Studiu Privind Evolutia Utilizarii Si Acoperirii Terenurilor In Delta Dunarii pe Baza Datelor Geospatiale

[NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT]-[NUME_REDACTAT] Detection, edited by [NUME_REDACTAT]

Global and [NUME_REDACTAT] and [NUME_REDACTAT] Databases (SOTER) – [NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] 74, Food and [NUME_REDACTAT] of the [NUME_REDACTAT]. ISSN 0532-0488

Romanescu, Gh. (1995). [NUME_REDACTAT] – privire geografică. Editura „[NUME_REDACTAT]”, [NUME_REDACTAT] Gâștescu, [NUME_REDACTAT]: [NUME_REDACTAT], CD-Press 2008

Petre V. Cotet, [NUME_REDACTAT] (1972), [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] unei retele nationale si a unui sistem informational unificat pentru managementul informatiilor despre acoperirea si utilizarea terenului in sprijinul dezvoltarii, [NUME_REDACTAT] si [NUME_REDACTAT], 2006

Soils of the [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] Reserve. studiu elaborat de I.C.P.D.D., A.R.B.D.D., I.C.P.A. București (din România) și R.I.Z.A. (din Olanda). ISBN 90-369-5037-6

Sisteme informationale georgrafice, Dr.Ing. Doru MIHAI

Teledetectie- curs, Prof.Univ. Dr.ing. Alexandru BADEA

http://www.info-delta.ro/

http://ro.wikipedia.org/wiki/Delta_Dun%C4%83rii

http://www.ddbra.ro/rezervatia/delta-dunarii

2014

LISTA FIGURILOR

Fig. 1 Marile compartimente ale [NUME_REDACTAT] 10

Fig. 2 Răspindirea marilor formațiuni litologice. 12

Fig. 3 Plaja si farul de la Sulina 15

Fig. 4 [NUME_REDACTAT]. Gheorghe 16

Fig. 5 Deltele secundare de brațe (a, tip Mississippi; b, tip Tibru; c, tip Vistula). 17

Fig. 6 Procesul de inundabilitate îa [NUME_REDACTAT]. 19

Fig. 7 [NUME_REDACTAT] 20

Fig. 8 Solurile 22

Fig. 9 Fauna din delta si zonele de vegetatie 26

Fig. 10 Nufarul alb Fig. 11 Nufarul galben 28

Fig. 12 [NUME_REDACTAT]. 13 Stulul 28

Fig. 14 [NUME_REDACTAT] 33

Fig. 15 Unități ale economiei piscicole 35

Fig. 16 [NUME_REDACTAT]. Modul de folosința a terenurilor 38

Fig. 17 [NUME_REDACTAT] Fig. 18 Japja pe Sontea 39

Fig. 19 Lebede 40

Fig. 20 Sursele de eorori 44

Fig. 21 [NUME_REDACTAT] 5 51

Fig. 22 [NUME_REDACTAT] 5 52

Fig. 23 Introducerea shapefile in ArcMAP 56

Fig. 24 Introducerea imaginilor raster 56

Fig. 25 Lipirea imaginilor 57

Fig. 26 Setarea scarii 57

Fig. 27 Inceperea vectorizarii 58

Fig. 28 Adaugarea valorii 59

Fig. 29 Finalizarea poligonului 59

Fig. 30 Lista de atribute 60

Fig. 31 Calculul suprafetelor 60

Fig. 32 [NUME_REDACTAT] 61

Fig. 33 Introducere fileshape-ului pentru comanda Dissolve 61

Fig. 34 Tabelul de atribute in urma comenzii Dissolve 62

Fig. 35 [NUME_REDACTAT] Dunarii 2000 64

Fig. 36 [NUME_REDACTAT] Dunarii 2003 66

Fig. 37 [NUME_REDACTAT] Dunarii 2007 69

LISTA TABELELOR

Tabel 1 [NUME_REDACTAT] 33

Tabel 2 Acoperirea terenului 2000 64

Tabel 3 Acoperirea terenului 2003 66

Tabel 4 Acoperirea tabelului 2007 68

LISTA PLANSELOR

[NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] Terenului – Lccs 2000

[NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] Terenului – Lccs 2003

[NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] Terenului – Lccs 2007

[NUME_REDACTAT] – [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] 2007

[NUME_REDACTAT] prezenta lucrare s-a urmărit vectorizarea [NUME_REDACTAT] prin sisteme de teledetecție, utilizând imagini Spot 5 achizitionate in 2007.

Suprafața luată in lucru este situată în Dobrogea, mai précis este limitată la sud-vest de podișul Dobrogei, la nord de cel al Basarabiei, iar în est se varsă în [NUME_REDACTAT]. La nord, brațele Chilia și Musura formează granița cu Ucraina. Delta ocupă, împreună cu complexul lagunar Razim-Sinoe 5050 km², din care 732 km² aparțin Ucranei, Deltei românești revenindu-i o suprafață de 2540 km². Este încadrată de limane și lacuri adiacente și cuprinde sute de lacuri între brațe, dintre care câteva zeci de mari dimensiuni.

[NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] Dunării a suferit în ultimele decenii modificări importante în structura și funcționalitatea sa.

Deși la inceputul anilor 1940, [NUME_REDACTAT] făcea parte dintr-un program de protecție, aceasta s-a confruntat cu numeroase amenajări, care au produs dezechilibre ș influențe negative asupra biodiverstății.

Odată cu schimbarea sistemului economic dupa 1989, lucrările de amenajare au fost sistate și s-a demarat procesul de declarare a zonei ca Rezervație a Biosferei. În 1991 Delta dunării fiind inclusa pe lista [NUME_REDACTAT]- Mondial – UNESCO.

[NUME_REDACTAT] Dunării este o zonă complex din punct de vedere patrimonial dar si din punctul de vedere al numeroaselor influențe antropice exercitate atât de gruurile sociale cultural, administrații locale și centrale pe care și le exercită prin strategii si măsuri proprii.

Pentru studiul realizat teledetecția satelitară este în prezent singurul sistem capabil sa înregistreze aeste schimbări.

Aplicațiile software utilizate pentru elaborarea studiului sunt reprezentate de ArcMap (cu sprijinul Facultății de [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT]).

Lucrarea este structurată astfel:

[NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] de evaluare prin metoda de detectare a schimbarilor

[NUME_REDACTAT] Dunarii cu imagini Spot 5 in ArcMap

Comparatii ale imaginilor din 2000, 2003, 2007

Concluzii

CAPITOLUL 1. CARACTERIZAREA DELTEI DUNARII

Cadru geografic si istoric

[NUME_REDACTAT] (cu excepția deltei secundare a brațului Chilia) face tradițional parte din Dobrogea, dar în Antichitate și [NUME_REDACTAT] litoralul se afla mult mai la apus (între [NUME_REDACTAT] și Murighiol pe vremea lui Strabon, între Periprava și [NUME_REDACTAT] în epoca bizantină), astfel încât hărțile istorice care reprezintă Dobrogea cuprinzând toată Delta actuală, sunt geomorfologic false.

Delta, a suferit schimbări mari de-a lungul istoriei. Acesta este și unul din motivele pentru care izvoarele scrise cele mai vechi, cele din epoca greco-romana, concordă parțial și sunt chiar în măsură să arate unele modificări. 

În perioada bizantină cea mai mare parte din Dobrogea ([NUME_REDACTAT]), inclusiv Delta, făcea parte din "[NUME_REDACTAT]". Traficul comercial-navigabil intens și condițiile naturale din deltă au favorizat dezvoltarea unor așezari urbane. Cercetările arheologice din [NUME_REDACTAT] confirma prezența omului în această zonă, care din antichitate până în epoca modernă a constituit nodul de legatură al unor artere de largă circulație prin care populația locală a avut un contact permanent cu civilizațiile mult mai avansate.

În secolele XIII – XIV, zona gurilor Dunării și [NUME_REDACTAT], era una dintre cele mai active ale comerțului internațional. La sfarșitul sec. al XIII-lea și începutul sec. al XIV-lea, Chilia ([NUME_REDACTAT]) este amintită în documente ca important centru al tranzacțiilor comerciale ale negustorilor genovezi. .

În zilele noastre, [NUME_REDACTAT] este limitată la sud-vest de podișul Dobrogei, la nord de cel al Basarabiei, iar în est se varsă în [NUME_REDACTAT]. La nord, brațele Chilia și Musura formează granița cu Ucraina. Delta ocupă, împreună cu complexul lagunar Razim-Sinoe 5050 km², din care 732 km² aparțin Ucranei, Deltei românești revenindu-i o suprafață de 2540 km². Este încadrată de limane și lacuri adiacente și cuprinde sute de lacuri între brațe, dintre care câteva zeci de mari dimensiuni. Datorită celor 67 milioane de tone de aluviuni aduse de Dunăre, [NUME_REDACTAT] crește anual cu aproximativ 40 m².

Din punct de vedere geografic, [NUME_REDACTAT] este cea mai umeda zona a Europei, cea mai joasa si mai noua regiune de campie, unde domina preponderent suprafetele cu inaltime mica in raport cu nivelul 0 al [NUME_REDACTAT], cele mai mari inaltimi fiind pe grindurile marine in Letea de 13 m si in Caraorman de 8 m. Fata de nivelul 0 la [NUME_REDACTAT], un procent de sub 21% se afla la cota negativa, restul de 79% situandu-se peste nivelul marii. Altitudinea medie a [NUME_REDACTAT] este de 0.52 m.

[NUME_REDACTAT] Dunării se împarte în două subregiuni geografice și anume: Delta propriu-zisă ce ocupă o suprafață de 4.250 km2, aflată între brațele fluviului,și zona complexului Razim, cu o suprafață de 990 km2. Din punct de vedere fizico-geografic Delta se împarte transversal pe brațele fluviului în două mari subregiuni naturale: delta fluvială și delta maritimă.

Delta fluvială ocupă peste 65% din suprafața totală a deltei și se întinde de la ceatalul Izmail, spre aval, până la grindurile Letea și Caraorman, pe linia Periprava (pe brațul Chilia) – Crișan (pe brațul Sulina) – Ivancea (pe brațul Sf. Gheorghe) – Crasnicol – Perișor. Această subregiune a [NUME_REDACTAT] este împărțită în mai multe unități naturale cum ar fi: [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT]-Furtuna, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT]-Merhei, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT]-Buhaiova, [NUME_REDACTAT]-Murighiol și [NUME_REDACTAT]-Dunavăț, etc.

Delta maritimă ocupă mai puțin de 35% din suprafața [NUME_REDACTAT], la răsărit de linia Periprava-Crișan-Ivancea-Crasnicol-Perișor. În această subregiune, ca și în cazul deltei fluviale, întâlnim zone cu relief pozitiv și negativ dar, spre deosebire de prima subregiune, fundul depresiunilor este sub nivelul mării în cele mai multe cazuri. (Soil of the [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] Reserve, 1996)

Raportul dintre uscat și apă, indiferent de nivelul Dunării, este totdeauna în favoarea apei, fie că este vorba de suprafața sub hidrogradul 0 (142 275 ha), fie între 0 și 3 hg (124 000 ha), fie între 3 și 5 hg (28 875 ha) sau peste 10 hg (12 800 ha).

Elementele geografice principale de care este legată întreaga viață organică și activitatea omului le constituie hidrografia si relieful.

Sistemul de brațe principale. Cele trei brațe principale Chilia, Sulina și Sf. Gheorghe , deși prezintă același caracter divergent spre mare, se disting intre ele printr-o serie de caractere proprii.

Astfel, brațul Sulina, prin poziția lui centrală și prin gradul mai mic de sinuozitate, a fost canalizat, constituind astfel artera principală a deltei. [NUME_REDACTAT], în afară de sinuozitatea lui mai redusa, se caracterizează prin despletiri de tip fusiform care-i micșorează debitul, iar brațul Sf. Gheorghe prezintă cea mai accentuată sinuozitate (meandrare) care-i lungește mult cursul, fapt care impune rectificarea lor în viitor.

Fiecare dintre cele trei brațe prezintă la vărsare câte o deltă secundară, proprie, fapt care influențează navigația.

Raportat la cele trei brațe și spațiile dintre ele, delta cuprinde trei mari ostroave : nordic, de mijloc și sudic.

Sistemul de gârle și canale. Gârlele, foste brațe secundare naturale sau amenajate, alături de canalele tăiate direct de om constituie un sistem destul de dens prin care se realizează o circulație locală în toate direcțiile, fie înțre brațele principale, fie în interiorul marilor ostroave. Ele fac legătura între diferitele puncte pescărești, localități sau lacuri.

Cele mai lungi gârle și canale se află în ostrovul nordic, unde sunt reprezentate prin canalul Păpădia, gârlele Șontea, Păpădia și Lopatna, iar în ostrovul de mijloc, gârla Litcov și canalul Caraorman.

În ostrovul sudic rețeaua de gârle și canale este mult mai densă, datorită acțiunii antropice și ea are o structură mai geometrică. Aici se află gârlele-canale Dunavăt și Dranov, care fac legatura dintre brațul Sf. Gheorghe și lacurile Razelm și Dranov.

Sistemul de lacuri ocupă porțiunile cele mai adanci ale ostroavelor, cel mai mare sector lacustru fiind situat în vestul barierei de cordoane marine Letea — Caraorman. Aici se găsesc lacurile Merhei, Matița, [NUME_REDACTAT], Fortuna, Gorgova, Isacov etc. Urmează sectorul Pardina cu cel mai important lac de aici, Tatanir, și apoi sectorul Sulinei, cuprins între coordoanele [NUME_REDACTAT] și Ivancea cu lacurile Roșu-Rosulet, Puiu, Iacub, etc.

