Studiu privind competitivitatea sistemelor urbane la nivel european [301473]

Capitolul 1. Repere conceptuale privind competitivitatea urbană

Un oraș semnifică de obicei o zonă de cartiere rezidențiale cu un grad ridicat de urbanizare. Este o arie cu un singur centru administrativ ce include zone urbane și poate cuprinde și suburbii sau sate (Ni et.al, 2017, p. 20).

[anonimizat] o [anonimizat] 500 000 de locuitori. Un oraș mare este aproximarea centrului urban atunci când acesta se extinde dincolo de granițele administrative ale orașului. [anonimizat].

[anonimizat], ajută la îndeplinirea obiectivelor naționale și reprezintă nucleul existenței umane și al stilului de viață. Orașele sunt ,,inima” economiei globale. [anonimizat]. Oportunitățile și provocările asociate cu urbanizarea sunt destul de evidente în țările cele mai populate de pe glob ale căror orașe sunt cele mai mari și dinamice din lume (Kulenovic și Zhu, 2016).

Orașele diferă din multe puncte de vedere: dimensiune, [anonimizat], [anonimizat], sistem politic etc. Fiecare oraș are propriile priorități în ceea ce privește dezvoltarea care îi formează pespectiva și obiectivele (Kilroy et.al., 2015, p. 26). Mai multe orașe de exemplu din estul Europei se diminuează datorită industriei în declin. [anonimizat].

În timp ce trei sferturi dintre orașe au crescut mai repede decât economiile naționale încă de la începutul anilor 2000, încă este loc de ameliorare: se pot crea foarte multe noi locuri de muncă în fiecare an dacă orașele s-ar comporta precum cele mai competitive metropole de la nivel mondial (Kilroy et.al, 2015). [anonimizat]-și îmbunătățească performanțele economice pentru a ține pasul.

Orașele sunt din ce în ce mai expuse la forțele globale pe măsură ce statul național devine mai deschis către fluxurile de capital și cele comerciale. Acest fenomen constituie atât o [anonimizat].

Dar este și o oportunitate întrucât orașele dețin mai multe posibilități de a-[anonimizat]. Totuși orașele pot controla doar o parte din factorii ce le determina competitivitatea (Webster și Muller, 2000, p. 3).

[anonimizat], de exemplu: [anonimizat], tarifele, stimulentele, politicile etc. [anonimizat] o influență majoră asupra competitivității orașelor.

Conceptul de competitivitate urbană

Competitivitatea este diferită de concurență. [anonimizat], un altul pierde. [anonimizat], astfel încât toate orașele și economia națională să crească și să aibă beneficii simultan.

Conceptul de ,,competitivitate urbană” se referă în principal la abilitatea unui oraș de a crea o valoare mai mare și mai bună, cu resurse mai reduse decât alte orașe și de a oferi bunăstare locuitorilor săi în cadrul concurenței și al dezvoltării (Pengfei și Hou, 2016, p.1). Conform acestei definiții, rata de creștere economică pe termen lung, cota de piață globală, venitul general pe cap de locuitor pot indica competitivitatea orașului.

Competitivitatea urbană vizează capacitatea orașelor de a atrage și reține resurse în contextul concurenței în creștere între regiuni și state (Turok et.al., 2008). Specificul competitivității urbane se referă la faptul că orașele trebuie să concureze nu doar pe plan internațional, ci și pe plan național. Competiția între orașe se axazează pe investiții, capital uman, turism și evenimente culturale și sportive.

Conform lui D.Webster (2000), competitivitatea urbană se referă la capacitatea unei regiuni urbane de a produce și a comercializa un set de servicii și produse de calitate superioară în comparație cu cele din alte orașe. O economie urbană care produce bunuri și servicii pentru populația locală de valoare ridicată față de preț susține economia de export a orașului, făcând-o mai competitivă. De asemenea, conduce la îmbunătățirea calității vieții și a standardului de trai a locuitorilor respectivului oraș.

Noțiunea de ,,competitivitate urbană” reprezintă competența unui oraș de a atrage resurse, producția de bunuri și servicii, la controlul asupra pieței, crearea eficientă a prosperității și capacitatea de a asigura bunăstarea rezidenților, în cadrul procesului de dezvoltare și în condițiile concurenței, spre deosebire de alți competitori (Pengfei și Hou, 2016, p. 2).

Competitivitatea urbană reprezintă capacitatea unui oraș de a-și îmbunătăți mediul de afaceri, baza de cunoștințe, infrastructurile fizice, sociale, culturale și de a atrage și reține companiile profitabile, inovative și o forță de muncă educată, creativă, pentru a permite atingerea unei rate ridicate a productivității, a ocupării forței de muncă, stabilirea unor niveluri înalte ale salariilor, un produs intern brut pe cap de locuitor mare, disparități reduse între venituri și diminuarea excluziunii sociale (Martin și Simmie, 2008).

În ceea ce privește competiția între orașe, aceasta apare din cauza (Corboș și Popescu, 2013, p. 15):

Reorientării activităților economice către piețe mai deschise ceea ce creează condiții noi de piață în cadrul cărora companiile au posibilitatea de a pătrunde pe alte piețe;

Odată cu apariția globalizării, orașele s-au axat pe fortificarea bazei economice;

Conturării atitudinii competiționale a orașelor ca urmare a procesului de descentralizare a competențelor și sarcinilor de la nivel național către cel local.

Economiile urbane sunt situate foarte specific atât în ceea ce privește timpul, cât și spațiul. Și-au dezvoltat economia de-a lungul timpului când anumite tehnologii erau disponibile și în cadrul evoluției de la agricultură, la industrie, apoi la servicii. Drept consecință infrastructura pe care o dețin a fost realizată cu decenii sau secole în urmă ca și alte active ale orașelor – forța de muncă cu anumite competențe, industrii auxiliare, structurile de guvernare (Kresl și Ietri, 2015, p. 56).

De asemenea, economiile urbane sunt situate în conexiune cu activele naturale și caracteristicile topografice. Acest fapt oferă orașelor anumite avantaje, dar și dezavantaje în relația cu alte orașe și le ghidează pe calea spre dezvoltare. Din punct de vedere al creșterii competitivității urbane, rezultatul este o serie de factori pe care liderii orașelor trebuie să le interpreteze pentru a trasa traseul de dezvoltare a economiei acestora.

Factorii ce determină competitivitatea urbană (Webster și Muller, 2000):

Tot mai mult, imaginea este vitală în determinarea competitivității unui oraș. Aceasta se referă la profilul unui oraș și este foarte importantă în special pentru orașele mai mici care nu sunt în atenția investitorilor sau a migranților (Webster și Muller, 2000, pg. 29-30). În prezent marketingul urban constituie o componentă esențială a oricărei strategii economice urbane.

Exemple în acest sens sunt Hong Kong sau Dubai care și-au promovat ,,agresiv” avantajele. Imaginea unui oraș are un impact major asupra comportamentului investitorilor, de asemenea, turiștii sunt atrași înspre un oraș ce își proiectează o imagine puternică și pozitivă.

Resursele umane sunt un alt important factor care determină competitivitatea urbană. Capacitatea unei regiuni urbane de a-și spori competitivitatea este strâns legată de capacitățile resurselor umane.

Mediul instituțional este un alt aspect, dacă nu chiar factorul-cheie, în construcția competitivității orașelor de succes, mai ales în cazul economiilor dezvoltate. Diferite elemente ale acestuia susțin creșterea competitivității.

,,Campionii” din sectorul privat/public pot spori competitivitatea în mai multe moduri (Webster și Muller, 2000). Aceștia sunt persoane sau agenți care creează energie, entuziasm și motivație înspre acțiune și schimbare pozitivă. Sunt adepții dezvoltării relațiilor interpersonale care facilitează legături și comunicare deschisă care ajută la a genera încredere. Un ,,campion” poate fi un primar charismatic, o agenție de promovare a dezvoltării sau o figură respectată. Au un rol esențial în implementarea cu succes a unei strategii de dezvoltare și aduc recunoaștere orașului.

Conform UN-HABITAT (2013), există următorii factori care influențează competitivitatea urbană:

economici: factorii de producție, locația, infrastructura, structura economică, facilitățile urbane;

strategici: eficacitatea guvernamentală, strategia urbană, cooperarea public-privat, flexibilitatea instituțională.

Factori externi, precum politicile naționale și supranaționale, structura economiei naționale, politica fiscală națională, dezvoltarea resurselor umane, nivelul de accesibilitate, forța de muncă, influențează în mod direct rezultatele unui oraș.

Sursa: Sinkiene, 2009

Tabel 1-Factori interni ce afectează competitivitatea urbană

Deși factorii ce afectează competitivitatea urbană sunt în general similari, avantajele diferă de la un oraș la altul. Prin urmare aceștia au niveluri de influență distincte, sunt multidimensionali și au un grad ridicat de complexitate (Ni et.al., 2017).

Un oraș competitiv este acela care poate cu succes oferi facilitățile necesare firmelor și industriilor sale de a crea locuri de muncă, a crește productivitatea și de a mări, în timp, veniturile cetățenilor. Îmbunătățirea competitivității orașelor este o cale de a eradica sărăcia și de a spori prosperitatea (Kilroy et.al., 2015, p. 12).

Orașele competitive utilizează un set de intervenții pentru a mări competitivitatea, inclusiv instituții și reglementări, cât și susținerea din partea întreprinderilor. Fiecare oraș alege aceste intervenții în funcție de circumstanțele locale, economia politică, oportunitățile economice și nevoile firmelor.

