Studiu Privind Dezvoltarea Antropometrică ȘI Funcțională LA Elevii DIN Gimnaziu

Economie

Studiu Privind Dezvoltarea Antropometrică ȘI Funcțională LA Elevii DIN Gimnaziu

Byadmin ianuarie 1, 2024

CAPITOLUL 1 – INTRODUCERE ÎN PROBLEMATICA CERCETĂRII

1.1. ACTUALITATEA TEMEI

Educația fizică și sportul școlar reprezintă activități de interes principal, prin practicarea cărora se urmărește întărirea capacității de sănătate, formarea și dezvoltarea unor trăsături pozitive de caracter. Educația fizică și sportivă școlară constituie în concepția actuală una din verigile cele mai importante ale educației fizice și sportului în țara noastră.

Aceasta se datorează faptului ca invățământul și implicit educația fizică și sportivă școlară cuprinde întreg tineretul nostru aflat la vârsta școlarizării sub aspectul biologic, aceasta reprezentând totodată etapa cea mai favorabilă cultivării talentelor sportive.

Educația fizică, ca principală activitate de tip motrică e accesibilă tuturor vârstelor, are obiective generale și diferențiate pentru fiecare subsistem specific ca proces instructiv-educativ, în mod deosebit educația fizică, dar ca si auto educație fizică, este o activitate deliberat construită și desfășurată în vederea perfecționării, dezvoltării fizice și a capacitătii motrice ale participanților exercițiilor fizice, în funcție de particularitățile de vârsta și sex, de cerințele de integrare socială, specificul unor profesii.

Educația fizică are un pronunțat caracter formativ în sensul, că face pregătire pentru "viață" nefiind exclus, ba chiar recomandat caracterul competitiv.

Aceasta beneficiază de un număr foarte mare de exerciții fizice, diferențiate și adaptate la toate subsistemele si variabilele. Ea presupune practicarea sistematică și după reguli știițifice a unor exerciții. Necesitatea practicării exercițiilor fizice în mod sistematic, ca parte componentă a regimului de viață, a căpătat un caracter axiomatic pentru omul contemporan. În schimb, punerea în practică a acestui concept are rezolvări diferite în foarte multe cazuri, el nu depășește stadiul de deziderat.

Educația fizică desfășurată în rândul tinerii generații școlare reprezintă subsistemul care este cel mai bine organizat.

La nivelul acestui subsistem exista:

– cadre de specialitate în educție fizică, ca o disciplină de învățământ;

– programele școlare;

– obligativitatea participării la forma organizatorică e baza (lecția);

– posibilitatea elevilor de a beneficia de o serie de alte forme bine statuate (gimnastica zilnică, momentul de educație fizică).

– activitatea sportivă si educativă;

– evaluarea randamentului subiecților pe baza unor probe si criterii precise.

Educația fizică si sportivă școlară are de îndeplinit obiective educativ-distractive specifice, precum subordonarea idealului și funcțiilor generale valabile pentru intreg femomenul de practicare a exercițiilor fizice. Această "minune", nu poate fi realizată decât prin conceperea și transpunerea în practică a unui proces desfășurat în timp si după anumite reguli bine statornicite în sistemul de invățământ. Procesul respectiv include în primul rând o activitate depusă si desfășurată in mod sistematic și în cel de-al doilea rând, condusa de cadre cu competență profesională.

Procesul de educație fizică sportivă școlară este bilateral, această afirmație nu trebuie limitată numai la cele două aspecte pe care le implică, adică instruirea si educația, ci și la practicarea activă la realizarea sa a celor doi factori implicati:

– cadrul de specialitate (profesorul) e post de „emițător" în raport cu informația pe care o deține.

– elevul în postura de "receptor" a celor transmise.

Important este să nu delimitam strict atribuțiile celor doi factori, la două roluri "emitator si receptor". Pentru ca să funcționeze eficient procesul respectiv, presupune o relație corectă între cei doi factori, o relatie adecvată la noile coordonate ale învățământului modern.

Se apreciază că, chiar dacă în învățământ a pătruns cibernetica, informatica si programarea instruirii, s-au introdus mijloacele si tehnicile audiovizuale, profesorul rămâne în continuare factorul principal, indispensabil care trebuie sa se implice în relații mai subtile, de mai mare profunzime.

Educația fizică si sportivă reprezintă o preocupare costantă pentru toți factorii responsabili de educația generatiilor în formare, de sănătatea și capacitatea biomotrică a populației.

Latura constitutivă a procesului complex de instruire si formare a tinerei generații, educației fizice i-a fost recunoscută contribuția la îndeplinirea multilaterală a personalității în toate perioadele de dezvoltare a societății. Totodată a fost considerată, ca fiind una dintre principalele forme de călire a organismului, de compensare si recreere. În decursul dezvoltării societății, educația fizică a cunoscut o perioadă de înflorire, dar și momente de declin.

După perioade obscure în care educația fizică si sportul erau cosiderate în multe țări preocupări minore, acestea revin în prezent pe primul plan cunoscând o nouă perioadă de înflorire.

Treptat concepțiile retrograde în virtutea cărora educația fizică si sportul erau menținute la periferia preocupărilor instructiv-educative a activităților de interes social au fost abandonate, rolul si contribuția educației fizice si sportului în realizarea obiectivelor urmărite în societate, în legătură cu formarea tinerei generații și complexa problematică a conservării sanătății și capacității de muncă a populației, sunt reconsiderate.

În prezent, este tot mai acceptată ideea, ca educația fizică si activitățile sportive constituie modalități eficiente de educare multilaterală a tineretului, de fortificare, compensare si reconfortare, motiv pentru care sunt tot mai pregnant integrate în procesul instructiv-educativ.

În țara noastră, educația fizică și sportul sunt considerate activități de interes național, fiind integrate în programul vast conceput de societatea noastră în scopul pregătirii, conservării forței de muncă, în vederea educării tinerei generații. Depășind dimensiunile unor activități de agrement, educația fizică și sportivă școlară, este chemată să contribuie la formarea și pregătirea omului pentru muncă si viață. De altfel, educația fizică și sportivă școlară are ca scop întărirea continuă a sănătății, asigurarea dezvoltării fizice armonioase a tinerei generații, însușirea bagajului de deprinderi motrice utile în activitatea lor cotidiană și a celor necesare realizării performanțelor sportive.

Educația fizică este singura activitate din planul de invățământ care organizează pentru elevi echilibrul necesar între solicitările intelectuale si fizice, ăntre efortul intelectual și activitatea recreativă, considerată foarte importantă când pe primul plan trebuiesc situate preocupările pentru creșterea si dezvoltarea corectă, armonioasă și multilaterală a organismului.

Educația fizică urmărește cu precădere dezvoltarea și perfecționarea laturii fizice (biomotrice) a personalității, dar influențează favorabil si activitățile intelectuale, afective si morale.

Exercițiile fizice produc modificări și pe linia actvității afective, influențând favorabil emoțiile, sentimentele, interesele și pasiunile elevilor.

Având în vedere că educația fizică contribuie nemijlocit la soluționarea unor probleme ale invătământului, este necesar ca în vederea ei sș se acorde o prioritate obiectivelor care contribuie la potențarea stării de sănătate și a capacității de muncă, la perfecționarea calităților, priceperilor și deprinderilor motrice de baza și aplicativ-utilitare cu valoare practică și cu o largă zonă de acționare.

Modernizarea permanentă a activiății de educație fizică și sport în școală impune găsirea unor noi metode, procede si mijloace prin care să acționeze în practică, precum și perfecționarea continuă a celor existente, a celor așa zise clasice, tradiționale, în baza noilor preocupări ce stau în fața acestui obiect de învățământ.

Obiectivele care trebuie să fie realizate prin predarea educației fizice si sportive în școală în contextul noului curriculum școlar sunt:

Favorizarea menținerii unei stări de sănătate optime.

Influențarea dezvoltării fizice corecte și armonioase a organismului elevilor.

Cultivarea respectului elevilor pentru natura înconjurătoare în vederea integrării ăn acest mediu.

Realizarea unei bune condiții fizice prin dezvoltarea calităților motrice.

Formarea și consolidarea deprinderilor motrice de bază și specifice unor ramuri de sport.

Formarea obișnuinței de practicare sistematică a exercițiilor fizice.

Însușirea unor noțiuni necesare înțelegerii realizării obiectivelor eduației fizice.

Contribuții la formarea personalității elevilor în spiritul demnității și respectului valorilor umane.

Fiind cuprinsă la fel ca celelalte discipline în planul de invățământ, având la baza sa programe judicios alcătuite și fiind un proces organizat, activitatea de educație fizică se supune acelorași cerințe, metode si principii cărora li se supun toate celelalte activități din cadrul procesului instructiv-educativ din școală.

Cuprinsă fiind în planul de invățământ, educația fizică nu dispune de suficiente ore pentru a-și îndeplini pe deplin sarcinile. Pornind de la această premiză, putem afirma că educația fizică rezolvă doar în linii largi obiectivele stabilite în programe.

Privită ca o permanentă confruntare cu viata, educația fizică reprezintă o cucerire a genului uman, o realitate culturală datorită careia cu ajutorul altor domenii ale culturii și educației omul agonisește pas cu pas, sensul desăvârșirii sale, deoarece "corpul uman își are limbajul sau care trebuie stăpânit în același fel ca și limba".