Sistemele de grinduri și depresiuni. Grindurile reprezintă relieful pozitiv cel mai important al deltei, cu valori maxime pâna la 5 cm iar cu dunele de nisip poate ajunge pînă la 8—12 m.

Acestea sunt destul de variate ca dimensiuni și geneză, având rol de diguri naturale ce delimitează zonele depresionare interioare (ostroavele și subdiviziunile lor) și le protejează împotriva inundațiilor.

Grindurile deltaice se pot clasifica după geneză în trei categorii: loessoide (martori din câmpiile învecinate, rămași în interiorul deltei, așa cum sunt grindurile Chilia și Stipoc), marine (grinduri relicte, situate în interiorul deltei, ca de exemplu Letea, Caraorman, Ivancea, Sărăturile, Crasnicol, Perișor etc. și grinduri actuale care separă delta de mare) și fluviatile (care însoțesc albiile brațelor și gârlelor pe ambele maluri sub forma unor fâșii paralele).

Grindurile loessoide sunt transversale și longitudinale față de brațele Dunării, iar cele marine relicte sunt paralele sau oblice față de țărmul actual și transversal în raport cu brațele Dunării. Grindurile marine actuale corespund în general cu direcția vechiului țărm marin.

Marile compartimente ale deltei. Două sunt criteriile actuale care duc la compartimentele deltei: cel hidrografic, prin care delta se împarte în trei fâșii longitudinale mărginite de brațele principale, devenite ostroave (nordic, de mijloc și sudic); cel genetic, prin care delta se subdivide în două compartimente transversale: vestic sau fluviatil și estic sau flu- vio-maritim.

Fig. 1 Marile compartimente ale [NUME_REDACTAT]

1. Regiuni înalte învecinate; 2. limita dintre deltă și complexul Razim; 3. tipurile de grinduri (a. loessoide ; b. fluviatile; c. marine); 4. lacuri del- taice; 5. liniile morfologice principale care limitează compartimentul central al deltei; 6. alte compartimente depresionare marginale; 7. lacuri în afara deltei; 8. culoarele de legătură ale compartimentului central; 9. depresiunile deltaice (A. centrală; B. Pardina; C. Sulina; D. Sfiștofca; E. Lejaiu); 10. sectorul cel mai bogat în lacuri.

Relieful si structura geologica

Conform clasificării FAO (SOTER – [NUME_REDACTAT], 1993)[5], [NUME_REDACTAT] este inclusă în categoria formelor de relief regionale de tip câmpie umedă pe depozite aluviale, deltaice și lacustre mlăștinoase, constituite din nisipuri și argile nisipoase de natură fluviatilă, mîluri și argile lacustre, nisipuri marine și eoliene, cu un grad ridicat de fragmentare.

[NUME_REDACTAT] este caracterizată prin forme de relief pozitive numite grinduri și forme de relief negative reprezentate de depresiuni umplute cu apă (lacuri). În prezent, delta se prezintă sub forma unei suprafețe plane cu o pantă de 0,006 ‰, străbătută de un păienjeniș de ape: brațe de fluviu, canale și gârle, punctată de lacuri și japșe. Diferențele de altitudine, față de nivelul mării, sunt de 8-10 m în zona grindurilor și -2 – -4 m în zona depresiunile lacustre. (Coteț P., 1973; Soil of the [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] Reserve, 1996)[6]

[NUME_REDACTAT] este plasată, din punct vedere geologic, într-o regiune mobilă a scoarței terestre numită [NUME_REDACTAT] Dunării (regiunea predobrogeană). [NUME_REDACTAT] Dunării vine în contact în partea de sud-vest cu [NUME_REDACTAT] Dobrogean, prin falia Oancea-Sf. Gheorghe, care este aproximativ paralelă cu brațul [NUME_REDACTAT].

Structura geologică a acesteia este alcătuită dintr-un fundament cristalin peste care se dispune transgresiv o cuvertură sedimentară reprezentată printr-o succesiune de depozite paleozoice, triasice, jurasice, cretacice, neogene și cuaternare, derminate prin forajele de mare și mică adâncime efectuate în zonă. Depozitele de vârstă Paleozoică, ce aparțin etajelor Silurian-Permian (438-230 milioane de ani), sunt alcătuite din calcare, dolomite, siltite, gresii litice, cu intercalații de tufuri vitroclastice.

Resursele naturale (litologie, zăcăminte și materiale de construcție)

Sub raport litologic, teritoriul Dobrogei prezintă același dublu aspect, pe de o parte regiunile înalte, foarte eterogene, iar pe de alta, regiunile joase mult mai uniforme.

Nisipurile țitanifere se întîlnesc în cuprinsul deltei între brațele Sulina și Sf. Gheorghe pe grindurile Letca și Săraturile.

Materialele de construcție sunt bogate și variate, fiind reprezentate mai ales prin roci dure : calcare și diabaze la Tulcea, calcare la Isaccea, [NUME_REDACTAT], Mahmudia și Zebil ; granite, granodiorite și porfire la Macin, Turcoaia, Atmagea, Ceamurlia; dolomite la [NUME_REDACTAT], Mahmudia; calcare siderurgice în [NUME_REDACTAT]; gresii cuarțoase la Baia; nisipuri cuarțoase pe grindul Caraorman și loess pe suprafețe foarte mari.

Deși nerelevat până acum sub acest aspect, loessul reprezintă, una dintre resursele naturale cele mai irnportante ale Dobrogei atât ca material de construcție, folosit la fabricarea cărămizilor, cât mai ales ca rocă-mamă pentru dezvoltarea solurilor. Loessul este alcătuit în mare parte dintr-un nisip fin (ca. 20-50 %) și un praf argilos; reprezintă 17% din suprafața țării grosimea depozitelor de loess variind de la paturi subțiri la masive groase de sute de metri,

Deși o rocă argilo-nisipoasă, friabilă și puțin rezistentă, care favorizează dezvoltarea pseudocarstului și proceselor gravitaționale de surpări și tasări, creînd unele greutăți lucrărilor geotehnice și agrotehnice, loessul reprezintă cuvertura pleistocenă cea mai întinsă (fig. 3). Grosimea acesteia variază între 5 și 30 m, fapt care a atenuat versanții, acoperind fundamentul dur și eterogen mai vechi al dealurilor, favorizînd astfel extinderea agriculturii în regiuni stîncoase și stepice.

Fig. 2 Răspindirea marilor formațiuni litologice.

1, Formațiuni vechi, dure, precuaternare ; 2, loess și formațiuni loessoide; 3, formațiuni aluviale,

lacustre, mlăștinoase și marine; 4, nisipuri de dune.

Incheind această parte cu privire la relieful și geologia Dobrogei putem spune că acestea constituie elementele naturale de bază, care au o influență deosebită asupra tuturor celorlalte condiții (hidrografice, bioclimatice etc.), iar separarea celor două mari masive morfologice, de nord-vest și de sud,, este făcută în acest sens.

[NUME_REDACTAT], și respectiv [NUME_REDACTAT] se încadrează în climatul continental temperat al țării, dar prezintă o serie de caracteristici datorită factorilor locali, cum sunt : poziția la gurile Dunării și pe litoralul [NUME_REDACTAT], morfologia reliefului (culoarele și depresiunile marginale din vest, nord și est), masivitatea și altitudinea munților și dealurilor din partea de nord-vest și de sud.

Elementul principal al climei îl reprezintă precipitațiile, destul de reduse (valori medii anuale sub 400 mm), fapt care se reflectă printr-o ariditate accentuată. [NUME_REDACTAT] este considerată locul cu cele mai puține precipitații din România.

Durata de strălucire a soarelui este mare, media multianuală fiind de 2250 ore, dar poate ajunge la 2600 ore în anii cu nebulozitate redusă. Temperatura se distribuie neuniform pe suprafața deltei. Mediile multianuale indică o creștere a temperaturii de la vest spre est. La nivelul vârfului deltei (Tulcea) temperatura medie multianuală este de 10,94 C, în delta fluvială (Gorgova), de 10,96 C, pe țărmul mării (Sulina), de 11,05 C, iar în largul [NUME_REDACTAT] ([NUME_REDACTAT]), de 11,86 C.

Stratul de zapadă este subțire și se menține perioade scurte de timp, numai în iernile mai aspre. Vânturile dominante bat din sectorul nordic alternativ cu sectorul sudic, cele mai intense accelerări de vânt înregistrându-se iarna și în sezoanele de tranziție. Sezoanele sunt distribuite foarte neuniform în spațiul [NUME_REDACTAT]. La intrarea în deltă, la Tulcea, mediile pe 90 ani relevă ca sunt 142 zile de vară și 60 zile de iarnă, iar primăverile au durata aproape egala cu toamnele. [NUME_REDACTAT] aceleași medii multianuale indică 145 zile de vară și numai 15 zile de iarnă, iar primăverile sunt mai lungi (122 zile) decât toamnele (83 zile).

Frecvent, Dunarea ingheta, cu influente negative asupra navigatiei si accesului in zona deltei. Pe grindurile neinundabile se constata pe timpul iernii o scadere a temperaturii ce poate cobori pana la 15°C -17°C la sol si 2°C -3°C la inaltimea de 2 m, fata de platforma continentala.

[NUME_REDACTAT] hidrografica a [NUME_REDACTAT] este destul de complexa, prezentand un interes deosebit din punct de vedere geografic, economic, precum si turistic. Ea asigura alimentarea cu apa a lacurilor, precum si navigabilitatea.

Privită în ansamblu, rețeaua hidrografică aparține celor două mari bazine – bazinul Dunării și bazinul [NUME_REDACTAT], separate între ele prin cumpăna asimetrică a apelor situată pe latura vestică și nordică în lungul celor mai înalte cote ale reliefului.

Bazinului hidrografic al Dunării îi aparțin o serie de pârâiașe scurte și de torenți cu scurgere intermitentă, cum sunt : izvoarele Topologului, Eosti, Aiorman, Cerna, Plopi, Jijila, Lunca- vița și altele.

[NUME_REDACTAT] Neagră se scurg o serie de râuri cum sunt : Telița și Taița care se varsă în lacul Babadag, Slava și Hamangia în lacul Golovița și Casimcea în lacul Tașaul, situat pe teritoriul județului Constanța.

Hidrografia regiunilor joase

Aceasta este dominată în primul rând de Dunăre cu delta ei și de complexul lagunar Razim, apoi de sistemul de brațe secundare (sahale, japșe), canale și bălți (lacuri de luncă și de deltă), care constituie un adevărat păienjeniș.

Dunărea, până la prima bifurcație, are un curs destul de meandrat, schimbîndu-și direcția din sud—nord în vest—est în dreptul localitații 23 August, sub influența pintenului dur al Buceagului și a celor două falii cu aceeași orientare de mai sus.

Brațele principale ale Dunării — Chilia, Sulina și Sf. Gheorghe — provin din două bifurcații (difluențe), prima la ceatalul Chiliei, sau al Izmailului, prin care s-au format brațele Chilia și Tulcea și a doua la ceatalul Sf. Gheorghe, prin care au luat naștere alte două brațe — Sulina și Sf. Gheorghe.

Procesul de bifurcare succesivă de la vest la est trebuie pus pe seama marelui con aluvionar format de Dunăre în fostul golf marin al Țuicii (P. Coteț, 1960 b).

Dunărea transportă anual o cantitate enormă de apă și mâluri, în care debitul mediu multianual de apă este de 6 300 m3/s în vârful deltei, iar debitul solid de 310 g/m3 (în perioada 1921-1960).

Valoarea acestui debit între vârful deltei și gurile de vărsare variază numai cu 10%, dar în schimb ea este destul de variabilă de la un braț la altul.

Chilia, brațul nordic, are cea mai mare adâncime (—36 m) și cel mai bogat debit (62,5 din debitul total al Dunării sau 3 700 m3/s). Acesta prezintă o meandrare accentuată în amonte, despletiri fusiforme la mijloc (înainte și după localitatea [NUME_REDACTAT]) și o deltă proprie, de tip Mississippi, la vărsare, cu numeroase brațe divergente, cu o creștere anuală foarte rapidă.

[NUME_REDACTAT] are un debit de 37,5% sau 2 600 m3/s, care se împarte pe cele două brațe ale sale.

Sulina, brațul median este cel mai rectilin, lung de 62,6 km și adânc de —18 m, complet rectificat și dragat pentru navigație, cu vase marine ce pot pătrunde până la Galați și Brăila. La vărsare prezintă o deltă proprie, de tip Tibru, iar ca debit el transportă cantitatea cea mai redusă (17,7%) sau 1 699,2 m3/s, formând o plajă întinsă.

Fig. 3 Plaja si farul de la [NUME_REDACTAT]. Gheorghe este brațul sudic, care face legătură cu lacul Razim prin cele trei canale, Lipoveni, Dunavăț și Dranov, și care prezintă cea mai accentuată meandrare (coeficient de sinuozitate 1,60). Acest fapt explică lungimea lui totală de 109 km, deși în linie dreaptă el are numai 66 km. Acest braț pierde aproape permanent apă către lacul Razim (circa 48,5 m3/s In ultimii 15 ani), iar debitul lui este de numai 20,6 % din debitul nediu al Dunării în vârful deltei, sau 1 205 m3/s.

