coluziune sau de competiție.

Rezultatele modelului prezentat, ridică totuși o serie de semne de întrebare privind capacitatea paralelismului prețurilor și stabilitatea cotelor de piață de a reprezenta, în sine, dovezi clare privind existența unei înțelegeri. De fapt, în multe situații, acestea sunt specifice echilibrului pieței, indiferent de natura concurențială sau coluzivă și nu permit să se facă distincția între cele două condiții.

Intuiția spune că modificarea prin intermediul unei înțelegeri a mediului concurențial urmărește să uniformizeze strategiile de afaceri și performanța lor. Pe de altă parte, nu trebuie uitat că scopul principal al unei înțelegeri nu este acela de a menține cota de piață a întreprinderilor participante, ci mai degrabă este acela de a spori profiturile pe care acestea le obțin, diferite de cele obținute dacă ar fi operat în mod independent. Alegerea prețului și cantității, și cota de piață derivată din acestea, sunt clasificate ca mijloace comparative privind acest scop.

PARTEA II. STUDII ȘI CERCETĂRI PRIVIND PERFECȚIONAREA MANAGEMENTULUI ORGANIZAȚIONAL ÎN CONDIȚIILE ECONOMIEI DE PIAȚĂ. STUDIU DE CAZ

CAPITOLUL 4. GUVERNANȚĂ CORPORATIVĂ: OBIECTIVE, PRINCIPII, STRATEGII

Obiectivele corporațiilor fac parte din procesul de planificare, ele stând la baza procesului de selecție a strategiilor.

Obiectivele fundamentale versus obiectivele specifice ale unei întreprinderi trebuie să se raporteze la anumiți factori cheie pentru aplicarea unei strategii viabile pe piață, precum: profitabilitate, cotă de piață; creșterea productivității;fluxul de numerar; rentabilitatea capitalului investit; riscul; satisfacția clientului; calitatea produselor sau serviciilor oferite; relațiile cu mediul de afaceri; valoarea adăugată; venitul per acțiune. Pe de altă parte, obiectivele specifice se stabilesc la nivelul unui domeniu de activități, diviziilor sau funcționării unei organizații.

O organizație își poate propune mai multe obiective. Totodată, există o limită a numărului de obiective pe care un manager poate să le îndeplinească în mod efectiv. Într-adevăr, dacă sunt prea multe sarcini alocate, managerul nu poate acorda atenție adecvată fiecăreia și poate apărea o inadvertență în ceea ce privește atenția acordată fiecărui obiectiv. Anumite obiective sunt mai importante decât altele. De aceea se impune o prioritizare în scopul determinării gradului de importanță, respectiv se definesc obiectivele primare (restricționate prin constrângeri certe ale activităților corporatiste) și alte obiective secundare. Acestea sunt obiective strategice ce ar trebui să se împletească pentru a realiza obiectivul principal al corporației.

De exemplu, dacă o întreprindere își propune ca obiectiv principal creșterea profitului, va trebui ulterior să dezvolte strategii prin care acest obiectiv principal să poată fi obținut.

Obiectivele secundare pot fi axate pe creșterea vânzărilor, inovația tehnologică, satisfacția clienților, calitatea produselor, creșterea productivității muncii sau reducerea gradului de îndatorare.

Obiectivele fundamentale pot veni în conflict cu obiectivele specifice funcționale în cadrul unei organizații mari. Un pericol este acela de divizare a organizației într-un număr de segmente auto-interesate, fiecare dintre ele acționând împotriva dorințelor și intereselor celorlalte divizii. Deciziile ar putea fi luate de către managerul unei divizii în interesul unității sale, dar posibil împotriva interesului întregii organizații. Stabilirea obiectivelor este în mare parte un proces politic: obiectivele sunt formulate urmând negocieri între părțile implicate ale căror interese pot intra în conflict. Un astfel de conflict poate fi rezolvat prin prioritizare, compromis, negociere și încercare de atingere a scopurilor sau obiectivelor propuse per ansamblul instituției.

Prioritizarea apare atunci când anumite obiective trec înaintea altora. Aceasta este de obicei determinată de către top management, dar în practică pot fi sisteme complicate de clasificare a obiectivelor și strategiilor conform unor criterii bine definite.

Negocierea este procesul ce apare de fiecare dată la împărțirea bugetului. Aceasta permite ca toți cei implicați în procesul bugetării să participe.

Compromisul este aspectul central al oricărui proces de negociere acolo unde există un dezacord. Poate fi văzut ca un factor pozitiv acolo unde ambele părți au ceva de câștigat, dar și negativ acolo unde au de pierdut.

Atingerea rezultatului scontat apare atunci când o soluție satisfăcătoare este îndeplinită în locul uneia optimale. Organizațiile nu pot urmări să își maximizeze performanțele doar într-una dintre direcții dacă celelalte ar avea de suferit. Mai degrabă ei vor accepta performanțe satisfăcătoare, dacă nu excelente în anumite direcții.

Concordanța obiectivelor se obține atunci când managerii, lucrând în interes propriu, acționează în armonie cu interesele organizației, ca un întreg. În practică, acest deziderat nu este ușor de realizat, spre exemplu, un sistem de control bugetar ar trebui proiectat astfel încât să răspundă solicitărilor din partea fiecărei unități.

Indicatorii financiari în corelație cu obiectivele întreprinderilor sunt urmăriți în concordanță cu principiile codului de guvernanță corporativă. Conform principiilor formulate de OECD în anul 1999, în ultimii ani, întreprinderile românești cotate pe piața bursieră au obligația de a respecta aceste reguli înscrise în coduri de conduită, numite generic principii de guvernanță corporativă, exemplificate mai jos:

Asigurarea cadrului adecvat pentru implementarea efectivă a unei bune conduceri corporative;

Drepturi fundamentale: drepturile acționarilor, dreptul la proprietate;

Tratament egal;

Rolul acționariatului în cadrul guvernanței corporative;

Informare și transparență;

Responsabilitatea administratorilor.

Principiile de guvernanță corporativă sunt pilonii aplicării strategiilor de management performante, la care ne vom referi în secțiunea 4.2.

4.1. Evaluarea performanțelor întreprinderilor

Schimbări majore au intervenit în ultimele decenii, pe fundalul experienței dobândite în perioade de recesiune, soldate cu numeroase falimente și încercări de salvare a companiilor aflate în insolvabilitate. Cercetările efectuate prin sondaj au demonstrat că la nivelul companiilor performante, rolul primordial revine planificării și controlului financiar, asociate cu consultanța juridică, în contextul creșterii numărului de reglementări cărora mediul economic trebuie să se conformeze. Strategiile manageriale adecvate nu urmăresc doar creșterea bunăstării propriilor acționari, fără să privească dincolo de acest deziderat către o îmbunătățire a calității produselor, spre exemplu prin inovare, către asigurarea satisfacției clienților, consumatorilor, angajaților, pentru respectarea standardelor în domeniul protecției mediului, asigurarea conformității cu reglementările în materie fiscală, de concurență sau cu alte aspecte juridice specifice activităților desfășurate și contextului economic global (Küpper, 2006). Cel mai important obiectiv al conducerii unei companii este așadar asigurarea sustenabilității prin prisma aspectelor menționate.

Relația dintre manager sau echipa managerială și acționari a fost definită în literatura de specialitate (Jensen și Meckling, 1979) sub forma relației de agent, în care principalul, respectiv acționarii mandatează o persoană sau mai multe persoane, respectiv echipa managerială să gestioneze afacerile companiei. În practică, s-a evidențiat că managerii sunt cel mai bine stimulați să lucreze pentru acționari prin aderarea la planuri de stimulente, în care managerii primesc un procent de acțiuni, în condițiile în care veniturile aferente sunt determinate de nivelul rentabilității acestor acțiuni. Prin urmare, nu doar acționarii, dar și managerii pot fi interesați de maximizarea profitului, obținându-se în final un dublu deziderat: stabilitate în timp a procesului decizional și rentabilitate.

Calitatea procesului decizional se fundamentează pe baza surselor de informații credibile, ce pot fi utilizate, prelucrate și în final transformate în plus valoare. Deciziile strategice de investire în anumite active, deși se traduc în creșteri de cheltuieli pe termen scurt prin contabilizarea activelor și implicit a deprecierii, pe termen lung însă, dacă au fost corect determinate pe baza informațiilor corecte din piață, acestea pot fi generatoare de profit. Principalul obiectiv al procesului de stabilire a bugetelor de investiții este luarea deciziei care să conducă la maximizarea valorii de piață a capitalului social, prin maximizarea valorii de piață a acțiunilor. Metodele tradiționale utilizate în evaluarea proiectelor în scopul selecției pentru a fi incluse în bugetul de investiții sunt valoarea actualizată netă, rata internă de rentabilitate și termenul de recuperare a investiției.

Ca reper în adoptarea celor mai bune soluții la nivelul unei companii, regăsim indicatorii financiari, cuprinși în situațiile financiare semestriale sau anuale întocmite în conformitate cu prevederile legale. Pe baza acestora, se poate defini relația între rentabilitatea investiției în active, rotația activelor și marja de profit, relație cunoscută sub denumirea de sistem Du Pont, după numele primei companii care a aplicat acest sistem. Sistemul Du Pont este specific companiilor mari, organizate pe centre de profit, în care operațiunile curente sunt descentralizate. Ratele financiare și statisticile specifice ramurilor economice pot fi, de asemenea, utilizate ca bază de comparație. Sursele de date comparative se pot dovedi deosebit de utile prin prisma analizei comparative a indicatorilor unei companii cu cele similare ale altor firme din sectorul economic respectiv. Economistul american (Altman, 1968) definea „testul Z” ca funcție de cinci rate financiare, având la bază opt variabile specifice situațiilor financiare ale companiilor. Ulterior, testul a fost îmbunătățit, extins sau ajustat pentru anumite domenii economice. Dacă ne referim la „metoda scorurilor”, profesorii (Canon și Holder, 1979) au dezvoltat noul model plecând tot de la testul Z, eliminând din funcția Altman componenta volatilă, aceea a capitalizării bursiere, dată de reacția pieței. În locul capitalizării bursiere, autorii metodei scorurilor au introdus indicatorul capitalurilor proprii, ca reflecție a valorii contabile cuprinse în bilanțul companiilor. Indiferent de metoda aplicată, rezultatele oferite evidențiază existența sau inexistența lichidităților la un moment dat, pentru a determina în funcție de nivelul activelor, corelate cu durata acestora, dacă există riscul de insolvabilitate prin imposibilitatea de acoperire a datoriilor. Asigurarea lichidităților prin investiții pe termen scurt care permit obținerea cu ușurință de lichidități poate conduce către scăderi de rentabilitate pe termen lung, dat fiind că portofoliul de active este format în special din creanțe de natură financiară, cu termen scurt de decontare, așadar cu profit redus comparativ cu activele care pot genera pe termen lung un profit mai mare. Echipei manageriale îi revin astfel atribuții complexe, care constau în armonizarea unor obiective ce pot fi uneori contradictorii. Dacă respectiva companie este finanțată integral sau parțial din resurse de stat, cu atât mai mult obiectivele pot fi diferite, pe de o parte pentru asigurarea unei maximizări a rentabilității, pe de altă parte realizarea unor deziderate de ordin public, de interes general. Statul, așa cum s-a statuat prin hotărâri ale Curții Europene de Justiție, se poate comporta asemenea unui investitor privat prudent. Din acest punct de vedere, analizele de performanță sunt utile inclusiv acestor companii.

Strategiile manageriale de succes sunt de regulă cele care pleacă de la previziuni financiare, respectiv planificare, coroborate cu controlul financiar necesar implementării estimărilor formulate. Previziunile financiare pot fi formulate pe baza indicatorilor prezenți, calculați cu date curente și extrapolați în funcție de contextul specific pentru următorii ani.

Contextul oferit de mediul concurențial nu trebuie privit ca o constrângere managerială în adoptarea unei strategii corporative. Evident că respectarea libertății de acțiune pe piață a fiecărui jucător, neîngrădirea accesului acestuia la surse de aprovizionare sau stabilirea prețurilor în mod liber, ca rezultat al confruntării cererii și ofertei reprezintă nu doar cerințe legale, dar caracteristici ale unui mediu economic competitiv, corect, echitabil, cu potențial de afirmare pentru orice nou concurent dornic să intre pe o piață. Respectarea acestor reguli este totodată un act principial, cu efecte benefice pentru consumatorii finali. Adoptarea unei strategii corporative ține cont de tipologia piețelor, cu alte cuvinte de specificul sectorului economic în care companiile își desfășoară activitatea. Fie că ne referim la activitate de producție sau comercială, activitate de exploatare sau financiară, procesul decizional va fi influențat de caracteristici comune pieței în care compania își desfășoară activitatea, incluzând aici barierele la intrare de natura reglementărilor excesive privind accesul pe piață, gradul de maturitate a pieței, disponibilitatea informațiilor, concurența existentă, rețelele paralele de acorduri încheiate între concurenți, sursele alternative de aprovizionare sau comercializare, substituibilitatea produselor sau serviciilor oferite și nu în ultimul rând inovarea. De regulă, piețele mature sunt cele care au o dinamică redusă, intrările pe această piață sunt improbabile iar stimulentele pentru cercetare și inovare sunt inexistente. În contrast, piețele volatile permit intrări fără bariere de acces, sunt piețe dinamice, în transformare, care stimulează inovarea și competitivitatea. Atunci când există un număr mare de jucători pe o piață dinamică, strategiile corporative urmăresc cu preponderență competitivitatea, întrucât aceasta le oferă beneficii economice și creează externalități pozitive mediului economic în care acționează. Nu aceeași situație apare în cazul piețelor de tip oligopol sau monopol, unde există putere de piață și stimulent redus pentru îmbunătățirea calității produselor sau serviciilor oferite. Nu de multe ori s-a constatat că întreținerea acestor situații este chiar rezultatul unei reglementări excesive, care în sectoarele recent liberalizate a permis companiilor cu experiență și ‘fost’ capital de stat să își asigure dominanța. În măsura în care activitățile de acest gen desfășurate de companiile cu poziție dominantă sunt generatoare de pierderi, în loc de profit, strategiile corporative trebuie focalizate în principal asupra înlăturării cauzelor prin procese de reorganizare, astfel încât să se asigure viabilitatea acestor organizații pe termen lung. Pe de altă parte, obținerea profitului nu este o condiție suficientă pentru a garanta succesul unei strategii manageriale. Trebuie să se țină cont dacă lichiditățile, spre exemplu, sunt suficiente pentru acoperirea datoriilor scadente sau dacă profitul este obținut cu respectarea unor constrângeri sociale, de mediu sau concurențiale.

Măsurarea performanței are drept scop stabilirea gradului de îndeplinire a unor obiective stabilite în raport cu un anumit plan. Aceasta reprezintă o parte vitală a procesului de control.

Pentru întreprinderi diferite sunt adecvate măsurători specifice. Factorii care trebuie luați în considerare în acest scop sunt:

Resursele: oameni, echipamente și timp pentru a colecta și analiza informația. Costurile și beneficiile de a furniza resurse pentru a produce indicatori de performanță trebuie cântărite cu atenție.

Etalonul standard: Performanța trebuie măsurată în raport cu un etalon standard, altfel măsurarea nu are niciun sens. Performanța globală trebuie măsurată față de obiectivele organizațiilor și a strategiilor ce rezultă din aceste obiective. Dacă întreprinderea nu are obiective clare, primul pas în a măsura performanța este de a le stabili. Al doilea atribut este de a identifica factorii care sunt critici pentru succesul acestor obiective.

Relevanța: Măsurătorile trebuie să fie relevante. Aceasta presupune determinarea concretă a activităților întreprinderilor astfel încât măsurătorile să reflecte realitatea.

Factorul de impact: Realizările pe termen scurt sau lung trebuie comensurate. Obiectivele pe termen scurt sunt importante, dar utilizarea lor exclusivă poate duce la pierderea unor oportunități pe termen lung.

Corectitudinea: Măsurătorile trebuie să fie corecte. Ele trebuie să includă factori ce pot fi controlați de către manageri prin deciziile luate și pentru care ei sunt direct responsabili.

Acuratețea implementării: Pentru ca măsurile sa fie implementate, ele trebuie sa aibă la baza estimări realiste. Acestea includ estimări ale elementelor financiare ale căror valori nu sunt sigure, cum ar fi costul capitalului, și estimări ale impactului elementelor non-financiare.

Reacțiile la stimul: Evaluarea performanței necesită feedback pentru ca acesta să aibă ca rezultat dezvoltarea organizației. Managerii vor lua în considerare doar acele evaluări pe care le consideră utile.

Odată ce măsurătorile de performanță potrivite au fost selectate, ele trebuie să fie monitorizate în mod regulat pentru a oferi informații utile.

Măsurătorile de performanță pot fi calitative și cantitative.

Informația cantitativă se exprimă prin numere. Informația calitativă nu este numerică. Uneori, informația calitativă se poate converti într-una numerică folosind instrumente cum ar fi scalele de rang. De exemplu 1 = bun, 2 = mediu, 3 = slab.

Măsurătorile calitative sunt prin natura lor subiective, dar și acestea se pot dovedi utile. Ele pot fi valoroase doar dacă provin din surse diferite, astfel încât factorul subiectiv să fie redus.

Strategiile de performanță sunt evaluate pe baza unui set de indicatori. Indicatorii financiari de performanță analizează cu preponderență profitabilitatea și lichiditatea, raportate la risc.

Indicatorii financiari (sau măsurările monetare) includ: profitul, veniturile, costurile, prețul și fluxul de numerar (cash-flow).

Trebuie specificat faptul că indicatorii financiari sunt prezentați doar în relație cu anumite standarde. Rezultatele financiare sunt ulterior comparate în raport cu anumite etaloane, precum: Vânzările, costurile și profiturile bugetate, Standarde în sistemul costurilor standard, Trendul în timp (de ex. anul trecut/ anul acesta), Rezultatele altor segmente ale afacerilor, Economia în general, Potențialul viitor (de exemplu performanța unei noi afaceri poate fi judecată în termeni de atingere a pragului de rentabilitate: cheltuieli= venituri).

Din perspectiva profitabilității, o întreprindere țintește să fie profitabilă și sunt făcute în acest sens verificări ale profitabilității, astfel:

a) dacă acea întreprindere a realizat profit sau pierdere în activitățile curente;

b) se verifică evoluția profitului sau pierderii comparativ cu anul precedent.

Profitul realizat din activitățile curente înainte de impozitare este în general considerat a fi o variantă mai bună de a fi folosită decât profitul net după taxe, pentru că pot interveni variații neașteptate în cheltuiala cu impozitul de la an la an ce nu vor afecta rentabilitatea operațiunilor ce stau la baza întreprinderii.

O altă imagine a formei de profit ce poate fi calculată este PBIT, ce este definit ca profitul realizat din activități curente înainte de taxe + dobânda din împrumuturile pe termen lung de capital: profitul înainte de taxe si dobândă. Acesta este profitul obținut de o înainte ca aceasta să plătească taxele și dobânda către creditori. Prin capital împrumutat, înțelegem capital împrumutat pe termen lung, cum ar fi obligațiunile și împrumuturile bancare pe termen mediu, ce vor fi arătate în balanțele de plăți ca fiind sume ce nu mai sunt valabile după mai mult de un an. Acest indicator este important în special în analiza bonității de către creditori.

În continuare, ne vom referi la trei dintre cei mai importanți indicatori de profitabilitate: marja brută de vânzări, câștigul per acțiune și randamentul capitalului angajat.

Marja bruta din vânzări

Marja bruta din vânzări se calculează ca raport dintre profitul brut din vânzări și cifra de afaceri.

Marja bruta din vânzări =

O scădere a acestui procent poate scoate în evidență faptul că entitatea nu este capabilă să își calculeze costuri de producție sau să obțină prețul de vânzare optim.

Observații:

Marja brută din vânzări ca indicator de performanță financiară nu este utilă în cazul comparației realizate între sectoare diferite de activitate, datorită specificului fiecărei industrii.

Marja din vânzări este influențată de nivelul costurilor fixe.

Evoluțiile marjelor din vânzări sunt importante. O marjă de vânzări în scădere sugerează faptul că o organizație nu este capabilă să transmită creșterile prețurilor către consumatori.

Comparațiile dintre întreprinderile ce au același profil sunt de real interes. Dacă o organizație are o marjă mai mică de vânzări decât alte întreprinderi din domeniu, aceasta sugerează faptul că acea întreprindere întâmpină probleme în controlul costurilor.

Valoarea marjei brute de vânzări ca și indicator a performanțelor manageriale depinde de structura de cost din industria respectivă și de utilizarea la care este supusă.

II. Câștigurile per acțiune (CPA)

CPA reprezintă o măsura adecvată de reflectare a câștigurilor realizate de acționariatul întreprinderii.

CPA este, în general, folosit ca un indicator de măsurare a performanței unei întreprinderi, în special atunci când comparăm performanța unei întreprinderi pe o perioadă de câțiva ani. O întreprindere trebuie să fie capabilă ca din profitul său să plătească dividende și să facă reinvestiții care sunt baza unei creșteri viitoare. Investitorii se uită la creșterile CPA în evoluțiile anuale. Câștigul pe acțiune (CPA) este definit ca profitul atribuit fiecărei acțiuni.

III. Rentabilitate și randament: randamentul capitalului angajat (ROCE)

Este imposibil să evaluăm profituri și creșteri ale profitului în mod corect fără a le relaționa cu cuantumurile fondurilor (capitalului) implicate în aducerea de profit. Un raport profitabil de profit este implicit randamentul capitalului angajat (ROCE), ce definește profitul ca procent din suma capitalului investit.

Randamentul capitalului angajat * 100

Capitalul angajat = datoriile pe termen lung (mai mari de un an) + capitaluri proprii.

Rentabilitatea capitalului angajat trebuie urmărită din mai multe direcții.

Modificarea ROCE de la un an la altul;

ROCE-ul obținut de alte întreprinderi, dacă această informație este disponibilă;

Comparația ROCE cu ratele de împrumut de pe piață.

Indicatorul ROCE poate fi calculat și în funcție de alți factori: marja de profit și cifra de afaceri. Sunt doi factori ce contribuie la randamentul capitalului angajat, amândoi asociați cu cifra de afaceri.

Marja de profit. O întreprindere poate face un profit mai mic sau mai mare in funcție de vânzări.

Cifra de afaceri. Este un indicator ce arată cât de bine sunt utilizate activele unei întreprinderi pentru a genera vânzări.

Indicatorul ROCE se calculează ca produsul dintre marja de profit și cifra de afaceri.

Marja de profit * cifra de afaceri a activelor = ROCE

Relația dintre cele trei raporturi este următoarea:

Este foarte importantă analiza modificării cifrei de afaceri de la un an la altul. Creșterile semnificative ale vânzărilor arată de obicei atât creșterea în volum cât și creșterea cifrei de afaceri; creșterea vânzărilor reprezintă un semn al unei întreprinderi prospere.

Bunurile unei întreprinderi trebuie finanțate și atunci când întreprinderea este în creștere pe piață (creștere a cotei de piață). Bunurile adiționale trebuie finanțate prin recurs la capital adițional. Structura de capital reflectă modalitățile în care o întreprindere este finanțată, printr-o combinație de capital pe termen lung (acțiuni obișnuite și rezerve, acțiuni preferențiale, împrumuturi bancare, împrumuturi convertibile, ș.a.m.d.) și pasive pe termen scurt, cum ar fi descoperirile de cont și datoriile comerciale.

Există două motive principale pentru care întreprinderile ar trebui să își țină povara creanțelor sub control.

Atunci când o întreprindere are datorii mari și sunt necesare alte credite, băncile și alți creditori vor ajunge foarte repede să refuze împrumutul, iar aceste întreprinderi vor ajunge foarte repede să aibă probleme financiare.

Când o întreprindere câștigă doar un profit modest înainte de dobândă și taxe și are de returnat un împrumut și mai mare, atunci va rămâne un profit foarte mic pentru acționari, după ce dobânda a fost plătită.

Un grad ridicat al datoriei creează risc financiar. Riscul financiar poate fi privit din mai multe puncte de vedere.

Întreprinderea ca un întreg. Dacă o întreprindere adună datorii pe care nu le poate plăti la data scadenței, va fi forțată să intre în incapacitate de plată.

Datoriile. Dacă o întreprindere nu își poate onora datoriile, atunci întreprinderea va intra în insolvență având datorii ce sunt puțin probabile să fie recuperate în întregime.

Atunci când o întreprindere are acțiuni preferențiale în structura de capital, acționarii de rând nu vor primi nimic până când dividendele preferențiale nu sunt achitate.

Indicatorul gradului de îndatorare măsoară riscurile financiare ale structurii de capital ale unei întreprinderi. Riscurile unei afaceri pot fi măsurate analizând mecanismul operațional al unei întreprinderi.

Indicatorul gradul de îndatorare financiară arată modalitatea de a utiliza datoriile financiare pentru a crește rentabilitatea capitalurilor proprii folosind fondurile împrumutate astfel încât rentabilitatea generată să fie mai mare decât deservirea datoriei. Dacă rentabilitatea fondurilor împrumutate este mai mică decât deservirea datoriei, efectul mecanismului este să reducă rentabilitatea capitalului propriu.

Mecanismul măsoară relația dintre capitalul împrumutat si capitalul angajat. Datoria reprezintă orice împrumut prin care se plătește dobândă fixă, aceasta fiind asigurată.

Dintre multele formule pentru calculul gradului de îndatorare, cea mai utilizată este:

O rată de îndatorare de peste 50% este considerată mare.

Nu există o limită absolută a gradului de îndatorare. Multe întreprinderi care au un grad ridicat de îndatorare, pot avea dificultăți în momentul în care doresc să facă noi împrumuturi.

Nivelul gradului de îndatorare a unei întreprinderi are un efect considerabil pentru profiturile atribuite acționarilor simpli. O întreprindere care are un grad ridicat de îndatorare trebuie să obțină profituri destul de mari pentru a acoperi dobânzile, înainte de a face investiții.

Un grad ridicat de îndatorare crește probabilitatea eșecului financiar datorat inabilității unei întreprinderi de a-și acoperi plățile dobânzilor.

În ceea ce privește lichiditatea unei întreprinderi, aceasta poate obține profit, dar în același timp poate avea probleme cu fluxul de numerar. Analiza lichidității unei întreprinderi reprezintă capacitatea întreprinderii de a face față obligațiilor sale pe termen scurt. Aceasta implică activele circulante ale afacerii care reprezintă acele active ce pot fi convertite rapid în numerar.

Lichiditatea poate fi de două feluri: lichiditatea curentă sau generală și lichiditatea imediată sau testul acid (quick ratio).

În ansamblu, activele circulante includ:

Numerar;

Investiții pe termen scurt;

Consumabile și stocuri

Depozite la termen cu o bancă sau o casă de economii, de exemplu depozite la șase luni la o bancă;

Creanțe.

Anumite active au o lichiditate mai mare decât altele. Astfel, stocurile pot avea o lichiditate mai mare în anumite domenii de activitate. Stocurile de produse finite au o lichiditate mare, deoarece ele pot fi vândute foarte repede consumatorilor finali. Materiile prime și componentele dintr-o întreprindere au o lichiditate mai mică, deoarece ele sunt utilizate pentru producerea bunurilor finite, din vânzarea cărora se obțin lichiditățile. Gradul de lichiditate este determinat de viteza de vânzare a stocurilor și lungimea ciclurilor de producție.

Activele fixe nu sunt bunuri lichide. Ele sunt esențiale pentru continuitatea activității unei firme și pot fi vândute doar dacă nu mai este nevoie de ele sau dacă trebui să fie înlocuite. Vânzarea activelor fixe nu este, cu siguranță, o soluție pentru a obține lichidități.

În concluzie, activele circulante sunt activele care pot fi convertite rapid în lichidități.

Principala sursă de active circulante pentru o societate comercială sunt vânzările. O întreprindere poate obține lichidități dintr-o altă sursă decât vânzările, cum ar fi emiterea acțiunilor pentru a obține bani lichizi, un nou împrumut sau vânzarea activelor fixe. Dar compania nu se poate baza numai pe acestea și, în general, obținerea de lichidități provine din vânzări și profituri.

Lichiditatea curentă sau generală (current ratio)

Lichiditatea curentă este testul standard al lichidităților.

O întreprindere trebuie să aibă suficiente active curente ce promit lichidități viitoare pentru a-și putea îndeplini angajamentele de a plăti datoriile curente (datorii mai mici decât un an). În general, acest indicator are o valoare mai mare decât 1. O valoare ridicată a acestui indicator oferă o mult mai mare protecție împotriva pierderilor potențiale ce s-ar datora falimentului afacerilor, însă o rată de lichiditate excesiv de mare ar putea să semnaleze nivele excesive ale numerarului, stocuri supradimensionate de venituri inutile.

Companiile nu au posibilitatea de a converti foarte repede toate bunurile lor curente în active circulante. Spre exemplu, unele întreprinderi ar putea deține largi cantități de stocuri de materii prime ce trebuie folosite în producție, pentru a crea bunuri finite. Bunurile finite pot fi depozitate pentru o perioadă mai lungă de timp sau vândute pe credite de lungă durată. În asemenea afaceri, unde amortizarea stocurilor se face lent, majoritatea stocurilor nu sunt bunuri foarte lichide, deoarece ciclul de numerar este prea lung. Din aceste considerente, vom calcula un raport adițional al lichidităților, numit lichiditatea rapidă sau testul acid.

Lichiditatea rapidă sau testul acid (test ratio)

Se calculează utilizând doar o parte a activelor circulante (numerar, echivalențe de numerar și creanțe) care sunt raportate la nivelul datoriilor curente.

Acest raport, în mod ideal ar trebui să fie mai mic decât 1 pentru companiile cu o amortizare lentă a stocurilor. Pentru întreprinderile cu o amortizare rapidă a stocurilor, un raport mai mic decât 1 arată ca acea întreprindere se afla în dificultate cu fluxul de numerar.

Indicatorii de activitate sau de gestiune, așa cum mai sunt cunoscuți, reflectă eficiența cu care o întreprindere își utilizează activele. Dintre cei mai uzitați, amintim:

I) Durata de rotație a debitelor clienți (DSO)

Acest indicator calculează eficacitatea organizației în colectarea creanțelor sale. Exprimă numărul de zile până la data la care debitorii își achită datoriile către organizație.

a) Valoarea de bilanț a conturilor de creanțe poate fi anormal de ridicată sau de mică, comparativ cu nivelul normal pe care întreprinderea îl are de obicei. Aceasta poate apărea în special în cadrul întreprinderilor mici, unde mărimea conturilor la sfârșitul anului poate depinde de faptul că se pot face una sau mai multe plăți mari înainte sau după încheierea anului fiscal.

b) Cifra de afaceri din declarația de venit exclude taxele de vânzare, dar conturile de creanțe din balanță includ taxele de vânzare. De aceea comparațiile între cele două valori nu sunt relevante.

II) Numărul de zile de stocare (durata de rotație a stocurilor) DIO

Aceasta indică numărul de zile în care bunurile sunt stocate în unitate. Ca și indicatorul DSO, aceasta este numai o formă aproximativă, dar destul de importantă pentru a estima modificările într-o anumită perioadă.

Prelungirea duratei de stocare indică:

o încetinire a comerțului, sau

o acumulare la nivelurilor stocurilor, sugerând probabil că investiția în stocuri devine excesivă.

Indicatorul durata de rotație a debitelor/clienți și numărul de zile de stocare ne arată cum stocurile sunt transformate în bani lichizi, oferind astfel indicații suplimentare ale lichidităților întreprinderilor.

III) Durata de rotație a creditelor/furnizori (DPO)

DPO ajută adeseori la evaluarea lichidităților unei întreprinderi: o creștere a numărului de zile aferente plăților este deseori un semn al lipsei finanțărilor pe termen lung sau a slabei gestionări manageriale a bunurilor, rezultând în folosirea excesivă a creditelor din aprovizionare, o creștere a descoperirii de cont etc.

Toate raporturile calculate mai sus variază de la o industrie la alta; astfel de comparații ale rapoartelor calculate cu alte întreprinderi similare din aceeași industrie sunt importante și relevante.

În cadrul organizațiilor descentralizate, evaluarea performanțelor se face în mod diferit față de organizațiile centralizate.

O organizație poate fi structurată în două moduri: funcțional (toate activitățile similare dintr-o întreprindere, cum ar fi producția, vânzările, cercetarea, sunt sub controlul directorului departamentului specific) sau divizional (împărțit în divizii în concordanță cu produsele sau serviciile oferite).

Managerii diviziilor sunt astfel responsabili pentru toate operațiile (producție, vânzare, etc.) referitoare la produsele sale, structura funcțională fiind aplicată fiecărei divizii. Este posibil, ca numai o parte a întreprinderii să fie divizată și activități precum cele administrative să fie structurate în mod central pe o bază funcțională cu responsabilitatea de a oferi servicii către toate diviziile.

O structură divizională va conduce către descentralizarea procesului decizional și managerii de divizii pot avea libertatea de a stabili prețuri de vânzare, de alegere a distribuitorilor, de producție, etc. Descentralizarea este, însă, diferită, depinzând de câtă libertate au managerii de divizii.

În cadrul procesului de divizare, există o serie de avantaje și dezavantaje:

Avantajele divizării sunt:

Divizarea sau alocarea responsabilităților pe unități sau centre de profit poate îmbunătăți calitatea deciziilor luate, deoarece managerii de divizii (aceia ce iau decizii) știu exact care sunt condițiile locale și sunt capabili să ia hotărâri în concordanță cu acestea. Mai mult decât atât, datorită interesului personal de a îmbunătăți performanțele departamentelor, aceștia ar trebui să ia decizii în interesul diviziilor lor;

Deciziile trebuie să fie luate cât mai rapid deoarece circulația informației de-a lungul tuturor nivelelor decizionale ia foarte mult timp. Deciziile pot fi luate pe loc de către cei ce sunt familiari cu liniile de producție și procesele de producție și care sunt capabile să reacționeze la schimbările condițiilor locale în mod rapid și eficient;

Top managementul care ia decizia de a îmbunătăți performanțele trebuie să motiveze managerii divizionali;

Organizarea divizională evită să îngreuneze managementul de top cu detalii privind operațiile de zi cu zi, oferind astfel acestuia mai mult timp pentru planificarea strategiilor;

Experiența managerială în cadrul unei divizii este importantă în accederea la nivele superioare de management;

Într-o organizație mare, conducerea centrală nu are resursele manageriale sau abilități de a conduce operații de una singură. O parte din autoritate va fi delegată către managerii operaționali (ai diviziilor).

Dezavantajele divizării sunt:

Împărțirea într-un număr de segmente auto-interesate, fiecare acționând împotriva intereselor celorlalte divizii. Deciziile pot fi luate de managerii de divizie în interesul diviziilor din care fac parte, dar împotriva intereselor celorlalte divizii, posibil chiar împotriva interesului organizației mamă.

Astfel, o sarcină importantă a managementului general este să prevină orice disfuncționalitate în luarea deciziilor de către managerii diviziilor. Pentru aceasta, managerul general trebuie să își rezerve o putere signifiantă pentru ca managerii diviziilor să nu poată lua decizii independente în întregime. O balanță trebuie păstrată între descentralizarea autorității pentru a păstra stimulente și motivații și menținerea centralizată a autorității pentru a se asigura ca diviziile organizațiilor conlucrează pentru beneficiul organizației ca un întreg (cu alte cuvinte, menținerea țelului comun ale tuturor diviziilor separate din organizație).

Creșterea costurilor activităților comune.

Pierderea controlului de către managementul de top prin delegarea deciziei către managerii divizionali, având în vedere că el nu este la curent cu ceea ce se întâmplă în întreaga organizație. Însă, cu un bun sistem de evaluare a performanțelor și un control informațional, top managementul ar trebui să țină operațiile sub control într-un mod eficient.

În organizațiile moderne, descentralizarea se realizează prin segmentarea organizației în centre de responsabilitate. Organizarea întreprinderii pe centre de responsabilitate presupune implementarea managementului prin excepții și cel al contabilității responsabilității.

Se întâlnesc următoarele tipuri de centre de responsabilitate:

centre de cost, unde sunt raportate costurile (însumate pe arii de responsabilitate) și se alocă bugetele de cheltuieli;

centre de profit, unde sunt raportate costurile și veniturile;

centre de investiții, în care sunt raportate costurile, veniturile și investițiile aferente.

Performanța unui centru de investiții este măsurată cu ajutorul mai multor indicatori.

Randamentul investițiilor (ROI) este indicatorul cheie în măsurarea performanțelor. Motivul principal pentru folosirea sa atât de largă este aceea că are legătură directă cu procesul de contabilitate, și se găsește în balanța contabilă.

Randamentul investițiilor arată cât profit s-a obținut raportat la capitalul investit și se calculează astfel:

ROI poate fi calculat în mai multe moduri:

I) Profitul după depreciere ca procent din activele nete investite.

Aceasta este, probabil, cea mai utilizată metodă, dar prezintă următoarea problemă. Dacă un centru de investiții menține un profit anual constant și menține aceleași valori ale bunurilor fără a avea o politică de înlocuire periodică ale bunurilor non-curente, ROI-ul său va crește an de an, o dată cu maturizarea bunurilor. Aceasta poate da o impresie falsă a creșterii performanțelor de-a lungul timpului.

Un alt dezavantaj de a calcula ROI-ul ca profit împărțit la valoarea investiției nete este, din motive similare, aceea că nu este ușor să compari în mod corect performanțele centrelor de investiții.

Motivele pentru care se folosește valoarea contabilă netă pentru a calcula randamentul investițiilor sunt:

metoda acceptată în mod curent pentru a calcula ROI,

organizațiile cumpără în mod continuu active non-curente pentru a le înlocui pe cele vechi, valoarea totală ale activelor non-curente rămânând relativ constantă (exceptând inflația).

II) Profit după depreciere ca procent din activele brute investite

În loc de a calcula ROI ca profit din activele nete, îl putem calcula ca profit din activele brute după depreciere. Aceasta ar îndepărta problema creșterii în timp a ROI cât timp activele non-curente se maturizează.

Cu toate acestea, folosind valori brute pentru a măsura ROI are anumite dezavantaje. Cel mai important este acela că, măsurând ROI ca profit din activele nete ignoră factorul maturizării și nu face distincție între activele vechi și cele noi.

a) Repartiția și mentenanța activelor vechi costă deobicei foarte mult. Un centru de investiții cu active vechi va avea costuri de mentenanță ridicate și în concluzie o profitabilitate scăzută.

b) Inflația și inovația pot influența costurile activelor. Dacă un centru de investiții a achiziționat active cu 1 milion de lei acum zece ani, iar un alt centru va achiziționa anul acesta active de 1 milion de lei, va fi evident impactul noutății tehnologice asupra activelor mai noi.

Dacă performanța investițiilor managerului centrului este evaluată, ar fi rezonabil ca aceasta să se bazeze pe veniturile și costurile controlate de către manager și să excludă costurile de servicii și costurile sediului central, exceptând acele costuri atribuite în mod specific centrului de investiții. Dacă performanța centrului de investiții este cea evaluată, atunci includerea serviciilor generale și a costurilor sediului central este rezonabilă.

Dacă bonusul pe care îl primește un manager depinde de realizarea ROI, atunci managerul va avea presiunea de a atinge acest nivel. Baza de active a raportului poate fi alterată prin creșterea sau descreșterea datoriilor sau a creanțelor (prin accelerarea sau întârzierea plăților sau a încasărilor).

Dacă centrul de performanță al investițiilor este judecat de către ROI, trebuie să ne așteptăm că managerii centrelor de investiții vor decide probabil să garanteze noi investiții de capital, numai dacă aceste noi investiții sunt de natură să crească randamentul investițiilor sale.

4.2. Principiile guvernanței corporative

Așa cum reiese dintr-un studiu recent despre monitorizarea și practicile de aplicare a guvernanței corporative în Statele Membre ale Uniunii Europene, guvernanța nu este definită ca atare în legislația din România. În acest capitol vom face o evaluare a cadrului general de referință a guvernanței corporative precum și a practicilor de conformitate așa cum se prezintă acestea la nivelul României.

Cadrul general de referință al guvernanței corporative are la bază legea societăților comerciale, dat fiind că legislația referitoare la piața de capital este în strânsă legătură cu legislația comercială. În sinteză, prezentăm mai jos actele relevante pentru actualul cadru specific guvernanței corporative:

Legea societăților comerciale nr. 31/1990, cu modificările și completările ulterioare, la care se adaugă metodologia specifică cu privire la standardele de contabilitate și raportările specifice, precum și legislația aferentă guvernanței întreprinderilor publice;

Legea privind piața de capital nr. 297/2004, cu modificările și completările ulterioare, precum și reglementările ASF;

Codul de Guvernanță Corporativă al Bursei de Valori București (BVB) – pentru companiile ale căror instrumente financiare sunt tranzacționate pe piețe reglementate.

Trebuie menționat de la bun început că programele de guvernanță corporativă, deși își dovedesc în practică eficiență pentru orice companie care aplică un asemenea program, acestea sunt obligatorii numai pentru companiile ale căror acțiuni sunt cotate pe piața bursieră.

Ne vom referi în cele ce urmează la principalele prevederi legislative care guvernează participarea pe piața de capital precum și organizarea și funcționarea companiilor.

Legea societăților comerciale stabilește cadrul general de referință pentru toate tipurile de societăți și conține dispoziții cu privire la managementul companiilor, la numirea și concedierea directorilor, la structura și funcționarea membrilor organismelor de conducere, precum și la remunerația, responsabilitățile și răspunderea acestora față de companie.

Legea nr. 441/2004 a modificat legea societăților comerciale, în sensul că au fost create două alternative pentru sistemele de management: sistemul unitar și sistemul dualist de conducere. În cazul sistemului unitar, societatea este condusă de un administrator unic sau de un Consiliu de Administrație. În ceea ce privește sistemul dualist, societatea este condusă de un Directorat sau de un Consiliu de Supraveghere.

