Studiu Geografic Complex Asupra Judetului Giurgiu

Introducere

Alegerea acestei lucrări cu titlul ,,Studiu geografic complex asupra județului Giurgiu,, dintr-o listă destul de variată și consistentă,a fost determinată de dorința de a cunoaște mai bine schimbările care s-au produs în acest județ în ultimii ani și modul în care s-a interferat elementul social și economic în generarea lor.

Sfera noțiunii de turism este destul de vastă,întâlnindu-se mai multe tipuri.

Turismul a devenit în zilele noastre o activitate la fel de importantă precum cea desfășurată în alte sectoare din economia mondială cum ar fi: industria, agicultura,comerțul.

Sper că în lucrarea de față am reușit să abordez problemele esențiale de geografie locală și să identific probleme tendințelor de dezvoltare ulterioară, reprezentată de oportunitățile oferite de fluviu Dunărea, de apariția a unor activități economice noi strâns legate de resursele și tradițiile locale, de capitalul social, de regenerare și de turism.

În prima etapă de elaborare a lucrării, etapă de documentare, de culegere de informații și date am fost cuprins de scepticism, nereușind inițial să găsesc datele necesare, dar apoi, cu ajutorul bunăvoinței unor oameni de calitate , am reușit să trec peste acest obstacol.

Trebuie să adresez toate mulțumirile mele primăriei municipiului Giurgiu , doamnei director adjunct Georgeta Ruse de la direcția de statistică Giurgiu,colegilor mei care m-au încurajat și susținut moral și logistic.

În final,dar nu în ultimul rând,vreau să-i mulțumesc doamnei Dragnea Marinela, pentru indicațiile clare , concise eficiente și mai ales pentru calmul și echilibrul pe care a reușit să mi-l imprime,alungandu-mi ,,neliniștea examenelor studențești,, .

Capitolul 1. Date generale

Jidetul Giurgiu este situat în partea de sud a României,pe cursul inferior al Dunării,străbătut de paralele de 43°53´ latitudine nordică și de meridianul 25°59´ longitudine estică.

Amplasarea pe malul Dunării de-a lungul a 72 de km conferă județului posibilitatea de a vea legături fluviale cu țările riverane și Marea Neagră.

Vecinii săi sunt: Județul Călărași la Est, Județul Teleorman la Vest, Județul Ilfov și Județul Argeș la Nord-Vest și Județul Dmanbovita la Nord. Suprafață județului este de 3526 km²,reprezentând 1,5% din suprafață țării.

Reședința județului este Municipuiul Giurgiu,aflat la 64 de km de capitală țării pe ruta București-Sofia-Atena sau București-Istambul.

Atestat documentar încă din secolul al XIV-lea , Municioiul Giurgiu a fost gazdă unor premiere tehnice: prima linie de cale ferată din România (București-Giurgiu), prima linie de telegraf și podul de peste Dunăre.

Savanți de renume european au văzut lumina zilei pe aceste locuri precum matematicianul Miron Nicolescu, Poetul Vasile Militaru , pictorul Nicolae Dararascu.

Municipiul Giurgiu este unul dintre cele mai importante porturi românești la Dunăre.

În nordul județului sunt în exploatare zăcăminte de țiței , iar din albiile Dunării și râurilor ce străbat județul sunt extrase și pietrisuri.

Aparținând Câmpiei Române , suprafață județului este alcătuită din păduri și terenuri arabile. Județul Giurgiu are în componentă un municipiu, două orașe, 51 de comune și 167 de sate. Populația județului era la 1 iulie 2012 de 283.408 persoane și reprezintă 1,3 din populația României.

În cadrul industriei județului reprezentative sunt : industria alimentară a băuturilor și tutunului, producția de energie electrică și termică, căutarea și distribuția apei, extracția petrolului și gazelor naturale, industria textilă și a confecțiilor din textile.

În anul 1996 a luat ființă Regia autonama ,,Zona Liberă,, Giurgiu amplasată în partea de Sud-Est a Municipiului Giurgiu, pe o suprafață de 163.540 ha, care s-a transformat începând cu 1.06.2004 în societate comercială pe acțiuni.

Înființarea zonei libere Giurgiu a creat posibilități noi pentru dezvoltarea tuturor activităților economice.

Facilitățile oferite de Zona Liberă atrag interesul investitorilor români și străini care prin concesionare și închirierea de spații desfășoară activități de producție, comerț și servicii.

1.1 Așezare

,,Giurgiu, santinelă capitalei la Dunăre, stăpânită când de români, când de turci, bătută și pusă în flăcări când de unii când de alții, oraș care nu a știut până la începutul secolului nostru cărui Dumnezeu și în ce limba să-și spună durerile.

Parafrazându-l de Herodot care spunea că ,, Egiptul este un dar al Nilului,, , am putea spune că Giurgiu este o creație a Dunării, apariția și evoluția orașului fiind legată de această, oferindu-i potențial economic (navigație, comerț, agricultură) municipiului Giurgiu. Centrul politico-administrativ, economic și cultural , reședința județului cu același nume începe din 1981, după ce timp de 100 de ani, între anii 1830-1930 a fost reședința județului Vlașca, este situată în lunca, pe malul stâng al Dunării, la o altitudine cuprinsă între 23 și 26 de m este străbătut de paralele de 43°53´ latitudine nordică și de meridianul de 25°59´ longitudine estică desfășurându-se pe 4´43´´ latitidine nordică și 9´21´´ longitudene estică: distanțele dintre punctele extreme ale orașului sunt 12,25 km pe direcția Est-Vest și 8,25 km pe direcția Nord-Sud. Suprafață județului Giurgiu este de 3526 km².

Suprafață municipiului Giurgiu este de 64,25 km² ceea ce înseamnă 1,15% din aria județului.

1.2 Cai de acces și drumuri principale.

Orașul este capătul șoselei naționale DN5, care îl leagă de București și care se termină la punctul de trecere a frontierei de la podul peste Dunăre aflat la sud-est de orașul propriu-zis. Drumul face parte din ruta europeană E85 și se continuă în Bulgaria cu șoseaua națională 2. La Giurgiu, din DN5 se ramifică șoseaua națională DN5C, care duce spre sud-vest la Zimnice și șoseaua națională DN5B care duce spre Ghimpați, de unde se continuă spre Găești cu DN61. Rețeaua rutieră este completată cu trei șosele județene: DJ507 pornește din DN5 în apropierea frontierei și duce spre nord-est la Oinacu și Gostinu; DJ503 duce spre nord-vest la Stănești, Toporu, Rasuceni și mai departe în județul Teleorman laDraganesti-Vlașca (unde se intersectează cu DN6), Botoroaga, Moșteni, Videle, Blejesti, Purani, Siliștea, Poeni, apoi mai departe în județul Dâmbovița și în județul Argeș de Slobozia, Mozaceni, Negrasi, Rociu, Oarja (unde are un nod pe autostrada A1și Căteasca; DJ504 duce spre vest la Putineiu, Gogoșari și mai departe în județul Teleorman ,Alexandria (unde se intersectează cu DN6 și DN6F), Orbească, Olteni, Trivalea-Moșteni, Tatarastii de Jos, Tatarastii de Sus și mai departe în județul Argeș , Izvoru, Recea și Buzoesti (unde se termină în DN65A).

