Studiu Privind Competenta de Comunicare a Antrenorului din Perspectiva Managementului Comportamentului

LUCRARE DE DISERTAȚIE

Studiu privind competența de comunicare a antrenorului din perspectiva managementului comportamentului

PLANUL LUCRĂRII

CAPITOLUL1.Introducere
1.1. Motivația alegerii temei
1.2. Ilustrarea temei în literatura de specialitate

CAPITOLUL 2. Competența de comunicare a antrenorului
2.1. Comunicarea – definiții

2.2. Clasificări ale comunicării

2.3. Competența de comunicare

2.4. Principii de comunicare din perspectiva competenței de comunicare

2.4.1. Principiul competenței antrenorului

2.4.2. Principiul coerenței între comunicare verbală și comunicare nonverbal

2.4.3. Principiul ascultării active

2.4.4. Principiul nonagresivității comportamentale

2.5. Abilitatea de comunicare

2.6. Stiluri de comunicare

2.7. Tehnici de predare

2.8. Comunicarea antrenor – sportiv în cadrul antrenamentului și concursului

CAPITOLUL 3 .Competența de comunicare ca element al managementului comportamentului

3.1. Managementul comportamentului

3.2. Comunicarea în cadrul tehnicilor specifice managementului comportamentului

3.3.Deprinderi manageriale utilizate în procesul instructive

3.4.Rezolvarea situațiilor de indisciplină în timpul antrenamentului

CAPITOLUL 4. Studiu privind competența de comunicare a antrenorului

4.1. Obiectivele și sarcinile cercetării

4.2.Eșantion

4.3. Metode cercetare

4.4.Organizarea cercetării

4.5. Rezultate și interpretarea lor

4.5.1. Autevaluarea modului de comunicare de către antrenori

4.6. Percepția sportivilor asupra antrenorilor

Capitolul 5. Conncluzii

Bibliografie

CAPITOLUL 1. Introducere

Antrenorul are un rol foarte important, la fel și competența lui de comunicare ca antrenor. Acesta trebuie să țină sub control sportivii, să știe când să-i certe și când să-i încurajeze.

Stilul de conducere al antrenorului are un rol deosebit deoarece influențează relațiile interpersonale dintre antrenor – sportivi, determină metodele de conducere a echipei care vor fi folosite, reflectandu-se în performanța sportivă.

Antrenorul trebuie să descopere cei mai buni sportivi, să asigure un înalt nivel de pregătire acestora, să comunice cu ei, dar și sportivii la rândul lor trebuie să comunice cu antrenorul, să îi spună când au o problemă. Performanța sportivă depinde de comportamentul antrenorului, dar și de nivelul de pregătire al acestuia. De aceea, evaluarea cât mai completă a comportamentului antrenorului reprezintă un pas important în optimizarea procesului de creșterea performanței sportive.

În orice moment al vieții avem nevoie de comunicare fie ea verbală sau nonverbală însă pot exista și factori distrubatori ce provoacă probleme.

1.1.Motivația alegerii temei

Am ales această temă deoarece, în urma experienței acumulate din activitatea desfășurată în calitate de instructor la clubul de scrimă, am ajuns la concluzia că o comunicare eficientă dintre antrenor și sportivi este unul dintre factorii de succes în procesul de antrenament. Am observat că unii antrenori au un comportament necorespunzător față de sportivi – țipă, urlă, le adresează diverse ofense în timpul antrenamentelor și chiar la competiții, fapt care mai mult îi inhibă pe sportivi, decât să îi motiveze și, de cele mai multe ori, îi îndepărtează. Sunt însă și sportivi față de care antrenorii trebuie să aibă un comportament mai sever. Unii antrenori la competiții creează conflicte cu alți antrenori.

Scopul lucrării este acela de a pune evidență importanța competenței de comunicare a antrenorului din perspectiva managementului comportamentului sportivilor, identificarea problemelor de comunicare dintre antrenor și sportivi în antrenamentele și competițiile de scrimă.

1.2. Ilustrarea temei în literatura de specialitate

Literatura de specialitate nu conține informații numeroase pe această temă. De aceea, aș vrea să vin cu ceva nou, aplicat la scrimă, sportul pe care îl practic și care îmi aduce satisfacții deosebite, având onoarea de a îndruma “micii mușchetari”.

Flavia Mălureanu 2011 scrie despre relația de comunicare în activitatea educațională, astfel: “Comunicarea este modalitatea fundamentală de interacțiune psihosocială, schimb continuu de diferite mesaje între interlocutori, menit să realizeze o relație interumană durabilă pentru inițierea, menținerea ori modificarea comportamentului individual sau de grup”.

Ioan Feflea ( Oradea 2012 ) a realizat o scriere despre tehnicile specifice de predare, iar concluziile la care a ajuns sunt că, acțiunea de a explica și învățăturile ei reprezintă o legătură prelungită a conduitei antrenorului și sportivilor lui, aceste acțiuni fiind distincte în rândul antrenorilor, chiar dacă planificările dă aceleași informații motrice și tematice, felul de expunere al acestora, destinate pregătirii arată modul de prezentare și exemplificare a exercițiilor, orice antrenor creându-și propriul stil, prin care el crede că poate oferi sportivului cea mai bună pregătire și un bun randament la antrenamente.

CAPITOLUL 2. Competența de comunicare a antrenorului

Competența antrenorului este foarte importantă pentru sportiv. Antrenorul trebuie să il ajute pe sportivi, să le dea sfaturi, să aibe grijă de ei, dar trebuie să-i fie și un bun prieten și părinte. Fără comunicare orice cultură moare.

2.1. Comunicarea – definiții

Comunicarea presupune elemente verbale, nonverbale și paraverbale iar mesajele pot fi verbale, paraverbale și nonverbale.

Comunicarea reprezintă componenta esențială a vieții. Această noțiune a fost studiată în ultimii ani, din mai multe puncte de vedere, stârnind numeroase înțelesuri ale comunicării.

Psihologic, Dicționarul Larousse (București, 1996) dă explicația de “ legătura dintre persoane.” Această comunicare definește, în primă fază, felul nostru de a vedea lucrurile. Include răspândirea, voită sau nu, a cunoștințelor, în scopul clarificării sau atragerii atenției, a celor care ascultă.

Emiliam Dobrescu (Sociologia comunicării, București, 1990) apreciază comunicare drept o noțiune principală în domeniul sociologiei și psihologiei, adunând sensurile în următorul fel:

acțiune în care apar excitanți, răspunzând în funcție de aceștia;

sistem considerabil în creșterea conexiunilor interpersonale

ansamblul semnelor procesului de gândire și felul în care acestea se transmit și se păstrează;

comunicarea interumană – cuvânt esențial pentru descrierea tuturor legăturilor sociale, din inițiativa proprie a persoanelor.

O enunțare mai vastă, ce duce comunicarea dincolo de ființa umană, și anume în zona biologică, din spusele lui Gilles Amado și André Guittet (Dynamique des communications dans les groupes), fragment reprodus în literatura română de profesorul Aurelian Bondrea în lucrarea sa intitulată “ Sociologia opiniei publice și a mass-mediei ” (București, 1997).

Potrivit celor de mai sus, comunicarea apare mai mereu, în momentul în care un organism poate modifica un altul, prin schimbarea cursului inițial, plecând de la trimiterea unor date, nu printr-un mod vizat direct, la fel ca și o forța fizică ce pune în mișcare o energie.

Sociologic, comunicarea reprezintă totalitatea mijloacelor, legăturilor de răspândire a mesajelor, echipament ce facilitează transmiterea de mesaje spre o mulțime cât mai mare de oameni.

