. Studiu Privind Evidenta de Materii Prime, Materiale, Obiecte de Inventar (xyz, Drobeta Turnu Se

CAPITOLUL I

CADRUL ORGANIZATORIC DE DESFĂȘURARE A ACTIVITĂȚII LA R.A.A.N. – SUCURSALA ROMAG TERMO DROBETA

PROFILUL SI OBIECTUL DE ACTIVITATE; SCURT ISTORIC AL R.A.A.N. SUCURSALA ROMAG TERMO DROBETA

Sucursala ROMAG TERMO DROBETA face parte din cadrul Regiei Autonome Activități Nucleare, regie națională de interes strategic, cu specific deosebit, cu sediul în Drobeta Turnu Severin, Calea Tg-Jiu Km 6, județul Mehedinți, prin reorganizarea Regiei Autonome de Electricitate "Renel" care s-a desființat.

Regia Autonomă pentru Activități Nucleare s-a înființat în baza H.G. 365/02.07.1998, ca regie națională de interes strategic și are în componență sucursale de producere a apei grele, de producere a energiei electrice și termice, de inginerie tehnologică pentru obiective nucleare și de cercetări nucleare.

Sucursala ROMAG TERMO DROBETA face parte din cadrul Regiei Autonome pentru Activități Nucleare, este persoană juridică și funcționează pe bază de gestiune economică și autonomie financiară.

Sucursala ROMAG TERMO DROBETA s-a înregistrat prin certificatul de înmatriculare emis de Oficiul Registrului Comerțului al județului Mehedinți sub nr. J/25/310/1998 emis la data de 14 august 1998, cod fiscal 12623789, cont bancar 2511.1-4.1/ROL deschis la Banca Comercială Română, filiala Turnu Severin, înregistrată la Administrația Finanaciară a județului Mehedinți cu nr.269/aug. 1998, având sediul în Drobeta Turnu Severin, calea Tg-Jiului, Km 6.

Sucursala își desfășoară activitatea în baza statutului, a regulamentului de organizare și funcționare a Regiei Autonome pentru Activități Nucleare și a altor prevederi legale. Denumirea Sucursalei ROMAG TERMO derivă de la prescurtarile cuvintelor "România Apă Grea Termoficare". Sucursala este subordonată Regiei Autonome pentru Activități Nucleare Drobeta Turnu Severin care se află sub autoritatea Ministerului Industriei și Resurselor.

Sucursala ROMAG TERMO DROBETA are componentele prevăzute pentru unitățile cu personalitate juridică, conform regulamentului, cu următoarele limitări:

– nu întreține relații directe cu bugetul statului;

– documentațiile pentru obținerea de subvenții se vor promova numai prin Regia Autonomă Activități Nucleare;

– nu are drepturi de a produce energie electrică și de a o distribui decât în limitele stabilite de dispeceratul energetic național și contractelor încheiate cu consumatorii;

– nu poate încheia direct operațiuni de comerț exterior.

Sucursala ROMAG TERMO DROBETA este propietara bunurilor din patrimoniul său. În exercitarea dreptului de propietate, posedă și se folosește în mod automat de bunurile pe care le are în patrimoniu.

Înstrăinarea bunurilor imobile aparținând unității sau încheirea de tranzacții în litigii cu valoare de peste 10 milioane lei se face cu aprobarea ministerului de resort și a Regiei de Activități Nucleare.

Sucursala ROMAG TERMO DROBETA are următorul obiect de activitate:

– producerea și transportul energiei electrice;

– distribuția și redresarea energiei electrice;

– producerea și transportul energiei termice conform contractelor încheiate cu regiile autonome, societăți comerciale sau alți agenti economici ;

– realizarea lucrărilor de revizii și reparații ale agregatelor și instalatiilor energetice, pieselor de schimb necesare acestei activități, precum și dispozițiile de lucru și mecanizare specifice;

– proiectarea și executarea lucrărilor de investitii proprii, reparații și retehnologizării în sistemul energetic;

– optimizarea funcționării instalațiilor energetice existente, modernizarea acestora, extinderea automatizării și introducerea de noi tehnologii privind conversia energiei;

– răspunde de impactul instalațiilor energetice asupra mediului înconjurător în limita nivelului tehnic al acestora și de luarea măsurilor de reducere a noxelor.

Corelat cu contractele încheiate pentru energie electrică și energie termică Sucursala ROMAG TERMO DROBETA determină anual volumul de venituri realizate, cheltuieli totale de efectuat în cota de impozit pe profit datorat bugetului, conform legii.

Sucursala ROMAG TERMO DROBETA trebuie să acopere cu veniturile obținute toate cheltuielile, inclusiv dobânzile, amortizarea investițiilor, rambursarea creditelor și să obțină profit. Partea de cheltuieli care depășește nivelul veniturilor realizate se subvenționează de la bugetul de stat, conform legii, numai prin intermediul Regiei Autonome pentru Activități Nucleare Drobeta Turnu Severin.

Sucursala ROMAG TERMO DROBETA întocmește anual bilanț contabil și cont de profit și pierderi după modele stabilite de Ministerul Finanțelor. Din veniturile realizate după acoperirea cheltuielilor Sucursala ROMAG TERMO DROBETA constituie fondul de rezervă și fondul de dezvoltare, asigură sumele necesare pentru perfecționarea și recalificarea personalului angajat, precum și pentru cointeresarea prin premiere a acestuia, platește impozitele, taxele, cotele de asigurări și securitate socială și celelalte vărsăminte prevăzute de lege. Bazele unității economice Sucursalei ROMAG TERMO DROBETA au fost puse începând cu anul 1982 și a intrat în funcțiune în anul 1986, funcționând la acea dată cu un singur cazan de 420 tone abur/oră.

Scopul înființării acestei unități a fost în principal asigurarea energiei termice pentru Combinatul Chimic de Apă Grea “Drobeta” și pentru asigurarea termoficării municipiului Drobeta Turnu Severin.

Datorită faptului că este dotată cu turbine, ea furnizează energie electrică în sistemul național cât și direct la Combinatul Chimic Drobeta, 76% din producția realizată o constituie energia termică utilizată pentru funcționarea Combinatului Chimic “Drobeta” și pentru asigurarea termoficării municipiului.

În urma procesării aburului, în turbine rezultă energie electrică ca produs secundar care reprezintă circa 20% din volumul producției precum și veniturile realizate din valorificarea condensului nereturnat în proportie de 4% din volumul producției.

Structura de producție este redată în diagrama din anexa 1.

Începând din 1992, după o perioadă de doi ani (1990-1992) în care Combinatul Chimic “Drobeta” a fost oprit, s-a impus din nou acordarea atenției în primul rând, a energie termice produse și în al doilea rând a energiei electrice.

Ca urmare a intrării în procesul de repunere în funcțiune a modulelor și apei grele, necesarul de energie termică solicitată de Combinatul Chimic Drobeta a crescut an de an și se preconizează o creștere accentuată și în perioada următoare. Astfel pornind de la o pondere de 62% a energie termice din structura totală a producției realizată de Sucursala ROMAG TERMO DROBETA s-a ajuns ca ponderea energiei termice să fie de 80% din totalul producției.

Dacă analizăm principalii consumatori de energie termică vom constata că ponderea o deține Combinatul Chimic “Drobeta” care preia peste 90% din energia termică produsă de sucursala ROMAG TERMO DROBETA, diferența fiind preluată de Regia Autonomă “Lotus” Drobeta Turnu Severin în proportie de 8% care asigură încălzirea municipiului prin intermediul punctelor termice de care dispune, precum și revânzarea unei părți din această energie la agenți economici care preiau energie din aceste puncte termice.

Unitatea mai furnizează în același timp abur tehnologic pentru unitățile economice de pe platforma estică a municipiului și care reprezintă circa 20% din totalul energiei termice.

Structura ponderii beneficiarilor principali ai Sucursalei ROMAG TERMO DROBETA este următoarea:

90% Regia Autonomă Activități Nucleare Turnu Severin

8% Regia Autonomă “LOTUS” Turnu Severin

2% alți beneficiari

Pentru a asigura funcționarea în condiții de siguranță a Combinatului Chimic “DROBETA”, Sucursala ROMAG TERMO DROBETA a fost concepută cu 6 cazane de 420 tone abut/oră cu funcționarea pe cărbune și menținerea arderii cu ajutorul injecției de păcură, precum și un cazan de 420 tone abur/oră cu funcționare numai pe păcură.

În prezent se află în curs de finalizare lucrările de investiții pentru două cazane cu pornire rapidă de 105 tone abur /oră cu funcționare pe păcură.

Dat fiind pericolul de contaminare cu hidrogen sulfurat, în caz de avarie la Combinatul Chimic "Drobeta", Sucursala ROMAG TERMO DROBETA are obligația de a asigura livrarea aburului tehnologic la parametrii ceruți fără abateri mari.

1.2. STRUCTURA ORGANIZATORICĂ A SUCURSALEI

ROMAG TERMO DROBETA TURNU SEVERIN

Sucursala ROMAG TERMO DROBETA face parte din cadrul Regiei Autonome Activități Nucleare, are personalitate juridică și funcționează pe gestiune și autonomie financiară. Sucursala ROMAG TERMO DROBETA are ca obiectiv principal de activitate producerea energiei electrice și termice, întreținerea, repararea agregatelor și instalațiilor energetice. Structura organizatorică a Sucursalei ROMAG TERMO DROBETA se bazează pe urmatoarele elemente fundamentale:

– compartimentul de muncă;

– legăturile structurale;

– structura organizatorică tip organigramă piramidală;

Organigrama este o reprezentare grafică a modului în care sunt grupate compartimentele de muncă, a subordonării acestora precum și legăturile dintre ele. Este documentul principal care definește structura organizatorică a Sucursalei ROMAG TERMO DROBETA. Organigrama piramidală este ordonată de sus în jos. La partea superioară fiind trecute organele și posturile de conducere de nivel superior, dimensiunea competenței și responsabilității subdiviziunilor organizatorice diminuându-se pe măsură ce se apropie de baza piramidei, fiind redată în anexa 1.

Structura organizatorică a Sucursalei ROMAG TERMO DROBETA reprezintă ansamblul persoanelor și subdiviziunilor precum și principalele legături ce se stabilesc între ele pentru a asigura îndeplinirea obiectivelor.

Din punct de vedere structural Sucursala ROMAG TERMO DROBETA poate fi privită sub două aspecte:

– al funcțiunilor întreprinderii, al funcțiilor de conducere, a activităților implicate de acestea și a modului lor de desfășurare care reprezintă organizarea procesuală;

– al elementelor structurale, a legăturilor dintre acestea care poartă denumirea de organizare structurală;

În cazul structurii organizatorice a Sucursalei ROMAG TERMO DROBETA deosebim două componente principale:

– structura de conducere;

– structura de producție.

a) structura de conducere reprezintă ansamblul cadrelor de conducere la nivelul superior și a subdiviziunilor organizatorice prin ale căror decizii și acțiuni se asigură condițiile economice, tehnice și de personal necesare activității compartimentelor de producție.

Structura de conducere este alcătuită din directorul general al sucursalei, directorul tehnic, directorul economic, biroul organizare-normare, Biroul resurse umane, biroul adminsitrativ, biroul investiții, biroul contabilitate, biroul transporturi, biroul tehnic, serviciul financiar, serviciul aprovizionare, biroul programare.

b) structura de producție este alcatuită din totalitatea subdiviziunilor sucursalei, în cadrul cărora se desfășoară activitățile de producție. Structura de producție este alcătuită din: secțiile cazane, turbine, combustibili, chimică, electrică, PRAM, AMC.

Structura organizatorică a sucursalei ROMAG TERMO DROBETA este expresia atât a resurselor umane, materiale și financiare încorporate, cât și a caracteristicilor socio-economice în care se desfășoară activitatea; de totalitatea sa depinde conținutul și îmbinarea sistemului de obiective, configurația și funcționalitatea sistemului informațional și decizional, gama metodelor și tehnicilor de conducere și organizare utilizate.

Principalele componente ale structurii organizatorice al Sucursalei ROMAG TERMO DROBETA sunt:

funcția;

postul;

ponderea ierarhică;

compartimentul;

nivelul ierarhic și relațiile organizatorice.

Postul reprezintă ansamblul obiectivelor, sarcinilor, competențelor și responsabilităților care, în mod regulat revin spre exercitare unui component al sucursalei. Funcția reprezintă totalitatea posturilor asemănătoare sub raportul ariei dorganizarea procesuală;

– al elementelor structurale, a legăturilor dintre acestea care poartă denumirea de organizare structurală;

În cazul structurii organizatorice a Sucursalei ROMAG TERMO DROBETA deosebim două componente principale:

– structura de conducere;

– structura de producție.

a) structura de conducere reprezintă ansamblul cadrelor de conducere la nivelul superior și a subdiviziunilor organizatorice prin ale căror decizii și acțiuni se asigură condițiile economice, tehnice și de personal necesare activității compartimentelor de producție.

Structura de conducere este alcătuită din directorul general al sucursalei, directorul tehnic, directorul economic, biroul organizare-normare, Biroul resurse umane, biroul adminsitrativ, biroul investiții, biroul contabilitate, biroul transporturi, biroul tehnic, serviciul financiar, serviciul aprovizionare, biroul programare.

b) structura de producție este alcatuită din totalitatea subdiviziunilor sucursalei, în cadrul cărora se desfășoară activitățile de producție. Structura de producție este alcătuită din: secțiile cazane, turbine, combustibili, chimică, electrică, PRAM, AMC.

Structura organizatorică a sucursalei ROMAG TERMO DROBETA este expresia atât a resurselor umane, materiale și financiare încorporate, cât și a caracteristicilor socio-economice în care se desfășoară activitatea; de totalitatea sa depinde conținutul și îmbinarea sistemului de obiective, configurația și funcționalitatea sistemului informațional și decizional, gama metodelor și tehnicilor de conducere și organizare utilizate.

Principalele componente ale structurii organizatorice al Sucursalei ROMAG TERMO DROBETA sunt:

funcția;

postul;

ponderea ierarhică;

compartimentul;

nivelul ierarhic și relațiile organizatorice.

Postul reprezintă ansamblul obiectivelor, sarcinilor, competențelor și responsabilităților care, în mod regulat revin spre exercitare unui component al sucursalei. Funcția reprezintă totalitatea posturilor asemănătoare sub raportul ariei de cuprindere a autorității și responsabilității. Posturile și funcțiile privite după natura competențelor și responsabilităților pot fi:

– de conducere;

– de execuție.

Ponderea ierarhică reprezintă numărul de persoane conduse nemijlocit de un cadru de conducere.

Compartimentul reprezintă ansamblul persoanelor ce efectuează activități relativ omogene sau complementare ce necesită anumite cunoștințe specializate care contribuie la realizarea acelorași obiective derivate și sunt subordonate nemijlocit aceluiași cadru de conducere.

În funcție de obiectivele atribuite, de sarcinile realizate, de competențele, responsabilitățile și de modul exercitărilor, compartimentele sunt:

-operaționale;

-funcționale.

Compartimentele funcționale pregătesc deciziile pentru conducerea superioară și medie, se regăsesc în cadrul birourilor: programare, personal, tehnic și altele.

Nivelul ierarhic este format din totalitatea subdiviziunilor organizatorice situate la aceeași distanță ierarhică de comitetul director al sucursalei. Relațiile organizatorice reprezintă raporturile ce se stabilesc între subdiviziunile organizatorice instituite prin reglementări oficiale. Ele exercită un rol important în desfășurarea normală a activității sucursalei prin schimbul permanent și uneori reciproc de informații. Prin organizare se înțelege totalitatea acțiunilor conștiente care printr-o combinare armonioasă, după anumite reguli, a mijloacelor materiale și financiare au ca obiect obținerea unor bunuri sau servicii pentru a satisface cerințele sociale exprimate pe piață.

Realizarea obiectivelor stabilite de către conducerea sucursalei depinde de manifestarea în strânsă interdependență a tuturor funcțiunilor sale.

Funcțiile Sucursalei ROMAG TERMO DROBETA sunt:

– funcția de cercetare-dezvoltare;

– funcția producție;

– funcția comercială;

– funcția financiar-contabilă;

-funcția de personal.

1. Funcția de cercetare-dezvoltare

Această funcție se realizează prin intermediul compartimentului tehnic, compartimentului investiții și compartimentului organizare. Funcțiunea reprezintă ansamblul activităților care se desfășoară în cadrul sucursalei cu scopul de a asigura realizarea obiectivelor din domeniul producerii de noi idei, implementarea în practică prin transformarea resurselor materiale, financiare și de muncă în fonduri fixe, prin realizarea unor noi capacități de producție, modernizarea, dezvoltarea, reconstrucția si reînnoirea celor existente.

Cercetarea si dezvoltarea sunt strans legate intre ele , fazele lor se intrepatrund , formand un tot unitar.

Cercetarea descopera noi cunoștiințe științifice si tehnice necesare pentru adaptarea permanenta a sucursalei la noile cerințe ale pieței. Dezvoltarea asigura caile prin care aceste cunoștiinte noi pot fi transpuse in activitatea practica.

Funcțiunea de cercetare-dezvoltare integreaza activitații un pronunțat caracter intelectual si anume :

activitati de concepție , constand in cercetare științifica , inginerie tehnologica și introducerea progresului tehnic care se ocupa cu cercetarea și proiectarea produselor , serviciilor sau lucrarilor noi , precum și a tehnologiilor de realizare a acestora , adica descoperirea de noi idei și implementarea lor in practica .

activitați de investiții și construcții , constand in dezvoltarea capacitatilor existente si creareade noi capacitați prin transformarea resurselor materiale , financiare și de munca in fonduri fixe .

activitați de organizare a producției și a muncii constand in introducerea unor noi metode , tehnici și instrumente de organizare și management.

Un obiectiv important ce trebuie atins prin manifestarea acestei funcțiuni a sucursalei , il constituie economisirea resurselor in general , dar mai ales a resurselor de energie.

