Studiu Privind Gradul de Colectare a Impozitelor Directe Si Indirecte In Perioada 2012 2014 pe Exemplul Administratiei Judetene a Finantelor Publice Giurgiu

Studiu privind gradul de colectare a impozitelor directe și indirecte în perioada 2012-2014 pe exemplul administrației județene a finanțelor publice Giurgiu

Cuprins

Introducere

Capitolul 1: Considerații generale privind impozitele și taxele

1.1. Definirea impozitelor și taxelor

1.2. Clasificarea impozitelor și elementele acestora

1.3. Rolul economic, politic și social al impozitelor în formarea resurselor financiare publice

Capitolul 2: Structura impozitelor încasate în perioada 2012-2014 pe exemplul AJFP Giurgiu

2.1. Volumul încasărilor totale din impozite directe și indirecte în perioada 2012-2014

2.2. Impozite directe încasate în perioada 2012-2014 și ponderea acestora în totalul încasărilor

2.3. Impozite indirecte încasate în perioada 2012-2014 și ponderea acestora în totalul încasărilor

Capitolul 3: Studiu de caz privind evoluția impozitelor colectatepe pe exemplul AJFP Giurgiu

3.1. Evoluția încasărilor din impozite directe în perioada 2012-2014 și ponderea acestora în total impozite colectate

3.2. Evoluția încasărilor din impozite indirecte în perioada 2012-2014 și ponderea acestora în total impozite colectate

3.3. Proiecții privind gradul de colectare a impozitelor și taxelor la nivelul AJFP Giurgiu pentru perioada 2014-2016

Capitolul 4: Concluzii și propuneri

Bibliografie

Introducere

Lucrarea de față se adresează, în primul rând, specialiștilor din domeniul financiar-bancar, contabil, dar și studenților ce se pregătesc în aceste domenii. Mi-am propus să ofer o sistematizare cu un mare grad sintetizator a problemelor fundamentale implicate de finanțele publice ale unui stat, în special al județului Giurgiu unde am plăcerea să îmi desfășor activitatea.

În acest scop dezvoltările obiectuale ale finanțelor publice sunt menite să edifice cititorul asupra a ceea ce reprezintă finanțele publice într-o societate, respectiv dinamica dezvoltării ei în perioada 2012-2014.

Răspund unei asemenea cerințe capitolul 1 intitulat „Considerații generale privind impozitele și taxele” ce se referă la conceptul și conținutul finanțelor publice, precum și la mecanismul și politica financiară.

Determinantul utilității lucrării se materializează în capitolele 2 și 3 unde am abordat probleme ca: urmărirea volumului încasărilor impozitelor directe și indirecte în perioada 2012-2014, sistemul resurselor finanțelor publice cu largă dezvoltare a impozitelor ca principală sursă financiară, împrumuturi și evident o amplă abordare a sistemului bugetar cu toate avantajele și dezavantajele care îi revin.

Am încercat un demers științific necesar elaborării lucrării de licență, convins fiind de faptul că succesul încasării tuturor impozitelor stă în crearea unui sistem financiar de control foarte bine structurat.

De asemenea, sprijinul acordat de Conf. univ. dr. Dragoș UNGUREANU la cuantificarea tuturor informațiilor culese sper să aducă aprecierea acestei lucrări.

Consider că prin intermediul acestei lucrări voi demonstra că, pentru un finanțist, cunoașterea în care își desfășoară activitatea este esențială. Pornind de la cuvintele economistului lordul Kelvin care susținea că „Dacă poți evalua un lucru și îl poți exprima în cifre, poți spune că știi ceva despre el, dacă nu îl poți exprima în cifre, cunoașterea ta este săracă și nesatisfăcătoare; poate fi începutul dar ai făcut un pas mic, în concepțiile tale către stadiul de știință.” sunt de părere că punctele mele de interes se regăsesc în acest subiect deoarece este foarte important pentru mine să mă adaptez locului de muncă ocupat pentru a putea evolua și este, de asemenea important, să cunosc modul în care s-a acționat în țara noastră pentru a încuraja contribuabilii să își respecte drepturile și obligațiile față de acest stat.

Informațiile au fost atent selecționate, fiind prelucrate și prezentate în scopul realizării proiectului, fiind documente confidențiale și care nu pot fi oferite către publicare. Restul informațiilor sunt date statistice pe care le-am prelucrat de la Insitutul Național de Statistică, biblioteca universătății Spiru Haret, precum și articole de pe site-urile de specialitate.

Rezultatele le voi cuantifica într-un capitol dedicat concluziilor și propunerilor, loc în care voi prezenta propriile opinii bazate pe rezultate obținute.

Capitolul 1: Considerații generale

privind impozitele și taxele

Economia modernă este caracterizată de fenomenul creșterii mai rapide a necesarului de resurse decât a posibilităților de procurare a acestora. Resursele au caracter limitat, în timp ce cererea resurselor prezintă o majorare în ultima perioadă.

Resursele financiare reprezintă totalitatea mijloacelor bănești necesare realizării fiecărui obiectiv economic și social într-un interval de timp foarte bine determinat.

Având în vedere distincția dintre finanțele publice și cele private, se pune problema raportului dintre resursele financiare ale societății și resursele financiare publice. Acesta este un raport întreg-parte deoarece resursele financiare ale societății au o sferă de cuprindere mult mai largă.

1.1. Definirea impozitelor și taxelor

Impozitele sunt acea formă de prelevare a unei părți din veniturile și averea persoanelor fizice și juridice la dispoziția statului în vederea acoperirii cheltuielilor publice. Această prelevare se face în mod obligatoriu cu titlu nerambursabil și fără contraprestație directă în ceea ce privește statul.

Acest caracter obligatoriu al impozitelor trebuie privit în sensul că plata acestora către stat este o sarcină obligatorie tuturor participanților pe piața economică din România care realizează venit dintr-o anumită sursă, sau care dețin un anumit gen de avere pentru care, conform legii, datorează impozite.

Dreptul de a introduce un impozit îl are statul și el se exercită de cele mai multe ori prin intermediul puterii legislative ( Parlamentul) iar uneori și, în anumite condiții, prin organele de stat locale.

Parlamentul se poate pronunța în legătură cu introducerea unui impozit de stat de importanță generală, iar organele de stat locale pot introduce unele impozite în favoarea unităților administrative-teritoriale.

În țara noastră, conform Constituției, consiliile locale sau județene stabilesc impozitele și taxele locale, în limitele și condițiile legii în vigoare. Impozitele, sunt plăți care se fac numai către stat cu titlu definitiv și nerambursabil. În schimbul lor, plătitorii impozitelor nu pot solicita statului un contraserviciu de valoare apropiată sau egală.

Sarcina achitării impozitului pe venit revine tuturor persoanelor fizice și juridice care realizează venit dintr-o anumită sursă prevăzută de lege. Această sursă este, pentru muncitori și funcționari, salariul, pentru agentii economici-profitul, pentru proprietarii funciari-renta, pentru deținătorii de hârtii de valoare- acțiuni, obligațiuni, venituri produs ce aceștia-dividende, dobânzi.

Micii meseriași suportă impozitele din venitul realizat de pe urma activității desfășurate.

Sistemul fiscal reprezintă modul de cercetare și acțiune în vederea prevenirii cazurilor de sustragere de la calcularea și plata impozitelor și taxelor cuvenite statului.

Aparatul fiscal este o componentă a sistemului fiscal care își realizează funcțiile de dimensionare și încasare a impozitelor și taxelor, prin controlul fiscal. Modul în care este organizat controlul fiscal, procedeele aplicate diferă de la un sistem la altul, de la o etapă la alta de evoluție de piață în funcție de politicile financiare.

În România conform legislației controlul fiscal se realizează în principiul de inspectorii fiscali din cadrul Direcției de impozite și taxe ale Administrațiilor financiare și de comisarii Gărzii financiare din cadrul Direcțiilor generale ale finanțelor publice și controlului financiar de stat de la nivelul județelor și a municipiului București.

1.2. Clasificarea impozitelor și elementele acestora

Așezarea impozitelor presupune efectuarea mai multor operațiuni succesive, constând în stabilirea mărimii obiectului impozabil determinarea cuantumului impozitului și perceperea sau încasarea impozitului. Această operațiune are drept scop constatarea și evaluarea materiei impozabile. Pentru ca veniturile sau averea să poată fi supuse impunerii, este necesar mai întâi ca organele fiscale să constate existența de fapt a acestora, iar apoi să procedeze la evaluarea lor.

Odată stabilită mărimea impozitului, organele fiscale trebuie să aducă la cunostiință contribuabililor cuantumul impozitului datorat statului și fiecare termen de plată. Următorul pas îl constituie perceperea sau încasarea impozitelor.de-a lungul timpului au fost utilizate mai multe metode de percepere a impozitelor: strângerea impozitelor datorate statului de către unul dintre contribuabilii fiecărei localități, încasarea impozitelor prin intermediul unor concesionari( arendași); perceperea impozitelor de către aparatul specializat fiscal al statului, acest lucru se poate efectua printr-un aparat fiscal propriu care s-a generalizat în perioada capitalismului ascendent și se utilizează și în prezent, în condițiile existenței unui asemenea aparat, perceperea impozitelor realizându-se în mod:

Direct de organele fiscale de la plătitori;

Prin stopaj la sursă;

Prin aplicarea de timbre fiscale.

Încasarea impozitelor de către organele fiscale direct de la plătitori cunoaște două variante de realizare:

când plătitorul este obligat să se deplaseze la sediul organelor fiscale pentru a achita impozitul datorat statului ( în acest caz avem de a face cu așa-numitul impozit portabil);

când organul fiscal are obligația de a se deplasa la domiciliul plătitorului pentru a le solicita să achite impozitul ( impozitul cherabil).

Stopajul la sursă constă în aceea că impozitul se reține și se varsă la stat de către o terță persoană. Spre exemplu, întreprinderile și instituțiile sunt obligate să rețină impozitul pe salariu datorat statului de personalul acestora și să-l verse la bugetul statului, editurile și diferitele publicații adesea sunt obligate să rețină din drepturile de autori impozitul de venit pentru a-l vărsa statului, lafel procedează băncile și alte instituții financiare, la plata dobânzilor cuvenite deținătorilor de hârtii de valoare sau titularilor depozitelor de bani în cont.

Prin aplicarea de timbre fiscale mobile se practică în cazul taxelor datorate statului pentru acțiunile în justiție și de asemenea, taxele privind actele, certificatele și diferitele documente elaborate de notariate publice și de organe ale administrației de stat.