Wilbur Schramm (1960, 1980) a caracterizat procesul de comunicare, ca pe unul prin care se realizează o relație strânsă ori o stabilire de cugetări, opinii, între persoana care transmite informația și cea care o primește, cu ajutorul unui canal de comunicare.

O altă definire a comunicării, reprezintă un ansamblu tehnic, folosit în transmiterea informațiilor de la depărtare. Printre care, poșta (și cea electronică), internetul, radio, tv-ul sau undele electromagnetice sunt cele mai utilizate.Pentru a scurta aceste discuții despre definițiile comunicării, ne vom îndrepta atenția către cea mai frumoasă explicație: Comunicarea reprezintă modul prin atât noi, oamenii, cât și necuvântătoarele, avem posibilitatea de a ne exprima ideile și gândurile față de cei din jurul nostru. În urma acestor acțiuni, relațiile se modifică, apărând consecințe bune sau nu.

2.2. Clasificări ale comunicării

Deoarece este o manifestare destul de amplă, prezentă instinctual, psihosocial,

cultural, având și elemente biologice și tehnologice, comunicarea se clasează astfel, în funcție de mai multe principii:

a.După cel al metodelor fizice și cel al determinantului, spre care se îndreaptă imboldul informației, găsim, după cum urmează, următoarele tipuri:
1. Comunicare acustică este denumită și limbajul sunetelor.Este o comunicarea care emite, transmite sau recepționează sunete.

2. Comunicare tactilă.Acest tip de comunicare ține de simțul pipăitului.

3. Comunicare chimică.Acestă comunicare este dură.

4. Comunicare vizuală.La acest tip de comunicare este important contactul visual care este cel mai important indiciu visual.

b. În funcție de modurile de creație aceasta se clasifică:

1.comunicarea directă . La acest tip de comunicare transmiterea mesajului este prin cuvânt, gest.

2.Comunicarea indirectă . La acest tip de comunicare transmiterea mesajului este scris, tipăritul, semnale transmise prin radio.

3. Comunicarea multiplă, prin imprimare. Un rol important a fost apariția tiparului. Acesta a apărut în China în 1450. Tiparul era de metal cu caractere mobile.

4. Comunicarea colectivă. La acest tip de comunicare se folosesc semnale sonore, semnale vizuale, simbolurile, mesajul scris,iar emițătorul și receptorul fiind grupuri.

5.Comunicarea de masă. La acest tip de comunicare emițătorul este unul singur. Transmiterea mesajului poate fi un grup de persoane care stăpânesc bine mesajul.

c. Comunicarea se poate distinge după criteriul relațiilor dintre emițător-receptor astfel:

1. comunicarea publică

2. comunicarea privată

Comunicarea publică poate fi:

 Comunicare educațională

 Comunicare administrativă/instituțională

 Comunicare politică.

 Comunicare artistică

 Comunicare religioasă

 Comunicare științifică și tehnică

2.3. Competența de comunicare

Pentru o comunicare competentă trebuie avut în vedere limbajul folosit corect,atât gramatical cât și un context bine stăpânit.Competența de comunicare necesită întelegerea comportamentelor, abilitățile cognitive , priceperile de a performa în mod adecvat comportamente corecte în comunicare.

Realizarea obiectivelor și sarcinile sportivului, depinde în mare măsură de competențele și calitățile antrenorului. Prin tot ce face, prin personalitatea sa, antrenorul reprezintă un model pentru sportivi, un sprijin pentru familie, un factor de cultură în comunitate. În acest context, rolul principal al său este eficient atunci când are loc o comunicare optimă.

Una  dintre funcțiile comunicării, aceasta fiind mai importantă, este realizarea competenței de comunicare.Cunoașterea limbii, a sistemului lingvistic aceste lucruri nu sunt suficiente pentru a comunica. Modul de comunicare nu este același pentru toți sportivii. Comunicarea depinde de vârstă, capacitatea de comunicare și de competența intelectuală a fiecărui sportiv. Dacă un sportiv este mai puțin intelectual și gândirea lui este mai înceată trebuie să avem un stil de comunicare astfel încât acel sportiv să înțeleagă ce ai spus.

În cartea sa, „Comunicarea eficientă” Editura Polirom, București, 2004, I. Pânișoară (2004, pag. 38) dă câteva definiții ale competenței de comunicare, și anume: „ conform teoriei lui Spitzberg și Cupach, această competență se referă la amabilitatea de a demonstra comunicarea potrivită într-un context dat. Pentru a putea utiliza perspectiva celor doi autori, este evident că trebuie să identificăm elementele componente ale comunicării potrivite. S-a stabilit că fiecare act de comunicare competent trimite spre: prezentarea unei exprimări care să poată fi înțeleasă, afirmarea unor propoziții de cunoaștere, stabilirea unor relații sociale corecte, relevarea experienței vorbitorului”.

În aceeași carte descoperim că pentru J. De Vito, competența dmilie, un factor de cultură în comunitate. În acest context, rolul principal al său este eficient atunci când are loc o comunicare optimă.

Una  dintre funcțiile comunicării, aceasta fiind mai importantă, este realizarea competenței de comunicare.Cunoașterea limbii, a sistemului lingvistic aceste lucruri nu sunt suficiente pentru a comunica. Modul de comunicare nu este același pentru toți sportivii. Comunicarea depinde de vârstă, capacitatea de comunicare și de competența intelectuală a fiecărui sportiv. Dacă un sportiv este mai puțin intelectual și gândirea lui este mai înceată trebuie să avem un stil de comunicare astfel încât acel sportiv să înțeleagă ce ai spus.

În cartea sa, „Comunicarea eficientă” Editura Polirom, București, 2004, I. Pânișoară (2004, pag. 38) dă câteva definiții ale competenței de comunicare, și anume: „ conform teoriei lui Spitzberg și Cupach, această competență se referă la amabilitatea de a demonstra comunicarea potrivită într-un context dat. Pentru a putea utiliza perspectiva celor doi autori, este evident că trebuie să identificăm elementele componente ale comunicării potrivite. S-a stabilit că fiecare act de comunicare competent trimite spre: prezentarea unei exprimări care să poată fi înțeleasă, afirmarea unor propoziții de cunoaștere, stabilirea unor relații sociale corecte, relevarea experienței vorbitorului”.

În aceeași carte descoperim că pentru J. De Vito, competența de comunicare se referă la „propriile cunoștințe asupra mai multor aspecte sociale ale comunicării”. Autorul face referire la o comparație pe care o considerăm utilă pentru înțelegerea termenului: învățăm competența de comunicare în mod asemănător cu învățarea felului în care se mănâncă cu furculița și cuțitul, observându-i pe ceilalți, prin instrucțiuni oferite explicit, prin încercare și eroare, etc.

Se poate face diferența între comportament și cogniție. Se va identifica comportamentul de comunicare și abilitățile necesare care acestea vor fi asociate și punându-se accent pe comportamentul adecvat.