Giurgiu are două stații feroviare, Giurgiu-Nord (construită pentru trenurile ce vin direct de la București și circulă spre Bulgaria) și Giurgiu. Calea ferată București-Giurgiu nu mai este însă folosită de la distrugerea podului peste răul Argeș de la Grădiștea, pod ce în 2014 nu fusese încă refăcut. Legătură cu Bucureștiul se realizează prin calea ferată Giurgiu-Videle.

Capitolul 2. Resurse turistice naturale

Dunărea are un important rol ecologic la nivel local, regional și internațional, pentru flora și fauna terestră. Totuși , funcțiile sale ecologice s-au deteriorat în ultimii ani. Dinamică apelor dunărene modelează în mod continuu relieful prin depuneri de sedimente, eroziuni și rupturi de mal.

Zona ostroavelo Camă-Dinu reprezintă un eșantion de peisaj tipic de zona fluvială, supuse unor schimbări sezoniere, accentuate de modificarera nivelului apei, care determina de-a lungul anului diferite înfățișări.

Cele mai tipice și mai extinse formațiuni sunt zăvoaiele constituite din salcie și plop autohton, păduri de plop negru plop alb și ulm care fac trecere spre pădurea de lunca cu esențe țări cu ulm, stejar și pe alocuri frasin, localizate mai ales pe grindurile de mal. În stratul ierbos se întâlnesc o sumedenie de plante , pe lângă specii caracteristice zonelor umede remarcându-se unele specii rare, în deosebi ghiocelul de baltă. Aici, în această zona, nufărul alb formează covoare întinse, iar otrățelul de baltă apare în cantitatea cea mai mică.

De asemenea, au fost identificate plantații inedite alea amenajărilor silvice din perioada interbelică de nuc american și glădiță, iar în unele locuri se remarcă perdele de vită sălbatică și hamei. Au fost identificate peste 314 specii de plante, inclusiv plante acvatice, 7 specii de mușchi, 7 specii de ciuperci.

Foarte multe dintre speciile de plante sunt incluse în documente internaționale și în legislația românească că specii amenințate, vulnerabile, periclitate, fiind protejate.

Au fost identificate 7 specii de lilieci, majoritatea fiind rare și cuprinse în listele europene că specii cu deosebit interes pentru protejare.

Zestrea naturală a județului nu este foarte bogată, dar deține câteva valori originale care s-au impus prin valențele lor estetice, recreative și educative.

Sub aspect peisagistic, teritoriul județului Giurgiu cuprinde un relief de câmpie joasă, parte integrată a Câmpiei Române, de interes limitat, dar linia de contact denivelată, dintre câmpiile Burnasului-Neajlovului și sectoarele de lunca ale râurilor cu pantă ușoară sau mici denivelări rup monotonia peisajului giurgiuvean.

2.1 Relieful

În evoluția să fluviul Dunărea a părăsit multe terase care pe malul stâng apar retezate pe când cele de pe malul drept sunt poziționate pronunțat. Privind de la marginea terasei celei mai înalte peste linia Dunării spre sudul fluviului obserbvar înălțimea malului bulgăresc de unde începe Podișul Prebalcanic, în vreme ce spre nord ea va alunecă spre întinderile Câmpiei Burnasului în continuarea terasei ce se înalta 60-65 m deasupra Dunării.

Teritoriul muinicipiului Giurgiu reprezintă unitatea geomorfologică cea mai tânăra a reliefului, în cea mai mare parte opera Dunării (în Holocen), format din lunca, insule, bălți și canale. Suprafață dintre fluviu și Câmpia Burnasului la înălțime de 10 km este subdivizată în 3-4 fâșii morfohidragrafice distincte : grind, lunca internă, lunca externă și uneori terasă de lunca dispuse longitudinal și integral dezvoltate. Lângă albia minoră se desprinde fâșia grindurilor cu înălțime de 1-5 m și cu lățime de la câteva zeci la câteva sute de metri. Prima terasă, situate doar la 3-4 m deasupra luncii, este urmată dea doaua ce se înalta cu 13-14 m, culminând cu cea mai înalta- Câmpia Burnasului, de 60-65 m – care domină lunca fluviului. Aspectul, extinderea și structura luncii Dunării au fost condiționate de modificările petrecutre în dinamică fluviului că urmare a variațiilor climatice, eustatice și neotectonice din postglaciar.

Depozitele, cu grosime cuprinsă între 15-35 m, fiind construite din 2 complexe litologice: complexul bazal alcătuit din nisipuri și pietrisuri și complexul superior predominat argilo-nisip[os, aluvionarea și colmatarea ulterioară a luncii a dus la dezvoltarea unui microrelief varia și la ridicarea niveluilui albiei Dunării.

În spațial municipiului Giourgiu lunca are altitudini de 20-27 m fiind îndiguită și canalizată pe mari suprafețe și transformată în teren agricol. Spre nord se profilează Câmpia Burnasului care domină cu 80 m nivelui apelor Dunării,având o suprafață tabulară slab fragmentată cu mici denivelări. În apropierea Giurgiului se întâlnesc brațe și canale adaptate pe fostele gârle a căror utilitate este legată de navigație, agricultură sau potențial turistic.

Prin câmpia Burnasului se înțelege un spațiu relative restrains situate între vărsarea Vedei în Dunăre și Valea Parapancea, la nord de ,,Drumul Untului,, . Pe hărțile actuale se întâlnesc două oronime: Dealul Burnas(71 m) și Movila Burnas (76 m), iar pe harta Svathmary (1857), același teritoriu este numit ,,Câmpul Parnasa,,.

Limitele Câmpiei BUrnas sunt : între sectorul inferior al Oltului sic el al Argeșului, de la Vest la Est și între Valea Călniștea în Nord și valea Dunării în Sud. (posea,2005).