În practica financiară se întâlnește o largă diversitate de impozite care se deosebesc nu numai ca formă, ci și în ceea ce privește structura și conținutul lor.

Există numeroase impozite care pot fi clasificate după anumite caracteristici, iar pentru a nu face o enumerare lungă am ales să le prezint în următorul tabel după care să aduc câteva informații esențiale despre fiecare în parte.

Aderarea României la Uniunea Europeană a produs schimbări fundamentale în domeniul impozitelor indirecte. Noi reglementări în sfera TVA, accize și vamă au impus un număr mare de cerințe care au afectat în mod direct tranzacțiile și organizarea afacerilor.

Legislația în domeniul TVA și jurisprudența este într-o continuă schimbare atât în România cât și în Uniunea Europeană. Astfel, este extrem de important să fii la curent în orice moment cu modificările și prevederile fiscale care au un impact direct asupra afacerilor.

În fiscalitate există impozite și taxe care reprezintă o formă de prelevare a unei părți din veniturile sau din averea persoanelor fizice sau persoanelor juridice aflate la dispoziția statului în vederea acoperirii cheltuielilor publice.

Impozitele se plătesc în mod obligatoriu cu titlu nerambursabil și fără contraprestație directă din partea statului.

În această lucrare am să ofer o viziune mai amplă asupra felului în care impozitele indirecte afectează, sau nu, activitatea economică a unui restaurant, în care mi-am desfășurat și stagiul de practică.

Sarcina achitării impozitelor revine tuturor persoanelor fizice și persoanelor juridice care realizează venituri. Rolul impozitelor se manifestă pe plan financiar, economic și social.

Impunerea fiscală este introdusă de lege care precizează pentru fiecare impozit care sunt contribuabilii, materia impozabilă, mărimea impozitului, termenele de plată și sancțiunile referitoare la sustragere.

Impozitele directe au caracteristic faptul că se stabilesc nominal în sarcina unor persoane fizice sau juridice, în funcție de averea sau veniturile acestora, pe baza cotelor de impozit prevăzute în lege. Ele se încasează direct de la subiectul impozitului la anumite termene dinainte stabilite. În acest caz subiectul și suportătorul impozitului sunt una și aceeași persoană deși practic ele nu coincid.

Dacă se ține cont de criteriile care stau la baza impozitelor directe ele pot fi grupate în impozite reale și impozite personale.

Impozitele reale se stabilesc în legătură directă cu anumite obiecte materiale ( fabrici, pământ, clădiri) facându-se abstracție de situația financiară personală a subiectului impozitului. Mai sunt cunoscute și sub denumirea de impozite pe produs, fiind un impozit obiectiv, deoarece el se aplică doar asupra unui anumit produs brut al obiectului impozabil.

Spre deosebire de impozitele reale, impozitele personale se aplică asupra averii sau venitului, fiind în strânsă legătură cu situația subiectului impozitului, motiv pentru care sunt considerate a fi niște impozite subiective.

Impozitele indirecte se percep cu prilejul vânzării unor bunuri și al prestării unor servicii, al importului sau exportului ceea ce înseamnă că ele vizează cheltuielile, iar cu ajutorul legii se atribuie calitatea de subiect al impozitului unei alte persoane fizice sau juridice decât suportătorul acestora.

Taxele de consumație sunt acele impozite indirecte care se includ în prețul de vânzare al mărfurilor fabicate și realizate în interiorul țării care percepe impozitul. Mărfurile asupra cărora se aplică impozitul sunt, în general, de larg consum și se pot evidenția de la o țară la alta. Ele se întâlnesc fie sub formă de accize, fie sub forma de taxe speciale de consumație și se percep la vânzarea tuturor mărfurilor indiferent dacă acestea sunt bunuri de consum sau mijloace de producție.

Accizele sunt un impozit indirect care se aplică asupra unor categorii de bunuri provenite din țară sau din import, ele ocupând locul al doilea, după taxa pe valoarea adăugată, în ceea ce privește cuantumul veniturilor prevăzut a se colecta la bugetul de stat din impozite indirecte.

În timp ce taxa pe valoarea adăugată reprezintă o taxă generală de consum, deoarece se regăsește la toate fazele circuitului economic, accizele sunt o taxă de consum care se stabilește numai asupra unor anumite categorii de bunuri, bunuri de consum care au o pondere mare și constanță în consumul populației.

Teoria fiscală și practica fiscală a confirmat eficacitatea aplicării accizelor asupra bunurilor cu cerere inelastică, deoarece creșterea prețurilor bunurilor impozitate prin accize nu determină reduceri semnificative ale consumului acestor bunuri, astfel că veniturile fiscale provenite din accize sunt relativ stabile.

Aria de aplicare a accizelor poate fi extinsă sau restrânsă în funcție de politica economică adoptată de un anumit stat, de nevoile de venituri publice într-o petrioadă sau alta, precum și de contribuția efectivă a altor categorii de impozite și taxe în formarea veniturilor bugetare, ca și de alți factori.

În țara noastră, accizele, numite de leguitor taxe speciale de consum, sunt datorate de persoanele juridice, asociațiile familiale și persoanele fizice autorizate pentru producerea importului și comercializarea unor produse ca alcool și băuturi alcoolice, cafea, țigări și produse din tutun, produse energetice, etc.

În România se practică accize pe produse precum băuturile alcoolice, tutunul, vinurile și produsele pe bază de vin, berea, benzina și alte produse petroliere, cafeaua, apele minerale, confecții din blănuri, autoturisme, parfumuri, ape de colonie, telefoane mobile.

Taxele de consumație se calculează fie în sumă fixă pe unitatea de măsură, fie în baza unor cote procentuale practicate asupra prețului de vânzare.

Taxele generale pe vânzări se întâlnesc sub forma impozitului pe cifra de afaceri. El a fost introdus după primul război mondial. Avându-se în vedere avantajele pe care le are acest tip de impozit, cât și preocupările țărilor membre ale Comunității Europene pe linia armonizării legislației fiscale privind impozitele indirecte, acestea au înlocuit cu timpul denumirea de taxă de consumație cu noțiunea de taxă pe valoarea adăugată.

În țara noastră, taxa pe valoarea adăugată a fost introdusă începând cu 1 iunie 1993, înlocuind vechiul impozit pe circulația mărfurilor. Actuala legislație, și anume Codul Fiscal, nu definește TVA, ci specifică doar că este un impozit indirect care se datorează bugetului de stat.

Cum a luat naștere taxa pe valoarea adăugată? Povestea acestei taxe este relatată chiar de inventatorul ei, Maurice Laure, accentuând faptul că prin 1952-1953 am avut ocazia să concep o reformă privind taxarea cifrei de afaceri pe care am botezat-o TVA. Propusă în Parlament de către Ministrul Finanțelor, ea a fost respinsă. Cu toate că eu eram adeptul taxării producției pentru că sufoca în cele din urmă investițiile, mi-am apărat până la capăt ideea și așa se face că atunci când Edgar Faure a ajuns ministru de Finanțe, a propus taxa mea pentru a fi introdusă în noua lege e Finanțelor pentru 1954. După mai multe negocieri politice TVA a trecut prin Parlament și a fost votată, dar nu fără peripeții.

Acest impozit a dat dovadă de-a lungul timpului de transparență, deoarece asigură fiecărui subiect impozabil posibilitatea de a cunoaște exact și concret care este mărimea impozitului și obligației de plata ce îi revine.

TVA este eficientă întrucât ca o taxă cumulativă ea este percepută la fiecare tranzacție privind produse și servicii și neutră datorită faptului că, fiind o taxă unică, mărimea sa rămâne independentă de numărul tranzacțiilor și, de lungimea circuitului economic parcurs de un produs sau serviciu.

În cadrul negocierilor pe care România le-a avut în cadrul aderării ei la Uniunea Europeană, la data de 1 ianuarie 2007, România a fost de acord să preia legislația comunitară secundară în materie de impozite, printre care și cea la impozitarea indirectă care semnifică armonizarea legislației fiscale în ceea ce privește taxa pe valoarea adăugată și accizele. Dacă în privința bazei de impozitare s-a realizat o anumită omogenitate a statelor membre, în sensul tranzacțiilor care fac obiectul impunerii, în ceea ce privește cotele de impozitare, chiar dacă s-a realizat o oarecare convergență a acestora, continuă însă să existe diferențe semnificative între state.

Taxa pe valoarea adăugată este un impozit inclus în prețul bunurilor și serviciilor, care se plătește efectiv de către cumpărători persoane fizice și juridice, dar se suportă în final doar de către persoanele fizice, deoarece persoanele juridice într-o oarecare măsură au la dispoziție mecanismul deducerilor pentru taxa achitată odată cu cumpărăturile făcute pentru desfășurarea activității economice. Cu alte cuvinte, mecanismul impunerii se învârte în jurul persoanelor fizice, a utilizatorilor de bunuri și prestări de servicii, care folosesc în procesele lor interne de fabricație sau operaționale bunuri și servicii de la terți, ce conțin TVA, pentru a realiza alte bunuri și servicii destinate vânzării, care și ele conțin TVA.

Prin faptul că pocesul economic are rațiunea de a fi numai dacă valoarea vânzărilor este mai mare decât valoarea cumpărărilor, rezultă că și taxa aferentă vânzărilor, și anume TVA colectată, este mai mare decât taxa aferentă cumpărărilor, TVA deductibilă, rezultând o diferență care se plătește la bugetul de stat de către fiecare entitate.

Când se vorbește despre plătitori de TVA, se face referire la cei care fac plata la buget, nu de cel care o suportă ca parte componentă a prețului plătit la cumpărarea bunurilor și serviciilor taxate. Plătitorul de TVA la care face referire Codul Fiscal nu este și suportator de TVA.

Potrivit Codului Fiscal din punct de vedere al TVA sunt operațiuni impozabile în România cele care îndeplinesc cumulative următoarele condiții:

Locul de livrare a bunurilor sau de prestare a serviciilor este considerat a fi în România;

Operațiunile care constituie sau sunt asimilate cu o livrare de bunuri sau o prestare de servicii, în sfera taxei, efectuate cu plată;

Livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor să rezulte din una dintre activitățile economice prevăzute de Codul Fiscal;

Importul de bunuri efectuat în România de orice persoană, dacă locul importului este în România;

O achiziție intracomunitară de bunuri, altele decât mijloace de transport noi sau produse accizabile, efectuată de o persoană impozabilă ce acționează ca atare;

O achiziție intracomunitară de mijloace de transport noi, efectuată de orice persoană;

O achiziție intracomunitară de produse accizabile, efectuată de o persoană impozabilă care acționează ca atare, sau de o persoană juridică neimpozabilă.