Se pot autoverifica, câteva modele de comportamente :

Manifest încredere în mine. Sunt relaxată, am o postură stabilă, cu umerii relaxați și genunchii flexibili, cu o mimică relaxată;

Manifest atitudini pozitive atât față de actul și locul comunicării cât și față de interlocutor (îmi place să port această discuție, văd calitățile locului în care mă aflu, văd aspecte pozitive ale persoanelor cu care comunic, le adresez chiar complimente justificate și rezonabile);

Mă dezvălui pentru a stimula încrederea reciprocă (ofer informații adecvate despre mine, pentru a mă sincroniza cu interlocutorii, pot vorbi despre o dificultate de învățare pe care am depășit-o sau despre o experiență importantă din viață). Acționez cu sinceritate, răspund activ mesajelor primite;

Accept că trebuie să fac față în diferite situații ( cu toate materialele pe care le am accept că pot greși);

Mă angajez în interacțiune ( nu mi-e frică să-l las pe celălalt să se dezvăluie). Particip la ceea ce îmi comunică partenerul, postura mea poate chiar să dubleze postura lui, la fel și mimica, îmi va fi mai ușor să trăiesc, în interiorul meu, starea lui);

Urmăresc satisfacția reciprocă în timpul comunicării ( știu când să vorbesc, când să ascult și când să întrerup, prind mesaje nonverbale, îmi limitez lungimea, discursului propriu);

Ascult activ (mă manifest nonverbal prin contactul ochilor, prin poziția corporală de atenție, prin gesturile adecvate, zâmbesc, dau din cap aprobator când simt că sunt de acord. Mă manifest verbal: ecou – repet cuvinte ori porțiuni din discursul interlocutorului.

2.4. Principii de comunicare din perspectiva competenței de comunicare

2.4.1. Principiul competenței antrenorului

În ultimii ani se vorbește foarte mult despre competența antrenorului, despre faptul că acesta trebuie evaluat din și pentru perspectivele acestui unic indicator al eficienței activității sale. De altfel, la nivel generic, nu avem intenția să negăm importanța acestui proces- dimpotrivă, sperăm că o asemenea perspectivă va oferi mai multă coerență procesului de optimizare a sistemelor de formare inițială și continuă a antrenorilor. Pe de altă parte, remarcăm că evaluarea antrenorului prin prisma unor matrice care incearcă să surprindă competent acestuia riscă să fie ori ineficiente, ori extreme de sărace în rezultate.

Antrenorul trebuie să dezvolte cunoașterea psihopedagogică. Cunoștințele de specialitate sunt suficiente pentru a deveni un antrenor bun. Este adevărat că în domeniul antrenoratului consecințele nu sunt imediate, ci acționează pe termen lung. O eroare educațională de astăzi ajunge la ,,maturitate” abia peste câțiva ani. Acest lucru nu elimină creativitatea de care trebuie să dea dovadă în continuare antrenorul, se subliniază doar necesitatea de a nu merge la

întâmplare,fără să ținem seama de legile pedagogiei.

Competența antrenorului cuprinde un ansamblu de elemente între care intersecția cunoștinței de specialitate, cunoștințele psihopedagogice reprezintă doar varful icebergului. Trebuie încercat păstrarea echilibrului între toate aceste elemente pentru a vă menține un antrenor de succes.

2.4.2. Principiul coerenței între comunicare verbală și comunicare nonverbal

În relația cu sportivii, antrenorul utilizează mai multe tipuri de comunicare. Dintre acestea, este comunicarea verbală-nonverbală din comunicare. Este foarte importantă comunicarea pentru că ambele tipuri de comunicări se pot susține, dar se pot și contrazice situație care poate pune multe probleme activității instructive-educative, dar și relației dintre antrenor și sportivi. Uneori comunicarea verbală și cea nonverbală se pot contrazice iar oamenii pot crede ceea ce s-a transmis prin comunicarea nonverbală. Spre exemplu, când antrenorul ii spune unui sportiv ,, Foarte bine!” pe un ton ironic, sportivul nu va ține cont de vorbele spuse ci de modul în care informația a fost transmisă.
Accentual este pus pe comunicarea verbală de către pregătirea psihopedagogică. Comunicarea nonverbală este importantă ca și comunicarea verbală. 

Cele mai importante canale ale conunicării nonverbal sunt:

,,Limbajul’’ ochilor ( contactul visual )- Stass și Wilis (apud Hayes,Orrel, 2003) au efectuat un experiment în care subiecții trebuiau să aleagă un coleg de lucru dintr-o pereche de femei dintre care una era instruită de experimentatori să-l privească în mod direct pe subiect, în timp ce cealaltă trebuia să privească în altă parte atunci când era prezentat subiectului – alegerea subiecțiilor s-a orientat în direcția persoanei care-i privise direct în timpul prezentării.

,,Limbajul’’ trupului (gesturi, poziții, miscări) reprezintă o sursă importantă de informații în special pentru antrenor,care poate astfel să primească un feedback substanțial.

Contactul fizic ne poate sugera un evantai extrem de larg de factori care conduc afecțiune, dependență, agresivitate, dominanță, etc

Spațiul reprezintă distanța între emițător și receptor care acestea pot fi:

– distanța intimă (0- 0.5 m),

-distanța personală, (1-1,5m),

-distanța socială (1,5-4m)

– distanța publică (aproximativ 4m)

Observăm cât de larg este spectul nonverbal al comunicării. Punem accent pe comunicarea verbală mai ales că, după cum observau Mark Knapp și Ray Birdwhistell (aqua Gamble, Gamble, 1993), de fapt, canalul verbal ocupă doar o proporție de 35% din totalul comunicării, restul de 65% fiind ocupat de canalul nonverbal. Comunicarea verbală și comunicarea nonverbală sunt astfel strâns legate una de alta.

Literatura de specialitate (DeVito 1988) consemnează elementele importante ale acestei relații:

– Comunicarea nonverbală o accentuează pe cea verbală, astfel, antrenorul poate întări prin elemente de mimică sau gestică importanța unei anumite părți din mesaj din ceea ce transmite, în timpul antrenamentelor sportivilor săi;
– Comunicarea nonverbală completează mesajul transmis pe cale verbală;
– Comunicarea nonverbală reactualizează înțelesul comunicării verbale, dândui receptorului posibilitatea să identifice la timp un îndemn altfel în spatele unei afirmații.
Elementele ale comunicării nonverbale pot substituii aspecte ale comunicării verbale (spre exemplu, atunci când, printr-un gest, antrenorul îi indică unui sportiv să răspundă).

Atunci când vrem să transmitem un mesaj verbal , trebuie să ținem cont că pe lângă mesajul verbal avem și mesaj nonverbal. Trebuie să fim atenți ca în momentul comunicării cei care ne ascultă să nu interpreteze comunicarea nonverbală.

2.4.3. Principiul ascultării active

Nu numai sportivul trebuie să învețe să-și asculte antrenorul, ci și antrenorul pe sportiv. Este datoria antrenorului să asculte sportivul, iar comunicarea trebuie văzută ca un întreg fiind importantă, atât prezentarea, cât și ascultarea. Antrenorul trebuie să fie un bun ascultator si să motiveze sportivul să aibe încredere, știind cum să asculte problemele sportivului.

Antrenorul devine mai credibil în ochii acestuia și dezvoltă o bună platformă pentru cerințele antrenorul pe care le va formula în continuare. În acest mod ascultarea este la fel de importantă ca și transmiterea informației.

R.Ross și M.Ross(1986) dezvoltă un interesant model de analiza a ascultării cuprinzând următorii pași:

Pasul 1. Senzația

"Este o rezultantă a mai multor analizatori (vizual, auditiv, etc.) Din punctul nostru de vedere, sunt importante barierele care acționează la nivelul acestei prime trepte:

– diferitele tipuri de zgomote;

– defectele de recepție (problemele la nivelul receptorului);

-oboseala;

– defectele de transmisie (probleme la nivelul emițătorului)".

Pasul 2. Interpretarea

"Presupune atribuirea unui înțeles la ceea ce am ascultat. Sunt și bariere ale ascultării, influențate de barierele senzației:

Când antrenorului i se pare că ceea ce spune sportivul este banal ori superficial. În aceste condiții, antrenorul nu ține cont de faptul că pentru sportivi problema chiar este una importantă, deoarece prin ochii săi lumea nu se vede așa cum o vede antrenorul.

