Studiu geografic complex al Piemontului Motrului [311552]

UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE ȘTIINȚE

DEPARTAMENTUL DE GEOGRAFIE

Studiu geografic complex al Piemontului Motrului

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC

Lect.univ.dr. Cristina Șoșea

STUDENT: [anonimizat]

2016

Cuprins

Introducere 3

Capitolul 1. [anonimizat] 5

1.1 Așezare geografică și limite 5

1.2 Evoluția geologică Error: Reference source not found

1.3 Relieful și subdiviziunile Piemontului Motrului 9

1.3.1 Dealurile Jilțului 10

1.3.2 Dealurile Coșuștei 13

1.4 Caracteristici climatice 16

1.4.1 Factorii care influențează clima 16

1.4.2 Caracterizarea elementelor climatice 17

1.5 Hidrografia 18

1.5.1 Apele de suprafață 20

1.5.2 Apele subterane 21

1.6 Învelișul biopedogeografic 22

1.6.1 Vegetația 22

1.6.2 Elemente de faună 26

1.6.3 Învelișul edafic 30

1.7 Protecția și conservarea mediului 34

Capitolul 2. Caracteristici umane și economice ale Piemontului Motrului 36

2.1 Populația 36

2.1.1 Evoluția numerică a populației 36

2.1.2 Densitatea populației 37

2.1.3 Structuri demografice 37

2.1.3.1 Structura populației dupa vărsta și sex și durata medie a vieții 37

2.1.3.2 Structura etnică a populației 40

2.1.3.3 Structura confesională a populației 41

2.1.3.4 Structura economică a populației 42

2.2 Așezările omenești 43

2.2.1 Istoricul și evoluția așezărilor umane 43

2.2.2 Tipurile de așezări umane și caracteristicile lor teritoriale 44

2.2.3 Dimensiunea demografică a așezărilor umane 45

2.2.4 Trăsăturile funcționale ale așezărilor umane 45

2.3 Caracteristici economice 46

2.3.1 Resursele naturale și valorificarea lor 46

2.3.2 Activitățile agricole 47

2.3.3 Industria 48

2.3.4 Infrastructura 49

2.3.5 Potențialul turistic 50

Concluzii 54

Bibliografie 55

Introducere

Am ales această temă pentru a [anonimizat] a Podișului Getic. Astfel, [anonimizat], [anonimizat] a potențialului economic.

Pentru a [anonimizat]-[anonimizat], cărți, [anonimizat].

[anonimizat].

Primul capitol prezintă așezarea geografică a [anonimizat] a acestuia precum și subdiviziunile în care se împarte. [anonimizat], hidrografia, [anonimizat]. Astfel, [anonimizat], [anonimizat] o unitate de podiș unică din punct de vedere geografic.

[anonimizat], [anonimizat], [anonimizat]ale, activitățile agricole, industria și potențialul turistic. Astfel, dacă în primii ani ai extrațiilor de cărbune, zona a fost populată cu forță de muncă proaspătă din zonele învecinate, în anii de după revoluție diminuarea industriei bazată pe extracția cărbunelui a determinat creșterea șomajului, împingănd bărbații și tinerii să plece pentru a-și gasi un loc de muncă.

Formele de relief variate din România, complexitatea și unicitatea lor oferă iubitorilor de natură peisaje inedite, spectaculoase și unice. Aceste peisaje pot fi comparate cu ușurință cu zone cunoscute din Europa, acestea putând deveni un competitor important, printre care se numără și Piemontul Motru.

Capitolul 1. Caracteristici fizico-geografici ale Piemontului Motrului

Așezarea geografică și limitele

Podișul Piemontan Al Motrului reprezintă o subunitate din extremitatea vestică a Podișului Getic.

De-a lungul timpului, Podișul Piemontan al Motrului, a purtat mai multe denumiri, iar separarea acestuia în subunitați a fost facută în diferite moduri de către autori.

În 1966, V. Mihăilescu încadra piemontul de la vest de Jiu în Platforma Strehaiei, desparțită în două subunitați:

Platforma Hușniței, la nord de pârâul Hușniței, mai înaltă și mai fragmentată;

Platforma Bălăciței, la sud de Hușnița, cu interfluvii mai largi.

În 1971, 1974, GR. Posea și colaboratorii, considerau Podișul Piemontan al Motrului, toată partea de la vest de Jiu a Piemontului Getic, inclusiv Piemontul Bălăciței. În 1973, L. Badea separa la vest de Jiu, două unitați ale Piemontului Getic:

Podișul Piemontan al Motrului, la nord de pârâul Hușnița;

– Câmpia Înaltă a Bălăciței la sud.

Tot L. Badea, în 1992, în capitolul Piemontului Getic, din Geografia României, face precizări asupra diviziunilor principale ale Piemontului Getic delimitând la vest de Culoarul Jiului două subunități: Podișul Piemontan al Motrului la nord de pârâul Hușnița și Piemontul Bălăciței la sud de acest pârâu. La rândul său, Podișul Piemontan al Motrului este compartimentat în:

Dealurile Jilțului între Jiu și Motru;

Dealurile Coșuștei între râul Motru și Podișul Mehedinți;

Culoarul depresionar vestic, mai puțin fragmentat, având caractere proprii, ce îl deosebesc de partea de la nord de Hușnița.

Figura 1.2 Podisul Getic

Sursa:https://www.google.ro/url?sa=i&rct=j&q=&esrc=s&source=images&cd=&cad=rja&uact=8&ved=0ahUKEwiJxeOFy7HNAhVBPxoKHVFWCUQQjB0IBg&url=http%3A%2F%2Fwww.unibuc.ro%2Fprof%2Fsandulache_m_i%2F&psig=AFQjCNFFkX9zbqb4XKXoOhvx6NKcAJYdug&ust=1466339656930649

În urma opiniilor propuse de-a lungul timpului, s-a acceptat denumirea de Podiș Piemontan al Motrului, având urmatoarea delimitare:

– La nord, de la Comănești, limita cu Subcarpații Getici traversează Motrul la Cămuiești și urmează culmea Peșteana, Dealul Bujorăscu și culmea Pinoasa, bifând localitățile Ciuperceni, Pieptani, continuând până la Rogojelu;

– La est, limita este formată de culoarul Jiului, dincolo de care se află o altă subunitate a Piemontului Getic: Gruiurile Jiului. Limita este însemnată de localități ca: Rogojelu, Urdari, Valea cu Apă, Ionești;

– La vest, limita vizează legătura cu Podișul Mehedinți, semnalată de localitați precum Dudașul, Schelei, Pitulați, Budănești, Molani, Comănești, localități aflate la poalele podișului;

– La sud, limita este discutabilă. Începând din vest, este urmat cursul Dunării între localitățile Gura Văii și Șimian, apoi devine incertă existând propunerea de a lua în calcul valea Ergheviței până la izvoare, continuând prin șaua dintre Dealul Ghelmegioaia și Dealul Mare sau pe valea Poroina care este paralelă cu Erghevița și își are obârșia în aceeași șa, urmând apoi pârâul Ghelmegioaia până în localitate Prunișor, pârâul Hușnița până la vărsarea în Motru și pe acesta din urmă până la vărsarea sa în râul Jiu.

Datorită faptului că nu poate fi privit ca un ansamblu unitar, Podișul Piemontan al Motrului a fost separat în trei subdiviziuni cu caracteristici specifice:

Dealurile Jilțului, între râurile Jiu și Motru, rețeaua hidrografică este orientată NS, iar interfluviile sunt mai înalte (peste 300 m);

Dealurile Coșuștei, orientarea rețelei hidrografice fiind NV – SE, iar înalțimea dealurilor nu depășește 300 m;

Depresiunile vestice: Turnu Severin – Malovăț, continuate de culoarul format de micile depresiuni: Crăguești – Ilovăț – Șovarna – Bala – Bratovoiești. (Tomescu, 2004, p.10)

Figura 1.3 Subdiviziunile Piemontului Motru

Sursa: Viorica Tomescu, Podișul Piemontan al Motrului, Universitaria, 2004, p. 10

1.2. Evoluția geologică

Piemontul Getic s-a desăvârșit sub forma unei câmpii piemontane în villafranchian, apoi a fost înălțată și transformată în platou, fragmentat de vai și împarțit într-o serie de subunități.

Se admite ca tectonica și clima stau la baza formării piemonturilor, interesant este că definitivarea Piemontului Getic nu s-a făcut uniform și în aceeași manieră pe toată suprafața acestuia, acest fapt fiind atestat de procesul de colmatare. Formarea decisivă a acestuia a fost realizată în faze succesive nu doar de la nord la sud, ci și de la est la vest, acesta fiind unul dintre motivele împarțirii sale în subunitațile mai sus menționate. (Viorica Tomescu, Podișul Piemontan al Motrului, 2004)

Pentru o corectă impresie a structurii geologice este important cunoașterea evoluția pre-piemontană a avanfosei carpatice (Depresiunea Getică), ce s-a format în faza laramică a orogenezei alpine de la sfarșitul Cretacicului.

Presiunea realizată asupra Platformei Moesice de către structura Carpaților Meridionali, dar mai ales de împingerea determinată de Pânza Getică a dus la formarea unei avanfose, în care depozitele pânzei s-au afundat, ulterior depunându-se sedimente neozoice.

În perioada dintre paleogen până în miocenul mediu inclusiv, teritoriul era acoperit de ape marine salmastre, depozitele constau în gresii calcaroase, argile nisipoase și gresii compacte. În timp, prin colmatarea parțială a bazinului, apele au înaintat mult spre vest, iar depozitele au ajuns să se poziționeze peste sedimentele cristaline ale Pânzei Getice.

În urma intensificării orogenezei alpine (faza moldavică), structurile avanfosei au fost cutate și faliate, iar în axa acesteia s-a produs o fractură, o linie de subducție, datorită căreia compartimentul nordic a devenit mai îngust și mai înclinat. Fundamentul acestui compartiment a venit în contact cu fundamental sudic, de tip platformă subdus.

După transgresiunea badeniană, a avut loc transgresiunea apelor, depozitele de pietrișuri și nisipuri din partea de vest au fost așezate peste depozitele badeniene, depunerea a durat până în Dacianul inferior în ape salamastre. Când s-au separat apele din domeniul getic de cele din domeniul panonic, au avut loc din ce în ce mai multe fluctuații ale țărmului, retragerea acestuia spre est a dus la formarea unor mlaștini carbogeneratoare ce au dat naștere stratelor de lignit, iar când apele reveneau se depunea o stivă de sedimente nisipoase. Ritmul rapid de sedimentare a dus la înmulțirea straturilor de lignit.

La sfârșitul Pliocenului, perioada ce reprezintă sfârșitul fazei pre-piemontane, teritoriul era reprezentat de o câmpie de divagare, cu arii mlăștinoase de suprafețe mici și lacustre în retragere spre sud-est.

La vest de valea Motrului, în Dacianul inferior erau evidențiate șapte strate de lignit (D, C, B, A, I, II, III), ce piereau treptat de la sud spre est, în timp ce în Dacianul superior, existau doar cinci strate (IV, V, VI, VII, VIII), dar care și ele dispăreau treptat de la valea Motrului la vest, astfel încat la Hușnicioara rămâneau doar stratele IV – VI. Depozite de zăcământ, înclină de la NV – SE, stratele de lignit V,VI,VII sunt situate deasupra bazei de eroziune, stratele IV și I incluse ieșind spre limita vestică deasupra nivelului râului Motru.