Este foarte bine cunoscut faptul că taxa pe valoarea adăugată este exigibilă. Exigibilitatea taxei reprezintă data la care autoritatea fiscală devine întreptățită, pe baza legii, să solicite plata de către persoanele obligate la plata taxei, chiar dacă plaza acestei taxe poate fi amânată. Exigibilitatea plății taxei reprezintă, cu alte cuvinte, data la care o persoană are obligația de a plăti taxa la bugetul statului. Această dată determină și momentul de la care se datorează majorări de întârziere pentru neplata taxei.

Faptul generator al TVA se referă la condițiile legale necesare pentru exigibilitatea taxei.

Codul fiscal notează și situații în care taxa poate fi exigibilă. Astfel că în situația în care dacă a fost emisă o factură, ulterior, operațiunea este anulată total sau parțial înainte de livrarea bunurilor sau de prestarea serviciilor. Dacă există refuzuri totale sau parțiale privind cantitatea, calitatea ori prețurile bunurilor livrate sau ale serviciilor prestate, precum și în cazul anulării totale ori parțiale a contractului pentru livrarea sau prestarea în cauză ca urmare a unui acord scris între părți sau ca urmare a unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile sau în urma unui arbitraj TVA poate fi exigibilă.

Cu alte cuvinte, sub incidența acestui impozit intră livrările de mărfuri către terți și pentru consumul propriu, achizițiile de bunuri, prestațiile de servicii, bunuri importate. Mai sunt impozabile și unele operațiuni care pot fi asimilate vânzării sau cumpărării, spre exemplu creditul pentru consum sau cesiunea de mărfuri, sau orice tranzacție privind transferul de proprietate a unui bun material.

TVA-ul afecteaza fiecare afacere și va fi datorat indiferent de profitul sau pierderea pe care aceasta o generează. Dintre toate taxele și impozitele existente în România, TVA-ul are cea mai mare contribuție la veniturile bugetare. Autoritățile fiscale din România și din alte țări europene par a-și îndrepta controalele fiscale din ce în ce mai mult spre problemele de TVA și adeseori descoperirile acestora fac referire la erori formale. Tranzacțiile transfrontaliere (livrări de bunuri și/sau serevicii) pot fi subiectul TVA și pot determina atât o expunere locala, cât și una în afara granițelor României. Costurile financiare ce provin dintr-un tratament incorect al taxei pot fi considerabile pentru companie și pot chiar duce afacerile în pragul colapsului.

Taxele vamale pot fi percepute de către stat asupra importului, exportului și tranzitului de mărfuri. În practica fiscală internațională, taxele vamale care se utilizează cel mai mult sunt cele asupra importului de mărfuri.

Taxele vamale sunt un impozit indirect care apar ca urmare a intervenției statului în comerțul internațional. Această intervenție a statului în economie se realizează pe două căi: direct și indirect.

Pe cale directă statul poate interveni, fie prin măsuri cantitative asupra importurilor sau exporturilor, fie prin reglementarea schimburilor. Intervenția directă ridică probleme destul de delicate, deoarece poate afecta relațiile dintre state și pot avea efecte păguboase asupra raporturilor economice în perioadele următoare.

Intervenția indirectă se realizează prin taxele vamale, adică prin impozitarea schimburilor internaționale. Ceea ce se impune este valoarea în vamă a produselor care fac obiectul tranzacției externe. Cota de impunere, adică nivelul taxei vamale, este prevăzută prin lege.

Taxele vamale al căror subiect este agentul economic ce efectuează operațiuni de comerț exterior, al căror obiect este valoarea în vamă a respectivei operațiuni și al căror suportator este, în principal, consumatorul final. Consumatorul final este doar parțial suportator în cazul unor piețe puternic competitive și pe care cererea este relativ bine satisfăcută. Pe astfel de piețe, vânzătorul nu are posibilitatea să introducă în preț întreaga taxă vamală deoarece prețul produselor oferite de el ar putea fi prea mare de cel al altor ofertanți, astfel încât produsele sale ar putea fi neconvenabil pentru consumatori, astfel încât s-ar ajunge la imposibilități de a-și vinde produsele.

Această încidență a taxelor vamale asupra consumatorului din țara importatoare este vizibilă și directă.

În funcție de obiectul lor taxele vamale pot fi de export, de tranzit , de import sau de mărfuri.

Taxele vamale de export sunt așezate asupra valorii exporturilor și sunt puțin frecvente deoarece frânează exportul, ceea ce are efecte negative asupra balanței comerciale. Motivația introducerii lor este, în general, de două feluri:

Economică: taxarea materiei prime cu scopul de a încuraja prelucrarea ei în țară, cu efecte pozitive în ce privește numărul locurilor de muncă și eventuala creștere a încasărilor valutare pe seama exporturilor de produse finite rezultate din prelucrare;

Fiscală: taxarea unor produse exportabile cu caracter de monopol natural care au mare putere competitivă pe alte piețe, de regulă materii prime sau puțin prelucrate.

Taxele vamale de tranzit sunt așezate asupra volumului mărfurilor tranzitate între doi parteneri externi pe teritoriul unui stat terț. Sunt taxe relativ frecvente, mai ales în legătură cu marile artere de transport rutier sau feroviar, cu transportul pe conducte al hidrocarburilor lichide sau gazoase și cu transportul energiei pe magistrale electrice internaționale.

Taxele vamale de import sunt așezate asupra importului exprimat valoric sau fizic și sunt generalizate în toate țările. Perceperea lor se face în sarcina importatorului și în momentul depunerii de către acesta în vamă a documentelor doveditoare ale apartenenței respectivei partide de import.

Aceste taxe au rolul de egalizare a prețului mărfii importate cu prețul mărfii indigene de același tip. Se obține astfel protejarea producătorilor interni față de cei externi mai competitivi, ca și a resurselor valutare ale țării importatoare, dar și limitarea posibilităților de alegere ale consumatorilor interni.

Impozitele pe venit au fost introduse în momentul în care au putut fi identificate diferitele tipuri de venituri în funcție de fiecare clasă socială. Astfel că de la plata acestui impozit se acordă unele scutiri ( precum suveranii și familiile regale, militarii, instituțiile publice, persoanele fizice care realizează venituri sub nivelul minim neimpozabil) .

Impozitele pe avere se întâlnesc sub diferite forme: impozite asupra averii propriu-zise, impozitele pe circulația averii și impozitele pe sporul de avere sau pe creșterea valorii averii. Instituirea acestor impozite a fost realizată în strânsă legătură cu faptul că unele persoane fizice și juridice au drept de proprietate asupra unor bunuri sau imobile.

Impozitele financiare sunt formate cu scopul realizării de venituri necesare acoperirii cheltuielilor statului. Un astfel de impozit este considerat impozitul pe venit.

Impozitele de ordine sunt introduse mai ales pentru limitarea unei anumite acțiuni sau în vederea stingerii unui țel ce nu are caracter fiscal. De exemplu, prin instituirea unor taxe ridicate la vânzarea produselor alcoolice și a tutunului se urmărește limitarea consumului acestora, având în vedere tocmai caracterul nociv al acestora asupra sănătății persoanelor care le consumă.

Impozitele permanente se încasează de regulă anual, în mod periodic, iar impozitele incidentale se introduc și se încasează o singură dată.

Pentru ca prin impozite să se poată realiza obiectivele financiare, economice și sociale urmărite de către stat la introducerea lor, este necesar ca reglementările fiscale să fie cunoscute și respectate în totalitate atât de organele fiscale cât și de contribuabili. Drept urmare, în legile prin care se instituie impozite se precizează persoanele în sarcina cărora cade plata impozitelor, materia supusă impunerii, mărimea relativă a impozitului, termenele de plată, sancțiunile ce se aplică persoanelor fizice sau juridice, care nu își pot onora obligațiile fiscale la termenele stabilite, sustrag materia impozabilă de la impunere și încalcă alte dispoziții ale reglementărilor fiscale.

Ca elemente ale impozitului sunt subiectul sau plătitorul, suportătorul, obiectul impunerii, sursa impozitului, unitatea de impunere, cota ( cotele) impozitului, asieta, termenele de plată.

PLĂTITORUL impozitului este persoana fizică sau juridică obligată prin lege la plata acestuia. Astfel, de exemplu, la impozitul pe salariu subiect al impozitului este muncitorul sau funcționarul, la impozitul pe profit subiectul este reprezentat de agentul economic, la impozitul pe succesiuni subiectul este reprezentat de moștenitorul sau moștenitorii.

În reglementările actuale, ca și în vorbirea curentă, subiectul impozitului este denumit CONTRIBUABIL. Uneori impozitul datorat este vărsat la buget de către o terță persoană, de exemplu, impozitul pe venitul din salarii este plătit de către persoana care îi plătește drepturile salariale, și apoi este vărsat la buget, chiar dacă acesta este datorat statului de către un muncitor sau funcționar. Lafel procedează o bancă, o editură, o publicație sau o altă persoană care din venitul cuvenit unei persoane ( dobândă, drept de autor, colaborare) reține impozitul datorat statului și îl varsă la buget. În aceste situații subiect al impozitului este salariatul, beneficiarul dobânzii și al dreptului de autor sau al colaborării, iar nu cel care a reținut de la acesta impozitul datorat statului și la vărsat în mod direct la buget prin plata în numerar sau prin virament.

SUPORTĂTORUL sau destinatarul impozitului este persoana care suportă efectiv impozitul. În mod normal, subiectul impozitului ar trebui să fie și suportătorul real al acestuia, în realitate sunt frecvente cazurile în care suportătorul impozitului este o altă persoană decât subiectul. Acest lucru este posibil pentru că există diverse mijloace pentru a transpune, într-o măsura mare sau mică, impozitele plătite de unele persoane fizice sau juridice în sarcina altora.

OBIECTUL impunerii este reprezentat de materia supusă impunerii. La impozitele directe, obiect al impunerii poate fi după caz, venitul sau averea, astfel, în cazul impozitului pe profit, obiectul impunerii îl constituie profitul la impozitul pe salarii- salariul și alte drepturi de personal, la impozitul pe donații- bunurile mobile și imobile care fac obiectul donației, deci, cu alte cuvinte, averea donată, etc.

În cazul impozitelor indirecte, materia supusă impunerii poate fi produsul care face obiectul vânzării, serviciul prestat, bunul importat sau uneori cel exportat.

