Studiu privind asigurarea acțiunilor și protecția [625750]

Studiu privind asigurarea acțiunilor și protecția
forțelor în cadrul operațional actual

Cuprins
Capitolul 1. ASPECTE GENERALE ȘI CONCRETE PRIVIND
ASIGURAREA ACȚIUNILOR ȘI PROTECȚIA FORȚELOR
1.1. Evoluția conceptului de securitate
1.2. Abordări teoretice privind siguranța și mascarea în desfășurarea
acțiunilor militare
1.3. Activitățile desfășurate pentru asigurarea cu servicii în lupta armată
Capitolul 2. CAPA BILITĂȚILE FORȚELOR TERESTRE PENTRU
DESFĂȘURAREA OPERAȚIILOR MILITARE
2.1. Protecția ele ctronică
2.2. Protecția împotriva armelor de nimicire în masă și a mijloacelor
incendiare
2.3. Rolul forțelor armate pentru asigurarea spațiului aerian național

Capitolul 1
ASPEC TE GENERALE ȘI CONCRETE PRIVIND
ASIGURAREA ACȚIUNILOR ȘI PROTECȚIA FORȚELOR

Pregătirea și ducerea acțiunilor de luptă nu pot fi desfășurate la nici unul
din parametrii stabiliți dacă nu sunt asigurate acele condiții care să favorizeze
buna desfășurare a concepției acțiunilor de luptă.
Asigurarea acțiunilor de luptă și protecț ia trupelor reprezintă ansamblul de
măsuri și acțiuni desfășurate continuu ș i într -o concepție unitară de către toate
forțele participante și la toate eșaloanele, destinate obținerii datelor și creării
condiț iilor de secur itate a personalului, tehni cii și sistemelor, împotriva
acțiunilor adversarului ș i a altor factori perturbatori, executa te în scopul
menținerii capacității de luptă a trupelor ș i îndeplinirii misiunilor primite.
În funcție de natura, valoarea și condiț iile în care ac ționează, unit ățile și
marile unităț i tacti ce trebuie protejate, iar operațiile pe care le desfăș oară,
asigurate. Conducerea protecției forțelor și asigurării acțiunilor sunt atributul
comandanților.
Asigurarea acțiunilor și protecția forț elor la nivel tactic se execu tă în
scopul menținerii puterii de luptă și a desfășurării cu succes a acțiunilor în orice
situație.1
Doctrina actuală operațională a forț elor terest re stipulează că „asigurarea
acțiunilor și protecția forțelor” exprimă, pe de o parte, necesitatea, cerinț ele
obiective ale confruntării armate, obligativitatea de a acț iona p entru crearea
condiț iilor necesare pre gătirii temeinice a fiecărei acț iuni, realizării grupărilor de
forțe și menținerii capacităț ii de luptă ridicată a acestora, prevenirea surprinder ii,
a pierderilor inutile etc. ș i, pe de altă parte, ansamblul de măsuri practice care se
impun, împreună cu procedeele de urmat pentru realizarea lor ș i cadrul aplicativ –
normativ, atât al formelor de asigurare, cât și al acțiunilor de protecție a trupelor.
Din conț inutul lor rezultă cota de influenț ă pe care o au în îndeplinirea
misiunilor de către toate eșaloanele printr -o gamă diversificată de forme ș i un
evident caracter de permanenț ă. Orice discontin uitate în manifestarea, chiar și
numai pe durată limitat ă de timp, a uneia din formele acestora poate duce la
consecinț e imprevizibile.2

1 I. Bălăceanu, Securitatea și apărarea spațiului sud -est european, în contextul
transformărilor de la începutul mileniului III – Tactică, Editura Universității Naționale de
Apărare „Carol I”, București, 2006, p . 138
2 E. Bădălan, V. Arsenie, D. Alexiu, Tratat de tactică militară, Editura Academiei
Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, Sibiu, 2003, p. 214

