Studiu Privind Instruirea Individualizata a Extremelor In Atac Si Aparare la Nivel de Echipa Reprezentativa Scolara

Pedagogie

Studiu Privind Instruirea Individualizata a Extremelor In Atac Si Aparare la Nivel de Echipa Reprezentativa Scolara

Byadmin ianuarie 1, 2024

LUCRARE METODICO-ȘTIINȚIFICĂ PENTRU OBȚINEREA GRADULUI DIDACTIC I

STUDIU PRIVIND INSTRUIREA INDIVIDUALIZATĂ A EXTREMELOR ÎN ATAC ȘI APĂRARE LA NIVEL DE ECHIPĂ REPREZENTATIVĂ ȘCOLARĂ

PLANUL LUCRĂRII

CAPITOLUL 1

INTRODUCERE

1.1. Orientări și tendințe actuale în handbalul contemporan de performanță;

1.2. Noutăți în pregătirea echipelor de junioare;

1.3. Handbalul românesc – perspective și dezvoltare:

1.3.1. Rezultate mai importante obținute de echipele de junioare

1.3.2. Jucători ce s-au remarcat la vârsta junioratului;

1.3.3. Perspectivele handbalului românesc;

CAPITOLUL 2

FUNDAMENTAREA TEORETICĂ ȘI BAZELE ȘTIINȚIFICE ALE LUCRĂRII. PRECIZAREA NOȚIUNILOR AFERENTE TEMEI

2.1. Antrenament;

2.2 Antrenament individualizat;

2.3. Antrenament individual;

2.4. Modelarea;

2.5. Instruirea programată;

2.6. Sistematizarea;

2.7. Dinamica efortului;

CAPITOLUL 3

METODOLOGIA CERCETĂRII

3.1. Scopul lucrării;

3.2. Importanța lucrării și gradul de actualizare;

3.3. Sarcinile, premisele și ipotezele lucrării:

3.3.1. Sarcinile lucrării;

3.3.2. Premisele lucrării;

3.3.3. Ipotezele lucrării;

3.4. Metode și tehnici de cercetare;

CAPITOLUL 4

ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA EXPERIMENTULUI

4.1. Locul de desfășurare, perioada și baza materială asigurate experimentului;

4.2. Prezentarea lotului de sportive supus experimentului;

4.3. Desfășurarea activității experimentale:

4.3.1. Probele, normele de control și testarea inițială;

4.3.2. Elaborarea fișelor individuale;

4.3.3. Elaborarea documentelor de planificare a pregătirii subiectelor de experimentat. Obiective;

4.3.4. Sisteme de acționare prin metode și mijloace de instruire valabile în cadrul antrenamentelor colective și individuale. Testarea intermediară și finală;

CAPITOLUL 5

CENTRALIZAREA, PRELUCRAREA STATISTICO-MATEMATICĂ ȘI INTERPRETAREA DATELOR RECOLTATE ÎN CADRUL EXPERIMENTULUI

5.1. Centralizarea și prelucrarea statistico-matematică;

5.2. Interpretarea datelor recoltate în cadrul experimentului;

CAPITOLUL 6

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

6.1. Concluzii;

6.2. Propuneri;

CAPITOLUL 7

BIBLIOGRAFIE

CAPITOLUL 1

INTRODUCERE

Făcând parte din grupa jocurilor sportive, handbalul, ca joc dinamic și atractiv, ușor accesibil și cu o mare valoare educativă, ocupă un loc important în cadrul programelor școlare de educație fizică și sport.

Handbalul a fost introdus în cadrul ariei curriculare educație fizică și sport la toate nivelele, iar ca joc sportiv cu veleități de performanță se practică pe scară largă în cadrul liceelor cu program sportiv și cluburilor sportive, la grupele de copii și juniori, și în echipele de seniori și senioare.

Pentru ca handbalul în „7” și handbaliștii români să ajungă la nivelul valoric și la popularitatea națională de care se bucură astăzi a fost nevoie de o perioadă zbuciumată, dar plină de realizări.

Preluându-l de la maeștrii handbalului cehoslovac, danez și suedez, modelându-l cu ardoare și migală în forme și tipare înnoite, antrenori și jucători, anonimi sau cunoscuți, au reușit să creeze și să consacre o școală românească de handbal.

Succesele de prestigiu obținute se datoresc muncii și orientării realiste a procesului de instruire intr-un cadru organizat mereu mai perfecționat, ce a vizat selecționarea și formarea jucătorilor, precum și adoptarea sistemului competițional în forma corespunzătoare etapelor de pregătire.

Făcând o scurtă trecere în revistă a succeselor handbalului românesc, ajungem la concluzia că palmaresul lor este foarte bun.

FEMININ

Ediția a II-a – 1962 în România, loc I – Campioane Mondiale;

Ediția a IV-a – 1971 în Olanda, loc 4;

Ediția a V-a – 1973 în Iugoslavia, loc II – Vicecampioane Mondiale;

Ediția a VI-a – 1975 în URSS, loc IV;

Ediția a VIII-a – 1982 în Ungaria, loc V;

Ediția a IX-a – 1986 în Olanda, loc V;

Ediția a XI-a – 1993 în Norvegia, loc IV;

Ediția a XIV-a – 1999 în Nor-Dan, loc IV;

Ediția a XVII-a – 2005 în Rusia, loc II – Vicecampioane Mondiale;

Ediția a XVIII-a – 2007 în Franța, loc IV;

Ediția a I-a (J.O. Ed.21) – 1976, în Montreal, loc IV;

Ediția a VII-a (J.O. Ed.27) – 2000, în Sydnei, loc VII;

Echipe de club câștigătoare de Cupe Europene:

1961 – Cupa Campionilor = Știința București;

1964 – Cupa Campionilor = Rapid București;

1984 – Cupa I.H.F. = Chimistul Rm. Vâlcea;

1989 – Cupa Cupelor = Știința Bacău;

1989 – Cupa I.H.F. = Chimistul Rm. Vâlcea;

1993 – Cupa I.H.F. = Rapid București;

1996 – Cupa Orașelor = Silcotub Zalău;

2000 – Cupa Orașelor = Rapid București;

2002 – Cupa Challenge = U.Remin Deva;

2006 – Cupa Challenge = Rulmentul Brașov;

2007 – Cupa Cupelor = Oltchim Rm. Vâlcea.

MASCULIN

Ediția a IV-a – 1961 în RF Germania, loc I – Campioni Mondiali;

Ediția a V-a – 1964 în Cehoslovacia, loc I – Campioni Mondiali;

Ediția a VI-a – 1967 în Suedia, loc III – medalie de bronz;

Ediția a VII-a – 1970 în Franța, loc I – Campioni Mondiali;

Ediția a VIII-a – 1974 în RD Germania, loc I – Campioni Mondiali;

Ediția a XII-a – 1990 în Cehoslovacia, loc III – medalie de bronz

Ediția a XIII-a – 1993 în Suedia, loc 10;

Ediția a XIV-a – 1995 în Islanda, loc 10

Ediția a II-a (J.O. Ed.20) – 1972, în Munchen, loc III;

Ediția a III-a (J.O. Ed.21) – 1976, în Montreal, loc II;

Ediția a IV-a (J.O. Ed.22) – 1980, în Moscova, loc III;

Ediția a V-a (J.O. Ed.23) – 1984, în Los Angeles, loc III;

Ediția a VII-a (J.O. Ed.25) – 1992, în Barcelona, loc IX;

Echipe de club câștigătoare de Cupe Europene:

1965 – Cupa Campionilor = Dinamo București;

1968 – Cupa Campionilor = Steaua București;

1977 – Cupa Campionilor = Steaua București;

1985 – Cupa I.H.F. = Minaur Baia Mare;

1998 – Cupa E.H.F. = Minaur Baia Mare;

2006 – Cupa Challenge = Steaua București;

2007 – Cupa Challenge = U.C.M. Reșița.

Succesele excelente obținute au atras pe lânga admirația și stima tuturor pentru școala românească de handbal și dorința tuturor echipelor din elita handbalului mondial de a ne învinge, de a câștiga întâietatea, lucru care într-o oarecare măsură a fost realizat.

Ceea ce poate crea diferențe în pregătire și în rezultate este procesul de antrenament. De optimizarea și îmbunătățirea lui la maximum depind rezultatele sportive. Pentru utilizarea cât mai rațională și cât mai eficientă a timpului de pregătire și a metodelor moderne de antrenament se pot obține rezultate cu maximum de eficiență.

De aceea se impune ca procesul de antrenament să fie condus în concordanță cu cele mai noi cuceriri ale științei, să se sprijine permanent pe științele ajutătoare, să se colaboreze cu medicul și psihologul, să se înlăture rutina care stă în calea progresului și să se apeleze cu discernământ, cu maturitate de gândire, dar și cu curaj la adoptarea în pregătirea celor mai noi și mai indicate metode moderne de antrenament.