1.3. Relieful și subdiviziunile Piemontului Motrului

Piemontul Motrului prezintă un relief deluros, iar altitudinile coboară treptat de la nord și nord-vest către aria de adunare a apelor de la Filiași.

Rețeaua hidrografică autohtonă ce cuprinde: Jiul, Motrul, Coșuștea și Topolnița la care s-au adăugat și afluenții acesteia a produs modificări în morfologia primară a regiunii de podiș.

Figura 1.4 Orașul Motru

Sursa: www.wikipedia.org

După ce și-au atins profilul de echilibru, Jiul și toți afluenții acestuia din zona Piemontului Motrului (Motrul, Jilțul Mare, Șușița), inclusiv afluenții Motrului (Valea Mare, Peșteana, Coșuștea, Ploștina, Cotoroaia, Hușnița) și ai Jilțului Mare (Jilțul Slivilești, Valea Racilor), au început să-și lărgească luncile și să divagheze în cursul lor mediu și inferior. Acest fapt împreună cu evoluția avansată a văilor, datorită lărgimii acestora, stau la baza teoriei că stadiul de distrugere a Piemontului Motrului este într-o fază avansată.

Figura 1.5 Raul Motru

Sursa: www.verticalonline.ro

Interfluviile principale coboară majoritar constant spre râurile pe care le mărginesc, fiind caracterizate în vest de pante repezi, iar în est de pante domoale, scăzând progresiv în înălțime de la nord spre sud.

O trăsătură comună a principalelor ape ce traversează Piemontul Motru este reprezentată de plasarea pe partea dreaptă a afluenților și existența de taluze spre versant, în general convexe pe această parte.

Cele trei subunități ale Piemontului Motrului sunt caracterizate de aspecte morfostrucurale specifice:

Dealurile Jilțului, sunt definite de versanți abrupți, interfluvii strâmte, văile au orientare NS sau NV, iar rețeaua hidrografică dezvoltată este colectată de Jiu;

Dealurile Coșuștei ies în evidență prin lărgimea interfluviilor, orientarea culmilor principale este NV-SE, iar Motrul este colectorul rețelei hidrografice;

Culoarul depresiunilor, în această subunitate, Motru colectează partea nordică a rețelei hidrografice, iar Dunărea partea sudică.

1.3.1 Dealurile Jilțului

Dealurile Jilțului înfățișează cea mai complexă subunitate a Piemontului Motrului datorită eroziunii multilaterale. Pe de o parte eroziunea verticală, fiind una agresivă, a tăiat adânc în suprafața piemontană inițială, iar pe de altă parte a contribuit eroziunea laterală, realizată cu intensitate ridicată de principalele cursuri de apă.

O caracteristică a cursurilor de apă din aceast teritoriu este orientarea NV – SE, cât și autohtonismul rețelei hidrografice. În partea vestică se gasesc cei mai lungi și importanți afluenți ai Jilțului Mare: Jilțul Slivilești, Jilțul Mic și Borăscu, excepție face valea Racilor, fiind situată pe partea dreaptă și având un curs paralel cu cel al Jilțului Mare.

O altă caracteristică a acestei regiuni este data de existența în partea nordică a unui aliniament de culmi orientate vest – est, care împiedică înaintarea tuturor apelor de la sud de ea și totodată dă naștere pârâielor care curg către nord, către Depresiunea Tismana – Târgu Jiu. Acest aliniament debutează cu Culmea Bujorăscului și continuă cu: La Oglinzi, Culmea Văii Părului, Culmea Strâmbului, Culmea Brădețel, Culmea Halangilor și Culmea Înaltă, acestea coboară ca înalțime până la Jiu.

Densitatea fragmentării este cuprinsă între 0 – 1km/km2 pe interfluviul din nord (Dealul Bujorăscu), pe cumpenele de apă dintre văile Motrului și Ploștinei, dintre văile Peșteana și Știucani, precum și dintre văile Jilțul Mare și Valea Racilor din nord până la Drăgotești, în timp ce cele mai mari densități ale fragmentării se întâlnesc la obârșiile Tehomirului, Jilțului Mic, Jilțului Mare, Jilțului Slivilești, la izvoarele pârâielor din nord care curg spre Tismana și la pârâiele ce se varsă în Jiu, ajungând astfel până la 3-4km/km2. (Viorica Tomescu, Podișul Piemontan al Motrului, 2004)

Pantele cele mai mari ale versanților se găsesc pe latura estică a principalelor cursuri de apa: Motru și Jilțul Mare, cât și în partea de nord.

Interfluviile

În Dealurile Jilțului, interfluviile coboară progresiv de la N – NV către S – SE, respectiv către punctul de adunare al apelor din Filiași, acestea se termină spre sud prin capete de deal numite local “gruiuri”.

Un fenomen important este distrugerea laterală a interfluviilor, acest proces este des întâlnit de-a lungul apelor precum Valea Racilor, Jilțul Mare sau Jilțul Slivilești, acestea având un număr crescut de afluenți lungi pe partea dreaptă, astfel s-a ajuns la pante domoale, în timp ce versanții stângi ai apelor respective, care le despart de cumpenele de apă, sunt mult mai înclinați.

Văile

Văile situate între Jiu și Motru, se caracterizează prin lunci largi, versanți abrupți cu orientare N-NV – S-SE, cu majoritatea afluenților pe partea dreaptă.

Jilțul Mare

Principalul colector din această subunitate este Jilțul Mare, lunca acestuia prezintă o lățime destul de mare de aproximativ 300 m, la Brădețel, ce se lărgește în aval, ajungând chiar la 500 m la întâlnire cu Jilțul Slivilești, ca în final, la vărsare în Jiu, să aibă o deschidere de 750 m.

Terasele acestuia sunt dezvoltate în special în cursul inferior, între Borăscu și Turceni, în rest acesta prezintă o fragmentare puternică ți lățimi în general de 10 – 30 m.

Jilțul Slivilești

Lațimea acestuia variază între 50 – 80 m la Băzăvani, în aval, și ajunge la aproximativ 200 m între Tirioiu și Larga, urmând apoi să se îngusteze la 100 m în apropierea localității Strâmtu, însă la confluența cu Jilțul Mare, deschiderea acestuia ajunge la circa 500 m lățime.

Jilțul Slivilești are un curs orientat E – V, iar versantul stâng este mai puțin abrupt decât celelalte cursuri de apă din Dealurile Jilțului ce au orientare N – S.

Valea Racilor

Valea Racilor este singurul afluent pe partea stângă al Jilțului Mare și prezintă o vale îngustă și aproape lipsită de terase.

Lunca se formează la aproximativ 1,5km de la izvoare, se lărgește până la 100 m la confluența cu Bohorelu, urmând apoi să meandreze, iar de la Baniu, lunca se strâmtează ajungând la vărsare la o lățime de 50 m.

Versanții urmează sistemul general de pante mai accentuate pe partea stângă, însă față de cei ai Jilțului Mare și cei ai Jilțului Slivilești, aceștia au panta de înclinare mai mare pe ambele laturi.

Sușița

Situată în extremitatea sudică a Dealurilor Jilțului, Sușița are o vale cu versanți înclinați și cu o luncă surprinzator de largă pentru puținătatea firului de apă existent, care meandrează pe un pat nisipos. Lărgimea luncii la vărsare în Jiu ajunge la o lățime de 200 m.

1.3.2 Dealurile Coșuștei

O caracteristică fundamentală pentru această subdiviziune morfostucturală este eroziunea avansată a suprafeței piemontane, actuala suprafață interfluvială este în medie cu circa 50 m sub cea inițială. O curiozitate este faptul că densitatea fragmentării (0,1 – 4,0 km/km2) este mai mică pe interfluvii și pe fundul văilor care în general sunt mai largi, cu lunci întinse, dar este mai mare pe cumpenele de apă care sunt afectate de numeroase fenomene torențiale (ogase, ravene), fapt ce subliniază că factorul principal de fragmentare a reliefului este rețeaua hidrografică minoră, care constituie elementul modelator actual.

Figura 1.6 Relieful acumulativ (lunci, terase) din subunitatea morfostructurală a Dealurilor Coșuștei

Sursa: Viorica Tomescu, Podișul Piemontan al Motrului, Universitaria, 2004, p. 48

Ariile de densitate maximă se grupează în special în bazinele de recepție ale Motrului la nord de Câmpu Mare, ale Hușnicioarei, Văii Cotoroaia și Cerveniței, în timp ce densitățile minime corespund interfluviilor nefragmentate sau văilor cu lunci largi.

Interfluviile

În Dealurile Coșuștei, interfluviile coboară treptat de la NV către SE, respectiv către râul Motru.

Pantele interfluviilor au înclinări de 5 – 20 grade, fiind mai domoale în cursul inferior al apelor ce străbat Dealurile Coșuștei, unde nu depășesc 5 grade. Aceasta este cauza pentru care energia reliefului nu depășește 50 – 100m pe interfluvii și 0 – 50 m între acestea și lunci.

Fragmentarea suprafeței piemontane din Dealurile Coșuștei a fost facilitată de substratul ce este format din depozite daciene, erodate în partea superioară și acoperite cu depozite mai grosiere de nisipuri cu pietrișuri.

Lipsa stratelor superioare de lignit (IX – XV) mai dure au favorizat dislocarea cauzată de apele torențiale și cele curgatoare care și-au extins bazinele.

În urma procesului de distrugere laterală, interfluviile au ajuns să aibă aspectul unor fâșii înguste. Fragmentarea lor în timp, prin acțiunea rețelei hidrografice secundare, duce la pierderea treptată a înălțimii către punctele de confluență.

Văile

Ridicarea treptată a suprafeței piemontane spre vest și rocile friabile predominant nisipoase, au favorizat adâncirea și lărgirea văilor, dar și retragerea versanților.

Orientarea principalelor văi este NE – SE, însă cele din jumatatea sudică au în apropierea punctului de vărsare în râul Motru, o orientare V – E.

Motru, colectorul absolut al apelor din Dealurile Coșuștei, prezintă o albie majoră impresionantă, ajungând să arate ca o câmpie aluvionară la întâlnirea cu afluenții săi importanți, Peșteana și Coșuștea. De la confluența cu Hușnița până la vărsare, lățimea luncii ajunge uneori la 4 km, iar cea mai mică lățime a luncii Motrului se înregistrează în amonte de confluența cu Ohaba, unde nu depășește 1 km.

Lățimea albiei minore variază între 50 – 200 m.

Cea mai mare parte a teraselor Motrului de pe partea dreaptă (spre Dealurile Coșuștei) sunt fragmentate de către afluenți, acest proces fiind intensificat după cum am menționat de depozitele nisipoase ce au o rezistență scăzută în fața eroziunii.

Pe valea Motrului, de la Strehaia în aval, până la Cămuiești în amonte, au fost identificate cinci terase cu altitudini cuprinse între 3 – 5 m, 10 – 15 m, 30 – 40 m, 50 – 60 m, 70 – 80 m.

De la intrarea Motrului în piemont până la valea Perilor, dar și de la Samarinești până la Stângăceaua, versanții sunt mai înclinați pe partea stângă.

Valea Coșuștei

Între localitățile Valea Rea și Poiana, lunca are o lățime de circa 2 km, ce se păstrează până la vărsarea în Motru. De-a lungul Coșuștei s-au format grinduri ce forțează pârâiele afluente să parcurgă paralel o distanță de cațiva kilometri împreună cu aceasta.

Înclinarea versanților este de asemenea mai mare pe partea stângă, însă de la intrarea în Depresiunea Ilovăț și până la Căzănești înclinarea acestora este aproape egală pe ambele parți.

