Studiu Privind Eficienta Activitatiilor de Asigurare pe Baza Analizei Portofoliului de Asigurare

Capitolul 1. Conținutul și importanța asigurărilor de bunuri, persoane și răspundere civilă

1.1. Conceptul de asigurare privit din punct de vedere juridic, economic și financiar

Conceptul de asigurare comportă după caz abordări sub aspect juridic, economic și financiar.

Sub aspect juridic, pentru a fi operantă asigurarea, ea trebuie să aibă o formă juridică prezentată sub forma unui contract, aceasta ca rezultat a legii părților și al legii propriu zise, emisă de către puterea legislativă.

Atât contractul de asigurare cât și legea de organizare a activității de asigurare reprezintă izvoare de drept și obligații, în materie de asigurări.

Sub aspect economic, asigurarea implică constituirea în condiții specifice a fondului de asigurare ținând cont de unele aspecte:

constituirea fondului se face în formă bănească descentralizată la nivelul fiecărei societăți de asigurări, din primele asigurate prelevate de la asigurați

relațiile economice dintre părțile participante la constituirea și lichidarea fondului de asigurare, se desfășoară sub forma fluxurilor bănești ce sunt presupuse a se declanșa și la încasarea primelor de asigurare, și la plata despăgubirilor aferente.

Din punct de vedere financiar, asigurările se comportă ca un intermediar financiar între persoanele fizice asigurate care plătesc prime de asigurare și persoanele fizice și juridice care au nevoie de resurse financiare suplimentare. Astfel, asigurarea constă nu numai un mijloc de protecție împotriva riscurilor, ci și un instrument de economisire și fructificare a resurselor bănești.

Codul Civil românesc a îmbunătățit în permanență reglementările adoptate legate de definirea contractului juridic de asigurare.

În art. 49 din 1930 al Legii pentru constituirea și funcționarea întreprinderilor private de asigurare și reglementarea contractului de asigurare, se prevede: „prin contractul de asigurare întreprinderile de asigurări se obligă să plătească despăgubiri în schimbul unei prime” urmând ca în 1971 art. 57 al aceleiași legi să dezvolte reglementarea ca și conținut: „prin contractul de asigurare asiguratul se obligă să plătească o primă Administrației Asigurărilor de Stat iar aceasta ia asupra sa riscul producerii unui anumit eveniment obligându-se ca la producerea evenimentului să plătească asiguratului sau unei terțe persoane numită beneficiar o indemnizație, despăgubire sau suma asigurată în limitele convenite”.

După renunțarea la monopolul de stat exercitat de ADAS, legea 136/1995 prevede: „prin contractul de asigurare asiguratul se obligă să plătească o primă asigurată iar asiguratorul se obligă ca la producerea unui anume eveniment să plătească asiguratului sau beneficiarului despăgubirea sau suma asigurată în limitele și la termenele convenite”.

Din punct de vedere juridic contractul de asigurare prezintă anumite trăsături caracteristice:

1. este un contract consensual – este valabil prin încheierea din simplul consimțământ al părților – faptul că acesta se încheie în scris, respectând anumite elemente caracteristice, nu încalcă principiul consensulismului ci doar apără interesele asiguratului.

2. este un contract simalagmatic, părțile contractante asumându-și obligații reciproce și interdependente. Astfel, asiguratul se obligă să facă declarații de risc exacte în atenția asiguratorului atât la încheierea contactului cât și la producerea sinistrului. Deținătorul asigurării se obligă să achite primele de asigurare și în schimb, asiguratorul să asigure riscul acordând indemnizația cuvenită.

Asiguratorul își achită obligațiile contractuale față de asigurat numai dacă și-a onorat angajamentele față de societatea de asigurări. În caz contrar contractul este lovit de nulitate sau se transformă cu o sumă asigurată redusă. Reciprocitatea funcționează numai dacă asiguratul își îndeplinește obligațiile asumate față de asigurat.

3. este un contract aleatoriu – însemnând că în momentul încheierii contractului părțile nu cunosc existența sau întinderea exactă a avantajelor patrimoniale ce vor rezulta din contract, evenimentul asigurat fiind viitor și incert fie în privința realizării, fie numai în ceea ce privește momentul realizării sale. Aceasta comportă pentru fiecare din părți o șansă de câștig sau un risc de pierdere.

De exemplu – la asigurarea unei clădiri pentru riscul de incendiu, plata despăgubirii se va face de asigurător numai în situația producerii incendiului și dacă acea clădire ar suferi avarii sau ar fi distrusă. Dacă despăgubirea acordată va depăși prima de asigurare plătită, asiguratul este cel în avantaj. Invers, neapariția evenimentului asigurat în perioada valabilității contractului, conduce la un avantaj clar pentru asigurator, care încasează primele de asigurare și nu plătește nimic asiguratului.

La asigurarea de viață pentru riscul de deces, avantajul asiguratorului este cu atât mai mare cu cât momentul decesului este mai îndepărtat – aceasta pentru cazurile în care prima este plătită eșalonat, de-a lungul contractului, dar și în cazul contractului cu primă unică, plătită la începutul contractului.

Caracterul aleator al riscului asigurat dă sens contractului de asigurare. Dacă momentul și producerea evenimentului ar fi certe, asiguratorul ar acoperi cu siguranță suma asigurată.

4. este un contract cu titlu oneros, părțile urmărind obținerea de foloase, o contra prestație bănească pentru obligația asumată. Asemeni altor contracte (contactul de vânzare-cumpărare ), contractul de asigurare este opus contractului gratuit care presupune o obligație numai pentru una din părți, nu pentru amândouă.

Asiguratul beneficiază de protecția oferită de asigurator numai în condițiile plății primei de asigurare. Beneficiile însă ale unui contract de asigurare pot să se adreseze și unui terț nu numai asiguratului (asigurările de răspundere civilă).

5. Este un contract succesiv – adică, desfășurarea în timp a contractului este eșalonată. Riscul este acoperit (de către asigurator pe o perioada lunga de timp, care este determinate sau nedeterminată) în schimbul unor prime plătibile anual ori subanual, ori pentru o perioada scurta de timp (ex. pentru perioada zborului intre 2 puncte geografice). Valabilitatea contractului desfășurându-se pe o anumita perioada de timp, de cele mai multe ori este posibil ca prima de asigurare sa fie plătită eșalonat, evidențiindu-se astfel caracterul succesiv al desfășurării contractului.

6. este un contract de adeziune pentru că deși este redactat de către asigurator, la el adera asiguratul. Contractul de asigurare poate fi standard (cu sume prestabilite, clauze prestabilite) sau poate avea condiții distincte de prezentare, ele stabilindu-se prin negociere cu clientul (cum ar fi la asigurările de viață, sau la asigurările de bunuri cu valori foarte mari). Deci, condițiile pot fi acceptate ori refuzate, în funcție de interesele asiguratului.

7. este un contract de bună credință, executarea lui trebuie să se facă cu bune intenții de către ambele părți. Asiguratorul preia riscul sau acordă despăgubiri bazându-se pe exactitatea și corectitudinea informațiilor prezentate de către asigurat. În cazul dezinformării din rea credință a asiguratului, legea prevede sancțiuni deosebite, acesta fiind totodată decăzut din drepturile de asigurare.

Alături de contractul de asigurare, o altă forma juridică de realizare a asigurării este legea.

Ex. Asigurarea contractuală are la baza principiul facultativității (al voluntariatului) încheindu-se din proprie inițiativă de către persoanele fizice sau juridice interesate.

Asigurarea ex-lege are la baza principiul obligativității, persoanele fizice si juridice ce fac obiectul asigurării fiind obligate să încheie asigurări în condițiile prevăzute de lege.

Asiguratorii care au primit autorizația legală de a practica astfel de asigurări sunt obligați să le realizeze în condițiile stabilite de lege și să elibereze un înscris probator al asigurării.

În afara bunurilor, pot fi incluse în asigurările obligatorii persoanele fizice ce se afla într-o anumită situație prevăzută de lege (călătoresc în mijloace de transport în comun) sau persoane fizice și juridice că poartă o răspundere civilă față de terți, expres prevăzută de lege (asigurări de răspundere obligatorie auto).

În România, la ora actuală singura formă obligatorie prevăzută de lege este cea a răspunderii civile a conducătorilor auto fata de terți (RCA). Societățile autorizate să practice această formă de asigurare o realizează supunându-se direct condițiilor prevăzute anual de lege privind:

valoarea primelor de asigurare și a sumelor asigurate maxime

termenele de plată și modalitățile în care se eșalonează primele

condițiile generale și speciale de asigurare.

De la 1 ianuarie 2007 are caracter obligatoriu, prin lege, și asigurarea locuințelor populației, pentru a se evita perpetuarea situațiilor în care cei afectați de calamități să fie despăgubiți din fondurile statului.

Asigurarea contractuală constituie o modalitate de dobândire a securității individuale de către asigurați.

Asigurările obligatorii oferă protecție de asigurare anumitor categorii de persoane fizice și juridice, din considerente de ordin social și economic, național.

Asemănări ale asigurărilor obligatorii cu asigurările contractuale rezidă din faptul că fondurile necesare plății indemnizațiilor de asigurare se alcătuiesc pe seama primelor încasate de la asigurați.

Spre deosebire de asigurările sociale, cele obligatorii nu se bazează și pe resurse provenite de la non asigurați și pe cele care provin de la asigurați ci doar pe resurse exclusiv venite de la persoanele asigurate.

Din punct de vedere al costului asigurării pentru asigurat, asigurările obligatorii sunt mai avantajoase decât cele contractuale care sunt mai scumpe.

Extinderea peste anumite limite ale asigurării obligatorii pentru a pune cât mai bine în valoare avantajul costului său redus, ar putea da acestui tip de asigurare caracterul unei prevederi forțate, a unui impozit ori de câte ori ar putea fi inclusă în asigurare persoana care nu are legătură cu ceilalți participanți, ele neputând fi legate de interese comune, neconstituind o comunitate de risc.

1.2. Asigurarea sub aspect economic

Existența asigurării este indisolubil legata de necesitatea constituirii unui fond de resurse bănești destinat indemnizării pagubelor provocate de anumite fenomene sau evenimente.

Trăsături caracteristice ale asigurării din punct de vedere economic :

a) fondurile de asigurări îmbracă obligatoriu o formă bănească. Constituirea fondului în natură este de neconceput putând fi întâmpinate o serie de dificultăți de ordin practic, cum ar fi: stabilirea structurii omogene in materiale a fondului, crearea unor depozite pentru păstrarea materialelor, evitarea pierderilor inerente manipulărilor și conservării îndelungate a obiectelor conținute de fond.

b) fondul de asigurare se formează în mod descentralizat, adică la nivelul fiecărei șoc de asigurări din primele de asigurare încasate de la clienții fiecăruia.

c) fondurile de asigurări se constituie în vederea acoperirii unor pagube provocate de fenomene ori evenimente viitoare și nesigure. Nu se suporta din aceste fonduri pierderile determinate de uzură normală a bunurilor, de consumare a acestora în procesul de producție ori în gospodăriile populației de diminuare a valorii în general din varii motive.

d) fondurile de asigurare se formează prin contribuția membrilor unei comunități de risc după principiul mutualității. La constituirea fondului participa toți membrii (asigurații) însă indemnizațiile sunt încasate numai de către aceia care au suferit prejudicii în urma manifestării riscului asigurat.

e) fondul de asigurare se utilizează în mod centralizat pentru:

acoperirea pagubelor provocate de fenomene ori evenimente asigurate sau a sumelor asigurate

finanțarea unor acțiuni legate de prevenire pagubelor

constituirea unor fonduri de rezerve la dispoziția șe ordin practic, cum ar fi: stabilirea structurii omogene in materiale a fondului, crearea unor depozite pentru păstrarea materialelor, evitarea pierderilor inerente manipulărilor și conservării îndelungate a obiectelor conținute de fond.

b) fondul de asigurare se formează în mod descentralizat, adică la nivelul fiecărei șoc de asigurări din primele de asigurare încasate de la clienții fiecăruia.

c) fondurile de asigurări se constituie în vederea acoperirii unor pagube provocate de fenomene ori evenimente viitoare și nesigure. Nu se suporta din aceste fonduri pierderile determinate de uzură normală a bunurilor, de consumare a acestora în procesul de producție ori în gospodăriile populației de diminuare a valorii în general din varii motive.

d) fondurile de asigurare se formează prin contribuția membrilor unei comunități de risc după principiul mutualității. La constituirea fondului participa toți membrii (asigurații) însă indemnizațiile sunt încasate numai de către aceia care au suferit prejudicii în urma manifestării riscului asigurat.

e) fondul de asigurare se utilizează în mod centralizat pentru:

acoperirea pagubelor provocate de fenomene ori evenimente asigurate sau a sumelor asigurate

finanțarea unor acțiuni legate de prevenire pagubelor

constituirea unor fonduri de rezerve la dispoziția șoc ori a organizațiilor mutuale de asigurare.

