Studiu Privind Conducerea Si Organizarea Contabilitatii Stocurilor cu Exemplificare la S.c. Wilo Trans S.r.l

CUPRINS

Capitolul 1. Organizarea contabilității stocurilor

1.1. Cadru conceptual privind stocurile. Recunoaștere și evaluare

1.2. Conturi utilizate pentru evidența stocurilor

1.3. Documente justificative privind tranzacțiile specifice stocurilor

1.4. Documente financiar-contabile și registre privind stocurile

1.5. Inventarierea stocurilor

Capitolul 2. Prezentarea SC WILO TRANS SRL

2.1. Date generale privind SC WILO TRANS SRL

2.2. Managementul SC WILO TRANS SRL

2.3. Organizarea și conducerea compartimentului financiar-contabil

2.4. Analizarea principalilor indicatori economico-financiari

Capitolul 3. Contabilitatea stocurilor la SC WILO TRANS SRL

3.1. Contabilitatea mărfurilor

3.2. Contabilitatea producției proprii

3.3. Contabilitatea altor stocuri

3.4. Deprecierea stocurilor

Capitolul 4. Gestiunea datelor și informațiilor privind stocurile în sistemele ERP

4.1. Date generale privind sistemele ERP

4.2. Gestiunea datelor și informațiilor privind stocurile în WinMENTOR

Capitolul 5. Concluzii și propuneri

Bibliografie

CAPITOLUL 1. ORGANIZAREA CONTABILITĂȚII STOCURILOR

1.1. CADRU CONCEPTUAL PRIVIND
STOCURILE. RECUNOAȘTERE ȘI EVALUARE

Contabilitatea, ca și știință economică, măsoară rezultatele activităților economice ale unei întreprinderi transmițând aceste informații către diverși utilizatori, cum ar fi investitorii, creditorii sau conducerea. Ea reprezintă un ansamblu de principii și tehnici privind înregistrarea în partidă dublă a averii.

Contabilitatea a luat naștere din necesitatea de a răspunde în plan informațional și decizional la problematica gestiunii mișcărilor de valori economice. Contabilitatea europeană, inclusiv cea din România, are ca fundament patrimoniul, astfel elementele calitative descrise în situațiile financiare bazându-se pe categoria juridică de patrimoniu.

Patrimoniul exprimă atât bunurile economice acumulate de o persoană fizică sau juridică, cât și drepturile și obligațiile subiectului de drept.

Patrimoniul este format din activul patrimonial și pasivul patrimonial. Activul patrimonial este constituit la rândul lui din elementele de avere, adică bunurile economice sau mijloacele economice, iar pasivul patrimonial din drepturi și obligații. Activul este alcătuit din bunuri economice sub forma lor materială împreună cu creanțele și disponibilitățile bănești. Pasivul este format din surse proprii și datorii. Drepturile reale sunt materializate prin bunuri aflate în proprietare unică a societății comerciale indiferent de utilizarea și rolul lor economico-financiar. Drepturile asupra persoanelor sunt reprezentante de creanțe asupra diverșilor terți care pot fi bugetul de stat, bugetul de asigurări sociale, bănci, acționari, personalul societății, etc.

Conform Standardului International de Raportare Financiară (IFRS) pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, „un activ este o resursă controlată de către entitate ca rezultat al evenimentelor anterioare și de la care se așteaptă să se genereze beneficii economice viitoare pentru entitate”. Un activ are un beneficiu economic viitor prin potențialul său de a contribui, direct sau indirect, la fluxul de trezorerie către entitate. Prin utilizarea activului sau cedarea acestuia se pot genera aceste fluxuri de trezorerie.

Activele se clasifică în:

Active imobilizate

Imobilizări corporale: terenuri și amenajări de terenuri, construcții, instalații tehnice și mașini, mobilier și aparatură de birotică, echipamente;

Imobilizări necorporale: cheltuieli de constituire, cheltuieli de dezvoltare, concesiuni, licențe, mărci comerciale, drepturi și active similare, fond comercial, alte imobilizări necorporale;

Imobilizări financiare: titluri de participare și interese de participare, creanțe imobilizate.

Active circulante

Stocuri: materii prime, materiale consumabile, materiale de natura obiectelor de inventar, producție în curs de execuție, produse (semifabricate, produse finite, produse reziduale), stocuri aflate la terți, animale, mărfuri, ambalaje;

Creanțe: creanțe comerciale (clienți și efecte de primit), creanțe în cadrul grupului, creanțe din interese de participare, alte creanțe, creanțe privind capitalul subscris și nevărsat;

Investiții financiare pe termen scurt: acțiuni și obligațiuni;

Disponibilități bănești: conturi la bănci, casa în lei, acreditive, avansuri de trezorerie.

Active de regularizare.

Conturi speciale de activ: repartizarea profitului, contul de profit și pierderi, rezultatul reportat.

Conform principiilor de recunoaștere a stocurilor enunțate de IFRS, stocurile sunt acele active deținute pentru a fi vândute pe parcursul desfășurării normale a activității, sunt în curs de producție pentru o vânzare viitoare sau se prezintă sub formă de materii prime, materiale sau alte consumabile pentru a fi utilizate în procesul de producție sau pentru prestarea de servicii.

În calitatea lor de active, stocurile sunt recunoscute numai atunci când este posibil ca ele să aducă întreprinderii beneficii economice viitoare, iar costul lor să poată fi evaluat în mod credibil.

Pentru atribuirea calității de active stocurilor, fiecare întreprindere utilizează raționamentul profesional pentru a evalua nivelul sub care un element nu poate fi prezentat în bilanț, ci trecut în contul de profit și pierdere, precum și pentru luarea deciziei referitoare la înregistrarea stocurilor în categorii separate sau într-o singură categorie.

Nu sunt considerate stocuri activitatea în curs care rezultă din contractele de construcție, inclusiv contractele de servicii direct aferente, instrumentele financiare și activele biologice aferente activității agricole și producției agricole la punctul de recoltare.

Costul stocurilor este reprezentată de suma tuturor costurilor aferente achiziției sau prelucrării, cumulată cu alte costuri pe care întreprinderea trebuie să le suporte pentru aducerea stocurilor în forma și în locul în care sunt necesare întreprinderii. Costul stocurilor se utilizează pentru evaluarea stocurilor la intrare, la ieșire și la închiderea exercițiului financiar.

În cazul în care se achiziționează stocuri cu termen de decontare amânat, angajamentul poate cuprinde un element de finanțare tacit, cum ar fi o diferență între prețul de cumpărare pentru termeni de creditare obișnuiți și valoarea de decontare amânată. Acest lucru conduce la recunoașterea diferenței drept cheltuială cu dobânda pe perioada de finanțare, această cheltuială nefiind adăugată costului stocurilor.

În standardele internaționale sunt menționate și următoarele costuri care nu fac parte din costul stocurilor, fiind recunoscute drept cheltuieli în perioada în care sunt suportate:

– valorile neobișnuite ale costurilor cu deșeurile, costurilor cu mâna de lucru sau ale altor costuri de producție;

– costurile de depozitare, cu excepția cazului în care aceste costuri sunt necesare în procesul de producție înainte de a se trece la un stadiu viitor al producției;

– cheltuielile administrative de regie care nu contribuie la aducerea stocurilor la locația și condiția lor prezentă;

– costurile generate de vânzare.

Conform IFRS, în costurile de conversie a stocurilor sunt incluse costurile aferente direct unităților de producție, un exemplu în acest sens fiind mâna de lucru propriu-zisă. Totodată, în aceste costuri este inclusă și o alocare sistematică a regiei fixe și variabile de producție din procesul de transformare a materialelor în bunuri finite. Regia fixă de producție este reprezentată de costurile care, indiferent de volumul producției, rămân relativ constante. În această categorie intră de exemplu amortizările mijloacelor fixe. Regia variabilă de producție este reprezentată de acele costuri de producție indirecte, care sunt direct proporționale cu volumul producției. Din această categorie putem aminti costurile indirecte de producție și mâna de lucru indirectă.

În urma procesului de producție pot rezulta mai multe produse a căror fabricație se realizează simultan, cum se întâmplă în cazul produselor complementare sau în cazul producției în paralel a unui produs principal și a unuia secundar. În acest caz este posibil să nu se poată determina efectiv proporția costurilor materiilor prime în fiecare produs, astfel că alocarea costurilor trebuie să se facă utilizând o bază rațională. O variantă de alocare pentru această situație fiind în funcție de valoarea relativă a vânzărilor pentru fiecare produs. Însă, în majoritatea cazurilor, produsele secundare au o valoare nesemnificativă, evaluarea acestora făcându-se la prețul de vânzare din care se scad costurile de finalizare și vânzare. Ulterior, această valoare obținută se deduce din costul produsului principal, iar în acest fel valoarea contabilă a produsului principal va fi apropiată de costul acestuia.

Valoarea realizabilă netă o reprezintă prețul de vânzare estimat care ar putea fi obținut pe parcursul desfășurării normale a activității, din care se scad costurile estimate pentru finalizarea bunului și costurile necesare vânzării. Valoarea realizabilă netă se utilizează la evaluarea stocurilor la sfârșitul exercițiului financiar când, potrivit principiului prudenței, ele trebuie evaluate la valoarea cea mai mică dintre cost și valoarea realizabilă netă.

Valoarea justă în cazul stocurilor este reprezentată de suma la care acestea pot fi tranzacționate de bună voie între părți aflate în cunoștință de cauză, în cadrul unei tranzacții în care prețul este determinat obiectiv. Valoarea justă este utilizată în tranzacțiile cu terții pentru evaluarea stocurilor vândute care se constituie ca venituri din exploatare.

Conform definiției stocurilor enunțate în IFRS, se evidențiază trei criterii în funcție de care stocurile se pot clasifica și delimita în contabilitatea financiara: fizic (forma corporală și necorporală a stocurilor), destinația (utilizarea lor) și faza ciclului de exploatare (aprovizionare, producție, desfacere). Conform acestor criterii se individualizează următoarele structuri:

materiile prime, care participă direct la fabricarea produselor, regăsindu-se în componența lor integral sau parțial, în stare inițială sau transformată;

materialele consumabile sau furniturile cuprind materialele auxiliare, combustibilii, materialele pentru ambalat, piesele de schimb, semințele și materialul de plantat, furajele și alte materiale consumabile care participă indirect sau ajută activitatea de exploatare fără a se regăsi, de regula, în produsul rezultat;

materialele de natura obiectelor de inventar, adică bunuri cu o valoare mai mică decât limita prevăzuta de lege pentru a fi considerate imobilizări corporale, indiferent de durata lor de serviciu, sau cu durata mai mică de un an, indiferent de valoarea lor, precum și bunurile asimilate acestora (echipamentul de protecție, echipamentul de lucru, îmbrăcămintea specială, sculele, instrumentele, mecanismele, dispozitivele și verificatoarele cu destinație specială, modelele, stanțele, matrițele și alte obiecte asimilate);

produsele sub forma semifabricatelor (produse în curs de fabricație), produselor finite (produse care au parcurs integral procesul de fabricație) și produselor reziduale (rebuturi, materiale recuperabile și deșeuri);

animalele care nu au îndeplinit condițiile pentru a fi trecute la animale adulte, animalele de îngrășat, păsările și coloniile de albine;

producția în curs de fabricație reprezintă materiile prime care nu au trecut prin toate stadiile de fabricație, produsele nesupuse probelor și recepției tehnice sau necompletate în întregime, precum și lucrările și serviciile în curs de execuție sau neterminate;

mărfurile, respectiv bunurile pe care întreprinderea le cumpără în vederea vânzării;

ambalajele (cu excepția ambalajelor de natura obiectelor de inventar și imobilizărilor corporale) de transport refolosibile care însoțesc bunurile în procesul circulației lor (recuperabile facturate sau consemnate distinct care circulă prin restituire sau incluse în prețul mărfii și care se pot valorifica sau nu după utilizare).

În contabilitatea curentă și în situațiile financiare ale întreprinderii evaluarea stocurilor se realizează conform normelor generale de evaluare, elaborate în acord cu principiile contabile fundamentale. Evaluarea stocurilor se poate efectua la intrarea acestora în patrimoniu, la ieșirea acestora din patrimoniu, la inventariere sau la închiderea exercițiului financiar.

Evaluarea stocurilor la intrare

La intrarea stocurilor în patrimoniu acestea se evaluează și înregistrează în contabilitate la valoarea de intrare, denumită și valoare contabilă sau cost istoric. Această valoare se identifică, după caz, prin costul de achiziție, costul de producție, valoarea de aport și cea de utilitate și alte costuri ocazionate de stocurile intrate.

Conform IFRS, costul de achiziție este determinat de prețul de cumpărare la care se adaugă taxele de import și taxele de cumpărare, costurile de transport și de manipulare și alte costuri care pot fi atribuite direct achiziției de stocuri. În cazul acordării de reduceri comerciale, de rabaturi și de alte elemente similare acestea sunt deduse pentru a determina costul de achiziție.

Taxa pe valoarea adăugată (TVA) fiind de obicei recuperabilă, nu va fi inclusă în costul de achiziție al stocurilor. Totuși, în cazul întreprinderilor neplătitoare de TVA sau atunci când taxa nu este deductibilă, evaluarea stocurilor se face la valoarea care include și TVA.

Costul de producție este determinat de costul de achiziție al materiilor prime și consumabilelor, celelalte cheltuieli directe de producție, precum și de cota cheltuielilor indirecte de producție alocate în mod rațional ca fiind legate de fabricația bunurilor. Totodată, atât în costul de producție cât și în costul de achiziție al bunurilor se pot include și costurile îndatorării, respectiv dobânzi și diferențe de curs aferente dobânzilor privind împrumuturile, care sunt direct atribuite achiziției sau producției unui bun pe termen lung.

În general nu se vor include în costurile de producție cheltuielile generale de administrație, cheltuielile de desfacere și cele financiare.

În normele internaționale sunt prevăzute următoarele aspecte referitoare la cheltuielile indirecte de producție:

– cheltuielile indirecte cuprind regia de producție, fixă și variabilă. Regia fixă de producție include costurile indirecte care rămân relativ constante, indiferent de volumul producției, cum sunt: amortizarea, întreținerea secțiilor și utilajelor, etc. Regia variabilă include costurile indirecte de producție care variază direct proporțional cu volumul producției, cum sunt: costurile indirecte cu materialele și forța de muncă;

– alocarea regiei fixe asupra costului de producție se face pe baza capacității normale de producție. În cazul unei producții scăzute sub capacitatea normală, valoarea regiei fixe pe unitatea de produs nu se majorează. Regia nealocată este contabilizată ca o cheltuială a perioadei. În schimb, în cazul unei producții peste capacitatea normală, valoarea regiei fixe pe unitatea de produs este diminuată;

– alocarea regiei variabile asupra costului de producție se face pe baza folosirii reale a capacității de producție.

Evaluarea stocurilor la ieșire

Ieșirea stocurilor din întreprindere se face de obicei prin vânzare sau consum. Pentru înregistrarea ieșirii stocurilor apare problema prețului utilizat pentru evaluarea loturilor ieșite. Pentru aceasta norma IFRS grupează stocurile în funcție de posibilitatea de identificare a lor în: stocuri identificabile și stocuri fungibile, delimitând următoarele metode de evaluare:

pentru stocurile identificabile:

metoda identificării specifice (IS);

pentru stocurile fungibile:

metoda costului mediu ponderat (CMP);

metoda primul intrat-primul ieșit (FIFO);

metoda ultimul intrat-primul ieșit (LIFO);

alte tratamente (tehnici de măsurare a costurilor);

metoda prețului prestabilit (cost standard);

metoda la preț cu amănuntul.

a) metoda identificării specifice se aplică acelor stocuri care pot fi identificate prin serie, data intrării și costul de achiziție. În acest caz evaluarea se face la prețul de intrare.

b) metoda costului mediu ponderat (CMP sau PMP – preț mediu ponderat) presupune evaluarea costului fie după fiecare recepție, fie la anumite intervale, de obicei o dată pe lună. Prin această metodă prețul mediu se calculează ca raport între valoarea bunurilor existente în stoc la care se adaugă valoarea bunurilor intrate cu alt preț și cantitatea bunurilor din stocul existent la care se adaugă cantitatea de bunuri intrată la alt preț, conform formulei:

unde: P – prețul mediu

Vs – valoarea bunurilor din stoc

Vi – valoarea bunurilor intrate cu alt preț

Cs – cantitatea din stoc

Ci – cantitatea de bunuri intrată cu alt preț

În cazul calculării prețului mediu după fiecare intrare pentru fiecare tip de material se va utiliza o singură fișă analitică cantitativ-valorică, indiferent de numărul prețurilor de cumpărare la care respectivul material se achiziționează. Fișa va fi concepută în așa fel încât să permită înscrierea în coloane distincte a prețurilor de cumpărare la care se evaluează intrările și a costurilor medii ponderate, calculate după fiecare nouă intrare, aceste costuri folosind la evaluarea ieșirilor.

În cazul în care prețul mediu se calculează periodic se va folosi pentru fiecare tip de material, indiferent de numărul prețurilor de intrare, tot o singură fișă analitică, dar, spre deosebire de prima variantă, în cursul perioadei ieșirile vor fi înregistrate numai cantitativ, iar înregistrarea valorii ieșirilor și stabilirea soldului fișei să se efectueze numai la sfârșitul perioadei (lunii), după ce în prealabil, se determină costul mediu ponderat cu relația enunțată anterior.

c) metoda primul intrat-primul ieșit (FIFO) – prin această metodă bunurile se evaluează la valoarea de intrare în funcție de loturi. În cazul acestei metode se vor întocmi fișe separate pentru fiecare tip de bun și pentru fiecare preț de intrare. Prin această metodă bunurile ieșite din gestiune se evaluează la valoarea bunurilor din primul lot intrat. Pe măsură ce bunurile din primul lot se epuizează se va utiliza costul de achiziție al lotului următor în ordine cronologică.

d) metoda ultimul intrat-primul ieșit (LIFO) este asemănătoare metodei FIFO, însă nu este o metodă agreată în cadrul standardelor contabile internaționale în vigoare.

e) metoda prețului prestabilit (cost standard)

Această soluție prevăzută de reglementările contabile presupune că evaluarea și înregistrarea bunurilor se realizează atât la intrarea în patrimoniu, cât și la ieșire, la prețuri standard (prestabilite), diferențele de preț față de costul de achiziție sau costul de producție, în funcție de caz, se vor evidenția distinct. Diferențele de preț se stabilesc și se înregistrează distinct în momentul intrării bunurilor respective în patrimoniu și se repartizează proporțional atât asupra valorii bunurilor ieșite, cât și asupra stocurilor. Pentru repartizarea diferențelor de preț asupra bunurilor ieșite și asupra stocurilor este necesară realizarea următoarelor operații:

1) determinarea coeficientului de repartizare (K)

2) determinarea cotei de diferențe aferentă stocului

3) determinarea cotei de diferențe aferentă ieșirilor

Aceste operații se aplică dacă se practică tehnica înregistrării diferențelor numai în negru, conturile de diferențe funcționând astfel:

Determinarea coeficienților de repartizare se poate face la nivelul conturilor sintetice de gradele I și II, pe grupe sau categorii de stocuri.

f) metoda la preț cu amănuntul se utilizează în general în unitățile de comerț cu amănuntul, bunurile fiind evaluate la prețul de intrare la care se adaugă alte costuri (adaosul comercial, TVA neexigibilă, etc.). În reglementările contabile aprobate prin OMPF 3055/2009, art. 160, alin. (8) se arată că: ”În comerțul cu amănuntul poate fi utilizată metoda prețului cu amănuntul, pentru a determina costul stocurilor de articole numeroase și cu mișcare rapidă, care au marje similare și pentru care nu este practic să se folosească altă metodă.”

