Studiu privind evaluarea activi tății S.C. SIGMA [620289]
UNIVERSITATEA DE VEST “VASILE GOLDI Ș” ARAD
FACULTATEA DE ȘTIIN ȚE ECONOMICE, INFORMATICĂ
ȘI INGINERIE
SPECIALIZAREA CONTABILITATE ȘI INFORMATICĂ DE
GESTIUNE
LUCRARE DE LICENȚĂ
ÎNDRUMĂTOR ȘTIINȚIFIC:
Conf. univ. dr. RADU POP
Absolvent: [anonimizat]
2019
UNIVERSITATEA DE VEST “VASILE GOLDI Ș” ARAD
FACULTATEA DE ȘTIIN ȚE ECONOMICE, INFORMATICĂ
ȘI INGINERIE
SPECIALIZAREA CONTABILITATE ȘI INFORMATICĂ DE
GESTIUNE
Studiu privind evaluarea activi tății S.C. SIGMA
PROIECT SA
ÎNDRUMĂTOR ȘTIINȚIFIC:
Conf. univ. dr. RADU POP
Absolvent: [anonimizat]
2019
3
“Evaluarea
este o îmbinare între știință,
experiență
și artă .”
4 CUPRINS
INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………. 5
CAPITOLUL I ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………….. 6
CONSIDERAȚII TEORETICE PRIVIND EVALUAREA FIRMELOR ………………… 6
1.1. Definirea evaluării. Tipuri de evaluări ………………………….. ………………………….. ……6
1.1.1. Conceptul de evaluare ………………………….. ………………………….. …………………… 6
1.1.2. Tipuri de evaluări ………………………….. ………………………….. ……………………….. 13
1.2. Necesitatea evaluării întreprinderilor în economia de piață ………………………….. ….. 17
CAPITOLUL II ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………. 21
STUDIU DE EVALUAREA FIRMEI – REALIZAT LA S.C. SIGMA PROIECT S.A.
SATU MARE ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………….. 21
2.1. Prezentarea societății ………………………….. ………………………….. ………………………. 21
2.2. Diagnostice sectoriale. Necesitatea analizei diagnosticului ………………………….. … 26
2.2.1. Diagnosticul juridic ………………………….. ………………………….. …………………….. 27
2.2.2. Diagnosticul resurselor umane ………………………….. ………………………….. ……… 29
2.3. EVALUAREA S.C. “ SIGMA PROIECT” S.A. în viziune dinamică …………………. 31
2.3.1. Evaluarea S.C. “ SIGMA PROIECT” S.A. prin metoda financiară ………………. 31
2.3.2. Evaluarea S.C. “SIGMA PROIECT” S.A. prin metoda patrimonială ……………. 40
CONCLUZII ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………… 48
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 52
5 INTRODUCERE
Evaluarea este actul sau procesul determinării valorii. Este o activitate intelectuală
care necesită abilități și competență deosebite, cunoașterea și utilizarea unui complex de
tehnici multidisciplinare și specifice. Evaluarea nu poate fi considerată o știință pură întru –
cât are caracteristicile unei arte. Unul dintre experții prestigioasei firme de consultanță din
Anglia “Crown Agents”, Peter Albertini , sublinia, cu ocazia prezentării unui raport asupra
privatizării din Polonia în 1992, că evaluarea este o artă și nu o știință, intrucât diferitele
tehnici aplicate în evaluare produc diferite valori.
Evaluarea implică un element puternic de judecată și s ubiectivism și acestea cresc cu
cât metodele de baza utilizate sunt bazate pe estimări sau proiecții ale performanțelor
viitoare. De asemenea, precizează expertul citat, în evaluare nu există concluzia de “corect”
sau “incorect”, “bun” sau “rău”, deoarece din procesul evaluării rezultă “o gama de valori”
care se pot intersecta, sau verifică prin intersectare.
Firma de consultanță “Coopers & Lybrand” definește evaluarea că fiind o artă nu o
știință, și artă constă în aplicarea experienței și a j udecății faptelor pentru a ajunge la o
evaluare rezonabilă.
Evaluarea constă dintr -un complex de abordări, de tehnici, procedee și metode , prin
care un bun mobil, un instrument financiar, o proprietate imobiliară, o întreprindere sau o
afacere sunt apreciate la valoarea de piață, fiind asigurată comparabilitatea acestora,
îndeosebi în tranzacții comerciale.
În România evaluarea s -a făcut necesară o dată cu declanșarea procesului de
privatizare. Prin privatizare se înțelege transferul proprietății statului în sectorul privat, deci
dezetatizare, adică separarea sferei de influență a statului de cea a întreprinderilor, ceea ce
presupune dezvoltarea unor mecanisme descentralizate de reglementare economică, de
stimulare a competi ției și de transfer al riscului către proprietari de drept privat, obligând
la o administrare eficientă .
Ca parte integrantă a procesului de reform ă macroeconomică, privatizarea împreună
cu promovarea liberei concurente determina o mai mare flexibilitate a procesului economic,
reprezintă o provocare la dorința de câștiguri proprii, la antrenare în circuitul economic
competitiv și la o creștere a nivelului de prosperitate.
În cadrul procesului de privatizare o problema importantă o constituie det erminarea
valorii întreprinderilor de stat sau a societăților comerciale în care statul deține un pachet de
acțiuni.
Evaluarea întreprinderii este o componentă critică în procesul privatizării, fiind
mediatizată și politizată în majoritatea țărilor. Opinia publică, de cele mai multe ori acuză
subevaluarea și “vânzarea de țară”, iar în alte situații acuză supraevaluarea și “încetinirea
voită” a privatizării.
Lucrarea am structurat -o în două capitole, introducere, concluzii și bibliografie.
Capitolul întâi tratează aspecte teoretice privind evalua rea firmelor, iar capitolul doi,
studiul de caz al lucrării, cuprinde elemen tele practice ale evaluării întreprinderii, cu aplicare
la societatea Sigma Proiect , unde în anii facultății mi -am desfășurat practica.
6 CAP ITOLUL I
CONSIDERAȚII TEORETICE PRIVIND EVALU AREA FIRMELOR
1.1. Definirea evaluării. Tipuri de evaluări
1.1.1. Conceptul de evaluare
Etimologic, cuvantul “evaluare”1 vine de la verbul francez “e valuer”, care se traduce
prin: a stabili pretul, a pretui, a estima, a determina valoarea, evaluarea fiind actiunea de a
evalua și rezultatul ei.
Literatura de specialitate engleza utilizeaza cuvantul “valuation”2, de origine
franceza, avand semnificatia actului de a estima sau a stabili valoarea sau meritul unui lucru.
Întermeni generali, evaluarea reprezintă o părere referitoare la valoarea “a ceva ”.
În Blaklaw Dictionary, evaluarea se definește ca fiind o activi tate care are menirea
de a stabili valoarea reală a unui lucru. Evaluarea este o opinie prin care se atribuie o valoare,
într-un document scris.
În teoria și practica economică se utilizează noțiunile de estimare și evaluare, fără ca
din punct de vedere a l conținutului lor să existe diferențe notabile.
Estimarea, noțiune utilizată cu deosebire în practica canadiană, reprezintă apre -cierea
mărimii valorii pe baza unor date incomplete. Rezultatul estimării este o valoare
aproximativă cu care se înlocuiește valoarea exactă a unei mărimi, atunci când măsurarea
experimentală a acesteia este afectată de valori. A estima înseamnă a evalua3.
Noțiunea de evaluare se folosește în teoria și practica americană precum și în cea a
economiilor vest – europene. Caracterul complex al evaluării a impus tratarea conceptului ca
un proces. Evaluarea înseamnă a determina, a stabili prețul, a prețui, a estima.
Evaluarea reprezintă procesul prin care se procedează la estimarea costului sau
valorii unui bun, a unui grup de bunuri sau a totalității bunurilor unei întreprinderi sau a unei
investiții.
O opinie similară este exprimată de profesorul B. Colasse : “evaluarea este un proces
prin care se stabilește valoarea de piață (de circulație) a unui bun, a unei grupe de bun uri
sau a unei întreprinderi “.
În definițiile care privesc evaluarea, apar termeni ca: părere, opinie, fapt care
dovedește că evaluarea nu constituie o știința exactă. Nu este posibilă stabilirea unei valori
de piață în mod exact, matematic, deoarece eva luatorul, introduce criterii proprii de
apreciere, pe care le consideră utile în aprecierea cu mai multă certitudine a acesteia.
Profesorul B.Colasse apreciază în acest sens că metodele de evaluare au rămas foarte
empirice, iar utilizarea cu mai mare frec vență a unora din aceste metode, reprezintă singurul
argument al viabilității lor.
Alți economiști consideră evaluarea ca fiind mai mult o artă decât știință.
Caracterul științific atribuit evaluării de către unii economiști este justificat prin
existenț a unei metodologii în care, în general, sunt parcurse o serie de etape, precum :
definirea problemei;
culegerea informațiilor necesare evaluării;
1Dictionarul explicativ al limbii romane, Editura Academiei, 1984
2Webster's Encyclopedic Unabridged Dictionary of the English Language, Gramercy Books, 1989
3 Dicționar explicativ al Limbii Române, Ed Academiei, Bucuresti, 1975, pg.306.
7 analiza acestor informații;
dimensionarea cu ajutorul unei metode valorii;
Prin evaluare se înțelege atribuir ea unei valori întreprinderii, în întregul sau a unei
părți a acesteia4.
Activitatea de a evalua o întreprindere este legată de conceptul fundamental de
valoare, așa cum se manifestă în viața umană.
Valoarea constă în mod echivoc într -o relație existent ă între subiect și obiect. Acest
raport se naște dintr -un interes care poate fi de natură materială sau ideală.
Dacă pe de o parte există anumite obiecte – de exemplu operele de artă, pe care noi
le apreciem prin ele însele și, în consecință, au o valoare intrinsecă – sunt altele care pentru
noi nu au nici o valoare. Obiectele de acest gen nu posedă decât o “valoare de eficiență ”.
Valoarea economică intră pe deplin în această ultimă categorie. Noi apreciem și nu
ne plac bunurile prin ele însele, ci numai prin cauza avantajelor pe care le putem trage pentru
bunăstarea noastră. În acest sens valoarea, în semnificația subiectivă a termenului, constă în
rolul practic pe care un bun îl poate avea în cadrul sistemului de nevoi proprii a unui subiect
dat, a cărui bunăstare este condiționată de posesia sau utilizarea acelui bun; valoarea în sens
obiectiv consta, în schimb, în aptitudinea recunoscută unui bun de a realiza un rezultat
pozitiv oarecare, formulat din exterior.
Valoarea unei întreprinderi este o valoare economică în sens subiectiv exprimă
importanța pe care subiectul o atribuie aportului pe care ea îl furnizează pentru bunăstarea
sa; în sens obiectiv ea exprimă în schimb, atitudinea unui asemenea instrument de a -și atinge
scopul.
În materie de ev aluare a unei întreprinderi, obiectivul valorii constă într -o entitate
economică care, ca organism închis este destinat să furnizeze anumite prestații în produse
sau în servicii specifice, unei colectivități.
Dintr -un punct de vedere subiectiv, valoarea e ste dată de dreptul asupra unor avantaje
materiale, mai precis, în cazul întreprinderilor private, să realizeze veniturile părților
interesate.
Evaluarea unei întreprinderi se referă, deci, din punct de vedere corect, la acel grup
de bunuri și de drepturi aparținând unei persoane sau unei entități economice, sintetic
exprimat, cu ajutorul termenului de patrimoniu. Ca urmare, din punct de vedere al dina -micii
economice, valoarea unei întreprinderi se confundă cu valoarea elementelor patri -moniale
pe care ea le “exploatează ”, folosindu -le pentru un scop economic specific. În acest sens,
activul constă în totalitatea potențialului (masa de bunuri ) pe care subiectul eco -nomic le
utilizează în raport de scopurile sale.
Fiind vorba de o “valoare economică ”, nu p oate fi cazul unei “valori în sine ”, ci o
valoare care, fie în totalitatea sa, fie prin părțile sale elementare, își afundă rădăcinile în
realitatea vieții economice din care derivă și în care, în ultima analiză își găsește împlinirea
și confirmarea sa. O asemenea valoare nu poate totuși, în nici un caz, să fie privată de o
valoare intrinsecă pentru că evaluarea unei întreprinderi și evaluarea elementelor sale de
activ sunt sinonime, iar activul este constituit din bunuri și din drepturi, rezultă că valoare a
întreprinderii comportă inevitabil un “nucleu real ” (masa de bunuri) condiționat de sub –
stanța sa materială. Pentru aceasta, orice evaluare a întreprinderii trebuie să se bazeze pe
determinarea masei de bunuri ce o compun și pe calculul valorii curente a acestei mase; astfel
procedează practicienii când apelează la date din bilanț.
Nu trebuie totuși să se piardă din vedere faptul că până în acest moment, obiectul
eva-luării n -ar putea în nici un mod să fie asimilat cu un “corp mort ” compus din valori
4 I. Neagoe. “Finanțele întreprinderii”, Ed Ankarom, Iași, 1997, pg. 407
8 inerte, ca o grămada de fier vechi sau o instalație inactivă. Se evaluează bunurile compuse
din elemente care prezintă toate condițiile necesare pentru punerea lor în funcțiune și care
aparțin unui organism social autonom , dotat cu o existentă proprie și al c ărui substrat
material formează complexul mijloacelor sale utilizabile și utilizate într -un proces economic.
Se poate spune astfel că atunci când este vorba de a evalua obiectul însuși, impo r-
tantă este mai ales atitudinea sa dinamică care îi determină va loarea, în acest sens necesară
pentru ca masa de bunuri să nu fie economic “moartă ” este că până la punerea sa în fun –
cțiune să producă un venit. Aceasta implică ca, într -o întreprindere și în fiecare din serviciile
sale, să existe absolut toate condițiile preliminare (conducere, administrație, mâ -na de lucru,
organizare) necesare pentru ca o anumită masă de bunuri să poate fi exploatată, comportând
sarcini (obligații) normale și producând un venit normal.
Este logic că sub aspectul dinamicii economice, un anumit lucru nu devine un bun și
nu atinge o valoare, dacă nu poate fi și dacă nu este efectiv utilizat, în mod normal de un
subiect pentru scopuri economice. Capacitatea de a genera un venit, al unui grup de bunuri
sau drepturi, constituie deci condiția “sine qva non ” pentru formarea oricărei valori
patrimoniale elementelor de activ.
În mod cert acestea nu semnifică deloc că valoarea elementelor patrimoniului este
exclusiv determinată de venitul realizat și se identifică ca urmare, cu valoarea de ran -dament.
Aceasta cu toate că gradul “capacității de venit ” influențează valoarea lor bunu -rilor și
drepturile care compun întreprinderea și în consecință, valoarea lor curentă trebuie să fie
văzută în lumina co nsiderațiilor asupra randamentului.
Deci, o activitate care nu oferă suficiente profituri este privată de valoare, valoarea
sa va crește odată cu profiturile aduse. Un teren care momentan nu produce, nu poate fi
considerat lipsit de valoare deoarece acest a poate proveni din productivitatea viitoare a
exploatării, prin urmare de capacitatea sa de a produce profit. Valoarea de lichidare
constituie, în general limita inferioară a evaluării bunurilor care nu produc.
Atunci când se ajunge să se efectueze o ana liză a valorii trebuie, în primul rând, să
se stabilească, măsura în care acesta analiză găsește rațiunea de a fi și în acest fapt se
realizează funcție de intensitatea legăturilor între obiectul estimării și subiectul care o face.
În mod cert, obiectul ur mărit, respectiv dimensionarea influențelor exercitate asupra rezul –
tatului final, de interdependența dintre obiectul exploatat și subiectul care îndeplinește
exploatarea, comportă probleme a căror soluționare nu este întotdeauna simplă.
Pe de o parte, e ste absolut necesar să se facă o selectare a influențelor exercitate de
s-ubiectul care îndeplinește exploatarea, atunci când se determină o anumită valoare. Această
nece-sitate se impune, în mod deosebit în acele cazuri în care o asemenea influență se dor ește
a conduce la un rezultat “anormal ”, iar pentru aceasta este necesar ca factorii de producție
utilizați să fie aplicați în condiții considerate economic “normale ” de către evaluator, să
reprezinte o exa -gerare a posibilităților subiectului de a estima obiectul evaluat.
Pe de altă parte trebuie subliniat faptul că bunurile care constituie întreprinderea și
astfel capacitatea lor de randament nu iau o valoare definitivă, dacă nu pot fi considerate ca
elemente “durabile ”. În fapt, numai acest caracter de permanență furnizează acele garanții,
care se pot pretinde înainte de a se confirma o valoare ca “legitimă ”.
Pentru că situația unei întreprinderi se modifică continuu, scopul și obiectul trebuie
să fie adaptate la acea evoluție, fapt ce determină ca eval uarea sa, făcând abstracții de
eventualeoscilații pe termen scurt, nu poate fi efectuată dacă nu se bazează pe ipoteze de
funcționare susceptibile de a fi menținute într -o perioadă de timp prelungită.
Problema evaluării unei întreprinderi constă în distru gerea factorilor la care se face
de obicei referință când se formează o opinie asupra valorii unei întreprinderi și în
exprimarea numerică a acelor factori, ponderându -i după importanța relativă pe care acesta
o ocupă în cadrul valorii globale.
9 Acești fac tori sunt bunurile care constituie întreprinderea, precum și veniturile care
se pot realiza în mod durabil. Cu alte cuvinte valoarea globală a unei întreprinderi este
compusă din valoarea bunurilor sale materiale și nemateriale5.
Evaluarea elementelor con stitutive ale întreprinderii vizează atât elemente cor –
porale, cât și pe cele necorporale. De fapt întreprinderea prezintă întotdeauna două aspecte.
Ea este mai întâi, o sumă de factori care constituie capitalul său. Evaluarea poate fi efectuată
după difer ite metode și poate ocazional și o expertiză specializată, efectuata în cazul
anumitor materiale sau al unor bunuri imobiliare dar întreprinderea este și o sumă de venituri,
nu numai o sumă de factori. Trebuie deci, în egală măsură, să -i măsurăm capa -citatea de a
produce profit6.
Fiecare evaluare este un caz , o speță cu specificul și scopul în care este efectuată.
Problema care se pune este aceea de a defini considerentele pe care trebuie să se
bazeze o asemenea evaluare. În această privință, trebuie să se pornească de la faptul că, a
crea sau a vinde o întreprindere este un act de gestiune motivat de rațiuni de ordin eco -nomic.
Gestiunea economică constă într -o alegere continuă între diferite posibilități, luând în
considerare diferite posibilități a ori cărei decizii, realizându -se în acest sens numeroase
comparații,
Astfel orice individ, căruia îi este oferită posibilitatea de a cumpăra o întreprindere,
sau de a participa financiar, trebuie să compare profitul separat la acea investiție cu nume –
rarul pe care munca și capitalul său ar putea să le obțină în altă parte.