Criticarea sportivului. De multe ori antrenorul poate avea o părere preconcepută referitor la cursant sau la mesajul transmis de către acesta, părere care poate provoca o barieră în relația sa cu sportivul.

De multe ori, antrenorul în criză de timp grăbește desfășurarea discuției, nu are suficientă răbdare pentru a-i da voie sportivului să expună problema cu toate amănuntele pe care acesta le consideră necesare. Mai mult decât atât, antrenorul se poate grăbi să tragă anumite concluzii înainte ca problema să fi fost expusă în întregime și de a vedea toate consecințele acesteia.

Câteodată antrenorul este tipul de persoană care pretinde să fie ascultat, dar nu are niciodată timp să asculte la rândul său;

Există o greșeală de ascultare universală numită "dormirea cu ochii deschiși" persoanele cuprinsă în această categorie mimează atenția, dar în fapt gândurile lor sunt în cu totul altă parte. Antrenorul se poate gândi la "ale lui" și să nu comunice deloc cu sportivul pe care doar pretinde că îl ascultă".

Pasul 3. Înțelegerea

Presupune, o evaluare critică a ceea ce s-a ascultat și o interpretare.

Pasul 4. Răspunsul

"Răspunsul este important.Din mai multe tipuri de ascultare prezente în literatura de specialitate, ascultarea este pentru a înțelege".

Astfel, antrenorul trebuie să posede abilități de ascultare activă. Antrenorul trebuie să

știe să vorbească. El trebuie să învețe și să asculte;

Ascultarea trebuie să se petreacă astfet:

Ce vrea sportivul să spună;

Ce nu vrea să spună sportivul;

Ceea ce sportivul nu va spune fără sprijun din partea antrenorului;

Antrenorul trebuie să fie atent la sentimentele din spatele cuvintelor;

Antrenorul trebuie să ajute sportivul să ia propriile decizii și nu să ia el deciziile pentru sportiv;

Antrenorul trebuie să încerce să înțeleagă persoana din punctul de vedere al acesteia;

Antrenorul are propriile sentimente pe care nu trebuie să le ascundă.

Ne mai putem referi însă la modul în care antrenorul reușește sa-și asculte sportivii în mod eficient.

2.4.4. Principiul nonagresivității comportamentale

Comportamentul antrenorului și al sportivului este astăzi obiect de studiu pentru multe cercetări care investighează fenomenul de violență. În ziua de astăzi copii sunt din ce în ce mai violenți.

Agresivitatea proactivă apare fără a fi provocată pe când agresivitatea reactivă se constituie ca un răspuns la agresivitatea unei alte persoane. Antrenorul trebuie să fie atent la agresivitatea impulsivă și reactivă. Frecvent, antrenorii reacționează impulsiv, necontrolat și de cele mai multe ori ca răspuns la un compornatent agresiv.

În profesia de antrenor se remarcă faptul că, fiind o meserie stresantă, presupune acumularea unei stări de frustrare. Ginott spune că: “Multă lume se așteaptă ca antrenorul să fie un sfând”, dar realitatea stă departe de acest lucru, iar antrenorul ascunde multă furie, iar acesta trebuie să învețe cum să și-o exprime.

Antrenorul nu va spune “ești un sportiv slab!”, i-ar putea rănii sentimentele sportivului ci va centra mesajul pe propria persoană, înlocuind cuvântul „tu” cu „eu”- spunând, de pildă „sunt dezamăgit”.

Ginott observă că “antrenorul trebuie să demonstreze un control al furiei proprii, cel puțin la același nivel pe care îl așteaptă de la sportivii săi.”

În concluzie, nu este bine să țipi, să urli la sportivi așa cum fac unii antrenori chiar și în competiții, de față cu părinții. Din propria experiență, putem exemplifica faptul că un părinte, după terminarea antrenamentului, a început să-și bată copilul din motivul că acesta a stat prea mult în vestiar pentru a se schimba.

În ziua de astăzi violența ne înconjoară, oamenii sunt din ce în ce mai răi, mai nervoși, mai agresivi, iar copii văzând aceast aspect la părinți, aceștia le vor călca pe urme.

2.5. Abilitatea de comunicare

Comunicarea dintre oameni reprezintă un proces de transmitere, de cunoștințe și date, între emițători și receptori (destinatari). Spre exemplu, considerăm că un subiect (A) îi comunică o informație altei persoane (B), ultimul îl modifică conform stării sale de la început.

Este normal să discutăm despre o acțiune largă ce se manifestă în funcție de eventualitatea de a răspândi mesaje cât mai variate, ca alcătuire, ce utilizează simboluri și indicații, diversificate ca informații sau reacții urmate.

La fel ca orice capacitate, și fenomenul comunicării este determinat de o parte nativă și de alta ce se dezvoltă prin nivelul educației și pregătirii.

Studierea comunicării se efectuează doar prin sarcini exersate continuu cu persoane pregătite în acest scop.

Progresul în a deveni un corect comunicator, garantează ființei umane posibilități îndeajuns, pentru a utiliza acest dar, întreaga viață. Reprezintă o evoluție înaltă a comunicării, luând naștere încă din primele clipe ale omului, legată de cealaltă evoluție a sa, cea a a judecății. Acest proces al transmiterii de mesaje nu stagnează, cu fiecare zi el fiind îmbunătățit.

Noi, ființele umane, suntem singurii ce deținem capacități imense de a învăța, deși cel mai indicat este ca după 10 ani să avem cunoștințe minime în ale comunicării, acestea se pot dezvolta la orice vârstă, din moment ce baza principală a fost creeată, realizându-se doar cu ajutorul exercițiilor continue și prelucrarea celor asimilate.

Pictorul spaniol Goia, a spus că i-a fost simplu să învețe să comunice, mai greu fiindu-i să se oprească, având nevoie de experiența din întreaga viață pentru acest lucru.

Există doar patru etape ale învățării, ce ni le concepem la fel ca o spirală în creștere:

transmitem, gândim, cercetăm, decidem, înaintăm. Făcând acestea, comunicarea nu va mai fi deloc o problemă pentru noi.

Suntem utili și deținem legături importante cu cei din societate. Pentru a deveni profesionist, studiile sunt mai mari. Putem denumi lucrul acesta, ca înglobarea a ceea ce știm cu ceea ce trebuie să știm.

Ca să fim utili în a comunica, este deajuns documentarea asupra normelor teoretice clare și câștigul abilităților conduitei, măiestria comunicării include utilizarea sarcinilor umane în ansamblul lor: maniere, cugetare, înțelegere, impresie, reacții afective, la urmă fiind propria persoană.

2.6. Stiluri de comunicare

1. Stilul pasiv La acest tip de comunicare indivizii evită exprimarea opiniilor lor, drepturile lor sunt protejate precum și satisfacerea de nevoi. La acest stil nu se ține cont de dorințele personale. Persoana care dobândește acest stil de comunicare nu vrea ceva anume neimplicându-se în câștigarea drepturilor personale sau în susținerea punctului de vedere. Nu încearcă să-și manifește nemulțumirile față de cei din jurul său. Acest stil evită problemele, neglijează drepturile proprii.

2.Stilul agresiv Persoana care are acest stil de comunicare este violentă, îi critică și acuză pe cei din jurul său, își susține punctul de vedere fără să țină cont de drepturile celor din jurul său, este furios. Regulile sunt încălcate de aceste persoane cu acest stil de comunicare. Persoanele cu acest stil nu sunt timizi, sunt furiosi, nu ascultă sfaturile nimănui.