La constituirea și utilizarea fondului de asigurare relațiile economice dintre părți se desfășoară sub forma unor fluxuri bănești pe care le presupune încasarea primelor și plata indemnizațiilor de asigurare.

În concluzie, asigurările exprimă relații de distribuție și redistribuire a valorii adăugate brute, relații care apar în procesul constituirii și utilizării fondurilor de asigurare în vederea desfășurării neîntrerupte a activităților economice, în vederea păstrării integrității bunurilor asigurate a protejării pers fizice împotriva evenimentelor ce le pot afecta viața, precum și a onorarii obligațiilor de răspundere civilă ale asiguraților în fata terților păgubiți sau vătămați.

Ca și celelalte componente ale sistemului financiar, asigurările îndeplinesc anumite funcții:

F. de repartiție este funcția principală a asigurărilor prin faptul că redistribuie o parte din PIB odată cu plata primelor de asigurare pentru constituirea fondurilor de asigurare a fiecărei șoc, apoi prin utilizarea acestui fond la plata despăgubirilor și a sumelor asigurate către beneficiari. În final prin raporturile bugetului de stat reflectate în finanțarea de către șoc de asigurări a unor activități de prevenire a evenimentelor ce generează nevoia de asigurare, ca și prin obligațiile fiscale pe care aceste șoc le au față de bugetul statului sub forma unor impozite și taxe. Reversibilitatea resurselor mobilizate poate exista însă, dar numai selective la anumite forme de asigurări (cele de pers) unde găsim raporturi de rambursabilitate care se desfășoară sub forma împrumuturilor din valoarea propriului cont de investiții de către asigurat însuși.

Importanța economico-socială a asigurărilor

O importanță deosebită o prezintă asigurările mai ales în următoarele direcții:

1. acoperirea pagubelor produse asiguraților, ceea ce permite desfășurarea curentă a reproducției sociale și păstrarea avuției naționale.

2. asigurarea mărfurilor și a mijloacelor de transport în relațiile de comerț exterior prezintă o certitudine în bună desfășurare a relațiilor de comerț exterior din punct de vedere economic, financiar și valutar, creându-se premise pentru o viață economică sănătoasă, dar și pentru economia de devize prin realizarea de încasări în valută și prestarea de servicii de asigurare.

Asigurările de persona sunt complementare asigurărilor sociale și protecție sociale prin crearea unor mijloace suplimentare de prevedere și economisire pentru perioada de pensie sau de invaliditate.

Totodată asigurările de persoane sunt un important segment de economisire realizat prin intermediul casei de economi a bănci.

Asigurarea joacă un rol important și în procesul de educație al populației, prin instruirea asiguraților în prevenirea incendiilor, în bună întreținere a animalelor, a bunurilor, cu scopul limitării pagubelor în cazul producerii sinistrului.

1.3 Asigurarea că prestări de servicii, intermediari financiari și activi financiari

În general activitatea de asigurare se desfășoară prin intermediul întreprinderilor de asigurări, societăți ce acționează pe o piață concurențială.

1. Asigurările ca ramură prestatoare de servicii – se dezvăluie în momentul în care societățile de asigurări, în schimbul primelor încasate de la persoanele fizice și juridice, oferă acestora „obligația sa” de a prelua efectele negative ale producerii unui fenomen sau eveniment ori a unui complex de fenomene sau evenimente.

Asigurarea apare ca mijloc de a oferi protecție, securitate asiguraților. Deoarece această protecție este un bun necorporal asigurările pot fi considerate ca ramură ce prestează servicii.

Caracterul aleator al evenimentelor asigurate este cel ce determină primirea în asigurări de către societatea de asigurări a clienților. De aceea în practică se calculează media multianuală a pagubelor produse de riscurile asigurate pe baza căreia se determină valoarea primelor de asigurare. Bineînțeles în fiecare an apar abateri mai mici sau mai mari față de această medie; când abaterile sunt pozitive profitul estimate va fi mai mare. Când abaterile vor negative înseamnă că societatea trebuie să compenseze plățile suplimentare cu sume ce provin din alte activități (depuneri la bănci, investiții în bunuri imobiliare).

Deci asiguratorii nu sunt numai prestatori de servicii în favoarea asiguraților ci și intermediari financiari între persoanele fizice și juridice ce plătesc prime de asigurare societății și persoanele fizice sau juridice ce au nevoie de resurse financiare suplimentare.

2. Rolul de intermediar financiar îl îndeplinesc mai cu seamă societățile de asigurări de viață, deși societățile de asigurări de bunuri și de răspundere civilă dispun de resurse financiare temporare libere (maxim 1 an) pe care le oferă spre plasare pe piață.

Oferta de resurse financiare se orientează către diverși solicitanți:

bănci comerciale care sunt interesate să primească depuneri pe diferite termene pentru majorarea resurselor de creditare

societăți comerciale de producție (prin majorarea capacității activității)

autorități publice și locale care au nevoie de acoperirea deficitelor bugetare recurgând la împrumuturi

deținătorii de terenuri destinate vânzării

3. Plasarea disponibilităților bănești pe piața capitalurilor de împrumut se face în condiții de dobândă, de cursuri ale hârtiilor de valoare, cursuri de schimb valutar, care se modifică de la o perioadă la alta în funcție de ritmul creșterii economice, rata inflației, gradul de ocupare a forței de muncă, prețurile practicate pe piața externă.

Pentru persoanele fizice titulare ale unor contracte de asigurări de viață acestea constituie veritabile active financiare cu scadențe de valorificare mai lungi sau mai scurte.

Aceste persoane fizice au încheiat contracte pentru a se proteja împotriva unor evenimente viitoare și pentru a-și fructifica economiile prin încredințarea acestora societăților de asigurări.

Evoluția conjuncturii în perioada de valabilitate a contractului va influența atât valoarea nominală a mărimii contului cât și valoarea acestuia, la data încasării sumei.

Astfel asigurarea apare ca un veritabil active financiar într-o economie de incertitudini.

1.4. Elementele care intervin în operațiunile de asigurare și în procesele constituirii și repartizării fondurilor de asigurare

Pentru cunoașterea modului și a condițiilor în care se realizează asigurarea, este necesară mai întâi o prezentare a elementelor, a noțiunilor care intervin în activitatea curentă din acest domeniu. În tehnica asigurării sunt necesare de asemenea și noțiunile specifice care intervin în raporturile ce apar între persoane sau care iau parte la asigurare, la condițiile de constituire și utilizare a fondurilor de utilizări.

Elementele tehnice ale asigurării prezente atât la cele obligatorii cât și la cele facultative sunt următoarele:

1. părțile care intervin în asigurare

Raporturile juridice de asigurare iau naștere între asigurător și asigurat, ei fiind legați prin obligații reciproce.

a) asiguratorul este persoana juridică, de obicei societate de asigurare care în schimbul primei de asigurare încasate de la asigurați își asumă răspunderea de a acoperi pagubele produse bunurilor asigurate de anumite calamități naturale sau accidente, de a plăti suma asigurată la producerea unui anumit eveniment în viața pers asigurate, sau de a plăti o despăgubire pentru prejudiciul pe care asiguratul l-a adus unei terțe pers și de care acesta răspunde în baza legii.

b) asiguratul este persoana fizică sau juridică îndreptățită prin lege sau prin contractul de asigurare care, în schimbul primei plătite asiguratorului solicită acoperirea pagubelor suferite sau plată sumei asigurate, precum și pers fizică sau juridică ce se asigură pentru prejudiciul pe care îl poate produce unor terțe persoane.

În asigurarea de bunuri și de răspundere civilă, asigurații pot fi atât persoane fizice cât și juridice, pe când în asigurarea de pers, asigurații pot fi numai persoane fizice ce îndeplinesc condițiile prevăzute de actele normative.

c) beneficiarul asigurării este persoana căreia îi este plătită despăgubirea sau suma asigurată în momentul realizării evenimentului sau fenomenului asigurat. În cazul în care beneficiarul este o altă pers decât asiguratul, acesta poate fi indicat de către asigurat în mod expres în polița de asigurare de pers pe parcursul derulării contractului (printr-o declarație scrisă a asiguratului) sau poate fi ales de către asigurător conform dispozițiilor codului civil.

În cazul în care există mai mulți beneficiari, suma asigurată se împarte după cum urmează:

în modul stabilit de asigurat, reprezentat în procente, multiplu de câte 5, mai mari decât 0%, a căror însumare nu poate depăși 100%

dacă nu este specificat în poliță, în mod egal se împarte la moștenitorii de drept.

Dacă un beneficiar este stabilit în mod expres de către asigurat, această decizie a asiguratului nu poate fi atacată de nici o instanță.

De regulă la asigurarea de bunuri, beneficiarul se identifică cu asiguratul. La asigurarea de persoane, pentru riscul de îmbolnăvire, de invaliditate, de supraviețuire, asiguratul este una și aceeași pers cu beneficiarul.

Întotdeauna, în cazul asigurării de răspundere civilă, beneficiarul este o terță pers, necunoscută la momentul încheierii contractului, niciodată asiguratul nu se poate confunda cu beneficiarul.

d) deținătorul asigurării (contractantul asigurării) este pers fizică sau juridică ce încheie contactul de asigurare cu șoc de asigurare și se obligă să efectueze plata primelor de asigurare. În general, acesta este aceeași pers cu asiguratul, dar există și situații când pers asigurată nu este aceeași cu deținătorul asigurării. Spre exemplu, un agent economic poate încheia contracte de asigurare de accidente pentru angajații săi pe perioade în care aceștia își desfășoară activitatea la firma acestuia. Aici, deținătorul asigurării este constructorul, iar asigurații sunt angajații acestuia.

Există în foarte multe cazuri probabilitatea că beneficiarul și deținătorul asigurării să fie una și aceeași pers cu asiguratul, cum întâlnim în cazul asigurării de bunuri sau asigurările mixte de viață cu componentă de investiție în vederea pensionării, unde la supraviețuire, la maturitatea contractului, asiguratul încasează valoarea sumei asigurate (pensia privată).

În unele cazuri însă, cum ar fi asigurarea de deces, beneficiarul este o terță persoană.

Distincțiile clare între contractant și beneficiar apar numai în asigurările de persoane. La bunuri asiguratul se suprapune cu beneficiarul.

2. Riscul asigurat

Este evenimentul sau fenomenul la a cărui apariție sau producere șoc de asigurări este obligată să plătească beneficiarului asigurării o sumă ca despăgubire sau suma asigurată.

Riscul trebuie să fie un eveniment viitor, posibil dar incert sau al cărui termen de apariție este nedeterminat, asiguratul protejându-se prin încheierea asigurării.