Nu există o rețetă unică pentru a deveni un oraș competitiv, ci se pot identifica unele tipare și se pot recomanda unele tehnici pentru orașele care elaborează și implementează o strategie de dezvoltare economică. Aceste instrumente includ analiza strategică a economiei locale și tendințele pieței externe și oportunitățile, dialogul public-privat, tehnici de a valoriza economia politică pe parcursul implementării.

Orașele de succes creează un climat de afaceri favorabil și au ca țintă inițiativele de dezvoltare economică. Acestea utilizează o combinație de politici focalizate pe probleme legate de terenuri, piețe de capital, infrastructură, păstrând interesul asupra nevoilor diferitelor industrii și firme. Aspectul cel mai important este consultarea, colaborarea și parteneriatul cu sectorul privat. Succesul implică și crearea de coaliții pentru dezvoltare cu vecinii și alte niveluri de guvernare .

Orașele nu își revizuiesc întotdeauna economiile pentru a deveni competitive, ci, în unele cazuri, doar devin mai bune la ceea ce fac; reușesc să profite la maximum de avantajele competitive pe care le au în fața concurenților.

Orașele competitive au acordat atenție modului în care să transforme strategiile în acțiune. Acestea au optat pentru o strategie pentru dezvoltarea economică, au aliniat bugetul pentru a o finanța, au rezolvat problemele în timpul implementării și au mobilizat suficient personal și interes pentru calitatea punerii în practică (Kilroy et.al., 2015, p. 13).

Strategia urbană pentru ca să faciliteze dezvoltarea orașelor, astfel încât să conducă și la atingerea obiectivelor privind creșterea nivelului de trai și a calității vieții, trebuie să urmărească :

Condiții adecvate pentru menținerea prosperității economice pe termen mediu și lung, consolidarea competitivității;

Ameliorarea condițiilor de locuit;

Posibilitatea de a avea acces la locuri de muncă, servicii și un nivel de trai ridicat;

Protejarea mediului;

Îmbunătățirea calității guvernării.

Pentru a putea vorbi despre competitivitate, un oraș trebuie să descopere și să formuleze un set unic de strategii și acțiuni adecvate și diferite de cele ale altor orașe. Provocarea provine din a elabora o strategie care să diferențieze orașul de celelalte.

Un plan strategic este vital pentru un oraș. Procesul de planificare strategică rezidă în a identifica trăsăturile unice, intangibile ale unui loc, în a ajunge la un consens în ceea ce privește viziunea și direcțiile de acțiune ale unui oraș .

Evaluarea competitivității urbane

În realizarea evaluării competitivității, este necesară focalizarea atât pe activități precum finanțe, turism, rolul sectorului informal etc. deoarece prin acestea concurează practic orașele, cât și pe locație întrucât aspectele ca resursele umane, zăcămintele, instituțiile etc. sunt foarte importante pentru determinarea modului în care activitățile se vor amplasa, extinde sau restrânge (Webster și Muller, 2000, p. 3).

Evaluarea competitivității urbane îi permite unui oraș să-și cunoască propriile limite, dezavantaje, probleme în comparație cu alte orașe (Ni et.al, 2017, p.16). Investitorii și companiile pot înțelege factorii ce afectează anumite sisteme urbane și rezidenții pot percepe stadiul bunăstării și oportunitățile viitoare.

Complexitatea evaluării competitivății este redată de multitudinea de căi pentru a avea succes sau pentru a eșua chiar și în situația existenței unui set de factori inițiali asemănători (Webster și Muller, 2000, p. 3).

De exemplu, Singapore s-a bazat pe investiții directe din partea companiilor din străinătate, Seul și Taipei, care au la bază politici naționale, s-au ferit în a opta pentru acest tip de investiții, dar toate cele trei orașe au fost, din punct de vedere economic, de succes.

Competitivitatea urbană se poate evalua în patru moduri, ilustrate în figura 1.

Structura economică a fost tradițional punctul central al evaluării competitivității, factorii luați în considerare fiind componența economiei, productivitatea, valoarea adăugată, outputul și investițiile interne și externe.

Dotarea teritorială reprezintă elementele asociate cu un spațiu predefinit precum infrastructura, zăcămintele naturale, imaginea orașului respectiv, costul stilului de viață.

Resursa umană vizează nivelurile de calificare, disponibilitatea și costurile forței de muncă într-o regiune urbană (Webster și Muller, 2000, p. 5). Valoarea resursei umane a devenit treptat condiționată de mediul în care se dezvoltă. Astfel, există diferențe enorme în ceea ce privește randamentul resurselor umane, în funcție de mediul instituțional și de locul unde lucrează.

Resursa umană, alături de mediul instituțional, este probabil cel mai important factor pentru a analiza competitivitatea. Resursa umană determină limita până la care activitățile din orașe pot conduce la sporirea valorii. Dezvoltarea resursei umane trebuie să se potrivească economiilor în creștere din orașe dacă aceasta trebuie să fie un avantaj competitiv. Calitatea educației și a training-ului este cel puțin la fel de important precum numărul de absolvenți.

Mediul instituțional face referire la cultura mediului de afaceri, guvernare, cadrul politicilor. Se remarcă faptul că atât dezvoltarea, cât și competitivitatea este rezultatul unui lucru în echipă, bazat pe și care creează capital social.

Metode de evaluare a competitivității urbane

Economia regională

Această metodă s-a folosit, în mod tradițional, cel mai des în evaluarea competitivității urbane. Se focalizează asupra unei analize cantitative a economiei unei regiuni urbane. Variabilele utilizate în cadrul acestei metode cuprind structura economică, costurile de producție, costurile de producție în locații diferite, cu un accent deosebit pe transport și costurile cu forța de muncă (Webster și Muller, 2000, p. 6). Economia regională tinde să pună un accent mai mare pe costurile de producție și de distribuție decât pe factorii centrali pentru competitivitate în globalizarea și "noile" economii urbane, cum ar fi inovarea și flexibilitatea.

Setul de tehnici la care apelează această metodă este folositor în evaluarea competitivității industriilor întrucât identifică zonele în care o regiune urbană are avantaj competitiv din punct de vedere economic. De asemenea, în urma acestui tip de analiză se pot evidenția domeniile în care trebuie modificat prețul factorilor.

Un exemplu de schimbare rapidă a prețurilor factorilor este Singapore în timpul crizei economice din estul Asiei – statul a scăzut costurile forței de muncă, reducând drastic impozitele pe salarii, în special contribuțiile fondului de asigurări (Webster și Muller, 2000, p. 6).

Totuși, analiza bazată pe cost a avantajului competitiv ignoră alți factori importanți precum stabilitatea politică, politicile economice, productivitatea factorului muncă. Un alt dezavantaj al acestei metode este faptul că datele colectate adesea nu includ activitățile sau contribuțiile sectorului terțiar, economia regională fiind astfel mai puțin folositoare pentru orașele de dimensiuni mici.

Benchmarkingul

Este o metodă din ce în ce mai importantă în evaluarea stării și performanței sistemelor urbane și are o considerabilă relevanță în evaluarea competitivității urbane. Se bazează pe identificarea unor orașe numite ,,mentori”. Dificultatea, din punct de vedere conceptual, rezidă în alegerea celor mai adecvate orașe drept modele, fapt ce necesită o viziune sau o perspectivă a viitorului dorit pentru regiunea urbană analizată. Este important a identifica acele orașe ,,mentor” care furnizează provocări, dar care nu au un nivel de dezvoltare prea distanțat, astfel încât să nu ofere o țintă viabilă.

Procesul de benchmarking include (Webster și Muller, 2000, p. 7):

Reorientarea obiectivelor, indicatorilor pe rezultate;

Conturarea unui set de indicatori care să măsoare progresul spre starea urmărită;

Relația între performanță și valori de referință;

Identificarea aspectelor care influențează performanța și îndrumare pentru luarea deciziilor privind alocarea și programarea. În contextul urban, această metodă e utilizată în mod extensiv de Centrul Națiunilor Unite pentru Reglementări Umane (United Nations Centre for Human Settlements), Banca Asiatică de Dezvoltare (Asian Development Bank) și de către regiuni urbane dezvoltate.

Avantajul acestei metode este că are un caracter dinamic – orașele ,,mentor” se schimbă în permanență – și încurajează monitorizarea performanței, dinamismul fiind relevant pentru economia globală aflată într-o continuă schimbare. Metodologia este facil de aplicat, rezultatele obținute oferă un set de până la 40-50 de variabile pe care cercetătorul consideră că sunt valabile ca factori determinanți ai competitivității urbane și este ușor a raporta acest set de factori determinanți la opțiunile de politică pentru liderii orașului .

Ca și dezavantaj se remarcă faptul că nu evidențiază mijloace prin care să se atingă rezultatele dorite, doar observă relațiile cauzale între politici, comportament și rezultatele din orașele ,,mentor”.

Analiza SWOT

Se utilizează de obicei în contextul planificării strategice. Dacă evaluarea competitivității urbane ar fi privită ca activitate propriu-zisă, ar fi parte componentă a unui proces de planificare strategică implicând misiuni, scenarii etc. (Webster și Muller, 2000, p. 8).

Procesul SWOT cuprinde:

Identificarea și evaluarea punctelor forte și pe a celor slabe ale sistemului urban, acordând o atenție sporită instituțiilor

Identificarea și evaluarea oportunităților și a amenințărilor pe plan național, regional și global

Monitorizarea schimbărilor.

Avantajul analizei SWOT este că ajută la identificarea unor nișe pentru ca un oraș să poată supraviețui într-o lume competitivă, în condiții de resurse limitate și schimbări rapide. Un alt avantaj pentru evaluarea competitivității urbane este că nu pornește de la obiective fixate, deci încurajează ,,gândirea în afara tiparelor”. În plus utilizează multe forme de informații precum rapoarte, rezultatele unor focus grupuri, interviuri, date socio-economice. Cel mai mare dezavantaj este că rezultatele depind considerabil de personalul care supervizează procesul.