2. Funcția de producție

Se realizează prin intermediul secțiilor de bază, auxiliare și de desfacere și cuprinde activitățile de transformare, prelucrare a resurselor primare până la obținerea energiei electrice și termice, efectuarea unei lucrări sau prestarea unui serviciu (întreținerea și repararea agregatelor energetice și de transport).

Aceasta funcțiune evidențiaza in modul cel mai fidel profilul firmei , cuprinzand in principal urmatoarele activitați :

pregătirea tehnologică a fabricației concretizată in elaborarea proiectelor de execuție (proiecte constructive ) și a fișelor tehnologice.

pregătirea organizatorică a producției care stabilește ordinea de desfașurare a proceselor de producție concretizata in programele de fabricații

fabricația propriu zisa sau exploatarea , in cadrul căreia obiectele muncii se transformă in produse , servicii , lucrări care constituie obiectul de bază al activității firmei

controlul tehnic de calitate( CTC) al materiilor prime , semifabricatelor , subansamblurilor pe intregul flux de fabricație precum și al produselor finite potrivit metodelor , frecvenței și cu mijloacele prevăzute in documentația tehnica

întreținerea și repararea utilajelor , in vederea menținerii lor in stare de funcționare , preîntămpinării și evitării pe căt posibil a efectelor uzurii fizice și morale a acestora

producția auxiliară , prin care se asigură condițiile pentru buna desfașurare a fabricației de bază din cadrul firmei.

Infăptuirea activităților componente ale funcțiunii de producție reprezintă o condiție necesară atingerii obiectivelor fundamentale ale firmei , insă numai in corelare cu manifestarea echilibrată a tuturor celorlalte funcțiuni.

3. Funcția comercială

Aceasta se realizează prin intermediul compartimentelor aprovizionare și F.U.E.E.T (furnizarea energiei electrice și termice) prin stabilirea legăturilor sucursalei cu mediul ambiant (agenții economici cu capital de stat și particular) în vederea procurării mijloacelor necesare pentru obținerea energiei electrice și termice și pentru desfacerea producției obținute.

Principalele activități ale acestei funcțiuni sunt:

– aprovizionare tehnico-materială care se ocupa cu asigurarea completa , complexa si la timp cu mijloacele de producție , adica cu materii prime , materiale , combustibil , energie , utilaje , echipamente , instalații ,scule , dispozitive , verificatoare , etc ;

– desfacerea produselor (energie electrică și termică) adica trecerea produselor , lucrarilor , serviciilor , din sfera producției in sfera circulației prin livrarea acestora catre beneficiari;

marketingul , care are ca scop sa descopere și la nevoie sa creeze necesitațile consumatorilor și-sau utilizatorilor in vederea orientarii producției proprii spre satisfacerea cerințelor pietii , precum și sa descopere noi surse de aprovizionare mai avantajoase pentru sucursala.

Funcțiunea comercială joacă un rol deosebit pentru organizarea viitoare a activității firmei prin cunoașterea , sistematizarea și interpretarea informațiilor din mediu care necesită o organizare dinamică din ce in ce mai accentuată.

4. Funcțiunea financiar-contabilă

Se realizează prin compartimentele financiar și contabilitate având ca obiective gestionarea și folosirea mijloacelor financiare necesare sucursalei precum și înregistrarea și evidență în expresie valorică a fenomenelor economice din întreprindere , precum și urmîrirea modului de realizare a rezultatelor economice.

Activitățile acestei funcțiuni au un pronunțat caracter de sinteză , control si corecție , urmarind aspectele economice ale tuturor activităților întreprinderii , ale schimbărilor ce se produc in cadrul acesteia și in relațiile cu exteriorul.

Principalele activități ale acestei funcțiuni sunt :

activitatea financiară , care se ocupă cu obținerea și folosire rațională a mijloacelor financiare necesare firmei

activitatea contabilă , care se referă la înregistrarea și evidența in expresie valorică a fenomenelor economice din cadrul firmei

activitatea de analiză economică , a cărei menire constă in anularea caracterului static , pasiv al funcțiunii financiare-contabile , prin oferirea unor soluții de modificare preventivă a condițiilor nerentabile in care se desfașoară unele laturi ale activității sucursalei.Aceste soluții devin cu atăt mai eficiente cu căt procesul de cunoaștere operativă a rezultatelor economice este mai sistematic.

5. Functia de personal

Cuprinde ansamblul activităților desfășurate în cadrul sucursalei pentru realizarea obiectivelor din domeniul asigurării și dezvoltării potențialului uman necesar. Principalele activități specifice acestei funcțiuni sunt :

adminstrarea sau gestionarea peronalului , constănd in recrutarea , selecția , încadrarea , evidența și salarizarea acestiua

protecția socială asigurată salariaților sucursalei prin măsuri de organizare a proceselor de muncă , igienă și de protecție a muncii

asigurarea unor servicii in folosul salariaților , cum ar fi pregătirea și perfecționarea profesională , asistență medicală , spații de cazare , etc.

activități administrative , de secretariat , pază .

In manifestarea acestei funcțiuni , trebuie să se asigure , in permanență , un echilibru intre interesele angajaților și obiectivele sucursalei , luăndu-se in considerare complexitatea ființei umane care determină reacții uneori imprevizibile .

1.3. ORGANIZAREA SISTEMULUI INFORMATIC ÎN CADRUL SUCURSALEI ROMAG TERMO DROBETA

Sistemul informațional economic este alcătuit dintr-un ansamblu de unități constituite în flux corespunzator succesiunii operațiilor la care sunt supuse datele și informațiile ce se vehiculează în cadrul sistemului respectiv: unități de înregistrare și culegere a datelor, unități de transmitere și introducere a datelor, unități de prelucrare; unități de redare a rezultatelor prelucrării; unități de stocare a datelor și informațiilor.

Sistemul informațional este o acceptiune mai larga decât sistemul informatic, pe care nu îl ocoleste și îl include.

Sistemul informațional tratează informația ca structură formală prin echipamentele de colectare, transmitere, înmagazinare, prelucrare și redare a datelor cu ajutorul programelor de prelucrare corespunzatoare.

Sistemul informațional în economia modernă are un rol și un loc bine precizat prin obiectivele și conținutul său; sistemul informațional contabil constituie un instrument necesar și subtil conducerii oricărei întreprinderi, care îi permite cunoașterea efortului și a rezultatelor obținute în interiorul fiecărui organism economic precum și a relațiilor acestuia cu exteriorul. În cadrul sistemului informațional contabil o componentă de bază o constituie evidența economică.

Având în vedere procedeele și tehnicile folosite în înregistrarea realității obiective, putem spune că evidența economică se constituie din trei forme distincte:

– evidența tehnico-operativă;

– evidența contabilă;

– evidența statistică;

Evidența tehnico-operativă

Ea consemnează cu ajutorul documentelor anumite laturi ale activității economice în locul și în momentul când se produc diferitele fenomene ocazionate de această activitate.

În ceea ce privește evidența tehnico-operativă pentru care se utilizeaza mijloacele de prelucrare automată a datelor menționăm în principal următoarele:

-evaluarea cheltuielilor pentru lucrările efectuate cu forțe proprii sau prin terți pentru reparații sau investiții;

-evidența consumului specific de energie electrică și termică;

-evidența gestiunii, biblioteca tehnică;

-evidența facturilor existente la cartotecă;

– urmărirea facturilor neîncasate;

– evidențe procese verbale de compensare semnate;

– recenzarea patrimoniului unității;

– evidențe, mișcări stocuri pe perioada a trei ani anteriori;

– evidențe mișcare și consum piese de schimb;

– situația încasărilor și plăților zilnice pe destinatari;

– evidența stocurilor fără mișcare și cu mișcare lentă.

Evidența tehnico-operativă are anumite limite, nu se extinde asupra întregii activități, nu are caracter general, ceea ce nu permite a se lua decizii numai pe baza acestor informații.

Evidența statistică

Evidența statistică oglindește și caracterizează procesul de producție socială în ansamblu sau prin studierea unor fenomene social economice de masă cum sunt: produsul social, venitul național, productivitatea muncii.

Statistica preia informațiile de care are nevoie din celelalte forme ale evidenței economice pe care le prelucrează după metodologia sa în scopul generalizării la diferite nivele a fenomenelor și proceselor economice, arătând direcția și ritmul de dezvoltare, trăsăturile caracteristice și modul cum se manifestă fenomenele social-economice analizate.

Organul care coordonează această formă de evindență economică în țara noastră este Comisia Națională de Statistică.

Exemple de evidență statistică în cadrul Sucursalei ROMAG TERMO DROBETA : dările de seamă statistice trimestriale, semestriale sau anuale atât cu specific de evidență personal și total venituri obținute cât și studiul producției care stau la baza determinării normelor de consum, iar analiza sarcinii de creștere a productivității muncii.

Evidența contabilă

Evidența contabilă înregistrează cu ajutorul documentelor și prelucrarea după o metodă proprie toate informațiile cu privire la operațiile care au loc în legătură cu existența și mișcarea bunurilor materiale și bănești cu transformarea lor în procesul de producție și circulație, cu rezultatele obținute din aceste transformări.

Evidența contabilă este singura formă de evidență economică care are un caracter general adică înregistrează toate fenomenele, procesele și activitățile rezultate în cadrul transformării. Evidența contabilă presupune de asemenea efectuarea lucrărilor atât cu mijloace de prelucrare manuală cât și automată a datelor.

Sucursala ROMAG TERMO DROBETA utilizează sistemul centralizat de organizare a contabilității în sensul că atât evidența sintetică cât și analitică se ține la nivel de sucursală prin intermediul compartimentului contabilitate, financiar și oficiul de calcul.

Sucursala ROMAG TERMO DROBETA utilizează forma de înregistrare pe jurnale efectuând o parte din operații manual, o parte cu ajutorul computerului (evidența stocurilor, evidența salariilor, evidența investitiilor).

Pentru sintetizare toate mijloacele și sursele sunt evaluate în bani definind patrimoniul unității ca mărime și strucutură și se poate compara activitatea pe diverse perioade în cadrul sucursalei sau la nivel de departament sau altor sucursale.

Prelucrarea automată a datelor în domeniul evidenței contabile se face pentru unele conturi prin:

– preluarea datelor din documentele de evidență primară, iar la alte conturi prin înregistrarea pe bază de note contabile sau direct;

– preluarea datelor din jurnalul contului.

Prin cumularea și centralizarea acestor date se obține balanța de verificare care servește la întocmirea bilanțurilor contabile trimestriale, a situației indicatorilor la nivel de lună.

Prin introducerea datelor de pornire se obțin situații de analiză, raportare a costurilor atât la nivel de lună, cât și la nivel de trimestru, respectiv an.

De asemenea tot pe baza datelor oferite de calculator, cât și din evidențele contabile manuale (jurnalele conturilor), se întocmește raportul explicativ la bilanțuri pentru trimestru și lună și respectiv la indicatori la nivel de lună.

Printre lucrările contabile cele mai importante și cu volum mare de muncă obținute cu ajutorul calculatorului se situează inventarierea mijloacelor fixe (editarea listelor de inventariere) și inventarierea lucrărilor de investiții (editarea listelor de lucrări pe stadii de execuție).

Cu un volum mare de muncă se află și evidențele analitice ale stocurilor din sucursală, precum și evidența mijloacelor fixe, calculul amortizării acestora și întocmirea planului de amortizare. Sunt evidențiate cu ajutorul calculatorului și lucrările referitoare la calculul lunar al drepturilor salariale, calculul concediilor medicale și legate de acestea, evidențele reținerilor din drepturile salariale.

Nu au fost neglijate nici evidențele legate de conturile de trezorerie ale căror date sunt actualizate zilnic pe baza extraselor de cont și a registrului de casă, precum și evidența analitică a furnizorilor, creditorilor și debitorilor. Prin evidențierea vânzărilor de materiale și de produse cu ajutorul calculatorului; jurnalele pentru vânzări și cumpărări care stau la baza întocmirii documentelor de TVA.

Sucursala ROMAG TERMO DROBETA dispune de rețea de calculatoare cu ajutorul căreia asigură funcționarea sistemului informatic al sucursalei, care este integrat cu sistemul informatic al Regiei Autonome Activități Nucleare Turnu Severin și D.G.E.E.T. București în ceea ce privește teletransmiterea prin modem a următoarelor lucrări:

– balanța de verificare;

– evidența patrimoniului;

– raportare stocuri;

– urmărirea cartotecii pentru efectuarea plăților în ordinea scadenței conform Legii 76/1992.

În principal sistemul informatic al sucursalei cuprinde următoarele:

– sistemul informatic pentru conducerea activităților economice;

– sistemul informatic pentru conducerea procesului tehnologic.

Prin sistemul informatic pentru conducerea procesului tehnologic se urmărește:

– îmbunătățirea randamentului instalațiilor;

– urmărirea siguranței în funcționare;

– creșterea calității producției;

– îmbunătățirea altor indicatori tehnico-economici;

Cu ajutorul sistemului informatic pentru procesul tehnologic acestea cuprinzând:

– situația funcționării centralei pe grafice (QMED,PMED) la cazane, mori, combustibil chimic;

– raport zilnic livrare abur pe barele 16 bar, 40 bar;

– raport lunar avarii;

situație măsurători plan, bucle;

– calcul mers economic cu funcțiile;

– calcul randamente;

– calcul necesar păcură:

– calcul consum specific;

– calcul abateri.

Sistemul informatic pentru conducerea activităților economice primește pentru teletransmisie de la D.G.E.E.T. București indicatorii de plan și transmite la rândul său raporturile periodice.

În cadrul sistemului informatic pentru conducerea activităților economice se cuprind ca subsisteme:

– subsistemul de planificare tehnico-economic;

– subsistemul de lucru pe domeniu de activități;

– subsistemul pentru procesul de producție;

– subsistemul de urmărire, mers economic, control.

Sistemul informatic financiar-contabil este organizat centralizat pentru întreaga sucursală și cuprinde mai multe module de prelucrare organizate pe domenii de activitate financiar-contabilă respectiv: evidența stocurilor, evidența mijloacelor fixe, evidența drepturilor de personal, evidența trezoreriei, evidență furnizori, evidență debitori și creditori diversi, evidența balanță.

În cadrul fiecărui modul sunt constituite fișiere care lucrează în interdependență cu celelalte fișiere din cadrul modulului dar și cu fișierele situate în cadrul altor module. În contextul introducerii în cadrul sucursalei, a sistemului informatic, procedeele și tehnicile de evidență au fost și sunt în continuare reconsiderate critic în sensul adaptării lor la cerințele prelucrării automate a datelor, modificarea acestora nu afectează principiile de bază ale evidenței economice.

Prin studiul modului de organizare și desfășurare a operațiilor de evidență economică se stabilesc:

– caracteristicile sistemului informatic;

– modalitățile de culegere și prelucrare a datelor;

– performanțe și limite ale sistemului informatic existent;

– modul de determinare și conținutul indicatorilor utilizați;

În prezent rețelele locale (LAN-LOCAL AREA NETWORKS) se dezvoltă și se exportă în conformitate cu normele în vigoare. Rețelele locale industriale au un specific determinat de restricțiile datorate mediului și ale constrângerilor temporale (intervale de timp critice).

Sistemul informatic al sucursalei este integrat în sistemul informatic al R.A.A.N. Turnu Severin, în prezent realizându-se interfețe între sistemul informatic propriu și cel al D.G.E.E.T.-București. Din punct de vedere financiar, sistemul unității este structurat în următoarele subsisteme:

resurse umane

financiare

contabilitate

aprovizionare

Cuplarea în rețea a acestora duce la manevrarea de date și gestionarea de date chiar în momentul emiterii lor. Aceste servicii asigură drepturile de acces, prioritățile, integritatea, reductanța și fiabilitatea transferului de date. Rolul lor este de a organiza și a facilita schimbul de informații între aceste unități.

1.4. EVOLUTIA PRINCIPALILOR INDICATORI DIN CADRUL SUCURSALEI ROMAG TERMO DROBETA

Diagnosticarea activității întreprinderii ca arie și profunzime este organic condiționată de sistemul de indicatori, de capacitatea de influențare a fiecăruia.

Sistemul indicatorilor trebuie să fie cuprinzător, dar rezonabil pentru a permite realizarea scopului informației, respectiv evaluare și decizie (rapiditate, claritate, concisiune). Producția fizică reprezintă totalitatea valorilor de întrebuițare rezultate din activitatea industrial productivă care pot fi puse în circuitul economic.

Producția fizică stă la baza calculării producției marfă.

În perioada 1997-2001 evoluția producției fizice se prezintă conform tabelului1.

Evoluția producției fizice :

Tabelul 1

In perioada 1997-2001 atât producția fizică de energie electrică cât și de energie termică a fost mai mare decât producția programată, datorită încadrării în normele de consum de combustibil și consum propriu de energie electrică, reducerii numărului de incidente și avarii și recuperării unei cantități însemnate de abur prietanșarea elementelor de izolare.

Producția marfă reprezintă expresia volumului producției de energie electrică și termică, conform tabelului 2 .

Evoluția producției marfă :

Tabelul 2

Producția marfă de energie electrică și termică a crescut în fiecare an comparativ cu cea programată astfel: 1997 cu 593.084 mii lei în 1998 cu 156.522 mii lei, în 1999 cu 204.084 mii lei, în 2000 cu 9.363225 mii lei, în 2001 cu 18.398.438 mii lei, datorită măririi producției fizice de energie electrică și termică a creșterii prețului de livrare.

Costul de producție constituie un indicator sintetic și de eficiență economică a activității. El reflectă aspecte calitative în activitate privind modul de folosire a resurselor materiale și umane.

In 1997 s-au cheltuit pentru fiecare MW 16,81 lei și s-au incasat 17,05 lei obținându-se un profit de 0,2 lei/MW. Pentru energia termică s-au cheltuit 3,76 lei/gcal și s-au încasat 3,82 lei/gcal obținându-se un profit de 0,06 lei/gcal.