Dacă este vorba de întreprinderi recent formate, care nu sunt încă în măsura de a -și
spori valoarea cu aportul unor apreciabile valori materiale un eventual cumpărător, cu
perspective de ve nit egale, nu va fi deloc dispus să accepte un preț de cumpărare sensibil
superior costurilor de constituire a unui complex, ale cărui capacități de producție sunt
echivalente.
Dacă, în schimb, este vorba de o întreprindere de mai mult timp, costurile nec esare
pentru crearea unui nou complex vor constitui însă fără dubiu, un termen de comparație, la
care se va face referire, dar cumpărătorul va trebui să țină cont de faptul că, substituind o
nouă întreprindere, valoarea investiției sale va fi efectiv mai m ică cu cât de mici vor fi
veniturile în cursul primilor ani, din cauza cheltuielilor de organizare și de publicitate. Va
trebui deci să cântărească pro și contra și nu va trebui deci să consimtă această soluție să se
traducă într -un supliment de venit adec vat.
Se susține ideea că valoarea curentă a elementelor de activ și valoarea de randament
determină împreună valoarea întreprinderii, însă valoarea curentă a elementelor de activ
trebuie să fie punctul de plecare pentru evaluare, și doar într -un al doilea moment trebuie să
fie rectificată de valoarea de randament. Același procedeu a fost adoptat de anglo -saxoni
după care, valoarea globală a activului se compune din valoarea curentă a elementelor de
activ și din goodwill, care este dat de randament.Schmalen bach a susținut că valoarea curentă
constituie, în orice caz, “principiul de raritate ” a unui bun. Când valoarea de randament a
unei întreprinderi este superioară valorii curente a elementelor de activ a patrimoniului său,
întreprinderea trebuie să se aște pte că vor apărea alte întreprin -deri concurente, iar plusul său
de valoare va fi astfel expus unor riscuri mult mai mari decât cele aferente valorii elementelor
de activ propriu -zise.
5 M. Grădinaru, D. Bucătaru, C. Mihai, “Evaluarea întreprinderii în economia de piață”, Ed. Junimea, Iaș i, pg.15.
6 I. Neagoe, “Finanțele întreprinderii”, Ed. Ankarom, Iași, 1997, pg. 417.
10 În orice economie liberă, valoarea de randament tinde să se apropie de valoarea
intrinsecă a elementelor de activ, dacă aceasta este exprimată ca valoare de randament
“normal ”.
Cât privește concepția care urmărește să ia în considerare exclusiv valoarea de ran –
dament, se consideră că, atunci când este vorba de a evalua o întreprindere nu se poate privi
în mod veniturile realizate, iar cel care face estimarea trebuie, în același timp să atri -buie o
considerabilă importanță volumului și compoziției elementelor sale materiale și nemateriale,
nu e mai puțin adevărat că primul gând al întreprinzătorilor este conservarea capitalului
însuși.
Înainte de a se gândi la formarea unui capital suplimentar este necesar ca în primul
rând capitalul existent să fie în mod constant, dacă nu în mod regulat, generat și reconstruit
în cursul procesului de rotație a valorilor, care se urmărește în timpul exploatării. Cu alte
cuvinte este important ca întreprinderea să fie în măsură de a înlocui materialmente capi –
talul său investit într -o perioadă normală de timp și într -o măsură adecvată, ținând cont de
evoluția generală. Pe lângă acesta, întreprinderea trebuie să fie în măsură de a genera
capitaluri suplimentare, deoarece această consolidare îi permite să -și susțină mai bine lupta
pentru existență.
Dacă asigurarea întreprinderii cu noi el emente de activ este un fapt important, este
posibil ca în anumite cazuri, ea să încerce să distribuie dividende mai multe, intensificând
astfel procesul de exploatare. Totuși o asemenea intensificare a preocupărilor de câștig va
avea efectul de volatiliza re a substanței sale productive și de a slăbi organizarea și capaci –
tatea sa de a obține venituri durabile, așa încât, în ciuda profiturilor sale înalte, goodwill -ul
va slăbi tot mai mult.
Rezultă că în situația unei întreprinderi, mărimea rezultatelor pe care le oferă, nu
permit niciodată, singure, de a -i determina valoarea și este necesar să se facă referire și la
potențialul său, virtual sau efectiv utilizat.
Nu ajunge deci, ca valoarea curentă a elementelor de activ să existe în momentul eva –
luării, e ste necesar ca ele să subziste, iar aceasta presupune ca o parte din venit să fie
capitalizată, fapt ce implică cheltuieli bine individualizate. Este vorba de a asigura
menținerea și dezvoltarea întreprinderii “în viața vie ” prin protejarea elementelor sal e de
bilanț.
În cele două cazuri, valoarea elementelor de activ și venitul constituie doi factori
strâns legați, care nu pot fi niciodată apreciați izolat, ci trebuie întotdeauna să fie luați în
considerare în funcție de relațiile lor reciproce.
Deci, ni ci valoarea curentă a activului, nici valoarea de randament nu aduc separat o
soluție la problema evaluării unei întreprinderi, ci numai luând în considerare simultan cele
două elemente este posibil să se ajungă la o estimare care să aproximeze realitatea.
Evaluarea întreprinderii nu are niciodată un scop în sine, deoarece este motivată
indubitabil de noțiuni particulare de ordin practic.
Oricare ar fi evaluarea întreprinderii, totală sau parțială, ea nu este văzută în același
mod de către vânzător și de către cumpărător, fiecare având un alt punct de vedere cu referire
la opțiunea în sine:
– pentru vânzător este o înstrăinare, o lichidare a patrimoniului sau în timp ce,
– pentru cumpărător reprezintă o investiție sau și mai simplu un plasament de capi –
tal,de la care se așteaptă un anumit profit.
Drept urmare, procesul de evaluare ține și de vederile vânzătorilor și cumpără -torilor,
nu numai de datele și de informațiile existente în cadrul întreprinderii supuse nego -cierii.
Deci nu se poate lua în considerație o singură valoare, ci trebuie să calculăm mai multe
valori, un “evantai ” al valorilor care să asigure negocierii o rază de acțiune suficientă pentru
vânzători și cumpărători.
11 Metodele de evaluare reprezintă instrumente de negociere, care se angajează în tre
cumpărător și vânzător. Prețul reținut în final va depinde de numeroși factori la terminarea
perioadei de negociere, câteodată lungă7.
Căutarea valorii unei întreprinderi înseamnă o judecată asupra multiplelor aspecte
juridice, economice, umane, comer ciale, tehnice și financiare. Trebuie, deci, reunite într -un
ansamblu de informații necesare muncii de evaluare. Toate aceste elemente nu sunt în
întregime obiective și se introduc progresiv în demersul care merge de la un studiu la acor –
dul care sancționează negocierea.
Munca de determinare a valorii unei întreprinderi se supune unui demers riguros, în
cur-sul căruia vor fi progresiv și sistematic adunate ansamblul datelor necesare unui
diagnostic global.
Evaluarea unei întreprinderi este întotd eauna îndeplinită pentru scopuri determi -nate,
însă, servește celui care a promovat -o numai ca punct de referință , fără să servească
niciodată interesele cumpărătorului sau vânzătorilor sau altor persoane interesate.
Acest fapt este în mod deosebit evide nt în cazul unei expertize juridice; în aceste
cazuri tribunalul cere părerea unui expert pentru a lua o decizie într -un domeniu în care nu
are o competență specifică. Expertul trebuie să adopte o atitudine obiectivă, chiar în cazul
unei expertize partinic e, dacă el vrea ca estimarea să fie o judecată obiectivă.
Este însă inevitabil ca și estimările obiective să fie diferite una de alta, deoarece a
evalua o întreprindere semnifică a prevedea dezvoltarea viitoare și această previziune este
întotdeauna influ ențată de optimismul sau pesimismul expertului.
Procedând la o evaluare, trebuie pornit de la faptul că orice valoare găsește expresia
sa concretă în preț, deoarece valoarea este numai o posibilitate, în timp ce prețul este o
realitate.
Prețul obținut sa u susceptibil de a fi obținut, pentru bunuri având ace eași natură,
constituie scara de măsură și de comparație cea mai adecvată; totuși un același criteriu nu
este apreciabil la evaluarea întreprinderilor, deoarece acestea nu sunt comparabile cu
bunurile f ungibile, pentru care există o piață, orice întreprindere specifică prezentându -se ca
o individualitate în sine.
În mod cert, orice întreprindere posedă numeroase trăsături comune cu altele care, ca
elemente generale, se găsesc în fiecare caz și trebuie î n mod necesar să se manifeste pentru
a caracteriza ceea ce se definește prin “producție ”.
În ceea ce privește prețul unei întreprinderi, faptul că legile de formare a prețului într –
o piața liberă sunt pretutindeni aceleași, oferă totuși punctele de bază p entru schița valorilor
căutate.
În lipsa prețurilor comparative poate apare un preț care ar părea susceptibil de a putea
fi obținut în mod comun, dar care trebuie să se țină riguros distinct de prețul care va fi efectiv
convenit și plătit în cazul specifi c ( “prețul individualizat ” ).
Prețul “general ” este deci cel care, în împrejurări normale poate fi considerat ca
adecvat. Acest preț desemnat cu termenul de valoare obiectivă a întreprinderii, în timp ce
normele de evaluare administrativă se definesc, în general, valoarea comună. Uneori, în
germană, se utilizează termenul de valoare venală, cu toate că el nu este adoptat, fiind vorba
de întreprinderi pentru care nu există o piață.
Asemenea valoare obiectivă este valoarea atribuită unui obiect, de orice p ersoană
care acționează în același fel ca alta. Este opusul valorii obiective sau valorii subiective pe
care un obiect o îmbracă în ochii unei anumite persoane, pusă în condiții cu totul speciale.
Valoarea subiectivă a întreprinderii în schimb, care cores punde valorii reținute ca
fiind corespunzătoare de fiecare din cele două părți, mărește nivelul prețului minim cerut de
vânzător și micșorează nivelul prețului maxim, pe care cumpărătorul este dispus să -1
7 I. Neagoe, “Finanțele întreprinderii”, Ed Ankarom, Iași, 1997, pg. 417.
12 plătească. Între aceste două niveluri stă spațiul pentru tratative.
Este fără discuție posibil ca să fie o corespondență între valoarea determinată de
expertiză și estimarea subiectivă a părților. Aceasta se întâmplă atunci când estimarea este
convingătoare. În negocieri, care nu au prețuri fixe, părțile au obiceiul de a contracta prețul
cel mai favorabil lor. Puterea lor contractuală este de mare importanță prin stabilirea
acordului. Prețul care rezultă din tratative diferă de evaluările subiective.
Rezumând, trebuie făcută o riguroasă distincție între “valoare ” și “preț”. Prin “va-
loare ” se înțelege ceea ce ar putea fi plătit (în sens obiectiv este valoarea considerată de toți
ca adecvată, dată fiind poziția ei particulară și gradul ei de interes). Prin “preț” în schimb, se
înțelege ceea ce trebuie efec tiv plătit la sfârșitul tratativelor. Este sarcina expertului să
stabilească valoarea obiectivă, în timp ce părților le revine să fixeze prețul.
Evaluarea unei întreprinderi are sarcina și scopul de a determina valoarea generală8.
Totuși nu este deloc ex clus ca, în anumite cazuri deosebite, să fie luați în consi –
derare, factori subiectivi care pot avea importanța lor în momentul în care va trebui să se
dezbată prețul de vânzare. În urma acestor considerații de principiu privitoare la valoare și
la preț, t rebuie să se definească metodologia evaluării întreprinderii.
Evaluarea întreprinderii comportă două operații:
1.determinarea masei activului (complexul de bunuri și drepturi) și a valoriisale curente.
2. rectificarea acestei valori curente a activului, în raport cu capacitatea sa devenit.
Determinarea complexului de bunuri și de drepturi și a valorii lor curente, comportă
următoarele operațiuni ale activului, în ceea ce privește “valorile parțiale ”:
clasificarea acestor elemente după natura, cantitatea și localizarea lor ținândcont de
situația lor (calitate, durata, capacitate de înmagazinare de măsura în care pot
fisubstituite, a posibilităților lor de folosire, etc.).
regruparea datelor referitoare la prețuri, adică determinarea prețurilor debază (pre ț
normal de achiziție sau preț de substituire) și calcularea procentului de reducereaplicat
pentru a obține valoarea efectivă valoarea momentului (estimat în funcție de costul
dereproducție) plecând de la valoarea acelor bunuri, în stare nouă. Astfel, valo areacuren –
tă aelementelor de activ ale unei întreprinderi se obține multiplicând, pentru fiecare
element,cantitatea cu prețul la starea nouă, modificând apoi rezultatul calculului în raport
cu stareamai mult sau mai puțin bună a bunului și în relație cu vâ rsta sa.
Este convenabil însă să se determine în același mod, dacă anumite bunuri, ca ele –
mente patrimoniale ale activului, sunt utilizate sau sunt dificil de transformat în bani
(mărfuri, care nu pot fi vândute decât în bloc, fapt ce are drept consecință, atribuirea ace s-
tora unei valori nule sau aproape de zero); sau dacă ele sunt utilizate ca titlu auxiliar.
Formarea prețului patrimoniului se poate însă reprezenta cu ecuația fiscală:
V = ixk,în care:
k = valoarea curentă a activului capitalul ui investit.
i = factorul de modificare a structurii capitalului.
Formula demonstrează că evaluarea întreprinderii se face pe baza valorii curente a
elementelor de activ a masei de bunuri, rectificată de factorul care rezultă din rentabilitatea
întreprind erii. A rectifica valoarea curentă a activului, cu scopul de a stabili valoarea între –
prinderii în ansamblul său, semnifică în plus a determina, dincolo de valoarea materială, u n
plus de valoare încorporată ( goodwill) sau, în anumite cazuri, o valoare mai mică.
8 M. Gradinaru, D.Bucătaru, C. Mihai “Evaluarea întreprinderii în economia de piață”, Ed. Junimea , Iași, 1997,
pg. 22
13 Plecând de la o valoare curentă a activului, care poate fi determinată cu un grad înalt
de precizie, se admite, într -o manieră mai mult sau mai puțin conștientă, că într -un timp
destul de apropiat aceste bunuri vor produce un venit normal. Dacă ace astă condiție este
adevărată, adică dacă se poate aștepta să se obțină un randament normal la elementele care
compun întreprin -derea, valoarea curentă a activului se confundă cu valoarea de randament.
Este implicit că, pentru orice caz determinat trebuie să se verifice verosimilitatea
ipotezei făcute. Pe de altă parte, în cazurile în care se crede că se va putea conta pe un su –
pliment de venit trebuie să se majoreze valoarea curentă a activului cu o “valoare a între –
prinderii ” pozitivă. Dacă invers, venitu l este inferior venitului normal, “valoarea întreprin –
derii” devine negativă și trebuie scăzută din valoarea curentă.
Pentru a estima potențialul și posibilitatea de venit ale unei întreprinderi este ne -cesar
să se îndeplinească cercetări aprofundate, baz ate pe cât este posibil pe comparații în timp, pe
comparații cu alte întreprinderi și între diferite procedee adoptate, considerând între altele,
disponibilitățile de brevete și proiecte, structura investițiilor, eficiența structurii
întreprinderilor și al e utilajelor și echipamentelor tehnice, precum și disponibilitatea de mână
de lucru calificată, schemele și metodele de organizare, localizare, poziția concuren -țială, pe
scurt toate acele condiții necesare, observate dintr -un punct de vedere personal, dar și dintr –
unul obiectiv și care privesc atât diferitele servicii funcționale cât și întreprin -derea în
ansamblul ei, pentru a realiza rezultate normale.
În acest mod, valoarea curentă a elementelor disponibile se traduce în valoarea in –
trinsecă a întreprinderii, considerată în ansamblul său, sub aspectul posibilităților normale
de randament și, în același timp, se pune baza pentru o evaluare a ansamblului întreprin -derii
ca obiect.
Cea mai simplă metodă, după care valoarea întreprinderii (v ) este egală cu venit ul
viitor durabil capitalizat (r ), este exprimată de relația:
I = P/ I (rata de capitalizare).Opinia că valoarea de randament determină singură
valoarea întreprinderii nu este valabilă din următoarele motive: înainte de toate n -ar trebui
să se atribuie nici o valoare bunurilor economice neproductive, în ciuda faptului că, în
anumite cazuri sunt valori relevante; în plus trebuie ținut cont că în practică, entitatea,
importanța, valoarea și calitatea bunurilor care constituie întreprinderea, con tribuie sub –
stanțial la evaluare.
Prin această metodă, valoarea întreprinderii se determină făcând media aritmetică
între valoarea curentă a activului (k ) și valoarea de randament. Astfel, formula devine:
1 R
V = — (— + k ) sau transformat
2 i
1 R
V = k + —( — ~k)
2 i
1.1.2. Tipuri de evaluări
Evaluarea a fost definită, în general, ca procedeul de dimensionare a costului sau al
valorii unui bun, a unui grup de bunuri sau a bunurilor unei întreprinderi sau a unei investiții.
Valoarea reprezintă acea calitate a unui bun, a cărei mărime depinde de intensitatea
cu care este dorit și apreciat. Definiția include mai multe tipuri de valoare.
Există valori economice, valori religioase, valori filozofice, valori sociale, valori
etnice, valori sentimentale, etc.
Valoarea economică sau comercială este valoarea ce poate fi măsurată și exprimată
în termeni economici, deci monetari. Mai precis, valoarea economică este acel tip de valoare
14 în funcție de care un lucru este în mă sură să producă beneficii economice pentru proprietar
sau pentru utilizator.
Chiar dacă valoarea economică este în mod normal, unicul tip de valoare la care
trebuie să se ajungă într -o evaluare, există mai multe tipuri de valoare economică de a căror
existență evaluatorul trebuie să fie conștient și pe care el trebuie să le cunoască. Înainte
de a lua în considerație diferitele tipuri de valoare economică este necesar să se acorde atenție
la trei termeni: preț, cost, valoare.
Chiar dacă cei trei termeni s unt în mod strâns corelați, au în realitate semnificații
diverse. Aceștia sunt adeseori confundați și utilizați în mod eronat, ca și cum ar fi sinonimi
și interschimbabili.
În ceea ce privește valoarea, s -a spus deja că este calitatea unui lucru în funcți e de
care el este mai mult sau mai puțin dorit, util, apreciat sau important.
Valoarea economică este acel tip de valoare pentru care un bun este în măsură să
producă beneficii economice pentru proprietarul său, sau pentru utilizator. Valoarea deci este
o calitate atribuită unui lucru.
Termenul de preț se referă la mărimea în termeni monetari, a unui oarecare raport de
schimb, ce este necesar pentru a asigura cumpărarea unui bun, exprimând în mod efectiv
efortul bănesc făcut pentru a -1 achiziționa.
Costu l reprezintă, în termeni tehnologici, un ansamblu de factori de producție, folosit
pentru crearea unui anumit bun sau prestarea unui serviciu. În termeni monetari, reprezintă
suma prețurilor curente, a serviciilor utilizate pentru obținerea unui rezultat p roductiv.
Prețul și costul sunt noțiuni strâns corelate și de multe ori pot fi identice. De exemplu,
dacă se cumpără un articol, suma de bani care trebuie plătită reprezintă prețul, fiind în același
timp un cost deoarece exprimă consumarea unei părți din capitalul cumpărătorului.