Câmpia Burnasului are formă de peninsulă înaltă,dominând cu 30-40 m luncile râurilor Vedea, Teleorman,Călniștea, Argeș și Dunărea pe care o incojoară. Se exinde pe 100 km lungime, este lată în Vest (45 km) și îngustă în Est(7km), apropiindu-se de înălțimea și netezimea Bărăganului Sudic(94 m lângă Băneasa). Înclină slab,de la Vest la Est și ceva mai mult de la Suds pre Nord, aspect subliniat de orizontarea spre nord a sistemelor hidrografice autohtone și de descărcarea pânzelor freatice (puternice izvoare pe latura de nord). Înclinarea spre nord apare ca aspect moștenit, Câmpia Burnasului fiind genetic o câmpie piemontană dezvoltată în Cuaternarul timpuriu(Stratele de Frătești) spre limita sudică a lacului din Câmpia Română și în prelungirea Nordică a Podișului Prebalcanic(înclinarea paropiata 0,4-0,6%).

În această unitate, că și în cea mai mare parte a Câmpiei Române aflate la est apele lacului cuaternar au revenit în Pleistocenul mediu, din nord , dar numai până la sud de linia Câlniștei, iar în Pleistocenul superior din est până în apropierea localității Căscioarele. Această sedimentare lacustră târzie, continuată de depunerea formațiunilor loessoidale, a accentuat aspectul tabular. După decuparea Câmpiei Burnasului de către Dunăre din Podișul Prebalcanic, văile vechi prebalcanice sunt retezate și , numai pe alocuri, au fost preluate de sistemele hidrografice loessoidale(Valea Porumbeilor și Valea Curbanului).

Terasele în număr de 4 sunt bine dezvoltate pe Dunăre, între gură Vedei și localitatea Vieru și la est de localitate Prundu. Pe Vedea și Argeș apar 3 terase de confluent, iar pe Călniștea-Neajlov, doar 2. Pe câmp există rare padine, adesea umede(Papada, La Buturugeni) iar pet erase crovuri și padine, dar de dimensiuni mai mici. Multe dintre aceste dimensiuni situate pe terasă întâi, sunt inundate și într-un avansat proces involutiv, deoarece terasă scade în altitudine în apropiere de Giurgiu, până la nivelul luncii.

Monotonia morfologică a Câmpiei Burnasului dispare în colțul Sud-Vestic datorită apariției dunelor de nisip carate de vantulrile de sud-vest pe terasele înalte de pe stânga Vedei la nord-est de Bragadiru și datorită alunecărilor de teren ce apar pe versanții abrupt îndeosebi din nordul și sudul câmpiei, unde sunt frecvente și surpările și ravenele.

Activitatea omului, desfășurată ritmic influențează unele procese ce au loc în lunca și în terasarea Dunării în bines au în rău. Că urmare a activității omului au apărut forme noi ale microreliefulu iluncii: digul de protective construit în lungul Dunării, gropile excavate între dig și fluviu cu scopul satisfacției necesarului de material necesar pentru construirea digului, rețeau de canale pentru desecare, diguri ce flanchează vechea gârlă Camă cară a fost ragata(și încă este) și folosota drept canal de aducțiune a apei pentru sistemul de irigații Giurgiu-Razmiresti, gropile adânci rămân în urmă exploatarilo de ballast și lut.

Digurile și rețeau de canale de irigație au apărut că forme noi în microrelieful luncii, modificându-l în mare măsură pe cel vechi și schimbându-I sensul de evoluție, gropile rezltate în urmă excavării au devenit lacuri, care sunt alimentate cu apă când nivelul Dunării este ridicat, bogate în peste, prin construirea digului în Lunca Dunării, lunca este ferită de pericolul inundațiilor, dragarea gârlei Cama a avut drept urmare adâncirea albiei acesteia cu 8 m, rețeau de canale de desecare asigura evacuarea apei în exces, dar se observă că pe unele suprafețe se mai produc inmlastinari temporare care îngreunează lucrările agricole, mai ales primavera și toamna, impunându-se luarea unor măsuri de regularizare a privalurilor.

2.2 Clima

Clima județului Giurgiu este temperat continentală, relative uniform ape cuprinsul acestuia, că urmare a uniformității reliefului fiind caracterizată prin very călduroase și secetoase și ierni friguroase, marcate adeseori de viscole.

Particularități geomorfologice ale teritoriului orașului Giurgiu și împrejurimile sale, altitudinea joasă, uniformitatea reliefului și absența obtacolelor orografice, deschiderea largă spre toate direcțiile de mișcare a aerului generează caracteristici comune pentru această parte a luncii Dunării: variații periodice și neperiodice ale parametrilor climatici, fondate pe un bilanț radiativ și caloric cu valori ridicate, care determina un grad mare de continentalism, în concordanță cu advecțiile relativ simultane ale maselor de aer.

Zona județului Giurgiu se află sub influență maselor de aer a căror frecvența, durata și intensitate diferă de la o direcție la altă.

Climă continentală cu ierni reci și veri călduroase, se caracterizează prin contraste termice de la zi la noapte și de la vara la iarnă.

Temperatura medie anuală este de 11,5°C, în luna iulie media termică depășește 23°C, iar în ianuarie oscilează între 1,5°C și -5,4°C. Cele mai scăzute temperaturi înregistrate în Giurgiuâ au coborât la -30,2°C (6 februarie 1954). Radiația solară globală depășește 125kcal pe cm², determinând peste 60 zile tropicale în cursul anului.

Cea mai mare temperatura a ajuns în vara anului 2001 la 43,5°C, valoare care a depășit maximă de 42,8°C atinsă la 7 august 1896.

Valorile medii multianuale înregistrează o ușoară diferența între partea de nord a județului(Ghimpați) și partea de sud(Giurgiu).

Solul se încinge foarte mult în zilele fierbinți de vara și se răcește mult iarnă, în zilele geroase, când apare inversiuni termice stabile. Frecvența, durata și intesificare fenomenelor metorologice de iarnă sunt destul de mari în timp ce vara fenomenul caracteristic rămâne evapo0transpirația(peste 700 mm anual) la care se adaugă rouă, furtunile cu grindină și suhoveiurile, popular ,,traistă goală,, .

Caracterul continental este dat și de regimul precipitațiilor care, anual, înregistrează 500-600 mm, având mare variabilitate în timp. de aceea, uscăciunea și seceta sunt prezente aproape tot anul.

Zona județului Giurgiu se află sub influență maselor de aer a căror frecvența, durata, intensitate diferă de la o direcție la altă.

Crivățul : vânt puternic și rece, bate dinspre N-E, determina geruri, înghețuri, polei și viscolul

Austrul: vânt uscat și cald, bate dinspre SV aduce seceta vara și înmoaie gerul iarnă.

Băltărețul: vânt umed specific bălților Dunării, bate mai ales toamna și primăvară dinspre S-E și N-V însoțit de nori negri și groși care aduc o ploaie măruntă și deasă.

Suhoveiul: este specific sezonului cald, bate cu frecvența mai mare disnte est, însoțit deseori de furtuni de nisip și praf.

Viteză vânturilor este în medie de 2-5 mps înregistrându-se și 6 mps și sub 1 mps. Vitezele medii cele mai mari le au vânturile de NE care pot ajunge în timpul iernii 1250 kmph.

În medie anuală sunt 110 zile cu cer senin(nebulozitate 0-3,5), 127 de zile cu cer noros (nebulozitate 3,6-7,5) și 128 zile cu cer acoperit (nebulozitate 7,6-10). Media anuaa este cuprinsă între 3,6 și 3,8 cu diferențieri evidente pe luni, cea mai mare medie fiind în decembrie și inianuarie, în jurul valorii de 7, iar cea mai mică în august de 3,5.

Luna cu precipitațiile cele mai abundente este iunie, în jur de 80,4mm, iar luna cu precipitațiile cele mai reduse,februarie în jur de 29,0mm.

Media anuală totalizează circa 513mm, dar sunt și ani secetoși când scade sub 400 mm(352mm în 1992) producându-se o mare intensificare a evaporației(735mm).Repartizară pe anotimpuri se prezintă astfel: vara aproxomativ 190mm iar iarnă 102mm, umezeală anuală relativă a aerului se situează în jur de 81-85 % fiind mai ridicată decât la restul județului datorită luciului de apă.

2.3 Hidrografia

Sursă principala de apă a județului Giurgiu este Dunărea. Străbătută de cursul inferior al Dunării(principalul coloctor al apelor județene care formează și limita de sud și granița cu Bulgaria), regiunea mai primește și Argeșul, cu afluenții Neajlov și Șabăr.

Hidrografia este reprezentată de râurile tributare Dunării: Dâmbovița, Șabăr, Argeș, Neajlov, Ilfov, Parapanca și Glavacioc.

Pe teritoriul județului se întâlnesc lacuri naturale cât și antropice, cel mai important fiind lacul Comana și lunca Neajovului.

Municipiul Giurgiu este mărginit de 7,3km spre SE de apele Dunării din care se desprind brațe sau canale cu utilizări în navigație sau gospodării comunale.

Înainte de pătrunderea pe teritoriul municipiului din Dunăre, la confluența cu pârâul Camă se desprinde canalul Plantelor, modificat în urmă lucrărilor de amplasare a fostului combinat chimic, înaintarea să spre vest și Dunăre fiind întreruptă de unele obiective industriale, de la care brațul Smârdă și apoi brațul Ară separă sectorul de lunca de ostroavele Mocănașu și Mocanu, traversate de calea ferată și Podul Prieteniei, între Giurgiu și Ruse. Construirea combinatului a dus la transformarea spațiilor inmlastinate în canale de evacuare. Unele sectoare ale acestui canal și ale brațului Smârdă au fost dragate pentru a permite bună desfășurare a navigației ambarcațiunilor lăsate la apă de șantierul naval sau a celor care transportau mărfuri spre orașe.

Debitul anual al Dunării realizează valoarea de 5600 m³/s atingând peste 10000 mps primăvară după topirea zăpezilor.Cantitatea de aluviuni depășește 60 milioane tone în zona Giurgiului de unde nisipul este extras și folosit că material de construcții.

Apele stătătoare și-au retras mult întinderea, fiind reprezentate de câteva bălți în preajma brațului Smârdă.Gârlă Camă, legată de gârlă mare prin Vedea și care comunica cu canalul Plantelor, era cunoscută că zona de pescuit. Brațul Veriga care se desparte de Dunăre mai jos de portul Ramadan prin Ostroavele Cioroiu și Ramadan, înaintând spre Giurgiu și unindu-se cu gârlă Camă în dreptul insulei Sfântul Gheorghe, se leagă cu Dunărea în dreptul ostroavelor Mocanu. Ostroavele Ramadan, CIoroiu,Mocănașu și Mocanu erau cunoscute că întinderi de bălți, pășuni, fânețe, supuse inundațiilor de primăvară mai ales prin intermediul viroagelor bogate în peste,dar care secau vara.

Ostroavele făceau parte din domeniul Giurgiu și erau surse financiare sigure pentru administrația locală, fiind arendate, de obicei, pe perioade de câte 3 ani.

În dreptul portului Giurgiu Dunărea are lățimea de 900m la km 493.Pantă de scurgere este destul de mică iar adâncimea este în jur de 9,5m. Prin acțiunea de îndiguire între anii 1960-1962, s-a înlăturat pericolul inundațiilor frecvente la marile viituri. Dunărea definește poziția geografică a României iar prin Canalul Rhin-Main-Dunăre s-a deschis o importantă cale de comunicație între portul Rotterdam, la Marea Nordului și Portul Constanța, la Marea Neagră, plasând România într-o poziție geografică și economică nouă între Europa și Asia.

Stratele acvifere freatice sunt reprezentate de ,,stratele de Frățești,, de vârstă pleistocen inferior și cuprinzând nisipuri fine și mijlocii, iar spre baza pietrisuri și bolovănișuri. Aceste stratuti acvifere sunt cantonate la adâncime cuprinsă între 8-14m și au debit de 1,75 l/s. Zona riverană Dunării cantonează resurse importante de apă freatică, de foarte bună calitate exploatate de uzina de apă Giurgiu. Stratele Acvifere de adâncime sunt reprezentate prin strate acvifere, pliocen superioare.

Datorită permeabilității reduse a depozitelor daciene (nisipuri fine slab argiloase), potențialul acvifer este redus.

2.4 Flora

La nord de lunca Dunării se află păduri de stejar, ulm,par pădureț, artat tătăresc. Pădurile de lunca sunt constituite din specii lemnoase moi: salcia, plop, aninul negru întâlnit mai ales pe suprafețele nisipoase mai înalte, rar inundabile sau în locuri joase ale luncii, în asociere cu specii mezofile, higrofile sau halofile. În spațiile inmlastinate sau acoperite permanent cu apă se dezvoltă stuful, rogozul, săgeata ape, vâscul de apă, nufărul, izmă de baltă, papură, cucuta și mătasea broaștei. Pădurile se constituie din circa 60 de speci de arbori, arbuști și plante agățătoare. Speciile principale sunt: stejarul, ulmul, paltinul, teiul, carpenul obișnuit și chel.

În lunca s-a dezvoltat o vegetație ierboasă și lemnoasă, cele mai răspândite exemplare fiind salcia și plopul. Pe terase se pot întâlni păduri de stejari precum și o vegetație de trecere la silvostepă. Dintre arbuști, cei mai răspândiți sunt păducelul, măceșul și lemnul căinesc.

2.5 Fauna

Fauna cuprinde specii termofile.

Fauna stejăretelor cuprinde: șoarecele pitic , șobolanul de câmp, privighetoarea, ciocănitoare, gușterul.

Fauna pajistilor de luncastufariilor și zăvoaielor cuprinde: stârcul cenușiu, broască râioasă,șarpele de apă, broască de lac, rată mare, pițigoiul de stuf, mierla, graurul și cucul.