Evaluarea stocurilor la inventar

În cazul inventarierii evaluarea stocurilor se va efectua la valoarea actuală, de inventar, denumită valoare realizabilă netă. Valoarea realizabilă netă o reprezintă prețul de vânzare estimat ce ar putea fi obținut pe parcursul desfășurării normale a activități, mai puțin costurile estimate pentru finalizarea bunului și a costurilor necesare vânzării (cheltuieli de transport, comisioane privind vânzările, costul garanției acordată după vânzare).

Evaluarea stocurilor la închiderea exercițiului

La închiderea exercițiului stocurile sunt evaluate și înscrise în bilanț la valoarea cea mai mică între cost și valoarea realizabilă netă. Potrivit principiului prudenței, atunci când costul stocurilor (valoarea contabilă) este mai mare decât valoarea realizabilă netă, costul stocurilor va fi diminuat până la nivelul valorii realizabile nete. Valoarea cu care se diminuează costul stocurilor este recunoscută ca și cheltuială pentru depreciere pentru care se constituie un provizion.

Reglementările internaționale impun entităților ca la sfârșitul fiecărei perioade de raportare să evalueze existența oricăror stocuri depreciate, a căror valoare contabilă nu se poate recupera în întregime. Dintre cauzele care conduc la aceasta situație putem enumera deteriorarea, uzura morală sau scăderea prețurilor generate de vânzare.

În cazul descoperii unor elemente depreciate ale stocurilor se impune evaluarea stocului la prețul generat de vânzare din care se scad costurile de finalizare și vânzare, precum și recunoașterea unei pierderi din depreciere.

În momentul vânzării stocurilor, valoarea contabilă a acestora va trebui să fie recunoscută drept cheltuială a perioadei în care se recunosc și veniturile aferente. Pentru stocurile alocate altor conturi de active (cum ar fi stocurile utilizate ca și componentă a unei imobilizări corporale realizată în regie proprie) contabilizarea se realizează conform secțiunii din standardele internaționale relevante pentru tipul respectiv de active.

Tot în conformitate cu IFRS, este obligatorie prezentarea următoarelor informații legate de stocuri:

politicile contabile adoptate în evaluarea stocurilor, inclusiv formula utilizată pentru determinarea costului;

valoarea contabilă totală a stocurilor și valoarea contabilă în clasificările adecvate ale entității;

valoarea stocurilor recunoscute drept cheltuială în timpul perioadei;

pierderile din depreciere recunoscute sau reluate în profit sau pierdere;

valoarea contabilă totală a stocurilor depuse drept garanție pentru datorii.

1.2. CONTURI UTILIZATE PENTRU EVIDENȚA STOCURILOR

Pentru a înregistra în contabilitate intrările și ieșirile de stocuri se utilizează conturile din clasa 3 – Conturi de stocuri și producție în curs de execuție, astfel:

Contul 301 – Materii prime

Contul are funcție de activ, iar prin acesta se înregistrează în contabilitate existența, procurarea și utilizarea stocurilor de materii prime. În momentul înregistrării unei intrări (prin achiziție sau aport la capitalul social) contul se debitează, iar creditarea are loc cu ocazia ieșirilor de materii prime, prin darea lor în consum.

Soldul final al acestui cont este debitor și reprezintă valoarea materiilor prime existente în patrimoniu la un moment dat.

Contul 302 – Materiale consumabile

Prin materiale consumabile se înțeleg materialele auxiliare folosite în procesul de producție, cum ar fi combustibilii sau piesele de schimb. Acest cont este similar contului materii prime din punct de vedere al conținutul economic și al funcției contabile. Contul are funcție de activ, debitându-se cu ocazia intrărilor de materiale consumabile și creditându-se în momentul utilizării acestora.

În cadrul acestui cont se dezvoltă următoarele conturi analitice:

3021 – Materiale auxiliare

3022 – Combustibili

3023 – Materiale pentru ambalat

3024 – Piese de schimb

3025 – Semințe și materiale de plantat

3026 – Furaje

3028 – Alte materiale consumabile

Soldul final al acestui cont este debitor, reprezentând valoarea materialelor consumabile existente în patrimoniu la un moment dat.

Contul 303 – Materiale de natura obiectelor de inventar

În cadrul obiectelor de inventar sunt incluse acele bunuri care nu pot fi considerate imobilizări, datorită faptului ca nu îndeplinesc una din cele două condiții: au o valoare mai mică de 1.800 lei sau au durata de utilizare de până la un an. Din categoria obiectelor de inventar fac parte echipamentele de protecție, echipamentele de lucru, aparatele de măsură și control pentru funcționarea corectă a echipamentelor, mic mobilier, etc.

Acest cont are funcție de activ, fiind debitat cu intrările de obiecte de inventar și creditat cu ieșirile (darea în folosință, vânzarea, etc.).

Soldul final al acestui cont este debitor, reprezentând valoarea materialelor de natura obiectelor de inventar existente în patrimoniu la un moment dat.

Contul 308 – Diferențe de preț la materii prime și materiale

Contul 308 se utilizează pentru a ține evidența diferențelor, în plus sau în minus, între prețul de înregistrare standard (prestabilit) și costul de achiziție, aferent materiilor prime, materialelor consumabile și materialelor de natura obiectelor de inventar.

Acest cont este un cont care rectifică valoarea de înregistrare a materiilor prime, materialelor consumabile și materialelor de natura obiectelor de inventar. Se debitează cu diferențele de preț în plus, când costul de achiziție este mai mare decât prețul prestabilit sau cu diferențele de preț în minus aferente materiilor prime, materialelor consumabile și materialelor de natura obiectelor de inventar ieșite din gestiune. Creditarea contului se realizează cu diferențele de preț în minus ale materiilor prime, materialelor consumabile și materialelor de natura obiectelor de inventar achiziționate sau cu diferențele de preț în plus aferente ieșirii din gestiune a materiilor prime, materialelor consumabile sau materialelor de natura obiectelor de inventar.

Soldul final reprezintă diferențele de preț aferente materiilor prime, materialelor consumabile și materialelor de natura obiectelor de inventar existente în stoc.

Conturile din grupa 32 – Stocuri în curs de aprovizionare

Stocurile în curs de aprovizionare sunt acele stocuri care au fost cumpărate și pentru care s-au transferat riscurile și beneficiile aferente, dar care sunt în curs de aprovizionare. De exemplu o întreprindere cumpără materii prime care vor fi transportate pe cale navală. Materiile prime intră în posesia cumpărătorului în momentul încărcării lor pe navă. În perioada care se scurge de la încărcarea lor și până în momentul livrării materiile prime se vor înregistra în contabilitate prin contul 321 – Materii prime în curs de aprovizionare.

Conturile din această grupă au funcție de activ, fiind debitate cu intrările de stocuri în curs de aprovizionare și creditate în momentul recepției lor, în paralel cu debitarea conturilor aferente tipului bunului (în cazul exemplului de mai sus contul 301 – Materii prime).

Soldul final al acestui cont este debitor și reprezintă valoarea stocurilor în curs de aprovizionare.

Din această grupă fac parte următoarele conturi:

321 – Materii prime în curs de aprovizionare

322 – Materiale consumabile în curs de aprovizionare

323 – Materiale de natura obiectelor de inventar în curs de aprovizionare

326 – Animale în curs de aprovizionare

327 – Mărfuri în curs de aprovizionare

328 – Ambalaje în curs de aprovizionare

Conturile din grupa 33 – Producție în curs de execuție

Această grupă de conturi se utilizează pentru reflectarea în contabilitate a stocurilor de produse sau servicii aflate în curs de execuție, pentru care nu au fost parcurse toate etapele tehnologice necesare finalizării lor sau care nu au fost finalizate la sfârșitul perioadei. De exemplu pentru fabricarea unor produse este necesară tratarea chimică timp de o săptămână în cadrul unui stadiu al procesului de fabricație. Pentru perioada care se scurge de la începerea producției și până la finalizarea produsului, acesta se va reflecta în contabilitate cu ajutorul contului 331 – Produse în curs de execuție.

Conturile din această grupă au de asemenea funcție de activ, fiind debitate cu stocurile care intră în ciclul de fabricație și creditate în momentul finalizării lor.

Soldul final al acestui cont este debitor și reprezintă valoarea la cost de producție a stocurilor în curs de execuție.

Din această grupă fac parte următoarele conturi:

331 – Produse în curs de execuție

332 – Servicii în curs de execuție

Contul 341 – Semifabricate

Prin semifabricate se înțeleg acele produse care se află în stadii intermediare de fabricație și care se livrează altei secții sau întreprinderi pentru continuarea prelucrării lor.

Acest cont are funcție de activ, fiind debitat cu intrările de semifabricate la valoarea la preț de înregistrare sau preț de producție pentru semifabricatelor intrate în gestiune din activitatea proprie, la valoarea de intrare a semifabricatelor aduse de la terți sau la valoarea la preț de înregistrare pentru semifabricatele primite de la unitate sau subunități. Creditarea contului se efectuează cu ieșirile la valoarea de înregistrare (vânzare, transfer spre altă secție a întreprinderii, etc.).

Soldul final al acestui cont este debitor, reprezentând valoarea la preț de înregistrare a semifabricatelor existente în stoc.

În cazul în care înregistrarea semifabricatelor se face la cost standard, se mai utilizează contul 348 – Diferențe de preț la produse. Cu ajutorul acestui cont se ține evidența diferențelor între prețul standard (prestabilit) și costul de producție al semifabricatelor.

Contul 345 – Produse finite

Contul 345 se utilizează pentru înregistrarea existenței, a obținerii din producția proprie și vânzării produselor finite.

Acest cont are funcție de activ, fiind debitat cu intrările produselor finite achiziționate de la furnizor sau obținute din producția proprie și creditat cu ieșirile din gestiune în urma vânzărilor către clienți.

Soldul final al acestui cont este debitor și reprezintă valoarea produselor finite existente în stoc la un moment dat.

Contul 346 – Produse reziduale

Produsele reziduale sunt acele produse care rămân în urma procesului de fabricație și care nu prezintă utilitate pentru întreprindere. În categoria produselor reziduale se includ rebuturile, materialele recuperabile sau deșeurile.

Contul 346, ca și conturile anterioare are funcție de activ, fiind debitat cu intrările de produse reziduale, fie în urma producției, fie primite de la terțî, și creditat cu ieșirile acestora.

Soldul final al acestui cont este debitor și reprezintă valoarea produselor reziduale aflate în stoc la un moment dat.

Contul 348 – Diferențe de preț la produse

Acest cont se utilizează pentru ținerea evidenței diferențelor care apar între prețul standard și costul de producție al produselor. Această diferență apare deoarece produsele trebuie evaluate în momentul obținerii lor, însă în acel moment nu sunt cunoscute o serie de cheltuieli, cum ar fi energia electrică, telefoanele, salariile direct sau indirect productive, amortizările, etc., astfel că produsele vor fi evaluate la un cost prestabilit estimat.

Astfel, contul 348 – Diferențe de preț la produse este un cont rectificativ al valorii de înregistrare a produselor.

Contul este debitat cu diferențele de preț în plus, în care costul de producție este mai mare, decât prețul standard pentru produsele care intră în gestiune din producția proprie sau cu diferențele de preț în minus repartizate asupra produselor care au ieșit din gestiune prin vânzare. Creditarea contului se face cu diferențele de preț în minus, atunci când costul de producție este mai mic decât prețul standard, pentru produsele intrate în gestiune din producția proprie sau cu diferențele de preț în plus repartizate asupra produselor ieșite din gestiune prin vânzare.

Soldul final al acestui cont reprezintă diferențele de preț aferente produselor existente în stoc la un moment dat.

Conturile din grupa 35 – Stocuri aflate la terți

Prin stocuri aflate la terți se înțeleg acele valori materiale de natura stocurilor care sunt în curs de aprovizionare, sunt trimise la terți pentru prelucrare sau se află în custodie sau consignație la terți. Practic acestea sunt bunuri de natura stocurilor care fac parte din patrimoniul întreprinderii, dar fizic se găsesc la terți.

Și acest cont are funcție de activ, fiind debitat cu intrările de stocuri care se găsesc la terți și creditat cu ieșirile (fie prin aducerea lor din custodia terților, fie prin vânzarea lor).

Soldul final al acestui cont este debitor și reprezintă valoarea stocurilor care se află fizic la terți la un moment dat.

Din această grupă fac parte următoarele conturi:

351 – Materii și materiale aflate la terți

354 – Produse aflate la terți

356 – Animale aflate la terți

357 – Mărfuri aflate la terți

358 – Ambalaje aflate la terți

Contul 361 – Animale și păsări

Prin acest cont se ține evidența efectivelor de animale și păsări de natura stocurilor, și anume: animalele născute și cele tinere de orice fel (viței, miei, purcei, etc.), în vederea creșterii și folosirii lor pentru muncă și reproducție, animalele și păsările la îngrășat pentru valorificare, coloniile de albine, precum și animalele pentru producție (lâna, lapte și blană).

Totuși, în funcție de profilul societății, contabilizarea unor animale și păsări nu se va ține prin acest cont, ele fiind considerate active imobilizate. De exemplu în sectorul zootehnic vor fi încadrate în contul 2134 – Animale și plantații următoarele: animalele achiziționate de la terți, animalele născute, crescute și selectate în cadrul societății zootehnice și animalele aduse ca aport la capitalul social.

Acest cont are funcție de activ, fiind debitat cu intrările de animale și creditat cu ieșirile din patrimoniu a animalelor.

Soldul final al acestui cont este debitor, reprezentând valoarea animalelor și păsărilor existente în patrimoniu la un moment dat.

Contul 368 – Diferențe de preț la animale și păsări

Acest cont este un cont rectificativ al valorii de înregistrare a animalelor și păsărilor, fiind utilizat pentru ținerea evidenței diferențelor în plus sau în minus dintre prețul de înregistrare standard (prestabilit) și costul de achiziție.

Contul este debitat cu diferențele de preț în plus aferente animalelor și păsărilor achiziționate, diferențele de preț în minus aferente animalelor și păsărilor incluse pe cheltuieli, diferențele de preț în plus aferente animalelor din producție proprie sau cu diferențele de preț în minus repartizate asupra valorii animalelor și păsărilor ieșite din gestiune. Creditarea contului are loc în cazul înregistrării diferențelor de preț în minus aferente animalelor și păsărilor achiziționate, diferențelor de preț în plus aferente animalelor incluse pe cheltuieli, diferențelor de preț în minus aferente animalelor și păsărilor provenite din producție proprie sau a diferențelor de preț în plus repartizate asupra valorii animalelor din producție proprie ieșite din gestiune.

Soldul final al acestui cont reprezintă diferențele de preț aferente animalelor și păsărilor existente în stoc la un moment dat.

Contul 371 – Mărfuri

Contul se utilizează pentru înregistrarea în contabilitate și ținerea evidenței pentru stocurile de mărfuri din patrimoniul întreprinderii.

Acest cont are funcție de activ. În debitul contului se înregistrează intrările de mărfuri la preț de înregistrare, materiile prime, materialele consumabile și materialele de natura obiectelor de inventar la preț de înregistrare, produsele finite care sunt transferate magazinelor proprii de desfacere, mărfurile constatate în plus la inventar și cele primite cu titlu gratuit. În creditul contului de înscriu ieșirile de mărfuri din gestiune și lipsurile la inventar, precum și mărfurile trimise la terți.

Soldul final al acestui cont este debitor și reprezintă valoarea mărfurilor existente în patrimoniu la un moment dat.

Contul 378 – Diferențe de preț la mărfuri

Contul 378 este un cont rectificativ al valorii de înregistrare a mărfurilor, cu ajutorul acestuia ținându-se evidența adaosului comercial aferent mărfurilor din patrimoniu.

Contul se creditează cu valoarea adaosului comercial aferent mărfurilor intrate în gestiune și se debitează cu valoarea adaosului comercial aferent mărfurilor ieșite din gestiune.

Soldul final al acestui cont reprezintă valoarea adaosului comercial aferent mărfurilor existente în stoc la un moment dat.

Contul 381 – Ambalaje

Contul este utilizat pentru evidența existenței și mișcării stocurilor de ambalaje în cadrul patrimoniului întreprinderii.

Acest cont are funcție de activ. În debitul contului se înregistrează intrările de ambalaje la preț de înregistrare, intrările de ambalaje de la terți, ambalajele constatate plus la inventar și cele primite cu titlu gratuit și valoarea la preț de înregistrare a ambalajelor obținute din producție proprie. Creditarea contului are loc o dată cu înregistrarea ieșirilor de ambalaje din patrimoniu (prin vânzare sau trimitere la terți) sau lipsurile la inventar.

Soldul final al acestui cont este debitor, reprezentând valoarea ambalajelor existente în patrimoniu la un moment dat.

Contul 388 – Diferențe de preț la ambalaje

Acest cont este un cont rectificativ al valorii de înregistrare a ambalajelor, cu ajutorul căruia se ține evidența diferențelor în plus sau în minus dintre prețul standard și costul de achiziție al ambalajelor.

Contul se debitează cu diferențele de preț în plus aferente ambalajelor intrate în gestiune și cu diferențele de preț în minus aferente ieșirilor de ambalaje din gestiune. Creditarea contului se efectuează cu diferențele de preț în minus pentru ambalajele intrate în gestiune și cu diferențele de preț în plus pentru ambalajele ieșite din gestiune.

Soldul final al contului reprezintă diferențele de preț aferente ambalajelor existente în stoc la un moment dat.

Conturile din grupa 39 – Ajustări pentru deprecierea stocurilor și producției în curs de execuție

Această grupă de conturi este utilizată pentru evidența constituirii ajustărilor pentru deprecierea stocurilor de materii prime, materiale consumabile, materiale de natura obiectelor de inventar, producție în curs de execuție, produse, animale, mărfuri și ambalaje. Pe lângă această utilizare, aceste conturi se pot folosi și pentru suplimentarea, diminuarea sau anularea deprecierilor, în funcție de politicile adoptate în cadrul întreprinderii.