Nu pot fi asigurate evenimente petrecute în trecut sau a cărei producere este imposibilă sau sigură. Există o sg excepție atunci când este vorba de riscul de deces din asigurările de viață eveniment care este sigur dar incert ca moment al apariției în viața fiecărui asigurat. Noțiunea de risc are și alte înțelesuri în asigurare:

este privit ca o probabilitate de producere a riscului asigurat

amploarea fenomenului produs

mărimea răspunderii asumate de asigurator

Un eveniment sau fenomen poate fi luat în considerare că risc în asigurări dacă îndeplinește următoarele condiții:

a) producerea riscului să fie posibilă astfel asigurarea fiind lipsită de interes economic

b) să fie real și să prezinte un anumit grad de periculozitate: ploile torențiale pentru culturile agricole – acestea deși se produc frecvent nu sunt luate în considerare în unele forme de asigurări deoarece se apreciază că acest risc nu prezintă un grad suficient de periculozitate.

c) să fie incert, să se producă întâmplător iar părțile din asigurare să nu aibă posibilitatea de a cunoaște și influența apariția acestuia în timp și spațiu. La asigurările facultative se practică sistemul de a stabili momentul începerii răspunderii asiguratorului numai după trecerea unui anumit nr de zile de la încheierea contractului de asigurare pentru a se evita plata despăgubirilor pentru riscuri de a căror producere asiguratul are cunoștință.

Singura formă de asigurare în care obligația asiguratorului față de despăgubit apare numai în momentul în care asiguratul este vinovat de producerea pagubelor este asigurarea de răspundere civilă. În toate celelalte cazuri culpa asiguratului în producerea riscului anulează obligațiile de plată ale asiguratorului.

d) pericolul de distrugere sau vătămarea să fie independente de voința asiguratului. Astfel nu se încheie asigurare împotriva incendierii, pieirea animalului prin sacrificarea de către asigurat.

Din asigurare se exclude numai acele evenimente care pot fi determinate direct și exclusive de voința asiguratului. Pieirea animalelor din motive de boală nu poate și nu trebuie să fie exclusă chiar dacă în anumite situații asiguratul poate favoriza producerea riscului prin neglijarea animalului bolnav.

De aceea pentru a preîntâmpina favorizarea riscului se practică împărțirea răspunderii între asigurat și asigurator (franșiza) decăderea din drepturile de despăgubire ale asiguratului.

Împărțirea răspunderii se poate face prin diverse modalități tehnice:

acoperirea parțială sau primirea în asigurare a bunurilor pentru o sumă asigurată mai mică decât valoarea acestora

răspunderea limitată prin aplicarea franșizei care constă în suportarea de către asigurat a unei cote din valoarea pagubei.

Decăderea asiguratului din drepturile de despăgubire are loc în situația în care nu respectă o serie de obligații ce decurg din contractul de asigurare ( se anulează valoarea juridică a contractului). Există și excepții de la această regulă. Există contracte de asigurări de viață care acoperă și riscul de sinucid al asiguratului.

e) apariția evenimentului trebuie să fie posibilă pe un teritoriu cât mai larg pentru că protecția prin asigurare să favorizeze un număr cât mai mare de asigurați.

f) acțiunea evenimentului să poată fi înregistrat în evidențele șoc de asigurări, pentru a se putea cunoaște frecvența și intensitatea manifestării sale, volumul pagubelor produse. Pe baza unor asemenea date determinate pentru trecut se pot previziona (cu ajutorul calculelor probabilistice) regularitatea producerii evenimentelor, mărimea pagubelor și despăgubirilor acordate, aceste date servind la stabilirea nivelului primelor datorate de asigurați pentru fiecare formă de asigurare.

g) cauza contractului să fie licită, astfel nu se asigură evenimente ilegale. Asigurarea trebuie să fie eficientă pentru asigurat dar și să prezinte un minim de rentabilitate pentru asigurator.

Riscul asigurat odată produs devine caz asigurat sau sinistru.

În asigurări apar și noțiunile de selecție și antiselecție a riscurilor. Selecția riscurilor este o măsură aplicată în asigurări în virtutea căreia riscuri deosebit de grele sau cele care afectează numai o parte din masa asigurabilă, sunt excluse din asigurare sau dacă sunt cuprinse aceasta se face în condiții tarifare deosebite.

În lipsa selecției riscurilor ar exista următoarele consecințe nefavorabile:

s-ar cerea o puternică antiselecție din partea asiguraților cu consecințe negative asupra echilibrului financiar al asiguratorului care și-a stabilit primele de asigurare pe baza riscurilor medii și nu pe baza riscurilor grele

populația ar fi încurajată să încheie asigurări numai când a ajuns în situații defavorabile fiind stimulată să renunțe la spiritul de prevedere.

tarifele de primă ar crește astfel că nu ar fi accesibile sau mobilizatoare pentru cei interesați.

Selecția riscurilor are limite. Astfel nu s-ar încheia asigurări contra riscului de incendiu pentru clădirile din lemn la care acest risc ar fi mult mai mare, ci s-ar accepta numai clădiri din beton armat prevăzute cu instalații automate de stingere a incendiilor. Procedând astfel asigurarea ar cuprinde numai un nr mic de clădiri și astfel ar fi neinteresantă pentru majoritatea posesorilor de clădiri sau inaccesibilă.

Selecția riscurilor poate avea și alte efecte pozitive cum ar fi pentru cazul de mai sus orientarea spre a construi clădiri din materiale mai puțin inflamabile pentru a corespunde regulamentului de primire în asigurare.

În cazul asigurărilor facultative există tendința asiguraților de a asigura riscuri mai puțin favorabile în ciuda prevederilor incluse în condițiile de asigurare. Astfel o persoană asigură mai ușor un bun dacă acel bun prezintă unele deficiențe, manifestându-se astfel o tendință de antiselecție. La această tendință ce-i afectează echilibrul financiar asiguratorul poate lua unele măsuri ca: stabilirea unor tarife de primă mai mari decât cele medii reieșite din calculele statistice, măsură care nu elimină antiselecția dar poate determina reducerea tendinței de antiselecție prin prevederile din condițiile de asigurare și prin ridicarea nivelului de cunoștințe și a preocupării persoanelor din asigurări pentru cazurile în care riscurile nu mai corespund condițiilor regulamentare.

3. Evaluarea în vederea asigurării

Este o operațiune prin care se stabilește valoarea bunurilor în vederea cuprinderii lor în asigurare. Pt ca un bun să fie primit în asigurare este important că valoarea lui să fie corect stabilită, aceasta pentru că despăgubirea de asigurare pe care o plătește asiguratorul în caz de producere a riscului asigurat, se stabilește și în funcție de valoarea bunurilor asigurate.

Valoarea cu care sunt cuprinse bunurile în asigurare trebuie să fie stabilită în concordanță cu valoarea reală a acestora deoarece orice diminuare sau supraevaluare a acesteia poate avea consecințe negative pentru asigurat și pentru asigurator.

Subevaluarea bunurilor nu permite în caz de pagubă acordarea unei despăgubiri cu care asiguratul să poată acoperi pierderea suferită. O evaluare peste cea reală poate conduce la slăbirea preocupării asiguraților pt prevenirea pagubelor, trecându-se pe un plan secundar interesul privind păstrarea și întreținerea acestuia.

4. Valoarea de asigurare

Poate fi mai mică sau cel mult egală cu valoarea bunului respective înregistrată în evidența contabilă sau stabilită în funcție de prețul de vânzare cumpărare practicat pentru acel bun pe piață în momentul încheierii asigurării. De exemplu la bunurile imobile aparținând agenților economici valoarea de asigurare este stabilită pornind de la valoarea de inventar fără a putea depăși valoarea rămasă.

La animale pentru asigurările facultative aparținând persoanelor fizice, valoarea de asigurare se stabilește în funcție de prețurile practicate pe piața locală în momentul încheierii contractului.

Valoarea de asigurare este un element care apare numai în cadrul asigurărilor de bunuri.

La asigurarea de persoane această noțiune nu este utilizată datorat fiind faptul că viața sau capacitatea de muncă a unei persoane nu pot fi supuse operațiunii de evaluare. Nici la asigurările de răspundere civilă nu poate fi folosit acest termen deoarece prejudiciul ce poate fi cauzat unor persoane pe parcursul derulării contractului, nu este susceptibil a fi evaluat în momentul încheierii contractului de asigurare.

5. Suma asigurată

Este partea din valoarea prevăzută de asigurare pentru care asiguratorul își asumă răspunderea în cazul producerii fenomenului sau evenimentului pentru care s-a încheiat asigurarea. Este indemnizația minimă garantată plătibilă la apariția evenimentului asigurat potrivit ultimei polițe în asigurarea de persoane. În toate cazurile limita maximă a răspunderii asiguratorului este suma asigurată și constituie unul din elementele care stau la baza calculării primei de asigurare.

La asigurările de bunuri suma asigurată poate fi egală sau mai mică decât valoarea bunurilor respective. Ea nu poate fi mai mare decât valoarea bunului asigurat deoarece asigurarea este concepută astfel încât să nu permită sub nici o formă acordarea unor despăgubiri mai mari decât pierderile efective suferite de asigurați.

La asigurările obligatorii de bunuri suma asigurată se stabilește pe baza normelor de asigurare pe când la cele facultative în funcție de propunerea asiguratului fără ca ea să poată depăși valoarea bunului din momentul încheierii asigurării, sau pentru unele bunuri sumele stabilite de asigurător.

În asigurările de răspundere civilă și de persoane suma asigurată se stabilește pe baza normelor de asigurare atât pentru asigurările obligatorii cât și pentru cele facultative. În schimb, la asigurările obligatorii suma asigurată are un cuantum stabilit de lege, iar la asigurările facultative de persoane și de răspundere civilă suma asigurată se stabilește pe baza propunerii asiguratului, cu respectarea prevederilor din actele normative.

6. Norma de asigurare

Reprezintă suma asigurată stabilită prin lege pe unitatea de obiect asigurat în cazul asigurării obligatorii de bunuri.

De exemplu în trecut la asigurările obligatorii ale locuințelor populației, norma de asigurare era stabilită pe m de suprafață construită, cuantumul ei fiind diferențiat în funcție de mediul în care se afla clădirea (rural sau urban) în funcție de destinația clădirii. Toate aceste elemente influențează nivelul valoric total al clădirii respective.

Produsul dintre norma de asigurare și nr unităților de obiect asigurat, are ca rezultat suma asigurată pentru bunul respectiv.

7. Prima (tariful) de asigurare

Este suma de bani prestabilită (la momentul încheierii contractului de asigurare) pe care asiguratul (sau contractantul) o plătește asiguratorului în vederea constituirii fondului de asigurare necesar achitării despăgubirii la producerea riscului asigurat. Din primele de asigurare încasate asiguratorul constituie atât fondul necesar achitării despăgubirilor sau sumelor asigurate cât și fondurile prevăzute de dispozițiile legale. Asiguratorul astfel își acoperă și cheltuielile privind constituirea și administrarea fondului de administrare.

8. Cota de primă tarifară

Este prima de asigurare pe o unitate de calcul, pentru o fracțiune de sumă asigurată sau pentru o unitate de bun asigurat pentru o anumită perioadă.

Sistemul de cote de primă tarifare formează tariful de asigurare care la asigurările obligatorii este aprobat prin lege sau alte acte normative, iar pentru asigurările facultative prin reglementările interne ale societății de asigurări.

Aceasta este alcătuită din 2 părți corespunzătoare destinației primei:

prima netă (tehnică sau pură) destinată să formeze fondul de asigurare pt plata indemnizațiilor de asigurare

adaosul de primă (primă suplimentară) care este destinat constituirii fondurilor de rezervă, acoperirii de cheltuieli administrative a portofoliului de asigurări, instituirea unor fonduri centralizate și obținerea de profit.

9. Durata asigurării

Reprezintă perioada de timp în care rămân valabile rapoartele de asigurări între asigurat și asigurător așa cum au fost stabilite la momentul inițial prin contractul de asigurare.

Este un element specific asigurărilor facultative și pe tot parcursul acesteia părțile care intervin în contract trebuie să respecte reciproc obligațiile ce le revin din contract.

Asiguratorul este obligat să plătească asiguratului sau beneficiarilor suma asigurată la producerea evenimentului asigurat.

Asiguratul trebuie să plătească primele de asigurare la termenele dinainte stabilite să întrețină și să îngrijească în bune condiții bunurile asigurate, să facă declarații de risc corecte.