Principalele modificări aduse Legii societăților comerciale în anii 2006 și 2007 au fost făcute în scopul de a intensifica reglementările cu privire la guvernanța corporativă în România și se referă la următoarele aspecte:

În ceea ce privește sistemul unitar:

Unul sau mai mulți dintre membrii Consiliului de Administrație trebuie să fie independent/independenți;

Noua reglementare face o diferențiere clară între pozițiile executive (directorii executivi) și pozițiile ne-executive (directorii ne-executivi);

Consiliul de Administrație poate crea comitete de audit, de numire și de remunerare;

Cel puțin un membru al acestor comitete ar trebui să fie un director ne-executiv independent;

Membrii Consiliului de Administrație ar trebui să acționeze cu bună credință, cu prudență și cu aptitudinile unui bun administrator;

Orice administrator poate solicita managerilor societăților informații cu privire la conducerea de zi cu zi;

Managerii societăților trebuie să-i informeze regulat pe membrii Consiliului de Administrație despre acțiunile lor;

Obligația de loialitate există atât în cazul administratorilor cât și în cel al managerilor.

În ceea ce privește sistemul dualist:

Membrii Consiliului de Supraveghere ca și cei ai Directoratului au obligații similare cu cele ale membrilor Consiliului de Administrație, dar și cu cele ale managerilor care intervin în sistemul unitar.

Cadrul de guvernanță corporativă ar trebui să asigure orientarea strategică a întreprinderii, monitorizarea efectivă a managementului de către acționari și responsabilitatea acestuia față de întreprindere și acționari.

Aceste reglementări cu privire la guvernanța corporativă a societăților pe acțiuni au fost elaborate în concordanță cu principiile de guvernanță ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), în coroborare cu prevederile Cărții verzi privind cadrul de guvernanță corporativă adoptate ulterior prin directivă CE.

Principiile emanate de forul OECD se referă la aspecte etice, de transparență și corectitudine pentru toate categoriile implicate. Mai jos, am selectat din ghidul OECD câteva recomandări pe care le considerăm esențiale pentru buna funcționare a oricărei companii.

Membrii boardului trebuie să acționeze pe deplin informați, cu bună credință, cu stăruință și atenție, precum și în interesul societății și a acționarilor.

În cazul în care deciziile conducerii pot afecta diferite grupuri ale acționarilor în mod diferit, conducerea întreprinderii trebuie să trateze toți acționarii în mod echitabil.

Conducerea întreprinderii trebuie să aplice standarde etice înalte. Acesta ar trebui să ia în considerare interesele părților interesate.

Funcțiile cheie pe care membrii boardului trebuie să le îndeplinească se referă la:

Revizuirea și ghidarea strategiei corporative, a planurilor majore de acțiune, politica de risc, bugetele anuale și planurile de afaceri, stabilirea strategiilor de performanta, monitorizarea implementării și performanța corporativă, dar și supravegherea cheltuielilor, achizițiilor și a cesiunilor.

Monitorizarea implementării efective a practicilor de guvernanță corporativă și a schimbărilor acolo unde este necesar.

Selectarea, compensarea, monitorizarea și, atunci când este necesar, schimbarea directorilor din funcțiile cheie și monitorizarea înlocuirii acestora.

Alinierea remunerației directorilor și a membrilor din conducere cu interesele pe termen lung ale întreprinderii și a acționarilor.

Asigurarea unui proces oficial și transparent de numire și alegere a membrilor de conducere.

Monitorizarea și gestionarea potențialelor conflicte de interese manageriale, ale acționarilor și ale acționarilor, incluzând utilizarea nepotrivită a bunurilor întreprinderii și abuz în tranzacțiile cu părțile asociate.

Asigurarea integrității sistemelor de contabilitate și raportare financiară a corporației, inclusiv auditul independent și a faptului că sistemele adecvate de control sunt în vigoare, în special sistemele de gestionare a riscurilor financiare și ale controlului operațional, precum și conformitatea acestora cu legea și cu standardele relevante.

Supravegherea procesului de comunicare și prezentare a informațiilor.

De asemenea, conducerea întreprinderii trebuie să fie în măsură să efectueze judecăți independente în ceea ce privește afacerile corporative.

Membrii din conducere ar trebui să ia în considerare alocarea unui număr suficient de membri ai consiliului de administrație fără funcții executive, capabili să exercite raționamente independente referitoare la sarcini în cazul în care există un potențial conflict de interese. Exemple de astfel de responsabilități cheie sunt date de asigurarea integrității financiare și non-financiare, revizuirea tranzacțiilor cu părțile afiliate, numirea membrilor consiliului de administrație și a directorilor cheie, precum și remunerația membrilor de conducere.

Atunci când comitetele de conducere sunt stabilite, mandatul lor, componența și procedurile de lucru trebuie să fie bine definite și descrise de către conducere. Membrii de conducere ar trebui să poată să se angajeze la responsabilitățile pe care le impun.

Pentru a-și îndeplini obiectivele, echipa managerială trebuie să aibă acces în timp util la informații corecte și relevante.

În ceea ce privește legislația specifică companiilor cotate la bursa de valori, autoritatea de reglementare a pieței de capital a întreprins o serie de eforturi pentru a adopta legislația din România la acquis-ul comunitar al Uniunii Europene și la standardele specifice. Bursa de Valori București reprezintă punctul de plecare în implementarea regulilor privind guvernanța corporativă.

Dispozițiile principale ale Legii nr. 297/2004 (numită în continuare Legea privind piața de capital) se referă în principal la următoarele aspecte:

Entitățile listate la bursă ar trebui să asigure un tratament echitabil în cazul tuturor acționarilor care dețin aceeași poziție;

Entitățile listate ar trebui să asigure toate facilitățile și informațiile necesare în scopul de a le permite acționarilor să-și exercite drepturile. În particular, aceste entități trebuie să:

-îi informeze pe acționari în legătură cu data și locul Adunării Generale și să le permită acestora să-și exercite dreptul de vot;

-informeze publicul în legătură cu alocarea și plata dividendelor, cu emiterea de noi acțiuni, inclusiv cu alocarea, subscrierea, renunțarea și aranjamentele privind conversia acțiunilor;

-desemneze o instituție financiară ca agent propriu prin intermediul căreia acționarii să-și poată exercita drepturile financiare, dacă emitentul însuși nu furnizează astfel de servicii financiare.

Directorii societăților listate la bursă sunt obligați să raporteze încheierea oricărui tip de document legal între companie și directorii acesteia, între angajați și acționarii majoritari, atunci când valoarea cumulată a acestor tranzacții atinge pragul minim al echivalentului în RON al sumei de 50,000 de euro.

Rapoartele privind tranzacțiile cu părțile afiliate ar trebui să includă toate documentele semnate precum și modificările aduse la acestea, în cazul în care există, și ar trebui să conțină următoarele detalii:

Părțile semnatare/părțile care au participat la încheierea contractului;

Data și felul contractului;

Valoarea totală a contractului;

Creanțe reciproce, garanții de plată, termeni de plată și condiții;

Totodată rapoartele ar trebui să includă orice altă informație considerată relevantă în scopul de a determina efectele unor astfel de contracte asupra situației financiare a societății emitente.

Membrii Consiliului de Administrație dintr-o societate listată pot fi numiți prin vor cumulat. Numirea acestora devine obligatorie atunci când aceasta este solicitată de către un acționar semnificativ (un acționar care deține cel puțin 10% din acțiuni sau care deține drept de vot).

În ceea ce privește Codul de Guvernanță al Bursei de Valori București (BVB), momentul intrării României în Uniunea Europeană, în anul 2007, a determinat o serie de schimbări la nivelul legislației care guvernează piața de capital din țara noastră. Aceste modificări au fost introduse în concordanță cu noile cerințe impuse de piața europeană. Ca răspuns la aceste modificări, Bursa de Valori București a elaborat în anul 2008 un nou Cod de Guvernanță Corporativă a cărui versiune a fost armonizată cu legislația din România, respectiv cu cea europeană, fiind vorba așadar de acte legislative aplicabile companiilor listate la bursă.

Versiunea datată 2008 a Codului de Guvernanță a creat un cadru de referință flexibil în ceea ce privește guvernanța corporativă, un cadru esențial pentru orice categorie de investitori care au în vedere construirea unei piețe europene integrate de capital, precum și maximizarea avantajelor rezultate în urma intrării în UE. Codul cuprinde 11 reglementări care sunt în concordanță cu recomandările Uniunii Europene și cu principiile OECD. Reglementările codului sunt în măsură să sporească transparența, credibilitatea și încrederea pentru toate părțile interesate.

Codul de Guvernanță al Bursei de Valori București reglementează următoarele aspecte:

Cadrul conceptual și structurile de guvernanță corporativă;

Drepturile deținătorilor de instrumente financiare ale emitenților;

Rolul și obligațiile Consiliului de Administrație;

Structura Consiliului de Adminstrație;

Numirea membrilor Consiliului de Administrație;

Remunerarea membrilor Consiliului de Administrație;

Transparența, raportarea financiară, controlul intern și managementul riscurilor;

Conflictul de interese și tranzacțiile cu părțile afiliate (tranzacțiile cu sine);

Regimul informațiilor de la nivelul companiilor;

Responsabilitatea socială a companiilor;

Sistemul de administrare.

Principiile și recomandările Codului de Guvernanță al Bursei de Valori București nu sunt obligatorii, dar se adresează societăților listate care decid în mod voluntar dacă le aplică sau nu. Cu toate acestea, prin transpunerea Directivei CE privind cadrul de guvernanță corporativă recomandările codului de guvernanță devin prevederi obligatorii pentru companiile listate, active în statele membre Uniunii Europene.

Principiul cel mai important al codului menționat se referă la faptul că emitenții ar trebui să adopte un cadru de guvernanță clar și transparent care să fie făcut cunoscut într-un mod adecvat publicului larg. Cadrul conceptual ar trebui să stabilească funcțiile Consiliului de Administrație și ale echipei de management, precum și puterile și responsabilitățile acestora.

În ceea ce privește Bursa de Valori București, instituția a fost înființată în data de 21 aprilie 1995 prin Decizia cu nr. 20 a Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare (C.N.V.M.), devenind astfel principalul operator bursier care funcționează în România. Tranzacțiile au început în data de 20 noiembrie 1995 cu șase companii și cu o singură sesiune de tranzacționare pe săptămână. Bursa de Valori București a adoptat primul Cod de Guvernanță Corporativă în luna august 2001. Odată cu adoptarea în anul 2001 a primului Cod de Guvernanță, a fost înființată și Categoria Plus a Bursei de Valori București. Această categorie de plasament conținea, la data înființării, companiile care se înțeleseseră să adere la dispozițiile Codului de Guvernanță, fapt prevăzut în articolele asocierii lor. Categoria Plus era adresată companiilor care doreau introducerea principiilor guvernanței corporative în scopul de a crește standardele de transparență ale Bursei de Valori din România. Cu toate acestea însă, promovarea unei companii la Categoria Plus nu reflecta performanța economică sau financiară a unei companii, ci mai degrabă standardele de comunicare și transparență pe care o societate ar fi fost pregătită să le adopte și să le implementeze. Categoria Plus nu a însemnat un succes pentru Bursa de Valori București. S-a observat faptul că numai o singură societate și anume Electroaparataj București, a solicitat înregistrarea ei în această categorie.

În anul 2003, ca un rezultat al Raportului asupra guvernanței corporative din România publicat în cursul lunii decembrie 2001 de către OECD, Bursa de Valori București a fondat Institutul de Guvernanță Corporativă (BVB – IGC). Institutul reprezintă un centru de educare pentru companiile listate al cărui obiectiv este să aducă cultura managerială din România la standardele UE și să încurajeze companiile să se conformeze principiilor de guvernanță. Atât BVB, cât și BVB – IGC s-au angajat în promovarea standardelor de guvernanță corporativă în rândul companiilor listate din România.

Companiile care decid să adopte, în întregime sau parțial, dispozițiile Codului de Guvernanță al BVB trebuie să transmită către Bursa de Valori o Declarație Anuală de Guvernanță Corporativă, prin care să arate cărora dintre prevederi li s-au conformat și să ofere explicații în cazul celor cărora nu li s-au conformat.

În cazul în care Codul de Guvernanță cuprinde principii și recomandări referitoare la companii, directori, auditori, acționari sau alte colectivități, fiecare societate trebuie să furnizeze informații precise, corecte și pe înțelesul tuturor în măsura în care aceste recomandări au fost puse în practică în perioada la care face referire declarația anuală.

În situația în care companiile nu reușesc să implementeze, în întregime sau parțial, una sau mai multe din recomandările codului, acestea trebuie să furnizeze informații adecvate privind motivele pentru care s-au conformat parțial sau pentru care nu s-au conformat acestor prevederi. Oricum, Codul de Guvernanță al BVB oferă doar principii și recomandări; el nu furnizează sancțiuni în cazul în care companiile nu se conformează prevederilor sale.

Încă din anul 2009, societățile trebuie să includă Declarația de Conformitate/Guvernanță Corporativă (Declarația Aplică sau explică) în Raportul lor Anual. În acest sens, Raportul Anual al companiilor listate care decid să adopte Codul de Guvernanță al BVB trebuie să includă un capitol referitor la guvernanță în care să fie descrise informațiile relevante în legătură cu guvernanța, informații care fac referire la anul financiar anterior.

Încă din anul 1990, legea societăților comerciale a fost modificată de-a lungul anilor de mai multe ori. Astfel, legea privind piața de capital a adus o serie de modificări legii societăților comerciale, modificări care au intrat în vigoare în decembrie 2006. Totuși, cele mai importante modificări pentru societățile pe acțiuni se referă la guvernanța corporativă, în mod deosebit la adunările generale ordinare sau extraordinare ale acționarilor precum și la organele de conducere. Mai mult, legea privind piața de capital a schimbat multe dintre regulile privind drepturile, obligațiile, atribuțiile și puterile acordate membrilor organismelor de conducere.

În concluzie, reglementările privind guvernanța corporativă au fost adoptate în România în contextul unui mediu concurențial aflat în plină dezvoltare. Astfel, guvernanța corporativă devine un mijloc de a stimula și îmbunătăți responsabilitatea socială a companiilor. Întrucât guvernanța reprezintă un concept nou și provocator pentru România, a fost nevoie să se inițieze procese de învățare accelerată. Cu toate acestea, s-a observat din practică faptul că dezvoltarea regulilor de guvernanță corporativă nu a fost organizată ca un proces definit de reguli tangibile. Nu există însă nicio îndoială cu privire la faptul că pașii inițiați de Bursa de Valori București precum și modificările aduse la legislația din România au contribuit din plin la dezvoltarea practicilor de guvernanță corporativă de la nivelul companiilor.

Codul de Guvernanță Corporativă în România

Aspecte care privesc controlul intern

Legea societăților comerciale nu reglementează în mod expres o procedură de control intern care să se aplice specific societăților pe acțiuni. Legea menționată prevede totuși faptul că societățile care trebuie să auditeze anual declarațiile financiare, sunt obligate să numească auditori financiari. Odată ce au fost numiți auditorii financiari externi, compania este obligată să numească și auditori interni. Referințe specifice privind procedura controlului intern în cazul tipurilor diferite de societăți, cum ar fi companiile de investiții financiare, sunt prevăzute în legi speciale. Un exemplu în acest sens ar putea fi considerat faptul că Legea privind piața de capital prevede ca societățile de investiții financiare și companiile de Investment management să organizeze departamente de control intern specializate în supravegherea conformării societăților și/sau angajaților acestora cu legislația în vigoare referitoare la piața de capital, dar și cu prevederile interne. Mai mult de atât, membrii departamentului de control intern trebuie să fie autorizați de către C.N.V.M. Principala obligație a departamentului de control intern este să informeze compania în legătură cu regimul juridic aplicabil pieței de capital și să aprobe documentele transmise de către societate Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, precum și către alte instituții care activează pe piața de capital.

Conform Codului de Guvernanță al BVB, Consiliul de Administrație trebuie să stabilească reguli stricte care să protejeze în primul rând interesele companiei, reguli referitoare la raportarea financiară, controlul intern și la managementul riscului. Totodată, Consiliul trebuie să stabilească un Comitet de Audit format din câțiva dintre membrii săi care să aibă între îndatoriri și monitorizarea integrității situațiilor financiare ale societății, precum și sarcini legate de controlul intern și managementul riscului.

Există o serie de similitudini între responsabilitățile reglementate prin Legea contabilității nr. 82/1991, cu modificările și completările ulterioare. Astfel, în conformitate cu Legea contabilității, responsabilitatea pentru organizarea și conducerea contabilității revine Consiliului de Administrație.

Remunerarea membrilor Consiliului de Administrație și ai Consiliului de Supraveghere din cadrul companiilor listate

Stabilirea remunerației

Legislația românească nu stabilește un nivel anume pentru remunerația membrilor Consiliului de Administrație sau ai Consiliului de Supraveghere. Un astfel de nivel trebuie să fie stabilit fie prin intermediul unei decizii a Adunării Generale a Acționarilor fie prin încheierea unui contract de mandat între societate și directorul numit. În înțelegerea semnată la nivelul părților menționate anterior ar trebui să fie reflectate obligațiile și responsabilitățile fiecărei părți semnatare.

Pe de altă parte, remunerația managerilor trebuie determinată de Consiliul de Administrație, în vreme ce Consiliul de Supraveghere trebuie să stabilească remunerația membrilor Directoratului.

În legislația națională, nu există criterii specifice pe care să se bazeze stabilirea nivelului remunerației membrilor Consiliului de Administrație. Fiecare companie are dreptul să-și stabilească propria politică de remunerare aplicabilă membrilor Consiliului de Administrație în conformitate cu strategia societății și cu interesele acesteia pe termen lung. În general, remunerația membrilor consiliului este stabilită prin negociere directă între companie și administratorii săi, iar ulterior este prevăzută în contractul de management.

Remunerația suplimentară în cazul membrilor Consiliului de Administrație, ca și în cazul Consiliului de Supraveghere și a managerilor și membrilor Directoratului, se stabilește de către Consiliul de Administrație și respectiv de Consiliul de Supraveghere. Adunarea Generală este cea care stabilește însă limitele maxime ale remunerației.

Comitetul de remunerare

În conformitate cu dispozițiile legii societăților comerciale, Consiliul de Administrație poate numi un Comitet de remunerare însărcinat cu desfășurarea de investigații și cu elaborarea de recomandări pentru consiliu privind remunerarea administratorilor, directorilor, cenzorilor, respectiv remunerarea membrilor Directoratului, ai Consiliului de Supraveghere și a personalului. Comitetul de remunerare este format din cel puțin 2 membri ai Consiliului de Administrație. Comitetul trebuie să prezinte regulat rapoarte de activitate adresate Consiliului de Administrație. Membrii comitetului de remunerare trebuie să fie directori ne-executivi.

Codul de Guvernanță Corporativă al BVB recomandă societăților cotate să-și stabilească o poliță de remunerare adecvată intereselor pe termen lung ale organizațiilor. În conformitate cu prevederile codului menționat, Consiliul de Administrație ar trebui să numească un comitet de remunerare format din membrii consiliului tocmai în scopul de a stabili politica de remunerare a administratorilor și managerilor societății.

Raportul de muncă în cazul administratorilor de companii

Posibilitatea legală ca un administrator de companie să cumuleze pozițiile deținute ca urmare a semnării unui contract de mandat și a unui contract de muncă a reprezentat un subiect foarte dezbătut în doctrina juridică și în jurisprudență. În vreme ce anumiți specialiști și curți de justiție considerau că o astfel de relație cumulativă ar trebui interzisă în totalitate, alții erau de acord cu faptul că o persoană ar putea cumula poziția de administrator al unei companii cu aceea de angajat în interiorul aceleiași entități, considerând că un contract de muncă fusese încheiat pentru o poziție total diferită față de aceea de administrator.

Această problematică a fost recent stabilită de către Legea societăților comerciale care prevede că persoanelor numite ca administratori ai societăților pe acțiuni le este interzis să încheie și contracte de muncă cu respectiva companie. Pe de altă parte, unele modificări ale Legii societăților comerciale (cum ar fi cele din 29 iunie 2007) menționează în mod specific faptul că dispozițiile referitoare la administratorii societăților pe acțiuni nu se aplică companiilor cu răspundere limitată. Dacă se observă că administratorii companiei ar fi fost numiți dintre angajații acesteia, contractul de muncă ar fi fost suspendat pe perioada cât aceștia ar fi ocupat poziția de administratori.

Structura și funcționarea Consiliului de Administrație și a comitetelor

Structura Consiliului de Administrație și funcționarea lui

Legea societăților comerciale conține o serie de prevederi cu privire la tipurile de administratori și la organizarea acestora, dar numai pentru societățile pe acțiuni. Legea menționată reglementează două sisteme alternative de administrare pentru societățile pe acțiuni:

Sistemul unitar compus din administratori/Consiliu de Administrație care își pot delega puterile managerilor;

Sistemul dualist compus din Directorat și un Consiliu de Supraveghere;

În legislația din România, acționarii sunt cei care decid care este cel mai adecvat sistem de administrare aplicabil companiei lor. O mare parte dintre societățile care activează în România mențin în prezent structura sistemului unitar.

Administratorii trebuie să accepte numirea în mod expres și să încheie un contract de mandat sau de management cu societatea. Totodată, ei trebuie să furnizeze un specimen de semnătură la Registrul Comerțului și să încheie o poliță de asigurare profesională.

Sistemul unitar

Administratorii

În prevederile legii societății comerciale se specifică faptul că administratorii sunt numiți și revocați de către Adunarea Generală și pot fi atât persoane fizice, cât și persoane juridice, dar care trebuie să îndeplinească anumite condiții specifice legate de capacitatea juridică și să nu fi avut vreo condamnare penală.

În lipsa unor alte prevederi stipulate, mandatul administratorilor se face pentru 4 ani și poate fi reînnoit. Nu există niciun fel de prevedere referitoare la un număr limitat al administratorilor, dar întotdeauna acesta trebuie să fie un număr impar. Administratorii nu pot fi angajați ai companiei în același timp.

În situația în care o companie numește mai mult decât un administrator, administratorii acesteia formează un Consiliu de Administrație și trebuie să ia deciziile în comun (de exemplu, administratorii trebuie să se întâlnească regulat și să decidă în comun cum să procedeze în diferite situații).

Companiile au libertatea să aleagă și să numească administratori independenți, conformându-se criteriului privind independența, așa cum este acesta prevăzut în Legea societăților comerciale. Legea în speță nu definește conceptul de independență, dar totuși subliniază situațiile în care un administrator nu poate fi considerat un administrator independent.

În conformitate cu Legea societăților comerciale, criteriile în funcție de care este evaluată independența membrilor Consiliului de Administrație de către Adunarea Generală, sunt următoarele:

Să nu fi fost unul dintre managerii companiei sau al unei companii majoritare și să nu fi deținut o astfel de poziție în ultimii cinci ani;

Să nu fi fost angajat al companiei sau al unei companii majoritare și să nu fi avut un astfel de raport de muncă în ultimii cinci ani;

Să nu fi primit din partea companiei și nici din partea unei companii majoritare niciun fel de remunerație suplimentară sau alte beneficii, altele decât cele care să corespundă poziției de director ne-executiv;

Să nu fi fost un acționar semnificativ al companiei;

Să nu fi avut pe parcursul ultimului an relații de afaceri cu compania sau cu o companie majoritară, fie în persoană, fie ca acționar, administrator, manager sau angajat al vreunei companii care să fi avut astfel de relații cu societatea în cauză, pentru că se presupune că astfel de relații ar putea împiedica și influența obiectivitatea;

Să nu fi fost pe parcursul ultimilor trei ani un auditor financiar sau un angajat, respectiv acționar al companiei care oferă servicii de audit în prezent pentru societatea în cauză sau pentru vreo companie majoritară;

Să nu fie manager într-o altă companie în care managerul este un director ne-executiv;

Să nu fi fost un director ne-executiv al companiei pentru mai bine de trei mandate;

Să nu aibă relații de familie cu o persoană care se regăsește într-una din situațiile prevăzute la primele două paragrafe de mai sus.

În conformitate cu prevederile legii societăților comerciale, administratorii sunt însărcinați cu administrarea de zi cu zi a companiei. Administratorii trebuie să raporteze direct acționarilor activitățile desfășurate și ei răspund totodată pentru toate prejudiciile cauzate din vina lor.

Pentru companiile care trebuie să-și auditeze declarațiile financiare, există însă o serie de prevederi suplimentare care trebuie menționate, spre exemplu aceste companii ar trebui administrate de cel puțin trei administratori și să delege activitatea de management a companiei unuia sau mai multor manageri.

Consiliul de Administrație

Consiliul de Administrație trebuie convocat cel puțin o dată la trei luni de către Președintele consiliului. Consiliul de Administrație este considerat a fi convocat corespunzător atunci când sunt prezenți cel puțin jumătate din membrii săi (atunci când în articolele contractului de asociere nu este prevăzut un quorum mai mare). Într-o atare situație, consiliul poate decide o rezoluție dacă este luată de majoritatea membrilor prezenți la adunare.

Președintele Consiliului de Administrație coordonează activitatea administratorilor pe care o raportează ulterior Adunării Generale. Președintele este delegat să reprezinte compania în relațiile cu părțile afiliate, dacă nu este prevăzut altfel în articolele înțelegerii.

La nivelul Legii societăților comerciale, o persoană juridică nu poate fi numită în funcția de director executiv.

Managerii

După cum este prevăzut în Legea societăților comerciale, companiile au dreptul să-și delege activitatea de management unor manageri specializați care pot fi aleși dintre administratorii entității sau chiar din afara Consiliului de Administrație (în acest caz ei sunt numiți directori executivi). În situația delegării puterii, managerii sunt cei care se ocupă de managementul executiv, în vreme ce Consiliul de Administrație păstrează doar rolul de supraveghere a activității executive.

Dacă însă managementul companiei este delegat managerilor, directorii ne-executivi trebuie să fie reprezentați de majoritatea membrilor consiliului. Așa cum stipulează legea societăților comerciale, directorii ne-executivi sunt cei care nu au fost numiți într-o poziție executivă ca cea de manageri ai companiei.

Sunt însă funcții pe care Consiliul de Administrație nu le poate delega managerilor și anume:

Să stabilească direcțiile principale de acțiune și de dezvoltare;

Să stabilească politicile și practicile contabile precum și cele ale controlului financiar, dar și să aprobe planificarea financiară;

Să numească și să concedieze managerii, dar și să stabilească remunerația acestora;

Să supravegheze activitatea managerilor;

Să pregătească raportul anual, să convoace Adunarea Generală și să implementeze deciziile acesteia;

În conformitate cu prevederile legii societății comerciale, managerii trebuie să ia toate măsurile necesare legate de administrarea zilnică a organizației. De asemenea, managerii trebuie să informeze regulat Consiliul de Administrație în legătură cu activitatea de management.

În cazul societăților pe acțiuni, administratorilor și managerilor nu le este permis să dețină simultan și poziția de angajați ai entității. Așa cum prevede Legea societății comerciale, o persoană juridică nu poate fi numită ca manager într-o societate pe acțiuni. Drepturile și datoriile administratorilor/managerilor trebuie să fie guvernate prin reglementările Legii societăților comerciale și prin contractele încheiate cu compania.

Sistemul dualist

În sistemul dualist, compania este condusă de către Directorat sub directa supraveghere a Consiliului de Supraveghere. Companiile care funcționează cu un astfel de sistem de administrare sunt obligate să recurgă la auditarea situațiilor lor financiare.

Directoratul

Directoratul este compus din unul sau mai mulți membri, numai persoane fizice, al căror număr trebuie să fie întotdeauna un număr impar.

Membrii Directoratului sunt numiți de către Consiliul de Supraveghere dar nu au dreptul să fie membrii ai acestui consiliu în același timp. Membrii Directoratului sunt numiți prin hotărârea Adunării Generale pentru o perioadă de maxim patru ani. Directoratul conduce compania și o reprezintă în relațiile cu părțile afiliate.

Directoratului îi revine sarcina să elaboreze un raport scris cu privire la managementul companiei, la activitățile acesteia și la posibilitățile de dezvoltare, raport pe care îl înaintează către Consiliul de Supraveghere, cel puțin la fiecare trimestru în parte.

Consiliul de Supraveghere

Consiliul de Supraveghere se ocupă cu supravegherea activităților societății și exercită controlul asupra activităților de conducere ce cad în sarcina Directoratului. Consiliului îi revine datoria să informeze Adunarea Generală cu privire la activitățile de supraveghere pe care le desfășoară.

Membrii Consiliului de Supraveghere sunt numiți pentru un mandat cu durata de patru ani, excepție făcând primii membri care sunt numiți pentru perioade de doi ani.

Membrii Consiliului de Supraveghere nu pot fi în același timp și angajați ai companiei. Mai mult de atât, membrii consiliului nu pot fi simultan și membri ai Directoratului.

Consiliul de Supraveghere poate fi compus din trei până la unsprezece membri.

Există o serie de reglementări suplimentare care fac referire la companiile ce sunt obligate să-și auditeze raportările financiare. Printre acestea, studiul de față reține:

Directoratul trebuie să fie compus din cel puțin trei membri;

Aceste companii trebuie să stabilească un comitet de audit în cadrul Consiliului de Supraveghere;

Codul de Guvernanță al BVB

Codul de Guvernanță Corporativă al Bursei de Valori București furnizează societăților listate recomandări cu privire la numirea membrilor Consiliului de Administrație, la structura și funcționarea acestuia, precum și la obligațiile și remunerarea administratorilor. Așa cum s-a menționat anterior, aceste principii nu sunt obligatorii pentru societăți.

Structura Consiliului de Administrație

Codul de Guvernanță al BVB prevede faptul că numirea administratorilor trebuie să fie reprezentată printr-o procedură formală, riguroasă și transparentă care trebuie să folosească criterii obiective și care să asigure informații adecvate în legătură ca calificarea candidaților. Votul cumulat constituie o procedură adecvată pentru numirea administratorilor.

În conformitate cu prevederile Codului de Guvernanță al BVB, structura Consiliului de Administrație ar trebui să asigure un echilibru între directorii executivi și ne-executivi și, în mod deosebit, între directorii ne-executivi independenți, astfel încât nicio persoană sau niciun grup să nu poată domina procesul de luare a deciziilor la nivelul consiliului. Studiul observă faptul că un număr adecvat de membri din cadrul Consiliului de Administrație trebuie să fie independenți și să nu fi deținut, direct sau indirect, niciun fel de relații de afaceri cu compania în cauză, dar nici cu vreo persoană care să aibă legături cu organizația, tocmai pentru a nu influența în vreun fel obiectivitatea opiniilor și deciziilor luate. Consiliului de Administrație îi revine sarcina de a evalua independența directorilor ne-executivi în conformitate cu criteriile menționate prin prevederile Codului de Guvernanță al BVB.

Criteriile de evaluare a independenței directorilor ne-executivi din cadrul societăților listate, așa cum prevede Codul de Guvernanță al BVB, sunt similare cu cele stabilite prin Legea societăților comerciale. Criteriile prevăzute de cod sunt cele care urmează:

Un director ne-executiv sau un membru din cadrul Consiliului de Administrație nu poate fi și manager al companiei sau al unei companii majoritare și nici nu a deținut o astfel de poziție în ultimii cinci ani;

Un director ne-executiv sau un membru din cadrul Consiliului de Administrație nu poate fi și angajat al companiei sau al unei companii majoritare și nici nu a fost într-o astfel de poziție în ultimii cinci ani;

Un director ne-executiv sau un membru din cadrul Consiliului de Administrație nu primește și nici nu a primit din partea societății sau a vreunei companii majoritare niciun fel de remunerație suplimentară sau altfel de beneficii, decât cele corespunzătoare capacității sale de director ne-executiv sau de membru al consiliului;

Un director ne-executiv sau un membru din cadrul Consiliului de Administrație nu deține și nici nu a deținut poziția de acționar semnificativ al companiei;

Un director ne-executiv sau un membru din cadrul Consiliului de Administrație nu are în prezent și nici nu a avut pe parcursul ultimului an financiar relații de afaceri cu compania sau cu vreo companie majoritară, nici în persoană și nici ca acționar, administrator, manager sau angajat într-o companie care să fi avut relații cu entitatea;

Studiul menționează că relațiile de afaceri se referă la cele care includ, fără vreo limită, poziția de furnizor important de bunuri sau produse (inclusiv de servicii financiare, juridice, de consultanță etc.) sau poziția de client semnificativ al entității.

Un director ne-executiv sau un membru din cadrul Consiliului de Administrație nu este și nici nu a fost pe parcursul ultimilor trei ani acționar sau angajat al auditorului financiar al entității și nici al vreunei companii controlate;

Un director ne-executiv sau un membru din cadrul Consiliului de Administrație nu este în același timp administrator sau manager într-o altă companie în care vreunul din administratori sau manageri deține deja poziția de director ne-executiv sau pe cea de membru în Consiliul de Administrație și nici nu are relații semnificative cu administratorii sau managerii companiei, relații dezvoltate în virtutea poziției deținute;

Un director ne-executiv sau un membru din cadrul Consiliului de Administrație nu a fost un membru ne-executiv în cadrul Consiliului de Administrație sau al Consiliului de Supraveghere pentru mai mult de trei mandate;

Un director ne-executiv sau un membru din cadrul Consiliului de Administrație nu are relații de rudenie apropiate – soț sau rudă până la gradul al patrulea – cu vreunul dintre membrii Consiliului de Administrație sau cu managerii companiei.

Codul de Guvernanță al BVB prevede faptul că Consiliul de Administrație poate avea un număr de membri capabil să asigure o bună supraveghere, să evalueze activitatea managerilor și tratamentul echitabil al tuturor acționarilor. Administratorii ar trebui să-și actualizeze constant cunoștințele legate de activitatea companiei, precum și cele referitoare la bunele practici în materie de guvernanță.

Funcționarea Consiliului de Administrație

În conformitate cu prevederile Codului de Guvernanță al BVB, Consiliul de Administrație ar trebui să se întâlnească cel puțin o dată pe trimestru, în scopul de a monitoriza activitatea societății.

Consiliul de Administrație este responsabil pentru stabilirea unui set de reguli referitoare la obligația de notificare a tranzacțiilor de acțiuni sau alte instrumente financiare, tranzacții efectuate în contul său. Aceste reguli trebuie să furnizeze informații ce vor fi publicului larg.

Consiliul de Administrație are următoarele obligații esențiale în ceea ce privește administrarea companiei și anume:

Să examineze și să aprobe planurile strategice, operaționale și financiare precum și structura corporatistă a grupului;

Să examineze structura organizațională, administrativă și contabilă a companiilor din grup și a celor subsidiare dar cu impact semnificativ asupra activității;

Să evalueze performanța generală a companiei, să recurgă la o evaluare periodică a rezultatelor obținute față de cele planificate;

Să examineze și să aprobe tranzacțiile companiei și ale societăților subsidiare, fiind vorba de tranzacțiile cu impact semnificativ asupra profiturilor înregistrate, asupra activelor și pasivelor entității, acordând totodată o atenție sporită tranzacțiilor către părțile cointeresate. La acest nivel, Consiliul de Administrație trebuie să stabilească criterii generale pentru identificarea tranzacțiilor care vor avea un impact major pentru societate.

Să evalueze, cel puțin o dată pe an, mărimea, structura și performanța Consiliului de Administrație și al comitetelor;

Să insereze în capitolul destinat guvernanței corporative din cadrul Raportului Anual, informații referitoare la aplicarea prevederilor codului și, în particular, legate de numărul de întâlniri ale Consiliului și ale comitetului executiv, întâlniri ținute pe parcursul anului financiar și, în plus, informații cu privire la procentul în care fiecare administrator a participat la aceste întâlniri.

Consiliul de Administrație stabilește proceduri de implementare pentru tranzacțiile efectuate de către companie sau subsidiarele acesteia, dar numai după consultarea cu organismele de control intern.

Pe de altă parte, consiliului îi revine sarcina să stabilească reguli stricte prin care să fie protejate interesele companiei, îndeosebi în cazul raportării financiare, controlului intern și managementului riscului.

Atât administratorii cât și managerii trebuie să respecte regulile legate de confidențialitatea documentelor și informațiilor primite pe parcursul exercitării funcțiilor deținute și să țină cont de politicile și procedurile adoptate de companie cu privire la dezvăluirea către părțile cointeresate a acestor informații.

Membrii Consiliului de Administrație trebuie să ia decizii în interesul companiei și să se abțină de la participarea la deliberări care să creeze conflict între interesele personale și cele ale companiei sau subsidiarelor sale.

Comitetele Consiliului de Administrație

Legea societăților comerciale prevede că societățile pe acțiuni pot crea comitete consultative formate din cel puțin doi membri ai Consiliului de Administrație, cum ar fi: comitetul de audit și comitetul de remunerare. Scopul acestor comitete este să conducă investigarea activităților și să facă recomandări consiliului cu privire la activitățile de audit și remunerare.

Cel puțin un membru al acestor comitete trebuie să fie un director ne-executiv independent. Membrii comitetului de audit, precum și ai comitetului de remunerare trebuie să fie directori ne-executivi. Mai mult de atât, cel puțin unul din membrii comitetului de audit trebuie să dovedească o expertiză financiară și contabilă relevantă. Aceste comitete trebuie să prezinte rapoarte despre activitățile derulate pe care să le înainteze regulat Consiliului de Administrație.

În cazul sistemului dualist, companiilor cărora le revine obligația să-și auditeze situațiile financiare, trebuie să creeze un comitet de audit în interiorul Consiliului de Supraveghere. Comitetul de audit trebuie să fie format din cel puțin doi membri ai consiliului, dintre care cel puțin unul să fie un membru independent al Consiliului de Supraveghere. Totodată, cel puțin unul dintre membrii comitetului de audit trebuie să dețină o experiență contabilă și financiară relevantă.

Însă, Codul de Guvernanță al BVB recomandă societăților listate să creeze următoarele comitete: de audit, de remunerare și de numire.

Comitetul de audit

În conformitate cu prevederile Codului de Guvernanță al BVB, Consiliul de Administrație ar trebui să înființeze un comitet de audit din rândul membrilor săi în scopul de a-l asista în îndeplinirea răspunderilor legate de raportarea financiară, controlul intern și managementul riscului. Până în momentul în care consiliul numește un comitet de audit, consiliul însuși trebuie să îndeplinească responsabilitățile menționate anterior, în colaborare cu auditorii interni și externi. În acest scop, Consiliul de Administrație trebuie să se întâlnească de două ori pe an cu auditorii interni și externi în scopul de a purta discuții cu privire la raportarea financiară, controlul intern și managementul riscului.

Studiul remarcă și faptul că atât Consiliul de Administrație, cât și comitetul de audit ar trebui să examineze în mod regulat eficiența raportării financiare, controlului intern și sistemului de management al riscului implementate de companie. Mai mult de atât, cele două organisme (consiliul și comitetul) ar trebui să asigure faptul că auditul și rapoartele pregătite sunt în concordanță cu planul de audit aprobat.

Comitetul de audit ar trebui să fie compus exclusiv din directori ne-executivi și dintr-un număr suficient de directori independenți. Comitetul poate să se întrunească ori de câte ori e necesar, dar cel puțin de două ori pe an cu ocazia pregătirii rezultatelor semestriale și anuale.

Comitetul de audit este cel care asistă Consiliul de Administrație în supravegherea autenticității și integrității informațiilor financiare prezentate de companie, îndeosebi prin revizuirea relevanței și acurateței standardelor contabile pe care le aplică societatea.

Comitetul de numire

În conformitate cu recomandările Codului de Guvernanță al BVB, comitetul de numire ar trebui să fie compus în principal din directori independenți. Acest comitet coordonează procesul de numire al administratorilor și face recomandări Consiliului de Administrație cu privire la propunerea candidaților pentru poziția de administrator. Comitetul de numire ar trebui să evalueze abilitățile, nivelul de cunoștințe și experiența membrilor consiliului, toate informațiile fiind reținute într-un raport elaborat în acest scop.

Comitetul de remunerare

Comitetul de remunerare este însărcinat cu pregătirea politicii de remunerare a administratorilor și managerilor.

Consiliul de Administrație stabilește regulile care guvernează funcționarea comitetului de remunerare. În cadrul acestui comitet, membrii trebuie să fie directori ne-executivi. Consiliul de Administrație trebuie să se asigure de faptul că acest comitet are în orice moment acces la toate mijloacele necesare pentru îndeplinirea obligațiilor asumate. Comitetul de remunerare ar putea cere asistență din partea experților externi în scopul de a-și îndeplini sarcinile în interesul prioritar al organizației.

Comitetul de remunerare prezintă consiliului propuneri cu privire la remunerația administratorilor și managerilor în deplină concordanță cu politica de remunerare aprobată la nivel de companie. Studiul menționează faptul că politica de remunerare necesită aprobarea din partea Adunării Generale.

Companiile trebuie să includă informații cu privire la politica de remunerare în articolele ce reglementează guvernanța corporativă. Mai mult de atât, valoarea totală a remunerației directe și indirecte primite de către administratori și manageri trebuie inclusă în Raportul Anual al entității.

Dreptul acționarilor de a numi sau concedia membrii Consiliului de Administrație

În conformitate cu prevederile Legii societăților comerciale, candidații pentru poziția de administratori sunt nominalizați de către membrii curenți ai Consiliului de Administrație sau de către acționari. Administratorii sunt numiți de către Adunarea Generală.

În sistemul dualist, candidații la poziția de membrii ai Consiliului de Administrație sunt nominalizați de către membrii existenți sau de către acționari.

Tot legea societăților comerciale prevede că Adunarea Generală poate concedia administratorii oricând, în vreme ce managerii sunt numiți și concediați de către Consiliul de Administrație. Pe de altă parte, Președintele consiliului poate fi concediat de către Consiliul de Administrație însuși sau, în situația în care Președintele a fost numit de către Adunarea Generală, el poate fi concediat numai de către aceasta.