1.1. Abordări teoretice privind siguranța și mascarea în desfășurarea
acțiunilor militare
Siguranța
Siguranța este definită ca un ansamblu de măsuri și acțiuni de
supraveghere, pază și apărare nemijlocită și generală a întregului dispozitiv, a
fiecărui element al acestuia, în toate condițiile și în toate acțiunile militare,
executată cu scopul de a preveni atât acțiunile desfășurate de fo rțele inamice, cât
și de a z ădărn ici cercetarea ș i alte inițiative ale acestora.
Pentru siguranță , la nivel strategic se va executa, cu forț e ale sistemului
național de apărare, acoperirea spațiului terestru, aerian și maritim (fluvial) al
țării pe toate direcțiile sau pe unele din a cestea.
În toate formele de luptă se vor lua măsuri pentru organizarea siguranței
nemijlocite, a flancurilor și intervalelor, pentru paza și apă rarea punctelor de
comandă etc.
În apărare se vor organiza fâșii de asigurare la nivelu l marilor unități, în
care vor acționa detașamente, subunități care vor duce lupta pe poziții înaintate
și aliniamente ale siguranțelor de luptă.
Siguranța nu trebuie înțeleasă doar ca o pază bună, ca un ochi permanent
îndreptat în direcția din care poate să vină inamicul, ci ca un complex de măsuri
care, pe de o parte, să prevină un atac prin surprindere, iar pe de alta, să asigure
condițiile necesare pentru ca trupele proprii să desfășoare acțiuni permanente,
surprinzătoare, prin toate mijloacele, asupra inamicului.3
Siguranța se realizează atâ t de către subuni tățile și unitățile militare, câ t și
de către trupe de securitate, gărzi patriotice, formații d e apărare civilă etc.
Desigur, î n raport de formele acțiunilor de luptă, de forțele participante, precum
și de modul de acțiune , există anumite particularități ale siguranței. Pentru că
într-un fel își vor face siguranța unitățile de nave aflate în acțiune și în alt fel
formațiile de avioane sau de elicoptere. Î ntr-un fel vor realiza siguranța
apropiată unitățile de blindate și în alt fel grupările de gărzi patriotice care
pregătesc pentru apărare de lungă durată o localitate.4
Unitatea (gruparea de forțe) își realizează siguranța în toate situațiile și
tipurile de operații, astfel: în marș prin siguranța de marș; în staționare pri n
siguranța de staționare; în apărare prin detașamente înaintate (care acționează în

3 V. Arsenie, Tratat de Știință Militară – Volumul II, Editura Militară, București, 2001,
pp. 333 -334
4 I. Topliceanu, Asigurarea acțiunilor de luptă în războiul întregului popor, Editura
Militară, București, 1984, pp. 102 -103