Fig. 4 [NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT] o perioadă mai îndelungată (1850—1960), brațul Chilia a preluat cel mai mult din debitul Dunării (în preajma anului 1900)circa 70%, pe când brațul Tulcea circa 30%.

După datele existente, aceste procente au variat destul de mult în decursul anilor, debitele crescând, scăzând sau rămânând constante de la un braț la altul. Astfel, pentru perioada 1928 — 1960, pe brațul Tulcea, debitul a crescut cu circa 9%, pe brațul Sf. Gheorghe cu circa 1,4%, pe brațul Sulina cu circa 20%, iar pe brațul Chilia a scăzut cu circa 4,7%, datorită acțiunii antropice de îmbunătățire a navigației pe brațul Sulina.

[NUME_REDACTAT] a preluat din debitul Dunării un procent constant (circa 7%) până în preajma anului 1900, pentru ca de la această dată să preia din ce în ce mai mult (circa 12% în 1921 și circa 17% în 1960). [NUME_REDACTAT]. Gheorghe a preluat din debitul Dunării între 1850—1900 un procent în continuă scădere (de la circa 30 la circa 20%)” (Zona de vărsare a Dunării…, 1963, p. 148).

Pentru variațiile dintre 1850 și 1960, anul 1900 sau perioada 1890 —1910 reprezintă o dată foarte importantă, care corespunde cu marile lucrări hidrotehnice dintre 1880 și 1902 de pe brațul Sulina și ele au avut un rol hotărâtor în repartiția debitului Dunării între brațele deltei. Nu este exclusă nici influența condițiilor morfologice locale ale albiilor în urma procesului de inundabilitate și a mișcărilor verticale seculare.

Ca și celelalte brațe, brațul Sf. Gheorghe se termină la vărsare printr-o deltă secundară, de tip Vistula, cu despletire conică de brațe secundare și praguri submarine de genul insulei Sacalin din zona maritimă situată în fața deltei.

Panta foarte redusă a deltei (0,006°/00) are ca urmare inundarea și stagnarea unui volum mare de apă în interiorul ei (2 230 milioane m3/an), creând în același timp imagini morfohidro- grafice diferite în raport cu valoarea hidrogradelor respective.

Astfel, la hidrogradul 3, delta reprezintă mai mult de jumătate apă (62,5%) ; la hidrogradul 6 peste trei sferturi apă (78%), iar la hidrogradul 8 un adevărat lac din care uscatul, cu caracter insular, ocupă abia 7,3%, fiind reprezentat numai prin grindurile cele mai înalte (Amenajarea complexă a [NUME_REDACTAT], voi. I, 1958).

În legătură cu regimul de scurgere al apelor Dunării se semnalează o serie de fenomene naturale, cu caracter sezonier care atrag atenția în mod special și au influențe negative asupra vieții economice. Dintre acestea amintim înghețul/dezghețul și inundațiile, care se produc atât pe brațe și canale, cât și în interiorul deltei sau la contactul cu marea și cu care omul are de luptat continuu.

Înghețul și formarea gheții în deltă sunt legate de o serie de factori climatici, hidrologici și biochimici. Dintre aceștia pe primul plan stau factorii climatici (temperatura și vântul).

Formarea gheții în [NUME_REDACTAT] are nevoie de o temperatură de — 8°C, iar durata fenomenelor de iarnă depinde de influența maselor de aer rece arctic de nord-est și de aer cald, oceanic.

Cazurile de acoperire completă a brațelor Dunării cu un pod de gheață sunt destul de rare. Se citează cazul brațului Sf. Gheorghe, care în iarna anului 1933 — 1931, în condițiile unei temperaturi deosebit de scăzute și unui vânt de 10° Beaufort,. Bătând de la est (contra curentului apei), a înghețat complet (pod de gheață) într-o singură noapte pe toată lungimea lui (Zona de vărsare a Dunării,…, 1963, p. 231).

Durata medie a podului de gheață de-a lungul brațelor este de 22—41 de zile. în contrast cu perioadele de îngheț cu durată diferită există și perioade de câțiva ani fără îngheț (1950 — 1953) sau cînd se produc dezghețuri frecvente în timpul iernilor blânde. Grosimea gheții pe brațe variază între 25 și 35 cm, rar ajungând la 55-60 cm sau mai mult.

Dezghețul se produce în urma creșterii temperaturii aerului și a apei. Acesta începe de obicei de la gurile de vărsare spre amonte. Începutul perioadei de dezgheț este diferită ; cea mai timpurie apariție a fost semnalată la Sulina, la 19 decembrie {în iarna 1948—1949), iar cea mai târzie la ceatalul Izmailului, la 29 martie (în iarna 1931—1932).

Durata de scurgere a sloiurilor este și ea variabilă (media fiind de 5—16 zile). De scurgerea sloiurilor este legată, mai ales la sfîrșitul iernii, apariția zăpoarelor care duc la blocarea unor sectoare ale fluviului (coturi, praguri, porțiuni înguste de albii), care împiedică navigația și produc inundații în amonte.

Inundațiile în [NUME_REDACTAT] se produc de obicei la creșterile mari de nivel, după valoarea hidrogradelor, așa cum s-a arătat mai înainte. Valoarea cantitativă și direcțiile de dezvoltare ale undelor de viitură rezultă clar din figura 5, sectorul vestic fiind caracterizat prin unde mai mari (5—1,50 m), ca urmare a revărsării divergente a tuturor brațelor Dunării, iar cel estic prin unde mai mici (sub 1,50 m), fapt explicabil prin distanța mai mare față de vârful deltei, prin barierele câmpurilor de nisipuri (Letea, Caraorman, Sărăturile), ca și prin raportul mai redus al celor trei brațe, deși acțiunea lor este convergentă aici (P. Coteț, 1970).

Fig. 6 Procesul de inundabilitate îa [NUME_REDACTAT].

1. Relief inalt de grinduri și cîmpuri de cordoane cu dune; 2. porțiuni depresionare cu valori sub 0 m (după C. Braescu, 19); 3. lacuri; 4. linii principale de remuu; 5. undele de viitura, (schematizate după, I. Vladimirescu si St. Buzeteanu din lucrarea lui A. C. Banu – L. Rudescu -1985) (A, undele cele mai lungi, dezvoltate pe mijlocul deltei; B, undele mai scurte, cu poziție mai mult laterală; D, undele cele mai scurte, cu caracter local).

Factorii principali de care depinde procesul de inundabilitate în [NUME_REDACTAT] sunt varietatea, altitudinea și poziția reliefului deltaic și mai ales specificul regimului de scurgere a fiecărei viituri în raport cu brațele principale.

Sistemul de brațe secundare sau gîrle (sahale, japșe) și canale antropice reprezintă țesătura de amănunt care face legătura hidrografică în interiorul deltei, dar și cu sistemul lagunar al Razimului. între cele mai principale gârle și canale amintim : Pardina, Șontea, Lopatna, Marele M ([NUME_REDACTAT]), Rusca, Litcov, Uzlina, Macovei, Împuțita, Dunavăț și Dranov. Adâncimea cea mai mare a lor este de — 4 m pe gârla Lopatna.

Lacurile deltaice denumite și iezere (cu adâncimi maxime între 2 și 4 m în lacurile Puiu și Roșu) reprezintă elementul hidrografic dominant al deltei, acestea ocupând, împreună cu zonele mlăștinoase de plaur și stuf, o suprafață de 3 680 km2 din totalul deltei de 4 340 km2.

Cele mai importante lacuri deltaice formate prin revărsarea apelor Dunării, dar cu o dinamică mai accentuată de schimb cu brațele Dunării și care se întîlnesc în marile ostroave dintre brațele principale ale fluviului sunt : Merhei (1 050,0 ha), Fortuna (906,25 ha), Tatanir (631,2 ha), Matița (618,8 ha), [NUME_REDACTAT] (500, 0 ha), Baciu (412,0 ha), Babina (337,5 ha) figura 6, Ledeanca (275 ha), la care se adaugă cele situate în ostrovul dintre brațele Chilia și Tulcea — Sulina, precum și lacurile Roșu (1 331,25 ha), Gorgova (1 281,0 ha), Isacov (1 046 ha), Lumina (887,5 ha), Puiu (825,0 ha), Uzlina (408.0 ha), Roșuleț (331,25 ha) etc. raspindite in continuare spre sud și est. Singurul lac tăiat în două de brațul canalizat Sulina este Obietinul.

Fig. 7 [NUME_REDACTAT]

Dintre acestea, cea mai bogată zonă în lacuri se află intre grindurile Stipoc — Chilia și Letea — Caraorman, din delta flnviatilă.

Din datele existente, numai 10 lacuri au suprafețe cu valori intre 500 și 1 331,25 ha (cel mai întins fiind [NUME_REDACTAT]) ; ca adâncime lacurile deltaice variază intre 2 și 4 m.

Sub raport hidrochimic și fizic numai lacurile din complexul Roșu — Lumina se apropie de sistemul lacunar al Razimului, cu apă salmastră, restul având apă dulce.

Lacurile litorale din complexul Razim de pe teritoriul județului Tulcea aparțin tipurilor : lagunar, din care fac parte Razim și Golovița și limane fluvio-rnaritime—Agigliiol, Calica, Babadag și Ceamurlia, situate la periferia lacurilor lagunare.

Aceste lacuri comunică cu [NUME_REDACTAT] prin gura Portița și au legătură cu Dunărea prin canalele Lipovenilor, Dunavăț și Dranov sau primesc apele râurilor afluente Telița și Taița ce se varsă în lacul Babadag, Slava și Hamangia ce se varsă în lacul Ceamurlia, fapt care explică, caracterul salmastru mai accentuat al apei lor. Aceste lacuri au adâncimi mai mari (între 2 și 4 m).

Din cuprinsul lacului Razim se ridică trei insule : Popina (47 m), Grădiștea (14 m) constituite din calcare triasice și Bisericuța (6 m) din gresii calcaroase, martori ai reliefului continental mai extins în trecut.

Un alt lac mai mare este Dranov, de tipul iezerelor din deltă.

Sub raport hidro geologic, regiunile joase se caracterizează prin apa freatică la adîncimi mici (între 0 și 3 m și între 3 și 5 m), a cărei compoziție este influențată de apele de suprafață din lacuri, brațe, gârle și chiar din mare.

Apele de adâncime sunt cantonate la diferite nivele litologice, mai ales în complexele de nisipuri și pietrișuri, fiind de bună calitate.

Resursele naturale în apă ale județului Tulcea sunt mult mai mari în regiunile joase, ca bază de alimentație a populației ca și sub raport piscicol sau ca mijloace de comunicație, și mai reduse în regiunile înalte, ceea ce creează o evidentă discordanță hidrologică generată de deficitul de umiditate datorită aridității climei.

Stabilirea echilibrului hidrologic între cele două categorii diferite de regiuni morfohidrografice ale județului, echilibru necesar economiei agricole în primul rând, se poate realiza prin amenajarea unui sistem local de lacuri de acumulare în lungul văilor seci (destul de numeroase) și a unui larg sistem de irigații în curs de realizare pe latura sa estică (Dunavăț — Sarinasuf — Sarighiol), în câmpiile marginale sau interioare, care vor contribui, alături de împădurirea dealurilor golașe, la schimbarea condițiilor climatice locale și la sporirea potențialului agricol și silvicol.

Solurile, Vegetatia, [NUME_REDACTAT]

Sub raport pedologic, județul Tulcea dispune de un înveliș de soluri destul de variat și bine dezvoltat, care constituie una dintre resursele cele mai importante, de care este legată vegetația cultivată și spontană, iar în consecință dezvoltarea agriculturii și silviculturii.

Privit în ansamblu, învelișul de sol al acestui județ reflectă în distribuția și dezvoltarea lui pe orizontală, raportul dintre regiunile înalte și joase, iar pe verticală, influența altitudinii reliefului, condițiile de rocă, vegetație și apă freatică.

Analizând solurile în raport cu extinderea regiunilor înalte și joase, se constată același dublu aspect, de o parte soluri vechi, cu grosimi mari, bine dezvoltate morfologic, și,pe de altă parte, soluri noi, cu grosimi reduse, în curs de formare.

Fig. 8 [NUME_REDACTAT] regiunilor joase; 11.soluri de luncă; 12.soluri de mlaștină și turbe eutrofe; 13. plaur; 14.nisipuri mobile sau slab solificate; 15.sărături.

[NUME_REDACTAT] Dunarii, conform lucrării „Harta solurilor din [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] elaborata de I. Munteanu si colab., in 1996, principalele tipuri de sol și folosinte sunt:

Solurile aluviale sunt soluri foarte tinere caracteristice în principal grindurilor din

partea fluviala (vestica) a deltei, care în mod regulat primesc aluviuni proaspete. Aproximativ 35.000 ha de zone cu soluri aluviale sunt indiguite și cultivate. În condițiile unui management adecvat aceste soluri sunt productive pentru o gama largă de tipuri de culturi pentru teren uscat, dar, din cauza climei uscate fără irigații, producțiile sunt mici și foarte mici. Orzul, lucerna și floarea soarelui și în mai mică măsură grâul de toamnă, sunt cele mai potrivite culturi.

Limnosolurile, includ depozitele lacustre/lagunare de pe fundul lacurilor. Aceste

sedimente sunt în marea lor majoritate alcătuite din suspensii minerale aduse de apele Dunării și cele provenite în urma proceselor chimice și biologice care au loc la nivelul masei de apă și sedimentelor. 

