Studiu Geomorfologic pe Valea Ialomitei Intre Localitatile Albesti Si Perieti

Studiu geomorfologic pe Valea Ialomiței între localitățile Albești și Perieți

Capitolul I-motivul alegerii temei,structura lucrării,metode,mijloace de redactare,mulțumiri.

Capitolul II-Localizarea arealului cercetat-harta României,harta Cp Bărăganului,marcat bazinul Ialomiței.

Capitolul III-Istoricul cercetării-studii anterioare despre Cp Bărăganului de Sud

Capitolul IV-caracterizare geologică a zonei,hartă geologică

Capt V Relieful

V.1 morfometria și morfografia

V 1.1 hipsometria-harta

V.1.2 pantele-harta

V.1.3 adâncimea fragmentarii -harta

V.1.4 densitatea fragmentarii – harta

V.1.5 ierarhizarea rețelei hidro și modelul drenajului – harta și tabe

V.2 tipuri de relief- harta geomorfologice generala

V.2.1 relieful de tasare și sufoziune

V.2.2 relieful fluvial

V.2.3 relieful biogen și antropic

V.3 modelarea actuala a reliefului

V.3.1 condițiile modelarii – substratul geologic condițiile climatice factorul biotic solurile acțiunea antropic

V.3.2 procesele actuale – tasare sufoziine pluviodenundare spălare în suprafață șiroire torenrialitate procesele fluviatile modelare antropic și biogena

V.4 regionale geomorfologica- harta regionarii geomorfologice

Concluzii

Bibliografie

Capitolul I Motivul alegerii temei, structura lucrării, metode, mijloace de redactare, mulțumiri.

inca imi adun ideile

Capitolul II-Localizarea arealului cercetat-harta României,harta Cp Bărăganului,marcat bazinul Ialomiței./Poziția geografică

Câmpia Română este o unitate fizico-geografică majoră din sudul țării, ce ocupă aproximativ 21% din suprafața acesteia. Limitele geografice sudică și estică sunt trasate pe muchia frunții terasei Dunării, pe aproximativ 840 km, cele nordice fiind mai greu de delimitat. Astfel, față de Podișul Moldovei limita se trasează pe o ușoară ruptură de pantă, iar față de Subcarpați pe o denivelare accentuată a pantei dintre centrul dealurilor externe și câmpiile înalte.

Arealul studiat este situată în Câmpia Bărăganului, în subunitatea Bărăganului Sudic (Bărăganul Mostiștei), mai exact la contactul acestuia cu Bărăganul Central (Bărăganul Ialomiței) în bazinul hidrografic al râului Ialomița, pe malul drept al acestuia.

Câmpia Bărăganului de Sud este despărțită în partea de nord, de Câmpia Bărăganului Central prin Valea Ialomiței din dreptul localității Coșereni și până la la confluența Ialomiței cu Dunărea. Limita dintre câmp și luncă este foarte clar delimitată prin prezența unui abrupt înalt ce depășește pe anumite porțiuni 70 °. În partea de sud este limitată de Dunăre și lunca acesteia, contactul realizându-se prin intermediul frunții terasei întâi a Dunării

La este se desparte de Balta Borcei (Ialomiței) prin lunca și apele Brațului Borcei, de la Călărași până la Piua Petrii. Contactul cu lunca se face printr-un versant abrupt aparținând frunții de terasă sau unității câmpului. În vest are ca și unități vecine Câmpia Mostiștei și Câmpia Vlăsiei. Prin intermediul râului Mostiștea se realizează contactul cu Câmpia Mostiștei, iar față de Câmpia Vlăsiei, delimitarea se face începând de la sud, prin intermediul văilor Colceagul (cu afluentul său numit Balașul) și Comana.

Câmpia Bărăganului de Sud reprezintă o subunitate a Câmpiei Române și se află în extremitatea sud-estică a acesteia. Din punct de vedere administrativ-teritorial se extinde în limitele județului Ialomița în proporțiue de 46 % și în cele ale județului Călărași în proporție de 54%.

Denumirea de "Bărăgan" derivă de la un termen turco-cuman, care înseamnă „teren arid”, „sterp”. Se împarte în două subunități: Bărăganul Mostiștei, la sud de valea Ialomiței și Bărăganul Ialomiței, la nord de aceasta.

Zona studiată se află în dreptul localității Buesti, limitat în aval de comuna Albești și în amonte de Perieți.Comuna Buești se află în sud-estul României la 44°32' lat N și 27°10' long E ocupând partea central sudică a județului Ialomița. Localitatea este legată de reședința de județ,Slobozia prin intermediul drumurilor județene DJ201 și DJ306.

Capitolul III Istoricul cercetării-studii anterioare despre Câmpia Bărăganului de Sud

Lucrări de specialitate care să vizeze strict această regiune sunt puține la număr, cu excepția celor cu specific geologic care includ și tratează Câmpia Bărăganului de Sud.

Primul geograf ce face trimitere la unitatea fizico-geografică, din punct de vedere geologic, este Gregoriu Ștefănescu între anii 1849-1895, prin articolul publicat în ″Anuarul Biroului Geologic″. De asemenea, pe lângă aceste articole, el a realizat și câteva profile geologice ale părții de est a Câmpiei Române, inclusiv a subdiviziunii tratate în lucrarea de față, a Câmpiei Bărăganului de Sud.

Cel care înaintează <(să gasesc un sinonim) ipoteza conform căreia în fundamentul Câmpiei Române se află depozite cretacice scufundate, în timp ce în Bulgaria aceste depozite formează Platforma Prebalcanică ce domină cu peste 100 m cursul Dunării este Ludovic Mrazec, în anul 1899.

În anul 1899, Ludovic Mrazec înaintează ipoteza conform căreia în fundamentul Câmpiei Române se află depozite cretacice scufundate, în timp ce în Bulgaria aceste depozite formează Platforma Prebalcanică, ce domină cu peste 100 m cursul Dunării.

Au urmat apoi o serie de articole și studii geologice asupra Câmpiei Române redactate de M. Drăghicescu, N. Socolescu, I.Dumitrescu,C. Teodorescu, R. Ciocârlel ș.a, din care s-au desprins și unele referiri la relief.

S-au distins studiile geologului D. Paraschiv, reprezentate de o serie întreagă de articole și o carte intitulată ″Platforma Moesică și zăcămintele de hidrocarburi″. Lucrările sale s-au bazat pe analiza unui număr impresionant de foraje obținute la sonde ce au forat la diferite adâncimi.

În lucrarea ″Studii geologice și paleontologice asupra unor tărâmuri terțiare din unele părți ale României″, autorul Grigore Cobălcescu a considerat partea sud-estică a Câmpiei Române ca fiind o "terasă danubiană", denumire ce o atribuie "câmpiilor înalte, aproape orizontale, corespunzătoare vechiului curs al Dunării, în cuprinsul căruia s-au adâncit unele văi".

Acest spațiu al Câmpiei Române este inclus de Sabba Ștefănescu, în anul 1882, în categoria câmpiilor inundabile situate de-a lungul Dunării.

Emm. de Martonne în lucrarea ″La Valachie din anul 1902″ atribuie acestei regiuni caracteristicile unor terase Dunărene, aspect reluat în anul 1907 în lucrarea ″L'evolution morphologique des Alpes des Transylvanie″.

G.M. Murgoci în lucrarea ″La plaine roumaine et la Balta du Danube″, 1970, descrie terasele din lungul Dunării. De asemenea, în același an G. Murgoci alături de P.Enculescu și Em. Protopepescu-Pache, cu ocazia cercetătorilor pedologice a părții de nord-est a ″Depresiunii Valahe″ explică geneza eoliană a loessului, ei considerând că acesta provine din transportul și acumularea de către vânt a nisipurilor fine de pe luncile Dunării și ale marilor regiuni învecinate, punct de vedere acceptat ulterior și de alți cercetători.

Em. Protopopescu-Pache a fost mai detaliat în descrierea teraselor în lucrarea ″Cercetări agro-geologice în Câmpia Română între Mostiștea și Olt″, 1910.

Emm de Martonne cu lucrarea sa ″La Valachia″ pune bazele cercetării geografice pentru această regiune de șes a României.

Cea mai importantă lucrare apărută în această perioadă este lucrarea lui George Vâlsan(1885-1935), intitulată ″Câmpia Română″(1915). Acesta considera Câmpia Română o ″stepă bine caracterizată și străbătută de Ialomița, reprezentând zona cea mai tipică din România″.