fâșia de asigurare) și prin forțele de pe poziția înaintată (din siguranța de luptă);
în ofensivă și celelalte tipuri de operații prin siguranța flancurilor (intervalelor,
joncțiunilor) descoperite, siguranța nemijlocită, paza și apărarea punctelor de
comandă, centrelor de comunicații și informatică și a altor obiective.5
1.1.1. Siguranța în staționare
Staționările, ca și deplasările, su nt frecvente pe câ mpul de luptă. În
general, elementele inamice infiltrate în dispozitivul de luptă sau operativ al
trupelor adverse caută să descopere subunitățile sau unitățile aflate în staționare
și să le producă pierderi. Deci și în staționare trupele se află tot în misiune de
luptă și, ca atare, trebuie să ia temeinice măsuri de asigurare multilaterală.
Staționarea are, după cum se știe, un caracter pasiv. Unitățile și
subunitățile își refac capacitatea de luptă , se odihnesc sau se pregătesc î n
vederea îndeplinirii unor noi misiuni. Ele se pot afla mai aproape sau mai
departe de linia frontului, în halte sau în raioane de dispunere, în raioane de
debarcare, de plecare la înlocuire sau de regrupare etc. Firește, în funcție de
locul unde se află, de misiunea primită și de caracteristicile terenul ui
înconjurător se va organiza și siguranța.
Siguranța în staționare constă în dispunerea unor subunități întărite fie ca
posturi de pază (de valoare grupă pentru companie), fie ca pichete de pază (de
valoare pluton, pentru batalion). Ele se dispun , bineînțeles, în afara raioanelor de
staționare, pe direcția din care se așteaptă acțiuni din partea inamicului și au
scopul de a interzice pătrunderea elementelor adverse, de a obliga forțele
inamice să se desfășoare și de a preveni eșalonul căruia îi fa ce siguranța despre
pericolul atacului inamic. Așadar, aceste elemente de siguranță se dispun la o
depărtare suficientă pentru a asigura forțelor sta ționate răgaz ul necesar pregătirii
pentru acț iune. În același timp, această depărt are nu trebuie să fie prea mare, e a
se calculează în așa fel încât subunitatea aflată în siguranță să poată ea însăși
acționa în deplină siguranță. Adică să nu fie prea departe de restul forțelor, dând
posibilitatea inamicului s -o izoleze, s -o încercuiască și să acționeze mai a poi
nestingherit asupra forțelor aflate în staționare. În orice caz, e necesar ca fiecare
situație să fie bine chibzuită, să nu se acț ioneze după șabloane.
La orice nivel ne -am situa, considerăm că, potrivit doctrinei noastre
militare, exigențelor războiul ui intregului p opor pentru apărarea patriei,

5 C. Țenu, L. Stăncilă, D. Enache, Fundamentele întrebuințării forțelor terestre în
acțiunile militare moderne – Curs de artă militară , Editura Univ ersității Naționale de Apărare
„Carol I”, București, 2005, p. 71

cerințelor luptei moderne, însă și măsurile de siguranță trebuie să aibă un caracter
mult mai activ. Nu este indicat ca ele să se limiteze la o așteptare pasivă, ci să
fie active, să asigure descoperirea din timp a inamicului și nimicirea lui. Așa
cum este firesc, într -un război în care agres orul trebuie nimicit prin toate .
Mijloacele, unitățile și subunitățile, celelalte componente ale sistemului apărării
naționa le nu se pot mulțumi doar cu acț iunile nemijlocite, de la contact, ci ele au
obligația să c aute peste tot inamicul și să -l nimicească prin acț iuni îndrăznețe,
bine c hibzuite, bine organizate. În acest sens, s -ar impune o mai largă
diversificare a măsurilor de siguranță în staționare, ba chiar o reconsidera re a
ceea ce se î nțelege prin noțiu nea de siguranță a staționării.
1.1.2. Siguranța marșului
În urma unor calcule rezultate din practică se apreciază că în cond ițiile
războiului modern, 70 -80 % din timp, unitățile și subunitățil e care acționea ză în
câmpul tactic se află în deplasare. Deplasări spre linia frontului, manevre de la
un flanc la altul, schimbări periodice ale raioanelor de dispunere, întrepri nderea
diferitelor mișcări etc. În marș, subunitățile sau unitățile su nt extrem de
vulnerabile, e le pot fi atacate din aer, de pe uscat, pot fi prinse în ambuscade sau
în lucrări de distrugere a căilor de comunicații etc. Faptul că su nt înzestrate cu
tehnică de deplasare și de luptă foarte modernă nu le micșorează cu nimic
vulnerabilitatea. Nici chiar tancur ile sau transportoarele amfibii blindate nu
trebuie să -i determine pe comandanții de subunități și unități să renunțe la
măsurile de asigurare pe timpul m arșului sau să le neglijeze.
În regulamentele armatei române de după primul război mondial se acorda
o atenție deosebită acestor măsuri. Pâ nă se ajungea la asaltul propriu -zis, în lupta
ofensivă, infanteria parcurgea diferite etape în realizarea dispozitivului de luptă.
Prima dintre aceste etape o reprezenta marșul de apropiere și de luare a
contactului cu adversarul. Se prevedea ca respectiva etapă să se execute în
deplină siguranță. Adică să fie luate toate măsurile de mascare și inducere în
eroare a inamicului, de protecție a trupelor împotriva focului de aviație și
artilerie î n scopul de a cruța puteril e infanteristului, p entru că numai astfel își
putea menț ine capacitatea de rezistență și de energie în luptă.
De-a lungul timpului, s -au luat numeroase măsuri ca marșul să fie
planif icat și executat în așa fel încâ t trupele să poată trece cu ușurință de la
dispozitivul de marș la cel de luptă. D eplasarea pe mai multe itinerarii ,
alcătuirea încă de la început a grupării de forțe necesare pentru luptă, dispersarea
coloanelor reprezintă d oar o parte din aceste măsuri. Totuși, pe t impul

deplasărilor, trupele ră mân extrem de vulnerabile. De aceea, pe timpul marșului,
toate unitățile și subunități le își iau temeinice măsuri de asigurare. De regulă, se
trimit avangărzi, p ichete mobile de cap, de spate ș i de flanc, patrule de cercetare
și pichete fixe de flanc. În afara acestora din urmă, toate celelalte elemente de
siguranță se deplasează de regulă în același ritm cu grosul forțelor , aflându -se,
bineî nțeles, la anumite distanțe față de ele.
Din unele aplicații și ex ercitii tactice s -au desprins câteva î nvățăminte
importante în ceea ce privește organizarea siguranței marșului, activitate care
trebuie asigurată multilateral. Elementelor de siguranță pe care le planifică în
mod obișnuit comandantul de batalion, spre exemplu, trebuie să li se adauge cele
ale gărzilor p atriotice de pe traseu (pichete fixe, patrule de cercetare, ambuscade
pregătite împotriva subunităților infiltrate ale inamicului, desantului aerian etc.),
cele ale subunităților și unităților aflate în staționare, prin a căror zonă de res –
ponsabilitate tr ece itinerarul de deplasare. Formațiunile de pregătire militară a
tineretului și cele de apărare civilă pot avea un deosebit rol în asigurarea
marșului unită ților și subunităților armatei ș i celorlalte elemente ale sistemului
apărării naționale. În funcție de condițiile în care se execută marșul, e necesar să
se precizeze modul de deplasare și de acțiune al patrulelor de cercetare,
piche telor mobile, avangărzilor etc. Uneori, pichetul mobil de c ap sau chiar
batalionul trimis î n avangardă se poate deplasa în salturi din punct în punct de
așteptare, pe subunități sau pe ele mente de dispozitiv (eșaloane, î n cazul
batalionului). Evident, și în cazul deplasării elementelor de siguranță în salturi,
există anumite riscuri, dacă acțiunea nu este bine organizată și c ompletată și cu
alte măsuri. Dintre ele amintim, în afară de supravegherea din aer de către
formații de avioane și elicoptere (în situația cînd marșul se exe cută ziua),
trimiterea unor mijloace de foc (tancuri, transportoare, mitraliere, mijloace
antiblind ate) în puncte fixe, din care să poată preveni și zădărnici acțiunile
inamicului.
O subunitate sau o unitate aflată în marș poate desfășura, pe parcurs,
anumite acțiuni impuse de situație. Dacă, spre exemplu, cercetarea a descoperit
prezența unor forțe inamice care ar putea deveni periculoase și poate să le
nimicească fără a -și periclita indeplinirea misiunii pentru care execută marșul,
comandantul nu trebuie să stea pe gînduri. Orice acțiune care poate produce
inamicului cit mai multe pierderi este bine venită. Cu condiția ca ea să se
integreze în concepția eșalonului superior și să nu devină simplă aventură. Mai
ales elementele aflate în siguranța marșului, atunci cind au posibilitatea, pot
participa la anumite ac țiuni de hărțuire organizate de eșalonul superior.

