Studiu Longitudinal Privind Eficienta Exercitiului Fizic Asupra Dezvoltarii Somatice, Functionale Si Motrice a Elevilor de Clasa Ii Si a Iii a

PLANUL LUCRĂRII

CAPITOLUL I – ITRODUCERE ÎN PROBLEMATICA TEMEI

1.1. Importanța și actualitatea temei

1.2. Motivarea alegerii temei

CAPOTOLUL II FUNDAMENTAREA TEORETICĂ ȘI ȘTIINȚIFICĂ A TEMEI

2.1. Rolul activității motrice în procesul de creștere și dezvoltare a copilului (elevului)

și adaptarea funcțiilor sale în practica sportivă.

2.2. Particularitățile morfo – funcționale și psihice ale elevilor din învățământul primar

2.2.1 Particularitățile somatice

2.2.2 Particularitățile funcționale

2.2.3 Particularitățile psihice

2.2.4 Particularitățile motrice

2.2. Exercițiu Fizic – mijloc al educației fizice

Conceptul de exercițiu fizic

Scurt istoric al exercițiilor fizice

Clasificarea exercițiilor fizice

Locul și importanța exercițiilor fizice în formarea personalității umane

Valențele instrctiv – educative ale exercițiilor fizice

CAPITOLUL III – ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA EVENIMENTULUI

3.1. Scopul, sarcinile și ipotezele de cercetare

3.1.1. Scopul cercetării

3.1.2 Sarcinile cercetării

3.1.3. Obiectivele cercetării

3.1.4. Ipotezele cercetării

Subiecții, locul și durata cercetării

Metode de cercetare

Probe de evaluare

Intervenția aplicativă

CAPITOLUL IV REZULTATELE ȘI INTERPRETAREA LOR

4.1. Analiza indicilor somatici și funcționali

4.2.Analiza indicilor motrici

CAPITOLUL V – CONCLUZII ȘI PROPUNERI

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

CAPITOLUL I

ITRODUCERE ÎN PROBLEMATICA TEMEI

IMPORTANTA SI ACTUALITATEA TEMEI .

Alături de deprinderile motrice, aptitudinile psihomotrice sunt obiective primordiale ale conținutului lecției de educație fizică. Indiferent de condițiile materiale (sală, aparatură, materiale) sau atmosferice (ploaie, zăpadă, ceață, frig), educarea aptitudinilor psihomotrice este primordială, esențială, întrucât acestea sunt prezente în efectuarea oricărui act de mișcare a omului. Nicio mișcare nu poate fi executată fără manifestarea, în același timp și într-o anumită măsură, a tuturor aptitudinilor, dar cu dominanta uneia sau a cel mult două.

Din activitatea desfășurată la catedră am constatat că potențialul motric al generațiilor actuale este în continuă scădere, aspect datorat:

motivației scăzute a elevilor, aceștia fiind influențați de sistemul informațional;

unei insuficiențe literaturi de specialitate adresată ciclului gimnazial;

situației sociale, economice etc.

Schimbările propuse de reforma învățământului românesc sunt mult mai mult necesare și cer in esență trecerea de la un învățământ informativ la unul formativ. În domeniul educației fizice sportive școlare acest lucru se manifestă printr-o abordare specifică a metodelor de predare ca și a formeleor de organizare a activității pe de o parte și pe de altă parte , printr-o regândire a conținuturilor instruirii .

Idealul educațional al școlii românești constă în dezvoltarea liberă, integrală și armonioasă a individualității umane, în formarea unei personalității autonome și creative.

În formarea personalității umane, printre finalități, un loc important îl are educația fizică, obiectul școlar căruia, pe langa sarcinile de ordin educativ îi revine și obligația de a contribui activ la dezvoltarea armonioasă , la menținerea sănătății, la creșterea capacității de efort a tinerii generații pentru a putea face față cerințelor tot mai crescute de noua societate in care am intrat.

Găsirea celor mai eficiente mijloace pentru educarea calităților psihomotrice in orele de educație fizica devine un domeniu de o mare prioritate,iar inovațiile din cadrul acestui domeniu, nu pot duce decat la perfecționarea metodicii și îmbogățirea conținutului instruirii .

Lucrarea de față își propune să depisteze mijloacele care pot duce la eficentizarea educarii forței, vitezei si rezistenței sub toate aspectele ei, cu ajutorul mijloacelor educației fizice școlare și să evidențieze noi abordari si mijloace în educarea acestor aptitudini psihomotrice.

MOTIVATIA ALEGERII TEMEI

În contextul unei societăți moderne in care starea de sănătate a populației școlare este tot mai mult afectată de un stil de viață sedentar și în condițiile în care tehnologia modernă și spațiul virtual pune stăpânire din ce in ce mai mult pe tânăra generație ,mi-am propus să efectuez un demers științific în ceea ce privește efciența exercițiilor fizice asupra dezvoltării somatice, funcționale si motrice a elevilor de clasele a II-a și a III-a.

Actualitatea temei este dată și de faptul că în ultimii ani nu au existat (dupa știința mea) preocupări majore privind eficiența exercițiilor fizice asupra dezvoltării somatice, funcționale și motrice a elevilor de ciclul primar .

Acest proces complex va reflecta atât nivelul de dezvoltare al elevilor cât și eficiența diferitelor exerciții fizice, exerciții prin care voi urmării să dezvolt calitățile psihomotrice de viteză, forță și rezistență.

Dacă în cazul sportului de performanță schematizarea și sistematizarea mijloacelor de educare a calităților psihomotrice se justifică prin subordonarea rezultatelor obținute in competiții sportive, în cazul activității la clasă, reducerea acestor mijloace poate duce la plictiseala elevilor și la scăderea intereselor pentru practicarea exercițiilor de viteză, forță și rezistență.

Din această cauză mi-am propus diversificarea mijloacelor utilizate în educarea unor calități psihomotrice prin utilizarea unor exerciții atât din atletism cât și din jocuri, altele decât jocurile sportive și gimnastică , în speranța ca lecțiile să devină mai bogate în conținut și mai atragătoare pentru elevi, pe de o parte si realizarea unui progres mai substanțial, pe de altă parte.

CAPITOLUL II

FUNDAMENTAREA TEORETICA SI STIINTIFICA A TEMEI

2.1. Rolul activității motrice în procesul de creștere și dezvoltare a copilului (elevului) și adaptarea funcțiilor sale în practica sportivă

Educația fizică este o latură a educației generale ce urmărește dezvoltarea armonioasă a organismului, întărirea sănătății și cultivarea unor calități fizice necesare muncii și activității sportive.

Teoria și practica educației fizice au cunoscut o dezvoltare continuă. Dacă la început a fost subordonată unor scopuri mai mici, fiind privită doar ca un mijloc de recreare după o activitate intelectuală mai intensă, în prezent, idealul educativ o consideră ca fiind o componentă de baza a educației ce are multiple contribuții în dezvoltarea personalității elevilor.

Educația fizică si sportul contribuie la dezvoltarea funcțională a sistemului nervos, asigurând condiții favorabile pentru activități de natură intelectuală. De asemenea, aceasta are un rol important în formarea și educarea conștiinței și conduitei morale, în formarea unor trăsături pozitive de voință si caracter (curajul, hotărârea, perseverența, fermitatea etc.). Totodată, ea contribuie și la dezvoltarea aptitudinilor psihomotrice ( forța, viteza, rezistența, coordonarea, suplețea/mobilitatea), precum și la formarea și perfecționarea deprinderilor și priceperilor motrice de bază sau specifice ramurilor de sport.

Prin urmare, putem afirma că scopul educației fizice și sportului școlar este acela de a urmări consolidarea sănătății, creșterea capacității de muncă, perfecționarea aptitudinilor psihomotrice, formarea și consolidarea deprinderilor motrice, dezvoltarea armonioasă a organismului, formarea calităților morale și de voință, refacerea forțelor fizice și psihice, și nu în ultimul rând formarea obișnuinței de practicare liberă a exercițiilor fizice.

Obiectivele și sarcinile educației fizice

Există două categorii de sarcini : unele care se referă la dezvoltarea fizică și altele care vizează dezvoltarea psihică.

Dezvoltarea și fortificarea fizică a corpului prin intermediul educației fizice

În acest sens trebuie să menționăm, în primul rând, rolul pe care îl are educația fizică și sportul școlar în dirijarea procesului de creștere a elevilor, urmărind dezvoltarea fizică armonioasă și întărirea sănătății. Educația fizică este singura disciplină de învățământ ce pune accent pe fortificarea calităților fizice, ea urmărind dezvoltarea capacității fiziologice a organismului, dezvoltarea fizică armonioasă a copilului, dezvoltarea motricității, formarea deprinderilor igienico-sanitare, corectarea unor deficiențe fizice etc. Într-un cuvânt, se urmărește optimizarea dezvoltării biologice a ființei umane, contribuind astfel la integrarea individului în structura societății.

Dezvoltarea fiziologică

Este direct determinată de conținutul activităților din cadrul orelor de educație fizică și sport care influențează dezvoltarea și funcționarea unor sisteme ale organismului, cum sunt: sistemul muscular, sistemul osos, sistemul nervos, sistemul cardio-vascular, sistemul respirator etc. Pentru realizarea acestor obiective este necesară cunoașterea structurii anatomice și funcționarea organismului. Din aceast motiv, profesorii de educație fizică și sport trebuie să acorde o atenție deosebită pregătirii lor în domeniul științelor biologice. Cunoscând toate acestea se vor putea organiza și desfășura orele de educație fizică în conformitate cu particularitățile de vârstă și individuale ale elevilor.

Dezvoltarea fizică armonioasă a copilului

Constă în asigurarea unor proporții și armonii între diferitele componente ale organismului copilului. Aceasta presupune urmărirea în permanență a unor caracteristici biologice, cum sunt: greutatea, înalțimea, perimetrul toracic, starea funcțională a inimii, oxigenarea creierului etc. Exercițiile fizice trebuie să fie adaptate particularităților dezvoltării organice, urmărindu-se, în mod deosebit, perioadele cu ritm mai accelerat de creștere. Pentru aceasta este necesară o diversificare a exercițiilor fizice practicate în școală, precum și combaterea tendinței greșite de a practica o singură disciplină sportivă.

Dezvoltarea motricității

Este considerată ca fiind una dintre sarcinile de bază ale educației fizice si sportului, deoarece are implicații profunde asupra tuturor celorlalte componente. Aceasta solicită dezvoltarea aptitudinilor psihomotrice (viteza, rezistența, forța, coordonarea, suplețea /mobilitatea), aptitudini ce trebuiesc educate de la cea mai fragedă vârstă și care se dezvoltă și se perfecționează atât sub aspect cantitativ, cât și calitativ, precum și însușirea și perfecționarea deprinderilor și priceperilor de mișcare generală și specifică ramurilor de sport. Toate aceste modificări și însușiri sunt legate de transformările fiziologice, anatomice și biochimice care intervin în dezvoltarea organismului copilului, dar și de perfecționarea funcțiilor vegetative (circulația sângelui, respirația, secreția internă etc.)

Formarea deprinderilor igieno-sanitare

Face trimitere la igiena corporală, la igiena locuinței și a sălilor de clasă, la igiena alimentației etc. Elevii trebuie să cunoască modul în care exercițiile fizice influențează dezvoltarea organismului uman, de ce este necesară respectarea unui regim corect de muncă și odihnă. Însușirea acestor cunoștințe poate conduce la formea unei atitudini

conștiente și active față de sport și mișcare, astfel înlăturându-se dezinteresul unor copii și chiar al unor părinți față de orele de educație fizică și sport. Realizarea acestor sarcini contribuie la activizarea unor funcții vitale ale organismului, la întărirea sănătății și la creșterea capacității de muncă.

Rolul educației fizice în dezvoltarea psihică și formarea personalității

Educația fizică și sportul școlar contribuie și la dezvoltarea proceselor psihice, totodată ea aducându-și aportul și la formarea personalității elevilor. În acest sens se pune un accent deosebit pe dezvoltarea proceselor cognitive, a proceselor afective, a celor volitive, precum și pe formarea unor trăsături pozitive de personalitate.