Mamiferele se impun prin câteva specii: mistrețul, dihorul, popândăul, șoarecele de câmp, iepurele și vulpea.

Fauna acvatică se impune prin specii de animale tipice că: nurcă, vidra, știucă,crapul, șalăul, scrumbia de dunăre.

Fauna piscicolă se referă la următoarele categorii de specii:

-Migratoare de mare: morunul, nisetrul, păstrugă

-Semimigratoare: specii de peste care pătrund primăvară din Dunăre în lacurile luncii: crapul, șalăul și plătică.

-sedentare: care nu părăsesc lacurile din lunca decât la secarea totală a lor: bibanul, linul, roșioară.

-reofile: care trăiesc numai în ape curgătoare: scobarul, mreană, cegă.

Cele mai importante habitate de zone umede, precum și concentrarea de habitate cu un număr mare de specii protejate prin Convenții Internaționale ratificate de România(Convenția de la Berna-legea 13/1993, Convenția de la Bonn-legea 13/1998, precum și cele două directive: Directiva Habitate numărul 92/43 E.E.C și Directiva Pădurii numărul 709/409 E.E.C), sunt situate în lungul Dunării(ostroave și zone inundabile). În acest context, ostroavele Mocanu și Mocănașu reprezintă locuri de popas și cuibărit pentru o serie de specii protejate prin coventii internaționale: Egretă mică, codobatură galbenă, șoimul,vulturul codalb. În zona cetății din insula a fost descoperită o specie de șopârlă strict protejată în România prin legea 13/1993.

2.6 Protecția mediului ambiant

Prin protecția mediului ambiant se subînțelege ocrotirea atmosferei, solului, apei, florei și faunei. Este important faptul, că protecția mediului ambiant prevede și protecția sănătății omului, orientată spre asigurarea unei stări psihologice și fizice normale, favorabile pentru trăi și muncă.

Mediul ambiant este un univers material, în care omul că ființă umană își satisface necesitățile sale. În cele mai multe cazuri, prin acțiunile sale, omul influențează asupra mediului ambiant, spre exemplu: extinderea orașelor, sporirea numărului de termocentrale, a instalațiilor de gaze, industrializarea intensivă, producerea mijloacelor de transport auto, care poluează enorm aerul din atmosfera cu bioxid de carbon și substanțe nocive că: funinginea, hidrocarburile, compușii sulfului și azotului, plumbului, precum și produsele cancerigene.

Odată cu gazificarea intensă a țării (întreprinderilor industriale, termocentralelor și cazangeriilor consumatorilor casnici, transferul treptat al funcționarii automobilelor cu gaze naturale comprimate) se îmbunătățește și situația ecologică din republica. Principalul component al gazelor naturale este metanul (CH4) (circa 98%) " un gaz fără miros, fără gust și nu e toxic. La ardere gazele naturale necesită un volum de aer minim, și din punct de vedere ecologic este cel mai curat combustibil, ele permit reducerea sporită a principalelor substanțe nocive produse de cazanele cu gaze, instalațiile de gaze, motoarele cu ardere internă. Volumele gazelor naturale și lichefiate utilizate în calitate de combustibil" se află în creștere permanentă.

Totodată, atentionam consumatori, că utilizarea gazelor naturale și celor lichefiate este inofensivă, doar în cazul respectării cu strictețe a cerințelor Regulilor de securitate în ramură de gaze.

2.6.1 Parcul Național Comana

Parcul natural Comana este o rezervație unică în Europa care include zeci de specii de plante și animale protejate de legile internaționale, este considerată a două Delta a României. Parcul Comna este cea mai mare arie protejată din Câmpia Română această se întinde pe 25000 de ha și cuprinde un ecosistem caracteristic Deltei, cunoscut din vechime sub numele de Baltă Comana.

Prcul a fost înființat în 2004, decizia de constituire a ariei protejate fiind adoptată în baza documentației tehnice și științifice elaborate încă din 1954. Specialiștii au vrut să delimiteze, în vederea protejării două arii turistice și faunistice unice în România(rezervația științifică de ghimpe și rezervația științifică de bujor).

Chiar dacă este o arie protejată, suprafață parcului include și 5 sate: Comana, Vlad Țepeș, Budeni, Falastoaca și Grădiștea. Din acest motiv, o mare parte a parcului este folosită pentru pășunat și terenuri agricole. Sătenii nu au voie să cultive însă decât în zonele admise de lege.

Specialiștii au identificat multe specii de flora și fauna care se află pe lista roșie europeană, fiind reprezentative că un procent ridicat, atât în cadrul ariei respective, cât și la nivel național. Parcul administrat de Romsilva cuprinde aproximativ 3000 de ha de zone mlăștinoase, fapt pentru care a considerat cea mai mare zona umedă din sudul țării. Aici trăiesc 141 de specii de păsări, 19 specii de pești și 31 specii de mamifere. Există 2 tipuri de pești: țigănușul și cleanul de comna, care trăiesc numai în zona.

Deja au fost identificate următoare specii din fauna specifică rezervației:

-păsări: 141 specii,din care 71 protejate internațional.

-pești: 13 specii identificate prin studii, din care 5 specii protejate de legislația națională.

-mamifere: 31 specii, dintre care 5 protejate prin Convenția de la Berna.

-reptile: 8 specii, din care 2 protejate prin Convenția de la Berna.

-amfibieni: 8 specii identificate, din care 5 strict protejate.

-plante: peste 200 specii și subspecii în rezervațiile de bujoe,ghimpe și mărgăritar, din care 70 pe cale de dispariție și 2 strict protejate de legislația românească(ghimpele și bijorul) și peste 1250 de specii de plante de pe teritoriul actual al parcului.

Pădurea și Baltă Comana fac parte din Parcul Național Comana, care în ultima vreme se bucură și de atenție internațională având statut de rezervație științifică. Pădurea Comana se întinde pe o suprafață de 3416 ha din care 500 de ha rezervație naturală și cuprinde mai multe zone: Pădurea Fântânelele, Oleaga-Grădinari și Padina Tătarului. În apripierea satului Comana curge răul Neajlov, care datorită pantei de scurgere foarte mică în apropiere de vărsare în răul Argeș și a stratului de argilă din zona formează o baltă și un lac. Lacul Comana este cel mai mare lac format de un rău. Pe suprafață răului s-au format gringuri iar adâncimea relativ mică (circa 2 m) a permis dezvoltarea în lac și în apropierea acestuia unei vegetații specifice.

Farmecul pădurii este dat de tufele de bujori sălbatici care înfloresc în luna mai dar și de ghimpele, specie tipic balcanică ocrotită prin lege în zona de sud a țării.

În pădurea Comana, destinată în ultimul timp pentru crearea unui habitat necesar creșterii și dezvoltării vânaului, întâlnim căpriorul, cerbul carpatin , iepurele, mistrețul, fazanul, vulpea, lupul, dihorul și nu în ultimul rând rațe sălbatice.

Valoarea recreativă a Pădurii Comana este benefică, datorită vegetației diverse dar și datorită lizierelor. Vizitatorii pădurii pot admira Rezervația Naturală din Oloagă Grădinari, se pot recrea pe malurile lacului comana sau pot vizită Mănăstirea Comana, dar și alt obiective din apropiere.

Pădurea Manafu se află la circa 36 km SV de București, în Comună Izvoarele, satul Valea Bujorului, această a fost declarată rezervație forestieră. Se poate vizită fie mergând pe soaseaua București-Călugăreni și în continuare unindu-se cu drumul bălții până la Giurgiu și apoi spre Nord până la Izvoarele, parcurgând satele Oncești,Radu Vodă,Izvoarele până la Valea Bujorului.

Pădurea Manafu are o suprafață de 278 ha și reprezintă un șleau de câmpie de tip cereto-gârnițet.

Deși situată în Câmpia Burnasului că și în rezervația Comana, Pădurea Manafu dispune de condiții de mediu ușor diferențiale. Astfel, solurile aparțin grupei cernoziomurilor, argolii-luviale, pe alocuri apărând insule de soluri freatic-umede care explică existența insulelor de vegetație hidrofilă din cadrul rezervației.

Stradul arborescent al rezervației este constituit din amestecuri naturale de cer, garniță și stejarul brumăriu sau plantații pure de salcâm. Subarboretul este reprezentat de porumbar, lemn căinesc.

Stratul ierbaceu al pădurii este alcătuit din speciile caracteristice silvostepei și anume : firuta, păiușul,galbusoara,violetele nemirositoare,brebenii.

În luminișuri, și acestea sunt foarte frecvente în păduri, în lunile mai-iunie, vizitatorul este impresionat de roșul aprins al Bujorului Românesc.

În Pădurile Manafu împreună cu Pădurile Albele și Ghimpețeanca, au fost colonizați fazani și căprioare, devenind astfel și un important centru cinegetic. Acest fapt însă a atras după sine mari prejudicii asociațiilor de Bujor Românesc.

Lacul Comana face parte integrantă din Rezervația Naturală Comana. Lacul are o suprafață de circa 600 ha creat prin bararea apelor Neajlovului de către aluvionările puternice din albia Argeșului. Lacul Comă oferă condiții favorabile dezvoltării unei bogate vegetații acvatice și palustre.

Lacul Comana adăpostește un număr relativ, restrâns de specii raportat la suprafață de luciu de apă și la alte ecosisteme acvatice similare. De asemenea, numărul mic de indivizi din cadrul populațiilor este o consecință a trasformarii generale a habitatului și modificării condițiilor de viață pentru cele mai multe specii.

capitolul 3 Resursele cultural istorice, tehnico –economice și socio-demografice

3.1 Resurse cultural-istorice

Situl arheologic Malul Roșu se numără printre cele mai importante complexe aurignaciane(denumirea vine de la peștera Aurignac situată în Franța). Populațiile paleolitice de la Giurgiu-Malul Roșu au dat la iveală vetre formate din aglomerări de pietre, cărbune, sediment ars, în jurul cărora, de regulă se aflau în zone de prelucrare a silexului.

Tipurile de unelte descoperite în această așezare se caracterizează printr-o mare varietate: lame retușate, burine diedre, lame cu triunghere retușate cărora li se adaugă persoarele, racloarele simple și duble.

În afară descorerilor arheolegice specifice paleoliticului superior, la Giurgiu-Malu Roșu au mai fost date la iveală urme care aparțin culturilor eneolitice Boian și Gumelnita.

Cetatea Giurgiu

Majoritatea izvoarelor scrise, atât interne cât și externe îl consideră pe Mircea cel Bătrân ctitorul Cetății Giurgiului. Primele documente sigure care semnalează existența Cetății Giurgiului sunt tratatele din 23 septembrie 1403 și 11 mai 1409, tratate încheiate cu regele Poloniei Vladislav ÎI Jagello și îndreptate împotriva tendințelor expansioniste ale regelui maghiar. Cetatea Giurgiu a fost prima dată ocupate de turci la sfrasitul domniei lui Mircea, în 1417 sau chiar mai devreme, în 1414. Alți istorici afirmă însă că cetatea a intrat sub stăpânirea turcească în 1420, în vremea lui Mihail I fiul lui Mircea care și-a pierdut viață pe câmpul de lupta. În același timp cu Giurgiu au mai fost cucerite cetățile Turnu, Enisala pe care sultanul le-a refăcut și întărit după spusele cronicarilor turci. După razboaielepurtate de Mihail, puțin cunoscute până în momentul de față, a urmat o scurtă perioada de pace după care luptele au fost reluate cu același scop.

Mai târziu aflăm că ,,Cetatea de la Giurgiu,, a fost construită de Mircea cel Bătrân și că piatră provenea din carierele ținuturilor bulgărești,fiind obținută în urmă schimburilor comerciale.

În comună Mihăilești se află ruinele așezării fortificate geto-dacice Argidava, unde se presupune că a avut regele Burebista una dintre reședințe.

Casă de Cultură

Clădirea Casei de Cultură este cea mai veche clădire publică din Giurgiu, fiind construită între 1868-1869. Din istoria orașului aflăm că aici și-au desfășurat activitatea o perioada de timp atât primul gimnaziu al orașului cât și alte unități școlare, precum și prima filiala a Ateneului Român. A fost însă afectată de bombardamentul otoman din 1877, de un puternic incendiu și de ,,sistematizarea,,din 1966.

În anul 2000, clădirea a fost redată circuitului public. În curte a fost ridicat bustul patronuli spiritual, marele scriitor și ziarist Ion Vinea, Într-o casă situată cândva pe aceeași stradă.

3.1.1 Vestigii arheologice

Turnul cu Ceas, situat în Piață Unirii din Giurgiu, datează din secolul XVII, din timpul ocupației otomane. În această perioada, turcii au construit din piatră un foișor cu o înălțime de 22 metri, pentru a putea supraveghea împrejurimile.

După ce turcii au fost alungați, această construcție a suferit câteva modificări și i s-a adăugat un ceasornic.

Turnul ceasornicului a intrat în reconsolidare la sfârșitul anului 2005, lucrările fiind terminate în 2007.Cu această ocazie, ceasornicul a fost înlocuit cu unul nou, cel original aflându-se la Muaeul de Istorie Teoharie Antonescu din orașul Giurgiu. Turnul este un monument de tip A, adică ,,Monument Istoric de valoare națională și universală,, fiind înscris în lista monumentelor istorice 2004-Județul Giurgiu cu titulatura Turnul Ceasornicului.

Turnul cu ceas este simbolul orașului Giurgiu, acest monument fiind în prezent și pe stema județului.

Mausoleul Eroilor de la Giurgiu a fost construit între anii 1926-1934, la inițiativa filialei Societății Cultul Eroilor din Giurgiu după un plan al arhitectului State Balosin. Monumentul a fost inaugurat în anul 1939 cu prilejul sfințirii capelei eroilor a cărei construcții a început în 1927. Are formă treflată, fiind compusă din 2 nivele.

Aici se găsesc trei cripte cu câte o placă masivă din marmură albă pe care sunt gravate numele și prenumele eroilor identificați.

3.1.2 Biserici și Mănăstiri

Mănăstirea Comana este ctitorie a lui Vlad Țepeș și a fost ridicată în anul 1461. Din cauza faptului că mănăstirea devine o ruină, boierul Radu Șerban va începe zidirea unei noi mănăstiri pe locul celei dontai. Șerban Cantacuzino, va restaura întraga mănăstire Comana, în stil brâncovenesc, la sfârșitul secolului al XVII-lea. În anul 1729, Mănăstirea Comana este închinată, de către Nicolae Mavrocordat, Sfântului Mormânt.

După securizarea averilor mănăstirești,în 1864, Comana devine o biserica de mir. În anul 1932 se construiește, în incinta Mănăstirii Comana, Mausoleul Eroilor căzuți în Pimul Război Mondial în luptele de pe Neajlov, după indicațiile marelui istoric Nicolae Iorga din anul 1919.

În 1992 acest edificiu religios se redeschide că mănăstire de călugări.

Catedrala Episcopală ,,Adormirea Maicii Domnului,, este o construcție măreață ce poartă în sine specificul arhitecturii bizantine. Zidită la jumătatea secolului al XIX-lea, biserica suferă unele transformări în prima jumătate a secolului al XX-lea. Portalul de la intrarea principala a fost înlocuit cu un portic mai mare ce se vede și astăzi, acoperișul a fost schimbat, iar cele două turle vechi din lemn au fost înlocuite cu unele din beton armat. În plus a fost demarată repictarea bisericii, iar în 1930 se repara clopotniță și se construiește casă parohială. Înfățișarea pe care o are astăzi catedrala se pare că o datorul arhitectului Penescu și inginerului Ciulei din București. Pictură inițială ce împodobea pereții vechii biserici a fost executată în ulei, în manieră școlii decadente de după Gheorghe Tătărescu, de către pictorul Nicolae Pitaru care a pictat și catapeteasma realizată în stil baroc.

Parohia catedralei a avut un inventar foarte bogat de bunuri mobile și imobile ce s-au adunat în timp de binecredinciosii creștini din țară și din străinătate cum ar fi cazul soției generalului rus Sozmonov, care a donat Icoană cu Sfânta Treime în cinstea și spre pomenirea soțului ei și a camarazilor acestuia căzuți pe câmpurile de lupta în timpul războiului ruso-turc.

Tot în această perioada bisericii i se recunoaște statutul de catedrala, dar abia în 2006 este ridicată la rangul de catedrala episcopală. Sub arhipastaria preasfintitului Ambrozie, catedrala intră într-un amplu proces de înfrumusețare, se schimbă pardoseală cu plăci de granit, acoperișul este învelit cu tablă de cupru, se montează o modernă instalație de încălzire centrală, lăcașul este împodobit cu frumoase piese de mobilier sculptate, este amenajată o capela mortuară, iar ferestrele sunt înlocuite cu unele noi de tip vitraliu. Săvârșirea slujbelor din fiecare zi se face după tipicul mănăstiresc, catedrala fiind un exemplu viu pentru slujirea liturgică a preoților din parohiile eparhiei.

3.1.3 Muzee, Case momoriale și monumente

Muzeul județean ,,Teoharie Antonescu,,

În administrarea acestui muzeu a intrat și casă memorială a poetului Petre Ghelmez din comună gogoșari. Patrimoniul muzeului a fost îmbogățit permanent, apropiindu-se de 100.000 de piese. Au fost organizate numeroase expoziții temporare, dintre care s-au reliefat cele prilejuite de aniversarea centenarelor unor personalități: Nicolae Titulescu, Nicolae Cartojan, Vasile Pârvan, Nicolae Dărăscu și Tudor Vianu.

Restaurarea expoziției de baza a început în 2000 când mai multe săli au fost remobilate, de exemplu sala de istorie antică, sala dedicată voievodului Mircea cel Bătrân, sala voievodului Mihai Viteazul și sala care prezintă istoria regiunii până în 1829, când Giurgiu a fost redat Țării Românești.

Piesele din ceramică, podoabele și obiectele de cult împreună cu diverse mărturii despre ocupații și meșteșuguri conferă expoziției un interes deosebit. Dezvoltarea așezării de la Giurgiu către un statut urban s-a datorat construirii Cetății din Insula, reședința voievodală a lui Mircea cel Bătrân. Sala consacrată glorioasei sale domnii cuprinde, între altele piese descoperite pe șantierul cetății și facsimile ale unor documente emise la Giurgiu. Un spațiu aparte îi este reprezentat epocii lui Mihai Viteazul, ale cărui bătălii victorioase din 1595 au adus faima acestor locuri în întreagă Europa.

Casă de Piatră de la Heresti este o ctitorie a boierului Udriște Năsturel, cărturar vestit în epoca și cumnat al domnitotului Matei Basarab. Acesta este un monument de arhitectură civilă roamaneasca de la începutul secolului al XVII-lea. Casă este construită în întregime din piatră.

Casă este construită în trei nivele:pivniță,parter și etaj și atrage prin frumusețea saloanelor,holurilor, a scărilor interioare,a pivnițelor și a încăperilor mici boltite cilindric.

Muzeul etnografic la Câmpiei Dunării a fost construit în 1710 și se află în comună Florești-Stoenești. Este un monument de arhitectură brâncovenească. Muzeul dispune de colecții valoroase cu privire la viață rurală, etnorafica și artă populară de pe meleagurile Vlăsiei și Burnasului, Luncii Dunării, Văii Mostistei.

Muzeul conține mai multe săli destinate artei populare care cuprinde colecții de obiecte selecționate, ordonate pe genuri cu sublinierea evoluției și distribtiei diverselor tipuri și variate, cronologia, diferențele zonale.

Monumente din Parcul Alei

Monumentul Francez a fost inaugurat în octombrie 1922, când o delegație oficială condusă de mareșalul Foch a înmânat Primăriei Giurgiu ,,Crucea de Război cu palmete,, și titlul de oraș erou. În perioada interbelică, pe terasă din spatele monumentului a existat clădirea neterminată a unui cazino, ulterior înlocuită de un mic restaurant ce există și astăzi.

În 1977, la sărbătorirea Centenarului Independenței, a fost inaugurată o alee cu 23 de busturi ale eroilor români căzuți în luptele din Bulgaria.

Aleea eroilor constituie un punct de atracție, deschizând drumul către Muzeul Județean Teohari Antonescu, ce se află în imediată să vecinătate. În afară simbolurilor în piatră și bronz și a micului local amintit, bătrânul parc găzduiește și o platforma special destinată concertelor în aer liber. În ultimii ani s-a reușit reluarea tradiției de a se execută muzică de promenadă în zilele de sărbătoare de către orchestra de suflataori Valahia a Centrului Cultural Local.

3.2 Resurse tehnico-economice( Podul Prieteniei)

Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse este un pod din oțel peste Dunăre.. În anul 1942 se reia ideea construirii unui pod la Giurgiu, că o consecință a unui acord româno-bulgar, iar execuția urmă să fie a unei firme germane. Că urmare a unui alt protocol româno-bulgar, semnat de această dată la 30 iunie 1952, se începe în sfârșit lucrările la un mod mixt-cale ferată și șosea între Giurgiu și Ruse. Este vorba de cunoscutul pod Dunăre-Podul Prieteniei, lucrarea a fost realizată în cadrul C.A.E.R. Podul are o lungime totală de 2224m, iar pentru trecerea pe sub pod a vaselor mari, deschiderea centrală de 86m se poate ridică pentru a lasă sub pod o trecere liberă de 24 de metri.

Podul a fost inaugurat la 20 iunie 1954, fiind la acea vreme cel mai mare pod combinat (cale ferată și șosea ) din Europa.

Portul Giurgiu este unul din principalele porturi dunărene ale țării, fluviul Dunărea conferindu-i o legătură naturală,fluvială cu toate porturile dunărene până la ieșirea în Marea Neagră prin gură de vărsare a brațului Sulina, canalizat și amenajat pentru navigație, ce face o legătură între Portul Giurgiu și portul maritim Constanța. Fluviul Dunărea unul din importantele fluvii ale Europei asigura Portului Giurgiu legături fluviale cu cele 8 țări riveraneDunarii din Europa de Est și Centrală și , prin intrarea în funcțiune a canalului Rin-Main-Dunăre se asigura legătură cu țările din Vestul Europei cu ieșire la Marea Nordului prin Portul Rotterdam. Există astfel o legătură directă pe apă între Marea Neagră prin Portul Constanța și Marea Nordului prin Portul Rotterdan, Portul Giurgu asigurând o ,,placă turnată,, pentru traficul destinat Țărilor Balcanice și Orientul Mijlociu.Tot pe calea apei, Zona Liberă Hiurgiu este legată de Zona Liberă Constanța, Dunărea creând posibilitatea investitorilor de a asigura legături între cele 2 zone. Zona portului este o zona bună pentru pescuitul de somn, aici înregistrându-se în trecut și recorduri la aces,, urat al apelor adânci,, . Tot aici se află singură amenajare de agrement din zona, ce se întinde pe o suprafață de 1,73 ha, ștrandul munincipal.

Podul Bizetz

Unicitatea acestei construcții constă în faptul că este considerat primul pod curbiliniu din Europa. Inaugurarea podului Bizetz a avut loc în anul 1905, destinația să fiind de a lega orașul Giurgiu de Portul Ramadan cu acces peste canalul Sfântul Gheorghe. Constructorii săi au fost inginerii Anghel Saligny și Ion Ionescu-Bizetz. Este primul pod combinat (rutier și feroviar) construit în curbă, ceea ce a reprezentat la dată respectivă o premieră tehnică. Podul Bizetz este un real reper istoric și cultural al orașului Giurgiu-,,primul pas către Dunăre,, . Odată cu apariția să se poate vorbi de un monument de foarte mare importantă pentru existența orașului și anume acela al alegerii între Portul Sfântul Gheorghe și viitorul port direct la Dunăre-actualul port Ramadan, un pas important în dezvoltarea orașului și a relațiilor de orice tip ale acestuia cu Dunărea, orașul Ruse și chiar Estul Europei.

Gara CFR

Linia de cale ferată Giurgiu-București a fost prima linie de cale ferată din Principatele Române și a fost inauguta la 31 decembrie 1869 în timpul lui Alexandru Ioan Cuza. Ea constituie împreună cu fostul depou al locomotivelor cu aburi un complex monumental. În Giurgiu există 4 stații de gara:Giurgiu Nord, Giurgiu Sud, Giurgiu Fluvial și Giurgiu Oraș.

3.3 Resurse socio-demografice

Numărul locuitorilor Municipiului Giurgiu s-a modificat substanțial în ultimul deceniu, scăderea fiind generată în principal de migrația forței de muncă în spațiul comunitar, dar și de mutarea în mediul rural a celor disponibilizați din sectoarele industriale și al serviciilor.

Conform datelor recensământului din anul 2002, numărul total al locuitorilor municipiului este de 71.899, din care 34.355 sunt bărbați iar 37.544, femei. Altele au fost cifrele folosite în dimensionarea aparatului administrativ al municipiului, după adoptarea legii unice de salarizare în sectorul bugetar. Astfel, conform comunicării Direcției Județene de Statistică la care s-a raportat Instituția Prefectului la dată de 31 decembrie 2009 Municipiul Giurgiu numără 67.700 locuitori.

Recensământul populației și al locuințelor desfășurat în octombrie 2011 a relevat o diminuare mult mai semnificativă a populației. Conform rezultatelor preliminare comunicate de Direcția de Statistică, în octombrie 2011 în Giurgiu mai locuiau doar 54.655 de persoane. Situația devine și mai incertă dacă luăm în considerare numărul locuitorilor municipiului, așa cum rezultă el din baza de date a Direcției de Evidență a persoanelor Giurgiu. Aici la 30 octombrie 2012 figurau în evidență 70.781 de persoane, cifra care nu reflectă însă numărul care sunt plecați din municipiu în țară sau în străinătate și care au acte de identitate încă valabile. De asemenea, cifra cuprinde și acele persoane care locuiesc și muncesc de ani de zile în alte țări și care, atunci când nu dobândesc cetateia statului respectiv, la expirarea actelor de identitate și le reinoiesc la adresa proprietăților imobiliare deținute încă la Giurgiu.

O clarificare a acestui indicator semnificativ pentru orice comunitate locală este de așteptat în anul 2013, odată cu publicare rezultatelor finale oficiale ale Recensământului Poplatiei și Locuințelor 2011.

Capitolul 4. Destinații turistice în Județul Giurgiu

4.1 Tipuri de turism