Sisteme de indicatori de competitivitate urbană la nivel mondial

La nivel mondial s-au realizat studii și rapoarte pe baza a diverși indicatori pentru a determina competitivitatea urbană a diferite orașe, ilustrând poziția lor ierarhică în clasamentul global.

Studiul ,,Places Rated Almanac” (SUA) cuprinde 333 de zone metropolitane și le ierarhizează în funcție de nouă factori (Popescu, 2011, p. 290):

Costul nivelului de trai – locuință, hrană, transport etc.

Rata ocupării – locuri de muncă, salarizare

Rata criminalității

Sănătatea

Mediul

Transportul

Educația

Artele – teatre, muzee, galerii

Clima.

Raportul ,,Barclays” analizează 18 regiuni de la nivel global, evidențiind pentru fiecare industriile de bază și posibilitățile lor de dezvoltare. Raportul menționează și indicatori:

Numărul populației

Nivelul produsului intern brut

Rata șomajului

Obținerea cunoștințelor

Aplicabilitatea brevetelor de invenții.

World Competitiveness Yearbook – Anuarul Competitivității Mondiale, elaborat anual de la 1989 de către Institutul Internațional pentru Managementul Dezvoltării (Institute for Management Development) din Lausanne, evaluează 58 de economii din întreaga lume. Analiza cuprinde 331 de criterii de evaluare, rezultatele obținute fiind împărțite în patru categorii, elemente esențiale ale competitivității: performanța economică, eficiența guvernamentală, eficiența afacerii și infrastructura.

Global Cities Index a fost realizat de către revista Foreign Policy alături de firma de consultanță în management AT Kearney și de Consiliul Municipal pentru Afaceri Globale din Chicago. Acesta plasează orașele într-un context larg, cauzat de globalizare și ilustrează poziția fiecărei zone metropolitane și cum se încadrează acestea în structura globală. În acest scop, analizează criterii precum: domeniile de activitate, capitalul uman, schimbul de informații, mediul politic, experiența culturală .

Raportul ,,World Winning Cities” a fost lansat de către Jones L. Lasalle în 2002 ca o inițiativă de cercetare pentru a evidenția competitivitatea orașelor contemporane. Autorul a analizat 100 de zone metropolitane și factorii ce au un impact major asupra mediului de afaceri și influența acestora asupra viitorilor poli urbani de creștere.

Raportul ,,Global Urban Competitiveness Index Rankings” a luat în considerare 500 de orașe, analiza bazându-se pe criterii precum: PIB, PIB / locuitor, PIB / km2, productivitatea muncii, numărul de companii multinaționale din oraș, numărul de brevete obținute, rata ocupării forței de muncă, creșterea economică, avantajul prețurilor (Popescu, 2011, p. 294).

Top 100 Destinații Durabile (The Sustainable Destinations Top 100) se realizează de trei ani și celebrează inițiativele orașelor privind dezvoltarea durabilă. Orașele nominalizate trebuie să furnizeze date referitoare la eforturile realizate pentru a deveni durabile aducând beneficii vizitatorilor, comunităților locale și pe plan global. Criteriile avute în vedere cuprind: protecția cadrului natural, politica de turism, conservarea patrimoniului cultural, nivelul de accesibilitate .

Sisteme de indicatori de competitivitate urbană la nivel european

Și la nivel european, au fost întocmite analize și rapoarte pentru a surprinde competitivitatea urbană a orașelor europene în funcție de anumiți indicatori.

Paul Cheshire (1996) a realizat o analiză a 118 orașe privind în ceea ce privește decalajul în creșterea PIB / pe cap de locuitor, a identificat cinci factori care influențează dezvoltarea regională: structura industrială, populația regiunii, instituțiile de cercetare și dezvoltare, dezvoltarea regiunilor înconjurătoare, performanța națională.

Raportul ,,Business Strategies Limited” (2001) consideră că numărul de persoane active pe piața muncii și productivitatea fiecărui angajat determină prosperitatea regională. Acesta măsoară prosperitatea regională prin următorii indicatori: PIB/locuitor, rata de ocupare, productivitate.

Biroul Statistic al Uniunii Europene – European Union Statistical Office – a conceput în octombrie 2001 un set de 36 de indicatori care acoperă cinci domenii importante privind: cadrul economic global, ocuparea forței de muncă, cercetarea și dezvoltarea, reforma economică, coeziunea socială, mediul (Popescu, 2011, p. 296).

Printre acești indicatori se regăsesc:

Cadrul economic: rata șomajului, rata inflației, PIB/locuitor, productivitatea factorului muncă;

Rata de ocupare;

Activitatea de cercetare-dezvoltare: cheltuielile și investițiile din acest sector;

Reforma economică;

Mediul: deșeuri, emisii de gaze nocive, poluarea aerului etc.

,,European Competitiveness Index” (2010) măsoară competitivitatea statelor și a regiunilor europene, luând în considerare: investițiile pentru dezvoltare personală, în cercetare, în educație, în afaceri, în transport, rata de ocupare, rata șomajului, creșterea economică etc.

Raportul ,,Orașe Smart” a fost realizat de către Departamentul pentru Dezvoltare Teritorială, Infrastructură și Centrul de Planificare pentru Tehnologia Spațiului de la Universitatea din Viena în 2008. Acest studiu a analizat competitivitatea orașelor și sustenabilitatea dezvoltării urbane și nu s-a focalizat asupra orașelor mari, ci a celor medii din Europa, în număr de 70. Un oraș este ,,smart” dacă îndeplinește performanța pe baza a șase criterii: economie, populație, guvernare, transport, calitatea vieții și mediu.

Raportul ,,European Cities Monitor” (1990) examinează factorii cheie pe care companiile îi ia în considerare atunci când caută o nouă locație și indică percepția de pe plan internațional a eficienței orașelor europene. Acești factori cuprind (Popescu, 2011):

Accesul pe piață

Personal calificat

Calitatea telecomunicațiilor

Linii de transport cu alte orașe și alte state

Costurile cu resursa umană

Limbile vorbite

Calitatea nivelului de trai

Nivelul poluării etc.

,,Indicele UE pentru competitivitatea regională” a fost un proiect comun realizat de Direcția Generală – Centrul Comun de Cercetare alături de Direcția Generală de Politică Regională cu scopul de a evidenția performanța economică și competitivitatea la nivel regional NUTS 2 pentru toate statele membre ale Uniunii Europene.

Prima ediție a Cultural and Creative Cities Monitor realizată în 2017 de către Comisia Europeană cuprinde 168 de orașe selectate din 30 de țări europene ce se analizează în funcție de o serie de indicatori, marcați printr-un punctaj, descriind:

,,vibrația culturală” – cultural vibrancy – măsoară ,,pulsul” cultural al unui oraș în termini de infrastructură culturală și de participare activă în domeniul culturii;

,,economia creativă” – creative economy – surprinde cum sectoarele culturale și creative contribuie la ocuparea forței de muncă, crearea de locuri de muncă și capacitatea de inovare;

,,mediul flexibil” – enabling environment – identifică aspectele tangibile și intangibile ce ajută orașele să atragă talent și să stimuleze implicarea culturală.

Scopul acestui ,,Monitor” este de a-i asista pe cei care elaborează politicile naționale, regionale și locale în a identifica punctele forte și oportunitățile orașelor pentru a le o oferi unicitate, deosebindu-se astfel de centre urbane similare (Montalto et.al., 2017).

Capitolul 2. Competitivitatea sistemelor urbane în orașe din Europa Centrală și de Est

Încă din perioada 2000-2006, interesul a fost orientat progresiv spre o viziune asupra orașelor europene în privința contribuției acestora la dezvoltarea economică și a competitivității, politicile vizând mai mult să evidențieze rolul major al competitivității în atractivitatea sistemelor urbane (Kresl și Ietri, 2015, p. 114).

Zonele urbane în cadrul Uniunii Europene sunt caracterizate prin concentrare mare a activităților economice, ocuparea forței de muncă alături de fluzul zilnic de navetiști către orașele Europei, sugerând că abundă de oportunități către inovare, distribuție și consum.

Totuși orașele din UE prezintă și o serie de inegalități sociale, este comun ca oameni ce au un nivel de bunăstare ridicat să trăiască alături de alții care se confruntă cu provocări .

Politicile urbane ale Uniunii Europene sunt esențiale pentru creșterea competitivității orașelor europene . Politicile integrate de dezvoltare urbană oferă un set de instrumente care și-au dovedit deja valoarea în numeroase orașe europene în ceea ce privește dezvoltarea structurilor de administrare care susțin o modalitate eficientă și capabilă de a coopera între ele.

Anularea Programului Urban în 2007 a provocat critici care subliniază faptul că limitarea instrumentelor de politică dedicate orașelor este o amenințare la adresa vizibilității problemelor urbane și contribuției orașelor în elaborarea de strategii (Kresl și Ietri, 2015, p. 114).

În plus, competențele obținute de către administrațiile locale în gestionarea fondurilor europene în cadrul respectivelor orașe pot fi pierdute după mai multe eforturi în procesul de absorbție.

Structura politicilor UE este foarte articulată, în ceea ce privește zonele urbane se disting politicile generale în cadrul Fondului Regional de Dezvoltare. Pentru perioada 2014-2020, politicile urbane au fost introduse printre prioritățile care să fie dezvoltate prin programe operaționale regionale și în strategiile naționale, prin programe specifice, prin care orașele însăși trebuie să fie implicate în definirea politicilor și în gestionarea fondurilor, chiar concurând cu alte orașe, la nivelul UE, pentru a accesa oportunități de finanțare (Kresl și Ietri, 2015, p. 114).