Distincția dintre preț și cost nu este dificilă, odată înțelese definițiile celor doi termeni
și dacă se are în vedere modul de utilizare al lor. Relația dintre cost și valoare reflectă, în
fapt, raportul între efortul pentru obț inerea unui bun și utilitatea acestuia.
Fundamentul conceptului de valoare de piață izvorăște din proprietățile unei piețe
deschise, în care există un anumit număr de potențiali vânzători, ce oferă proprietăți mai
mult sau mai puțin identice cu cea de eva luat. În mod natural, evaluarea este efectuată pentru
determinarea obligațiilor fiscale, situație ce nu comportă procedeul efectiv de vânzare a
proprietății.
Obligațiile fiscale sunt legate în mod obișnuit de impozite, dar problematica lor este
complexă, întrucât trebuie să ia în considerare atât mobilizarea de resurse financiare,
impozite, cât și destinațiile date acestora9.
În astfel de cazuri, totuși, ipoteza ca proprietatea este oferită pe piață, este de bază în
scopul de a fi utilizată de evaluator pentru a ajunge la o valoare de piață.
În alte cazuri proprietatea ce se evaluează poate fi deosebită sau poate fi foarte mare ,
ca o întreprindere de mai multe miliarde de dolari; consecința este deci, că numărul
cumpărătorilor potențiali poate fi foarte limitat, la fel ca și numărul de vânzători ce oferă
proprietăți similare. Și aici însă ipoteza unei piețe deschise (nu foarte mare) este un pas
obligatoriu pentru a ajunge la dimensionarea valorii întreprinderi. În cazul unei întreprin –
deri sau a unei astf el de proprietăți este foarte redus “ne putem gândi că dimensiunea evident
limitată a pieței ar putea reduce concurența până în punctul în care orice tentativă de estimare
a valorii de piață a proprietății ar putea deveni discutabilă. Totuși, acesta nu es te obligatoriu
să se întâmple; factorii ce determină valoarea economică a unei proprietăți ar putea deveni
discutabilă.
În ipoteza existenței unei piețe deschise pentru proprietatea ce se evaluează,
evaluatorul va tinde să determine valoarea pe care o ast fel de piață ar da -o proprietarii, adică
9 Gh.Filip “Finanțe generale”, Note de curs, Univ. Al. I. Cuza, Iași, 1998
15 prețul la care aceasta ar schimba proprietaruldacă ar fi vândută într -o piață deschisă sau
prețul la care ar ajunge dacă ar fi oferită în condițiile existente.
Ipotetica piață deschisă pentru proprietatea de evalua t, pe care evaluatorul o
utilizează ca schemă de referință pentru a efectua estimarea valorii, poate fi considerată ca
mediu de evaluare.
Funcționarea întreprinderii nu are semnificație decât în cadrul mediului complex în
care ea evoluează10.
Piața reală determină prețul la care proprietatea și -ar schimba proprietarul, dacă ar fi
scoasă la vânzare.
Caracteristicile mediului de evaluare și presupus a fi o piață deschisă, ce furnizează
o schemă de referință pentru munca evaluatorului, sunt descrise în terminologia definiției
valorii de piață.
Valoarea rațională de piață este prețul, în bani, sau într -un mijloc echivalent, pe care
un cumpărător și un vânzător ar putea în mod rațional să -1 accepte, dacă proprietatea ar fi
fost scoasă la vânzare, pe o pia ță deschisă într -o perioadă rațională de timp, în cazul în care
vânzătorul și cumpărătorul au dispus de informații pertinente și nici unul din cei doi nu ar fi
presat de necesitatea de a acționa.
Mediul de evaluare utilizat ca bază pentru estimarea valori i, presupune că atât
cumpărătorul cât și vânzătorul sunt raționali, chiar dacă nu întotdeauna este în realitate.
Unele definiții ale valorii raționale de piață nu menționează durata de timp pentru
care trebuie să fie considerată ca fiind oferită spre vânz are.
Una din aceste definiții este utilizată de fiscul american, care consideră ca valoare
rațională de piață ca fiind prețul la care proprietatea trece de la un vânzător disponibil, la un
cumpărător la fel de disponibil, când primul nu are nici o constrâ ngere să vândă, nici cel de –
aldoilea să cumpere, iar ambii au cunoștințe raționale asupra informațiilor pertinente.
Se observă că această definiție nu face referire nici la o piață deschisă, nici la o pe –
rioadă de timp în care proprietatea rămâne oferită spre vânzare. Cerința preferabilă este
caatât vânzătorul cât și cumpărătorul să dispună de informații pertinente, chiar dacă nu se
verifică întotdeauna practica.
În definițiile date valorii raționale de piață, ce nu specifică forma de plată, unii
evaluat ori presupun că acestea subînțeleg plata în întregime în bani în momentul vânzării, în
timp ce alții susțin punctul de vedere ce implică orice fel de formă de plată și la scadențe
diferite.
Există mai multe tipuri de valoare economică, între care:
valoare a de piață;
valoarea contabilă;
valoarea de înlocuire;
valoarea de lichidare;
valoarea de goodwill;
valoarea de împrumut;
valoarea asigurată.
Valoarea contabilă este valoarea unui bun sau a unui grup de bunuri (inclusiv o
întreprindere întreagă) așa cum e ste evidențiată în situația patrimonială sau în înregistrările
contabile.
Valoarea de piață este definită în diferite moduri, funcție de anumite limite și cir –
cumstanțe. O definiție obișnuită este echivalentă prețului în bani gheață sau într -un mijloc
echivalent, pe care cumpărătorul poate într -un mod rațional să -1 plătească, iar un vânzător
să-l accepte, dacă proprietatea ar fi scoasă la vânzare pe o perioadă de timp, în condițiile în
10 V, Turliuc și colectivul “Dimensionarea financiară a întreprinderii”, Ed. Eco Art, Iași, 1998, pg. 96
16 care atât cumpărătorul cât și vânzătorul ar fi în cunoștință de orice f apt pertinent și nici unul
dintre cei doi nu ar fi presat de o anumită necesitate.
Valoarea unei întreprinderi în activitate reflectă capacitatea acesteia de a oferi o
remunerare a capitalurilor și nu doar o sumă a unui ansamblu de bunuri și servicii. Ter -menul
utilizat pentru a face referință fie la valoarea globală a unei întreprinderi în acti -vitate, fie la
acea parte a valorii globale ce este excedentară valorii bunurilor identificabile ale acesteia.
Valoarea de intrare este valoarea atribuită în momentul punerii în funcțiune a
întreprinderii.
Valoarea de goodwill este valoarea punctelor forte realizate de către o între –
prindere, cum ar fi rezultatul factorilor intangibili ai acelei întreprinderi, precum numele,
reputația, etc.; fiind acea parte a valorii globale a unei întreprinderi în activitate care este
excedentară față de investiția de capital.
Valoarea asigurată este acea parte a valorii unui bun sau unui grup de bunuri
recunoscută în clauza unei politici de asigurare, referitoare la posibil ele pierderi. Valoarea
de lichidare reprezintă valoarea rezultată după ce din veniturile obținute din vânzarea unui
grup de bunuri sau a unei întreprinderi s -au scăzut obligațiile recunoscute. Vânzarea poate
compara fie o lichidare forțată, fie o operațiun e de tip normală, din această cauză netă
aveniturilor poate fi diferită, în funcție de fiecare din cele două situații.
Valoarea de substituire reprezintă valoarea unei întreprinderi sau a unui grup de
bunuri determinate pe baza costului de substituire a b unurilor, în relație cu altele de același
tip, capabile să producă rezultate echivalente pentru utilizator. Valoarea de substituire se
poate referi la un bun considerat nou.
Se întâmplă ca un bun sau un grup de bunuri ce trebuiesc evaluate, să aibă unul s au
mai multe tipuri de valoare , pe lângă valoarea lor economică.
Evaluatorul trebuie să separe valoarea economică de alte tipuri de valoare, deoarece
dimensionarea acesteia reprezintă obiectivul său.
Uneori, separarea valorii economice de alte tipuri de valoare ar putea da naștere
ladifi -cultăți. Aceasta se întâmplă, mai ales, când valoarea economică este combinată cu cea
afectivă.
Valoarea afectivă poate apărea și în situația evaluării unei întreprinderi create cu un
anumit număr de ani în urmă și al că rei proprietar este și manager.
Întreprinderea a ajuns să fie o parte din viața proprietarului fondator și astfel el îi
atribuie, conștient sau inconștient o valoare, ce este de un alt tip decât cea economică. Acest
surplus de valoare este evident o valoa re afectivă.
Fără îndoială, o întreprindere are o valoare economică, ce poate fi măsurată de un
evaluator, utilizând anumite principii și tehnici. Valoarea efectivă poate fi o parte a valorii
percepute de proprietar, însă atunci când evaluatorul își păstr ează obiectivitatea și nu se lasă
influențat de sentimentele proprietarului în ceea ce privește întreprinderea, nu întâm -pină
nici o dificultate în estimarea valorii economice a acesteia. În ceea ce privește acțiu -nea de
convingere a proprietarului întreprinderii, să aprecieze această valoare după același criteriu
obiectiv este adesea o chestiune foarte dificilă.
Alte tipuri de evaluări :
A. – valori intrinseci
B. – valori de randament
A. Valori intrinseci
Valoarea intrinsecă a unui activ este ce a care rezultă din evaluarea fiecăruia din ele –
mentele sale constitutive. O evaluare intrinsecă este stabilită prin diferite metode utilizate
separat sau combinat. Există o valoare intrinsecă contabilă, dar alte valori intrinseci pot fi
calculate cu ocazia unei lichidări sau a unei negocieri.
17
1. Valoarea de folosință
Noțiunea de valoare de folosință conduce la disocierea, pe de o parte, a activelor
legate de exploatarea actuală sau viitoare și, pe de altă parte a activelor aflate în afara
exploatării, care nu sunt direct implicate în funcționarea ciclului de exploatare.
Valoarea de folosință a activelor de exploatare, zisă activ net real, corijat sau ree –
valuat, se obține după corecțiile aduse valorii intrinseci contabile și după deducerea dato –
riilor. Astfel, valoarea de folosință este calculată din evaluarea diferitelor posturi ale bilan –
țului, valoarea lor zisă intrinsecă, adică evaluarea lor la prețul pieței.
Această evaluare trebuie să tină cont de starea efectivă a fiecărui element de activ,
ceea ce nu exclude luarea în considerare a posibilităților viitoare ale anumitor bunuri.
Numeroase motive fac ca valoare intrinsecă să fie diferită de valoarea net contabilă.
Diferența de evaluare provine din existența de rezerve latente sau oculte sau de minu s de
valori11.
2. Valoarea de lichidare
Este valoarea intrinsecă cea mai severă pe care o poate face o întreprindere. Este
valoarea minimă obținută după cedarea tuturor activelor și reglarea tuturor datoriilor.
Valoarea de lichidare este influențată și de cheltuielile de lichidare. Valoarea de
lichidare este aceea care se obține la vânzarea forțată a întreprinderii , într-un termen limitat.
Activele întreprinderii au valoare comercială și industrială importantă dar, în
condițiile vânzării anormale (oblig atorii) suferă abateri substanțiale, de regulă în cursul
mișcării micșorării valorii acestora.
Această valoare de lichidare poate servi ca bază de evaluare în cazul unei societăți
care înregistrează permanent pierderi și a cărei redresare este aleatoare, dar care ocupă pe
piață o poziție strategică.
B . Valorile de randament
Metodele de evaluare prin randament se bazează pe constatarea că întreprinderea nu
este o simplă sumă de bunuri materiale, ci un ansamblu complex de factori economici a căror
îmbinare este productivă. Acest ansamblu are deci o valoare distinctă de cea a ele -mentelor
sale constitutive luate separat; această valoare depinde de capacitatea sa de a de -gaja un
profit.
Valoarea de randament va depinde de nivelul profitului reținut ș i de rata de
capitalizare a acestuia.
1.2. Necesitatea evaluării întreprinderilor în economia de piață
Evaluarea unei întreprinderi nu are niciodată un scop în sine, deoarece este motivată
indubitabil de noțiuni particulare de ordin practic. Este întotdeauna efectuată în anumite
împrejurări, pentru scopuri determinate, indiferent dacă este vorba de o evalua re cerută de
tribunal, etc.; rezultă că nu este vorba – cum afirmă în această privință unii specialiști – de o
evaluare stabilită “dintr -un punct de vedere al întreprinderii ”, deoarece o asemenea formulă
ar semnifica că obiectul de evaluat își determină si ngur valoarea și într -un fel o impune.
Evaluarea este necesar să fie realizată în numeroase situații. Între acestea amintim:
1) pregătirea pentru vânzare – cumpărare a întreprinderii sau a unei părți a acesteia;
2) schimbarea geografiei acționarului (schimbări de titluri între acționari, emisiune de
noi acțiuni, etc.),
11 I. Stancu “Finanțe. Teoria piețelor financiare. Analiz ă și gestiune financiară”,Ed. Economică, București,
1997, pg. 405
18 3) cunoașterea locului întreprinderii pe eșicherul economic, atunci când se pregătesc
operațiuni de mare anvergură (investiții strategice care presupun folosirea unor resurse
de pepiața financiară, p rin emisiunea de obligațiuni, intrare la bursă, etc.);
4) stabilirea valorii impuse de acte juridice privind succesiunea, separări patrimoniale,
etc.;
5) determinarea valorii de împrumut a întreprinderii;
6) pregătirea unor operațiuni de creștere externe (absorbții , comasări, fuziuni,cumpărări de
participații).
Evaluarea în cazul operațiilor de vânzare – cumpărare apare atunci când proprietarul
unei întreprinderi are în vedre posibilitatea de a vinde și este interesat de cunoașterea unui
preț rațional, ca suport al negocierii. În mod analog, un potențial cumpărător dorește
cunoașterea valorii întreprinderii pentru a -și forma o idee asupra mărimii ofertei pe care o
va face.
Atunci când o întreprindere sau un ansamblu de bunuri au fost cumpărate este frec –
vent exprimată dorința de a le evalua separat, pentru a avea un criteriu de subdiviziune al
costului total al achizițiilor, în vederea tratamentului fiscal asigurat bunurilor aparținând unui
proprietar.
Dimensionarea valorii de împrumut a întreprinderii se rea lizează dacă acestea, în
totalitate sau o parte a bunurilor sale sunt utilizate ca garanții pentru un împrumut.
Dimensionarea valorii întreprinderii în vederea asigurării ei, servește ca punct de
referință în previziunea unor pierderi posibile, datorită u nor riscuri.
Evaluarea este necesară și atunci când există o serie de acorduri între asociați, privind
achiziționarea cu prioritate a participanților unuia sau mai multor parteneri, atunci când
intervin circumstanțe specifice: decesul sau invaliditatea. A cordurile de acest fel sunt
asimilate cu acordurile de vânzare – cumpărare. Aceste acorduri presupun stabilirea unui preț
efectiv la care întreprinderea își schimbă proprietarul.
Procedurile juridice care impun evaluarea întreprinderii se referă cu deoseb ire, în
cazul împărțirii unei proprietăți între moștenitorii unei persoane decedate.
În cazul unui partaj matrimonial poate fi necesară determinarea valorii unor bunuri
deferite din proprietatea unuia sau altuia dintre părți, sau chiar ambelor părți, în a șa fel încât
să poată face împărțirea proprietății, corelată cu hotărârea de divorț. O evaluare a proprietății
va fi solicitată pentru determinarea prețului (în bani sau în schimbul altor drepturi de
proprietate) pe care partea care cumpără un titlu întreg , să plătească celeilalte. În alternativă,
o proprietate care aparține ambelor părți care divorțează poate fi vândută la terțe persoane,
iar suma provenită din vânzare să fie împărțită între proprietarii inițiali. În acest fel o evaluare
poate fi de ajutor pentru a determina un preț rațional, ce se va putea cere pentru acea
proprietate.
O situație similară există în cazul proprietății care face parte dintr -un patrimoniu,
pentru care există diferiți moștenitori. Adică, poate fi vorba de o proprietate cum ar fi
întreprinderea sau o participare la o întreprindere, la care unul din moștenitori dorește să
cumpere cu titlu deplin, cumpărând participațiile celorlalți moștenitori și în acest caz o
evaluare a proprietății poate constitui mijlocul pentru determinarea prețului, fie în bani, fie
în schimbul altei proprietăți, care trebuie să fie plătit moștenitorilor care cedează din părțile
lor la moștenire. Distribuirea acțiunilor se prezintă sub forma unor oferte de acțiuni către
angajați ai întreprinderii.
Avantaje le acestor modalități de creștere a capitalului constau, în unele state în
beneficii fiscale, posibile de obținut.
Există numeroase alte posibile motive pentru a evalua o întreprindere sau a unor
participanți la întreprindere. Unele din acestea privesc di strugerea anumitor bunuri ale
întreprinderii și nu a totalității ei, evaluarea cerută de / sau din cauza asociaților disidenți ai
19 întreprinderii, de o ofertă publică a acțiunilor unei întreprinderi, s.a.m.d. .
Un alt motiv pentru evaluarea unei întreprind eri poate servi interesul unuiinterme –
diar, care speră să intervină în vânzarea acesteia și care are nevoie de o evaluare credibilă,
ca suport a tentativelor lui de a găsi un cumpărător și de a realiza vânzarea.
O evaluare este necesară în următoarele sit uații:
să determine prețul când o întreprindere este destinată să se transfere dintr -oproprietate în
alta, fie total (în cazurile de vânzare – cumpărare, de fuziune, de transformare, de expro –
priere, de lichidare juridică), fie parțial (în cazurile de succ esiuni de acțiuni);
1. să pună bazele unei repartizări patrimoniale, în caz de retragere sau demoarte a
unui membru, de lichidare sau de succesiune, etc.;
2. să estimeze rentabilitatea sau siguranța unei investiții de capitaluri, în caz
deangajare a unei participări sau în caz de creditare;
3. să stabilească în cazuri deosebite, pe baza impozabilă a unui impozit
asuprapatrimoniului. Baza impozabilă semnifică fie bunuri care constituie averea, fie
venituri (înforma bănească mai ales) realizate de către subiect ul impozitului sau suportatorul
acestuia. Înmod obișnuit, se constituie ca obiect al impozit ului, venitul sub orice formă
(bănească, maiales) realizate de către subiectul impozitului sau suportatorul acestuia. În mod
obișnuit, seconstituie ca obiect al im pozitului, venitul sub forma ( bănească, în prin -cipal:
salarii, profit,dividende ) și averea sub toate formele de existență a acesteia, inclusiv a
hârtiilor (titluri devaloare)12.
Motivațiile evaluării prezintă importanță în reflectarea obiectivitătii rez ultatelor,
astfel încât interesele celor care au contractat această operațiune să nu se regăsească în
concluziile obținute.
Credibilitatea evaluatorului, profesionalismul și reputația, depind de obiectivitatea
sa, aceasta nepermițând niciodată ca judecata sa să fie favorabilă unei părți, iar concluziile
sale să nu fie influențate de interesele egoiste ale clientului și nici de presiunile pe care unii
clienți lepot exercita asupra lor.