Toate conturile din această grupă sunt conturi de pasiv. În debitul acestor conturi se înregistrează valoarea ajustărilor pentru deprecierea stocurilor și producției în curs, iar în creditul conturilor se înregistrează sumele care reprezintă diminuarea sau anularea ajustărilor pentru deprecierea stocurilor și a producției în curs.

Soldul final al acestor conturi reprezintă valoarea ajustărilor constituite la sfârșitul perioadei.

Din această grupă fac parte următoarele conturi:

391 – Ajustări pentru deprecierea materiilor prime

392 – Ajustări pentru deprecierea materialelor

3921 – Ajustări pentru deprecierea materialelor consumabile

3922 – Ajustări pentru deprecierea materialelor de natura obiectelor de inventar

393 – Ajustări pentru deprecierea producției în curs de execuție

394 – Ajustări pentru deprecierea produselor

3941 – Ajustări pentru deprecierea semifabricatelor

3945 – Ajustări pentru deprecierea produselor finite

3946 – Ajustări pentru deprecierea produselor reziduale

395 – Ajustări pentru deprecierea stocurilor aflate la terți

3951 – Ajustări pentru deprecierea materiilor și materialelor aflate la terți

3952 – Ajustări pentru deprecierea semifabricatelor aflate la terți

3953 – Ajustări pentru deprecierea produselor finite aflate la terți

3954 – Ajustări pentru deprecierea produselor reziduale aflate la terți

3956 – Ajustări pentru deprecierea animalelor aflate la terți

3957 – Ajustări pentru deprecierea mărfurilor aflate la terți

3958 – Ajustări pentru deprecierea ambalajelor aflate la terți

396 – Ajustări pentru deprecierea animalelor

397 – Ajustări pentru deprecierea mărfurilor

398 – Ajustări pentru deprecierea ambalajelor

Toate aceste conturi sunt conturi care reprezintă direct valoarea stocurilor de bunuri care se regăsesc în patrimoniul întreprinderii la un moment dat. Pe lângă acestea, în cadrul operațiunilor contabile legate de stocuri se mai utilizează și conturi din alte clase, cum ar fi:

– conturi din clasa 6 care se folosesc în momentul ieșirii stocurilor din patrimoniu, prin vânzare, dare în folosință, lipsă la inventar, etc.:

601 – Cheltuieli cu materiile prime

6021 – Cheltuieli cu materialele auxiliare

6022 – Cheltuieli privind combustibilii

6023 – Cheltuieli privind materialele pentru ambalat

6024 – Cheltuieli privind piesele de schimb

6025 – Cheltuieli privind semințele și materialele de plantat

6026 – Cheltuieli privind furajele

6028 – Cheltuieli privind alte materiale consumabile

603 – Cheltuieli privind materialele de natura obiectelor de inventar

604 – Cheltuieli privind materialele nestocate

606 – Cheltuieli privind animalele și păsările

607 – Cheltuieli privind mărfurile

608 – Cheltuieli privind ambalajele

– conturi din clasa 7 care se folosesc în cazul vânzărilor de mărfuri, produse finite, etc:

701 – Venituri din vânzarea produselor finite

702 – Venituri din vânzarea semifabricatelor

703 – Venituri din vânzarea produselor reziduale

707 – Venituri din vânzarea mărfurilor

711 – Variația stocurilor

În funcție de profilul întreprinderii și de necesitățile specifice identificate, fiecare întreprindere își poate dezvolta conturile prezentate, prin definirea de conturi analitice. De exemplu, o entitate poate alege să creeze analitice la contul 371 – Mărfuri în funcție de furnizorul de la care se aprovizionează cu acestea, considerând că o astfel de reprezentare îi va fi mai utilă.

1.3. DOCUMENTE JUSTIFICATIVE PRIVIND TRANZACȚIILE SPECIFICE STOCURILOR

Documentele justificative sunt acele documente pe baza cărora se fac înregistrările în contabilitate. Conform Ordinului Ministerului Finanțelor publice nr. 3512/2008, documentele pe baza cărora se efectuează înregistrările în contabilitate dobândesc calitatea de document justificativ cu condiția ca în acestea să se regăsească toate informațiile prevăzute de normele legale în vigoare. Informațiile care trebuie să se regăsească obligatoriu într-un document justificativ sunt:

denumirea documentului justificativ;

denumirea sau numele și prenumele și, după caz, sediul sau adresa persoanei juridice sau fizice care întocmește documentul;

numărul documentului și data întocmirii acestuia;

menționarea parților care participă la efectuarea operațiunii economico-financiare, atunci când este cazul;

conținutul operațiunii economico-financiare și, atunci când este necesar, temeiul legal al efectuării acesteia;

datele cantitative și valorice aferente operațiunii economico-financiare efectuate, în funcție de situație;

numele și prenumele, precum și semnăturile persoanelor care răspund de efectuarea operațiunii economico-financiare, ale persoanelor cu atribuții de control financiar preventiv și ale persoanelor în drept să aprobe operațiunile respective, după caz;

alte elemente menite să asigure consemnarea completă a operațiunilor efectuate.

Având ca bază cerințele de mai sus, documentele justificative utilizate în tranzacțiile specifice stocurile sunt: factura fiscală, avizul de însoțire a mărfii, nota de recepție și constatare diferențe, bonul de predare, transfer, restituire, dispoziția de livrare și bonul de consum.

Factura fiscală

Factura fiscală este un formular cu regim special de tipărire și numerotare prin care se atestă transferul proprietății unui bun către o persoană fizică sau juridică. Factura fiscală trebuie să fie emisă în următoarele situații:

la efectuarea livrărilor de bunuri sau prestării de servicii;

la fiecare vânzare la distanță efectuată, în condițiile stabilite de Codul fiscal;

la livrările intracomunitare de bunuri care se efectuează în anumite condiții;

în momentul încasării oricărui avans în legătură cu una dintre operațiunile definite în primele două situații.

Nu este necesară emiterea de facturi fiscale, cu excepția cazului în care beneficiarul solicită factură, pentru următoarele operațiuni:

livrările de bunuri prin magazinele de comerț cu amănuntul și prestările de servicii către populație, pentru care este obligatorie emiterea de bonuri fiscale;

livrările de bunuri și prestările de servicii, altele decât cele menționate anterior, furnizate către beneficiari persoane neimpozabile, altele decât persoanele juridice neimpozabile, pentru care este obligatorie emiterea de documente legal aprobate, fără nominalizarea cumpărătorului, cum ar fi: transportul persoanelor pe baza biletelor de călătorie sau abonamentelor, accesul pe bază de bilet la spectacole, muzee, cinematografe, evenimente sportive, târguri și expoziții;

livrările de bunuri și prestările de servicii, altele decât cele menționate anterior, furnizate către beneficiari, persoane neimpozabile, altele decât persoanele juridice neimpozabile, care prin natura lor nu permit furnizorului identificarea beneficiarului, cum sunt livrările de bunuri efectuate prin automatele comerciale, serviciile de parcări auto a căror contravaloare se încasează prin automate, servicii de reîncărcare electronică a cartelelor telefonice preplătite.

Persoanele care nu au obligația de a emite facturi pot totuși opta pentru emiterea facturii în următoarele cazuri:

atunci când valoarea facturilor, inclusiv TVA, nu este mai mare de 100 euro calculat în lei, cursul de schimb utilizat fiind ultimul curs de schimb comunicat de Banca Națională a României, ultimul curs de schimb publicat de Banca Centrală Europeană sau cursul de schimb utilizat de banca prin care se efectuează decontările, valabil la data facturii;

în cazul documentelor sau mesajelor care modifică și care se referă în mod specific și fără ambiguități la factura inițială și au același regim juridic ca și o factură.

Factura fiscală se întocmește în două sau mai multe exemplare în momentul livrării de bunuri sau prestării de servicii.

Factura fiscala circulă la:

delegatul unității care face transportul sau al clientului, pentru semnare de primire;

compartimentul financiar-contabil;

cumpărător.

Arhivarea facturii fiscale se face la cumpărător (1 exemplar) și la compartimentul financiar-contabil (1 exemplar).

În factura fiscală se înscriu cel puțin următoarele informații:

numărul de ordine care identifică factura în mod unic;

data emiterii;

data la care au fost livrate bunurile sau prestate serviciile sau data încasării unui avans, în măsura în care această dată este anterioară datei emiterii facturii;

denumirea sau numele, adresa și codul de înregistrare în scopuri de TVA sau, în funcție de situație, codul de identificare fiscală ale persoanei impozabile care a livrat bunurile sau a prestat serviciile;

denumirea sau numele furnizorului care nu este stabilit în România și care și-a desemnat un reprezentant fiscal, precum și denumirea sau numele, adresa și codul de înregistrare în scopuri de TVA ale reprezentantului fiscal conform reglementărilor din Codul fiscal;

denumirea sau numele și adresa beneficiarului bunurilor sau serviciilor, precum și codul de înregistrare în scopuri de TVA sau codul de identificare fiscală al beneficiarului, dacă acesta este o persoană impozabilă sau o persoană juridică neimpozabilă;

denumirea sau numele beneficiarului care nu este stabilit în Romania și care și-a desemnat un reprezentant fiscal, precum și denumirea sau numele, adresa și codul de înregistrare ale reprezentantului fiscal conform reglementărilor din Codul fiscal;

denumirea și cantitatea bunurilor livrate, denumirea serviciilor prestate, precum și particularitățile prevăzute de legislația în vigoare în definirea bunurilor, în cazul livrării intracomunitare de mijloace de transport noi;

baza de impozitare a bunurilor și serviciilor sau avansurile facturate, pentru fiecare cotă, scutire sau operațiune netaxabilă, prețul unitar, exclusiv taxa, precum și rabaturile, remizele, risturnele și alte reduceri de preț, în cazul în care acestea nu sunt incluse în prețul unitar;

indicarea cotei de taxă aplicate și a sumei taxei colectate, exprimate în lei, în funcție de cotele taxei;

în cazul în care factura este emisă de beneficiar în numele și în contul furnizorului, mențiunea „autofactură”;

în cazul în care este aplicabilă o scutire de taxă, să existe mențiunea din care să rezulte că livrarea de bunuri ori prestarea de servicii face obiectul unei scutiri;

în cazul în care clientul este persoană obligată la plata TVA, mențiunea „taxare inversa”;

în cazul în care se aplică regimul special pentru agențiile de turism, mențiunea „regimul marjei – agenții de turism”;

dacă se aplică unul dintre regimurile speciale pentru bunuri second-hand, opere de artă, obiecte de colecție și antichități, una dintre mențiunile „regimul marjei – bunuri second-hand”, „regimul marjei – opere de artă” sau „regimul marjei – obiecte de colecție și antichități”, în funcție de caz;

în cazul în care exigibilitatea TVA intervine la data încasării contravalorii integrale sau parțiale a livrării de bunuri ori a prestării de servicii, mențiunea „TVA la încasare”;

o referire la alte facturi sau documente emise anterior, atunci când se emit mai multe facturi ori documente pentru aceeași operațiune.

Facturile se pot emite și în sistem simplificat, în acest caz conținutul minim de informații fiind:

data emiterii;

identificarea persoanei impozabile care a livrat bunurile sau a prestat serviciile;

identificarea tipului de bunuri sau servicii furnizate;

suma taxei colectate sau informațiile necesare pentru calcularea acesteia;

în cazul documentelor sau mesajelor tratate drept factură, o referire specifică și clară la factura inițială și la detaliile specifice care se modifică.

Facturile pot fi emise și primite în format electronic dacă acestea conțin informațiile prezentate mai sus.

Avizul de însoțire a mărfii

Avizul de însoțire a mărfii este un formular cu regim special intern de tipărire și numerotare fiind utilizat ca:

document de însoțire a mărfii pe timpul transportului;

document ce stă la baza întocmirii facturii;

dispoziție de transfer al valorilor materiale de la o gestiune la alta în cadrul aceleiași unități, în cazul în care acestea sunt dispersate teritorial;

document de primire în gestiune;

document de descărcare din gestiune a bunurilor cedate cu titlu gratuit.

Avizul de însoțire a mărfii este întocmit în două sau mai multe exemplare, de către unitățile care nu au posibilitatea întocmirii facturii în momentul livrării, precum și în alte situații stabilite prin procedurile proprii ale unității.

În cazul în care nu se va întocmi și factură, pe aviz se va menționa cauza pentru care a fost întocmit în locul facturii.

Avizul poate circula:

la furnizor;

la delegatul unității care face transportul sau al clientului, pentru semnare de primire;

la compartimentul desfacere, pentru înregistrarea cantităților livrate în evidențele acestuia și pentru întocmirea facturii;

la compartimentul financiar-contabil;

la cumpărător;

la magazie, pentru încărcarea în gestiune a produselor, mărfurilor sau altor valori materiale primite, după efectuarea recepției de către comisia de recepție și după consemnarea rezultatelor;

la compartimentul aprovizionare, pentru înregistrarea cantităților aprovizionate în evidența acestuia;

la compartimentul financiar-contabil, pentru înregistrarea în contabilitatea sintetică și analitică.

Arhivarea avizului se face în funcție de situație la furnizor, la compartimentul desfacere, la compartimentul financiar-contabil sau la cumpărător.

În avizul de însoțire a mărfii se vor înscrie cel puțin următoarele informații:

seria și numărul intern de identificare;

data emiterii;

datele de identificare ale furnizorului (denumire, adresă, cod de identificare fiscală);

datele de identificare ale cumpărătorului (denumire, adresă, cod de identificare fiscală);

denumirea și cantitatea bunurilor livrate;

prețul sau valoarea, dacă este cazul;

date privind expediția: numele delegatului, act de identitate, numărul mijlocului de transport, ora livrării, semnătura delegatului;

semnătura expeditorului;

data primirii în gestiune și semnătura gestionarului primitor.

Notă de recepție și constatare diferențe

Nota de recepție și constatare de diferențe este utilizată ca și:

document pentru recepția bunurilor aprovizionate;

document justificativ pentru încărcare în gestiune;

document justificativ de înregistrare în contabilitate.

Aceasta este folosită ca și document de recepție obligatoriu numai în cazul anumitor bunuri, și anume:

bunurile materiale cuprinse într-o factură sau aviz de însoțire a mărfii, care fac parte din gestiuni diferite;

bunurile materiale primite spre prelucrare, în custodie sau în păstrare;

bunurile materiale procurate de la persoane fizice;

bunurile materiale care sosesc neînsoțite de documente de livrare;

bunurile materiale care prezintă diferențe la recepție;

mărfurile intrate în gestiunile la care evidența este ținută la preț de vânzare.

Nota de recepție și constatare diferențe se întocmește în două exemplare, pe măsura efectuării recepției, la locul de depozitare sau în unitatea cu amănuntul, în funcție de caz. În cazul în care la recepție se constată diferențe, Nota de recepție și constatare de diferențe se va întocmi în trei exemplare de către comisia de recepție constituită.

Dacă bunurile supuse recepției se livrează în tranșe, atunci se va întocmi câte un formular pentru fiecare tranșă, urmând ca la final acestea sa fie anexate facturii fiscale sau avizului de însoțire a mărfii.

Datele de pe verso formularului se completează doar în momentul în care se constată diferențe la recepție.

Nota de recepție circulă la gestiune, pentru încărcarea în gestiune a bunurilor materiale recepționate, la compartimentul financiar-contabil, pentru întocmirea formelor privind diferențele constatate și pentru înregistrarea în contabilitatea sintetică și analitică, caz în care se atașează la documentele de livrare (factura sau avizul de însoțire a mărfii) sau la unitatea furnizoare și la unitatea de transport (exemplarele 2 și 3), în cazul constatării de lipsuri, pentru comunicarea acestora. Arhivarea notelor de recepție se face la compartimentul financiar-contabil.

Nota de recepție și constatare diferențe trebuie să fie completată cel puțin cu următoarele informații:

denumirea unității;

denumirea, numărul și data întocmirii formularului;

numărul facturii sau avizului de însoțire al mărfii;

numărul curent, denumirea bunurilor recepționate, unitatea de măsură, cantitatea conform documentelor însoțitoare, cantitatea recepționată, prețul unitar de achiziție și valoarea;

numele, prenumele și semnătura membrilor comisiei de recepție, în condițiile în care se face recepția mărfii primite direct de la furnizor sau data primirii în gestiune și semnătura gestionarului în situația în care apar diferențe;

în cazul unităților cu amănuntul prețul de vânzare și valoarea la preț de vânzare.

În cazul în care în Nota de recepție și constatare diferențe nu se înscriu date valorice, este necesar ca aceste date să se regăsească în alte documente justificative care stau la baza înregistrării în contabilitate a valorii bunurilor.

Bon de predare, transfer, restituire

Bonul de predare, transfer, restituire se poate utiliza în următoarele situații:

ca bon de predare a produselor finite la depozit;

ca bon de predare a materialelor refolosibile la magazie;

ca bon de predare a semifabricatelor la magazie;

ca bon de transfer între două gestiuni aflate în incinta unității;

ca bon de restituire.

Scopul, compartimentele în care circulă documentul și arhivarea diferă în funcție de situația în care se utilizează documentul.

Conținutul minim de informații care trebuie să îl conțină formularul este însă același în toate cazurile, și anume:

denumirea unității;

denumirea, numărul și data întocmirii formularului;

predătorul;

primitorul;

numărul comenzii sau codul produsului;

numărul curent, denumirea valorilor materiale, unitatea de măsură, cantitatea, prețul unitar sau valoarea;

data și semnătura predătorului și primitorului.

În cazul în care formularul se utilizează ca bon de predare a produselor finite la depozit, acesta servește ca și:

document de predare la magazie a produselor finite;

document justificativ pentru încărcare în gestiune;

document justificativ de înregistrare în evidența magaziei și în contabilitate;

sursă de date pentru urmărirea realizării producției;

sursă de date pentru calculul și plata salariilor.

În acest caz se întocmește în două exemplare, pe măsura predării produselor la magazie. Documentul circulă la magazia de produse finite, semnându-se de predare de către secție și de primire în gestiune de către gestionar, la compartimentul C.T.C., dacă este cazul, pentru efectuarea controlului tehnic de calitate, semnându-se pentru certificarea acestui control, la compartimentul financiar-contabil pentru efectuarea înregistrărilor în contabilitatea sintetică și analitică și la compartimentul care urmărește realizarea producției. Arhivarea exemplarului 1 se realizează la compartimentul financiar-contabil sau persoana care conduce evidența, iar a exemplarului 2 la compartimentul care urmărește realizarea producției.

În cazul în care formularul se utilizează ca bon de predare a materialelor refolosibile la magazie, acesta servește ca și:

document de predare la magazie a materialelor refolosibile rezultate din secțiile de fabricație principale și auxiliare;

document justificativ pentru încărcare în gestiune;

document justificativ de înregistrare în contabilitate.

Bonul de predare se întocmește în două exemplare, pe măsura predării la magazie a materialelor refolosibile, fiind semnat de șeful secției care dispune predarea. Bonul de predare circulă la magazia de materiale refolosibile, fiind semnat de predare de delegatul secției, iar de primire în gestiune de gestionar și la compartimentul financiar-contabil sau persoana care conduce evidența, pentru înregistrare în contabilitatea sintetică și analitică.

În cazul în care formularul se utilizează ca bon de predare a semifabricatelor la magazie, acesta servește ca și:

document de predare la magazie sau între secții a semifabricatelor rezultate din producție;

document justificativ pentru încărcare în gestiune;

document justificativ de înregistrare în contabilitate;

sursă de date pentru calculul și plata salariilor.

În acest caz bonul de predare este întocmit în două exemplare, pe măsura predării la magazie a semifabricatelor de către secție sau atelier. Documentul circulă la magazia de semifabricate pentru predarea cantităților prevăzute, dacă este cazul la compartimentul C.T.C. pentru a fi efectuat controlul tehnic de calitate, la compartimentul financiar-contabil pentru înregistrare în contabilitatea sintetică și analitică și la compartimentul care urmărește realizarea producției. Arhivarea se realizează la compartimentul financiar-contabil (ambele exemplare).

În cazul în care formularul se utilizează ca bon de transfer între două gestiuni aflate în incinta unității, bonul servește ca:

dispoziție de transfer a valorilor materiale de la o gestiune la alta în incinta unității;

document justificativ pentru scădere din gestiunea predătorului și de încărcare în gestiunea primitorului.

Bonul de transfer este întocmit în două exemplare, pe măsura efectuării transferului, de către persoana care dispune transferul, care și semnează la rubrica corespunzătoare.

Acest document nu se utilizează pentru transferul între gestiuni care sunt dispersate teritorial. În această situație se va folosi Avizul de însoțire a mărfii.

Bonul de transfer circulă la magazia predătoare pentru eliberarea cantităților prevăzute, fiind semnat de gestionar, la delegatul magaziei primitoare, care semnează de primire pe exemplarul 1, reținând totodată exemplarul 2 și la compartimentul financiar-contabil, unde stau la baza efectuării înregistrărilor în evidența magaziilor.

În cazul în care formularul se utilizează ca bon de restituire, acesta servește ca:

dispoziție de restituire la magazie a valorilor materiale nefolosite (materiale și semifabricate) de secțiile de fabricație principale și auxiliare;

document justificativ de încărcare în gestiunea primitorului;

document justificativ de înregistrare în contabilitate.

Bonul de restituire se întocmește în două exemplare, pe măsura restituirii la magazie a valorilor materiale, de persoana care efectuează restituirea, persoană care și semnează.

Bonul de restituire circulă la magazie, pentru primirea cantităților restituite, fiind semnat de predare de către delegatul secției care face restituirea și de primire de către gestionar și la compartimentul financiar-contabil, pentru înregistrare în contabilitatea sintetică și analitică.

Dispoziție de livrare

Dispoziția de livrare este utilizată ca și:

document pentru eliberarea din magazie a produselor, mărfurilor sau a altor valori materiale destinate vânzării, a bunurilor cedate cu titlu gratuit sau date pentru stimularea vânzării;

document justificativ de scădere din gestiunea magaziei predătoare;

document de bază pentru întocmirea avizului de însoțire a mărfii sau a facturii, după caz;

ca document justificativ de înregistrare în contabilitate.

Dispoziția este întocmită în două exemplare și circulă la magazie, pentru eliberarea produselor, mărfurilor sau a altor valori materiale și la compartimentul desfacere, pentru înregistrarea bunurilor livrate în evidențele acestuia și pentru întocmirea avizului de însoțire a mărfii sau facturii.

Un exemplar al dispoziției se arhivează la magazie, iar al doilea la compartimentul desfacere sau compartimentul financiar-contabil.

Formularul trebuie să fie completat cel puțin cu următoarele informații:

denumirea, numărul și data întocmirii;

denumirea furnizorului;

numărul curent, denumirea produselor, unitatea de măsură, cantitatea dispusă, cantitatea livrată, prețul unitar în cazul în care bunurile se vor vinde.

Bon de consum

Bonul de consum este utilizat ca și:

document de eliberare din magazie a materialelor;

document justificativ de scădere din gestiune;

document justificativ de înregistrare în contabilitate.

Bonul de consum se întocmește într-un exemplar dacă se utilizează tehnica de calcul, în caz contrar fiind necesară completarea în două exemplare pe măsura lansării sau eliberării materialelor din magazie pentru consum.

Bonul de consum circulă la persoanele autorizate sa semneze pentru acordarea vizei de necesitate, la persoanele autorizate sa aprobe folosirea altor materiale, în cazul materialelor înlocuitoare, la magazia de materiale, pentru eliberarea cantităților prevăzute, fiind semnat de gestionar și de către delegatul care primește materialele și la compartimentul financiar-contabil, pentru înregistrarea în contabilitatea sintetică și analitică.

Bonul de consum trebuie să fie completat cel puțin cu următoarele informații:

denumirea unității;

denumirea formularului;

produsul sau lucrarea, norma, bucățile lansate;

numărul documentului, data eliberării, numărul comenzii;

denumirea materialului (inclusiv sortimentul, marca, etc.), cantitatea necesară, unitatea de măsură, cantitatea eliberată;

prețul unitar sau valoarea;

data și semnătura gestionarului și a primitorului.

Bon de primire în consignație

Bonul de primire în consignație se utilizează la intrarea de bunuri în regim de consignație, acest lucru însemnând că respectivele bunuri nu vor fi integrate în patrimoniul firmei. Documentul se întocmește în două exemplare, unul înaintându-se deponentului, iar celalalt rămânând la unitate.

În cazul în care deponentul este operator economic plătitor de TVA, mărfurile care se depun în consignație vor fi însoțite de avizul de însoțire a mărfii, pe care se va face mențiunea "pentru vânzare în regim de consignație".

Aceste documente sunt păstrate pentru o perioadă de cinci ani, începând de la data încheierii exercițiului în care au fost emise în arhiva persoanelor prevăzute la art. 1 din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată. Persoanele prevăzute în art. 1 din legea de mai sus sunt: societățile comerciale, societățile sau companiile naționale, regiile autonome, institutele naționale de cercetare-dezvoltare, societățile cooperatiste, alte persoane juridice, instituțiile publice, asociațiile și celelalte persoane juridice cu și fără scop patrimonial, subunitățile fără personalitate juridică, cu sediul în străinătate, care aparțin persoanelor enunțate anterior, cu sediul în Romania, precum și subunitățile fără personalitate juridică din România care aparțin unor persoane juridice cu sediul în străinătate, organismele de plasament colectiv care nu sunt constituite prin act constitutiv, astfel cum sunt prevăzute în legislația pieței de capital, fondurile de pensii facultative, fondurile de pensii administrate privat și alte entități organizate pe baza Codului civil, persoanele fizice care desfășoară activități producătoare de venituri.

1.4. DOCUMENTE FINANCIAR-CONTABILE ȘI
REGISTRE PRIVIND STOCURILE

Documentele financiar-contabile și registrele privind stocurile sunt reglementate prin Ordinul nr. 3512/2008 privind documentele financiar-contabile, prin Anexa 2 – norme specifice de întocmire și utilizare a documentelor financiar-contabile grupa a III-a, bunuri de natura stocurilor.

Conform actului legislativ amintit, în cadrul compartimentului financiar-contabil și, în funcție de caz, la locurile de depozitare se utilizează următoarele documente financiar-contabile:

Fișă de magazie

Fișa de magazie este utilizată ca și:

document de evidență la locul de depozitare a intrărilor, ieșirilor și stocurilor de bunuri;

document de contabilitate analitică în cadrul metodei operativ-contabile (pe solduri).

Fișa de magazie este întocmită într-un exemplar, separat pentru fiecare fel de material fiind completată de compartimentul financiar-contabil la deschiderea ei, cu datele din antet, și la verificarea înregistrărilor, la dată și semnătură de control. Gestionarul sau persoana desemnată va completa coloanele referitoare la intrări, ieșiri și stoc. În coloana Data și semnătura de control va mai semna și organul de control financiar în momentul verificării gestiunii.

Fișele de magazie se păstrează la fiecare loc de depozitare a valorilor materiale, pe tipuri de materiale, ordonate pe conturi, grupe, eventual subgrupe sau în ordine alfabetică, în funcție de situație. Înregistrările în fișele de magazie se fac document cu document.

Pentru valori materiale primite spre prelucrare de la terți sau în custodie sunt întocmite fișe distincte care se păstrează separat de cele ale valorilor materiale proprii.

Fiind un document de înregistrare, fișele de magazie nu circulă, iar arhivarea lor se face la compartimentul financiar-contabil.

Formularul trebuie să conțină obligatoriu cel puțin următoarele informații:

denumirea formularului și numărul paginii;

denumirea unității, magazia, materialul (produsul), sortimentul, calitatea, marca, profilul, dimensiunea;

unitatea de măsură și prețul unitar, după caz;

data (ziua, luna, anul), numărul și felul documentului, intrări, ieșiri și stoc;

data și semnătura de control.

Fișă de evidență a materialelor de natura obiectelor de inventar în folosință

Fișa de evidență a materialelor de natura obiectelor de inventar în folosință se utilizează ca document de evidență a materialelor de natura obiectelor de inventar, a echipamentului și materialelor de protecție date în folosință personalului, până la scoaterea acestora din uz.

Fișa este întocmită într-un exemplar, pe măsura dării în folosință a bunurilor, pe fiecare persoană, de către gestionarul care eliberează obiectele respective sau de către persoana desemnată să țină evidența acestora.

În funcție de organizarea depozitarii, completarea formularului se face diferit, astfel:

când eliberarea obiectelor se face din magazia de obiecte noi direct personalului muncitor, coloanele destinate eliberărilor se completează pe baza bonului de consum, iar coloanele destinate restituirilor, pe baza bonului de restituire;

când eliberarea se face din magazia de exploatare, atât eliberarea, cât și restituirea obiectelor date în folosință personalului se fac pe bază de semnătură direct în fișă;

în cazul obiectelor eliberate pe bază de nomenclatoare stabilite pe funcții, care nu se întocmesc decât după restituirea obiectelor uzate, înregistrările în fișa de evidență a materialelor de natura obiectelor de inventar în folosință se pot face, pentru simplificare, o singură dată, la eliberarea inițială și la restituirea definitivă a obiectelor respective.

Fișa de evidență este document de înregistrare și în consecință nu circulă. Arhivarea se realizează la compartimentul financiar-contabil.

În fișa de evidență se vor înscrie cel puțin următoarele informații:

denumirea formularului;

denumirea unității și secția;

numele și prenumele, marca, funcția;

denumirea obiectelor, cu serie, dimensiune, termenul de folosire, prețul unitar, unitatea de măsură;

pentru primiri și restituiri: data, felul și numărul documentului, cantitatea, semnătura.

Registrul stocurilor

Registrul stocurilor are rol de document de evaluare a stocurilor de bunuri și de verificare a concordanței înregistrărilor efectuate în fișele de magazie și în contabilitate. Acesta este întocmit de către compartimentul financiar-contabil la sfârșitul fiecărei luni, pe tipuri de materiale, obiecte de inventar și produse, grupate pe magazii sau depozite, conturi, grupe, eventual subgrupe sau în ordine alfabetică, prin înscrierea stocurilor din fișele de magazie și evaluarea lor la prețurile de înregistrare.

Registrul stocurilor este document de înregistrare contabilă și în consecință nu circulă. Arhivarea se realizează la compartimentul financiar-contabil.

Formularul utilizat trebuie sa conțină cel puțin următoarele informații:

denumirea formularului;

denumirea unității;

numărul curent;

materialul/produsul (sortiment, calitate, marcă, profil, dimensiune), unitatea de măsură, prețul unitar, luna, cantitatea și valoarea;

semnăturile persoanelor care au întocmit și care au verificat documentul.

Listă de inventariere

Acest document există în două variante, și anume lista de inventariere și lista de inventariere pentru gestiuni global-valorice. Lista de inventariere servește ca:

document pentru inventarierea bunurilor aflate în gestiunile unității;

document pentru stabilirea lipsurilor și plusurilor de bunuri (imobilizări, stocuri materiale) și a altor valori (elemente de trezorerie, etc.);

document justificativ de înregistrare în evidența magaziilor (depozitelor) și în contabilitate a plusurilor și minusurilor constatate;

document pentru întocmirea registrului-inventar;

document pentru determinarea ajustărilor pentru depreciere/pierdere de valoare;

document centralizator al operațiunilor de inventariere.

Lista de inventariere este întocmită într-un exemplar, la locurile de depozitare, anual sau în situațiile prevăzute de lege, Lista de inventariere este realizată de către comisia de inventariere, pe gestiuni, conturi de valori materiale, eventual grupe sau subgrupe, separat pentru bunurile unității și separat pentru cele aparținând altor unități, aflate asupra personalului unității la data inventarierii sau primite pentru prelucrare și este semnată de membrii comisiei de inventariere și de gestionar.

Lista de inventariere se poate întocmi și cu ajutorul sistemelor informatice de prelucrare a datelor atâta timp cât listele cuprind elementele principale din formularul-model.

În cazul bunurilor primite în custodie, pentru prelucrare se întocmește în două exemplare, iar copia se înaintează unității în a cărei evidență se află bunurile respective.

În cazul existenței unei gestiuni colective, cu mai multe schimburi, listele de inventariere vor fi semnate de către toți gestionarii, iar în cazul predării-primirii gestiunii, acestea trebuie semnate atât de persoanele care predau gestiunea, cât și de gestionarii care primesc gestiunea.

Lista de inventariere circulă la:

comisia de inventariere, pentru stabilirea minusurilor, plusurilor și a deprecierilor constatate la inventar, precum și pentru consemnarea în procesul-verbal a rezultatelor inventarierii;

gestionar, prin semnarea fiecărei file, menționând pe ultima filă a listei de inventariere că toate cantitățile au fost stabilite în prezența sa, că bunurile respective se află în păstrarea și răspunderea sa;

compartimentul financiar-contabil, pentru calcularea diferențelor valorice și semnarea listei de inventariere privind exactitatea soldului scriptic, precum și pentru verificarea calculelor efectuate;

conducătorul compartimentului financiar-contabil și la compartimentul juridic, împreună cu procesele-verbale cuprinzând cauzele degradării sau deteriorării bunurilor, inclusiv persoanele vinovate, precum și cu procesul-verbal al rezultatelor inventarierii pentru avizarea propunerilor făcute de către comisia de inventariere;

conducătorul unității, împreună cu procesul-verbal al rezultatelor inventarierii, pentru a decide asupra soluționării propunerilor făcute;

unitatea căreia îi aparțin valorile materiale primite în custodie, pentru prelucrare etc., în scopul comunicării eventualelor nepotriviri.

Pe listele de inventariere se vor completa următoarele informații:

denumirea formularului;

data întocmirii;

denumirea unității;

gestiunea sau locul de depozitare;

numărul curent;

denumirea bunurilor inventariate;

codul sau numărul de inventar;

unitatea de măsură;

cantități: stocuri scriptice;

preț unitar;

cantități: stocuri faptice;

cantități: diferențe în plus, diferențe în minus;

valoarea contabilă: valoarea, diferențe în plus, diferențe în minus;

valoarea de inventar;

deprecierea: valoarea, motivul;

comisia de inventariere: numele și prenumele, semnătura;

gestionar: numele și prenumele, semnătura;

contabilitate: numele și prenumele, semnătura.

Modalitatea de completare a informațiilor listei de inventariere se realizează potrivit uneia dintre cele trei variante de efectuare a inventarierii elementelor de activ și de pasiv pentru care optează întreprinderea.

Toate formularele prezentate anterior se arhivează la compartimentul financiar-contabil, cu excepția celor unde s-a precizat o altă locație de arhivare.

La fel ca și în cazul documentelor justificative, și aceste documente sunt păstrate pentru o perioadă de cinci ani, începând de la data încheierii exercițiului în care au fost emise în arhiva persoanelor prevăzute la art. 1 din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată.

1.5. INVENTARIEREA STOCURILOR

Scopul principal al inventarierii stocurilor este stabilirea situației reale a tuturor elementelor de patrimoniu ale entității, precum și a bunurilor și valorilor deținute cu orice titlu, aparținând altor persoane juridice sau fizice, în vederea întocmirii situațiilor financiare anuale care trebuie să ofere o imagine fidelă a poziției financiare și a performanței entității pentru respectivul exercițiu financiar.

Ordinul nr. 2861/2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor este actul legislativ care reglementează modul de organizare și de efectuare al inventarierii stocurilor. Prin acest ordin inventarierea este definită ca fiind ansamblul operațiunilor prin care se constată existența tuturor elementelor analizate, cantitativ–valoric sau numai valoric, după caz, la data la care aceasta se efectuează.

Totodată Legea contabilității nr. 82/1991 prevede faptul că societățile comerciale au obligația să efectueze inventarierea elementelor de patrimoniu deținute în următoarele cazuri:

la începutul activității

cel puțin o dată în cursul exercițiului financiar pe parcursul funcționării lor

în cazul fuziunii sau încetării activității

în situații precum cele în care sunt indicii că există lipsuri sau plusuri în gestiune (care nu pot fi stabilite cert decât prin inventariere), în care intervine o predare–primire de gestiune sau ca urmare a calamităților naturale sau a unor cazuri de forță majoră.

În cazul inventarierii anuale, aceasta se efectuează de obicei la momentul încheierii exercițiului financiar, pentru a putea avea o imagine fidelă și reală a situației elementelor de patrimoniu în cadrul situațiilor financiare anuale.

Inventarierea stocurilor, similar cu a celorlalte elemente de patrimoniu, este realizată de către comisii de inventariere care sunt numite de către administrator prin decizie scrisă sau de către alte persoane care au obligația gestionării întreprinderii. În decizia de numire se va menționa în mod obligatoriu componența comisiei, care este constituită dintr-un președinte și membri, modalitatea prin care se va efectua inventarierea, metoda de inventariere folosită, gestiunea care va fi inventariată precum și data începerii și finalizării operațiunilor.

În cazul constituirii mai multor comisii de inventariere, acestea vor fi coordonate de către o comisie centrală, care este numită tot de către administrator sau persoana care are obligația gestionării întreprinderii printr-o decizie scrisă. Sarcinile comisiei centrale de inventariere sunt de organizare, instruire, supraveghere și de control a operațiunilor de inventariere. Comisia centrală răspunde de asemenea și de efectuarea tuturor lucrărilor de inventariere.

Persoanele numite în comisiile de inventariere vor avea pregătire economică și tehnică, pentru asigurarea efectuării corecte și la timp a inventarierii, inclusiv a evaluării elementelor inventariate în conformitate cu reglementările contabile în vigoare.

În comisiile de inventariere nu pot fi numiți gestionarii depozitelor care sunt supuse inventarierii, contabilii care țin evidența gestiunilor respective sau auditorii interni sau statutari. Totuși, prin decizie internă, contabilii care țin evidența gestiunilor respective pot participa la efectuarea operațiunilor de inventariere, fără ca aceștia să facă parte din comisie.

Pentru a asigura buna desfășurare a operațiunilor de inventariere, administratorul sau persoana care are obligația gestionării întreprinderii trebuie să creeze condiții corespunzătoare de lucru pentru comisia de inventariere. Măsurile care trebuie luate sunt enunțate în Norma privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, aprobată de Ordinul 2861/2009 la punctul 7. De asemenea și comisia de inventariere trebuie să ia măsurile enunțate la punctul 8 din cadrul aceleași norme.
Toate documentele care sunt întocmite de comisia de inventariere vor rămâne în cadrul gestiunii inventariate în locuri amenajate special pentru acest lucru, încuiate și sigilate.

Pe durata efectuării inventarierii este indicată sistarea tuturor operațiunilor de intrare-ieșire pentru bunurile care sunt supuse inventarierii. În situația în care acest lucru nu se poate realiza, atunci este necesară crearea unei zone speciale, numită și zonă tampon, unde vor fi depozitate toate bunurile primite în cursul inventarierii și de unde vor fi livrate către clienți, toate operațiunile desfășurate în această zonă fiind efectuate sub supravegherea comisiei de inventariere. În aceste cazuri, pentru evitarea dublei inventarieri sau a omisiunilor comisia va menționa în documentele întocmite „primit în timpul inventarierii” sau „eliberat în timpul inventarierii”, după caz. Este necesară, de asemenea, afișarea într-un loc vizibil a programului și a perioadei de desfășurare a inventarierii, pe toata durata de efectuare a acesteia.

Modalitatea de inventariere a stocurilor și stabilirea lor faptică se face prin numărare, cântărire, măsurare sau cubare, în funcție de situație. Bunurile care se află în ambalaje originale intacte vor fi verificate prin sondaj, făcându-se mențiunile de rigoare în listele de inventariere.

Inventarierea se realizează prin efectuarea de calcule tehnice în cazul materialelor de masă, cum ar fi cimentul, produsele de carieră și balastieră sau produsele agricole, cazuri în care utilizarea metodelor clasice ar necesita costuri ridicate sau ar putea conduce la degradarea bunurilor. În listele de inventariere ale acestor bunuri se vor menționa atât modul de efectuare al inventarierii, cât și datele tehnice care au stat la baza calculelor respective.

În cazul anumitor bunuri se vor întocmi liste de inventariere distincte sau situații analitice separate. Bunurile pentru care se vor întocmi astfel de liste sunt bunurile depreciate inutilizabile sau deteriorate, bunurile fără mișcare sau care sunt greu vandabile sau bunurile necesare comenzilor în curs, abandonate sau sistate.

Bunurile care se află în curs de expediție sunt inventariate de către unitatea furnizoare, iar bunurile care se află în curs de aprovizionare sunt inventariate de către unitatea cumpărătoare. Aceste bunuri vor fi înscrise de asemenea în liste de inventariere distincte.

În urma finalizării inventarierii și a stabilirii rezultatelor acesteia comisia de inventariere va întreprinde următoarele acțiuni:

pentru elementele de natura activelor la care s-au constatat deprecieri, comisia de inventariere va face propuneri privind ajustarea pentru pierdere de valoare, având ca bază listele de inventariere;

pentru toate plusurile, lipsurile și deprecierile constatate la bunuri, persoanele care au răspunderea gestionării respectivelor bunuri vor da explicații scrise comisiei de inventariere. Pe baza explicațiilor scrise și a documentelor analizate, comisia va stabili natura lipsurilor, pierderilor, pagubelor și deprecierilor constatare sau natura plusurilor și va propune modul de regularizare a diferențelor dintre datele faptice și cele din contabilitate, în conformitate cu dispozițiile legale.

Rezultatele inventarierii se vor înscrie într-un proces verbal, care va conține următoarele elemente: data întocmirii, numele și prenumele membrilor comisiei, numărul și data deciziei de numire a comisiei de inventariere, gestiunea sau gestiunile inventariate, data începerii și finalizării operațiunilor de inventariere, rezultatele inventarierii, concluziile și propunerile comisiei de inventariere în privința cauzelor care au dus la constatarea de plusuri sau de lipsuri și persoanele vinovate, împreună cu propuneri de măsuri în legătură cu acestea, volumul stocurilor depreciate, fără mișcare, cu mișcare lentă, greu vandabile, fără desfacere asigurată și propuneri de măsuri în vederea reintegrării lor în circuitul economic, propuneri de scoatere din uz a materialelor de natura obiectelor de inventar și declasarea sau casarea unor stocuri, constatări privind păstrarea, depozitarea, conservarea, asigurarea integrității bunurilor din gestiune, precum și alte aspecte legate de activitatea gestiunii inventariate.

În termen de 7 zile de la data încheierii operațiunilor de inventariere, propunerile cuprinse în procesul verbal întocmit de comisia de inventariere se vor prezenta administratorului sau persoanei responsabile cu gestiunea întreprinderii. Administratorul sau persoana responsabilă decide, cu avizul conducătorului compartimentului financiar-contabil și al conducătorului compartimentului juridic, asupra soluționării propunerilor făcute, cu respectarea dispozițiilor legale. În cazul propunerilor de scoatere din uz a stocurilor sau a materialelor de natura obiectelor de inventar, comisia de inventariere trebuie să propună și modalitatea de distrugere/valorificare a bunurilor.

Implicațiile fiscale și contabile care apar în situațiile care rezultă în urma finalizării operațiunilor de inventariere sunt următoarele:

1. Pentru minusurile la inventar tratamentul fiscal din punct de vedere al impozitului pe profit este reglementat de prevederile art. 21 alin. (4) li. c) din Codul fiscal. Conform acestor prevederi, cheltuielile cu bunurile de natura stocurilor constatate lipsă din gestiune sau degradate și care sunt neimputabile sunt cheltuieli nedeductibile, cu excepția cazului în care au fost încheiate contracte de asigurare pentru aceste stocuri.

Taxa pe valoarea adăugată aferentă stocurilor constatate lipsă din gestiune și neimputabile urmează același tratament fiscal ca și acestea, în sensul că sunt cheltuieli nedeductibile.

În ceea ce privește tratamentul din punctul de vedere al TVA pentru minusurile de inventar neimputabile, acesta este de asemenea reglementat de Codul fiscal, care nu le consideră livrări de bunuri asimilate livrărilor cu plată pentru care se colectează TVA, acestea intrând sub incidența prevederilor privind ajustarea deducerii, conform art. 148 alin. (1) lit. a). Astfel pentru bunurile lipsă din gestiune neimputabile întreprinderile au obligația de a-și ajusta TVA dedusă inițial.

În situația în care minusurile la inventar sunt imputabile, conform prevederilor pct. 40 alin. (2) din Ordinul 2861/2009 se stabilește că acestea se impută persoanei vinovate la valoarea de înlocuire. Conform aceluiași Ordin, valoarea de înlocuire reprezintă costul de achiziție al unui bun cu caracteristici și grad de uzură similare celui lipsă din gestiune, la data constatării pagubei și care conține prețul de cumpărare practicat pe piață la care se adăuga taxele nerecuperabile, cheltuielile de transport, aprovizionare și alte cheltuieli accesorii necesare pentru punerea în stare de utilitate sau pentru intrarea în gestiune a bunului respectiv.

În privința impozitului pe profit, dacă minusurile identificate sunt imputabile, cheltuiala aferentă acestora este considerată deductibilă pentru că întreprinderea înregistrează pentru minusurile imputabile un venit impozabil reprezentat de valoarea de înlocuire imputată persoanei vinovate.

2. Plusurile la inventar sunt înregistrate în contabilitate prin diminuarea cheltuielilor, prin înregistrări contabile în negru sau în roșu, în funcție de politicile contabile ale societății, în conformitate cu reglementările contabile aprobate prin Ordinul nr. 3055/2009 pentru aprobarea Reglementarilor contabile conforme cu directivele europene. Conform pct. 50 alin. (1) din Ordinul amintit, bunurile care se constată în plus la inventar sunt înregistrate în contabilitate la valoarea justă.

Valoarea justă este suma pentru care activul ar putea fi schimbat de bunăvoie între părți în cunoștință de cauză în cadrul unei tranzacții cu prețul determinat obiectiv. Valoarea justă se determină de obidei după datele de evidență de pe piață, printr-o evaluare efectuată de persoane profesioniste calificate în evaluare.

Dacă nu sunt date pe piață în ceea ce privește valoarea justă, fie din cauza naturii specializate a activelor, fie din cauza frecvenței reduse a tranzacțiilor, se pot utiliza și alte metode pentru determinarea valorii juste.

3. Scoaterea din gestiune a stocurilor degradate fizic și a celor uzate moral.

Stocurile sau a materialele de natura obiectelor de inventar în folosință pot fi scoase din folosință în urma efectuării operațiunilor de inventariere în urma propunerii exprimate de comisia de inventariere, propunere care trebuie să fie aprobată și de către administratorul societății. Modalitatea de distrugere sau valorificare, după caz, a bunurilor ce urmează să fie scoase din gestiune va fi propusă de asemenea de către comisia de inventariere.

La scoaterea din uz a materialelor de natura obiectelor de inventar în folosință se întocmește un proces-verbal de scoatere din funcțiune a mijloacelor fixe/de declasare a unor bunuri materiale. Anexele 2 și 3 ale Ordinului nr. 3512/2008 privind documentele financiar-contabile reglementează funcțiunea și conținutul minim al acestui proces-verbal.

La scoaterea din uz a stocurilor, ca și documente justificative se vor întocmi liste speciale de inventariere care conțin toate informațiile necesare din care rezultă atât cantitatea cât și motivele pentru care stocurile respective se scot din uz.

Printre cele mai frecvente modalități de scoatere din gestiune a stocurilor degradate fizic sau a celor uzate moral se numără casarea și vânzarea sub cost:

I. Casarea

Din punct de vedere al impozitului pe profit, tratamentul fiscal este același ca și în cazul minusurilor la inventar. Casarea este considerată o cheltuială nedeductibilă, reglementată de prevederile art. 21 alin. (4) lit. c) din Codul fiscal.

Din punct de vedere al taxei pe valoare adăugată, conform reglementărilor prevăzute la art. 148 alin. (2) lit. b) din Codul fiscal, pentru bunurile de natura stocurilor degradate calitativ și care nu se mai pot valorifica, TVA dedusă inițial nu se ajustează în cazul îndeplinirii anumitor condiții. Condițiile pentru care nu se vor face ajustări de TVA în cazul bunurilor de natura stocurilor degradate calitativ sunt:

– degradarea calitativă a bunurilor este rezultatul unor cauze obiective care pot fi dovedite de societate cu documente;

– se face dovada că bunurile au fost distruse.

Stocurile casate mai pot fi valorificate prin vânzare lucru care nu va avea implicații negative din punct de vedere al impozitului pe profit sau al TVA. De asemenea mai există opțiunea de valorificare a stocurilor degradate fizic sau moral prin contractarea de servicii ale societăților specializate în vederea distrugerii acestora sau vânzarea către aceste societăți a acestor stocuri pentru valorificarea deșeurilor. În acest caz, veniturile care se obțin din vânzare reprezintă venituri impozabile în momentul calculării impozitului pe profit al societății. Din punct de vedere al TVA, se va fi necesară emiterea unei facturi în regim de taxare inversă în cazul în care aceste stocuri se pot încadra în categoriile prevăzute în Codul fiscal la art. 160 (deșeuri feroase și neferoase, reziduuri și alte materiale reciclabile alcătuite din metale feroase și neferoase, aliajele acestora, zgură, cenușă, etc.)

II. Vânzarea sub cost

În privința vânzărilor sub cost (în pierdere) nu există precizări clare în cadrul Codului fiscal la tratamentul fiscal aplicabil acestora. În Codul fiscal se menționează doar faptul că profitul impozabil este diferența dintre veniturile realizate din orice sursă și cheltuielile efectuate în scopul realizării acestor venituri și cheltuielile deductibile sunt acele cheltuieli care se efectuează în scopul realizării de venituri impozabile. Astfel, vânzarea sub cost se poate considera că nu aduce implicații negative asupra calculului impozitului pe profit, deoarece prin această metodă se pot obține venituri impozabile prin vânzarea acestor bunuri. În cazul în care aceste bunuri nu ar fi vândute sub cost, acestea nu ar mai putea fi valorificate decât într-o foarte mică măsură, sau poate chiar deloc existând riscul ca acestea sa se degradeze semnificativ fizic sau moral.

La fel ca și în cazul impozitului pe profit, nici în ceea ce privește taxa pe valoare adăugată în cazul vânzării sub cost nu se regăsesc mențiuni specifice în Codul fiscal. Situația vânzării unor bunuri sub prețul de achiziție nu se regăsește în cadrul art. 128 din Codul fiscal, articol unde sunt enumerate situațiile care pot fi încadrate în categoria livrărilor de bunuri sau care pot fi asimilate livrării de bunuri, situații care conduc la colectarea de TVA.

Inventarierea stocurilor este un proces foarte complex, pentru care trebuie acordată o foarte mare importanță în cadrul procesului anual de inventariere a patrimoniului. În afară de determinarea plusurilor sau minusurilor de inventar și a persoane vinovate cărora li se pot imputa eventualele lipsuri descoperite, o provocare a inventarierii o constituie mai ales determinarea degradărilor fizice și morale ale stocurilor, proces în care de cele mai multe ori vor fi implicați chiar și specialiști în evaluare, deoarece degradările morale sunt mult mai greu de determinat. Scopul principal al tuturor operațiunilor de inventariere este ca în final în situațiile financiare să fie reflectată o imagine fidelă a stocurilor pentru a evita reflectarea la o valoare mai mare decât valoarea realizabilă netă.

CAPITOLUL 2. PREZENTAREA SC WILO TRANS SRL

2.1. DATE GENERALE PRIVIND SC WILO TRANS SRL

Societatea comercială WILO TRANS SRL are sediul în România, județul Cluj, localitatea Cluj-Napoca, strada Steluței nr. 6 fiind o persoană juridică de forma societății cu răspundere limitată. Societatea își desfășoară activitatea în conformitate cu legile române în vigoare și cu statutul societății. În prezent societatea nu are sucursale, filiale sau puncte de lucru, întreaga activitate desfășurându-se în birourile, depozitul și atelierele existente la sediul social.

Societatea s-a înființat în anul 1995, având o durată de funcționare nelimitată și este înregistrată la Camera de Comerț și Industrie sub numărul J12/1186/1995. Societatea figurează în evidențele Administrației fiscale ca și plătitoare de TVA la încasare, cu atribut fiscal RO, taxa pe valoare adăugată fiind exigibilă la facturare deoarece cifra de afaceri depășește plafonul maxim stabilit prin lege.

Obiectul de activitate al societății îl constituie livrarea de echipamente de pompare, efectuarea de lucrări de instalații sanitare și de încălzire centrală, import-export de echipamente termoenergetice, precum și activități de service pentru produsele livrate, firma având și calitatea de service autorizat al producătorului de electropompe Wilo. Conform clasificării CAEN obiectul de activitate principal al societății este Comerț cu ridicata nespecializat (cod 4690). Pe lângă obiectul de activitate principal, au fost definite și o serie de obiecte de activitate secundare, dintre care putem aminti:

–

–

–

–

–

–

Societatea comercializează întreaga gamă de echipamente de pompare WILO – Germania folosite în instalațiile tehnologice industriale, instalațiile de alimentare cu apă, instalațiile de încălzire casnice și industriale, cât și alte produse conexe instalațiilor de la renumiți producători europeni (Elbi SpA – Italia, Eagle Burgmann – Germania, etc.).

În ultimul an ponderea în totalul activității a fost deținută de comercializarea cu ridicata a pompelor de circulație a apei pentru industria alimentară și a vaselor de expansiune.

Furnizorii principali ai societății sunt Wilo GmbH Germania, producător de echipamente de pompare de înaltă tehnologie, Eagle Burgmann Ungaria, reprezentant pentru Europa Centrală și de Est a producătorului de etanșări mecanice Eagle Burgmann Germania și Elbi SpA Italia, fabricant de vase de expansiune și recipienți pentru instalații.

Printre clienții prin care firma își desface produsele sau desfășoară frecvent activități de service se numără: SC Hidroconstrucția SA suc. Sebeș, SC Compania de apă Someș SA Cluj-Napoca, SC Contitech Automotive Romania SRL Carei, SC Grup 4 Instalații SA Cluj, SC Gea Refrigeration Romania SRL Cluj-Napoca, SC Samcif SA Satu Mare, SC Formula Prima SRL Cristuru Secuiesc, SC Apa CTTA SA Alba-Iulia, SC Instalatorul SA Alba Iulia. Totodată, piața pe care își desfășoară activitatea SC WILO TRANS SRL este o piață concurențială, având ca și concurenți principali pe SC Romstal SA București, SC Grundfos România SRL precum și marile lanțuri de magazine de bricolaj.

În cadrul societății sunt angajate permanent 32 de persoane, având calificare și pregătire în conformitate cu cerințele pentru posturile ocupate. Anual, personalul direct implicat în activitatea de service participă la cursuri de școlarizare și perfecționare, cursuri care sunt organizate fie intern în cadrul societății, fie extern de către principalul furnizor de echipamente de pompare.

Capitalul social al societății este în întregime privat, subscris și vărsat de trei asociați, în sumă inițială de 200 lei, fiind majorat in cursul anului 2004 la 51.000 lei. Acesta este împărțit în 5100 părți sociale la o valoare nominală de 10 lei, 2550 de părți pentru unul din asociați și câte 1275 de părți pentru ceilalți doi asociați.

2.2. MANAGEMENTUL SC WILO TRANS SRL

Societatea comercială WILO TRANS SRL a implementat un program managerial, conceput și structurat strategic, astfel încât să fie asigurată o mobilitate maximă în relația cu piața. Totodată, în cadrul societății s-a implementat și menține un sistem de management integrat, firma deținând în prezent următoarele certificări:

ISO 9001:2008 în privința asigurării calității;

ISO 14001:2005 pentru managementul mediului;

ISO 18001:2008 pentru managementul sănătății și securității ocupaționale.

Organele de conducere ale firmei asigură cadrul de coordonare și conducere necesare respectării programelor de dezvoltare economico-socială împreună cu asigurarea autonomei și rentabilității societății comerciale. Toate deciziile care sunt adoptate urmăresc accelerarea dezvoltării producției pe baza tehnicii moderne, îmbunătățirea permanentă a calității produselor, realizarea de profit, asigurarea protecției mediului înconjurător și cointeresării mai directe a salariaților în realizarea scopurilor pe care și le propune societatea, care să se reflecte în sporirea veniturilor acestora.

Funcționarea societății comerciale are loc în conformitate cu Legea societăților comerciale nr. 31/1990 și a statutului societății, contabilitatea fiind condusă și organizată cu respectarea Legii contabilității nr. 82/1991. Pe lângă legislația menționată, activitatea societății se desfășoară în strânsă legătură și cu următoarele documente:

Legea nr. 194/2005 republicată, privind protecția muncii

Legea nr. 656/2002 privind prevenirea și sancționarea spălării banilor;

Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor;

Manualul sistemului de management integrat elaborat în cadrul sistemului de management integrat.

Conducerea societății este asigurată de un director general, numit de către Adunarea generală a asociaților, acesteia revenindu-i responsabilitatea decizională.

După cum se poate observa și din organigrama prezentată în figura nr. 2.1, directorului general îi sunt direct subordonate următoarele departamente:

comercial

tehnic-service

economic

resurse umane

responsabil management integrat

administrativ

Figura nr. 2.1. Organigrama SC WILO TRANS SRL

Restul compartimentelor din cadrul societății (aprovizionare, marketing, atelier service, C.T.C., financiar-contabilitate, etc.) se află în subordinarea departamentelor enunțate anterior.

2.3. ORGANIZAREA ȘI CONDUCEREA
COMPARTIMENTULUI FINANCIAR-CONTABIL

Legat de compartimentul financiar-contabil, acesta reunește activitățile prin care se asigură resursele financiare necesare desfășurării activității, cele care reflectă destinația resurselor, precum și cele care certifică necesitatea, oportunitatea, legalitatea, realitatea și prețul. Din acest punct de vedere, în compartimentul financiar-contabil, se disting următoarele laturi ale contabilității:

Activitatea financiară, în cadrul căreia se elaborează bugetul de venituri și cheltuieli, se efectuează studii și analize legat de eficiența resurselor, evoluția cheltuielilor și a profitului, se asigură efectuarea la termen a viramentelor (obligațiilor de plată) către bugetul de stat și asociați, repartizarea profitului pe destinații în conformitate cu dispozițiile legii

Contabilitatea, care asigură evidența sintetică și analitică a valorilor materiale existente în gestiuni, urmărește evidența vânzărilor și a încasărilor, asigură evaluarea patrimoniului, organizează lucrările de inventariere a bunurilor aflate în patrimoniul unității

Controlul financiar preventiv, prin care se asigură prevenirea efectuării operațiilor nelegale, precum și acelora care nu sunt necesare, oportune sau economicoase, fie în faza de angajare de plată sau încasare (după caz).

Compartimentul de contabilitate este structurat astfel:

Societate de contabilitate și expertiză contabilă – colaboratoare care prin obiectul și clauzele contractuale stabilite efectuează controlul financiar ulterior, verifică concordanțele din cadrul balanței de verificare; întocmește situațiile financiare anuale; urmărește și analizează eficiența resurselor și nivelul cheltuielilor precum și cel al profitului; întocmește statele de salarii și a documentelor privind obligațiile de plată aferente; ține evidența operațiunilor derulate prin conturile curente la bănci; întocmește și depune la termen declarațiile lunare a obligațiilor către Bugetul Statului, Bugetul Asigurărilor Sociale de Sănătate și alte organisme; valorifică rezultatele inventarierii stabilind diferențele constatate și procedează la înregistrarea acestora în contabilitate

Contabil – ține evidența la zi a activității de casierie; depune la bancă ordinele de plată a obligațiilor către furnizori și către Bugetul Statului, urmărește aprovizionarea ritmică cu produse și livrarea acestora către clienți la termenele prevăzute; prelucrează documentele referitoare la intrările și ieșirile în și din gestiune; evidența efectelor de încasat (cecuri, bilete la ordin)

Contabil – conduce evidența operativă din gestiune, întocmește documentele referitoare la eliberarea produselor din gestiune, face recepția cantitativă și calitativă a mărfurilor intrate în gestiune, urmărește și comunică necesitatea unei noi aprovizionări; verifică documentele justificative și asigură predarea acestora la societatea de contabilitate și expertiză contabilă.

În ceea ce privește sistemul informatic în cadrul societății, menționăm că în prezent există o informatizare a contabilității printr-un program informatic, atât în contabilitatea financiară cât și în evidența operativă din gestiune. Prin intermediul acestei informatizări se asigură:

întocmirea registrului de casă

centralizarea documentelor de același fel pe jurnale auxiliare (jurnal de casierie, de bancă, de furnizori, de clienți)

cunoașterea în orice moment a fișelor de cont sintetice și analitice precum și a stocurilor de produse din gestiune

urmărirea soldurilor pe furnizori și clienți

obținerea datelor necesare întocmirii declarațiilor lunare de raportare („Declarație privind obligațiile de plată la bugetul de stat”, „Decontul privind TVA”)

întocmirea balanței de verificare finale

întocmirea notelor de recepție și a facturilor.

2.4. ANALIZAREA PRINCIPALILOR INDICATORI
ECONOMICO-FINANCIARI

Pentru a putea realiza o analiză a indicatorilor economico-financiari, este necesară prezentarea sintetică a situației patrimoniului și a contului de profit și pierdere pe anul 2012, respectiv 2013.

Tabelul 2.1. Situația contului de profit și pierdere

Tabelul 2.2. Situația patrimoniului

Notă: La sfârșitul exercițiului anului 2013 toate creanțele și datoriile au termene de lichiditate, respectiv de exigibilitate sub 1 an.

Indicatorii economico-financiari sunt structurați în patru categorii:

Indicatori de lichiditate – reflectă posibilitatea activelor circulante curente de a se transforma în lichidități; se consideră o lichiditate favorabilă atunci când indicele este supraunitar.

Tabelul 2.3. Indicatori de lichiditate

Indicatori de gestiune – cuprind:

– rotația stocurilor

– rotația activelor

– productivitatea muncii.

Tabelul 2.4. Indicatori de gestiune

Indicatori de solvabilitate – solvabilitatea patrimonială reprezintă gradul în care unitatea patrimonială poate face față obligațiilor de plată; se consideră o solvabilitate patrimonială bună când rezultatul este mai mare de 30%.

Tabelul 2.5. Indicatori de solvabilitate

Indicatori de rentabilitate – rentabilitatea este definită ca fiind capacitatea agentului economic de a realiza/obține profit.

Tabelul 2.6. Indicatori de rentabilitate

Analizând indicatorii economico-financiari calculați anterior, se desprind următoarele comentarii:

lichiditatea imediată are un nivel scăzut, activele de trezorerie acoperă numai 34% din datoriile curente, ea scăzând ușor de la exercițiul precedent datorită creșterii mai rapide a datoriilor curente față de activele de trezorerie

lichiditatea generală cunoaște și ea o ușoară scădere, datorându-se influențelor concurențiale de pe piață

numărul zilelor de rotație pe an efectuate de stocuri pentru a realiza cifra de afaceri, a scăzut în anul 2013 față de anul 2012, datorită reducerii stocului mediu de stocuri, iar numărul zilelor de rotație pe an efectuate de activele circulante pentru realizarea veniturilor totale a crescut față de anul 2012;

productivitatea muncii a înregistrat o ușoară creștere, chiar dacă numărul mediu de personal a crescut în anul 2013 față de anul 2012

solvabilitatea patrimonială este în ușoară scădere, dar depășește totuși nivelul normal de 30% și la sfârșitul anului 2013

în cazul solvabilității generale, pentru a acoperi 1 leu din datoriile totale, societatea are la dispoziție 1,74 lei în anul 2012, respectiv 1,61 lei în anul 2013 active imobilizate și circulante;

gradul de îndatorare este foarte ridicat datorită nivelului scăzut al capitalurilor proprii, dar nu este alarmant din motivele expuse in cazul solvabilității patrimoniale

rentabilitatea economică și rentabilitatea resurselor consumate sunt într-o ușoară scădere, datorită diminuării profitului brut și a creșterii cifrei de afaceri și a cheltuielilor totale.

În ansamblu se poate considera că activitatea desfășurată de SC WILO TRANS SRL este o activitate performantă și rentabilă, fapt dovedit și de profiturile realizate și posibilitățile de dezvoltare prin capitalizarea acestora.

CAPITOLUL 3. CONTABILITATEA STOCURILOR
LA SC WILO TRANS SRL

În cadrul societății comerciale WILO TRANS SRL contabilitatea este organizată în conformitate cu legislația și reglementările în vigoare, principalele acte fiind Legea Contabilității nr. 82/1991, reglementările contabile conforme cu normele europene, iar pentru întocmirea situațiilor financiare anuale Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 79/2014 privind principalele aspecte legate de întocmirea și depunerea situațiilor financiare anuale și a raportărilor contabile anuale ale operatorilor economici la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice.

La întocmirea situațiilor financiare anuale se ține cont de principiile de bază ale contabilității, în ultimul exercițiu neînregistrându-se abateri de la acestea:

principiul prudenței

principiul continuității activității

principiul permanenței metodelor

principiul independenței exercițiului

principiul evaluării separate a elementelor de activ și pasiv

principiul intangibilității bilanțului de deschidere

principiul necompensării activelor cu pasivele patrimoniale și a veniturilor cu cheltuielile

principiul prevalenței economicului asupra juridicului

principiul pragului de semnificație.

În privința stocurilor, în cadrul societății au fost adoptate o serie de metode și tratamente contabile, care nu au suferit modificări pe parcursul ultimelor exerciții.

Astfel, pentru stocurile de mărfuri, produse și materii prime care au o perioadă de stocare mai mare de 30 de zile se utilizează metoda inventarului permanent. Evidența celorlalte categorii de stocuri se ține utilizând metoda inventarului intermitent.

Evaluarea stocurilor în cadrul societății comerciale WILO TRANS SRL se face la intrare prin utilizarea costului de achiziție și la ieșire prin aplicarea metodei costului mediu ponderat. Pentru evaluarea stocurilor de produse finite se utilizează costul efectiv de producție și evidențierea la preț prestabilit care se corectează cu diferențele de preț.

Recunoașterea stocurilor are loc în momentul recepției bunurilor achiziționate. În funcție de scopul achiziției, bunurile intrate în firmă se vor înregistra în una din categoriile următoare:

mărfuri, pentru bunurile achiziționate pentru revânzare imediată sau pentru care se preconizează o eventuală revânzare către clienți, fără efectuarea de modificări sau prelucrări asupra acestora;

materiale pentru bunurile achiziționate în vederea utilizării în procesul de producție pentru obținerea de produse în cadrul atelierului societății;

obiecte de inventar pentru bunurile care nu sunt destinate revânzării sau utilizării în procesul de producție ca și materii prime sau materiale și care nu pot fi încadrate în grupa activelor imobilizate.

La finele exercițiului, se efectuează inventarierea anuală a patrimoniului. După efectuarea inventarului anual, se înregistrează, dacă este cazul, ajutările pentru deprecierea stocurilor.

Prezentarea în bilanț a stocurilor se realizează la valoarea contabilă corectată cu diferențele de preț și diminuată cu provizioanele pentru deprecierea stocurilor.

La finele exercițiului anului 2013, în patrimoniul societății s-au înregistrat următoarele date aferente stocurilor:

stocuri de mărfuri în valoare de 597.326 lei

stocuri de produse finite în valoare de 784 lei

provizioane pentru deprecierea stocurilor în valoare de 179.198 lei.

În decursul aceluiași exercițiu s-au înregistrat operațiuni prin următoarele conturi de stocuri:

301 – Materii prime

303 – Materiale de natura obiectelor de inventar

345 – Produse finite

348 – Diferențe de preț la produse

354 – Produse aflate la terți

371 – Mărfuri

397 – Ajustări pentru deprecierea mărfurilor

3.1. CONTABILITATEA MĂRFURILOR

Contabilitatea mărfurilor respectă metodele și tratamentele adoptate în cadrul societății pentru organizarea și conducerea contabilității. Pentru mărfurile care sunt stocate mai puțin de 30 de zile se aplică metoda inventarului permanent, iar pentru cele care depășesc această durată de stocare se utilizează metoda inventarului intermitent.

Evaluarea stocurilor de mărfuri se face la intrare utilizând costul de achiziție și la ieșire utilizând metoda costului mediu ponderat. S-a considerat că evaluarea la ieșire prin metoda costului mediu ponderat reprezintă cea mai bună opțiune pentru stocurile de mărfuri, deoarece majoritatea mărfurilor achiziționate au prețuri exprimate în valută (în principal Euro), fiind transformate în lei la cursul Băncii Naționale a României din ziua efectuării tranzacției. Datorită acestui fapt fiecare intrare aferentă aceluiași tip de marfă are un preț diferit, dar toate prețurile unei perioade se vor situa în jurul unei valorii medii.

Mărfurile intrate în cadrul societății se aprovizionează fie în urma comenzilor lansate de clienți (în general pentru produsele care nu sunt uzuale sau care sunt particularizate pentru cerințele clienților), fie în urma scăderii stocului sub valoarea considerată necesară pentru acoperirea comenzilor venite de la clienți, pentru produsele uzuale. Pragul minim de stocuri se actualizează permanent, în funcție de cerințele pieței și se stabilește astfel încât să se obțină o perioadă minimă de rotație a unui anumit tip de marfă.

În momentul recepției mărfurilor este întrunită comisia de recepție, care verifică faptic mărfurile, atât cantitativ, cât și calitativ, înscrise în documentul de însoțire (factură fiscală, aviz de însoțire a mărfii). După verificarea datelor înscrise pe documentul de însoțire cu cantitățile și tipul de mărfuri comisia transmite documentul de însoțire împreună cu observațiile referitoare la eventuale diferențe sau neconcordanțe la compartimentul contabilitate în vederea înregistrării în sistemul informatic și a generării notei de recepție și constatare diferențe. Totodată marfa recepționată este predată gestionarului pentru depozitare.

Ieșirea din patrimoniu a stocurilor de natura mărfurilor se face prin vânzarea acestora către clienți, întocmindu-se în acest sens factură fiscală sau aviz de însoțire a mărfii.

Pentru exemplificarea operațiilor contabile aferente mișcării stocurilor în cadrul societății WILO TRANS SRL prezentam mai jos principalele operațiuni înregistrate în cursul lunii decembrie a exercițiului financiar 2013:

În data de 06.12.2013 se achiziționează cu factură fiscală un grup de pompare în valoare de 14.461,16 lei + TVA de la furnizorul SC WILO ROMANIA SRL, în vederea onorării comenzii unui client:

În data de 11.12.2013 se importă de la furnizorul intracomunitar 20 bucăți etanșări mecanice, la prețul unitar de 34,72 EUR/buc., pe factura emisă fiind facturat și transportul mărfii cu 20,00 EUR. Cursul BNR din ziua emiterii facturii a fost 4,4536 lei/euro.

Costurile cu transportul se vor include în prețul de achiziție al etanșărilor mecanice, fiecărei unități revenindu-i în acest caz o majorare de 1,00 EUR. Prețul astfel majorat este de 35,72 EUR/buc., care calculat la cursul BNR comunicat este 154,629 lei/buc., iar valoarea totală a livrării, exprimată în lei este de 3.092,58 lei.

Se vinde în data de 11.12.2013, cu factură fiscală, pompa achiziționată anterior, prețul de vânzare fiind de 21.691,74 lei + TVA

3.2. CONTABILITATEA PRODUCȚIEI PROPRII

Contabilitatea producției proprii respectă de asemenea metodele și tratamentele adoptate în cadrul societății pentru organizarea și conducerea contabilității. Pentru produsele a căror perioadă se stocare este mai mică de 30 de zile se aplică metoda inventarului permanent, iar pentru cele care depășesc această perioadă se utilizează metoda inventarului intermitent.

Evaluarea stocurilor de produse finite se realizează la costul efectiv de producție, cu evidențierea la preț prestabilit și corectarea cu diferențele de preț.

Activitatea de producție în cadrul societății se realizează în general pe baza comenzilor clienților, produsele realizate fiind particularizate pe cerințele acestora. Pentru produsele considerate uzuale nu este necesară desfășurarea unei activități de producție, furnizorii principali asigurând toată gama de produse necesară acoperirii cerințelor pieței. Acest lucru justifică de asemenea și ponderea mica a produselor finite în cadrul totalului stocurilor la inventarul efectuat înaintea încheierii situațiilor financiare anuale.

Ciclul producției în cadrul societății comerciale WILO TRANS SRL începe în momentul lansării comenzii pentru un produs particularizat, care este mai eficient din punct de vedere economic să fie realizat în regie proprie. Astfel, pe baza datelor tehnice din oferta înaintată clientului se întocmește necesarul de materiale, pe baza căruia se realizează aprovizionările sau transferurile între gestiuni necesare. După realizarea aprovizionării, pe baza bonului de predare, materialele ajung în cadrul atelierului societății. După finalizarea produsului finit, acesta este predat depozitului în conformitate cu nota de predare. În paralel, în cadrul compartimentului contabilitate se înregistrează toate documentele necesare (facturi de intrare, transferuri de gestiune, bon de consum și notă de predare). După acest moment produsul urmează să fie livrat beneficiarului pe baza avizului de însoțire a mărfii și/sau a facturii fiscale.

Pentru exemplificarea operațiilor contabile privind producția proprie în cadrul societății WILO TRANS SRL prezentam mai jos principalele tipuri de operațiuni înregistrate în cursul lunii decembrie aferente exercițiului financiar 2013:

În data de 10.12.2013 un client lansează o comandă pentru livrarea unei instalații de pompare a apelor uzate, care va fi produsă în cadrul societății. Pentru producerea instalației se stabilește următorul necesar de materiale: 2 pompe, vană de izolare, clapetă de reținere, țevi, coturi și postament pentru instalație. Necesarul de materiale va fi asigurat astfel:

– cele 2 pompe din stocul de mărfuri, prețul de înregistrare al acestora fiind de 8.510,04 lei/buc.;

– vana de izolare din stocul de mărfuri, prețul de înregistrare fiind de 370,30 lei/buc.;

– clapeta de reținere, țevile, coturile și postamentul se aprovizionează de la un furnizor.

În data de 11.12.2013 se efectuează transferul între gestiuni pentru materialele aflate în stocul de mărfuri. Valoarea totală a acestor materiale este de 2 x 8.510,04 lei + 370,30 lei = 17.390,38 lei.

Tot în data de 11.12.2013 se aprovizionează restul materialelor de la furnizor, pe baza de factură fiscală, valoarea totală a acestor materiale fiind de 6.584,64 lei + TVA.

În data de 12.12.2013 se înregistrează se dau spre consum toate materialele necesare producerii instalației.

În data de 20.12.2013 se predă instalația de pompare a apelor uzate ca produs finit, urmând ca diferențele de preț la produse să se calculeze la sfârșitul lunii pentru toate produsele.

În data de 20.12.2013 are loc și vânzarea cu factură fiscală a produsului obținut, prețul de vânzare fiind de 29.123,90 lei + TVA.

La sfârșitul lunii decembrie 2013 se înregistrează diferențele de preț la produsele obținute în cursul lunii.

3.3. CONTABILITATEA ALTOR STOCURI

În cadrul activității curente a societății, pe parcursul exercițiului financiar 2013, în afară de mișcările de stocuri aferente mărfurilor și producției, s-au mai înregistrat operațiuni privind achiziția materialelor de natura obiectelor de inventar, precum și achiziția și consumul de materiale consumabile și carburanți.

Pentru materialele de natura obiectelor de inventar, în momentul achiziționării lor s-a întocmit notă de recepție și constatare diferențe, iar ulterior acestea au fost date în folosință. În cazul materialelor consumabile și a carburanților, pentru aceste stocuri nu s-a mai efectuat recepție, fiind incluse direct în cheltuielile aferente exercițiului.

Pentru exemplificarea operațiilor contabile privind alte stocuri proprie în cadrul societății WILO TRANS SRL prezentam mai jos principalele tipuri de operațiuni înregistrate în cursul lunii decembrie aferente exercițiului financiar 2013:

1. În data de 11.12.2013 se achiziționează cu factură fiscală de la un furnizor o imprimantă Canon, la prețul de 667,50 lei + TVA.

2. La sfârșitul lunii decembrie 2013 se dă în folosință imprimanta achiziționată în cursul lunii.

3. În data de 31.12.2013 se achiziționează cu factură fiscală combustibil în valoare de 473,18 lei + TVA, înregistrarea fiind efectuată direct pe cheltuieli.

4. În data de 02.12.2013 se achiziționează de la furnizorul de papetărie, pe bază de factură fiscală, 50 de tipuri de hârtie pentru copiator, la prețul unitar de 9,08 lei/buc. + TVA, înregistrarea fiind efectuată direct pe cheltuieli. Valoarea totală înscrisă pe factură este de 454 lei + TVA.

Având în vedere profilul societății comerciale WILO TRANS SRL, utilizarea anumitor conturi de stocuri nu a fost necesară. Între aceste conturi se numără contul 346 – Produse reziduale, conturile din grupa 35 – Stocuri aflate la terți, conturile 361 și 368 – Animale și păsări și diferențe de preț aferente acestora și conturile 381 și 388 – Ambalaje și diferențe de preț aferente acestora.

3.4. DEPRECIEREA STOCURILOR

La sfârșitul exercițiului financiar, cu ocazia efectuării inventarierii stocurilor, se determină valoarea actuală a stocurilor în funcție de utilitatea lor și prețul de piață. Se poate constata că valoarea de inventar poate fi inferioară sau mai mică decât costul stocurilor. Acest fapt se datorează fie reducerii prețului de vânzare a stocului, fie deteriorării stocurilor sau uzurii lor morale sau chiar a deteriorări stocurilor în procesul de producție. În situația în care se constată că valoarea actuală a stocurilor este inferioară valorii costului de achiziție), se înregistrează în contabilitate deprecierea stocurilor, pentru care se constituie provizioane pentru deprecieri. Pentru înregistrarea deprecierii stocurilor întreprinderea recunoaște această pierdere de valoare sub forma unei cheltuieli concomitente cu constituirea provizionului pentru depreciere. În cazul în care se constată că valoarea actuală a stocurilor este superioară valorii costului de achiziție, se vor anula eventualele ajustări de depreciere constituite.

Pentru exemplificarea operațiilor contabile privind deprecierea stocurilor în cadrul societății WILO TRANS SRL prezentam mai jos operațiunile înregistrate în cursul exercițiului financiar 2013:

1. În cursul lunii noiembrie 2013, în urma returnării unor mărfuri achiziționate în cursul anului 2011 de un client care nu a putut efectua plata facturii se constituie o depreciere în valoare de 6.288,14 lei.

2. În cursul lunii decembrie 2013 s-a reușit valorificarea la același preț a mărfurilor returnate în luna septembrie, anulându-se astfel deprecierea constituită.

3. Tot cu ocazia efectuării inventarului anual la 31.12.2013, datorită diminuării stocului de mărfuri de la închiderea exercițiului anului 2012 de la valoarea de 1.368.088 lei la valoarea de 598.110 lei se impune diminuarea deprecierii aferente mărfurilor cu valoarea de 250.319 lei.

CAPITOLUL 4. GESTIUNEA DATELOR ȘI INFORMAȚIILOR PRIVIND STOCURILE ÎN SISTEMELE ERP

4.1. DATE GENERALE PRIVIND SISTEMELE ERP

Sistemele ERP (Enterprise Resource Planning) reprezintă o infrastructură software, în general o suită de aplicații integrate, prin care o companie poate aduna, stoca, utiliza și interpreta datele din cadrul activităților efectuate, oferind suport în timp real pentru gestiunea diferitelor structuri, procese și fluxuri din cadrul firmei. Scopul sistemelor ERP este realizarea obiectivelor de afaceri.

Primele sisteme de tip ERP au apărut în perioada anilor 1960, fiind folosite în principal pentru asistarea procesului de producție. Primul produs de acest tip a fost MRP (Material Resource Planning). Totuși aceste aplicații nu acopereau și alte zone de interes pentru firme, cum ar fi contabilitate, vânzări sau resurse umane.

Evoluția spre forma actuală a sistemelor ERP a avut loc începând cu anii 1990. Chiar dacă în timp MRP și-a extins funcționalitățile, sistemele ERP actuale au apărut în momentul în care a fost posibilă centralizarea informațiilor într-o platformă comună, iar funcționalitățile au fost integrate. Evoluția sistemelor în această perioadă se datorează în principal problemei anului 2000 (sistemele existente până la acea dată nu luau în considerare decât ultimele 2 cifre ale anilor) și introducerea monedei Euro (sistemele nefiind concepute pentru tranziția spre o nouă monedă).

În prezent sistemele ERP au evoluat și mai mult prin utilizarea internetului pentru eficientizarea funcționalităților. Astfel, prin integrarea sistemelor ERP în aplicații web, este posibil accesul de la distanțe foarte mari la orice informație. De exemplu clienții de pe alte continente pot avea acces în timp real la stadiul propriilor comenzi sau la stocurile furnizorilor.

O aplicație ERP poate fi definită ca și o îmbinare a tehnologiei informației cu practicile de conducere a afacerilor, prin care, în vederea atingerii unor obiective specifice, procesele de afaceri ale unei companii sunt integrate în sistemul informatic.

În timp, tehnicile și practicile de management s-au conturat într-un set de reguli, denumit în engleză „best practices”. Chiar dacă aceste practici sunt rezultatul unui îndelung proces de sedimentare, este necesară actualizarea continuă a acestora pe baza modificărilor structurale ale mediului de afaceri.

Implementarea sistemelor ERP se recomandă a fi făcută pe o structură IT optimă, în vederea operării la randament maxim a proceselor de afaceri pentru atingerea obiectivelor de afaceri prestabilite. Prin structura IT se înțelege întreaga infrastructură hardware, software, de rețea și de comunicații necesară implementării și funcționării unui sistem ERP.

Printre caracteristicile sistemelor ERP amintim:

este un sistem integrat care funcționează in timp real fără a avea nevoie de actualizări periodice

se utilizează o bază de date comună în toate aplicațiile

un aspect unitar între toate modulele

Dintre modulele uzuale ale sistemelor ERP, care se regăsesc la toate sistemele existente pe piață putem aminti următoarele:

Pot fi enumerate câteva categorii de module care servesc la gestionarea cu eficiența a unei întreprinderi:

– producție, scopul acestui modul fiind planificarea și urmărirea producției;

– gestiune, scopul acestui modul fiind evidența stocurilor, a furnizorilor, a plaților și încasărilor;

– salarii, scopul acestui modul fiind calculul salariilor și managementul informațiilor referitoare la personal;

– contabilitate, scopul acestui modul fiind evidența financiar contabilă a întreprinderii;

– imobilizări, scopul acestui modul fiind evidența mijloacelor fixe și calculul amortizării acestora;

– CRM (customer relationship management), scopul acestui modul fiind managementul relațiilor cu clienții;

– BI (business intelligence), scopul acestui modul fiind generarea de rapoarte, analize și prognoze.

O caracteristică importantă a sistemelor ERP este de asemenea ușurința adaptării la cerințele utilizatorilor.

Sistemele ERP se pot extinde și cu ajutorul unor aplicații dezvoltate de terți. Producătorii sistemelor ERP asigură de obicei accesul la date și caracteristici cu ajutorul unor interfețe. Astfel se pot obține caracteristici suplimentare, cum ar fi: arhivare, raportare și republicare, planificare avansata, accesul la date specializate (pentru analize și marketing), etc.

Implementarea sistemelor ERP oferă o serie de avantaje pentru eficientizarea proceselor de afaceri:

reducerea costurilor operaționale, informația fiind prelucrată o singură dată și accesibilă oricărui modul care are nevoie de ea; în acest fel se economisesc timp și resurse și se reduce considerabil probabilitatea de a comite erori de operare

facilitarea managementului operațiunilor curente, deciziile din fiecare zi putând fi luate având la bază rapoarte construite pe baza informațiilor actuale, coerente și prezentate intuitiv

optimizarea stocurilor, prin existența instrumentelor de management care permit controlul aprovizionărilor, al livrărilor, al producției, etc.

creșterea nivelului de onorare al comenzilor prin automatizarea canalului de preluare al comenzilor, de achiziție, de management al stocurilor sau de management de depozit, eliminându-se eventualele disfuncționalități care pot duce la neonorarea cererilor sau livrarea de produse care nu au fost comandate

îmbunătățirea fluxului de numerar

integrarea informațiilor financiare

protecția datelor sensibile prin consolidarea multiplelor sisteme de securitate într-o singură structură.

Implementarea sistemelor ERP poate aduce și anumite dezavantaje, în funcție de profilul afacerii și soluția aleasă:

personalizarea poate fi problematică; sistemele ERP trebuie să aducă la numitor comun nevoile întreprinderii, forțând organizația să caute alternative pentru îndeplinirea unor cerințe unice

costurile implementării și utilizării pot fi mai ridicate decât în cazul utilizării soluțiilor mai puțin integrate

școlarizarea personalului pentru utilizarea unui astfel de sistem ocupă din timpul necesar efectuării operațiilor zilnice

armonizarea sistemelor ERP poate fi o sarcină dificilă, în special pentru companiile mari, necesitând mult timp, planificare și bani

4.2. GESTIUNEA DATELOR ȘI INFORMAȚIILOR PRIVIND STOCURILE ÎN WINMENTOR

Pachetul de programe WinMENTOR este conceput pentru a respecta cerințele pieței actuale, oferind un acces simplu și rapid la toate resursele disponibile. WinMENTOR cuprinde instrumente integrate pentru stocarea, analiza și raportarea rapidă a informațiilor și permite astfel accesul rapid la orice informație contabilă sau de gestiune.

Produsul este construit pe o platformă simplă și compactă, conferind astfel stabilitate în lucrul sub diferitele sisteme de operare. Pachetul integrat de aplicații de gestiune WinMENTOR este realizat în mediul de programare vizuală Delphi. El a fost creat special pentru lucrul în rețea și la distanță și poate fi instalat pe calculatoare cu sisteme de operare Windows, începând de la Windows NT și Windows Millenium și terminând cu cele mai recente versiuni Windows 7 și 8.

WinMENTOR asigură simplitatea culegerii datelor inițiale, ușurința în transmiterea informațiilor și în manevrarea datelor contabile și de gestiune datorită interconectivității modulelor și a conectivității aplicației cu o gamă variată de periferice de gestiune (case de marcat, cititoare de coduri de bare, cântare electronice, terminale de culegere de date, etc.) aduce în prim plan.

În ceea ce privește stocurile, WinMENTOR rezolva integral problema acestora, în strânsă legătură cu aspectul contabil. În acest sens pachetul de programe prezintă următoarele caracteristici:

evidență multi-gestiune cantitativ-valorică sau global-valorică;

descărcarea automată din stoc pe baza metodelor de gestiune cunoscute: FIFO, LIFO, CMP, identificare specifică;

nomenclatorul articolelor de stoc este compact (nu se creează poziții noi pentru intrările care au prețuri diferite la același articol);

posibilitatea înregistrării automate a patru taxe asociate pentru fiecare articol de stoc în parte;

identificarea rapidă a articolelor din stoc prin folosirea claselor de încadrare și a atributelor de caracterizare;

folosirea de unități de măsură multiple, cu transformarea automată a cantității și a prețului pe baza parităților specificate;

evidența pe serii, termene de garanție și date de expirare;

calculul coeficientului de diferențe de preț în cazul evidenței global-valorice.

Rezolvarea documentelor legate de înregistrarea stocurilor și a serviciilor se face pe machete specializate, cu aspect asemănător cu cel al formularelor tipizate, astfel:

intrări de stocuri sau servicii pe facturi, avize de expediție, chitanțe fiscale, bonuri de achiziție, cu evidențierea diferențelor constatate la recepție și tipărirea de note de recepție corespunzătoare;

intrări din import (DVI) și calcul automat al prețului de import, cu toate componentele acestuia (transport, asigurare, taxe și comisioane vamale, accize, etc.);

intrări din producția proprie;

ieșiri spre consum, cu preluarea automată a consumurilor specifice aferente comenzilor interne lansate în producție și tipărirea de bonuri de consum;

vânzări de mărfuri sau produse din stoc sau vânzări de servicii evidențiate pe agenți de vânzare, cu tipărirea facturilor, avizelor de expediție sau chitanțelor fiscale corespunzătoare;

vânzări la export, cu tipărirea de facturi (invoice);

transfer de articole din stoc între gestiuni, modificări de stoc (modificarea prețului de înregistrare, măriri sau diminuări de stoc), cu tipărirea de note de transfer sau avize de expediție;

evidența comenzilor emise către furnizori și a comenzilor de la clienți, cu tipărire de facturi proforma;

evidența facturilor nesosite, aferente intrărilor pe avize de la furnizori și a facturilor de întocmit, posibilitatea tipăririi facturilor corespunzătoare avizelor emise.

WinMENTOR poate înregistra orice tip de discount, având posibilitatea distribuirii pe prețuri a reducerilor de la furnizori și generarea automată de reduceri la vânzări în funcție de valoarea facturii, volumul tranzacțiilor încheiate cu clientul, cantitatea facturată către un client sau termenul de plată al facturii. Pentru toate tipurile de documente de vânzare se pot urmări termene de plată și majorări de întârziere la plată.

Pentru asigurarea gestiunii datelor și informațiilor, interfața pachetului de programe WinMENTOR este împărțită în două secțiuni: Date și Liste. În secțiunea Date programul permite introducerea, modificarea și ștergerea datelor aferente tuturor modulelor, precum și generarea și tipărirea formularelor legate de introducerea de date (facturi fiscale, avize de însoțire a mărfii, note de recepție și constatare diferențe, bonuri de consum, note de predare a produselor finite). În secțiunea Liste se asigură accesul la generarea listelor și rapoartelor, precum și la consultarea oricăror date introduse în sistem, utilizându-se în acest sens formate care pot fi vizualizate pe ecran, listate la imprimantă sau exportate în alte formate.

Pentru gestionarea listei de produse avem la dispoziție nomenclatorul de articole (denumit Articole de stocuri), după cum se poate observa în figura 4.1. Aici se pot efectua operațiile de bază privind gestionarea listei de articole, și anume: adăugare articol, vizualizare articol sau ștergere articol.

Figura nr. 4.1. Nomenclator articole

Pentru caracterizarea articolelor, în interfața de adăugare articol, care este identică cu interfața de modificare articol, avem la dispoziție o serie vastă de opțiuni și informații care pot fi stocate pentru fiecare articol în parte, așa cum se poate observa în figura 4.2. Printre cele mai importate informații care pot fi stocate pentru fiecare articol amintim denumirea, clasa de caracterizare, tipul articolului (stoc sau serviciu), informații referitoare la unitățile de măsură, înseriere, date de înregistrare implicite, taxele asociate (TVA, accize, etc.) și codificare (cod intern, cod extern, cod vamal, cod pentru declarația 394).

Figura nr. 4.2. Vizualizare articol

În strânsă legătură cu atributele de caracterizare ale articolelor, prin interfața de configurare a tipurilor contabile, prezentată în figurile 4.3 și 4.4 se pot defini tipurile contabile utilizate de articolele înregistrate. Configurarea tipurilor contabile permite stabilirea contului reprezentativ, precum și a conturilor utilizate în operațiile cu articole sau stabilirea metodei de evaluare a costului.

Figura nr. 4.3. Vizualizare caracterizare contabilă articole

Figura nr. 4.4. Vizualizare caracterizare contabilă articole

Gestionarea tipurilor contabile se realizează asemănător articolelor, interfața gestionării tipurilor contabile permițând toate operațiile necesare, respectiv: adăugare, modificare sau ștergere tip contabil. În cazul efectuării de modificări care influențează evidențele contabile se recomandă rularea refacerii complete a jurnalului.

Pentru efectuarea tuturor operațiilor legate de mișcarea stocurilor, în interfața programului WinMENTOR sunt puse la dispoziție trei meniuri, organizate după tipul mișcării stocurilor, și anume: intrări de stocuri (prin facturi fiscale, avize de însoțire a mărfii, intrări din import, etc.), mișcări interne ale stocurilor (bonuri de consum, micșorare sau mărire de stoc, note de predare, etc.) și ieșiri de stocuri (prin vânzare cu factura fiscală, aviz de însoțire a mărfii sau la export, etc.).

Cu ajutorul opțiunilor prezente în meniul Intrări se pot introduce facturile de la furnizori, avizele de la furnizori, intrările din import, chitanțele pentru sumele plătite în numerar către furnizori, etc.

În fereastra Intrări: facturi fiscale (figura 4.5) se pot efectua operații de adăugare factură nouă, vizualizare factură existentă, ștergere factură existentă, precum și căutare în lista de facturi după diverse criterii. În același timp este prezentată și lista cu facturile care sunt deja introduse. Pentru modificarea datelor introduse într-o factură se utilizează butonul Modific din cadrul vizualizării facturii. Operațiile de adăugare, modificare și ștergere nu sunt permise pentru lunile închise.

