STUDIU METODICO-ŞTIINŢIFIC ASUPRA COMUNEI DUMBRAVIŢA-JUDEŢUL BRAŞOV CU PRIVIRE SPECIALA ASUPRA GEOGRAFIEI UMANE [311194]

I. CADRUL NATURAL

1.1. POZIȚIA ȘI LOCALIZAREA GEOGRAFICĂ

Comuna Dumbrăvița este situată în partea centrală a țării, în județul Brașov având următoarele coordonate geografice: – 450 77’ latitudine nordică;

– 250 43’ longitudine estică;

Figura 1.1.Poziția geografică a comunei Dumbrăvița

Dumbrăvița este o așezare în partea de vest a [anonimizat], o depresiune intramontană situată în regiunea de curbură a [anonimizat], [anonimizat]. Spre sud se înalță Măgura Codlei, 1294 m, iar spre vest culmile Perșanilor cu înălțimile : Plăiețul, [anonimizat], [anonimizat] 764-1013 [anonimizat].

[anonimizat] 1013, din locul numit “La trei izvoare” de unde pornesc pâraiele: Comăna, Bogata și Hămăradea; [anonimizat], locul se mai numește și “La Cheie”.

[anonimizat] a [anonimizat].[anonimizat] a acestui sat a [anonimizat].[anonimizat], în primul rând pentru a se apropia de partea mai fertilă a moșiei comunei.[anonimizat] a comunei, s-a ținut cont de mai mulți factori locali:[anonimizat] a pământului, întinsele terenuri împădurite cu fag și srejar ([anonimizat], Dealul Frumos etc.), [anonimizat], iar prin defileul de la Vlădeni spre Țara Oltului.

Altitudinea medie este de 630 m. Vatra localității este așezată în preajma râului Hămăradea.

Comuna Dumbrăvița este situată în județul Brașov. Județul Brașov este situat în partea centrală a României, la îmbinarea a două mari lanțuri muntoase: Carpații Orientali și Carpații Meridionali. Conform Legii 315/2004 [anonimizat] 7 Centru, [anonimizat], Harghita, Covasna și Alba.

Are o suprafață de 11576,40 ha ( 99,10 km) delimitată de Culmea Perșanilor de la cota 1013 – Plăiețul 844, spre cota 764 [anonimizat] : [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat] 765 m; [anonimizat], Veneția, [anonimizat], Cuciulata, Crihalma.

[anonimizat], [anonimizat], [anonimizat]-a [anonimizat] o dezvoltare armonioasă din punct de vedere economic.

Este limitată de:

– [anonimizat], Satul Nou;

– [anonimizat];

– [anonimizat];

-[anonimizat] (cu un teren de 2643,50 hectare)

Comuna Dumbrăvița se află situată:

– la 22 km. de municipiul Brașov;

– la 7 km. de municipiul Codlea;

– la 5 km. de Vlădeni;

– la 6 km. de Satul Nou;

– la 4,5 km. de Crizbav;

Pe teritoriul ei se încrucișează următoarele căi Figura 1.2. Poziția în cadrul județului

de comunicații:

– calea ferată Brașov – Făgăraș – Sibiu;

– drumul național 1 Brașov – Făgăraș – Sibiu;

– drumul județean DC 112 Satu Nou – Dumbrăvița – Vlădeni;

– drumul communal DC 44 DN l Codlea – Dumbravita -Vlădeni -Perșani , care urcă și coboară Culmea Perșanilor spre Țara Oltului;

1.2. ELEMENTE DE ORDIN GEOLOGIC

Comuna Dumbrăvița, situată în vestul Depresiunii Bârsei a avut aceeași evoluție geologică ca întreaga depresiune. Depresiunea se individualizează la finele levantinului, prin ruperea și scufundarea unui relief evoluat și relativ unitar ce aparține probabil de platforma Predeal – Poiana Brașov – Poiana Mărului. Odată cu prăbușirea a avut loc instalarea unui regim fluvio-lacustru, cu o intensă acțiune de acumulare, care a dăinuit până aproape de Pleistocenul mediu.

1.2.1. LITOLOGIA

În alcătuirea geologică se găsesc formațiuni sedimentare așezate discordant pe un fundament eterogen (cristalin sau vulcanic).

Formațiunile sedimentare aparțin ca vârstă levantinului și cuaternarului .

Levantinul este prezent prin pietrișuri și nisipuri gălbui. În succesiunea depozitelor cuaternare în Depresiunea Bârsei E. Liteanu și C. Ghenea ( 1966) au separat următoarele complexe:

a)- un complex inferior format din nisipuri (și nisipuri argiloase, alternând cu strate subțiri) pietrișuri, marne, argile;

b)- un complex format din nisipuri și nisipuri argiloase alternând cu strate subțiri de argilă;

c)- un complex format din depozite de pietrișuri și nisipuri aparținând pleistocenului superior.

Peste aceste strate se găsește o terasă joasă de vârstă holocen inferioară și depozite deluviale și proluviale de vârstă holocen superioară. Datorită acestei structuri petrografice, altitudinea reliefului este mică( 620 m ), regiunea având aspect de câmpie.

A.Munții Perșani

Munții Perșani au un mozaic litologic mai puțin obișnuit-alături de șisturi cristaline mai pot fi înâlnite rocile flișului (calcare, conglomerate, marne, argile, gresii), cele eruptive (bazalte, andezite, gabrouri, serpentine, porfire) și vulcanogen-sedimentare (piroclastite, tufuri).

În general pe aceste roci s-au format soluri brune luvice și soluri brune eumezobazice.Solurile s-au format pe depozite eluviale (culmi), deluviale (versanți) și coluviale ( la baza versanților), cu grosimi variabile.
Partea centrală a acestor munți este alcatuită din roci cristalino-mezozoice. Șisturile cristaline dau un relief greoi și masiv, care au conservat foarte bine suprafața de netezire Poiana Mărului. Masivul Gârbovei din Perșanii Centrali este alcatuit în mare măsură din roci cristaline, ce dispar însă sub cuvertura de conglomerate, la care se adaugă bazalte și tufuri spre nord, gresii și marne la sud. Calcarele raspândite în zona estică au generat un relief carstic cu versante abrupte, chei, defilee, hornuri, lapiezuri-pe vaile Vârghișului,Săratei, Lupsei, Magura Codlei. În funcție de vârstă și de gradul de cimentare, conglomeratele, mai extinse în Perșanii Centrali, dau versante relativ domoale, dar și cele mai înalte culmi cu relief ruiniform: vf.Cetății, Creasta Crizbav, Gârbova, vf.Negru, Runcul Bogatei.

Marnele și argilele cu diverse intercalații, având o duritate mai mică, crează un relief monoton și domol, cu văi largi și frecvente alunecări de teren. Un astfel de peisaj se întâlnește în culoarul Vlădeni, pe vaile Comana, Lupșa, Șinca, Ormeniș, precum și cuaternare.în diferite sectoare ale defileului Oltului. Terasele și conurile de dejectie ale râurilor sunt alcătuite din sedimente.

Figura 1.4. Harta fizică a Țării Bârsei

Perșanii sunt fragmentați de falii transversale și arii de scufundare locală, cum sunt: depresiunea Vlădenilor, defileul Oltului și valea Lupșei. Prezența acestor falii explică ivirile de lavă și înaintarea mării în miocen din sectorul vestic al Perșanilor Centrali. Rocile eruptive din defileul Oltului sunt reprezentate prin bazalte, andezite, gabrouri, serpentine, porfire. Bazaltele și andezitele de acolo sau de la Bogata Olteană, Valea Vârghișului dau un relief colinar, cu interfluvii largi și văi puternic adâncite și strâmte. Coloanele de bazalt de la Racoș și Comăna de Sus sunt ocrotite ca monumente ale naturii. Piroclastitele și tufurile formeaza un relief rotunjit pe latura vestică a Perșanilor nordici și centrali.

B.Depresiunea Brașov (golful Vlădeni)

Situată la curbura internă a arcului carpatic, Depresiunea Brașov este o arie de discontinuitate între Carpații Orientali și Carpații Meridionali, fiind cea mai întinsă depresiune intramontană din Carpații Românești (2004 km) și una dintre cele mai reprezentative.

Ocupând marele bazin din cuprinsul curburii carpatice, Depresiunea Brașov se încadrează în ansamblul Carpaților Româneti, înscriindu-se ca o caracteristică a acestora.Mișcările geologice care au afectat de-a lungul timpului arcul carpatic, tot mai intense în această zonă de curbură, au avut ca efect compartimentarea inegală a întregii regiuni Vintilă Mihăilescu(1963, pag.185) arată că regiunea de la curbura Carpaților Orientali cuprinde trei compartimente:

unul exterior, înalt, cu altitudini de peste 2000 m,

al doilea central, Depresiunea plană a Brașovului,

al treilea, din interior, cu rare vârfuri de peste 1200 m.

O privire asupra depresiunii de pe oricare din munții vecini ne dezvăluie o trăsătură caracteristică, și anume ,,zidul” muntos ce o străjuiește aproape de jur-împrejur și care o domină cu peste 1300 m în sud, sub 200 m în est și circa 500 m în nord și vest , astfel încât aceasta apare ca o uriașă cuvetă cu fundul plat și întins.Câteva trecători și pasuri de înălțime: Perșani, Bran, Predeal, Oituz, etc. permit circulația din și spre depresiune (pe aici treceau vechile drumuri comerciale care legau Transilvania cu Țara Românească și Moldova încă din secolele XIII și XV).

Înaintarea mult în depresiune, în unele puncte, a masivelor muntoase din jur face ca aceasta să aibă o formă foarte lobată ,,Sugrumarea” depresiunii în cele două puncte:Poarta Sâmpetru, lată de circa 7 km, între Dealul Cetății și Măgura Tâmpei, și Poarta de la Reci , au o lățime de aproximativ 8 km între Măgheruș și Angheluș a dus la divizarea în trei compartimente.Astfel:

partea vestică corespunde Depresiunii Bârsei (Țara Bârsei) cu o lungime ce circa 70 km, care la rândul ei, este format din ,,golfurile” Zărnești-Tohan, Vlădeni, culoarul Feldioara-Apața care se leagă în nord cu Depresiunea Baraolt

partea centrală a Depresiunii Brașov se suprapune Depresiunii Sfântu Gheorghe (Șesul Frumos) în sudul căreia se situează piemontul Săcele

compartimentul estic , cu o lățime (vest-est) de circa 20 km și o lungime (nord-sud) de aproximativ 40 km corespunde Depresiunii Târgu Secuiesc.

Cele trei compartimente se leagă organic între ele prin porțile de la Sâmpetru și Reci, formând sub aspect geografic, o singură unitate, care, cel puțin din punct de vedere genetic și evolutiv, nu pot fi separate. Fiecare păstrează însă anumite caractere proprii , altitudinea medie a fundului depresiunii mai ridicată în est, de peste 530 m, piemonturile marginale mai dezvoltate și mai înalte în vest etc.

Altitudinea medie a depresiunii este de 550-560 m.Cele mai mici altitudini se înscriu în Depresiunea Baraolt (465 m), iar cele mai mari în golful Zărnești-Tohan (790 m). În general, altitudinile reduse apar în partea centrală, în lungul Oltului și Râului Negru.Orientarea generală a depresiunii este vest-est în compartimentul vestic și central și nord-est-sud-vest în Depresiunea Târgu Secuiesc.

Așezată între munți, Depresiunea Brașov se desprinde ca o unitate geografică bine conturată, în

care șesurile și piemonturile se asociază armonios, succedându-se ca într-un mare amfiteatru.

Cadrul muntos din jur a condiționat și condiționează, în cea mai mare parte a depresiunii, o serie de fenomene naturale specifice.Sub influența munților înconjurători se desfășoară procesele de eroziune și acumulare, evoluția rețelei hidrografice, distribuția și etajarea vegetației etc.

Depresiunea Brașov, prin poziția geografică pe care o are în cadrul lanțului carpatic , prezintă limite naturale clare, care sub aspect morfologic sunt precizate în literatura de specialitate (V.Mihăilăilescu, 1963; M.Iancu, 1965). În vest, depresiunea vine în contact cu culmile joase ale Munților Perșani (sub 1100 m). În unele sectoare muntele pătrunde în depresiune sub forma unor pinteni cu altitudini de peste 850 m, dând zonei de contact un aspect sinuos.Din punct de vedere climatic, Munții Perșani formează o barieră naturală ce se ridică în calea maselor de aer ce se deplasează dinspre vest, cu toate că au înălțimi destul de reduse, comparativ cu munții din jur.Totuși, prin poziția lor, perpendicular pe direcția de deplasare a maselor de aer vestic, contribuie la modificarea unor caracteristici ale acestora. În aceste condiții, masele de aer în ascendența lor spre pantele estice suferă o încălzire adiabatică și conținutul în vapori de apă scade substanțial.Pe pantele lor estice, spre depresiune, cantitatea de precipitații scade sub 500 mm față de peste 600 mm cât se înregistrează pe pantele lor vestice, spre Transilvania. Înălțimea redusă a Munților Perșani, care apar ca o înșeuare între Piatra Craiului și Munții Harghitei (ce se ridică peste 1800 m), precum și prezența pasului Vlădeni a cărui altitudine este sub 700 m permit maselor de aer vestice să pătrundă în depresiune și, cu toate modificările care survin în proprietățile lor termice și hidrice, imprimă Depresiunea Bârsei unele caracteristici moderate față de compartimentul Târgu Secuiesc.

Limitele morfologice și climatice ale depresiunii sunt subliniate și de vegetație.Pădurea coboară până la aproximativ 600-700 m, unde începe să se dezvolte piemontul ce marchează trecerea spre depresiune, și urmărește în general traseul izotermei de 6ș C și a izohietei de 700-800 mm, completând astfel limitele naturale ale depresiunii.

Pe toate aceste elemente naturale care formează limitele Depresiunii Brașov se suprapune și un element ,,uman”: întreaga zonă de contact dintre munte și depresiune este marcată de așezări situate sub munte, mai puține fiind cele risipite pe șesul depresiunii.Acestea din cauză că zona de contact dintre munte și depresiune oferă condiții optime desfășurării vieții umane, un climat blând, care face ca întreaga regiune să fie intens populată.

Între aceste limite se desfășoară un ținut cu totul diferit față de teritoriile învecinate, cu caracteristici fizico-geografice proprii.

Figura 1.5. Harta Depresiunii Brașov

Asupra originii depresiunii de la curbura internă a Carpaților au fost emise mai multe ipoteze, dintre care cea a lui E. Jekelius (1922) susținea că bazinul ,,Țarii Bârsei” s-a format prin prăbușirea în timpul mezozoicului, fiind mărginit de o serie de fracturi.La rândul lor, N. Orghidan (1929) și L. Mrazec (1932) au suaținut originea tectonică a depresiunii.M. Iancu (1954), după depozitele pliocene situate pe rama de orogen a depresiunii, ajunge la concluzia că prăbușirea bazinului a avut loc în pliocen.Același autor susține că fenomenele majore care au dus la formarea acestui bazin trebuie puse pe seama ,,tectonicii și extruziunilor magmatice din lanțul vulcanic din nord” ( p.134). V.Mihăilescu (1963) arată că după prăbușirea din dacian, actualul teritoriu al Depresiunii Brașov a fost ocupat de un lac, ale cărui ape s-au scurs spre Depresiunea Transilvaniei printr-o serie de șei din Munții Perșani (Rica, defileul de la Racoș etc).Cuveta lacului a fost umplută în cuaternar cu aluviuni (pietrișuri, nisipuri, argile), aduse de râurile ce coboară din munți.

Golful Vlădeni s-a format în pleistocenul mediu, prin scufundarea unor sectoare ale flișului cretacic din curbura Carpaților, ceea ce a dus la formarea unui lac, care a fost colmatat treptat cu argile, nisipuri, și pietrișuri.După drenarea lacului s-au format terasele.Ele sunt alcătuite din argile și nisipuri acoperite dominant cu luturi fine și argile de origine deluvio-coluvială.

Lunca este alcătuită dominant din luturi fine cu grosime medie de 1-2 m, dar se întâlnesc și luturi grosiere și argile, iar grosimea poate fi de 0,2 – 0,5 m.

Luncile reprezintă formele de relief cele mai tinere formate în cuaternar-holocen.

În sectorul montan luncile sunt înguste și acoperite cu bolovani și stânci.Datorită pantei de scurgere relative mari, râurile nu inundă , astfel că luncile pot fi considerate in general rar inundabile.

1.2.2 STRUCTURA ȘI TECTONICA

În evoluția neotectonică a teritoriului care cuprinde partea interioară a curburii Carpaților se disting trei etape:

– prima etapă – este de scufundare și acumulare;

– a doua etapă- este de deformare post willafranchiană;

– a treia etapă- este de acumulare în noi condiții morfologice, care corespunde pleistocenului mediu și pleistocenului superior.

Depresiunea Bârsei este de origine tectonică, pusă în evidență de falii identificate pe marginea depresiunii.

Regiunea a început să se scufunde la sfârșitul cretacicului odată cu scufundarea Depresiunii Transilvaniei. În depresiune s-a format un lac cu apă dulce. Fundul lacului a fost acoperit încă în timpul scufundării cu straturi groase de pietrișuri, nisipuri și mâluri aduse de apele curgătoare. Grosimea straturilor daciene esta evaluată la cel puțin 300 m, și se află astăzi la mare adâncime. Depozitele uriașe de nisipuri și pietrișuri care aparțin levantinului din pliocen și pleistocenului din cuaternar au condus la acumulări piemontane, la formarea de conuri de dejecție cu grosimi considerabile.

Devenind clima mai umedă, râurile au avut un debit mai bogat și și-au adâncit albia în propriile lor aluviuni, fixându-și cursul.În holocen sau actual s-au produs ultimele modelări ale terenului datorită activității apelor curgătoare, modelare ce se continuă și astăzi și s-au format solurile aluvionare.

Întreg teritoriul Comunei Dumbrăvița, este așezat în larga Depresiune a Brașovului (Țara Bârsei), având aspectul unei câmpii netede. Puținele denivelări sunt cauzate de albiile apelor curgătoare. Nici o movilă nu întrerupe orizontalitatea teritoriului. Terenurile prezintă o înclinație de 6-8 grade în direcția sud-nord.

1.2.3.GEOMORFOLOGIA

Din punct de vedere fizico-geografic pe teritoriul comunei Dumbrăvița se întinde pe două mari unități geomorfologice: A.Munții Perșani Centrali

B.Depresiunea Brașov (golful Vlădeni)

A.Munții Perșani Centrali

Munții Perșani fac parte din Carpații Curburii interne.Altitudinea medie este de 650 m, altitudinea maximă 853,8 m – Muchia Curtului Mic.

O serie de culmi – Piscul Strâmt – 764 m, Fața Rudei 732,9 m, Piscul Florin 817,6 m sunt acoperite cu fânețe.

Datorită calcarelor care alcătuiesc Munții Perșani apar peste tot stânci la suprafață de diferite mărimi.

Pantele versanților variază între 10% la Fața Pușcașului până la 50% la Pădurea Varniței și la Vârful Pleșița 860m.

B.Depresiunea Brașov (golful Vlădeni)

,,Golful Vlădeni” formează partea externă nord -vestică a Depresiunii Brașovului , în perimetrul ei se disting următoarele subunități de relief:

1.Dealurile piemontane

2.Terasele

3.Luncile

1.Dealurile piemontane

Dealurile piemontane fac tranziția spre Munții Perșani, fiind formate prin fragmentarea puternică a teraselor și piemonturilor.

Altitudinea absolută este de 570 m – 650 m – Dealul lui Lal având altitudinea de 613 m.

Relieful deluros prezintă diferite particularități funcție de litologie, înălțime, forma versanților.Astfel o parte din versanți prezintă forme cu spinări late, pante mai puțin abrupte, terenurile fiind accesibile practicării agriculturii.

În unele zone (Grădina Boilor – Piscul lui Lal) versanții sunt moderat înclinați, terenurile folosindu-se pentru pășuni și fânețe, panta variază între 7- 18 %.

2.Terasele

Terasele lacustre sunt fragmente din vechile câmpii lacustre.Ele au forma unor trepte foarte largi – zeci sau sute de metrii – și sunt etajate pe mai multe nivele (3-4).

Terasele sunt cuprinse între 540 m și 570 m având pante cuprinse între 5-12 %.Podul terasei este întins, neted, având înclinarea generală spre S-E.

Marginea terasei – fruntea – este sub forma unor taluze mai mult sau mai puțin înclinate.

3.Lunca

Lunca Homorodului formează zona cea mai joasă a depresiunii, cu altitudini absolute cuprinse între 509 m și 538 m.Aspectul general este al unui șes care a luat naștere prin acțiunea de aluvionare a râului Homorod.Panta este de 0,5 – 0,7 % de la vest la est.Solul este aluvial gleizat și gleic.

Inițial albia Homorodului a fost foarte sinuoasă ca rezultat al cursului meandrat al apei într-o zonă cu pantă foarte mică.După anii 1978 parte din albia râului Homorod – de la Vlădeni spre Dumbrăvița a fost îndiguită, formând un canal adânc, care a preluat apele râului.

Aspectul general al luncii este ușor ondulat, cu microdenivelări.

Caracteristica dominantă a luncii – și după îndiguire – a ramas excesul de umiditate freatică.

1.3. RELIEFUL

Relieful Țării Bârsei are înfățișarea unui vast amfiteatru, cu deschidere largă spre nord.

O succesiune de trepte din ce în ce mai coborâte, de la 2500 m în Bucegi sau 2200 m în Piatra Craiului și până la 520 m în albia meandrată a Oltului.

E vorba , mai întâi de rama munților înalți, din sud, reprezentați prin masivele Piatrei Craiului, Bucegilor, Postăvarului, Pietrei Mari, Ciucașului, Siriului care se mențin între 1800-2500 m.Excepțiile caracterizeaza culoarele transversale ale Branului, Predealului, Doftanei, Teleajenului, Buzăului cu 800 și 1200-1300 m.Dacă rama munților înalți nu aparține spațial depresiunii, o influențează fizico și economic-geografic.

A doua treaptă a amfiteatrului, tot periferică față de cadrul depresionar, dar mai strâns legat de aceasta , este alcătuită din munții cu altitudini mijlocii și coborâte (800-1800 m) ai Perșanilor și ai Bârsei.O zonă larg ondulată, înclinată către vatra depresiunii și prezentă de jur împrejurul acesteia, deci și în Munții Oituzului, Bodocului, Baraoltului.Geografii au numit-o Platforma Brăneană sau Poiana Mărului (Orghidan, 1933; 1936).Este zona din care rețeaua hidrografică a disprins însemnate cantități de materiale pe care le-a depus apoi în spațiul depresionar propriu-zis, sub forma unei trene largi de piemont, ce alcătuiesc cea de-a treia treaptă a amfiteatrului natural.

Ultima treaptă format tot din material acumulativ de vârstă pleistocen-holocen, construit aproape exclusive din aluviuni, reprezintă culoarul terasat al Oltului și ai principalilor afluenți din depresiune.

Varietatea petrografică mare, alaturi de geneza diferită a fiecărei trepte în parte, justifică marea diversitate a reliefului și implicit a valorificării sale complexe în economia locală.

Între cele două extremități de la vest la est (Valea Oituzului-Prahova sau între Oituz și Șinca) Carpaților Curburii se desfășoară pe circa 110 km, iar de la nord la sud pe 100 km, înglobând în masa montană cea mai mare depresiune intracarpatică, cea a Brașovului.Altitudinea maximă atinge 1954 m în Ciucaș, iar valoarea medie altimetrică este în jur de 900 m. Frecvent culmile scad sub 1200 m.

Configureția culmilor paralele, încadrate de văi și bazinete, cu pasuri înalte sau culoare suspendate la ± 1000 m, denumite predealuri, contribuie la o netă diferențiere teritorială.La nord de Depresiunea Brașovului se desfășoară o treaptă hipsometrică mai coborâtă care rar depășește 1200 m, mai puțin masivă și fragmentată exclusiv de Olt și afluenții săi.După poziția pe care o ocupă și după peisajul lor, se încadrează Munții Bodoc, Baraolt și Perșani în Carpații Curburii Interne, deoarece evoluția lor este strâns legată de Depresiunea Brașovului, iar activitățile economice gravitează către această unitate. În sud treapta hipsometrică este mai înaltă și masivă, fiind format din munții:Vrancei, Penteleu, Podu Calului, Siriu, Ciucaș, Baiului, Bârsei, Întorsurii și Brețcului.

Atât pentru Carpații Curburii Interne cât și pentru cei ai Curburii Externe, un rol deosebit în individualizarea teritorială l-a avut Depresiunea Brașovului.

Dezvoltată în zona de maximă curbură a Carpaților, Depresiunea Brașovului apare ca un areal de netă discontinuitate.Peisajul său este marcat de un ,,șes” puternic umectat în care meandrează Oltul și afluenții săi, de trepte piemontane și terase marginale.Contactul față de zonele montane se realizează prin cuverturi piemontane și prin culoare de vale (Olt, Bârsa, Timiș, Tărlung etc.) a căror modelare trebuie explicată în funcție de prezența arealului depresionar care a activat puternic eroziunea.

Depresiunea Brașovului, format la sfârșitul pliocenului, a fost afectată de o puternică subsidență cu efecte evidente în evoluția sa morfologică.Nivelul limitrof de ±950 m , bine păstrat în Munții Brașovului (Tâmpa 955 m, Muchia Ascuțită 1058 m) și pe latura vestică a Munților Teliu și Brețcu, pintenii montani coborând la mai puțin de 900 m, sau pe latura nordică a depresiunii, unde Munții Perșani, Baraolt și Bodoc scad sub 900 m (Dealul Mare 733 m, Dealul Bărbat 726 m etc.) sunt o consecință a mișcărilor de subsidență din zonă.Efectele subsidenței explică numărul redus al teraselor aluviale (3-4 nivele) și altitudinea lor relativă, sub 20 m.Interfluviile largi, cu o pantă continuă către Olt, por fi considerate și laturi de origine complex (deluvio-coluvială și eoliană). Între lunca joasă a Oltului, terasele și rama montană, se extend piemonturile înalte, fragmentate,-Săcele, Sohodol- ce se pierd în câmpii piemontane.Apele au cărat în zona montană pietrișuri și nisipuri care au alcătuit adevărate ,,șesuri” erajate. În zona de la Reci nisipurile sunt modelate sub forma dunelor (M.Iancu-1956).

Evoluția depresiunii este fidel consemnată și de rețeaua hidrografică.Oltul are o luncă larg dezvoltată, ce pătrunde pe afluenți sub forma unor golfuri în zona montană (Râul Negru, Tărlung, Bârsa, Timiș etc.) unde fenomenul caracteristic îl constituie mutațiile de alibi ca rezultat al acumulării debitelor solide și al afluxului periodic de ape.La contactul cu piemonturile și terasele apar areale de mustire a apelor, care desemnează o limită netă între subunitățile geomorfologice, cu implicații directe în procesele pedogenetice și în compoziția covorului vegetal. Depresiunea Brașovului corespunde și cu cea mai puternică zonă de convergență hidrografică. În cadrul ei consemnăm confluențele paralele: Bârsa, Ghimbășel, Homorod, Vulcănița, confluențele difuze, rezultat al infiltrației apelor în propriile-i conuri de dejecție, ca cele din Săcele și Bod, precum și arealele de concentrare a surselor acvatice, cum sunt cele din depresiunea Târgu Secuiesc, sau confluențele în serie de pe afluenții Tărlung, Râul Negru etc.Cumularea unor debite mari este semnificativă pentru resursele acvatice ale aceleiași mari zone de convergență hidrografică.

Pregnante în peisaj sunt efectele inversiunilor termice care diferă ca durată, intensitate și frecvență.De exemplu, în ianuarie 1942, la Bod, temperatura medie a fost de -12șC, iar în depresiune -10ș C, iar la Omu -2,5ș C.Mai detașate sunt însă valorile minime absolute: în zona înaltă s-au înregistrat -27,8ș C, iar în depresiune -38,5ș C.Explicația acestei situații rezidă în predominarea maximelor barice, ce canalizează mase de aer rece continental, din nord-est, care stagnează în funcție de configurația reliefului, în depresiune.La aceasta se adaugă și influența stratului de zăpadă care contribuie la scăderea vizibilă a temperaturii (Elena Mihai-1975).Inversiunile termice au frecvența cea mai mare iarna (11,8 zile în ianuarie), iar primăvara și vara sunt foarte reduse, ceea ce influențează direct potențialul caloric al suprafeței active și implicit limitează pretabilitatea terenurilor la diferite culturi. În Depresiunea Bârsei propriu-zisă contrastele sunt diminuate de influența maselor de aer din vest și nord-vest.

Alături de caracterele prezentate, precipitațiile influenează direct procesele pedogenetice și învelișul vegetal.Profilele pedofitogeografice înscriu în zonele înalte soluri brune și brune argilice, unde se păstrează fagul , asociații pure de tipul făgetelor de deal cu floră de gorun, carpen, arțar etc; pe suprafețele piemontane și pe glacisuri se dezvoltă soluri dominant brune molice, asociate cu brune molice rendzinice, cernoziomuri levigate, acoperite insular cu păduri de stejar (Quercus pedunculata) în amestec cu frasin (Fraxinus excelsior), carpen (Carpinus betulus) etc. și mai ales cu pajiști dominate de elemente nordice relicte (Armeria bracensis, care este un endemism al Țării Bârsei).Pe terase și în lunci apar cernoziomuri levigate gleizate cernoziomuri argilice vertice pseudogleizate, soluri brune podzolite, lăcoviști, soluri gleice molice, cernoziomuri levigate gleizate care au fost transformate în terenuri agricole;local, apar pajiști de Seslerierum uliginosae, Succisomolinetum sau în mlaștini asociația Schoenetum-nigricans.

Depresiunea Brașovului, mai mult ca oricare unitate carpatică similară, a suferit o puternică influență antropică.Urmele activității materiale din neoliticul inferior, mutațiile survenite în fondul funciar, activitățile economice tradiționale etc. sunt elemente care confirmă o evidentă presiune umană din cele mai vechi timpuri.

În cadrul Munților Perșani se individualizează 3 compartimente:

Perșanii de Sud, cuprinși între valea Bârsa Grosetului la S și valea Hămaradia și pasul Perșani la N, cu o altitudine maximă de 1.292 m în Vf. Măgura Codlei;

Perșanii Centrali, situați între valea Hamaradia la S și defileul Oltului de la Racoș la N, în interiorul celui de al doilea mare cot al Oltului, cu o altitudine maximă de 1.004 m în Vf. Cetății. Sunt străbătuți de o șosea modernizată (Măieruș-Rupea) care leagă Depresiunea Brașov de Podișul Transilvaniei, traversând Pădurea Bogata (rezervație forestieră);

Perșanii de Nord, extinși la N de valea Oltului, până la contactul cu munții Harghita, cu o altitudine maximă de 1.002 m în Vf. Dugău.

Munții Perșani au o configurație neuniformă ca rezultat al pentrației diferite a bazinelor hidrografice.Astfel, Masivul Țaga împarte cvazisimetric suprafața sa între afluenții Oltului (Sebeș Mândra) din Depresiunea Făgărașului și cei ai Bârsei (afluent al Oltului, în Depresiunea Brașovului).Bazinul Șercaia (Șinca) înainează până la 1-1,5 km, față de Depresiunea Brașovului, iar Homorodul pătrunde în sens invers până la 2-2,5 km distanță de Depresiunea Făgărașului.Această zonă, în care se întrepătrund cele două văi, Homorod și Șercaia, alcătuiește un compartiment coborât, cel al depresiunilor Șinca-Vlădeni. Între ele se află cea mai tipică suprafață de nivelare-Poiana Mărului dominată în vest de Măgura Codlei 1292 m, un adevărat martor de eroziune diferențială.Față de suprafața de nivelare limitrofă, cu așezări dispersate, cu pășuni și fânețe , văile Șinca, Vulcănița și Holbav (bazinul Șercaia sau Șinca) sunt încrustate cu peste 150-200 m ceea ce se înscrie prin inversiuni de temperatură (2-3șC) și de vegetație (în pădurile de fag apare frecvent molidul). În depresiunile Șinca și Vlădeni depozitele oligocene-marne și argile-favorizează dezvoltarea degradărilor de teren pe care sunt instalate pășuni și fânațe, iar râurile meandrează.1

Acest peisaj este subliniat de unele contraste și anume:existența pădurilor compacte din Țaga, și fânețelor cu gospodării dispersate în suprafața de nivelare Poiana Mărului, a văilor puternic încrustate și agresive față de cele două depresiuni mari-Brașovului și Făgărașului, alături de cele două căi de mare trafic prin Vlădeni (șoseaua națională și calea ferată) și Poiana Mărului (cale rutieră), toate definind Perșanii Sudici, ca o subunitate distinctă.

Munții Perșani închid la vest Țara Bârsei, se întind pe o suprafață de circa 1.000 de kilometri pătrați. Valea Șinca, continuată cu cea a Bârsei, desparte la sud Munții Perșani de masivele Făgăraș și Piatra Craiului. La nord, par a fi o prelungire a munților Harghita, de care îi desparte totuși aliniamentul ce pornește de la comuna Merești, trece pe la sud de localitatea Lueța, peste văile Vârghișului și Cormosului, până la confluența acestuia din urma cu valea Fierarului. Limita lor estică se situează de-a lungul depresiunii Țării Bârsei (Culoarul Măieruș), continuată cu cea a Baraoltului, iar cea vestică este dată de către depresiunile Țării Oltului (Făgărașului) și Homoroadelor. Munții Perșani se caracterizează prin altitudini reduse, înălțimea medie este în jur de 800-1000 m. Există puține culmi: Măgura Codlei-1292m, Vf.Ceții-1104 m.

Perșanii de Sud se desfășoară între văile Șinca și Bârsa (la sud) și depresiunea Vlădeni (la nord) se întind pe o lungime de 22 km și o lățime de 12 km. Altitudinile sunt reduse, putând cita vârfurile: Hoapecu-980 m, Ciuta-975 m, Ceățtuiei-941 m, Frăsinet-935m).

Perșanii Centrali reprezintă sectorul cel mai extins și mai unitar din acești munți. Având o lungime de 26 de kilometri și o lățime de 12 kilometri, ei sunt încadrați la sud de depresiunea Vlădeni și la nord de valea Oltului.Masivitatea, altitudinea și gradul de fragmentare ale acestora conturează două grupe:estică și vestică. Cea estică, mai înaltă și mai împădurită, cu înălțimi de peste 1000 m:vf.Cetății-1104 m, vf.Horezu-1055 m, Coasta Țiganului-1034 m, cea vestică, cu altitudini mai reduse, este formată din culmi și măguri despărțite de văi adânci de 250-400 m, depresiuni strâmte și sei mai înalte.

Perșanii de Nord constituie sectorul cel mai puțin impunător, mai jos și mai divizat, cunoscut și sub numele de Munții Dugăului, după vârful cel mai reprezentativ. Se extind pe o lungime de aproape 20 km și o lățime de 10 km, între valea Oltului la și sud și o limită nordică care începe la Merești, trece la nord de Cheile Vârghișului, îndreptandu-se spre confluența dintre râurile Cormos valea Fierarului.

Spre sud culmile au înalțimi reduse: vf.Pârâul Fântânii-847 m, vf.Chingii-815 m, vf.Tipia Racoșului-820 m, atingând 900-1000 m doar catre nord: vf.Ascuns-988 m, vf.Merca-1002 m, vf.Dugau-1011 m.

1.În legătură cu înșeuarea de la Vlădeni (N. Orghidan-1965) se precizează că aceasta ar fi putut constitui unul din locurile prin care apele din Depresiunea Brașovului ar fi comunicat cu cele din Depresiunea Făgărașului.Este astfel combătută o idée mai veche (A.Supan-1890) care susținea existența unui curs al Oltului prin această înșeuare.

De-a lungul râurilor Hămaradea, Geamăna, Valea Caselor, Pârâul Auriu, Popilnica se întinde lunca.Pe teritoriul comunei se disting două trepte geomorfologice:suprafața piemontană și lunca.

Suprafața piemontană ocupă cea mai mare parte a teritoriului comunei.Este o zonă plană, cu pante foarte mici, cu slabă energie de relief.Procesele geomorfologice actuale sunt generate de mai mulți agenți:

a) apa în cădere liberă – procesul de pluviodenudație;

b) apa curgătoare organizată – eroziune-acumulare;

c) antropic- gropi în zona balastierelor.

Figura 1.6.Modelul digital al altitudinilor

Legenda :

Hidrografie
Lacuri
Rețea hidrografică

Alte elemente
Localități
Limită de județ
Graniță de stat

Intervale de altitudine

<100m
100-200m
200-400m

400-600m

600-800m
800-1000m
1000-1200m
1200-1400m
1400-1600m
1600-1800m
1800-2000m
2000-2200m
>2200m

Sub aspect morfostructural, relieful teritoriului Brașov se încadrează în întregime în zona de orogen carpatic format prin cutarea stratelor sedimentare mezozoice și neozoice din geosinclinalul alpino-carpatic, împreună cu fundamentul cristalin mai vechi (paleozoic și precambrian). Procesul tectonic plicativ s-a desfășurat în mai multe faze, începând din cretacicul superior și până la finele neogenului (faza valahă), când s-a definitivat, în liniile sale esențiale, edificiul carpatic. Se poate afirma că relieful , in întregul său, a oferit condiții favorabile pentru apariția așezărilor omenești.

Relieful comunei este caracterizat prin dealuri ce urcă din luncile pâraelor amintite de la cota 536, unde este așezată vatra satului spre cotele 560, terenuri de arătură, apoi spre cotele 600, terenuri de pășunat, urcând până la culmile Perșanilor de 980-1013, terenuri acoperite de păduri și poieni pentru fânețuri – Lazuri.

1.4. CLIMA

Primele însemnări asupra climei Depresiunii Brașov datează încă din secolul al XV-lea, documentele vremii consemnând în special unele fenomene excepționale, cum sunt: inundațiile mari, perioadele de secetă cu urmări grave.Astfel, în iunie 1533, au fost asemenea inundații în Țara Bârsei, că de la biserica Sfântu Bartolomeu, peste câmpie, înspre Olt, se vede numai apă;în iunie , iulie, august și septembrie 1625, așa a fost de mare seceta că strugurii s-au uscat pe viță de au rămas cât mazărea, iar bureții s-au uscat în copaci; în 1717 și 1718 a fost așa de mare seceta încât copacii ardeau în pământ și păduri întregi au ars; în aprilie 1737 a fost zăpadă multă care a ținut până la 3 mai, iar pădurea a înverzit abia după 15 mai; în august 1740 a fost brumă, iar la 7 octombrie viscol mare;în iulie 1779 timpul a fost foarte ploios, cu inundații mari cum nu s-a mai văzut de 114 ani, tot câmpul între Cristian-Ghimbav-Brașov era o mare, apa adâncă de câțiva colți (Șt.M. Stoenescu, 1960; N. Topor, 1963).

Prin situarea sa aproape în central țării (pe teritoriul ei se întretaie meridianul de 25045’ longitudine estică și paralela de 450 42’ latitudine nordică), Depresiunea Brașov se află într-o zonă de interferență a influențelor estice și vestice, care – datorită condițiilor geografice și în primul rând, configurația reliefului înconjurător – capătă trăsături specifice locale și imprimă regiunii un caracter de tranziție între partea estică și sud-estică a țării, expusă mai mult maselor de aer continental, și cea vestică și nord-vestică, unde se face simțită influența maselor de aer oceanic.

În descrierea climei comunei Dumbrăvița ne bazăm pe datele înregistrate la Stația Meteorologică Ghimbav situata pe raza orașului în nord-estul acesteuia.

Dumbrăvița se situează în sectorul de climă temperat continental moderată.

Deși comuna Dumbrăvița este așezată aproape de Ghimbav, elementele climatice diferă totuși, comuna Dumbrăvița este așezată la adăpostul munților, la poalele acestora, pe când Ghimbavul în depresiunea deschisă.

Munții Perșani, prin așezarea și altitudinea lor redusă, sunt situați în zona de trecere de la clima bazinului Transilvaniei la cea a versanților nord-vestici ai Carpatilor de Curbura. Distribuția în spațiu a elementelor climatice oscilează aici mai ales în funcție de expunere și altitudine. Pe versanții nord-vestici, precipitațiile anuale sunt sub 650 mm. Din această cauză aici pot fi întalnite elemente de vegetație silvostepică. Pe versanții estici precipitațiile anuale scad sub 550 mm. Cea mai mare cantitate de precipitații se înregistrează de la sfârșitul lunii mai până la jumătatea lunii iulie. Numărul mediu anual de zile senine este de 80-100. Solul este acoperit de zăpadă peste 70 zile.
Grosimea medie anuală a stratului de zăpadă pe sol depășește 60 cm. Riscul înzăpezirii în Perșani este redus, ceea ce permite circulația prin pasuri tot timpul anului. Prima zi cu îngheț posibil este 1 octombrie, iar ultimele înghețuri survin între 21 aprilie și 1 mai. Perioada optimă pentru practicarea turismului este între lunile mai și octombrie, iar cu mașina, tot anul.
Vanturile dominante aparțin sectorului vestic, nord-vestic și sud-vestic, care condiționează și climatul depresiunilor orientate pe aceste direcții. Pe versantul estic al Perșanilor apare primăvara un vânt cu caracter fohnic, cunoscut sub numele de vântul mare sau mancătorul de zăpadă, care datorită temperaturii ridicate topește zăpada mai de timpuriu. Numarul mediu anual de zile senine din acest masiv este de 80-100 și se înregistrează în lunile august și septembrie, în vreme ce in iunie sunt doar 4-6, iar în ianuarie-februarie 6-8. Numarul mediu anual de zile cu ninsoare este de 30-40, 40 înregistrandu-se pe vârfurile cele mai înalte și în Perșanii nordici. Numarul mediu anual de zile cu sol acoperit de zapadă este de 80, doar în defileul Oltului, la Racoș, este de 60.
În concluzie, Munții Perșani au un climat temperat continental moderat, cu precipitații medii, care favorizează practicarea turismului.

1.4.1. TEMPERATURA AERULUI

Condițiile locale ale Depresiunii Bârsei sunt valabile și pentru comuna Dumbrăvița , așezată în vestul depresiunii. Aceste condiții se reflectă asupra temperaturii aerului, astfel încât aceasta apare, față de alte regiuni ale țării, mult mai rece. Se cantonează în cea mai mare parte a anului mase de aer rece încât temperaturile medii anuale nu depășesc + 7,5 0C(Brașov +7,8 0C), datorită în primul rând altitudinii destul de mari.

Se poate constata gradul mai pronunțat al continentalismului la Dumbrăvița, reflectat prin diferențe mai mari de temperatură între iarnă și vară. Amplitudinea termică la Brașov este de 21,7 0C, iar la Dumbrăvița de 25,5 0C. Iernile sunt mai friguroase pe când verile sunt mai călduroase ca la Brașov. În lunile de iarnă, temperatura medie ajunge pânâ la – 3,16 0C.

Tabelul 1.1.REGIMUL TEMPERATURILOR MEDII LUNARE în 0C

Figura 1.7. Regimul temperaturii medii anuale

Primul îngheț mediu este la 5 octombrie, ultimul la 27 aprilie, perioada medie de îngheț fiind de 203 zile. Cel mai devreme îngheț poate surveni la mijlocul lunii septembrie (Brașov 21 sept., Bod 6 sept.), iar cel mai târziu la sfârșitul lunii mai (Bod 24 mai). Adâncimea cea mai mare până la care s-a produs înghețul la sol a fost de 48 cm în 20 ianuarie 1974.

Numărul mediu al zilelor cu temperaturi mai mici decât 00 C este de 128,2 zile, iar al zilelor cu temperaturi maxime ce ating sau depășesc 300 C este de 82 zile anual. Iernile foarte geroase din interiorul Depresiunii Bârsei, cu temperaturi mai scăzute decât a regiunilor mărginașe, mai înalte și chiar a vârfurilor munților, se datoresc fenomenului de inversiune termică.În nopțile senine și fără vânt aerul rece se scurge de pe versanții munților în depresiune unde stagnează în locurile cele mai joase fiind mai greu. Invazia în Depresiunea Brașovului a aerului rece, al vântului Nemira, o ramură a crivățului, poate contribui la fel la formarea iernilor geroase.

Datorită diferențelor de altitudine între fundul depresiunii și înălțimile muntoase din jur, ce depășesc 1000-1700 m și chiar 2500 m, care îngreunează circulația aerului producănd o slabă aderație, inversiunile termice apar în cursul întregului an. Inversiunile au cea mai mare frecvență iarna și toamna, iar primăvara și vara sunt mai reduse ca intensitate.

Caracteristic inversiunilor termice este fenomenul de ceață, a cărei grosime variază cu intensitatea inversiunii, uneori este foarte subțire, alteori ajunge la grosimi de 850-900 mm. (mare de nori).

1.4.2. PRECIPITAȚIILE ATMOSFERICE în mm

Poziția geografică a Depresiunii Bârsei aproximativ în centrul țării, în zona de interferență a influențelor continentale din est cu cele vestice de origine oceanică, precum și configurația reliefului imprimă și precipitațiilor o serie de trăsături specifice.

Datorită așezării depresionare, Țara Bârsei primește mai puține precipitații decât regiunile cu aceeai altitudine situate la marginea Carpaților. Localitățile din interiorul depresiunii primesc mai puține precipitații decât localitățile situate la poalele munților unde norii cunosc o mișcare ascendentă care duce la formarea ploilor . Repartizarea precipitațiilor în timp este foarte neuniformă, înregistrându-se fluctuații mari în diferite luni și din an în an ceea ce conduce la prejudicii în agricultură.

Cercetând mersul mediu anual al precipitațiilor se constată că în lunile mai, iunie și iulie cad cele mai multe precipitații, 41,7% din cantitatea totală.

Tabelul 1.2. REGIMUL PRECIPITAȚIILOR MEDII LUNARE în mm

Se constată că cantitatea medie multianuală a precipitațiilor pe perioada 2006-2008 egală cu 594,2 mm/m2 este mai mică (în scădere) față de media climatologică calculată până la nivelul anului 1983 (601,9 mm) datorită succesiunii în ultima perioadă a unor ani deosebiți de secetoși.

Regimul precipitațiilor atmosferice prezintă o mare variabilitate. Astfel, sectorul cel mai de jos al depresiunii Bârsei, primește cele mai mici cantități anuale de precipitații (500-600 mm), în întreaga zonă piemontană a județului, cantitatea anuală de precipitații variază între 600-750 mm.Pe versanții munților, cantitățile anuale de precipitații cunosc o evidentă variație altitudinală. În etajul premontan, cantitățile de precipitații cresc de la 750 la 950 mm, în etajele climatice montane ajung până la 1200 mm., iar de la 1800 m. altitudine în sus, în etajele montane, precipitațiile anuale depășesc 1400 mm.

Cantitățile anuale de precipitații prezintă și o accentuată variabilitate în timp, de la un an la altul. Astfel, în anii cu o activitate ciclonică intensă, la toate stațiile climatologice din județul Brașov s-au înregistrat cantități anuale de precipitații mai mari de 1000 mm (Bod 1060 mm, Făgăraș 1166 m, Vârful Omu 2401 mm). În anii deficitari, când persistă sistemele barice anticiclonice, cantitățile anuale de precipitații nu au depasit 400-500 mm în șesul depresionar al Bârsei și 900 mm pe vârfurile munților.

Cantitățile maxime de precipitații 106,0 l/mp s-au înregistrat la Stația hidrologică Dumbrăvița în intervalul 6-7 iulie 1994, capabile să provoace apariția viiturilor.

În medie avem 160,8 zile cu precipitații pe an dintre care 106,2 cu ploi și 54,6 de zile cu zăpadă (precipitații solide).

Grosimea medie a stratului de zăpadă este de 13 cm în ianuarie, 12,5 cm în februarie, 1,2 cm în martie, 0,3 cm în aprilie, 0,7 cm în noiembrie și 4 cm în decembrie. Intervalul mediu între prima și ultima ninsoare este de 142 de zile. În unii ani grosimea stratului de zăpadă a fost foarte mică având urmări negative asupra semănăturilor de toamnă.

Manifestările electrice se produc mai ales în lunile de vară, frecveța lor medie fiind de 10,2 în iunie, 10,8 în iulie și de 7,4 în august.

Figura1.8. Regimul precipitațiilor medii lunare

Figura 1.9. Data apariției primei zile de îngheț Figura 1.10. Data ultimului îngheț

1.4.3. UMEZEALA AERULUI

În zona Dumbrăviței, umezelii relative îi sunt caracteristice valori ridicate de peste 75%.

În variația anuală se identifică prezența unui maxim în lunile decembrie-ianuarie (85-87 %) și un minim în luna aprilie sub 70%.

1.4.4. NEBULOZITATEA

În lunile noiembrie-mai gradul de acoperire a cerului cu nori este relativ mare, mai ales în luna decembrie. Acest fenomen se datorește și faptului că în urma inversiunii temperaturii se formează un strat de ceață dens care maschează soarele, în timp ce în regiunile montane înconjurătoare este un timp splendid, cu cer senin. Astfel la Dumbrăvița în luna februarie sunt în medie 16 zile cu ceață. În schimb vara și toamna în regiunile depresionare inclusiv Dumbrăvița, gradul de acoperire a cerului este mai mic și avem mai multe zile senine și însorite decât pe vârfurile munților din împrejurimi, în jurul cărora se strâng adeseori nori. La noi toamna este anotimpul cel mai frumos și stabil.

Tabelul 1.3. REGIMUL NEBULOZITĂȚII MEDII LUNARE (în zecimi din bolta cerească)

Figura 1.11. Nebulozitatea medie

Valorile anuale ale nebulozității se mențin între 5,6 și 6,7 zecimi, ceea ce situează Dumbrăvița într-o zonă intermediară din acest punct de vedere. Nebulozitatea oscilează în cursul anului între doua valori extreme: una maximă în lunile de iarnă (7-8 zecimi) și una minimă vara (4-6 zecimi).

1.4.5. DURATA DE STRĂLUCIRE A SOARELUI

Anual durata de strălucire a soarelui la Dumbrăvița înregistrează 1963 de ore.

Durata de strălucire a soarelui, este influențată și de activitatea industrială, care degajă impurități în zonă.

Tabelul 1.4. MEDIILE LUNARE ALE DURATEI DE STRĂLUCIRE A SOARELUI-în ore

1.4.6. PRESIUNEA ATMOSFERICĂ

Presiunea atmosferică este în medie 955,4 mb. În evoluția anuală se reliefează o perioadă de maxim toamna, iarna și una minimă primavara-vara.

Tabelul 1.5. MEDIA PRESIUNII ATMOSFERICE (mb)

1.4.7. BRUMA ȘI CEAȚA

Prima brumă apare la mijlocul lui octombrie, iar ultima în mijlocul lunii aprilie.

Unul din fenomenele climatice specifice formelor concave de relief este ceața. Numărul mediu de zile cu ceață este de 20-30, grosimea de 850- 900m.

1.4.8. VÂNTURILE

Formele majore de relief, configurația generală a acestora, orientarea lor se imprimă și asupra direției vântului. Cele mai frecvente vânturi la Dumbrăvița sunt cele din NV, apoi cele din SV. Ele sunt în același timp și cele mai puternice având o viteză medie de 3,5 m/sec, respectiv 3,2 m/sec. Viteza medie a vânturilor este de 2m/sec. În ianuarie și februarie s-au înregistrat cele mai multe viscole.

Brizele montane O altă categorie de vânturi locale periodice generate tot de alternanța formelor de relief (munții, depresiunea) sunt brize montane. Acestea sunt de două tipuri: brize de zi și brize de noapte. În cursul dimineții datorită încălzirii mai rapide a vârfului de munte se crează un minim barometric pe vârfuri ceea ce duce la formarea unui vânt dinspre vale-vârf, briza de zi, seara fenomenul este invers din răcirea mai lentă a suprafeței depresionare, minimul barometric se află în depresiune iar vântul bate dinspre înălțimi spre șes.

Direcția S are o frecvență redusă datorită înălțimilor muntoase care se ridică în aceste părți constituind un obstacol pentru masele de aer.

Vânturile care bat dinspre părțile vestice aduc precipitații, cele dinspre est aduc o vreme secetoasă, secetele fiind mai frecvente primăvara.

Când presiunea atmosferică este mult mai mică decât în părțile exterioare ale Carpaților sunt atrase mase de aer dinspre sud. Acestea escaladează înălțimile munților, lepădându-se de toată umezeala și apoi coboară ca vânturi lipsite de umiditate spre Depresiunea Brașovului încălzindu-se puternic. Acest vănt uscat, cald, descendent se numeste “föhn”, “vântul mare” sau “mâncătorul de zăpadă” și bate în mod deosebit spre sfârșitul iernii și provoacă topirea grabnică a zăpezilor și o încălzire substanțială a timpului.

În concluzie putem spune că la Dumbrăvița climatul se caracterizează prin următoarele: iernile sunt foarte friguroase cu precipitații scăzute, multe zile acoperite și cu ceață și viscole destul de frecvente.

Primăverile sunt blânde și instabile. Verile sunt mai răcoroase decât în alte părți din țară dar ceva mai călduroase ca la Brașov, în schimb precipitațiile sunt mai scăzute ca la Brașov, deși în acest anotimp se înregistrează cea mai mare cantitate de precipitații. Descărcările electrice din anotimpul de vară sunt destul de frecvente. Toamna este cel mai frumos anotimp, zilele senine și însorite putându-se prelungi până în noiembrie.

Din an în an se înregistrează variații destul de serioase ale elementelor meteorologice, aceasta fiind o altă caracteristică a climatului. Datorită neuniformității repartizării precipitațiilor în timp este nevoie de irigații.

1.5. HIDROGRAFIA

Rețeaua hidrografică a Țării Bârsei se caracterizează prin existența unor râuri de mărime mijlocie, toate tributare Oltului. Între apele de suprafață și cele subterane există o strânsă legătură ambele fiind influențate de regimul precipitațiilor.

1.5.1. APELE SUBTERANE

Depozitele care intră în alcătuirea geologică a Depresiunii Bârsei, permit acumularea unor însemnate cantități de ape subterane.În depozitele de materiale detritice, cu grosime mare, de vârstă nouă, cuaternară există orizonturi acvifere destul de bogate, aflate la adâncimi variabile.Adâncimea stratului freatic descrește în funcție de grosimea depozitelor piemontane.

În funcție de condițiile geologice, se deosebesc două zone principale:

zonă montană cu roci mai consistente (șisturi cristaline, calcare, gresii,etc) unde stratul acvifer se află de regulă, la adâncime;

zonă joasă (incluzând șesurile depresionare, luncile și terasele Oltului), în care materialele sedimentare detritice mai moi (pietrișuri pleistocene, nisipuri holocene) au o grosime mare, permițând constituirea unor orizonturi acvifere destul de bogate și cu calități corespunzătoare pentru diferite utilizări.

În sectorul Țara Bârsei se remarcă ape de adâncime de bună calitate, apa freatică se găsește la o adâncime de la 1-2 m până la 10-15 m. mai ridicată în zona Sânpetru- Hărman-Prejmer, cu un debit până la 6 l/s. În sectorul Rupea-Homorod apele de adâncime nu oferă debite importante de apă de bună calitate; apa freatică, de mică adâncime și grosime are debite scăzute, fiind puternic influențate de regimul ploilor ;apa freatică din lunca Oltului aferentă acestui sector, înregistrează un debit de 0,2 mc/s. În sectorul Făgăraș unde straturile de pietriș și nisip cuaternar ating grosimi de 35-40 m, stratul acvifer se află la o adâncime ce nu depășește 60-70 m., iar debitul exploatabil din aceste depozite este de 1-5 l/s.

Principala sursă de alimentare o constituie cea nivopluvială, este o concordanță între creșterea nivelului apelor subterane și cantitatea de precipitații din zonă.

În perioadele secetoase, stratele acvifere sunt alimentate de apele curgătoare.

Apele subterane cantonate în stratele acvifere au un debit de 0,2-5 l/sec, debitul maxim ajungând la 9,09 l/sec în perioadele de alimentare abundentă.

Dumbrăvița se află deasupra următoarelor corpuri de apă subterană:

-Depresiunea Brașov Cod: DB1

-Munții Perșani Cod:OLT 101

În ansamblu, resursele de apă subterană ale localității sunt considerabile și pot aduce o contribuție substanțială la satisfacerea necesarului de apă a acestei zone.

Evoluția cantitativă a resurselor de apă de suprafață și subterane de pe teritoriul localității Dumbrăvița se urmarește prin stația hidrometrică, Dumbrăvița localizată pe cursul Homorod– Ciucaș având Cota “0” Mira [mdMN] – 520,156, aflată în administrarea Sistemului de Gospodărire a Apelor Brașov.

1.5.2. APELE CURGĂTOARE

Colectorul principal al râurilor din județul Brașov este Oltul, pe o lungime de 193 km și o suprafață de bazin de cca. 6000 kmp. Principalii afluenți sunt: Tărlung, Ghimbășel, Bârsa, Homorod, Șercaia. Bazinele hidrografica cuprind forme variate de relief, de la zonele montane înalte până la zone depresionare, ceea ce are importanță în regimul de alimentare.

Dispoziția este, în general, convergentă, toate râurile care izvorăsc din munți curgând spre depresiuni unde sunt colectate de râul Olt, de-a lungul acestuia formându-se câteva arii de convergență, cum sunt cele de la Lunca Câlnicului, Feldioara, Augustin, Homorod și Făgăraș. Densitatea rețelei râurilor este mai mare pe versantul nordic al munților Făgăraș și în depresiunea adiacentă unde ajunge până la 1,4 km/kmp (una din cele mai mari valori din țară). Pe măsură ce altitudinea scade și dependent de aceasta și cantitatea de precipitații, densitatea scade, înregistrând 0,6 – 0,7 km/kmp în câmpia depresionară. Debitul anual al Oltului înregistrează 30 mc/s la Feldioara, crescând la 50 mc/s la Făgăraș. În comparație cu Oltul, afluenții acestuia au debitele mai mici, dar nu neglijabile: Ghimbășelul 1,8 mc/s la Râșnov și 2,8 mc/s la confluența cu Oltul, Bârsa 2,9 mc/s la Zărnești, Homorodul Mare 4,3 mc/s, Viștea 0,5 mc/s, etc.

Cursurile de apă din perimetrul comunei Dumbrăvița aparțin bazinului hidrografic al Oltului superior.Cel mai important este Homorodul în a carui vale se varsă, ca afluenți pe partea stângă pârâurile: Popilnica, Hamăradia, Valea Caselor, Valea Ursului etc. Homorodul pornește din ,,Muchia cu Hotaru” luând ca afluenți pe dreapta imediat pârâul Ursoaia și pârâul Cerboaia.din dreptul satului Vlădeni, albia majoră a Homorodului se lățește mult ( 200-700 m), devenind practice orizontală ( 0.5- 0,7 % E).Râul Homorod este îndiguit având o mică albie regularizată.

Volumul maxim scurs se produce de obicei în aprilie ( 10-15%).Primăvara se scurge de obicei circa 40% din volumul.Ținând cont de interdependența dintre debitul râurilor și nivelul apei freatice, se înțelege că primăvara lucrările solului sunt stânjenite din cauza excesului de apă din sol.Cu toate că este îndiguit râul, acest exces de umiditate mai persistă, datorită pantei foarte reduse și nivelului destul de ridicat al apei freatice.

În afară de Valea Homorodului, luncile celorlalte pârâuri sunt mici depășind 10-30 m lățime.

Nivelul freatic este situate la adâncimi de peste 10 m cu excepția luncilor înguste unde se află la 0,5-1 m și a șesului alluvial al Homorodului unde apa freatică urcă între 0,5 – 2,5 m.

Tabelul 1.6. Repartiția adâncimii apei freatice

Solurile de pe podul terasei – solurile argiluviale – sunt afectatede exces periodic de umiditate provenit din precipitații.Datorită existenței unui orizont cu permeabilitate redusă la mică adâncime, cât și datorită pantelor reduse în solurile argiluviale în orizontul Bt se acumulează apa.Acest fenomen apare în special primăvara, dar și toamna, în cazul unui regim de ploi abundant.

Toate cursurile de apă care au obârșiile în Munții Perșani aparțin bazinului hidrografic al Oltului. Oltul se apropie de munți la Rotbav, iar din aval de Măieruș și până la Augustin el formează o vale largă la limita estică a ramei muntoase. Între localitățile Rotbav și Augustin, afluenții Oltului care coboară din Perșani și traversează localitatea Dumbrăvița sunt:

Figura 1.12. Corpurile de apă din Dumbrăvița

Homorodul, un important afluent al Oltului, ia naștere din unirea Homorodului Mare cu Homorodul Mic, ambele cu izvoare în Munții Harghita;

Homorodul își are principalele surse sub Dealul Mare, în Perșanii sudici; afluenții mai de seamă de pe partea stangă sunt:pârăul Popilnica, pornit de sub Piscul Strâmt, pârâul Hamaradia cu izvoarele sub Dealul Vizeșul Mic, Valea Caselor, cu obârșiile sub vârful Pleșita și Valea Ursului. Pe dreapta primește pârâul Cerboaia, Valea Boului, Valea Cărbunelui, Geamăna și Pârâul Auriu.

Albiile majore ale principalelor cursuri de apă din această zonă sunt presărate cu mlaștini temporare, a căror apă se pastrează până în august sau permanent. Cele mai mari se gasesc de-a lungul Oltului, între Rotbav și Augustin, Comăna de Jos și Veneția de Jos, și în apropierea comunei Dumbrăvița, pe Homorod.

Din punctul de vedere al evoluției albiilor, acestea au profile longitudinale active cu fenomene intense erozionale și de transport a aluviunilor pe cursurile superioare și mijlocii.

Pârâul Hămăradea adună toate apele ce coboară din culmile Persanilor pe versantul estic ducându-le în Olt, iar celelalte două pâraie adună apele de pe versantul vestic ale munților Perșani, ducându-le tot în Olt, după trecerea acestui râu prin Racoș

Sursele de alimentare cu apă a bazinelor hidrografice sunt variate: din ploi 48%, din topirea zăpezii 32%, din subteran 20%.

Lungimea totală a râurilor cadastrale pe teritoriul comunei Dumbrăvița este de 14.542 kilometrii.
Pe sezoane, scurgerea medie se realizează astfel: primăvara 41,3%, vara 27,1%, toamna 15,0%, iarna 16,6%.

Acest lucru demonstrează că în perioada martie-august se produce cea mai mare parte a scurgerii anuale provenite din topirea zăpezii și ploi, iar în perioada septembrie – februarie scurgerea este mult diminuată datorită cantității reduse de precipitații care în bună parte este sub formă de zăpadă.

Scurgerea maximă se produce ca urmare a topirii zăpezilor, căderii ploilor sau suprapunerii acestor două elemente care pe teritoriul județului nostru au valori ridicate, comparativ cu alte zone. Pe râul Olt și pe principalii săi afluenți, scurgerea maximă se produce în majoritatea cazurilor în perioada aprilie-iunie. Pe afluenții cu suprafețe de bazin mai mici de 100 kmp, apele mari se produc și în urma unor ploi torențiale în timpul verii.

Debitul cel mai mare înregistrat pe un râu din județul Brașov a fost pe Olt în anul 1975, valoarea fiind de 1376,0 mc/s.

Rețeaua hidrografică, cu o densitate mare și o alimentare bogată, dă valori mari ale scurgerii, înscriind județul Brașov în categoria zonelor afectate frecvent de viituri de mare amploare. Scurgerea maximă se produce de regulă în perioada aprilie-mai în urma topirii zăpezilor, combinată cu căderile de precipitații.

Viiturile produse au avut efecte negative asupra lucrărilor hidrotehnice, terenurilor arabile și localităților limitrofe cursurilor de apă, mai ales viiturile din anii 1970, 1975, 1984, 1991.

Scurgerea minimă se produce în două perioade:

vara-toamna datorită cantității mici de precipitații și evaporației puternice a apei

iarna datorită precipitațiilor sub formă de zăpadă și temperaturilor scăzute ce produc înghețul râurilor

Debitul cel mai mic înregistrat pe un râu din județul Brașov a fost în anul 1986 pe râul Breaza, valoarea fiind de 0,068 mc/s.

Parâul Hămăradea adună toate apele de pe culmile estice ale Perșanilor de două – trei ori se revarsă inundând luncile de la Vlădeni-Dumbrăvița -Satul Nou. Din cauza acestor inundații pe aceste locuri rămân bălți, uneori destul de mari, iar în trecut ele erau și mai numeroase crescând astfel turbăriile dintre Dumbrăvița și Satul Nou cu o grosime de peste 10 m .Aceste bălți constituiau altădată un mediu prielnic pentru creșterea țînțarilor, insectă de la care și-a luat comuna numele. Că este așa se confirmă și prin faptul că localității i se mai zicea Mukoadorf(Satul Moșițelor), căci țînțarii pe parcurs pentru a despărți denumirea satului de cea a insectei, îi spun la insectă moșiță. Imediat ce părăsești lunca Hămărăzii insectele devin tot mai rare.

Denumirea pârâului Hămăradea este de asemeni foarte veche, derivând din latina vulgară-humo rados (pământ umed) nu din ungurește hamar (iute-repede) întrucât pârâul are un curs foarte liniștit.

Dacă lunca Hămărăzii făcea uneori ravagii prin bălțile ei pline de țînțari, apoi ea a fost și folositoare locuitorilor, căci lunca constituia un zid de apărare al satului, întrucât nu era prea ușor să treci prin bălțile acestui pârâu, ca să ajungi în sat; astfel se explică pentru ce aici nu s-au instalat nici coloniștii unguri și nici sași, satul păstrându-se curat românesc până în zilele noastre.

Datorită lucrărilor de apărare împotriva inundațiilor ce s-au executat treptat, după 1975, au fost apărate localitați, importante suprafețe de teren, drumuri, căi ferate, etc., dar pe de altă parte, s-au redus timpii de propagare, crescând și puterea de eroziune și transport.

Acumulările existente duc la atenuarea și controlarea doar parțială a undelor de viitură.

Intravilanul localităților ce poate fi afectat în cazul unor accidente la construcțiile hidrotehnice sunt: – pe pr.Homorod Ciucaș sector îndiguit: Vlădeni, Dumbrăvița, Feldioara;

– pe pr.Homorod Ciucaș aval ac.Dumbrăvița: Satu Nou, Feldioara;

1.5.3. APELE STĂtĂtoare

Perimetrul total al lacurilor cadastrale din comuna Dumbrăvița este de 8.873 kilometrii.

lacurile de pe teritoriul comunei Dumbrăvița sunt:

lacul de baraj situate în bazinul Homorod (Ciucaș)

lacul Dumbrăvița situate în bazinul Homorod (Ciucaș); amenajare piscicolă

lacul Dumbrăvița situate în bazinul Homorod (Ciucaș); amenajare piscicolă

lacul Dumbrăvița situate în bazinul Homorod (Ciucaș); amenajare piscicolă

lacul Hamaradeia-Dumbrăvița-situat în bazinul Vulcănița ; amenajare piscicolă

lacul Hamaradeia-Dumbrăvița-situat în bazinul Vulcănița ; lac de acumulare

lacul Holboșel I situal în bazinul Homorod (Ciucaș); lac de acumulare

lacul Holboșel II situal în bazinul Vulcănița; lac de acumulare

lacul Holboșel III situal în bazinul Homorod (Ciucaș); lac de acumulare

Cu timpul, mare parte din lacurile Țării Bârsei au dispărut. Cea mai importantă apă stătătoare din depresiune, Complexul piscicol Dumbrăvița, se află la 6 km depărtare de comună. Mlaștina eutrofă ce face parte din complex este o arie protejată de interes european. Alte amenajări piscicole se întâlnesc la Prejmer, la Hărman, și pe lunca Oltului, între Feldioara și Rotbav.

Complexului Piscicol Dumbrăvița – Arie de Protecție Specială Avifaunistică

Se află în Depresiunea Bârsei, bazinul Oltului, județul Brașov, localitatea Dumbrăvița. Aria protejată are aproape 420 hectare, din care cca. 180 ha lacul de acumulare și zona adiacentă, iar restul complexul de heleștee și alte terenuri învecinate. Lacul a apărut prin bararea pârâului Hamarandia, heleșteele fiind construite ulterior în lunca acestui pârâu.
  Vegetația acvatică și de mlaștină (stuf, papură, rogoz etc.) se dezvoltă bine pe malul vestic al lacului și pe malurile sudice ale heleșteelor mari, totalizând cca. 60 hectare.
Au fost deterinate mai multe tipuri de habitate, printre care: luciul de apă, vegetația emersă, mlaștini, pâraie cu luncile aferente, fânețe, terenuri agricole, pășuni etc.
Scopul declarării sale ca arie naturală protejată au fost pasările și habitatele lor. Aici s-au observat peste 200 specii de păsări. Dintre acestea, câteva sunt incluse în directivele și convențiile europene și internaționale privind conservarea biodiversității (Directiva Păsări a Uniunii Europene, Convențiile de la Berna și Bonn etc.). Dintre acestea, mai importante sunt: buhaiul de baltă (Botaurus stellaris), stârcul pitic (Ixobrychus minutus), stârcul roșu (Ardea purpurea), egreta mare (Casmerodius albus), barza neagră (Ciconia nigra), rața roșie (Aythya nyroca), carstelul de câmp (Crex crex) etc. Aceste specii sunt considerate „ținta” pentru protecția lor și a habitatelor caracteristice la nivel local.

Întreaga arie reprezinta cel mai important loc de concentrare a păsărilor de apă din județul Brașov și unul din cele mai importante din centrul țării (Transilvania).

Pentru câteva specii de păsări (barza neagră, egreta mică, egreta mare, califarul alb,) este zona cu cele mai mari efective observate în Transilvania. Pe bună dreptate, aria protejată a fost denumită "Delta Brașovului" sau “Delta dintre munți”.

Pe lângă avifaună, aria este importantă atât pentru plantele sale cât și pentru asociațiile vegetale existente în teritoriu. Dintre plante, sunt importante unele specii rare și protejate în România sau la nivel european. Speciile de plante protejate, incluse în Lista Roșie sunt: Pedicularis sceptrum-carolinum, Ligularia sibirica (menționată și în Directiva Habitate a UE, anexa2), Menyanthes trifoliata, Comarum palustre, Valeriana simplicifolia, Dactylorhiza incarnata, Epipactis palustris, Trollius europaeus.

În sectorul nord-vestic al lacului se află o mlaștină eutrofă în care se dezvoltă speciile menționate, cunoscută de cercetătorii botaniști și înainte de apariția lacului, ca și mlaștinile / turbăriile din zona heleșteelor mari ale ariei. Acestea sunt rămășițe vii și importante din punct de vedere științific ale vechilor mlaștini eutrofe și turbării ce ocupau odinioara o parte a Depresiunii Brașovului

Mamiferele sunt și ele bine reprezentate, importantă fiind vidra (Lutra lutra), specie protejată și inclusă în Directiva Habitate, anexa 2

În anul 2003, lacul Dumbrăvița și un heleșteu au fost declarate arie naturală protejată de nivel local prin Hotărâre a Consiliului Județean Brașov. Ulterior această suprafață a fost extinsă și s-a format actuala arie naturală protejată de importanță națională, prin H.G. 2151 / 2004. Zona are în prezent și statut de Zona Umedă de Importanță Internațională (Sit Ramsar), prin H.G. 1586 / 2006. La nivelul anului 2006 era al cincilea Sit Ramsar din România și singurul din Transilvania. În anul 2007 aria extinsă ca suprafață, va căpăta statut de rezervație naturală de nivel european, ca Sit Natura 2000 (SPA)

Figura 1.13. Imagine satelitară a ariei protejate

Figura 1.14.Limitele ariei protejate

Descrierea limitelor: Limita nordică. Începe de la capătul digului de protecție aflat în estul localității Dumbrăvița și se continuă de-a lungul unei cărări care delimitează zona agricolă de malul lacului Dumbrăvița. Limita continuă până la ultimul stâlp electric de unde urcă în linie dreaptă până la drumul comunal dintre localitatea Dumbrăvița și Satul Nou. De aici limita continuă de-a lungul acestui drum până la deversorul lacului de acumulare. Aceasta urmează apoi, digul nordic al heleșteelor, paralel cu pârâul Hamaradia până la ultimul heleșteu (nr. 12) unde digul desparte aria protejata de terenurile agricole.
Limita estică. Urmează digul estic al ultimului eleșteu al complexului (nr. 12).

Limita sudică. Din colțul sud – vestic al lacului de acumulare Dumbrăvița, limita sudică este reprezentată de drumul de căruță paralel cu malul sudic al lacului. Acesta ajunge în colțul sud – estic al lacului, la transformatorul electric. De aici, limita urmează digurile sudice a patru heleștee mici (de reproducere) și traversează perpendicular un mic pârâu (pârâul Auriu sau Holboșel). De pe malul drept al acestui pârâu, limita este reprezentată de drumul de căruță, paralel cu malurile sudice ale heleșteelor de limită, până la colțul sud – vestic al primului eleșteu de mari dimensiuni (nr. 10). De aici, limita urmează baza colinei, paralel cu digurile sudice ale ultimelor trei eleștee (nr. 10, 11, 12) până la ultimul eleșteu (nr. 12).
Limita vestică. Urmează digul de protecție împotriva inundațiilor din comuna Dumbrăvița, traversează perpendicular pârâul Hamaradia și urmează un drum de căruță, trecând peste podețele a două canale, până în colțul sud – vestic al lacului de acumulare Dumbrăvița.

Balta 4 are următoarele limite:
Limita nordică este reprezentată de un dig de protecție care desparte balta de terenurile agricole din zonă. Căminul de vizitare aflat la N-E  reprezintă punctul care face trecerea spre limita estică.
Limita estică. Este reprezentată de digul bălții, paralel cu un canal colector și cu calea ferată Brașov – Sighișoara.
Limita sudică. Este dată de digul dintre bălțile 4 și 3.
Limita vestică. Este reprezentată de cărarea paralelă cu malul vestic al acestei bălți.

Balta 3 are următoarele limite:
Limita nordică. Este reprezentată de digul care o desparte de Balta 4 .
Limita estică.  Este marcată de digul bălții,  paralel cu canalul colector și cu calea ferată Brașov – Sighișoara.
Limita sudică.  Este delimitată de-a lungul digului sudic al bălții .
Limita vestică. Este reprezentată de digul bălții pe o porțiune reprezentând jumătate din lungimea malului vestic până la o salcie bătrână izolată. De aici delimitarea este marcată printr-o cărare care desparte Balta 3 de terenurile agricole și care se intersectează cu digul dintre cele două bălți, în partea nordică.

1.5.3. PROTECȚIA CALITĂȚII APELOR

Având în vedere că zona este intens populată, deci presupune un consum relativ mare de apă menajeră se impun măsuri speciale de protecție a calității apelor:

protejarea mediului și a sănătății printr-o gospodărire integrată a resurselor de apă și a deșeurilor lichide și solide;

gestionarea serviciilor la nivelul comunităților, dublată de măsuri pentru întărirea instituțiilor locale care să aplice și să sprijine programele din domeniul apelor și cele destinate salubrizării;

promovarea unor practici financiare funcționale, realizabile printr-o mai bună gestionare a bunurilor existente și utilizarea tehnologiilor adecvate

În cadrul subsistemului ape uzate, sunt monitorizate toate sursele de poluare cu evacuare directă în receptor natural (se urmăresc : volumele  evacuate, cantitatile  de  nocivități , situația  funcționării  stațiilor  de  epurare, alte impuneri cuprinse în aurtorizația de gospodărire a apelor).

Corpurile de apă desemnate captărilor pentru producerea de apă potabilă (apă brută) sunt supuse unui monitoring suplimentar, conform Legii Apelor nr. 107 modificate și completate prin Legea 310/2004, în vederea asigurării condițiilor de potabilizare în conformitate cu NTPA 013/2002.

Calitatea apelor se stabilește prin determinarea unui complex de indicatori , specifici fiecarui subsistem   și mediu de investigare  în parte:

indicatori fizico-chimici, inclusiv  substantele prioritare / prioritar periculoase

indicatori biologici

indicatori bacteriologici

D.A.Olt participă activ la îndeplinirea obligațiilor în domeniul apei care revin României ca țară membră a Uniunii Europe, precum și celor care decurg din convențiile internaționale la care aceasta este parte, modernizarea și dezvoltarea Sistemului Național de Monitoring Integrat al Apelor , reprezintă o etapă importantă în atingerea obiectivului comun reprezentat de “starea bună” a apelor.

DIRECȚIA APELOR OLT

Date generale:
Suprafața totală în România 24.050 kmp
Lungimea hidrografică 9.872 km
Lungime râu Olt 615 km
Populație 2.676.000 locuitori
Resurse apă
– suprafață 5491 mil. mc.
– subterane 800 mil. mc.

Lacuri de acumulare cu folosință complexă
– volum total 1537 mil. metri cubi
– volum util / mil. metrii cubi
Lucrări pentru combaterea inundațiilor
– apărări de maluri 294 km
– regularizări albii 854 km
– îndiguiri 910 km

1.6. ÎNVELIȘUL BIOPEDOGEOGRAFIC

1.6.1. SOLURILE

Solurile zonale caracteristice din punct de vedere altitudinal și al așezării Depresiunii Brașovului sunt cele brune de pădure. Datorită particularităților evolutive, ale depresiunii, respectiv individualizarea relativ târzie a reliefului (pleistocen-holocen), solurile zonale nu sunt prezente decât pe rama exterioară a depresiunii acestea necesitând o evoluție pedologică mai îndelungată.

1.6.1.1. CARACTERIZAREA SOLURILOR

Cele mai răspândite tipuri de soluri din teritoriul comunei Dumbrăvița sunt : soluri brune luvice pseudogleizate, soluri albice pseudogleizate și pseudogleice, soluri brune eumezobazice, soluri gleice etc.

Formarea și repartizarea teritorială a solurilor din zona studiată este legată de relief, rocă, nivele fretice, climă, de procesele geomorfologice și de modul de folosință.

Relieful : solurile cele mai evaluate se întâlnesc pe formele cele mai vechi de relief.În cazul depresiunii Vlădeni, se succed : terasele cu luvisoluri albice pseudogleizate sau pseudogleice, versanții cu agroterase cu soluri brune eumezobazice și luncile , cu soluri gleice și soluri aluviale.

În zona montană succesiunea este determinată mai mult de vârsta depozitului.

Roca și materialul parental subiacent În zona montană solurile s-au format pe materiale rezultate din dezagregarea și alterarea rocilor sedimentare, conglomerate, gresii.

Pe terase solurile s-au format pe luturi și argile iar în lunci pe depozitele fluviatile ( nisipuri, argile, pietrișuri).

Apa freatică aflată la mică adâncime determină formarea solurilor gleice și gleizate iar apa din precipitații care stagnează în zonele depresionare, pe terasele plane cu substrat fin, determină formarea solurilor pseudogleice și pseudogleizate.

Vegetația acționează diferit asupra solului dupa cum este natural sau cultivată, erbacee sau forestieră.In solurile de sub pajiști se intensifică procesul bioacumulativ prin schimbarea regimului aerohidric iar în solurile cultivate au loc transformări morfologice și fizico-chimice-tasări, scăderea conținutului de humus etc.

Argilizarea este un proces de alterare a silicaților primar și de formare a silicaților secundari ai argilei.Acumularea argilei și a oxizilor liberi (de fier) formați se face în orizontul Bv, fără a avea loc iluvionarea lor din orizonturile superioare.

Procesul este specific solurilor brune.

Podzolirea argiluvială este un proces de eluviere din orizontul A (E) a mineralelor ergiloase și a hidroxizilor de fier și de migrare (iluviere) a lor, într-un orizont Bt, sub acțiunea apei de infiltrație.Procesul podzolirii este favorizat de levigarea în prealabil a carbonatului de sodiu și de acidifierea solului.Se formează astfel solurile brune luvice care pot evolua în luvisoluri prin debazificare și prin calcifiere inaintată-apar orizonturile Ea.

Pseudogleizarea și gleizarea respective formarea orizonturilor G are loc în condiții de exces permanent sau periodic de umiditate freatică sau pluvială.În condiții de regim aerohidric deficitar în sol sunt favorizate procesele de reducere a fierului și manganului din compușii care migrează.

Pe teritoriul comunei Dumbrăvița se găsesc următoarele tipuri de soluri :

Lacoviști, inclusiv semiturboase cu textură argiloasă, pe o suprafață de 12 hectare

Litosoluri și soluri brune eu-mezobazice (pe tufuri vulcanice) cu textură lutonisipoasă, pe o suprafață de 31 hectare

Luvisoluri albice pseudogleizate și pseudogleice cu textură lutoargiloasă, pe o suprafață de 529 hectare

Luvisoluri albice pseudogleizate cu textură lutoargiloasă, pe o suprafață de 21 hectare

Luvisoluri albice pseudogleizate cu textură lutonisipoasă și lutoasă, pe o suprafață de 112 hectare

Soluri aluviale (inclusiv protosoluri aluviale) frecvent gleizate cu textură variată, pe o suprafață de 610 hectare

Soluri aluviale (inclusiv protosoluri aluviale) cu textură variată, pe o suprafață de 619 hectare

Soluri brune acide cu textură lutonisipoasă, pe o suprafață de 2670 hectare

Soluri brune argiloiluviale pseudogleizate și soluri brune luvice pseudogleizate cu textură argiloasă, pe o suprafață de 126 hectare

Soluri brune argiloiluviale pseudogleizate și soluri brune luvice pseudogleizate cu textură lutoargiloasă, pe o suprafață de 650 hectare

Soluri brune eu-mezobazice gleizate, pe depozite fluviatile și fluviolacustre recente cu textură argiloasă, pe o suprafață de 167 hectare

Soluri brune luvice pseudogleizate și luvisoluri albice pseudogleizate, local pseudogleice cu textură lutoargiloasă, pe o suprafață de 849 hectare

Soluri brune luvice pseudogleizate, oligobazice și/sau holoacide și luvisoluri albice pseudogleizate oligobazice și/sau holoacide cu textură lutoargiloasă și lutoasă, pe o suprafață de 2384 hectare

Soluri brune luvice pseudogleizate, oligobazice și/sau holoacide cu textură lutoargiloasă, pe o suprafață de 576 hectare

Soluri brune luvice tipice, oligobazice și/sau holoacide și soluri brune acide cu textură lutonisipoasă, pe o suprafață de 208 hectare

Soluri gleice turboase, eutrice și soluri gleice, semiturboase cu textură turbă, pe o suprafață de 66 hectare

Soluri gleice, cu gleizare relictă (drenate) pe depozite fluviatile și fluvio-lacustre recente cu textură argiloasă, pe o suprafață de 517 hectare

Soluri gleice, pe depozite fluviatile și fluvio-lacustre recente cu textură argiloasă, pe o suprafață de 108 hectare

Suprafețe de sol afectate de degradare agrofizică sunt pășuni cu gleizare puternică în suprafață de 3 hectare.

Figura 1.15.Tipurile de sol

Pe teritoriul comunei Dumbrăvița se găsesc soluri aluvionare de vârste diferite dar toate relativ tinere. Solurile au în general o fertilitate ridicată. Gradul diferit al humificării solurilor se datorește gradului diferit de evoluție precum și texturii diferite a acestora. La solurile grele luto-argiloase, humificarea este mai puternică și mai profundă, pe când solurile cu o textură mai grosieră (luto-nisipoase) sunt slab sau mediu humifere. Predomină solurile cu textură ușoară spre medie cu o capacitate de reținere a apei de 22-29%. Reacția solurilor este neutră sau slab acidă.

Tabelul 1.7.Repartiția suprafețelor în funcție de pH

În apropierea pârâurilor Hamaradia, Geamăna, Vulcănița, Valea Caselor, Pârâul Auriu, Popilnica solurile sunt aluviale superficiale și slab himifere.Solurile humicogleice sunt acoperite cu pășuni și fânețe.

Rolul principal în formarea solurilor humicogleice îl are prezența ionului de calciu în soluția de sol și în apa freatică de care este legată acumularea intensă de humus calcic, închis la culoare. Textura solurilor humico-gleice este lutoasă până la argiloasă (23-50% particule 0,002 mm).

Figura 1.16.Textura orizontului de suprafață

1.6.1.2. FERTILITATEA SOLURILOR

În condiții naturale, solurile humicogleice sunt utilizate predominant pentru pășuni și fânețe. Îndepărtarea excesului de apă reprezintă metoda principală de punere în valoare a acestor soluri. După drenare se poate folosi cu succes în cultura plantelor agricole: porumb, cereale de toamnă, sfeclă de zahăr și nutreț, cartofi.

Solurile humicogleice nedrenate, deși cu rezerve mari de humus și azot, se caracterizează prin fertilitate scăzută, datorită excesului de apă care determină un regim aerohidric nefavorabil dezvoltării plantelor cultivate și un nivel scăzut al proceselor de descompunere și mineralizare a substanței organice (N.Florea și colaboratori, 1968).

Solurile humicosemigleice sunt utilizate în agricultură fără măsuri speciale de drenaj, îndepărtarea excesului de apă care apare în anii ploioși putând fi asigurată prin metode agroameliorative, însoțite de simple șanțuri săpate la marginea tarlalelor. Reacția solurilor este neutră sau slab acidă.

Solurile humicogleice drenate și cultivate, cât și cele humicosemigleice reacționează, în general, favorabil la aplicarea îngrășămintelor cu azot și fosfor, cât și la încorporarea cu gunoi de grajd.

Datorită fertilității naturale, cât și fertilității culturale, pe ogoarele Dumbrăviței se practică o agricultură intensivă, datorită lucrarilor de desecare, de irigare și a extinderii mecanizării lucrărilor agricole.

1.6.2. VEGETAȚIA

Din punct de vedere biogeografic comuna Dumbrăvița, prin relief, altitudine, condiții climatice se găsește în zona forestieră, subzona pădurilor de foioase.Zona de munte este acoperită cu păduri de fag sau fag cu gorun iar la cotele cele mai înalte-păduri de fag cu molid (Piscul Florin 817,6 m și Muchia Curtului Mic 799 m).

Coborând în zona dealurilor piemontane se observă dispariția treptată a fagului și înlocuirea lui cu gorun și stejar în amestec cu alte foioase ca : ulmul (Ulmus minos), carpenul (Carpinus betulus), frasinul (fraxinus excelsior), teiul de deal (Tilia cordata) etc. Pădurile fiind bine întreținute, subarboretul s-a putut dezvolta normal și este format din speciile : alun (Corylus avellana), mur (Rubus caesus), zmeur ( Rubus caesias), pațachină (Rhamnus fragula).

Se întâlnesc următoarele specii lemnoase: arinul (Alunus glutinosa), salcia (Saxis sp.), măceșul (Rosa conina), porumbarul (Rumus spinosa), călinul (Vibrummum lautana), socul (Sambucus rugra), sângerul (Cornus souguinea), lemnul câinesc (Ligustrum vulgare).

Pe terase se întâlnesc pâlcuri de arbori și arbuști rămași din vechile păduri, iar vegetația naturala ierboasă variază în funcție de condițiile pedoclimatice tipice zonei respective.Astfel în fânețele de la Poiana Boilor, predomină formațiunea cu Festuca pratensis, Dactylia glomerata cu Phleum pratense, Trifolium pratrense, Carum sp. , Briza media, etc.pe luvisoluri slab pseudogleizate.Este una din fânețele bune ale comunei.Nu același lucru se poate spune despre fânețele de pe ,,Piscul lui Lal” sau ,,Câmpul se sus” care sunt formate pe soluri puternic pseudogleizate și pseudogleice din care motiv predomină asociațiile cu Nardus stricta, Agrostis tenuis, Deschampaia flexuosa, Incus sp. etc.Aceste fânețe și pășuni sunt considerate slabe și necesită măsuri agrotehnice pentru îmbunătățirea calității lor.

Vegetația ierboasă este reprezentată pe pășune de asociații de Agrostis alba cu Festuca pratennis, Lolium perenae, leguminoase: Trifolium pratrense, Trifolium repeus.

Se mai întâlnesc: fragul (Fragoria collina), coada șoricelului (Achillea milefolium), pătlagina (Plantago sp).

De a lungul pâraielor care străbat localitatea – pârâul Popii, Popilnica și Homorodul, în luncile cu soluri gleice se întâlnesc papura (Typha sp.), Carex sp., Dactylia glomerata, Poa pratensis etc.

Munții Perșani prin poziția geografică, condițiile litologice și pedoclimatice variate dar și absența pădurilor de conifere au determinat instalarea unei flore diverse. Fagul (Fagus silvatica), gorunul (Quercus petraea) și carpenul (Carpinus betulus) ocupă cele mai mari suprafețe.

Culmile calcaroase, mai calde, situate mai ales în nord-vestul munților Perșani, abundă în elemente termofile ca stejarul pufos (Quercus pubescens) pe Măgura Cuciulatei, mojdreanul (Fraxinus ornus), cornul (Cornus mas), viorea albă(Viola alba), iarba șarpelui (Echium rubrum), și altele. Printre endemismele carpatice se numără garofițele albe de stâncă (Dianthus spiculifolius), florile azurii ale crucii voinicului (Hepatica transilvanica) și cadelniței (Campanula carpatica), toate pe calcare, precum și inflorescențele roșii ale mierii ursului (Pulmonaria rubra) sau cele galbene de tatăneasă (Symphytum cordatum), piciorul cocoșului (Ranunculus carpathicus), creasta cocoșului (Dentaria glandulosa) și raritatea locală de mur (Rubus persanimontis).
Dintre speciile ocrotite fac parte laleaua pestriță sau bibilica cu flori roșii-pestrițe (Fritillaria meleagris), bulbucii galbeni (Trollius europaeus), daria (Pedicularia sceptrum carolinum), specie rară de mlaștini nordice, crucea voinicului etc.
Stejarul se găseste rar, în grupuri compacte, exemplare bătrâne din pășunile apropiate de Măieruș, Bogata, Dumbrăvița. Gorunetele urcă pe versantele însorite până spre vârfuri. În stratul arbustiv apare păducelul (Crataegus monogyna), alunul (Coryllus avellana), lemnul câinesc (Ligustrum vulgare), ienupărul (Juniperus communis), afinul (Vaccinium myrtillus), iar în stratul ierbaceu, păiușul de munte (Festuca drymea), rogozul, floarea paștilor (Anemone nemorosa), și altele.
În Perșanii centrali, făgetele ocupă cele mai întinse suprafețe, având o dezvoltare mare pe versanții vestici și nordici, unde pornesc chiar din lunca Oltului. La limita inferioară se amestecă cu gorunul și carpenul, iar la cea superioară cu molidul și bradul. În făgete, care alcătuiesc păduri bine conturate, o frecvență redusă o au ulmul de munte (Ulmus montana), arțarul(Acer plantanoidos), paltinul (A.pseudoplantanus), scorușul (Sorbus aucuparia), frasinul. Arbuștii-cununița, păducelul, alunul, murul au o vigurozitate slabă. Sub frunzișul des al acestor păduri, vegetația ierbacee rară este reprezentată prin păiușul de munte, rogozul (Carex acutiformis), vinarița (Asperula adorata), clopoțeii (Campanula persicifolia), creasta cocoșului, macrișul iepurelui, fragii, iar în rariști se ivesc mestecenii.
Pajiștile cu păiuș roșu (Festuca rubra) și păiuș (Agrostis rupestris) de pe culmile dezpădurite sunt folosite ca pășuni și fânețe. Galeriile văilor Oltului, Homoroadelor, Bogatei, Comanei, Șincăi au în componență: anin negru (Alnus glutinosa), fag, carpen, stejar, plop, salcie, mai ales în regiunile înalte, iar în zonele cu înălțimi reduse domină sălcetele. Zonele mlăștinoase sunt marcate de pămătufurile albe ale bumbăcariței (Eriophorum vaginatum). În bălțile Oltului și Homorodului sunt ascunse trestii, rogoz, stânjenei galbeni și mâna de apă. Plantații de pin silvestru și pin negru se alfă îndeosebi pe versanții sudici, iar cu lariță, brad și molid pe șaua Vlădenilor, bazinul Hămaradiei și Crizbavului. Anual afinele și zmeura ciupercile sunt adunate annual la Dumbrăvița.

Vegetatie specifică regiunii de mlaștină eutrofă: mușchi de mlaștină ( Marchantia polymorpha , Aulacomnium palustre , Calliergon cuspidatum , Drepanocladus vernicosus , Philonotis fontana ) mușchi de apă (Riccia fluitans), trifoiste (Menyanthes trifoliata), lintiță (Lemna minor, L. trisulea), broscăriță (Potamogeton natans). Specii ierboase : trestie (Phragmites communis), papura (Typha latifolia , T. angustifolia), rourica (Glyceria fluitans), pipirig (Bolboschoenus maritimus , Juncus effusus), rogoz (Carex vulpina , C. pseudocyperus), pufulița (Epilobium hirsutum), stânjenel galben (Iris pseudacorus ), barba ursului (Equisetum palustre), limba broaștei (Alisma plantagoaquatica), buzduganul (Sparganium erectum), cupa vacii (Calystegia sepium) etc. Tufe de plante lemnoase: anin negru (Alnus glutinosa), anin alb (Alnus incana), mesteacăn (Betula verrucosa), mesteacăn pufos (Betula pubescens), plopul tremurător (Populus tremula), salcia (Salix pentandra, S. fragilis), mălin (Prunus padus), struguri negri (Rubus nigrum).

1.6.3. FAUNA

Printre mamiferele valoroase din punct de vedere cinegetic, o pondere mare o dețin: mistrețul (Sus scrofa), ursul (Ursus arctos), râsul (Lynx lynx), cerbul (Cervus elaphus), căpriorul (Capreolus capreolus).

Mai întâlnim vulpea, lupul, jderul, dihorul, veverița, etc. Dintre păsări amintim mierla, sturzul, ciocănitoarea, pițigoiul, uliul, cucuveaua, huhurezul, care traiesc în desimea pădurilor, impresionează prin aspect și obiceiuri cocoșul de munte (Tetrao urogallus) și ienurca (Tetrastes bonasia) ale râurilor În zona Cheilor Vârghișului au fost observați vulturi de stâncă.
Bălțile și meandrele părăsite ale Oltului și unora din afluenții săi adăpostesc în stufărișuri și sălcete numeroase păsări de baltă sau de pasaj-rața, lișița, gâsca, sitarul, stârcul, găinușa de baltă, lăcarul. Tot în păduri și fânețe apar vipera comună (Vipera berus), sopârla de munte (Lacerta vivipara), iar pe malul apelor tritonul (Triturus montandoni) și broasca roșie de munte (Rana temporaria).
Cursul superior la apelor repezi de munte este domeniul păstrăvului (Salmo trutta fario), care predomină pe văile Vârghiș, Bogata, Bârsa, Veneția, Șinca, Comăna.Scobarul (Chondrostoma nasus), cleanul (Leuciscus cephalus), moioaga sau mreana vânătă (Barbus meridinalis petenyi), lipanul (Thymallus thymallus) și plătica (Abramis brama danubii) trăiesc pe cursul mijlociu al râurilor. Bălțile din zonele inundabile ale Oltului și unii afluenți mai lenți din cadrul depresiunilor, ca și lacul de baraj de lângă ștrandul Codlea sunt populate cu caras, crap și știucă.

Figura 1.17. Elemente de faună locală

CAPITOLUL II. POPULAȚIA ȘI AȘEZĂRILE UMANE

Populația nu este doar un agregat statistic, o sumă de indivizi, un număr sau un sistem relativ autonom determinat de nașteri și de decese; populația se caracterizează printr-o mare complexitate, prin interdependențe în care factorii biologici se înlănțuiesc cu cei sociali, economici, culturali. În ultimă analiză, dimensiunii cantitative a populației i se adaugă tot mai pregnant caracteristici calitative, pe măsura progresului social-economic. Este deci pe deplin explicabil de ce pe primul plan se situează as- tăzi calitatea populației, calitatea vieții, iar măsura cea mai deplină a acesteia ne dau indicatorii sociali. O populație se deosebește de alta nu numai prin număr sau prin indici demografici, cantitativi; mult mai profunde sunt deosebirile, determinate de caracteristici cum ar fi: „stocul de sănătate”, „stocul de învățământ”, caracteristicile profesionale și sociale ale membrilor săi. În lumina acestor considerații generale voi încerca să schițez un tablou succint al populației comunei Dumbrăvița de azi, să pun în evidență unele caracteristici cantitative și calitative ale acesteia.

2.1. EVOLUȚIA NUMERICĂ A POPULAȚIEI

Ca rezultat al prefacerilor adânci din viața economică, socială și culturală a țării noastre au intervenit modificări importante și în structura populației comunei Dumbrăvița.

Scăderea numărului populației se datorește atât migrației populației cât și scăderii natalității.

În decursul timpului numărul populației comunei Dumbrăvița a cunoscut o evoluție ascendentă întreruptă de perioada războaielor.

Populația  comunei Dumbrăvița era în anul 1765 de 2500 suflete, iar în anul 1866 la 1 februarie (conform registrului bisericii din Țânțari) de 2607 locitori din care 2543 români și 64 țigani împărțiți în 553 de familii; 800 locuitori sub 14 ani, 385 locitori cu vârste cuprinse între 14 și 21 de ani, 1200 locitori cu vârste cuprinse între 21 și 60 de ani și 142 locitori cu vârste peste 60 de ani.Din cele 553 de familii , 100 familii cu mai mult de 6 copii, 306 familii cu 2-6 copii, 82 familii cu 1 copil, 62 familii fără copii și 3 familii de bătrâni singuri.

Evoluția cantitativă a populației comunei Dumbrăvița este oglindită în recensămintele efectuate de-a lungul anilor.

Tabelul 2.1. Evoluția numerică a populației 1765 – 2008

Perioada 1765-1866, în 101 ani, a înregistrat o creștere a numărului populației la nivelul comunei Dumbrăvița cu 107 locuitori.

Intervalul 1866-1869, marchează o scădere a populației cu 564 locuitori, ceea ce corespunde unei rate totale de 21,63%.

Perioada 1869-1890 a cunoscut o creștetre a populației cu 72 de locuitori.

Între anii 1890-1985, în 5 ani, la nivelul comunei numărul locuitorilor a scăzut cu 95 locuitori, datorită faptului că mulți bărbați pleacă în America.

Perioada 1895-1900, în 5 ani, a cunoscut o ușoară creștetre a populației cu 39 de locuitori.

În intervalul 1900-1910, în 10 ani, a avut loc o creștere a numărului de locuitori de la 2059 la 2310, cu un număr de 251 locuitori.

Între anii 1910-1930, în 20 de ani, numărul locuitorilor a crescut cu 106 locuitori, cu o media anuală de 5,3% pe an.

Perioada 1930-1966, în 36 de ani, a cunoscut o creștere a numărului de locuitori de la 2416 la 4802, cu un număr de 2386 locuitori, aproape o dublare a populației comunei.În această perioadă apar schimbări semnificative ale evoluției nimerice determinate de schimbarea regimului politic și începutul campaniei de colectivizare.

Figura 2.1. Evoluția numerică a populației 1765 – 2008

Intervalul 1966-1970, în 4 ani, marchează o scădere a numărului populației cu 1320 lucuitori.Declanșarea procesului de industrializare din zonă, cât și atracția oreșelor Brașov, Codlea, Ghimbav, conduc la această scădere a populației.

Perioada 1970-1980, în 10 ani, a cunoscut o creștere a numărului de locuitori cu 1730, cu o medie anuală de 173 locuitori/an.

Intervalul 1980-1997, în acești 17 ani, numărul locuitorilor comunei Dumbrăvița, scade cu 747 persoane.Această scădere numerică a populației a fost determinată de schimbarea regimului politic și începutul fenomenului de migrație internațională.

În perioada 1997-2001, în 4 ani, se înregistrează o ușoară creștere a populației cu 110 persoane.

Intervalul 2001-2003, în 2 ani, marchează o creștere a populației de la 4575 la 4713, cu un număr de 138 locuitori.

Perioada 2003-2005, în alți 2 ani, populația comunei Dumbrăvița marchează o ușoară scădere a numărului de locuitori , cu doar 34 persoane.

În intervalul 2005-2008, în 3 ani, a avut loc o creștere numeric cu 244 locuitori.

Întreaga perioadă 1765-2008 se caracterizează , d.p.d.v. al evoluției numerice a populației prin următoarele trăsături:

Creșterea totală pe întreaga perioadă de 2423 locuitori

Existența unor interval de scădere a numărului de locuitori: 1866-1890; 1890-1895; 1966-1970; 1980-1977; 2003-2005;

Prezența unor etape în care populația a crescut numeric: 1765-1866; 1895-1900; 1900-1910; 1910-1930; 1930-1966; 1970-1980; 1997-2001; 2001-2003; 2005-2008.

Dinamica numărului populației. Orice comunitate umană este caracterizată în primul rând printr-un anumit număr de persoane (locuitori) ce înregistrează oscilații în timp, deci o anumită dinamică.

Această dinamică (evoluție pozitivă sau negativă) se datorează faptului că această comunitate funcționează ca un sistem care este supus unei permanente schimbări ca urmare a intrărilor și ieșirilor ce îl caracterizează.

În funcție de natura acestor schimbări populația respectivă poate fi considerată:

ca un sistem închis (populație închisă) în care intrările sunt reprezentate de nașteri (N) iar ieșirile de decese (M)

ca un sistem deschis (populație deschisă) în care intrările sunt reprezentate de imigrări (I) iar ieșirile de emigrări (E)

Așadar, datorită acestor fenomene, numărul populației va avea la diferite momente de timp, valori diferiteAcest proces de schimbare în timp a populației, se măsoară prin diferența dintre numărul populației la anumite momente.

Înțelegerea acestui proces presupune cunoașterea unor indicatori pe care îi voi prezenta în continuare.

a) Sporul absolut pe întreaga perioadă, reprezintă diferența dintre numărul populației de la sfârșitul perioadei și cel de la începutul perioadei: Sa = P2 – P1 unde:

Sa = sporul absolut al populației pe perioada dată

P1 = numărul populației la începutul perioadei

P2 = numărul populației la sfârșitul perioadei

Tabelul 2.2.Sporul absolut pe întreaga perioadă

Sporul absolut la Dumbrăviței în cei 15 ani(1977-1992) a fost negativ, de -658, în cei 10 ani (1992-2002) a fost tot negative -40 iar în ultimii 5 ani ( 2002-2007) este pozitiv, 346.

b) Sporul mediu anual , reprezintă raportul dintre sporul absolut și numărul anilor întregi ai perioadei de referință.Pentru cele trei perioade de timp luate în analiză are următoarele valori : -43,87 loc.(1977-1992), -4 loc.( 1992-2002) și 69,2 loc.(2002-2007).

c) Ritmul (rată) creșterii pe întreaga perioadă rezultă din raportarea sporului populației la numărul populației de la începutul perioadei exprimat în procente. Acest raport poate fi exprimat atât sub formă de coeficient cât și în procente. Utilizând datele anteriore rezultă că ritmul creșterii populației a fost : -12,75% pentru perioada 1977-1992, -0,89% pentru perioada 1992-2002, și 7,62% pentru perioada 2002-2007.

Ritmul creșterii exprimat sub formă de coeficient, arată de câte ori este mai mare numărul populației de la sfârșitul perioadei față de cel de la începutul perioadei analizate iar în procente cu cât a crescut numeric comunitatea respectivă raportat la 100 de locuitori.

d) Creștere a populației, se referă la totalitatea modificărilor care survin în numărul populației într-o anumită perioadă, ca efect al mișcării naturale a acesteia (populație închisă) și al mișcării migratorii (populație deschisă); se aplică următoarea formulă de calcul:

P2 = P1 + ( N – M ) + ( I – E ) unde:

P2 = numărul populației la sfârșitul perioadei

P1 = numărul populației la începutul perioadei

N = numărul de născuți vii

M = numărul deceselor

I = numărul de imigranți

E = numărul de emigranți

e) Indicele de vitalitate ( Indicele lui Pearl), reprezintă raportul între numărul născuților vii (N) și numărul deceselor (M) exprimat în procente, într-o anumită perioadă.

Tabelul 2.3. Indicele de vitalitate ( Indicele lui Pearl)

Figura 2.2. Evoluția indicelui de vitalitate 1985-2006

Analizând tabelul și graficul se constată că în perioada 1985-2006 indicele de vitalitate al populației comunei Dumbrăvița cunoaște valori mai mari, egale și mai mici decât 100.Prima situație, când indicele de vitalitate a fost mai mare de 100, în anii 1985 (147,27%), 1986 (188,63%), 1987 (162,74%), 1988 (167,3%), 1989 (181,13%), 1990 (132%), 1991 (130,23%), 1992 (100%), 1993 (109,3%), 1994 (114,28%), 1997 (134,61%), 2001(118,6%), 2002 (116,07%), 2005 (128,2%), populația s-a reprodus lărgit, numărul născuților vii depășindu-l pe cel al decedaților, deci numărul populației a avut tendință de creștere.Cea mai mare valoare a indicelui de vitalitate s-a înregistrat în anul 1986 -188,63%.

Când indicele de vitalitate s-a menținut egal cu 100, în anii 1992 și 2004 populația a rămas staționară iar când indicele de vitalitate a fost mai mic de 100 , în anii 1995 (92,3%), 1996 (87,03%), 1998 (851%),1999 (81,66%), 2000 (96,07%), 2003 (97,91%), 2006 (96,36%), reflectă tendința de scădere a numărului populației ca urmare a neasigurării reproducerii.

2.2. STRUCTURA POPULAȚIEI

Structura populației se referă la acele caracteristici ale grupelor umane care pot fi măsurate sau cuantificate, precum vârsta, genul, limba, naționalitatea, religia sau activitatea economică, dar și la aspecte calitative, cum sunt cele sociale sau culturale. Analiza acestor caracteristici evidențiază diversitatea populației reflectată atât în plan demografic, cât și în plan socio-economic și cultural.

2.2.1. STRUCTURA POPULAȚIEI PE SEXE ȘI GRUPE DE VÂRSTĂ

Caracteristicile demografice constituie un element major de diferențiere a populațiilor. Între acestea, vârsta și “sexul” (genul), numite și “caracteristici demografice fundamentale”, prezintă o importanță deosebită, dată fiind semnificația lor pentru analiza demografică, economică sau socială. Astfel, natalitatea, mortalitatea sau fertilitatea variază în funcție de vârsta populației, genul, rata de activitate, gradul de ocupare a populației, ca și de mobilitatea acesteia în teritoriu.

Este foarte important să se cunoască ponderea populației masculine și feminine nu numai la nivel general în cadrul unei populații, ci și pe grupe de vârstă.

2.2.1.1 STRUCTURA POPULAȚIEI PE GRUPE DE VÂRSTĂ

Structura pe grupe de vârstă este expresia divizării populației totale a unei comunități în efective anuale, cincinale, decenale sau, cel mai adesea, în trei categorii semnificative, corespunzătoare populației tinere, adulte și vârstnice.

Pentru comuna Dumbrăvița se analizează structura pe grupe de vârste în anii cu recensăminte 1992 și 2002.

Tabelul 2.4. Structura populației pe grupe de vârstă și sexe

Pentru populația comunei Dumbrăvița, la nivelul anului 1992, ponderea populației tinere era de 31,87% , 52,62%-populația adultă, iar procentul populației vârstnice era de 15,50%.

Figura 2.3. Structura pe grupe mari de vârstă în anul 1992

Structura pe grupe mari de vârstă, la recensământul din 2002, se prezenta astfel: populația tânără deținea 26,30% din totalul populaței, populația adultă 55,95%, iar populația vârstnică era de 17,75%.

Grupa tânără, în care se încadrează populația de la 0 la 18 ani, este în mare parte non-productivă. În 1992 la o populație de 4502, populația de la 0 la 18 ani era reprezentată de 1435 locuitori, ceea ce înseamnă 31,87 % din totalul populației, iar la nivelul anului 2002 la o populație de 4542 locuitori se înregistrau 1195 de locuitori ce se încadrau în grupa de vârstă tânără, ceea ce însemna 26,30 %, valoare peste media pe țară (17,6%). Se remarcă astfel o scădere în zece ani cu 5,57% a ponderii populației din grupa 0 – 18 ani.

Grupa adultă considerată între 19 și 60 de ani reprezintă grupa productivă și, de asemenea, reproductivă. În 1992 se încadrau în deținea 2541 locuitori, ceea ce înseamnă 55,59 %.  Rezultă o creștere  a  populației  de  grupa  adultă  cu 3,33 % în zece ani. această grupă 2369 de persoane, reprezentând 52,62 % din totalul populației, iar la nivelul anului 2002 grupa 19 – 60 ani .

Figura 2.4. Structura pe grupe mari de vârstă în anul 2002

Grupa vârstnică cuprinde populația ce depășește 60 de ani, această populație este non-productivă, iar proporția acesteia prezintă tendințe ascendente.  La nivelul comunei Dumbrăvița, în 1992 grupa de peste 60 de ani era reprezentată de 698 de locuitori, adică 15,50 %, iar în 2002 se înregistrează o creștere cu 2,25 %, situația fiind reprezentată astfel: din 4542 de locuitori ai comunei, 806 locuitori aveau peste 60 de ani, ceea ce înseamnă 17,75 %, sub media pe țară (19,4% populație vârstnică).

Având în vedere faptul că prima și ultima grupă depind în cea mai mare parte de cea de-a doua grupă, trebuie să se acorde o atenție sporită unor măsuri care pot influența durata vieții productive, cum ar fi întârzierea intrării în rândurile populației active, datorită procesului de școlarizare, sau schimbarea în sensul prelungirii vârstei de pensionare .

Din punct de vedere demografic, dar și economic, o importanță deosebită o prezintă analiza ponderii populației vârstnice și a populației tinere în cadrul populației totale.

La nivelul comunei Dumbrăvița populația tânără depășește populația vârstnică, deoarece tinerii reprezintă peste 26,30% din populația totală.

Pentru vizualizarea repartiției pe grupe de vârstă a populației se utilizează piramida vârstelor.

Tabelul 2.5. Populația pe grupe de vârstă

2.2.1.2.STRUCTURA POPULAȚIEI PE SEXE

Structura pe sexe reprezintă expresia proporției bărbați / femei în totalul populației și se identifică raportând, fie numărul total al bărbaților la numărul total al femeilor (raport de masculinitate), fie numărul total al femeilor la numărul total al bărbaților (raport de feminitate). La nivelul țării a crescut ponderea femeilor în total, de la 50,8% în anul 1992, la 51,3% în anul 2002.

Pentru populația comunei Dumbrăvița, pe baza datelor prelucrate, în urma recensămintelor din 1992 și 2002, structura pe sexe a evoluat în ultimii 10 ani, în favoarea celui feminin astfel:

La nivelul anului 1992, populația masculină era de 2232 persoane (49,58%), iar cea feminină de 2270 persoane (50,42%); raportul de masculinitate era de 98,32 bărbați la 100 femei.

La nivelul anului 2002, populația masculină a crescut cu 14 persoane, ajungând la un total de 2246 persoane (49,44%), iar populația feminină a crescut cu 26 persoane, ajungând la un total de 2296 (50,56%); raportul de masculinitate era de 97,82 bărbați la 100 femei

Figura 2.5.Structura populației, pe sexe, la cele două recensăminte 1992-2002

Dezechilibre importante apar la grupele de vârstă superioare, în special de peste 60 de ani.Se nasc mai multe femei decât bărbați, posibilitatea de supraviețuire este mult mai mare, astfel că, pe măsura înaintării în vârstă, numărul femeilor depășește numărul bărbaților (vezi piramida structurală pe grupe de vârstă și sexe – figura nr.34).

Celibatul a început să se manifeste destul de frecvent, mai ales în rândul femeilor. Raportul de feminitate era, în anul 1992, de 101.70 femei la 100 bărbați, iar în anul 2002 a crescut la 102,22 femei la 100 bărbați. La nivelul țării media este de 1051 femei la 1000 bărbați. Se înregistrează un deficit de bărbați cauzat, în principal, de mișcările migratorii care au antrenat în mare măsură bărbații dar și datorită supramortalității masculine (mortalitatea este mai ridicată la bărbați datorită exercitării unor meserii cu grad ridicat de periculozitate, consumului de alcool, tutun, etc.)

Tabelul 2.6. Raportul de masculinitate, raportul de feminitate, vârsta medie

La 1 iulie 1993 vârsta medie a populației României era de 34,9 ani.

Pentru vizualizarea repartiției pe grupe de vârstă și sexe a populației, se utilizează piramida vârstelor. Aceasta nu reflectă numai tendințele pe termen lung ale fertilității și mortalității, ci și efectele de scurtă durată ale migrațiilor, politicii demografice ori schimbărilor intervenite într-un secol de istorie demografică (piramida cuprinde grupele de vârstă de la 0 la 100 de ani).

Analizând piramidele structurale, pe grupe de vârstă și sexe, realizate la nivelul celor două recensăminte (1992-2002), pentru populația comunei Dumbrăvița, se constată următoarele:

În perioada 1992-2002, a scăzut procentul populației tinere cu 5,57 %, baza piramidei pentru anul 2002, fiind mult mai îngustă decât cea pentru anul 1992, acest fapt datorându-se, unei rate scăzute a natalității cât și fertilității, în această perioadă. Se observă o scădere la grupele de vârstă 0-4 și 5-9 ani. În anul 1992, procentul populației cu vârsta cuprinsă între 0-4 ani, era de 7,55%, iar în 2002, acesta a ajuns la 5,92% (pentru ambele sexe). Scăderea este asemănătoare și pentru grupele de vârstă 5-9 și 10-14. La grupa de 15-19 ani se observă o ușoară scădere (de la 8,37% ,în 1992, la 8,10%, în 2002). La ambele piramide se observă că, procentul populației masculine, este constant mai mare decât al populației feminine (se nasc mai mulți băieți decât fete), pentru populația de vârstă tânără (0-20 ani).

Populația adultă formează un trunchi fracturat, în ambele piramide, datorită natalității oscilante, după o creștere forțată a acesteia, susținută prin mijloace administrative, în perioada 1966-1989. Procentul acestei grupe de vârstă a crescut de la 52,62%, în 1992, la 55,95%, exact cu 3,33%, prin trecerea acestui procent de la populația tânără, la cea adultă. Privind ponderea populației pe sexe, se observă aproape o menținere a populației adulte de sex feminin de la 49,94 % în anul 1992, la 49,78% în 2002, concomitent cumenținere populației adulte de sex masculin 50,06% în 1992, la 50,22% în 2002.

Populația vârstnică formează un vârf îngust și ușor alungit al piramidei, pentru anul 1992, dar, se observă o ușoară lățire a vârfului piramidei, pentru anul 2002, datorită faptului că procentul acestei grupe, a crescut în 10 ani cu 2,25%, fapt ce relevă o creștere a longevității populației

Piramida vârstelor, pentru anul 2002, pune în evidență o disimetrie a sexelor, impusă de o pondere mai crescută a populației în vârstă de peste 60 de ani, din care cea feminină, prezintă o evidentă superioritate numerică .Din aceasta rezultă, o supramortalitate masculină, datorită faptului că, susțin specialiștii, stres-ul accentuat al tranziției a afectat mai puternic bărbații decât femeile-bărbații având îndeosebi responsabilitatea de a asigura mijloacele de subzistență ale familiei.

Piramida are un aspect neregulat ca urmare a evoluției diferite a indicatorilor demografici, în perioada 1992-2002. Față de piramida vârstelor din anul 1992, piramida vârstelor pentru anul 2002, a evoluat nefavorabil, prin îngustarea bazei, în următoarele decenii putem vorbi despre o piramidă a vârstelor cu vârful în jos. Pentru a preveni diminuarea excesivă a numărului generației de vârstă

Figura 2.6.Piramida vârstelor 1992

Figura 2.7.Piramida vârstelor 2002

mică, s-ar putea accepta o politică demografică pronatalistă, însă această opțiune este condiționată mai curând de factori de natură socială, economică, educativă, culturală, decât de cei strict demografici. Rămâne de văzut dacă este oportună și legitimă o politică demografică orientată spre creșterea numărului populației. Evident, nu vor fi acceptate mijloace coercitive care să susțină o eventuală politică pronatalistă.

Piramida vârstelor poate scoate în evidență și informații despre starea de sănătate a membrilor comunității, dar în același timp, este utilă și pentru analiza evoluției probabile a resurselor umane existente în localitate și a necesarului de personal, pe piața forței de muncă, pentru viitorul apropiat.

Figura 2.8.Piramida vârstelor 2007

Analizând piramida vârstelor caracteristică anului 2007, se poate obseva că cea mai numeroasă era populația cu vârste între 25-29 de ani( 8,49% din totalul populației), născută în perioada 1982-1987, când natalitatea înregistra valori ridicate( 17,43‰ în 1987).Această grupă de vârstă este urmată îndeaproape de grupă de vârstă 35-39 de ani( 8,27% din totalul populației).Comparativ cu 2002 rămân aproape constante grupele 0-4 ani și 5-9 ani, cresc grupele de vârste 35-39 ani, 40-44 ani, 50-54 ani, 55-59 ani, 80-84 ani și scad grupele de vârstă 10-14 ani, 15-19 ani, 30-34 ani, 45-49 ani.

Îmbătrânirea demografică a populației repreintă fenomenul geodemografic constând în creșterea ponderii populației tinere. Se calculează prin raportarea numărului de personae în vârstă de 60 de ani și peste la numărul de persoane de 20 de ani și sub această vârstă și se exprimă în procente.Exemplificând cu valorile populației din Dumbrăvița la nivelul anului 1992 avem o populație matură iar pentru anii 2002 și 2007 o populație foarte îmbătrânită.

Tabelul 2.7. Îmbătrânirea demografică a populației

2.2.3.STRUCTURA ETNICă A POPULAȚIEI

Grupele entice sunt definite ca subpopulații ai căror membrii au caracteristici comune, cum ar fi : originea națională, limba, religia, sau rasa; la acestea se adaugă obiceiurile și tradițiile, deci o moștenire cultural comună, precum și existența sau menținerea unei coeziuni de grup.

Structura etnică a populației comunei Dumrbăvița arată o pondere însemnată a românilor la cele două recensăminte (1992 și 2002), respectiv 89,85% în 1992 și 88,84% în anul 2002, din totalul populației. Modificări în structura populației, la nivelul anului 2002, față de 1992, s-au produs la etnia rromilor, de la 9,04%, în 1992, procentul a crescut la 10,26%, în anul 2002. Există însă și etnii care nu mai sunt prezente la recensământul din 2002 (ucraineni, polonezi). Fiecare din celelalte etnii au o pondere sub 1% din totalul populației.

Tabelul 2.8.

Structura națională a populației comunei Dumbrăvița la recensămintele din 1992 și 2002

Numărul persoanelor care s-au declarat rromi este de 466 persoane (10,26% din totalul populației.

Populația de origine germană, reprezentată de sași, este de 4, respective 0,09%.

Ponderea populației maghiare din comuna Dumbrăvița este de 1% la recensământul din 1992, în scădere în anul 2002, 0,81%.

Figura 2.9. Structura etnică a populației în anul 1992

Figura 2.10.Structura etnică a populației în anul 2002

2.2.4.ANALIZA RROMILOR DIN DUMBĂRVIȚA

Rromii constituie una dintre cele mai vechi entități etnice din România și una dintre cele mai numeroase.

Spre deosebire de toate celelalte grupuri etnice, contururile populației de rromi sunt extrem de fluctuante, neputându-se stabili o cifră suficient de exactă.

Dificultatea stabilirii contururilor populației rrome provine din două cauze. În primul rând o largă varietate a modelelor de viață: apartenență religioasă, utilizarea sau nu a limbii romanes, identificarea ridicată cu populațiile învecinate. În al doilea rând, o accentuată fluctuație a identificării cu o etnie sau alta, în funcție de contextul acestei autoidentificări.

Problemele populației rrome sunt importante. Rromii din România constituie un grup etnic eterogen din punct de vedere cultural, dar au în comun probleme importante legate de nivelul de trai scăzut, accesul redus la bunuri publice, capitalul educațional limitat și condițiile precare în care locuiesc.

Rromii (popular țiganii) au migrat în Iran și în Asia mediteraneană, începând din secolul V, apoi în Imperiul bizantin în secolul IX, de unde au pătruns în sud-estul și centrul Europei (secolul X- secolul XIV), ca și în nordul Africii. În secolul XV au pătruns în Europa apuseană (în special în Peninsula Iberică), iar din secolul XIX în cele doua Americi. Sunt semnalați în țările române în rudari, spoitori, căldărari, căntăreți, etc.) secolul XIV, fie ca meșteșugari liberi (fierari, aurari, organizați în șatre, fie ca robi boierești, domnești sau mânăstirești.

Creșterea numărului persoanelor de această naționalitate este nu numai consecința unei fertilități feminine mai ridicate, specifică acestei etnii, dar și a faptului că un număr mai însemnat de rromi nu au ezitat să-și declare naționalitatea de care aparțin, așa cum s-a întâmplat la recensămintele precedente din diferite motive.

Tendința crescătoare a populației de etnie rromă în ultimii ani este specifică și pentru Dumbrăvița. Conform datelor extrase în urma Recensămâtului Populației și al Locuințelor din 2002, populația de etnie rromă din Dumbrăvița număra 466 persoane, reprezentând 10,26% din totalul populației.

Tabelul 2.9.Structura populației de etnie rromă pe sexe la recensământul din 2002

Ponderea populației masculine în total populație de etnie rromă este superioară celei de sex feminin. Acest lucru se datorează atat faptului că se nasc mai multi baieți decat fete, cât și faptului că în cadrul populației de etnie rromă diferențele între rata mortalității la bărbați și la femei (la grupele mici de varstă) nu este atat de accentuată ca la restul populatiei. Astfel, 50,64% din populația de etnie rromă a comunei noastre este de sex masculine.

Alte localități unde ponderea rromilor depășește 10% sunt: Ormeniș (37,6%), Șoarș (33,7%), Bunești (27,1%), Jibert (26,6%), Comăna (23,4%), Cața (22,5%), Sânpetru (22,1%), Racoș (20,7%), Homorod (16,2%), Cincu (15,3%), Tărlungeni (10,7%).

Figura 2.11.Piramida vârstelor etniei rrome 2007

Figura 2.12. Structura populației de etnie rromă pe sexe, în anul 2002

Tabelul 2.10.Populația de etnie rromă pe grupe de vârstă, în anul 2007

2.2.4.1.Structura după religii a rromilor

La recensământul populației din 2002, peste jumătate din rromii înregistrați în Dumbrăvița (99,14%) s-au declarat de religie ortodoxă, restul confesiunilor : greco-catolică, reformată, penticostală și creștină după evanghelie având împreună mai putin de 1% adepti (0,86%).

2.2.4.2.Structura pe grupe de vârstă a rromilor

O altă caracteristică importantă pentru rromii din Dumbrăvița este aceea că ei sunt foarte tineri.

Din punct de vedere al distribuției pe grupe de vârstă, un procent foarte mare, de 41,63% din totalul populației de etnie rromă, o reprezintă populația în vârstă de până la 19 ani (194 persoane).

Tabelul 2.11. Structura pe grupe mari de vârstă a rromilor

Se obervă din tabel, că speranța de viață în rândul persoanelor de etnie rromă este foarte mică. Doar 7,51% din aceste persoane depășesc vârsta de 60 ani .

Figura 2.13. Structura pe grupe de vârstă a rromilor

2.2.4.3. Starea civilă

Potrivit unui studiu efectuat de Centrul Educația 2000+ și finanțat de UNICEF România, vârsta căsătoriei diferă la comunitățile de rromi. Deși nu-și doresc acest lucru și consideră măritișul la vârsta fragedă o piedică pentru dezvoltarea lor personal, fetele rrome din comunitățile tradiționale sunt măritate de către familie (părinți și bunici).
Principalul factor care duce la căsătoria și nașterea timpurie în comunitățile de rromi nu este situația economică, ci cantitatea cunoștințelor acumulate de familie. Educația scazută în cadrul gospodăriei se asociază cu căsătorie timpurie la fete și cu nașteri la vârste foarte fragede, precum și cu un număr sporit de nașteri.
Influența modelului familial este manifestă și în ceea ce privește vârsta la prima căsătorie.
Totodată, atât femeile cât și fetele conștientizează costurile nașterii unui copil. Folosirea metodelor contraceptive este destul de răspândită și acceptată în unele familii.

Motivele pentru întreruperea școlii au fost furatul fetelor, căsătoria, lipsa resurselor și lipsa perspectivelor pe piața muncii. Cel mai important aspect este fără îndoială căsătoria, care reprezintă în mod cert încheierea traseului educațional.
Fetele rrome nu abandonează școala neapărat din cauza sărăciei, ci din cauza persistenței modelului csătoriei timpurii, al educatiei scăzute și al rolului tradițional legat de gospodărie.
Pentru diminuarea fenomenului căsătoriei timpurii se poate interveni pe mai multe direcții. Cea mai importantă dintre acestea o reprezintă schimbarea modelelor familiale de referință, schimbare care se poate realiza, la rândul sau, pe mai multe căi. Este importantă promovarea la nivelul comunităților de rromi în care căsătoria timpurie este frecventă a femeilor rrome care s-au căsătorit după vârsta majoratului și au înregistrat succes școlar și profesional.
În concluzie, pentru diminuarea fenomenului căsătoriei timpurii în comunitățile de rromi este necesară introducerea consilierii maritale în școlile cu un procent mare de elevi rromi și a consilierii psihologice și educaionale pentru atenuarea efectelor negative ale mariajului timpuriu.
Diminuarea fenomenului nașterii timpurii implică o mai bună cunoaștere a metodelor contraceptive. În acest sens, în scolile cu o pondere ridicată de elevi rromi se pot organiza cursuri de educație sexual și planificare familială.

Structura pe vârste a populației rrome este în strânsă corelație cu starea civilă a acestei populații. Astfel, la recensământul din 2002 situația rromilor după starea civilă era următoarea:

Tabelul 2.12. Structura populației de etnie rromă după starea civilă

2.2.4.4. Nivelul de educație

Inserția rromilor în viața socială depinde în mare măsură de gradul lor de instrucție și de educație. Disfuncțiile la acest nivel se răsfrâng negativ asupra comunităților sau indivizilor de țigani..

Datele obținute în urma recesământului din 2002 arată că cea mai mare parte a populației rrome de 10 ani și peste a absolvit cursurile școlii primare 27,20%, 19,51% din populație sunt absolvenți de școală gimnazială, 1,66% de învățâmânt profesional și de ucenici, 0,55% de învățâmânt liceal ,1,10% din totalul populației de etnie rromă a absolvit o formă de învățământ superior de lungă durată 32,98% din populația de etnie rromă nu știe să scrie și să citească, 15,66% citește și scrie, 0,24% citește numai iar 1,10% prezintă o altă situație.

Așadar nivelul educațional al rromilor din Dumbrăvița este extrem de scăzut. Aproximativ jumătate, 49,98% din rromii de peste 10 ani nu aveau în anul 2002 nici o formă de pregătire școlară, comparativ cu 3,5% la nivelul întregii populații a județului Brașov.

Analizând nivelul de alfabetizare al rromilor rezultat în urma recensământului din 2002 obervăm că un procent ridicat din rândul populației rrome de peste 10 ani din Dumbrăvița este analfabetă ; 32,98% din populați rromă nu știa să scrie și să citească, în timp ce 15,66% din populație știe să citească și să scrie fără a fi absolvit vreo formă de învățământ.

În ultimii ani, mai ales datorită condiționării alocației de copii de participarea școlară, nivelul de școlarizare a crescut sensibil față de nivelul din anii 1990, devenind chiar un factor crucial pentru integrarea rromilor. Analfabetismul nu mai este eficient pentru independența indivizilor sau grupurilor de țigani.

Sistemul educațional românesc este încă departe de a face față problemei deficitului de educație cu care se confruntă generație după generație de rromi.

Din anul școlar 2006/2007 în cadrul școlii se desfășoară programul ,,A doua șansă pentru învățământul primar”, care are ca scop sprijinirea copiilor pentru recuperarea învățământului primar, este deschis tuturor celor care nu au finalizat acest nivel de studii și care au depășit cu cel puțin 4 ani vârsta de școlarizare corespunzătoare învățământului primar.

Figura 2.14.Nivelul de instruire al populației de etnie rromă

Programul ,,A doua șansă pentru învățământul primar”, reprezintă o componentă a programului ,, Acces la educație al grupurilor dezavantajate, implementat de Ministerul Educației și Cercetării, finanțat de Uniunea Europeană și Guvernul României.

Programul ,,A doua șansă pentru învățământul primar”, este o continuare și o completare a ,,Programulu de combatere a marginalizării și excluderii sociale și profesionale a tinerilor care au abandonat învățământul obligatoriu și nu au dobândit competențele minime necesare ocupării unui loc de muncă’’.

Din anul școlar 2006/2007 și până în prezent, programul funcționează cu un număr mic de elevi , 6 elevi, cu aprobarea Ministerului Educației și Cercetării, acordată la solicitarea Inspectoratului Școlar Județean Brașov, în regim simultan.

Forma de organizare a procesului de învățământ în programul ,,A doua șansă pentru învățământul primar”, este în regim de zi, conform deciziei luate de către consiliul de admnistrație al școlii, după consultarea elevilor înscriși în program.

Învățamântul primar poate fi parcurs în doi ani, iar durata de școlarizare se poate micșora sau mării pentru fiecare elev în parte, în funcție de competențele dovedite.Pentru organizarea programului în regim de zi, fiecărui an îi corespunde un semestru școlar cu un număr de 16-17 săptămâni.

2.2.4.5. Situația economică

Din punctul de vedere al situației economice, situația rromilor din Dumbrăvița se prezenta în felul următor (conform declarațiilor personale, la recensământul din 2002):

30,68 % din populația stabilă de etnie rromă era întreținută de alte persoane

25,97% din populația stabilă o reprezenta persoanele casnice

16,52 % din populația stabilă s-au declarat șomeri

10,30% din populația stabilă erau elevi/studenți

8,58% din populația stabilă erau pensionari.

4,51% din populația stabilă erau persoane ocupate în ramurile activităților naționale

2,58% din populația stabilă prezenta altă situație

0,86% din populația stabilă de etnie rromă era întreținută de stat sau de organizații private

Gradul foarte scăzut de ocupare al rromilor de doar 4,%51% în Dumbrăvița în raport cu gradul de ocupare pe total județ (care a fost la recensământ de 36,2%), poate fi corelat cu mai mulți factori: vârsta medie, nivelul precar al școlarizării și al pregătirii profesionale, tradiția de ocupare salarială slab reprezentată (mai ales la generațiile tinere), precum și manifestările de discriminare îndreptate către minoritate rromă.

Cei mai mulți dintre rromi au ca principale surse de venit beneficiile sociale (alocații pentru copii și pentru șomaj, pensii, ajutor social). Veniturile salariale, cele mai importante într-o societate modernă, sunt practic inexistente în rândul acestora. Majoritatea desfășoară activități pe cont propriu sau ocazionale, în special munci ziliere, fluctuante și prost plătite. Deși trăiesc in mediul rural, aceștia nu dețin sau dețin foarte puțin pământ, astfel încât acesta nu constituie o sursă de venit. Putem deci concluziona că marea parte a populației de etnie rromă prezintă patternul unei populații extrem de sărace. Se prognozează că pe termen scurt și mediu ocuparea în rândul populației de rromi se va îmbunătăți, dar într-un ritm mult mai scăzut decât al restului populației.

2.2.4.6. Condiții de locuit

În Dumbrăvița a fost identificat un număr de 116 locuințe în care capul gospodăriei este de naționalitate rromă.

Numarul mediu de persoane al unei gospodării în care capul acesteia este de etnie rromă este de 4,01 persoane, față de 2,9 la nivelui întregii populatii a județului.

Starea proastă a locuirii, un indicator al gradului de sărăcie, este evidențiată prin numărul redus al locuințelor dotate cu bucătărie (63,79%), baie (2,59%) și WC (3,45%) în locuință, 32,76% din aceste locuințe beneficiază de alimentare cu apă , 2, 29% 58,8% beneficază de apă caldă, doar 3,45% de canalizare )și 19,83% din ele nu sunt legate la rețeaua de electricitate.

Din punct de vedere al încălzirii, cele mai multe locuițe au încălzire cu sobă pe lemne.

Condițiile precare de locuit sunt dublate și strâns corelate de problemele financiare ale acestei categorii de populație.

2.2.5. STRUCTURA CONFESIONALă A POPULAȚIEI

Printre numeroasele elemente culturale ce diferențiază populația, religia constituie un element de referință, aceasta ocupând un loc important în viața comunității locale. Credințele religioase au determinat, într-o anumită măsură, modul de viață al populației, precum și anumite caracteristici demografice sau sociale.

Structura confesională a populației nu a înregistrat modificări între cele două recensăminte, aceasta aflându-se într-o strânsă legătură cu structura etnică.

La recensământul populației din 1992, 94,74% din populația localității era de religie ortodoxă, 2,56% creștină după Evanghelie, 1,67% adventistă de ziua a 7-a iar 1,03% alte religii. Dintre aceștia, un procent mai mare îl dețineau romano-catolicii, (0,24%),reformații (0,20%), greco-catolicii (0,18%) și cei de religie penticostală (0,13%). Doar 5 persoane erau de religie evanghelică, 1 persoană baptistă, 1 persoană evanghelică și 6 persoane sau declarat de alte religii.

La recensământul din 18.03.2002, 95,11% din populația comunei era de religie ortodoxă (față de 86,8% pe țară). Față de anul 1992, crește cu 0,46% numărul celor de religie baptistă 0,27% numărul celor de religie romano-catolică, cu 0,07% numărul celor de religie adventistă de ziua a 7-a . De asemenea scade cu 0,95% procentul creștinilor după Evanghelie.

Figura 2.15. Structura confesională a populației, în anul 1992

Figura 2.16. Structura confesională a populației, în anul 2002

2.2.6. STRUCTURA POPULAȚIEI DUPă LIMBA MATERNă

Limba vorbită reprezintă un alt aspect care trebuie luat în considerare în studiul geografic al populației, aceasta constituind una dintre componentele principale ale naționalității sau etnicității, întrucât asigură transmiterea culturii și menține coeziunea grupelor umane.

La recensământul din anul 2002, din totalul populației stabile, a comunei Dumbrăvița, 98,70% s-au declarat ca fiind vorbitori de limbă română,0,83% de limbă maghiară(ungară), 0,40% de limbă romanes (țigănească), 0,7% vorbitori de limbă ucraineană(hutană).

Figura 2.17. Srtuctura populației după limba maternă, în anul 2002

2.2.7. STRUCTURA POPULAȚIEI DUPă STAREA CIVILă

La cele două recensăminte ale populației (1992 și 2002), clasificarea, în funcție de starea civilă legală, în totalul populației stabile a comunei Dumbrăvița se prezenta în felul următor:

în anul 1992, din totalul populației stabile, 1909 persoane erau necăsătorite (42,40%), 2135 persoane căsătorite (47,12%), 331 persoane văduve (7,35%), 96 persoane divorțate(2,14%) și 31 persoane cu statut nedeclarat( 0,69%).

Pe cele două sexe se constată un procent mai mare de persoane necăsătorite de sex masculin (54,58%) în comparație cu cel feminin (45,42%) și un procent mult mai mare de persoane văduve, de sex feminin 88,21%) decât cele de sex masculin (1,79%). În rândul persoanelor divorțate, un procent mai mare îl reprezintă cele de sex masculin (53,12%) față de cel masculin (46,88%).

în anul 2002, după starea civilă legală, 40,95% din total erau necăsătoriți, procent mai mare ca media pe țară la aceeași dată (39,7%), 47,88% erau căsătoriți (aproape egal cu media pe țară 47,9%), 8,42% erau persoane văduve (față de 8,7% pe țară) iar 4,32% erau persoane divorțate (față de 3,7% pe țară). Ponderea bărbaților necăsătoriți este mai mare cu11,82% față de cea a femeilor necăsătorite. De asemenea, procentul femeilor divorțate este cu 0,8% mai mare decât al bărbaților divorțați iar procentul femeilor văduve este cu 67,52% mai mare decât al bărbaților de aceeași stare civilă. Aceasta se explică prin faptul că, numărul persoanelor la vârstele înaintate, cele mai expuse riscului natural de văduvie este evident în favoarea sexului feminin.

Figura 2.18. Structura populației după starea civilă, la recensămintele din 1992-2002

Față de recensământul din 1992, crește ponderea femeilor căsătorite în total, de la 49,46% la 50,25%,a persoanelor divorțate de sex feminine, de la 2,14% la 2,75% precum și a persoanelor văduve de sex masculine de la 0,86% la 1,36%.În schimb scade ponderea femeilor necăsătorite, de la 19,25% la 18,05%.

Tabelul 2.13. Structura populației după starea civilă, la recensămintele din 1992-2002

În afară de starea civilă legală, la recensământul din 2002 s-a înregistrat pentru prima dată și uniunea consensuală, adică persoanele care au declarat că trăiesc împreună neconvențional, indiferent de starea lor civilă legală, cu condiția ca ambii parteneri să facă parte din aceeași gospodărie. Dacă la nivelul țării, 3,8% din populație trăiește în uniune consensuală, la nivelul comunei Dumbrăvița, 3,34% din populație trăiesc în uniune consensuală ( 76 de bărbați și 76 de femei).

2.2.8. STRUCTURA POPULAȚIEI DUPă SITUAțIA ECONOMICĂ OBIșNUITĂ

Acest tip de structură se referă la participarea populației la o activitate economică. Gradul de participare, de implicare a populației într-o activitate economică, cunoaște mari diferențieri spațiale, generate de nivelul de dezvoltatre economică, de factori demografici, precum: natalitatea, mortalitatea, migrațiile.

Numai o parte a populației unei comunități este economic activă. Această parte corespunde populației de vârstă activă, respectiv populației cu vârsta cuprinsă între 14- 62 ani.

Populația activă cuprinde populația ocupată – partea din populația activă ce este efectiv angajată într-o activitate productivă, și populația neocupată – acea parte a populației aflată în căutarea unui loc de muncă (șomerii).

În populația activă neocupată s-au cuprins următoarele categorii de șomeri:

Șomeri în căutarea unui alt loc de muncă – acele persoane care au avut anterior un loc de muncă pe care l-au pierdut sau l-au părăsit.

Șomeri în căutarea primului loc de muncă – acele persoane care nu au lucrat niciodată și care se aflau efectiv în căutarea primului loc de muncă.

Populația inactivă cuprinde persoanele care nu au ajuns la vârsta adultă sau care sunt în curs de formare, ca de exemplu, elevii, la care se adaugă studenții și militarii în termen, femeile casnice, pensionarii, persoanele întreținute de stat sau de alte persoane.

După situația economică obișnuită, populația comunei Dumbrăvița, la cele două recensăminte avea următoarea structură:

în anul 1992, populația ocupată era într-o proporție de 34,42% din totalul populației, șomerii dețineau o pondere de 4,62% și populația inactivă 60,46%;

în anul 2002, ponderea populației ocupate era de 24,82%, ponderea șomerilor a crescut la 9,38%, iar populația inactivă era de 65,79%.

Figura 2.19. Populația comunei, după situația economică obișnuită, în anii 1992-2002

POPULAȚIA ACTIVĂ ȘI INACTIVĂ PE CATEGORII SOCIO-ECONOMICE ȘI SEXE

Structura socio-economică a populației comunei Dumbrăvița din anul 2002, confirmă tendința de scădere a populației curent active de la 39,54%, în 1992, la 34,21%, în anul 2002, în paralel cu creșterea ponderii populației inactive (de la 60,46% la 65,79%).

Populația curent activă se referă la toate persoanele apte de muncă, în vârstă de 14 ani și peste, care în săptămâna dinaintea recensământului, constituia forță de muncă disponibilă pentru producerea de bunuri și servicii (populația ocupată plus șomerii).

Structura populației active pe grupe de vârstă și sexe la nivelul anului 2002, avea următoarea configurație: 17,63% grupa de vărstă 30-35 ani, 15,19% grupa 45-49 ani, 14,61% grupa 20-24 ani, 14,35% grupa 25-29 ani, 11,84% grupa 35-39 ani, 11,00% grupa 40-44 ani, 7,33% grupa 50-54 ani, 5,53% grupa 14-19 ani, 1,67% grupa 55-59 ani, 0,52% grupa peste 62 ani și pe ultimul loc grupa 60-62 ani cu 0,33%.

Tabelul 2.14. Populația activă pe grupe de vârstă în anul 2002

Figura 2.20. Populația activă pe grupe de vârstă și sexe în anul 2002

În cadrul populației curent active, 88,31% era populație ocupată și 11,69% șomeri, la nivelul anului 1992 , iar în anul 2002, situația s-a schimbat astfel încât doar 72,59% din totalul populației curent active era populație ocupată și 27,41% șomeri .

Figura 2.21. Populația activă, pe categorii socio-profesionale și pe sexe, în anii 1992-2002

Rata globală de ocupare (ponderea populației ocupate în totalul populației) era de 34,92% în anul 1992, aceasta scăzând la 24,83% în anul 2002 (față de media pe țară de 36% în anul 2002).

Din totalul populației active, 61,24% sunt bărbați, iar 38,76% femei.

Rata totală de activitate (rata de participare a forței de muncă la activitate) măsoară gradul de participare a populației la activitatea economică, reprezentând ponderea numărului activilor, în raport cu populația totală. În anul 1992, rata de activitate, pentru populația Dumbrăviței, era de 39,54%, iar în 2002 aceasta a scăzut la 34,21% (43,50 % pentru bărbați și 25,13%, pentru femei).

Din cele 2722 persoane din categoria populațiaei inactive, la nivelul anului 1992, 41,957% erau bărbați și 58,05% femei, distribuiți pe categorii sociale astfel: 25,42% erau elevi și studenți, 31,19% pensionari, 18,33% persoane casnice, 21,97% întreținute de alte persoane, 0,15% întreținute de stat sau alte organizații, 2,94% alte situații.

Tabelul 2.15. Structura populației active și inactive la recensămintele din 1992 2002

Din cele 2988 persoane incluse în populația inactivă, la nivelul anului 2002, 42,47% erau bărbați și 57,53% femei. Distribuția lor pe categorii sociale este următoarea: 23,03% erau elevi și studenți, 35,91% pensionari, 19,61% persoane casnice, 18,24% întreținute de alte persoane, 0,53% întreținute de stat sau alte organizații, 2,68% alte situații

Figura 2.22. Populația inactivă, pe sexe, în anul 1992

Figura 2.23. Populația inactivă, pe sexe, în anul 2002

2.2.9. STRUCTURA POPULAȚIEI OCUPATE PE ACTIVITĂȚI ALE ECONOMIEI NAȚIONALE

În funcție de categoria de activitate economică practicată, populația activă este divizată în trei sectoare:

sectorul primar, ce cuprinde activități legate de agricultură, silvicultură, pescuit;

sectorul secundar, care cuprinde activități legate de industrie și construcții;

sectorul terțiar, ce cuprinde activitățile legate de comerț, transport, servicii;

Ponderea populației ocupate pe sectoare de activitate reflectă gradul de dezvoltare economică la care a ajuns zona sau orașul respectiv.

La nivelul anului 1992, populația ocupată a Dumbrăviței era repartizată, pe mari sectoare de activitate, astfel:

19,61 % lucra în sectorul primar;

48,26 % în sectorul secundar;

32,13 % în sectorul terțiar.

Această structură reflectă mai curând realitatea anterioară anului 1990, la acea dată o mare parte din populația ocupată fiind cuprinsă în industrie și construcții, accentul fiind pus pe aceste ramuri ale economiei naționale. Populația ocupată în sectorul primar avea o pondere foarte redusă.

Figura 2.24.Populația ocupată pe mari sectoare de activitate, în 1992

La nivelul anului 2002 ,ponderea populației ocupate pe mari sectoare de activitate era următoarea:

12,77 % era cuprinsă în sectorul primar;

50,09 % în sectorul secundar;

37,14 % în sectorul terțiar.

Se observă o modificare în această structură, față de anul 1992, în sensul că populația ocupată în industrie și construcții a cresut în 10 ani cu 1,83% iar populația ocupată cu activități de servicii, comerciale și de transport, a crescut cu 5,01 % și a scăzut ponderea populației ocupate în agricultură, silvicultură și pescuit cu 6,84%.

În anul 2002 din totalul populației ocupate 1128 persoane, 693 persoane erau de sex masculin (61,44%) iar 435 persoane erau de sex feminin (38,56%).

Figura 2.25.Populația ocupată pe mari sectoare de activitate, în 1992

Dacă, la nivelul anului 1992 cea mai mare parte din populația ocupată a comunei (43,03,62%) lucra în industria prelucrătoare, în anul 2002 ponderea persoanelor ce lucrează în această ramură economică a scăzut cu 4,29%, ajungând la 38,74%, dar a continuat să dețină procentul cel mai mare între celelalte subramuri economice.

În paralel cu scăderea ponderii personalului din agricultură (de la 19,61% in 1992, la 10,82% în anul 2002), a crescut ponderea personalului angajat în sectorul terțiar. În cadrul acestui sector a crescut numărul personalului angajat în sănătate cu 11 persoane, în administrația publică cu 19 persoane și în tranzacții imobiliare și activități financiare cu 30 persoane, dar a scăzut numărul angajaților din învățământ cu 8 persoane, din transporturi și activități ale agenților, poștă și telecomunicații cu 56 persoane.

Transformările profunde din ultimul deceniu înregistrate în economia comunei își găsesc reflectarea și în structura populației ocupate pe activități principale din economia națională.

Figura 2.26. Populația ocupată, pe activități ale economiei naționale, în anul 1992

Figura 2.27.Populația ocupată, pe activități ale economiei naționale, în anul 2002

2.2.10. STRUCTURA POPULAȚIEI OCUPATE , DUPĂ STATUTUL PROFESIONAL, PE GRUPE DE OCUPAȚII șI DUPĂ SECTORUL ÎN CARE LUCREAZĂ, ÎN ANUL 2002

Statutul profesional reprezintă poziția unei persoane în raport cu activitatea social-economică desfășurată și cu modul de obținere a veniturilor pe baza ocupației exercitate la locul de muncă.

În funcție de statutul profesional declarat, persoanele au fost încadrate în una din următoarele situații:

salariații – reprezintă persoane care își exercită activitatea într-o unitate economică sau societate;

patron (întreprinzător privat) – persoană care își exercită activitatea în unitatea proprie, având unul sau mai mulți salariați;

lucrător pe cont propriu – persoană care își exercită activitatea în unitatea proprie sau în mod independent ca meseriaș, liber profesionist, comerciant, fără a angaja nici un salariat;

membru al unei societăți agricole sau ai unei cooperative – persoană care lucrează fie ca proprietar de teren agricol într-o societate agricolă, fie ca membru al unei cooperative meșteșugărești;

lucrător familial neremunerat – persoană care-și exercită activitatea într-o unitate economică familială condusă de un membru al familiei sau o rudă, pentru care nu primește remunerație sub formă de salariu sau plata în natură;

Analizând distribuția populației curent ocupate din Dumbrăvița, după statutul profesional, se observă că 96,36% (față de 70,5% media pe țară) sunt salariați, 0,8% patroni, 2,04% lucrători pe cont propriu (față de 11,4% pe țară), 0,45% lucrători familiali în gospodăria proprie, 0,26% membrii ai unei societăți agricole cooperatiste și 0,09% aveau altă situație economică.

Figura 2.28. Structura populației ocupate după statutul profesional, pe sexe

În anul 2002, numărul total al salariaților era de1087, repartizați pe activități ale economiei naționale, astfel:

41,31% în industrie;

3,99% în învățământ;

9,13% în activități de comerț;

5,05% în sănătate și asistență socială;

6,12% în administrație publică;

8,78% în construcții;

4,96% în transporturi;

1,86% în poștă și telecomunicații

1,51% în hoteluri și restaurante;

2,75% în tranzacții imobiliare și servicii prestate întreprinderilor;

1,24 în alte activități

12,77% în agricultură, silvicultură, vânat;

0,09% în activități financiare;

0,44% activități ale persoanelor angajate în gospodării personale;

Figura 2.29. Salariații pe activități ale economiei naționale, în anul 2002

Se observă că ponderea lucrătorilor în industria prelucrătoare este cea mai mare, în totalul salariaților.În anul 2002, în Dumbrăvița era un număr total de 9 întreprinzători privați, din care: 6 bărbați și 3 femei.

Tabelul 2.16. Număr total de agenti economici activi

Figura 2.30. Populația ocupată, pe grupe de ocupații, în anul 2002

Dacă analizăm structura populației ocupate, pe grupe de ocupații vom constata că ponderea cea mai mare o deține grupa mesașilor și lucrătorilor calificați,cu 30,05%urmată de :

14,36 % operatori la instalații și mașini

12,32 % lucrători operativi în servicii, comerț și asimilați;

12,23 % muncitori necalificați;

7,89% ocupație nedeclarată

6,56 % tehnicieni, maiștri și asimilați;

5,67 % funcționari administrativi;

4,17 % agricultori și lucrători calificați în agricultură;

4,08 % specialiști cu ocupații intelectuale și științifice;

2,04 % legislatori, membri ai executivului, conducători din administrația publică;

0,63 % forțele armate.

2.2.11.NIVELUL DE INSTRUIRE AL POPULAȚIEI COMUNEI DUMBRĂVIȚA

La recensământul din 1992 din totalul persoanelor de 12 ani și peste , din totalul populației stabile a comunei Dumbrăvița( 4502), erau absolvenți ai învățământului primar 929 persoane (25,56%), 1510 persoane erau absolvenți ai învățământului gimnazial (41,55%), 675 persoane au absolvit o școală profesională și de ucenici (18,58%). Absolvenți de liceu erau 319 persoane (8,78 % din total) iar 23 persoane au absolvenți ai unei școali postliceale și de maiștri (0,36%). Absolvenți ai învățământului superior de lungă durată erau 27 persoane ( 0,74%) .6 persoane nu și-au declarat școala absolvită iar 145 persoane s-au declarat fără școală absolvită (3,99%).

Figura 2.31. Populația de 12 ani și peste, după nivelul de instruire, în anul 1992

Figura 2.32. Populația de 10 ani și peste, după nivelul de instruire, în anul 2002

Din totalul persoanelor de peste 10 ani, din totalul populației stabile a comunei Dumbrăvița, la recensământul din 2002, erau absolvenți ai învățământului primar 833 persoane (20,80%), 1393 persoane erau absolvenți ai învățământului gimnazial (34,78%), 839 persoane au absolvit o școală profesională și de ucenici (20,95%). Absolvenți ai învățământului liceal erau 469 persoane (11,71 % din total) iar 54 persoane au absolvit o școală postliceală și de maiștri (1,35%). 61 de persoane erau absolvenți ai învățământului superior de lungă durată (1,52%) iar 8 erau absolvenți ai învățământului superior de scurtă durată (0,2%). Fără școală absolvită s-au declarat 348 persoane (8,69%).

După forma de proprietate, din totalul populației de și peste 10 ani,3645 persoane au absolvit o școală de stat (99,67%), iar 12 persoane au absolvit o școală particulară (0,33%).

Figura 2.33. Populația de 10 ani și peste, după forma de proprietate a școlii absolvite

La nivelul anului școlar 2001- 2002, un total de 701 persoane urmau cursurile unei instituții de învățământ, din care 690 urmau cursurile unei instituții de stat iar 11 persoane urmau cursurile unei instituții particulare.

Figura 2.34. Populația de 6 ani și peste, după forma de proprietate a școlii pe care o urmează

2.2.12.ȘOMAJUL

Din punct de vedere statistic, indicatorii prin care se apreciază șomajul sunt de două feluri: indicatori absoluți și indicatori relativi.

Indicatorii absoluți sau indicatorii de nivel se referă la numărul efectiv de șomeri. Ei se exprimă în “persoane” (“mii persoane”) și se determină pentru anumite perioade de referință: lunar, trimestrial sau anual. Numărul șomerilor se calculează și în corelație cu anumite variabile demografice, ca: vârstă, sex, stare civilă, dar și ținând cont de pregătirea profesională, de nivelul studiilor sau de repartiția teritorială.

O caracteristică aparte urmărită în ceea ce privește analiza șomajului este durata acestuia. Din acest punct de vedere, se identifică un șomaj de scurtă durată (sub un an) și un șomaj de lungă durată (pe o perioadă mai mare de un an).

În statistica românească, efectivul șomerilor se determină în două variante:

1.Șomerii înregistrați sunt persoanele care au declarat că în perioada de referință erau înscrise la Oficiile forței de muncă și șomaj, indiferent dacă primeau sau nu alocație de sprijin, ajutor de șomaj, sau alte forme de protecție socială.

2.Șomerii în sens B.I.M. sunt persoanele de 15 ani și peste care în decursul perioadei de referință îndeplinesc simultan următoarele condiții:

– nu au un loc de muncă și nu desfășoară o activitate în scopul obținerii unor venituri;

– sunt în căutarea unui loc de muncă, utilizând în ultimele 4 săptămâni diferite metode pentru a-l găsi: înscrierea la Oficiul de forță de muncă și șomaj sau la agenții particulare de plasare, demersuri pentru a începe o activitate pe cont propriu, publicarea de anunțuri sau răspunsuri la anunțuri, apel la rude, prieteni, sindicate etc;

– sunt disponibile să înceapă lucrul în următoarele 15 zile, dacă s-ar găsi imediat un loc de muncă;

Sunt incluse, de asemenea:

– persoanele fără loc de muncă, disponibile să lucreze, care așteaptă să fie rechemate la lucru sau care au găsit un loc de muncă și urmează să înceapă lucrul la o dată ulterioară perioadei de referință;

– persoanele care în mod obișnuit fac parte din populația inactivă (elevi, studenți, pensionari), dar care au declarat că sunt în căutarea unui loc de muncă și sunt disponibile să înceapă lucrul.

Analizând tabelul și graficul efectivului șomerilor din Dumbrăvița în peroiada 2004 – 2007 se constată următoarele :

– la începutul anului 2004 (ianuarie), numărul șomerilor era de 164 persoane, pentru ca la sfârșitul anului (decembrie), să scadă la 75 persoane , cu 45,73%.

– pentru anul 2005, situația este opusă anului 2004, deoarece la începutul anului 2005 (ianuarie), erau înregistrați 89 șomeri, iar la sfârșitul anului (decembrie), numărul șomerilor era de 206 persoane,înregistrându-se o creștere cu 117 persoane.

– anii 2006-2007 se caracterizează prin scăderi ale efectivului de șomeri cu 98 persoane în anul 2006 și cu 23 persoane în anul 2007.

Tabelul 2.17. Evoluția efectivului de șomeri pentru anii 2004-2007

Figura 2.35. Evoluția efectivului de șomeri în perioada 2004-2007

Principala cauză a șomajului fiind perioada de tranziție prin care trece economia românească, respectiv restructurarea industriei, declararea ca falimentare a unor întreprinderi mici și mijlocii care absorbeau o forță de muncă numeroasă. La aceste cauze se adaugă, dar în masura mai mică, creșterea numărului persoanelor care solicita pentru prima dată un loc de muncă.

Tabelul 2.18. Șomerii pe grupe de vârstă și sexe în anul 2002

Tabelul 2.19. Șomerii pe categorii de vârstă

Figura 2.36. Șomerii pe categorii de vârstă

Tabelul 2.20. Numărul de șomeri, pe sexe

Figura 2.37. Șomerii , pe sexe la 31.12.2005 și 31.12.2007

Indicatorul relativ prin care se apreciază intensitatea șomajului este unul din cei mai importanți indicatori macroeconomici: rata șomajului. Aceasta se determină prin raportarea numărului total de șomeri la populația activă și se exprimă în procente. Nivelul ratei șomajului și evoluția acesteia reprezintă unul din barometrii în funcție de care se iau anumite măsuri de protecție socială sau decizii de politică economică.

Ca relație generală de calcul, rata șomajului se determină prin raportarea unui indicator care exprimă șomajul (numărul de șomeri-Ș) și un alt indicator care măsoară populația de referință, cel mai adesea populația activă (Pa): Rș = Ș/ Pa ⋅ 100

Tabelul 2.21. Rata șomajului

Rata naturală a șomajului corespunde funcționării normale a pieței muncii și este asociată cu ocuparea totală a forței de muncă.Pentru anul 2004 rata șomajului a oscilat între valorile de 8,22% la începutul anului și 3,76% la finele anului; în anul 2005 rata șomajului avea valoare scăzută la începutul anului , 4,73%, pentru ca la sfârșitul anului să crească această valoare cu peste 50%, ajungându-se la 10,95%.Anii 2006 și 2007 se aseamănă în ceea ce privește rata șomajului, aceasta debutând la începutul anului cu valori mai mari 12,22% în 2006 respectiv 6,53% în 2007, pentru ca la sfârșitul anului să scadă la 6,85% în 2006 și 5,26% în 2007.

Figura 2.38. Evoluția ratei șomajului

Tabelul 2.22. Numărul șomerilor înregistrați, pe studii

Figura 2.39. Șomerii înregistrați , pe studii, în anul 2007

Tabelul 2.23. Numărul șomerilor intrați în evidență

Figura 2.40. Numărul șomerilor intrați în evidență

Tabelul 2.24. Numărul șomerilor intrați în evidență, pe meserii

Tabelul 2.25. Numărul șomerilor pe regim de indemnizație

Figura 2.41. Numărul șomerilor pe regim de indemnizație

Pentru a evidenția mai bine evoluția somajului în Dumbrăvița, am luat în calcul date statistice privind:
– numărul populației în vârstă de munăa, respectiv cei cu vârsta cuprinsa între 16 și 59 de ani –

bărbați, 16 și 54 de ani – femei;
– numărul mediu de salariați (mii persoane);
– numărul mediu de salariați pe principalele activități economice;
– numărul celor fară un loc de muncă, a șomerilor, cu diferențierea pe sexe;
– prin antiteză între numarul persoanelor active și a celor fără un loc de muncă s-a ajuns în final la

rata șomajului.

Datorită faptului că cea mai mare importanță o are dinamica recentă a somajului, datele statistice folosite pentru a reliefa această dinamică sunt corespunzătoare ultimilor cinsprezece ani (1992 – 2007), perioadă în care au avut loc cele mai multe modificări în plan social.

Tabelul 2.26. Evoluția numărului populației în vârstă de muncă, pe sexe

În ceea ce priveste numărul populatiei în vârsta de muncă se constată o ușoară creștere a acesteia din anul 1992 pâna în anul 2007, ceea ce înseamna creșterea cererii de locuri de muncă. Daca în anul 1992, populația Dumbrăviței era de 4502 locuitori din totalul populației, mai mult de jumatate erau persoane cu vârsta de muncă, respectiv 2469.
În anul 2002, populația stabilă a comunei cunoaște o ușoară creștere, ajungând la 4542persoane, din care, mai mult de jumătate sunt persoane cu vârsta de muncă, respectiv 2621 de persoane.

În anul 2007, populația comunei însemnează 4888 persoane (ceea ce evidentiaza o creștere a numărului de locuitori), din care 2961 sunt persoane având vârsta de munca, rezulta ca mai mult de ½ din locuitorii comunei sunt persoane cu vârsta de muncă, 60,57%.
Această situație pune în evidență creșterea cererii de locuri de muncă în condițiile în care oferta de locuri de muncă în localitate este aproape nulă, mai mult decât atât, în perioada 1990 – 2000 au avut loc disponibilizari masive ale forței de muncă, în urma restructurării industriei.

Figura 2.42. Evoluția numărului populației în vârsta de muncă, pe sexe

Creșterea numărului de șomeri și a ratei șomajului este bine pusă în evidență de scăderea numărului mediu de salariați. Astfel, din anul 1989 pâna în anul 1992, numărul mediu de salarițti a scăzut continuu, ca urmare a restructurărilor din industrie și a disponibilizării, a trecerii în somaj a unui număr mare de persoane. Daca în anul 1985, exista un număr mediu de salariați de 699 persoane, acest numar a scăzut aproape la jumatate în mai putin de șase ani, astfel, în anul 1991 numărul mediu de salariați din comună era de 360 persoane.
Această scădere foarte mare a numărului de salariați se datorează pe de o parte pensionarii unui număr mare de persoane, dar mai ales datorită închiderii unui număr foarte important de intreprinderi mici și mijlocii declarate falimentare, dar care constituiau locul de muncă pentru numeroși locuitori.
Urmărind figura numărul se poate observa clar scăderea numărului mediu de salariați în Dumbrăvița și implicit creșterea numărului de persoane rămase fără loc de muncă.

Tabelul 2.27. Evoluția numărului mediu de salariați

Analizând tabelul și graficul de mai sus se pot determina și anii când au avut loc disponibilizări masive ale forței de muncă, astfel: între anii 1990 – 1991, numarul mediu de salariați a scăzut cu 221 persoane, între anii 1991 – 1992 cu circa 150 persoane.

Urmărind evoluția numărului mediu de salariați pe principalele activități economice, se constată ramurile economice care au devenit neprofitabile și care au dus la creșterea semnificativă a numărului de șomeri. În acest scop am analizat comparativ situația pe doi ani: 1985 și respectiv 1992.

Figura 2.43. Evoluția numărului mediu de salariați

Tabelul 2.28. Numărul mediu de salariați din Dumbrăvița pe principalele activități economice 1985-1992

Figura 2.44. Numărul mediu de salariați, pe principalele activități economice-1985

Studiind cele doua tabele care cuprind numărul mediu de salariați din Dumbrăvița, pe principalele activități economice se observă ca între anii 1985 și 20022 cel mai mare număr de șomeri provine din sectorul agricol unde numărul de salariați a scăzut de la 233 (1985) la 86 salariți (1992), 2 salariați (2002) numărul persoanelor ocupate în agricultură reducându-se cu 231 persoane.Asemănător este cazul persoanelor ocupate în sectorul industrial ; în acest caz numărul salariaților a scăzut cu 90 , de la 132 persoane active în 1985 la 42 în anul 2002. Un număr important de șomeri provine din sectorul transporturilor și circulației mărfurilor.

Figura 2.45. Numărul mediu de salariați, pe principalele activități economice-1992

Un procent însemnat din forța de muncă disponibilizată a fost absorbit ulterior de domenii economice care au cunoscut o dezvoltare mai mare față de perioada precedentă, între aceste domenii o dezvoltare mai mare au: cel al comerțului, al activităților financiare, al tranzacțiilor imobiliare.

Figura 2.46. Numărul mediu de salariați, pe principalele activități economice-2002

2.2.13.MUTAȚII ÎN EVOLUȚIA POPULAȚIEI DUPĂ ANUL 1989

Dacă pâna în anul 1989 recensămintele efectuate asupra populației au indicat o creștere continuă a numărului de locuitori în comuna Dumbrăvița, creștere ce a avut loc cu ritmuri diferite de la o perioadă la alta, după acest an situația s-a modificat. De remarcat este faptul că în cazul structurii populației pe sexe, ponderea cea mai ridicată a deținut-o populația masculină și mai puțin cea feminine. Însa, între anii 1980 – 1989, raportul dintre sexe s-a echilibrat, existând diferențe foarte reduse, nesemnificative. Situația se modifica din nou după anul 1989, când în Dumbrăvița ponderea cea mai însemnata din totalul populației este detinută de persoanele de sex feminin.
Evoluția ascendentă a populației dumbravițene înregistrată pâna în anul 1989 este rezultatul direct al dezvoltării economiei din perioada socialista, apariția a numeroase unități industriale, din diverse ramuri ale industriei, necesită o forță de munca numeroasă; în aceste condiții a avut loc o creștere impresionantă a numărului de locuitori.
Transformările survenite după anul 1989, mai ales cele din domeniul economic, dar și legislativ, au impus mutații în evoluția numeriăa a populatiei din Dumbrăvița.
Din domeniul legislativ este important să amintim abrogarea legislației privind întreruperile de sarcină, aceasta abrogarea a avut efecte directe în ceea ce privește evoluția numerică a populației, asigurând o scădere accentuata a natalității.

Acestei legalizări a întreruperilor de sarcină i se adaugă și alți factori (evoluția economico-socială în perioada de tranziție spre o economie de piață), ce fac posibil un nou model de familii, cu un singur copil sau fără.
Din aceste cauze populația comunei Dumbrăvița a scăzut continuu din anul 1991 pâna în prezent, însă cred că cea mai mare importanță o are scăderea accentuată a natalității care determină înregistrarea unui spor natural negativ. Înregistrarea unui spor natural negativ pe o perioada mare de timp va duce la procesul de îmbatrânire a populatiei, acest proces va avea repercusiuni în toate domeniile, dar mai ales în cel economic și social.

2.3. MIȘCAREA NATURALĂ A POPULAȚIEI

Numărul de persoane aparținând unei comunități umane nu este static, el înregistrează în timp o anumită dinamică, datorită mișcării naturale și migratorii a populației respective.

Mișcarea naturală presupune împrospătarea populației prin apariția unor noi generații, fenomen cunoscut și sub denumirea de reproducere a populației, dar și o diminuare a ei prin decesele ce se înregistrează în special în cadrul generațiilor îmbătrânite. Prin mișcarea naturală a populației se înțelege așadar schimbarea permanentă a unor generații cu altele.

Diferența dintre natalitate și mortalitate poartă denumirea de bilanț natural iar valoarea acestuia indiferent de semn se adaugă numărului populației prezente.

Pentru ca numărul populației să înregistreze o creștere în timp nu este suficient ca numai natalitatea să fie mai mare decât mortalitatea. Analiza reproducerii trebuie să fie mult mai detaliată și anume: o mamă trebuie să nască cel puțin o fică care să continue reproducerea în viitor.

Din punct de vedere al succesiunii generaților, deci în perspectiva longitudinală, o mamă naște un anumit număr de copii, din care o parte sunt fete, care la rândul lor vor asigura reproducerea dacă vor ajunge la vârsta fertilității (15 – 49 ani). Un rol împortant îl are deci nu numai numărul de copii sau descendența finală ci și mortalitatea. Dacă aceasta din urmă este redusă este posibil atunci ca descendența să ajungă la vârsta de reproducere, dând naștere unor noi generații.

Pentru o reproducere simplă a generațiilor rata netă de reproducere a generațiilor trebuie să fie 1, adică o fiică trebuie să înlocuiască pe mama ei. O rată supraunitară înseamnă o reproducere lărgită; una subunitară o reproducere îngustată și deci în viitor declinul demografic.

În analiza geodemografică a mișcării naturale a populației se utilizează următorii indicatori:

2.3.1.NATALITATEA ȘI FERTILITATEA

Mișcarea naturală a populației definește schimbările survenite în numărul și structura populației numai ca urmare a nașterilor, deceselor, căsătoriilor și divorțurilor. În analiza mea am utilizat date statistice pentru perioada 1966 – 2002 pe baza cărora am calculat diferiți indicatori demografici.

Reproducerea populației este fenomenul de reânoire permanentă a populației datorită intrării unei generații noi în fiecare an în populație și ieșirii, în medie, a unei generații prin deces.Deci, reproducerea populației prezintă două componente: natalitatea și mortalitatea.

Natalitatea arată frecvența sau intensitatea nașterilor în interiorul unei populații, fiind un fenomen complex, în același timp biologic și social, influențat de o serie de factori legați între ei: economici, politici, socio-culturali.

2.3.1.1.FACTORII CARE INFLUENȚEAZă NATALITATEA

Factorii economici – nivelul general de dezvoltare economică, condițiile de viață ale populației par să aibă o  influență importantă asupra natalității: cu cât nivelul de trai este mai ridicat cu  atât rata natalității este mai redusă și invers, dezvoltarea economică ducând deci la un recul al natalității. În cazul comunei Dumbrăvița situația economică a dus la limitarea nașterilor și putem vorbi de un pesimism demografic.

Factorii politici – politica pronatalistă aplicată în România după 1966 a determinat menținerea artificială a unui nivel înalt de natalitate. Schimbarea bruscă de orientare după 1989 (legalizarea avorturilor) a condus la scăderea natalității.

Factorii socio-culturali – gradul de instruire și educație al femeii este esențial, se adaugă adoptarea măsurilor contraceptive, participarea mai activă a femeii la viața societății.

Factorii medicali – afecțiunile endocrine, ginecologice, cauzele sterilității masculine și feminine și cauzele avortului spontan reprezintă factori ce trebuie luați în seamă.Rolul lor în fluctuațiile natalității este însă mai puțin important, având în vedere că variațiile lor sunt mici și frecvența lor tinde să scadă datorită progreselor înregistrate în tratamentul lor.

De altfel, trebuie precizat faptul că există o scadere fiziologică a fecundității odată cu creșterea vârstei.

Factorii fiziolaogici – în această grupă de factori intră implicațiile malthusiene cu privire la semnificatia copilului. Alta dată, la țară, copilul reprezenta o sursă de îmbogățire: el ajuta la munca câmpului, el continua munca tatalui său. La oras, copilul era, într-o oarecare măsură, o piedică pentru libertatea părinților și o sursă de cheltuieli.Influenta civilizației industriale și a urbanizării coincide cu reducerea numărului de copii doriți.

Influența mediului socio-clutural – diferența de fertilitate între zonele rurale și zonele puternic industrializate își poate găsi explicația în diferența de nivel socio-cultural. Astfel, studiul nivelului fertilității cuplurilor dupa nivelul de instrucție al femeii evidențiază următorul fenomen: declinul fertilității pe masură ce nivelul de instrucție crește este urmat de o creștere a fertilității, cea mai scazută valoare observându-se la categoria medie: totodată, fertilitatea femeilor fără studii o depășește semnificativ pe cea a femeilor cu studii.

La nivelul comunei Dumbrăvița voi analiza date începând din 1985 și până la nivelul anului 2006. Analizând datele din tabelul 2, figura 4  se poate observa că la nivelul anului 1985 se înregistrează o natalitate de 16,38‰, valoare care a fost depășită ulterior. În anul 1989 se înregistrează cea mai mare valoare a natalității : 20,21‰.

Din 1990 și până în 1998 natalitatea scade până la 8,72‰, valorile sunt alternative. Și după 1998 sunt ani în care natalitatea crește, ajungând la 14,31% în 2002, dar și ani când acest indice scade (2003 – 9,97‰; 2004– 9,65‰).

După 2004, natalitatea începe să crească ușor atingând valori de peste 10‰ : 10,45‰ în anul 2005 și 10,96‰ în anul 2006.

Rata scăzută a natalității are cauze multiple, dar dintre ele se detașează starea precară a calității vieții, inexistența certitudinii zilei de mâine, situație care va persista, în mod cert, până când va crește standardul de viață.

Rata totală de natalitate reprezintă numărul total al născuților (vii și morți) dintr-o anumită perioadă de timp reportat la numărul populației totale.Conform datelor din 1989, privind populația și valoarea acesteia rata totală a natalității este de 21,27‰, cea mai mare valoarea înregistrată, iar valoarile cele mai mici s-au înregistrat în anii : 2004-9,65‰, b2005-10,45‰, 1994-10,7‰, 2006-10,96‰.

Tabelul 2.29. Mișcarea naturală a populației 1985 – 2006

Figura 2.47. Mișcarea naturală a populației

Fertilitatea se referă la numărul de copii născuți de o femeie în perioada ei fertilă. Aceasta diferă de fecunditate, care arată capacitatea fiziologică a unei femei de a procrea. Fertilitatea este manifestarea fecundității.

Fertilitatea – reprezintă un element al dinamismului geografic, nivelul acesteia este un bun indicator al mentalităților, exprimând în fapt atitudinea populației față de viața modernă. Fertilitatea se referă numai la acea parte a populației care participă direct la procesul de reproducere, respectiv la populația feminină de vârstă fertilă, considerată între 15 și 49 de ani.

2.3.1.2.FACTORII CARE INFLUENȚEAZă FERTILITATEA

Factorii demografici : distribuția pe sexe, structura populației, în special a populației feminine pe grupe de vârstă, nupțialitatea și divorțialitatea.

Factorii medico-biologici : sterilitatea feminină primară și secundară; sterilitatea masculină, patologia genitală, inclusiv consecințele medicale ale avorturilor, igiena sexuală.

Factorii sociali : prelungirea școlarizării, gradul de angajare a femeilor în activitățile socio-economice, apartenența la o anumită categorie socială și mobilitatea între aceste categorii.

Migrația populației : ca fenomenul de masă determinat de factorii politici, economici, sociali sau culturali.

Factorii legislativi : prevederile Codului muncii și Codului familiei, sistemul de alocații pentru copii, programe de protecție materno-infantilă politica de planificare familială inclusiv legislația privind avorturile.

Factorii subiectivi : pot fi înglobați în noțiunea complexă de de planificare familială (atitudinea conștientă a cuplului față de reproducerea sa). atitudinea față de copii ,existența sau lipsa unei atitudini conștiente față de numărul copiilor doriți și realizați și față de creșterea copiilor realizați, numărul de copii doriți, numărul de copii realizați, metodele și mijloacele contraceptive, motivațiile subiective ale comportamentului demografic.

Factorii locali-tradiționali legați de specificul dezvoltării istorice a zonei, nivelul cultural, obiceiuri locale, religie.

Toți acești factori au acționat în general coborând nivelul reproducerii, prin intervenția voluntară a cuplurilor asupra concepției.

Un efect opus, dar de o importanță mai mică, l-ar juca statusul familial.

Sub acest raport fertilitatea este favorizată dacă:

căsătoriile se produc la vârsta maximă de fecunditate a femeii (sau cu puțin înainte) – deci vârsta la căsătorie nu este avansată;

proporția de femei căsătorite în rândul femeilor din contingentul fertil este ridicată, cu alte cuvinte dacă intensitatea căsătoriilor sau nupțialitatea este mare;

familia este stabilă, ceea ce în demografie se traduce printr-o frecvență mică a divorturilor (divortialitate mică).

Tabelul 2.30.Rata de fertilitate a femeilor și a bărbaților

Rata de fertilitate generală, reprezintă raportul dintre numărul născuților vii dintr-o perioadă și numărul mediu al populației feminine de vârstă fertilă (15-49 ani), exprimat în promile.La nivelul comunei Dumbrăvița ia este în creștere în anul 2007, atingând valoarea de 47,49‰, față de anul 2002 când avea valoarea de 43,10‰.

Datele statistice pentru Dumbrăvița indică următoarele valori la nivelul anilor 2002-2007 :

Tabelul 2.31. Rata de fertilitate generală

Procentul populației fertile era de 45,95% în anul 1992, în anul 2002 a crescut atingând valoarea de 50,52% iar în anul 2007 a scăzut ajungând la 49,o8%.

Fertilitatea femeilor, repreintă raportul dintre numărul de născuți și numărul populației feminine exprimat în promile.În anul 2002 avea valoarea de 21,77‰ iar în anul 2007 de 23,31‰.

Fertilitatea bărbaților, repreintă raportul dintre numărul de născuți și numărul persoanelor de sex masculin exprimat în promile.În anul 2002 avea valoarea de 22,26‰ iar în anul 2007 de 22,52‰.

Rata de masculinitate a nașterilor, reprezintă ponderea născuților vii de sex masculin în numărul total al născuților vii .În anul 2002 avea valoarea de 46% iar în anul 2007 de 50%.

Raportul de masculinitate la naștere, este raportul exprimat în procente dintre numărul de născuți vii de sex masculin și numărul de născuți vii de sex feminine. În anul 2002 avea valoarea de 85,18% iar în anul 2007 de 100%.

Figura 2.48. Rata de fertilitate generală

2.3.2.NUPȚIALITATEA ȘI DIVORȚIALITATEA

Ca indicatori subsidiari ai natalității ce pot influența valorile acesteia pot fi amintiți:

– rata de nupțialitate – exprimă raportul dintre numărul căsătoriilor și populația medie totală a unui an.

Tabelul 2.32. Rata de nupțialitate și divorțialitate

Analizând tabelul  de mai sus  se poate observa că cele mai numeroase căsătorii  s-au înregistrat în anii 1996, 2001(42), numărul acestora a început să scadă :21 căsătorii în anul 2002, 29 căsătorii în 2004, tinerii demonstrând că nu se mai grăbesc să-și întemeieze o familie sau se îndreaptă spre alte localități unde se căsătoresc.

Căsătorii încheiate pe ani, pentru femei de 15 ani și peste aflate la prima căsătorie, în anul 2002 (977 căsătorii) :

Tabelul 2.33. Evoluția numărului de căsătorii

-rata de divorțialitate – care exprimă raportul dintre numărul divorțurilor și populația medie totală a unui an. Cele mai ridicate valori s-au înregistrat în 1998 – cu12 divorțuri și în 1997 –cu 10 divorțuri. Dar sunt și ani în care nu s-a înregistrat nici un divorț : 1990 și 2002.

Figura 2.49. Evoluția ratei de nupțialitate și divorțialitate

Populația stabilă necăsătorită cu vârsta mai mare de 16 ani totalizează 896 persoane , 48,17%.

Tabelul 2.34. Populația necăsătorită, pe sexe și grupe de vârstă

2.3.3.MORTALITATEA

Mortalitatea – reflectă totalitatea deceselor care se produc în cadrul unei populații.

Mortalitatea este un fenomen puternic dependent de dezvoltarea economico-socială și de caracteristicile unei societăți. Dezvoltarea economico-socială a determinat scăderea mortalității și creșterea longevității și a calității vieții.

2.3.3.1.FACTORII CARE INFLUENȚEAZă MortalITATEA

Dintre factorii care influențează mortalitatea, foarte importanți sunt cei socio-economici. Dezvoltarea economică a dus la ameliorarea condițiilor de viață ale populației, la îmbunătățirea alimentației, reducerea timpului de lucru, contribuind la scăderea ratei mortalității.

Factorii care influențează mortalitatea exprimată prin speranța de viață la naștere sunt:

factorii economici;

distribuția venitului național;

alți factori;

structura pe grupe de vârstă a populației;

factori ce țin de calitatea mediului;

stocul de cunoștințe și tehnologii.

Experiența mondială arată că impactul cel mai mare asupra societății o au educația, bugetul alocat pentru alimentație, bugetul alocat pentru asistența primară, bugetul alocat pentru mediul ambiant.

Factorii care au limitat scăderea mortalității pe plan mondial:

Strategii de dezvoltare care nu au avut în vedere sănătatea.

Ponderea redusă acordată ocrotirii sănătății în structura bugetului, prin necorelarea sa cu interesele sănătății, cu nevoile stării de sănătate și creșterea calității asistenței medicale.

Structuri neadecvate ale sistemului de sănătate, cu dezvoltarea dezechilibrată a îngrijirilor de specialitate și spitalicești față de cele primare și extraspitalicești neadaptate nevoilor și particularităților naționale și locale, o folosire nerațională a resurselor.

Tehnologii de sănătate neadecvate problemelor specifice.

În ultimii 10 ani s-a observat:

o scădere a mortalității prin boli cardiovasculare, scădere care nu a fost anticipată;

o scădere a mortalității infantile sub nivelul așteptat în țările dezvoltate (niveluri sub 8o/oo);

creșterea riscului de deces la bărbați datorită unui stil de viață specific;

inechități în distribuția mortalității pe zone geografice sau pe categorii socio-profesionale.

Pentru Dumbrăvița, în perioada 1987-2006, acest indicator a prezentat valori oscilante între 8,51% în 2005 și 13,18%  în 1990 în rest mortalitatea înregistrează valori care variază între 8,89% – în 1991 și 12,01% în 1996, în anul 2006 aceasta fiind de 11,38%.

Speranța de viață la naștere – reprezintă numărul de ani pe care îl are de trăit o generație fictivă, presupunând că numărul total de ani este împărțit egal între supraviețuitori, iar condițiile de mortalitate rămân aceleași.

Procesul economic, al științelor și al medicinii, în special, au permis ameliorarea condițiilor de viață ale populației și eradicarea unor maladii care făceau numeroase victime, având un rol deosebit de important în procesul general de creștere a speranței de viață.

2.3.3.2.MORTALITATEA INFANTILĂ

Mortalitatea infantilă – reflectă totalitatea deceselor infantile (copiii decedați sub 1 an) ce se produc în cadrul unei populații. Mortalitatea infantilă influențează în mod direct structura pe grupe de vârstă a populației și respectiv resursele de muncă. Aceasta constituie un indicator de bază al nivelului de dezvoltare socială.

Evoluția mortalității infantile, urmărită în perioada 1985 – 2006 se menține ridicată. Valori ridicate s-au înregistrat în mai mulți ani: 42,55% în 1993, 2003, 40,81 % în 2000, cea mai mare valoare a fost de 75 % în anul 1988. Anii în care s-au înregistrat cele mai ridicate valori ale acestui indicator au fost urmați de ani cu valori semnificativ mai reduse sau de ani când acest indice a avut valoarea 0 (1994, 2004, 2005, 2006) .

Mortalitatea infantilă endogenă este determinată de mediul matern, de malformațiuni , iar mortalitatea infantilă exogenă de factori exogeni. De asemenea, mortalitatea infantilă poate fi neonatală (până la 28 de zile) și postneonatală (între 28 și 364 de zile).

Figura 2.50. Evoluția mortalității infantile

2.3.3.4.NUMĂRUL DECESELOR PE GRUPE DE VÂRSTĂ

Rata de mortalitate pe grupe de vârstă, arată numărul de decedați dintr-o anumită grupă de vârstă și numărul persoanelor din grupa respectivă, la ‰.

Tabelul 2.35. Rata de mortalitate pe grupe de vârste

Rata de mortalitate masculină reprezintă raportul dintre numărul de decedați de sex masculin și numărul mediu al populației de același sex.

Rata de mortalitate masculină în anul 2002 a fost de 9,80‰ iar în anul 2007 a crescut la 10,86‰.

Rata de mortalitate feminină reprezintă raportul dintre numărul de decedați de sex feminin și numărul mediu al populației de același sex.

Rata de mortalitate feminină în anul 2002 a fost de 10,02‰ iar în anul 2007 a scăzut la 8,33‰.

Rata de supramortalitate masculină , redă mortalitatea masculină în raport cu cea feminină.

Rata de supramortalitate masculină în anul 2002 a fost de 97,80‰ iar în anul 2007 a crescut la 130,37‰.

Rata de supramortalitate feminină , redă mortalitatea femnină în raport cu cea masculină.

Rata de supramortalitate feminină în anul 2002 a fost de 102,24‰ iar în anul 2007 a scăzut la 76,70‰.

Rata de mortalitate după cauza de deces se determină raportând numărul deceselor provocate de o anumită cauză la numărul mediu al populației, exprimat în promile.

Rata de mortalitate după insuficiență cardiacă, hipertensiune arterială, accident vascular în anul 2007 a fost de 613,74 promile, rata de mortalitate după neoplasme de 102,29 promile, iar rata de mortalitate după boli respiratorii, accidente de muncă, demență senilă, înnec, sindrom SYŐ-GREN, diabet, tumoară pancreatică, omucidere, maladia Parkinson, cardiopatie ischemică de 20,45 promile.

Proporția deceselor după cauză (mortalitatea proporțională) exprimă ponderea în procente a deceselor provocate de o anumită cauză, în numărul total al deceselor.

În anul 2007 , 63,82% din numărul deceselor au fost cauzate de insuficiență cardiacă, hipertensiune arterială, accident vascular, 10,63% din numărul deceselor au fost cauzate de neoplasme, 2,13% provocate de tumoară pulmonară, 2,13% de accident vascular cerebral hemoragic, 2,13% de boali respiratorii, 2,13% de accidente de muncă, 2,13% de înnec, 2,13% de demență senilă, 2,13% de sindrom SYŐ-GREN, 2,13% de diabet, 2,13% de tumoară pancreatică , 2,13% de omucideri și 2,13% de maladia Parkinson.

Tabelul 2.36. Numărul deceselor pe grupe de vârstă

Figura 2.51. Evoluția deceselor, pe sexe și grupe de vârstă

2.3.4.BILANȚUL DEMOGRAFIC NATURAL

Bilanțul demografic natural , se constituie ca diferență între numărul născuților vii și numărul celor decedați, raportat la numărul mediu al populației, exprimat în promile.

Diferențele care există între nivelul natalității și cel al mortalității unei populații sunt redate de sporul natural sau rata creșterii naturale.

Evoluția populației comunei Dumbrăvița după 1985 și până în 2007 marchează o instabilitate a indicatorilor demografici de bază. Tendința generală este de reducere constantă a evoluției populației.

Tabelul 2.37.  Bilanțul total al populației 1985 – 2007

Figura 2.52. Bilanțul populației 1985-2006

Analizând datele din tabel, se poate observa că în 1989 s-a înregistrat cea mai mare valoare a sporului natural pozitiv : 9,05‰ iar în 1985, 5,26‰ în 1969. După l989 până în 1994 s-au înregistrat valori pozitive, dar după 1994 până in 2000 s-au înregistrat valori negative cuprinse între –0,43‰ în 2000 și -2,42 ‰ în 1999. În anii 2001-2002 valorile sporului natural au fost pozitive de 1,75‰ și 1,99‰ În anul 2003 valoarea sporului natural a fost de –0,21‰, în 2005 de 0‰, în 2006 pozitiv de 2,3‰ iar în prezent(2007) sprul natural este negativ de -0,42‰.

Bilanțul natural, alături de bilanțul migratoriu au dus la creșterea populației comunei de la 4502 de locuitori în 1992, la 4888 de locuitori în anul 2007.

Bilanțul demografic general cuprinde bilanțul demografic natural și bilanțul demografic migrator. Bilanțul demografic general (B.d.g.) este expresia,,feed-back”-ului ce caracterizează un sistem deschis ca în cazul prezent populația; cele două caracteristici ale sistemului sunt date de :

intrări: nașteri (N) și imigrări (I)

ieșiri: decese (D) și emigrări (E).

B.d.g.=(N+I) – (D+E)

Prin urmare populația deschisă se caracterizează atât prin bilanț demografic natural cât și prin bilanț demografic migrator.

Tabelul 2.38. Bilanțul demografic

Analizând tabelul și graficul bilanțului demografic general se constată:

bilanț demografic general negativ, atunci când N+I<D+E, situație în care numărul populației este în scădere datorită mortalității și emigrației.Bilanț demografic negativ s-a înregistrat în anii 1985 (-24 persoane), 1986 (-13 persoane), 1987 (-6 persoane), 1988 (-2 persoane), 1990 (-142 persoane), 1992 (-26 persoane), 1983 (-11 persoane), 1995 (-12 persoane). Cea mai mare valoare negativă a bilanțului demografic general s-a înregistrat în anul 1990 -142 persoane, ca urmare a schimbării regimului politic.

bilanț demografic general pozitiv, atunci când N+I>D+E, situație în care numărul populației este în creștere datorită natalității și imigrației.valori pozitive ale a bilanțului demografic general s-au înregistrat în anul 1989 (16 persoane) și în perioada 1996-2006 ( cu valori cuprinse între 6 și 47 persoane).Cea mai mare valoare a bilanțului demografic general pozitiv s-a înregistrat în anul 2005 cu 47 de persoane.

2.4.MOBILITATEA TERITORIALĂ A POPULAȚIEI

Mobilitatea populației reprezintă o componentă importantă a dinamicii populației,  bilanțul migratoriu fiind complementar bilanțului natural. La nivelul unei comune mobilitatea spațială a populației are un rol foarte important, fiind un factor al creșterii sau descreșterii numărului populației.

Cauzele ce determină mobilitatea spațială a populației sunt variate și implică întotdeauna  existența unor factori de respingere în arealul sau regiunea de plecare (origine), precum și a unor factori de atracție în arealul sau originea de sosire (destinație).

Deplasarea presupune luarea unui număr important de decizii personale complexe referitoare la destinație, perioada de deplasare, mijlocul de deplasare sau costul deplasării. Fiecare potențial migrant evaluează astfel avantajele și dezavantajele situației personale prezentate – care, de cele mai multe ori, are în vedere locuința, locul de muncă, nivelul veniturilor – și a schimbărilor, în general pozitive ce se întrevăd sau se speră că se vor produce la destinație.

În cazul deplasărilor la mare distanță, de cele mai multe ori schimbarea rezidenței înseamnă și o schimbare a mentalității, comportamentului sau modului de viață, din această cauză mișcările populației sunt diferențiate  sau selective anumite sectoare ale populației fiind predispuse la schimbare de cât altele; astfel în rândul migranților predomină tinerii adulți (20 – 40 ani), care se adaptează mult mai ușor noilor condiții de viață decât alte grupe de vârstă. Altă diferență percepută este cea legată de gen, în cazul  deplasărilor la distanțe scurte predomină femeile, în timp ce, în cazul distanțelor lungi predomină bărbații.

Nivelul de instruire este de asemenea o variabilă importantă în selecția migranților, deplasările fiind cu atât mai numeroase cu cât  persoanele angrenate au un nivel înalt de instruire; în același timp, persoanele fără un loc de muncă sunt mai predispuse la migrație decât cele angajate.

În cazul comunei Dumbrăvița, factorii cei mai importanți care determină deplasările populației pot fi grupați astfel:

– factorii economici – perioada postbelică, sub impulsul dezvoltării, a industrializării, a stimulat o puternică mobilitate teritorială a populației, în special pe direcția sat – oraș. Șomajul, nivelul scăzut al veniturilor, sărăcia constituie factori puternici de respingere, care creează potențiali  migranți.

–  factorii sociali sunt de cele mai multe ori strâns legați de factorii economici, bunăstarea materială și cea socială fiind adesea corelate. Cel mai comun factor de respingere este schimbarea statutului sau mărimii familiei: cuplurile tinere preferă să locuiască mai departe de părinți, iar apariția copiilor determină schimbarea locuinței, înlocuirea uneia mai mici cu alta mai spațioasă, lipsa unor activități sociale sau culturale din zonele rurale pot constitui o cauză a depopulării satelor.

Forme de mobilitate a populației

a) Deplasări obișnuite – care nu implică o schimbare de durată sau definitivă a rezidenței sau activității și nici o mutație importantă în viața persoanei angrenată în această mișcare. Aceste deplasări sunt legate de modul de viață, sunt repetative, ritmice, de durată redusă și nu exprimă nici un dezechilibru esențial între zona de origine și cea de destinație.

În cadrul acestor deplasări se remarcă: deplasările zilnice sau navetism, deplasările ocazionale, deplasările duminicale, deplasările de week-end și deplasările în vacanță.

Apropierea orașelor Codlea, Ghimbav, Brașov, legăturile lesnicioase și în scurt timp determină deplasări zilnice pentru muncă. În general, se deplasează populația tânără atât de sex masculin, cât și feminin. Cei care se deplasează practică naveta pe o distanță de 5 –20 km, mijloacele folosite fiind trenul, autobuzul, la care se adaugă în mică măsură naveta cu autoturismul proprietate personală. Și în Dumbrăvița se deplasează dinspre alte localități , zilnic, persoane în mare majoritate intelectuali (educatori, învățători, profesori, medici și asistenți , ingineri), acoperind necesarul de cadre cu pregătire superioară în școlile din comună, dispensarul medical, unitățile agricole.

b) Mișcările migratorii propriu-zise – care implică o schimbare de durată sau definitivă a rezidenței și de cele mai multe ori a activității, presupunând mutații importante în viața persoanelor angrenate. Aceste deplasări impun în cele mai multe cazuri o schimbare a modului de viață a persoanelor implicate, sunt de lungă durată sau definitive și aproape întotdeauna exprimă un dezechilibru între condițiile de viață oferite la locul de plecare și cele care există sau se speră că există la locul de sosire.

Fenomenul cel mai caracteristic în cadrul mobilității populației îl constituie migrația definitivă pe direcția sat – oraș, care este însoțită și de o  mobilitate socio-profesională a populației.

Pentru a analiza mai complet mișcarea populației din cadrul comunei Dumbrăvița în perioada 1985 – 2006 este necesară prezentarea evoluției  bilanțului migratoriu și a sporului total.

Tabelul 2.39. Evoluția bilanțului migratoriu    1985 – 2006

Se poate constata, analizând tabelul că în perioada 1985 – 2006 numărul celor plecați a fost mai mare decât al celor sosiți, înregistrându-se pentru  acești ani un spor migratoriu negativ.  Valoarea maximă  s-a înregistrat în 1990 și a fost de – 158 (87 stabiliri în localitate și 245 plecări din localitate, iar valoarea maximă pozitivă a fost înregistrată în 2002 de 53 (118 stabiliri în comună și 65 plecări).

Sporul migratoriu negativ din perioada 1985 – 1995 se explică prin plecarea în număr mare a tineretului din comună în întreprinderile din orașele Codlea, Ghimbav și Brașov și stabilirea definitivă în aceste orașe .

În urma evenimentelor din decembrie 1989, prin liberalizarea migrației în general, s-a produs o adevărată dezordine în ceea ce privește fluxurile migratorii din mediul rural către mediul urban.

În 1997 numărul celor sosiți este egal cu numărul celor plecați, dar din 1998 bilanțul migratoriu este pozitiv ;  aceasta se datorează reconsiderării structurilor agrare și a aplicării legii fondului funciar pe de o parte, dar și a disponibilizărilor masive din industrie și celelalte ramuri neagricole pe de altă parte.

Reducerea numărului de navetiști rural – urban este favorabilă mediului rural, întrucât o parte din aceștia sunt apți de muncă și practică agricultura ca a doua ocupație. Capacitatea agriculturii de a absorbi forța de muncă disponibilizată în mediul urban a constituit un factor pozitiv pentru așezarea noilor structuri economice și reducerea numărului de șomeri.

Analizând tabelul se poate  observa că la nivelul Dumbrăviței bilanțul total a prezentat valori negative în perioada 1985 – 1995, cea mai mică valoare înregistrându-se în 1990 cu – 158 în condițiile unui spor natural de 16 .

Figura 2.53. Evoluția bilanțului migratoriu

Pe viitor se atrage atenția construirii în comună a unor obiective cu caracter agro-industrial în vederea permanentizării populației tinere în unitățile locale;  aceste măsuri vor avea ca efect o reducere a numărului celor plecați în căutare de lucru și o echilibrare a valorilor sporului migratoriu.

2.5.DENSITATEA POPULAȚIEI

Densitatea populației este expresia raportului dintre acesta și teritoriul pe care îl ocupă, a repartiției ei teritoriale. Populația și teritoriul sunt două componente ale mediului geografic legate organic.

Teritoriul oferă populației condițiile de viață, constituind spațiul de locuit, de hrană, de transport, sursă de materii prime, etc.Repartiția în teritoriu a populației,este condiționata din punct de vedere geografic, economic și social.Densitatea populției este în continuă schimbare datorită acestor factori.

Gradul sau intensitatea de populare a unui anumit teritoriu se poate aprecia cu ajutorul acestui indicator prin raportarea numărului de locuitori la anumite suprafețe, diferite în privința modului de utilizare.

Tabelul 2.40. Evoluția densității populației 1966 – 2002

Figura 2.54. Evoluția densității populației în perioada 1930-2008

Analizând tabelul , se observă că în perioada 1977 – 2001 valoarea densității generale a populației oscilează între 54,99 loc./km² în 1977 și 49,89 loc./km² în 1985, până în 1991 valorile depășeau peste 48 loc./km², pentru ca din 1992 acesta să scadă la peste 45 loc./km², ajungând  în 2002 la valoarea de 45,83 loc./km².

Figura 2.55. Demografia Țării Bârsei

Indicele de arealitate, definit ca raportu între teritoriul locuit și numărul populației respective, exprimat ca număr de kilometrii părtați pe locuitor avea valoarea de 2,2 km2 /loc, în 1992, 2,1 km2/loc în 2002 iar în prezent(2008), indicele de arealitate are valoarea de 2,02 km2/loc .

Distanța medie dintre doi locuitori, indicator care face abstracție de realitatea concretă, pornește de la idea că populația ar fi repartizată uniform în teritoriu, fiecare locuitor fiind amplasat în central unui pătrat cu o supratață egală cu coeficientul de araltat, smnificând deci distanța mdie ce separă un locuitor de altul, în condiția dată.Se calculează după formula: Dm = 1,2 Ia  unde: Ia = indicele de arealitate.

Exemplificând cu indcii de aralitate ai Dumbrăviței de mai sus, vom obține o distanță medie între doi locuitori de 264 m în 1992, 252 m în 2002 și 242,4m în 2008.

Densitatea fiziologică, definită ca raport între numărul populației totale și suprafața cultivată, pentru Dumbrăvița conform datelor din 1992, 2002 și 2008 a fost de 3,03 loc/ha, 3,07 loc/ha respectiv 3,30 loc/ha.

Densitate pură, definită ca raport între numărul populației și suprafața teritoriului care contribuie în mod efectiv la întreținerea ei (terenul agricol); modul de utilizare a terenurilor participă în grad diferit la întreținerea populației. Se calculează după formula: Dp = P/Sa

unde: Sa = suprafața agricolă (ha)

Exemplificând cu datele din cei trei ani luați în calcul, rezultă că densitatea pură are următoarele valori :0,90 loc/ha în 1992, 0,91 loc/ha în 2002 și 0,98 loc/ha în 2008.

Modificări ale densității generale și ale densității fiziologice sunt datorate în primul rând fluxului migratoriu dinspre mediul urban spre comună, ca urmare a restructurării din domeniul industriei – în special, cât și a transformărilor economice – în general.

2.6.ALEGERILE LOCALE 1 IUNIE 2008

Tabelul 2.41. Rezultate alegeri Primăria Dumbrăvița

În funcție de rezultatul obținut, ordinea candidaților este următoarea :

Numărul voturilor valabil exprimate obținute de fiecare listă de candidați sau de fiecare candidat independent:

Lista candidaților cărora li s-au atribuit mandate :

2.7.FORMA ȘI STRUCTURA GENERALĂ

Tipologia așezării este determinată de câteva criterii de bază și anume: localizarea geografică în teren, forma, structura și textura.După localizarea geografică, comuna Dumbrăvița este o comună tipic de depresiune.După structură este considerată o comună adunată, condiționată de așezarea în depresiune și de trecerea căii ferate,alcătuită din patru sectoare : Centru, Valea, Dealul, Lunca de Sus. În sectorul vestic- în centrul localității, rețeaua străzilor reamintește forma vetrei inițiale, o structură compactă, accentuată și de situarea multor case cu curte închisă (cu frontonul și poarta din zid, și cu arcadă) de-a lungul străzii, ca la populația săsească din așezările vecine.Sectoarele marginale prezintă o alcătuire îngrămădită, neregulată.Sectoarele Valea (spre amonte) și Lunca de Sus sunt extinderi determinate de interese agricole-pastorale, pe când Sectorul Dealul este un cartier construit în preajma stației de cale ferată Brașov-Sibiu.

Structura a fost determinată și de folosirea terenului pentru agricultură.Se întâlnesc însă și locuri libere, grădini, în care s-ar putea construe noi locuințe, ceea ce ar ridica gradul de densitate în vatra comunei.

Având în vedere împărțirea lui Radu Vuia în două mari categorii a satelor românești, Dumbrăvița face parte din categoria satelor endogene sau natural cu textură neordonată.

Este o comună cu funcții predominant agricole.

Figura 2.56. Structura comunei Dumbrăvița

2.8.INFRASTRUCTURA FIZICO-GEOGRAFICĂ

Intravilanul existent al comunei Dumbrăvița în anul 2007, este de 10.221 ha structurat funcțional astfel :

teren arabil 1565 ha

pășuni 2768 ha total agricol 5091 ha

fânețe 758 ha

păduri și alte terenuri forestiere 4290 ha

ape 342 ha

căi de comunicație și căi ferate 146 ha

construcții și curți 311 ha total neagricol 5130 ha

terenuri degradate și neproductive 41 ha

total terenuri 10.22