Evaluatorul trebuie să dovedească pe parcursul operației de evaluare, o totală
rentabilitate față de interesele celor care solicită realizarea acestei operații.
Evaluarea este impusă, cu deosebire, de realizarea procesului de transferare a pro –
prietății. În general, procesul de transformare a societăților poate așeza cei doi parteneri:
cumpărător și vânzător, pe poziții diverse, cu interese diferite, fapt se ar impune accentuarea
din partea evaluatorului a anumitor laturi a întreprinderii13.
Există mai multe tipuri de vânzători:
1. acționari minoritari
2. acționari majoritari
3. proprietari
și mai multe tipuri de cumpărători: antreprenori, mari deținători de disponibilități bănești,
bancheri investitori, cumpărători doritori de a vinde proprietatea.
Necesitatea evaluărilor indiferent că sunt bunuri active sau întreprinderi în totalit atea
lor, decurge din nevoile pe care le au proprietarii lor sau administratorii care au mandat de
vânzare, pentru cunoașterea unui evantai de valori, care să servească ca bază în demararea
negocierilor prețului de vânzare – cumpărare, după ce s -a luat dec izia înstrăinării lor.
Același lucru este necesar, dar într -o altă manieră și cumpărătorilor potențiali,
indiferent că sunt investitori autohtoni sau străini, salariați sau intermediari, etc.
Urmare a unor asemenea operațiuni în piața capitalurilor apare un segment nou și
anume piața de vânzare – cumpărare a întreprinderilor și a activelor acestora. Această piață
12 Filip Gh. “Finanțe generale”, Note de curs, Iași, 1998
13 D. Bucătaru “Management financiar”, Note de curs, Universitatea Al. I. Cuza, Iași
20 reunește investitorii sau deținătorii de capital, dispuși să investească direct înîntreprin -derile
existente cumpărându -le și sperând să obțină profituri mai mari decât folosind capitalul în
alt fel. Ei socotesc, în primul rând, că vor acționa asupra sistemului de manage -ment, de
gestiune și de administrare și apoi asupra altor pârghii și elemente ale profitului.
Pentru a cumpăra trebuie să exist e vânzători cu care să se negocieze, a căror intenție
este alta decât a cumpărătorilor.
Iată, de exemplu, acum în țara noastră evaluarea unei întreprinderi sau stabilirea
valorilor acesteia, se poate face cu ocazia privatizării, fuziunii, diviziunii și lichidării.
Aceasta nu înseamnă că evaluarea nu se execută și în situații de cedare în locație de
gestiune, de încheiere sau pur și simplu când anumiți proprietari o vând ca să obțină bani
lichizi, să evite un faliment etc. Negocierea ca orice afacere, po rnește de la o anumită valoare
care este diferită în concepția calculelor făcute de fiecare din cele două părți.
Rezultă că și obiectivele fiecărui negociator pot fi diferite, de aceea cei interesați
caută, găsesc și plătesc specialiști în evaluare, care stăpânesc metode și tehnici adecvate și
oferă solicitatorilor puncte de plecare în negocieri, alegeri de oferte, intenții, decizii, etc.
În concluzie, circumstanțele în care se fac evaluări sunt numeroase, dar cele mai
cunoscute sunt legate de anumite eve nimente întâlnite în economia de piață sau de tranziție.
21 CAPITOLUL II
STUDIU DE EVALUARE A FIRMEI – REALIZAT LA S.C. SIGMA
PROIECT S.A. SATU MARE
2.1.Prezentarea societății
Societatea comercială “SIGMA PROIECT ” S.A. Satu Mare este o persoană juridică
română, având forma juridică de societate pe acțiuni. Aceasta își desfășoară activitatea în
confor -mitate cu legile române și cu prezentul statut.
Sediul societății este în România, localitatea Satu Mare , str. DECEBAL, nr. 23,
SATU MARE, Cod Po ștal 440006, Jud. SATU -MARE , sediul societății poate fi schimbat
în alt loc din tară pe baza hotărârii adunării generale a acționarilor, potrivit legii. Societatea
poate avea sucursale, filiale, situate și în alte localități.
S.C. “SIGMA PROIECT ” S.A. s -a constituit în ianuarie 1990, pe baza Legii 19/1990
art. 1 și 17 – privind reorganizarea unităților economice de stat în societăți comerciale.
Secția județeană de proiectare Satu Mare se organizează ca societate de proiectare pe
acțiuni, sub denumirea de S.C. pe acțiuni “SIGMA PROIECT ” Satu Mare .
. Capitalul social al firmei la 31 dec. 200 8 este de 59.600 lei.
Societatea s -a privatizat în decembrie 1993 , în baza contractului de vânzare -cum-
părare de acțiuni, nr. 185/ 02.12.1993 semnat cu F.P.S.
Unitatea de proiectare a județului SATU MARE s-a înființat la 01 decembrie 1970
sub denumirea de Institutul Județean de Proiectare și a funcționat până în 1973, având în
conformitate cu decretul 162 /1973 și 297/1973 privind Normele unitare de stru ctură pentru
activitatea de cercetare .
Obiectul de activitate este :
prestări servicii, elaborare și comercializare de proiecte pentru investiții, studii de
sistematizare, topografie, geodezie , albume în alb negru și color și panouri de recla –
mă siorganiza re expoziții, materiale de prezentare, sigle, machete , multiplicări de
texte sidesene,copii după acte originale, etc .;
execută management imobiliar, acordă asistență tehnică și dirigenție de șantier;
execută lucrări de construcție – montaj, instalații, rep arații capitale și curente,
tâmplărie și mic mobilier , precum și prestări servicii pentru transport mărfuri;
execută activități de comerț en -gros și en -detail, cu material de construcții și in-
stalații, echipamente și utilaje specifice activităț ii de construcție și proiectare , pre –
cum și alteproduse industriale și alimentare indigene și din import;
închiriază spa ții pentru societăți comerciale în condiț ii avantajoase pentru societate ;
Obiectul de activitate al soc ietății este în proporție de 95 % ocupat cu activitatea de
ocupare pentru investiții de locuințe, social – culturale, studii de sistematizare , alimentări cu
apă și canalizare, gaze naturale, studii topografice și geotehnice, etc.
Structura organizatorică a societății este cea a unui institut mic, sub 400 persoane, cu
un consiliu de administr ație format din cinci persoane .
Activitatea se desfășoară pe următoarele specialități:
1. Arhitectură
2. Rezisten ță
3. Instalații
4. Geodezie
5. Topografie
6. Devize
22 Societatea dispune de specialiști cu înd elungă experiență în proiectare , ingineri și
arhitecți, care au proiectat în decursul anilor relațiile din județul SATU MARE dar și din
alte județe ( Sălaj , Bihor , Maramureș ).
Câteva exemple semnificative ar putea fi :
40.000 apartamente din județul SATU MARE ;
200 săli de clasă în județul SATU MARE ;
Lucrări tehnico -utilitare pentru orașele și comunele județului ( alimentă ri cu apă,
alimentări cu gaze , canalizare ).
Societatea “SIGMA PROIECT ”, dispune acum de o experiență bogată, de o baza de
date și un fond topo pe care alte firme de proiectare din județ nu le au.
1. Adunarea Generală a Acționarilor este organul de conducere a societății care
decide asupra activității acesteia și asigură politica ei comercială și politică .
Adunările generale ale acționarilor s unt ordinare și extraordinare și au ruinătoarele
atribuții principale:
a) aprobă structura organizatorică a societății și numărul de posturi , precum sinorma -tivul
de constituire a compartimentelor funcționale și de producți e;
b) aleg membrii Consiliului de Administrație și ai Comisiei de Cenzori, inclusiv cen -zorii
supleanți, le stabilesc remunerația, ii descarcă de activitate și ii revocă;
c) aleg directorul, îl descarcă de activitate și ii revocă, directorul este și președintele
Consiliului de Administrație;
d) stabilesc nivelul de salarizare a membril or Consiliului de Administrație , adirectoru lui
și a Comisiei de Cenzori , în conformitate cu prevederile legii;
e) stabilesc bugetul de venituri și cheltuieli, și după caz , programul de act ivitate pe
exercițiul următor;
f) examinează, aprobă sau modifică bilanțul și contul de profit și pierderi , dupăanali -zarea
raportului Consiliului de Adminis trație și a Comisiei de Cenzori , aprobărepartizarea
beneficiului;
g) hotărăsc cu privire la contractarea de împrumuturi bancare pe termen lung, inclusiv a
celor externe; stabilesc competențele și nivelul de contractare a împrumuturilor bancare
curente, a creditelor comerciale și a garanțiilor;
h) hotărăște cu privire la înființarea și desființarea de sucursale, filiale și agenții;
i) hotărăște cu privire la mărirea sau reducerea capitalului social, la modificareanumă –
rului de acțiuni s au a valorii nominale a cestora , precum și la cesiunea acțiunilor ;
j) hotărăște cu privire la adoptarea sau modificarea statutului, precum și la transfor -marea
formei juridice a societății;
k) analizează rapoartele Consiliului de Administrație privind stadiul și perspectivele so –
cietății cu referire la dividende, poziția pe pia ța internă și internațională, relații cu clienții;
l) hotărăște cu privire la comasarea, divizarea, dizolvarea , și lichidarea societății;
m) hotărăște cu privire la acționarea injustiție a membril or Consiliului de Administrație , a
directorului și a cenzorilor pe ntru pagube pricinuite societății;
n) hotărăște în orice alte probleme privind societatea.
2. Adunarea generală a Acționarilor se convoacă de președintele Consiliului de
Admi -nistrație sau de unul din membr ii Consiliului de Administrație , pe bazaîmputer -nicirii
date de președinte.
Societatea pe acțiuni este administrată de către Consiliul de Administrație, compus
de 5 administratori aleși de Adunarea Generala a Acționarilor pe o perioadă de 4 ani, cu
posibilitatea de a fi aleși pe noi perioada de 4 ani, car e pot avea calitatea de acționari.
Alegerea administratorilor se face dintre persoane desemnate de acționari.
1. Consiliul de Administrație se întrunește la sediul societății ori de câte ori este
necesar, la convocarea președintelui sau a o treime din numărul membrilor săi. El este
23 prezidat de p reședinte iar în lipsa acestuia , de unul dintre membrii, desemnat de președinte.
Președintele numește un secretar, fie dintre membrii Consiliului, fie din afara
acestuia. Pentru valabilitatea deciziilor este nec esară prezenta a cel puțin trei din numărul
membrilor Consiliului de Administrație, iar deciziile se iau cu majoritatea absolută a celor
prezenți.
Dezbaterile Consiliului de Administrație au loc conform ordinii de zi, stabilite pe
baza proiectului comunic at de președinte . Acestea se consemnează în procesul verbal al
ședinței, care se înscrie intr -un registru sigilat și parafat de președintele Consiliului de
Administrație.
In relațiile cu terții, societatea este reprezentată prin președintele Consiliului d e
Administrație.
Membrii Consiliului de Administrație vor putea exercita orice act care este legat de
administrarea societății în interesul acesteia în limita drepturilor care li se conferă .
Președintele Consiliului de Administrație este obligat să pună la dispoziția acți o-
narilor și Comisiei de Cenzori , la cererea acestora, toate documentele societății. Preșe –
dintele, membr ii Consiliului de Administrație , directorul și salariații răspund i ndividual sau
solitar, după caz , pentru prejudiciile rezultate di n infracțiuni sau ab ateri de la dispozițiile
legale , pentru abaterile de la statut sau pentru greșeli în administrația societății. În astfel de
situații, ei vor putea fi revocați prin hotărârea Adunării Generale a Acționarilor.
Consiliul de Administrație are, în principal, următoarele atribuții:
a. Angajează și concediază personalul și stabilește drepturile și obligațiile acestuia;
b. Stabilește îndatoririle responsabilitățile personalului societății pe compartimente;
c. Aprobă operațiunile de vânzare și c umpărare de bunuri potrivit competenteloracordate;
d. Aprobă operațiunile de încasări și plăti potrivit competentei acordate;
e. Aprobă încheierea de contracte de închiri ere (luarea sau darea cu chirie );
f. Stabilește tactica și strategia de marketing ;
g. Aprobă încheierea sau rezilierea contractelor potrivit competentelor acordate ;
h. Supune anual Adunării Generale a Acționarilor, în termen de 60 de zile de laîncheierea
exercițiului economico – financiar , raportul cu privire la activitatea societății, bil anțul și
contul de profit și pierderile pe anul precedent, precum și proiectul de program de activitate
și proiectul de buget al societății pe anul în curs ;
i. Rezolvă orice alte probleme stabilite de Adunarea Generală a Acționarilor.
4. Comisia de cenzo ri
Gestiunea societății este controlată de acționari și de Comisia de cenzori, formată din
3 membrii. Cenzorii se aleg de Adunarea Generală a Acționarilo .
Pentru a exercita dreptul de control, acționarilor și Comisie de cenzori li se pot pre –
zenta, la cerere date cu privire la activitatea societății, situația patrimoniului, a beneficiilor
și a pierderilor.
Comisia de cenzori are următoarele atribuții principale:
a. în cursul exercițiului financiar verifică gospodărirea fondurilor fixe și a mi jloacelor
circulante, a portofoliului de oferte, casa și registrele de eviden ță contabilă și informează
Consiliul de Administrație asupra neregulilor constatate;
b. la încheierea exercițiului financiar controlează exactitatea inventarului, a documentelor și
informațiilor prezentate de Consiliul de Administrație asupra costurilor societății, a
bilanțului și a contului de profit și pierderi , prezentând Adunării Generale a Acționarilor un
raport scris;
c. la lichidarea societății, controlează operațiunile de l ichidare;
d. prezintă Adunării Generale a Acționarilor punctul său de vedere la propunerile de
reducere a capitalului social sau de modificare a statutului și obiectivului societății.
Comisia de cenzori se întrunește la sediul societății și poate cere con vocarea Adunării
24 Extraordinare a Acționarilor, dacă aceasta nu a fost convocată de Consiliul de Administrație,
în cazul în care capitalul social s -a diminuat cu cel mult 10 %, timp de 2 ani consecutiv (cu
excepția primilor 2 ani de la constituirea societății.
Personalul de conducere al societății și cenzorii sunt aleși de A dunarea Generală a
Acționarilor . Restul personalului este angajat de către Consiliul de Administrație sau de către
directorul societății comerciale .
Nivelul salariilor pentru pe rsonalul societății, pe categorii de funcții, se stabilește și
poate fi modificat de către Adunarea Generală a Acționarilor, în funcție de studii și munca
efectiv prestată, cu respectarea limitei maxime de salarizare prevăzute de lege. Plata sala –
riilor, i mpozitelor pe acestea și a cotei de asigurări sociale se va face potrivit legii. Drep –
turile și obligațiile personalului societății sunt stabilite de către Consiliul de Administrație
sau de către directorul societății comerciale.
Capitalul social este rep rezentat prin acțiuni emise de societate, ce sunt nominative,
Capitalul social va putea fi majorat și nu se vor putea emite noi acțiuni până nu vor fi complet
achitate cele din emisiunea precedentă.
Valoarea nominală a unei acțiuni nu va fi mai mică de 17 32 lei.
Acțiunile vor cuprinde:
a. Denumirea și durata societății;
b. Data contractului de societate , nr. din Registrul comerțului, sub care se află
Înregistrează societatea, și numărul Monitorului oficial în care s -a făcut publicarea;
c. Capitalul social, numărul acțiunilor și numărul de ordine, valoarea nominală
aacțiunilor și vărsămintele efectuate;
d. Pentru acțiunile nominative se vor arăta numele și prenumele, domiciliul acțio –
narilor, sau după caz denumirea și sediul acestuia.
Acțiu nile trebuie să poarte semnătu ra a doi administratori , când sunt mai mulți sau a
unicului administrator.
Acțiunile trebuie să fie de valoare egală, ele acordând drepturi egale.
Dreptul de proprietate asupra acțiunilor nominative se transmite prin declara ția fă –
cută în Registrul de acțiuni ale emitentului, subscrisă de cedent și de cesionar sau de
mandatarii lor și prin mențiunea făcută pe acțiune.
Subscriitorii și cesionarii ulterior sunt răspunzători solidar, de plata integrală a
acțiunilor, timp de tre i ani, socotiți de la data când s-a făcut mențiunea de transmitere în
registrul societății.
Când acționarii nu au de efectuat plata vărsămintelor ce le datorează, societatea îi va
invita s ă-și îndeplinească această obligație, printr -o somație colectivă, p ublicată de două ori
la un interval de 15 zile.
Când, nici în urma acestei somații, acționarii nu vor efectua vărsămintele, Consiliul
de Administrație va putea decide fie urmărirea acționarilor pentru vărsămintele restante, fie
anularea acestor acțiuni no minative. În locul acțiunilor anulate vor fi emise noi acțiuni
purtând același număr, care vor fi vândute.
Sumele obținute din vânzare pot fi întrebuințate pentru acoperirea cheltui elilor de
publicație și vânzare , a dobânzilor de întârziere și a vărsămintelor neefectuate, restul va fi
înapoiat acționarilor.
Dacă prețul obținut nu este suficient pentru acoperirea tuturor sumelor datorate
societății, sau dacă vânzarea nu a re loc din lipsă de cumpărători , societatea va putea sase
îndrepte împotri va subscriitorilor și comisionarilor, conform legii.
Dacă în urma îndeplinirii acestor formalități, nu s -au real izat sumele datorate so –
cietarii , se va putea proceda de îndată la reducerea capitalului, în proporție cu diferența dintre
capitalul existent și capitalul social.
Orice acțiune dă dreptul la un vot în adunările societății.
25 Exercițiul dreptului de vot este suspendat pentru acționarii care nu sunt la curent cu
vărsămintele ajunse la scadență .
Acționarii societății nu pot înstrăina unor persoane fizice din afara societății sau unor
persoane juridice, acțiunile alocate și remise de către societate.
Acționarul p oate ieși oricând din asociație , cu condiția să comunice hotărârea sa
Consiliului de Administrație cu 6 luni înainte de finele exercițiului economico -financiar.
consiliul de Administrație va convoca Adunarea Generală a Acționarilor pentru a hotăr î
redistribuirea acțiunilor către salariații societății.
Acționarul care pierde calitatea de salariat prin încetarea contractului său individual
de muncă, pierde și calitatea de asociat al societății, respectiv de acționar, de asemenea, cei
care pleacă din societate din vina lor, la cererea acestora.
Fac excepție cei care se pensionează pentru limită de vârstă sau pentru incapacitate
temporară de muncă , sau cei care sunt disponibilizări ca urmare a reducerii de personal.
Societatea nu va putea dobândi propriile sale acțiuni, nici acorda împr umuturi sau
avansuri asupra lor , în afară de cazul în care Adunarea Generală a Acționarilor hotărăște,
astfe l că votul acționarilor care cumulează două treimi din capitalul social.
Situația acțiunilor trebuie să fie publicată odată cu bilanțul anual și în mod deosebit,
să arate daca acțiunile au fost integral plătite și numărul acțiunilor printre s -a cerut fără
rezultat, efectuarea vărsămintelor.
Hotărârea Adunării Extraordinare pentru mărirea capitalului social se va publica în
Monitorul Oficial, acordându -se pentru exercițiul dreptului de preferință , un termen de cel
puțin o lună , cu începere din ziua publică rii.
Societatea își va putea mări capitalul social cu respectarea dispozițiilor prevăzute
pentru constituirea societății.
In caz de mărire a capitalului social, administratorii sunt solidari răspunzători de
exactitatea celor arătate în prospectul de emis ie, în publicațiile făcute de societate sau în
cererile adresate în vederea măririi capitalului.
Hotărârea Adunării privind mărirea capitalului are ca efect numai în măsura în care
a fost adus ă la îndeplinire în termen de un an de la data sa.
Reducerea capitalului poate fi făcută numai după trecerea a 2 luni din ziua în care
hotărârea a fost publicată în Monitorul Oficial.
Fiecare acțiune conferă acționarului dreptul la un vot în adunare Generală a
Acționarilor și de a participa la distribuirea dividend elor, potrivit legii.
În cazul pierderii uneia sau mai multor acțiuni, proprietarul va trebui să anunțe
Consiliul de Administrație și să facă public faptul în presă. După 6 luni, va putea obține un
duplicat al acțiunii.
Societatea tine evidenta contabilă în lei, întocmește anual bilanțul și contul de profit
și pierderi, având în vedere normele metodologice elaborate de Ministerul Finanțelor.
Beneficiul societății se stabilește pe baza bilanțului aprobat de Adu narea Națională a
Acționarilor, profitul impo zabil se stabilește în condițiile legii.
Din profitul anual se stabilesc fondul de rezervă, care va fi de cel mult 5% din totalul
profitului prevăzut în bilanțul anual (constituirea lui efectuându -se până se va atinge minim a
cincea parte din capitalul social), precum și alte cote prevăzute de reglementările în vigoare.
Din profitul prevăzut în bilanț , se scade impozitul legal, rezultând profitul cuvenit
acționarilor care se repartizează intre aceștia, proporțional cu aportul la capitalul social,
precum și pentru nevoi ale societății.
În cazul înregistrării de pierderi, Adunarea Generală a Acționarilor va analiza cau zele
și va hotăra în consecință . Suportarea pierderilor de către acționari se va face proporțional
cu aportul de capital și în limita capit alului subscris.
Societatea tine registrele prevăzute de lege.
26 Societatea va putea fi transformată în altă formă de societate, prin hotărârea Adu –
nării Generale a Acționarilor.
Următoarele situații duc la dizolvarea societății:
imposibilitatea realizări i obiectivului societății;
hotărârea Adunării Generale;
faliment;
pierderea unei jumătăți din capitalul social, după ce s -a consumat fondul de rezervă, dacă
Adunarea Generală a Acționarilor nu decide completarea capitalului sau reducerea lui la
suma rămasă;
numărul de acționari va fi redus sub 5, mai mult de 6 luni;
în orice altă situație , pe baza hotărârii Adunării Generale a acționarilor, luată în
unanimitate.
Dizolvarea societății comerciale trebuie să fie înscrisă în Registrul Comerțului și
publi cată în Monitorul Oficial.
Litigiile societății cu persoane fizice sau juridice sunt de competența instanțelor
judecătorești din România.
Situația cifrei de afaceri în ultimii 3 ani este următoarea:
Nr.
crt. Domeniile de
activitate Cifra de afaceri anuala (Ron) aferent ă
exercițiului financiar Cifra medie
anual ă
31.12.20 16 31.12.20 17 31.12.20 18
0 1 2 3 4 5
Val. la 31.12.20 16 Val. la 31.12.20 17 Val. la31.12.20 18
1. Prestări
servicii 1.055.000 1.501.167 2.690.496 1.748.888
2. Alte activități 8.000 6.750 5.350 6.700
TOTAL 1.063.000 1.507.917 2.695.846 1.755.588
Societatea a înregistrat la 31.12.20 18 un profit de 438.232 RON.
Situația capitalului patrimoniului societății se prezintă astfel:
2016 2017 2018
Capital social 76000 596000 596.000
Valoarea patrimoniului 373.980 1.124.670 1.132.380
Pentru viitor prognoza cererii este condiționată de capacitatea de dezvoltare a in –
vestițiilor finanțate de la bugetul statului, bugetele locale, cât și de posibilitățile de dez –
voltare a investițiilor agenților economici cu capital de stat și privat.
În ceea ce privește oferta societății la nivel global , este nelimitată în situația în care
investițiile vor cunoaște creșterea impusă de necesitățile etapei actuale.
2.2. Diagnosti ce sectoriale . Necesitatea analizei diagnosticului
Evaluarea unei întreprinderi în totalitatea sa este o practică dificilă, cu multe fațete,
dar indispensabilă în economia de piață și cu atât mai mult în cea în care ne aflăm noi –
tranziția spre econom ia de piață .
Cu ajutorul evaluării se asigură cele mai sigure date și informații ce privesc valoa –
rea unei întreprinderi la un moment dat, ținând seama atât de elementele patrimoniale și
27 nepatrimoniale, corporale și necorporale, tangibile și intangibile, etc.
Cu toate că metodele de evaluare sunt multiple și intr-o evoluție constantă, ele pre –
zintă totuși avantajul de a situa negocierile partenerilor de afaceri cu capitalul între prinderii
într-o anumită ramură , al cărui punct de plecare este esențial.
Evaluarea implică o înaltă responsabilitate din partea persoanei care o efectuează.
O evaluare necorespunzătoare este de natură să vicieze un element important al
contractului de vânzare -cumpărare : prețul activului.
Diagnosticul este etapa pr ealabilă a evaluării și care are ca obiect, identificarea
punctelor forte și slabe ale societății co merciale .
Rolul diagnosticului poate fi în următoarele aspecte :
stabilirea valorii bunurilor corporale (tangibile și inta ngibile) ;
identificarea elementel or de risc în exploatare, comercial, tehnologic, politic sau de
alta natură;
confirmarea existentei plus – valorii în elementele corporale și necorporale, precum
și a obținerii plusprofitului;
identificarea anumitor elemente subevaluate;
valoarea contabilă a activului, determină pe baza reevaluării, conform H.G. nr.
545/1990 și H.G. nr. 26/1992, luată în calcul la stabilirea patrimoniului net al
societății comerciale deținătoare;
principalii indicatori economico – financiari ai activului;
forța de munca uti lizată, clasificarea și competența acesteia;
document ele ultimului control financiar ;
ultimul raport al Co misiei de cenzori ;
alte documente pe care societatea deținătoare le considera necesare pentru evalu –
areaactivului în cauză, referitor la eleme ntele co rporale sau necorporale , dotarea
tehnica și nivelultehnologic al activului, uzura sa fizică și morală, elemente legate de
personalul activului și de concurenta ,etc.
situa ția stocurilor de materii prime, materiale , producție nedeterminată, produsefinite
și alte mijloace circulare aferente activului, actualizate cu influenta modificărilor
deprețuri existente la data evaluării. potrivit legii, aceste stocuri se vând separat, pe
bază denego -ciere directă și, ca atare, nu se includ în prețul de evaluare.
2.2.1. Diagnosticul juridic
Diagnosticul juridic implică investigarea unor aspecte tehnico – legale privind
activitatea întreprinderii, în general, și a activului ce urmează a fi evaluat și vândut, în
special .
Stabilirea diagnosticului juridic parcurge două etape, care conțin elementele de
întreprindere:
A. Solicitarea documentelor legale care, în prima faza, condiționează declanșarea
evaluării, iar în cea de -a doua faz ă, permite efectuarea propriu -zisă a evaluării întreprinderii
sau activului ce urmează a f i vândut.
B. Analiza aprobării și documentației puse la dispoziție , sub aspectul posibilităților
declanșării și respectiv a efectuării evaluării întreprinderii sau activului, precum și al sta –
bilirii punctelor forte și slabe ale societății comerciale.
C. Documentația care condiționează , din punct de vedere legal, evaluarea și vânzarea
de active (in lipsa căreia evaluarea nu poate avea loc iar vânzarea nu este posibilă) este
următoarea:
28 – propunerea de vânzare a unor active sau întreprinderi, făcută de soc ietatea comer –
cială deținătoare prin Consiliul sau de Administrație, acceptată de Adunarea Generală a
Acționarilor; propunerea de privatizare poate fi făcută și de altă persoană, fizică sau ju -ridică
(română sau străină) interesată.
Raportul de evaluare c are conține examinarea completă a situației economico –
financiare a întreprinderii. Acest raport poate fi însoțit de tehnicile de evaluare propuse de
ministerele de resort.
Dovada că activul ce urmează a fi vândut figurează în lista societăților comerciale
care au fost scoase la vânzare, această listă se întocmește de Agenția Națională de Privatizare
(art. 56 din Legea nr. 58/ 1991 și art. 9 din Normele aprobate prin H.G. nr. 634/ 1991).
Aprobarea filialei județene A.N.P. de vânzare a activului, pentru sit uația în care
prețul de pornire al licitației – propus pe baza evaluării – este sub valoarea contabilă
actualizată, în funcție de influența prețurilor și a pieței (art. 11 -13 din Normele aprobate prin
H.G. 634/1991).
Efectuarea propriu -zisă a diagnosticul ui juridic și a evaluării este o operațiune ce
comportă analiza unor elemente în domeniul juridic, și anume:
1. Dreptul comercial
a. Fondul de comerț.
Noțiunea de fond de comerț desemnează ansamblul bunurilor corporale și
necorporale pe care industriașul sau comerciantul le grupează și le afectează pentru
desfășurarea unei activități specifice, în condițiile de competitivitate și rentabilitate. El este,
deci, compus din două categorii de elemente :
bunuri corporale și anume : bunuri mobile (utilaje, activul circulant, mobilier, mărfuri
achiziționate în scop de vânzare sau din producția proprie) și bunuri imobi le (con-strucții
și terenuri , precum și drepturile imobiliare asupra acestora).
bunuri necorporale, care se referă, în primul rând la clientelă, ce poate fi definită cafiind
valoarea pe care o reprezintă relațiile stabilite intre fondul de comerț și persoanele
careapelează la produsele sau serviciile lui. Clientela este sinteza unui complex de factori
(internisi externi):
1. Numărul, cantitatea și fidelitatea clienților;
2. Vadul comercial, care este legat în principal de amplasament.
Nu intră în categoria bunurilor necorporale drepturile private asupra firmei: numele
sau denumirea sub care își exercită activitatea, emblema, mărcile de fabrică, de serviciu,
brevetele de invenție, desenele și modelele industriale.
Contractel e încheiate cu unități bugetare : primării, consilii locale și societăți. Co-
merciale (5 %), atât pe termen scurt, cât și pe termen lung sunt principalele modalități de
încheiere a tranzacțiilor.
Împrumuturile societății au fost necesare deoarece ea nu dispune de fondu ri proprii,
iar dacă acestea există, se încasează foarte greu, aflându -se la credite pe termen scurt (mai
ales în ultimii doi ani).
RON
2016 2017 2018
2.233 11.737 18.800
Pe anul 20 18, societatea urmează să plătească dobânzi la creditele acordate în valoare
de 188000 lei, așa cum reiese din bugetul de venituri și cheltuieli pe 20 18.
b. Dreptul la contractul de închiriere (locație);
c. Dreptul la contractul de locație de gestiune;
29 d. Concesiunea.
2. Dreptul civil
a. Situația juridică a construcțiilor – se verifica dacă S ocietatea deținătoare exercită
asupra acestor bunuri un drept de proprietate.
b. Situația juridică a terenului – Societatea este deținătoarea terenului pe care se află
clădirea acesteia.
c. Situația împrumuturilor – societatea nu are împrumuturi pe termen mediu sau lung.
3. Dreptul fiscal
S.C. SIGMA PROIECT SA. este înregistrată la Direcția Generală a Finanțelor
Publice și Controlul Financiar de Stat cu COD FISCAL: 644869 , din 29 noiembrie 1992.
Din analiza datelor financiare rezult ă că societatea, în anii 20 17-2018 nu
înregistrează plăți restante de natura impozitelor, taxelor, contribuțiilor, prelevărilor și
vărsămintelor legal datorate.
4. Dreptul mediului
Activitatea S.C. SIGMA PROIECT S.A. co nstă în marea sa majoritate (95 %) în
proiectare pentru investiții de locuințe, social -culturale, studii de sistematizare, alimentări cu
apă și canalizare, gaze naturale , studii topografice și geotehnice , etc. și deci nu conta –
minează mediul sau terenurile învecinate.
5. Dreptul social
Activitatea salariaților în raport cu conducerea societății este reglementată prin con –
tractul colectiv de muncă și prin contractele individuale.
De asemenea, în societate se aplică prevederile Regulamentului de organizare și
funcționare și alte regulamente de ordine interioară.
Din verificările făcute, rezultă că atât salariile, cât și contribuțiile la fondul de pen –
sii, la asigurările sociale și cele pentru plata ajutorului de șomaj sunt plătite la zi.
Salariile angajaților se negociaz ă pe baza contractului colectiv de muncă, încheiat
între conducerea societății și sindicate. Revendicările salariale au fost soluționate permanent
și nu există conflicte de munca.
6. Litigii
S.C. SIGMA PROIECT S.A. nu este implicată în litigii, aflate pe rolul instanțelor
judecătorești sau a Arbitrajului de lângă Camera de Comerț.
Concluziile diagnosticului juridic:
Se poate aprecia că situația juridică a SC. SIGMA PROIECT S.A. este clară și lipsită
de probleme, reținând următoarele:
PUNCTE TARI:
– dreptul de proprietate asupra elementelor din patrimoniu este clar;
– nu există conflicte sociale.
PUNCTE SLABE:
– posibilitatea nerecuperării unor creanțe;
RISCURI:
– limitarea posibilităților de contractare de credite pentru investiții majore.
2.2.2. Diagnosticul resurselor umane
30 Resursele umane sunt un factor important pentru succesul unei firme. Ele ar trebui
gestionate la fel ca și activele patrimoniale, care dau greutate poziției competiționale și
financiare a societății.
Conform organigramei numerice și de profesii, situația personalului societății
comerciale SIGMA PROIECT S.A. se prezintă astfel:
INDICATOR 2016 2017 2018
TOTAL PERSONAL 84 82 80
1. din care :
– direct productiv 65 65 63
Administrativ 19 17 17
2. din care:
– cu studii medii 50 49 47
– ingineri 31 30 30
– economiști 3 3 3
Structura personalului pe vârste și sexe:
ANI TOTAL BĂRBAȚI FEMEI
până la 30 ani 10 7 3
30-40 8 5 3
41-50 40 27 13
51-60 7 4 3
peste 60 15 9 6
Se constată că societatea dispune de o forță de muncă îmbătrânită, cei peste 40 de ani
fiind în proporție de 87,5%.
De asemenea, S.C. SIGMA PROIECT SA. dispune de un personal cu o vechime
apreciabilă, cei cu o vechime de peste 10 ani fiind într -o proporție de 77,5 %. Acest lucru
conferă încredere, experiență dar și inerție la schimbări.
Funcțiile pe care le ocup ă personalul firmei sunt cele prezentate în organigramă:
directori, șefi de colective, tehnicieni, desenatori, muncitori necalificați (2), economiști.
Majoritatea angajaților sunt cu studii superioare, cu excepția tehnicienilor care au
studii medii și scoli de calificare .
Remunerarea personalului se face pe baza contractului colectiv de muncă încheiat
intre salariați și conducerea unității.
A.G.A. stab ilește salariul directorului general și al directorului economic. Directorul
general, la rândul său, stabilește împreună cu directorul economic treptele de salarizare
pentru fiecare angajat, trepte care se negociază anual.
CONCLUZII :
PUNCTE TARI:
structura socio -profesională corespunde nevoilor, fiind în concordanță cu dotarea
tehnică;
din punct de vedere al calității forței de muncă, se poate aprecia nivelul bun deca -lificare
al acesteia și experiența în activitate;
numărul mare al angajaților cu studii superioare.
31
PUNCTE SLABE:
vârsta înaintată a personalului face ca aceasta să se adapteze mai greu la schimbări.
RISCURI:
adaptabilitatea redusă.
OPORTUNITĂȚI:
elaborarea unei strategii de alegere a forței de muncă tinere;
elaborarea unei strategii de pregătire a forței de muncă pentru schimbările viitoare ale
acesteia.
2.3. EVALUAREA S. C. “ SIGMA PROIECT ” S.A. în viziune dinamică
2.3.1. Evaluarea S.C. “ SIGMA PROIECT ” S.A. prin metoda financiară
Evaluarea într -o viziune dinamică pune în evidență capacitatea întreprinderii de a
produce profit.
Conform concepțiilor financiare, care reprezintă expresia viziunii dinamice a evalu –
ării întreprinderii, valoarea de piață a întreprinderii este dată de mărimea veniturilor pe care
aceasta le poate furniza pe întreaga durată de viață economică.
În această viziune, întreprinderea este constituită ca o investiție, un bun a cărui
valoare este dată de suma veniturilor pe care investiția le poate atinge.
Sunt două variante după care se consideră î ntreprinderea ca o investiție:
– întreprinderea este considerată ca o investiție industrială și comercială;
– întreprinderea este considerată ca o investiție financiară.
Evaluarea întreprinderii se realizează aplicând metodologia actualizată, cu ocazia
selectării proiectelor de investiție.
Valoarea globală a întreprinderii este valoarea actualizată a cash -flow-ului, pe o
perioadă de n ani:
naCfVG)1(
unde :
Cf = cash – flow, care se determină utilizând mărimile previzionale ale încasăril or, la
care se adaugă suma obținută din dezinvestiții sau cesiune, iar din rezultat se scad cheltuielile
de producție, variația nevoii fondului de rulment, necesarul privind investițiile, precum și
acele vărsăminte către bugetul de stat.
n = durata de viață economică pentru întreprindere;
a = rata de actualizare, care trebuie să fie cât mai ferită de variații.
Dimensionarea ratei de actualizare se realizează în două modalități diferite, funcție
de cotarea sau necotarea societății la bursă.
În cazul societăților cotate la bursă, se utilizează costul mediu al capitalului, se
adaugă o primă de risc sau rata valorificării capitalurilor proprii (rata rentabilității
financiare).
În cazul societăților necotate la bursă, se utilizează dobânda cap italurilor garantate
de stat.
Metoda fluxurilor financiare actualizate presupune evaluarea societății în funcție de
perspectivele sale de dezvoltare.
32 Această metodă (financiară) utilizează principiul financiar, potrivit căruia valoarea
actuală a fluxuril or nete de disponibilități (cash -flow) ce pot fi degajate în viitor, din
funcționarea unui activ al societății comerciale.
Cash -flow-ul presupune o cunoaștere detaliată a tuturor elementelor (parametrilor)
ce intră în calcul, care îl ajută pe potențialul investitor să -și stabilească costul investiției de
așa manieră încât să recupereze această cheltuială într -o anumită perioadă și să obțină un
profit din activitatea întreprinderii.