O diferență considerabilă de înălțime este apreciată până la întâlnirea cu afluentul său, Garbovu, pe partea stangă dublându-se înclinările față de cele din dreapta.

Valea Hușniței

Valea Hușniței are originea în dealurile piemontane ale Priboieștiului, având încă de la început o lărgime impresionantă ce continuă să crească până la confluență.

Pe masură ce înaintează către cursul inferior, înclinarea versanților crește, ajungând pe partea stângă de la 11 grade la 20 grade. La Prunișor, unde Hușnița îți schimbă orientarea cursului spre est, s-a format o luncă largă, ai cărei versanți sunt înclinați mai puțin și prezintă umeri, la nivele superioare decât cele avute în Cuaternar.

1.4. Caracteristici climatice

1.4.1. Factorii care influențează clima

Piemontul Motrului, fiind situat în colțul de sud – vest al țării și înconjurat de munți atât în nord cât și în vest, este ferit de influența maselor de aer din estul Europei, cu climat continental excesiv, dar și de pătrunderea în sezonul rece a curenților polari dinspre nord.

Cea mai importantă influență este cea a maselor de aer sub-mediteraneene ce ajung din partea din vest și sud – vest, acestea având originea în anticiclonul Azorelor și se manifestă prin mase de aer mai umede, în special primăvara și vara. Toamna își face simțită prezența ciclonul mediteranean și contribuie la menținerea unor temperaturi mai ridicate până la sfârșitul lunii noiembrie și iarna, cand au loc fenomene de moină, cu precipitații sub formă de ploaie.

Trei topoclimate pot fi distinse în funcție de factorii fizico – geografici (relief, rețea hidrografică, vegetație, sol și orientarea versanților):

Văile Jilțurilor, Motrului, Coșuștei și Hușniței și dealurile din jumătatea sud – estică a bazinelor Motrului și Jilțului, în care temperatura aerului este mai ridicată, verile fiind mai calde, iar precipitațiile mai reduse;

Dealurile mai înalte și văile mai strâmte din jumătatea nordică și nord – vestică a bazinelor Motrului și Jilțului, precum și lanțul de depresiuni Ilovăț – Bratovoești, regiune caracterizată prin temperaturi mai scăzute, persistența mai mare a zăpezii și precipitații mai abundente;

Depresiunile Turnu Severin și Malovăț care au un regim termic de asemenea mai ridicat, dar cu umiditatea aerului mai mare, cețuri mai persistente și vânturi dominante din vest și nord – vest.

1.4.2. Caracterizarea elementelor climatice

Radiația solară

Neexistând diferențe majore de altitudine între suprafețele interfluviale și văi, în Piemontul Motrului valorile radiative ajung la medii anuale de 120 – 125 Kcal/cm2, dintre care 85 – 90 Kcal/cm2 se înregistrează vara.

Suprafețe semnificative au rămas în ultimele trei decenii fără vegetație din cauza suprafețelor ocupate de carierele de extracție a lignitului și de haldele de steril, ceea ce a făcut ca valorile radiative să crească local în perimetrele miniere Motru – Jilț și în vestul piemontului la cariera Hușnicioara.

Nebulozitatea

Un rol important ce determină intensificarea proceselor de föenizare a aerului și un timp senin, uscat, cu temperaturi mai ridicate îl au Carpații Meridionali și Munții Mehedinți, ce joacă rolul de baraj.

Nebulozitatea medie lunară variază între 3 și 7 (în scara 1 – 10 zecimi de cer), fiind relativ uniformă pe întregul teritoriu al Piemontului Motrului, excepție făcând verile, când este mai mică în est decât în vest.

Temperatura aerului

Datorită maselor de aer sub-mediteraneene, temperatura aerului este mai ridicată în acest piemont față de cea din arealele vecine.

Înghețul, dezghețul și stratul de zapadă

Primul îngheț apare mai devreme în extremitatea nord – vestică, în jurul datei de 1 octombrie, iar dezghețul debutează la 1 mai, în timp ce jumatatea nord – estică și estică este mai întârziată. În aliniamentul Drobeta – Turnu Severin – Corcova – Fărcășești înghețul apare la mijlocul lunii octombrie, iar dezghețul începe la jumatatea lunii martie, în timp ce în extremitatea sud – est unde înghețul apare abia la începutul celei de a treia decade a aceleiași luni (octombrie), iar dezghețul în prima decadă a lunii martie.

1.5. Hidrografia

Rețeaua hidrografică

Rețeaua hidrografică din Piemontul Motrului este colectată în cea mai mare parte de către râul Jiu, excepție făcând apele din Depresiunile Turnu Severin și Halanga – Malovăț, fiind colectate de Dunare.

Figura 1.7 Rețeaua hidrografică a Piemontului Motru

Sursa: : Viorica Tomescu, Podișul Piemontan al Motrului, Universitaria, 2004, p. 99

Densitatea medie a rețelei hidrografice este de 1,1 lm/km2, iar apele curgătoare din acest piemont sunt autohtone, în afară de Jiu, Coșuștea și Topolnița. (Viorica Tomescu, Podișul Piemontan al Motrului, 2004)

Râul Motru – intră în piemont la Cămuiești și reprezintă principalul colector din Piemontul Motrului. Are un curs orientat N – S până la Valea Mănăstirii, apoi se îndreaptă către vărsare pe direcția NV – SE.

Bazinul hidrografic este de 1874 km2, dintre care 1487 km2 în Piemontul Motrului și o lungime de 138,8 km, din care 101,5 km în piemont. (Popescu, 2004, p.100)

Lațimea albiei minore variază între 50 – 200 m, fiind mai largă la confluența cu Coșuștea și mai în aval, aproape de Strehaia, precum și până la Gura Motrului la varsărea în Jiu, în timp ce albia majoră se ridică deasupra talvegului cu doar 3-5 m, fapt ce face ca aceasta să fie acoperită de ape în timpul viiturilor.

Lunca Motrului se lărgește treptat pe măsură ce înaintează în Piemontul Motrului, ajungând chiar la 2 km lățime la confluența cu pârâul Ploștina, astfel la întâlnirea cu afluenții importanți precum Lupoița, Ploștina, Peșteana, Hușnița, devine o adevarată câmpie aluvionară.

Coșuștea – pornește dintr-un izvor carstic situat în Munții Mehedinți, are un bazin de recepție de 425 km2, dintre care 328 km2 în Dealurile Coșuștei și o lungime de 40,2 km, dintre care 31 km în aceeași unitate de relief.

Hușnița – își are obârșia în piemont, prin două pârâie: Hușnicioara și Celnata. Are un bazin de recepție cu suprafața de 313 km2 și o lungime de 44 km. În lunile de vară în cursul superior și mediu aceasta seacă, cursul ei rămânând permanent doar spre confluența cu Motru. Fenomenul de seacare este cauzat de curgerea peste nisipuri și pietrișuri pliocene, în care apa freatică se poate infiltra la adâncimi mari, cât și de condițiilor climatice cu influențe submediteraneene.

Valea Mare – izvorăște din depozitele carstice ale Podișului Mehedinți, are un bazin hidrografic de 252,1 km2 și lungimea totală de 172,6 km.

Peșteana – izvorăște de sub Dealul Buliga, suprafața bazinului de recepție este de 97,1 km2, iar lungimea de 49,7 km. Cursul acestui pârâu este foarte meandrat de la Florești până la vărsarea în Motru, zonă în care există și un ostrov cu suprafața de aproximativ 3 km2.

Ploștina – constituie în cursul sau inferior, „de la halda de zgură și cenușă a Uzinei de agent termic pana la varsarea în Motru, canalul colector al apelor provenite din această haldă.” Bazinul hidrografic al acestui pârâu este de 24,3 km2.

Stângăceaua – izvorăște de sub Culmea Motrulenilor și are o lungime de circa 12 km, reprezentând ultimul afluent al Motrului pe stânga.

Jilțul Mare – este un pârâu autohton, izvorând din Dealul Bujorăscu, are un bazin hidrografic de 350,6 km2 și parcurge o suprafață de 42 km până la confluența cu Jiul.

Jilțul Slivilești – reprezintă cel mai mare afluent al Jilțului Mare și ia naștere din trei pârâie: Jilțul Cojmănești, Jilțul Tehomir și Strâmtu, ce se unesc la Slivilești în Jilțul Slivilești.

Valea Racilor – izvorăște de sub Culmea Pădurea Tenisenilor și este singurul afluent pe stânga al Jilțului Mare. Are un bazin hidrografic de 77,5 km2 și o lungime de 21,5 km.

Jilțul Mic – izvorăște din apropierea localității Murgești prin două pârâie: Valea Cracul Pod și Valea Pintalaceștilor. Are un bazin hidrografic de 45,8 km2 și o lungime de 15,3 km, primind ca afluent pe partea dreaptă pe Hobița.

Borăscu – izvorăște de sub Culmea Vagiuleștilor prin două pârâiașe: Matca Borăscului și Valea Baltei, și este ultimul afluent al Jilțului Mare înainte de vărsare. Are un bazin hidrografic de 6,6 km2 și o lungime de 24,4 km.

1.5.1. Apele de suprafață

Condițiile fizico-geografice influențează în mod direct regimul hidrologic al cursurilor de apă din Piemontul Motrului, în funcție de acestea se repartizează și cantitatea de precipitații și evapo-transpirația. Această legatură este accentuată în principal la râurile și pârâurile autohtone, dar se face simțită și la râurile Motru și Coșuștea, în cursurile lor inferioare.

Cantitățile mici de precipitații din acest piemont, comparativ cu cele din vecinătate (Subcarpații Getici și Podișul Mehedinți), precum și repartizarea acestora neuniformă în cursul anului dar și gradul mare de permeabilitate al substraturilor, dus la valori reduse ale scurgerii, aproximativ 1 – 3 l/s/km2.

Un fenoment des înalnit, primavara, din luna februarie până la sfarșitul lunii mai, începutul lunii iunie este suprapunerea topirii zăpezilor cu ploi abundente, ceea ce provoacă inundații. În timpul ploilor, viiturile pot să apară și toamna, dar cu o frecvență mai mică decât cele de primavară.

De-a lungul anilor, debitele maxime au generat pericole și teamă de inundații pentru așezările umane, construcții și terenurile agricole. În 1993 volumul de apă provenit din topirea zăpezii pe râul Motru, a măsurat în dreptul localității Fața Motrului 4,4 mil. m3, iar pe Coșuștea (la Corcova) 1,8mil. m3.

1.5.2. Apele subterane

Datorită executării forajelor hidrogeologice pentru exploatarea lignitului, s-a ajuns la cunoașterea apelor subterane până la baza depozitelor daciene, în general nisipoase, care stau peste marne și argile pontiene.

Orizonturi acvifere freatice – acestea se întâlnesc în aluviunile luncilor și teraselor joase; terasele medii și înalte cât și în depozitele deluvio-pluviale.

Adâncimile apelor freatice din luncile și terasele joase ale apelor curgătoare sunt cuprinse între 1 – 10 m. Datorită faptului ca sunt alimentate de râuri, nivelele lor sunt în strânsă legatură cu nivelele hidrostatice ale râurilor.

Apele freatice din terasele medii și înalte ale Motrului și Coșuștei, datorită depozitelor aluvionare de nisipuri și pietrișuri sunt groase, cele mai importante dintre acestea se găsesc în terasa Dunării, pe care este situat municipiul Drobeta – Turnu Severin și sunt alimentate de apele subterane din versant.