Figura nr. 4.5. Intrări facturi fiscale

În momentul adăugării unei facturi noi, se afișează fereastra din figura 4.6, în care se vor introduce de pe factura primită de la furnizor toate informațiile necesare, astfel:

denumire furnizor, prin alegerea acestuia din lista pusă la dispoziție, cu posibilitatea adăugării unui furnizor nou în cazul în care acesta nu este definit;

seria, numărul și data facturii;

alegea opțiunii corespunzătoare pentru plata TVA la încasare, în cazul în care furnizorul aplică sistemul de plată a TVA la încasare;

popularea listei cu articolele cuprinse pe factura furnizorului, cu precizarea unităților de măsura, a cantităților și prețurilor de intrare. Alegerea articolelor se poate face fie prin selectarea acestora din lista de articole existente, fie prin adăugarea lor pentru articolele noi. Adăugarea unui articol se efectuează în același mod ca și în cazul Nomenclatorului de articole;

datele privind expediția.

Opțional se pot introduce observații la factură sau termenul de plată (care se completează automat dacă în caracterizarea furnizorului este definit termenul de plată la cumpărare).

În cazul în care este necesară majorarea sau diminuarea prețului de intrare pentru articolele din factură (prin includerea cheltuielilor de transport sau datorită acordării unor reduceri comerciale ce pot fi incluse direct în preț), acest lucru realizează cu ajutorul butonului Diminuare/majorare, care poate aplica corecția de preț atât pe toate articolele, cât și pe grupuri de articole.

Figura nr. 4.6. Vizualizare factură fiscală primită

După introducerea tuturor informațiilor în secțiunea Document, în cadrul secțiunii Recepție (figura 4.7) se vor introduce numărul recepției, câmp care se completează automat cu primul număr liber din carnetul de documente, gestiunea în care se face recepția și tipul contabil al articolelor recepționate. Dacă este cazul, asupra produselor se poate aplica o valoare suplimentară, a cărei repartizare se poate face proporțional în funcție de valoare, masă sau volum.

Figura nr. 4.7. Recepție factură fiscală

După ce toate datele au fost introduse și verificate, prin apăsarea butonului Salvez se stochează în sistemul informatic noua factură, din acest moment fiind posibilă tipărirea notei de recepție și constatare diferențe (figura 4.8) prin utilizarea butonului Tipărire din secțiunea Recepție. În cazul în care nu au fost introduse toate informațiile necesare sau a existenței unor necorelări, programul avertizează asupra acestora pentru a putea fi corectate.

Figura nr. 4.8. Vizualizare notă de recepție și constatare diferențe înaintea tipăririi

Gestionarea facturilor din import (invoice) se realizează în mod asemănător facturilor interne, având la dispoziție în fereastra Intrări din import (figura 4.9) lista facturilor introduse deja, precum și butoanele pentru adăugare factura nouă și vizualizare sau ștergere factură existentă. Modificarea datelor introduse se poate face din vizualizarea facturii prin apăsarea butonului Modific. Adăugarea, modificarea și ștergerea datelor nu sunt permise în lunile închise.

Figura nr. 4.9. Intrări facturi din import

Pentru introducerea unei facturi din import (figura 4.10) este necesară completarea următoarelor informații:

furnizor, care se alege din lista pusă la dispoziție;

numărul și data facturii;

moneda facturii;

selectarea tipului de import (definitiv, temporar sau definitiv cu suspendare temporară de TVA;

popularea listei cu articolele facturate, cu precizarea unităților de măsură, a cantităților și a prețurilor de intrare.

Opțional se pot introduce observații la factură sau data scadenței.

Figura nr. 4.10. Vizualizare factură import

În secțiunea DVI se vor introduce informații suplimentare necesare în cazul importurilor, cum ar fi cursul de schimb utilizat, regimul TVA, taxele vamale, etc.

După introducerea tuturor informațiilor, în secțiunea Recepție se vor introduce numărul recepției, care se completează automat cu primul număr liber din carnetul de documente, gestiunea în care se face recepția și tipul contabil al articolelor recepționate. Dacă este cazul, asupra produselor se poate aplica o valoare suplimentară, a cărei repartizare se poate face proporțional în funcție de valoare, masă sau volum.

Figura nr. 4.11. Recepție factură import

După ce toate datele au fost introduse și verificate, prin apăsarea butonului Salvez se stochează în sistemul informatic noua factură, din acest moment fiind posibilă tipărirea notei de recepție și constatare diferențe (figura 4.12) prin utilizarea butonului Tipărire din secțiunea Recepție. În cazul în care nu au fost introduse toate informațiile necesare sau a existenței unor necorelări, programul avertizează asupra acestora pentru a putea fi corectate.

Figura nr. 4.12. Vizualizare notă de recepție și constatare diferențe import înainte de tipărire

Pentru efectuarea operațiunilor de vânzare (ieșiri de stocuri), în meniul Ieșiri se înregistrează și listează facturile de vânzare, avizele pentru însoțirea mărfii, facturile la avize, etc.

În fereastra Ieșiri: facturi fiscale (figura 4.13) se pot efectua operațiile de adăugare factură nouă, vizualizare factură existentă, ștergere factură existentă, precum și căutare în lista de facturi după diverse criterii. Modificarea unei facturi se poate realiza apăsând butonul Modific în vizualizarea facturii. Totodată este prezentată și lista cu facturile care sunt deja introduse.

Figura nr. 4.13. Ieșiri facturi fiscale

În momentul adăugării unei facturi noi, în fereastra prezentată în figura 4.14 se vor introduce toate datele necesare emiterii unei facturi fiscale:

denumire beneficiar, prin alegerea acestuia din lista pusă la dispoziție, cu posibilitatea adăugării unui nou beneficiar în cazul în care acesta nu este definit;

numărul și data facturii;

articolele care se vând, cu precizarea unităților de măsură, a cantităților și prețurilor de vânzare. Alegea articolelor realizează prin selectarea acestora din lista de articole existente;

datele privind expediția.

Opțional se pot introduce observații la factură sau termenul de plată (care se completează automat dacă în caracterizarea beneficiarului este definit termenul de plată la vânzare).

În cazul facturilor de ieșire sunt prezente și alte opțiuni, printre care putem aminti anulare factură, acordarea de puncte de bonificație în cazul în care firma organizează programe de fidelizare a clienților sau transformarea prețurilor în lei, la cursul definit în program în cazul în care prețurile se ofertează în valută.

Figura nr. 4.14. Vizualizare factură fiscală emisă

După introducerea informațiilor din secțiunea Document, în cadrul secțiunii Livrare (figura 4.15) se vor alege gestiunea și tipul contabil al bunurilor și se va efectua preluarea acestora din stoc. Acest lucru se poate face fie automat, prin apelarea la butonul Preluare automată din stoc, fie manual, pentru fiecare poziție în parte.

Figura nr. 4.15. Livrare articole din factura fiscală

După introducerea datelor și a verificării acestora, prin apăsarea butonului Salvez se stochează în sistemul informatic noua factură, din acest moment fiind posibilă tipărirea facturii fiscale, precum și a dispoziției de livrare. În cazul în care lipsesc informații esențiale sau nu au fost preluate toate articolele din stoc programul avertizează asupra existenței erorilor pentru corectarea lor.

Asemănător facturilor fiscale se procedează și în cazul avizelor de însoțire a mărfii sau a facturilor la avize, cu particularitățile specifice fiecărui document. Opțiunea Facturi la avize se folosește pentru generarea facturii fiscale aferente unui aviz emis, pentru crearea legăturilor necesare între cele două documente.

În ceea ce privește producția proprie, în cadrul meniului Interne avem la dispoziție toate opțiunile necesare înregistrării în contabilitate, și anume: transferul între gestiuni, generarea bonurilor de consum și notele de predare pentru produsele finite.

Transferul între gestiuni se utilizează în cazul în care este necesară utilizarea de mărfuri în cadrul procesului de producție. Gestionarea transferurilor între gestiuni de realizează din fereastra Transfer între gestiuni (figura 4.16) unde există posibilitatea adăugării, vizualizării sau ștergerii transferurilor. Modificarea datelor introduse se realizează din vizualizarea transferului între gestiuni prin apăsarea butonului Modific. Operațiunile de adăugare, modificare și ștergere a datelor nu mai sunt permise în lunile închise.

Figura 4.16. Transfer între gestiuni

La adăugarea unui transfer nou, în nota de transfer (figura 4.17) se vor introduce următoarele informații:

numărul și data transferului;

gestiunea destinație;

articolele care trebuie transferate, cu precizarea unităților de măsură, a cantităților și noului tip contabil. Alegerea articolelor realizează prin selectarea acestora din lista de articole existente.

Opțional se pot introduce observații la nota de transfer.

Figura nr. 4.17. Vizualizare notă transfer între gestiuni

După introducerea informațiilor în secțiunea Document, în cadrul secțiunii Livrare (figura 4.18) se va efectua rezolvarea livrării din stoc a articolelor introduse. Preluarea produselor se poate face fie automat, fie manual pentru fiecare poziție în parte.

Figura nr. 4.18. Livrare articole din nota de transfer

Gestionarea bonurilor de consum se realizează din fereastra Ieșiri: Consum intern (figura 4.19) unde se pot adăuga, vizualiza sau șterge bonurile de consum. Modificarea datelor introduse se poate face prin apăsarea butonului Modific în momentul vizualizării unui bon de consum. Adăugarea, modificarea și ștergerea datelor nu sunt permise în lunile închise.

Figura nr. 4.19. Ieșiri consum intern (bonuri de consum)

În momentul adăugării unui nou bon de consum, în fereastra din figura 4.20 se vor introduce următoarele informații:

numărul și data bonului de consum;

gestiunea care consumă;

articolele care se consumă, cu precizarea unităților de măsură și a cantităților consumate. Alegerea articolelor realizează prin selectarea acestora din lista de articole existente.

Opțional se pot introduce observații la bonul de consum.

Figura nr. 4.20. Vizualizare bon de consum

După introducerea tuturor informațiilor în secțiunea Document, în cadrul secțiunii Livrare (figura 4.21) se va efectua rezolvarea livrării din stocul de materii prime sau materiale de bază a articolelor introduse. Preluarea produselor se poate face fie automat prin utilizarea butonului Preluare automată din stoc, fie manual pentru fiecare poziție în parte.

Figura 4.21. Livrare articole din bon de consum

După introducerea și verificarea datelor, prin apăsarea butonului Salvez se stochează în sistemul informatic bonul de consum, în acest moment fiind posibilă tipărirea acestuia (figura 4.22) prin utilizarea butonului Tipărire. În cazul în care nu au fost introduse toate informațiile necesare programul solicită completarea acestora.

Figura nr. 4.22. Vizualizare bon de consum înainte de tipărire

Gestionarea predărilor de produse finite se realizează din fereastra Intrări: producția proprie așa cum se poate vedea și în figura 4.23. Ca și în celelalte cazuri, și aici avem posibilitatea adăugării, vizualizării sau ștergerii notelor de predare. Modificarea unei note de predare se poate realiza apăsând butonul Modific în cadrul vizualizării unei note de predare. Adăugarea, modificarea și ștergerea datelor nu sunt permise în lunile închise.

Figura nr. 4.23. Intrări producția proprie (note de predare a produselor finite)

La adăugarea unei note de predare nouă (figura 4.24), se vor introduce următoarele informații:

numărul și data notei de predare;

secția de producție;

produsele care se predau, cu precizarea unităților de măsură și a cantităților și a valorii. Alegerea articolelor realizează prin selectarea acestora din lista de articole existente sau prin adăugarea lor în cazul în care produsul nu figurează în nomenclatorul de articole.

Opțional se pot introduce observații la nota de transfer.

Figura nr. 4.24. Vizualizare notă de predare

După introducerea tuturor informațiilor în secțiunea Document, în cadrul secțiunii Recepție (figura 4.25) se vor introduce numărul recepției, câmp care se completează automat cu primul număr liber din carnetul de documente, gestiunea în care se face recepția și tipul contabil al articolelor recepționate, care în cazul de față este Produse. Dacă este cazul, asupra produselor se poate aplica o valoare suplimentară, a cărei repartizare se poate face proporțional în funcție de valoare, masă sau volum.

Figura nr. 4.25. Recepție produs finit în nota de predare

După introducerea și verificarea datelor, prin apăsarea butonului Salvez se stochează în sistemul informatic nota de predare și, prin utilizarea butonului Tipărire, este posibilă tipărirea notei respective de predare, după cum se poate vedea în figura 4.26. În cazul în care nu au fost introduse toate informațiile necesare programul solicită completarea acestora.

Figura nr. 4.26. Vizualizare notă de predare înainte de tipărire

În ceea ce privește contabilitatea stocurilor, secțiunea Liste permite generarea tuturor documentelor justificative, financiar-contabile și a registrelor necesare desfășurării activității în condițiile legii. În plus, în legătură cu stocurile, se pot genera diverse liste și rapoarte necesare planificării și conducerii eficiente a firmei. Dintre documentele și rapoartele care pot fi generate în această secțiune amintim următoarele:

fișa de magazie

balanța stocurilor

rapoarte de gestiune

lista cu stocurile la moment

distribuția stocurilor

centralizatorul de stocuri

situații sintetice ale stocuri

lista stocurilor la terți

lista articolelor din nomenclatorul de articole

recepții

diferențe recepții

intrări

importuri

mișcări interne (transfer între gestiuni, măriri sau micșorări de stoc)

situația predărilor

situația consumurilor

detaliere livrări pentru consumuri

ieșiri

livrări

registru inventar

CAPITOLUL 5. CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Stocurile sunt activele circulante deținute pentru vânzare pe parcursul desfășurării normale a activității, sunt în curs de producție pentru o vânzare viitoare sau sunt prezente sub formă de materii prime, materiale sau alte consumabile pentru utilizare în procesul de producție sau pentru prestarea de servicii.

În calitatea lor de active, recunoașterea stocurilor are loc doar atunci când există posibilitatea ca ele să aducă întreprinderii beneficii economice viitoare, iar costul lor să poată fi evaluat în mod credibil.

Costul stocurilor este reprezentat de suma tuturor costurilor aferente achiziției sau prelucrării, cumulată cu alte costuri pe care întreprinderea trebuie să le suporte pentru aducerea stocurilor în forma și în locul în care sunt necesare întreprinderii. Costul stocurilor se utilizează pentru evaluarea stocurilor la intrare, la ieșire și la închiderea exercițiului financiar.

În contabilitatea curentă evaluarea stocurilor se realizează conform normelor generale de evaluare, elaborate în acord cu principiile contabile fundamentale. Evaluarea stocurilor se poate efectua la intrarea acestora în patrimoniu, la ieșirea acestora din patrimoniu, la inventariere sau la închiderea exercițiului financiar.

Pentru reprezentarea în contabilitate a stocurilor se utilizează conturile din clasa 3. Conturile din această clasă sunt conturi de activ, cu excepția conturilor aferente diferențelor de preț care au funcțiune dublă și a celor de ajustare a deprecierilor, care sunt de pasiv.

Inventarierea se definește ca fiind ansamblul operațiunilor prin care se constată existența tuturor elementelor analizate, cantitativ–valoric sau numai valoric, după caz, la data la care aceasta se efectuează.

Scopul principal al inventarierii stocurilor este stabilirea situației reale a tuturor elementelor de patrimoniu ale entității, precum și a bunurilor și valorilor deținute cu orice titlu, aparținând altor persoane juridice sau fizice, în vederea întocmirii situațiilor financiare anuale care trebuie să ofere o imagine fidelă a poziției financiare și a performanței entității pentru respectivul exercițiu financiar.

Studiul privind punerea în practică a conceptelor teoretice privitoare la contabilitatea stocurilor s-a realizat la societatea comercială WILO TRANS SRL din Cluj-Napoca. Societatea își organizează și conduce contabilitatea în conformitate cu legislația în vigoare. În acest sens s-au studiat principalele operațiuni legate de stocuri, fiind exemplificate în acest sens operațiunile legate de mișcarea stocurilor de mărfuri, a stocurilor aferente producției proprii (materii prime, produse finite, etc.), a altor stocuri (materiale consumabile, materiale de natura obiectelor de inventar), precum și înregistrarea ajutărilor de depreciere a stocurilor.

În urma studiului efectuat, se impune formularea unor propuneri referitoare la îmbunătățirea activității firmei:

– organizarea unor întruniri premergătoare inventarierii cu caracter informativ-instructiv prin care angajații unității să fie informați de importanța inventarierii, pentru asigurarea integrității patrimoniului societății

– asigurarea unei rețele informatice între contabilitatea generală și evidența operativă de la depozitele de produse și mărfuri, pentru preluarea automată a datelor privind evidența stocurilor și mișcării lor (intrări-ieșiri)

– o mai bună organizare a depozitelor de produse și mărfuri, prin gruparea produselor pe tipuri, sortimente, dimensiuni, etichetarea rafturilor, pentru identificarea mai ușoară a produselor

– calcularea periodică a principalilor indicatori economico-financiari (indicatori de lichiditate, de gestiune, solvabilitate, de rentabilitate) pe baza datelor furnizate de contabilitate. Acest lucru ar duce la obținerea unor informații importante precum: viteza de rotație a stocurilor sau eficiența societății de a realiza profit din resursele disponibile.

Totodată, în urma inventarierii anuale au fost identificate o serie de stocuri fără mișcare sau cu mișcare lentă (în principal este vorba de racorduri flexibile de gaz care au o vechime de peste 5 ani, nu mai sunt agrementate în România și au în compoziție cauciuc care în timp îmbătrânește). Astfel de stocuri nu mai aduc beneficii activității firmei, ocupând și un spațiu însemnat în cadrul depozitului. Pentru eliminarea acestor stocuri din patrimoniul firmei se impune efectuarea unei evaluări a stării acestor stocuri, iar în funcție de rezultatele evaluării luarea unor decizii:

pentru stocurile nedepreciate să se încerce vânzarea la preț redus sau vânzarea prin licitație;

pentru stocurile depreciate, în funcție de gradul de depreciere și compoziția lor:

în cazul în care acestea se pot dezmembra să se utilizeze subansamblele care pot fi refolosite în cadrul procesului de producție, în măsura în care acest lucru este posibil;

pentru subansamblele care nu se pot refolosi sau pentru stocurile care nu se pot dezmembra să se încerce vânzarea către centrele de reciclare și recuperare a materialelor.

Măsurile propuse necesită investiții și afectarea unui timp de muncă mai mare, dar îndeplinirea lor este necesară într-o economie de piață concurențială, cu atât mai mult în perioada actuală, succesul în afaceri și implicit obținerea unui profit cât mai mare, depinzând de cunoașterea în orice moment a situației financiare, a patrimoniului și rezultatelor propriei unități.

BIBLIOGRAFIE

Legea 571/2003 coroborată cu HG 44/2004 privind

Codul fiscal

cu normele metodologice de aplicare, http://static.anaf.ro/static/10/Anaf/Legislatie_R/Cod_fiscal_norme_2014.htm