Măsurile de siguranță a marșului, atunci cînd se prevede lupta de intilnire,
au un rol deosebit, deoarece de ele depinde foarte mult succesul acestei acțiuni.
Aceleași măsuri se au în vedere și cînd se organizează, spre exemplu,
deplasarea difer itelor convoaie pe fluviul interior sau pe mare. Siguranța
marșului se face atît cu aviația și cu elicopterele, cît și cu ajutorul vedetelor
rapide, ale vedetelor marinei comerciale, cu subunități de gărzi patriotice sau
alte formațiuni aflate spre mal, ca re pregătesc puncte fixe de foc etc.
Cu cît măsurile de siguranță sînt mai ingenioase, mai bine organizate și
conduse, cu atît marșul devine un mijloc eficient de dinamizare a dispozitivelor
de luptă, de surprindere a adversarului.
Desigur, cele enunțate aici sînt doar o parte din măsurile de siguranță a
marșului care se iau. Ar mai putea fi amintite cele împotriva cercetării
radioelectronice a inamicului, a cercetării prin satelit etc. De unde se deduce că
măsurile de as igurare a marșului, a deplasări lor în general (pe uscat, pe apă, prin
aer) sint la fel de importante ca însăși organizarea luptei, că, de fapt, ele însele
fac parte din organizarea și ducerea luptei. Calitatea lor depinde de buna
pregătire a celor care le întreprind și exprimă, într -un fel, însăși nivelul coeziunii
de luptă, al capacității unității sau subunității respective.
1.1.3. Siguranța de luptă
Într-un eventual război, unități le și subunitățile vor fi puse î n cele mai
diverse situații. Inevitabil, unele dintre ele vor trece în apărare în afara
contactului cu inamicul. De regulă, batalioanele de infanterie, cele de gărzi
patriotice, de grăniceri, de tan curi, de securitate etc. organi zează Sigurantă de
luptă cînd pe directia lor nu este pregătită o poziție înaintată . :In situatia cînd pe
directia lor acționează detașamente înaintate sau alte subunități, e bine ca
batalioanele să pregătească totuși și un aliniament al siguranței de luptă. Acest
lucru asigură un caracter activ apărării, obligîndu1 pe inamic să înfrunte,
succesiv, subunități le aflate pe aliniamentul detașamentelor inaintate, pe cele de
pe pozitia înaintată, apoi pe cele din siguranta de luptă. Această rezistentă
succesivă, com -binată cu atacurile. cu obiectiv limitat, desfășurate în fața limitei
dinainte a ”apărării, poate să se transforme în adevărate și eficiente raioane de
hărțuire. În acest spirit, plutoanele aflate în siguranță de lUptă pot pregăti, după
caz, puncte de sprijin sau ambuscade de foc, cu scopul nu doar de a -l obliga pe
inamic să se desfășoare prematur, ci și cu acela de a -i produce numeroase
pierderi. La una din aplicații, spre exemplu, în timp ce adversarul respingea
subunitatea care luptase pe poziția înaintată, un pluton, care se afla pe direcția

respectivă în siguranță de luptă, a pregătit cu succes o amb uscadă împotriva unei
subunități pe care adversarul o infiltrase cu scopul de a întoarce apărarea pozitiei
înaintate și a cuceri, în teren, o poziție avantajoasă.
Instalată pe forme tari de teren, sprijinită pe un puternic sistem de baraje și
obstacole na turale sau 'artifi» ciale, subunitatea aflată în siguranță de luptă poate
duce cu succes orice fel de actiune din cele care -i sînt destinate. Ea poate pregăti
o pungă de foc independentă, poate contraataca pentru a ajuta la desprinderea de
inamic a unor fo rte proprii, poate atrage inamicul in ambuscadele situate pe
intervale, în baraje de mine, în locuri unde au fost dinainte pregătite sectoare de
foc concentrat, furnale, lucrări de distrugeri etc.
Subunitatea destinată pentru a acționa pe aliniamentul sig uranței de luptă
(pluton, companie) trebuie să fie extrem de mobilă și întărită cu mijloacele de
luptă necesare. Modul de acțiune se stabilește detaliat, organie zîndu -se o strînsă
cooperare cu artileria care sprijină lupta din poziții de tragere vremelnic e,
precum și cu subunitățile din punctele de sprijin prin care se pregătește
retragerea celor care au acționat în fața limitei dinainte a apărării. În principiu,
dacă se așteaptă ca inamicul să acționeze pe direcția respectivă cu tancuri,
subunitatea desti nată să facă siguranța de luptă a bata -lionului trebuie să fie
sprijinită de tancuri sau de mijloace antitanc. În situația cînd se prevăd, în acest
scop, numai mijloace antitanc, este bine ca subunitatea respectivă să se dispună
intr-un teren greu accesibi l sau să acționeze ca o veritabilă pungă de foc
antitanc.
Părerea noastră este că atît subunitățile care desfășoară acțiuni pe
aliniamentul siguranței de luptă cît și cele de pe poziția înaintată sau de pe
aliniamentul detașamentelor înaintate trebuie să fie în măsură să des -fășoare sau
să asigure desfășurarea unor incursiuni, raiduri etc. În anumite împrejurări, mai
ales în teren muntos, ele pot pregăti diferite înălțimi pentru lupta în încercuire,
controlînd astfel zile în șir o creastă, o vale, o direcț ie importantă de acțiune.
Considerăm, de asemenea, că se pot ivi situații cînd, în cadrul siguranței de
luptă sau poziției înaintate, pot acționa și formații de elicoptere sau elicoptere
izolate.
In orice împrejurare, o subunitate trebuie să fie în măsură să acționeze.
Chiar și atunci cînd se odihnește, ea trebuie să -și ia toate măsurile pentru a fi
alarmată și pusă în situație de luptă, de acțiune. „Ochii“ ei rămîn permanent
deschiși, zi și noapte, atît pe limita dinainte a apărării sau a bazei de plecare la

ofensivă, cît și pe timpul marșului, în staționare, în cartiruire, la activită -țile
gospodărești sau la activitățile culturale.
Așadar, comandanții și statele majore veghează ca o subunitate sau o
unitate să aibă un viabil sistem de observare și de pa ză, precum și un plan de
foc, un mod de a riposta și de a acționa organizat, eficace. În acest scop se
numesc observatori, se destină armament de serviciu, se instalează posturi de
control, santinele, pînde, se trimit patrule sau echipe de cercetare, se fo losesc
dispozitive și mijloace de semnalare etc. Toate acestea nu au, cum s -ar putea
crede la o primă analiză, un caracter pasiv, adică de a observa, a instiinta și ,a
alarma, ci ele trebuie să caute inamicul și, după caz, să acționeze, independent
sau in cooperare cu alte forte, pentru a -l nimici sau captura.
Orice tip de măsuri de asigurare s -ar lua, acestea nu exclud siguranța
nemijlocită. Faptul că, spre exemplu, batalionul a trimis, în staționare, un pichet
de pază, patrule de cercetare, posturi de ob servare nu absolvă comandantul
companiei de măsurile de asigurare pe care el însuși trebuie să le ia în cadrul
subunității. Dar și comandantul de pluton are obligația ca, în deplin acord cu
măsurile ordonate de comandantul companiei, adică în completarea a cestora, să –
și organizeze și el siguranța apropiată.

Capitolul 2
CAPABILITĂȚILE FORȚELOR TERESTRE ÎN
DESFĂȘURAREA OPERAȚIILOR MILITARE
2.1. Protecția electronică