La asigurarea de bunuri durata este de obicei de 1 an, sau sub unități anuale (3-6luni)

La asigurările de persoane durata asigurării este mai mare de 2 ani la asigurările de accidente iar în cazul asigurărilor de viață vorba de durate de minim 5 ani ajungându-se la 20-30 ani. Există și asigurări facultative încheiate pe termen nedeterminat.

Stabilirea cu precizie a asigurărilor facultative reprezintă o importanță deosebită deoarece ea influențează valoarea primei de asigurare ce cade în sarcina asiguratului, iar răscumpărarea asiguratorului acționează numai în cadrul acesteia, de aceea în majoritatea contractelor de asigurări este specificată data începerii răspunderii asigur[torului și data încheierii acesteia.

10. Pagubă (dauna) reprezintă pierderea în expresie bănească intervenită la un bun asigurat ca urmare a producerii riscului asigurat. Pagubă poate fi egală sau mai mică decât valoarea bunului asigurat, existând pagubă totală (când bunul asigurat este distrus în întregime) și pagubă parțială (când pierderea este mai mică decât valoarea bunului). Aceasta apare numai în cazul asigurărilor de bunuri.

11. Despăgubirea de asigurare este suma de bani pe care asiguratorul o datorează asiguratului conform contractului în vederea compensării pagubei produse de riscul asigurat. Despăgubirea poate fi în limita sumei asigurate, egală, mai mică decât pagubă, în funcție de principiul de răscumpărare al asiguratorului aplicat la acoperire pagubei.

În practică asigurărilor de bunuri întâlnim 3 principii de răspundere a asigur[torului la acoperirea pagubelor:

principiul răscumpărării proporționale

principiul primului risc

principiul răspunderii limitate (franșiza)

12. Rezerva matematică, este un element pe care-l întâlnim numai la asigurarea de viață și desemnează un fond pe care asigurătorii îl constituie în vederea onorării obligațiilor de plată pe care le au față de beneficiarii polițelor pe tot parcursul contractului.

Aceste rezerve reprezintă obligații de plată ce privesc sume asigurate considerabile, pe parcursul unor contracte ce se desfășoară pe perioade foarte lungi de timp.

În orice moment la apariția situației, evenimentului asigurat, asiguratorul trebuie să fie capabil deci să dețină lichidități suficiente pentru a-și onora angajamentul față de clienți.

Aceste fonduri „de urgență” se formează de-a lungul timpului prin prelevări din cuantumul primelor de asigurare plătite de asigurați. Această rezervă de bani este obligatoriu a se constitui la nivelul fiecărei șoc de asigurări, val ei depinzând de o valoare a portofoliului de asigurare de viață deținute de către asiguratorul respectiv.

Legislația privitoare la activitatea șoc de asigurări în general, de viață în special, prevede reglementări clare privind cuantumul fondurilor și marjelor de solvabilitate ce trebuie constituite la nivelul fiecărei șoc de asigurări.

Datorită specificului pieței financiare românești cuantumul fondurilor de rezervă obligatorii și al capitalurilor sociale ale șoc de asigurare suferă aproape anual modificări privind limitele min – max ce trebuie a fi constituite prin lege.

13. Cazierul auto este un pseodo element tehnic care face referire la situația specifică fiecărui conducător auto prin prisma asigurătorilor. Conduita fiecărui șofer va urma în curând să fie determinată în stabilirea nivelului primelor de asigurare și al franșizelor în cazul asigurărilor auto. Este vorba atât de asigurarea tip CASCO (pentru avarii și furt al autovehiculelor) cât și de polița RCA.

Se urmărește ca pe viitor în cazul poliței RCA aceasta să nu se mai încheie pentru deținătorul autovehiculului ci pentru cel care va conduce efectiv.

Pe lângă aspectele pozitive reflectate de această perspectivă (o mai bună apreciere de către asigurător a gradului de risc pe care și-l asumă fiecare șofer, scăderea costurilor asiguratorului cu plata despăgubirilor pentru pagubele provocate de către șoferi cu un cazier auto mai încărcat, scăderea primelor de asigurare pentru asigurații care sunt mai grijulii în trafic) există și o serie de consecințe negative ale noului mod de încheiere a asigurării:

în cazul proprietarilor de parcuri de mașini care au în serviciu mai mulți șoferi, care vor conduce mai multe mașini va fi foarte dificil de stabilit cuantumul primelor de asigurare și gradul de risc asumat de către asigurător, lucru care ar putea determina o creștere nefondată sau nejustificată a primelor de asigurare pentru asigurat.

va crește nivelul primelor de asigurare într-o astfel de măsură încât în principiu nu va mai putea fi cumpărată această poliță de către toți românii.

gradul de acoperire al pagubelor provocate de către asigurați terțelor persoane nu va fi întotdeauna în proporție de 100% aici având deci de suferit terțul păgubit nevinovat și deci privind la nivel macroeconomic va fi afectată bunăstarea generală economică a populației.

CAPITOLUL II. EFICIENȚA ÎN ASIGURARE

2.1. Conceptul de eficiență în asigurare

Eficiența oricărei activități trebuie privită în strânsă legătură utilitatea sa socială. Asigurările constituie un element important mecanismului deosebit de complex al economiei de piață, corespund unei nevoi vitale, concrete, de protecție a persoanelor fizice și juridice. Asigurările reprezintă, în esență, o prestare de servicii efectuată de o societate comercială din domeniul asigurărilor în favoarea populației sau unor persoane juridice.

Concret, eficiența are două accepțiuni: mai întâi, prin eficiență înțelege raportul dintre efectul obținut și efortul depus pentru acea activitate, iar în al doilea rând, eficiența este legată de rezultatele financiare obținute de un asigurător. Efectul obținut de pe urma activității asigurare, prin acordarea de despăgubiri și sume asigurate, se concretizează în crearea condițiilor de continuare a activității agenților economici care au suferit o pagubă, asigurarea integrității proprietății unor persoane fizice sau juridice, acordarea de sprijin financiar persoanelor care își pierd capacitatea de muncă în urma unor accidente etc., ceea ce dă asigurării un profund caracter social. Asigurările și reasigurările în valută conduc la menținerea comerțului exterior la standarde ridicate, ajutând, în același timp, colaborarea și cooperarea dintre state în plan economic.

Efortul necesar desfășurării activității de asigurare este depus atât de asigurați (care plătesc primele de asigurare) cât și de asigurator, responsabil cu realizarea efectivă a asigurărilor de diferite tipuri. Rezultă de aici că eficiența activității de asigurare trebuie privită din două unghiuri, atât al asiguratului cât și al asiguratorului.

Economia de piață presupune nu numai instituții, mecanisme și pârghii financiare specifice, legislație, dar și personal cu spirit și inițiativă în promovarea unor activități rentabile și eficiente.

Restructurarea economiei naționale a cuprins și activitatea de asigurare din țara noastră. S-au făcut pași importanți în această direcție. Apariția legii privind constituirea, organizarea și funcționarea societăților comerciale din domeniul asigurărilor a creat cadrul legal pentru a se manifesta o concurență loială în acest sector de activitate. Odată cu creșterea concurenței societățile comerciale sunt nevoite să găsească anumite soluții care să armonizeze interesele ambelor părți care intervin în contractul de asigurare.

Problema eficienței activității de asigurare trebuie privită și prin prisma faptului că, în viitor, ponderea asigurărilor prin efectul legii va scădea în favoarea asigurărilor facultative. De asemenea, trebuie să avem în vedere faptul că în viitor între bugetul statului și societățile de asigurare relațiile vor fi mult simplificate, și, ca atare, acestea din urmă vor trebui să-și constituie în așa fel rezervele de prime și de daune încât să facă față apariției unor riscuri asigurate de proporții mari și foarte mari.

Pentru îmbunătățirea activității în domeniul asigurărilor trebuie acționat pe mai multe direcții:

adoptarea în continuare a unor acte normative care să reglementeze întreaga activitate de asigurare;

extinderea protecției prin asigurare asupra unor sectoare, bunuri și riscuri noi, determinată de amploarea și complexitatea noilor structuri social-economice;

perfecționarea continuă a pregătirii profesionale a angajaților din societățile de asigurări;

necesitatea folosirii computerelor în automatizarea operațiunilor de asigurări – experiența acumulată în această privință în alte țări și domenii de activitate arată că acestea pot fi folosite la calculul automat al primelor de asigurare, la contabilizarea acestora, la redactarea polițelor de asigurare.

Din punctul de vedere al asiguratorului activitatea de asigurare este cu atât mai eficientă cu cât cheltuielile cu plata indemnizațiilor (sume asigurate și despăgubiri), precum și cele legate de formarea și gestionarea fondului de asigurare sunt mai reduse.

Din perspectiva asiguratului, eficiența asigurărilor este cu atât mai mare cu cât despăgubirile primite la producerea riscului asigurat sunt mai ridicate iar primele de asigurare mai mici. De asemenea, cu cât timpul scurs de la intrarea în vigoare a contractului de asigurare și până la plata despăgubirii este mai scurt, cu atât mai eficientă este activitatea de asigurare.

La momentul contractării poliței asiguratorul încasează prima de asigurare fără a cunoaște exact mărimea daunelor care se pot produce, dispunând doar de estimații ale acestora calculate pe baza teoriei probabilităților. De aceea, calculul cotelor de primă este o etapă importantă în crearea unui tip de produs, bazându-se pe calcule actuariale. Fondurile specifice create de societatea de asigurare trebuie să acopere cheltuielile cu plata despăgubirilor, cheltuieli financiare și de administrare. Analiza eficienței se va baza pe datele furnizate de sistemul informațional al societății de asigurare.

Specific domeniului asigurărilor este faptul că evenimentele generatoare de pagube se produc aleator, lucru care influențează în mare măsură fluxurile financiare din cadrul unei societăți de asigurări.

Este recomandabil ca analiza eficienței să se facă pe o perioadă de minim 5 ani, deoarece numai în acest mod concluziile desprinse vor fi corecte. În cazul asigurărilor facultative este implicat și un alt aspect, cel al activității de promovare și vânzare a produselor societății pe piață. Determinantă este și percepția potențialilor clienți asupra necesității și utilității respectivei asigurări, disponibilitatea lor pentru achiziționarea unei asigurări facultative.

Funcția de eficiență a activității de asigurare. În condițiile economiei de piață orice societate de asigurare trebuie să-și desfășoare activitatea pe baza unor criterii de eficiență care să conducă la acoperirea tuturor cheltuielilor cu plata sumelor asigurate și a cheltuielilor de constituire și administrare a fondului de asigurare. De asemenea, se urmărește și obținerea unui profit necesar desfășurării și dezvoltării activității societății. O societate care nu poate asigura plata sumelor asigurate și a cheltuielilor specifice va ajunge, inevitabil, în situația de faliment. Putem considera, în concluzie, că eficiența unei societăți de asigurări este direct condiționată de mărimea profitului obținut din această activitate.

În general, profitul se stabilește la sfârșitul anului calendaristic, ceea ce, în caz că acesta are o valoare negativă, înseamnă încheierea activității cu pierderi, fapt ce poate duce la sistarea activității.

Este necesar ca societatea de asigurare să aibă în orice moment o situație dacă nu exactă, fapt practic imposibil în condițiile în care își desfășoară activitatea, cel puțin probabilitatea ca profitul obținut să aibă o anumită valoare. Este nevoie de determinarea unei expresii analitice care să exprime profitul în orice moment, în funcție de parametrii care intervin în caracterizarea activității societății. O asemenea expresie analitică se numește funcție de eficiență a activității de asigurare.

Pentru determinarea funcției de eficiență pentru o societate de asigurare vom considera următoarele caracteristici:

N – numărul asiguraților la un moment dat;

S – suma plătită în medie de asigurător pentru fiecare asigurat, în

cazul producerii evenimentului asigurat;

p – probabilitatea (frecvența relativă) de producere a evenimentului

asigurat;

P – prima de asigurare medie plătită de fiecare asigurat;

ε – riscul de faliment.

Rε – capitalul social necesar desfășurării activității de asigurare.