SURSA IMPOZITULUI arată din ce anume se plătește impozitul: din venit sau din avere. Astfel, în cazul impozitelor pe venit obiectul impunerii coincide în toate cauzele cu sursa, în schimb la impozitele pe avere nu întodeauna există o relație directă între obiectul impunerii și sursă deoarece impozitul se plătește din venitul realizat de pe urma averii respective și numai a rareori acesta diminuează substanța averii propriu-zise. Pentru exprimarea dimenisiunii, obiectului impozabil se utilizează o unitate de măsură ce poartă denumirea de unitate de impunere. Drept unitate de impunere se pot întâlni: unitatea monetară ( u.m) în cazul impozitului pe venit, mentrul pătrat de suprafață utilă la impozitul pe clădiri, hectarul de teren la impozitul financiar, bucata, kilogramul, litrul, etc. La unele taxe de consumație.

COTA DE IMPUNERE reprezintă impozitul aferent unei unități de impunere. Impozitul poate fi stabilit în sumă fixă sau în cote procentuale ( proporționale, progresive sau regresive).

Prin ASIETĂ ( modul de așezare al impozitului) se înțelege totalitatea măsurilor care se iau de organele fiscale în legătură cu fiecare subiect impozabil, pentru identificarea obiectului impozabil, stabilirea mărimii materiei impozabile, și determinarea impozitului datorat statului.

TERMENUL DE PLATĂ indică data la care impozitul trebuie achitat statului. Neachitarea impozitului poate duce la obligația contribuabilului de a plăti și majorări de întârziere. De altfel, prin lege sunt prevăzute și alte sancțiuni care se aplică contribuabililor rău platnici cum sunt propriri ( pe salarii de exemplu), sechestrarea unor bunuri de valoare indentică cu suma impozitului neachitat la termen.

1.3. Rolul economic, politic și social al impozitelor în formarea resurselor financiare publice

Rolul impozitelor de stat se manifestă pe plan economic financiar atât din punct de vedere social, cât și din punct de vedere economic. Modul concret de manifestare al acestuia cunoaște diferențieri de la o etapă a economiei la cealaltă.

Astfel, rolul cel mai important al impozitelor se manifestă pe plan financiar deoarece acestea formează mijloc principal de procurare al resurselor financiare necesare pentru acoperirea cheltuielilor publice. Cu alte cuvinte, în țările dezvoltate impozitele taxele și contribuțiile procură 8-9 zecimi din totalul resurselor financiare ale statului.

În cadrul țărilor în curs de dezvoltare ponderea impozitelor și taxelor în totalul resurselor financiare publice înregistrează diferențieri importante, fiind cuprins în intervalul 5-10 zecinimi.

Caracteristică pentru evoluția taxelor și impozitelor în perioada postbelică este tendința de creștere continuă a acestora ca mărime atât absolută cât și relativă. Sporirea volumului încasărilor din impozite s-a realizat prin creșterea numărului plătitorilor, extinderea bazei de impunere precum și prin majorarea cotelor de impunere, aceasta vizând în mare parte impunerea veniturilor realizate de persoanele fizice și mai puțin veniturile obținute de societățile de capital.

Până în anii ′70-′80 , se poate observa o accentuare a rolului impozitului pe plan economic concretizat prin încercările statului de a folosi mai mult impozitele ca mijloc de intervenție în activitatea economică.

În funcție de intenția legiutorului impozitele se pot manifesta ca un instrument de încurajare sau de frânare a unei anumite activități economice de creștere ori de reducere a producției sau a consumului unui anumit produs, de impulsionare ori de îngrădire a comerțului exterior.

Aducând în discuție tema privind rolul impozitelor economistul francez Pierre Lalumiere, accentua faptul că impozitele pot fi folosite pentru a încuraja ( sub forma exonerării) sau pentru a descuraja ( pe calea suprataxării) o anumită activitate economică. Fără să înceteze de a fi un mijloc de acoperirii a cheltuielilor publice, impozitul a devenit un mijloc de intervenție în domeniul economic și social.

Mai există un plan în care rolul impozitelor este important, planul social în care impozitele se concretizează prin faptul că prin intermediul lor, statul procedează la redistribuirea unei părți importante din produsul intern brut între grupuri sociale și indivizi, între persoanele fizice și cele juridice. Astfel, cu ajutorul impozitelor, taxelor și contribuțiilor statul preia la buget intre 4-5 zecimi și chiar mai mult din PIB, în țările dezvoltate, și între 3-4 zecimi în țările în curs de dezvoltare.

În toate țările lumii se manifestă o cerere din ce în ce mai mare de resurse financiare, care este generată de creșterea nevoilor sociale într-un ritm mai rapid decât cel al evoluției produsului intern brut.

Această cerere de resurse financiare publice este determinată, în principal, de nivelul și evoluția cheltuielilor publice. Posibilitatea acoperirii cererii de resurse este influențată de un ansamblu de factori precum factorii economici, monetari ( dobânda, credit, masă monetară), sociali, politici și de natură financiară.

În general, principalele categorii de resurse financiare publice sunt: prelevările cu caracter obligatoriu (impozitele, taxele, contribuțiile), resursele de trezorerie, resursele provenite din împrumuturi publice și finanțarea prin emisiune monetară fără acoperire.

Cea mai mare parte din resursele financiare este compusă din veniturile cu caracter fiscal, al căror nivel este însă limitat și de multe ori insuficient. Încasările de impozite nu poate fi sporit, de aceea măsurile de creștere a nivelului resurselor fiscale se bazează pe acele modificări ale sistemului fiscal, fie în ceea ce privește cotele de impunere, fie introducerea unor noi impozite. Însă aceste metode nu pot fi realizate într-un interval scur de timp, deoarece ele necesită girul puterii legislative, astfel că statul a căutat să creeze resurse speciale pentru a acoperi nevoile la un moment dat.

Există astfel resursele de trezorerie care sunt utilizate doar pentru acoperirea temporară a deficitului curent al bugetului de stat, al bugetului asigurărilor sociale pentru a acoperi acele goluri de casă pe care le înregistrează bugetele locale.

Mai sunt resursele financiare care provin din împrumuturile publice și care sunt gestionate tot prin sistemul trezoreriei publice și din împrumuturile interne sau externe ce reprezintă un mijloc des utilizat în practica resurselor financiare de acoperire a deficitelor bugetare.

Ca mijloc de finanțare pentru deficitul bugetar este posibil ca statul să realizeze o emisiune bănească fără acoperire însă acest proces va aduce în același timp și efecte negative. În primul rând, un nivel ridicat al inflației antrenează o sporire a resurselor fiscale, cresc încasările din impozitul pe venit, accize și taxa pe valoarea adăugată. În al doilea rând, inflația determină diminuarea relativă a obligațiilor de plată ale statului, mai ales în ceea ce privește datoria publică.

La introducerea unui impozit se cere ca acesta să îndeplinească și unele cerințe de ordin financiar pentru a avea un randament fiscal ridicat, de aceea un impozit trebuie să fie elastic și să nu existe posibilități de sustragere de la impunere.

Din practica fiscală a altor țări rezultă că elasticitatea impozitului acționează mai ales în cazul majorării impozitelor, o problematică actuală se referă la tipul impozitelor utilizate. Este foarte important ca atunci când se introduce un impozit să se cunoască foarte bine informațiile referitoare la obiectul impozabil cât și cota de impunere.

Cu alte cuvinte, aprecierile realiste privind consecințele de ordin economico-social ale unui sistem fiscal pot fi făcute dacă sunt avute în vedere aspecte cum sunt obiectul impunerii, felul impunerii, categoriile socio-profesionale supuse impunerii, existența unor cazuri de dublă impunere economică, dimensiunea și frecvența unor fenomene de evaziune fiscală ori de repercutare a beneficiarilor acestora.

Cu ocazia introducerii unui impozit nou, statul dorește realizarea mai multor obiective. Este vorba în primul rând de procurarea veniturilor necesare acoperirii cheltuielilor publice, apoi impozitul este utilizat ca un instrument de impulsionare a dezvoltării unor ramuri economice, de stimulare ori de reducere a consumului.

Încurajarea dezvoltării unei subramuri economice poate fi realizată și cu ajutorul măsurilor de ordin fiscal. De exemplu, stabilirea unor taxe vamale la import, facilitarea amortizării accelerate a capitalului fix din acest domeniu ceea ce poate avea ca principale consecințe reducerea profitului impozabil al firmelor de capital din subramura vizată.

Când statul dorește majorarea consumului la un anumit produs, el se poate folosi de imopozite prin micșorarea sau suprimarea impozitelor indirecte percepute la vânzarea acesteia. Dacă se urmărește reducerea consumului atunci se procedează la majorarea cotelor de impozit aplicate la vânzarea mărfii respective.

Prin politica fiscală promovată de unele state se dorește și realizarea unor obiective de ordin social-politic. Partidul aflat la conducerea guvernului va urmări mereu ca interesele statului să coincidă cu interesele categoriilor și grupurilor sociale pe care le reprezintă.

Impozitele sunt folosite și pentru limitarea consumului unor produse care au consecințe dăunătoare asupra sănătății ( tutun, alcool). Totodată, în unele țări se practică un impozit special în sarcina celibatarilor și a persoanelor căsătorite fără copii, pentru a se influența creșterea natalității.

Astfel a apărut și nevoia de exercitare a controlului financiar cu ajutorul căruia se stabilește dacă activitatea economică și financiară este organizată și se desfășoară conform normelor, principiilor și regulilor stabilite. Cunoașterea și perfecționarea activității economice și financiare presupune și o cale de cercetare, un sistem metodologic cu ajutorul căruia să se oglindească realitatea, legalitatea și eficiența acestor impozite.

Momentul esențial al procesului de control îl constituie comparația. Orice operație sau activitate economico-financiară se cercetează nu numai de la sine, ci și în raport cu un criteriu de comparație.

Aceste criterii de comparație pot fi reprezentate de unele previziuni, prognoze, sarcini, standarde, comparații în timp precum activitatea programată sau efectivă, perioada controlată cu cea precedentă.

Metodologic a menține un control în sistemul financiar este un proces ce relevă o cunoaștere foarte bine a fiecărui segment al economiei, precum și cunoașterea faptului că fiecare decizie care urmează a fi luată în numele unui impozit poate afecta destinul social al individului.

Eficiența activității oricărui agent economic este determinată de promovarea în conducerea tuturor componentelor, la toate nivelele, a persoanelor bine pregătite, destoinice, de o indiscutabilă competență profesională și organizatorică. Cum este și firesc, un control financiar de înaltă competență presupune implicit și o eficiență economico-financiară corespunzătoare.