Deși, jocul de handbal a câștigat în ultimii ani atât în subtilitatea execuției tehnice, cât și în profunzimea organizării tactice, apreciem că mai sunt multe de făcut.

Viitorul ne obligă și în același timp ne oferă largi posibilități de căutări și înnoiri tocmai prin necesitatea imperioasă de a înfrunta și depăși adversari cu un înalt nivel de pregătire, adepți a unor școli de tradiție, animate de același spirit al progresului.

Aceasta presupune însușirea „fondului de bază” a tuturor metodelor, mijloacelor, principiilor și experienței acumulate pe plan internațional.

Cine nu cunoaște cu precizie tot ce s-a realizat, nu poate aplica în mod creator „noul”, și nici nu poate înțelege liniile viitoare de dezvoltare a jocului modern.

Pregătirea sportivilor, creșterea măiestriei lor, sunt determinate de numeroși factori și condiții: nivelul investirii materiale și financiare, buna organizare, existența bazelor sportive, etc.

Dar rolul cel mai de seamă îl joacă îndrumarea pedagogică, planificarea antrenamentului, un regim igienic riguros și un control medical permanent.

Nimic și nimeni nu-l poate ajuta pe sportiv să obțină rezultate înalte dacă nu și-a însușit tehnica sportivă, dacă nu se antrenează cu dârzenie și perseverență, dacă pregătirea sa nu se desfășoară în tot cursul anului și nu este eșalonată sistematic de-a lungul unui șir de ani.

Handbalul contemporan a ajuns la performanțe deosebit de înalte, care continuă să crească. Posibilitățile omului sunt atât de mari, încât nivelul actual al sportului nu le-a valorificat deplin. Fară îndoială că rezultatele sportive din anii următori ne vor oferi o dovadă convingătoare a unor posibilități noi, deosebite ale omului.

Un sistem rațional de antrenament și continua lui perfecționare reprezintă una din ideile principale de valorificare a posibilităților potențiale ale jucătorilor de handbal.

Bineînțeles că nu putem trece cu vederea însemnătatea educativă a practicării handbalului. În prezent se acordă mai multă atenție educării calităților morale și de voință, pregătirii psihologice, formării caracterului jucătorului de handbal, dezvoltării lui intelectuale.

În trecutul nu prea îndepărtat studierea teoriei și metodicii sportului era cu precădere sarcina antrenorilor. Astăzi însă, cunoașterea teoriei și metodicii propriei ramuri de sport, a igienei, fiziologiei, biomecanicii, medicinei sportive, ca și aplicarea acestor cunoștinte în practică, sunt cerințe ce se impun tuturor sportivilor.

De-a lungul anilor, handbalul românesc a cunoscut și momente de regres. Acest lucru a demonstrat că s-a instalat o automulțumire la toate eșaloanele handbalului românesc. Trebuie să o luăm de la capăt, începând chiar cu juniorii, în munca de selecție și de pregătire, pentru a revigora handbalul românesc și a-l readuce acolo unde îi este locul.

1.1. Orientări și tendințe actuale în handbalul contemporan de performanță

Sportul de performanță a încetat să mai fie un simplu mijloc de recreere, de divertisment. El are un rol determinant în societatea contemporană și totodată aduce cu sine mutații importante în cadrul acestora.

Valoarea pe care o capătă îl face să devină un bun național, îl încadrează în cultura națională. Importanța deosebită acordată mișcării sportive, constituie unul din factorii primordiali care au dus direct la creșterea performanțelor sportive și realizează continuu conexiuni, dintre cele mai variate, între sport și noi domenii de activitate.

Acest interes manifestat pentru fenomenul sportiv se concretizeaza într-un ansamblu de măsuri luate de federația de specialitate, cluburi și asociații sportive, în vederea creării unor condiții cât mai bune cu putință a celor angrenați în activitatea sportivă.

Jocul de handbal, joc aciclic, reclamă din partea practicanților calități și deprinderi motrice deosebite pe fondul unor structuri neuropsihice adecvate marii performanțe.

Competițiile de handbal desfășurate în ultimii ani ne-au demonstrat că dinamica jocului s-a schimbat total, viteza de deplasare și de execuție a diferitelor procedee tehnice a crescut, atacul a devenit mult mai rapid, apărarea este mai agresivă și hotărâtă.

Jocul de handbal cu complexitatea și neprevăzutul situațiilor, succesiunea rapidă a fazelor, cere din partea jucătorilor o serie de calități psihologice care să le ajute să rezolve favorabil orice situație surpriză, o bună capacitate de concentrare a atenției, rezistență la oboseală, o bună coordonare vizual-motrică, perseverență, dârzenie, posibilitate de integrare psiho-socială în echipă.

Ținând cont de ascensiunea valorică a handbalului mondial, la toate echipele se remarcă tendința spre creșterea înălțimii medii a jucătorilor pe toate posturile specializate. Echipele feminine caută să realizeze medii de înălțime în jur de 178-179 cm și să dispună de 2-3 jucători care să atingă 183-186 cm. Ultimul Campionat Mondial a confirmat pe deplin aspectul somatic.

Este de subliniat faptul că, pe lângă gabarit, jucătoriide valoare au și calități motrice deosebite, precum și cunoștințe tehnico-tactice remarcabile. Fără a nega faptul că unele jucători de talie mică, dar cu calități excepționale, pot aduce o contribuție însemnată la ridirtive, constituie unul din factorii primordiali care au dus direct la creșterea performanțelor sportive și realizează continuu conexiuni, dintre cele mai variate, între sport și noi domenii de activitate.

Acest interes manifestat pentru fenomenul sportiv se concretizeaza într-un ansamblu de măsuri luate de federația de specialitate, cluburi și asociații sportive, în vederea creării unor condiții cât mai bune cu putință a celor angrenați în activitatea sportivă.

Jocul de handbal, joc aciclic, reclamă din partea practicanților calități și deprinderi motrice deosebite pe fondul unor structuri neuropsihice adecvate marii performanțe.

Competițiile de handbal desfășurate în ultimii ani ne-au demonstrat că dinamica jocului s-a schimbat total, viteza de deplasare și de execuție a diferitelor procedee tehnice a crescut, atacul a devenit mult mai rapid, apărarea este mai agresivă și hotărâtă.

Jocul de handbal cu complexitatea și neprevăzutul situațiilor, succesiunea rapidă a fazelor, cere din partea jucătorilor o serie de calități psihologice care să le ajute să rezolve favorabil orice situație surpriză, o bună capacitate de concentrare a atenției, rezistență la oboseală, o bună coordonare vizual-motrică, perseverență, dârzenie, posibilitate de integrare psiho-socială în echipă.

Ținând cont de ascensiunea valorică a handbalului mondial, la toate echipele se remarcă tendința spre creșterea înălțimii medii a jucătorilor pe toate posturile specializate. Echipele feminine caută să realizeze medii de înălțime în jur de 178-179 cm și să dispună de 2-3 jucători care să atingă 183-186 cm. Ultimul Campionat Mondial a confirmat pe deplin aspectul somatic.

Este de subliniat faptul că, pe lângă gabarit, jucătoriide valoare au și calități motrice deosebite, precum și cunoștințe tehnico-tactice remarcabile. Fără a nega faptul că unele jucători de talie mică, dar cu calități excepționale, pot aduce o contribuție însemnată la ridicarea nivelului calitativ al unui joc, tragem totuși concluzia fermă că, soarta unei întâlniri este în general hotărâtă de jucătorii înalti din linia de 9m.

Handbalul actual este un joc atletic, care prezintă înalte cerințe ale posibilităților motrice și funcționale din partea sportivului.

Activitatea motrică în joc a handbalului nu constituie doar sursa procedeelor oarecare de apărare și atac, ci totalitatea acțiunilor, reunite într-un sistem dinamic, unic, în vederea scopului general. Succesul activităților motrice depinde de stabilitatea și variabilitatea deprinderilor, de gradul de dezvoltare al calităților motrice și de inteligența jucătorilor.

În prezent se constată la toate marile echipe ale lumii o intensificare deosebită a jocului. Acest lucru este exprimat prin:

mobilitatea continuă a handbalistei în timpul jocului;

creșterea vitezei de deplasare și de execuție a procedeelor cu mingea;

îmbunătățirea jocului fără minge;

lupta deosebit de încordată (impacte dese și deseori dure) a fiecărei sportive, în fiecare fază de joc.

Studiile și cercetările arată că o jucători, în competiție, depune un efort deosebit:

parcurge în medie o distanță de 4500 – 5000 m;

execută (în atac și aparare) în jur de 50 de sprinturi și accelerări;

în apărare, prin deplasări între 2 – 10 m, parcurge în medie o distanță de 600 m astfel, apărătorul central și intermediar între 600 – 750 m, apărătorul lateral între 400 – 450 m. Apărătorul central execută între 50 – 120 deplasări sprintate.

