Studiu Privind Finantarea Si Executia Bugetara la U.m. Si Responsabilitatea Ofiterului Financiar In Procesul Bugetar

CUPRINS

INTRODUCERE 6

CAPITOLUL I PROCESUL DE FINANȚARE A UNITĂȚILOR MILITARE ȘI RESPONSABILITĂȚILE OFIȚERULUI FINANCIAR 7

1.1. Principiile bugetare, reguli privind cheltuielile bugetare, competențe și responsabilități în execuția bugetului instituțiilor publice 7

1.1.1. Principiile bugetare 7

1.1.2. Reguli privind cheltuielile bugetare 9

1.1.3. Competențe și responsabilități în execuția bugetului instituțiilor publice 10

BIBLIOGRAFIE 12

Anexa nr. 1 GLOSAR 13

INTRODUCERE

Cu ce se ocupă economia unei entități? Răspunsul este simplu,„cu supravietiurea“, doar diferența pozitivă dintre venituri și cheltuilei ne asigură continuitate.

S. Smiles, scriitor britanic, a spus „Ar trebui ca întotdeauna să planificăm cheltuielile noastre după veniturile pe care le avem“.Remarca domnului Smiles întărește importanța deosebită acordată acestui „punct critic“ prezent tot timpul pe umerii biroului economic-financiar, critic deoarece această diferența de semn dintre plus și minus poate schimba datele problemei instataneu și totodată această importantă „supraviețuire“, deoarece nu putem trăi continuând să consumăm mai mult decât reușim să producem.

Omul, de la începuturile sale, a înțeles că nu poate supraviețui fără acest „compromis“.El trebuie să fie capabil să gestioneze resursele de care dispune în vederea asigurării bunului mers al lucrurilor, astfel încât orice entitate economică să poată supraviețui.Cu asta se ocupă financiarii, pentru asta sunt pregătiți. Cu siguranță că rolurile , indatorirle și obligațiile lor sunt foarte variate prin prisma specializărilor în diferite ramuri ale ofițerilor financiari.

Nevoile vor fi întodeauna în creștere, iar resursele în scădere, la fel și cheltuielie au această tendința în raport cu veniturile, doar că diferența este că și veniturile pot crește, dacă resursele sunt mai greu de crescut, veniturile pot fi mai ușor influențate în ceea ce privește creșterea lor.

CAPITOLUL I

PROCESUL DE FINANȚARE A UNITĂȚILOR MILITARE ȘI RESPONSABILITĂȚILE OFIȚERULUI FINANCIAR

Principiile bugetare, reguli privind cheltuielile bugetare, competențe și responsabilități în execuția bugetului instituțiilor publice

Finanțarea cheltuielilor instituțiilor publice, fie ele curente sau de capital se poate regăsi în una dintre următoarele variante:

„integral din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale;

din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale;

integral din venituri proprii.“

Aspectul privind finanțarea instituțiilor publice este deoesbit de important pentru ofițerii financiari, aceștia trebuind să întelega atât mecanismul, cât și modul de finanțare, precum și varianta în care se regăsesc acestea, după caz.

Bugetul de stat este o listă a veniturilor și cheltuielior probabile ale acestuia, înscrise și comparate în ideea balansării lor. Bugetul este un document care necesită autorizarea prealabilă a puterii legislative, cu caracter obligatoriu pentru bugetul de stat. Încasarea veniturilor și efectuarea cheltuielilor publice sunt posibile doar după aprobarea bugetului de stat care devine lege după aprobarea acestuia de către Parlament .

Principiile bugetare au rolul de a reglementa domeniul bugetar. Ele își au originea în Anglia anului 1215, când au fost introduse pentru a-l obliga pe monarh să ceară aprobarea Parlamentului înainte de a institui orice fel de impozite, Principiile bugetare se regăsesc într-un document numit „Marea Chartă“. În Țările Române, în anul????, se încearcă un lucru asemănător prin intemediul așa zisului „Regulament Organic“ care avea rolul de a-l obliga pedomnitor să consulte și săceară acordul Parlamentului pentru a-și putea pune în practică cheltuielie.

Principiile bugetare

Odată cu trecerea timpului pretențiile bugetare au crescut, iar regulie au devenit princpii de drept bugetar. Acestea se referă la modul cum sunt înscrise în documentul bugetar al veniturilor și cheltuilelilor, dimenisunea, structura veniturilor și a cheltuilelilor, gestionarea resurselor, nevoia ca justificarea și datele să ajungă la dispoziția contribuabililor.Astfel princiipiile bugetare sunt:

Principiul universalității. Acest principiu dă bugetului dimensiunea sa în spațiu, pe verticală. El stabilește modul de înscriere a veniturilor și cheltuielilor statului în bugetul său. Principiul universalității bugetare pretinde că fiecare acțiune a statului, toate veniturile și cheltuielile, să se înscrie în buget cu suma lor totală (în două poziții distincte) și să nu apară numai ca sold (ca diferență între venituri și cheltuieli). În acest fel se asigură o transparență totală în domeniul bugetar;

