Studiu Privind Impozitul PE Venitul Microintreprinderilor

CUPRINS

INTRODUCERE

SECȚIUNEA 1

1.1.Caracteristica generală și elementele impozitului pe venit

1.1.1. Rolul mecanismului fiscal în economia de piață.

1.1.2. Aspecte introductive ale impozitului pe venit

1.1.3. Stabilirea impozitului pe venit

1.2. Impozitul pe venitul microîntreprinderii

SECȚIUNEA 2

2.1. Definirea întreprinderilor mici și mijlocii în Uniunea Europeană și România

2.2. Impozitarea IMM-urilor la nivelul Uniunii Europene

INTRODUCERE

Impozitele și taxele au fost inventate cu multă vreme în urmă, odată cu apariția statului în lume. Tot de atunci, fiscalitatea a devenit o problemă care a generat războaie și revoluții. Să nu uităm că Declarația de Independență a Statelor Unite ale Americii a fost declanșată de „taxa ceaiului”. Revoluția americană a impus un principiu fundamental în materie fiscală, și anume acela că taxele și impozitele sunt, de fapt, contribuții ale cetățenilor și că ele trebuie așezate la nivelul la care cetățenii sunt dispuși să le plătească. „Impozitele se plătesc din sudoarea frunții fiecărui om care muncește. Dacă aceste impozite sunt excesive, ele se reflectă în fabrici care stau, în ferme vândute pentru plata impozitelor și în haite de oameni flămânzi, care bat străzile căutând în zadar o slujbă ”.

Stabilirea nivelului impozitelor și taxelor ar trebui să exprime corelarea acestora atât cu funcțiile și scopurile adoptate prin Constituție cât și cu nivelul și forța financiară a contribuabililor, cu echitatea distribuirii poverii fiscale către toți cetățenii. Din nefericire, statele europene au fost generate și consolidate pornind de sus în jos, și nu de jos în sus ca majoritatea statelor din lumea anglo-saxonă, astfel că legătura cauzală dintre nivelul impozitelor și taxelor și funcțiile strict necesare care trebuie indeplinite de către stat s-a pierdut în labilintul birocrațiilor guvernamentale și al intereselor politice.

În fiecare moment de dezvoltare al societății îi corespunde un anumit nivel al impozitelor, nivel care se schimbă pe măsura acestei dezvoltări. Specific evoluției impozitelor în perioada postbelică este tendința creșterii lor în mărime absolută și relativă. Sporirea volumului impozitelor s-a realizat prin creșterea numărului plăților, creșterea materiei impozabile precum și majorarea cotei de impunere. Rolul inițial unic al impozitelor a fost de natură financiară.

Acesta constituie principalul mijloc de procurare a resurselor financiare pentru acoperirea cheltulelilor publice. În perioada modernă impozitele au fost folosite ca instrument al intervenției statului în viața economică, o metodă prin care se reglează mecanismul pieței. În funcție de intenția legiuitorului, impozitele se pot manifesta ca instrument de stimulare sau frânare a unor activități, de creștere sau de reducere a producției ori a consumului unui anumit produs.

Pe plan social rolul impozitelor se concretizează prin faptul că, prin intermediul lor, statul redistribuie o parte importantă din produsul intern brut între clase și grupuri sociale, între persoane fizice și juridice. În acest mod are loc o anumită rectificare a discrepanțelor dintre nivelurile veniturilor.

Impozitele directe în evoluția lor, au ținut pasul cu dezvoltarea economiei, deoarece ele se stabilesc fie pe anumite obiecte materiale sau genuri de activități, fie pe venitsau avere.
Caractristic acestor impozite este faptul că, în intenția legiuitorului subiectul și suportatorul impozitului sunt una și aceeiași persoană, cu toate că uneori acestea nu coincid. 
Sunt echitabile, au cuantum și termene de plată precis stabilite.

În perioada post decembristă sistemul fiscal a fost marcat de schimbări majore, induse de mecanismele trecerii la economia de piață și de necesitatea de armonizare a sistemului fiscal românesc cu abordarea și experiența fiscală a țărilor dezvoltate, cu tradiție în economia de piață.
Astfel în ceea ce privește impozitele directe, în domeniul impozitului pe profit s-au aplicat cote diferite, iar impozitul pe venitul populației a cunoscut evoluții semnificative mai ales în impozitarea activităților independente. 

Prin urmare, impozitele directe reprezintă instrumente veritabile cu ajutorul cărora organele de decizie influiențează dezvoltarea economico-socială a țării. Lucrarea de față este structurată în patru secțiuni:

Secțiunea 1. conține o caracterizare generală a impozitelor pe venit, locul pe care îl dețin acestea în cadrul sistemului fiscal din România, sfera de cuprindere a impozitului, scutiri, anul fiscal, cotele de impozitare. Totodată în cadrul acestei secțiuni sunt prezentate caracteristicile impozitului pe venit al microîntreprinderilor.

În secțiunea 2. sunt analizate ratele minime ale impozitului pe profit în țările UE . Această secțiune prezintă o comparație între definițiile IMM-urilor în unele țări din UE , precum și condițiile speciale în care se aplică reduse rate ale impozitului pe profit, dar și impactul acestor măsuri asupra impozitarea microîntreprinderilor .

Secțiunea 3. este constituită din prezentarea generală a societății comerciale ce urmează a fii analizată in secțiunea 4, scurt istoric al societății, analiza acționariatului, prezentarea activităților desfășurate și analiza performanțelor economico-financiare ale societății pe baza datelor din bilanțurile pe ultimii trei ani.

Secțiunea 4. conține prezentarea și analiza datelor, precum și interpretarea rezultatelor cercetării realizate. Analizele efectuate în această secțiune și în restul lucrării vor avea la bază tabele cu date în dinamică pentru ultimele trei perioade impozabile și grafice reprezentative, cu indicarea sursei datelor.

Lucrarea se încheie printr-o serie de concluzii și propuneri a celor patru secțiuni și soluțiile propuse pentru rezolvarea aspectelor supuse cercetării științifice si modalitățile de materializare practică a acestora.

SECȚIUNEA 1

IMPOZITUL PE VENIT AL MICROÎNTREPRINDERILOR –ABORDARE TEORETICĂ

1.1.Caracteristica generală și elementele impozitului pe venit

1.1.1. Rolul mecanismului fiscal în economia de piață.

Locul și rolul mecanismului fiscal în economia de piață se determină în dependență de funcțiile și scopurile pe care le rezolvă la o anumită etapă a dezvoltării economice. Rolul cel mai important însă se manifestă pe plan financiar, deoarece impozitele constituie mijlocul principal de procurare a resurselor financiare necesare pentru acoperirea cheltuielilor publice.

Caracteristica pentru perioada de trecere la economia de piață este tendința de creștere a impozitelor în formarea bugetului de stat. În această perioadă impozitul devine un instrument esențial al politicii economice a statului, precum și al politicii sale sociale.

Referindu-se la rolul de pîrghie economică al impozitului, la funcția echilibrată a acestuia economistul francez GABRIEL ARDAMT, scrie „ De la începutul celui de al 2-lea război mondial, ne dăm seama că rolul impozitului nu mai este acela de a procura bani guvernului, ci de a limita consumul în perioade de penurie. De a-i stimula creșterea atunci cînd capacitățile de producție pot să se orienteze spre satisfacerea nevoilor de pace, de a-l frîna din nou atunci cînd economia cunoaște procesele inflaționiste. În același timp impozitul constituie unul din instrumentele cele mai utile ale politicii de folosire deplină a forței de muncă.

Mecanismul fiscal poate stimula sau frîna unele sau altele ramuri de producție și mărește puterea de concurență a unor mărfuri pe piața mondială. Statul acționează asupra consumului prin diminuarea ce solvabile a populației, cu ajutorul impozitelor. Cînd se urmărește reducerea consumului, statul procedează fie prin majorarea cotelor la impozitele existente, fie prin introducerea de noi impozite. Cînd se urmărește orientarea cererii spre anumite produse, atunci statul are la îndemînă sistemul taxelor de consumație, care permite o abordare selectivă a produselor supuse impunerii și o diferențiere a cotelor impunerii, în funcție de scopul urmărit.

Statele dezvoltate folosesc mecanismul fiscal și pentru a influența schimbările comerciale cu străinătatea se stabilesc asemenea taxe vamale de import și taxe de consumație, încît acestea să devină surse importante de formare a veniturilor bugetare. La produsele de bază cu dubla sursă de aprovizionare din interiorul tării și din import se stabilesc impozite și taxe cu un nivel mai ridicat pentru a оmpiedica accesul produselor străine.

În multe țări dezvoltate, în scopul încurajării exportului produselor de o semnificație deosebită și de o calitate înaltă, statul acordă exportatorilor diferite facilități fiscale. Astfel în Japonia asemenea facilități sunt acordate pentru exportul de tehnologii, brevete de investiții etc. În Franța, Italia, Belgia se acordă scutiri de la plata Taxa pe Valoarea Adăugată pentru produsele (mai ales manufacturate) destinate exportului.

Sistemul fiscal nu numai stimulează producerea unor sau altor mărfuri, dar și controlează producerea anumitor mărfuri, cum ar fi cele periculoase sănătății (tutun, alcool). În afară de aceasta statul prin mecanismul. fiscal, controlează și dirijează formarea prețurilor la anumite mărfuri. Aici, statul are controlul asupra mărfurilor ramurilor de necesitate și folosință socială și asupra prețurilor la aceste mărfuri. Așa situații se dictează de oferta producției sociale, ca mărfurile să ajungă la consumator cu prețuri accesibile.

Mecanismul fiscal joacă un rol esențial și în susținerea activității de antreprenoriat în economie. Astfel, cînd în economie se observă tendința de scădere a producției care duce la micșorarea activității de antreprenoriat, statul folosește mecanismul fiscal pentru a intensifica activitatea de antreprenoriat prin reducerea cotelor de impunere și acordarea de înlesniri fiscale.

Mecanismul fiscal trebuie să fie îndreptat spre asigurarea ocupației resurselor de producție. Astfel, Keynes, vede în politica fiscală unicul instrument capabil sa lichideze complect șomajul. Prioritatea în cazul dat nu trebuie s-o aibă executarea părții de venituri pentru îndeplinirea de către stat a programului său .