Gleisolurile, reprezintă principalul component al învelișului de sol caracteristic

formelor de relief cuprinse între 0,0 si 0,5mrMN. Sunt dezvoltate pe depozite aluviale, dar câteva dintre ele s-au format și pe depozite de loess ([NUME_REDACTAT]). Daca nu sunt drenate și cultivate, gleisolurile sunt acoperite, predominant, cu stufărișuri, păpurișuri și rogozuri.

Psamosolurile și nisipurile, sunt asociate cu grindurile și dunele de nisip din delta

maritimă si din Complexul lagunar Razim-Sinoe. Psamosolurile sunt definite prin textura lor nisipoasa și de un profil de sol slab dezvoltat. Nivelul general de fertilitate al psamosolurilor este foarte scăzut. Sunt folosite în special pentru păsuni și plantații de plop.

Solonceacurile includ toate tipurile de sol, care au limita superioară a orizontului salic

în primii 20 cm de la suprafata solului. Solonceacurile suportă un covor vegetal sărac, care constă din pajiști halofile de calitate foarte scăzută pentru vite.

Soluri balane sunt caracteristice, prin definiție, stepelor cu climat continental uscat,

sunt singurele soluri zonale din [NUME_REDACTAT]. Cea mai mare parte a solurilor balane este folosită ca teren arabil de către locuitorii comunei [NUME_REDACTAT].

Histosolurile constituie principala componentă a nivelului pedologic al RBDD

Conform SRCS, solurile clasificate cu acest nume conțin un orizont organic de peste 50 cm grosime, cu limita superioară ân primii 25cm de la suprafata solului. În stare naturala, histosolurile sunt suport de bază pentru ecosistemele umede: stufărișuri, vegetația acvatică, submersă.

Antroposolurile și non-solurile sunt rezultatul diferitelor activităli umane. Sunt în

principal reprezentate de grămezi de pământ sau alte materiale rezultate din săparea de canale, pentru desecare în incintele agricole, pentru deschiderea unor cai navigabile (ex. Caraorman si Mila 23) și canalelor pentru imbunătățirea circulatiei apei în părțile mai izolate ale deltei. Antroposolurile sunt constituite în principal din depozite aluviale, uneori amestecate cu materii organice. Suprafețe mici – circa 500 ha – sunt folosite de locuitori pentru cultura legumelor, pepeni și alte culturi de subzistență. Suprafețe mai mari ce s-au înierbat natural sunt folosite ca pășune.

Acestea sunt strâns legate de șesurile întinse ale luncii și [NUME_REDACTAT], de șesurile litoralului lacustru și de grindurile fluviatile sau marine. Ele sunt soluri azonale neevoluate, condiționate de microrelieful grindurilor, dunelor de nisip și depresiunilor lor lacustro-mlăș- tinoase dintre acestea, de dinamica apelor freatice și de stadiul de evoluție al regiunii respective.

Mari suprafețe din aceste regiuni sunt ocupate de plaur și de bălți, pe fundul cărora se formează nămoluri sapropelice.

[NUME_REDACTAT] Dunării pînă la ceatalul Chiliei predomină solurile de mlaștină bogate în materie organică, la care se adaugă cernoziomul, mai ales pe latura joasă de vest a județului, soluri destul de fertile.

[NUME_REDACTAT] Dunării, solurile ocupă suprafețe mai reduse, cea mai mare parte a ei fiind acoperită cu apă sau plaur, predominante fiind solurile de mlaștină, care în sectorul fluvio- maritim prezintă o salinizare accentuată.

Solurile aluviale și aluviunile apar aici ca fâșii înguste în lungul grindurilor fluviatile.

în delta fluvio-maritimă predomină solurile nisipoase de dune (psamoregosoluri), care apar pe plajele și grindurile marine constituite din nisipuri mobile și semimobile.

Singura parte din deltă unde apar soluri mai evoluate este grindul Chilia, cu soluri bălane freatic-umede dezvoltate pe loess, la care se adaugă solonețuri și solonceacuri, ca efect al climei aride, specifică deltei în general.

In lungul litoralului marin și lacustru predomină solurile salinizate (halomorfe) formate în condiții favorabile de concentrare a sărurilor la suprafață sub influența evaporării continue

a apei.

Deflația și eroziunea eoliană sunt destul de accentuate mai ales pe grindurile maritime Letea, Caraorman și Sărăturile.

Din cele expuse și ținând seama mai ales de potențialul solurilor din [NUME_REDACTAT] se pot trage o serie de concluzii :

-modul actual de folosire a solurilor corespunde, din punct de vedere al compoziției fizico-chimice, ecologiei șt fertilității lor;

-lucrările hidrotehnice efectuate în lunca și [NUME_REDACTAT] au dus la desecarea și îndiguirea unor importante suprafețe joase, inundabile, redîndu-se astfel agriculturii noi terenuri în care s-au obținut producții mari ;

-extinderea lucrărilor agro-ameliorative pentru reducerea terenurilor degradate (afectate intens de eroziunea torențială, asociată cu dezvoltarea carstului pe loess prin procese de sufoziune) se impune mai ales pe latura înaltă dunăreană, datorită diferențelor mari altimetrice, pantei accentuate și grosimii mari a loessului.

Vegetatia și fauna

Vegetația și fauna sînt strîns legate în distribuția lor de relief, hidrografie, sol și de trecutul geologic.

Asociațiile și formațiunile vegetale și animale au atît caracter zonal, cit și azonal, primele fiind predominante în regiunile înalte, iar ultimele în regiunile joase, inundabile.

[NUME_REDACTAT] este un regn vegetal unic si neegalabil, un adevarat paradis faunistic.

  In decembrie 1990, [NUME_REDACTAT] a intrat in patrimoniul mondial al UNESCO ca rezervatie a biosferei, dobandind maxima recunoastere internationala prin acceptarea de a figura pe Lista UNESCO a [NUME_REDACTAT] si [NUME_REDACTAT].

Biotopurile întâlnite în [NUME_REDACTAT] sunt diverse: mlaștini stuficole, lacuri, plaur plutitor sau fix, păduri de foioase, vegetație de grind cu sol sarat, vegetație de pajiste, padure luxuriantă, zăvoaie. Un ținut exotic cu peste 1830 de specii de copaci și plante, specificul deltei fiind vegetația plutitoare, a cărei bază este stuful, o plantă perenă care acoperă peste 1500 de km2 din suprafața totală a deltei, constituit în plauri.

Fig. 9 Fauna din delta si zonele de vegetatie

Prezența și dezvoltarea vegetației din deltă este strâns legată de variația în timp și spațiu a regimului hidrologic, ca și de mica variație pe verticală a reliefului, de unde rezultă o vegetație terestră și o vegetație acvatică.

Vegetația terestră ocupă suprafețe mai reduse și ea apare numai pe grindurile cele mai înalte, cum sînt : Letea, Caraorman, Chilia, Stipoc și diferite grinduri fluviatile.Ea este reprezentată prin păduri amestecate (păduri de șleau), zăvoaie de salcie, pășuni și terenuri de cultură.

Vegetatia pajistilor mesofile de grind – se extinde pe aproximativ 3% din totalul suprafetei deltei, in special pe pe grindurile fluviale supuse inundarii periodice.

Vegetatia pajistilor de stepa nisipoasa – se extinde pe aproximativ 3% din totalul suprafetei deltei, dezvoltandu-se mai ales pe campurile marine Letea, Caraorman si Saraturile.

Vegetatia de grind cu sol sarat – se extinde pe aproximativ 6% din totalul suprafetei deltei, dezvoltandu-se pe soluri salinizate.

Pe grindurile fluviatile cresc mai multe specii de salcie, plopi negri, plopi albi, vascul, catina, tufe de mure, iar in apropierea malului marii, pelinul, iarba sarata, volbura de nisip. In rezervatia naturala Erenciuc gasim arinul negru, aici fiind singura zona din Europa unde mai creste.

Pădurile amestecate sunt constituite din plopul alb (Populus alba), plopul negru (P. nigra), plopul tremurător, stejar (Quercus robur), meri și peri pădureți, salcia albă (Salix alba), ulmul (TJlmus levis) etc., ca și de o serie de arbuști (alun, porumbar, măceș, păducel, lemn cîinesc, corn, sînger, cătină albă și roșie).

Caracteristică pentru aceste păduri, care apar pe grindurile Letea și Caraorman, este prezența lianelor : Periploca graeca, vița sălbatică (Vitis silvestris), curpenul de pădure (Clematis vitalba) și altele.

În rezervația naturală [NUME_REDACTAT], declarată monument al naturii, gasim numeroare specii de plante printre care : frasinul pufos, vița sălbatică, volbura, hameiul, garoafa de nisip, obsiga, pipirigul stejarul brumariu, cornul, paducelul, macesul.

Zavoaiele, specifice deltei fluviale, sunt paduri de salcie, frasin, arin, plop, care cresc pe grindurile fluviatile, sunt periodic inundate si se dezvolta pe 6% din totalul suprafetei. Intalnim patru tipuri de zavoaie dezvoltate pe grindurile fluviatile joase, pe grindurile mai inalte, pe grindurile fluviatile cele mai inalte. Un tip de zavoi mai rar este arinisul, care apare pe grindurile fluviatile din delta marina.

Pajiștile ocupă suprafețe restrînse fie pe grindurile inundabile (unde predomină asociațiile cu numeroase graminee), fie pe cele nisipoase cu specii arenicole (rogozul de nisip) etc.

Terenurile de cultură, cu întinderi nu prea mari, se întâlnesc fie pe grindurile cele mai înalte, fie în porțiunile îndiguite.

În afară de aceste suprafețe acoperite de vegetație naturală sau cultivată există circa 20 000 ha de nisipuri’ spulberate de vînturi pe grindurile maritime și literale.

Ca o unitate aparte se disting nisipurile litorale maritime, unde vegetația prezintă o gradare caracteristică, cu trecere de la nisipul plajelor cu Caleile maritima, Salsola rutlienica, Eryn- gium maritimum etc. la dunele înalte cu Elymus sabulosus, Arternisia maritima etc. și dunele mijlocii cu Centaurea arenaria, Scabiosa ucrainica etc. (D. Ivan, 1968).

Vegetația acvatică predominant lacustro-mlăștinoasă este mult mai întinsă și reprezentată prin plante submerse, cum sunt : broasca apei, mârțul, brădișul (Myriophyllum), sârmulița (Vallisneria), coada calului (Hippuris vulgaris) otrățelul (Utricularia vulgari), cosorul (Ceratophyllum submersum), sau plante cu frunze plutitoare, ca de exemplu : nufărul alb (Castalia alba Wood) sau galben (Nuphar luteum), iarba broaștelor (Hidrocharis moruns ranae), ciulinii de baltă (Trapa natans), broscărița (Potamogeton natans) etc., toate acestea se întîlnese în lacuri (ghioluri), gîrle și mlaștini.

Fig. 10 Nufarul alb Fig. 11 Nufarul galben

Urmează vegetația specifică zonelor mlăștinoase reprezentată prin stuf (Phragmites communis), în amestec cu papura (Typha latifolia și angustifolia), pipirig (Scirpus triqueter) și rogoz (Carex stricta).

Fig. 12 [NUME_REDACTAT]. 13 [NUME_REDACTAT] constituie vegetația predominantă (233 000 ha); acesta apare pe marginea lacurilor, pe plaur, în japșe și în mlaștinile propriu-zise, unde este de cea mai bună calitate.

Plaurul, ca una din cele mai caracteristice formațiuni ale deltei, reprezintă o împletitură deasă de rizomi și rădăcini de plante acvatice, plus diferite resturi vegetale și mâluri aluvionare. Acesta are cea mai largă dezvoltare în depresiunile Matița —Merhei și Eoșu — Puiu.

Una din principalele bogații faunistice ale [NUME_REDACTAT] este pestele, reprezentat prin 133 specii din care 31 de specii ce traiesc atât în apele dulci cât și în cele sărate și aici menționăm morunul, cega, nisetrul, pastruga, scrumbia de Dunare, cambula; 44 de specii ce traiesc numai in ape dulci, salaul, carasul, stiuca, linul, somnul,crapul, avatul, bibanul și cel mai bine reprezentate ca număr de specii 58, ce traiesc numai în apele saline din [NUME_REDACTAT] și aici menționăm calcanul, sprotul, hamsia, stavridul etc.

Pestii constituie o sursa importanta de hrana pentru pasari si mamifere acvatice precum si o importanta resursa stiintifica, mentionand aici sturionii, ca relicve ale vechii faune ponto-caspice, specii ce in prezent sunt pereclitate datorita pescuitului industrial masiv.

Păsările sunt foarte variate, la speciile locale adăugîndu-se cele călătoare, care folosesc delta numai ca zonă de tranzit; marea intindere de stuf este căminul ce adăpostește ân desișurile sale parte din cele 327 de specii de păsări, adică aproximativ 81% din avifauna Romaniei.

Cele mai numeroase specii de sunt cele acvatice, reprezentând 82% din avifauna acvatică europeană, 114 specii în total, din care aici cuibaresc 81 specii și migrează prin Deltă 60 specii.

Dintre speciile rare și specifice deltei primul este pelicanul (Felecanus onocrotalus și P. crispus), apoi cormoranul (Phalacrocorax carbo sinensis), care trăiește în colonii mari.

Speciile de interes muzeologic sunt reprezentate prin călitarul roșu și alb (Tadorna ferruginea și T. tadorna), cătăliga (Himantopus himantopus), prigoria (Merops apiasler), durnbrăveanca (Coracias garrulus), vulturul codalb (Haliaetus alb‘Mila)f piciorongul, egreta albă mare, lopătarul, acvila, șoimul, etc.