Dezvoltarea proceselor cognitive

Urmărește dezvoltarea percepțiilor, a spiritului de observație, a atenției și a gândirii. Exercițiile fizice contribuie, în special, la dezvoltarea percepției spațiale, a percepției mișcării și a celei temporale. Dezvoltarea spiritului de observație se realizează prin rapiditatea cu care sunt descoperite unele aspecte mai puțin vizibile, dar importante dintr-un anumit punct de vedere (de exemplu, în jocurile sportive este importantă sesizarea rapidă a intențiilor adversarului în vederea luării unei decizii rapide cu privire la acțiunile următoare). Exercițiile fizice și jocurile sportive solicită din plin și atenția copilului, contribuind la dezvoltarea unor calități ale acesteia, cum sunt: stabilitatea, distributivitatea și mobilitatea. De asemenea, gândirea este mult solicitată de exercițiile fizice și jocurile sportive, în cadrul acestora se creează situații problemă – la care elevii trebuie să găsească soluții rapide, în funcție de condițiile schimbătoare ale momentului. Toate acestea sunt influențate de operațiile gândirii (analiza, sinteza, comparația, generalizarea, abstractizarea și concretizarea), precum și de calitățile individuale ale acesteia (rapiditatea, suplețea, independența, creativitatea etc). Toate aceste calități se dezvoltă și se perfecționează prin exerciții, educația fizică și sportul asigurând condiții optime pentru astfel de exersări.

Dezvoltarea proceselor afective

Exercițiile fizice și jocurile sportive stimulează dezvoltarea afectivității. Așa cum arată psihologul sportiv M. Epuran, există mai multe categorii de stări afective, dintre care enumerăm: stări afective produse de o activitate musculară mai intensă (voiciunea, bucuria, satisfacția), stări afective provocate de anumite caracteristici exterioare ale mișcării (emoții și sentimente estetice), stări afective provocate de reușita executării unor exerciții dificile (încredere în forțele proprii, bucurie, satisfacție), stări afective provocate de pregătirea pentru concursuri (neliniște, încordare emotivă, frică), stări afective ce se declanșează în timpul executării exercițiilor în diferite situații (bucuria reușitei, îndârjire), stări afective provocate de ambianța mediului în care se desfășoară activitatea.

Toate aceste stări afective au un rol important în dezvoltarea personalității copilului.

Fortificarea voinței

Efortul de voință este prezent în toate activitățile înteprinse de om, dar mai ales în activitățile sportive. El contribuie la învingerea tuturor obstacolelor ce intervin pe parcursul efectuării activității respective. Subliniem faptul că fortificarea voinței nu este posibilă decât în și prin activitate. Ea constă, pe de o parte, în dirijarea activităților umane spre atingerea unui anumit scop, iar pe de altă parte, în stăpânirea unor stări afective negative. Dintre calitățile care conduc la realizarea acestor obiective menționăm: curajul, dârzenia, perseverența, hotărârea, stăpânirea de sine etc.

Trăsăturile de personalitate

Trăsături de personalitate (temperamentul, caracterul, aptitudinile și interesele) în dezvoltarea lor sunt condiționate și de exercițiile fizice și jocurile sportive. Temperamentul exprimă rapiditatea sau încetineala apariției și desfășurării proceselor psihice, prin intensitatea cu care se manifestă. Educarea temperamentului urmărește dezvoltarea unor trăsături pozitive ca: stăpânirea de sine, echilibrul afectiv, accelerarea reacțiilor și mișcărilor – trăsături ce sunt necesare pentru formarea personalității în ansamblul ei.

Competițiile sportive contribuie la formarea spiritului de dreptate, de egalitate, a respectului față de partener, a sentimentului de prietenie, a spiritului cooperant etc. Practicarea exercițiilor fizice determină formarea unor trăsături ca: spiritul de inițiativă, ambiția, dorința de autodepășire, hotărârea, spiritul de abnegație etc.

Trebuie spus că nu este exclusă în activitățile de educație fizică și sport, mai ales în activitatea sportivă de performanță, posibilitatea de apariției a unor atitudini morale negative ca: egoismul, disprețul față de adversar, îngâmfarea, vedetismul etc. Acestea pot fi prevenite printr-o muncă educativă bine condusă de către cei care răspund de organizarea și desfășurarea activităților de educație fizică si a celor sportive.

În ceea ce privește contribuția educației fizice la dezvoltarea aptitudinilor, se disting două direcții:

una constă în consolidarea aptitudinilor generale (rapiditatea gândirii, puterea de concentrare a atenției, spiritul de observație etc.);

cealaltă se referă la formarea propriu-zisă a unor însușiri psihomotorii (forța fizică, rapiditatea mișcărilor, echilibrul static, echilibrul dinamic, coordonarea mișcărilor, mobilitatea, îndemânarea).

Educația fizică este răspunzătoare și de formarea unor interese, cum sunt: dorința de dezvoltare si autodepășire, dorința de a munci fără preget pentru obținerea unor rezultate din ce în ce mai bune, dorința de afirmare, de a fi cel mai bun într-un domeniu etc.

În concluzie, putem afirma că educația fizică contribuie la formarea unității biopsihice a personalității umane.

2.2 PARTICULARITĂȚI MORFOFUNCȚIONALE LI PSIHICE ALE ELEVILOR DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PRIMAR

Din punct de vedere biologic, dezvoltarea copiilor de varstă școlară mică se realizează neuniform, marcând perioade de dezvoltare mai rapidă și perioade de dezvoltare mai lentă.

Statura elevilor prezintă o evoluție ascendentă neuniformă, marcând salturile cele mai ridicate, aproximativ, în clasa a treia. La fete, acest nivel de creștere apare mai devreme, începand din clasa a doua și se realizează, in general, pe seama membrelor inferioare. Greutatea prezinta și ea o evoluție ascendentă neuniformă, înregistrand cele mai ridicate creșteri în clasa a treia. Oasele se dezvoltă mult mai rapid decat țesutul muscular, având în structura lor o apreciabilă cantitate de țesut cartilaginos, fapt care determină slaba rezistență a acestora la solicitări mari, intense si chiar deformarea lor dacă intervin factori favorizanți în acest sens. Osatura bazinului, fiind incomplet sudată, poate suferi influențe negative, ceea ce impune respectarea anumitor cerințe privind efortul fizic, în special la fete. Datorita unor eventuale carențe în depunerea sărurilor de calciu în oase, a pozițiilor asimetrice din timpul șederii în bancă, a purtării greșite a greutăților în mâini, la această varstă pot apărea cifozele, lordozele, spatele rotund etc., favorizate și de faptul că la vârsta de șapte ani fibrele musculare sunt slab dezvoltate, iar țesutul muscular este bogat in apă; musculatura extensoare, de asemenea, se prezintă mai puțin dezvoltată în comparație cu cea flexoare, de unde și intenția copilului de a sta intr-o poziție ușor cifotică”. Sistemul articular se întărește, mai ales către vârsta de 8-9 ani, însă nu suficient, prezentând aspecte de instabilitate. Sistemul muscular se dezvoltă, ajungând la 27,2% din greutatea întregului corp, musculatura membrelor fiind mai slab dezvoltată decat cea a trunchiului. Se constată că marile funcții se dezvoltă concomitent cu aspectele somatice, organismul dovedind o capacitate de adaptare la efort din ce in ce mai bună. Viteza de circulație a sângelui este de trei ori mai mare, comparativ cu a adulților, arterele și capilarele fiind și ele mai mai largi. Frecvența cardiacă se situează in medie la 90 de pulsații pe minut. Datorită nivelului scăzut de dezvoltare a centrilor nervoși care reglează activitatea inimii, aceasta prezintă o instabilitate accentuată.

Funcția respiratorie este slab dezvoltată datorită insuficienței dezvoltări a plămânilor. Aceștia fiind înghesuiți intr-o cutie totacică mică, îngustă, turtită – toate acestea făcând ca în timpul eforturilor să crească amplitudinea mișcărilor respiratorii care se realizează, în general, prin deplasarea diafragmei. Frecvența respiratorie marchează 30 de respirații pe minut, apropiindu-se de 24 de respirații abia la vârsta de 12 ani. Perimetrul toracic marchează creșteri continue de la an la an, atât la baieți cât și la fete, elasticitatea toracelui prezentând valori mai ridicate la fete.

Fiecare an aduce modificări atât calitative cât și cantitative. Deci, procesul dezvoltării nu se desfășoara in linie dreaptă, uniform – regulat – ascendent, ci are un ritm mai lent de dezvoltare și altul mai rapid. Copilul nu mai are o vârstă cronologică, ci o vârstă biologică și una mintală, vârste la care adeseori nu corespund numarului de ani scurși de la data nașterii. Dezvoltarea psihică a copilului de 9-11 ani se realizează sub influența puternică a mediului complex creat prin intrarea în școală.

Trecerea la o acumulare sistematică a cunoștințelor, însușirea bazelor generale ale unor științe, contribuie la lărgirea orizontului mintal, dezvoltarea gândirii și schimbarea caracterului tuturor proceselor psihice. La începutul perioadei, gândirea elevilor are un pronunțat caracter intuitiv, treptat sub influența procesului de învățământ, pe măsură ce se înmulțesc senzațiile, percepțiile, reprezentările începe să se evidențieze și caracterul logic al acestora. Același fenomen se observă și în privința memoriei. De la memoria cu caracter predominant intuitiv, specifică elevului de 6-7 ani se trece la memoria logică. Capacitatea de prelucrare, reproducere, fixare și stocarea activă a acesteia se perfecționează prin repetări sistematice, în jurul vârstei de 9 ani. La această vârstă, așa numita memorie este în strânsă legătură cu cea vizuală. Școlarul începător are o slabă capacitate de autocontrol in timpul învățării. Imaginația este activă, orientată spre obiecte simple, concrete. Acum se dezvoltă imaginația reproductivă și cea creatoare. Dezvoltarea capacității senzoriale se concretizează în creșterea sensibilității, capacității vizuale, capacității de orientare în spațiu și a percepției în timp.

Viața afectivă a copilului de vârstă școlară capătă treptat o mai mare stabilitate și echilibru, acțiunile dictate de necesitate încep să fie înlocuite, treptat, cu cele provenite din plăcere, modificându-se și motivația activității. În aceasta perioadă, copilul întâmpină dificultăți în stăpânirea stărilor emoționale, în controlul gesturilor și acțiunilor, precum și în încadrarea lor în viața colectivului.

Având în vedere că la această vârstă, jocul ocupă un rol și un loc importanat în cadrul preocupării copilului, profesorul trebuie să fie preocupat de utilizarea acestuia ca mijloc de bază a educației fizice școlare. Conținutul său trebuie dirijat în favoarea dezvoltării și lărgirii relațiilor de grup, educării unor calități, formării unor deprinderi și obișnuințe de comportare morală, lărgirii sferei motivelor și trebuințelor elevilor. Perseverența, răbdarea, curajul, inițiativa, subordonarea intereselor individuale celor colective, modestia, respectarea regulilor stabilite în grup, trebie să fie principalele obiective față de care vor fi selecționate jocurile motrice. Pe lângă rolul lor în dezvoltarea armonioasă din punct de vedere fizic, exercițiile selectate trebuie să contribuie la dezvoltarea caracterului analitic al percepției, la dirijarea voită a observației și atenției, la dezvoltarea memoriei motrice.

Corect concepute și realizate, traseele aplicative și ștafetele pot contribui la dezvoltarea imaginației, a supleței gândirii, la îmbogățirea reprezentărilor și noțiunilor, la încurajarea independenței și inițiativei. Stăpânirea de sine, disciplina, voința, capacitatea de efort sunt slab dezvoltate la această vârstă dar, prin jocuri cu reguli și exigențe mai stricte, exerciții de front si formații, alergări de durată, se poate favoriza dezvoltarea acestora. Se va ține, deci, seama în organizarea lecției de educație fizică de o serie de factori obiectivi și subiectivi, legați de procesele de creștere și fenomenele morfo-funcționale și psihice ale școlarilor. În acest sens se impune acordarea unei atenții deosebite raportului dintre ritmul de creștere și volumul muscular, tulburărilor dintre echilibrul funcțional, structurii psihice instabile, preocupărilor variate cu valențele diferitelor interese, mobilității intelectuale, puterii de concentrare nervoasă și fizică ale elevilor.

2.1.1 Particularitățile somatice

Se constată o intensificare a procesului de osificare. Oasele prezintă în structura lor o cantitate apreciabilă de țesut cartilaginos, ceea ce determină o slabă rezistență a acestora la solicitări mai intense și chiar deformarea lor. Oasele bazinului, insuficient sudate, pot suferi modificări în cazul unor solicitări mai mari, aceasta manifestându-se în special la fete.

Sistemul articular înca mai prezintă instabilitate, întărirea lui manifestându-se mai ales către vârsta de 8—9 ani.

Sistemul muscular se dezvoltă mai mult, ajungând la 27,2% din greutatea corpului. Organele interne se dezvoltă în concordanță cu creșterea generală a organismului. Spre

exemplu: creierul la 7 ani se apropie pe plan histologic de maturizare, având o greutate de circa 1200 gr.

În perioada 6—10 ani se constată o creștere semnificativă a taliei și greutății corporale, atât la fete cât și la băieți. În cei 4 ani talia crește la băieți cu 17,34 cm (14,31%), iar la fete cu 18,78 cm (15,61%), aceasta datorându-se în special creșterii segmentelor inferioare. Greutatea corporală crește cu 8,98 kg (39,31%) la băieți și cu 9,98 kg (45,24%) la fete.

2.1.2 Particularitățile funcționale

La această vârstă marile funcțiuni se dezvoltă concomitent cu aspectele somatice, ceea ce asigura o capacitate de adaptare la efort din ce în ce mai bună. Nu același lucru putem spune despre amplitudinea respirației, care este mai mică, inspirația și expirația fiind superficiale, din cauza îngustimii căilor respiratorii și a toracelui, precum și a musculaturii intercostale insuficient dezvoltate. Frecvența cardiaca la această vârstă este crescută, iar tensiunea arterială scăzută. Spre sfârșitul perioadei respective apar modificări în sistemul endocrin și nervos. Se constată de asemeni o mare receptivitate și ușurință în formarea deprinderilor motrice datorită proceselor de excitație ce predomină în raport cu cele de inhibiție. Capacitatea de efort cardio-vascular este mai crescută la băieți decât la fete.

2.1.3 Particularitățile psihice

Dezvoltarea psihică începe să se afirme prin aprofundarea gândirii și prin evoluția proceselor psihice (memoria, percepția, atenția). Gândirea are un pronunțat caracter intuitiv. Pe masură ce se înmulțesc senzațiile, percepțiile și reprezentările, gândirea începe să capete un caracter logic.

Același fenomen se remarcă și la memorie. Se trece de la memoria intuitivă, ce predomină la vârsta de 6—7 ani, la memoria logică – datorită influenței procesului de învățământ. Capacitatea de prelucrare, reproducere, fixare și stocare activă a memoriei se perfecționează prin repetări sistematice, in jurul vârstei de 9 ani. La această vărstă memoria motrică este în strânsă legătură cu memoria vizuală.

Imaginația este simplă, orientată spre obiecte simple, concrete. Se dezvoltă imaginația reproductivă și cea creatoare.

Dezvoltarea capacității senzoriale se concretizează în creșterea sensibilității, capacității de orientare în spațiu și a percepției timpului. În jurul vârstei de 8 ani se manifestă dezvoltarea capacității de a observa.

Viața afectivă la această vârstă începe să se concretizeze prin stabilitate și echilibru. Apare motivația. Către vârsta de 9 ani crește ponderea elementului conștient, voluntar, determinând mărirea randamentului activității depuse de elevi.

De la vârsta de 8 ani devine evidentă corelația dintre interesele copilului și capacitățile și aptitudinile sale.

2.1.4 Particularitățile motrice

În perioada ciclului primar se pune accent pe formarea corecta a priceperilor și deprinderilor motrice de bază, cu caracter aplicativ și specific diferitor ramuri de sport și chiar pe posibilitatea pregătirii sistematice pentru sportul de performanță, tocmai datorită fenomenului de “accelerație” ce se constată la această vârstă.

Enumerăm câteva dintre particularitățile calităților motrice ale elevilor de 6—10 ani:

►forța — la clasele I a și a II-a nu este prea mare, aceasta fiind condiționată de masa musculară, capacitatea de concentrare a proceselor nervoase fundamentale (excitația și inhibiția), calitatea organelor de sprijin și ligamentare etc. De la 7—8 ani crește treptat forța tuturor grupelor musculare și în special a extensorilor membrelor inferioare, flexorilor plantori și reducsorilor trunchiului. La nivelul membrelor superioare forța flexorilor este mai mare decât a extensorilor. Forța mâinii este neînsemnată la baieții de 9—10 ani și la fetele de 8—9 ani, iar diferența dintre băieți și fete este nesemnificativă. Forța explozivă a membrelor inferioare se îmbunătățește treptat, cea mai mare semnalizându-se la băieții de 9 ani și fetele de 8 ani, evoluția forței la fete fiind mai atenuată. Diferențele dintre fete și băieți sunt foarte mici. La această vârstp crește capacitatea de forța mai mult la mușchii extensori decât la cei flexori. Organismul fiind încă fraged, se interzice dezvoltarea forței dinamice la nivelul membrelor superioare și inferioare, precum și a forței musculaturii abdominale.

►viteza — vârsta la care se poate dezvolta viteza este încă contradictorie. Unii autori susțin că cea mai adecvată perioadă pentru dezvoltarea ei este între 6—15 ani, alții, dimpotrivă, consideră că la vârsta școlară mică se constată o capacitate redusă de manifestare a vitezei de reacție și de atenție.

La vârsta de 9—10 ani se îmbunătățește perioada latentă a reactiei motrice, cea mai scurtă perioadă latentă constatându-se la mișcarea mâinilor, iar cea mai lungă la mișcările de trunchi. Viteza mișcării singulare crește ușor, diferențele dintre flexori și extensori fiind nesemnificative. Viteza de alergare pe distanțe mici (30 m) se îmbunătățește spre vârsta de 10 ani. Capacitatea de a executa mișcări de viteză-forță crește treptat și lent. Detenta crește anual în medie cu 2 cm la băieți, iar la fete mai puțin. La această vârstă se poate dezvolta cu precădere viteza de reacție motrică și viteza de execuție.

►rezistența — datorită particularităților de vârstă specifice școlarului mic (volum mare al inimii și greutate corporală mică) se poate dezvolta un efort de rezistență, cu o dozare corectă.

Cercetările din domeniu ne-au demonstrat că elevii de vârstă mică pot susține eforturi mari:

-băieții și fetele de 8—9 ani — până la 10 minute;

-băieții de 10—11 ani — până la 15 minute;

-fetele de 10—11 ani — până la 12 minute.

Capacitatea de rezistență cardiovasculară este în creștere gradată, constatându-se o superioritate a băieților față de fete. Rezistența statică, în special a mușchilor extensori ai coloanei vertebrale, este relativ mică. Oboseala se instalează rapid (datorită inhibiției de protecție) în cazul efectuării unor eforturi statice de lungă durată. În dezvoltarea rezistenței la această vârstă trebuie să se facă o dozare corectă a efortului să se aplice progresiv, în funcție de posibilitățile organismului elevilor.

2.2. EXERCIȚIUL FIZIC – MIJLOC AL EDUCAȚIEI FIZICE

2.2.1 Conceptul de educație fizică

În educația fízică, exercițiul fizic se constituie în mijloc specific de bază. Exercițiile fizice sunt modelele operaționale cele mai frecvente cu care se lucrează, se operează pentru realizarea obiectivelor educației fizice la diferitele sale niveluri. Ele structurează intr-o îmbinare optimă influiențele instructiv-educative programate de conducătorul activității.

Prin exercițiu se înțelege – repetarea sistematică și conștientă a unei acțiuni în scopul formării sau perfecționării unei priceperi sau deprinderi. Repetarea exercițiului fizic într-un mod științific este condiția fundamentală pentu obținerea eficienței optime pe linia îndeplinirii obiectivelor educației fizice, că atare, repetarea respectivă trebuie însoțită de reguli metodologice riguroase în funcție de scopurile propuse.

În această idee putem sublinia că exercițiul fizic este o acțiune motrică, concepută, programată și executată în scopul realizării obiectivelor specifice educației fizice sportive (dezvoltarea armonioasă, dezvoltarea aptitudinilor psihomotrice, însușirea deprinderilor motrice și formarea priceperilor și obișnuințelor de mișcare).

Exercițiile fizice se caracterizează prin: conținut și formă.

Conținutul exercițiului fizic

Exercițiul fizic, repetat conștient și sistematic are efecte pe toate planurile personalității umane, nu numai în planurile biologic și motric. Conținutul exercițiului fizic primește două interpretări:

-totalitatea elementelor, mișcări globale sau segmentare care il compun;

-influențele asupra organismului, influențe usor de determinat dacă se au în vedere următoarele:

•să se țină seama că efectele se obțin doar în timp, nu de azi pe mâine;

•să se respecte particularitățile colecțivelor de subiecți și în consecința

prevederile unor documente oficiale (programe, instrucțiuni, etc.);

•să se urmareasca toate obiectivele educației fizice, adică polivalența exercițiilor fizice în scopul realizării obiectivelor specifice.

Elementele care reprezintă esența conținutului exercițiului fizic sunt următoarele:

-efortul fizic solicitat de actul motric respectiv, care poate foarte bine să fie apreciat prin cele trei elemente specifice (volum, intensitate și complexitate) sau “parametrii” efortului fizic;

-mișcările corpului sau ale segmentelor acestuia care sunt subordonate scopurilor urmărite și sunt condiționate de prevederi regulamentare naționale sau internaționale;

-efortul psihic depus pentru efectuarea actelor sau acțiunilor motrice respective. Nu poate exista efort fizic fără implicarea și a unor elemente de efort psihic. Nu se poate contracta nici un mușchi fără participare psihică, fără participarea scoarței cerebrale.

Forma exercițiului fizic .

Forma exercițiului fizic este modul particular în care se succed mișcările componente ale fiecărui exercițiu, precum și legăturile ce se stabilesc între acestea de-a lungul efectuarii acțiunii motrice în cauză. Forma este, deci, aspectul exterior, observabil al unui exercițiu, al unei mișcări. În aprecierea formei exercițiului fizic trebuie să se țină seama de următorii factori:

– poziția corpului, față de un obiect sau aparat;

– directia mișcării;

– amplitudinea și relația dintre segmente;

– tempoul mișcării;

– ritmul mișcării;

– sistemul de dispunere în spațiul de practicare a exercițiului fizic, în funcție de

adversar sau de partener.

Sintetizând apreciem că exercițiul fizic are patru categorii de caracteristici:

– spațiale (poziții, direcții, amplitudine, distanță, etc.)

– temporale (ritm, tempo, durată)

– spațio-temporale (determinate de vitezele cu care se efectuează)

– dinamice (determinate de forțele interne și externe – care influențează

execuția).

Relația dintre conținutul și forma exercițiului fizic

Relația dintre cele două aspecte este de tip dialectic: conținutul are rol determinant, dar forma poate și trebuie să influențeze în mod activ conținutul. Deci, ele se influențează reciproc.

Menținerea unei forme depășite, învechite în contradicție cu noul conținut este un aspect pe care specialiștii îl numesc formalism.

2.2.2. Scurt istoric al exercițiilor fizice

Înțelegerea fenomenului de practicare a exercițiilor fizice este condiționată de cunoașterea evoluției concepțiilor și organizării educației fîzice și sportului, întâlnite sub diferite tipuri, în toate etapele de dezvoltare a societății umane.

Deosebit de complex, și cu profunde implicații în dezvoltarea ființei umane, fenomenul practicării exercițiilor fizice își regăsește prezența la începutul istoriei omenirii. Diferite forme de activitate motrică efectuate în scopul producerii unor bunuri sau a apărării, prin care se asigura supraviețuirea (vânătoare, pescuit, lupte de diferite tipuri etc.) și-au pierdut treptat acest caracter, desprinzându-se ca mijloace de pregâtire a tineretului pentru viață. Astfel, adulții au folosit în scop educativ anumite secvențe de muncă (alergare, aruncare, înot etc), sub formă de întrecere, secvențe care, în decursul anilor, s-au constituit ca modalități de educare fizică, ajungând până la formele sofisticate de astăzi.

Cronicile istorice consemnează particularități ale exercitiilor fizice în funcție de condițiile geografice în care trăiau populațiile respective. Astfel, populațiile insulare practicau mai ales exerciții de înot, scufundare și de vâslit. Popnlațiile care trăiau în condiții de șes sau de munte erau renumite pentru calitățile lor de alergători, dar și de aruncători la țintă. Interesante sunt și descrierile diferitelor tipuri de jocuri care au ca subiect acțiuni motrice de tipul celor enunțate anterior.

Odată cu dezvoltarea societății omenești și a diferitelor tipuri de exerciții fizice, precum și a asocierii lor cu anumite scopuri pe care le urmăreau: utilitare, educative, ludice, omul a simțit nevoia asigurării transmiterii, din generație în generație, a acestei experiențe.

Concepții privind practicarea exercițiilor fizice în Antichitate

Antichitatea este cea care marchează un important moment în dezvoltarea fenomenului de practicare a exercițiilor fizice, precum și a consemnării primelor cugetări pe această temă. Recunoscându-li-se contribuția pe care și-o aduceau la desăvârșirea pregătirii tinerilor pentru viață, exercițiile fizice au fost descrise ca importante mijloace ale educației. În "Vedele", "cartea sfântă" a hindușilor, cea mai veche dovadă a culturii indiene, datând din mileniul IV î.Ch. și constând dintr-o serie de poeme scrise în limba sanscrită, se fac referiri la exercițiile fizice care trebuiau practicate în vederea atingerii idealurilor religioase și sociale.

După două milenii, ca urmare a modificărilor din structura socială a Indiei, exercițiile fizice, ca de altfel întreg accesul la cultură, devine apanajul castelor conducătoare, a brahmanilor. în lucrarea intitulată "Legile lui Manu", care conținea regulile conform cărora aceștia își desfășurau viața, sunt prevăzute exerciții de înot și exerciții de respirație.

La chinezi educația era rezervată nobililor. Prin ea se urmărea dezvoltarea tuturor laturilor personalității, de aceea, exercițiile fizice, reprezentate mai ales de cele cu caracter utilitar și de luptă (trasul cu arcul, conducerea carului, lupta cu pumnii, cu sabia, aruncarea cu piatra), ocupau un loc important în pregătirea tinerilor. Alături de aceste forme de activități motrice, mai erau practicate dansurile cu caracter religios. Primul sistem chinez de exerciții fizice datează din anul 2698 î.Ch. . El aparține medicului Kong-Fu și era constituit dintr-o serie de mișcări fizice însoțite de mișcări de respirație.

Conceptul de armonie a caracterizat statul atenian și era exprimat în idealul "kalos kai agatos" (om frumos și bun). Platon, în lucrările sale "Legile" și "Republica", a contribuit decisiv la fundamentarea teoretică a acestei concepții. El pune bazele abordării științifice a practicării exercițiilor fizice, înglobând termenilor de gimnastică și alimentație, băile și masajul. De asemenea, el studiază aspecte de fîziologia și psihologia mișcării, ridicând gimnastica la rang de știință. Tot el a accentuat faptul că mai întâi trebuie cultivat spiritul și, apoi, corpul.

Un alt mare gânditor al Greciei Antice, Aristotel, în lucrările sale pleda pentru includerea gininasticii în educația tinerilor, alături de gramatică, muzică și desen. El atrăgea atenția că lipsa echilibrului între educația fizică și educația intelectuală se repercutează negativ asupra creșterii și dezvoltării copilului. Totodată recomanda practicarea exercițiilor fizice în mod gradat, ținându-se cont de particularitățile de vârstă.

Abordarea exercițiilor fizice în Grecia Antică se va face și din perspectivâ militară, această concepție dezvoltându-se în Sparta, unde practicarea exercițiilor fizice se realiza în scopul dezvoltării capacității motrice a tinerilor, în vederea transformării lor în soldați ai armatei spartane. Latura spirituală a educației era neglijată, și implicit aportul pe acest plan al exercițiilor fizice.

Cel mai bine reprezentată, din punct de vedere a scrierilor existente, este concepția igienică privind practicarea exercițiilor fîzice. Ea este prezentată în lucrările unor filosofi și medici care au subliniat legătura dintre acest tip de exerciții și sănătate.

Esculap, în lucrările sale de medicină, recomanda exercițiile fizice, băile, masajul și regimul alimentar pentru menținerea unei stări optime de sănătate.

Herodicos din Selimbra este considerat a fi "părintele" gimnasticii terapeutice grecești, fîind primul care a stabilit regulile de practicare a gimnasticii igienice și terapeutice.

Deși nu s-a ocupat în mod special de gimnastică, Hipocrat (460-377 î.Ch.), recomanda exerciții fizice și regim alimentar în tratarea unor afecțiuni.

Dintre cărțile pe care le-a scris Galen (138-211 î.Ch.), trei (Higieinon logoi, Trasybul, Manual despre jocuri cu mingea) au ca subiect exercițiile fizice. El face aprecieri deosebit de interesante privind relațiile dintre gimnastică și medicină. Gimnastica era considerată a fi un mijloc de menținere a sănătății, deci parte componentă a igienei, și prin urmare aparținând medicinii.

Filostrat (176-249 d.Ch.), în lucrarea sa "De arte gymnastica", considera că practicarea gimnasticii presupune o strânsă legătură între fiziologie, igienă și pedotribie, fundamentarea realizând-o atât medicina, cât și pedagogia.

Un alt medic al secolului al II-lea d.Ch., Antylos continuă perfecționarea sistemului de cunoștințe privind gimnastica terapeutică.

Theon din Alexandria, a scris "Enciclopedia ginmasticii" (16 volume) din care astăzi se păstrează doar câteva fragmente. El a realizat o tipologie a exercițiilor fîzice în funcție de caracterul lor și de influența asupra organismului, precum și o teorie a masajului.

O deosebit de sugestivă concluzie a concepțiilor promovate de antichitatea este sintetizată de poetul latin Juvenal: "Optandum est ut sit, mens sana in corpore sano" (Este de dorit ca o minte sănătoasă să fie într-un corp sănătos).

Trecerea în revistă a ideilor promovate în antichitate de medici și filosofi scoate în evidențâ încercările acestora de a argumenta științific relația dintre exercițiile fizice și alimentație, somn, odihnă.

Concepții privind practicarea exercițiilor fizice în Evul Mediu

Unii conducători ai bisericii creștine, de exemplu Tortulian (160-220), considerau că: "palestrica diaboli negotium" (exercițiile fizice sunt o operă a diavolului). Această idee, și altele asemănătoare, au determinat renunțarea la nobilele idealuri promovate de antichitatea greacă, locul exercițiilor fizice, al întrecerilor sportive, fiind luat de ritualurile religioase. Evul Mediu a fost dominat de două curente filosofice care au influențat nefavorabil practicarea exercițiilor fîzice.

Primul aparține creștinismului, care în forma sa primară a pus accentul pe dezvoltarea spiritului, corpul fiind neglijat. Acest mod de gândire a dus la ascetism, punând accentul pe "viața de apoi".

A doua influență vine din partea celor care considerau că achiziționarea de cunoștințe este lucrul cel mai important. Atitudinea este cunoscută sub numele de scolastică și era promovată mai ales în mănăstiri. În timp ce asceții subliniau importanța sufletului, adepții scolasticii puneau accent pe minte, glorificând intelectul și degradând corpul.

Pot fi amintiți însă și o serie de factori favorizanți, mai ales de natură practică, oglindiți, pe de-o parte de educația cavalerilor, și pe de altă parte, de apariția și dezvoltarea unor jocuri cu caracter popular ca:

• “jeu de paume”- mingea bătută cu palma, joc foarte raspândit in Franța, despre care Erasmus (umanist renascentist olandez) afirma că: “Nimic nu pune in funcțiune mai bine toate parțile corpului decât mingea bătută cu palma”;
• la inceputul sec. al XVI-lea, se inventează racheta – jocul cu mingea desfasurandu-se acum în săli. Jocul acesta a devenit în exclusivitate nobiliar. Prin introducerea unei sfori întreparticipanți, iar apoi a unei plase, s-a născut tenisul;
• alt joc specific Evului Mediu a fost “Gioco Della Palla”, jucat cu o minge mare (36 cm diametru și 1 kg greutate) lovită cu brațul într-un manșon terminat cu o scândură;
• fotbalul European s-a născut din vechiul “la soule”, care implica lovirea unei mingii mari (inițial cu mâna, iar apoi cu piciorul) și trecerea ei printre doi pari sau două sulițe care au devenit porți;
• din jocul cu bastonul încovoiat “la crosse”, cunoscut de prin sec. al XI-lea, s-au născut golful, hocheiul pe gheață, crichetul, biliardul.

Educația cavalerilor includea o serie de exerciții fîzice ce aveau ca primă destinație pregătirea militară și realizarea unor obiective morale. Aceste exercitii erau comprimate în “Cele șapte virtuți cavalerești”(Septem probitates): ► călăria;
►înotul;
►mânuirea armelor;

►lupta;
►aruncarea;
►turnirul;
►arta comportării la curte.

În acest context, s-a manifestat preocuparea privind diversificarea formelor de practicare a exercițiilor fizice.

În țara noastră forme deosebit de variate și dinamice de manifestare a exercițiilor fizice le-au constituit jocurile copiilor și dansurile. Jocurile conțineau elemente din gimnastică și atletism, putând fi împărțite astfel : • jocuri de alergare;

• jocuri de sărituri;
• jocuri de aruncare;
• jocuri de îndemânare;
• jocuri de iarnă;
• întreceri de trântă.

Începuturile educației fizice și sportului în școală

Prima atestare documentară aparține domnitorului fanariot Alexandru Ipsilante. Acesta a emis în anul 1776, în Muntenia un hristov prin care a adus reglementări importante privind învățământul.

Se impunea ca:

• “după dejun, elevii fiecărei clase, cu supraveghetorul sau pedagogul lor, să facă gimnastică pentru exercițiu, timp de o ora”;

• “duminica, în zilele de sarbătoari și în zilele săptămânii, elevii să iasă o data pe săptămână sau de două ori, cu supraveghetorul lor și profesorul, în unele locuri din apropiere, pentru exerciții corporale”.

GHEORGHE MOCEANU (1831-1909) – considerat părintele educației fizice școlare din țara noastră – a fost un militant activ pentru introducerea educației fizice în școli. Timp de mai bine de treizeci de ani și-a dedicat energia organizării și conducerii activității de educație fizică din sistemul școlar și militar, dar și în înființarea unor societăți sportive și în formarea instructorilor și profesorilor de specialitate.

SPIRU HARET (1851-1912) – poate fi considerat principalul organizator al educației fizice școlare. În cei aproape zece ani (1879-1899, 1901-1904, 1907-1910) cât a funcționat ca ministru al “Instrucțiunii Publice”, a reorganizat tot sistemul de învățământ, acordand o mare atenție îmbunătățirii conținutului predării gimnasticii. A oficializat obligativitatea acesteia în școală, cu o ora pe săptămână pentru fiecare clasă și a separat educația fizică de instrucția militară. Odată cu instalarea sa la conducerea ministerului, a stabilit comisii speciale pentru realizarea programelor de gimnastică în școlile primare, secundare și normale.

2.2.3Clasificarea exercițiilor fizice

Clasificarea exercițiilor fizice este practic nelimitată, taxonomia (știința legilor clasificării) oferind numeroase criterii de efectuare. Totuși, o serie de criterii de clasificare primează, ele fiind citate în majoritatea lucrărilor de specialitate, astfel:

► după ponderea asupra dezvoltării unor segmente ale corpului, distingem exerciții pentru:

•gât-cap;

•trunchi;

•membre superioare;

•membre inferioare;

•etc;

► după ponderea asupra dezvoltării unor grupe musculare, avem:

•exerciții pentru extensorii antebrațului;

•pentru flexori coapsei;

•pentru drepții abdominali;

•etc;

► după raportul cu materialul utilizat, deosebim:

•exerciții libere;

•exerciții cu obiecte;

•exerciții cu aparate;

► după poziția față de aparat, pot fi:

•exerciții cu aparate;

•exerciții pe aparate;

•exerciții la aparate;

► după caracterul succesiunii mișcărilor, distingem:

•exerciții ciclice – în care o fază a mișcării o determină pe următoarea (ex.: mersul alergarea, vâslitul, pedalatul, etc,);

•exercițiile aciclice – procedeele tehnice din jocurile sportive, săriturile de la platformă, etc.;

•exercițiile combinate – săriturile din atletism, aruncarea suliței, aruncarea ciocanului, etc.;

► după influiența asupra calităților motrice, se clasifică în:

•exerciții pentru dezvoltarea vitezei;

•exerciții pentru dezvoltarea forței;

•exerciții pentru dezvoltarea rezistenței;

•exerciții pentru dezvoltarea detentei;

•etc.;

► după natura contracțiilor musculare, avem:

•exerciții statice (izometrice) – în care nu se produc modificări ale lungimii mușchiului;

•exerciții dinamice (izotonice) – în care lungimea mușchiului se modifică. Acestea pot fi de învingere a rezistenței (concentrice sau miometrice) și de cedare în raport cu rezistența (excentrice sau polimetrice);

•exerciții mixte – cu eforturi combinate iyometrice și izotonice;

►după factorii antrenamentului cărora li se adresează în mod preponderent:

•exerciții pentru pregătirea fizică;

•exerciții pentru pregătirea tehnică;

•exerciții pentru pregătirea tactică;

•exerciții pentru pregătirea psihologică;

•etc.;

►după gradul de solicitare a organismului, se împart în:

•exerciții de intensitate mică;

•exerciții de intensitate medie;

•exerciții de intensitate submaximală;

•exerciții de intensitate maximală;

•exerciții de intensitate supramaximală (totală sau exhaustivă);

► după forțele care acționează, exercițiile fizice pot:

•exerciții pasive – produse de forțe externe corpului sau segmentelor acestuia;

•exerciții active – produse de forțele interne – contracția musculară;

•exerciții pasivo-active – produse de forțe combinate;

►după efectele pe care le produc, exercitiile fizice se clasifică în:

•exerciții specializate pentru dezvoltarea calităților motrice și pentru însușirea deprinderilor motrice;

•exerciții cu efect combinat – structuri motrice care, prin dozare specifică, contribuie concomitent la consolidarea deprinderii motrice și la dezvoltarea calităților motrice specifice.

2.2.4. Locul și importanța exercițiilor fizice în formarea personalitatii umane

Educația fizică este o componentă indispensabilă în formarea personalității. Importanța ei a fost evidențiată din cele mai vechi timpuri. Teoria și practica acesteia au cunoscut o evoluție ascendentă, fiind determinate de împrejurări și condiții istorico-sociale concrete. În societatea contemporană, în care datorită unor procese și fenomene ce țin de civilizația modernă (creșterea ponderii tehnicii, mecanizării și cibernetizării în procesul de producție și în viața cotidiană; accentuarea și intensificarea ritmului vieții cotidiene etc.) și care duc la suprasolicitarea sistematică a sistemului nervos, a psihicului și a sferei afectiv-emoționale, rolul educației fizice crește în mod considerabil. În zilele noastre, educația fizică nu reprezintă doar un mijloc de recreere dupa o activitate intelectuală mai intensă; ea are menirea de a contribui la dezvoltarea armonioasă a persoanei, prin asigurarea unui echilibru funcțional între componentele acesteia și în primul rând între cea fizică și cea psihică.

Educația fizică nu se realizează paralel și independent de celelalte componente ale educației, ci dimpotrivă, ca parte componentă a unui sistem, ea acționează concomitent cu celelalte laturi asupra dezvoltării integrale a individului. De altfel, atât știintele biologice cât si cele socio-umane evidențiază unitatea ființei umane. În concordanță cu acest principiu (al unității ființei umane), educația fizică nu urmărește doar dezvoltarea fizică, ea cuprinde un ansamblu de acțiuni care contribuie la dezvoltarea personalității elevului prin potențarea calităților psihofizice ale acestuia și prin asigurarea unui echilibru între ele.

Acțiunea educației fizice se răsfrânge asupra tuturor laturilor educației, contribuind la dezvoltarea funcțională a sistemului nervos, astfel asigurând condițiile optime desfășurării cu succes a activității intelectuale.

Frumusețea mișcărilor și ritmul desfășurării includ multiple valente estetice. Organizarea și desfășurarea jocurilor și exercițiilor fizice are multiple efecte asupra educării conștiinței și conduitei morale, formării trăsăturilor pozitive de voință și caracter. Totodată, formarea și perfecționarea calităților și deprinderilor motrice (forța, viteza, rezistența, mobilitatea, suplețea) se va repercuta, prin transfer nespecific, asupra executării precise și coordonate a mișcărilor impuse de mânuirea uneltelor, aparatelor și mașinilor, contribuind astfel la realizarea sarcinilor educației profesionale.

Cunoașterea acestor intercorelații amplifică valoarea educației fizice care vizează transformări de natură fizică și psihică în concordanță cu idealul educațional, dezvoltarea integral-vocațională a personalității.

Dezvoltarea din punct de vedere psihic și formarea personalității

Educația fizică contribuie într-o măsură considerabilă la dezvoltarea proceselor psihice, a componentelor personalității, precum și la pregătirea elevilor pentru autoeducație fizică.

Dezvoltarea proceselor psihice

Prin practicarea exercițiilor fizice și a jocurilor sportive se dezvoltă toate procesele psihice (cognitive, afective, volitive). Referitor la procesele cognitive, educația fizică are efecte benefice, îndeosebi asupra dezvoltării percepțiilor complexe (spațiale, de mișcare, chinestezice, temporare ș.a.). Necesitatea aprecierii juste a distanței în diferite jocuri sportive, a adâncimii și deplasării favorizează perfecționarea calităților acestor percepții. Multe din secvențele unei acțiuni sportive presupun o apreciere corectă a timpului, contribuind la perfecționarea simțului timpului. În jocurile și exercițiile fizice este intens solicitată și gândirea. Găsirea cât mai rapidă și promptă a soluției, rezolvarea unei probleme tactice presupun operații ale gândirii – analiza, sinteza, compararea tuturor factorilor și împrejurărilor pentru a depista și alege varianta cea mai bună. Descoperirea soluției optime într-o situație concretă depinde și de calitățile gândirii, cum ar fi rapiditatea, suplețea, independența, creativitatea etc. Toate aceste calități se dezvoltă și se perfecționează prin exerciții și jocuri sportive.

Educația fizică favorizează prin excelență apariția stărilor afective pozitive:

– emoții și sentimente estetice generate de armonia și frumusețea mișcărilor, de ambianța în care se desfășoară activitatea;

– bucuria, satisfacția, neliniștea, teama provocate de reușita unor exerciții, de pregătirea pentru unele competiții.

Rezultă că prin educația fizică se îmbogățește și se nuanțează viața afectivă, fapt ce îsi pune amprenta asupra întregii personalități umane, toate aceste trăiri afective acționând ca mobiluri interne cu funcție energizantă și stimulatoare asupra conduitei umane în ansamblul său.

Un rol important îl exercită jocurile și exercițiile fizice în educarea voinței și a calităților ei. Sportul în general ofera cadrul propice educării unor calități cum ar fi: curajul, dârzenia, perseverența, hotărârea, stăpânirea de sine, spiritul de disciplină și ordine, consecvența, etc. necesare în orice activitate.

Dezvoltarea componentelor personalității

Educația fizică contribuie la dezvoltarea tuturor componentelor personalității (temperament, aptitudini, caracter ș.a.). Temperamentul (componenta dinamico-energetică a personalității) se exprimă prin rapiditatea sau încetineala apariției și desfășurării proceselor psihice, prin intensitatea cu care se manifestă, toate acestea oglindindu-se în mișcări, mimică, limbaj, rezistență la efort, reacții emoționale etc.

Prin educația temperamentului se urmarește cultivarea la cele patru tipuri fundamentale (coleric, sangvin, flegmatic, melancolic) a acelor trasături care se manifestă într-o masură mai mică, dar sunt necesare pentru formarea personalității în ansamblul său. În acest sens, acțiunea educativă va fi orientată în sensul consolidării stapânirii de sine și echilibrului afectiv la coleric, a accelerării reacțiilor și mișcărilor la flegmatic, a fortificării energiei și creșterii independenței la melancolic. Respectarea regulilor, ordinea și disciplina arăta M. Epuran, îi impun colericului mai multă reținere și echilibrare în reacțiile și manifestările sale; rapiditatea cu care trebuie să execute mișcările și deplasările în joc îl obligă pe flegmatic la o mai mare mobilitate, scotându-l din inerția sa; greutatea în executarea exercițiilor îl determină pe melancolic să-si mobilizeze întreaga energie, câstigând totodată și independență mai mare.

Prin conținutul și modul de desfășurare, exercițiile fizice și sportul contribuie la formarea și stabilizarea trăsăturilor de caracter. Astfel, efectuarea sistematică a exercițiilor, conform regulilor impuse, educă perseverența, tenacitatea, simțul ordinii. Competițiile sportive formează spiritul de echitate, respectul față de partener (adversar), sentimentul de prietenie etc.

Prin rezultatele obținute, sportul favorizează formarea spiritului de inițiativă, capacităților organizatorice, a dorinței de autodepășire. Pot apărea și atitudini morale negative -egoismul, individualismul, îngâmfarea, vedetismul ș.a. Apariția acestora poate fi prevenită prin masuri educative inițiate și conduse de către profesorul de educație fizică și sport.

Educația fizică contribuie și la dezvoltarea aptitudinilor. Rolul ei pe această linie constă atât în consolidarea aptitudinilor generale manifestate prin calitățile unor procese psihice precum: rapiditatea gândirii, concentrarea atenției, spiritul de observație etc. cât și în actualizarea predispozițiilor naturale și formarea propriu-zisă a aptitudinilor psihomotorii.

2.2.5 Valențele – instructiv-educative ale exerciților fizice

Educația este un fenomen social, un proces de formare a omului pentru integrarea sa activă în societate și întotdeauna are aceeași finalitate ce vizează realizarea funcției de formare/dezvoltare permanentă a personalității umane.

Influențele educative intervin în viața omului fie în mod organizat în conformitate cu anumite norme generale și pedagogice, fie spontan, întâmplător, neoficial. Ansamblul acestor acțiuni și influențe pedagogice desfășurate în cadrul activității de formare/dezvoltare a personalității umane, în mod organizat într-un cadru instituționalizat sau în mod spontan, întâmplător, neoficial, sunt reunite sub denumirea de formele educației. În funcție de nivelul de organizare și de oficializare a formelor de educație, se delimitează trei categorii: la nivel

instituțional avem educația formală (oficială) și nonformală (extrașcolară), iar la nivel noninstituțional educația informală (spontană). Între cele trei forme ale educației integrale există interelații, interferențe și interdependențe. Relația de complementaritare este pusă în evidență prin faptul că fiecare dintre ele poate contribui în mod specific la formarea personalității tinerilor, educația nonformală „constituind o punte între cunoștințele asimilate în lecții și informațiile asimilate informal” (1). Cercetări pedagogice au relevat faptul că ceea ce câștigă tinerii prin activitățile formale în plan cognitiv și atitudinal se repercutează asupra vieții din afara mediului școlar, în sensul că unele „interese deșteptate de procesul de învățământ își găsesc satisfacția în cadrul extrașcolar” (Ștefan, p. 25). Împărtășim afirmația pedagogului Stanciu Stoian, care aprecia că „instituția școlii și mediul extrașcolar trebuie să fie încontinuu privite în interdependența dintre ele” (apud M. Ștefan, p. 25).

Deși educația formală este și va rămâne fundamentală pentru formarea și dezvoltarea personalității tinerilor, ea nu epuizează sfera achizițiilor formative. Asupra lor acționează și alte influențe educative, nonformale/informale concordante sau discordante cu cele primite în școală. Unele dintre acestea provin din mediul social și cadrul de viață în care se dezvoltă tinerii, iar altele sunt exercitate de anumite categorii de instituții social-educative, precum mass-media, internetul ș.a.

Educația fizică a tinerei generații constituie unul din elementele de bază ale sistemului educațional. Ea contribuie la pregătirea unui tineret capabil, sănătos și puternic pentru a se integra în societate, pentru a se adapta și a se readapta la schimbările continue ale acesteia. În școală tinerii trebuie să dobândească deprinderi de practicare a exercițiilor fizice, să-și formeze atitudini pozitive față de activitatea fizică, să înțeleagă importanța activităților motrice pentru sănătate, pentru dezvoltarea fizică și a personalității și necesitatea practicării lor pe toată durata vieții. Fenomenul de practicare a exercițiilor fizice în regim nonformal se prezintă ca un complex de activități foarte variate și „aparent eterogene”. În acest sens, putem vorbi despre activități practicate în ansambluri și cercuri sportive, sub forma sporturilor individuale sau de echipă, a excursiilor, taberelor, desfășurarea unor activități ludice și agonistice cu caracter recreativ în cadrul timpului liber, gimnastica de întreținere și terapeutică, sportul pentru toți.

Toate activitățile desfășurate de instituții educative, cum ar fi: școala, mass-media, alte grupuri comunitare, organizații guvernamentale, altele decât școala, organizații nonguvernamentale de instruire și de petrecere a timpului liber (sportive, artistice, de agrement), alte instituții care au ca misiune conexă educația și cultura se reunesc în sintagma activități nonformale. În cadrul instituțiilor de învățământ acestea sunt activități extradidactice, opționale sau facultative și sunt conduse de cadre didactice. În organizațiile independente de sistemul deînvățământ, dar ale căror obiective educaționale coincid cu cele ale școlii/ universității, activitățile sunt dirijate de personal calificat în diferite domenii de activitate, uneori având și pregătire didactică.

Activitățile de educație fizică nonformale sunt importante prin obiectivele ce trebuie îndeplinite, prin modul în care se desfășoară și prin accentul pus pe valoarea formativă a conținutului instruirii. Acest tip de activitate educativă reprezintă un spațiu formativ aplicativ care permite transferul și aplicabilitatea competențelor – cunoștințe și abilități, valori și atitudini dobândite prin educație formală. Prin formele lor specifice, aceste activități dezvoltă gândirea critică, stimulează implicarea tinerei generații în respectarea și asumarea responsabilităților sociale, realizându-se astfel o simbioză lucrativă între componenta cognitivă socioemoțională, motivațională intrinsecă și cea comportamentală.

Trăsăturile și funcțiile activităților nonformale de educație fizică

Activitățile de educație fizică desfășurate în context nonformal au drept note definitorii spontaneitatea, atractivitatea, libertatea, constituind o modalitate plăcută de relaxare și divertisment pentru practicanți. Ele căștigă noi valențe în sensul combaterii efectelor nedorite ale vieții moderne, precum sedentarismul, stresul, supraalimentația și surmenajul. Valorificarea exercițiului fizic într-un cadru educațional nonformal, sub formă de activități sportive practicate sistematic și regulat, își propune să satisfacă atât nevoia dezvoltării psihofizice, a întrețineriicorporale, cât și pe cea de relaxare, odihnă și varietate. Cu privire la obiectivele pe care le îndeplinesc aceste activități nonformale, reținem prin importanța lor următoarele: crearea situațiilor de odihnă activă, recreere, susținerea motivației pentru mișcare, controlul emoțiilor, reducerea stresului, planificarea și organizarea activităților profesionale și a timpului liber,eficiența învățării, stimularea creativității, dar și a interesului pentru practicarea în mod sistematic și regulat a exercițiului fizic, creșterea încrederii în forțele proprii. În sinteză, putem afirma că activitățile de educație fizică desfășurate într-un cadru nonformal oferă un set de experiențe sociale necesare, utile pentru fiecare copil, tânăr, adult. Practicanții vor avea capacitatea să cunoască și să recunoască valorile stabile ale societății, modelele de comportare și, pe baza acestora, să se integreze în normele/cerințele acesteia, să-și dezvolte structurile volitive ale personalității prin exerciții de voință în condiții de competitivitate, să-și manifeste spiritul de fair-play în relații interpersonale, în instituțiile și organismele societății civile. Ei trebuie să devină capabili să identifice și să-și dezvolte propriile atitudini și valori asociate unei vieți sănătoase.

Concluzionând, putem afirma că prin educație fizică putem să contribuim la cunoașterea și însușirea unor modalități diverse de organizare și petrecere a timpului liber; la identificarea și cultivarea în rândul tinerilor a unor corespondențe optime între interese, aptitudini, talente, dar și la găsirea posibilităților de exersare și dezvoltare a acestora.

Trăsături specifice funcții

► Caracter preferențial, opțional, facultativ

► Sunt mai puțin reglementate

► Fac apel la spontaneitatea și inițiativa practicanților

► Asigură o învățare implicit, practică, transdisciplinară

► Au caracterul unor activități de grup

►Au un grad mai ridicat de autenticitate decât cele formale

► De loisir

► Social-integrativă

► Formativă

► Vocațională

► Recuperatorie

CAPITOLUL III

ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA EVNIMENTULUI

3.1. Scopul ,sarcinile, obiectivele și ipotezele de cercetare

3.1.1. Scopul cercetării

Scopul acestei cercetări este de a realiza un studiu longitudinal privind eficiența exercițiului fizic asupra dezvoltării somatice, funcționale și motrice a elevilor de clasa a II-a și a III-a .

3.1.2. Sarcinile cercetării

Mi-am propus prin studiul experimental să rezolv urmatoarele sarcini:

stabilirea eșantionului de lucru;

stabilirea probelor de evaluare ;

stabilirea evaluărilor inițiale și finale;

stabilirea intervenției aplicative;

înregistrarea, prelucrarea și analiza datelor;

elaborarea concluziilor;

redactarea lucrării.

3.1.3. Obiectivele cercetării

Mi-am stabilit următoarele obiective:

►cunoașterea nivelului inițial de dezvoltare somatică, funcțională și motrică al elevilor;

►utilizarea unor exerciții cât mai variate;

►evaluarea progresului prin utilizarea mai multor probe.

3.1.4. Ipotezele cercetarii

Ipoteza specifică

În organizarea și desfășurarea studiului am pornit de la ipoteza: – dacă în lecțiile de educație fizică se folosesc zilnic exerciții de dezvoltare a calitatilor psihomotrice, atunci nivelul de dezvoltare somatică, funcțională și motrică al elevilor va crește.

Ipoteza nulă

Presupunem că indicii superiori de dezvoltare somatică, funcțională și motrică ai elevilor nu se datorează exercițiilor fizice folosite, ci unor factori aleatori.

3.2. Subiecții, locul și durata cercetării

Studiul s-a desfășurat în patru etape, pe două eșantioane de elevi din ciclul primar, cu un total de 99 de copii.

Grupul experimental a cuprins un număr de 52 elevi (21 fete / 31 băieți), fiind format din:

– 27 elevi (11 fete / 16 băieți) din clasa a II-a B;

-25 elevi (10 fete / 15 băieți) din clasa a III-a B.

Grupul martor a fost format din 47 elevi (22 fete / 27 băieți), cuprinzând:

– 26 elevi (14 fete / 12 băieți) din clasa a II-a A;

– 21 elevi (7 fete / 14 băieți) din clasa a III-a A.

Elevii ambelor grupuri provin din familii diferite: unii cu posibilități materiale bune, alții cu posibilități reduse, unii părinți sunt interesați de rezultatele școlare ale copiilor, alții sunt mai puțin interesați.

Subiecții au fost reprezentați de elevii de la Școala Gimnazială ,,Calistrat Hogaș” din Roman, județul Neamț.

Studiul a fost realizat in perioada: septembrie 2013 -iunie 2015

3.3. METODE DE CERCETARE

În realizarea studiului pe care mi l-am propus voi folosi următoarele metode:

METODA STUDIULUI sau a cercetării bibliografiei referitoare la dezvoltarea aptitudinii psihomotrice condiționale de forță;

METODA OBSERVAȚIEI, pentru urmărirea și reținerea datelor semnificative privind eficiența metodei circuitului în dezvoltarea forței;

METODA EXPERIMENTULUI, pentru verificarea concretă a ipotezei;

METODA TESTELOR urmărește determinarea indicilor aptitudinilor psihomotrice cu ajutorul probelor de control;

METODA STATISTICĂ, pentru prelucrarea, analizarea, interpretarea și prezentarea datelor obținute în urma măsurătorilor efectuate.

3.4. Probe de evaluare

În cadrul studiului, pentru verificarea nivelului de dezvoltare a aptitudinii psihomotrice de forță ,rezistenta si viteza am ales următoarele probe de evaluare:

– Alergarea de viteza de viteză pe distanta de 30 m

Obiectiv: măsurarea vitezei în regim de coordonare.

Descriere: din poziția startului de sus (din picioare), la semnal individual, elevul va executa alergare de viteză pe distanța de 30 m.

Metodologie: Cronometru se va porni la mișcare piciorului din spate și se va opri cronometrarea când acesta va depăși cu pieptul linia de sosire.

Resurse: culoar de alergare cu lungime de30 m, pe teren plat, marcat la cele două capete, cu linii paralele de 1m lungime.

– Ridicarea trunchiului din culcat dorsal

Obiectiv: măsurarea forței în regim de rezistență a musculaturii abdominale.

Descriere: din poziție culcat dorsal, cu mâinile la ceafă, tălpile sprijinite pe sol, genunchii semi-flexați, elevul va executa ridicarea trunchiului la verticală (90 grade).

Metodologie: Se consideră repetare corectă, cea care se finalizează cu ridicarea trunchiului la 90 de grade și menținerea mâinilor la ceafă. În fișa de înregistrare se va consemna numărul maxim de repetări. Se acordă o singură serie de repetări.

Resurse: Proba se execută pe salteaua de gimnastică. Pentru fixarea picioarelor pe sol, elevul va beneficia de ajutorul unui coleg sau își va fixa picioarele sub ultima șipcă a scării fixe. Nu se vor lua în considerare execuțiile incorecte.

– Extensia trunchiului din culcat facial

Obiectiv: măsurarea forței în regim de rezistență a musculaturii spatelui.

Descriere: din poziție culcat facial, cu mâinile la ceafă, elevul va executa extensia trunchiului.

Metodologie: se consideră repetare corectă, cea care se finalizează cu ridicarea trunchiului și menținerea mâinilor la ceafă, astfel încât bărbia să ajungă la nivelul superior al unei bănci de gimnastică amplasată la 30 cm distanță de capul elevului. În fișa de înregistrare se va consemna numărul maxim de repetări. Se acordă o singură serie de repetări.

Resurse: proba se execută pe salteaua de gimnastică. Pentru fixarea picioarelor pe sol, elevul va beneficia de ajutorul unui coleg sau își va fixa picioarele sub ultima șipcă a scării fixe. Nu se vor număra execuțiile incorecte.

Alergarea de rezistență 600m

Obiectiv: măsurarea capacității de efort aerob

Descriere: din poziția startului de sus (din picioare), elevul execută alergare de rezistență pe teren plat pe distanțele de 600 m . Se desfasoara pe teren plat fara denivelari , alergarea este continua si in ritm propriu .

Metodologie: Cronometrulse va porni la prima mișcare a piciorului elevului și va opri cronometrarea, când acesta va depăși cu pieptul linia de sosire. Se acordă o încercare și se consemnează în fișa de înregistrare

cel mai bun rezultat, în minute și secunde. Proba va fi administrată unor grupuri de elevi (8-10 elevi) care vor fi constituite în concordanță cu nivelul acestora de pregătire.

3.6. Intervenția aplicativă

Lecțiile de educație fizicț și sport cu elevii acestei școli s-au desfășurat și se desfășoară atât în sala de sport improvizată (dimensiuni 11m /7m) cât și în aer liber.

Probele de control au fost susținute de către cei 52 elevi din grupul experimental (format din 27 elevi din clasa a II-a B, si 25 elevi din clasa a III-a B) și de 47 de elevi din grupul de control ( alcatuit din 26 de elevi din clasa a II- a A respectiv 21 elevi din clasa a III-a A .

Etapele studiului sunt următoarele:

etapa constatativă– s-a desfășurata în perioada ………. . În acest timp am cules imformații și date despre nivelul de dezvoltare somatică și a aptitudinilor psihomotrice de viteză, forță și rezistență prin testarea inițială a elevilor prin probele de control prezentate;

etapa ameliorativă– desfășurată în perioada ……. și a constat în sistematizarea si dozarea corespunzatoare a principalelor mijloace ,a altor procedee care actionează asupra educării aptitudinilor psihomotrice amintite din grupul experimental și a metodelor clasice de dozaj și procedee de dezvoltare a aptitudinilor psihomotrice în cadrul grupului martor;

etapa finală– s-a desfășurat la sfârșitul experimentului . În această etapă au fost repetate probele de control pentru testarea nivelului de dezvoltare a aptitudinilor psihomotrice de forță, viteză și rezistență, totodată urmărindu-se și gradul de dezvoltare somatica .

Dintre tehnicile statistice, utilizate pentru prelucrarea datelor cercetării, enumerăm:

întocmirea tabelelor cu rezultate;

reprezentări grafice: -histograma;

– diagrama aureolară;

– poligonul de frecvență.

După fiecare probă am întocmit un tabel centralizat în care am trecut rezultatele/performanțele obținute de elevi la testările: inițială, formativă și finală.

Instrumentul de măsurare pe care l-am folosit a fost raportul procentual, iar unitatea de măsură a fost progresul mediu obținut.

Capitolul IV

Prezentarea și interpre tarea rezultatelor obținute

4.1. Analiza indicilor somatici și funcționali

Prin dezvoltare fizică se înțelege rezultatul precum și acțiunea de influiențare a creșterii corecte și armonioase a organismuilui, concretizată în indici morfologici(somatuci) și funcționali la nivelul organismului sănătos .

Nivelul indicilor morfo-funcționali este rezultatul cumulativ al factorilor ereditari, de mediu natural și de mediu social. Din ultima categorie face parte și exercițiul fizic.

Influențele exercițiilor fizice asupra dezvoltării fizice urmăresc trei obiective prioritare:

-de armonie între indicii morfologici (somatici) și cei funcționali;

-proporționalitate între indicii somatici;

-proporționalitate între indicii funcționali.

Greutatea optima – cei mai mulți autori iau ca punct de referință înălțimea corpului și prin diferite formule calculează care ar trebui să fie greutatea corespunzătoare înălțimii respective.

BROCA – determină greutatea optimă scăzând din înălțimea corporală 100

G = I – 100

Armonia dintre creșterea în grosime și creșterea în lungime a corpului poate fi studiată cu indicele ERISMAN.

Indicele Erisman = Perimetru toracic – Înălțimea/2 

Valorile normale sunt la persoanele adulte și nesportive de 6 cm pentru bărbați și 4 cm pentru femei. Aceste valori sunt mult diferite în perioada de creștere și la sportivii din diferite discipline sportive.

Din analiza graficelor și a tabelelor centralizatoare de mai jos, se observă că valoarea medie a dezvoltării somatice la grupa de experiment este mai aproape de valorile ideale.

Clasa a II-a

Testare inițială

Testare finală

Clasa a III-a

Testare inițială

Testare finală

Testare inițială

Testare finală

4.2. Analiza indicilor motrici

Rezultatele obținute la proba de control – Alergarea de viteza de viteză pe distanta de 30 m – clasa a II-a

Din tabelul centralizator nr. 1 și graficul nr. 1, se observă că valoarea medie este: la grupa de experiment de 6,48 secunde, în testarea inițială și de 5,96 secunde în testarea finală, iar la grupa martor este de 6,40 secunde în testarea inițială și 6,28 secunde în testarea finală.

Progresul înregistrat între testarea inițială și cea finală este de 0,52 secunde la grupa de experiment și de 0,12 secunde, la grupa de control.

Tabelul centralizator nr. 1- Rezultate la proba de – Alergarea de viteza de viteză pe distanta de 30 m – clasa a II-a, grupa de experiment și de control

Graficul nr. 1

Rezultatele obținute la proba de control – Alergarea de viteza de viteză pe distanta de 30 m – clasa a III-a

Din tabelul centralizator nr. 2 și graficul nr. 2, se observă că valoarea medie este: la grupa de experiment de 6,O5 secunde, în testarea inițială și de 5,67 secunde în testarea finală, iar la grupa martor este de 6,85 secunde în testarea inițială și 6,54 secunde în testarea finală.

Progresul înregistrat între testarea inițială și cea finală este de 0,38 secunde la grupa de experiment și de 0,31 secunde, la grupa de control.

Tabelul centralizator nr. 2- Rezultate la proba de – Alergarea de viteza de viteză pe distanta de 30 m – clasa a III-a, grupa de experiment și de control

Graficul nr. 2

Rezultatele obținute la proba de control – Ridicari ale trunchiului din culcat

dorsal – clasa a II-a

Din tabelul centralizator nr. 3 și graficul nr. 3, se observă că valoarea medie este: la grupa de experiment de 17,72 repetări, în testarea inițială și de 23,72 repetări în testarea finală, iar la grupa martor este de 16,77 repetări în testarea inițială și 20,48 repetări în testarea finală.

Progresul înregistrat între testarea inițială și cea finală este de 6 repetări la grupa de experiment și de 3,71 repetări, la grupa de control.

Tabelul centralizator nr. 3- Rezultate la proba de – Ridicari ale trunchiului din

culcat dorsal – clasa a II-a, grupa de experiment și de control

Graficul nr. 3

Rezultatele obținute la proba de control – Ridicari ale trunchiului din culcat

dorsal – clasa a III-a

Din tabelul centralizator nr. 4 și graficul nr. 4, se observă că valoarea medie este: la grupa de experiment de 21,32 repetări, în testarea inițială și de 26,48 repetări în testarea finală, iar la grupa martor este de 18,63 repetări în testarea inițială și 23,31 repetări în testarea finală.

Progresul înregistrat între testarea inițială și cea finală este de 5,16 repetări la grupa de experiment și de 4,68 repetări, la grupa de control.

Tabelul centralizator nr. 4- Rezultate la proba de – Ridicari ale trunchiului din

culcat dorsal – clasa a III-a, grupa de experiment și de control

Graficul nr. 4

Rezultatele obținute la proba de control – Extensia trunchiului din culcat facial – clasa a II-a

Din tabelul centralizator nr. 5 și graficul nr. 5, se observă că valoarea medie este: la grupa de experiment de 17,88 repetări, în testarea inițială și de 25,2 repetări în testarea finală, iar la grupa martor este de 17,55 repetări în testarea inițială și 21,03 repetări în testarea finală.

Progresul înregistrat între testarea inițială și cea finală este de 7,32 repetări la grupa de experiment și de 3,48 repetări, la grupa de control.

Tabelul centralizator nr. 5- Rezultate la proba de – Ridicari ale trunchiului din

culcat dorsal – clasa a II-a, grupa de experiment și de control

Graficul nr. 5

Rezultatele obținute la proba de control – Extensia trunchiului din culcat facial – clasa a III-a

Din tabelul centralizator nr. 6 și graficul nr. 6, se observă că valoarea medie este: la grupa de experiment de 21,32 repetări, în testarea inițială și de 26,48 repetări în testarea finală, iar la grupa martor este de 18,63 repetări în testarea inițială și 23,31 repetări în testarea finală.

Progresul înregistrat între testarea inițială și cea finală este de 5,16 repetări la grupa de experiment și de 4,68 repetări, la grupa de control.

Tabelul centralizator nr. 6- Rezultate la proba de – Ridicari ale trunchiului din

culcat dorsal – clasa a III-a, grupa de experiment și de control

Graficul nr. 6

Rezultatele obținute la proba de control – Alergarea de rezistență 600m – clasa a II-a

Din tabelul centralizator nr. 7 și graficul nr. 7, se observă că valoarea medie este: la grupa de experiment de 173 secunde, în testarea inițială și de 149,44 secunde în testarea finală, iar la grupa martor este de 236,74 secunde în testarea inițială și 226,44 secunde în testarea finală.

Progresul înregistrat între testarea inițială și cea finală este de 23,56 secunde la grupa de experiment și de 10,3 secunde, la grupa de control.

Tabelul centralizator nr. 7- Rezultate la proba de – Alergarea de rezistență 600m – clasa a II-a, grupa de experiment și de control

Graficul nr. 7

Rezultatele obținute la proba de control – Alergarea de rezistență 600m – clasa a III-a

Din tabelul centralizator nr. 8 și graficul nr. 8, se observă că valoarea medie este: la grupa de experiment de 223,64 secunde, în testarea inițială și de 205,96 secunde în testarea finală, iar la grupa martor este de 232,5 secunde în testarea inițială și 224,04 secunde în testarea finală.

Progresul înregistrat între testarea inițială și cea finală este de 17,68 secunde la grupa de experiment și de 8,46 secunde, la grupa de control.

Tabelul centralizator nr. 8- Rezultate la proba de – Alergarea de rezistență 600m – clasa a III-a, grupa de experiment și de control

Graficul nr. 8

Capitolul V

Concluzii

Punctul de vedere, din care am încercat să abordăm, în prezenta lucrare, problemele dezvoltării somatice, funcționale și motrice a elevilor de clasa II și a III-a, a fost cel al unui proces de învățământ concret, la o școală de nivel gimnazial.

Introducerea în lecțiile de educație fizică și sport a exercițiilor fizice de dezvoltare a calităților motrice, s-a realizat în prezența celorlalte obiective generale și operaționale ale educațăiei fizice prevăzute de Programa școlară a ciclului primar.

Desfășurarea acestui studiu, concretizat în experimentarea folosirii, oră de oră, în lecțiile de educație fizică și sport, din ciclul primar, a exercițiilor fizice de dezvoltare a calităților motrice – ca principală metodă de dezvoltare somatică, funcțională și motrică , a dus la următoarele concluzii:

ca urmare a prelucrării rezultatelor și a interpretării datelor obținute pe parcursul experimentului, se poate afirma că obectivele propuse și ipoteza, au fost confirmate și îndeplinite;

prezența susținută a exercițiilor fizice de dezvoltare a calităților motrice, în lecțiile de educație fizică poate asigura dezvoltarea somatică, funcțională și motrică la un nivel superior a obiectivelor Programei de educație fizică și sport pentru ciclul primar;

folosirea exercițiilor de dezvoltare a aptitudinilor psihomotrice a contribuit la o evoluție pozitivă a indicilor de dezvoltare somatică, funcțională și motrică la toți elevii;

Din aceste considerente, propun folosirea exercițiilor de dezvoltare a aptitudinilor, în mod frecvent în lecțiile de educație fizică și sport, din ciclul primar.

Bibliografie:

1. Cristea, S., Dicționar de termeni pedagogici. București, EDP, 1998.

2. Neacșu, I., Ene, M., Educație și autoeducație în formarea personalității

sportive. București, Editura Sport-Turism, 1987.

3. Ștefan, M., Educația extracurriculară. București, Editura Prohumanitate, 2000.

Cârstea Gheorghe, „Teoria și metodica educației fizice”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1979.

Cârstea Gheorghe, „Teoria și metodica educației fizice – pentru examenele de definitivat și gradul didactic II”, Editura An-Da, București, 2000.

Chivulescu Mariana, Benga Ion, „Metodica predării educației fizice”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1982.

Demeter Andrei, „Bazele fiziologice și biochimice ale calităților motrice”, Editura Sport-Turism, București , 1983.

Demeter Andrei, „Fiziologia și biochimia dezvoltării calităților motrice”, Editura Sport-Turism, București, 1983.

Dragnea Adrian, Bota Aura, „Teoria activităților motrice”, Editura Didactică și Pedagogică, București , 1999.

Dragnea Adrian si colaboratorii, „Educatie fizica si sport – teorie si didactică”, Editura FEST, București , 2006.

Epuran Mihai, „Psihologia educației fizice”, Editura Sport-Turism, București, 1976.

Fiedler Paul, „Metodica educației fizice si sportive”, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 1994.

Hiorghidan Valentina, „Problematica psihomotricității”, ANEFS, București, 1998.

Michel Pradet, ” Pregătirea fizică”, Centrul de Cercetări pentru Probleme de Sport, vol I, București, 2000.

Nicola Ioan, „Teoria educației și noțiuni de cercetare pedagogică”, Editura Didactică și Pedagogică, București ,1991.

Niculescu Mugurel, „Pregătire musculară”, Editura Universității, Pitești, 2002.

Niculescu Mugurel, Mateescu Adriana, Crețu Marian, Trăilă Horia, „Bazele științifice și aplicative ale pregătirii musculare”, Editura Universitaria Craiova, 2006.

Rață Gloria, „Didactica educației fizice școlare”, Editura „Alma Mater”, Bacău, 2004.

Rață Gloria, „Didactica educației fizice și sportului”, Editura „Alma Mater”, Bacău, 2004.

Tibacu Victor, „Circuitul în lecția de educație fizică”, Editura Stadion, București, 1974.

PLANUL CALENDARISTIC SEMESTRIAL

Disciplina: EDUCAȚIE FIZICĂ

Scoala Gimnaziala Alexandru Ioan Cuza Roman, jud. Neamt

Anul scolar 2013-2014

Profesor: Lucian Levarda

CLASA A II-A – Semestrul I/ Semestrul II

Avizat Director, Avizat Șef Comisie metodică,

Prof.Maxim Claudiu Prof. Cozma Doina

PLANUL CALENDARISTIC

Disciplina: EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT

Unitatea de învățământ: Școala Gimnazială "Al. Ioan Cuza"

Anul școlar: 2014-2015

Cadru didactic: Prof. Lucian Levărdă

CLASA A III-A – Semestrul I / Semestrul II

Avizat Director, Avizat Șef Comisie metodică,

Prof.Maxim Claudiu Prof. Cozma Doina

PLANUL CALENDARISTIC

Disciplina: EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT

Unitatea de învățământ: Școala Gimnazială "Al. Ioan Cuza"

Anul școlar: 2014-2015

Cadru didactic: Prof. Lucian Levărdă

CLASA A IV-A – Semestrul I / Semestrul II

Mijloace folosite în instruire pentru dezvoltarea somatică, funcțională și motică

Jocuri dinamice specifice insusirii alergarii de viteză

,,Crabii și creveții”

Jocul este descris anterior. Se executa din diferite pozitiiȘ stand, ghemuit cu fata, cu spatele spre directia de deplasare, culcat dorsal, facial, distantele de alergare fiind cuprinse intre 10-20 m.

,,Semaforul”

Suprafața este imparțită în trei zone: roșu, galben, verde. La semnal elevii aleargă spre zona ce a fost indicată de învățător.

,,Naveta”

Se stabilește o distanță de parcurs (10-20 m). La semnal elevul pleacă de la linia de plecare cu un cub in mână pe care il așază într-un cerc desenat la distanța de 10-20 m. Se întoarce, ia un alt cub de pe linia de plecare, aleargă, îl pune în cerc, iar se întoarce în alergare, ia ultimul cub, aleargă și-l asază în cerc. În momentul așezării cubului pe cerc se oprește cronometrul. Distanța este străbătută de elev de 3 ori contra cronometru realizând si o sarcină suplimentară.

,,Cursa pe numere”

Copiii sunt împărțiti în 3-4 grupe, așezați în șir câte unul, fiecare elev având un număr cu corespondent în toate grupele. Profesorul strigă un număr ( de exemplu 3). Toate numerele 3 din grupe vor alerga până la un punct fix, îl ocolesc, se întorc la locurile lor, ridicând mâna sus. Câștigă cel care a ajuns primul, aducând un punct echipei. Se continuă cu alte numere, până se epuizează toate.

Ștafete aplicative pentru dezvoltarea vitezei

Alergare cu accelerare în tempo 3/4 – 4/4

Alergare lansată cu menținerea tempoului maxim pe distanță de 15-20 m.

Alergare cu start din picioare pe distanța de 30-40 m.

Alergare cu start de jos pe distanța de 30-40 m.

Alergare cu genunchii sus pe distanța de 15-20 m.

Alergare cu joc de glezne pe distanța de 30-50 m.

Ștafete cu alergare pe distanța de 15-20 m.

Întreceri pe distanța de 30-50 m.

Executarea unor mișcari rapide ca:

plecări din diferite poziții;

întoarceri din mers;

alergari si intoarceri la semnale vizuale sau auditive;

opriri din alergare in diferite pozitii, la semnale auditive;

executarea din alergare a altor miscari (culesul mingii, sarituri pe ambele picioare, un picior);

ridicarea bratelor – la comenzi: sus, lateral, la umar, etc.

a) Dezvoltarea vitezei de reacție și de respirație

a.1 Jocuri dinamice specifice

,,Uliul și porumbeii”

,,Veverițele”

,,Ocupă locul rămas liber”

,,Trenul în cursă”

,,Statuile”

a.2 Exectutarea unor mișcări la semnale auditive și vizuale

trecere din diferite poziții în altele, la semnalele auditive și vizuale: din stând în sprijin ghemuit, din fandat în ghemuit, din culcat dorsal în stând, etc.

culegerea unor obiecte de pe sol și așezarea lor în alt loc, execuție rapidă.

Jocuri dinamice specifice însușirii alergării de rezistență

,,URMĂRIREA”

,,LABIRINTUL”

,,CURSA PE NUMERE”

,,TREI MINGI IN TEREN”

,,ULIUL ȘI PORUMBEII”

,,TRENUL ÎN CURSĂ”

,,PUNEREA MINGII ÎN SPATELE TERENULUI”

,,JOC-HANDBAL, FOTBAL, BASCHET – 10-15 min”.

Ștafete aplicative și exerciții specifice însușirii alergării de rezistență

Alergarea de rezistență, liberă și relaxată folosind diferite jocuri;

Alergare de la un reper la altul;

Alergare de rezistență pe distanță de 600 m cu schimbarea conducătorului;

Conducerea mingii cu piciorul în jurul terenului;

Alergare pe teren variat, pe grupe omogene;

Alergare pe echipe cu pornire din 15 in 15 sec.

Alergare în cerc cu diferite sarcini la semnale auditive;

Alergare cu promovare. Din 3 grupe sunt promovati primii 3 elevi din fața șirului, iar ultimii sunt retrogradați în altă grupă;

Alergare – concurs pe distanță de 600 m.

Jocuri dinamice specifice însușirii forței

,,PRINDE VEVERIȚA DACA POȚI”

,,RÂNDUNELEL ÎN CUIB”

,,LEAPȘA”

,,CRABII ȘI CREVEȚII”

,,ATINGE-L ÎNAINTE DE A SE URCA PE APARAT”

,,OGLINDA”

,,SCOATEREA PARTENERULUI DIN CERC”

,,MINGEA LA CAPITAN”

,,HUȘTIULUC”

Ștafete aplicative specifice însușirii forței

Ridicarea și transportarea unui obiect

Rostogolirea mingii medicinale pe banca de gimnastică

Ștafete cu deprinderi de târâre, cățărare, transport de greutăți, scaladare, împingeri si tracțiuni.

Conducerea mingii cu piciorul printre obstacole

Aruncarea la țintă din diferite poziții

Toate ștafetele aplicative folosite la capitolul ,,Deprinderi motrice de bază și utilitare”

Toate mijloacele specifice dezvoltării fizice armonioase.

,,Ștafeta combinată”

Ștafeta combinată este alcătuită din alergare, rostogolire înainte, luarea unei mingi, alergare cu conducerea mingii cu o singură mână de 3-4 ori.

Înaintea începerii jocului profesorul va arăta elevilor modul de lovire succesiva a mingii pe sol cu mâna îndemânatică și aruncarea ei partenerului așezat la 2 metri.

,,Roaba”

Un joc foarte iubit de copii, executându-se în două persoane. Conducătorul ,,roabei” trebuie să facă priza de sub genunchi. Este greșită prinderea de sub gleznă. Se execută prima dată pe loc, iar mai apoi cu deplasare, distanța recomandată fiind de 6 metri. La sfârșitul exercițiului elevii își schimbă rorurile.

,,Cursa pe numere cu mingea”

Elevii așezați pe șiruri se numerotează. Fiecare elev trebuie să rețină numărul atribuit. Profesorul rostște un număr. Acesta iese prin dreapta sirului, aleargă, ia mingea din fața șirului respetiv, se deplasează batând-o de sol până la punctul stabilit, se întoarce, o așează la loc și revine în șir. Primul ajuns din fiecare șir câștigă un punct pentru echipa sa. Numerele vor fi strigate într-o manieră corespunzătoare astfel încât fiecare elev să participe de câte 2-3 ori la joc.

,,Prinsa pe COCO”

Se delimitează terenul de joc prin împrejmuirea spațiului corespunzător ( în formă pătrată sau dreptunghiulară) ori prin trasarea celor patru linii. Se poatre recurge, eventual, la montarea în fiecare colț a câte un steguleț ori a unui jalon.

Elevii se împrăștie în mod liber pe terenul de joc. Se desemnează un prinzător care urmărește jucătorii. Jucătorul prins va schimba locul cu prinzătorul. Pentru a nu fi prins, fiecare jucător, în momentul în care se apropie de el prinzătorul trebuie să se urce pe un obiect. Se vor folosi in acest scop corpurile aflate pe terenul sau în sala de sport: bănci, lada de gimnastică, capră, buturugi, cărămizi, etc.

,,Automobilul defect”

Jucătorii formează perechi de câte doi. Când profesorul va da semnalul de începere un jucător (șoferul) va încerca să il deplaseze prin împingere cu palmele, din spate, pe celalalt jucător ( automobilul defect) – care se va opune – înercând să îl ducă la Service pentru a fi reparat.

Se va marca ,,Service-ul” printr-o line trasată pe sol. Jocul se va relua prin schimbarea rolurilor.

,,La cules …”

Elevii vor fi împărțiți în 5-6 echipe, cu număr egal de jucători. Fiecare echipă va avea două coșuri de hârtie sau plastic, unul la linia de strat ( coș în care se vor regăsi 4 mingi mici), iar celalalt va fi așezat în dreptul fiecărui șir la o distanță de 20 de metri. La fluierul de începere, primul elev din fiecare șir aleargă cu coșul cu mingi până la celalalt coș. Va descărca coșul plin și va aduce următorului coșul gol. Acesta va alerga, va încărca coșul cu mingi și îl va aduce următorului. Se repeta jocul până când toti elevii vor participa activ la acesta.

,,Statuile”

Copiii risipiți pe teren de joc sau în sală se joacă liber. La un semnal ei se opresc într-o anumită poziție pe care trebuie să o mențină 3-5 secunde. Vor fi apreciați elevii care au realizat cea mai frumoasă poziție și au putut sta nemișcați. Copiii pot forma statuile și în grup. Pot reda scene de muncă (cititorul, sportivul, balerinul, școlarul).

,,Ștafete cu transmiterea unui obiect”

Se organizează clasa pe patru echipe așezate două câte două față în față în spatele unui linii de plecare. Primii doi de la echipele din dreapta au o minge sau un alt obiect. La semnalul dat de profesor, pentru începere, aceștia aleargă spre coechipierii lor, le transmit obiectul și se asează la spatele echipei respective.

Elevul care a primit mingea aleargă și el către coechipierul din față, îi transmite obiectul și se așează și el la spatele șirului respectiv. Astfel vor proceda toți jucătorii, până când ultimul predă obiectul primului jucător.

Ștafeta se repetă de 3 ori și va fi câștigătoare echipa care a câștigat de două ori.

,,Treci prin portiță și fugi”

Elevii sunt așezați pe două rânduri cu fața spre profesor. Rândul din față stă în poziția depărtat, iar cel din spate ghemuit. La semnal elevii din spate trec printre picioarele celor din față, aleargă până la o linie fixată și revin așezându-se în rândul întâi cu picioarele depărtate, dând astfel posibilitatea și celorlalți copii să execute trecerea și alergarea. Jocul se repeta de 2-3 ori.

TABEL CU MASURATORI PRIVIND DEZVOLTAREA SOMATICA CLASA a II-a B

grup experimental

TABEL CU MASURATORI PRIVIND DEZVOLTAREA SOMATICA CLASA a II-a A

grup martor

TABEL CU MASURATORI PRIVIND DEZVOLTAREA SOMATICA CLASA a III-a B

grup experimental

TABEL CU MASURATORI PRIVIND DEZVOLTAREA SOMATICA CLASA a III-a A

grup martor

Rezultatele la probele de control

Clasa a II-a B – grupa de experiment

Rezultatele la probele de control

Clasa a II-a A – grupa martor

Rezultatele la probele de control

Clasa a III-a B – grupa de experiment

Rezultatele la probele de control

Clasa a III-a A – grupa martor