. Studiu Privind Activitatea de Creditare (s.c. Xyz S.a., Timisoara)

CAPITOLUL.I. NECESITATEA ȘI CONȚINUTUL REFORMEI SISTEMULUI BANCAR DIN ROMÂNIA

1.1. CONTEXTUL POLITIC ȘI ECONOMIC DIN EUROPA CENTRALĂ ȘI DE EST

Prin acest demers se analizează influența trecerii de la o economie centralizată la o economie de piață asupra activității bancare din România. Această tranziție are loc în contextul evoluțiilor similare din celelalte țări din Europa Centrală și de Est.

Evenimentele politice de la sfârșitul anilor '80 din acest spațiu geografic au determinat ca multe țări din acestă parte a lumii să treacă de la economia centralizată la economia de piață. Cu toate că ritmul tranziției și nivelul modificărilor variază de la o țară la alta, procesul cunoaște anumite trăsături comune.

Băncile într-o economie centralizată

În fostele economii centralizate din Europa de Est, în general, structurile bancare funcționau în sistemul "monobancă". După cum o arată și numele, acest sistem era caracterizat prin faptul că exista un sistem de bănci unic, pentru implementarea politicilor economice ale statului uni-partid.

Nu exista concurența bancară și nici nu se aprecia că ar fi fost necesară. Activitățile bancare erau limitate și destinate a servi exclusiv obiectivelor stabilite prin planul centralizat. Băncile într-o economie de comandă, erau subordonate planificării centralizate fiind, în principal, utilizate pentru:

a propune planurile de credit necesare implementării obiectivelor centrale de producție industrială;

a orienta subvențiile de stat către anumite sectoare de activitate sau alte domenii de investiție;

a transfera fonduri între agenți sau organizații guvernamentale;

a păstra evidențele financiare ale intreprinderilor de stat.

În unele țări cum a fost și cazul României, funcțiile sistemului tip monobancă erau repartizate pe anumite bănci destinate a deservi necesitățile anumitor sectoare, cum ar fi agricultura sau comerțul exterior. Chiar și în condițiile existenței mai multor bănci, nu exista nici o competiție între ele și nici un motiv pentru a dezvolta practicile unei activități bancare pe baze comerciale, fiecare dintre aceste bănci fiind specializate pentru un anumit sector de activitate economică.

Caracteristicile băncilor în economia de piață

În țările cu economie de piață, băncile există nu numai pentru a satisface cerințele pieței, dar și pentru a participa ele însele pe piață. Băncile operează nu numai pentru a oferi servicii financiare companiilor, ci și pentru a "fi" companii.

Deși toate băncile au proceduri precizate de evaluare a bonității companiilor, investirea banilor într-o afacere presupune, întotdeuna un element de risc, deoarece nici o bancă nu poate fi absolut sigură că afacerile creditate vor putea asigura rambursarea datoriilor contractate.

În calculele lor, băncile acceptă un anumit element de risc și, de aceea, și-au dezvoltat metode de estimare și minimizare a riscului. Într-o economie de piață, băncile concurează pentru atragerea clienților, adică pentru un segment de piață. Concurența interbancară orientează activitatea bancară mai aproape de cerințele clientului, prin dezvoltarea unei oferte de produse bancare, mai multe și mai bune, pentru atragerea și menținerea clienților. Calitatea relației dintre bancă și clienți tinde, de asemenea, să crească într-un mediu competițional (receptivitate, politețe, promptitudine și eficiență).Concurența între bănci poate avea și unele efecte negative, dacă băncile situează obiectivele privind obținerea unui profit înaintea celor referitoare la etică și onestitate. Acesta este un domeniu în care rolul băncilor, de intermediari în economie, ar putea fi în contradicție cu rolul lor de instituții care au drept scop obținerea de profit.

Din aceste considerente, reglementarea activității bancare este necesară pentru a proteja clienții care-și încredințează banii băncilor. Reglementările pot lua forma normelor proprii băncilor sau a reglementărilor legislative, abordate separat sau corelat. Alături de reglementările proprii diferitelor sisteme bancare, s-au elaborat și acceptat standarde bancare internaționale, în domeniul adecvării capitalului. Criteriile adecvării capitalului permit stabilirea unui anumit nivel al capitalului de bază, astfel încât instituțiile care funcționează ca bănci să aibă un capital suficient pentru a-și satisface obligațiile financiare și pentru a dezvolta operațiuni în condiții de stabilitate.

Schimbări în activitatea bancară din țările Europei Centrale și de Est

Trecerea de la un sistem bancar centralizat la un sistem bancar specific economiei de piață s-a desfășurat, în mod asemănător, în aproape toate țările Europei Centrale și de Est. A fost adoptat, în general un sistem cu două nivele, format dintr-o bancă ce a preluat funcțiile de bancă centrală și un număr de bănci comerciale, prin care se derulează operațiunile bancare.

Odată cu restructurarea sistemului bancar, riscurile implicate în activitatea privind împrumuturile nerambursate au fost împărțite, sub diferite forme, între stat, bănci și investitori. Au fost introduse modificări importante, atât în structura tranzacțiilor și a relațiilor financiare, cât și în ceea ce privește cadrul legal și instituțional la nivelul de ansamblu al economiei (introducerea de noi tipuri de relații de afaceri și înființarea de noi instituții financiare, un nou cadru legislativ, etc.).

Probleme tipice care au apărut în procesul tranziției de la economia centralizată la cea de piață

Tranziția în țările Europei Centrale și de Est a fost însoțită de numeroase probleme. De exemplu, în unele țări capitalul minim necesar pentru crearea unei noi bănci a fost stabilit la un nivel prea mic, fapt care a determinat o proliferare a băncilor cu un potențial relativ slab. Acest aspect este, în special, valabil pentru țările CSI (Comunitatea Statelor Independente). Alte țări, care s-au confruntat cu această problemă (cum ar fi Slovenia), au reajustat cerințele privind nivelul minim de capital al unei bănci.

Cu toate că se dezvoltă rapid, în aceste țări, experiența funcționării economiei de piață și practicile financiare care operează în cadrul acesteia sunt încă limitate. Lipsa de experiență poate genera probleme atât la nivelul băncilor centrale, cât și la nivelul băncilor comerciale.

Pe ansamblul infrastructurii bancare, lipsa automatizării se reflectă printr-un sistem de plăți lent și neadecvat standardelor internaționale. Necunoașterea eticii și principiilor specifice comportamentului de piață conduce la un nivel slab al serviciilor și o lipsă de orientare către client.

Există posibilitatea apariției ‘’efectului de domino’’ a rău platnicilor, care afectează atât băncile, cât și debitorii acestora. Noile bănci comerciale operează, deseori, într-un context de instabilitate și schimbări economico-sociale rapide, context în care cele mai dure consecințe ale tranziției economice sunt evidente (cum ar fi șomajul, nivelul mare al inflației, problemele sociale).

Soluționarea problemelor este dificilă, cu atât mai mult cu cât politicile adoptate trebuie aplicate în condițiile a numeroși factori interni și externi restrictivi.

1.2. REFORMA SISTEMULUI BANCAR ROMÂN

Reforma bancară în România a început în decembrie 1990 când a fost introdusă structura bancară pe două niveluri: Banca Națională a României și băncile comerciale. În procesul de organizare a sistemului bancar de tip occidental, Banca Națională a României și-a asumat funcțiile tradiționale ale unei bănci centrale, iar operațiunile comerciale pe care le efectuase anterior au fost transferate unei bănci comerciale nou înființate.

1.2.1. ÎMBUNĂTĂȚIREA CADRULUI LEGISLATIV

Dacă problemele acumulate în sistemul bancar erau deosebit de grave, în schimb posibilitățile de abordare a lor s-au diversificat și au evoluat continuu, până în prezent. Astfel în aprilie 1991 au fost adoptate de Parlament, Legea privind activitatea bancară (Legea nr. 33/1991) și Legea privind Statutul Băncii Naționale a României (Legea nr. 34/1991) cu scopul declarat de a avea un sistem bancar modern. Evoluția continuă a activității economice și creșterea rolului băncilor în economia românească a determinat apariția noilor legi bancare în anul 1998 (Legea nr. 58/1998 – Legea bancară, Legea nr. 101/1998 privind Statutul Băncii Naționale a României și Legea nr. 83/1998 privind procedura falimentului băncilor).

Noile legi au fost elaborate în concordanță cu directivele bancare ale UE. BNR urmărește îndeaproape modificările ce apar în legislația bancară a țărilor dezvoltate, îndeosebi în țările membre ale UE, și intenționează să îmbunătățească în continuare cadrul legal privind activitatea bancară, pentru a-l alinia la reglementările UE. Această activitate se va bucura de asistență tehnică internațională și va facilita integrarea europeană a României.

1.2.2. BANCA CENTRALĂ

Potrivit statutului băncii centrale, BNR are un grad mare de independență, ea răspunzând numai în fața organului legislativ al țării. Guvernatorul și Consiliul de Administrație sunt numiți de Parlament la recomandarea primului ministru, pe termen de 7 ani, cu posibilitatea de reînnoire a mandatului, și pot fi schimbați numai de către Parlament, la cererea primului ministru.

În calitate de bancă centrală, BNR are ca obiect principal de activitate controlul masei monetare și nivelul dobânzilor, răspunzând de asemenea, de conducerea politicii valutare și de administrarea rezervelor oficiale internaționale ale statului. De asemenea BNR este organul unic de supraveghere bancară, fiind împuternicită prin lege să acționeze ca
împrumutător de ultimă instanță pentru societățile bancare aflate în dificultate de plăți. Trebuie menționat că legea privind activitatea băncii centrale stabilește limitele pentru împrumuturile pe care Banca Națională le poate acorda bugetului de stat.

Autorizarea bancară

Reglementările privind autorizarea bancară urmăresc să împiedice posibilitatea pătrunderii unor bănci slabe în sistemul bancar sau, cel puțin, să limiteze volumul operațiunilor lor. Astfel, în baza prerogativelor sale BNR a intervenit în limitarea activității unor bănci care efectuau tranzacții în monedă națională, sau a redus volumul operațiunilor lor valutare.

În ultimii ani, BNR a înregistrat un progres substanțial în ceea ce privește adoptarea regulilor prudențiale.

Activitatea de supraveghere

Ca urmare a consolidării capacității de supraveghere, BNR a efectuat inspecții la fața locului, atât la bănci de stat, cât și particulare, în scopul verificării solidității financiare a acestor instituții și a respectării de către acestea a legilor și reglementărilor în vigoare. Examinările la fața locului sunt completate cu supravegherea indirectă. În vederea întăririi activităților de supraveghere, BNR beneficiază de asistență tehnică din partea programului PHARE, precum și din alte surse.

În prezent, specialiștii BNR sunt angrenați în realizarea unei centrale privind riscul de credit. Încheierea acestui proiect va oferi băncilor posibilitatea de a cunoaște nivelul datoriei principalilor lor clienți față de sectorul bancar și va permite o mai bună administrare a riscurilor de credit.

BNR cooperează cu organismele internaționale (FMI, Banca Mondială, BERD) pentru îmbunătățirea metodologiei privind statistica monetară, a sistemului de plăți și pentru dezvoltarea infrastructurii bancare și a sistemului informațional.

1.2.3. SISTEMUL BĂNCILOR COMERCIALE

Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancară, prevede modificări substanțiale ale sistemului bancar din România. Băncile, care au devenit societăți pe acțiuni, sunt independente și orientate către maximizarea profitului, având dreptul să se implice într-o paletă largă de operațiuni bancare și să funcționeze pe întreg teritoriul țării cu condiția respectării cadrului de reglementare și supraveghere stabilit de BNR. O dată cu introducerea noii legislații privind activitatea bancară, au fost înființate noi bănci private în scopul promovării unor piețe competitive și imprimării unui rol piețe competitive și imprimării unui rol mai activ sectorului bancar în economie prin diversificare și îmbunătățirea serviciilor bancare.

Sistemul bancar românesc încă se caracterizează printr-un înalt grad de concentrare și segmentare. De aceea se fac eforturi considerabile în direcția privatizării bancare, adică a băncilor mari cu capital majoritar de stat. În prezent BRD este privată, deoarece Groupe Societe Generale a preluat 51% din acțiunile băncii, urmând ca în perspectivă să se privatizeze și alte bănci cu capital majoritar de stat (BCR, BANCPOST, EXIMBANK).

Privatizarea majorității băncilor de stat va fi supusă unei legi speciale care este în dezbatere în cadrul Parlamentului. Proiectul de lege stabilește doar condițiile generale, lăsând Guvernului câmp larg de acțiune în privința desemnării uneia sau alteia dintre bănci, în funcție de caz, pentru a fi supusă procesului de privatizare.

Datorită eforturilor Guvernului român în direcția aderării la Uniunea Europeană și preocupării privind convertibilitatea leului, băncile comerciale vor avea o evoluție ascendentă. În acest context se prevăd pentru perioada viitoare:

utilizarea sporită a metodelor și practicilor specifice unei economii de piață, inclusiv tehnici de analiză financiară, control și prognoză;

consolidarea experienței din diferite sectoare bancare și apariția de noi sectoare cu alte tipuri de specializări;

participarea crescândă și concurența tot mai puternică a băncilor străine;

apariția de noi tipuri de instituții financiare.

Băncile vor trebui să ofere o gamă tot mai mare de produse și servicii bancare pentru clienți, în special la nivelul instrumentelor de plată (cecuri, cărți de credit), credite personale și consultanță financiară.

1.3. OBIECTIVELE SISTEMULUI BANCAR ROMÂNESC ÎN CONTEXTUL PROCESULUI DE REFORMĂ

Principalul obiectiv al reformei sistemului bancar românesc este de a se crea un sistem bancar modern, corespunzător standardelor internaționale, care să contribuie direct la dezvoltarea și stabilitatea economiei. Acest obiectiv poate fi atins prin activitatea concertată a BNR și a băncilor comerciale.

Armonizarea internă

Pentru a stabili standarde și practici comune, în cadrul sectorului bancar, s-au a întreprins următoarele acțiuni:

a fixat limite superioare pentru împrumuturile individuale;

a elaborat proceduri și cerințe pentru autorizarea noilor bănci;

a fixat limite pentru expunerea valutară a băncilor;

a reglementat nivelul creditelor interbancare;

a reglementat calitatea băncilor de acționar la instituții nebancare;

a interzis anumite activități, cum ar fi angajarea directă pe piața titlurilor de valori sau formarea de carteluri bancare.