Specii de păsări de interes vînătoresc sunt lișița (Fulica utra), rața sălbatică mare (Anas platyrhynchos), gârlița (Anxer albifrons), gâsca de vară (Anxer anser), rața pestriță (Anas strepera), potîrnichea, prepelița, uliul găinilor, găinușa de baltă, nagâțul, cârsteiul de baltă, corcodelul etc.

Diversitatea și numărul mamiferelor din [NUME_REDACTAT] sunt asigurate în general de zonele izolate, mlăștinoase. Au fost identificate 44 de specii de mamifere, din care cele mai numeroase exemplare sunt cele ale rozătoarelor și insectivorelor. Aceste mamifere de talie mica, constituie hrana pentru majoritatea mamiferelor carnivore și pentru păsările rapitoare.

Dintre mamiferele de interes economic și vânătoresc, menționăm mistrețul .(Sus ser of a), lupul (Caniș lupus), iepurele (Lepus europaeus), pisica sălbatică (Felix silvestris), precum și diferite specii rare și cu mare importanță economică, ca nurca (Mustela lutreola), vidra (Lutra lutra), hermelina (Mustela erminea). Bisamul (Ondatra zibethnica) și nutria (Myocastor aoypus) sunt periculoase pentru construcții hidrotehnice și pentru piscicultură, și de aceea ele necesită o supraveghere mai atentă în vederea preîntîmpinării eventualelor pagube ce pot afecta atât economia specifică deltei, cât și echilibrul ecologic în natură. Dintre speciile pătrunse la noi în țară prin migrare este cîinele-raton (Nycterenies procyonoides), numit popular și bursuc bărbos. Se mai întîlnesc aici numeroase broaște (Bana esculenta) apoi șerpi de casă și de apă (Natrix natrix și N. tessellata), șopîrlița (Eremias ar guta deșerți), pe nisipurile de la Letea și Caraorman și vipera de stepă (Vipera ursinii renardi).

Fauna ichtiologică cuprinde, în primul rînd, pe cea specifică din brațele Dunării — cega (Acipenser rutlnenus), viza (A. glaber), și obletul (Alburnus lucidus), la care se adaugă o serie de specii migratoare marine : morunul (Acipenser huso), nisetrul (A. guldenstaedtii), păstruga (A. stellatus) etc. și de apă dulce crapul (Cyprinus carpio), somnul (Silurus glanis), șalăul (Lucioperca sandra), știuca (Esox lucius), mreana și altele.

Populația si [NUME_REDACTAT]

[NUME_REDACTAT] este o rezervație cu un caracter aparte datorită prezenței pe teritoriul ei a 32 de localitati, din care 25 sunt situate în interiorul rezervației, localități care însumează o populație de aproximativ 27.000 locuitori. Peste 20% din populația aflată în [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] se regăsește în singura localitate cu statut de oraș, Sulina.

În toate timpurile, populația s-a concentrat mai ales spre Dunăre și litoral, fapt consemnat în diferite documente istorico-geografice și cartografice, între care, pentru antichitate, menționăm scrierile lui Herodot, Strabon, Ptolemeu ș.a. Prin secolele VII—V î.e.n., corăbierii greci pătrund pe gurile Dunării, întîlnind pe malurile fluviului așezări numeroase și chiar aglomerări orășenești. în acele timpuri, ținuturile dobrogene, în special cele din vecinătatea bălților și [NUME_REDACTAT], erau populate de plugari statorniciți la munca ogoarelor de cu secole în urmă și de unii păstori ce coborau din munții [NUME_REDACTAT] activă din rezervație reprezintă 35,3% din total, având un grad de ocupare de aproximativ 81.4% repartizat diferențiat pe activitati:

agricultură și silvicultură (29%)

industrie, construcții, comerț, prestări servicii (15,7%))

turism, transporturi, comunicații (15,4%)

pescuit și piscicultură (15,3%)

administrație publică (13,5%)

învățământ, educație, cultură (5,7%)

alte activitați (3,6%)

sanatate (1,9%)

Tabel 1 [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] populației este de circa 3,5 locuitori/kmp, raportată la suprafața continentală a rezervației.

Delta a fost dintotdeuna un mediu-refugiu pentru populațiile inițial grecești (grecii pontici erau încă 2059 în 1910, mai numeroși decât lipovenii), ulterior românești (dicienii, denumire care provine poate de la Vicina), apoi lipoveni. Aceste populații s-au amestecat, lucru dovedit și de vocabularul limbilor vorbite în deltă, îndeosebi termenii pescărești.

[NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] densitatea așezăriloreste de 0,9 localități la 100 km2.în partea înaltă, așezările omenești sunt repartizate relativ uniform În delta fluvială așezările sunt mai numeroase decât în estul deltei, ele sînt în majoritate mici ca număr de locuitori; în delta fluvio-rnaritimă, din 9 așezări trei au peste 1 000 de locuitori și numai una are sub 500 de locuitori. Existența unor așezări mai mari în estul deltei se explică prin prezența aici a orașului Sulina, singurul din deltă, și a grindurilor fluvio-maritime asociate Letea, Caraorman și Sărăturile, cu potențial de locuit ceva mai ridicat decît al grindurilor fluviale din vest.

[NUME_REDACTAT] se află situat în estul [NUME_REDACTAT], la 65 km distanță de Tulcea, pe locul de vărsare a apelor brațului Sulina in mare. Este cea mai răsăriteană așezare omenească a țării.

Fig. 14 [NUME_REDACTAT]

Cea mai veche știre despre Sulina apare în lucrarea politico+geografică De administrando imperio întocmită de Constantin al VII-lea Porfirogenetul care a domnit în Imperiul bizantin între anii 913 și 959. Pe la anul 1850 Sulina nu era decit o îngrămădire de cîteva colibe de pescari. Cu timpul ia ființă un mic târgușor. Azi orașul numără aproximativ 4 400 de locuitori.Sulina prezintă însemnătate datorită mai ales funcției sale de port fluvial și maritim și prezenței aici a unei importante întreprinderi piscicole ; de asemenea, orașul îndeplinește funcția de întreținere a condițiilor de navigat pe canalul Sulina și la locul de deversare a apelor fluviului în mare. Larga plajă marină din dreptul orașului și peisajul înconjurător favorizează totodată activitatea turistică a orașului, care ar putea căpăta o dezvoltare substanțială.

În ultimii ani se constată în perimetrul [NUME_REDACTAT] Dunării o dezvoltare a unor zone rezidențiale în localitațile Crisan, Mila 23, Sfantu-Gheorghe, Sulina. Construirea zonelor rezidențiale continuă, dar presupune acțiuni ferme din partea consiliilor locale precum și a tuturor instituțiilorresponsabile,astfel:
– Imbunatatirea si dezvoltarea infrastructurii de transport, telecomunicatii si energie;
– Dezvoltarea si imbunatatirea serviciilor publice ;
– Protectia mediului si dezvoltarea durabila;
– Dezvoltarea turismului;
– Dezvoltarea economica;
– Dezvoltarea resurselor umane, cresterea ratei de ocupare;
– Atragerea de noi investitii si cresterea accesului la resurse.

[NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] ocupație a populației din [NUME_REDACTAT] este reprezentată de pescuit.

Economia piscicolă și economia stuficolă. In industrie și în general în economia [NUME_REDACTAT] se disting cîteva ramuri de activitate care conferă Dobrogei un loc particular în economia națională. Este vorba în primul rând de economia piscicolă, care deține un loc de prim rang în industria dobrogeană, precum și de economia stuficolă, care dă o notă aparte de originalitate economiei din această parte a țării; Deși cu ponderi valorice diferite, ambele activități sunt strâns corelate între ele, chiar prin însăși faptul că se desfășoară în cadrul aceleiași unități naturale — [NUME_REDACTAT], regiune geografică unică prin configurația sa în cadrul, pamântului românesc și care, cel puțin sub raportul ramurii conducătoare a activității umane din nord-estul Dobrogii, nu poate fi desprinsă de complexul lagunar Razim. Locul important al acestor două activități în cadrul economiei nord-estului Dobrogei constituit din

[NUME_REDACTAT] rezultă printre altele și din repartizarea terenurilor acestei unități geografice pe mod de folosință, suprafețele piscicole și stuficole deținând împreună peste 80% din suprafața lor totală. De altfel, peștele, conservele de pește și stuful constituie unele dintre principalele articole ale schimburilor economice efectuate de județul Tulcea.

Economia piscicolă reprezintă cea mai importantă ramură a industriei zonei. [NUME_REDACTAT], reprezntă cel mai însemnat complex piscicol din țară, dacă ținem seama și de faptul că în această parte a țării acționează cele mai mari întreprinderi piscicole (Tulcea, Sulina și Jurilovca).

In apele [NUME_REDACTAT] au fost identificate peste 110 specii de pești, însă nu toate prezintă valoare industrială.

Fig. 15 Unități ale economiei piscicole

1. întreprindere piscicolă ; 2. întreprindere de industrializare a peștelui; 3. întreprindere de construcții și amenajări piscicole;4. hală frigorifică; 5. fabrică de gheață; 6. fabrică de conserve de pește; 7. fabrică de făină de pește ; 8. întreprindere de construcții și reparații navale ; 9. ghețărie ; 10. secție piscicolă; 11. cherhanale ; 12. afumătorie; 13. cabană piscicolă ; 14. centru experimental piscicol ; 15. centru experimental sturionicol; 16. stațiune sandricolă ; 17. pepinieră piscicolă.

Exploatarea stufului constituie, alături de economia piscicolă, o altă ramură conducătoare a economiei [NUME_REDACTAT].

În trecut, stuful era folosit exclusiv de localnici pentru împletituri, construcții de garduri, magazii, pentru acoperitul caselor, combustibil și chiar ca furaj pentru animale ; și astăzi el este utilizat cu măiestrie de localnici in aceleași scopuri.

Suprafețele stuficole din [NUME_REDACTAT] totalizează circa 260 000 ha, alcătuind cele mai compacte masive stuficole din lume. S-a constatat că cea mai bună dezvoltare a stufului are loc pe terenurile în care nivelurile apelor de inundație sunt cuprinse între 0,50—1,50 m, adică atunci când rădăcinile adventive ale tulpinii acvatice rămân permanent sub apă, fapt de care se ține seama atât în luarea în exploatare a diferitelor teritorii, cât și în amenajările stuficole. Totodată, primenirea permanentă a mediului acvatic al stufului cu apă proaspătă constituie o altă condiție a dezvoltării sale optime. [NUME_REDACTAT] întrunește aceste condiții, ceea ce explică larga răspîndire și calitatea superioară a stufului dunărean.

Importanța economică a stufului este legată în primul rând de posibilitatea folosirii lui ca materie primă în industria celulozei și hârtiei. Chiar dacă sub raportul conținutului de celuloză stuful este inferior lemnului de conifere (36-49% la stuf față de 45-50% la molid), în schimb stuful este superior paielor și chiar fagului, atât în privința conținutului de celuloză, cît și al procentului de fibre lungi. În plus ca plantă anuală, stuful este regenerabil pe cale naturala, in timp ce o pădure de molid se regenerează în circa 40 de ani și prin plantații artificiale.

[NUME_REDACTAT] Dunării.

Pe teritoriul [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], terenurile agricole reprezintă o proporție de 12,9% , însumând un total de 61.453 ha.Din această suprafață teren agricol, 39.947 ha (64 %) se află în incintele agricole indiguite și desecate din interiorul [NUME_REDACTAT], 10.617 ha (17,3%) se află în incinte agricole indiguite și desecate situate de-a lungul brațului Sf. Gheorghe, restul fiind pe grindurile continentale, grindurile de mal ale rețelei hidrografice interioare, grindurile fluvio-marine și șesul deltaic, în regim liber de inundare.

Ca structură de folosință a terenurilor agricole, cea mai mare pondere o are terenul arabil (63%), urmat de pajiști naturale (36,7%). Viile și livezile ocupă suprafețe nesemnificative pe terenurile private ale locuitorilor.

Ca localizare, majoritatea terenurilor arabile sunt localizate în zona economică a deltei fluviatile, mai evoluata sub aspect morfologic și pedologic.

Dintre cele trei unități formate de brațele Dunării, cea mai mare concentrare a terenurilor agricole se află în „insula” Letea (aproape două treimi), urmînd „insula” Sf. Gheorghe (circa o cincime), cele mai reduse terenuri agricole aflîndu-se în „insula” Dranov.

În condițiile unui management bun, ecosistemele agricole din delta fluviatilă pot avea o mare capacitate de producție pentru cereale păioase, porumb, legume, cartofi, soia și plante furajere.

Pentru cultivarea acestor terenuri prin permisul eliberat de catre ARBDD, se impune utilizarea de tehnologii tradiționale, se interzice folosirea produselor fitosanitare și a mijloacelor mecanice și este interzisă amplasarea de constructii de orice fel.

Creșterea animalelor – cealaltă ramură a agriculturii – este o îndeletnicire veche a populației locale de pe teritoriul Rezervației.Peste 36% (22.545 ha pajiști) din terenurile agricole și în mică măsură alte terenuri neagricole sunt folosite pentru creșterea animalelor, care este o activitate tradiționala a locuitorilor din Rezervație.

