Studiu pedologic complex în relația sol-plantă(măr) in condițiile pedoclimatice din zona Voinești, [305855]

UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI

MEDICINĂ VETERINARĂ DIN BUCUREȘTI

Facultatea de Horticultură

PROIECT DE DIPLOMĂ

Coordonator științific:

Conf. Univ. Adrian Basaraba

Absolvent: [anonimizat], 2020

UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ DIN BUCUREȘTI

Facultatea de Horticultură

TEMA:

[anonimizat](măr) [anonimizat]:

Conf. Univ. Adrian Basarab

Absolvent: [anonimizat] 59, 011464 – București

Tel/Fax: 021.318.36.36 ▀ E-mail: [anonimizat]

Introducere

Cultivarea solului a fost prima activitate care a deschis poartă economiei. Această a oferit o [anonimizat]-o să prospere.

Cultivarea solului pe parcursul ultimilor 10.000 de ani de agricultura a cunoscut o [anonimizat].

[anonimizat],sub influența mediului. [anonimizat], [anonimizat], este calitativ limitat de spațiul geografic.

În martie 2020 populația globului pământesc a fost estimată la 7,8 miliarde de oameni. Agricultura este principală sursă ce alimentează cererea masivă a alimentelor rezultată în urmă expansiunii demografice. Posibilitatea de extindere a [anonimizat] a scoaterii acestuia din circuitul agricol din diferite cauze.

[anonimizat], nu se poate face numai printr-o [anonimizat].

O agricultura rațională intensiva are nevoie de sprijinul constant al pedologiei. [anonimizat] a [anonimizat]: [anonimizat], salinizării, eroziunii, [anonimizat] a [anonimizat], fixarea și aplicarea diferențială a tehnologiilor de cultură, a măsurilor agrochimice (îngrășăminte,amendamente), agrofitotehnice(asolamente, lucrări ale solului) și măsuri ameliorative precum( irigări, drenaje, îndiguiri, desecări).

Astfel, pedologii au sarcină de a [anonimizat], [anonimizat] a [anonimizat], producție ridicată și eficientă.

Capitolul I – [anonimizat], [anonimizat].

Cultură mărului este foarte veche; [anonimizat] cultură întâlnim în numeroase scrieri a învățaților precum (Hipocrate, Saffo, Teofrast).

În producția mondială de fructe, mărul ocupă o poziție specială, deoarece împreună cu bananierul și portocalul asigură 2/3 din recolta globală, în proporții egale , aproximativ câte 40 milioane tone. Mărul deține primul loc în producția mondială de fructe. El se cultivă pe circa 4,5 milioane ha răspândite în 80 de țări, iar 13 țări sunt considerate, pe drept, mari producătoare, deoarece au recolte de peste 1.000.000 tone anual.

Fig.1.1. Livadă cu mere

Importantă culturii mărului în România

Patrimoniul pomicol al României, reprezentat prin număr de pomi existenți atât în masiv, cât și răzleți, este de 117.448 mii pomi. Dintre aceștia, 75% se găsesc amplasați în sectorul privat. Restrângerea suprafeței pomicole se datorează și faptului că investițiile sunt foarte scumpe, aproximativ 4.700 $. În anul 1999, suprafața pomicolă totală a fost mai scăzută cu 2.900 ha față de anul precedent, în schimb, în sectorul privat s-a inregristrat o creștere de 3,2 mii ha.

Fig.1.2. Mere din livadă românească

Importanța pe care o are cultura mărului în economia mondială:

Crează activități economice, locuri de muncă, resurce financiare în industrii din amonte (Pesticide, îngrășăminte,etc) precum și în aval (transporturi, ambalaje, prelucrare,comerț, etc).

Cultură mărului asigură o activitate permanentă și resurse de material unui număr foarte mare de oameni din majoritatea zonelor geografice unde alte specii întâlnesc condiții restrictive.

Conținutul în substanțe hrănitoare, precum și echilibrul zahăr-aciditate specific, asociat cu substanțele aromate și cu colorația variată, face că mărul să constituie o îmbinare fericită de proprietăți alimentare și organoleptice.

Compoziția chimică a merelor este extreme de complexă. Ele conțin: zaharuri, acizi grași, subastante tanoide, pecticide, celuloză, substanțe fenolice, alcooli, esteri, carbonili, acetali etc).

Soiuri de mere cultivate în zonă Voinești:

Frumos de Voinești acest soi a fost obținut la stațiunea de cercetare Pomicolă Voinești, din județul Dâmbovița, prin încrucișarea soiurilor Jonathan și Frumos de Boskoop, în anul 1953. Pomul crește viguros în pepinieră și moderat spre viguros când crește în livadă. Coaja fructului este subțire, elastică, uleioasă și are un luciu intens. Pulpă este crocantă, cu structură fină, de culoare alb-crem,suculentă, cu gust dulce și cu aromă fină.