3. Stilul asertiv Persoana cu acest stil, comunică direct, exprimă emoții de convingere, luptă pentru drepturile lor. Persoanele cu acest stil sunt relaxate, vorbesc deschis. Acest stil presupune corectitudinea și puterea. Putem pune în balanță ceea ce își doresc aceste persoane cu dorințele celor din jurul lor. Îi respectă pe cei din jurul său, ascultă punctul lor de vedere. Relația cu ceilalți este bună, pe termen lung. Acest stil îți dă șansa să îți susții punctul de vedere fără a fi umilit de ceilalți sau fără să-i necăjești. Cu timpul, persoanele cu acest stil de comunicare ajung la o bunătate emoționala. Stilul asertiv se comportă frumos, civilizat, nu este violent, are încredere în el.

2.7. Tehnici de predare

Noțiunea de tehnică este descrisă prin ansamblul modurilor și mijloacelor utilizate în exercitarea profesiei, în realizarea unei sarcini, atribuții. Totodată, tehnica se referă și la instrumentele, modurile și mijloacele cu ajutorul lor duce la bun sfărșit obiectivul propus.

Ioan Feflea (2012 ) afirmă că aceste tehnici caracteristice ariei zonei educației fizice și sportului, au ca obiectiv pregătirea, îmbunătățirea capacităților și cunoștințelor motrice și a indicilor interiori. Tot I. Feflea a mai precizat că alt scop este de a dezvolta influențele mișcării, prin programe specifice și metode de refacere a organismului.

Majoritatea tehnicilor aplicate sunt adaptate în funcție de nevoie, alese și analizate la nivel educativ, psihologic și fizic, ținând cont de sex, vârstă, pregătire fizică, obiectivele personale, stările materiale din instituțiile de învățământ sau condițiile meteo.

Găsim tehnici caracteristice pentru:

– inițiere în diferite sporturi

– evaluări în pregătirile efectuate

– ajustarea metodelor caracteristice pe fiecare zonă a sportului

Tehnicile alese de antrenor au ca direcție:

– stabilirea unei legături între obiectivul vizat și atribuțiile educației fizice;

– realizarea unui ciclu din mijloacele întrebuințate;

– pregătirea la un nivel ridicat a acțiunilor psihice, printre care: ambiție, interes, trecerea peste eșec, cu un conținut emoțional accentuat în competițiile sportive;

– antrenarea corespunzătoare a variabilelor de efort ( mărime, forță, dificultate ), a timpului în care se execută sarcina, cu scopul de a dezvolta principalele părți ale organismului uman.

2.8. Comunicarea antrenor – sportiv în cadrul antrenamentului și concursului

Antrenorul este un al doilea părinte pentru un sportiv. Acesta trebuie sa-l învețe, să-l îndrume dar și să aibe grijă de el atunci când este sub supravegherea lui.

Antrenorul pe lângă cunoștințele despre sportul pe care îl are sub îndrumare trebuie să mai cunoască bazele generale din psihologie anatomie, biochimia și fiziologia efortului, statistică matematică, pedagogie, biomecanică. El trebuie să se facă înțeles de sportivi.Înțelegerea de către sportiv a termenilor de specialitate poate ușura munca antrenorului iar acesta se face înțeles de către sportivi mai usor.

Relația dintre cei doi trebuie să fie una de prietenie, bazată pe respect reciproc. Antrenamentul trebuie să se desfășoare într-o ambiantă placută. Dacă antrenamentul nu se va desfășura într-o ambianță plăcută, sportivii pot pleca de la club. Sunt unii sportivi arțăgoși, răutăcioși care ii poți controla cu greu, iar alții foarte timizi cu care trebuie să lucrezi ușor.

Antrenorul ii pedepsește pe sporivi dacă au un comportament mai obraznic, dar îi poate răsplătii pe cei care au lucrat corect și care au fost cuminți. Răsplata poate consta printr-un singur fapt de felicitare sau oferindui o bomboană, un fruct.Antrenorul trebuie să le explice sportivilor despre alimentația pe care trebuie să o aibe și despre modul de viață pe care trebuie să o ducă, fără nopți pierdute cu multă odihnă.Un antrenor nu-i vrea răul unui sportiv dar uneori sportivii trag concluzii pripite doar prin simplu fapt că aceștia ii critică, le explică ce este bine și ce este rău.Atunci când un sportiv se simte rău, ca antrenor trebuie să-l înțelegi dar în același timp sa-l verifici că uneori sportivul poate minții doar pentru că nu-i place ceva anume să facă la antrenament sau îi este greu. Comunicarea între antrenor și sportiv este esențială pentru obținerea performantelor.

În scrimă poți comunica verbal și non-verbal. Comunicarea non-verbal se întâlnește mai ales în competiții în timpul asalturilor unde antrenorul poate arăta un semn iar sportivul știind acel semn trebuie să-l pună în aplicare pentru a da lovitura.

Sunt doua faze importante pentru realizarea feedback-ului acestea fiind lauda și critica.

Prin laudă înțelegem prețuirea și încurajarea sportivilor, iar prin critică putem evidenția greșelile sportivilor, aratând cauzele și indicând mijloacele de remediere .

Când antrenorul critică un sportiv trebuie avut în vedere condițiile:

discuțile trebuie să fie între cei doi față în față;

faptele trebuie să fie reale;

aplicarea remedierii situației;

sportivul are dreptul la puntul lui de vedere;

evitarea scandalului.

Când antrenorul laudă un sportiv trebuie avut în vedere condițiile:
– să laude sportivii atunci când aceștia merită; 
– să-i evidențieze pe cei merituoși;
– să fie calm atunci când sportivii sunt gălăgioși;
– să trateze sportivii cu respect;

-practicarea cu drag al antrenamentelor
– să îi motiveze;
-să fie un bun psiholog; 
– comportamentul trebuie să fie în spirit sportiv

Putem combina comunicarea scrisă cu cea orală.

La scrimă de exemplu: se poate cere sportivilor un caiet în care trebuie să scrie ce au făcut la antrenament, ce exerciții noi au învățat. Este bine ca sportivul să știe denumirea exercițiilor pentru atunci când îl pui să facă acel exercițiu să aibă habar de el.

O bună comunicare între antrenor – sportiv poate duce la creșterea performanței sportivului.

CAPITOLUL 3. Competența de comunicare ca element al managementului comportamentului

3.1. Managementul comportamentului

Managementul comportamentului se preocupă de prevenirea comportamentelor negative, intervenția asupra lor și modificarea acestor comportamente negative.

Când apare un comportament negativ cel mai des întâlnită în intervenția asupra comportamentului negative este pedeapsa. Pedeapsa le transmite mesajul slăbiciunile lor că sunt inacceptabile, că trebuie să sufere pentru comportamentul lor.Pentru a păstra un climat educațional adecvat, antrenorul trebuie să modifice anumite comportamente, utilizând metode specifice.

Pedeapsa este un element care reduce un comportament negativ. Chiar dacă este neplăcut sportivul trebuie să fie pedepsit și să se învețe minte ca altă dată să nu se mai repete. Sportivul trebuie să-și învețe să-și ceară scuze pentru a fi iertat.Un management eficient presupune existența regulilor, din prima zi de antrenament sportivului trebuie să i se prezinte anumite reguli.

Munca de antrenor uneori poate fi complicată.Antrenorul trebuie să coordoneze bine grupa de sportivi. Antrenorul trebuie să știe să răspundă la toate întrebările puse de sportivi. Dacă acesta greșește sportivul își pierde încrederea în răspunsunsurile, sfaturile acestuia.

Uneori, ca antrenor trebuie să te pui la mintea copiilor și mereu trebuie să vorbești pentru înțelesul lor. Un antrenor trebuie să fie bun dar și dur atunci când trebuie că altfel sportivii nu mai ascultă. Antrenorul trebuie să controleze bine grupul iar organizarea antrenamentului trebuie să fie clar și precis.

Comportamentul sportivilor este diferit. Atunci când pierd în competiții fiecare sportiv se descarcă în felul lui: unul plânge, altul este supărat iar pe alții nu-i afectează cu nimica sau poate nu arată acest lucru.

Sunt reguli de care antrenorul trebuie să țină seama în relația de comunicare pe care o stabilește cu sportivul:

să nu îi jignească;

să îi trateze diferențiat, dar să aibă o atitudine identică față de toți sportivii;

să accepte personalitatea fiecăruia și să facă eforturi de a face antrenamnt cu toți copii indiferent de abilitățile fiecăruia.

Prezintă avantaje comunicarea la persoana întâi. Acest tip de comunicare este specific unei relații bazată pe respect.

3.2. Comunicarea în cadrul tehnicilor specifice managementului comportamentului

Antrenorul valorifică în cadrul procesului de antrenament totalitatea formelor de comunicare, în vederea asigurării unui proces de instruire eficient.

Tehnici de comunicare nonverbală – se folosesc pentru întărirea comportamentelor pozitive ale sportivilor, și sunt reprezentate de:

– contactul vizual;

– diferite gesturi efectuate cu mâna;

– expresii faciale sau corporale.

Tehnici de comunicare verbale – se utilizează pentru asigurarea instruirii, dar și pentru construirea uniu mediu pozitiv de învățare.

Mediul pozitiv de învățare

Învățarea se produce doar atunci când în sală este o atmosferă motivantă și încurajatoare pentru sportivi. Mediul de învățare poate fi definit drept element constitutiv al mediului pedagogic, creat de antrenor în cadrul unei lecții, în vederea realizării obiectivelor de instruire propuse.

Câmpului educațional are două caracteristici: complexitatea și dinamismul.

Predarea – învățarea dintre antrenor-sporti ne permite să evidențiem mai bine aspectele perturbatoare ce pot influența procesul amintit.

Un mediu de învățare este definit de următoarele elemente:

resurse materiale

resurse umane

resurse informaționale

Deci, într-un mediu de învățare putem identifica elemente fizice (resurse materiale) și sociale (resurse umane, informaționale).

Așa cum vom evidenția și în continuare, pozitivismul profesorului se exprimă în maniera de comunicare cu elevii.

La un moment dat în timpul lectiei este bine sa fie și un moment de destindere. Se pot face comentarii amuzante. Comentariile nu trebuie să jignească pe nimeni și nu trebuie sa fie adresate unui copil anume pentru ca acela să nu se simtă prost sau pentru ca ulterior colegii să nu continue glumele pe seama lui.

3.3. Deprinderi manageriale utilizate în procesul instructiv

Managementul ritmului se referă la modul în care antrenorul coordonează și direcționează ritmul lecției. Promovarea activităților în grup se referă la capacitatea antrenorului de a capta și a menține atenția grupului pe parcursul exercițiilor propuse în timpul antrenamentului.Antrenorul poate face apel la o gamă variată de reacții pentru a menține atenția grupului pe parcursul antrenamentului. Iată câteva dintre tehnicile relației antrenor-sportiv în această direcție sunt:

explorarea posibilităților latente („Am timp să mă gândesc”);

problematizarea la nivel superior („Antrenorul se așteaptă să gândesc in această situație”);

ajutorul acordat individual membrilor grupului („antrenrul îmi acordă atenție și vrea să reușesc”);

lauda („Antrenorul este deosebit de mulțumit de activitatea mea”);

acceptarea sentimentelor sportivilor („Antrenorul îmi înțelege sentimentele și mi le respectă”);

respectul/politețea față de sportivi („Antrenorul mă respectă”);

investigarea comportamentului antrenorului ("Antrenorul face eforturi speciale să mă ajute să răspund”);

interesul personal față de sportivi („Sunt mai mult decât un simplu sportiv pentru antrenorul meu”);

aprobarea sau corectarea activității sportivului („Mi se va spune cu promptitudine dacă activitatea mea este acceptabilă sau nu”);

sentimentele („Antrenorul mă apreciază”);

Coordonarea graduală a responsabilităților. Antrenorul creează sentimentul că fiecare este responsabil de ceea ce se întâmplă, prin creșterea nivelului de feedback pentru toți sportivii. Astfel, sportivii vor încerca un sentiment de împlinire și de responsabilitate, pentru că se simt importanți în interiorul grupului. În acest fel acesta crește receptivitatea. Menținerea atenției prin mișcările antrenorului prin sală, gestică, contact vizual, modulații vocale.

Evitarea saturației se referă la abilitatea antrenorului de a reduce la minimum plictiseala care poate interveni în timpul unei lectii.Aceasta se poate realiza prin abordarea progresivă a activităților, prin atractivitatea acestora.

Plasamentul antrenorului reprezintă un element important al algoritmului de conducere a acestei activități. Plasamentul va depinde de spațiul pe care îl are antrenorul la dispoziție, de mărimea colectivului de sportivi, de conținutul ce urmează a fi predat și de materialele folosite.

Bunul plasament se caracterizează prin următoarele 2 aspecte:

oferă antrenorului posibilitatea de a observa și supraveghea între colectiv;

oferă sportivilor cea mai bună vizibilitate în condițiile efectuării demonstrațiilor și corectărilor.

Antrenorului față de formațiile de lucru, în cazul demonstrării anumitor execuții se va face pe latura cea mai mare a acesteia. În funcție de tema de lecție, antrenorul își va alege formațiile adecvate, dar si in functie de numarul de sportivi.

3.4. Rezolvarea situațiilor de indisciplină în timpul antrenamentului

Indiferent cât de eficientă ar fi tehnica de predare a antrenorului, pot apare probleme de indisciplină în timpul lecției. Acestea pot fi determinate de atitudinea celui care conduce lecția, de conținutul lecției, de maniera de predare a acestui conținut. Nu trebuie excluse nici problemele familiale pe care le prezintă unii sportivi, probleme care pot sta la baza anumitor comportamente ce pot fi catalogate ca acte de indisciplină. (D.Graham, 2001)

În aceste situații, antrenorul va trebui să:

prevină cazurile de indisciplină – va adopta un plasament care să îi permită observarea întregului colectiv, respectiv se va plasa în afara formațiilor de lucru. Plasamentul în mijlocul formației reduce câmpul vizual și oferă ocazia sportivilor dinapoia sa să se abată de la sarcinile motrice respective. A vedea toți copiii înseamnă a depista orice atitudine neadecvată în faza de debut și a evita angrenarea mai multor sportivi.

intervină, în cazul apariției unor astfel de comportamente. Intervenția constă din: deplasare în direcția copilului observat, privire insistentă asupra lui, deplasare în direcția copilului și observație verbală. Reacția va depinde de gravitatea actului de indisciplină constatat.

Nu se recomandă ca observațiile verbale să se realizeze în fața tuturor sportivilor. Cei care doresc să iasă în evidență prin actele lor de bravură, obțin de fapt ceea ce vor. Observațiile vor face referire întotdeauna la comportamentul indezirabil și vor aduce în centrul atenției sportivului regulile pe care acesta nu le-a respectat. Antrenorului se va adresa sportivului pe un ton calm, persuasiv și nicidecum nervos. El va urmări ca sportivii neimplicați în convorbire să continue exersarea, astfel încât să beneficieze de timpul pe care îl au la dispoziție.