Creșterea animalelor în RBDD se face în sistem extensiv. Bovinele, cabalinele sau porcinele sunt crescute în stabulație liberă pe grindurile deltaice sau pe terenurile proaspat ieșite de sub inundație. Creșterea ovinelor este organizată în mod tradițional și se practică în principal pe pașunile (izlazurile) comunale. De asemenea, suprafețe cu folosință agricolă amplasate în incinte amenajate categoria „arabil", sunt deseori utilizate pentru pășunat, dupa cum și suprafețe cu folosință „stuf" sau „forestieră" au fost utilizate ca pășune.

Fig. 16 [NUME_REDACTAT]. Modul de folosința a terenurilor

1.Arabil; 2. pășuni și finețe naturale ; 3. vii ; 4. livezi ; 5. pădure ; 6. zone stufico-piscicoJe ; 7. grinduri.

Obiectivele turistice

Originalitatea deosebită sub aspect morfohidrografic, faunistic și floristic, formele specifice de adaptare îndelungată a localnicilor la mediul deltaic, fac din [NUME_REDACTAT] unul dintre cele mai interesante și mai atractive complexe turistice, de vânătoare și de pescuit din țara noastră și chiar din continentul european.

Un element important de atracție turistică al acestui complex îl constituie vegetația variată, luxuriantă și specifică acestei unități. Din acest punct de vedere delta alcătuiește totodată un laborator cu nesecate surse de cercetare științifică. Aici, în deltă, farmecă deopotrivă întinsele stufării legănate de rafalele vântului, aidoma valurilor mării, sălciile uriașe ce-și scaldă pletele în limpezimea undelor din canalele ce formează o densă rețea, plantațiile de plopi negri ce conturează malurile, locurile unde nuferii își deschid cupele lor imaculate.

Fig. 17 [NUME_REDACTAT] Fig. 18 Japja pe [NUME_REDACTAT] cele aproximativ 8 000 de hectare de păduri alo [NUME_REDACTAT], pădurile mixte de foioase de pe cîmpurile fluvio-maritime Letea și Caraorman impresionează prin varietatea lor de arbori cu plante agățătoare, prin vegetația lor pitică. În ciuda precipitațiilor reduse, pe aceste grinduri dispuse în evantai, pe fundul depresiunilor dintre dune unde apa freatica iese la suprafață sau se află la mică adâncime, uneori chiar pe versanții dunelor care devin tot mai uscați pe măsura creșterii altitudinii, s-au format păduri de antestepă de tip special marin. Vizitând asemenea hasmacuri, cum au numit localnicii aceste păduri dintre dune, turistul pătrunde intr-o lume vegetală cu un caracter cu totul particular; ea se compune dintr-o asociere de stejari (brumăriu și pedunculat) cu uriașe coroane, plop alb (specia arborescentă pionieră a nisipurilor grindurilor maritime), plop cenușiu, plop tremurător, frasin pufos, ulm întîlnit mai frecvent în hasmacurile din Caraorman etc., asociație forestieră completată de o foarte bogată floră arbustivă, de numeroase plante agățătoarea dintre care specia Periploca greaca sau vița sălbatică (Vitis silvestris), care atinge mari dimensiuni, te poartă cu gîndul spre lianele junglelor tropicale.

Un peisaj original oferă la rîndul lor dunele de nisip fără vegetație sau cu vegetație rară de pe grindurile fluvio-maritime Letea, Caraorman și Săraturile. Apropiindu-se cu vasul de grindul Caraorman, venind de la Crișan, pe canalul cu același nume, înainte de a zări gospodăriile satului Caraorman, privirea te poartă peste imaginea „sahariană” a unor întinse asemenea dune, altădată mișcătoare și periclitând culturile și chiar casele astăzi fixate sau pe cale de a fi fixate.

O mare atracție o reprezintă în [NUME_REDACTAT] fauna caracteristică, mai ales fauna piscicolă și fauna ornitologică — autohtonă și de pasaj. Aici întîlnim mai mult de 300 de specii din lumea păsărilor, dintre care unele sunt declarate monumente ale naturii. Aici vin în fiecare primăvară berze, rațe și gâște sălbatice, lișițe, stârci, călifari, cormorani ; dacă pătrunzi cu barca în anumite locuri mai tainice, poți surprinde o colonie de pelicani sau de grațioase lebede.

Fig. 19 [NUME_REDACTAT] păsări răpitoare cuibăresc în deltă, așa cum sunt codalbul, acvila, vulturul alb și altele. La fel ca pescarii amatori, vînătorii au un mediu extrem de complex în [NUME_REDACTAT].

Intre elementele care conturează atracția turistică a [NUME_REDACTAT] trebuie încadrate formațiunile morfohidrografice specifice, între care lacurile, canalele, plajele marine

[NUME_REDACTAT], bază de plecare în excursii în deltă, oraș situat la 71 km (38 mile) de Tulcea și 150 km (81 mile) de Galați, turistul este atras nu numai de plajă, dar și de digul dinspre mare, de vecliiul și de noul far, de cele două cherhanale situate de o parte și de alta a canalului.

Turismul deltaic este favorizat de faptul că fiecare anotimp prezintă atracții originale.

Primăvara, Delta trăiește formidabila explozie a vegetației sale luxuriante, renăscută de sub mantia de nea și de gheață a iernii ; în cîrduri nesfîrșite, păsări călătoare revin în căutarea vechilor locuri de cuibărit.

Vara, feerie a florilor de nufăr, minunate sunt amurgurile înroșite de flăcările soarelui, ca și diminețele de cleștar, împînzite uneori de aburii apelor. Este sezonul de predilecție al vînătorilor subacvatici, al iubitorilor de soare.

Pentru mulți toamna este cel mai frumos anotimp în Delta„ adevăratul sezon turistic al [NUME_REDACTAT], Acum poposesc- aici numeroase specii de păsări, din care 74 provin din alte continente.

Deși turismul este aproape inexistent, iarna oferă si ea atracții în cuprinsul [NUME_REDACTAT]. Grupe de pescari străbat întinsul de gheață al lacurilor spre locuri știute unde prin copcile sparte în gheață pescuitul dă încă roade. însă mai mult de cât orice altceva, iarna este sezonul exploatării stufului și cu cât gerul este mai mare și zăpada mai mică, recolta de stuf este mai bogată.

CAPITOLUL 2. POSIBILITATI DE EVALUARE PRIN METODA DE DETECTARE A SCHIMBARILOR (CHANGE DETECTION)

Detectarea schimbărilor

Detectarea schimbarilor a fost întotdeauna o motivație-cheie pentru producerea arhivelor de utilizare a terenurilor și acoperirea terenului. Atunci când două imagini obținute din două acoperiri diferite sunt comparate pentru detectarea schimbarilor, fiecare poartă cu ea o anumita eroare. O schimbare de detectare poate analiza sau confunda schimbarea cu o eroare in surse. Astfel, există necesitatea de a evalua eroarea într-o analiză de schimbare. Această monografie descrie problemele care afectează precizia evaluarii, care sunt în special pentru acoperirea terenului în detectarea schimbării, apoi identifică factorii de teledetecție ai unui sistem de procesare care afectează precizia evaluarii. Detectia schimbarilor este de obicei prezentată sub forma unei matrice; matricea de eroare pentru detectarea schimbărilor are celulele matricei asezate pe rânduri și coloane. Această monografie prezintă un plan de eșantionare pentru a estima elementele acestei matrici în mod eficient, cu o atenție deosebită la procedurile de teren pentru a obține date de referință.

Diverse tehnici analitice pot examina rezultatele de schimbare cu mai multă înțelegere, atunci când informațiile despre eroare sunt mai bine înțelese.

În deceniul actual, schimbările globale de mediu au devenit o problemă politică majoră naționala și internaționala. Ca o componentă a schimbărilor globale, schimbarea regionala în acoperirea terenului a fost recunoscută ca un aspect important de gestionare a resurselor și de atenuare a mediului. Nu numai că aceste schimbări modifică peisajul local, dar ele pot produce si efecte ecosistemice la o oarecare distanță de la sursă. De exemplu, activitățile umane de teren pot provoca modificări de habitat care afectează speciile marine. Schimbarea de acoperire a terenurilor oferă de asemenea o componentă importantă pentru a estima și modela schimbările survenite în condițiile de mediu și socio-economice care rezultă din reglementare sau politica de utilizarea terenurilor (Pijanowski, și colab., 1995) și este un important potențial indicator al efectelor politicilor locale, naționale și internaționale de calitate a mediului și chiar a sănătății umane.

Autorii sunt conștienți de faptul că schimbarea de acoperire a terenurilor nu este singurul tip semnificativ de schimbare care poate fi detectat prin mijloace de teledetecție.

În continuare, instrumentele imager de suprafata nu sunt singurele tipuri de instrumente in teledetectie. Pentru alte cazuri discrete de date spațiale, aplicarea acestor tehnici va fi relativ simplă. Datorită importanței și utilizarii pe scară largă a imaginilor de suprafață, pentru a genera date de acoperire a teritoriului, această monografie va discuta despre precizia evaluarii de schimbare de acoperire a terenului.

Surse de eroare

Procedurile folosite la construcția unui produs de date au o influență asupra erorii. Unele proceduri cresc eroarea, în timp ce alte proceduri sunt destinate reducerii erorii. Un pas de bază în acuratețea evaluarii este de a înțelege natura procedurilor specifice utilizate în cazul particular. Din moment ce există atât de multe procese de producție posibile, această secțiune va lua în considerare numai circumstanțele generice de teledetecție prin satelit Aceste surse de erori pentru o singură data de clasificare sunt bine documentate într-o lucrare de Lunetta et al. (1991) și includ achizitii de date, prelucrarea datelor, analiza datelor, și eroare de conversie de date. În plus, erorile se produc ca urmare a procesului de evaluare și prezentarea produsului final.

Atunci când se efectuează detectarea schimbării folosind două imagini,trebuie remarcat faptul că erorile pot fi corelate. Se speră că s-a învățat ceva în prima clasificare, fapt care ar minimiza erorile în cea de a doua clasificare. Cu toate acestea, este posibil ca cele două clasificări sa fie efectuate de către grupuri diferite la momente diferite, iar în acest caz, erorile ar fi independente.

Fig. 20 Sursele de eorori

Eroarea de partitionare

Oricare ar fi sursele speciale de erori, informațiile spațiale au forme distincte. Diferite forme de colectare a informațiilor vor duce la opțiuni diferite cu privire la elementul subliniat. Sinton (1978) a descris unele dintre opțiunile fundamentale care stau la baza celor mai multe surse de hartă. În monitorizarea unor procese, cum ar fi mareele și a fluxul de râu, se obișnuiește să se înregistreze înălțimea unui corp in apă într-un anumit encartament. Aceste înălțimi pot fi urmărite ca o urmă continuă pe echipamente analogice, sau citiri discrete la anumite momente. Pentru aceste tipuri de date, localizarea spațială este puțin flexibilă. Măsurătorile nu sunt comparabile dacă indicatorul este mutat într-o altă poziție. Timpul de asemenea, servește ca o formă de control, iar înălțimea este atributul elementului măsurat efectiv. Citirea din aceste indicatoare nu sunt tipul de date ce trebuie înregistrate pe cele mai multe hărți. În cazul în care aceste citiri sunt folosite pe o hartă, punctele fixe trebuie să fie utilizate pentru a estima o nouă distribuție care pune accentul pe componenta spațială.

Pentru a face acest lucru, în mod obișnuit, elementul de timp trebuie să fie redus in importanță. De exemplu, este comun pentru a arăta medie scăzută sau medie a mareelor ​​înalte ca un contur, interpolat între înălțimile estimate la fiecare ecartament. De exemplu, pentru a arăta medie scăzută sau medie inalta a mareelor cu un contur, interpolarea între înălțimile sa fie estimata la fiecare ecartament. Uneori mareea coordonat de fotografie pot contribui la acest proces de sincronizare a fotografiei în momentul mareelor ​​estimate. În orice caz, datele sunt transformate de la o formă de control temporala cu măsurare de înălțime la o măsurare în plan orizontal, cu mai mult timp fix și mai puțin proeminent.

Sinton (1978) a discutat două abordări distincte de cartografiere a scoarței terestre, unul axat pe locatie, și cealaltă pe atribut. În tradiționale tehnici de anchetă in domeniu (care datează din prima parte a acestui secol), este comun ca pentru a intra în câmpul (sau în procesul de fotointerpretare), cu o cheie care definește un set specific de clase sau tipuri de acoperire a terenurilor. Procesul implică obiecte distinctive pe baza aceastei cheie, iar limitele de desen pentru a le împărți. Măsurătorile sunt de fapt ale limitelor. În alte abordări, un set de obiecte spatiale este luată ca unitate de analiză — cele mai multe de obicei sunt luate ca un set de pixeli. Cu unele măsurători de bază pentru aceste obiecte, transformarea este solicitată pentru a corespunde clasificării dorite cât mai strâns posibil. Acest lucru este făcut de multe ori cu teledetecțiea derivat din acoperirea digitală. Având în vedere convențiile cartografice și așteptările stabilite cu mult timp în urmă, produsele din această a doua metodă este de multe ori filtrata și netezita pentru a le face să apară să arate ca-rezultate ale fostei metodei. Aceste proceduri de fapt, ingreuneaza determina rezultatele dintr-un set relativ consistent de convenție, si lasă utilizatorii confuzi cu privire la precizia și tipul de tehnologie utilizată.

Gradul standard de acoperire tematică este un "instantaneu", timp în care acoperă unele regiuni cu un set standardizat de categorii. Deși unele clasificări permit categorii de tipuri "mixte", convenția de bază este că fiecare loc pe harta aparține unei singure categorie. Într-o astfel de acoperire, există trei tipuri de erori, deși vor fi încolăcit în mod inevitabil. Toata eroare într-o acoperire va consta în identificarea categoriei nepotrivita la un anumit punct.