Fig.1.3. Soiul Frumos de Voinești

Delicios de Voinesti a fost obținut din încrucișarea soiurilor Golden Delicious și Crețesc de Vâlcea în 1949, la stațiunea pomicolă Bilcesti, din Argeș. Apoi, hibridul a fost transplantat, crescut și selecționat la Voinesti, omologat în anul 1973. Fructul este destul de mare, cântărind în medie 180g, are formă sferică ușor turtiță și pielița de grosime mijlocie, de culoare galben-gălbuie, acoperite cu pete roșiatice, în funcție de poziția fructului pe ramură și expunerea lui la soare. Pulpă este de culoare crem, crocantă, potrivit de suculentă, cu gust plăcut și aromă puternică, specifică doar acestui soi.

Fig.1.3. Soiul Delicios de Voinești

Jonathan vechi soi american, de vigoare mijlocie, fructifica în primul rând pe ramuri de nod lungi dar și pe țepușe. Fructele sunt foarte apreciate, mijlocii că mărime (130-160g), intens colorate pe partea însorită. Pulpă este fermă, alb-gălbuie, dulce, foarte suculentă,fîn aromată de bună calitate.

Fig.1.3. Soiul Jonathan

Capitolul 2 – CONDIȚIILE PEDOCLIMATICE FIZICO – GEOGRAFICE

2.1. Relieful

Relieful judetului Dambovita prezinta o mare diversitate peisagistica. Factorii geologici si cei fiziogeografici si-au pus amprenta asupra treptelor de relief. In partea de nord regasim masivii Leota si Bugeci, primul masiv fiind alcatuit din sisturi cristaline, se deosebeste ca morfologie de Muntii Bugeci in a caror componenta regasim: calcarele,gresiile si conglomeratele. A doua treapta de relief este alcatuita din Subcarpati, acestia ocupa suprafata judetului in proportii de 23%.

Partea central-nordica a judetului este formata din dealuri si depresiuni, acestea din urma fiind generate de eroziunea diferentiala si dispuse in lungul vailor principale. In lungul vailor apar primele depresiuni de contact: Moroieni-Pietrosita pe Ialomita si Runcu pe Ialomicioara.

In partea de sud se afla o succesiune de dealuri si depresiuni, printre care regasim: Dealu Mare, Depresiunea Barbuletu.

Campia Romana ocupa aproximativ jumatate din teritoriul judetului Dambovita. Campia de subzistenta a Titului este alcatuita din albii instabile,zone de inmlastinare si numeroase albii parasite.

La vest de Arges, se afla comuna Voinesti, in aceasta zona campia se inalta mai mult fata de vaile care o dreneaza.

2.2. Litologia

Solul rezultat din transformarea rocilor că urmare a manifestării îndelungate a proceselor de dezagregare și alterare, de bioacumulare, de eluviare și iuluviere. Rolul rocii rezidă în faptul că ea constituie materialul inițial, de bază, a solificării. Din această cauza substratul de formare a solului a căpătat denumirea de rocă sau material parental. De cele mai multe ori solul s-a format și se formează pe seamă unor substrate dezagregate și alterate care au fost denumite material parental. Pentru substraturile nedezagreate și nealterate( de exemplu rocile magmatice), sau rezultate în urmă dezagregării și alterării dar de asemenea masive, compacte( de exemplu calcarele) se utilizează denumirea de roci parentale.

Influența rocii asupra solidificării depinde de caracteristicile ei fizice și chimice. Așa de exmplu,pe rocile masive, compacte față de cele afânate, solificarea se petrece anevoie, pe o grosime redusă; în cazul solificării pe roci nisipoase,care în comparative cu cele argiloase sunt permeabile și sărace în elemente nutritive.

Rocă imprima unele dintre caracteristicile sale și solului respective. Această caracteristică, deosebi de evidente în primele stadia ale solificării se mențin adesea și mai departe, așa după cum se întâmplă, de exemplu, în cazul solurilor formate pe roci scheletice(care conțin fragmente de roci), pe roci calcaroase, pe roci argiloase. Existau însă și o categorie de soluri, denumite litoforme, a căror alcătuire și proprietăți se datorează unor roci material parentale specifice.

2.3. Hidrografia

Apa are în procesul de formare și evoluție a solurilor un rol deosebit de important, determinând sau influențând dezagregarea și alterarea, bioacumularea, eluviere-iluviere.

Conformația și proprietățile solurilor depind în mare măsură de cantitățile respective de apa. În marea majoritate a cazurilor, solificarea decurge în condiții de exces al apei. Astfel de situații se întâlnesc în cazul terenurilor cu staturi impermeabile la adâncimi mici. Excesul de apa poate fi de suprafața sau pluviat (ape stagnante ce se acumulează din precipitații) și freatic (din pânzele de apa din interiorul scoarței, aflate însă la adâncimi mici, uneori aproape sau chiar la suprafața). Excesul de apa, indiferent de originea lui, imprima solificării, anumite particularități. În astfel de condiții, între altele, se formează compuși reduși de fier și mangan care sunt solubili și au anumite culori pe care le imprima solului, acesta căpătând un aspect marmorat, pătat.