Concepția de joc în apărare

În handbalul de performanță s-a produs o radicală schimbare de mentalitate în privința ponderii pe care o are jocul de apărare, care poate decide obținerea unei victorii. Deviza: „fiecare joc este conceput în primul rând, din punct de vedere al apărării”, este valabilă și menținută.

Sistemul de apărare iese mai puțin pregnant în evidență decât în trecut, acum apărările luând diferite forme în funcție de adversar, de situația tactică de moment, de soluțiile pe care le adoptă echipa pentru contracararea acțiunilor adversarului.

Jocul de apărare este acum foarte aspru, agresiv, arbitrii manifestând în general, toleranță față de apărătorul care vădește preocupare pentru intrarea în posesia mingii prin mijloace tehnico-tactice. Urmărind mingea și nu omul, apărătorul face uz din plin, uneori chiar exagerat, de gabaritul său și de calitățile sale motrice.

Se observă că orice acțiune de atacare a adversarului este:

scurtă și decisivă;

cu forță și aproape de adversar;

cât de cât corectă și controlată în toate mișcările;

Jucătorii, în general, cunosc și stăpânesc 2-3 sisteme de apărare, bazându-se pe principiile valabile și anume: mobilitate și îndemânare, în concordanță cu rapiditatea și tenacitatea competițională corectă. Adversarul, care este în posesia mingii, este atacat imediat după principiul apărării „om la om”, chiar dincolo de semicercul de la 9 m și nu se slăbește acest marcaj, până ce adversarul nu devine jucător „fără minge”, de asemenea sprijinirea coechipierului.

Tendința spre o apărare activă, avansată și agresivă determină o evidentă mărire a personalității individuale.

Rolul apărătorilor laterali, ca o formă de apărare anticipată, obligă adversarul să-și îngusteze frontul de atac și să încerce finalizarea în zona centrală a apărării, unde este mult îngreunată din cauza jucătorilor cu talie înaltă.

Concepția de joc în atac

În acest moment al jocului este evidentă la toți jucătorii de mare clasă, amprenta vitezei de gândire și acțiune, asociată cu puterea de anticipație și concentrare, toate acestea fiind reprezentate mai ales la prima fază a atacului modern.

Atacul majorității echipelor mari este foarte realist și uneori pare simplist, subordonat scopului final: înscrierea golurilor.

Comportamentul tehnico-tactic al jucătorilor de valoare este complex, sigur, fără artificii inutile și adoptat rezolvării momentelor impuse de joc.

Ritmul de joc este variat. Declanșarea și susținerea contraatacului, care rămâne unul dintre mijloacele tactice de bază, se efectuează în mare viteză și siguranță, apoi în fazele a III-a și a IV-a se practică un joc ordonat, gândit, urmând însă, în momentele de prefinalizare și finalizare, producerea unei ruperi de ritm, executate cu o decizie extraordinară în mare viteză și forță.

Tempoul de joc, în general susținut, este asigurat, pe lângă trecerile extrem de rapide din apărare în atac, și în desfășurarea atacului organizat în sistem (pozițional și în circulație), în cadrul căruia sunt determinate momentele de „intrare” în acțiune a unor combinații sau a unor jucători. Aceștia pe rând, într-o succesiune continuă, „se lansează”, primesc mingea în plină mișcare de pătrundere, amenințând în permanență poarta.

Prin mijlocul de bază de prindere și pasare a mingii se conferă atacului o notă permanentă de ofensivitate și agresivitate, pe care apoi se grefează mijloacele tacticii. Acestea sunt simple și cunoscute de toată lumea.

În fiecare echipă de elită există 1-2 jucători de excepție care își asumă răspunderea de a întreprinde acțiuni individuale de depășire sau pătrundere sau să creeze situații de superioritate numerică, favorizând finalizarea. Datorită perfecționării sistemelor defensive, aruncarea la poartă se execută din poziții din ce în ce mai grele, și cu scurtare la maximum a elanului de aruncare.

Toti jucătorii își asumă responsabilitatea aruncării, dând dovadă în același timp de o mare putere de decizie, de spirit de sacrificiu, impus de duritatea luptei cu adversarul și folosesc procedeul de aruncare impus de situația tactică de moment.

Forța, viteza, precizia și varietatea aruncărilor la poartă constituie atât pentru jucătorii tuturor echipelor, cât și pentru antrenorii lor, preocupări permanente, care maturizate în practica jocului au ridicat gradul de eficiență a formațiilor fruntașe ale handbalului mondial la cote nebănuite.

1.2. Noutăți în pregătirea echipelor de junioare

Handbalul a cunoscut în ultima vreme o evoluție rapidă și am putea spune, spectaculoasă. Nivelul performanțelor realizate în etapa actuală, atât pe plan internațional, cât și pe plan intern, este foarte ridicat și nu poate fi atins decât de jucători a căror capacitate de performanță este deosebit de mare și în continuă creștere. Aria tehnicii jocului s-a extins foarte mult. Au apărut noi procedee pe care handbalistele de performanță le execută cu înaltă măiestrie și dublate de calități fizice. S-a îmbogățit de asemenea sfera tacticii individuale și colective, diversificându-se tot mai mult soluțiile de rezolvare a diferitelor sarcini de joc. Aceste transformări în sfera handbalului mondial al senioarelor au influențe evidente și în pregătirea viitoarelor performere, a eșaloanelor de copii și junioare pentru a se putea face cu succes schimbul de mâine la nivelul echipelor reprezentative.

În cazul elevilor (16-18 ani) jocul se aseamănă mult cu cel al senioarelor, ele fiind la o vârstă și având capacități morfo-funcționale ce le pot permite integrarea cu succes în handbalul de performanță. La sfârșitul acestei etape de pregătire a junioratului, viitoarele performere trebuie să cunoască tot handbalul.

În ultima vreme, ca urmare a muncii științifice, modul de lucru la acest nivel s-a schimbat, apărând o nouă concepție de pregătire: creșterea volumului de antrenament, iar din numărul total de antrenamente, o pondere însemnată vor avea cele de intensitate mare și foarte mare. Pregătirii fizice, tehnice și tactice individuale li se vor acorda mare însemnătate cu accent pe mijloacele care asigură un regim de maximă solicitare fizică și psihică.

Creșterea volumului de muncă pentru jucători (indiferent de forma pregătirii) presupune și o importantă preocupare pentru refacerea după efort, precum și supravegherea permanentă a stării de sănătate. În acest sens se vor utiliza în mod larg și continuu mijloacele de refacere ca: masajul, substanțele minerale și farmacologice, susținătoare de efort, sau continuarea mijloacelor de pregătire fizică generală, ca mijloc activ de refacere, asigurarea pentru un număr de zile pentru odihnă și tratament.

În cadrul formelor de pregătire la care participă jucătorii, o atenție sporită se va da următoarelor elemente:

folosirea cât mai mare a exercițiilor recomandate pentru pregătirea fizică generală, precum și alegerea unor exerciții de mare solicitare în vederea ridicării indicilor funcționali;

creșterea volumului efortului prin mărirea gradată a timpului afectat pregătirii în toate etapele și perioadele, fără a micșora intensitatea mijloacelor folosite;

menținerea indicilor de dezvoltare a forței și a vitezei, precum și a pregătirii fizice generale și în perioada competițională;

folosirea rațională a exercițiilor care asigură regimul de solicitare în joc și aranjarea lor sub formă de circuit și interval, asigurând prin aceasta o participare intensivă în pregătire. Modelarea acestor noi indicatori metodici, poate asigura o mare eficiență în pregătire;

Privitor la dezvoltarea calităților motrice:

pentru îmbunătățirea indicilor de forță și viteză ale deprinderilor motrice specifice se vor alege exerciții care pot fi introduse în structura deprinderilor de joc;

pot fi folosite exerciții izometrice și izotonice care să asigure un regim activ de lucru muscular;

pentru a se obține suplețea, ușurința, coordonarea și relaxarea dorită, în mișcări se vor introduce exerciții specifice de dezvoltare a îndemânării în condiții de mare solicitare fizică și psihică;

în situațiile de regim de solicitare crescută (volum+intensitate) se impune crearea în antrenamente a unei atmosfere propice de lucru (utilizarea mijloacelor cu caracter stimulativ – muzică, locuri agreabile de lucru);

efectuarea unor antrenamente cu durată prelungită, cu repetări în condiții de oboseală, pentru a educa dârzenia, voința și rezistența specifică.

Privitor la pregătirea tehnico-tactică:

perfecționarea principalelor mijloace tehnico-tactice în condiții de încordare psihică. Să se educe obișnuința de a concentra atenția în orice condiții de joc;

îmbunătățirea procentajelor aruncărilor la poartă în condițiile unor apărări active avansate și înalte;

însușirea și perfecționarea unui număr mare de procedee de aruncare, pe toate posturile precum și îmbunătățirea vitezei și preciziei de pasare în condițiile unui efort sporit și în luptă cu adversarul;

perfecționarea detaliilor tehnice ale acțiunilor individuale și colective de atac și mai ales de apărare (agresivă, mobilă și avansată).