În sistemul dualist, membrii Directoratului pot fi concediați oricând de către Consiliul de Supraveghere, în vreme ce membrii Consiliului sunt numiți și concediați de Adunarea Generală. Oricum, există articole care prevăd faptul că membrii Directoratului pot fi concediați de asemenea de Adunarea Generală. Administratorii pot pretinde despăgubiri în situația în care ei sunt concediați nejustificat.

Codul de Guvernanță al BVB recomandă ca administratorii să fie numiți pe baze obiective. În acest sens, Consiliul de Administrație ar trebui să numească un comitet de numire în scopul de a coordona procesul de numire a administratorilor, dar și de a face recomandări Consiliului cu privire la candidații care urmează să fie numiți de Adunarea Generală.

Drepturile acționarilor și funcțiile cheie ale proprietarilor

Cadrul guvernanței corporative trebuie să protejeze și faciliteze exercitarea drepturilor acționarilor. Drepturile de bază ale acționarilor includ, fără a fi limitative:

Securizarea metodelor de înregistrare a dreptului de proprietate

Cedarea și transferarea acțiunilor

Obține materiale relevante cu privire la corporație în timp util și în mod regulat

Participa și vota în adunările generale ale acționarilor

Alege și elibera din funcție membri ai boardului

Obține dividende din profitul societății

Acționarii trebuie să aibă dreptul de a participa la, și a fi suficient de informați în legătură cu deciziile referitoare la schimbările corporative fundamentale, cum ar fi:

Amendamente la statutele sau actul consultativ sau documente similare în ceea ce privește guvernanța întreprinderii

Autorizarea acțiunilor suplimentare, și

Tranzacții importante, incluzând transferul tuturor acțiunilor sau a unei bune părți a acestora, ce ar avea ca efect vânzarea întreprinderii.

Conform principiilor OECD, acționarii ar trebui să aibă oportunitatea de a participa efectiv și de a vota în adunările generale ale acționarilor și ar trebui să fie informați cu privire la regulile, inclusiv procedurile de votare, proceduri care guvernează adunările generale ale acționarilor:

Acționarii trebuie să aibă la dispoziție suficiente informații primite la timp, informații privind data, locul și agenda adunărilor generale, precum și informații legate de problemele ce vor fi discutate la întâlnire.

Acționarii trebuie să aibă posibilitatea de a pune întrebări membrilor board-ului, inclusiv in ceea ce privește auditul extern anual, să propună subiecte pentru ordinea de zi a discuțiilor și să propună rezoluții, în funcție de timpul disponibil.

Participarea efectivă a acționarilor în pozițiile cheie de decizie ale corporațiilor, cum ar fi nominalizarea sau alegerea membrilor de conducere, trebuie facilitată. Acționarii ar trebui să aibă posibilitatea de a-și expune propriile păreri în ceea ce privește politica de remunerare pentru membrii consiliului. Compensația trebuie să fie echitabilă atât pentru membrii de conducere cât și pentru angajați și trebuie să fie supusă aprobării acționarilor.

Acționarii trebuie să aibă posibilitatea de a vota în persoană sau în absență, iar voturile lor trebuie să intre în efect, fie că sunt efectuate în absență sau în persoană.

Structurile de capital și acordurile care permit anumitor acționari să obțină un grad de control disproporțional asupra capitalului întreprinderii, trebuie să fie explicate.

Controlului corporativ trebuie să i se permită să funcționeze în mod eficient și transparent.

Normele și procedurile care reglementează dobândirea controlului corporativ pe piața de capital, cum ar fi fuziunile, sau vânzările de porțiuni substanțiale de active corporative, trebuie să fie articulate în mod clar și comunicate astfel încât să își înțeleagă drepturile și viceversa. Tranzacțiile trebuie să aibă loc la prețuri transparente și în condiții echitabile ce protejează drepturile tuturor acționarilor în funcție de clasa lor.

Dispozitivele anti-preluare nu trebuie folosite pentru a proteja managementul și conducerea pentru răspundere

De asemenea, trebuie să fie facilitată exercitarea dreptului de proprietate de către toți acționarii, incluzând investitorii instituționali.

Investitorii instituționali ce acționează în calitate de fiduciar, vor prezenta politicile de vot și guvernanță corporativă cu privire la investițiile lor, incluzând și procedurile ce le folosesc cu privire la utilizarea dreptului lor de a vota.

Investitorii instituționali ce acționează în calitate de fiduciar, av prezenta modul în care acesta poate afecta interesele materiale, ce pot afecta exercitarea drepturilor cheie de proprietate cu privire la investițiile lor.

Acționarilor, inclusiv celor instituționali, ar trebui să li se permită să se consulte reciproc cu privire la aspectele cu privire la drepturile fundamentale ale acționarilor, astfel cum sunt definite in principiile, sub rezerva excepțiilor de prevenire a abuzurilor.

Tratamentul echitabil al acționarilor

Cadrul unei guvernanțe corporative ar trebui să asigure tratament echitabil tuturor acționarilor, incluzând minoritățile și acționarii străini. Toți acționarii ar trebui să aibă posibilitatea de a obține despăgubiri efective în cazul în care drepturile le sunt încălcate.

Toți acționarii din aceeași categorie să fie tratați în mod egal:

Aflați în aceeași categorie, acționarii trebuie să aibă aceleași drepturi. Toți investitorii trebuie să fie în măsură să obțină informații despre drepturile legate de categoriile de acțiuni și clase de acțiuni, înainte de a le cumpăra. Orice modificare a drepturilor de vot trebuie să facă obiectul aprobării de către aceste categorii de acțiuni ce sunt afectate în mod negativ.

Acționarii minoritari ar trebui să fie protejați de acțiunile abuzive ale, sau în interesul, acționarilor ce controlează direct sau indirect întreprinderea și ar trebui să dispună de mijloace eficiente de redresare.

Voturile ar trebui să fie distribuite de către reprezentanți sau persoane nominalizate într-un mod convenit cu proprietarul beneficiar al acțiunilor.

Impedimentele dintre categoriile de votanți ar trebui eliminate.

Procesele și procedurile pentru adunările generale ale acționarilor ar trebui să permită un tratament echitabil tuturor acționarilor. Procedurile întreprinderii nu ar trebui să îngreuneze modalitatea de vot în mod nejustificat.

Tranzacționările privilegiate și abuzive în interes personal trebuie să fie interzise.

Este necesar ca membrii consiliului de administrație să fie obligați să anunțe membrii de conducere dacă au vreun interes material în orice tranzacție sau problemă ce afectează corporația în mod direct.

Rolul acționarilor în guvernanța corporativă

Cadrul de guvernanță corporativă trebuie să recunoască drepturile acționarilor stabilite prin lege sau prin acorduri mutuale și să încurajeze cooperarea activă între corporații și acționari în crearea de bunăstare, locuri de muncă, precum și sustenabilitatea întreprinderilor sănătoase financiar.

A. Drepturile acționarilor stabilite prin lege sau prin acorduri mutuale trebuie să fie respectate.

B. În cazul în care interesele acționarilor sunt protejate de lege, acționarii trebuie să aibă posibilitatea de a obține despăgubiri efective pentru încălcarea drepturilor lor.

C. Trebuie permisă dezvoltarea mecanismelor privind sporirea performanțelor angajaților.

D. În locul în care acționarii participă la procesul de guvernanță corporativă, ei trebuie să aibă acces la informația relevantă într-un mod regulat și într-o perioadă de timp utilă.

E. Acționarii, incluzând angajații și organele lor reprezentative, trebuie să fie în măsură să își comunice liber preocupările cu privire la practicile ilegale sau cele lipsite de etică ale consiliului de administrație.

F. Cadrul de guvernanță corporativă ar trebui să fie completat de un cadru eficace, eficient și de o aplicare efectivă a drepturilor creditorilor.

Auditorii statutari

Societățile pe acțiuni trebuie să angajeze cel puțin trei cenzori și un supleant. Adunarea Generală numește cenzorii pentru un mandat de trei ani. Totodată, Adunarea este cea care îi concediază. Cenzorii pot fi realeși pentru un număr nedeterminat de ori. Pentru societățile pe acțiuni deținute de stat, unul dintre cenzori trebuie să fie un reprezentant al Ministerului de Finanțe.

Așa cum prevede Legea societăților comerciale, companiile care trebuie să-și auditeze situațiile financiare, sunt obligate să numească auditori financiari, persoane fizice sau juridice. În astfel de cazuri, Adunarea Generală a Acționarilor poate decide ca să nu se angajeze cenzorii. Auditorul financiar extern trebuie să fie independent față de compania ale cărei situații financiare le auditează. Aceeași lege prevede că este interzis ca acest auditor să dețină și calitatea de acționar al societății în același timp cu exercitarea funcției.

Mai mult, legea societăților comerciale solicită companiilor care își auditează situațiile financiare să organizeze auditul intern în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare.

Funcția auditorului constă în supravegherea situațiilor contabile ale societății. Auditorul verifică și dacă situațiile financiare se conformează standardelor legale și pregătește un raport cu privire la aceste situații pe care îl va înainta Adunării Generale a Acționarilor.

Prevederile legale cu privire la drepturile de vot ale companiilor de management

În legislația din România nu există reglementări speciale privind dreptul de vot al companiilor de management. În plus, companiile nu sunt obligate să adopte o politică de votare care să cuprindă termenii și condițiile în care pot fi exercitate drepturile de vot.

Comitetele de audit

Având în vedere amploarea și complexitatea reformei legislative în domeniul societăților comerciale, realizată prin Legea nr. 441/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, Guvernul României a adoptat Ordonanța de Urgență cu nr. 82/2007 care prevede ca societățile pe acțiuni însărcinate cu auditarea situațiilor financiare să creeze un comitet de audit format din membrii Consiliului de Administrație. După reglementările Legii societăților comerciale, numirea unui comitet de audit nu era obligatorie. Oricum, Codul de Guvernanță al BVB recomandă societăților listate să înființeze un comitet de audit care ar trebui să fie compus din membrii Consiliului de Administrație.

Comitetului de audit îi revine obligația de a examina în mod regulat următoarele aspecte:

Eficiența raportării financiare;

Controlul intern;

Sistemul de management al riscului;

Independența auditorilor statutari;

Comitetul de audit ar trebui să se asigure că serviciile întreprinse precum și rapoartele de audit sunt în concordanță cu planul de audit aprobat de către Consiliul de Administrație sau de către comitetul însuși.

Comitetul de audit trebuie să raporteze consiliului rezultatele activității întreprinse și să emită recomandări cu privire la auditorii statutari, recomandări transmise Consiliului de Administrație.

Relația dintre Codul de Guvernanță și Legea societăților comerciale

Majoritatea dispozițiilor din cod se pot însă regăsi în legea societăților și, de aceea, codul de guvernanță și legea menționată nu ar trebui tratate complet separat. Ar trebui să luăm în considerare faptul că dispozițiile legii societăților comerciale sunt obligatorii pentru companii, în vreme ce prevederile codului se aplică de către acestea în mod voluntar.

În situația în care o companie listată la bursă decide să aplice voluntar prevederile codului, aceasta trebuie să elaboreze o declarație prin care se certifică conformarea sau neconformarea cu prevederile codului (declarația: Aplici sau explici). În situația în care compania nu aplică una sau mai multe dintre prevederile codului, aceasta ar trebui să explice motivele.

Ordinele date în aplicare pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene prevede obligația pentru societățile ale căror titluri de valoare sunt tranzacționate pe o piață reglementată, să includă în raportul administratorilor informații legate de structura capitalului, de orice restricții față de transferul titlurilor, de orice deținere de acțiuni directă sau indirectă, de restricții referitoare la dreptul de vot, de orice înțelegere între acționari.

Actul legislativ furnizează și obligația pentru societățile ale căror titluri de valoare sunt tranzacționate, să dezvăluie public aceste informații. Astfel, aceste companii trebuie să includă în raportul administratorilor o declarație de guvernanță care să cuprindă cel puțin informațiile următoare:

Să facă referire la codul de guvernanță pe care îl aplică voluntar, incluzând dispozițiile care pot fi accesate de publicul larg. Legea nu stipulează în mod expres care cod de guvernanță ar trebui aplicat, dar studiul presupune faptul că este vorba de Codul de Guvernanță al Bursei de Valori București.

Să facă referire la toate informațiile relevante în legătură cu practicile de guvernanță aplicate suplimentar față de prevederile legislației care circulă la nivel național. Într-o atare situație, compania trebuie să dezvăluie public practicile sale de guvernanță.

Să explice părțile din regulile de guvernanță pe care nu le aplică și motivele exacte.

Să descrie caracteristicile esențiale ale controlului intern și ale sistemului de management al riscului în strânsă legătură cu procesul de raportare financiară.

Să descrie maniera în care se țin adunările generale ale acționarilor precum și atribuțiile cheie, ca și drepturile acționarilor și modul în care acestea pot fi exercitate.

Să descrie structura și operarea organismelor de conducere și supraveghere, precum și cea a comitetelor.

Raportul consolidat al administratorului trebuie să includă o descriere a principalelor caracteristici ale controlului intern și ale sistemului de management al riscului, în strânsă legătură cu procesul de raportare financiară specific societăților ale căror acțiuni sunt admise la tranzacționare pe piața de capital. Informațiile trebuie să fie incluse în declarația de guvernanță corporativă care este parte a raportului consolidat menționat anterior.

În conformitate cu prevederile legii societăților comerciale, în cazul companiilor care dețin propriul lor web-site, raportul administratorului trebuie publicat pe respectivul site la care acționarii au acces gratuit. Așa cum am menționat anterior, în cazul companiilor care au optat pentru aplicarea codului BVB, declarația de guvernanță trebuie să fie parte a raportului administratorului. De aceea, ca parte din raportul mai înainte amintit, declarația trebuie făcută publică pe site-ul companiei odată cu publicarea raportului.

Legislația națională nu prevede dispoziții referitoare la situația în care mai multe coduri de guvernanță, din state diferite, se pot aplica aceleiași companii listate la burse diferite.

În România, autorul Codului de Guvernanță Corporativă este Bursa de Valori București – o autoritate publică a cărei misiune constă în asigurarea accesului egal al membrilor și emitenților care îndeplinesc condițiile de membri ai bursei sau de societăți ce pot fi listate.

În ceea ce privește scopul pentru care o companie aplică prevederile unui anume cod, Codul de Guvernanță al BVB se adresează în principal companiilor ale căror instrumente financiare sunt listate pe o piață reglementată. Orice alte companii pot decide să aplice principiile codului menționat dacă se consideră adecvat.

Funcționarea diferitelor coduri de guvernanță din Statele Membre

În Polonia, de exemplu, obiectivul codului este de a conduce companiile către un nivel foarte ridicat de conformitate față de prevederile acestuia.

În Suedia însă, scopul urmărit de codul de guvernanță în vigoare vizează determinarea societăților să furnizeze informații suficiente în legătură cu practicile de guvernanță.

În cazul Codului de Guvernanță al Bursei de Valori București, obiectivul urmărit constă în stabilirea unui cadru general de referință clar și transparent care să asigure o dezvăluire plină de acuratețe către publicul larg a tuturor materialelor cu privire la companie, inclusiv situațiile financiare, performanța acesteia, forma de proprietate și guvernanța corporativă. Totodată, codul urmărește să amelioreze nivelul de guvernanță în interiorul societăților, îndeosebi al celor listate pe o piață reglementată.

Responsabilitatea monitorizării practicilor de guvernanță

Bursa de Valori București este cea care monitorizează implementarea principiilor și recomandărilor prevăzute de cod. Mai mult de atât, Bursa de Valori București este însărcinată cu actualizarea anuală a dispozițiilor codului.

Codul de Guvernanță al BVB solicită societăților emitente să adopte în întregime sau parțial prevederile codului. Totodată, companiile trebuie să completeze an de an declarația de conformitate. Oricum, codul nu specifică niciun fel de sancțiune pentru societățile listate în cazul în care acestea nu respectă prevederea de a completa declarația Aplică sau explică.

Mai mult de atât, studiul remarcă faptul că nu se întrevăd sancțiuni pentru companii din partea Bursei de Valori București nici în caz de neconformare a acestora cu principiile și recomandările codului.

Pe de altă parte, Institutul de Guvernanță Corporativă joacă un rol important în monitorizarea practicilor de guvernanță. Acest institut promovează principiile de guvernanță ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică în rândul societăților deținute de stat din România și organizează traininguri, seminarii și conferințe pe teme legate de piața de capital.

Recomandările Codului de Guvernanță al BVB menționează faptul că Bursa de Valori monitorizează implementarea prevederilor codului. Oricum, singurul mecanism furnizat de către codul citat în virtutea procesului de monitorizare, îl constituie declarația Aplici sau explici în cadrul căreia se specifică care dintre recomandările codului au fost implementate de companii și în ce mod s-a făcut această implementare. Se evidențiază, în cadrul studiului realizat, faptul că niciun alt fel de mecanism de monitorizare nu a fost pus în practică de Bursa de Valori București.

În legislația din România, nu există mecanisme care să garanteze faptul că prevederile codului au fost actualizate. Oricum, Bursa de Valori București actualizează anual principiile codului în concordanță cu legislația în vigoare.

Mecanismele de aplicare a guvernanței în Statele Membre

În conformitate cu principiul Aplică sau explică, aplicarea guvernanței este lăsată, în principal, acționarilor.

Începând cu anul fiscal 2009, Bursa de Valori București a solicitat companiilor listate să includă în Raportul lor Anual declarația de conformitate privind guvernanța corporativă. În această declarație, societățile trebuie să explice care dintre recomandările codului au fost implementate în companii și care a fost metoda de implementare.

Așa cum s-a descris anterior, acționarilor le revine posibilitatea să decidă aplicarea codului la nivelul companiei și totodată să judece calitatea raportului de guvernanță corporativă elaborat.

Codul de Guvernanță al BVB nu cuprinde măsuri de sancțiuni pentru cazurile de ne-conformare. Dacă însă Bursa de Valori București va juca un rol mai activ pe viitor sau va conduce la includerea unor sancțiuni în prevederile codului, este foarte probabil ca acest cod să influențeze atât companiile cât și rapoartele emise de acestea.

După cum a fost observat mai înainte, principiile și recomandările Codului de Guvernanță al Bursei de Valori București nu sunt obligatorii. Companiile aleg în mod voluntar dacă să aplice sau nu dispozițiile codului. Totuși, codul nu prevede sancțiuni nici pentru companie, nici pentru Consiliul de Administrație, în cazul în care societatea nu se conformează recomandărilor lui. Mai mult de atât, în studiu s-a menționat faptul că nu a fost remarcată vreo sancțiune aplicată de Bursa de Valori București.

Dacă o companie decide să adopte și să aplice regulile de guvernanță corporativă stabilite de către codul studiat, membrii Consiliului de Administrație ar trebui să asigure administrarea de zi cu zi a companiei în concordanță cu aceste reguli. În temeiul Legii societăților comerciale, membrii consiliului sunt făcuți responsabili în fața acționarilor de neîndeplinirea datoriilor care ar fi trebuit să respecte principiile de guvernanță adoptate de acționari.

Câtă vreme recomandările codului nu sunt considerate resurse juridice, neconformarea managementului companiei la dispozițiile acestuia, nu poate fi considerată o încălcare a legii. Pe de altă parte însă, Legea societăților comerciale susține faptul că administratorii trebuie să-și îndeplinească datoriile cu diligență și loialitate și strict în interesul companiei. Studiul remarcă totodată și faptul că este posibil ca pe viitor, Codul de Guvernanță al BVB să prevadă ca neconformarea administratorilor la aceste obligații de bază, să fie sancționată similar cu sancțiunile din Legea societăților comerciale.

Mai mult, legea societăților comerciale și legea insolvenței trasează dispoziții conform cărora anumite acțiuni ale administratorilor sunt pedepsite ca fapte penale și sancționate fie cu închisoarea fie cu amenzi. Astfel de acțiuni sunt numeroase, iar studiul prezintă doar pe acelea pe care le consideră mai relevante:

Prezentarea de informații false legate de companie și dezvăluite publicului larg sau acționarilor;

Folosirea activelor societății în scop propriu sau luarea unui împrumut de la companie;

Plata dividendelor drept urmare a înregistrării unor profituri false;

Emiterea de acțiuni în condiții nelegale;

Nerezolvarea rezoluțiilor acționarilor în anumite situații specifice;

Determinarea falimentului companiei prin ascunderea de active sau creșterea artificială a datoriilor;

Legea societăților comerciale prevede faptul că, dacă societățile pe acțiuni dețin propriul web-site, hotărârile Adunării Generale a Acționarilor trebuie publicate pe acest site într-un interval de 15 zile de la data întâlnirii lor. În cazul în care societățile nu se conformează cu această prevedere, acestea vor primi amenzi.

Drept concluzie, studiul specifică faptul că este într-adevăr dificil de determinat dacă legislatorul ar trebui să elaboreze reguli precise și detaliate cu privire la guvernanța corporativă sau dacă ar trebui să însărcineze companiile cu obligația de a determina practicile de guvernanță cele mai potrivite pentru anumite situații date.

Dacă la începutul anilor 2000, noțiunea de guvernanță corporativă a fost aproape necunoscută în media din țara noastră, în prezent ea apare în fiecare comunicat de presă. Acum companiile se arată tot mai preocupate de organizarea sistemului lor de management în concordanță cu regulile de guvernanță. Oricum, studiul evidențiază faptul că este într-adevăr foarte dificil de determinat dacă acest sistem este mai eficient decât altele tocmai pentru faptul că încă nu există reguli clare și concrete pentru monitorizarea guvernanței, îndeosebi în cazul companiilor admise să fie tranzacționate pe o piață reglementată.

Condițiile specifice privind funcționarea diferitelor sisteme

Legea societăților comerciale prevede în mod clar faptul că regulile de guvernanță se aplică numai societăților pe acțiuni. În același timp, Codul de Guvernanță al BVB conține anumite recomandări care reprezintă dispoziții suplimentare obligațiilor legale ce decurg din alte legi precum: Legea societăților comerciale, Legea contabilității, Legea privind piața de capital etc.

Câtă vreme Codul de Guvernanță al BVB se adresează cu precădere companiilor ale căror instrumente financiare sunt listate pe o piață reglementată, acest aspect nu ține deoparte alte societăți de la adoptarea principiilor de guvernanță.

4.3. Strategii de performanță

Strategiile de performanță sunt strategii complexe ale organizațiilor și sunt aplicate pentru a îndeplini obiectivele de bază ale unei organizații. O strategie bună trebuie să țină cont de folosirea competențelor, a capabilităților și a resurselor în mod eficient, dar și prin realizarea în mediul extern competițional a unor avantaje competitive pe termen lung.

O strategie este întotdeauna elaborată în situații de incertitudine, create atât din datele incomplete ce stau la dispoziția managerilor, cât și din dinamica acțiunilor externe. Astfel, o strategie de succes trebuie să fie una flexibilă și să aibă capacitatea de adaptare în timp la schimbările produse în mediul extern, în special la cel competițional și concurențial. Strategiile eficiente sunt cele care se implementează ușor, astfel atunci când aceasta se va elabora, este important să se țină cont de modul în care aceasta va fi dusă la îndeplinire.

Având în vedere că o strategie se elaborează in timp, rezultatele acesteia pot fi de durată scurtă, medie sau lungă. De fiecare dată, trebuie luat în calcul variabila de timp dintre implementare și rezultate. Aproape întotdeauna, însă, apar piedici la implementarea unei strategii. Cunoașterea prealabilă a acestora este foarte importantă, tocmai pentru a le depăși fără un consum mare de timp și energie. De exemplu, una dintre cele mai mari rezistențe în implementarea unei strategii ce conține o doză importantă de noutate, este cea legată de schimbarea mentalității. Tocmai de aceea nu trebuie ignorat rolul și existența mentalității în orice proces de schimbare. Aceasta este o situație caracteristică popoarelor ieșite din blocul comunist, ce nu au fost educate în spiritul schimbărilor și a asumării riscului produs de incertitudine. De aceea, în special noi, românii, trebuie să acordăm o atenție mai mare asupra rezistențelor posibile în implementarea și aplicarea unor strategii.

Pentru evaluarea eficientă a unei strategii este necesar un sistem de referință cunoscut și însușit încă din faza inițială a elaborării unei strategii. Pentru a obține rezultatele dorite, evaluarea trebuie să ia în considerație atât pașii necesari implementării, cât și variabilele de timp. O evaluare este un proces absolut necesar, aplicată pe toată durata implementării strategiei, astfel ca atunci când este cazul să se poată interveni corespunzător pentru corectarea și adaptarea la condițiile impuse de mediul extern competițional. Evaluarea permite aprecierea unei strategii ca fiind de succes sau nu. Important este ca și în cazul unui insucces, amplitudinea acestuia să fie mică, iar pierderile aferente să nu fie atât de mari încât însăși funcționarea sau existența organizației să fie pusă in dificultate. Astfel, o strategie nereușită poate duce în ultimă instanță la falimentul organizației.

În elaborarea unei strategii, un element foarte important este legat de oportunitatea ei. Mai exact, este foarte importantă o analiză realistă din care să rezulte în ce măsură strategia nu este prematură sau depășită moral și în ce măsură aceasta corespunde cu cerințele beneficiarilor.

Un aspect foarte important în elaborarea unei strategii este analiza mediului intern și a celui extern. Această analiză stabilește aspectele pozitive și negative în începerea sau continuarea unei strategii și decide asupra adaptării sau a oportunității ei.

Analiza SWOT

Această denumire provine de la inițialele în limba engleză a cuvintelor: Strengths, Weaknesses, Opportunities și Threats.

Astfel, „strengths” se referă la punctele tari ale unei organizații, mai exact cele care care îi oferă forță comparativ cu celelalte întreprinderi din mediul extern, concurențial. Manifestarea concretă a acestor elemente tari, variază de la un caz la altul, însă se referă la elementele fundamentale ce au la bază capabilitățile și resursele organizației.

„Weaknesses” se traduce în acest context prin elementele slabe ale unei întreprinderi în raport cu celelalte organizații din mediul extern, competitiv. Analiza mediului intern poate scoate în evidență punctele tari, dar și slăbiciunile unei organizații, în comparație cu celelalte cu care se află în competiție. Astfel, aceste evaluări pe axa Strengths-Weaknesses (SW) au o semnificație aparte și depind în bună măsură de capacitatea managerilor de a-și recunoaște punctele slabe.

„Opportunities” se referă la oportunitățile pe care ar putea să le aibă organizațiile. Aceste oportunități există întotdeauna, dar ele trebuie să fie identificate cu mare atenție, luându-se în considerație și incertitudinile existente în mediul extern. De asemenea, este importantă evaluarea corectă a evoluției acestora în timp, pentru ca aceste oportunități să fie cât mai bine evaluate.

„Threats” se traduce prin amenințările potențiale existente în evoluția unei organizații provenite din mediul extern. Acestea pot rezulta fie direct din mediul extern, fie din partea celorlalte întreprinderi concurente. Trebuie subliniat însă caracterul bidirecțional al axei Opportunities-Threats (OT): oportunitățile unei întreprinderi pot fi amenințări pentru altele, în funcție de evoluția lor în planul extern competițional. De exemplu, apariția laptopurilor a fost o oportunitatea foarte buna pentru firmele noi din domeniu, dar o amenințare pentru cele mai vechi, care produceau la scara larga computere personale.

Pentru a avea o imagine cât mai clară atât asupra factorilor interni cât și a celor externi, putem asocia cele două axe descrise mai sus, SW și OT, cu axele carteziene ale unei funcții, OX și OY. Combinând acești doi factori, pot fi generate patru categorii de strategii. Acestea pot fi considerate strategii generice, având în vedere că ele pot fi aplicate în mod concret de fiecare întreprindere.

Strategiile SO sunt strategii de tip max-max, întrucât ele combina elementele pozitive din cadrul unei întreprinderi. Aceste strategii utilizează elementele puternice ale unei organizații pentru a culege oportunitățile din mediul extern. Acest tip de strategii este unul agresiv și urmărește crearea unui avantaj față de celelalte organizații cu care se află în competiție.

Strategiile ST sunt strategii de tip max-min, deoarece folosesc punctele tari ale unei întreprinderi pentru a reduce sau evita amenințările provenite din mediul extern, competitiv. Acestea sunt strategii defensive ce se pot transforma în strategii de atac daca evaluarea forțelor externe față de cele interne este evaluată corect.

Strategiile de tip WO sunt strategii de tip min-max, pentru că ele combină oportunitățile din mediul intern cu slăbiciunile din mediul intern ale unei organizații. Astfel, se vor folosi oportunitățile pentru eliminarea slăbiciunilor sau schimbarea lor în puncte forte pentru întreprinderi.

Strategiile WT sunt strategii de tip min-min și au ca scop minimizarea slăbiciunilor, în paralel cu evitarea amenințărilor din mediul extern. Acestea sunt strategii defensive și se aplică atunci când o întreprindere se află în pericol.

Performanța unei organizații poate fi definită în funcție de măsurătoare și de variabilele alese. În cele ce urmează ne vom referi la patru indicatori globali: inovare, calitate, eficiență și sensibilitate la cererea consumatorilor finali. Acest tip de strategie urmărește obținerea unor valori cât mai mari pentru fiecare indicator global în parte, pentru fiecare organizație. Acestea se mai numesc și strategii la nivelul funcțional al întreprinderii și au ca scop obținerea de rezultate pozitive prin îmbunătățirea operațiilor de bază, cum ar fi marketingul, producția, managementul materialelor, cercetarea și dezvoltarea, precum și utilizarea mai bună a resurselor umane ale organizației. Deși aceste strategii se pot concentra pe unul sau mai mulți indicatori, ele surprind întreaga viață a organizației.

4.3.1. Strategii de eficiență

Orice întreprindere poate fi considerata ca un sistem în care intrările sunt prelucrate și transformate în ieșiri. Intrările, în general sunt reprezentate de factori de producție: infrastructură, capital, forță de muncă, tehnologie etc., iar ieșirile sunt produsele și serviciile. Astfel, eficiența este măsurată de cantitatea intrărilor pentru a produce unitatea de ieșiri. Cu alte cuvinte, eficiența este dată de raportul dintre ieșiri și intrări, sub formă procentuală, atunci când acestea au aceeași unitate de măsură. În acest mod, cu cât acest procent este mai mare, cu atât eficiența este de asemenea mai mare.

O bună strategie de creștere a eficienței constă în măsurarea volumului de producție, atunci când cheltuielile fixe sunt păstrate constante. Această strategie se poate obține fie prin specializarea mai mare a forței de muncă, fie printr-o mai bună diviziune a muncii.

Eficiența poate crește și prin valorizarea proceselor de instruire. Efectele instruirii se văd în primul rând prin realizarea de produse noi și complexe. De exemplu, reducerea costurilor ca urmare a proceselor de instruire, prin repetarea acelorași activități, este mai vizibilă în cazul unui proces ce presupune 100 de iterații, decât în cazul unuia ce presupune doar 10 iterații. O altă implicație pozitivă este aceea dintre reducerea costurilor unitare o dată cu creșterea expertizei în realizarea unui produs.

O altă metodă de creștere a eficienței poate fi obținută prin modernizarea liniilor de producție, prin trecerea de la producția în masă cu ajutorul liniilor rigide de asamblare, la linii moderne de producție. Mai exact, de la asamblarea în linie la cea în paralel prin celule flexibile de producție.

O nouă strategie dezvoltată în ultimul timp, se numește Just-in-Time (JIT). Acesta își dorește să crească eficiența prin utilizarea unui sistem computerizat de gestiune a materialelor și a unui sistem de aprovizionare eficace. Aceasta constă în păstrarea a unui stoc cât mai mic de materiale necesare producției și de a programa sosirea acestora cu puțin timp înainte de introducerea lor în procesul de producție. Dezavantajul acestei strategii este că punctualitatea este mai mult decât necesară. Astfel, orice mică întârziere a distribuției materialelor de la furnizori va produce întârzieri în procesul de producție și implicit mari creșteri ale costurilor. Din acest motiv, pentru a evita o astfel de întârziere, strategia JIT trebuie combinată cu crearea de stocuri tampon.

Un alt factor important în creșterea eficienței este productivitatea muncii. Aceasta este strâns legată de motivația și performanțele resurselor umane. Pentru creșterea acestora se pot folosi câteva strategii: stimularea financiară a performanțelor, realizarea unor echipe de lucru cu managementul și instruirea personalului pentru creșterea calificării acestuia. Cercetările au demonstrat, de-a lungul timpului, importanța instruirii continue a personalului organizațiilor.

Este general acceptată ideea că fiecare angajat trebuie plătit în funcție de calitatea și cantitatea muncii depuse. Creșterea salarială este un factor motivațional foarte important. Această strategie, a creșterilor salariale, nu este, însă, ușor de implementat. Un bun exemplu în acest sens, este acela că profesorii universitari primeau, până de curând, aproximativ același salariu, indiferent de ceea ce preda și de universitatea unde își desfășura activitatea. Schimbarea produsă în ultimul timp a mecanismului de finanțare al universităților a dus la diferențierea salarizării în învățământul universitar. Din cauza mentalității egalitariste din multe țări, implementarea unor astfel de strategii este anevoioasă. În astfel de situații eficiența muncii e scăzută ca urmare a faptului că performanța nu este apreciată de sistem la adevărata ei valoare.

Realizarea echipelor mici de lucru, de maxim 10-15 angajați, care să aibă autonomie aproape totală poate duce la creșterea eficienței prin reducerea timpului decizional.

4.3.2. Strategii de calitate

Un rol important în managementul strategic îl ocupă managementul calității. El se aplică nu numai întreprinderilor ci și celor din administrația publică și non-profit. O dată cu succesul avut la organizațiile japoneze și americane, strategia Total Quality Management (TQM) este cea care a început să fie aplicată din ce în ce mai mult.

Strategia sus menționată are la bază cele cinci idei formulate de Deming:

Calitate mai bună implică costuri mai mici, deoarece se folosește timpul mai eficient, apar mai puține întârzieri, se produc mai puține greșeli și se reface mai puțin.

Crește productivitatea muncii implicit prin realizarea pasului precedent.

O calitate mai bună înseamnă creșterea segmentului de piață și implicit posibilitatea creșterii prețurilor la produsele respective.

Pasul trei conduce la creșterea profitabilității întreprinderii respective și durabilitatea ei în afaceri.

Ca rezultat al celor patru pași, organizația poate crea noi locuri de muncă.

În literatura de specialitate există numeroase teoretizări ale ideilor lui Deming, punerea acestora în practică este destul de anevoioasă. Studii recente, efectuat de către American Quality Foundation, au demonstrat că aproximativ 70% din firmele japoneze și numai 20% din cele americane evaluează programele de asigurare a calității în mod periodic.

Pentru ca implementarea programelor TQM să fie de succes, este necesar ca toți angajații să fie de acord cu aceasta, altfel rezultatele nu vor fi cele așteptate.

4.3.3. Strategii de inovare

Din punct de vedere al avantajului competitiv, inovarea reprezintă poate cea mai importantă componentă a sa. Pentru orice organizație, succesul inovării reprezintă un atu important în raport cu celelalte întreprinderi concurente. Există întreprinderi care au crescut foarte mult tocmai prin importanța pe care au dat-o politicilor de inovare, unul dintre cele mai bune exemple în acest sens fiind firma Du Pont ce a inventat celofanul.

Chiar dacă strategia inovării aduce un avantaj competitiv foarte mare, statisticile arată faptul că rata succesului noilor produse este destul de mică. Studii recente arată ca numai 18-20% dintre produsele inovate reușesc să se mențină pe piață și să constituie un succes pentru întreprinderea inovatoare.

Strategia de inovare are doua componente: inovarea cuantică, ce se referă la inovațiile care reprezintă o noutate în domeniu, cum ar fi primul aparat foto digital, primul laptop sau prima tableta și inovarea incrementală, ce se referă la apariția unui produs mai performant existent deja pe piață.

Gradul de insucces al inovării incrementale este mai mare decât cel al incrementării cuantice. Aceasta și pentru că gradul de incertitudine este mai mare în cel de al doilea caz, față de primul. În plus, un marketing inadecvat poate crește acest grad de incertitudine. Uneori, organizațiile dau dovadă de miopie tehnologică, în sensul în care nu sunt pregătite să introducă noi produse pe piață și atunci se focalizează doar pe performanțele tehnologice.

Pentru orice organizație inovatoare, este foarte important să cunoască care sunt cerințele consumatorilor, pentru a răspunde cât mai repede și corect acestor cerințe prin inovarea și producerea produselor noi cu caracteristicile corespunzătoare. Aceasta reprezintă o strategie de sensibilizare a producătorului față de cererea consumatorilor. Această sensibilizare a producției constituie un element important al unei companii ce poate duce la un avantaj pe termen lung față de competitori.

În concluzie, strategiile reprezintă decizii importante ale organizațiilor și sunt orientate către realizarea obiectivelor pe care aceasta și le-a propus. Implementarea strategiilor poate constitui o acțiune de durata și pot exista intervale de timp între implementare și rezultate. Analiza SWOT este importantă pentru a combina mediul extern cu cel intern și de a genera o serie de strategii care să ducă la creșterea competitivității organizațiilor.

Strategiile eficiente urmăresc ca întreprinderile să fie mai eficiente față de cele concurente de pe piață, unde eficiența este dată de raportul dintre intrări și ieșiri. Strategiile de inovare se bazează pe faptul că prin inovare crește avantajul competitiv al unei organizații față de organizațiile concurente, iar inovarea cuantică față de cea incrementală reprezintă diferența dintre noutatea totală față de o extensie a celei deja existente.

4.4. Performanțe economice versus grad de concentrare a pieței. Analize și indicatori

Făcând trecerea de la sistemul privat la cel public, ne vom referi în cele ce urmează la activitatea instituțiilor cu rol în aplicarea politicii de concurență. Motivul selecției este dat de faptul că, la baza unei economii funcționale, la nivel macro, se află existența unui mediu concurențial normal, nedistorsionat, în care prețurile se formează la întâlnirea cererii cu oferta. Activitatea unei autorități de concurență implică deseori necesitatea analizei pieței relevante. Un punct de plecare al oricărei astfel de analize trebuie sa îl constituie evaluarea gradului de concentrare a pieței. Împreună cu alte informații deținute de autoritate, gradul de concentrare a pieței creează o imagine de ansamblu a pieței respective. Teoria economică indică o legătură directă între gradul de concentrare a pieței și performanța întreprinderilor din piață; în plus, în analiza pe care o fac pe o anumită piață, autoritățile de concurență stabilesc repere în raport cu cotele jucătorilor din acea piață.

Un obiectiv important pentru analizele economice în domeniul concurenței îl constituie dezvoltarea de metodologii și indicatori cu conținut economic pe baza cărora să poată fi evaluat nivelul concurenței din anumite piețe și sectoare economice. Evaluarea concurenței din sectoarele economiei facilitează îndeplinirea atribuțiilor derivate din aplicarea prevederilor legii concurenței și facilitează interacțiunea cu alte autorități de supraveghere și reglementare a activității economice.

Construcția de indicatori dedicați evaluării bunei funcționări a sectoarelor din economie necesită identificarea seturilor de date disponibile public sau a datelor care pot fi colectate cu un efort logistic rezonabil, având în vedere optimizarea utilizării resurselor umane și de timp la nivelul autorității de concurență.

Din punct de vedere al modului de calcul, indicatorii gradului de concentrare a pieței pot fi de doua tipuri: indicatori absoluți și indicatori relativi.

Trebuie făcută observația că, în cazul indicatorilor de concentrare a pieței, termenii absolut și relativ nu au aceeași semnificație în sensul larg al termenilor. Aici, sintagma indicatori absoluți se referă la indicatori calculați ca sume ponderate ale cotelor de piață, iar indicatori relativi se referă la indicatori calculați ca medii ponderate ale cotelor de piață.

În cele ce urmează vom nota cota de piață a întreprinderii „ i ” cu Si. Cotele de piață pot fi exprimate în doua moduri: în valoare procentuala sau absolută.

Atunci când nu vom face o precizare asupra modului de exprimare al cotelor de piață, se presupune că ele sunt exprimate procentual. Din punct de vedere economic, piață cu concurență perfectă este caracterizată de următoarele elemente: intrările si ieșirile întreprinderilor de pe piață sunt libere, altfel spus nu există bariere la intrarea/ ieșirea de pe piață și piață este atomizată. Pe piață se regăsesc un număr foarte mare de întreprinderi și fiecare dintre ele are o cotă de piață foarte mică, apropiată de zero.

Dacă aceste condiții nu sunt îndeplinite, piața respectivă este una cu concurență imperfectă. Spre exemplu, dacă pe piață sunt active un număr restrâns de întreprinderi a căror putere de piață este relativ similară, piața respectivă este un oligopol, iar dacă pe piață activează o singură întreprindere, piața respectivă este un monopol.

Procedura tipică a autorităților de concurență din întreaga lume este de a defini mai întâi piața relevantă și apoi de a evalua puterea de piață a întreprinderilor din acea piață. Pentru cel de-al doilea obiectiv, analiza se centrează asupra cotelor de piață. Acest lucru se bazează pe faptul că un monopolist, adică o întreprindere ce deține o cotă de piață de 100%, are cea mai mare putere de piață, pe când o întreprindere cu o cotă de piață foarte mică nu are capacitatea de a influența piața și, prin urmare, nu are putere de piață.

Trebuie avut în vedere că cele descrise mai sus sunt general valabile și că există excepții în care un monopolist are mai puțină putere de piață decât o întreprindere dintr-o piață de tip oligopol (ca urmare a reglementărilor din sector, a lipsei de bariere la intrarea pe piață etc.). În plus, conceptul de putere de piață nu este sinonim cu cel de cotă de piață. Spre exemplu, o firmă cu cotă mică de piață ce controlează un input necesar celorlalți agenți din piață (cotă mare de piață în amonte) este în măsură să influențeze piața și are deci putere de piață (chiar dacă acest lucru nu reiese din analiza cotelor de piață).