Orice acțiune de control are ca principal scop determinarea evoluției sau corectitudinii fiscalității și respectarea pe deplin a acestuia. Având în vedere rolul și obiectul controlului financiar pot aprecia faptul că metoda de cercetare a acestora se concretizează într-un sistem de concepte și judecăți de valoare care asigură cunoașterea efectivă a fenomenelor economico-sociale și interpretarea corectă a lor.

Metoda controlului financiar ține de domeniul gândirii abstracte, facilitând abordarea logică și rațională a cercetărilor efectuate în activitatea de control. Dar, controlul financiar este o activitate cu un pronunțat caracter aplicativ, fiind practicat în forme variate. Identificarea celor mai potrivite direcții de cercetare practică a funcțiilor controlului, a generat o suită de procedee de lucru, tehnici dar li o metodologie specifică.

Experiența în activitatea de control financiar a demonstrat cât de important este ca organele de control să cunoască teoretic și să aplice selectiv în practicăprocedeele, tehnicile, instrumentele dau modalitățile de control.

Marea diversitate de activități de pe piața economică, interacțiunea și condiționarea lor reciprocă impune în mod necesar existența mai multor orientări care, la rândul lor, implică folosirea mai multor procedee de exercitare a controlului.

Cele mai utilizate procedee de control sunt controlul prin sondaje, controlul documentar-contabil, analiza economico-financiară.

Controlul este un proces de cunoaștere atât a situațiilor stabilite precum și a situației reale privind activitatea ce are în subordinea sa organizarea și desfășurarea modului de colectare a impozitelor.

Studiul prealabil oferă organului de control posibilitatea cunoașterii modului în care s-au desfășurat toate activitățile economice. El poate avea un caracter de ansamblu sau de documentare în detaliu, referindu-se în egală măsură și la structurile interne, precum treptele ierarhice, și la actele normative.

Controlul fiscal cuprinde controlul declarațiilor depuse de contribuabili,al documentelor utilizate pentru stabilirea impozitelor și taxelor, cât și controlul altor documente depuse de contribuabili în scopul obțineriiunor deduceri, restituiri sau rambursări.

Contribuabilii au obligația de a declara cu sinceritate la termenele legale veniturile realizate sau obținute cu orice titlu legal, precum și alte valori care generează titluri de creanță fiscală. Când legea nu prevede obligația de depunere a declarației de impunere, contribuabilii răspund de calcularea corectă a obligațiilor fiscale, în condițiile prevăzute de lege. Mai mult decât atât, contribuabilii trebuie să evidențieze veniturile realizate și cheltuielile efectuate din activitățile desfășurat, prin întocmirea registrelor sau a oricăror alte documente prevăzute de lege.

În vederea controlului modului de îndeplinire a obligațiilor fiscale, inspectorii fiscali au dreptul să solicite de la contribuabili orice informații,explicații sau justificări în legătură cu declarațiile sau orice alte documente depuse de către ei.

Controlul fiscal se organizează astfel încât să nu afecteze buna desfășurare a activității pe care o întreprinde contribuabilul în mod obișnuit. În toate cazurile, indiferent dacă contribuabilul a fost sau nu înștiințat asupra vizitei de control, inspectorul fiscal are obligația de a prezenta acestuia documentele care atestă identitatea și calitatea sa oficială precum și de a îi aduce la cunoștiință de la început obiectivele controlului.

În scopul exercitării acestui drept, inspectorul poate intra în orice incintă de afacere a contribuabilului fără o înștiințare prealabilă, accesul fiindu-i permis în orele normale de lucru, iar în afara acestora numai cu autorizație scrisă a conducerii unității fiscale, justificată de necesitatea controlului. În scopul determinării contribuabilului la plata taxelor și impozitelor, inspectorul are dreptul să intre și în locuința acestuia, doar cu o hotărâre judecătorească emisă la cererea unității fiscale care este obligată să motiveze necesitatea unei astfel de intervenții.

Contribuabilul pe întreaga durată a controlului fiscal poate beneficia de asistență de specialitate sau juridică. Inspectorii fiscali din cadrul unităților fiscale, inclusiv persoanele care nu dețin această calitate sunt obligate să mențină o fidelitate față de informațiile referitoare la contribuabili, deținute ca urmare a exercitării de control.

Pe parcursul desfășurării controlului fiscal inspectorul îi este permis să facă copie după orice document sau înregistrare contabilă care poate constitui o probă sau o dovadă în determinarea obligațiilor fiscale ale contribuabilului.

Trecerea României la o economie de piață, al cărui fundament îl constituie proprietatea privată și al cărui mecanism presupune îmbinarea organică a legilor pieței cu acțiunea statului, se dovedește a fi un proces complex și cu largi implicații, un proces dificil și de durată. Această economie nu este lipsită de inechități și abuzuri, iar unele dintre acestea sunt grave, dar, totodată este clar faptul că întreprinderea particulară, modernă și spiritul întreprinzător, cuplat cu democrația politică, oferă cea mai bună perspectivă de păstrare a libertății și oferă cele mai accesibile căi de dezvoltare economică și prosperitate generală.

Premiza libertății, a riscului și a șansei este factorul care leagă economiile de piață moderne cu democrația politică.

Plecând de la faptul că scopul primar al oricărui agent economic este de a obține un profit corespunzător în raport cu resursele utilizate, în acest sens aspectul primar al managementului este administrarea resurselor, gestiunea economică și gestiunea fiscală.

Capitolul 2: Structura impozitelor

încasate în perioada 2012-2014

pe exemplul AJFP Giurgiu

2.1. Volumul încasărilor totale din impozite directe și indirecte în perioada 2012-2014

Datele pe care le voi prezenta sunt informații culese de la Administrația Județeană a Finanțelor Publice din Giurgiu, informații pe care le folosesc doar în scop informativ.

Anul 2013 a reprezentat pentru economia României al doilea an consecutiv de creștere economică, deoarece produsul intern brut a înregistrat o majorare de 0,7% în termeni reali, acest lucru sugerând o dinamică semnificativ inferioară nivelului de 2,2% atins în 2011, dar în ceea ce privește PIB-ul real, el a recuperat încă 5% față de maximul atins în anul 2008. Comparativ cu prognozele realizate de Comisia Europeană și ale Comisie Naționale de Prognoză, creșterea economică a fost mai mică cu aproximativ un punct procentual, iar acest lucru s-a datorat în primul rând șocului nefavorabil de ofertă din agricultură, reflectat la nivelul utilizării produsului intern brut în consumul privat și variația stocurilor.

Condițiile meteo nefavorabile au afectat în mod negativ creșterea în anul 2012, în timp ce perioada imediat următoare a fost caracterizată de o accelerare a activității economice susținută de investițiile publice și private și de consumul privat.

Sursa: C.E, F.M.I, C.N.P., B.E.R.D.

Chiar și așa în anul 2013 pe partea de ofertă au fost înregistrate cele mai mari creșteri ale volumului de activitate ( un plus de aproximativ 20%) pentru comunicații, activități profesionale, științifice și tehnice, în timp ce evoluțiile negative au fost înregistrare în agricultură, pescuit și sivicultură, industrie și intermedieri financiare și asigurări.

Veniturile bugetului consolidat este format din colectarea tuturor taxelor și impozitelor percepute pe o zonă geografică bine delimitată ( județ, comună, municipiu). În ceea ce privește veniturile bugetare ale AJFP Giurgiu consolidat, nete de impactul schemelor de compensare, au înregistrat o majorare a încasărilor în anul 2013 față de anul precedent cu 12% în valoare nominală, și 1.979 miliarde lei în valoare reală ( adică 32,5 % din PIB). Majorarea ponderii veniturilor în PIB de la 32,16% în anul 2012 este explicată de faptul vă veniturile din alte impozite generate pe bunuri și servicii ( respectiv TVA) a crescut semnificativ, iar comparativ cu anul 2012, în anul 2013 s-a realizat o absorbție de fonduri europene. Există însă și evoluții nu tocmai dorite din perspectiva ponderii în PIB deoarece a fost înregistrată la nivelul contribuțiilor de asigurări o scădere de aproximativ 2,4 procente și la nivelul veniturilor nefiscale o micșorare de 1,6%. În ceea ce privește estimările fiscale, au înregistrat un grad de realizare optim, încasările fiind mai mici din accize, dar compensate de veniturile suplimentare din TVA, în timp ce s-a avut în vedere o abordare mai rigidă a prognozei de venituri pe anul 2014.

În rest, la nivelul veniturilor fiscale și al veniturilor din capital s-au înregistrat diferențe majore față de estimările inițiale, încasările cumulate fiind cu 2,7% mai mici.

După cum se poate observa în formularul 11/01 chiar dacă rata inflației s-a menținut în linie cu estimările avute în vedere la consolidarea strategiei fiscal-bugetare pentru perioada 2012-2014 creșterea prețurilor de la sfârșitul anului 2012, începutul anului 2013 s-a situat la un nivel de 5% semnificativ peste prognoza de 3% din Strategia fiscal-bugetară. Această evoluție poate fi explicată din prisma faptul că au fost accesate din ce în ce mai multe fonduri europene, crescând astfel absorbția acestora.

Acțiunile de audit-control efectuate la U.A.T.J. Giurgiu, Centrul de Conservare și Promovare a culturii tradiționale Giurgiu, Direcția Județeană de Dezvoltare Rurală și Protecția Mediului, SC Apa Service Giurgiu și SC Eurogroup Techno SRL Giurgiu, sunt în procedura de valorificare a abaterilor constatate ( emitere decizie, prezentare obiecțiuni sau constestație, soluționare contestație, etc.) astfel că toate fenomenele și disfuncționalitățile semnalate la nivelul unităților administrativ-teritoriale, precum și cauzele pe fondul cărora se produc abaterile sunt foarte bine monitorizate. Cu alte cuvinte, sumele estimate ale abataerilor constatate la nivelul entităților verificate sunt:

Conform calculelor Consiliului fiscal pe baza datelor INS, evaziunea fiscală are o dimensiune foarte ridicată în România, reprezentând 13,8% din PIB în anul 2012. Dacă în județul Giurgiu s-ar colecta impozitele și taxele pe care le are la maxim, ar avea venituri bugetare ca procent din PIB peste media celorlalte județe vecine. Aproximativ 60% din evaziunea fiscală este generată la TVA, în timp ce contribuțiile sociale ajută cu circa 24% la evaziunea fiscală totală, cu alte cuvinte, prin intermediul fenomenului care poartă denumirea de „muncă la negru” ( acea stuație a salariaților în economia subterană) evaziunea fiscală va fi prezentă. Nu doar în Giurgiu, ci în întreaga țară ar trebui instaurată o reformă profundă a administrării taxelor și impozitelor care să aibă ca principal scop creșterea gradului de colectare a taxelor, o reformă absolut necesară.