În societatea umană contemporană, invățământul este obligat sș își reorganizeze obiceiurile, conținutul, sistemul instituțional si tehnologia utilizată "datorită exploziei informaționale", ce implică modalități perfecționate de stocare și documentare, cauze care schimbă radical esența și funcțiile invățământului, deplasând accentul de la memorare spre formativ solicitându-i acestuia un salt calitativ. Sincronizarea comenzii sociale cu produsul școlii impusă de cerințele actuale și de perspectivele societății, va înlesni integrarea rapidă a tineretului în activitatea productivă și îl va pregăti mai bine pentru viață.

În realitate, poate acesta este domeniul cel mai precar al învățământului românesc, iar rezultatele, atât în planul fizionomiei spirituale a tinerilor în societate au confirmat acest lucru.

Conceptul ambiguu și inconștient de "pregătire pentru viață" trebuie substituit printr-un cadru în care rupturile dintre societate și individ, aceasta din urmă să fie considerată nu ca o cantitate abstractă și uniformizată, ci în dimensiunea sa umană, ca o ființa completă și ireparabilă. În acest sens, consideram ca invățământul trebuie să își fixeze ca obiectiv important și actual o exigență privind competența socială a tinerilor care sa le permită adaptabilitatea la multitudinea de manifestări ale vieții cotidiene. Cu alte cuvinte comptența socială a tinerilor trebuie privită ca un sistem de deprinderi, abilități și capacități de o reala complexitate, care să-i permită tânărului perceperea reala a componentelor de ordin social ale existenței cotidiene.

Educația fizică, prin specificul său, trebuie ca alaturi de celelalte obiecte de invățământ să-și aducă contribuția la realizarea acestor tendinte actuale ale invățământului.

Între obiectivele educației fizice, prevazute în programă, dezvoltarea calităților de bază și a celor implicate în practicarea unor ramuri de sport, ocupă un loc primordial în formarea deprinderilor motrice de bază și aplicative fiind posibilă numai pe fondul existenței unor calități motrice bine dezvoltate.

La nivelul gimnaziului, procesul de educație fizică, trebuie să urmărească finalizarea modelului de educație fizică a absolventului de opt clase, model care este intermediar celui liceal, ce urmareste anumite finalități prin intermediul cărora absolventul de liceu să fie capabil să valorifice în activitatea sa cotidiană întreg bagajul motric dobândit de-a lungul anilor.

O organizeze obiceiurile, conținutul, sistemul instituțional si tehnologia utilizată "datorită exploziei informaționale", ce implică modalități perfecționate de stocare și documentare, cauze care schimbă radical esența și funcțiile invățământului, deplasând accentul de la memorare spre formativ solicitându-i acestuia un salt calitativ. Sincronizarea comenzii sociale cu produsul școlii impusă de cerințele actuale și de perspectivele societății, va înlesni integrarea rapidă a tineretului în activitatea productivă și îl va pregăti mai bine pentru viață.

În realitate, poate acesta este domeniul cel mai precar al învățământului românesc, iar rezultatele, atât în planul fizionomiei spirituale a tinerilor în societate au confirmat acest lucru.

Conceptul ambiguu și inconștient de "pregătire pentru viață" trebuie substituit printr-un cadru în care rupturile dintre societate și individ, aceasta din urmă să fie considerată nu ca o cantitate abstractă și uniformizată, ci în dimensiunea sa umană, ca o ființa completă și ireparabilă. În acest sens, consideram ca invățământul trebuie să își fixeze ca obiectiv important și actual o exigență privind competența socială a tinerilor care sa le permită adaptabilitatea la multitudinea de manifestări ale vieții cotidiene. Cu alte cuvinte comptența socială a tinerilor trebuie privită ca un sistem de deprinderi, abilități și capacități de o reala complexitate, care să-i permită tânărului perceperea reala a componentelor de ordin social ale existenței cotidiene.

Educația fizică, prin specificul său, trebuie ca alaturi de celelalte obiecte de invățământ să-și aducă contribuția la realizarea acestor tendinte actuale ale invățământului.

Între obiectivele educației fizice, prevazute în programă, dezvoltarea calităților de bază și a celor implicate în practicarea unor ramuri de sport, ocupă un loc primordial în formarea deprinderilor motrice de bază și aplicative fiind posibilă numai pe fondul existenței unor calități motrice bine dezvoltate.

La nivelul gimnaziului, procesul de educație fizică, trebuie să urmărească finalizarea modelului de educație fizică a absolventului de opt clase, model care este intermediar celui liceal, ce urmareste anumite finalități prin intermediul cărora absolventul de liceu să fie capabil să valorifice în activitatea sa cotidiană întreg bagajul motric dobândit de-a lungul anilor.

O ființă umană activă este permanent în mișcare și implicit într-un efort fizic care se realizează cu atât mai ușor cu cât omul deține o mai bună dezvoltare a calităților motrice.

1.2. MOTIVAREA ALEGERII TEMEI

Diferite studii și cercetări în domeniu au arătat faptul că la nivelul populației școlare, în general nivelul de dezvoltare este scazut intr-un proces apreciabil.

Elevul ca și societatea se află într-o continuă dezvoltare din toate punctele de vedere: social, educațional, intelectual, dar și din punct de vedere al motricității.

Una dintre caracteristicile instruirii din domeniul educatiei fizice, este că perfecționarea componentelor acestora și atingerea obiectivelor propuse de programa școlară se realizează pe baza depunerii unor eforturi intense, din aria acestor eforturi nelipsite de importanță sunt cele care se refera la dezvoltarea calităților motrice, morfo-funcționale, atât de importante în integrarea tinerilor într-un proces socio-profesional.

La fiecare început de an școlar s-au efectuat o serie de testări în scopul cunoașterii nivelului de pregătire și dezvoltare a elevului și în consecință stabilirea unor măsuri corespunzătoare pentru recuperarea acestor neconcordanțe în raport cu cerințele programei școlare. Printre deficiențele constatate, în urma acestor testări au fost și cele legate de existența unor indici scăzuți de dezvoltare funcțională si antropometrică la aproximativ toate clasele gimnaziale.

Ca urmare, alegerea acestei teme s-a facut din urmatoarele motive:

– dezvoltarea antropometrică constituie un obiectiv prioritar în educația fizică de nivelul gimnazal.

– prin formele ei de manifestare, dezvoltarea funcțională si antropometrică îmbogățește bagajul motric al elevului.

– sistemul unitar de verificare al elevilor prezintă cerințe specifice, precise privind dezvoltarea, prin stabilirea probelor si baremurilor pentru fiecare notă pe clase și sexe.

– condițiile în care are au loc experimentările permit lucrul pentru o perfectă dezvoltare la valori bune.

CAPITOLUL 2 – FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A PROBLEMATICII STUDIATE

2.1. CARACTERISTICILE DEZVOLTĂRII ELEVILOR DIN CICLUL GIMNAZIAL (11-15ani)

Învățământul gimnazial reprezintă o etapa deosebit de importantă în creșterea și dezvoltarea copiilor, dată fiind vârsta lor, care reprezintă etapa pubertară propriu-zisă (12-14ani). Datorită acestui lucru, la acest nivel de învățământ, un loc prioritar trebuie să îl ocupe preocupările profesorului pentru realizarea dezvoltării armonioase, însușirea corectă a deprinderilor motrice.

Conținutul educației fizice pentru această categorie de elevi, ce se află din punct de vedere al creșterii și dezvoltării în perioada pubertară, reprezintă o fază de pregătire ce se adaugă celei primite în ciclul primar. În învățământul contemporan, perfecționat și modernizat, lecția reprezintă principala formă de organizare a proceselui instructiv-educativ, ea constituind calea pedagogică unitară prin intermediul căreia generații de elevi, integrați în clase omogene sau mai puțin omogene, lucrând pe grupe, echipe sau lucrând în mod independent, vor dobândi sub îndrumarea educatorilor și prin efort propriu, valori materiale și spirituale, își vor însuși experiența de muncă și de viață a generațiilor anterioare și își vor dezvolta aptitudinile și capacitățile, pregătindu-se pentru viață și activitatea socială.

Lecția reprezintă princinala formă de organizare a procesului instructiv-educativ și are urmatoarele caracteristice:

– prin intermediul ei, obiectivele educației fizice se înfăptuiesc sistematic și unitar pentru toti elevii.

– activitatea este sistematic desfășurată în baza unui orar stabil.

Etapa ciclului gimnazial reprezintă o etapă importantă pentru creșterea și dezvoltarea copiilor. Prin specificul său, educația fizică ca disciplină de învățământ, actionează atât pe linie biologică, cât și socială. În acest ciclu de învățământ, educația fizică a elevilor se realizează în mod diferit, pe vârste și sexe.

Tratarea diferențiată se referă la conținutul instructiv și la metodologia folosită (forme de organizare, mijloace, parametrii efortului). Un element esențial în conținutul educației fizice la ciclul gimnazial, este pregătirea elevilor pentru practicarea independentă a exercițiilor fizice. Pentru aceasta se va insista pe formarea dragostei elevilor pentru mișcare, pentru sport. Elevii trebuie să posede cunoștinte și tehnici de educație fizică care să le permită să își desfășoare formele de activități individuale sau în grup. Nu trebuie neglijată nici formarea capacității de organizare și conducere ale unor forme de practicare a exercițiilor fizice la nivel de grup.