Privitor la pregătirea tactică individuală și de echipă:

perfecționarea acțiunilor simple între 2-3 jucători, în viteză și cu eficiență;

sporirea caracterului agresiv (chiar dur uneori) a sistemelor de apărare;

dezvoltarea mobilității jucătorilor în teren, reducerea momentelor statice, cu tendință de atacarea permanentă a porții;

folosirea sistematică a unui număr mare de exerciții pentru contraatac. Acestea trebuie să sporească siguranța și precizia finalizărilor;

însușirea și folosirea sistematică a sistemelor de apărare preconizate cu ajutorul exercițiilor pregătitoare și în cadrul jocurilor de verificare;

repetarea până la automatizare a mijloacelor de atac și cele a aruncărilor libere de la 9 m (la antrenamente și utilizarea lor în jocurile de pregătire și verificare);

folosirea curajoasă în competiție a unui număr mare de jucători pentru asigurarea tempoului de joc. Trebuie educată la jucători deprinderea de a fi înlocuite – o jucători odihnită dă un randament mai mare și priceperea de adaptare rapidă atunci când intră în teren.

Privitor la pregătirea teoretică se impune:

cunoașterea de către jucători a concepției de joc a echipei proprii, a teoriei postului și a sarcinilor tehnico-tactice individuale atât pentru atac, cât și pentru apărare prin organizarea de lecții și seminarii;

prezentarea modelului de comportare în competiții;

alcătuirea planului de comportare în competiții, în funcție de adversarii cunoscuți;

cunoașterea la perfecție a regulamentului de joc.

1.3. Handbalul românesc – perspective și dezvoltare

1.3.1. Rezultate mai importante obținute de echipele de junioare

Handbalul juvenil românesc cunoaște o dezvoltare din ce în ce mai mare. Dacă în trecut acest eșalon al handbalului de performanță a fost privat de unele participări la Campionatele Mondiale pe motive diferite, astăzi, se deschide drum afirmării în ierarhia mondială.

Echipa reprezentativă de junioare a României se situează pe locuri fruntașe în cadrul turneelor de la :

Halle, R.D.G – 1987, locul II;

Loveci, Bulgaria – 1988, locul II;

Pulawy, Polonia – 1989, locul I;

Galați, România – 1989, locul I. Echipa României ocupă pentru prima oară locul I în Turneul „Prietenia”, la junioare, cea mai puternică și mai reprezentativă competiție din lume la acest nivel, în anii 1975-1990;

Gdynia, Polonia – 1990, locul I;

Wagrovice, Polonia – 1990, locul I. Apare acum o noua generație de junioare de valoare care vor confirma la naționala de senioare.

Șirul rezultatelor obținute de echipa națională feminină de junioare (Youth în versiunea E.H.F.) se continuă cu cucerirea a patru medalii: una la Campionatele Mondiale (bronz) și trei la Campionatele Europene (una de aur și două de argint), după cum urmează:

Un loc III la Campionatul Mondial în 2006, în Canada, Finala la Shebrooke;

Un Titlu de Campioană Europeană la Junioare în 1999, în Germania, Finala la Rotenburg;

Două locuri II, Vicecampioane Europene în 2003 în Rusia, Finala la Togliatti și în 2005 în Austria, Finala la Viena.

1.3.2. Jucători ce s-au remarcat la vârsta junioratului

Așa cum am mai amintit, dezvoltarea foarte mare a handbalului juvenil (punându-se mare accent pe selecție și pe o pregătire științifică) a făcut posibilă participarea unor jucători care aflate la această vârstă să participe cu succes la marile competiții de senioare (Campionate Mondiale și Europene, etc).

Aceasta vine să întărească, cu argumente, afirmația că nivelul handbalului practicat de către junioarele I este situat cam pe același nivel cu cel practicat de senioare.

Echipa Națională de Junioare nu a fost evidențiata de prea multe ori în istorie, deși se forma în fiecare an din grupele de fete convocate spre selecție și instruire în taberele F.R.H. și Ministerul Învățământului.

Și aceasta fiindcă numai uneori avea o acțiune internațională. Cel mai adesea se amintea de aceasta când se analiza un succes, mai adesea un insucces la senioare și se căuta „pe fir în jos să se găsească cauzele”. Apare astfel o nouă generație, generație de excepție care s-a format ca echipă în 1990 și va reuși performanțe mari de excepție, cucerind titlul de Campioană Mondială de Tineret în 1995 – Brazilia și relansând în marea performanță handbalul feminin românesc, după o absență de 18 ani de pe podium. Ultima medalie obținându-se în 1977 la Campionatul Mondial de Tineret în România.

Dintre handbalistele care s-au afirmat în echipa națională la vârsta junioratului se remarcă: Boriceanu Nicoleta, Lefter Sorina, Doiciu Marilena, Moldovan Carmen, etc; iar din nucleul echipei care a participat la Campionatul Mondial din Brazilia 1995 s-au afirmat: Steluța Lazăr-Luca, Narcisa Lecușanu, Simona Țuțuianu-Gogârlă, Roxana Berilă, Ildico Kerekeș.

Imediat remarcăm că mai târziu la Campionatul Mondial din 2005, în echipa de senioare Vicecampioană Mondială în Rusia vor fi prezente Steluța Luca (căpitanul echipei), Simona Gogârlă și Narcisa Lecușanu. Au fost selecționate pe parcurs și Alina Dobrin, Maria Iorgu.

Toate acestea sunt o dovadă în plus că Școala Românească de Handbal a avut o strategie clară și un program coerent privind selecția, instruirea și promovarea în trepte: 1. Tabără F.R.H. și Ministerul Învățământului 13-16 ani; 2. Cantonament cadete 14-15 ani; 3. Cantonamente și jocuri internaționale de junioare 16-18 ani; 4. Activitatea de Performanță Tineret 18-20 ani; 5. Promovarea la Senioare.

1.3.3. Perspectivele handbalului românesc

Succesele dobândite în marile confruntări internaționale de către echipele noastre naționale și de cluburi, au determinat recunoașterea pe plan mondial a școlii românești de handbal, școală cu tradiție a cărei experiență s-a perpetuat de la an la an.

Aceasta îi angajează pe antrenori, jucători, oameni din conducere într-o acțiune complexă și unitară pentru ridicarea necontenită a nivelului de cunoștințe și aplicarea lor în practică, a tuturor cuceririlor teoriei și practicii handbalului modern.

În țara noastră, Ministerul Tineretului și Sportului, prin organismul său de specialitate Federația Română de Handbal, a dat dovadă de multă receptivitate față de înnoirile ce le reclamă handbalul atât din punct de vedere organizatoric, cât și metodologic.

Din punct de vedere organizatoric sunt necesare:

– soluții simple, eficiente care să răspundă cerințelor handbalului contemporan. Dacă vrem să trasăm perspectivele handbalului românesc trebuie neapărat să analizăm factorii ce condiționează performanțele, care sunt de ordin organizatoric și metodologic. Toți cunoscătorii jocului de handbal știu ce înseamnă selecția pentru handbalul de performanță. Pentru aceasta se caută formele organizatorice cele mai eficiente pentru atragerea și șlefuirea celor mai dotate elemente. Avem aici în vedere tipul somatic, capacitatea motrică și capacitatea psihică necesare jucătorilor pentru specializarea pe posturi;

– motivația individuală, precum și motivația colectivului, trebuie să acționeze în direcția creșterii interesului jucătorilor, pentru obținerea celor mai mari performanțe, la care să se adauge folosirea eficientă a stimulentelor de ordin moral și material;

– conștientizarea antrenorului și creșterea pregătirii teoretice a jucătorilor;

– calendarul competițional intern și internațional care trebuie să fie întocmit pe o perioadă mai lungă de timp, dar să nu se ignore perioadele pregătitoare precum și perioadele de pregătire centralizată a loturilor naționale;

Din punct de vedere metodologic, problemele de teorie și metodică în jocul de handbal sunt pe larg dezbătute în literatura de specialitate. Îmbucurător este că autorii români de notorietate, teoreticieni și practicieni, acordă o importanță deosebită unor componente dinamice ale jocului de handbal. Pe orbita acestor preocupări se înscriu:

– organizarea pe baze științifice a activității, cu utilizarea ultimelor descoperiri ale disciplinelor ce contribuie la creșterea performanței sportive;

elaborarea unei noi metodologii precum și reactualizarea celor existente la nivelul handbalului de azi și a celui de mâine, în conformitate cu cerințele internaționale;

– modelarea, în cadrul antrenamentului, a creat o nouă concepție de abordare a obiectivelor și a temelor în procesul practic de pregătire, ceea ce a făcut ca decalajul antrenament – competiție să se atenueze și să ajungă la un nivel la care randamentul să fie mult crescut față de cel inițial;

– recuperarea elevilor după efort, pregătirea lor psihologică, reconsiderate pe baze științifice, ocupă azi un loc important în antrenamentul de performanță, alături de alimentația riguros urmărită;

– antrenamentul individualizat ce duce la cunoașterea exactă a potențialului elevilor.