Orașele europene fac parte din sistemul urban globalizat. Acestea trebuie să concureze pentru o poziție avantajoasă în cadrul economiei mondiale. De asemenea, trebuie să atragă companii și investitori pentru supraviețui și a se dezvolta (van Kempen et.al., 2005, p. 5).

Globalizarea, transformarea fostelor țări est-europene și procesul de integrare europeană sunt principalii factori care pun presiune asupra competiției dintre orașe. Aceasta are loc la toate nivelurile spațiale, afectând sectoarele de dezvoltare. La nivel urban, orașele urmăresc a-și mări competitivitatea și, prin aceasta, a obține o poziție mai bună în sistemul urban european.

Alături de aceste tendințe, procesul de integrare europeană a redus disparitățile economice, sociale și de mediu din cadrul Uniunii Europene. În particular, adoptarea standardelor și a normelor UE în țările candidate a condus la crearea unei piețe comune între țări (Giffinger et.al., p. 4).

În același timp, aceste schimbări în sectorul economic, social și diferențele instituționale le face pe orașe mai similare, iar competiția este redusă de la nivel național, la nivelul orașelor și al regiunilor.

Acest trend accentuează importanța caracteristicilor locale, avantajelor competitive în concurența pentru atragerea de companii internaționale, investitori și capital. Astfel, procesul de integrare impune fiecărui oraș să-și creeze și să-și îmbunătățească un profil urban-regional specific. Prin urmare, competitivitatea urbană și abordările strategice corespondente cu scopuri particulare au devenit importante subiecte de politici urbane (Giffinger et.al., p. 4).

Există diferite motive pentru care orașele mai mari au o poziție mai puternică în cadrul competiției internaționale între orașe. Avantajele aglomerațiilor urbane și economiile urbanizate sunt considerate o consecință a dimensiunii orașului sau a scopului acestuia; cu cât un oraș este mai mare, cu atât productivitatea e sporită, o varietate amplă de produse de consum și un nivel de bunăstare ridicat (Giffinger et.al., p. 4). Din acest punct de vedere, orașele de dimensiuni medii au o poziție mai slabă decât cele mari sau metropolitane.

Totuși, există și argumente ce susțin că orașele-medii au potențiale specifice în competiția cu cele mai mari. În primul rând, dezavantajele aglomerațiilor precum trafic congestionat, prețuri ridicate ale imobiliarelor, segregarea socială, poluarea mediului, rata criminalității, au tendința de a fi mai reduse în cazul orașelor-medii, putând fi mai bine controlate.

Organizarea spațială a orașelor este un factor fundamental care influențează eficiența, dezvoltarea, productivitatea, uneori chiar și specializarea orașelor. Pe lângă dimensiunea orașului, dezvoltarea competitivității urbane depinde de trecutul istoric al orașului și de recentele încercări de a elabora o strategie de dezvoltare urbană eficientă (Giffinger et.al., p. 4).

Desigur, poziția deținută de un oraș în cadrul unui sistem urban este rezultatul unei interacțiuni de factori economici, geografici și socio-culturali. Este influențată și de strategiile de dezvoltare ca aspect specific al guvernării urbane. Confruntate cu probleme particulare, guvernele orașelor-medii încearcă în permanență să le ofere soluții sub formă de politici și programe.

Și alte orașe europene e posibil să se fi întâlnit cu situații similare (Giffinger et.al., p. 5). Elaborarea de strategii de dezvoltare urbană bazate pe experiența din alte orașe este adesea denumită ,,transfer de politici”. Aceste noțiuni care se suprapun parțial încearcă să aplice experiențe realizate în alte orașe prin învățarea din încercări, erori și reușitele strategiior de politică existente deja.

Orașele-capitală au potențialul de a juca un rol crucial în dezvoltarea urbană în cadrul UE, sunt adesea punctul central pentru competitivitate și ocuparea forței de muncă și pot genera inovare și dezvoltare, fiind centre pentru educație, știință, diversitate socială, culturală și etnică .

Ljubljana

Ljubljana este capitala Sloveniei și cel mai mare oraș al acestei țări, cu aproximativ 288 000 de locuitori. Încă din anii `90, a fost expusă provocărilor de pe plan internațional precum globalizarea, europenizarea și schimbări atât în interiorul, cât și exteriorul orașului.

Independența Sloveniei din cadrul fostei Federație Iugoslavă începând cu anul 1991 a avut un impact important asupra structurii orașului – consolidarea funcțiilor administrative, financiare și comerciale, internaționalizarea Ljubljanei; – întărirea legăturilor transfrontaliere cu orașele și regiunile din Europa Centrală; apariția noilor legături politice, economice și culturale cu orașele-capitalelă din statele membre ale Uniunii Europene; și restabilirea contactelor cu alte orașe din fosta Iugoslavie (Pichler-Milanović și Zavodnik Lamovšek, 2010, p.1).

Ljubljana are avantaje subtanțiale în comparație cu alte orașe din estul și centrul Europei datorită locației geografice, punctele forte ale economiei orașului și a statului, capacitatea instituțională pentru reforme, coeziunea socială și calitatea mediului înconjurător.

Dezvoltarea urbană a Ljubljanei s-a realizat datorită (Pichler-Milanović și Zavodnik Lamovšek, 2010, p.2):

Reformelor macro-economice și a politicilor sectoriale de dezvoltare din anii `90 care au condus la integrarea completă a Sloveniei ca membru al Uniunii Europene în anul 2004;

Localizării activităților economice și a serviciilor publice în capitală drept rezultat al creșterii competitivității orașului;

Privatizării locuințelor și terenurilor în proprietate publică, restituirea etc. ca și consecință a reformelor structurale și a pieței;

Deciziilor ad-hoc de dezvoltare luate de către autoritățile publice din orașul-capitală și din municipalitățile din regiunea urbană Ljubljana pentru a satisfice cerințele populației și activitățile comerciale pentru noi locuințe, birouri, centre comerciale etc., luând în considerare identitatea urbană;

Noilor reglementări privind planificarea spațială și planuri de utilizare a terenurilor, începând cu 2002, prin documente strategice, legi, standarde;

Cererilor din partea investitorilor de capital și a proprietarilor de terenuri pentru investiții imobiliare, indiferent de reglementările care protejează interesele publice sau private etc.

Încă din anul 2003 autoritățile locale, inclusiv Primăria orașului Ljubljana, au fost obligate de noile acte privind managementul și planificarea spațială să formuleze și să adopte propriile strategiile de dezvoltare a spațiului și planuri detaliate în conformitate cu paradigma dezvoltării durabile, dar și să aibă în vedere la cerințele investitorilor de capital și a proprietarilor de terenuri.

Obiectivele acestor strategii de dezvoltare spațială urmăresc facilitarea dezvoltării orașului Ljubljana drept o capitală din Europa Centrală competitivă și durabilă, în cadrul unei Europe aflată-n expansiune (Pichler-Milanović și Zavodnik Lamovšek, 2010, p.1). Implementarea cu succes a diferitelor strategii și planuri de utilizare a terenurilor va depinde de capacitatea liderilor locali de a încuraja implicarea activă a profesioniștilor, comunităților locale, cetățenilor, cât și de cooperarea și parteneriatul între instituții publice și private și alți stakeholderi pentru a îndeplini obiective legate de competitivitatea orașului și a preîntâmpina noile cerințe privind eficiența energetică, emisii reduse de carbon etc.

Ljubljana poate fi observată din mai multe perspective. Dezvoltarea urbană se bazează adesea pe nivelul economiei, evoluția socială, rezultatele procesului de benchmarking din cadrul unor economii similare și din experiențe anterioare. Aceasta este văzută drept un echilibru a intereselor investitorilor, cetățenilor, turiștilor și guvernării . Competitivitatea în acest caz este orientată mai mult pe nivel regional.

Ca rezultat al reformelor macro-economice în perioada 1992-2004, Municipalitatea Ljubljana și Regiunea Urbană Ljubljana au devenit cele mai importante locații ale activităților economice din Slovenia și unele dintre cele mai competitive zone urbane din Europa Centrală, conservând în același timp coeziunea socială, protecția mediului și calitatea vieții pentru localnici.

Orașul Ljubljana este centrul regiunii NUTS 3 Regiunea Urbană Ljubljana. Aceasta cuprinde 26 de municipalități, o populație de aproximativ 542 000 de locuitori și se întinde pe o suprafață de 2 555 km2, respectiv 12,6% din teritoriul Sloveniei. Se află în centrul Sloveniei și este centrul economic, administrativ și cultural al țării .

În anul 2002, a fost înființată Agenția Regională de Dezvoltare a Regiunii Urbane Ljubljana care avea ca principală misiune pregătirea programelor de dezvoltare regională pentru perioada 2000-2006 și 2007-2013, cât și a programelor operaționale din lista proiectelor prioritare, de importanță regională, eligibile pentru absorția de fonduri europene.

Perioada de programare 2007-2013

Conform Strategiei de Dezvoltare a Regiunii Urbane Ljubljana, obiectivul major de dezvoltare era, în perioada 2007-2013: ,,Regiunea Urbană Ljubljana este o conurbație, interconectată cu natura. Regiunea va atinge un nivel ridicat de competitivitate și bunăstare la nivel mondial prin încurajarea creativității și a cooperării. Întreaga regiune va beneficia de faptul că Ljubljana este o capitală europeană”.