Apele freatice din depozitele deluvio-pluviale sunt localizate la baza alunecărilor de teren cât și în depozitele permeabile nisipoase ale glacisurilor și conurilor de dejecție. Acestea sunt alimentate de apele pluviale și într-o mai mică masură de apele subterane din adancime.

Orizontul acvifer dintre stratele de lignit X și XII – acesta este întâlnit doar la est de Motru, în unele zone acesta se ridică deasupra bazei de eroziune, caz întâlnit la nord de linia Strehaia – Valea cu Apă.

În jumatatea nordică a Dealurilor Jilțului, transmisivitatea medie este de 5 – 10 m3/zi, iar în jumătatea sudică datorită sporirii straturilor de nisip este de 30m3/zi.

De la vest spre est, suprafața piezometrică coboară de la +220m pe vale (valea Ploștinei), la +140 m la limita cu râul Jiu.

Orizontul acvifer dintre stratele de lignit VII și X – valorile piezometrice de +220 m la Runcurel, +170 m la Corcova și + 12 m la confluența Jiului cu râul Motru, sunt marcate de domeniile de alimentare din bazinul Motrului de la nord de Corcova și de drenarea din zona Rovinari și Valea cu Apă.

Orizontul acvifer dintre stratele de lignit VII și VIII – transmisivitatea acviferului este în medie de 10 m3/zi, iar suprafața peizometrică are același nivel cu cea a acviferului dintre stratele de lignit VI-VII.

Orizontul acvifer dintre stratele de lignit VI – VII – acesta se gasește doar sub forma unei lentile la est de Motru, în Dealurile Jilțului. Transmisivitatea acestui strat este de 5 m3/zi, iar suprafața piezometrică coboară de la +200 m, în dreptul confluenței râului Motru cu Ploștina, la +130 m, la Filiași.

Orizontul acvifer dintre stratele de lignit V si VI

Fiind alimentate doar de precipitații, în terfluviile dintre Motru și Coșuștea și între Coșuștea și Hușnița, la vest de Motru, stratul se prezină în general deasupra nivelului rețelei hidrografice iar orizontul acvifer se prezintă doar sub forma de strate izolate.

La est de Motru, datorită pachetului de nisipuri, dintre stratele de lignit V și VI, ce intră sub baza de eroziune, domeniul de alimentare se află la capetele stratelor de nisip care aflorează în versantul stâng al Motrului (zona Lupoaia) și în versantul drept (zona Meriș).

Transmisivitatea medie este cuprinsă între 10 – 15 m3/zi, valorile maxime fiind atinse în apropiere de valea Jiului, la sud de Valea cu Apă. Suprafața piezometrică, de la +180 m, în zona Lupoaia, descrește în direcția SE până la +13 m.

Orizontul acvifer din nisipurile Dacianului inferior

Aceste nisipuri cu înalțimi de până la 120 m, se ridică până la stratul IV de lignit; sunt deschise la zi în partea vestică, unde sunt traversate de râurile Motru și Coșuștei, dar și de afluenții acestora. Coboară treptat până la adâncimea de 300 m (de la S-E) la Vlăduleni și Capu Dealului, la confluența dintre Jiu și Motru.

Transmisivitatea medie este încadrată între valorile 80 – 180 m3/zi, iar suprafața piezometrică scade de la +180 m (la vest de aliniamentul Prunișor – Sisești – Gardoaia – Steic) până la +130 m la conflența Jiului cu Motru, unde acviferul devine artezian.

1.6. Învelișul biopedogeografic

1.6.1. Vegetația

Refieful și topoclimatul au un rol bine definit în stabilirea celor patru domenii de vegetație ale Piemontului Motrului:

Pădurile: fag, stejar, amestec, salcâm și tot aici întâlnim și stratul arbustiv;

Fânețele și pajiștile;

Vegetația zonelor umede și apelor stătătoare;

Vegetația spontană de pe haldele de steril.

Pădurile

Cea mai mare suprafață ocupată de păduri se găsește în Dealurile Jilțului, aproximativ 50% din suprafață, fiind mai intensificată prezența acestora în Dealul Bujorăscu și culmile adiacente până la Motru în vest și Jiu în est.

Pădurea de fag – se gasește predominant în Dealul Bujorăscu, unde se amestecă cu garnița (Quercus frainetto) și cer (Quercus cerris) spre poalele dealurilor. Pădurile de fag mai sunt întâlnite în Dealul Buliga, pe interfluviul dintre Motru și Valea Mare, dar și în jumătatea nordică a versanților culoarului depresionar vestic.

Pădurea de stejar – este reprezentată de garnița (Quercus frainetto) și cer (Quercus cerris) și se întâlnește îndeosebi pe dealurile însorite și cu altitudine mai joasă. Ca arbuști se întâlnesc în special cornul (Cornus mas), alunul (Corylus avellana) și jugastrul (Acer campestre).

Pădurea cu garniță (Quercus frainetto) și cer (Quercus cerris), în estul Depresiunii Turnu Severin și pe dealul Marmanu se îmbină cu pajiștile xeromezofile cât și cu terenurile cultivate, același lucru întamplându-se și în Dealurile Coșuștei și în Depresiunea Malovăț, excepție facând aici apariția gorunului (Quercus petraea).

Inserați în pădurea de stejar se mai pot întâlni: ghimpele pădureț (Ruscus aculeatus), mosmonul (mespilus germanica), plante agățatoare ca iedera (Hedera helix), curpenul (Clematis vitalba), vița de vie sălbatică (Vitis hederacea), uneori chiar și plante parazit precul vascul (Viscum album) și licheanul de stejar (Evemia prunasti), dar și gramineele îți fac simțită prezența: obsiga (Brachypodium silvatica), golomatul (Dactylis glomerata) și mărgelușa (Lithospermum arvense).

Pădurea de amestec – cuprinde gorun (Quercus petraea), ulm (Ulmus campestris), corn (Cornus mas), tei (Tilia pletyphyllos), frasin (Fraxinus excelsior), carpen (carpinus betulus), jugastru (Acer campestre), măr pădureț (Malus silvestris), păr pădureț (Pyrus piraster) și este întâlnită în depresiuni și în sudul Dealurilor Coșuștei, Dealul Prigorului, Dealul Miculeștilor sau la trecerea dintre pădurile de fag și cele de stejar.

Stratul ierbos își pune amprenta prin prezența plantelor vernale precum păștița (Anemone rnunculoides), vioreaua (Acilla bifolia), dar și prin plante de umbră precum brândușa (Colchicum autumnalle), etc.

Pădurea de salcâm – un rol important al acesteia este stabilizarea alunecărilor de teren, astfel salcâmul (Robina pseudoacacia) este prezent în zone special amenajate, un exemplu fiind Dealul Stroiești.

Pădurea de luncă – cuprinde o combinație de plop negru (Populus nigra), plop alb (Populus alba), alun (Alnus glutinosa) și diferite specii de sălcii. Aceasta ocupă zone restrânse în luncile Motrului, Coșuștei, Topolniței, Jilțurilor.

Stratul arbustiv – pe terenurile joase se întâlnesc alunul (corylus avellana), cărpinița (Carpinus orientalis), lemnul câinesc (Ligustrum vulgare), socul (Sambucus nigra), păducelul (Crataegus monogyna), salba moale (Evonymus latifolius), dar și arbuști xerofili: drobul (Cytisus heuffeli), murul ( Rubus fruticosus), măceșul (Rosa canina), coacăzul negru (Ribes nigrum).

Ciupercile se găsesc atât în zonele de pădure, cât și în pajiști și fânețe, în special primăvara și toamna. Cele mai frecvente sunt: hribul (Boletus edulis), hribul țigănesc (Boletus satanas) – este otrăvitoare, crăița ( Amanita caesarea), buretele panterei (Amanita pantherina), răscovul (Lactarius deliciosus) – întâlnit în pădurile de fag, buretele de stejar (Fistulina hepatica) – tipic pădurilor de stejar după cum îi spune chiar numele.

Figura 1.8 Buretele panterei (Amanita pantherina)

Sursa: despreciuperci.ro

Fânețele și pajiștile

În fânețele de pe versanți se găsesc plante xerofile și de silvostepă precum: traista ciobanului (Capsella bursa pastoris), nalba mare (Althaea officinalis), păpădia ( Taraxacum officinale), trei frați pătați (Viola tricolor), talpa gâștei (Leonorus cardiaca), coada șoricelului (Achillea millefolium), lumânărica (Verbascum phlomoides), aceste plante au o deosebită importanță farmaceutică datorită acțiunii lor farmacologice.

Figura 1.9 Nalba mare (Althaea officinalis);

Sursa: www.remediinaturiste.net

Vegetația zonelor umede

Pe marginea apelor curgătoare, dintre arbori întâlnim: salcia și salcia pletoasă, iar dintre ierburi: urzica mică (Urtica urens), urzica (Urtica dioica), bumbăcărița (Eriphorum vaginatum), cucuta de apă (Cicuta virosa), dar și plante medicinale: coada calului (Equsetum arvense) și brusturele (Actium lappa).

În zona umedă a apelor stătătoare se găsesc: ciuma apelor (Helodea canadensis), mărărașul (Ocenanthe phellandrium), broscărița (Potamogeton natans).

Figura 1.10 Brusturele (Actium lappa)

Sursa: fermaurbana.wordpress.com

Vegetația spontană de pe haldele de steril

Din categoria plantelor, a căror apariție este spontană înainte de cultivarea haldelor, în Piemontul Motrului se întalnesc: brusturele (Lappa tomenosa), osul iepurelui (Onomis spinosa), troscotul (Poligonum aviculare), pelinul alb (Artemisia austriaca), părul porcului (Equisetum telmateja), potbalul (Tusilago farfara).

1.6.2. Elemente de faună

Datorită varietații reliefului, cât și a topoclimatului, fauna Piemontului Motrului este diversificată.

Fauna pădurilor

Dintre animalele vânate se întâlnesc căprioara (Capreolus capreolus), deși aceasta a fost alungată din majoritatea zonelor din acest piemont din cauza lucrărilor miniere, porcul mistreț (Sus scrofa), rar se întâlnește lupul (Canis lupus), vulpea (Vulpes vulpes) și veverița (Sciurus vulgaris) ce preferă să urce până în munți.

Mamiferele mici ce preferă pădurile sunt: șoarecele de pădure (Apodemus sylvaticus), șoarecele gulerat (Apodemus tauricus) și mai rar nevăstuica (Mustela mustela).

Figura 1.11 Nevăstuica (Mustela mustela)

Sursa: www.viata-salbatica.ro

Se întâlnesc păsări ca: sturzul de vasc (Turdus vescivorus), sturzul cântăreț (Turdus philomelos), cucul (Coturnis coturnis), coțofana (Pica pica ), graurul (Sturnus vulgris), gaița (Garrulus glandarius), uliul găinilor (Acipites gentilis), aceste păsări își fac cuiburi în păduri, unele dintre ele chiar în scorburile copacilor.

Figura 1.12 Gaița (Garrulus glandarius)

Sursa: en.wikipedia.org

Dintre insectivore, ciocănitoarea (Dendrocopus syriacus balcanicus) este cea mai întalnită, urmată de ciocănitoarea mică (Dendrocopus minor) și ghionoaia (Picus canus).

Figura 1.13 Ghionoaia (Picus canus)

Sursa: www.viata-salbatica.ro

În tufișurile de la marginea pădurilor, se pot întâlni potârnichea (Perdix perdix), ciocârlia de pădure (Lullula arborea) și pițigoiul de livadă (Parus lugubris).

Reptilele și batracienii sunt nelipsite în zonele afectate de lucrările miniere unde s-au format bălți și locuri umede: șopârlele (Lacerta agilis, L. Viridins), brotăcelul (Hyla arborea), gusterul (Abelepharus kitaibeli); în dealurile depresiunilor din jurul Dealurilor Coșuștei este frecventă broasca țestoasă de uscat (Testudo hermanni).

În pădurile de stejar, cele mai întalnite insecte sunt: omida verde a stejarului (Totrix viridana), tăunele (Tobanus bainus), rădasca ( Lucanus cervus), puricele stejarului (Haltica queratorum), croitorul (Cerambux cerdo), furnica de padure (Formica rufor), viespea mare de pădure cu ac foarte veninos (Vespa crabo), cărăbușul (Melontha vulgaris) și cotarul (Operopthera brumata). În pădurile de plopi din lunci se întalnește fluturele alb al plopului (Stilpnitia salicis).

Fauna de stepă

Mamiferele de talie mică întalnite în zona de stepa a Piemonutului Motrului sunt: popândăul (Citellus citellus), șobolanul de câmp ( Microtus arvalis), cârtița ( Talpa europaea), dihorul comun (Putorius putorius).

În tufișuri și-au găsit habitat de-a lungul timpului: iepurele (Lepus europaeus) și păsări precum: vrabia de câmp (Passer montanus), stârciogul berbecel (Lanius collurio), pupăza (Upupa epos), pițigoiul (Prus major), fazanul (Phasianus colchcus).

Insectele polenizatoare ca: musca albastră (calluphora vomitoria), gărgărița (Lycium halimifolum), lupul albinelor (Trichods apiarus), tânțarul (Culex pipiens), lacustele (Locusta viridisima) se întâlnesc frecvent pe pajitile din piemont.

Figura 1.14 Lupul albinelor (Trichods apiarus)

Sursa: forum-discutii.apiardeal.ro

Fauna apelor și zonelor umede

În Motru se găsesc: scobarul (Chondastoma nasus), obletele ( Alburnus lucidus), mreana (Barbus barbus), văduvioara (Idus melanotus); crapul (Cyprinus carpio) și somnul (Silurus glanis) populând iazurile și lacurile mici. Tot în lacuri mici și balți trăiește broasca râioasă (Rana esculenta), broasca de lac (Emys orbicularis), lipitoarea (Hirudo medicinalis) și șarpele de apă (Natrix tessselata).

Figura 1.15 Șarpele de apa (Natrix tessselata)

Sursa: www.animale-salbatice.ro

Microfauna din sol

Fauna majoritară a solului este reprezentată de larvele de gândaci, îndeosebi elateridele și cărăbușii. Păienjenii și acarienii constituie un grup important ce contribuie la formarea părții superficiale a solului, fiind întâlniți în păduri, atât în sol cât și în vegetație împreună cu viermii, larvele și protozoarele.

1.6.3. Învelișul edafic

Datorită reliefului, rocilor de substrat, climei, apelor subterane, vegetației dar și a microfaunei, s-a dezvoltat un complex de soluri argiloiluviale brune (preluvosoluri), ce se diferențiază în funcție de nivelul de podzolite, cât și prin prezența orizontului B de culoare cafeniu închis. Pe suprafețe întinse se observă o multitudine de soluri brune și brune-podzolite.

Soluri aluviale nisipo-argiloase se găsesc în luncile Jiului, Coșuștei, Hușnicioarei și topolniței, soluri denumite de localnici „crivini”, soluri ce se caracterizează printr-o permanentă umezeală, chiar și în anii secetoși.

Figura 1.16 Harta solurilor de-alungul râului Motru

Sursa: www.academia.edu

În depresiuni, solurile sunt variate, astfel, în Depresiunea Turnu Severin sunt întâlnite soluri brun-roșcate podzolie, în Depresiunea Halanga – Malovăț cele brune podzolite și brune acide în partea vestică și centrală, iar în partea estică, soluri brune și negre, slab humificate, iar în Depresiunea Bala domină rogosolurile.

Învelișul solurilor din piemont încadrează șase clase de soluri, cărora le aparțin 20 de unități cuprinzând tipuri, subtipuri și asociații de soluri. Clasele principale sunt: protisoluri, Cambisoluri, Luvisoluri, Pelisoluri și Antrisoluri.

Protisolurile sunt slab dezvoltate și cuprind:

Aluvisoluri – se găsesc în luncile râurilor și ale afluenților acestora și în funcție de drenajul solului;

Regosolurile – întâlnite sporadic pe unii versanți, în asociație cu eutricambosoluri, luvisoluri și erodosoluri.

Cambisolurile – sunt soluri întalnite des în această zonă, fiind reprezentate de eutricambosolul, cunoscut și sub denumirea de „sol brun de pădure” sau „sol brun eu-mezobazic”

Luvisolurile – sunt soluri specifice zonelor piemontane din țara noastră și au fost împarțite în trei categorii:

Preluvisolul (sol brun argiloiluvial), întâlnit în terenurile slab înclinate;

Luvosolul (sol brun luvic sau luvisol albic), întâlnit în culmile piemontului.

Pelisolurile – prezența lor este condiționată de existența unor roci parentale arginoase și sunt reprezentate de un singur tip de sol – vertosol, ce este răspândit pe culmile Dealurilor Motrului, la nord de Strehaia.

Antrisolurile – sunt reprezentate de solurile ale căror orizonturi minerale pedogenetice de suprafață au fost transformate de activitatea umană. Un tip carcateristic al acestei clase este erodisolul.

Tipurile de soluri întâlnite în interfluviul Motru – Jiu:

Protosoluri – Aluviosoluri:

– aluviosoluri eutrice, eutrice, entice și coluvice;

– aluviosoluri eutrice, gleice, eutrice, entice și gleice;

– Cernisoluri – Faeoziomuri:

– faeoziomuri cambice;

– Cambisoluri – Eutricambosoluri:

– eutricambosoluri tipice;

– eutricambosoluri aluvice;

– eutricambosoluri erodate, inclusiv erodate;

– eutricambosolur erodate, regosoluri și erodosoluri cambice

– Luvisoluri – Preluvosoluri:

– preluvosoluri tipice;

– preluvosoluri stagnice;

– Luvosoluri:

– luvosoluri tipice;

– luvosoluri albice;

– luvosoluri stagnice, inclusiv albice, stagnice;

– luvosoluri erodate moderat-puternic;

– luvosoluri erodate, regosoluri si erodosoluri argice;

– Alosoluri:

– alosoluri tipice;

– alosoluri stagnice.

– Pelisoluri – Vertosoluri:

– vertosoluri tipice;

– vertosoluri stagnice;

– verosoluri erodate moderat-puternic

– Antrisoluri – Erodosoluri:

– erodosoluri pelice.

Grupele de soluri întâlnite în Depresiunea Turnu Severin:

Cernoziomuri levigate;

Preluvisoluri;

Preluvisoluri și regosoluri;

Preluvisoluri podzolite;

Preluvisoluri podzolite și regosoluri;

Eutricambosoluri podzolite și regosoluri;

Regosoluri;

Eutricambosoluri podzolite și erodisoluri;

Eutricambosoluri compacte;

Eutricambosoluri și regosoluri;

Erodisoluri.

1.7. Protecția și conservarea mediului

Activitățile de exploatare a lignitului din bazinele miniere Jilț, Motru, Zegujani și Hușnicioara au un puternic impact negativ asupra aerului, apei și solului, acest impact este intensificat de noxele emanate prin coșurile de ardere a lignitului. Impactul asupra aerului, are caracter local și temporal, acesta menținându-se pe toată perioada de exploatare în perimetrul respectiv, însă în perioadele cu vânturi puternice, particulele de praf pot fi antrenate și transmise pe distanțe de aproximativ 7-8 km, afectând localitățile limitrofe.

Din cauza activităților desfășurate în piemont, în această regiune mai există noxe și de dioxid de sulf( SO2), oxid de azot (NO2), dioxid de carbon (CO2), compuși organici volatili, dar și particule solide. Deși concentrațiile medii anuale de SO2 înregistrate în aer, sunt sub concentrația maximă admisă (CMA), acestea au înregistrat creșteri semnificative anual, SO2 fiind cel mai important poluant atmosferic emis în acest areal.

La distrugerea și deteriorarea ambianței, cât și a mediului din Piemontul Motrului mai contribuie și ploile acide, dar și zgomotele produse de activitățile industriale, însă cel mai dăunător factor este reprezentat de industria extractivă a lignitului.

Pentru a diminua sau chiar opri răspândirea noxelor în atmosferă, s-au instalat filtre performante la coșurile de fum ale termocentralelor. Chiar dacă s-a încercat umezirea materialului haldat în perioadele cu vânt puternic, poluarea aerului cu praf de cărbune și steril nu a fost încă înlăturată, în pofida faptului ca au fost realizate bariere forestiere pentru protejarea locuințelor aflate în apropiere.

Ca o încercare de prevenire a alunecărilor de teren viitoare, s-au luat măsuri pentru refacerea teritoriilor afectate, măsuri precum nivelarea și „reîmpădurirea”, astfel în județele Gorj și Mehedinți au fost începute campanii de plantare, în special cu salcâm.

Există însă și lipsuri sau probleme nerezolvate încă, amintind din nou de zgomotul produs de utilaje, de benzile trasportatoare, pentru care încă nu s-au găsit soluții potrivite, cum nici stațiile de epurare subdimensionale și depășite de cantitățile de ape uzate deveraste nu au fost încă aduse la nivelul așteptărilor.

Momentan se încearcă implicarea comunităților, dar și a autorităților locale pentru a îmbunătății și reface echilibrul ecologic, printre măsurile ce sunt încurajate și dorite se regăsesc: reducerea treptată a activității de exploatare a lignitului în cariere la perimetre cât mai restrânse ca suprafață; încurajarea pomiculturii și introducerea tehnologiilor performante de întreținere a livezilor precum și înaintarea de programe pentru educarea gospodăriilor rurale în vederea depozitării separate a resturilor menajere și a celor gospodărești biodegradabile de origine animală, ce pot fi folosite ca îngrașământ natural.

Capitolul 2. Caracteristici umane și economice ale Piemontului Motrului

2.1. Populația

2.1.1. Evoluția numerică a populației

De-a lungul timpului, schimbările istorice, politice, social-economice cât și factorii de natură fizico-geografică și-au pus amprenta pe mobilitatea populației, astfel, Drobeta-Turnu Severin, cea mai importantă localitatea din aria periferică a Piemontului Motrului, în 1865 avea doar 3000 de locuitori, dintre care români erau 27%, iar restul erau străini. În 1930, numărul de locuitori era de 24171, populația românească crescând la 90,9%, acest lucru datorându-se procesului de colonizare, cât și asimilării străinilor.

Deasemenea localitățile din zona periurbană a municipiului Drobeta – Turnu Severin precum Breznița Ocol, Șimian, Halânga, Izvorul Bârzii, au înregistrat o creștere a numărului de locuitori, însă au fost și așezări rurale ce au suferit o scădere considerabilă a numărului de locuitori: Sovarna, Ciovărnașani.

Orașul Motru, a fost înființat în 1960 ca o colonie minieră, având în anul 1970, 10.842 locuitori, iar în anul 2000 a ajuns la 26.626 locuitori. Acest oraș s-a dezvoltat pe baza migrării populației din împrejurimi către industria minieră a lignitului din bazin.