Sunt conștient de faptul că evaziunea fiscală există în orice tip de economie, însă dacă acest fenomen nu poate fi dizolvat în totalitate putem încerca măcar să îl reducem la un procent rezonabil.

Conform articolului 48, alineatul 2, din Legea responsabilității fiscal-bugetare (LRFB) nr.69/2010, Raportul anual al Consiliului Fiscal trebuie să țină „o analiză cu privire la derularea politicii fiscal-bugetare din anul precedent față de cea aprobată prin strategia fiscal-bugetară și bugetul anual” trebuie să conțină evaluarea tendințelor macroeconomice și bugetare, evaluarea obiectivelor țintă, evaluarea performanțelor Guvernului, opiniile și recomandările Consiliului fiscal în vederea îmbunătățirea politicii fiscal-bugetare în anul bugetar curent.

Evoluția execuției sintetice a veniturilor și cheltuielilor bugetelor locale pe perioda 2013 agregate pe ansamblul județului Giurgiu, respectiv totalitatea bugetelor locale ale comunelor orașelor, municipiilor și bugetului propriu al județului, așa cum sunt definite de Legea nr.273/2006 privind finanțele locale, cu modificările și completările utlerioare, este prezentată în schema de mai jos:

Încasările realizate în perioada 2012-2014 au reprezentat 79% față de prevederile anuale inițiale și 77% față de prevederile definitive, asta înseamnă că proiectul de consolidare fiscală inițiată încă din anul 2010 în vederea colectării dezechilibrelor majore la nivelul poziției finanțelor publice a fost caracterizată de un ritm alert, județul Giurgiu reușind într-o perioadă relativ scurtă să reducă deficitul bugetar încasând 0,5 mld lei mai mult. Cea mai mică realizare a fost înregistrată la veniturile proprii de 58% față de prevederile bugetare definitive, deși comparativ cu anul 2012, în anul 2013 încasarea veniturilor proprii a crescut de a 56,264 mii lei la 88,027 mii lei, adică a înregistrat o creștere reală de 156,5%.

Volumul veniturilor și cheltuielilor totale din impozite directe și indirecte în perioada 2012-2014 la AJFP Giurgiu este prezentat în în tabelul de mai jos:

Sursă: Ministerul Finanțelor Publice

Din analiza datelor privind execuția veniturilor bugetelor locale pot afirma faptul că, în comparație cu anul 2012, în anul precedent atât veniturile cât și cheltuielile au înregistrat evoluții nefavorabile. Consider că singurul beneficiu al aceste evoluții a fost diminuarea deficitului bugetar din perioada 2012-2014 care a fost posibilă datorită reducerii cheltuielilor de capital ( de aproape 11,56 mld lei). Cheltuielile de capital au înregistrat o diminuare a volumului deoarece au fost reduse dobânzile ( 1,5 mld lei), au fost înregistrate diminuări de capital ( 8,01 mld lei) și asistența socială ( 2,05 mld lei). Mai mult decât atât, dacă am compara anul 2012 cu anul 2013 din punct de vedere al absorbției de fonduri europene în anul 2013 au fost înregistrate performanțele mult mai mari (+3,6 mld lei), însă slabe față de celelalte județe vecine.

În ceea ce privește cheltuielile curente, ele au înregistrat în perioada 2012-2014 o creștere de 3,8 mld lei datorită cheltuielilor aferente programelor cu finanțare proprie a proiectelor susținute și a cheltuielilor cu bunuri și servicii.

Raportându-mă la previziunile specialiștilor față de evoluția anului 2013, față de anul anterior, pot conchide prin faptul că a avut loc o nerealizare în total a veniturilor fiscale ca urmare a avansului economic sub așteptări (-0,9 mld lei). Acest lucru este datorat imposibilității de a rezolva cauzele structurale care conduc la apariția de aerierate (acele datorii bănești aflate în restanțe) și o tendință de externalizare a unor servicii în cadrul autorităților centrale și locale afectate de reduceri de personal.

2.2. Impozite directe încasate în perioada 2012-2014 și ponderea acestora în totalul încasărilor

Impozitele directe asigură societății o mare echitate fiscală deoarece pot fi calculate pentru fiecare individ ținând cont de situația sa personală, a contribuabilului, astfel încât impozitul să fie aplicat asupra venitului individual impozabil.

Din totalul veniturilor colectate de AJFP Giurgiu în perioada 2012-2014 ponderile impozitelor directe constituie aproximativ 30% din totalul veniturilor realizate. Astfel că în anul 2012 din totalul veniturilor de 444.955 mii lei, 22,7% au fost reprezentate de impozitele directe, în anul imediat următor a fost înregistrată o creștere de 7,2% astfel încât din totalul veniturilor colectate de 584.044 mii lei, 194.876 mii lei au fost însumate din impozitele directe. În ceea ce privește anul 2014, consider că acest nivel de colectare a impozitelor directe va înregistra o creștere de 0,15 procente, fapt favorizat de diminuarea unor impozite și de majorarea salariului minim pe economii.

Pentru anul 2013 impozitele directe care au obținut cel mai mare grad de încasări a fost reprezentat de impozitul pe avere (92.000), însă, comparativ cu anii precedenți și impozitul pe profit(46.512) și impozitul pe venit(56.364) au înregistrat ușoare majorări.

Încasările din impozitul pe profit s-au diminuat în anul 2013 comparativ cu anul anterior, unde, față de estimările inițiale pentru anul 2012 ale bugetului inițial au fost inferioare cu doar 0,31 mld lei, în 2013 diferența fiind de circa 0,46 mld lei.

Nivelul nominal al veniturilor din impozitul pe profit rămâne totuși unul semnificativ sub cel înregistrat în perioada de criză, acest lucru se poate observa în schema de mai jos unde am prezentat evoluția cotei implicite de impozitare și a indicelui de eficiență a colectării aferente impozitului din județul Giurgiu:

Această involuție este aparentă și la nivelul indicelui colectării acestui impozit care a înregistrat o reducere semnificativă de la un an la altul deoarece există, de regulă, o legătură directă între gradul de eficiență al colectării și poziția ciclică a economiei. Odată cu resuscitarea economiei din România din anul 2011, indicatorul de eficiență a înregistrat o relativă stabilizare la nivelul județului Giurgiu, remarcându-se o ușoară deteriorare când impozitul pe profit a avansat într-un ritm (+0,01) celui aferent excedentului brut de exploatare.

Țara noastră prezintă un grad de eficiență a impozitării de 21% și o rată implicită de impozitare de 3,3%. Ceea ce reprezintă un factor îngrijorător ar fi diminuarea eficienței colectării impozitelor directe comparativ cu anul precedent.

VENITURI DIN IMPOZITUL PE PROFIT

Pentru a îmbunătăți acest indicator trebuie întreprinse niște măsuri de către Ministerul de Finanțe în vederea combaterii evaziunii fiscale sau în direcția eliminării lacunelor din legislația privind importul pe profit.

Veniturile din impozitele pe venit și salarii au avut o evoluție semnificativă în anul 2013 depășind programul inițial cu circa 1,22 mld lei ( +6,2%) și fiind superioare încasărilor din 2012 cu 1,81 mld lei ( +9,5%). Această dinamică reflectă o creștere cu 5% a salariului mediu la nivelule conomiei, o îmbunătățire a situației pe piața muncii, precum și o creștere infimă a taxării comparativ cu anul anterior.

VENITURI DIN IMPOZITUL PE VENIT

La acest nivel eficiența colectării impozitului este semnificativă, dar aceste rezultate trebuie tratate cu o anumită subtilitate deoarece având în vedere majorările succesive de salarii din ultimii ani în termeni normali nu au fost însoțite de o actualizare a tranșelor de venituri pe baza cărora se acordă niște deduceri de la plata impozitului pe venit.

Astfel, o anumită dinamică a salariilor brute poate genera încasări superioare din impozitul pe venit, fără să aibă neapărat la bază o creștere eficientă a colectării.

Din analiza veniturilor din impozitele pe avere pe anul 2013 rezultă că pe ansamblul județului încasările s-au efectuat în proporție de 80% față de prevederile bugetare inițiale, și 70% față de prevederile bugetare definitive. Comparativ cu anul 2012, chiar dacă baza de impozitare s-a diminuat cu 0,3 mld lei, eficiența încasării acestui impozit s-a majorat.

2.3. Impozite indirecte încasate în perioada 2012-2014 și ponderea acestora în totalul încasărilor

După cum se poate observa din graficul de mai sus ponderea cea mai mare din totalul veniturilor încasate din județul Giurgiu este deținută de încasările din impozitele indirecte în perioada 2012-2014.

Impozitele indirecte se percep cu prilejul vânzării unor bunuri și al plasării unor servicii, al importului sau exportului, ceea ce înseamnă că vizează cheltuirea unor venituri. Aceste impozite sunt suportate de consumatorii finali și sunt plătite la buget de către comercianți. Randamentul fiscal al acestor impozite depinde de evoluția ciclurilor economice (în perioada de având-randament fiscal ridicat; în perioada de recesiune-randament fiscal scăzut).

În ceea ce privește județul Giurgiu în anul 2013 au fost înapoiate la stat în proporție de 61,7% din valoarea taxelor și impozitelor colectate și virate la bugetul central. Valoarea taxelor și impozitelor indirecte ( TVA, accize) încasate la bugetul local este direct proporțională cu populația, cu numărul de angajați și cu mărimea mediului de afaceri.

Din totalul veniturilor de la bugetul de stat au fost primite la județul Giurgiu circa 83.357,143 euro din care totalul de defalcări de la bugetul de stat către bugetele locale a însumat 51.476,190 de euro.

Județul Giurgiu primește de la bugetul de stat jumătate din suma totală a taxelor și impozitelor pe care le vărsă la bugetul central. Cu alte cuvinte, pentru fiecare 100 de euro încasat de la giurgiuveni, în județ se întorc circa 52 de euro.

În opinia mea repartizarea banilor nu este o chestiune de echitate și solidaritate ci una care urmărește o agendă politică și afectează astfel unele județe care ar avea potențial să aducă mai mulți bani la bugetul de stat.

În anul 2012 Giurgiu a contribuit la bugetul de stat cu circa 248.982 milioane lei și a primit înapoi în jur de 110.000 milioane lei, potrivit datelor de la Ministerul Finanțelor.

Gradul de colectare a taxelor și impozitelor indirecte locale realizate de primăria Giurgiu în anul 2013 este cuprins între 70-80%. Acest fapt este de apreciat deoarece au fost încasate sume mult mai mari în comparație cu anul 2012 ( au fost înregistrate cu 140.186 milioane lei mai mult). Ar fi de dorit ca în anul 2014 să se accentueze această evoluție a încasărilor impozitelor indirecte. Această situație stabilește în mod clar diferența între un buget clar, echilibrat prezentat de județul Giurgiu și județele vecine care sunt dependente de un supliment anual din perspectiva Consiliului Județean.

Sunt foarte multe comune în județul Giurgiu care au înregistrat un grad de colectare a impozitelor de peste 90%, comuna care ridică cele mai mari probleme fiind comuna Florești Stoenești cu un grad de colectare de 40%.

Nu există diferențe majore ale taxelor și impozitelor indirecte aplicate între anii 2012 și 2013 de aceea consider că nici în anul 2014 nu vor exista schimbări majore.

După cum se poate observa în graficul de mai sus ponderea cea mai mare din totalul veniturilor încasate la nivelul județului Giurgiu este deținută de încasările din TVA. TVA reprezintă principala sursă de finanțare a bugetului de stat și a doua resursă la nivelul bugetului consolidat, după contribuțiile sociale.

Din totalul impozitelor indirecte TVA reprezintă 77%, în timp ce accizele reprezintă 23%. Comparativ cu anul 2012 când TVA ocupa o pondere de 72%, iar accizele 28% a fost înregistrată o creștere impresionantă.

În anul 2013 TVA-ul colectat în județul Giurgiu a înregistrat o majorare semnificativă față de anul precedent deoarece consumul privat s-a accentuat de-a lungul timpului. Comparativ cu anul 2013, în primul trimestru al anului 2014 încasările din TVA au crescut cu 2,76 mld lei pe fondul revenirii treptate a cosnumului gospodăriilor populației și a creșterii prețurilor.

Evaluând eficiența colectării impozitelor prin intermediul raportului dintre rata implicită de impozitare și rata legală de impozitare, gradul de eficiență al taxării pentru TVA a scăzut substanțial în toată țara, nu doar în județul Giurgiu, comparativ cu perioada crizei economice.

Dinamica veniturilor din TVA din anul 2013 sugerează un grad al eficienței colectării și reducerea evaziunii fiscale. Cota standard de TVA pentru perioada 2012-2014 este de 24%, astfel că indicele de eficiență a taxării a înregistrat un procent de 0,57% clasând județul Giurgiu pe locul 6 în topul județelor eficiente de calculare a impozitului.

Un loc foarte bun dacă luăm în considerare calculele Consiliului Fiscal, care, în anul 2011 când județul Giurgiu ocupa locul 8.

Consiliul Fiscal a atras atenția asupra proiectului de buget și a rectificărilor bugetare în ceea ce privește faptul că veniturile din accize au fost supraestimate în anul 2012, dinamica acestei categorii fiind proiectată constant a se majora într-un ritm superior bazei macroeconomice relevante din județul Giurgiu.

Această schimbare ar putea fi explicată doar prin eficiența colectării care nu s-a materializat la nivelul scontat nici în primul trimestru al anului 2014.

În căutarea unor surse suplimentare la buget Ministerul Finanțelor a majorat taxa pe valoarea adăugată cu cinci procente, mizând astfel pe un plus la bugetul local de 1,4 mld lei. Întradevăr veniturile din impozitele indirecte a crescut în perioada 2012-2014 ca urmare a creșterii taxei pe valoarea adăugată și a veniturilor din accize, ca urmare a cursului de schimb care a urcat de la 4,52 lei/euro la 4,73 lei/euro în 2014 și a îmbunătățirii de colectare, precizează ANAF.

Gradul de realizare al programului de încasări pe total bugete de asigurări sociale a fost de 101,3% pentru județul Giurgiu în primele două trimestre ale anului 2014. La bugetul fondului național pentru asigurări de sănătate se constată o creștere a volumului sumelor încasate cu 14,9% indice nominal, la 13.892 mld lei.

Veniturile la bugetul asigurărilor sociale au fost de 29,08 mld lei în primele nouă luni din anul 2014, cu 3,8% peste nivelul din perioada similară a anului trecut, iar cele de la bugetul asigurărilor sociale pentru șomaj s-au situat la 1,117 mld lei în creștere cu 4,4%.

Veniturile din contribuțiile sociale au însumat la finele anului 2012 51,66 mld lei, depășind cu 713 milioane lei schemele de compensare implementate pe parcursul anului.

Capitolul 3: Studiu de caz

privind evoluția impozitelor colectate

pe pe exemplul AJFP Giurgiu

Eficiența colectării impozitelor rămâne, în țara noastră, în continuare scăzută. România are una dintre cele mai mici ponderi PIB a veniturilor bugetare (venituri fiscale și nefiscale), acestea reprezentând în 2013 doar 31% din PIB, cu 12 puncte procentuale din PIB mai mici decât media europeană. Chiar și așa, în România ponderea veniturilor fiscale în PIB, a fost de 28,1% în anul 2012, 30,2% în anul 2013, fiind semnificativ mai mică decât în alte țări cum ar fi Ungaria (38,1%), Slovenia(37,8%), Polonia (32,4%) și Republica Cehă (34,8%).

În țara noastră organizarea teritorială a finanțelor punlice este structurată pe împărțirea țării în unități administrativ-teritoriale. Colectivitățile locale reprezintă comunități umane distincte de stat și au autorități publice diferite de cele ale statului. Aceasta este o necesitate a autonomiei financiare deoarece autonomia administrativă nu ar fi posibilă fără autonomia financiară care îi asigură un suport financiar pentru a funcționa.

Cu alte cuvinte, la nivelul anului 2013 gradul de eficiență al taxării în cazul taxei pe valoarea adăugată și a contribuțiilor sociale este printre cele mai reduse din țările est europene din eșantion, 55% în cazul TVA-ului, față de 83% în Estonia sau 70% în Slovenia și Bulgaria, și 65% în cazul contribuțiilor sociale.

În aceste condiții, plusuri semnificative de venituri bugetare pot fi realizate pe seama reducerii evaziunii fiscale.

Ponderea cheltuielilor cu asistența socială în România este consistentă, iar problema deficitului structural al sistemului public de pensii nu este rezolvată: cheltuielile bugetare cu pensiile sunt nesustenabile în raport cu contribuțiile încasate, chiar dacă s-au luat unele măsuri în vederea ameliorării acestei deficiențe pe termen mediu și lung prin noua lege a pensiilor.

La nivelul anului 2012 poziția României privind ponderea cheltuielilor cu asistența socială în total venituri s-a îmbunătățit față de anul 2011, situându-se în a doua jumătate a clasamentului statelor din Uniunea Europeană, dar acestea se mențin la un nivel semnificativ mai ridicat decât contribuțiile sociale încasate.

Pe baza datelor furnizate din județul Giurgiu, în perioada anului 2013 au fost colectate impozitele astfel:

3.1. Evoluția încasărilor din impozite directe în perioada 2012-2014 și ponderea acestora în total impozite colectate

Politica impozitelor directe reflectă un domeniu foarte important pentru orice județ, deoarece acestea au un impact mare asupra suveranității acestuia față de bugetul central. Taxarea determină capacitatea unui stat de a-și finanța politicile și de a reuși să își distribuie în mod corect resursele. Evoluțiile privind modul de colectare și politicile de bunăstare ale statului precum și programul de redistribuire pot fi privite din prisma sistemului de impozitare.

În acest subcapitol voi prezenta evoluția încasărilor impozitelor directe în perioada 2012-2014 înregistrate în județul Giurgiu ținând cont de caracteristicile economice care au apărut în acești ani precum și de aspectele legate de impozitul pe profit care afectează fiecare județ în parte. Voi încerca să aduc o nouă abordare a problemei stabilirii unei baze de impozitare comune pentru toate județele din România cu scopul de a eficientiza modul de colectare a impozitelor directe.

În ceea ce privește impozitele directe încasate în județul Giurgiu, din totalul veniturilor fiscale impozitele directe reprezintă în anul 2014 32%, o pondere ce, comparativ cu anul 2012 a crescut cu 0,25%.

Impozitul pe profit este un impozit direct care se aplică beneficiului obținut din desfășurarea unei activități economice. El reprezintă una din principalele surse de venituri la bugetul statului.

În prezent, în România, conform Codului Fiscal cota de impunere pentru impozitul pe profit este de 16% cu excepțiile prevăzute în art.38.

Profitul impozabil se calculează ca diferență între veniturile realizate din orice sumă și cheltuielile efectuate în scopul realizării veniturilor, dintr-un an fiscal din care se scad veniturile impozabile și se adaugă cheltuielile nedeductibile.

Declararea și plata acestui impozit se face în mod trimestrial, până la data de 25 inclusiv a primei luni până la sfârșitul perioadelor cuprinse în trimestrele I-III. O noutate în ceea ce privește declararea acestui tip de impozit o reprezintă faptul că în anul 2013 anumiți contribuabili pot opta pentru declararea și plata impozitului pe profit anual, cu plăți anticipate efectuate trimestrial.

Ponderea încasărilor taxelor și impozitelor directe

în perioada 2012-2014 în România

Deși au fost tentative de diminuare a poverii fiscale, acestea s-au dovedit temporare sub necesitatea reducerii deficitului guvernamental. România ocupa în anul 2012 locul 3 în ceea ce privește ponderea impozitelor indirecte din totalul de impozite (45,3%).

Potrivit informațiilor prevăzute de la Administrația Județeană a Finanțelor Publice din Giurgiu, se poate constata faptul că în perioada 2012-2014 din încasările totale care provin din impozitele și taxele locale ale județului Giurgiu, 32% sunt reprezentate de impozitele indirecte.

Deși a fost înregistrată o evoluție nu tocmai semnificativă (+0,25%) între anul 2012 și anul 2014, este de apreciat faptul că fiscalitatea din țara noastră începe să prindă contur. Cu toate acestea, agenții economici din județul Giurgiu consideră fiscalitatea ca fiind una împovărătoare, iar aici se are în vedere în special impozitarea muncii salariale.

În cadrul veniturilor fiscale, impozitele directe, deși au înregistrat o majorare în perioada 2012-2014, sunt in pondere mai mică decât impozitele indirecte. Comparând cu anul 2010 când aportul lor era de 49,4%, în prezent ponderea s-a redus la 32%, înregistrându-se astfel o diminuare de 17,4%, lucru datorat perioade de refacere după criza economică.