Totalul sumelor plătite S(t) de către societatea de asigurare este dat de următoarea relație:

S(t)= N ·p·S

Ținând cont de caracteristicile definite anterior se poate deduce ușor relația de calcul a profitului brut (Pb) ca diferență între totalul sumelor încasate de societate (N·p) și totalul cheltuielilor efectuate (N ·p· s) astfel:

Pb = N·P – N·p·S = N· (P-p·S) (1)

Considerăm un procent ρ reprezentând ponderea cheltuielilor pentru constituirea și administrarea fondului de asigurare, din totalul încasărilor, rezultă că profitul efectiv realizat, notat Pe va fi:

= = N· ( P – p · S) – (N∙P∙ρ)/100 =

(p) = N · (P – p · S – P∙ρ/100) (2)

Această funcție reprezentată în relația poate fi privită ca o funcție de p, adică profitul efectiv depinde de probabilitatea de producere a evenimentului asigurat Pe(p). Este necesar ca, în funcție de acest parametru, să se stabilească în ce condiții profitul efectiv realizat este maxim la un moment dat.

Se constată că valoarea funcției Pe(p) scade pe măsură ce probabilitatea p crește. Profitul efectiv realizat devine nul dacă probabilitatea de producere a evenimentului asigurat ia valoarea:

(3)

La nivelul fiecărei societăți de asigurare se va determina prin studii statistice această probabilitate pentru a ajuta la stabilirea primei de asigurare. Dacă probabilitatea determinată statistic depășește valoarea dată de formulă, profitul efectiv realizat devine negativ, adică societatea începe să lucreze în pierdere până în momentul în care probabilitatea revine la o valoare sub cea dată de relația de mai sus.

Pentru evitarea acestei situații, societatea de asigurare poate influența micșorarea probabilității p, sub valoarea precizată, fie prin creșterea (indexarea) primei de asigurare încasate de la asigurați, fie prin micșorarea sumelor plătite asiguraților sub formă de despăgubiri sau sume asigurate (S).

Probabilitatea p poate fi considerată ca un prag de trecere spre faliment dacă societatea de asigurare respectivă nu are alte surse de creștere a profitului efectiv. O societate de asigurare trebuie să desfășoare și alte activități din care să obțină profit, pentru a acoperi pierderile din activitatea propriu-zisă de asigurare, până când probabilitatea p scade sub pragul amintit.

De asemenea, este bine ca fondul de rezervă constituit să fie suficient de mare ca să poată acoperi pierderile generate în asemenea situații.

Ținând cont de caracterul aleator al plăților către asigurați, pot să apară situații în care fie profitul efectiv devine negativ, fie capitalul social de care dispune societatea devine negativ. Totuși, având în vedere timpul scurt de redresare a situației, nu se poate spune că o societate de asigurare este falimentară la prima trecere la un sold negativ și nici că lucrează în pierderi la prima obținere de profit efectiv negativ. O asemenea situație trebuie însă să constituie un semnal de alarmă pentru societatea respectivă, în sensul că trebuie urmărite direcțiile în care evoluează atât capitalul total cât și profitul efectiv realizat, verificare care trebuie să se facă continuu sau la intervale foarte scurte de timp.

Din relația (2) se observă că în cazul în care p nu depășește valoarea din relația (3), profitul efectiv crește proporțional cu numărul de asigurați. De aceea se impune ca pentru o cât mai bună eficiență a activității de asigurare, societatea respectivă să depună eforturi susținute pentru ca numărul de asigurați să crească.

Tot din relația (2) se observă influența negativă asupra profitului efectiv realizat a procentului ρ, în momentul în care acesta crește. Astfel, o cale de creștere a profitului este micșorarea acestei ponderi, iar funcția Pe(p) se constituie într-o cale de a măsura eficiența societății respective.

Nivelul despăgubirilor și al sumelor asigurate este determinat direct de mărimea primelor de asigurare încasate de societatea de asigurări de la asigurați.

Pentru a finanța în întregime cheltuielile, asigurătorii se simt nevoiți să ridice nivelul primelor de asigurare ceea ce contravine intereselor și posibilităților asiguraților.

În concluzie, activitatea de asigurare trebuie să fie astfel organizată încât asiguratorul să-și poată acoperi cheltuielile de administrare și constituire a fondului de asigurare, plata despăgubirilor și a sumelor asigurate, precum și un anumit profit.

Concret, aprecierea activității de asigurare se face folosindu-se indicatori care să reflecte atât rezultatele obținute de asigurători cât și eficiența din punctul de vedere al asiguratului.

2.2. Indicatori de apreciere a eficienței activității de asigurare

În aprecierea activității de asigurare se folosește un set de indicatori a căror alegere este operată pe baza unor criterii‚ precum:

obiectivele concrete care se urmăresc;

nivelul macro sau micro la care urmează să fie făcută aprecierea;

modul de reglementare juridică a asigurărilor care se practică;

ramura de asigurare despre care este vorba.

În domeniul obiectivelor concrete urmărite se înscriu:

stabilirea rezultatelor financiare obținute de asigurător,

nivelul de dezvoltare al asigurărilor facultative,

cantitatea și calitatea activității desfășurate de personalul care se ocupă cu încheierea de asigurări,

rezultatele obținute de asigurați etc.

Cei mai utilizați indicatori sunt prezentați în continuare.

1. Rata daunei (Rd) este unul dintre cei mai importanți indicatori utilizați în aprecierea activității unei societăți de asigurare.

Se exprimă ca raport între despăgubirile sau sumele asigurate plătite de asigurător și primele de asigurare încasate. Formula de calcul este:

unde:

Dp – totalul despăgubirilor sau sumelor asigurate plătite de asigurator;

P – totalul primelor de asigurare încasate de asigurător.

Rata daunei este exprimată în procente și poate fi mai mică, egală sau mai mare decât sută la sută. Cu cât acest indicator înregistrează valori mai mici decât 100, cu atât situația financiară este mai favorabilă pentru asigurator.

2. Rata asigurării (Ra) oferă o imagine asupra nivelului de cuprindere al asigurărilor colective. Se numește și gradul de cuprindere în asigurare. Acesta este un raport între totalul bunurilor (persoanelor) asigurate și totalul bunurilor (persoanelor) asigurabile. Formula de calcul este următoarea:

unde:

Ra = rata asigurării

n = numărul bunurilor (persoanelor) asigurate;

N = numărul bunurilor (persoanelor) asigurabile.

Gradul de cuprindere în asigurare este un indicator exprimat în procente și arată cât din numărul bunurilor (gospodăriilor, persoanelor) este asigurat. Cu cât acest indicator înregistrează valori mai apropiate de 100, cu atât înseamnă că asigurarea facultativă respectivă este mai dezvoltată.

Mărimea gradului de cuprindere în asigurare influențează direct rezultatele obținute la asigurările facultative. De regulă, cu cât gradul de cuprindere în asigurare este mai ridicat, cu atât există mai multă certitudine că se va înregistra un raport mai favorabil între despăgubirile plătite și primele încasate, dispersia riscului fiind optimizată pe măsură ce numărul de asigurări facultative încheiate

crește (conform cu Legea numerelor mari).

3. Rata fizică a daunei (Rfd) este un indicator care seamănă cu rata daunei, este un indicator cantitativ, iar mărimile care se raportează sunt exprimate în unități naturale. Cu cât nivelul acestui indicator este mai scăzut, cu atât activitatea firmei de asigurare este mai eficientă. Se determină folosind relația:

unde:

Rfd = rata fizică a daunei;

nr.B.dp. = numărul de bunuri despăgubite;

nr.B.asig. = numărul de bunuri asigurate.

4. Costul relativ al activității de asigurare (Ca) se obține ca raport între totalul cheltuielilor ocazionate de activitatea de asigurare și totalul încasărilor obținute din primele de asigurare sau din alte surse. Acest indicator se calculează cu scopul de a cuprinde în evaluare și alte cheltuieli efectuate de asigurător în afara celor cu plata sumelor asigurate și a despăgubirilor.

Formula de calcul pentru costul relativ al activității de asigurare este:

unde:

Ca – reprezintă costul relativ al activității de asigurare;

C – totalul cheltuielilor efectuate de asigurător (plăți de despăgubiri, de sume asigurate și cheltuieli privind constituirea și administrarea fondului de asigurare);

P – totalul primelor de asigurare și al altor venituri încasate de asigurator.

Costul relativ al activității de asigurare arată, în procente, cât reprezintă cheltuielile de asigurare față de veniturile realizate din activitatea de asigurare.

În general, Ca este mai mic decât sută la sută, însă, pot apărea și cazuri când este mai mare, ceea ce denotă că, în perioada respectivă, asiguratorul nu și-a acoperit cheltuielile totale din veniturile realizate pe seama încasărilor din prime și din alte venituri.

În toate cazurile Ca > Rd pentru că C > Dp.

Expresia

arată, în procente, cheltuielile ocazionate de constituirea și administrarea fondului de asigurare. Rata anuală a daunei cât și costul relativ al activității de asigurare se calculează atât pentru fiecare an de asigurare cât și pentru întreaga perioadă studiat. De asemenea, indicatorii se calculează fie la nivelul întregii societăți de asigurare, fie pe sucursale, venind atât în sprijinul analizei pe ansamblu cât și a

analizei detaliate.

5. Rata venitului net este un alt indicator des utilizat în aprecierea eficienței unei societăți de asigurare. Aceasta se calculează ca raport între diferența dintre totalul veniturilor și totalul cheltuielilor înregistrate într-o anumită perioadă (de obicei, un an) la totalul veniturilor. Formula de calcul este:

unde:

Rvn reprezintă rata venitului net.

Rata venitului net arată, în procente, cât îi rămâne asiguratorului din fiecare 100 u.m. de prime încasate.

6. Cheltuieli la 1 u.m. venit net (C1 u.m.) este un alt indicator utilizat pentru aprecierea rezultatelor financiare finale. Acesta se calculează ca raport între diferența dintre totalul cheltuielilor și totalul despăgubirilor (sumelor asigurate) plătite de asigurător pe parcursul unui an și diferența dintre totalul veniturilor și totalul cheltuielilor. Formula de calcul este:

Cu cât acest indicator are o valoare mai mică, cu atât situația este mai favorabilă pentru asigurător. Analiza ratei daunei și a costului relativ al activității de asigurare se operează și separat, pe categorii de bunuri și de asigurați, insistându-se asupra bunurilor deoarece cheltuielile pentru constituirea fondului de asigurare sunt mai mari decât în alte cazuri.

Există situații în care analiza eficienței se poate face și în profil teritorial. Aceasta va permite societății de asigurare să analizeze performanța diferitelor sucursale ale sale și cauzele care duc la scăderea eficienței. În funcție de situația pe ansamblu și de ponderile anumitor categorii de bunuri asigurate în total vor rezulta

analize mai profunde pentru anumite grupe.

2.3. Indicatori de apreciere a eficienței agentului de asigurare

În ceea ce privește aprecierea eficienței personalului care se ocupă cu încheierea asigurărilor facultative, există un set de indicatori care pot oferi o imagine a cantitativă și calitativă a muncii prestate de agenții unui asigurător.

1. Numărul mediu de asigurări contractate de un lucrător (Nac) din domeniul achiziției este calculat ca un raport între numărul total de asigurări facultative contractate într-o anumită perioadă de timp și numărul lucrătorilor care se ocupă cu încheierea de asigurări.

Formula de calcul este:

unde:

Nac = numărul mediu de asigurări contractate de un lucrător;

Ac = numărul asigurărilor contractate într-o anumită perioadă;

Lc = numărul lucrătorilor care se ocupă cu încheierea de asigurări.

2. Suma medie asigurată (Sma) se calculează ca un raport între totalul sumelor asigurate și numărul total al contractelor de asigurare încheiate.

Formula de calcul este următoarea:

unde:

Sma = suma medie asigurată;

Sa = totalul sumelor asigurate;

Nc = numărul total al contractelor de asigurare încheiate.

Suma medie asigurată se utilizează ca indicator pentru aprecierea rezultatelor numai la categoriile de asigurări facultative de viață. În cazul în care se constată că la asigurările de viață sumele asigurate sunt mai mari, acest lucru înseamnă că personalul care se ocupă de contractări a desfășurat o activitate de calitate superioară.