CAPITOLUL 4. Studiu privind competența de comunicare a antrenorului

4.1. Obiectivele și sarcinile cercetării

În acest studiu ne-am propus ca obiective:

– să caracterizăm antrenorul real și pe cel ideal, prin prisma percepțiilor sportivilor, practicanți de scrimă;

– să contribui la conștientizarea nivelului de competență de comunicare pe care îl au antrenorii din scrimă;

– să identificăm dificultățile de relaționare între antrenor – sportiv, în scrimă.

Sarcinile cercetării au constat din:

aplicarea chestionarului de autoevaluarea antrenorilor din scrimă;

aplicarea chestionarului de identificare a percepției sportivilor asupra comportamentului antrenorului;

prelucrarea datelor obținute;

interpretarea rezultatelor obținute în urma aplicării chestionarului.

4.2. Eșantion

Pentru investigarea opiniei antrenorilor, a fost aplicat un chestionar unui număr de 23 antrenori de scrimă, de la cluburile:

ACS Engarde București;

CS UNEFS București;

CS Quarto București;

CS Contraatac București;

CSA Steaua București;

CSM Oradea;

CS Satu Mare;

LPS Satu Mare;

CS Universitatea Târgu Mureș;

ACS Stesial București;

SCM Petrache Trișcu;

CSM Craiova;

CSM Sblobozia

Pentru identificarea opiniei sportivilor, s-a aplicat un chestionar unui număr de 23 de sportivi (8 fete și 15 băieți), cu vârstă cuprinsă între 10-13 ani. Aceștia sunt elevi în clasele III – VI și participă la cursurile de scrimă la clubul ENGARDE.

4.3. Metode cercetare

Pentru identificarea opiniei antrenorilor și sportivilor au fost aplicate chestionare de opinie, ca instrumente de anchetă. Aceste chestionare sunt prezentate în continuare.

Chestionar pentru antrenori – a fost preluat din site-ul de angajare “myjob”

Știi să comunici?

Alege răspunsul care ți se potrivește și notează punctele atribuite.

Al doilea chestionar a fost aplicat sportivilor și a vizat calitatea comunicării lor cu antrenorul și opinia privind imaginea antrenorului ideal. Acesta chestionar include 24 de întrebări, și anume:

Pentru prelucrarea răspusurilor obținute în chestionare s-a utilizat metoda statistică. Cu ajutorul acesteia s-a calculat frecvența răspunsurilor celor care au răspuns la chestionar. Ilustrarea rezultatelor prin metoda grafică, a avut menirea de a oferi o imagine intuitivă, relevant pentru rezultatele obținute.

4.4.Organizarea cercetarii

Chestionarul pentru antrenori a fost aplicat în perioada 28 – 30.03.2014 și a fost interpretat în perioada 01 – 05.05.2014.

Chestionarul pentru sportivi a fost aplicat în perioada 07 – 14.04.2014. Intepretarea răspunsurilor s-a realizat în perioada 06 – 10.05.2014. Prelucrarea datelor a fost realizată în perioada 15 – 20.05.2014. În perioada 01 – 10.06.2014 a fost finalizată lucrarea de disertație.

4.5. Rezultate și interpretarea lor

4.5.1. Autevaluarea modului de comunicare de către antrenori

Din chestionarul aplicat antrenorilor rezultă că:

60% din antrenori au avut ca rezultat Excelent! Acest lucru înseamnă că ei înțeleg rolul de comunicator, și atunci când trimit mesaje, și când le primesc. Anticipează problemele și aleg cele mai bune modalități de a comunica. Oamenii îi respectă pentru aptitudinea de a comunica foarte bine și apreciază calitățile lor de ascultători.

40% sunt comunicatori capabili, însă uneori întâmpină probleme de comunicare. Este necesar să își acorde timp să se gândească cum să abordeze comunicarea și să se concentreze asupra primirii mesajelor în mod eficient, la fel de mult ca și la trimiterea lor. Acest lucru îi va ajuta să iși îmbunătățească abilitățile de comunicare.

Grafic 1

Grafic 2

La această întrebare nu există nici o diferență de răspuns la răspunsul tot timpul însă există mici diferențe la des și rar. Din aceste răspunsuri reiese că antrenorul este atent la ceea ce spune sportivul în majoritatea timpului.

Grafic 3

Diferența la această întrebare este de 1% pentru răspunsul rar, pentru niciodată diferența este de 26%, iar pentru des diferența este de 27% având procentaj mai mare antrenorul ideal.

Grafic 4

La această întrebare nu este diferență între percepția antrenorului ideal cu cel obișnuit. Reiese că antrenorul este sigur pe el.

Grafic 5

La această întrebare punctajul este maxim pentru ambii antrenori la răspunsul tot timpul ceea ce arată că antrenorul are o anumită conduită.

Grafic 6

La această întrebare punctajul este maxim pentru ambii antrenori la răspunsul tot timpul. A ajuta înseamnă a îi păsa de cineva.

Grafic 7

Antrenorul obișnuit are o diferență de 4% la răspunsul tot timpul.

Grafic 8

Pentru această întrebare antrenorul ideal are o diferență de 22% la răspunsul tot timpul ceea ce reiese că sportivii doresc să fie mai apreciate calitățile sale.

Grafic 9

Pentru această întrebare antrenorul ideal are un procent, mai mare de 2% la răspunsul tot timpul. Din această întrebare cu diferență mică de procent reiese că antrenorul obișnuit cunoaște foarte bine sportivii.

Grafic 10

Antrenorul obișnuit pune întrebări pentru cunoașterea mai bine a sportivului destul de des procentul pentru tot timpul a fost mai mare la antrenorul ideal.

Grafic 11

Din această întrebare rezultă că antrenorul este un om vesel. Sportivii îsi doresc ca antrenorul ideal să le zâmbească tot timpul dar asta depinde și de starea fiziologică a acestuia.

Grafic 12

Este bine ca antrenorul să fie uneori mai copilăros.Acest lucru arată că antrenorul îi ține locul și unui prieten. Nu există diferențe între percepția sportivilor asupra antrenorului real, comparativ cu cel ideal ceea ce reiese că antrenorul este așa cum își doresc sportivii din acest punct de vedere.

Grafic 13

Din această întrebare reiese că antrenorul obișnuit are o comunicare destul de eficientă și pe înțelesul sportivilor. Diferența între antrenorul obișnuit și cel ideal este de 5% pentru tot timpul având procentul mai mare antrenorul ideal, iar pentru des este tot de 5% având procentul mai mare antrenorul obișnuit.

Grafic 14

La această întrebare diferența între percepția sportivilor asupra antrenorului real, comparativ cu cel ideal este de 9% pentru tot timpul iar pentru des tot 9%.

Grafic 15

La această întrebare diferența între percepția sportivilor asupra antrenorului real, comparativ cu cel ideal este de 9% pentru tot timpul, iar pentru des antrenorul obișnuit are un procent mai mare față de antrenorul ideal de 9%.

Grafic 16

La această întrebare diferența între percepția sportivilor asupra antrenorului real, comparativ cu cel ideal este de 13% pentru niciodată antrenorul obișnuit având un procent mai mare de 13 % pentru niciodată, pentru rar tot 13% iar pentru des antrenorul ideal are un procent de 17% mai mare și pentru tot timpul de 9%. Puțini sportivi își doresc ca antrenorul ideal să dea exemplu din viața personal a acestuia. Posibilitatea procentului mic fiind vârsta unde ei nu sunt interesați încă de viața antrenorului.

Grafic 17

La această întrebare diferența între percepția sportivilor asupra antrenorului real, comparativ cu cel ideal este de 4% pentru niciodată 8% pentru rar, 10% pentru des procentul mai mare fiind pentru antrenorul obișnuit, iar pentru tot timpul un procent ridicat având antrenorul ideal fiind de 22%.