Cu toate acestea, nu se poate contesta legătura puternică și pozitivă dintre puterea de piață și cota de piață a întreprinderii. Cotele de piață și nivelul (gradul) de concentrare oferă primele indicii utile asupra structurii pieței și a importanței concurențiale atât a părților la concentrare, cât si a concurenților acestora.

Cotele de piață se calculează, în general, pe baza datelor anuale privind valoarea/volumul vânzărilor. În cazul în care piața analizată este caracterizată de produse foarte omogene (un produs mai ieftin îl poate substitui cu succes pe un altul mai scump), atunci este recomandat să se calculeze cotele de piață pe baza volumelor și nu a valorii vânzărilor.

Nivelul de concentrare al unei piețe oferă informații utile în analiza gradului de concurență de pe piața respectivă. Există mai mulți indicatori de concentrare a pieței, fiecare dintre aceștia plecând de la calculul cotelor de piață. În general, acestea se calculează pe baza valorii produselor/serviciilor comercializate, dar ele pot fi calculate și pe baza volumului de produse/servicii comercializate (în funcție de specificul pieței). Principalii indicatori ai gradului de concentrare a pieței sunt Rata de concentrare (Concentration Ratio – CR)și Indicele Herfindahl-Hirschman (Herfindahl-Hirschman Index – HHI).

Rata de concentrare reprezintă suma cotelor de piață a celor mai mari n jucători de pe piață. În general cuprinde un număr restrâns de întreprinderi pentru a pune în evidență caracterul de oligopol al pieței (un număr mic de întreprinderi controlează o parte semnificativă a pieței). Valoarea sa variază între 0 (concurență perfectă) și 100 (oligopol dacă n > 1 și monopol dacă n = 1).

Rata de concentrare se calculează după formula: ,

unde si reprezintă cota de piață a întreprinderii i din sector, iar k reprezintă primele k firme din piață.

Indicele Herfindahl-Hirschman reprezintă suma pătratelor cotelor de piață ale tuturor întreprinderilor de pe piață. Prin urmare, acesta acordă o importanță mai mare întreprinderilor cu o cotă de piață mai mare.

HHI este calculat însumând pătratele cotelor de piață ale tuturor societăților active pe piață. Acest indice poate fi calculat după următoarea formulă:

unde reprezintă cota de piață a firme i, iar n numărul de întreprinderi ce activează pe acea piață.

HHI este cel mai utilizat indicator de concentrare a pieței de către autoritățile de concurență. Valoarea sa variază între 0 (concurență perfectă) și 10000 (monopol).

Cu toate acestea, nu există niveluri unanim acceptate ale sale pentru încadrarea unei piețe în următoarele categorii: piață slab concentrată, piață mediu concentrată, piață puternic concentrată. Redăm în continuare nivelurile utilizate de către Comisia Europeană, respectiv DOJ-FTC:

Tabelul 2. Niveluri ale indicelui HHI

Sursa: Comisia Europeană, DOJ + FTC

Ideea se bazează pe faptul că, uneori, ca urmare a datelor insuficiente pe care le deține o autoritate de concurență, nu poate fi calculată valoarea exactă a indicelui Herfindahl-Hirschman. O astfel de situație este aceea în care pe o piață activează un număr mare de întreprinderi, iar autoritatea de concurență „cunoaște” cotele de piață doar pentru cele mai mari întreprinderi. Totuși, ca urmare a faptului că scopul nostru este de a încadra valoarea indicelui HHI într-unul din intervalele [0, 1000], [1000, 2000] sau [2000,10000], raportandu-ne la limitele specificate de către Comisia Europoană pentru HHI, în anumite cazuri este posibil să caracterizăm o piață din punct de vedere al gradului de concentrare, deși cunoaștem doar cotele celor mai mari întreprinderi ce activează pe piața respectivă.

În continuare este prezentata metodologia de identificare a unei limite superioare, respectiv inferioare pentru valoarea indicelui Herfindahl-Hirschman.

Considerăm o piață în care activează n firme, dintre care se cunosc doar cotele de piață ale primelor k. Fie cotele acestor n firme, ordonate în ordine descrescătoare. Astfel, avem următoarea relație:

unde valorile sunt cunoscute, iar nu.

Calculăm HHI pe această piață:

Calcularea unei limite superioare pentru HHI

Propoziția 1

Fie n numere pozitive, astfel încât . Atunci are loc următoarea inegalitate:

Demonstrație

Trecem totul în partea dreaptă a inegalității și grupând termenii asemenea, obținem:

Egalitate care este întotdeauna adevărată, deoarece are toți termenii pozitivi, conform ipotezei din enunț.

În continuare vom calcula o limită superioară a HHI, aplicând propoziția de mai sus, pentru cotele de piață necunoscute, respectiv . Astfel,

Deoarece n,k, sunt cunoscute, rezultă ca o limită superioară pentru HHI este M,

Unde

Calcularea unei limite inferioare pentru HHI

Pentru a calcula această limită inferioară, avem nevoie de inegalitatea mediilor ( media pătratică a n numere pozitive este mai mare sau egala cu media lor aritmetică) și anume:

Propoziția 2

Fie n numere pozitive. Atunci are loc următoarea inegalitate:

Prin ridicare la pătrat, această inegalitate se poate rescrie astfel:

Demonstrație

Inegalitatea de mai sus se poate rescrie:

Ridicăm membrul stâng al inegalității la pătrat, apoi trecem totul în partea dreaptă și obținem:

Această relație este adevărată, deoarece în partea dreaptă a inegalității avem o sumă de pătrate perfecte care este întotdeauna pozitivă, egalitatea având loc atunci când numerele sunt egale.

Vom calcula în continuare o limită superioara a HHI, aplicând propoziția de mai sus pentru cotele de piață necunoscute, respectiv . Astfel, aplicând relația (4), obținem:

Deoarece n,k, sunt cunoscute, rezultă ca o limită inferioară pentru HHI este M,

Unde

Astfel, am găsit două limite pentru

CAPITOLUL 5. STUDIU DE PIAȚĂ ÎN SECTORUL TELECOMUNICAȚIILOR MOBILE

5.1. Descrierea sectorului

Liberalizarea pieței de telecomunicații a reprezentat un pas important în evoluția ulterioară a întregului sistem românesc de comunicații, prin facilitarea accesului participanților pe piață și crearea infrastructurii necesare operatorilor de telefonie mobile în scopul asigurării serviciilor la prețuri rezonabile pentru consumatorul final. Procesul de liberalizare, în mare măsură impus prin pachetele de directive europene, a presupus necesitatea monitorizării mecanismului de funcționare a pieței de către o autoritate autonomă, abilitată să emită reglementări în scopul favorizării accesului nediscriminatoriu.

Pachetul telecom lansat de Comisia Europeană în anul 2013, sub denumirea de “Continent conectat”, recent adoptat, se adresează disfuncționalităților în mecanismul de funcționare, în scopul simplificării regulilor de operare și eliminării tarifelor pentru apelurile primite în spațiul Uniunii.Propunerile Comisiei făceau referire inclusiv la obligația emiterii unei singure licențe de operare valabile în toate cele 28 de state membre UE.

Acest pachet legislativ privind crearea pieței unice în domeniul telecomunicațiilor prevede măsuri ce trebuie aduse pentru crearea unui continent conectat. Pachetul de legi cuprinde inclusiv o recomandare a Comisiei Europene referitoare la obligațiile fiecărei țări membre și metodele de calcul ale costurilor în ceea ce privește promovarea și respectarea concurenței de pe noua piață, dar și optimizarea investițiilor în banda largă.

Comisia Europeană adoptă în mod frecvent decizii menite să asigure un cadru concurențial în domeniul telecomunicațiilor, împiedicând marii operatori de telefonie mobilă să pună în aplicare practici anticoncurențiale. În plus, au fost supravegheate fuziunile dintre întreprinderile de pe această piață, pentru ca prin acestea să nu rezulte o creștere nejustificată a prețurilor, o înfrânare a inovării și o scădere a calității serviciilor.

De asemenea, forul european are în analiză operațiuni de concentrare economică. Dintre cele mai importante tranzacții de acest gen amintim două operațiuni de concentrare de pe piețele de telefonie mobilă din Germania și Irlanda. Astfel, în anul 2013, întreprinderea Telefonica din Germania a notificat Comisia cu privire la intenția sa de a achiziționa pachetul majoritar de acțiuni ale societății E-Plus din Germania, iar ulterior s-a deschis la nivelul Comisiei o investigație privind această concentrare economică (a se vedea cazul M.7018 – Telefónica Germania / E-Plus). În mod similar, Hutchinson 3G din Marea Britanie a notificat Comisia Europeană de intenția sa de a prelua pachetul majoritar de acțiuni al întreprinderii Telefonica din Irlanda. Ca urmare, a fost deschisă o investigație cu privire la această tranzacție (vezi cazul M.6992 – Hutchison 3G Regatul Unit/ Telefónica Irlanda). Deoarece prin cele două fuziuni propuse, s-ar reduce numărul competitorilor de pe piețele țărilor respective, ce sunt deja foarte concentrate, aceste concentrări economice urmează să fie atent analizate în cursul anului 2014.

De asemenea, Comisia a analizat și a autorizat în primă fază două concentrări economice de mare amploare. Este vorba despre fuziunea prin absorbție a celui mai important operator de cablu din Germania, Kabel Deutchland, de către Vodafone (a se vedea cazul M.6990 – Vodafone / Kabel Deutschland), tranzacție ce s-a realizat pentru suma de 8 miliarde de euro. Cealaltă concentrare economică a fost reprezentată de achiziția întreprinderii Virgin Media, operatorul principal de cablu din Marea Britanie, de către Liberty Global (vezi cazul M.6880 – Liberty Global / Virgin Media), suma tranzacției fiind de 23,3 miliarde USD.

În ceea ce privește încălcările anticoncurențiale, Comisia a amendat, societățile Telefonica din Spania și Portugal Telecom cu aproape 67 milioane de euro pe prima și cu 12 milioane de euro pe cea de a doua, ca urmarea a înțelegerii anticoncurențiale încheiate între cele două societăți pe piața telecomunicațiilor iberice (a se vedea cazul AT.39839 Telefónica și Portugal Telecom). Prin acordurile anticoncurențiale dintre cele două întreprinderi de pe piața telecom din Portugalia și Spania, s-a menținut o piață telecom fragmentată la nivelul Uniunii Europene. Înțelegerile anticoncurențiale constituie cele mai grave încălcări ale normelor de concurență la nivel comunitar, deoarece acestea pot induce creșterea prețurilor și reducerea ofertei pentru consumatorii finali. Această decizie este cu atât mai importantă cu cât acordul de împărțire a pieței a fost unul transfrontalier.

Evoluțiile înregistrate la nivel național sunt înțelese în context european și, în fapt, sunt determinate de principiile, drepturile și obligațiile stabilite prin Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, ca răspuns la provocările intervenite într-un cadru extins, dacă ne referim la abordarea americană. Nu întâmplător, Articolul 3 din Tratatul de funcționare a Uniunii Europene face referire la competența exclusivă a Comisiei Europene de stabilire a regulilor de concurență în scopul bunei funcționări a pieței interne.

În România, anul care a marcat deschiderea industriei telecomunicațiilor către concurență este 2003, dată la care se aplica Directiva 2002/21/CE privind cadrul comun de reglementare pentru serviciile și rețelele de comunicații electronice. Pachetul european de telecom cuprindea la acea dată, alături de directiva de reglementare, alte directive specifice privind autorizarea rețelelor și serviciilor de comunicații electronice, accesul la rețele și infrastructura asociată, serviciul universal și prelucrarea datelor cu caracter personal. Directivele europene, modificate în anul 2009, vor cunoaște noi valențe prin prisma eforturilor susținute îndeosebi în perioada anilor 2011-2013 în cadrul Uniunii Europene, în scopul dereglementării și formării pieței unice telecom. Propunerile de modificare a cadrului legal actual au fost determinate de fragmentarea excesivă a pieței europene, în prezent împărțită în 28 de piețe naționale corespunzător fiecărui stat membru UE, cu ingerințele specifice nivelului de reglementare națională, fiind totodată principala cauză a ritmului lent de creștere economică în industria europeană a telecomunicațiilor. Așadar, lipsa unor standarde comune privind interoperabilitatea, eterogenitatea în implementarea reglementărilor actuale precum și prezența modelelor instituționale actuale obstrucționează funcționarea uniformă a regulilor telecom în spațiul european.

La nivelul serviciilor de telefonie, piețe specifice, corespunzătoare fiecărei rețele publice de telefonie operate de fiecare furnizor, pe piață au fost identificate de autoritatea de reglementare, ANCOM, ca piețe relevante ale serviciilor de terminare a apelurilor la puncte mobile.

Prin decizii ANCOM, s-au stabilit furnizorii care dețin putere semnificativă pe piața relevantă a serviciilor de terminare a apelurilor la puncte mobile în fiecare rețea publică de telefonie pe baza unor factori determinați precum cotă de piață, fluctuație în timp a poziției pe piață, bariere structurale la intrare, asimetrie în puterea de negociere a furnizorilor pe de o parte și a cumpărătorilor, pe de altă parte. Alți factori considerați relevanți pentru determinarea puterii semnificative pe piață se referă la: integrarea pe verticală, numărul concurenților, puterea de contracarare a utilizatorilor, evoluția prețurilor și nivelul profiturilor, gradul de diversificare a produselor, nivelul cifrei de afaceri, prezența/absența concurenților potențiali, controlul asupra unei rețele sau infrastructurii asociate, greu de duplicat, economiile de scară, economiile de scop, avantajul tehnologic, accesul facil sau privilegiat la resurse financiare sau existența unei rețele dezvoltate de distribuție.

În prezent, piețele identificate sunt aferente companiilor de telecomunicații Cosmote România, Orange România, Vodafone România și RCS&RDS. Ele reprezintă piețe en-gros și includ serviciile de terminare a apelurilor la puncte mobile în fiecare rețea publică de telefonie, respectiv serviciile de terminare a apelurilor de voce la numere nongeografice pentru servicii de comunicații electronice furnizate la puncte mobile, indiferent de tehnologia sau mediul de transmisie utilizat ori de originea națională sau internațională a apelurilor, inclusiv a apelurilor furnizate prin rețeaua proprie.

În acord cu reglementările emise de autoritatea națională ANCOM, fiecare din operatorii desemnați cu putere semnificativă are, în condițiile deciziilor de desemnare, o serie de îndatoriri, după cum urmează : obligația de transparență, nediscriminare, obligația de furnizare a unor servicii și de acordare a accesului la anumite facilități, precum și obligații referitoare la controlul tarifelor, inclusiv de fundamentare a tarifelor în funcție de costuri, în ceea ce privește interconectarea rețelei publice de telefonie pe care o operează cu rețelele publice de comunicații electronice instalate, operate, controlate sau puse la dispoziție de către alți furnizori.

Din punct de vedere concurențial, delimitarea piețelor a ținut cont de gradul de elasticitate pentru a determina în ce măsură produsele sau serviciile oferite de participanții pe piață sunt interschimbabile sau substituibile din punct de vedere al caracteristicilor specifice, al prețurilor și/sau al întrebuințării de către utilizatorii finali. Totodată, criteriul substituibilității ofertei determină aria produselor/serviciilor ce pot fi oferite într-o perioadă scurtă de timp și fără investiții semnificative de către un ofertant concurent, ținând cont de similitudinea tehnologiilor și prețului, durata necesară pentru începerea furnizării acestora precum și de cerințele legale. În cazul în care oferirea unor produse/servicii substituibile necesită modificări semnificative ale rețelei sau infrastructurii asociate existente, investiții suplimentare importante sau un timp îndelungat, aceste produse/servicii nu vor fi incluse în piața relevantă. Prin analogie, piața relevantă a produsului/serviciului cuprinde toate produsele/serviciile care sunt substituibile din punct de vedere al ofertei. Totuși, deși ambele aspecte sunt analizate, substituibilitatea ofertei este luată în considerare atunci când efectele sale asupra stabilirii prețului pe piață sunt în concordanță cu cele ale substituibilității cererii.

De asemenea, din perspectiva sectorului comunicațiilor electronice, se ține cont atât de aria acoperită de rețea cât și de elementele de infrastructură asociate, existența potențialelor limitări legale, a acordurilor de acces și de interconectare. Ținând cont de aceste aspecte, piețele relevante geografice au fost definite la nivel național.

5.2. Date privind cotele de piață ale furnizorilor de servicii de telefonie la puncte mobile la nivelul pieței cu amănuntul

În tabelele prezentate, se observă cotele de piață ale furnizorilor de servicii de telefonie la puncte mobile, calculate în funcție de numărul total de utilizatori (cartele SIM „active”), precum și în funcție de numărul de utilizatori pe bază de abonament și, respectiv, pe bază de cartele preplătite „active”. La data de 31 decembrie 2010, S.C. Orange România S.A. deținea cea mai mare cotă de piață determinată în funcție de numărul de utilizatori (42,3%), fiind urmată de S.C. Vodafone Romania S.A. cu o cotă de piață de 30,3% și de S.C. Cosmote Romanian Mobile Telecommunications S.A. (21,3%). Ceilalți operatori înregistrează cote de piață considerabil mai mici, după cum urmează: S.C. RCS & RDS S.A. de 5,3%, S.C. Telemobil S.A. de 0,5%, iar S.C. Romtelecom S.A. de 0,001%.

Diferențe notabile, la finalul anului 2010, între cotele de piață în funcție de modalitatea de plată se pot observa în cazul S.C. Cosmote Romanian Mobile Telecommunications S.A. (25,6% pe segmentul cartelelor preplătite „active”, comparativ cu numai 14,1% pe segmentul abonamentelor) și în cazul S.C. RCS & RDS S.A. (13,5% pe segmentul abonamentelor, comparativ cu numai 0,02% pe segmentul cartelelor preplătite „active”), însă această societate a început la o dată recentă să furnizeze și servicii de telefonie mobilă pe bază de cartele preplătite.

a) În funcție de numărul total de utilizatori (cartele SIM pe bază de abonament și cartele SIM preplătite „active”)

Cotele de piață realizate de către principalii jucători, în funcție de numărul total al utilizatorilor se pot observa în următorul grafic:

Figura 4. Cote de piață ale jucătorilor din telecom în funcție de numărul total de utilizatori, în perioada 2008-2010

Sursa: ANCOM, conform datelor raportate de furnizori

Din graficul de mai sus se poate observa faptul că, în perioada 2008-2010, cotele de piață ale jucătorilor de pe piața telefoniei mobile din România au fost relativ constante în ceea ce privește numărul total de utilizatori (pe bază de abonament și cartelă).

b) În funcție de numărul de utilizatori pe bază de abonament

Cotele de piață ale principalilor jucători de pe piața românească, în funcție de numărul de utilizatori cu abonament, se pot observa în următorul grafic :

Figura 5. Cote de piață ale jucătorilor din telecom în funcție de numărul total de abonați, în perioada 2008-2010

Sursa: ANCOM, conform datelor raportate de furnizori

În ceea ce privește numărul total de abonați din perioada 2008-2010, observăm că, deși cotele de piață s-au păstrat relativ constante în timp, distanța dintre primii doi jucători și ceilalți trei este considerabilă.

În ceea ce privește evoluția cifrelor de afaceri din sectorul telefoniei mobile, cotele de piață ale principalilor jucători de pe această piață se regăsesc în anexă, în tabelul 46. Graficul de mai jos ne arată evoluția acestor cote de piață, în perioada sus menționată.

Figura 6. Evoluția cotelor de piață determinate de cifrele de afaceri ale principalilor jucători de pe piața românească de telefonie mobilă, în perioada 2008-2012

Sursa: Ministerul de Finanțe; prelucrări proprii

Din acest grafic, se poate observa faptul că, în perioada analizată, cei doi mari jucători de pe piața de telefonie mobilă din România, respective Orange și Vodafone, și-au păstrat pozițiile de lideri, dar au pierdut din cota de piață în detrimentul jucătorilor mai mici, Cosmote și Digi Mobile. Acest fapt se datorează în primul rând marketingului intensiv avut de cele două mici întreprinderi în ultimii ani, dar și a ofertelor diversificate ale acestora.

5.3. Indicatori ai gradului de concentrare a pieței

Pentru perioada 2009-2013 s-au calculat cei doi indici de concentrare descriși în capitolul precedent, Indicele Herfindahl-Hirschman (HHI) și indicele de concentrare (CR5). Cotele de piață pentru întreprinderile din acest sector au fost calculate pe baza cifrelor de afaceri ale întreprinderilor raportate la cifra de afaceri totală a pieței. Evoluția acestor indici de concentrare se regăsesc în Tabelul 47 din anexă și se pot observa în următorul grafic:

Figura 7. Evoluția gradului de concentrare a pieței telecomunicațiilor mobile, în perioada 2009-2013 (cote de piață calculate pe baza cifrelor de afaceri).

Sursa: Ministerul Finanțelor; prelucrări proprii

Din acest grafic observăm că nivelul CR5 este semnificativ peste pragul de 80%, iar indicele HH este peste 1500 pe întreaga perioadă analizată. Aceste valori ne indică un grad mare de concentrare pe această piață. În plus, chiar dacă se observă o tendință de scădere a valorii CR5 în perioada 2009-2011, cu o ușoară creștere în 2012 urmată de o nouă scădere în 2013, acest indicator se menține la un nivel foarte ridicat, neexistând, cel puțin pe termen mediu, posibilitatea scăderii acestuia sub 80%. Pentru ca acest lucru să se întâmple, ar fi necesară o erodare semnificativă a cotelor de piață ale primelor 5 întreprinderi din sector în detrimentul celorlalți competitori.

În ceea ce privește numărul mediu de salariați al principalilor trei jucători de pe piața telefoniei mobile din România, evoluția acestui indicator, în perioada 2008-2013, se regăsește in Tabelul 48 din Anexă. Graficul următor ne arată evoluția acestui indicator în anii menționați.

Figura 8. Evoluția numărului de angajați ai principalilor jucători de pe piață, în perioada 2008-2012

Sursa: Ministerul de Finanțe; calcule proprii

Din acest grafic se observă că în timp de întreprinderile Orange și Vodafone și-au redus ușor personalul în perioada analizată, datorate probabil crizei economice din această perioadă, se observă o creștere constantă a întreprinderii Cosmote in ceea ce privește numărul mediu de angajați. De asemenea, observăm o rocadă între primii doi jucători în anul 2012, menținută și în 2013.

Un alt indicator foarte important este EBITDA (earning before interest, taxes, depreciation and amortization), adică profitul înainte de dobânzi, rate, depreciere și amortizare. Tabelul nr. 49 din Anexă ne arată o evoluție a acestui indicator, pentru cei mai importanți jucători din telecom, în perioada 2008-2013. Graficul de mai jos ne arată evoluția EBITDA în perioada analizată a celor mai importanți jucători de pe piața telecom din România.

Figura 9. Evoluția EBITDA în perioada 2008-2012 pentru principalii jucători de pe piața telecom din România

Sursa: Ministerul de Finanțe; calcule proprii

Graficul de mai sus ne arată faptul că, profitul înainte de dobânzi, rate, depreciere și amortizare este în scădere pentru liderul de piață, Orange, în timp ce pentru Vodafone, acest indicator a fost în scădere în perioada de criză, după care a urmat o perioadă constantă. Cei doi jucători mai mici de pe piață, Cosmote și RCS & RDS (acum Digi Mobile) au avut o perioadă de creștere, urmată de o scădere din 2011 și până în prezent.

Poate cel mai important indicator de pe această piață este profitul sau pierderea întreprinderilor de pe această piață. Tabelul nr. 50 ne arată profiturile sau pierderile suferite de către întreprinderile cele mai importante de pe piață. Această evoluție poate fi observată în graficul următor.

Figura 10. Profitul sau pierderea întreprinderilor importante de pe piața telecom, în perioada 2008-2012

Sursa: Ministerul de Finanțe; calcule proprii

Acest grafic ne arată că profiturile au fost în scădere pentru principalii jucători de pe piață, Orange și Vodafone, cu observația că profitul întreprinderii Vodafone a fost într-o ușoară creștere în 2012. Cosmote a raportat pierderi între anii 2008-2011, iar în 2012 a raportat un ușor profit, profit ce s-a păstrat și în 2013.

5.4. Analiză gradului de concurență pe piața telefoniei mobile din România

Studiul de caz prezentat în continuare analizează piața telefoniei mobile în România, comparativ cu alte state membre ale Uniunii Europene. Telefonia mobilă a apărut în perioade de timp diferite în țările din Uniunea Europeană și a avut o dinamică diferită a dezvoltării. Deși există diferențe de dezvoltare ale acestui sector între țările din Europa de Vest și cea de Est, există totuși o serie de reglementări în domeniul telecomunicațiilor la nivelul Uniunii Europene la care trebuie să se supună toate statele membre. Acesta este motivul pentru care studiul de față este realizat la nivelul mai multor state membre ale Uniuni Europene.

Alegerea acestui sector și a modelului de analiză s-a datorat faptului că începând cu data de 1 aprilie 2014, tarifele de interconectare pentru rețelele de telefonie mobilă și fixă au scăzut în România cu peste 30%. Acest lucru s-a datorat unei decizii a Autorități Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), care a solicitat și primit această aprobare din partea Comisiei Europene.

În același timp, art. 1 din Legea Concurenței prevede faptul că această lege „are drept scop protecția, menținerea și stimularea concurenței și a unui mediu concurențial normal, în vederea promovării intereselor consumatorilor”.

Prin urmare, dorința de a realiza o analiză comparativă a pieței de telefonie mobilă din România cu aceea a altor state membre este una naturală. Pentru a analiza cât mai exact concurența pe această piață, nu ne-am limitat la simpla evaluare a gradului de concurență pe această piață, ci am încercat să cuantificăm surplusul/pierderea consumatorului român la nivelul anului 2011. Cuantificarea surplusului/pierderii consumatorului se limitează la anul 2011 ca urmare a seriilor de date necesare analizei, care, în general, nu cuprind și date aferente anilor 2012 sau 2013.

O astfel de analiză are avantajul că nu se oprește la simpla cercetare a situației agenților economici din piață, ci oferă un grad sporit de detaliere a concurenței pe piață prin aceea că măsoară efectele acestei concurențe la nivelul consumatorului.

Datele folosite în analiza econometrică sunt preluate de la Eurostat (datele sunt anuale), iar intervalul de timp acoperit este 2002 – 2011.

Un impediment în realizarea acestei analize a fost dat de faptul că, în ceea ce privește sectorul informațional și implicit sectorul telecomunicațiilor, la nivelul bazei de date Eurostat există o întrerupere structurală în 2010, când au fost schimbați indicatorii monitorizați de Eurostat. Astfel, o parte dintre aceștia au fost calculați până în 2009, iar alții începând cu 2010.

Una dintre variabilele utilizate în cadrul acestui studiu este prețul serviciilor de pe piața telefoniei mobile, pentru care s-a utilizat seria de date privind venitul mediu încasat pe minut (VMPM). Pentru aproximarea venitului am folosit variabila PIB per capita (PIB), exprimată în euro.

O altă variabilă utilizată în analiză este VMPM_VI. Aceasta este o variabilă instrumentală pentru venitul mediu încasat pe minut și este calculată pe baza valorii medii a variabilei VMPM înregistrată în celelalte țări. Această variabilă poate fi interpretată ca o aproximare a costurilor înregistrate de companiile ce activează pe piața de telefonie mobilă.

Rata de penetrare a telefoniei mobile (RM) prezintă rupturi structurale în seriile de date oferite de către Eurostat, datorate schimbărilor de metodologie explicate anterior, motiv pentru care pentru această variabilă s-a folosit baza de date a International Telecomunication Union.

Pe lângă variabilele prezentate mai sus, în cadrul estimării ecuației de preț pentru piața telefoniei mobile s-a utilizat și variabila NR_INTR, care cuantifică numărul de operatori (întreprinderi) active în fiecare an din perioada analizată pe fiecare dintre piețele naționale incluse în analiză.

Din cele 28 de țări membre ale Uniunii Europene, în modelul de regresie au fost incluse 21 dintre acestea. Aceasta se datorează faptului că pentru unele țări (Croația) nu existau indicatori în baza de date Eurostat și implicit nu a existat posibilitatea calculării acestora, iar pentru altele, seriile de timp aferente unor variabile incluse în model prezentau multe date lipsă.

Tabelul de mai jos arată o parte dintre indicatorii folosiți în studiu, datele fiind sortate ȋn ordinea crescătoare a VMPM:

Tabelul 3. Indicatorii folosiți în studiu, aferenți țărilor din UE, în anul 2011

Sursa: Eurostat, International Telecomunication Union și prelucrări proprii

5.4.1. Estimarea unui model al cererii pentru piața telefoniei mobile

Cea mai potrivită metodologie pentru estimarea modelului este aceea a efectelor fixe (fixed effects), care permite utilizarea unor rate de dezvoltare economică diferite pentru fiecare țară. Această alegere se datorează faptului că variabila „rată de penetrare a telefoniei mobile” înregistrează și valori ce depășesc 100 de procente (o parte dintre consumatori dețin mai mult de un abonament de telefonie mobilă).

Pentru a determina care dintre specificațiile fixed effects și random effects reprezintă cea mai bună alegere pentru estimarea unui model de tip panel-data, se poate utiliza testul Hausman. În acest sens, valoarea statisticii testului Hausman pentru ecuația privind penetrarea telefoniei mobile este 141,07 (cu 2 grade de libertate). Deoarece această statistică urmează o distribuție de tip chi-squared, se poate afirma că probabilitatea ca o specificație de tip random effects să fie mai potrivită pentru estimarea modelului nostru tinde către zero. Dată fiind valoarea foarte mică a acestei probabilități, aplicarea testului Hausman conduce la respingea ipotezei utilizării unei specificații de tip random effects.

Tabelul 4. Rezultatele testului Hausman pentru modelul cererii

Prin urmare, în vederea estimării funcției de cerere am utilizat o specificație de tip fixed effects. În cazul în care nu s-ar utiliza specificația fixed effects, rezultatele estimării ar fi deplasate (biased) și inconsistente.

Pentru estimarea modelului cu specificații de tip efectelor fixe am utilizat un estimator generalized method-of-moments (GMM) în primă diferență. Utilizarea metodei GMM în primă diferență duce la eliminarea efectelor fixe și reprezintă o metodă consistentă de estimare a modelului nostru.

Asemănător altor studii privind estimarea unui model de cerere pentru piața telefoniei mobile, am considerat un model în care variabila exogenă este PIB per capita. Deoarece, în general, prețul telefoniei mobile este o variabilă atât endogenă cât și exogenă, în cadrul procesului de estimare trebui utilizată o variabilă instrumentală.

Ca și variabilă instrumentală pentru preț, foarte multe lucrări de specialitate utilizează metodologia dezvoltată de (Hausman și Taylor, 1981), cunoscută și sub numele de „instrumente Hausman”. Aceasta propune utilizarea costului ca variabilă instrumentală pentru preț. În general, este dificilă obținerea unor date privind costul produselor/serviciilor, așa cum este și cazul de față, motiv pentru care se utilizează ca și variabilă instrumentală pentru prețul de pe o anumită piață, prețul practicat pe alte piețe. Din această cauză, în cadrul modelelor de tip panel data se utilizează ca și variabilă proxy pentru prețul dintr-o anumită țară o medie a prețurilor practicate în celelalte țări incluse în model (Hausman și Ros, 2013). Această abordare se bazează pe faptul că prețurile practicate în țări diferite sunt corelate, ca urmare a existenței unor costuri comune, iar în același timp aceste prețuri nu depind de valoare termenului de eroare din cadrul unui model econometric, atât timp cât nu există șocuri comune în seria de date.

Așa cum se poate observa și din tabelul de mai jos, variabila exogenă a modelului este rata de penetrare a telefoniei mobile, în logaritm. Prin urmare, coeficientul variabilei dependente corespunzătoare prețului reprezintă elasticitatea în funcție de preț a cererii, iar valoarea sa este de -0,269. Acest parametru al modelului nostru este semnificativ din punct de vedere statistic, inclusiv pentru un prag de semnificație de 1% (t statistic = 9,44).

Tabelul 5. Rezultatele estimării modelului cererii (fixed effects)

Similar altor studii privind piața telefoniei mobile, valoarea coeficientului de elasticitate estimat este negativă, iar efectul variabilei PIB per capita asupra modificărilor survenite la nivelul ratei de penetrare a telefoniei mobile este pozitiv (0,831) și semnificativ din punct de vedere statistic (la un prag de semnificație de 1%). Valoarea coeficientului variabilei LOG(PIB) reprezintă elasticitatea cererii în funcție de venit, iar valoarea sa pozitivă arată faptul că o creștere a venitului consumatorilor va conduce, în condiții de ceteris paribus, la creșterea ratei de penetrare a telefoniei mobile.

Pentru a testa calitatea rezultatelor obținute prin utilizarea unui instrument Hausman pentru preț, am re-estimat modelul de cerere, dar utilizând o variabilă de tip time trend ca și proxy al prețului, rezultatele fiind prezentate în tabelul următor:

Tabelul 6. Rezultatele estimării modelului cererii (fixed effects) utilizând o variabilă instrumentală de tip time trend

Se observă că rezultatele estimărilor sunt foarte similare cu cele obținute prin utilizarea unui instrument Hausman, valoarea elasticității cererii în funcție de preț fiind -0,253. Cu toate acestea, valoarea estimată pentru elasticitate în cazul utilizării unui proxy de tip time trend este mai puțin precisă decât cea obținută pentru un instrument Hausman (t_statistic = 7,27). De asemenea, valoarea elasticității cererii în funcție de venit este similară cu cea obținută în primul caz (0,852).

În continuare, pentru a testa soliditatea rezultatelor obținute, am estimat un model dinamic pentru funcția de cerere, în care variabila dependentă (rata de penetrare a telefoniei mobile) este inclusă în model cu un lag egal cu o perioadă. Pentru estimarea unui astfel de model al cererii (dinamic), literatura de specialitate recomandă utilizarea unui model cu efecte fixe, deoarece în cadrul unui model cu efecte variabile ne vom confruntă cu o problemă de corelație (ca urmare a includerii variabilei dependente cu un lag de o perioadă în model).

Pentru o mai mare exigență, în ciuda recomandărilor teoretice am procedat și la utilizarea testului Hausman pentru a identifica cea mai bună specificație pe care ar trebui să o aibă modelul nostru, rezultatele obținute fiind cele prezentate mai jos:

Tabelul 7. Rezultatele testului Hausman pentru modelul dinamic al cererii

Valoarea statisticii testului Hausman pentru un model dinamic al cererii este 25,95 cu 2 grade de libertate. Deoarece această statistică urmează în cazul de față o distribuție de tip chi-squared cu 3 grade de libertate, se poate afirma că probabilitatea ca o specificație de tip random effects să fie mai potrivită pentru estimarea modelului nostru este de 0,0000. Datorită valorii foarte reduse a acestei probabilități, aplicarea testului Hausman conduce la respinge ipoteza utilizării unei specificații de tip random effects.

Tabelul următor prezintă rezultatele obținute pentru estimarea acestui model dinamic al cererii prin utilizarea unui estimator GMM:

Tabelul 8. Rezultatele estimării modelului dinamic al cererii (fixed effects)

Valoarea elasticității cererii în funcție de preț în cadrul acestui model dinamic este egală cu -0,324, ca urmare a faptului că modelul include variabila dependentă și cu un lag de o perioadă, efectul total este egal cu , iar valoarea elasticității cererii în funcție de venit este 0,796, efectul total fiind egal cu , valori similare cu cele obținute anterior. Cu toate acestea, parametrii modelului dinamic nu sunt semnificativi din punct de vedere statistic, chiar și în cazul unui prag de semnificație de 10%.

5.4.2. Estimarea econometrică a prețului telefoniei mobile în România

Așa cum am mai precizat, scopul acestui studiu este acela de a estima un model de cerere pentru piața de telefonie mobilă din România, de a realiza o comparație a prețului practicat pe această piață în România cu prețul din alte state europene și, pe baza rezultatelor obținute în aceste două etape, să estimez un prejudiciu/surplus al consumatorului român.

Prin urmare, odată ce am reușit să estimăm un model de cerere, vom estima în continuare o ecuație a prețului practicat în cele 20 de țări ce alcătuiesc eșantionul nostru. Pentru realizarea acestui obiectiv trebuie utilizate seriile de date anuale incluse în cadrul primei etape a studiului, cărora li se va adăuga o serie ce cuprinde numărul de concurenți de pe piața telefoniei mobile din fiecare țară. Acest lucru este în perfectă concordanță cu alte studii ce au ca obiectiv o analiza econometrică a pieței de telefonie mobilă, care au concluzionat că numărul de concurenți din piață este o variabilă absolut necesară pentru estimarea econometrică a ecuației prețului, deși în marea lor majoritate au obținut că variabila privind numărul de concurenți nu este semnificativă din punct de vedere statistic.

Asemenea modelelor estimate anterior, și de această dată vom utiliza un model cu efecte fixe. Mai jos pot fi regăsite rezultatele testului Hausman care resping ipoteza nulă de utilizare a unui model cu efecte aleatorii:

Tabelul 9. Rezultatele testului Hausman pentru ecuația prețului

Pentru estimarea ecuației de preț am utilizat un model logaritmic, care are rolul de a lua în considerare existența unor efecte fixe. Rezultatele estimărilor se regăsesc în tabelul următor:

Tabelul 10. Rezultatele estimării ecuației prețului (fixed effects)

Se observă în primul rând că toți parametrii modelului estimat sunt semnificativi din punct de vedere statistic, la un prag de semnificație de 1% (excepție face coeficientul variabilei număr de concurenți, pentru care pragul de semnificație este de 5%).

Deoarece modelul utilizat este de tip logaritmic cu date anuale, constanta din model reprezintă efectul unui time trend în decursul unui an. Astfel, am obținut că prețul are o tendință de reducere în timp, cu 3,07% (în medie, de-a lungul perioadei incluse în analiză).

De asemenea, rezultatele estimărilor arată faptul că modificarea venitului consumatorilor, a costurilor de operare ale firmelor din piață sau a numărului de concurenți din piață, conduce la o modificare în același sens (creștere/scădere) a prețului pentru telefonia mobilă. Dacă pentru variabilele venit consumatori și costuri de operare acest lucru este intuitiv (creșterea/reducerea acestora conduce la creșterea/diminuarea prețului solicitat de operatorii din piață), nu același lucru se poate spune despre efectul numărului de concurenți din piață aspra prețului de vânzare. Potrivit teoriei economice este de așteptat ca atunci când crește numărul de firme ce activează pe o piață să crească și gradul de concurență din piață. Cu toate acestea, teoria economică nu este unitară în ceea ce privește legătura dintre numărul de concurenți și prețul din piață, fiind bine cunoscute așa numitele „războaie ale prețurilor” care apar atunci când firmele concurente încearcă atragerea clienților prin practicarea unor prețuri cât mai scăzute, care uneori ajung să fie inferioare nivelului costurilor (acest lucru este posibil, în general, datorită practicării unor subvenționări încrucișate). Ca o concluzie a celor spuse mai sus, se poate afirma că în perioada analizată prețul pentru serviciile de telefonie mobilă a înregistrat o reducere medie anuală de 3,07%, reducere la care contribuit și creșterea gradului de concurență dintre operatorii din piață.

Variabila VMPM_VI reprezintă un instrument Hausman, utilizat ca și variabilă instrumentală pentru costurile serviciilor de telefonie mobilă. Valoarea coeficientului acestei variabile reprezintă modificarea procentuală a prețului din piață, produsă în urma modificării cu un punct procentual a costurilor de operare. Dată fiind valoarea pozitivă a sa, se poate spune că o reducere/creștere a costurilor de operare cu un punct procentual, va conduce la o modificare cu 1,1%, în aceeași direcție, a prețului serviciilor de telefonie mobilă.

Ulterior estimării ecuației prețului din piață, putem utiliza rezultatele obținute pentru a compara prețul actual din piață cu un preț previzionat (adică un preț de tipul „but for”). În acest sens ne vom folosi de următoarea relație:

)

Pentru a înțelege cât mai bine evoluția prețului serviciilor de telefonie mobilă din România și cea a unui preț teoretic previzionat pe baza modelului econometric de tip panel data cu efecte fixe prezentat mai sus, în continuare este redată grafic evoluția acestor prețuri (real și teoretic) în perioada 2002-2011:

Figura 11. Evoluția prețului serviciilor de telefonie mobilă, real și teoretic, în perioada 2002-2011

Se observă că începând cu anul 2006 valoarea teoretică a prețului este inferioară valorii reale, ceea ce înseamnă că după anul 2006 consumatorul român a beneficiat de un surplus. Trebuie înțeles faptul că această concluzie are la bază ipoteza potrivit căreia valoarea prețului teoretic reprezintă rezultatul concurențial al pieței, în urma determinării unui nivel de echilibru între cererea și oferta din piață. Această ipoteză, deși este destul de restrictivă, este utilizată de toate analizele empirice privind evoluția prețului unui produs/serviciu. În același timp, ea este susținută și de rezultatele estimării ecuației de preț, când s-a obținut că evoluția numărului de concurenți din piață are o influență negativă asupra prețului practicat pe piață.

5.4.3. Estimarea surplusului consumatorului pentru anul 2011

Pentru calcularea surplusului consumatorului român în cazul serviciilor de telefonie mobilă, am folosit coeficienții estimați anterior pentru elasticitatea prețului și prețul previzionat pentru perioada 2002-2011.

Deoarece modelul de cerere estimat este de tip log-log, pentru calculul surplusului consumatorului se va folosi urătoarea formulă:

(1)

unde:

ε reprezintă elasticitatea în funcție de preț (exprimată în acest caz în valoare absolută);

p1 și q1 se referă la valorile reale ale cantității și prețului (în acest caz 2011);

p2 și q2 se referă la valorile previzionate.