Acest indicator poate fi calculat atât pentru stocuri de asigurări cât și pe perioadă.

3. Prima medie încasată pe contract (Pm) este un alt indicator utilizat în analiza eficienței, și se obține raportând totalul încasărilor din prime la numărul de contracte de asigurare încheiate.

Formula de calcul este prezentată mai jos:

unde:

pm = prima medie încasată pe contract;

P = totalul încasărilor din prime.

Acest indicator se poate calcula atât în cazul asigurărilor de bunuri cât și în cazul asigurărilor de persoane sau de răspundere civilă. Acesta are, însă, o semnificație aparte în cazul asigurărilor de viață care se încheie pe o perioadă mai îndelungată, arătând gradul de atragere de numerar de la populație.

4. Productivitatea muncii (W) unui agent de asigurări se obține raportând încasările din primele de asigurare la numărul total de lucrători pentru o perioadă dată de timp. Formula productivității este:

unde:

W = productivitatea medie a muncii pe un lucrător;

Laa = numărul total de lucrători angrenați în asigurări.

Acest indicator se poate calcula atât la nivelul unui trimestru, cât și anual. Numărul mediu de asigurări contractate, suma medie asigurată, prima medie încasată pe un contract și productivitatea muncii pe un lucrător pot fi calculați atât la nivelul unei sucursale, cât și la nivelul societății de asigurări.

2.4. Indicatori de apreciere a eficienței asigurărilor din perspectiva asiguraților

Eficiența din punctul de vedere al asiguraților poate fi apreciată pe baza unor indicatori cum sunt: durata medie de lichidare a daunelor, gradul de acoperire prin asigurare, gradul de acoperire a daunei.

1. Durata medie de lichidare a daunelor (Dm) se calculează ca un raport între numărul de zile trecute de la avizarea daunei până la plata despăgubirilor și numărul daunelor soluționate.

Formula de calcul se prezintă astfel:

unde:

Dm = reprezintă durata medie de lichidare a daunelor;

ti = numărul zilelor de la avizarea daunelor până la soluționarea

acestora;

Nd = numărul daunelor soluționate.

În cazul în care se înregistrează o durată medie de lichidare a daunelor mai mică, asigurații au posibilitatea de a intra mai rapid în posesia despăgubirilor, putând reface sau înlocui bunul avariat sau distrus mai rapid. Durata medie de lichidare a daunelor se calculează pe categorii de bunuri asigurate. Ea poate fi determinată atât la nivelul unei sucursale cât și la nivelul societății de asigurare.

2. Gradul de acoperire prin asigurare (Gaa) se calculează ca un raport între suma asigurată și valoarea reală a bunului asigurat.

Acest indicator ne arată, în procente, în ce raport se află suma asigurată față de valoarea reală a bunului asigurat. Formula de calcul este următoarea:

unde:

Gaa = gradul de acoperire prin asigurare;

S = suma asigurată;

V = valoarea reală a bunului în momentul încheierii asigurării.

3. Gradul de acoperire a daunei (Gad) sau rata despăgubirii se calculează pentru fiecare bun cuprins în asigurare.

Aceasta arată, în procente, în ce raport se află despăgubirea față de valoarea pagubei produse. Formula de calcul este următoarea:

unde:

Gad = gradul de acoperire a daunei;

D = despăgubirea acordată asiguratului;

Pg = valoarea pagubei produse la bunul asigurat.

Gradul de acoperire al daunei se poate urmări separat, pe tipuri de bunuri cuprinse în asigurare. De menționat că nivelul acestui indicator diferă în funcție de principiul de răspundere (de acoperire), care se aplică la categoria respectivă de bunuri.

Pentru a aprecia rezultatele obținute la asigurările obligatorii, pot fi utilizați ca indicatori rata daunei, costul relativ al activității de asigurare și rata venitului net. La asigurările facultative pot fi utilizați toți indicatorii prezentați. Alegerea indicatorilor utilizați se poate face și în funcție de ramura de asigurare care face obiectul analizei.

Pentru aprecierea rezultatelor la asigurările de bunuri se pot utiliza, în funcție de obiectivul analizei, indicatori cum sunt: gradul de cuprindere în asigurare, rata daunei, costul relativ al activității de asigurare, rata venitului net, cheltuielile la un leu venit net, productivitatea muncii unui lucrător din asigurări, gradul de acoperire prin asigurare, gradul de acoperire al daunei și durata medie de lichidare a daunelor.

La asigurările de persoane, eficiența poate fi apreciată cu ajutorul unor indicatori cum ar fi: gradul de cuprindere în asigurare, numărul de polițe ce revin la 1000 de locuitori asigurabili, suma medie asigurată pe un contract, prima medie încasată pe un contract, numărul de asigurări contractate de un asigurător, productivitatea muncii, rata daunei (sumei asigurate), costul relativ al activității de

asigurare, rata venitului net, cheltuieli la un leu venit net.

La asigurările facultative de viață gradul de cuprindere poate fi calculat în diferite variante. O primă variantă este raportarea numărului de asigurări în stoc activ la sfârșitul anului la numărul populației asigurabile. O altă modalitate de calcul este raportarea numărului de asigurări în stoc activ la sfârșitul anului la numărul total al salariaților, raportarea portofoliului total de asigurări de viață

la numărul total al salariaților (sau la numărul persoanelor care realizează venituri).

În privința asigurărilor în valută se va ține seama de condițiile economice, financiare și valutare. Unele societăți de asigurări își asumă obligații în valută. De asemenea, cedările și primirile în reasigurare ia și de la societățile din străinătate conduc la încasări și plăți în valută.

Aprecierea rezultatelor acestor societăți se face prin indicatori ca rata daunei, costul relativ al activității de asigurare, rata venitului net, cursul de revenire și luarea în considerare a aportului acestor asigurări la realizarea unor încasări în valută și dispersia în timp și spațiu a răspunderilor în valută. La asigurările în valută se va face atât o analiză a veniturilor și cheltuielilor totale cât și una detaliată, pe tipuri de venituri și cheltuieli.

În ceea ce privește reasigurările, este indicat să fie analizate mai întâi rezultatele obținute la cedările în reasigurare și apoi cele obținute la primirile în reasigurare.

Aprecierea rezultatelor obținute la cedările în reasigurare se va opera pe categorii de bunuri, pentru fiecare categorie de bunuri fiind analizate primele de reasigurare încasate de reasiguratori, daunele suportate de reasiguratori și rezultatul net în favoarea reasiguratorului, în procente față de primele de reasigurare.

Pentru o ilustrare corespunzătoare, analiza daunelor suportate de reasiguratori se face pe perioade mari de timp, de minimum 5 ani, deoarece volumul acestora poate diferi mult de la an la an.

În ceea ce privește rezultatul final obținut din cedările în reasigurare, trebuie să avem în vedere și situațiile în care soldul general este favorabil reasiguratorilor. În aceste situații nu este indicat să se renunțe la reasigurator. La aprecierea aportului reasigurării este necesar să se analizeze care este probabilitatea de producere a unei pagube catastrofale care ar putea pune asiguratorul într-o situație dificilă. Chiar dacă această probabilitate nu este ridicată este indicat să se ia măsuri de protecție prin reasigurare. În final, este bine de amintit importanța efectuării comparațiilor între volumul daunelor suportate de reasiguratori și volumul primelor cedate acestora.

În cazul în care se constată că volumul daunelor raportat la volumul primelor încasate de la reasigurați este mai mare decât volumul daunelor suportate de reasiguratori raportat la volumul primelor cedate acestora, se impune acordarea unei atenții sporite la primirile în reasigurare pentru evitarea unui dezechilibru financiar cauzat de evenimente grave.

2.5. Căi de creștere a eficienței activității de asigurare și reasigurare

Creșterea eficienței în activitatea de asigurare și reasigurare este un obiectiv de atins de fiecare firmă de asigurare sau reasigurare.

Ponderea cea mai mare în totalul cheltuielilor firmelor de asigurare este determinat de volumul despăgubirilor realizate către persoanele asigurate. Astfel, identificarea acelor căi de reducere a despăgubirilor reprezintă o prioritate pentru managerii firmelor de asigurare-reasigurare.

Reducerea cheltuielilor cu despăgubirile, poate avea loc în condițiile în care sunt pertinent analizate, în dinamică, toate portofoliile de asigurări realizate de firma în discuție, având în vedere imprevizibilitatea riscurilor corelată cu valoarea pagubelor.

Un prim element care trebuie analizat poate fi determinarea gradului în care unele riscuri propuse a fi despăgubite au cauze obiective sau implicații subiective.

De asemenea, realizarea unui număr mare de asigurări, poate determina încasări mai mari pentru societățile de asigurare care trebuie să-și fundamenteze valoarea primelor de asigurare pe calcule statistice, actuariale, evidențe clare ale situației de plată sau neplată (întrerupere, încetare de plată, rate restante, răscumpărări etc.).

Aplicarea metodelor de management al riscului poate conduce substanțial la reducerea cheltuielilor cu despăgubirile. Prin integrarea în contractele de asigurare a unor clauze care să permită realizarea periodică de inspecții de către societățile de asigurare asupra bunurilor care fac obiectul asigurării, se poate refuza plata

despăgubirilor solicitate de către asigurat, sau chiar rezilia contractul de asigurare.

Nu este de conceput în prezent realizarea pe baze de eficiență a activității în firmele de asigurare-reasigurare fără a se face apel la utilizarea echipamentelor informatice de calcul și a accesoriilor acestora.

Se constată în prezent extinderea volumului de polițe de asigurare efectuate în valute (în special pentru asigurările de viață care includ și o componentă de investiție).

Domeniul asigurărilor trebuie să țină cont de evoluția pieței, a concurenței, a condițiilor de utilizare și aplicare a tehnologiilor, firmele fiind nevoite să-și extindă reasigurărilor active față de reasigurările pasive. Reasigurările active prezintă o mai mare certitudine în ceea ce privește caracterul favorabil al efectelor care sunt generate. Reasiguratorii pot accepta doar acele contracte pe care le consideră avantajoase privitor la riscul implicat, valoarea primelor de reasigurare care vor fi încasate etc.

În cazul reasigurărilor pasive, reasigurații se pot considera într-o oarecare măsură dezavantajați, fiind în situația delicată de a accepta condițiile impuse de reasigurator.

Condițiile dinamice existente în mediul concurențial în care își desfășoară activitatea firmele de asigurare se constituie în cauze obiective care determină o adaptare continuă, o creștere susținută a eficienței activității de asigurare și reasigurare.

CAPITOLUL III. STUDIU DE CAZ. ANALIZA ACTIVITĂȚII DE ASIGURARE – REASIGURARE ARDAF S.A.

3.1. Prezentare generală a societății ARDAF S.A.

Societatea de asigurare reasigurare ARDAF SA este una din cele mai importante firme din acest domeniu, fiind înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului Cluj și având Cod Unic de înregistrare J12/4I69/1992. Până în octombrie 2001 a funcționat în baza avizului numărul 171119 din 1992, emis de Oficiul de Supraveghere a Activității de Asigurare și Reasigurare din România, din cadrul Ministerului Finanțelor. Odată cu apariția Legii 32/3.04.2000 și a normelor de aplicare nr. 2 din 14.08.2001, ARDAF a fost re-autorizată de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor prin decizia numărul 3 din 23.10.2001 să practice activități de asigurare și reasigurare în condițiile noii legislații.

Respectând legislația în vigoare și reglementările specifice emise de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, începând cu 7.08.2002 acțiunile societății ARDAF SA – societate deschisă, au fost introduse pentru tranzacționare pe piața bursieră RASDAQ, cu simbolul ARDAF.

ARDAF face parte din două organizații profesionale, Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România și Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, fiind membru chiar de la înființarea acestora.

Societatea are sediul central în Cluj Napoca și își desfășoară activitatea la nivel național prin propria rețea de sucursale, agenții și puncte de lucru.

Obiectul de activitate al ARDAF este încheierea contractelor de asigurare și reasigurare, cu încasarea primelor corespunzătoare având obligația de plată a indemnizației în cazul producerii riscului asumat.