Există mai multe moduri distincte în care acest lucru poate avea loc, la fel cum există forme distincte de schimbare (a se vedea mai sus). În primul rând, acoperirea poate fi din moment nepotrivit, sau de timp variabil pe suprafața sa. Cu toate acestea, indicația principala este că momentul potrivit este prin celelalte două forme de eroare. Unele erori în categorie sunt spațiale în caracter. Aceste erori vor fi considerate ca "pozițional", chiar dacă unele dintre ele sunt în mod clar în raport cu probleme, cum ar fi limite "neclare", care implica procesul de clasificare, de asemenea. În cele din urmă, alte erori apar în principiu în afara cadrului spațial al datelor. Acestea implica clasificarea eronată ale obiectelor întregi. Aceste va fi numit "atributul" eroare.

Datele de referință

Design și precizia bazei de date regionale de referință sunt de o importanță capitală. Literatura teledetectiei necesită ca baza de date clasificarea ce trebuie să fie evaluată în comparație cu o bază de date de referință și ofera sfaturi despre cum să colecteze date de referință (Congalton, 1991). Anumite principii, cum ar fi cerințele de dezordine și de independență, sunt ferm proclamate bazate pe teoria de sunet. Alte aspecte, cum ar fi numărul de probe, reguli de stratificare, și terenul de logistică, sunt extrem de subiectiv și variabil.

Cât de exacte trebuie să fie datele de referință? Literatura de specialitate pur și simplu afirmă că baza de date de referință trebuie să fie de mai mare precizie decât baza de date fiind evaluata. Cu această regulă este imposibil sa se determine acuratețea bazei de date mai exacte, deoarece nu există nici o bază de date de precizie mai mare, cu care să-l compare. În conformitate cu această premisă desigur, evaluarea precizia ar fi imposibila. O variantă a acestei teme este că baza de date de referință trebuie să fie de precizie fina. Această interpretare evită eroarea menționată mai sus și oferă o măsură cantitativă, dar ignoră faptul evident că clasele de acoperire a terenurilor variază în funcție de rezoluție.

Luați în considerare exemplul pentru o singură casă în mijlocul unei păduri foarte mare (Dobson 1992). Modificările tip de acoperire a terenurilor, în realitate, sunt în funcție de mărimea unității de observare, independent de senzor. Un pixel de 10 m axat pe casa va conține o acoperire de teren numit în mod corespunzător "de mare intensitate a dezvoltat," un pixel de 30 de m axat pe casa va conține o acoperire de teren numit în mod corespunzător "de intensitate redusă dezvoltate," și un 1 km pixel va conține o acoperire de teren numit în mod corespunzător "pădure". Mesajul din acest exemplu este clar: baza de date de referință trebuie să fie la sau aproape aceeași rezoluție ca și baza de date a cărei precizie este în curs de testare. În cazul în care baza de date de referință este mult mai precisa decât în baza de date clasificata, o formă de recunoaștere a formelor spațiale trebuie să fie folosite pentru a reconstitui corespunzător tipul de acoperire a terenurilor, la rezoluția de baze de date clasificate.

Cum au teledetecție, cartografie și GIS aceste comunități depășesc aceste două dileme? În practică, toată lumea a presupus că observarea terenului este mai precisă decât fotointerpretarea aeriena, iar fotointerpretarea aeriena este mai precisă decât analiza imaginilor prin satelit. Acest lucru creează o profeție auto-îndeplinita în care toata eroarea măsurata este atribuita sursei de calitate inferioară asumata. În realitate, fiecare dintre aceste surse are punctele sale forte și slăbiciunile sale.

Domeniul observatorilor pentru recunoașterea atributelor și tipurile de acoperire terenului tind să fie foarte buni dar săraci la precizia de pozitionare. Ele nu sunt perfecte chiar cu privire la atribute și tipuri, după cum reiese din dezacordul lor frecvent chiar și stand unul lângă altul în aceeași locație. Sistemul de poziționare globală (GPS), poate ajuta cu o precizie de poziționare, dar, chiar și așa, ea nu va spune observatorului cât de mult din fiecare peisaj să includă în domeniul de vizualizare pentru fiecare observație.

Puterea fotografiilor aeriene constă în rezoluția lor spațială și asemănarea la vizualizarea umana, astfel interpretarea fotografica tinde să fie buna la recunoasterea formelor umane si la caracteristicile peisajului, în special caracteristici mici, care ar putea fi ratate de senzorii satelitilor actuali. Totuși, precizia pozițională a produselor fotografice este slabă, în comparație cu sateliți, cu excepția cazului când se folosesc controale fotogrametrice scumpe.

Printre punctele forte ale sateliților includ precizie excelentă de poziționare, de acoperire sinoptic consecvent, și în mod substanțial mai multe informații spectrale decât cea disponibilă în fotografii sau chiar la observații directe pe teren. Semnături spectrale pot fi extrem de fiabile pentru anumite tipuri de acoperire a terenurilor, dar ele pot fi nesigure pentru anumite caracteristici ușor confuze, cum ar fi plajele și clădiri, compuse din materiale similare.

Ocazional, se întâlnește o confuzie neașteptat ca, de exemplu, zone umede de apă dulce și subdiviziuni vechi în anumite peisaje de coastă.

Atât natura neclară de acoperire a terenurilor, precum punctele forte și punctele slabe ale diferitelor metode de observație sunt ilustrate în mod dramatic în rezultatele unui studiu (Shapiro, 1993) de către [NUME_REDACTAT] Umede al [NUME_REDACTAT] de date Geografice (FGDC). Subcomitetul, cu asistență tehnică de către [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] (USGS), față de șase baze de date de acoperire a terenurilor care acoperă [NUME_REDACTAT], Maryland. Unul a fost bazat pe date prin satelit, trei s-au bazat pe interpretarea fotografice aeriene, și doi s-au bazat pe observarea directă a terenului. Patru dintre bazele de date oferă o acoperire de perete-la-perete pentru zona de studiu [NUME_REDACTAT] și pot fi comparate în mod categoric cel puțin în ceea ce privește zonele umede față de zonele de munte. Estimările totale ale zonelor umede pot varia foarte mult (12,985 la 51,435 de hectare într-o zonă de studiu totală de 157.000 de hectare), dar studiul nu a gasit nici o dovada de eroare excesiva. Din 130 de site-uri de eșantionare selectate pentru observarea terenului de către un contractor, acord unanim a avut loc la doar 10% din site-uri. Fiecare bază de date, chiar și cele derivate din observarea de teren directă, stătea singur la ori. În rezumat, rezultatele:

Dispell mitul de " adevăr la sol”.

Argumentarea împotriva ideii că domeniul observație este în mod inerent mai precise decât interpretarea fotografica aeriena sau că interpretarea fotografica aeriena este în mod inerent mai precise decât analiza de imagine prin satelit.

In mod dramatic se demonstrează vagi fenomenene de acoperire a terenului.

Probleme eroare de poziționare și proceduri recomandate

Precizia de evaluare necesită identificarea obiectelor pe teren. Ca și mai înainte, acest lucru este relativ simpl în cazul în care obiectul este relativ unic și bine definit, cum ar fi o intersecție de străzi, deși gafe sunt întotdeauna posibile, deoarece numele străzilor sunt invizibile din spațiu. Dar preciziea de evaluarea necesită locația exactă aleasa aleatoriu pixelilor și poligoanelor care nu pot avea nici o expresie evidenta pe teren. În termeni generali, două metode sunt disponibile pentru poziționarea exactă a câmpului de verificare (e): (1) sistemul global de poziționare (GPS), un sistem prin satelit pentru măsurare directă a poziției pe pământ coordonate, inclusiv UTM; și (2), poziționare față de obiectele bine definite, care pot fi găsite pe teren, cum ar fi intersecțiile rutiere sau clădiri. Utilizarea GPS poate fi limitată sub coronament padurii și atunci când terenul este obscur.

În acest moment, precizia GPS variază foarte mult în funcție de implementarea particulară a tehnologiei.

GPS de mână are în mod obișnuit (95% din singurul punct non diferentiat cerecteaza remedieri cu disponibilitate selectiv active) realizează o acuratețe de 100 m CEP (eroare circulară probabilă).

GPS de mână diferențial a avut loc (95% din singurul punct, stabilește diferențiat corectată cu SA activă 10m CEP) este în general disponibil în coastă SUA și in timp real disponibilitatea este programata prin intermediul emisiunilor de Paza de Coasta.

Receptorul fix (6 canale upgrade din 12 canal2) poate fi pe un monument sau o poziționre prin sondaj a monumentelor și permit corectarea diferențiata a preciziei de 5m CEP (95% din singur punct fixat).

În cazul în care controalele din teren sunt poziționate în raport cu obiectele de teren bine definite, poziționare de precizie depinde de obiectele de referință, precum și sistemul de măsurare utilizate pentru a stabili poziția relativă. Într-o situație de câmp, este puțin probabil că acesta va fi mai bine decât ritmul simplu, sau estimările oculare. Mai mult decât atât, gafe sunt comune în această situație, de exemplu atunci când un obiect este identificat în mod greșit, sau punctul greșit se găsește pe un obiect liniar, cum ar fi un țărm. Anterior precizia de evaluare C-CAP găsita verfica aproape imposibil de a atinge preciziea de poziționare adecvata controalelor pe tere în anumite zone, în special zonele umede de coastă. Astfel, acuratețea poziționala locației verificata domeniului stabilit prin această metodă este probabil să fie substanțial mai rău decât acuratețea pozițională a hărții topografice de bază.

Din cauza acestor probleme, metoda preferată pentru localizarea site-uri de pe teren în acest moment este GPS diferențial, cu receptorul fix la un monument de control geodezic. Trebuie avut grijă să se asigure că datum utilizate de poziționare GPS care se potrivește cu baza topografica folosită pentru înregistrarea imaginii; NAD83 este recomandat. Cititorul ar trebui să fie, de asemenea, conștient de faptul că, cu excepția receptoarelor relativ scumpe GPS cinematice differential (care dinamic corecte pentru localizare diferențiala și transmiterea rezultatelor la linia-de-vedere receptoare), GPS diferențial se bazează pe post procesare pentru a obține o precizie mai mare. Unu nu se poate citi direct amplasarea unui pixel în domeniul de la instrumentul de "rătăcire".

CAPITOLUL 3.VECTORIZAREA DELTEI DUNARII PE BAZ IMAGINILOR SPOT 5 IN ARC MAP

Imaginile satelitare cu ajutorul carora s-a realizat vectorizarea in arcmap sunt imagini preluate de satelitul spot 5 din anul 2007.

Fig. 21 [NUME_REDACTAT] 5

Instrumentele clasice de tipul scannerelor multispectrale utilizate până în prezent în teledetecție, ne-au obișnuit cu utilizarea unor benzi spectrale limitate ca număr (ultimul satelit din seria SPOT are 5 benzi destul de largi, în general circa 100 m).

Sateliții tehnologici utilizează orbite mult mai joase (700-1200 Km.), trecând mereu la verticala aceluiași punct de pe orbită la aceeași oră solară. Sateliții SPOT sunt concepuți pentru a obține înregistrări asupra Pământului astfel încât imaginile obținute la date diferite să poată fi comparate. Acest lucru putea fi realizat numai daca fiecare satelit SPOT se deplasează exact pe aceeași orbită.

Volumul imens de date provenite de la satelițí a impus crearea unor arhive în format digital care sunt disponibile în prezent pentru toți utilizatorii de internet.

Satelitul SPOT 5

SPOT 5 face parte din cea mai nouă generație de misiuni SPOT cu îmbunătățiri semnificative în ceea ce privește instrumentele de bord și sistemul propriu de control al poziționării și atitudinii, ceea ce permite o înalta precizie a localizării.

Fig. 22 [NUME_REDACTAT] 5

SPOT 5 păstrează caracteristicile tehnice ale sateliților precedenți din serie:

-orbită circulară cvasipolară, heliosincronă;

-deschiderea (câmpul de vedere al celor două instrumente) de 60 km;

-capacitatea de preluare oblică laterală de +/- 27o față de verticală;

-benzile spectrale B1(verde 0,50-0,59 µm), B2(roșu 0,61-0,68µm), B3(infraroșu apropiat 0,79-0,89µm), MIR(infraroșu mediu 1,58-1,75µm) și P(pancromatic 0,49-0,69µm).

Trebuie menționat faptul că satelitul continuă programul VEGETATION asigurând observarea globală a planetei în tandem cu SPOT 4. Pe lângă acestea trebuie analizate și elementele de noutate care fac din SPOT 5 cel mai modern suport pentru procesarea și interpretarea imaginilor de înaltă rezoluție:

-rezoluția geometrică în mod multispectral de 10 m;

-rezoluția geometrică în mod pancromatic de 5 m;

-rezoluția geometrică atingând 2,5 m în mod THR-SUPERMODE (două canale în pancromatic decalate cu jumătate de pixel și procesate prin metode matematice);

-un nou instrument HRS (înaltă rezoluție stereoscopică) conceput special pentru a obține cupluri stereoscopice în lungul traiectoriei. Acest mod de achiziție permite optimizarea generării [NUME_REDACTAT] al Terenului pentru aria observată;

-o mai mare precizie de localizare, sub 50 m, fără a utiliza puncte de calibrare. Acest avantaj este facilitat de senzorul stelar cuplat cu navigatorul DIODE al sistemului DORIS care măsoară foarte precis altitudinea sateliților pe orbită;

-datorită creșterii capacității de procesare la bordul satelitului de la 2 la 5 imagini simultan este posibilă obținerea de imagini compacte de 120 de km lărgime (perpendicular pe axa de deplasare a satelitului);

-beneficiind de un nou sistem de înregistrare cu memorie solidă cu o capacitate de 90 Gb, înlocuind sistemul cu benzi magnetice, se pot stoca la bord trei imagini de 50 Mb fiecare până când satelitul ajunge în raza de acțiune a unei stații de recepție pentru descărcare la sol;

-este posibilă înregistrarea de până la 550 de scene în fiecare zi;

-instrumentul VEGETATION 2 cu caracteristici îmbunătățite.