Pentru această întrebare sportivii își doresc mai mult să aibă dreptul de a vorbii, de a se corecta ceea ce antrenorul obișnuit nu prea le dă șansa deoarece timpul este prețios.

Grafic 18

Când apare o problemă sau când sportivii sunt gălăgioși antrenorul ideal are un procent de diferență de 18% pentru tot timpul iar pentru des antrenorul obișnuit are un procent ridicat de 18%.

Grafic 19

La această întrebare diferența între percepția sportivilor asupra antrenorului real, comparativ cu cel ideal este de 13% pentru rar procentul ridicat fiind pentru antrenorul obișnuit, pentru des procentul ridicat este pentru antrenorul ideal de 13% iar pentru tot timpul procentul fiind egal.

Grafic 20

La această întrebare diferența între percepția sportivilor asupra antrenorului real, comparativ cu cel ideal este de 13% pentru rar antrenorul obișnuit având un procent ridicat, iar pentru des 13% dar antrenorul ideal având procentul ridicat.

Grafic 21

La această întrebare nu există nici o diferență între percepția antrenorului ideal și cel obișnuit. Antrenorul este așa cum sportivii își doresc.

Grafic 22

La această întrebare antrenorul obișnuit are un procent ridicat de 9% pentru des, iar pentru tot timpul antrenorul ideal are un procent ridicat de 14%.

Grafic 23

La această întrebare antrenorul obișnuit are un procent ridicat de 15% pentru des, iar pentru tot timpul antrenorul ideal are un procent ridicat de 19%.

Grafic 24

La această întrebare antrenorul obișnuit este așa cum sportivii doresc, aceștia dorind ca tot timpul să facă ceva.

4.6. Percepția sportivilor asupra antrenorilor

Rezultatele obținute din aplicarea chestionarului au fost centralizate în tabelul 1. Prelucrarea s-a realizat pentru fiecare item în parte și pentru percepția privind antrenorul real vs. antrenor ideal.

Tabelul 1. Frecvența răspunsurilor sportivilor privind percepția comportamentului antrenorilor

Pentru o mai bună evidențierea a rezultatelor obținute, fiecare item a fost ilustrat cu ajutorul graficelor. Interpretarea rezultatelor s-a realizat pentru fiecare item în parte.

Capitolul 5. CONCLUZII

În urma prelucrării informațiilor obținute din aplicarea chestionarelor, am constatat că majoritatea antrenorilor (60%) au o comunicare excelentă cu sportivii, iar 40% prezintă un nivel de comunicare medie.

Informațiile obținute ne arată prezența unei legături strânse între antrenor și sportivi, el fiind un bun prieten, dar și un al doilea părinte. Buna dispoziție a antrenorului motivează sportivii.

Antrenorul obișnuit este atent la detalii, la ceea ce sportivul spune, la ceea ce îl întreabă. El urmărește valorificarea deplină a aptitudinilor sportivilor, pregătirea fizică, dar și cea psihologică. Ca antrenor, trebuie să fi un bun psiholog, sportivii trebuie încurajați, motivați.

Diferența dintre antrenorul ideal și cel obișnuit este de 22%, la aprecierile calităților. Sportivii vor ca ei să fie mai mult apreciați ccea ce antrenorul obișnuit nu o face. Ei consideră că aprecierile antrenorului și recunoștința acestuia este motivantă pentru ei.

Studiul efectuat ne arată faptul că sportivii își doresc, mai mult, să aibă dreptul de a vorbii, de a se corecta ceea ce antrenorul obișnuit nu prea le dă șansa. Când apare un conflict între sportivi rezolvarea problemelor este la final de antrenament pentru a nu pierde timpul.

Se observă că antrenorul obișnuit pune întrebări pentru a-i cunoaște pe sportivi mai bine destul de des. Per ansamblu majoritatea celor chestionați susțin că diferența între antrenorul ideal și cel obișnuit nu este mare, dar acesta trebuie să le acorde atenție tuturor sportivilor chiar dacă aceștia nu au performanțe.

Le recomand antrenorilor să urmeze cursuri de pregătire, să își dezvolte competențele de comunicare, precum și să însușească noi tehnici de comunicare, capabile să crească eficiența acțiunii lor educaționale.

Bibliografie

Antonoaie, N., Management. Editura Muntenia, Constanta, 2003

Bondrea, A., Sociologia opiniei publice și a mass-media.București, 1997

Dragnea, A., Stănescu, M., Rolul educației fizice în procesul de socializare. București, 2001

Dobrescu, E., Sociologia comunicării. București, 1998

Felfea, I., Tehnici specifice de predare (curs) Oradea 2012

Feflea, I., Dicționarului limbii române contemporane. Oradea, 2012

Graur, E., Tehnici de comunicare. Cluj-Napoca, 2001

Jinga, I., Istrate, E. (1998) Manual de pedagogie. Editura AII, București

Joița, E. Management educațional. Iași, 2000

Mălureanu, F., Disfuncții ale comunicării educaționale. Teză de doctorat, 2011

Miclea, M., Modificări cognitiv – comportamentale (curs). București, 2007

Pânișoară, I., Comunicarea eficientă. București, 2004

Pânișoară, I.O., Profesorul de succes – 59 de principii de pedagogie practică. Editura Polirom, Iași, 2009

Rus, F.C., Introducere în știința comunicării și a relațiilor publice. Iași, 2002

Sillamy, N., Dicționar de psihologie. Larousse, București, 1996

Stan, E., Managementul clasei. Editura Aramis Print, București, 2006

Stânea, R., Tehnici de comunicare eficientă. Alba Iulia, 2013

Stănescu, M., Managementul comportamentului în educație fizică. Editura universitară, București, 2006

Tran V., Stănciugelu, I., Teoria comunicării. București

http://www.myjob.ro/dezvoltare-cariera/test-esti-un-bun-comunicator.html

Bibliografie

Antonoaie, N., Management. Editura Muntenia, Constanta, 2003

Bondrea, A., Sociologia opiniei publice și a mass-media.București, 1997

Dragnea, A., Stănescu, M., Rolul educației fizice în procesul de socializare. București, 2001

Dobrescu, E., Sociologia comunicării. București, 1998

Felfea, I., Tehnici specifice de predare (curs) Oradea 2012

Feflea, I., Dicționarului limbii române contemporane. Oradea, 2012

Graur, E., Tehnici de comunicare. Cluj-Napoca, 2001

Jinga, I., Istrate, E. (1998) Manual de pedagogie. Editura AII, București

Joița, E. Management educațional. Iași, 2000

Mălureanu, F., Disfuncții ale comunicării educaționale. Teză de doctorat, 2011

Miclea, M., Modificări cognitiv – comportamentale (curs). București, 2007

Pânișoară, I., Comunicarea eficientă. București, 2004

Pânișoară, I.O., Profesorul de succes – 59 de principii de pedagogie practică. Editura Polirom, Iași, 2009

Rus, F.C., Introducere în știința comunicării și a relațiilor publice. Iași, 2002

Sillamy, N., Dicționar de psihologie. Larousse, București, 1996

Stan, E., Managementul clasei. Editura Aramis Print, București, 2006

Stânea, R., Tehnici de comunicare eficientă. Alba Iulia, 2013

Stănescu, M., Managementul comportamentului în educație fizică. Editura universitară, București, 2006

Tran V., Stănciugelu, I., Teoria comunicării. București

http://www.myjob.ro/dezvoltare-cariera/test-esti-un-bun-comunicator.html