In 1998 s-au cheltuit pentru fiecare MW 44,48 lei și s-au incasat 47,92 lei obținându-se un profit de 9,44 lei/MW. Pentru energia termică s-au cheltuit 7,98 lei/gcal și s-au încasat 8,66 lei/gcal obținându-se un profit de 0,62 lei/gcal.

In 1999 s-au cheltuit pentru fiecare MW 106,10 lei și s-au încasat 117,70 lei obținându-se un profit de 11,60 lei/MW. Pentru energia termică s-au cheltuit 14,92 lei/gcal și s-au încasat 16,23 lei/gcal obținându-se un profit de 1,31 lei/gcal.

In perioada 1997-2001 evoluția productivității muncii se prezintă astfel: productivitatea muncii realizată a sporit față de cea programată astfel: în 1997 cu 107,51%, în 1998 cu 166,88%, în 1999 cu 102,21% în 2000 cu 111,11% iar 2001 cu 119,27% ca urmare a creșterii producției marfă și menținerii numărului de personal existent sub cel programat.

Profitul este unul din indicatorii sintetici principali, care caracterizează din punct de vedere calitativ întreaga activitate a sucursalei Termo Drobeta. Realizarea profitului în cursul unei perioade de timp demonstrează că activitatea desfășurată este rentabilă.

Rentabilitatea apare ca instrument hotărâtor în orientarea producției în raport cu cerințele consumatorilor și presupune obținerea unor venituri mai mari în urma vânzării și încasării producției de energie electrică și termică.

Evoluția profitului în perioada 1997-2001 este redată cu ajutorul tabelului 3 .

Evoluția profitului :

Tabelul 3

Din acest tabel rezultă că s-a obținut profit în fiecare an, deci activitatea Sucursalei ROMAG TERMO DROBETA a fost rentabilă în perioada analizată.

In 2001 s-au cheltuit pentru fiecare MW 117,21 lei și s-au încasat 123,68 lei obținându-se un profit de 6,47lei/MW. Pentru energia termică s-au cheltuit 22,64 lei/gcal și s-au încasat 23,85 lei/gcal, obținându-se un profit de 1,21 lei/gcal.

Productivitatea muncii reprezintă eficiența muncii vii în procesul de producție și se exprimă prin cantitatea de produse obținute cu un anumit consum de muncă sau prin cheltuiala de muncă pe unitatea de produs.

In cadrul procesului de producție, forța de muncă reprezintă un factor important în obținerea rezultatelor financiare.

La creșterea productivității muncii contribuie calificarea și perfecționarea salariaților, funcționarea descentralizată, autonomia operațională, progresul tehnic și înbunătățirea organizării producției.

In calculul productivității muncii se folosesc următoarele formule:

Wpr=Pm*pr/Nr.med.pers.pr

Wr=Pm*r/Nr.med.pers.r.

In care:

Wpr – productivitatea muncii programată;

Pm*pr – producitvitatea marfă programată

Nr.med.pers.pr. -numărul mediu de personal programat

Wr – productivitatea muncii realizată;

Pm*r / producția marfă realizată;

Nr.med.pers.r. – număr mediu de personal realizat

CAPITOLUL II

PROBLEME GENERALE PRIVIND ORGANIZAREA EVIDENȚEI STOCURILOR LA R.A.A.N. – SUCURSALA

ROMAG TERMO DROBETA

2.1. NOȚIUNI, CONȚINUT,STRUCTURI,DELIMITĂRI PRIVIND STOCURILE

Alături de activele imobilizate, un loc important În gestiunea unităților patrimoniale îl reprezintă activele circulante.

Activele circulante (materiale) ocupă un loc însemnat în grupa activelor circulante și cuprind bunuri și servicii destinate să fie consumate la prima lor utilizare fie a fi vândute în aceeași stare sau după prelucrarea lor în procesul de producție.

Este necesar a fi cunoscut conținutul economic al activelor circulante materiale, deoarece acesta este foarte divers în funcție de sursele și căile de procurare, destinație, regimul financiar, etc.

Activele circulante materiale sunt procurate de unitățile patrimoniale la înființarea lor, precum și în timpul activității din surse proprii, din creditele bancare sau alte surse atrase temporar.

In mod concret, în structura stocurilor se cuprind următoarele:

– stocuri de materii prime și materiale;

– obiecte de inventar;

– producția în curs de execuție;

– produsele (semifabricate, produse finite, produse reziduale);

– mărfurile:

– ambalajele;

– animale și păsări;

Stocurile de materii prime și materiale sunt constituite din:

Materiile prime sunt bunuri care participă direct la fabricarea produselor și se regăsesc în produsul finit integral sau parțial, fie în starea lor inițială (firele de bumbac se regăsesc în tesături, lemnul în mobilă) fie transformată (minereul de fier se găsește în structura fontei,etc).

Materialele consumabile reprezintă o denumire generică sub care se reflectă și se urmăresc mai multe feluri de mijloace circulante, aceste elemente participă sau ajută la procesul de fabricație sau de exploatare, fără a se regăsi, de regulă, în produsul finit și se individualizează in:

Materiale auxiliare care ajută la fabricarea produsului pe una din următoarele căi:

– se alătură materiilor prime pentru a le întregi anumite proprietăți (vopsele în industria textilă);

– se folosesc pentru a asigura funcționarea normală a mijloacelor fixe (uleiuri pentru ungerea mașinilor);

Combustibilii cuprind materiale care se folosesc pe trei destinații și anume:

– combustibil tehnologic, care se adaugă la materiile prime pentru a determina transformarea acestora (cocsul folosit în cuptoare pentru topirea minereurilor);

– combustibil energetic cel care se consumă însuși de mijlocul de muncă (cărbunele folosit la cazane pentru producerea aburului);

– combustibil gospodăresc folosit la încălzitul locului de muncă;

– ambalajele sunt bunuri materiale pentru protejarea produselor și mărfurile pe timpul transportului sau al depozitării și pentru realizarea unei forme atractive a acestora.

În aceasta categorie se include ambalajele refolosibile achiziționate goale sau odată cu materialele și mărfurile aprovizionate, cele confecționate de unitate și cele restituite de clienți, potrivit contractelor încheiate cu aceștia, precum și materialele de ambalat aprovizionate în vederea folosirii lor la ambalarea produselor proprii.

În afară de acestea există și ambalaje de natura obiectelor de inventar (saci de cânepă, lăzi, etc.) care nu circulă pe bază de decontare și se folosesc numai în teritoriul unității patrimoniale și se înregistrează în contabilitate în categoria obiectelor de inventar.

Ambalajele și materialele de ambalat obținute de unitatea patrimonială pentru a fi vândute ca atare sunt considerate produse finite.

Piesele de schimb se folosesc pentru înlocuirea pieselor uzate sau pentru executarea reparațiilor utilajelor (arcuri, roți dințate).

Alte materiale consumabile includ materialele recuperabile și refolosibile obținute din scoaterea din funcțiune a mijloacelor fixe și a obiectelor de inventar, materiale de ambalat care nu se pot gestiona ca ambalaje și altele.

În societățile comerciale în categoria materialelor consumabile mai intră: semințele, materialul plantant, furajele.

Obiectele de inventar reprezintă bunuri cu o valoare mai mică decât limita prevăzută de lege pentru a fi considerate mijloace fixe, indiferent de durata de serviciu sau cu o durata mai mică de un an, indiferent de valoarea lor.

În aceasta categorie se includ și bunurile asimilate ca:

– echipamente de protecție, procurate sau confecționate de unitate în vederea protejării sănătătii, integrității fizice;

– îmbrăcămintea muncitorilor;

– îmbrăcăminte specială;

– mecanisme, scule, dispozitive, verificatoare (S.D.V.);

– aparate de măsură și control;

– materiale folosite la executarea anumitor produse;

– alte obiecte de inventar.

Din punct de vedere patrimonial, contabilitatea înregistrează pe cheltuieli corespunzătoare, contravaloarea uzurii obiectelor de inventar, fie integral la darea lor în folosință, fie eșalonat pe perioadele următoare (cel mult trei ani).

Toate categoriile de bunuri menționate sunt considerate ca fiind proprietatea unității patrimoniale care le deține, în cadrul acestora incluzându-se și bunurile aflate în custodie, în prelucrare sau în consignație, la terți, dar care se integrează distinct în contabilitate pe categorii de stocuri. Deci putem distinge după apartenența la patrimoniu:

a) stocuri ce fac parte din patrimoniul propriu, stocuri aflate în gestiunea întreprinderii. Caracteristica acestei structuri a stocurilor o constituie faptul că ele se găsesc în spațiile proprii precum: depozite, magazii, locuri de producție sau se află la terți sub forma: materii și materiale la terți, mărfuri în custodie sau în consignație la terți, etc.

b) stocuri ce nu fac parte din patrimoniul propriu dar aflate în gestiune; este cazul stocurilor primite spre prelucrare sau reparare, ori în custodie sau în consignație.

Având în vedere proveniența lor, pot fi grupate în:

a) stocuri provenite din afara unității prin procesul de aprovizionare (cumpărare): materii prime, materiale, obiecte de inventar, mărfuri;

b)stocuri provenite din producția proprie: produse, animale, obiecte de inventar, etc.

Alături de activele imobilizate, un rol important în gestiunea și activitatea unităților patrimoniale îl au activele circulante (mobilizate). Acestea cuprind ansamblul bunurilor și serviciilor care intervin în ciclul de exploatare al întreprinderii, destinate:

– fie a fi vândute în aceeași stare sau după prelucrarea lor în procesul de producție;

– fie a fi consumate la prima lor utilizare.

În gestiune ele formează stocurile propriu-zise și producția în curs de execuție.

În cadrul stocurilor propriu-zise sunt incluse:

a) mărfurile, respectiv bunurile pe care unitatea patrimonială le cumpără în vederea revânzării;

b) materiile prime, care participă direct la fabricarea produselor și se regăsesc în produsul finit integral sau parțial, fie în starea lor inițială, fie transformată;

c) materialele consumabile (materialele auxiliare, combustibili, materiale pentru ambalat, piese de schimb, semințe și materiale de plantat, furaje și alte materiale consumabile), care participă sau ajută la procesul de fabricație sau de exploatare, fără a se regăsi, de regulă, în produsul finit;

d) produse, bunuri, lucrări și servicii obținute în diferite faze din procesul de fabricație sau alte activități de exploatare destinate livrării terților și în unele cazuri pentru consumul intern.

În structura produselor se disting:

– semifabricatele, care sunt acele produse a căror proces tehnologic a fost terminat într-o secție (faza de fabricație) și care trec în continuare în procesul tehnologic al altei secții (faza de fabricație) sau se livrează terților;

– produsele finite sunt produsele care au parcurs în întregime fazele procesului de fabricație și nu mai au nevoie de prelucrări ulterioare în cadrul întreprinderii, putând fi depozitate în vederea livrării sau expediate direct clienților;

– produsele reziduale, elemente secundare rezultate din fabricație, cum sunt rebuturile, materiale recuperabile sau deșeuri.

e) animalele și păsările, respectiv animalele născute și cele tinere de orice fel, crescute și folosite pentru reproducție, animalele, păsările puse la îngrășat pentru a fi valorificate și coloniile de albine, precum și animalele pentru producția de lână, lapte și blană.

f) ambalajele cuprind bunurile necesare pentru protecția materialelor și mărfurilor pe timpul transportului și depozitării sau pentru prezentarea lor comercială. În această categorie de stocuri se include și ambalajele refolosibile achiziționate goale sau o dată cu materialele și mărfurile aprovizionate, cele confecționate în unitate și cele restituite de clienți.

2.2. OBIECTIVELE ȘI FACTORII CONTABILITĂȚII STOCURILOR

Obiectivele contabilității stocurilor sunt în principal legate de realizarea funcțiilor comerciale a întreprinderii.

Principalele obiective ce revin contabilității în acest domeniu sunt:

urmărirea și controlul realizării programului de aprovizionare.

Prin organizarea evidenței aprovizionării pe grupe și feluri de stocuri, precum și a cheltuielilor de transport-aprovizionare pe feluri de cheltuieli, comparate permanent cu prevederile programelor, se asigură informații utile cu privire la stadiul aprovizionării;

– asigurarea integrității patrimoniale a stocurilor la locurile de depozitare și urmărirea permanentă a mișcării lor. Se asigură prin organizarea contabilității mijloacelor circulante, materiale pe gestiuni și în cadrul acestora pe feluri de stocuri, cantitativ și valoric, înregistrarea exactă și la timp a cuantumului mișcărilor și a diferențelor rezultate la inventariere, sesizarea stocurilor fără utilitate sau cu mișcare lentă pentru luarea măsurilor necesare lichidării acestora.

– urmărirea utilizării raționale a mijloacelor materiale aprovizionate impune un asemenea mod de organizare care să permită respectarea normelor de consum specific la eliberarea lor din depozit, evidența economiilor sau a materialelor neutilizate, precum și a materialelor recuperabile rezultate din prelucrarea în secțiile de fabricație.

– asigurarea delimitării cheltuielilor de transport-aprovizionare de valoarea materialelor aprovizionate impune organizarea astfel încât acestea să poată furniza informații cu privire la nivelul și structura cheltuielilor de transport-aprovizionare.

– înregistrarea și controlul valorificării stocurilor de mărfuri și a celorlalte categorii de stocuri destinate a fi livrate terților.

– evidența și urmărirea stocurilor de produse în procesul obținerii și livrării la prețuri competitive.

– evaluarea realistă a stocurilor și determinarea influențelor asupra patrimoniului și rezultatelor, prin aplicarea corectă a regulilor de evaluare.

– promovarea principiului prudenței și principiul continuității activității la evaluarea și înregistrarea în contabilitate a stocurilor.

Realizarea acestor obiective este condiționată de studierea și luarea în considerare a factorilor care influențează organizarea contabilității activelor circulante materiale:

– mărimea întreprinderii, ca factor care determină alegerea metodei de contabilitate sintetică a stocurilor, fie metoda inventarului permanent, fie metoda inventarului intermitent;

structura organizatorică și funcțională a gestiunilor de stocuri (depozite, magazii) determină circuitul documentelor primare și evidența analitică pe gestiuni.

Modul de organizare a activității de aprovizionare și livrare, depozitare și mișcare a stocurilor materiale constituie premise de bază ale contabilității, întrucât operațiile specifice lor generează o mare diversitate de documente primare de a căror corectă alcătuire depinde gradul de exactitate a informațiilor utilizate;

– caracteristicile tehnico-productive ale activelor circulante materiale, în funcție de care se face clasificarea acestora; se stabilesc principalele categorii și conturile sintetice corespunzatoare lor; se elaborează nomenclatorul structurilor și pe această bază se organizează evidența operativă și contabilitatea analitică;

– decalajul, în unele situații, între aprovizionarea și recepția bunurilor, care impun delimitării în conturi distincte;

– decalajul ce poate apare uneori între vânzarea și livrarea stocurilor;

– sursele de proveniență a activelor circulante materiale aprovizionate (furnizorii interni sau externi, din producție proprie, din scoaterea din funcțiune a unor mijloace fixe sau obiecte de inventar, din prelucrare la terți, etc.) influențează în principal conturile sintetice utilizate și prețurile de evaluare;

– modul de evaluare a activelor circulante materiale (determinarea costurilor incorporabile în stocuri și alegerea procedeelor de evaluare și înregistrare) influențează în special modul de înregistrare a acestora în contabilitatea sintetică, dar și alegerea metodelor de determinare a prețurilor de ieșire la stocuri;

– sistemul de indicatori privind gestiunea de valori materiale influențează organizarea contabilității stocurilor în vederea calculării mărimii cantitative și valorice a intrărilor, ieșirilor și stocurilor, precum și a cheltuielilor efective de transport-aprovizionare, în funcție de care se aleg metodele de contabilitate analitică a stocurilor.

De asemenea, la organizarea contabilității activelor circulante materiale trebuie considerați și alți factori ca: documentele însoțitoare la intrarea stocurilor; amplasarea depozitelor; separarea mijloacelor circulante proprii de cele ce aparțin terților; fazele procesului de aprovizionare, precum și de mijloacele folosite pentru executarea lucrărilor de evidență și calcul.

2.3. CLASIFICAREA ȘI CODIFICAREA STOCURILOR

Pentru organizarea unei contabilități unitare și corecte este necesar în primul rând să se cunoască atât categoriile mari de stocuri gestionate de întreprindere, cât și fiecare fel de bun în parte, deci gruparea acestora după diferite criterii.

La clasificarea stocurilor se folosesc două criterii principale:

a) natura fizică a bunurilor sau serviciilor;

b) organizarea cronologică, succesiunea derulării lor în ciclul de exploatare (aprovizionare, producție în curs, produse, livrări) respectiv destinația, utilitatea.

c) din punct de vedere al naturii fizice și însușirilor lor tehnice, stocurile se clasifică pe categorii, pe grupe, subgrupe și clase, în așa fel încât înăuntrul unei grupe să figureze stocuri cu însușiri comune.

Întrucât stocurile folosite în activitatea unităților patrimoniale sunt diverse și însușirile lor sunt foarte variate, pentru a ușura operațiile de aprovizionare și livrare, de păstrare, de folosire și de evidențiere, este necesar să se întocmească o listă a tuturor materialelor folosite, cunoscută sub denumirea de nomenclator de materiale.

În nomenclator, în afară de denumire, fiecărui bun i se atribuie un cod. Codificarea stocurilor dă posibilitatea înlăturării confuziilor între acestea, ușurează emiterea documentelor primare prin înlocuirea denumirilor lungi cu semne cifrice sau litere convenționale, asigură prelucrarea automată a datelor.

Un model de codificare și elaborare a nomenclatorului stocurilor se prezintă in tabelul 4.

CODIFICAREA STOCURILOR

Tabelul 4

Întreprinderile stabilesc fișierul propriu de stocuri în funcție de nomenclatorul care corespunde cel mai bine valorilor de gestiune.

Există însă și un nomenclator oficial de bunuri și servicii ce se recomandă a fi folosit pentru a facilita elaborarea anchetelor statistice.

La întocmirea documentației tehnice, fișei tehnologice, listei de materiale, normei de consum, se înscrie pe lângă denumirea materialului sau produselor și codul acestora. De asemenea, codul se înscrie și în documentele justificative (fișele limită de consum, facturi, precum și în alte documente).

După succesiune, ordinea în ciclul de exploatare, clasificarea are în vedere destinația stocurilor în activitatea de exploatare, pe baza principiului grupării, omogenizării și generalizării prin conturi.

Se formează o succesiune funcțională a stocurilor:

– materii prime;

– materiale și furnituri consumabile;

– piese de schimb;

– Obiecte de inventar de mică valoare sau de scurtă durată;

– producție și lucrări în curs de execuție;

– Servicii în curs de execuție;

– Semifabricate (producție intermediară);

– Produse finite;

– Produse reziduale (rebuturi, materiale recuperabile);

– Baracamente și amenajări provizorii de șantier;

– Stocuri provenite din imobilizări;

– Mărfuri;

– Ambalaje;

– Stocuri pe drum sau date în custodie la terți.

2.4. REGULI DE EVALUARE A STOCURILOR

La evaluarea stocurilor și a producției în curs se disting trei momente principale stării lor patrimoniale:

– evaluarea la intrarea în patrimoniul întreprinderii;

– evaluarea la ieșirea din patrimoniul întreprinderii

-evaluarea la bilanț.

-evaluarea la inventariere.

2.4.1.Evaluarea stocurilor la intrarea în patrimoniu

Regula generală de evaluare și înregistrare este evaluarea la costul istoric care poate fi:

– costul de achiziție, în cazul bunurilor aprovizionate de la terți;

– costul de producție, în cazul bunurilor și serviciilor obținute din activitatea proprie de exploatare.

Costurile sunt determinate prin contabilitatea internă de gestiune (contabilitate analitică). În lipsa acesteia, prin calcule statistice și, în cazuri exceptionale, se poate porni de la un preț de vânzare.

La intrarea în patrimoniu, bunurile materiale se evaluează și se înregistrează în contabilitate astfel:

– materiile prime, materialele consumabile, obiectele de inventar, animalele, mărfurile și alte bunuri procurate cu titlu oneros (cumpărate), la costul de achiziție, în structura căruia se cuprind urmatoarele elemente:

a) prețul de cumpărare al bunurilor, din care sunt deduse taxele recuperabile legal (T.V.A. și taxe asimilate), precum și rabaturile, remizele, ristornuri, etc;

b) taxele vamale aferente bunurilor importate;

c) cheltuieli accesorii de achiziționare acestea sunt cheltuieli directe sau indirect legate de aprovizionare până la intrarea bunurilor în gestiune. Ele pot fi:

– costuri externe, cum sunt comisioane, cheltuieli de tranzit, transportul extern, asigurare;

– costuri interne de transport pe parcursul intern, cheltuieli de încărcare-descărcare, recepție, manipulare.

Nu se cuprind în costul de achiziție cheltuielile financiare aferente finanțării necesare constituirii stocurilor și nici sconturile financiare acordate pentru plata înainte de scadență.

Producția în curs de execuție, semifabricatele și produsele finite, precum și alte bunuri executate de către întreprindere, se evaluează la costul de producție format din:

– prețul de achiziție al materialelor consumate;

– cheltuieli directe de fabricație (producție);

– cheltuieli indirecte de producție, aferente, respectiv rațional legate de fabricația bunurilor.

– activele (stocurile) circulante aduse ca aport de capital, obținute cu titlu gratuit sau prin donație, se evaluează și înregistrează la valoarea de utilitate în funcție de prețul pieței și starea acestora.

Costul de intrare (de achiziție sau de producție) este denumit și valoarea de intrare, respectiv valoarea contabilă.

Evaluarea stocurilor cu ocazia inventarierii se face la valoarea actuală sau de utilitate, denumită și valoare de inventar.

Aceste valori se stabilesc în funcție de utilitatea bunului în întreprindere și prețul pieții.

Valoarea de inventar este deci egală cu valoarea actuală, care este o valoare estimată, ce se apreciază în funcție de piață și de utilitatea bunului pentru întreprindere.

Valoarea de utilitate sau prețul pieței, ca bază de evaluare a bunurilor la inventariere, se identifică, în principal, în funcție de destinația lor:

– bunurilor (activelor) destinate vânzării (mărfurile, produsele finite, unele semifabricate și materiale) li se stabilesc, de regulă, valoarea de inventar sub forma valorii nete de realizare care este dată de prețul de vânzare, din care se scad cheltuielile rămase de efectuat pentru comercializarea lor, cum sunt cheltuieli de transport, comisioane cedate, cheltuieli în perioada de garanție,etc;

– semifabricatele și producția în curs de execuție se evaluează la valoarea componentelor materiale încorporate la care se adaugă costurile stadiilor de prelucrare tehnologică parcursă (stabilite prin metode tehnice sau metoda contabilă);

– materiile prime și materialele consumabile destinate utilizării în exploatare se evaluează la costul de înlocuire (de reaprovizionare).

La inventariere pot fi constatate și stabilite valori actuale, care delimitează stocurile în trei categorii:

– stocuri care nu prezintă deprecieri și pentru care valoarea de inventar este egală cu valoarea contabilă;

– stocuri care au suferit deprecieri, care se evaluează la preț posibil de valorificat și la care, ca urmare, valoarea de inventar este mai mică decât valoarea contabilă;

– stocuri la care utilitatea sau prețul pieții crește și deci valoarea de inventar este mai mare decât valoarea contabilă.

Evaluarea stocurilor la închiderea exercițiului prin bilanț contabil se face la valoarea de intrare, respectiv valoarea contabilă pusă de acord cu rezultatele evaluărilor la inventariere. În acest scop, valoarea de intrare (contabilă) se compară cu valoarea de utilitate (de inventar):

– pentru stocurile la care au rezultat diferențe în plus între valoarea de inventar și valoarea de intrare, în bilanț acestea sunt evaluate la valoarea lor de intrare. Deci, plusul de valoare nu se înregistrează în contabilitate;

– pentru stocurile la care s-au constatat diferențe în minus între valoarea de inventar și valoarea lor de intrare, acestea se evaluează în bilanț la valoarea de inventar. În contabilitate aceste stocuri vor continua să fie înregistrate la valoarea lor de intrare (ca valoare brută), iar minusul de valoare datorat unor deprecieri probabile se înregistrează prin intermediul conturilor de provizioane, se obține valoarea de inventar ca valoare netă care se înscrie în bilanț.

Pe baza celor arătate se desprinde regula generală de evaluare și înregistrare a stocurilor, și anume: înregistrarea lor în contabilitate la valoarea de intrare, stabilită la nivelul costului de achiziție sau a costului de producție, după caz, ca forme ale costului istoric.

Totodată, principiul prudenței cere ca plusurile de valoare între valoarea de inventar și valoarea de intrare să nu fie înregistrate, acestea nefiind realizate, iar pe de altă parte pentru minusurile de valoare același principiu cere constituirea de provizioane din care aceste minusuri să fie acoperite în caz că la valorificarea stocurilor, minusurile de valoare se confirmă total sau partial.

2.4.2. Evaluarea stocurilor la ieșirea din patrimoniu

La iesirea din patrimoniu sau darea în consum, stocurile sunt evaluate și se înregistrează scăderea din gestiune la valoarea lor de intrare.

Bunurile din stoc (materii prime, mărfuri, produse finite) pot fi urmărite individual (articole identificabile) sau nu pot fi, nu sunt urmărite individual (articole intersarjabile).

– elementele identificabile, la ieșire, sunt evaluate la costurile lor reale de intrare;

– elementele intersarjabile, cele care în interiorul fiecărei categorii nu pot fi identificate pe fiecare unitate după intrarea lor în gestiune, sunt, la iesire, evaluate prin costul lor estimat de intrare.

În conditiile în care pe parcursul desfășurării activității aceleași feluri de bunuri (materiale, mărfuri, ambalaje) se procură la prețuri diferite, pentru evaluarea cantității de stocuri ieșite sau consumate, având la bază valoarea de intrare (costul estimat de intrare) a acestora, reglementările și standardele internaționale recomandă următoarele metode de evaluare:

– metoda costului mediu ponderat (CMP);

– metoda prima intrare – prima ieșire (FIFO);

– metoda ultima intrare – prima ieșire (LIFO);

– metoda proxima intrare – prima ieșire (NIFO);

– metoda costului standard;

– metoda identificării specifice.

Metoda costului mediu ponderat (CMP)

Costul unitar mediu ponderat se calculează ca raport între valoarea totală a stocului initial (Si) plus valoarea totală a intrărilor (Vi) și cantitatea existentă în stocul initial (qs), plus cantitățile intrate (qi):

Si + Vi

CMP =

qs + qi qI

unde:

Si – valoarea totală a stocului inițial

Vi – valoarea totală a intrărilor

qs – cantitatea existentă în stocul inițial

qi – cantitățile intrate

Metoda costului mediu ponderat poate fi aplicată în două variante:

– actualizarea costului unitar mediu ponderat după fiecare intrare;

– actualizarea periodică a costului unitar mediu ponderat fie lunar, fie la alte perioade, care în principiu să nu depășească durata medie de stocare.

Prin varianta actualizării periodice a CMP, în condițiile creșterii prețurilor, prin inflație, prețul de evaluare a stocului final este mai mic decât ultimul preț de aprovizionare, astfel ca valoarea ieșirilor va fi mai mare decât în prima variantă, influențând corespunzător cheltuielile de exploatare și rezultatele financiare.

Metoda prima intrare-prima iesire (FIFO)

Potrivit acestei metode, bunurile ieșite din gestiune se evaluează la costul primului lot intrat, respectiv al articolului care este mai vechi în stoc. Pe măsura epuizării lotului, bunurile ieșite din gestiune se evaluează la costul lotului următor în ordine cronologică. Ca urmare, stocurile sunt evaluate cu costurile ultimelor loturi achiziționate.

Prin această metodă ieșirile se estimează la valoarea de intrare în ordinea intrării loturilor în gestiune.

Metoda ultima intrare – prima iesire (LIFO)

Ieșirile sunt evaluate la costul ultimului lot intrat, respectiv al articolului care este cel mai recent. După epuizarea ultimului lot, cantitățile ieșite vor fi evaluate la costul lotului anterior.

Metodele FIFO și LIFO dau rezultate extreme, prima evaluând stocul final la ultimul cost de achiziție, mai mare, face ca ieșirile să aibă o valoare mai mică față de valoarea determinată prin metoda LIFO. La metoda CMP, evaluările se situează ca mărime între valorile date de celelalte două metode.

Metoda proxima intrare – prima iesire NIFO

Această metodă este apropiată în concepția sa de metoda LIFO și este enunțată astfel: cea mai apropiată, proxima intrare – prima ieșire. Evaluarea ieșirilor se face la valoarea lor de înlocuire. Ea este suma pe care întreprinderea va accepta să o plătească pentru achiziționarea unui bun de substituire care să permită asigurarea unui bun flux identic de bunuri și servicii în aceleași condiții de exploatare.

În practică, ieșirile sunt evaluate la prețul din ultima factură sau dintr-o estimare apropiată.

Metoda costului standard

Întreprinderile în cadrul contabilității interne de gestiune pot să determine costuri și prețuri prestabilite pentru a evalua stocurile folosind costurile standard.

Practic, aceste costuri pot fi costuri antecalculate sau costuri medii dintr-o perioadă anterioară.

În cazul folosirii acestei metode de evaluare, bunurilor li se stabilesc anticipat costurile de înregistrare, cu ajutorul cărora se evaluează și se înregistrează intrările și ieșirile.

Diferențele dintre costul de înregistrare (standard) și costurile efective de achiziție sau de producție se evidențiază în conturi distincte.

Prețurile standard folosite pentru înregistrarea în contabilitate a bunurilor este necesar să fie actualizate periodic, de regulă, cel puțin o dată pe an, în funcție de evoluția prețurilor și de alți factori.

Regulamentul privind aplicarea Legii contabilității recomandă evaluarea și înregistrarea ieșirii bunurilor din gestiune pe baza costurilor determinate prin una din următoarele patru metode: costul mediu ponderat (CMP); prima intrare – prima ieșire (FIFO); ultima intrare – prima ieșire (LIFO); costul standard.

Alegerea metodei este la latitudinea conducerii unității patrimoniale, dar potrivit principiului prmanenței metodelor, o metodă adoptată trebuie să fie menținută în tot cursul exercițiului și de la un exercițiu la altul. În cazuri justificate, întreprinderea poate schimba metoda de evaluare, făcând în acest sens mențiuni în anexa la bilanț, inclusiv cu privire la influența asupra situației patrimoniale și financiare, precum și asupra rezultatului exercițiului.

2.4.3. Evaluarea la data bilanțului

Un alt moment important legat de evaluare este cel de la data bilantului , astfel in bilanț stocurile sa fie evaluate la cea mai mică valoare dintre cost și valoarea realizabilă netă.

Deprecierea de valoare apare atunci cand costul este mai mare decat valoarea realizabilă netă si se va proceda la aducerea stocului la această ultimă valoare.Practica internațională diminuează stocul printr-un cont de “ Pierderi din deprecierea valorii stocurilor “.La noi, cel puțin pîna in prezent , a fost promovată ideea provizioanelor pentru deprecierea stocurilor , intr-o astfel de situație.

Materiile prime , materialele și alte elemente consumabile nu trebuie sa se deprecieze atata timp cat produsele a caror obținere sunt utilizate vor putea fi vindute la un preț mai mare sau egal cu costul acestora.Totuși, daca are loc o diminuare a prețurilor sub valoarea costurilor, atuci stocurile vor trebui reflectate la valoarea realizabilă netă.

Valoarea realizabilă netă trebuie determinată pe fiecare articol de stoc; atuci cand este posibil vor fi realizateunele regrupăride stocuri.

Atunci cand costul stocurilor este nerecuperabil se procedează la deprecierea valorii acestora , pentru a atinge valoarea realizabilă netă.

Cu ocazia fiecarui exercitiu financiar este efectuată o nouă evaluare a valorii realizabile nete.Atunci cand se justifică , valoarea deprecierii stocurilor trebuie anulată/diminuată , astfel incat noua valoare contabilă să fie cea mai mica valoare dintre cost și valoarea realizabilă netă revizuită.

2.5. ORGANIZAREA DOCUMENTAȚIEI PRIMARE ȘI A EVIDENȚEI OPERATIVE

În cazul întreprinderii, activele circulante materiale (stocurile) ocazionează numeroase operații, care pot fi grupate după conținutul lor în operații de aprovizionare și conservare, operații de eliberare din depozite, inventariere.

Aceste operațiuni sunt consemnate în diferite documente și evidențe operative specifice.

Aprovizionarea se face de regulă, din afară, adică de la alte întreprinderi, iar unele materiale și produse se obțin din producția propie.

În vederea îndeplinirii obiectivelor prevăzute în programul de aprovizionare unitățile patrimoniale emit către furnizori comenzi, iar pe baza acestora încheie contracte economice.

În anumite condiții, contractele economice sunt înlocuite de către furnizori prin confirmarea de comandă.

Pentru urmărirea modului în care sunt realizate contractele de aprovizionare, serviciul aprovizionare organizează o evidență operativă, care cuprinde: registrul de comenzi și fișa de urmărire a executării comenzilor. În aceste evidențe se înscriu comenzile emise către furnizori, precum și termenele de livrare stabilite de comun acord cu aceștia, prin contractele economice sau, în lipsa acestora, prin confirmarea de comandă trimisă de furnizor, dată la care a fost executată comanda, se fac mențiuni privind revenirile pentru urgentarea executării comenzii, penalizările datorate pentru neexecutarea condițiunilor contractuale, etc.

În cadrul executării comenzii și a contractului de aprovizionare, întreprinderea cumpărătoare primește de la furnizor avizul de însoțire și/sau factura.

Avizul de însoțire se emite, pe măsura livrării, de compartimentul vânzări și servește ca document pentru eliberarea și scăderea depozitului, a produselor și mărfurilor sau a altor valori destinate vânzării, trimise pentru prelucrare la terți, în custodie sau spre păstrare; document de însoțire a bunurilor pe timpul transportului; document pentru întocmirea facturii; document de primire în gestiunea cumpărătorului. Circulă de la furnizor la cumpărător. În gestiunea furnizorului, exemplarul 1 este preluat de delegatul unității care face transportul sau al clientului, pentru a însoți bunurile pe timpul transportului, iar exemplarul 2 la compartimentul vânzări, pentru înregistrarea cantităților în evidența privind executarea contractelor și apoi transmis la compartimentul financiar-contabil pentru a fi atașat la factură și înregistrat.

În gestiunea cumpărătorului, exemplarul 1 stă la baza recepției bunurilor aprovizionate, de către comisia de recepție, după care este trimis compartimentului aprovizionare pentru înregistrarea cantităților intrate, în registrul de evidență al aprovizionărilor și certificarea plății către furnizor, precum și pentru înregistrarea în contabilitate, atașat la factură.

Întreprinderile care pot întocmi factura în momentul livrării bunurilor, nu vor mai emite avizul de însoțire decât pentru bunurile trimise pentru prelucrare la terți, în custodie sau spre prelucrare, factura realizând, pe lângă funcțiile avizului de însoțire si pe cele de transport pentru viza de control financiar preventiv și act justificativ pentru decontarea (încasare-plată) contravalorii ei.

Operația de luare în primire a valorilor materialelor aprovizionate se numește recepție. La sosirea materialelor de la furnizor se execută următoarele lucrări de recepționare:

– recepția transportului efectuată de delegatul serviciului aprovizionării al întreprinderii cumpărătoare. Aceasta execută în momentul preluării transportului de la cărăuș (organizația de transport) și constă în verificarea stării ambalajelor. În cazul în care constată violări ale ambalajului se procedează pe loc la desfacerea coletului și se inventariază conținutul. Pentru lipsurile constatate se întocmește un proces-verbal de constatare, care se semnează de delegatul organizației de transport și de cei ai întreprinderii destinatare;

– recepția cantitativă efectuată de către magazionerul care preia în gestiune materialele sosite. Prin recepție se confruntă datele din comandă cu avizul de însoțire sau factura primită de la furnizor și cu materialele efectiv sosite, concordanța între sortimentele și cantitățile de materiale înscrise pe factură cu cele primite;

– recepția calitativă se efectuează de către un specialist (tehnolog sau merceolog). Pentru anumite materiale stabilite prin instrucțiuni sau dispoziții interne se iau probe de materiale, care se trimit la laborator pentru analiza chimică, tehnică, etc. Materialele din această categorie nu sunt trimise la consum sau comercializate înainte de cunoașterea rezultatului analizei de laborator, consemnat într-un buletin de analiză.

Dacă la recepția valorilor materiale se constată deterioarea sau lipsa coletelor, nepotriviri calitative față de cele indicate în documentele însoțitoare, se întocmește “Nota de recepție și constatare de diferențe”. Prin acest document materialele necorespunzătoare calitativ sau în neconcordanță cu comanda sunt respinse la recepție, preluate în custodie și ținute la dispoziția furnizorului.

Primirea avizului de însoțire a facturii, sosirea transportului și plata facturii se înscriu, în ordine cronologică, în registrul de comenzi și în fișa de urmărire a executării comenzilor.

Dacă materialele se primesc în tranșe sau sosesc înainte de primirea facturii de la furnizor, precum și în cazul în care materialele respective au fost achitate și lăsate un timp în custodia furnizorului, la sosirea acestora, pentru consemnarea recepției, se întocmește Nota de intrare-recepție.

În cazul în care factura sosește o dată cu materialele, recepția valorilor materiale, se poate consemna direct pe factură fără a se mai întocmi nota de intrare-recepție.

Bon de predare, transfer, restituire folosit pentru predarea la magazie a produselor, semifabricatelor și a materialelor obținute din producția proprie, pentru tranzitarea materialelor de la un loc de depozitare la altul în cadrul aceleași întreprinderi precum și pentru restituirea celor neutilizate la sfârșitul perioadei.

Documentele folosite pentru eliberarea stocurilor de active circulante materialele pentru consum sunt: bonul de consum și fișa limită de consum.

Valorile materiale trimise spre prelucrare la terți se eliberează pe baza dispoziției de livrare, aviz de însoțire a mărfii pe care se face mențiunea “pentru prelucrare la terți”. La înapoierea materialelor prelucrate se controlează dacă s-a primit cantitatea prelucrată corespunzătoare, în raport cu normele de consum, iar pe documentele de recepție, pentru o evidență corectă, se face mențiunea "din prelucrare".

Livrarea mărfurilor și produselor finite către terți se face pe baza facturii.

Fișa de magazie este un document de evidență operativă a magaziei (depozitului) și se întocmește separat pentru fiecare fel, calitate sau sortiment de stocuri materiale.

Documentele referitoare la valorile materiale intrate în unitatea patrimonială (facturi, avize de însoțire, nota de intrare-recepție) după înregistrarea în fișele de magazie, se predau serviciului de aprovizionare.

După verificare, avizare și înregistrare în evidența tehnico-operativă, aceste documente se transmit la compartimentul de contabilitate în termenele stabilite de conuducătorul compartimentului financiar –contabil.

Documentele primare de ieșire a stocurilor din depozite se predau direct la compartimentul contabilitate.

2.6. METODE DE ORGANIZARE A CONTABILITĂȚII ANALITICE A STOCURILOR

Contabilitatea analitică a stocurilor trebuie astfel organizată încât să permită cunoașterea acestora cantitativ și valoric pe fiecare loc de depozitare în parte și pe feluri de materiale, produse, mărfuri.

Contabilitatea analitică este o evidență completă, întrucât se folosește atât etalonul bănesc, cât și etalonul natrural, spre deosebire de evidența operativă a depozitelor, care utilizează numai etalonul natural.

Pentru anumite materiale care se consumă în cantități mai mici sau cu mișcări reduse se poate organiza contabilitatea analitică numai în etalonul bănesc, cum sunt: rechizitele de birou, imprimatele, medicamentele din trusele medicale, cărțile din biblioteca tehnică precum și la gestiunea mărfurilor în unitățile cu amănuntul.

Contabilitatea analitică se poate ține în funcție de specificul activității și necesitățile proprii ale întreprinderii, după una din următoarele metode:

a) cantitativ valorică (pe fișe de conturi analitice);

b) operativ-contabilă (pe solduri);

c) global-valorică

d) metode speciale de evidență analitică a materialelor;

a) Metoda cantitativ-valorică (pe fișe de conturi analitice) prezintă următoarele caracteristici:

– documentele de intrare și ieșire se înregistrează mai întâi cantitativ în fișele de magazie, care se țin la locurile de depozitare;

– aceleași documente, grupate pe operații de intrare și ieșire, se îmborderează separat și împreună cu acestea se predau la biroul contabilității;

– la biroul contabilității materialelor aceste documente se prelucrează conform necesităților, pe grupe sau subgrupe de materiale și pe locuri de consum, se evaluează cantitățile la prețul de înregistrare și se stabilesc conturile în care urmează să se înscrie operațiile respective;

– după prelucrarea datelor din aceste documente, materialele se înregistrează cantitativ și valoric în fișele conturilor analitice, deschise pe feluri de materiale și pe locuri de depozitare;

– odată cu consemnarea în fișele contabile a intrărilor și ieșirilor se obține centralizatorul de materiale, zilnic pentru intrări și număr pentru ieșiri.

Verificarea concordanței dintre datele înregistrate în conturile sintetice și cele analitice de materii și materiale se realizează la sfârșitul lunii prin întocmirea balanțelor de verificare ale conturilor analitice.

b) Metoda operativ-contabilă (pe solduri) contribuie la reducerea lucrărilor de evidență analitică a stocurilor, deoarece nu se mai folosesc fișele contabile analitice pe feluri de materiale; întărește controlul exercitat de catre serviciul contabilității asupra gestionarilor, prin punctajul pe fișele de magazie a tuturor documentelor înregistrate.

Tehnica de lucru este urmatoarea: documentele justificative sunt înregistrate de gestionar în fișele de magazie (care sunt vizate de contabilul șef), stabilind stocul după fiecare operație.

Periodic (la două-trei zile), serviciul contabilitate verifică înregistrările făcute în fișele de magazie (corectitudinea stocurilor) și preia documentele respective, împreună cu borderourile întocmite de către gestionar, separat pentru materialele intrate și materialele ieșite, înscriind prețul și calculând valoarea documentelor.

În continuare, serviciul contabilității centralizează documentele preluate de la magazie și le însumează în cadrul fiecărui borderou pe grupe de materiale și pe conturi corespondente (debitoare sau creditoare).

Totalurile stabilite se înscriu în "Situația de mișcări lunare", întocmită separat pentru intrări și pentru ieșiri. În cadrul ei sunt stabilite coloanele pentru fiecare gestionar și rânduri pentru grupe de materiale, valoric.

La sfârsitul fiecărei luni se totalizează situațiile și se stabilesc două categorii de totaluri, pe gestionari și pe grupe materiale, atât la intrări, cât și la ieșiri, care servesc pentru determinarea valorii stocurilor existente la sfârșit de lună, pe grupe de materiale și pe gestionari. În acest scop, la existențele de la începutul lunii se adaugă intrările și scad eliberările din depozit (atât pe grupe cât și pe gestionari).

La sfârsit de lună, stocurile din fișele de magazie se înscriu în Registrul stocurilor și se înmulțesc cu prețul lor. Soldurile stabilite se înscriu în registrul stocurilor, care se întocmește pe grupe de materiale, cu coloane pentru cele 12 luni ale anului.

Existențele fizice înscrise în acest registru trebuie să concorde cu stocul stabilit prin fișele de magazie, iar soldurile pe grupe și gestiuni cu valorile din “Situația de mișcări lunare”. În caz de neconcordanță, se verifică operațiile la grupa respectivă de materiale. Suma soldurilor pe grupe din "Situația mișcării lunare" și "Registrul de stocuri" trebuie să concorde cu contabilitatea sintetică.

c) Metoda global-valorică constă în ținerea evidenței numai valoric, atât la nivelul gestiunii, cât și în contabilitate.

Potrivit acestei metode, la evidența operativă a fiecărei gestiuni nu se mai întocmește și înregistrează mișcările de stocuri în fișa de magazie, cantitativ pe fiecare fel și sort de materiale sau mărfuri. Fișele de magazie sunt înlocuite cu “Registrul de gestiune”, în care zinic sunt înregistrate valoric intrările și ieșirile, pe baza documentelor justificative și se stabilește soldul la sfârșitul zilei.

Raportul de gestiune zilnic se întocmește în 2 exemplare, din care exemplarul 1, împreună cu documentele justificative, este transmis la compartimentul de contabilitate.

La serviciul contabilitate se verifică legalitatea și realitatea documentelor înscrise în raportul de gestiune, prețurile, precum și evaluarea împreună cu celelalte calcule, astfel ca după ce se constată corectă și legală alcătuire le vizează și le înregistrează în fișa contabilă analitică ținută pentru fiecare gestiune în parte.

Controlul concordanței înregistrărilor din evidența gestiunii, cu cea din contabilitate se face periodic, în principal, prin confruntarea soldurilor din raportul de gestiune cu soldurile din fișa contabilă analitică. Această metodă se aplică, cu precădere, pentru evidența mărfurilor aflate în unități comerciale cu amănuntul și pentru alte bunuri.

d)Metode speciale de evidență analitică a materialelor

Astfel, în cazul folosirii calculatoarelor electonice sunt adaptate metodele clasice prezentate mai sus la condițiile și performanțele programelor de calcul, atât pentru evidența operativă a depozitelor, cât și pentru contabilitatea analitică. Descrierea metodologiei de realizare a diferitelor metode clasice de contabilitate analitică a stocurilor poate folosi și la analizele pentru organizarea sistemului informațional și elaborarea programelor informatice de contabilitate a stocurilor.

CAPITOLUL III

ORGANIZAREA CONTABILITĂȚII STOCURILOR DE MATERII PRIME, MATERIALE ȘI OBIECTE DE INVENTAR LA R.A.A.N. SUCURSALA ROMAG TERMO DROBETA

3.1. ORGANIZAREA CONTABILITĂȚII SINTETICE A STOCURILOR

Conturile de stocuri și producție în curs sunt plasate în clasa a 3-a a Planului General de Conturi. Conturile acestei clase asigură:

– condiții pentru organizarea contabilității activelor circulante de natură materială (stocurilor), pe structură, categorii de stocuri prevăzute de Regulamentul privind aplicarea legii contabilității;

– realizarea normelor specifice de gestiune a stocurilor pentru:

– stocurile din depozitele proprii;

– stocurile aflate la terți, pe categorii;

– decalajele între aprovizionarea și recepția bunurilor care se dovedesc a fi în mod cert în proprietatea unității;

– decalajele între vânzarea și livrarea bunurilor;

– bunurile aprovizionate sau vândute cu clauze de rezerve de proprietate;

– aplicarea regulilor consacrate la evaluarea și înregistrarea stocurilor;

– promovarea principiului prudenței la inventarierea și evaluarea în bilanț a activelor circulante.

În cadrul clasei a 3-a "Conturi de stocuri și productie în curs de execuție" conturile sunt organizate în 9 grupe de conturi:

grupa 30 “Stocuri de materii și materiale”;

Grupa 32 “Obiecte de inventar”;

grupa 33 “Producția în curs de execuție”;

grupa 34 “Produse”;

grupa 35 “Stocuri aflate la terți”;

grupa 36 “Animale”;

grupa 37 “Mărfuri”;

grupa 38 “Ambalaje”;

grupa 39 “Provizioane pentru deprecierea stocurilor și a producției în curs de execuție”.

Ordinea de așezare a grupelor de conturi urmează criteriul general de ordonare a activelor în structura planului de conturi și în bilanțul contabil, respectiv în ordinea crescătoare a lichidității stocurilor. Este așezată mai întâi grupa conturilor de materiale (grupa 30 Stocuri de materii prime și materiale), elemente care pentru a se converti în forma lichidă necesită timp pentru prelucrare și încorporare în produsele executate, și apoi succesiv grupele celorlalte categorii de stocuri care necesită timp tot mai puțin pentru a se transforma în bani, ceea ce justifică poziția în ultimele grupe ale acestei clase de conturi a mărfurilor (grupa 37) și ambalajelor (grupa 38), care sunt aprovizionate cu scopul de a fi vândute.

Grupa 30, prin două conturi sintetice de gradul I cuprinde totalitatea valorilor materiale care se consumă la prima lor utilizare:

Contul 300 "Materii prime"

contul 301 "Materiale consumabile".

În grupa 32 "Obiecte de inventar" în noul sistem s-a renunțat la urmărirea și înregistrarea prin conturi sintetice a obiectelor din depozit de cele aflate în folosință, fiind creat un singur cont sintetic:

– contul 321 "Obiecte de inventar".

Ca urmare a trecerii la sistemul de contabilitate în două circuite s-a impus introducerea unor conturi pentru înregistrarea producției în curs de execuție, ordonate în grupa 33, și anume :

-contul 331 "Produse în curs de execuție";

– contul 332 "Lucrări și servicii în curs de execuție".

Pentru contabilitatea produselor, în grupa 34 "Produse" sunt create trei conturi: – contul 341 "Semifabricate";

– contul 345 "Produse finite"

– contul 348 "Diferențe de preț la produse" (care cuprinde atât diferențele de preț la produsele finite cât și diferențele semifabricatelor.

În vederea asigurării condițiilor necesare urmăririi și controlului pe categorii a activelor circulante proprii existente la alte unități patrimoniale în păstrare, custodie, consignație, prelucrare sau pentru alte scopuri în grupa 35 au fost înscrise conturi sintetice de gradul I pentru fiecare categorie de stocuri:

contul 351 "Materii și materiale aflate la terți",

contul 352 "Obiecte de inventar aflate la terți",

contul 354 "Produse aflate la terți",

contul 357 "Mărfuri în custodie sau consignație la terți",

contul 358 "Ambalaje aflate la terți".

Pe această linie sintetizatoare este concepută și contabilitatea mărfurilor, pentru care în grupa 37 este prevăzut un singur cont :

contul 371 "Mărfuri",

contul 378 "Diferențe de preț la mărfuri".

Pentru contabilitatea ambalajelor, în grupa 38 sunt prevăzute două conturi:

contul 381 "Ambalaje"

contul 388 "Diferențe de preț la ambalaje”

Perfecționarea concepției de caracterizare a stării și evaluării patrimoniului, precum și de stabilire a rezultatelor prin determinarea la inventarierea stocurilor a eventualelor deprecieri reversibile (probabile) a extins obiectul contabilității și la calculul și înregistrarea provizioanelor. În acest scop, în ultima grupă a acestor clase de conturi, grupa 39, sunt înscrise conturi de provizioane pentru fiecare categorie de stocuri (conturile de la 390 la 398).

În afara conturilor din clasa a 3-a, care au ca obiect de înregistrare stocurile și producția în curs de execuție, contabilitatea formării și utilizării acestora necesită stabilirea unor corespondențe cu conturi din alte clase:

Clasa 4 "Conturi de terți", în principal pentru relațiile cu furnizorii, în cazul achiziționărilor

contul 401 "Furnizori"

contul 456 "Decontări cu asociații privind capitalul"

Clasa 6 "Conturi de cheltuieli" pentru înregistrarea pe cheltuieli a stocurilor utilizate în activitatea de exploatare, de comercializare, în structura lor, după natura, respectiv după conținutul economic

contul 600 "Cheltuieli cu materiile prime"

contul 601 "Cheltuieli cu materialele consumabile"

contul 602 "Cheltuieli privind obiectele de inventar"

contul 606 "Cheltuieli cu animalele și păsările”

contul 607 “Cheltuieli privind mărfurile”

contul 608 “Cheltuieli privind ambalajele”

cont 6814 “Cheltuieli de exploatare privind provizioanele pentru deprecierea activelor circulante");

Clasa 7 "Conturi de venituri" pentru stocurile obținute din activitatea de exploatare (contul 711 "Venituri din producția stocată") și înregistrare a operațiilor de deducere, anulare, a provioanelor aferente stocurilor consumate sau ieșite din patrimoniu (contul 7814 "Venituri din provizioane pentru deprecierea activelor circulante").

Legaturile conturilor de stocuri cu cele din clasele 6 "Conturi de cheltuieli" și 7 "Conturi de venituri" sunt redate în tabelul 5 .

LEGATURILE CONTURILOR DIN STOCURI

Tabelul 5

Stocurile deținute de întreprindere, dar care sunt proprietatea altor unități, se urmăresc prin conturi organizate în grupa 80 "Conturi în afara bilanțului" din clasa 8 "Conturi speciale", și anume:

– Contul 8032 "Valori materiale primite spre prelucrare sau reparare"

– Contul 8033 "Valori materiale primite în păstrare sau custodie"

La organizarea contabilității sintetice a stocurilor poate fi adoptată una din cele două metode recomandate de normele de aplicare a Legii contabilității:

– metoda inventarului permanent;

– metoda inventarului intermitent.

Metoda inventarului permanent constă în înregistrarea tuturor operațiilor de intrare și ieșire în conturile sintetice de stocuri, asigurându-se stabilirea și cunoașterea în orice moment a stocurilor, cantitative și valorice:

Sf= Si + i -e

unde:

– Sf reprezintă soldul final

– i reprezintă valoarea intrărilor

-e reprezintă valoarea ieșirilor

Această metodă se aplică, de regulă, la întreprinderile mari.

Metoda inventarului intermitent constă în stabilirea ieșirilor și înregistrarea lor în contabilitate pe baza inventarierii stocurilor la sfârșitul exercițiului (perioadei). Potrivit acestei metode, ieșirile se determină periodic sau doar la finele exercițiului, ca diferență între valoarea stocurilor inițiale plus valoarea intrărilor și valoarea stocurilor finale determinate pe baza inventarierii:

Ve = Si + I – Sf conform inventarierii,

unde:

– Ve reprezintă valoarea ieșirilor.

Metoda inventarului intermitent poate fi aplicată în unitățile patrimoniale din categoria celor mici și mijlocii, întrucât este mai simplă și antrenează cheltuieli mai reduse, în condițiile în care, la aceste unități patrimoniale, supravegherea și controlul direct poate compensa funcțiile unei evidențe mai complete și riguroase.

Registrele contabile care se folosesc la organizarea contabilității stocurilor sunt alese în funcție de forma de contabilitate adoptată:

a) în cazul formei "maestru -șah", pentru toate conturile sintetice se utilizează fișe de cont sintetice șah pentru debit, respectiv credit (Cartea mare șah).

b) în cazul formei de înregistrare pe "Jurnale" se folosesc mai multe jurnale auxiliare, cum sunt:

– Registrul privind aprovizionările

– Registrul jurnal privind vânzările;

– Registrul jurnal privind consumurile și alte ieșiri de materiale.

Periodic, de regulă lunar, totalurile jurnalelor auxiliare se centralizează prin înscrierea lor în Registrul jurnal general.

3.2.ORGANIZAREA CONTABILITĂȚII MATERIILOR PRIME ȘI MATERIALELOR

Conținutul și funcția conturilor

Materiile prime și materialele consumabile au o însemnată pondere în totalul mijloacelor materiale circulante, îndeosebi la unitățile patrimoniale cu activitate de producție de bunuri.

Contabilitatea materiilor și materialelor aflate în propietatea întreprinderii se realizează cu ajutorul conturilor:

Contul 300 "Materii prime"

Contul 301 "Materiale consumabile"

Contul 308 "Diferențe de preț la materii prime și materiale"

Contul 300 "Materii prime” ține evidența existenței și mișcării stocurilor de materii prime care participă direct la fabricarea produselor și se regăsesc în produsul finit, integral sau parțial, fie în starea lor inițială, fie transformată, ce constituie propietatea unității.

După conținutul economic se înscrie în clasa activelor circulante materiale, grupa stocurilor de materii și materiale este un cont de activ.

Evaluarea și înregistrarea materialelor intrate și ieșite din gestiune se fac, în cazul celor achiziționate, la prețul de cumpărare (fără T.V.A. deductibilă), iar în cazul celor din producție, la costul de producție. Poate fi adoptat la înregistrare și prețul standard de achiziție sau de producție (prețul de cumpărare din exercițiul anterior, prețul de cumpărare de la furnizorul principal, costul normat de producție).

Principalele corespondențe determinate de operațiile de intrare și ieșire diferă în funcție de metoda de contabilitate sintetică folosită (metoda inventarului permanent sau metoda inventarului intermitent).

Întrucât metoda inventarului permanent este mai completă, ea asigură manifestarea în extenso a funcțiilor contului, voi prezenta principalele corespondente în această variantă.

Se debitează cu prețul de înregistrare a materiilor prime intrate în gestiune prin achiziționare în corespondență cu creditul contului 401 "Furnizori" sau 408 "Furnizori facturi nesosite"; prin aport în natură la capital în corespondență cu creditul contului 456 "Decontări cu asociații privind capitalul"; prin donații cu titlu gratuit în corespondență cu debitul contului 771 "Venituri excepționale din operațiuni de gestiune"; revenite de la terți în urma prelucrării sau din custodie în corespondență cu debitul contului 351 "Materii și materiale aflate la terți"; plusuri constatate la inventar prin creditul contului 600 "Cheltuieli cu materiile prime".

Se creditează cu prețul de înregistrare al materiilor prime ieșite din gestiune pentru consum sau alte nevoi de exploatare prin debitul contului 600 "Cheltuieli cu materiile prime"; pentru a fi date spre prelucrare sau în custodie la terți prin debitul contului 351 "Materii și materiale aflate la terți"; transferate la gestiunea de mărfuri și vândute fără a fi prelucrate prin debitul contului 371 "Mărfuri"; lipsurile neimputabile și perisabilitățile prin debitul contului 600 "Cheltuieli cu materiile prime"; pierderi din calamități în corespondență cu debitul contului 671 "Cheltuieli excepționale din operațiuni de gestiune".

Soldul debitor reprezintă valoarea materiilor prime existente în gestiune la preț de înregistrare.

Contul 300 "Materii prime" este cont sintetic de gradul I operațional. Având un conținut relativ omogen ca destinație în activitatea întreprinderii, nu necesită desfășurarea în conturi sintetice de gradul II.

Contul 301 "Materiale consumabile" este un cont sintetic de gradul I, are ca obiect de înregistrare active circulante, materiale consumabile care participă în procesul de fabricație sau de exploatare fără a se regăsi, de regulă, în produsul finit, precum și cele necesare procesului de circulație, aflate în patrimoniul întreprinderii.

În sfera acestor active circulante materiale prin caracteristicile comportamentale, cum sunt materialele auxiliare, combustibilii, piesele de schimb, semințe, materiale de plantat, furaje, materiale de ambalat și altele.

Această caracteristică structurală impune desfășurarea conținutului în conturi sintetice de gradul II operationale:

Contul 3011 "Materiale auxiliare"

Contul 3012 "Combustibili"

Contul 3013 "Materiale pentru ambalat"

Contul 3014 "Piese de schimb"

Contul 3015 "Semințe și materiale de plantat"

Contul 3016 "Furaje"

Contul 3018 "Alte materiale consumabile"

Contul 301 "Materiale consumabile" și conturile sale sintetice de gradul II sunt conturi de activ și au aceeași funcție ca și contul 300 "Materii prime".

În cazul aplicarii metodei inventarului intermitent, intervenția și funcțiile contabile ale conturilor 300 "Materii prime" și 301 "Materiale consumabile" sunt mult reduse. Astfel, aceste conturi se vor debita numai la sfârșitul perioadei cu valoarea la preț de înregistrare a materiilor prime și materialelor existente în stoc stabilite pe baza inventarului prin creditul contului 600 "Cheltuieli cu materiile prime", respectiv 601 "Cheltuieli cu materialele consumabile".

Contul 308 "Diferențe de preț la materii prime și materiale".

Întrucât materialele evidențiate în conturile 300 și 301 sunt înregistrate la prețul efectiv de cumpărare (fără TVA deductibilă) sau la prețul standard, pentru evidențierea celorlalte componente ale costului de achiziție (taxe vamale, transport, manipulare, comisioane, alte taxe nedeductibile), precum și a diferențelor între prețul standard și prețul efectiv de cumpărare, se apelează la contul 308 “ Diferențe de preț la materii prime și materiale”. Acesta este deci un cont rectificativ, prin suplimentare, al prețului de înregistrare al materiilor prime și materialelor, și asigură colectarea acestor elemente ale costului de achiziție aferente materialelor intrate în gestiune și apoi repartizarea lor proporțional asupra conturilor care au înregistrat consumurile, respectiv ieșirile de materiale. Este un cont de activ.

Se debitează cu cheltuielile de transport, taxele vamale, manipulare, taxe nedeductibile etc., precum și cu diferențele dintre prețul standard și cel efectiv de cumpărare generate de achiziționarea materialelor astfel:

– cele cuprinse în factura furnizorilor prin creditul contului 401 "Furnizori";

– cele efectuate de furnizor dar pentru care nu a emis încă factura , prin creditul contului 408 "Furnizori – facturi nesosite";

– cele achitate cu cec din carnetul de cecuri cu limită de sumă, prin creditul contului 5126 "Carnete de cecuri cu limită de sumă";

– cele efectuate cu mijloace proprii de transport, manipulare, prin creditul contului 704 "Venituri din lucrări executate și servicii prestate"

– diferențele de preț nefavorabile (în negru) și favorabile (în roșu) între prețul de înregistrare prestabilit și prețul efectiv de cumpărare, prin creditul conturilor 401,462.

Contul 308 se creditează cu diferențele de preț aferente materialelor consumabile ieșite din gestiune ca urmare a consumului sau lipsurilor neimputabile la inventar, prin debitul conturilor 600 "Cheltuieli cu materialele prime", respectiv 601 "Cheltuieli cu materialele consumabile"; a celor aferente materialelor transferate la gestiunea de mărfuri pentru vânzare prin debitul contului 378 "Diferențe de preț la mărfuri”; precum și pentru materialele distruse în urma calamităților prin debitul contului 671 "Cheltuieli excepționale din opearațiuni de gestiune".

Soldul sdebitor al contului 308 evidențiază diferențele de preț aferente materialelor existente în stoc.

Repartizarea diferențelor de preț asupra valorii materialelor ieșite și asupra stocurilor se efectuează cu ajutorul unui coeficient k, care se calculează astfel:

Sold inițial al diferențelor de preț +Dif de preț aferente intrărilor în cursul perioadei

K=

Sold initial al stocurilor la prețul de înreg+Val intrărilor în cursul perioadei de înreg

Acest coeficient se înmulțește cu valoarea materialelor ieșite din gestiune la preț de înregistrare, iar suma rezultată se înregistrează în conturile corespunzătoare în care au fost înregistrate materialele iesite, prin creditul contului 308.

Rc. Ct 308 = Rc.ct 300 (301) x k,

în care Rc reprezintă rulajul creditor al conturilor.

La finele perioadei, soldurile conturilor de diferențe de preț se cumulează cu soldurile conturilor de materiale și se formează valoarea stocurilor la costul de achiziție.

Metoda inventarului permanent

Potrivit acestei metode de contabilitate sintetică, înregistrarea intrărilor și ieșirilor se face în mod curent pe baza documentelor primare sau centralizatoare și se determină stocurile, rspectiv soldurile, permanent.

Reflectarea în evidența cronologică a operațiilor de intrare și ieșire:

achiziționarea de materii prime și materiale de la furnizori conform facturii și notei de intrare-recepție

–––––––––– –––––––––––––

– cu prețul de cumpărare fără TVA = 401 “Furnizori” – cu valoarea facturii +

deductibilă TVA

%

300 “Materii prime”

301 “ Materiale consumabile”

-cu cheltuielile de transport facturate

308 “Diferențe de preț la materiale”

4426 “TVA deductibilă”

––––––––––––––––- –––––––––––––

achiziționarea de materii prime și materiale fără factură

recepția materialelor primite de la furnizor fără factură

––––––––––––––– ––––––––––––––-

% = 408 “Furnizori-facturi nesosite”

300 “Materii prime” (cu valoare conf. contract)

301 “Materiale consumabile”

4428 “TVA neexigibilă”

–––––––––––––– ––––––––––––––-

Deoarece mărimea TVA nu este încă o valoare certă, este înregistrată ca fiind neexigibilă.

la primirea facturii

–––––––––––––– ––––––––––––––-

– cu valoarea înregistrată anterior = 401”Furnizori” – cu val. facturii+

conform contractului TVA

%

408”Furnizori facturi nesosite”

308 “diferențe de preț la materiale”

––––––––––––––- ––––––––––––––

concomitent

––––––––––––––- ––––––––––––––-

4426 “TVA deductibilă” = 4428 “TVA neexigibilă”

––––––––––––––- ––––––––––––––-

pentru evidențierea TVA aferentă la deductibilă

consumuri conform bonurilor de consum (centralizatoare) pentru producție sau alte activități de exploatare

––––––––––––––- ––––––––––––––-

600 ”Cheltuieli cu materii prime” = 300 “Materii prime” – cu valoarea

la preț de înreg.

601 “Cheltuieli cu materiale consumabile” 301 “ Materiale consumabile”

–––––––––––––– ––––––––––––––

repartizarea diferențelor de preț aferente materialelor consumabile

–––––––––––––– ––––––––––––––

% = 308 “Diferențe de preț la materii

600 “ Cheltuieli cu materii prime” prime și materiale”

601 “Cheltuieli cu materiale consumabile”

–––––––––––––– ––––––––––––––

Metoda inventarului intermitent

Această metodă de contabilitate sintetică are în vedere necesitatea simplificării evidenței și reducerii costurilor lucrărilor de contabilitate la întreprinderile mici și mijlocii, unde posibilitatea de urmărire și control direct al gestiunii și mișcării stocurilor poate suplini cu succes valențele funcționale ale unei evidențe contabile mai riguroase, dar și mai costisitoare.

Metoda poate fi utilizată în două variante:

Varianta I. Cumularea pe stoc a materialelor aprovizionate și descărcarea gestiunii la finele exercițiului.

În această variantă conturile de materiale 300, 301 se vor debita pe măsura intrării materialelor, precum și contul 308 “Diferențe de preț la materi prime și materiale”.

achiziționarea materialelor

––––––––––––––– ––––––––––––––-

% = 401 “Furnizori”

300 “Materii prime”

301 “Materiale consumabile”

308 “Diferențe depreț la materiale”

4426 “ TVA deductibilă”

––––––––––––––- ––––––––––––––-

Consumurile pentru exploatare, producție, sunt înregistrate o singură dată la sfârșitul exercițiului în urma inventarierii și evaluării stocurilor de materiale rămase neconsumate.

Sumele stabilite se înregistrează ca și cheltuieli materiale.

–––––––––––––– ––––––––––––––-

600 “Cheltuieli cu materii prime” = 300 “Materii prime”

–––––––––––––– ––––––––––––––-

601 “Cheltuieli cu materiale consu = 301 “Materiale consumabile”

mabile”

––––––––––––––- ––––––––––––––-

Această variantă are dezavantajul că prezintă în cursul exercițiului în conturile de materiale, solduri însemnate de materiale, deși marea lor parte este consumată.

Varianta II. Inregistrarea direct pe cheltuieli a materialelor aprovizionate (intrate) și activarea în conturile de materiale la sfârșitul exercițiului a celor neconsumate stabilite prin inventariere.

Varianta pornește de la premisa că stocurile, materialele, sunt achiziționate în vederea utilizării lor curente și nu pentru a fi stocate. Stocurile sunt o fază a circuitului economic ce trebuie redusă la minim.

la achiziționarea materialelor, intrările se înregistrează direct pe conturile de cheltuieli corespunzător naturii stocurilor.

–––––––––––––– ––––––––––––––-

% = 401 “Furnizori”

600 “Cheltuieli cu materii prime”

601 “Cheltuieli cu materialele consu

mabile”

4426 “ TVA deductibilă”

––––––––––––––- ––––––––––––––-

cheltuielile de transport, manipulare, taxe sunt înregistrate de asemenea direct pe conturile de cheltuieli unde au fost contabilizate materialele.

La sfârșitul exercițiului (N), în urma inventarierii stocurilor de materiale neconsumate, cu valoarea lor se activează conturile de stocuri și se diminuează corespunzător cheltuielile, înregistrându-se:

––––––––––––––- ––––––––––––––-

300 “Materii prime” = 600 “Cheltuieli cu materiile prime”

––––––––––––––- ––––––––––––––-

301 “ Materiale consumabile” = 601 “ Cheltuieli cu materialele

consumabile”

–––––––––––––––––––––––––––––––

la începutul exercițiului următor (N+1) se readuc în cheltuieli stocurile de materiale neconsumate în exercițiul anterior, făcând înregistrarea:

–––––––––––––––– ––––––––––––

600 “Cheltuieli cu materiile prime” = 300 “Materii prime”

–––––––––––––––- ––––––––––––––

––––––––––––––– ––––––––––––––

601 “ Cheltuieli cu materialele = 301 “ Materiale consumabile”

consumabile

––––––––––––––– ––––––––––––––-

cu valoarea stocurilor

provenite din exercițiul anterior

Contabilitatea materialelor respinse la recepție

În cazul că la recepția materialelor, comisia constată că acestea nu corespund din punct de vedere calitativ, se întocmește “Nota de recepție și constatare de diferențe”.

Fiind materiale necorespunzătoare, întreprinderea nu le preia în patrimoniu pentru utilizare, nu consideră că furnizorul și-a executat obligația contractuală și ca urmare nu înregistrează obligația de plată față de acesta. Deci, deși din punct de vedere gestionar, în depozit întreprinderea a preluat o cantitate de materiale, sub aspect patrimonial ea nu va produce nici o modificare bilanțieră.

Materialele constatate ca fiind necorespunzătoare sunt preluate în păstrare de depozitele întreprinderii și ținute la dispoziția furnizorului (ca propietar al acestora), valoarea lor fiind evidențiată în debitul contului în afara bilanțului 8033 “Valori materiale primite în păstrare sau custodie”.

În această poziție materialele pot rămâne până la recondiționarea lor de către furnizor la sediul beneficiarului când vor fi preluate ca materiale corespunzătoare în patrimoniul întreprinderii, fie până la data expedierii la furnizor în urma dispoziției acestuia.

În primul caz se va credita contul în afara bilanțului 8033 “Valori materiale primite în păstrare sau custodie” și concomitent se va evidenția, pe baza notei de intrare-recepție, intrarea în propietate a materialelor înregistrând:

–––––––––––––––– ––––––––––––

300 “Materii prime” = 401 “Furnizori”

–––––––––––––––– ––––––––––––

În al doilea caz se va evidenția numai opțiunea de creditare a contului în afara bilanțului 8033 “Valori materiale primite în păstrare sau custodie” pe baza avizului de însoțire pentru expediere către furnizor sau altă destinație.

Contabilitatea materialelor aflate la terți

În desfășurarea procesului de aprovizionare a întreprinderii pot interveni situații în care materiile prime și materialele recepționate de către cumpărător la sediul furnizorului să rămână datorită lipsei de spații de depozitare, sau a mijloacelor de transport, temporar în depozitele furnizorului până când se crează condiții pentru expediere.

Bunurile achiziționate fiind recepționate, devin propietate a cumpărătorului și trebuiesc achitate furnizorului, astfel că se crează obligația de plată fără ca bunurile să fie în depozitele întreprinderii. În această situație nu pot fi debitate conturile de stocuri (300,301,371), care prin conținutul și sfera lor evidențiază existența și mișcarea stocurilor din depozitele întreprinderii.

În situație asemănătoare se prezintă bunurile expediate de furnizori, achitate, dar care se găsesc pe drum la sfârșitul exercițiului (lunii), pentru care se închid conturile.

Anumite materiale, prin structura și compoziția lor, cer, prin normele de recepție calitativă, să se facă analize de laborator care durează mai multe zile astfel ca loturile sosite în ultimele zile ale exercițiului (lunii) nu se pot recepționa și preda depozitelor la sfârșitul perioadei.

În unele situații, anumite materiale sunt eliberate din depozite în afara întreprinderii, fără a fi vândute, ele continuând să rămână în patrimoniul întreprinderii care le deține astfel:

materialele trimise la alte unități cu scopul de a fi prelucrate după cerințele producției când întreprinderea care le deține nu dispune de utilajele necesare, sau organizarea prelucrării nu este economică, dat fiind volumul mai redus și întâmplător al acestora (carton, etichete, documente, oțel, fontă, bronz, expediate pentru confecționarea unor piese de schimb la întreprinderi specializate sau care dispun de utilaje necesare acestor prelucrări);

materialele aflate în custodie pentru prezentare în standuri, la expoziții sau vânzare la o anumită dată;

obiectele de inventar, ambalajele uzate în urma utilizării lor repetate, care pentru a mai putea fi folosite necesită reparații la întreprinderi specializate (șublere, micrometre, lăzi ambalaje, etc.).

În baza principiului sistematizării și grupării în conturi a mijloacelor care au caracteristici comune, contabilitatea a creat un cont cu ajutorul căruia evidențiază existența și mișcarea acestor valori materiale, contul 351 “Materii prime și materiale aflate la terți”, cont de activ, de mijloace circulante materiale.

În debit, înregistrează valoarea materiilor prime și materialelor aprovizionate dar lăsate în custodie în corespondență cu contul 401 “Furnizori”; valoarea materialelor trimise spre prelucrare la terți în corespondență cu creditul contului 300 “Materii prime”, 301 “Materiale consumabile”.

Soldul debitor reprezintă materiale aflate la terți.

Contabilitatea materialelor vândute

Materiile prime și materialele sunt achiziționate în vederea prelucrării și încorporării în produse finite sau pentru consumul lor în alte activități. Există situații în care unele cantități de materii prime și materiale devin disponibile și ele se valorifică prin vânzare către terți, fără a fi prelucrate. Prin decizia de vânzare se schimbă destinația dată inițial acelor bunuri. Este necesar să se delimiteze, prin redistribuire, trecerea lor în categoria mărfurilor, categorie definită prin bunuri achiziționate în scopul revânzării în aceeași stare. Ca urmare, contabilitatea va înregistra ieșirea acestor valori din gestiunea și contabilitatea materiilor prime și materialelor și trecerea în gestiunea mărfurilor.

De exemplu:

se transferă materialele destinate a fi vândute din gestiunea de materiale la gestiunea de mărfuri:

–––––––––––––– ––––––––––––––-

371 “Mărfuri” = 301 “Materiale consumabile”

cu valoarea la prețul

de înregistrare

–––––––––––––– ––––––––––––––

378 “Diferențe de preț la mărfuri” = 308 “Diferențe de preț

la materiale” (cu diferențele

de preț aferente materialelor vândute)

–––––––– ––––––––

Se facturează materialele livrate clienților la prețul negociat +TVA

–––––––––––––– ––––––––––––––-

411 “Clienți” = %

707 “Venituri din vânzarea mărfurilor (cu valoarea

la prețul de vânzare fără TVA)

4427 “TVA colectată” (cu TVA

înscrisă în factură)

–––––––––––––––– ––––––––––––

Se descarcă gestiunea de mărfuri cu prețul de înregistrare și diferențele de preț aferente mărfii vândute.

–––––––––––––– ––––––––––––––-

607 “Cheltuieli privind = %

mărfurile” 371 “Mărfuri” (cu valoarea la

prețul de înregistrare)

378 “Diferențe de preț

la mărfuri (cu diferențe

de preț aferente)

–––––––––––––––––––––––––-

3.3. ORGANIZAREA CONTABILITĂȚII OBIECTELOR DE INVENTAR

Obiectivele și factorii organizării contabilității obiectelor de inventar

Pentru activitatea economică și administrativă a întreprinderilor se folosesc diferite mijloace care prin specificul utilității și a circulației valorii lor nu întrunesc cumulativ cele două condiții care caracterizează mijloacele fixe, fiind mijloace cu o valoare sub limita pentru mijloacele fixe sau au o durată mai mică de un an.

Aceste obiecte nu se consumă într-un singur ciclu de exploatare, ci își transferă valoarea lor în mai multe cicluri, treptat, pe măsura întrebuințării lor, în cheltuielile activităților de exploatare. Particularitățile acestor mijloace le situează din punct de vedere economic între imobilizări (mijloace fixe) și stocuri materiale, fiind mai aproape de cele din urmă.

Datorită acestor caracteristici, precum și din considerente de ordin practic privind simplificarea modalității de gestiune, finanțare și evidență, ele se încadrează în categoria stocurilor (mijloacelor circulante). Ele se numesc obiecte de inventar.

Din această categorie fac parte:

obiecte de inventar de uz comun (burghiuri, șublere, micrometre) cu o valoare mică, indiferent de durata lor de serviciu, precum și cele cu o durată de serviciu mai scurtă de un an, indiferent de valoarea lor;

sculele, instrumentele, dispozitivele, mecanismele, verificatoarele speciale ce se folosesc fie la fabricarea anumitor produse în serie sau în masă, fie la fabricarea unor comenzi individuale, indiferent de valoarea lor de serviciu;

echipamentul de protecție și de lucru, îmbrăcămintea specială indiferent de valoarea și durata de folosință.

Contabilitatea intrării obiectelor de inventar, în depozite pe calea achiziției, din producția proprie, sau pe orice altă cale, precum și ieșirea acestora din depozite se organizează la fel ca și cea a a materialelor.

Contabilitatea trebuie să reflecte atât obiectele de inventar aflate în magazie, cât și sculele și obiectele de inventar date secțiilor, atelierelor, personalului, pentru utilizarea în diferite procese de exploatare.

Obiectele de inventar se comportă în gestiune ca și mijloacele fixe, deservesc mai multe execuții, își păstrează forma materială inițială până la scoaterea din folosință, iar valoarea lor se include în raport cu uzura pe cheltuieli, în cote.

Includerea uzurii obiectelor de inventar pe cheltuieli nu se face prin intermediul amortizării, ca în cazul mijloacelor fixe, ci expresia valorică a uzurii intră în relație cu cheltuielile, fiind o formă particulară a amortizării.

La fel ca mijloacele fixe, obiectele de inventar au nevoie de raparații și întrețineri, iar la data consumării lor totale se scot din folosință, rezultând diferite materiale recuperabile și refolosibile care se înregistrează în debitul contului 301 “Materiale consumabile” la prețuri posibile de valorificare prin creditul conturilor corespunzătoare de cheltuieli în care s-a înregistrat pe parcurs uzura acestora.

Organizarea evidenței opeartive și contabilității analitice a obiectelor de inventar

Evidența operativă și contabilitatea anailitică a obiectelor de inventar aflate la depozitul central de materiale al întreprinderii se organizează pe feluri de obiecte, cu fișe de magazie și fișe de cont analitice, asemănător cu cele pentru materiale.

Evidența operativă a existenței și mișcării obiectelor de inventar în folosință se organizezază cu ajutorul formularului “Fișă nominală pentru evidența obiectelor de inventar, a echipamentului de protecție și a mijloacelor fixe în folosință îndelungată” la magazia de unde se ridică obiectele.

Urmărirea operativă a sculelor, dispozitivelor și verificatoarelor date în folosință personalului, care au mișcare și frecvență mai mare, se organizează prin sistemul mărcilor la nivelul gestiunilor din secții și sectoare de activitate.

Pentru scoaterea din folosință a obiectelor de inventar se utilizează “Procesul verbal pentru scoaterea din uz a obiectelor de inventar date în folosință”.

Contabiltatea analitică a obiectelor de inventar aflate în folosință se organizează numai valoric, pe locurile unde acestea sunt date în folosință cu ajutorul “Fișei analitice de cont”. în aceeași fișă se evidențiază și scoaterea din folosință a obiectelor complet uzate.

Organizarea contabilității sintetice a obiectelor de inventar

Pentru realizarea contabilității obiectelor de inventar se folosesc următoarele conturi:

contul 321 “Obiecte de inventar”;

contul 322 “Uzura obiectelor de inventar”;

contul 328 “Diferențe de preț la obiectele de inventar”.

Contul 321 “Obiecte de inventar” evidențiază existența și mișcarea stocurilor de obiecte de inventar aflate în patrimoniul unității. Este un cont din clasa conturilor de active circulante, grupa obiectelor de inventar. După funcția contabilă este un cont de activ.

În debit se înregistrează: valoarea la preț de înregistrare a obiectelor de inventar intrate în unitate prin achiziționarea cu plată de la furnizori prin creditul contului 401 “Furnizori”; contravaloarea celor aduse ca aport la capital prin creditul contului 456 “Decontări cu asociații privind capitalul”; pe cele primite prin donații sau titlu gratuit prin creditul contului 771 “Venituri excepționale din operațiuni de gestiune; pe cele constatate în plus la inventariere prin creditul contului 602 “Cheltuieli privind obiectele de invetar”.

Se creditează cu valoarea obiectelor de inventar ieșite din gestiune prin scoaterea din folosință ca urmare a uzurii complete în corespondență cu debitul contului 322 “Uzura obiectelor de inventar”; cu cele transferate la gestiunea de mărfuri în vederea vânzării prin debitul contului 371 “Mărfuri”; cu cele trimise spre reaparare, prelucrare sau în custodie la terți, prin debitul contului 322 “Uzura obiectelor de inventar” și concomitent înregistrând 602=321, cu uzura necuprinsă în cheltuieli.

Soldul debitor exprimă valoarea obiectelor de inventar existente în depozite și în folosința secțiilor sau a serviciilor funcționale.

Contul 322 “Uzura obiectelor de inventar”. Pentru obiectele de invenatr care nu se consumă la prima lor utilizare, calculul și înregistrarea valorii uzurii pot fi realizate utilizând una din următoarele metode de determinare a uzurii:

metoda valorii integrale la darea în folosință a obiectelor de inventar constă în trecerea pe cheltuieli a întregii valori a obiectelor de inventar trecute din magazie în folosință;

metoda eșalonării în cote egale pe o perioadă de cel mult trei ani de exploatare;

metoda cotelor pe produs în cazul SDV-urilor speciale.

Caracterul special al acestor obiecte de inventar ridică probleme deosebite pentru calculul uzurii. În cazul producției de unicate sau comenzi speciale, valoarea acestora cuprinde în cheltuieli la terminarea comenzii, când valoarea obiectelor de inventar este intregal recuperată. Dacă la terminarea fabricării unicatului starea SDV-urilor este corespunzătoare, ele se păstrează de întreprindere pentru o eventuală reutilizare.

Un calcul deosebit al uzurii, al întreprinderii și al reparației obiectelor de inventar speciale impune producția de serie mare, mijlocie sau de masă, la care acestea se cer repartizate proporțional asupra tuturor produselor ce urmează a se fabrica cu ajutorul lor.

Contul 322 “Uzura obiectelor de inventar” ține evidența uzurii obiectelor de inventar a căror valoare se include în cheltuielile de exploatare fie integral la darea în folosință, fie în mod eșalonat. El este un cont rectificativ al valorii obiectelor de inventar, cont de pasiv.

În credit, înregistrează uzura obiectelor de inventar date în folosință, în contrapartidă cu contul 602 “Cheltuieli privind obiectele de inventar”.

În debit, înregistrează valoarea de înregistrare a obiectelor de inventar scoase din folosință prin creditul contului 321 “Obiecte de inventar”.

Soldul creditor reprezintă valoarea uzurii obiectelor de inventar existente în folosință.

Contul 328 “Diferențe de preț la obiectele de inventar” înregistrează diferențele dintre prețul de înregistrare, respectiv prețul de cumpărare mai puțin TVA deductibilă și celelalte elemente care formează costul de achiziție, cum sunt: chetuieli de transport, manipulare, taxe nedeductibile și altele, aferente obiectelor de inventar aprovizionate. Funcția contului este similară cu cea a contului 308 “Diferențe de preț la materii prime și materiale”.

Contabilitatea gestiunii obiectelor de inventar

Contabilitatea principalelor operații privind obiectele de inventar de uz general

Operațiile privind obiectele de inventar se referă la:

achiziționarea de la furnizori cu plata ulterioară

––––––––––––– –––––––––––––––-

% = 401 “Furnizori”

321 “Obiecte de inventar”

328 “Diferențe de preț la

obiecte de inventar”

4426 “TVA deductibilă”

–––––––––––––– ––––––––––––––-

uzura obiectelor de inventar date în folosință, calculată prin metodă integrală la darea în folosință

–––––––––––––– ––––––––––––––-

602 “ Cheltuieli privind obiectele = 322 “Uzura obiectelor

de inventar” de inventar”

–––––––––––––– ––––––––––––––-

––––––––––––––– ––––––––––––––-

602 “ Cheltuieli privind obiectele = 328 “Diferențe de preț

de inventar” privind obiectele de inventar”

––––––––––––––- ––––––––––––––-

-scoaterea din folosință a obiectelor de inventar ajunse la limita întrebuințării

––––––––––––––- ––––––––––––––-

322 “Uzura obiectelor de inventar” = 321 “ Obiecte de inventar”

––––––––––––––- ––––––––––––––-

Contabilitatea echipamentului de protecție și a echipamentului de lucru

Echipamentele și materialele de protecție sunt asimilate mijloacelor circulante indiferent de valoarea și durata lor de folosință. Ele se distribuie gratuit personalului care lucrează în condiții toxice sau vătămătoare pentru sănătate (umezeală, abur, frig) conform normelor de protecție a muncii. Contabilitatea procurării, depozitării, dării în folosință și a recuperării uzurii echipamentului de protecție este identică cu cea a obiectelor de inventar de uz general.

Echipamentul de lucru (salopete, costume, halate) este acordat lucrătorilor permanenți de către întreprindere pentru a le folosi la locul de muncă, unde natura muncii provoacă o uzură prematură a hainelor sau încălțămintei. El este pus la dispoziția acestora contra plată (50% din prețul de vânzare cu amănuntul este suportat de întreprindere iar 50% de către salariați).

Partea din prețul echipamentului împreună cu cheltuielile de transport-aprovizionare care se suportă de către întreprindere se înregistrează (cu ocazia predării echipamentului personalului) fie direct ca o cheltuială curentă, fie ca o chetuială anticipată. Suma înregistrată la cheltuieli anticipate este repartizată apoi în cote lunare asupra cheltuielilor curente.

Menționez că operațiile de acordare a echipamentului de lucru echivalează cu cedarea lor în propietatea salariaților, respectiv vânzarea cu reducere de preț. Ca urmare, spre deosebire de echipamentul de protecție care este dat în folosință, echipamentul de lucru iese definitiv din patrimoniul societății, prin cedare.

În cazul echipamentului de lucru nu mai este necesar să se calculeze și înregistreze uzura.

Acordarea echipamentului de lucru contra plată cu reducere de 50% din prețul lui poate să fie considerată și vânzare de mărfuri, caz în care operațiile pot trece prin filiera veniturilor din vânzarea mărfurilor.

achiziționarea unor obiecte de inventar necesare ca echipament de lucru

–––––––––––––– ––––––––––––––-

% = 401 “Furnizori”

321 “Obiecte de inventar”

4426 “TVA deductibilă”

––––––––––––––- ––––––––––––––-

2. se acordă din obiectele aciziționate personalului ca echipament de lucru bunuri contra plată a 50% din valoarea lor.

2.1. transferul la gestiunea de mărfuri

––––––––––––––- ––––––––––––––-

371 “Mărfuri” = 321 “Obiecte de inventar”

–––––––––––––– ––––––––––––––-

2.2. factura de distribuire

–––––––––––––– ––––––––––––––-

461 “Debitori diverși” = 707 “Venituri din vânzarea

mărfurilor”

4427 “TVA colectată”

–––––––––––––- ––––––––––––––-

3.Trecerea pe cheltuieli curente a cotei din valoarea echipamentului de lucru suportată de întreprindere

–––––––––––––– ––––––––––––––-

602 “Cheltuieli privind = 471 “Cheltuieli înregistrate

obiectele de ineventar” în avans”

–––––––––––––- ––––––––––––––-

CAPITOLUL IV

PARTICULARITĂȚI ȘI POSIBILITĂȚI DE PERFECȚIONARE A EVIDENȚEI STOCURILOR ÎN CADRUL

SUCURSALEI ROMAG TERMO DROBETA

4.1.PARTICULARITĂȚILE ORGANIZĂRII EVIDENȚEI STOCURILOR LA SUCURSALA ROMAG TERMO DROBETA

Prevederile din Legea Contabilității și anume contabilitatea valorilor materiale se ține cantitativ și valoric, lasă de fapt libertatea de decizie a fiecărui agent economic de a-și organiza în așa manieră evidența analitică încât să nu reclame un volum mare de muncă, să nu “țină în loc” contabilitatea sintetică, dar să poată ține în frâu gestionarea acestor valori și menținerea lor într-o structură sortimentală limitată cantitativ care să nu afecteze buna desfășurare a fluxului productiv sau comercial.

Cerințele producției materiale și ale controlului gestionar pun în fața evidenței necesitatea urmăririi existenței și mișcărilor valorilor materiale, nu numai global valoric ci în unele cazuri și pe fiecare material în parte, pe locuri de depozitare, precum și pe gestiuni.

Cunoașterea în detaliu a evoluției intrărilor și ieșirilor stocurilor se realizează în cadrul materiilor prime, obiectelor de inventar cu ajutorul evidenței tehnico-operative și a celei analitice. Asigurarea desfășurării în bune condiții a procesului de producție este condiționată de aprovizionarea cu materii prime, materiale și obiecte de inventar.

Una din cele mai importante sarcini a Sucursalei ROMAG TERMO DROBETA este cea privind întocmirea programului de aprovizionare pornind de la programul de producție, normele de consum, normele de stoc și eventualele resurse interne. Pornind de le programul de aprovizionare, întreprinderea se aprovizionează cu cele necesare în așa fel încât să asigure o continuitate procesului de producție și în același timp să se evite formarea de stocuri supranormative, ceea ce ar conduce la imobilizări, și în final la cheltuieli neeconomicoase.

Pentru desfășurarea neîntreruptă a procesului de producție, Sucursala ROMAG TERMO DROBETA dispune de anumite stocuri de materii prime și materiale în cadrul unor limite minime și maxime strict determinate (stocuri curente).

Aceste stocuri sunt influențate de mărimea consumurilor de materii prime și materiale, respectiv durata ciclului de fabricație la care se folosesc și de rapiditatea lucrărilor sau perioada de timp necesară pentru descărcare, sortare, recepționare.

Pentru asigurarea continuității producției în cadrul unor perturbații în aprovizionare, în cadrul Sucursalei ROMAG TERMO DROBETA există un stoc de siguranță, mărimea acestui stoc depinzând de durata efectivă a abaterilor de la termenele prevăzute în contractele încheiate cu furnizorii.

Materiile prime, materialele și obiectele de inventar sosite în unitate sunt recepționate, cantitativ și calitativ, de o comisie numită prin decizie de conducătorul întreprinderii.

Evidența tehnico-operativă se ține la magazie pe feluri de materiale sau obiecte de inventar cu ajutorul “Fișei de magazie”.

Evidența analitică a bunurilor materiale oferă numeroase variante cum ar fi:

metoda cantitativ valorică (pe fișe de cont analitic);

metoda operativ-contabilă (pe solduri);

metoda global-valorică.

Decizia cu privire la modul concret de organizare internă a evidenței analitice a bunurilor materiale o ia conducerea fiecărui agent economic, în funcție de mărime, posibilități, personal, necesități, totuși el fiind interesat a cunoaște mișcarea pe elemente, pe grupe sau pe total a bunurilor materiale, cu stabilirea permanentă a stocului și soldului, pe persoane și locuri de depozitare de natură să asigure responsabilitatea concretă pentru integritatea patrimoniului societății comerciale.

În cadrul Sucursalei ROMAG TERMO DROBETA evidența analitică se ține cu ajutorul metodei cantitativ-valorice. Această metodă constă în ținerea evidenței cantitative pe feluri de bunuri materiale la locul de depozitare, iar în contabilitate evidența cantitativ-valorică se ține cu ajutorul fișelor de cont analitic. În această metodă contabilitatea analitică se ține pe gestiuni pe feluri de bunuri materiale.

Punctajul între evidența depozitului (fișe de magazie) și contabilitatea analitică (fișe de cont analitic) se face lunar.

Ca tehnică de lucru această metodă presupune următoarele etape:

cantitățile de bunuri materiale intrate și ieșite din magazie se înregistrează pe baza documentelor respective în fișe de magazie ce se țin la locurile de depozitare;

documentele care au stat la baza acestor înregistrări se înscriu în borderoul de predare a documentelor și, împreună cu acesta, se preda la serviciul contabilitate.

în serviciul contabilitate, documentele se prelucrează corespunzător necesităților contabilității și anume: se grupează pe intrări și ieșiri, pe grupe sau subgrupe de bunuri materiale și pe locuri de consum, se evaluează cantitățile înscrise în documente și se stabilesc conturile în care urmează operațiile respective;

datele din documete se înregistrează cantitativ și valoric în fișele conturilor analitice, deschise pe feluri de bunuri materiale.

Verificarea concordanței dintre datele înregistrate în conturile sintetice și cele analitice de materii și materiale se realizează la sfârșitul lunii prin întocmirea balanței de verificare ale conturilor analitice.

Pentru obiectele de inventar în folosință, Sucursala ROMAG TERMO DROBETA organizează evidența operativă și analitică a existenței și mișcării lor. Astfel, în raport de natura lor, se organizează o evidență operativă pe persoane, cu ajutorul “Fișei de evidență a obiectelor de inventar în folosință”, fie pe locuri de activitate. Pentru obiectele de inventar eliberate executanților anumitor operații din procesul de producție, evidența se ține cu ajutorul “Fișei de marcă”.

Evidența analitică a obiectelor de inventar în folosință se realizează numai valoric pe locurile unde acestea se află în folosință.

O problemă deosebită în condițiile economiei de piață o reprezintă evaluarea stocurilor de materii prime, materiale și obiecte de inventar aprovizionate în vederea stabilirii, apoi, a prețului de cuantificare a consumurilor (ieșirilor).

În acest sens agenții economici au la dispoziție mai multe metode și anume:

CMP – costul mediu ponderat

FIFO – “prima intrare-prima ieșire”

LIFO – “ultima intrare-prima ieșire”

prețurile standard (prestabilite)

Sucursala ROMAG TERMO DROBETA utilizează pentru evaluarea bunurilor materiale metoda FIFO. Această metodă constă în: evaluarea primelor ieșiri, se face la prețul primei intrări (până se epuizează aceasta); următoarele ieșiri se operează, în ordine, la prețul celei de-a doua, apoi a treia, etc.

Aplicarea acestei metode cere atenție și numeroase operații de calcul, dar se ajunge la imputarea corectă a cheltuielilor iar stocul final va fi evaluat la prețul ultimei aprovizionări ceea ce este mult mai corect și previne orice evaziune sau aproximare.

4.2.POSIBILITĂȚI DE PERFECȚIONARE A EVIDENȚEI STOCURILOR LA SUCURSALA ROMAG TERMO DROBETA

Sector energetic este unul din cele mai importante în economia oricărei țări și constituie o bază pentru celelalte ramuri economice. Pentru eficentizarea și îmbunătățirea situației economice generale la nivelul național, în majoritatea ramurilor se tinde și se merge pe linia privatizării unităților industriale. Nu același lucru putem spune și despre sectorul energetic în care, datorită caracteristicilor produsului principal, energia electrică, la care stocarea industrială nu este încă posibilă tehnic, cât și de tehnologia producerii, transportului, distribuirii și utilizării, care implică o interconectare unitară, privatizarea în totalitate este practic imposibilă, fără a mai lua în seamă faptul că este o ramură strategică a economiei naționale.

Desfășurarea ritmică și corespunzătoare cantitativ și calitativ a procesului de aprovizionare tehnico-materială, asigură la fiecare societate evoluția normală, neîntreruptă a fabricației, încărcarea completă și uniformă a capacităților de producție, iar mișcarea stocurilor constituie o necesitate tot mai evidentă și deosebit de actuală.

De asemenea, asigurarea fiecărei societăți cu materii prime și materiale strict necesare producției, folosirea unor norme de consum și limite de stocuri raționale, sunt cerințele necesare pentru realizarea unei activități rentabile.

În cadrul sucursalei ROMAG TERMO DROBETA contabilitatea analitică și sintetică cuprinde aproape toate aspectele legate de evidența stocurilor, evaluarea lor și modul de reflectare în sistemul contabil.

Pe viitor ar trebui să se pună un mai mare accent și să se ia unele măsuri :

în cadrul unităților de producere a energiei electrice și termice o blocare a fondurilor la nivelul fiecărei unități în stocuri fără mișcare sau cu mișcare lentă;

imposibilitatea constituirii de stocuri propii ale unităților din toate categoriile de piese și subansamble, aferente instalației utilizate din lipsă de fonduri;

depozitarea, conservarea și manipularea necorespunzătoare a materialelor, pieselor și subansamblelor în cadrul unității din lipsă de spații de depozitare adecvate și mijloace de transport și manipulare specializate pentru acest gen de activitate;

scăderea calității reparațiilor datorită lipsei unor piese de schimb și materiale, utilizarea unor înlocuiri cu caracteristici tehnice mult inferioare celor inițiale;

creșterea duratei de execuție a reparațiilor ca urmare a imposibilității procurării tuturor pieselor de schimb și subansamblelor cu anticipație din lipsă de fonduri și spații de depozitare;

desființarea stocurilor cu mișcare lentă sau fără mișcare.

Pentru înlăturarea acestor diferende se desprinde ca o necesitate, a actalului moment, reorganizarea gestionării, depozitării și distribuirii stocurilor de materiale și piese de schimb în cadrul unității.

În acest sens propunem constituirea și organizarea unor depozite zonale la care să fie afiliate câteva unități, evidența contabilă și analitică revenind respectivei unități, în acestă perioadă de reorganizare.

Cu timpul aceste depozite zonale se vor transforma în filiale de sine stătătoare, organizate cu contabilitate propie.

Întrucât Sucursala ROMAG TERMO DROBETA beneficiază de tehnici de prelucrare automată a datelor și efectuează în prezent activități de teletransmisie a datelor cu oficiile de calcul ale grupurilor din subordinea Ministerului Industriei și Resurselor, propunem interconectarea prin sistem de rețele de calculatoare a tuturor unităților cu posibilități de consultare a stocurilor existente în depozitul fiecărei unități pe baza unui grafic și timpi de acces atribuiți sau cu parolă de consultare în regim de urgență, în caz de avarie.

Avantajele acestui sistem de depozitare sunt în primul rând financiare, prin deblocarea unor fonduri bănești ale unității, imobilizate în prezent în stocuri.

4.3. NOUTATI PRIVIND STOCURILE IN LUMINA STANDARDELOR INTERNATIONALE DE CONTABILITATE

Problematica stocurilor este abordată în mod direct printr-un Standard dedicat : IAS 2 “Stocuri”.Există însa și alte Standarde care fac referire , direct sau indirect , la stocuri sau au impact asupra acestei categorii de active :

IAS 20 “Contabilitatea subvențiilor guvernamentale și prezentarea informațiilor legate de asistența guvernamentala” pentru stocurile subvenționate sau care fac obiectul unor contracte de asistență guvernamentală.

IAS 18 “Venituri” , pentru vanzarea stocurilor ;

IAS 19 “Beneficiile angajațiilor” , pentru stocurile care se constituie ca beneficii ale angajaților

IAS 8 “Profitul net sau pierderea netă, erori fundamentale și modificări ale politicii contabile” , pentru corecția erorilor referitoare la stocuri sau modificările de politici referitoare la stocuri și implicațiile asupra situațiilor financiare

IAS 12 “Impozit de profit “, pentru impactul politicilor legate de stocuri asupra impozitului pe profit

IAS 14 “Raportarea pe segmente “, pentru necesitatea raportării stocurilor pe segmente de activitate și zone geografice

IAS 23 “Costurile îndatorării “ , pentru situațiile de capitalizare

a dobanzilor in costul stocurilor

IAS 21” Efectele variției cursurilor de schimb valutar” , pentru impactul diferențelor de curs aferente stocurilor in valuta sau stocuri aparținand unei entitați externe sau operațiuni in străinătate

IAS 29 “Raportarea financiară in economiile hiperinflaționiste” , pentru retratarea la infla’ie a stocurilor.

In Romania , mulți profesioniști contabili se fereau de utilizarea altor metode decat FIFO,in evaluarea stocurilor, din considerente fiscale.Trebuie precizat încă o data că rezultatele exerciților financiare sunt puțin sensibile la metoda de evaluare a stocurilor aleasă ( FIFO , WAC , sau LIFO ) ,cu condiția utilizării sale cu consecvență.Influența decisivă apare la stocurile finale ale perioadei.

Schimbarea de metodă modifică semnificativ rezultatul exercițiului.Prin urmare,este mai important de menționat în situațiile financiare rezultatul schimbării de metodă decît efectele metodei de evaluare utilizată.

Totuși,nu putem să nu remarcăm “efectul de bumerang” al metodelor de evaluare a stocurilor și anume acela că orice pierdere sau profit “cosmetizat” vor reapărea mai devreme sau mai tîrziu, deoarece stocul final al unui exercițiu va deveni stocul inițial al exercițiului următor.

Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr.94/2001 modifică planul de conturi la categoria de stocuri si anume :

Contul 300 “Materii prime” devine 301 “Materii prime”, contul 301 “Materiale consumabile” devine 302 “Materiale consumabile” insa au aceeași funcțiune cu cea prevazută de Regulamentul de aplicare a Legii nr.82/1992 (Legea contabilitații).

Modificari esențiale intervin la contul 321 “Obiecte de inventar” care este inlocuit cu 303 “Materiale de natura obiectelor de inventar”.

Dispar conturile 322 “Uzura obiectelor de inventar” și 328 “Diferente de pret la obiecte de inventar”. Contul 303 “Materiale de natura obiectelor de inventar” se debitează prin aceleași conturi ca și contul “Materii prime și Materiale consumabile” – avînd de fapt aceeași funcționare pe care a avut-o contul 321 “Obiecte de inventar” pe debit.

In ceea ce privește creditarea contului 303 “Materiale de natura obiectelor de inventar” intervin următoarele modificari :

Contul 303 se creditează prin debitul contului 603 “Cheltuieli materialele de natura obiectelor de inventar” cu aceste stocuri consumate sau constatate lipsă la inventariere.

Soldul contului 303 “Materiale de natura obiectelor de inventar” este debitor si reflectă materialele de natura obiectelor de inventar aflate in gestiunea societații la sfîrșitul perioadei.

BIBLIOGRAFIE

1. AVRAM MARIOARA – “ Contabilitate Teorie si practică “ ,

Editura Prier,Drobeta Turnu Severin

2001

AVRAM MARIOARA , – “ Contabilitate financiară și analiză

DALOTA MARIUS DAN microeconomică , Editura Presa

Universitară Romană , Timișoara ,

2002

3. BARBACIORU VICTORIA – “ Contabilitate financiară “ , Editura

Certi , Craiova , 1994

4. BOTEA F. – “ Ghidul intreprinzatorului

particular “ , Editura Tehnica ,

Bucuresti , 1993

5. CARPEN TRAIAN , – “ Evoluția activității de aprovizionare

TAROI VASILE , tehnico –materială dinRomania1973

I. STARC – 2000 “

6. CEAUȘU ION – “ Memorator managerial “ , Editura

Pika , Bucuresti , 1995

7. DACHIN M. – “ Ghid de contabilitate pentru oamenii

de afaceri “ , Editura Alfabetul,1993

8. DRAGAN C. – “Contabilitatea societăților comerciale”

Editura Hercules , 1991

9. EPURAN MIHAIL , – “ Bazele contabilității” ,Editura deVest

BABAITA VALERIA Timisoara , 1997

10. EPURAN MIHAIL , – “Contabilitate financiara” ,Editura de

BABAITA VALERIA Vest , Timisoara , 2000

11. EPURAN MIHAIL , – “Contabilitate și control de gestiune” ,

BABAITA VALERIA Economică , București , 1999

GROSU CORINA

12.FELEAGA N. – “ Contabilitate financiară”, vol.I,II,

Editura Atheneum , Bucuresti,1991

13.FELEAGA N. , – “ Contabilitate financiară”, Editura

IONESCU ION Economică , București , vol.1-3.

14.IACOB CONSTANTA – “ Contabilitate de gestiune “,Editura

Certi , Craiova , 1994

15.MITROI NICOLAE – “Curs de prelucrare electronică a

informațiilor financiar-contabile “,

Reprografia Universității ,Craiova,1980

16.MOREGA ILIE , – “Cunoștințe economice fundamentale”,

CARUNTU CONSTANTIN Editura Ager , 2001

17.OPREA CALIN – “Bazele contabilității”, EdituraDidactică

și colectiv și Pedagogică , București , 1995

18.PINTEA PETRU – “ Contabilitate generală a economiei de

și colectiv piață “, Editura Dacia , Cluj , 1992.

19.POPEANGA VASILE , – “ Cunoștințe economice de specialitate”,

DOBROTA GABRIELA , Editura Ager , 2001.

VADUVA MARIA

20.RISTEA M. –“Noul sistem contabil al agenților

economici din Romania”, Editat de

Corpul experților contabili și

Contabililor autorizați din

Romania , 1993,

21.RUSU D. , – “Contabilitatea unităților industriale”,

DAVIDEANU R. Editura didactică și pedagogică ,

București , 1980.

22.TRASCA MARGARETA – “Contabilitatea capitalurilor”, vol.I și II,

Editura Mondo-Ec. , Craiova , 1994.

23.MINISTERUL – Sistemul contabil al agenților economici ,

FINANTELOR 1994

24. ***** – Legea 15/1990 privind reorganizarea

unităților economice de stat in regii

autonome și societăți comerciale ;

25. ***** – Legea 31/1991 privind înființarea

societăților comerciale ;

26. ***** – Legea contabilității 82-24.12.1991

27. ***** – Legea bugetului de stat 76/2000,216/2001

28. ***** – Regulamentul privind aplicarea Legii

contabilității 82-1991 publicat de revista

de Finanțe-Credit Contabilitate nr.

9-12/1992

29. ***** – Hotărîrea Guvernului nr.704/1993

pentru aprobarea regulamentului de

aplicare a legii contabilității ;

30. ***** – Hotărîrea Guvernului nr.500/1994

privind reevaluarea mijloacelor fixe ;

31. ***** – Hotărîrea Guvernului nr.831/2000

privind formularele cu regim special

32. ***** – Hotărîrea Guvernului nr.983/2000

privind reevaluarea clădirilor,construcțiilor

și a terenurilor

33. ***** – Hotărîrea Guvernului nr.964/2000

privind clasificarea duratelor normale

ale mijloacelor fixe

34. ***** – Ordonanța de urgență a Guvernului

nr.17/2000 privind T.V.A.

35. ***** – Ordonanța de urgență a Guvernului

nr.70/1994 privind impozitul pe profit

36. ***** – Ordinul Ministerului Finanțelor nr.

2388/1995 privind inventarierea patrimoniului

societăților comerciale

37. ***** – Reviste de contabilitate colecția 1990-1998.