În 1978, densitatea municipiului Drobeta – Turnu Severin era de 1010 locuitori/km2, cea a orașului Strehaia 193 locuitori/km2, iar în comuna Șimian, densitatea înregistrată a fost de 126 locuitori/km2.

Cercetarea demografică a evoluției așezărilor (Cr. Braghina, Daniela Zamfir, 2000), a evidențiat un coeficient negativ (scăderea numărului locuitorilor) în zonele afectate de comasarea pământurilor sau a exploatărilor miniere pentru lignit, dar și un coeficient pozitiv, cu o creștere a numărului locuitorilor în așezările de pe drumurile modernizate. O creștere demografică a fost raportată și în localitățile adiacente exploatărilor miniere, dar neafectate de aceasta, cât și în așezările situate la sud de perimetrele miniere.

Migrarea și redistribuirea populației s-a datorat dezvoltării industriei miniere din bazinul minier Motru, inițial prin exploatări subterane, apoi și în cariere în bazinul Jilțului, Hușnicioarei și Peștenei. Cele mai înalte creșteri ale populației au fost descrise în localitățile din zona periurbană a orașului Motru: Borăscu, Bolboși, Florești, Broșteni, Cătunele.

2.1.2. Densitatea populației

Densitatea populației la recesămantul din 1912 în majoritatea teritoriilor Dealurilor Jilțului era de aproximativ 60 locuitori/km2, excepție facând comune precum Turceni, Vagiulești, Cătunele, Drăgotești și Masătari, unde densitatea era de 60-80 locuitori/km2.

Densitatea populației în Piemontul Motrului este de 68 locuitori/km2, aceasta variază în fiecare subunitate în funcție de condițiile socio-economice, dar și naturale: densitate de 393 locuitori/km2 se întalnește în teritoriul administrativ al orașului Motru, iar în aria din jurul acestuia, în Cătunele, Glogova, Broșteni, Borăscu densitatea este de aproximativ 70-80 locuitori/km2. Densități scăzute se întâlnesc în partea sud-vestică a Dealurile Coșuștei, acestea oscilând între 30 și 40 locuitori/km2 (Prunișor, Hușnicioara). (Viorica Tomescu, Podisul Piemontan al Motrului, 2004)

2.1.3. Structuri demografice

2.1.3.1. Structura populației după vârstă, sex și durata medie de viață

Conform ultimului recensământ, România avea o populație de peste 20 milioane de locuitori, dar este de așteptat să se înregistreze o scădere lentă a populației în următorii ani ca urmare a sporului natural negativ.

Figura 2.1 Piramida vârstelor – Motru, 2011

Sursa: date prelucrate dupa www.insse.ro

Analizând piramida vârstelor pentru localitatea Motru se poate observa un echilibru între sexe și populația de aceeași vârstă, precum si un echilibru între generații. Astfel, populația activă, cea între 18 și 64 de ani are o pondere considerabilă în rândul populației, iar tânăra generație este de două ori mai numeroasă în comparație cu populația în vârstă. Acest fapt arată clar că populația orașului Motru se confruntă cu o îmbătrânire a populației, un factor important ce impiedică dezvoltarea economică și socială continuă a orașului.

Figura 2.2 Piramida vârstelor – Drobeta-Turnu Severin, 2011

Sursa: date prelucrate dupa www.insse.ro

Având spre analiză piramida vârstelor pentru municipiul Drobeta-Turnu Severin se poate observa același echilibru sesizat și la orașul Motru, cu câteva mențiuni. Pentru municipiu Drobeta-Turnu Severin observăm la populația activă, în special pe segmentul de vârstă 40-44 ani, o pondere vizibil mai mare a numărului de femei față de bărbați, acest lucru fiind determinat de faptul că orașul se confruntă cu o uriașă rată a șomajului ceea ce a facut ca bărbații sa plece de acasă pentru a-și găsi un loc de muncă necesar întreținerii familiei. Aceeași diferență între sexe continuă și la vârstnici, în special pe segmentul de vârstă 75-79 ani.

Figura 2.3 Piramida vârstelor – Strehaia, 2011

Sursa: date prelucrate dupa www.insse.ro

În urma analizei graficelui de mai sus precum și a datelor statistice se constată că piramida vârstelor, în formă de treflă ce reflectă două momente de explozie demografică la sfârsitul anilor 60 si 80. Este asemanătoare cu celelalte două orașe de referință pentru Piemontul Motru. Se păstrează o proporție corectă între populația activă și inactivă, nu se poate lua în considerare o îmbătrânire a populației, însă spre deosebire de celelalte doua localități, în orașul Strehaia o pondere mai mare în rândul populației active o au bărbații, în special pe segmentul de vârstă 30-34 ani, acest trend fiind susținut din spate de populația sub 20 ani. Balanța tinde să se încline la vârstnici, unde proporția femeilor este considerabil mai mare.

2.1.3.2. Structura etnică a populației

Pentru a evidenția evoluția populației, este importantă o comparație între recesăminte, astfel, se pot obseva următoarele:

În anul 1930 în Turnu Severin se găseau: 90,9% români; 2,9% germani; 1,2% cehi; 1,2% sârbi; 1,2% evrei; 0,8% maghiari; 0,4% greci; 0,4% ruși; 0,3% rromi; 0,2% bulgari; 0,2% armeni și 0,3% alte etnii.

În mediul rural, în localități precum Slivilești, Bolboși, Borăscu, Sămărinești, populația era 100% românească. În comunele Bala, Bâlvănești, Greci, Grozești, Șovarna, Șișești, Livezile, Voloiac, Hușnicioara populația românească era între 99,5-99,9%. Rromii reprezentând diferența până la 100% din populație, aceștia nu erau prezenți însă și în comuna Grozești.

În anul 1992 în Turnu Severin, românii reprezentau 99,3%, urmați de rromi cu 0,3%; maghiari 0,1%; germani 0,1%, iar 0,2% erau constituiți din sârbi, turci, cehi și evrei.

În anul 2011 în Turnu Severin, românii reprezentau 91,35%, urmați de rromi cu 0,59%. Restul etniilor precum maghiarii, germanii, sârbii, bulgarii reprezintă fiecare sub 0,1%.

Tabelul 2.1 Stuctura etnică a populației în orașul Motru

Sursa: date prelucrate dupa Institutul Național de Statistică, 2002

2.1.3.3. Structura confesională a populației

În anul 1930, în mediul urban, structura populației din acest punct de vedere era complexă: în Turnu Severin, 91,2% erau reprezentați de ortodocși; 5,2% de romano-catolici; 0,4% de greco-catolici; 0,4% luterani; 0,1% calvini, baptiști și mahomedani, iar 1% erau adepți ai cultului mozaic. În mediul rural, religia ortodoxă se bucură de o ponderă mai mare, 99,1%, iar restul erau reprezentați de romano-catolici și greco-catolici. Existau însă și localități precum Balvanești sau Șovarna în care populația de ortodocși era de 100%, un procent ridicat al religiei ortodoxe era întalnit și în comunele: Corcova, Hușnicioara, Livezile, Florești, Prunișor sau Șimian.

În 1992, în mediul urban se poate aprecia o creștere semnificativă a ponderii religiei ortodoxe, Strehaia 97,5%; Motru 97,3%, iar în municipiul Drobeta – Turnu Severin 98,8%, fiind prezenți însă și greco-catolici, romano-catolici, baptiști, penticostali.

Tabelul 2.2 Structura confesiunilor religioase în municipiul Motru

Sursa: date prelucrate dupa Institutul Național de Statistică, 2002

În mediul rural, procentajul ridicat al religiei ortodoxe s-a menținut, existând în continuare comune în care 100% din populație era ortodoxă (Bălvănești, Stangăceaua, Slivilești, Borăscu), dar și localități în care procentul este cuprins între 99,0-99,9%: Șimian, Breznița Ocol, Hușnicioara, Ilovăț, Malovăț, Bala, Sămărinești.

2.1.3.4. Structura economică a populației

În orașele din Piemontul Motru, mai mult de 75% din populația activă este ocupată în diverse ramuri ale economiei naționale. Drobeta – Turnu Severin, oraș etalon pentru această regiune, are cel mai scazut procent din populația totală ocupată (85%), dar este și orașul cu cei mai mulți locuitori. Motru și Strehaia, ambele cu o populație cu mult mai mică decât a Severinului au o populație ocupată de peste 90% in sectoarele economiei.

Femeile reprezintă un rol important în motorul de dezvoltare al economiei, fiind la baza unor activități economice importante precum industria textilă, învățământ, sănătate și asistență socială. Astfel, acest lucru se reflectă și în statistici ce arată ca un procent considerabil mai mare din femei sunt active pe piața forței de muncă. În orașele Motru și Strehaia, peste 93% din femeile active au un loc de muncă stabil, util si benefic, ele reușind să se îndepărteze de agricultura de subzistență din bătătura casei.

Tabelul 2.3 Populația activă din municipii și orașe

Sursa: date prelucrate dupa Institutul Național de Statistică, 2002

2.2. Așezările omenești

Localitățile din Piemontul Motrului au avut o evoluție ascendentă a populației de-a lungul timpului, aceasta fiind influențată de factorii politici: colectivizarea agriculturii, industrializare dirijată, iar o ponderă ridicată a avut-o industria de extracție a lignitului și urbanizarea.

Așezarea teritorială a localitaților a fost decisă în mare parte de apele curgătoare, astfel încât de o parte și alta a acestora se găsesc aglomerări urbane datorită posibilităților economice de valorificare a resurselor rețelei hidrografice.

2.2.1. Istoricul și evoluția așezărilor umane

Având în vedere documentele referitoare la istoria României, se poate afirma ca numeroase așezări umane s-au păstrat de-a lungul timpului, menținându-și numele sau abordând altul nou. Între secolele XVIII – XX un număr considerabil de sate noi au apărut, enumerând aici localități precum Valea Ursului, Strâmtu, Valea Alunului, Lupoița, Sămărinești, Slivilești.

Municipiul Drobeta – Turnu Severin este cea mai importantă urbe din Piemontul Motrului, aceasta este cunoscută de apoape două milenii, bazele acesteia fiind puse de către romani. Odată cu trecerea anilor și a băștinașilor, aceasta a cunoscut o importantă dezvoltare economică începând din anul 1233 când se consemnează existența unui târg, ajungând în jurul anilor 1900, când pe teritoriul actualului municipiu au fost construite fabrici de bere, nasturi, bomboane, culminând cu construcția uzinelor de vagoane și a combinatului de prelucrarea lemnului. Astfel la sfârșitul secolului XX, Drobeta – Turnu Severin a devenit un important centru comercial, cultural, industrial și administrativ.

Actualul teritoriu al orașului Strehaia este atestat încă din anii 1376 – 1382, acesta fiind fosta reședintă a Băniei Severinului, cât și a lui Neagoie Ban Strehaniu și a lui Mihai Viteazul. În trecut, până după al doilea razboi mondial, localitatea a fost cunoscută pentru amploarea târgului de vite pe care il deținea și pentru piața de cereale, în prezent, acest oraș este un nod de comunicație feroviar și rutier.

Cel mai tânăr oraș al regiunii este Turceni, localitatea s-a dezvoltat datorită termocentralei, construite în 1970, aceasta a reprezentat un prim pas pentru evoluție, ducând la construirea blocurilor de locuit, școlilor, dar și a unui spital.

2.2.2. Tipurile de așezări umane și caracteristicile lor teritoriale

Aliniamentul gospodăriilor este influențat de relief, dar și de arterele de circulație, acestea fiind motivele pentru care s-au luat măsuri de structurare și organizare.

După particularitățile vetrelor, se pot distinge mai multe tipuri de așezări rurale:

Localitățile liniare: Glogova, Borăscu, Grozești, Corcova, Mătăsari, Câmpu Mare, Voloiacu, sunt întalnite de-a lungul văilor, unele având chiar deschidere spre valea principală a râului: Valea Bisericii;

Figura 2.4 Comuna Mătăsari

Sursa: prelucrare dupa imagini satelitare

Localități dezvoltate în special pe terase și pe versanții dealurilor cu înclinare redusă: Valea Ursului, Fața Cremenii, Hușnicioara, Prunișor, Ciochiuța, acestea au văi largi cu un curs meandrat, iar regimul hidrologic este fluctuant;

Figura 2.5 comuna Fața Cremenii

Sursa: prelucrare dupa imagini satelitare

Localitățile înghegate din culoarul depresionar vestic: Cerneți, Halanga, Rudica – situate în luncile apelor din vecinatate; Șovarna de Sus, Izvorul Bârzii, Malovăț – localități aflate pe fețele sudice ale dealurilor;

Localitățile răsfirate: Leurda, Tirioiu, Șura, Lupșa de Sus, întâlnite pe dealuri, la obârșia apelor curgătoare;

Localități cu structuri neregulate, acestea predomină la gurile de vărsare ale afluenților în cursurile principale: Prunișor, Ursoaia, Boncea, Broșteni, Căzănești;

O localitate atipică este Comanda, situată în terasa joasă a Motrului, aceasta este caracterizată prin vatra dreptunghiulară și ulițe paralele.

Figura 2.6 Comuna Comanda

Sursa: prelucrare dupa imagini satelitare

Fragmentarea reliefului și rețeaua hidrografică au avut un rol important în poziționarea și dezvoltarea principalelor orașe, dar și în forma și delimitările acestor așezări.

Municipiul Drobeta – Turnu Severin, este așezat pe malul Dunării, poziție ce a fost prielnică dezvoltării economice, fiind unul dintre principalele porturi ale Dunării inferioare.

Figura 2.7 Municipiul Drobeta-Turnu Severin

Sursa: prelucrare dupa imagini satelitare

Municipiul Motru, poziționat pe terasa inferioară a Motrului, în vecinătatea punctului de vărsare a Ploștinei în acest râu, a progresat datorită industriei extractive a lignitului.

Orașul Turceni este așezat pe terasa medie a râului Motru, la confluența cu Jilțul Mare, această localitate a cunoscut împlinirea economică datorită ridicării celei mai mari termocentrale din Oltenia.

2.2.3. Dimensiunea demografică a așezărilor umane

Din cauza fragmentării mari a reliefului Piemontului Motrului, dar și a localităților rurale mici, deși densitatea așezării acestora este relativ mare (9 așezari/100km2), regiunile rurale au o densitate de 68 locuitori/km2, situându-se sub densitatea medie a țării:

Mai puțin de 250 locuitori ~ 34%

Între 250 – 500 locuitori ~ 33%

Între 500 – 1.500 locuitori ~ 33%

Peste 1.500 locuitori se întâlnesc în Hălânga. (Viorica Tomescu, Podișul Piemontan al Motrului)

Se poate aprecia o densitate crescută a populației în marile orașe (Drobeta – Turnu Severin 1.950 locuitori/km2, Motru 363 locuitori/km2, Strehaia 109 locuitori/ km2 ), dar și în localitățile de dimensiuni mai mici, dar care sunt legate de activități economice și industriale, în cazul termocentralei (Turceni); vinificare (Corcova) sau exploatarea lignitului (Negomir, Mătăsari).

2.2.4. Trăsăturile funcționale ale așezărilor umane

Profilul economic al așezărilor umane ale Piemontului Motrului sunt puternic influențate de poziționarea geografică, în mediul rural, datorită exploatării lignitului, activitatea agricolă a fost combinată cu cea industrială, astfel Șimian, Ploștina, Leurda, Cătunele, Runcurel, Mătăsari, Roșiuța, Hălânga, au devenit localitați cu funcție agro-industrială. O altă localitate cu funcție mixtă este Bala, pe langă activitatea agricolă, aceasta și-a dezvoltat baze de tratament datorită importanței medicinale a apelor minerale.

În mediul urban, localitățile dezvoltate au profiluri variate:

Drobeta – Turnu Severin – centru industrial, cultural, comercial, portuar, agrar;

Motru, principala activitate este cea industrială, de exploatare a lignitului;

Strehaia și Turceni – profil agro-industrial.

2.3. Caracteristici economice

2.3.1. Resursele naturale și valorificarea lor

Resursele subsolului

Lignitul

Deși existența stratelor de lignit era cunoscută cu mult timp înainte, exploatarea acestora a început în anii 1960 – 1970. Inițial activitatea a început în rezervele din Dealurile Jilțului, apoi și în nord: vestul Dealurilor Coșuștei, între Merișu – Zegujani – Hușnicioara – Valea Copcii. Primele mine de cărbune exploatate au fost Horăști, Leurda, Lupoaia, Ploștina, Roșiuța, ulterior s-au deschis Zegujani, Hușnicioara, Sămărinești, Negomir, Tehomir, Urdari, Rogojelu și carierele: Pinoasa, Urdari, Jilț Nord, Jilț Sud.

Exploatarea lignitului este limitată în prezent, carierele Lupoaia, Roșiuța, Hușnicioara, Jilț Nord și Jilț Sud fiind unitațile productive.

Apele minerale

Așa cum am menționat, localitatea Bala este o stațiune balneoclimaterică, datorită apelor termominerale, cu temperaturi de până la 33°C, de tip oligomineral – sulfuros, cantonate în depozite pelitice badeniene.

Argilele

Depozitele de argilă folosite pentru fabricarea țiglelor și cărămizilor sunt întâlnite în Corcova, aceste zăcăminte sunt prelucrate în special de unitățile locale.

Nisipuri și pietrișuri

În regiunea Pitulați – Malovăț se găsesc depozite sarmatiene cu nisipuri cuarteoase medii și grosiere, cu aproximativ 90% cuarț și sunt exploatate în balastiere și utilizate apoi în ramura construcțiilor civile dar și a drumurilor.

Pădurile

Din cauza exploatării lignitului au avut loc defrișări și degradări ale padurilor, astfel ceea ce de mult era considerată o importantă și vastă bogație naturală a acestei regiuni, în prezent constituie zonă de pașunat. Pădurile preponderente de garniță și cele din Dealurile Coșuștei au ajuns să fie întâlnite doar pe suprafețe mici în ariile interfluviale. Suprafețe mai întinse cu aceste păduri se întâlnesc în vestul acestor dealuri, în Dealurile Jilțului, în proporție de 25%, dar și în dealurile din nord.

2.3.2. Activitățile agricole

Agricultura a fost principala activitate înca de la începutul existenței așezărilor umane și în această regiune. Odată cu influența capitalismului, comerțul pe Dunare și agricultura s-au bucurat de o evoluție marcantă, agricultura primitivă pastorală a fost îmbinată cu interesul pentru cereale.

În prezent terenul agricol reprezenintă aproximativ 60%, ponderea importantă a acestuia este ridicată în zonele specifice văilor (lunci și terase), dar și în versanții cu pante line.

Un factor pozitiv în dezvoltarea agriculturii în Piemontul Motrului este redat de complexitatea solurilor întalnite, majoritatea dintre acestea având potențial productiv pentru cultura plantelor: aluvisolurile lunicilor, cernisolurile teraselor, solurile brun – roșcate de pădure sau luvisolurile.

Dintre cereale, porumbul și grâul ocupă cele mai însemnate suprafețe arabile (50% din 60% suprafață agricolă), localități precum Sămărinești, Butoiești, Căzănești, Corcova, Prunișor, Tâmna, Strehaia, Negomir, Drăgotești, Bala, Malovăț, Izvorul Bârzii, sunt un exemplu pozitiv al culturilor de cereale.

Vița-de-vie este întalnită în plantații mai mari în partea sudică a Dealurilor Coșuștei, soiurile de vin din această regiune fiind renumite: Cabernet, Fetească, Riesling. Podgorii de dimensiuni mai reduse sunt întalnite și în sudul Dealurilor Jilțului la Covrig, Bolboși și Turceni.

Pomii fructiferi sunt întâlniți pe dealurile versanților, cu o pondere mai mare în zona Coșuștei la Șișești; pe valea Hușniței la Prunișor, Strehaia, Tâmna; pe valea Motrului la Ploșnița și Broșteni.

Culturile de ovăz, secară și orz sunt rar întâlnite și sunt utilizate în principal ca hrană pentru animale.

Creșterea animalelor reprezintă una dintre cele mai vechi tradiții dar și activități de supraviețuire a locuitorilor din Piemontul Motrului. Această preocupare a fost posibilă datorită suprafețelor întinse pentru pășunat întâlnite în trecut. Deși aceste suprafețe au fost restrânse ca o cauză a dezvoltării și a extinderii terenurilor arabile, alte spații au fost transformate în zone de pașuni și fânețe, acest lucru fiind o consecință pozitivă a defrișării pădurilor.

Creșterea bovinelor, în special a vacilor pentru lapte reprezintă 50% din ponderea creșterii animalelor. Crescătorii se întâlnesc în special în satele de pe valea Motrului: Horăști, Sămărinești, Vagiulest etc., laptele este apreciat pentru consumul în stare naturală, dar și folosit de către firmele mici din vecinătate, precum cofetării sau patiserii.

Creșterea porcinelor este situată pe locul doi în preferința creșterii animalelor datorită faptului că cerința pentru prelucrarea și consumul produselor de carne de porc este ridicată pe piețele orașelor apropiate, iar furajele și cerealele cultivate în piemont permit creșterea porcinelor cu ușurință.

Creșterea păsărilor, pentru carne și ouă, se practică în fiecare gospodărie pentru consumul propriu, însă sunt și localități precum Șimian, Malovăț sau Halânga în care sunt întalnite crescătorii de păsari, ale căror produse primare sunt valorificate și apreciate în orașele din vecinătate, în principal în municipiul Drobeta – Turnu Severin.

Datorită florilor de pe pajiști sau cele ale arborilor (salcâm, tei), apicultura încă este o activitate apreciată și desfășurată cu succes, o dovadă a acestui fenomen este demonstrată de către apicultorii din localitățile Strehaia, Șimian, Bala, Florești, Grozești, ce dețin peste 40 de familii de albine și de mierea cărora se bucură locuitorii din zona Olteniei.

2.3.3. Industria

Drobeta – Turnu Severin datorită investițiilor străine a cunoscut o remarcabilă evoluție, în principal cu ajutorul austriecilor, astfel în 1851 a fost construit portul, în 1858 un atelier de reparat nave, iar în 1856 a fost înființată o fabrică de bere și de spirt.

Construirea de legături rutiere și feroviare cu marile orașe apropiate (Craiova și Orșova), a ajutat economia să înflorească prin ridicarea unor noi fabrici: tăbăcaria în 1906, abatorul frigorific în 1910 și întreprinderi de exploatare a lemnului.

„Încă din 1907, Severinul era iluminat cu energie electrică produsă de trei motoare Diesel cu capacitatea de 12 CP fiecare”. Numărul uzinelor electrice a fost într-o ascensiune impresionanată după primul razboi mondial, iar în 1970 au intrat în funcțiune primele două agregate de la hidrocentrala Porțile de Fier I.