Trebuie de menționat, că deficitul bugetar nu este numai un rezultat al cotelor mici de impozitare Programul de Stat nu trebuie să admită scăderea activității de antreprenoriat, deoarece aceasta poate duce la șomajul în masă, inflație, înrăutățirea situației balanței de plată și a altor indicatori macroeconomici. Deci, în cazul tendinței de creștere a șomajului în masă, statul trebuie să micșoreze impozitele, să lărgească sfera de înlesniri fiscale și totodată să mărească cheltuielile bugetare. Un așa procedeu va duce la creșterea activității de antreprenoriat, și deci, la creșterea ofertei de muncă.

Destul de esențial este rolul politicii fiscale și în perioada de inflație a economiei apărută ca un element ne dorit al oricărei economii, statul duce lupta spre lichidarea inflației sau spre micșorarea ei maximă posibilă.

Tot mecanismului fiscal îi revine și rolul de reglare a deficitului bugetar s-ar părea la prima vedere, că calea cea mai simplă de lichidare a deficitului bugetar este majorarea cotei impunerii și lărgirea sferei de impunere. Dar așa procedeu poate avea urmări drastice, deoarece antreprenorilor și investitorilor nu le este convenabil să-și investească mijloacele în noi afaceri. în așa mod va scădea nivelul veniturilor lor, ceea ce va conduce la micșorarea veniturilor bugetare pe proveniența impozitară.

Majoritatea țărilor aflate în procesul de tranziție, au realizat un progres privind reducerea disbalanței financiare enorme, care este caracteristică primei etape de tranziție, deși practica se deosebește de la o țară la alta.

Mecanismul fiscal de asemenea este chemat să joace un rol important în dezvoltarea și evoluarea relațiilor economice externe ale țării, influențînd asupra balanței de plăți, care la rîndul său influențează asupra balanței cursului valutar Pentru a оmbunătăți bilanțul de plăți statul prin intermediul mecanismuluea disbalanței financiare enorme, care este caracteristică primei etape de tranziție, deși practica se deosebește de la o țară la alta.

Mecanismul fiscal de asemenea este chemat să joace un rol important în dezvoltarea și evoluarea relațiilor economice externe ale țării, influențînd asupra balanței de plăți, care la rîndul său influențează asupra balanței cursului valutar Pentru a оmbunătăți bilanțul de plăți statul prin intermediul mecanismului fiscal stimulează exportul și sancționează importul unor mărfuri. Complexul de măsuri impozitare trebuie să includă acordarea de înlesniri fiscale celor care produc mărfuri pentru export și exportatorilor de mărfuri. Se poate de subvenționat producția acestor mărfuri și de acordat credite favorizate producătorilor, pentru ca prețurile la aceste mărfuri să corespundă celor mondiale.

Istoria dezvoltării economice demonstrează că economisirea resurselor este cel mai puternic izvor de venituri, deci și a bunăstării și înaintării oricărei țări spre civilizație Totodată s-a constata, că o societate trainică nu poate fi decît acea societate, care оși satisface nevoile fără a diminua perspectivele generațiilor viitoare În acest context, mecanismul fiscal se folosește pentru reglarea prob1emei intoxicării mediului ambiant și folosirii raționale și efective a resurselor naturale Pentru aceasta se folosesc diferite impozite ecologice și plăți constau în faptul, că pentru folosirea ne rațională a resurselor naturale și murdărirea mediului înconjurător se plătesc cote majorate a impozitului.

Mecanismul fiscal este îndreptat nu numai spre stimularea producției, dar și spre stoparea producerii anumitor mărfuri sau construcția de noi întreprinderi în regiunile cu o concentrație înaltă a producției și a populației. Acest lucru ne dă posibilitatea de a balansa dezvoltarea economică și socială a diferitelor regiuni. Sistemul fiscal trebuie să îndeplinească și o reală funcție stimulativă care constă în acordarea de facilități agenților economici aflați în primii ani de activitate și înlesniri pentru investitorii de capital, în scopul dezvoltării activităților economice, creării de noi locuri de muncă, sporirii volumului mărfurilor și serviciilor etc. Astfel, de înlesniri sunt prevăzute în actele normative, care reglementează impozitul pe circulația mărfurilor, impozitul pe profit, impozitul pe salariu etc.

Un rol important în evoluția tranziției la principiile economiei de piață revine sistemului fiscal. Pentru guvern, sistemul Fiscal servește drept o sursă de Finanțare a programelor inițiale și serviciilor prestate populației; pentru întreprinderi, acest sistem trebuie să stimuleze creșterea lor economică; iar pentru cetățenii sistemul Fiscal trebuie să servească drept un instrument social important de redistribuire a veniturilor statale.

Nesistematizarea și greșelile comise în politica fiscală se răsfrîng negativ și asupra bugetului și asupra plătitorilor de impozite – întreprinderilor și cetățenilor, de aceea, trebuie determinate sarcinile și scopurile politicii fiscale în această perioadă.

Introducerea metodelor impozitare în reglarea relațiilor financiare economice în economia națională este un mare act economic și politic. În concordanță cu alte măsuri pentru adîncirea reformei economice, metodele fiscale creează consecințele necesare pentru formarea și funcționarea unei piețe unice, incluzînd totodă și piața financiară.

În domeniul fiscal sunt vehiculate mai multe noțiuni care, în ultima instanță se referă la unul și același obiect și anume așezarea, urmărirea și perceperea impozitelor, taxelor și a altor venituri în favoarea statului, care sunt cuprinse în marea lor majoritate în bugetul de stat.

Se utilizează, de pildă , termenul de fiscalitate, definit de dicționarul LAROUSSE astfel: ”Sistem de percepere a impozitelor – ansamblu de legi, care se referă la acesta, mijloace care conduc la el”; iar dicționarul explicativ a limbii romîne explică înțelesul noțiunii de fiscalitate în modul următor: ”Sistem de percepere a impozitelor și taxelor prin fisc. Totalitatea obligațiilor fiscale ale cuiva.”

Impozitele reprezintă o contribuție bănească obligatorie și cu caracter ne rambursabil datorată conform legii de către persoanele fizice și juridice bugetului de stat pe venitul pe care оl obțin și bunurile pe care le posedă.

Impozitele reprezintă un instrument cu caracter istoric și cu implicații asupra sferei economico-sociale fiind întodeauna un mijloc adițional de costituire a venitului statului. Materia impozitului este tot atоt de veche ca și organizarea societății însăși. Chiar dacă la conducerea treburilor obștești sau aflat biserica și nobilii feudali, ori statul totalitar sau statul de drept, nevoile acoperirei cheltuielilor publice au necisitat în todeauna o formă de redistribuire a veniturilor individuale. Fiscalitate a оmbrăcat forme corespunzătoare diferitor moduri de organizare socială, în statul modern contribuțiile se fac în formă bănească, în statele sclavagiste se percepeau în natură.

Problema influenții impunerii asupra tuturor claselor, precum și asupra activităților umane în toate domeniile vieții este extrem de vastă deoarece оmbracă un cîmp întreg de fenomene și оmprejurări avînd o importanță extraordinară care a marcat, din cele mai îndepărtate vremuri ți pînă astăzi. Întreaga dezvoltare și transformare a vieții economice, sociale și chiar politice.

Impozitele fiind legate de existența statului sunt în acelaș timp subordonate funcțiilor acestuia, reprezentînd unul din cele mai vechi și tradiționale mijloace financiare, la dispoziția sa. Aplicarea reglamentărilor cu caracter fiscal, așezarea și prceperea în ultima instanță a impozitelor și taxelor nu se pot înfăptui fără existența unui mecanizm adecvat bazat pe tehnici, metide și instrumente specifice desfășurării activității de urmărire și control în domeniul respectiv.

Noțiunea cea mai cuprinzătoare care definește cel mai bine aria de cuprindere a domeniului fiscal și a întregii activități fiscale este cea de sistem fiscal, care trebuie să includă sau cel puțin să subînțeleagă conținutul tuturor celorlalte noțiuni utilizate în domeniul fiscal. Sistemul fiscal reprezintă totalitatea impozitelor, taxelor, înmcasărilor și a altor venituri pe care statul, prin organele sale specializate, le percepe în baza unor reglamentări legislative. Deoarece impozitele și taxele sunt instituite prin lege sau alte acte normative, care consfințesc, în ultimă instanță dreptul de creanță fiscală a statului asupra contribuabililor, toate aceste reglamentări de natură fiscală trebuie cel puțin presupuse ca făcînd parte din sistemul fiscal. După cum s-a spus și mai sus, dimensionarea, așezarea și perceperea оmpozitelor se pot realiza numai prin utilizarea și punerea în funcție a unui mecanizm fiscal, a unor metode, tehnici și instrumente fiscale prin aplicarea cărora se fie satisfăcute și anumite cerințe sau principii pe care să le îndeplinească sistemul fiscal pentru a pute fi considerat rațional.

Aplicarea legilor fiscale, asigurarea bunii funcționalități a mecanizmului fiscal și realizarea în ultima instanță a creanțelor fiscale impun existența, organizarea și activitatea unor organe specializate ale statului, a unui aparat, fără care toate celelalte componente ale sistemului fiscal vor rămîne inerte. Prin urmare, sistemul fiscal cu taote implicațiile și funcționalitățile sale, nu ar putea fi pus în mișcare fără existența aparatului fiscal, motiv pentru care acest aparat în mod obiectiv, nu poate lipsi dintre componentele sistemului fiscal.

În condițiile economiei de piață, statul nu mai poate intrveni în sectorul privat al economiei prin metode administrative. El are însă posibilitatea să utilizeze anumite pоrgii economico-financiare potrivit cerințelor politicii sale economice, financiare, monetare, sociale, etc., prin care se influențează activitatea agenților economici, sistemului fiscal, prin pоrgiile sale oferă posibilități, pe care organele statului le pot utiliza în vederea satisfacerii unor cerințe de interes general sau local ca și conducerea activității cu caracter economic și social.

Deci o primă trăsătură a sistemului fiscal constă în aceia că, prin intermediul său statul оși procură resursele necesare finanțării acțiunilor sale, de a căror realizere depinde îndeplinirea funcțiilor sale. Impozitele sunt principalul mijloc de procurare a mijloacelor financiare necesare pentru acoperirea cheltuielilor publice.