În acest fel, absolventul învățământului gimnazial va dobândi o educație fizică completă, la nivelul exigențelor actuale, conform modelului preconizat.

Urmărind în fiecare etapă a vieții școlarului, capacitatea reală de efort și adaptabilitatea organismului față de cerințele complexe ale efortului fizic depus în cadrul lecțiilor de educație fizică și în cadrul activităților sportive, punem în centrul atenției nu atât vârsta biologică, cât și vârsta fiziologică a elevilor. De aceea, din punct de vedere funcțional vârsta școlară poate fi împărțită în trei perioade inegale, ca durată și anume:

– perioada antepubertară sau varsta școlarului mic (de la 6-7 ani până la 10-11 ani) corespunzător ciclului primar, respectiv claselor I-IV.

– perioada pubertară sau vârsta școlarului mijlociu (de la 10-11 ani până la 14-15 ani) corespunzător ciclului gimnazial, respectiv claselor V-VIII;

– perioada post-pubertară sau vârsta școlarului mare (de la 15-16 ani pana la 18-19 ani) corespunzator ciclului de învățământ liceal.

Aceasta clasificare se bazează pe criteriul major al elementului fiziologic si psiho-fiziologice cu represiuni adânci în ceea ce privește construcția fizică, determinând întreaga dezvoltare funcționala si psihică a copilului.

Caracteristica principală a creșterii și dezvoltării organismului elevilor din clasele V-VIII, constă în pargurgerea unei etape de mari modificări morfologice și funcționale care își lasă adânc amprenta asupra întregii personalități viitoare a elevului. Vârsta cronologică la care apar aceste semne a instalării perioadei pubertare prezintă mari varietăți individuale, datorită unor factori ereditari, alimentari, contiții de mediu, fizic și social.

Modificările corporale sunt asociate cu tulburări fiziologice de care educatorii trebuie sa țină cont. Din cauza acestor modificări fiziologice, la această vârstă copiii obosesc foarte ușor atât fizic cât si psihic. Unii dintre ei devin labili afectiv, oscilează între momente de vioiciune, exuberanță infantilă, de asemenea oboseală, apatie, neatenție sau neliniște, nesiguranță și iritabilitate.

Mulți copii devin preocupați de modificările corporale: obezitatea, acneea, stângăcie în mișcări, schimbarea vocii, tendința de a roși și din cauza acestor modificări ei pot deveni tensionați sau pot experimenta sentimente de inferioritate.

Această perioadă de școlarizare, cea gimnazială, cuprinde elevi ce se găsesc într-o etapă de dezvoltare înainte de pubertate, în timpul pubertății, etapă numită și preadolescență și se caracterizează prin diferite serii de transformări specifice.

Aceste transformări semnalează apariția unor mari disproporții de dezvoltare, dar și manifestarea unor particularități de ordin general din punct de vedere morfologic, functional, psihic și motric.

Această etapă importantă a dezvoltării se caracterizează printr-o sănătate optimă a organismului, pe care anticii au slăvit-o prin deviza "Mens sana in corpore sano".

Sănătate morală și spirituală –> Conduită morală, caracter, credință.

Sănătate emoțională –> Emoții, acceptare de sine, iubire, umor, toleranța la stres.

Sănătatea socială –> Familia, prietenii, intimitatea, apartenența la un grup.

Sănătatea mintală –> Rațiunea, comunicarea, liniștea sufletească.

Sănătatea fizică –> Corp sănătos, flexibil, simțuri, rezistent, vitalitate.

"Piramida sănătății optime" (dupa M. Gh. Ciobanu, 2005, pag. 25)

Pornind de la ideea preadolescenței, dupa Rață B., C-tin., 2008, fiind considerată ca "moment limitat" sau pubertatea în existența vieții, constituind: "prima tinerețe ce se caracterizează prin forța și armonia simțurilor, dar și prin adaptarea rapidă la situațiile mereu schimbătoare, constituind de fapt momentul de răscruce al vieții, în care majoritatea tinerilor se hotărăsc pentru o carieră profesională, iar în cazurile în care sunt înzestrați cu aptitudini și pentru o carieră sportivă sau artistică." (Rață, B., C-tin., 2008, pag. 5).

Pubertatea este un fenomen deosebit de complex, fiind o etapă de durată variabilă de la un individ la altul, în care caracterele sexuale primare (organe genitale) trec printr-un proces accelerat de dezvoltare, devin similare cu cele ale adulților, iar cele secundare ocupă un loc important în structura corpului.

Se produc manifestări semnificative procesului creșterii și dezvoltării, accelerarea dezvoltării oaselor în procesului de alungire, accelerarea dezvoltării sistemului muscular, dezvoltarea aproape explozivă a laringelui, mai ales la băieți. Perioada pubertară se caracterizează printr-un ritm neuniform de creștere și dezvoltare, înscriindu-se într-o fază de accelerare a ritmului de dezvoltare atât în privința organelor, aparatelor, sistemelor din sfera somatică, cât și cele din sfera vegetativă.

2.1.1. Particularitățile dezvoltării morfologice

Din punct de vedere MORFOLOGIC, această vârstă se caracterizează printr-o accelerare a creșterii în înălțime și mai puțin în lățime. Înălțimea crește cu 4-6 cm pe an, iar greutatea cu 3-5 kg.

Pubertatea este caracterizată de mari și rapide transformări somato- funcționale și psiho-motrice. Se evidențiază o alungire a membrelor superioare și inferioare, a trunchiului, ceea ce crează o dizarmonie în ceea ce privește aspectul fizic și prin urmare proporționalitatea segmentelor (trunchiul este lung, toracele ingust, abdomenul supt). Organele din cutia toracică sunt puțin dezvoltate ceea ce generează dificultăți în adaptarea la efort prin lipsa de rezistență funcțională.

Având în vedere faptul că, structura osoasă se apropie de cea a adulților, dar procesul de osificare neîncheindu-se, există pericolul apariției unor deficiențe, dar și predispoziția unor accidentări.

Mușchii nu sunt suficient de puternici, dezvoltându-se mai mult în lungime si ca urmare tonusul muscular este scăzut, ceea ce permite instalarea deformărilor la nivelul coloanei vertebrale sau apariția și instalarea piciorului plat. La terminarea acestei perioade, la fete, se observă creșterea dimensiunilor transversale, creștere ce se datorează acumulărilor de țesut adipos.

Datorită pubertății accelerate, se produc modificări semnificative în procesul de creștere și dezvoltare: îngroșarea rapidă a sistemului osos dăunând procesului de alungire, dezvoltarea accelerată a sistemului muscular și dezvoltarea aproape explozivă a laringelui, în special la băieți, creșterea accentuată a trunchiului în comparație cu cea a membrelor.

Studiile biomotrice realizate la vârsta adolescenței, au arătat un ansamblu de criterii prin intermediul cărora se apreciază creșterea normală a fetelor și băieților de 10-15 ani. Perioada aceasta este caracterizată prin creșterea și maturizarea accelerată a:

– indicilor somatici (talie, greutate, perimetre cefalice, țesuturi subcutanate)

– glandelor endocrine (dezvoltarea organelor sexuale, stadiul de pubertate)

– sistemului osos (maturizarea oaselor, creșterea în lungime a acestora, lățime și grosime)

– a indicilor fiziologici (forță musculară, capacitate pulmonară, ventilație pulmonară, etc.).

Dimensiunile segmentelor corpului în perioada preadolescenței, sunt bine proporționate, mișcările sunt destul de naturale și organismul se află într-un stadiu de consolidare a structurilor sale.

Dezvoltarea musculaturii scheletice a organismului presupune, în primul rând dezvoltarea longitudinală și în al doilea rând dezvoltarea transversală. Dezvoltarea longitudinală este, așa după cum expune Kurt Tittel, în 1988, "în strânsă legătură cu modificările longitudinale scheletice, din care cauză mușchii care acoperă oasele lungi prezintă un număr crescut de sarcomeri, în special în timpul perioadelor de creștere puternică (0-2 ani; 5-7 ani; 10-13 ani și 15-17 ani)."

Creșterea secțiunii transversale a mușchilor scheletici, are la bază fenomenul de formare de noi filamente de actină sau miozină în interiorul miofibrilei, acompaniată de o creștere a reticulului sarcoplasmatic ceea ce determină în final scindarea miofibrilelor.

Conform lui J., Weineck, 1994, pag. 13, "capacitatea aparatului osos, cartilaginos, tendinos și ligamentar de a suporta un efort, reprezintă un factor limitativ în cadrul antrenamentului la copii și adolescenți, deoarece structurile sistemului locomotor pasiv sunt în plină creștere și nu au încă rezistența celor adulți".

Sistemul osos este intr-o perioadă de creștere accentuată, oasele sunt suple ca rezultantă a proporției relativ mare de materiale organice moi, tendoanele și ligamentele se află într-un proces de maturizare cu o mare proporție de țesuturi intercelulare, cartilagiile epifizare nu sunt osificate.

