Studiu Privind Imbunatatirea Mijloacelor DE Instruire ALE Jucatorului DE Handbal Specializat PE Postul DE Portar

PLANUL LUCRĂRII

Capitolul I – Introducere ……………………………………………….3

Tendinte ale pregătirii moderne în handbal …………………………………3

Rolul portarului în cadrul echipei de handbal ………………………………4

Gradul de actualitate al temei …………………………………………………..5

Capitolul II – Fundamentarea teoretică ……………………………………7

2.1. Semnificația modelului portarului de handbal ……………………………..7

2.2. Selecția și instruirea portarilor de handbal ………………………………….9

2.3. Particularitățile somatico-motrice la portarii de handbal ………………16

2.4. Mijloace, obiective și sarcini de instruire utilizate în

antrenamentul portarilor …………………………………………………………18

Capitolul III – Metodologia cercetării ……………………………………..50

3.1. Premizele și sarcinile lucrării ………………………………………………..50

3.2. Metode de cercetare ……………………………………………………………51

. Locul și subiecții cercetării …………………………………………………..52

. Probe de control ………………………………………………………………….53

Capitolul IV – Prezentarea și interpretarea rezultatelor ……………59

4.1. Prezentarea și interpretarea datelor înregistrate …………………………59

Capitolul V – Concluzii și propuneri ………………………………………..76

Bibliografie …………………………………………………………………..78

Prezentare power point

=== lic ===

PLANUL LUCRĂRII

Capitolul I – Introducere ……………………………………………….3

Tendinte ale pregătirii moderne în handbal …………………………………3

Rolul portarului în cadrul echipei de handbal ………………………………4

Gradul de actualitate al temei …………………………………………………..5

Capitolul II – Fundamentarea teoretică ……………………………………7

2.1. Semnificația modelului portarului de handbal ……………………………..7

2.2. Selecția și instruirea portarilor de handbal ………………………………….9

2.3. Particularitățile somatico-motrice la portarii de handbal ………………16

2.4. Mijloace, obiective și sarcini de instruire utilizate în

antrenamentul portarilor …………………………………………………………18

Capitolul III – Metodologia cercetării ……………………………………..50

3.1. Premizele și sarcinile lucrării ………………………………………………..50

3.2. Metode de cercetare ……………………………………………………………51

. Locul și subiecții cercetării …………………………………………………..52

. Probe de control ………………………………………………………………….53

Capitolul IV – Prezentarea și interpretarea rezultatelor ……………59

4.1. Prezentarea și interpretarea datelor înregistrate …………………………59

Capitolul V – Concluzii și propuneri ………………………………………..76

Bibliografie …………………………………………………………………..78

CAPITOLUL I

INTRODUCERE

1.1. Tendinte ale pregătirii moderne în handbal

Marile competiții internaționale din ultimii ani au demonstrat că, pe plan mondial, există anumite orientări referitoare la selecția, pregătirea și participarea portarilor, precum și la modul de abordare a conținutului tehnico-tactic în cadrul antrenamentului portarilor de handbal.

In ceea ce privește selecția portarilor se observa tendința tot mai accentuată de a acorda preferința jucătorilor cu o talie înaltă, deoarece s-a dovedit că randamentul acestora este în general superior randamentului portarilor cu o talie medie sau mică, ilustrată de altfel pe deplin de rezultatele obținute în cazul marilor confruntări internaționale. Aceasta explică de ce majoritatea echipelor de handbal care obțin constant rezultate foarte bune pe plan mondial au în componența lor portari cu o talie înaltă, care, bine pregătiți tehnico-tactic își aduc adeseori o contribuție decisivă la obținerea performanțelor. Alegerea jucătorului pentru postul de portar, instruirea și educarea lui necesită foarte multă muncă, răbdare și înțelegere atât din partea antrenorilor, cât și din partea coechipierilor. Formarea unui portar cere timp, răbdare și îngăduință, datorită dificilelor sarcini pe care le îndeplinește. De aceea pregătirea și formarea lui au la bază o foarte atentă și riguroasă selecție, adaptarea modelului de instruire, a stilului adoptat la particularitățile morfo-funcționale ale subiecților.

Planurile de pregătire trebuie să cuprindă atât metode și mijloace de accelerare a instruirii, cât și acelea pentru lichidarea lipsurilor (deficiențe de tehnică – deprinderi greșite) manifestate tehnico-tactic în cadrul antrenamentelor portarilor de handbal.

O altă tendință observată pe plan mondial este modificarea stilului de apărare care devine mai sobru, bazat pe un plasament foarte exact și pe închiderea unghiului de aruncare, care, concomitent cu intervențiile la mingile foarte rapide, are ca scop dezvoltarea unei cât mai bune viteze de reacție. Stilul acrobatic al anilor trecuți tinde să dispară, spectacolul cedând locul eficienței. Totodată în cadrul procesului de pregătire a portarilor de handbal se acordă o tot mai mare pondere pregătirii psihologice deoarece este evidentă dependența randamentului și de acest factor.

1.2. Rolul portarului în cadrul echipei de handbal

Este de reținut că în cazul grupelor de copii există o concuență deosebită între membrii echipei, deoarece, majoritatea dintre ei doresc să obțină postul de portar. Această situație trebuie valorificată printr-un proces de selecție orientat și verificat în practică, ceea ce îngăduie să se atingă rezultatele scontate.

In ultimii 20 de ani supremația în handbalul mondial a fost de partea echipelor care au prezentat portari de valoare. Evoluția handbalului s-a desfășurat în așa fel încât, se poate spune că, absența din echipe a unor portari de valoare nu poate fi compensată nici chiar cu jocul bun al apărătorilor.

Se poate afirma că portarul are o mare răspundere în cadrul echipei deoarece activitatea lui nu se rezumă numai la apărarea porții, el participă la întreaga desfășurare a jocului având un rol important atât în apărare cât și în atac.

In apărare colaborează cu echipa în diferite situații, dirijează zidul format de apărători la aruncările de la 9 m, corectează plasamentul coechipierilor, dând indicații în timpul desfășurării jocului de apărare. În atac ajută echipa prin punerea rapidă a mingii în joc, prin lansarea rapidă și precisă a contra-atacului.

Calmul, siguranța lui în intervenții, curajul și spiritul său de sacrificiu influențează starea de spirit a celorlalți jucători, îi mobilizează în luptă; un portar slab, neeficient mobilizat și concentrat în joc poate periclita victoria, chiar dacă echipa sa este superioară din toate punctele de vedere.

Formarea unui portar cere timp, răbdare și îngăduință, datorită dificilelor sarcini pe care le îndeplinește. De aceea pregătirea și formarea lui au la bază o foarte atentă și riguroasă selecție.

1.3. Gradul de actualitate al temei

In ultima perioadă de timp Biroul FRH, analizând situația handbalului românesc a ajuns la concluzia că există numeroase lipsuri în selecție și în instruirea sportivilor și echipelor noastre, care au repercursiuni negative asupra echipelor reprezentative, chemate să ne reprezinte cu succes în marile confruntări sportive internaționale, cum sunt Jocurile Olimpice și Campionatele Mondiale.

De asemenea aruncările apărate de portarii noștri duc la concluzia că se efectuează o bună pregătire pe acest post cheie, dar cu toate acestea, rămâne un post deficitar și din punct de vedere al selecției și al comportamentului inconsecvent al portarilor noștri.

Având în vedere tendințele de dezvoltare ale handbalului pe plan mondial, precum și stadiul actual de progresare al handbalului românesc, selecția se va face pe bază de perspectivă și nu numai pe baza exclusivă a valorii actuale.

Nivelul actual deosebit de ridicat la care a ajuns handbalul românesc necesită menținerea și dezvoltarea unei baze puternice din care să se recruteze elementele cele mai valoroase care să alcătuiască loturile reprezentative.

Această bază trebuie să fie formată din elemente tinere, multilateral dezvoltate și selecționate după criterii în conformitate cu cerințele jocului de handbal. Existența unei valoroase generații de schimb asigura premizele menținerii la un nivel ridicat și chiar a introducerii unor concepții superioare celor existente în pregătirea jucătorilor noștri de handbal.

Este necesar, cu alte cuvinte, să se găsească metode corespunzătoare de instruire și antrenament, de planificare și de perfecționare a sportivilor. Este necesar ca pe lângă analiza datelor rezultate din teste să se culeagă informații mai detaliate prin înregistrări ale jocului juniorilor.

CAPITOLUL II

FUNDAMENTAREA TEORETICĂ

2.1.Semnificația modelului portarului de handbal

Privită în cadrul procesului de instruire al jucătorilor de handbal, modelarea este acceptată ca principiu ce ordonează programa întregului conținut al pregătirii, în raport cu modele stabilite. Cu alte cuvinte, jocul de handbal este înlocuit cu modele elaborate, modele ce trebuie să redea toate aspectele tehnico-tactice ale jocului. Sistematizarea elementelor tehnico-tactice și a proceselor pe faze de joc, conținutul tehnico-tactic al pregătirii jucătorilor specializați pe posturi, profilurile somatice și motrice ale jucătorilor specializați pe posturi sunt tot atâtea modele elaborate cu scopul de a stabili cerințele necesitate de handbalul de mare performanță.

Modelul portarului de handbal se înscrie pe aceleași coordonate ale abordării moderne a conținutului jocului de handbal.

Stabilirea unui model înseamnă precizarea cerințelor maximale ale activității respective.

Realizarea acestui nivel presupune:

– cunoașterea posibilităților de dezvoltare a organismului, indicii de dezvoltare a calităților motrice, conținutul fondului motric prezentat de priceperile și deprinderile motrice ce trebuie însușite de către subiect. În același timp trebuie cunoscut nivelul maxim cerut de handbalul de mare performanță cu care trebuie corelat conținutul pregătirii.

În cazul portarilor de handbal modelarea va determina:

– conținutul tehnico-tactic al postului;

– caracteristicile efortului specific jocului de handbal și al postului de portar;

– posibilitatea de combinare a regimurilor calităților motrice;

– caracteristicile sistemului competițional;

– posibilitatea de generalizare a combinațiilor de elemente și de procedee tehnico-tactice.

Modelul va prefigura toate elementele caracteristice postului, pentru a putea fi luate în considerare în planificarea și realizarea procesului instructiv-educativ, în funcție de importanța reală pe care o reprezintă fiecare în parte.

Elaborarea modelului jocului portarului de handbal asigură obiectivizarea selecției și a pregătirii, prin posibilitatea de a cunoaște criteriile somatice, motrice și psihice de selecție și prin posibilitatea cunoașterii permanente a conținutului tehnico-tactic, ce este cerut să se realizeze prin pregătirea pe o perioadă de timp.

Considerând modelul portarului de handbal la vârsta senioratului ca model final, spre care să tindă, este necesar să se elaboreze modele intermediare, corespunzătoare nivelurilor de jucători I, II, III și începătorilor.

Elaborarea acestor modele creează posibilitatea de a urmări în cadrul fiecărei etape ceea ce se poate realiza și ceea ce s-a realizat practic. De asemenea, pe lângă caracteristica de verificare pe care o poate căpăta, modelul va reprezenta un îndrumar permanent al procesului de pregătire în direcția învățării, consolidării și perfecționării numai a celor elemente și procedee tehnico-tactice corespunzătoare vârstei respective, posibilităților biologice, dar mai ales cerințelor impuse de nivelul sportiv respectiv. Importanța pe care o capătă modelul pentru selecția portarilor de handbal rezultă din criteriile ce se stabilesc, criterii ce prin stricta lor direcționare pot ridica mult randamentul muncii ce se depune, mai ales nivelul inițierii.

2.2. Selecția și instruirea portarilor de handbal

In ultimii ani s-a pus problema educării și pregătirii pe bază științifică a tinerilor handbaliști.

După cum se știe, antrenamentul sportiv are caracter stadial, fiecare stadiu având un conținut din care nu lipsește nici activitatea de selecție. Sarcina selecției se pune în toate domeniile mai cu seamă că trebuie tratată cu și mai multă atenție întrucât sportul înseamnă o activitate organizată pe întrecere a unor persoane sau echipe, pe baza unor reguli stabilite în prealabil și unde apare necesitatea stabilirii unor performanțe sau a unui invingător.

Determinarea unui câștigător, țelul suprem al întrecerilor sportive, presupune un surplus de adversar, care se poate realiza pornind de la o selecție judicioasă a celor în cauză, pe fondul căreia se pot broda ulterior cerințele pregătirii la cel mai înalt nivel.

Abordând aspectul istoric, se poate arăta că procesul de selecție nu este nou, dimpotrivă are rădăcini adânci, încă de pe vremea jocurilor olimpice antice, considerate ca cel mai mare eveniment al acelor timpuri. Pe atunci, toți aspiranții la gloria olimpică erau obligați ca înaintea jocurilor olimpice să se pregătească în mod centralizat pe o perioadă de 10 ani, perioadă în care erau supuși unui regim foarte sever de viață și de practicare a exercițiilor fizice, după care, cu 30 de zile înainte de întreceri, se efectua selecția celor mai buni, astfel că la întrecerile oficiale participau numai aceia care erau dotați cu calități excepționale.

Această selecție spontană a suferit multe transformări în procesul istoric de formare a diferitelor sisteme, având în general trei orientări: selecția bazată pe tradiție ( obiceiuri ), selecția bazată pe idealuri ( dorințe-aspirații ) și selecția bazată pe rezultate imediate.

În prezent și în viitor, selecția trebuie făcută pe baza unor criterii complexe, cu caracter stiințific, care să se fundamenteze pe date obiective. Criteriile obiective înlătură întotdeauna îndoielile asupra posibilitații de a obține sau nu, într-un termen îndelungat sau scurt, unele performanțe.

Problema selecției are în sportul contemporan o deosebită importanță, având în vedere nivelul actual deosebit de ridicat al performanțelor sportive, solicitarea, din partea celor cuprinși în activitatea sportivă a unor aptitudini, deprinderi superior dezvoltate în lupta pentru întâietate în sport a diferitelor țări, școli, organizații sportive, în vederea creșterii caracterului obiectiv al pregătirii sportivilor.

Antrenorii și oamenii de specialitate sunt în permanență în căutare de metode și căi care să îi conducă către performanțe superioare. Una din aceste probleme, care a început să fie aprofundată din ce în ce mai mult în activitatea metodică științifică, este și problema asigurării schimbului de mâine, problema selecției sportivilor.

Specialiștii care se ocupă cu problema activității metodico-științifice arată că nivelul activității de educație fizică, al mișcarii sportive, depinde de calitatea acestei activități.

Problema selecției are, în sportul contemporan, o deosebită importanță din următoarele considerente:

– nivelul actual deosebit de ridicat al performanțelor sportive;

– nevoia respectării riguroase a particularitaților practicării sportului contemporan de performanță ( pregătirea continuă și de durată, folosirea încărcăturilor mari, solicitări funcționale maxime, etc. ) ;

– afirmarea sportului românesc pe arena mondială.

Atât definiția selecției în sport cât și problemele legate de ea pot fi interpretate și studiate din mai multe puncte de vedere: teoretic, psihologic, metodologic, etc. Prof. Mihai Epuran arăta despre o fundamentare științifică a selecției că în sport nu se poate vorbi încă în accepțiunea reală a cuvântului, că nu există un sistem de apreciere a dezvoltării fizice, tehnico-tactice a tinerilor și sportivilor avansați și că nu se ține seama îndeajuns de factorii sociali și psihologici.

În activitatea sportivă selecția se realizează în sensul alegerii celor mai corespunzători sportivi la ramura sportivă respectivă, chiar dacă aceștia sunt avansați sau copii cu vârsta cuprinsă între 8-10 ani.

Atât în orientare cât și în selecție, principalele probleme privesc individual și profesiunea, ele sunt în linii mari următoarele:

– cunoașterea particularităților individuale;

– cunoașterea aptitudinilor pe care le reclamă activitatea respectivă;

– cunoașerea cerințelor sociale.

În vederea stabilirii unui sistem de selecție care să răspundă atât cerințelor sociale actuale cât și de perspectivă , este necesar (după M. Epuran):

– să se clarifice pozițiile teoretice privitoare la înzestrare, aptitudini, talent;

– să se accepte că alături de criteriile aptitudinilor fizice trebuie luate în considerare și criteriile psihologice și sociale;

– să se întocmească monografiile ramurilor de sport;

– să se elaboreze teste și probe pentru măsurarea și diagnosticarea aptitudinilor și calităților pentru fiecare ramură de sport;

– selecționarea copiilor prin sistemul eliminator, mai ales înainte de încheierea vârstei de pubertate, trebuie înlăturată deoarece este neconcludentă și îndepărtează mulți copii, care ulterior pot da dovadă de capacități superioare celor aleși în etape inițiale.

Probele și normele de selecție să fie stabilite ascendent pe serii și grupe de vârstă.

Pentru selecționarea sportivilor, mai ales pentru unele ramuri de sport, antrenorii trebuie să țină seama și de tradiția sportivă din orașele respective, și de influența condițiilor de mediu asupra dezvoltării principiilor și deprinderilor de mișcare (Siclovan. Teoria antrenamentului sportiv. București).

În aplicarea selecției, dacă ținem seama de direcțiile mai sus amintite, obținem următoarele avantaje:

– asigurarea obținerii unor performanțe înalte;

– reducerea substanțială a duratei instruirii;

– favorizeazarea eforturilor în concordanță cu particularitățile moderne de pregătire;

– evitarea unui volum inutil de muncă și investiții materiale;

– depistarea sportivilor plafonați;

– facilitarea recrutării elementelor tinere;

– formarea convingerii pentru o muncă de perspectivă;

– lărgirea posibilității de afirmare pe plan internațional.

Selecția este o activitate continuă care începe în momentul în care copilul a fost cooptat pentru handbal și se termină în momentul cînd sportivul renunță sau trebuie șă renunțe la activitatea sportivă competițională. Majoritatea lucrărilor care tratează probleme din handbal au prezentat date legate de desfășurarea activității de selecție. Permanent, însă, apar date noi atît statistice cît și metodologice legate de desfășurarea activității de selecție. Pentru ca selecția întămplătoare să fie mai mult evitată, antrenorul trebuie să cunoască cerințele selecției, ținându-se seama atât de nivelul de dezvoltare actual, cât și de cel de viitor al handbalului. Cerințele selecției se adresează în mod diferit jucătorilor în funcție de posturi:

portar

– jucător de semicerc

jucător de 9 m

Principalele cerințe ale selecției pentru portari

Principalele cerințe ale selecției pentru jucătorii de semicerc

Principalele cerințe ale selecției pentru jucătorii de 9m

Din cerințele de selecție prezentate desprindem următoarele concluzii:

talia este o necesitate obiectivă actuală și de viitor a handbalului;

tipul somatic diferă în funcție de posturi;

atenția deosebită pentru înălțimea copiilor este cauzată și de faptul că în procesul de antrenament nu se poate acționa asupra dezvoltării sale, ea depinzând de factorii creditari;

calitățile motrice pot compensa într-o oarecare măsură lipsa tipului somatic;

capacitatea psihică prezintă interes permanent și are un rol însemnat nu numai în timpul competiției ci și în procesul de antrenament.

Selecția psihologică sportivă se va organiza pornind de la cerințele și caracteristicile handbalului, ale postului de portar, și de la tendințele care se manifestă pe plan mondial.

Aceasta se va baza pe psihodiagnoza complexă a tânărului, în vederea aprecierii nivelului de dezvoltare și a perspectivei de dezvoltare a :

aptitudinii psihomotrice;

aptitudinii senzorial-perceptive;

aptitudinii intelectuale (atenție, memorie, imaginație, inteligența concretă și abstractă);

aptitudinii afective (echilibru afectiv);

aptitudinii volitive (tenacitate și dârzenie);

intereselor și motivației (pentru activitate și pentru sportul de performanță);

trăsăturilor temperamentale;

trăsăturilor caracteriale;

nivelului de integrare social (în grup), de comunicativitate și de integrare școlară și profesională.

Referindu-se la activitatea de selecție prof. Valeriu Gogaltan sintetizează criteriile în două grupe:

Criterii principale, indispensabile:

starea de sănătate

dezvoltarea fizică

– calitățile motrice

– aptitudinile tehnico-tactice

– calitățile psihice

B. Criterii complementare:

– capacitatea de instruire rapidă a procedeelor tehnice și a acțiunilor tactice

– capacitatea de orientare în teren, spiritul creator, originalitatea acțiunilor

– adeziunea totală a tânărului pentru handbal

– posibilitatea de îmbinare a cerințelor impuse de școală cu acelea impuse de sport.

Selecția în handbal este o activitate sistematică a antrenorilor prin care se urmărește, depistarea copiilor cu aptitudini, trierea sportivilor care nu prezintă interes și ale căror calități nu sunt în concordanță cu cerințele pe care trebuie să le îndeplinească viitorul handbalist, precum și desemnarea acelor sportivi care trebuie să participe la competițiile oficiale.

Depistarea, trierea și desemnarea sunt laturi ale selecției care au ponderi diferite în funcție de vârstă și de stadiul de antrenament.

2.3. Particularitățile somatico-motrice la portarii de handbal

În procesul de pregătire al viitorilor jucători de performanță, antrenorul trebuie să fie preocupat atât de asigurarea unei bune pregătiri fizice multilaterale, paralel cu dezvoltarea calităților fizice de bază, cât și de evaluarea suprasolicitării în procesul de antrenament cu juniorii.

Realizarea acestor deziderate nu ar fi posibile fără cunoașterea tuturor particularităților specifice acestor vârste. Particularitățile atomo-funcționale se pot modifica sub influența procesului de anternament, dezvoltându-le pe cele pozitive și anihilându-le pe cele negative.

La vârsta de 14– 16 ani adolescenții îndeplinesc aproape toate cerințele antrenamentului sportiv, fiind capabili să-și însușească procedeele tehnice și tactice corespunzătoare, acționând totodată mai complex în joc, respectând sarcinile date. Au o puternică tendință de afirmare și independență, satisfăcute prin excelența de jocuri oficiale.

Sistemul osos se întărește, musculatura se dezvoltă considerabil crescând totodată și rezistența la oboseală, ritmul creșterii se încetinește, se mărește toracele, crește forța musculară și capacitatea de efort.

Etapa actuală a dezvoltării handbalului pe plan mondial a adus cu sine, ca o tendință generală și ca o condiție a marilor performanțe, creșterea înălțimii jucătorilor. De la această tendință nu fac excepție nici portarii, pentru care unul din criteriile obiective de selecție este talia. Necesitatea selecționării pe postul de portar a unor jucători înalți nu este un rezultat doar a acestei tendințe a handbalului mondial, ci și o încercare de corelare a tipului somatic cu conținutul tehnico-tactic al postului respectiv. Se cunoaște că portarul este cel care, în ultimă instanță trebuie să prindă, să respingă sau să devieze mingile aruncate cu forță și precizie spre poarta sa. Pentru aceasta, el trebuie să intersecteze, în cel mai scurt timp posibil, traiectoria mingii, în marea majoritate a cazurilor, cu segmentele corpului (membrele superioare, membrele inferioare, corpul). Timpul în care portarul acționează, din momentul aruncării mingii spre poartă până la contactul cu mingea, este constituit din “timpul în care se deplasează corpul din poziția inițială plus timpul în care sunt deplasate segmentele corpului pentru a intersecta traiectoria mingii”:

T=Tr – to + ts1 + ts2

Pentru a micșora timpul de acțiune (T) este necesară micșorarea componentelor acestuia. Timpul în care se deplasează corpul din poziția inițială (poziția fundamentală) în cea finală (t0), cuplat cu deplasarea parțială a segmentelor (ts1), este practic timpul în care portarul, prin pași sau sărituri, se deplasează spre traiectoria mingii, urmărind ca la acesta să se adauge timpul în care sunt deplasate segmentele corpului din poziția intermediară (unde au ajuns la terminarea mișcării corpului) până în momentul în care se ia contactul cu mingea. Ideal ar fi ca timpul de deplasare al corpului să fie egal cu ceea ce ar necesita un plasament corect al portarului și posibilitatea acestuia de a acționa doar cu segmentele corpului.

În realitate, nu întotdeauna plasamentul este corect și de aceea este necesară și deplasarea întregului corp al portarului. Totuși, se poate reduce și chiar anula acest timp, dacă lungimea segmentelor corpului este corespunzătoare, astfel ca, din locul unde este plasat, portarul să efectueze doar deplasarea segmentelor. Cunoscând raportul direct proporțional în care se află lungimea segmentelor corpului omenesc cu înălțimea acestuia este demonstrată necesitatea selecționării pe postul de portar a unor jucători înalți. Această necesitate se impune și din următoarele aspecte: portarul are de apărat o suprafață de 6 m2; suprafața facilă unui om normal de 1,70 m este de aproximativ 0,75 m2. Rezultă astfel necesitatea unor portari mai înalți pentru ca și suprafața pe care o acoperă (din suprafața porții) să fie mai mare, randamentul fiind binențeles mai mare.

În selecție este deci necesar criteriul somatic, adică jucători cu talie înaltă și segmente cât mai lungi, pentru a putea fi specializați pe postul de portar. Pe lângă talie, anvergura și lungimea membrelor inferioare, în raport cu valoarea sportivă mai sunt și următorii parametri: greutatea raportată la talie, lungimea palmei, deschiderea palmei, înălțimea bustului, diametrul biacromial și bitrohanterian, lungimea piciorului.

Una din formele de organizare bine gândite și cu o existență justificată

în organizarea activității handbalistice la juniori este divizia națională de juniori și școlari – o pepinieră valoroasă și în același timp o rampă de lansare pentru elementele tinere.

2.4. Mijloace, obiective și sarcini de instruire utilizate în antrenamentul portarilor de handbal

Sub denumirea de individualizare se înțelege: adaptarea tehnicii sportive și a procesului de instruire și educație la particularitățile fiecărui jucător ( prof.univ. dr.Leon Teodorescu ).

Pregătirea portarului de handbal este un proces complex de instruire și perfecționare a procedeelor tehnice, de dezvoltare a calităților motrice de bază și specifice, de educare a calităților pshice, toate acestea efectuate în cadrul muncii de pregătire a echipei, dar cu un caracter extrem de individualizat ( prof. Ioan-Kunst-Ghermanescu ).

Față de jucătorii de câmp, portarii trebuie să beneficieze de o pregătire ce îmbracă aspecte diferite: factorii antrenamentului au o pondere diferită de-a lungul perioadelor de pregătire, pondere ce trebuie să fie stabilită în urma unei temeinice analize individuale. Baza acestei analize o va constitui totalitatea datelor obținute la examenul medical, la trecerea probelor de control (specifice postului și a celor generale), în urma analizei fișelor de observație a randamentului portarului în jocurile amicale și în cadrul antrenamentelor.

Planificarea pregătirii individuale a portarului de handbal se întocmește atât în perspectivă (pentru îndeplinirea unor obiective și sarcini eșalonate pe parcursul mai multor ani, orientate spre realizarea obiectivului final), cât și pentru etapa, ciclul și lecția curentă (toate cu sarcini limitate).

Organizarea, îndrumarea și aplicarea corectă a individualizării în pregătirea portarilor, în faza de început, cere o colaborare perfectă între toți factorii de răspundere (antrenor, medic, metodist, federație). Aplicarea principiului individualizării își găsește locul în toate perioadele de pregătire pe care le parcurge portarul începător, avansat sau perfecționat.

Munca de individualizare trebuie să înceapă odată cu procesul de inițiere al copiilor în handbal. Cu cât se va acorda mai mult timp pregătirii individualizate, cu atât vor fi mai puține lacune în pregătirea fizică, tehnică și tactică. Încă din perioada de îndrumare a viitorilor portari este indicat să se folosească diferite forme de individualizare, timpul alocat acestora nedepășind 10-15 min., în cursul cărora să se poată explica, demonstra și exersa câteva din cele mai atractive exerciții.

Încă din etapa de începători, anii III-IV (13-14 ani), antrenamentul individual va trebui să aibă sarcini progresive pentru performanță, în raport cu gradul de dezvoltare somatică, motrică, funcțională și psihică.

De asemenea, ponderea antrenamentului individual diferă de la o perioadă de pregătire la alta. În perioada pregătitoare, antrenamentul individual va ocupa 60-70 % din volumul total al muncii depuse, iar în perioada competițională va fi de 40-50 % din volumul total.

În cadrul lecției de antrenament, prin individualizare se va realiza 70-80% din timpul total, urmând ca restul de 20-30 % să se rezolve prin antrenament colectiv, cu echipa.

În esență, pregătirea sportivă este științifică și eficientă dacă folosește metodele adaptate la particularitățile individuale ale sportului și la specificul activității sportive.

Principiul individualizării decurge din principiul accesibilității, fiind aplicat și extins la particularitățile fiecărui sportiv. Principiul accesibilității ridică cerința de a pune atât conținutul și volumul, cât și metodele și procedeele procesului instructiv-educativ în deplină concordanță cu particularitățile și cu posibilitățile generate de vârsta copiilor.

Pentru aceasta trebuie cunoscute următoarele:

– studierea amănunțită a particularităților de vârstă, sex și a celor individuale ale sportivilor;

– accesibilitatea temelor de instruire a eforturilor fizice;

– asigurarea pregătirii pentru învățare și antrenament prin aplicarea justă a principiului sistematizării.

Prof. M. Epuran a studiat problema particularităților individuale, absolut necesare în individualizarea antrenamentelor. Bazele deosebirilor naive dintre oameni sunt formate din predispoziții. Acestea devin în decursul vieții particularității distincte, ca urmare a influențelor active și permanente ale mediului înconjurător, dar mai ales educației.

Pentru a conduce cu rezultate pozitive procesul antrenamentului sportiv este, deci, necesară cunoașterea precisă a nivelului de dezvoltare a predispozițiilor native și să-ți organizezi munca în așa fel încât să transformi după voința diferitelor aspecte aceste predispoziții. Predispozițiile au o mare însemnătate în aspectele pe care le iau particularitățile individuale.

După M. Epuran particularitățile individuale ce îl caracterizează pe fiecare om în parte cuprind:

1. Particularități biologice; anatomie, fiziologie, biochimie și endocrine.

Se exprimă în:

– dezvoltare fizică;

– calități motrice predominante: viteză, îndemânare, forță, rezistență;

– tipul de sistem nervos;

– sexul și vârsta.

2. Particularități psihologice:

– temperament și caracter;

– capacitate perceptivă;

– calități morale și de voință;

– capacitate de integrare în activitatea colectivă;

– aptitudini și predilecții.

3. Particularitățile pregătirii sportive:

– pregătire fizică;

– pregătire tehnică;

– pregătire tactică;

– pregătire teoretică.

Trebuie reținut faptul că antrenorul (profesorul) va trebui să pornească de la cerințele tehnico-tactice, trecând apoi la aplicarea individualizării, ținând seama de aceste particularități individuale ale sportului.

În prezent, sportivii de perspectivă se antrenează în majoritatea ramurilor de sport mai intens și depun un volum mai mare de muncă decât sportivii de performanță din ultimele decenii. Astfel ei au ajuns să obțină rezultate valoroase pe care înainte le realizau numai sportivii consacrați. Această situație subliniază importanța principiului, care exprimă raportul dintre randament și cerințe.

Organizarea individualizării antrenamentului cuprinde următoarele etape:

Cercetarea particularităților, manifestărilor și a rezultatelor activităților sportivului, folosind metode și mijloace științifice;

Caracterizarea multilaterală a individualizării sportivului în raport cu cerințele de performanță;

Formularea obiectivelor și sarcinilor pregătirii de perspectivă apropiată și îndepărtată;

Stabilirea ponderii antrenamentului individualizat în cadrul antrenamentului total efectuat de sportiv;

Stabilirea dinamicii efortului (volum – intensitate – complexitate);

Alegerea sau crearea metodelor, procedeelor și mijloacelor de lucru;

Planificarea curentă și de perspectivă îndepărtată, anual pe etape, cicluri;

Stabilirea formelor și regimului de lucru;

Desfășurarea muncii practice;

Efectuarea controlului evidenței și autocontrolului.

Dacă pentru sporturile individuale este mai ușor de rezolvat, în jocurile sportive apar aspecte noi și complexe, care creează unele dificultăți metodice, mai ales în privința organizării activității de pregătire colectivă din lecțiile de antrenament.

Înainte de a prezenta etapizarea conținutului instruirii portarului la juniori II, voi prezenta modelul final al portarului la juniori III.

Model final ( juniori III ):

a) Somatic:

Talie Anvergură

Peste 1,75 1,80

b) Tehnico – tactic

Portarul la terminarea pregătirii la nivelul juniorilor III trebuie să se apropie mult de specificul postului, necesitate apărută și ca urmare a participării la sistemul competițional.

El trebuie să cunoască și să mențină poziția fundamentală în funcție de unghiul de aruncare, iar deplasarea în poartă să fie făcută cu pași adăugați trecând prin pozițiile fundamentale ( extremă, inter, centrul porții ).

Apărarea mingilor aruncate spre poartă va fi făcută fie prin prinderea mingilor cu două mâini, fie prin respingerea lor cu două mâini ( a mingilor aruncate pe direcția sa, accentuând pe respingerea lor în aut de poartă sau în spațiul de poartă ), cu o mână de pe loc și din săritură ( cu sau fără pas intermediar de elan ) cu bătaie pe piciorul din aceeași parte, prin fandare laterală. La mingile aruncate de la semicerc, portarul va trebui să micșoreze unghiul de aruncare prin atacarea mingii ( ieșire spre aceasta ) sau prin ocuparea unei poziții mai avansate, situate pe linia imaginară ce unește mingea cu centrul porții din care va acționa.

Modelul final ( juniori II ):

a) Somatic: Talie Anvergură

Peste 1,80 1,85

b) Motric:

Deplasarea Săritura în lungime Ridicarea triunghiului Aruncarea

în triunghi de pe loc din culcat dorsal (30") mingii

B 19" 2,3 m 35 40

c) Tehnico – tactic

Portarul care termină cei doi ani de pregătire cuprinși în etapa avansați trebuie să cunoască și să aplice un număr mai mare de procedee tehnice, practic el trebuie să cunoască tot conținutul tehnico-tactic specific postului de portar.

Portarul trebuie să aibă un plasament corect în funcție de postul de pe care se aruncă, acțiunea de apărare propriu-zisă începând dintr-o poziție fundamentală înaltă sau joasă, corespunzătoare acțiunii atacantului ( aruncare de la 9 m sau de la semicerc ).

Deplasarea în poartă se va face cu pași adăugați, practic ea legând pozițiile fundamentale conform cu locul (postul) unde se află mingea în atac. Ca deplasări pentru intervenția la minge vor fi utilizate și sărituri dar numai în situații extreme.

Mingile aruncate spre poartă, în cazul în care nu pot fi prinse cu două mâini, vor fi respinse căutând ca mingea să rămână în spațiul de poartă sau să fie deviată în aut de poartă. La mingile aruncate pe direcția portarului sau în apropierea acestuia ( sus și la semiînălțime se va interveni cu ambele mâini ), la mingile aruncate spre colțurile de sus ale porții se va interveni cu piciorul ( prin semifandare ) și cu mâna sau cu piciorul de aceeași parte (prin fandare).

Portarul va trebui să recupereze rapid mingile aruncate spre poartă și deviate sau cele care au trecut în afara porții și să degajeze mingea în funcție de distanța, poziția și deplasarea coechipierilor precum și de plasamentul adversarilor, la vârful de contraatac sau la intermediarul demarcat în partea opusă vârfului de contraatac.

Colaborarea cu coechipierii din apărare se va realiza la aruncările de la 9 m și în timpul jocului în funcție de acțiunea de apărare efectuată de coechipieri.

Sarcini și obiective:

Pregătirea fizică generală: se realizează prin sarcinile și obiectivele stabilite pentru jucătorii de câmp;

Pregătirea fizică specifică:

dezvoltarea vitezei de reacție la stimuli optici și auditivi;

dezvoltarea vitezei de deplasare pe distanțe scurte;

dezvoltarea vitezei de execuție a procedeelor tehnice și îndeosebi a procedeelor utilizate în intervenția la minge.

În următoarele tabele au fost înregistrate rezultatele testărilor inițiale, finale și diferența dintre ele la probele de pregătire fizică și de pregătire tehnico-tactice.

S-a constatat că în urma probelor de pregătire fizică (deplasarea în triunghi, săritura în lungime de pe loc, ridicarea trunchiului din culcat dorsal în 30” și aruncarea mingii) s-au obținut următoarele procente:

În urma probelor de pregătire tehnico-tactice susținute de cei 7 subiecți (poziție fundamentală, deplasare în poartă, respingerea mingii cu brațele și picioarele, degajarea mingii, apărare la poartă de la distanță , semicerc și extremă și recuperarea rapidă) s-a constatat că s-au obținut în medie următoarele procente:

dezvoltarea îndemânării generale (coordonare, echilibru, orientare spațială, acrobatică, mobilitate articulară);

dezvoltarea îndemânării specifice (mobilitate în articulațiile coxofemulară, scapulo-humerală, simțul echilibrului în timpul săriturilor și fandărilor, simțul mingii și al porții);

dezvoltarea detentei musculare în membrele inferioare și superioare;

dezvoltarea forței generale (accent pe musculatura spatelui și abdomenului);

dezvoltarea forței specifice (în membrele superioare și inferioare la nivelul articulației acestora);

dezvoltarea rezistenței specifice (rezistență în regim de viteză de reacție și de execuție, rezistența în regim de îndemânare specifico-tehnică, particularizată prin menținerea o perioadă lungă de timp a poziției fundamentale și tehnica eficientă pe toată durata jocului sau antrenamentului).

c) Pregătirea tehnico-tactică

perfecționarea poziției fundamentale înalte pentru intervenția la mingile aruncate sus;

consolidarea și perfecționare poziției fundamentale joase pentru intervenția la mingile aruncate de pe postul de pivot;

perfecționarea deplasării în poartă cu pași adăugați și prin săritură;

perfecționarea prinderii și pasării mingii de pe loc și din deplasare, în poartă și ca jucător de câmp;

învățarea și consolidarea respingerii mingii cu o mână;

perfecționarea respingerii cu două mâini a mingilor, sus sau la semiînălțime;

învățarea și consolidarea respingerii cu piciorul prin semisfoară a mingilor aruncate jos, în apropierea portarului;

consolidarea și perfecționarea respingerii cu ambele picioare a mingilor aruncate jos, pe direcția portarului;

învățarea și consolidarea respingerii cu mâna și piciorul de aceeași parte, prin fandare, a mingilor aruncate spre colțurile de jos ale porții;

perfecționare recuperării rapide a mingilor aruncate spre poartă;

perfecționarea degajării rapide prin intermediul demarcat pe partea opusă vârfului de contraatac;

învățarea și consolidarea degajării mingii spre vârful cu contraactac, în funcție de distanță, poziția și deplasarea acestuia și de plasamentul adversarilor, de pe loc sau cu elan de pași adăugați sau încrucișați;

consolidarea plasamentului portarului (aruncările de pe extremă, de la 7, de pe postul de pivot, aruncările de la 9 m (în funcție de postul de pe care se aruncă);

învățarea și consolidarea respingerii active a mingilor aruncate de pe extreme;

învățarea și consolidarea respingerii active a mingilor aruncate de pe semicerc;

Deplasarea în poartă (DP)

Fandări laterale stânga-dreapta cu ducerea brațului în direcția piciorului care execută fandarea;

Stând în jumătatea sfoară: aplecarea trunchiului spre piciorul întins;

Stând ghemuit cu brațele pe șolduri; întinderea unui picior în lateral și revenire;

Stând ghemuit: schimbarea greutății de pe un picior pe altul, alternativ;

Deplasări laterale stânga-dreapta, prin fandări laterale, cu brațele pe șolduri;

Poziția fundamentală în centrul porții: fandare spre stânga, urmată de fandare spre dreapta, după fiecare fandare revenindu-se în poziția fundamentală. Același exercițiu, dar fandările efectuate vor fi precedate de un pas adăugat;

Poziția fundamentală în centrul porții: pas lateral și săritură spre colțul de sus al porții, aterizare și revenire în poziția fundamentală în centrul porții, prin pași adăugați; execuții repetate alternativ spre stânga și spre dreapta;

Poziția fundamentală în centrul porții; fandare spre stânga, revenire în poziția fundamentală, pas lateral dreapta și săritură spre colțul de sus-dreapta; aterizare și revenire în centrul porții. Același exercițiu, fandarea efectuându-se cu elan de pas adăugat, la fel ca și săritura;

Același exercițiu ca la 8, dar fandarea ca fi executată spre dreapta și săritura spre stânga;

Poziția fundamentală în centrul porții; fandare spre dreapta (precedată de pas adăugat) săritură înaltă (tot în colțul din dreapta al porții), aterizare și fandare spre stânga (precedată tot de pas adăugat) și săritură înaltă în colțul din stânga al porții. Acest exercițiu se va repeta de mai multe ori;

Poziția fundamentală în centrul porții: săritura spre colțul din stânga sus, aterizare, săritura spre colțul din dreapta sus, cu elan de pas adăugat, aterizare, urmată de fandare spre colțul din stânga sus și fandare spre colțul din dreapta jos, fandările fiind precedate de pași adăugați;

Același exercițiu ca la 11, executat invers (săritură dreaptă, săritură stângă, fandare dreaptă, fandare stângă);

deplasarea în poartă în funcție de pasele atacului în cadrul diferitelor exerciții (deplasarea se va face cu pași adăugați);

Deplasări succesive prin fandări spre stânga (dreapta) legate prin pași adăugați, pe lungimea terenului;

Același exercițiu ca la 14, deplasările fiind efectuate prin sărituri;

Poziția fundamentală: săritură laterală peste banca de gimnastică, aterizare în poziția fundamentală și executarea unei fandări laterale în direcția în care s-a executat săritura;

Același exercițiu ca la 16, dar după aterizare se va executa, în loc de fandare, o săritură;

Stând ghemuit: săritură laterală peste banca de gimnastică cu aterizare în ghemuit, urmată de săritura laterală înaltă;

Stând ghemuit: săritură laterală peste banca de gimnastică, aterizare în poziția fundamentală, urmată de fandare laterală în direcția în care s-a executat săritura peste bancă;

Stând ghemuit: săritură laterală peste banca de gimnastică în ghemuit cu brațele în poziție fundamentală, urmată de fandare laterală în direcția în care s-a executat săritura peste bancă;

Poziția fundamentală săritură laterală peste banca de gimnastică, aterizare pe piciorul opus direcției săriturii (săritura laterală spre stânga, aterizare pe piciorul drept) și executarea unei fandări laterale în direcția în care s-a executat săritura;

Poziția fundamentală: săritura laterală peste banca de gimnastică, aterizare pe piciorul de aceeași parte cu direcția în care s-a executat săritura, urmată de săritura laterală cu bătaie pe piciorul pe care s-a aterizat;

Același exercițiu ca la 22, cu poziția fundamentala stând ghemuit;

Prinderea mingii (PM)

Prinderea mingii va fi învățată și perfecționată în cadrul pregătirii tehnico-tactice a jucătorilor de câmp, portarii participând la mijloacele specifice învățării, consolidării și perfecționării prinderii și pasării mingii.

1) Stând în poziție fundamentală: prinderea mingii aruncate de antrenor pe direcția portarului;

2) Stând în poziție fundamentală: prinderea mingii aruncate de antrenor, lateral stânga și dreapta;

3) Stând în poziția fundamentală în centrul porții: prinderea cu două mâini a mingilor aruncate ușor spre colțurile de sus ale porții;

4) Același exercițiu ca la 3, prinderea efectuându-se cu mâna;

5) Același exercițiu ca la 2, mingile fiind aruncate alternativ stânga-dreapta, la semiînălțime cu pământul;

6) Același exercițiu ca la 3, prinderea mingii fiind precedată de deplasare în poartă cu pași adăugați;

7) Același exercițiu ca la 4, prinderea mingii fiind precedată de pași adăugați;

8) Idem exercițiul 5, utilizându-se două mingi;

9) Același exercițiu ca la 3, utilizându-se două mingi;

10) Același exercițiu ca la 5, utilizându-se două mingi;

11) Stând în poziție fundamentală în centrul porții: prinderea cu o

mână a mingii aruncate la semiînălțime spre stânga, urmată de

prinderea cu două mâini a mingii aruncate spre colțul din dreapta

sus al porții (după prinderea mingii cu o mână, prinderea cu două

mâini va fi precedată de pas adăugat – săritură sau numai

săritură);

12) Același exercițiu ca la 11, executat invers;

13) Același exercițiu ca la 11, dar prima minge va fi aruncată cu

pământul;

14) Același exercițiu ca la 11, mingea aruncată la semiînălțime va fi

prinsă cu două mâini, iar mingea aruncată sus va fi prinsă cu o

mână;

15) Același exercițiu ca la 14, executat invers.

Respingerea mingilor (R)

Lovirea mingii cu latul piciorului la perete;

Pasarea mingii cu piciorul între doi portari, folosind tehnica lovirii mingii cu latul piciorului;

Același exercițiu ca la 2, cu o minge de tenis de câmp;

Lovirea cu piciorul a unei mingi de tenis ce se îndreaptă spre poartă;

Poziția fundamentală în centrul porții, cu brațele apucate la spate:

respingerea mingilor aruncate jos, folosind numai picioarele (după

respingerea mingilor se va reveni în centrul porții);

Stând în poziție fundamentală cu spatele spre antrenor: la semnal

întoarcere rapidă și respingerea mingii aruncate către antrenor (cu

brațele, picioarele sau trunchiul);

Lovirea mingii de handbal, cu brațele și picioarele la perete;

Patru jucători stând față în față, la distanța de 2-3 m pase de deasupra

umărului: portarul așezat între aceștia încearcă sa respingă mingea;

Din aceeași formație ca la exercițiul 8, pase cu pământul, portarul

încercând să respingă mingea prin fandări laterale;

Mai mulți jucători așezați în cerc, din șezând vor pasa o minge, pe

care un portar va încerca să o respingă cu brațele și picioarele;

Lovirea mingii cu piciorul, la panoul de reflexe;

Stând în poziție fundamentală cu fața spre panoul de reflexe: portarul

va încerca să respingă mingile aruncate de către antrenorul aflat în

spatele acestuia, la o distanță de 4-6 m;

Mai mulți jucători așezați în cerc, vor pasa între ei, în același timp

lovind mingile medicinale așezate în mijlocul cercului. Portarul, plasat

în apropierea mingilor medicinale, respinge cu brațele și picioarele

mingile aruncate spre țintă;

Poziția fundamentală în centrul porții: respingerea unor mingi de tenis

de câmp aruncate spre poartă, de la 20-25 m;

Poziția fundamentală: respingerea unor mingi de tenis lovite cu racheta

de către antrenor, de la distanță;

Jucătorii sunt așezați într-un semicerc de la 10-12 m de poartă, fiecare

cu o minge în mână; antrenorul plasat în spatele porții indică un jucător

care va arunca, în timp ce ceilalți vor executa fentă de aruncare la

poartă. Portarul respinge mingea aruncată spre poartă;

Respingerea de către portar a mingilor aruncate de jucătorii așezați în

șir la 10 –11 m, pe centrul terenului; mingile vor fi aruncate pe direcția

portarului, în torent;

Din aceeași formație, jucătorii aruncă mingile în torent într-o zonă

apropiată de portar, care le va respinge cu brațele și picioarele;

Din aceeași formație, mingile se aruncă alternativ spre colțurile din

stânga și din dreapta jos ale porții: portarul le respinge prin fandare

stânga-dreapta, cu pași adăugați;

Același exercițiu ca la 19, dar aruncările vor fi îndreptate spre colțurile

de sus ale porții, iar portarul va respinge mingile prin sărituri cu bătaie

pe piciorul de aceeași parte cu direcția aruncării;

Portarul stă în dreptul uneia din barele laterale ale porții și respinge

mingile aruncate spre celălalt colț al porții făcând o săritură laterală

peste o bancă de gimnastică așezată perpendicular pe linia porții;

Respingerea mingilor aruncate de jucători, alternativ spre colțurile din

dreapta jos – stânga sus ale porții;

Același exercițiu ca la 22, dar aruncările sunt executate spre colțurile

din stânga jos – dreapta sus ale porții;

Respingerea mingilor aruncate la semiînălțime, alternativ spre dreapta

și spre stânga, mingile fiind respinse în spatele liniei de fund a

terenului;

Respingerea mingilor aruncate cu pământul, alternând stânga –

dreapta;

Săritură spre colțul din dreapta sus al porții și respingerea mingilor

aruncate spre colțul din stânga sus;

Fandare spre colțul din dreapta jos al porții și respingerea mingilor

aruncate spre colțul din stânga sus;

Ghemuit lângă bara laterala stângă: respingerea mingilor aruncate spre

colțul din dreapta sus al porții, prin săritură precedată de pas adăugat.

Același exercițiu, invers;

Același exercițiul ca la 28, dar aruncările sunt executate spre colțurile

de jos ale porții, respingerea făcându-se prin fandare laterală;

Același exercițiu ca la 12-13, dar după respingerea mingii portarul va

executa o săritură din ghemuit cu aterizare în ghemuit, în colțul opus

aruncării;

Respingerea mingilor aruncate de jucătorii așezați pe posturi,

aruncarea se efectuează în următoarea ordine: ES–IS–C–ID–ED;

Același exercițiu ca la 31, dar ordinea aruncărilor este: ED–ID–C–IS–

ES;

Același exercițiu ca la 31, dar ordinea aruncărilor este:

a) ES–ID–IS–ED–C

b) ES–ED–IS–ID–C

c) ED–IS–ID–ES–C

d) ED–ED–ID–IS–C

Același lucru ca la 31, 32, 33 a, b, c și d, dar aruncările se execută de

la 5-7 m de poartă;

Respingerea mingii praștie (mânuită de antrenor sau un alt portar

plasat lateral stânga sau dreapta, la un metru de bara laterală a porții,

în exterior): din săritura cu bătaie pe piciorul de aceeași parte cu

aruncarea săriturii fiind precedată de fandare în partea opusă;

Respingerea mingii praștie (mânuită de antrenor sau un alt portar plasat

lateral stânga sau dreapta, la un metru de bara laterală a porții, în

exterior): din săritura cu bătaie pe piciorul de aceeași parte cu

aruncarea săriturii fiind precedată de fanare în partea opusă;

Respingerea mingii praștie, jos la colț, prin fandare cu mâna și piciorul

și cu săritură spre colțul de sus din cealaltă parte a porții;

Același exercițiu ca la 36, cu fandare spre un colț precedat de fandare

spre celălalt colț;

Respingerea minții praștie cu o mână, prin săritură spre colțul de sus al

porții, precedată de săritură spre celălalt colț;

Același exercițiu ca la 35, 36, 37 și 38, dar în colțurile unde nu este

aruncată mingea praștie vor fi plasate alte mingi (medicinale la colțurile

de jos și tot praștie la colțurile de sus);

Respingerea mingii praștie mânuită de antrenorul aflat cu spatele la

poartă, la 2-3 m de linia porții: mingea praștie va fi balansată spre

colțurile din stânga sus și dreapta sus;

Același exercițiu ca la 40, mingea fiind îndreptată alternativ spre

colțurile din stânga și dreapta jos;

Același exercițiu ca la 40, mingea fiind îndreptată spre colțurile din

dreapta jos – stânga sus;

Același exercițiu ca la 40, mingea fiind îndreptată spre colțurile din

dreapta jos – stânga sus;

Același exercițiu ca la 40, mingea fiind plasată alternativ dreapta –

stânga;

Același exercițiu ca la 40, mingea fiind îndreptată spre colțurile din

stânga și din dreapta porții, la semiînălțime.

Respingerea mingilor aruncate din unghiurile laterale (RE)

Stând în poziția fundamentală la una din barele laterale ale porții:

antrenorul lovește cu mingea praștie brațele, trunchiul, membrele

inferioare ale portarului din ce în ce mai puternic (se va urmări

păstrarea poziție fundamentale);

Respingerea pasivă a mingilor aruncate din unghiuri foarte mici (sus cu

brațele, jos cu picioarele);

Respingerea mingii praștie aruncate sus (scurt sau lung), jos (scurt sau

lung), sau la semiînălțime;

Respingerea mingilor aruncate de jucătorii aflați în șir (la 9 m la 6 m,

din sprijin pe sol sau de la 6 m din săritură sau plonjon), executate spre

colțul scurt sau lung, jos sau sus ori cu pământul în colțul lung;

Exercițiul 4, aruncările vor fi efectuate alternativ, scurt sus – lung jos –

scurt jos – lung sus; același, în ordinea lung jos – lung sus;

Respingerea mingilor aruncate alternativ de pe extrema stângă –

dreaptă (lung jos, lung sus), portarul deplasându-se rapid.

Recuperarea mingii (RM)

Antrenorul aruncă mingea în spatele liniei de poartă, iar portarul o

recuperează și o pasează din nou antrenorului;

Portarul, cu spatele spre centrul terenului, se întoarce rapid la un

semnal și recuperează mingea aruncată de către antrenor (cu puțină

boltă), în așa fel încât aceasta să nu atingă solul;

Același exercițiu ca la 2, dar portarul stă în poziție fundamentală cu

fața spre teren, iar mingile sunt aruncate la o distanță mai mare față de

portar;

Recuperarea de către portar a mingilor aruncate de antrenor; portarul

poate din următoarele poziții: șezând culcat ventral sau dorsal, din

sprijin pe brațe etc.;

Portarul execută recuperarea mingii de la margine plecând din spațiul

de poartă (se va urmări repunerea mingii cât mai rapidă și mai precisă);

Recuperarea mingilor ce se opresc pe plasa de deasupra porții sau în

spatele porții, prin aruncarea acestora direct peste bara orizontală a

porții;

Recuperarea mingilor aruncate în aut de poartă, acțiunea de recuperare

fiind precedată de diferite secțiuni motrice: sărituri peste o bancă de

gimnastică, o minge medicinală, o bandă elastică sau rostogoliri,

fandări, sărituri în partea opusă locului unde este mingea.

Degajarea mingii (DM)

Pase la distanță (între 12-20 m la fete sau 10-30 m la băieți);

Aruncări la distanță cu elan de pași adăugați sau încrucișați;

Degajarea mingi la punct fix, în apropierea centrului terenului (în

stânga, dreapta sau centru);

Degajarea mingii la un jucător care se deplasează continuu pe linia de

centru a terenului (pe toată lățimea acestuia);

5. Degajarea mingii spre jucătorii care aleargă cu fața spre poarta adversă;

6. Același ca la exercițiul 5, dar jucătorii își schimbă direcția de deplasare

(a, b, c);

Recuperarea mingii de către portar și degajarea ei la punct fix (mingea

va fi degajată din orice punct al spațiului de poartă, cât mai repede si

mai precis);

Lansarea de către portar a contraactacului simplu, prin pase puternice,

la distanță mică (până la centru) sau la distanță mare (dincolo de

centru);

Degajarea cât mai rapidă a mingii la intermediul demarcat, oblic stânga

sau dreapta.

MIJLOACE PENTRU REALIZAREA PREGĂTIRII FIZICE:

A. PREGĂTIREA GENERALĂ

Exerciții pentru îndemânare generală (IG)

Sărituri în înălțime și în lungime, cu bătaie pe o suprafață mai înaltă și

efectuarea unor mișcări în zbor, prestabilite (se poate folosi o

trambulină elastică sau o cutie de la lada de gimnastică. În zbor se

execută: rotiri spre dreapta și spre stânga, ghemuirea picioarelor,

ridicarea picioarelor în echer);

Sărituri cu desprinderi de pe diferite aparate cu intervale între ele (se

vor folosi lăzi și bănci de gimnastică pe care se execută diferite

combinații de sărituri);

Sărituri în lungime cu bătaie pe un suport sau într-o zonă delimitată (se

folosesc pentru bătaie mingi medicinale, bănci, lăzi, trambulină rigidă,

zonă marcată etc.);

Sărituri de pe sol în dreptul unor semne (se folosesc cercuri, pătrate,

cu bătaie pe un picior și pe ambele);

Exerciții cu obiecte (măciuci, cercuri, mingi de tenis sau de rugby);

Exerciții acrobatice la sol și exerciții la aparate de gimnastică (se

folosesc: frânghiile, bara fixă, inelele, șpalierele, plasa elastică etc.);

Jonglerii cu mai multe mingi de handbal sau de tenis.

Exerciții pentru rezistența generală (RG)

Alternări de mers cu alergare ușoară în tempo de 2/4;

Alergări în teren variat, în tempo 2/4, 3/4;

Alergare de durată, în tempo 2/4;

Alergări de intervale: 100, 200, 400, în tempo 3/4;

Alergări în tempo uniform: 150 m, 400 m, în tempo 3/4;

Alergare în tempo variat: 80 m, 300 m în tempo 2/4, 4/4;

Exerciții pentru forță generală (FG)

Forță– abdomen– spate- trunchi

Culcat pe spate: ridicări de trunchi (serii de 8-10 ridicări);

Culcat pe spate: ridicarea picioarelor la orizontal și coborârea lor fără

atingerea solului (serii de 6-8 ridicări);

Culcat pe spate: ridicarea picioarelor la 45º cu forfecarea lor în plan

vertical și orizontal;

Culcat pe spate: ridicarea și menținerea picioarelor la 45º;

Atârnat la scară fixă: ridicarea genunchilor și coborârea lor (serii de 15-

20 ridicări și coborâri);

Atârnat la scară fixă: ridicarea picioarelor întinse și coborârea lor (serii de 5-7 ridicări și coborâri);

Culcat pe spate, cu o minge între palme cu brațele în prelungirea

corpului: ridicarea trunchiului cu ducerea picioarelor peste cap, cu

mingea ținută la nivelul gleznelor (serii a 10-12 ridicări);

Culcat pe spate, picioarele la 90º: partenerul împinge picioarele

executantului spre sol, iar acesta nu are voie să atingă solul cu călcâiele

(serii a 10-12);

Șezând cu spatele la scara fixă, banda elastică la nivelul umerilor,

apucată cu brațele (în prelungirea trunchiului): îndoirea trunchiului înainte;

Culcat înainte, cu picioarele sub prima șipcă a scării fixe: extensii de

trunchi (se pot executa și cu îngreuiere o minge medicinală de 1-3 kg);

Culcat înainte, cu mâinile sub bărbie: arcuirea trunchiului înapoi, cu

aducerea brațelor lateral, revenire în poziția de plecare (8-10 arcuiri);

Culcat înainte pe lada de gimnastică, cu picioarele fixate cu ajutorul

unui partener: extensia și flexia trunchiului cu palmele la ceafă sau cu o

minge medicinală ținută între palme, brațele în prelungirea corpului;

Șezând cu fața spre scara fixă, cu o bandă elastică prinsă de o șipcă

mai sus de nivelul umerilor și brațele întinse în prelungirea corpului,

coborârea trunchiului, până la nivelul solului (culcat pe spate);

Atârnat cu fața spre scara fixă: extensia trunchiului ducând picioarele

cât mai mult înapoi;

Stând: îndoirea și ridicarea trunchiului cu o minge medicinală de 3 kg

între palme (serii de 8-10);

Stând cât 2-4 portari (după înălțime) de aceeași parte a băncii de

gimnastică: ridicarea băncii deasupra capului (brațele întinse) și

așezarea ei în partea cealaltă.

Forța– membrelor superioare (FMS)

Flotări cu sprijin în palme, pe degete, pe o minge medicinală

(schimbând alternativ poziția brațelor și a picioarelor mai sus decât

picioarele și invers);

Atârnând la bara fixă: menținerea poziției;

Tracțiuni în brațe la bara fixă;

Culcat pe spate: împingerea barei la haltere (30-40 kg) 8-10 ori;

Stând cu hantele de 1-2 kg în mâini;

– ridicarea lor deasupra capului prin lateral;

– pendularea brațelor înainte și înapoi alternativ;

– flexia brațelor pe antebraț;

– rotiri de brațe înainte și înapoi;

– ducerea hantelelor sub axilă, alternativ;

– ridicarea și coborârea brațelor cu hantela până la orizontală, simultan;

Stând îndoi, brațele în prelungirea corpului cu hantelele în mâini:

ducerea brațelor oblic, lateral și revenire.

B. PREGĂTIREA FIZICĂ SPECIFICĂ

Exerciții pentru viteza de reacție (VR)

Culcat înainte sau înapoi: la semnal ridicarea în stând;

Stând: la semnal trecerea la culcat sau șezând în ghemuit sau în sprijin

pe brațe;

La semnal sărituri cu plecarea din diferite poziții (stând culcat,

ghemuit, sprijinit pe brațe);

– Ps FI; PoF4; PsF6; PoF7;

– Ro1; Ro2; Ro3; Ro4; Ro6; Ro7; Ro8; Ro9;

– Ro10; Ro11; Ro12; Ro13 Ro14; Ro15; Ro16;

– RsM2; RoM4;

Șezând: atingerea (prinderea sau respingerea) mingii lăsată să cadă din

mâna antrenorului, așezat înapoia portarului;

Stând în poziția fundamentală în centrul porții, cu spatele spre teren: la

semnal întoarcere rapidă și respingerea mingii aruncate de jucătorii

aflați în șir câte unul la distanță de 13-14 m (distanța se va mări sau

micșora).

Exerciții pentru viteza de deplasare (VD)

Alergarea cu joc de glezne, pe distanțele de: 30, 50, 60 m, în tempo de

4/4;

Alergarea cu genunchii sus, pe distanțele de: 20, 30; 50, 60 m, în

tempo de 4/4;

Alergare lansată pe distanțele de: 20, 30, 50, 60 m în tempo de 4/4.

Alergări cu start din picioare pe distanțele de: 20, 30, 50, 60 m, în

tempo de 4/4;

Alergări cu start de jos, pe distanțele: 20, 30, 50, 60 m, în tempo de

4/4;

Alergări cu număr maxim de pași pe distanțele de: 30, 50 m, în tempo

de 4/4;

Alergarea cu număr minim de pași pe distanțele de: 20, 30, 40 m, în

tempo de 4/4.

Exerciții pentru viteza de execuție (VE)

Se utilizează mijloacele de la poziția fundamentală (PF)

PF1; PF3, PF4, PF7, PF8

Se utilizează mijloacele de la deplasarea în poartă (DP)

DP5; DP6; DP7; DP8; DP9; DP10; DP11; DP12

Se utilizează mijloacele de la prinderea mingii (PM)

PM9; PM10; PM11; PM12; PM13; PM14; PM15

Se utilizează mijloacele de la respingerea mingilor (PM)

R1; R2; R5; R7; R8; R9; R10; R11; R12; R13; R16; R17; R18; R19; R20

R21; R22; R23; R24; R25; R26; R27; R28; R29; R30; R31; R32; R37

Se vor utiliza mijloacele de la respingerea mingilor aruncate din

unghiurile laterale

RE3; RE4; RE5; RE6.

Se vor utiliza mijloacele de la recuperarea mingii (RM)

RM1; RM2; RM3; RM4: RM5; RM6.

Se vor utiliza mijloacele de la degajarea mingii (DM)

DM3; DM4; DM5; DM6; DM7; DM8; DM9

Exerciții pentru mobilitate

Balansarea unui picior în plan sagital (10-12 serii executate amplu);

Balansarea unui picior în plan frontal (în timpul balansului se va ține piciorul întins);

Sprijin cu un picior pe șipca scării fixe, pe ladă, pe capră etc; aplecarea

trunchiului spre piciorul care se sprijină pe sol;

Șezând cu fața la scară fixă, apucat de o șipcă sub nivelul umerilor:

flexia progresivă a trunchiului pe coapse, mutând brațele de pe o șipcă pe alta din ce în ce mai jos;

Culcat pe spate, cu ambele mâini se cuprinde una din gambe: rulări pe

spate, înainte și înapoi;

Stând pe omoplați: forfecarea picioarelor în plan sagital;

Câte doi șezând spate în spate, sau individual șezând cu spatele lipit de

scara fixă, cu brațele întinse sus apucat de o șipcă: extensia trunchiului.

Exerciții pentru detentă

Mers cu rularea completă a tălpii, cu îngreuere (saci cu nisip);

Stând: ridicarea pe vârfuri apoi alternativ pe un picior și pe celălalt cu

îngreunare (halteră, saci cu nisip);

Sărituri pe loc cu picioarele apropiate;

Stând: sărituri de două ori consecutiv pe același picior dinapoi –

înainte – înapoi;

Câte doi față în față cu mâinile sprijinite pe umerii partenerului: sărituri

simultane pe loc;

Sărituri pe loc cu depărtarea mare a picioarelor în aer;

Sărituri pe loc cu ghemuirea picioarelor în aer;

Sărituri în lungime fără elan;

Pas sărit (serii de 10-14 pași)

Pas săltat (serii de 15-20 de pași)

Legări de pași săltați cu pași săriți;

Sărituri peste banca de gimnastică, cu bătaie pe un picior și pe ambele

picioare (serii de 6-10 sărituri);

Sărituri în adâncime urmate de sărituri în înălțime (ex. Săritura de pe

cal urmată de săritura pe ladă sau pe banca de gimnastică);

Sărituri în ghemuit (serii de 6-8).

Exerciții pentru rezistența specifică (RS)

Creșterea timpului de execuție sau a numărului de exerciții.

Măsurarea randamentului, prin organizarea unor concursuri sau

stabilirea unor norme (ex. Cine atinge mai multe mingi din 100 de

aruncări; depășește-ți recordul anterior, trebuie să aperi 60 de aruncări

din loc din 100).

Toate mijloacele de la conținutul tehnico-tactic.

Reprize de joc prelungit, în cazul cărora se va urmări randamentul mai

ales în prelungirea reprizei.

Exerciții pentru forța specifică (FS)

La nivelul articulației coxofemurale se leagă o bandă de cauciuc care va

fi fixată de scara fixă: întinderea benzii prin deplasarea înainte până ce

portarul opune rezistență pentru menținerea ei întinsă. Se vor executa

deplasări în poziția fundamentală înainte, înapoi, lateral.

Banda elastică trecută după o șipcă a scării fixe, se leagă la nivelul

gleznelor, cu un capăt de piciorul stâng, iar cu celălalt capăt de piciorul

drept: se execută fandări spre stânga, spre dreapta.

Sărituri în adâncime: de pe cal, de pe ladă;

Cățărări la frânghie fără și cu ajutorul picioarelor;

Depărtat cu trunchiul aplecat înainte, brațele în lateral cu haltere în

mână: arcuiri urmate de încrucișarea brațelor în față;

Stând cu banda elastică sub tălpi: ducerea brațelor prin lateral sus;

Stând cu banda elastică sub tălpi: întinderea alternativă sau simultană a

brațelor deasupra capului;

Stând depărtat, banda elastică fixată la scara fixă, tracțiuni dinainte-

înapoi, alternativ și simultan;

Deplasări laterale cu sărituri spre stânga și spre dreapta (serii 7-9 spre

stânga, apoi dreapta);

Stând depărtat spre banca de gimnastică: sărituri pe bancă și de pe

bancă (serii de 10-12 sărituri).

C. PREGĂTIREA TEORETICĂ (PT)

– cunoașterea perfectă a regulamentului de joc;

– noțiuni generale despre antrenament;

– noțiuni generale privind refacerea organismului după efortul depus în antrenamente și jocuri.

D. PREGĂTIREA PSIHOLOGICĂ (PP)

– dezvoltarea posibilităților de adaptare (temporară, spațială, la stres auditiv sau psihic);

– dezvoltarea acuității specifice postului catalizatorului optic și auditiv (la zgomotul mingilor în bară, fluierul arbitrului și indicațiile antrenorului);

– dezvoltarea intuiției în raport cu acțiunile efectuate de atacanți și coechipieri;

– dezvoltarea selectivității percepției și a orientării observației spre scop;

– dezvoltarea rapidității și operativității gândirii;

– dezvoltarea calităților volitive: curajul, dârzenia, perseverența, disciplina, orientarea spre scop; hotărârea;

– dezvoltarea aptitudinilor speciale ale personalității;

– dezvoltarea rezistenței la emoții;

dezvoltarea stabilității și concentrării atenției.

EȘALONAREA MIJLOACELOR ÎN VEDEREA REALIZĂRII SARCINILOR ȘI OBIECTIVELOR DE PREGĂTIRE A PORTARILOR LA JUNIORI ȘI SENIORI

Mijloacele utilizate în pregătirea fizică tehnică și practică au fost sistematizate în funcție de etapizarea procesului de instruire.

Această eșalonare a mijloacelor poate aduce cu sine o ușurare a muncii depuse de către antrenori sau profesori în direcția unei utilizări mai judicioase a mijloacelor specifice etapei de pregătire sportive în care se găsește portarul respectiv.

II. Pregătirea fizică

III. Pregătirea teoretică

IV. Pregătirea psihologică

CAPITOLUL III

METODOLOGIA CERCETĂRII

3.1. Premizele și sarcinile lucrării

Prezenta lucrare decurge din necesitatea abordării cu mai multă urgență a metodelor, mijloacelor și formelor de organizare a pregătirii portarului de handbal.

Este o realitate că cea mai mare parte dintre antrenori acordă o mai mare atenție pregătirii jucătorilor de câmp, fazelor de atac și de apărare, uitând că portarul înseamnă uneori jumătate de echipă, de multe ori el fiind un simplu spectator la antrenamentul echipei.

Creșterea nivelului de instruire tehnico-tactică a calităților motrice și psihice a portarilor nu se mai poate realiza fără ca fiecare antrenor să acorde un volum mai mare de timp pregătirii, fie în cadrul lecțiilor cu întreaga echipă, fie în antrenamentele organizate în mod special pentru portari, la care poate fi ajutat și de 2-3 jucători. Cu greu (și numai pe alocuri la unele echipe) se lasă întrevăzute în practică preocupările pentru o metodică specială în pregătirea portarilor sau cel puțin faptul că portarii ar lucra în baza unei planificări speciale.

Lucrarea își propune să obiectivizeze la nivelul antrenamentului portarilor, pe baza înregistrării efectuate în jocurile de verificare și oficiale ale echipei de juniori II din Caracal, prioritatea utilizării în jocuri a anumitor procedee tehnice și acțiuni tactice specifice postului de portar.

În abordarea studiului am pornit de la ipoteza că, dacă vom crește gradul de pregătire fizică și tehnico-tactică al portarului, vom obține o creștere a randamentului în jocul de handbal.

În această idee am stabilit următoarele sarcini ale studiului:

nominalizarea portarilor echipei masculine din Caracal;

înregistrarea procedeelor tehnice și a acțiunilor tactice;

studiul materialului bibliografic cu privire la conținutul jocului portarului;

interpretarea și prelucrarea rezultatelor obținute în urma înregistrărilor;

eșalonarea studiată a conținutului instruirii;

efectuarea în final a unor concluzii și propuneri.

3.2. Metode de cercetare

Metodele și tehnicile de investigare utilizate pentru redactarea conținutului lucrării au fost:

Studiul biografic de specialitate și a materialului existent.

Discuții cu antrenorii de club și cu profesorii de specialitate.

Observații la antrenament și jocuri.

Metoda matematică și grafică.

Metodele de cercetare folosite într-o lucrare trebuie să asigure caracterul pluri și interdisciplinar, acest lucru ducând la sporirea esențială a eficacității cercetării în domeniul activității corporale. Sunt utilizate în mod firesc metode ale pedagogiei, fiziologiei, psihologiei, sociologiei și medicinei în funcție de tema propusă și de direcțiile în care se urmarește cunoașterea fenomenului.

Pentru înțelegerea mai bună a folosirii acestor metode, am considerat ca indispensabilă prezentarea în conținutul acestei lucrări a metodelor folosite cu câteva din caracteristicile sale principale

3.3. Locul și subiecții cercetării

Cercetarea s-a desfășurat în cadrul secțiilor de handbal de către L.P.S. Caracal începând cu luna octombrie 2007 și până în luna mai 2008, în condițiile în care echipele în cadrul cărora mi-am desfășurat cercetarea se aflau în plină desfășurare a campionatului 2007-2008.

În cursul cercetării am folosit și am obținut date de la un număr de 7 subiecți. Se cunoaște că, în comparație cu un număr mare de jucători de câmp, există o populație redusă de portari. Din cele două grupuri de juniori II existente în Caracal, au fost supuși studiului 3 portari de la grupa A a L.P.S. Caracal și 4 portari de la grupa B a L.P.S. Caracal.

În continuare voi prezenta subiecții supuși cercetării.

Una din cele mai importante etape ale cercetării au fost o serie de observații pedagogice cu privire la comportamentul tehnico-tactic al portarilor, al procedeelor folosite de aceștia, din care am alcătuit un inventar al procedeelor utilizate în general. Prima realizare a fost ,,o culegere” de procedee tehnice și acțiuni tehnico-tactice folosite de portari în jocurile urmărite și apoi sistematizarea lor așa cum le voi prezenta în continuare. Pe lângă aceste acțiuni tehnico-tactice folosite în jocurile urmărite, portarii au fost supuși unor probe fizice și tehnico-tactice.

3.4. Probe de control

A. Probe fizice:

I. Poziția fundamentală

În funcție de postul de pe care se aruncă la poartă:

Centru

Pivot

Inter

Extremă

II Apărarea mingilor

În funcție de distanță, tărie, direcția și înălțimea mingilor aruncate la poartă:

Prindere:

Cu ambele mâini

Blocate la piept

Blocate la sol

De pe loc

Cu pășire spre minge

Din săritură

Din săritură cu plonjon

Din plonjon

Respingere:

Activă:

Devieri din afara porții

Amortizări

Cu două mâini

Cu o mână

Cu un picior

Cu un picior și o mână

Cu ambele picioare

Pasivă:

Prin plasament și menținerea poziției inițiale de închiderea unghiului

Prin plasament și acționare reflexă opunând mingii orice parte sau segment a corpului.

III. Degajarea mingilor

● În funcție de distanță, poziție și mișcarea coechipierului:

La vârfurile de contraatac

La intermediar

La un coechipier demarcat în apropierea semicercului cu elan de:

Pas adăugat

Pas încrucișat

Pas săltat

Din săritură

Din alergare

Probe tehnico-tactice

Acțiunile tehnico-tactice ale portarului:

Plasamentul

Oprirea contraatacului

Colaborarea cu apărătorii

Folosirea tactică a procedeelor tehnice specifice

Recuperarea rapidă a mingilor aruncate la poartă și repunerea lor în joc

Lansarea contraatacului

Pentru studiul propriu-zis m-a interesat în ce măsură și-au însușit portarii supuși cercetării aceste procedee și acțiuni tehnico-tactice, în ce măsură le stăpânesc și le folosesc în joc, care este eficiența și frecvența utilizării lor.

Trebuie deci cunoscut fiecare portar în parte și toți portarii la un loc pentru a ajunge la unele concluzii valabile. În acest scop am socotit necesar ca investigația de bază – înregistrările să fie completate cu metoda observției pedegogice și cu metoda anchetei.

Fiecare portar a fost observat și înregistrat în 7 jocuri oficiale sau de verificare pe care le-a susținut.

Am considerat util să consemnăm numărul aruncărilor la poartă expediate în colțul scurt și respectiv lung și să raportăm cifric și procentual volumul mingilor apărate și a golurilor primite ( graficul I ), apoi am notat procedeele folosite de portari la apărarea mingilor înalte și joase și separat a aruncătorilor de la 7 metri. În ceea ce privește acțiunile tactice și contribuția portarilor la realizarea fazelor de joc am reținut: oprirea contraatacului, recuperarea mingilor, lansarea contraatacului și a fazei a-II-a.

GRAFICUL NR. 1

11,6

6,6

5,0 MINGI APĂRATE

6,7

4,9

1 1,9

5,1

6,8 GOLURI PRIMITE

6,5

5,4

CAPITOLUL IV

PREZENTAREA ȘI INTERPRETAREA

REZULTATELOR

Prezentarea si interpretarea datelor inregistrate

Am conceput două tabele centralizatoare ce cuprind numărul procedeelor tehnice și acțiunile tactice folosite în jocuri de către portari (centralizator A) și frecvența medie de joc a procedeelor tehnice (centralizator B). Aceasta ne-a ajutat în interpretarea datelor și analiza statistică cuprinsă în centralizatorul C. Centralizatorul C pune în evidență randamentul procedeelor tehnice și acțiunile tactice folosite de portari.

CENTRALIZATOR A

Cu numărul procedeelor tehnice și a acțiunilor tactice folosite în jocurile înregistrate

CENTRALIZAROR B

Cu frecvența medie de joc a procedeelor tehnice și eficiența lor

CENTRALIZATOR C

Cu folosirea procedeelor și acțiunilor tactice

În tabelele centralizatoare A și B am consemnat aspectele esențiale ce determină conținutul tehnico-tactic al jocului portarului. Centralizatorul A cuprinde date cu numărul procedeelor tehnice și a acțiunilor tactice folosite în jocurile înregistrate, centralizatorul B cuprinde frecvența medie pe joc a procedeelor tehnice și eficiența lor.

Pentru interpretarea datelor culese cu privire la folosirea în jocul de handbal de către portar a diverselor procedee tehnice și de participarea sau întreprinderea de acțiuni tehnico-tactice, scoțând în evidență frecvența utilizării lor, centralizatorul C oferă un material bogat în ce privește jocul portarului în conformitate cu rezultatele înregistrărilor efectuate în 7 jocuri oficiale și de verificare având ca subiecți cei 7 portari supuși cercetării.

1. Deplasarea în triunghi

2. Aruncarea mingii la distanță

3. Ridicarea trunchiului din culcat dorsal (30”)

4. Săritura în lungime de pe loc

Poziție fundamentală

PROCEDEE FOLOSITE LA GOLURI PRIMITE

Pentru apărarea mingilor joase constatăm că procedeul cel mai des întâlnit este respingerea mingii cu un picior, în cele 7 partide urmărite cei 7 portari înregistrați au apelat la acest procedeu de 178 ori, ceea ce înseamnă de 25,4 ori în medie pe un joc și au realizat un coeficient de 54,1 %. Cel de-al doilea procedeu din punct de vedere al frecvenței utilizării este respingerea mingii prin semisfoară. Am notat un total de 147 execuții, în medie pe joc revenind 21 de asemenea intervenții dintre care 38,5 % sau dovedit salvatoare. Urmează respingerea mingii cu ambele picioare, 128 mingi

întâmpinate prin acest procedeu, adică 18,2 în medie pe meci cu un coeficient de reușită de 68 %.

În ordine vine respingerea mingii prin fandare la care portarii noștri recurg prea puțin, dar pentru care am consemnat încercări de a apăra poarta astfel, ceea ce reprezintă o medie de joc de 17,8 și care procedeu s-a dovedit eficient în 37,2 din toate cazurile.

Situația generală la capitolul mingi joase este destul de precară, mai ales fiind procedeele specifice de înaltă tehnicitate (fandare, semisfoară, sfoară și plonjonul) se dovedesc deficitare, nici unul din ele neizbutind să realizeze măcar 50 % de mingi apărate față de procedeul de respingere a mingilor cu unul sau două picioare.

Ca o lacună comună aproape tuturor portarilor remarcăm nefolosirea brațelor și mâinilor în sprijinul și spre acoperirea procedeelor de sporită tehnicitate (fandarea, semifandarea).

La mingile înalte bine plasate portarii folosesc cu precădere procedeul de apărare din săritură cu respingere cu o mână, mai rar cu două mâini. Am înregistrat 192 de încercări de acest fel ceea ce înseamnă 27,4 de apărări de mingi din sărituri pe joc. Din acestea, 44,1 % s-au soldat cu reușite.

În ordinea frecvenței folosirii procedeelor urmează respingerea cu o mână fără săritură, care se cifrează la un total de 161 și 23 în medie pe meci, randamentul acestui procedeu dovedindu-se bun, 53,3 % datorită plasamentului (mai avansat), taliei portarilor, mingile fiind plasate relativ în raza de acțiune a anvergurii brațelor.

Urmează cu 114 execuții total și 16,3 medie pe joc procedeul de prindere sau respingere a mingilor cu ambele mâini, mai ales a mingilor aruncate de pe extremă, dar și a aruncărilor slab plasate care explică și coeficientul ridicat de mingi apărate 55,3 % și situarea pe primul loc sub aspectul eficienței.

Procentajul de eficiență ridicat la mingile înalte, în comparație cu cel înregistrat la mingile joase se datorează faptului că sunt mai ușor accesibile și perfecționabile.

Cu privire la aruncările de la 7 m, am notat separat 4 maniere de a le apăra, fiind vorba mai mult de stiluri (modalități) pe care le folosesc preferențial.

Majoritatea caută să apere aruncările de la 7 m prin sărituri; 6 din cei 7 subiecți au utilizat acest procedeu în cele 7 jocuri de 38 de ori cu o medie de 5,4 și un procentaj de 17,9 %. Cu anticipare au acționat 4 din cei 7 respectând această practică de 35 de ori medie pe joc 5), eficiență la ridicată 22,1 %. Remarcăm că adesea anticiparea este combinată cu ieșirea spre adversar.

Ca frecvență urmează apărarea cu ieșire spre adversar pe care am întâlnit-o la 3 portari, în total de 19 ori, coeficientul de eficacitate fiind scăzut 3,6 %, toată situația fiind raportată la cei 7 portari, adică și la cei ce nu apără prin acest procedeu.

Prin așteptare, au întâmpinat aruncările de la 7 m, tot numai 3 portari. Ei au adoptat această manieră de 9 ori (media pe joc 1,3) dintre care doi au reușit de 100 % și unul un eșec total. În opinia mea apărarea aruncărilor de la 7 m, este mai mult o problemă de ordin psihologic și tactic decât tehnic. Cert este că în această privință se face foarte puțin.

Din punct de vedere al acțiunilor tactice este relevantă înainte de toate, existența unor lipsuri legate de folosirea tactică directă și sportivă a procedeelor tehnice, de plasamentul portarilor și colaborarea lor cu apărarea relativă, participarea activă și conștientă la procesul de instruire, insuficienta preocupare din partea antrenorilor.

În privința opririi contraatacului, portarii se preocupă foarte puțin de efectuarea acestei acțiuni și greșesc prin nerespectarea indicațiilor referitoare la plasamentul avansat care se recomandă. Au fost înregistrate numai 24 de opriri de contraatac reușite, iar media de 3,4 pe un joc este categoric mică.

Lăudabilă este străduința portarilor pentru recuperarea mingilor (aruncate peste sau pe lângă poartă și respinse prin amortizare în propriul semicerc). Am înregistrat în 7 întâlniri pentru 7 portari, 469 de recuperări dintre care 79,4 % au vădit tendința de recuperare rapidă, 14,4 % întârzieri nedorite și 6,2 întârzieri deliberate în scop tactic. Vom vedea că 9,6 recuperări pe un joc este un număr normal.

În privința lansării contraatacului am înregistrat cifra de 84 ceea ce, raportat la un portar pe un joc, este total insuficient 1,7. Bună în schimb este contribuția portarilor la efectuarea fazei a II-a, unde am înregistrat 284 de degajări, în medie revenind 5,8 încercări din care 93,7 % au fost efectuate în timp util cu precizie și siguranță. Eventualele nefructificări ale contraatacului și ale fazei a II-a după lansările bune, desigur nu mai cad în sarcina portarilor.

Analizând rezultatele înregistrărilor în ce privește totalul aruncărilor la poartă din gradul 1, reies următoarele:

– știindu-se că o echipă efectuează în cadrul unui joc 43-45 de acțiuni, din care 31,4 % ajung în faza de finalizare, iar din acestea 23,5 % pe un joc sunt trimise pe spațiul porții, din grafic se observă că portarul apără 11,6 mingi într-un joc și primește 11,9 goluri. Este un bilanț negativ care se confirmă și în practică, atestând criza de portari valoroși. Din cele 11,6 mingi apărate (în medie de 1 pe joc) 6,6 au fost recepționate de portar în colțul scurt și 5,0 în colțul lung, iar din cele 1,9 goluri primite 5,1 au fost înscrise în colțul scurt și 6,8 în colțul lung al porții.

În cazul mingilor apărate media pe un joc a fost de 6,7 mingi joase și 4,9 mingi apărate înalte.

În cazul golurilor primite 6,6 au fost goluri primite prin aruncări mingi joase și 4,8 mingi înalte.

Ca o ilustrare a rolului deosebit al portarului la o echipă de handbal, voi prezenta în continuare un grafic cu evoluția procentuală a celor 2 portari din 7 meciuri (total aruncări pe spațiul porții – total apărate) și evoluția echipei în același meciuri (total acțiuni în atac – total goluri marcate).

Analizând toate jocurile putem constata:

– portarul B (M. C.) este superior valorii echipei în 6 din cele 7 jocuri înregistrate.

– portarul B (L. E.) este sub valoarea echipei și a portarului A în 6 din cele 7 meciuri înregistrate pentru ca în meciul al 7-lea în care portarul A a fost ieșit din formă, portarul B să-și aducă o contribuție deosebită la realizarea unui rezultat bun (53,5 %), depășind valoarea de moment a portarului A și a echipei.

Din totalul celor 7 jocuri ale echipei CSS Caracal înregistrate rezultatele obținute au fost: 4 victorii, 2 înfrângeri și un joc egal.

Înfrângerile suferite în fața echipelor CSS ALEXANDRIA și CSS SLATINA (meciurile II și III în grafic) pun în evidență totuși contribuția deosebită a portarului A în comparație cu evoluția echipei deși jocul a fost pierdut.

În următoarele tabele au fost înregistrate rezultatele la testările inițiale, finale și diferența dintre ele la probele de pregătire fizică și de pregătire tehnico-tactice.

S-a constatat că în urma probelor de pregătire fizică (deplasarea în triunghi, săritura în lungime de pe loc, ridicarea trunchiului din culcat dorsal în 30 și aruncarea mingii) s-au obținut următoarele procente:

CAPITOLUL V

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Conform datelor culese din înregistrări și observații, în urma prelucrării acestora, portarii supuși studiului au fost solicitați în cadrul a 7 jocuri, la 1520 de intervenții. Din acestea 58,6 % au fost efectuate în colțul scurt, 41,4% în colțul lung, 56,9 % pentru apărarea mingilor joase și 43,1 % pentru apărarea mingilor înalte.

Studiul întreprins a reușit să obiectivizeze, la nivelul portarilor, inventarul procedeelor tehnice și a acțiunilor tactice utilizate în jocuri de pregătire oficiale

Se poate constata că majoritatea portarilor vădesc lipsuri în stăpânirea și folosirea procedeelor de înaltă tehnicitate ca: fandarea, sfoara, plonjonul și săritura cu plonjon (ar fi de menționat că ultimele două nu sunt de strictă notorietate pentru portarii echipelor masculine, dar utile totuși în anumite situații și deci trebuie stăpânite).

Se omit multe greșeli de plasament, erori de poziții și de folosire tactică a procedeelor tehnice, unii portari caută să compenseze deficiențele care îi caracterizează, prin măsuri de precauție: se plasează mai mult spre stânga, când brațul drept este cel îndemânatic; adoptă o poziție înaltă, când sunt scunzi și deficitari în mingile înalte; sar cu anticipație pentru a apăra o minge plasată în colțul lung (unde se știu mai vulnerabili).

Flagrantă apare lipsa de preocupare a portarilor pentru prinderea mingilor, respingerile fiind utilizate chiar și acolo unde prinderea ar fi fost perfect posibilă.

Cu privire la apărarea aruncărilor de la 7 m am constatat că portarii au folosit cel mai rar tocmai acea manieră prin „așteptare” – prin care au obținut randamentul cel mai mare (2,85) și au optat preponderent pentru celelalte modalități menționate în centralizator.

Studiul ne-a permis să constatăm că nu toate procedeele tehnice și acțiunile tactice ale portarilor au același grad de frecvență în meciuri și nu sunt utilizate suficient tocmai cele care pot da un randament mult mai ridicat.

Aceste procedee tehnico-tactice diferă de la portar la portar și de la o partidă la alta, constatându-se o insuficientă participare a portarilor în oprirea contraatacului, în ignorarea poziției fundamentale și a plasamentului în acest scop, prin numărul extrem de redus al lansărilor pe contraatacuri, directe la vârf.

Considerăm că studiul efectuat a reliefat destul de pregnant ordinea prioritară și importanța procedeelor tehnice și a acțiunilor tactice stabilite în baza frecvenței cu care au fost folosite atât în jocuri cât și în probele susținute. Ele trebuie avute în vedere și în orientarea și desfășurarea procesului de instruire și pregătire al portarilor, acordându-se atenția cuvenită mai ales individualizării, conform eșalonării elaborate, pentru că prin noile cunoștințe căpătate, sunt create premisele favorabile valorificării lor în alcătuirea modelului portarului de handbal.

BIBLIOGRAFIE