Activitățile principale includeau:

Dezvoltarea relațiilor public-privat la nivel local, regional, național și internațional pentru a promova inițiativele de dezvoltare și a consolida o dezvoltare regională coerentă;

Accelerarea dezvoltării regionale integrate, elaborarea și implementarea programelor de dezvoltare regionale și nu numai;

Obținerea de suport financiar intern și extern.

Cele mai importante programe ale de dezvoltare regională privesc accesibilitatea pentru calitatea vieții, conservarea patrimoniului, planificare spațială eficientă, servicii utilitare eficace, oportunități egale, avantajele competitive ale regiunii, e-administrare etc.

Planul de Dezvoltare Spațială are ca principal scop creșterea orașului-capitală, accentuând internaționalizarea acestuia prin revitalizare urbană, ca un oraș al artei, culturii și cunoașterii, sigur și ,,sănătos”. Ljubljana este și un important nod de transport, aflat la intersecția dintre coridoarele E5 și E10.

Strategia de dezvoltare spațială pune accent și pe calitatea vieții pentru localnici, conservarea identității locale, creșterea competitivității urbane, rezolvând în același timp limitele de dezvoltare ale orașului privind: suburbanizarea și extinderea urbană, declinul centrului orașului, prezervarea inadecvată a clădirilor de patrimoniu și a locuințelor, pierderea identității urbane odată cu extinderea forțelor pieței, globalizarea (Pichler-Milanović și Zavodnik Lamovšek, 2010, p.7).

Programul de Dezvoltare Regională al Regiunii Urbane Ljubljana cuprindea, ca și principală prioritate, accesibilitatea și dezvoltarea transportului public, întrucât s-a constatat că are un impact major asupra nivelului de trai din regiune și că poate întări competitivitatea pe plan internațional. Pe plan secund s-au realizat investiții în utilitățile publice, constând în mare parte în fonduri de la comunitățile locale pentru construcția de sisteme de distribuție a apei, de canalizare și de management a deșeurilor, circa 23% din fonduri .

Tabel 2-Obiective 2007-2013

Sursa: Regional Development Agency of the Ljubljana Urban Region

Programul de Dezvoltare Regională al Regiunii Urbane Ljubljana cuprindea, ca și principală prioritate, accesibilitatea și dezvoltarea transportului public, întrucât s-a constatat că are un impact major asupra nivelului de trai din regiune și că poate întări competitivitatea pe plan internațional.

Pe plan secund s-au realizat investiții în utilitățile publice, constând în mare parte în fonduri de la comunitățile locale pentru construcția de sisteme de distribuție a apei, de canalizare și de management a deșeurilor, circa 23% din fonduri .

Pentru asigurarea calității vieții, s-au alocat 8% din investiții ce includeau măsuri asociate cu dezvoltarea zonelor urbane, protecția resurselor, trasee de ciclism, căi navigabile. Principalele surse de finanțare pentru investițiile din perioada 2007-2013 au fost bugetele municipalităților, fondurile europene și fonduri din bugetul național.

Proiectele de investiții de capital din Ljubljana aprobate în 2008 la nivel național prin programe operaționale cuprindeau: un nou centru sportiv, o nouă universitate, un nou centru medical, îmbunătățirea infrastructurii de transport. Primăria orașului a elaborat 22 de proiecte printre care cele mai importante: o nouă cale ferată, stații de autobuze, hoteluri, restaurant, magazine noi; construcția sau modernizarea de centre sportive, culturale; proiecte legate de mediu – managementul deșeurilor, stații de reciclare.

În cadrul Regiunii Urbane Ljubljana, cele mai importante proiecte de dezvoltare regională vizau: noi instalații de colectare a deșeurilor, transport public integrat, un centru de logistică, măsuri de prevenție a inundațiilor, parcuri publice.

Documentele de planificare spațială ale Ljubljanei au fost elaborate luând în considerare recomandările internaționale, în special Agenda Lisabona, Agenda Teritorială, legislația națională, strategiile sectoriale și programele, nevoile și cererile din partea Primăriei Ljubljana și a altor stakeholderi instituționali.

Perioada de programare 2014-2020

Pe 12 iunie 2015, Consiliul Regional de Dezvoltare al Regiunii Urbane Ljubljana a adoptat Programul de Dezvoltare Regională al acesteia pentru perioada 2014-2020. Acest document este în conformitate cu țintele Uniunii Europene 2020 pentru o creștere inteligentă, durabilă și inclusivă și reprezintă o importantă platformă pentru absorbția fondurilor europene întrucât cuprinde 495 de propuneri de proiecte, evaluate la 1,838 milioane de euro .

Obiectivele de dezvoltare se vor focaliza pe operarea de către regiune cu conexiuni interne eficiente și pe activități orientate în special pe utilizarea rațională a spațiului, a resurselor naturale și a energiei, cât și pe promovarea dezvoltării cunoașterii, creativității și inovării. Principalul scop al acestui program este de a crea o zonă metropolitană recunoscută și competitivă ce poate asigura locuri de muncă și un nivel ridicat al calității vieții.

Obiectivele din această perioadă includ :

Regiune conectată eficient pe plan intern:

Instituțiile din regiune vor fi conectate eficient pentru a asigura o dezvoltare cuprinzătoare și coordonată a regiunii, folosind tehnici adecvate și forme de cooperare de tip parteneriat, cât și tehnologii moderne. Stakeholderii cheie din regiune vor crea legături regionale ce vor determina inițiative de dezvoltare durabilă.

Regiune care utilizează spațiul, resursele naturale și energia în mod rațional:

Pentru a asigura o dezvoltare durabilă, va trata spațiul ca pe o resursă epuizabilă și va dezvolta și promova planificarea spațială la nivel regional. Se vor utiliza doar resursele necesare urgent pentru o dezvoltare durabilă și o combinație a acestora ce garantează cea mai mare eficacitate. Se va strădui să reducă dependența de investiții străine și va acționa în conformitate cu principiile unei bio-regiuni.

Regiune care promovează dezvoltare de cunoștințe, creativitate și inovare:

Se va axa pe promovarea cunoștințelor, creativității și inovării, întrucât Regiunea Urbană Ljubljana are cea mai mare concentrare de instituții științifice, educaționale, culturale și de cercetare și numeroase companii care reprezintă potențialul pentru inovare și dezvoltare. Toți actorii vor fi stimulați pentru a împărții și utiliza cunoștințele pentru transformarea pe termen lung a economiei, rezultând o dezvoltare durabilă a regiunii. Activitățile vor fi orientate spre procesul de creație și inovare, produse și servicii cu o valoare adăugată.

Regiune metropolitană recunoscută și competitivă:

Regiunea va profita de avantajele sale comparative ca singura regiune metropolitană din țară. Își va consolida competitivitatea și recunoașterea drept factor generator de dezvoltare durabilă, pe care le va realiza prin activitățile sale și stabilirea de legături la nivel național și internațional: interregionale și peste hotare, cu țările și regiunile din Balcani, cu Uniunea Europeană și la nivel mondial.

Regiune care asigură locuri de muncă de o calitate superioară:

Va încuraja crearea de job-uri creative, de o calitate superioară, bazate pe dezvoltare durabilă, cunoștine și inovare.

Regiune care asigură un nivel ridicat de trai:

Va asigura un nivel ridicat de trai pentru localnici și întreaga societate prin management inclusiv, intelligent și prudent, realizat prin monitorizarea a diferite tipuri de indicatori: economici, sociali, spațiali și de mediu. Regiunea va reprezenta prin urmare un climat prietenos, accesibil, bine conectat pentru a trăi și lucre, cât și o destinație turistică atractivă.

Prin urmare, Ljubljana va beneficia de o dezvoltare bazată pe cunoaștere, inovare, creativitate și sinergia tuturor stakeholderilor și a sectoarelor importante. Și competitivitatea regiunii va crește prin modernizarea și dezvoltarea corespunzătoare a transportului, a mediului, a informațiilor și a comunicării și a infrastructurii sociale.

În cadrul Clasamentului Mondial privind Calitatea Vieții, în anul 2018, Ljubljana ocupă locul 75, reprezentând o urcare cu o poziție față de 2017 când se afla pe poziția 76, din 231 de orașe analizate.

În anul 2017, Ljubljana s-a aflat pentru a treia oară consecutiv în cadrul Top 100 Destinații Durabile. Au fost 155 de orașe evaluate, iar capitala Sloveniei întrucât și-a menținut poziția timp de trei ani s-a clasat în rândul primelor 10 orașe.

Budapesta

Motoarele dezvoltării economice din Ungaria sunt reprezentate de către orașe, în jurul cărora se concentrează cea mai mare parte a investițiilor străine. Acestea oferă oportunități de angajare pentru mulți oameni care locuiesc în satele din vecinătate unde activitatea economică se desfășoară mai puțin.

Orașele, inclusiv Budapesta, sunt locuri atractive pentru a trăi. Însă creșterea populației se restrânge în mare parte la orașele mici și medii, în timp cele mai mari pierd treptat rezidenți (van Kempen, Vermeulen, Baan, 2005, p. 39). Se poate remarca însă că familiile ce părăsesc orașul se bazează încă pe infrastructura, școlile, sistemul de sănătate ale acestuia. Zona interioară a capitalei Budapesta a devenit din ce în ce mai atractivă, în special pentru populația tânără.

Budapesta este un oraș de o importanță semnificativă. Este localizat în regiunea centrală a Ungariei ce este alcătuită din capitală și județele din împrejurimi. Între 1873 – când a fost numită capitala Ungariei și 1940, Budapesta a fost una din capitalele culturale ale Europei Centrale. Alimentată de trei decenii de creștere industrială rapidă și imigrație rurală masivă, vitalitatea culturală a Budapestei a devenit comparabilă cu cea a Vienei și Pragăi. De asemenea, orașul a devenit centrul unei infrastructuri de transport naționale în formă de stea, unde se întâlnesc majoritatea autostrăzilor și a căilor ferate .