2.1.2. Particularitățile dezvoltării funcționale

Din punct de vedere FUNCȚIONAL, la această vârstă capacitatea de adaptare la efort și rezistență funcțională a inimii și plămânilor este scăzută, ca rezultat al dezvoltării insuficiente a plămânilor, a inimii și a vaselor de sânge. Astfel, la vârsta de 12 ani, capacitatea vitală este de 2000 cm crescând până la 3000 cm la 15 ani.

Efectuarea exercițiilor fizice determină intensificarea circulației, presiune crescută a sângelui, realizată printr-un efort mai mare al inimii si a aparatului respirator, care nu este bine dezvoltat. Plămânii și în general aparatul respirator sunt puțin rezistenți la infecții în timpul efortului, inima este mult mai solicitată pentru irigarea organelor și sistemelor, ceea ce duce la amețeli, tulburările ale ritmului cardiac și oboseală și se observă un proces de maturizare și adâncire a proceselor nervoase, ca o consecință a creșterii numărului de conexiuni și circumvoluțiuni.

Dezvoltarea musculară și osoasă a adolescentului sportiv se caracterizează printr-o creștere statuară și ponderală, accelerate in mod spectacular de la 11 la 13 ani fetele trec de la 143 la 157 cm, băieții între 13 și 15 ani de la 152 la 168 cm. Această creștere se reflectă în principal la extremitățile oaselor lungi, modificând astfel brațele pârghiilor solicitate în timpul exersării exercițiilor fizice.

Creșterile oaselor determină schimbări corespunzătoare la nivelul mușchilor, tendoanelor, ligamentelor, schimbări influențate și de activitatea hormonală intensă ce stimulează creșterea volumului și greutății musculare.

Sistemul cardio-vascular, conform Dobrescu, T., "crește în dimensiuni într-un ritm accelerat intre 13-14 ani. Inima crește în greutate și volum, iar activitatea ei este mai eficientă, astfel inima fetelor la vârsta de 13-14 ani se apropie de greutate cu cea a băieților." (Dobrescu, T., Dumitru, R., 2007, pag. 19).

După Dobrescu, T., conform celor prezentate mai sus, ne prezintă în continuare faptul că "frecvența cardiacă scade astfel că la 13 ani ajunge la 82 de bătăi/minut la băieți și 88 de bătăi/minut la fete. Tensiunea arterială este mică: 90-100/40/50, iar în efort ajunge la 150-160/10-15 mm. Hg." (2007, pag. 20).

Aparatul respirator se dezvoltă în această perioadă, dezvoltare ce poate fi apreciată prin dimensiunile perimetrului toracic în inspirație și expirație forțată, prin volumul curent, capacitatea reziduală funcțională, capacitatea pulmonară totală, volumul rezidual.

Respirația externă sau ventilația pulmonară, conform Dobrescu, T., este "strâns legată de nivelul dezvoltării anatomice a aparatului respirator. Ritmul accelerat de creștere și dezvoltare a căilor respiratorii, a alveolelor și parenchimului pulmonar propriu-zis reprezintă suportul material al creșterii capacității funcționale a aparatului respirator respectiv, a ventilației pulmonare. Crește amplitudinea mișcărilor respiratorii în medie de la 230 ml. Volum curent (11 ani), la 300 ml. (13 ani) și la 350 ml. (15 ani). Minut-volum (debitul) respirator crește în medie de la 5l./min. la 11 ani la 6-6,3l la 13 și respectiv 15 ani." (Dobrescu, T., Dumitru, R., 2007, pag. 20).

Aceeași autoare, Dobrescu, T., ne arată faptul că " frecvența respiratorie scade de la 22/min. cât era la 11 ani la 20/min. la 13 ani și 18/min. la 15 ani. Valorile consumului maxim de O2 cresc mai repede la băieți decât la fete." (2007, pag. 20).

La nivelul sistemului nervos, excitabilitatea este crescută în raport cu inhibiția, elevii devin neastâmpărați, uneori impulsivi si susceptibili, trecând cu ușurință de la o stare la alta.

Dezvoltarea organelor sexuale, determină apariția diferențelor dintre sexe, concretizată prin schimbarea vocii la băieți și dezvoltarea glandelor mamare la fete și apariția atracției dintre fete și băieți.

Datorită faptului ca elevii se află într-o situație specifică de creștere a etapei prepubertare, pubertare sau postpubertare între elevii aceleiași clase, atunci apar cele mai mari diferențieri din punct de vedere morfologic, funcțional, psihologic și motric.

2.1.3. Particularitățile dezvoltării psihice

In această perioadă a pubertătii întreaga activitate nervoasa și psihică se dezvoltă rapid, având cele mai intense trairi concretizate în: dorința de afirmare, încrederea în posibilitățile proprii, reacții contrarii la dorințele părinților, obrăznicie, încăpățânare.

Procesele gândirii se bazează pe: analiza, sinteza, generalizare, sistematizare, comparație, analogie, etc., se perfecționează fiind posibilă realizarea unor situații problemă. Capacitatea de reținere crește, se dezvoltă spiritul de observație și cel critic. Apare preocuparea de sine, trezindu-se interesul pentru propria persoană, grija și curățenia proprie și pentru îmbrăcămintea deosebită, extravagantă. Fetele sunt mai cochete, sfidând băieții de vârsta lor.

La nivelul etajelor superioare ale sistemului nervos central și în special la nivelul scoarței cerebrale, se produc puține schimbări morfologice. Numărul de neuronilor corticali e stabil și invariabil, modificările morfologice privesc creșterea celulelor, precum și schimbarea caracterului lor, dar și perfecționarea structurilor subcelulare.

Întreaga activitate nervoasă superioară și psihică se dezvoltă rapid atingând un nivel superior. Ca urmare, procesele gândirii, analiza, sinteza se perfecționează, ceea ce fac posibilă rezolvarea unei situații problematice.

În dezvoltarea psihică a copilului de după 10 ani se pot diferenția trei stadii importante, prezentate de Ursula Șchiopu și Emil Verza, și anume:

1. "Stadiul pubertății (de la 10 la 14 ani), dominant de o intensă creștere, de accentuarea dimorfismului sexual cu o largă gamă de rezonanțe în dezvoltarea psihică și de dezvoltarea mare a sociabilității (mai ales pe orizontală)

2. Stadiul adolescenței (de la 14 la 18-20 ani), dominat de adaptarea la starea adultă, de procesul de câștigare a identității, de intelectualizarea pregnantă a conduitei

3. Stadiul adolescenței prelungite (de la 18-20 la 24-25 de ani), dominat de integrarea psihologică primară la cerințele unei profesii, la condiția de independență și de opțiune maritală." (Șchiopu, U., Verza, E., 1981)

Sistemul nervos central (SNC), din punct de vedere funcțional, la vârsta pubertară, prezintă unele particularități care trebuiesc luate în considerație, atât în practicarea educației fizice și sportului, cât și în întregul proces de instruire și educare a tinerei generații. După A. Demeter, citat de Rață, G., și Rață, Gh., în 2008 (pag. 91), aceste particularități sunt reprezentate prin:

plasticitate mare a sistemului nervos central, deși în această etapă a vieții a mai pierdut din vitalitate si eficiență, datorită unor perturbări de origine hormonală, care accentuează caracterul reactiv al sistemului nervos, ducând la instabilitatea comportamentului și a stărilor afective.

dominanța eficienței față de inhibiția corticală evidentă încă la copii de vârstă pubertară. Îmbunătățirea coordonării musculare contituie un rezultat al reglărilor corticale.

tendința de iradiere a procesului de excitație ca rezultat al slăbirii relative a procesului de inhibiție corticală la această vârstă, avantajând formarea stereotipurilor dinamice și însușirea deprinderilor motrice noi.

Caracteristicile activității sistemului nervos central, la elevii de vârstă pubertară, influențează în mod direct viteza de formare și stabilizare a deprinderilor motrice. Vasta plasticitate a scoarței cerebrale, facilitează formarea unor reflexe condiționate motric și stereotipuri dinamice complexe, pentru a căror stabilizare și fixare este nevoie de un număr foarte mare de repetări și exersări. Din moment ce, această vârstă se caracterizează printr-o capacitate de refacere rapidă, plasticitatea scoarței cerebrale favorizează mobilitatea proceselor nervoase fundamentale.

Conținutul pregătirii psihologice, în funcție de vârstă capătă, "caracter selectiv și constă în dezvoltarea și perfectionarea acelor calități ce condiționează direct creșterea performanței din fiecare ramură sportivă" (Alexei, M., 2006, pag. 113), dar contribuie în mod esențial la formarea personalităților puternice, capabile de rezultate și recorduri naționale, balcanice, europene, mondiale și olimpice.

În perioada pubertății definitive și a adolescenței timpurii, "echilibrul psihic în creștere remarcat după prima fază a pubertății este, de asemenea, influențat de interacțiunea completă a școlii, familiei, societății, care modelează în mod deosebit personalitatea și care duc la o mai buna integrare socială". Jurgen Weineck, 1993, pag. 36.

2.1.4. Particularitățile dezvoltării motrice

Din punct de vedere MOTRIC, se constată o îmbunătățire a stăpânirii organismului determinată de însușirea unui număr cât mai mare de deprinderi motrice de bază, precum și utlilitar-aplicative și specifice unor ramuri de sport.

La baza motricității stau o serie de factori neoro-endocrino-musculari și metabolici care condiționează deplasarea în spațiu a corpului uman sau a segmentelor sale.