ARDAF este autorizată să practice:

• toate ramurile de asigurări facultative generale și asigurări de viață prevăzute de legislație.

• asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse terților prin accidente de autovehicule pe teritoriul României – Avizul obținut la finele anului 1996, aferent acestei forme de asigurare, situează Societatea ARDAF în postura unică de factor de demonopolizare a pieței asigurărilor obligatorii auto din România.

Acționariatul societății

La 31 Decembrie 2011, capitalul social al ARDAF a fost de 175.000.000.000 lei. iar structura acționariatului era următoarea:

• S.C. TENDER S.A – 66,83%

• S.C FIBEI.FIN SA – 5,93%

• Fondul Oamenilor de Afaceri – 5,29%

• Euro Bank S.A.-5,18%

• Alți acționari 16.77

Figura 3.1. Acționariatul societății ARDAF S.A

La începutul anului 2010, capitalul social a fost de 7.435.700lei, majorarea acestuia în varianta cea mai bună pentru ARDAF fiind unul dintre obiectivele principale ale Comisiei de Administrație și Managementul Societății. După efectuarea a două majorări de mică amploare, Adunarea Generală Extraordinară SC. ARDAF SA. Din data de 25 iunie a hotărât majorarea capitalului social de la 7.446.887,30 lei la 17.500.000lei. Majorarea capitalului social s-a realizat prin aport de numerar de peste 10 milioane lei, principalul investitor și acționarul principal al societății este TENDER SA. Din Timișoara, companie de prestigiu din economia românească.

Structura teritorială ARDAF este organizată în sucursale cu un areal de unu pană la trei județe, în cadrul cărora funcționează agențiile și punctele de lucru. La nivelul fiecărui punct de lucru există structuri complete de personal specializat pe probleme de asigurări și lichidare de daune, ceea ce permite derularea în mod optim a activităților.

Prin rețeaua proprie de agenții, punctele de lucru și 31 de sucursale, Societatea de Asigurare și Reasigurare ARDAF operează în 160 de localități de pe întreg teritoriul țării, ceea ce presupune, pe lângă înțelegerea problemelor specifice ale unei economii în tranziție, înțelegere și a caracteristicilor concrete pe plan local și regional, astfel încât comunicarea cu clienții să se desfășoare optim.

Urmărind eficiența maximă a serviciilor oferite și monitorizând ponderea cererii de asigurare în teritoriul, ARDAF își consolidează permanent propria rețea de distribuție, care în anul 2010 a avut următoarea structură :

– 755 angajați (număr mediu scriptic) cu media de vârstă de 39.5 ani, din care 61% ocupați direct în structura de vânzări asigurări și 12% în instrumentarea și lichidarea daunelor, restul fiind personal indirect productiv;

– 5.000 de colaboratori (brokeri și agenți de asigurare), care completează structura de vânzări de asigurări generale și de viață, dezvoltată la nivelul tuturor sucursalelor ARDAF.

Societatea ARDAF, este reprezentată cu profesionalism în relațiile cu parteneri din țară și străinătate, personalul ARDAF dovedind dinamism, dar și maturitate, seriozitate și responsabilitate în abordarea problemelor specifice domeniul asigurărilor.

Societatea de Asigurare Reasigurare ARDAF are relații de colaborare cu societăți de profil din străinătate și a încheiat contracte de reasigurare cu cele mai mari companii de reasigurare, care, conform agenției de rating Standard & Poors sunt reasiguratori de gradul I pe piața mondială, cu un rating mai mare sau egal cu BBB, după cum urmează :

Tabelul 3. 1 Contracte de reasigurare încheiate de societatea ARDAF

Programul de reasigurare ARDAF acoperă riscurile provenite din contractele încheiate pentru asigurări de viată, clădiri și bunuri, CASCO, Carte Verde, Cargo si CMR, asigurări ale lucrărilor de construcții montaj, asigurări ale echipamentelor electronice, asigurări de răspundere civilă și (generală, profesională, a producătorului), asigurări de asistentă medicală, asigurări agricole, asigurări de pierderi din întreruperea activității. De asemenea, ARDAF a cedat în reasigurare riscurile de tip catastrofa pentru portofoliul asigurărilor de bunuri (clădiri și conținutul acestora, autovehicule).

3.2. Oferta de asigurări a societății ARDAF SA

Oferta de asigurări a societății de asigurări și reasigurări ARDAF este următoarea:

Din categoria asigurărilor de viată fac parte următoarele:

EFICIENT – plan investițional de tip unit linked

ASIGURAREA DE PENSIE PRIVATA

CAPITAL – asigurare mixtă de viață cu formare de capital

DUO CAPITAL – asigurare mixtă de viață cu formare de capital pentru două persoane

ECONOM – asigurare de viață cu formare de capital pentru economie

SUCCES – asigurare de viață cu formare de capital cu plata la termen fix

GAUDEAMUS – asigurare de viață cu formare de capital cu plata unor indemnizații anuale pe o perioadă prestabilită

STUDIA – asigurare de viață cu proiecție pe termen limitat cu plata unor indemnizații anuale pe o perioadă prestabilită

ZESTREA – asigurare de viață cu formare de capital pentru zestre

SUCCESOR – asigurare de viață cu protecție pe termen limitat

SUCCESOR PLUS – asigurare de viață cu protecție pe termen limitat și rentă pentru urmași

SUCCESOR FORTE – asigurare de viață cu protecție pe termen limitat în valută

SUCCESOR CREDIT – asigurare de viață cu protecție pe termen limitat pentru beneficiarii de credit

HORA – asigurare colectivă pentru riscurile de accidente, incapacitate temporară de muncă urmată de spitalizare, deces din orice cauză.

Asigurările de persoane sunt si ele de mai multe feluri cum ar fi:

Asigurarea de asistență medicală în străinătate

Asigurarea individuală de accidente

Asigurarea colectivă de accidente

Asigurarea managerului

Asigurarea turiștilor

Asigurarea de accidente a persoanelor din autovehicul

Asigurarea de accidente a taximetriștilor și a persoanelor transportate de aceștia

Asigurarea de accidente a pompierilor.

Asigurările de bunuri sunt si ele clasificate astfel:

Asigurarea clădirilor și a conținutului acestora

Asigurarea pentru pierdere din întreruperea activității

Polița CĂMINUL – asigurarea locuințelor și a bunurilor, asigurarea auto CASCO, asigurarea de accidente, asigurarea de răspundere civilă

Asigurarea gospodarului prevăzător – asigurarea la prim risc a clădirilor și a conținutului acestora, asigurarea de accidente, asigurarea de răspundere civilă

Asigurarea de avarii și furt a autovehiculelor CASCO

Asigurarea bunurilor pe timpul transportului CARGO

Asigurarea banilor și/sau a valorilor aflate în casierii și/sau pe timpul transportului

Asigurarea echipamentelor electronice

Asigurarea de garanție extinsă

Asigurări maritime și fluviale – CASCO naval

Asigurări de aviație

Asigurarea animalelor

Asigurarea culturi lor agricole

Asigurările de răspundere civilă se împart și ele astfel:

Asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse terților prin accidente de autovehicule pe teritoriul României – RCA

Asigurarea suplimentară de răspundere civilă pentru pagube produse terților prin accidente de autovehicule

Asigurarea de răspundere civilă auto cu valabilitate în afara teritoriului României CARTE VERDE

Asigurarea de răspundere civilă a transportatorului în calitate de cărăuș pentru mărfurile transportate – CMR

Asigurarea de răspundere civilă profesională a experților contabili și a contabililor autorizați

Asigurarea de răspundere civilă profesională decurgând din practica medicală malpraxis

Asigurarea de răspundere civilă profesională a notarilor publici și a avocaților

Asigurarea de răspundere civilă a antreprenorului / a proiectantului / a beneficiarului lucrărilor de construcții montaj.

Din categoria asigurări de risc financiar fac parte următoarele:

Asigurarea riscului de neplată a ratelor pentru bunurile vândute în sistem de rate sau leasing

Asigurarea privind rambursarea cheltuielilor de repatriere și/sau a sumelor achitate de către turiști, în cazul insolvabilității sau falimentului agenției de turism.

Asigurări complexe se împart în:

Asigurarea globală a transportatorilor de bunuri și persoane (asigurarea de avarii și furt auto – CASCO, asigurarea de răspundere civilă auto cu valabilitate în afara țării CARTE VERDE, asigurarea de răspundere civilă a cărăușului pentru mărfurile transportate CMR, asigurarea de accidente a persoanelor din autovehicul)

Asigurarea complexă a lucrărilor de construcții (asigurarea lucrărilor de construcții, asigurarea de răspundere civilă a antreprenorului, asigurare de accidente; suplimentar asigurarea de răspundere civilă a beneficiarului lucrărilor).

3.3. Analiza indicatori de volum ai activității la nivelul societății ARDAF SA

Conceput și realizat pe principii profesioniste, programul de reasigurare are ca scop protecția societății, consolidarea capitalului ARDAF și a rezervelor constituite, precum și o extindere rapidă a afacerilor.

În cursul anului 2010, Societatea de Asigurare și Reasigurare ARDAF a avut 376.068 de clienți persoane fizice și juridice, care au încheiat 623.144 de asigurări. Deși 70% din primele încasate provin de la persoane juridice, ponderea clienților persoane fizice este semnificativă (88%), aceștia încheind circa 65% din totalul polițelor ARDAF emise în cursul anului 2010.

În anul 2010, comparativ cu anul 2001, veniturile din prime realizate din activitatea de asigurări directe au crescut cu 38.08%; luând în considerare inflația anuală pe 2010 rezultă o creștere reală de 17.22%.

O analiză completă a rezultatelor obținute în anul 2010, exprimând datele în USD la cursul de schimb de la data încasării primelor, evidențiat o creștere cu 19.48%. după cum se poate observa în tabelul de mai jos.

Modificarea structurii portofoliului de asigurări, obiectiv constant în strategia ARDAF , este mai evidentă în anul 2010, diminuarea comparativ cu anul anterior a ponderilor asigurărilor auto fiind de 6%, de la 84% la 78%, în anii anteriori reducerea ponderii fiind de 1-2.5%. Dintre asigurările auto, numai asigurările CARTE VERDE au crescut ca pondere în portofoliu, de la 9% în 2009, la 15% în anul 2010, în timp ce ponderea încasărilor din RĂSPUNDERE AUTO OBLIGATORIE (RCA) s-a redus cu 10% de la 38% la 28%. De altfel, s-a înregistrat o scădere reală cu aproximativ 13% a primelor încasate din RCA; încasările aferente asigurării CARTE VERDE au înregistrat o creștere reală de 91.07%, fapt datorat creșterii numărului de clienți si majorarea tarifelor.

Tabelul 3. 2 Primele brute încasate din asigurări directe

Coordonatele pe termen mediu ale strategiei ARDAF impun dezvoltarea altor forme de asigurări decât auto, iar în anul 2010 s-a înregistrat pe această direcție, ponderea asigurărilor generale non-stop în portofoliul ARDAF majorându-se cu 5%, creștere net superioară față de anii anteriori (între 0.8-2.2%). Se remarcă creșteri înregistrate la următoarele asigurări generale: agricole (153.71%), riscuri financiare (64.17%), bunuri pe timpul transportului (55.36%), accidente persoane (41.73%), răspundere civilă profesionala (29.63%), bunuri și clădiri (16.55%). Succesul ARDAF la aceste clase de asigurări este rezultatul atragerii de noi clienți prin produse adaptate cerințelor pieței și legislației în vigoare, performante calitative, promovate și vândute de un personal cu experiență și în continua perfecționare.

Tabelul 3.3. Actualmente portofoliul de asigurări al societății se prezintă astfel:

Figura 3.2. Portofoliul de asigurări al societății ARDAF S.A

Din punct de vedere al încasărilor, creșterea cea mai mare în cifre reale (292.63%), o reprezintă asigurările de asistență medicală în străinătate, explicabilă și prin introducerea obligativității asigurării medicale pentru țările limitrofe în luna decembrie 2009, prevedere valabilă și în primele 6 luni ale anului 2010.