Prin parcurgerea modelului standard se observă că baza o reprezintă venitu rile
viitoare, respectiv beneficiile viitoare.
Deci, se impune analiza următoarelor componente ale cash -flow-ului:
a. Analiza veniturilor;
b. Analiza cheltuielilor;
c. Analiza investițiilor;
d. Analiza structurii capitalului;
e. Analiza valorii reziduale;
f. Durata de actualizare.
a. Analiza veniturilor presupune o proiectare în viitor a veniturilor rezultate din
vânzarea produselor sau serviciilor întreprinderii.
Această analiză implică luarea în considerare a următoarelor aspecte privind piața:
cantitatea vândută; prețul mediu de vânzare; dinamica pieței; concurența; elasticitatea pre –
țurilor în raport cu cererea, schimbări în diverse reglementări; schimbări tehnologice, etc. O
problemă importantă în proiectarea veniturilor este capacitatea existentă a societății.
Creșterea prețurilor din fiecare an se bazează pe analiza ce se efectuează asupra pieței în care
acționează societatea, pe tendințele care au existat în trecut și pe discuțiile cu conducerea
societății.
Cu ajutorul “Contului de pro fit și pierderi ” se poate analiza evoluția veniturilor și
cheltuielilor.
Astfel veniturile sunt structurate pe trei mari categorii:
1. Venituri din exploatare , formate din:
– producția vândută (PV);
– revânzarea de mărfuri (RM);
– producția stocată ( Δ Ps = Sf – Și );
– producția imobilizată (pi).
Pe baza acestor elemente se determină cifra de afaceri (CA) și producția exerci -țiului
financiar (PEF), potrivit următoarelor relații:
CA = PV + R m
PEF = CA + ΔP s + P i
2017 CA = 7.123 + 1.500.794 = 1.507.917 RON
2018 CA = 4.713 + 2.691.133 = 2.695.846 RON
Se poate constata o creștere a cifrei de afaceri în 20 18 comparativ cu 20 17.
2017 PEF = 1.507.917 + 60.650 = 1,568.567 RON
2018 PEF = 4.713 + 2 .791.133 = 2.795.846 RON
Producția exercițiului financiar a cunoscut o evoluție asc endentă, de 1,7 ori mai mare
decât în 20 17.
2. Venituri financiare
3. Venituri excepționale
VENITURI 2017 2018 %
33 1. Venituri din exploatare 1.572.11
2 2.656.330 1,68
2. Venituri financiare 6.610 9.635 1,45
3. Venituri excepționale 1,981
4.TOTAL VENITURI 1.578.72
2 2.667.946 1,68
b. Analiza cheltuielilor presupune o examinare a cheltuielilor de producție în pe –
rioadele anterioare și în perioadele în care se realizează protecția. Deseori este necesară
corectarea bugetului de venituri din perioadele anterioare, în vederea eliminării efectelor
cheltuielilor obișnuite ajungându -se, astfel, la o imagine adecvată a cheltuielilor analizate.
În anumite cazuri, este necesar ca analiza să fie profundă, în sensul efectuării unei analize
fixe și a ce lor variabile.
Analiza cheltuielilor se bazează, în mod normal , pe cel mai recent an, pe o medie a
nivelului anual sau pe suma ajustată ce reiese din discuțiile cu conducerea societății. Din
această cifră globală se elimină cheltuielile cu amortizarea și dobânzile, deoarece este pre –
ferabil să se aprovizioneze cu cash -flow fără datorii.
Cheltuielile cu amortizarea se bazează pe o analiză a activelor, pe suma celui mai
recent an și inflație, sau pe suplimentările nete ale activelor fixe. Pentru orice event ualitate,
cheltuielile cu capitalul și amortizările trebuie să fie egale.
Aceasta, pentru ca poate un termen mai lung, suma amortizărilor trebuie să amorti –
zeze suma suplimentărilor de echipament, iar în cazul în care amortizarea este 0, este ne –
cesară înlocuirea echipamentului uzat, care generează apoi cheltuieli cu amortizarea.
CHELTUIELI 2017
2018
%
1.Cheltuieli de
exploatare 968.624 1.852.981 1,91
2.Cheltuieli financiare 2.233 11.737 5,2
3.Cheltuieli
excepționale 2.419 67.887 28,06
TOTAL 973.276 1.932.605 1,98
Se constată că, în timp ce cheltuielile pentru exploatare s -au dublat, cele financiare
și cele excepționale s -au majorat de aproximativ 5 și 28 ori în 20 18 față de 20 17.
S.C. SIGMA PROIECT S.A își constituie pe parcursul exe rcițiului sau după înche –
ierea acestuia o serie de rezerve, pe seama rezultatelor financiare favorabile. Astfel, în 20 18
a fost repartizată suma de 3713 lei pentru constituirea fondului de rezervă.
Scopul principal pentru care societatea constituie rezerv e legale este acela de pro –
tejare a capitalului social, în cazul în care exercițiul s -ar incheia cu pierderi.
c. Analiza investițiilor – nu se fac investiții.
d. Analiza structurii capitalului are în vedere următoarele aspecte: structura
curentă a capita lului; costul diferitelor componente a capitalului, cum ar fi: costul datoriilor,
costul capitalului propriu; riscurile asociate afacerii, specifice domeniului din care face parte
societatea și țării în care se face evaluarea.
Stabilirea ratei de actualiz are se bazează, în general, pe media ponderală a costului
capitalului.
e. Analiza valorii reziduale presupune determinarea cash -flow-ului viitor, generat
de afacere, dupa o perioada viitoare.
Valoarea rezidual ă (Vr) reprezintă valoarea pe care o posedă societatea comercial ă
la sfârșitul orizontului de prognoză care trebuie estimată (actualizată).
34 Sunt cunoscute mai multe tehnici de determinare a valorii reziduale:
1. Valoarea reziduală = activul net de la sfâr șitul perioadei. În acest caz, se folosește
folrmula lui M. Augustin Jaquement, care a demonstrat că această formul ă are avantajul unor
erori foarte mici:
n
p tIMp AFp BRpA Vnp
10
)1(
unde:
A0 = Activul net reevaluat, după ce s -a luat în considerare diferența cumulată între
amortismentele fiscale și cele tehnice.
Brp = Beneficiul reinvestit în anul p sau reportat pentru investițiile în anul următor
anului p;
Afp = Amortismentul fiscal al anului p;
Imp = Investiții de menținere (înlocuirea echipamentelor) .
Valoare reziduală = Suma fluxurilor financiare actualizate, pe care societatea este
capabilă să le degaje după intervalul de prognoză.
Formula practică utilizată este urmatoarea:
aCFnVr , unde,
Vr = Valoarea reziduală;
CFn = cash -flow-ul din ultimul an de prognoză;
a = rate de actualizare sau de capitalizare.
Rata de actualizare, de regulă reprezintă expresia exigenței de profitabilitate a
investitorului pentru investiția sa.
Rata de actualizare (a) se compune dintr -o rată de ba ză (rb) și coeficientul pentru
riscuri (rr).
Rata de bază este denumită și rata neutră pentru că pornește de la dobânda pieței,
care se consideră că are un caracter obiectiv față de agentul economic. Mărimea acestei rate
poate fi considerată rata dobânzii reale (practicate de către Bănci, C.E.C., sau alte instituții
financiare) sau randamentul real al unor plasamente financiare alternative.
Coeficientul pentru riscuri (r r) se apreciază în funcție de stabilitatea economiei
naționale și gradul de vulnerabi litate al societății comerciale, stabilită în analiza diagnostic
și poate lua valori cuprinse între 20% și 150%.
Din analiza diagnostic a rezultat că:
– societatea comercială acționează într-o economie cu un grad încă mare
deinstabilitate,
– riscul comercial este ridicat, ținând cont de concurența relativ mare de pe piața
proiectării în construcții;
– dotarea tehnică nu impune modificări radicale, dar și posibilitățile actuale sunt
limitate.
Un coeficient de risc de 65% reflect ă starea societății comerciale și mediul în care
funcționează aceasta.
Deci, rata de actualizare (capitalizare) este:
– a =9×1,65 = 14,8%
f. Durata de actualizare
Unii autori susțin că o durata de cinci ani este perioada după care certitudinea de a
obțin e profituri este tot mai redusă , dacă nu se face o nouă investiție.
Alțiautori susțin că durata de 8 -10 ani este perioada reutilării, iar în cazul în care se
35 face o investiție de echipamente , perioada este dată de durata vieții echipamentelor de bază,
în activitatea societății.
Durata de prognoză (5 -10 ani) este , în general, determinata pe baza estimă rilor din
prognoză și marchează , de regulă, momentul când au loc schimbări semnificative în viata
societății co merciale, ca de exemplu : o restructurare masivă a activității.
Două su nt considerentele pentru care se alege durata de prognoza de 5 ani:
– a. Practica a demonstrat că din punct de vedere financiar, o societate comercială
care merge bine 5 ani, în mod sigur va merge bine și în continuare;
– b. Intervalele de p rognoză, în p ractica europeană , se întind de regulă pe 7 ani, cu
următoarele segmente:
primii 3 ani, pe baza experienței anterioare și a datelor cunoscute cu un gradde
credibilitate ridicat;
următorii 2 ani se calculează, de regulă , prin exploatarea rezultatelor dinprimii trei ani;
ultimii 2 an i constituie repetarea anului 5 .
Deci, alegând o perioada de 5 ani, considerăm prognozele realizabile. Algoritmul
standard de calcul a valorii cash – flow -ului este :
))1( )1((
1hrn
hhn n
aV
aI CFVCF
în care:
VCF – valoarea determ inată pe baza fluxurilor financiare actualizate sau valoarea cash -flow
din anii 0 … n ;
CFn = fluxul financiar brut în anul n;
In = investiția de menținere, înlocuire, în anul n;
a = rata de actualizare;
Vr = valoarea reziduală din anul n;
N = intervarul de prognoză al afacerii.
Modelul simplificat al cash -flow-ului (CF ) este:
CF = venituri nete – (Cheltuieli de producție + Che ltuieli administrative generale ).
Impozit ul pe beneficiu=Beneficul net+Amortizarea -Capitalul de lucru -Cheltuieli cu
capitalul.
Elementele de calcul ale fluxului financiar net sunt:
– venituri totale – investițiile
– cheltuieli totale – capitalul de lucru
– profitul brut – valoarea reziduală
– profitul net – rata de actualizare
– amortizarea imobilizărilor – durata de prognoză
Pe baza variației adoptate pentru calculul capacității beneficiarii (Cb) sunt
prognozate veniturile totale și cheltuielile totale, din care rezultă profitul brut și profitul net.
Amortizarea se calculează ținându -se cont de prevederile Legii nr.15/1994 și a HG.
266/1994, corel ate cu prevederile O.G.70 /1994 , cota medie de amortizare anuala pentru
mijloacele fixe amortizabile rezultă ca o medie ponderată intre amortizarea mijloacelor fixe
-clădiri și amortizarea aferentă celorlalte mijloace fixe.
Sintetic, calculul amortizării anuale es te în felul următor :
36 GRUPA VAL. RĂMASĂ
(ron) NORMA DE
AMORTIZARE
(%) VALOAREA DE
AMORTIZARE
(ron)
GRUPA
1 8.439.800 4,5 379.800
GRUPA
2 611.300 2 12.200
GRUPA
3 1.141.300 17 313.000
GRUPA
4 473.500 17 80.500
GRUPA
5 121.200 17 20.600
GRUPA
6 122.600 10 12.200
TOTAL 11.909.700 7,1 818.300
Investițiile necesare sunt considerate numai investiții de menținere și prevăzute a se
realiza din surse proprii, pân ă la nivelul amortizării anuale .
Capitalul de lucru se prevede a se asigura din împrumuturi pe termen scurt, i nfluen –
țând numai cheltuielile financiare, în vederea determinării profitului impozabil și nu in –
fluențează fluxul fondurilor.
În determinarea mărimii fluxurilor financiare nete se pleacă de la capaci tatea bene –
ficiara, exprimata prin profitul net.
La profitul net se adaugă celelalte disponibilități bănești create de către societate :
amortizările și provizioanele și astfel se obține fluxul financiar brut.
La nivelul firmei cash -flow-ul brut este egal cu beneficiul de exploatare, înaintea
amortizării și a provizioanelor.
Cash -flow-ul net reprezintă diferența de autofinanțare, întrucât include și dividen –
dul, ca parte din beneficiul ce se distribuie.
Capaci tatea de autofinanțare este aptitudinea a întreprinderii de a -și finanța singură
nivelul de exploatare.
Fluxul de lichidități potențial se bazează pe profitul net și pe amortismente .
Pentru calculul fluxurilor financiare nete, din valoarea brută se scad nevoile de
finanțare a activității curente:
– investițiile de menținere, înlocuire sau reînnoire;
– variația fondului de rulment.
Fluxurile financiare brute=profitul net+amortizări Fluxul financiar net= fluxul
financiar brut -investiții Fluxul financiar net act ualizat -fluxul fina nciar net x rata de
actualizare .
Nr.
crt. INDICATOR 2014 2015 2016 2017 2018 TOTAL
1. Profit net 376.178 438.232 501 950 583.720 625.912 2.525.992
2. Amortizări 12.951 28.478 16.000 18.321 17.330 93.080
3. Fluxul
financiar brut 398.129 466.710 517.950 602.041 643.242 2.628.072
4. Investiții
5. Fluxul financiar
net 398.129 466.710 517.950 602.041 634.242 2.628.072
6. Rata de
actualizare 57.591 69.073 76.656,6 89.102 95.199,8 387.622,4
37 Nr.
crt. INDICATOR 2014 2015 2016 2017 2018 TOTAL
7. Fluxul financiar
net actualizat 331.538 397.637 441.293,4 512.939 548.042,2 2.231.449,6
Deci, flux ul financiar net actualizat (CF ) este în valoarea de 2.231.449,6 ron
Determinarea valorii reziduale:
Vr = CFn/a=643.242 /0,148= 4.346.229 ,7 Iei Determinarea valorii pe baza fluxur ilor
financiare actualizate (VCF) :
naVrCF Vr)1(
5)148,01(7,229.346.42,448.121.2
VCF
VCF = 2.121.448,2 + 2.179.732,6 = 4.301.180,8 lei VCF = 4.301.180,8 lei
Un cash -flow pozitiv semnifică o creștere a ca lității reale de finanțare a investițiilor.
Aceasta reprezintă o îmbunătățirea activului real și o confirmare a majorității averii
proprietarilor.
Un cash -flow negativ semnifică o scădere a valorii proprietății.
Din datele prezentate se observă că societatea are un flux de lichidități nete pozitiv ,
aspect favorabil care este exprimat prin trezoreria neta (fluxul monetar net al exercițiului).
Creșterea trezoreriei nete pe perioada exercițiului contabil reprezintă “CASH -FLOW
“ – ui perioadei:
CF-TN 1-TN 0
În condițiile constantei nevoi de fond de rulment, c ash-flow-ul ar fi egal cu profi –
turile nete și amortizările acumulate și ar exprima disponibilitatea monetară efectivă pentru
dezvoltarea întreprinderii.
Trezoreria netă este expresia cea mai concludentă a desfășurării unei activități
eficiente.
Dacă comparăm mărimea fondului de rulment care apare la un moment dat în bi –
lanțul financiar, cu necesarul de fond de rulment rezultat din ciclul de exploatare, diferența
se regăsește sub forma trezoreriei nete.
Trezoreria netă se concretizează în dispo nibilități bănești în conturi bancare și în
casă.
TN = FR -NFR,
unde:
TN = trezoreria net ă
FR = fondul de rulment
NFR = necesarul fondului de rulment.
Pentru a analiza trezoreria netă este necesar să se analizeze, mai întâi fondul de
rulment și neces arul de fond de rulment.
38 Fondul de rulment este un concept mult utilizat în analiza financiară. El servește
pentru a măsura condițiile echilibrului financiar, care rezultă din confruntarea dintre
lichiditatea activelor pe termen scurt și exigibilitatea pa sivelor pe termen scurt.
Fondul de rulment este, totodată, și un indicator de lichiditate: cu cât este mai mare,
cu atât mai mici vor fi datoriile pe termen scurt pentru finanțarea activelor circulante14.
În mărime absolută fondul de rulment se determină în două variante:
Fondul de rulment (FR ) = capitaluri circulante (CP) – active imobilizate (AI)
Fondul de rul ment (FR) = active circulante ( AC) – datorii pe termen scurt (DTS)
Capitalurile permanente = capitaluri proprii + datorii pe termen lung și mijlociu
Datorii pe termen scurt = credite comerciale de la furnizori + credite bancare pe
termen scurt.
Ambele modalități de calcul conduc la același rezultat, cu deosebire că prima metodă
creează posibilitatea aprecierii echilibrului financiar pe termen s curt.
Cu cât resursele stabile depășesc valoric utilizările permanente cu atât întreprin -derea
dispune de o marjă de securitate financiară mai mare pentru a face fa ță nevoilor ciclului de
exploatare.
ACT IV (lei) PASIV (lei )
Active imobilizante : 633.110 Capitaluri permanente: 1.248.889
Active circulante : 668.543 Datorii pe termen scurt: 68.909
CP = 673.885 + 570.004 = 1.243.889 lei
DTS = 68.909 lei
2007 – FR = CP -AI =1.243.89 -633.110 = 610.779 lei
FR>0 = FR pozitiv
Având un fond de rulment pozitiv, se înregistrează un excedent de lichidități poten –
țiale pe termen scurt, fată de exigibilitatea potențială pe termen scurt.
Deci societatea se află într -o situație favorabilă sub aspectul echilibrului financiar,
fiind în măsură să facă față datoriilor la sc adență.
ACTIV PASIV
Active imobilizate nete Capitaluri permanente
– necorporale
– corporale
– financiare 624.530
8.580
633.110 – capital social
– rezerve
– rezultatul exercițiului
– previziune 596.000
37.130
438.232
– profit de rezerve 172.527
FOND DE RULMENT 610.779 Capital propriu +
Datorii pe termen scurt 673.885
570.004
TOTAL 1.243.889 TOTAL 1.243.889
Prin prisma fluxurilor financiare monetare, la nivelul micro economic, echilibru
financiar se regăsește în totalitate în egalitatea:
Suma fluxurilor financiare de intrare este = Suma fluxurilor financiare de ieșire.
Necesarul de fond de rulment se manifestă ca un decalaj firesc între încasări și plăți
Mai apare un decalaj între nivelul cumpărătoril or și plata efectivă a acestora , în sensul
că întrepri nderea benefici ază de un credit comercial acordat de furnizori.
Diferența între necesitățile de finanțare a ciclului de exploatare și datoriile de
exploatare este numită nevoia de fond de rulment.
14V. Cocris, V. Isan – „Economia afacerilor„ vol. 2, Ed. Graphics, Iași, 1995
39 Nevoi a de fond de rulment (NFR)= (Total stocuri+ Total creanțe ) – Datorii de
exploatare.
2000 -NFR – (19.226 + 382.528 ) – 591.930 – 190.136 lei
Se consideră ca necesarul de rulment este pozitiv, ceea ce semnific ă un surplus de
nevoi temporare , în raport cu sursele temporare posibile de utilizat. Aceasta este conside –
rată o situație normal ă.
ACTIV PASIV
Stocuri
Avansuri virate la furnizori
Creanțe clienți
Cheltuieli efectuate în avans
Creanțe diverse 19.266
–
371.313
11.145
70 Datorii furnizori
Datorii personal
Datorii fiscale și sociale
Avansuri primite de la clienți
Venituri încasate în avans
Alte obligații 21.926
–
–
–
–
–
570.00
4 Total stocuri și creanțe 401.794 Total obligații 591.93
0 NECESARUL DE FINANȚAT 190.136
TOTAL
Deci: TN = FR -NFR
2018
TN – 610.779 – 190.136 « 420.634 lei
Trezoreria net ă a societății este pozitivă , ea fiind rezultatul întregului echilibru
financiar al întreprinderii. Exercițiul financiar încheiat cu un surplus monetar explică
existen ța profitului net din pasivul bilanțului.
În cazul în care trezoreria n etă ar fi negativă, atunci s -ar evidenția un dezechilibru
financiar la încheierea exercițiului.
ACTIV PASIV
Plasamente
Disponibil în cont la bancă
Casa
Creanțe, cesiuni, valorimobiliare
Avans și acreditive –
251.176
2.033
382.528
– Conturi curente asociații
Datorii pentru cumpărători de
valori de plasament
Efecte comerciale nescontate –
–
190.136
FOND DE RULMENT 610.779 NECESARUL DE FOND DE
RULMENT 190.136
TN = 610.779 – 190.136 = 420.643 lei
La fel se procedează la calculul trezoreriei nete pe 20 18:
FR = CP – AI= 1.092.795 – 603.079 = 489.716 lei
CP = 611.037+ 481.758 = 1.092.795 lei
NFR = ( 9.296 + 206.468 ) – 494.653 = – 278.889 lei
TN = FR – NFR = 489.716 + 278.889. = 768.605 lei
Deci cash -flow -ul va fi :
CF = TN 1-TN 0, unde:
TN 1= trezoreria netă din 20 18
40 TN 0 = trezoreria netă din 20 17
CF = 420.643 -768.605 = – 347.962 lei
Deci, se constată că societatea înregistrează cash -flow negativ ceea ce semnifică o
scădere a capacităț ii de finanțare a investițiilor , o scădere a valorii proprietății.
Deoarece, S.C. “SIGMA PROIECT ” S. A. înregistrează un cash -flow negativ, având
deci o rentabilitate scăzută, se recomandă ca metodă de evaluare, cea bazată pe valoarea
bunurilor sale patrimoniale.
2.3.2. Evaluarea S.C. “SIGMA PROIECT ” S.A. prin metoda patrimonială
În cazul acestei societăți, evaluarea pe metodă mixtă este considerată ca fiind cea mai
adecvată metodă care se bazează pe criteriile informative ale estimărilor patrimoniale și a
celor bazate pe profit.
Evaluarea societăț ii se bazează pe luarea în considerare, în mod simultan, a valorii
elementelor patrimoniale și a presupusei sale rentabilități viitoare.
În ceea ce privește evaluarea întreprinderii ca un patrimoniu, întreprinderea este
considerată ca o sumă de bunuri sus ceptibile a fi evaluate, mai mult sau mai puțin
independent unele fată de altele.
În această operațiune, bunurile întreprinderii pun diferite probleme de evaluare, se
pot distinge două mari grupe de bunuri:
1. Bunuri tangibile : corpora le, financiare ( terenuri, imobile, echipamente, disponibilități,
creanțe);
2. Bunuri intangibile: necorporale ( notorietatea, reputația financiară, competență, calitate
gestiunii).
Pe baza acestor distincții, valoarea globală a întreprinderii se compune din suma
elementelor tangibile și a celor intangibile.
1. Evaluarea bunurilor tangibile
Valoarea patrimonială a unei întreprinderi pornește de la ultimul bilanț contabil,
bilanț c are este el însuși un inventar al acestor elemente.
În conformitate cu prevederile art. 7 și art. 9 din Legea contabilității pentru evalua –
rea elementelor patrimoniale, se stabilesc următoarele reguli:
a. La data intrării în patrimoniu, bunurile se evaluează și se înregistrează in
contabilitate la valoarea de intrare, denumită valoare contabilă, care se stabilește astfel:
bunurile reprezentând aport la capitalul social sau obținute cu titlu gratuit, lavaloa rea de
utilitate, în funcție de prețul pieței, utilitatea, starea și amplasarea acestora;
bunuri procurate cu titlu oneros, la valoarea de achiziție denumită valoareade achiziție;
bunuri produse în unitatea patrimonială, la costul de producție;
b. Evaluar ea elementelor patrimoniale cu ocazia inventarierii se face la valoarea
actuală sau de utilitatea fiecărui element, denumită valoarea de inventar, stabilită în funcție
de utilitatea bunului în unitate și prețul pieței;
c. La încheierea exercițiului, eleme ntele patrimoniale se evaluează și se reflectă
în bilanțul contabil la valoarea de patrimoniu, respectiv la valoarea contabilă pusă de acord
cu rezultatele inventarierii;
d. La data ieșirii din patrimoniu sau la darea în consum, bunurile se evaluează
și se scad din gestiune la valoarea lor de intrare.
Neînregistrarea în contabilitate a diferen țelor în plus între valoarea de inventar și
valoarea de intrare pentru elementele de activ și a diferenței în minus, pentru elementele de
pasiv, face ca unele elem ente patrimoniale s ă fie sub sau supra evaluate, în momentul în care
se efectuează evaluarea economică a întreprinderii. În același timp, este necesar să se țină
41 seama și de alte elemente cum ar fi: evoluția inflației, a raportului de schimb și situația
concretă în care se afl ă starea funcțională a întreprinderii.
Inflația este un fenomen cotidian. Într-o lume rațională, inflația este anticipat ă în
deciziile economice și financiare . O parte a acestui fenomen rămâne totuși imprevizibilă, cu
influen țe poziti ve sau negative, mai mult sau mai puțin importante în rezultatele eco -nomice
și în averea proprietarilor15.
În consecință, în operațiunea de evaluare trebuie să se ducă unele corective
elementelor cuprinse în bilanțul contabil, care constituie un document important. Aceste
corective trebuie făcute în raport cu valoarea patrimonială de moment a fiecărui element, cu
capacitatea potențială de a produce profit și un grad de valorificare a acesteia.
Bilanțul contabil este o bază pentru diverse formulări , susc eptibile de a exprima
valoarea acestora, între care:
– activul net corectat (ANC);
– valoarea substanțială;
– capitalul permanent necesar exploatării.
1. Activul net corectat
Prin activul net se înțelege situația netă a întreprinderii care reiese din bilanțul
contabil. Noțiunea de activ net corectat (real) se sprijină, în principal, pe constatarea unor
principii contabile, cum ar fi cel al prudenței, etc . Calculul activului net vizează noțiuni
specifi ce și anume : A = Activul net contabil, c alculat după formula : ANc = activ total –
datorii totale
Aceasta reprezintă cea mai simplă și cea mai rapidă metoda de stima re a valorii unei
întreprinderi . Ea a fost utilizată în România, pentru privatizarea întreprinderilor prin metoda
MEBO.
Determinar ea activului net contabil, în optica evaluării rapide a societății comerciale,
pe baza unui raport de evaluare simplificat se face pe baza relațiilor dintre indicatorii
ultimului bilanț contabil, conform:
A. ELEMENTELE DE ACTIV B. DATORII
I. Active imobilizate
1. Mijloace fixe + terenuri
2. Imobilizări necorporale
3.Imobilizări corporale și
necorporale în curs
4. Imobilizări financiare 624.530
–
–
8.850 1. Împrumuturi și datorii
asimilate
2. Furnizori
3. Alte datorii
4. Dividende de plătit
5. Conturi de regularizare –
21.926
570.004
500.000
–
TOTAL ( 1+2 + 3+4) 633.110 TOTAL B ( 1 + 2+ 3+ 4 + 5) 1.091.939
II. Active circulante
15I. Stancu –„Fiananțe” Ed . Economică, București, 1997, pg. 410
42 1. Materiale, obiecte de inventar
2. Produse finite și semifabricate
3. Producția în curs
4. Animale
5. Mărfuri și ambalaje
6. Conturi de regularizare
7. Prime privind rambursarea
8. Disponibilități bănești
9. Titluri de plasament
10. Creanțe și decontări 19.266
–
17.870
–
–
11.145
–
255.209
–
376.198
TOTAL 11 ( 1+2+ … + 10) 679.688
TOTAL A ( I + II) 1.312.7
68
ANc = A – B
ANc = 1.312.768 – 1.091.930 = 220.868 lei
Calculul este, în principal același, dar elementele de activ și pasiv sunt corectate
pentru a obține o imagine economică reală a întreprinderii. Evident că activele tangibile sunt
actualizate.
Apare, deci, necesitatea corectării (retratării) bilanțului contabil și constituirii unui
bilanț economic, care să reflecte mai aproape de realitate patrimoniul net al întreprinderii.
Activu l net corectat reprezintă mărimea capitalului necesar pentru a reconstitui
patrimoniul net al societății, la nivelul valorii reale de utilitate al acestuia.
Din bilanțul economic se calculează activul net corectat, în două modalități:
a.) ANC = activul contabil corectat – dator ii totale contabile corectate ( pe termen
scurt, mediu și lung).
Valoarea contabilă
(bilanț) Corecturi Valoarea
economică
(corectată)
ACTIV
Imobilizări nete
Depozite
Stocuri
Producția nedeterminată
Clienți
Alți debitori
Lichidități
633.110
255.931
19.266
17.870
371.313
13.275
2.033
(+) 298.982
(+) 3.853
(-) 1.230
(-) 520
923.092
255.931
23.119
17.870
370.083
12.755
2.033
TOTAL 1.312.798 1.604.883
PASIV
Capital propriu + rezerve
Credite pe termen lung Furnizori
Alte datorii
Beneficiu net 673.885
–
68.909 131.772
438.232 (-)289.982
–
–
(+)3.200
– 963.092
–
68.909
134.972
437.135
TOTAL 1.312.768 1.604.883
43 Bilanțul economic pentru anul 20 18 calculat pentru SC. SIGMA PROIECT S.A. în
vedrea stab ilirii activului net corectat ( ANC).
Pentru a demonstra modul de determinare a ANC se impune a se face următoarele
precizări:
Corectarea elementelor de activ:
1. Imobilizările necorporale sunt cele mai greu de evaluat. Principiile de evaluare sunt:
a. Eliminarea așa numitelor “non valori ” necorporale: cheltuieli de constituire, cheltuieli de
cercetare -dezvoltare, care nu sunt finanțate din resurse proprii;
b. Evaluarea celorlalte active ne corporale (fondul comercial, clientela, brevete, mărcile,
licențele) se face în mod diferit.
Cum însă SC. “SIGMA PROIECT ” SA. nu prezintă imobilizări necorporale, nu este necesar
a li se face corecturi.
2. Imobilizările corporale sunt evaluate prin mai mul te metode, în funcție de natura lor,
astfel:
– terenurile – sunt evaluate prin metoda prețului pieței, practicându -se o diminuare cu
30 % pentru prețul pe m2 al terenului neconstruit.
O altă metodă de evaluare a terenurilor o constituie aplicarea unui procent (de 20%
în S.U.A și Anglia) din valoarea bunurilor imobiliare ale întreprinderii evaluate. Evalua –
torul trebuie să interpreteze corect principalii parametri care influențează prețul terenului;
poziția, existen ța utilităților, rezistența la construc ții, raportul dintre cererea și oferta de
terenuri, etc.
Această societate deține în proprietate numai terenurile aflate sub clădirea în care se
află sediul acesteia, terenuri ce au în totalitate o suprafață de 2200 m2.
Terenuri: Valoarea inițială Corecturi
42.218 + 287.782 Valoare corectată
=330.000
2200 m2 x 150.000 lei/m2=330.000 Iei
– clădirile, construcțiile speciale și capitalul fix activ (mașinile, instalațiile, utilajele,
aparatele, etc.) se evaluează după principii specifice , care trebuie să țină cont de: poziția lor
(la clădiri), la costul actual, gradul de uzură fizică, gradul de uzură morală, cheltuieli
necesare pentru asigurarea funcționării normale.
S.C. “SIGMA PROIECT ” S.A. deține o singură clădire.
VALOARE
A
INIȚIALA CORECTURI VALOARE
CORECTAT Ă
1. Terenuri
2. Clădire
3. Utilaje și mijloace de transport
– alte imobilizări corporale
4. Imobilizări financiare 42.218
512.432
69.880
8.580 (+)287.782
–
(+) 2.200
– 330.000
512.432
72.080
8.580
Imobilizări nete 633.110 (+) 289.982 923.092
3.Imobilizările financiare sunt formate din:
– titluri de participare;
– titluri imobilizate ale activității de portofoliul;
– alte titluri imobilizate și creanțe imobilizate.
Evaluarea acestor elemente se face în moduri diferite, punctul de plecare constituin –
du-l contractul de cumpărare sau valoarea înscrisă în contractul de achiziție a titlurilor de
participare și a altor titluri imobilizate cu care acestea sunt înregistrate în patrimoniu.
4. Stocurile sunt evaluate pri n mai multe metode. Se evaluează la valoarea lor reală
44 (în funcție de indicele inflației).
Deci, 19.266 lei x 1,2 = 23.119 lei.
5. Producția neterminată – rămâne aceeași valoare (ne asigurăm că nu sunt înre –
gistratecheltuieli ce trebuiesc scăzute în anii pre cedenți).
6. Clienții – se verifică facturile vechi și se constată că unele nu mai pot fi încasate, învaloare
de 1,230 lei.
7. Debitorii – în urma evaluării rezultă o valoare de 520.000 lei care nu mai poate fi
încasată;
8. Lichiditățile – se preiau la valoarea lor nominală.
Corectarea elementelor de pasiv: Corectarea elementelor de pasiv se face astfel:
1. Datoriile se evaluează, de regulă la valoarea probabilă de plată. În datorii totale se
includ sume de natura unor obligații a căror estimare este posibilă.
2. Creditele pe termen lung se caracterizează după aceeași uzanță cu cea precedentă în
cazul creditelor pe termen lung acordate de societate și înscrise în componența imobilizărilor
financiare. Cum Societatea SIGMA PROIECT nu are astfel de credite, nu se incl ude în
evaluare.
3. Beneficiul net – în urma corecturilor aceasta se diminuează, datorită creșterii datoriilor.
4. Capitalul propriu – a crescut nu atât din beneficiul net, cât și din faptul că valoarea
terenurilor a crescut. Prin urmare, după 20 18 se vor adăuga 287.782 lei.
În concluzie etapele calculării ANC sunt:
Activul contabil = Pasivul contabil = Bilanț contabil
+ /- +/- +/-
Corecții + Corecții = Corecții din evaluare
= = =
Activ corectat = Pasiv corectat = Bilanț economic
2. Valoarea substanțială cunoaște numeroase variante care au ca punct de naștere al
lor problema tratării datoriilor.
Anumiți autori consideră că valoarea substanțială este o valo are care trebuie să fie
independentă de felul în care întreprinderea se finanțează:
– valoarea substanțială brută (caz în care se ține seama de pasivul exigibil);
– valoarea substanțială netă (caz în care se stimează să se țină cont de datorii).
La fel ca și activul net corectat, valoarea substanțială repune în discuție principiile pe
baza cărora se întocmește bilanțul contabil.
Valoarea substanțială este dată de acea parte a patrimoniului întreprinderii, gene –
ratoare a unui anumit nivel al rezultatului de ex ploatare.
Valoarea substanțială nu cuprinde valoarea bunurilor din afara exploatărilor; ea
include elementele care figurează în activul contabil, dar angajate în obținerea de rezultate
de exploatare. Este vorba de bunuri deținute în virtutea unui contrac t de credit.
Deci, valoarea substanțială reduce sau adaugă la activele bilanțiere, care constituie
valoarea matematică (VM) cu reevaluările la prețul zilei.
Se adaugă:
a. investițiile pentru activitatea de bază pe care întreprinderea nu le poate înregistra
în bilanțul său ca fiind proprietară, din diferite cauze;
b. donațiile sau bunurile ai căror proprietari nu sunt cunoscuți, etc. Se elimină:
bunurile care deși fac parte din patrimoniu, nu pot fi utilizate sau nutrebuie
utilizate în activitatea de bază a întreprinderii supusă evaluării;
datoriile întreprinderii către terți, stat, bănci, etc.
Valoarea substanțială poate fi luată în seamă numai după ce s -au făcut aceste recti –
45 ficări, ca și reevaluările la prețurile zilei, a bunurilor patrimoniale, a creanțelor și a obliga –
țiunilor întreprinderii la data evaluării.
Dacă pornim și de la datele unui bilanț, prezentat mai jos, care s -a întocmit după
reevaluare, deci totalul său reprezintă valoarea matematică (VM) sau activele corijate, atunci
se poate constata posibilitatea calculării mai multor valori substanțiale, funcție de elementele
luate în seamă, prin adăugirile sau elim inările patrimoniale.
BILANȚ
ACTIVE PASIVE
POSTURI DE ACTIV Lei lei
1.
2.
3.
4. Imobilizări nete
Stocuri
Creanțe exigibile
Disponibilități 923.092
23.119
402.741
255.931 1.
2.
3.
4.
5. Capital și rezerve
Valori în plus din reevaluare
Profitul exercițiului
Împrumuturi bancare
Datorii exigibile 671.782
292.085
437.135
–
203.881
TOTAL ACTIVE 1.604.883 TOTAL PASIVE 1.604.883
Tabloul bilanțier întocmit după reevaluarea patrimoniului . În practica reevaluării
din economia de piață, aceste valori sunt de trei categorii și anume: – valoarea substanțială
brută (VSB), valoarea substanțială redusă (VSR), valoarea substanțială netă (VSN).
2.1. Valoarea substanțială brută ( VSB) reprezintă totalul valoric al activelor exis –
tente la dispoziția întreprinde rii, indiferent de modul lor de finanțare pe care aceasta le
utilizează pentru a -și asigura realizarea obiectivului de activitate (producția de bunuri și / sau
prestarea de servicii, deci, care asigură continuitatea activității).
Formula de calcul a VSB e ste
VSB = ANC + Datorii pe termen scurt, mediu și lung,
+ Valoarea bunurilor neaflate în proprietatea întreprinderii darutilizate de aceasta (închiriate
sau leasing), + Cheltuieli de constituire;
+ Cheltuieli de reparații necesare bunurilor pentru menținer eaproducției în stare de
funcționare.
De obicei, această valoare are o anumită semnificație, mai ales pentru vânzător. VSB
= 1.401.002 + 638.913 – 158.385 = 1.881.530 lei
2.2.Valoarea substanțială redusă (VSR)
Reducerea, în acest caz, se operează asupra valorii substanțiale brute (VSB) și anume
cu datoriile exigibile pe termen scurt sau foarte scurt, datorii aferente însă numai
patrimoniului care participă la activitatea de bază a întreprinderii.