Se scoate în evidență ca motricitatea reunește totalitatea actelor motrice efectuate pentru întreținerea relațiilor cu mediul natural sau social, inclusiv prin efectuarea deprinderilor specifice ramurilor sportive. Sub diferitele sale forme (forță, rezistență ca endonare), motricitatea este cea care a permis omului să supraviețuiască. Motricitatea reprezintă unul din principalele mijloace de cunoaștere a mediului.

Ontogeneza motrică reprezintă dezvoltarea individuală, în decursul vieții, a activităților psiho-motrice coordinative, psiho-motrice condiționale, precum și a definițiilor ferme de mișcare și a abilităților motrice.

Datorită creșterii plasticității scoarței cerebrale și mobilității proceselor nervoase de excitație și inhibiție se pot dezvolta calitățile motrice în special, viteza fetelor este mai mare decât a baietilor, iar în continuare baieții progresează depășind fetele. Acest proces evolutiv dureaza pana la 14-15 ani. Datorită dezvoltării aparatului locomotor, îndemânarea se dezvoltă evident, pubertatea fiind denumită vârsta îndemânării.

Existența disproporției dintre segmente duce la stângăcie în mișcari, însă disponibilitatea pentru îmbunătățirea îndemânării sunt crescute mai ales, când se dezvoltă simultan cu sistemul orientării în spatiu, care la 12-13 ani se apropie de cel al adultului.

Mobilitatea are cele mai scăzute valori la 12-13 ani la fete și 13-14 la băieți, ceea ce duce la o amplitudine necorespunzătoare a mișcărilor, impunându-se măsuri principale în lecții.

Ca urmare a caracteristicilor morfologice, fiziologice și psihice ale elevilor și elevelor din ciclul gimnazial, metodologia acționării în vederea realizării componentelor procesului instructiv-educativ capătă un caracter particular.

Prin îmbunătățirea calității mușchilor, în special a laturii funcționale ce condiționează viteza, crește forța în regim de viteză sub forma detentei (forta explozivă). Capacitatea de rezistență este scăzută, ceea ce impune o acționare sistematică, continuă, pentru dezvoltarea ei. Se va acționa asupra rezistenței în regim de forță sau viteză. La fete rezistența este mai scazută decât la băieți. Pentru forță și rezistență se impun măsuri metodice atente. Motricitatea nu prezintă diferențe între fete și băieți, fiind luat în calcul numai unele particularități care necesită totuși o tratare diferențiată.

Astfel, băieții preferă acele exerciții de forță, executate cu repezeală, în timp ce fetele înclină spre cele expresive efectuate pe muzică, spre acuratețe, tehnică. În acest sens, băieții execută miscari ce reclamă precizie, iar fetele exerciții de gimnastică. Vârsta pubertară are disponibilități pentru însușirea unor procedee specifice ramurilor de sport, în special din jocurile sportive.

Tinerii sunt atrași de cei cu interese, talente, sentimente, valori și experiențele de viață asemănătoare, îmbrăcăminte, muzică, formând grupuri, iar prin integrarea în anumite grupuri, preadolescenții se formează și la rândul lor formează și pe altii.

În "gașcă" fiecare integrant are un statut, în funcție de valoarea apreciată de grup, precum ar fi: popularitatea, duritatea, umorul. Grupul își formează propriul ghid de norme de conduită, după care membrii acestuia se supun. El poate deveni un înlocuitor al familiei, unde tinerii găsesc sprijin, acceptare, empatie, recunoaștere si nevoi ce nu le găsesc în alte părți.

Tinerii care sunt interesați de un sport, de o activitate culturală, cei care sunt responsabili, preocupați, conștiincioși și harnici, îsi acumulează o anumita educație impusă de specificul activității desfășurate în mod preferențial.

O altă caracteristică a acestei perioade o constituie și apariția manifestării agresive a elevilor, concepută ca o modalitate de afirmare, evidențiere, ieșire în evidență, care de multe ori este admirată, dar și urmată de cei slabi.

Tânărul antisocial devine din ce in ce mai agresiv, sfidător, încalcă normele sociale, evită responsabilitățile, își asumă riscuri mari, este nemilos și necinstit. Lumea îi pare mult prea ostilă, nu dorește să se schimbe, nu recunoaște că este pe calea greșită și nu îi pasă de ceea i s-ar putea întâmpla. Agresivitatea la pubertate se manifestă mai rar, dar in diferite forme: fizică, verbală, emoțională. Tinerii agresivi sunt priviți ca fiind cei populari, deși restul se tem de ei.

Pubertatea și începutul adolescenței sunt considerate ca fiind perioade de tranziție, caracterizate prin mari transformări în direcția posibilităților de efort psihic și fizic de natură sportivă, un proces de creare și dezvoltare a performanței sportive, este un proces în care se produc transformări și adaptarea omului sub aspectul antropometric, motric, funcțional și psihic, toate acestea fiind în funcție de vârsta sportivilor, caracteristicile sportului și nivelul de pregătire sportivă.

Cerințele sportului de performanță sunt speciale din toate punctele de vedere, de aceea selecția sportivilor trebuie să fie foarte strictă, riguroasă, să rămână doar aceia care se încadrează în baremirile morfologice, funcționale, psihice, motrice și care sunt capabili să accepte înfrângerile și victoriile.

Conform lui Epuran Mihai, 2001, pag. 210, sistemul aptitudinal psihomotor se dezvoltă în cea mai mare parte în așa zisul "interval de eficiență" sau "zonă optimă a dezvoltării" care se afla între 6-10 ani, iar "performanța sportivă impune selectarea indivizilor supradotați somatic, fiziologic, energetic, motric și psihic." (Epuran, M., 2001, pag. 51).

2.1.5 Profilul antropometric și a psihomotricității

Dintre măsurătorile antopometrice ce pot fi efectuate cu usurință colectivelor de elevi și care sunt mai semnificative la această vârstă, am considerat ca fiind mai importante înălțimea (talia) și greutatea. Acest profil antropometric constituie indicatorul principal în dezvoltarea generală a copilului.

În ceea ce privește marja de probabilitate a creșterii în înălțime, a raporturilor dintre segmente (membrele inferioare și înălțimea totală a corpului) au o importanță specifică în probele de alergare, acestea determinând frecvența si amplitudinea mișcărilor. Înălțimea este dimensiunea cea mai importanta care scoate în evidență creșterea si dezvoltarea organismului.

Valoarea de probabilitate a evoluției se calculează conform indicilor care indică valorile de creștere ca fiind: "10 ani – 84,38%; 11 ani – 87,75%; 12 ani – 91,83%; 13 ani – 87,18%; 14 ani – 91,26%; 15 ani – 95,28%.", iar în legatură cu greutatea, aceasta înregistrează creșteri în medie de 9,5; 10 kg., iar în ceea ce priveste înălțimea în jur de 10 cm. (valori reprezentate de Alexe Nicu, 1993, pag. 63; pag. 90).

O altă măsurare antropometrică aplicată subiecților, a fost greutatea care este unul din indicatorii labili ai creșterii cantitative a corpului.

Greutatea vine raportată la înălțimea corpului, vârstei, stării de nutriție. Ea este modificată, creascând sau scăzând, în funcție de influența unor factori interni si externi cum ar fi:

alimentația, efortul fizic, tulburălile organice în strânsă legătură cu vârsta de instalare a maturitatii sexuale, a preocuparilor actuale de pregătire intensa în vederea reușitei profesionale, rezultând multă muncă intelectuală.

orientarea elevilor spre obiectivele de bază în vederea reușitei la examenul de capacitate.

Cunoscând îndeaproape implicarea copiilor în antrenamentul sportiv, Erwin Hahn, 1996, dispunând și de o literatură de specialitate diversă, reușește să realizeze o prezentare de ansamblu a activității motrice la vârsta copilariei. Acesta chiar specifică că " copilul este înzestrat încă de la naștere, cu un anumit potențial motor care va fi supus unui număr mare de stimuli de dezvoltare structurați și diversificați", în legătură cu etapele de dezvoltare fizică si psihică. (pag. 15).

Se pune foarte mare importanță de la început la primejdiile pe care le poate exercita antrenamentul în vederea performaței și la repercusiunile asupra organismului copiilor.

Trebuie să se acorde o mai mare atenție asupra suprasolicitărilor organismului, suprasolicitări care se pot manifesta sub următoarele forme:

solicitarea unilaterala a unui singur grup muscular;

supraîncărcarea aparatului locomor pasiv, mai ales coloanei vertebrale;

un antrenament mult prea exigent, incompatibil cu nevoile școlare și personale ale copilului;

presiune exercitată de către adulți care supraestimează capacitățile copilului.

Un program de antrenament având drept obiectiv performanța poate provoca tulburări în controlul hormonal al copilului, apariția pubertății este deseori întârziată în cazul multor tineri sportivi.

Conceptul de psihomotricitate se definește ca fiind un proces care privește motricitatea din interior de către subiectul implicat care simte, alege, decide, comunică, atacă, ripostează, deci care trăiște subiectiv mișcarea. Psihomotricitatea este definită ca rezultat al integrării funcțiilor motrice si mentale sub efectul maturizării sistemului nervos, care are ca scop principal raportul subiectului cu corpul său.