Principiul unității bugetuluiare rolul să întregească imaginea de ansamblu a bugetului de stat, să aducă ordine și claritate documentelor bugetare, să contureze dimensiunea bugetului printr-un singur document și după o singură schemă. Dacă cheltuielile și veniturile sunt refectate într-un singur document, imaginea asupra activității statului este globală, Parlamentul poate gestiona mai bine, iar sistemul bugetar poate fi administrat mai ușor;

Principiul anualității bugetuluiimpune construirea unui buget care să cuprindă prin cifre toate veniturile și cheltuielie aferente unei perioade de un an. Principiul are în vedere două dimensiuni:

anul bugetar și

exercițiul bugetar.

Aceste două dimensiuni sunt explicate în Anexa nr. 1;

Principiul anteriorității bugetului face referire la data la care acesta trebuie votat și autorizat de către Parlament, dată care trebuie să fie anterioară intrării sale în vigoare. În România dată limită este 1 ianuarie a anului în care bugetul este valabil;

Principiul neafectării veniturilor. Potrivit acestui principiu un venit încasat la bugetul de stat se va administra global, destinația acestuia fiind acoperirea cheltuileilor privite în ansamblul lor. Conform principiului nu se admite ca pentru o anumită cheltuială să se instituie, încaseze și folosească un anumit venit;

Principiul specializării bugetare. „Veniturile și cheltuielile bugetare se înscriu și se aprobă în buget pe surse de proveniență și, respectiv, pe categorii de cheltuieli, grupate după natura lor economică și destinația acestora, potrivit clasificației bugetare.“;

Principiul realității bugetului are ca scop evidențierea realistă a veniturilor și cheltuielilor pentru a putea reflecta necesitățile reale ce trebuie susținute bugetar. Respectarea acestui principiu este în strânsă legătură cu temeinicia calculelor fundametate, veridicitatea informației, precum și cu folosirea metodelor optime și corecte. În sprijinul acestui efort sunt puse la dispoziție metode precum:

metoda automată sau a penultimei,

metoda majorării sau diminuării,

metoda evaluării directe.

Metodele folosite sunt explicate în Anexa nr. 1;

Principiul publicității bugetuluiare ca scop aducerea în atenția publicului a situației financiare în care proiectele de lege vor fi dezbătute public. Conturile anuale de execuție bugetară vor fi făcute publice asigurându-se transparența. În Monitorul Oficial al României vor fi publicate actele normative privind aprobarea bugetului, principiul publicității va asigura transparența folosirii banilor publici asigurând contribuabilii de folosirea resurselor financiare în scopul în care sunt colectate;

Principiul echilibrării bugetului. Putem privi echilibrul bugetar ca o „balanță“ între cheltuielile reclamate de acțiunile publice și veniturile bugetare. Principala problemă în care acest principiu are competență este eliminarea deficitului bugetar pe cât posibil, evitarea împrumuturilor. Echilibrul bugetar presupune acoperirea cheltuielilor pe care le reclamă acțiunile publice, pe seama veniturilor bugetare ordinare, obișnuite. Aceasta pentru că apelând la veniturile bugetare extraordinare, oricare ar fi situația inițială a bugetului acesta trebuie să apară în echilibru;

Principiul unității monetare precizează că bugetul va fi elaborat în moneda națională.

Reguli privind cheltuielile bugetare

Regulile privind cheltuielile bugetare sunt stipulate în Legea 500/2002 privind finanțele publice.Acestea reglementează, alături de principii modul în care se pot efectua cheltuieli publice, reprezinda un ghid după care insituțiile statului efectuează cheltuieli .

„sumele aprobate prin buget, în cadrul cărora se angajează, ordonanteaza și se efectuează plăti, reprezintă limite maxime care nu pot fi depășite;

cheltuielile bugetare au destinație precisă și limitată și sunt determinate de autorizările conținute în legi specifice și în legile bugetare anuale;

nici o cheltuiala nu poate fi înscrisă în bugetele și nici angajată și efectuată din aceste bugete, dacă nu există baza legală pentru respectivă cheltuiala;

nici o cheltuiala din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită dacă nu este aprobată potrivit legii și nu are prevederi bugetare;

ordonatorii de credite vor stabili necesarul lunar de fonduri, pe programe, capitole, subcapitole, titluri, articole, alineate, în limita bugetul primit pe trimestre.“

Competențe și responsabilități în execuția bugetului instituțiilor publice

„Bugetul devine operațional numai după publicarea sa în „Monitorul oficial”. Execuția bugetului începe din prima zi a anului bugetar care în România este 1 ianuarie. În măsura în care legea bugetului nu este aprobată cu cel puțin 3 zile înainte de începutul anului bugetar, atunci, potrivit Legii finanțelor publice, Guvernul poate încasa venituri și le poate cheltui, până la aprobarea noului buget, în conformitate cu prevederile legii bugetului pe anul anterior.”