Pentru identificarea valorii cantității previzionate se aplică următoarea formulă:

(2)

Înlocuind ecuația (2) în (1) și rearanjând expresia, se obține următoarea formulă pentru surplusul consumatorului:

(3)

Așa cum se recomandă în literatura de specialitate (Hausman, 2003), pentru o exigență cât mai mare a calcului surplusului consumatorului, pentru nu se va utiliza valoarea previzionată a prețului în urma estimării ecuației prețului, ci limita inferioară a acestei aproximări. Deoarece în anul 2011 prețul din piață era cu 68,01% mai mic decât valoarea previzionată, obținem că .

Pentru elasticitatea cererii în funcție de preț vom utiliza valoarea estimată în cadrul modelului static cu efecte fixe al cererii, în valoare absolută (prin urmare ).

Pentru q1 am folosit datele ANCOM (Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații) privind traficul total de voce în 2011 pe piața telefoniei mobile. În urma înlocuirii variabilelor din ecuația (3), rezultă că în anul 2011 consumatorii din România au avut un surplus de aproximativ 350 de milioane de euro, ca urmare a evoluției descendente a prețului serviciilor pe piața telefoniei mobile.

Sectorul telecomunicațiilor prezintă o serie de particularități de care trebuie ținut cont atunci când se analizează concurența de pe piața respectivă. Datorită investițiilor foarte mari necesare pătrunderii pe piață, acest sector este caracterizat de un grad mare de concentrare a pieței. Acest lucru nu reprezintă însă un impediment în funcționarea în condiții concurențiale a pieței, concentrarea fiind un factor necesar, dar nu și suficient pentru practicarea unor prețuri supra-competitive care ar putea afecta bunăstarea consumatorului.

Piața telefoniei mobile din România, deși este caracterizată de un număr redus de operatori (la nivelul anului 2012 indicele HH calculat pentru această piață era de 1862), acest lucru nu afectează consumatorii, progresul tehnologic având un impact mare asupra dinamicii industriei, menținând în permanență un grad ridicat de inovare.

De asemenea, creșterea rapidă a gradului de penetrare a telefoniei mobile în ultimii 10 ani și stabilizarea acestuia în jurul valorii de 110% în ultimii ani, precum și scăderea puternică a costurilor, arată că piața românească pentru servicii mobile de voce a ajuns la maturitate, consumatorii orientându-se către alte servicii pe care operatorii le oferă, precum pachetele de date.

5.5. Analiza situației financiare ale organizațiilor din Sectorul Telecom

Analiza situației financiare a unei firme constituie una dintre principalele probleme ale unei organizații. Riscul de faliment a determinat analiștii financiari să încerce a dezvolta modele analitice în vederea eliminării sau a minimalizării acestui risc.

Dintre cele mai importante modele de evaluare a riscului financiar se numără Analiza Componentei Principale (PCA), Analiza de Cluster și Analiza Multiplă a Discriminantului (MDA). Pornind de la această din urmă metodă, Altman (1968) a dezvoltat o metodă de a estima gradul de risc al unei organizații în ceea ce privește falimentul, denumită Scorul Z.

Deși nu este la fel de utilizată ca și analiza de regresie, MDA a fost folosită într-o multitudine de discipline, încă din anii 1930. LA început, aceasta a fost folosită preponderent în bilogie și științele sociale, dar această metodă a început să fie utilizată din ce în ce mai des în economie și în mediul academic (vezi Altman, 1981).

5.5.1. Metodologie

MDA este o analiză statistică utilizată pentru a stabili apartenența unor observații la anumite clase determinate a priori. În acest scop, pe baza unui set de observații, se calculează o valoare, denumită Scorul-Z, pe baza unui set de indicatori specifici. În regresia multiliniară rezultată, Scorul Z este variabila dependentă, iar indicatorii specificați ce reprezintă anumite rate financiare din bilanțul anual al întreprinderilor, reprezintă variabilele independente.

Regresia multiliniară are forma:

unde

sunt variabile independente

sunt coeficienții acestor variable

este termenul liber al regresiei

Atunci când, pe baza ratelor financiare se calculează potențialul de faliment al unei firme, există riscul ca între variabilele independente să apară un grad ridicat de autocorelare sau coliniaritate. Totuși, acest aspect nu este de luat în calcul în analiza discriminantă, deoarece variabilele sunt introduse în model consecutiv, iar aceste teste se efectuează la fiecare iterație. Cu toate acestea, alegerea variabilelor independente (ratele) trebuie făcută cu mare atenție.

Unul dintre avantajele aplicării Analizei Discriminante, este potențialul acesteia de a analiza o variabilă dependentă, pe baza analizei simultane a variabilelor independente, față de analiza secvențială a acestora. Așa cum programarea liniară a îmbunătățit tehnicile tradiționale de calcul al bugetului de capital, aplicarea MDA în analiza scorurilor are potențialul de a reformula problema în mod corect. Mai exact, analiza scorurilor poate fi făcută pentru toate variabilele o dată, pentru a elimina toate ambiguitățile posibile, în special pe cele legate de normalitatea și independența variabilelor independente.

5.5.2. Descrierea Scorului Z

Inițial, (Altman, 1968) a pornit de la un eșantion de 66 de firme din domeniul telecomunicațiilor, care au aplicat pentru faliment. Acestea două au fost împărțite în două grupe de câte 33 de întreprinderi, împărțite de către autor în solvabile și insolvabile, iar indicatorii considerați sunt anumite scorururi pe baza cărora este analizată starea financiară a acestor întreprinderi.

După alocarea celor două grupuri de întreprinderi, au fost colectate balanțele financiare ale acestora. Datorită numărului mare de variabile ce pot fi significante în ceea ce privește problemele financiare ale unei întreprinderi, s-a format o listă inițială de 22 de variabile. Aceste variabile au fosr clasificate în cinci categorii standard, incluzând lichiditatea, profitabilitatea, efectul de levier, solvabilitatea și activele. Aceste scoruri au fost alese pe baza popularității în literatură și a potențialului relevant în ceea ce privește acest studio.

Dintre cele 22 de variabile, au fost alese cinci care au dat cea mai buna predicție în ceea ce privește predicția de faliment a unei întreprinderi. Contribuția fiecărui scor la calcului Scorului Z este evaluat și, având în vedere că acest process este unul iterative, nu există niciun dubiu asupra consistenței și acurateței Scorului Z.

La acest model s-a ajuns luând în considerare următoarele aspecte:

Semnificația statistic a funcțiilor alternative, incluzând determinarea contribuțiilor relative ale fiecărei variabile independente;

Evaluarea coliniarității variabilelor independente

Observațiile privind acuratețea variantelor alternative

În urma acestor calcule și analize, autorul a ajuns la următorul model:

Z = .012X1 +.014X2 +.033X3+.006X4+.999X5

unde:

Xl = Active circulante / Active totale

X2 = Profit reinvestit / Active totale

X3 = Profit din exploatare / Active totale

X4 = Capitalul propriu / Datoriile totale

X5 = Cifra de afaceri / Active totale

Z = Indexul scorului Z

Pentru valorile posibile ale Scorului Z, se pot defini trei regiuni:

Tabelul 11. Regiunile corespunzătoare analizei scorului Z

Sursa: conform Altman (1968)

5.5.3. Scorul Z revizuit

În loc de a insera o variabilă proxy într-un model deja existent pentru a calcula scorul Z, vom încerca o reestimare a modelului, înlocuind valorile contabile ale capitalurilor proprii cu valoarea de piață a lui X4. Astfel, ne așteptăm ca toți coeficienții modelului să se modifice ( nu doar cel al lui X4), iar criteriul de clasificare și scorurile aferente se vor schimba, de asemenea. Acum, noul nostru model cu scorul Z revizuit, așa cum a fost descris mai sus, este:

Z’ = .717X1 +.847X2 +3.107X3+.420X4+.998X5,

unde X1, X2,…,X5 au fost definiți anterior.

După cum se poate observa, noua ecuație este diferită față de cea din modelul anterior. De exemplu, coeficientul lui X1 s-a modificat de la 1,2 la 0,7. Însă modelul pare foarte asemănător cu cel în care au fost folosite valorile de piață. Variabila ce a fost modificată, X4, și-a schimbat valoarea de la 0,42 la 0,6, ceea ce înseamnă ca ea are un impact mai mic în calculul scorului Z. Coeficienții lui X3 și X5 sunt practic neschimbați.

5.5.4. Aplicație în Sectorul Telecom din România

Pentru cei patru jucători de pe piața telecom din România, s-a calculat scorul Z revizuit, pentru a analiza situația financiară a acestor întreprinderi din sector.

Propunem un model asemănător cu cel descris mai devreme, cu două mici modificări impuse de lipsa datelor și anume:

Profitul reinvestit a fost înlocuit cu profitul net

Pentru profitul din exploatare s-a folosit EBITDA

Datele au fost culese de pe site-ul www.mfinanțe.ro. Acestea se pot observa în Anexa 1 pentru fiecare întreprindere activă în sectorul telecomunicațiilor mobile în parte.

În continuare, pe baza datelor financiare ale fiecărei întreprinderi din sector, vom calcula Sorul Z, iar rezultatele sunt următoarele:

Evoluția Scorului Z, obținut prin calculele indicatorilor așa cum au fost ei definiți anterior, pentru compania Orange S.A. se regăsesc în următorul tabel.

Tabelul 12. Evoluția indicatorilor financiari selectați, pentru compania Orange S.A. Romania, în perioada 2009-2013

Sursa: Ministerul de Finanțe și calcule proprii

În ceea ce privește întreprinderea Cosmote, aceste calcule au dat următoarele rezultate.

Tabelul 13. Evoluția indicatorilor financiari selectați, pentru compania Cosmote, în perioada 2009-2013

Sursa: Ministerul de Finanțe și calcule proprii

În ceea ce privește Vodafone, rezultatele obținute sunt următoarele:

Tabelul 14. Evoluția indicatorilor financiari selectați, pentru compania Vodafone, în perioada 2009-2013

Sursa: Ministerul de Finanțe și calcule proprii

Aceleași calcule pentru RCS & RDS au dus la următoarele rezultate:

Tabelul 15. Evoluția indicatorilor financiari selectați, pentru compania RCS & RDS, în perioada 2009-2013

Sursa: Ministerul de Finanțe și calcule proprii

Toate aceste calcule, conduc la următoarea evoluție anuală a situațiilor financiare din perioada 2009-2013.

Tabelul 16. Situația financiară a întreprinderilor din sectorul telecom, conform Scorului Z calculat

Sursa: calcule proprii

Graficul scorurilor Z ale acestor patru întreprinderi se poate observa mai jos:

Figura 12. Evoluția scorului Z a întreprinderilor din telecom, în perioada 2009-2013

Sursa: calcule proprii

Din acest grafic, observăm, conform limitelor din tabelul (x), cele mai bune situații financiare le au Orange și Vodafone, deși se află în declin din 2009 până în 2013. Cosmote, devenită ulterior Telekom Mobile Romania, prin fuziune prin absorbție cu Romtelecom, s-a aflat într-o situație financiară nesigură în 2009, dar ulterior a ajuns într-o situație sigură, în timp ce RCS & RDS devenita Digi Mobile (componenta sa de telefonie mobilă) s-a aflat mereu într-o situație financiara nesigură, cu probabilitate crescută de faliment.

5.5.5. Limitări ale modelului

Modelul scorului Z descris de Altman rămâne cel mai cunoscut model de evaluare a sănătății financiare ale unei întreprinderi. Nu numai prin faptul că este un model ușor de folosit, având doar cinci rapoarte financiare de calculat ca input, dar este și foarte folositor în prezicerea riscului de faliment al unei organizații cu cu până la cinci ani înainte de faliment. Altman a fost primul statistician care a utilizat tehnici de analiză a discriminantului. După stabilirea valorilor ce fac distincția dintre faliment și non-faliment, orice întreprindere poate fi clasificată într-una din cele doă categorii cu o acuratețe foarte bună. Cu toate acestea, anumiți autori (Gride și Ingram, 2001) susțin faptul că aplicabilitatea teoriei lui Altman era mai robusta în perioada în care acesta a facut studiul, decât este în zilele noastre. Ei au subliniat faptul că cercetătorii presupun în mod greșit faptul că modelele lor sunt stabile indiferent de condițiile socio-economice care se schimbă în timp, cum ar fi: inflația, rata dobanzii și creditul valabil. Mediul de afaceri la mijlocul anilor 1900, atunci cand modelul lui Altman a apărut, e diferit față de mediul de afaceri al zilelor noastre. În mod intuitiv, se poate presupune faptul că mediul economic actual nu reflectă clasificarea conformă cu modelul Altman.

O altă limitare a utilizării acestui model constă în faptul că modelul lui Altman a luat în eșantion numai întreprinderi producătoare. În lucrarea altor autori (Platt și Platt, 1991), a fost demonstrat faptul că un model dezvoltat numai prin analiza firmelor dintr-un singur sector nu poate fi considerat potrivit în a prezice falimentul unor întreprinderi din alte domenii de activitate. Fiecare sector, fiecare întreprindere are specificul său, astfel încăt nu ar fi potrivit să fie aplicat un model general pentru toate industriile. Motiv pentru care este mult mai fezabil să considerăm mai mult de două clase atunci când dorim să analizăm situația financiară a unei întreprinderi.

Dinamica relativ mare a acestei piețe poate fi un impediment în analiza scorului Z. În ultimii ani, în România, sectorul serviciilor de telefonie mobilă a cunoscut modificări în ceea ce privește participanții activi în piață, prin intrarea unor noi concurenți.

În final, trebuie subliniat că piața telecom este de tip oligopol, de aceea scorul Z ar fi fost mai bine adaptat pentru o structură de piață concurențială cu mulți jucători activi.

5.5.6. Concluzii

Probabilitatea de a determina riscul de faliment al unei întreprinderi este o informație foarte importantă și pentru alte analize financiare. Însă determinarea acestei probabilități în mod intuitiv a reprezentat un test major pentru cercetătorii din mediul academic. Folosind modelul lui Altman din 1968 de calcul al scorului Z ca fundament, au fost evidențiate situațiile financiare din sectorul de telefonie mobilă din România. Clasamentul prezentat pe piața telefoniei mobile a ținut cont de evoluția câtorva indicatori economici. Cu toate acestea, pentru o prezentare complexă a pieței telecom, va fi necesară coroborarea rezultatelor obținute pe baza modelului Altman cu analiza percepției clienților alocați întrprinderilor concurente asupra calității produselor și serviciilor oferite.

CAPITOLUL 6. CERCETARE PRIVIND PIAȚA SERVICIILOR DE TELEFONIE MOBILĂ DIN ROMÂNIA

6.1. Metodologie

Sondajul de opinie are ca scop să verifice gradul de satisfacție al utilizatorilor de telefonie mobilă din România. Eșantionul a fost ales prin metoda ”snowball sampling” (metoda bulgărelui de zăpadă). Această metodă constă în contactarea inițială a unui număr restrâns de subiecți dintr-o populație, care apoi să atragă alte persoane care aparțin aceleiași categorii studiate.

Eșantionarea de tip bulgăre de zăpadă folosește un bazin inițial mic de respondenți, selectați prin intermediul e-mailului sau a rețelelor de socializare, sau alți participanți ce întrunesc criteriile de eligibilitate și ar putea contribui la studiul specific. Termenul ”bulgăre de zăpadă” arată analogia cu bulgărele de zăpadă care crește în dimensiune o dată cu rostogolirea sa.

Această metodă este folosită pentru a obține rezultate în cercetare îndeosebi în științele sociale și economice. Eșantionarea de acest tip, folosește recomandări pentru a afla persoane cu o anumită gamă de abilități specifice ce a fost determinată de către cercetător ca fiind utile sondajului realizat de către acesta. O persoană sau un grup de persoane primește informații din diferite locuri prin alte persoane intermediare. Acest lucru conduce metaforic la sintagma bulgăre de zăpadă, care se rostogolește și crește în dimensiune în timp ce colectează tot mai multă zăpadă. Eșantionarea de tip ”snowball” este un instrument util pentru construirea de rețele și creșterea numărului de participanți la sondaj. Cu toate acestea, gradul de succes al acestei tehnici depinde în mare măsură de contactele inițiale realizate, dar și de conexiunile realizate de către fiecare respondent în parte. Astfel, este important ca, pentru a realiza un sondaj bun, să aveam o reputație credibilă și de încredere, pentru ca răspunsurile respondenților să fie calitative dar și cantitative.

Astfel, aplicând această metodă, am pornit de la un grup de 150 de persoane formate din prieteni, colegi de serviciu și scoală doctorală, sau membri de familie cărora le-am transmis pe e-mail invitația de a completa acest sondaj și de a transmite mai departe aceasta rugăminte către alte persoane și așa mai departe.

Sondajul a fost realizat în perioada decembrie 2014- februarie 2015. Chestionarul conține 30 de întrebări și a fost creat pe pagina de web: www.isondaje.ro/res/35484762968521. La sondaj au răspuns 260 dintre persoanele cărora li s-a transmis chestionarul. Având în vedere că prin metoda aleasă nu se poate afla numărul solicitărilor de a răspunde la acest sondaj, un calcul exact al ratei de succes este imposibil de calculat. Scopul principal este ca rezultatele obținute și analizate pe un eșantion reprezentativ să fie generalizate la nivelul întregii populații.

Există mai multe opinii în ceea ce privește realizarea unui eșantion. Dacă Bell și Bryman (2007) afirmă faptul că mai importantă este mărimea absolută a eșantionlui și nu mărimea sa relativă, raportată la întreaga populație cercetată, Afifi și Clark (1990) consideră că numărul chestionarelor trebuie să fie între 5 și 10 ori mai mare decăt numărul întrebărilor, astfel reducându-se erorile de răspuns. În cazul analizei noastre, acest raport este de 8,67 ori (260/30), rezultat ce se încadrează în intervalul indicat de către cei doi renumiți statisticieni.

6.2. Descrierea sondajului

Instrumentul la care am apelat în elaborarea ceretării de fată a fost chestionarul.

Pornind de la problema pe care cercetarea dorește să o rezolve și de la informațiile necesare a fi obținute, am elaborat un chestionar ce cuprinde 30 de întrebări (a se vedea Anexa 1).

În redactarea chestionarului am folosit: întrebări de identificare, de opinie, factuale de comportament, relative la intențiile viitoare ale respondenților, iar în altă ordine de idei: întrebări închise (dihotomice-ce oferă doar două posibilități de răspuns; multidihotomice cu răspuns unic- intervievatul are mai multe variante de răspuns dintre care alege doar una, multidihotomice cu răspuns multiplu, cu notare- persoanele dau câte o notă elementelor care le sunt prezentate), conform Pop (2009)

Am optat pentru utilizarea scalelor bi-direcționate asimetrice, deoarece am admis ca persoana intervievată să aibă o poziție neutră sau să nu știe să răspundă la respectivele întrebări.

De asemenea, am respectat „tehnica pâlniei” privind dinamica întrebărilor, întrucât chestionarul începe cu întrebări simple, iar pe parcurs am abordat progresiv, întrebări din ce în ce mai precise și mai dificile. Întrebările de identificare a caracteristicilor demografice au fost plasate la finalul chestionarului.

Întrebările din chestionar au fost împărțite în patru categorii:

Întrebări de identificare referitoare la: sex, nivel de instruire, zonă geografică etc;

Întrebări legate de nivelul studiilor și al veniturilor;

Întrebări legate de gradul de cunoaștere al pieței telefoniei mobile;

Întrebări legate de gradul de mulțumire față de compania de telefonie mobilă al cărei client este persoana intervievată.

Ipotezele statistice vor fi formulate, iar pe baza răspunsurilor din chestionar vom testa aceste ipoteze cu ajutorul programului SPSS 21.

Ipotezele statistice au fost definite astfel:

I1: pentru un utilizator de telefonie mobilă este mai importantă calitatea serviciilor decât nivelul tarifului.

I2: corectitudinea unui operator de telefonie mobilă față de clienții săi este data de măsura în care:

clienții săi migrează catre un alt operator

operatorul aplică prețuri diferențiate pentru clienții săi

operatorul permite negocierea prețurilor pentru serviciile sale

I3: operatorii de telefonie mobilă practică prețuri abuzive față de clienți

I4: gradul de mulțumire al utilizatorilor serviciilor de telefonie mobilă este același indiferent de operatorul ales

I5: gradul de muțumire al utilizatorilor de telefonie mobilă este același atât pentru bărbați cât și pentru femei

I6: gradul de muțumire al utilizatorilor de telefonie mobilă este același indiferent de nivelul studiilor respondenților

I7: gradul de muțumire al utilizatorilor de telefonie mobilă este același pentru toate categoriile de vârstă

I8: factorii ce determină gradul de satisfacție al clienților de telefonie mobilă sunt: tipul de abonament, operatorul de telefonie mobilă, sexul, ultima formă de învățământ absolvită, categoria socioprofesională, venitul lunar, vârsta și mediul în care respondenții locuiesc.

Toate aceste ipoteze vor fi validate sau invalidate prin testele statistice și econometrice efectuate cu ajutorul programului SPSS 21.

6.3. Analiza statistică a răspunsurilor din chestionar

6.3.1. Caracteristicile respondenților

Mai jos va fi prezentată structura eșantionului atât din punct de vedere demografic cât și al studiilor (vârstă, sex, studii, vechime în câmpul muncii etc.).

În ceea ce privește regiunea geografică a respondențiolor, aceasta este foarte variată. Așa cum se poate observa în tabelul de mai jos, cei 260 de respondenți provin din 30 de județe ale țării, inclusiv București. Cele 30 de județe acoperă în bună parte cele 4 regiuni ale țării: Muntenia, Transilvania, Moldova și Dobrogea.

Tabelul 17. Județul de proveniență al respondenților

Sursa: Tabel realizat de autor în urma analizei datelor statistice

Figura 13. Județul de proveniență al respondenților

În ceea ce privește genul respondenților (Întrebarea 27), dintre persoanele intervievate, 72% sunt de genul feminin iar 28% masculin. Aceasta ne arată că femeile sunt mult mai receptive în a răspunde unui chestionar decât bărbații.

Tabelul 18. Structura eșantionului în funcție de genul respondenților

Sursa: Tabel realizat de autor în urma analizei datelor statistice

Figura 14. Structura respondenților din chestionar în funcție de genul acestora

În funcție de ultima formă de învățământ terminată (Întrebarea 28), cei mai mulți respondenți au absolvit facultatea cu licență (34%), urmați de absolvenții de Master (29%) și studii postuniversitare (26%). Doar 8% dintre persoanele intervievate au terminat liceul, iar câte 1% au absolvit o școală generală, respectiv școală postliceală.

Tabelul 19. Ultima formă de învățământ absolvită

Sursa: Tabel realizat de autor în urma analizei datelor statistice

Figura 15. Ultima formă de învățământ absolvită

Din punct de vedere al categoriei socio- profesionale a respondenților (Întrebarea 29), cei mai multi dintre aceștia sunt salariați cu studii superioare (70%), urmați la mare distanță de Director/ antreprenor (11%) și Elev/ student (10%). Foarte puțini sunt cei cu studii medii (5%), șomer/casnic (2%), pensionar (2%) sau altă categorie (1%).

Tabelul 20. Categoria socioprofesională a respondenților

Sursa: Tabel realizat de autor în urma analizei datelor statistice

Figura 16. Categoria socioprofesională a respondenților

Gruparea respondenților în funcție de nivelul veniturilor lunare (Întrebarea 30), ne relevă faptul că majoritatea acestora au venituri medii situate între 2001 și 3500 lei (40%), urmați de cei din categoria veniturilor situate între 1001 și 2000 lei (26%) și a celor cu venituri situate între 3500 lei și 5000 lei. Cele mai puțin reprezentate categorii sunt a celor cu venituri situate sub 1000 lei (12%) și a celor cu venituri de peste 5001 lei (7%). Această distrubuție a veniturilor respondenților este una normală, ceea ce întărește și mai mult reprezentativitatea eșantionului.

Tabelul 21. Nivelul veniturilor respondenților

Sursa: Tabel realizat de autor în urma analizei datelor statistice

Figura 17. Nivelul salariilor respondenților

Gruparea respondenților pe categorii de vârstă (Întrebarea 31) ne arată, de asemenea, o distribuție normală a respondenților în ceea ce privește vârsta, media de vârstă a tuturor respondenților fiind de 40,2 ani. Așa cum se poate observa în graficul de mai jos, majoritatea respondenților au vârste cuprinse între 46 și 55 de ani (28%), urmați la mică distanță de cei cu vârste cuprinse între 36 și 45 de ani (25%) și 26 și 35 de ani (23%). Cele mai puțin reprezentate categorii de vârstă în eșantion sunt cele din categoria 18-25 de ani (11%) și de peste 65 de ani (2%).

Tabelul 22. Intervalul de vârstă al respondenților

Sursa: Tabel realizat de autor în urma analizei datelor statistice

Figura 18. Structura respondenților pe categorii de vârstă

Din punct de vedere al mediului în care locuiesc (Întrebarea 32), respondenții provin din mediul urban (78%) și rural (22%). Acest lucru este normal, având în vedere că rata de penetrare a telefoniei mobile este mult mai mare în mediul urban decât în cel rural.

Tabelul 23. Mediul în care locuiesc respondenții

Sursa: Tabel realizat de autor în urma analizei datelor statistice

Figura 19. Mediul de proveniență al respondenților

6.3.2. Interpretarea rezultatelor din chestionar

Rezultatele obținute în urma analizei răspunsurilor din chestionar, reflectă atât stadiul cunoașterii serviciilor de telefonie mobilă din România, cât și opinii personale ale respondenților legate de întreprinderile din sector. Gradul de satisfacție al consumatorilor serviciilor de telefonie mobilă din România reiese din ultima parte a întrebărilor din acest sondaj.

Astfel, fiind rugați să spună ce tip de telefonie mobilă folosesc (Întrebarea 1), 69% dintre respondenți au afirmat că dețin un abonament, 20% au afirmat că dețin o cartelă, iar 11% au afirmat ca dețin atât un abonament, cât și o cartelă. Doar 1% din respondenți au afirmat că nu utilzează un telefon mobil. Aceasta demonstrează faptul că majoritatea respondenților folosesc abonamentul, din motive pe care le vom analiza ulterior.

Tabelul 24. Tipul de servicii de telefonie mobilă utilizat

Sursa: Tabel realizat de autor în urma analizei datelor statistice

Figura 20. Tipul serviciului de telefonie mobilă utilizat

Din punct de vedere al serviciului de telefonie utilizat (Întrebarea 2), majoritatea respondenților au afirmat că sunt clienți Orange (41%), urmați de Vodafone (36%), Telekom (13%) și Digi Mobile (11%).

Tabelul 25. Operatorul de telefonie mobilă utilizat

Sursa: Tabel realizat de autor în urma analizei datelor statistice

Figura 21. Operatorul de telefonie mobilă utilizat de către respondenți

În ceea ce privește primul operator de telefonie mobilă utilizat de către respondenți (Întrebarea 3), cei mai mulți au afirmat că acesta a fost Orange (45%) și Vodafone (45%) urmați de către Cosmote (6%), Digi Mobile (3%) și Telemobile (1%). Acest rezultat era oarecum așteptat, având în vedere că Digi Mobile și Cosmote sunt jucători mai noi pe piața telefoniei mobile din România, iar Telemobil a fost o companie mică ce nu mai se află pe această piață.

Tabelul 26. Primul operator de telefonie mobilă

Sursa: Tabel realizat de autor în urma analizei datelor statistice

Figura 22. Primul utilizator de telefonie mobilă

Gradul de mulțumire al respondenților în ceea ce privește serviciul de telefonie mobilă deținut (Întrebarea 4), pe o scară de la 1 la 5 (1= Foarte nemulțumit, 5= foarte mulțumit) a rezultat o medie de 3,65. Aceasta înseamnă că, în medie, respondenții sunt mai degrabă mulțumiți decât nemulțumiți de serviciile de telefonie mobilă.

Tabelul 27. Gradul general de mulțumire al respondenților în ceea ce privește operatorul de telefonie mobilă

Sursa: Tabel realizat de autor în urma analizei datelor statistice

Figura 23. Gradul de satisfacție al respondenților în privința operatorului de telefonie mobilă.

Dintre cei nemulțumiți de ultimul operator de telefonie mobilă, principalele motive motivele pentru care respondenții nu au renunțat, totuși, la serviciile acestora (Întrebarea 5), se numără: „toate persoanele pe care le apelez sunt din această rețea” (37%), „din comoditate” (23%), „alt motiv” (18%). Alte motive explimate, dar cu o pondere mai mică, sunt: „tarifele sunt mari la toți operatorii” (10%), „calitatea serviciilor e la fel de scăzută la toți operatorii” (9%), „nu cunosc ofertele” (2%) și „investiția inițială este mare” (2%).

Tabelul 28. Motivele pentru care respondenții nu au renunțat la serviciile operatorului de telefonie mobilă

Sursa: Tabel realizat de autor în urma analizei datelor statistice

Figura 24. Motivele pentru care respondenții nu au renunțat la serviciile de telefonie mobilă

În cazul în care respondenții au renunțat la un operator de telefonie mobilă (Întrebarea 6), motivele principale au fost: „găsirea unei oferte mai avantajoase” (14%), „prietenii s-au mutat într-o altă rețea” (7%), „tarifele sunt ridicate” (6%), „acoperire slabă” (3%) și „alt motiv” (3%). Totuși, 60% dintre respondenți au afirmat ca nu au renunțat niciodată la operatorul de telefonie mobilă.

Tabelul 29. Motivele pentru care respondenții nu au renunțat la operatorul de telefonie mobilă.

Sursa: Tabel realizat de autor în urma analizei datelor statistice

Figura 25. Motivele pentru care respondenții nu au renunțat la operatorul de telefonie mobilă.

În ceea ce privește numărul de minute vorbite în rețea într-o lună (Întrebarea 7), cei mai mulți respondenți utilizează între „0 și 300 de minute” (39%), urmați de „301 și 600 de minute” (28%), și între „601 și 900 de minute” (12%). Cei mai puțini utilizatori de servicii de telefonie mobilă, dintre persoanele intervievate, au afirmat că utilizează lunar între „901-1200 minute” (7%), „peste 1500 de minute” (7%), iar cei mai puțini utilizează între „1200- 1500 de minute” (5%).

Tabelul 30. Numărul de minute lunar utilizate în rețea de către respondenți

Sursa: Tabel realizat de autor în urma analizei datelor statistice

Figura 26. Numărul de minute utilizate în rețea

Din punct de vedere al convorbirilor în afara rețelei (Întrebarea 8), majoritatea respondenților au afirmat că acestea se situează între „0 și 100 de minute” (46%), urmați de „101 și 200 de minute” (27%), și cei ce utilizează între „201 și 300 de minute” (12%). Cei mai puțini dintre respondenți consumă între „301 și 400 de minute” (5%), „peste 500 de minute”(5%) și doar 1% între „401 și 500 de minute”.

Tabelul 31. Numărul de minute vorbite în afara rețelei

Sursa: Tabel realizat de autor în urma analizei datelor statistice

Figura 27. Convorbirile respondenților în afara rețelei

Din punct de vedere al numărului de sms-uri trimise într-o lună (Întrebarea 8), 82% dintre respondenți au ales varianta (0-300 sms), 7% au ales varianta (301-600 sms), 2% au indicat (601-900 sms), iar 6% (peste 900 sms). Un procent de 3% dintre respondenți a afirmat că nu știu sau că nu răspund la această întrebare.

Tabelul 32. Numărul de sms-uri utilizate în rețea.

Sursa: Tabel realizat de autor în urma analizei datelor statistice

Figura 28. Numărul de sms-uri utilizate în rețea.

Întrebați fiind dacă au folosit telefonul mobil în afara țării în ultimul an (Întrebarea 10), 38% dintre respondenți au afirmat că au fost în afara țării și au utilizat telefonul mobil, iar 13% au fost plecați, dar nu l-au folosit. De asemenea, 49% dintre respondenți au afirmat că nu au fost plecați în afara țării în ultimul an.

Tabelul 33. Utilizarea telefonului mobil în afara țării

Sursa: Tabel realizat de autor în urma analizei datelor statistice

Figura 29. Utilizarea telefonului mobil în afara țării

În ceea ce privește comportamentul respondenților în afara țării (Întrebarea 11), 25% dintre respondenți preponderent trimit mesaje scrise în loc de a efectua apeluri, 32% primesc doar sms-uri ți apeluri, 16% țin telefonul închis atunci când se află în strainătate, iar 8% cumpără o cartelă SIM în țara respectivă.

Tabelul 34. Comportamentul respondenților în afara țării

Sursa: Tabel realizat de autor în urma analizei datelor statistice

Figura 30. Comportamentul respondenților în afara țării

În ceea ce privește traficul lunar de internet (Întrebarea 12), majoritatea respondenților utilizează „până la 200 mb” (44%). Urmați de cei ce utilizează „peste 1000 mb”(9%), „între 201 și 400 mb” (12%) și „401 și 600” (7%). Se poate observa faptul că un procent destul de ridicat (19%) nu știu exact cât de mult utilizează internetul în fiecare lună, iar cei mai puțini dintre persoanele chestionate au răspuns „între 601 și 800 mb/ lună” (5%) și „între 801 și 1000 mb/lună” (5%).

Tabelul 35. Gradul de utilizare lunară a internetului

Sursa: Tabel realizat de autor în urma analizei datelor statistice

Figura 31. Gradul de utilizare lunară a internetului

În ceea ce privește influența alegerii ofertei de telefonie mobilă (Întrebarea 13), cel mai mare impact a fost cel al familiei (30%), urmat de prieteni/ cunoștințe (24%) și de reprezentanții magazinelor de telefonie mobilă. Reprezentanții magazionelor de telefonie mobilă au avut un impact de (22%), internetul (9%) și publicitatea TV (4%). Interesant este de remarcat faptul că ziarele sau revistele nu au avut nici un impact asupra respondenților în ceea ce privește influența în alegerea ofertelor de telefonie mobilă.

Tabelul 36. Impactul ofertelor serviciilor de telefonie mobilă asupra respondenților

Sursa: Tabel realizat de autor în urma analizei datelor statistice

Figura 32. Impactul ofertelor serviciilor de telefonie mobilă asupra respondenților

Întrebați fiind dacă ar considera schimbarea operatorului de telefonie mobilă, în cazul în care persoanele apelate ar fi într-o altă rețea (Întrebarea 14), 56% dintre respondenți au răspuns „Da”, iar 44% „Nu”. Acesta arată o disponibilitate redusă a cleinților de a-și schimba operatorul de servicii de telefonie mobilă.

Tabelul 37. Procentul respondenților care ar schimba operatorul de telefonie mobilă în cazul în care persoanele apelate ar fi într-o altă rețea

Sursa: Tabel realizat de autor în urma analizei datelor statistice

Figura 33. Procentul respondenților care ar schimba operatorul de telefonie mobilă în cazul în care persoanele apelate ar fi într-o altă rețea

Principalele elemente luate în considerație pentru a determina dacă o ofertă de telefonie mobilă este corectă din punct de vedere al prețului (Întrebarea 15), sunt: „prețul oferit de ceilalți operatori la o ofertă similară” (53%), „claritatea informațiilor și a modalităților de exprimare legate de preț” (35%), „prețul plătit de ceilalți utilizatori pentru aceeași ofertă” (30%), „suportarea de către operator a riscurilor neprevăzute legate de prețuri” (13%) sau „alți factori” (3%). De asemenea, 9% dintre respondenți au declarat ca „nu știu sau nu răspund”.

Tabelul 38. Principalele elemente luate în considerare pentru a determina dacă o ofertă este corectă din punct de vedere al prețului

Sursa: Tabel realizat de autor în urma analizei datelor statistice

Figura 34. Principalele elemente luate în considerare pentru a determina dacă o ofertă este corectă din punct de vedere al prețului

Întrebați fiind care ar fi reacția lor în cazul în care ar considera că plătesc un preț prea mare față de ceilalți utilizatori de telefonie mobilă (Întrebarea 16), cei mai mulți dintre respondenți (40%) au afirmat că „aș suna operatorul pentru a li se reface oferta, în caz contrar ar renunța la servicii”. Procentul celor care au afirmat că „aș schimba cu o ofertă a aceluiași operator” fiind de 22%, iar 7% „aș considera schimbarea operatorului”.

Tabelul 39. Reacția respondenților în cazul în care ar considera că plătesc un preț mai mare decât alți utilizatori pentru aceeași ofertă

Sursa: Tabel realizat de autor în urma analizei datelor statistice

Figura 35. Reacția respondenților în cazul în care ar considera că plătesc un preț mai mare decât alți utilizatori pentru aceeași ofertă

La întrebarea: „As avea îndoieli in privința corectitudinii prețului plătit daca operatorul pe care îl folosesc ar practica preturi diferențiate in funcție de categorii de clienți” (Întrebarea 17), răspunsurile fiind cotate pe o scară de la 1 la 5 (1 dezacord total, 5 acord total), media răspunsurilor a fost de 3,55. Acesta ne conduce la concluzia că respondenții sunt mai degrabă “de acord” decât “dezacord” cu această afirmație.

Tabelul 40. Reacția respondenților față de eventualitatea în care operatorii ar aplica prețuri diferențiate în funcție de diferite categorii de clienți

Sursa: Tabel realizat de autor în urma analizei datelor statistice

Figura 36. Reacția respondenților față de eventualitatea în care operatorii ar aplica prețuri diferențiate în funcție de diferite categorii de clienți

La o întrebare similară (Întrebarea 18), respondenții au fost întrebați: „As avea îndoieli in privința corectitudinii prețului plătit daca majoritatea clienților operatorului de telefonie mobila pe care îl folosesc ar migra către alți operatori”, media răspunsurilor folosind aceeași scară a fost de 3,57. Din acest rezultat rezultă că respondenții sunt mai degrabă de acord decât dezacord cu afirmația precedentă.

Tabelul 41. Reacția respondenților față de eventualitatea în care clienții unui operator ar migra către alți operatori

Sursa: Tabel realizat de autor în urma analizei datelor statistice

Figura 37. Reacția respondenților față de eventualitatea în care clienții unui operator ar migra către alți operatori

Fiind întrebați dacă ar avea îndoieli in privința corectitudinii prețului plătit daca operatorul de telefonie mobila pe care îl folosesc ar permite negocierea prețului pentru serviciile sale (Întrebarea 19), folosind aceeași scară ca și la precedentele două întrebări, media răspunsurilor a fost de 3,02, Ceea ce înseamnă că respondenții au o atitudine neutră în cazul în care operatorul de telefonie mobilă folosește negocierea prețului de telefonie pentru serviciile sale. Acest fapt ne demonstrează că puterea de negociere a clienților serviciilor de telefonie mobilă a crescut, o dată cu creșterea gradului de concurență din acest sector.

Tabelul 42. Reacția respondenților față de corectitudinea operatorului de telefonie mobilă, în cazul în care acesta ar negocia tarifele

Sursa: Tabel realizat de autor în urma analizei datelor statistice

Figura 38. Reacția respondenților față de corectitudinea operatorului de telefonie mobilă, în cazul în care acesta ar negocia tarifele

Fiind solicitați să răspundă la întrebarea: „Consider ca piața serviciilor de telefonie mobila din Romania este una in care operatorii practica tarife abuzive fata de consumatori”, folosind aceeași scară de la 1 la 5, media răspunsurilor a fost de 3,1. Ceea ce înseamnă că, în medie, respondenții au o atitudine neutră față de ideea că operatorii de telefonie mobilă practică tarife abuzive.

Tabelul 43. Reacția respondenților față de corectitudinea operatorului de telefonie mobilă, în cazul în care acesta ar negocia tarifele

Sursa: Tabel realizat de autor în urma analizei datelor statistice

Figura 39. Reacția respondenților față de corectitudinea operatorului de telefonie mobilă, în cazul în care acesta ar negocia tarifele

La întrebarea: „Consider ca numărul de clienți ai unui operator de telefonie mobila este în directă legătură cu nivelul tarifelor utilizate de acesta” (Întrebarea 21), pe o scară de la 1 la 5, media răspunsurilor a fost de 3,57, ceea ce înseamnă că respondenții sunt mai degrabă de acord decât dezacord tul că numărul de clienți al unui operator de telefonie mobilă este corelat cu nivelul tarifelor utilizate de aceștia.

Tabelul 44. Opinia respondenților cu privire la faptul că numărul de clienți este corelat cu nivelul tarifelor

Sursa: Tabel realizat de autor în urma analizei datelor statistice

Figura 40. Opinia respondenților cu privire la faptul că numărul de clienți este corelat cu nivelul tarifelor

Fiind rugați să răspundă la întrebarea: „Consider ca numărul de clienți ai unui operator de telefonie mobila este in directa legătura cu nivelul calității serviciilor prestate de acesta”, (Întrebarea 22), folosind aceeași scară de la 1 al 5, media răspunsurilor a fost de 3,87, ceea ce înseamnă că respondenții sunt mai degrabă “de acord” decât “dezacord” cu afirmația de mai sus. Comparat cu răspunsurile la întrebarea precedentă, se observă faptul că, în medie, respondenții consideră că numărul clienților unui operator de telefonie mobilă este mai corelat cu serviciile de calitatea decât cu nivelul tarifelor practicate.

Tabelul 45. Opinia respondenților cu privire la faptul că numărul de clienți este corelat cu nivelul calității serviciilor

Sursa: Tabel realizat de autor în urma analizei datelor statistice

Figura 41. Opinia respondenților cu privire la faptul că numărul de clienți este corelat cu nivelul calității serviciilor

Următoarele trei întrebări ne exprimă gradul de cunoaștere al pieței de telefonie mobilă de către respondenți.

Astfel, întrebați fiind „care este operatorul de telefonie mobilă din Romania cu cei mai mulți utilizatori?” (Întrebarea 23), 47% dintre respondenți au ales varianta “Orange”, 33% au ales “Vodafone”, 12% “Telekom” și numai 8% “Digi Mobile”. Acest rezultat demonstrează o cunoaștere bună a pieței, având în vedere că rezultatele sunt conforme cu cele la nivelul populației.