În Budapesta, restructurarea economiei s-a accelerat în a doua parte a anilor `80. Industriile capitalei Ungariei au intrat în criză: în perioada 1983-1993, numărul de locuri de muncă din sectorul industrial a scăzut la jumătate. Revenirea din această criză a fost posibilă în primul rând prin fluxul mare de investiții străine, cel mai important factor care facilitează schimbările economice (van Kempen, Vermeulen, Baan, 2005, p. 41).

Budapesta, în special în sectorul turismului, a început să resimtă presiunea din partea concurenței cu orașe precum Praga, Varșovia sau Viena. Astfel liderii locali au reevaluat avantajele competitive și au redefinit strategiile de dezvoltare (Corboș și Popescu, 2009, p. 76).

Calitatea vieții este factorul cheie pentru devoltarea Budapestei și are un rol important în formarea imaginii orașului, în reținerea localnicilor și menținerea competitivității (Urban Development Department, 2014, p. 10). Pentru a determina cât mai mulți oameni a considera Budapesta drept casa lor, trebuie să asigure condiții de mediu sănătoase, servicii umane echilibrate și o structură flexibilă de locuințe pentru rezidenții săi.

Una dintre cele mai importante componente ale calității vieții urbane este mediul care are o influență majoră asupra sănătății localnicilor, a stării fizice și psihologice, cât și a performanței acestora. Un mediu urban de bună calitate este vital pentru atractivitatea și competitivitatea orașului.

Condițiile de locuit au un impact direct asupra calității vieții și asupra sănătății, cât și asupra mobilității sociale. Locuințele disponibile în oraș și în regiune afectează integrarea socială, atractivitatea și competitivitatea, performanța economică și capacitatea capitalei de a-și menține populația (Urban Development Department, 2014, p. 13).

Un oraș este un spațiu public ce încurajează întâlnirea între oameni cu diferite stiluri de viață, dezvoltarea de numitori comuni și schimbul de idei. Viața culturală ce a evoluat în Budapesta, care e înrădăcinată în străzile, piețele și clădirile orașului, prezintă și influențează cele mai importante valori ale societății maghiare. Este vitală pentru turism și atragerea investitorilor, prin urmare evenimentele internaționale desfășurate în Budapesta pot crește competitivitatea pe plan intern și extern.

Caracterul particular și istoria păstrată la stadiul inițial sunt calități apreciate la nivel european. Un peisaj urban distinctiv face un loc mai atractiv atât pentru turiști, cât și pentru investitori, fortificând astfel poziția sa competitivă și economică. Un mediu care conservă ere trecute și integrează prezentul susține identitatea locală (Urban Development Department, 2014, p.15).

Budapesta are un patrimoniu natural și construit ce provine din perioade istorice și se conectează cu topografia unică a orașului. Cartierele istorice ale Budapestei sunt spații ce integrează viața urbană a orașului. Arhitectura orașului, patrimoniul și arta sunt considerate competitive la nivel global.

Capitala este principala interfață a Ungariei cu viața economică, politică și intelectuală internațională, dar îndeplinește un rol la fel de important în rețeaua orașelor europene. Drept cel mai mare oraș din regiune, poziționat la granița cu zone geopolitice, Budapesta își poate fortifica rolul pe plan international prin cooperare. Un element esențial al rolului de oraș european puternic este consolidarea conexiunilor de transport, alături de îmbunătățirea economiei locale (Urban Development Department, 2014, p.32).

Conceptul de dezvoltare urbană al Budapestei include instrucțiuni generale aplicabile tuturor zonelor orașului – întărirea culturii și economiei locale, încurajarea dezvoltării adaptate la schimbările climatice, promovarea dezvoltării unei societăți inclusive, coordonarea și cooperarea cu statul, autoritățile locale, actori private fiind obiective ce trebuie îndeplinite la nivel de întreg oraș.

Pe 24 aprilie 2013 Consiliul Municipal al Budapestei a aprobat o viziune urbană strategică pe termen lung – Budapesta 2030. Aceasta se bazează pe alte planuri ce includ: Conceptul de Dezvoltare Urbană pentru Budapesta, Conceptul Național de Dezvoltare Spațială, Planul Urban al Budapestei, Strategia de Dezvoltare Urbană a Budapestei și Planul de Dezvoltare Spațială pentru aglomerația Budapesta . Documentul atestă faptul că orașul este centrul cultural al Ungariei și e principala cauză pentru actractivitatea sa pe plan internațional.

Scopul său e de a transforma Budapesta într-un oraș lider în regiunea europeană central și de est, un centru de inovație și cultură. Obiectivele Budapesta 2030:

Dezvoltare urbană proactivă – municipalitatea are un rol asertiv în coordonarea dezvoltării instituționale și a infrastructurii

Parteneriate guvernamentale – cooperare îmbunătățită a tuturor actorilor guvernamentali (regionali, naționali, locali, economici sau neguvernamentali) preocupați de coordonarea dezvoltării spațiale

O Budapestă coerentă – o viziune de ansamblu ce ia în considerare specializările fiecărui district, unde ar trebui localizate sectoarele

Fortificarea vizibilității pe plan internațional – creșterea participării în schimbul de cultură, talent, inovație, produse, capital și know-how

Un mediu sănătos – investiții pentru a îmbunătății sănătatea orașului

Protecția climei și utilizarea eficientă a energiei – reducerea emisiei de gaze de sera conform cerințelor internaționale

Dezvoltarea unui caracter unic al orașului – conservarea riguroasă a peisajului natural, a patrimoniului de clădiri ca mijloc de a îmbunătăți imaginea orașului față de turiști și investitori

Un oraș ce trăiește alături de Dunăre – reconstrucția siturilor industriale cu scop turistic și de afaceri

Structură urbană eficientă și echilibrată – urbanism compact și eficient, caracterizat printr-o utilizare mixtă a dezvoltării, transportului public, traficului de biciclete și pietonal

Prioritate asupra zonelor de câmp – reutilizarea acestor arii este o cerință pentru o dezvoltare sustenabilă

Mobilitate inteligentă – reducerea dependenței de autoturisme prin transformarea structurii urbane

Cunoaștere, dezvoltare economică ,,verde” – dezvoltarea sectoarelor economice orientate pe export prin îmbunătățirea productivității

Un sistem de management urban auto-susținut

Conservarea și dezvoltarea diversității culturale – accentuarea culturii diversificate, alcătuirii istorice și sociale a orașului

Îmbunătățirea serviciilor sociale – dezvoltarea identității rezidenților prin elaborarea de politici

Structura locuințelor adaptată în funcție de nevoi – varietate a locației, ofertelor de piață etc.

Societate primitoare – încurajarea imigrației prin evidențierea efectului pozitiv al reducerii discriminării.

În cel mai recent raport de cercetare, realizat de către TH Real Estate care analizează dinamica din ce în ce mai complexă a pieței și cerințele investitorilor în plan global, Alice Breheny, șeful Global Research, argumentează faptul că înțelegerea tendințelor structurale pe termen lung este esențială pentru menținerea valorii și deblocarea creșterii performanței în orașe în întreaga SUA, Europa și Asia-Pacific .

Budapesta a primit un scor de 3,8 pentru calitatea vieții, scor obținut prin analiza unor indicatori precum: locuințele, infrastructura de sănătate, criminalitatea, educația, cadrul natural, mediul politic și social.

În anul 2018, Budapesta s-a clasat pe poziția 76 din 231 de orașe clasificate, în cadrul Clasamentului Mondial al Calității Vieții, urcând două poziții față de anul anterior – locul 78 în anul 2017 (Mercer, 2018).

Capitolul 3. Competitivitatea urbană a orașului-capitală București

Scurt istoric

Prima atestare istorică a orașului datează din anul 1459 de pe timpul domniei lui Vlad Țepeș. De-a lungul timpul a fost ocupat de către dominația otomană, rusă și habsburgică. În anul 1881, a devenit orașul-capitală a Principatului României, după unificarea Moldovei și a Țării Românești în 1859.

Regele Carol a modernizat orașul cu ajutorul elitelor politice. Aproape toate siturile monumentale din București au fost construite în timpul domniei familiei regale: Muzeul Național de Istorie, Palatul CEC, Ateneul Național, palatele regale, Arcul de Triumf, Banca Națională a României. Treptat arhitectura orașului și amenajarea urbană au sporit faima internațională, București fiind denumit ,,micul Paris”.

Al Doilea Război Mondial a cauzat sfârșitul acestei perioade în istoria orașului. Capitala a fost bombardată atât de aliați, cât și de germani în anul 1944. Multe din monumentele sale au fost distruse sau grav afectate, alături de multe pierderi umane. Un alt eveniment ce a marcat istoria Bucureștiului a fost lovitura de stat care a condus la putere comunismul în 1947.

Acțiunile guvernelor comuniste au pus capăt atmosferei interbelice din București, proprietățile private au fost naționalizate, iar elitele au murit întemnițate. O arhitectură gri, tipică pentru regimurile comuniste de est, a invadat capitala, atingând apogeul în timpul lui Nicolae Ceaușescu (1965-1989), când multe construcții emblematice au fost demolate și zeci de mii de oameni s-au mutat pentru a face loc Casei Poporului.

În decembrie 1989, Bucureștiul a fost cuprins de manifestări anti-comunism, în cadrul cărora au fost peste 1 000 de victim și numeroase clădiri emblematice din Piața Revoluției au fost incendiate .

În prezent, arhitectura orașului înglobează elemente tradiționale, vechi, cu cele moderne, orașul fiind într-o dezvoltare continuă spre statutul de capitală europeană atractivă și competitivă.

Competitivitatea urbană

București este adesea ales ca destinație turistică datorită moștenirii sale culturale, istorice, artistice ori ca destinație de afaceri pentru organizarea de conferințe, expoziții. Printre punctele de atracție ale orașului se regăsesc Muzeul Satului, Muzeul Țăranului, Ateneul Român, Palatul Parlamentului – a doua cea mai mare clădire din lume, după Pentagon și Arcul de Triumf construit la sfârșitul Primului Război Mondial cu scopul de a celebra înfăptuirii României Mari (Montalto et.al., 2017).

Capitala găzduiește multe festivaluri europene precum Festivalul de Comedie, Festivalul Balcanic – muzică, arte, meșteșuguri, Festivalul Internațional de Teatru pentru Copii, Europafest și multe altele.

Competitivitatea urbană este unul din factorii principali ai creșterii orașelor care generează bunăstare și noi locuri de muncă (Popescu și Profiroiu, 2012, p. 221). În contextul actual al globalizării și relocării de industrii, orașele cu un potențial turistic ridicat se bazează pe turism pentru a obține o poziție strategică și competitivă.

București nu are o strategie pentru turism, iar turismul cultural nu este o prioritate. Totuși, inițiativele tot mai multe privind turismul combinate cu un interes în creștere din partea mass-mediei internaționale indică un potențial important pentru creșterea vizibilității orașului pe plan extern și a competitivității. București încă adăpostește clădiri ce prezintă arhitectura impresionantă din perioada anilor 1920-1940 .

Dezvoltarea competitivității urbane implică mai multe faze (Popescu și Profiroiu, 2012, p. 221):

Definirea unei strategii bazate pe identitatea orașului ce trebuie să cuprindă acțiuni din diferite sectoare. Realitatea economică demonstrează că în cadrul competiției pe piață a apărut un nou competitor – statul;

Dezvoltarea unei oferte coerente, luând în considerare ceea ce există deja și corelând această ofertă cu așteptările externe;

Promovarea utilizării orașului de către fiecare cetățean, informare, transport, acces;

Inițierea unui/mai multor evenimente urbane (vacanțe, festivaluri, congresuri) care sunt instrumentele esențiale ele ce pot reuni economia și cultura, actorii locali și externi, cetățenii și vizitatorii, contribuția economică și revitalizarea spațiului urban

Promovarea orașului.

Scăderea competitivității urbane a orașului București de-a lungul timpului se datorează mai multor cauze (Enache et.al., 2011, p.35-39):

Perpetuarea unui grad redus al competitivității pe plan european și puțina afirmare ca metropolă importantă la nivel regional, cât și european, fapte reliefate de către amânarea constituirii și dezvoltării orașului București ca aglomerație urbană și zonă metropolitană, comparativ cu alte orașe-capitală din Europa, statele din partea estică a Uniunii Europene fiind într-o arie de dezvoltare cu nivel scăzut spre deosebire de celelalte regiuni.

Zona Metropolitană București există ,,de facto”, iar întârzierea înfăptuirii de fapt a acesteia, alături de amplificarea decalajelor de dezvoltare economică, culturală, socială etc. între București și restul țării a condus la neconcordanțe în cadrul structurii teritoriale, cât și la diminiuarea atractivității și a competitivității la nivel internațional și european (Enache et.al., 2011, p. 25).

Întârzierea înființării unor parcuri tehnologice și științifice și formării unor funcțiuni metropolitane, ca urmare a influenței nefavorabile din partea unor indicatori precum: numărul rezidenților, eficiența infrastructurii de transport și accesibilitatea redusă a acesteia, dezvoltarea în sectorul de turism și industrie etc.

Minimalizarea rolului funcțiunii culturale, un important indicator de competitivitate la nivel european, prin dezvoltarea redusă a orașului-capitală drept centru cultural.

Grad redus de accesibilitate – București, spre deosebire de alte metropole europene, are o accesibilitate limitată, fapt ce conduce la reducerea competitivității urbane și atractivității acestuia. Cu toate că deține un sistem rutier și feroviar de importanță la nivel național și european, în ceea ce privește aspectul enunțat anterior, orașul este poziționat pe ultimele poziții în cadrul clasamentelor europene întrucât nu beneficiază de o infrastructură adecvată, fiind subdezvoltată.

Gradul de atractivitate al orașului București, cât și rolul său de capitală a României sunt prejudiciate de nivelul redus de accesibilitate determinat mai ales de numărul scăzut de infrastructure feroviare și rutiere, cât și de calitatea precară a acestora. Totodată, capacitatea limitată a aeroporturilor și nefinalizarea proiectelor hidrotehnice afectează nivelul de atractivitate față de investitori și vizitatori (Enache et.al., 2011). Calitatea vieții este afectată de diverși factori de mediu, înregistrându-se un nivel ridicat al poluării aerului în principal din cauza emisiilor toxice generate de către trafic, dar și al poluării fonice.

Conform președintelui INACO (Inițiativa pentru competitivitate), Paul Andreea, competitivitatea urbană este în strânsă legătură cu dezvoltarea economică și socială a unui oraș. Atunci când productivitatea urbană crește, se produc și venituri mai mari pentru întreaga societate: cetățeni, autorități locale și centrale, cât și pentru sectorul privat. Orașele competitive sunt cele care atrag forță de muncă de calitate și capital. Indicele competitivității urbane evidențiază bunăstarea urbană, gradul de sărăcie, avantajele locuitorilor, comparative la scară globală. Prin urmare, scăderea competitivității este o problemă importantă.

București nu este competitiv și din cauza unui deficit de talente cu experiență, fapt confirmat și în 2018 prin clasarea României pe locul 64 la nivel global, în cadrul ,,Raportului Global al Competitivității Talentelor”. În timp ce celelalte state și orașe se preocupă de dezvoltarea talentelor și menținerea acestora, deoarece contribuie pozitiv și semnificativ la sporirea competitivității, la progresul economic și a nivelului de trai, România și capitala sa înregistrează un regres – poziția anterioară era 55.

În cel mai recent raport de cercetare, examinând dinamica din ce în ce mai complexă a pieței și cerințele investitorilor în plan global, Alice Breheny, șeful Global Research, susține faptul că înțelegerea tendințelor structurale pe termen lung este esențială pentru menținerea valorii și deblocarea creșterii performanței în orașe în întreaga SUA, Europa și Asia-Pacific .

În cadrul acestuia, municipiului București i-a fost atribuit un punctaj de 1,9 pentru factorul ,,calitatea vieții”. Acesta cuprinde mai mulți indicatori cum ar fi locuințele, infrastructura de sănătate, rata criminalității, educația, cadrul natural, mediul politic și social ce se însumează într-un scor obținut cu informații din Economist, Mercer și Euromonitor.

Potrivit celui mai recent Raport Global al Competitivității Urbane 2017-2018, București se clasează pe locul 188 din 200 de orașe evaluate, pierzând 16 poziții în cadrul clasamentului mondial al competitivității urbane (Pengfei, et.al, p.75). În raportul precedent, 2015-2016, capitala României se afla pe poziția 172.

Tabel 4-Clasament al competitivității urbane

Sursa: Raportul Global al Competitivității Urbane 2017-2018, disponibil la adresa: https://unhabitat.org/wp-content/uploads/2017/11/GUCR2017-2018-Short-Version.pdf

În anul 2018, București ocupă poziția 107 în cadrul Clasamentului Mondial al Calității Vieții care ierarhizează 231 de orașe în funcție de acest indicator (Mercer, 2018).

Capitolul 4. Studiu privind competitivitatea urbană a orașului București

Scopul și obiectivele studiului

Scopul urmărit de acest studiu vizează identificarea modalității prin care orașul București își poate crește competitivitatea urbană prin intermediul dezvoltării urbane. Alături de acesta sunt avute în vedere trei obiective specifice:

Identificarea factorilor care pot crește competitivitatea urbană a orașului București.

Identificarea rolului actorilor locali (PMB, Primăriile sectoarelor) asupra factorilor de influență a competitivității.

Identificarea factorilor care au determinat declinul Bucureștiului d.p.d.v. al competitivității urbane în 2018 față de 2017.

Ipoteze și variabile

Ipotezele pe baza cărora este fundamentat studiul sunt următoarele:

Dacă orașul București și-ar îmbunătății infrastructura, atunci capitala ar fi mai atractivă pentru mediul de afaceri, conducând la creșterea competitivității sale urbane.

Dacă autoritățile locale ar acorda facilități fiscale, atunci numărul investitorilor străini ar crește, sporind astfel atractivitatea și competitivitatea orașului.

Dacă orașul București și-ar valorifica potențialul turistic, atunci atractivitatea sa ar spori, conducând la creșterea nivelului de competitivitate.

Variabilele independente și cele dependente identificate sunt:

Independente:

Vârsta

Studii

Genul

Dimensiunea organizației

Încadrarea în sectorul de activitate

Dependente:

Modul de relaționare cu actorii locali

Intenția de a recomanda deschiderea de sedii în bucurești și partenerilor

Hgfj

Gh

Hgkg

Metodologia cercetării

Chestionarul este un instrument de cercetare ce constă într-o serie de întrebări utilizate cu scopul de a colecta informații din partea unor respondenți. Se poate completa față-n față, telefonic, online sau prin poștă . Chestionarele sunt o modalitate relativ ieftină, rapidă și eficientă de a obține o cantitate mare de informații din partea unei populații mari.

Datele pot fi adunate repede deoarece nu este necesar ca la momentul completării cercetătorul să fie prezent. Prin urmare, chestionarul este un mijloc eficient de a măsura comportamente, atitudini, preferințe, opinii, intenții ale unui număr mare de subiecți într-un mod mult mai rapid față de alte metode. De obicei, se utilizează atât întrebări deschise, cât și închise, obținându-se informații cantitative și calitative.

Întrebările închise permit doar răspunsuri structurate, încadrate în categorii prestabilite care pot fi limitate la două opțiuni, de exemplu: ,,da” sau ,,nu”, ori pot include liste complexe de alternative din care respondentul poate alege. Acest tip de întrebări poate genera și date ordinale ce pot fi ierarhizate. Acest fapt implică o scală de evaluare pentru a măsura amplitudinea atitudinilor sau a emoțiilor. De exemplu: ,,de acord/netru/dezacord/complet dezacord”.

Ca și avantaje ale folosirii acestui tip de întrebări se regăsesc :

Pot furniza o cantitate mare de date la un cost redus. Prin urmare, se poate obține o dimensiune mare a eșantionului reprezentativă pentru populația cercetată pe care cercetătorul o poate utiliza pentru a generaliza;

Respondenții emit informații care pot fi transformate cu ușurință în date cantitative, facilitând analiza statistică a răspunsurilor;

Întrebările sunt standard – tuturor respondenților le sunt adresate aceleași întrebări, în aceeași ordine. Prin urmare orice cercetător poate reutiliza chestionarul pentru a verifica modificări ale rezultatelor în timp.

Totuși, răspunsurile sunt fixe respondenții fiind limitați în a-și exprima opiniile cu privire la subiectul chestionat.

Întrebările cu răspuns deschis permit respondenților să-și exprime părerea folosind propriile cuvinte, neexistând un răspund prestabilit. Prin intermediul acestora se pot obține date calitative, cercetătorul descoperind de ce o persoană are o anumită atitudine.

Ca și dezavantaje ale acestui tip de întrebări sunt :

Necesită o perioadă îndelungată de colectare a datelor deoarece respondentul are nevoie de timp pentru a răspunde;

Necesită timp mai mult pentru analiza datelor întrucât cercetătorul trebuie să categorizeze răspunsurile și să le codifice;

Nu sunt potrivite pentru respondenții cu un nivel redus de educație pentru că solicită abilități de exprimare în scris superioare.

În elaborarea unui chestionar trebuie avuți în vedere următoarele aspecte :

Cercetătorul trebuie să se asigure că întrebările adresate au în vedere obiectivele cercetării.

Dimensiunea sa trebuie să fie rezonabilă, cu cât este mai lung, cu atât respondenții vor fi reticenți în a-l completa. Întrebările trebuie să fie scurte, clare și concise.

Întrebările trebuie să fie astfel formulate încât respodenții să le poată înțelege.

Întrebările trebuie să fie ordonate în mod logic, de la general, la specific, iar cercetătorul trebuie să se asigure că răspunsul la o întrebare nu este influențat de întrebările precedente.

Avantaje ale utilizării chestionarelor pentru colectarea de date :

Sunt eficiente d.p.d.v. al costurilor. Dacă se administrează online, se elimină cheltuielile cu printările și nu trebuie angajați oameni pentru a-l administra. Un chestionar poate fi plasat pe website-ul celui care efectuează cercetarea sau poate fi transmis prim emil către respondenții vizați.

Sunt practice. Pe lângă faptul că sunt ieftine și flexibile, chestionarele sunt o modalitate practică de a colecta date. Cercetătorul poate alege întrebările pe care le adresează chestionarul și forma lor – deschise/închise, putând furniza prin răspunsurile lor o cantitate mare de date pe orice subiect.

Se pot colecta informații foarte rapid. De exemplu, dacă se administrează în mediul online, în 24 de ore sau mai puțin, în funcție de scala și tipul de întebări folosite, se pot colecta rezultatele dorite.

Rezultatele furnizate sunt facil de analizat. Cu ajutorul diferitelor instrumente, fără a avea pregătire în domeniul statisticii sau cercetării științifice, se poate realiza analiza datelor rezultate în urma colectării răspunsurilor.

Sunt anonime. Chestionarele administrate telefonic sau online permit ca respondentul să răspundă la întrebări fără a fi presat de prezența cercetătorului.

Totuși, chestionarele prezintă și o serie de dezavantaje, precum :

Gradul de sinceritate al răspunsurilor este probabil. Din dorința de a se conforma normelor sociale sau pentru a-și proteja intimitatea, respondenții pot să nu răspundă 100 la sută adevărat la întrebările adresate.

Nu se poate cunoaște gradul de înțelegere al respondentului. Există posibilitatea apariției unei neînțelegeri între ceea ce cercetătorul urmărea printr-o întrebare și răspunsul primit. Cei care completează chestionarul pot percepe diferit ceea ce li se solicită.

Uneori, sunt greu de analizat. Dacă se utilizează prea multe întrebări deschise, se obțin rezultate dificil de cuantificat.

Analiza datelor

Chestionarul din prezenta cercetare este structurat pe două secțiuni, prima cuprinzând întrebări de identificare a respondenților, întrebările 1-5, iar cea de-a doua fiind alcătuită din întrebări menite a verifica validitatea ipotezelor stabilite, întrebările 6-15.

Baza de cercetare este alcătuită din trei companii care desfășoară activități în București – mediul de afaceri reprezintă un investitor important a cărui atragere în București influențează pozitiv competitivitatea orașului.

Din numărul de companii existente în București au fost selectate trei din firmele clasate în Top 100 cele mai Valoroase Companii, ediția 2017, ce au sediul central în București, respectiv: Hidroelectrica, Orange România și BRD – Groupe Societe Generale. Numărul de angajați a acestor companii însumează 18 000 de persoane, reprezentând populația ceretării. Cu ajutorul calculatorului furnizat de către INFOmass, s-a calculat mărimea eșantionului reprezentativ, cu o probabilitate de garantare a rezultatelor de 95% și o marjă de eroare de 0,05, dimensiunea rezultată fiind de 376.

Capitolul 5. Concluzii și recomandări

Concluzii

Recomandări

Anexa 1 – Chestionar

Bifați dintre următoarele categorii vârsta la care vă încadrați:

18 – 25 ani

26 – 35 ani

36 – 45 ani

Peste 45 ani

Ultimul nivel de studii absolvit:

Liceu

Licență

Master

Doctorat

Genul dumneavostră este:

Feminin

Masculin

În ce sector de activitate se încadrează compania dumneavoastră ?

Financiar – bancar

Industrie/ Energie/ Telecomunicații

Petrol și gaze

Bunuri de consum/ Retail

Auto

În care din următoarele intervale, d.p.d.v. al numărului de membrii, se încadrează compania la care lucrați ?

1000 – 5000

5001 – 8000

Peste 8000

Cum apreciați următorii factori din punct de vedere al mediului în care compania își desfășoară activitatea ?

*1 – foarte satisfăcător, 5 – deloc satisfăcător

Care au fost motivele pentru care compania a optat a deschide un sediu și în București ?

Facilitățile fiscale

Accesibilitatea locației

Accesul la forță de muncă bine pregătită

Accesul către legături de transport

Atracțiile turistice

Care considerați a fi principalele dezavantaje ale situării în orașul București ? Bifați maximum două răspunsuri.

Infrastructură deficitară

Trafic aglomerat

Cooperare ineficientă public-privat

Taxe și impozite ridicate comparativ cu alte orașe

Care din următorii factori considerați că sunt importanți atunci când se optează pentru deschiderea unei noi locații ?

Facilitățile fiscale

Sistemul de taxe și impozite locale

Accesibilitatea

Infrastructura

Localitățile din proximitate

Ați recomanda unui partener să-și deschidă un sediu în București ?

DA

Dacă ați răspuns negativ la întrebarea precedentă, ce v-ar determina să recomandați București pentru un partener ?

Scutiri sau reduceri de impozite și taxe locale, în condițiile legii

O subvenție pentru companiile ce acceptă interni

Scutire de taxe pe profitul reinvestit în București

Parteneriate public-privat

Care considerați că ar trebui să fie direcțiile prioritare de dezvoltare urbană a orașului București ?

Transport

Cultură

Turism

Comerț

Altele:……………….

În opinia dumneavoastră, în ce ar trebui să investească Primăria Municipiului București pentru a îmbunătății dezvoltarea urbană a municipiului București ?

Proiecte pentru îmbunătățirea serviciilor

Elaborarea și implementarea unei strategii urbane a orașului

Promovarea mai agresivă a obiectivelor turistice

Organizarea de evenimente culturale naționale și/sau internaționale în București

Care considerați că sunt principalele motive al declinului competitivității urbane a orașului București în 2018 față de 2017 ? Selectați maximum trei opțiuni.

Modificările legislative

Discontinuitatea proiectelor de investiții

Schimbările din mediul politic (mandatul altui primar)

Slaba promovare a obiectivelor turistice

Migrația forței de muncă

15.

Table 1-Factori interni ce afectează competitivitatea urbană 5

Table 2-Obiective 2007-2013 23

Figura 1-Modele de evaluare ale competitivității urbane 8

Figura 2 – Harta Ljubljana 19

Figura 3 – Regiunea Urbană Ljubljana 21

Figura 4- Clasamentul Mondial ,,Calitatea vieții” 26

Figura 6 – Harta Budapesta 27

Figura 7 – Europa 2030 30

Figura 8-Clasamentul Mondial ,,Calitatea vieții” 32

Figura 9- Clasamentul Mondial ,,Calitatea vieții” 37