În procesul așezării urmăririi și perceperii impozitelor, aceste pоrghii ale statului dau posibilitate ca prin aparatul său specializat să exercite în anumite limite controlul asupra economiei. Adica de a interveni în activitatea economică ca instrument de stimulare sau frînare a unui anumite activități de creștere sau reducere a comerțului exterior. Prin impozite statul poate influiența dezvoltarea sau restrîngerea activității unor ramuri economice, stimularea sporirii productivității sau a consumului anumitor mărfuri.

Alt principiu a sistemului fiscal este universalitatea acestuia ceia ce presupune ca un impozit să fie plătit de către toate persoanele care realizează venituri din aceiași sursă sau acelaș gen de avere și să cuprindă întreaga materie impozabilă. Această trăsătură caracterizează egalitatea în fața legii care presupune că impunerea să se facă în acelaș mod pentru persoanele fizice și juridice independent de locul unde domiciliază și indeferent de activitatea economică. În ultima instanță egalitatea în fața impozitului presupune neutralitatea lui. Adică, așezarea impozitelor trebuie să se facă după criterii unitare pentru toți deținătorii aceluiaș obiect impozabil fără nici odiscriminare de natură socială sau obiectivă.

Echitatea, un alt principiu căruia trebuie să corespundă sistemul fiscal. Este necesar ca așezarea sarcinilor fiscale să se facă potrivit principiului justiției sociale, fără nici o discriminare de ordin etnic, religios sau politic. Volumul diferit de impozitare ținînd seama de mărimea venitului sau averii, răspunde, de asemenea, unar criterii de echitate și satisface o altă trăsătură a sistemului fiscal și anume funcția socială, potrivit căreia sunt favorizate categoriile de contribuabili cu venituri mai mici și greutăți materiale mai mari, ca și agenții care utilizează forța de muncă cu capacitate mai redusă (de exemplu nevăzători, handicapați, etc.,)

Deci pentru realizarea unei egalități fiscale este necesarca la stabilirea obiectului impozabil și la determinarea mărimii impozitului să se țină cont nu numai de mărimea absolută obținută ci și de elementele ce caracterizază situația individuală ptecum și sarcinile sociale ale acesteia, care influințiază capacitatea de viață.

Sistemul fiscal trebuie să indeplinească și o reală funcție de stimulare, în sensul acordării de facilități a agenților economici aflați în primii ani de activitate și de înlesniri pentru investitorii de capital în scopul dezvoltării activității economice, creării de noi locuri de muncă, sporirii volumului de mărfuri și servicii etc. Stimularea investițiilor private prin sistemul fiscal poate aduce o contribuție majoră la creșterea economică atunci cînd acestea sunt orientate, mai ales în scop productiv și reprezintă o productivitate mai ridicată, decоt ce a investițiilor publice.

1.1.2. Aspecte introductive ale impozitului pe venit

Constituirea unui sistem fiscal coerent și eficient este un imperativ al perioadei de tranziție la economia de piață. Una dintre cele mai importante pîrghii în stimularea producției și dezvoltarea întreprinderilor o constituie sistemul bine gîndit de impozitare a beneficiului.

Impozitele directe au ținut pasul cu dezvoltarea economiei, deoarece ele se stabilesc fie pe anumite obiecte materiale sau genuri de activități, fie pe venit sau fie pe avere. Impozitele directe, fiind individualizate, reprezintă forma ce mai veche de impunere. Ele s-au practicat și în orînduirile precapitaliste, însă o extindere și o diversificare mai mare au cunoscut abia în capitalism.

Astfel, în primele decenii ale secolului al XX-lea, în locul impozitelor așezate pe obiecte materiale sau activități; deci ale impozitelor de tip real, și-au făcut apariția impozitele stabilite pe diferite venituri (salari, profit, rentă) sau pe avere (mobiliară sau imobiliară), deci impozitele de tip personal, care au adus printre plătitori de impozite și marea masă a muncitorilor și funcționarilor. Deoarece treptat, începînd cu ultimele decenii ale secolului trecut se înregistrează o creștere simțitoare a cheltuielilor publice, sporul de venituri realizat prin introducerea impozitelor personale nu au fost suficient pentru acoperirea acestora, astfel încît asistăm și la extinderea impunerii indirecte.

Prin urmare, impozitele directe fiind nominative și avînd un cuantum și termene de plata precis stabilite și cunoscute de plătitori, ele sunt de preferat în locul impozitelor indirecte, deoarece la acesta din urmă consumatorii diferitor mărfuri și servicii, de regula, nu știu cu anticipație cînd și mai ales cît vor plăti statului cu titlu de impozite indirecte.

Impozitele directe se stabilesc nominal în sarcina unor persoana fizică sau juridică în funcție de venit și averea acestora și pe baza cotelor prevăzute în lege. Ele se încasează direct de la contribuabili la anumite termene. Caracteristica acestor impozite e faptul că persoana care plătesc acest impozit e și persoana care efectiv îl suportă. În funcție de criteriile care stau la baza așezării lor impozite directe pot fi grupate în: impozite reale și impozite personale.

Trecerea de la impozitele de tip real la cele de tip personal s-a făcut, în unele țări, în cea de-a doua jumătate ai XX-lea. Înlocuirea impunerii reale cu impunerea personală se datorează mai multor cauze. Impozitul pe venit reprezintă o contribuție obligatorie și directă către bugetul statului, percepută de la persoanele fizice sau juridice pe venitul impozabil obținut.

Un impozit direct pe venit este un mod colectiv preferabil unui impozit indirect pe cheltuieli. În plus, acest impozit direct trebuie să fie cît mai progresiv pentru a fi just din punct de vedere social. Dacă, dimpotrivă, statul utilizează precădere impozitului pe cheltuieli, atunci trebuie de avut în vedere faptul că acesta este generator de “distorsiuni fiscale”, datorită fenomenului de translație pe care îl ocazionează și care este de natura să perturbe echilibrul pieții, bineînțeles, într-o manieră diferită după cum este cazul unei situații de concurență sau a unei situați de monopol.

Anual, prin legile bugetului se stabilesc unele prevederi speciale referitoare la impozitul pe venit, care, de regulă, țin de aprecierea modului de repartizare a sumelor impozitului pe venit la bugetul republican, la bugetele raionale și locale, de stabilirea cotelor de impozitare și de acordarea înlesnirilor fiscale unor categorii de contribuabili pe perioada bugetară respectivă.

Impozitul pe venit este inclus în categoria impozitelor și taxelor republicane(de stat) și în baza articolului 4 al Legii privind finanțele publice locale se repartizează în felul următor:

bugetele locale ale comunelor (satelor), orașelor și municipiilor-impozitul pe venit din activitatea de întreprinzător a persoanelor juridice din teritoriul respectiv și impozitul pe venitul persoanelor fizice se transferă sub formă de defalcări de la bugetele de stat și raionale;

bugetelor raionale – impozitul pe venit din activitatea de întreprinzător a persoanelor juridice din teritoriul respectiv se transferă sub formă de defalcări de la bugetul de stat (cel puțin 50 la sută), iar impozitul pe venitul persoanelor fizice se încasează integral la bugetul raional.

Impozitele moderne în concepția doctrinei financiar fiscale contemporane sunt mijlocul de realizare a veniturilor publice individualizat prin următoarele elementele:

– forma pecuniară a impozitelor;

– plată fără vre-o contraprestație anumită ;

– stabilirea autoritară unitară a impozitelor;

– impozitul este o plata obligatorie de utilitate publică ;

– caracterul juridic al impozitelor

Forma precuniară a impozitelor este forma cea mai frecvență, însă nu este și exclusivă, deoarece chiar și în perioada contemporană s-a recurs, alăturat impozitelor datorate și plătite în bani, la impozitele în natura. În mod excepțional unele impozite, cum este cel pe veniturile avînd ca obiect producția agricolă, impozitul funciar etc., s-a petrecut în natură, prin obligarea producătorilor agricoli să plătească statul cu titlul de impozit o anumită parte din producția anuală de cereale.

În timp ce impozitele în bani se stabilesc în funcție de cuantumul bănesc al veniturilor, impozitele în natura se stabilesc în funcție de valoarea exprimată în bani a produselor agricole, terenurilor și altor bunuri.

Impozitele sunt o utilitate publică, întru-cît fondurile bănești sunt predestinate acoperirii cheltuielilor publice care se efectuează în interes general. S-a afirmat în literatura de specialitate ca relația dintre impozite, cheltuielile publice și interesele generale este “fundamentul și măsura impozitelor moderne ”. Caracterul juridic al impozitelor este elementul care completează celelalte elemente și îndeosebi stabilirea impozitelor în mod autoritar și unitar, în scop de utilitate publică. În acest sens contribuabilii sunt obligați-așa cum prevede și Constituția Țării Moldova prin art.58 alin.1 ,,ca îndatorire fundamentala a cetățenilor sa contribuie, prin impozite si taxe, la cheltuielile publice”, iar neplata impozitelor atrage aplicarea forței de constrîngere prin executarea silita.

1.1.3. Stabilirea impozitului pe venit

Impozitele se realizează, practic, prin acte și operațiuni specifice care în ansamblu lor alcătuiesc impunerea denumită și așezare (asietă) ori perceperea a impozitelor.

Deci, impozitele se datorează statului de către anumite persoane denumite subiecte impozabilă datorită faptului că posedă anumite bunuri, anumite venituri impozabile care se stabilesc într-un cuantum bănesc calculat cu ajutorul unui tarif de impunere, cu modalitate de achitare a impozitelor și taxelor, termenele achitării, facilitățile privind impozitele.

Subiecți impozabili sunt persoanele fizice și juridice prevăzute de normele juridice referitoare la impozite, cărora la revine îndatorirea de a plăti impozite. Alăturat obligației de a plăti impozitele, subiectului impozabil îi revin și alte îndatoriri: de a se înregistra la organele fiscale în vederea atribuirii codului fiscal, de a declara bunurile sau veniturile proprii, de a întocmi anumite evidențe scris etc., precum și dreptul de a cere facilități legale, de a contesta actele al operațiunilor ilegale ale organelor fiscale etc. Reglementarea juridică a impozitelor stabilește subiectele impozabile indiferent de cine suportă, de fapt, impozitele. Potrivit acestei distincții fundamentale dintre impozitele directe si indirecte, în cazul impozitului pe venit subiectul impozabil este și suportatorul impozitului.

Subiecții impunerii sunt obligați să declare venitul brut obținut din toate sursele. În această ordine de idei trebuie de menționat cine intră în categoria de contribuabili.Contribuabil se consideră orice persoană care, conform legislației fiscale, este obligată să calculeze sau să achite la buget impozitul pe venit, penalitățile și amenzile respective; persoana, care conform legislației fiscale, este obligată să rețină sau să perceapă de la altă persoană și să achite la buget impozitul pe venit.

La fel ca persoană juridică se definește și orice nerezident ce efectuiaza activitate economică. Activitate de întreprinzător, afacere (business) – orice activitate, cu excepția muncii efectuate în baza contractului (acordului de muncă), desfășurată de către o persoană avînd drept scop obținerea venitului, sau, în urma desfășurării căreia, indiferent de scopul activității, se obține venit. Astfel, contribuabilii pot fi rezidenți și nerezidenți.

Ca Subiecți ai impunerii sunt și organizațiile necomerciale, care practică afaceri auxiliare. Organizație necomercială se consideră persoana juridică, a cărei activitate nu are ca scop obținerea venitului și care nu folosește vreo parte din proprietate sau din venit în interesele vreunui membru al organizației, ale unui fondator sau ale unei persoane particulare.

Obiectul impozabil este venitul brut obținut din toate sursele de către orice persoană juridică sau fizică, cu excepția deducerilor și scutirilor la care are dreptul această persoană.

În doctrina rusească, spre deosebirile de doctrina românească, se face distincția între noțiunile de ”obiect impozabil ” și “materie impozabilă”. Prin materie impozabilă se înțelege un bun real (exemplu: un automobil, un apartament etc.) iar prin obiect impozabil sau al impunerii –fapta juridică, adică condițiile (acțiunile, evenimentele, stările) de care norma juridică leagă survenirea consecințelor juridice. În sens fiscal aceste condiții reprezintă existența materiei impozabile, iar consecințele –obligația la plata impozitelor.

Cotele impozitului pe venit constituie procentul, suma fixă ori ansamblul de procente și sume fixe cu ajutorul cărora se calculează cuantumul bănesc al fiecărui impozit.

Modul de achitare a impozitului pe venit Reglementarea juridică prevede următoare moduri de achitare a impozitului.

Metoda plății directe, utilizate, de regulă, pentru veniturile provenite de la persoanele ce practică activitate de antreprenoriat sau prestări servicii, fie că au personalitate juridică sau fizic. În acest caz, suma datorată este stabilită în condițiile legii, de către debitor, care are obligația să o verse din propria inițiativă, la termenele stabilite, în contul bugetului de stat.

Metoda reținerii și vărsării (reținerea la sursa de plată) , este folosită în cazul veniturilor impozabile realizate de către persoanele fizice prin sau de la agenții economici, indiferent de proprietate : instituții de stat, firme cu capital străin etc. Unitățile în cauza au obligația să calculeze, să rețină și să verse în contul bugetului de stat sumele datorate de acestea, eliberîndu-se veniturile nete.

Termenul de achitare reprezintă data la care, sau pînă la care un anumit venit trebuie vărsat la bugetul statului. La stabilirea termenului de plată se are în vedere încasarea ritmică în bugetul statului a veniturilor. Termenul se fixează sub forma uniu interval de timp-an, trimestru, semestru, lună etc.-în cadrul căruia sumele datorate trebuie vărsate la buget, situația în care scadența (data limită) este ultima zi a perioadei respective, sau ca o zi fixă a plății, cînd atît scadența cît și termenul de plată coincid.

Cu privire la termenele de plată trebuie de menționat că momentul plății la bugetul de stat a unui venit devine și nu coincide întotdeauna cu cel al nașterii obligației plătitorului. Obligația plătitorului se naște, de regulă, în momentul cînd acesta a intrat în posesia obiectului impozabil, iar stingerea are loc la achitarea în termen a obligației fiscale.

La impozitul pe venit termenul limită de prezentare a declarației este 31 martie pentru toate categoriile de contribuabili.

Perioada fiscală privind impozitul pe venit -prin perioada fiscală privind impozitului pe venit se înțelege anul calendaristic la încheierea căruia se determină venitul impozabil și se calculează suma impozitului care trebuie achitată. Pentru întreprinderile nou create, perioada fiscală se consideră perioada de la data înregistrării întreprinderii pînă la finele anului calendaristic. Pentru întreprinderile lichidate sau reorganizate, perioada fiscală se consideră perioada de la începutul anului calendaristic pînă la data radierii întreprinderii din Registrul de stat.

Facilitățile privind impozitului pe venit Facilitățile sunt prevăzute prin actele normative, de ele se ține seama la evaluarea bazei de calcul, la determinarea cuantumului venitului impozabil, precum și la încasarea acestuia. Facilitățile prevăzute de lege sunt stabilite de cele mai multe ori sub formă de deduceri, deduceri sau scutiri și au în vedere anumite situații deosebite, în care anumiți plătitori realizează venituri și au dreptul la scăzăminte din venitul realizat, ca apoi suma rămasă să fie supusă impunerii.

Acordarea înlesnirilor se face țînînd seama de condițiile specifice de muncă, invaliditate, participări la conflagrații etc. Înlesnirile se mai acordă în vederea sprijinirii familiei, favorizării persoanelor în vîrstă sau cu capacitatea redusă de muncă etc. La încasarea impozitelor se mai acordă și amînări sau eșalonări de plată ale deținătorilor materiei impozabile.

1.2. Impozitul pe venitul microîntreprinderii

Ca urmare a modificarilor introduse in Codul fiscal prin OUG nr. 102/2013, pentru a avea statutul de microintreprinderi, firmele trebuie sa indeplineasca cumulativ următoarele condiții:

– realizeaza venituri, altele decat cele din activitati desfasurate in domeniul bancar, in domeniile asigurarilor si reasigurarilor, al pietei de capital sau in domeniile jocurilor de noroc;

– realizeaza venituri, altele decat cele din consultanta si management, in proportie de peste 80% din veniturile totale;

– au realizat venituri care nu au depasit echivalentul in lei a 65.000 euro;

– capitalul social este detinut de persoane, altele decat statul si autoritatile locale,

– nu se afla in dizolvare cu lichidare, inregistrata in registrul comertului sau la instantele judecatoresti.

De la 1 februarie 2013 toate firmele care realizează venituri sub 65.000 de euro, indiferent de numarul de salariati, au fost obligate sa plateasca impozit pe veniturile microintreprinderilor, chiar daca pana in acel moment ele erau platitoare de impozit pe profit.

Ulterior, incepand cu 1 iunie 2013, regimul fiscal aplicat microintreprinderilor a devenit optional pentru firmele care se infiinteaza in cursul anului, cu conditia ca ele sa aiba un capital social de minimum 25.000 de euro.

In cazul in care conditia referitoare la capitalul social nu este respectata, persoanele juridice devin microintreprinderi incepand cu anul fiscal urmator celui in care capitalul social este redus sub valoarea reprezentand echivalentul in lei al sumei de 25.000 euro de la data inregistrarii.

Potrivit modificarilor aduse Codului fiscal prin OUG nr. 102/2013, daca in cursul unui an fiscal o microintreprindere realizeaza venituri mai mari de 65.000 euro sau ponderea veniturilor realizate din consultanta si management in veniturile totale este de peste 20% inclusiv, aceasta va plati impozit de profit de 16%. Calculul si plata impozitului pe profit se efectueaza incepand cu trimestrul in care s-a depasit oricare dintrele limitele prevazute anterior, luand in considerare veniturile si cheltuielile realizate de la inceputului anului fiscal.

Impozitul pe profit datorat reprezinta diferenta dintre impozitul pe profit calculat de la inceputul anului fiscal pana la sfarsitul perioadei de raportare si impozitul pe veniturile microintreprinderilor datorat in cursul anului respectiv.

Pentru determinarea echivalentului in euro a plafonului de 65.000 euro prevazut pentru microintreprinderi se va folosi cursul de schimb de la inchiderea exercitiului financiar precedent, respectiv cel stabilit de BNR pentru 31 decembrie 2013, de 4,4847 lei/euro.

Impozitul  pe veniturile microintreprinderilor, se aplica asupra veniturilor obtinute de microintreprinderi din orice sursa, cu exceptia :

veniturilor din variatia stocurilor;

veniturilor din productia de imobilizari corporale si necorporale;

veniturilor din exploatare, reprezentand cota-parte a subventiilor guvernamentale si a altor resurse pentru finantarea investitiilor;

Anul fiscal al unei microintreprinderi este anul calendaristic. În cazul unei persoane juridice care se înființeaza sau își înceteaza existența, anul fiscal este perioada din anul calendaristic în care persoana juridica a existat.

Cota de impozitare pe veniturile microintreprinderilor este: 2% in anul 2012; 2,5% in anul 2013; 3% in anul 2014. Codul fiscal stabileste ca microintreprinderile datoreaza la bugetul de stat un impozit de 3% pe veniturile realizate.

Din 1 ianuarie 2014, baza de impozitare a veniturilor microintreprinderilor a fost modificata prin OUG nr. 102/2013, in sensul ca pe de o parte au fost introduse noi categorii de venituri care se scad din baza impozabila, iar de cealalta parte s-au adaugat anumite venituri. Astfel, tinand cont de acest lucru, cota de 3% se aplica asupra veniturilor obtinute din orice sursa, cu exceptia:

veniturile aferente costurilor stocurilor produse;

veniturile aferente costurilor serviciilor in curs de executie;

veniturile din productia de imobilizari corporale si necorporale;

veniturile din subventii;

veniturile din provizioane si ajustari pentru depreciere sau pierdere de valoare;

veniturile rezultate din restituirea sau anularea unor dobanzi si/sau penalitati de intarziere care au fost cheltuieli nedeductibile la calculul profitului impozabil;

veniturile realizate din despagubiri, de la societatile de asigurare/reasigurare, pentru pagubele produse bunurilor de natura stocurilor sau a activelor corporale proprii;

veniturile din diferente de curs valutar;

veniturile financiare inregistrate ca urmare a decontarii creantelor si datoriilor in lei in functie de un curs valutar diferit de cel la care au fost inregistrate initial;

valoarea reducerilor comerciale acordate ulterior facturarii.

De asemenea, Codul fiscal stabileste ca pentru determinarea impozitului pe veniturile microintreprinderilor, la baza impozabila se adauga urmatoarele valori (adaugate de OUG nr. 102/2013):

valoarea reducerilor comerciale primite ulterior facturarii;

in trimestrul IV, diferenta favorabila dintre veniturile din diferente de curs valutar/veniturile financiare inregistrate ca urmare a decontarii creantelor si datoriilor in lei in functie de un curs valutar diferit de cel la care au fost inregistrate initial si cheltuielile din diferente de curs valutar/cheltuielile financiare aferente, inregistrate cumulat de la inceputul anului.

În cazul in care o microintreprindere achizitioneaza case de marcat, valoarea de achizitie a acestora se deduce din baza impozabila, in conformitate cu documentul justificativ, in trimestrul in care au fost puse in functiune.

Persoanele juridice platitoare de impozit pe profit comunica optiunea organelor fiscale teritoriale la inceputul anului fiscal, prin depunerea declaratiei de mentiuni pentru persoanele juridice, asociatiile familiale si asociatiile fara personalitate juridica, pana la data de 31 ianuarie inclusiv.
          Persoanele juridice care se infiinteaza in cursul unui an fiscal inscriu optiunea in cererea de inregistrare la registrul comertului. Optiunea este definitiva pentru anul fiscal respectiv.
         In cazul in care, in cursul anului fiscal, una dintre conditiile impuse nu mai este indeplinita, microintreprinderea are obligatia de a pastra pentru anul fiscal respectiv regimul de impozitare pentru care a optat, fara posibilitatea de a beneficia pentru perioada urmatoare de prevederile titlului IV din Codul fiscal, chiar daca ulterior indeplineste conditiile privind microintreprinderile. Pot opta pentru plata impozitului pe veniturile microintreprinderilor si microintreprinderile care desfasoara activitati in zonele libere si/sau in zonele defavorizate.

Calculul si plata impozitului pe veniturile microintreprinderilor se efectueaza trimestrial, pana la data de 25, inclusiv, a lunii urmatoare trimestrului pentru care se calculeaza impozitul, se precizeaza in Codul fiscal. Pana la aceasta data, microintreprinderile au obligatia de a depune formularul 100 – “Declaratia privind obligatiile de plata la bugetul de stat”.

Celelalte declaratii ale contribuabililor care platesc impozitul pe veniturile microintreprinderilor (cum ar fi decontul de TVA pentru platitorii de TVA sau declaratia unica pentru firmele cu salariati) se depun in functie de vectorul fiscal.

In cazul unei asocieri fara personalitate juridica dintre o microintreprindere platitoare de impozit, si o persoana fizica, rezidenta sau nerezidenta, microintreprinderea are obligatia de a calcula, de a retine si de a varsa la bugetul de stat impozitul datorat de persoana fizica, impozit calculat prin aplicarea cotei de 1,5% la veniturile ce revin acesteia din asociere. Persoanele juridice platitoare de impozit pe venit sunt obligate sa evidentieze contabil cheltuielile de amortizare, in cazul  platitorilor de impozit pe profit.

SECȚIUNEA 2

COMPARAȚIE PRIVIND IMPOZITAREA VENITURILOR ÎNTREPRINDERILOR MICI ȘI MIJLOCII ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ

2.1. Definirea întreprinderilor mici și mijlocii în Uniunea Europeană și România

Întreprinderile mici și mijlocii au jucat dintotdeauna un rol deosebit în viața economică și socială a oricărei țări, aflându-se la baza dezvoltării economiei. Dinamismul, flexibilitatea, adaptabilitatea, mobilitatea,dar și potențialul inovator reprezintă câteva din caracteristicile pe care întreprinderile mici și mijlocii le au și sunt considerate esențiale pentru dezvoltarea armonioasă a economiei oricărui stat. Se pot asigura astfel coeziunea structurii economice, creșterea economica sănătoasă și desigur se creează noi locuri de muncă.

Pentru Uniunea Europeana, IMM-urile reprezintă un factor important de creștere economică. Pentru a construi o economie puternică, Uniunea Europeana și-a propus să întărească spiritul antreprenorial în Europa și să creeze condițiile necesare pentru dezvoltarea practicilor inovative care duc la înființarea și dezvoltarea IMM-urilor.

Atingerea acestor obiective este vitală pentru asigurarea sustenabilității economice necesare sprijinirii progresului social și protecției mediului. Politica Uniunii Europene referitoare la IMM-uri se adresează întregului mediu de afaceri și are ca scop încurajarea și facilitarea înființării de noi IMM-uri, stabilirea unui mediu de afaceri dinamic în care fiecare întreprindere să aibă acces efectiv la piețele de produse și servicii din Europa și din afara Europei.

Politica Uniunii Europene referitoare la întreprinderi cuprinde trei arii de interes:

încurajarea întreprinderilor; ƒ

promovarea inovării și schimbării; ƒ

analiza competitivității economiei europene

corelarea cu celelalte politici ale Uniunii Europene.

Fundamentul juridic al politicii privind întreprinderile mici și mijlocii este Articolul 157 din Tratatul instituind Comunitatea Europeana, care prevede încurajarea inițierii și dezvoltării întreprinderilor la nivelul Comunității punând accentul în mod special a întreprinderilor mici și mijlocii. Transformările economice și sociale care au avut loc în ultimii 15 ani în România au determinat dezvoltare destul de mare a sectorului IMM-urilor.

În prezent, întreprinderile mici și mijlocii (IMM-urile) reprezintă peste 99% din numărul total al firmelor din România, ceea ce înseamnă aproximativ 437.000 de firme, cu 2,52 milioane de angajați și cu o valoare adăugată de 25 de miliarde de euro. În comparație cu cifrele totale din economie, IMM-urile reprezintă 99,7% din numărul total al companiilor (media UE 27 este de 99,8%), 65,6% din totalul angajaților (UE 27 – 66,5%) și 50,9% din valoarea adăugată (UE 27 – 57,6%), rolul lor în economie fiind semnificativ, ponderea lor în realizarea produsului intern brut apropiindu-se de 60% în ultimii ani. Sectorul întreprinderilor mici și mijlocii (IMM) din România a fost afectat puternic de recesiunea globală din 2008-2009 și a reușit să se redreseze ușor ulterior, însă această revenire și-a pierdut din forță în 2012.

În România, IMM-urile sunt active în special în comerț, manufacturi și construcții – cele trei sectoare însemnând 70% din totalul valorii adăugate din acest sector și din totalul angajaților. Importanța manufacturilor (25% din sectorul IMM) se explică prin tradiția industrială a României și prin investițiile străine în industrie din perioada 2012-2013, care au adus contracte pentru furnizorii locali.

Cele mai multe firme sunt specializate în manufacturi fără tehnologii de vârf și fără elemente caracteristice economiei cunoașterii. ”În comparație cu media UE, România are mult mai puține industrii cu tehnologii medii (medium-tech) – cum ar fi producția de substanțe chimice, echipamente electrice, mașini și echipamente de transport.

Secolul XXI este considerat de mulți specialiști ca un secol al întreprinderilor mici și mijlocii. Fără dezvoltarea acestui sector se consideră că evoluția economică la nivelul oricărei țări, dar și la nivelul globului, nu va putea fi considerată mulțumitoare. Pentru a reuși acest lucru, în aproape toate țările lumii, se încearcă realizarea un cadru legislativ care să favorizeze dezvoltarea cât mai puternică a acestui sector.

Totuși, este foarte importantă, mai ales în acest caz, definirea exactă a ceea ce însemnă o întreprindere mică sau mijlocie. Se pot evita astfel situații în care, deși se dorește dezvoltarea unui anumit sector, nu se reușește acest lucru, tocmai pentru că tocmai acele întreprinderii nu pot avea acces la anumite facilități oferite de legislație.

Definirea IMM-urilor la nivel european este ușurată mult de faptul că legislația Uniunii Europene în materie de întreprinderi mici și mijlocii este aceiași pentru toate statele membre. În plus o serie de țări, printre care și România, au încercat să-și armonizeze legislația cu cea a UE deși nu sunt membre.

Comisiei Europene definește trei categorii de întreprinderi mici și mijlocii:

Microîntreprinderi – întreprinderi cu mai puțin de 10 angajați și o cifră de afaceri anuală sau un capital social care nu trebuie să fie mai mare de 2 milioane Euro.

Întreprinderi mici – întreprinderi cu un număr de angajați între 10 și 49 precum și cu o cifră de afaceri anuală sau un capital social care nu trebuie să fie mai mare de 10 milioane Euro.

Întreprinderi mijlocii – întreprinderi cu un număr de angajați între 50 și 249 precum și cu o cifră de afaceri anuală nu mai mare de 50 milioane Euro (sau un capital social care nu trebuie să fie mai mare de 43 milioane Euro).

Un alt factor important este acela că o întreprindere ce nu este IMM nu poate deține mai mult 25% din capitalul social (sau dreptul de vot) al unei întreprinderi considerată întreprindere mică sau mijlocie. Dacă se întâmplă acest lucru atunci acea întreprindere nu mai este considerată ca făcând parte din categoria IMM-urilor.

Existența IMM-urilor este necesară pentru funcționarea cât mai armonioasa a economiei moderne, acestea fiind prezente aproape în toate sectoarele economice și adaptându-se mult mai ușor schimbărilor survenite în condițiile economice și sociale. Ele își desfășoară activitatea în special la nivel național, însă sunt afectate de legislația comunitara privind taxele și impozitele, concurența, legislația societăților comerciale, politicile sociale și regionale precum și legislația cu privire la formalitățile vamale.

Ca urmare, politica Uniuni Europene în acest domeniu constă în măsuri menite să promoveze interesele IMM-urilor și să elimine barierele care le pot bloca accesul pe piața.

2.2. Impozitarea IMM-urilor la nivelul Uniunii Europene

În țările afectate de declinul economic și creșterea șomajului, guvernele au considerat că introducerea reducerii ratelor de impozitare pe venit al IMM-urilor vor facilita recuperarea economică sau chiar creșterea economică, având în vedere numărul mare de microîntreprinderi în cadrul pieței.

Atenuarea efectelor crizei economice și crearea unui impuls politic prielnic IMM-urilor în întreaga Uniune Europeană se datorează politicilor elaborate sub tutela Small Business Act (SBA). Punerea în aplicare a SBA a înfluențat negativ rolul și importanța Întreprinderilor Mici și Mijlocii în contextul dezvoltării sociale și economice în prim-planul factorilor de decizie.

Din cauza crizei economice globale, strategiile pentru recuperarea economică a statelor membre UE s-au schimbat, aducând transformări semnificative asupra politicilor celor mai multe IMM-uri și a mediului în care operează acestea.

Competitivitatea IMM-urilor afectează în mod semnificativ poziția competitivă a economiei unei țări ca un întreg. Concentrarea activităților IMM-urilor pe piața internă conduce la o viziune de afaceri mărginită. Aceasta combinată cu informațiile asimetrice despre oportunitățile de profit în străinătate limitează diversificarea investițiilor întreprinderilor mici și mijlocii într-un context internațional.

IMM-urile sunt în general mai receptive la stimulente fiscale interne decât companiile mari, în timp ce impozitele joacă un rol mai important în structura costurilor IMM-urilor, deoarece acestea nu au capacitatea financiară și umană de a dezvolta strategii sofisticate de evaziune fiscală.

Multe țări europene favorizeze întreprinderile mici și mijlocii (al IMM-urilor) prin acordarea de reduceri ale ratelor de impozit pe profit.

*baza impozabilă sunt veniturile

Tabel 1: Reducerea ratei de impozitare pe profit pentru IMM-urile din UE (2012)

Sursa: Comisia Europeană (2013).

Așa cum se arată în tabelul 1, în prezent zece state membre UE au introdus regimul de cote reduse de impozit pe profit pentru a sprijini IMM-urile. Cu toate acestea, în aceste țări, conceptul de IMM-uri este diferit, oferind, în general, ratele de impozitare reduse la categoria de micro-intreprinderi.

Unele țări UE, inclusiv Marea Britanie, au avut în mod tradițional rate de impozitare mai mici pentru IMM, însă o astfel de reducere a impozitului pe profit nu există deloc în țări precum Austria, Germania și Finlanda.

În toate cele 10 țări care aplică regimuri fiscale reduse pentru IMM, cerința de bază este limita superioară a cifrei de afaceri anuale până la care se aplică cota redusă. În cele mai multe dintre aceste țări, este între 100.000€ și 300.000 €, împreună cu alte condiții specifice fiecărei țări.

În Franța, o microîntreprindere nu este o structură de afacere legală – este un statut fiscal specific care beneficiază de normele fiscale și contabile simple. Acesta este disponibil numai pentru cineva care este liber profesionist recunoscut ca Individuelle Entreprise (EI) și se referă la cineva care rulează afaceri ca un comerciant unic, nu printr-o societate cu răspundere limitată. Statutului fiscal de microintreprindere este disponibil numai dacă afacerea nu depășește anumită cifră de afaceri (vânzări) limită. Această cifra de afaceri limită depinde de tipul de activitate. Există două tipuri de regimuri fiscale ale microintreprinderilor:

1. regim de bază – În cadrul acestui regim general, răspunderea de a impozita și contribuțiile de asigurări sociale se calculează pe cifra de afaceri anual, după deducerea unei indemnizații de cost rată fixă.

Tabelul 2: Tipuri de activitate ale microîntreprinderilor în Franța

Source: Comisia Europeană (2014)

2. regimuri micro fiscale /sociale – În acest caz, nu se acordă indemnizație fixă ​​pentru costuri. În schimb, un procent fix mai mic decât cifra de afaceri totală a plăților de asigurări sociale și fiscale trebuie să fie plătită.

Tabelul 3: Rata de impozitare pe venit sub regimuri micro fiscale /sociale din Franța

În ceea ce priveste impozitul pe venitul întreprinderilor, limita de venit al companiei, în cazul în care societatea ar fi impozitată la 5% rată de impozit pe profit preferențial, în Lituania, a fost majorat de la 145.000 euro la 290.000 de euro incepand cu 1 ianuarie 2012. Companiei îi este permis să aplice această rată de 5% numai dacă îndeplinește următoarele condiții:

numărul mediu de salariați ai companiei nu depășește 10

fiecare titular social al societății nu are mai mult de 50% din acțiuni la o altă societate.

Pentru a compara, un impozit general pe profit în Lituania este de 15%, astfel încât această scutire de impozit ar trebui să fie foarte util pentru companiile de afaceri mici. Guvernul se așteaptă ca aceste schimbări trebuie să încurajeze locuitori a găsit companiile lor mai activ.

În Letonia pot devenii microîntreprinderi următorii agenți economici:

• comercianți individuali;

• întreprinderi individuale, ferme și ferme piscicole;

• persoanele fizice, care sunt înregistrate în Revenue Service de Stat (SRS), în calitate de interpreți de activități economice;

• societăți cu răspundere limitată.

Pentru a alege să plătească impozite aplicabile microîntreprinderilor, Trebuiesc respectate următoarele criterii:

• venituri din activități economice – cifra de afaceri realizata – pe an calendaristic nu depășește 100.000 EUR (7.000 de euro din 2014);

• membri ai societăților cu răspundere limitată sunt doar persoane fizice;

• membrii consiliului pentru societățile cu răspundere limitată sunt doar angajații microîntreprindere;

• veniturile angajaților microîntreprindere nu depășește 720 de euro pe lună.

Taxa de microîntreprindere (microenterprise Met taxa) reprezintă plata unor impozite unice, care include următoarele taxe:

• contribuțiile de stat obligatorii de asigurări sociale, impozitul pe venitul personal, taxa de risc de afaceri pentru angajatii microîntreprindere;

• impozitul pe profit, în cazul în care microîntreprindere respectă caracteristicile corporativ plătitor de impozit pe venit;

• impozitul pe venitul personal de proprietar al microîntreprinderii pentru o parte a veniturilor din activitatea economică a IMM-ului.

Rata de impozitare IMM este de 9%. Această rata este aplicabilă la cifra de afaceri, care nu depășește 100 000 EUR pe an. În cazul în care cifra de afaceri a companiei depășește 100 000 EUR pe an, pentru suma care depășește cifra de afaceri menționată, se aplică rata de 20%.

Începând din 2014, rata de impozitare a IMM-urilor de 9% va continua să se aplice cifrei de afaceri până la 7.000 de euro. Începând cu 1 ianuarie 2015, în cazul în care cifra de afaceri a unei microîntreprindere într-un an calendaristic depășește EUR 7000, următoarele rate suplimentare se va aplica la excesul:

– În 2015 – 11%;

– În 2016 – 13%;

– Începând cu 1 ianuarie 2017 – 15%.

În România, avem cel mai mic tarif de impozit pe micro-întreprinderilor din întreaga UE. În România, ratele contribuțiilor sociale nu sunt reduse, în cazul în care microîntreprinderile sunt luate în considerare.

Definiția microîntreprinderile din România a suferit schimbări puternice în ultimii trei ani, de când a fost reintrodus în registrul de impozitare. Deși SBA își propune să stimuleze IMM, în România, extinderea definiției microîntreprinderilor ar putea dezavantaja mulți dintre micii întreprinzători.

Cerințe care trebuie îndeplinite pentru microîntreprinderi în 2013:

a) realizează venituri, altele decât: servicii bancare activități; de asigurare și reasigurare, piața de capital, cu excepția persoanelor juridice care desfășoară activități de intermediere în aceste domenii; în domeniul jocurilor de noroc, consultanță și management.

b) capitalul social al acestora este deținut de persoane, altele decât statul și autoritățile locale.

Tabelul 5:Cerințe pentru microîntreprinderi din România

Spre deosebire de alte țări, în cazul în care măsurile fiscale pentru al IMM-urilor includ, de asemenea, întreprinzătorii individuali, nu doar companiile, din România, persoane fizice, care se angajează în activități economice, sunt supuse cotei de impozitare standard de 16%, fără a beneficia de stimulente. În Franța, regimul fiscal mic, de fapt se referă doar la întreprinzătorilor individuali, în Letonia, beneficiile se referă, de asemenea, persoanelor fizice autorizate și a companiilor.

Începând cu 2014, au fost introduse următoarele modificări în definirea microîntreprinderilor:

sprijină realizarea veniturilor din consultanta si management in proportie de 20% din totalul veniturilor,

societatea nu ar trebui să fie în lichidare, înregistrată în registrul comerțului sau la instanțele de judecată, în condițiile legii.

Schimbările succesive în definiția microîntreprinderilor din România vizează, de fapt, lărgirea bazei de impozitare și creșterea colectării impozitului pe venit la bugetul de stat, în condițiile în care criza economică globală a redus sau anulat profiturile din companii ce reprezintă contribuabili. Astfel, statul are garanția de colectare venituri fixe, indiferent de activitatea economică a companiilor sau posibilitatea de a recupera pierderile.

Peste 450.000 de microîntreprinderi vor fi afectate, în 2015 de schimbările propuse în noul Cod Fiscal. Sunt vizate de schimbări cotele de impozit, proveniența veniturilor și baza impozabilă. De asemenea, în proiect este eliminat articolul introdus în 2013 care obliga toate societățile care îndeplineau criteriile de microîntreprindere să plătească impozitul pe venituri.

Proiectul de modificare a Codului Fiscal prevede cote diferite de impozit pe veniturile firmelor care îndeplinesc criteriile de microîntreprindere în funcție de numărul de salariați.

Astfel, cota de impozit va fi de 1% pentru microîntreprinderile care au peste doi salariați inclusiv și de 3% pentru microîntreprinderile care au un salariat. Microîntreprinderile care nu au salariați vor plăti o cotă de 3% la care se adaugă 1.530 lei trimestrial.  Această sumă va fi actualizată prin ordin de ministru în funcție de evoluția salariului de bază minim brut garantat în plată.

Vor plăti 3% și microîntreprinderile care nu au salariați și care se află într-una dintre următoarele situații înscrise la registrul comerțului sau în registrul ținut de instanțele judecătorești: dizolvare urmată de lichidare, inactivitate temporară, declarație pe proprie răspundere că nu desfășoară activități la sediul social sau la sediile secundare.

În funcție de evoluția numărului de salariați, cotele de impozit se modifică începând din trimestrul imediat următor. Prin salariat se înțelege persoană angajată cu contract individual  de muncă cu normă întreagă.

Impozitul este plătit conform actualului Cod Fiscal de societățile care au venituri din alte activități decât din sectoarele financiar-bancar, asigurări-reasigurări, piață de capital, jocuri de noroc. În plus față de acestea, noul Cod Fiscal prevede că nu trebuie să aibă venituri nici din activitățile de explorare, dezvoltare, exploatare  a zăcămintelor petroliere și a gazelor naturale.

Proiectul menține obligația ca microîntreprinderile să obțină venituri din alte surse în afară de consultanță și management în proporție de peste 80% din veniturile totale. Nivelul total al veniturilor este plafonat tot la 65.000 euro, echivalentul în lei fiind calculat la cursul de schimb de la închiderea exercițiului financiar în care s-au înregistrat veniturile.

Impozitul se va aplica asupra veniturilor din orice sursă, excepție făcând în continuare categoriile prevăzute acum de Codul fiscal (conform casetei de mai jos). Suplimentar, proiectul mai stabilește două surse exceptate: veniturile aferente titlurilor de plată obținute de persoanele îndreptățite conform legii, titularii inițiali aflați în evidența Comisiei Centrale pentru stabilirea Despăgubirilor sau moștenitorii legali ai acestora și despăgubirile primite în baza deciziilor CEDO.

În noua variantă a Codului Fiscal este eliminat articolul introdus prin ordonanța de guvern 8/2013 care obliga la plata impozitului pe venituri, de la 1 februarie 2013, toate persoanele juridice care îndeplineau la 31 decembrie  2012 condițiile  pentru microîntreprinderi privind veniturile totale și proveniența acestora. Această cerință a dus la înregistrarea în 2013 a peste 430.000 de microîntreprinderi, după ce, în anul anterior erau active fiscal 70.000 de astfel de entități.

Persoanele juridice ies din sistemul de impunere pe veniturile microîntreprinderilor dacă depășesc plafonul de 65.000 euro sau obțin mai mult de 20% din venituri din consultanță și management și trebuie să se înregistreze ca plătitoare de impozit pe profit. Criteriile sunt verificate pe baza veniturilor cumulate de la începutul anului fiscal. Societățile care nu mai îndeplinesc condițiile trebuie să anunțe administrațiile fiscale până pe 31 martie pentru anul în care plătesc impozitul.

Proiectul Codului Fiscal urmează să fie aprobat de guvern până pe 20 februarie și să fie transmis Parlamentului pentru dezbatere. Ministerul de Finanțe și-a propus ca legea să fie votată până la jumătatea anului 2015 pentru a fi publicată în Monitorul Oficial cu șase luni înainte de aplicare. Microîntreprinderile plătesc impozit asupra veniturilor obținute din orice sursă, în afară de:

veniturile aferente costurilor stocurilor produse

veniturile aferente costurilor serviciilor în curs de execuție

veniturile din producția de imobilizări corporale și necorporale

veniturile din subvenții

veniturile din provizioane și ajustări pentru depreciere sau pierdere de valoare

veniturile rezultate din restituirea sau anularea unor dobânzi și/sau penalități de întârziere care au fost cheltuieli nedeductibile la calculul profitului impozabil

veniturile realizate din despăgubiri, de la societățile de asigurare/reasigurare, pentru pagubele produse bunurilor de natura stocurilor sau a activelor corporale proprii

veniturile din diferențe de curs valutar

veniturile financiare înregistrate ca urmare a decontării creanțelor și datoriilor in lei în funcție de un curs valutar diferit de cel la care au fost înregistrate inițial

valoarea reducerilor comerciale acordate ulterior facturării, înregistrate în contul 709, potrivit reglementărilor contabile aplicabile

Proiectul Codului Fiscal a adăugat:

veniturile aferente titlurilor de plată obținute de persoanele îndreptățite conform legii, titularii inițiali aflați în evidența Comisiei Centrale pentru stabilirea Despăgubirilor sau moștenitorii legali ai acestora

despăgubirile primite în baza deciziilor CEDO

Aceste state membre ale UE, care beneficiază în prezent de utilizarea cotelor reduse de impozit pe profit pentru a sprijini IMM, susțin că întreprinderile mici și mijlocii creează un număr mare de locuri de muncă și dezvoltă antreprenoriatul, ceea ce implică flexibilitate, viteză, asumarea de riscuri și inovare .

Se poate spune că puține țări au adoptat cote de impozitare într-adevăr reduse pentru microîntreprinderi. Țările cu economii mici, cum ar fi Letonia și Lituania, au aplicat într-adevăr cote reduse privind impozitarea microîntreprinderilor, dar se pare că rezultatele așteptate nu au fost satisfăcătoare, care a dus Letonia la decizia de a schimba limita încadrarea în categoria microîntreprinderi drastic, de la 100.000 € la € 7.000 anual, provocând mișcări sociale reale din cauza numărului de salariați din microîntreprinderi, care se simt amenințate de faliment. În Franța, aceste măsuri nu sunt de fapt aplicate companiilor, doar întreprinzătorilor individuali.

În România, rata de impozitare redusă este, de fapt, în multe cazuri, o creștere de impozitare a microîntreprinderilor, deoarece taxa, deși scăzut în valoare (3%), este, de fapt aplicată asupra veniturilor și nu pe profit. Măsurile fiscale din România se referă la lărgirea bazei de impozitare și creșterea colectării impozitului pe venit la bugetul de stat, în condițiile în care criza economică globală a redus sau anulat profiturile de la companiile care sunt contribuabili, indiferent de activitatea economică de companii sau posibilitatea de recuperare a pierderilor.

În concluzie, măsurile de reducere a impozitării pentru IMM-uri din UE s-au redus ca număr, fără rezultate spectaculoase, demonstrând că afirmațiile din Small Business Act nu avea reprezentare reală în economiile în vremuri de criză sau după.

3. PREZENTAREA MICROÎNTREPRINDERII DACAPO TRADING

3.1. Date de identificare

Denumirea societatii este societatea comerciala Dacapo Trading SRL. În toate actele, facturile, anunturile, publicatiile, si alte acte referitoare la societate, denumirea societatii va fi precedata sau urmata de cuvintele "societate cu răspundere limitată" sau initialele "S.R.L.", de capitalul social și numarul de înregistrare.

SC. Dacapo Trading SRL. este persoana juridica româna. Forma juridica a societatii este de societate cu răspundere limitată. Aceasta îsi desfasoara activitatea în conformitate cu legile române si cu statutul societatii.

SC. Dacapo Trading SRL a fost înfiintata în anul 2000 cu Codul Unic de Identificare: 13241256 și Numărul de înregistrare in Registrul Comerțului J40/7112/2000, având codul CAEN 2042- fabricarea parfumurilor și a poduselor cosmetice (de toaletă). Sediul societatii este în România, în municipiul Bucuresti, Bd.1 decembrie 1918, nr.9A, sector 3.

Scopul societatii este producerea si comercializarea produselor care fac obiectul de activitate al societatii comerciale, promovarea si punerea în aplicare a initiativelor de interes national în domeniile fabricatiei parfumurilor și a poduselor cosmetic (de toaletă) domenii conexe si realizarea de beneficii.

3.2. Structura organizatorică

Structura organizatorica de conducere a SC. Dacapo Trading SRL. în raport de numarul compartimentelor functionale si în functie de tipul de legaturi structurale are o structura de tip ierarhic functionala (mixta). Structura de tip ierarhic-functionala se caracterizeaza prin faptul ca în componenta sa sunt constituite compartimente functionale (directia economica, directia comerciala, directia tehnica de productie), sefii acestora neavand însa autoritatea ierarhica asupra executantilor din alte compartimente.

Adunarea generala a actionarilor este organul de conducere al societatii, care decide asupra activitatii acesteia si asigura politica ei economica si comerciala.

În ceea ce priveste reprezentarea actionarilor în Adunarile Generale, situatia participarii acestora la fiecare adunare este consemnata în procesele verbale întocmite, vizate de comisia de cenzori pentru confirmarea cvorumului necesar desfasurarii legale a acestora.

Consiliul de administratie, administreaza societatea pe actiuni, si este compus din 2 administratori, alesi de adunarea generala a asociatilor pe o perioada de 4 ani, cu posibilitatea de a fi alesi pe noi perioade de 4 ani, care pot avea calitatea de actionari. Numarul de administratori este stabilit în raport cu volumul si specificul activitatii societatii comerciale.

Comisia de cenzori controleaza gestiunea societatii, si este formata din 2 membrii, care trebuie sa fie asociati cu exceptia cenzorilor contabili. Cenzorii se aleg de adunarea generala a actionarilor.

Pentru realizarea atributiilor ce-i revin, SC. Dacapo Trading SRL. are în structura organizatorica directii, servicii, birouri, sectii si ateliere independente. In cadrul societatii functioneaza conform organigramei, urmatoarele directii:

– Directia tehnica si de productie

– Directia economica

– Directia comerciala

Atributiile si raspunderile revin compartimentelor din subordinea Administratorului unic, Director general si a celor care compun directiile mentionate mai sus. Directiile sunt conduse de directori executivi.

3.3. Indicatorii economici

Tabel 3.3.1 Evoluția în timp a SC DACAPO TRADING SRL

Sursă: http://firme.efin.ro/dacapo-trading-srl-cui-13241256

Tabel 3.3.2. Evoluția cifrei de afaceri și a profitului net

Sursă: http://firme.efin.ro/dacapo-trading-srl-cui-13241256

După cum se poate observa în prezentarea societății, precum și în tabelele 3.3.1, respective 3.3.2 SC DACAPO îndeplinește cumulative toate condițiile pentru a funcționa sub forma unei microintreprinderi:

a) realizează venituri, altele decât:

activități în domeniul bancar;

activități în domeniile asigurărilor și reasigurărilor, al pieței de capital, cu excepția persoanelor juridice care desfășoară activități de intermediere în aceste domenii;

activități în domeniul jocurilor de noroc.

b) realizează venituri, altele decât cele din consultanță și management, în proporție de peste 80% din veniturile totale;

c) a realizat venituri care nu au depășit echivalentul în lei a 65.000 euro;

d) capitalul social al acesteia este deținut de persoane, altele decât statul și autoritățile locale

e)nu se află în dizolvare cu lichidare, înregistrată în registrul comerțului sau la instanțele judecătorești, potrivit legii.

4. STUDIU DE CAZ: CALCULUL IMPOZITULUI PE PROFIT LA

SC DACAPO TRADING SRL

Calculul impozitului pe venituri microintreprindere, se va analiza structura veniturilor la fiecare sfarsit de trimestru, datele fiind preluate din balantele de verificare din anul 2014 ale S.C. DACAPO S.R.L, societate platitoare de impozit pe venituri microintreprindere si TVA.

Astfel, pentru primul trimestru, societatea a realizat urmatorele venituri :

– RON –

In ianuarie 2014 , societatea a achizitionat o casa de marcat in valoare 1.200 Ron+ TVA:

% = 401 “Furnizori’ 1.428 Ron

303 “Obiecte de inventar” 1.200

4426 ‘TVA deductibila’ 228

Pentru a calcula impozitul pe venit, aferent primului trimestru 2014 , e nevoie sa se stabileasca baza de impozitare (B¡). Cota de impozitare pentru anul 2014 este de 2%.

B¡ = (45.570+4.202+24.655+557+299)- 24.655- 1.200= 49.428

Impozit venit= 2%* B¡ = 989 RON

Inregistrarea in contabilitate a impozitului pe venit, aferent perioadei 01.01. 2014 -31.03.2014:

698 “Alte cheltuieli cu impozitele = 441 “Impozit pe venit” 989 RON

care nu apar in elem de mai sus”

Impozit calculat s-a declarat si depus pana la data de 25.04. 2014 , prin intermediul declaratiei 100 ‘Declaratie privind obligatiile de plata la bugetul de stat’ . In cazul in care ulterior depunerii acestei declaratii, s-a constatat o eroare de calcul a impozitului datorat, acesta se poate rectifica prin intermediul declaratiei 710 ‘Declaratie rectificativa’.(anexa 1)

Privitor la veniturilor realizate pana la sfarsitul celui de-al doilea trimestru 2014 , societatea prezinta urmatoarea structura :

– RON –

Se mentioneaza ca societatea a primit in data de 11.06. 2014 o despagubire de 10.000 Ron pentru o paguba produsa la propriul sau autoturism :

461 ‘Debitori diversi’ = 7588 ‘Alte venituri din exploatare’ 10.000 Ron

Astfel, societatea are o baza impozabila de :

B¡ = 87.850+ 9.800+ 47.532+ 11.327+ 639- 47.532- 10.000- 1.200= 98.416

Impozit venit= 99.616* 2%= 1.968

Impozit venit trim. II 2014 = 1.968- 989= 979

Astfel, la 30.06. 2014 , se inregistreaza in contabilitate :

698 “Alte cheltuieli cu impozitele = 441 “Impozit pe venit” 979 RON

care nu apar in elem de mai sus”

Se completeaza declaratia 100, si se depune la Administratia Finantelor Publice pana cel mai tarziu in data de 25.07. 2014 .( anexa 2)

Pentru calcul impozitului pe venituri aferent trimestrului III 2014 , societatea prezinta urmatoarea situatie a veniturilor :

– RON –

Se face mentiunea ca societatea a angajat la data de 01.08. 2014 cu contract de munca cu norma intreaga o persoana absolventa de studii superioare promotia 2014 , cu conditia mentinerii acesteia in munca pe o perioada de cel putin 3 ani. Astfel, societatea a incheiat o conventie cu Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca in baza legii 76/2002, art.80, alin.1, litera c, fiind astfel beneficiara unor venituri din subventii lunare in valoare de 1,5 * venitul brut pe economie, timp de 12 luni. Inregistrarea contabila lunara pentru acest tip de venituri este :

445 ‘Subventii de primit’ = 7414 ‘Venituri din subventii de exploatare 585 Ron

pentru plata pers’

Astfel, pana la data de 30.09. 2014 , societatea a inregsitrat venituri din acest tip de subventii, in valoare totala de 585*2= 1.170 RON, baza impozabila calculandu-se astfel :

B¡= 136.650+ 15.240+ 73.941+ 6.880+ 1.170+ 12.007+ 915- 73.941- 6.880- 1.170-10.000- 1.200= 153.612

Impozit venit = 2% * 153.612= 3.072

Impozit venit trim. III 2014 = 3.072- 1.968= 1.104

Astfel, la 30.06. 2014 , se inregistreaza in contabilitate :

698 “Alte cheltuieli cu impozitele = 441 “Impozit pe venit” 1.104 RON

care nu apar in elem de mai sus”

La 31.12. 2014 , societatea prezinta urmatoarea situatie a veniturilor :

– RON –

* – venituri din subventii pentru incadrarea in munca, incepand cu data de 01.08. 2014 a unei persoane in baza legii 76/2002, art.80, alin.1, litera c, conform conventiei incheiata si aprobata de ANOFM.

** – societatea a primit in data de 11.06. 2014 o despagubire de 10.000 Ron pentru o paguba produsa la propriul sau autoturism ;

*** – societatea si-a constituit venituri din provizioane in valoare totala de 7.140 Ron la data de 21.11. 2014 , in urma anularii unui provizion constituit pentru deprecierea unei creante, acesta ramand fara obiect, datorita recuperarii creantei.

491 ‘Provizioane pentru deprecierea = 7814 ‘Venituri din provizioane pt. 7.140 RON

deprecierea activelor circulante

creantelor clienti’

Avand in vedere mentiunile la veniturile realizate de societate, precum si achizitionarea in timpul anului a unei case de marcat, baza impozabila se calculeaza astfel:

B¡= 195.230+21.785+ 105.627+ 15.450+ 2.925+13.473+1.239+7.140- 105.627-15.450-2.925-10.000-7.140-1.200= 220.527

Impozit venit= 2% * 220.527= 4.411

Impozit venit trim. IV 2014 = 4.411- 3.072= 1.339

La 31.12. 2014 , se inregistreaza in contabilitate :

698 “Alte cheltuieli cu impozitele = 441 “Impozit pe venit” 1.339 RON

care nu apar in elem de mai sus”

Impozitul pe venit aferent trimestrului IV 2014 , se inscrie in declaratia 100, care se va depune pana in data de 25.01.2008 la organele fiscale teritoriale competente. (anexa 3)

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Impozitele sunt plati care se fac catre stat cu titlu definitiv si nerambursabil.In schimbul acestora, platitoriiimpozitelor nu pot solicita statului un contraserviciu de valoare egala sau apropiata.

Caracterul obligatoriu al impozitelor trebuie înțeles în sensul că plata acestora către stat este o sarcină impusă tuturor persoanelor fizice și/sau juridice care realizează venit dintr-o anumită sursă sau posedă un anumit gen de avere pentru care, conform legii, datorează impozit. Dreptul de a introduce impozite îl are statul și el se exercită, de cele mai multe ori, prin intermediul puterii legislative (Parlamentul), iar uneori și, în anumite condiții, prin organele de stat locale. Parlamentul se pronunță în legătură cu introducereaimpozitelor de stat de importanță națională, organele de stat locale pot introduce unele impozite în favoarea unităților administrativ-teritoriale. În România, conform Constituției, consiliile locale sau județene stabilesc și taxele locale, în limitele și în condițiile legii.

Sarcina achitării impozitului pe venit revine tuturor persoanelor fizice și juridice care realizează venit dintr-o anumită sursă prevăzută de lege.

Această sursă este, pentru muncitori și funcționari – salariul, pentru agenții economici – profitul, pentru proprietarii funciari – renta, pentru deținătorii de hârtii de valoare (acțiuni , obligațiuni etc.) – venitulprodus de acesta (dividende, dobânzi ș.a.). Micii meseriași și liber-profesionștii suportă impozitele din venitulrealizat de pe urma activității desfășurate.

Rolul impozitelor de stat se manifestă pe plan financiar, economic și social. Modul concret de manifestare a acestui rol cunoaște unele diferențieri de la o etapă de dezvoltare a economiei la alta.

Rolul cel mai important al impozitelor se manifestă pe plan financiar, deoarece aceasta constituie mijlocul principal de procurare a resurselor financiare necesare pentru acoperirea cheltuielilor publice. Astfel, în țările dezvoltate, impozitele, taxele și contribuțiile procură opt, nouă zecimi din totalul resurselor financiare ale statului. În cadrul țărilor în curs de dezvoltare, ponderea impozitelor și taxelor în totalul resurselor financiare publice înregistrează deferențieri importante, variind între cinci și nouă zecimi.

Caracteristică pentru evoluția impozitelor și taxelor în perioada postbelică este tendinața de creștere continuă a acestora ca mărime, atât absolută, cât și relativă. Sporirea volumului încasărilor din impozite s-a realizat prin creșterea numărului plătitorilor, extinderea bazei de impunere, precum și prin majorarea cotelor de impunere.Această din urmă măsură a vizat, în cea mai mare parte, impunerea veniturilor realizate de persoanele fizice și mai puțin veniturile obținute de societățile de capital.

Impozitarea pe veniturile microîntreprinderilor a apărut în 2001, fiind văzută atunci ca pîrghie de capitalizare a firmelor mici în lipsa unui acces facil la credite. Denumirea de microîntreprindere a fost oficializată odată cu apariția Ordonanței Guvernului nr.24/2001. Definirea adecvată a noțiunii de microîntreprinderii este necesar a fi realizată pentru că numai în acest mod se poate înțelege rolul pe care acest sector îl are în economie.

O microîntreprindere este o societate comercială normală care beneficiază, în plus față de alte societăți comerciale, de posibilitatea de a fi impozitat cu un procent de 3% din cifra de afaceri, spre deosebire de societățile comerciale plătitoare de impozit pe profit 16%.

Conform Codului Fiscal al României, art 112^1, o microîntreprindere este o persoană juridică română care îndeplinește cumulativ următoarele condiții, la data de 31 decembrie a anului fiscal precedent:

– realizează venituri, altele decît cele din activități desfășurate în domeniul bancar, în domeniul asigurărilor și reasigurărilor, al pieței de capital sau în domeniile jocurilor de noroc, consultanței și managementului;

– are de la 1 pînă la 9 salariați, inclusiv;

– a realizat venituri care nu au depășit echivalentul în lei al 100.000 euro;

– capitalul social al acesteia este deținut de persoane, altele decît statul și autoritățile locale .

Anexe