Tabelul 46. Operatorul de telefonie mobilă cu cei mai mulți utilizatori

Sursa: Tabel realizat de autor în urma analizei datelor statistice

Figura 42. Operatorul de telefonie mobilă cu cei mai mulți utilizatori

În ceea ce privește opinia respondenților referitoare la cele mai mici prețuri practicate de operatorii de telefonie mobilă (Întrebarea 24), 52% dintre respondenți au indicat „Digi Mobile”, 20% „Telekom”, 16% „Vodafone” și 13% „Orange”.

Tabelul 47. Operatorul cu cele mai mici tarife, în opinia respondenților

Sursa: Tabel realizat de autor în urma analizei datelor statistice

Figura 43. Operatorul cu cele mai mici tarife, în opinia respondenților

Întrebarea următoare (Întrebarea 25) este o întrebare în oglindă față de întrebarea precedentă, pusă pentru a testa atenția respondenților. Astfel, întrebați fiind: „In opinia dumneavoastră care este operatorul de telefonie mobila din Romania cu cele mai ridicate preturi?”, răspunsurile acestora fiind: 43% Orange, Vodafone, 22% Telekom. Și 7% Digi Mobile. Procentele rezultate din răspunsurile la această întrebare sunt în ordine inversă față de răspunsurile la întrebarea anterioară, de unde rezultă că respondenții au fost atenți și corect informați cu privire la nivelul prețurilor practicate de către operatorii de telefonie mobilă din România.

Tabelul 48. Operatorul cu cele mai mari tarife, în opinia respondenților

Sursa: Tabel realizat de autor în urma analizei datelor statistice

Figura 44. Operatorul cu cele mai mari tarife, în opinia respondenților

Ultima întrebare a acestui chestionar (Întrebarea 26) ne indică gradul general de mulțumire al clienților de telefonie mobilă din România. Astfel, întrebați fiind dacă, per ansamblu, sunt mulțumiți de operatorul de telefonie mobilă al cărui client sunt, pe o scară de la 1 la 7 (1= foarte nemulțumit și 7 = foarte mulțumit), media răspunsurilor respondenților a fost de 4,86. Astfel, concluzia este că, în medie, clienții serviciilor de telefonie mobilă sunt mai degrabă mulțumiți decât nemulțumiți.

Tabelul 49. Gradul general de mulțumire al clienților față de serviciile de telefonie mobilă

Sursa: Tabel realizat de autor în urma analizei datelor statistice

Figura 45. Gradul general de mulțumire al clienților față de serviciile de telefonie mobilă

6.3.2. Testarea Ipotezelor Chestionarului

Ipotezele formulate la începutul acestui capitol vor fi testate cu ajutorul programului SPSS 21. Vom analiza pe rând fiecare ipoteză în parte, pentru a le valida, respectiv invalida cu ajutorul softului statistic.

Datele rezultate din completarea chestionarelor de către respondenți au fost copiate din EXCEL în SPSS pentru a fi analizate. Nefiind structurate ca și serii de timp, aceste date nu vor trebui desezonalizate.

Ipoteza 1: pentru un utilizator de telefonie mobilă nu există diferențe semnificative între calitatea serviciilor și nivelul tarifului plătit.

Pentru a verifica această ipoteză, pom folosi metoda Testării Ipotezelor Statistice pentru diferența mediilor a două variabile independente.

Pentru început vom formula cele două ipoteze statistice:

H0: nu există diferențe semnificative între importanța calității serviciilor și nivelul tarifurilor

H1: există diferențe semnificative între importanța calității serviciilor și nivelul tarifurilor

Apoi vom introduce cele două serii de date în SPSS și vom testa dacă această diferență este semnificativă sau nu. Rezultatele se pot observa în următorul tabel:

În tabelul One way ANOVA observăm că valoarea (Sig. 0.000) este foarte mică. Aceasta ne indică faptul că diferența dintre cele mediile celor două variabile este semnificativă.

Astfel, vom accepta Ipoteza Alternativă (H1) și vom spune că, la un nivel de semnificație de 95%, există diferențe semnificative între importanța calității serviciilor și nivelul tarifurilor.

Ipoteza 2: următoarele trei variabile au același impact în privința respondenților în ceea ce privește percepția corectitudinii unui operator de telefonie mobilă față de clienții săi:

clienții săi migrează către un alt operator

operatorul aplică prețuri diferențiate pentru clienții săi

operatorul permite negocierea prețurilor pentru serviciile sale

Pentru a verifica această ipoteză, pom folosi metoda Testării Ipotezelor Statistice pentru diferența mediilor a două variabile independente.

Pentru început vom formula cele două ipoteze statistice:

H0: importanța serviciior este aceeași pentru toate cele trei variabile

H1: există diferențe semnificative între importanța celor trei variabile

După introducerea celor trei serii de date în SPSS, vom testa dacă aceaste diferențe sunt semnificative sau nu. Diferențele dintre aceste trei variabile vor fi testate în perechi două câte două. Vom permuta variabilele între ele și vom analiza prin metoda One way ANOVA pe fiecare dintre cele trei cazuri. Rezultatele se pot observa în următoarele trei tabele:

În fiecare dintre cele teri tabele observăm valorile (Sig.) foarte mici în raport cu valoarea critică 0.05 ceea ce conduce la concluzia că ipoteza acceptată este H1, adică există diferențe semnificative între importanța celor trei variabile.

Ipoteza 3: operatorii de telefonie mobilă nu practică prețuri abuzive față de clienți

Verificarea aceastei ipoteze se va realiza folosind metoda Testării Ipotezelor Statistice pentru media unei variabile independente.

Pentru început vom formula cele două ipoteze statistice:

H0: operatorii de telefonie mobilă nu practică prețuri abuzive față de clienți

H1: operatorii de telefonie mobilă practică prețuri abuzive față de clienți

Vom introduce seria de date în SPSS și vom testa dacă această diferență este semnificativă sau nu. Avem o singură serie de date, a cărei medie o vom compara cu valoarea neutră (3). Astfel, Ipotezele Statistice se vor rescrie:

H0: µ=3

H1: µ≠3

Rezultatele se pot observa în următorul tabel:

Din acest tabel, putem observa faptul că (Sig=.161) o valoare mai mare decât valoarea critică 0.05. De aici rezultă faptul că vom accepta Ipoteza Nulă și concluzionăm faptul că operatorii de telefonie mobilă nu practică prețuri abuzive față de clienți.

Ipoteza 4: gradul de mulțumire al utilizatorilor serviciilor de telefonie mobilă depinde de operatorul ales

Verificarea aceastei ipoteze se va realiza folosind metoda Testării Ipotezelor Statistice pentru media unei variabile independente.

Pentru început vom formula cele două ipoteze statistice:

H0: gradul de mulțumire al utilizatorilor serviciilor de telefonie mobilă este același indiferent de operatorul ales

H1: gradul de mulțumire al utilizatorilor serviciilor de telefonie mobilă diferă în funcție de operatorul ales

Vom introduce seria de date în SPSS și vom testa dacă această diferență este semnificativă sau nu. Vom utiliza Testul Post Hoc (One Way ANOVA, în care variabila dependentă este mulțumire, iar cea independentă operator) care ne arată dacă există diferențe semnificative între cei patru operatori de telefonie mobilă.

Rezultatele se pot observa în următoarele două tabele:

Din primul tabel rezultă faptul că Testul este semnificativ statistic, deoarece valoare obținută (Sig. = 0,001) este mai mică decât valoarea critică 0,05, iar din ce-l de al doilea rezultă faptul că există diferențe semnificative în ceea ce privește gradul de mulțumire între utilizatorii serviciilor operatorului 4, Digi Mobile și ceilalți trei operatori, în timp ce între primii trei operatori de pe piață (Vodafone, Orange și Telekom) nu există diferențe semnificative în ceea ce privește gradul de mulțumire al utilizatorilor (Sig. = 0,000).

Astfel, în acest caz, vom respinge Ipoteza Nulă, conform căreia gradul de muțumire al clienților este același indiferent de operatorul ales.

Ipoteza 5: gradul de muțumire al utilizatorilor de telefonie mobilă este același atât pentru bărbați cât și pentru femei

Această ipoteză se verifică folosind metoda Testării Ipotezelor Statistice pentru diferența mediilor a două variabile independente.

Pentru început vom formula cele două ipoteze statistice:

H0: nu există diferențe semnificative între bărbați și femei în ceea ce privește gradul de mulțumire al utilizării serviciilor de telefonie mobilă

H1: există diferențe semnificative între bărbați și femei în ceea ce privește gradul de mulțumire al utilizării serviciilor de telefonie mobilă

Vom introduce cele două serii de date în SPSS și vom testa dacă această diferență este semnificativă sau nu. Rezultatele se pot observa în următorul tabel:

Datorită valorilor mari ale lui (Sig.) comparativ cu valoarea critică 0,05 din Tabelul ANOVA de mai sus, rezultă faptul că se acceptă Ipoteza Nulă (H0) și putem spune că nu sunt diferențe semnificative între gradul de mulțumire al bărbaților și cel al femeilor.

Ipoteza 6: gradul de muțumire al utilizatorilor de telefonie mobilă este semnificativ același indiferent de nivelul studiilor respondenților

Verificarea aceastei ipoteze se va realiza folosind metoda Testării Ipotezelor Statistice pentru media unei variabile independente.

Pentru început vom formula cele două ipoteze statistice:

H0: gradul de mulțumire al utilizatorilor serviciilor de telefonie mobilă este același indiferent de nivelul studiilor

H1: gradul de mulțumire al utilizatorilor serviciilor de telefonie mobilă diferă în funcție de nivelul studiilor

Seria de date aferentă nivelului studiilor va fi introdusă în SPSS și vom testa dacă această diferență este semnificativă sau nu pentru fiecare nivel în parte. Rezultatele se pot observa în următorul tabel:

Din tabelul de mai sus se observă că valorile (Sig.) sunt mai mari decât valoarea critică de 0,05, ceea ce înseamnă că vom accepta Ipoteza Nulă și vom afirma că gradul de mulțumire nu diferă în funcție de nivelul studiilor absolvite.

Ipoteza 7: gradul de muțumire al utilizatorilor de telefonie mobilă este semnificativ același pentru toate categoriile de vârstă

Această ipoteză se verifică folosind metoda Testării Ipotezelor Statistice pentru diferența mediilor a mai multe variabile independente.

Astfel, vom formula cele două ipoteze statistice:

H0: nu există diferențe semnificative între categoriile de vărstă în ceea ce privește gradul de mulțumire al utilizării serviciilor de telefonie mobilă

H1: există diferențe semnificative între categoriile de vârstă în ceea ce privește gradul de mulțumire al utilizării serviciilor de telefonie mobilă

Seria de date aferentă categoriilor de vârstă va fi introdusă în SPSS și vom testa dacă aceste diferențe sunt semnificative sau nu. Rezultatele se pot observa în următorul tabel:

Din analiza tabelelor de mai sus, se observă că testul este semnificativ statistic (Sig = 0.01 în Tabelul ANOVA). Apoi, în cel de al doilea tabel, observăm că între categoria a 6-a de vârstă (peste 65 ani) și celelalte categorii, există diferențe semnificative în ceea ce privește gradul de mulțumire (Sig. < 0.05), însă intre celelalte categorii de vârstă, aceste diferențe nu sunt semnificative (Sig. > 0.05).

Astfel, vom accepta Ipoteza Alternativă, concluzia testului fiind aceea că gradul de mulțumire al utilizatorilor de servicii de telefonie mobilă depinde de categoria de vârstă a respondenților.

6.4. Analiza modelului de regresie liniară multiplă

Scopul principal al acestui sondaj a fost de a analiza a gradului de satisfacție al utilizatorilor de telefonie mobilă. În continuare, ne propunem să vedem care sunt factorii ce influențează acest grad de mulțumire.

Pentru a determina care sunt acești factori, am formulat următoarea ipoteză.

Ipoteza 8: factorii ce determină gradul de satisfacție al clienților de telefonie mobilă sunt: tipul de abonament, operatorul de telefonie mobilă, genul, ultima formă de învățământ, categoria socioprofesională, venitul lunar, vârsta și mediul în care respondenții locuiesc.

Pentru a valida sau invalida această ipoteză, ne propunem să construim un model de regresie liniară multiplă în care variabila endogenă să fie gradul de mulțumire al clienților, iar variabilele exogene să fie selectate dintre: venitul, genul, vârsta, mediul în care locuiesc, categoria socioprofesională, tipul de abonament folosit și operatorul de telefonie mobilă al utilizatorilor.

Observăm că dintre variabilele independente, o parte sunt cantitative, iar altele calitative. Pentru a le putea analiza într-un model de regresie liniară multiplă, folosind metoda celor mai mici pătrate, toate variabilele calitative vor trebui transformate in variabile cantitative, folosind o scară de valori.

Vom construi modelul de regresie liniară multiplă folosind Metoda Stepwise. Aceasta este o metodă prin care inițial se introduc toate variabilele exogene în model, iar apoi se elimină pe rând acele variabile care nu au o semnificație relevantă în model, păstrându-se doar acele variabile independente a căror variabilitate descriu cel mai bine variabilitatea variabilei dependente.

Astfel, modelul inițial de Regresie Liniară Multiplă este format din variabila dependentă Grad de mulțumire, iar variabilele independente sunt cele descrise anterior.

Modelul de regresie liniară astfel definit este:

unde,

-gradul de mulțumire al utilizatorilor de telefonie mobilă

– tipul de abonament

– operatorul de telefonie mobilă

– genul respondenților

– ultima formă de învățământ absolvită

-categoria socioprofesională

-venitul

-vârsta

-mediul (urban/rural)

În acest model de regresie, avem:

– variabila dependentă

și -variabile independente

termenul liber (intercept)

și – parametrii modelului

– variabila reziduală (white noise)

Ipotezele unui model de regresie liniară sunt:

Ipoteza 1. Variabilele reziduale au media nulă.

Ipoteza 2. Variabilele reziduale nu sunt corelate între ele (nu exista autocorelare a erorilor)

Ipoteza 3. Varianța variabilei reziduale este constantă (homoscedadicitatea)

Ipoteza 4.Variabilele independente nu sunt corelate cu variabila reziduală (multicolinearitatea)

Ipoteza 5. Nu există erori de măsurare

Ipoteza 6. Variabilele independente sunt linear independente

Ipoteza 7. Variabila reziduală este distribuită normal.

Toate aceste ipoteze vor fi testate și validate în SPSS pentru modelul de regresie liniară pe care il vom construi.

1. Statistici generale

Pentru variabila endogenă și pentru cele 8 variabile exogene s-au calculat media și deviația standard.

Coeficienții de variație, calculați pentru toate cele 9 variabile, sunt relativ apropiați și au valori între 27% și 37%, ceea ce ne arată faptul că seriile de date analizate sunt omogene.

2. Coeficienți de corelație (Matricea de corelație)

Un prim pas în construirea Modelului de Regresie Liniară este dat de valoarea coeficienților de corelație (Pearson R). Aceștia iau valori între -1 și +1, unde o valoarea apropiată de -1 sau +1 arată o corelare foarte strânsă între variabile, în sens negativ sau pozitiv, în timp ce o valoare apropiată de 0 indică o corelare foarte slabă între cele două variabile. Mai exact acesta ar implica faptul că cele două variabile sunt independente una față de cealaltă.

3. Estimarea parametrilor de regresie

Tabelele de mai sus ne ajută să testăm, rând pe rând, cele șapte ipoteze statistice descrise anterior.

i) Distribuția normală a erorilor. Variabilele reziduale sunt heteroscedadicite

Pentru ca un model de regresie liniară să fie valid, una dintre condițiile necesare este ca erorile să aibă o distribuție normală. Tehnic, aceasta se treaduce prin testul de heteroscedadicitate. În SPSS aceasta se testează în doi pași. În primul rând se trasează graficul aferent reziduurilor și se compară cu o distribuție normală, apoi se trasează histograma punctelor ce au pe axa Ox valorile observate ale variabilei reziduale, iar pe axa Oy, valorile previzionate. Cu cât graficul este mai apropiat de linia de regresie, cu atât erorile sunt mai independente.

Plot: Regression standardized residuals vs. Predicted

Din cele două grafice de mai sus, putem spune că erorile sunt heteroscedadicite. Adică sunt independente și normal distribuite. Aceasta validează cea de a treia și a șaptea Ipoteză Statistică.

ii) Autocorelarea erorilor: Testul Durbin Watson

Autocorelarea erorilor se realizează cu ajutorul Testului Durbin Watson. Dacă valoarea returnată de acest test în SPSS este foarte apropiată de 2, aceasta va implica faptul că erorile nu se autocorelează. Altfel, vom spune ca erorile se autocorelează.

Din tabelul 3, observăm că valoarea obținută în urma testului Durbin Watson este 2.016, o valoare foarte apropiată de 2. Aceasta implică faptul că erorile nu se autocorelează și astfel este verificată Ipoteza Statistică 2.

iii) Multicolinearitatea: variabilele exogene nu se autocorelează

Multicolinearitatea este colinearitatea dintre variabilele explicative. Pentru ca un model de regresie multiliniară sa fie valid, conform ipotezelor definite la început, este necesar ca fenomenul de multicolinearitate să nu existe.

Într-un astfel de model, multicolinearitatea este exprimată prin valoarea lui VIF (variance inflection factor). Dacă VIF > 3, atunci avem multicolinearitate. Altfel putem afirma că nu există multicolinearotate.

Din tabel, observăm că pentru cele două variabile independente, avem VIF egal 1.128. Cum aceste valori sunt mai mici decât 3, rezultă ca variabilele independente nu sunt colineare și astfel, Ipoteza 4 este verificată.

Ipotezele 1, 5 și 6 sunt validate direct din modul în care datele au fost culese, modalitate ce a fost descrisă la începutul acestui capitol.

Astfel, toate cele șapte ipoteze statistice au fost validate pentru modelul de regresie liniară multiplă analizat.

4. Analiza rezultatelor econometrice

Din analiza de regresie de mai sus rezultat faptul că, dintre toți factorii analizați, cei care au cea mai mare semnificație în privința gradului de mulțumire al utilizatorilor de telefonie mobilă sunt: nivelul veniturilor și al studiilor.

Ecuația de regresie multiliniară obținută este:

unde,

y- gradul de muțumire al utilizatorilor

– nivelul salariilor

– nivelul studiilor

și – parametrii regresiei multilineare

Ipotezele statistice sunt verificate, așa cum am demonstrat anterior, iar parametrii ecuației de regresie au fost estimați, oținându-se ecuație:

Înlocuind cele două variabile din ecuație cu denumirea variabilelor corespunzătoare, ecuația de regresie multiliniară se restrie astfel:

Din această ecuație observăm faptul că gradul de mulțumire este invers proporțional cu nivelul veniturilor și direct proportional cu cel al studiilor.

În plus, o creștere a veniturilor cu o unitate duce la o scădere a gradului de mulțumire cu .215, în timp ce o creștere a nivelurilor studiilor cu o unitate, duce la o creștere a gradului de mulțumire cu .146 unități.

Valoarea coeficientul de determinare (R2) este de 0.30%. Acesta înseamnă că 30% din variația variabilei dependente este explicată de variabilele independente. Valoarea lui (Sig.= 0.20) mai mică decât 0.05 ne arată faptul că modelul este semnificativ din punct de vedere statistic.

Ipotezele statistice au fost validate și astfel putem spune că acest model este unul semnificativ.

6.5. Concluzii

În urma definitivării răspunsurilor primite, putem sa tragem primele concluzii și interpretări în ceea ce privește gradul de satisfacție al clienților de pe piața serviciilor de telefonie mobilă din România. De asemenea se pot formula concluzii cu privire la caracteristicile generale ale utilizatorilor de servicii de telefonie mobilă.

Astfel, din răspunsurile primite, putem desprinde următoarele concluzii:

Respondenții chestionarului sunt, în majoritatea lor, absolvenți de facultate cu licență, sunt salariați cu studii superioare și au venituri medii situate între 2001 și 3500 de lei pe lună, iar media de vârstă este de 40,5 ani. Toate aceste valori sunt reprezentative la nivelul populației țării noastre.

Majoritatea utilizatorilor dețin un abonament ce utilizează între 0 și 300 minute lunar în rețea și până în 100 de minute în afara rețelei. De asemenea, trimit până la 300 sms-uri pe lună. Deoarece 11% dintre respondenți dețin atât un abonament cât și o cartelă, rezultă că gradul de acoperire al operatorilor este unul foarte variat.

Puțin peste jumătate dintre persoanele intervievate au călătorit în afara țării. Dintre aceștia, trei sferturi (76%) au folosit telefonul mobil, dar mai mult pentru a primi mesaje si apeluri (32%) și doar un sfert (25%) au efectuat apeluri si scris sms-uri atunci când s-au aflat într-o altă țară.

În ceea ce privește utilizarea internetului pe telefonul mobil, se poate observa că acest serviciu înca nu este utilizat la parametri foarte ridicați. Astfel, aproape jumătate (44%) dintre respondenți utilizează până la 200 mb/lună trafic.

Din răspunsurile persoanelor intervievate, rezultă că lider de piață în ceea ce privește numărul de clienți este Orange, urmat la mică distanță de Vodafone, pe locul al treilea aflându-se Telekom, iar pe ultimul, dar aflat în ascensiune, se află Digi Mobile.

În alegerea operatorului de telefonie mobilă, cea mai mare influență este dată de familie (30%), prieteni sau cunoștințe (24%) și reprezentanții magazinelor de telefonie mobilă (22%).

Deoarece 60% dintre persoanele intervievate nu au renunțat niciodată la operatorul de telefonie mobilă, ne arată că dinamica în acest sector este bazată mai mult pe achiziția a noi produse sau servicii decât de reorientare a utilizatorilor către alți operatori. Acest rezultat este întărit de faptul că 56% dintre respondenți nu ar renunța la serviciile de telefonie mobilă, chiar dacă persoanele apelate cel mai des ar fi într-o altă rețea.

CAPITOLUL 7. CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

7.1. Sinteza rezultatelor obținute în urma datelor de cercetare

În vederea realizării unei sinteze a principalelor rezultate obținute, am realizat o listă cu ipotezele cercetării al căror proces de verificare este explicat în detaliu în cadrul capitolului 6 al tezei de doctorat.

Toate aceste Ipoteze au fost analizate prin metode statistice și econometrice. Ipoteza 8, spre exemplu, deși nu a validat toți factorii din model, aceștia au fost parțial validați, în sensul că numai două dintre cele nouă variabile exogene se regăsesc în Modelul de Regresie Multiplă.

7.2. Contribuțiile academice ale studiului

Așa cum a fost descris în capitolul anterior, studiul privind gradul de satisfacție al utilizatorilor de servicii de telefonie mobilă din România are toate componentele unui studiu de cercetare pe bază de chestionar. O analiză de cercetare este însă mult mai puternică dacă se verifică două componente principale ale sale: credibilitatea și validitatea.

Credibilitatea se realizează prin compararea rezultatelor cu alte analize similare din același sector, apărute în studiile și articolele de specialitate. Acest fapt s-a realizat parțial, deoarece în sectorul telecomunicațiilor mobile din România nu există analize de acest gen efectuate în ultimul timp. Există un sondaj întreprins de Gallup Romania pentru ANCOM (2008) privind gradul de satisfacție al utilizatorilor de telefonie mobilă din România, dar acesta a folosit în eșantion numai persoane juridice. Un barometru al satisfacției clienților în 30 de industrii din Suedia, inclusiv sectorul telecom, a fost realizat de către Fornwell (1992), în care autorul demonstrează în urma sondajului realizat, că gradul de satisfacție al clienților este mai mic în industriile în care oferta este mai omogenă. Un studiu în care se analizează impactul costurilor generate de schimbarea operatorului de telefonie mobilă față de satisfacția clienților fost realizat de către Lee și Feick (2001) în sectorul telefoniei mobile din Franța. Autorii demonstrează faptul că prezența costurilor de transfer între operatori poate însemna că unii clienți sunt aparent mulțumiți de operatorul de telefonie mobilă, dar nu “dezertează” datorită costurilor ridicate de transfer.

Validitatea sondajului este în relație directă cu concluziile acestui studiu. Un model este valid dacă datele obținute de la respondenți sunt uniforme. Mai exact, dacă răspunsurile provenind din aceeași categorie de respondenți sunt similare. În modelul nostru, prin testele efectuate, am observat o continuitate uniformă a răspunsurilor provenind de la respondenții ce prezentau aceleași similarități. O cercetare ulterioară insă, ar putea face o analiză mai amănunțită pe fiecare regiune geografică a țării, prin care să analizeze dacă gradul de mulțumire al utilizatorilor de servicii de telefonie mobilă diferă de la o regiune la alta a țării.

7.3. Implicațiile manageriale

Analiza statistică și econometrică bazată pe chestionar ajută companiile să se poziționeze pe segmentele de piață dorite și să ofere valorile așteptate de consumatori. În acest fel va crește cota de piață a companiei și utilizatorii vor fi satisfăcuți. Capacitățile produselor și serviciilor de telefonie mobilă oferite de operatori de a rezolva problemele consumatorilor sunt cele care conferă utilitate pentru consumator. Deciziile echipei manageriale din companiile care activează în sectorul telecom țin cont de necesitatea asigurării unui grad înalt de satisfacție a clienților, care permite menținerea pe piață sau chiar extinderea segmentului de piață deținut. Raportate la parametrii de calitate a serviciilor și produselor oferite, provocările pentru managementul companiilor devin din ce în ce mai mari întrucât clienții sunt mai bine informați și caută soluții performante care să le asigure maximul de utilitate. Concret, managerii din sectorul telecomunicațiilor se confruntă în permanență cu două opțiuni contrare, pe de o parte de reducere a tarifelor pentru utilizatori și pe de altă parte de creștere a investițiilor pe termen lung în infrastructura de rețea. În lipsa inovării, infrastructura se poate uza; este așadar necesar ca activitățile de inovare și cercetare să fie stimulate, finanțate pentru a genera suport informatics performant necesar dezvoltării aplicațiilor din domeniul telecom. Dacă la nivelul Uniunii Europene, accentul este pus pe latura fizică, a investițiilor în infrastrcutura de rețea, în Statele Unite ale Americii, accentul este pus pe inovare pentru generare de plus valoare, respectiv de aplicații informatice performante, destinate acestui sector (Timotheus Höttges, CEO Deutsche Telekom, European Competition Forum, Bruxelles, 11 Feb. 2014).

Rezultatele aplicării strategiilor manageriale sunt puse în valoare prin cuantificarea efectelor produse asupra clienților din sectorul telecom. Evoluția pieței indică implicit către necesitatea acumulării investițiilor în zona de cercetare și inovare. Un obiectiv managerial major pentru întreprinderile active în sectorul telecom ar trebui să fie reprezentat de procesul investițional. Din această perspectivă, orice proiect de investiții al unei întreprinderi este condiționat sub aspectul procesului decizional de asigurarea surselor de finanțare a activităților în domeniul cercetării și inovării.

7.4. Limitele studiului și direcții viitoare de cercetare

Corelarea obiectivelor corporatiste cu factori externi care privesc politica de concurență reprezintă un deziderat pentru orice întreprindere care își definește strategia de piață. Motivația rezidă nu numai în beneficiile economice aduse întreprinderii comensurate prin indicatori ai rentabilității, dar și în externalitățile pozitive generate asupra clienților, consumatorilor, angajaților sau factorilor de mediu. Astfel, cunoașterea codului de etică sau de guvernanță corporativă, în acord cu principiile responsabilității sociale și în deplină recunoaștere a regulilor de concurență reprezintă arsenalul de instrumente necesare în cadrul sistemului decizional al unei întreprinderi.

Simpla atingere a unui randament maxim pentru acțiunile bursiere sau creșterea profitului repartizat sub forma dividendelor poate fi în avantajul acționariatului pe termen scurt, însă în lipsa unor strategii adaptate pieței, continuarea obținerii acelorași rezultate într-un orizont lung de timp se dovedește a fi dificilă.

Cazurile exemplificate din practica decizională a Comisiei Europene demonstrează lipsa unui comportament independent pe piață.

Acordurile de stabilire a prețurilor, alocarea clienților și împărțirea piețelor sunt printre cele mai grave forme de înțelegeri anticoncurențiale, ale căror efecte directe sau potențiale aduc grave prejudicii mediului concurențial.

Programele de conformitate sunt de un real folos companiilor, prin aducerea la cunoștința acestora a regulilor de concurență aplicabile. Existența programelor de conformitate nu este prevăzută însă uniform la nivelul statelor membre Uniunii Europene și nu garantează lipsa unor încălcări ale normelor de concurență. De aceea programele de conformitate pot face referire la posibilitatea obținerii imunității la amendă prin intermediul programelor de clemență.

Manifestarea comportamentului concurențial a fost expresia proliferării gândirii neoliberale, care a permis dezvoltarea economică a piețelor în condițiile liberalizării. În contextul actual, exercitarea concurenței pe piețe și în paralel reglementarea ex-ante operată de autoritățile cu rol în domeniu reprezintă pilonii de bază ai funcționării în condiții optime a sectoarelor economice recent liberalizate și a economiei în ansamblu. Cercetarea de față întreprinsă în sectorul telecom, liberalizat, a reliefat modalitatea de aplicare a principiilor de guvernanță corporativă. Aceasta se evidențiază prin prisma efectelor pozitive, rezultate din atingerea obiectivelor de management urmărite de companiile din sectorul telecom: maximizarea performanței economice și creșterea satisfacției consumatorului final.

Analiza privind gradul de satisfacție a consumatorilor de pe piața telecom, din perspectivă concurențială,este una dintre puținele de acest gen realizate în România. Analiza prezintă anumite limitări, ce ar putea fi obiectul unor cercetări ulterioare.

În primul rând, cercetarea aplicată se concentrează doar pe serviciile de telefonie mobilă, iar pentru un tablou complet ar trebui analizate și serviciile de telefonie fixă, mai ales că operatorii de telefonie din România au servicii integrate.

De asemenea, studiul telecom are la bază eșantionarea prin metoda bulgărelui de zăpadă. În pofida avantajelor de a utiliza această metodă, din punct de vedere al eficienței și al confortului în identificarea respondenților în cauză, un dezavantaj este legat de faptul că cercetătorii au un control limitat în ceea ce privește compoziția eșantionului final. În ciuda acestei limitări, având în vedere că prin acest studiu nu s-a dorit o analiză a variației variabilelor unei populații, ci doar analiza relaționării dintre aceste variabile. Testând relațiile teoretice dintre grupuri omogene de consumatori (eșantionarea de tip snowball fiind des folosită în studiile privind percepțiile consumatorilor) are avantaje considerabile în ceea ce privește testarea teoriilor științifice și a lucrărilor de cercetare (Calder et al., 1981). Un alt dezavantaj al acestei metode de eșantionare, în care este necesară familiaritatea utilizatorilor cu internetul, este dată de faptul că anumite categorii nu sunt bine reprezentate, și anume: utilizatorii din mediul rural (doar 22% dintre respondenții acestui chestionar sunt din mediul rural), persoanele de peste 65 de ani (doar 2% dintre respondenți provin din această actegorie de vârstă) și nici cele de sub 18 ani (0% dintre respondenți).

Una dintre principalele limitări ale cercetării este legată de modul în care s-a realizat procesul de eșantionare. Astfel, datorită lipsei unui cadru de eșantionare, am recurs la o metodă neprobabilistică de eșantionare, eșantionarea prin conveniență, prin intermediul contactelor personale. În plus, deși dimensiunea eșantionului final este de 260 de persoane, un eșantion mai mare ar fi dus la o generalizare mai solidă a rezultatelor cercetarii la nivelul populației cercetate.

O altă limită este legată de partea financiară și de indisponibilitatea respondenților.

Pornind de la cercetarea de față și de la rezultatele obținute, am stabilit ca posibile direcții de cercetare viitoare:

Realizarea unei cercetari de marketing în care sa se urmareasca relația dintre valorile personale ale utilizatorilor de servicii de telefonie mobilă sau potențialilor clienți, percepute de acești respondență și cuantificarea dimensiunii reale a acestora;

Identificarea de tipologii ale clienților din sectorul telecom, pornind de la judecarea de către aceștia a valorii, întrucât gradul de mulțumire este de natură subiectivă;

Realizarea unei cercetari privind gradul de mulțumire a utilizatorilor de servicii de telefonie mobilă în care mărimea eșantionului sa fie mai mare, pe anumite regiuni, de exemplu Transilvania și Moldova și compararea rezultatelor obținute.

7.5. Diseminarea și valorificarea rezultatelor cercetării

Pe parcursul studiilor doctorale am acumulat o serie de rezultate ce au fost diseminate în cadrul unor articole științifice prezentate la conferințe științifice internaționale și în reviste de prestigiu.

O parte din rezultatele acestei cercetări sunt incluse în 10 articole publicate în reviste indexate BDI și ISI Proceedings, multe dintre ele fiind prezentate în cadrul unor conferințe internaționale.

Lista completă a articolelor prezentate și pubicate, în calitate de unic autor și de co-autor, sunt prezentate în Anexa 2.

BIBLIOGRAFIE

Abrantes-Metz, R. M., Froeb, L. M., Geweke, J., & Taylor, C. T. (2006). A variance screen for collusion. International Journal of Industrial Organization,24(3), 467-486.

Afifi, A. A., & Clark, V. (1990). Computer-Aided Multivariate AnalysisVan Nostrand–Reinhold. New York, 234-236.

Aigner, G., O. Budzinski, and A. Christiansen (2006), “The Analysis of Coordinated Effects in EU Merger Control: Where Do We Stand After Sony/BMB and Impala?,” European Competition Journal, 2(2), pg. 311–36

Altăr M., (2009), ”Public Finances: Introduction of a Medium Term Budgetary Framework”, IER, Bucharest,

Altman, E. I. (1968). Financial ratios, discriminant analysis and the prediction of corporate bankruptcy. The journal of finance, 23(4), pg. 589-609.

Areeda, P. and D. F. Turner (1975), Predatory Pricing and Related Practices under Section 2 of the Sherman Act, Harvard Law Review, 88, pg. 697–733

Armstrong, M., Cowan S. și Vickers, J. (1994). Reforma Reglementărilor: Analiza Economică și Experiența Britanică. Londra: MIT Press, , p. 6

Athey S. & Haile P. A., (2006). Empirical Models of Auctions, NBER Working Papers 12126, National Bureau of Economic Research, Inc.

Bajari, P. și L. Ye (2003). Deciding between competition and collusion, Review of Economics and Statistics, pg. 971-989

Baker, J. B. (2003). “The Case for Antitrust Enforcement,” Journal of Economic Perspectives, 17, pg. 27–50

Balakrishnan, A.,V., (1984), Kalman Filtering Theory. Optimization Software Inc., New York.

Baltagi, B. (2008). Econometric analysis of panel data (4th ed.), Chichester: Willey

Banerji, A. & J. V. Meenakshi (2004). Buyer collusion and efficiency of government intervention in wheat market in northern India: An asymmetric structural auctions analysis, American Journal of Agricultural Economics, pp. 236-253

Baudenbacher C., (2007), ”Economic Law and Justice in Times of Globalisation”, Munich

Baumol J. and Oates W.E. (1988) The Theory of Environmental Policy: Exernalities, Public Outlays and the Quality of Life (2nd ed., Englewood Cliffs, NJ, Prentice-Hall 1988)

Bell, E., & Bryman, A. (2007). The ethics of management research: an exploratory content analysis. British Journal of Management, 18(1), 63-77.

Bellamy, C. W. & G. D. Child (2008), European Community Law of Competition, 6th edn. Oxford University Press, Oxford

Bernheim, D. and M. Whinston (2008), “Multimarket Contact and Collusive Behavior”, Rand Journal of Economics, 21: pg. 1-26.

Bishop, S.,&Walker, M. (2009). The Economics of EC Competition Law. Concepts, Applications and Measurements, (2nd edn.), Thomson Sweet & Maxwell, London.

Borenstein, S. (2004). Rapid price communication and coordination: The airline tariff publishing case (1994). The Antitrust Revolution: Economics, Competition, and Policy, 4.

Bos, I. and M. P. Schinkel (2006), “On the Scope for the European Commission’s 2006 Fining Guidelines under the Legal Maximum Fine”, Journal of Competition Law and Economics, 2(4), pg. 673–102

Bran, F., Bălu, F.O., (2009), “A proposed model for operational risk measurement: theoretical approach”, Metalurgia Internațional. Sustainability. Quality. Leadership, special issue no. 12, pg. 43-48

Bran, F., Bălu, F.O., Rădulescu, C.V., Ioan, I., (2010), “Global financial crisis and several effects on European countries”, Metalurgia Internațional. Sustainability. Quality. Leadership, special issue no. 6, pg. 79-84

Buccirosi P. (2006) „Does Parallel Behavior Provide Some Evidence of Collusion?”, LEAR – Laboratorio di economia, antitrust regolamentazione, Rome, 2:1, 2006

Bulmer, S. J. (1993), „The governance of the European Union: a new institutionalist approach”. Journal of public policy, 13(04), pg. 351-380.

Calder, B. J., Phillips, L. W., & Tybout, A. M. (1981). Designing research for application. Journal of consumer research, pp. 197-207.

Calkins, S. (1983). The New Merger Guidelines and the Herfindahl-Hirschman Index. 71 Cal. L. Rev. 402.

Cameron, P. D., & Brothwood, M. (2002). Competition in energy markets-law and regulation in the European Union.

Carlton, D.W. and Perloff , J. M. (2005), Modern Industrial Organization, 4th edn., Pearson AddisonWesley, Upper Saddle River, NJ

Carree, M., A. M. Gunster & M. P. Schinkel (2010), “European Antitrust Policy 1957–2004: An Analysis of Commission Decisions,” Review of Industrial Organization, forthcoming 2010.

Castells, M. (2011). The rise of the network society: The information age: Economy, society, and culture (Vol. 1). John Wiley & Sons.

Chalmers, D., Davies, G., & Monti, G. (2010). European Union law: cases and materials. Cambridge University Press.

Church, J. and R.Ware (2000), Industrial Organization: A Strategic Approach, Irwin McGraw–Hill, Singapore.

Conan, J., & Holder, M. (1979). Analyse des causes de faillite des PMI (Doctoral dissertation, Thèse de doctorat d’état, Université Paris Dauphine).

Conan, J., Holder, M. (1979). Variables explicatives de performance et controle de gestion dans les P.M.I., These d’Etat, CERG, Universite Paris Dauphine.

Conant, L., (2002). Justiție Conținută: Lege si Politica in Uniunea Europeana. Ithaca: Cornell University Press, pg.102

Condur, G. (2011). Aspecte etice ale publicării sondajelor de opinie. Sfera Politicii, (155), pg. 29-34.

Connected Continent legislative Package. Retrived from http://ec.europa.eu/digital-agenda/en/connected-continent-legislative-package.

Connor, J. M. (1998). The global citric acid conspiracy: Legal-economic lessons. Agribusiness Journal. 14 (6), pg. 435-452.

Connor, J. M., & Lande, R. H. (2005).How High Do Cartels Raise Prices? Implications for Reform of the Antitrust Sentencing Guidelines. Working paper no. 01-04. American Antitrust Institute.

Conrad, K. (2005). Price competition and product differentiation when consumers care for the environment. Environmental and Resource Economics, 31(1), pg. 1-19.

Constantinescu, M. (2011). Principii teoretice in dezvoltarea si implementarea chestionarelor ca instrumente de sondare a pietei. Revista de Marketing Online (Journal of Online Marketing), 5(2), pg. 68-78.

Corwin, E. D. (1992), “Trends in Enforcement of the Antimonopoly Laws,” Antitrust and Regulation, Edward Elgar, London, pg. 110–18

Cosneanu, S., Russu, C., Chiritescu, V., & Badea, L. (2013). Necesitatea implementării guvernanței corporatiste în întreprinderile românești. Economie teoretică și aplicată. Volumul XX (2013), No. 4(581), pg. 54-64

Cotoi, C. (2013). Economia socială la sfârșit de secol XIX și astăzi. Două încercări de construcłie și definire. Quality of Life (1018-0389)/Calitatea Vietii, 24(2).

Dagum, C. (1980). Inequality Measures between Income Distributions with Applications. Econometrica 48, pg. 1791-1803.

Davies, S. W., L. N. Driffield, and R. Clarke (1999), “Monopoly in the UK: What Determines Whether the MMC Finds Against the Investigated Firms?,” Journal of Industrial Economics, 47, pg. 263–283

Dawes, R. M., McTavish, J., & Shaklee, H. (1977). Behavior, communication, and assumptions about other people's behavior in a commons dilemma situation. Journal of personality and social psychology, 35(1), pg. 1.

Devroe, W. (1997). Privatizations and community law: neutrality versus policy.Common market law review, 34(2), 267-306.

Dhondt, N. M. L. (2003). Integration of Environmental Protection into other EC Policies-Legal Theory and Practice. Europa law publishing.

Dobroțeanu, C. L., & Răileanu, A. S. (2010). Independența auditorilor în contextul guvernanței corporative. Ec. drd. ing. Adrian Vintilescu BELCIUG, ec. drd. Carmen GEGEA.

Dubbink, W., & van der Putten, F. P. (2008). Is Competition Law an Impediment to CSR? Journal of business ethics, 83(3), pg. 381-395.

Duso, T., Gugler, K. P., & Yurtoglu B. (2006). How Effective is European Merger Control? WZB. Markets and Politics Working Paper, No. SP II 2006–12.

Edward, D., & Hoskins, M. (1995). Article 90: deregulation and EC law. Reflections arising from the XVI FIDE conference. Common Market Law Review, 32, pg. 157-157.

Ellison, G. (1994). Theories of cartel stability and the joint executive committee. The RAND Journal of Economics, pg. 37-57

Elzinga, K. & Mills, D. (2004). The brand name prescription drugs antitrust litigation. The Antitrust Revolution: Economics. Competition and Policy(4th ed.). Oxford University Press,New York, pg. 301-320.

Eschenbach, R., Siller, H. (2014). Controlling profesional. Concepte și instrumente, Editura Economică, București.