Execuția bugetului reprezintă încasarea veniturilor și efectuarea de cheltuieli, potrivit legii bugetului de stat. În procesul de execuție bugetară participă Ministerul Finanțelor, Trezoreria Statului, toate instituțiile bugetare (în calitate de ordonatori de credite), unitățile administrativ-teritoriale, bănci angajate în operațiunile bugetare, organisme internaționale angajate în transferuri monetare cu bugetul. În procesul de execuție a veniturilor întâlnim operațiuni specifice diferite și organizate după tipul de venit: impozit direct, împrumuturi, taxă vamală ș.a.

Impozitele directe sunt colectate prin operațiuni specifice, execuția realizându-se după anumite reguli:

de către componenta fiscală a Ministerului Finanțelor:

stabilirea impozitului constând în identificarea și dimensionarea materiei impozabile aferente contribuabilului;

lichidarea, adică stabilirea valorii impozitului contribuabilului și înregistrarea acesteia ca debit intr-un rol fiscal;

emiterea dispoziției de încasare când contribuabilul plătește impozitul din proprie inițiativă sau a ordinului de încasare pentru a-l anunța pe contribuabil de obligația de plată sau pentru executarea silită a acestuia;

operațiuni efectuate de Trezorerie sau de băncile încasatoare:

perceperea impozitului, adică încasarea integrală, la termenele stabilte, a obligațiilor fiscale.

Cheltuielile bugetare ordinar. Pentru ele execuția se realizează prin:

operațiuni în sarcina ordonatorilor de credite, adică a conducătorilor de instituții publice sau a celor mandatați de ei și care, în practica bugetară a țării noastre, sunt:

„ordonatori principali de credite – miniștrii, conducătorii celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, conducătorii altor autorități publice și conducătorii instituțiilor publice autonome.“;Ž

ordonatori secundari – conducătorii instituțiilor publice din structura teritorială a ministerelor și agențiilor guvernamentale subordonate nemijlocit Guvernului (direcții, inspectorate județene); Ž

ordonatori tertiari – conducători ai instituțiilor publice: directori de spitale, directori de școli, comandanții unităților militare, directorii de teatre etc.

În cadrul acestor operațiuni sunt incluse:

angajarea, adică decizia pe baza căreia se autorizează efectuarea unei plăți de către instituția bugetară în beneficiul unui terț; la baza deciziei stă întotdeauna un document legal de angajare (contract, ordin al ministrului, hotărâre judecătorească, prevederile unor legi);

lichidarea, adică recepția bunurilor/serviciilor contractate și determinarea sumei datorate furnizorilor;

ordonanțarea, adică emiterea documentului prin care se va face plata (dipoziție de plată sau ordin de plată).

operațiuni în sarcina serviciului financiar al instituției ordonatoare de credit:

plata, adică achitarea sumei datorate;

evidența plăților.

La nivelul unităților bugetare se întocmesc urmatoarele documente:

dări de seamă contabile;

conturi privind execuția de casă a bugetului;

de asemenea, se închid conturile de alocații bugetare, cu scopul de a returna bugetului de stat veniturile neutilizate.

Contul general de execuție bugetară cumulează conturile de executie ale ordonatorilor de credite. Executia bugetului este considerată închisă după prezentarea contului general în fața Parlamentului și aprobarea acestuia.

BIBLIOGRAFIE

D. Lazăr, A. Inceu, Administrație publică, Editura Accent, Cluj-Napoca, 2000;

Legea 500/2002 privind finanțele publice, publicată în MOF nr. 597/2002;

Anexa nr. 1

GLOSAR

Anul bugetar – anualitatea bugetară pretinde ca documentul bugetar să fie întocmit în fiecare an și pentru o perioadă de un an – el trebuie dezbătut și aprobat anual și pentru un an de zile, de către Parlament.

Exercițiul bugetar – se referă la perioada de timp în care executivul trebuie să asigure încasarea veniturilor și să efectueze cheltuieli autorizate de către Parlament, pentru fiecare an bugetar, într-o perioada de un an de zile.

Metoda automată sau a penultimei – este o metodă de fundamentare a bugetului cenu reclamă calcule complicate, dar este aproximativă, cu un anume grad de incertitudine, având ca punct de plecare execuția bugetului pe ultimul an încheiat.

Metoda evaluării directe – pentru aplicarea acestei metode se fac calcule distincte pe fiecare venit și cheltuială bugetară cu precizarea că la venit întodeauna se va ține cont de evoluția materiei impozabile.

Metoda majorării sau diminuării – pornește de la datele execuției bugetare pentru mai mulți ani consecutivi, anteriori perioadei elaborări bugetului în cauză.