Studiu Privind Antreprenoriatul Social In Romania

CUPRINS

CAPITOLUL I – DEFINIREA CONCEPTULUI DE ANTREPRENORIAT SOCIAL

1.1 Antreprenor și antreprenoriat – clarificări conceptuale

1.2 Definirea conceptului de antreprenoriat social

1.3 Principalele diferențe între antreprenoriatul social și antreprenoriatul comercial și dintre acesta și guvern

1.3.1 Diferența între antreprenoriatul social și antreprenoriatul orientat spre profit

1.3.2 Diferențele dintre antreprenoriatul social și acțiunile guvernamentale

1.4 Afacerea socială – O provocare pentru economia mondială

1.4.1 Modele de afaceri dezvoltate în lume

1.4.2 Afacerea socială – o provocare socială pentru Europa

1.4.3 Dezvoltarea afacerii sociale . Cum începem o afacere socială

1.5 Nevoia de economie socială în România

1.5.1 Grupurile vulnerabile

1.5.2 Responsabilitatea socială

CAPITOLUL. II – ANTREPRENORIATUL SOCIAL ÎN ROMÂNIA

2.1 Economia socială în România

2.2 Entități ale economiei sociale în România

2.2.1 Societățile coperative

2.2.2 Asociațiile și fundațiile

2.2.3 Casele de ajutor reciproc

2.3.4 Alte entități ale economiei sociale

2.3 Dezvoltarea antreprenoriatului social în România

2.3.1 Legislația din România privind antreprenoriatul social

2.4 Analiza SWOT pentru prioritizarea intervențiilor privind antreprenoriatul social din România

2.5 Cum poate ajuta antreprenoriatul social în România

2.5.1 De ce este important antreprenoriatul social în acest moment în România

2.5.2 Care sunt problemele cu care se confruntă în acest moment antreprenoriatul social în România

2.5.3 Principalele schimbări legate de antreprenoriatul social care au avut loc în ultimii ani în România

2.5.4 Direcții de orientare a antreprenoriatul social din România în următorii ani

2.6 Modele ale întreprinderilor sociale de succes din România

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

CAPITOLUL I DEFINIREA CONCEPTULUI DE ANTREPRENORIAT

SOCIAL

ANTREPRENOR SI ANTREPRENORIAT – CLARIFICĂRI CONCEPTUALE

Clarificarea conceptului de antreprenor și cea de antreprenoriat este dificilă, dată fiind complexitatea nu doar a definirii sale, ci mai ales a sferei sale de cuprindere. Astfel, în categoria generică de antreprenor se încadrează atât persoana care investește sume importante de bani pentru crearea unei structuri lucrative care să numere mii de angajați, dar și persoana care pune bazele unei mici afaceri, în cadrul căreia aceasta este singurul său angajat.

Marea majoritate a definițiilor date conceptului de antreprenoriat, converg însă către ideea că acesta reprezintă un tip de comportament care include (Deakins i Freel, 2009 Entrepreneurship and Small Firms): asumarea unei ințiative în vederea valorificării unei oportunități (1); organizarea și/sau reorganizarea mecanismelor economice și sociale în vederea utilizării unor resurse în vederea atingerii unor obiective comensurabile (2); acceptarea posibilității de nereușită și asumarea acestui risc (3).

Din punct de vedere economic, un antreprenor este o persoană care își asumă inițiativa de a pune în comun resurse materiale, umane și financiare cu scopul de a crește valoarea lor inițială prin procesele lucrative desfășurate în cadrul unei structuri organizatorice construite la inițiativa sa. Acest deziderat poate fi împlinit prin asumarea unor schimbări importante față de competitori sau prin inovare. Din punct de vedere psihologic, o astfel de persoană este condusă de anumite forțe cum ar fi: nevoia de a obține sau de a atinge anumite deziderate; experimentarea și orientarea spre rezultat; sau poate, prin dorința de a scăpa de autoritatea altor persoane (alți antreprenori). Pentru un om de afaceri un antreprenor poate fi o potențială amenințare, un competitor pe când pentru alți oameni de afaceri acela și antreprenor poate fi un aliat, o sursă de aprovizionare cu materii prime sau materiale, un client sau cineva care are menirea de a crea bogăție (Dollinger,1999 Entrepreneurship and Diversification in a Chinese Company, Indiana University CIBER).

Mai mult, privit în dinamică, antreprenoriatul este procesul de creare a bogăției în mod cumulativ de la un moment de tip la altul. Aceasta este rezultatul indivizilor care îsi asumă riscul de a pierde capitaluri și timp și care mai mult dau valoare pentru anumite produse sau servicii. Acestea pot fi, sau dimpotrivă nu sunt unice, valoarea lor fiind dată de aptitudinile sau resursele puse în comun de către antreprenor.

Chiar dacă fiecare din punctele de vedere prezentate până în acest moment privesc antreprenorul din perspective diferite toate, așa după cum s-a putut observa, conțin noțiuni similare cum ar fi: noutate, organizare, creativitate, bogăție sau asumarea riscului. Chiar dacă astfel de definiri par întrucâtva restrictive trebuie spus faptul că antreprenorii pot fi identificați în toate domeniile de activitate sau profesiile (în educație, medicină, cercetare, arhitectură, inginerie, activități sociale, comerț, servicii, agricultură , etc.) și că antreprenoriatul este procesul de crearea a unei entități noi care va avea o valoare intrinsecă dată de alocările de timp și de efort financiar, psihic și social. Mai mult prin acest proces, antreprenorul își asumă riscul de a pierde toate aceste eforturi dar și șansa de a căstiga atăt satisfacții pecuniare cât și satisfacții personale sau independență.

În primul rând antreprenoriatul prespune un proces de creare – crearea a ceva nou dar în acela și timp valoros. Valoarea este dată de utilitatea produsului sau serviciului oferit atât pentru antreprenor cât și pentru audiența pentru care aceasta este creată. În al doilea rând antreprenoriatul presupune implicare totală din partea promotorilor măsurilor întreprinse. Însă, la declanșarea comportamentului antreprenorial concură o serie de factori importanți, factori prezentanți în detaliu în cele ce urmează.

Un antreprenor este o persoană sau un grup de persoane care identifică o oportunitate de afaceri și care crează o organizație pentru a valorifica respectiva oportunitate.

Antreprenoriatul desemnează procesul prin intermediul căruia toate funcțiile, activitățile și acțiunile sunt puse în comun în vederea identificării oportunităților de afaceri și de creare a organizațiilor prin intermediul cărora acestea vor fi valorificate în scop pecuniar (profit) sau social. (Bygrave și Zacharakis, 2004, The Portable MBA in Entrepreneurship).

1.2. DEFINIREA CONCEPTULUI DE ANTREPRENORIAT SOCIAL

Analizând această problemă la nivelul cel mai de bază, “antreprenoriatul social constă în activitatea prin care se dorește a rezolva o problemă de natură socială “(Mark Durieux, Robert Stebbins, For Dummies, 2010 ,Social Entrepreneurship For Dummies,).. Unele dintre probleme vizează protejarea animalelor, altele dintre ele vizează schimbări care riscă să ne afecteze stilul de viață (schimbări climaterice, corupție, crize economice, etc), pe când cea de-a treia categorie face referire la fenomene care afectează însăsi viața (război, foamete, genocid, boli și dezastre naturare). Societatea în ansamblu său este dominată de astfel de probleme mai mult ca niciodată. Cum lista problemelor de rezolvat este una foarte mare , pentru antreprenorii sociali aceasta înseamnă tot atâtea oportunități de implicare.

“Antreprenoriatul social precum si metodele sale specifice împrumutate din lumea de afaceri devine din ce în ce mai popular în rândul oamenilor preocupați să rezolve o anumită problemă socială și în același timp să câstige și bani pe parcursul acestui process”. Antreprenorii sociali găsesc soluții inovative la ceea ce ei definesc probleme sociale la nivel local, regional, național sau chiar internațional. În cadrul antreprenoriatului social, oamenii utilizează principiile de afaceri în vederea producerii unor modificări sociale prin crearea și conducerea unei întreprinderi sociale. Unii dintre ei sunt altruiști, creand organizații non profit mici, medii sau chiar mari a căror menire este aceea de a ameliora sau, dacă este posibil chiar de a rezolva anumite probleme care afectează persoane, fauna sau mediul înconjurător. Altă categorie de antreprenori pornesc cu gândul de a face cât mai mulți bani, dar fiind dominați de un spirit civic investesc o parte din profiturile obținute pentru îmbunătățirea unei anumite probleme sociale .

“Din punct de vedere științific, în vederea explicitării și definirii noțiunii de antreprenoriat social au fost folosite o mare varietate de abordări. Acestea, în funcție de maniera de tratarea a subiectului au fost încadrate într-o recentă cercetare efectuată în România în patru clase” (Mitra Cătălina, 2011 Social Entrepreneurship And Social Responsability):

Într-o primă perspectivă, antreprenoriatul social este văzut ca fiind preocuparea de a transpune practicile comerciale în sectorul non-profit. Aceasta presupune folosirea abordărilor antreprenoriale pentru a crea beneficii sociale și de mediu, fără a urmări insa doar obținerea de profit în avantajul proprietarului/lor, dezvoltând întreprinderi care realizează venituri pentru susținerea unei cauze sociale, “întreprinderea socială fiind forma perfectă care promovează antreprenoriatul social” . În consecință această abordare oferă oportunitatea organizațiilor non-profit de a avea acces la know-how și la facilitățile date de un model care este orientat spre profit, fapt ce reduce dependența acestora de donații și garanturi. Practicile comerciale oferă organizațiilor non-profit șansa obținerii de resurse suplimentare, ceea ce le poate adduce autonomia financiară.

O a doua perspectivă pune accentul mai mult pe capacitatea individului de a promova inovația și schimbarea socială, și nu pe organizație ca un întreg. Persoanele care promovează antreprenoriatul social pot fi activiști ai unei societății care consideră că spiritul antreprenorial la nivel de individ este un element absolute necesar în demersurile acestuia de a atinge obiective sociale.

Cea de-a treia abordare prezintă antreprenoriatul din perspectiva organizațiilor care au o misiune socială (fundații, asociații)și care , pe baza donațiilor colectate își constituie un capital social care ulterior este acordat sub forma granturilor, antreprenorilor individuali și organizațiilor care au o misiune socială pentru a reuși în demersurile pe care le întreprind.

Acest tip de organizații colectează resurse în decursul unui anumit număr de ani, timp în care banii sunt investiți pe piața de capital fără a se implica în activități de natură filantropică.

“Suntem înconjurați de idei bune și modele de succes: știm cum să învățăm copiii cu dizabilitati să citească, cum să reducem consumul de energie sau îmbunătăți sistemul de asigurari de sănătate, reducand în același timp costurile. Dar ce nu știm cum să facem este cum să asamblăm cunoștințele și experiența pe care le avem și pe care apoi să le implementăm la scara provocărilor cu care ne confruntăm . Multe, daca nu majoritatea schemelor de dezvoltare guvernamentale și internaționale încep cu proiecte pilot impresionante și se sfârșesc cu rezultate dezamăgitoare”.

În articolul ‚Antreprenoriatul social: Cazul pentru Definire’, Roger L. Martin si Sally Osberg argumenteazaă faptul ca “rolul antreprenoriatului social este de a transforma societatea dintr-un‚ echilibru stabil dar injust prin moștenire către ‚un echilibru nou, stabil’ care eliberează potențialul și ameliorarea suferințelor într-o mare măsură. Antreprenorii sociali se dedică pentru ca aceste idei să obțină susținere tot mai puternică și chiar să schimbe comportamentul și modul de gândire al oamenilor din societate. Reformele la acest nivel necesită în mod frecvent ca sistemele să se schimbe, fapt realizat întotdeauna foarte dificil. Sașe sute de ani in urmă, în opera Prințul, Niccoli Machiavelli observa: Nu este nimic mai dificil de care să te ocupi, nimic mai periculos să conduci, sau mai nesigur de succes, decât să conduci introducerea unei noi ordini a lucrurilor, deoarece inovatorul are drept contestatari pe toți aceia care au fost apreciați sub vechea orânduire, și apărători timizi pe cei care s-ar putea descurca bine în noile condiții. Aceasta atitudine apare parțial datorită temerilor oponenților care au legea de partea lor, și partial datorită reticenței persoanelor care nu cred în mod real în lucrurile noi până nu le-au testat timp îndelungat”.

Inovatorul trebuie deci să depășească obiceiurile, rutina, lipsa de înțelegere și de încredere, în timp ce se confruntă și cu rezistența puternică a persoanelor care dețin un interes. Antreprenorii sociali trebuie să găsească cea mai buna metodă pentru realizarea acestui deziderat. Date fiind dificultățile, este lesne de înteles de ce unele probleme de fond nu se rezolvă mai rapede în democratiile moderne, unde guvernele pun în balanță conflictele de interese a milioane de oameni , în timp ce se luptă pentru a produce efecte pe termen scurt, traduse apoi în voturi. Multe idei beneficiază de un start bun dar se împuțineazăcând ajung în faza de implementare .

Antreprenorii sociali inițiază și conduc procese de reformă care sunt auto-corectabile, orientate spre creștere dar , care au si un puternic impact social. Ei crează noi configurații de oameni și le coordonează eforturile pentru a rezolva provocările într-un mod mai eficient eficient. Este un rol complex care implică abilități de ascultare, recrutare dar și de negociere. Este necesar un amestec de sensibilitate și încăpățânare, modestie și îndrăzneală, răbdare și energie pentru a organiza și pentru a conduce o reformă în fața indiferenței, temerilor, constrângerilor de resurse, intereselor, și apărării instituționale. Această ocupație poate fi însă redusă la o funcție esențială: antreprenorul social iși ajută semenii să vizualizeze noi posibilități, să le aprecieze sensul și să recunoască modul în care pot fi impărțite în pași de urmat.

Antreprenorii sociali provin din toate mediile societății. Unii își încep cariera ca doctori, alții ca ingineri, poate profesori, preoți, asistenți sociali, clovni, jurnaliști, programatori, artiști, asistenți medicali, oameni de afaceri si sau chiar arhitecți. Aceștia își asumă inițiativa de a rezolva anumite probleme sociale pe cont propriu fără ajutor de natură guvernamentală .Două dintre caracteristicile cheie care le caracterizează acțiunile sunt simțul răspunderii și altruismul.

PRINCIPALELE DIFERENȚE ÎNTRE ANTREPRENORIATUL SOCIAL ȘI ANTREPRENORIATUL COMERCIAL ȘI DINTRE ACESTA ȘI GUVERN

1.3.1 . Diferența între antreprenoriatul social și antreprenoriatul orientat spre profit

Cea mai importantă diferență dintre antreprenoriatul social și cel orientat spre profit are legătură cu scopul, sau ceea ce intenționează antreprenorul să maximizeze. Pentru antreprenorii sociali, cel mai important este să maximizeze o formă a impactului social, în prin adresarea unei nevoi urgente care este uitată sau ignorată de alte instituții. Pentru antreprenorii orientați spre profit, obiectivul este să maximizeze profitul sau avuția deținătorilor de participații, să contruiască o entitate respectată care să ofere valoare consumatorilor și un sens al muncii pentru angajați . Lumea are nevoie de ambele tipuri de antreprenori, nu doar de unul dintre acestea. Nu ar trebui ca unul să-i fie superior celuilalt, chiar dacă antreprenoriatul social este mai provocator deoarece se luptă cu problemele ignorate de guvernanți sau pentru care soluțiile pieței încă nu au fost demonstrate. Și, bineînțeles sunt și coeziuni : antreprenorii sociali pot înregistra de multe ori profit prin companiile sociale, iar oamenii de afaceri pot fi preocupați în mod constant de responsabilitatea socială. Ambele tipuri de antreprenori necesită însă atât viziune, inițiativă, contruirea organizatiei și marketing. În ceea ce privește abilitățile sau temperamentul, antreprenorii sociali și cei orintați spre profit sunt asemanători , dar obiectivele lor de bază sunt diferite.

Oamenii construiesc companii din varii motive. Unii incearcă să impună cea mai mare companie de pantofi din lume, sau să construiască cele mai rapide gadgeturi. Alții vor să creeze anumite posibilități integrate de viață pentru persoanele cu dizabilități, sau să dezvolte vaccinuri pentru bolile lumii a treia, să ajute copii săraci să aibă acces la cărți de calitate. Nu ar trebui sa existe o diferențiere , toți antreprenorii ar trebui considerați sociali pentru că ei generează locuri de muncă și satifacerea nevoilor consumatorilor. O astfel de abordare simplistă nu este însă și foarte corectă. N-am putea numi antreprenor social pe cineva care a introdus pe piață chips-urile din cartofi sau băuturile carbogazoase chiar dacă o astfel de firmă a generat o multitudine de locuri de muncă.

De multe generații însă, antreprenorii orientați spre profit i-au depasit numeric și ca interes pe cei sociali. Antreprenorii orientați spre profit care se află, au beneficiat de importante servicii de management dar și financiare, fapt ce le-a permis construirea unor companii foarte puternice. Prin contrast, antreprenorii sociali s-au confruntat cu finanțări impredictibile și fragmentate, organizațiile lor au crescut încet.,fondatorii lor nu au aparut în listele de tip Forbes iar companiile media nu au creat reviste dedicate activităților lor. Față de liderii din afaceri sau guvern, rolul acestor tip de antreprenori a trecut neremarcat, însă acest fapt se modifică. Astăzi, atenția se mută în directia antreprenoriatului social, în timp ce, din ce mai multi oameni își pun următoarea întrebare : Pentru ce fel de organizatie merită să-ți dedici întreaga viață ?

1.3.2 Diferențele între antreprenoriatul social și acțiunile guvernamentale

În multe cazuri , antreprenoriatul social se reduce la povești cu și despre oameni carismatici. Antreprenoriatul social descrie un proces, un mod de organizare a eforturilor, de rezolvare a unor probleme. Antreprenorii determină activitatea să-și urmeze cursul firesc , dar procesul are caracteristici proprii. Antreprenorii sociali nu controlează resursele importante, și, spre deosebire de guverne, nu pot cere să fie condiționate . Ei trebuie să-și gestioneze resursele pe care alții le controlează și să influențeze persoane prin prezentarea unor obiective pline de esență. Antreprenorii sociali sunt eficienți când demonstrează idei de natură inspirațioanală pentru ceilalți, pentru a-și crea propria reformă socială. Ca regulă, inițiativele majore avansate de guverme și agenții de într-ajutorare curg împotriva curentului, începand cu lupte politice și sfârșindu-se cu programe planificate și implementate prin agenții și contractate de furnizorii de servicii. Aceasta abordare are caracteristici proprii. Politicii publice îi lipsește în mod uzual aprecierea nuanțată pentru detaliile de bază. Reguli și proceduri stabilite pentru a preveni corupția sau pierderile inutile, pentru a asigura egalitatea de șanse, limitează de cele mai multe ori flexibilitatea si promtitudinea. Altă caracteristică este ca orice modificare la nivel local poate implica un proces lung pentru aprobare. Chiar și atunci cand politica are lipsuri, cere un efort monumental pentru a o corecta. Odată ce un program a fost aprobat, are buget, rămâne în vigoare, chira dacă nu înregistrează vreo eficiență. Antreprenorii sociali sunt mai puțin afectați de aceste constrângeri, care are ca efect avantajul pe care îl au, de flexibilitate în luarea deciziilor. Ei pot incerca idei trăznite sau pot angaja și concedia oameni doar pe baza performanței. Mai mult, antreprenorii sociali își permit luxul de a lucra la unele probleme din toate unghiurile, în cazul în care găsesc pe cineva în măsură sa plătească toate costurile.

Guvernele, în particular, pot beneficia de un focus superior asupra găsirii și susținerii de reformatori talentați și vizionari. Pentru a adresa problemele de la scara necesară, trebuie întrepătrunderea creativității, a agilității, și excelența operațională găsite în domeniul antreprenoriatului social cu resursele și legitimitatea guvernelor.

Antreprenoriii sociali chiar dacă au aceeși structură ca și antreprenoriii orientați spre profit ei au alte motivații. EI controlează resurse financiare mai puțin importante în comparație cu guvernele. Acestea din urmă se pot dedica și chiar au menirea de a rezolva o anumită problemă socială. În schimb antreprenoriatul social s-a dovedit a fi mai inovativ și mai adaptativ în rezolvarea unor astfel de probleme sociale.

AFACEREA SOCIALĂ – O PROVOCARE PENTRU ECONOMIA MONDIALĂ

1.4.1.Modele de afaceri sociale dezvoltate în lume

Muhamad Yunus , inițiatorul conceptului de afaceri sociale propune două modele de afaceri sociale atunci când se referă la beneficiile sociale și economice și anume : afaceri care nu sunt dezvoltate de “oameni săraci”, însă care ofera bunuri și servicii pentru aceștia prin faptul că profitul “ surplus ” este reinvestit 100 % în acest scop ,și afaceri deținute de “oameni săraci” care aduc beneficii acestora prin faptul că ei obțin “venit direct”.

Dacă primul model de afaceri este mai larg răspândit la nivelul afacerilor sociale Grameen dezvoltate până în prezent ( de exemplu Grameen Danone , Grameen Intel , Grameen BASF , etc ) , cel de al doilea model se identifică doar în cazul Grameen Bank (banca sătească) , existând totuși inițiative și potențial de dezvoltare la nivel mondial cum este cazul Otto Grameen , compania de textile .

Banca Grameen sau Banca Satului are o acoperire naționala și oferă servicii către populația săracă din comunitățile rurale din Bangladesh . Elementele remarcante ale acestui tip de afacere se referă la faptul că banca este deținută de femei , iar debitorii sunt în 97 % femei, însa ceea ce este inovator la acest model este posesia ei de către debitori (împrumutătorii sunt și acționari ). Creditarea este acordata pentru „demararea de afaceri modeste cu scopul de a susține familiile”, în timp ce „gradul de restituire al împrumuturilor este de aproximativ 98 %”.

1.4.2.Afacerea sociala – o provocare pentru Europa

Conceptul de afaceri sociale are deja o recunoaștere tot mai mare în Europa , fiind îmbrățișat de oameni de afaceri, organizații nonguvernamentale , guverne de țări care cred în potențialul său de schimbare. În localitatea Weisbaden din Germania a fost înființată Grameen Creative Lab ( GCL ) care are trei responsabilități :” să comunice tot ce e nou în legatură cu afacerile sociale, să și dezvolte propriile afaceri sociale , să sprijine creearea de noi afaceri sociale de catre alții”. Acest centru își propune să acorde consultanță celor interesați de afaceri sociale pentru soluționarea problemelor economice și sociale. Pentru a susține conceptul afacerilor sociale GCL „ creează și organizează evenimente la scară mare “, de exemplu incepând cu anul 2009 , în fiecare lună noiembrie a anilor următori , este planificat evenimentul Social Business Summit unde sunt invitați specialiști, investitori , antreprenori, studenți , persoane interesate de domeniu .

1.4.3.Dezvoltarea afacerii sociale. Cum începem o afacere socială

Obiectivul afacerii sociale nu este maximizarea profitului , de a ne zdrobii adversarii, de a prospera de dragul prosperității , ci de a genera beneficii sociale , Muhamad Yunus.

Ingredientele pe care trebuie sa le avem în vedere atunci când dorim sa demarăm o afacere social pot fi sintetizate astfel

Determinarea este mai important decât deținerea de cunoștințe și instrumente de afaceri care, de cele mai multe ori, te ghidează către reducere costurilor și implicit reducerea beneficiilor sociale în cazul în care afacerea este în cădere.

Planul unei afaceri sociale trebuie să fie unul responsabil , adică să urmărească obiective sociale fără a face vreun rău cuiva , dar și minimizând impactul asupra mediului ( de exemplu Grameen Danone caută soluții pentru realizarea unor recipient din amidon complet biodegradabil pentru iaurtul produs).

Cunoașterea nevoilor clienților – beneficiarilor ( malnutriția , analfabetismul , bolile, sărăcia ) este mai important decât ce producem sau ce vindem pentru că vizează maximizarea beneficiilor sociale.

Când începem o afacere socială, trebuie să ne propunem obiective ușor de relizat, la scară mică și să avem în minte următoarea zicală călătoria de o mie de mile începe cu primul pas. “Faceți un prim pas , nu vă îngrijorati din cauza drumului lung pe care trebuie să îl parcurgeți, totul se va întâmpla dacă veți continua drumul” . (Muhamad Yunus)

NEVOIA DE ECONOMIE SOCIALĂ ÎN ROMÂNIA

Unul dintre aspectele cele mai importante ce țin de rolul pe care economia socială îl joacă la nivel de societate este chiar capacitatea sectorului de a găsi soluții inovative la provocările economice, sociale și de mediu prin dezvoltarea de locuri de muncă, desfășurarea de acțiuni de incluziune socială, îmbunătățirea serviciilor de la nivel local, lupta împotriva sărăciei și dezvoltare comunitară.

În relație cu finanțarea din fondurile structurale, dezvoltarea economiei sociale își propune să ducă la creșterea oportunităților de ocupare pentru persoanele de etnie romă, pentru persoanele cu dizabilități sau pentru alte grupuri vulnerabile expuse riscului de excluziune socială prin dezvoltarea de întreprinderi de economie socială și utilizarea forței de muncă de la nivel local. Economia socială joacă un rol esențial în rezolvarea problemelor economice și sociale, oferind soluții adecvate cererii de servicii care nu sunt acoperite de sectorul privat sau de cel public. Întreprinderile sociale au ca scop principal promovarea incluziunii sociale a grupurilor aflate în dificultate prin creșterea oportunităților de angajare, oferind servicii personalizate care să asigure tranziția de la starea de vulnerabilitate la o piață deschisă a muncii. În plus, economia socială poate aduce o contribuție directă la dezvoltarea coeziunii sociale prin organizațiile bazate pe participarea membrilor și prin implicarea acestora în comunitate.

Grupurile vulnerabile

Conform Legii cadru a asistenței sociale (nr. 292/2011), grupul vulnerabil desemnează persoane sau familii care sunt în risc de a-și pierde capacitatea de satisfacere a nevoilor zilnice de trai din cauza unor situații de boală, dizabilitate, sărăcie, dependență de droguri sau de alcool ori a altor situații care conduc la vulnerabilitate economică și social.

Populația în sărăcie

Riscul de sărăcie afectează, într-o măsură mai mare sau mai mică, toate categoriile de populație, iar populația săracă este distribuită în toate categoriile. Totuși, profilul dominant al celor săraci este foarte stabil. În mod constant, incidența sărăciei (indiferent de metoda de estimare folosită) a fost disproporționat de mare pentru următoarele grupuri: a) gospodăriile mari, cu copii, mai ales cele cu 3 sau mai mulți (gospodăriile cu 5 membrii sau mai mulți reprezintă în jur de 55% din săraci); b) familiile monoparentale; c) copiii (0-17 ani) și tinerii (18-24 ani); d) persoanele cu nivel redus de educație; e) lucrătorii în sectorul informal, agricultorii în propria gospodărie; f) șomerii și casnicele; g) persoanele de etnie romă.

Dacă în rândul gospodăriilor fără copii în întreținere rata sărăciei relative a scăzut lent în ultimii ani, în cazul gospodăriilor cu copii rata sărăciei a crescut. Dintre acestea, familiile monoparentale și gospodăriile cu trei sau mai mulți copii au un risc de 1,5-2 ori mai mare de sărăcie. De asemenea, deprivarea materială a acestor gospodării este foarte accentuată.

La nivelul populației de vârstă activă, șomajul reprezintă principala cauză de sărăcie. Riscul de sărăcie relativă pentru șomeri este de aproape șase ori mai mare decât pentru salariați și este în creștere. Cu toate acestea, munca nu reprezintă întotdeauna o cale de ieșire din sărăcie. Lucrătorii pe cont propriu în agricultură au un risc de sărăcie mai ridicat chiar și decât al șomerilor. În plus, deja în 2008, înainte de debutul crizei, România avea cea mai ridicată rată a sărăciei persoanelor încadrate în muncă din Europa, cu alte cuvinte 17% din populația angajată trăia sub pragul riscului de sărăcie (Frazer și Marlier, 2010 In-work poverty and labour market segmentation in the EU * key lessons. Synthesis report. Brüssel, 64 S.). Rata a rămas relativ constantă în anii de criză. Acest tip de sărăcie depinde de numărul de copii, de existența unui singur părinte plătit insuficient sau a unui cuplu cu copii în care doar o persoană este angajată, cu un salariu mic. Prin urmare, gospodăriile cu copii sunt cele mai vulnerabile la acest tip de sărăcie.

Beneficiarii de venit minim garantat

“Venitul minim garantat (VMG) reprezintă cel mai important mijloc de susținere a persoanelor lipsite de mecanismele necesare ieșirii din sărăcie și este reglementat de Legea 416/ 2001, cu modificările și completările ulterioare. Ca urmare a reformelor din anul 2010, numărul de cereri de VMG aflate în plată și numărul de ajutoare plătite efectiv au scăzut drastic de la aproximativ 300 mii, respectiv 270 mii, (în ianuarie 2010) la sub 197 mii (în trim. I 2012). Astfel, în ianuarie-martie 2012, au beneficiat de VMG un număr de 196,7 mii familii (din care 76,5 mii persoane singure) care totalizau 484,3 mii persoane.”

Analiza populației peste 18 ani din România arată că beneficiarii de VMG au un nivel foarte scăzut de educație: “17,2% dintre persoanele fără școală primară, 7% dintre persoanele cu școală primară și 6,1% dintre absolvenții de gimnaziu. Referitor la statutul ocupațional, cea mai mare probabilitate de a beneficia de VMG o au categoriile cu riscul cel mai ridicat de sărăcie: lucrătorii pe cont propriu în agricultură, șomerii, persoanele casnice și lucrătorii pe cont propriu din sectorul non-agricol.O pondere ridicată de beneficiari (15%) se regăsește și la nivelul categoriei de persoane care nu sunt apte de muncă (în special, persoane cu dizabilități). Din punct de vedere al etniei, romii au o probabilitate considerabil mai mare de a beneficia de VMG prin comparație cu celelalte grupuri etnice (31,1% dintre romi față de 4,9% dintre români sau 1,9% dintre maghiari)”.

Romii

Conform datelor preliminare ale Recensământului populației din 2011, numărul romilor este de 619 mii, reprezentând 3,2% din totalul populației. Consiliul Europei, însă, operează cu o estimarea medie a numărului romilor din România de aproape trei ori mai mare (1.850.000 persoane). Un număr mare de studii demonstrează că, în România, persoanele de etnie romă sunt cel mai expuse la riscul excluderii sociale, sunt discriminate și au un acces inegal la educație, la piața muncii, la condiții decente de locuire, la servicii sociale și de sănătate. Ieșirea timpurie din sistemul de educație duce la o traiectorie de viață pe model tradițional. La nivelul populației adulte, 23-25% din romi nu au absolvit nici o școala și declară că nu știu să scrie și să citească, 26% au terminat primele patru clase și 34% doar gimnaziul. Numai 17% sunt cei care urmează o școală profesională, un liceu sau nivele superioare. Deci aproape jumătate dintre romi, conform legislației actuale (Legea educației naționale nr. 1/2011), nu sunt eligibili pentru cursuri de calificare profesională care să le ofere la final o diplomă recunoscută oficial, pentru că nu au absolvit ciclul de învățământ obligatoriu.

Persoanele cu dizabilități fizice și/sau mentale

Conform datelor statistice furnizate de Direcția Protecția Persoanelor cu Handicap, la 30 iunie 2012, numărul persoanelor cu dizabilități din România era de 689.156, care reprezintă o rată de 3,6 persoane cu handicap la 100 de locuitori. Dintre acestea, 60.890 (8,8%) copii sub 18 ani și 628.266 adulți (91,2%). Din total persoane cu dizabilități, 97,5% se află în îngrijirea familiilor și/sau trăiesc independent. Organizația Națională a Persoanelor cu Handicap România arată că în ultimii 10 ani, numărul persoanelor cu dizabilități a crescut considerabil de la 420 mii la aproape 690 mii. Numărul copiilor cu dizabilități a crescut cu peste 4 mii față de aproape 275 mii în cazul adulților. În aceeași perioadă, numărul pensionarilor de invaliditate (de orice grad) a sporit cu aproape 130 mii persoane. Între persoanele cu dizabilități predomină femeile (54% din total) și persoanele de peste 50 ani. Persoanele cu dizabilități de 65 ani și peste sunt în jur de 222 mii (32% din total). Majoritatea adulților suferă de un handicap accentuat (57%) sau grav (32%). Tipurile dominante de handicap sunt: fizic, somatic, vizual sau mental (cu ponderi de 16-21%).

Tinerii care părăsesc sistemul de protecție socială după împlinirea vârstei de 18 ani

România a înregistrat progrese semnificative cu privire la dreptul copiilor de a fi îngrijți în familie, prin reducerea numărului copiilor din centrele de plasament și apariția serviciilor de tip familial. Numărul de copii protejați în servicii de tip rezidențial, centre de plasament publice și private, a scăzut de mai mult de două ori (de la un maxim de 57.181, în decembrie 2000, la 23.240, în decembrie 2011). Totuși, la sfîrșitul anului 2011, pentru prima dată în ultimii 15 ani, numărul copiilor instituționalizați a crescut, ca urmare a sărăcirii populației și a reducerii bugetului pentru serviciile de tip familial.

Majoritatea copiilor din sistemul de protecție de tip rezidențial au 14-17 ani, urmați de cei de 10-13 ani. Pentru aceste categorii de vârstă, reintegrarea familială este dificilă. Serviciile de integrare socio-profesională și de dezvoltare a deprinderilor de viață independentă sunt subdezvoltate. Tocmai de aceea, tinerii care părăsesc sistemul de protecție socială după împlinirea vârstei de 18 ani reprezintă a categorie vulnerabilă, expusă riscului de excluziune socială. Lipsiți de sprijinul familiei și fără deprinderile necesare pentru integrare socio-profesională, acești tineri nu beneficiază nici de servicii sociale de consiliere și asistență în găsirea unui loc de muncă sau asigurarea unei locuințe sociale. Cu toate că această problemă a fost declarată prioritară pentru programul de guvernare încă din 2006, când a fost adoptată o Strategie națională de incluziune socială a tinerilor care părăsesc sistemul de protecție a copilului 2006-2008, există aproximativ 5.000 de tineri care părăsesc anual sistemul fiind vulnerabili și expuși riscului de sărăcie și/sau excluziune socială.

Persoanele fără adăpost

Fenomenul persoanelor fără adăpost a cunoscut în România o creștere constantă încă din anii 1980, dar s-a acutizat după 2000. Estimările experților (din 2004 și 2007) arată că numărul persoanelor fără adăpost se ridică la 11-14 mii, din care circa 5 mii trăiesc în București, iar ceilalți se distribuie între orașele mari ale țării. Majoritatea acestora au ajuns fără adăpost în urma părăsirii unui centru de plasament sau a unei alte instituții (fie la împlinirea vârstei de 18 ani/ terminarea studiilor, fie în alte condiții), după vânzarea locuinței sau prin divorț/ separare. Așadar, adăpostul pentru aceste persoane pare a fi a doua „oprire” într-un traseu instituționalizat care începe în casa de copii/centrul de plasament. În cea mai mare parte, persoanele fără adăpost din România sunt bărbați de 21-30 ani sau 51-60 ani. Majoritatea nu muncesc pentru că nu sunt persoane apte de muncă, având probleme severe de sănătate. În același timp, aproape jumătate au absolvit cel mult gimnaziul, iar ceilalți au o școală profesională. Prin urmare, cei mai mulți nu au loc de muncă și în cel mai bun caz au șanse să găsească de muncă ocazional/ temporar. O mare parte dintre persoanele fără adăpost nu au acte de identitate, iar majoritatea nu au asigurare medicală. Accesul la servicii medicale și sociale este extrem de redus. Deși, conform legii, persoanele fără adăpost sunt eligibile pentru venit minim garantat, doar o mică parte beneficiază de astfel de suport. Există puține organizații neguvernamentale care furnizează servicii comunitare pentru persoanele fără adăpost.

Consumatorii de droguri

România este în continuare o țară cu prevalență relativ mică a consumului de droguri comparativ cu celelalte țări UE. Însă se înregistrează tendințe de creștere constantă. În2011, față de o prevalență de-a lungul vieții de 4,3% pentru orice tip de drog în populația generală, în rândul adolescenților de 16 ani acest tip de prevalență a fost de 10%, valoare de două ori mai mare decât în 2007. Consumul de droguri este de 2.5 ori mai frecvent la băieți decât la fete. La nivel regional, tinerii din regiunile cele mai sărace ale țării (Nord-Est și Sud-Est) au cel mai ridicat risc de a adopta acest comportament de risc. Consumul substanțelor noi cu efecte psihoactive (“etnobotanice”) a apărut în anul 2008 și a cunoscut o creștere și diversificare accelerate în ultimii ani, cu scăderi și reveniri determinate de implementarea măsurilor legislative de punere sub control inițiate de guvern. Consumatorii sunt preponderent copii de până la 15 ani și tineri integrați social, cu situație economică bună.

Victime ale violenței în familie

În România, majoritatea populației consideră violența în familie ca fiind un fapt obișnuit. Dat din anul 2012 arată că 60% din populație susține că, în anumite situații sau circumstanțe, violența față de membrii familiei este justificată. Această realitate indică un risc crescut de stigmatizare a victimelor violenței în familie, motiv pentru care multe victime aleg să nu acționeze împotriva agresorului. În plus, ”lipsa unor instrumente adecvate care să ofere protecție dar și siguranță victimelor conduce nu de puține ori la acceptarea de către acestea a conviețuirii cu agresorii din considerente ce țin strict de situația locativă sau dependența economică de aceștia ori insuficienta cunoaștere a legislației în domeniu sau a drepturilor care le sunt conferite acestora prin legislația în vigoare în acest domeniu”. Prin urmare, numărul cazurilor de violență în familie înregistrate și centralizate la nivel național de către MMFPS reprezintă doar numărul de cazuri care au fost raportate și înregistrate de autoritățile locale, care este afectat atât de faptul că multe victime nu se prezintă la instituțiile competente, cât și de persistența unei raportări deficitare.

Comunități sărace și cu locuire defavorizată

O dezvoltare sustenabilă nu se poate realiza fără a ține cont de dimensiunea spațială a sărăciei. Sărăcia este considerabil mai mare în mediul rural, unde se combină și cu deprivare din punct de vedere al locuirii, referitoare cu precădere la insuficienta dezvoltare a infrastructurii de igienă (toaletă, baie, apă curentă). Totuși, după 1990, au început să se formeze și în mediul urban zone compacte teritorial în care predomină sărăcia extremă și locuirea precară.

Imigranți, refugiați

România este în principal o țară de emigrație, dar devine, pe lângă țară de tranzit, o țară de destinație din ce mai atractivă pentru imigranți. Statisticile Inspectoratului General pentru Imigrări (IGI) arată că, la data de 30.06.2011, în România erau înregistrați cu ședere legală peste 57 mii străini. Conform Comisiei Naționale de Prognoză, în 2013-2015, numărul de imigranți este posibil să crească până la 200-300 mii imigranți, ceea ar însemna 1-1,4% din populația României.

Responsabilitatea socială

Documentele strategice europene definesc responsabilitatea socială ca fiind responsabilitatea organizațiilor publice și private față de impactul deciziilor și acțiunilor proprii asupra beneficiarilor direcți, asupra comunităților și a societății în general. Responsabilitatea socială este în strânsă legătură cu dezvoltarea durabilă, în sensul că privește obiective sociale, economice, de mediu, care sunt comune tuturor oamenilor.

Responsabilitatea socială funcționează pe baza a nouă principii: (1) responsabilitate – organizațiile trebuie să fie responsabile față de cei ce pot fi afectați în urma activităților desfășurate de acestea; (2) etic – comportamentul organizațional trebuie să se bazeze pe valori precum onestitatea, echitatea și integritatea, cu preocupare față de oameni, animale și de mediu; (3) transparență – organizațiile să manifeste transparență cu privire la deciziile și activitățile proprii cu impact asupra societății, economiei și mediului înconjurător; (4) respect față de părțile cointeresate; (5) respect față de statul de drept; (6) cooperare și coerență cu părțile cointeresate; (7) management performant; (8) predictibilitate – organizațiile și toate structurile de conducere ale acestora trebuie să fie conștiente de responsabilitățile sociale ce revin organizației și să le aplice în mod strategic și coerent în activitatea curentă; (9) respect față de drepturilor omului și alte norme și standarde internaționale.

În domeniul social, responsabilitatea socială are în vedere: securitatea și sănătatea în muncă a angajaților, rezolvarea problematicii eticii sociale, protecția civilă, egalitatea de gen și integrarea și asigurarea de oportunități în carieră pentru grupurile dezavantajate. În acest scop, una dintre direcțiile de acțiune propusă de Strategia Națională de Promovare a Responsabilității Sociale 2011-2016 vizează recrutarea de personal din cadrul grupurilor dezavantajate și instruirea acestuia.

Conceptul de responsabilitate socială încearcă să împace la nivelul sectorului social nevoia firmelor de a produce profit și rezolvarea problemei excluziunii sociale prin promovarea, în cadrul organizațiilor, de acțiuni cu obiective sociale. Prin urmare, entități precum cooperativele, CAR-urile, asociațiile au structuri de proprietate și forme de management care pot fi extrem de favorabile pentru dezvoltarea de afaceri responsabile social

Oricum, un raport PNUD atrage atenția asupra faptului că economia socială nu se reduce doar la incluziune activă, dar nici nu trebuie extinsă pentru a include acțiunile filantropice, responsabilitate socială sau economia domestică, căci ar deveni prea vagă și ”trivială”. Responsabilitatea socială nu este un element component, ci un aliat al economiei sociale.

Atragerea/ implicarea mediului de afaceri în susținerea inițiativelor de economie socială este insuficient dezvoltată, cel puțin în România. O astfel de colaborare poate fi, însă, reciproc avantajoasă și ar putea contribui la sustenabilitatea întreprinderilor sociale.

CAPITOLUL II ANTREPRENORIATUL SOCIAL ÎN ROMÂNIA

2.1 ECONOMIA SOCIALĂ ÎN ROMÂNIA

„În România economia socială se află în faza unui nou început, evoluția sa din ultimii 20 de ani fiind marcată de perioada comunistă. Cu toate acestea, în 2011 o putem remarca deja ca un sector important al vieții economice și sociale din țara noastră.” 

1. Economia socială – un important angajator cu o pondere de 3,2% din totalul salariaților din România în anul 2009 economia socială furniza în România 158,845 locuri de muncă adică 3,2% din totalul locurilor de muncă. Contribuția economiei sociale la ocuparea forței de muncă este semnificativă iar ponderea sa ca angajator în România crește de la 3% în 2007 la 3, 3 % în 2009 din numărul total al salariaților.

2. Sectorul neguvernamental este principalul actor al economiei sociale din România. 
Când facem referire la economia socială din România trebuie să avem în vedere realitatea a peste 67.000 de organizații, entități distincte înregistrate în perioada 1990 – 2009 cu o rată de activitate apropiată de cea a întreprinderilor de aproximativ 35%.Ț Asociațiile și fundațiile constituie cel mai reprezentativ segment al economiei sociale din România atat din punct de vedere numeric (93% dintre organizațiile înregistrate în perioada 1990 – 2010, 89,7% din organizațiile active in anul  2009), cât si din punct de vedere al veniturilor, activelor imobilizate sau al personalului salariat. În perioada 1990-2010, sectorul neguvernamental a avut o spectaculoasa dezvoltare ajungând la peste 22.000 de organizații active și aproximativ 109.882 de angajați.

Sursa INS – Atlasul Economiei Sociale

Grafic 1 – Ponderea tipurilor de entitati ale economiei sociale ca angajator

Cooperativele pe de altă parte, cu o pondere de numai 3% ca numar de organizații dau încă un numar important din locurile de muncă din economia socială din România ponderea acestor organizații în totalul locurilor de muncă din economia socială fiind de 31%.

 Sursa INS – Atlasul Economiei Sociale și Raportul Mișcarea Cooperatistă

Tabel 1 – Efective salariați și ponderea pe tipuri de entități ale economiei sociale

3. Dinamica pozitivă economiei sociale  prin contribuția sectorului neguvernamental în condițiile unui declin accentuat al cooperativelor. ”Numarul organizațiilor economiei sociale crește de la an la an , mai ales prin înregistrarea unui numar mare de asociații și fundații. Peste 89% dintre entitățile economiei sociale care aparțin lumii asociative, sectorului neguvernamental s-au creat dupa 1990, în timp ce cooperativele sunt, în cele mai multe cazuri moștenitoarele unor patrimonii semnificative acumulate înainte de 1990”.

Numarul de locuri de muncă din economia socială are o evoluție destul de bună în ultimii ani după o scădere semnificativă cauzată de scăderea numărului de locuri de muncă din cooperative cu 57,9% în perioada 2000-2009 adică de la 118.910 în 2000 la 49.860 în 2009( vezi tabelul 1) .

Tabel 2: Cooperația – Evoluția numărului de membri și a personalului

2.2 ENTITĂȚI ALE ECONOMIEI SOCIALE ÎN ROMÂNIA

În România nu există entități definite ca întreprinderi sociale până în acest moment, dar sunt organizații care corespund caracteristicilor și criteriilor economice și sociale formulate de către Carta Economiei Sociale (1985) și Carta Principiilor Economiei Sociale (2002).

Deși în România cadrul legislativ pentru economia socială este încă în lucru, proiectul de lege privind economia socială recunoaște următoarele tipuri de entități:

societățile cooperative de gradul 1 și cooperativele de credit;

asociațiile și fundațiile;

casele de ajutor reciproc;

alte categorii de persoane juridice.

2.2.1 Societățile cooperative

Cooperativa este defInită ca „o asociație autonomă de persoane fizice sau juridice, unite în mod voluntar în scopul satisfacerii nevoilor economice, sociale, culturale și a aspirațiilor comune ale acestora printr-o întreprindere deținută în comun și controlată în mod democratic.”Societățile cooperative își folosesc resursele economice pentru producerea, aprovizionarea și desfacerea în comun a unor produse și pentru acordarea de credite. Societățile cooperative se pot constitui în domenii diverse: agricultură, comerț, meșteșugăresc, locuințe, utilități, servicii sociale.

În România, cooperativele sunt înființate și funcționează în baza Legii 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației și pot fi:

I) Societăți cooperative de gradul 1 care se pot constitui în una dintre următoarele forme: societăți cooperative meșteșugărești, de consum, de valorificare, agricole, de locuințe, pescărești, de transporturi, forestiere, de alte forme (constituite respectând dispozițiile legale).

II) Societăți cooperative de gradul 2, ca persoană juridică constituită din societăți cooperative de gradul 1, în majoritate, și alte persoane fizice sau juridice, în scopul integrării pe orizontală sau pe verticală a activității economice desfășurate de acestea, și înregistrate în conformitate cu prevederile legale. Societățile cooperative de gradul 2 nu sunt entități de economie socială.

Numărul de cooperative a scăzut drastic după 1990 până în anul 2000, după care a înregistrat mici variații.

Sursa: ICCV și FSAS-UB (2012a). Date din REGIS (INS) prelucrate de ICCV. Notă: Reducerea numărului de cooperative de credit a fost un efect al OUG 97/2000. De aceea, în ciuda reducerii numărului de unități de credit, numărul de salariați nu a scăzut.

Tabel 3 Evoluția cooperativelor 2000-2010 (număr)

Majoritatea cooperativelor de consum (aproximativ 74%) funcționează în mediul rural, aceastea fiind principalul furnizor de servicii pentru populația din acest mediu, încă din perioada comunistă. În schimb, aproape toate cooperativele meșteșugărești (peste 99%) sunt localizate în mediul urban. Ambele forme cooperatiste sunt distribuite în toate regiunile țării, cu ponderi mai ridicate în regiunile de dezvoltare Nord-Est, Sud-Muntenia, Sud-Vest Oltenia și Vest. “În cea mai săracă regiune din țară (Nord-Est) se află cele mai multe cooperative de consum și meșteșugărești. Numărul de salariați din cooperative a scăzut accentuat, chiar și după anul 2000, ajungând de la circa 119 mii în 2000 la 38 mii în 2010. Drept rezultat, dimensiunea medie a acestor unități s-a redus semnificativ. De asemenea, numărul membrilor cooperatori a scăzut drastic”.

După anul 2007, veniturile cooperativelor și-au întrerupt tendința rapidă de creștere, profitul total aproape s-a înjumătățit, în timp ce pierderile au crescut într-un ritm foarte alert.. De asemenea, ponderea cooperativelor care au încheiat anul fiscal 2010 cu profit a scăzut la 55% din cele meșteșugărești, respectiv la 53% din cele de consum. Făcând o comparație , cooperativele au rate de rentabilitate economică mai reduse decât celelalte entități care fac parte din economia socială.

Date: REGIS (INS). Raport procentual între valoarea din 2010 și valoarea corespunzătoare din 2007.

Tabel 4 Efectele crizei globale asupra performaței cooperativelor (2010 % 2007)

“O cercetare din anul 2011, pe un eșantion reprezentativ pentru sectorul cooperatist din România, a identificat concurența neloială drept principala dificultate cu care se confruntă cooperativele. Concurența neloială este generată de prevalența economiei informale în sectoarele de activitate ale cooperației, în special în panificație, meșteșuguri și servicii. Alte dificultăți țin de: sprijin scăzut din partea instituțiilor publice, lipsa lichidităților, lipsa piețelor de desfacere, menținerea bazei de clienți și, în cazul cooperativelor meșteșugărești, obținerea de materii prime la un preț rezonabil”.

Societățile cooperative de consum și meșteșugărești dețin un patrimoniu însemnat, îmbogățit pe măsura dezvoltării organizațiilor, a cărui existență este văzută ca o garanție a sustenabilității cooperației. De aceea, din punctul de vedere al reprezentanților cooperativelor de consum și meșteșugărești, marea provocare o reprezintă rezolvarea problemei patrimoniale, respectiv a situației terenurilor aflate în folosință, pe care sunt ridicate construcțiile aflate în proprietatea acestor organizații.

În concluzie, se înregistrează o slăbire a forței economice dar și sociale a cooperației din România, atât în ceea ce privește numărul de membri și de salariați, cât și în termeni de indicatori economico-financiari. Totuși, sistemul cooperatist are numeroase capacități nefolosite integral , care pot ajuta la dezvoltarea acestuia. Gândit într-un mod economic, corelat cu un management potrivit și o buna politică investițională , dar și cu sprijin concret din partea autorităților, sectorul cooperatist se poate redresa , venind în întâmpinarea unui segment important al cererii consumatorilor. De asemenea, dezvoltarea băncilor cooperatiste și a cooperativelor de credit ar putea fi un mijloc de a sprijini activitatea economică, inclusiv la sate, și de a facilita viața categoriilor vulnerabile de populație.

2.2.2 Asociațiile și fundațiile

Asociațiile și fundațiile sunt entități private, organizate în mod formal, cu autonomie în luarea deciziilor, beneficiind de libertate de asociere, care produc servicii netaxabile pentru beneficiarii lor și al căror surplus, în cazul în care există, nu poate fi însușit de către cei care le crează, le controlează sau le finanțează. Există trei domenii de activitate a asociațiilor și fundațiilor, clasificate în funcție de beneficiarii activităților organizației respective :

1) activități de interes general

2) activități în interesul unei colectivități

3) activități desfășurate în interesul personal nepatrimonial al membrilor organizației.

Organizațiile neguvernamentale formează cel mai dezvoltat sector al economiei sociale. Numărul de asociații și fundații a crescut în mod constant după anul 1990. În prezent, sunt înregistrate peste 75,5 mii asociații și fundații.

Sursa: Constantinescu (coord.) (2011). Date din Registrul ONG (Ministerul Justiției). Lambru și Petrescu (2012) date din REGIS (INS) prelucrate de ICCV. Note: ONG active – asociații și fundații care au depus bilanț contabil; ONG cu activitate economică – asociații și fundații care au depus bilanț contabil și au completat rubrica ”venituri din activități economice”. * La 20 ianuarie 2010.

Tabel 5 Evoluția organizațiilor neguvernamentale 2000-2010 (număr)

Majoritatea organizațiilor neguvernamentale activează în mediul urban și doar în proporție 20% își desfășoară activitatea în mediu rural, cu mari variații în funcție de domeniul de activitate . ONG-urile sunt active într-o multitudine de domenii, dar cele mai multe sunt orientate spre sport și activități de hobby, educație, cercetare și formare profesională. “Un studiu asupra sectorului neguvernamental a arătat că, organizațiile non-profit: erau inițiatorii și principalii finanțatori ai peste 750 unități de învățământ pre-universitar; organizațiile acreditate au furnizat 25% din programele certificate de formare profesională; au acreditat 7.776 servicii sociale, adică jumătate din serviciile acreditate din țară. Cele mai multe organizații sunt implicate în furnizarea de servicii acreditate sociale, de educație sau de sănătate (44%) sau a unor servicii de interes pentru comunitate (38%)”.

Principalele surse de venit ale sectorului neguvernamental din România sunt reprezentate de donații, cotizații, sponsorizări și alte venituri fără scop lucrativ. Prin urmare, resursele financiare ale sectorului neguvernamental sunt fragile, 2 din 3 dintre ONG-uri având resurse financiare mici sau foarte mici care le limitează capacitatea de acțiune. Totuși, veniturile din activități economice au înregistrat o creștere constantă care a dus la mărirea contribuției acestora în veniturile totale ale sectorului ONG.

Numărul salariaților din organizațiile neguvernamentale a urmat o curbă ascendentă, de asemenea, a crescut ponderea personalului pentru activități economice în total personal.

Sursa Institutul de economie social

Tabel 6 Evoluția asociațiilor agricole și obștilor 2000-2010

În plan teritorial, asociațiile agricole și obștile/composesoratele activează majoritar în mediul rural, cu ponderi mai ridicate în regiunile Centru, Sud-Est, Vest și Nod-Vest .

Criza economică a afectat în mai mare măsură asociațiile agricole prin comparație cu obștile. Între 2007 și 2010, ambele forme asociative au suferit o reducere a numărului de unități, o scădere drastică a ratei de activitate economică și o creștere a pierderilor. În plus, în cazul asociațiilor agricole, s-a înregistrat și scăderea numărului de salariați, precum și a volumului veniturilor din activități economice

2.2.3 Casele de ajutor reciproc

“Casele de ajutor reciproc (CAR) sunt grupări cu scop nelucrativ care, în principal prin intermediul cotizației membrilor săi, desfășoară acțiuni de sprijinire și întrajutorare a membrilor prin acordarea de împrumuturi cu dobândă și activități conexe cu caracter social, cultural, turistic și de alte tipuri. Casele de ajutor reciproc reprezintă principalele forme ale întreprinderilor mutuale din România și au drept principal scop acordarea de împrumuturi pentru nevoi personale inclusiv pentru nevoi medicale sau situații de deces”.

În România există două categorii de CAR-uri: casele de ajutor reciproc pentru pensionari (CARP) și casele de ajutor reciproc pentru salariați (CARS). Casele de ajutor reciproc sunt singurele entități de economie socială care nu își găsesc corespondent direct în alte țări europene. Numărul de case de ajutor reciproc, după o creștere constantă în perioada 2000-2009, a scăzut ușor în 2010, ca urmare a reducerii drastice a numărului de salariați din perioada 2009-2010.

Sursa: Lambru și Petrescu (2012). Date din REGIS (INS) prelucrate de ICCV.

Tabel 7 Evoluția caselor de ajutor reciproc active 2000-2010 (număr)

În contextul crizei economice și a măsurilor de austeritate, numărul de salariați a scăzut substanțial, iar veniturile (salariile, pensiile etc.) de asemenea. Prin urmare, veniturile totale și, mai ales, excedentul caselor de ajutor reciproc s-au redus, în timp ce deficitul total a crescut considerabil. În concluzie, ponderea CAR-urilor care au încheiat anul fiscal cu profit a scăzut dramatic . Totuși, între entitățile de economie socială, caselor de ajutor reciproc înregistrează cele mai ridicate rate de rentabilitate economică.

2.2.4 Alte entități de economie socială

Conform cadrului legislativ românesc, există și entități care pot fi asociate economiei sociale cu toate că nu respectă integral principiile unanim acceptate ale economiei sociale. În funcție de caracteristicile activităților desfășurate, pot fi considerate forme generale de organizare relevante pentru economia socială și următoarele entități: unitățile protejate autorizate (UPA); întreprinderile – microîntreprinderile (IMM); societățile comerciale; instituțiile financiare nebancare (IFN).

Unitățile protejate autorizate (UPA) sunt entități administrate fie de către organizații neguvernamentale, fie de societăți comerciale care beneficiază de legislație specifică în România (Legea 448/2006, republicată cu completările și modificările de rigoare). Unitățile protejate sunt definite ca fiind operatorul economic de drept public sau privat, cu gestiune proprie, în cadrul căruia cel puțin 30% din numărul total de angajați cu contract individual de muncă sunt persoane cu dizabilități. UPA se distribuie inegal în plan teritorial: 19% din totalul unităților protejate își desfășoară activitatea în București (92 de unități protejate); în județele Cluj, Timiș și Constanța funcționează între 21 și 32 UPA; în majoritatea județelor activează cel mult 5 UPA; în Giurgiu, Călărași și Mehedinți nu există nici o unitate protejată.

Intreprinderile mici și mijlocii (IMM) definite ca fiind „orice formă de organizare a unei activități economice, autorizată potrivit legilor în vigoare să facă acte și fapte de comerț, în scopul obținerii de profit, în condiții de concurență, respectiv: societăți comerciale, societăți cooperative, persoane fizice care desfășoară activități economice independent și asociații familiale autorizate potrivit dispozițiilor legale în vigoare” și care respectă principiile economiei sociale: prioritate acordată individului și obiectivului social față de creșterea profitului, asocierea liberă și voluntară, drept egal de vot al membrilor, autonomie decizională, distribuția limitată a profitului, independența față de domeniul public.

Instituțiile financiare nebancare (IFN) sunt reglementate prin Legea 93/2009 privind instituțiile financiare nebancare care reglementează condițiile minime de acces la activitatea de creditare și desfășurarea acesteia pe teritoriul României, prin instituțiile financiare nebancare, în scopul asigurării și al menținerii stabilității financiare.

În prezent, în registrele BNR figurează peste 5 mii de IFN-uri active care includ case de ajutor reciproc (majoritare), case de amanet și entități fără scop patrimonial.

2.3 DEZVOLTAREA ANTREPRENORIATULUI SOCIAL ÎN ROMÂNIA

Antreprenoriatul social există în România încă din 1850, când s-au inființat Casele de păstrare și împrumutare. Aproape 70 de ani mai târziu se adopta cadrul juridic pentru funcționarea organizațiilor non-profit prin Legea nr. 21/1924. Cea de-a treia și cea mai recenta formă de economie socială din România, este reprezentată de unitatea protejată autorizată (UPA).Ca noțiune independentă, economia socială este menționată pentru prima data în legislația românească de Hotararea de Guvern nr. 829/2002 privind adoptarea primului Plan național antisărăcie și promovare a incluziunii sociale. “De cativa ani, se poate vorbi de o oarecare popularizare a antreprenoriatului social in Romania. Mediul universitar, mai cu seama facultatile cu profil social si economic, precum si mediul ONG sunt cele mai familiarizate cu acest concept. Exista prea putine cursuri si programe eductionale in acest domeniu, iar dintre cele existente, cele mai multe nu au consistenta si continuitatea necesare pentru a genera schimbarile asteptate.”

2.3.1 Legislația din România privind întreprinderile sociale

În România nu există legislație pentru întreprinderile sociale, însă există un proiect de realizare a unei legislații privind economia socială, numit “Economie Sociala pentru Grupuri Vulnerabile”. Partenerii in proiect sunt Ministerul Muncii, Familiei si Egalitatii de Sanse (MMFES), Bernard Brunhes International, ENSIE, Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca (ANOFM), Integra Romania, Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Sector 1 Bucuresti (DGASPC), Directia de Asistenta Sociala Comunitară Timișoara și Primaria Piatra – Neamt.

În prezent, activitățile economice ale ONG-urilor din România sunt scutite de impozit, daca obțin venituri de sub 15.000 euro într-un an și dacă aceste venituri reprezintă cel mult 10% din veniturile scutite. Peste aceste niveluri se plătește 16% impozit pe profit. Indiferent de situație, TVA-ul se platește la nivelul de 19%, dacă veniturile sunt mai mici de 35.000 de euro și/sau dacă s-a optat pentru plata acesteia.  

Model Leaders

În urmă cu patru ani , Leaders (ONG – ul) care promovează termenul de leadership a început să organizeze evenimente pentru care se încasa taxă pentru participare ( Brandactivity a fost primul eveniment de acest tip). Această decizie a fost luată în urma pierderii timpului de catre reprezentanții organizației pentru strângerea de fonduri, în detrimentul dezvoltarii conținutului acestora. Petru Păcuraru( președintele Leaders) afirmă că cea mai bună metoda pentru a evolua este îndreptarea catre întreprinderea social. Dacă în urmă cu patru ani eforturile organizației erau îndreptate către fund raising , în prezent aceastea sunt orientare către gasirea de speaker valoroși. Mai mult de jumatate din evenimentele organizate de Leader anual ( 10 la număr ) sunt pe bază de taxă.

Veniturile Organizației în urmă cu un an au fost aproximativ 150 .000 euro , dintre care 20 % provin din donații , 40 % din bartere si 40% din serviciile prestate. An favorabil pentru Leaders, crescându-le veniturile cu 30 % . Veniturile sunt obținute din valorificarea resurselor atrase în dezvoltarea organizației și a comunității. Este un fapt cert că cei de la Leaders iși doresc ca întrepinderea social să le aducă 100% din venituri , însă acest lucru nu este posibil deoarece sunt în continuare multe copanii care își doresc să le fie parteneri.

Strategia NESsT

„ NESsT finanțează start-up-urile ONG-urilor pentru a genera venituri prin care să-și realizeze programele sociale. Organizația are activități în America Latina și Europa Centrala si de Est, prin NESsT Venture Fund, care a fost lansat in 2001”. Până în prezent, fondul a finanțat aproape 2.000 de întreprinderi sociale în zece tari, valoarea finanțărilor fiind de peste 4 milioane de dolari. În România, NESsT sprijină întreprinderile sociale a cinci ONG-uri care au fost alese printr-un concurs, organizat acum doi ani: Asociația pentru o Comunitate Solidară și Intervenție Sociala (Bucuresti), Fundatia Alături de Voi (Iasi), Fundatia “Cartea  Calatoare” (Focsani),Fundația Romanian Angel Appeal (București) și Fundatia Noi Orizonturi (Lupeni, Hunedoara). Pregătirea și desfășurarea procesului de selecție a fost realizată împreună cu Leaders. Raportul de Evaluare Intermediară a Programului Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (2011) accentuează faptul că lipsa de definire a conceptului de economie socială în context românesc a produs confuzie în rândul beneficiarilor, ceea ce a dus la dificultăți în accesarea fondurilor destinate economiei sociale.

Economia socială, în România, în acest moment are un cadru de reglementare și de politică publică definit de acte normative care reglementează înființarea și funcționarea entităților economiei sociale (cooperative, asociații și fundații, case de ajutor reciproc), acte normative care reglementează activitatea întreprinderilor în general sau anumite domenii de activitate ca serviciile sociale și de ocupare (inserția în muncă a persoanelor cu dizabilități sau, mai general, a grupurilor defavorizate de exemplu cum ar fi sub-contractarea, procedurile de externalizare a serviciilor de către autoritățile publice.). În acest context este necesară stabilirea unui cadru legislativ coerent al economiei sociale prin care să fie definite clar conceptele de economie socială și întreprindere socială. Acest cadru legislativ ar trebui să identifice și să se dezvolte mecanisme de sprijin pentru entitățile de economie socială, să creeze un spațiu propice luării de măsuri adaptate nevoilor specifice economiei sociale.

Un prim demers în această direcție a fost realizat în 2011 de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale care a propus spre dezbatere publică un proiect privind Legea Cadru a Economiei Sociale. Proiectul de lege definește conceptele cheie ale economiei sociale, dar și organizarea instituțională, tipuri de finanțare și mecanisme de sprijinire și încurajare a acțiunilor de economie socială. Proiectul de lege a provocat numeroase dezbateri și se află încă pe agenda publică a societății civile românești.

2.4 ANALIZA SWOT PENTRU PRIORITIZAREA INTERVENȚIILOR PRIVIND ANTREPRENORIATUL SOCIAL DIN ROMÂNIA

Puncte tari

Deschiderea față de economia socială și relativa noutate a conceptului în spațiul public;

Potențial de dezvoltare a sectorului economiei sociale;

Vizibilitate în creștere;

Creșterea continuă a numărului de inițiative de tip responsabilitate socială / economie socială și de bune practici în acest domeniu la nivel național;

Numărul mare de posibili beneficiari ai întreprinderilor sociale;

Prin cooperare, membrii entităților de economie socială ating anumite obiective comune care nu pot fi realizate individual;

Reducerea costurilor prin intermediul rețelelor de economie socială; membrii împart costurile de cercetare de piață, respectarea legislației de mediu, tehnice sau de formare pentru angajați și astfel dezvoltarea în comun a producției și pătrunderea pe piață devin obiective fezabile;

Puterea de negociere mai mare asupra prețului produselor sau forței de muncă față de situația în care producătorul sau lucrătorul este singur și negociază individual;

Investiție inițială plătită în proiect cu finanțare sau co-finanțare nerambursabilă;

Training în domeniul antreprenoriatului social pentru o parte din personalul implicat în activitatea intreprinderii sociale.

Puncte slabe/ Vulnerabilități

Cunoașterea insuficientă a conceptului de economie socială, antreprenoriat social și responsabilitate socială;

Cunoașterea insuficientă a conceptului de întreprindere socială;

Slaba cunoaștere de către potențialii antreprenori a actelor normative care reglementează înființarea și funcționarea entităților economiei sociale;

Cunoașterea insuficientă a avantajelor entităților economiei sociale;

Numărul redus de studii, cercetări și evaluări sociologice ample asupra gradului de cunoaștere și aplicare a economiei sociale în România;

Capacitate redusă de asumare a responsabilității în managementul firmei și de asumare a riscului;

Cunoaștere limitată a aspectelor juridice și fiscale datorată modificării continue a legilor și a normelor metodologice în vigoare;

Lipsa de corelarea a diferitelor aspecte din diferite acte normative;

Competențe tehnice de nivel redus;

Puține competențe economice;

Nivel redus al capacității de producție;

Lipsa unei piețe de desfacere stabilă;

Nu sunt parte ale unor rețele naționale sau internaționale în special datorită costurilor de înscriere și menținere în rețea, precum și necunoașterii limbilor străine.

(O) Oportunități

Importanța acordată economiei sociale șia responsabilității sociale la nivel european dar și internațional;

Creșterea interesului pentru economia socială din România;

Oportunitățile de finanțare pentru inițiative de economie socială oferite de UE

Oportunități de dezvoltare și de implicare în piața europeană și internațională pentru entitățile economiei sociale;

Oportunitatea de a învăța,de a prelua și de adapta modele de bune practici și lecții învățate din experiența altor state mai dezvoltate;

Accesul la noi tehnologii care să îi permită lucrătorului în economia socială să treacă de la practici tradiționale la unele mai productive;

Posibilități de încheiere a unor parteneriate publice și private;

Externalizare unor tipuri de servicii;

Potențial de creștere și de vizibilitate;

Idei de servicii noi, de dezvoltat (spații verzi, curățenie)

Implicare voluntari;

Evenimente organizate pe tema economiei sociale (seminarii, grupuri de lucru, conferințe, sesiuni de formare și pregătire).

Amenințări

Legislația specifică care nu este definită suficient ;

Absența unor politici publice clare de promovare a economiei sociale;

Suport și implicare insuficientă a autorităților publice locale pentru promovarea proiectelor de economie socială;

Lipsa fondurilor bugetare pentru promovarea economiei sociale, antreprenoriat și responsabilitate socială;

Instabilitatea economică oferită de criza economică globală;

Sustenabilitate firmelor în absența unor linii de finanțare;

Absența unui management financiar adecvat, a unui „tutore” care să orienteze primele cicluri de viață spre performanță

2.5 CUM POATE AJUTA ANTREPRENORIATUL SOCIAL ÎN ROMÂNIA

Antreprenoriatul social a devenit în ultima vreme un concept tot mai interesant atât pentru ONG-urile din țara noastră, cât și pentru mediul de afaceri . În anul 2011, în țara noastră erau peste 25.000 de organizații active în economia socială.

2.5.1 Importanța antreprenoriatului social în acest moment în România

În România există o nevoie acută de antreprenoriat social deoarece țara noastră face parte din tările în curs de dezvoltare , cu piețe emergente , unde dezvoltarea de întreprinderi sociale devine din ce în ce mai mare, putând fi utilizate resursele comunității pentru a rezolva problemele societății. “Piețele emergente, printre care și România se caracterizează prin existența unor surse de finanțare (Fondul Social European) care sunt nesigure, fluctuante și creatoare de dependență. În acest context, intervin întreprinderile sociale care vin să facă munca pe termen lung, cu impact de termen lung, creatoare de locuri de munca pe termen lung – și asta acolo unde este mai mare nevoie de ele si unde problemele sociale sunt printre cele mai dificile” . 

2.5.2 Problemele cu care se confruntă antreprenoriatul social în România în acest moment

“ Conform unor studii realizate de NESsT în ultimii ani în România și în regiune, principalele probleme cu care se confruntă afacerile sociale sunt legate de absența asistenței tehnice (atât înainte de lansarea afaceri, și după, în implementare) și de greutatea accesării fondurilor adecvate  și necesare pentru lansare și pentru supraviețuire până în momentul atingerii pragului de rentabilitate. Sigur, există și alte probleme, legate de mediul legislativ, de birocrația cu care trebuie să lupte antreprenorii, fie ei sociali sau nu, sau de absența unei mișcări coerente la nivel național . Însă lucrurile devin tot mai dinamice în acest domeniu și în România, tot mai multe persoane și organizații devin interesate de potențialul întreprinderilor sociale de a rezolva probleme sociale critice”.

2.5.3 Principalele schimbări legate de antreprenoriatul social care au avut loc în România în ultimii ani

Afacerile sociale se poziționează tot mai puternic ca un sector distinct, atractiv atât pentru cei din lumea ONG-urilor, cât și pentru cei din sfera antreprenoriatului clasic. Organizațiile non-guvernamentale din România au conștientizat faptul că dependența de resurse caritabile și munca în cicluri de proiecte pe termen scurt nu sunt sustenabile. În același timp, este un fapt comun că o mare parte din resursele cu greu obținute să fie folosite exact pentru managementul și atragerea acelor resurse. Astfel, ONG-urile s-au orientat spre inițiative antreprenoriale pentru a-și crește sustenabilitatea , dovada clară fiind interesul crescut față de competițiile destinate lor. Pe de altă parte, antreprenorii și-au dat seama că modul tradițional de a face afaceri nu este, la rândul său, sustenabil, încorporând latura socială în practicile lor de business. Întreprinderile sociale sunt în zona de mijloc, în care practicile de afaceri sunt suprapuse valorilor sociale. Nu exstă încă statistici concrete cu privire la impactul întreprinderilor sociale în economia națională, însă, “conform Atlasului Economiei Sociale (septembrie 2011, FDSC), există la noi peste 25.000 organizații active în economia socială (o parte din acestea fiind întreprinderi sociale), cu venituri de 1.5 miliarde de euro (din acestea, 18,5% sunt venituri din activități economice), în care lucreaza peste 163.000 de persoane” .

2.5.4 Direcții de orientare a antreprenoriatului social din România în urmatorii ani.

Întreprinderea socială va pune tot mai multă presiune în piață pentru schimbarea socială. Va avea și un rol educațional esențial și va putea demonstra că este modelul de afaceri cel mai potrivit pentru îmbunătățirea condițiile de viață ale celor marginalizați, reducând astfel numărul celor asistați social și transformându-i în actori activi pe piața muncii. Acest lucru se concretizează prin potențialul de creștere a numărului locurilor de muncă și prin economii la bugetul de stat. Tot mai mulți cumpărători sunt preocupați de originea și compoziția produselor pe care le consumă, de modul în care sunt tratați cei implicați în producere. Universitățile încep să studieze fenomenul de antreprenoriat social , finanțatorii tradiționali caută diferite abordări orientate pe piața în programele sociale pe care le susțin (spre exemplu, Romanian-American Foundation pilotează acordarea de împrumuturi catre ONG-uri), iar investitorii sunt din ce în ce mai preocupați de impactul social al investițiilor pe care le fac. “Un întreg ecosistem este pe cale de a se dezvolta în România în jurul intreprinderilor sociale, ceea ce duce nu doar la dezvoltare economică, ci și socială și culturală. Întreprinderile sociale, în special în faza de început, trebuie să facă față multor riscuri, și economice, și sociale, având nevoie de sprijin pe termen lung. La nivel european, în aprilie 2011, întreprinderea socială a fost inclusă ca unul din motoarele pentru creșterea competitivității Uniunii Europene în “Single Market Act” – să speram că România va urma acest trend, într-un mod constructiv, fără a intra într-un joc de definiții stricte și restrictive”.

2.6 MODELE DE ÎNTREPRINDERI SOCIALE DE SUCCES DIN ROMÂNIA

După doi ani în portofoliul NESsT România, trei dintre organizațiile neguvernamentale pot deja să- și prezinte rezultatele obținute ca urmare a sprijinului financiar și tehnic primit pe termen lung din partea acestora și care a fost posibil datorită contribuției generoase din partea Romanian-American Foundation (RAF).

Ca urmare a angajamentului său de a încuraja inițiativele antreprenoriale, RAF susține eforturile organizației NESsT în dezvoltarea și implementarea întreprinderilor sociale în România. Fiecare întreprindere socială înființată abordează o problemă socială de natură critică, care coincide de cele mai multe ori cu misiunea organizației ; resursele financiare astfel generate sunt apoi reinvestite în derularea unor programe, contribuind în acest fel la creșterea independenței financiare a organizației și la maximizarea impactului pe termen lung.

Datorită sprijinului acordat de RAF, NESsT a oferit trei granturi în valoare de 8,000 de dolari Fundației Noi Orizonturi din Lupeni, Fundației Cartea Călătoare din Focșani, și organizației ACSIS din București. Sub îndrumarea și cu sprijinul din partea NESsT aceste I trorganizații au învățat cum să parcurgă sistematic drumul de la o idee de afaceri până la punerea ei în practică, urmând un riguros process de dezvoltare și organizare a întreprinderii sociale.

“Fundația Cartea Călătoare a îmbunătățit accesul la cultură și la educație pentru persoanele care au probleme de vedere, atât adulți cât și copii, printr-o întreprindere socială care produce și comercializează cărți audio în format DAISY (Digital Accessible Information Systems). În momentul de față, 25 biblioteci publice din țara noastră au un stand DAISY unde se pot gasi peste 50 de titluri de cărți, iar copiii din școli dar și din grădinițe pot beneficia de cărți și materiale audio. În viitorul apropiat va fi produsă și o culegere de legi în format audio pe baza parteneriatului stabilit cu autoritățile publice locale care va ușura accesul la informație pentru aproximativ 90.000 de persoane cu probleme de vedere din România.

Fundația Noi Orizonturi a adoptat o abordare antreprenorială prin dezvoltarea unei întreprinderi sociale , reușind să aducă și un mic profit după primul an de la înființare. Cabana pe care o deține fundația în Statțiunea Straja( Lupeni ) oferă servicii turistice pe tot parcursul anului, inclusiv cazare și acces la pârtia de schi din apropiere, iar în timpul verii drumeții pentru familii și cei interesați de plimbări în aer liber. . Veniturile generate permit Fundației Noi Orizonturi să ofere tabere gratuite pentru copii din familiile aflate în dificultate. Fundația a luat inițiativa să transfere cunoștințele antreprenoriale acumulate prin programele de formare și consultanță oferite de NESsT copiilor și tinerilor care frecventează 15 cluburi de tineret. Rezultatele au fost spectaculoase atât la nivel individual dar și la nivelul comunității, competențele formate ajutând copiii să devină actori activi ai comunității din care fac parte. . Ei au găsit soluții pentru rezolvarea problemelor identificate la nivelul școlii și al comunității urmând să participe la o competiție de idei pentru înființarea de întreprinderi sociale.

ACSIS asistă mame aflate în situații de risc, ajutându-le să devină independente financiar, prin organizarea unor cursuri de pregătire profesională și angajarea acestora în atelierul de jucării textile. NESsT oferă sprijinul necesar pentru ca ACSIS să- și extindă întreprinderea socială și să acceseze o nouă piață cu un potențial ridicat: marile companii cu programe de responsabilitate socială , care sunt orientate către achiziționarea unor produse responsabile din punct de vedere social. Până în prezent, 44 de mame singure au fost instruite și lucrează în atelier, iar două sunt angajate permanent. Întreprinderea produce în jur de 300 de jucării pe lună”.

CONCLUZII

Întreprinderea socială nu reprezintă o noutate pentru lumea academică sau practica internațională a utilizării mecanismelor specifice mediului privat în satisfacerea unor nevoi sociale. Ceea ce denotă un anumit grad de noutate este faptul că :

-întreprinderea socială este considerată în prezent o alternativă viabilă în satisfacerea nevoilor sociale

-în actualul context al dificultăților cu care se confruntă sectorul public, întreprinderea socială poate deveni un actor esențial în dezvoltarea sectorului public.

Mai mult decât atât, întreprinderea socială își regăsește utilitatea și necesitatea și în sectorul privat (prin adaptarea misiunii organizației private la satisfacerea actualelor nevoi sociale) și în sectorul nonprofit (prin adoptarea de metode de afaceri pentru sustenabilitatea organizației).

Crearea unui număr mare de întreprinderi sociale în România reprezintă o importantă oportunitate economică și socială, România fiind printre țările care au cea mai mică densitate de IMM uri la 1000 de locuitori , iar o modalitate prin care putem remedia această situație este încurajarea sectorului întreprinderilor sociale.

  Crearea dar și dezvoltarea întreprinderilor sociale reprezintă o pargie foarte importantă pentru România ca să-și crească numărul de întreprinderi sociale, să sporească numărul de locuri de muncă. Experiența altor țări arată că aceasta se poate face rapid și performant, depinde numai de noi să adoptăm rapid legislația și să creăm acest organism ca să facă programul și să valorificăm această oportunitate. Dacă nu ne grăbim, există pericolul ca și această oportunitate să treacă pe lângă România așa cum au trecut nu puține în trecutul apropiat sau mai îndepărtat.

Antreprenoriatul social aduce societății o serie de beneficii , care pot fi extinse si la nivelul Romăniei , chiar dacă întreprinderile sociale sunt la început de drum .

Avantajele care pot fi aduse de către antreprenoriatul social și întreprinderile sociale societății românești sunt prezentate succint in paragrafele următoare .

În primul rând încurajează activitatea de antreprenor în rândul categoriilor defavorizate , inclusiv în mediul rural . Conform unui studiu realizat de Banca Mondială, proporția celor care trăiesc în mediul rural este mai mare în 2005 cu 2 procente față de nivelul din 1990 (45%) ,similară țărilor din Angola,Jamaica sau Camerun.

Ponderea populației din zonele rurale a României este una dintre cele mai ridicate din regiunea est-europeană , fiind peste media din Bulgaria dar sub media din Moldova .

Dezvoltarea și formarea microîntreprinderilor cu precădere la nivel rural contribuie la reducerea migrării forței de muncă în țări străine și a impactului social negativ pe care această mișcare o are asupra societății românești . În plus , întreprinderile sociale angajează specialiști din diverse domenii de activitate .

În al doilea rând , întreprinderile sociale activează în interiorul unei organizații non guvernamentale sau pe lângă aceasta , unde voluntarii se afla la baza activității. Pentru mulți studenți , voluntariatul reprezintă un proces de învațare complementar activității academice , organizațiile non guvernamentale fiind încă considerate un loc de învațare si de deprindere a unor abilități care le vor folosi pe viitor. Din pacate , doar 8 % dintre români au făcut voluntariat , si numai 6 % din populația României aparține unei organizații non- guvernamentale .Apariția componentei antreprenoriale în cadrul organizațiilor non- guvernamentale va oferi mai multe posibilități de învățare , îi va introduce pe învățăcei în lumea antreprenoriatului încă de pe parcursul vieții economie. Aducerea în discuție a antreprenoriatului social și a importanței acestuia pentru organizațiile non- guvernamentale va deveni un semnal de alarmă pentru acestea. Deoarece o întreprindere socială presupune un plan de afaceri și activitatea prin mesanismele unei afaceri , ONG urile vor încerca sa devină sustenabile și generatoare de autofinanțare .

Antreprenoriatul social salvează statul de la tratarea unor probleme sociale . Activitatea în diferite sectoare ale societății civile presupun cunoștințe legate de problemele cu care se confruntă diversele segmente ale societății civile și un grad ridicat de responsabilitate. Cei care activează în domeniul antreprenoriatului social își însușesc această responsabilitate și devin mult mai buni cunoscători ale acestor sectoare. Întreprinderile sociale stau la baza activității antreprenoriatului social , ce se regăsește la granița dintre domeniul social si al profitului. Antreprenoriatul social creează oportunități și relevă noi metode de a adresa probleme sociale în favoarea dezvoltării societății și a economiei. În țările dezvoltate aceastea și au dovedit utilitatea și succesul .

În România , conștientizarea conceptului și a beneficiilor ce le aduce este la început .

La acest moment , pentru societatea românească lucrează organizații non guvernamentale , agenții și furnizorii publici de servicii și întreprinderi , dar de cele mai multe ori separat. Crearea unei legături reale între acestea , va da naștere economiei sociale și în țara noastră.

BIBLIOGRAFIE

1. Deakins i Freel, 2009 Entrepreneurship and Small Firms

2. Dollinger,1999 Entrepreneurship and Diversification in a Chinese Company, Indiana University CIBER).

3. Bygrave și Zacharakis, 2004, The Portable MBA in Entrepreneurship

4.Guy Kawasaki, 2010, Realitatea în afaceri,Editura AmstaPublishing

5. Marius Ghenea, 2011,Antreprenoriat,Drumul de la idei cătreoportunități și success în afaceri,Editura UniversulJuridic,București,2011

6. Mitra Cătălina, 2011 Social Entrepreneurship And Social Responsability):

7. Peter Druker , Inovation and entrepreneurship , carte format electronic

8. Roger L. Martin si Sally Osberg ,2007 Social Entrepreneurship: The Case for Definition

9. Mark Durieux, Robert Stebbins, For Dummies, 2010 ,Social Entrepreneurship For Dummies

10.http://posdru.afiprofamilia.ro

11.http://www.fonduri-ue.ro/

12.http://www.economie-sociala.

13.http://www.undp.ro

14. http://www.economiesociala.net

15. http://www.startups.ro/antreprenoriat-social