European Commission (1972), I Report on Competition Policy 1971, Office for Official Publications of the European Communities, Luxembourg.

European Commission Report on Competition, No. XXXI (2001), section 32.

Feleagă, N., Feleagă, L., Dragomir, V. D., & Bigioi, A. D. (2011). Guvernanța corporativă în economiile emergente: cazul României. Economie teoretică și aplicată, 18(9), pg. 562.

Fernández‐Kranz, D., & Santaló, J. (2010). When necessity becomes a virtue: The effect of product market competition on corporate social responsibility. Journal of Economics & Management Strategy, 19(2), pg. 453-487.

Feinberg, R. M. (1984). Strategic and deterrent pricing responses to antitrust investigations. International Journal of Industrial Organization, 2(1), 75-84.

Fligstein, N., & Mara-Drita, I. (1996). How to make a market: reflections on the attempt to create a single market in the European Union. American journal of sociology, pg. 1-33.

Fornell, C. (1992). A national customer satisfaction barometer: The Swedish experience. the Journal of Marketing, 6-21.

Quairel-Lanoizelée, F. (2011). Are competition and corporate social responsibility compatible? The myth of sustainable competitive advantage. Society and Business Review, 6(1), 77-98.

Ureche, G., Tudorache , A. (2008), On Some Composite Models. Annals of Constantin Brancusi University of Targu-Jiu, Nr. 1 / 2008, ISSN 1842-4856, Academica Brancusi Publishing

Gallo, J. C., K. G. Dau-Schmidt, J. L. Craycraft, and C. J. Parker (1994), “Criminal Penalties under the Sherman Act: A Study of Law and Economics”, Research in Law and Economics, 16, pg. 171–83.

Gantmacher, F., R., (1959), The Theory of Matrices, Vol. 1., Chelsea, New-York.

Garbacz, C., Thompson, H. (2007). Demand for telecommunications services in developing countries. Telecommunications Policy, Vol. 32, pg. 276-289.

Geradin, D. and D. Henry (2005), “The EC Fining Policy for Violations of Competition Law: An Empirical Review of the Commission Decisional Practice and the Community Courts’ Judgments”, European Competition Journal, 1(2), pg. 401–73.

Ghosal,V. and J. C. Gallo (2001), “The Cyclical Behavior of the Department of Justice Antitrust Enforcement Activity”, International Journal of Industrial Organization, 19, 27–54.

Goldstein, A. (2009). Multinational Companies from Emerging Economies Composition, Conceptualization & Direction in the Global Economy. Indian Journal of Industrial Relations, pg. 137-147.

Green, E. J., & Porter, R. H. (1984). Noncooperative collusion under imperfect price information. Econometrica: Journal of the Econometric Society, 87-100.

Greene, W. H. (2008). Econometric analysis. Granite Hill Publishers.

Gual, J., & Mas, N. (2010). European Commission decisions on anti-competitive behavior.

Gugler K., Dennis Mueller, Burcin Yurtoglu, and Christine Zulehner (2003), “The Effects of Mergers: An International Comparison,” International Journal of Industrial Organization, 21, pg. 625–53.

Halpern, P., Weston, J. F., Brigham, E. F., Ilie, L., Dragusin, A. D., & Oancea, M. (1998). Finante manageriale: modelul canadian. Editura Economică.

Harding, C. & Gibbs, A. (2005). Why go to Court in Europe? An Analysis of Cartel Appeals 1995–2004, European Law Review, , 30, pg. 349–62.

Harrington, J. E. (2009), Collusion Among Asymmetric Firms: The Case of Different Discount Factors. International Journal of Industrial Organization, 7: pg. 289-307

Harrington, J. E. (2004) – Cartel pricing dynamics in the presence of an antitrust authority, RAND Journal of Economics, pg. 651-673

Harrington, J. E., Jr. (2006), How Do Cartels Operate? Foundations and Trends in Microeconomics, 2(1), pg. 1–105

Harstad, R., Martin, S., & Normann, H. T. (1997). Experimental tests of consciously parallel behaviour in oligopoly. Centre for Industrial Economics, University of Copenhagen.

Hart, P. E. (1971). Entropy and other measures of concentration. Journal of the Royal Statistical Society. Series A (General), 73-85.

Hausman, J. (2003). Sources of bias and solutions to bias in the CPI. Journal of Economic Perspectives, Vol. 17, pg. 23-44.

Hausman, J. A., & Taylor, W. E. (1981). Panel data and unobservable individual effects. Econometrica: Journal of the Econometric Society, pg. 1377-1398.

Hausman, J., A. Ros (2013). An econometric assessment of telecommunications prices and consumer surplus in Mexico using panel data. Journal of Regulatory Economics, Vol. 43, pg. 284-304

Hausman, J., Sidak G. (2007). Evaluating Market Power Using Competitive Benchmark Prices Rather than the Hirschman-Herfindahl Index. Antitrust Law Journal, Vol. 74, No. 2, pg. 387-407

Hay, D., & Vickers, J. (1988). The Reform of UK Competition Policy. National Institute Economic Review, pg. 56-68.

Heinzerling, L. (1998). Regulatory costs of mythic proportions. The Yale Law Journal, 107(7), 1981-2070.

Henten, A., Olesen, H., Saugstrup, D., & Tan, S. E. (2004). Mobile communications: Europe, Japan and South Korea in a comparative perspective. info, 6(3), pg. 197-207.

Hoffmann, W., Niedermayr, R., & Risak, J. (1996). Führungsergänzung durch Controlling. Controlling, 2, 3-48.

Ivaldi, M., Jullien, B., Rey, P., Seabright, P., & Tirole, J. (2003). The economics of tacit collusion. IDEI Working Paper, 186.

Jacquemin, A.,& M. Slade (1989). Cartels, collusion, and horizontal merger. Handbook of Industrial Organization, Amsterdam, (1) pg. 415-473.

Jensen, M. C., & Meckling, W. H. (1979). Theory of the firm: Managerial behavior, agency costs, and ownership structure (pg. 163-231). Springer Netherlands.

Johnson, G., Scholes, K., Whittington, R., (2008). Exploring corporate strategies. Pearson Education Limited, Essex.

Jones, A., & Sufrin, B. (2014). EU competition law: Text, cases and materials. Oxford University Press.

Jones, C., van der Woude, M. (2006). EC Competition Law Handbook, 17th edn., London: Thomson Sweet & Maxwell.

Korah, V. (2006). Cases and materials on EC competition law (p. 788). Hart Publishing.

Kovacic, W. E. and Shapiro, C. (2000). Competition Policy: A Century of Economic and Legal Thinking. Journal of Economic Perspectives, 14(1), pg. 43–60.

Karacuka, M., Haucap, J. & Heimeshoff, U. (2011). Competition in Turkish mobile telecommunications markets: Prices elasticities and network substitution. Telecommunications Policy, Vol. 35, pg. 202-210.

Kilmister, A. (2004). Understanding neo-liberalism. Socialist Outlook, (3).

Kilmister, A. (2008). What’s happening to the economy? Socialist Outlook, (14).

Körnert, J., & Wolf, C. (2000). Branding on the Internet: Umbrella-brand and Multiple-brand Strategies of Internet Banks in Britain and Germany. Technical University Bergakademie Freiberg-Faculty of Economics and Business Administration.

Knill, C., & Lenschow, A. (2005). Compliance, communication and competition: patterns of EU environmental policy making and their impact on policy convergence. European Environment, 15(2), pg. 114-128.

Krugman, P.(2008). We all go together when we go. Financial Times, pg. 1-11.

Küpper, T. (2006). Measuring the Success of Social CRM. In Proceedings of the 16th International Conference on Enterprise Information Systems (pp (Vol. 573, p. 582).

Kwoka, John E.(1985). The Herfindahl Index in Theory and Practice, 30 Antitrust Bull. 915 (1985)

Lee, D. H. (2006). Estimating consumer surplus in the mobile telecommunications market: The case of Korea. Telecommunications Policy, 30(10), pg. 605-621.

Lee, J., Lee, J., & Feick, L. (2001). The impact of switching costs on the customer satisfaction-loyalty link: mobile phone service in France. Journal of services marketing, 15(1), 35-48.

Lefter, V., Deaconu, A., Marinaș, C., & Puia, R. (2008). Managementul resurselor umane: Teorie și practică. Editura Economică.

Lefter, V., Marinaș, C., & Nica, E. (2007). Fundamente ale managementului resurselor umane. Editura Economică.

Levine, R. (2001). International financial liberalization and economic growth.Review of international Economics, 9(4), pg. 688-702.

Lin, P., R. Baldev, M. Sandfort, and D. Slottje (2005), “The US Antitrust System and Recent Trends in Antitrust Enforcement”, Journal of Economic Surveys, 14, pg. 255–306

Lindsay, A. (2006), The EC Merger Regulation: Substantive Issues, 2nd edn., Thomson Sweet & Maxwell, London Lyons, B. R. (2004), “Reform of European Merger Policy”, Review of International Economics, 12,pg. 246–61

Majone, G. (2006). The common sense of European integration. Journal of European Public Policy, 13(5), pg. 607-626.

Marenco, G., (1983). Servicii publice și Legi Comunitare. Legea Pieței Comune Revizuita, 20, pg. 495.

Martin, S. (1994). Industrial economics economic analysis.

Mediul Concurențial Românesc – evoluții în sectoarele esențiale. (2011) S.C. Tipografia Prod Com SRL, București.

Menon, A., & Hayward, J. (2002). 14 States, industrial policies and the European Union. The European Union and National Industrial Policy, pg. 267.

Miller, R. A. (1982). Herfindahl-Hirschman Index As a Market Structure Variable: An Exposition for Antitrust Practitioners, The. Antitrust Bull., 27, pg. 593.

Monti, G. (2007), EC Competition Law, Cambridge University Press, Cambridge

Motta, M. (2004), Competition Policy: Theory and Practice, Cambridge University Press, New York

Newbery, David M. (1997). Privatisation and liberalisation of network utilities. European Economic Review 41.3, pg. 357-383.

Nillsen, T. (1997), “On the Consistency of Merger Policy”, Journal of Industrial Economics, 45, 89–100

Oates, W. E. (2000). From research to policy: the case of environmental economics. International Journal of Urban Sciences, 4(1), pg. 1-15.

Panagariya, A. (2000). Preferential trade liberalization: the traditional theory and new developments. Journal of Economic literature, pg. 287-331.

Pelkmans, J. (2001). Making EU network markets competitive. Oxford Review of Economic Policy, 17(3), pg. 432-456.

Pilling, D., “Prudent Asia is unlikely to bail out the west”, Financial Times, December 11th, 2008, pg. 13

Pop, M.D. (2009) – „Cercetări de marketing,” suport de curs,Cluj Napoca, 2009, pag. 58-59

Porter, R. H. (1983). Optimal cartel trigger price strategies, Journal of Economic Theory, pg. 313-338

Posner, R. A. (1970). A Statistical Study of Antitrust Enforcement, Journal of Law and Economics, 13, pg. 365–419.

Porter, R., & Zona J. (2004). Bidding, bid rigging, and school milk prices: Ohio v. Trauth. The Antitrust Revolution: Economics. Competition and Policy (4th ed.) Oxford University Press, New York, pg. 211–232.

Prosser, T. (1997). Law and the Regulators. Oxford University Press.

Rădulescu, C.V., Ioan, I., Bran, F., (2009). Decision optimization under risk conditions, Metalurgia Internațional. Sustainability. Quality. Leadership, special issue no. 1, pg. 102-85

Raport asupra pieței de asigurări și a activității desfășurate în anul 2011 (2012). Comisia de supraveghere a asigurărilor, România. ISSN 1841-7256.

Reich, N. (1992). Competition between legal orders: a new paradigm of EC law, Common Market Law Review, 29(5), pg. 861-896.

Reinhardt, F. (1999). Market failure and the environmental policies of firms: Economic rationales for “beyond compliance” behavior. Journal of Industrial Ecology, 3(1), pg. 9-21.

Ritter, L. and W. D. Braun (2005), European Competition Law: A Practitioner’s Guide, 3rd edn., Kluwer Law International, London

Roeller, L. H. and O. Stehmann (2005), The Year 2005 at DG Competition: The Trend towards a More Effects-Based Approach. Review of Industrial Organization, 29, pg. 2101–304

Robu, V., & Sandu, R. (2008). Problematica analizei performanțelor–o abordare critică în contextul teoriilor informației și guvernanței corporative.

Runeson, P. (2006). A survey of unit testing practices. Software, IEEE, 23(4), pg. 22-29.

Russo, F. (2006), “Abuse of Protected Position? Minority Shareholdings and Restriction of Markets’ Competitiveness in the European Union,” World Competition, 29(4), pg. 607–33

Schpel, H. (2002). Delegarea Puterilor de Reglementare către Părțile Private sub Legea Concurenței CE: Către un Test de Procedura Publică, pg.39

Shapiro, C. (1989). Theories of oligopoly behaviour. Handbook of Industrial Organization, Amsterdam, (1), pg. 329-414.

Shayman, M.A., (1986), Phase portrait of the matrix Ricatti equation. SIAM J. Control. Optim. 24, pg. 1-65.

Smith, A. (1776). An Inquiry into the Nature and Causes of the Wealth of Nations. W. Stratan and T. Cadell, London, 1 (1 ed.), Statistical Society A134, pg. 73-85.

Smith, M.P. (2001). În urmările Liberalismului Selectiv: Concurența pe o singură piață și limitele sale. Journal of European public Policy, volume 8, pp. 519

Ștefănescu, M.V, Șerban, F., Bușu, M., Ferrara, M. (2010). Portfolio Optimization using Classification and Functional Data Analysis Techniques, Economic Computation and Economic Cybernetics Studies and Research, 44 (3), pg. 93-108

Stephan, A. (2009), An Empirical Assessment of the Leniency Notice, Journal of Competition Law and Economics, 5, 537–61

Stiglitz, J. E. (2000). Capital market liberalization, economic growth, and instability. World development, 28(6), pg. 1075-1086.

Stryszowska M. (2012). Estimation of loss in consumer surplus resulting from excessive pricing of telecommunications services in Mexico. OECD Digital Economy Papers, No. 191.

Sun, J.M. and Pelkmans, J. (1995). Regulatory Competition in the Single Masket, Journal of Common Market Studies, 33 (1): pg. 67-89.

Thatcher, M.(1998). The development of policy network analyses from modest origins to overarching frameworks. Journal of theoretical politics, 10(4), pg. 389-416.

Trillas, F. (2010). Electricity and telecoms reforms in the EU: Insights from the economics of federalism. Utilities Policy, 18(2), pg. 66-76.

Vives, X. (1999). Oligopoly pricing: Old Ideas and New Tools, Cambridge MIT Press

Voinea L., (2001). Corporațiile transnaționale și economiile naționale, IRLI, București.

Wade, R. H. (2008). Financial regime change?. New Left Review, 53, pg. 5-21.

Wasmeier, M. (2001). The integration of environmental protection as a general rule for interpreting community law. Common Market Law Review, 38(1), pg. 159-177.

Whinston, M. (2006). Lectures on Antitrust Economics, MIT Press, Cambridge.

Wolf, M. (2008). How Britain flirts with disaster. Financial Times, 11.

Wolf, C., & Körnert, J. (2004). Stakeholder scorecard versus balanced scorecard (No. 02/2004). Ernst Moritz Arndt University of Greifswald, Faculty of Law and Economics.

Wagenhofer, A. (2006). Management accounting research in German-speaking countries. Journal of Management Accounting Research, 18(1), pg.1-19.

Compendiu legislativ

*** Legea nr. 21/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare

*** Legii nr. 31/1990

*** Legea nr. 53/2003

*** Legea nr. 441/2006

*** Legea nr. 297/2004 (numită în continuare Legea privind piața de capital)

*** Legea societăților comerciale nr. 31/1990

*** Legea privind piața de capital nr. 297/2004

*** OUG 82/2007

*** OECD (2012). Marta Stryszowska, estimation of loss in consumer surplus resulting from excessive pricing of telecommunications services in Mexico. OECD Digital Economy Papers No. 191

***Articolul 7 (ex 1 TCE)

***Articolul 18 (ex 12 TCE)

***Articolul 26 (ex 20 TCE)

***Articolul 36 (ex 30 TCE)

***Articolul 37 (ex 31 TCE)

***Articolul 345 TFUE

***Articolul 294 TFUE.

***Articolul 114 TFUE (ex 95 TCE)

***Articolul 106 TFUE

***Articolul 102 TFUE

***Articolul 101 TFUE

***Cazul C-189/95 Frazen [1997] ECR I-5909

***Cazul C-202/88 Franța vs. Comisie (Telecomunicații și Echipament Terminal) [1991] ECR I-1223. Vezi Larouche Legea Concurentei, ch. 2, pp. 60-70.

***Cazul M.7018 – Telefónica Germania / E-Plus

***Cazul numărul M.6992 – Hutchison 3G Regatul Unit/ Telefónica Irlanda

***Cazul M.6990 – Vodafone / Kabel Deutschland

***Cazul M.6880 – Liberty Global / Virgin Media.

***Cazul AT.39839 Telefónica și Portugal Telecom

***Cazul IV.F.1/36.718 CECED

***Cazul C-41/90 Hofner and Elser vs. Macroton [1991] ECR I- 1979

***Cazul C- 475/99 Ambulantz Glockner v. landkreis Sudwestpfalz [ 2001] ECR I- 8089

***Cazul C- 18/88 Rtt v. GB-INNO-BM SA [1991] ECR I- 5941 paras. 20-8; Telecomunication Terminal Equipment [1991] ECR I – 1223 para. 51.

***Cazul C-260/89 ERT v. Dimotiki Etairia pliroforissis [1991] ECR I –2925 para. 37.

***Cazul C-376/98 Germania vs. Parlament si Consiliu ( Reclama pentru Tutun) [2000] ECR I-8419 para. 84.

***Cazul 172/80 Züchner v Bayerische Vereinsbank [1981] ECR 2021, par. 18; *** ***Cazul C-475/99 Ambulanz Glöckner [2001] ECR I-8089, par. 49.

***Cazul C-309/99 Wouters și alții [2002] ECR I-1577, par. 95.

***Cazul 226/11 A se vedea Opinia Avocatului General Juliane Kokott, prezentată CEJ la 6 sept. 2012

***Cazul 66/86 Ahmed Saeed Flugreisen si Silver Line Reiseburo Gmbh vs. Zentrale zur Bekampfung unlauteren Wettbewebs eV [1989] ECR 803.

*** Cazul C-198/01 Consortio Industrie Fiammiferi vs. Autorita garante della Concorrenza e del Mercato [2003] ECR I-8055.

***Cazul C-35/96 Commision Vs. Itally [1998] ECR 35101 (tarifele agenților)

***Cazul C-2/91 Wolf W. Meng [ 1993] ECR I – 5751

***Cazul C-39/99 Criminal Proceedings against Arduino [2002] ECR I-1529

***Cazul C-179/90 Merci Convenzionali Porto di Genova vs. Siderurgica Gabrielli [1991] ECR I- 5889.

***Cazul C- 320/91 Corbeau [1993] ECR I- 2533.

***Directiva 2002/39

***Directiva 97/ 67

Resurse electronice – websites

http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=CELEX:52004XC0205(02):EN:NOT .

http://ftc.gov/os/2010/08/100819hmg.pdf .

https://ec.europa.eu/digital-agenda/en/connected-continent-single-telecom-market-growth-jobs

http://ec.europa.eu/competition/index_en.html

http://ec.europa.eu/competition/antitrust/legislation/legislation.html

http://ec.europa.eu/competition/elojade/isef/

http://ec.europa.eu/competition/mergers/cases/

http://ec.europa.eu/romania/index_ro.htm

http://www.consiliulconcurentei.ro/ro/publicatii/recente.html

http://www.consiliulconcurentei.ro/uploads/docs/items/id8081/consiliul_concurentei_raport.pdf

http://www.consiliulconcurentei.ro/uploads/docs/items/id9047/rrc_nr_2-2013.pdf

http://www.consiliulconcurentei.ro/uploads/docs/items/id8332/rrc_1-2013.pdf

http://www.ancom.org.ro/

https://statistica.ancom.org.ro:8000/sscpds/public/categories/communications

http://www.mfinante.ro/acasa.html?method=inceput&pagina=acasa

http://www.insse.ro/cms/

http://www.orange.ro/stiri/sport/altele/date-statistice-dupa-romania-estonia-scor-2-0-80130

http://www.vodafone.com/content/index/investors/investor_information/annual_report.html

http://www.annualreport.telekom.com/site0215/en/

http://www.strategiimanageriale.ro/images/images_site/categorii_articole/pdf_categorie_36cbccb692e3f003c396b636ef42ce60.pdf

http://www.referat.ro/referate_despre/strategii_manageriale_de_firma.html

https://www.telekom.ro/images/Rapoarte_CR/CR_Report_CosmoteRomania_2012_Romanian.pdf

http://www.academia.edu/6426701/Modele_de_Guvernanta_Corporativa_in_Romania_Studiu_de_Caz_Romtelecom

http://www.responsabilitatesociala.ro/companii/orange-romania.html

http://www.referat.ro/referate/Studiu_de_caz_cosmote_Romania_79dab.html

http://www.ancom.org.ro/uploads/links_files/Piata%20serviciilor%20de%20telefonie%20mobila%20-%20persoane%20juridice.pdf

http://www.payu.ro/magazine-online/clienti/studii-de-caz/studiu-de-caz-orange/

http://www.wall-street.ro/articol/IT-C-Tehnologie/100670/Studii-Cum-au-evoluat-preturile-la-telefonie-fixa-si-mobila-intre-2006-2010.html

Strategiile de pe piaţa telefoniei mobile

http://www.oecd.org/competition/

http://www.oecd.org/competition/abuse/

http://www.oecd.org/competition/cartels/

Frontpage

https://www.gov.uk/government/organisations/competition-commission

http://www.theguardian.com/business/competition-commission

http://www.comesacompetition.org/?page_id=639

http://whoswholegal.com/news/features/article/31010/how-competition-law-applied-telecoms-media-sector

http://www.justice.gov.za/sca/judgments/sca_2009/sca09-155.pdf

http://www.internationalcompetitionnetwork.org/uploads/library/doc384.pdf

http://www.consiliulconcurentei.ro/en/official-documents/competition/legislation/competition-law-21-1996.html

http://www.out-law.com/page-5811

http://www.competitionlawinsight.com/

http://www.biblioteca-digitala.ase.ro/biblioteca/carte2.asp?id=471&idb=

http://www.editura.ase.ro/Librarie/Management/

http://www.management.ase.ro/

http://www.editura.ase.ro/Carte/Management–Editia-a-doua/

http://doctorat.ase.ro/acces_studenti_resurse_ol_line

Anexa 1. Tabele și grafice

Tabelul 50. Cotele de piață ale furnizorilor de servicii de telefonie la puncte mobile în funcție de numărul total de utilizatori, în perioada 2008-2010

Sursa: Ministerul Finanțelor și calcule proprii

Tabelul 51. Cotele de piață ale furnizorilor de servicii de telefonie la puncte mobile în funcție de numărul de abonați, în perioada 2008-2010

Sursa: Ministerul Finanțelor și calcule proprii

Tabelul 52. Cotele de piață ale furnizorilor de servicii de telefonie la puncte mobile în funcție de cifra de afaceri, în perioada 2008-2012

Sursa: Ministerul Finanțelor și calcule proprii

Tabelul 53. Gradul de concentrare al pieței de telefonie mobilă în funcție de cifra de afaceri, în perioada 2008-2012

Sursa: Ministerul Finanțelor și calcule proprii

Tabelul 54. Număr mediu de salariați ale principalilor 3 jucători de pe piața telecom, în perioada 2008-2012

Sursa: Ministerul Finanțelor și calcule proprii

Tabelul 55. Evoluția indicatorului EBITDA pentru principalii jucători de pe piața telecom, în perioada 2008-2013 (valorile reprezintă miliarde de lei)

Sursa: Ministerul Finanțelor și calcule proprii

Tabelul 56. Evoluția profitului sau a pierderii pentru principalii jucători de pe piața telecom, în perioada 2008-2013 (valori exprimate în miliarde de lei)

Sursa: Ministerul Finanțelor

Tabelul 57. Evoluția principalilor indicatori financiari ai companiei Orange, în perioada 2009-2013 (valori exprimate în lei)

Sursa: Ministerul Finanțelor și calcule proprii

Tabelul 58. Evoluția principalilor indicatori financiari ai companiei Vodafone, în perioada 2009-2013 (valori exprimate în lei)

Sursa: Ministerul Finanțelor și calcule proprii

Tabelul 59. Evoluția principalilor indicatori financiari ai companiei RCS & RDS, în perioada 2009-2013 (valori exprimate în lei)

Sursa: Ministerul Finanțelor și calcule proprii

Tabelul 60. Evoluția principalilor indicatori financiari ai companiei Telekom Mobile/ Cosmote, în perioada 2009-2013 (valori exprimate în lei)

Sursa: Ministerul Finanțelor și calcule proprii

Anexa 2. Lista de lucrări

Articole publicate în reviste recunoscute de CNCSIS sau altele de prestigiu din țară și/sau stăinătate:

Andrei F., Bușu M., „Detecting Cartels through Analytical Methods”. Revista Română de Concurență, nr. 1-2, 2014, pp. 26-30, ISSN: 2343 – 9785. Revistă indexată BDI: SSRN și Hein Online.

Bușu M., „How Concentrated is the Romanian Mobile Market?”, Exploring Creativity- practices and patterns,Volume II, Issue 2 (4) /2014, pp. 473-482. Revistă indexată BDI.

Bușu M., Cîmpan B., „Screening Methods for the detection of Cartels”, Network Intelligence Studies, Volume 3, Issue 1, 2014, pp. 21-31, ISSN-L: 2344-1722. Revistă indexată BDI.

Bușu M., Belu C., “Competition Policy in the context of corporate social responsibility”, Revista Română de Concurență, Nr. 2/ 2013, București 2013, pp. 71-82, ISSN: 2343-9785. Revistă indexată BDI: SSRN și Hein Online

Bușu M., „Parallel Behaviour – Primary Evidence of an Agreement”, Procedia Economics and Finance, Volume 6, 2013, Pages 213-223, ISSN: 2212-5671. Revistă indexată BDI

Bușu M., Șerban F., „A relationship between the degree of search and evolution of a financial asset”, Analele Universității Ovidius Constanța, Seria: Știinte economice, nr. 1/2011, Vol. XI, Revista indexată în BDI, pp. 2052-2056, 2011, ISSN 1582-9383.

Bușu M., Șerban F., „Building an optimal portfolio consisting of two assets and its efficient frontier”, Timisoara Journal of Economics, issue 4(16) , Revistă cotată B+, pp. 231-238, 2011, ISSN: 1842- 7340

Ștefănescu V., Șerban F., Bușu M., M. Ferrara, „Portfolio Optimization Ussing clasification and Functional Data Analysis Techniques”, Economic Computation and Economic Cybernetics Studies and Research, 3/2010, Revistă indexată ISI, pp. 93-109, 2010, ISSN: 0424 – 267X

Studii publicate în volumele unor manifestări științifice din țară și/sau străinătate:

Bușu C., Bușu M., Nedelcu, C. A., Empirical Indicators for Evaluating the Concentration Degree on the Market. Case Study on Auto Market. The 15th EBES Conference, Lisbon, January 8-10, 2015.

BUȘU M., Analytical Methods For Detecting Anticompetitive Behaviours. The 7th International Conference on Business Excellence held in București, Romania, October 7-8, 2014.

Bușu M., How Concentrated Is The Romanian Mobile Market? Exploring Creativity: Practices And Patterns- SEA Conference, Transilvania University of Brasov, October 17-18, 2014.

Busu M., Cimpan B., Anticompetitive Behaviour of Undertakings.Case Studies. The 4th WCETR Conference, University of Barcelona, 28-29th November, 2014

CÎMPAN B., BUȘU M. Increasing the number of female staff in military organizations – a management strategy for performance, article published in 23 rd IBIMA Conference, Vision 2020: Sustainable Growth, Economic Development and Global Competitiveness, May 13 to 14, 2014, Valencia, Spain, Conference Specifics ISBN: 978-0-9860419-2-1

Cîmpan B., Bușu M. Discriminatory policies in human resource management, article will be published in 21st International Economic Conference – IECS 2014 "Prospects of Economic Recovery in a Volatile International Context: Major Obstacles, Initiatives and Projects", 16-17 May 2014, Sibiu, Romania.

Bușu M., Cîmpan B., “Screening Methods for the Detection of Cartels”, Conferință internațională – SEA 2014, Academia Română, Filiala Iași, Iași, 4 – 5.05.2014

Bușu M., Belu C., “What are the welfare limits of welfare? Competition policy in the context of corporate social responsibility”, Conferință internațională- IMC 2013, Facultatea de Management, ASE, București, 8 – 9.11.2013

Bușu M., Cioacă S., „An application of the Kalman Filter to Market Studies”, Probleme actuale ale economiei globale, Facultatea de Științe Economice din cadrul Universității „Ovidius”, Constanța, 30-31 mai, 2013

Bușu M., “Parallel behaviour – Primary evidence of an agreement”, Conferință internațională- IECS 2013, Sibiu, 17-18.05.2013

Bușu M., “An economic analysis on the degree of market concentration: Competition Indicators”, Conferință internațională- AOM 2012, Facultatea de Management, ASE, București, 15 – 16.11.2012. Conferință indexată ISI Proceedings

Șerban F., Ștefănescu M.V., Bușu M., „Portfolio Optimization algorithm based on the Data Analysis and mean-risk Models”, 20th International Conference on Computational Statistics- COMPSTAT 2012 , Limasol , Cipru, 27 – 31.08 2012

Bușu M., Tudorache A., Serban F., „Building an Optimal Portfolio Using Fundamental Analysis of Stocks”, a 9-a ediție a Conferinței Internaționale “Probleme actuale ale economiei globale”, Facultatea de Științe Economice din cadrul Universității „Ovidius”, Constanța, 31 mai, 2012

Anexa 3. Chestionar

Cercetare privind piața serviciilor de telefonie mobilă din România

Bună ziua,

Realizez, în prezent, o cercetare ștințifică prin care doresc sa analizez percepția consumatorilor de servicii de telefonie mobilă din Romania.

În acest sens,va rog sa completați acest chestionar si să răspundeți la toate întrebările, pentru mine fiind importantă părerea Dvs. sinceră.

Rezultatele cercetării vor fi utilizate doar în scop didactic, interpretarea lor nefăcându-se în funcție de fiecare persoană în parte, ci vor fi rezumate sub forma unei statistici anonime. Completarea va necesita aproximativ 5 minute.

Mulțumesc pentru timpul acordat!

1. Ce fel de serviciu de telefonie mobilă utilizați?

Cartelă

Abonament

Folosesc și cartelă și abonament

Nu folosesc servicii de telefonie mobilă

2. Ce operator de telefonie mobila folosești în prezent? (mai multe răspunsuri posibile)

Telekom

Vodafone

Orange

Romtelecom

Digi Mobile

3. Care a fost primul operator de telefonie mobilă utilizat de dumneavoastră?

Cosmote

Vodafone

Orange

Romtelecom

RCS&RDS

4. Cât de mulțumit sunteți de operatorul dvs. de telefonie mobilă?

5. In cazul in care ați fost nemulțumit de operatorul dvs. De telefonie mobilă, care a fost motivul pentru care nu ați renunțat la el?

din comoditate

nu cunosc alte oferte

calitatea serviciilor e la fel de scăzută la toți operatorii

investiția inițială este mare

tarifele sunt mari la toți operatorii

toate persoanele pe care le apelez sunt in această rețea

alt motiv

6. În cazul in care ați renunțat la un operator de telefonie mobila in trecut, care a fost motivul? (mai multe răspunsuri posibile)

tarife ridicate

prietenii/cunoștințele s-au mutat in alta rețea

acoperire slaba

servicii de proasta calitate

găsirea unei oferte mai avantajoase

nu am renunțat pana acum la operatorul folosit

alt motiv

7. Din punct de vedere al minutelor vorbite in rețea pe luna, in ce categorie considerați ca va situați?

0 – 300 minute

301 – 600 minute

601 – 900 minute

901 – 1200 minute

1201 – 1500 minute

peste 1500 de minute

8. Din punct de vedere al minutelor vorbite in afara rețelei pe luna, in ce categorie considerați ca va situați?

0 – 100 minute

101 – 200 minute

201 – 300 minute

301 – 400 minute

401 – 500 minute

peste 500 de minute

9. Din punct de vedere al SMS-urilor trimise pe lună, în ce categorie considerați că vă situați:

0 – 300 sms/luna

301 – 600 sms/luna

601 – 900 sms/luna

901 – 1200 sms/luna

1201 – 1500 sms/luna

peste 1500 sms/luna

10. Ați folosit telefonul dvs. Mobil în afara țării în ultimul an?

da, am fost plecat si l-am folosit

nu, am fost plecat dar nu l-am folosit

nu, nu am fost plecat în afara țării

11. Care din următoarele situații descriu cel mai bine comportamentul dvs. atunci când folosiți servicii de telefonie mobilă în afara țării:

preponderent trimit mesaje scrise de pe abonamentul/cartela din România în loc să efectuez apeluri

țin telefonul închis și îl folosesc doar dacă am nevoie

cumpăr o cartelă SIM din țara respectivă

altceva

12. Din punct de vedere al traficului de internet mobil realizat pe luna, in ce categorie considerați ca va situați?

0 – 200 MB/luna

201 – 400 MB/luna

401 – 600 MB/luna

601 – 800 MB/luna

801 – 1000 MB/luna

peste 1000 MB/luna

13. Cine v-a influențat sa alegeți oferta/ofertele de telefonie mobila pe care le utilizați in prezent? (mai multe răspunsuri posibile)

Publicitate TV

Ziare/Reviste

Internet

Prieteni/Cunoștințe

Familia

Reprezentanții magazinelor de telefonie mobilă

Altele

14. Dacă persoanele pe care dumneavoastră le apelați cel mai des ar fi intr-o altă rețea ați considera schimbarea operatorului pe care îl folosiți?

Da

Nu

15. Care sunt principalele elemente pe care le luați in considerare pentru a determina daca o oferta de telefonie mobila este corecta din punct de vedere al prețului? (mai multe răspunsuri posibile)

prețul plătit de ceilalți utilizatori pentru aceeași oferta

prețul oferit de ceilalți operatori la o oferta similara

claritatea informațiilor si modalităților de exprimare legate de preț

suportarea de către operator a riscurilor neprevăzute legate de preturi (ex.: creșterea costurilor de prestare, schimbarea legislației, etc.)

Nu știu/Nu răspund

Alți factori

16. Daca ați considera ca plătiți un preț mai mare decât alți utilizatori de telefonie mobila, ce au aceeași oferta, care ar fi reacția dumneavoastră?

Nu voi face nimic

As limita apelurile de pe acest serviciu

Voi comunica mai mult prin SMS

Voi schimba aceasta oferta cu o alta de la același operator

Voi schimba operatorul

Nu știu/Nu răspund

Altceva

17. Exprimați-vă părerea in legătura cu următoarea afirmație:

As avea îndoieli in privința corectitudinii prețului plătit daca operatorul pe care îl folosesc ar practica preturi diferențiate in funcție de categorii de clienți

23. In opinia dumneavoastră care este operatorul de telefonie mobila din Romania cu cei mai mulți utilizatori?

Telekom

Orange

Vodafone

DIGI MOBILE

Romtelecom

24. In opinia dumneavoastră care este operatorul de telefonie mobila din Romania cu cele mai scăzute preturi?

Telekom

Vodafone

Digi Mobile

Orange

25. In opinia dumneavoastră care este operatorul de telefonie mobila din Romania cu cele mai ridicate preturi?

Telekom

Vodafone

DIGI MOBILE

Orange

26. Vă rugăm să precizați in care dintre cele două categorii vă încadrați

Bărbătesc

Femeiesc

27. Ultima forma de învățământ terminată

Școala profesionala

Școala generala

Liceu

Școala Postliceala

Facultate – licență

Facultate – master

Altele

28. Categorie socioprofesionala

Elev/student

Salariat cu studii medii

Salariat cu studii superioare

Director/Antreprenor

Șomer/Casnic

Pensionar

Altele

29. Nivelul veniturilor dumneavoastră se situează intre:

sub 1000 Ron

1000 – 2000 Ron

2001 – 3500 Ron

3501 – 5000 Ron

peste 5001 Ron

30. In ce interval se situează vârsta dumneavoastră:

18 – 25 ani

26 – 35 ani

36 – 45 ani

46 – 55 ani

56 – 65 ani

peste 65 de ani

Anexa 4. Demonstrația ecuației (3)

Pornind de la ecuațiile (1):

Condițiile de ordinul 1 de maximuzare a profitului ne dau următoarele două ecuații:

Înmulțim prima ecuație cu și pe a doua cu 2, iar apoi le adunăm grupând termenii asemenea:

Acum, rezolvând sistemul de mai sus pentru cealaltă necunoscută, , obținem:

Anexa 5. Demonstrația ecuației (4)

Pornind de la ecuațiile (2): ,

unde

și

Astfel, ținând cont și de ecuația (1), obținem:

Condițiile de ordinul 1 de maximuzare a profitului ne dau următoarele două ecuații:

Înmulțim prima ecuație cu , iar apoi o adunăm la cea de a doua ecuație, grupând termenii asemenea:

Acum, rezolvând sistemul de mai sus pentru cealaltă necunoscută, , obținem:

BIBLIOGRAFIE

Abrantes-Metz, R. M., Froeb, L. M., Geweke, J., & Taylor, C. T. (2006). A variance screen for collusion. International Journal of Industrial Organization,24(3), 467-486.

Afifi, A. A., & Clark, V. (1990). Computer-Aided Multivariate AnalysisVan Nostrand–Reinhold. New York, 234-236.

Aigner, G., O. Budzinski, and A. Christiansen (2006), “The Analysis of Coordinated Effects in EU Merger Control: Where Do We Stand After Sony/BMB and Impala?,” European Competition Journal, 2(2), pg. 311–36

Altăr M., (2009), ”Public Finances: Introduction of a Medium Term Budgetary Framework”, IER, Bucharest,

Altman, E. I. (1968). Financial ratios, discriminant analysis and the prediction of corporate bankruptcy. The journal of finance, 23(4), pg. 589-609.

Areeda, P. and D. F. Turner (1975), Predatory Pricing and Related Practices under Section 2 of the Sherman Act, Harvard Law Review, 88, pg. 697–733

Armstrong, M., Cowan S. și Vickers, J. (1994). Reforma Reglementărilor: Analiza Economică și Experiența Britanică. Londra: MIT Press, , p. 6

Athey S. & Haile P. A., (2006). Empirical Models of Auctions, NBER Working Papers 12126, National Bureau of Economic Research, Inc.

Bajari, P. și L. Ye (2003). Deciding between competition and collusion, Review of Economics and Statistics, pg. 971-989

Baker, J. B. (2003). “The Case for Antitrust Enforcement,” Journal of Economic Perspectives, 17, pg. 27–50

Balakrishnan, A.,V., (1984), Kalman Filtering Theory. Optimization Software Inc., New York.

Baltagi, B. (2008). Econometric analysis of panel data (4th ed.), Chichester: Willey

Banerji, A. & J. V. Meenakshi (2004). Buyer collusion and efficiency of government intervention in wheat market in northern India: An asymmetric structural auctions analysis, American Journal of Agricultural Economics, pp. 236-253

Baudenbacher C., (2007), ”Economic Law and Justice in Times of Globalisation”, Munich

Baumol J. and Oates W.E. (1988) The Theory of Environmental Policy: Exernalities, Public Outlays and the Quality of Life (2nd ed., Englewood Cliffs, NJ, Prentice-Hall 1988)

Bell, E., & Bryman, A. (2007). The ethics of management research: an exploratory content analysis. British Journal of Management, 18(1), 63-77.

Bellamy, C. W. & G. D. Child (2008), European Community Law of Competition, 6th edn. Oxford University Press, Oxford

Bernheim, D. and M. Whinston (2008), “Multimarket Contact and Collusive Behavior”, Rand Journal of Economics, 21: pg. 1-26.

Bishop, S.,&Walker, M. (2009). The Economics of EC Competition Law. Concepts, Applications and Measurements, (2nd edn.), Thomson Sweet & Maxwell, London.

Borenstein, S. (2004). Rapid price communication and coordination: The airline tariff publishing case (1994). The Antitrust Revolution: Economics, Competition, and Policy, 4.

Bos, I. and M. P. Schinkel (2006), “On the Scope for the European Commission’s 2006 Fining Guidelines under the Legal Maximum Fine”, Journal of Competition Law and Economics, 2(4), pg. 673–102

Bran, F., Bălu, F.O., (2009), “A proposed model for operational risk measurement: theoretical approach”, Metalurgia Internațional. Sustainability. Quality. Leadership, special issue no. 12, pg. 43-48

Bran, F., Bălu, F.O., Rădulescu, C.V., Ioan, I., (2010), “Global financial crisis and several effects on European countries”, Metalurgia Internațional. Sustainability. Quality. Leadership, special issue no. 6, pg. 79-84

Buccirosi P. (2006) „Does Parallel Behavior Provide Some Evidence of Collusion?”, LEAR – Laboratorio di economia, antitrust regolamentazione, Rome, 2:1, 2006

Bulmer, S. J. (1993), „The governance of the European Union: a new institutionalist approach”. Journal of public policy, 13(04), pg. 351-380.

Calder, B. J., Phillips, L. W., & Tybout, A. M. (1981). Designing research for application. Journal of consumer research, pp. 197-207.

Calkins, S. (1983). The New Merger Guidelines and the Herfindahl-Hirschman Index. 71 Cal. L. Rev. 402.

Cameron, P. D., & Brothwood, M. (2002). Competition in energy markets-law and regulation in the European Union.

Carlton, D.W. and Perloff , J. M. (2005), Modern Industrial Organization, 4th edn., Pearson AddisonWesley, Upper Saddle River, NJ

Carree, M., A. M. Gunster & M. P. Schinkel (2010), “European Antitrust Policy 1957–2004: An Analysis of Commission Decisions,” Review of Industrial Organization, forthcoming 2010.

Castells, M. (2011). The rise of the network society: The information age: Economy, society, and culture (Vol. 1). John Wiley & Sons.

Chalmers, D., Davies, G., & Monti, G. (2010). European Union law: cases and materials. Cambridge University Press.

Church, J. and R.Ware (2000), Industrial Organization: A Strategic Approach, Irwin McGraw–Hill, Singapore.

Conan, J., & Holder, M. (1979). Analyse des causes de faillite des PMI (Doctoral dissertation, Thèse de doctorat d’état, Université Paris Dauphine).

Conan, J., Holder, M. (1979). Variables explicatives de performance et controle de gestion dans les P.M.I., These d’Etat, CERG, Universite Paris Dauphine.

Conant, L., (2002). Justiție Conținută: Lege si Politica in Uniunea Europeana. Ithaca: Cornell University Press, pg.102

Condur, G. (2011). Aspecte etice ale publicării sondajelor de opinie. Sfera Politicii, (155), pg. 29-34.

Connected Continent legislative Package. Retrived from http://ec.europa.eu/digital-agenda/en/connected-continent-legislative-package.

Connor, J. M. (1998). The global citric acid conspiracy: Legal-economic lessons. Agribusiness Journal. 14 (6), pg. 435-452.

Connor, J. M., & Lande, R. H. (2005).How High Do Cartels Raise Prices? Implications for Reform of the Antitrust Sentencing Guidelines. Working paper no. 01-04. American Antitrust Institute.

Conrad, K. (2005). Price competition and product differentiation when consumers care for the environment. Environmental and Resource Economics, 31(1), pg. 1-19.

Constantinescu, M. (2011). Principii teoretice in dezvoltarea si implementarea chestionarelor ca instrumente de sondare a pietei. Revista de Marketing Online (Journal of Online Marketing), 5(2), pg. 68-78.

Corwin, E. D. (1992), “Trends in Enforcement of the Antimonopoly Laws,” Antitrust and Regulation, Edward Elgar, London, pg. 110–18

Cosneanu, S., Russu, C., Chiritescu, V., & Badea, L. (2013). Necesitatea implementării guvernanței corporatiste în întreprinderile românești. Economie teoretică și aplicată. Volumul XX (2013), No. 4(581), pg. 54-64

Cotoi, C. (2013). Economia socială la sfârșit de secol XIX și astăzi. Două încercări de construcłie și definire. Quality of Life (1018-0389)/Calitatea Vietii, 24(2).

Dagum, C. (1980). Inequality Measures between Income Distributions with Applications. Econometrica 48, pg. 1791-1803.

Davies, S. W., L. N. Driffield, and R. Clarke (1999), “Monopoly in the UK: What Determines Whether the MMC Finds Against the Investigated Firms?,” Journal of Industrial Economics, 47, pg. 263–283

Dawes, R. M., McTavish, J., & Shaklee, H. (1977). Behavior, communication, and assumptions about other people's behavior in a commons dilemma situation. Journal of personality and social psychology, 35(1), pg. 1.

Devroe, W. (1997). Privatizations and community law: neutrality versus policy.Common market law review, 34(2), 267-306.

Dhondt, N. M. L. (2003). Integration of Environmental Protection into other EC Policies-Legal Theory and Practice. Europa law publishing.

Dobroțeanu, C. L., & Răileanu, A. S. (2010). Independența auditorilor în contextul guvernanței corporative. Ec. drd. ing. Adrian Vintilescu BELCIUG, ec. drd. Carmen GEGEA.

Dubbink, W., & van der Putten, F. P. (2008). Is Competition Law an Impediment to CSR? Journal of business ethics, 83(3), pg. 381-395.

Duso, T., Gugler, K. P., & Yurtoglu B. (2006). How Effective is European Merger Control? WZB. Markets and Politics Working Paper, No. SP II 2006–12.

Edward, D., & Hoskins, M. (1995). Article 90: deregulation and EC law. Reflections arising from the XVI FIDE conference. Common Market Law Review, 32, pg. 157-157.

Ellison, G. (1994). Theories of cartel stability and the joint executive committee. The RAND Journal of Economics, pg. 37-57

Elzinga, K. & Mills, D. (2004). The brand name prescription drugs antitrust litigation. The Antitrust Revolution: Economics. Competition and Policy(4th ed.). Oxford University Press,New York, pg. 301-320.

Eschenbach, R., Siller, H. (2014). Controlling profesional. Concepte și instrumente, Editura Economică, București.

European Commission (1972), I Report on Competition Policy 1971, Office for Official Publications of the European Communities, Luxembourg.

European Commission Report on Competition, No. XXXI (2001), section 32.

Feleagă, N., Feleagă, L., Dragomir, V. D., & Bigioi, A. D. (2011). Guvernanța corporativă în economiile emergente: cazul României. Economie teoretică și aplicată, 18(9), pg. 562.

Fernández‐Kranz, D., & Santaló, J. (2010). When necessity becomes a virtue: The effect of product market competition on corporate social responsibility. Journal of Economics & Management Strategy, 19(2), pg. 453-487.

Feinberg, R. M. (1984). Strategic and deterrent pricing responses to antitrust investigations. International Journal of Industrial Organization, 2(1), 75-84.

Fligstein, N., & Mara-Drita, I. (1996). How to make a market: reflections on the attempt to create a single market in the European Union. American journal of sociology, pg. 1-33.

Fornell, C. (1992). A national customer satisfaction barometer: The Swedish experience. the Journal of Marketing, 6-21.

Quairel-Lanoizelée, F. (2011). Are competition and corporate social responsibility compatible? The myth of sustainable competitive advantage. Society and Business Review, 6(1), 77-98.

Ureche, G., Tudorache , A. (2008), On Some Composite Models. Annals of Constantin Brancusi University of Targu-Jiu, Nr. 1 / 2008, ISSN 1842-4856, Academica Brancusi Publishing

Gallo, J. C., K. G. Dau-Schmidt, J. L. Craycraft, and C. J. Parker (1994), “Criminal Penalties under the Sherman Act: A Study of Law and Economics”, Research in Law and Economics, 16, pg. 171–83.

Gantmacher, F., R., (1959), The Theory of Matrices, Vol. 1., Chelsea, New-York.

Garbacz, C., Thompson, H. (2007). Demand for telecommunications services in developing countries. Telecommunications Policy, Vol. 32, pg. 276-289.

Geradin, D. and D. Henry (2005), “The EC Fining Policy for Violations of Competition Law: An Empirical Review of the Commission Decisional Practice and the Community Courts’ Judgments”, European Competition Journal, 1(2), pg. 401–73.

Ghosal,V. and J. C. Gallo (2001), “The Cyclical Behavior of the Department of Justice Antitrust Enforcement Activity”, International Journal of Industrial Organization, 19, 27–54.

Goldstein, A. (2009). Multinational Companies from Emerging Economies Composition, Conceptualization & Direction in the Global Economy. Indian Journal of Industrial Relations, pg. 137-147.

Green, E. J., & Porter, R. H. (1984). Noncooperative collusion under imperfect price information. Econometrica: Journal of the Econometric Society, 87-100.

Greene, W. H. (2008). Econometric analysis. Granite Hill Publishers.

Gual, J., & Mas, N. (2010). European Commission decisions on anti-competitive behavior.

Gugler K., Dennis Mueller, Burcin Yurtoglu, and Christine Zulehner (2003), “The Effects of Mergers: An International Comparison,” International Journal of Industrial Organization, 21, pg. 625–53.

Halpern, P., Weston, J. F., Brigham, E. F., Ilie, L., Dragusin, A. D., & Oancea, M. (1998). Finante manageriale: modelul canadian. Editura Economică.

Harding, C. & Gibbs, A. (2005). Why go to Court in Europe? An Analysis of Cartel Appeals 1995–2004, European Law Review, , 30, pg. 349–62.

Harrington, J. E. (2009), Collusion Among Asymmetric Firms: The Case of Different Discount Factors. International Journal of Industrial Organization, 7: pg. 289-307

Harrington, J. E. (2004) – Cartel pricing dynamics in the presence of an antitrust authority, RAND Journal of Economics, pg. 651-673

Harrington, J. E., Jr. (2006), How Do Cartels Operate? Foundations and Trends in Microeconomics, 2(1), pg. 1–105

Harstad, R., Martin, S., & Normann, H. T. (1997). Experimental tests of consciously parallel behaviour in oligopoly. Centre for Industrial Economics, University of Copenhagen.

Hart, P. E. (1971). Entropy and other measures of concentration. Journal of the Royal Statistical Society. Series A (General), 73-85.

Hausman, J. (2003). Sources of bias and solutions to bias in the CPI. Journal of Economic Perspectives, Vol. 17, pg. 23-44.

Hausman, J. A., & Taylor, W. E. (1981). Panel data and unobservable individual effects. Econometrica: Journal of the Econometric Society, pg. 1377-1398.

Hausman, J., A. Ros (2013). An econometric assessment of telecommunications prices and consumer surplus in Mexico using panel data. Journal of Regulatory Economics, Vol. 43, pg. 284-304

Hausman, J., Sidak G. (2007). Evaluating Market Power Using Competitive Benchmark Prices Rather than the Hirschman-Herfindahl Index. Antitrust Law Journal, Vol. 74, No. 2, pg. 387-407

Hay, D., & Vickers, J. (1988). The Reform of UK Competition Policy. National Institute Economic Review, pg. 56-68.

Heinzerling, L. (1998). Regulatory costs of mythic proportions. The Yale Law Journal, 107(7), 1981-2070.

Henten, A., Olesen, H., Saugstrup, D., & Tan, S. E. (2004). Mobile communications: Europe, Japan and South Korea in a comparative perspective. info, 6(3), pg. 197-207.

Hoffmann, W., Niedermayr, R., & Risak, J. (1996). Führungsergänzung durch Controlling. Controlling, 2, 3-48.

Ivaldi, M., Jullien, B., Rey, P., Seabright, P., & Tirole, J. (2003). The economics of tacit collusion. IDEI Working Paper, 186.

Jacquemin, A.,& M. Slade (1989). Cartels, collusion, and horizontal merger. Handbook of Industrial Organization, Amsterdam, (1) pg. 415-473.

Jensen, M. C., & Meckling, W. H. (1979). Theory of the firm: Managerial behavior, agency costs, and ownership structure (pg. 163-231). Springer Netherlands.

Johnson, G., Scholes, K., Whittington, R., (2008). Exploring corporate strategies. Pearson Education Limited, Essex.

Jones, A., & Sufrin, B. (2014). EU competition law: Text, cases and materials. Oxford University Press.

Jones, C., van der Woude, M. (2006). EC Competition Law Handbook, 17th edn., London: Thomson Sweet & Maxwell.

Korah, V. (2006). Cases and materials on EC competition law (p. 788). Hart Publishing.

Kovacic, W. E. and Shapiro, C. (2000). Competition Policy: A Century of Economic and Legal Thinking. Journal of Economic Perspectives, 14(1), pg. 43–60.

Karacuka, M., Haucap, J. & Heimeshoff, U. (2011). Competition in Turkish mobile telecommunications markets: Prices elasticities and network substitution. Telecommunications Policy, Vol. 35, pg. 202-210.

Kilmister, A. (2004). Understanding neo-liberalism. Socialist Outlook, (3).

Kilmister, A. (2008). What’s happening to the economy? Socialist Outlook, (14).

Körnert, J., & Wolf, C. (2000). Branding on the Internet: Umbrella-brand and Multiple-brand Strategies of Internet Banks in Britain and Germany. Technical University Bergakademie Freiberg-Faculty of Economics and Business Administration.

Knill, C., & Lenschow, A. (2005). Compliance, communication and competition: patterns of EU environmental policy making and their impact on policy convergence. European Environment, 15(2), pg. 114-128.

Krugman, P.(2008). We all go together when we go. Financial Times, pg. 1-11.

Küpper, T. (2006). Measuring the Success of Social CRM. In Proceedings of the 16th International Conference on Enterprise Information Systems (pp (Vol. 573, p. 582).

Kwoka, John E.(1985). The Herfindahl Index in Theory and Practice, 30 Antitrust Bull. 915 (1985)

Lee, D. H. (2006). Estimating consumer surplus in the mobile telecommunications market: The case of Korea. Telecommunications Policy, 30(10), pg. 605-621.

Lee, J., Lee, J., & Feick, L. (2001). The impact of switching costs on the customer satisfaction-loyalty link: mobile phone service in France. Journal of services marketing, 15(1), 35-48.

Lefter, V., Deaconu, A., Marinaș, C., & Puia, R. (2008). Managementul resurselor umane: Teorie și practică. Editura Economică.

Lefter, V., Marinaș, C., & Nica, E. (2007). Fundamente ale managementului resurselor umane. Editura Economică.

Levine, R. (2001). International financial liberalization and economic growth.Review of international Economics, 9(4), pg. 688-702.

Lin, P., R. Baldev, M. Sandfort, and D. Slottje (2005), “The US Antitrust System and Recent Trends in Antitrust Enforcement”, Journal of Economic Surveys, 14, pg. 255–306

Lindsay, A. (2006), The EC Merger Regulation: Substantive Issues, 2nd edn., Thomson Sweet & Maxwell, London Lyons, B. R. (2004), “Reform of European Merger Policy”, Review of International Economics, 12,pg. 246–61

Majone, G. (2006). The common sense of European integration. Journal of European Public Policy, 13(5), pg. 607-626.

Marenco, G., (1983). Servicii publice și Legi Comunitare. Legea Pieței Comune Revizuita, 20, pg. 495.

Martin, S. (1994). Industrial economics economic analysis.

Mediul Concurențial Românesc – evoluții în sectoarele esențiale. (2011) S.C. Tipografia Prod Com SRL, București.

Menon, A., & Hayward, J. (2002). 14 States, industrial policies and the European Union. The European Union and National Industrial Policy, pg. 267.

Miller, R. A. (1982). Herfindahl-Hirschman Index As a Market Structure Variable: An Exposition for Antitrust Practitioners, The. Antitrust Bull., 27, pg. 593.

Monti, G. (2007), EC Competition Law, Cambridge University Press, Cambridge

Motta, M. (2004), Competition Policy: Theory and Practice, Cambridge University Press, New York

Newbery, David M. (1997). Privatisation and liberalisation of network utilities. European Economic Review 41.3, pg. 357-383.

Nillsen, T. (1997), “On the Consistency of Merger Policy”, Journal of Industrial Economics, 45, 89–100

Oates, W. E. (2000). From research to policy: the case of environmental economics. International Journal of Urban Sciences, 4(1), pg. 1-15.

Panagariya, A. (2000). Preferential trade liberalization: the traditional theory and new developments. Journal of Economic literature, pg. 287-331.

Pelkmans, J. (2001). Making EU network markets competitive. Oxford Review of Economic Policy, 17(3), pg. 432-456.

Pilling, D., “Prudent Asia is unlikely to bail out the west”, Financial Times, December 11th, 2008, pg. 13

Pop, M.D. (2009) – „Cercetări de marketing,” suport de curs,Cluj Napoca, 2009, pag. 58-59

Porter, R. H. (1983). Optimal cartel trigger price strategies, Journal of Economic Theory, pg. 313-338

Posner, R. A. (1970). A Statistical Study of Antitrust Enforcement, Journal of Law and Economics, 13, pg. 365–419.

Porter, R., & Zona J. (2004). Bidding, bid rigging, and school milk prices: Ohio v. Trauth. The Antitrust Revolution: Economics. Competition and Policy (4th ed.) Oxford University Press, New York, pg. 211–232.

Prosser, T. (1997). Law and the Regulators. Oxford University Press.

Rădulescu, C.V., Ioan, I., Bran, F., (2009). Decision optimization under risk conditions, Metalurgia Internațional. Sustainability. Quality. Leadership, special issue no. 1, pg. 102-85

Raport asupra pieței de asigurări și a activității desfășurate în anul 2011 (2012). Comisia de supraveghere a asigurărilor, România. ISSN 1841-7256.

Reich, N. (1992). Competition between legal orders: a new paradigm of EC law, Common Market Law Review, 29(5), pg. 861-896.

Reinhardt, F. (1999). Market failure and the environmental policies of firms: Economic rationales for “beyond compliance” behavior. Journal of Industrial Ecology, 3(1), pg. 9-21.

Ritter, L. and W. D. Braun (2005), European Competition Law: A Practitioner’s Guide, 3rd edn., Kluwer Law International, London

Roeller, L. H. and O. Stehmann (2005), The Year 2005 at DG Competition: The Trend towards a More Effects-Based Approach. Review of Industrial Organization, 29, pg. 2101–304

Robu, V., & Sandu, R. (2008). Problematica analizei performanțelor–o abordare critică în contextul teoriilor informației și guvernanței corporative.

Runeson, P. (2006). A survey of unit testing practices. Software, IEEE, 23(4), pg. 22-29.

Russo, F. (2006), “Abuse of Protected Position? Minority Shareholdings and Restriction of Markets’ Competitiveness in the European Union,” World Competition, 29(4), pg. 607–33

Schpel, H. (2002). Delegarea Puterilor de Reglementare către Părțile Private sub Legea Concurenței CE: Către un Test de Procedura Publică, pg.39

Shapiro, C. (1989). Theories of oligopoly behaviour. Handbook of Industrial Organization, Amsterdam, (1), pg. 329-414.

Shayman, M.A., (1986), Phase portrait of the matrix Ricatti equation. SIAM J. Control. Optim. 24, pg. 1-65.

Smith, A. (1776). An Inquiry into the Nature and Causes of the Wealth of Nations. W. Stratan and T. Cadell, London, 1 (1 ed.), Statistical Society A134, pg. 73-85.

Smith, M.P. (2001). În urmările Liberalismului Selectiv: Concurența pe o singură piață și limitele sale. Journal of European public Policy, volume 8, pp. 519

Ștefănescu, M.V, Șerban, F., Bușu, M., Ferrara, M. (2010). Portfolio Optimization using Classification and Functional Data Analysis Techniques, Economic Computation and Economic Cybernetics Studies and Research, 44 (3), pg. 93-108

Stephan, A. (2009), An Empirical Assessment of the Leniency Notice, Journal of Competition Law and Economics, 5, 537–61

Stiglitz, J. E. (2000). Capital market liberalization, economic growth, and instability. World development, 28(6), pg. 1075-1086.

Stryszowska M. (2012). Estimation of loss in consumer surplus resulting from excessive pricing of telecommunications services in Mexico. OECD Digital Economy Papers, No. 191.

Sun, J.M. and Pelkmans, J. (1995). Regulatory Competition in the Single Masket, Journal of Common Market Studies, 33 (1): pg. 67-89.

Thatcher, M.(1998). The development of policy network analyses from modest origins to overarching frameworks. Journal of theoretical politics, 10(4), pg. 389-416.

Trillas, F. (2010). Electricity and telecoms reforms in the EU: Insights from the economics of federalism. Utilities Policy, 18(2), pg. 66-76.

Vives, X. (1999). Oligopoly pricing: Old Ideas and New Tools, Cambridge MIT Press

Voinea L., (2001). Corporațiile transnaționale și economiile naționale, IRLI, București.

Wade, R. H. (2008). Financial regime change?. New Left Review, 53, pg. 5-21.

Wasmeier, M. (2001). The integration of environmental protection as a general rule for interpreting community law. Common Market Law Review, 38(1), pg. 159-177.

Whinston, M. (2006). Lectures on Antitrust Economics, MIT Press, Cambridge.

Wolf, M. (2008). How Britain flirts with disaster. Financial Times, 11.

Wolf, C., & Körnert, J. (2004). Stakeholder scorecard versus balanced scorecard (No. 02/2004). Ernst Moritz Arndt University of Greifswald, Faculty of Law and Economics.

Wagenhofer, A. (2006). Management accounting research in German-speaking countries. Journal of Management Accounting Research, 18(1), pg.1-19.

Compendiu legislativ

*** Legea nr. 21/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare

*** Legii nr. 31/1990

*** Legea nr. 53/2003

*** Legea nr. 441/2006

*** Legea nr. 297/2004 (numită în continuare Legea privind piața de capital)

*** Legea societăților comerciale nr. 31/1990

*** Legea privind piața de capital nr. 297/2004

*** OUG 82/2007

*** OECD (2012). Marta Stryszowska, estimation of loss in consumer surplus resulting from excessive pricing of telecommunications services in Mexico. OECD Digital Economy Papers No. 191

***Articolul 7 (ex 1 TCE)

***Articolul 18 (ex 12 TCE)

***Articolul 26 (ex 20 TCE)

***Articolul 36 (ex 30 TCE)

***Articolul 37 (ex 31 TCE)

***Articolul 345 TFUE

***Articolul 294 TFUE.

***Articolul 114 TFUE (ex 95 TCE)

***Articolul 106 TFUE

***Articolul 102 TFUE

***Articolul 101 TFUE

***Cazul C-189/95 Frazen [1997] ECR I-5909

***Cazul C-202/88 Franța vs. Comisie (Telecomunicații și Echipament Terminal) [1991] ECR I-1223. Vezi Larouche Legea Concurentei, ch. 2, pp. 60-70.

***Cazul M.7018 – Telefónica Germania / E-Plus

***Cazul numărul M.6992 – Hutchison 3G Regatul Unit/ Telefónica Irlanda

***Cazul M.6990 – Vodafone / Kabel Deutschland

***Cazul M.6880 – Liberty Global / Virgin Media.

***Cazul AT.39839 Telefónica și Portugal Telecom

***Cazul IV.F.1/36.718 CECED

***Cazul C-41/90 Hofner and Elser vs. Macroton [1991] ECR I- 1979

***Cazul C- 475/99 Ambulantz Glockner v. landkreis Sudwestpfalz [ 2001] ECR I- 8089

***Cazul C- 18/88 Rtt v. GB-INNO-BM SA [1991] ECR I- 5941 paras. 20-8; Telecomunication Terminal Equipment [1991] ECR I – 1223 para. 51.

***Cazul C-260/89 ERT v. Dimotiki Etairia pliroforissis [1991] ECR I –2925 para. 37.

***Cazul C-376/98 Germania vs. Parlament si Consiliu ( Reclama pentru Tutun) [2000] ECR I-8419 para. 84.

***Cazul 172/80 Züchner v Bayerische Vereinsbank [1981] ECR 2021, par. 18; *** ***Cazul C-475/99 Ambulanz Glöckner [2001] ECR I-8089, par. 49.

***Cazul C-309/99 Wouters și alții [2002] ECR I-1577, par. 95.

***Cazul 226/11 A se vedea Opinia Avocatului General Juliane Kokott, prezentată CEJ la 6 sept. 2012

***Cazul 66/86 Ahmed Saeed Flugreisen si Silver Line Reiseburo Gmbh vs. Zentrale zur Bekampfung unlauteren Wettbewebs eV [1989] ECR 803.

*** Cazul C-198/01 Consortio Industrie Fiammiferi vs. Autorita garante della Concorrenza e del Mercato [2003] ECR I-8055.

***Cazul C-35/96 Commision Vs. Itally [1998] ECR 35101 (tarifele agenților)

***Cazul C-2/91 Wolf W. Meng [ 1993] ECR I – 5751

***Cazul C-39/99 Criminal Proceedings against Arduino [2002] ECR I-1529

***Cazul C-179/90 Merci Convenzionali Porto di Genova vs. Siderurgica Gabrielli [1991] ECR I- 5889.

***Cazul C- 320/91 Corbeau [1993] ECR I- 2533.

***Directiva 2002/39

***Directiva 97/ 67

Resurse electronice – websites

http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=CELEX:52004XC0205(02):EN:NOT .

http://ftc.gov/os/2010/08/100819hmg.pdf .

https://ec.europa.eu/digital-agenda/en/connected-continent-single-telecom-market-growth-jobs

http://ec.europa.eu/competition/index_en.html

http://ec.europa.eu/competition/antitrust/legislation/legislation.html

http://ec.europa.eu/competition/elojade/isef/

http://ec.europa.eu/competition/mergers/cases/

http://ec.europa.eu/romania/index_ro.htm

http://www.consiliulconcurentei.ro/ro/publicatii/recente.html

http://www.consiliulconcurentei.ro/uploads/docs/items/id8081/consiliul_concurentei_raport.pdf

http://www.consiliulconcurentei.ro/uploads/docs/items/id9047/rrc_nr_2-2013.pdf

http://www.consiliulconcurentei.ro/uploads/docs/items/id8332/rrc_1-2013.pdf

http://www.ancom.org.ro/

https://statistica.ancom.org.ro:8000/sscpds/public/categories/communications

http://www.mfinante.ro/acasa.html?method=inceput&pagina=acasa

http://www.insse.ro/cms/

http://www.orange.ro/stiri/sport/altele/date-statistice-dupa-romania-estonia-scor-2-0-80130

http://www.vodafone.com/content/index/investors/investor_information/annual_report.html

http://www.annualreport.telekom.com/site0215/en/

http://www.strategiimanageriale.ro/images/images_site/categorii_articole/pdf_categorie_36cbccb692e3f003c396b636ef42ce60.pdf

http://www.referat.ro/referate_despre/strategii_manageriale_de_firma.html

https://www.telekom.ro/images/Rapoarte_CR/CR_Report_CosmoteRomania_2012_Romanian.pdf

http://www.academia.edu/6426701/Modele_de_Guvernanta_Corporativa_in_Romania_Studiu_de_Caz_Romtelecom

http://www.responsabilitatesociala.ro/companii/orange-romania.html

http://www.referat.ro/referate/Studiu_de_caz_cosmote_Romania_79dab.html

http://www.ancom.org.ro/uploads/links_files/Piata%20serviciilor%20de%20telefonie%20mobila%20-%20persoane%20juridice.pdf

http://www.payu.ro/magazine-online/clienti/studii-de-caz/studiu-de-caz-orange/

http://www.wall-street.ro/articol/IT-C-Tehnologie/100670/Studii-Cum-au-evoluat-preturile-la-telefonie-fixa-si-mobila-intre-2006-2010.html

Strategiile de pe piaţa telefoniei mobile

http://www.oecd.org/competition/

http://www.oecd.org/competition/abuse/

http://www.oecd.org/competition/cartels/

Frontpage

https://www.gov.uk/government/organisations/competition-commission

http://www.theguardian.com/business/competition-commission

http://www.comesacompetition.org/?page_id=639

http://whoswholegal.com/news/features/article/31010/how-competition-law-applied-telecoms-media-sector

http://www.justice.gov.za/sca/judgments/sca_2009/sca09-155.pdf

http://www.internationalcompetitionnetwork.org/uploads/library/doc384.pdf

http://www.consiliulconcurentei.ro/en/official-documents/competition/legislation/competition-law-21-1996.html

http://www.out-law.com/page-5811

http://www.competitionlawinsight.com/

http://www.biblioteca-digitala.ase.ro/biblioteca/carte2.asp?id=471&idb=

http://www.editura.ase.ro/Librarie/Management/

http://www.management.ase.ro/

http://www.editura.ase.ro/Carte/Management–Editia-a-doua/

http://doctorat.ase.ro/acces_studenti_resurse_ol_line

Anexa 1. Tabele și grafice

Tabelul 50. Cotele de piață ale furnizorilor de servicii de telefonie la puncte mobile în funcție de numărul total de utilizatori, în perioada 2008-2010

Sursa: Ministerul Finanțelor și calcule proprii

Tabelul 51. Cotele de piață ale furnizorilor de servicii de telefonie la puncte mobile în funcție de numărul de abonați, în perioada 2008-2010

Sursa: Ministerul Finanțelor și calcule proprii

Tabelul 52. Cotele de piață ale furnizorilor de servicii de telefonie la puncte mobile în funcție de cifra de afaceri, în perioada 2008-2012

Sursa: Ministerul Finanțelor și calcule proprii

Tabelul 53. Gradul de concentrare al pieței de telefonie mobilă în funcție de cifra de afaceri, în perioada 2008-2012

Sursa: Ministerul Finanțelor și calcule proprii

Tabelul 54. Număr mediu de salariați ale principalilor 3 jucători de pe piața telecom, în perioada 2008-2012

Sursa: Ministerul Finanțelor și calcule proprii

Tabelul 55. Evoluția indicatorului EBITDA pentru principalii jucători de pe piața telecom, în perioada 2008-2013 (valorile reprezintă miliarde de lei)

Sursa: Ministerul Finanțelor și calcule proprii

Tabelul 56. Evoluția profitului sau a pierderii pentru principalii jucători de pe piața telecom, în perioada 2008-2013 (valori exprimate în miliarde de lei)

Sursa: Ministerul Finanțelor

Tabelul 57. Evoluția principalilor indicatori financiari ai companiei Orange, în perioada 2009-2013 (valori exprimate în lei)

Sursa: Ministerul Finanțelor și calcule proprii

Tabelul 58. Evoluția principalilor indicatori financiari ai companiei Vodafone, în perioada 2009-2013 (valori exprimate în lei)

Sursa: Ministerul Finanțelor și calcule proprii

Tabelul 59. Evoluția principalilor indicatori financiari ai companiei RCS & RDS, în perioada 2009-2013 (valori exprimate în lei)

Sursa: Ministerul Finanțelor și calcule proprii

Tabelul 60. Evoluția principalilor indicatori financiari ai companiei Telekom Mobile/ Cosmote, în perioada 2009-2013 (valori exprimate în lei)

Sursa: Ministerul Finanțelor și calcule proprii

Anexa 2. Lista de lucrări

Articole publicate în reviste recunoscute de CNCSIS sau altele de prestigiu din țară și/sau stăinătate:

Andrei F., Bușu M., „Detecting Cartels through Analytical Methods”. Revista Română de Concurență, nr. 1-2, 2014, pp. 26-30, ISSN: 2343 – 9785. Revistă indexată BDI: SSRN și Hein Online.

Bușu M., „How Concentrated is the Romanian Mobile Market?”, Exploring Creativity- practices and patterns,Volume II, Issue 2 (4) /2014, pp. 473-482. Revistă indexată BDI.

Bușu M., Cîmpan B., „Screening Methods for the detection of Cartels”, Network Intelligence Studies, Volume 3, Issue 1, 2014, pp. 21-31, ISSN-L: 2344-1722. Revistă indexată BDI.

Bușu M., Belu C., “Competition Policy in the context of corporate social responsibility”, Revista Română de Concurență, Nr. 2/ 2013, București 2013, pp. 71-82, ISSN: 2343-9785. Revistă indexată BDI: SSRN și Hein Online

Bușu M., „Parallel Behaviour – Primary Evidence of an Agreement”, Procedia Economics and Finance, Volume 6, 2013, Pages 213-223, ISSN: 2212-5671. Revistă indexată BDI

Bușu M., Șerban F., „A relationship between the degree of search and evolution of a financial asset”, Analele Universității Ovidius Constanța, Seria: Știinte economice, nr. 1/2011, Vol. XI, Revista indexată în BDI, pp. 2052-2056, 2011, ISSN 1582-9383.

Bușu M., Șerban F., „Building an optimal portfolio consisting of two assets and its efficient frontier”, Timisoara Journal of Economics, issue 4(16) , Revistă cotată B+, pp. 231-238, 2011, ISSN: 1842- 7340

Ștefănescu V., Șerban F., Bușu M., M. Ferrara, „Portfolio Optimization Ussing clasification and Functional Data Analysis Techniques”, Economic Computation and Economic Cybernetics Studies and Research, 3/2010, Revistă indexată ISI, pp. 93-109, 2010, ISSN: 0424 – 267X

Studii publicate în volumele unor manifestări științifice din țară și/sau străinătate:

Bușu C., Bușu M., Nedelcu, C. A., Empirical Indicators for Evaluating the Concentration Degree on the Market. Case Study on Auto Market. The 15th EBES Conference, Lisbon, January 8-10, 2015.

BUȘU M., Analytical Methods For Detecting Anticompetitive Behaviours. The 7th International Conference on Business Excellence held in București, Romania, October 7-8, 2014.

Bușu M., How Concentrated Is The Romanian Mobile Market? Exploring Creativity: Practices And Patterns- SEA Conference, Transilvania University of Brasov, October 17-18, 2014.

Busu M., Cimpan B., Anticompetitive Behaviour of Undertakings.Case Studies. The 4th WCETR Conference, University of Barcelona, 28-29th November, 2014

CÎMPAN B., BUȘU M. Increasing the number of female staff in military organizations – a management strategy for performance, article published in 23 rd IBIMA Conference, Vision 2020: Sustainable Growth, Economic Development and Global Competitiveness, May 13 to 14, 2014, Valencia, Spain, Conference Specifics ISBN: 978-0-9860419-2-1

Cîmpan B., Bușu M. Discriminatory policies in human resource management, article will be published in 21st International Economic Conference – IECS 2014 "Prospects of Economic Recovery in a Volatile International Context: Major Obstacles, Initiatives and Projects", 16-17 May 2014, Sibiu, Romania.

Bușu M., Cîmpan B., “Screening Methods for the Detection of Cartels”, Conferință internațională – SEA 2014, Academia Română, Filiala Iași, Iași, 4 – 5.05.2014

Bușu M., Belu C., “What are the welfare limits of welfare? Competition policy in the context of corporate social responsibility”, Conferință internațională- IMC 2013, Facultatea de Management, ASE, București, 8 – 9.11.2013

Bușu M., Cioacă S., „An application of the Kalman Filter to Market Studies”, Probleme actuale ale economiei globale, Facultatea de Științe Economice din cadrul Universității „Ovidius”, Constanța, 30-31 mai, 2013

Bușu M., “Parallel behaviour – Primary evidence of an agreement”, Conferință internațională- IECS 2013, Sibiu, 17-18.05.2013

Bușu M., “An economic analysis on the degree of market concentration: Competition Indicators”, Conferință internațională- AOM 2012, Facultatea de Management, ASE, București, 15 – 16.11.2012. Conferință indexată ISI Proceedings

Șerban F., Ștefănescu M.V., Bușu M., „Portfolio Optimization algorithm based on the Data Analysis and mean-risk Models”, 20th International Conference on Computational Statistics- COMPSTAT 2012 , Limasol , Cipru, 27 – 31.08 2012

Bușu M., Tudorache A., Serban F., „Building an Optimal Portfolio Using Fundamental Analysis of Stocks”, a 9-a ediție a Conferinței Internaționale “Probleme actuale ale economiei globale”, Facultatea de Științe Economice din cadrul Universității „Ovidius”, Constanța, 31 mai, 2012

Anexa 3. Chestionar

Cercetare privind piața serviciilor de telefonie mobilă din România

Bună ziua,

Realizez, în prezent, o cercetare ștințifică prin care doresc sa analizez percepția consumatorilor de servicii de telefonie mobilă din Romania.

În acest sens,va rog sa completați acest chestionar si să răspundeți la toate întrebările, pentru mine fiind importantă părerea Dvs. sinceră.

Rezultatele cercetării vor fi utilizate doar în scop didactic, interpretarea lor nefăcându-se în funcție de fiecare persoană în parte, ci vor fi rezumate sub forma unei statistici anonime. Completarea va necesita aproximativ 5 minute.

Mulțumesc pentru timpul acordat!

1. Ce fel de serviciu de telefonie mobilă utilizați?

Cartelă

Abonament

Folosesc și cartelă și abonament

Nu folosesc servicii de telefonie mobilă

2. Ce operator de telefonie mobila folosești în prezent? (mai multe răspunsuri posibile)

Telekom

Vodafone

Orange

Romtelecom

Digi Mobile

3. Care a fost primul operator de telefonie mobilă utilizat de dumneavoastră?

Cosmote

Vodafone

Orange

Romtelecom

RCS&RDS

4. Cât de mulțumit sunteți de operatorul dvs. de telefonie mobilă?

5. In cazul in care ați fost nemulțumit de operatorul dvs. De telefonie mobilă, care a fost motivul pentru care nu ați renunțat la el?

din comoditate

nu cunosc alte oferte

calitatea serviciilor e la fel de scăzută la toți operatorii

investiția inițială este mare

tarifele sunt mari la toți operatorii

toate persoanele pe care le apelez sunt in această rețea

alt motiv

6. În cazul in care ați renunțat la un operator de telefonie mobila in trecut, care a fost motivul? (mai multe răspunsuri posibile)

tarife ridicate

prietenii/cunoștințele s-au mutat in alta rețea

acoperire slaba

servicii de proasta calitate

găsirea unei oferte mai avantajoase

nu am renunțat pana acum la operatorul folosit

alt motiv

7. Din punct de vedere al minutelor vorbite in rețea pe luna, in ce categorie considerați ca va situați?

0 – 300 minute

301 – 600 minute

601 – 900 minute

901 – 1200 minute

1201 – 1500 minute

peste 1500 de minute

8. Din punct de vedere al minutelor vorbite in afara rețelei pe luna, in ce categorie considerați ca va situați?

0 – 100 minute

101 – 200 minute

201 – 300 minute

301 – 400 minute

401 – 500 minute

peste 500 de minute

9. Din punct de vedere al SMS-urilor trimise pe lună, în ce categorie considerați că vă situați:

0 – 300 sms/luna

301 – 600 sms/luna

601 – 900 sms/luna

901 – 1200 sms/luna

1201 – 1500 sms/luna

peste 1500 sms/luna

10. Ați folosit telefonul dvs. Mobil în afara țării în ultimul an?

da, am fost plecat si l-am folosit

nu, am fost plecat dar nu l-am folosit

nu, nu am fost plecat în afara țării

11. Care din următoarele situații descriu cel mai bine comportamentul dvs. atunci când folosiți servicii de telefonie mobilă în afara țării:

preponderent trimit mesaje scrise de pe abonamentul/cartela din România în loc să efectuez apeluri

țin telefonul închis și îl folosesc doar dacă am nevoie

cumpăr o cartelă SIM din țara respectivă

altceva

12. Din punct de vedere al traficului de internet mobil realizat pe luna, in ce categorie considerați ca va situați?

0 – 200 MB/luna

201 – 400 MB/luna

401 – 600 MB/luna

601 – 800 MB/luna

801 – 1000 MB/luna

peste 1000 MB/luna

13. Cine v-a influențat sa alegeți oferta/ofertele de telefonie mobila pe care le utilizați in prezent? (mai multe răspunsuri posibile)

Publicitate TV

Ziare/Reviste

Internet

Prieteni/Cunoștințe

Familia

Reprezentanții magazinelor de telefonie mobilă

Altele

14. Dacă persoanele pe care dumneavoastră le apelați cel mai des ar fi intr-o altă rețea ați considera schimbarea operatorului pe care îl folosiți?

Da

Nu

15. Care sunt principalele elemente pe care le luați in considerare pentru a determina daca o oferta de telefonie mobila este corecta din punct de vedere al prețului? (mai multe răspunsuri posibile)

prețul plătit de ceilalți utilizatori pentru aceeași oferta

prețul oferit de ceilalți operatori la o oferta similara

claritatea informațiilor si modalităților de exprimare legate de preț

suportarea de către operator a riscurilor neprevăzute legate de preturi (ex.: creșterea costurilor de prestare, schimbarea legislației, etc.)

Nu știu/Nu răspund

Alți factori

16. Daca ați considera ca plătiți un preț mai mare decât alți utilizatori de telefonie mobila, ce au aceeași oferta, care ar fi reacția dumneavoastră?

Nu voi face nimic

As limita apelurile de pe acest serviciu

Voi comunica mai mult prin SMS

Voi schimba aceasta oferta cu o alta de la același operator

Voi schimba operatorul

Nu știu/Nu răspund

Altceva

17. Exprimați-vă părerea in legătura cu următoarea afirmație:

As avea îndoieli in privința corectitudinii prețului plătit daca operatorul pe care îl folosesc ar practica preturi diferențiate in funcție de categorii de clienți

23. In opinia dumneavoastră care este operatorul de telefonie mobila din Romania cu cei mai mulți utilizatori?

Telekom

Orange

Vodafone

DIGI MOBILE

Romtelecom

24. In opinia dumneavoastră care este operatorul de telefonie mobila din Romania cu cele mai scăzute preturi?

Telekom

Vodafone

Digi Mobile

Orange

25. In opinia dumneavoastră care este operatorul de telefonie mobila din Romania cu cele mai ridicate preturi?

Telekom

Vodafone

DIGI MOBILE

Orange

26. Vă rugăm să precizați in care dintre cele două categorii vă încadrați

Bărbătesc

Femeiesc

27. Ultima forma de învățământ terminată

Școala profesionala

Școala generala

Liceu

Școala Postliceala

Facultate – licență

Facultate – master

Altele

28. Categorie socioprofesionala

Elev/student

Salariat cu studii medii

Salariat cu studii superioare

Director/Antreprenor

Șomer/Casnic

Pensionar

Altele

29. Nivelul veniturilor dumneavoastră se situează intre:

sub 1000 Ron

1000 – 2000 Ron

2001 – 3500 Ron

3501 – 5000 Ron

peste 5001 Ron

30. In ce interval se situează vârsta dumneavoastră:

18 – 25 ani

26 – 35 ani

36 – 45 ani

46 – 55 ani

56 – 65 ani

peste 65 de ani

Anexa 4. Demonstrația ecuației (3)

Pornind de la ecuațiile (1):

Condițiile de ordinul 1 de maximuzare a profitului ne dau următoarele două ecuații:

Înmulțim prima ecuație cu și pe a doua cu 2, iar apoi le adunăm grupând termenii asemenea:

Acum, rezolvând sistemul de mai sus pentru cealaltă necunoscută, , obținem:

Anexa 5. Demonstrația ecuației (4)

Pornind de la ecuațiile (2): ,

unde

și

Astfel, ținând cont și de ecuația (1), obținem:

Condițiile de ordinul 1 de maximuzare a profitului ne dau următoarele două ecuații:

Înmulțim prima ecuație cu , iar apoi o adunăm la cea de a doua ecuație, grupând termenii asemenea:

Acum, rezolvând sistemul de mai sus pentru cealaltă necunoscută, , obținem: