Studiu Privind Importanta Mineralelor Asupra Organsimului Uman

PARTEA I 6

CONSIDERAȚII GENERALE 6

Introducere 7

CAPITOLUL 1. Studiu privind stadiul actual al alimentelor suplimentate cu nutrienți 6

1.1. Tendințele nutriției moderne 6

1.2 Alimentele fortifiate – definiție, evoluție și concept 9

1.4.Recomandări privind utilizarea alimentelor fortifiate 14

PARTEA A II-A 16

CONTRIBUȚII PROPRII 16

CAPITOLUL 2. Obiectivele lucrării, studiul privind suplimentele 17

nutritive și alimentele fortifiate 17

2.1. Cadru instituțional 17

Prezentarea facultății de Zootehnie, Iași 17

Prezentarea bibliotecii 18

2.2. Scopul lucrării 19

2.3 Suplimentele nutritive – definiție și efectele asupra organismului 20

CAPITOLUL 3. REZULTATE PROPRII 22

3.1 Studiu privind efectele dietelor proteice asupra țesuturilor și organelor 22

3.2. Material și metodă 24

Concluzii 35

Bibliografia 37

Lista figuri

Fig. 1.1. Vânzările produselor pentru sănătate și bunăstare pe regiuni 8

Fig. 2. Laboratorul de Controlul calității nutrețurilor 18

Fig. 3. Rasa de șobolani Long Evans 24

Fig. 4 Concentrația în cupru a splinei (micrograme / gram substanță uscată) la șobolanii masculi tineri, adulți și bătrâni hrăniți cu o dietă normală sau hiperproteică timp de 30 de zile. 27

Fig. 5 Concentrația în fier a splinei (micrograme/gram substanță uscată) la șobolanii masculi tineri, adulți și bătrâni hrăniți cu o dietă normală sau hiperproteică timp de 30 de zile. 27

Fig. 6 Concentrația în zinc a splinei (micrograme/gram substanță uscată) la șobolanii masculi tineri, adulți și bătrâni hrăniți cu o dietă normală sau hiperproteică timp de 30 de zile. 28

Fig. 7 Concentrația în cupru a rinichilor (micrograme / gram substanță uscată) la șobolanii masculi tineri, adulți și bătrâni hrăniți cu o dietă normală sau hiperproteică timp de 30 de zile. 29

Fig. 8 Concentrația în fier a rinichilor (micrograme/gram substanță uscată) la șobolanii masculi tineri, adulți și bătrâni hrăniți cu o dietă normală sau hiperproteică timp de 30 de zile. 29

Fig. 9 Concentrația în zinc a rinichilor (micrograme/gram substanță uscată) la șobolanii masculi tineri, adulți și bătrâni hrăniți cu o dietă normală sau hiperproteică timp de 30 de zile. 30

Fig. 10 Concentrația în cupru a ficatul (micrograme/gram substanță uscată) la șobolanii masculi tineri, adulți și bătrâni hrăniți cu o dietă normală sau hiperproteică timp de 30 de zile. 31

Fig. 11 Concentrația în fier a ficatului (micrograme/gram substanță uscată) la șobolanii masculi tineri, adulți și bătrâni hrăniți cu o dietă normală sau hiperproteică timp de 30 de zile. 31

Fig. 12 Concentrația în zinc a ficatului (micrograme/gram substanță uscată) la șobolanii masculi tineri, adulți și bătrâni hrăniți cu o dietă normală sau hiperproteică timp de 30 de zile. 31

Fig. 13 Concentrația în cupru a plămânilor (micrograme/gram substanță uscată) la șobolanii masculi tineri, adulți și bătrâni hrăniți cu o dietă normală sau hiperproteică timp de 30 de zile. 32

Fig. 14 Concentrația în fier a plămânilor (micrograme/gram substanță uscată) la șobolanii masculi tineri, adulți și bătrâni hrăniți cu o dietă normală sau hiperproteică timp de 30 de zile. 32

Fig. 15 Concentrația în zinc a plămânilor (micrograme/gram substanță uscată) la șobolanii masculi tineri, adulți și bătrâni hrăniți cu o dietă normală sau hiperproteică timp de 30 de zile. 33

Fig. 16 Concentrația în cupru a inimii (micrograme/gram substanță uscată) la șobolanii masculi tineri, adulți și bătrâni hrăniți cu o dietă normală sau hiperproteică timp de 30 de zile. 34

Fig. 17 Concentrația în fier a inimii (micrograme/gram substanță uscată) la șobolanii masculi tineri, adulți și bătrâni hrăniți cu o dietă normală sau hiperproteică timp de 30 de zile. 34

Fig. 18 Concentrația în zinc a inimii (micrograme/gram substanță uscată) la șobolanii masculi tineri, adulți și bătrâni hrăniți cu o dietă normală sau hiperproteică timp de 30 de zile. 35

Lista tabele

Tabelul 1.1. Recomandările OMS privind fortifierea produselor alimentare 10

Tabelul 2 Influența ratei de extragere asupra valorii nutritive a făinii de grâu 13

Tabelul 3 Indici de securitate alimentară a vitaminelor și mineralelor 14

Tabelul 4 Structura dietei administrate șobolanilor 25

Introducere

Alimentația este una dintre cele mai importante necesități fiziologice ale omului, hrana fiind sursa proceselor de schimb din organism. Acesta își procură prin intermediul acesteia o importantă serie de substanțe nutritive pe care le folosește pentru acoperirea consumului energetic, atât în repaus cât și în efort fizic sau intelectual, pentru dezvoltarea și refacerea continuă a celulelor și țesuturilor. Alimentele constituie sursa unor substanțe biologic active, indispensabile organismului: minerale, vitamine, acizi grași polinesaturați etc. care determină rolul biologic al hranei.

Aprovizionarea organismului cu toate substanțele nutritive bine stabilite între ele, asigură o funcționare optimă a acestuia și ajută la asimilarea corectă a hranei.

Hrana este esențială vieții, iar o alimentație sănătoasă menține și o stare de sănătate optimă a organismului. Alimentul înlătură senzația de foame, dar totodată oferă organismului și o senzație de plăcere și de satisfacție.

Dacă nu se realizează un echilibru permanent între necesarul de nutrienți si aportul acestora în organism, starea de sănătate este compromisă, iar dacă această situație se menține pot apărea boli de nutriție cunoscute ca malnutriții sau distrofii. Unele din ele se datorează consumului alimentar insuficient, unde amintim de: slăbire până la cașexie, malnutriție proteică, încetinirea ritmului de creștere la copii, toate hipo- și avitaminozele (scorbut, rahitism, anemie prin carența de vitamina B12 și acid folic, carența de vitamina A, etc.). Insuficiența sau lipsa din hrană a oricărui nutrient nesintetizabil de către organism (aminoacizi, acizi grași esențiali, vitamine, bioelemente minerale), duce la apariția maladiei carențiale.

Excluderea unor produse din alimentație privează organismul de posibilitatea unei selecții optime a componenților necesari sintezei compușilor proprii, deoarece fiecare produs alimentar conține substanțe care nu se regăsesc în alte produse.

Prin prelucrarea tehnologică a materiilor prime alimentare, valoarea nutritivă se micșorează, iar uneori în alimentele prelucrate se formează substanțe toxice sau antinutritive.

Calitatea nutrițională a produselor alimentare poate fi refăcută prin adaos de vitamine, proteine, săruri minerale, aminoacizi. Procedeul utilizat se numește fortifiere și se referă la adaosul uneia sau mai multor substanțe nutritive care se găsesc în cantitate foarte mică sau sunt chiar inexistente în materia primă alimentară, înainte de prelucrarea acesteia.

Deoarece prelucrarea acestor produse urmau a fi realizate pentru consumul uman, mai multe organizații implicate în asigurarea inocuității alimentelor, dar și unitățile de producție au intrat într-o acțiune complexă de realizare a problemelor apărute (risc pentru sănătate, analiza raportului risc-beneficii, evaluarea eficacității și toxicității etc.).

Pentru ca fortifierea să fie eficientă trebuie să se țină cont de mai multe aspect, printre care alegerea alimentelor să fie de cea mai bună calitate, utilizarea unor compuși biologic active stabili și eficienți, fortifierea să nu influențeze caracteristicile senzoriale a produsului sau să crească prea mult prețul acestora. În fortifiera produselor trebuie să se țină cont și de pH, caracteristici senzoriale sau activitatea apei. Un rol foarte important revine compoziției chimice a hranei si reactivității acesteia, de aceea în unele alimente, unde acidul fitic este prezent în mod normal, acesta poate lega substanțele minerale adiționate, vitamina C poate fi distrusă de cupru, etc. Unele substanțe nutritive adăugate pot determina diverse schimbări ale caracteristicilor senzoriale, astfel, sărurile de fier solubile conferă un gust astringent sau o culoare neplăcută, aspectul produselor lichide poate fi influențat de sărurile insolubile de calciu sau magneziu.

Nivelul nutrienților adăugați poate suferi modificări în funcție de produs sau de condițiile de depozitare. Fortifiera este considerată o operațiune de mare finețe, de aceea se urmarește ca suplimentarea să respecte dozele admise

CAPITOLUL 1. Studiu privind stadiul actual al alimentelor suplimentate cu nutrienți

1.1. Tendințele nutriției moderne

Pe tot parcursul vieții sale, omul se află într-o strânsă legătura cu alimentele. Principalul rol al alimentației este de a furniza organismului nutrienți corespunzători și în cantități care să-i satisfacă nevoile metabolice.

Pe plan mondial, avizarea consumatorilor asupra relațiilor dintre alimente și sănătate este în continuă dezvoltare, deoarece mulți oameni nu dețin cunoștințe în domeniul nutriției.

S-a efectuat un sondaj în toate statele Uniunii Europene, pe aproximativ 14.500 de persoane, iar 9% au apreciat că cel mai important în alegerea produselor este criteriul de „aliment sănătos”, 32% consideră că acest obiectiv influență în decizia de cumpărare a alimentelor.

Produsele alimentare, în special cele de origine vegetală, au în compoziție și compuși chimici ce pot exercita un efect toxic asupra consumatorilor, iar conștientizarea existenței unei legaturi cu starea fizică, psihică și alimente, evitarea unor boli printr-o alimentație echilibrată, toate au contribuit la debutul unei noi ere în nutriție reflectată și prin modificarea atitudinii consumatorilor. Conceptele din sfera nutriției au influențe asupra oamenilor, acestea fiind determinate de anumiți factori, precum creșterea speranței de viață și a numarului de persoane în vârstă, populația se orientează după o calitate mai bună a vieții, costul ridicat al îngrijirilor medicale fiind o preocupare majoră în multe părți ale lumii (www.ats-sea.agr.gc.ca).

În anul 1995, costul pentru asistența medical, era estimat la 8% din PIB în țarile europene, fiind cu 1% mai mare decât în urmă cu un deceniu. În prezent, speranța de viață este mai mare în majoritatea țărilor, decât a fost vreodată pentru toate grupele de vârstă, de la nou-născuți până la persoane de vârsta a treia. Împreună cu creșterea speranței de viață, s-a înregistrat și o creștere a numărului populației peste 65 ani. În Europa, în present, numărul persoanelor peste 65 ani, este reprezentat între 14 și 17% din populație, urmând ca în următorii 30 de ani să ajungă la 20-24%.

Conform statisticelor efectuate de Euromonitor Statistics, realizate în Europa, Asia și America de Nord, consumatorii sunt informați despre alimentația sănătoasă, ținându-se cont despre importanța acesteia în rolul lor de viață. Mulți oameni caută produse care să-i ajute să fie cât mai sănătoți, pentru a avea mai multă energie ori pentru a mai pierde din greutate. Dintre consumatori, o parte dintre cei chestionați definesc bunăstarea și sănătatea ca a fi în formă, iar pentru alții inseamnă a nu fi supraponderali

Conform unui studiu din anul 2010 al Cotei de Piața pentru Sănătate și Bunăstare al Produselor după tip (Market Share of Health and Wellness Products by Type), 25.5% dintre consumatori alegeau ceea ce considerau că e mai bun pentru ei, 1.3% își alegeau alimentele în funcție de starea de sănătate sau dacă aveau vreo intoleranță, 38.5% alegeau alimentele natural, 30.3 optau pentru alimente fortifiate, iar 4.3% alegeau pentru consum alimente organice.

Populația îmbătrânită, consumul de mâncare nesănătoasă și creșterea obezității în rândul populației sunt o parte din factorii care aprovizionează importanța sănătății și bunăstării în majoritatea țărilor. Dintre tendințele majore ce afectează obiceiurile și industria alimentară, include generațiile tinere și interesul lor pentru menținerea unui stil de viață sănătos, iar odată cu aceste tendințe, producătorii din întreaga lume au început dezvoltarea de noi produse sănătoase.

Cota de Piață pentru Sănătate și Bunăstare a efectuat o comparație între vânzările din anul 2010 privind produse pentru sănătate și bunăstare și o estimare a vânzărilor pe anul 2015 în funcție de orintările consumatorilor în acest sens și s-a constatat o creștere vizibilă a vânzărilor pentru anul 2015. (www.ats-sea.agr.gc.ca).

Fig. 1.1. Vânzările produselor pentru sănătate și bunăstare pe regiuni

Populația este în continuă căutare de produse sănătoase, nu numai când sunt bolnavi, dar și ca să prevină boala sau pentru a avea o calitate mai bună a vieții. Mulți dintre consumatori, prefera varianta mai sănătoasă a unui produs în timp ce alții caută alternative. Aceștia din urmă utilizează și aparate pentru măsurarea aportului de calorii în organism.

Un alt studiu efectuat pe canadieni, ne arată că 47% din aceștia au încetat să mai opteze pentru alimente nesănătoase, iar alții sunt interesați de produse pe care nu le-au mai consumat în trecut (Store Brands, August 2010). Deși statistica este diferită uneori de realitate, cert este că mai mult de 50% dintre canadieni pun sănătatea și bunăstarea pe lista lor de cumpărături.

Pentru căsunt la mare căutare, alimentele fortifiate și funcționale își găsesc foarte repede loc pe rafturi. Aceste produse sunt consumate la scară largă pentru îmbunătățirea sau susținerea sănătății (http://www.ats-sea.agr.gc.ca/inter/4367-eng.htm). În această categorie intră ouăle, care sunt îmbunătățite cu omega 3, sucuri ce conțin calciu, pâine cu probiotice, iaurturi cu probiotice și antioxidanți etc.

Pentru produsele lactate, fortifierea în cazul iaurturilor se poate face cu fibre și vitamine, brânza se poate îmbunătăți cu acizi grasi omega 3, alimente preferate de copii și persoane care doresc să slăbească sau să aibă un stil de viață echilibrat și sănătos.

Ciocolata amăruie este recunoscută pentru beneficiile pe care le are asupra sănătății, printre care scăderea nivelului de colesterol sau îmbunătățirea fluxului sangvin spre creier.

Datorită gustului bogat și a conținutului de antioxidanți, ciocolata devine din ce în ce mai populară în America de Nord, mai ales în rândul persoanelor peste 35 de ani.

Uleiurile bogate in acizi grasi omega 3 sunt foarte benefice pentru sănătatea inimii, ajutând la scăderea tensiunii. Totodată, acesta ajută și la menținerea memoriei, susținând funcțiile cognitive în procesul de îmbătrânire.

În Statele Unite, de exemplu, s-a produs primul baton de proteine natural, procesat la rece care îmbină beneficiile alimentelor organice cu 100% proteine din zer și nectar de agave. Acest baton este preferat de persoane de toate vârstele, deoarece conține acizi grași esențiali, proteine complete din punct de vedere biologic, dar are și un indice glicemic scăzut.

Produsele cerealiere se clasează pe primul loc în majoritatea țărilor în care s-au elaborat programe de fortifiere a alimentelor, acestea reprezentând peste 50% din sursele alimentare din lume.

Unele companii au introdus în alimentația animalelor diete suplimentare cu vitamine, acizi grași suplimentari sau minerale, astfel produsele rezultate din procesarea acestora să fie îmbogățite cu acizi grași omega 3 și seleniu.

1.2 Alimentele fortifiate – definiție, evoluție și concept

Fortifierea reprezintă operația de suplimentare cu nutrienți esențiali (minerale, vitamine) a unor produse alimentare sărace sau lipsite de substanțe biologic active. Scopul acestei operații este asigurarea unei protecții maxime a organismului și necesită o asociere nutrițională sinergică și fiziologic adaptată. Fortifierea este responsabilă de eradicarea celor mai multe deficiențe de vitamine și minerale din țările dezvoltate.

Succesul acțiunii de fortifiere al alimentelor depinde de un număr de factori ce include și stabilitatea micronutrienților adăugați. Factorii fizici și chimici includ temperatura, umiditatea, expunerea la aer, lumină, medii acide sau alcaline, iar stabilitatea fortifiantului poate fi afectată la expunerea la unul dintre acești factori. Dacă vitaminele sunt foarte sensibile la acești factori, mineralele sunt mult mai rezistente deși suferă modificări când sunt expuse la aer, căldură sau lumină.

În multe țări, fortifierea alimentelor de bază, se practică fie în baza unor norme legale la nivel național, fie opțional, de către producători. Recomandările OMS, în acest sens, nutrienții și alimentele vectoriale utilizate sunt relevate în tabelul 1.1.

Tabelul 1.1. Recomandările OMS privind fortifierea produselor alimentare

(Sursa : Segal si col.;1987)

Substanțele nutritive ce suplimentează produsele vectoare precum cerealele și derivatele lor sunt proteinele, sărurile minerale, vitaminele, aminoacizii. Procedeul de fortifiere trebuie efectuat cu strictețe, respectându-se dozele indicate, omogenitatea produselor suplimentare, iar biodisponibiliatea nutrienților introduși să fie bună. Programul poate fi aplicat pentru unul sau mai mulți nutrienți, criteriul principal al fortifierii fiind efectele social-economice obținute.

Alimentele vectoare de fortifiere trebuie să fie consumate de întreaga colectivitate, să fie stabile, și deoarece în multe cazuri practicile culinare pot introduce pierderi însemnate de substanțe nutritive compromitând succesul unui program de îmbogățire, populația trebuie să fie educată în sensul păstrării caracteristicilor produsului. Mecanismele de fortifiere trebuie să țină cont de fiecare aliment în parte și potențialul nutrițional ce urmează să fie adiționat. Trebuie să se țină seama de proprietățile senzoriale, de activitatea apei, pH și specificul termic al produselor. Un rol foarte important îl are compoziția chimică a alimentelor și reactivitatea lor (acidul fitic este prezent în mod natural în unele alimente și poate lega substanțele minerale adiționate, cuprul distruge vitamina C, tiamina este instabilă la pH neutru sau alcalin).

Unele substanțe nutritive adiționate pot modifica proprietățile senzoriale astfel că sărurile insolubile de magneziu sau calciu afectează culoarea produselor lichide, iar sărurile de fier solubile dau un gust astringent produselor sau o culoare dezagrabilă.

Deasemena condițiile de depozitare al alimentelor poate influența nivelul nutrienților adăugați, lucru ce depinde de produs, de condițiile și durata de stocare. Cele mai importante transformări le suferă vitaminele, însă stabilitatea lor poate fi sporită prin utilizarea unui premix în care împreună cu sărurile minerale sunt stocate și vitaminele..

Fortifierea excesivă poate cauza la anumite persoane tulburări majore. Spre exemplu, o concentrație mărită de fier în pâine sau faină poate mări incidența cazurilor de hemocromatoză. Nivelul mărit de fier poate crește și incidența afecțiunilor hepatice, inclusiv ciroza, creșterea nivelului de proteină poate reduce nivelul de calciu din orgamism, pigmentarea anormală a pielii și fragilitatea scheletului se datorează surplusului de vitamina A, hipervitaminoza D provoacă hipercalcemie, anorexie și întârziere mintală. Vitamina C, vitamina E și β-carotenul sunt agenți oxido-reducători a căror acțiune, se poate inversa în funcție de concentrație, de aceea, la orice suplimentare trebuie să se aplice doza fiziologic adaptată (Segal și col.; 1987).

Acoperirea deficiențelor în nutrienți a fost acoperită în numeroase regiuni ale lumii, din punct de vedere istoric prin fortifierea alimentelor cum e laptele cu vitamina D sau sarea cu iod.

În prezent, fortifierea alimentelor nu urmăresc doar să satisfacă nevoile și preferințele consumatorilor, dar trebuie și să respecte regulile de siguranță, regulile nutriționale, etc.

Chiar dacă politicile anterioare privind fortifierea au fost de un real succes, autoritățile au unele probleme în țările dezvoltate cu ceea ce înseamnă populație „bine-hrănită”.

Majoritatea țărilor cer fortifierea unor alimente cu fibre și limitarea fortifierii cu anumiți nutrienți precum vitamina D. Cel mai bun exemplu de fortifiere fiind grâul sau mălaiul, acestea îmbogățite cu acid folic pot reduce riscul unor boli neuronale.

La nivel internațional, Codex Alimentarius of the Food, Agriculture Organization (FAO) și World Health Organization (WHO) au introdus reguli generale pentru adăugarea vitaminelor și mineralelor în alimente. Spre exemplu, ghidul pentru fortifierea alimentelor cu micronutrienți

publicat în 2006, schițează inițiativa FAO/WHO pentru acid folic. Fortifierea poate varia în funcție de regiunea Globului, fiecare țară având propria politică și propriile reguli.

În industria alimentară, în ultimii ani s-au lansat pe piață sucuri fortifiate cu vitamina D și calciu, uleiuri vegetale cu steroli din plante și pâine fortifiată cu acizi grași omega 3. Cu toate că armonizarea concentrațiilor de micronutrienți este comună și esențială multor țări, se așteaptă ca în Europa să se introducă o legislație unică în viitorul apropiat. Aceasta va obliga producătorii să afișeze detaliile nutriționale pe etichete și va controla adăugarea nutrienților în alimente (Legea EC nr. 1924/2006 a Parlamentului European și a Consiliului 20 Decembrie 2006 pentru nutriție și cerințele legate de sănătate în ceea ce privește alimentele (www.ncbi.nlm.nih.gov).

Adăugarea nutrienților și fortifierea alimentelor proaspete fără discernământ, nu sunt practici acceptate de către Guvernul Statelor Unite ale Americii, iar în Europa este interzisă fortifierea alimentelor neprocesate. Mai mult de atât, este descurajată fortifierea anumitor tipuri de alimente precum zaharurile și unele gustări (bomboane și băuturi carbogazoase).

Fortifierea este adesea autolimitată, deoarece important este ca alimentele să se ridice așteptărilor clienților și să aiba gust bun.

1.3 Influența alimentelor fortifiate în dieta zilnică

La nivel mondial, ameliorarea situației nutriționale presupune: informarea și educarea populației cu scopul de a-și forma o opinie justă asupra rolului factorilor nutriționali pentru sănătate, suplimentarea grupelor carențate, îmbunătățirea practicilor alimentare prin diversificarea nutriției, fortifierea cu micronutriente a alimentelor de bază consumate de acel procent al populației afectat de carențe cvasitotale sau preferate de către anumite grupuri de risc ale populației.

Metoda cea mai bună de profilaxie în carențele și bolile nutriționale o reprezintă alimentele fortifiate, însă consumul acestora depinde de factori socio-economici și o serie de factori subiectivi (tradiții alimentare naționale) care realizează structura alimentației. În cazul în care aplicarea acestor măsuri nu garantează un nivel suficient de micronutriente în alimentație calitativ și cantitativ, ținând cont de biodisponibilitatea lor, este necesară aplicarea strategiilor suplimentare sau de îmbogățire a alimentelor cu micronutrienți.

Deși numeroase cercetări și progrese se obțin în nutriția umană, într-o continuă creștere la nivel mondial sunt maladiile nutriționale. Cauza acestei manifestări este alimentația irațională, prin dereglarea aporturilor nutriționale. Specific țărilor dezvoltate este supraconsumul de produse rafinate, cu o valoare energetică mare și o rată de extracție sporită, deci cele care nu satisfac cerințele organismului în micronutrienți. (Adrian J., Petit, L. 1998).

Tabelul 2 Influența ratei de extragere asupra valorii nutritive a făinii de grâu

(Sursa: Adrian J., Petit, L. 1998)

1.4.Recomandări privind utilizarea alimentelor fortifiate

Fortifierea alimentelor trebuie să se facă în funcție de necesitățile populației carențate, astfel încât să asigure un aport optim. În tabelul1.3 sunt prezentați indicii de securitate ai micronutrienților (Adrian J., Petit, L. 1998).

Tabelul 3 Indici de securitate alimentară a vitaminelor și mineralelor

(Sursa: Adrian J., Petit, L. 1998)

Deoarece indicii de securitate au valori importante, riscurile de supradozaj în cazul adiționării de micronutrienți nu există. Riscurile de supradozare sunt mari în cazul suplimentării medicamentoase a populației, spre exemplu, în cazul injectării uleiului iodat, organismul primește față de doza minimă toxică, o cantitate de iod de 300-450 ori mai mare.

În cazul administrării suplimentelor sub formă de comprimate a calciului și fierului, de asemenea, există riscuri asociate inducerii unor supradoze de micronutrimente.

Suplimentarea medicamentoasă a uleiului iodat pe cale injectabilă sau orală, administrată în cazul gușei endemice și a cretinismului endemic la populația din regiunile muntoase, cu 475 mg I/ml aduce o cantitate mare din acest element și se absoarbe lent, în funcție de nevoile organismului. Copiilor cu vârsta între 0 și 6 ani, li se recomandă administrarea a 0,2-0,4 ml iod și 1-2 ml (475-950 mg iod) persoanelor cu vârsta cuprinsă între 6 și 45 ani. Aceste cantități acoperă nevoile organismului pentru o perioadă de 3-5 ani. În trecut, copiii din grădinițe, școli internat, case de copii sau cei din școlile de cultură generală din Uniunea Sovietică, primeau suplimente de iod sub formă de drajeuri, o dată sau de două ori pe săptămână („Antistrumin”), iar renunțarea la această practică a atras după sine creșterea maladiilor iododeficitare de 8-10 ori mai mult (Thilli Ch. & Co., 1984).

Deficitul de fier afectează multe femei și copii din țările în curs de dezvoltare , acesta fiind cel mai comun dezechilibru nutrițional.

Suplimentarea medicamentoasă cu fier a fost evidențiată în cazul femeilor gravide, doza necesară pentru a le proteja pe acestea și pe copiii lor variind între 40-120 mg de fier pe zi.

Suplimentarea zilnică cu fier pe perioada sarcinii, reduc semnificativ anemia maternă, deficitul de fier și reduce riscul de naștere cu greutate mică la făt.

În condițiile unei anemii moderate la începutul sarcinii au fost înregistrate cerințe de 120 mg Fe/zi cu 10 mg acid folic pentru restabilirea nivelului de fier al femeilor gravid, dar în situațiile unor anemii puternice nici măcar 240 mg Fe/zi nu s-a sesizat a fi eficient în reducerea carenței (Thilli Ch. & Co., 1984).

Conform datelor furnizate de Organizația Mondială a Sănătății, e posibil ca aproximativ 30% din populația lumii să aibă anemie, cauza principală fiind deficitul de fier, în principal în regiunile dezavantajate economic.

PARTEA A II-A

CONTRIBUȚII PROPRII

CAPITOLUL 2. Obiectivele lucrării, studiul privind suplimentele

nutritive și alimentele fortifiate

2.1. Cadru instituțional

2.1.1 Prezentarea facultății de Zootehnie, Iași

În cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” din Iași, funcționează Facultatea de Zootehnie. Aceasta a fost inființată în anul 1951 în baza Hotărârii Consiliului de Miniștri din acea vreme (H.C.M. nr. 1056), în cadrul Institutului

Agronomic, după ce în anul 1948 după ce alte două facultăți cu profil similar se înființaseră la București și Arad.

În cursul anului universitar 1955 – 1956 Institutul Agronomic din Iași (prin decretul Prezidiului Marii Adunări Naționale nr. 261/1965) a primit numele marelui agronom, istoric și patriot Ion Ionescu de la Brad, născut pe meleagurile Moldovei și care în opera sa a acordat o atenție deosebita zootehniei.

Facultatea de Zootehnie, dispune de săli de cursuri spațioase, laboratoare, săli de lectură și bibliotecă pentru asigurarea pocesului didactic.

Laboratoarele oferă studenților o ambianță adecvată de însușire a cunoștințelor de specialitate, datorită organizării corespunzătoare.

Laboratorul de Anatomie vine în ajutorul studenților cu o sală de sacrificare animale, o sală de disecție, laboratoare de cercetare și o sală pentru prepararea pieselor anatomice.

Laboratorul de Nutriția și Alimentația Animalelor oferă o aparatură modernă, unde amintim de UV-VIS, sisteme VELP pentru determinarea proteinelor, grăsimilor etc.

Fig. 2. Laboratorul de Controlul calității nutrețurilor

În apropierea sediului Facultății de Zootehnie se află Biobaza, iar activitatea acesteia este coordonată de către cadrele de specialitate ale facultății. În cadrul Biobazei există o gamă variată de material biologic, înglobând animale de laborator, păsări și animale de blană.

În cadrul facultății, activitatea de cercetare științifică se referă la eficientizarea folosirii nutrețurilor și valorificarea de surse de hrană noi în alimentația animalelor, utilizarea în alimentația animalelor a aditivilor furajeri, elaborarea pe bază de carne de pasăre a unor noi produse alimentare etc.

Cadrele didactice și studenții participă în plan științific și didactic la importante programe internaționale de perfecționare precum TEMPUS si PHARE.

Facultatea de Zootehnie organizează anual manifestări științifice ce se bucură de o mare audiență în țară și chiar peste hotare.

2.1.2 Prezentarea bibliotecii

Biblioteca USAMV este o bibiliotecă de profil științific și enciclopedic, a fost înființată în anul 1933 pe lângă Facultatea de Științe Agricole cu sediul la Iași și Chișinău.

În cadrul relațiilor de schimb, biblioteca numără 29 de parteneri externi și 55 de parteneri interni. Cei care au acces la bibliotecă sunt studenții, cadrele didactice, cercetători, masteranzi, doctoranzi, specialiști din unități de producție și cercetare din Iași și județul Iași și din întreaga țară.

Serviciile oferite de bibliotecă sunt următoarele:

– împrumut la domiciliu

– împrumut interbibliotecar național și internațional

– copii xerox după publicațiile bibliotecii

– consultarea documentelor digitizate

– acces la Internet și la surse de informare științifică pe suport electronic

2.2. Scopul lucrării

Scopul prezentei lucrări este de a evidenția importanța factorilor nutritivi în funcționarea corectă a sistemelor organismului, prezentarea alimentelor suplimentate în mod curent și diferențele dintre consumul alimentelor de bază și cel al alimentelor fortifiate.

Cunoscându-se faptul că, alimentația este una dintre cele mai importante necesități ale omului, acesteia trebuie să i se acorde o atenție deosebită. Organismul, prin intermediul hranei, primește din natură o serie de substanțe nutritive cu ajutorul cărora își reface țesuturile și celulele. Hrana furnizează organismului energia consumată în repaus sau efort, alimentându-l cu vitamine, aminoacizi esențiali, minerale, etc.

Importanța aportului de elemente nutritive și interacțiunea dintre acestea este sintetizată de o alimentație echilibrată. Aprovizionarea organismului cu toate substanțele nutritive în proporții optime, asigură o bună asimilare a hranei și o funcționare optimă.

Omul având posibilitatea să consume o gamă largă de produse și-a dezvoltat un echipament enzimatic diversificat, totodată, el devenind dependent de aportul de substanțe nutritive din mediu, fiind singurul mamifer care nu poate sintetiza vitamina C, alături de cobai și maimuță, fiind mai dependent decât orice alt animal, de celelalte vitamine (Bellisle F & Co.; 1998).

De-a lungul timpului, factorii climaterici și geografici au influențat disponibilitățile alimentare. Industrializarea a determinat migrarea populației în centrele urbane și o uniformizare a alimentației cu o creștere a ponderii alimentelor prelucrate, rafinate, conservate. în detrimentul alimentelor proaspete (Segal și col.; 1996).

Datorită tehnologiilor de prelucrare rezultă o diminuare a conținutului de substanțe nutritive din materiile prime supuse procesării, iar alimentele obținute au un conținut scăzut de componenți biologic activi , dar o mare densitate energetică.

Prezentate în forme atrăgătoare, acestea influențează comportamentul alimentar al omului, care își alege produsele în funcție de cât sunt de atrăgătoare, fără a mai lua în calcul calitățile nutritive pe care le conțin.

Deoarece un consumator care preferă alimente ce oferă mai mult plăcere, industria alimentară s-a orientat către producția de alimente cu un nivel scăzut de elemente nutritive, dar cu un grad înalt de prelucrare.

Spre exemplu, cererea pentru pâinea albă a determinat ca prin procesele de măcinare și cernere, să se elimine 70-80% din conținutul inițial de săruri minerale și vitamine ale grâului, în condițiile în care 80% din acești nutrienți sunt reținuți de o pâine din făină integrală. Așadar, pâinea albă nu mai reprezintă o sursă principală de vitamine din grupul B și vitamina E așa cum au făcut-o de-a lungul timpului produsele cerealiere.

De asemenea, la eliminarea celulozei din hrană au contribuit rafinarea produselor din cereale și consumul redus de legume și fructe, ceea ce determină unele afecțiuni intestinale.

Prin urmare, starea de sănătate a individului este decisivă prin calitatea alimentației. În momentul în care toate substanțele nutritive sunt primite de organism, în cantități optime, alimentația este considerată a fi corectă. În acest caz, alimentația devine una din principalele căi prin care starea de sănătate a individului poate fi influențată favorabil, sub numeroase aspecte precum menținerea în limite normale a masei corporale, creșterea și dezvoltarea normală a copiilor, sporirea la efort fizic sau a capacității de muncă.

Lucrarea își propune atenționarea acestor aspecte legate de alimentație și importanța aportului optim de nutrienți care se realizează prin intermediul alimentelor fortifiate cu acei factori nutritivi care lipsesc din hrana de bază, dar și lipsa ori excesul de substanțe nutritive esențiale pot provoca efecte adverse organismului.

2.3 Suplimentele nutritive. Definiție și efectele asupra organismului

Suplimentele nutritive sunt substanțe extrase din diverse produse vegetale sau minerale, fiind surse concentrate de nutrienți cu efect nutrițional ori fiziologic.

Din categoria suplimentelor nutritive cu care alimentele sunt fortifiate fac parte acei compuși biologic activi (vitamine, proteine, minerale), care lipsesc sau se găsesc în cantități insuficiente în unele alimente. Introducerea unor astfel de nutrienți în alimente reprezintă asigurarea unei stări de sănătate optimă a oamenilor prin combaterea dezechilibrelor nutriționale.

Substanțele nutritive cu care se face suplimentarea, conform recomandărilor sunt proteinele, mineralele, vitaminele și aminoacizii, cerealele si derivatele acestora fiind alimentele vectoare cele mai utilizate, datorită consumului lor mare în rândul populației..

În Statele Unite ale Americii, dar și în unele țări europene, au fost identificate la adolescenți importante deficiențe nutriționale de vitamine, calciu, seleniu, magneziu, iod sau fier.

Aportul zilnic de calciu este cu aproximativ 80% mai mic decât aportul nutrițional recomandat, bărbații și femeile aflându-se în condițiile unor carențe moderate de calciu.

Printr-o alimentație corectă se poate păstra nivelul optim de calciu în corp, absorbția ionilor de calciu în tractul digestiv fiind foarte importantă. Principalele surse de calciu, rămân lactatele, unde mai găsim vitamina D și magneziu. Calciul mai poate fi găsit în gălbenușul de ou, conopidă. țelină, somon, fasole, etc. Doza minimă recomandată zilnic la adulți este de 1000 mg , la copiii cu vârsta cuprinsă între 1 și 10 ani, doza recomandată este între 800-1200 mg, la persoanele cu vârsta între 11-45 ani se recomandă 1200-1500 mg, iar la femeile aflate la menopauză – 1500 mg Ca/zi. Conform studiilor, un adult tânar cosumă doar 500-700 mg Ca/zi (Cleveland LE, Goldman JD, Boffud LG; 1996).

Lactoza mărește absorbția calciului, acționând prin stimularea transportului intestinal, în schimb, fosforul este un element ce poate dăuna absorbției calciului, dar unele cercetări arată că proteinele alimentare bogate în fosfor nu provoacă organismului uman adult pierderi de calciu.

Pentru un adult sănătos, un exces de grăsimi poate reduce asimilarea de calciu prin pierderi sub formă de săruri.. La brânzeturile cu un conținut de lipide de 30%, absorbția calciului este mai ridicată, decât în cazul brânzeturilor cu 7%, deoarece pentru transportul vitaminei D, materia grasă este esențială. Biodisponibilitatea calciului într-un amestec de lapte și cereale crește semnificativ odată cu cantitatea grăsimii din lapte; prezența mai multor molecule chimice străine, cu diverse funcții, precum coloranții, edulcoranții, reziduurile organice, unele fiind dotate cu proprietăți de chelatare față de metale, poate constitui, de asemenea, un factor de risc pentru asimilarea calciului, acesta fiind sechestrat într-un complex de tip chelat, care nu este supus digestiei gastro-intestinale (Banu C., Iordan M., Nour V., Musteață G.; 2003).

CAPITOLUL 3. REZULTATE PROPRII

3.1 Studiu privind efectele dietelor proteice asupra țesuturilor și organelor

Metabolismul mineralelor este afectat în general de mai mulți factori printre care componentele zilnice ale dietei dar și vârsta. În timp ce nivelul de proteină a fost arătat și în alte cazuri, ca fiind răspunzător de acumularea unor minerale în organismul uman, relația dintre unele minerale și vârstă nu este așa de clară.

Chiar și așa, puține sunt cunoscute despre efectul dintre dieta combinată și vârstă ,dar și despre interacțiunea vârstă și acumularea de cupru, fier și zinc în organism. Efectul dietei proteice despre unele minerale este o preocupare a populației care consumă frecvent proteină în exces și în care aportul de fier, cupru și zinc pot fi deficitare.

Efecte ale unor diete proteice asupra concentrațiilor unor minerale din țesuturile și organele șobolanilor de vârste diferite au fost studiate încă din 1985 când, Shermann a relatat în studiul său faptul că nivelurile de cupru, fier și zinc din țesuturi și organe au fost determinate pe șobolani de vârste diferite: tineri 2 luni, maturi 14 luni și în vârstă de 26 de luni, toți de sex masculin hrăniți cu produse lactate ce au avut în dieta administrată timp de 30 de zile, două concentrații de cazeină, respectiv 16% și 32%. Concentrațiile de cupru de la nivelul splinei au scăzut cu înaintarea în vârstă, dar nu au fost afectate de nivelul de proteine ​​din dietă. Însă interacțiunea vârstă, proteine ​​dietetice și vârstă ​​a afectat concentrațiile de fier de la nivelul splinei.

Fierul splenic a fost crescut în mod semnificativ doar la șobolanii maturi și în vârstă hrăniți cu dietă normoproteică. La șobolanii vârstnici hrăniți cu niveluri ridicate de proteină s-a observat o descreștere a zincului splenic, în timp ce cantități proteice ridicate au produs o creștere a zincului de la nivel renal la șobolanii tineri. La ambele niveluri de proteină, respectiv 16% și 32% , fierul de la nivelul ficatului a crescut la șobolanii maturi. La îmbătrânire, nivelurile de zinc de la nivelul inimii au crescut în grupul ce a consumat proteine normale ​​și a scăzut la grupul ce a consumat cantități mari de proteine. Se observă o interacțiune semnificativă între vârstă și proteine la nivelul concentrațiilor de zinc de la nivelul inimii.

Astfel, concentrațiile de minerale din țesuturi sunt afectate de vârstă, dieta pe bază de proteine,​​ dar și ​​de interacțiunea vârstă tineri, maturi și în vârstă de șobolani masculi.

Testele pe animale de laborator au arătat că nivelul dietei proteice are efecte variabile asupra absorbției minerale, excreției, retenției și balanței acestora.

Un alt studiu a lui Snedenker și Greger au observat că dieta hiperproteică (cu 45% lactalbumină) administrată masculilor de șobolani adulți a produs un nivel mai scăzut de cupru la nivelul ficatului, în schimb un nivel mai mare de zinc decât a dietei șobolanilor cu (15% lactoalbumină). Nu s-a observat nici o modificare a concentrațiilor de fier de la nivelul ficatului, sau a zincului și fierului de la nivel renal.

Wallwork și colab. au raportat că șobolanii masculi Long Evans înțărcați (68-92 grame) la care s–a administrat o dietă hipoproteică au avut un nivel mai scăzut al cuprului, fierului și zincului de la nivel hepatic față de cei cu o dietă normală din punct de vedere proteic.

Astfel, scopul studiului a fost acela de a investiga efectul a două diete proteice bazate pe cazeină, asupra unor grupuri de șobolani masculi, clasificați pe trei vârste, exprimând în funcție de vârstă interacțiunea dietei proteice cu concentrațiile în cupru, zinc și magneziu din splină, ficat, rinichi, plămâni și inimă.

S-a pornit de la ideea că dieta proteică are efecte asupra digestiei mineralelor,variind odată cu vârsta.

3.2. Material și metodă

Pentru studiu s-au ales șobolani Long Evans, de vârste diferite, respectiv 1, 13 și 25 de luni. În acest studiu au fost considerați tineri șobolanii în vârstă de o lună, cei în vârstă de 13 luni au fost considerați adulți, iar cei in vârstă de 25 de luni fiind considerați bătrâni. Timp de o săptămână au fost ținuți în condiții de carantină și hrăniți cu dietă normală. După această săptămână de acomodare, aceștia au fost divizați aleatoriu în grupe egale pe vârste.

Fig. 3. Rasa de șobolani Long Evans

Pe o perioadă de 30 de zile, acestora le-a fost administrată o dietă experimentală, cu monitorizarea greutății corporale și a consumului de hrană. Compoziția dietei experimentale a fost prezentată în tabelul 4.

Tabelul 4 Structura dietei administrate șobolanilor

Dieta recomandată șobolanilor, din punct de vedere nutrițional, trebuie să conțină 16 % proteină, conform NRC. Compoziția dietei experimentale a fost prezentată în tabelul 4.

Dieta hiperproteică conține 32 % proteină. Analizele efectuate dietei au relatat un conținut al mineralelor de 7,6 ppm de cupru, 40 ppm de fier și 41 ppm de zinc. Dieta ,dar și apa distilată au fost administrate ad libitum.

Animalele au fost cazate în condiții de temperatură de 22 grade Celsius, umiditate de 50% și condiții de lumină de 12 ore pe zi. După perioada de hrănire, s-a efectuat puncție cardiacă sub anestezie cu cloroform pentru a extrage sângele periferic, iar carcasele au fost înghețate la –20 de grade Celsius.

La momentul analizei s-au extras prin disecție cu instrumentar de inox splina, rinichii, plămânii, ficatul și inima.

Grăsimea și țesutul conjunctiv au fost înlăturate, organele fiind clătite cu apă distilată.

Individual, aceste organe au fost uscate la temperatură de 60 de grade Celsius și calcinate la 550 grade Celsius pentru 12 ore. Pentru a facilita calcinare, câte 2 ml de acid azotic concentrat au fost adăugați fiecărei probe, fiind încălzite pe plită până la extra sec și recalcinate la 550 grade Celsius timp de 5 ore consecutiv.

Cenușa rezultată a fost solubilizată prin adăugare a câte 2 ml de acid clorhidric concentrat, încălzit până la extra sec și au fost adăugate 3 picături de acid azotic concentrat, înaintea adăugării apei distilate până la volum.

S-au realizat diluții adecvate pentru determinarea fierului, cuprului și zincului prin absorbție atomică. Dieta a fost analizată printr-o procedură asemănătoare. Sticlăria utilizată a fost spălată cu acid azotic timp de 16 ore și clătită cu apă distilată pentru a evita contaminarea minerală.

Atât efectul vârstei cât și al dietei administrate asupra concentrației în minerale a variat în funcție de organul examinat. În timp ce efecte vizibile au fost observate în splină, rinichi și ficat, mai puțin la nivelul plămânilor și inimii.

În splină concentrațiile în cupru au crescut la maturitate, rămânând la același nivel si la bătrânețe, timp în care dieta hiperproteică nu a avut efecte semnificative asupra concentrației cuprului în splină. Interacțiunea dintre vârstă și proteine, a condus la prezența fierului în splină. În timp ce grupul hrănit cu dietă normală proteic, a înregistrat creșteri ale nivelului în fier de la nivelul splinei șobolanilor adulți sau bătrâni, atunci când s-a administrat dieta hiperproteică nu s-au înregistrat diferențe semnificative.

Fig. 4 Concentrația în cupru a splinei (micrograme / gram substanță uscată) la șobolanii masculi tineri, adulți și bătrâni hrăniți cu o dietă normală sau hiperproteică timp de 30 de zile.

Fig. 5 Concentrația în fier a splinei (micrograme/gram substanță uscată) la șobolanii masculi tineri, adulți și bătrâni hrăniți cu o dietă normală sau hiperproteică timp de 30 de zile.

Fig. 6 Concentrația în zinc a splinei (micrograme/gram substanță uscată) la șobolanii masculi tineri, adulți și bătrâni hrăniți cu o dietă normală sau hiperproteică timp de 30 de zile.

Concentrația în zinc din splină nu a înregistrat diferențe semnificative la șobolanii din grupul cu o dietă normală, dezvoltându-se odată cu vârsta, însă la șobolanii hrăniți hiperproteic s-a înregistrat o scădere a zincului de la nivelul splinei doar la șobolanii bătrâni. În ceea ce privește concentrația de cupru acumulată la nivel renal la 2, 14 și 26 de luni aceasta a rămas aceeași atât la grupul hrănit cu dietă normală proteic, cât și la cel cu proteină 36%.În ambele cazuri însă este o tendință de scădere a cuprului de la nivel renal la șobolanii adulți, și de creștere ușoară la cei în vârstă.

Fig. 7 Concentrația în cupru a rinichilor (micrograme / gram substanță uscată) la șobolanii masculi tineri, adulți și bătrâni hrăniți cu o dietă normală sau hiperproteică timp de 30 de zile.

Fig. 8 Concentrația în fier a rinichilor (micrograme/gram substanță uscată) la șobolanii masculi tineri, adulți și bătrâni hrăniți cu o dietă normală sau hiperproteică timp de 30 de zile.

Fig. 9 Concentrația în zinc a rinichilor (micrograme/gram substanță uscată) la șobolanii masculi tineri, adulți și bătrâni hrăniți cu o dietă normală sau hiperproteică timp de 30 de zile.

Concentrațiile de fier de la nivel renal au fost afectate atât de vârstă, cât și de dieta administrată. Din această interacțiune, șobolanii adulți hrăniți hiperproteic au prezentat o acumulare semnificantă de fier la nivel renal. Astfel odată cu administrarea dietei hiperproteice s-a înregistrat o creștere a zincului de la nivel renal de 39%, la grupul de șobolani tineri și de 18% la șobolanii adulți, în comparație cu grupurile de șobolani hrăniți cu diete normale proteic.

Fig. 10 Concentrația în cupru a ficatul (micrograme/gram substanță uscată) la șobolanii masculi tineri, adulți și bătrâni hrăniți cu o dietă normală sau hiperproteică timp de 30 de zile.

Fig. 11 Concentrația în fier a ficatului (micrograme/gram substanță uscată) la șobolanii masculi tineri, adulți și bătrâni hrăniți cu o dietă normală sau hiperproteică timp de 30 de zile.

Fig. 12 Concentrația în zinc a ficatului (micrograme/gram substanță uscată) la șobolanii masculi tineri, adulți și bătrâni hrăniți cu o dietă normală sau hiperproteică timp de 30 de zile.

La nivel hepatic, au fost observate mai puține efecte datorate vârstei și proteinelor, atât ​​pentru cupru, fier și zinc față de splină și rinichi .

Deși concentrațiile de cupru și zinc au rămas relativ stabile la cele trei stadii de vârstă studiate, concentrația de fier a crescut la grupul de șobolani adulți hrăniți cu ambele diete și au rămas aproximativ la același nivel la șobolanii bătrâni.

Dietele cu un conținut ridicat de proteină, nu au avut efect asupra nivelurilor de fier, zinc și cupru.

Fig. 13 Concentrația în cupru a plămânilor (micrograme/gram substanță uscată) la șobolanii masculi tineri, adulți și bătrâni hrăniți cu o dietă normală sau hiperproteică timp de 30 de zile.

Fig. 14 Concentrația în fier a plămânilor (micrograme/gram substanță uscată) la șobolanii masculi tineri, adulți și bătrâni hrăniți cu o dietă normală sau hiperproteică timp de 30 de zile.

Fig. 15 Concentrația în zinc a plămânilor (micrograme/gram substanță uscată) la șobolanii masculi tineri, adulți și bătrâni hrăniți cu o dietă normală sau hiperproteică timp de 30 de zile.

La nivelul plămânilor, nivelurile de cupru acumulate au rămas constante, indiferent de vârstă sau dietă. Concentrațiile de fier au crescut în schimb la șobolanii adulți și în vârstă, comparabil cu grupul de șobolani tineri. Această creștere a fost semnificativă din punct de vedere statistic pentru grupurile de șobolani hrăniți cu diete normal proteice, însă a fost la fel de importantă și pentru grupul de șobolani hrăniți cu dietă hiperproteică.

Concentrațiile de zinc de la nivelul plămânilor au fost semnificativ mai mari la vârsta de 14 luni la grupul hrănit hiperproteic decât în grupul căruia i s-a administrat hrană normoproteică.

Fig. 16 Concentrația în cupru a inimii (micrograme/gram substanță uscată) la șobolanii masculi tineri, adulți și bătrâni hrăniți cu o dietă normală sau hiperproteică timp de 30 de zile.

Fig. 17 Concentrația în fier a inimii (micrograme/gram substanță uscată) la șobolanii masculi tineri, adulți și bătrâni hrăniți cu o dietă normală sau hiperproteică timp de 30 de zile.

Fig. 18 Concentrația în zinc a inimii (micrograme/gram substanță uscată) la șobolanii masculi tineri, adulți și bătrâni hrăniți cu o dietă normală sau hiperproteică timp de 30 de zile.

La nivelul inimii, concentrațiile în cupru și fier nu au variat odată cu vârsta sau dieta administrată. Nivelurile de zinc de la nivelul inimii au scăzut la maturitate, dar au crescut odată cu vârsta la grupul de șobolani hrăniți normal. La grupul de șobolani cu dietă hiperproteică s-a observat o scădere semnificativă a zincului de la nivelul inimii la grupul de șobolani cu vârstă înaintată.

Nu au fost găsite interacțiuni semnificative vârstă, nivelul proteic al dietei și nivelul zincului de la nivelul inimii inimă.

Concluzii

Deși se cunosc puține despre interrelația vârstă și metabolismul mineral, se poate spune că modelele cele mai utilizate pentru a demonstra aceasta au fost animalele de laborator, înțărcate la 60 si 90 de zile. Perioada de hrană de 30 de zile, exprimată în acest studiu reprezintă o parte substanțială a duratei de viață a șobolanilor și este comparabilă cu alte cercetări efectuate în domeniu.

Puține studii publicate au măsurat nivelul de cupru, fier sau zinc în organele interne importante ale șobolanilor de diferite vârste și chiar mai puține au examinat efectele variabilelor dietetice pe aceste minerale .

Prezentul studiu demonstrează clar faptul că :

concentrațiile de minerale schimbă după vârsta de 60 de zile (șobolani adulți), iar aceste modificări variază în funcție de organul examinat;

modificările pr0oteice ale dietelor, influențează concentrațiile în minerale ale organelor interne la toate categoriile de vârstă (șobolani tineri, adulți și bătrâni).

vârsta și dietele proteice interacționează cu concentrațiile de fier și zinc de la nivelul organelor interne.

Deși nu există studii la fel de ample, alte cercetări au raportat efecte ale vârstei asupra concentrației mineralelor la animale. În mai multe rânduri au fost raportate schimbările de la nivel renal ale concentrațiilor mineralelor, în funcție de vârstă.

Unele dintre rezultatele noastre confirmă rapoartele Baskin și colab. 1981 și Eurich și colab.; 1981, care au relatat o creștere a fierului de la nivel renal și cele ale lui Massie și Aiello; 1979, care susțin că nivelul cuprului renal rămâne relativ constant la șobolanii în vârstă.

Astfel, se pare că, în organe, precum ar fi pulmonul sau inima, concentrațiile de cupru, fier și zinc relativ sunt constante, odată cu stadiul de creștere, maturitate și îmbătrânire. În aceste studii oligoelementele sunt în mare măsură prezente ca metaloproteine ​​și metaloenzime cu roluri funcționale și structurale. În plus față de funcțiile metabolice variate, splina și ficatul sunt implicate în stocarea rezervelor de fier, cupru și zinc. În timpul etapelor de viață studiate, în studiul de față, concentrațiile de fier se acumulează în ficat și splină, cuprul scade la nivel hepatic, iar zincul rămâne relativ constant.

În timp ce o scădere a absorbției de fier a fost observată odată cu înaintarea în vârstă ce a fost raportată de către Davis și colab.; 1976, alți indici, cum ar fi magazinele de fier din măduvă osoasă, nivelurile feritinei serice și a fierului total cresc odată cu aceasta. Scăderea absorbției de fier poate fi un defect legat de vârstă.

Cu toate acestea, acest lucru ar putea fi explicat ca un răspuns normal la creșterea depozitelor de fier. Însă nu se știe dacă creșterea de fier de la nivel renal în timpul îmbătrânirii este secundară modificărilor patologice de structură la nivelul acestuia, care pot afecta funcții precum excreția fierului sau este din cauza modificărilor metabolismul de fier.

Deși în organele studiate, zincul a fost destul de stabil, îmbătrânirea afectează absorbția zincului la pacienții vârstnici. Rămâne neclar dacă aceasta este o schimbare datorată vârstei ca un răspuns normal la nivelurile crescute de zinc.

Burke și colab.; 1981, au constatat că doi din patru subiecți vârstnici alimentați cu 7,80 mg zinc au rămas în echilibru pozitiv al zincului. Mai multe studii s-au ocupat cu efecte ale dietei hiperproteice ​​în retenția mineralelor la adulții tineri.

Colin și colab.; 1983, și Mahalko și colab.; 1983, au arătat că dieta alimentară cu un conținut moderat de proteine ​​la adulți și tineri, nu au adus nici o modificare semnificativă la nivelul zincului, cuprului sau fierului în timpul studiilor, din ziua 24 până în ziua 28.

În contrast cu aceasta, Greger și Snedeker; 1980, au constatat că retenția zincului și cuprului au avut valori îmbunătățite la bărbații adulți hrăniți cu o dietă bogată în proteine. Modelele animale au fost folosite și de alți autori pentru a studia concentrațiile unor minerale ca răspuns la niveluri proteice ​​diferite.

Rezultatele noastre cu privire la dieta ridicată de proteine ​​sunt în strânsă concordanță cu studiul efectuat de Snedeker și Greger; 1983, în care s-a instituit un regim cu lactalbumină 45% și s-au alimentat șobolani masculi înțărcați. Ei au observat că o dietă ridicată în proteine ​​produce o creștere a zincului de la nivel renal, cu nici o schimbare a fierului sau cuprului de la nivel hepatic. Nu s-au găsit creșteri ale zincului și cuprului la nivelul ficatului și rinichiului, dar au fost observate schimbări la șobolanii tineri, hrăniți cu o dietă ce a avut un conținut proteic ridicat. Interacțiunile dintre vârstă și conținutul în proteine al unor ​​diete în distribuirea de fier și zinc în organism, au raportat faptul că aceasta diferă în funcție de vârsta animalului.

Peste toate, deși aportul ridicat de proteine ​​poate crește, concentrațiile unor minerale din organismul animalelor tinere, tind a avea un efect negativ asupra anumitor niveluri de minerale din țesuturile și organele organismelor în vârstă.

Bibliografia

Amarfi, R. F. și col., 1996 Procesarea minimă atermică și termică în industria alimentară, Ed. Alma,Galați.

Snedeker, S. M. & Greger, J. L. ,1983 Metabolism of zinc, copper and iron as affected by dietary protein, cysteine and histidine. J. Nutr. 113, 644-652.

Banu C., Iordan M., Nour V., Musteață G, 2003 Procesarea materiilor prime alimentare și pierderile de substanțe biologic active; Ed. Tehnică UTM, Chișinău

Segal și col., 1987 Alimente fortifiate, București.

Klavins, J. V., Kinney, T. D. & Kaufman, N., 1962 The influence of dietary protein on iron absorption. Br. J. Exp. Pathol. 43, 172-180.

Greger, J. L. fit Snedeker, S. M.,1980 Effect of dietary protein phosphorus levels on the utilization of zinc, copper and manganese by adult males. J. Nutr. 110, 2243-2253.

Mahalko, J. R., Sandstead, H. H., Johnson, L. K. & Milne, D. B., 1983 Effect of a moderate increase in dietary protein on the retention and excretion of Ca, Cu, Fe, Mg, P, and Zn by adult males. Am. J. Clin. Nutr. 37, 8-14.

Colin, M. A., Taper, L. J. & Ritchey, S. J., 1983 Effect of dietary zinc and protein levels on the utilization of zinc and copper by adult females. J. Nutr. 113, 1480-1488.

Mincu, I. și col. , 1989 Orientări actuale în nutriție, Editura Medicală, București

Cleveland LE, Goldman JD, Boffud LG., 1994, Data tables: results from USDA’s 1994 Continuing Survey of Food Intakes by Individuals and 1994 Diet and Health Knowledge Survey.

Coleman, G. L., Barthold, S. W., Osbaldiston, G. W., Foster, S. J. & Jonas, A. M., 1977 Pathological changes during aging in barrier-reared Fischer 344 male rats. J. Gerontol. 32, 258-278.

Hollander, C. F. (1976) Current experience using the laboratory rat in aging studies. Lab. Anim. Sci. 26, 320-328.

Brooke, C. L. – Enrichement and fortification of cereals and cereal products with vitamins and

Bellisle, F., Diplock, AT., Hornstra, G., Kdetzko, B., Roberfroid, M., Salminen, S., Saris WHM., 1998 Functional Food Science in Europe. British Journal of Nutrition 80.

Thilli Ch., Swennen B., Mafuta M., Decks H., Etmans A.M.,1984 Biological effects of oral rather then intramuscular administration of iodized oil. Ann. Endocrnnol.

Nie, N. H., Hull, C. H., Jenkins, J. G., Stein brenner, K. & Bent, D. H., 1975 SPSS: Statistical Package for the Social Sciences, 2nd ed., McGraw-Hill, New York.

Baskin, S. I., Kuhar, K. P., Uricchio, F. J. & Harper, G. R., 1981 The effect of age on five ions of the kidney in the Fischer 344 rat. Reprod. Nutr. Dev. 21(5A), 689-694.

Eurich, R. E., Lindner, J. & Schrader,S., 1981 Investigations of metabolic parameters in male and female rats during the course of life. Mech.Ageing Dev. 14, 317-323.

Massie, H. R. & Aiello, V. R., 1979 Changes with age in cadmium and copper levels in C57BL/6J mice. Mech. Ageing Dev. 11, 219-225.

Baskin, S. I. & Uricchio, F. J., 1979 The effect of age on the regional distribution of four cations in the rat heart. Age 2, 64-67.

Davis, R. L., Kargen, S. M. & Lawton, A. H., 1976 Selected trace element studies of aging patients. In: The Biomedical Role of Trace Elements in Aging (Hsu, J. M., David, R. L. & Nerthomer, R., eds.), Eckerd College Gerontology Center Press, St. Petersburg.

Moment, G. B., ed., 1982 Nutritional Approaches to Aging Research, pp. 123-129, 164-165, CRC Press, Inc., Boca Raton, FL.

Burke, D. M., DeMicco, F., Taper, L. J. & Ritchey, J. S., 1981 Copper and zinc utilization in elderly adults. J. Gerontol. 36, 558-563.

Adrian, J., Petit, L., 1998 Les vitamines et les céréales et leur évolution au cours des traitements technologiques. Annales de Nutrition et de l’Alimentation. Vol. 24,

National Research Council Subcommittee on Laboratory Animal Nutrition (1978) Nutrient Requirements of Laboratory Animals, National Academy of Sciences, Washington, DC.

http://ncbi.nlm.nih.gov

http://www.uaiasi.ro/zootehnie

http://www.who.int/nutrition/publications/guide_food_fortification_micronutrients.pdf

http://www.ats-sea.agr.gc.ca/inter/4367-eng.htm