Multe dintre fabricile și uzinele construite după 1900 se pastrează încă, unora fiindu-le schimbate denumirea sau chiar și profilul: fabrica de confecționare a mozaicului, înființată în 1925 a fost transformată în Întreprinderea de Prefabricate din Beton Armat; întreprinderea forestieră denumită „Cloșani” a devenit Combinatul pentru prelucrarea lemnului; fabrica de bere „Traian” a fost prefăcută în fabrica de bere „Drobeta”.

În prezent în Drobeta – Turnu Severin există întreprinderi ce au ca profil fabricarea celulozei și a hârtiei, construcția și reparația navelor, fabricarea mobilei, a anvelopelor gigant pentru tractoare.

În domeniul serviciilor sunt înregistrate firme agricole, fitosanitare, alimentare, de prelucarea a cărnii, de comercializare de fructe și legume, dar și de lubrifianți auto și industriali.

Strehaia a evoluat dintr-o așezare rurală și datează ca oraș de aproximativ jumătate de secol. Teritoriul pe care este situată actuala urbe a existat inițial ca târg de vite și cereale, în prezent localitatea reprezintă un „ nod de comunicație rutier și feroviar facându-se legătura spre Drobeta – Turnu Severin”, cât și spre Craiova. Industria locală este axată de prelucrarea oțelului, inului, dar este prezentă și industria alimentară.

Orașul Motru este înregistrat ca centru urban din anul 1967, principala ramură economică este reprezentată de industria extractivă a lignitului din teritoriile apropiate. În prezent la capacitate maximă funcționează doar cariere de la Lupoaia și Roșiuța, aceasta din urmă având rezerve pentru încă 40 ani. Majoritatea muncitorilor din mine sau din centrale și-au menținut domiciliul de origine, alegând să facă naveta, iar în cazul celor disponibilizați sau iesiți la pensie, aceștia și-au îndreptat atenția către alte ramuri economice, în principal firme cu profil alimentar sau unități comerciale.

Turceni a devenit oraș în anul 2004, progresul acestei localități este datorat termocentralei pe lignit.

2.3.4. Infrastructura

Rețelele rutiere și feroviere moderne, dezvoltate datorită exploatărilor de carbune, din regiunea Piemontului Motrului au facilitat comunicarea atât cu zonele miniere, cât și cu localitățile învecinate.

Căile ferate

„Magistrala București – Timișoara cu legatură directă la Belgrad, trece pe la limita de sud a Piemontului Motru, între Filiași, Strehaia și Drobeta – Turnu Severin”. Pentru a facilita legăturile dintre bazinele miniere și termocentrala Turceni au fost construite artere noi: Târgu Jiu – Rovinari – Turceni – Filiași și Mătăsari – Turceni.

Căile rutiere

Rețeaua rutieră a Piemontului Motrului este complexă și ușurează legăturile între toate comunele și satele acestora, dar și legătura cu marile orașe ale țării: E70, drum internațional cu patru benzi de circulație ce bifează orașele Filiași – Strehaia – Drobeta – Turnu Severin; drumul național 67, face legătura între Tg. Jiu și Drobeta – Turnu Severin trecănd prin orașul Motru; drumul național 67A ce leagă D67 si E70, fiind localizat pe partea dreaptă a râului Motru și face legătura dintre orașele Motru și Strehaia.

Drumurile județene întregesc ansamblul rețelei rutiere formând sinapse ce ușurează comunicarea și accesul din pricipalele orașe către comune și satele acestora.

Fluviul Dunărea, reprezintă o cale de acces în Piemontul Motru și face „legătura directă a acestui teritoriu cu statele riverane.”

2.3.5. Potențialul turistic

Activitatile turistice sunt in raport cu alte regiuni, mult mai limitate.

Piemontul Motrului reprezintă o zonă cu atractivitate turistică, în special pe plan intern și mai puțin internațional, oferind condiții favorabile pentru practicarea unei game variate de forme de turism: drumeție, alpinism, speologie, rafting, turism de aventură, sporturi de iarnă și de vară, odihnă, tabere de copii și tineret, tratament balnear etc.

Municipiul Drobeta – Turnu Severin, prin poziționarea sa geografică, la ieșirea Dunării în defileu, dar și datorită obiectivelor social-istorice și culturale, ar putea constitui un centru al industriei turistice mehedințene.

Principalele obiective turistice ale municipiului sunt:

Ruinele podului lui Traian, pod construit în perioada lui Decabal;

Castrul Drobeta, realizat în aceeași perioadă cu podul lui Traian;

Ruinele bisericii medievale așezată lângă castrul roman;

Parcul central, aflat în zona primăriei, unde se găsesc busturile lui Traian și Decebal;

Grădina publică, situată pe malul Dunării;

Monumentul istoric, ce reprezintă un omagiu adus românilor ce au căzut la datorie în timpul primului război mondial, acesta se găsește în parcul rozelor, pe faleza Dunării;

Palatul cultural construit de Theodor Costescu în 1913;

Castelul de apă, construit între anii 1910 – 1913;

În partea de sud a municipiului, pe malul Dunării, se află monumentala clădire a muzeului Porțile de Fier, cu secții de istorie, arheologie, etnografie, științele naturii și un deosebit acvariu

Figura 2.8 Castrul Drobeta – compartimentarea din secolele II – III;

Sursa: www.romanianhistoryandculture.com

Figura 2.9 Castrul Drobeta – ruinele ce s-au pastrat pana in present;

Sursa: adevarul.ro

La doar 6 km de Drobeta – Turnu Severin se poate vizita “Fortăreața Tudor”, cula lui Tudor Vladimirescu, care conține un mic muzeu care amintește de marele revoluționar.

Figura 2.10 Castelul de Apă

Sursa: worldwideromania.com

Zona Văii Motrului și Motrului Sec localizată în Piatra Mare a Cloșanilor, în împrejurimile vârfului Munților Mehedinți, masiv înalt de 1420 m. Este caracterizată printr-un peisaj deosebit de atractiv și o multitudine de fenomene carstice prezentând mai puțin interes speoturistic. În satul Cloșani există peștera ce poartă același nume, peșteră formată din două galerii fosile, având aproximativ 1100 m lungime. Prin diversitatea și amploarea formațiunilor sale, Peștera Cloșani este cea mai frumoasă și interesantă din această zonă. Accesul în aceasta se face doar cu aprobare din partea Institutului de Cercetări Speologice „Emil Racoviță” din București, deoarece peștera a fost declarată rezervație pentru cercetări. În zona Văii Motrului și Motrului Sec mai sunt localizate trei peșteri: Lazului, Martel și Cioaca cu Brebenei, dar accesul în interiorul lor este dificil. Acest inconvenient face ca șansa ca acestea sa fie incluse în circuitul turistic să fie extrem de scăzută.

Din punct de vedere al turismului ecologic, zona dispune și de o rezervație mixtă -Piatra Cloșanilor, cu rol peisagistic și una forestieră – Pădurea Gorganu, ambele putând favoriza dezvoltarea în apropiere a unor complexe turistice. De asemenea lacul hidroenergetic Valea Mare constituie un avantaj major pentru dezvoltarea în zonă a unor dotări pentru agrement, pescuit și activități sportive cu accent pe turismul de relaxare și odihnă. Valea Motrului cuprinde, de asemenea, obiective turistice antropice, ca expresie a unei istorii și tradiții vechi. Localitatea Padeș situată în Munții Vâlcan, spre deosebire de zona Cloșani situată în Munții Mehedinți, reprezintă principalul centru al zonei pentru turism cultural, istoric și religios. Padeș este localitatea de unde a pornit revoluția modernă de la 1821, constituind astfel un interes major pentru cei fascinați de mituri istorice. Dezvoltarea în zonă a turismului cultural poate fi realizată doar prin stimularea mitului Tudor Vladimirescu, personaj puțin cunoscut dar de care sunt legate multe legende. Construirea unui scenariu istoric care să includă costumații ale pandurilor, spectacole care să evoce momentul 1821 dar și legendele, vânzări de suveniruri, pot aduce zonei încasări bune din această formă de turism.

Un alt avantaj al potentialului turistic este păstrarea unor meșteșuguri legate de prelucrarea lemnului și creșterea animalelor. Posibilitățile de cazare sunt reduse pentru zonă, accesul este dificil iar posibilitățile de informare puține. Ca potențial turistic zona se află situată pe nivelul 3 (din 5). Ca integrare turistică, conform opiniei specialiștilor, zona se află situată pe nivelul 1 (din 5).

CONCLUZII

În concluzie, obiectivele stabilite la începutul lucrării privind demonstrarea complexității Piemontului Motru au fost îndeplinite cu succes în urma studierii surselor precum cărți, articole și publicații de specialitate, și prin analiza datelor culese de la instituțiile de profil, astfel am reușit să ordonez informațiile găsite ce atestă originalitatea acestei subunități a Podișului Getic.

În prima parte a lucrării au fost prezentați și studiați factorii fizico-geografici ai piemontului precum așezarea geografică, limitele acestuia, relieful și subdiviziunile, caracteristicile climatice, hidrografia, flora și fauna, toți acești factori creând de-alungul timpului o regiune bine structurată cu particularități variate ce demonstrează complexitatea regiunii de interes. Piemontul prezinta un relief deluros, în general, însa acesta nu este privit ca un ansamblu unitar, fiind împărțit în trei subdiviziuni cu caracteristici specifice. O amprentă semnificativă ce a stat la baza delimitării și evoluției celor trei subdiviziuni a fost impregnată de vasta rețea hidrografică, astfel unele așezări umane au preluat denumirea râurilor ce se află în vecinătate sau sunt străbătute de acestea, un exemplu considerabil fiind una din cele mai dezvoltate așezări umane din regiune, și anume orașul Motru, a cărui denumire înseamnă apă limpede, curată.

În capitolul al doilea am prezentat date privind caracteristicile umane și economice ale Piemontului Motru. Așa cum am subliniat în lucrare, există atestare documentară ce afirmă că existența celui mai vechi oraș al piemontului este Drobeta – Turnu Severin unde încă de acum 2000 de ani romanii puneau bazele acestei urbe. Astfel, și datorită factorilor fizico-geografici ce au favorizat evoluația orașului, astăzi acesta a devenit cea mai importantă așezare umană din arealul studiat.

Principala resursă de subsol a piemontului ce a îndrumat dezvoltarea industriei este cărbunele. Dorind să valorifice potențialul energetic al acestei resurse, dar și să eficientizeze transportul către punctele de interes și prelucrare a fost nevoie de o dezvoltare și modernizare a infrastructurii rutiere și feroviare în arealul studiat, ulterior acest lucru ducând la o comunicare mai strânsă cu orașele dezvoltate din regiunile vecine precum Timișoara și Craiova.

BIBLIOGRAFIE

Badea, L., (1970), Terasele fluviale din Oltenia, S.C.G.G.G., Geografie, XVII, 3.

Enache C., Popescu, A., (2001), Geologia Olteniei și bogățiile subsolului, Editura Sitech, Craiova

Erdeli, G., (1996), Podișul Mehedintți, Geografie umană, Editura Metropol, București.

Tomescu, V., (2004), Podișul Piemontan al Motrului, Studiu de geografie regională, Editura Universitaria, Craiova.

Ielenicz M., Comănescu, Laura, (2006), România – potențial turistic, Edit. Universitară, București.

Ungureanu, Al., (1993), Geografia podișurilor și câmpiilor României, Ed. Universitatea „Al. I. Cuza”, Iași.

Iacob, GH., Ianoș, I., (1980), Zona carboniferă Motru-Jiu. Considerații econimico-geografice, Terra XII(XXXII) 4, Bucuresti.

www.wikipedia.org

www.insse.ro