Armonizarea cu practicile bancare vest-europene

Pentru asigurarea practicilor bancare românești la același nivel cu standardele și practicile bancare internaționale, BNR are, ca prim obiectiv, corelarea regulamentelor bancare cu cele ale UE. De asemenea, BNR – împreună cu Asociația Română a Băncilor și sectorul bancar, în general – încearcă să contribuie, direct sau prin anumite măsuri, la îmbunătățirea următoarelor domenii:

tehnologie bancară;

perfecționare profesională;

dezvoltarea infrastructurii financiare;

privatizarea și restructurarea economică.

Tehnologia bancară

Sistemul actual de decontare a plăților este un domeniu în care schimbările pot fi accelerate atât prin introducerea unor noi tehnologii de lucru, cât și prin promovarea unei noi politici. BNR și băncile comerciale sunt preocupate să îmbunătățească viteza și eficiența sistemului de plăți.

Înființarea unei case de compensare interbancară și computerizarea sistemului de compensare constituie un obiectiv important. În practică, perfecționarea continuă a sistemului de compensare a plăților depinde, direct, de dezvoltarea infrastructurii și a sistemelor de telecomunicație, în mod special. Băncile românești au introdus tehnologia bancară la limita sistemului intern de telecomunicații, care trebuie dezvoltat în continuare.

Marea majoritate a băncilor sunt membre SWIFT, care este un sistem de transmitere a mesajelor la nivel internațional. Prin acest sistem, tranzacțiile internaționale cu băncile corespondente sunt, în general, prelucrate mai rapid decât cele interne.

Perfecționarea profesională

Extinderea continuă a sistemului bancar românesc a generat o nevoie acută de personal cu pregătire profesională bancară, în special la nivelul conducerii medii. S-au făcut progrese considerabile în acest domeniu de când a fost înființat Institutul Bancar Român care oferă pregătire profesională în domeniul bancar și financiar, la toate nivelele: preuniversitare (cursuri “la distanță”), universitar (prin Colegiul Bancar al I.B.R.), post-universitar (prin Centrul de Formare și Specializare Bancară).

Dezvoltarea infrastructurii financiare

Pentru sporirea clientelei bancare, trebuie să crească încrederea internă și internațională în sectorul financiar și în întreaga economie românească. Într-o anumită măsură, dezvoltarea infrastructurii financiare, ca una dintre cerințele creșterii încrederii, revine sectorului bancar.

Dezvoltarea de ansamblu a sectorului financiar depinde, însă, și de evoluția complexă și adesea contradictorie a unor factori externi sectorului bancar român.

Acești factori includ:

tendințele și fenomenele politice, sociale și economice;

accesul României la piețele externe;

relațiile României cu alte țări, grupe de țări și organizații internaționale, cum ar fi Uniunea Europeană și instituțiile din sistemul ONU;

deciziile și politicile promovate de instituții monetar – financiare internaționale, cum ar fi: FMI, Banca Mondială și BERD;

situația financiară și economică a țărilor europene;

evoluțiile politice, diplomatice și militare din zonă;

Sectorul bancar a identificat un număr de obiective pe termen scurt, mediu și lung de natură să dezvolte și să întărească infrastructura financiară.

Exigența manifestată de BNR în activitatea de supraveghere determină progrese considerabile în introducerea și utilizarea standardelor internaționale de credit și contabilitate.

Legislația bancară română a stabilit condiții favorabile pentru înființarea băncilor cu capital străin. Aceste reglementări sunt de natură să asigure un echilibru între protejarea intereselor românești și realizarea unui climat atractiv pentru investitorii străini.

Planurile de dezvoltare pe termen mediu și lung pentru crearea unei infrastructuri financiare includ:

funcționarea și dezvoltarea Bursei de valori;

privatizarea băncilor de stat;

continuarea privatizării intreprinderilor de stat;

încurajarea continuă a investițiilor străine;

stoparea inflației;

convertibilitatea deplină a leului.

Crearea bursei de valori are ca rezultat, în principal, creșterea rolului băncilor comerciale în monitorizarea și supravegherea emisiunilor de noi titluri de valoare.

Introducerea unei legislații riguroase în domeniul falimentului, înființarea bursei de valori, dezvoltarea pieței valorilor mobiliare marchează o modificare semnificativă în evoluția sistemului financiar românesc. Aceste evoluții apropie România de standardele și practicile vest-europene, stimulează comerțul și atrag investițiile străine.

Privatizarea și restructurarea economică

Băncile comerciale românești, în mod curent, investesc fonduri la constituirea capitalului unor firme particulare sau al unor intreprinderi de stat care sunt în curs de privatizare. În acest mod, băncile sprijină tranziția către o economie de piață. Băncile cu capital privat tind să sprijine mai mult intreprinderile particulare.

De asemenea, băncile comerciale gestionează împrumuturile primite de România de la organisme internaționale, cum ar fi Banca Europeană de Investiții (BEI), Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și Banca Mondială, destinate să sprijine, prioritar, intreprinderile particulare sau anumite domenii, de exemplu cel energetic (energia electrică) și agricultura.

Fondul Monetar Internațional (FMI), Banca Mondială și BERD au fost principalii finanțatori în sprijinirea dezvoltării anumitor sectoare economice și financiare din România. Împrumuturile și facilitățile acordate de aceste instituții sunt, deseori, însoțite de condiții restrictive, dar importante pentru dezvoltarea sectorului bancar românesc.

Politica monetară

Guvernul și BNR au promovat o politică monetară severă, cu scopul de a controla inflația. În acest context, restrângerea capacității de creditare a băncilor comerciale a determinat creșterea ratei dobânzilor bancare, în efortul lor de a atrage depozite de la investitori particulari.

Convertibilitatea leului

Un obiectiv important al politicii valutare la nivel macroeconomic îl reprezintă stabilizarea puterii de cumpărare a leului, a cursului valutar în raport cu monedele străine, pentru a se realiza premisele deplinei convertibilități a leului pe piețele valutare.Pentru a fi convertibil, leul trebuie să fie cotat liber pe piețele monetare internaționale, iar cursul de schimb valutar să fie determinat de forțele pieței, ca și în cazul celorlalte valute convertibile. Din punct de vedere al încrederii, firmele străine vor dori mai mult să aibă relații comerciale cu intreprinderi românești, dacă vor avea certitudinea că leul are un curs stabil pe piața valutară internațională și, deci nu vor fi dezavantajate de reglementări interne.

CAPITOLUL.II. ADMINISTRAREA RESURSELOR ȘI PLASAMENTELOR ÎN SISTEMUL BANCAR

2.1. GESTIUNEA BANCARĂ – CONCEPT, TRĂSĂTURI

Comerțul cu bani a apărut mult înaintea băncilor. Încă din evul mediu, din rândurile negustorilor, zarafii s-au separat ca pătură socială și se ocupau cu comerțul de monede locale și monede străine. În mâinile zarafilor, se concentrau disponibilitățile monetare ale negustorilor, evitându-se astfel riscurile de păstrare a valorilor. Concentrarea sumelor în monedă în mâinile zarafilor, la început, pentru o perioadă relativ scurtă, se limita la păstrarea în deplină siguranță a monedelor de aur a celor care dețineau puterea și a negustorilor. După un timp, din sumele păstrate, zarafii au început să acorde credite. O parte însemnată dintre zarafi, odată cu dezvoltarea societății, s-au transformat treptat în bancheri.Primele bănci au apărut prin secolul al XVI-lea la Veneția, Genova și Milano. Băncile au luat o tot mai mare dezvoltare pe măsura extinderii relațiilor de producție, contribuind la eliminarea creditului de condițiile înrobitoare ale cămătăriei.Tot în secolul al XVI-lea au apărut și așa numitele asociații de credit, care acordau membrilor credite în condiții favorabile. Astfel de asociații au căpătat o largă dezvoltare în Olanda, Germania, Italia, Anglia și alte țări.

Circulația capitalului de împrumut este înfăptuită, în principal, prin intermediul unor organizații de credit, adică prin bănci. În aceste condiții, s-a ajuns la o creștere a activității bancare, care s-a generalizat la sfârșitul secolului al XIX-lea.Băncile reprezintă intreprinderi particulare, societăți în nume colectiv, societăți anonime sau ale statului care concentrează capitalurile disponibile din economie și le pun ladispoziția agenților economici, inclusiv statului sub formă de credite.

Gestiunea bancară poate fi definită ca fiind ansamblul de operații cu privire la atragerea de fonduri disponibile de la public, în conturi cu numerar sau titluri negociabile plătibile la vedere sau la termen, în vederea păstrării și funcționării lor, iar pe de altă parte acordă credite solicitanților.Gestiunea unei bănci constă în concilierea acestor funcții sau activități diferite, respectând anumite echilibre menite să asigure perenitatea instituției. Dar, dincolo de acest obiectiv, băncile, ca toate instituțiile, își apără propriile interese și drepturile dobândite.

Cu toate că fiecare formă a managementului bancar își are propriile ei funcționalități, dat fiind specificul activității pe care o desfășoară, totuși, în ansamblul lor și la nivel macroeconomic, băncile îndeplinesc următoarele funcții:

atragerea disponibilităților monetare, temporar libere, ale diferiților agenți economici. În acest sens, intreprinzătorii, instituțiile, diferitele societăți, populația, chiar și statul apelează la bănci pentru a le păstra veniturile și capitalurile, pentru care plătesc o anumită dobândă;

acordarea și deci, distribuirea de mijloace bănești suplimentare diferiților agenți – la solicitarea acestora – în vederea completării capitalurilor proprii. În felul acesta, băncile se dovedesc un sprijin real în susținerea proceselor economice pe care le desfășoară un agent economic sau altul;

băncile, în principal Banca Centrală, datorită poziției pe care o are în mecanismul economic, emit și deci, pun în circulație atât monedă de hârtie, monedă divizionară cât și monedă de cont, contribuind astfel la asigurarea proceselor de aprovizionare, producție și desfacere și pe această bază, la formarea masei monetare în circulație;

o funcție deosebită a băncilor este aceea de a crea instrumente de credit ale circulației. Astfel ele pot să acorde credit prin mijloacele proprii de care dispun, prin acumulările formate din diferite depuneri și prin emisiunea de bancnote; în felul acesta, este limitată cantitatea de numerar care ar trebui să circule în realitate;

activitatea bancară pune în evidență atât avantajele de ordin tehnic cât și economic; întrucât asigură păstrarea sumelor proprietate a deponenților, efectuarea rapidă a plăților și, nu în ultimul rând, capacitatea de a deține informații și de a ține evidențe certe.

Activitatea bancară se întrepătrunde cu activitatea economică, penetrând în mecanismul complex al acesteia, având, totodată, rolul de a servi procesul decizional și luarea măsurilor în legătură cu politica monetar – financiară a statului.

Criteriile gestionării bancare

Fie că sunt naționalizate sau particulare, iar statul, fie că este socialist sau liberal, băncile, ca și intreprinderile sunt administrate în funcție de obiectivele de maximizare a profiturilor și de minimizare a riscurilor cu respectarea restricțiilor reglementare.

1. Rentabilitatea

Pentru ca o bancă să realizeze un serviciu, este necesar ca produsele sale bancare (constituite în principal, din dobânzile percepute la creditele acordate) să depășească cheltuielile bancare (constituite, în principal, din dobânzile plătite pentru resursele colectate) și astfel soldul colectat, numit produs bancar net (PBN) să fie mai mare decât cheltuielile de exploatare (cheltuielile cu personalul, impozite, chirii, amortismente). Acești indicatori se pot exprima prin următoarele ecuații:

Produse bancare – Cheltuieli bancare = PBN

PBN – Cheltuieli de exploatare = Rezultat

Această abordare care corespunde, în mod simplificat, planului contabil bancar, arată că rentabilitatea băncilor se analizează la două niveluri, pe de o parte, produsul bancar net, iar pe de altă parte cheltuielile de exploatare.

a) Formarea produsului bancar net (PBN)

Se poate considera că activitatea bancară constă în vânzarea creditelor la un preț stabilit (dobânda creditelor) și răscumpărarea lor la un preț diferit și inferior (rata de rambursare a creditelor). În această optică, produsul bancar net este asimilat adaosului comercial tradițional. Formarea sa rezultă dintr-un volum de afaceri (capitaluri investite) și dintr-o rată a beneficiului (diferența dintre dobânzile medii ale creditelor acordate și cele ale depunerilor colectate).Produsul bancar net rezultă, deci, dintr-un volum de operațiuni (capitaluri medii) și o rată a beneficiului. Volumul operațiunilor este determinat la nivel macroeconomic, de masa monetară, iar la nivel microeconomic, de dimensiunea fiecărei bănci (segmentul de piață în distribuirea creditelor) precum și de strategia proprie (acceptarea sau nu a riscurilor).Rata beneficiului variază considerabil în funcție de tipul de activitate exercitat de fiecare bancă. Astfel, băncile de depuneri au un beneficiu mai mare datorită faptului că acestea dispun de o rețea de colectare care le permite să atragă, în special, depunerile neremunerate sau economiile slab remunerate. În schimb ele trebuie să suporte cheltuielile de exploatare generate de aceste rețele. Invers, băncile străine sau de credit pe termen mediu și lung se finanțează, în principal, pe piața monetară, dar au foarte puține cheltuieli de exploatare.

b) Cheltuieli de exploatare

Ca orice intreprindere, cheltuielile de exploatare pot fi analizate după rețeaua lor (conform contabilității generale) și după funcția lor (conform contabilității analitice și de gestiune). Cheltuielile de exploatare includ cheltuielile cu salariile, cheltuielile generale, comisioanele. Ele sunt influențate de gradul de bancarizare, politica de personal, informatizarea (cheltuielile generale).

2. Riscurile

Acordând credite banca își asumă mai multe tipuri de riscuri, determinate, fie de calitatea celui care face împrumutul (insolvabilitatea), fie de evoluția economică generală (riscurile dobânzilor și ale cursurilor de schimb), fie de structura financiară a băncii.

a) Insolvabilitatea reprezintă principalul risc, dovadă volumul mare de garanții de asigurare. Pentru a preveni acest risc, băncile (mai ales cele franceze) au mai multă încredere în eficiența garanțiilor reale (ipoteci) sau personale (cauțiuni) decât în analiza economică a situației celui care primește împrumutul.

Dezvoltarea operațiunilor internaționale, a determinat apariția altor tipuri de riscuri: riscul de țară șI în cadrul acestuia, riscul de suveranitate.

b) Evoluția economică generală poate crea alte tipuri de riscuri pentru bancă. Este vorba, îndeosebi, de riscul dobânzii.

Pentru a se asigura împotriva riscurilor inerente acestor variații ale dobânzii, băncile încearcă să-și “lege”, în mod constant, resursele pe termen lung de utilizările pe termen lung. Rezultă că o bancă poate să ia împrumuturi pe termen scurt și să acorde împrumuturi pe termen lung sau invers.

Evoluția cursurilor de shimb poate să conducă, de asemenea, la pierderi (sau profituri) importante, deoarece băncile franceze sunt puternic angajate în operațiuni cu devize. Cu toate acestea, băncile se pot asigura împotriva acestui risc (și aproape toate declară că o fac), evitând să ia “poziții de schimb”, atitudine care constă pentru fiecare valută și pentru condiții identice, în a avea tot atâtea creanțe câte datorii. În acest caz, variația cursului devizelor nu afectează rezultatul.

c) Structura financiară a băncii determină dimensiunea riscurilor – dobânda și cursul de schimb pe care și le asumă. Aici se pune problema preschimbării pentru băncile care au utilizări (credite acordate) pe termen mai lung decât resursele colectate. [inând cont de preferința depunătorilor pentru lichidități, această preschimbare este inevitabilă. Dacă este de amploare (de exemplu, când 60Î din totalul resurselor sunt la vedere sau pe termen foarte scurt și când, invers, 60Î din totalul creditelor sunt pe termen mediu sau lung, banca își mărește riscul dobânzii și în plus, se creează un risc de lichiditate în cazul în care depunătorii cer să-și retragă fondurile.

3. Restricții reglementare

Restricțiile reglementare emană de la autoritatea tutelară (Banca Națională); ele sunt destinate să asigure securitatea depunerilor și aplicarea politicii monetare a guvernului.

a) Securitatea depunerilor se bazează pe trei coeficienți: de lichiditate, de acoperire și de împărțire a riscului.

Coeficientul de lichiditate constă în necesitatea ca raportul de credit sub 3 luni / depuneri sub 3 luni să fie mai mare sau egal cu 60%. Acest raport are drept scop să limiteze transferul efectuat de bănci.

Coeficientul de acoperire a riscurilor are ca obiect limitarea riscului de insolvabilitate a băncilor. Fondurile proprii (capital și rezerve) trebuie să reprezinte 5% din riscurile asumate de bancă conform unei reglementări complexe.

Coeficientul de împărțire a riscurilor limitează volumul creditelor pe care o bancă poate să-l acorde aceluiași client.

b) Aplicarea politicii monetare

Obiectivele unei politici monetare sunt, în esență, pe de o parte, apărarea monedei (menținerea parității de schimb), iar pe de altă parte, lupta împotriva inflației. Soluția clasică, utilizată de majoritatea țărilor, constă într-o acțiune prin dobânzi. O creștere a acestora atrage capitalul străin (apărarea monedei) și, mărind costul creditului limitează dezvoltarea masei monetare (efect antiinflaționist) deoarece “creditele fac depunerile”.

2.2. GESTIONAREA RESURSELOR ȘI PLASAMENTELOR ÎN SISTEMUL BANCAR

În activitatea oricărei bănci este necesară o bună corelație între resursele sale de creditare și plasamentele pe care le efectuează.

RESURSELE DE CREDITARE

Resursele proprii sunt constituite din capitalul subscris de acționari și beneficiile distribuite și înglobate în diferite fonduri de rezervă sau de risc.

Ca orice societate, o bancă posedă un capital propriu. Dar acest capital este neînsemnat în raport cu cifra de afaceri și constituie mai mult o garanție față de deponenți.

Acest capital – într-o proporție mai mare sau mai mică – este imobilizat cu ocazia înființării băncii (clădiri, materiale, mașini de calcul, calculatoare, etc.).

Rezervele sunt formate din prelevări asupra beneficiilor anuale și care reprezintă fonduri de garantare.

Rezervele sunt folosite în operațiuni sigure cu scopul de a fi sustrase riscurilor și de a fi ușor transformate în lichidități. Băncile ar putea, fără îndoială, să crească fondurile prin emiterea de obligațiuni în public.

Emiterea de obligațiuni ar crește, însă, sarcinile de plăți anuale prin achitarea dobânzilor aferente, reducând astfel suma de distribuit sub forma dividendelor.

În orice caz, mărirea capitalului băncii pe o astfel de cale nu ar crește în mod sensibil posibilitățile acesteia de acțiune.

Resurse atrase

Capitalul de împrumut, adică fondurile pe care populația le încredințează băncii sub formă de depozite la vedere sau la termen constituie principalele fonduri care alimentează operațiunile de credit ale băncii.

A căuta, a menține și a crește cât mai mult volumul acestor depozite este principala activitate de atragere de resurse pentru că această activitate procură băncii marfa care constituie obiectul comerțului ei – banul.

Moneda scripturală (depozitul bancar) în circulație – depinde de atitudinea publicului, de tendințele de tezaurizare a biletului de bancă, de tendințele agenților economici și a populației de a utiliza în tranzacții curente biletul băncii centrale.

Partea “depozitelor bancare” în totalul depozitelor, este condiționată și de concurența mai mult sau mai puțin ascuțită pe care o fac banilor CEC-ul și Tezaurul, prin acordarea de dobânzi ridicate la operațiunile lor.

Volumul depozitelor la bănci este determinat de încă doi factori, care au o importanță deosebită: securitatea și remunerația.

Securitatea și remunerația fondurilor depuse sunt cei doi factori susceptibili să atragă clientela. Securitatea se bazează pe buna reputație a băncii și nivelul serviciilor acesteia. Remunerația, fără a fi neglijată, nu vine decât după aceea.

În practica bancară se disting trei categorii de depozite:

depozite la vedere

depozite cu preaviz

depozite la termen.

Dobânzile bonificate de bănci depunătorilor de fonduri depind de piața banilor și de natura depozitului. Desigur, procentul dobânzii este mai mare la depozitul cu preaviz decât la cel la vedere și încă mai ridicat de depozitul la termen întrucât banca știe cât timp să dispună de aceste fonduri, să le fructifice.

Oricare ar fi natura depozitelor pentru bancă, rambursarea acestora la timp este o problemă vitală.

Soldurile creditoare ale conturilor curente sunt formate din fondurile existente și pe care titularii le lasă neîntrebuințate, pentru o perioadă mai mare sau mai mică de timp și pe care banca le folosește pe durata existenței lor.

Rescontul la Banca Centrală (B.N.R.) – pentru a mobiliza fondurile pe care o bancă le are imobilizate în operațiunile de scont, băncile recurg la rescontul Băncii Centrale sau la alte bănci.

Rescontul constă deci, pentru o bancă, în a negocia la o altă bancă efectele de comerț pe care le-a scontat deja clienților săi, cu scopul de a obține disponibilitățile de care are nevoie – înainte de scadența efectelor comerciale.

Creditul băncii – goodwill este un acord moral de cea mai mare importanță. Creditul băncii este reprezentat de încrederea pe care aceasta o inspiră și se bazează pe o serie de elemente ponderabile și neponderabile ca: reputația, nivelul serviciilor prestate, calitatea operațiunilor, natura afacerilor, etc., și care dă semnăturii băncii o valoare ridicată comparativ cu alte bănci.

Pentru acordarea de credite după “consumarea” resurselor proprii, banca apelează la Banca Centrală, pentru refinanțare.

2.2.2. PLASAMENTELE BĂNCII

Succesul plasării fondurilor depinde de conceperea unui program investițional care urmărește următoarele aspecte:

lichiditate;

profitabilitate;

risc;

perioadă de timp;

resursele de capital.

Acestea sunt elementele despre care banca are nevoie de informații precise și la zi.

Lichiditate – activele lichide sunt activele care pot fi transformate rapid și fără pierderi în numerar sau în alte alternative ale acestuia, respectiv alte produse și servicii bancare. Cel mai lichid activ este numerarul, care este convertit la valoarea sa întrinsecă.

Profitabilitatea este un aspect esențial în procesul investițional. Profitul reprezintă rațiunea pentru care băncile operează asemănător unei companii. O bancă trebuie să realizeze suficiente venituri, din investițiile și activitățile sale pentru a-și acoperi costurile și pentru a obține și profit. Profitul este folosit pentru dezvoltarea viitoare a băncii și pentru a plăti acționarii ei. Băncile trebuie să asigure un echilibru între criteriile legate de profitabilitate, lichiditate și risc. Necesitatea băncilor de a acționa cu prudență impune anumite limite privind nivelul profitului care poate fi realizat.

Riscul – băncile, ca instituții, au o “aversiune” față de risc și, drept urmare, caută să-și minimizeze expunerea plasamentelor la pierderi.Există două principale categorii de risc pe care o bancă le poate întâlni în plasarea fondurilor:

riscul de credit;

riscul de dobândă.

Riscul de credit reprezintă pierderea rezultată din nerecuperarea totală sau parțială de către bancă, a fondurilor investite și / sau a dobânzii aferente acestora. Cele mai multe investiții comportă un anumit grad al riscului de credit, iar băncile, în general, sunt preocupate să minimizeze riscul în portofoliul lor de investiții. Riscul de credit este mai mare pentru unele investiții decât pentru altele, iar această diferență este reflectată în nivelul diferit al ratei dobânzii. Cu cât perioada pentru care sunt plasați banii este mai mare, cu atât există o probabilitate mai mare să apară evenimente nedorite.

Riscul de dobândă este pierderea rezultată din evoluția, contrar așteptărilor, a ratei dobânzii, pierdere care afectează profitul sau costurile băncii. În funcție de tipul plasamentului (investiției) atât creșterea, cât și scăderea ratei dobânzii, după caz, pot afecta negativ activitatea bancară.

Perioada de timp sau termenul/scadența se referă la intervalul de timp pentru care au fost plasate/investite fondurile.

O bancă trebuie să mențină un anumit echilibru între plasamentele (investițiile) sale pe termen scurt, mediu și lung. În opțiunea de a investi fondurile pe termen mediu și lung, băncile trebuie să aibă în vedere atât costurile de oportunitate, cât și aspectele ce privesc ușurința și costul pe care le-ar implica transformarea lor în active lichide.

Rezervele de capital – în general că băncile convin să păstreze un procent minim, în resursele lor,sub formă de capital de bază. Acest aspect permite asigurarea solvabilității activității bancare, prin limitarea expunerii la risc a băncilor ca rezultat al acordării unui volum prea mare de imprumuturi.

Tipuri de plasamente (investiții)

O bancă poate să decidă plasarea fondurilor în diferite tipuri de investiții. În funcție de perioada pentru care au fost efectuate, plasamentele pot fi clasificate în două categorii. În general, piața plasamentelor este împărțită în piața monetară și piața de capital.

Piața monetară este specializatǎ în plasarea și atragerea de fonduri pe termen scurt, inclusiv acordarea și luarea de credite de valori mari. În acest context “termen scurt” cuprinde orice interval de timp, de la o zi / noapte (over night) până la un an.

Piața monetară are mai multe segmente, fiecare dintre acestea fiind specializate în negocierea unor instrumente specifice:

piața scontului;

piața interbancară;

piața certificatelor de depozit;

piața efectelor de comerț;

piața euro-valutelor.

Piața scontului – s-a specializat în cumpărarea și vânzarea cambiilor. Cambiile sunt titluri de plată și credit, emise de companii, care conțin obligația debitorului de a plăti o sumă de bani, la o dată fixă, denumită scadență, beneficiarului cambiei.

Piața interbancară este piața în cadrul căreia băncile se împrumută reciproc, pe termen scurt. Băncile apelează la această piață din următoarele considerente:

pentru a depăși problemele legate de nevoia rapidă de lichiditate;

pentru a oferi fonduri, pe termen scurt, în cazul finanțării suplimentare a unor noi companii;

pentru a permite băncilor mari să atragă fonduri în baza cărora să acorde credite în favoarea băncilor mici, care datorită mărimii și poziției lor, nu pot să împrumute direct de pe piață.

Piața certificatelor de depozit – pe această piață, așa cum reiese și din titlu, se negociază certificate de depozit. Certificatele de depozit sunt înscrisuri care confirmă că o anumită sumă de bani a fost depozitată la bancă, iar acest înscris poate să fie răscumpărat de bancă, la o anumită dată sau cu o anumită rată a dobânzii.

Piața titlurilor de valoare pe termen scurt – titlurile de credit sunt emise de mari companii, instituții financiare (cum ar fi băncile) și guverne și reprezintă o modalitate mai puțin costisitoare de atragere de fonduri, alta decât celelalte forme de împrumuturi. Ca și certificatele de depozit, un astfel de înscris este un titlu de valoare la purtător (este plătibil la “purtător”) și reprezintă o formă de investiție cu o mare lichiditate.

Piețele internaționale cuprinde ansamblul relațiilor ce privesc atragerea și plasarea de fonduri în valută (în afara țării de origine a fiecărei valute).

Piețe de capital pot fi definite ca piețe destinate investițiilor pe termen mediu și lung.

Piețele de capital presupun anumite instituții care sunt specializate în forme specifice de investiții. Dintre acestea, de menționat:

băncile;

bursa de valori.

Un segment al piețelor de capital, asociat cu tranzacționarea titlurilor financiare guvernamentale, este piața obligațiunilor guvernamentale.

Apariția și funcționarea acestei piețe este rezultatul frecventelor împrumuturi guvernamentale pe bază de obligațiuni. Obligațiunile guvernamentale sunt socotite, de regulă, investiții sigure.

2.3.OPTIMIZAREA ACTIVITĂȚII BANCARE PRIN CORELAREA RESURSELOR CU PLASAMENTELE

Modelele optimizante fac apel la programarea liniară. Ele permit determinarea celor mai bune decizii de luat în funcție de obiectivul pe care l-au stabilit și constrângerea care limitează ansamblul soluțiilor posibile. Un model optimizant cuprinde, deci, o funcție obiectiv de maximizat sau de minimizat sub anumite constrângeri. El poate fi formulat într-un mod simplificat astfel:

O bancă cu bilanțul în t0

Cunoscând evoluția viitoare a diferitelor variabile (cererea de credite, oferta depunerilor, rata dobânzii, etc.), se pune problema maximizării unui criteriu de utilizat într-un orizont dat, cu luarea în considerare a constrângerilor de mediu (rata lichidității, echilibrul plasamente – resurse, etc.).

I. Determinarea funcției obiectiv

Determinarea funcției obiectiv a modelului este o etapă primordială. Obiectivul urmărit de bancă trebuie explicat într-un mod clar de către conducătorii băncii, ceea ce îi obligă să se întrebe despre finalul acțiunilor lor. Ei trebuie să comunice analiștilor care se ocupă cu construcția modelului obiectivele precise, care vor fi apoi formulate. Pot apărea conflicte între obiective și este esențial să fie determinat cel care, în opinia conducătorilor este considerat cel mai important.

În general două feluri de obiective sunt reținute: maximizarea profitului sau maximizarea părții de piață a băncii.

a) Maximizarea profitului

De subliniat că acest criteriu poate fi foarte bine reținut ca un criteriu de optimizare într-o bancă, chiar naționalizată.

Comportamentul băncilor naționalizate cu privire la acest punct nu se îndepărtează prea mult de cel al băncilor particulare.

Acest obiectiv general fiind formulat se va defini în așa fel încât să fie stabilită o referință la variabilele modelului.

Profitul P poate fi definit în termenul de beneficiu și atunci:

P = Activ – Pasiv

sau

i=n i=n

P = ri * xi – ci * xi

i=0 i=0

unde

xi – este o variabilă de comandă;

ri – randamentul ei;

ci – costul ei.

Noțiunea de profit poate fi exprimată în diferite moduri. În ecuația precedentă care definește profitul prin beneficiu se pot substitui fondurile proprii și căuta maximizarea fondurilor proprii (ceea ce implică o politică a dividendelor particulare) având în vedere independența financiară.

b) Maximizarea pieței – obiectivul urmărit de bancă este de a maximiza mărimea creditelor distribuite și sporirea părții sale de piață vis-à-vis de concurenții săi. Un astfel de obiectiv prezintă avantajul de a putea fi formulat într-un mod simplu și ușor perceptibil de către principalii responsabili.

II. Constrângerile

Ele reflectă posibilitățile băncii și limitează ansamblul soluțiilor programului. Într-un model fără constrângeri, maximizarea profitului va conduce banca la a deține numai activele având cel mai mare randament și, drept consecință, la debarasarea de toate activele lichide care au un randament nul.

Se disting două tipuri de constrângeri:

constrângeri de structură;

constrângeri de evoluție.

Constrângerile de structură traduc imperativele de lihiditate și de solvabilitate pe care toate băncile trebuie să le respecte.

Constrângerea de evoluție reflectă evoluția probabilă a pieței produselor bancare și limitează libertatea de acțiune a băncii în determinarea valorii variabilelor de comandă: de la o perioadă la alta, o variailă cum ar fi expunerea de credite pe termen mediu la export nu se poate modifica decât în funcție de cererea de astfel de credite din partea intreprinderilor.

De subliniat este necesitatea prevederii evoluției de oferte de depuneri. Nu trebuie desconsiderată nici legătura care există între credite și depuneri; “creditele fac depunerile” după expresia tradițională și există un efect de “feed-back” între deschiderea unui credit și creșterea depunerilor.

III. Rezultatele

Soluția programului indică ce valoare trebuie să ia diferiții xi, astfel ca în final (din perioadă în perioadă) funcția obiectiv să fie maximă în orizontul de timp prevăzut. Pe de o parte, într-un mod concret și utilizabil, aceste rezultate sunt grupate și prezentate sub formă de documente (bilanț, cont de rezultate). Pe lângă acestea, modelul mai implică efectivele de personal necesare pentru realizarea obiectivului, numărul de agenții ce trebuie create. Pe de altă parte, fiecare program liniar are o problemă primordială – cea formulată anterior și o problemă duală care poate fi formulată și rezolvată într-un mod identic cu problema primordială.Variabilele duale măsoară greutatea fiecărei constrângeri: fiecare constrângere, de fapt, acționează mai mult sau mai puțin asupra valorii funcției obiectiv. Soluția problemei duale arată care constrângeri influențează mai mult sau mai puțin și permite aprecierea creșterii sau scăderii valorii optimale a funcției rezultate din renunțarea la o constrângere.

Informațiile unui model optimizant sunt, deci foarte bogate și se pune atunci problema de a ști dacă deciziile necesare optimizării pot fi luate. În ciuda introducerii constrângerilor de evoluție, punerea în practică a mijloacelor proprii de atingere a valorii optimale a variabilelor de comandă poate fi dificilă. Trebuie informați executanții asupra noilor orientări pe termen mediu ale băncii și difuzate deciziile la nivelurile corespunzătoare.

CAPITOLUL.III. POLITICA DE CREDITARE LA BĂNCI

3.1. DEFINIREA CREDITULUI BANCAR ȘI A ELEMENTELOR SALE

Creditul bancar este operațiunea prin care cel împrumutat (debitorul) ia în stăpânire imediată resurse (bani) în schimbul unei promisiuni – angajament de rambursare viitoare, însoțite de plata unei dobânzi ce remunerează banca

El constă, pentru bancă, în a pune la dispoziția unui comerciant sau industriaș un anumit capital pentru un timp determinat, în vederea producției de bunuri sau circulației unor mărfuri.

Esențial în aceste raporturi este faptul că unul dintre parteneri este banca, iar relațiile între bancă și parteneri se desfășoară pe terenul valorificării capitalurilor disponibile și realizarea de profituri, în principal sub formă de dobânzi.

Trăsăturile creditului bancar

Pentru a putea contura trăsăturile creditului bancar vom porni de la trăsăturile creditului în general, având în vedere întotdeauna faptul că, de fiecare dată banca este creditorul, iar obiectul creditului îl constituie banul, iar operațiunea de acordare a creditului “comerț de bancă”.

Subiectele raportului de credit

Subiectele raportului de credit sunt:

Creditorul (banca)

Debitorul.

Debitorul poate fi:

întreprindere (o persoană juridică)

populația

statul.

Promisiunea (angajamentul) de rambursare

constituie un element esențial al raportului de credit și necesar, în consecință: angajarea unei garanții.

În raporturile de credit, riscurile probabile sunt:

riscul de rambursare

riscul de imobilizare.

Riscul de rambursare

constă în probabilitatea întârzierii plății sau a incapacității de plată, datorată conjuncturii, dificultăților sectoriale, sau deficiențelor debitorului.Prevenirea riscului este strict legată de procedura de garantare a împrumutului.

Riscul de imobilizare

survine la bancă sau la deținătorul de depozite, care nu este în măsură să satisfacă cererile titularilor de depozite, din cauza unei gestiuni nereușite a creditelor acordate.

Termenul de rambursare

reprezintă o trăsătură specifică a creditului, care are o mare varietate: de la termene foarte scurte (24 de ore – termen practicat între bănci pe piețele monetare) și până la termene de 30 – 50 ani (în soluții recente) pentru împrumuturi privind construcții de locuințe.

Termenul de rambursare poate fi:

scurt

mijlociu

lung.

Dobânda este o caracteristică esențială a creditului, este prețul creditului. Se stabilește în convenția de credit, este negociabilă; în condițiile actuale variază, fiind influențată puternic de inflație.

Tranzacția. Acordarea creditului – creditul poate fi consimțit în cadrul unei tranzacții unice, acordarea unui împrumut, vânzarea unei obligațiuni, angajarea unui depozit la altă bancă.

Consemnarea și transferabilitatea

Acordurile de credit sunt consemnate în marea lor majoritate prin înscrisuri, instrumentede credit a căror formă de prezentare implică aspecte multiple și diferențiate.

Esențial în aceste instrumente este obligația fermă a debitorului privind rambursarea împrumutului, respectiv dreptul băncii de a i se plăti suma angajată.

În practica bancară, transferabilitatea are un loc important, deoarece permite asigurarea utilizării fluxurilor firești de constituire și utilizare a capacităților temporar disponibile.

3.2. PRINCIPII ȘI REGULI GENERALE PRIVIND ACTIVITATEA DE CREDITARE

Întreaga activitate de creditare presupune respectarea Legii nr.34/1991 privind statutul BNR, a Legii nr.58/1998 privind activitatea bancară, a normelor și reglementărilor emise de BNR, în calitate de bancă centrală cu atribuții de reglementare în domeniul monetar, de credit, valutar și de plăți, precum și a normelor și instrucțiunilor de lucru proprii băncilor comerciale.

Activitatea de acordare a creditelor se bazează pe următoarele reguli generale:

a) activitatea de angajare și acordare a creditelor sub toate formele, precum și activitatea de asumare a unor riscuri se bazează pe resursele proprii și atrase ale băncii. În acest scop este necesar ca evidența contabilă să fie structurată pe un sistem de conturi corespunzător, în lei și valută, de credite și disponibilități, deschise separat pe următoarele categorii: feluri de valute, termen scurt, mijlociu și lung, feluri de capital al agenților economici: de stat, privat, mixt, străin sau al persoanelor fizice.

b) elementele de analiză care vor sta în toate cazurile la baza asumării de către bancă a unor angajamente sunt urmatoarele:

încadrarea în strategia generală a băncii. Aceasta vizează atât menținerea pe linie monetară a BNR cât și obținerea unui profit cât mai mare, evitarea riscurilor, gestionarea cât mai eficientă a resurselor băncii.

situația concretă a fiecărui client: se vor urmări: lichiditatea, bonitatea, rentabilitatea activității desfășurate precum și poziția de piață a fiecărui agent economic;

activitatea de asumare de angajamente și de derulare a operațiunilor de creditare va fi treptat pe măsura disponibilităților descentralizată în sensul aprecierii serviciilor cu clientela din punct de vedere al localizării teritoriale.

o atenție deosebită se va acorda categoriilor de garanții ce vor putea fi obținute pentru acoperirea angajamentelor asumate în numele clienților săi între care un loc deosebit trebuie să ocupe garanțiile materiale oferite de client, bazate pe propria lor activitate precum și garanțiile bugetare. În cazul neexecutării contractului de către client, contract ce are titlu executoriu, banca trece la executarea silită a garanțiilor reale în următoarele situații:

Una din declarațiile pe linie financiar-contabilă, de organizare sau orice altă natura solicitată de bancă se va dovedi falsă.

Obiectul nu se inscrie în parametrii de eficiență economică.

Clientul nu are suficiente disponibilități în conturile sale pentru achitarea la termnen și în cuantumul prevăzut a obligațiilor ce îi revin față de bancă.

Derularea operațiunilor legate de angajamente asumate de bancă pentru și în numele clientului, trebuie să asigure alocarea unor sume importante pentru consituirea de provizioane de risc, dacă ținem seama de gradul de incertitudine ridicat și de necesitatea acoperirii angajamentelor asumate în conformitate cu practica bancară internațională.

Reguli de bază privind creditul bancar.

a) În acordarea creditelor, societățile bancare vor urmări ca solicitanții să prezinte credibilitate pentru rambursarea lor la scadență. În acest scop pot cere solicitanților garantarea imprumutului cu bunuri mobile și imobile.

b) După aprobarea unui credit banca nu poate anula sau reduce cuantumul acestuia decât în cazuri justificate, determinate de furnizarea de către debitor a unor date nereale și numai după expirarea unui termen de preaviz care va fi comunicat în scris debitorului.

c) Toate operațiunile de credit ale societăților bancare vor trebui consemnate în documente contractuale din care să rezulte clar toți termenii și toate condițiile tranzacțiilor. Copiile acestor documente păstrate de societățile bancare pot fi verificate de BNR.

d) Creditele acordate de bancă unui singur debitor nu pot depăși cumulat 20% din capitalul și rezervele societăților bancare respective.

La baza operațiunii de creditare desfășurate de bancă stau mai multe principii care sunt subordonate obiectivului prudenței bancare. Acest principiu este fundamentul politicii bancare și constă în faptul că orice operație de credit trebuie să fie asiguratorie pentru bancă, încât aceasta să-și poată recupera resursele împrumutate.

3.3. PROCESUL DE CREDITARE

Persoanele fizice, independent autorizate, asociațiile familiale și societățile comerciale, regiile autonome etc., pot fi finanțate din credite în scopul completării resurselor proprii, pentru realizarea activităților prevăzute în autorizația de funcționare.

Etapele de acordare a creditelor

Inspectorul băncii poartă cu solicitantul creditului o discuție cu caracter de informare – documentare, axată în principal pe activitățile prevăzute în statut sau autorizație, sumele de aprovizionare și posibilitățile de desfacere, cheltuielile și veniturile preliminate de întreprinzător, capitalul social de care dispune, credite necesare și alte elemente pentru primele conluzii.

În cazul în care solicitantul este o persoană fizică, interesează: starea materială (garanții, gajuri), scopul creditului.

În această etapă nu se completează nici un act, ci inspectorul bancar doar își face o imagine globală asupra solicitantului, a necesității reale a acestuia de disponibilități.

3.3.1. ANALIZA CERERII DE CREDITARE ȘI A DOCUMENTAȚIEI NECESARE

În cazul în care inspectorul băncii consideră că sunt îndeplinite condițiile pentru acordarea creditului, clientul trebuie să prezinte următoarele documente:

Cererea de acordare a creditului sau emitere a unui angajament cu menționarea expresă a documentelor anexate la acesta;

Dovada înregistrării la Registrul Comerțului;

Aprobarea Consiliului de Administrație conform hotărârii guvernamentale sau a deciziei administrației locale de înființare a societății comerciale sau regiei autonome cu capital de stat sau majoritar de stat și, respectiv, contractul de societate și statutul, aprobate cu sentință judecătorească pentru celelalte categorii de societăți privind:

angajarea legală a creditului la bancă.

asumarea de către bancă a unui angajament în numele agentului economic (acreditiv, garanție bancară).

garanția materială pe care agentul o oferă în mod legal pentru creditul angajat sau pentru asumarea de către bancă a unor angajamente bancare în numele său.

programul de activitate pe perioada de la acordarea creditului și până la rambursarea acestuia, respectiv pe perioada de la data asumării angajamentului economic și până la expirarea valabilității lui; program ce trebuie să se muleze pe scheletul B.V.C. elaborat de organele competente în materie.

B.V.C. pe anul în curs și perioada menționată în mod detailat la punctul d).

modificările în legătură cu capitalul social inițial subscris sau vărsat la zi și a măsurilor întreprinse pentru aprobarea și comunicarea modificărilor respective, în condițiile legii de către Registrul Comerțului și Monitorul Oficial.

contractul de import, export sau orice alt contract de vânzare-cumpărare ce pot face obiectul solicitat de client.

textul scrisorii de garanție bancară pe care trebuie să o emită banca, pe numele clientului său.

orice alte aprobări, prevăzute în statut, Regulamentul de funcționare al Consiliul de Administrație, respectiv contractul de societate etc., care pot avea legătură cu obiectul sau garanția bancară solicitată a se emite.

Studiul de fezabilitate, pe ansamblu, a societății care să includă în mod obligatoriu și studiul de fezabilitate a investiției, care face obiectul creditului sau scrisorii de garanție bancară solicitată.

B.V.C. pe anul în curs și perspectivă, până la rambursarea creditului sau expirarea valabilității scrisorii de garanție, întocmit în conformitate cu instrucțiunile și normele elaborate de Ministerul Finanțelor.

Certificatul de bonitate privind situația economio-financiară, prin prisma angajamenelor bancare asumate de client la banca ce gestionează contul principal H.G. 142/1991 (în măsura în care este posibil ca agentul economic să-l obțină, dat fiind faptul că nu există o reglementare legală în materie).

Bilanțul contabil (formular) pe ultimii 5 ani, vizate de organele bancare.

Situația conturilor de profit și pierderi, vizată de cenzorii societății.

Situația patrimonială lunară (la zi) cuprinzând în mod obligatoriu, situația încasărilor și plăților, atât în lei cât și în valută.

Cash flow, în valută pe perioada până la rambursarea creditului.

Contractul de import, de export sau orice alt contract ce poate face obiectul creditului sau angajamentului solicitat.

Licența de import / export.

Textul scrisorii de garanție bancară solicitată a se emite în limba de contract și în limba română, aprobat de Consiliul de Administrație.

ANALIZA GARANȚIILOR

Garanția este denumirea generică utilizată pentru a desemna orice metodă, instrument sau angajament accesoriu contractului de împrumut, pus la dispoziția sau emis în favoarea băncii, în virtutea contractului încheiat, în măsură să asigure banca de realizarea certă a drepturilor garantate, respectiv recuperarea sumelor împrumutate (inclusiv dobânzile), în cazul nerambursării acestora de către debitor.

Cel solicitat să ofere o garanție suplimentară băncii, privind îndeplinirea obligației de rambursare a creditului are, în principiu, două alternative:

poate garanta cu bunuri materiale, imobile, terenuri sau active financiare pe care le pune la dispoziția băncii, sub forma ipotecii, gajului, depozitului bancar etc., acestea fiind denumite garanții reale;

sau

poate apela la o terță persoană – numită garant – care să-și asume obligația că va achita datoria (sau va despăgubi bănește banca), în cazul în care cel pentru care garantează (debitorul, clientul băncii) nu își îndeplinește obligația asumată prin contractul de împrumut. Instrumentul garantării poate fi în acest caz scrisoarea de garanție bancară, avalul cambial etc., acestea făcând parte din garanțiile personale.

Indiferent de tipul garanției (reală sau personală), aceasta trebuie să răspundă anumitor cerințe de bază:

existența unui patrimoniu independent de relația contractuală, suficient de mare și cert în timp, pentru a acoperi obligația garantată;

garanția să fie astfel concepută încât să asigure băncii dreptul și posibilitatea de a o executa fără ca debitorul să se poată opune acestei executări;

banca, în calitate de beneficiar al garanției, să aibă asigurată posibilitatea de a transforma garanția în bani, rapid și fără pierderi;

Garanțiile reale sunt de patru feluri: ipoteca, gajul, bunurile cumpărate din credite, cesiune de creanțe.

3.3.3. PROCEDURI PRIVIND FUNDAMENTAREA DECIZIEI DE CREDITARE ȘI LUAREA DECIZIEI DE CREDITARE

În procesul de analiză al creditelor moderatorii de credite vor urmări respectarea principiilor generale ale activității de creditare, îndeplinirea tuturor condițiilor specifice fiecărei categorii de credit solicitate, precum și a unor porceduri comune, care stau la baza fundamentării deciziei de creditare.

În cadrul analizei economico-financiare a activității clienților și a bonității acestora, inspectorii de credite vor urmări existența capacității de rambursare a împrumuturilor pe întreaga perioadă de creditare și încadrarea volumului total al creditelor și dobânzilor aferente în posibilitățile de rambursare ale acestora. În procesul de analiză a capacității de rambursare a agenților economici împrumutați, inspectorii de credite vor utiliza, pe lângă portofoliul de contracte și comenzi de care dispune clientul, și cash-flow-ul previzionat. Următoarea formulă de calcul, care extrapolează în perioada viitoare media încasărilor zilnice realizate în ultimul trimestru, determină volumul de credite pentru care împrumutatul va avea capacitatea financiară necesară în vederea rambursării.

Cr = capacitatea de rambursare a împrumutatului

I = încasările zilnice realizate de împrumutat în ultimul trimestru

p = perioada de valabilitate a creditului, exprimată în număr de zile

Ra = rata de actualizare, care reprezintă un factor sintetic a cărui dimensiune concura rata inflației, rata dobânzii bancare, rata de schimb a leului, rata creșterii economice etc.

Pentru a fi aprobate toate categoriile de credite vor fi garantate cu garanții acoperitoare.

Luarea deciziei de creditare presupune parcurgerea mai multor etape.

O prima etapă constă în întocmirea de către moderatorul de credite a referatului de creditare, după studierea în prealabil, a documentației depuse de client, urmând ca dosarul de credit să fie înaintat spre verificare și aprobare șefului compartimentului de credite.

A doua etapă constă în verificarea de către șeful compartimentului de credite a documentației, adică a dosarului, a modului de fundamentare a referatului de credite și a îndeplinirii condițiilor solicitate pentru a putea beneficia de un credit de la bancă. După verificare, dacă se aprobă dosarul de credit acesta va fi înaintat spre discutare și aprobare de plafon în limita disponibilă pentru categoria solicitată Comitetului Director al sucursalei.

Ultima etapă este reprezentată de dezbaterea de către Comitetul Director al sucursalei a dosarului de credite, și în cazul în care există plafon, acordarea aprobării pentru începerea negocierii condițiilor contractului de împrumut.

3.3.4.CONTRACTUL DE CREDITARE. PRINCIPII ȘI CLAUZE GENERALE

Contractul de credit este actul încheiat între bancă și împrumutat, prin care se materializează acordul de voință între părți. Temeiul juridic al contractului de credit îl constituie prevederile art. nr. 35-59 din Codul Comercial/1887, coroborate cu prevederile art. nr. 942 din Codul Civil/1965, art. nr.15 din Statutul Băncii Românești, potrivit căruia “contractul de credit are valoare de înscris autentic și constituie titlu executoriu”.

Colectivul de negociere este format din inspectori, șeful serviciului de credite și consilierul juridic al băncii. Aceștia convin cu reprezentanții legali ai solicitantului, sub rezerva aprobării Comitetului de Direcție al băncii, asupra clauzelor contractului de împrumut.

a) destinația creditului: se analizează activitatea prevăzută în statutul firmei și dacă produsele și mărfurile realizate sau cele ce se vor achiziționa au asigurată desfacerea, în cadrul perioadei de creditare;

b) volumul creditului: se determină în funcție de prețurile de creditare, de bonitatea clientului, de capitalul social și sursele atrase de către solicitant, astfel încăt creditul și dobânzile aferente să fie rambursate din încasarile ce se vor realiza în perioada creditării;

c) acordarea creditului: dacă se realizează prin conturi separate de împrumut sau prin contul curent stabilind și modul de utilizare;

d) termenul de efectuare al plăților: trebuie să fie corespunzător cu modalitatea de acordare a creditului și care poate fi integral, la o anumită dată sau eșalonat, la anumite date;

e) nivelul dobânzii: este stabilit de către centrala băncii și este comunicat prin intermediul circularelor emise de aceasta;

f) comisionul de gestiune: se încasează din disponibilitățile împrumutatului sau în lipsa acestora se reține din credit, în momentul eliberării acestuia înregistrându-se la veniturile băncii;

g) comisionul de neutilizare al creditului: se stabilește de către centrala băncii și se calculează pentru fiecare zi de neutilizare a creditului, la valoarea creditului aprobat, dar neutilizat, prin conturi separate de împrumut, sau până la nivelul plafoanelor de credit neutilizate, pentru agenții economici creditați prin cont curent;

h) garanțiile asiguratorii: se stabilesc în funcție de volumul creditului, de situația patrimonială, de bonitatea acestuia;

i) termenele de rambursare se stabilesc în funcție de termenele pentru realizarea încasărilor și vor fi stabilite la o dată sau în cursul trimestrului sau convențional, la finele lunii sau trimestrului.

După negocierea contractului de împrumut și a celorlalte condiții de acordare, inspectorul băncii întocmește "Contractul de împrumut" în trei exemplare.

Contractul se înregistrează în "Registrul de evidență al contractelor și garanțiilor" ..

Orice modificare ulterioară a clauzelor unui contract de credit încheiat se face pe baza actului adițional. Acesta se va încheia ori de câte ori, cel puțin una din clauzele contractului anterior încheiat necesită modificări, ca urmare a apariției uneia din următoarele situații:

se majorează sau se diminuează creditul inițial aprobat pentru același obiect de creditare;

se modifică datele de acordare;

se modifică scadența contractului de credit;

se modifică orice altă clauză din contract.

Actul adițional se încheie în tot atâtea exemplare, ca și contractul inițial de credit, utilizând aceleași proceduri cu privire la întocmirea, semnarea și păstrarea actului.

Contractul de credit încetează de drept la expirarea duratei pentru care a fost întocmit sau la data rezilierii unilaterale de către bancă a acestuia, în situația neexecutării contractului de către împrumutat. La data declanșării rezilierii toate sumele viitoare datorate de împrumutat, în baza contractului, devin scadente, cumulându-se cu sumele restante neachitate.

În cazul în care nu sunt îndeplinite condițiile din contract pentru punerea la dispoziție a creditului, conducerea unității băncii va comunica în scris împrumutatului cauzele neacordării efective a creditului.

3.3.5. CONTROLUL UTILIZĂRII CREDITELOR ȘI VERIFICAREA GARANȚIILOR ACESTORA. ASIGURAREA ACTIVELOR LUATE ÎN GARANȚIE

Potrivit Legii bancare și statutului propriu de organizare și funcționare, banca are dreptul să verifice la agenții economici, beneficiari de credite, modul cum aceștia utilizează creditele primite, în conformitate cu destinațiile pentru care s-au aprobat, cum constituie și păstrează garanțiile creditelor, dacă respectă normele de lucru ale băncii și clauzele din contractele de credit, în vederea asigurării rambursării la scadență a creditelor și plății dobânzilor datorate băncii.

În acest scop unitățile bancare teritoriale vor urmări ca beneficiarii de credite – persoane juridice – să prezinte băncii, periodic, următoarele documente:

balanța de verificare pentru luna expirată, se va depune lunar,

rezultatele financiare, situația patrimoniului și situația încasărilor și plăților în valută,

raportul de gestiune, bilanțul contabil și anexele sale, anual,

bugetul de venituri și cheltuieli și fluxul de lichidități prognozat, anual și ori de câte ori intervin modificări semnificative la nivel sau structură,

proiecția surselor și a utilizărilor acestora, în cazul creditelor pentru investiții, anual,

orice alte documente, privind garanțiile creditului sau activitatea desfășurată de împrumutat.

Permanent, pe parcursul derulării contractelor de credit se realizează verificarea statistică și faptică, la sediul debitorului, a modului de utilizare a tuturor creditelor acordate atât prin cont separat de împrumut, cât și prin cont curent.

Inspectorii de credite trebuie să urmărească în principal respectarea obligațiilor ce-i revin împrumutatului, prin contractul de credit și anume:

respectarea destinației creditelor prin utilizarea acestora numai în scopurile pentru care au fost aprobate;

plățile din credit, care se vor efectua sub control bancar, prin virament. Plățile în numerar sunt permise, în mod excepțional;

ref1ectarea corectă și la zi în evidența contabilă, a operațiunilor legate de utilizarea și rambursarea creditelor, achitarea dobânzilor și a comisioanelor aferente acestora;

concordanța datelor prin evidențe cu cele efective constatate pe teren;

menținerea și consolidarea capacității de plată, a bonității, pe tot parcursul procesului de creditare;

analiza permanentă a acoperirii cheltuielilor din veniturile realizate și menținerea unui grad acceptabil de rentabilitate;

prevederea în Bugetul de Venituri și Cheltuieli, precum și în fluxul de lichidități, a resurselor necesare pentru rambursarea ratelor de credit scadente și a dobânzilor aferente;

păstrarea în conturi deschise la bancă a disponibilităților banești rezultate din desfășurarea activității;

comunicarea băncii dacă a deshis conturi curente sau conturi separate de împrumut la alte societăți bancare și volumul operațiunilor desfășurate prin acestea.

Legat de verificarea garanțiilor creditelor, lunar, în 10 zile lucrătoare de la expirarea termenului legal de depunere la organele în drept a situațiilor contabile periodice, inspectorii de credite vor efectua verificarea garanției tuturor creditelor acordate agenților economici, prin conturi separate de împrumut.

Verificarea garanției creditelor se efectuează atât faptic, prin constatări la fața locului, cât și scriptic pe baza datelor din evidențele agenților economici și ale băncii.

Verificarea faptică a garanției, la fața locului, se efectuează cel puțin o dată pe trimestru, asupra existenței integrității și condițiilor de păstrare și conservare a bunurilor luate în garanție, precum și respectarea obligației de reînnoire a contractelor, de asigurare ale acestora, atunci când durata de creditare este mai mare decât cea de asigurare.

O serie de măsuri de control se referă la politica de credit a băncii:

a) controlul rentabilității creditului, care poate fi realizat pe ansamblul operațiunilor sau pe fiecare operațiune;

b) controlul condițiilor creditului, care în situația în care nu mai corespunde rentabilității, trebuiesc fie modificate fie să înceteze contractul;

c) controlul utilizării creditului, important atât din punct de vedere al băncii, cât și al economiei în general;

d) controlul volumului creditului folosit, care poate fi insuficient, fiind necesară suplimentarea, sau prea mare, în această situație banca putând folosi partea neutilizată de disponibilități din credit, pentru alți solicitanți de credite.

Din punct de vedere al politicii de credit, prin acest control se urmarește:

dacă volumul creditului în general se află într-un raport potrivit cu mijloacele proprii ale băncii și cu celelalte angajamente, deci dacă îndeplinește condițiile de lichiditate;

dacă creditele, la rândul lor, sunt împărțite în mod proporțional între diferitele ramuri de afaceri;

dacă volumul fiecăruia din creditele acordate nu depășește proporția unei politici sănătoase de credit.

Din punct de vedere politico-economic se are în vedere dacă creditele acordate pe ramuri corespund cu importanța ramurii respective, în ansamblul economiei și dacă volumul din punct de vedere al situației monetare a pieței, este îndreptățit să fie la acel nivel. Un control care nu trebuie scăpat din vedere este controlul timpului și duratei de acordare a creditului, pentru că anumite credite, doar când sunt acordate la timpul necesar, pot fi folositoare și au o rentabilitate ridicată.

Asigurarea activelor acceptate în garanție – în scopul diminuării riscului în activitatea de creditare, banca va solicita beneficiarilor de credite să asigure, la societățile de asigurare – reasigurare bunurile adrnise în garanție. În acest sens după semnarea contractului de credit, Înainte a se angaja efectiv creditul, împrumutații vor prezenta băncii polițele de asigurare, în original, pentru bunurile cu care au garantat creditele obținute de la bancă.

Banca va accepta numai polițe de asigurare emise de societăți agreate de aceasta.

3.4. RISCUL ÎN ACTIVITATEA DE CREDITARE

Orice decizie de creditare din partea băncii implică luarea în considerare a riscurilor legate de acordarea împrumutului. Obiectivul creditorului este evaluarea și stabilirea expunerii la risc, în vederea diminuării gradului de incertitudine inerent rambursării împrumutului.

Banca, prin intermediul conducerii și inspectorilor de credit trebuie să ia toate măsurile necesare pentru a stabili și menține un risc al activelor cât mai redus. Decizia de a crea un activ care implică risc nu poate fi bazată în cazul unei bănci pe intuiție, ci trebuie să se bazeze pe un proces structurat respectând responsanbilitatea băncii față de proprietari și deponenți. Banca gestionează acest risc prin:

decizii echilibrate de creditare prin care riscul creditului este corect evaluat și apreciat;

asigurarea unor debitori diverși așa încât pierderile să nu fie concentrate în timp;

solicitarea de garanții de la terțe părți (asigurarea creditelor) astfel ca riscul de faliment este total sau parțial transferat de la creditor.

O preocupare permanentă pentru asigurarea unui control eficient al riscului de credit este monitorizarea volumului creditelor, a structurii și calității acestuia, evidențiindu-se creditele restante.

3.5. ANALIZA PERFORMANȚELOR FINANCIARE

Societățile bancare sunt obligate, ca în scopul protejării capitalului băncii, dar mai ales, din punctul de vedere al autorității monetare, în scopul protejării depozitelor persoanelor fizice și juridice, precum și a acoperirii eventualelor credite pe termen scurt, mediu și lung, care prezintă incertitudine în recuperare, să constituie provizioane specifice de risc.

Analiza și clasificarea portofoliului de credite se va face ținând cont de evaluarea performanțelor financiare ale împrumutaților și de serviciul datoriei acestora, care reprezintă capacitatea de a-și onora datoriile la scadență.

Stabilirea performanțelor financiare a împrumutaților are la bază un sistem de analiză și clasificare a agenților economici în cinci categorii:

– Categoria A cuprinde creditele clienților a căror performanțe financiare sunt foarte bune, și care, prin urmare, respectă scadențele creditelor și a dobânzilor aferente. Sunt clienți a căror afaceri merg foarte bine rezultate care se mențin și în perioada de perspectivă;

– Categoria B include clienții care, din punctul de vedere al prezentului, se aseamănă cu cei din categoria A, înregistrând și ei rezultate bune și foarte bune, rezultate care, însă, nu se întrevăd, la același nivel, în perioadele viitoare;

– în categoria C urmează clienții care, încă din perioada de analiză, înregistrează rezultate nu bune, ci satisfăcătoare, și care, în ceea ce privește perioada de perspectivă au o evidentă tendință de înrăutățire;

– Categoria D cuprinde clienți mai puțin performanți, pe linia de plutire chiar, deci, cu performanțe financiare scăzute și cu o evidentă ciclicitate la intervale scurte de timp;

– Categoria E este categoria ultimilor clienți, adică a clienților care înregistrează pierderi și care nu mai au nici o posibilitate de redresare, neputând fi plătite nici ratele de credit și nici dobânzile aferente.

În ceea ce privește cel de-al doilea criteriu al analizei și clasificării portofoliului de credite, serviciul datoriei va fi apreciat astfel:

– “bun” în situațiile în care, în general, ratele de credit și dobânzile aferente au fost rambursate, respectiv plătite la scadență, sau cu o întârziere de cel mult 7 zile. Ponderea creditelor restante reprezintă cel mult 5Î.

– ”slab” când una sau mai multe rate de credit scadente sau dobânzi datorate nu au fost plătite la termen, întârzierea depășind și cele 7 zile admise de categoria anterioară. Aceste credite restante sunt, deci, mai întâi de 8 zile însă nedepășind 30 de zile calendaristice de la data scadenței. În acestă categorie se includ agenții economici la care procentul creditelor restante, în totalul creditelor angajate, este mai mare de 5%.

– ”necorespunzător”, atunci cand ratele de credit scadente și dobânzile aferente nu au fost rambursate, respectiv plătite la termen, înregistrând o întârziere de peste 30 zile calendaristice, indiferent de volumul și ponderea lor.

Coroborând datele obținute cu ajutorul celor două criterii, a performanțelor financiare și a serviciului datoriei, potrivit unui tabel matricial, se va stabili clasificarea creditelor, astfel:

Tabelul nr. 3.1.

Categorii de încadrare a creditului

Sursa datelor: BNR – Normele nr. 3/1994

În afara analizei performanțelor financiare și a serviciului datoriei, pentru încadrarea creditului în una din categoriile convenționale, stabilite de BNR se mai ține seama și de următoarele criterii: calitatea organizării și conducerii, sectorul în care clientul își desfășoară activitatea, poziția pe care o ocupă pe piață, strategia de dezvoltare etc.

Caracteristicile categoriilor de credite convenționale, stabilite de autoritatea monetară, sunt următoarele:

● creditele "standard" sunt acele credite ce nu implică deficiențe și riscuri, care ar putea periclita administrarea datoriei în maniera convenită prin contractul de credit, la acordarea împrumutului. Rambursarea se efectuează în timpul și la termenele prevăzute, fiind vorba în esență, de clienți solvabili ce desfășoară afaceri foarte bune;

● creditele "în observație" sunt creditele acordate clienților care, deși înregistrează rezultate foarte bune totuși, în anumite perioade scurte de timp, întâmpină greutăți în rambursarea creditelor și achitarea dobânzilor aferente.

● creditele ”sub standard” sunt creditele ce reprezintă deficiențe și riscuri, care periclitează lichidarea datoriei, fiind insuficient protejate de valoarea netă a capitalului și/sau capacitatea de plată a beneficiarului de împrumut. Prin urmare, se caracterizează prin posibilitatea reală ca banca să preia parțial unele pierderi, ca urmare a imposibilității recuperării integrale a creditului, dacă deficiențele nu sunt corectate pe parcurs;

● creditele "îndoielnice" sunt acele împrumuturi în cazul cărora rambursarea sau lichidarea, pe baza condițiilor, valorilor și garanțiilor existente este incertă. Sunt acele active, care practic sunt neprotejate sau protejate într-o mică măsură de valoarea realizabilă a garanției lor;

●creditele "pierdere" sunt considerate credite ce nu mai pot fi restituite băncii, ceea ce face ca înregistrarea lor în continuare ca active bancare să nu fie garantate.

Se va evita trecerea nejustificată a unor credite dintr-o categorie în alta, dacă această situație nu e susținută de modificări esențiale în calitatea activității economice și financiare, nivelul și structura garanțiilor, serviciul datoriei agentului economic respectiv.

CAPITOLUL.IV. ACTIVITATEA DE CREDITARE ÎN PRACTICA BĂNCII TRANSILVANIA, SUCURSALA TIMIȘOARA

4.1. ORGANIZAREA BĂNCII ROMÂNEȘTI

SCURT ISTORIC

Banca Românească S.A a fost înființată în anul 1993, fiind autorizată ca bancă comercială universală, cu capital integral privat.

Banca are capital majoritar american, acționar principal fiind, din anul 1999, Fondul Romano-American pentru Investiții cu o cotă de 71,92% din capital. F.R.A.I a fost creat în anul 1994 de către Congresul SUA, cu scopul de a impulsiona dezvoltarea economiei de piață în România. De curând, în urma privatizării Băncii Agricole, F.R.A.I împreună cu Raiffeisen Zentralbank din Austria au achiziționat pachetul majoritar de acțiuni.

Fiind un deschizător de drumuri în domeniul bancar, Banca Românească a devenit în 1996 primul agent Western Union din România; în anii 1999 și 2000 a fost desemnată drept cea mai dinamică bancă-agent din Europa Centrală și de Est în cadrul sistemului Western Union. Acest serviciu permite efectuarea de transferuri valutare rapide între persoane fizice, fiind utilizat în special de către romanii care lucrează în străinătate.

Banca oferă o gamă completă de produse și servicii, în domeniul operațiunilor de decontări, produselor de trezorerie, facilităților de creditare. În acest sens, au fost și vor fi derulate programe de finanțare în parteneriat cu instituții financiare internaționale: PHARE, Banca Mondială, KfW, BERD.

În prezent, Banca Românească dispune de o rețea formată din 20 sucursale, din care patru în București, două în Constanța și câte una la Bacău, Brașov, Buzău, Cluj Napoca, Craiova, Eforie Nord, Galați, Iași, Pitești, Sibiu, Tg.Mureș, Timișoara, Oradea, Satu Mare urmând ca în perioada următoare să fie deschisă o nouă sucursală la Arad.

4.1.2. STRUCTURA ORGANIZATORICĂ

Fiind organizată ca o societate comercială conform Legii nr. 31/1990, organele de conducere sunt aceleași ca la o societate comercială, însă apar diferențieri în ceea ce privește organizarea compartimentelor, datorate obiectului diferit de activitate.

Adunarea Generală a Acționarilor: organ de conducere generală a Băncii Românești, reprezintă universalitatea proprietarilor de acțiuni. Adunările Generale pot fi: ordinare și extraordinare.

Adunările generale extraordinare sunt convocate de Consiliul de Administrație ori de câte ori se consideră necesar.

Consiliul de Administrație: conducerea și administrarea băncii este încredințată de către Adunarea Generală a Acționarilor Consiliului de Administrație, care este compus din 10 membri. Membrii sunt desemnați pentru o perioadă de 4 ani după care pot fi realeși. La preluarea funcției fiecare administrator va trebui să depună o garanție care nu poate fi mai mică decât dublul remunerației lunare.

Președintele bancii este salariat al băncii și de drept președinte al Consilului de Administrație. El angajează banca potrivit responsabilităților, sarcinilor și împuternicirilor stabilite de Consiliul de Administrație al băncii.

Comitetul de direcție: este compus din președinte, prim-vicepreședinte, vicepreședinți și directorii executivi ai băncii, comitet ce poate lua decizii, cu majoritate simplă de voturi în limitele delegației date. Hotărârile Comitetului de Direcție sunt supuse ratificării Consiliului de Administrație. Comitetul de Direcție este obligat să prezinte la fiecare ședință a Consiliului de Administrație raportul său de deliberări.

Comisia de cenzori: e compusă din trei membri desemnați de către Adunarea Generală a Acționarilor, al căror mandat este de 4 ani.

La nivel județean, coordonarea, îndrumarea și controlul activității bancare se realizează prin intermediul sucursalelor. Sucursala are autonomie operativă și de gestiune, în limita unor competențe delegate de centrală și, în acest caz, activitatea bancară se desfășoară pe compartimente specializate.

Sucursalele și agențiile băncii sunt conduse de către un director, un contabil șef, numiți de Consiliul de Administrație al centralei băncii.

4.1.3. RESURSE UMANE

Salariații băncii sunt obligați să respecte anumite reguli prezentate în: "Îndrumarul de conduită profesională";care sunt comune sistemului bancar din România. Acest îndrumar, stabilește anumite standarde de comportament pentru toți angajații băncii. Comportamentul angajaților în relațiile de afaceri, în relațiile cu publicul și clientela, presupune probitate profesională, demnitate și loialitate față de bancă în activitatea și acțiunile întreprinse sau efectuate în numele băncii, în contractele de afaceri. Angajații au datoria de a cunoaște legile care guvernează activitatea băncii, regulamentelor și reglementarilor interne, respectarea acestora constiuind o obligație de serviciu.

În desfășurarea activităților cu clientela și publicul, organul de control bancar, cenzorii, angajații, trebuie să manifeste deplină corectitudine, iar între ei să existe spiritul de colaborare. Ei trebuie să dea dovadă de solicitudine, corectitudine, să nu-și depășească atribuțiile. Depășirea atribuțiilor poate crea situații neplăcute, ambigue, atât pentru bancă cât și personale.

Una din marile priorități ale băncii pentru următorii ani, constă în realizarea unui sistem bancar integrat, bine orientat spre clienți, bazat pe cele mai moderne tehnologii informaționale, pregătirea utilizatorilor sistemului informatic primind o importanță deosebită.

4.1.4. CLIENȚII BĂNCII

Clientela este barometrul cel mai evident al evoluției unei bănci. Astfel, întâlnim următoarele segmente de clienți: clienți corporate, societăți comerciale de orice fel și persoane fizice.Clienții corporate sunt aceia care realizează produse și servicii de orice fel pentru piața internă sau pentru export, cu capital român sau străin, au o cifră de afaceri foarte mare, derulează majoritatea operațiunilor și săi doresc o colaborare pe termen lung cu banca, au o situație solidă pe piață contribuind cu resurse și aducând un profit semnificativ pentru bancă.

Segmentul persoane fizice se divide la rândul său în două categorii: persoane fizice și alți clienți persoane fizice. Persoanele fizice reprezintă cetățenii rezidenți sau nerezidenți, ce apelează în mod constant la serviciile și produsele băncii în nume propriu, au o sursă sigură și constantă de venit la un nivel considerat acceptabil de bancă și au un cont în evidențele acesteia. Aceștia apelează în mod frecvent la produsele și serviciile băncii, dar mai frecvent la creditele de consum și investiții, au încredere în calitatea și siguranța serviciilor, în general au un anumit grad de instruire fiind interesați în fructificarea capitalului și protejarea acestuia prin bancă, promovează spiritul de economie în vederea unor cheltuieli importante în viitor și pot influența opinia publică în sensul popularizării avantajelor, a imaginii băncii, a calității și seriozității serviciilor și produselor oferite de bancă.

4.2.CATEGORII DE CREDITE ACORDATE DE BANCA ROMÂNEASCĂ

Se disting două forme de creditare:

punerea la dispoziție a fondurilor, operațiuni ce se înregistrează în conturile bilanțiere;

angajamentul de a pune la dispoziție fonduri și angajamentele prin semnatură, operațiuni care figurează în conturi extrabilanțiere.

Prin credite pe termen scurt se înteleg operațiunile de împrumut a unor sume de bani pe o durată ce nu depășește 12 luni, cu excepția creditelor pentru produse cu ciclu lung de fabricație.

Creditele a căror durată de rambursare este între 1-5 ani, sunt considerate pe termen mediu, iar cele ce depășesc durata de 5 ani, dar nu mai mult de 25 ani sunt credite pe termen lung.

Având în vedere criteriul duratei de creditare, banca poate acorda clienților săi următoarele credite pe termen scurt:

în lei

credite globale de exploatare;

liniile de credit

credite pentru finanțarea stocurilor

credite pentru export;

credite pentru exportul de produse garantate cu creanțe asupra străinătății;

credite de trezorerie

credite de scont;

credite pentru mărfurile vândute cu plata în rate.

în valută

credite acordate importatorilor de bunuri și servicii (pe obiect);

credite garantate cu creanțe asupra străinătății.

Banca acordă clienților săi și credite pe termen mediu și lung:

în lei

credite pentru echipament, în completarea surselor proprii, pe termen mediu și lung;

achiziționarea de mijloace de transport și alte active fixe necesare activităților desfășurate de liber-profesioniști;

realizarea unor investiții în imobilizări corporale de uz profesional;

achiziționarea de imobilizări necorporale;

cumpărarea de bunuri de folosință îndelungată;

credite acordate societăților comerciale și persoanelor fizice pentru cumpărarea de acțiuni și active de la societățile care se privatizează;

credite acordate pe bază de convenții încheiate cu societăți comerciale.

în valută

– credite pe termen lung și mediu pentru:

modernizarea și dezvoltarea capacităților de producție;

retehnologizarea proceselor de productie;

achiziționarea, din import de mașini, utilaje, tehnică de calcul, instalații tehnologice, mijloace de transport etc.;

efectuarea oricăror altor cheltuieli legate strict de realizarea și darea în exploatare a investițiilor productive.

Banca poate acorda clienților săi și alte categorii de credit pe termen scurt, mediu și lung, în lei și în valută prevăzute de lege.

În funcție de specificul activității, durata ciclurilor tehnologice de fabricație, a proceselor biologice, a modalităților de vânzare și plata, care determină situația economico-financiară, și respectiv, capacitatea de rambursare a fiecărui împrumutat, banca poate stabili în cadrul termenelor maxime de creditare, termene intermediare de rambursare.

4.3. CREDITE ACORDATE PERSOANELOR FIZICE

4.3.1. REGULI GENERALE DE ACORDARE

Banca Românească S.A. în baza statutului sau de organizare și funcționare acorda persoanelor fizice credite în lei. Acordarea, utilizarea și rambursarea împrumuturilor, se va efectua potrivit reglementărilor existente în normele metodologice.

Conform normelor metodologice prin persoane fizice se înțelege:

a) persoane fizice independente și asociațiile familiale autorizate să desfășoare activități economice sau să presteze servicii potrivit Decretului Lege 54/1990, notarii publici și avocații autorizați în condițiile Legii nr. 36/1994, și respectiv Legii nr. 51/1995, medicii și farmaciștii autorizați în baza Decretului Lege nr. 54/1990 și alte categorii de liber profesioniști autorizați potrivit statutului lor profesional;

b) populația.

Beneficiarii creditelor sunt persoane fizice, cetățeni români, cu domiciliul stabil în România care îndeplinesc următoarele condiții:

a) realizează venituri certe, cu caracter de permanență având calitatea de:

– persoană fizică autorizată;

– salariat angajat cu contract de muncă pe o perioadă nedeterminată.

b) deschid la bancă un cont de disponibilități;

c) pot garanta rambursarea împrumuturilor solicitate atât cu veniturile ce le realizează cât și cu garanții reale;

d) acceptă ca plățile din contul de venituri să fie efectuate numai prin virament, sumele în numerar fiind eliberate numai din contul curent, personal al titularului;

e) la data solicitării împrumutului potrivit documentelor doveditoare nu înregistrează datorii neachitate la scadență către bancă și terți (documente doveditoare sunt considerate extrasele de cont de la bănci, certificatele de la circumscripțiile financiare, declarațiile pe propria răspundere etc.).

Documentele cerute de bancă pentru acordarea de credite persoanelor fizice sunt următoarele:

cererea de împrumut;

copia actelor de identitate ale solicitantului, giranților plătitori și/sau garantului cu ipoteca și autorizația de funcționare pentru persoanele fizice independente și asociațiile familiale;

adeverințe de salarii și venit pentru salariații angajați cu contract de muncă pe o periadă nedeterminată;

dispozitia de impunere și declarația de impunere pentru persoane fizice;

bugetul cheltuieli și venituri ale familiei;

documente (repartiții, comenzi, precontracte, contracte etc.) din care rezultă datele de identificare ale vânzătorului (denumirea, adresa și contul), acordul acestuia de a vinde, denumirea și caracteristicile bunurilor sau serviciilor ce urmează a fi vândute sau prestate, prețul sau tariful acestora, termenele și modalitățile de efectuare a plăților;

autorizația de construcție și proiectul de execuție;

documentația pentru autorizația de funcționare pentru investiții;

avizele pentru asigurarea utilităților în cazul investițiilor;

devizul general și contractual cu antreprenorul pentru realizarea investiției;

extrasul de cont din care rezultă constituirea surselor proprii de finanțare cel puțin la nivelul limitei minime stabilite în funcție de creditul solicitat;

copiile actelor de proprietate asupra locuințelor ce se cumpără, a bunurilor ce se ipotechează sau gajează sau a termenului în cazul construcțiilor.

4.3.2. TIPURI DE CREDITE PENTRU PERSOANELE FIZICE

Banca Românească acordă următoarele credite pentru persoanele fizice:

1. Credite pentru activitatea desfășurată de persoanele fizice autorizate și de producătorii individuali și pentru consumul gospodăresc al persoanelor fizice, până la un an: sunt credite pe termen scurt (de până la 12 luni) pentru producție, prestări servicii, comerț, investiții și orice alte activități economice potrivit legii, precum și pentru consum personal (bunuri pentru folosință îndelungată);

2. Credite pentru activități desfășurate de persoane fizice autorizate, precum și pentru investiții imobiliare și procurarea bunurilor de folosință îndelungată de către persoanele fizice, de peste un an (între 1-5 ani).

Banca acordă credite pe termen de peste 1 an persoanelor fizice independente, asociațiilor familiare autorizate, producătorilor agricoli individuali sau asociați în diferite forme de asociere, liber profesioniștilor autorizați potrivit statutului profesional, precum și populației pentru următoarele destinații:

a) realizarea unor investiții prin cumpărarea sau contruirea unor imobilizări corporale de uz personal, imobile și achiziționarea de utilaje pentru industrializarea producției agricole vegetale și animale sau dezvoltarea activităților productive autorizate de către producătorii agricoli individuali, persoanele fizice și asociațiile familiale autorizate;

b) achiziționarea de mijloace de transport (autocamioane, remorci etc.) și alte active fixe necesare activităților desfășurate de liber profesioniști;

c) achiziții de imobilizări necorporale;

d) realizarea de investiții imobiliare:

– cumpărarea sau construirea de locuințe proprietate personală;

– efectuarea de lucrări la locuința aflată în proprietatea personală privind extinderi, reparații, introducerea de apă curentă, gaze etc.

e) cumpărarea de bunuri de folosință îndelungată pentru uz personal de natura autoturismelor noi, mobilelor, aparatură electronică și electrocasnică etc.

GARANTAREA CREDITELOR

Rambursarea împrumuturilor și a dobânzilor aferente presupune existența unor garanții. Garanțiile asiguratorii admise de bancă sunt urmatoarele:

a) Veniturile nete realizate de solicitant și unul, doi giranți plătitori.

Calitatea de girant plătitor o poate îndeplini orice persoană fizică (excepție făcând soțul sau soția solicitantului) dacă fac dovada, prin adeverințe de salarii, că realizează venituri permanente suficiente pentru rambursarea ratei lunare de credit și a dobânzii și își asumă obligația de rambursare a creditului prin semnătura contractului de împrumut.

b) Garanții reale de forma ipotecii de rangul I: se constituie de împrumutat și/sau unul din giranții acestuia, când garanțiile împrumutatului nu sunt suficiente, asupra unor bunuri imobile (terenuri aflate în intravilan și clădiri), aflate în proprietatea debitorului. În cazul cumpărării de locuințe se poate admite în garanția creditului și locuința ce se cumpără din împrumut, dacă ea se va ipoteca în favoarea băncii odată cu încheierea actului de vânzare-cumpărare.

c) Gajul asupra unor bunuri mobile de valori semnificative – e o garanție de completare a ipotecii de gradul I. Gajul poate fi constituit asupra unor bunuri mobile aflate în proprietatea împrumutatului.

d) Gajul asupra depozitelor (în lei sau valută) aflate în conturile personale ale împrumutaților sau giranților acestora.

e) Cesiunea de creanță a drepturilor de încasat din contractele de încasare încheiat pentru riscul de distrugere prin incendii, accidente și calamități a bunurilor ipotecate și gajate.

Pentru a fi acceptate, garanțiile trebuie evaluate. Valoarea garanțiilor se stabilește astfel:

a) în caz de bunuri imobile aflate în proprietatea împrumutatului sau giranților valoarea admisă în garanție, evaluarea de circulație diminuată cu o cotă de risc de 30%

b) bunurile mobile aflate în proprietatea împrumutatului aflate în stare de funcționare se iau în calculul garanției la o valoare ce reprezintă 50% din valoarea de circulație;

c) gajul asupra depozitelor (în lei sau în valută) se iau în calcul la valoare în lei sau echivalentul în lei al valutei.

Volumul minim al garanțiilor trebuie să acopere pe lângă valoarea împrumutului – în cazul împrumutului pe termen scurt încă 50% din dobândă, iar în cazul celor pe termen mediu și lung, dobânda aferentă unui an.

Este recomandat ca persoanele fizice să aibă polița de asigurare de viață cesionată în favoarea băncii. De asemenea, bunurile aduse în garanție se asigură pe toată perioada creditării iar eventualele drepturi de despăgubire sunt cesionate băncii până la acoperirea integra1ă a datoriei.

4.3.4. ANALIZA, ACORDAREA ȘI RAMBURSAREA CREDITULUI

În urma analizei, dacă se constată că există posibilități reale de rambursare și garantare a împrumutului, inspectorii de credite apreciază volumul posibil al împrumutului ce poate fi contractat. La stabilirea volumului creditului trebuie să se țină seama de următoarele elemente:

nivelul ratei lunare totală pe care o poate suporta împrumutatul;

numărul de rate de rambursat;

rata annuală a dobânzii pentru categoria de împrumut solicitat, aceasta fiind diferențiată în funcție de categoria împrumutului precum și de tipul împrumutului.

Referatul de analiză cuprinde:

datele de identificare ale solicitanților și giranților;

volumul creditului propus a fi aprobat și destinația acestuia;

încadrarea în condițiile generale și specifice;

sursele și capacitatea de rambursare, cuantumul ratei lunare totale antecalculate de rambursat;

garanțiile asiguratorii ce se vor constitui;

aprecierea unor aspecte tehnico-economice specifice;

● deprecieri și propuneri privind condițiile de acordare, utilizare și rambursare a împrumutului: plafon, volum, termeni finali de rambursare, nivelul ratei anuale de dobândă (%), termenele și modalitățile de efectuare a plătilor, nivelul ratei lunare totale antecalculate de rambursat și graficul de rambursare antecalculat, garanțiile asiguratorii, competența de aprobare.

Referatul de analiză împreuna cu documentația se prezintă șefului compartimentului de credite care verifică respectarea condițiilor și criteriilor prevăzute în norme și semnează referatul. Documentele sunt apoi înaintate directorului sucursalei pentru a fi trecute pe ordinea de zi a Comitetului de Credite. Membri acestuia își exprimă punctele de vedere față de propunerile susținute de șeful compartimentului de credite. Comitetul de Credite hotărăște avizarea, aprobarea sau respingerea împrumutului solicitat.

4.4. CREDITE ACORDATE AGENȚILOR ECONOMICI

4.4.1. CREDITE PENTRU ACTIVITATEA CURENTĂ.

Apelul la credite apare ca urmare a existenței unei nevoi de finanțare, în gestiunea financiară a firmei se înregistrează, pe parcursul anului, decalaje între necesarul și existentul de disponibilități banești. Aceste decalaje sunt generate de două cauze principale: diferența dintre imobilizările totale în activele firmei mai mari și fondurile proprii mai mici și dereglări în încasarea rezultatelor economice, dereglări care determină un deficit de trezorerie.

Prima cauză este prezentă în majoritatea întreprinderilor ca un principiu de lucru, generat de existența în economie a unor surse ce pot fi solicitate: creditul, bugetul de stat, agenții economici pentru a realiza o activitate economică mai mare decât o poate acoperi capitalul propriu al firmei.

A doua cauză provine din deficiențele destul de frecvente ale decontărilor cu clienții, în condițiile blocajului financiar tot mai accentuat din economie. Prelungirea peste limitele normale ale perioadei în care activele curente ale întreprinderii rămân sub formă de creanțe face ca trezoreria firmei să înregistreze un deficit în defavoarea capitalului de lucru.

4.4.1.1. TIPURI DE CREDITE COMERCIALE

A. Creditele globale de exploatare

Acest tip de credite se acordă pentru aprovizionări cu stocuri de materii prime și materiale, mărfuri, subansamble, piese de schimb, energie, combustibil, cheltuieli necesare realizării și finalizării producției de mărfuri, executării de lucrări și prestării de servicii care au consum și desfacere asigurată prin contracte și comenzi ferme.

Determinarea volumului creditelor se efectuează trimestrial, pe baza analizei fluxului de lichidități, acesta ref1ecta situația intrărilor și ieșirilor de lichidități adică a încasărilor și a cheltuielilor într-o perioadă viitoare dată. Pot exista disponibilități sau poate apare un necesar de lichidități.

Creditele globale de exploatare se acordă pentru o perioadă de 90 zile cu posibilitatea de prelungire a acestora cu noi perioade de 90 zile, fără a depăși 12 luni de la acordarea primului credit.

B. Utilizări din deschideri de credite permanente

Linia de credit este o forma de creditare a agenților economici pentru completarea capitalului de lucru, prin care se stabilește un plafon maxim de plăți în limita căruia se pot efectua operațiuni prin contul curent.

Acordarea liniilor de credit presupune parcurgerea obligatorie a trei etape: – negocierea creditului; contractarea creditului și acordarea creditului. Destinația liniilor de credit poate fi:

pentru activitatea de producție;

pentru activitatea de prestări servicii;

pentru activitatea de comerț.

Linia de credit se acordă numai acelor agenți economici care au un flux ritmic de încasări și plăți. Nivelul liniei de credit se stabilește pe baza bugetului de trezorerie, întocmit de fiecare agent economic pentru întregul an cu defalcare pe trimestre și luni, pe baza datelor de bilanț a balanței de verificare contabilă și a celor cuprinse în programele de producție și valorificare a producției sau în planul de afaceri.

Garanțiile vor trebui să acopere în proporție de 120% plafonul liniei de credit și dobânda aferentă ½ din perioada creditului. Derularea liniei de credit se efectuează prin contul curent. Reînnoirea liniei de credit se va face pe bază de contract. Aprobarea liniei de credit se face la nivelul sucursalelor sau centralei băncii funcție de competențele de aprobarea creditelor.

Toate aspectele privind modul de derulare a liniilor de credit trebuie să constituie o colaborare permanentă între bancă și beneficiarul de credite.

C. Creditele pentru finanțarea stocurilor temporare

Acest tip de împrumuturi se acordă pe baza documentației prezentate de agenții economici, din care să rezulte obiectul creditării și cauzele economice ce au determinat formarea stocurilor și a cheltuielilor respective: primirea de la furnizori a unor materii prime și materiale în avans față de termenele din contracte, aprovizionarea în locuri optime, întreruperea producției, lipsa mijloacelor de transport sau alte greutăți în expedierea produselor la intern sau export.

Se acordă prin cont separat de împrumut.

D. Credite pentru finanțarea stocurilor sezoniere.

Creditele pentru finanțarea stocurilor sezoniere de materii prime se acordă agenților economici, care constituie astfel de stocuri: stocuri de produse agricole, agroalimentare, de proveniență agricolă, precum și orice alte stocuri care nu sunt de natura celor curente și se constituie într-o perioadă mai mare de un trimestru, fără a depași 12 luni de la constituire.

Aceste împrumuturi se acordă prin cont separat de împrumut.

E. Credite pentru exportul de produse garantate cu creanțe asupra străinătății.

Creditele pentru producția de export și exportul de produse se aprobă pe baza documentațiilor prezentate de agenții economici, cu condiția existenței contractelor sau comenzilor ferme de desfacere, acreditivelor irevocabile deschise sau a altor forme de plată garantate bancar.

Perioada de timp pentru care se solicită este prezentată de perioda de la livrare până la încasarea contravalorii lor de la partenerii externi, fără a depăși 2 luni. Creditele se acordă prin cont separat de împrumut cu respectarea urmatorelor condiții:

– agenții economici solicitanți trebuie să aibă cont curent și cont valutar deschise la bancă și să-și deruleze activitatea prin aceste conturi;

– încasarea valutei aferente exporturilor pentru care s-au primit credite de export și operația de transformare a acestora în lei să se faca prin conturile deschise la bancă;

– durata ciclului de fabricație, livrare și încasare de la externi să nu depășească 12 luni.

F. Credite de trezorerie pentru produse cu ciclu lung de fabricație.

Produsele cu ciclu lung de fabricație sunt cele ale căror cicluri tehnologice de execuție, de la lansarea în fabricație până la obținerea produsului finit, durează mai mult de 12 luni. Astfel de produse sunt navele maritime și fluviale, aeronavele, elicopterele, instalațiile și utilajele complexe.

Creditele se pot acorda pe termene mai mari de 12 luni, fără a depăși însă ciclurile tehnologice de execuție stabilite prin documentație și încasarea produselor livrate.

Pentru a beneficia de acest tip de credite agenții economici care le solicită prezintă documentația obișnuită – la care se anexează și documentația tehnologică din care să rezulte durata ciclului de fabricație.

G. Creditele pe cecuri remise spre încasare.

Aceste împrumuturi se acordă pe baza cererii de credite prezentată de agenții economici, la care vor fi anexate borderourile ce fac dovada remiterii cecurilor la plată și listele din care să rezulte prețurile de creditare pentru fiecare CEC, respectiv valoarea nominală.

Pentru a se obține astfel de credite trebuie îndeplinite anumite condiții:

– să se asigure că cecul respectiv va ajunge la tras, în cadrul termenelor de prezentare la plată așa cum sunt stabilite de Legea nr.83/1994;

– nu se admite acordarea de astfel de împrumuturi pentru agenții economici care au fost înregistrați cu incidente de plăți.

– Termenul de acordare :maxim 15 zile(circuitul maxim al cecului)

H. Credite pentru marfa vândută cu plata în rate.

Se acordă agenților economici pentru acoperirea necesarului de lichidități, pe perioada de timp cuprinsă între vânzarea bunurilor de folosință îndelungată către populație și încasarea integrală a contravalorii acestora de la cumpărători.

Volumul creditelor se stabilește ca diferență între prețul bunurilor de folosință îndelungată și avansul achitat de cumpărător, care nu poate fi mai mic de 25% din valoarea bunurilor respective.

Creditele se acordă prin cont separat de împrumut "Credite pentru mărfuri vândute cu plata în rate ".

Rambursarea se face în rate lunare, al căror cuantum va fi egal cu suma ratelor ce urmează a fi achitate de către cumpărători în luna respectivă, în conformitate cu clauzele contractelor de vânzare cumpărare cu plata în rate.

4.4.1.2. ANALIZA BONITĂȚII CLIENȚILOR ȘI EVALUAREA RISCULUI CREDITELOR

În cadrul analizei situației patrimoniale și a rezultatelor economico-financiare, un loc principal îl ocupă analiza bonității clienților. Indicatorii utilizați reprezintă un mod de cuantificare a factorilor ce definesc elementele componente ale acesteia. De asemenea, mai sunt analizați și anumiți factori necuantificabili.

Toate datele necesare se vor prelua din situațiile financiare întocmite periodic de agenții economici (bilanțul contabil, contul de profit și pierdere, situația patrimoniului, balanța de verificare). Se analizează, de asemenea, serviciul datoriei care reprezintă capacitatea agenților economici împrumutați de a rambursa creditele la scadență și a plăti dobânzile datorate la termenele stabilite.

Pe baza rezultatelor obținute în urma calculului indicatorilor de bonitate și ai indicatorilor serviciului datoriei, creditul este încadrat în una din categoriile A – E, în funcție de încadrare stabilindu-se și provizioanele ce trebuie constituite.

4.4.1.3. GARANTAREA, SCADENȚAREA ȘI RAMBURSAREA CREDITELOR ACORDATE AGENȚILOR ECONOMICI

Agenții economici pot beneficia de credite pe termen scurt numai dacă prezintă garanții pentru utilizarea cu eficiență a creditului și asigurarea rambursării la scadență a ratelor și a dobânzilor aferente.

Garanțiile, acceptate au fost descrise în capitolul III în cadrul paragrafului “Analiza garanțiilor creditului bancar". Scadența creditului reprezintă termenul la care creditul devine exigibil și trebuie rambursat. Este o dată viitoare, posibilă și certă. Mai poate fi definită, ca momentul în care creditotul are dreptul de a cere exercitarea obligațiilor, iar debitorul are obligația de a plăti.

Scadențele pot fi:

intermediare: termen la care doar o parte din împrumut devine exigibil și trebuie plătit;

finale: termen la care ultima parte din împrumut sau întreg împrumutul devine exigibil și trebuie rambursat.

Scadența se stabilește în funcție de destinația creditului, având în vedere că fiecare tip de credite are un specific aparte, încasările, adică resursele de rambursare, realizându-se la momente diferite.

La scadență creditele se rambursează din încasările realizate de agenții economici. În cazul creditelor acordate prin conturi separate de împrumut se rambursează din contul curent pe baza dispoziției de plată emisă de beneficiar, iar creditele acordate prin contul curent se rambursează pe seama încasărilor realizate de agenții economici beneficiari de credite, în același timp reducându-se plafonul de credite la contul curent.

Dacă nu există disponibil suficient în contul curent pentru rambursarea creditelor acordate prin conturi separate de împrumut sau prin conturi curente, diferența va fi trecută pe contul "Credite restante până la 30 de zile". În cazul în care după trecerea celor 30 de zile nu se crează disponibil în contul curent, creditele respective se vor trece în contul "Credite restante peste 30 de zile". Pentru creditele restante banca va percepe dobânzi penalizatoare în funcție de vechimea restanțelor. În cazul agenților economici ce înregistrează datorii restante din credite și dobânzi, banca va proceda la declararea acestora în stare de incapacitate de plată și va trece la executarea silită conform legii.

4.5. STUDIU DE CAZ PRIVIND CONTRACTAREA UNUI CREDIT DE INVESTIȚII

Banca Românească acordă credite IMM-urilor din România în cadrul unui program de finanțare susținut de FRAI (Fondul Româno American de Investiții) care a deschis în favoarea Băncii Românești o linie de credit în valoare de 3 milioane de dolari. Pentru a primi un astfel de credit o societate comercială (IMM) din România trebuie să îndeplinească o serie de condiții (să fie client nou al Băncii Româneși, capital majoritar privat aparținând rezidenților români, numărul de angajați să fie până la 100, creditul să fie utilizat în conformitate cu specificațiile FRAI.

În studiul practic ce urmează a fi prezentat, societatea comercială S.C.IATSA SRL, având domeniul de activitate în transporturi, solicită un credit pentru achitare valoare reziduală leasing. Îndeplinind cerințele fixate de FRAI, firma S.C.IATSA SRL, reprezentată prin Popescu Petre, director general, solicită contractarea unui credit în valoare de 150000 USD. După întocmirea cererii de credit (anexa 1) și prezentarea garanțiilor (bunuri mobiliare și imobiliare) de către client, inspectorul de credite al băncii verifică documentația bilanț (anexa 8), cont de profit-pierderi (anexa 7), garanțiile debitorului precum și capacitatea acestuia de a rambursa creditul și dobânzile cuvenite.

După verificarea tuturor celor necesare, inspectorul de credite, reprezentat prin Radu Boanță, va concluziona prin referatul de credit (anexa 2) că societatea este în măsură să primească creditul.

După obținerea aprobării, se transmite prin fax referatul și garanția creditului la Centrala Băncii pentru obținerea aprobării de la Centrală.

După primirea aprobării creditului de către CCR al Direcției de Credite și Scont al Centralei se trece la întocmirea contractului de împrumut (anexa 3), precum și la contract de ipotecă(anexa 4).

Banca va urmări desfășurarea creditului pe întreaga sa durată.

CONCLUZII

În această lucrare, “Studiu privind activitatea de creditare la Banca Românească, sucursala Timișoara”, se pornește de la activitatea în domeniul bancar pe ansamblul economiei naționale, cu toate aspectele ei pozitive și negative, pentru ca în final să se ajungă la un studiu practic, adică la o operațiune concretă de creditare a unei bănci din România. Trecând de la general la particular, acest studiu încearcă să ilustreze evoluțiile post-decembriste din domeniul bancar din România, obiectivele avute în vedere pentru crearea unui sistem de bănci competitiv, precum și problemele care apar în trecerea la o economie de piață.

Cu toate că drumul reformei este lung și anevoios, eforturile care se fac în sensul îmbunătățirii infrastructurii bancare, a alinierii cu practicile vest-europene, a elaborării unei legislații adecvate și a privatizării băncilor cu capital majoritar de stat, dovedesc faptul că s-au făcut progrese importante și suntem pe drumul cel bun.

Din expunerea modului de activitate a unei bănci comerciale, a criteriilor ce stau la baza funcționării raționale a acesteia se desprinde faptul că băncile au ca principal obiectiv, așa cum este normal într-o economie concurențială, maximizarea profitului. Din acest motiv, în deciziile oricărei băncii nu se pot implica nici politica, nici opțiunile de protecție socială, ci numai raționamente reci de profit.

Având la bază tocmai aceste raționamente clare și logice, activitatea de creditare se dovedește a fi foarte riguroasă, având la bază principii și reguli bine stabilite.

Condițiile și formalitățile ce trebuie îndeplinite pentru solicitarea, în special pentru primirea creditului, s-au născut tocmai din grija băncii pentru propria securitate, pentru diminuarea pe cât posibil a riscului. Ca urmare a complexității unei operațiuni de creditare, în cadrul unei bănci comerciale funcționează compartimente și birouri specializate care analizează documentația necesară, garanțiile oferite de debitor. De asemenea o foarte mare importanță se acordă riscului în activitatea de creditare, iar activitatea debitorului este urmărită îndeaproape de bancă.

Banca aleasă pentru studiul practic al unei operațiuni de creditare, Banca Românească, este una dintre cele mai apreciate bănci românești datorită seriozității sale și a gamei largi de produse și servicii oferite clienților.

În urma studierii activității acestei bănci, am ajuns la concluzia că Banca Românească este aliniată standardelor occidentale, atât din punct de vedere al profesionalismului personalului, al operațiunilor complexe pe care le desfășoară, cât și din punct de vedere al modului de colaborare cu partenerii străini.

Această bancă, alături de alte bănci apreciate din România, este dovada faptului că și în țara noastră se pot realiza performanțe notabile în domeniul bancar și, de aceea, această activitate trebuie încurajată și susținută, atât de autorități (prin reglementări și măsuri), cât și de populație – prin încrederea acordată băncilor.

ANEXE