În domeniul motricității, dezvoltarea copilului cunoaște un moment de început identificat cu momentul nașterii, după care urmează etape lungi cu posibilități mai mici și etape mai mici cu posibilități diversificate de asimilare a unor modele de mișcare și de comportament.

E. Hahn, in 1996, pag. 16, având parte de o mare experiență și capacitate de analiză, consideră că la un copil capacitatea de a obține performanțe "provine, în mare parte, din forța lui fizică (concordanță între dimensiunile corporale și mișcare), dar mai ales din îndemânarea lui motrică…, la 12 ani, putem repara anumiți indici care ne îngăduiesc să-l considerăm conștient de un lucru și anume că a atins un grad suficient de forță. Mișcările copilului sunt energice, coordonate și orientate spre un obiectiv precis. Sunt mai gândite, cu toate că instinctele impulsive ale copilului nu au dispărut chiar în totalitate", idee susținută și de Mockelmann, 1975.

Copii care sunt implicați în activitatea sportivă de performanță, mișcările proiectate în vederea obținerii rezultatelor sportive, asigurării prestanței performanțiale, se adaugă încetul cu încetul mișcărilor naturale. Motricitatea specială, ințeleasă ca ansamblul procedeelor și tehnicilor de execuție specifice unui sport, probe sportive, formează un criteriu de bază al reușitei în obținerea unei performanțe sportive. Astfel încât, dezvoltarea creierului și a capacității funcționale a acestuia, este în plină expansiune la vâsta pubertară, punându-se accentul în primul rând pe construirea optimă a abilităților motrice și a unor tehnici diversificate, precum și pe lărgirea gamei de posibilități motrice a copilului și a bagajului său motric, ceea ce contribuie la ameliorarea capacității fizice.

Perioada adolescenței ce debutează la 14-15 ani la băieți, se caracterizează printr-o amornizare a creșterii proporțiilor corporale, fapt ce favorizează "ameliorarea coordonării" ca rezultat al creșterii forței musculare și al "capacității foarte ridicate de a asimila și fixa schemele motrice" și este considerata ca fiind "o nouă faza de ameliorare a performanței motrice", în care "coordonarile motrice cele mai complexe sunt mai ușor învățate și mai bine reținute", Weineck, J., 1993, pag. 35.

2.2. PREVEDERILE PROGRAMEI DE EDUCAȚIE FIZICĂ LA CICLUL GIMNAZIAL

Programa școlară pentru disciplina Educație Fizică, vizează cu prioritate valorizarea competențelor cheie care se adresează direct domeniului specific de cunoaștere academică (Comunicare în limba maternă, Competențe digitale, Competențe sociale și civice, Spirit de inițiativă și antreprenoriat, Sensibilizare și exprimare culturală), precum și asigurarea transferabilității tuturor celorlalte competențe, prin deschiderea către abordări interdisciplinare și transdisciplinare în interiorul ariei curriculare Educație Fizică și Sport și celelalte discipline de studiu.

Disciplina Educație Fizică, la clasele V-VIII este prevăzută, conform planului de învățământ, în aria curriculară Educație Fizică și Sport și are menirea să-și aducă contribuția specifică la realizarea dezvoltării complexe a personalității autonome și creative a elevilor. (finalitate prevăzută în Legea Învățământului).

Forma actualizată a programei școlare pentru disciplina educație fizică, reprezintă o etapa tranzitorie către un demers viitor de proiectare unitară și coerentă pe parcursul intregului învățământ preuniversitar, care va avea la bază definirea profilului de afirmare a absolventului și elaborarea unui nou cadru de referința al curriculum-ului școlar românesc.

Programele școlare sunt structurate astfel:

notă de prezentare.

competențe generale.

valori și atitudini.

competențele specifice și continuturile pentru fiecare clasă.

sugestii metodologice.

forma normativă de dotare minimă pe unitate de învățământ.

Competențele generale sunt prezentate astfel:

Utilizarea limbajului de specialitate în relațiile de comunicare.

Valorificarea informatiilor, metodelor și mijloacelor specifice educației fizice si sportului, în vederea optimizarii stării de sănătate si a dezvoltării fizice armonioase.

Valorificarea limbajului corporal pentru exprimarea si întelegerea ideilor, starilor afective și a esteticului.

Valori și Atitudini:

Interes pentru îmbogățirea vocabularului cu terminologia de specialitate.

Disponibilitatea pentru colaborarea cu profesorii și colegii.

Opțiunea pentru o viață sănătoasă și echilibrată, adoptarea unui regim de activitate care să îmbine armonios efortul fizic cu cel intelectual, solicitare-refacere, timpul ocupat cu cel liber.

Dorința de practicare independentă a exercițiilor fizice.

Spiritul competitiv/ fair-play.

Simțul estetic, deschidere către frumos.

Competențele specifice:

Utilizarea terminologiei de specialitate în tranmiterea mesajelor specifice.

Cunoașterea diferitelor reacții ale organismului la eforturi variate.

Realizarea acțiunilor motrice simple.

Integrarea și acționarea eficientă într-un grup bine prestabilit.

Identificarea aspectului estetic, al gesturilor motrice.

Aceste competențe sunt aceleași pentru toate clasele de gimnaziu, cu diferență ca odată cu trecerea anilor se înmulțesc calitățile motrice învățate.

CAPITOLUL 3 – ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA CERCETĂRII

3.1. OBIECTIVELE, SARCINILE ȘI ETAPELE CERCETĂRII

3.1.1. Obiectivele cercetării

Obiectivele principale:

punerea în practică a unor modalități, metode și procedee folosite în activitățile cu elevii, pentru aflarea potențialului motric.

aflarea prin măsurare a nivelului de dezvoltare fizic și funcțional.

evalurea progreselor înregistrate de către elevi și constatarea evoluției acestora pe parcursul desfășurării cercetării.

3.1.2. Sarcinile cercetării

Sarcinile generale au constat în:

realizarea unui studiu bibliografic care a contribuit la sarcinile propriu-zise, având cele mai noi concepții teoretice și științifice cu privire la tema aleasă.

organizarea eșantioanelor de studiu.

stabilirea sistemelor de acționare si programare.

înregistrarea rezultatelor obtinute.

prelucrarea statistico-matematică a datelor.

elaborarea concluziilor finale.

3.1.3. Etapele cercetării

Pentru realizarea acestui studiu, etapele de lucru au fost următoarele:

– septembrie – decembrie 2014 -> studierea literaturii de specialitate, selecționarea părții fundamentale teoretice în legătură cu tema propusă.

– ianuarie – februarie 2015 -> stabilirea și testarea subiecților.

– martie – aprilie 2015 -> prelucrarea si analiza datelor.

– mai 2015 -> finalizarea lucrării.

3.2. IPOTEZA CERCETĂRII

În desfășurarea studiului acestei lucrări, pentru a realiza scopul propus, am plecat de la următoarea ipoteza:

Dacă comparăm nivelul dezvoltării indicilor antropometrici și funcționali la elevii din gimnaziu, din generațiile actuale, cu rezultatele studiilor anterioare asupra potențialului bomotric se constată o ameliorare substanțială a valorilor.

3.3. SUBIECȚII ȘI CONDIȚIILE DE DESFĂȘURARE ALE CERCETĂRII

Studiul de față a cuprins un total de 141 de elevi înscriși la clasele V-VIII de la Colegiul Național Pedagogic "Ștefan cel Mare" din Bacău, după cum urmează:

Tabel Nr. 1. Subiecții cercetării

3.4. METODE DE CERCETARE FOLOSITE

În redactarea acestei lucrări, am apelat la următoarele metode de cercetare:

Studiul materialului bibliografic -> Consultarea literaturii de specialitate, necesitând un studiu îndelungat pentru elaborarea actualei lucrări. Constituie o componentă obligatorie în fiecare din etapele de realizare ale unui studiu. Cunoștințele acumulate vor servi la: alegerea temei și precizarea subiectului cercetării, definirea obiectivelor studiului, câștigarea unei componente în domeniul studiar, elaborarea unei ipoteze de lucru precise, pertinente, novatoare.

Metoda observației -> Este nelipsită pe tot parcursul cercetării în cadrul testelor prezentate. Debutează cu stabilirea unui scop precis (ce observăm, situațiile în care se manifesta anumite caracteristici). Observațiile au caracter exploratoriu: caută să descopere lucruri noi. Grila de observație ne ajuta sa înregistram într-o forma clara aspectul care ne intereseaza.

Metoda statistico-matematică de interpretare a datelor -> Se ocupă cu culgerea, gruparea, analizarea si interpretarea datelor referitoare la anumite cercetări, precum si unele previziuni privind desfășurarea acestor studii în viitor. Se ocupă cu interpretarea datelor oferite de statistica descriptivă și cu folosirea acestora pentru a formula concluzii și a putea lua decizii. După efectuarea măsurătorilor, acestea sunt prelucrate în vederea obținerii unor evaluări si interpretări calitative.

Metoda reprezentării grafice -> Ajută în alcătuirea tabelelor și graficelor, punând în evidență munca realizată împreună cu celelalte metode de cercetare prezentate anterior. Ele facilitează înțelegerea și memorizarea, invitând la elaborarea intuitivă a ipotezelor cu privire la obiectivele specifice studiului efectuat.