Menținerea unei ponderi mai ridicate a impozitelor directe, comparativ cu impozitele indirecte, se poate datora exclusiv contribuțiilor de asigurări sociale care participă cu aproximativ 30-35% la formarea veniturilor bugetului general consolidat.

În perioada 2012-2014 impozitele directe ( fără contribuțiile sociale) reprezintă peste 30% din bugetul general consolidat. Această evoluție a structurii veniturilor fiscale s-a datorat revenirii după criza financiară care a marcat sfârșitul anilor 2010-2011 mai ales că se cunoaște faptul că pentru a colecta la bugetul de stat toate aceste impozite directe într-o măsură mai mare este nevoie ca baza de impozitare să fie și ea mare.

În condițiile în care impozitele directe se caracterizează prin faptul că sunt ușor influențate de fluctuațiileeconomice, cea mai sigură sursă de venit o reprezintă taxarea consumului, mai ales că acestea sunt printre singurele venituri create în economie ce pot fi supuse impozitării.

Ponderea impozitului pe profit în PIB în anul 2012

Ponderea impozitului pe profit a avut o evoluție fluctuantă din anul 2012 de la 13,75% la 16% în anul 2014. În PIB impozitul pe profit urmează aceeași tendință a impozitelor directe aceasta crescând cu aproximativ 2% în prezent. Evoluția încasărilor din impozitul pe profit este în strânsă legătură cu evoluției economice. Creșterea randamentului acestui impozit în județul Giurgiu s-a datorat, în principal, multiplelor facilități acordate prin legislația fiscală care au mai diminuat din rata evaziunii fiscale.

Ulterior, această evoluție poate fi pusă și pe seama restabilirii economice din această perioadă când cota de impozitare a rămas de 16%. În ceea ce privește contribuția impozitului pe salariu și venit, el s-a redus cu 2% în perioada 2012-2014. Scăderea încasărilor din impozitul pe salariu este legată de nivelul ridicat al contribuțiilor pentru asigurările sociale, venit care a făcut ca o bună parte din profitul obținut din munca salarială să fie sustrasă impozitării. În acestă perioadă numărul angajaților din economia județului Giurgiu s-a redus de la 36.200 la 35.276, ceea ce înseamnă o reducere cu aproximativ 10% a numărului persoanelor care au suportat acest impozit. Cu toate acestea se poate aprecia că efectele introducerii cotei unice de impozitare de 16% se fac simțite după anul 2012.

Contribuțiile de asigurări sociale au înregistrat o stabilitate în perioada 2012-2014 acestea obținând o pondere de 3% din totalul impozitelor indirecte în PIB.

3.2. Evoluția încasărilor din impozite indirecte în perioada 2012-2014 și ponderea acestora în total impozite colectate

Politica fiscală a țării noastre are un scop dublu, în primul rând, are un scop economic care se îndreaptă spre stimularea dezvoltării economice și care conduce la creșterea venitului bugetului de stat și un al doilea scop fiind unul social care se referă la redistribuirea veniturilor obținute de la bugetul statului către persoanele și sectoarele defavorizate.

În ceea ce privește impozitele indirecte încasate în județul Giurgiu, din totalul veniturilor fiscale impozitele indirecte reprezintă în anul 2014 68%, o pondere ce, comparativ cu anul 2012 a scăzut cu 0,20%.

Dinamica impozitelor indirecte de-a lungul acestei perioade se datorează conștientizării situației de evaziune fiscală prezentă în țara noastră și aplicarea corectă a legii. Acest lucru este evidențiat prin faptul că cel mai mare raport de evoluție a impozitelor indirecte îl deține colectarea taxei pe valoare adăugată care a crescut cu 7.303 lei față de anul 2012. chiar și așa s-a realizat o diminuare a impozitelor indirecte din totalul veniturilor acumulate deoarece a scăzut ponderea celorlalte impozite indirecte.

Deși cota de TVA a rămas de 24% în toți acești 3 ani, au apărut modificări în structura scutirilor și excepțiilor de la plata de TVA. Creșterea gradului de colectare a taxei pe valoarea adăugată exprimă și aplicarea eficientă a legii în această zonă. Un studiu realizat asupra politicii fiscale din România, în județul Giurgiu, evidențiează faptul că performanțele în colectarea impozitelor indirecte au fost superioare colectării impozitelor directe datorită faptului că s-a realizat mult mai bine colectarea TVA ca și a celorlalte tipuri de impozite indirecte.

Restricționarea facilităților legate de plata TVA au fost concepute astfel încât să acționeze spre aplicarea unei cote standard pentru o serie de bunuri și servicii scutite anterior de TVA. Evoluția sistemului TVA din județul Giurgiu că a fost impusă de-a lungul timpului o clarificare a scopului implementării taxei pe valoarea adăugată.

Luând în considerare scopul TVA ca o componentă a politicii generale de taxe și impozite s-a recurs la o presiune fiscală dinspre producător către consumator ca stimulent fiscal. Dacă rambursările de TVA s-ar efectua cu proptitudine, TVA nu ar constitui o problemă importantă pentru nici o afacere.

Dacă aruncăm o privire asupra capitolului doi din această lucrare, pot spune că ponderea TVA în totalul veniturilor bugetare depășește pragul de 50% astfel că se evidențiează un impact pozitiv pe care presiunea fiscală a avut-o asupra colectării acestui impozit.

În mod similar, o tendință clară de creștere a fost vizibilă și pentru impozitele de consum, accize. Tabelul de mai jos evidențiează faptul că în anul 2013 a avut loc o colectare semnificativă de până la 8 mii lei din PIB.

Raportul fiscal general al județului Giurgiu, adică suma de impozite și contribuții la asigurările sociale s-a ridicat cu 1% în 2013 ca medie ponderată PIB. Datele pentru impozitele de consum arată că acesta a avut un trend descendent la sfârșitul anului 2012 până la începutul anului 2014, însă, din luna mai a anului 2014 acest impozit s-a diminuat.

Trendul ascendent de la începutul anului 2014 a evidențiat o creștere largă a ratelor impozitelor pe consum ceea ce a dus la diminuarea vânzării produselor aferente acestui impozit.

3.3. Proiecții privind gradul de colectare a impozitelor și taxelor la nivelul AJFP Giurgiu pentru perioada 2014-2016

Obiectivele Administrației Județene a Finanțelor Publice din Giurgiu pentru perioada 2014-2016 curpind:

creșterea gamei de servicii oferite în sistemul electronic către cetățeni

creșterea eficienței instituției în tratarea colectării impozitelor

deschiderea mai multor puncte de încasare în Municipiul Giurgiu

continuarea colaborării cu firma SOBIS pentru dezvoltarea aplicației fiscale, implementarea noilor facilități oferite de aplicație precum și finalizarea procedurilor pentru urmărirea și executarea silită, opriri și actualizări ale nomenclatorului stradal

Se urmărește ca în anul 2015 activitatea serviciului Financiar Contabil să se desfășoare pe următoarele coordonate:

încasarea în numerar a impozitelor și taxelor de la contribuabilii persoane fizice și persoane juridice și depunerea acestor sume în conturile de venituri ale bugetului local deschise la Trezoreria Municipiului Giurgiu

informarea periodică a realizării veniturilor bugetului local

gestionarea corespunzătoare a bunurilor din dotare și utilizarea lor în concordanță cu interesele instituției

diminuarea cheltuielilor în limita prevederilor din bugetul alocat

În realizarea acestor obiective serviciul trebuie să colaboreze cu celelalte compartimente din Direcția de Impozite și Taxe Locale, cu Biroul Informatică Fiscală și cu Serviciul Buget din Direcția Economică precum și cu Trezoreria Municipiului Giurgiu.

SITUAȚIA COMPARATIVĂ CE SE DOREȘTE A FI

ÎMPLINITĂ PE PERIOADA 2014-2016

Comparativ cu anul 2014, în anul 2016 se dorește o majorare a veniturilor cu 6,7%, cea mai mare creștere datorându-se creșterii impozitelor și taxelor colectate de la persoanele juridice, respectiv 16% ( în sumă absolută cifrând 59.131 mii lei). La veniturile nefiscale majorarea se va datora în principiu aplicării legii pentru TVA ( o creștere de 14,94%) și o diminuare a numărului de amenzi prin educarea populației folosind în continuare presiunea organelor competente.

Realizarea tuturor acestor obiective necesită intensificarea acțiunilor de urmărire și executare silită atât a persoanelor fizice cât și a persoanelor juridice și identificarea de noi acțiuni și măsuri care să contribuie la creșterea gradului de colectare a impozitelor și taxelor în următorii ani.

De asemenea, Municipiul Giurgiu dorește continuarea consolidării fiscale prin reducerea deficitului ESA de la 2,6% din PIB în 2014 la 2,2% din PIB în anul 2015, respectiv a deficitului de cash-flow de la 2,5% din PIB în 2014 la 2,2% din PIB în 2015. aceste ținte includ o ajustare pentru investiții cu scopul creării unui spațiu fiscal pentru stimularea unor investiții viitoare.

Măsuri fiscale pentru anul 2015

Capitolul 4: Concluzii și propuneri.

Bibliografie

Ungureanu M.D. Politici fiscal bugetare europene-sinteze, aplicații, teste grilă, Editura Universitară, București, 2014, ISBN :978-606-591-917-4;

Ungureanu M.A. , Nedelescu M.D., Ungureanu M.D.-Politici și practici financiare, Editura Universitară, București, 2013, ISBN : 978-606-591-863-4;

http://www.referatele.com/referate/economie/online10/Referat-resursele-financiare-publice-referatele-com.php

Ungureanu M.A., Grigore – Lacrița N. , Nedeluț M. , Bogaciu D. , Ungureanu M. D. , Codul de procedură fiscală actualizat, (Termeni, Metodologii de calcul, Practică) , Editura Tribuna Economică, București, 2012 ;

Toader S.A. , Predescu I. , Vilag R.D., Ungureanu M. D. – Fiscalitate- reglementare și practică fiscală, Editura Universitară, București, 2010 ;

-http://www.consiliulfiscal.ro

Marius Vorniceanu, Alexandru Costache, Fiscalitate, Editura Fundației România de Mâine, București, 2009 ;

Mariana Cristina Cioponea, Finanțe Publice și Teoria Fiscală, Editura Fundației România de Mâine, București, 2007 ;

Dascălu Elena Doina, Dan Radu Rușanu, Finanțe Publice, Editura Fundației România de Mâine, București, 2009 ;

Condor Ioan, Dreptul finanțelor publice, Editura Fundației România de Mâine, București, 2006 ;

Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare ;

Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare.