. Studiu Privind Evidenta Si Eficienta Imobilizarilor Corporale (s.c. Xyz S.a., Oradea)
INTRODUCERE
Reforma economică, desfășurată cu o viteză și perseverență uluitoare are meritul incontestabil de așezare în centrul economiei a unității productiv-comerciale, cu toate gradele sale de libertate între care organizarea conducerii, autonomie fără limite, drepturi exhaustive în mânuirea resurselor și propriul autocontrol , toate însă sporindu-i deopotrivă și responsabilitățile care, în perimetrul economiei de piață au cea mai mare reflecție de natură financiar-contabilă sub aspectul rentabilității, eficienței, capacității de reziliență concurențială, protecției sociale a salariaților etc.
Exigențele deosebite pe care le-a satisfăcut până acum contabilitatea în epoca ordinatoarelor confirmă faptul că, conceptele contabilității moderne izvorăsc din practica gestiunii ( management ) și nu din practica financiar-contabilă însăși.
Experiența contabilă de secole vine să reliefeze cu pregnanță că toate perfecționările introduse în timp în domeniul contabilității sunt destinate să servească, în primul rând, intereselor financiar-fiscale și manageriale.
Dacă pentru contabilitatea clasică era suficientă prezentarea în sinteză a situației patrimoniale și a rezultatului global al activității interne, în organizarea unei contabilități moderne care să răspundă sarcinilor noii etape cu privire la realizarea simbiozei “evidență – conducere – eficiență”, și totul în deplină ordine economică și fiscală, trebuie să se aibă în vedere conceptele noi cu privire la realizarea așa-numitei “contabilități manageriale”, ceea ce avansează ideea de a nu accepta o conducere “oricum” ci o conducere competentă, eficientă și loială.
CAPITOLUL I.
BAZA TEHNICO-MATERIALĂ LA
SOCIETATEA COMERCIALĂ ECO KAPA S.A. ORADEA
1.1. Prezentarea societății
Societatea comercială ECO KAPA S.A. ORADEA a fost înființată în 18 noiembrie 1994, în baza Legii nr. 31 din 1990 și a Legii nr. 35 din 1991 ca persoană juridică română, cu capital mixt româno – german.
A fost înscrisă la Registrul Comerțului Bihor sub numărul J05 / 4164 /1994 și la Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor cu codul fiscal R 6455397.
Sediul social al societății este în Oradea, strada Crișului, numărul 11, iar complexul de producție se află în satul Roșiori, comuna Diosig, înregistrat ca punct de lucru al societății.
Obiectul de actiivitate al societății este TRATAREA ȘI ACOPERIREA METALELOR ( cod CAEN 2851 ). Acoperirea metalelor se realizează prin zincare termică. Procesul de zincare presupune pregătirea pieselor metalice prin imersia în băi cu soluții de sodă pentru degresare și soluții acide pentru decapare și în final imersia piesei în baia cu zinc topit la o temperatură de 450 C.
În luna ianuarie 1999 a fost schimbată denumirea și forma juridică a societății din ECO KAPA EXIM S.R.L. în ECO KAPA S.A. și s-a majorat capitalul social cu suma de 451.000.000 lei, ajungând la un capital social de 494.875.000 lei, prin cooptarea de noi acționari.
În mai 1999 FONDUL ROMÂNO-AMERICAN DE INVESTIȚII a devenit acționar al societății, investind suma de 350.000 USD. Capitalul social al societății s-a majorat cu suma de 10.400 USD, evaluat la suma de 164.962.500 lei la cursul de 15.862 lei / USD, diferența până la 350.000 USD reprezentând primă de emisiune.
În prezent capitalul social al societății este de 659.837.500 lei, împărțit în 52.787 acțiuni nominative a 12.500 lei per acțiune, deținute de 11 acționari.
. Structura organizatorică
Organul suprem de decizie într-o societate pe acțiuni este Adunarea Generală a Acționarilor. Acționarii, prin hotărârile luate în Adunarea generală a acționarilor, decid în privința problemelor majore ale societății, conform competențelor acordate prin lege :
alegerea mebrilor consiliului de administrație și a comisiei de cenzori
aprobarea bilanțului contabil și a contului de profit și pierdere, a raportului administratorilor și a cenzorilor
repartizarea profitului
aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli
se pronunță asupra gestiunii administratorilor
aprobarea strategiilor societății pe termen mediu și lung
aprobarea resurselor necesare pentru realizarea strategiilor
aprobarea structurii organizatorice a societății, etc
Structura organizatorică a societății urmărește principiul eficientizării activității umane, astfel societatea este organizată pe compartimente, servicii, birouri, secții și ateliere. Organigrama societății reunește ansamblul persoanelor, compartimentelor și relațiilor interne ale organizației, care asigură condițiile economice, tehnice și de personal, necesare desfășurării procesului managerial și a procesului de execuție.
Administrarea societății este realizată de către Consiliul de administrație alcătuit din trei membrii și ale cărui decizii privesc :
îndeplinirea hotărârilor Adunării generale a acționarilor
administrarea afacerilor societății
gestionarea patrimoniului și resurselor societății
elaborarea strategiilor societății pe termen mediu și lung
Consiliului de administrație este direct subordonat Directorul executiv, care răspunde printre altele și de înfăptuirea strategiilor firmei, de coordonarea activității generale a societății, a compartimentelor societății, organizează și conduce direct sau prin delegarea competențelor toate activitățile tehnice, economice, sociale și de altă natură a societății.
Directorului executiv îi sunt subordonate Compartimentele funcționale ale societății :
Compartimentul Tehnic-producție
Compartimentul Comercial – marketing
Compartimentul Financiar-contabilitate
Compartimentul Logistică
Compartimentul Resurse umane
Exemplificăm căteva dintre principalele atribuții și activități ale unora dintre compartimente :
Compartimentul Tehnic-productie :
Activități:
– activitatea de zincare termică a produselor metalice
– obtinerea autorizațiilor specifice din punct de veder tehnic, necesare desfășurării activității societății
întreținerea utilajelor societății
organizarea activitatii de protecția muncii pentru întreaga societate
– consiliere tehnică în interiorul firmei (licitații, achizitii utilaje, etc.)
– consiliere și asistență tehnică clienți
Responsabilități șef compartiment:
– organizarea și controlul activităților compartimentului în vederea realizării obiectivelor
întocmirea bugetelor cantitative ale compartimentului
executarea bugetului de venituri și cheltuieli a compartimentului, urmărirea și corectarea abaterilor, urmărirea consumurilor specifice, responsabilitate pentru rezultatele compartimentului
comandarea materialelor necesare producției si prestațiilor contractate
recepția calitativă a materialelor, raportarea neconformităților
recepția cantitativă și calitativă a produselor aduse de clienți la zincare
raportarea periodică a producției și serviciilor realizate
elaborarea, împreuna cu serviciul logistică, a nomenclatorului de materiale și piese de schimb
organizarea gestionării uneltelor și utilajelor din compartiment
menținerea unui stoc minim de materiale și piese de schimb
Compartiment Logistică
Activități :
gestionarea și comisionarea materialelor, mărfurilor și produselor
administrarea gestiunilor de materiale, mărfuri și produse
gestionarea parcului auto propriu al societății
organizarea transporturilor societății, inclusiv cu mijloace de transport închiriate
derularea activităților legate de vamă ( import / export )
activitatea de antrepozit vamal în nume propriu
Responsabilități șef compartiment :
organizarea și controlul activităților cotidiene ale compartimentului în vederea realizării obiectivelor
întocmirea bugetelor cantitative ale compartimentului
executarea bugetului de venituri și cheltuieli a compartimentului, urmărirea și corectarea abaterilor, responsabilitate pentru rezultatele compartimentului
recepția cantitativa a materialelor, mărfurilor si produselor finite ( stocuri ) la intrarea in gestiune
depozitarea și păstrarea stocurilor
livrarea, expedierea, bunurilor la clienti
evidența stocurilor societății
inventarierea periodică a stocurilor
elaborarea și întreținerea nomenclatorului de stocuri, împreună cu șefii de compartiment
întocmirea ( editarea ) documentelor legale privind circulația stocurilor și facturarea prestărilor de servicii
elaborarea de rapoarte pentru utilizatorii interni privind stocurile, vânzarile, transferul de date către serviciul contabilitate
asigurarea autorizațiilor pentru desfășurarea activității de import / export
efectuarea operațiunilor de vamuire
gestionarea și administrarea antrepozitului vamal
evidența stocurilor din antrepozit
asigurarea autorizațiilor și condițiilor legale pentru circulația autovehiculelor proprii
întreținerea autovehiculelor din dotare
evidențele specifice pentru activitatea de transport auto ( foi parcurs, FAZ )
contractarea de prestații auto de la terti și către terți
încasarea debitelor din prestații auto
autorizațiile de funcționare ale societății, exclusiv cele de specialitate-tehnice
administrarea și întreținerea spațiilor societății
relațiile cu furnizorii de utilități
aprovizionarea societății cu materiale consumabile, birotică, etc.
Compartimentul Financiar-contabilitate
Activități:
– organizarea și întocmirea evidenței contabile a societății
stabilirea impozitelor și taxelor datorate de societate
întocmirea și urmărirea bugetului de venituri și cheltuieli al societații
întomirea de rapoarte financiar contabile pentru instituțiile statului și alți utilizatori externi și interni
planificarea fluxului de numerar
Responsabilități șef compartiment:
– organizarea și efectuarea controlului financiar preveniv
– organizarea și controlul activităților compartimentului în vederea realizării obiectivelor
– gestionarea patrimoniului societății
Relațiile șefilor de compartiment sunt de :
– subordonare director executiv
– colaborare cu ceilalți șefi de compartiment
Relațiile personalului din compartimente sunt de :
– subordonare șef compartiment
– subordonare, colaborare în interiorul compartimentului
– colaborare cu personalul celorlalte compartimente
1.3. Factorii de producție
1.3.1. Capitalul imobilizat
Societatea comercială are în proprietate mijloace de producție necesare desfășurării obiectului de activitate. La sfârșitul anului 2001 valoarea mijloacelor fixe și a terenurilor înregistrate în contabilitate este de 9.094.138 mii lei. Terenurile și cea mai mare parte a mijloacelor fixe se găsesc în localitatea Roșiori, unde societatea are în proprietate 73.319 mp teren, pe care este amplasată hala de zincare, cu o suprafață de 1.482 mp, instalația de zincare, poduri rulante, hală pentru confecții metalice, magazii de materiale, depozit deșeuri metalice, stație de neutralizare, rampă și pod bascul, automacara, garaje, clădire administrativă, etc.
Instalația de zincare este de tip INDUCAL și a fost achiziționată in 1996 ca utilaj nou. Baia de zincare are dimensiunile de 7 m lungime, 0,7 m lățime și 2 m adâncime, pentru umplerea ei fiind necesare 60 tone zinc Capacitatea de producție teoretică a instalației este de 2,1 to/h iar capacitatea reală de calcul este de 1 to/h.
Instalația este în stare bună de funcționare, iar prima lucrare de întreținere necesară va fi peste 5 ani când se va înlocui cuva pentru zinc, după care va funcționa din nou o perioadă de 8 – 10 ani. Societatea comercială are în proprietate și mijloace de transport auto pentru marfă și persoane, mobilier, tehnică de calcul, birotică, etc.
Societatea a avut de la înfințare o politică de reinvestire a profiturilor, de dezvoltare și modernizare continuă. Profitul reinvestit împreună cu fondurile atrase prin majorarea capitalului social au fost investite în mijloace de producție. În anul 2001 au fost demarate lucrările la o nouă hală industrială, în care va fi instalată și pusă în funcțiune o nouă instalație de zincare. Prin punerea în funcțiune a noii instalații de zincare se mărește capacitatea de producție de patru ori.
În graficul nr. 1 este prezconsumurilor specifice, responsabilitate pentru rezultatele compartimentului
comandarea materialelor necesare producției si prestațiilor contractate
recepția calitativă a materialelor, raportarea neconformităților
recepția cantitativă și calitativă a produselor aduse de clienți la zincare
raportarea periodică a producției și serviciilor realizate
elaborarea, împreuna cu serviciul logistică, a nomenclatorului de materiale și piese de schimb
organizarea gestionării uneltelor și utilajelor din compartiment
menținerea unui stoc minim de materiale și piese de schimb
Compartiment Logistică
Activități :
gestionarea și comisionarea materialelor, mărfurilor și produselor
administrarea gestiunilor de materiale, mărfuri și produse
gestionarea parcului auto propriu al societății
organizarea transporturilor societății, inclusiv cu mijloace de transport închiriate
derularea activităților legate de vamă ( import / export )
activitatea de antrepozit vamal în nume propriu
Responsabilități șef compartiment :
organizarea și controlul activităților cotidiene ale compartimentului în vederea realizării obiectivelor
întocmirea bugetelor cantitative ale compartimentului
executarea bugetului de venituri și cheltuieli a compartimentului, urmărirea și corectarea abaterilor, responsabilitate pentru rezultatele compartimentului
recepția cantitativa a materialelor, mărfurilor si produselor finite ( stocuri ) la intrarea in gestiune
depozitarea și păstrarea stocurilor
livrarea, expedierea, bunurilor la clienti
evidența stocurilor societății
inventarierea periodică a stocurilor
elaborarea și întreținerea nomenclatorului de stocuri, împreună cu șefii de compartiment
întocmirea ( editarea ) documentelor legale privind circulația stocurilor și facturarea prestărilor de servicii
elaborarea de rapoarte pentru utilizatorii interni privind stocurile, vânzarile, transferul de date către serviciul contabilitate
asigurarea autorizațiilor pentru desfășurarea activității de import / export
efectuarea operațiunilor de vamuire
gestionarea și administrarea antrepozitului vamal
evidența stocurilor din antrepozit
asigurarea autorizațiilor și condițiilor legale pentru circulația autovehiculelor proprii
întreținerea autovehiculelor din dotare
evidențele specifice pentru activitatea de transport auto ( foi parcurs, FAZ )
contractarea de prestații auto de la terti și către terți
încasarea debitelor din prestații auto
autorizațiile de funcționare ale societății, exclusiv cele de specialitate-tehnice
administrarea și întreținerea spațiilor societății
relațiile cu furnizorii de utilități
aprovizionarea societății cu materiale consumabile, birotică, etc.
Compartimentul Financiar-contabilitate
Activități:
– organizarea și întocmirea evidenței contabile a societății
stabilirea impozitelor și taxelor datorate de societate
întocmirea și urmărirea bugetului de venituri și cheltuieli al societații
întomirea de rapoarte financiar contabile pentru instituțiile statului și alți utilizatori externi și interni
planificarea fluxului de numerar
Responsabilități șef compartiment:
– organizarea și efectuarea controlului financiar preveniv
– organizarea și controlul activităților compartimentului în vederea realizării obiectivelor
– gestionarea patrimoniului societății
Relațiile șefilor de compartiment sunt de :
– subordonare director executiv
– colaborare cu ceilalți șefi de compartiment
Relațiile personalului din compartimente sunt de :
– subordonare șef compartiment
– subordonare, colaborare în interiorul compartimentului
– colaborare cu personalul celorlalte compartimente
1.3. Factorii de producție
1.3.1. Capitalul imobilizat
Societatea comercială are în proprietate mijloace de producție necesare desfășurării obiectului de activitate. La sfârșitul anului 2001 valoarea mijloacelor fixe și a terenurilor înregistrate în contabilitate este de 9.094.138 mii lei. Terenurile și cea mai mare parte a mijloacelor fixe se găsesc în localitatea Roșiori, unde societatea are în proprietate 73.319 mp teren, pe care este amplasată hala de zincare, cu o suprafață de 1.482 mp, instalația de zincare, poduri rulante, hală pentru confecții metalice, magazii de materiale, depozit deșeuri metalice, stație de neutralizare, rampă și pod bascul, automacara, garaje, clădire administrativă, etc.
Instalația de zincare este de tip INDUCAL și a fost achiziționată in 1996 ca utilaj nou. Baia de zincare are dimensiunile de 7 m lungime, 0,7 m lățime și 2 m adâncime, pentru umplerea ei fiind necesare 60 tone zinc Capacitatea de producție teoretică a instalației este de 2,1 to/h iar capacitatea reală de calcul este de 1 to/h.
Instalația este în stare bună de funcționare, iar prima lucrare de întreținere necesară va fi peste 5 ani când se va înlocui cuva pentru zinc, după care va funcționa din nou o perioadă de 8 – 10 ani. Societatea comercială are în proprietate și mijloace de transport auto pentru marfă și persoane, mobilier, tehnică de calcul, birotică, etc.
Societatea a avut de la înfințare o politică de reinvestire a profiturilor, de dezvoltare și modernizare continuă. Profitul reinvestit împreună cu fondurile atrase prin majorarea capitalului social au fost investite în mijloace de producție. În anul 2001 au fost demarate lucrările la o nouă hală industrială, în care va fi instalată și pusă în funcțiune o nouă instalație de zincare. Prin punerea în funcțiune a noii instalații de zincare se mărește capacitatea de producție de patru ori.
În graficul nr. 1 este prezentată valoarea investițiilor realizate în ultimii trei ani.
Grafic nr. 1.
Din 7.842 milioane lei investiții realizate în anul 2001, 6.772 milioane lei reprezintă la, finele anului, valoarea investiției în curs de execuție.
1.3.2. Resursele umane
La data de 31.12.2001 societatea avea un număr de 124 angajați, din care 109 pentru activitatea de bază și 15 constructori pentru investițiile în regie realizate de societate. Structura posturilor de personal la data de 31.12.2001 este următoarea :
– conducerea societății 5
– personal direct productiv 83
– ingineri 3
– maiștri 1
– muncitori 79
– personal indirect productiv 21
– contabilitate, personal, logistică 15
– comercial – marketing 6
Ponderile personalului direct productiv și a celui indirect productiv în total personal sunt prezentate în Graficul nr. 2.
Grafic nr. 2.
Personalul societății are calificarea și atestarea adecvată domeniului de activitate. În Graficul nr. 3 este prezentată repartiția personalului în funcție de calificare.
Grafic nr. 3.
În perioada analizată, numărul mediu anual al salariaților a crescut de la 56 în anul 1999, la 69 în anul 2000 și a ajuns la 106 în anul 2001.
1.4. Procesul tehnologic
Specificul procesului tehnologic este “ foc continuu ”, instalația de zincare funcționând fără întrerupere de la punerea sa în funcțiune în iunie 1997, până în prezent.
Produsul principal al societății este acoperirea metalică de protectie prin zincare termică. Acesta se adreseaza tuturor producătorilor si beneficiarilor de produse metalice care sunt supuse în cursul exploatării acțiunii corozive a mediului ambiant.
Societatea a avut o creștere continuă a producției, ajungand astazi la aproape 5 ani de la punerea în funcțiune să lucreze non – stop cu trei schimburi.
Principalele materii prime folosite în procesul de producție sunt zincul și energia electrică,
Fluxul tehnologic cuprinde următoarele operațiuni :
– Recepție
– Agrafare pe dispozitivul de transfer
– Degresare în soluție de sodă
– Spălare în apă
– Decapare în soluție de acid clorhidric aditivat
– Spălare în apă
– Control intermediar
– Fluxare
– Control intermediar
– Zincare
– Răcire în apă
– Pasivare
– Spălare în apă
Tehnologia de zincare a fost pusă la punct cu specialiști germani, care au acordat asistență tehnică la punerea în funcțiune a instalației.
În urma procesului de producție rezultă două produse secundare : cenușa de zinc și zincul feros. Aceste produse sunt căutate pe piață deoarece din cenușa de zinc se fabrică oxidul de zinc iar din zincul feros (care are o concentrație de cca 85% zinc) se obține prin rafinare zinc pur care se poate refolosi în procesul de zincare.
1.5. Analiza economico financiară
1.5.1. Piața societății
Clienții societății sunt producătorii și beneficiarii de confecții metalice expuse acțiunii corozive a mediului în procesul de utilizare. Societatea se adresează atât pieței din țară cât și celei din țările limitrofe. Nu se poate adresa unor piețe situate la distanțe mai mari datorită costurilor mari de transport.
În fapt produsul cu care societatea se adresează pieței este zincarea termică, practic el îmbracă o diversitate de forme prin gama largă de produse care se pretează la protecția prin zincare. Produsele zincate în anul 2001 de către societate au fost : elemente pentru turnuri de telefonie mobilă, garduri, parapeți pentru autostradă, platbandă, grătare, confecții grele pentru hale metalice, echipamente pentru stâlpi electrici, confecții metalice pentru stații de epurare a apei, flanșe, schelete pentru benzi transportoare, țevi și coturi pentru instalații de apă, refugii pentru stații de transport în comun, schelete pentru panouri publicitare, șasiuri remorci auto, piese și elemente pentru sisteme de direcție auto, tobogane, etc.
Conform celor constatate în decursul anilor, o acoperire de protecție prin vopsire (în condiții de calitate) poate să reziste la acțiunea factorilor de mediu intre 5 si 10 ani. Stratul de zinc depus prin procedeul de zincare termică rezista între 35 si 80 ani. Rezultă de aici un net avantaj economic – daca o vopsire de calitate costă la fel ca o zincare termică, pentru o aceeași rezistență în timp este necesar să se repete operația de vopsire de 7 – 8 ori. Chiar dacă luăm în considerare o perioadă medie de viața a produsului protejat de 20 ani, tot rezultă o creștere a costurilor la operația de vopsire cu până la 4 ori.
În anul 2001 societatea comercială și-a realizat cifra de afaceri cu un portofoliu de peste 160 de clienți. Datorită specificului activitătii, exportul direct al societății are o pondere mică în cifra de afaceri dar, o parte din produsele zincate, sunt livrate la export de către producătorii lor.
Dimensiunile pieței pot fi aproximate la piața confecțiilor metalice care necesită o protecție anticorozivă. În acest moment partea care se protejează anticoroziv prin zincare termică din totalul confecțiilor metalice este destul de mică dar cunoaște o creștere accentuată atât din cauza avantajelor acestei protecții cât și ca urmare a Directivelor C.E. în domeniu.
În acest moment nu există date statistice care să ne dea o dimensiune în ansamblu a pieței dar, prin consultarea datelor publicate de către societățile concurente, care prestează aceleași servicii, referitor la cifra de afaceri, s-a estimat că societatea comercială ECO KAPA S.A. a realizat în anul 2001, 25% din piața produselor zincate în țară.
Preturile practicate de societate sunt apropiate de prețurile practicate de societățile concurente. Pentru client prețul este încă un element deosebit de important. Chiar dacă clientul este exigent cu calitatea serviciilor și presat de termenele de execuție, cerințe la care societatea răspunde mult mai bine decăt concurența datorită utilajelor și tehnologiei net superioare și a culturii organizației, deocamdată marea majoritate a clientilor îsi selecteaza unitatea de zincare după preț. În acest sens, societatea poate să coboare prețul extrem de mult, în condiții profitabile, datorită tehnologiei mult mai avansate decât a concurenței. În cazul în care competiția va crește, societatea poate oricând să scadă prețurile până la limite insuportabile pentru majoritatea celorlalți concurenți. Societatea se protejează contra inflației prin negocierea cu clienții a prețurilor în valută ( dolari SUA sau euro ) astfel singura devalorizare suportată de către societate fiind cea între data facturării și data încasării.
Deoarece piața este strâns legată de programele de investiții, piața cunoaște o fluctuație cu maxime în lunile septembrie – ianuarie și minime în februarie – martie.
În prezent contracararea factorului sezonier este o componentă importantă a strategiei societății. Astfel se încearcă acoperirea lunilor slabe (februarie și martie) prin contracte pe termen lung.
Promovarea se face prin prospecte puse la dispoziția celor interesați și mai ales proiectanților, oferte prin fax sau prin discuții directe cu potențialii beneficiari. Din cele constatate pe parcursul activității, o influență hotarâtoare asupra deciziei clienților de a utiliza acest sistem de protecție anticorozivă o au proiectanții. De aceea societatea a promovat constant în rândurile societăților de proiectare avantajele acoperirilor de protecție prin zincare termică.
De asemenea societatea apare în Pagini Aurii, Pagini Galbene și în reviste de specialitate. Vizitează, prin reprezentanții ei, toate societățile posibil interesate de protecția metalelor, la târgurile interne și internaționale. Participă ca expozant la târguri.
Pe lângă aceste metode considerăm că una dintre cele mai bune căi de promovare a produselor o reprezintă promovarea imaginii societății ca o societate care dorește să ofere servicii de cea mai bună calitate la cel mai bun preț.
Avantajele societății în lupta pentru acapararea pieței sunt :
– Societate cu capital integral privat
– Cultura organizațională
– Deține cea mai modernă instalație de zincare din țară
– Prețuri mai mici decât ale concurenței datorită tehnologiei avansate care permite realizarea unor servicii de calitate cu un consum mai mic de materii prime
– Este cunoscută pentru calitatea zincării – în urma probelor de rezistență executate de către clienții societății, a rezultat o acoperire care rezistă chiar și la deformări repetate
– Termenele și condițiile din contractele comerciale sunt respectate cu strictețe
– Are implementat și certificat sistemul calității ISO 9002
1.5.2. Indicatori financiari
Au fost analizate activitatea și realizările societății în ultimii trei ani. În acest scop cu ajutorul Bilanțului funcțional sunt prezentate în formă sintetică și în expresie valorică mijloacele economice patrimoniale și sursele de constituire ale acestora. Bilanțul funcțional pentru ultimii trei ani este prezentat în Tabelul nr. 1.
Se observă o creștere de la an la an a valorii patrimoniului societății. Această creștere își găsește explicația în două fenomene majore : o creștere artificială datorată inflației și o creștere reală în urma creșterii activității, a unei activități profitabile și a reinvestirii profitului realizat. Astfel în anul 2001 valoarea capitalurilor proprii a crescut cu 215 % față de anul 1999.
Tabel nr. 1.
BILANȚUL FUNCȚIONAL
– MII LEI –
Ratele de structură ale activului evidențiează, în mărimi relative, modul de structurare a mijloacelor economice din activul bilanțier funcție de durata utilizării acestora.
Se observă că în anul 2000 Rata activelor imobilizate a scăzut față de anul 1999. Ponderea activelor imobilizate în total activ a scăzut, creșterea patrimoniului s-a realizat pe seama creșterii mijloacelor circulante. În anul 2001, în urma demarării și realizării unui program de investiții pentru mărirea capacității de producție, ponderea activelor imobilizate în total activ crește.
În acest context, din analiza Ratei de finanțare a Activelor imobilizate din Capitalurile proprii, rezultă că în fiecare an capitalurile proprii depășesc valoarea imobilizărilor, deci în fiecare an activele imobilizate au fost finanțate din capitalurile proprii.
Partea din Capitalurile proprii care participă la finanțarea nevoilor ciclice se exprimă prin Fondul de rulment propriu.
Atât Rata de finanțare a activelor imobilizate cât și fondul de rulment propriu ne arată că în cei trei ani Capitalurile proprii au finanțat 100% activele imobilizate ale societății și au finanțat și o parte din mijloacele circulante necesare procesului de producție.
Ratele de structură ale pasivului evidențiează modul de structurare al surselor de finanțare funcție de proveniența și termenul de exigibilitate al acestora. Ratele structurii financiare exprimă politica de finanțare a firmei, reflectând combinările diverselor resurse accesibile în cele mai bune condiții de cost și de durată. În funcție de nivelul acestor rate se poate identifica, la un moment dat, existența sau inexistența unei structuri financiare echilibrate.
Rata stabilității financiare reflectă ponderea capitalurilor permanente în totalul surselor de finanțare.
Rata autonomiei financiare pune în evidență măsura în care sursele de finanțare aparțin societății.
Rata îndatorării globale exprimă în mărimi relative nivelul datoriilor pe care le are societatea în raport cu totalul surselor de finanțare.
Trebuie să remarcăm că datorită faptului că societatea nu a avut datorii pe termen mediu și lung Rata stabilității financiare și Rata autonomiei financiare au aceleași valori. Astfel chiar dacă fluctuează, foarte puțin de la an la an, ratele de structură ale pasivului se înscriu în limitele valorilor considerate optime.
Veniturile și cheltuielile realizate de societate în perioada 1999 – 2001, sunt prezentate în Tabelul nr. 2.
Tabelul nr. 2.
CONTUL DE PROFIT ȘI PIERDERE
– MII LEI –
Informațiile din Contul de profit și pierdere referitor la profitul net al societății ne dau posibilitatea să stabilim Rata rentabilității financiare, care exprimă capacitatea societății comerciale de a degaja profit net prin capitalurile proprii angajate în activitatea sa.
Cifra de afaceri a societății a crescut în fiecare an astfel, în anul 2000 a crescut cu 131,72% față de anul 1999, iar în anul 2001 a crescut cu 65,68% față de anul 2000. La rândul lor, cheltuielile pentru exploatare au crescut în anul 2000 cu 73,39% față de anul 1999, iar în anul 2001 cu 96,50% față de anul 2000.
În Tabelul nr. 3. sunt prezentate ponderile cheltuielilor în total cheltuieli de exploatare, în perioada analizată. Din analiza ponderilor diferitelor cheltuieli în totalul cheltuielilor de exploatare rezultă ca principală cauză a creșterii în anul 2001 a cheltuielilor de exploatare mai mult decât cifra de afaceri, creșterea cheltuielilor cu materiile prime. Deasemenea creșterea în măsuri diferite a cifrei de afaceri și a cheltuielilor de exploatare are o explicație și în politica de prețuri pe care societatea a promovat-o în anul 2001.
Tabelul nr. 3.
PONDEREA CHELTUIELILOR
ÎN CHELTUIELILE DE EXPLOATARE
CAPITOLUL II.
ORGANIZAREA ȘI CONDUCEREA CONTABILITĂȚII IMOBILIZĂRILOR CORPORALE
2.1. Locul și rolul mijloacelor fixe în cadrul societății
2.1.1. Definirea și structura imobilizărilor
Mijloacele sau activele imobilizate reprezintă bunuri și valori destinate a servi o perioadă lungă în activitatea unităților patrimoniale (de regulă mai mare de un an), deci care nu se consumă la prima lor utilizare, valoarea lor recuperându-se eșalonat prin includerea în cheltuielile mai multor exerciții în funcție de durata de folosire.
Imobilizările reprezintă suportul tehnico-material și financiar al activității agenților economici cu profil de producție. Acestea se găsesc și în celelalte sectoare ale economiei naționale, deosebindu-se astfel două categorii:
– imobilizările profesionale utilizate sau destinate a fi folosite de către agenții economici pentru producția de bunuri, executarea de lucrări sau prestarea de servicii;
– imobilizări neprofesionale care deservesc alte activități decât cea productivă.
Sub aspectul conținutului se disting următoarele structuri de imobilizări:
– imobilizări necorporale ( nemateriale ) care nu se concretizează într-un bun material, semnificând mijloace blocate în cheltuielile de constituire a unităților patrimoniale, cheltuieli de cercetare și dezvoltare, concesiuni, brevete, licențe, mărci de fabrică, fond comercial și alte imobilizări;
– imobilizări corporale ( materiale ) concretizate în bunuri asupra cărora se exercită un drept real cum sunt mijloacele fixe și terenurile;
– imobilizări financiare, constituite din sume de bani utilizate în vederea obținerii de titluri de participare la capitalul altor societăți, titluri și creanțe imobilizate cu scopul de a exercita controlul sau o influență însemnată asupra activității unor agenți economici și a obține profit;
– imobilizări în curs reprezentând investițiile neterminate, în curs de execuție în mai multe exerciții financiare, care în urma finalizării lor devin imobilizări corporale sau necorporale.
2.1.2. Organizarea contabilității activelor imobilizate
În ceea ce privește organizarea contabilității activelor imobilizate trebuie să se țină seama de obiectivele contabilității, de factorii de organizare a contabilității activelor imobilizate, organizarea documentației primare și a evidenței operative, de sistemul de conturi utilizat.
La organizarea contabilității activelor imobilizate trebuie avute în vedere următoarele obiective:
– delimitarea fiecărei categorii, a fiecărui obiect de imobilizări și determinarea valorii lor;
– asigurarea controlului gestionar al imobilizărilor pe toată durata existenței;
– asigurarea informațiilor și a metodologiei de evaluare a deprecierii în timp a imobilizărilor și a recuperării valorii prin amortizare și provizionare;
– stabilirea aportului activelor imobilizate la venituri și la rezultate, ca urmare a gestionării și valorificării prin cesiune, concesionare etc.
Contabilitatea activelor imobilizate se ține cu clasa 2 “Conturi de active imobilizate”, alocându-se pentru acestea trei grupe de conturi: conturi de imobilizări necorporale, imobilizări corporale și imobilizări financiare. În grupe distincte au fost prevăzute conturile ce evidențiază amortizarea ca depreciere ireversibilă și constituirea provizioanelor ca depreciere reversibilă a imobilizărilor, defalcate pe conturi ce corespund imobilizărilor, în vederea stabilirii valorii nete a acestora.
2.1.3. Contabilitatea imobilizărilor corporale
Imobilizările corporale reprezintă bunuri care au o structură materială asupra cărora agenții economici exercită un drept real, fiind elemente de patrimoniu ce definesc capacitatea de producție și comercializare, creează venituri în concordanță cu obiectul de activitate al acestora. În categoria aceasta intră mijloacele fixe și terenurile. Contabilitatea lor se ține cu grupa 21 “Imobilizări corporale”.
Contabilitatea terenurilor
Contabilitatea terenurilor se ține pe două categorii: terenuri și amenajările la terenuri. În contabilitatea analitică terenurile se pot evidenția pe terenuri agricole și silvice, terenuri fără construcții, terenuri cu zăcăminte, cu construcții, etc.
La intrarea în patrimoniu, terenurile se înregistrează în contabilitate, la valoarea stabilită, potrivit legii, în funcție de clasele de fertilitate, suprafața și amplasarea acestora și alte criterii, la costul de achiziție sau la valoarea de aport.
De regulă, terenurile nu sunt supuse amortizării, cu excepția amenajărilor făcute la terenuri (racordarea lor la sistemul de alimentare cu energie, împrejmuirile, lucrările de acces etc.).
Contabilitatea mijloacelor fixe
Definirea mijloacelor fixe este cuprinsă în art. 53, din Regulamentul aplicării Legii contabilității nr. 82/1991: “Sunt considerate mijloace fixe obiectul sau complexul de obiecte ce se utilizează ca atare și îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
– are valoare de inventar mai mare decât limita stabilită prin lege;
– are o durată normală de utilizare mai mare de un an”.
Valoarea de intrare a mijloacelor fixe s-a majorat prin H.G. nr. 424/25.04.2001 de la 5.000.000 lei la 8.000.000 lei.
2.2. Clasificarea și codificarea mijloacelor fixe
Clasificarea mijloacelor fixe dă posibilitatea ordonării și studierii multitudinii și diversității lor. Ea asigură evidențierea corectă a tuturor aspectelor tehnico-economice privind existența, utilizarea și deprecierea acestora.
Mijloacele fixe se pot clasifica după mai multe criterii, fiecare avându-și rațiunile sale:
a) Din punct de vedere al domeniului în care se utilizează, mijloacele fixe se clasifică în mijloace fixe de producție, care participă direct sau indirect la procesul de producție sau exploatare, mijloace fixe de comercializare și mijloace fixe utilizate pentru scopuri sociale.
b) După apartenența lor, mijloacele fixe se împart în mijloace fixe proprietate a unității patrimoniale și mijloace fixe în folosință temporară: închiriere, locație de gestiune, leasing, concesiune, pentru care evidența se organizează separat de cele proprii;
c) După structura, respectiv natura și particularitățile tehnico-constructive, mijloacele fixe se grupează în șase categorii:
1. Construcții;
2. Echipamente tehnologice (mașini, utilaje și instalații de lucru);
3. Aparate și instalații de măsurare, control și reglare;
4. Mijloace de transport;
5. Animale și plantație;
6. Mobilier, aparatura, birotica, echipamentul de protecție a valorilor umane și materiale și alte active corporale.
Această clasificare stă la baza delimitării mijloacelor fixe ca obiecte de evidență, la elaborarea catalogului duratelor de serviciu normale și a normelor de amortizare. Mijloacele fixe cuprinse în catalog sunt clasificate în general în grupe, subgrupe, clase și subclase, iar pentru unele și în familii. Față de clasificarea anterioară, aprobată prin H.G. nr. 266 / 1994, noua clasificare aprobată prin H.G. 964 / 1998, urmând tendința manifestată pe plan mondial, a concentrat activele corporale amortizabile într-un număr cât mai redus de grupe și clase, scopul urmărit fiind o operare cât mai ușoară a amortizării și nu inventarierea fizică a acestora. Astfel, de exemplu, clasificarea activelor amortizabile din construcții s-a redus de la două grupe cu 14 subgrupe la o grupă cu 9 subgrupe.
Catalogul cuprinde următoarele informații necesare identificării mijlocului fix și stabilirii duratei normale de funcționare:
a) codul de clasificare;
b) denumirea grupei, a subgrupei, clasei, subclasei și a familiei mijloacelor fixe amortizabile;
c) durata normală medie de funcționare, în ani.
2.3. Organizarea documentației primare și a evidenței
operative a mijloacelor fixe
Obiectul evidenței operative îl constituie înregistrarea și reflectarea fenomenelor primare care au loc în unitate, adică intrarea și ieșirea de valori materiale și bănești, introducerea în consum sau în folosință, precum și existența lor într-un anumit loc al unității sau la anumită dată.
Evidența tehnico-operativă se organizează pe compartimente de activitate ale unității. Ea trebuie ținută la zi, pe măsura producerii operațiunii de predare-primire a valorilor materiale și efectuarea acesteia numai pe bază de documente justificative.
Documentele justificative trebuie să cuprindă ca elemente:
– denumirea documentelor;
– denumirea și sediul unității care a întocmit documentul;
– numărul și data întocmirii acestuia;
– menționarea părților care participă la efectuarea operației patrimoniale ( când este cazul )
– conținutul operațiunilor și temeiul legal al efectuării ei;
– datele cantitative și valorice aferente operațiunii efectuate;
– semnăturile persoanelor care răspund de efectuarea operațiunii, ale persoanelor însărcinate cu exercitarea vizei de control financiar preventiv și a persoanelor în drept să aprobe operațiunea respectivă;
– alte elemente impuse de caracterul operațiunii.
Înscrierea datelor în documente se face cu cerneală, cu pastă, cu creion chimic, mașină de scris, fără ștersături și răzături. Erorile se corectează prin tăierea cu linie a textului sau a cifrelor, astfel ca acestea să poată fi citite, iar deasupra lor se scrie textul sau cifra corectă.
Este obligatorie folosirea imprimatelor și formularelor tipizate.
Documentele care stau la baza intrării mijloacelor fixe în unitate sunt:
1. “Procesul verbal de recepție” pentru mijloacele fixe independente care nu necesită montaj și nici probe tehnologice;
2. “Procesul verbal de recepție” (preliminară sau definitivă) în cazul utilajelor care necesită montaj, dar nu necesită probe tehnologice, precum și a clădirilor și construcțiilor speciale cu caracter administrativ și social cultural;
3. “Procesul verbal de punere în funcțiune” pentru utilajele și instalațiile care necesită montaj și probe tehnologice;
4. “Procesul verbal de transformare” pentru recepționarea inventarului gospodăresc de natura mijloacelor fixe rezultat din prelucrarea materialelor în atelierele proprii ale unității;
5. “Procesul verbal de predare-primire” a mijloacelor fixe transferate, închiriate sau primite în custodie.
6. “Bonul de mișcare a mijloacelor fixe” pentru mișcarea mijloacelor fixe în cadrul unității;
Mijloacele fixe pot ieși definitiv din gestiune prin casare, vânzare, donație, iar temporar prin concesiune, locație de gestiune și închiriere.
Casarea, adică scoaterea definitivă din funcțiune a mijloacelor fixe prin demontare, dărâmare etc., este consemnată în următoarele documente:
– Specificația privind mijloacele fixe propuse spre scoaterea din funcțiune (casare) întocmită de secțiile, laboratoarele sau serviciile care propun casarea.
– Procesul verbal de scoatere din funcțiune a mijloacelor fixe, de declasare a unor bunuri materiale, întocmit de către comisia de casare, reprezintă documentul prin care se constată îndeplinirea condițiilor de casare, de aprobare și executare a ei, de consemnare a materialelor rezultate din casare și ca document de înregistrare în evidența operativă și contabilitate.
2.4. Organizarea contabilității analitice a mijloacelor fixe
Contabilitatea analitică a mijloacelor fixe trebuie astfel organizată încât să asigure individualizarea fiecărui mijloc fix, cunoașterea existenței și mișcării lor pe locuri de folosință și a gradului de depreciere pe structura categoriilor de mijloace fixe.
Contabilitatea analitică a mijloacelor fixe se poate ține fie folosind “Registrul numerelor de inventar” și “Fișa mijlocului fix”, fie utilizând “Registrul pentru evidența mijloacelor fixe”.
Unitățile patrimoniale dispun de mijloace fixe numeroase care se deosebesc între ele din punct de vedere al construcției, însușirilor tehnice, destinație, gradului de depreciere etc. De aceea, pentru identificarea cu ușurință a fiecărui mijloc fix și pentru a se asigura controlul lor indiferent de locul de folosință, se atribuie fiecărui obiect de evidență un număr de inventar care se trece în toate documentele ce privesc mijlocul fix respectiv. Aceasta se realizează cu ajutorul “registrului numerelor de inventar”, în care se scrie denumirea fiecărui mijloc fix intrat, caracteristicile de identificare și numărul de inventar ce i se atribuie, în ordinea succesivă a numerelor. După înscrierea mijlocului fix intrat în “Registrul numerelor de inventar” se completează “Fișa mijlocului fix”, care cuprinde date privind denumirea, numărul de inventar, codul de clasificare, valoarea de intrare, durata de serviciu normală, norma de amortizare, data punerii în funcțiune, amortizarea calculată etc.
2.5. Organizarea contabilității sintetice a mijloacelor fixe
Contabilitatea sintetică a existenței și a mișcării mijloacelor fixe se organizează cu ajutorul contului 212 “Mijloace fixe”, desfășurat pe conturi sintetice de gradul II pe cele șase categorii de mijloace fixe.
Din punct de vedere al conținutului economic, este un cont de active imobilizate, iar după funcție, un cont de activ.
Se debitează cu valoarea mijloacelor fixe achiziționate, prin creditul contului 404 “Furnizori din imobilizări”; realizate din producție proprie, prin creditul contului 722 “Venituri din producția de imobilizări corporale”; aduse ca aport de către acționari și asociați, prin creditul contului 456 “Decontări cu asociații privind capitalul”; aportul intreprinzatorului individual, prin creditul contului 108 “Contul întreprinzătorului individual”; primite ca donații cu titlu gratuit, prin creditul contului 131 “Subvenții pentru investiții”; cu valoarea imobilizărilor corporale în curs, terminate, recepționate și puse în funcțiune, prin creditul contului 231 “Imobilizări corporale în curs”.
Se creditează cu valoarea de intrare a mijloacelor fixe complet amortizate scoase din funcțiune sau vândute prin creditul contului 281 “Amortizări privind imobilizările corporale”; cu valoarea de intrare a mijloacelor fixe incomplet amortizate scoase din funcțiune prin creditul contului 281 cu valoarea amortizării și a contului 6718 “Alte cheltuieli excepționale privind operațiile de gestiune” cu valoarea neamortizată; cu valoarea de intrare a mijloacelor fixe vândute incomplet amortizate prin creditul contului 281 cu valoarea amortizării și a contului 6721 “Cheltuieli privind activele cedate” cu valoarea neamortizată; valoarea mijloacelor fixe retrase în corespondență cu debitul conturilor 108 “Contul întreprinzătorului individual” și 456 “Decontări cu asociații privind capitalul”.
Soldul debitor exprimă valoarea mijloacelor fixe în gestiune.
2.6.Reflectarea în contabilitate a mișcării mijloacelor fixe
2.6.1.Operațiuni privind intrarea mijloacelor fixe
în folosință permanentă
Intrarea în patrimoniu a mijloacelor fixe poate avea loc cu titlu gratuit, prin aport în natură la constituirea capitalului, donație și moștenire, iar cu plată prin cumpărare, confecționare și construire. De asemenea, se consideră intrare plusurile de mijloace fixe constatate la inventariere și diferențele din majorarea valorii nete contabile a unor mijloace fixe.
Aportul în mijloace fixe la capitalul societății comerciale, care se evidențiază la intrarea în gestiune la valoarea de intrare, respectiv valoare de aport acceptată și expertizată de specialiști și care presupune următoarele înregistrări:
a 1) La societatea comercială:
subscrierea aportului în mijloace fixe, potrivit declarației de subscriere:
456 = %
“Decontări cu asociații 1011 “Capital subscris nevărsat”
privind capitalul 1041 “Prime de emisiune sau aport”
aducerea aportului, conform procesului verbal de predare-primire:
212 = 456
“Mijloace fixe “ “Decontări cu asociații”
și
1011 = 1012
“Capital subscris “Capital subscris vărsat”
nevărsat”
a 2) La întreprinderea individuală:
212 = 108
“Mijloace fixe “ “Contul întreprinderii individual”
Primirea mijloacelor cu titlu gratuit, din donații sau constate plus la inventariere, la valoarea de piață:
primirea mijlocului fix:
212 = 131
“Mijloace fixe “ “Subvenții pentru investiții “
înregistrarea amortizării lunare a mijlocului fix primit prin donație:
6811 = 281
“Cheltuieli de expl. “Amortizări privind
priv. amort. imobil.” imobilizările corporale “
concomitent se înregistrează micșorarea subvenției și trecerea acesteia la venituri excepționale, cu valoarea amortizării lunare:
131 = 7727
“Subvenții pentru investiții “ “Subvenții pentru inves.
virate la venituri”
Achiziționarea de mijloace fixe în baza facturii și a procesului verbal de recepție se reflectă în contabilitate la prețul de achiziție:
% = 404 “Furnizori de imobilizări”
212
“Mijloace fixe “
4426
“TVA deductibilă”
Mijloace fixe intrate în gestiune ca urmare a lucrărilor de investiții terminare, recepționate și trecute în categoria mijloacelor fixe:
212 = 231
“Mijloace fixe “ “Imobilizări corporale în curs”
Mijloace fixe realizate în producție proprie:
– dacă producția se realizează într-un exercițiu
212 = 722
“Venituri din producția de
imobilizări corporale”
– dacă producția se realizează în mai multe exerciții
231 = 722
“Imobilizări corporale “Venituri din producția de
în curs” imobilizări corporale”
investitiile efectuate la mijloacele fixe, în scopul imbunătățirii parametrilor tehnici inițiali, prin majorarea valorii de intrare a mijlocului fix.
Exemplu – cheltuieli ocazionate pentru modernizarea unui utilaj :
– materiale consumabile 8.500.000 lei
– uzura obiectelor de inventar 600.000 lei
– salarii 7.000.000 lei
– CAS 23,33% 1.633.100 lei
– CASS 7% 490.000 lei
– fond de șomaj 5% 350.000 lei
Total cheltuieli 18.573.100 lei
Înregistrarea cheltuielilor efectuate în regie proprie pentru modernizarea unui
utilaj :
601 = 301 8.500.000
“Chelt. cu mater. cons.” “Mater. Cons”
602 = 322 600.000
“Chelt. cu uzura ob. de inv.” “Uzura ob. de inv.”
641 = 421 7.000.000
“Chelt. cu salar.” “Pers. renum. datorat”
6451x = 4311x 1.633.100
“Chelt. priv. contrib. “Contrib. unității la
unit. la asig. sociale” asig. sociale”
6451x = 4311x 490.000
“Chelt. priv. contrib. “Contrib. unității la
unit. la asig. sănătate” asig. sănătate”
6452 = 4371 350.000
“Chelt. priv. contrib. “Contrib. unității
unit. pt. fond șomaj” la fond de șomaj”
-Încorporarea cheltuielilor efectuate cu modernizarea în valoarea imobilizărilor corporale:
212 = 722 18.573.100
“Venituri din producția de
imobilizări corporale”
2.6.2.Operațiuni privind ieșirea definitivă a mijloacelor fixe
din patrimoniu
Ieșirea definitivă a mijloacelor fixe poate avea loc în următoarele situații: casare, vânzare și lipsuri de inventar.
Ieșirea mijloacelor fixe din patrimoniu prin casare:
Prin casare se înțelege demolarea, demontarea sau dezmembrarea mijloacelor fixe, valorificarea materialelor rezultate și scăderea din activ a valorii inițiale a mijloacelor fixe.
Casarea mijloacelor fixe poate avea loc în una din următoarele situații:
prezentarea unui grad avansat de uzură;
exploatarea nu mai este economică din cauza uzurii morale;
costul reparațiilor capitale depășește 60% din valoarea actuală a mijlocului fix;
reparațiile capitale necesită folosirea unor piese de schimb care nu se găsesc pe piață;
alte situații apreciate de agentul economic.
La scoaterea din activul patrimonial a mijlocului fix pot să apară două cazuri:
valoarea inițială a mijlocului fix casat să fie amortizată integral;
valoarea inițială a mijlocului fix a fost recuperată parțial.
Scoaterea din funcțiune a mijloacelor fixe neamortizate integral înaintea expirării duratei normale de utilizare presupune următoarele înregistrări :
Se presupune un mijloc fix ce se caracterizează prin următoarele date contabile:
– valoarea de intrare 20.000.000 lei
– amortizarea calculată și înregistrată 16.000.000 lei
– cheltuieli cu dezmembrarea facturii de terți 2.000.000 lei
– T.V.A. 19% 380.000 lei
– valori materiale obținute prin casare 3.000.000 lei
Înregistrarea cheltuielilor ocazionate de dezmembrarea mijloacelor fixe facturate de terți:
% = 401 2.380.000
6728 “Furnizori“
“Alte cheltuieli excep. priv. 2.000.000
oper. de capital”
4426 380.000
“TVA deductibilă”
Înregistrarea materialelor obținute din dezmembrarea mijloacelor fixe:
3014 = 7728 3.000.000
“Piese de schimb” “Alte venituri except.
din oper. de capital”
Înregistrarea diferenței între veniturile obținute din dezmembrări și cheltuielile efectuate:
6871 = 281 1.000.000
“Chelt. except. priv.
amortiz. imobiliz.”
Înregistrarea scoaterii din evidență a mijloacelor fixe neamortizate integral, avându-se în vedere valoarea amortizată până la scoaterea din folosință, diferența între veniturile obținute din valorificări și cheltuielile ocazionate (evidențiată în contul analitic “Amortizarea recuperărilor din dezmembrări” ) și diferența ramasă neacoperita se include in cheltuieli exceptionale, nedeductibile fiscal, pe o perioada de maximum 5 ani, sau diminueaza capitalurile proprii, cu respectarea dispozitiilor legale
% = 212 20.000.000
281 17.000.000
6721 3.000.000
“Chelt. privind activele cedate”
Înregistrarea diferenței de amortizare rămasă neacoperita se include in cheltuieli exceptionale, nedeductibile fiscal, pe o perioada de maximum 5 an
471 = 6721 3.000.000
“Chelt. înreg. în avans”
Scoaterea din funcțiune a mijloacelor fixe cu durata normală de utilizare expirată, amortizare integral :
Se evidențiază cheltuielile ocazionate de dezmembrarea mijlocului fix:
641 = 421
“Chelt. cu salar.” “Pers. renum. datorat”
6451x = 4311x
“Chelt. priv. contrib. “Contrib. unității la
unit. la asig. sociale” asig. sociale”
6451x = 4311x
“Chelt. priv. contrib. “Contrib. unității la
unit. la asig. sănătate” asig. sănătate”
6452 = 4371
“Chelt. priv. contrib. “Contrib. unității
unit. pt. fond șomaj” la fond de șomaj”
Înregistrarea pieselor de schimb rezultate din dezmembrarea mijlocului fix:
3014 = 7728
“Piese de schimb” “Alte venituri except.
din oper. de capital”
Scoaterea din evidență a mijlocului fix:
281 = 212
b) Ieșirea mijloacelor fixe din patrimoniu prin vânzare:
Pentru unele categorii de mijloace fixe (mașini, utilaje, autovehicule etc.) nu este indicat din punct de vedere economic să se aștepte să ajungă într-un stadiu avansat de uzură sau să se efectueze reparații capitale costisitoare. Soluția mai avantajoasă este vânzarea acestor mijloace fixe înainte de amortizarea lor integrală, soluție care permite procurarea unor mijloace fixe noi, chiar dacă prețul obținut nu acoperă valoarea netă contabilă a mijloacelor fixe vândute.
Exemplu :
Se presupune că se vinde un mijloc fix, despre care se cunosc următoarele date:
a fost achiziționat în anul 1998 cu prețul de 20.000.000 lei
a fost reevaluat în anul 2001 la valoarea de 30.000.000 lei
prețul de vînzare a fost negociat la 8.000.000 lei
valoarea rămasă neamortizată 20.000.000 lei
În contabilitatea unității aceaste operațiuni se reflectă astfel:
vânzarea în baza facturii:
461 = % 9.520.000
“Debitori diverși” 7721 “Venituri din 8.000.000
cedarea activelor”
4427 “TVA colectată” 1.520.000
scoaterea din inventar a mijloacelor fixe vândute:
% = 212 30.000.000
6721 10.000.000
105.06 10.000.000
281 10.000.000
– înregistrarea diferenței de nefavorabile între prețul de vânzare și valoarea rămasă neamortizată ce se include in cheltuieli exceptionale, nedeductibile fiscal, pe o perioada de maximum 5 ani
471 = 6721 2.000.000
“Chelt. înreg. în avans”
2.6.3 Operații privind închirierea (intrarea
și ieșirea temporară a mijloacelor fixe):
De regulă contractul de închiriere se încheie pe bază de licitație și va include clauze care să asigure exploatarea bunului închiriat potrivit specificului acestuia. El se încheie între proprietarul bunului și persoane fizice sau juridice române sau străine.
Organizarea contabilității mijloacelor fixe luate cu chirie de la terți se realizează cu ajutorul contului extrabilanțier 8031 “Mijloace fixe luate cu chirie”.
Reflectarea în contabilitate a mijloacelor fixe închiriate.
Operațiuni la chiriaș:
Mijlocul fix preluat conform contractului de închiriere și a procesului verbal de predare-primire în care se precizează valoarea de intrare se înregistrează în debitul contului 8031 “Mijloace fixe luate cu chirie”. Chiria datorată proprietarului se înregistrează în baza facturii astfel:
% = 462
“Creditori diverși”
“Chelt. cu chiriile”
Operațiuni la proprietarul mijlocului fix:
Mijlocul fix rămâne înregistrat în contabilitate cu ajutorul contului 212, iar în evidența analitică se mută “Fișa mijlocului fix” în cartoteca deschisă pentru mijloace fixe date cu chirie. Proprietarul înregistrează în contabilitate amortizarea mijlocului fix
Evidențierea amortizării conform situației de calcul și a programului de amortizare:
6811 = 281
Înregistrarea emiterii facturii pentru dreptul de creanță asupra chiriașului, conform clauzelor contractuale:
461 = %
“Venituri din chirii”
4427 “TVA colectată”
2.6.4. Operațiunile privind leasingul
Din punct de vedere juridic, leasingul este operațiunea comercială prin care persoana, denumită locator sau proprietar, se angajează la indicația unei alte persoane, numită utilizator, să cumpere de la un terț, denumit vânzător, și să confere utilizatorului folosința și posesia unui bun mobil sau imobil, în scopul exploatării comerciale sau pentru consumul final.
În baza contractului de leasing, locatorul cedează utilizatorului dreptul de folosință și alte drepturi derivând din contractul de vânzare-cumpărare, cu excepția dreptului de dispoziție, în schimbul plății unei redevente. Neefectuarea plăților prezentând redevența atrage expunerea utilizatorului la rezilierea contractului de leasing de către locator, cu obligația utilizatorului de a restitui bunul și efectuarea plății ratelor scadente și neachitate, cu daune.
În țara noastră legislația în materie, Ordonanța Guvernului nr. 51 din 1997 republicată, prevede existența a două tipuri de leasing : leasing operațional și leasing financiar.
Leasing financiar este operațiunea de leasing care îndeplinește una sau mai multe dintre următoarele condiții:
1. riscurile și beneficiile aferente dreptului de proprietate trec asupra utilizatorului din momentul încheierii contractului de leasing;
2. părțile au prevăzut expres ca la expirarea contractului de leasing se transferă utilizatorului dreptul de proprietate asupra bunului;
3. utilizatorul poate opta pentru cumpărarea bunului, iar prețul de cumpărare va reprezenta cel mult 50% din valoarea de intrare (piață) pe care acesta o are la data la care opțiunea poate fi exprimată;
4. perioada de folosire a bunului în sistem de leasing acoperă cel puțin 75% din durata normată de utilizare a bunului, chiar dacă în final dreptul de proprietate nu este transferat;
Leasing operațional este operațiunea de leasing care nu îndeplinește nici una dintre condițiile prevăzute pentru leasingul financiar.
Fiecare dintre cele două tipuri de leasing are un mod propriu de înregistrare în contabilitate.
a) Înregistrarea operațiunilor privind leasingul operațional
În contabilitatea locatorului
Înregistrarea achiziției mijlocului fix
% = 404
212 “Furnizori de imobilizări”
“Mijloace fixe”
4426
“TVA deductibilă”
Înregistrarea cheltuielii anuale cu amortizarea
6811 = 281
“Cheltuieli de exploatare “Amortizari privind imob.corporale”
privind amortizarea imobilizarilor”
Înregistrarea redevenței anuale
411 = %
“Clienți” 706 “Venituri din redevente, locatii de
gestiune și chirii”
4427 “TVA colectată”
– Transferul dreptului de proprietate prin exercitarea opțiunii de cumpărare a bunului către utilizator:
461 = %
7721 “Venituri din cedarea activelor”
4427 “TVA colectată”
– Ieșirea din patrimoniu a mijlocului fix ce a constituit obiectul contractului de leasing:
% = 212 “Mijloace fixe”
281 “Amortizari privind
imob.corporale”
6721 “Cheltuieli privind
activele cedate”
În contabilitatea utilizatorului:
Primirea mijlocului fix, conform contractului de leasing :
Debit cont 8036 “Redevente, locații de gestiune, chirii și alte datorii asimilate”
– Înregistrarea redevenței :
% = 401 “ Furnizori “
“Cheltuieli cu redeventele,
locatiile de gestiune și chiriile”
4426
– Diminuarea angajamentelor în afara bilanțului, după plata redeventei
Credit cont 8036 “Redevente, locații de gestiune, chirii și alte datorii asimilate”
Exercitarea opțiunii de cumpărare a bunului utilizat în sistem leasing
% = 404 “ Furnizori de imobilizări “
212
4426
– Înregistrarea diferentei de amortizare pana la nivelul costului de achizitie initial inregistrata la locator (din debit cont 8036 "Redevente, locatii de gestiune, chirii si alte datorii asimilate", mai putin beneficiul convenit intre parti):
212 "Mijloace fixe" = 281 "Amortizari privind imobilizările
corporale"
b) Înregistrarea operațiunilor privind leasingul financiar
În contabilitatea locatorului
– Înregistrarea achiziției mijlocului fix
% = 404 "Furnizori de imobilizări"
212 "Mijloace fixe"
4426 "T.V.A. deductibilă"
– Predarea catre beneficiar (utilizator) a bunurilor care fac obiectul contractului de leasing la valoarea inscrisa in contract, respectiv la costul de achizitie, si evidentierea creantei, inclusiv a dobanzii de incasat:
2672 = 212 "Mijloace fixe"
"Împrumuturi acordate
pe termen lung"
2678 = 472 "Venituri inregistrate în avans"
"Dobânzi aferente
creantelor imobilizate"
– Imobilizarile corporale predate in leasing financiar de catre locator se reflecta in debitul contului in afara bilantului 8038 "Alte valori in afara bilantului" analitic "Bunuri predate in leasing financiar".
Acest cont se crediteaza pe masura facturarii ratelor de leasing potrivit contractului, astfel incat soldul debitor sa reflecte valoarea ratelor ramase de incasat.
– Emiterea facturilor reprezentand ratele de incasat potrivit contractului si inregistrarea acestora in contabilitate:
411 "Clienti" = %
706 "Venituri din redevente, locații de
gestiune și chirii"
2678 "Dobanzi aferente creanțelor imobilizate"
4427 "T.V.A. colectata"
și, concomitent, următoarele operațiuni:
Inregistrarea la venituri a dobanzii facturate:
472 = 706 "Venituri din redevente, locatii de
"Venituri inregistrate in avans" gestiune si chirii"
Credit cont 8038 "Alte valori în afara bilanțului" analitic "Bunuri predate în leasing financiar"
Înregistrarea diminuării creanței înregistrate în debitul contului 2672 "Imprumuturi acordate pe termen lung", cu cota-parte din veniturile facturate si inregistrate in creditul contului 706 "Venituri din redevente, locatii de gestiune si chirii":
658 = 2672 "Împrumuturi acordate pe
"Alte cheltuieli de exploatare" termen lung"
– La expirarea contractului de leasing, o dată cu facturarea ultimei rate se consemnează și transferul dreptului de proprietate pe baza contractului de vânzare-cumpărare.
În contabilitatea utilizatorului
– Înregistrarea în contabilitate a imobilizărilor corporale primite conform prevederilor din contractele încheiate între părți și evidențierea datoriei, inclusiv a dobânzilor aferente:
212 "Mijloace fixe" = 167 "Alte împrumuturi și datorii asimilate"
471 "Cheltuieli = 1687 "Dobânzi aferente altor
înregistrate în avans" împrumuturi și datorii asimilate"
-Debit cont 8036 "Redevențe, locații de gestiune, chirii și alte datorii asimilate" cu valoarea imobilizărilor corporale conform documentelor, inclusiv dobânda.
Amortizarea imobilizărilor corporale achiziționate conform contractelor de leasing se face potrivit duratelor normale de funcționare legale în vigoare.
Înregistrarea în contabilitatea utilizatorilor a amortizării imobilizărilor corporale primite în cazul contractelor de leasing financiar:
681 "Cheltuieli de exploatare = 281 "Amortizari privind imobilizarile
privind amortizarea imobilizarilor" corporale"
Înregistrarea obligației de plată a ratelor pe baza facturilor emise de proprietarul bunurilor:
% = 404 "Furnizori de imobilizări"
167 "Alte împrumuturi și datorii asimilate"
1687 "Dobanzi aferente altor imprumuturi
și datorii asimilate"
4426 "T.V.A. deductibila"
și, concomitent,
666 "Cheltuieli privind dobânzile" = 471 "Cheltuieli înregistrate în
avans"
Credit cont 8036 "Redevențe locații de gestiune, chirii și alte datorii asimilate".
– La expirarea contractului, o dată cu achitarea ultimei rate se consemnează și transferul dreptului de proprietate, după cum urmează:
% = 404 "Furnizori de imobilizari"
167 "Alte imprumuturi si datorii asimilate"
4426 "T.V.A. deductibila"
– Credit cont 8036 "Redevente, locatii de gestiune, chirii si alte datorii asimilate" cu valoarea imobilizarilor corporale achizitionate si care au devenit proprietatea utilizatorului.
2.6.5.Operațiuni privind contabilitatea
imobilizărilor corporale în curs
Imobilizările în curs corporale reprezintă investițiile în curs de execuție efectuate în regie proprie sau în antrepriză la costul de producție, respectiv la costul de achiziție, reprezentând prețul de deviz al investiției. Acestea se trec de regulă în categoria mijloacelor fixe după recepție, dare în folosință sau punere în funcțiune.
Contabilitatea imobilizărilor corporale în curs se ține cu ajutorul contului 231 “Imobilizări corporale în curs”, ce este cont de activ.
În debitul contului 231 se înregistrează:
valoarea imobilizărilor corporale în curs, realizate în regie proprie, facturate de terți sau aportul în natură al asociaților sau întreprinzătorului individual;
valoarea avansurilor acordate furnizorilor de imobilizări.
În creditul contului 231 se înregistrează:
valoarea imobilizărilor corporale recepționate și amenajărilor de terenuri recepționate;
valoarea avansurilor decontate furnizorilor.
Soldul contului reflectă valoarea imobilizărilor corporale în curs.
Principalele înregistrări privind contabilitatea investițiilor realizate în regie proprie sunt :
– Consum de materii prime
600 = 300
“Chelt. cu mat. Prime” “Materii prime”
– Consum de materiale consumabile
601 = 301
“Chelt. cu mat. Consum.” “Materiale consumabile”
– Salarii datorate
641 = 421
“Chelt. cu salar.” “Pers. renum. datorat”
– Contribuția la asigurările sociale
6451x = 4311x
“Chelt. priv. contrib. “Contrib. unității la
unit. la asig. sociale” asig. sociale”
– Contribuția la asigurările sociale de sănătate
6451x = 4311x
“Chelt. priv. contrib. “Contrib. unității la
unit. la asig. sănătate” asig. sănătate”
– Contribuția la fondul de șomaj
6452 = 4371
“Chelt. priv. contrib. “Contrib. unității
unit. pt. fond șomaj” la fond de șomaj”
– Lucrări executate de terți
62x = 401 “ Furnizori “
– La sfârșitul perioadei se evidențiază producția neterminată și veniturile aferente imobilizărilor în curs executate în regie:
231 = 722
“Imobilizări corporale în curs” “ Venituri din prod. de imobiliz
corporale”
– Se închid conturile de cheltuieli și venituri prin rezultatul exercițiului la finele perioadei:
Închiderea conturilor de cheltuieli:
121 = %
Încheierea contului de venituri
722 = 121
La terminarea investiției, se recepționează și se pune în funcțiune mijlocul fix la costul de producție efectiv
212 = 231
“ Mijloace fixe “ “Imobilizări corporale în curs”
2.7. Contabilitatea terenurilor
În cazul imobilizărilor corporale, pe lângă mijloace fixe, se include și terenurile. Contabilitatea terenurilor se ține pe două categorii: terenuri și amenajări la terenuri. În contabilitatea analitică terenurile se pot evidenția pe terenuri agricole și silvice, terenuri fără construcții, terenuri cu zăcăminte, cu construcții etc.
La intrarea în patrimoniu, terenurile se înregistrează în contabilitate la valoarea stabilită potrivit legii, în funcție de clasele de fertilitate, suprafața și amplasarea acestora și alte criterii, la costul de achiziție, sau la valoarea de aport.
De regulă, terenurile nu sunt supuse amortizării, cu excepția amenajărilor făcute la terenuri.
Evidența terenurilor și a amenajărilor la terenuri se ține cu contul 211 “Terenuri”. Acesta are două conturi sintetice de gradul II: 2111 “Terenuri” și 2112 “Amenajări la terenuri”.
Sub aspectul conținutului economic, contul 211 este un cont de active imobilizate, din grupa imobilizărilor corporale, iar după funcția contabilă este un cont de activ.
Se debitează cu valoarea terenurilor achiziționate prin creditul contului 404 “Furnizori din imobilizări”, aduse ca aport la capitalul social prin creditul contului 456 “Decontări cu asociații privind capitalul”; cu costul de producție al amenajărilor în regie proprie făcute la terenuri prin creditul contul ui 231 “Imobilizări corporale în curs”; cu valoarea terenurilor primite cu titlu gratuit prin contul 131 “Subvenții pentru investiții”.
Se creditează cu valoarea terenurilor vândute prin debitul contului 6721 “Cheltuieli privind activele cedate”, cu valoarea terenurilor retrase de către asociați sau întreprinzătorul individual prin creditul contului 456, respectiv 108 “Contul întreprinzătorului individual”.
Soldul debitor reprezintă valoarea terenurilor și costul efectiv al amenajărilor la terenuri.
Operațiuni privind intrarea și ieșirea terenurilor în și din patrimoniul unității:
Operațiuni privind intrarea terenurilor:
Terenuri achiziționate de la terți la preț de cumpărare:
% = 404
2111
4426
Terenuri aduse ca aport la capital de către întreprinzătorul individual sau de către asociați la valoarea de aport:
2111 = 108
2111 = 456
Terenuri primite cu titlu gratuit:
2111 = 131
Amenajări de terenuri realizate pe cont propriu la costul de producție:
2112 = 722
Dacă la finele exercițiului financiar, de regulă lunar, investițiile efectuate pentru amenajarea terenurilor nu au fost finalizate, atunci se determină costul investițiilor în curs și se înregistrează:
231 = 722
După terminarea lucrărilor de investiții și efectuarea recepției se înregistrează:
2112 = 231
și înregistrarea amortizării corespunzătoare investițiilor efectuate prin amenajări de terenuri:
6811 = 2810
Operațiuni privind ieșirile (cedarea) terenurilor din gestiunea unității patrimoniale:
Valoarea terenurilor aportate, retrase de întreprinzătorul individual sau de către asociați:
108 = 2111 sau
456 = 2111
Cedarea terenurilor ca urmare a vânzării acestora, în baza contractului de vânzare-cumpărare sau/și facturii:
facturarea vânzărilor terenurilor
461 = %
7721
4427
și concomitent scoaterea din contabilitate a terenurilor vândute:
6721 = 2111
Dacă pentru terenurile vândute, unitatea a efectuat și operațiuni de investiții privind amenajările de terenuri, atunci la cedarea acestora se va avea în vedere și amortizarea înregistrată la amenajările de terenuri, adică:
2810 = 2112
sau în situația când valoarea amenajărilor nu a fost amortizată integral se face următoarea înregistrare:
% = 2112
2810
6721
CAPITOLUL III. PRINCIPALELE OPERAȚIUNI ECONOMICE ÎN EVIDENȚA IMOBILIZĂRILOR CORPORALE
3.1. Reflectarea în contabilitate a existenței imobilizărilor corporale
3.1.1. Evaluarea imobilizărilor corporale
Prin evaluarea corporală se înțelege măsurarea mărimii existențelor și mișcării activelor imobilizate în expresie valorică, la reflectarea în conturi a modificării imobilizărilor pe care le evidențiază.
Elementul de referință hotărâtor în evaluarea elementelor patrimoniale este momentul evaluării.
În general, evaluarea economică a întreprinderii este necesară în următoarele situații:
în tranzacții comerciale;
când se produc schimbări în mărimea și structura capitalului;
în acțiuni juridice cu scop patrimonial;
în cazul unor dezvoltări externe, fuziune;
în evaluarea anuală a patrimoniului societății comerciale.
Metodele de evaluare adoptate de unitatea patrimonială trebuie să fie același în tot cursul exercițiului, precum și de la un exercițiu la altul.
3.1.1.1. Evaluarea imobilizărilor la intrarea în patrimoniu
La data intrării în patrimoniu, conform Regulamentului de aplicare a Legii contabilității nr. 82/1991, bunurile se evaluează și se înregistrează în contabilitate la valoarea de intrare, denumită valoarea contabilă, care prezintă:
costul de achiziție al imobilizărilor achiziționate cu titlu oneros format din prețul de cumpărare, taxele nerecuperabile, cheltuielile de transport și alte cheltuieli necesare pentru punerea imobilizării în stare de utilitate;
costul de producție pentru imobilizările construite sau produse de întreprindere, constituit din costul de achiziție al materiilor prime și materialelor consumate și celelalte cheltuieli directe de producție și cota de cheltuieli indirecte;
valoarea de utilitate pentru imobilizările aduse ca aport, obținute cu titlu gratuit sau prin donație, stabilită în funcție de prețul pieții.
3.1.1.2. Evaluarea imobilizărilor la data inventarului
Evaluarea activelor imobilizate cu ocazia inventarierii se face la valoarea actuală sau de utilitate a fiecărui element, denumită și valoarea de inventar stabilită în funcție de utilitatea bunului în unitate și prețul pieței.
Pentru imobilizările corporale și necorporale amortizabile, valorile reținute la inventar trebuie să țină cont de amortizarea calculată în sensul deducerii acesteia, valoarea de inventar fiind dată de valoarea netă contabilă rezultând din planul de amortizare, exceptând situația în care valoarea actuală este considerată ca fiind inferioară valorii nete contabile.
Evaluarea activelor imobilizate la inventar se face individual, pentru fiecare obiect de evidență contabilă.
3.1.1.3. Evaluarea imobilizărilor la data întocmirii
bilanțului patrimonial
La încheierea exercițiului, valoarea de intrare se compară cu valoarea de utilitate stabilită cu ocazia inventarierii.
În urma acestei comparații rezultă două situații:
constatarea unor plusuri de valoare între valoarea de inventar și valoarea de intrare;
constatarea unor minusuri de valoare între valoarea de inventar și valoarea de intrare, care se înregistrează în contabilitate sub forma amortizării, atunci când deprecierea este ireversibilă sau se constituie un provizion, atunci când deprecierea este reversibilă.
Activele imobiliare rămân înregistrate în contabilitatea curentă la valoarea lor de intrare, iar în bilanțul contabil sunt evidențiate la valoarea netă contabilă, aceasta fiind valoarea contabilă diminuată cu mărimea amortizării sau provizioanelor constatate.
3.1.1.4. Evaluarea imobilizărilor la ieșirea din patrimoniu
Ieșirea unei imobilizări din patrimoniu poate fi datorată mai multor cauze:
scoaterea din folosință la expirarea duratei de utilizare sau înainte de acest termen;
constatarea unui minus în gestiune la inventariere;
vânzarea activelor imobilizate;
cedarea cu titlu gratuit sub forma unor donații sau subvenții.
Ca regulă, imobilizările sunt evidențiate la ieșirea din patrimoniu la valoarea lor de intrare. Valoarea neamortizată a unui bun cedat generează o cheltuială excepțională privind operațiile de capital. În cazul ieșirilor de imobilizări amortizabile se calculează amortizarea și pentru perioada scursă între începutul exercițiului și data efectivă când are loc constatarea ieșirii din acel exercițiu.
3.1.2. Reevaluarea imobilizărilor corporale
Reevaluarea unui proces amplu ce implică numeroase aspecte contabil-financiare, iar efectuarea ei se realizează conform prevederilor din legislația în vigoare.
Ca regulă de bază, reevaluarea, se realizează pe baza unui act normativ care o reglementează, iar decizia finală este luată de agentul economic. Prin reevaluare se asigură substituirea valorii de intrare a elementelor patrimoniale cu valoarea de utilitate stabilită în momentul reevaluării. În urma reevaluării poate rezulta o plusvaloare care echivalează cu o majorare a capitalurilor proprii sau o minus valoare care le diminuează.
Principiile care stau la baza reevaluării sunt următoarele:
valoarea netă contabilă este cea care se reevaluează pentru aducerea ei la nivelul valorii actuale, considerată ca valoare de utilitate în momentul reevaluării;
diferența dintre reevaluare este egală cu diferența între valoarea actuală și valoarea netă contabilă;
amortismentele după reevaluare sunt calculate pe baza noii valori nete contabile.
Potrivit art. 37 din Regulamentul privind aplicarea Legii contabilității, “diferențele din reevaluare” se înregistrează în contabilitate într-un cont distinct, contul 105 “Diferențe din reevaluare”, care funcționează astfel: se creditează cu diferențele în plus obținute din reevaluarea activelor corporale și financiare și cu cele în minus din reevaluarea pasivelor, debitându-se cu minus valorile rezultate din reevaluarea activelor și cu plus valorile obținute la reevaluarea obligațiilor. Soldul creditor reflectă diferența în plus între diferențele favorabile la active, în sensul creșterii valorii, iar la obligații în sensul diminuării lor rezultate la reevaluarea activelor și pasivelor și cele nefavorabile rezultate din reevaluarea acelorași elemente, iar soldul debitor reflectă o pierdere pentru agentul economic, întrucât diferențele nefavorabile sunt superioare celor favorabile.
Conform Hotărârii Guvernului numărul 403 din 2000, societatile comerciale, indiferent de forma de proprietate, regiile autonome, societatile si companiile nationale, institutele de cercetare si celelalte categorii de agenti economici pot proceda la reevaluarea imobilizarilor corporale aflate in patrimoniul lor la data de 31 decembrie a anului precedent, pe baza ratei inflatiei comunicate de Comisia Nationala pentru Statistica, astfel incat rezultatul reevaluarii sa fie cuprins in bilantul contabil al anului respectiv. Reevaluarea se va efectua anual, in cazul in care rata inflatiei cumulata pe ultimii 3 ani consecutivi depaseste 100%. Valoarea reevaluata a imobilizarilor corporale, stabilita în funcție de rata inflatiei comunicată de Comisia Nationala pentru Statistica, se coreleaza cu utilitatea si cu valoarea de piata a bunurilor respective.
Pentru evidențierea distinctă a diferențelor rezultate în urma reevaluării, în planul de conturi general se introduc următoarele conturi:
105.06 "Diferențe din reevaluarea mijloacelor fixe", care se va desfasura în conturi analitice corespunzător fiecarei grupe de mijloace fixe
2121.1 "Diferențe din reevaluarea construcțiilor"
2122.1 "Diferențe din reevaluarea echipamentelor tehnologice (mașini, utilaje și instalații de lucru)"
2123.1 "Diferențe din reevaluarea aparatelor și instalațiilor de măsurare, control, reglare"
2124.1 "Diferențe din reevaluarea mijloacelor de transport"
2125.1 "Diferențe din reevaluarea animalelor și plantațiilor"
2126.1 "Diferențe din reevaluarea mobilierului, aparatura birotică, echipamente de protecție a valorilor umane și materiale și alte active corporale"
Înregistrarea în contabilitate a reevaluării:
– înregistrarea diferentelor rezultate din reevaluarea imobilizarilor corporale
2121.1 = 105.06/analitic distinct
2122.1 = 105.06/analitic distinct
2123.1 = 105.06/analitic distinct
2124.1 = 105.06/analitic distinct
2125.1 = 105.06/analitic distinct
2126.1 = 105.06/analitic distinct
– înregistrarea diferenței dintre amortizarea actualizată și cea înregistrata până la data reevaluării
105.06/analitic distinct = 281/analitic distinct
– înregistrarea amortizării aferente gradului de neutilizare
105.06/analitic distinct = 281/analitic distinct
– înregistrarea unor diminuări de valoare ale imobilizarilor corporale în urma reevaluărilor ulterioare
105.06/analitic distinct = 212
3.2. Reflectarea în contabilitate a deprecierii mijloacelor fixe
În procesul de producție mijloacele fixe sunt supuse acțiunii (pozitive sau negative) factorilor obiectivi sau subiectiv. În urma acțiunii factorilor, mijloacele fixe sunt supuse unei deprecieri, unui proces de uzură. Această uzură se manifestă prin pierderea proprietăților fizice și funcționale cu implicații asupra potențialului de producție (uzură fizică), fie prin apariția de mijloace fixe cu performanțe superioare (uzură morală). Mijloacele fixe, în procesul de producție, își transmit o parte din valoarea lor asupra noului produs, participând la cele mai multe cicluri de fabricație, parte ce se recuperează prin includerea în costurile produselor, serviciilor, în costurile ciclului de exploatare. Mărimea amortizării în expresie bănească se acumulează, fiind destinată reproducției mijloacelor fixe.
3.2.1. Contabilitatea amortizării mijloacelor fixe
Amortizarea este, din punct de vedere financiar, o tehnică de finanțare a reînnoirii imobilizărilor; este o sursă de finanțare a investițiilor alături de profit și alte surse.
Amortizarea este în funcție de:
durata normală de utilizare;
valoarea de amortizat;
norma de amortizare.
Duratele normale de utilizare
În principiu, duratele normale de utilizare care corespund cu duratele de amortizare sunt estimate, nu măsurate, în funcție de experiența furnizată de practica privind categoriile de imobilizări amortizabile. În țara noastră duratele normale de utilizare a mijloacelor fixe sunt stabilite în mod centralizat prin hotărâre de guvern, fiind revizuite periodic, dar nu mai târziu de cinci ani. Ele coincid cu duratele de amortizare în ani aferente regimului de amortizare liniar și sunt cele stabilite în “Catalogul privind duratele normale de funcționare și clasificarea mijloacelor fixe”.
Valoarea de amortizat
Limita de amortizare a unei imobilizări amortizabile este costul istoric sau altă valoare care a substituit costul istoric cu valoarea contabilă de intrare, respectiv de înregistrare. Valoarea de intrare este:
valoarea rămasă aferentă fiecărui mijloc fix care a fost reevaluat;
prețul de achiziție pentru mijloacele fixe procurate cu titlu oneros;
costul de producție pentru mijloacele fixe construite sau produse de unitate;
valoarea actuală pentru mijloacele fixe dobândite cu titlu gratuit;
valoarea de aport acceptată de părți pentru mijloacele fixe intrate în patrimoniu cu ocazia asocierii, fuziunii etc.
Valoarea de amortizat este dependentă de prețul de cumpărare sau de deviz, de cheltuielile ce se fac cu transportul, montarea, până la punerea în funcțiune.
Norma de amortizare sau cota de amortizare
Norma de amortizare sau cota de amortizare se exprimă de regulă procentual și este în funcție de mărimea duratei de serviciu normată exprimată în ani. Ea se determină prin formula:
Na = 1/Dn x 100
În cazul nerecuperării integrale, pe calea amortizării, a valorii de intrare a mijloacelor fixe, se va asigura recuperarea valorii neamortizate. Prin valoare neamortizată în contextul legii, se înțelege diferența dintre valoarea de intrare a mijloacelor fixe și valoarea amortizării, recuperată prin includerea în cheltuielile de exploatare, din care se deduc sumele rezultate în urma valorificării. Diferența rămasă nerecuperată în urma valorificării se recuperează prin includerea în cheltuieli excepționale, nedeductibile fiscal, pe o perioadă de maximum cinci ani, sau prin diminuarea capitalurilor proprii, cu respectarea dispozițiilor legale.
Amortizarea mijloacelor fixe se calculează utilizând unul din următoarele regimuri de amortizare:
Amortizarea liniară constă în stabilirea unor cote fixe anuale ce se include în cheltuielile de exploatare proporțional cu durata de viață utilă a bunului. Eșalonarea valorii contabile a imobilizărilor amortizabile pe durata lor de utilizare se face prin întocmirea unui tablou previzional, numit plan de amortizare, luându-se în considerare valoarea contabilă a imobilizării, durata de viață a bunului, metoda de amortizare utilizată.
Amortizarea degresivă constă în aplicarea unei rate constante la o valoarea degresivă, adică la valoarea de amortizat, adică dintre valoarea precedentă și acuitatea curentă. Rata sau norma de amortizare se obține prin multiplicarea cotelor de amortizare liniară cu unul dintre următorii coeficienți degresivi:
1,5 pentru o durată normală de utilizare 2 – 5 ani;
2,0 pentru o durată normală de utilizare între 5 – 10 ani;
2,5 pentru o durată normală de utilizare mai mare de 10 ani.
Amortizarea anuală degresivă continuă până în anul de funcționare în care amortizarea rezultată este egală sau mai mică decât amortizarea calculată după metoda liniară pentru valoarea rămasă de recuperat. Din acel an, amortizarea anuală este egală cu câtul împărțirii valorii rămase la numărul anilor rămași până la expirarea duratei de utilizare.
Exemplu:
Un mijloc fix cumpărat la valoarea de 10.000.000 lei este amortizat degresiv timp de 5 ani. Deci, cota medie anuală de amortizare degresivă 100% /5x 1,5 = 30%.
Calculul contabil al amortizării poate lua în considerare sau nu influența uzurii morale care acționează asupra mijloacelor fixe și reflectă această uzură în calculul amortizării anuale. Varianta care nu ia în calcul uzura morală respectă regulile enunțate anterior. În cazul în care metoda degresivă ia în considerare și influența uzurii morale în calculul amortizării anuale, amortizarea valorii de intrare a mijloacelor fixe se realizează într-o perioadă de timp mai mică decât mărimea duratei normale de utilizare. Diferența în ani reprezintă influența uzurii morale.
Agenții economici care utilizează această variantă a regimului de amortizare degresivă nu sunt obligați să scoată din funcțiune mijloacele fixe amortizate înainte de expirarea duratei normale de utilizare, însă nu vor mai calcula amortizarea anuală aferentă perioadei de timp care corespunde cu uzura morală. Pentru mijloacele fixe care au o durată normală de utilizare până la cinci ani inclusiv, nu se calculează influența uzurii morale. Amortizarea medie anuală se determină în funcție de numărul de ani de utilizare în regim degresiv și numărul de ani de utilizare în regim liniar.
Utilizarea regimului de amortizare liniară sau degresivã se aprobã de consiliul de administratie al agentului economic, respectiv de responsabilul cu gestiunea patrimoniului.
Amortizarea accelerată constă în includerea în primul an de funcționare, în cheltuielile de exploatare, a unei amortizări de până la 50% din valoarea de intrare a mijlocului fix respectiv. Valoarea rămasă după primul an de funcționare se recuperează prin includerea în cheltuielile de exploatare în regim liniar, în funcție de durata de utilizare rămasă.
Utilizarea regimului de amortizare accelerată se aprobă de către organul teritorial al MF, la propunerea consiliului de administratie al agentului economic sau a responsabilului cu gestiunea patrimoniului, în cazul persoanelor fãrã scop lucrativ, pe baza unei documentatii de fundamentare. Documentația de fundamentare trebuie să cuprindă datele pe baza cărora se stabilesc un punctaj necesar pentru eliberarea aprobării de utilizare a regimului de amortizare accelerată.
Exemplu:
– valoarea de intrarea a mijlocului fix = 20.000.000 lei
– durata noramlă de utilizare = 6 ani
dn-1 = 6 – 1 = 5 ani pentru amortizarea liniară
Amortizarea primului an = 2..000.000 x 50/100 = 10.000.000 lei
Valoarea rămasă = 20.000.000 – 10.000.000 = 10.000.000 lei
Durata rămasă = 5 ani.
Amortizarea anuală pentru următorii 5 ani = 10.000.000 : 5 = 2.000.000 lei.
Metodele de amortizare analizate sunt opozabile într-un sistem de calcul structural în condițiile în care obiectul amortizării se identifică cu obicetul singular sau complexul de obiecte prin care se delimitează unitatea de măsură și evidență a mijloacelor fixe. Convergente și complementare la aceste metode sunt cele globale. Potrivit metodelor globale, amortizarea se calculează în felul următor:
Amortizarea = Valoarea medie x Rata globală a
Globală anuală a mijl. Amortizării
Fixe
Rata globală a = Amortizarea totală
amortizării valoarea contabilă medie anuală
a activelor amortizabile
Valoarea Valoarea contabilă Valoarea contabilă Valoarea contabilă
medie = a mijl. Fixe exist. + medie a mijl. Fixe – medie a mijl. fixe
anuală la încep. Anului intrate în cursul ieșite în cursul
anului anului
Pornind de la rata globală se poate calcula amortizarea efectivă pe baza relației:
Amortizarea anuală = Soldul debitor al activelor Rata globală a
efectivă imobilizate amortizabile X amortizării
la încheierea exercițiului
În conformitate cu Hotărârea Guvernului numărul 424 din 25.04.2001, sunt socotite mijloace fixe obiectul sau complexul de obiecte a căror valoare este mai mare de 8.000.000 lei. Astfel, s-a hotărât ca mijloacele fixe cu valoare de intrare cuprinsă între 5.000.001 lei și 8.000.000 lei, existente în patrimoniul agenților economici la data intrării în vigoare a actului normativ, vor fi menținut în evidența contabilă că mijloace fixe de natura obiectelor de inventar, până la amortizarea integrală. Valoarea rămasă neamortizată, aferentă mijloacelor fixe care sunt considerate obiecte de inventar, se includ în cheltuielile de exploatare într-o perioadă de până la 3 ani cu aprobarea consiliului de administrație al agentului economic.
Înregistrarea în contabilitate a acestora se efectuează astfel:
Evidențierea mijloacelor fixe de natura obiectelor de inventar, într-un cont analitic distinct, deschis în cadrul contului sintetic de gradul II (de la 2121 la 2126):
212/analitic = 212
și
281 = 281/analitic
Înregistrarea amortizării mijloacelor fixe de natura obiectelor de inventar:
6811 = 281/analitic
Înregistrarea scoaterii din evidență a mijloacelor fixe de natura obiectelor de inventar după amortizarea integrală:
281/analitic = 212/analitic
După amortizarea completă, aceste mijloace fixe se scot din evidența mijloacelor fixe și se trec la categoria de obiecte de inventar. La scoaterea din folosință, se vor aplica regulile de casare a obiectelor de inventar. Înregistrarea mijloacelor fixe de natura obiectelor de inventar complet amortizate, care mai sunt în folosință, trecute la categoria obiectelor de inventar:
321 = 322
Articolul 15 din Legea nr. 15 din 1994, republicată în temeiul Ordonanței Guvernului numărul 54 din 1997, prevede că amortizarea investițiilor efectuate la mijloacele fixe concesionate, închiriate sau luate în locație de gestiune, se recuperează de agentul economic care a efectuat investiția, pe perioada contractului. Potrivit punctului 15 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 15/1994, amortizarea mijloacelor fixe concesionate, închiriate sau date în locație de gestiune este în sarcina proprietarului acestora, care se recuperează prin redevedență, chirie sau prețul locației. Agenții economici care au luat cu chirie mijloace fixe înregistrează pe cheltuielile de exploatare atât chiria facturată de proprietarul mijloacelor fixe, cât și amortizarea cheltuielilor de investiții efectuate la mijloacele fixe luate cu chirie, calculată pe perioada prevăzută în contractul de închiriere.
Înregistrări contabile care se efectuează în contabilitatea proprietarului:
înregistrarea chiriei facturate chiriașului:
411 = %
înregistrarea amortizării lunare aferentă mijlocului fix închiriat:
6811 = 281
evidențierea valorii investiției efectuate de chiriaș la terminarea duratei contractului de închiriere:
211 = 281
% = 404
212
4426
evidențierea amortizării mijlocului fix calculată lunar după expirarea duratei contractului de închiriere până la împlinirea duratei normale de funcționare:
6811 = 281
scăderea din evidență a mijlocului fix după recuperarea integrală a valorii de intrare:
218 = 212
În contabilitatea agentului economic care a luat cu chirie mijlocul fix:
evidențierea mijlocului fix luat cu chirie:
Debit cont 8031
evidențierea cheltuielilor cu investițiile efectuate la mijlocul fix închiriat:
% = 404
evidențierea chiriei aferentă mijlocului fix facturată de proprietarul bunului, inclusiv TVA:
% = 401
evidențierea amortizării cheltuielilor cu investițiile efectuate la mijlocul fix luat în chirie:
6811 = 281
e) facturarea valorii de recuperat a investiției neamortizate de la proprietarul mijlocului fix:
461 = %
7721
4427
f) evidențierea scăderii din evidență a cheltuielilor cu investițiile, la expirarea contractului de închiriere:
% = 212
6721
281
g) evidențierea scăderii din evidență a mijlocului fix luat cu chirie, restituit proprietarului:
Credit cont 8031 =
În Normele metodologice de aplicare a Legii numărul 15 din 1994, aprobate prin Hotărârea Guvernului numărul 909 din 1997, la punctul 15 se prevede că amortizarea mijloacelor fixe date în folosință asocierilor în participație se calculează de asociatul care le are în patrimoniu și se transmite asociatului care contabilizează operațiile asociației, în vederea înregistrării pe cheltuieli.
Agenții economici pot da în folosință mijloace fixe asocierilor în participare constituite cu alte regii autonome și societăți comerciale pe bază de contracte de asociere, calculând amortizarea acestora pe care o comunică coparticipantului care ține contabilitatea.
În Regulamentul privind aplicarea Legii contabilității nr. 82/1991, la art. 101 se prevede:
cheltuielile și veniturile determinate de operațiile asocierilor în participație se contabilizează distinct de către unul din asociați, conform prevederilor contractului de asociere;
la sfârșitul lunii, cheltuielile și veniturile înregistrate pe naturi se transmit pe bază de decont fiecărui asociat în vederea înregistrării acestora în contabilitatea proprie.
Exemplu:
Asociatul “A” a dat în folosință asociației mijloace fixe în valoare de 60.000.000 lei, amortizarea lunară calculată fiind de 500.000 lei.
Asociatul “B” a predat în vederea folosirii de către asociație mijloace fixe în valoare de 16.000.000 lei, amortizarea lunară fiind de 160.000 lei.
Cota de participare la profitul realizat de asociație este de 50% pentru fiecare coparticipant.
În contabilitatea asociației și a celor doi coparticipanți se efectuează articolele contabile:
La coparticipantul “A”:
amortizarea calculată și transmisă asociației:
458 = 281 500.000 lei
cota de 50% din amortizarea transmisă asociației de coparticipantul “A”:
6811 = 458 250.000 lei
cota de 50% din amortizarea transmisă asociației de coparticipantul “B”:
6811 = 458 80.000 lei
suma încasată de la asociație, reprezentând amortizarea mijloacelor fixe date în folosință asociației:
5121 = 458 500.000 lei
La coparticipantul “B”:
amortizarea calculată și transmisă asociației:
458 = 281 160.000 lei
cota de 50% din amortizarea transmisă asociației de coparticipantul “A”:
6811 = 458 250.000 lei
cota de 50% din amortizarea transmisă asociației de coparticipantul “B”:
6811 = 458 80.000 lei
suma încasată de la asociație, reprezentând amortizarea aferentă mijloacelor fixe date în folosință acesteia:
5121 = 458 160.000 lei
La asociație:
amortizarea transmisă de coparticipantul “A”:
6811 = 458 500.000 lei
amortizarea transmisă de coparticipantul “B”:
6811 = 458 160.000 lei
amortizarea transmisă pe baza de decont lunar coparticipantului “A” (cota de 50%):
458 = 6811 330.000 lei
amortizarea transmisă pe bază de decont lunar coparticipantului “B” (cota de 50%):
458 = 6811 330.000 lei
3.2.2. Contabilitatea provizioanelor pentru
deprecierea mijloacelor fixe
Provizioanele reprezintă rezerve care se constituie în exercițiile curente pe seama cheltuielilor cu scopul de autoprotecție, fiind destinate acoperirii riscurilor posibile, obiective și subiective, ce apar în perioada următoare ca urmare a deprecierii elementelor patrimoniale.
Provizioanele corespund pierderilor de valoare susceptibile de a afecta un element de activ individualizat. Acestea se constituie pentru imobilizări neamortizabile. Se pot constitui provizioane și pentru deprecierea imobilizărilor amortizabile numai când acestea suferă deprecieri excepționale. Este obligatorie contabilizarea provizioanelor necesare datorită imaginii fidele pe care conturile anuale dau patrimoniului, situației financiare și rezultatului exercițiului. Este obligatorie și anularea provizioanelor atunci când evenimentele care le-au motivat au încetat să existe, la data încheierii exercițiului, singurele provizioane care trebuie să figureze în conturi sunt cele justificate.
Provizioanele pentru deprecierea imobilizărilor chiar dacă acestea sunt constituite real ca urmare a deprecierilor survenite, se vor adăuga sub forma cheltuielilor nedeductibile din punct de vedere fiscal. Se constată că regimul fiscal din țara noastră urmărește cu precădere mărirea masei profitului și nu acordarea de facilități fiscale.
La finele fiecărui exercițiu, provizioanele constituie la sfârșitul anului precedent sau în cursul anului se analizează și se regularizează astfel:
dacă deprecierea este mai mare decât provizionul constituit, se formează un provizion suplimentar;
dacă deprecierea constatată este mai mică decât provizionul constituit, diferența se deduce din provizion și se înregistrează la venituri;
cu ocazia anulării unui provizion devenit fără obiect, ieșirea din patrimoniu a imobilizărilor se înregistrează la cheltuieli, iar provizionul constituit la venituri;
când are loc realizarea riscului, sau cheltuiala devine exigibilă, provizioanele constituite anterior se închid prin conturile de venituri.
Contabilitatea provizioanelor pentru deprecierea imobilizărilor corporale se realizează cu ajutorul contului 291 “Provizioane pentru deprecierea imobilizărilor corporale”. Este un cont de pasiv și se creditează cu constituirea provizioanelor pe seama cheltuielilor prin debitul contului 6813 “Cheltuieli de exploatare privind provizioanele pentru deprecierea imobilizărilor”. Se debitează ca sumele aferente provizioanelor anuale în exercițiul următor, operație ce generează creșterea veniturilor din provizioane prin creditul contului 7813 “Venituri din provizioane pentru deprecierea imobilizărilor”.
Reflectarea în contabilitate a provizioanelor pentru deprecierea mijloacelor fixe se prezintă schematic astfel:
constituirea provizioanelor
6813 = 291
reluarea provizioanelor
291 = 7813
Prin intermediul conturilor de provizioane și a celor de amortizări se poate stabili valoarea netă a activelor imobilizate, prin scăderea din valoarea brută a amortizării și provizioanelor, valoare netă care se înscrie în activul bilanțului.
Exemplu:
Un teren achiziționat în anul 1999 la un cost de achiziție de 120.000.000 lei are următoarele valori de utilitate:
– la sfârșitul exercițiului 1999: 100.000.000 lei
– la sfârșitul exercițiului 2000: 110.000.000 lei
În exercițiul 1999 terenul este vândut la un preț de 140.000.000 lei
1) Înregistrarea constituirii provizionului la sfârșitul exercițiului 1999:
– provizion necesar 120.000.000 – 100.000.000 = 20.000.000 lei
6813 = 291 20.000.000 lei
2) Ajustarea provizionului (diminuarea) la sfârșitul exercițiului 2000:
– provizion existent: 20.000.000 lei
– provizion necesar (120.000.000 – 110.000.000) 10.000.000 lei
– excedent 10.000.000 lei
291 = 7813 10.000.000 lei
3) Anularea provizionului devenit fără obiect, ca urmare a vânzării terenului (soldul creditor al contului 291):
291 = 7813 10.000.000 lei.
Provizioanele reglementate pentru amortismentele derogatorii rezultă dintr-un mecanism original prin care amortismentele fiscal autorizate sunt superioare celor economic justificate. Aceste derogări se referă la categoriile de mijloace fixe puternic influențate de efectele uzurii morale.
CAPITOLUL IV. CONTABILITATEA SURSELOR
PENTRU INVESTIȚII
4.1. Generalități privind decizia de investiții
Un rol deosebit de important în gestiunea eficientă a patrimoniului firmelor îl are, în actuala perioadă managementul financiar la nivel microeconomic. Managementul financiar reprezintă, așa cum se arată în literatura de specialitate, ansamblul corelat de activități specifice, orientate către alegerea, formarea, dezvoltarea și utilizarea optimă a resurselor financiare, în scopul asigurării mijloacelor necesare desfășurării eficiente a unei activități economice, în contextul influențelor exercitate de mediu, dar și de celelalte funcțiuni operante în cadrul organizației.
Obiectivul principal al managementului financiar constă în general în maximalizarea valorii unei organizații economice prin prisma raportului profit – investiție sau a raportului profit – risc.
Informațiile financiare primare și indicatorii financiari sintetici stau la baza fundamentării deciziilor financiare.
Pentru managementul societății comerciale și regiei autonome, studierea procesului luării deciziei a devenit deosebit de actuală. De modul cum sunt concepute și aplicate deciziile depinde, în mare măsură, eficiența activităților ce se desfășoară în cadrul întreprinderilor indiferent de formele de proprietate și de organizare ale acestora. În managementul financiar sunt abordate mecanismele decizionale specifice politicii și strategiei financiare a agentului economic.
Decizia financiară, asemănător celorlalte tipuri de decizii din unitatea economică, este rezultatul unui proces decizional complex, care cuprinde etapele de cunoaștere a realității financiare, sub forma fenomenului și acțiunilor financiare cerute de activitățile economice și sociale din întreprindere și din economie, precum și etapele de însușire a soluției optime, care va constitui conținutul deciziei și se va realiza în contextul procesului de execuție a programului economic și financiar al unității în cauză.
Decizia financiară, poate fi definită ca fiind procesul rațional de alegere a unei linii de acțiune pe baza analizei mai multor soluții pentru asigurarea continuă cu fonduri a producției și consumarea lor eficientă care să permită atât achitarea obligațiilor față de terți, cât și a rentabilității în continuă creștere.
Efectele de fundamentare și execuție a deciziei financiare sunt:
analiza informațiilor financiare;
adoptarea deciziei financiare;
executarea deciziei financiare.
În practica economico-financiară curentă se folosesc mai multe tipuri de decizii financiare din care se conturează ca fiind esențiale următoarele două:
decizii financiare curente sau operative, care sunt legate de activitatea curentă și au ponderea cea mai mare în activitatea compartimentului financiar. Caracteristic deciziilor curente de natură financiară este că sunt condiționate de spiritul de disciplină, de cunoaștere a legislației financiare și de respectare a acesteia în orientarea oricărei acțiuni. Aceste decizii sunt în competența cadrelor cu funcții de răspundere din compartimentul financiar și se referă la activitatea financiară curentă și anume: vărsarea sumelor ajunse la scadență la buget, rambursarea de credite, prelevarea de sume la fondurile proprii etc.;
decizii financiare strategice sau de perspectivă care privesc evoluția viitoare a activității economico-financiare a întreprinderii și vizează acțiuni de proporții mai mari privind formarea și sporirea capitalului social, investiții etc. Deciziile financiare strategice sunt mai reduse ca număr, însă obiectivul fiecărei decizii strategice, a unui agent economic este, în ultimă instanță, financiar, întrucât orice orientare în viitor a activității întreprinderii are ca scop final acoperirea cheltuielilor din venituri proprii, asigurarea unei rentabilități și o eficiență sporită.
Investițiile reprezintă cheltuielile financiare, materiale și umane efectuate în diverse domenii pentru achiziționarea de active fixe și circulante noi sau modernizarea celor existente, în vederea obținerii ulterioare a unui flux de lichidități și având drept scop creșterea avuției aparținând unor persoane fizice sau juridice.
4.1.1. Decizia de investiții în cadrul strategiei financiare
Fundamentarea deciziilor financiare strategice are la bază cercetarea amplă a unei multitudini de informații similare din țară și din străinătate la care trebuie să-și aducă contribuția un mare număr de specialiști. Aceste decizii sunt mai reduse ca număr și intră în competența exclusivă a organului de conducere.
Prin strategie de întreprindere se desemnează ansamblul obiectivelor majore ale întreprinderii, pe termen lung principalele modalități de realizare, împreună cu resursele alocate.
Deci, principalele componente ale strategiei sunt: obiectivele ce au în vedere orizonturi îndelungate de timp, de regulă 3-5 ani; modalitățile de realizare ale obiectivelor; resursele prevăzute și termenele încorporate.
În sens financiar, investiția reprezintă cheltuirea unei sume de bani prezentă și certă, în vederea obținerii unor venituri superioare, dar probabile, prin: achiziționarea unei mașini pentru creșterea productivității muncii, construcția unei uzine pentru creșterea producției, asimilarea unui brevet pentru fabricarea de produse noi etc.
Principalele tipuri de decizii din domeniul strategiei financiare sunt: decizia de investiție, decizia de dezinvestire și deciziile de finanțare pe termen lung.
Decizia de investiții
Investiția reprezintă sume de bani certe ce se cheltuiesc în speranța obținerii unor venituri superioare, deci probabile; ea este o categorie financiară deosebit de complexă.
Tipologia investițiilor într-o întreprindere este de o mare diversitate. Cea mai des întâlnită este investiția tehnică privind achiziția, construcția și montajul unor mașini, utilaje, instalații, mijloace de transport.
Alături de acestea se realizează investiții umane în formarea personalului, investiții sociale, cum ar fi construcția în întreprindere a unei cantine-restaurant; investiții financiare, în cumpărarea de titluri de participații la alte societăți comerciale; investiții comerciale pentru publicitate sau reclamă etc.
În special în investițiile tehnice, agenții economici implicați sunt:
acționarii, care realizează investițiile și obțin titluri de proprietate asupra întreprinderilor sau obiectivelor realizate și care urmăresc să obțină dividente maxime;
creditorii, care contribuie la realizarea investițiilor prin acordarea de împrumuturi și care urmăresc perceperea unei dobânzi și recuperarea capitalului plasat;
statul, care intervine la diferite nivele ale circuitului financiar, fie în calitate de ofertant de capital, fie prin politica fiscală, legislație economico-financiară;
managerii, atât în perioada de realizare a investiției, cât și pe durata exploatării trebuie să răspundă intereselor acționarilor;
proiectanții, care elaborează documentația tehnico-economică, studiile de fezabilitate, alte materiale privind viitoarea investiție, au o răspundere deosebită în fundamentarea teoretică a proiectelor de investiții;
constructorii care realizează efectiv un proiect de investiții, urmăresc să obțină venituri cât mai mari pentru activitatea lor, dar ei au și răspunderi foarte mari pentru termenele și calitatea execuției;
alți participanți la investiție, care se referă la furnizorii de materiale de construcții, utilaje și echipamente pentru viitoarea investiție, unele organisme bancare și financiare, organizații neguvernamentale etc.
În funcția de riscul pe care îl implică pentru perspectiva întreprinderii, investițiile sunt:
de înlocuire a echipamentului uzat, cu un risc foarte scăzut întrucât presupune modificări ale tehnologiei de fabricație;
de modernizare a echipamentului existent în funcțiune și care implică un risc redus ca urmare a unor corecții neesențiale în tehnologia de fabricație;
de dezvoltare a unor secții, uzine, fabrici noi, investiție care presupune un risc mare, antrenat de nevoia de lărgire a piețelor de aprovizionare, a forței de muncă, de capital, de desfacere etc.;
strategice, privind crearea unei filiale în străinătate, fuzionare cu o altă societate comercială, robotizarea întregului proces de fabricație.
Decizia de dezinvestire
Decizia de dezinvestire se concepe ca un proces invers în raport cu decizia de investiții. De aceea, și tehnicile prevăzute a unei dezinvestiții se bazează pe cele utilizate în previziunea investițiilor, dar cu sensurile de evaluare inversate: în cazul investiției se pornește de la alocarea unei sume de bani și se măsoară rentabilitatea fluxurilor monetare pe care obiectivul de investiții le degajă în timp, în cazul dezinvestiției se intenționează deblocarea sumei investite și se măsoară pierderile de fluxuri monetare, prin încetarea activității. În fiecare ca în parte se determină valoarea actualizată netă (VAN), care se dorește să fie pozitivă și cât mai mare pentru investiții și să fie negativă și cât mai mică pentru dezinvestiții.
Se poate concepe dezinvestirea în activitățile mai puțin rentabile și reinvestirea în activități mai rentabile.
În acest fel, orice oprire a unei secții de producție, orice demolare de construcție industrială, orice disponibilizare de stocuri materiale sau de active financiare nu mai sunt privite ca o abandonare prin fatalitate și resemnare, ci ca o decizie deliberată în cadrul unei politici coerente, responsabile și raționale cu o inițiativă organizată și planificată într-o perspectivă strategică.
Decizii de finanțare pe termen lung
Regulile fundamentale de echilibru financiar impun ca nevoile permanente pentru constituirea activelor fixe ce trebuie finanțate din surse permanente mobilizate pe termen lung nelimitat și nevoile temporare ce trebuie acoperite din surse temporare, iar fondul de rulment să fie mai mare decât nevoia de fond de rulment pentru a degaja o trezorerie netă pozitivă.
Sursele de finanțare pe termen lung cuprind: creșterea de capital propriu; împrumuturile și creditele pe termen lung; autofinanțarea; subvenții de la bugetul statului.
Modalitățile cele mai frecvente de realizare a finanțării pe termen lung sunt: creșterea de capital propriu; împrumuturile obligatorii; leasingul și finanțarea investițiilor.
Creșterea de capital propriu – se poate face fie prin emisiunea de acțiuni noi, fie prin majorarea acțiunilor vechi. A doua alternativă este mai rar practicată. Creșterea capitalului social se poate face prin subscrierea de noi aporturi, încorporarea rezervelor neconsumate în capital sau încorporarea datoriilor convertite în contribuții la capitalul social.
Pentru finanțarea investițiilor interesează numai subscrierea de noi aporturi de capital deoarece aceasta determină creșterea efectivă a capitalului social, celelalte sunt numai conversii ale posturilor de pasiv, fără să determine creșterea surselor de finanțare.
Împrumuturile obligatare – sunt emisiuni de obligațiuni în baza aprobării AGA și numai dacă întreprinderea este autorizată legal să lanseze obligațiuni. Obligațiunile sunt titluri negociabile reprezentând un drept de creanță asupra capitalurilor împrumutate unei societăți. Împrumuturile obligatoare, au în principiu, un cost de procurare mai mic decât subscrierile la capitalul social și nu afectează dreptul la proprietate al acționarilor.
Leasingul este o formă specială de închiriere a bunurilor mobiliare (sau imobiliare), prin care chiriașul obține avantajele legate de posesiunea bunului închiriat, în timp ce finanțarea achiziției acestuia este făcută de societatea de leasing. În schimbul obținerii avantajelor legate de posesiunea bunului, întreprinderea care l-a închiriat plătește societății de leasing o chirie care cuprinde: amortizarea bunului închiriat, dobânzile aferente fondurilor avansate de societatea de leasing pentru cumpărarea bunurilor respective și marja de profit a societății de leasing. Chiriașul intră în proprietatea bunului închiriat la terminarea duratei contractului de leasing, după plata valorii reziduale a bunului convenită dinainte.
Pe durata contractului, chiriașul se înregistrează ca o cheltuială de exploatare, iar la încheierea acestuia, valoarea reziduală se înregistrează la active fixe.
Decizia de finanțare a investițiilor. Selecția surselor de finanțare a investițiilor este deosebit de complexă, întrucât pe lângă criteriul principal privind costul procurării capitalurilor, acționează o serie de restricții privind accesul la piața capitalurilor, situația financiară a întreprinderilor, motivația personalului de conducere a acestora.
4.1.2. Decizia de investiții în cadrul politicii financiare
Politica financiară are misiunea de a rezolva aspecte legate de metodele de procurare a fondurilor, alocarea lor pe destinații raționale și folosirea eficientă a acestora, asigurarea echilibrului financiar, fixarea prețurilor, reducerea costurilor capitalului etc., și trebuie să fie adaptată permanent la condițiile concrete ale fiecărei întreprinderi.
Deciziile de politică financiară se sprijină pe structura financiară adoptată de întreprindere, în funcție de obiectivele sale, de rentabilitate, de creștere și risc.
Principalele sarcini ale politicii financiare în alegerea unui ritm de creștere a capitalului economic și a modalităților de finanțare ale acestei creșteri, deoarece asemenea alegere determină sporirea capitalului și creșterea gradului de autonomie al întreprinderii.
O decizie fundamentală de politică financiară se referă la alegerea mijloacelor de finanțare, care constă în determinarea, pe de o parte, a volumului finanțării externe, în comparație cu finanțarea internă, iar pe de altă parte, în alegerea compoziției finanțării externe: capital propriu sau împrumutat. Finanțarea internă este de fapt o autofinanțare care împreună cu capitalul social formează capitalul propriu, cu mențiunea că în analiza financiară acest capital se compară cu împrumuturile.
Principalele tipuri ale deciziilor de politică financiară ale întreprinderii sunt: decizia de investire, decizia de finanțare, decizia de autofinanțare și politica dividentelor.
Decizia de investire a unui agent economic, respectiv de a plasa capitaluri într-o anumită operațiune este rezultatul corelării strânse dintre costul capitalului utilizat – propriu sau împrumutat și rentabilitatea scontată.
Costul capitalului este, în ultimă instanță, rentabilitatea minimă cerută de aducătorii de fonduri pentru a finanța proiectele unei societăți comerciale. Costul capitalului utilizat este prețul pe care trebuie să-l plătească întreprinderea pentru constituirea totalului pasivului, respectiv, pentru a aproviziona cu capitaluri. Costul capitalului constituie, deci, legătura directă între rentabilitatea investițiilor și rentabilitatea reclamată de aducătorii de capital.
Ca urmare a celor prezentate anterior, se poate aplica următorul raționament: toate investițiile a căror rentabilitate este mai mare sau egală cu costul capitalului pot fi acceptate, iar toate investițiile a căror rentabilitate este mai mică decât costul capitalului trebuie respinse.
Decizia de finanțare reprezintă opțiunea întreprinderii de a-și acoperi nevoile de finanțare a proiectelor avute în vedere, fie prin împrumuturi, fie în participații.
Adoptarea unei decizii de finanțare înseamnă a opta între fondurile proprii și creditele bancare, în vederea finanțării unui proiect oarecare sau adoptarea unei ponderi anumite a fondurilor proprii față de creditele bancare. Actul de decizie asupra finanțării aparține, evident, întreprinderii întrucât ea este mai interesată în folosirea cu eficiență a fondurilor și obținerea unor rezultate bune. Această decizie depinde și de bancă, de facilitățile pe care firma le poate obține în negocierea creditelor sau de acționari și disponibilitatea acestora pentru a subscrie la creșteri de capital, de cererea și oferta pe piața capitalurilor de împrumut, de existența unor capitaluri libere de atras etc.
Decizia de autofinanțare
Autofinanțarea este principiul cel mai răspândit și semnifică faptul că întreprinderile trebuie să-și asigure dezvoltarea folosind rezultatele financiare pozitive obținute în exercițiile anterioare. Deși prezintă avantaje certe, experiența practică arată că nu trebuie exagerat pe linia autofinanțării, că este oportună îmbinarea utilizării fondurilor proprii și împrumuturilor.
Orice politică de autofinanțare trebuie analizată în funcție de rata rentabilității pe care o degajă beneficiul reinvestit. Dacă rata rentabilității proiectelor obținute prin autofinanțare este egală cu rentabilitatea cerută de acționari, politica de autofinanțare este neutră pentru întreprindere. Valoarea financiară a întreprinderii crește numai dacă rata rentabilității proiectelor autofinanțate este mai mare decât rentabilitatea reclamată de acționari.
Politica dividentelor
Prin politica de dividente se înțelege opțiunea societății comerciale de a distribui sau nu distribui dividente în anumite exerciții financiare, de creștere continuă, de reducere sau de păstrare a cuantumului dividentelor de la un an la altul, urmărind un anumit scop.
În general, distribuirea de dividente este o politică sănătoasă și de dorit pentru fiecare societate pe acțiuni. Ea are drept efect păstrarea fidelității față de întreprindere a acționarilor, care, abținându-se să vândă acțiuni la bursă, mențin sau chiar ridică valoarea bursieră a acestora. Politica de distribuire de dividente se urmărește prin intermediul unor indicatori, ca rata distribuirii, rata creșterii dividentelor pe acțiune, dividentul pe o acțiune.
4.2. Contabilitatea subvențiilor pentru investiții
Din punct de vedere fiscal, subvențiile pentru investiții au un regim similar cu provizioanele reglementate. De aceea, deși o asemenea problemă are un caracter specific, ea este tratată prin mecanismul contabilității amortizărilor și provizioanelor.
Subvențiile pentru investiții reprezintă resursele obținute de la buget sau alte întreprinderi interesate în vederea procurării sau creării de active imobilizate sau de a finanța activități pe termen lung. De asemenea, sunt asimilate subvențiilor pentru investiții activele imobilizate primite cu titlu gratuit prin donații și cele constatate în plus cu ocazia inventarierii patrimoniului.
Din punct de vedere financiar-contabil, subvențiile pentru investiții sunt delimitate ca structuri distincte până în momentul amortizării sau realizării activelor imobilizate, când sunt transferate asupra veniturilor excepționale.
Subvențiile pentru investiții sunt evidențiate în contul 131 “Subvenții pentru investiții”, care se creditează cu subvenția încasată de la stat sau din alte surse pentru finanțarea investițiilor, precum și cu valoarea bunurilor de natura activelor imobilizate primite cu titlu gratuit sau constatate în plus la inventariere. În debitul contului se înregistrează cotele-părți din subvenții asimilate veniturilor excepționale pe măsura amortizării sau realizării prin vânzare a activelor imobilizate, finanțate pe această cale. Soldul creditor reprezintă subvențiile pentru investiții delimitate în pasiv ca sursă de finanțare a imobilizărilor create pe această cale.
Înregistrările contabile sunt:
Achiziționarea de la furnizori pe bază de factură a utilajului;
212 = 404
Înregistrarea subvenției de primit și încasarea ei;
445 = 131
și
512 = 445
Amortizarea utilajului în primul an de funcționare:
6811 = 2813
Amortizarea corespunzătoare valorii subvenționate a utilajului
131 = 7727
Dacă după primul an utilajul ar fi fost vândut, s-ar efectua înregistrările:
Ieșirea din inventar a utilajului:
% = 2123
6721
Înregistrarea părții subvenționate din valoarea contabilă a
activelor cedate:
131 = 7727
Înregistrarea prețului de cesiune al utilajului vândut:
461 = 7721
Subvențiile pentru investiții se înregistrează direct la capitalurile proprii, respectiv la structura de rezerve, având statutul de subsidii de capital. O asemenea soluție pleacă de la premisa că subvențiile reprezintă o formă de finanțare a investiției de capital, și deci trebuie recunoscute direct ca pasive fără a fi tranzitate prin contul de profit și pierdere.
În contabilizarea subvențiilor trebuie să se respecte următoarele reguli:
dacă subvenția a servit la finanțarea de imobilizări amortizabile, suma virată la venituri este egală cu mărimea amortizării anuale, la nivelul părții finanțate din subvenție;
dacă subvenția a servit la finanțarea de imobilizări neamortizabile, cota-parte anuală este determinată raportând suma subvenție la numărul de ani în timpul cărora aceste imobilizări sunt inalienabile; în lipsa clauzei de inalienabilitate din contract, venitul este etalat la 10 ani.
CAPITOLUL V. ANALIZA UTILIZĂRII
MIJLOACELOR FIXE
5.1. Conceptul de eficiență a activității economice
Orice activitate umană este, în același timp, consumatoare de resurse și producătoare de efecte. Teoria economică modernă este teoria folosirii resurselor limitate. Nivelul limitat al resurselor materiale și de munca față de dorințele nelimitate ale omului generează cerința folosirii eficiente a resurselor, adică asigurarea unor randamente maxime de folosire a resurselor pentru efecte specificate sau maxim de efecte dorite pentru resurse specificate.
Există o relație obiectivă între efectele economico-sociale utile și efortul de resurse materiale, de muncă și de altă natură pe care orice întreprinzător îl face.
Pentru analiza eficienței economice, prezintă interes, în primul rând, folosirea resurselor intrate în circuitul economic care se pot găsi în una din următoarele situații:
resurse avansate – existente în patrimoniul întreprinderi, chiar dacă nu sunt efectiv folosite;
resurse ocupate – contribuie la producerea efectelor utile;
resurse consumate efectiv – cheltuite pentru obținerea efectelor economice.
Eficiența economică se poate referi la fiecare din aceste categorii de resurse a resurselor avansate (aici se include eficiența investițiilor), a resurselor ocupate (care pot fi diferențiate după natura resursei, a folosirii forței de muncă, a folosirii mijloacelor fixe etc.), a resurselor consumate (gradul valorificării exprimat de efectele economice obținute pe unitatea de resursă consumată).
5.2. Eficiența economică a utilizării mijloacelor fixe
În cadrul fiecărei unități, un accent deosebit se pune pe utilizarea capitalului fix cu o eficiență economică cât mai ridicată, eficiență care să exprime interacțiunea cantității și calității capitalului fix ca generatoare de efecte economice și structura acestor efecte. Nivelul eficienței economice a utilizării capitalului fix este influențat de o serie de factori, și anume: prețul de achiziție a utilajelor; randamentul utilajelor; durata de funcționare a capitalului fix; gradul de promovare a progresului tehnic etc.
Una din condițiile fundamentale ale economiei de piață și care se realizează prin modernizarea capitalului fix existent în funcțiune o constituie îmbunătățirea calității produselor realizată prin modernizarea utilajelor existente, îmbunătățirea tehnologiilor de fabricație și eventual achiziționarea de noi utilaje.
O particularitate a eficienței economice a mijloacelor fixe o constituie faptul că efectele nu se localizează numai la unitatea unde acestea funcționează, ci ele au un câmp mult mai extins.
Dintre indicatorii de sinteză de apreciere a eficienței economice a utilizării mijloacelor fixe ce se pot stabili la nivelul întregii unități economice dar și pe secții, ateliere etc. fac parte următorii:
producția de 1000 lei mijloace fixe. Se calculează ca raport între producția anuală și valoarea mijloacelor fixe și se înmulțește cu 1000:
P = 1000 x Q/Mf
Indicatorul exprimă producția ce se realizează la 1000 lei. Cu cât acest indicator este mai mare, cu atât el reflectă o folosire mai bună a mijloacelor fixe din dotare.
Profitul la 1000 lei mijloace fixe. Se calculează ca raport între profitul anual realizat în urma fabricării producției Q și valoarea mijloacelor fixe și se înmulțește cu 1000 lei:
B = 1000 x P/Mf
Indicatorul exprimă profitul ce se obține la 1000 lei mijloace fixe și este deosebit de important deoarece reflectă efectul net ce revine la 1000 lei mijloace fixe.
Gradul de înzestrare tehnică a muncii. Acest indicator exprimă valoarea mijloacelor fixe ce revine pe un salariat și se calculează ca raport între valoarea mijloacelor fixe și numărul de salariați.
Ponderea amortizării în totalul cheltuielilor materiale. Se calculează ca raport între amortizarea mijloacelor fixe și cheltuielile materiale. Exprimă măsura în care mijloacele fixe participă la realizarea producției.
Ponderea mijloacelor fixe active în totalul mijloacelor fixe. Se calculează ca raport între valoarea mijloacelor fixe active și valoarea totală a mijloacelor fixe. Acest indicator trebuie să fie cât mai mare deoarece capitalul fix activ participă nemijlocit la realizarea bunurilor materiale.
5.2.1. Utilizarea extensivă a mijloacelor fixe
Utilizarea extensivă a mijloacelor fixe constituie o importantă cale de creștere a eficienței acestora, deși, în general, o cale limitată de timpul calendaristic. Întregul timp calendaristic (365 x 24) dintr-un an nu poate fi utilizat complet datorită nevoii de reparații și altor activități de întreținere care asigură buna funcționare a utilajelor. Factorii care asigură buna utilizare a mijloacelor fixe se pot împărți în factori exogeni și factori endogeni. Din categoria factorilor exogeni fac parte măsurile de organizare și de pregătire a activității economice, ne referim la asigurarea unei aprovizionări ritmice prin care să se evite întreruperea în funcționare a utilajelor. Factorii endogeni au un rol important în creșterea eficienței economice a utilizării mijloacelor fixe și se referă la perfecționarea măsurilor de organizare, a producție și a muncii, respectiv desfășurarea activității în măsura posibilităților, în două – trei schimburi, prelungirea duratei de funcționare a utilajelor între două reparații și reducerea perioadei de întreruperi, evitarea unor stagnări a utilajelor.
Principalele categorii de fond de timp ce se pot calcula pentru aprecierea eficienței utilizării mijloacelor fixe, din punct de vedere extensiv, sunt:
Fondul de timp calendaristic, care se determină în funcție de numărul de utilaje existente în funcțiune și perioada de timp cât acestea au funcționat.
Fondul de timp nominal reprezintă timpul în care unitatea programează funcționarea utilajelor ținând seama de timpul corespunzător zilelor nelucrătoare pe an, adică a duminicilor și a sărbătorilor legale, precum și de regimul de lucru exprimat prin numărul de schimburi și numărul orelor de lucru pe schimb.
Fondul de timp disponibil al mijloacelor fixe exprimă timpul în care se poate dispune pentru funcționarea utilajelor, ținând seama și de norma de reparații.
Fondul de timp programat. Acest fond de timp al utilajelor se referă la acel fond de timp necesar pentru obținerea producției programate a se realiza într-o anumită perioadă de timp, de obicei un an.
Fondul de timp efectiv lucrat, reprezintă timpul de funcționare efectivă a utilajelor într-o perioadă, ținând seama de întreruperile în funcționarea utilajelor.
Cu ajutorul acestor categorii de fond de timp se pot determina o serie de indicatori care exprimă în mărime relativă gradul de utilizare extensivă a capitalului fix, și anume:
Gradul de utilizare a fondului de timp calendaristic (Gm). El se poate calcula în două variante, și anume: gradul de utilizare extensivă medie pe baza formulei Gm = Tn/Tc x 100, în care: Tn = fondul de timp nominal și Tc = fondul de timp calendaristic; iar a doua variantă gradul de utilizare extensivă maximă, calculat cu formula Gmx = Td/Tc x 100, în care Td este fondul de timp disponibil. Și într-un caz și în altul, gradul de utilizare a fondului de timp calendaristic trebuie să fie cât mai mare dar el întotdeauna va fi mai mic decât 100%.
Gradul de programare a folosirii timpului disponibil (Gp) se calculează cu ajutorul relației: Gp = Tp/Td x 100, unde Tp – este fondul de timp programat. Timpul programat trebuie să se refere numai la realizarea acelor produse pentru care există asigurată desfacerea, care sunt solicitate pe piață și să nu se încarce capacitățile de producție cu produse ce nu sunt cerute de beneficiari, deoarece nu răspund nevoilor.
Gradul de folosire a timpului maxim disponibil (Gd) exprimă ponderea timpului efectiv lucrat în timpul disponibil și se calculează cu formula:
Gd = Tc/Td x 100
Indicatorii pot fi calculați la nivelul întregii unități economice dar și pe secții, ateliere, sau chiar utilaje.
Determinarea indicatorilor de utilizare extensivă a capitalului fix face posibilă evidențierea și dimensionarea rezervelor interne de producție prin mobilizarea cărora s-ar putea obține un spor de producție prin efectuarea unor eforturi investiționale minime sau fără investiții.
5.2.2. Utilizarea intensivă a mijloacelor fixe
Folosirea extensivă a utilajului de producție este limitată. Nici o mașină sau utilaj nu poate funcționa într-o zi mai mult de 24 de ore. La aceste condiții dacă productivitatea muncii ar rămâne constantă, singura cale de oprire a producției ar fi crearea de noi capacități și atragerea de noi muncitori în producție.
De aceea, îmbunătățirea folosirii intensive a utilajelor și instalațiilor de producție existente, obținerea unei producții mai mari pe o mașină în aceeași unitate de timp de lucru (oră, schimb, zi) constituie cea mai avantajoasă cale de sporire a producției.
Analiza folosirii intensive se face pe baza următorilor indicatori:
Gradul de utilizare a capacităților de producție, Gu, care exprimă ponderea producției realizate în mărimea capacității de producție și se calculează cu ajutorul relației: Gu = 100 x Qr/Cp, în care: Qr – producția realizată; Cp – capacitatea de producție.
Indicele folosirii intensive a capacităților de producție, In. se calculează cu formula: In = Cp/K x Td, în care: K – este caracteristica tehnică a capitalului fix în funcție de care se stabilește capacitatea de producție; Td – timpul maxim disponibil.
Folosirea capacităților de producție este cu atât mai bună cu cât indicele de folosire a capacităților de producție este mai apropiat cu indicele intensiv al capacității de producție.
Producția orară programată a utilajelor, h. Acest indicator exprimă volumul producției programate capabil să îl realizeze un utilaj într-o oră de funcționare. Formula de calcul este: h = Qp/Tp, în care Qp – producția programată a se realiza pe un utilaj într-o perioadă de timp; Tp – timpul programat de funcționare a utilajului.
Acest indicator mai poate fi calculat și cu ajutorul formulei: n = Qp/N, în care n reprezintă producția ce revine pe un utilaj; N – numărul de utilaje ce urmează să participe la procesul de producție. Semnificația economică a indicatorului analizat este aceea că el exprimă volumul producție (fizice sau valorice) capabil să îl realizeze un anumit utilaj. Este de la sine înțeles faptul că acest indicator se calculează pe grupe de utilaje omogene, în felul acesta se ajunge să se compare producția ce poate fi obținută de la un strung cu cea obținută de la alt strung, de la un cuptor cu cea obținută de la alt cuptor etc.
În activitatea practică indicatorul este cunoscut și sub denumirea de productivitatea utilajului. În cazul de față ne-am referit la productivitatea programată a utilajului. Se poate calcula și productivitatea realizată a utilajului, care reflectă într-o formă sintetică eficiența utilizării mijloacelor fixe respective. Formula productivității realizată pe unitatea de timp este: h = Q/N x T. Cu cât acest indicator este mai apropiat de productivitatea orară programată a utilajului, cu atât se asigură o folosire mai bună a utilajelor din dotarea unității.
Un rol important în creșterea eficienței economice a utilizării capitalului fix îl are îmbunătățirea utilizării sub aspect intensiv care asigură obținerea unei producții mai mari cu același număr de salariați sau chiar mai mic, accelerarea vitezei de rotație a capitalului circulant, sporirea profitului unității prin diminuarea cheltuielilor ce revin pe unitatea de produs finit prin reducerea amortizărilor, a salariilor etc. Asigurarea îmbunătățirii utilizării din punct de vedere intensiv a utilajelor se poate face, în principal, prin: creșterea parametrilor tehnico-economici prin modernizarea acestora, respectarea riguroasă a prescripțiilor tehnice privind întreținerea și funcționarea utilajelor, executarea lucrărilor de reparații la termenele stabilite și în condițiile de calitate cele mai bune, îmbunătățirea organizării producției și a muncii în corelație cu cerințele tehnice și tehnologice impuse de nivelul progresului tehnic etc.
CONCLUZII
Informația și, îndeosebi, informația economică este astăzi prezentă în toate domeniile de activitate, fiind un element indispensabil al progresului. Realitățile societății moderne ne arată că odată cu dezvoltarea economiei de piață și sporirea gradului de complexitate al proceselor economice trebuie să se dezvolte corespunzător, ca arie de cuprindere, conținut și în mod deosebit ca și operativitate, furnizorii de informație economică.
Principala sursă de date a sistemului informațional econcomic și, totodată, una dintre componentele de bază ale acestuia este contabilitatea. Ea este instrumentul principal de cunoaștere, gestiune și control al activității agenților economici. Obiectivul fundamental al contabilității îl reprezintă furnizarea de informații care să ofere o imagine fidelă asupra situației patrimoniului și a rezultatelor financiare obținute.
Azi, când putem spune că tehnologia informației a ajuns la apogeu, introducerea și utilizarea ordinatoarelor în procesul de întocmire a evidențelor contabile și de generare a rapoartelor specifice, a condus la dezvoltarea componentei operative a rapoartelor contabile. Astfel, azi managerii dispun de informații care să le redea imaginea fidelă a momentului, în timp real, astfel încât aceștia să poată lua decizii bine fundamentate și în timp util, care să conducă la dezvoltarea organizației.
Contabilitatea activelor imobilizate asigură informații privind delimitarea fiecărei categorii, a fiecărui obiect de imobilizări și determinarea valorii lor; asigurarea controlului gestionar al imobilizărilor pe toată durata existenței lor; asigurarea informațiilor și a metodologiei de evaluare a deprecierii în timp a imobilizărilor și a recuperării valorii prin amortizare și provizionare; stabilirea aportului activelor imobilizate la venituri și la rezultate.
Din analiza activității desfășurate de societatea comercială ECO KAPA S.A. ORADEA și a rezultatelor obținute în perioada 1999 – 2001, rezultă :
o creștere a cifrei de afaceri cu 131,72 % în anul 2000 față de anul 1999, și cu 65,68 % ăn anul 2001 față de anul 2000, creșteri care depășesc rata inflației
realizarea unei rate a rentabilității financiare bune în ultimii doi ani, de 47,44 % în anul 2000 și de 40,29 % în anul 2001
creșterea gradului de utilizare a capacității de producție de la 26,66 % în anul 1999, la 41,66 % în anul 2000 și 66,66 % în anul 2001
activele imobilizate au fost finanțate integral în fiecare an din capitalurile proprii
societatea dispune de fond de rulment propriu pentru finanțarea nevoilor ciclice pentru producție și realizează rate de autonomie financiară care se încadrează în valorile optime, în fiecare an
evidența imobilizărilor corporale este organizată conform prevedrilor legale în vigoare
Luând în considerare analiza pieței societății comerciale, resursele de care dispune societatea și tendințele pieței se pot face următoarele propuneri pentru activitatea viitoare a societății comerciale :
dezvoltarea capacității de producție prin achiziționarea și punerea în funcțiune a unei instalații de zincare cu o capacitate de producție anuală mai mare și cu posibilitatea de zincare a unor piese metalice de gabarit mai mare
mutarea vechii instalații de zincare într-o nouă locație, în sudul țării, în scopul reducerii distanțelor pe care clienții existenți trebuie să transporte produsele pentru zincat și fiind create premise pentru atragerea de clienți noi
perfecționarea fluxului tehnologic în vederea realizării unor economii la cheltuielile cu materialele
elaborarea și promovarea unei strategii de marketing agresive pentru promovarea noii capacități de producție, acapararea de noi clienți, prin evidențierea calității produsului societății, a termenelor de execuție și nu în ultimul rând a prețului practicat de societate
BIBLIOGRAFIE
1. H. Cristea, N. Ștefănescu – Gestiunea financiară a intreprinderii
Timișoara, Editura Mirton, 1996
2. A. Deaconu – Diagnosticul și evaluarea intreprinderii
Deva, Editura Intelcredo, 1998
3. V. Duran, D. Duran – Gestiunea financiară a firmei
Timișoara, Editura Eurostampa, 2001
4. M. Epuran, V. Băbăiță, C. Grosu – Contabilitatea financiară în noul sistem contabil, Timișoara, Editura de Vest, 1996
5. N. Feleaga, I. Ionașcu – Contabilitate financiară
București, Editura Economică, 1993
6. M. Ristea – Contabilitatea societăților comerciale
București, Editura C.E.C.C.A., 1995
7. *** – Legea contabilității nr. 82 / 1991, cu modificările
ulterioare
8. *** – Legea privind amortizarea capitalului imoblizat
nr. 15 / 1994, cu modificările ulterioare
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: . Studiu Privind Evidenta Si Eficienta Imobilizarilor Corporale (s.c. Xyz S.a., Oradea) (ID: 132908)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.