3.5. DESFĂȘURAREA CERCETĂRII

Acest studiu l-am efectuat cu elevii claselor V – VIII de la Colegiul National Pedagogic "Ștefan cel Mare" din Bacău, școală care dispune de teren și sală de sport. Prin urmare, lecțiile de educație fizică s-au putut desfășura atât în sală cât și pe terenul de sport.

Studiul s-a desfășurat pe durata a 4 săptămâni, evaluările efectuându-se în lecțiile de educație fizică. Am beneficiat de această oportunitate cu ocazia susținerii lecțiilor din cadrul practicii pedagogice ce am desfășurat-o la această unitate de învățământ.

Am beneficiat de tot suportul necesar din partea cadrelor didactice de la Colegiul Național Pedagogic "Ștefan cel Mare" din Bacău, astfel având posibilitatea să efectuez un studiu la nivelul claselor gimnaziale (V-VIII), ce s-a desfășurat in două direcții, privind dezvoltarea antropometrică și funcțională a elevilor.

În următoarea ordine de idei, voi prezenta probele de control ce au fost aplicate pentru determinarea rezultatelor necesare desfășurării acestui studiu.

Probele de control

În ceea ce privește probele de control care fac obiectul studiului nostru ele sunt în număar de cinci (indicii antropometrici și probele specifice), aceleași pentru toate clasele. Probele și metodologia de trecere a lor a fost următoarea:

Măsurători antropometrice:

1. Talia

2. Greutatea

Probe somato-funcționale:

1. 50 m plat – Alergare de viteză cu start din picioare

se înregistrează viteza de deplasare în secunde și zecimi de secundă;

se execută câte doi, cu start din picioare, la semnal auditiv;

se aleargă pe terenuri plate, cu pantofi de sport;

se efectuează două încercări, cu pauză între ele de 10 min., înregistrându-se cea mai bună performanță.

2. Săritura în lungime fără elan

se măsoară de la linia de desprindere la ultima urmă, spre linia de desprindere, lăsată de călcâiele elevului, în metrii și centimetrii;

pentru elan se permit flexii ale picioarelor și balansări de brațe;

se acordă două încercări pentru fiecare și se notează cea mai bună;

se sare cu pantofi de sport, pe o suprafață netedă (groapă cu nisip);

nu se va sări pe bitum sau asfalt.

3. Aruncarea mingii de oină fără elan

auncarea se face cu o singură mână pe deasupra umărului (mișcare de azvârlire) cu ambele picioare pe sol.

într-un sector dinainte marcat, elevii vor beneficia de două încercări, din care cea mai bună performanță se va nota.

CAPITOLUL 4 – REZULTATELE CERCETĂRII ȘI INTERPRETAREA LOR

4.1. PREZENTAREA ȘI ANALIZA DATELOR

Rezultatele obținute în urma susținerii probelor de control au fost înregistrate la efectuarea măsurătorilor antropometrice si motrice. Prezentarea datelor și a indicatorilor statistici calculați se face în următoarea ordine:

Tabelele centralizatoare cu indicatorii statistici ai parametrilor somatici și indicatorii statistici obținuți în probele de control.

Valorile medii cu indicatorii statistici la fiecare clasă în parte, separat băieți și fete, care sunt cuprinse în tabelele care se vor da la fiecare parametru în parte.

Valorile medii cu tabelele în întregime ale înregistrării anterioare – necesare pentru compararea atât a mediilor cât și a gradului de dispersie a fiecărui parametru.

Evoluția mediilor de la o clasă la alta și compararea cu evoluția anterioară (reprezentare grafică).

Procentul elevilor care au valori mai bune sau mai slabee decât media.

Concluziile pe fiecare parametru reieșite din prezentarea lui și a diferențelor în plus sau în minus constatate din compararea rezultatelor actuale cu cele anterioare.

Tabel Nr. 1 – TALIA

Urmărind evoluția indicelui antropometric (talia) pe clase, se observă următoarele:

– testările efectuate prezintă îmbunătățiri considerabile față de rezultatele oferite de potențialul biomotric efectuat pe țară.

– în cazul acestui indice antropometric (talia), mediile fetelor prezintă o ascensiune considerabilă, valorile lor fiind de 146cm la cls. V (11 ani), 152 cm la cls. VI (12 ani), 158 cm la cls. VII (13 ani), 163 cm la cls. VIII (14 ani) în comparație cu băieții la această vârstă.

– creșterea înregistrată de la clasa a V-a la clasa a VIII-a băieți este de 20 cm, iar în cazul fetelor este de 17 cm.

– evoluția mediilor (fete) este continuu ascendentă, dar cu o creștere mai rapidă între clasele a V-a și a VIII-a și mai lentă între clasele a VI-a și a VII-a.

– comparând mediile cu ale băieților constatăm că ele sunt puțin mai mari, în special între anii 11-13, lucru care ne indică un ritm de creștere mai intens și o stabilizare mai timpurie.

Tabel Nr. 2 – GREUTATEA

Urmărind evoluția indicelui antropometric de greutate pe clase, se observă următoarele:

– la băieți valorile medii obținute sunt de: 36 kg la clasa a V-a, 38 kg la clasa a VI-a, 43 kg la clasa a VII-a, 53 kg la clasa a VIII-a (la vârstele medii de 11 ani si 14 ani).

– la fete valorile medii prezentate sunt de: 37 kg la clasa a V-a, 40 kg la clasa a VI-a, 47 kg la clasa a VII-a, 52 kg la clasa a VIII-a.

– comparând cu potențialul biomotric prezentat pe țară, reiese faptul că rezultatele obținute în urma testării realizate elevilor sunt mai mari, fapt ce arată lipsa mișcării adecvate vârstei prezentate anterior.

– mai constatăm faptul că în clasa a V-a, a VI-a și a VII-a, greutatea fetelor întrece în medie cu 2-3 kg pe cea a băieților.

Tabel Nr. 3 – ALERGAREA DE VITEZA – 50 m

Urmărind evoluția probei de alergare de viteză pe clase, se observă următoarele:

– la băieți, în ordinea claselor, mediile sunt următoarele: 8,8 sec. – 50 m (cls. a V-a); 8,6 sec. – 50 m (cls. a VI-a); 8,5 sec. – 50 m (cls. a VII-a); 8,2 sec. – 50 m (cls. a VIII-a).

– la fete, rezultatele medii, în ordinea claselor, sunt următoarele: 9,1 sec. – 50 m (cls. a V-a); 9,0 sec. – 50 m (cls. a VI-a); 8,8 sec. – 50 m (cls. a VII-a); 8,7 sec. – 50 m (cls. a VIII-a).

– comparând rezultatele obținute în urma testărilor (fete) cu cele înregistrate anterior (potențialul biomotric pe țară), observăm o diferență minoră în favoarea celor recente.

– și în cazul băieților observăm o evoluție în urma testărilor, comparând cu rezultate date de potențialul biomotric înregistrat pe țară, cu excepția clasei a VII-a, fapt aproape nesemnificativ.

Tabel Nr. 4 – SĂRITURA ÎN LUNGIME FĂRĂ ELAN

Urmărind evoluția probei săritura în lungime fără elan pe clase, se observă următoarele:

– evoluția este continuu ascendentă în ambele cazuri (fete și băieți), în comparație cu datele oferite de potențialul biomotric.

– se observă și o creștere identică în cazul fetelor și a băieților în urma testărilor la clasele a VII-a și a VIII-a.

– predomină diferența favorabilă de 2-3 m între fete și băieți pe parcursul celor 4 ani (clasele V-VIII).

– clasele a V-a și a VIII-a, atât în cazul fetelor cât și al băieților, prezintă o ascensiune considerabilă față de potențialul biomotric prezentat, la nivelul mediilor de vârstă.

Tabel Nr. 5 – ARUNCAREA MINGII DE OINĂ FĂRĂ ELAN

Urmărind evoluția probei de aruncare a mingii de oină pe clase, se observă următoarele:

– valorile medii în cazul băieților sunt: 27m la clasa aV-a, 31m la clasa a VI-a, 34m la clasa a VII-a, 35m la clasa a VIII-a.

– mediile prezentate în cazul fetelor sunt: 16m la clasa a V-a, 17m la clasa a VI-a, 20m la clasa a VII-a, 21m la clasa a VIII-a.

– evoluția lor este descendentă în ambele cazuri, atât fete cât și băieți, fapt ce rezultă din compararea rezultatelor obținute în urma testărilor efectuate și potențialul biomotric prezentat, ceea ce implică instalarea sedentarismului.

– din acest tabel rezultă faptul că potențialul biomotric pe țară este mai bun față de rezultatele testărilor obținute la Colegiul Național Pedagogic "Ștefan cel Mare" din Bacău.

4.2. INTERPRETAREA REZULTATELOR

Diagramă cu datele indicatorilor statistici aplicați – taliei – înregistrați la clasele V-VIII (fete și băieți), comparativ cu potențialul biometric pe țară și diferențele rezultate dintre aceștia.

Tabelul Nr. 1 – TALIA

– atât la fete cât și la băieți, mediile au o evolutie ascendentă în ambele înregistrări odată cu creșterea în vârstă.

– valorile medii sunt puțin mai mari la înregistrarea curentă față de cea efetuată în studiul potențialului biomotric.