Calculul acestei valori se face astfel:
VSR = VSB – Datorii exigibile = 1.881.530 – 638.913 = 1.242.617 Iei
Valoarea substanțială redusă (VSR) este utilizată în mod excepțional, mai ales în
condițiile de vânzare rapidă în care caz negociatorii hotărăsc preluarea tuturor obligațiilor.
2.3. Valoarea substan țiala netă (VSN)
Această valoare elimină chiar și datoriile pe termen mediu și lung, deci datoriile
totale (Dt), care în practica obișnuită constituie capitaluri permanente. Relația de calcul este:
VSN = VSB – Dt = VSR – 1.242.617 lei
În concluzie, chiar dacă există trei forme de valori substanțiale, ele sunt strâns legate
una de alta prin conținutul lor patrimonial, dar ele prezintă și unele deosebiri de esență.
Ele constau în faptul că activele patrimoniale se împart după criteriile participării
acesto ra la activitatea de bază, ca de exemplu la fabricația în industrie, la executarea de
lucrări în cadrul construcțiilor civile sau prestărilor de servicii, etc.
3. Capitalurile permanente necesare exploatării ( CPNE)
46 CPNE nu reflecta valoarea reală a între prinderii, ci doar valoarea capitalului nece –
sar pentru a crea o întreprindere cu aceleași caracteristici cu cele ale întreprinderii evaluate.
Aceasta metoda de evaluare CPNE este folosită foarte apropiat ca mărime de activul eco –
nomic total al întreprinderii, deoarece reflectă totalul resurselor necesare pentru finanțarea
imobilizărilor de exploatare și a necesarului de fond de rulment de exploatare.
Formula de calcul este:
CPNE = Imobilizări n ete pentru exploatare corectate+NFR de exploatare+
Imobilizări în leasing+ Imobilizări închiriate
Sau:
CPNE = VSB -Datorii pe termen scurt -Efecte de comerț scontate și neajunse la
scadentă.
CPNE = 1.881.530 – 638.913 = 1.242.617 lei
CPNE și VSB nu sunt utilizate ca metode propriu – zise de evaluare, ci servesc numai pentru
determinarea valorii întreprinderii prin metode care includ în formula lor mate -matică,
capitalizarea rentei de goodwill.
II. Evaluarea elementelor intangibile
Patrimo niul întreprinderii se comp une atât din elemente tangibile , evidențiate în
contabilitate, cât și intangibile, fa ță de care contabi litatea are o atitudine diferită . Unele din
aceste elemente sunt evidențiate în contabilitate, în timp ce altele nu.
Aceste elemente nu pot fi ignorate în negocieri, și în acest sens, trebuie evaluate
pentru a se dimensiona corect evaluarea de piață a întreprinderii.
Valoarea global ă a elementelor intan gibile reprezintă goodwill -ul (fondul de comerț)
Fondul de comerț mai poat e reprezenta, în sens contabil, bunurile materiale aflate în
sfera circulației bunurilor, ori fondul de comerț în sensul utilizat în evaluare sau goodwill
reprezintă doar o anumită stare favorabilă a întreprinderii.
În general, goodwill -ui se poate defini ca fiind rezultatul tuturor elementelor interne
sau/și externe favorabile maximizării profitului obținut în trecut, în măsura în care
elementele preconizate permit realizarea unui profit superior remun erării capitalului anga –
jat sau/ și necesar bunei funcț ionări a întreprinderii.
Noțiunea de fond de comerț cuprinde, în general, elemente referitoare la clientelă,
renumele comercial, marca, vadul comercial etc. Goodwill -ul este o noțiune mai largă, care
vizează capacitatea unei întreprinderi de a realiza un supraprofit.
Există numeroase metode de calcul al goodwil -ului, cele mai cunoscute fiind:
1. Metoda analitică;
2. Metoda de dimensionare a goodwil -ului, pornind de la un indicator de măsurare
aactivității.
3. Metoda bazată pe supraprofit .
1. Metoda analitică are la bază ideea conform căreia elementele intangibile pot fi
separate și apoi evaluate funcție de aportul pe care îl aduc la buna funcționare a
întreprinderii.
Dacă în unele situații (cheltuieli cu publicitatea, cheltuieli de dezvoltare) se pot
aprecia cu rezultate destul de bune, consecințele acțiunii acestor elemente, în alte situații
(activitatea desfășurată în laboratoare de studiu) acestea sunt aproximative și imposibil de
evaluat.
2. Cea de -a doua metodă presupune folosirea următoarei relații:
GW = K x CA, în care:
GW = goodwill
47 K – multiplicator
CA = cifră de afaceri
GW = 1,2 x 2.695.846 = 3.235.015 lei
Această metodă este utilizată cu deosebire pentru evaluarea întreprinderilor care
acționează în domeniul circulatei bunurilor (farmacii, magazine, restaurante, etc.).
3. Metoda bazat ă pe supraprofit are la bază ideea că rezultatele întreprinderii sunt
superioare rezultatelor pe care ea ar trebui în mod normal să le realizeze, grație ele -mentelor
sale intangibile.
Această metodă se bazează pe relația:
GW = E (B – t x ANC ) (1 + a) -n
unde:
B= profitul realizat de întreprindere;
t = rata normală de rentabilitate;
n = durata goodwill;
a = rata de actualizare;
ANC = activul net corectat;
În acest caz:
Valoare întreprinderii = ANC + GW
Valoarea î ntreprinderii = 1.604.883 + 3.235.015 = 4.839.898 lei.
În urma relațiilor de calcul, considerăm că goodwill -ui (GW) este de 60%. Deci,
valoarea mixtă a întreprinderii este egală cu raportul:
VM
=
10040 60 VF VP
VM = ( (60 x 4.839.898) + ( 40 x 2.121.448) ) / 100 = 3.752.518 lei
48 CONCLUZII
Evaluarea este definită ca fiind operațiunea de stabilire a valorii întreprinderii în
întregul sau a unei părți a acesteia.
Evaluarea constă într-un complex de tehnici, procedee și metode, prin care un bun ,
grup de bunuri, un activ „ o societate sunt aduse la nivelul pieței, asigurându -se compati –
bilitatea cu aceasta.
În viziune dinamică , evaluarea este rezultatul unui proces de diagnostic, apărând ca
o linie strategică a întreprind erii, rezultatul operațiunii fiind utilizat în desfășurarea nego –
cierilor de vânzare – cumpărare.
În această viziune , valoarea întreprinderii este definită ca o valoare actuală a
fluxurilor monetare viitoare, calculate cu o rată astfel încât aceasta să as igure o remunerare
adecvată a resurselor folosite.
Pentru determinarea valorii de piață, cel care face evaluarea realizează o serie de
diagnostice sectoriale, privind starea concuren ței, calitatea climatului financiar, calitatea
gestiunii financiare, la u n nivel suficient pentru ca operația de evaluare să ajungă la rezultate
apropiate de realitate.
Orice evaluare are ca punct de plecare bilanțul contabil, motorul tuturor operațiu –
nilor de evaluare, deoarece acest document reflectă valoarea fondului propri u, piața, stra –
tegiile aplicate de firma, situația patrimoniului, evoluția acumulărilor realizate de firmă de
la înființare și rezultatele financiare din ultima perioadă.
Concluziile în legătură cu valoarea de care s -a ocupat evaluatorul sunt comunicate
clientului sau altei persoane prin intermediul raportului de evaluare.
Evaluarea într-o viziune dinamică pune în eviden ță capacitatea întreprinderii de a
produce profit.
Conform concepțiilor financiare care reprezintă expresia viziunii dinamice a eva –
luării întreprinderii, valoarea de piață a întreprinderii este data de mărimea veniturilor pe
care aceasta le poate furniza pe întreaga durată de viată economică.
În această viziune , întreprinderea este constituită ca o investiție, un bun a cărui
valoare este dat ă de suma veniturilor pe care investiția le poate atinge.
Sunt două variante după care se consideră întreprinderea ca o investiție:
– întreprinderea este considerată ca o investiție industrială și comercială;
– întreprinderea este considerată ca o inv estiție financiară.
Aceasta metodă constă în dimensionarea cash -flow -ului (fluxul de lichidități nete)
șiactualizarea sa, ce se realizează cu ajutorul unei rate de actualizare obținându -se în final
fluxul financiar net actualizat, care nu este altceva de cât valoarea de piață a întreprinderii.
In determinarea cash -flow-ului se pleacă de la capacitatea beneficiară, exprimată prin
profitul net.
La profitul net se adaugă apoi celelalte disponibilități bănești create de societate:
– amortizările provizioanele și se obține astfel fluxul financiar brut.
Cash -flow-ul net reprezintă diferența de autofinanțare, întrucât el include și divi –
dendele, ca parte din beneficiu care se distribuie. Deci, pentru calculul fluxului financiar net,
din valoarea sa brută se scad investițiile.
La fluxul financiar net astfel obținut se aplică rata de actualizare și se obține fluxul
financiar net actualizat.
Rata de actualizare se compune dintr -o rat ă de bază și un coeficient pentru riscuri.
Rata de bază poate fi considerat ă rata dobânzii reale (practicată de către bănci), iar
în ceea ce privește coeficientul pentru riscuri, aceasta se apreciază în funcție de stabilitatea
economiei naționale și gradul de vulnerabilitate al societății comerciale, stabilită în analiza
prognostic și poate lua valori cuprinse între 20% și 150%.
49 În final se determină valoarea reziduală, conform următoarei relații:
Vr = CFn / a, unde:
Vr = Valoarea reziduală; CFr = cash -flow -ui net;
a = rata de actualizare.
Această valoare rezidual ă contribuie la determinarea valorii fluxurilor actualizate
(VCF), după următoarea relație:
nr
aVCF VFC)1(
În cazul SC. “SIGMA PROIECT ” SA. SATU MARE s-au parcurs toate etapele
presupuse de metoda financiară și s -a constatat că valoarea d e piață a societății este de
2.121.448 lei.
Obiectul de activitate al acestei societăți este în proporție de 95 ocupat cu activitatea
de proiectare pentru investiții de locuințe, social -culturale, studii de sistematizare, alimentări
cu apă și canalizare, gaze naturale, studii topografice și geotehnice, etc.
Pentru determinarea valorii de piață a societății s -au întocmit diagnosticele
sectoriale. Sinteza acestor diagnostice reprezintă concluzia de ansamblu și reprezintă etapa
prealabilă a evaluării, având ca obiectiv identificarea punctelor forte și slabe ale societății.
În ceea ce privește diagnosticul juridic , se poate spune că situația juridică a SC.
SIGMA PROIECT SA. este clară și lipsită de probleme, reținând că:
Puncte tari :
– dreptul de proprietate a supra elementelor din patrimoniu este clar;
– nu are conflicte sociale.
Puncte slabe :
– posibilitatea nerecuperării unor creanțe;
Riscuri :
– limitarea posibilităților de contractare de credite pentru investiții majore.
Diagnosticul resurselor umane pune în eviden ță următoarele:
Puncte tari :
– structura socio -profesională corespunde nevoilor;
– din punct de vedere al calității forței de muncă, se poate aprecia nivelul bun
de calificare al acesteia și experiența ei în activitate.
Societatea dispune de un personal cu o vechime apreciabilă, cei cu o vechime de
peste 10 ani fiind într -o proporție de 77,5 %. Acest lucru conferă încredere și experiență.
Puncte slabe:
– media de vârstă relativ ridicată a personalului peste 40 de ani, peste 85% din
personal, fapt ce face ca acesta să se adapteze mai greu la schimbări.
Oportunități:
– elaborarea unei strategii de alegere a forței de muncă tinere;
– elaborarea unei strategii de pregătire a forței de muncă pentru schimbările viitoare.
Analiza rezultatelor financiare al e S.C. SIGMA PROIECT SA. are ca rezultat
diagnosticul financiar. Acesta poate contribui la determinarea valorii patrimoniului
întreprinderii, grație elementelor contabile furnizate de bilanț.
Diagnosticul financiar urmărește, în primul rând, capacitatea de a produce profit a
întreprinderii, echilibrul financiar, lichiditatea financiară, capacitatea de plat ă și solvabilita –
tea, posibilitățile de autofinanțare și structura financiară.
În urma diagnosticului financiar rezultă următoarele concluzii:
Puncte tari:
– S.C. SIGMA PROIECT S.A. utilizează eficient capitalurile, aspect redat pri n indicatori de
rentabilitate (peste 60 % );
– societatea are capacitate de autofinanțare (nu apelează la credite bancare decât pe termen
50 scurt);
– prezintă o bonitate bună pentru furnizori, clienți, bănci, menținându -și echilibrul financiar
în condiții bune de lichiditate și solvabilitate.
Puncte slabe:
– societatea are obligații financiare, în special față de buget, în ceea ce privește plata impo –
zitelor și taxelor aferente întregi i activități;
– înregistrează producția în curs de execuție care constă în proiecte încheiate și nefinalizate
până la sfârșitul anului.
Riscuri:
– necesitatea apelării la credite bancare pentru asigurarea plă ții salariilor, dar aceste împru –
muturi sunt numai pe termen scurt.
Oportunități:
– crearea unor rezerve pentru asigurarea fondului de rulment necesar.
De asemenea, societatea înregistrează un cash -flow negativ, ceea ce semnifică o
scădere a capacității de finanțare a investițiilor, o scădere a val orii proprietății.
Valoarea bunurilor de care dispune societatea este pusă în evidență de metodele
patrimoniale.
Evaluarea societății prin metoda patrimonială este justificată în cazul acestei socie –
tăți prin faptul că valoarea de piață a ei sporește pri n goodwill -ul de care dispune aceasta. El
este concretizat, în acest caz, prin așezarea spațială a clădirii de care dispune societatea (o
poziție deosebită – în centrul orașului, cu aspect modern și capacitate funcțională ridicată).
Deci, se impune a se lu a în considerare și această valoare.
Considerăm că nu este cazul să absolutizăm utilizarea metodelor patrimoniale, pen –
tru că perioada pe care o parcurge economia românească necesită punerea în evidență a ca –
pacității beneficiare a acesteia, astfel încât metodele bazate pe profit ar fi cele mai adecvate
acestei necesități. Totuși, având în vedere că întreprinderile românești sunt rezultatul unor
eforturi importante ale locuitorilor țării, considerăm de asemenea, că aportul lor în sta -bilirea
valorii întrep rinderii trebuie luat în calcul.
Având în vedere cele două aspecte: necesitatea punerii în evidență a întreprinderilor
viabile, cât și efortului investițional din anii creării întreprinderilor, totuși cele mai eficien –
te metode de evaluare a întreprinderi lor sunt metodele mixte.
În ceea ce privește metoda de evaluare patrimonială, valoarea întreprinderii este
suma valorilor ce constituie patrimoniul acesteia.
Bilanțul contabil este o bază pentru diverse formulări, susceptibile de a exprima
valoarea acestora, între care:
– activul net corectat (ANC);
– valoarea substanțială (VS);
– capitalul permanent necesar exploatării (CPNE).
În urma calculelor s -a obținut: ANC =1.604.883 lei
VSB = 1.881.530 lei VSB = valoarea substanțială brută
VSN = 1.242.617 lei VSN = valoarea substanțială netă CPNE =1.242.617 lei
Goodwill -ul vizează capacitatea întreprinderii de a realiza un supraprofit. În cazul
acestei societăți, valoarea sa este de 3.235.015 lei.
În urma relației de calcul am considerat că goodwil l-ul (GW) este de 60%.
Deci, propunem aplicarea metodelor de evaluare mixte în cazul acestei societăți,
metode ce trebuie aplicate diferențiat, în funcție de specificul fiecărei societăți. Obținem
astfel o valoare mixtă (VM) a societății de 3.752.518 lei.
În concluzie, cele mai adecvate metode de evaluare a întreprinderilor în condițiile
actuale sunt metodele mixte, care iau în considerare, în mod simultan, metodele financiare
(rentabilitatea viitoare) și cele patrimoniale.
51 În ceea ce privește viitorul a cestei societăți, el depinde de climatul investițional din
țară, sub aspectul legislației privind realizarea de investiții și al surselor de finanțare a
proiectelor.
Prognoza cererii este condiționată de capacitatea de dezvoltare a investițiilor
finanțate de la bugetul de stat, bugetele locale, cât și de posibilitățile de dezvoltare a
investițiilor agenților economici cu capital de stat sau privat.
În legătură cu oferta societății, la nivel global se poate aprecia că aceasta este limitată
în situația în c are investițiile vor cunoaște creșterea impusă de necesitățile etapei actuale.
52 BIBLIOGRAFIE
1. ADOCHITEI, M. sa – “Finanțele într eprinderii în economia de piață ”, Tipografia
Mitrea, Piatra Neamț , 2004
2. ANTONIU, N. sa – “Finanțele întreprinderii ”, Ed. Didactică și Pedagogică,
București, 1993.
3. BISTRICEANU, Gh. ș.a. – Finanțele agenților economici ”, Ed . Didactică și
Pedagogică, București, 1995.
4. BUCĂTARU D . – “Management financiar ”, Note de curs, Univ. Al. I. Cuza, București,
1997.
5. COCRIS V., ISAN V. – “ Economia afacerilor ”, Ed. Graphics, București, 1998.
6. FILIP , GH. – “Finanțe generale ”, Note de curs , Univ. Al. I. Cuza, București, 2004 .
7. FILIP , GH. – “Echilibrul financiar ”, Note de curs , Univ. Al. I. Cuza, București, 2005
8. FILIP, GH. – ”Îndatorarea și viabilitatea financiară a întreprinderii, Finanțe –
Credit – Contabilitate, București, 1997.
9. GRǍDINARIU, M ș.a. – “Evalauarea întreprinderilor în economia de piață ”, Ed.
Junimea, București, 1997.
10. MAXIM, E . – “Evaluarea întreprinderii ”, Note de curs, Un iv . “Petre Andrei ”, 1999
11. MAXIM, E . – “Gestiunea previzi onală a întreprinderii, proiect ” Ed. Sedcom
Libris, București, 1996
12. MAXIM, E – ”Management și economia calității ” – Ed. Sedcom Libris, București, 2002
13. GHERASIM, T. și MAXIM, E. – “Bazele Marketing Mix”, Ed. Sedcom Libris București,
1996
14. MANOLESCU, GH. – “Managementul financiar ”, Ed. Economică, București,
1996
15. NEAGOE, I – “Finanțele întreprinderii ”, Ed. Ankarom, București, 1997
16. STANCU, I. – “Finanțe ”, Ed. Economică, București, 1997
17. TOMA, M . – “Finanțe și gestiunea financiară ”, Ed. Didactică și Pedagogică,
București, 1994.
18. STAN, S . – “Evaluarea întreprinderii. Tehnici și uzanțe ”, Ed.Teora, București,
1999
19. TURLIUC, V. ș. a. – “Dimensiunea financiară a întreprinderii ” , Ed. EcoArt, București ,
1995
20. VOINEA, GH. – “Finanțe ”, Note de curs, Univ. Al. I. Cuza, București, 2006
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Studiu privind evaluarea activi tății S.C. SIGMA [620289] (ID: 620289)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.