Rețeaua hidrologica a Dâmboviței este compusă din două sisteme hidrografice, în nord-vest cel al Ialomiței, iar în sud-vest cel al Argesului.

Rezervele de ape subterane din județul Dâmbovița depind de gradul de permeabilitate, cât și de grosimea și extensiunea rocilor care le înmagazinează.

2.4. Clima

Clima acționează în solificare îndeosebi prin precipitații și temperatură. Influența climei începe încă din fazele ce preced solificarea propriu-zisă. Astfel, dezagregarea și alterarea, transportului și depunerea produșilor respectivi, modelarea scoarței și diferențierea reliefului, sunt determinate de anumiți agenți ai atmosferei, hidrosferei și biosferei care depind în mare măsură de condițiile climatie. Dezagregarea și alterarea sunt influențate direct sau indirect de clima, duc la transformarea rocilor primare în roci ce pot asigură condiții minime pentru instalarea vegetației, iar prin manifestarea în continuare a acestor procese și în cadrul solificării determină formarea principalelor component minerale ale solului( săruri, oxizi și hidroxizi).

Clima influențează și formarea părții organice a solului, bioacumularea. Ea crează condiții de dezvoltare a vegetației care constituie sursă de materie organic a solului. Humificarea resturilor organice are loc, de asemenea, sub influența condițiilor determinate de clima(umiditate și temperature).

Tot clima, mai ales prin precipitații, este aceea care determină procesele de eluviere-iluviere ce au rol deosebit în formarea profilului de sol. După cum s-a mai arătat, apa din precipitații ajunsă la suprafața solului se infiltrează și deplasează spre adâncime anumiți component, contribuind la diferențierea profilului. Factorul climatic înregistrează variații foarte mari, atât pe întinsul globului cât și pe suprafețe mai restrânse. Că urmare, clima, care influențează solificarea că proces general, contribuie și la variația accentuate a învelișului de sol. Astfel, dezagregarea și alterarea care duc la transformarea rocilor și la formarea principalilor constituienti minerali ai solului, au intensități variate, în funcție de condițiile climatice. Pentru a ilustra acest lucru, vom explică condițiile climatice din țara noastră doar cu formarea mineralelor argiloase (component foarte importante ale solului). Astfel, în partea cea mai uscată a solului, de stepa, în timpul solificării, datorită alterării slabe, se formează cantități în general mici de argilă; în zonele mai umede alterarea fiind mai intense, argilizarea este mai accentuate, în zonele foarte umede nu se mai formează argilă, deoarece alterarea este foarte intense.

Diferențieri importante provoacă factorul climatic și în ce privește bioacumularea. Această este determinate de către vegetație care însă depinde de condițiile climatice. Așa de exemplu, în țara noastră, în partea puțin umedă și caldă vegetația este de stepa, bioacumularea este intensă iar în cea umedă și racoroasă este de pădure, acumularea humusului slabă.

O influența deosebită exercită condiții climatice asupra intensității procesului de eluviere-iluviere, ceea ce, de asemeanea, duce la o diferențiere accentuate de învelișul solului. Cu cât clima este mai umedă cu atât eluvierea și iluvierea sunt mai intense. În țara noastră, în partea cea mai uscată, de stepa, eluvierea este așa de slabă încât, solul poate conține carbonat de calciu încă de la suprafața. În zonele următoare, de silvostepă și de pădure, o data cu creșterea cantității de precipitații eluvierea se accentuează, carbonatul de calciu este spălat la adâncimi din ce în ce mai mari(uneori complet de pe profil), în parallel începe și se intensifică migrarea coloizilor, formându-se orizonturi eluviale și iluviale din ce în ce mai bine reprezentate.

Clima nu este un factor restrictiv în ceea ce privește formarea solului decât atunci când nu permite instalarea vegetației( cazul 71 de exemplu al regiunilor actice sau deșertice). În schimb clima determină o vatiatie foarte mare a învelișului de sol, atât direct cât și indirect, mai ales prin intermediul vegetației( care depinde de clima). De astfel, la scară globului, că și pe teritorii mai restrânse, între clima, vegetație și sol, se constată un paralelism evident.

În anumite condiții climatice există anumite formațiuni sau asociații vegetale și anumite soluri. Așa de exemplu, în țara noastră, în arealele mai puțin umede, vegetația este ierboasa de stepa, iar solurile reprezentate prin anumite tipuri, cu bioacumulare intense și eluviere slabă(Kastanoziom, Cernoziom); în zonă următoare, mai umedă, vegetația este de silvostepă, iar solurile reprezentate prin alte tipuri, cu o bioacumulare aproape tot așa de intensă, dar cu o eluviere ceva mai pronunțată( cernoziom levigat, cernoziom argilic).

Pentru a exprimă legătură dintre clima și sol se folosesc diferiți indici. În țara noastră se utilizează indicele de ariditate, care este dat de relația:

Iar= P/(T+10), unde;

Iar= Indicele anual de ariditate;

P= Medie anuală a precipitațiilor, în mm;

T= Valoarea medie anuală a temperaturii, în grade Celsius;

10=coeficient prin adăugarea căruia se pot calculă și obține valori verosimile ale indicelui de ariditate și în cazurile în care temperatură este de 0 grade Celsius sau valori negative.

Indicele de ariditate se poate calculă și pe luni, folosind mediile respective ale precipitațiilor și temperaturii. Cu cât indicele annual de ariditate este mai mare, cu atât și climatul este mai umed( deși după denumire s-ar înțelege invers). În general, diferitelor solurilor din zonă de stepa le corespund indici de ariditate cuprinși de cele mai multe ori între 20 și 24, celor din zonă de silvostepă între 24-28 etc.

În Câmpia Română clima variază în limite strânse, cea mai mare parte putându-se încadra în provincial climatic D.f.a.x.

2.5. Regimul termic

Județul Dâmbovița aparține în proporții de 80% climei temperat continentale moderată. Verile sunt răcoroase, cu precipitații abundente și ierni răcoroase. Temperatură aerului variază în limite lărgi din cauza diferențelor de altitudine ale reliefului.

Prima brumă se inregristreaza în decadă a două a lunii octombrie, iar ultima brumă în a două decadă a lunii aprilie. Măsele de aer(vânturile) au cea mai mare frecvență din direcția nord-vest (22,7%) și vest (13,5). Sumă temperaturilor mai mari de 0 grade Celsius este de 4100-4400 grade Celsius, sumă temperaturilor mai mari de 10 grade Celsius este de 3500-3600 grade Celsius, sumă temperaturilor mai mari de 10 grade Celsius efective este de 1400-1700 grade Celsius.

2.6. Influența Antropica

Influența activității omului asupra solificării îmbrăca forme diferite dintre cele mai variate. În primul rând, prin luarea în cultură a terenurilor, omul înlătura vegetația naturală respective, ceea ce influențează desfășurarea pe mai departe a solificării. Dintre efectele acestei acțiuni subliniem frânarea sau întreruperea procesului natural de bioacumulare, care, după cum s-a mai arătat, constituie o latură deosebit de importantă a solificării.

Defrișarea pădurilor sau desțelenirea pajiștilor pe versanți și folosirea neraționala a acestora în cultură plantelor, duce la manifestarea intensă a eroziunii care, uneori, are drept rezultat ditrugerea solului, scoaterea din circuitul agricol a terenurilor respective.

Exploatarea Agricolă a terenurilor presupune intervenții active ale omului prin aplicarea de diferite măsuri agrotehnice. Lucrările agrotehnice obișnuite afinează partea superioară a solului, ceea ce, printre altele, duce la mineralizarea și deci la micșorarea conținutului de humus. Subsolajele dar mai ales desfundările în vederea plantării viței de vie și a pomilor modifică în asemenea măsură solul încât acesta practic nu mai seamănă cu cel natural.

O influența deosebită asupra solului exercită omul prin măsurile de chimizare. Așa de exemplu, care urmare a amplificării sistematice a îngrășămintelor și amendamentelor, soluri sărace în substanțe nutritive și cu reacție necorespunzătoare sunt transformate în soluri fertile.

Modificări esențiale au loc, de asemenea, și prin aplicarea unor măsuri ameliorative: irigări, desecări și drenări, îndiguiri etc. Așa de exemplu, prin desecări sau drenări( lucrări prin care se înlătura excesul de apa), pot fi îmbunătățite în asemenea măsură condițiile aero-hidrice, încât, unele hidrosoluri nu numai că pot fi folosite în cultură plantelor, dar, se asigură și o evoluție normală a lor. Același lucru se întâmplă și în cazul salsodisolurilor nu numai că pot fi folosite în cultură plantelor, dar, se asigură și o evoluție normală a lor. Același lucru se întâmplă și în cazul salsodisolurilor prin aplicaria irigației de spălare a sărurilor, a drenajului și a amendamentelor.

Din momentul în care omul a intervenit în natură, mai ales prin luarea în cultură a terenurilor, solul devine un produs nu numai al factorilor naturali ci și al muncii omenești. În ultima vreme se vorbește atât de pedogeneză, adică de formarea și evoluția solului în condiții natural, datorită intervenției omului( ,,meta’’ denumire de origine franceză, explima ideea de transformare, de schimbare). Pentru solurile care au suferit modificări așa de mari încât nu mai seamănă cu cele natural din care au provenit, în sistemul de clasificare folosit în țara noastră a fost prevăzută o categorie separată și anume a solurilor antropice( de la antropic sau antropogen care înseamnă fenomen datorat acțiunii omului).

Cunoscând procesul natural de dezvoltare al solului, omul poate să-l dirijeze prin aplicarea măsurilor tehnice menite să favorizeze lațurile positive ale acestui proces și să frâneze sau să înlăture pe cele negative.

În asamblu, intervenția omului poate avea însă și efecte negative, că urmare a exploatării neraționale fondului functiar, de exemplu, prin despăduriri și desțeleniri nechipzuite, irigări greșite, lucrări agrotehnice necorespunzătoare;

Accelerarea eroziunii de suprafața cât și accentuarea degradării solurilor se datorează în principal executării de lucrări agrotehnice în neconcordanță cu pantă terenului, fărâmițarea terenurilor și lăsarea lor nelucrate. Acțiunea ploilor torențiale formează torenți care accelerează procesul de degradare a solurilor și datorită texturii ușoare și mijlocie cât și pășunatului excesiv.

2.8. Vegetația

Solificarea este în esența ei un process de natură biologică. Prin dezagregare și alterare, rocile, materialele rezultate devin afante, poroase, dobândesc capacitatea pentru apa și aer în condiții minime creșterii plantelor. Solificarea propriu-zisă, însă nu a început și nu poate avea loc decât sub acțiunea organismelor, în principal a plantelor și micro-organismelor. Dacă pe rocă dezagregată și alterată nu se stabilește vegetație (plante și micro-organisme), își mențin afanarea, prozitatea, capacitatea pentru apa și aer dobândite dar și fondul de substanțe nutritive, deoarece, acestea în formă minerală în care se află, sunt supuse spălării de către apa ce se infiltrează în adâncime și așa rocă dezagregată și alterată nu conține suficiențe substanțe nutritive, iar unele dintre acestea cum sunt cele de azot, lipsesc practic cu totul (rocile nu conțin sau au cantități foarte mici de azot). Azotul, cel mai important element de nutritive se reține și se acumulează în scoarță biologică.

După cum s-a mai arătat, plantele odată instalate trec substanțele minerale solubile și deci supuse spălării, în substanțe organice ce alcătuiesc corpul lor, pe seamă resturilor respective sub acțiunea micro-organismelor, se formează humus.

Procesul acesta continuu, care duce la reținerea și chiar la acumularea substanțelor nutritive, inclusive a celor de azot, sub formă de substanțe organice constituie, de fapt, esența solificării. În sol, față de roci, datorită organismelor, pe de o parte se formează substanțe organice, iar de pe altă se descompun eliberându-se substanțe de nutritive și asigurându-se în acest fel aprovizionarea continuă și după instalarea lor, contribuie la îmbunătățirea regimului de apa și aer și în general a tuturor condițiilor necesare creșterii plantelor. Factorul biologic, reprezentat în principal prin vegetație, înregistrează pe întinsul globului variații foarte mari.

Că urmare, vegetația, care determină solificarea în șine cauzează și o variație accentuate a învelișului de sol. Pentru a ilustra acest fapt, ne vom referi la influența exercitată în condițiile țării noastre numai de două formațiuni de vegetație, de stepa, de pădure și doar asupra bioacumularii. Vegetația de stepa lasă în sol cantități mai mari de materie organic față de cea de pădure. Resturile organice ale vegetației ierboase fiind reprezentate în principal prin rădăcini care sunt repartizate pe o adâncime mai mare, iar ale vegetației lemnoase care provin îndeosebi din Frunze rămân la suprafața solului.

Resturile organice ale vegetației de pădure, sunt bogate în substanțe minerale și în protein, slab atacate de micro-organisme. Vegetația de stepa în comparative cu cea de pădure este însoțită în sol de o microfloră mai bogată și mai active și reprezentată în primul caz îndeosebi prin bacteria, iar în al doilea prin ciuperci.

Deosebirile mai sus amintite, correlate și cu cele de clima, care mai umedă și mai rece în cazul pădurilor decât al stepelor, determină diferențe esențiale în ce privește bioacumularea și deci solificarea prin variația ei și diversificarea învelișului de sol și nu numai la scară globului ci și pe teritorii mai restrânse.

Vegetația naturală este păstrată sub formă unor islazuri degradate datorită faptului că cea mai mare parte a suprafețelor este cultivată, vegetația ierboasa spontană este reprezentată de: Lolium perenne (gazon), Dactylis glomerata (golomoț), Medicago lupulină (lucernă sălbatică). Vegetația de pe terenurile cultivate este reprezentată de: colții babei (Tribulus terestris), mohor (Setaria sp), volbură (Convolvulus arvensis).

2.9. Faună

Are rol bine definit în solificare întrucât animalele ce trăiesc în sol și pe sol elimină reziduri organice care conțin azot și alte elemente. Cele mai importante viețuitoare ce aparțin pedofaunei sunt: viermi,râme,insect,furnici,rozătoare. Rolul acestora în pedogeneză contribuie la starea de fertilitate trecând prin tubul digestive până la 100t/hă (exemplul ramelor), iar material organic devine mai ușor de descompus de către micro-organismele și amestecate cu fracțiunea mineral formează acele agglomerate numite coprolite. Galeriile lăsate de râme contribuie la structurarea solurilor, solul devine mai fertile și active biologic. Microfaună animaliera, popândăi și hargioci au un rol benefic prin săparea galeriilor, transportând material organic din stratul fertile și amestecând-o cu orizontul carbonic.

Capitolul 3 – MATERIALUL ȘI METODA DE LUCRU

Studiul are că obiectiv delimitarea perimetrelor care fac obiectul modernizării sau infintarii de noi plantații de pomi, natură și intensivitatea factorilor de restrictive în vederea stabilirii lucrărilor agropedoameliorative. Pentru întocmirea studiului s-au deschis 15 profile de sol din care s-au recoltat 63 de probe de sol.

Pentru probele de sol recoltate s-au efectuat următoarele analize:

Determinarea ph-ului în extract apos 1:2,5, potențiometric;

Determinarea conținutului de humus prin metodă Walkley Black modificarea gogoașă;

Determinarea conținutului de azot total prin metodă Kjeldhal;

Determinarea fosforului și potasiului prin metodă Egner Rhiem Domingo;

Determinarea alcătuirii granulometrice prin metodă Kacinski;

Determinarea carbonatului de calciu prin metodă Scheibler;

Determinarea sărurilor în extract apos 1:5.

Capitolul 4 – UNITĂȚILE DE SOL ȘI CARACTERIZĂRILE LOR

Profil nr.1 – KASTANOZIOM tipic ( Sol bălan)

Relief – teren slab înclinat

Drenaj natural global – foarte bun

Zonă bioclimatica – stepa

Vegetația actual – livadă

Vegetația natural – de stepa

Folosință – agricolă

Descrierea profilului – Caracteristici morfologice

Ap (0-17 cm)- lut nisipos, brun închis (10YR 3/3) în stare umedă, brun (10YR 5/3) în stare uscată, masiv, structură distrusă prin lucrări agricole, uscat, friabil în stare umedă, moderat coeziv în stare uscată, slab compact, efervescentă moderată, trecerea clară.

Am (17-39 cm)- lut nisipos, brun închis (10YR 3/3) în stare umedă, brun-brun închis (10YR 4/3) în stare uscată, grăunțos, bine dezvoltat, uscat, friabil în stare umedă, moderat coeziv în stare uscată, efervescentă mare, pseudomicelii de carbonat de calciu, trecerea treptată.

A/C (39-70 cm)- lut nisipos, brun-brun închis (10YR 4/3) în stare umedă, brun deschis (10YR 5,5/3) în stare uscată, moderat plastic, moderat adeziv, pori mici și mijlocii foarte frecvenți, coprolite, efervescentă mare, pseudomicelii de carbonat de calciu, trecere clară.

Cca1 (79-90 cm)- lut nisipos, brun gălbui închis(10YR 4/4) în stare umedă, brun gălbui-brun gălbui deschis (10YR 5,5/4) în stare uscată, masiv, slab dezvoltat, uscat, friabil în stare umedă, moderat coeziv în stare uscată, slab plastic, slab adeziv, slab compact, efervescentă mare, pseudomicelii și concretiuni de carbonat de calciu, trecere treptată.

Cc2 (90-130 cm)- lut nisipos, brun gălbui (10YR 5/4) în stare umedă, brun gălbui deschis- brun gălbui foarte deschis în stare uscată, dur în stare uscată, efervescentă foarte mare, acumulări de carbonat de calciu.

Însușiri fizice și chimice ale profilului de sol

textură este luto-nisipoasă pe tot profilul

conținutul de humus este mic

conținutul de fosfor este mijlociu

conținutul de potasiu este mare

reacția solului este slab alcalină

conținutul de săruri indică o salinizare slabă

Profil nr.2 – KASTANOZIOM calcaric (Sol bălan)

Relief – teren slab înclinat

Drenaj natural global – foarte bun

Zonă bioclimatica – stepa

Vegetația actual – livadă

Vegetația natural – de stepa

Folosință – Agricolă

Descrierea profilului – Caracteristici morfologice

Ap (0-12 cm)- lut nisipos de culoare brună până la brun deschis (10YR 3/3) în stare umedă, structură distrusă prin culturi agricole, slab compact, efervescentă moderată, trecere clară.

Am (12-27 cm)- lut nisipos de culoare brună până la brun deschis (10YR 3/3) în stare umedă, reaven, structură glomerulara, efervescentă moderată.

A/C (27-39 cm)- lut de culoare brun închis (10YR 4/3) în stare umedă, efervescentă mare, pseudomiceli de carbonate de calciu, trecerea clară.

Cca (39-79 cm)- lut nisipos, brun gălbui închis (10YR 4/4) în stare umedă, efervescentă mare, concretiuni de carbonat de calciu.

C (79-120 cm)- lut nisipos, brun gălbui foarte deschis (10YR 5/4) în stare umedă, efervescentă mare și acumulări de carbonat de calciu.

Însușiri fizice și chimice ale profilului de sol

textură este lutoasa în orizontul superior și luto-nisipoasă în orizonturile subiacente.

conținutul de humus este mic

conținutul de fosfor este mijlociu

conținutul de potasiu este mare spre mijlociu

reacția solului este slab alcalină

conținutul de săruri este mic

Profil nr.3 – KASTANOZIOM calcaric slab salinizat (Sol bălan)

Relief – teren slab înclinat

Drenaj natural global – foarte bun

Zonă bioclimatica – stepa

Vegetația actuală – livadă

Vegetația natural – de stepa

Folosință – Agricolă

Descrierea profilului – Caracteristici morfologice

Am (0-12 cm)- culoare brună până la brun deschis (10YR 3/3) în stare umedă, nestructurat, efervescentă moderată, textură nisipo-lutoasa conținut de humus slab.

A/C (12-24 cm)- orizont de tranziție, efervescentă mare, conținut slab de humus, textură nisipo-lutoasa.

C (24-120 cm)- culoare (10YR 5/4) în stare umedă, efervescentă mare, acumulări de carbonate de calciu, slab compact, pseudomiceli frecvențe, textură nisipo-lutoasa.

Însușiri fizice și chimice ale profilului de sol

textură este nisipo-lutoasa pe tot profilul

conținutul de humus este mic

conținutul de fosfor este mijlociu

reacția solului este slab alcalină

conținutul de săruri indică o salinizare slabă.

Profil nr.4 – KASTANOZIOM calcaric slab erodat (Sol bălan)

Relief – teren moderat înclinat

Drenaj natural global – foarte bun

Zonă bioclimatica – stepa

Vegetația actual – livadă

Vegetația natural – de stepa

Folosință – agricolă

Descrierea profilului – Caracteristici morfologice

Am (0-17 cm)- culoarea (10YR 3/3) jilav, structură distrusă, textură de lut nisipoasă, orizont subțiat de prezența eroziunilor slabe, efervescentă moderată.

A/C (17-31)- lut nisipos de culoare brun închis (10YR 4/3) efervescentă moderată mare, trecere clară.

C (31-90 cm)- orizont de acumulare a carbonaților, textură nisipo-lutoasa, efervescentă mare, culoare brun gălbui foarte deschis.

Însușiri fizice și chimice ale profilului de sol:

textură este luto-nisipoasă pe tot profilul;

conținutul de humus este mic;

conținutul de fosfor este mic;

conținutul de potasiu este mijlociu;

reacția solului este slab alcalină.

Capitolul 5 – BONITAREA TERENURILOR

Potențialul productive al terenurilor este reflectat de notă de bonitate pentru folosințe și culture agricole.

Notă de bonitare rezultă din cumularea favorabilității factorilor principali și anume: precipitații medii anuale corectate în raport de pantă terenului și permeabilitatea solurilor, temperature medie corectată în raport de pantă și expoziția terenului, adâncimea apei freatice, textură solului în orizontul superior, contrast de textură, volum edafic util, rezervă de humus pe adâncimea de 0-50 cm, pantă terenului, reacția solului, conținutul de carbonate – media pe 0-50 cm, inundabilitatea, poluarea solului.

Fiecare cultură, în funcție de factorii enumerate mai sus și folosință primesc diferiți coeficienți care variază între 0 și 1, după cum însușirea respectivă este total nefavorabilă sau optimă pentru exigențele folosinței sau plantei luate în considerare.

Notele de bonitare pentru condiții naturale se obțin înmulțind cu 100 produsul coeficienților indicatorilor enumerați mai sus.

Pentru arabil notă de bonitare reprezintă media aritmetica a notelor pentru culturi agricole cu cea mai mare favorabilitate.

Criterii de grupare a terenurilor în funcție de pretabilitatea la pomicultură:

În funcție de natură și intensitatea factorilor restrictivi care condiționează încadrarea terenurilor în clase de pretabilitate au fost separate 6 clase de pretabilitate. După natură limitărilor care intervin în degradarea solurilor, clasele de pretabilitate sunt numerotate de la I la VI, clasă I fiind clasă cu cele mai puține limitări, iar clasă a VI-a având limitări extreme de severe practice neamoliorabile, fiind excluse de la utilizarea cu plantații pomicole.

În cazul plantației de pomi de la Topalu cea mai mare suprafața este grupată în clasă a III-a (clasă cu limitări moderate)și clasă a IV-a de pretabilitate (cu limitări severe).

Principalele restricții care afectează aceste terenuri sunt următoarele:

– Condițiile climatice

– Salinizarea slabă

– Eroziunea

Pe bază hărților cu unitățile de sol și a tabelului cu note de bonitare s-a realizat favorabilitatea pe folosințe și culture.

Pentru livezi s-a realizat clasă de favorabilitate pentru anumite specii de pomi încadrarea fiind următoarea:

La specia de pomi Piersic clasă de favorabilitate este a III-a;

La specia de pomi Cais clasă de favorabilitate este a III-a;

La specia de pomi Prun clasă de favorabilitate este a IV-a;

La specia de pomi Cireș, Vișin clasă de favorabilitate este a IV-a;

La specia de pomi Măr clasă de favorabilitate este a IV-a;

La specia de pomi Păr clasă de favorabilitate este a IV-a.

Capitolul 6 – CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI PENTRU PRODUCȚIE

În afară măsurilor agrochimice și cele ameliorative care se pot face cu mijloace proprii ale fermei poate să apăra fenomenul de oboseală a solului mai ales în cazul infintarii unei plantații pe locul alteia mai vechi.

Pentru preîntâmpinarea acestui fenomen se recomanda următoarele măsuri: după defrișarea vechii plantații teritoriul trebuie cultivat minimum trei ani cu plante anuale de preferința leguminoase, iar dacă urmează cais nu se cultivă în prealabil solanacee care sunt sensibile la verticilioză. ( Metodologia elaborării studiilor pedologice).

Tabel 6.1

Timpul minim necesar pentru că o specie să-și succeadă ei sau altei specii

xxx – după 18-20 ani

xx – după 3-4 ani

x – imediat după defrișare

+-timp de succedare necunoscut dar cu siguranță scurt

Se recomanda pentru înființarea plantațiilor de utilizarea unui alt portaltoi decât acela folosit la specia precedentă.

Pentru terenurile unde este prezența eroziunea ( aprox. 4% din suprafața- TEO 2) sunt necesare măsuri de prevenire a eroziunii respective aplicarea unei agrotehnici antierozionale.

Este necesară supravegherea stării de salinitate a solului deoarece în perspective în unele zone se poate ridica concentrația sărurilor, această având diverse cauze.

Aceste săruri pot prevenii din rocă mamă sau se pot formă în cursul procesului de solificare.

BIBLIOGRAFIE

1. Asanica A., Hoza D., 2013, Pomologie, Ed. Ceres, București.

2. Basaraba A. – Pedologie- Ediția a ÎI-a, Editură Ceres, București 2014.

3. Basaraba A., N.Andreiasi, I. Irimia- Bonitarea solurilor și a terenurilor agricole, Ediție revizuită și completată, Editură ALPHA MDN, București, 2014.

4. Basaraba A. – Pedologie- Note de curs, Editură Ceres, București, 2013.

5. Basaraba A. – Pedologie- Lucrări Practice, Editură Ceres, București, 2013.

6. Basaraba A., St. Puiu-Pedologie- Lucrări practice, Ed. Piatră Craiului, București, 2002.

7. Basaraba Adrian- ,,Caracterizarea solurilor din Câmpia Română, subunitatea Nord Bucuresti’’ , USAMV București, 1998.

8. Basaraba Adrian – Caracterizarea solurilor de la Moară Domnească, U.S.A.M.V. București, 1997.

9. Basaraba Adrian – Modificarea proprietăților fizico-chimice ale solului brun-roșcat sub influența aplicării îngrășămintelor chimice, USAMV București, 1997.

10. Burloi Niculina-,,Principalele Verigi ale tehnologiei de cultură a caisului în sistem intensiv’’, Horticultură 1981.

11. Canarache A- ,,Fizică solurilor agricole’’ EC.B. 1990

12. Cepoiu N.-Influența tăierilor de fructificare și a operațiilor în verde asupra sporirii recoltei de cais’’, Lucrări stintifice IANB, 1977-Horticultură, București.

13. Cepoiu N.-,,Stabilirea unor indici biologici pentru aprecierea cantității recoltelor de caise’’. Lucrări științifice IAMB, 1980-Horticultură, București.

14. Chirița C.D.-,,Enciclopedie cu baze de pedologie generala’’, 1974.

15. Grumeza N. Alexandrescu I. Ionescu Pr.- ,,Tehnică irigării culturilor hortiviticole’’, ED. Ceres București 1979.

16. Hoza D. – Sfaturi practice pentru cultură pomilor. Editură Nemira, București, 2003.

17. Hoza D., Lenuța Chira, C. Păun- Îndrumător de lucrări practice la pomicultură. AMC, USAMV, București, 2000.

18. Hoza D. – Pomologie. Editură Prahova, Ploiești, 2000.

19. Parnia Cornelia, Coman ST., Burloi Niculina-,, Conducerea creșterii și rodirii speciilor samburoase’’, ED. Ceres București 1990.

20. Puiu Ștefan-,,Pedologie’’ ED. PB, 1983.

21. Puiu Ștefan-,,Sistemul român de clasificare a solurilor’’, ICF 1980.

22. Teaci D.- ,,Bonitarea terenurilor agricole’’, EC.B.

23. Teaci D., Puiu St., Voiculescu N., Popescu I.- ,,Influența condițiilor de mediu asupra creșterii pomilor în Romania’’, 1985, Ed. Ceres, București.

24. Voiculescu N. Ecopedologia Speciilor Pomicole, Ed. Academiei Române,București 1999.