– în cazul diferențelor dintre fete și băieți, în ceea ce privește talia, cele mai apropiate valori sunt cele obținute la clasa a VI-a, în comparație cu, clasa a VIII-a care prezintă o ascensiune puțin mai ridicată a fetelor față de băieți, și comparativ cu, clasele a V-a și a VII-a care înregistrează o ascensiune majoră a taliei în cazul fetelor.

Diagramă cu datele indicatorilor statistici aplicați – greutății – înregistrați la clasele V-VIII (fete și băieți), comparativ cu potențialul biometric pe țară și diferențele rezultate dintre aceștia.

Tabelul Nr. 2 – GREUTATEA

– greutatea prezintă medii ascendente în ambele înregistrări (graficul nr. 4 și graficul nr. 5).

– mediile fetelor depășesc pe cele ale băieților (cu excepția clasei a VIII-a băieți din studiul anterior).

– sporul de greutate înregistrat in cei 4 ani este mai mic cu 1-2 kg la băieți. – la datele recente, și mai mare cu 1-2 kg la fete (tot la cercetarea actuală).

– din punct de vedere somatic, în ambele cercetări, la ambele sexe, evoluția parametrilor este continuu ascendentă, dar cu ritmuri diferite de dezvoltare.

– fetele prezintă în general valori mai ridicate decât cele înregistrate de băieți la aceste vârste, până la clasa a VIII-a, unde mediile sunt egale sau chiar mai bune la băieți, fapt explicabil prin maturizarea mai timpurie a acestora.

Diagramă cu datele indicatorilor statistici aplicați probei de – alergare de viteză pe 50 m – înregistrați la clasele V-VIII (fete și băieți), comparativ cu potențialul biometric pe țară și diferențele rezultate dintre aceștia.

Tabelul Nr. 3 – ALERGAREA DE VITEZA – 50 m

– în cazul rezultatelor obținute în cadrul testării realizate în comparație cu potențialul biomotric prezent, diferențele sunt echilibrate în cea mai mare parte.

– cu toate acestea potențialul biomotric arată o ascensiune în fiecare diagramă comparativ cu testarea obținută, excepția făcând-o clasa a VII-a, în cazul băieților, care înregistrează o creștere față de potențialul prezentat.

– la diferențele prezentate între fete și băieți, excepția în cadrul testărilor există la clasa a VII-a băieți, care prezintă o mică creștere, dar luând în seamă compararea testărilor obținute cu potențialul avut, diferențele obținute sunt aproape nesemnificative, fiind mai bune rezultatele obținute la testări decât rezultatele care ni le oferă potențialul biomotric pe țară.

Diagramă cu datele indicatorilor statistici aplicați probei de – săritură în lungime fără elan – înregistrați la clasele V-VIII (fete și băieți), comparativ cu potențialul biometric pe țară și diferențele rezultate dintre aceștia.

Tabelul Nr. 4 – SĂRITURA ÎN LUNGIME FĂRĂ ELAN

– remarcăm, la testările efectuate pentru această probă, valori cât de cât apropiate de potențialul biomotric la toate clasele, cu excepția claselor a V- a și a VIII- a băieți.

– din valorile medii ale testării rezultă că toate clasele sunt foarte apropiate ca rezultate datorită performanțelor sensibil de egale.

– în cadrul diferențelor dintre aceștia, clasa a V-a iese în evidență printr-o diferență mare a băieților față de fete.

– cea mai scăzută diferență o prezintă clasa a VI-a, în comparație cu celelalte.

– clasele a V-a si a VIII-a prezintă cele mai crescute valori în cazul băieților față de fete.

Diagramă cu datele indicatorilor statistici aplicați probei de – aruncare a mingii de oină fără elan – înregistrați la clasele V-VIII (fete și băieți), comparativ cu potențialul biometric pe țară și diferențele rezultate dintre aceștia.

Tabelul Nr. 5 – ARUNCAREA MINGII DE OINĂ FĂRĂ ELAN

– mediile obținute în cazul băieților prezintă valori foarte apropiate la toate clasele.

– în cazul fetelor predomină potențialul biomotric prezentat, față de rezultatele obținute în urma testărilor.

– la clasele a VI-a și a VII-a, în cazul diferențelor, băieții sunt cei care prezintă o mică ascensiune în urma testării comparând cu potențialul avut.

– din acest grafic al diferențelor între cele 2 sexe, rezultă faptul că fetele sunt într-o fază descendentă față de băieți care fac diferența măcar la 2 clase din cele 4 testate.

CAPITOLUL 5 – CONCLUZII

În urma studiului efectuat, a analizei și a interpretării rezultatelor, a comparării acestora cu rezultatele din alți ani și lucrări, putem afirma că ipoteza cercetării a fost confirmată în următoarele direcții:

Experimentul a cuprins doi parametrii somatici și anume: talia (statura) și greutatea corporală. Acești doi parametrii au fost înregistrați la sfârșitul experimentului atât la clasele martor cât și la cele experiment și au fost comparați între ei dar și cu parametrii înregistrați în alte reviste și lucrări de specialitate.

Talia înregistrează valori normale apreciate de cele ale populației școlare. Atât la fete cât și la băieți, evoluția mediilor este continuu ascendentă dar cu ritmuri diferite care se înscriu în particularitățile morfo-structurale, dar și datorită ușoarei influențe a programului aplicat.

Greutatea, indice de mare importanță în studierea factorilor ce relevă creșterea globală a organismului este spre deosebire de talie un indice labil influențat de mediul extern (condiții de viață și trai) și intern (procese metabolice) și mai puțin de fondul genetic. Prezintă medii cu evoluție ascendentă, cu un spor de greutate de 16 kg de la clasa a V-a până la clasa a VIII-a, diferențiat pe cicluri de clase.

Unul din parametrii motrici – alergarea de viteză pusă în evidență prin proba de 50 m, alergarea cu start din picioare are o evoluție normală prezentând valori care dau o creștere ascendentă în ambele cazuri.

În ceea ce privește forța explozivă atât la nivelul membrelor superioare cât și inferioare, exprimată prin două probe motrice – săritura în lungime fără elan și aruncarea mingii de oină fără elan, ambele prezintă evoluții ascendente, ilustrează rolul benefic al programului aplicat.

La săritura în lungime fără elan s-au înregistrat evoluții escendente atât la băieți cât și la fete, rata de creștere mai mare la băieți fiind explicabilă prin programul aplicat.

Aruncarea mingii de oină a urmărit să determine puterea explozivă a lanțurilor musculare extensoare ale membrelor superioare. Efectuarea ei a urmărit măsurarea forței vitezei de reacție și coordonarea mișcării în momentul aruncării. Evoluția ascendentă, valorile medii finale înregistrate caracterizează bine colectivele și subliniază încadrarea corespunzătoare a elevilor din studiul nostru în rândul populației școlare.

În final se poate trage concluzia, pe baza tabelelor, a graficelor, a interpretărilor și comparațiilor, că rezultatele sunt bune, că tendință generală la toți parametrii somatici și motrici, prin înregistrările la toate testările este de creștere continuă demonstrând eficiența programelor aplicate.

BIBLIOGRAFIE:

1. Alexandru, E., Educarea și dezvoltarea aptitudinilor psihomotrice, vol. I și II, Ed. Pim, Iași, 2007;

2. Alexe, N., Antrenamentul sportiv modern, Ed. Editis, București, 1993;

3. Bompa, T., Dezvoltarea calităților biomotrice – periodizarea. C.N.F.P.A., Editura EX Ponto, București, 2001;

4. Bota, C., Prodescu, B., Fiziologia educației fizice și sportului – Ergofiziologie, Ed. Antim Ivireanul, București, 1997;

5. Demeter, A., Bazele fiziologice și biochimice ale calităților motrice, Ed. Sport-Turism, București, 1979;

6. Demeter, A. și colab., Educație fizică și sport: teorie și didactică, Ed. Fest, București, 2006;

7. Dragnea, A., Bota, A., Teoria activităților motrice, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1999;

8. Dobrescu, T., Dumitru, R., Metodica predării gimnasticii în gimnaziu, Edit. PIM, Iași, 2007;

9. Epuran, M., Psihologia sportului de performanță – teorie și practică, Ed. FEST, București, 2001;

10. Hahn, E., Antrenamentul sportiv la copii, traducere CCPS, colecția SCJ, nr. 104 – 105, București, 1996;

11. Rață, G., Rață, B., C-tin,. Aptitudinile în activitatea motrică, Edit. EduSoft, Bacău, 2006;

12. Rață G., Rață B., C-tin., Aptitudinile motrice de bază (probleme teoretice), Ed. Plumb, Bacău, 2000;

13. Rață, G., Rață Gh., Educația fizică și metodica predării ei (Curriculum suport pentru profesorii de educație fizica), Edit. PIM, Iași, 2008;

14. Șchiopu, U., Verza, E., Psihologia vîrstelor – ciclurile vieții, Edit. Didactică și Pedagogică, București, 1981;

15. Tittel, K., Adaptabilitatea funcțională a sistemului muscular scheletic la copii și adolescenți, Scuola della Sporto, vol. II, Roma, 1988;

16. Weineck, J., Manual d'entrainamentsportif, Ed. Vigot, Paris, 1993;

17. Weineck, J., Biologia sportului – Sportul la copii și juniori traducere, CCPS, colecția SCJ, Nr. 1-2, București, 1994;