Zonele naturale și raporturile lor cu solurile și loessul au dost studiate de către P. Enculescu.

Lucrarea lui M. Popovăț din 1937, ″Degradarea solurilor de stepă″ a contribuit la cunoașterea Bărăganului.

În lucrarea ″Formarea Câmpiei Române″ (1947) N.Popp arată că aceasta a luat naștere/s-a format prin retragerea succesivă a lacului cuaternar, de la vest către sud-vest.

În a II-a jumătatea a secolului XX-lea (1950-2000) printre lucrările de cercetare a acestei zone s-au remarcat Gr. Posea, M. Popescu,M. Ielenicz, cu lucrarera ″Relieful României.Aceștia prezintăă o analiză asupra interfluviilor de tip ″Câmpuri″ și asupra văilor largi de ″tip Ialomite″.

P. Coteț examinează modul de formare al unor microforme de relief în lucrarea sa ″Câmpia Română″(1976), aducând de asemenea și aprecieri referitoare la modul de formare al lacurilor și văilor secundare din cadrul bazinului inferior al Ialomiței.

În domeniul biogeografiei s-au întreprins cercetării privind analiza geografică a florei și faunei de către renumiții R. Călinescu (1965), Al. Bunescu (1961), dar și numeroase hărți sintetice privind regionarea biogeografică a țării(R. Călinescu, 1967).

S-a realizat și o monografie a județului Ialomița în 1971 de către C. Stan și Octavian Bogdan.

Tratatul de geografie fizică a României și Atlasul Național de Geografie.

La sfârșitul secolului XIX iau amploare studiile pe teme din studiile pe teme din domeniul meteorologiei, climatologiei și hidrologie , în special pentru Câmpia Română de nord-est.

Petre Poni (1841-1925) face o serie de observații meteorologice cu ajutorul instrumentelor donate de Academia Română.

Interesat de această regiune agricolă de mare importanță a Băraganului, Ștefan Hepites colectează informații și realizează primele lucrări meteorologice cu caracter științific.

Sub îndrumarea lui apar ″Analele Institutului de Meteorologic″ și ″Buletin lunar″ în care Ștefan Hepitas a publicat peste 150 de lucrări și articole.

În domeniul hidrologiei, la sfârșitul sec. XIX profesorul Petre Poni este primul om de știință care face o serie de analize asupra chimismului lacurilor Fundata și Amara(1887).

O lucrare cu caracter geografic din această perioadă este și ″Dicționarul geografic al județului Ialomița″ tipărit în 1897 de către I. Provianu.Acesta cuprinde 275 de pagini și include 1300 de termeni geografici.

Ștefan Hepites își continuă activitatea de cercetare în domeniul climatologiei, meteorologiei, publicând prima hartă a precipitațiilor în culori, de pe teritoriul României.

Cercetările lui au fost continuate și impulsionate datorită profesorului Enric Oteleșeanu(1889-1948), în special asupra climei Bărăganului.Ca urmare în 1924 se înființează sub conducerea lui E. Oteleșeanu primul serviciu de prognoză a timpului pentru un interval de 24 de ore.

Capitolul IV-caracterizare geologică a zonei,hartă geologică

(Geografia Campiilor Romaniei note de curs vol I,Florina Grecu,editura Universitatii din Bucuresti 2010)

Câmpia Română corespunde predominant părții nordice a Platformei Moesice ce înclină dinspre Bulgaria spre unitatea de câmpie, afundându-se tot mai mult pe măsură ce se apropie de Carpați. Platforma Moesică se află situată în partea inferioară a bazinului Dunării, de o parte și de alta a fluviului.Limitele acesteia au fost stabilite în a doua parte a secolului XX ca rezultat a numeroase studii și foraje efectuate de specialiștii români și bulgari.Astfel, în parte de nord și vest, în cadrul depozitelor aflate deasupra mezozoicului s-a constatat prezența faliei numite Bibești-Tinosu.

Spre sud platforma se întinde până la falia nord-prebalcanică, se iar spre nord-est se termină de-a lungul faliei Peceneaga-Camena, falie aflată între platformă și orogenul nord-dobrogean.În partea de est Platforma se extinde în cadrul Bazinului Mării Negre.

Conform F. Achim, 2013, fundamentul platformei este de vârstă precambriană, rocile aparținând ciclului baikalian, fiind în același timp destul de eterogene din diferite puncte de vedere geologice.

Fundamentul platformei este format din șisturi cristaline cutate spre sfârșitul precambrianului, până în silurian zona devenind o peneplenă. Stratul sedimentar se compune din ordovician-silurian, devonian, permian, triasic, jurasic, cretacic, iar la vest de Olt regăsim depozite paleogene, tertonian, sarmațian, pliocen.

Pe versanții nord-vestici, nordici, platforma intră în contatct cu zona de molasă prin falia pericarpatică, ce este acoperit de formațiuni post-tectectonice.

În nord-est, spre Platforma Covurlului se află în contact cu promontoriul nord-dobrogean ce se află în prelungirea faliei Peceneaga-Camena.Platforma Valahă se limitează în est cu Masivul Dobrogei Centrale și cu Dobrogea de Sud.

Fundamentul platformei se ridică spre nord, în această acțiune efilându-se până la terminare urmele neogenului.

Este o regiune netedă, acoperită de un strat gros de loess (10 – 40m) și presărată cu numeroase crovuri, dune (în zona Ialomiței), limane fluviale și cu câteva lacuri sărate. O altă caracteristică este prezența văilor de tip „mostiște”. Solurile sunt predominant cernozomice, foarte fertile, cu un conținut ridicat de humus. În medie, pânza freatică se situează la circa 15-20 m adâncime

″Depozitele care apar la suprafață sunt de vârstă cuaternară, sub care se găsesc depozite mai vechi mio-pliocene.Numărul mare al forajelor(circa 10 000) și prospecțiunile geofizice au permis cunoașterea alcătuirii geologice a Câmpiei Române.Pentru relieful câmpiei sunt semnificative depozitele cuaternare,precum și evoluția paleogeografică și tectonică.

Pe baza forajelor efectuate în ariile ridicate din nord-vest(Mogoșești-Străjești) și nord(Bordei Verde-Țăndărei) a fost posibilă descrierea fundamentului câmpiei.Astfel,acestea ″au pus în evidență alcătuirea fundamentului din șisturi cristaline și roci magmatice intruzive,acoperite de formațiuni permo-triasice sau jurasice.″( Geografia Campiilor Romaniei note de curs vol I,Florina Grecu,editura Universitatii din Bucuresti 2010)

Mișcările caledonice timpurii au încheiat stadiul de geosinclinal al regiunii, prin cutarea și metamorfozarea șisturilor cristaline realizându-se trecerea la stadiul de platformă.

″Fundamentul este fragmentat în horsturi și grabene situate la diferite adâncimi.Prezintă o afundare continuă de la sud spre nord.″( Geografia Campiilor Romaniei note de curs vol I,Florina Grecu,editura Universitatii din Bucuresti 2010)

La Giurgiu cretacicul apare la zi (sub Cuaternar), în fața Carpaților la 8000-9000 m, iar în est șisturile verzi debrogene,precambriene apar în fundament.

″Fundamentul a fost peneplenizat în etapele emerse alcătuind reliefuri fosile.″

Din punct de vedere geologic arealul analizat (comuna Buești) aparține marii unități structurale cunoscute în literatura de specialitate drept Platforma Moesică.Aceasta se desfășoară între Munții Balcani, Carpații Meridionali și Dobrogea de Nord, cuprinzând subunitățile: Platforma Valahă, Platforma Sud-Dobrogeană și Masivul Central Dobrogean.

Platforma Valahă reprezintă partea coborâtă a Platformei Moesice, încheindu-și evoluția ca arie de sedimentare în cuaternar când a fost colmatată.Din punct de vedere morfologic prezintă un relief tipic de șes, ce corespunde în mare parte întregii Câmpii Române. Datorită numeroaselor foraje (aproximativ 3000) și numeroaselor cercetări a fost cunoscut soclul Platformei Valahe,ce apare eterogen atât ca structură geologică cât și din punct de vedere al timpului consolidării.

Fundamentul platformei este un bloc rigid, alcătuind/reprezentând un etaj structural distinct față de cuvertura sedimentară. Acesta se află la adâncimi foarte mari, 2500-3500 m, fiind compartimentat în trei părți distincte datorită unor falii profunde/ alcătuit din trei compartimente separate prin falii profunde.??

1-compartimentul nord-estic,alcătuit din depozite foarte slab metamorfozate ce aparțin șisturilor verzi,constituite în timpul orogenezei baikaliene.

2-sectorul nord-vestic este format din șisturi cristaline de tip carpatice străpunse pe alocuri și de roci granitice

3-jumatatea sudică este reprezentată de prelungirea șisturilor cristaline mezometamorfice foarte vechi din Dobrogea de Sud.

Soclul peneplenizat al Platformei Valahe a suferit mișcări de tasare ce au dus la producerea unor transgresiuni și regresiuni marine ce s-au reflectat în prezența mai multor cicluri de sedimentare.Aceste cicluri corespund intervalului Paleozoic inferior-cuaternar.

Depozitele paleozoice, mezozoice și neozoice ce formează cuvertura sedimentară a platformei Valahe au o structură tabulară. Primul ciclu de sedimentare începe în Ordovician și durează până în Carbonifer fiind urmat apoi de o fază de exondare.Acest prim ciclu cuprinde Ordovicianul, Silurianul, Devonianul și Carboniferul.

În Ordovician s-au depus prima cuvertură sedimentară peste soclul platformei, fiind situat la peste 2100 m.Depozitele de această vârstă au fost întâlnite în forajele de la Bordeiu Verde, în Câmpia Griviței, la Smirna dar și la Țăndărei la o adâncime de 2680 m.

Depozitele de argilă și șisturi argiloase cu graplatiți și spori de cryptograme s-au depus în silurian și se găsesc la o adâncime de 2100-2205 m.

Cuvertura de sedimente devoniane este depusă peste cea siluriană fiind sesizată în barajul de la Smirna.În bază aceasta are grosimi de 100-900 m fiind alcătuită din argile peste care s-au depus gresii silicoase de culoare roșie.Regăsim și devonianul superior sub faciesul lagunar, cuprinzând o succesiune groasă de sedimente până la 825 m, formată din calcare dolomitice și dolomite bituminoase negre și brune.

Carboniferul este reprezentat de sedimentele de dolomite cenușii și negre, calcare fin granulate, calcare organogene, calcare pseudoolitice, marnocalcare cu intercalații de conglomerate și șisturi argiloase, iar la sfârșitul acestuia datorită mișcărilor hercinice are loc o exondare.

Cel de-al doilea ciclu de sedimentare începe în Permian și durează până la sfâtșitul Triasicului.

Permianul este reprezentat în special prin depozite terigene subcontinentale, cu grosimi de 500-1000 m alcătuite din conglomerate, gresiii, argile grezoase și marnoase cunoscute sub numele de ″formațiune roșie″.

Triasicul se caracterizează prin mai multe succesiuni de sedimentare, astfel triasicul inferior este alcătuit din argile brune vișinii fără fosile, dar și din gresii roșii cu grosimi ce variază între 100-500 m.

Depozitele marine lagunare-continentale,în care predomină dolomitele și calcarele, marnocalcarele, argilele, marnele dolomitice, iar în partea superioară anhidritele, formează depozitele din Triasicul Mediu.

Triasicul Superior este evidențiat de alternanța gresiilor, nisipurilor, marnelor și marnocalcalelor cu intercalațiile de anhidrite și sare, depozit ce încheie cel de-al doilea ciclu de sedimentare.

Al treilea ciclu de sedimentare se produce în Jurasic-Cretacic și se caracterizează printr-o stabilitate tectonică ce a condus la depunerea și acumularea depozitelor carbonatice.

În Jurasicul Mediu depozitele se prezentau sub forma unui facies detritic cu grosimi ce variază între 80-500 m.Această perioadă biologică se încheie cu o cuvertură alcătuită din dolomite și gresii calcaroase.

În urma forajelor de la Călărași și Ciochina s-au depistat depozite din Jurasicul Superior, reprezentate de calcare, amoniți, calcare dolomite și gresii calcaroase.

În perioada Creatacică au predominat depozitele sedimentare, fiind alcătuite dintr-o serie inferioră calcaroasă și una superioră marnocalcaroasă.

Datorită mișcărilor laramice la sfârșitul Cretacicului s-a produs o exondare generală, s-a instalat un regim continental peste care s-a creat un relief variat.

În ciclul de sedimentare Neozoic, odată cu ridicările Carpaților din Tartonianul Superior dar mai ales din Sarmațian, Platforma Valahă s-a scufundat tot mai adânc către munți fiind acoperită de mare în întregime.Din acest moment încep să se depună noi strate sedimentare, discordante față de cele anterioare.

Sedimentele tortonice au fost în general erodate.Peste acestea au urmat cele sarmațiene (peste cele cretacice), alcătuite din argile, marne, nisipuri, gresii calcaroase și calcare lumașelice.

În Pliocen depozitele meoțiene de pe Platforma Valahă au grosimi mari, fiind depuse peste cele sarmațiene.Sunt reprezentate prin marne, gresii, calcare oolitice, nisipuri, argile.

În Ponțian predomină depozite pelitici,nisipuri,marne,marne nisipoase,calcare lumașelice.

Dacianul este reprezentat prin depozitele nisipoase și anume prin marnele cu intercalații cărbunoase peste care au fost depuse depozite levantine (pelitice), reprezentate prin marne, argile, argile nisipoase.

Cuaternarul reprezintă perioada geologică în care Platforma Valahă a căpătat aspectul actual.Peste stratele levantine s-au așternut depozitele de vârstă cuaternară. Ele sunt vizibile cu ochiul liber și sunt cele mai noi sedimente care încheie stratificația regiunii.Ele sunt alcătuite din depozitele loessoide de vârstă pleistocen superior-holocen inferior și din depozite aluviale de vârstă holocen superior.Formațiunile cuaternare au grosimi de circa 100 m sub Ialomița de est subțiindu-se spre sud și îngrosându-se spre nord,cu o largă răspândire în Câmpia Griviței.

În subsolul Bărăganului,direct peste depozitele levantine stă complexul de pietrișuri și nisipuri ce alcătuiesc stratele de la Frățești. Ele se situează la adâncimi ce variază între 20 și 80 m în zona municipiului Slobozia și aparține Pleistocenului inferior,Willafranchian.Stratele de Frățești sunt alcătuite din trei orizonturi,predominant nisipoase,separate de orizonturi argiloase peste care stă așa numitul ″complex marnos″.

Pleistcenul inferior este reprezentat printr-un orizont de nisipuri ce are/prezintă la bază pietrișuri(″Stratele de la Frățești″) în care este cantonată apa subterană.Pleistocenul mediu este reprezentat de un pachet de marne și argile cu intercalații de nisipuri(complex marnos)depuse peste stratele de Frățești.

Pleisocenu superior-nisipuri mărunte,fine,gălbui,necoezive,cu concrețiuni grezoase sau cu lentile de concrețiuni manganoase și feruginoase(″Nisipuri de Mostiștea″).Acestea aflorează pe malul drept al văii Ialomiței la limita luncă-câmp depresionar-depozite loessoide(prafuri nisipoase).

Holocen-depozite aluvionare(alcătuite în bază din nisipuri și pietrișuri,iar la partea superioară din nisipuri,nisipuri argiloase,argile nisipoase),depozite de dune(nisipuri prăfoase,prafuri nisipoase) ale câmpului depresionar din interfluviul Dunăre-Ialomița situate la suprafață în partea de sud a teritoriului administrativ al comunei Buești.

În arealul Câmpiei Bărăganului de Sud adâncimea la care se află nivelul fundamentului variză între circa 1300 m în partea estică pe aliniamentul localităților Bordușani-Făcăeni și 8000 m, în dreptul localităților Axinte-Bărbătescu-Crăsani.Direcțiile generale de înclinare a stratelor sunt de la est către vest până la partea sa cea mai adâncă(Depresiunea Lehliu) și de la vest către est, suprafața sclului coborând încă din Câmpia Mostiștei până la depresiuea anterior menționată.

Constituția geologică a fundamentului Câmpiei Bărăganului de Sud este determinată de existența predominantă a șisturilor cristaline de mezozonă și epizonă (D. Paraschiv, 2001, citat de F. Achim, 2013).

Din punct de vedere tectonic fundamentul Platformei în sectorul acesta al Câmpiei Române nu s-a comportat ca un bloc rigid ci asemeni unor compartimente delimitate prin faliile Peceneaga-Camena și Belciugatele, la care se mai adaugă unele falii secundare.Conform D.Paraschiv, 2001, pe suprafața soclului există și un paleorelief cu dimensiuni mici și mijlocii, ce s-a format datorită condițiilor morfogenetice și litologice existente la momentul formării sale.

Elemente morfografice și morfometrice

Câmpia Română reprezintă o importantă unitate de relief încadrată în categoria marilor șesuri continentale ale Europei de tipul câmpiilor de loess, cu puține denivelări sau accidentări și cu altitudini ce variază între 50-300 m.

Aceasta prezintă câteva elemente morfometrice care contribuie la compartimentarea ei în mai multe subregiuni și subunități de diferite ordine ca mărime.În acest context trebuie precizat faptul că această mare unitate de relief se întinde pe o lungime de 500 km, fiind considerată din zona Drobeta Turnu Severin până la Câmpia Inferioară a Siretului.Lățimea Câmpiei Române este variabilă în raport cu lungimea ei, pe aliniamentul localităților Plenița-Cetatea din Câmpia Olteniei înregistrându-se cea mai mică lățime, 20 km, în timp ce între localitățile Pitești(Câmpia Piteștiului) și Zimnicea (Câmpia Teleormanului), evoluează pe cea mai mare lățime de 140 km. Înălțimile maxime se regăsesc în zona câmpiilor Pitești și Târgoviște, aici putându-se reaminti cele două măguri cu înălțimi de peste 300 m.Este vorba de măgura Bucșani cu 364 m și măgura Mărgineni,331 m.Altitudinea cea mai mică este de 8-10 m și o întâlnim în Câmpia Siretului Inferior, și mai cu seamă în zona de vărsare a Siretului în Dunăre.

În cadrul Câmpiei Române de Est se întâlnesc o serie de subregiuni și microregiuni morfologice., cea mai largă dezvoltare având-o regiunea Bărăganului cu subdiviziunile sale: Bărăganul Sudic (Mostiștei), Bărăganul Central (al Ialomiței) și nordic, apoi regiunile limitative, cum sunt Câmpia Mostiștei și Câmpia de subsidență dintre Prahova și Săratacunoscută sub denumirea de Câmpia Gherghiței și Săratei. Arealul studiat se afla în subunitatea Câmpiei Bărăganului Mostiștei, subunitate ce reprezintă una dintre cele mai întinse câmpuri ale Câmpiei Române ce face tranziția între câmpiile piemontane din vest și nord (Vlăsia,Ploiești-Târgoviște,ș.a) și cele fluvio-deltaice din est.

Altitudinile absolute au o medie de 40-60 m, iar deși se spune că Bărăganul este o câmpie tabulară această subunitate prezintă înclinări către est și sud, ba chiar ondulări și contraste locale. Înălțimile maxime ajung la 100 m la halta Lipia la vest de Buzău, iar cele minime se găsesc în Câmpia Brăilei, la circa 10 m(5 m pe fundul Văii Ianca).

După gruparea altitudinilor și direcțiilor de înclinare a pantelor se pot contura cinci direcții principale.Prima se caracterizează printr-o înclinare lină spre sud-est, dar cu dispunere în evantai, ce sugerează foste conuri fluviatile, plasate la partea vestică sau nord-vestică a fiecăruia dintre cele tre mari câmpuri interfluviale ale Bărăganului. Astfel, în Câmpul Brăilei apare o ușoară înlinare vest-est, de la 25 m la 15 m, indicând un con al Buzăului (sau al Râmnicului) extins până la valea Ianca. Între Călmațui și Ialomița curbele de nivel scad în arcuri, de la 100 m (Lipia) la 50-40 m (aproximativ la est de Padina) și presupun un con mai vechi al Buzăului,combinat cu un altul venit dinspre Cricovul Sărat (și chiar Teleajen). La sud de Ialomița curbele descresc către est, de la 80-70 m în vest până la 65-50 m în est de Slobozia, modelând pe de-o parte un con al Argeșului plus Ialomița și Prahova, iar pe de altă parte indicând în Câmpul Ciornuleasa, de 70-50 m și o deviere ulterioară către sud, aproximativ pe direcția Mostiștei.

A doua situație altimetrică caracterizează cea mai joasă și cea mai plată fâșie de câmp, doar 40-35 m, plasată la extremitatea estică a conurilor, respectiv la est de Iezerul Mostiștei și la vest de Câmpul Hagieni, trecând peste Slobozia și Țăndarei,mergând mai la nord peste partea inferioară a Văii Strachina.Această porțiune a rezultat din fostele bălți ale Dunării,la nivelul teraselor4,3,2 acoperite apoi de loess.

A treia situație este reprezentată de o fâșie ce se înalță brusc,Câmpul Hagieni de 60-90 m altitudine.Acesta se continuă și la nord de Ialomița cu un ″abrupt″ estic de 20-30 m.

A patra situație altimetrică o reprezintă terasele Dunării care coboară de la 45-20 m,la vest de Mostiștea la 15-20 m Braila, cu unele supraînălțări locale create de nisipuri.Ultima situație este caracteristica fâșiilor de nisip de pe dreapta Buzăului,Călmățuiului,Ialomiței, ce impun local o pantă nord-sud, dar și ondulări,supraînălțări, în special pe partea dreaptă a Ialomiței.Toată rețeaua hidrografică din bazinul Ialomiței are o lungime totală de 3131 km, valoare care dacă o raportăm la suprafața acestuia rezultă o densitate de 0.30 km².

Valea Fundata poartă această denumire de la confluența pârâului Cocora cu pârâul Reviga și are o lungime de 31 km,fiind amenajată cu iazuri pe aproape toată lungimea ei.În cursul inferior se desfășoară lacul Fundata, un liman fluviatil tipic al râului Ialomița.Malurile și versanții care mărginesc șirul de iazuri și lacul Fundata au înălțimi variabile.Malul stâng este mai înalt,prezintă faleze ce alternează cu plaje nisipoase care înaintează în lac sub forma unor prispe lacustre.

Valea Perieți are o lungime de aproximativ 9 km și este încadrată de versanți ușor înclinați.Pe anumite sectoare din spațiul lor apar ravenedin topirea zăpezilor și din prreciptațiile cu caracter torențial.În cursul inferior valea este barată formându-se lacul cu același nume,ce se întinde pe câțiva km.Apa lacurilor este folosită pentru irigații.

Valea Amara se consideră a fi un vechi braț părăsit al râului Ialomița, în cursul suprior fiind însoțită de câteva pârâuri care au scurgere intermitentă(Valea Cânepii,Viroaga,Stâncuța).Râul Amara are o alimentare subterană,, iar până în anul 1972 își vărsa apele în lacul Amara.Prin bararea acestei văi lacul Amara se alimentează astăzi doar din pânza freatică, fapt ce se reflectă și în scăderea gradului de mineralizare al apei.Chiar și namolul sapropelic suferă calitativ dib cauza scăderii coținutului de săruri al apelor.

În lungul cursului inferior,lunca Ialomiței are o largă dezvoltare,atingând lățimi de 3-6 km și mai mari de 6 km în două compartimente distincte.

Un prim compartiment cu desfășurare largă a luncii este cuprinsă între localitățile Coșereni – Albești și ultimul,în aval de Slobozia până la vărsarea Ialomiței în Dunăre unde lunca devine comună.Depozitele de luncă sunt recente și acoperă total sau parțial rocile de bază.

Procese geoomorfologice actuale

Din punct de vedere geomorfologic, arealul comunei Buești este caracterizat în partea de nord de prezența zonei de luncă a râului Ialomița, ce prezintă lățimi variabile ce scad de la est spre vest, având circa4 km în dreptul satului Marsilieni, lunca fiind practic absentă în zona comunei.În partea sudică se remarcă prezența câmpului depresionar al Bărăganului cu zone de dune,ce ocupă cea mai mare parte a teritoriului comunei.În această zonă,râul Ialomița nu și-a săpat niciunnivel de terasă, el erodând puternic versantul drept, creând un aspect abrupt.

Deși teritoriul comunei din punct de vedere altitudinal nu depășește 40-60 m, acesta este afectat de mai multe tipuri de procese geomorfologice, din care predominante sunt tasarea și sufoziunea, la care se adaugă abraziunea lacustră și modelarea antropică.

Un alt proces geomorfologic important,destul de larg răspândit pe marginile câmpului depresionar îl reprezintă prăbușirile.

???? keep locking

Elemente bio-pedo-climatice

Câmpia Bărăganului se caracterizează printr-un climat temperat continental cu un pronunțat grad de continentalism, nuanțe de excesivitate și constraste mari de la vară la iarnă.Aceste contraste se datorează poziției geografice a Câmpiei Bărăganului situată între Carpați și Balcani, unde iarna pătrund masele de aer rece continental, euroasiatic, iar în timpul verii cele fierbinți și uscate dinspre Mediterană și Africa, dând acestor teritorii o nuanță de ariditate.

Trăsăturile climatice ale acestei regiuni stepice sunt date de frecvența mare a maselor de aer intens continentalizate în timpul verii și a advecției aerului rece din timpul iernii.Ca urmare, în timpul verii temperatura aerului înregistrează printre cele mai mari temperaturi absolute de pe teritoriul tării, peste 40°C ( la Amara s-au înregistrat și 44,0° C).Numărul zilelor tropicale, cu temperatura maximă de peste 30°C, este cel mai mare din țară,însumând 40-60 de zile anual.Regimul de precipitații este deficitar,anual căzând doar 400-500 mm,cu perioade lungi de secetă,80-100 de zile ce au loc de obicei la începutul și sfârșitul perioadei de vegetație.

Advecțiile de aer foarte rece de origine polară determină scăderea temperaturii sub – 25°C, iar în corelație cu advecțiile de aer mai cald din sud-vest au loc ninsori abundente,însoțite uneori de viscole puternice.Vânturile predominante sunt cele de nord și nord-est.

Pentru caracterizarea principalelor elemente climatice de pe teritoriul Bărăganului s-au utilizat date meteorologice înregistrate la stațiile Grivița,Glodeanu,Siliștea,Urziceni,Ciochina.

″Clima considerată componenta a mediului geografic are un caracter dinamic.Astfel,prin clima unui teritoriu se înțelege totalitatea ei li succesiunea pe mai mulți ani a tuturor proceselor meteorologice, ca rezultat al interacțiunii dintre radiația solară,circulația generală a atmosferei și suprafața subiacentă activă.″(Dumitru Despina)

Caracteristicile principale ale circulației atmosferei

Rolul principalilor centrii barici în circulația atmosferei în Bărăganul Ialomiței.Deasupra regiunii sud-estice a României,acționează ca prioritate centrii barici specifici Europei sudice și sud-estice,având importanță Anticiclonul Azoric,Anticiclonul Euroasiatc,Ciclonul Mediteranean și Anticiclonul Islandez sau Scandiav.

Anticiclonul Azoric își are locul de origine în zona insulelor Azore din Oceanul Atlantic,acționând aproape pe tot parcursul anului,însă cu deosebire primăvara și vara.Este alimentat de aerul cald al tropicelor și se deplasează vara la nord de insulele Azore, influențând vestul și centrul contnentului european.Intensitatea sa este în jur de 1020-1025 mb, dar valorile presiunii atmosferice pot depășii uneori chiar 1035 mb.Spre răsărit activitatea sa acționează până sud-estul Europei.Transportând aerul mai umed dinspre ocean,anticiclonul Azoric aduce o vree răcoroasă și instabilă, caracterizată prin ploi, mai ales sub formă de averse,însoțite de descărcări electrice,pe care le întâlnim destul de frecvent în timpul primăverii și verii în țara noastră.Având un caracter dinamic, influențează tot timpul anului și vremea din Câmpia Bărăganului.Datorită caracterului semipermanent acest anticiclon acționează în perioada caldă a anului,determinând creșteri ale umezelii și nebulozității,fronturi de ploi și vânturi de est.Deși este considerat ca un adevărat muson de vară european,datorotă traversării mai multor bariere orografice, el își pierde din cantitatea de umezeală ajungând în Bărăgan mult maiuscat.Atunci când se întâlnește cu ciclonii mediteraneeni apar local inonourări,averse,grindină, dar de scurtă durată.

Anticiclonul Euroasiatic ia naștere la începutul toamnei în partea de nord a munților Ural,având în cetru o presiune atmosferica de 1030-1035 mb, dar poate depăi 1050 mb.Dorsala sud-vestică a anticiclonului pătru de de obicei la începutul iernii până în centrul și sud-estul Europei,influențând și țara noastră,mai ales Bărăganul.

Câmpia Bărăganului Ialomiței se află sub influența anticiclonului euroasiatic din noiembrie-decembrie,iar din a doua parte a lunii februarie își retrage treptat aria astfel că la începutul lunii mai se regăsește din nou în locul său de formare.Activitatea sa în semestrul cald este cu totul întâmplătoare.În timpul iernii menține o vreme relativ frumoasă dar friguroasă,cu nopți geroase cnând temperatura aerului în Bărăgan coboară uneori sub -25°C.Tot în timpul iernii, cand anticiclonul euroasiatic se întâlnește cu cel azoric se produc scăderi însemnate ale temperaturii, dar și ninsori cu viscole foarte puternice.O astfel de situație s-a produs între 3-5 februarie 1954 când a avut loc cel maiputernic viscol.De altfel,pe unele porțiuni din Bărăgan stratul de zăpadă a atins grosimi de câțiva metrii(3-5 m).

Trebuie precizat faptul că sub influența acestei cauze barice se crează o puternică circulație la nivelul troposferei astfel încât se favorizează nașterea unui vânt, care la noi este cunoscut sub numele de –crivăț-.

Vara aduce deasupra Bărăganului mase de aer continental,uscat,fierbinte, se produce secete însoțite de suhoveiuri.Primăvara și toamna anticiclonul siberian determină răciri ale aerului însoțite de înghețuri de brume timpurii și târzii.

Ciclonul mediteranean iși are proveniența în bazinul vestic și central-nordic al Mării Mediterane.Activitatea sa se resimte încă din perioada de sfârșit a taomnei până în timpul primăverii, având presiunea atmosferică de 1000-1005 mb, iar uneori situându-se sub 980 mb.

Din locul de obârșie se îndreaptă spre țara noastră, pătrunzând adeseori până la Marea Neagră.Ciclonii mediteraneeni mențin o vreme umedă și bogată în precipitații,uneori sub formă de ninsoare alteori chiar lapoviță și ploaie.Când aria lor de influență vine în contact direct cu dorsala anticiclonului auroasiatic determină căderi abundente/semnificative canditativ de precipitații dar și intensificări deosebite ale vântului, dând naștere la căderi abundente de zăpadă în Câmpia Bărăganului.

Anticiclonul Scandinav se face simțit mai ales în anotimpurile de iarnă când acționează brusc în schimbarea aspectului vremii.El nu se produce în fiecare an,uneori observându-se că s-a manifestat chiar în timpul verii, în luna iunie, când vremea se răcește datorită lui/acestui centru baric?.

În timpul iernii acționează printr-o invazie de aer rece, care de regulă provoacă geruri mari.

Procesele actuale-tasarea sufoziunea, fluviodenudare, spalare in suprafata, siroire, torentialitate, procesele fluviatile , modelarea antropica si biogena.

Procese fluviatile

Pe teritoriul României procesele fluviatile sunt în anumite perioade ale anului foarte active,evidențiindu-se prin eroziune lateral, în adâncime și prin acumulare.În funcție de unitatea de relief în care acționează și de nuanțele climatice întâlnite apar diferențe regionale în ceea ce privește modul de manifestare a acestora.Modelarea fluviatilă se observă în arealul albiilor minore și la nivelul malurilor ca proces permanent, ce se intensifică odată cu creșterile de nivel.Acest proces produce modificări morfologice importante și anume:la nivelul patului râului se modifică profilul transversal și longitudinal, se formează praguri aluviale care pot și migra,se formează și modifică ostroave sau chiar se schimbă periodic sau accidental direcția cursului de apă.

Conform analizei mobilității albiilor râurilor având în vedere diametrul mediu al particulelor realizate de către Diana Urziceanu, arealul studiat se încadrează în Zona 5.Aceasta este caracterizată de o variație mare a coeficientului de mobilitate, de la 2000 la 3000 , fiind tipice cursurile cu pantă redusă al căror pat este format din nisip fin.În această situație albiile râurilor suferă modificări atât în plan transversal cât și în profil longitudinal,prin colmatări,instabilitate,etc.

S-a observat pe teren/în timpul depasărilor pe teren faptul că în trecut eroziunea laterală a fost mai activă decât în prezent, deoarece nivelul de eroziune al malurilor se află la o înălțime considerabilă față de nivelul luciului de apă actual.De asemenea putem vorbi de o colmatare în desfășurarea a albiei răului pe anumite porțiuni ale Văii Ialomiței, cantitatea de aluviuni transportata depunandu-se pe anumite porțiuni în lipsa vitzzei de scurgere???

În condițiile unor vizibile defrisări, mai accentuate pe malul stâng al râului, direcția de scurgere a cursului de apă are de suferit.Astfel pe anumite porțiuni vegetația rămasă putând produce bararea râului, sau contribuind la colmatarea acestuia prin resturile vegetale ce ajung pe patul râului.

Pe malul drept al râului se pot observa de asemenea formarea unor mici ostroave—pot face legătura cu tendința de meandrare a râului mai pregnantă spre stânga râului??

Procesele de tasare și sufoziune se manifestă în deosebi pe majoritatea depozitelor friabile din diferite unități de relief.Din punct de vedere a amplorii și frecvenței aceste procese rămân caracteristice regiunilor joase,sub 300 m,acoperite cu loess, condițiile bio-climatice și textura depozitelor asigurându-le o zonă de maximă desfășurare.

Porozitatea depozitelor, predominarea fracției prăfoase?? permit circulația apei pe verticală,spălarea sărurilor și concentrarea lor la baza depozitului sau la nivelul orizonturilor mai bogate în argilă.Dezvoltarea rețelei de crăpături și fisuri este condiționată de imbinarea climatului temperat-continental, cu accentuată uscăciune vara și înghet frecvent iarna și lipsa vegetației arborescente.Astfel apa va pătrunde mai rapid până la baza depozitelor, creând condiții favorabile producerii proceselor de tasare și sufoziune.

De asemenea,grosimea stratului de loess și variația declivității terenului influențează intensitatea proceselor, mai intense în depozitele groase, și manifestarea concomitentă a celor două procese(tasare și sufoziune).

Procesul de tasare are o desfășurare mai largă și rezultă din dizolvarea și deplasarea spre baza depozitelor a sărurilor ce se regaseau pe, pereții porilor,in special carbonatici, dar și din reașezarea și îndesarea particulelor minerale.În urma acestor din urmă procese rezultă crearea/formarea de microdepresiuni.Levigarea și acumularea particulelor fine la un anumit nivel duce la formarea treptată a unui orizont iluvial impermeabil,la încetarea procesului de tasare și la dezvoltarea crovurilor.

Crovurile reprezintă principala formă negativă de relief ce rezultă în urma tasării.Ele au dimensiuni,aspect și frecvență diferită în funcție de panta terenului,adâncimea nivelului freatic,gradul de fragmentarea al regiunii,direcția vânturilor dominante și poziția liniilor de drenaj de la suprafața terenului.Comform lui M. Botzan și colaboratorii(1959) în Câmpia Mostiștei și în Bărăgan(sectorul Ciulnița) există o frecvență a crocurilor de aproximativ 4 pe km², în condiții de pantă redusă,depozite de loessuri cu grosimi mai mari de 10 m și apă freatică la adâncime.

Cele mai multe crovuri se întâlnesc în Bărăgan unde s-au format și lacuri de crov ce ulterior s-au lărgit prin abraziune lacustră,ca de exemplu în Câmpia Brăilei și în Bărăganul Ialomiței,etc.

Datorită depozitelor nisipoase și conținului redus de săruri, în special carboanți, crovurile au un număr redus sau chiar lipsesc în cele mai multe sectoare din Câmpia de Vest, pe terasele Dunării la vest de Olt, în Bărăgan, la sud de Buzău, Călmățui și Ialomița.

Gradul de tasare este dependent de tipul de depozit,de grosimea sa,de adâncimea pânzei freatice,de gradul și ritmul de umezire,etc.Tasările maxime se produc în Dobrogea,Platforma Covurlului,Podișul Hagieni, în zonele în care întânlnim loessuri prăfoase și fin nisipoase.

Analizând hărțile realizate de E. Protopopescu-Pake și colab. ce evidențiază gradul de tasare la nivelul țării,având ca și criterii gradul de înmuiere sub o anumită sarcină geologică, în arealul studiat nivelul de tasare se înregistrează între 5-50 cm.Se vor înregistra valori mai scăzute ale tasării, 5-25 cm în condițiile unei inmuieri lente și fără a exista presiuni externe și valori mai ridicate,15-50 cm, în condiții de înmuiere rapidă și presiune exercitată de sarcină externă,3 kg/cm².

Sufoziunea este un proces complex de antrenare mecanică a particulelor de materiale de către apa de infiltrație, la contactul dintre un strat friabil și altul mai complex.Ariile sale de manifestare sunt reprezentate de regiunile cu climat secetos, precum Câmpia Română la est de Olt, Dobrogea, Podișul Moldovei.

Desfășurarea acestui proces este condiționată de grosimea stratului friabil, de poziția nivelului freatic și cel mai important de panta accentuată a terenului.Terenurile afectate de acest proces trec prin două etape de evoluție.1-formarea uni relief sufozional,cu forme de la cele mai simple până la cele mai complexe 2-degradarea acestuia, ca urmare a ravenării, alunecării de teren și a altor procese de versant.Aceste etape sunt remarcate pe versanții cu depozite groase și omogene de loess,cu declivitate accentuată.

În urma sufozionării la suprafață apar pâlnii sau doline de sufoziune, mici avene,hrube de prăbușire,stâlpi,etc.

Am regăsit urme ale manifestării acestui proces și pe malul drept al Văii Ialomița???în luncă de fapt?????

Procese eoline și relieful regiunilor nisipoase

Acțiunile prin care vântul modelează teritoriul țării sunt spulberarea formațiunilor fine, necoezive de la suprafață (deflație) și acumularea lor sub forma unor câmpuri nisipoase,netede sau vălurite(cu dune).În regiunile joase de câmpie sau în unele depresiuni cu șesuri aluviale întinse unde întâlnim material nisipos abundent ce poate fi spulberat de către vânt, întâlnim pe suprafețe mari acumulări de nisip, cu o morfodinamică predominant eoliană.Aceste suprafețe le regăsim în Câmpia de Vest,Câmpia Română,Delta Dunării,litoralul Mării Negre, Depresiunea Brașov(nisipurile de la Reci) și ostrovul Moldova Veche.

Intensitatea proceselor eoliene este condiționată de viteza și frecvența vântului, gradul de acoperire al terenului cu vegetație și umiditatatea acestuia, și deși aria de manifestare a vântului este mare, ea are efecte doar pe teritoriile mai secetoase unde sunt îndeplinite ultimele două condiții expuse anterior.Spulberarea nisipurilor este posibilă în toate anotimpurile, cu precădere în regiunile și sezoanele secetoase.

Nisipurile din Câmpia Bărăganului le întâlnim pe dreapta râurilor Ialomița, Călmățui și Bizău, pe o suprafață de peste 100 000 ha.Majoritatea lor suferă un proces relativ avansat de solidificare fiind astfel mai puțin supuse acțiunii de deflație.Din punct de vedere altitudinal ele se găsesc deasupra luncii, față de care se ridică cu câțiva zeci de metri(10-20 m la Buzău, 20-30 m la Călmățui, 30-50 m la Ialomița).

V.2.2 Relieful fluvial

Relieful fluvial este specific regiunilor de câmpieși este reprezentat de formele de relief create prin acțiunea morfogenetică exercitată de către apa curgătoare din cadrul unui bazin hidrografic cu scurgere exoreica din timpul Cuaternarului??Formele tipice de relief fluvial sunt albii vechi părăsite, meandre, lunca, terase, piemonturi, campii de nivel de baza ,etc.În cadrul arealului studiat am regăsit ca și elemente ale reliefului fluvial albia,lunca,terasa,belciug,con de dejecție,popina,curs părăsit,grind.

Bazinul Ialomiței prezintă un rrelief fluviatil variat, cu cele mai dese schimbări ale albiilor râurilor.Ialomița este râul cu cele mai multe schimbări de cursuri,suferind chiar o captare în regiunea Dridu-Fierbinți.

Luncile sunt formele cele mai noi de relief, a căror evoluție a început în Holocen. În Câmpia Bărăganului de Sud acestea au o dezvoltare redusă datorită pantei mici și a debitului redus al râurilor.Lățimea luncilor variază în funcție de mărimea râului și în funcție de unitatea de câmpie și structurile traversate.Luând în considerare particularitățile hidromorfologice ale luncii unui râu,Grigore Posea a stabilit existența mai multor tipuri de lunci ce pot fi analizate și râurile din Câmpia Română.Aceste tipuri de lunci sunt specifice bazinelor hidrografice alohtone și se clasifică astfel:luncile de tip Jiu-Olt,luncile de tip Prahova și un tip de luncă internmediar,Ialomița.

!!sa caut Harta proceselor geomorfologiec actuale(după Badea și colab 1983)

!!sa analizez un pic luncile din arealul meu

Râul Ialomița și-a format în Câmpia Bărăganului o luncă asimetrică de aproximativ 124 km, pe partea stângă regăsindu-se mai puțin de ¼ din total, iar pe partea dreaptă cea mai mare parte a sa.Lunca Ialomiței prezintă trei sectoare unde lunca este largă și două sectoare unde este îngustă.Cea mai mare lățime a lunci o regăsim în dreptul orașului Urziceni,8 km,urmată apoi de valorile din lunca Ciochinei 7km,Țăndărei 5 km.În sectoarele de îngustare propierea luncii față de abruptul câmpului se realizează la mai puțin de 25 m atât în arealul studiat(să verific la ce înălțimi se realizează) cât și în dreptul localităților Crașani,Copuzu,Cosâmbești.

Din punct de vedere geologic, zona Ialomiței este un bazin de sedimentare maritimă lacustră.

V.3 Modelarea actuala a reliefului

Relieful actual se suprapune peste cel mediu și major fiind creat prin procese de eroziune fluvială,procese de tasare și sufoziune sau prin acțiuni antropice(Grecu și colab,2006)

Categoriile acestui tip de relief sunt-relieful luncilor,relieful podurilor de terase și câmpurilor și relieful antropic.Toate aceste categorii de relief le întâlnim și in arealul analizat, mai mult sau mai puțin evident.

Relieful luncilor a rezultat în urma proceselor de eroziune fluvilă și a acțiunii pânzei freatice,aflată la o adâncime mică.Se pot distinge o serie de forme,precum grinduri,microdepresiuni cu exces de umiditate și chiar băltiri ale pânzei freatice,cursuri și meandre părăsite,popine,conuri de dejecție ale unor râuri afluente,apariție dunelor pe grinduri,prăbușiri de maluri și alunecări de versanți.

În zona analzată a Văi Ialomiței, am regăsit ca și forme ale reliefului luncii grinduri de mici dimensiuni pe malul drept al râului,o popină pe malul drept,con de dejecție!!!!??????????? Să le detaliez

Relieful minor al podurilor de terasă și câmpurilor-Prezența suprafețelor orizontale sau cvasiorizontale au favorizat procesele de tasare și sufoziune în masa depozitelor loessoide și a celor de loess.Astfel,suprafețele înclinate au favorizat producerea proceselor de eroziune pluvială și în suprafață a organismelor torențiale.Caracteristice pentru acest tip de relief sunt procesele eoline de acumulare a nisipului sub formă de dune.

În urma proceselor de tasare și sufoziune, acțiune la care se poate adăuga și procesele de pluviodenudare și eroziune eoliană, apar crovuri, găvane și padine.Acestea sunt prezente în Câmpia Burnasului,Câmpia Găvanu Burdea,Câmpia Bărăganului,etc.

Prin procesul de acumulare a nisipului sub formă de dune apare relieful specific luncilor și teraselor din Câmpia Olteniei, în Câmpia Bărăganului(în lungul Ialomiței,Călmațuiului de Buzău și Buzăului)

!!! Să ma uit peste poze să verific dacă pot face referire și la arealul meu

Relieful antropic

Relieful antropic reprezintă tipul de relief creat de om prin acțiunile sale asupra suprafeței topografice și asupra mediului încă din cele mai vechi timpuri și până în prezent cu scopul asigurării sau îmbunătățirii condițiilor de trai. În funție de perioada de realizare, se pot distinge două categorii de relief antropic.Prima categorie cuprinde formele de relief create în perioada antică și medievală, iar cea de-a doua relieful creat în prezent.

Relieful din perioada antică și medievală este reprezentat de valurile de pământ ce aveau rolul de a apăra satele și cetățile situate de obicei în lungul râurilor.Există de asemenea denumirea celebră de ″brazdă a lui Novac″ dată unui val imens de pământ ce se întinde din Oltenia până la Dobrogea, datată în perioada lui Constantin Cel Mare. Se iau în considerare de asemenea, ca urme ale reliefului antropic antic și medieval gorganele, tumulii sau movilele de pâmânt ce erau folosite ca necropole sau puncte de pază, datate din perioada popoarelor migratoare și dacică.

Relieful antropic creat recent în unitățile de câmpie este identificat prin prezența digurilor din cadrul luncilor, barajelor transversale pe râuri ce au dus la apariția lacurilor antropice,iazurilor,desecărilor,debleelor,rambleelor,terasărilor malurilor și versanților,nivelărilor crovurilor și dunelor.

În funcție de scopul pentru care au fost practicate anumite procese antropice, acestea se pot împărții în:

Desțelenirea- proces ce presupune îndepărtarea vegetației de stepă/de tip ierboasă/arbustivă în schimbul pășunatului sau aratului. Conform F. Achim, 2013, primele activități de acest gen s-au efectuat pe laturile câmpiei, în sud și est, acolo unde regăsim și cele mai vechi forme de locuire.Deși inițial pășunatul reprezenta pricipalul proces de degradare al câmpiei, interesul pentru agricultura a facut ca începutul secolului XX lucrările de arătură să se extindă excesiv de la est către centru,sud-vest.(V. Mihailescu, 1992)

Problemele întâmpinate de micii agricultori erau efectele secetelor puternice ce afectau recoltele.

Procesul desțelenirii a afectat într-un procent minimal?? Relieful, în principal microformele de relief de tipul celor zoogene și a șanțurilor de șiroire concentrate.

Construirea căile de comunicații a fost printre primele activități antropice asupra reliefului, deoarece înainte de a se realiza toate celelalte procese,activități era nevoie ca zona să fie traversată.S-u construit inițial drumuri de pământ ce afectau mediul prin tăierea vegetației și prin utilizarea frecventa a căi de acces.În regiunile cu grad de fragmentare sau care presupunea trecerea peste văi era necesară construirea de poduri de pământ sau lemn, amenajându-se vaduri de trecere.Prima lucrarea de amploare efectuate asupra reliefului acestei unități a fost reprezentată de calea ferată București – Lehliu – Constanța, din a doua jumătate a secolului XIX.

Din prima jumătate a secolului XX au început construcțiile mai multor categorii de drumuri comunale, județene, naționale, pentru ca apoi să se realizeze modernizarea acestora și chiar construirea autostrăzii A2, cea mai amplă intervenție antropică pentru câmpie.

!!!sa dezvolt un pic prezența digurilor din arealul meu,a lacurilor,deși a secat între timp???

!!Râul Ialomița face parte din categoria râurilor alohtone ale Câmpiei Române, cu izvor în Carpați, dezvoltându-și în cadrul câmpiei doar cursul inferior.Acesta este un râu permanent,având o scurgere bogată în toate anotimpurile alimentată nivo-pluvial,pluvio-nival și pluvial.Debitele cele mai mari se înregistrează în perioada aprilie-mai, iar cele mai mici în lunile septembrie-octombrie.Debitele medii multianuale oscilează între câțiva m³/s și peste 150 m³/s, existând însă și situații când în anii ploioși acestea pot ajunge la valori de peste 10-16 ori mai mari,provocând viituri și inundații.De asemenea, în anii secetoși, debitele pot scădea de 4-6 ori față de medii.Fenomenele de îngheț sunt mai frecvente în estul câmpiei și încep cu primele faze în decembrie ajungând la podul de îngheț în ianuarie-februarie,dezghețul fiind total la jumătatea lunii martie(Pișota,2000)

Lacul este o întindere mare de apă ce a rezultat în urma proceselor narturale și a intervenției antropice,putând fi grupate după geneză în lacuri naturale și antropice.Acestea prezintă o serie de particularități ce fac referire la marime,starea lor și conținutul chimic al apelor în funcție de condițiile climatice și amplasarea lor.

Cel mai mare număr de lacuri îl întâlnim în Câmpia Româna, acestea având cuvete diferite și o repatizare neuniformă,fiind localizate în văile principele ale râurilor, ale râurilor secundare și pe câmpurile cu loess și depozite loessoide.

!!! În apropierea arealului studiat au fost identificate Lacul Bataluri(a secat),lacul Porcului la N de Perieti(a secat).Sa mantionez si despre prival,comunica cu lacul batalu printr-un canal,dar acum au secat datorita???temperaturilor,lucrarilor din regiune,blocajul canalului?

Specifice malurilor Ialomiței și afluenților acestuia sunt limanurile fluviatile,amplasate pe ambele maluri(pe malul drept Căldărușana,Comana,etc iar pe cel stâng Munteni,Fundata-amplasat în apropierea arealului studiat,Ograda, etc).Apariția lor este legată de aparișia văilor și de bararea gurii de vărsare cu aluviuni remuu al apelor Dunării și datorită transgresiunilor ce au avut loc în timpul Holocenului.Văile pot fi cursuri părăsite,văiugi,văi de tasare,secundare sau cu scurgere semipermanentă.Evoluția limanurilor a depins de alimentarea subterană,de legăturile cu colectorul dar și de acțiunea vântului și a omului, acțiuni ce au produs o mineralizare diferită a apelor.Astfel au rezultat ape dulci,utilizate în irigații și ape cu un grad ridicat de mineralizare ce prezintă nămol sapropelic,fiind utilizate în scopuri turistice(balneoclimaterice).În această a doua categorie se încadrează și lacurile din meandrele Ialomiței, Amara și Lacul Sărac, fiind lacuri cu ape sărate,nămol sapropelic și adâncimi mici.

!!! sa verific dacă pot face referire la Lacul Fundata,câteva idei.

Factorii biogeografici

Relieful,clima,evoluția biogeografică în Holocen și acțiunile omului au influențaț apariția și dezvoltareaformațiunilor vegetale și faunistice.Acești factori au dus la apariția și dezvoltarea unor specii ce aparțin mai multor zone europene,Al. Beldei identificând patru tipuri de formațiuni vegetale:

a) central europene cu caracter mezofil,mezotermofil și chiar subtermofil(stejar peduculat,măr și păr pădureț,păducel,etc)

b)euroasiatice în lunci(specii de plopi,sălcii și ulmi) și pajiști stepice în care speciile au caracter mezofil,mezohigrofil și higrofil(graminee)

c)pontice cu caracter xero-termofil(arțarul tătărăsc,porumbacul,specii de colilii)

d)submediteraneene(se impun speciile xerofile și mezoxerofile-cer,gârniță, speci de stejar,mojdrean,cărpiniță,crișin,specii de graminee)

Fauna este specifică zonelor central-europene,pontice, turano-pontice, balcanice și mediteraneene.

În cadrul Câmpiei Române s-au conturat o serie de provincii biogeografice, R. Călinescu și colab(1969) incluzând cea mai mare parte a Câmpiei Române în Provincia Moesică.Partea din est și nord-est este atribuită Provinciei Pontice, iar regiunea dintre Argeș și Buzău Provinciei Dacice.În Geografia României,volumul I, autorii au identificat că cea mai mare parte a speciilor din Câmpia Română fac parte din Provincia Dacică, iar speciile din partea de est și nord-est fac parte din Provincia Ponto-Caspică.

!!! de conspectat din Geografia României,volumul I

Se disting de asemenea formațiuni cu caracter zonal,precum zona nemorală,silvostepa și stepa, dar și formațiuni cu caracter azonal(formațiuni de luncă, acvatice,psamofile,halofile,segetale și ruderale).

Bărăganul ialomițean, G. Maican, Editura Sport-Turism, București, 1983

Potențialul climatic al Bărăganului, Octavia Bogdan, Ed. Acad. Republicii Socialiste România, 1980

Baraganul in antichitate, Radu Vulpe, 1923

Ilie, Gr. Posea, N. Popescu, 1970 –“Geomorfologie generală”, Editura Didactică și Pedagogică, București

Banu, A.C., Bărăganul, Editura Științifică, București, 1964

Bogdan, Octavia, Potențialul climatic al Bărăganului, Editura Academiei R.S.R, București, 1980

Ielenicz M. si colab., 1999 – “Dicționar de geografie fizică”, Editura Corint, București

BANDRABUR T., (1961), Cercetări hidrogeologice pe interfluviul Ialomița-Mostiștea-Dunăre. Studii și cercetări de geologie a cuaternarului și de hidrogeologie în Câmpia Română și în ținuturile învecinate R.P.R., Comitetul Geologic, Institutul Geologic – Studii tehnice și economice. București.

BANDRABUR, T. (1968), Cercetări hidrogeologice pe interfluviul Ialomița –Mostitea – Dunăre, STE – IGG – E, 15.

BANU A.C., (1964), Bărăganul, Editura Științifică, București.

BANU A.C. (1967), Câteva caractere hidrografice ale Bărăganului și unele concluzii geomorfologice care se deduc pe baza lor, Hidrobiologica, 8. București.

BORZAN, M., HARET, C., PETRESCU, M., MERCULIEV, O. (1959), Probleme de irigații și desecări ale Câmpiei Bărăganului, Met., Rap., Mem. – ICAR, IX, 29

Academia Republicii Populare Române, Dicționar Enciclopedic Român, Editura Politică, București, 1962-1964

Ghinea, Dan, Enciclopedia geografică a României, Editura Enciclopedică, București, 2000

CĂLINESCU, R. (1969), Biogeografia României, Edit. Șt., București.

COTEȚ. P. (1964), Unele aspecte ale reliefului dezvoltat pe loess și depozite loessoide, Com. Geogr. – SSNG, III.

COTEȚ P., (1976), Câmpia Română. Studiu de geomorfologie integrată. Editura Ceres. București.

DIACONU C., (1971), Râurile României, monografie hidrologică. I.N.M.H. București.

FLOREA N., MUNTEANU I., CAMELIA CHIȚU (1968), Geografia solurilor României. Editura Științifică. București

GÂȘTESCU P., (1963), Considerații morfogenetice asupra limanelor din cursul Ialomiței, Probleme de Geografie, Vol. VII, Editura Academiei R.P.R. , Academia R.P.R., Institutul de Geologie și Geografie. București.

GOGOAȘĂ T., (1962), Cercetări pedologice în câmpia dintre Ialomița – Mostiștea – Lunca Dunării – Valea Jegălia. Dări de seamă ale ședințelor, vol. XLIII, 1955 – 1956, R.P.R. Comitetul Geologic, Institutul Geologic, București.

LĂZĂRESCU G.A. (1929), Bărăganul, Ziarul Epoca, 27 august, nr. 170. București.

MIHĂILESCU V., (1966), Dealurile și Câmpiile României. Editura Științifică București.

MIHĂILESCU V., (1969), Geografia Fizică a României. Editura Științifică. București.

MIHĂILESCU V., (1970), Bărăganul, regiune geografică. Editura Științifică. București.

POSEA GR., (1989), Câmpia Bărăganului. Terra, nr. 1. București

SOARE R., (1980), Județul Ialomița. Monografie. Colecția Județele Patriei. Editura Sport Turism. București.

xxx (1980), Atlas Geografic General. Editura Didactică și Pedagogică. București.

xxx (1983), Atlas Geografic Școlar. Editura Didactică și Pedagogică. București.

xxx (1983), Geografia României, vol. I, Geografia Fizică. Editura Academiei Române. București.

xxx (1984), Geografia României, vol. II, Geografia Umană și Economică. Editura Academiei Române. București.xxx (1978), Atlasul Județelor din R.S.R.. Editura Didactică și Pedagogică. București.

xxx (2005), Geografia României, vol. V, Câmpia Română, Dunărea, Podișul Dobrogei, Litoralul românesc al Mării Negre și Platforma Continentală. Editura Academiei Române. București.

xxx (1985), Atlas Geografic R.S.R. Editura Didactică și Pedagogică. București.

xxx (1965), Atlas Geografic al R.S.R. Editura Didactică și Pedagogică.

xxx (1966), Atlas Climatologic al R.S.R.. Comitetul de Stat al Apelor, Institutul Meteorologic. București.VÂLSAN G., (1915), Câmpia Română. Opere Alese. Editura Academiei Române. București.

TRUFAȘ C., TRUFAȘ V., (1980), Duritatea apei râurilor din Bazinul Ialomiței. Analele Universității din București. An XXIX. București.