Studiu Privind Analiza Performantei Comerciale la Sc
CUPRINS
INTRODUCERE
Așa cum se prezintă în zilele noastre, economia este rezultatul unui proces evolutiv și al dezvoltării schimbului reciproc de activități de la forme inferioare la cele superioare. Intr-un asfel de cadru se dezvoltă și actionează întreprinderile, care vor aborda, indiferent de profilul lor de activitate problemele de gestiune financiară ori de cate ori efectuează o operațiune care privește aprovizionarea, deținerea sau cedarea de titluri de monedă.
In procesul cunoașterii, o metodă de cercetare indispensabilă o reprezintă analiza, prin intermediul căreia se crează nu numai posibilitatea cercetării lucrurilor și a fenomenelor, ci se descoperă, structura se verifică și se stabilesc legăturile de cauzalitate, factorii care le generează și se pot lua decizii pentru activitățile viitoare. În toate domeniile științei, analiza joacă rolul unui mijloc mecesar cunoașterii ca metodă de cercetare.
Nevoia omenească de a schimba bunuri a generat o nouă activitate, „comerțul”, cuvânt care provine din limba latină „commutatieo mercium”, adică schimb de marfă. Noțiunea de comerț, cu conținut extrem de complex și dinamic, implică schimbul de mărfuri, de monezi și servicii, determinând o funcție economică care constă în cumpărarea de mărfuri, monezi sau servicii și a le revinde în aceleași stadii fizice, dar în condiții economice consumatorului și realizării unui profit convenabil vânzătorului.
Exercitarea profesiei de comerciant presupune desfășurarea unor activități în cadrul cărora comerciantul intră în raporturi cu alte persoane sau societăți comerciale, efectuând acte de vânzare, cumpărare, închiriere, transport, servicii etc… Prin art. 7, Codul Comercial Român folosește noțiunea de fapte de comerț în legătură cu activitatea desfășurată de comerciant.
Activitatea de comerț reprezintă în ultimă instanță un ansamblu de operațiuni începând cu intrarea produsului pe piață sub formă de bun utilizabil, până în momentul trecerii lui în posesia cumpărătorului prin comercializare.
Studiul de caz privind analiza activității comerciale s-a realizat pe exemplul Societății comerciale Veva SRL fiind puși în evidență principalii indicatori prin intermediul cărora poate fi apreciată activitatea desfășurată de întreprindere pe parcursul a trei exerciții financiare.
Capitolul I al lucrării abordează elemente teoretice privind analiza economico-financiară, despre tipologia, funcțiile, conținutul, factorii care intervin în rezultatul activității economice, metode și tehnici utilizate în analiză, condițiile și princiipiile sale, și sursele de informații și principalii utilizatori ai rezultatelor analizelor economico-financiare.
Capitolul II ne introduce în prezentarea teoretică a formei de comerț practicate de întreprinderea căruia se face studiul de caz, și anume : magazinul de proximitate. Analiza acestuia ne permite să observăm noțiunile generale, sistemul tehnologic, structura funcțională, aprovizionarea, depozitarea și activitatea de vânzare a unui magazin de cartier.
Capitolul III face prezentarea generală a societății SC Veva SRL, și anume istoricul acesteia, obiectul de activitate, analiza comercială, piața pe care activează societatea, politica de preț, clientela, furnizorii, resursele umane, aprovizionarea în cadrul firmei și analiza stocurilor.
Capitolul IV se referă strict la stdiul de caz privind analiza performanței comercială la SC Veva SRL, se analizează o serie de indicatori economici, și anume: cifra de afaceri, indicatorii din contul de profit și pierdere ( veniturile, cheltuielile, profitul brut, profitul net), numărul de salariați, activele circulante, analiza stocurilor, indicele casă și conturi, creanțele, capitalurile totale, datoriile totale, capitalul social, indicatorii derivați din bilanț, indicatorii de eficiență, inidicatorii de profitabilitate (marja de profit brut, marja de profit net, rentabilitatea capitalului propriu înainte și după impozitare). La încheierea capitolului se efectuează sinteza analizei prin metoda SWOT, se arată punctele tari, punctele slabe, oportunitățile și amenințările la adresa întreprinderii.
CAP I. ABORDĂRI CONCEPTUALE SI METODOLOGICE PRIVIND ANALIZA ECONOMICO –FINANCIARĂ
Noțiunii și concepte
Prin definiție, analiza economico-financiară este un proces complex de cunoaștere a stării economico-financiare a unui agent economic, a unei ramuri sau a economiei naționale în ansamblul ei, în condiții concrete de loc și timp, folosind metode adecvate și indicatori specifici în vederea individualizării și dimensionării factorilor și cauzelor cu acțiune pozitivă sau negativă, care au determinat o anumită condiție economico-financiară, precum și reglarea prin decizii tactice și strategice a echilibrului dintre lichiditatea activelor și exigibilitatea elementelor de pasiv, a echilibrului funcțional dintre nevoile curente și resursele implicate, precum și a corelației globale a costului resurselor cu randamentul întrebuințărilor.
Analiza economică financiară studiază mecanismul de formare și modificare a
fenomenelor prin descompunerea lor în elemente componente, în părți simple, prin stabilirea factorilor de influență. Descompunerea se face în trepte, de la complex la simplu, în vederea identificării cauzelor finale care explică o anumită stare de fapt, un anumit nivel de performanță sau o evoluție a lor.
Analiza economică studiază activitățile economice din punct de vedere economic:
– al consumului de resurse;
– al rezultatelor obținute.
Analiza economică poate avea ca obiect nu numai o activitate economică, ci și una tehnică, socială, administrativă, financiară, concurențială, aspecte care sunt în directă legătură cu rezultatele finale obținute de întreprindere și care pot explica și completa concluziile rezultate în urma analizei.
Analiza economico-financiară reprezintă un ansamblu de concepte, metode, tehnici, procedee și instrumente care asigură tratarea informațiilor interne și externe în vederea:
– formulării unor aprecieri pertinente referitoare la situația economico-financiară a unei firme;
– identificării factorilor, cauzelor și condițiilor care au determinat acea situație economică a firmei;
– identificării rezervelor interne de îmbunătățire a activității acesteia, din punct de vedere al utilizării eficiente a resurselor umane, materiale și financiare.
Analiza economico-financiară se realizează în sensul invers evoluției reale a fenomenului cercetat și anume de la rezultatele activității economice către elemente și factori.
Tipologia analizei economico-financiare
Caracterul complex al fenomenelor economice determinat de complexitatea relațiilor cauză-efect reclamă utilizarea mai multor tipuri de analiză, structurate după diverse criterii:
a. În funcție de raportul dintre momentul în care se efectuează analiza și momentul
desfășurării fenomenului se distinge:
– analiza post-factum, post-operativă sau analiza realizării obiectivelor. Această analiză furnizează informații privind gradul de realizare a obiectivelor programate;
– analiza previzională sau prospectivă presupune determinarea evoluției viitoare a unui
fenomen economic pe baza cercetării factorilor de influență (a relațiilor de cauzalitate), a acțiunii lor în perspectivă. Prin această metodă se stabilesc obiectivele ce trebuie realizate în perioada viitoare. Analiza post-factum se bazează pe variabile certe, în timp ce metoda previzională, pe variabile incerte.
b. Din punct de vedere al determinării cantitative sau al caracteristicilor calitative ale fenomenelor se poate evidenția:
– analiza calitativă prin care se abordează sistematic, cibernetic desfășurarea fenomenelor.
Rolul acestei analize este de a elabora modele în care sunt cuprinse elementele esențiale ale fenomenului cercetat.
– analiza cantitativă presupune cercetarea fenomenelor prin determinări cantitative:
greutate, grad, suprafață, volum, număr, durată. Analiza cantitativă se pretează la aplicarea metodelor matematice moderne.
c. După nivelul la care se aplică analiza economico-financiară:
– analiza microeconomică studiază comportamentul individual sau cel al întreprinderilor în activitatea economică și rezultatele obținute, relevă factorii care determină orientarea în investirea capitalurilor, în utilizarea resurselor și a rezultatelor obținute;
– analiza mezoeconomică are ca scop să evidențieze poziția firmei pe piață și capacitatea concurențială a acesteia;
– analiza macroeconomică studiază economia națională și mondială și are drept scop evidențierea conjuncturii interne și internaționale a factorilor demografici, de cultură, probleme sociale, nivel de dezvoltare, operând preponderent cu mărimi globale sau agregate (produs intern brut, produs național brut, rata medie a rentabilității pe sector de activitate.).
d. După modul de urmărire în timp a fenomenelor se disting:
– analiza statică studiază fenomenele la un moment dat, relevând relațiile dintre elementele și factorii care determină o anumită poziție a fenomenului cercetat;
– analiza dinamică cercetează fenomenele și procesele economice în schimbarea lor, pune în evidență poziția lor în diverse momente de timp. Prin această analiză se stabilesc factorii care au generat schimbările și se evidențiază tendințele evoluției viitoare.
e. După orizontul de timp pe care se cercetează fenomenul:
– analiza pe termen scurt operează cu date ce nu depășesc 1 an și servesc managementului firmei pentru conducerea operativă a activității;
– analiza pe termen lung operează cu date pe 3-5 ani folosind modele de tip statistic.
f. După criteriile de studiere a fenomenelor se distinge:
– analiza tehnico-economică îmbină abordarea tehnică cu cea economică în analiza problemelor (creșterea producției fizice, reducerea costului unui produs sau serviciu, creșterea rentabilității pe produs);
– analiza economico-financiară abordează corelațiile dintre activitatea economică (de exploatare) și cea financiară (analiza riscului financiar corelată cu analiza riscului de exploatare);
– analiza financiară studiază fluxurile financiare care se formează la nivelul firmei, modul de formare, gestionare și plasare a capitalului.
g. În funcție de poziția analistului:
– analiza internă folosește conducerii firmei pentru cunoașterea nivelului performanțelor economico-financiare realizate de firma în perioadele trecute, modul de realizare a obiectivelor programate, dar mai ales pentru fundamentarea activității viitoare;
– analiza externă se efectuează de partenerii externi (furnizori, clienți, statul prin autoritățile locale, guvern, organele de urmărire penală, instanțele judecătorești) pe baza informațiilor furnizate de analiza financiară.
1.3. Funcțiile analizei economico-financiare și etapele procesului decizional
Un management performant al firmei presupune organizarea și coordonarea activității acesteia, având în vedere prerogativele unui sistem complex socio-economic, dinamic și deschis, în care se iau decizii în scopul realizării obiectivelor curente și strategice.
Funcțiile analizei economico-financiare sunt:
– descoperirea și mobilizarea rezervelor interne;
– întărirea autonomiei economico-financiare și creșterea eficienței economice;
– diagnoza și reglarea activității firmei.
Aceste funcții sunt complementare în realizarea obiectivului analizei economico-financiare și anume utilizarea rezultatelor analizei economice la actul decizional. Decizia reprezintă unul din obiectivele esențiale ale managementului modern.
Elaborarea măsurilor care constituie conținutul deciziilor menite să asigure valorificarea optimă a resurselor, să contribuie la sporirea eficienței economico-financiare în viitor a firmei, presupune parcurgerea unor etape care să asigure un caracter complet, complex și totodată științific al analizei economico-financiare.
Etapele procesului decizional de management:
Etapa I:
– obținerea unui set complet de informații;
– stabilirea elementelor constitutive ale deciziei;
– cercetarea ptitutive ale deciziei;
– cercetarea prospectivă a evoluției variabilelor decizionale;
– evaluarea liniilor de acțiune;
– adaptarea deciziilor;
– implementarea și controlul aplicării deciziilor.
Etapa II:
Stabilirea elementelor constitutive ale deciziei:
– câmpul de alegere a liniilor de acțiune (analiza cantitativă, calitativă, statică);
– ansamblul stărilor naturii (analiza factorilor);
– sistemul criteriilor de analiză (analiza multicriterială);
– spațiul rezultatelor (previziunea și prognoza);
– scara valorilor (priorități).
1.4. Conținutul procesului de analiză economico-financiară
Analiza economico-financiară se realizează în sens invers evoluției reale a fenomenului economic cercetat, de la rezultatele activității economice către elemente și factori.
Asupra unui fenomen acționează:
-Elementele care reprezintă părți componente ale fenomenului analizat. Exemplu: costul produsului pe articole de calculație.
-Factorii care reprezintă forțele motrice care provoacă un fenomen. Exemplu: productivitatea muncii față de cifra de afaceri.
-Cauzele care reprezintă fenomene care provoacă si explică apariția fie a fenomenului analizat, fie a unui factor care acționează asupra acestuia.
Etapele procesului de analiză economico-financiară:
– Identificarea anumitor fenomene, care presupune constatarea anumitor fapte, și comportamentul lor în timp și spațiu, precum și stabilirea unor metode de evaluare a acestora;
– Determinarea elementelor, factorilor și cauzelor fenomenului cercetat și stabilirea factorilor cu acțiune directă și indirectă precum și a cauzelor finale;
– Stabilirea relațiilor de condiționare dintre fiecare factor și fenomenul analizat (relație cauză-efect);
– Măsurarea influențelor diferitelor elemente sau factori asupra fenomenului analizat;
– Sintetizarea rezultatelor analizei reprezintă etapa stabilirii concluziilor și aprecierilor asupra activității desfășurate în funcție de obiectivul analizat. Managerii elaborează măsuri și decizii pentru obținerea unor randamente maxime.
.
1.5. Factorii care intervin în rezultatul activității economice
Cunoașterea factorilor, a naturii lor și a legăturilor prin care concură la formarea și
modificarea rezultatelor unei activități, cât și la îmbunătățirea funcțiilor firmei reprezintă un obiectiv important al analizei economico- financiare.
Factorii care determină schimbări de stare în funcționarea microsistemelor sunt grupați în funcție de anumite criterii:
* după conținut:
tehnici,
organizatorici,
economici,
sociali,
politici.
* după caracterul lor:
-cantitativi,
-de structură (se referă la mărimi agregate),
-calitativi.
* după modul cum acționează:
– cu acțiune directă (influențează nemijlocit fenomenul);
– cu acțiune indirectă.
* după sensul influenței: pozitivi, negativi, indiferenți.
* după gradul de sintetizare:
– simpli (nu mai pot fi descompuși);
– compuși (fiind determinați de alți factori).
* după posibilitățile de previziune:
– previzibili (cerți);
– imprevizibili (aleatori).
1.6. Metode și tehnici utilizate de analiza economico-financiară
La nivelul unei firme, finalitatea oricărui tip de activitate se exprimă cu ajutorul indicatorilor economico-financiari care pot fi grupați pe categorii.
Categorii principale de indicatori economico-financiari:
– indicatori ai resurselor (umane, materiale, financiare, informaționale);
– indicatori ai consumului de resurse (indicatori ai cheltuielilor);
– indicatori ai potențialului financiar (capitalurile, patrimoniul net, fondul de rulment, lichiditatea, autonomia financiară);
– indicatori de performanță și rezultate (cifra de afaceri, valoarea adăugată, profitul);
– indicatori de eficiență, calculați sub forma „ratelor” prin raportarea a doi indicatori exprimați în mărime absolută.
Metodologia de analiză cuprinde un complex de metode, tehnici și procedee.
Metoda reprezintă o succesiune de procedee folosite pentru atingerea obiectivului său.
Procedeul reprezintă latura practică a efectuării unei lucrări, pentru atingerea obiectivelor propuse. Totalitatea procedeelor folosite în aplicarea practică a unei discipline științifice formează tehnica acesteia.
Metodele de analiză economico-financiară sunt:
– metode de analiză calitative (vizează esența fenomenului, surprinderea legăturilor cauzale);
– metode de analiză cantitative (cuantificarea influențelor factorilor).
A. Metode si tehnici de analiză calitativă:
Principalele metode de analiză calitativă sunt: modelarea, comparația, gruparea, diviziunea și descompunerea rezultatelor.
1. Modelarea fenomenelor economice este o reprezentare simplificată a realității, exprimată sub formă de ecuații, inegalități, corelații dintre indicatori, funcții de producție. Se cunosc 3 tipuri de modele:
– modele imitative;
– modele analogice;
– modele simbolice.
Modelele imitative sunt modele materiale și reprezintă fenomenul la altă scară (fotografia, macheta, harta).
Modelele analogice utilizează tehnica vizualizării (graficele). Principalele tipuri de grafice utilizate: cronograma, diagrama cu două variabile, sectorială, cu coordonate plane pentru a studia sezonalitatea, histograma.
Modelele simbolice utilizează simbolurile și iau forma unor ecuații matematice, fiind modele abstracte.
2. Comparația permite analiza prin raportare la o bază de referință care poate fi:
altă perioadă, altă firmă, media sectorială sau pe ramură, standarde, norme.
Se utilizează următoarele tipuri de comparații:
– în timp (comparație cu anul precedent sau cu programul de activitate);
– în spațiu (comparație cu alte firme);
– față de un criteriu prestabilit (comparație cu alte programe, norme sau standarde);
– cu caracter special (strategii de dezvoltare pentru firme aflate în dificultate);
– mixte (comparări realizate în timp și spațiu).
3. Gruparea presupune împărțirea entității studiate în grupe relativ omogene.
4. Diviziunea și descompunerea rezultatelor unei firme se poate realiza:
– diviziunea în timp (realizarea producției pe decade, luni, trimestre);
– diviziunea rezultatelor după locul de formare;
– descompunerea pe părți componente(permite localizarea rezultatelor favorabile și nefavorabile, pe categorii de resurse).
B. Metode ale analizei cantitative
Aceste metode permit comensurarea acțiunii fiecărui element sau factor asupra rezultatului analizat, prin care se dă finalitate de mărime și sens legăturilor cauzale, de a reliefa factorii cu acțiune mai importantă asupra rezultatelor și de a aprecia măsura în care au fost folosite resursele întreprinderii.
Acestea sunt: metoda substituirilor în lanț, metoda balanțieră, metoda ratelor, metoda scorurilor, grilelor de evaluare, diagrama Pareto, metoda cercetărilor operaționale, metoda analizei regresionale, metoda calculului matricial, metoda calculului marginal, metoda fluxurilor, metoda sociologică, banchmarkingul.
1. Metoda substituirilor în lanț se aplică când între factorii de influență există relația matematică de produs sau raport.
Principiile metodei substituirilor în lanț numită si metoda iterării
– ordonarea factorilor se face după:
– factorii cantitativi;
– factorii de structură;
– factorii calitativi.
– substituirile se fac succesiv, în ordinea factorilor: cantitativi, de structură,calitativi.
– un factor substituit rămâne substituit până la final.
2. Metoda balanțieră se utilizează când între factori există relația matematică de sumă sau diferență.
3. Metoda ratelor. Rata este un raport între două mărimi comparabile logico-economic,
cu o valoare informațională și operațională mai mare decât a celor doi indicatori judecați separat. Aceste rate sunt folosite cu preponderență în diagnosticarea și evaluarea activității întreprinderilor.
După conținut ratele pot fi:
– rate de structură;
– rate de eficiență (corelația efect/efort; efort/efect);
– rate de echilibru financiar (ratele de lichiditate, rata solvabilității globale).
4. Metoda scorurilor (scoring) – se folosește de regulă în bănci.
Scorul Z calculat la nivelul unei firme indică gradul de vulnerabilitate al acesteia, punând în evidență existența disfuncționalităților.
5. Metoda grilelor de evaluare se folosește în diagnosticarea mediului concurențial și în poziționarea globală a firmei.
Etapele:
– identificarea criteriilor de evaluarea a firmei;
– stabilirea coeficienților de semnificație pentru fiecare criteriu;
– determinarea unei note medii ponderate și poziționarea firmei în sistemul dat.
6. Diagrama Pareto (metoda ABC) folosită în analiza stocurilor, analiza costurilor,
analiza cifrei de afaceri, analiza furnizorilor.
7. Cercetările operaționale – reprezintă un ansamblu de metode matematice
folosite în adoptarea deciziilor în cazul în care intervin numeroși factori care trebuie avuți în vedere.
8. Metoda analizei regresionale
Etape:
– determinarea legăturii de cauzalitate dintre fenomen și factori și formalizarea matematică (liniară, hiperbolică, parabolică, exponențială);
– stabilirea valorii parametrilor ecuației de regresie cu ajutorul metodei celor mai mici pătrate;
– determinarea intensității legăturii dintre fenomen și factori cu ajutorul coeficientului de corelație sau a raportului de corelație;
– evidențierea influenței factorilor asupra fenomenului cu ajutorul coeficienților de determinare.
9. Metoda calculului matricial se folosește în toate domeniile analizei economice, iar utilizarea calculatorului electronic îi conferă un mare grad de detaliere, exactitate, operativitate si eficiență.
1.7. Sursele de informații si principalii utilizatori ai rezultatelor analizelor economico-financiare
Principalele surse de informații pentru analiza economico-financiară sunt:
– după natura lor: informații economico-financiare, tehnice, tehnologice, politice, sociale, juridice.
– după gradul de accesibilitate: informații deschise, limitate, închise (protejate);
– după proveniență: informații interne, externe;
– din punct de vedere funcțional: informație normativă, efectivă, de stare a performanțelor economico-financiare.
Cerințele fundamentale ale informației economice sunt: utilitate, exactitate, profunzime, actualitate, valoarea informației, costul informației.
Principalii utilizatori ai informațiilor furnizate de analizele economico-financiare sunt:
– furnizorii de capital (acționarii, investitorii, băncile);
– partenerii de afaceri (furnizorii, clienții, angajații, sindicatele);
– statul (fiscul, guvernul, autoritățile locale);
– alți utilizatori (managementul firmei, analiștii și consultanții, auditorii, publicul).
1.8. Condițiile analizei economice și principiile sale
Analiza economico-financiara trebuie să îndeplinească concomitent urmatoarele condiții:
să fie operativă, adică să fie efectuată la timp, iar rezultatele analizei să fie inserate, aplicate în viața practică;
să fie concretă, înțelegând ca la baza oricărei activități sau cercetări ale analizei economico-financiare trebuie să se afle date culese din evidența economică a domeniului cercetat;
să fie obiectivă, aceasta condiție este asigurată prin reprezentativitatea eșantionului sau datelor prezentate;
să fie sistematică, respectiv să nu fie efectuată de le caz la caz, ci de la moment la moment cu respectarea rigurozității cercetării.
Principiile analizei economico-financiare constau în urmatoarele:
principiul analizei complexe, în virtutea careia orice tematică abordată să fie studiată utilizând mai multe metode de analiză;
principiul verigii principale, potrivit căruia să se abordeze întro manieră complex cercetarea, dar să nu se piardă din vedere obiectivul principal al acestei cercetări;
principiul caracterului preventiv și al eficienței, în sensul că prin activitatea de analiză nu doar să se explice o anumită stare, ci să se poată preîntampina apariția unor factori nefavorabili eficienței, adică prin tot ceea ce s-a inteprins să se constate o serie de îmbunătățiri.
CAP II. ANALIZA ACTIVITĂȚII COMERCIALE
2.1. Magazinul de proximitate- formă de manifestare a activității
comerciale
2.1.1. Magazinul – noțiuni generale
Magazinul este un sistem constructiv, proiectat a etala, a depozita, și a vinde mărfuri consumatorilor finali, respectiv clientelei sale.
Magazinul este un vânzător de prim ordin, fie că este organizat în formă clasică unde progresele înregistrate în prezentarea mărfurilor, la vederea clientului, ca și aspectul agreabil și modern al acestuia preiau unele atribute din munca vânzătorului.
Frecventând un magazin consumatorul economisește timp, efort, nefiind nevoie să se adreseze fiecarui producător pentru a-și acoperi cerințele de consum care pot fi destul de largi ( hrana, îmbrăcăminte, igienă personală, dotare și întreținere a locuinței, etc. ).
Un magazin trebuie să prezinte o imagine proprie care să-l individualizeze față de concurenții săi. Imaginea magazinului poate fi definită ca percepția consumatorilor asupra magazinului și atributelor sale, puse în valoare de un pachet de caracteristici: amplasarea magazinului, marimea și structura asortimentului de mărfuri, ambianța și organizarea interioară, mijloace promoționale, amenajarea de ansamblu.
2.1.2. Sistemul tehnologic al magazinului
Se apreciază că reușita comercială a unui magazin depinde de:
amplasamentul său;
alegerea sortimentului de mărfuri și servicii oferite spre vânzare;
ambianța și organizarea interioară.
Amplasarea magazinului
Proiectarea noilor magazine, precum și remodelarea celor existente pentru a fi rentbilizate trebuie să țină seama de factorii care condiționează volumul și structura cererii de mărfuri, a populației din perimetrul ariei de atracție a magazinului respectiv.
Metoda anlogiei este o metodă empirică, care constă în delimitarea zonei comerciale și apoi la estimarea penetrației concurenților pe piață.
Vânzările potențiale se evaluează prin analogie. Se calculează ″puterea atracției″ sau ″cota de absorbire″, a fiecărui magazin, din fiecare zonă definită. În acest sens se disting următoarele zone:
o zonă primară: delimitată în jurul centrului de greutate al ariei de atracție, de unde magazinul îți asigură cea mai mare parte a cifrei sale de afaceri;
o zonă secundară;
o zonă terțiară.
B) Asortimentul de mărfuri
Asotimentul de mărfuri se definește prin natura produselor din care este constituiut, segmentul de utilizatori căruia i se adresează și măsura activității economice a punctului de vânzare.
Noțiunile subdiviziunilor unui asortiment sunt:
Produsul, care reprezintă un bun căutat și obținut de către consumator în vederea satisfacerii unei nevoi. Produsul este vândut sub un nume care îi individualizează starea și/sau calitatea, de exemplu: bluză, cravată, televizor.
Categoria de produs, care desemnează un ansamblu de produse sasceptibile să răspundă unei finalități globale identice, respectiv aceleași nevoi, de exemplu: cămăși pentru bărbați, scaune de bucătărie.
Modelul, care corespunde individualizării unui produs în funcție de materia primă, de design-ul folosit, de exemplu: rochii clasice, sau scaunele de bucătărie fabricate din lemn.
Referința, care este veriga de analiză cea mai mică pentru că ea identifică marca, talia și culoarea unui anumitmodel dintrun produs.
Piesa sau articolul, care răspunde unității de vânzare dintro referință particulară dată.
C)Ambianța
Design-ul magazinului se referă la stilul acestuia pus în valoare de către caracteristicile fizice ale clădirii în care funcționează.
Atributele magazinului care definesc stilul său particular sunt:
pentru design-ul exterior – fațada, firma, vitrina, accesul în magazin;
pentru design-ul interior – pereții intariori, pardoseala, plafonul, iluminarea.
D) Amenajarea
Amenajarea magazinului depinde de numeroși factori:
volumul și structura asortimentuli de mărfuri;
formele de vânzare, în interdependență cu tipul și dimensiunile mobilierului utilizat;
frecvența cererii de mărfuri a pupulației;
obiceiurile de cumpărare;
zona de amplasare a amgazinului și particularitățile sale constructive.
Modalitațile clasice de amenajare interioară și principiile ce stau la baza lor, sunt:
gruparea mărfurilor în funcție de destinația utilizării lor. Exemplu: articole de uz gospoderesc, confecții, textile, etc.
gruparea mărfurilor în raport cu categoriile de populație cărora li se adresează. Exemplu: bărbați, femei, copii, nou-nascuți.
gruparea mărfurilor în raport cu natura cererii în care se subdivid, la rândul lor pe grupe de mărfuri, subgrupe de mărfuri, articole, sortimente.
2.1.3. Structura funcțională a magazinului
Structura funcțională a unui magazin se referă la:
compartimentare;
raioane;
fluxul clienților în sala de vânzare;
etalarea mărfurilor în magazine.
I. Compartimentarea
Suprafața unui magazin se poate diviza în funcție de mărimea și profilul său, vechimea clădirilor în care își desfășoară activitatea, modul de realizare a construcției ( cu unul sau mai multe niveluri), astfel:
sala de vânzare, în cadrul căreia are loc procesul de vânzare a mărfurilor;
depozitul de mărfuri, destinat păstrării mărfurilor și continuității procesului de vânzare;
spațial tehnic ( vestiare, grupuri sanitare, instalații tehnice, birouri.)
II. Raioane
Funcționalitatea eficientă a magazinului este condiționată de modul cum se va soluționa repartizarea suprafeței de vânzare pe raioane, dimensionarea optimă a acestora având consecințe mijlocite asupra cifrei de afaceri, ca și asupra nivelului de servire a clienților.
Suprafața de vânzare a unui raion depinde de mai mulți factori, printre care:
volumul și structura asortimentului de mărfuri comercializat;
formele de expunere și vânzare, în interdependență cu tipul și dimensiunile mobilierului utilizat;
frecvența cererii de mărfuri a populației, după sezon;
amplasarea magazinului și particularitățile sale constructive.
Amplasarea raioanelor, a mobilierului și a produselor trebuie dispuse astfel încât să se asigure prezentarea unui stoc de mărfuri echilibrat în raport cu cerințele clientelei, precum și ușurarea alegerii de către cumpărători a mărfurilor expuse.
Factori de influență:
natura și caracteristicile mărfurilor expuse;
formele de vânzare practicate;
dimensiunile și forma suprafeței de vânzare;
obiceiurile de cumpărare și preferințele consumatorilor;
condițiile de aprovizionare de la furnizori;
normativele de stoc și viteză de circulație a mărfurilor.
Obiective urmărite:
utilizarea rațională a întregii suprafețe disponibile;
dirijarea circuituli clientului;
facilitatea cumpărătorilor;
reducerea circuitelor și operațiilor de manipulare a mărfurilor;
realizarea unui nivel minim al cheltuielilor de circulație.
III. Fluxul clienților în sala de vânzare
Fluxul clienților este conturat de modul cum se amplasează mobilierul comercial ( rafturile, gondolele, mesele, etc. ). Mobilierul se amplasează lângă pereți sau în centrul sălii de vânzare și trebuie să delimiteze culoarele pentru circulație.
Fluxul trebuie să fie continuu, încât să conducă clienții pe toate culoarele.
Este recomandat ca magazinul să aibă două uși, ambele cu deschiderea spre stradă; de preferat ca pentru intare și ieșire să existe uși dinstincte, deși la magazinele mici nu este posibil acest lucru. Lățimea culoarelor este de circa 2m și ea trebuie păstrată constantă. Se prevăd spații de staționare în dreptul caselor de marcat și a raioanelor mai solicitate.
IV. Etalarea mărfurilor în magazine
Etalarea mărfurilor pe rafturi trebuie să asigure senzația de abundență și de varietate a ofertei. Mărfurile se rotesc pe rafturi pentru ca ele să fie descoperite de clienți. Produsele ieftine se expun printre cele scumpeși la toate trebuie specificat prețul.
Locul de expunere se găsește în urma unor încercări repetate prin care se studiază impactul lor asupra clienților. Mărfurile care se vând mai greu se aduc la primele raioane, deoarece clienții sunt mai atenți la intrare. Mărfurile care se vând mai repede se expun lângă ușile de depozit, dar și printre cele cu circulație lentă.
Produsele se expun grupat. Modul de grupare poate fi diferit:
se poate face gruparea după tipul produselor(conserve);
procesul tehnologic(băuturi alcoolice)
destinație(bărbați, femei, copii).
Etalarea depinde de produse:
pe rafturi(conservele);
în vitrine frigorifice(produsele perisabile), etc.
Produsele existente în suprafața de vânzare trebuie să prezinte prețul lor.
2.2. Analiza activității comerciale
Nevoia omenească de a schimba bunuri a generat o nouă activitate, „comerțul”, cuvânt care provine din limba latină „commutatieo mercium”, adică schimb de marfă. Noțiunea de comerț, cu conținut extrem de complex și dinamic, implică schimbul de mărfuri, de monezi și servicii, determinând o funcție economică care constă în cumpărarea de mărfuri, monezi sau servicii și a le revinde în aceleași stadii fizice, dar în condiții economice consumatorului și realizării unui profit convenabil vânzătorului.
Sub aspect juridic, noțiunea de comerț definește transferul titlurilor de proprietate asupra materialelor sau serviciilor, precum și prestațiile de servicii realizate între diferitele stadii ale producției sau între producător și consumator.
Potrivit art. 7 din Codul Comercial Român, sunt comercianți aceia care fac fapte de comerț, având comerțul ca profesie obișnuită, societățile comerciale, regiile autonome și organizațiile cooperatiste.
Potrivit prevederilor Codului Comercial, la titlul II al cărți I despre fapte de comerț, distingem acte de comerț obiective, care au această calificare independent de calitatea persoanei care-l înfăptuiește și acte de comerț subiective, a căror calificare este determinată de calitatea de comerciant a persoanei care le înfăptuiește.
Deci comerciantul este definit prin activitatea economică pe care acesta o exercită ca persoană fizică ori prin organizarea unei întreprinderi sub formă de societate comercială, înmatriculată ca atare in registrul comercial.
Pentru ca cineva să poată fi considerat comerciant prin definiția dată de lege trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:
– să fie o persoană (majoră);
– să facă acte de comerț în numele său;
– comerțul să fie exercitat ca profesie.
Exercitarea profesiei de comerciant presupune desfășurarea unor activități în cadrul cărora comerciantul intră în raporturi cu alte persoane sau societăți comerciale, efectuând acte de vânzare, cumpărare, închiriere, transport, servicii etc… Prin art. 7, Codul Comercial Român folosește noțiunea de fapte de comerț în legătură cu activitatea desfășurată de comerciant.
Potrivit Legii 26/1990 privind registrul comerțului, au calitatea de comerciant persoanele fizice și juridice care exercită în mod obișnuit acte de comerț. Precizăm că în principiu, faptele de comerț prevăzute în art. 7 din Codul Comercial și actele de comerț din art. l din Legea 31/1990, din punct de vedere practic, nu prezintă nici o diferență între acte și fapte de comerț.
Prezentăm în continuare faptele de comerț definite ca obiective și subiective.
Obiective sunt acele fapte de comerț din care fac parte cumpărăturile de produse sau de mărfuri spre a se vinde, fie în natură, fie după ce vor fi lucrate sau puse în lucru, ori a se închiria, precum și cumpărarea, spre a se vinde, de obligațiuni ale statului sau alte titluri de credit circulând în comerț.
De asemenea, Codul Comercial consideră fapte de comerț orice întreprinderi de furnituri, întreprinderi de construcții, fabrici, manufacturi, imprimerii, întreprinderi de editură, librăriile și întreprinderile de transport persoane și lucruri pe apă și pe uscat.
Sunt fapte de comerț cumpărăturile și vânzările de acțiuni și părți de acțiuni ale societăților comerciale, cambiile și ordinele de plată de produse sau mărfuri, operațiunile de bancă și schimb.
Alte acte obiective de comerț sunt construcția, cumpărarea, vânzarea sau revânzarea de tot felul de vase pentru navigație interioară sau exterioară și tot ce privește echiparea, armarea și aprovizionarea unui vas, expedierile maritime, închirierile de vase, împrumuturile maritime și toate contractele privitoare la comerțul pe mare și de navigație, asigurările navigației, depozitele pentru cauzele de comerț și depozitele în docuri.
Subiective sunt considerate fapte de comerț cele accesorii faptelor de comerț obiective, respectiv asigurările, sunt numai fapte de comerț în ceea ce îl privește pe asigurator, contul curent și cecul nu sunt fapte de comerț în ceea ce îi privește pe comercianți. Nu sunt considerate nici fapte de comerț cumpărarea de produse sau de mărfuri pentru uzul cumpărătorului sau a familiei sale.
Indiferent de modul de exercitare a comerțului – sub formă individuală sau sub formă societară avem următoarele categorii de comercianți:
– comercianți de mărfuri – sunt cei care cumpără spre a revinde mărfuri sau produse fie în stare naturală fie în stare prelucrată.
– bancherii – cei care cumpără și vând efecte publice (obligațiuni emise și bonuri de tezaur), efecte comerciale (cambii, bilete la ordin), monede străine, sau fac operațiuni de împrumut sub orice formă.
– fabricanții sau industriașii – proprietarii și conducătorii unor fabrici sau întreprinderi industriale.
– antreprenorii – persoanele care conduc o antrepriză de construcții, montaj.
– asigurătorii – persoane care asigură.
– cărăușii – persoanele care realizează în baza unui contract de transport transportul mărfurilor între două puncte comerciale.
– armatorii – persoane care armează o navă – respectiv organizează și asigură expediția maritimă și își asumă o anumită răspundere în legătură cu transportul respectiv; în unele cazuri poate fi chiar proprietarul navei.
– antrepozitarii – persoane care închiriază spații de depozitare, cantități de mărfuri cu un anumit regim de păstrare.
– comisionarii – persoane care tratează o anumită activitate comercială în numele lor, dar pe socoteala altor persoane, dar în schimbul unui beneficiu.
– intermediarii – persoane care de obicei în schimbul unui avantaj bănesc fac legătura între vânzător și cumpărător sau încheie o tranzacție între două părți, cu împuternicirea acestora.
Dintre comercianții calificați astfel de lege, persoanele fizice care exercită în mod obișnuit astfel de acte de comerț, societățile comerciale, regiile autonome și organizațiile cooperatiste; importanța cea mai mare în privința volumului și diversității bunurilor și serviciilor o au societățile comerciale, așa după cum am arătat.
Activitatea de comerț reprezintă în ultimă instanță un ansamblu de operațiuni începând cu intrarea produsului pe piață sub formă de bun utilizabil, până în momentul trecerii lui în posesia cumpărătorului prin comercializare.
De menționat că pe lângă actele de vânzare sau intermediere intră în discuție și activități legate de distribuția fizică, precum și noi activități cum ar fi: cercetarea pieței, informarea populației, educarea consumatorului, promovarea unor servicii legate de produse sau de alte necesități umane. Prin caracterul său complex, noțiunea de utilitate definește atât un produs sau bun și un lucru de folos sau un serviciu util sau utilizabil.
Comerțul prin activitatea sa reprezintă faza intermediară între producător și consumator sau între funcția de producție și funcția de consum – utilizator.
Activitatea de comerț este un sector creator de utilități atât în serviciul producătorului cât și a utilizatorului, cuprinzând o parte importantă a fluxului monetar din fiecare țară.
Comerțul este destinat să asigure un flux normal producătorului spre consumator în cele mai bune condiții îndeplinind următoarele funcții:
– cumpărarea continuă de la producători a mărfurilor necesare consumatorilor, asigurând astfel continuitatea producției și mijloacele bănești necesare. Vânzarea încheie ciclul pe care îl parcurg mărfurile din sfera circulației în sfera consumului, unde sub forma de bunuri utilizabile sau servicii vor satisface consumatorii.
– comerciantul ca funcție la fel de importantă ca prima poate stoca mărfurile în vederea aplatizării vârfului de consum, ori pentru a obține un preț mai bun de la consumator, dar în același timp realizează disponibilitatea spațiului necesar producției. Această stocare acoperă distanța dar și timpul necesar producției.
– a treia funcție a comerțului are în vedere adaptarea cantităților, a părților pe care consumatorul le solicită. O serie de mărfuri nu pot intra în consumul altă funcție are în vedere aprovizionarea atât în centrele cu densitate mare de populație dar și în punctele îndepărtate sau izolate unde densitatea populației e foarte mică
– activitatea de proiectare și asigurare a spațiilor comerciale, a bazei tehnico-materiale și cu personalul calificat este o altă funcție a comerțului.
– o funcție mai recentă o constituie cea de cercetare a doleanțelor, sugestiilor și doleanțelor de consum. In acest sens sunt utilizate personal cu înaltă calificare profesională care trebuie să îmbine cercetarea științifică a prospecțiunilor comerciale cu studii tehnologice, urmând a se realiza produse la cererea și sugestia consumatorilor.
2.2.1. Aprovizionarea
2.2.1.1. Principalele atribuții și obiective ale aprovizionării
Aprovizionarea este reprezentată de ansamblul operațiunilor care au ca obiectiv punerea la dispoziția întreprinderii a produselor și serviciilor de care aceasta are nevoie și pe care le procură din afara întreprinderii.
Se poate spune că procesul de aprovizionare include atât cumpararea resurselor materiale cât și gestiunea stocurilor.
Principalele atribuții ale aprovizionării sunt:
a. procurarea la termenele stabilite a materiilor prime, materialelor de care intreprinderea are nevoie;
b. urmărirea evoluției piețelor produselor pe care întreprinderea le utilizează;
c. stabilirea modalităților de aprovizionare pe care trebuie să le respecte compartimentele
întreprinderii;
d. elaborarea programelor de aprovizionare în funcție de planul de fabricație al întreprinderii;
e. stabilirea regulilor de control al mărfurilor aprovizionate;
f. stabilirea criteriilor pentru o bună gestiune a stocurilor.
Responsabilii cu aprovizionarea trebuie, pe de o parte, să aducă în întreprindere și să stocheze resursele materiale necesare la un cost cât mai mic, iar pe de altă parte să asigure disponibilitatea lor în scopul satisfacerii nevoilor celor care le utilizează.
Pentru a se face o aprovizionare la un cost cât mai scăzut trebuie să se respecte următoarele cerințe:
– să se cumpere la un preț cât mai scăzut dar tinându-se cont de condițiile de calitate cerute;
– costul de stocare să fie cât mai mic, adică să se stocheze cantități cât mai mici posibil;
– prin stocare să se imobilizeze cât mai puțini bani.
Produsele stocate și destinate a fi livrate trebuie să îndeplinească un anumit nivel de servire pe care întreprinderea îl doreste. Acest coeficient de servire se poate calcula ca raport între cantitatațile cerute și cantitațile furnizate sau la raportul între numărul de cereri satisfăcute și numărul total de cereri.
În general se caută ca aprovizionarea și stocarea să se facă la costuri cât mai mici, ținându-se cont de un anumit coeficient de servire.
2.2.1.2. Politica de aprovizionare
Este condiționată de un anumit număr de parametri care pentru responsabilii cu aprovizionarea reprezintă tot atâtea restricții.
Acești parametri sunt:
– Mărimea capitalului disponibil pentru a fi investit în stocuri și anume politica ce va fi aleasă va trebui să tină cont de posibilitățile financiare ale întreprinderii.
– Consumul pe perioade. O bună politică de aprovizionare nu poate fi concepută decât prin previziunea producției.
– Costuri. Există mai multe categorii de costuri de care trebuie să se țina seama:
a. costul de stocare, care include cheltuielile de depozitare, deprecierile sau deteriorările produselor stocate precum și costurile financiare de natura dobânzilor;
b. costul de derulare a comenzilor care cuprinde cheltuielile administrative ocazionate de aprovizionare, precum și costul livrării;
c. costul de penurie, care are în vedere o eventuală ruptură de stoc și implică cheltuieli suplimentare pentru întreprindere.
– Condițiile de cumparare. Acestea se referă la durata de aprovizionare;
– Natura produselor. Politica de aprovizionare trebuie să tină cont de natura produselor stocate, adică de numărul acestora și periodicitatea aprovizionării lor.
– Coeficientul de servire cerut. Un coeficient ridicat de servire va permite livrări rapide în cazul întreprinderilor comerciale și deci o bună servire a clientilor.
Alegerea unei politici de aprovizionare este condiționată în mod hotărâtor de regularitatea ieșirilor de produse. Aceasta va permite efectuarea de comenzi la intervale regulate de timp și într-o mărime constantă.
Atunci când consumul variază în timp sunt avute în vedere cel putin trei variante de politici de aprovizionare, și anume:
1. o primă opțiune are în vedere comenzi la date fixe în cantități variabile. În acest caz, din momentul în care s-a fixat periodicitatea aprovizionării, este suficient să se calculeze mărimea cantităților necesare pentru a satisface nevoile producției pâna la urmatoarea livrare.
2. A doua opțiune se referă la comenzi în cantități constante efectuate cu o periodicitate variabilă. În acest caz din momentul în care cantitățile sunt fixate urmează numai calcularea datelor la care trebuie să se efectueze comenzile ținându-se cont de stocul la un moment dat, de previziunile ieșirilor și de termenele de livrare stabilite.
3. A III-a opțiune presupune efectuarea de comenzi în cantități variabile și cu o periodicitate variabilă. În acest caz întreprinderea consultă în permanență stocul și face comenzi pentru cantitățile fixate în funcție de obiectivele care se urmăresc.
2.2.1.3. Procesul de aprovizionare
Procesul de aprovizionare cuprinde mai multe etape:
1. decizia de cumpărare
2. procesul administrativ al cumpărării
3. recepția.
1. În cadrul deciziei de cumparare, o mare importanță o are alegerea furnizorilor, care se face tinând seama de două cazuri specifice și anume:
– în primul caz întreprinderea are furnizori cunoscuți, cu care are relații comerciale neîntrerupte;
– în al doilea caz, întreprinderea va căuta în permanență cele mai bune condiții oferite de piață.
O mare importanță prezintă culegerea informațiilor asupra furnizorilor. Aceștia sunt, în general, selectionați pe baza urmatoarelor criterii:
a. prețul propus care, de cele mai multe ori, este hotărâtor,
b. calitate,
c. termenele de livrare și regularitatea livrărilor,
d. facilități de plată,
e. reputația furnizorului.
În practică există două modalități de efectuare a cumpărării și anume:
– contractul de cumparare unic, care conține cantitățile ce urmează a fi livrate la o dată stabilită,
– contractul la termen, care prevede aprovizionări ritmice pentru o perioadă destul de lungă.
2. Procesul administrativ de cumpărare antrenează execuția unui număr mare de activități și elaborarea de documente cum ar fi:
– cererea de cumpărare sau de aprovizionare emisa de compartimentul solicitantului,
– comanda redactată în scris de către compartimentul de cumpărări;
– urmărirea comenzii care are un caracter preventiv.
3. Recepția cuprinde operații care constau în compararea conținutului livării cu elementele comenzii. Operațiile de recepție sunt realizate de compartimentele specializate astfel:
– un prim control se face asupra aspectului fizic și calitativ al livrării;
– al doilea control se face prin comparație cu conținutul efectiv al lucrării.
După recepție se face verificarea facturii prin compararea urmatoarelor documente, și anume:
– bonul de comandă emis inițial,
– bonul de comandă corectat cu ocazia recpeției,
– factura furnizorului.
2.2.1.4. Depozitarea
Depozitele întreprinderii se prezintă într-o mare varietate:
– depozite de vânzare, și reprezintă locurile unde sunt păstrate marfurile și la care are acces clientela,
– depozite de produse finite care reprezintă de fapt antrepozite pentru mărfurile aflate pe punctul de a fi vândute
– depozite de materii prime sau alte produse intermediare care sunt stocate în vederea satisfacerii nevoilor producției,
– depozite de furnituri și de utilaje destinate să alimenteze diversele compartimente ale întreprinderii.
Depozitele au ca sarcină aprovizionarea compartimentelor cu produsele de care acestea au nevoie, iar în acest scop trebuie să asigure evidența produselor stocate, prin înregistrarea sistematică a ieșirilor și intrărilor de materiale, să informeze compartimentul cumpărări despre situația stocurilor și să declanșeze comenzile de aprovizionare și să asigure conservarea și manevrarea serviciilor pe care le au în primire.
Intrările și ieșirile de materiale în cadrul depozitelor sunt înregistrate în diferite moduri:
– intrările se întregistrează prin bonurile de recepție sau prin cele de intrare emise de către compartimentul de recepție, iar iesirile sunt înregistrate pe bonul de ieșire emis de către compartimentul care solicită materialul.
Reunirea tuturor informațiilor referitoare la un articol din stoc se face cu ajutorul fișei de stoc care cuprinde:
a) informații permanente referitoare la articol, cum ar fi: culoarea, dimensiunea și diverse specificații,
b) informații relative la gestiunea stocului, cum ar fi consumul lunar al articolului, stocul de siguranță, punctul de comandă, cantitatea de comandat și statisticile privind ieșirile,
c) informații relative la miscările produselor cum ar fi intrările, ieșirile, cantitățile în curs de a fi comandate dar neintrate în fabricație, precum și acele cantități rezervate pentru o anumită întrebuințare,
d) informații relative la cumpararea articolului și anume: furnizori, preț de cumpărare, termeni și referințe privind comenzile în curs de execuție.
Fișa de stoc poate fi ținută numai din punct de vedere cantitativ; sau atât cantitativ cât și valoric în cadrul unui inventar permanent al stocurilor.
2.2.2. Activitatea de vânzare
Vânzarea produselor reprezintă activitatea prin care se asigură valorificarea rezultatelor producției, ea reprezentând un moment al activității de desfacere care finalizează toate acțiunile întreprinderii producătoare și ale agentului său de vânzari, pentru ca produsul fabricat să fie solicitat și acceptat de beneficiari.
Prin vânzare se realizează scopul celui care produce și/sau vinde, anume acela de a-și recupera cheltuielile de fabricatie și pregătire a produsului pentru desfacere, obtinând și un anumit profit.
Principalele căi prin care se poate efectua vânzarea sunt:
– pe bază de contract încheiat anticipat la cererea clientului;
– pe bază de comandă fermă urmată de onorarea imediată a acesteia;
– la cererea neprogramată dar previzibilă onorată prin magazinele și depozitele proprii sau ale rețelei comerciale.
Calea care va fi aleasă este în functie de natura produselor, sfera lor de utilizare, potențialul de cumparare al clientilor și căile de distribuție utilizate.
Indiferent de calea prin care se asigură vânzarea produselor, un rol important revine forței de vânzare, acțiunilor de promovare și de informare a viitorilor utilizatori despre caracteristicile produsului și condițiile de vânzare.
Pentru a se realiza aceste obiective se apelează și la vânzarile convexe.
Vânzarile convexe reprezintă o formă specială de desfacere a produselor, compusă din ansamblul de livrări de produse și servicii aferente între care se crează legături de antrenare, intercondiționare și interdependentă coordonate sau efectuate de un singur furnizor în beneficiul unui singur utilizator.
Forța de vânzare este alcatuită în principal din ansamblul personalului comercial care se ocupă cu vânzarea de marfuri.
Personalul comercial cuprinde echipa de vânzare, șefii vânzarilor și șefii de produs. Echipa de vânzare cuprinde toate persoanele care participă direct la operatiunile de vânzare și anume:
– personalul operativ,
– personalul funcțional.
Personalul operativ efectuează vânzarea propriu-zisă către clienți și este alcatuită din patru categorii, și anume:
– vânzători,
– reprezentanții întreprinderii în rândul clientilor,
– tehnicienii comerciali, al căror rol este legat de utilizarea produsului vândut.
Personalul funcțional asigură prelucrarea și execuția comenzilor.
Șefii de vânzări își asumă responsabilitatea bunei functionări, a compartimentelor de vânzare. Aceștia delega o parte din atribuții inspectorilor de vânzări, al căror rol este de a organiza și control activitatea reprezentanțilolr întreprinderilor în rândul clienților.
Șefii de produs fac parte din personalul funcțional, fiind subordonați directorului comercial și au rolul de a administra unul sau mai multe produse începând cu faza de proiectare și terminând cu vânzarea și serviciile de vânzare.
2.2.3. Indicatori : Cifra de afaceri și marja comercială
2.2.3.1. Analiza cifrei de afaceri
Cifra de afaceri reprezintă suma totală a veniturilor din operațiuni comerciale efectuate de o firmă întro perioadă de timp determinată. Nu include veniturile financiare și excepționale. Interesul orcărui întreprinzător vizează o creștere a cifrei de afaceri pentru obținerea unui profit cât mai mare sau a unuia moderat, dar cu certitudine în viitor.
Conceptual, cifra de afaceri poate fi abordată ca: cifră de afaceri totală, cifră de afaceri medie, cifră de afaceri marginală, cifră de afaceri critică.
Cifra de afaceri totală ( CA ) reprezintă volumul total al afacerilor unei firme, evaluate la prețurile pieței ( respectiv încasările totale ).
CA = Σ qvi · qi
Unde : q = cantitatea vândută
p = preț unitar de vânzare
În Regulamentul privind aplicarea Legii contabilității din România se precizează că cifra de afaceri se calculează prin însumarea veniturilor realizate din livrările de bunuri (Vv), executarea de lucrări (Vi) și prestarea de servicii (Vps) (exclusiv remizele și alte reduceri acordate clienților).
CA = Vv + Vi + Vps
Cifra de afaceri medie (CA) reflectă încasarea realizată pe unitatea de preodus sau servicii.
CA= CA/ Q
Unde: Q = reprezintă volumul fizic al vânzărilor.
Cifra da afaceri marginală ( CAm) expimă variația încasărilor unei firme (∆CA) generată de creșterea sau scăderea cu o unitate a cantității vândute(∆Q).
Cam = ∆ CA/ ∆ Q
Cifra de afaceri critică (CAmin) reprezintă acel nivel al încasărilor la care se asigură acoperirea cheltuielilor, pragul de la care firma începe să producă beneficii.
CAmin = ChF/ 100- R ch v ·100
Chf = suma cheltuielilor fixe;
Rch v = rata medie a cheltuielilor variabile.
O problemă deosebit de importantă o reprezintă determinarea cifrei de afaceri minime, care să asigure existența și supraviețuirea agentului economic, situație în care profitul este zero, respectiv:
CAmin = ∑ qcv + F
Unde: CAmin = cifra de afaceri minimă;
∑qcv = suma totală a cheltuielilor variabile;
F = cheltuielile fixe totale.
Problema analizei cifrei de afaceri sunt:
analiza dinamicii;
analiza structurii cifrei de afaceri;
analiza factorială a cifrei de afaceri.
2.2.3.2. Analiza marjei comerciale
Marja comercială este un concept operațional, de regulă, în întreprinderile care vând mărfuri în starea în care au fost cumpărate.
Acest indicator poate fi calculat și analizat în mărimi absolute și relative.
În mărime absolută marja comercială (Mc) se stabilește după relația:
Mc = CA + Cc = CA- ( c + ca + ∆ S )
Unde: Cc = costul de cumpărare al mărfurilor vândute;
c = costul de cumparare ( achiziție ) al mărfurilor;
ca = cheltuieli de achiziție aferente;
∆S = variația stocurilor.
Variația stocurilor este egală cu diferența dintre stocul de la începutul exercițiului (Si) și stocul de la finele exercițiului (Sf).
∆S = Si – Sf
În funcție de variația stocurilor pot apărea următoarele situații:
– o variație pozitivă a stocurilor semnifică comercializarea unei părți din mărfurile aflate în stoc la începutul perioadei de gestiune;
– variația negativă a stocurilor indică faptul că mărfurile cumpărate pe parcursul exercițiului respectiv nu au fost comercializate în totalitate, ceea ce a condus la creșterea stocurilor.
Realizarea marjei comerciale este esențială pentru întreprinderile comerciale deoarece condiționează prosperitatea acestora din punct de vedere financiar.
In marime relativă marja comercială poate fi investigată prin intermediul ratei marjei comerciale (Rmc):
Rmc = Mc / CA · 100
Sau
Rma = Mc / Cc
Unde: Mc = mărimea marjei comerciale;
CA = valoarea cifrei da afaceri
Cc = mărimea costului de cumpărare a mărfurilor vândute.
Rata marjei comerciale permite analiza comparativă a rezultatelor unei întreprinderi aparținând aceluiași sector, comparații intersectoriale, precum și aprecierea incidenței deciziilor comerciale intersectoriale, precum și aprecierea incidenței deciziilor comerciale legate de preț și de alegerea furnizorilor, asupra situației lor financiare.
CAP III. PREZENTAREA GENERALA A SOCIETĂȚII SC VEVA SRL
Scurt istoric
S.C. VEVA S.R.L. este persoană juridică din România , înregistrată la registrul comerțului din Maramureș sub nr. J24/348/1992. cod fiscal RO 2196664,.înființată în 02.03.1992 are doi administratori, cu sediul localitatea Baia Mare, strada Aleea Expoziției, numărul 2 M 3. Societatea are 17 puncte de lucru distribuite în mai mute orașe ale țării, dintre care 16 locații oferă servicii de : aplicare a Apostilei (Convenția de la Haga), legalizări, supralegalizări și interpretariat, înființări și modificări societăți comerciale, tehnoredactare, copii alb negru si color, iar un punct de lucru situat in localitatea Baia Mare, strada Gării, numărul 5-7, se ocupă cu comerțul cu amănuntul. Tipul obiectivului este magazin alimentar cu terasa, având programul de funcționare:
-magazin: non-stop
-terasa: 7-22
Capitalul social subscris și vărsat al firmei SC Veva SRL este de 1.650,00 Lei. Capitalul social este format din active fixe, circulante și financiare conform bilanțului contabil.
Administratorii au convenit ca activele circulante bănești necesare desfășurării activității societății să fie păstrate în conturi bancare inclusiv creditele obținute.
3.2.Obiectul de activitate
Activitatea principală a societății se încadrează în următoarele coduri caen :
4711- comerț cu amănuntul în magazine specializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi și tutun.
4721- comerț cu amănuntul al fructelor si legumelor proaspete, în magazine specializate
4724- comerț cu amănuntul al pâinii, produselor de patiserie și produselor zaharoase, în magazine specializate.
În urma aprobării Certificatului de clasificare în baza Hotărârii Guvernului României numărul 843/1999 și a Ordinului ministrului comerțului și turismului 87/1992, unitatea de alimentație Cafenea Veva situată în Baia Mare, strada Gării, numărul 5-7 se clasifică în categoria IV de încadrare în structura aprobată prin documentația anexa:
– certificat de înmatriculare J24/348/1992
– autorizația de funcționare numărul 3049/1997/27.08.2001
– avizele de la organele de specialitate
– autorizația sanitară de funcționare numărul 9029/26.07.2001
– autorizația sanitar-veterinară
– avizul P.S.I. numărul 12080/10.03.1997
– autorizația de la protecția mediului numărul 3713/19.05.1997
Conform criteriilor pentru încadrarea în categorii a unităților de alimentație publică, unitatea dispune de următoarele:
firmă luminoasă,
– firmă vizibilă,
– la intrarea principală semnul distinctiv reprezentând tipul și categoria unității,
intrare cu acces pentru consumatori cu acces din afară cu ușa windfang,
acces pentru aprovizionarea cu mărfuri și pentru circulația personalului unității printr-o intrare separată de cea a consumatorilor,
cuiere în incinta unității,
grup sanitar cu instalație de apă curentă( exclusiv pentru consumator ),
ventilație mecanică,
instalație de încălzire centrală sau alte surse de căldură,
instalație de apă caldă și rece,
iluminat electric în toate spațiile de servire,
producție și anexe,
secția bar,
depozit pentru alimente și băuturi, spații pentru păstrarea ambalajelor și deșeurilor menajere.
Societatea are încheiat contracte de afiliere între Sodex ho PASS România S.R.L. și Cheque dejeuner Group S.R.L. prin care se obligă să primească tichete de masă și tichete cadou contra produselor alimentare. Este exclus să acorde produse alcoolice sau din tutun cât și rest în bani, acest lucru se pedepsește conform legii 142/1998 publicată în Monitorul Oficial numărul 260/1998.
3.3. Analiza comercială a societății.
In acest subcapitol vom face o analiza referitoare la piața pe care activează societatea și locul societății pe piață, serviciile oferite, furnizorii și clienții societății.
3.3.1. Piața pe care activează societatea
Firma deține o mare experiență profesională fiind înființată în anul 1992. În această perioadă ea a înregistrat o creștere semnificativă atât ca și capacitate profesională, dar și ca identitate în mediul de afaceri. Astfel societatea a reușit să își creeze o imagine puternică și notabilă fiind recunoscută ca una dintre cele mai bune firme de traduceri din Baia Mare. Acest succes poate fi recunoscut din longevitatea firmei și mai ales din rezultatele acesteia, a devenit un simbol al calității și al promptitudinii de care clienții sunt conștienți.
Punctul de lucru, magazinul alimentar de pe strada Gării 5-7, încadrată în categoria Cafenea de categoria IV, în ciuda faptului că este înconjurată de o concurență solidă în jurul ei (Carrefour, Plus, Penny, plus alte trei magazine alimentare de cartier) în anul 2009 a câștigat locul întâi pe Maramureș la profit; concurența fiind între magazinele din categoria din care face parte.
3.3.2. Politica de preț
Deoarece filozofia firmei pune accent ridicat pe client și relația cu acesta serviciile pe care le oferă instituția sunt făcute astfel încât să convină și să ducă la un rezultat pozitiv reciproc.
Serviciile societății au un final deschis care permite multă flexibilitate în relația cu clienții și astfel o afacere adevărată este cea din care câștigă ambele părți.
Politica de preț constituie pentru orice societate unul din elementele fundamentale ale marketingului său. Acest lucru este determinat de faptul că decizia asupra prețurilor are implicații importante asupra altor componente ale politicii de marketing.
Simultaneitatea prestării și consumului serviciilor oferite de societate presupune participarea clientului la prestarea serviciului și în consecință prețul va trebui să includă atât costurile efectuate de societate cât și eforturile făcute de consumator în timpul folosirii lor.
Atunci când achiziționează un serviciu, orice client compară ceea ce primește (beneficiile primite)cu ceea ce dă (efortul de achiziționare). Dacă din suma beneficiilor primite se scade suma costurilor-costul cu mâna de lucru, costul produselor consumate prin prestarea serviciului, costul uzurii echipamentelor, costul utilităților –se obține profitul net al serviciului oferit. Dacă prețul este mai mare decât beneficiul obținut clientul va percepe negativ valoarea serviciului primit. Termenul de satisfacție (beneficiu) are pentru fiecare client alta semnificație: pentru unii ea este asimilată unor prețuri scăzute, în timp ce pentru alții este exprimată prin satisfacțiile pe care aceștia le așteaptă de la serviciul oferit.
Obiectivele politicii de preț ale societății sunt în principal financiare și de marketing. Din punct de vedere financiar manageriatul societății va fixa un preț care să îi permită obținerea unui profit suficient pentru asigurarea dezvoltării sale. Din perspectiva marketingului politica de preț influențează poziția serviciului pe piață. Dacă societatea practică un preț ridicat comparativ cu cele existente pe piață se ajunge din partea clientului la percepția unui serviciu de calitate, iar dacă prețul este scăzut se adresează unui public larg în același timp descurajează concurența.
Pentru fundamentarea unei strategii de preț oportune, societatea a luat în considerare următoarele coordonate:
-orientarea prețului în funcție de costuri pentru acoperirea integrală a cheltuielilor, prețurile sunt evidențiate pentru fiecare serviciu oferit în parte însă se folosesc alte prețuri pentru diferite pachete de servicii,
clienților pentru situațiile în care cererea este mare în stabilirea unui preț ridicat, în timp ce existența unui preț scăzut nu trebuie să conducă la suspiciunea unui serviciu de proastă calitate,
-orientarea prețului în funcție de concurență- societatea încearcă să alinieze prețurile cu cele ale concurenței.
Produsele comnercializate de societate și prețurile aferente lor sunt prezentate în următorul tabel:
Tabelul nr. 2.
3.3.3. Clientela
Clientul este un element fundamental în filozofia firmei. De aceea se pune un accent foarte ridicat pe relația cu clienții, deoarece ei sunt partenerii cu care firma lucrează.
Cel mai eficient mod de perpetuare a acestui succes a fost și este clientul, un client mulțumit care se reîntoarce întotdeauna când are nevoie de serviciile oferite de întreprindere.
Societatea știe că un client mulțumit este cel mai eficient mod de a-și promova serviciile și calitățile.
Datorita locului unde este amplasata societatea: vis-a-vis de Carefourre si autogara, in apropiere de gara CFR, in apropiere de scoala numarul 15, in apropiere de supermarketurile Plus si Peny, inconjurata de blocuri de locuinte; clientela care frecventeaza firma Veva este formata din persoane din absolut toate clasele sociale ale societatii.
Clientela poate fi definită ca fiind valoarea pe care o reprezintă relațiile stabilite dintre fondul de comerț și persoanele care apelează la produsele și serviciile societății. În sens larg clientela este sinteza unui complex de factori(interni și externi) strâns legați de activitatea societății, respectiv:
-numărul, calitatea și fidelitatea clienților
-vadul comercial, care este legat în principal de amplasament
3.3.4. Furnizorii
În prezent societatea are în derulare contracte directe pentru aprovizionare cu produse specifice obiectului de activitate cu următorii furnizori:
S.C. Aquila Part Prod COM S.R.L. identificată cu J29/2790/1994 , RO 6484554 care furnizează societății: margarina Rama și Delma, toata gama produselor Delikat, gama produselor Dero și Dove.
S.C. Artar S.R.L. identificată cu J24/ 2300/1994 , RO 7065724 care furnizează societății: produse de panificație și patiserie
S.C. BDM Group Invest S.R.L identificată cu J24/1655/1992 , RO 2945914 care furnizează societății: gama Orbit, ciocolata Poiana, Africana, Milka, cafeaua Jacobs, Brasero și Nova Brasilia, gama Maggi, gama Nestle și napolitanele Joe.
S.C. Blue Aton S.R.L. identificată cu J24/287/2009 , RO 25255727 care furnizează societății: încărcare electronică indiferent de rețeaua telefonică, bateriile Toschiba, cd-uri și dvd-uri.
S.C. ferma Zootehnica S.R.L. identificată cu J24/2259/1993 , RO 4949971 care furnizează societății: mezeluri și produse congelate.
S.C. Comexmar S.R.L. identificată cu J24/1417/1991 , RO 2201051 care furnizează societății: Brandy Alexandrion, produsele Prodvinalco, energizante Red Force, pateurile din gama Mandy,apa minerala Spring Harghita, biscuitii Tismana, salatinii și cappollini.
S.C. Damar S.R.L identificată cu J 24/701/1997 , RO 09877817 care furnizează societății: gama produselor Scandia, Domestos , Denim, Raid, ciocolata Sniekers, Bounty și Twix.
S.C. E Drinks S.R.L. identificată cu J40/9123/1996 , RO 8915963 care furnizează societății: berea Bergembier, Noroc și Beks, vodka Stalinskaya și șampaniile fara alcool.
S.C.Coca-Cola S.R.L identificată cu J23/2300/2009 , RO 474152 care furnizează societății: toate băuturile răcoritoare din gama Coca-cola, Fanta, Sprite,apa minerală Dorna și ceaiurile Nestea.
S.C. Fragus S.R.L identificată cu J24/1415/1992, RO 2947907 care furnizează societății: fructele și legumele.
S.C. Gladiola S.R.L. identificată cu J24/1989/1994, RO 6360297 care furnizează societății: pastele Arnos, becurile Philips,ceaiuri din plante, saratele și fursecuri.
S.C. Interbrands marketing& distributions S.A. identificată cu J40/9571/1993, RO 3786280 care furnizează societății produse din tutun ( Vogue, Dunhil, kent, Viceroy, Pall Mall), detergentii și cosmeticele:Ariel, Pantene, Wasch&go, Alwais, Head&sholders.
S.C. Quadrant Amrog Beverges S.R.L identificată cu J40/27211/1994, RO6811508 care furnizeaza societății: băuturile răcoritoare din gama Pepsi, Mirinda, Montain Do, 7Up,Prigat și ceaiurile Lipton.
S.C. Intercompany S.R.L identificată cu J30/751/1994 , RO5630392 care furnizează societății cipsurile Lays, cornurile cu ciocolată 7Days, Kraks, Bake Rolls, ciocolata Laura, Kandia, eugenia Bega Pam.
S.C. Interpaul S.R.L identificată cu J24/146/2004, RO16095007 care furnizează societății: vinurile Murfatlar, 7Pacate, brandy Unirea, apa minerală Biborteni și Valea brazilor.
S.C. JTI International S.R.L identificată cu J40/17588/1993, care furnizează societății: produse din tutun: Winston, Camel, Winchester, Ronson și Monte Carlo.
S.C. Karima S.R.L identificata cu J24/36/2004, RO 16044968 care furnizează societății: cafeaua naturală Mario și zaharul la plic pentru aceasta.
S.C. Marcom S.R.L identificată cu J24/20/1991, RO 2204090 care furnizează societății: ouă, lapte Zuzu, zahăr Coronița, sare iodată, drojdie Pakmaia, produse congelate din carne de pui, produse lactate, orez, brichete, muștar și faină albă.
S.C. Marinex S.R.L identificată cu J24/2265/1993, RO5085610 care furnizează societății: apa minerală Borsec,băuturi răcoritoare la 3L, laptele La Dorna, brânzeturi, hartie igienică,batiste igienice, șervetele umede, conserve de carne, murături.
S.C. Metchim S.R.L identificată cu J24/3034/1994, RO6947888 care furnizează societății: tampoanele O.B, produsele din gama Fino, crema de ghete, detergenți și cosmetice, murături și conserve.
S.C. Multi Lact S.R.L. identificată cu J24/414/1999, RO12066955 care furnizează societății: produsele lactate Multi Lact.
S.C. Nutal Impax S.R.L. identificată cu J24/466/2002, RO 14848273 care furnizează societății: produsele din gama Vanisch, fursecuri Sânzâiene și pordusele din gama Farmec.
S.C. R&B Com S.R.L. identificată cu J24/68/2000, RO12617744 care furnizează societății: produse de panificație.
S.C. Riusmar S.R.L. identificată cu J24/814/1993, RO3825606 care furnizează societății: produsele din gama Tedy, La Festa, Timbarq, Coffetta, Rafaello și Maretty.
S.C. Ferma Zootehnica S.R.L. identificată cu J24/2259/1993, RO4949971 care furnizeaza societății: mezeluri din carne de porc, pui și vita.
S.C. Rocan S.R.L identificată cu J24/2310/1994, RO 6551661 care furnizează societății: brichete, chibrite, șervetele nazale, pungi, napolitane vrac, salatini, covrigei, conserve, murături, detergenți și lactate.
S.C. Seca S.R.L. identificată cu J29/870/1994, RO 5522510 care furnizează societății: dulciurile din gama Kinder și Rafaello.
S.C. Simba S.R.L. identificată cu J04/989/1996, RO9459059 care furnizează societății: produse din tutun: Marlboro, Assos, Virginia Slims, LM și Parliament.
S.C. Svoboda S.R.L. identificată cu J24/532/1998, RO10954506 care furnizează societății: băuturi alcolice din gama Jidvei, Cotnari și importuri din gama de lux a bauturilor alcoolice.
S.C. Top Market S.R.L. identificată cu J12/2572/1993, RO4289352 care furnizează societății: produsele din gama Ursus, Timisoreana, Ciucas, Giusto și Borsec.
S.C. Total Acord S.R.L. identificată cu J24/612/2000, RO13425712 care furnizează societății: produsele din gama Tușnad, Beciul Domnesc, berea Ciuc și Golden Brau, semințele Nut Line, produsele Alka, brandy Unirea și vinurile de Murfatlar.
S.C. Transilvania S.R.L. identificată cu J05/347/1991, RO097800 care furnizează societății: băuturile răcoritoare din gama Frutti Fresch, berea Burger, produsele Regal, dulciuri din gama Naty și Viva.
S.C. Zima S.R.L. identificată cu J24/97/1995, RO6894150, care furnizează societății: semințele Szoty, pahare de unică folosință pentru cafeauă naturală servită pe terasa, palete de cafea, condimente și dulciuri.
S.C. Zovi Maxim S.R.L. identificată cu J24/1761/1992, RO2958264 care furnizează societății: uleiul Sora soarelui, oțetul de Seineana, ciocolata de casă, nuga, zahar, orez, paste fainoase, conserve și murături, dulciuri și băuturi alcolice.
S.C. Danone S.R.L. identificată cu J40/9619/1996, RO8961927 care furnizează societății: produse lactate din gama Danone.
S.C. TDG S.R.L. identificată cu J40/8248/1992, RO5493304 care furnizează societății: produse din gama Rivex, Fa, Palmolive, cosmetice și detergenți.
S.C. Iruc Service S.R.L. identificată cu J40/4446/2004, RO16253158 care furnizează societății: rolele pentru casa de marcat și rolele pentru prețuri.
3.3.5. Resursele umane
La acest subcapitol vom evidenția câteva date referitoare la volumul, structura și eficiența utilizǎrii resurselor umane ale societatii. Se va urmǎri în acest sens urmǎtoarele aspecte:
– numarul de salariati și a structurii acestora (pe grupe, forme de calificare, pe profesii și ocupații);
-circulația forței de muncă;
-utilizarea forței de muncă care poate fi : utilizare extensivă sau utilizare intensivă;
-salarizarea personalului ceea ce implică caracterizarea evoluției fondului de salarii, nivelul salariului mediu și dinamica acestuia;
-tipul societății (mică, mijlocie sau mare);
-intocmirea și respectarea documentelor interne privind relațiile de muncă (ROI, contractele de muncă, fișe de post, norme de igenă etc.);
-conditiile de munca
Privită strict din prisma numărului de salariați – 17, societatea poate fi incadrată ca fiind de dimensiune mică. S.C.VEVA S.R.L. dispune de un bun potențial uman avand în vedere și obiectul de activitate, fiind structurat pe două grupe de personal conform tabelului de mai jos :
Tabel nr. 3.
Grupele de personal la SC Veva SRL
Sursa informațiilor : actele societǎții
Personalul este angajat în baza unui contract individual de muncă cu normă întreagă pe perioadă nedeterminată. De asemenea pentru fiecare post în parte s-au întocmit fișe de post în care sunt stipulate concret atribuțiile și responsabilitățile fiecaruia. Pentru modul în care se vor desfasura activitatile în cadrul societății a fost întocmite, semnat de ambele parți : angajat și angajator.
Figura 1. Evoluția numărului de angajați
Modul de salarizare în societate se realizează în funcție de importanța funcției, a răspunderii și competenței sarcinilor și atribuțiilor ce revin fiecarui post în parte. Astfel se stabilesc urmatoarele forme de salarizare :
-salarizarea în regie, după timpul lucrat pentru personalul cu funcții economice;
-salarizarea în regie plus adaosul la salariu care se aplică în cote procentuale pentru salariații prestatori direcți ai serviciilor;
-se acordă sporuri la salariu pentru orele lucrate sistematic peste programul de lucru.
Salariile de bază sunt stabilite pentru un program complet de lucru de 170 de ore în medie pe lună, prin aplicarea formelor de salarizare în regie (economiștii), în acord direct (personalul de deservire) și în funcție de realizarea unor indicatori (personalul prestator care încasează un procent din costul mainii de lucru stabilit in prețul serviciului prestat).
În cadrul societății se acordă sporuri pentru orele suplimentare prestate peste durata normală a timpului zilnic de lucru și pentru orele de noapte. Documentul care se întocmește pentru salarizarea personalului este foaia colectivă de prezență, în care se trece numărul de ore efectiv lucrate de fiecare salariat la nivelul fiecărui segment de activitate. Referitor la intrările și iesirile de personal societatea prin politica managerială aplicată a încercat să mențină salariații angajați de la început, dearece, în cazul unei organizații de prestari servicii și vănzări directe, clienții pun mare preț pe încrederea oferită de prestator fiind reticent de multe ori la schimbari de persoane.
Pentru ca prestarea serviciilor si vânzărilor directe pune accent pe calitate, managemetul societății a construit un program de pregatire și perfectionare profesională a salariaților prin trimiterea acestora la cursuri de specializare și perfecționare pe cheltuiala societății.
3.3.6 Aprovizionarea în cadrul S.C. VEVA S.R.L.
Într-o economie în care toti comercianții sunt interesați să satisfacă nevoile clienților (cererea), cel putin din punct de vedere teoretic, nu ar trebui să existe probleme în ceea ce privește asigurarea resurselor materiale necesare. În cadrul politicii de aprovizionare se urmărește punerea în evidență a posibiltăților pe care firma le posedă pentru a-și asigura principalele produse ce se consumă in mod curent în cadrul activitatii și care conditionează realizarea programului de comercializare și implicit de satisfacere a clientilor.
Câteva din argumentele pentru care aprovizionarea în sitemul S.C. VEVA SRL este plasată în poziția de loc proponderent central sunt :
-fără aprovizionare nu poate avea loc comerțul;
-fără aprovizionare, cererea și oferta în calitate de categorii economice pe seama carora se înfaptuiește actul de vanzare-cumpărare, nu poate avea loc;
-fără aprovizionare nu se poate vorbi de vânzare .
În cadrul analizei pieței de aprovizionare se urmărește structura surselor de aprovizionare pe piețe și principali furnizori, gradul de dependentă de anumiți furnizori.
Piața internă a societății este segmentată pe mai multi furnizori, fiecare deținând o anumită pondere în aprovizionarea cu produse destinate comercializării. Pentru fiecare gamă de produse există însă mai multe surse de aprovizionare, ceea ce constituie o anumită garanție în posibilitatea asigurării în timp util a acestora.
Un alt aspect specific pieței de aprovizionare a societății îl reprezintă oferta de produse, prin prisma unor condiții cum ar fi :
-cantitatea posibilă de livrat într-un interval de timp;
-calitatea produselor livrate;
-condiții de transport și plată;
-eventuale bonificații
3.3.7. Analiza stocurilor la S.C. VEVA SRL
Prin natura lui orice stoc de materiale reprezintă o imobilizare de valori, de capital. Funcțiile pe care le îndeplinesc în procesul circulației capitalului, determină politica firmei în gestiunea stocurilor, în care dimensiunea acestora prezintă o importanță deosebită.
Analiza stocurilor de produse și materiale necesare în procesul de vânzare în cadrul dat al societății, sub aspect metodologic vizează mai multe aspecte respectiv :
-factorii care influenbeazǎ optionalitatea stocurilor la SC VEVA S.R.L;
-restricțiile unui sistem optim de gestionare a stocurilor la SC VEVA S.R.L;
-evoluția stocurilor comparativ cu cifra de afaceri înregistratǎ;
-evoluția stocurilor în cadrul societǎții fațǎ de nivelul considerat normal;
-gradul de imobilizare și gruparea stocurilor;
3.3.8. Factorii care influențeazǎ opționalitatea stocurilor
Dimensionarea stocurilor este operațiunea prin intermediul căreia se stabilește necesarul optim de active circulante materiale oentru o anumită perioada de timp exprimat valoric, în vederea realizării în bune condiții a obiectului și volumului previzionat al activității.
Mărimea stocurilor sau nivelul lor de formare este influențată de o serie de factori dintre care cei mai importanți sunt:
-frecvența livrărilor (aprovizionarilor) de la furnizori;
-strategiile care pot fi aplicate de furnizori în organizarea și derularea livrărilor către societate;
-cantitatea minimă care poate fi comandată de societate unui furnizor în condiții economice avantajoase sau la prețuri accesibile;
-capacitatea de transport a mijloacelor folosite în aducerea gamelor de produse în corelație cu -distanța de transport;
-condițiile naturale și de climă;
-proprietățile fizico-chimice ale bunurilor stocate;
-capacitatea de depozitare exitentă ăn cadrul societății, disponibilă sau care poate fi închiriată;
-volumul și structura segmentelor de activitate;
-normele de consum și consumurile standard;
-durata de comanda – aprovizionare;
-cheltuielile de lansare a comenzilor de aprovizionare și cheltuielile de stocare;
-periodicitatea fabricatiei gamei de produse la producator;
-amplasamentul stocurilor de produse utilizate în vânzare.
Frecvența livrarilor de la furnizori se stabilește ținând cont atat de condițiile de livrare ale furnizorului cât și de cele de primire ale clientului/societatea.Condițiile se referă în principal la natura cererii, momentele de consum, natura resurselor, ciclicitatea vânzărilor, evitarea suprastocării nejustificate din punct de vedere al eficienței economice. Strategia aplicată de furnizori în organizarea livrarilor este cunoscută de societate pentru că cererile de produse sau echipamente destinate vânzărilor să se poată adapta la posibilitatile reale de livrare ale furnizorilor. Avand în vedere importanța furnizorilor pe această piață putem afirma că ei influentează în mare proporție nivelul stocurilor societății și implicit angajamentul financiar aferent. S.C. VEVA S.R.L. de comun acord cu furnizorii mai importanți a aplicat in organizarea și derularea livrarilor o strategie de tip alternativ, ceea ce presupune formarea la nivelul societății a unor stocuri mai mari pentru perioade de timp mai lungi.
Cantitatea minimă ce poate fi comandată de catre societate unui furnizor în condiții economice avantajoase sau la prețuri accesibile de regulă este mai mica și de aceea pentru a evita prețuri mari își achizitionează produsele de la en-grosiști cu care a semnat contracte de vanzare – cumparare. De asemenea în funcție de gama de produse comandate societatea beneficiază de discounturi suplimentare.
Capacitatea de transport a mijloacelor folosite în aducerea gamei de produse în corelatie cu distanța de transport, condiționează în anumite cazuri mărimea stocurilor, afectând astfel procesul de vânzare. Aceste situatii sunt rare și apar atunci cand furnizorul din motive neimputabile nu a reusit să onoreze comanda în timp util iar stocul de sigurantă al societății nu acoperă cererea clientilor.
Condițiile naturale și de climǎ determina de regula formarea stocurilor de iarna precum și a stocurilor de sezon cu gama de produse a caror exploatare se întrerupe ca urmare a sezonului rece sau cu temperaturi ridicate. Nivelul de constituire a stocurilor sezoniere de acest tip va depinde direct de durata perioadei de sezon și de mărimea probabilă a consumului aferent acesteia.
Capacitatea de depozitare existentă limitează cantitatea maximă de bunuri ce poate fi stocată la un moment dat. Stocarea peste aceasta limită nu se poate face în condiții normale decât prin extinderea spațiilor de depozitare și amenajarea corespunzatoare a acestora. Se poate avea în vedere și inchirierea de spații suplimentare de la terți dacă efortul investițional pentru plata chiriilor și a altor cheltuieli se justifică economic.
Volumul și structura vânzărilor condiționează direct structura materială a stocurilor și indirect nivelul de formare a acestora.
Normele de cosum sau consumurile standard influentează (indirect prin aceleași necesar și consumurile medii zilnice) nivelul de constituire a stocurilor.
Periodicitatea fabricației produselor la producători conditionează intervalul minim la care se pot aproviziona furnizorii societății de la o sursa directă, fapt care influențează și onorarea comenzilor către societate. Prin urmare ăi en-grosiștii trebuie la rândul lor să urmarească crearea unor stocuri de siguranță pentru a nu întrerupe procesul de vânzare-cumparare.
Alți factori de influență a stabilirii unui stoc optim pentru societate în vânzare directă sunt : durata de comandă aprovizionare (influentează stocul de siguranță), durata estimată a sezonului de iarnă.
Cheltuielile de lansare a comenzilor de aprovizionare, ca și cele de stocare, impun formarea stocurilor pe criterii economice. Un prim criteriu se referă la corelația dintre volumul de stocuri și profitul societății, deoarece constituirea stocurilor este rezultatul unei decizii de investiție. O situatie economico-financiară favorabilă este caracterizată printr-un raport continuu descrescator între volumul stocurilor și veniturile firmei. Fondurile investite în stocuri sunt imobilizate pe o perioadă de timp mai mare sau mai mică și trebuie folosite cu eficiență. În acest context, prin eficiență se întelege utilitatea obținută pe unitatea de efort, în timp ce eficiența este apreciată în raport de costurile implicate, iar utilitatea se analizează în funcție de calitatea prestării serviciilor.
Un al doilea criteriu economic vizează corelația dintre stocul de produse și volumul serviciilor oferite. Aceasta corelație pune în evidență potențialul de prestare realizabil pe seama stocurilor existente în societate la un moment dat. Din punct de vedere economic este indicată constituirea de stocuri în cantități minime necesare care să asigure desfasurarea în bune condiții a activității. Orice cheltuieli neeconomicoase legate de stocuri (cheltuieli legate de degradarea produselor) vor determina diminuarea eficienței economice a activității societății.
Efortul financiar de investire în stocuri trebuie comensurat pe baza sumei lichidităților efectiv imobilizate ținându-se seama de durata imobilizării, de fluxurile de lichiditate intermediare ce apar până la consumul stocurilor, de cheltuielile de păstrare – depozitare, de alte cheltuieli administrative, pentru ca în final să se evalueze rentabilitatea rezultată din deținerea de stocuri.
3.3.9. Restricțiile unui sistem optim de gestiune a stocurilor
Gestiunea stocurilor nu se reduce la alegerea unui model matematic, care să fixeze dimensiunile optime ale stocurilor, ci alcatuiește un sistem complex, în cadrul căruia normarea va reprezenta doar punctul de plecare. Funcționarea unui asemenea sistem depinde de elementele, de parametrii ce-l alcatuiesc, respectiv de restricțiile sistemului.
În funcție de natura și conținutul lor concret, asemenea restricții vor afecta în mod cu totul diferit rezultatele gestiunii stocului, condiționând în mod semnificativ succesul întregului sistem de gestiune.
Raportate la politica societății VEVA, restrictiile sistemului de gestiune se împart în două categorii :
-restricții exogene, ce nu depind de politica firmei (ex. evoluția cererii);
-restricții endogene ce depind de politica firmei, aceasta având posibilitatea de a le modifica în funcție de obiectivele sale (exemplu. nivelul vânzarilor, cheltuielile aferente stocurilor, sistemul informațional etc.).
Gruparea restrictiilor oferă posibilitatea scoaterii în evidență în mod clar a sarcinilor pe care firma le are de îndeplinit în ceea ce privește gestiunea stocurilor, mai bine zis îmbunatatirea acesteia.
Degestiunea stocurilor acestei societății se ocupa peronalul gestionant,adică vânzătoarele.
A. Evoluția cererii
În condițiile vieții economico-sociale actuale, a mediului în care își desfasoară în prezent activitatea societatea, deciziile ca principale elemente direcționare a activității, implică în mod necesar, realizarea unor studii de perspectivă, neputându-se imagina o activitate eficientă fără a dispune de un sistem adecvat pentru realizarea unor previziuni care să aibă un solid fundament stințific.
Multitudinea problemelor cu care se confruntă firmele de comert, ca și a deciziilor privitoare la politica acestora, cere din partea managerilor realizarea unor studii de previziune asupra aspectelor complexe și variate ale pieței și chiar, cu privire la diferitele segmente de beneficiari (clienți), ce apar ca purtatori ai cererii.
Atât în activitatea comercială cât și în cea de prestări servicii, previziunile sunt coplexe și dinamice, ele nerezumându-se însă doar la determinarea apriorică a cererii în vederea planificării din timp a acțiunilor necesare satisfacerii acesteia, ci, în aceeași măsură, previziunea constituie un instrument de bază în reglarea întregii activități economice desfașurate, în cazurile în care cererea evoluează altfel decât s-a anticipat.
În ceea ce privește gestiunea stocurilor, trebuie menționat faptul că eficacitatea acesteia depinde în mod direct de posibilitățile firmei de a determina cererea viitoare, dar și de a stabili legitătile care guvernează abaterile aleatoare ale acesteia de la evoluția sa normală și de a le cuantifica.
Deoarece în activitatea sa societatea este obligată să satisfacă prompt cererile beneficiarilor lor (consumatorii de servicii) care nu comandă în prealabil serviciul pe care îl doresc, trebuie să apeleze la previziune, această fiind singura alternativă pentru cunoașterea cererii viitoare. În aceste condiții este evident faptul că previziunea nu este numai generatoarea aprovizionarii și satisfacerii cererii ci și restricția fundamentală a intregului sistem.
B. Nivelul de serviciu
Există situații în care nu toate comenzile societății sunt onorate de catre furnizori, principalele motive fiind variația cererii sau chiar apariția unor greseli, erori ale furnizorului referitoare la constituirea loturilor de expediat sau la emiterea documentelor de expediție. Chiar dacă aceste cauze sunt de natura subiectivă și pot fi preîntampinate și remediate, societatea va lua în calcul la stabilirea programului de aprovizionare stocul suplimentar care are rolul de a prelua sarcina livrării din depozit a bunurilor comandate, atunci când stocul curent constituit în condiții normale este epuizat. În practică este greu de cuntificat mărimea stocului suplimentar, respectiv costul unei rupturi de stoc, în cele mai multe cazuri stabilindu-se limite maxime admise.
Indiferent însa de modul în care este definit nivelul de srviciu, decizia în aprovizionare este afectată de numeroși factori precum valoarea unitare a articolului sau rentabilitatea acestuia. Astfel de valoarea unitară a gamelor de produse depind fondurile financiare imobilizate în stoc, iar în condițiile în care aceasta valoare este ridicată, resursele financiare imobilizate vor fi mai mari, logic fiind ca în acest caz sa se fixeze un nivel mai scăzut. Pe de alta parte, cu cât rentabilitatea produselor este mai mare, cu atat nivelul de serviciu trebuie să fie mai ridicat, compensând valoarea mare a comenzilor. Dupa ce s-a stabilit nivelul de serviciu, se vor determina dimensiunile stocului suplimentar pentru realizarea acestuia respectiv a stocului de siguranta.
C. Costul stocajului
Optimizarea stocurilor prin costuri are în vedere determinarea unei astfel de strategii, încât cheltuielile prilejuite de procesul stocajului să fie minime. În acest context, deciziile privind politica de gestionare a stocurilor trebuie să aibă în vedere influența acestora asupra dimensiunilor și structurii costurilor pe care le antrenează, o politică coerentă de gestiune a stocurilor conducând în mod automat la reducerea cheltuielilor cu stocajul mărfurilor. Atingerea obiectivului de minimizare a cheltuielilor aferente stocurilor se va realiza prin soluționarea a două importante probleme :
-cu ce frecvență trebuie realizată aprovizionarea?;
-cu ce cantitate de marfuri trebuie realizată aprovizionarea de fiecare dată?.
Astfel o frecvență mare de aprovizionare presupune costuri ridicate legate de formularea și realizarea comenzilor, în timp ce o aprovizionare rară înseamnă stocuri mari, care la randul lor antrenează cheltuieli suplimentare cu păstrarea acestora. Fiecare din situațiile prevazute poate reprezenta frcvența optimă de aprovizionare dacă presupune costuri mai mici.
În ce priveste cantitatea cu care urmează să se facă aprovizionarea, vor interveni alte doua costuri cu tendințe diferite. Astfel, aprovizionarea cu o cantitate foarte mare sau foarte mică antrenează fiecare în parte, costuri suplimentare legate de un stoc foarte mare (cheltuieli cu păstrarea acestora), respectiv foarte mic (cheltuieli suplimentare cu aprovizionări repetate).
Pornind de la cele prezentate, rezultă ca optimizarea stocurilor presupune că o primă etapă determinarea și măsurarea lor în vederea miniminizării costului total și nu a unuia sau a altuia dintre cele două costuri partiale implicate, respectiv cele aferente aprovizionării, care se referă la valoarea absolută a cheltuielilor unei aprovizionări și celei ocazionate de existența stocului de marfuri în depozit (costul de păstrare a mărfurilor în stoc), incluzându-se aici costurile care variază o dată cu mărimea stocurilor, ca exemplu dobânzile, perisabilitățile, cheltuielile cu manipularea marfurilor.
Determinarea mărimii lotului și a frecvenței optime de aprovizionare presupune deci identificarea și comensurarea celor două costuri : costul de păstrare (menținere) a stocului în depozit și costul de aprovizionare (costul de lansare a comenzii).
În fapt doar compararea cheltuielilor variabile este necesară pentru a putea decide asupra variantei politicii de adoptat, toate celelalte costuri rămânând fixe, nefiind influențate de politica de gestionare a stocurilor și neavând nici un fel de rol în alegerea deciziei. În aceste condiții problema care trebuie rezolvată este determinarea cheltuielilor variabile directe, respectiv variația stocurilor, o dată cu variația politicii de stocuri ale firmei.
O alta categorie de costuri aferente stocului sunt cheltuielile generate de rupturile de stoc sau epuizarea acestora, denumite în literatura de specialitate penalizări de lipsă.
Dacă cererea uni client sau beneficiar nu poate fi satisfăcută deoarece stocul produselor cerute este în acel moment epuizat, se poate decide în una din urmatoarele direcții : o aprovizionare excepțională care presupune o cheltuială în plus față de una normală, o livrare dintr-un alt depozit, mai îndepartat sau se va ajunge în unele situații chiar la pierderea comenzii primite și implicit a vânzării.
Dacă în primele două situații costul rupturii de stoc se poate determina relativ usor, în cea de a treia situație, respectiv atunci când se ajunge la pierderea clientului, costul rupturii de stoc este mai greu de calculat, dar nu imposibil.
Din fericire cantitatea optimă de aprovizionare nu este foarte mult influențată de variația unor asemenea costuri, fiind suficientă o aproximare fidelă. Mărimea unui astfel de stoc este dependentă de aprecierea, mai mult sau mai puțin subiectivă, variind foarte mult de la un articol la altul, în funcție de natura și importanța acestuia (se consumă permanent sau are un caracter sezonier).
D. Sistemul informațional
Sistemul informațional prezintă o importanță deosebită pentru gestiunea eficientă a stocurilor. Desigur există o multitudine de procese, fenomene și activități economice ce influențează sau sunt influențate de către stocuri, ele referindu-se, în principal, la : determinarea necesarului de contractat, încheierea contractelor cu furnizorii și beneficiarii, aprovizionarea cu mărfuri, urmărirea executării contractelor, livrarea marfurilor din depozite către magazinele detailistilor, urmărirea comenzilor cu beneficiarii, inventarierea stocurilor existente în depozite, evidențierea cheltuielilor aferente activitații de stocare etc.. Toate asemenea activitati generează informații de mare însemnatate pentru fundamentarea deciziilor, astfel încat să se creeze premisele, pe de o parte, pentru preîntâmpinarea abaterilor, iar, pe de alta, pentru sesizarea lor imediat ce s-au produs, în acest fel urmărindu-se reducerea stocului în limitele normale.
Cerințele de corectitudine, operativitate și eficientă a unui sistem informational optim în domeniul stocurilor, avându-se în vedere nivelul de implicare a resurselor financiare ale firmei, presupune garantarea desfășurării în cele mai bune condiții a evidentelor operative, sintetice și analitice a stocurilor, motiv pentru care în desfășurarea operațiunilor care caracterizează procesul de stocare apeleaz la purtători de informații, al caror regim este reglementat legal. Astfel la nivelul gestiunii stocurilor societății VEVA întâlnim structurate pe categorii urmatoarele documente de informații :
a) evidența operativă reprezintă activitatea cu regim permanent, organizată în scopul de a urmări pe baza de evidențiere în documente situatia cantitativă a intrărilor de resurse necesare realizării obiectivelor societății, a stocurilor care se formează și a iesirilor din gestiune; se utilizează ca documente de evidența :
-Fișa de magazie – document de evidență primară pentru activitatea de evidență operativă a intrărilor și ieșirilor din gestiune precum și document de inventariere, dar și o permanentă sursă de informații de control curent asupra evidenței stocurilor, a intrărilor și ieșirilor valorilor materiale. Se elaborează într-un singur exemplar pentru fiecare tip de produs sau material și se completează de manager și serviciul financiar pentru situația de față.
-Registrul de evidență contracte – comenzi, a carui operare constituie obligația activității plan-aprovizionare.
-Fișa de evidentă a aprovizionarilor pentru fiecare furnizor care constituie obiect de preocupare al activității programe de aprovizionare-transport.
b) evidența sintetică și analitică este reprezentată de inventarele cu caracter permanent și inventarele cu caracter periodic.
Sistenul informațional pentru stocuri reține ca fiind necesare o serie de documente prevazute oficial în nomenclatorul formularelor tipizate pe economie, cu calitatea de documente primare cu conținut riguros pentru date și informații ce urmăresc procesul gestionar al stocurilor pe toată secvența : intrare-recepție-depozitare-păstrare-pregătire-eliberare din gestiune, în care se include :
-Nota de intrare în recepție și constatare diferențe (N.I.R.C.D.) document care servește pentru recepția bunurilor achizitionate, justificarea încărcării gestiunii, proba în eventualele litigii cu furnizorii și ca document de înregistrare în contabilitate.
-Procesul verbal de recepție (P.V.R.) este documentul care atestă efectuarea operatiilor de recepție asupra lotului de produse aprovizionat, asupra cantității, datelor de intrare, condițiilor de recepție cantitate- calitate, persoanele abilitate etc.
-Factura și/sau avizul de expeditie sunt formulare tipizate pentru stabilirea vânzării-cumpărării produselor;
-Certificatul de calitate este documentul care atestă încadrarea în prescriptiile de calitate prevăzute de STAS , norme tehnice etc.
certificatul de garanție, document de însotire a marfii care garantează buna funcționare a produsului sau gamei de produse pe perioada de timp în anumite condiții de depozitare și utilizare;
-Bonul de consum care servește la evidențierea eliberărilor din gestiune, a scăderilor din gestiune, a înregistării în evidența gestiunii și a mișcărilor de materiale gestiune-consumator.
CAP IV. STUDIU DE CAZ PRIVIND ANALIZA PERFORMANȚEI COMERCIALĂ LA SC VEVA SRL
J24/348/1992
RO2196664
4.1.Analiza cifrei de afceri
4.1.1. Analiza dinamicii cifrei de afaceri
Indicatorii de analiză a dinamicii cifrei de afaceri sunt:
indicatori absoluți
∆CA = CA1 – CA0
CA 2007 = 1062849,00 Lei
CA 2008 = 1249623,00 Lei ∆CA2008 = 1249623,00 – 1062849,00
∆CA2008 = 186774 Lei
CA 2009 = 1434719,00 Lei ∆CA2009 = 1434719,00 – 1249623,00
∆CA2009 = 185096 Lei
Tabelul nr. 4
Evoluția cifrei de afaceri
Figura 4.1. – Evoluția cifrei de afaceri
indicatori relativi
ICA = CA1 / CA0 ∙ 100 = %
I CA 2008 = 1249623 / 1062849 ∙100
I CA 2008 = 117,57 %
I CA 2009 = 1434719 / 1249623 ∙ 100
I CA 2009 =114,81 %
∆ICA = ICA – 100 %= ± %
∆ICA 2008 = 117,57 % – 100 %
∆ICA 2008 = 17,57 %
∆ICA 2009 = 114,81 % – 100 %
∆ICA 2009 = 14,81 %
Tabelul nr. 5
Evoluția cifrei de afaceri în procente
Figura 4.2. Evoluția cifrei de afaceri în procente
Din analiza indicatorului cifrei de afaceri reiese că evoluția în valorii absolute a cifrei de afaceri este una crescatoare în toate ciclurile economice evoluate; astfel în anul 2008 față de anul 2007 valoarea cifrei de afaceri are un plus de 186774 Lei, iar în anul 2009 față de anul 2008 valoarea cifrei de afaceri are un plus de 185096 Lei .
În procente situația evoluției cifrei de afaceri este inversă: anul 2009 aduce întreprinderii o scădere a evoluției cifrei de afaceri față de anul 2008 cu un procentaj de 2,76%.
4.2. Analiza indicatorilor din contul de profit și pierdere
4.2.1. Analiza veniturilor
4.2.1.1. Analiza dinamicii veniturilor
Indicatorii de analiză a dinamicii veniturilor sunt:
a. indicatori absoluți ∆V = V1 – V0
V 2007 = 1064627,00 Lei
V 2008 = 1249650,00 Lei ∆V 2008 = 1249650 – 1064627
∆V 2008 = 185023,00 Lei
V 2009 = 1436527,00Lei ∆V 2009 = 1436527 – 1249650
∆V 2009 = 186877,00 Lei
Tabelul nr. 6
Evoluția veniturilor
Figura 4.3. – Evoluția veniturilor
b. indicatori relativi IV = V 1 / V 0 ∙ 100 = %
∆IV = IV – 100 = ± %
IV 2008 = 1249650 / 1064627 ∙ 100
IV 2008 = 117,38 %
IV 2009 = 1436527 / 1249650 ∙ 100
IV 2009 = 114,95 %
∆IV 2008 = 117,38 – 100
∆IV 2008 = 17,38 %
∆IV 2009 = 114,95 – 100
∆IV 2009 = 14,95 %
Tabelul nr. 7.
Evoluția veniturilor în procente
Figura 4.4. – Evoluția veniturilor în procente
Analizând evoluția veniturilor în valori absolute reiese că acestea își modifică crescător valorile de la un ciclu economic la altul; astfel în anul 2007 valoarea veniturilor era de 1064627,00 Lei , în anul 2008 veniturile au crescut cu 185023,00 Lei , valoarea acestora ajungând la 1249650,00 Lei, în anul 2009 din nou acestea realizează o creștere în valoare de
186877,00 Lei ajungând la valoarea de 1436527,00Lei.
Analizând în procente evoluția veniturilor, rezultatul de această dată este descrescător, veniturile anului 2009 fiind cu 2,43% mai mici decât cele al anului 2008, procentul scazând de la 17,38% la 14,95%.
4.2.2. Analiza cheltuielilor
4.2.2.1. Analiza dinamicii cheltuielilor
Indicatorii de analiză a dinamicii cheltuielilor sunt:
a. indicatori absoluți ∆Ch = Ch1 – Ch0
Ch 2007 = 992889,00 Lei
Ch 2008 = 1210028,00 Lei ∆Ch 2008 = 1210028,00 – 992889,00
∆Ch 2008 = 217139,00 Lei
Ch 2009 = 1357130,00 Lei ∆Ch 2009 = 1357130,00 – 1210028,00
∆Ch2009 = 147102,00 Lei
Tabelul nr. 8.
Evoluția cheltuielilor
Figura 4.5. – Evoluția cheltuielilor
b. indicatori relativi ICh = Ch 1 / Ch 0 ∙ 100 = %
∆ICh = ICh – 100 = ± %
ICh 2008 = 1210028 / 992889 ∙ 100
ICh 2008 = 121,87 %
ICh 2009 = 1357130 / 1210028 ∙ 100
ICh 2009 = 112,15 %
∆ICh 2008 = 121,87 – 100
∆ICh 2008 = 21,87 %
∆ICh 2009 = 112,15 – 100
∆ICh 2009 = 12,15 %
Tabelul nr. 9.
Evoluția cheltuielilor în procente
Figura 4.6. – Evoluția cheltuielilor în procente
Evoluția cheltuielilor în ciclurile analizate este descrescătoare atât în valori absolute cât și în procente. Astfel, indicatorul cheltuielilor în anul 2009 au fost în valoare de 147102,00 Lei, acestea înregistrând o scadere absolută în valoare de 70037,00 Lei față de anul 2008 când se înregistra valoarea de 217139,00 Lei . Descreșterea procentajului indicatorului cheltuielilor este în valoare de 9,72% în anul 2009 față de anul 2008,acesta modificându-se de la 21,87% la 12,15%.
4.2.3. Analiza profitului brut
4.2.3.1. Analiza dinamicii profitului brut
Indicatorii de analiză a dinamicii profitului brut sunt:
a. indicatori absoluți ∆Pr = Pr1 – Pr0
Pr 2007 = 71738,00Lei
Pr 2008 = 39622,00 Lei ∆Pr 2008 =39622 – 71738
∆Pr 2008 = – 32116,00 Lei
Pr 2009 = 79397,00 Lei ∆Pr 2009 = 79397 – 39622
∆Pr 2009 = 39775,00 Lei
Tabelul nr. 10.
Evoluția profitului brut
Figura 4.7. – Evoluția profitului brut
b. indicatori relativi IPr = Pr1 / Pr0 ∙ 100 = %
∆IPr = Ipr – 100% = ± %
IPr 2008 = 39622 / 71738 ∙ 100
IPr 2008 = 55,23%
IPr 2009 = 79397 / 39622 ∙ 100
IPr 2009 = 200,38 %
∆IPr 2008 = 55,23 -100
∆IPr 2008 = -44,77%
∆IPr 2009 = 200,38 – 100
∆IPr 2009 = 100,38 %
Tabelul nr. 11.
Evoluția profitului brut în procente
Figura 4.8. – Evoluția profitului brut în procente
Analizând dinamica profitului observăm că în valori absolute în anul 2008 acesta are o decădere mare ajungând la valoarea de 39622,00 Lei de la 71738,00Lei cât se înregistra în anul 2007; însă 2009 aduce o creștere mult așteptată de întreprindere valoarea profitului brut ajungând la 79397,00 Lei, diferența înregistrată fiind de 39775,00 Lei.
Evoluția dinamicii profitului brut în procente a ciclurilor analizate este una crescătoare , procentajul ajungând în anul 2009 la 100,38% față de anul 2008 când se înregistra valoarea de -44,77% .
4.2.4. Analiza profitului net
4.2.4.1. Analiza dinamicii profitului net
Indicatorii de analiză a dinamicii profitului net sunt:
a. indicatori absoluți ∆Pn = Pn1 – Pn0
Pn 2007 = 59952,00 Lei
Pn 2008 = 32495,00 Lei ∆Pn 2008 = 32495 – 59952
∆Pn 2008 = -27457,00 Lei
Pn 2009 = 65673,00 Lei ∆Pn 2009 = 65673 – 32495
∆Pn 2009 = 33178,00 Lei
Tabelul nr. 12.
Evoluția profitului net
Figura 4.9. – Evoluția profitului net
b. indicatori relativi IPn = Pn1 / Pn0 ∙ 100 = %
∆IPn = IPn – 100% =± %
IPn 2008 = 32495 / 59952 ∙ 100
IPn 2008 = 54,20 %
IPn 2009 = 65673 / 32495 ∙ 100
IPn 2009 = 202,10 %
∆IPn 2008 = 54,20 – 100
∆IPn 2008 = -45,80 %
∆IPn 2009 = 202,10 – 100
∆IPn 2009 = 102,10 %
Tabelul nr. 13.
Evoluția profitului net în procente
Figura 4.10. – Evoluția profitului net în procente
Evoluția dinamicii în valori absolute a profitului net este aproximativ aceeași ca și cea a profitului brut înregistrând o creștere semnificativă în anul 2009 față de anul 2008 ajungând la valoarea de 65673,00 Lei de la valoarea de 32495,00 Lei cât se înregistra în anul 2008.
Evoluția în procente a dinamicii profitului net este și ea una crescatoare, diferența dintre anii 2009 și 2008 fiind de 147,90%.
4.2.5. Analiza numărului de salariați
4.2.5.1. Analiza dinamicii numărului de salariați
Indicatorii de măsurare a dinamicii resurselor umane sunt:
modificarea absolută ∆L = L1 – L0 = ± persoane
L2007 = 17
L2008= 17 ∆L2008= 17 – 17
∆L2008= 0
L2009=18 ∆L2009=18 – 17
∆L2009=1
Tabelul nr. 14.
Evoluția numărului de salariați
Figura 4.11. – Evoluția numărului de salariați
b. modificarea relativă IL = L1 / L0 ∙ 100 = %
∆IL = IL – 100 = ± %
IL2008 = 17 / 17 ∙ 100
IL2008 = 100 %
IL2009 = 18 / 17 ∙ 100
IL2009 = 105,88 %
∆IL2008= 100 – 100
∆IL2008 = 0 %
∆IL2009 = 105,88 – 100
∆IL2009 = 5,88 %
Tabelul nr. 15.
Evoluția numărului de salariați în procente
Figura 4.12. – Evoluția numărului de salariați în procente
Modificarea absolută a numărului de salariați are loc doar în anul 2009, înregistrându-se o singură angajare, numărul salariaților ajungând la 18.
Evoluția în procente a numărului de angajați înregistrează o creștere în anul 2009 de 5,88% față de anul 2008.
4.3. Analiza indicatorilor din bilanț și derivați din bilanț
4.3.1. Analiza indicelui activelor imobilizante
IAI = AI1 / AI0 ∙ 100
AI2007 = 156488,00 Lei
AI2008 = 169695,00 Lei
AI2009 = 184411,00 Lei
IAI2008 = 169695 / 156488 ∙ 100
IAI2008 = 108,44%
IAI2009 = 184411 / 169695 ∙ 100
IAI2009 =108,67%
Tabelul nr. 16
Evoluția indicelui activelor imobilizante
Figura 4.13. – Evoluția indicelui activelor imobilizante
Evoluția indicelui activelor imobilizante este una crescătoare, diferența constatată în anul 2009 față de anul 2008 fiind una mică în valoare de 0,23%, ajungându-se la valoarea de 184411,00 Lei față de valoarea 169695,00 Lei înregistrată în anul 2008.
4.3.2. Analiza indicelui activelor circulante
IAC = AC1 / AC0 ∙100
AC 2007 = 26115 Lei
AC 2008 = 32032 Lei
AC 2009 = 80786 Lei
IAC 2008 = 32032 / 26115 ∙ 100
IAC 2008 = 122,65 %
IAC 2009 = 80786 / 32032 ∙ 100
IAC 2009 = 252,20% Tabelul nr. 17
Evoluția indicelui activelor circulante
Figura 4.14. – Evoluția indicelui activelor circulante
Analizând evoluția indicelui activelor circulante se observă o creștere semnificativă a acestuia în anul 2009 față de anul 2008, diferența în valori absolute fiind de 48754 Lei iar în procente de 129,55%.
4.3.3. Analiza stocurilor
Is = S1 / S0 ∙ 100
S 2007 = 14289,00 Lei
S 2008 = 16555,00 Lei
S 2009 = 25636,00 Lei
Is 2008 = 16555 / 14289 ∙ 100
Is 2008 = 115,85 %
Is 2009 = 25635 / 16555 ∙ 100
Is 2009 =154,84 % Tabelul nr. 18
Evoluția stocurilor
Figura 4.15. – Evoluția stocurilor
Evoluția stocurilor este și aceasta una crescătoare,în anul 2008 stocurile înregistrau valoare de 16555,00 Lei iar în anul 2009 acestea erau în valoare de 25636,00 Lei, diferența constatată în valori absolute este de 9081 Lei, iar în procente este de 38,99%.
4.3.4. Analiza indicelui casă și conturi
Icc = CC1 / CC 0 ∙ 100
CC2007 = 3423 Lei
CC2008 = 6085 Lei
CC2009 = 48077 Lei
Icc 2008 = 6085 / 3423 ∙ 100
Icc 2008 = 177,77 %
Icc 2009 = 48077 / 6085 ∙ 100
Icc 2009 = 790,09 %
Tabelul nr. 19
Evoluția indicelui casă și conturi
Figura 4.16. – Evoluția indicelui casă și conturi
Analizând evoluția indicelui casă și conturi am observat o creștere foarte mare în anul 2009 față de anul 2008, diferența înregistrată în valori absolute este de 41992 Lei iar în procente este de 612,32%.
4.3.5. Analiza indicelui creanțelor
Ic = C1 / C0 ∙ 100
C 2007 = 8403 Lei
C 2008 = 9392 Lei
C 2009 = 7073 Lei
Ic 2008 = 9392 / 8403 ∙ 100
Ic 2008 = 111,77 %
Ic 2009 = 7073 / 9392 ∙ 100
Ic 2009 = 75,30 %
Tabelul nr.20
Evoluția indicelui creanțelor
Figura 4.17. – Evoluția indicelui creanțelor
Evoluția indicelui creanțelor în perioada analizată este una descrecătoare, în anul 2009 aceasta ajunge la valoarea de 7073 Lei față de anul 2008 când se înregistra valoarea de 9392 Lei, diferența în procente fiind de 36,47%.
4.3.6. Analiza indicelui capitalurilor totale
ICt =Ct1 / Ct0 ∙ 100
Ct 2007 = 66688,00 Lei
Ct 2008 = 99183,00 Lei
Ct 2009 = 164856,00 Lei
ICt 2008 = 99183 / 66688 ∙ 100
ICt 2008 = 148,72 %
ICt 2009 = 164856 / 99183 ∙ 100
ICt 2009 = 166,21 %
Tabelul nr. 21
Evoluția indicelui capitalurilor totale
Figura 4.18. – Evoluția indicelui capitalurilor totale
Analizând evoluția indicelui capitalurilor totale observăm o creștere a acestora, în anul 2009 față de anul 2008 se înregistreză o creștere substanțială în valori absolute de 65673 Lei iar în procente diferența constatată este de 17,49%.
4.3.7. Analiza indicelui capitalului social
ICs = Cs1 / Cs0 ∙ 100
Cs 2007 = 1650,00 Lei
Cs 2008 = 1650,00 Lei
Cs 2009 = 1650,00 Lei
Se observă că indicele capitalului social nu se modifică de la un exercițiu financiar la celălalt.
4.3.8. Analiza indicelui datoriilor totale
ID = D1 / D0 ∙ 100
D 2007 = 115915,00 Lei
D 2008 = 102544,00 Lei
D 2009 = 103989,00 Lei
ID 2008= 102544 / 115915 ∙ 100
ID 2008 = 88,46 %
ID 2009= 103989 / 102544 ∙ 100
ID 2009 = 101,40 %
Tabelul nr. 22
Evoluția indicelui datoriilor totale
Figura 4.19. – Evoluția indicelui datoriilor totale
Evoluția indicelui datoriilor totale este una crescătoare în ciclurile financiare analizate, astfel în anul 2009 valoarea datoriilor ajunge la 103989,00 Lei față de anul 2008 când valoarea datoriilor era de 102544,00 Lei, diferența constatată în valori absolute este de 1445 Lei iar în procente este de 12,94%.
4.3.9. Analiza indicatorului derivat din bilanț : total datorii / capitaluri proprii
I D/Cp = (D/Cp)1 / (D/Cp)0 ∙ 100
(D/Cp)2007 = 1,738
(D/Cp)2008 = 1,034
(D/Cp)2009 = 0,631
ID/Cp 2008 = 1,034 / 1,738 ∙ 100
ID/Cp 2008 = 59,49 %
ID/Cp 2009 = 0,631 / 1,034 ∙ 100
ID/Cp 2009 = 61,02 %
Tabelul nr. 23
Evoluția indicatorului total datorii / capitaluri proprii
Figura 4.20. – Evoluția indicatorului total datorii / capitaluri proprii
Analizând evoluția indicatorului total datorii / capitaluri proprii se observă o creștere a acestora cu 1,53% în anul 2009 față de anul 2008.
4.3.10. Analiza indicatorului derivat din bilanț: total datorii / total active
ID/A = D/A 1 ∙ 100
D/A 2007 = 0,740
D/A 2008 = 0,604
D/A 2009 = 0,564
ID/A 2008 = 0,604 / 0,740 ∙ 100
ID/A 2008 = 81,62 %
ID/A 2009 = 0,564 / 0,604 ∙ 100
ID/A 2009 = 93,37 %
Tabelul nr. 24
Evoluția indicatorului datorii / active
Figura 4.21. – Evoluția indicatorului datorii / active
Evoluția indicatorului datorii / active este crescătoare , astfel în anul 2009 se înregistrează o diferență față de anul 2008 în valoare de 11,75%.
4.3.11. Analiza indicatorului derivat din bilanț : capitaluri proprii / total active
ICp/A =( Cp/A)1 / (Cp/A)0 ∙ 100
Cp/A 2007 = 0,426
Cp/A 2008 = 0,584
Cp/A 2009 = 0,894
ICp/A2008 = 0,584 / 0,426 ∙ 100
ICp/A 2008 = 137,09 %
ICp/A 2009 = 0,894 / 0,584 ∙ 100
ICp/A 2009 = 153,08 %
Tabelul nr. 25
Evoluția indicatorului: capitaluri proprii / total active
Figura 4.22. – Evoluția indicelui capitaluri proprii / total active
Evoluția indicelui capitaluri proprii / total active este și ea una crescătoare, astfel anul 2009 aduce întreprinderii față de anul 2008 un plus de 15,99% al acestui indicator.
4.4. Analiza indicatorilor de eficiență a activității operaționale
4.4.1. Analiza indicatorului vitezei de rotație a stocurilor ( zile )
I Rs = Rs1 / Rs0 ∙ 100
Rs2007 = 4,907
Rs2008 = 4,835
Rs2009 = 6,522
IRs2008 = 4,835 / 4,907 ∙ 100
IRs2008 = 98,53%
IRs2009 = 6,522 / 4,835 ∙ 100
IRs 2009 = 134,89 %
Tabelul nr.26
Evoluția indicatorului vitezei de rotație a stocurilor
Figura 4.23. – Evoluția indicatorului vitezei de rotație a stocurilor
Analizând viteza de rotație a stocurilor am observat o evoluție crescătoare a acestui indicator, astfel în anul 2009 valoarea acestuia era de 6,522 rot/zi față de anul 2008 când se înregistra o valoare de 4,835 rot/zi, diferența în procente fiind de 36,36%.
4.4.2. Analiza indicatorului vitezei încasări creanțe ( zile; corectat cu TVA – 19% )
IÎc = Îc 1 / Îc 0 ∙ 100
Îc2007 = 2,425
Îc2008 = 2,305
Îc2009 = 1,512
IÎc2008 = 2,305 / 2,425 ∙ 100
IÎc2008 = 95,05 %
IÎc2009 = 1,512 / 2,305 ∙ 100
IÎc2009 = 65,59 %
Tabelul nr. 27
Evoluția indicatorului vitezei încasări creanțe
Figura 4.24. – Evoluția indicatorului vitezei încasări creanțe
Evoluția indicatorului vitezei încasări creanțe este una descrescătoare, diferența în procente dintre anii 2009 și 2008 fiind de 29,46%.
4.4.3. Analiza indicatorului vitezei de rotație total active
IRa = Ra1 / Ra0 ∙ 100
Ra2007 = 0,740
Ra2008 = 0,604
Ra2009 = 0,563
IRa2008 = 0,604 / 0,740 ∙ 100
IRa2008 = 44,69 %
IRa2009 = 0,563 / 0,604 ∙ 100
IRa2009 = 93,21 %
Tabelul nr. 28
Evoluția indicatorului vitezei de rotație total active
Figura 4.25. – Evoluția indicatorului vitezei de rotație total activ
Evoluția indicatorului vitezei de rotație total activ în perioada analizată este una crescătoare, astfel în anul 2009 se înregistrează o creștere de 48,52% față de anul 2008, ajugându-se la valoarea de 0,563rot/zi de la valoarea de 0,604rot/zi.
4.5. Analiza indicatorilor de profitabilitate
4.5.1. Analiza indicatorului mărjii de profit brut
IPr = Pr1 / Pr0 ∙ 100
Pr 2007 = 6,749
Pr2008 = 3,170
Pr2009 = 5,534
IPr2008 = 3,170 / 6,749 ∙ 100
IPr 2008 = 46,97 %
IPr2009 = 5,534 / 3,170 ∙ 100
IPr 2009 = 174,57 %
Tabelul nr.29
Evoluția indicatorului mărjii de profit brut
Figura 4.26. – Evoluția indicatorului mărjii de profit brut
Analizând evoluția indicatorului mărjii de profit brut observăm o creștere substanțială în anul 2009 față de anul 2008, diferența înregistrată fiind de 127,60%.
4.5.2. Analiza indicatorului mărjii de profit net
IPn = Pn1 / Pn0 ∙ 100
Pn2007 = 5,640
Pn2008 = 2,600
Pn2009 = 4,577
IPn2008 = 2,600 / 5,640 ∙ 100
IPn2008 = 46,09 %
IPn2009 = 4,577 / 2,600 ∙ 100
IPn2009 = 176,03 %
Tabelul nr. 30
Evoluția indicatorului mărjii de profit net
Figura 4.27. – Evoluția indicatorului mărjii de profit net
Evoluția indicatorului mărjii de profit net asemenea mărjii de profit brut este una crescătoare, astfel în anul 2009 se înregistrează o creștere cu 129,94% față de anul 2008.
4.5.3. Analiza indicatorului rentabilității capitalului propriu înainte de impozitare
IRcp = Rcp 1 / Rcp 0 ∙ 100
Rcp2007 = 107,572
Rcp2008 = 39,948
Rcp2009 = 49,251
IRcp2008 = 39,948 / 107,572 ∙ 100
IRcp2008 =37,13 %
IRcp20089 = 49,251 / 39,948 ∙ 100
IRcp2009 = 123,28 %
Tabelul nr.31
Evoluția indicelui rentabilității capitalului propriu înainte de impozitare
Figura 4.28. – Evoluția indicelui rentabilității capitalului propriu înainte de impozitare
Analizând evoluția indicelui rentabilității capitalului propriu înainte de impozitare observăm o creștere a acesteia în anul 2009 față de anul 2008 cu o valoare absolută de 9,303 iar în procente diferența fiind de 86,15%.
4.5.4. Analiza indicelui rentabilității capitalului propriu după impozitare
IRcp = Rcp1 / Rcp0 ∙ 100
Rcp2007 = 89,899
Rcp2008 = 32,762
Rcp2009 = 40,738
IRcp2008 = 32,762 / 89,899 ∙ 100
IRcp2008 = 36,44 %
IRcp2009 = 40,738 / 32,762 ∙ 100
IRcp2009 = 124,34 %
Tabelul nr. 32
Evoluția indicatorului rentabilității capitalului propriu după impozitare
Figura 4.29. – Evoluția indicatorului rentabilității capitalului propriu după impozitare
Evoluția indicatorului rentabilității capitalului propriu după impozitare la fel ca și înainte de impozitare este una crescătoare, astfel în anul 2009 se înregistrează o creștere de 87,90%,valoarea acestuia ajugând la 40,738 față de 32,762 cât era în anul 2008.
4.6. Sinteza analizei performanței comerciale la SC Veva SRL prin metoda SWOT
4.6.1. Analiza SWOT – prezentare teoretică
Analiza SWOT constituie cea mai importantă tehnică managerială utilizată pentru întelegerea poziției strategice a unei întreprinderi/organizații. Analiza SWOT începe cu scrierea unei liste cu puncte curente: puncte de forță dar și puncte de slăbiciune, privind starea unei întreprinderi/organizații.
SWOT reprezintă acronimul pentru cuvintele englezești „Strengthts” (Forte, Puncte forte), „Weaknesses” (Slăbiciuni, Puncte slabe), „Opportunities” (Oportunități, Șanse) și „Threats” (Amenințări). Primele doua privesc firma și reflecta situația acesteia, iar urmatoarele doua privesc mediul și oglindesc impactul acestuia asupra activității firmei.
Punctele forte ale firmei sunt caracteristici sau competente distinctive pe care aceasta le posedă la un nivel superior în comparație cu alte firme, îndeosebi concurente, ceea ce ii asigură un anumit avantaj în fața lor. Altfel prezentat, punctele forte, reprezintă activități pe care firma le realizează mai bine decât firmele concurente, sau resurse pe care le posedă și care depășesc pe cele ale altor firme.
Punctele slabe ale firmei sunt caracteristici ale acesteia ariile sale de vulnerabilitate, zonele de resurse sărace, și alte „valori negative” sau ‚condiționări negative’ care îi determină un nivel de performanțe inferior firmelor concurente. Punctele slabe reprezintă activități pe care firma nu le realizează la nivelul propriu celorlalte firme concurente sau resurse de care are nevoie dar nu le posedă.
„Oportunitatile” reprezintă factori de mediu externi pozitivi pentru firmă, altfel spus sanse oferite de mediu, firmei, pentru a-și stabili o nouă strategie sau a-și reconsidera strategia existentă în scopul exploatării profitabile a oportunităților aparute. „Oportunități” există pentru fiecare firmă și trebuie identificate pentru a se stabili la timp strategia necesară fructificării lor sau pot fi create, îndeosebi pe baza unor rezultate spectaculoase ale activităților de cercetare-dezvoltare, adică a unor inovări de anvergura care pot genera chiar noi industrii sau domenii aditionale pentru producția și comercializarea de bunuri și servicii.
„Amenințările” sunt factori de mediu externi negativi pentru firmă, cu alte cuvinte situații sau evenimente care pot afecta nefavorabil, în masură semnificativă, capacitatea firmei de a-și realiza integral obiectivele stabilite, determinând reducerea performanțelor ei economico-financiare. Ca și în cazul oportunitatilor, „amenințări” de diverse naturi și cauze pândesc permanent firma, anticiparea sau sesizarea lor la timp permitând firmei să-și reconsidere planurile strategice astfel încât să le evite sau să le minimalizeze impactul. Mai mult, atunci când o amenințare iminentă este sesizată la timp, prin măsuri adecvate ea poate fi transformată în oportunitate.
Aplicarea analizei SWOT este facilitată dacă se folosește o listă de probleme care trebuie urmărite în cadrul analizei și ale caror răspunsuri sunt relevante pentru evaluarea situației de fapt a mediului și a firmei. Este recomandabil ca problemele urmărite în ceea ce privește punctele forte, punctele slabe, oportunitățile și amenințările să aibă o anvergura necesară pentru a fi cu adevarat probleme strategice, să aibă legatura cu planurile strategice și să ofere indicii semnificative pentru evaluarea judiciozității acestora și, la nevoie, pentru reconsiderarea lor.
4.6.2. Analiza SWOT a înterprinderii SC Veva SRL
Puncte forte:
poziția geografică și localizarea în spațiu a activității, în apropierea gării și autogării , la ieșirea din oraș favorizează o gravitație comercială și o migrare a cererii atât din interiorul orașului, cât și din exterior spre centrul comercial;
multitudinea de furnizori de la care poate fi aprovizionată întreprinderea, astfel încât să nu se prezinete situația lipsei unor produse absolut necesare;
relația strânsă dintre clienții și personalul întreprinderii, majoritatea clienților fiind fideli firmei s-a creat o ambianță caldă între aceștia și personal asemenea unei familii mai mari;
armonia dintre angajatori și angajați, și cea dintre personalul angajat, face ca angajatul, nefiind supus stresului la locul de muncă, să vină cu placere la muncă și să fie mereu amabil și serviabil cu clienții;
personalul angajat este tânar și stabil la locul de muncă;
firma este foarte puncuală cu achitarea scadențelor furnizorilor, ceea ce face să fie văzută ca una dintre firmele cele mai de calitate din acest punct de vedere;
renumele și reputația firmei imprimă atât clienților cât și furnizorilor siguranță și seriozitate, astfel aceștia achiziționează, respectiv aprovizionează, produsele fară să dețină o atitudine de nesiguranță;
creșterea profitului, vitezei de rotație a stocurilor și a capitalurilor totale și scăderea cheltuielilor față de anul precedent ;
administratorii firmei sunt proprietarii spațiului unde se desfășoară activitatea și a tuturor mijloacelor fixe existente și folosite de către angajați;
Puncte slabe:
întreprinderea nu are angajat un merceolog care să se ocupe cu aprovizionarea constantă a magazinului iar în unele situații furnizorii nu reușesc să respecte cfondițiile și termenele de livrare a produselor, iar firma se confruntă cu o incapacitate de a satisface cererea venită din partea clienților. Pe termen lung aceasta poate să conducă la pierderea unei părți a clienților și ineficiență pe ansamblul a activității;
prețurile practicate de întreprindere sunt mai mari decât cele ale concurenței din jurul punctului de lucru;
spațiul total în care se desfășoară vânzarea și în care are loc depozitarea mărfurilor este mult prea mic raportat cu vânzările și rotația stocurilor;
creșterea datoriilor și scăderea vitezei de încasare a creanțelor față de anul precedent.
Oportunități:
cererea populației reprezintă un alt atu al mediului extern;
analiza mediului economic pune în evidență un alt aspect, legat de creșterea consumului populației și tendința de alocare a celei mai mari părți din venituri produselor alimentare și nealimentare. Această conjuctură favorabilă, legată de consumul populației, reprezintă pentru firmă o oportunitate, iar oferirea unei game variate de produse alimentare și nealimentare, reprezintă cheia succesului firmei;
concurența slabă în ampropierea magazinului;
reglementarea concurenței de piață;
gasirea unor surse de aprovizionare cu mărfuri mai ieftine.
Amenințări:
rata inflației este în continuă creștere, la fel și cea a șomajului, iar firma v-a înfrunta dificultăți în activitate, dacă nu v-a ține cont de această previziune;
venitul populației este într-o scadere permanentă, iar prețurile mereu în creștere; astfel firma se poate confrunta cu o scădere atât cantitativă cât și valorică a vânzărilor;
pericolul noilor intrați pe piața concurențială din jur, în acest sens firma trebuie să fie recepivă la nou;
în general, tendința consumatorilor este să achiziționeze produsele cu cele mai mici prețuri și o calitate corespunzătoare, însă un rol important în stabilirea produselor achiziționate îl are și gradul de substituire.Astfel firma trebuie să analizeze și această caracteristică, astfel încât produsele oferite să nu dețină un corespondent și un grad de substituire mare.Analiza produselor potențiale care pot să înlocuiască propriile produse trebuie să conțină atât nivelul de preț cât și cel al calității;
deprecierea monedei și fluctuațiile cursului valutar reprezintă un alt tip de amenințare la adresa firmei;
creșterea prețurilor la produsele comercializate nu conduce la obținerea unui profit superior, ci la pierderea potențialului de clienți;
Concluzii
Lucrarea a fost elaborată în scopul analizei perfirmanței comerciale la SC Veva SRL și efectuării analizei SWOT a întreprinderii.
Lucrarea este strucuturată pe patru capitole, fiecare capitol cuprinzând următoarele:
Capitolul I al lucrării abordează elemente teoretice privind analiza economico-financiară, despre tipologia, funcțiile, conținutul, factorii care intervin în rezultatul activității economice, metode și tehnici utilizate în analiză, condițiile și princiipiile sale, și sursele de informații și principalii utilizatori ai rezultatelor analizelor economico-financiare.
Capitolul II atinge prezentarea teoretică a formei de comerț practicate de întreprinderea căruia se face studiul de caz, și anume : magazinul de proximitate. Analiza acestuia ne permite să observăm noțiunile generale, sistemul tehnologic, structura funcțională, aprovizionarea, depozitarea și activitatea de vânzare a unui magazin de cartier.
Capitolul III face prezentarea generală a societății SC Veva SRL, și anume istoricul acesteia, obiectul de activitate, analiza comercială, piața pe care activează societatea, politica de preț, clientela, furnizorii, resursele umane, aprovizionarea în cadrul firmei și analiza stocurilor.
Capitolul IV se referă strict la stdiul de caz privind analiza performanței comercială la SC Veva SRL, se analizează o serie de indicatori economici, și anume: cifra de afaceri, indicatorii din contul de profit și pierdere ( veniturile, cheltuielile, profitul brut, profitul net), numărul de salariați, activele circulante, analiza stocurilor, indicele casă și conturi, creanțele, capitalurile totale, datoriile totale, capitalul social, indicatorii derivați din bilanț, indicatorii de eficiență, inidicatorii de profitabilitate (marja de profit brut, marja de profit net, rentabilitatea capitalului propriu înainte și după impozitare). La încheierea capitolului se efectuează sinteza analizei prin metoda SWOT, se arată punctele tari, punctele slabe, oportunitățile și amenințările la adresa întreprinderii.
Din analiza indicatorului cifrei de afaceri reiese că evoluția în valorii absolute a cifrei de afaceri este una crescatoare în toate ciclurile economice evoluate; astfel în anul 2008 față de anul 2007 valoarea cifrei de afaceri are un plus de 186774 Lei, iar în anul 2009 față de anul 2008 valoarea cifrei de afaceri are un plus de 185096 Lei .
În procente situația evoluției cifrei de afaceri este inversă: anul 2009 aduce întreprinderii o scădere a evoluției cifrei de afaceri față de anul 2008 cu un procentaj de 2,76%.
Analizând evoluția veniturilor în valori absolute reiese că acestea își modifică crescător valorile de la un ciclu economic la altul; astfel în anul 2007 valoarea veniturilor era de 1064627,00 Lei , în anul 2008 veniturile au crescut cu 185023,00 Lei , valoarea acestora ajungând la 1249650,00 Lei, în anul 2009 din nou acestea realizează o creștere în valoare de
186877,00 Lei ajungând la valoarea de 1436527,00Lei.
Analizând în procente evoluția veniturilor, rezultatul de această dată este descrescător, veniturile anului 2009 fiind cu 2,43% mai mici decât cele al anului 2008, procentul scazând de la 17,38% la 14,95%.
Evoluția cheltuielilor în ciclurile analizate este descrescătoare atât în valori absolute cât și în procente. Astfel, indicatorul cheltuielilor în anul 2009 au fost în valoare de 147102,00 Lei, acestea înregistrând o scadere absolută în valoare de 70037,00 Lei față de anul 2008 când se înregistra valoarea de 217139,00 Lei . Descreșterea procentajului indicatorului cheltuielilor este în valoare de 9,72% în anul 2009 față de anul 2008,acesta modificându-se de la 21,87% la 12,15%.
Analizând dinamica profitului observăm că în valori absolute în anul 2008 acesta are o decădere mare ajungând la valoarea de 39622,00 Lei de la 71738,00Lei cât se înregistra în anul 2007; însă 2009 aduce o creștere mult așteptată de întreprindere valoarea profitului brut ajungând la 79397,00 Lei, diferența înregistrată fiind de 39775,00 Lei.
Evoluția dinamicii în valori absolute a profitului net este aproximativ aceeași ca și cea a profitului brut înregistrând o creștere semnificativă în anul 2009 față de anul 2008 ajungând la valoarea de 65673,00 Lei de la valoarea de 32495,00 Lei cât se înregistra în anul 2008.
Evoluția în procente a dinamicii profitului net este și ea una crescatoare, diferența dintre anii 2009 și 2008 fiind de 147,90%.
Evoluția indicelui activelor imobilizante este una crescătoare, diferența constatată în
anul 2009 față de anul 2008 fiind una mică în valoare de 0,23%, ajungându-se la valoarea de 184411,00 Lei față de valoarea 169695,00 Lei înregistrată în anul 2008.
Analizând evoluția indicelui activelor circulante se observă o creștere semnificativă a acestuia în anul 2009 față de anul 2008, diferența în valori absolute fiind de 48754 Lei iar în procente de 129,55%.
Evoluția stocurilor este și aceasta una crescătoare,în anul 2008 stocurile înregistrau o
valoare de 16555,00 Lei iar în anul 2009 acestea erau în valoare de 25636,00 Lei, diferența constatată în valori absolute este de 9081 Lei, iar în procente este de 38,99%.
Analizând evoluția indicelui casă și conturi am observat o creștere foarte mare în anul 2009 față de anul 2008, diferența înregistrată în valori absolute este de 41992 Lei iar în procente este de 612,32%.
Evoluția indicelui creanțelor în perioada analizată este una descrecătoare, în anul 2009 aceasta ajunge la valoarea de 7073 Lei față de anul 2008 când se înregistra valoarea de 9392 Lei, diferența în procente fiind de 36,47%.
Analizând evoluția indicelui capitalurilor totale observăm o creștere a acestora, în anul 2009 față de anul 2008 se înregistreză o creștere substanțială în valori absolute de 65673 Lei iar în procente diferența constatată este de 17,49%.
Evoluția indicelui datoriilor totale este una crescătoare în ciclurile financiare analizate, astfel în anul 2009 valoarea datoriilor ajunge la 103989,00 Lei față de anul 2008 când valoarea datoriilor era de 102544,00 Lei, diferența constatată în valori absolute este de 1445 Lei iar în procente este de 12,94%.
Datele procentuale obținute în urma analizelor sunt prezentate în următorul tabel:
Tabelul nr 33.
Evoluția în procente a indicatorilor economici la SC Veva SRL
Rezultatele procentuale ale analizelor sunt prezentate în următoarea figură:
Figura 4.30. – Evoluția în procente a indicatorilor economici la SC Veva SRL
În urma anlizei activității comerciale la SC Veva SRL, am observat următoarele:
este o întreprindere profitabilă
are un management modern ;
are o structură organizatorică optimă ;
are produse diversificate și de bună calitate ;
a obținut profit constant ;
are posibilitatea și condițiile de diversificare a produselor ;
se confruntă cu creșterea datoriilor și scăderea vitezei de încasare a creanțelor;
firma încearcă și reușește să-și scadă cheltuielile;
în perioada analizată intreprinderea se bucură de creșterea: cifrei de afaceri, veniturilor, profitului, numărului de salariați, activelor imobilizate, activelor circulante, indicelui casa și conturi și a capitalurilor totale
Propuneri
Pentru ca întreprinderea să se bucure în continuare de prosperitate și să urce pe treptele cele mai înalte ale profitului, acesta fiind scopul tuturor activităților firmelor, este necesar să urmărească și să atingă realizarea următoarelor propunerii:
angajarea unei persoane care să se ocupe strict de aprovizionarea de produse care lipsesc de moment din magazin, până în momentul când acestea vor fi livrate de furnizorul principal al acelui produs;
micșorarea adaosului comercial, deoarece sunt clienți care refuză mărfurile,acestea având prețuri mai ridicate decât a concurenței din jur;
lărgirea spațiului comercial, atât a spațiului unde are loc vânzarea cât și a magaziei de produse;
menținerea continuă a personalului de caliatate;
menținerea relațiilor într-o armonie perfectă cu furnizorii;
tratarea în continuare a clienților cu cea mai mare seriozitate și insuflarea acestuia că el este tot ce contează pentru firmă.
BIBLIOGRAFIE
Anamaria Tohătan-Analiza economică globală a întreprinderii Vol. I,Ed.Risoprint,Cluj Napoca,2009
Anamaria Tohătan- Analiza economică globală a întreprinderii Vol II, Ed. Universității de Nord Baia Mare, 2010
Anamaria Tohătan- Analiza datelor din situațiile financiare ale întreprinderii, Ed. Universității de Nord Baia Mare, 2010
Anamaria Tohătan- Economia comerțului, Ed. Risoprint, Cluj Napoca, 2004
Barbulescu C. – Economia și gestiunea întreprinderilor, Ed. Economică, București, 1996
Bășanu Gheorghe- Managementul aprovizionării și desfacerii, Ed. Economică, București 1998
Cabariu L. – Analiza și evaluarea societăților comerciale, Ed. Expert 2002
Ghic G. , Grigorescu C. I. – Analiza economico-financiară, abordări teoretice, Ed. Universitară, 2009
Jaba O. – Analiza strategică a întreprinderii, Ed. Sedcom Libris, Iași, 2001
Patriche Dumitru- Tratat de economia comerțului, Ed. Eficient, București, 1998
Păvăloaia W., Păvăloaia D.- Analiză economico-financiară, Ed. Tehnopres, 2009
Petrescu S. – Analiză și diagnostic financiar-contabil, Ed. CECCAR, București, 2008
Russu Corneliu – Managementul întreprinderilor mici și mijlocii,București 1996
Sabău Felicia – Marketing , Ed. Risoprint, Cluj Napoca, 2007
Sabău Felicia – Bazele Marktingului, Ed. Umbria, Baia Mare, 2002
Dan Ușvat- Economia comerțului, www. UVVG.ro
xxx- www.veva.ro
xxx- www.totalfirme.ro
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Studiu Privind Analiza Performantei Comerciale la Sc (ID: 132262)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.