Toate acestea se găsesc în raport direct proporțional cu un alt factor de progres – baza materială – al cărui raport, la ridicarea nivelului performanțelor în handbalul românesc, este evident și de prim rang.

Ținând cont de toți acești factori în conducerea mișcării handbalistice din România, precum și acordarea unei mai mari atenții bazei de masă a handbalului de performanță, echipele reprezentative ale țării noastre vor ajunge plutonul fruntaș al handbalului mondial.

Având în vedere că în cazul handbalului feminin românesc deținem un material uman demn de invidiat, atât sub aspect morfo-funcțional, cât și al dăruirii spre mișcare, precum și a unor specialiști în domeniu, ne așteptăm ca în următorii ani să ajungem din urmă marile echipe ale lumii ca: Rusia, Germania, Suedia, Norvegia și să avem un cuvânt de spus în decernarea medaliilor olimpice și mondiale.

CAPITOLUL 2

FUNDAMENTAREA TEORETICĂ ȘI BAZELE ȘTIINȚIFICE ALE LUCRĂRII.

PRECIZAREA NOȚIUNILOR AFERENTE TEMEI

În cadrul temei supuse acestei cercetări, vom întâlni permanent anumite noțiuni, pe care mai întâi trebuie să le precizăm, ca să le putem înțelege mai bine. Mă refer la:

2.1. Antrenament;

2.2 Antrenamentul individualizat;

2.3. Antrenamentul individual;

2.4. Modelarea;

2.5. Instruirea programată;

2.6. Sistematizarea;

2.7. Dinamica efortului

și modelul ideal pentru jucătorii de performanță și mare performanță.

2.1. Antrenament

Toată lumea știe că antrenamentul este mijlocul principal de pregătire a sportului pentru competiție și pentru realizarea performanței, dar numai antrenorii și unii sportivi știu cât de complicat este procesul pregătirii și câte cerințe se ridică pentru realizarea caracterului lui științific.

Departe de a fi un simplu proces biologic de creștere a aptitudinilor motrice – viteză, forță, îndemânare, rezistență – sau proces psiho-pedagogic de învățare și consolidare a unor comportamente tehnico-tactice, antrenamentul se prezintă ca o realitate foarte complexă de condiții și stimuli, strategii și metode prin care se urmărește în principal:

dezvoltarea maximă a capacității de performanță a sportului;

pregătirea sportivului pentru reușită deplină performanțială în concurs;

dezvoltarea armonioasă a personalității socio-morale a sportivului, ca cetățean util și după terminarea activității competiționale.

Antrenamentul sportiv este un proces complex de tip bio-psiho-social, multifactorial, a cărui desfășurare trebuie să se supună legilor care guvernează fenomenele hipercomplexe, unele de tip determinist, dar multe de tip probabilistic.

Antrenamentul rămâne în esență un proces instructiv-educativ, dar cu caracteristici de proces de conducere care sintetizează legile nu numai din sfera biologică, psihică și socială a sportivului (sau grupului), ci și din sfera fenomenelor interdisciplinare și integratoare.

Principalul scop al antrenamentului este realizarea unei „pregătiri speciale a jucătorilor și echipelor de handbal”.

Pornind de la scopul arătat, antrenamentul este guvernat de următoarele principii: principiul specializării instruirii echipelor și jucătorilor potrivit elementelor de conținut caracteristice handbalului; principiul individualizării; principiul dezvoltării multilaterale a calităților motrice și a indicilor morfologici și funcționali; principiul modelării; principiul eforturilor intense și maxime.

Principalele mijloace ale antrenamentului sunt exercițiile fizice. Ele au un caracter diversificat și, în același timp, specializat. În conținutul handbalului caracterul specializat al exercițiilor fizice în antrenament este de neînlăturat, ele constituind fondul instructiv caracteristic.

Exercițiului fizic i se adaugă alte mijloace specifice, cum ar fi: aparatura de antrenament și nespecifice sau asociate, ca factorii naturali de călire și condițiile igienice.

Când luăm în discuție conținutul antrenamentului sportiv, trebuie să avem în vedere elementele constitutive fundamentale ale procesului instructiv-educativ, adică pregătirea fizică, tehnică, tactică, psihică și teoretică.

Antrenamentul va determina obținerea performanței maxime numai cu condiția să fie TOTAL și condus după cele mai recente orientări ale științei sportului.

SCHEMA ANTRENAMENTULUI TOTAL (M. EPURAN)

2.2 Antrenamentul individualizat

Individualizarea (pregătirii, instruirii, educației, antrenamentului) este o activitate metodico-științifică specială, de tratare a sportivilor în funcție de particularitățile individuale și de cerințele specifice ale ramurii de sport.

Individualizarea antrenamentului urmărește modelarea procesului de instruire sportivă, în funcție de particularitățile individuale și de cerințele specifice ale ramurii de sport.

Individualizarea antrenamentului urmărește modelarea procesului de instruire sportivă, în funcție de particularitățile sportivului și de efortul specific, în vederea obținerii performanțelor maxime.

Noțiunea de individualizare trebuie înțeleasă în sensul de „tratare individualizată” care se caracterizează prin:

dezvoltarea, instruirea, educarea, perfecționarea, armonizarea particularităților pozitive;

prevenirea, frânarea, scăderea, înlăturarea sau corectarea unor particularități negative.

Individualizarea antrenamentului se reflectă atât în procesul cunoașterii individualității sportivului, cât și în alegerea, găsirea, crearea și aplicarea celor mai indicate metode, procedee și mijloace pentru procesul instructiv-educativ, care urmărește îndeplinirea obiectivelor și sarcinilor specifice.

Individualizarea este înțeleasă ca principiu și ca metodă de lucru, venind să întărească cele spuse puțin mai sus.

Victor Cojocaru scrie: „Individualizarea antrenamentului sportiv este fundamentată științific de către principiul accesibilității și al individualizării”.

Aplicarea practică a antrenamentului individualizat se face în patru forme de lucru:

în antrenamentul colectiv, când se lucrează cu doi sau mai mulți sportivi deodată, dar fiecare având sarcini separate;

în antrenamentul individual îndrumat, când sportivul lucrează singur, sub îndrumarea antrenorului;

în antrenamentul individual independent, când sportivul lucrează singur, sub propria conducere, având sau nu indicațiile de la antrenor;

în cadrul antrenamentului pe cupluri, individualizarea făcându-se pentru fiecare sportivă în parte.

Factorii care determină conținutul individualizării sunt:

particularitățile jucătorilor care alcătuiesc echipa;

modelul de joc al echipei ce poate fi influențat de însușirile unor jucători, poate fi sugerat de tendințele de dezvoltare ale jocului;

sarcinile și eficiența jucătorilor pe posturi;

eficiența jucătorilor în joc;

ciclicitatea procesului de pregătire;

situațiile speciale, din care fac parte accidentele, și jucătorii selecționate la loturi.

2.3. Antrenamentul individual

Antrenamentul individual reprezintă o formă de organizare a procesului de individualizare, a modului de punere în practică a principiului individualizării. Deci, antrenamentul individual este o componentă a procesului individualizării privit ca metodă de lucru.

Antrenamentele individuale pot fi:

antrenament individual în cadrul lecției de antrenament în colectiv;

antrenament individual în lecții separate conduse de antrenor;

antrenament individual pe cupluri și compartimente;

antrenament individual independent.

Conținutul pregătirii individuale a jucătorilor de handbal este foarte complex. Principalele elemente ce trebuiesc luate în considerare din fiecare componentă a antrenamentului sunt:

pregătire fizică: – dezvoltare fizică;

– calități motrice;

– indici morfo-funcționali;

– deprinderi motrice și însușiri perfectibile;

pregătire tehnică: – însușirea procedeelor tehnice noi;

– corectarea procedeelor greșit însușite;

– perfecționarea unor elemente tehnice;

pregătire tactică: – pregătirea tactică individuală;

– pregătirea tactică colectivă;

– pregătirea tactică de echipă;

pregătire psihologică: – calități intelectuale;

– calități afective;

– calități moral-volitive;

– trăsături ale personalității;

pregătirea teoretică: – cunoașterea modelului de joc pentru postul

pe care se joacă;

– cunoașterea tacticii de echipă;

– cunoștințe din fiziologie, anatomie, etc.

2.4. Modelarea

Modelarea reprezintă modul matematic de abordare a problematicii cunoașterii unui fenomen (activitate, proces, obiect); modelul fiind reproducerea schematică a acestuia sub forma unui sistem similar care-i evidențiază elementele semnificative. În felul acesta cu ajutorul modelului pot fi studiate proprietățile activității, stabilindu-se soluții și măsuri eficiente pentru realizarea ei.