Începând cu anul 2010, activitatea ARDAF din domeniul asigurărilor de viață s-ă accentuat, astfel încât și oferta de asigurări de viață se bucură de o largă recunoaștere și căutare din partea clienților individuali și instituționali.

În acest moment, funcționează în ARDAF o rețea specializată, atent construită și permanent instruită în cunoașterea și vânzarea asigurărilor de viață.

În paralel, s-a realizat perfecționarea caracteristicilor de bază ale produselor existente, elaborarea unor noi produse (Pensie privată, Gaudeamus, Studia, asigurări colective adresate diferitelor comunități), precum și a unor suplimente de asigurare (boli grave, intervenții chirurgicale, etc.). Asigurarea de Pensie privată, produs lansat pe piață la sfârșitul anului 2009, s-a bucurat de un real succes reflectat prin cele 5.577 de polițe vândute în anul 2010, dar și prin creșterea spectaculoasă a volumului de asigurări de viață, cu peste 125% față de anul 2009.

În anul 2010, ARDAF a înregistrat un număr de 22.090 dosare de daună și, respectându-și obligațiile contractuale asumate prin polițele de asigurare, a achitat despăgubiri în valoare de 36.146,20 mii lei, cu 36% mai mult decât în anul 2009. Pentru anul 2010, societatea a înregistrat o rată a daunei de 63.4%.

3.4. Analiza indicatorilor financiari ai activității societății ARDAF SA

La încheierea exercițiului financiar 2010, marcând cu succes primul deceniu de activitate pe piața asigurărilor din România, ARDAF demonstrează stabilitate și forță financiară.

La 31 decembrie, față de rezultatele financiare ale anului 2009, s-au înregistrat următoarele creșteri: cifra de afaceri cu 59%, volumul primelor încasate din asigurări directe cu 38%, numărul asigurărilor încheiate cu 39%, iar despăgubirile plătite cu 36%.

Tabelul 3. 4 Rezultatele financiare

Dinamica Societății de Asigurare Reasigurare ARDAF se poate sintetiza prin evoluția următorilor indicatori :

Tabelul 3.5 Evoluția indicatorilor financiari între 2001 – 2010

Cadrul legislativ actual stabilește, prin marja de solvabilitate, cerințele privind capacitatea asigurătorilor de a acoperi obligațiile asumate în activitatea pe care o desfășoară. Cel mai important indicator este gradul de solvabilitate, care, pentru ARDAF, la 31 decembrie 2010, este 2.27 pentru asigurările generale și 3.02 pentru asigurările de viață. Semnificația acestor cifre este că, în conformitate cu cerințele legale armonizarea cu reglementările europene – ARDAF este un "asigurător pentru care nu există risc de insolvabilitate", aceasta fiind definit de normele în vigoare drept cel mai bun calificativ.

Din analiza clișeului financiar ARDAF pentru anul 2010 se remarca următoarele aspecte:

Activele totale ale societății au crescut față de anul 2009 cu 470 miliarde lei, de la 264 miliarde la 735 miliarde lei;

Rezervele tehnice sunt acoperite integral cu active conform normelor Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, soldul la 31 decembrie fiind în sumă de 366.4 miliarde lei;

Capitalurile proprii ale societății au crescut cu 340.4 miliarde lei;

Pentru ARDAF rezultatul net al exercițiului financiar 2010 este profit în valoare de 109.9 miliarde lei.

În cadrul Adunării Generale Ordinare, acționarii au aprobat fără rezerve, rezultatele financiare ale societății fiind de acord, ca pentru anul 2010 să nu se mai repartizeze dividende.

Tabelul 3.6. Bilanțul contabil

Raportul cenzorilor la sfârșitul exercițiului financiar contabil încheiat la 31 decembrie 2010 asupra societății ARDAF S.A subliniază următoarele:

Total bilanț (active = pasiv): 735.029.425 mii lei

Cont ne tehnic – rezultatul net al exercițiului: profit 109.967.771 mii lei

Cont ne tehnic al asigurărilor de viață: pierdere 817.710 mii lei

Cont tehnic al asigurărilor generale: profit 112.855.570 mii lei

În anul 2010 atât activul cat și pasivul societății ARDAF a crescut cu 470.304.416 lei și rezultatul net al exercițiului a avut un profit de 109.967.771 mii lei.

3.5. Poziția pe piața românească de asigurări a societății ARDAF SA

Conform datelor oficiale furnizate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, după volumul primelor brute încasate în anul 2011, ARDAF se situează pe poziția 5 la asigurări generale, cu o cotă de piața de 5,31%, iar pe total piață (cumulat asigurări generale și de viață) ARDAF deține o cotă de piață de 4,5%, situându-se pe locul 7.

Tabelul 3.7 Top 10 societăți de asigurare, în funcție de primele brute subscrise din asigurări directe, cumulat pentru asigurări generale și asigurări de viață :

În anul 2010, cu un profit net de 109.968 milioane lei, ARDAF ocupă poziția 3, doar 5 societăți din acest clasament realizând profit net de peste 50 miliarde lei ARDAF demonstrează astfel că este un asigurător puternic dar și stabil, rezultatele financiare remarcabile din cei 10 ani de activitate situând constant societatea noastră în elita națională de profil.

Tabelul 3.8. Top 10 societăți de asigurare în funcție de profitul net realizat în 2010 :

Practicând gama completă de asigurări, portofoliul clienților ARDAF cuprinde atât persoane fizice cât și importanți agenți economici din domeniul productiv, comercial, societăți de leasing, societăți de transport intern și internațional, turism, mass-media, firme românești cu capital de stat sau privat, reprezentante ale marilor concerne europene și mondiale care își dezvoltă activitatea în România.

Tabel 3.9. Dinamica evoluției ARDAF SA din 2001 până în 2010 se poate sintetiza prin evoluția cifrei de afaceri a veniturilor din prime și a volumului din despăgubiri:

Trebuie menționat că nu există dependență semnificativă a societății fată de un singur client sau un grup de clienți care acționează în mod concertat, a căror pierdere să aibă un impact negativ asupra veniturilor societății.

3.6. Concluzii și propuneri privind creșterea eficienței activității la S.C. Ardaf S.A.

Societatea de asigurare reasigurare ARDAF SA este una din cele mai importante firme din acest domeniu, fiind înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului Cluj și având Cod Unic de înregistrare J12/4I69/1992. Până în octombrie 2009 a funcționat în baza avizului numărul 171119 din 1992, emis de Oficiul de Supraveghere a Activității de Asigurare și Reasigurare din România, din cadrul Ministerului Finanțelor. Odată cu apariția Legii 32/3.04.2000 și a normelor de aplicare nr. 2 din 14.08.2009, ARDAF a fost re-autorizată de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor prin decizia numărul 3 din 23.10.2009 să practice activități de asigurare și reasigurare în condițiile noii legislații.

ARDAF face parte din două organizații profesionale, Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România și Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, fiind membru chiar de la înființarea acestora.

Structura teritorială ARDAF este organizată în sucursale cu un areal de unu pană la trei județe, în cadrul cărora funcționează agențiile și punctele de lucru. La nivelul fiecărui punct de lucru există structuri complete de personal specializat pe probleme de asigurări și lichidare de daune, ceea ce permite derularea în mod optim a activităților.

Societatea de Asigurare Reasigurare ARDAF are relații de colaborare cu societăți de profil din străinătate și a încheiat contracte de reasigurare cu cele mai mari companii de reasigurare.

În anul 2010, ARDAF a înregistrat un număr de 22.090 dosare de daună și, respectându-și obligațiile contractuale asumate prin polițele de asigurare, a achitat despăgubiri în valoare de 361.462.112 mii lei, cu 36% mai mult decât în anul 2009. Pentru anul 2010, societatea a înregistrat o rată a daunei de 63.4%.

Asigurarea de viață se definește ca fiind contractul în virtutea căruia societatea de asigurare se angajează în schimbul primelor de asigurare încasate de la o persoană fizică – asigurat , să plătească subscriitorului însuși sau unui terț – beneficiar de asigurare, o sumă determinată , în cazul decesului asiguratului ori al supraviețuirii lui peste vârsta precizată prin contract.

În funcție de riscul asigurat în asigurările de bază , asigurările de persoane pot fi împărțite în două categorii :

asigurări de viață;

asigurări de persoane, altele decat cele de viață;

Într-o societate de asigurări de viață, rolul cel mai important în calcularea primelor de asigurare îl are actuarul, numit și matematicianul asigurărilor de viață. Cele mai importante sarcini ale sale constau în determinarea primei de asigurare, stabilirea rezervelor matematice, a valorii de răscumpărare pentru produsele cu capitalizare, dezvoltarea de produse noi. Asigurările de viață au un grad ridicat de complexitatea atât prin natura riscurilor cat și prin formele și tehnica realizării lor

Tabelele de primă se calculează pe baza statisticilor demografice, în principal a tabelelor de mortalitate. Matematica asigurărilor de viață operează cu probabilități de supraviețuire și de moarte. În cazul asigurărilor de persoane, altele decât cele de viață, se folosesc și alte date statistice precum: morbiditatea, frecvența accidentelor, tipul de activitate etc.

O teorie confirmă tot mai mult în ultimele decenii susține că un produs este achiziționat pentru ce reprezintă el pentru client și nu pentru ceea ce este în sine; produsul este cumpărat pentru serviciul pe care îl oferă, pentru siguranță, pentru confort, pentru modă – pentru ceea ce oferă utilizatorului său. Asigurarea de viață reprezintă o modalitate de protecție financiară, garantare și păstrare a proprietăților unei familii. Ea constituie o parte integrantă a unui plan financiar al familiei, alături de alte tipuri de investiții în afaceri imobiliare, acțiuni, depozite bancare, asigurarea fiind o garanție legată de posibilitatea unui fond de lichidități necesare în cazul unei situații neașteptate, fără să fie afectate celelalte forme de economisire, de regulă pe termene stabilite.

Asigurările de viață sunt privite cu multă seriozitate în întreaga lume și acest lucru nu este nou. Ele fac parte dintr-o categorie mai amplă a asigurărilor de persoane, care acordă indemnizații bănești pentru producerea unor riscuri ce afectează viața personală, sănătatea sau integritatea fizică.

BIBLIOGRAFIE

Alexa Constantin, Ciurel Violeta, Asigurări și reasigurări în comerțul internațional, Ed. All, București, 1992

Bercea Florian, Văcărel Iulian, Asigurări și reasigurări, Ed. Expert, București, 1995

Violeta Ciurel, Asigurări și reasigurări: abordări teoretice și practici internaționale, Editura ALL Beck, 2000

Constantinescu Dan Anghel (coordonator), Asigurări și reasigurări, Ed. Tehnică, București, 1998

Constantinescu Dan Anghel, Tratat în asigurări, Editura Semne, București, 1999

Constantinescu Dan Anghel, Dobrin Marinică, Practica asigurărilor, Colecția Naționala, București, 1999

Mihaescu Liviu, Asigurări și reasigurări în economie G.P, Editura Continent, Sibiu-București, 2001

Mihaescu Liviu, Asigurări și reasigurări comerciale G.P, Editura Continent, Sibiu-București, 2003

Mihaescu Liviu, Managementul asigurărilor în asigurările comerciale, Editura Univeristăți Lucian Blaga, din Sibiu 2002

Negoiță Ion, Asigurări și reasigurări în economie, Ed. Polsib, București, 1998

Tudor Mirela, Asigurări pentru agenții economici:probleme generale privind asigurarea, tipuri de contracte de asigurare-scurt istoric al asigurărilor în România, Tribuna Economică, 2002

*** Legea nr. 32/2000 privind asigurările și reasigurările din România

*** Alte HG și norme prudențiale cu referire la domeniul asigurărilor

*** Ordinul Nr. 3111 din 28 octombrie 2003 pentru punerea în aplicare a Normelor privind conditiile pentru administrarea fondului asigurărilor de viata, investirea si evaluarea activelor si calculul rezervelor tehnice

www.ardaf.ro