Instrumentele satelitului SPOT 5

Instrumentul HRG (Haute Résolution Géométrique – [NUME_REDACTAT] Geometrică).

Satelitul este echipat cu două instrumente HRG capabile să genereze date la patru nivele de rezoluție pentru un câmp de 60 de km:

-imagini în infraroșu mediu la 20 m (banda MIR);

-imagini multispectrale la 10 m (benzile B1, B2, B3);

-imagini pancromatice la 5m (banda P);

-imagini pancromatice SUPERMODE la 2,5 m (banda THR).

Instrumentul HRS (Haute Résolution Stéréoscopique-[NUME_REDACTAT] Stereoscopică)

Spre deosebire de modul de obținere a stereoscopiei la sateliții SPOT 1-4, noua concepție pe baza căreia a fost construit instrumentul HRS permite realizarea de cuple stereoscopice prin vize înainte/înapoi în timp cvasi-real pe durata unui singur pasaj. Practic, pentru obținerea stereoscopiei, nu mai este nevoie de înclinarea laterală a instrumentului.

De asemenea, trebuie menționate următoarele caracteristici tehnice:

-deschiderea câmpului de vizare de 120 km;

-rezoluția de 10 m în mod pancromatic;

-precizia altimetrică de sub 15m.

Instrumentul VEGETATION 2

Caracteristicile tehnice ale senzorului sunt identice cu cele ale predecesorului (instalat pe SPOT 4), dar au fost realizate și unele îmbunătățiri, în special în ceea ce privește stocarea și teletransmisia datelor la sol. Instrumentul are 4 benzi spectrale B1, B2 și MIR (adaptate observării covorului vegetal) plus B0 (utilizată pentru efectuarea corecților atmosferice). Această configurație permite discriminarea variațiilor de reflectanță de ordinul 1 la 3×10-3, iar sistemul de etalonare permite sinergia interbandă și multitemporală de 3-5%.

Arc gis

ArcMap este aplicatia centrala a Desktopului ArcGIS. Ea poate fi utilizata pentru integrarea si vizualizarea datelor, crearea sau actualizarea atât a datelor spatiale cât si a atributelor, construirea de harti, realizarea de analize.

Componenta fundamentala cu care se lucreaza in ArcMap este harta (map). Hărțile sunt documente stocate pe disc, respetiv fisiere cu extensia mxd. Putem administra hartile cu ajutorul lui ArcCatalog.

Pe o harta afișăm informația geografică ca straturi (layers), unde fiecare strat reprezintă un tip particular de element. Un strat nu stocheaza datele geografice existente, ci el face referire la datele continute în coverages, shapefiles, geodatabases, imagini, griduri etc. In acest fel, straturile unei hărți vor reflecta informașia la zi din baza de date.

Cuprinsul (table of contents) listează toate straturile hărții și arată ce reprezintă elementele fiecărui strat. Ordinea straturilor este importantă deoarece straturile aflate în partea superioara a cuprinsului sunt desenate peste cele care se găsesc mai jos.

Straturile din tabla de materii pot fi organizate în cadre pentru date (data frames). Straturile pe care dorim să le afișăm împreună pot fi grupate într-un cadru pentru date. Când o hartă are mai multe cadre pentru date unul dintre ele este cadrul activ. Cadrul activ este acela în care se lucrează în mod curent. El poate fi deosebit de celelate cadre prin faptul că în tabla de materii este evidențiat, iar numele sau este afisat cu litere bold în cuprins.

În cadrul noii arhitecturi ArcGIS, anumite tipuri de date geografice sunt caracterizate nu doar prin atribute și geometrie, ci și prin comportament. ArcGIS introduce un nou model al datelor care se numeste [NUME_REDACTAT] Object model. Scopul sau este de a permite utilizatorilor să înzestreze elementele geografice cu un comportament natural. De mulți ani, ArcInfo a suportat definirea unor atribute specifice anumitor elemente prin adaugarea unei coloane într-un tabel al unei baze de date relaționale. Noutatea constă în asocierea unui comportament acestor elemente.

Proiectarea bazei de date presupune determinarea zonei de studiu, a sistemului de coordonate utilizat, a straturilor necesare studiului, a elementelor (obiectelor geografice) incluse în fiecare strat, a atributelor necesare descrierii fiecărui tip de element, a modului de codificare și organizare a atributelor.

Adăugarea celor doua shapefiles în ArcMap

Din bara cu instrumente Standard alegem butonul Add data dupa care clic pe sageata derulanta Look in spre directorul care contine stratul dorit. Selectand shapefile-ul dorit dupa care alegem Add iar noul strat va apare pe harta.

Fig. 23 Introducerea shapefile in ArcMAP

La introducerea imaginilor raster se va proceda la fel ca in prima etapa, cea în care am introdus cele doua shapefile, selectând toate imaginile ca în figura de mai jos.

Fig. 24 Introducerea imaginilor raster

Pentru a uni toate cele sase imagini dam clic dreapta pe fiecare imagine Properties/ Symbology și bifăm [NUME_REDACTAT] Value.

Fig. 25 Lipirea imaginilor

Vectorizarea se va face la diferite scări, 1:10000,1:7500,1:5000, 1:2500 iar pentru a o activa dăm clic dreapta pe imagine [NUME_REDACTAT] Properties/General unde introducem la Units unitatea de masura Meters.

Fig. 26 Setarea scarii

Dupa ce am setat scara ce ne permite să facem vectorizarea cât mai precis din bara de editare selectăm Editor/[NUME_REDACTAT] după care la Task alegem [NUME_REDACTAT] Features. Tot din Editor activam și Snapping-ul.

Fig. 27 Inceperea vectorizarii

Dupa ce am stabilit setările necesare vectorizării prezentate în etapele de mai sus putem începe vectorizarea propriu-zisă. Putem alege sa acoperim fiecare pligon pentru a sti dacă poligonul respectiv este denumit sau nu și pentru a nu mai reveni asupra acestuia.

Setare se face apăsând clic dreapta pentru fiecare shapefile în parte, Properties/[NUME_REDACTAT]/Unique values/[NUME_REDACTAT] iar la [NUME_REDACTAT] introducem cu Add to List 1 pentru poligoanele finalizate si 2 pentru cele la care avem nelămuriri.

Fig. 28 Adaugarea valorii

Dupa ce un polygon este finalizat, din bara de editare selectăm Attributes pentru a introduce la COVER numele poligonului și la TRANSP acoperirea setata 1 sau 2.

Fig. 29 Finalizarea poligonului

Intreaga lista de atribute pentru fiecare shapefile o putem găsi apăsând clic dreapta pe shapefile/[NUME_REDACTAT] Table.

Fig. 30 Lista de atribute

Calculul tuturor suprafetelor in tabelul de atribute se realizeaza selectând toate poligoanele iar apoi dam clic dreapta pe Area/[NUME_REDACTAT].

Fig. 31 Calculul suprafetelor

Dupa terminarea vectorizării, din bara de meniu tools vom deschide [NUME_REDACTAT]

pentru a crea un Dissolve fiecarui shapefile.

Fig. 32 [NUME_REDACTAT]

[NUME_REDACTAT] Toolbox selectam [NUME_REDACTAT] Tools/Generalization/Dissolve dupa care introducem shapefile-ul caruia dorim sa-i facem Dissolve bifam COVER iar ArcMAP-ul va crea automat un nou shapefile dissolve.

Fig. 33 Introducere fileshape-ului pentru comanda [NUME_REDACTAT] urma acestei comenzi s-a obtinut un nou tabel cu atribute unde se regaseste cate o singura categorie de atribut ce reprezinta intreaga suprafata acelei clase.

Fig. 34 Tabelul de atribute in urma comenzii Dissolve

CAPITOLUL 4. COMPARATII ALE IMAGINILOR DIN 2000, 2003 SI 2007

Tabel 2 Acoperirea terenului 2000

In urma tabelul prezentat si analizat mai sus se oberva ca avem foarte putine clase de acoperire ale terenului pentru intreaga suprafata a [NUME_REDACTAT] cu o suprafata totala de 250846 ha.

Clasele predominante din imaginile preluate in 2000 sunt NVT_DD, GRL/SHR, SWP_DD si DWV_DD.

Fig. 35 [NUME_REDACTAT] Dunarii 2000

2003

Tabel 3 Acoperirea terenului 2003

In imaginile din 2003 se poate observa o creste a numarului de clase de la 27 la 30 si a suprafetei totale aceasta fiind rezultata din vectorizare.

Clasele predominante la fel ca si in 2000 sunt asemnatoare, NVT_DD, GRL/SHR si DWV_DD. Aceste ocupa in proportie de 56.549 % din suprafata [NUME_REDACTAT].

Fig. 36 [NUME_REDACTAT] Dunarii 2003

2007

Tabel 4 Acoperirea tabelului 2007

Analizand tebelul rezultat in urma vectorizarii imaginilor spot 5 numarul de clase fata de celelalte 2 interpretari executate anterion a crescut fata de ce din 2000 cu 15 clase de acoperire ale terenului iar fata de cel din 2003 cu 12.

Clasele predominante sunt cele ocupate de vegetatia Deltei dar se poate observa o crestere a terenului arabil si a lacurilor.

Fig. 37 [NUME_REDACTAT] Dunarii 2007

CAPITOLUL 5. CONCLUZII

În cadrul acestei lucrări s-a realizat vectorizarea [NUME_REDACTAT] cu ajutorul teledetecție a pe baza unor imagini Spot 5 achiziționate în 2007 si s-a efectuat o comparatie intre ce s-a vectorizat in anii 2000 2003 si 2007 .

În urma analizei rezultatelor se observa urmatoarele:

– in vectorizarea pe baza imaginilor spot 5 din 2007 sau obtinut un numar de 4193 de poligoane si 42 de clase de acoperire ale terenului cu o suprafata totala de 265807 ha.

– in urma observarii evolutiei claselor de acoperire ale terenului se observa ca in anul 2000 erau 27 de clase, in 2003 au crescut pana la 30 iar in 2007 au ajuns la 42.

– câteva clase cum ar fi cele de plaje si cordoane de nisip si teren arabil au crescut de unde rezulta o crestere a agriculturii, extinderea plajelor de la [NUME_REDACTAT] .

– majoritatea claselor din [NUME_REDACTAT] sunt stabile deci intervalul de actualizare a produselor de tip [NUME_REDACTAT] poate fi în jur de 4-5 ani (în cazul în care poligonul minim stabilit este de 5Ha. Pentru un poligon minim de 1Ha, datorită dezvoltării infrastructurii de turism și a altor intervenții antropice perioada de actualize trebuie stabilită la 2-3 ani ).

– cunostintele referitoare la acoperirea/utilizarea terenului joaca un rol important in majoritatea domeniilor legate de mediu: hidrologie, gestiunea mediului, schimbarea climatica, dezastre naturale, monitorizarea si utilizarea resurselor naturale.

– schimbările survenite în zona [NUME_REDACTAT] pot fi identificate pe scară largă numai prin imagini satelitare, teledetectia fiind singurul sistem capabil sa înregistreze aceste schimbări la o rezoluție spațialã și temporalã corespunzătoare, furnizând detalii asupra zonelor de interes.

– integrarea tuturor datelor intr-un GIS (inclusiv a celor vectoriale) disponibile pentru zona de interes menționata anterior oferă o analiză mai detaliată a evolutiei claselor de acoperire.

[NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT]-[NUME_REDACTAT] Detection, edited by [NUME_REDACTAT]

Global and [NUME_REDACTAT] and [NUME_REDACTAT] Databases (SOTER) – [NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] 74, Food and [NUME_REDACTAT] of the [NUME_REDACTAT]. ISSN 0532-0488

Romanescu, Gh. (1995). [NUME_REDACTAT] – privire geografică. Editura „[NUME_REDACTAT]”, [NUME_REDACTAT] Gâștescu, [NUME_REDACTAT]: [NUME_REDACTAT], CD-Press 2008

Petre V. Cotet, [NUME_REDACTAT] (1972), [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] unei retele nationale si a unui sistem informational unificat pentru managementul informatiilor despre acoperirea si utilizarea terenului in sprijinul dezvoltarii, [NUME_REDACTAT] si [NUME_REDACTAT], 2006

Soils of the [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] Reserve. studiu elaborat de I.C.P.D.D., A.R.B.D.D., I.C.P.A. București (din România) și R.I.Z.A. (din Olanda). ISBN 90-369-5037-6

Sisteme informationale georgrafice, Dr.Ing. Doru MIHAI

Teledetectie- curs, Prof.Univ. Dr.ing. Alexandru BADEA

http://www.info-delta.ro/

http://ro.wikipedia.org/wiki/Delta_Dun%C4%83rii

http://www.ddbra.ro/rezervatia/delta-dunarii