În lucrarea „Modele matematice ale sistemului educațional”, Mircea Malița și Corneliu Zidăroiu, arată că în activitatea de instruire „existența unui model permite organizatorului ca în orice moment să poată avea variante posibile în legătură cu adoptarea unei anumite decizii. În lipsa unui model, gândirea asupra unui sistem nu se poate face decât fracționat, costul (investiția, timpul) se judecă într-o parte, obiectivele în alta, iar conținutul se judecă și el independent cu celelalte două componente. Modelul este cea mai bună formă prin care putem GÂNDI GLOBAL asupra unui fenomen”.

Privită în contextul procesului de instruire al jucătorilor de handbal, modelarea este acceptată ca principiu ce ordonează programarea întregului conținut al pregătirii în raport cu modelele stabilite. Aceste modele trebuie să redea toate aspectele definitorii ale jocului. Sistematizarea elementelor tehnico-tactice ale jucătorilor specializate pe posturi, profilurile somatice și motrice ale tuturor jucătorilor sunt tot atâtea modele elaborate cu scopul de a răspunde cerințelor impuse de handbalul de performanță feminin.

Modelul handbalistei se înscrie pe aceleași coordonate ale abordării moderne a conținutului jocului. Stabilirea unui model înseamnă fixarea cerințelor maxime ale activității respective, care presupune cunoașterea posibilităților de dezvoltare a organismului, a indicilor de dezvoltare a organismului, a indicilor de dezvoltare a calităților motrice, a conținutului fondului motric reprezentat de deprinderile motrice ce trebuiesc însușite de către subiect. În același timp, conținutul pregătirii se corelează cu cerințele maxime impuse de handbalul de mare performanță.

În jocul de handbal modelarea determină: conținutul tehnico-tactic al fiecărui post, caracteristicile efortului specific jocului, posibilitățile de combinare a regimurilor în care se pot găsi calitățile motrice, caracteristicile sistemului competițional, posibilitățile de generalizare a combinațiilor de elemente caracteristice fiecărui post, pentru a putea fi luate în considerație în planificarea și realizarea procesului instructiv-educativ, în funcție de importanța reală pe care o reprezintă fiecare în parte.

Elaborarea modelului jucătorii de handbal poate asigura obiectivitatea selecției și pregătirii, făcând posibilă cunoașterea criteriilor motrice și psihice de selecție, ca și cunoașterea conținutului tehnico-tactic, ce trebuie realizat prin pregătirea pe o anumită perioadă de timp.

În concluzie, extinderea modelului antrenamentului în handbal la toate nivelurile și etapele se impune ca o necesitate.

Handbalul feminin de performanță nu poate fi practicat decât de jucători a căror capacitate competițională este deosebit de mare și în continuă creștere.

Caracteristicile efortului în jocul de handbal necesită un anumit tip funcțional, care să se poată adapta perfect complexității efortului ce trebui depus. Tehnica și tactica jocului impun existența unui fond de priceperi și deprinderi motrice de bază care să fie în deplină concordanță cu caracteristicile fiziologice. Dacă adăugăm la aceasta și existența unui tip somatic deosebit (din punct de vedere al taliei), în conformitate cu cerințele jocului modern, presupune ca handbalista să fie tipul de sportivă ideală. Aceasta înseamnă că pe fondul deprinderilor și priceperilor motrice deosebite parametrii funcționali să ajungă la nivel ridicat, toate în deplină concordanță cu cerințele tehnice și tactice. Tactica presupune inteligență, calitate necesară și importantă pentru o jucători, alături de celelalte trăsături.

Handbalista ideală trebuie să fie înaltă, rezistentă la efort (ca durată, intensitate, volum), să aibă forță, viteză, să fie inteligentă, să aibă îndemânare în mânuirea mingii (tehnică perfectă), încadrându-se perfect în jocul colectiv (tactică bună).

Prezentăm mai jos calitățile necesare unei handbaliste pentru sportul de performanță:

talie foarte înaltă, peste 1,80 m la jucători și peste 1,84 la portar;

diametrul biacromial și anvergura mari și foarte mari (38-39, respectiv 178-188 cm);

diametrul palmar transversal peste 22 cm (1/8 din talie și chiar mai mare);

puterea maximă aerobă la nivelul de foarte bine, conform tabelelor C.M.S., la fel și pentru puterea anaerobă;

forța scapulară foarte bună, peste 80% din greutatea corporală;

stare de sănătate bună și forță musculară bună, scapulară peste 75% din greutatea corporală, iar lombară peste 20%;

concentrarea atenției, test „baraj”, 10 minute, cu viteză de execuție minimum 59 puncte și exactitatea execuției 95 de puncte din 100 posibile;

coordonarea vizual-motrică, test „trasaj”, 4 minute, minimum 180 de puncte;

perseverență, dârzenie, test „R.B. Cetlell” cu clasificare la grupele valorice 9-12;

reactivitate psihică generală bună, test „MRK 432”, program IV, stimuli complexi 21,43 s, reacții corecte minimum 22 puncte, timp de reacție minimum 22 de s/stimul;

rezistență la oboseală psihică și distributivitatea atenției, test „Praga” 16 minute, minimum 41 puncte;

integrare psiho-socială și afectivă în grupul sportiv, test „sociomotric”;

structura temperamentală echilibrată, test „woodworth”, barem sub 120 de puncte la fiecare din cele 8 trăsături semnificative ale testului;

Pentru portari se adaugă următoarele:

viteză de reacție la stimuli optici și auditivi, 140-160 sutimi de secundă;

spirit de observație și intuiție, test „Toltoinschi”, 4 minute, 8-10 puncte;

Prezentăm în continuare modelul somatic și motric al elevilor senioare, model elaborat de F.R.H.

2.5. Instruirea programată

Programarea, ramură a matematicii aplicate care se ocupă de studierea principiilor și metodelor de optimizare a unor funcții cu mai multe variabile, care satisfac aceleași sisteme de relații, are în prezent aplicații în toate sferele sociale.

Instruirea programată utilizează principiile și modelele de optimizare proprii matematicii, adoptate specificului procesului de pregătire; oferă criterii obiective și soluții optime pentru ordonarea conținutului procesului instructiv-educativ, cât și pentru controlul eficienței acestuia. Instruirea programată constă în fragmentarea conținutului pregătirii în elemente scurte, accesibile (pași metodici, secvențe, algoritmi, doze de efort, microstructuri, faze de atac, de apărare), plasate într-o ordine de dificultate unică pentru toate sporturile, ordine care depinde în fiecare etapă, achizițiile anterioare, de posibilitățile de asimilare ale fiecărei sportive în parte.

Instruirea programată se caracterizează prin întărirea controlului, verificarea reacțiilor, a rezultatelor obținute în urma influențelor programate. Nu se trece mai departe de a se obține reacțiile scontate, ceea ce asigură trăinicia influențelor instructiv-educative, accesibilitatea noii cantități de informații.

Instruirea programată este deci, instruirea realizată pe baza unui program logic conceput, care indică riguros ordinea operațiilor deținătoare și momentele trecerii la fiecare operație (în baza contractului).

În cadrul instruirii programate, antrenorul acționează în raport cu răspunsul sportivului. Este obligatoriu deci ca după fiecare „pas” parcurs, să se verifice răspunsul sportivei și dependent de exactitatea lui să se treacă la un nou „pas” sau să se regleze procesul de instruire, intervenindu-se cu corecturile necesare.

2.6. Sistematizarea

Sistematizarea reprezintă un principiu metodic ce constă în respectarea legăturilor logice în repartizarea materialului didactic în lecție, a mijloacelor ce vor acționa asupra elevilor, în decursul unei perioade date a anului sau pe câțiva ani. Fiecare antrenament rezolvă o anumită sarcină într-un sistem strict și care are o legătură precis exprimată față de lecțiile anterioare. Spre exemplu, în perioada competițională antrenamentul de luni care este un antrenament de refacere are o strânsă legătură cu lecțiile anterioare (știind că urmează după un meci în care uzura fizică și psihică au fost foarte mari și de intensitate mare, și deci au o intensitate scăzută de tip de odihnă activă), precum și cu cele ce vor urma în microciclul competițional, pregătind organismul sportivei să fie apt pentru a face față efortului în deplinătatea forțelor.

2.7. Dinamica efortului

Stabilirea unei metodici juste de pregătire a jucătorilor de handbal nu se poate realiza fără a se cunoaște caracterul efortului specific cerut de practicarea acestui joc.

Handbalul este un joc sportiv caracterizat printr-o complexitate de mișcări, executate în condiții schimbătoare de viteză și forță, determinate de colaborarea dintre coechipieri și de lupta dintre adversari.

Solicitările la care sunt supuse jucătorii de handbal, în timpul unui joc, se caracterizează prin eforturi de intensitate submaximală, alternate cu eforturi de intensitate maximală și de intensitate moderată. Ca atare, factorul principal de progresie în antrenament îl constituie mărirea vitezei de alergare și de execuție, reducerea pauzelor dintre repetările diferitelor exerciții executate cu maximum de viteză, dar și alternarea judicioasă a acestor elemente de progresie care vor avea ca efect creșterea rezistenței.

Din punct de vedere al calităților motrice, handbalul se caracterizează prin viteză în regim de forță, rezistență și îndemânare, forță specială de aruncare la poartă și forță necesară executării mișcărilor specifice în atac și apărare, îndemânare generală și specifică și rezistență aerobă și anaerobă, specifice travaliului executat de jucători.

Învățarea și perfecționarea tehnică și tactică se realizează, în principal, pe seama creșterii volumului de muncă, iar adaptarea organismului la efort se face, în special, pe seama intensităților.

Complexitatea mijloacelor folosite, în care variază în mod judicios intensitatea și volumul, asigură pregătirea cât mai apropiată de solicitările de efort din timpul jocului. Raportul dintre volum, intensitate, durată și complexitatea mijloacelor variază în funcție de particularitățile etapelor de pregătire ale echipelor, impunând însă totdeauna respectarea caracteristicilor efortului specific al handbalului. Astfel, în prima etapă a perioadei pregătitoare, parametru efortului este caracterizat printr-un volum mare, intensitatea și complexitatea fiind ceva mai scăzute; în cea de-a doua etapă are loc o reducere ușoară a volumului și o creștere importantă a intensității efortului și a complexității mijloacelor. În perioada precompetițională mijloacele folosite vor avea o complexitate analoagă structurii jocului și vor fi executate cu intensitate care poate să depășească în finalul etapei cerințele unei competiții, iar în mod normal volumul de lucru va înregistra o scădere.

În perioada competițională dinamica efortului se menține cu unele variații pe parcurs. La valoarea atinsă la sfârșitul perioadei precompetiționale, variațiile parametrilor efortului sunt date de distanța în timp dintre jocuri sau turnee.

CAPITOLUL 3

METODOLOGIA CERCETĂRII

3.1. Scopul lucrării

Individualizarea instruirii jucătorilor de handbal este impusă și de alți factori, în primul rând, datorită diferențelor mari care există între conținutul tehnico-tactic a diferitelor posturi, în care jucătorii trebuie să-și aprofundeze specializarea. În al doilea rând, pentru că jocul pe fiecare post are o sferă tehnico-tactică foarte mare și în cadrul ei sunt numeroase exerciții cu un grad ridicat de dificultate, care necesită o instruire analitică, de lungă durată, și calități motrice cu indici de valoare deosebiți.

În conformitate cu cele arătate în rândurile de mai sus, lucrarea are drept scop studierea problemelor fundamentale ale antrenamentului individual, posibilitățile de adaptare a căilor și mijloacelor de individualizare la nivelul echipelor reprezentative, elaborarea și experimentarea unor mijloace de individualizare la nivelul elevilor, forma și conținutul planului individual de pregătire, precum și alte aspecte cu caracter metodic, particulare procesului de instruire a elevilor .

Individualizarea este unul dintre principiile fundamentale de antrenament în instruirea copiilor și elevilor . În cadrul acestui principiu, cunoașterea temeinică a posibilităților și particularitățile elevilor, este o condiție de bază pentru realizarea unei eficiențe maxime în procesul de instruire.

3.2. Importanța lucrării și gradul de actualizare

Pregătirea sportivilor se face de zeci de ani în forme și cu temeiuri mai mult sau mai puțin empirice sau științifice. O caracterizare a pregătirii sportive înainte de 1949-1950, demonstrează că era relativ uniformă pentru toți, respectând doar specificul ramurii de sport. Desigur, această tratare uniformă a dat fiecăruia și tuturor posibilități medii sau minime, rareori maxime pentru a se iniția, instrui și perfecționa în sport. Când se punea problema creșterii performanțelor se făcea apel mai mult la selecție, la îmbunătățirea tehnicii sau tacticii, iar mai apoi a stăruit un curent favorabil pentru pregătirea fizică. În perioada 1950-1970 s-au înregistrat mari progrese cu metodele și mijloacele de pregătire, însă tot potrivit concepției de pregătire uniformă și în comun. Metode de pregătire adaptate special fiecărui sportiv s-au folosit rareori, izolat, parțial, fără o fundamentare științifică și fără o organizare eficientă și completă.

În ultimii ani, odată cu interesul foarte mare acordat de toate statele către mișcarea sportivă (sportul devenind o afacere dintre cele mai rentabile), nivelul performanței crește vertiginos, caracterul pregătirii empirice fiind schimbat în toate unitățile de performanță, de cel al pregătirii științifice, interdisciplinare. Infuzia cercetării științifice din ultimele decenii vorbește de la sine despre faptul că marea performanță nu poate fi obținută având la cârmă un singur antrenor, ci numai prin lucrul colectiv, al echipei de specialiști în mijlocul căreia este supus spre analiză performerul în intimitatea lui, iar după aceea în funcție de particularitățile lui și a ramurii de sport respective, elaborându-se mijloace operaționale adecvate.

Din cele de mai sus reiese necesitatea aplicării principiului individualizării în activitatea sportivă.

Referindu-se la individualizare, prof. dr. L.Teodorescu scrie: „Pentru jocurile sportive practicate în scop de performanță, o pregătire pe baze științifice este de neconceput fără aplicarea individualizării devenită principiu al antrenamentului modern și totodată forma de aplicare a principiului accesibilității”.

În același context spune în continuare prof. dr. L.Teodorescu: „prin individualizare se înțelege adoptarea tehnicii sportive și a procesului de instruire și de educație la particularitățile fiecărui jucător; este vorba de o tratare diferențiată a jucătorului în raport de aceste particularități, în activitatea de realizare a obiectivelor și sarcinilor fiecărei forme de organizare a pregătirii sportive”.

În momentul actual, antrenorii și specialiștii domeniului nostru de activitate își îndreaptă cu grijă atenția spre „resursele ascunse” ale handbalului de performanță.

Una din aceste resurse, nevalorificate încă suficient, sunt căile metodice de instruire, respectiv în cadrul lucrării, extinderea și adaptarea procesului de pregătire individualizate la nivelul elevilor junioare I.

Pe tema individualizării s-au scris puține lucrări, iar acolo unde s-a scris, s-a tratat superficial, neaprofundând acest principiu, simțindu-se nevoia muncii științifice în cadrul sportului de performanță. Leontina Mircescu și Victor Cojocaru abordează această temă într-o carte apărută în 1970 intitulată: „Individualizarea antrenamentului sportiv” și unde arată importanța aplicării acestui tip de antrenament la toate ramurile sportive, precum și unele păreri ale unor mari antrenori români ai momentului, cu privire la aplicarea individualizării pregătirii sportive.

Tot legat de această temă, dar de data aceasta particularizat pentru problemele handbalului, au mai scris și colectivul catedrei de handbal din IEFS (1983), Ioan Bota, Paul Cercel și alții, dar așa cum am afirmat mai înainte la modul foarte general.

Această lucrare vrea să arate modul de aplicare al principiului individualizării la nivelul bazei de masă a handbalului de performanță, ceea ce ar contribui la formarea unor jucători ce se pot integra cu succes în handbalul de performanță și înaltă performanță, cu mult mai puține cerințe în pregătire decât în prezent.

3.3. Sarcinile, premisele și ipotezele lucrării

3.3.1. Sarcinile lucrării

a) Documentarea și fundamentarea teoretică a problemei individualizării;

b) Stabilirea căilor, mijloacelor și a formelor de pregătire individuală a elevilor;

c) Stabilirea concepției de joc a echipei și modelarea pe posturi;

d) Elaborarea planurilor individuale de pregătire;

e) Elaborarea modelelor de jucători pe posturi prin prisma parametrilor somatici, cunoștințelor tehnico-tactice și a comportării în joc;

f) Desfășurarea unui experiment în care s-au aplicat formele și mijloacele individualizării;

g) Rezultatele obținute și compararea lor cu parametrii modelului optim, stabilirea ratei de progres;

h) Interpretarea rezultatelor obținute prin experiment și stabilirea ratei de progres pentru fiecare elev în parte;

i) Concluzii și propuneri ce reies din această perioadă de pregătire.

3.3.2. Premisele lucrării

a) Îmbunătățirea calitativă și cantitativă a procesului de instruire precum și revizuirea orientării metodice în concordanță cu cerințele internaționale și tendințele de dezvoltare a jocului pe plan mondial sunt principalele direcții de acționare pentru dezvoltarea în perspectivă a handbalului românesc;

b) Pentru realizarea așa numitului „potențial competitiv de performanță” este nevoie de îmbunătățirea calitativ-superioară a procesului de instruire prin asigurarea la timpul potrivit a parametrilor de volum, intensitate și complexitate, precum și prin aplicarea în practică a experiențelor metodice valoroase și a cuceririlor științifice avansate;

c) Optimizarea concepției de joc și de pregătire este una din problemele principale ale creșterii științifice actuale. Un rol hotărâtor în optimizarea procesului de pregătire al elevilor îl are modelarea, considerată atât ca metodă de cercetare științifică cât și ca metodă pedagogică de antrenament;

d) În etapa actuală antrenamentele colective nu mai satisfac pe deplin necesitatea handbalului de performanță. Una dintre principalele forme de pregătire prin care se pot dobândi progrese în randamentul fiecărei jucători, precum și în jocul de ansamblu al echipei este pregătirea individuală a elevilor;

3.3.3. Ipotezele lucrării

a) Utilizarea individualizării la nivelul echipelor de junioare I, ca principiu și ca formă de pregătire, este tot atât de însemnată ca și în pregătirea echipelor de senioare;

b) căile și mijloacele individualizării utilizate la nivelul senioarelor sunt adoptate la nivelul echipelor școlare. Ele capătă însă unele nuanțe metodice particulare, determinate de o serie de factori cum ar fi: particularitățile de vârstă, particularitățile individuale ale elevilor, programul școlar și de studiu al elevelor, cerințele pregătirii anterioare, concepția de joc a echipei, sarcinile jucătorilor pe posturi etc;

c) individualizarea este unul dintre principiile de bază ale instruirii copiilor și elevilor. Ea presupune în primul rând cunoașterea temeinică a posibilităților și particularităților elevilor. În funcție de acestea sunt selecționate exercițiile, se stabilește ponderea unor laturi ale pregătirii, obiectivele individuale;

d) Concepția de joc a echipei, precum și funcțiile jucătorilor pe posturi ocupă un loc însemnat în conținutul planului individual de pregătire;

e) Planurile individuale de pregătire constituie documente de lucru și de evidență stric necesară pentru o activitate sistematică și eficientă.

3.4. Metode și tehnici de cercetare

Lucrarea de față arată rezultatele obținute în urma individualizării procesului de instruire în cadrul antrenamentelor la nivelul echipei reprezentative a Școlii cu clasele I – VIII, Tupilați, județul Neamț pe baza programelor individuale de pregătire pe perioada 2007-2008.

În diferite etape am utilizat următoarele metode de cercetare:

studierea literaturii de specialitate și a documentelor de planificare;

măsurări antropometrice și motrice;

observații și înregistrări la antrenamente și competiții desfășurate;

modelarea ca metodă de elaborare și programare a unor exerciții și mijloace de antrenament;

experimentul pedagogic;

înregistrarea și prelucrarea statistico-matematică a datelor;

CAPITOLUL 4

ORGANIZAREA DESFĂȘURAREA EXPERIMENTULUI

4.1. Locul de desfășurare, perioada și baza materială asigurate experimentului

Experimentul s-a desfășurat pe parcursul a 10 luni în cadrul pregătirilor echipei reprezentative a Școlii Tupilați.

Ca bază materială pe parcursul experimentului am folosit:

plaja de la Năvodari;

terenul de handbal din incinta complexului Năvodari;

cadrul natural din stațiunea Oglinzi;

pista de atletism din incinta stadionului;

sala L.P.S. Piatra Neamț;

sălile polivalente unde am desfășurat jocurile de pregătire în diferite localități.

Factor hotărâtor în pregătirea subiectelor a fost baza materială a Liceului cu Program Sportiv Piatra Neamț ce se compune din:

sală de sport cu o dotare destul de bună, înzestrată cu scări fixe și aparatură complexă de gimnastică;

terenul de handbal în aer liber al liceului;

pistă de atletism cu tartan de 50 m, sector de sărituri și aruncări.

Un rol important în pregătirea echipei l-a avut cadrul natural al Parcului de la „Colibe” Piatra Neamț, unde am realizat cea mai mare parte a pregătirii fizice a echipei.

Ca materiale didactice necesare în pregătirea subiectelor am folosit:

mingi de handbal;

mingi medicinale de 1kg și 2 kg;

trambulină semielastică;

saltele de gimnastică;

corzi pentru sărituri;

bănci de gimnastică;

scări fixe;

gantere;

4.2. Prezentarea lotului de sportive supus experimentului

La prezentul experiment au participat 16 elevi ce reprezintă lotul echipei reprezentative ai Școlii Tupilați, ce au participat în cadrul Competițiilor Școlare.

În continuare, voi prezenta lotul de elevi supus experimentului.

Tabel Nominal cu elevii selecționatei școlare Tupilați – Neamț

4.3. Desfășurarea activității experimentale

4.3.1. Probele, normele de control și testarea inițială

După analiza evoluției echipei în campionatul precedent, am constituit grupa de elevi care a luat parte și la experiment.

După o scurtă acomodare cu efortul, am efectuat testarea inițială, unde prin intermediul probelor de control s-au urmărit aspectele somatice și gradul de însușire a procedeelor tehnico-tactice specifice handbalului.

Pentru testarea somatică am folosit măsurătorile antropometrice privind:

talia;

greutatea;

anvergura;

lungimea palmei.

Pentru testarea calităților motrice de bază și specifice și a unor deprinderi tehnice am folosit următoarele probe de control:

5×30 m;

30 m dribling printre jaloane (exclusiv portarii);

Aruncarea mingii de handbal cu elan de 3 pași;

Pentasalt

5×30 m

Proba constă din 5 alergări pe distanța de 30 m, cu o pauză de 30 de secunde între alergări. Startul se ia din picioare, de la o distanță de 1 m înapoia liniei de start. Pauza de 30 de secunde se va respecta cu rigurozitate, în timpul acesteia sportiva trebuind să se îndrepte spre linia de start și să se pregătească pentru startul următor.

Se va alerga în grup de câte 5 sportive. Cronometrul se va declanșa la atingerea liniei de start și se va opri după trecerea liniei de sosire. Se vor înregistra toate cele 5 alergări și se va face media aritmetică.

Toate rezultatele, inclusiv media aritmetică, vor fi exprimate în secunde și zecimi de secunde. Proba vine să testeze viteza în regim de rezistență.

30 m dribling printre jaloane

În lungul terenului de handbal se așează în linie dreaptă 7 jaloane înalte de 1,5 – 1,8 m după cum urmează: primul jalon se așează la o distanță de 6 m de linia de start, iar ultimul la 6 m înaintea liniei de sosire. Între acestea, la distanța de 3 m între ele se vor așeza celelalte 5 jaloane, rezultând între cele 7 jaloane 6 spații de câte 3 m între ele.

Sportiva trebuie să parcurgă cei 30 m care separă linia de start de cea de sosire, conducând mingea în dribling multiplu, în mod regulamentar printre jaloane, în formă de slalom. Mingea trebuie să fie controlată în mod permanent de către sportivă de la plecare până la sosire. Aruncarea mingii înainte sau deplasarea sportivei cu mingea în mână nu sunt permise și atrag după sine anularea alergării. Linia de sosire trebuie să fie de asemenea trecută cu mingea în dribling. Rezultatul se înregistrează în secunde și zecimi de secundă. Se vor executa 2 încercări, luându-se în considerare timpul cel mai bun.

Această probă testează tehnica în regim de viteză.

Aruncarea mingii de handbal cu elan de 3 pași la distanță

Se va folosi mingea de handbal regulamentară. Se va arunca cu mingea la distanță, cu toată forța, după un elan de 3 pași. Aruncarea se va efectua dinapoia liniei trasate, linie ce nu poate fi depășită, înainte ca mingea să fie părăsit mâna aruncătoarei. Pentru elan poate fi folosită tehnica pasului încrucișat, a pasului adăugat sau a pasului săltat. Se vor executa două aruncări și se va lua în considerare cel mai bun rezultat.

Această probă testează forța specifică.

Pentasaltul

Proba constă în executare a cinci pași săriți, pornind de pe loc și având un picior fixat pe sol în spatele liniei de plecare. Sportiva are dreptul la două încercări, luându-se în considerare cea mai bună. Măsurarea distanței se va face de la linia de plecare până la ultimul semn lăsat de sportivă în groapa cu nisip. Această probă testează distanța.

TESTAREA INIȚIALĂ

TABEL 5

DATE COMPARATIVE ALE SUBIECȚILOR

TESTAREA INIȚIALĂ – CU MODELUL F.R.H. (copii avansați)

4.3.2. Elaborarea fișelor individuale

Pentru a putea desfășura experimentul am ales mijloacele de lucru în funcție de conținutul acțiunilor tehnico-tactice a jucătorilor specializate pe posturi.

S-au făcut fișele personale de caracterizare tehnico-tactice pe posturi, în atac și în apărare a jucătorilor pentru a folosi cele mai bune mijloace de pregătire.

Legendă: