STUDIU GEOGRAFIC AL COMUNEI BĂLĂCIȚA, CU APLICAȚII METODICO-DIDACTICE [310019]

[anonimizat]-DIDACTICE

Coordonator științific:

Prof. univ. dr. NEDELEA ALEXANDRU

Autor:

BALAURE (căs.BECHEANU) [anonimizat]. [anonimizat]. Mehedinți

BUCUREȘTI

2018

CUPRINS

INTRODUCERE ………………………………………………………………………………………………..4

ISTORICUL CERCETĂRILOR …………………………………………………………………………..6

CAP.1. [anonimizat] ……………………………………..9

Poziția geografică și limitele regiunii ………………………………………………………..9

Cadrul natural ………………………………………………………………………………………11

Alcătuirea geologică ………………………………………………………………………11

Relieful ………………………………………………………………………………………..12

Clima……………………………………………………………………………………………21

Elemente de hidrografie …………………………………………………………………28

Particularități bio și pedogeografice…………………………………………………31

Resurse naturale…………………………………………………………………………….35

CAP.2. GEOGRAFIE ISTORICĂ ȘI TOPONIMIE GEOGRAFICĂ……………………….36

2.1. Așezările omenești din cadrul comunei Bălăcița………………………………………..36

2.2. Aspecte privind toponimia așezărilor ………………………………………………………38

CAP.3. POPULAȚIA………………………………………………………………………………………..40

3.1. Caracteristici și tendințe ale populației comunei Bălăcița……………………………40

3.1.1. Evoluția numerică a populației și repartiția teritorială ……………………….40

3.1.2. Dinamica populației ………………………………………………………………………42

3.1.3. Structura populației ……………………………………………………………………….48

CAP.4. AȘEZĂRILE UMANE…………………………………………………………………………..54

4.1. Etapele de apariție a așezărilor ………………………………………………………………..54

4.2. Tipuri morfostructurale de așezări ……………………………………………………………55

4.2.1. Structura și textura așezărilor …………………………………………………………55

4.3. Mărimea așezărilor ……………………………………………………………………………….57

4.4. Fondul de locuințe ………………………………………………………………………………..58

4.5. [anonimizat] ………………………………………………………………….58

CAP.5. BAZA ECONOMICĂ ȘI CLASIFICAREA FUNCȚIONALĂ A AȘEZĂRILOR …………………………………………………………………………………………………61

5.1. Baza economică ………………………………………………………………………………… ..61

5.1.1. Structura fondului funciar ………………………………………………………………61

5.1.2. Structura culturilor agricole ………………………………………………………….. 63

5.1.3. Creșterea animalelor ……………………………………………………………………..66

5.1.4. Forța de muncă în agricultură …………………………………………………………67

5.2. Activitatea industrială …………………………………………………………………………..68

5.3. Transporturile și turismul ……………………………………………………………………..68

5.3.1. Transporturile – rolul căilor de comunicație………………………………………68

5.3.2. Potențialul turistic și valorificarea sa …………………………………………….. 70

CAP.6. VALENȚE METODICE ȘI APLICAȚII ALE LUCRĂRII- VALORIFICAREA ORIZONTULUI LOCAL …………………………………………………………………………………..73

6.1. Aspecte metodice privind integrarea orizontului local în lecțiile de geografie73

6.2. Curriculum-ul la decizia școlii în contextul reformei curriculare ……………….74

6.3. Redactarea unei discipline opționale – Proiect de opțional…………………………75

6.3.1. Argument ……………………………………………………………………………………75

6.3.2. Conținuturi …………………………………………………………………………………..76

6.4. Competențe generale ale predării geografiei orizontului local ……………………78

6.5. Proiectarea activității didactice ………………………………………………………………82

6.6 Metode de predare folosite în cadrul opționalului …………………………………….86

6.7. Mijloace de învățământ folosite în predarea opționalului ………………………….91

6.8. Forme de organizare a activității de predare în clasă și în afara clasei…………92

6.8.1. Lecția de geografie – forma de bază a organizării procesului educativ…93

6.8.2. Activități practice realizate cu elevii în orizontul local …………………….106

6.9. Forme de evaluare utilizate în cadrul opționalului ………………………………….108

CONCLUZII …………………………………………………………………………………………………..120

BIBLIOGRAFIE …………………………………………………………………………………………….122

INTRODUCERE

Concepția metodică a lui George Vâlsan, actuală și astăzi, se sprijină pe ideea ,,să descoperi prin observație proprie satul tau, să-ți dai seama de înfătișarea, de organizarea, de viața lui, să-i cunoști în același timp imaginea cartografică, aceasta este toată geografie în germeni. Nu geografie de carte învățată pe dinafară, ci geografie creată de elevi, cu interes, surprindere și iubire- geografie fertilă care pune in mișcare toate resturile sufletești și toată puterea de initiativă a copilului".

George Vâlsan, în toată activitatea sa, s-a dovedit un adept al contactului direct cu natura și recomanda studiul geografiei astfel conceput pentru toate gradele învățământului. Din această viziune derivă întreaga metodologie didactică a geografiei cerută de George Vâlsan, în care accentul se pune pe cercetarea directă făcută de elevi pentru a descoperi ei adevărul știintific prin efort propriu. În această concepție asupra metodei, clasa devine un ,,laborator", lecția ,,o convorbire", iar activitatea elevilor o ,,colaborare" pentru a afla adevărul, pentru a descoperi pământul (satul, orașul, județul, țara, țările vecine, continentele, globul), aspectul fizic, biologic, uman, economic etc. al peisajului geografic. Intr-un asemenea proces, elevii apar ca niște ,,exploratori", iar profesorul nu se situează in primul plan ci, pe nesimțite, caută să dirijeze activitatea elevului și să o îndrume.

Am ales tema ,,Studiu geografic al comunei Bălăcița , cu aplicații metodico- didactice” din motive subiective, originile familiei mele fiind legate de aceste locuri, eu fiind profesor la școala gimnazială din comună. Am găsit oportună și realizarea unei materii opționale pe tematica orizontului local cu titlul „Geografia comunei Bălăcița”, intenționând să folosesc această lucrare în elaborarea disciplinei opționale.

Antrenarea elevilor în acțiuni de cunoaștere a orizontului local mi-a permis să acumulez un volum apreciabil de date care, prelucrate personal sau cu ajutorul elevilor, au dus la descoperirea anumitor trăsături specifice mediului geografic și umanizat din orizontul geografic al zonei studiate – comuna Bălăcița.

Folosirea hărților, a reprezentărilor grafice, obișnuinta de a utiliza o serie de aparate și instrumente contribuie la dezvoltarea unor deprinderi cu aplicabilitate practică în viață. Consolidarea unor cunoștinte de geografie, întărirea unor deprinderi se realizează cu sprijinul excursiilor și drumețiilor geografice.

Cercetarea temei alese m-a ajutat sa furnizez un bogat material faptic de un real folos in organizarea și desfașurarea activităților la clasă și în afara clasei. Participând cu elevii la cercetarea zonei respective, ei au cunoscut direct mediul în care trăiesc și învață, au luat cunoștință de caracteristicile lui.

Lucrarea este structurată în 6 capitole:

– Capitolul I prezintă condițiile fizico-geografice ale Podișului Piemontan al Bălăciței si ale comunei Bălăcița;

– Capitolul II face o trecere în revistă a etapelor de populare ale comunei Bălăcița;

– Capitolul III cuprinde caracteristicile și evoluția în timp a populației comunei;

– Capitolul IV tratează organizarea spațiului geografic si amenajarea teritoriului;

– Capitolul V prezintă potențialul si activitățile economice desfașurate în comuna Bălăcița;

– Capitolul VI se referă la valențele metodice și aplicațiile practice.

Lucrarea își propune cunoașterea fenomenelor fizico-geografice din spațiul comunei Bălăcița, particularitățile și modul de evolutie în timp și spațiu, influența acestora asupra dezvoltării societății omenești. Pe lângă scopul știintific, lucrarea urmărește și un scop practic legat de evidențierea unor probleme de natură umană. Aspectele metodice ale lucrării privesc inițierea elevilor în cercetarea geografică și câteva aplicații practice realizate cu elevii în orizontul comunei studiate.

Pentru întocmirea lucrării, de un real folos mi-au fost materialele puse la îndemână de Direcția Județeană de Statistică Mehedinți, Primăria Comunei Bălăcița, Biblioteca I.C. Bibicescu – Drobeta Turnu Severin.

De asemenea, un prețios ajutor l-am primit din partea domnului profesor universitar doctor Alexandru Nedelea care m-a îndrumat și condus să-mi întocmesc lucrarea după cerințele unei cercetări metodico-științifice, fapt pentru care pe această cale îi aduc mulțumiri.

ISTORICUL CERCETĂRILOR

Perimetrul comunei Bălăcița face parte din Piemontul Bălăciței care formează partea de sud-vest a Piemontului Getic. Situat în partea de sud-vest a României, la margine de țară, teritoriul Piemontului Bălăciței nu este subiectul multor cercetări științifice, cele mai multe referiri fiind generale, în lucrări despre unitățile mari precum Podișul Getic sau Câmpia Română.

Primul studiu geologic referitor la această zonă a fost realizat de Sabba Ștefănescu (1889), lucrare care se referă la Valea Jiului și la materialul paleontologic recoltat din malul Jiului. În capitolul ,,Observații orografice”, Sabba Ștefănescu face o serie de considerații geomorfologice, incluzând zonele de la vest de Jiu, din județul Dolj, în ,,regiunea podișurilor” cu numele local de ,,Terasa Jiului”.

Generalul Gh. Iannescu (1894) împărțea Oltenia în următoarele zone naturale: zona muntoasă dintre Dunăre si Olt, Platoul Olteniei si Șesul Olteniei.

Geograful francez Emm. de Martone, în ,,La Valachie” (1902), consacră un capitol aparte Olteniei, pe care o consideră o unitate mai armonios clădită decât Muntenia vecină datorită intercalării unei vaste regiuni deluroase între munte și câmpie.

Gh. Munteanu Murgoci, în lucrarea de referință intitulată ,,Terțiarul Olteniei (1907) inserează mai multe considerații de ordin geomorfologic.

I. Ionescu Argetoaia, în ,,Pliocenul din Oltenia” (1917) face mai multe considerații geomorfologice în prima parte a lucrării.

George Vâlsan a atins unele probleme legate de teritoriul regiunii pe care astăzi o numim Piemontul Bălăciței. O lucrare asupra morfologiei Olteniei, apărută în 1914 la Paris evidențiază caracterele de bază ale Olteniei, personalitatea geografică, asemănările și deosebirile în raport cu Muntenia ca rezultat al evoluției paleogeografice mai îndelungate a regiunii de la vest de Olt.

Termenul și conceptul de ,,Piemont Getic” a fost introdus în geografia românească de Vintilă Mihăilescu care, în lucrarea ,,România – geografie fizică’’ (1936), menționează ,,Platforma Olteană” ca fiind o uriașă treaptă morfologică între Carpați și Câmpia Română. Tot Vintilă Mihăilescu folosește pentru prima dată termenul de Podiș Getic (1938).

Termenul de ,,Piemontul Getic” este definitiv introdus în literatura noastră prin lucrarea cu același nume publicată de Vintilă Mihăilescu în 1945.

P.Coteț a elaborat lucrarea ,,Câmpiei Olteniei’’ (1957), lucrare în care sunt atinse multe probleme privind sudul Podișului Getic cu care câmpia intră în contact. Alexandru Roșu introduce în 1959 denumirea de ,,Câmpia Înaltă a Bălăciței”. Tot Alexandru Roșu în ,,Geografia fizică a României (1980) împarte Podișul Getic în ,,Dealurile Getice” și ,,Câmpia Piemontană Getică” din care face parte și așa zisa ,,Câmpie Înaltă a Bălăciței”.

Legate de geologia Piemontului Bălăciței sunt lucrările geologilor C. Ghenea, N. Mihăilă, Ana Ghenea, E. Schoverth, M. Feru și colaboratorii asupra centrului și estului regiunii (1963), ca și observații asupra villa franchianului din bazinul mijlociu al Jiului, datorate autorilor E. Schoverth, M. Feru, V. Șerbănescu, R. Tudor (1963). Geologul Ilie Nuică cercetează între anii 1975-1989 vestul Piemontului Bălăciței, întocmind multe rapoarte și studii stratigrafice.

Cu privire la sinteza economico-geografică asupra Piemontului Getic (1971), L. Badea semnează capitolul care privește relieful, schițând evoluția paleogeografică a acestei mari unități geomorfologice în strânsă corelare cu unitățile vecine.

În lucrarea ,,Relieful României” (1974), autorii Gr. Posea, N. Popescu, M. Ielenicz aduc importante precizări asupra condițiilor de formare a piemonturilor și a evoluției acestora, cu referiri directe la cel mai întins piemont relict din țara noastră – Piemontul Getic. În 1983 apare lucrarea ,,Piemontul Bălăciței’’ în care R. Stroe tratează din punct de vedere geomorfologic această regiune.

George Erdeli, Gh. Iacob, C. Herbst și G. Dragu au fost preocupati de populație și așezările umane. În anul 1979 a apărut lucrarea lui George Erdeli și G. Iacob ,,Considerații geografice asupra așezărilor omenești din Piemontul Strehaiei. În anul 1995, George Erdeli realizează sub o formă nouă studiul asupra fenomenelor de habitat, a dinamicii din Podișul Mehedinți polarizate de apropierea de zona de culoar.

Lucrări de geoecologie sunt scrise de M. Pătroescu, C. Bulugiu (1992), E Vespremeanu, Gr. Posea, I. Cănescu.

Importante sunt lucrările monografice: ,,Dicționarul geografic al județului Mehedinți” – N. D. Spineanu (1895), Gh Nicolaescu Plopșor care stabilește o statistică a fostului județ Mehedinți din 1868 (1926), ,,Dicționarul geografic istoric și topografic al județului Mehedinți” – C. Pajură (1947), A. Popova Cucu (1972) – ,,Monografia județului Mehedinți”.

Alte lucrări ce fac referiri la zona studiată sunt ,,Județul Mehedinți” – 1980, ,,Geografia României” , vol. I (1983), Geografia României , vol II, (1984), Geografia României, vol IV (1992).

CAPITOLUL 1. INFLUENȚA CADRULUI NATURAL ÎN FIXAREA POPULAȚIEI, APARIȚIA ȘI DEZVOLTAREA COMUNEI BĂLĂCIȚA

1. 1. Poziția geografică și limitele regiunii

Comuna Bălăcița este situată în estul județului Mehedinți, fiind ultima comună din partea de est a județului. Este așezată în Piemontul Bălăciței, subunitate a Podișului Getic. Se afla la o distanță aproximativ egală de municipiul Drobeta Turnu Severin ( 57 km) si Craiova (64 km). Cel mai apropiat oraș este Vânju Mare (24 km).

Se învecinează în nord cu comuna Bâcleș, în nord-vest cu comuna Pădina Mare, la vest cu comuna Vlădaia, în sud cu comuna Oprișor iar în est cu satul Cleanov care aparține comunei Carpen, județul Dolj.

Coordonatele geografice care încadrează zona sunt: meridianul de 23008I longitudine E și paralela de 44023I latitudine nordică.

Sub aspect natural, comuna Bălăcița este încadrată în partea nordică de Dealurile Dumbravei, în partea de nord-vest de Dealurile Balota-Stârmina, în vest de Dealurile Drincei, în partea de est de Dealurile Rasnicului iar în partea de sud de Platoul Desnățuiului.

Comuna Bălăcița are o suprafață de 10.109 ha și are o populație de 2753 locuitori.

În componența comunei intră următoarele sate: Bălăcița – reședința comunei, Dobra și Gvardinița. Față de reședința comunei, satele sunt situate la distanțe apropiate, între 2 km (satul Dobra) și 3 km (satul Gvardinița).

Podișul Getic este o unitate de platformă care s-a format prin depunerea materialelor grosiere la marginea zonei montane la sfârșitul neozoicului. Podișul Getic se întinde de la Dunăre la Valea Dâmboviței, asigurând legatura între Carpații Meridionali si Subcarpații Getici, pe de o parte, și Câmpia Română, pe de altă parte. Limitele sunt urmatoarele:

– limitele nordice si sudice ale podișului nu sunt foarte bine conturate datorită strânselor legături de evoluție dintre acesta si regiunile învecinate;

– în nord-vest limita cu Podișul Mehedinți este dată de aliniamentul orașelor Baia de Aramă, Drobeta Turnu Severin si Valea Dunării;

– în partea de nord, între Motru si Dâmbovița, trecerea la Subcarpații Getici este uneori conturată precis, alteori ezitantă;

– limita estică este dată de Valea Dâmboviței care separă Podișul Getic de Subcarpații de Curbură;

– în sud si sud-est limita cu Câmpia Română este mai greu de evidențiat datorită evoluției comune si pătrunderii unor golfuri de câmpie.

Piemontul Bălăciței reprezintă cea mai întinsă subdiviziune a Piemontului Getic, după Piemontul Oltețului, ocupând partea de sud-vest a acestuia.

Fig.2 Diviziunile principale ale Podișului Getic (Sursa: Oglindoiu,M.,2010)

1.2. Cadrul natural

1.2.1. Alcătuirea geologică

Din punct de vedere geologic, zona studiată aparține Piemontului Getic. In urma ridicării puternice a Carpaților, în Romanianul Superior, râurile au depus in apele Lacului Getic o masă apreciabilă de sedimente. Materialul astfel acumulat este cunoscut sub numele de Strate de Cândești sau Pietrișuri de Cândești. Sunt formate în special din pietrișuri, nefiind totuși excluse intercalațiile de nisipuri, nisipuri argiloase sau chiar marno-argile (Ungureanu I., 1993).

La sfârșitul acestei faze, în Pleistocen, Piemontul Getic a fost supus unor înălțări epirogenetice de ansamblu. In nord si nord-est procesul de înălțare a fost mai puternic, iar în sud si sud-vest mai slab. Aceasta a determinat retragerea Lacului Getic din sectorul nord-estic spre cel sudic. Sedimentarea a continuat și în Pleistocenul Inferior, generând formarea unei câmpii de acumulare.

Ridicarea in Pleistocen a provocat si procesul de divizare a câmpiei de acumulare fluvio-lacustră, proces datorat rețelei hidrografice bogate. Evoluția subaeriană îndelungată a reliefului și înălțarea mai pronunțată a sectorului nordic și nord-estic a determinat o dezvoltare mai accentuată a acestui sector în comparație cu cel sudic si sud-estic unde, la nivelul interfluviilor, se mai întâlnesc suprafețe cu o desfășurare considerabilă aparținând câmpiei de acumulare piemontană inițială.

Fig.3 Harta structurii geologice

În Pleistocenul Mediu și Superior s-a depus în sectorul sudic si sud-estic o cuvertură de material loessoid.

Eroziunea regresivă s-a manifestat cu intensitate diferită și astfel fragmentarea piemontului s-a făcut diferențiat. Constituția geologică a fost foarte favorabilă înaintării rapide a eroziunii regresive, adâncirii și lărgirii văilor și declanșării unor procese de versant destul de puternice.

1.2.2. Relieful

Comuna Bălăcița se încadrează din punct de vedere geomorfologic Piemontului Bălăciței, care reprezintă cea mai întinsă subdiviziune a Piemontului Getic, după Platforma Oltețului.

Fig. 4 Poziția Platoului Bălăciței în cadrul Piemontului Bălăciței

În funcție de particularitățile reliefului, Piemontul Bălăciței se subdivide la rândul lui în mai multe subunități, deși în ansamblu regiunea este unitară din punct de vedere genetic și evolutiv. În centrul piemontului se detașează o subunitate numită Platoul Bălăciței, în vest Dealurile Drincei, în nord-vest Dealurile Balota-Stârmina, în nord Dealurile Dumbravei, în est Dealurile Rasnicului iar în sud Platoul Desnățuiului.

Comuna Bălăcița este situată în subunitatea centrală în cadrul Piemontului numită Platoul Bălăciței.

Relieful acestei regiuni este constituit din interfluvii largi de câțiva kilometri, sub formă de poduri înalte (câmpuri) separate de văi largi, adâncite de-a lungul cursului, dată fiind predominanța văilor cu obârșie în centrul Piemontului.

Altitudinea câmpurilor variază de la 270-280 metri în partea de nord, nord-est și scade spre sud, sud-est la 240-250 metri. În general câmpurile sunt plate sau ușor bombate. Văile care separă câmpurile sunt larg deschise, sunt orientate nord-vest, sud-est, în general sunt seci, au caracter torențial și sunt tributare principalei văi – Valea râului Desnățui.

Satele Bălăcița și Dobra sunt așezate pe ,,poduri” plate iar satul Gvardinița pe valea râului Desnățui.

Suprafețele plane, orizontale sau cu o înclinare slabă în care solurile nu sunt supuse practic proceselor de eroziune sunt predominante față de cele ale versanților văilor în care procesele erozive sunt cu atât mai dezvoltate cu cât văile sunt mai adânci. În partea de nord, în bazinul superior al Desnățuiului, suprafața piemontului este presărată cu depresiuni caracterizate fie printr-o foarte slabă delimitare morfologică, fie prin aspecte asemănătoare crovurilor.

Un alt aspect important prin specificul pe care îl capătă aici este energia reliefului. Profilele transversale scot în evidență faptul că pentru această regiune, energia de relief medie este în jur de 60 metri iar densitatea văilor trece de 0,5 km/km2.

Formele pozitive de relief sunt reprezentate de: platouri, culmi și mameloane.

Platoul Câmpul Bălăciței este situat în nordul și sudul comunei, având o lățime de 5 km. Altitudinea absolută este cuprinsă între 260-270 metri. Altitudinea se menține pe întreg platoul.

Se caracterizează printr-un grad redus de fragmentare a reliefului și existența unor câmpuri interfluviale foarte largi.

Culmile (platourile înguste) se desfășoară ca scurte prelungiri tentaculare ale platoului spre vest, ele reprezentând resturile platoului rămase în urma înaintării văilor de eroziune. Altitudinea absolută se menține între 250-270 metri. Și în cadrul lor se disting zone orizontale cu drenaj slab ce favorizează procesele de pseudogleizare și zone situate în vecinătatea versanților, cu pante de 5-10% ce asigură un drenaj extrem de bun favorizând procesele de eroziune în suprafață.

Culmile prezintă o orientare paralelă cu direcția afluenților Jiului: vest-nord-vest către est-sud-est. Sunt foarte largi (cu aspect de poduri întinse 5 km), largi (2-3 km), înguste (sute de m lățime).Culmile interfluviale în nord sunt inguste, ele lărgindu-se și netezindu-se pe măsură ce înaintăm spre sud până la confundarea cu aspectul și nivelul Câmpiei Olteniei.2

Localnicii numesc aceste culmi dealuri: Dealul Mare, Dealul Morilor, Dealul Padinii, Dealul Satului, Dealul Cracului, Dealul Coceni, Dealul Fântânii iar la nord de râul Desnățui – Dealul Bâclana.

Mameloanele sunt reprezentate de un singur martor de eroziune pe care localnicii îl numesc Dealul Satului. Este înconjurat de Valea Cracului și Valea Satului, are o înălțime de 250 de metri, iar versanții săi au pante de la slab la puternic înclinate.

Formele negative de relief sunt reprezentate de văi, viroage și microdepresiuni.

Cea mai însemnată vale este cea a râului Desnățui care are orientare generală nord-vest, sud-est. Văile secundare și viroagele sunt de eroziune și sunt afluente Desnățuiului. Ele sunt seci, au caracter torențial, prezintă versanți simetrici afectați de eroziunea de suprafață. Ca văi afluente amintim: Valea Fundeni, Valea Bâclanei.

Se mai observă că regimul de torențialitate în regiune favorizează o modelare sezonieră activă. De asemenea, se remarcă o înaintare și în ariile în care au loc procese de tasare. Astfel, toate văile au un profil longitudinal cu o cădere continuă, iar în profil transversal prezintă fund plan, puternic colmatat. De exemplu, pe Valea Bălăciței apar sectoare de supraînălțare datorită materialului provenit de pe versanți.

Microdepresiunile și crovurile sunt răspândite pe Platoul Câmpul Bălăciței și pe Culmea Coceni. Aici, apa din precipitații băltește perioade destul de lungi formând uneori lacuri cu ape permanente, care seacă numai ín anii secetoși. Exemple: Lacul Obârșiei, Lacul Roșu.

Multe dintre aceste microdepresiuni au dispărut. Dispariția crovurilor trebuie pusă pe seama arăturilor cu brazda adâncă, care au determinat o nivelare mecanică, asociată cu procesele de depunere superficială a materialelor de ablație. Datorită arăturilor, a fost înlăturată argila de pe fundul crovului, apa s-a infiltrat, iar aeastă mică formă depresionară a fost coluvionată rapid prin arăturile ulterioare repetate an de an.

Procese actuale din orizontul local

Datorită eroziunii selective, prin adâncirea rețelei hidrografice și scoaterea în evidență a morfostructurii și morfolitologiei, se formează relieful derivat. Pe aceste forme de relief derivat se dezvoltă o întreagă serie de forme de microrelief, sub impulsul proceselor de eroziune areolară, ravinații, torențialitate sau deplasări pe pante. Procesele de acumulare devin cu atât mai intense cu cât materialele eliberate prin eroziune sunt mai abundente, fiind acumulate pe loc sau vehiculate de anumiți agenți: apă, vânt, procese gravitaționale.

Factorii care contribuie la modelare sunt diferiți:

– agenții climatici modelează partea superficială a scoarței. Pe suprafețele orizontale sau suborizontale, materialele rezultate prin prelucrarea rocii de bază alcătuiesc eluviile care îmbracă interfluviile sculpturale. Dacă panta se accentuează, sub influența gravitației, aceste procese de alterare încep să se deplaseze încet sau brusc, în funcție de condițiile care acționează asupra versantului respectiv;

– alcătuirea petrografică, dominată de faciesul nisipo-argilos cu intercalații de pietrișuri, având în vedere plasticitatea argilelor umede, reprezintă o cauză primordială a degradărilor și în special a declanșării alunecărilor de teren;

– apele curgătoare reprezintă elementul dinamic cel mai important datorită căruia sunt aduse la zi, prin eroziuni, stratele de roci ce vor fi expuse factorilor subaerieni;

– morfologia reliefului, reprezentată prin gradul de fragmentare pe orizontală, energia versanților, lungimea ca și valoarea înclinării acestora. Degradările se produc în general pe pante mai mari de 50. În cuprinsul arealelor cu valoarea înclinării reliefului oscilând de la 50 la 100, apar în plus ogașe și alunecări superficiale;

– regimul precipitațiilor – respectiv distribuția acestora în cursul anului și mai ales frecvența ploilor torențiale – corelat cu tipul de vegetație;

– solurile dominante, respectiv cele brun-roșcate tipice. Ele se caracterizează prin permeabilitate moderată și mică și tasare puternică, indicând o rezistență relativ mare față de eroziune, dar o spălare avansată a orizontului superior.

Alături de cauzele enumerate până acum, apariția și dezvoltarea degradărilor de teren în comuna Bălăcița mai sunt condiționate și de gradul de acoperire cu vegetație a terenurilor precum și de modul de utilizare a versanților, adică altfel spus de acțiunea factorului antropic.

Degradarea terenurilor de pe teritoriul comunei este datorată următoarelor procese geomorfologice:

a.Eroziunea în suprafață comportă două aspecte: pluviodenudarea și spălarea. În comuna Bălăcița, terenurile cele mai expuse eroziunii prin pluviodenudație se localizează în vestul și în nordul regiunii, unde aceasta afectează suprafețe deja degradate prin eroziune iniară și alunecări, care aduc la zi roca nisipoasă.

Spălarea (ablația) reprezintă procesul de îndepărtare a particulelor fine de la suprafața solului și rocilor prin scurgerea apelor din ploi sau din topirea zăpezilor pe pante. Sub acțiunea eroziunii exercitate de curenții laminari și transportului de particule iau naștere o serie de șențulețe care își modifică mereu traseele printr-un fel de microcapturi. Materialele antrenate sunt depuse la baza pantei în ordinea greutății. De cele mai multe ori spălarea acționează în asociație cu alte procese de degradare, dar există și suprafețe care sunt prelucrate aproape exclusiv prin ablație, cum sunt versanții cu înclinări reduse sau interfluviile ușor înclinate din sudul și sud- estul regiunii.

Spălarea este favorizată în general de permeabilitatea redusă a solurilor din regiune, pe alocuri mai ales în jumătatea superioară a versanților, prin înlăturarea orizontului superior mai bogat în humus, arătându-se mici petice de culoare mai deschisă (gălbui-roșcată).

b.Tasarea este un proces mecanic de îndesare a rocii, lăsând la suprafață o mică formă depresionară. Datorită dizolvării sărurilor solubile din depozitele loessoide s-au format crovurile, în care se adună apa ploilor. Microdepresiunile sunt foarte răspândite pe platoul Câmpul Bălăciței și pe culmea Coceni. Aici, apa din precipitații băltește perioade destul de lungi formând unele lacuri cu ape permanente (Lacul Roșu, Lacul Obârșia).

Prin conjugarea longitudinală a mai multor crovuri se formează un rudiment de vale, numită padină. Chiar dacă nu sunt cunoscute sub numele de padină, pot fi incluse în această categorie văiugile din bazinul superior al Desnățuiului (Bâclana).

c.Șiroirea a dus la formarea rigolelor – scurgerile temporare sub formă de pânză care tind să se concentreze în șuvițe, deci să treacă în șiroiri, și care dau formele primare create de eroziunea liniară. Acestea sunt niște șențulețe a căror poziție se schimbă de obicei după fiecare ploaie, dar există și cazuri în funcție de pantă și de gradul de acoperire cu vegetație în care rigolele își păstrează traiectul și tind să se ierarhizeze sub forma rigolelor liniare și înrămurate și a rețelelor arborescente. Pe pantele argilo-nisipoase șiroirea întâlnește condiții favorabile pentru a crea forme statornice care evoluează ulterior spre ogașe și ravene. Această evoluție se poate urmări pe versanții văilor din nord-estul regiunii, în apropierea satului Gvardinița.

d. Ravinația este un proces de intensificare a eroziunii în adâncime, având drept efect forme stabile în timp, care se înscriu în peisaj și se află în continuă dezvoltare. Se formează astfel o ravenă (râpă), de obicei pe terenuri în pantă accentuată, supuse într-un fel sau altul intervenției antropice (defrișările, suprapășunatul, arăturile orientate din deal în vale).

Raportate la morfologia planului inferior al lor, ravenele sunt de tip discontinuu (o succesiune de praguri în lungul talvegului, separate de mici conuri aluviale) și de tip continuu, când pragurile dispar și ravena evoluează, având râpă de obârșie și un con aluvial, toate bine conturate. Mai des întâlnite în orizontul local al comunei sunt ravenele de mal, caracterizate prin lungimi de câțiva metri până la 10 metri, dispuse paralel pe flancurile văilor cu înclinări de 5-10 grade.

Pe văile secundare, cu lungimi sub 10 km, formarea ravenelor este legată direct de eroziunea liniară și regresivă din zona de obârșie (de exemplu pe valea Fundeni – la nord de Gvardinița). În ansamblul fenomenelor de eroziune în adâncime din orizontul local, o pondere însemnată o au și ogașele care se dezvoltă în general pe suprafețe plane, ele fiind întâlnite și pe podurile interfluviale. Ele se dezvoltă rapid, efect al rocii moi. Denumirea de ogaș este foarte răspândită, localnicii atribuind-o și torenților propriu-ziși.

Densitatea ogașelor, în zona luată în studiu crește mult în zonele de obârșie ale văilor de ordine superioară, prelungindu-se cu timpul și pe podurile largi și netede ale interfluviilor, exemplu ogașul Miertoiului. Ogașul este un șanț neregulat și adânc provocat de scurgerea apelor în timpul ploilor intense pe coastele erodabile.

e.Torenții se deosebesc de formele precedente prin concentrarea unei mari cantități de ape pe o singură direcție, mod prin care își sporesc mult energia de care dispun în acțiunea de erodare. Prin interceptarea unor pânze de ape subterane, unele văi torențiale din orizontul local au căpătat un potențial de eroziune sporit, mărindu-și cu timpul bazinul. Văile cu scurgere temporară îndreptate spre Desnățui cunosc procese de continuă adîncire și lărgire: Fundeni, Bâclana, Știubei, Olteanca, Gârbovu. Inițial adâncite doar cu câțiva metri, produc sau lărgesc râpe de mal . Foto.4 Teren degradat

f.O altă formă de distrugere a terenurilor de către apă o constituie așa numtele pornituri de teren – alunecările de teren. În bazinul hidrografic al râului Desnățui, alunecările de teren sunt foarte des întâlnite și local se numesc sudoame.

Alunecările de teren sunt deplasări de teren care au loc pe locurile în pantă, datorită acțiunii combinate a gravitației și a apei de infiltrație, care acționând pe suprafețe înclinate creează posibilitatea de alunecare ce se produce relativ repede și uneori chiar instantaneu. Alunecările de teren active ocupă suprafețe apreciabile și acestea sunt în legătură cu dezvoltarea unor ravene care au reactivizat alunecările mai vechi. Viteza de alunecare este în raport direct cu coeficientul de frecare dintre materialul care se deplaseazaă și cel care rămâne în terenul nemișcat, precum și în raport cu înclinarea pantei. Cauzele care determina apariția alunecarilor de teren și au un rol morfogenetic sunt: forța gravitatiei, apa, configurația reliefului, prezența unei suprafețe înclinate, natura terenurilor și defrișarea pădurilor.

Umiditatea excesivă a solului, condiție de bază in generarea alunecărilor de teren, a determinat în vara anului 2005 o intensă alunecare de teren în satul Gvardinița.

Microrelieful alunecărilor de teren existent în orizontul comunei Bălăcița este format din forme pozitive și negative, având aspect de valuri. Alunecările sunt actuale dar pot fi și reactivizate. Alunecările stabilizate care apar ca suprafețe largi și netede sunt foarte răspândite în perimetrul comunei.

Mase mari de pământ s-au desprins din partea superioară a versanților, cuprinzând circa două treimi din lungimea versantului, care este antrenat în această deplasare. În cuprinsul acestor alunecări își fac prezența unele lacuri cu vegetație de apă ca urmare a apariției unui izvor de apă la intersectarea straturilor cu pânza de apă freatică. Debitul de apă al acestor lacuri în

anii cu precipitații abundente este foarte mare, ocupând suprafețe întinse în cadrul alunecărilor.

Măsuri de prevenire și combatere a proceselor actuale din perimetrul comunei

Terenul comunei este afectat de următoarele tipuri de degradare:

– eroziuni, șiroiri, ravene, torenți – afectează peste 500 ha de terenuri agricole;

– fenomenul de acidifiere – afectează peste 1600 ha de terenuri agricole pe întreaga comună;

– exploatarea în cariere a nisipurilor și pietrișurilor- afectează 6 ha în satul Dobra și 2 ha în satul Gvardinița.

Pentru prevenirea și combaterea eroziunii solului în bazinul hidrografic al Desnățuiului s-a optat pentru lucrări de imbrăcare a versanților, lucrări de îmbunătățire a ravenelor și lucrări de împădurire și împrejmuire susținute de lucrări ușoare din lemn cum sunt traversele de fascine. Aceste lucrări au fost prevăzute in treimea superioară și mijlocie a versantilor și uneori in treimea inferioară. S-au făcut, de asemenea, lucrări din beton, baraje și praguri cu fundația evazată, sustinute de traverse, iar pe văile cu debit mai mic de 5m3/s și unde conditiile au permis, au fost introduse baraje din pămant consolidate. Aceste lucrari au fost executate in treimea inferioară, iar in treimea superioară și mijlocie s-au plantat salcâmi cu scopul de a proteja versanții.

Barajele construite pe ravenă sunt, în general, de retenție și de priză la racordarea ravenelor cu canalele de evacuare. Aceste baraje sunt consolidate cu dale din beton.

Foto. 6 Canal de evacuare a apei

La ravenele al căror con de dejectie este colmatat, debitul lichid incărcat cu aluviuni, din lipsa unor canale de scurgere, se revarsă in luncă. Pentru a evita această revărsare s-au construit canale de conducere a apei. Au fost luate și măsuri antierozionale: sistemul de lucrare a solului pe direcția curbelor de nivel, utilizarea unor cantităti de ingrășăminte chimice și organice. Prin folosirea ingrășămintelor pe solurile supuse eroziunii se realizează o desime mai mare a plantelor, cu un volum sporit al părții aeriene și o dezvoltare puternica a rădăcinii. Ín nordul satului, pe terenurile în pantă cu permeabilitate suficientă , predispuse alunecărilor,

s-au făcut terase unde s-au cultivat pomi fructiferi.

Foto.7 Plantatii de pomi fructiferi (meri, pruni)

Prin terasare s-au realizat condiții de stăvilire a eroziunii și de folosire economică a terenurilor

Terenurile cu cele mai frecvente procese de eroziune ce caracterizează orizontul local sunt pășunile. Vegetația ierboasă este alcatuită din ierburi perene care constituie cel mai bun mijloc de aparare a solului contra eroziunii. Dispariția acesteia se datorează pășunatului nerațional, neîngrijirii pajiștilor sau repartizării pentru pășune a unor terenuri cu soluri puțin fertile. Problema principală care se pune pentru combaterea eroziunii solului pe pășune este de a se crea condiții cât mai favorabile dezvoltării vegetației ierboase, pentru ca aceasta să-și poată exercita rolul în condițiile cele mai bune, de protector al solului.

1.2.3. Clima

În Podișul Getic clima este temperat-continentală de tranziție. Datorită altitudinii s-a impus etajarea elementelor climatice, acestea se includ etajului colinar jos, cu valori de temperatură cuprinse între 10 și 8℃ și de precipitații de 600 – 700 mm/an și etajului colinar înalt , cu temperaturi de 8 și 6℃ și precipitații de 700 – 1000 mm/an. În partea de sud-vest apar influențe submediteraneene (Geografia României vol IV, 1992).

În ansamblu, comuna Bălăcița fiind situată în sud-vestul țării, se află sub influența centrilor barici de acțiune din Marea Mediterană. Deci climatul este temperat-continental cu nuanță mediteraneeană. Ca urmare, în cea mai mare parte a anului, deasupra zonei este prezentă circulația sudică și vestică, condițiile climatice apropiindu-se de cele din sudul Banatului. Clima în Podișul Piemontan al Bălăciței este blândă, caracterizată prin veri calde, cu precipitații moderate cantitativ, care cad sub formă de ploaie. Iernile nu sunt foarte reci și prezintă frecvente încălziri datorate maselor de aer mediteranean.

Pentru caracterizarea climatică a teritoriului comunei Bălăcița s-au folosit date climatice de la stația meteorologică Bâcleș, situată la aproximativ 6 km.

Caracteristicile climatice ale zonei sunt dependente de acțiunea conjugată a factorilor genetici reprezentați prin radiația solară, circulația generală a atmosferei și particularitățile structurii suprafeței active.

Radiația solară totală (globală), compusă din radiația directă și cea difuză, înregistrează valori între 120-125 kcal/cm3/an fiind sub directa influență a duratei de strălucire a soarelui și a valorilor nebulozității, radiația solară este neuniform repartizată atât anotimpual, lunar, cât și diurn. Iarna, în decembrie, când durata zilei este redusă iar cerul noros, radiația solară are valori scăzute – 2,9 kcal/cm3/an iar în ianuarie 4,9 kcal/cm3/an. Primăvara se remarcă o creștere a radiaiei solare de 12,3 kcal/cm3/an iar în aprilie 15 kcal/cm3/an. Radiația maximă se semnalează în timpul verii datorită predominării timpului senin și duratei maxime a zilei – 18,5 kcal/cm3/an în iulie. Toamna radiația este în continuă scădere 8,2 kcal/cm3/an în octombrie. Bilanțul radiativ este de 40 kcal/cm3/an.

Temperatura aerului

Temperatura medie anuală este în comuna Bălăcița de aproximativ 10,90C. Temperatura medie a lunii iulie este de 21 – 22℃. Iernile sunt reci dar nu foarte aspre, cu o temperatură medie a lunii ianuarie de -1,8℃. Încălzirea în timpul primăverii se face prin pătrunderea aerului în regim ciclonal, de la nord-vest către nord-est. Încălzirea are loc concomitent cu căderea unor precipitații mai mari. Temperatura medie a fiecărui anotimp este următoarea: primăvara 11,6℃, vara 20,8℃, toamna 10,8℃, iarna 0,2℃.

Tabel nr. 1 Temperaturi medii lunare, maxime și minime absolute – stația meteo Bâcleș (0C)

Luna cu temperaturile cele mai ridicate este iulie cu 220C. Decada cu temperatura cea mai ridicată este decada a treia a lunii iunie, iar cu temperatura cea mai scăzută este decada a doua și a treia din luna ianuarie. Temperatura medie a lunii ianuarie este de -1,80C.

Temperatura maximă absolută a fost de 41,50C iar temperatura minimă absolută a fost de -300C. Rezultă o amplitudine de 71,50C care pune în evidență caracterul continental al climei.

Suma temperaturilor pe diferite intervale ne arată sub acest aspect că sunt condiții favorabile pentru culturile anuale. Durata medie a intervalului cu temperaturi medii mai mari de 00C este din februarie până la jumătatea lunii decembrie. Anual se înregistrează 106 zile de vară cu temperaturi de peste 250C din care 37 zile sunt tropicale cu temperaturi de peste 300C. Numărul zilelor cu brumă se ridică la 10 anual.

Nebulozitatea prezintă o importanță deosebită deoarece redă o imagine atât a fenomenelor atmosferice generale cât și a celor legate de un spațiu mai restrâns. Cu cât nebulozitatea scade, durata de strălucire a soarelui crește fiind maximă în anotimpul de vară. Numărul mediu al zilelor senine este de 103 pe an.

Cele mai multe zile senine se înregistrează în timpul verii, în lunile iulie și august. Numărul mediu al zilelor noroase este de 113 pe an, cele mai multe înregistrate în luna iunie când țara noastră se găsește sub influența circulației maselor oceanice din vest când au loc ploile de vară. Numărul mediu al zilelor acoperite este de 138, cele mai multe în anotimpul de iarnă. Cele mai puține zile acoperite sunt în lunile de vară, iulie și august.

Precipitațiile atmosferice

În Podișul Piemontan al Bălăciței predomină circulația vestică și sudică în cea mai mare parte a anului. Astfel, iarna, regiunea se află sub influența maselor de aer mai cald și mai umed aduse de ciclonii formați în perimetrul Mării Mediterane, cu dezvoltare maximă în acest anotimp, iar procesele de convecție termică și frontogeneză sunt mai frecvente decât în alte zone (N.I.Bordei, 1972).

Precipitațiile atmosferice cad în cea mai mare parte a anului sub formă lichidă Se caracterizează printr-o cantitate media anuală de 515,4 mm.

Tabel nr. 2 Precipitații medii lunare, maxime și minime absolute- stația meteo Bâcleș (mm)

Cantitatea cea mai ridicată de precipitații cade în lunile mai și iunie (54,5 respectiv 73,1 mm) iar cele mai reduse se înregistrează în luna februarie (29,7 mm).

Căderile abundente de precipitații din luna mai se datorează reînceperii, în luna martie, cu intensificări în celelalte luni, a activității ciclonilor mediteraneeni.

Din analiza excedentelor și deficitelor de umiditate se desprinde că în lunile decembrie și ianuarie se înregistrează cele mai mari excedente, iar în lunile iunie-august-septembrie apar deficite. Indicele de ariditate anual după de Martonne, înregistrează o valoare de 26,7 caracteristică formării solurilor brun-roșcate de pădure, uneori podzolite.

Se înregistrează două maxime de precipitații: prima maximă în lunile mai-iunie, iar a doua toamna (octombrie- noiembrie). Făcându-se raportul între temperaturile medii lunare și cantitățile medii lunare de precipitații, apar luni umede și reci, luni temperate, luni calde și umede și luni calde și aride. Lunile reci și umede corespund cu lunile de iarnă (decembrie, ianuarie, februarie) iar cele calde și umede corespund cu cele de vară (iunie, iulie, august). În această zonă, 7-8 luni/an sunt cuprinse în categoria lunilor temperate și sunt favorabile desfășurării activității economice.

Precipitațiile atmosferice cad și sub formă de zăpadă în timpul lunilor reci ale anului Numărul mediu al zilelor cu zăpadă este 20. Cel mai devreme îngheț se produce în a doua jumătate a lunii octombrie și cel mai târziu în aprilie. Primăvara poate fi considerată de la data când temperatura medie zilnică are valori mai mari de 00C. Iarna precipitațiile sunt însemnate cantitativ, dar stratul de zăpadă nu persistă mai mult de 15-20 zile.

Regimul eolian

Schimbările circulației generale a atmosferei care se produc la schimbarea anotimpurilor, relieful, orientarea culoarelor de vale, influențează frecvența vânturilor pe anumite direcții, determinând intensificări sau atenuări ale acestora.Dinamica atmosferică depinde de acțiunea centrilor barici care influențează această parte a țării la care se mai pot adăuga condițiile locale determinate de relieful terotoriului. Aproximativ 27% din timpul anului este calm, fapt deosebit de important pentru vegetație. Restul timpului de 73% bat vânturi neregulate cu frecvență și intensitate diferită.

În comuna Bălăcița predomină vănturile de vest, sud și nord-est. Viteza cea mai mare o au vânturile de nord-est.Viteza medie a vânturilor este de 20 m/s.

Vântul cel mai frecvent este crivățul care bate din direcția N-E și își are originea în deplasarea maselor de aer reci artice provenite din anticiclonul siberian spre Marea Mediterană, unde iarna se creează un minim baric. Este un vânt rece și uscat care troienește zăpada și aduce scăderi mari de temperatură în timpul iernii. Atunci când se produce în lipsa stratului de zăpada are efect dăunător asupra semănăturilor de toamnă și a viței de vie.

Vânturile de vest bat tot timpul anului. Ele provin din masele de aer atlantic care se deplasează dinspre anticiclonul Azorelor către depresiunile barice din jurul Mării Caspice. Ele aduc precipitațiile din mai și iunie.

Vânturile din sud sunt de origine subtropicală. Ele bat în toate anotimpurile, iarna producând creșteri anormale de temperatură. Când aceste creșteri se prelungesc, ele favorizează înmugurirea pomilor iar localnicii știu că în anul respectiv vor avea fructe puține. Vara aceste vânturi dau așa-zisele ,,zile de cuptor”, când temperatura urcă peste 350C. Aceste vânturi ajută la instalarea secetei deoarece accelerează procesul de evapotranspirație. Ca efecte pozitive ale vânturilor de sud se remarcă coacerea păioaselor în timpul verii iar toamna ajută la coacerea fructelor și strgurilor. Efectele negative ale vânturilor de sud au făcut ca în zona studiată să fie denumite popular ,,sărăcilă” și ,,traistă goală”.

Microclimatele

Datorită variațiilor de relief (văi, culmi, platouri, microdepresiuni), în cadrul teritoriului apar modificări de microclimat. In timp ce platourile și culmile sunt mai expuse la vânturi, văile și viroagele, în cea mai mare parte, sunt ferite dar sunt mai expuse la brumă.

Versanții cu expoziție sudică sunt mai feriți de geruri, înregistrând un plus de căldură și un minus de umiditate, pe când cei nordici au o situație inversă.

Din interpretarea datelor climatice descrise mai sus se poate trage concluzia că teritoriul studiat este o zonă cu climat continental cu slabă influență mediteraneeană.

1.2. 4. Elemente de hidrografie

Rețeaua hidrografică din orizontul local este reprezentată de toate unitățile acvatice: râuri, lacuri, ape subterane. Acestea au influențat dezvoltarea așezărilor umane.

Cea mai importantă arteră hidrografică din orizontul local o constituie râul Desnățui. Izvorăște la nord de localitatea Gvardinița, din dealurile Bălăciței, la altitudinea de 280 metri, sub hidronimul Bâclana și se varsă în lacul Bistreț din lunca Dunării. Are o lungime de 95 km, un bazin de 1716 km2 și o direcție generală NV – SE, respectând panta generală a reliefului din vestul Olteniei. Din aval de Gvardinița, Desnățuiul a creat o luncă îngustă, flancată de versanț28i asimetrici, în cadrul căreia albia minoră este puțin schițată și foarte sinuoasă.

Lunca Desnățuiului se lărgește treptat de la 50 m la Cleanov, la 220-240 m la Suharu, apoi ajunge la 350-450 m între localitățile Ciutura și Fântânele, pentru ca în aval de lacul Fântânele să ajunga la circa 1400m.3

Desnățuiul colectează toate apele care se scurg de pe versanți și au un caracter temporar, fiind formate în urma ploilor torențiale sau din topirea zăpezii.

În perioadele secetoase, debitul de apă al râului scade uneori până la limita maximă datorită precipitațiilor scăzute, infiltrării în sol a apei, evapotranspirației accentuate a plantelor.În general, râul Desnățui nu produce inundații, dar se cunosc și ani în care, din cauza precipitațiilor foarte bogate, râul a ieșit din matcă producând inundații și aducând pagube importante oamenilor (ex. toamna anului 2004).

Văile afluente Desnățuiului, în general sunt seci, apa își face apariția ca urmare a scurgerilor de pe versanți numai în perioadele ploioase. Există și văi cu fire periodice de apă care sunt alimentate atât din scurgerile de pe versanți, cât și din numeroase izvoare de pantă și de talveg. Dintre aceste văi afluente amintim: Valea Bălăciței, Valea Dobrei, Valea Mare.

Torenții sunt și ei frecvenți în orizontul local. Relieful slab cimentat le-a dat posibilitatea să sculpteze viroage adânci cu maluri prăpăstioase care amenință la fiecare pas revărsarea apelor, distrugerea terenurilor agricole, având tendința de lărgire și schimbare a văii (Valea Fundeni, Ogașul Chioru). Toate aceste văi gravitează spre Desnățui și Corlățel și acestea spre Dunăre, prin intermediul Drincei cu care se întâlnește departe de teritoriu, în Câmpia Olteniei. Acest fapt ne face să încadrăm teritoriul în bazinul hidrografic al Dunării.

În arealul studiat se întâlnesc și lacurile Roșu și Obârșiei, ambele pe teritoriul localității Bălăcița. Acestea se formează din apa din precipitații care stagnează o perioadă lungă de timp formând lacuri care, în anii secetoși, pot seca.

Apele subterane

Pe teritoriul comunei Bălăcița apele freatice au extensiuni reduse, cauza fiind inexistența la bază a unui strat continuu de argilă care să asigure stagnarea apelor. Fragmentarea reliefului nu permite reținerea apelor pe o perioadă mai lungă de timp, ele fiind colectate de rețeaua de văi.

Apele freatice din Piemontul Bălăciței sunt cantonate în:

– pietrisurile cuaternare de deasupra „argilelor roșii” din vestul piemontului ;

– nisipurile și pietrișurile de vârstă pleistocenă sau pliocenă situate pe interfluvii;

– aluviunile din lunci și terase;

– rocile permeabile din alunecări stabilizate sau glacisuri.

Ele au un nivel liber și sunt alimentate direct din precipitații prin infiltrație. Adâncimea nivelului hdrostatic este variabilă, crescând în perioadele secetoase și scăzând în cele bogate în precipitații.

Adâncimile la care se găsesc apele freatice variaza de la 25-30 m și chiar peste 30 m pe platoul piemontan, 10-15 m pe terasele superioare, 2-4 m în apropierea luncilor. Cel mai important orizont acvifer se află la adâncimi mari, de 80 de metri, are debit mare, cu un ușor caracter ascensional.

Adâncirea văilor în zona piemontană a dus la interceptarea pânzelor de apă freatică și la apariția izvoarelor și deci a liniilor de descărcare a pânzelor. Astfel, aici, numeroase pâraie își au izvorul în pânzele freatice cantonate la adâncimi de 15 metri și chiar mai mult. Aceste izvoare au debite reduse și au variații în timp. Izvoarele de pantă și de talveg se găsesc în zona alunecărilor, fapt ce favorizează evoluția acestora.

Apa este carbonatat-calcică, magneziană, cu mineralizație totală de 0,5 – 1,5 g/l și o duritate mare de 21,7 – 34,3 grade germane.

Apele subterane, freatice și de adâncime, sunt o sursă importantă de alimentare cu apă a populației datorită calității lor, ele se caracterizează printr-o variabilitate temporală mai redusăcare contribuie la o stabilitate a rezervelor, aceste ape prezintă un mic grad de poluare antropică în comparație cu apele de suprafață. Populația comunei utilizează apele subterane în scop alimentar dar și în scopuri agricole.

1.2.5. Particularități bio și pedogeografice

Vegetația Podișului Getic este difersificată, apar păduri de stejar (în principal stejar pufos și brumăriu), caracteristice etajului climatic, iar în nordul piemontului se întind pădurile de fag.

În Podișul Piemontan al Bălăciței, în partea central-sudică se întâlnesc păduri de cer și gârniță, care au fost de defrișate în proporție de aproximativ 80%. Acestea sunt în alternanță cu pajiști stepizate și terenuri agricole. Pădurile de cer (Quercus cerris) și gârniță (Quercus frainetto) alcătuiesc cele mai tipice asociații de gen din țară. Gârnițele predomină în sud-estul regiunii. Speciile din aceste păduri sunt cerul (Quercus cerris), ulmul (Ulmus minor), jugastrul (Acer campestre), mărul (Malus sylvestris), părul (Pyrus pyraster), scorușul (Sorbus aucuparia) și sorbul (Sorbus tarminalis). În partea de vest a regiunii, cerul devine predominant.

Stratul ierbos este și el bine dezvoltat, apar păiușul (Festuca pseudovina și Festuca sulcata), fraga de câmp (Fragaria viridis ). În partea de sud-vest apar specii submediteraneene: ghimpele (Ruscus aculeatus), cornișorul (Ruscus hypoglossum), cărpinița (Carpinus orientalis).

Suprafața împădurita a comunei Bălăcița este de 107 ha, 88 ha fiind proprietate particulară iar 19 ha proprietate publică. Pădurile cuprind specii de cer, gârniță, stejar, fag, salcâm, nuc, dud alb și negru, tufărișuri. Vegtatia ierboasă este formată din păiuș (Festuca pseudovina), pălămidă (Cirsium arvensis), colilie (Stipa pennata), pir crestat (Agropyron pectiniforme), ciulini (Carduus nutans), zăvăcustă (Astragalus excapus).

Pășunile ocupă o suprafață de 1440 ha, fiind formate din plante precum murul (Rubus ), firuța (Poa bulbosa), stânjenelul de stepă (Iris pumila). O varietate de elemente floristice sunt răspândite în orizontul local: ghiocel, brebenei, brândușa, vioreaua, plante perene (piciorul cocoșului, ciuboțica cucului, frăguța), plante medicinale (mușețel, sunătoare, pătlagină, mentă, mătrăguna). Printre semănături sau pe marginea drumurilor își fac apariția plante din flora spontană precum: pălămida, troscotul, păpădia, spinul, scaiul, loboda și graminee (firuța, golomățul, ovăsciorul). Pe văile cu firicele de apă se întâlnesc sălcii și răchite iar în locurile în care apa stagnează periodic apare rogozul, pipirigul, coada calului și papura.

Activitățile antropice au determinat restrângerea suprafețelor cu vegetație, dispariția unor specii de plante, pădurile au fost defrișate, pajiștile și pășunile au fost desțelenite, fiind redate agriculturii. Pe versanții înclinați au fost plantați salcâmi (Rubinia pseudocacia) cu scopul de a fixa terenurile și a împiedica procesele de pantă.

Animalele

Datorită dispariției biotopurilor de pădure, fauna caracteristică a fost supusă unor importante modificări. A scăzut numărul speciilor tipice pădurii, dominante devenind speciile caracteristice stepei. Speciile cele mai des întâlnite în zona de pădure sunt: vulpea (Vulpes Vulpes), iepurele (Lapus timidus), lupul (Canis lupus), din ce în ce mai puțin, mistrețul și căprioara. Păsările des întâlnite în păduri sunt: pițigoiul (Parus major), cucul (Cuculus camerus), pupăza, turtureaua, porumbelul sălbatic (guguștiucul), ciocănitoarea. Pe terenurile deschise precum pajiștile sau culturile agricole au pătruns specii caracteristice zonelor de stepă ca iepurele, popândăul sau potârnichea.

Pe teritoriul comunei apar și elemente mediteraneene precum: broasca țestoasade uscat (Testudo hermanni), termite (Reticulitermes lucifugus) dar și elemente balcanice ca lăcustele (Poecilimon affinis, Odontopodisma decipiens). Umanizarea intensa a regiunii a generat modificări în caracteristicile faunei, unele animale au dispărut (brebul) iar altele sunt în regres (corbul).

Fauna caracteristică formațiunilor ierboase este variată: omizi, greieri, buburuze, gândaci de Colorado, ploșnița cerealelor. Se mai întâlnesc reptile (gușter, șopârla de câmp, șerpi) și păsări (mierlă, cuc, ciocârlie). In sol își sapă galerii cârtița.

Pe văile cu firicele de apă se întâlnesc Salics alba și Populus Speciaes și răchita iar în locurile în care apa stagnează periodic și în jurul lacurilor apare frecvent rogozul (Carex Caryophyllea), pipirigul, coada calului, papura.

Solurile

Solul este o formațiune naturală la suprafața pământului, formată sub influența climatologică, prin procese fizico-chimice pe seama rocilor din straturile de la suprafața pământului. Solul, cu structură și cu un conținut mare de substanțe organice, permite creșterea și dezvoltarea plantelor, contribuind la ridicarea producției și productivității.

În Podișul Piemontan al Bălăciței se găsesc soluri argiloiluviale în diferite grade de podzolire și pseudogleizare, planosoluri, soluri brune luvice. În sud și sud-vest mai apar luvisoluri albice cu potențial scăzut de fertilitate, fiind utilizate pentru cultura porumbului sau ca pajiști naturale. În lunci apar soluri tinere (protosoluri aluviale), folosite pentru culturi de zarzavaturi, plante furajere sau pășuni.

Caracteristicile solului din comuna Bălăcița se pot observa în secțiuni verticale cum ar fi: râpe, cariere, maluri sau gropi. Succesiunea de orizonturi formează așa numitul profil de sol, al cărui aspect morfologic se schimbă de la un tip la altul. Diversitatea formelor de relief, a rocilor și a intensității proceselor de pedogeneză explică varietatea solurilor din orizontul local.

Fig. 7 Harta solurilor

Teritoriul comunei Bălăcița este dominat de solurile de tip brun-roșcate de pădure. Rocile pe care s-au format aceste soluri sunt variate: luturi loessoide, luturi, argile și nisipuri. Aceste soluri se caracterizează printr-un conținut în humus redus (3-9%), argilizarea accentuată a orizontului B și prezența orizontului C, tasare ușoară și o porozitate scăzută.

În funcție de roci, poziția în relief, condiții hidrice se deosebesc următoarele subtipuri: soluri brun-roșcate tipice, soluri brun-roșcate podzolite, brun-roșcate argiloase compacte, brun-roșcate podzolice pseudogleice, smolnițe levigate și smolnie podzolite, brun-roșcate pseudogleizate slab și moderat erodate, soluri aluviale și aluviuni.

Solurile brun-roșcate tipice au fost identificate în cea mai mare parte pe pante slabe și la baza versanților, acolo unde condițiile au favorizat procese de coluvionare și în mică măsură pe platourile piemontane înguste. Aceste soluri sunt folosite ca terenuri arabile, în cea mai mare parte se cultivă cu grâu, porumb, orz, floarea soarelui.

Solurile brun-roșcate de pădure podzolite ocupă areale extinse în cadrul comunei. Au fost identificate îndeosebi pe Platoul Câmpul Bălăciței, acolo unde se întâlnesc zone perfect orizontale cu un drenaj extern slab care permite băltirea temporară a apelor și favorizează procesele de pseudogleizare.

Materialul parental este alcătuit din luturi roșcate, relativ uniforme, pe adâncimi mai mari de 4 metri. Orizontul A are grosimi ce variază între 20-26 cm, orizontul Bt este bine dezvoltat (75-100 cm), iar orizontul C apare pe adâncimi mai mari de 140 cm. Se observă modificări morfologice în orizontul superior la unități cu podzolire slabă. Apar slabe procese de pseudogleizare localizate îndeosebi la nivelul orizontului de tranziție A/B.

Solurile brun-roșcate de pădure de diferite grade de podzolire se folosesc pentru cultura grâului, porumbului, florii soarelui, pentru livezile de pomi fructiferi (îndeosebi pe versanți). Aceste soluri au aciditate mai ridicată, fiindu-le necesare îngrășăminte azotoase.

Solurile brun-roșcate podzolite pseudogleice se întâlnesc îndeosebi pe interfluviile relativ reduse, precum și în crovurile și microdepresiunile răspândite pe Platoul Câmpul Bălăciței și pe Culmea Coceni.

Smolnițele levigate și smolnițele podzolite (soluri litomorfe) ocupă interfluviile relativ înguste precum și bazinetele superioare slab înclinate ale văilor. Caracteristic pentru aceste suprafețe este faptul că o parte din apa provenită din precipitații se scurge lent fără să producă eroziune de suprafață. Procesele de podzolire, mai puțin evidente sub culturi, se observă clar sub pădure.

Solurile brun-roșcate pseudogleice slab și moderat erodate au fost identificate pe platourile cu pantă de 4-15% și pe unii versanți slab sau moderat înclinați. Materialul parental este format din luturi și nisipuri lutoase. Aceste soluri sunt folosite în special pentru cultura grâului și a porumbului și chiar pentru cultura viței de vie.

Solurile deluvio-coluviale (soluri hidromorfe) au fost identificate pe unii versanți la baza lor, cu pante de 5-10%, mai ales pe versantul stâng al Văii Morilor. În cuprinsul parcelelor ocupate cu aceste soluri se găsesc izvoare de pantă. În aval de izvoare își fac apariția suprafețe mici înmlăștinite.

Soluri aluvo-coluviale stratificate se întâlnesc îndeosebi în Lunca Desnățuiului și în zonele mai joase sau supuse inundațiilor de pe versanți. Prin lucrări hidroameliorative care să ducă la corectarea și adâncirea albiei, precum și la dirijarea apei în exces către albie, producția pășunilor și fânețelor va crește ceva mai mult, o parte din aceste terenuri putând fi folosite ca teren arabil.

Soluri aluvo-coluviale anfigleizate cu vetre de mlaștină ocupă locurile cele mai joase din Lunca Desnățuiului, cu apă freatică la circa 60 de centimetri care sunt folosite ca fânețe.

Grupa mlaștini și bălți reprezintă cele mai joase porțiuni din Lunca Desnățuiului, cu apă permanentă și cu o bogată vegetație hidrofilă. Parțial se folosesc ca fâneață, însă de calitate slabă.

Majoritatea solurilor zonale din orizontul local al comunei Bălăcița s-a format sub o vegetație de quernicee, fiind predominante solurile brun-roșcate de pădure cu diferite grade de podzolire, iar ca urmare a prezenței multor văi și a locurilor cu apă freatică la suprafață sunt prezente solurile înmlăștinite și aluvionare care sunt solurile azonale.

1.2.6 Resurse naturale

În comuna Bălăcița principala resursă naturală o reprezintă suprafața agricolă, ocupând 9527 ha (83% terenuri arabile cu clasa III de fertilitate și favorabilitate). De asemenea, pe unele văi din apropierea satelor Gvardinița și Dobra, eroziunea a scos la suprafață nisipuri și pietrișuri, acestea nefiind cercetate calitativ și cantitativ. CAPITOLUL 2. GEOGRAFIE ISTORICĂ ȘI TOPONIMIE GEOGRAFICĂ

2.1. Așezările omenești din cadrul comunei Bălăcița

Pe teritoriul comunei Bălăcița nu s-au efectuat lucrări arheologice, dar s-au descoperit urme materiale cu ocazia diferitelor săpături. Se poate spune, pornind de la urmele descoperite, că teritoriul acestei comune a fost locuit din cele mai vechi timpuri.

În satul Dobra s-au găsit resturi de ceramică geto-dacică. În curtea școlii din această localitate a fost descoperită și o așezare din epoca bronzului, aparținând culturii Verbicioara.

În localitatea Bălăcița, în zona numită Știubee, s-a descoperit un tezaur de piese de argint aparținând aceleași perioade dacice, specialiștii fiind de părere că datează din secolele II-III. S-au găsit două monede, una de la Hadrianus, cealaltă de pe timpul Faustinei I, identificată în apropierea locului „Lacul Roșu”, acestea fiind confecționate din argint.

Și în perimetrul satului Gvardinița a fost identificată o monedă geto-dacică. Pe teritoriul comunei trecea șanțul de apărare cunoscut sub numele de „Valea lui Traian” sau „Brazda lui Novac”.

Atestări documentare

Bălăcița – sat al comunei omonime situat în centrul ei și la est de satul Dobra. Este atestat documentar în 1535 când au fost menționate seliștile de pe Desnățui între care și Bălăcița, întărite în stăpânirea marelui logofăt Vlaicu și lui Detco de către Radu Paisie voievod.

* 1557 – seliște peste care a fost înstăpânit Preda ban

* 1721 – 1722 cartografiat de Fr. Schwantz

* 1815 – hotărnicia Bălăciței și a Poienii, moștenirea șetrăresei Bălașa Bibescu, împărțite între boierii Argetoieni, Bibești și paharnicul Nicolae Brăiloiu

* În primele decenii ale secolului XIX, la Bălăcița au luat ființă și s-au dezvoltat crescătorii de porci pentru export în Imperiul Habsburgic. În preajma lor s-a format așezarea Porcăreața, care la mijlocul secolului XIX a luat numele de Bălăcița, vechiul sat cu acest nume fiind numit Gvardenița.

* Cartografia din 1819 a înscris pe moșia logofătului Dumitrache Brăiloiu satele Vardenița și Bălăcița Bătrână, cu 72 de familii plătitoare de bir, iar pe moșia logofătului Dumitrache Bibescu, satul Bălăcița cu 63 de familii plătitoare de bir

* În 1833 Purcăreața (Porcăreața) era o așezare pe moșia vornicesei Bibescu, situată ,,din sus de satul Bălăcița”, în drumul ce vine de la satul Slașoma și Dobra, cu depărtare de satul Bălăcița de un sfert de ceas.

Gvardinița – sat al comunei Bălăcița din 1952, situat la nord-est de satul de reședință, atestat documentar în 1535 (seliștea Gvardeniții), proprietate a marelui logofăt Vlaicu și a lui Detco.

* 1557 – satul Vardiniții, proprietatea banului Preda

* 1637 – aga Stamatie și nepoții lui de fii, Nicola, Udrea și Ion din Vardenița

* 1687 – căpitan Ionașco din Vardenița

* 1721-1722 – sat cu locuitorii fugiți

* 1815 – menționate casele cele mari de zid ce revin paharnicului Brăiloiu

* 1819 – cartografiat împreună cu Bălăcița pe moșia logofătului Dumitrache Brăiloiu, cu 72 de familii plătitoare de bir. Are loc contopirea cu satul Bălăcița și preluarea denumirii de Gvardenița

Dobra – sat al comunei Bălăcița din 1951, situat la vest de satul Bălăcița, în șesul Dobrei, la 4 km de Bălăcița și la 50 km de Drobeta Turnu Severin, atestat documentar în 1533 într-o carte de hotărnicie a moșiei Dobra din districtul Mehedinți.

* 1568 – moșia Dobra a lui Pătru și satul Dobra întărit lui Radu și altora

* 1618 – postelnicul Răducan și fratele, sora și nepotul spătarului Lupu au dăruit satul Vlădaia în locul satului Dobra Mănăstirii Tismana

* 1727 – catastif al județului, care menționează această așezare pe moșia Poenarilor ca având, împreună cu Scorila, 9 lude de birnici

* 1740 – Dumitrache și Barbu Poenaru au dăruit Mănăstirii Gura Motrului partea lor din Dobra, pe care o aveau de la vornicul Constantin Poenaru

* 1763 – jumătate din satul Dobra a fost dăruită Mănăstirii Gura Motrului de Radu Matei Poenaru

2.2. Aspecte privind toponimia așezărilor

Satul Bălăcița, până în anul 1864, s-a numit Porcăreața deoarece în primele decenii ale secolului XIX au luat ființă și s-au dezvoltat crescătorii de porci pentru export în Imperiul Habsburgic. Satul figura ca un cătun al adevăratei comune Bălăcița, care astăzi se numește Gvardinița. Era proprietatea logofătului Dumitrache Brăiloiu iar într-un document din 1813 a fost menționată moștenirea satului de către familia Bibescu.

La mijlocul secolului XIX satul a luat numele de Bălăcița, bătrânii spunând că numele și-l poartă de la domnița Bălașa, fiica lui Constantin Brâncoveanu. Nu este exclus ca toponimul să se fi format de la numele propriu Bălaci cu sufixul ,,ița”, cu nuanță posesivă ,,satul, locuința lui Bălaci” (conform Bolocan – ,,Derivarea”).

Despre comuna Bălacița bătrânii spun că poartă numele domniței Bălașa. A fost un sat de clăcași pe moșia acestei boieroaice și nu s-a putut dezvolta economic. Bătrânii satului povestesc că locuitorii ar fi luat parte la răscoala lui Tudor Vladimirescu, fără a da nume. Majoritatea locuitorilor au fost săraci, lipsiți de pământ, făcând politica moșierilor de care depindeau. Proprietarii de pământ erau Gogu și Manliu Stoicescu, Sima Popescu, Băduiescu.

Gvardinița este amintit într-un hrisov din 12 iulie 1535, sub denumirea de Bălăcița. În anul 1819 a avut loc contopirea cu satul Bălăcița și preluarea denumirii de Gvardenița. În timpul războaielor ruso-turce, proprietarul moșiei și-a căsătorit fata cu un colonel rus – polcovnicul Alexandru Borna. Urmare a acestei căsătorii, în localitate a staționat o unitate militară rusă din garda imperială – Gvardia, de unde localitatea a primit denumirea de Gvardinița.

Satul Dobra a fost amintit amintit pentru prima dată în anul 1566 când s-a vorbit despre hotarul moșiei Dobra, proprietate a boierului Constantin Poenaru. Între anii 1945 – 1950, forma comună cu Cosanda și Ostrovul. Contopirea cu comuna Bălăcița a avut loc în anul 1951. Numele satului este dat de forma terenului: Dobra-vad, situat în apropierea unui râu.

Înainte de 1907, cele trei sate formau toate câte o comună, până în anii regimului democrat-popular (anul1948). Bălăcița avea 1600 de locuitori, Gvardenița 1700 și Dobra 500 de locuitori. Țăranii dețineau o mică suprafață de pământ (30% din terenuri).

Cele trei sate care compun comuna erau așezate astfel: satul Bălăcița pe un platou ridicat, fără a fi supus inundațiilor, cu gospodării țărănești modeste sau chiar sărace cărora le lipsea ograda, fiind împrejmuite cu garduri de mărăcini. Satul Dobra, pe aceeași poziție cu Bălăcița, cu locuințe modeste, iar pentru că pământul producea mai mult aveau o situație economică mai bună.

Satul Gvardinița, așezat pe valea Desnățuiului era supus inundațiilor de către izvorul Desnățuiului. Jumătate din sat numit Fagolea era teren fugitiv, fapt care a făcut ca mulți țărani să își piardă gospodăriile. Gospodăriile erau lipsite de ogradă și neîmprejmuite, dând impresia unui sat lăsat în paragină. De multe ori, în timpul primăverii, când se scurgeau apele, duceau la vale resturi din ogrăzile sărace.

CAPITOLUL 3. POPULAȚIA

3.1. Caracteristici și tendințe ale populației comunei Bălăcița

3.1.1. Evoluția numerică a populației și repartiția teritorială

În evoluția numerică a populației se poate constata un mers neregulat privind atât creșterile cât și descreșterile reflectate în schimbările survenite în dezvoltarea socioeconomică a comunei.

Datele statistice arată că în anul 2000 comuna Bălăcița avea o populație de 3674 locuitori, în anul 2009 a scăzut la 3086 locuitori, scădere înregistrată până în anul 2016 (2753 locuitori). Densitatea este mai mică decât media județului (51,6 loc./km2), înregistrându-se o valoare de doar 27 loc./km2. Aceasta este o consecință a numărului redus de locuitori, care și în prezent continuă să se reducă, comparativ cu suprafața comunei (10.109 ha).

Creșterea sau descreșterea numărului de locuitori este determinată de dinamica naturală a populației, de mobilitate dar și de îmbătrânirea demografică, fenomen caracteristic întregii țări.

Analizând anii de recensământ, populația comunei Bălăcița cunoaște o scădere a numărului de locuitori. Între anii 1912-1977 populația comunei se menținea la un număr de 5000 locuitori. La recensământul din 1977 populația era repartizată astfel: Bălăcița 2095 locuitori, Gvardinița 2160 locuitori, Dobra 1069 locuitori. Începând cu anul 1992 se observă o scădere , populația ajungând la 4031 locuitori. Din acest an și până azi populația a continuat să scadă, ritmul de scădere în cele trei sate fiind din ce în ce mai accentuat.

Tabel nr.3 Evoluția numerică a populației în perioada 1992-2000

Fig.8 Evoluția populației 1992-2000 ( Sursa: Institutul Național de Statistică)

Din grafic reiese că populația comunei a scăzut continuu în intervalul 1992-2000, în anul 1992 înregistrându-se un număr de 4091 locuitori, populația scăzând până în anul 2000 cu aproximativ 500 locuitori. Această scădere a fost rezultatul sporului natural negativ, dar și al lipsei activităților economice, fapt care a determinat migrarea populației spre centrele urbane. Fenomenul va continua și în viitor.

Tabel nr.4 Evoluția numerică a populației în perioada 2001-2016

Fig.9 Evoluția populației 2001- 2016 (Sursa: Institutul Național de Statistică)

Și în perioada 2001-2016 numărul de locuitori a continuat să scadă, ritmul de scădere fiind de 80 persoane/an.

Principalele cauze care au dus la scăderea populației în comuna Bălăcița sunt:

*migrarea populației tinere spre zonele urbane mai bine dezvoltate economic sau spre alte țări în căutarea unui loc de muncă;

*migrarea elevilor spre zonele urbane din apropiere pentru a-și continua studiile, în comună nu există învățământ liceal;

*scăderea natalității și amplificarea fenomenului de îmbătrânire demografică.

3.1.2.Dinamica populației

Numărul total al unei populații dintr-o regiune este rezultatul a două componente: mișcarea naturală și mișcarea migratorie.

Mișcarea naturală reprezintă schimbările survenite în numărul și structura populației, evoluția în timp a nașterilor și deceselor.

Natalitatea reprezintă numărul născuților vii, într-un an, raportat la numărul mediu al populației unui teritoriu. În comuna Bălăcița, acest indicator a avut un traseu oscilant, cu creșteri si scăderi, maximul fiind înregistrat în anii 2000 (12,24 ‰) și 2001 (12,85‰), iar minimul în anul 2009 (5,50‰).

Din graficul de mai jos se observă că, în perioada 2000-2015, în cadrul comunei, au existat perioade de scădere și perioade de crestere a natalității, in anul 2001 existând un număr de 47 de nașteri, cel mai mic număr find în anii 2009 ( doar 17 nașteri) și 2015 (18 nașteri).

În zonele rurale, de obicei, natalitatea este mai mare, aceasta având o importanță majoră în evoluția populației în teritoriu. În cazul comunei Bălăcița, mortalitatea este mai pronunțată decât natalitatea.

Tabel nr.5 Evoluția natalității

Cauzele care au condus la scăderea ratei natalității sunt multiple, dintre acestea se pot aminti ponderea redusă a populației de vârstă fertilă și preponderența populației îmbătrânite, starea precară a modului de trai, migrarea populației tinere spre mediul urban, nupțialitatea redusă. Cele mai multe căsătorii au avut loc în anul 1990 (37). De-a lungul anilor numărul acestora a scăzut, ajungând în anul 2015 la doar 11 căsătorii.

Fig.10 Evoluția natalității în intervalul 2000-2015

Mortalitatea reprezintă raportul numeric dintre decedații tuturor vârstelor, într-un an și populația totală a unui teritoriu.

Tabel nr.6 Evoluția mortalității

La fel ca și în cazul natalității, mortalitatea este și ea influențată de numeroși factori: nivelul de dezvoltare economică, factorii sociali, factorii sanitari, structura populației pe grupe de vârstă și sexe.

Fig.11 Evoluția mortalității în perioada 2000-2015

Pentru comuna Bălăcița, mortalitatea are valori peste valoarea la nivel de județ. În intervalul studiat, cele mai mari valori s-au înregistrat în anul 2004 (28,38‰) iar cele mai mici valori în anul 2015 (20,24 ‰). Creșterea ponderii mortalității este influențată și de bolile care afectează populația de vârstă înaintată, de infrastructura sanitară slab dezvoltată.

În comună, mortalitatea infantilă este și ea ridicată, factorii care determină decesul infantil fiind: vârsta mamei sub 20 ani sau peste 35 ani, naștere prematură, antecedente patologice ale mamei, alimentația neadecvată, nivel scăzut de educație al părinților.

Tabel nr.7 Evoluția mortalității infantile

Bilanțul natural, dat de diferența dintre natalitate și mortalitate, are doar valori negative în tot intervalul de timp studiat. Cea mai scăzută valoare s-a înregistrat în anul 2009 (-21,71‰). Aceste valori sunt determinate de dominarea în comună a populației vârstnice, a cărei rată de mortalitate are valori ridicate.

Tabel nr.8 Evoluția bilanțului natural

Mișcarea migratorie a populației

Mobilitatea populației este un fenomen ce a caracterizat societatea din cele mai vechi timpuri și până azi. Așadar, ea are un profund caracter istoric, manifestându-se în mod diferențiat în spațiu și timp în funcție de factorii și condițiile concrete specifice de la o etapă la alta și dintr-un loc în altul.5

Fiind o zonă rurală, care în plan local nu are multe alternative de dezvoltare economică, se observă valori oscilante în cadrul plecărilor: 20,7‰ în anul 2003, fiind maximul înregistrat, în timp ce minimul înregistrat a fost de 10,6‰ în anul 2001. Emigrația se realizează spre o altă localitate, îndeosebi spre zona urbană. Tinerii sunt cei care își părăsesc domiciliul pentru posibilitatea de a absolvi o instituție superioară de învățământ sau pentru găsirea unui loc de muncă.

Numarul sosirilor este mai mic decât al plecarilor, lucru datorat faptului că în comună nu există posibilitate de dezvoltare economică. S-a înregistrat și un maxim al sosirilor în 1996 (26,2‰) ca rezultat al împroprietăririi locuitorilor cu pământ după 1989. În ultimii ani, după 2012, numărul sosirilor a început să crească, determinând încetinirea procesului de depopulare a satelor.

Bilanțul migrator constituie diferența dintre plecările cu domiciliu și sosirile cu domiciliu într-o localitate. În comuna Bălacița se observă preponderența unui bilanț migratoriu cu valori negative, rezultat al plecării populației spre zonele urbane sau în afara țării. După anul 2012 se observă o reîntoarcere a populației îmbătrânite din zonele urbane către comună.

Bilanțul total al populației

Bilanțul total (Bt) reprezintă suma dintre bilanțul natural (Bn) și bilanțul migratoriu (Bm). În cadrul comunei, pentru toată această perioadă este negativ, ca de altfel și pentru județ. Totuși, în analiza acestui indicator, se observă o tendință de estompare a acestor valori negative, începând cu anul 2012.

Tabel nr.9 Evoluția bilanțului total

3.1.3. Structura populației

Structura populației face referiri la caracteristicile grupelor umane ce pot fi măsurate, precum vârsta, genul, etnia, religia, activitatea socio-economică.

Structura populației pe grupe de vârstă

Structura populației pe grupe de vârstă redă divizarea populației unui teritoriu în 3 categorii: populație tânără (0-14 ani), adultă (15-59 ani) și vârstnică (peste 60 de ani).

Pentru comuna Bălăcița, în perioada cuprinsă între anii 1992 și 2016, se observă că populația dependentă (între 0-14 ani) înregistrează cele mai mici valori, ponderea cea mai mare a acestei grupe fiind înregistrată în anul 2000 (15,97%). După acest an, ponderea tinerilor a scăzut constant ca urmare a scăderii natalității.

Populația adultă a înregistrat, în această perioadă, cele mai mari valori din totalul populației, ajungând la un maxim în anul 2016 (54,95%), fapt datorat întoarcerii populației migratoare spre locurile natale. Populația vârstnică se menține la valori apropiate, maximul fiind atins în anul 2000 (34,92%).

Tabel nr.10 Evoluția populației pe grupe de vârstă

Fig.12 Structura populației pe grupe de vârstă

Deși în anul 2016 populația adultă înregistra un procent ridicat, comuna Bălăcița se confruntă cu procesul de îmbătrânire a populației și cu depopularea satului.

Analizând structura populației pe grupe de vârstă, se observă un regres al populației tinere, de la 501 locuitori în 1992, la doar 359 locuitori în anul 2016. Și populația adultă a suferit un regres, de la 2245 locuitori în 1992 la 1513 locuitori în 2016.

Indicile de îmbărtânire a populației, respectiv raportul dintre numarul populației vârstnice și numărul populației tinere, are o evoluție instabilă, dar nu descrescătoare (841‰ în anul 2016). Tendința de îmbătrânire a populației, în comuna Bălăcița, apare pe fondul scăderii ratei natalității și creșterii numărului de emigranți tineri.

Structura populației pe sexe

Reprezintă raportul bărbați-femei, în totalul populației, fie numărul total al bărbaților la numărul femeilor (raport de masculinitate), fie numărul total al femeilor la numărul total al bărbaților (raport de feminitate).

Analizând datele statistice, în anul 1992, în comuna Bălăcița, se observă o ușoară dominare a populației cu vârsta de peste 60 ani ( 741 locuitori). Acest lucru este determinat de rata mare a mortalității populației masculine vârstnice și de predominarea grupei 14-59 ani de sex masculin ( 1178 locuitori).

În intervalul 1992-2016 se observă că populația masculină este majoritară pe grupele de vârstă 0-14 ani și 15-59 ani. După vârsta de 60 ani apare o feminizare a populației.

La nivelul comunei, în anul 2016, se observă un oarecare echilibru: 49,11% populație masculină, 50,89% populație feminină.

Tabel nr.11 Evoluția populației pe sexe

Fig. 13. Structura populației pe sexe în anii 1992 și 2002

Fig.14 Piramida populației pe grupe de vârstă și sexe

Analizând piramida populației, la nivelul comunei Bălăcița se observă tendința de îmbătrânire a populației, faptul că cea mai numeroasă este populația adultă și cea vârstnică, dar și faptul că populația feminină cât și cea masculină are cote mai mici la nivelul anului 2016 comparativ cu anul 1992. Fenomenul de depopulare este observat și în fig.13. La nivelul anului 2002, atât populația feminină, cât și populația masculină au înregistrat un puternic regres, comparativ cu anul 1992.

Structura etnică și religioasă a populației

Termenul „etnie” se referă la apartenența indivizilor la un popor, cu forme diferite de cultură, cu un anume comportament demografic și social.

Din punct de vedere etnic, populația comunei Bălăcița se înscrie în linia generală a județului, având o pondere majoritară a românilor (93,3%), urmată de populația de etnie rromă (6,7%), respectiv 363 persoane.

Din punct de vedere religios, în cadrul comunei predomină populația de religie ortodoxă (94,32%), urmată de populația de religie baptistă (5,15%) si populația de religie romano-catolică (0,53%).

Fig.15 Structura populației pe religii

Structura socio-economică a populației

Rata de activitate/inactivitate evidențiază participarea populației la o anumită activitate economică aparținând economiei locale.

În funcție de aceasta, populația poate fi împărțită în populație activă și populație inactivă. Populația activă reprezintă totalitatea persoanelor care practică o activitate profesională. Populatia inactivă este reprezentată de copii, elevi, persoane casnice.

Analizând evoluția populației active la nivelul comunei, se remarcă o pondere mare a acesteia la nivelul anilor 1977 (55,58%) si 1992 (54,80%), această pondere scăzând considerabil la nivelul anului 2002 (27,885). În anul 2017 se observă o evoluție importantă a acesteia (42%). Odată cu scăderea procentului populației active, proporția populației inactive a crescut între anii 1977-2017, cea mai mare pondere înregistrându-se în anul 2002 (76,65%).

Fig.16 Evoluția populației active și inactive

Populația poate activa în următoarele sectoare economice: sectorul primar (agricultura), sectorul secundar (industria), sectorul terțiar (serviciile). Schimbările de natură economică de după 1989, apărute la nivelul țării, au influențat și structura socio-economică de la nivelul comunei Bălăcița.

Comuna are o populație activă de aproximativ 42%, din care 28% este ocupată în domeniul agriculturii. Deși acest procent este redus, numărul locuitorilor care desfășoară activități agricole în propria gospodărie este mai mare. Peste 70% din populație își lucrează pământul, fiind extinse cultura cerealelor, pomicultura și viticultura. Datorită desființării fabricii de brânzeturi din comună, a crescut ponderea populației din sectoarele primar și terțiar, foștii angajati ai fabricii orientându-se spre agricultură și comerț.

La nivelul comunei, 340 de persoane beneficiază de ajutor social iar un număr de 385 de persoane sunt pensionare. Rata șomajului a avut următoarea evoluție: 2,78% în anul 2002, a crescut la 3,80% în anul 2010, ajungând în prezent la 7,84% (anul 2017).

Fig.nr.17 Rata șomajului

CAPITOLUL 4. AȘEZĂRILE UMANE

4.1. Etape de apariție a așezărilor

Comuna Bălăcița este situată într-o regiune permanent locuită. Conform atestărilor documentare, satele componente datează din secolele XV (Dobra – anul 1466) și XVI ( Bălăcița și Gvardinița – anul 1535). Satele Bălăcița și Vardenița au fost menționate ca fiind întărite în stăpânirea marelui logofăt Vlaicu și a lui Detco de către Radu Paisie Voievod.

Apariția și evoluția satului Bălăcița se află în strânsă legătură cu cea a satului Gvardinița. Până la mijlocul secolului al XIX-lea au purtat denumirea de Bălăcița, satul fiind atestat documentar într-un hrisov,în anul 1535. La începutul secolului XIX, satul Bălăcița a fost locuit de crescători de porci care exportau animalele în Imperiul Habsburgic, de unde numele de Porcăreața, iar la sfârșitul secolului a luat numele de Bălăcița, după anul 1864. Vechiul sat cu acest nume a fost denumit Gvardinița.

La început, comuna Bălăcița a făcut parte din Plasa Dumbrava, apoi a aparținut raionului Vânju Mare, între anii 1948-1968. După anul 1968 s-a renunțat la raioane iar țara a fost împărțită în județe. Primul care a cartografiat comuna a fost Fr. Schwantz între anii 1721-1722.

Satul Gvardinița a fost atestat documentar în anul 1535 sub denumirea de Bălăcița Bătrână. La începutul secolului XIX era moșia logofătului Vlaicu și Detco Postelnic, iar mai târziu satul a fost moștenit de familia boierească Bibescu. Numele satului provine de la o unitate militară rusă care aparținea gărzii imperiale Gvardia.

Despre satul Dobra s-a amintit pentru prima dată în anul 1566, când s-a vorbit despre hotarul moșiei Dobra, proprietate a boierului Constantin Poenaru. Jumătate din sat a fost dăruită mănăstirii Gura Motrului în anul 1763. Se contopește cu comuna Bălăcița din anul 1951.

4.2.Tipuri morfostructurale de așezări

4.2.1 Structura și textura așezărilor

Structura și textura așezărilor rurale sunt categorii morfologice de esență socială, care definesc partea concret materială a vetrei satului concentrată în punctul geografic optim al localizării. Ele reflectă relația directă a vetrei cu funcția economică a terenurilor din afara ei (moșia), dar și de modul de organizare a spațiului de cazare a ruralilor în raport cu natura geografică a teritoriului.

Mărimea așezărilor din zona studiată, precum și forma acestora, depind de gradul de dezvoltare al economiei locale, de existența și modul de exploatare a resurselor.

După structură, satele componente ale comunei Bălăcița sunt sate adunate, specifice zonelor de câmpie, caracterizate de o vatră bine delimitată de moșie (țarină).

Foto.11 Vatra satului Bălăcița

Satele adunate pot avea o structură regulată, gospodăriile având curți mari și mici grădini, întâlnite în lungul drumurilor sau al văilor. Mai pot avea și structură neregulată, cu ulițe întortocheate, specifice zonelor deluroase.

Ca tip subsidiar al acestui tip de sate se distinge satul liniar (,,satul drum”).

Foto. 12 Case dispuse în lungul drumului

Comuna Bălăcița se înscrie într-o formă de poligon neregulat având o suprafață de 100 km2, cu o structură de străzi rectangulare.

Localitățile Dobra și Bălăcița au formă poligonală, străzi rectangulare, conturul vetrei este bine delimitat iar rețeaua de drumuri permite pătrunderea în interior a unei părți din terenurile agricole.

Textura satului Bălăcița este regulată, cu străzi dispuse geometric. Satul Dobra are o textură neregulată, cu o rețea stradală dezordonată. Satul Gvardinița are formă linear-tentaculară, cu gospodării așezate în lungul drumului principal, din care se ramifică ulițe cu o structură tentaculară.

4.3. Mărimea așzărilor

Comuna Bălăcița a cunoscut constant modificări ale numărului de locuitori. Din punct de vedere al mărimii demografice, se încadrează în categoria satelor de mărime medie superioară (între 1000-2000 locuitori).

În prezent comuna are o populație de 2753 locuitori, distribuită în teritoriul celor trei sate componente: Bălacița cu o populație de 1324 locuitori, Gvardinița cu o populație de 1083 locuitori și Dobra cu doar 346 locuitori (mărime medie inferioară).

4.4.Fondul de locuințe

La ultimul recensământ, comuna Bălăcița înregistra un număr total de 1357 gospodării: 560 gospodării în satul Bălăcița, 541 gospodării în satul Gvardinița și 256 gospodăriiîn satul Dobra. Predomină gospodăriile cu un singur nucleu familial, adică o familie formată din doi părinți și copii.

Gospodăriile diferă prin arhitectura caselor, prin materialele de construcție folosite, prin orientarea caselor în funcție de poziția drumului , prin numărul de anexe, dar și tipul de relief sau caracteristicile climatice.

În comuna Bălăcița , casele sunt construite din diverse materiale: ciment, cărămidă, chirpici, având unul sau două nivele și acoperisul din tablă sau țiglă.

Casa tradițională este cea cu tindă, cu două sau trei încăperi, foarte răspândită în această zonă. Caselor li se mai adaugă anexe, folosite ca bucătării de vară sau ca adăpost pentru animale sau unelte. Curtea cuprinde grajdul animalelor, cotețe pentru păsări, șura de fân și nelipsita fântână.

Foto. 13 Casă tradițională cu tindă

4.5. Infrastructura social-edilitară

Ca și în alte comune din țară, și în comuna Bălăcița se poate observa creșterea continuă a gradului de dezvoltare, a nivelului de trai material și spiritual al locuitorilor.

Asigurarea condițiilor prin diverse instituții care au pus amprenta de-a lungul timpului pe îmbunătățirea vieții locuitorilor reprezintă și astăzi repere incontestabile în orientarea către o viață mai bună.

Alimentarea cu apă s-a făcut pentru sporirea gradului de confort. Din anul 2002 toate cele trei localități componente ale comunei au fost racordate la un sistem de apă centralizat. Până în anul 2002 singura sursă de apă era cea de izvor, captată și distribuită printr-o rețea de cișmele. Locuitorii comunei mai foloseau și apa din fântânile pe care aceștia le au în propriile gospodării. Rețeaua de distribuție are o lungime de 19,23 km. În perioadele cu secetă, sistemul de apă centralizat nu acoperă necesarul de apă al comunei.

Foto. 14 Stația de alimentare cu apă

Alimentarea cu energie electrică este posibilă datorită existenței mai multor posturi de transformatoare. Rețeaua de distribuție publică este realizată de CEZ Vânju Mare și este montată pe stâlpi de beton.

Rețeaua de telecomunicații. Serviciile de telefonie din comună sunt asigurate de o centrală telefonică cu 335 de abonați și de o rețea de telefonie mobilă Telekom.În comună este instalată și televiziunea prin cablu iar locuitorii au acces la internet.

Canalizarea. În anul 2011 a fost creată și dezvoltată o rețea de canalizare de 4,77 km și o stație de epurare în satul Dobra. În anul 2015 aceasta s-a extins și în satul Bălăcița, urmând a se extinde și în satul Gvardinița.

Școala deține cel mai important rol în formarea personalității individului. Infrastructura școlară are o mare importanță. În comuna Bălăcița sunt două școli (în Bălăcița – ciclul primar și gimnazial și în Gvardinița – doar ciclul primar) și trei grădinițe, fiind înscriși aproximativ 230 de școlari. În comună funcționează 20 de cadre didactice în învățământul preșcolar, primar și gimnazial.

După încheierea claselor gimnaziale, elevii își continuă studiile în licee din Drobeta Turnu Severin sau la Liceul Teoretic „Dr. Victor Gomoiu” din orașul Vânju Mare. Cel mai apropiat centru universitar este Drobeta Turnu Severin. Aici se află filiale ale Universității din București și ale Universității din Craiova.

Foto.15 Școala din satul Bălăcița

O viață civilizată este de neconceput fără spitale moderne, dispensare și medici care să asigure asistență medicală. În comună există un singur cabinet medical, cu un singur medic de familie. Acesta datează din anul 1970. Tot în satul Bălăcița se află și două farmacii, precum și un cabinet stomatologic. În anul 2008 s-a înființat și un cabinet de medicină veterinară, cu un singur medic veterinar și o farmacie veterinară.

În comuna Bălăcița există un cămin în care s-au organizat de-a lungul timpului numeroase activități culturale.

CAPITOLUL 5. BAZA ECONOMICĂ ȘI CLASIFICAREA FUNCȚIONALĂ A AȘEZĂRILOR

5.1.Baza economică

5.1.1.Structura fondului funciar

Agricultura a apărut și s-a dezvoltat cu mult timp în urmă, fiind o ramură importante încă de la începutul civilizației. Prin practicarea agriculturii, oamenii își asigurau mare parte din hrană, precum și materialele necesare pentru îmbrăcăminte.

Și în comuna Bălăcița agricultura s-a putut dezvolta datorită climei favorabile, reliefului accesibil, solurilor roditoare. Suprafețele agricole au fost extinse, pădurile au fost defrișate pe mari suprafețe. Până în anul 1962 a avut loc procesul de colectivizare prin care terenurile agricole ale țăranilor au fost confiscate de către stat și grupate într-o fermă colectivă. După anul 1989 vechii proprietari reintră în posesia pământului confiscat. O dată cu recăpătarea pământurilor (Legea Fondului Funciar nr.18/1991), au apărut gospodăriile agricole individuale și societățiile agricole. A avut loc si o fărâmițare excesivă a terenurilor agricole.

Datorită lipsei investițiilor, în comuna Bălăcița se practică o agricultura de subzistență care un permite o reinvestire a profitului realizat. Nici populația îmbartânită un mai este dispusă să activeze în acest sector. În prezent se desfășoară procesul de privatizare/concesionare a terenurilor agricole.

Suprafața agricolă este definită ca ,,o întindere de pământ exploatată prin cultura plantelor și/sau creșterea animalelor, reprezintă cea mai importantă componentă a spațiului rural, ocupând o parte mai mult sau mai puțin extinsă a acestuia și având anumite limite impuse de condițiile de relief și pedoclimatice sau de dezvoltarea tehnicii și tehnologiei la un momento dat.”

Zona studiată este o comună cu profil agricol, terenul destinat agriculturii deținând 90% din suprafața total a comunei. Principalele activități agricole sunt cultura cerealelor (grâu, secară, porumb), viticultura, pomicultura și creșterea animalelor. Deși potențialul agricol al zonei este mare, productivitatea este redusă din cauza lipsei mijloacelor moderne de muncă.

Tabel nr.13 Structura fondului funciar agricol după modul de folosință

Au apărut multe modificări, la nivelul comunei, în structura fondului funciar.În aceste condiții, terenul agricol deținea la nivelul anului 1990 o pondere de 91,96% din totalul comunei, restul de 8% fiind teren neagricol. Din totalul terenului agricol, arabilul delinea o pondere de 87,32%, pășunile 10,26%, viile 1,96%, iar livezile 0,44% .

În cadrul terenului neagricol, pădurile dețineau o pondere de 19,5%, construcțiile 36%, drumurile 18,2%, apele și bălțile 3,6%, iar terenurile neproductive dețineau o pondere de 22%.

În anul 1995 ponderea terenului arabil a scăzut ușor la 83,46%, scăzând și ponderea terenurilor viticole (1,34%) și pomicole (0,12%). A crescut însă suprafața ocupată de pășuni (16,26%). În anul 2000 arabil s-a mai extins puțin , scăzând ponderea pășunilor și fânețelor (13,63). Din anul 2005 și până în anul 2010 situația s-a menținut, existând teren agricol de 9527 ha și o suprafață arabilă de 7922 ha. La nivelul anului 2015 situația nu s-a modificat mult, a crescut cu puțin suprafața arabilă (83,29%) și cea ocupată cu vița de vie (1,64%).

Deși agricultura nu este mecanizată, în comuna Bălăcița există un număr de 100 de tractoare, 28 de combine, 70 semănători, peste 50 de remorci și 85 de pluguri, acestea facilitând desfășurarea activităților agricole.

În prezent, terenul neagricol detine 3,86% din suprafața comunei, extinzându-se terenurile degradate (0,43%).

5.1.2. Structura culturilor agricole

Principalele plante cultivate în cadrul comunei Bălăcița sunt cerealele. Acest fapt trebuie pus pe seama factorilor fizico-geografici favorabili culturii unor astfel de plante. Cultura cerealelor, până la sfîrșitul secolului al XIX-lea, ocupa aproape în exclusivitate terenurile arabile. Și astăzi ocupă partea cea mai mare, mai ales după anul 1990 când au fost puși în posesie cu pământuri vechii proprietari.

Cerealele pentru boabe se cultivă pe o suprafață ce reprezintă 49,8% din suprafața arabilă, ocupând platourile piemontane și culmile cu pantele cu un grad mic de înclinare.

Foto. 17 Modul de utilizare al terenurilor

Grâul și secara, datorită gradului ridicat de adaptabilitate la condițiile diferite de mediu, se cultivă pe suprafețe foarte întinse: aproximativ 3610 ha în anul 2000 și doar 2260 ha în anul 2003. Odată cu restrângerea suprafețelor cultivate și datorită condițiilor meteorologice nefavorabile, producția de grâu a scăzut.

Porumbul ocupă de asemenea suprafețe foarte mari: 2531 ha în anul 1990, 1840 ha în anul 1998 și 2900 ha în anul 2003. O producție mare s-a înregistrat în anul 1994 (7300 t). În anul 1998 a scăzut producția de cereale ca rezultat al secetei care a produs pagube mari în agricultură, sistemul de irigații fiind distrus după 1989. Grâul și porumbul sunt cereale utilizate în consumul uman și ca furaje pentru animale.

Dintre plantele tehnice, cea mai răspândită este floarea soarelui, suprafața ocupată de aceasta fiind de 768 ha în anul 2003. Cresterea producției de floarea soarelui (798 t în 2003) a fost motivată de prețul mare și piața de desfacere.

Orzul, orzoaica, ovăzul, rapița, plante cereale furajere prin excelență se cultivă în condiții optime dar pe suprafețe mai reduse (orz – 80 ha, orzoaică – 30 ha, rapiță – 40 ha). Culturile furajere, puțin practicate în trecut, au cunoscut o extindere importantă în cadrul unităților cu profil zootehnic. S-a pus accent pe extinderea culturilor furajere valoroase (perene) și introducerea rădăcinoaselor și a plantelor pentru însilozare.

Plantele perene reprezentate prin lucernă și trifoi constituie nutrețurile cele mai valoroase și mai solicitate în creșterea animalelor contribuind la fertilizarea solului. Lucerna este cultura cu cea mai largă răspândere dintre plantele de nutreț (320 ha), date fiind calitățile superioare, productivitatea ridicată, conținutul bogat în proteine. Se cultivă mai mult pe solurile aluviale, recoltându-se de 4-5 ori pe an

Legumele și zarzavaturile se cultivă pe terenurile din jurul râului Desnățui și chiar în terenurile de la poalele versanților, folosind sursele de apă locale (izvoarele). În gospodăriile proprii, sătenii au amenajat sere și solarii pentru obținerea de producții mai mari. Ca plante leguminoase se cultivă ardei, varză, morcovi, pătrunjel, castraveți, pătlăgele roșii a căror cultură s-a extins la 50 ha în anul 2003, producția fiind de 566t. Cartoful găsește condiții favorabile, precipitații și temperaturi, fapt ce face să se cultive pe o suprafață de 30 ha.

Foto.18 Teren cultivat cu grâu

Viticultura este bine reprezentată în cadrul comunei Bălăcița, cultivându-se pe versanții cu expoziție spre sud și sud-est, unde soarele poate să acumuleze o cantitate mare de zahăr în struguri și din care rezultă vinuri de calitate superioară. Începând cu anul 1998 și până în 2015 suprafața ocupată cu vii a crescut, ajungând la 157 ha, cu o producție de 660 t. Existența unor dotări tehnice ar putea genera producții mai mari.

Pomicultura se practică pe terenurile în pantă care nu sunt pretabile pentru cultura cerealelor. Suprafețele pomicole sunt restrânse (12 ha). Suprafața ocupată de aceasta a scăzut treptat: 41 ha în 1990, 14 ha în 2005, 12 ha în 2015. Predomină cultura prunului și mărului.

Pășunile și fânețele se întâlnesc pe pantele improprii culturilor agricole, în zonele cu alunecări stabilizate sau în luncile cu exces de umiditate. În cultura floristică a acestor pășuni domină speciile cu valoare scăzută. Pășunile ocupă 1455 ha (15,26% din totalul agricol).

Foto.19 Teren cu pășuni și fânețe

Frecvența spălării areale pe terenurile cu pantă accentuată face ca densitatea covorului ierbos să fie scăzută. În consecință, cu toată întinderea mare a pășunilor, randamentul lor este scăzut. Ameliorarea pășunilor, crearea unei baze furajere corespunzătoare, vor permite dezvoltarea zootehniei care în prezent nu este dezvoltată pe măsura posibilităților.

5.1.3. Creșterea animalelor

Este ramura agriculturii cu o tradiție îndelungată în această zonă. Aceasta se explică prin cadrul natural al zonei care oferă condiții prielnice pentru creșterea animalelor: suprafețe cu pășuni și fânețe, precum și suprafețe întinse cultivate cu porumb și grâu. Această activitate s-a dezvoltat în gospodăriile țărănești, fiind o sursă importantă de hrană, nefiind comercializată.

Tabel nr.14 Efective de animale în comuna Bălăcița

Din tabelul privind efectivul de animale, se observă că în gospodăriile țărănești predomină creșterea creșterea ovinelor pentru lână fină și semifină (3456 capete), acestea având o tendință descendentă. În aceeași situație se află și efectivul de bovine (684 capete). Populația comunei se ocupă și cu creșterea porcinelor (1232 capete). Posibilitatea de creștere a porcinelor în gospodăriile țărănești a apărut pe baza culturii porumbului. Avicultura s-a dezvoltat în gospodăriile țărănești constituind o sursă importantă de carne și ouă, în anul 2007 existând peste 20000 păsări.Efectivul de caprine are a crescut de la 481 la 911, acesta fiind dintotdeauna mic.

Scăderea efectivelor de animale a determinat totodată și diminuarea producției agricole animaliere. Totodată, acest fenomen a fost poate influențat și de lipsurile în asigurarea unei furajeri corespunzătoare a animalelor, îndeosebi a furajelor cu valoare nutritivă ridicată și de lipsa unei piețe de desfacere.

Această situație este bine pusă în evidență de producția de lână care a scăzut concomitent cu numărul de ovine, de la 27992 kg în anul 1990 la 6700 kg în anul 2003. Scăderi au apărut și la producția de ouă, deși numărul păsărilor este mare, de la 23430 bucăți în 1990 la 16032 bucăți în anul 2003.

Tabel nr.15 Producția animalieră

Deși numărul de animale a scăzut, producțiile de carne și lapte au crescut. Productia de carne a crescut de la 515 t în 1990 la 584 t in anul 2003. Producția de lapte a crescut și ea, de la 6287 hl în 1990 la 11690 hl în 2003. Acest lucru nu se explică prin creșterea efectivului de bovine, acesta scăzând mult, ci prin înlocuirea raselor de bovine cu altele care au o capacitate mai mare de producție și prin extinderea pășunilor și fânețelor, acestea fiind surse importante de hrană.

5.1.4. Forța de muncă în agricultură

În comuna Bălăcița sectorul agricol este reprezentat de ferme mici de subzistență. Comercializarea produselor este redusă, acestea reprezentând o sursă importantă de hrană pentru oameni. Vânzarea este limitată la brânza, lapte sau animale, către cumpărători individuali.

Scăderea producției agricole a fost determinată de situația financiară precară a țăranilor care nu au avut posibilitatea de a investi în agricultură, proprietățile acestora fiind mici, de aproximativ 3-5 ha.

Participarea la muncile agricole a bărbaților și femeilor, caracterul sezonier al lucrărilor din agricultură, atrage după sine și o participare temporară la muncă. Pentru utilizarea forței de muncă în agricultură, particularii vor trebui să îmbine ramurile de producție, prin folosirea culturilor timpurii cât și a celor târzii. Acest sector particular, neavând o bază tehnico-materială proprie pentru exploatarea pământului, va trebui să întrețină relații contractuale și să fie ajutat de unitățile specializate, inclusiv prin accesarea de fonduri europene.

5.2. Activitatea industrială

În prezent, această ramură are o pondere destul de mică în cadrul comunei Bălăcița. Până în anul 1990, comuna s-a integrat în rândul comunelor cu profil agro-industrial, pe teritoriul localității Bălăcița existând în domeniul industriei alimentare o fabrică de brânzeturi și cașcaval care utiliza ca materie primă produsele lactate aflate în zonă. Trecerea la economia de piață a condus la falimentarea acestei fabrici. Restrângerea activității a avut consecințe negative asupra forței de muncă și a producției.

Teritoriul comunei Bălăcița, având un relief cu un grad redus de fragmentare, nu au fost scoase la iveală substanțe minerale utile, iar prospecțiunile geologice și geofizice au fost reduse în această zonă. Pe anumite văi adânci eroziunea a scos la iveală nisipuri și pietrișuri dar nu au fost cercetate cantitativ și calitativ. În această situație se află cariera de nisipuri și pietrișuri din zona satelor Dobra și Gvardinița.

În economia comunei, industria este reprezentată prin două mori și o fabrică de morărit și patiserie, acestea aparținând sectorului privat.

5.3. Transporturile și turismul

5.3.1. Transporturile – rolul căilor de comunicație

Infrastructura de transport este reprezentată doar de căile rutiere. Reședința comunei, satul Bălăcița este situat în partea centrală a teritoriului administrativ, la intersecția drumurilor județene DJ 606, DJ 607 și DJ 561 A. Distanța dintre Bălăcița și statele componente este următoarea: Bălăcița – Gvardenița = 1,5 km și Bălăcița – Dobra =3 km.

Drumul județean DJ 606 face legătura rutieră între comună și orașul Vânju Mare, dar și legătura între comună și județul Dolj. Drumul județean DJ 561 face legătura între localitățile Oprișor – Bălăcița – Gvardinița. Aceste drumuri se intersectează în localitatea Bălăcița. Intersecția nu este sistematizată corespunzător, deși aceste drumuri au fost modernizate.

Localitatea Gvardinița este așezată la nord-est de comună, la o distanță de 1,5 km de aceasta, localitatea s-a dezvoltat pe valea râului Desnățui de-a lungul drumului județean DJ 607.

Localitatea Dobra este așezată la est de reședința de comună, la o distanță de 3 km. Localitatea s-a dezvoltat la intersecția drumurilor DJ 606 și DC 93. Drumul comunal DC 93 face legătura între localitățile Dobra și Pădina Mare, iar la periferia localității Dobra se intersectează cu DJ 606. Nici această intersecție nu este sistematizată. DC 93 nu este modernizat.

Localizarea geografică a comunei în estul județului, situată pe valea Desnățuiului, a favorizat apariția drumurilor comerciale. Legătura comunei Bălăcița cu reședința județului este asigurată prin DJ 606 Bălăcița – Vânju Mare și apoi E 69A Vânju Mare – Drobeta Turnu Severin. O altă cale de acces spre reședință este Dj 607 Bălăcița – Tâmna iar apoi E 70 Tâmna – Drobeta Turnu Severin.

Legătura comunei Bălăcița cu municipiul Craiova se poate face direct prin DJ606 Bălăcița – Cleanov – Craiova sau pe ruta ocolitoare DJ 607 Bălăcița -Tâmna și apoi Tâmna – Craiova pe E 70.

În comună sunt și drumuri neamenajate, de pământ sau acoperite cu pietriș, care fac legătura între zona locuită și exploatațiile agricole. Afectate de ploi abundente, aceste drumuri sunt greu de parcurs, atât pe jos de către țărani, cât și cu mașinile agricole. Alte disfuncționalități ale drumurilor din comună sunt: lipsa trotuarelor de-a lungul drumurilor principale, în zona intravilană, intersecții nemodernizate, lipsa locurilor de parcare în zonele de interes public.

Există și numeroase poduri și podețe iar la intersecția drumurilor județene DJ 606 cu DJ561 s-a construit un pod de beton peste râul Desnățui.

Legătura între comună și localitățile învecinate, dar și între comună și municipiul Drobeta Turnu Severin se face cu mijloacele de transport în comun, existând trei firme de transport în comun care deservesc comuna. Cea mai apropiată stație CFR este gara Drobeta Turnu Severin.

5.3.2. Potențialul turistic și valorificarea sa

Localitatea Bălăcița, ca reședință de comună, se află la ,,răscrucea de drumuri”, la 57 km de Drobeta Turnu Severin, 64 km de Craiova, 45 km de Strehaia. Comuna face parte din zona III – turistică, zona arealului de câmpie, fiind considerată ca o ,,poartă de acces” dinspre și înspre județul Dolj.

Situată fiind într-o unitate de podiș, relieful comunei nu este unul spectaculos, peisajul fiind monoton, cu altitudini de până la 300 m. Astfel, comuna nu are elemente turistice naturale care să prezinte interes turiștilor, însă elementele antropice ar putea atrage atenția.

Ca orice așezare umană de pe teritoriul țării noastre, și comuna Bălăcița prezintă urme de timpuri străvechi ale istoriei naționale, materializate prin tezaurul de bani de argint descoperit. Pe teritoriul comunei trece șanțul de apărare cunoscut sub numele de Valea lui Traian sau Brazda lui Novac – poziția 26AO33 din Lista patrimoniului național.

Bălăcița este atestată printr-un hrisov din anul 1535. Până în anul1864 satul s-a numit Porcăreața, în secolul XVIII fiind proprietatea familiei Brăiloiu. Dintr-un document al anului 1813 rezultă că satul și moșia Bălăcița au fost transmise familiei Bibescu. În sat este amplasată o biserică ctitorită de logofătul Dumitrache Brăiloiu la începutul secolului XIX și zugrăvită de Ioan Zugravul.

Dobra este amintită pentru prima oară în 30 mai 1533, într-o carte de hotărnicie a moșiei Dobra din districtul Mehedinți, plasa Bahna – proprietatea lui Constantin Poenaru din Craiova. Prezintă un foarte frumos conac boieresc din punct de vedere arhitectonic – conacul ,,Poenaru”, care are și avantajul existenței unui frumos parc dendrologic. În curtea fostei școlii este o așezare din epoca bronzului – cultura Verbicioara.

Gvardinița este amintită într-un hrisov din anul 1535, sub denumirea de Bălăcița. La începutul secolului XIX era moșia lui Vlaicu Logofăt și Datco Postelnic de unde trece ca moșie a familiei Bibescu. În timpul războaielor ruso-turce, proprietarul moșiei și-a căsătorit fata cu un colonel rus – Polcovnicul Alexandru Borna. Urmare a acestei căsătorii, în localitate a staționat o unitate militară rusă din Garda Imperială Gvardia, de unde localitatea a primit denumirea de Gvardenița. Prezintă un valoros conac din punct de vedere arhitectonic, conacul ,,Zăvănescu” ce se impune a fi restaurat. După restaurare se impune a primi funcțiuni turistice. În localitate se află un monument dedicat Răscoalei Țărănești din 1907, precum și o veche fântână ,,Mătușa Ioana” ce se impun a fi introduse în circuitul turistic.

Foto.20 Conacul „Poenaru” (Dobra)

Foto.21 Casă boierească (Gvardinița)

În localitatea Bălăcița are loc un însemnat bâlci anual, precum și un târg de vite anual ce se desfășoară la finele lunii martie, acestea putând constitui, alături de nedeile hramului fiecărei biserici, elemente punctiforme de atracție turistică.

Foto.22 Biserica „Sf.Nicolae” (Dobra)

Biserica „Sfântul Nicolae” din localitatea Dobra face parte din lista monumentelor de patrimoniu de importanță locală, fiind construită în anul 1872.

Toate acestea reprezintă elemente de atracție pentru turismul de tranzit. Tot un punct de atracție pentru cei care tranzitează comuna este și bâlciul anual care are loc pe data de 14 septembrie. Nedeile hramurilor bisericilor au loc pe data de 23 aprilie în satul Bălăcița, pe data de 21 mai în Gvardinița și pe data de 25 mai în localitatea Dobra.

Aici se mai păstrează și astăzi o parte din obiceiurile și datinile populare, acestea fiind legate de sărbătorile religioase, dar și de momentele importante din viața oamenilor (botez, nuntă, sărbatori).

În comună nu există infrastructură turistică, unități de alimentație sau cazare și nici o zonă de agrement. Astfel, aici se poate practica doar agroturismul și turismul de tranzit. O zonă de agrement s-ar putea amenaja în pădurea din localitatea Gvardinița, unde ar putea fi amenajate și malurile Desnățuiului cu băncuțe și spații de relaxare.

CAPITOLUL 6. VALENȚE METODICE ȘI APLICAȚII ALE LUCRĂRII – VALORIFICAREA CUNOAȘTERII ORIZONTULUI LOCAL

6.1. Aspecte metodice privind integrarea orizontului local în lecțiile de geografie

Orizontul local este acel spațiu înconjurător al localității unde trăim, mediul în care creștem, învățăm și ne dezvoltăm ca persoane. Acesta oferă ample posibilități de aflare de informații și de consolidare a unor cunoștințe dobândite la clasă de către elevi.

În accepțiunea lui O.Mândruț și colab. (2008), orizontul local are o extensiune mai mare decât orizontul imediat și orizontul apropiat. Orizontul local se întinde până la limita de vizibilitate. În accepțiunea inițială, reprezenta spațiul în care se putea realiza o excursie de o zi, pe jos. În sens larg, prin orizont local se înțelege un spațiu lărgit care cuprinde un teritoriu și mai multe localități. Tot după același autor, orizontul local situat în jurul unei localități, are anumite elemente comune cu cel din alte părți: relieful, clima, existența unor râuri sau lacuri, plantele, animalele, solul, așezările umane, populația care realizează diverse activități economice, căile de transport. Toate aceste elemente geografice formează un peisaj.

Orizontul local se definește și prin evocarea unor limite administrative. Uneori există o combinație între limita naturală și cea administrativă.

*elementele componente ale orizontului local sunt:

*elemente de referință (poziția și localizarea geografică);

*elemente de geografie fizică (relief, climă, rețea hidrografică, vegetație,faună)

*elemente de geografie umană (număr de locuitori, evoluția numerică a populației, sporul natural, mișcarea migratorie, structura populației, repartiția teritorială a populației, aspecte legate de geografia socială și culturala, atestarea istorica a localităților, planul localităților, resurse naturale, fond funciar, cultura plantelor, creșterea animalelor, ramurile industriale, transporturile, comerțul si turismul).

După O. Mândruț și colab. (2008), tematica cercetării orizontului local presupune mai multe posibilități de abordare a cercetării unor elemente, fenomene și procese din orizontul local și apropiat referitoare la geografia acestuia, la caracteristicile mediului înconjurător sau sub forma unor abordări monografice.

Aceeași autori sugerează și o tematică largă privind posibilitățile de cercetare a orizontului local și apropiat de către colectivul de elevi, coordonat de profesorul de geografie:

*cercetarea aspectelor legate de poziția geografică a localității natale sau a orizontului natal;

*cercetarea aspectului exterior al reliefului;

*investigarea proceselor și fenomenelor semnificative de modelare a reliefului;

*cercetări asupra unor elemente climatice;

*studierea surselor de poluare.

Prin desfășurarea unor activități de investigație minimală a orizontului apropiat, elevul devine un participant activ la propria sa formare si la înțelegerea rolului pe care îl are în cadrul comunității locale. Atractivitatea pentru învățarea geografiei este mai mare, oferind o tematică de cercetare suficient de largă și cuprinzătoare pentru a susține interesul pentru investigare al elevilor.

6.2. Curriculum-ul la decizia școlii în contextul reformei curriculare

Planul de învățământ, pentru clasele I-VIII, a fost conceput ca un plan-cadru care conține un trunchi comun și oferă, în același timp, posibilitatea ca școlile să asigure elevilor parcursuri diferențiate.

Conținutul C.D.Ș. este elaborat în concordanță cu prevederile Curriculum-ului Național. Structura și conținuturile opționalelor pot avea următoarele direcții de dezvoltare:

~ discipline din trunchiul comun al altor specializări;

~ capitole sau teme ale unei discipline;

~ discipline din aceeași familie a unei arii curriculare, dar care nu se regăsesc în arie;

~ derivarea dintr-o disciplină studiată;

~ discipline/cursuri/teme inter-arie integratoare pentru mai multe discipline din aceeași arie curriculară sau din mai multe arii curriculare, cu accent pe obiectivele ariei principale.

La nivelul claselor VI-VIII ar exista cele mai multe posibilități de dezvoltare a unor activități de cercetare a orizontului local. De aceea am socotit necesară redactarea unui opțional destinat orizontului local, respectiv comunei Bălăcița, care să faciliteze învățarea acestuia dar și cercetarea, pe parcursul anului școlar, a elementelor de bază referitoare la acest orizont.

6.3. Redactarea unei discipline opționale – Proiect de opțional

Denumirea opționalului: ,,Geografia comunei Bălacița”

Aria curriculară: Om și societate

Tipul de opțional: optional la nivel de disciplină

Durata: 1 an (o oră pe săptămână)

Modul de desfăsurare: pe clasă (clasa a VI-a)

Unitatea școlară: Școala Gimnazială Bălăcița

Propunător: profesor Becheanu Maria Mihaela

6.3.1. Argument

Exigențele vieții prefigurează pentru deceniile următoare necesitatea de permanentizare a procesului de instruire și educare. În această perspectivă, avem datoria de a furniza elevilor structurile care să-i ajute în procesul de pregătire continuă, de a-i înzestra cu priceperea folosirii a cât mai multor canale informaționale.

Curriculum-ul opțional ,,Geografia comunei Bălăcița” se adresează elevilor din învățământul preuniversitar din clasa a VI-a, elevii dorind să cunoască, alături de informațiile din programa oficială, mai multe date despre geografia locală și a orizontului apropiat localității.

Opționalul își propune familiarizarea elevilor cu aspecte de geografie din orizontul local, dar și cu dezvoltarea capacităților și deprinderilor de a cerceta și întocmi referate, toate cu scopul de a cunoaște mai bine localitatea natală.

Opționalul are în vedere actualizarea evoluției fenomenelor naturale și problematica actuală a vieții sociale și economice. Sunt explicate și exemplificate concepte de geografie fizica și regională, de geografie umana și economică, urmărindu-se integrarea sa în aria curriculară ,,Om și societate”.

În elaborarea programei s-a ținut cont de :

~ aspectul profesional

~ aspectul cultural

~ aspectul educativ

~ aspectul social.

Am propus acest opțional ținând cont de:

*interesul manifestat de elevi pentru tematica propusă;

*complexitatea tematicii care trebuie abordată din perspectivă interdisciplinară;

*existența bazei materiale necesare bunei desfășurări a activității didactice;

*asigurarea transferului de cunoștințe prin activități inter- și transdisciplinare;

*susținerea din partea comunității locale pentru buna desfășurare a procesului instructiv-educativ.

Programa cuprinde: competențe generale și specifice, activități de învățare, conținuturi, valori și atitudini, modalități de evaluare, resurse materiale și procedurale, bibliografie orientativă.

6.3.2. Conținuturi

Introducere în studiul opționalului …………………………………………………………………..1 oră

Capitolul I – Cadrul natural al comunei Bălăcița (9 ore)

I.1. Așezarea geografică și căile de acces ………………………………………………………..1 oră

I.2. Relieful din orizontul local (aplicație practică)…………………………………………….2 ore

I.3. Clima zonei………………………………………………………………………………………….. .1 oră

I.4. Hidrografia………………………………………………………………………………………………1 oră

I.5. Vegetația, fauna și solurile din comună……………………………………………………….2 ore

I.6. Protejarea naturii în comună și împrejurimi (proiecte)…………………………………..2 ore

Capitolul II – Considerații social-istorice cu privire la apariția și dezvoltarea comunei

(6ore)

II.1. Vechimea localităților comunei Bălăcița…………………………………………………….2 ore

II.2. Toponimia așezărilor……………………………………………………………………………….1 oră

II.3. Comuna Bălăcița, după anul 1990……………………………………………………………..1 oră

II.4. Viața culturală din comună……………………………………………………………………….1 oră

II.5. Amenajarea teritoriului…………………………………………………………………………….1 oră

SEMESTRUL I: 16 ore predare-învățare, 2 ore evaluare

Total: 18 ore

Capitolul III – Populația și așezările umane (8 ore)

III.1. Evoluția numerică a populației ……………………………………………………………….1 oră

III. 2. Dinamica populației ………………………………………………………………………………2 ore

III.3. Densitatea populației ……………………………………………………………………………..1 oră

III.4. Structura populației…………………………………………………………………………………1oră

III.5. Vechimea așezărilor omenești………………………………………………………………….1 oră

III.6. Tipuri de așezări…………………………………………………………………………………….1 oră

III.7. Infrastructura comunei…………………………………………………………………………….1 oră

Capitolul IV – Economia comunei Bălăcița (6 ore)

IV.1. Ocupația locuitorilor………………………………………………………………………………1 oră

IV.2. Fondul funciar……………………………………………………………………………………….1 oră

IV.3. Cultura plantelor…………………………………………………………………………………… 1 oră

IV.4. Creșterea animalelor……………………………………………………………………………… 1 oră

IV.5. Transporturile………………………………………………………………………………………. 1 oră

IV.6. Potențialul turistic…………………………………………………………………………………. 1oră

SEMESTRUL II: 14 ore predare-învățare, 3 ore evaluare

Total: 17 ore

APLICAȚII ȘI EVALUARE:

* descrierea și redaea unei realități observate;

* portofoliu personal;

* aplicații în orizontul local;

* lucrul cu hărți și fișe de lucru;

* interpretarea imaginilor și graficelor;

* referate despre localitatea natală;

* studiu de caz: „Comuna Bălăcița – prezent și viitor”

* teste sumative de evaluare;

RESURSE MATERIALE: harta comunei Bălăcița, schițe de hărți și grafice, reviste, planșe, cărți de specialitate, buletine de analiză, diagrame, fișe de lucru, chestionare.

BIBLIOGRAFIE pentru opțional:

1. Albuletu, I. + colaboratori (1980) – Localitățile Județului Mehedinți, editată de Comitetul Județean pentru Cultură și Educație Socialistă Mehedinti, Drobeta Turnu Severin.

2. Andrei, Madalina Teodora (2004) – Geografia populației și așezărilor umane – Caiet de lucrări practice, Editura Mondoro, București.

3. Chipurici, N. (1982) – Un secol din viața satelor mehedințene, Directia Regionala de Statistică, București

4. Cucu, V. (1981) – Geografia populatiei și așezărilor omenești, Editura Didactica și Pedagogică, București

5. Cucu, V. (1995) – Romania – Geografie umană, Editura Glasul Bucovinei, Iași.

6. Cucu, V. (2000) – Geografia așezărilor rurale. Editura Domino, Târgoviște.

7. Cucu, V., Cucu Popova Ana (1980) – Județul Mehedinți, Editura Academiei R.S.R., București.

8. Dulamă, Maria-Eliza (2004) – Modelul invățării depline a geografiei. Editura Clusium, Cluj-Napoca.

6.4. Competențele generale ale predării geografiei orizontului local

A educa înseamnă a conduce elevul într-un lung proces formativ spre anumite finalități. Începutul de obiectiv definește deci schimbările pe care educatorul urmărește să le producă în conștiința și conduita elevului. Elaborarea obiectivelor constituie un element de bază în celelalte componente ale actului pedagogic. Ele sunt deci elemente de anticipație care îi apreciază profesorului „ce va ști / și cât va ști să facă” elevul la sfârșitul unei activități.

Operaționalizarea reprezintă activitatea de transpunere a scopurilor procesului de învățământ în obiective specifice și a acestora în obiective concrete, prin precizarea unor comportamente cognitive și/sau psihomotorii observabile și măsurabile.

Prin operaționalizare se indică ceea ce va ști elevul (obiective operaționale informative) sau ceea ce va ști elevul să facă (obiective operaționale formative), performanța, și/sau competența pe care o va dovedi elevul după anumite secvențe ale procesului de predare-învățare. Performanța reprezintă ceea ce elevul va putea realiza imediat după terminarea unei secvențe de instruire și vizează un conținut informațional strict delimitat. Competența reprezintă capacitatea de conservare și transfer superior, ceea ce facilitează atingerea unei performanțe vizate de obiectivele superioare. Operaționalizarea obiectivelor implică și definirea unei situații de învățare în care activitățile mintale, afective și psihomotorii se vor exersa și în care elevul dovedește că a atins aceste obiective.

Definirea obiectivelor operaționale implică precizarea clară a unor elemente care fac posibilă:

analiza amplă a programei școlare și a manualelor;

selectarea obiectivelor specifice;

stabilirea tipului lecției;

operaționalizarea conform cerințelor stabilite;

stabilirea performanței și modului de evaluare.

Este necesar ca obiectivele operaționale să se regăsească în sarcini de lucru, în

acțiuni ale elevilor, efectuate simultan sau succesiv cu profesorul.

Stabilirea de obiective clare și plasarea acestora pe poziția de plecare a oricărui act pedagogic prezintă următoarele avantaje:

garanție pentru respectarea finalităților educaționale asumate;

orientarea mai sigură a profesorului în proiectarea instruiri și alegerea metodelor de învățământ;

imaginea clară a scopului urmărit; orice elev învață mai bine dacă știe de la început unde trebuie să ajungă;

o mai bună evaluare a cunoștințelor elevilor; cunoscând ceea ce trebuie să măsori poți alege mai bine metodele și instrumentele necesare evaluării;

o mai bună evaluare a activității profesorului.

Exemple de obiective operaționale întâlnite în lucrarea ,,Studiu geografic al comunei Bălăcița – cu aplicații metodico-didactice”:

a)culegerea de informații

„Elevul trebuie să fie capabil …………..”

~ să identifice hărțile necesare unei activități;

~ să repereze un grafic sau o fotografie dintr-o colecție de documente;

~ să repereze o lucrare într-o bibliotecă;

~ să extragă pe fișe informațiile utile unei probleme;

~ să utilizeze atlase, dicționare, anuare statistice, manuale școlare, precum și informații din mass-media.

b)analiza unei probleme

,,Elevul trebuie să fie capabil ………….”

Organizarea datelor

~ să elaboreze un proiect de lucru (obiectiv, procedură, plan, mijloace etc.);

~ să selecționeze informațiile furnizate de o anchetă;

~ să clasifice informațiile culese, pe categorii;

~ să întocmească o schemă structurată;

Evaluarea datelor

~ să selecționeze sursele de informare;

~ să compare faptele;

~ să distingă gradul de precizie al informațiilor;

~ să verifice validitatea informațiilor;

~ să verifice rezultatele unei observații sau experiment;

~ să enunțe concluzii provizorii;

Prelucrarea datelor

~ să combine și să evalueze datele adunate;

~ să compare modurile de reprezentare a documentelor;

~ să identifice într-un material evolutia unui proces;

~ să rețină vocabularul geografic;

Comunicarea datelor

~ să redacteze o expunere;

~ să indice sursele de informare;

~ să facă referire la documentele citate;

~ să compare comentariul dintr-o sursă cu al său;

~ să construiască un grafic sau o hartă;

~ să clasifice faptele;

~ să construiască o schemă;

~ să elaboreze un raport de anchetă;

~ să formuleze o concluzie personală.

c) Punerea în relație

Analiza unei fotografii

,,Elevul trebuie să fie capabil………..”

~ să selecționeze fotografii în funcție de scop;

~ să distingă tipurile de fotografii;

~ să compare mai multe fotografii;

~ să stabilească legături între fotografii, hărți, texte;

Analiza unor grafice

~ să identifice semnele convenționale folosite;

~ să denumească titlul unui grafic;

~ să identifice datele cu care a fost întocmit graficul;

~ să compare mai multe grafice;

~ să stabilească legături între grafice, fotografii, hărți;

~ să construiască un grafic;

Analiza unei hărți

~ să utilizeze coordonatele geografice;

~ să realizeze o hartă;

~ să localizeze un punct pe o hartă;

~ să identifice semnele convenționale.

Competențe generale și specifice, activități de învățare

1.Situarea corectă în spatiu si timp

1.1. Identificarea de asemănări și deosebiri spațio-temporale

* exercitii de observare libera si dirijata;

* descrierea unor elemente simple.

1.2. Redarea succesiunilor ordonate cronologic

* exercitii de ordonare a unor fenomene.

2.Cunoasterea si interpretarea suporturilor grafice si cartografice

2.1. Identificarea elementelor principale ale reprezentarilor cartografice

utilizare

*descrierea dupa o imagine cartografica;

* utilizarea semnelor conventionale;

* raportarea textului scris la imaginea cartografica.

2.2. Completarea de imagini cartografice lacunare

* exercitii de completare a informatiei lacunare.

3.Înțelegerea si utilizarea adecvata a limbajului de specialitate

3.1. Utilizarea corecta a numelor proprii auzite sau citite

* identificarea numelor proprii în predare, pe hartă si in text;

3.2. Utilizarea, in scris sau oral, a termenilor comuni si proprii

* construirea unui text coerent utilizand notiuni si denumiri.

3.3. Selectarea de termeni si notiuni din texte suplimentare sau informatii

din mass-media

*identificarea si utilizarea notiunilor-cheie într-un context nou.

4. Investigarea si interpretarea fenomenelor din mediul geografic

4.1. Identificarea interactiunilor cu caracter global

* utilizarea, in context nou, a informatiilor primite din diferite surse,

notiuni de la alte discipline, mass-media;

*transformarea structurata a informatiei prin elaborarea unui text nou.

4.2. Utilizarea constructiva a informatiei din sistemele mass-media

* identificarea si prelucrarea informatiei utile din TV, reviste, internet;

* corelarea informatiei din mass-media cu invatarea școlară.

5. Formarea unei atitudini constructive si responsabile fata de mediul înconjurător.

5.1. Intelegerea dimensiunilor globale ale fenomenelor meteorologice si

de degradare a mediului inconjurator

* exercitii de identificare a unor fenomene de degradare a mediului;

5.2. Identificarea modalitatilor de combatere a degradarii mediului

* exercitii de grupare a fenomenelor de degradare a mediului;

* exercitii de identificare a unor soluții de combatere;

* aplicații în orizontul local.

6.5. Proiectarea activității didactice

Activitatea anterioară desfășurării procesului educațional este cea de anticipare și de proiectare a acestuia, în componentele ei principale și într-un mod foarte general. Acest demers anticipativ are o deosebită importanță și semnificație deoarece poate asigura premisele unei activități de calitate. Este știut că „un proces educațional eficient are la bază un proiect bine făcut“.

Activitatea de proiectare și proiectele propriu-zise reprezintă interfața dintre curriculum ( prin documentele reglatoare ) și didactică ( organizarea instruirii ).

Această activitate se referă la concretizarea curriculumului școlar ( și, îndeosebi, a programei școlare ) în documente derivate simple, capabile să ofere cadrul de organizare al instruirii. Această activitate de proiectare „prelungește“ curriculum-ul școlar; din această cauză se poate vorbi despre o „proiectare curriculară“.

Proiectarea instruirii are un caracter teoretic și idealizat deoarece are în vedere în exclusivitate documentele reglatoare din care își are originea ( îndeosebi programa școlară ) și nu cuprinde elemente de diferențiere în raport cu mediul educațional. Inventarierea și luarea în considerare a acestor elemente specifice fiecărui mediu educațional ( tipul școlii, ambianța interioară, caracteristicile colectivității de elevi, climatul social și familial, dotările școlii, stilul profesorului, nivelul elevilor, etc.) sunt la latitudinea profesorului; acestea pot influența caracteristicile procesului educațional și mai puțin pe cele ale proiectării, care au în acest fel un caracter invariant.

În prezent, proiectarea instruirii trebuie înțeleasă în următoarele contexte:

existența unui nou curriculum, în care programele școlare au componente interioare cu semnificații noi, presupune și un nou demers de proiectare a instruirii; acesta trebuie să aibă în vedere concretizarea curricumului școlar în documente orientative eficiente și relativ simple.

caracteristicile proiectării trebuie să fie concretizate într-o formă unificatoare, în contextul în care există o varietate de modele, îndeosebi în cazul proiectării lecțiilor;

nivelurile de proiectare sunt:

proiectarea anuală ( sau „macroproiectarea instruirii“ );

proiectarea unităților de învățare;

proiectarea lecțiilor ( ca unități elementare de învățare ).

În prezent există un model propus pentru generalizare de Consiliul Național pentru Curriculum (CNC), concretizat în ghidurile metodologice din Curriculum Național (2001). Pentru geografie există modele în două ghiduri ( pentru gimnaziu și pentru liceu ) și în cele trei ghiduri editate de Editura Corint. Modelul macroproiectării utilizat în ghidurile CNC a fost anticipat de ghidul profesorului pentru clasa a VIII-a (Editura Corint, 2000).

Deși acest model de proiectare a fost mediatizat suficient ( prin cinci ghiduri tipărite și alte șase ghiduri multiplicate ), utilizarea lui se realizează cu anumite rețineri.

Menționăm că modelele de proiectare au aceeași structură interioară pentru întregul învățământ preuniversitar și pentru toate disciplinele școlare. În proiectarea instruirii interesează îndeosebi proiectarea anuală și proiectarea unităților de învățare.

Planificarea calendaristică anuală ( macroproiectarea instruirii )

Vizează analiza structurii conținutului prevăzut de programa școlară, delimitarea lui pe capitole și teme, stabilirea succesiunii si a ritmului de parcurgere a acestora, stabilirea obiectivelor, distribuirea numărului total de ore: pe activități de predare, activități practice, activități de recapitulare și sinteză, excursii, evaluare.

Planificarea anuală ( macroproiectarea instruirii ) trebuie să pornească de la analiza și lectura atentă a programei, care să ducă la înțelegerea corectă a contextului de instruire generat de aceasta.

Elementul determinant al organizării instruirii îl reprezintă programa școlară (nu manualul sau altceva) , iar din aceasta, obiectivele de referință sau competențele specifice ( nu conținuturile).

Pentru elaborarea planificării ( anuale sau semestriale ) este recomandabilă parcurgerea următoarelor etape:

lectura atentă a programei și înțelegerea caracterului determinant al obiectivelor, al competențelor specifice și al caracterului asociat, complementar, al conținuturilor;

asocierea dintre competențele specifice și conținuturi;această asociere se face dinspre conținuturi, pentru a se păstra logica internă a succesiunii acestora;

împărțirea conținuturilor pe unități de învățare; această activitate are ca scop identificarea- de către profesor- în conținuturile sugerate de programă a unor anumite „ansambluri“ de conținuturi ( unități de învățare );

stabilirea succesiunii de parcurgere a unităților de învățare; aceasta se realizează, de regulă, după succesiunea conținuturilor sugerate de programă (care se regăsesc în aceeași ordine și în manuale ); anumite unități de învățare (sau conținuturi interne ale acestora ) pot fi poziționate însă și în altă ordine, cu condiția să accesibilizeze formarea competențelor asumate sau atingerea obiectivelor de referință.

alocarea resurselor de timp pentru parcurgerea fiecărei unități de învățare; acestea pot fi diferite de la un profesor la altul, în raport cu mediul educațional, sau pot să fie influențate de structura anului școlar, ilustrând astfel caracterul personalizat al planificării („macroproiectării“ ).

Planificarea are anumite elemente de specificitate. Pentru a omogeniza formatul planificării, Consiliul Național pentru Curriculum (CNC) sugerează următoarea rubricație:

Această abordare a fost concretizată în ghidurile anterioare ( 2001-2005 ), de unde este preluat și reprezintă modelul de bază care poate fi utilizat în macroproiectare (planificare anuală ).

Iată, de asemenea, câteva precizări asupra elementelor componente ale planificării:

Prin „unitate de învățare“ se înțelege o anumită structură tematică reunită printr-o coerență interioară vizibilă , ușor nominalizabilă, care vizează atingerea unui ansamblu comun de obiective de referință ( sau competențe specifice ), și care permite realizarea unei instruiri continue; se finalizează printr-o evaluare. Deci, unitatea de învățare trebuie:

să fie supraordonată lecțiilor;

să aibă o coerență interioară vizibilă;

să fie relativ ușor și simplu de denumit;

să vizeze atingerea acelorași obiective de referință sau competențe specifice;

să se finalizeze printr-o evaluare;

să acopere resurse de timp comparabile între ele ( care, în principiu, ar putea fi de minim 2 ore și maxim 7-8 ore ).

Competențele specifice sau obiectivele de referință sunt cele din programă; în planificare se trec doar numerele celor care sunt asumate pentru fiecare unitate de învățare ( de exemplu, 1.1; 1.2. etc) fără a repeta formularea lor; la diferite unități de

Numărul de ore se referă la intreaga unitate de învățare, în ansamblul ei.

Săptămâna poate să cuprindă doar intervalul numeric ( săptămânile 1-5; 6-8 ) sau reperele de date ( 17-29 septembrie; 15-30 octombrie ).

La rubrica observații se pot trece anumite modificări în alocarea resurselor de timp sau chiar poziția unor evaluări.

În raport cu elementele de mai sus, trebuie să subliniem că, prin planificarea anuală, trebuie urmărite toate obiectivele sau competențele specifice din programă și trebuie parcurse toate secvențele de conținut sugerate ( indiferent de ordinea lor ).

Modelele de macroproiectare trebuie să fie adaptate structurii anului școlar și sunt prezentate pe clase; ele reprezintă documentul principal derivat din programa școlară.

6.6. Metode de predare folosite în cadrul opționalului

Metoda desemnează o cale pe care profesorul o urmează pentru a ajuta elevii să găsească ei înșiși una proprie de parcurs în vederea aflării sau redescoperirii unor adevăruri noi, consemnate în cunoștințe noi, în forme comportamentale.

METODE CLASICE

Expunerea este o prezentare orală a unei teme, având ca scop asigurarea unui bagaj de imagini intuitive și reprezentative, pe baza cărora săse poată elabora anumite generalizări.

Expunerea poate îmbrăca diverse forme: povestirea, explicația si prelegerea. De exemplu, în geografia umană se foloește explicația pentru expunerea logică și argumentată a unor principii stiințifice. Există două tipuri de expunere:

-psihologică (se bazează pe clasificări): ex.clasificarea satelor după funcții;

-lingvistică (presupune sinonime): ex.populație neocupată = șomeri.

Conversația este o metodă de predare-învățare, realizată prin discuții sau dezbateri, folosind informații ce pornesc de la un emițător (profesor) și ajung la un receptor (elev) sau curg pe o axă orizontală, între elevi.Întrebările formulate de profesor

trebuie să îndeplinească o serie de cerințe: să fie scurte, precise, clare, corecte, fără ambiguități, complete din punct de vedere științific.

Ex.Câți locuitori are comuna Bălăcița?

În funcție de scopul urmărit, conversația poate fi:

-introductivă: se urmărește introducerea elevului în noua temă,ex.Care sunt satele componente ale comunei Bălăcița? (capitolul Așezările omenesti);

-euristică: elevii descoperă relații, legături pe baza unor raționamente logice;ex.Care este cauza apariției alunecărilor de teren?

-de fixare și aprofundare a cunostințelor: folosită pentru sublinierea unor idei mai importante, desprinse din cunoștințele predate; ex.Care sunt componentele unui sat?

-de recapitulare: folosită la sfârșit de capitol, semestru sau an școlar, pentru reactualizarea cunoștințelod dobândite; ex.De ce cultura cerealelor este bine dezvoltată în comună?

Există mai multe criterii de clasificare a întrebărilor:

1) În funcție de procesul psihic implicat:

-întrebări reproductive, care solicită memoria și așteaptă un singur răspuns; ex.Definiti satul.

-întrebari productive, admit mai multe răspunsuri posibile; ex.Cum explicați scăderea numărului de locuitori în comună?

2) În functie de operația de efectuat:

-clasificare: Care sunt tipurile de sate după structură?

-comparare: Care dintre satele comunei este cel mai mare ca număr de locuitori?

-explicare: Din ce cauză apar inundațiile?

-definire: Definiți satul.

-numărare:Câte sate sunt în comună?

-ordonare în timp și spațiu:Unde se află comuna Bălăcița?

Descrierea dă profesorului posibilitatea să prezinte direct realitatea geografică, să redea imaginea unor obiecte, fenomene, procese din cadrul natural și social. Presupune o observare dirijată și interpretată. Este realizată pe baza observației, prezentând aspectele exterioare ale obiectelor și faptelor geografice. Apare ca o metoda de cercetare, cuprinzând rezultatele observației vizuale și ale experimentului.

Ex.Descrieți imaginea oferită de tabloul de mai sus, utilizând următoarele noțiuni: versant, vale, cumpăna apelor, modul de utilizare a terenurilor.

Observarea este o metodă de cercetare științifică ce presupune urmărirea atentă și sistematică a unor fapte cu scopul de a sesiza aspectele vizibile relevante.Este o metodă de explorare geografică directă, care asigură cunoașterea și înțelegerea, prin raționament inductiv, a fenomenelor și proceselor din mediu.

După modul în care se face, observarea directă poate fi vizuală și instrumentală. Pentru o reușită a acțiunii, se recomandă ca alegerea punctului de observare să fie optimă ca poziție în spațiu și moment în timp. Observarea vizuală poate fi staționară (într-un punct dat) sau expediționară (pe un traseu).

Ex.Observați culoarea apei râului Desnățui pe o probă recoltată într-o sticla transparentă. Observați aspectul apei si notati în caiete dacă apa este incoloră, tulbure sau colorată. Dacă apa este colorată, specificati cauza (suspensiile din apă sau unele substanțe chimice dizolvate în apă).

După parcurgerea etapelor metodologiei observării, pornind de la obiectivele operaționale, urmează etapa prelucrării informațiilor, care se cer analizate, prelucrate, interpretate, explicate. Se elaborează apoi grafice, desene, tabele, hărți.

Demonstrația este o metodă de explorare și cunoaștere sistematică, organizată, indirectă a fenomenelor, fie prin prezentarea lor de catre profesor în stare naturală, la scară reală, fie prin substituirea lor cu ajutorul modelelor obiectuale, figurale, simbolice sau verbale.

După tipul de modele, demonstrațiile pot fi:

-obiectuale (roci, minerale, eșantioane de soluri);

-figurale (desene geografice);

-cu ajutorul mijloacelor de învățământ (film didactic, diapozitive, montaj audiovizual, retroproiecție);

-simbolice;

-logice.

Experimentarea este o metodă de explorare directă a realității, prin care se provoacă intenționat un fenomen sau un proces, în scopul descoperirii esenței faptelor geografice sau al verificării unor ipoteze.

Elevii trebuie să efectueze experimentul sub controlul permanent al profesorului, fără a cunoaște dinainte rezultatul. Experimentele se pot organiza în cabinetul geografic, pe terenul geografic sau, cele mai multe, în mediul înconjurător.

Exercițiul este o metodă didactică fundamentală, bazată pe acțiunea de efectuare conștientă și repetată a unor acte mintale și motrice, pentru însușirea unor comportamente standardizate. Mai departe, acestea dau posibilitatea executării unei activități de mare finețe și precizie.

Dintre posibilele acțiuni concrete care reclamă repetarea unor acte mintale și motrice, fac parte exercițiile de orientare cu ajutorul punctelor cardinale, pentru calculul distanțelor, pentru calculul suprafețelor, pentru însușirea semnelor convenționale.

Jocul geografic este o activitate ce se poate desfășura în clasă sau în afara lecțiilor, în cercul de geografie. Este o metodă activă de însușire a cunoștințelor. Conținuturile acestei activități completează pregătirea și sporește interesul elevilor pentru geografie. Sunt cunoscute mai multe tipuri de jocuri : jocul denumirilor geografice, satul natal, lanțul geografic, concurs cu întrebări, harta mută, concurs tip Robingo, rebusuri geografice etc.

Ex.Joc de reflexie personală: Satul meu în prezent, peste 5 ani, peste 20 ani, peste 30 ani.

Studiul de caz este o metodă de instruire și învățare activă care constă în analiza individuală sau colectivă, oral sau în scris, a unui caz sau situații geografice cu o relevanță deosebită, prezentă în realitatea geografica actuală. S-a născut din necesitatea apropierii procesului de predare-învățare-evaluare de viața practică.

Ex.Un locuitor din comuna Bălăcița deținea o suprafață împădurită la marginea satului. Datorită defrișării acesteia, terenul din zonă a început să se degradeze, fapt ce afectează gospodăriile sătenilor din zonă. Ce soluții propuneți pentru ca gospodăriile oamenilor să nu fie afectate ?

Rezolvarea de probleme se bazează pe acțiunea motrică sau intelectuală, care se repetă conform anumitor cerințe, în scopul formării unor priceperi și deprinderi, aptitudini sau abilități. Rezolvarea problemelor se poate face pe tot parcursul lecției, în cadrul verificării cunoștințelor, la transmiterea de noi cunoștințe, la fixarea acestora, sau ca temă pentru acasă. Ex.Calculati densitatea populației comunei Bălăcița.

Folosirea manualelor și a cărților de specialitate se bazează pe lectura textului scris. Lectura are rolul de a fixa afirmațiile profesorului, de a trezi interes pentru lecție, de a explica unele fenomene sau noțiuni, de a prezenta unele însușiri ale obiectelor si fenomenelor geografice. Completează și întărește adevărul științific, fiind îmbinată cu ilustrații, hărți.

Pe baza studiului unei cărți, se pot face diferite însemnări:

-planul de idei: capitole, teme, idei principale;

-rezumat (exprimarea ideilor într-o expunere concisă și sistematică);

-fișe: pot cuprinde idei esențiale, definiții, extrase, formule etc.

-referate: se realizează pe baza unui studiu individual, a unei munci de documentare, cu o notă personală de interpretare și prelucrare a materialului. Ex.”Obiceiuri și tradiții din satul natal”.

METODE MODERNE

Problematizarea este o metodă de cercetare dar și o metodă didactică activă, dialogată, care constă în crearea unor situații conflictuale între ceea ce știe sau poate rezolva și ceea ce nu știe sau trebuie să rezolve elevul, respectiv în rezolvarea unor întrebări-problemă, probleme sau situații-problemă.

Întrebarea-problemă se reprezintă printr-o situație conflictuală restrânsă ca dificultate sau complexitate. Ex.Cum explicați fenomenul de îmbătrânire a populației comunei?

Problema determină o situație conflictuală mai complexă ce cuprinde un sistem de date cunoscute, un sistem de întrebări asupra unei necunoscute si solicită rezolvarea prin calcule a unor cerințe.Ex. Calculați densitatea populației comunei, știind că suprafața este de 10.109 ha iar populația de 2753 locuitori.

Situația-problemă este o situație contradictorie, o neconcordanță între cunoștințele și realitatea cunoscută prin experiența anterioară și experiența prezentă. Ex.Cum explicați faptul că, deși efectivele de bovine și ovine din comună au scăzut, producția de lapte a crescut?

Metoda ,,Știu-Vreau să știu-Am învățat” este o metodă care ghidează lectura unui text sau audierea unei prelegeri. Tabla se împarte în trei coloane și profesorul completează primul rând. Apoi profesorul propune tema „Comuna Bălăcița”, după care adresează întrebări frontale: Ce știți despre această comună?

Se notează, pe scurt , răspunsurile în rubrica „Știu”, se scriu răspunsurile nesigure (întrebarile) în rubrica „Vreau să știu”, după evocarea tuturor cunoștintelor elevilor. După învățarea metodei, elevii completează rubricile individual sau pe grupe.

Instruirea asistată pe calculator

Obiectivul A.E.L. îl reprezintă susținerea procesului de învățământ, fără a înlocui munca profesorului și fără standardizarea manualelor (www.edu.ro). În procesul de predare-învațare, cu ajutorul calculatorului se pot realiza:

-prezentarea informației sub formă grafică;

-efectuarea unor calcule în scopul prelucrării de date;

-realizarea unor desene;

-stocarea unor informații;

-reprezentarea și analiza datelor obtinute experimental;

-activități recapitulative;

-jocuri pe teme complementare sau de aprofundare a celor însușite în lecție.

6.7. Mijloace de învățământ folosite în predarea opționalului

Reprezintă un ansamblu de resurse sau instrumente materiale și tehnice produse, adoptate ori selectate în scopul îndeplinirii sarcinilor instructiv-educative ale școlii. Ele facilitează perceperea, înțelegerea, fixarea și consolidarea cunoștințelor și abilităților practice.

Principalele funcții ale mijloacelor de învățământ sunt:

* funcția de comunicare: asigură furnizarea de informații directe asupra obiectelor și fenomenelor studiate;

* funcția de substituire: asigură observarea simultană a ceea ce este reprezentativ și accesibil percepției elevilor;

* funcția de motivare a învățării: stimulează curiozitatea, interesul, trebuințele de cunoaștere și acțiune;

* funcția formativă: dezvoltă capacitățile de operare a proceselor gândirii logice;

* funcția de evaluare: face posibilă măsurarea rezultatelor învățării;

* funcția ergonomică: oferă un volum mare de informații, într-un timp scurt și în condiții de maximă eficiență;

* funcția estetică: fac ca elevii să-și dezvolte capacitatea de a percepe, înțelege, aprecia și evalua peisagistica.

Clasificarea mijloacelor de învățământ:

Mijloace obiectuale: tabla, tabla magnetică, colecțiile de roci, mineralele, solurile, ierbarele, insectarele, semințarele, machetele, instrumentele;

Mijloace scrise și grafice: manuale, planșe, teste, hărți, atlase, dicționare, reviste;

Mijloace audio-vizuale: filme didactice, diapozitive, diafilme;

Mijloace tehnice vizuale: epiproiector, epidiascop, diascop pentru diapozitive și diafilme, aspectomat, diastar, aspectar;

Mijloace tehnice audio-vizuale: televizor, diascop, videocasetofon, cameră video, calculator electronic.

Se recomandă ca la aceeași lecție să fie folosit material didactic cât mai variat ca suport de fixare și conținut științific, material expus treptat, pe măsură ce se parcurge conținutul. Utilizarea mijloacelor de învățământ trebuie să vizeze două obiective majore:

1)inițierea elevilor în folosirea lor corectă;

2)inițierea elevilor în construirea sau realizarea unor tehnici cât mai simple și specifice geografiei.

6.8. Forme de organizare a activității de predare în clasă și în afara clasei

În procesul de pregătire în domeniu, raporturile elev-profesor capătă o dinamică proprie.Chiar și în timpul unei singure ore, aceste raporturi se pot schimba, îmbrăcând forme variate de pregătire: cu întreaga clasă, pe grupe de elevi, individual.

Între cele trei forme de organizare a pregătirii trebuie să existe raporturi de optimizare, ținând seama de obiectivele instructiv-educative fixate. Fiecare profesor trebuie să stabilească formele de activitate la care va antrena elevii.

6.8.1.Lecția de geografie-forma de bază a organizării procesului educativ

Lecția reprezintă o succesiune de teme dintr-un obiect de învățământ, relativ egale, care se predau una după alta, după un anumit orar, într-un timp limitat ( de obicei 50 minute ).

În cadrul lecției, accentul trebuie să se modifice, în sensul transformării elevului în factor activ al instruirii și educării sale, în sensul schimbării atribuțiilor profesorului, care la rândul său, trebuie să se transforme din factor dominant al procesului de instruire într-un îndrumător al activității elevului.

Forma de organizare a lecțiilor trebuie reconsiderată prin:

metode care antrenează capacitatea de investigare;

posibilități de anticipare, de soluționare teoretică sau practică.

Cerințe generale ale conceperii, organizării, proiectării și desfășurării lecțiilor:

cunoașterea locului și a importanței specifice disciplinei de învățământ;

cunoașterea conținutului programei analitice, a manualului și a bibliografiei suplimentare specifice disciplinei de învățământ în ansamblu sau pentru o anumită parte;

asigurarea relațiilor interdisciplinare;

stabilirea felului de activitate didactică ( teoretică sau practică ), a tipului de lecție și încadrarea lui într-un sistem de lecții;

elaborarea structurii specifice tipului de lecție stabilit;

stabilirea obiectivelor de specialitate, operaționale și a celor pedagogice;

stabilirea conținutului temei noi ca și a conținutului altor verigi ale lecției (reactualizarea, verificarea,activitatea independentă în clasă, acasă );

stabilirea adecvată a strategiilor didactice necesare desfășurării lecției (mijloace, forme, metode de învățământ );

stabilirea modului de desfășurare a activității didactice ( frontal, în echipă, cu clasa întreagă, a muncii profesorului ca îndrumător, cu cea de cooperare și întraajutorare cu elevii și cu cea de consultant-consilier);

stabilirea timpului ( în minute ) pentru fiecare etapă a lecției.

Acțiunile principale care urmează să fie incluse în structura lecției sunt:

Captarea și orientarea atenției elevului până la sfârșitul activității- metoda fundamentală de captare și menținere a atenției are în vedere apelul la motivația elevului, la curiozitatea lui intelectuală, deci o trecere de la atenția impusă la atenția reglată prin autocontrol;

Comunicarea obiectivelor urmărite – exprimă acele deziderate care trebuie realizate prin mijlocirea conținutului lecției având funcția de direcționare, de orientare a întregii munci de pregătire și realizare a lecției;

Reactualizarea elementelor învățate anterior și dirijarea învățării – se reactualizează ceea ce este util pentru a construi puntea de trecere spre o nouă învățare;

Prezentarea noului conținut ce trebuie învățat și dirijarea învățării;

Asigurarea conexiunii inverse – conexiunea inversă reprezintă un element nou inclus în structura lecției pentru a se putea corecta erorile după secvențe scurte de învățare. Ea îmbracă forma unor sondaje și se desfășoară după schema:

SOLICITARE RĂSPUNS CONFIRMARE

INFIRMARE CORECTARE

Verificarea și aprecierea rezultatelor (evaluarea performanțelor) se realizează pe parcursul și la sfârșitul lecției, măsurându-se rezultatele și performanțele imediate formulate în termeni operaționali;

Intensificarea retenției ( fixarea și stabilirea performanței) – fixarea începe chiar din momentul inițial de contact cu noul material , cu înțelegerea lui deoarece la baza reținerii este pusă activitatea mentală complexă ;

Asigurarea transferului – face operante cunoștințele în exerciții, studiu individual, activități practice. Cunoștințele pot fi făcute disponibile pentru transfer dacă în cursul lecției se realizează corelații multiple între cele predate, dacă se prezintă situația problemă care să oblige elevii să interpreteze cele învățate.

Schema actului decizional al profesorului în legătură cu variante de organizare și desfășurare a lecției:

O clasificare pe tipuri de lecții care se păstrează în literatura pedagogică și metodică este cea realizată de B.P. Esipov care ia ca bază în descrierea tipurilor de lecții sarcina instructivă principală.

Proiectarea sistemului de lecție cuprinde următoarele acțiuni:

-stabilirea scopurilor instructiv- educative ale capitolului ( cel mai frecvent proiectele de activitate didactică se elaborează pe o temă, un capitol );

-analiza logico- funcțională a conținutului și precizarea elementelor esențiale de conținut;

-delimitarea lecțiilor- prin ordonarea elementelor esențiale de conținut pe lecții;

-identificarea obiectivelor pedagogice concrete, corespunzătoare elementelor de conținut;

-întocmirea probei de evaluare în funcție preponderent diagnostică.

În proiectarea didactică, un factor important care determină modul de organizare a procesului de predare- învățare îl constituie materialul uman. Învățarea conștientă asigură asimilarea cunoștințelor de geografie. Orice noțiune nouă cu care elevul vine în contact în cursul instruirii poate și trebuie să fie reținută prin legarea ei de ansamblul noțiunilor, proceselor învățate anterior. Orice idee din domeniul geografiei nu poate fi asimilată izolat ci integrată într-o structură care îi oferă sens.

Impunând obligativitatea adaptării strategiilor de lucru la caracteristicile temei, la particularitățile colectivului de elevi, la condițiile din fiecare școală, proiectul didactic rămâne un act de creație al profesorului.

Acest act „ trebuie să asocieze atracția cu eficiența, datele solide și precise cu întrebările care ar motiva lecția următoare, cunoștințele noi cu formarea spiritului. O lecție bună provoacă activitatea elevului și introduce o colaborare, un dialog între profesor și elevi. ” ( G. Milaret- Introducere în pedagogie- EDP- 81, pag. 128 ).

Proiectarea lecției de specialitate

Conceperea unei lecții se concretizează în elaborarea proiectului de lecție care se prezintă ca o descriere a soluției optime găsite situației de învățare. Pentru a fi eficient, el trebuie să întrunească câteva caracteristici:

să fie bine finalizat, precizând clar obiectivele, să indice desfășurarea acțiunilor, utilizarea metodelor și mijloacelor de învățământ, care să conducă la atingerea țelurilor urmărite;

să ofere o proiecție de ansamblu asupra succesiunii secvențelor didactice și diviziunii timpului;

să fie realizabil în conținut sub aspectul metodelor și rezultatelor preconizate;

să fie operațional, să poată fi transpus cu ușurință, în activitatea la clasă;

să fie flexibil, să lase posibilitatea de decizie și în unele situații neprevăzute.

Există trei elemente cheie ( întrebări) la care profesorul trebuie să răspundă prin proiectul pe care îl elaborează:

Spre ce tind? – ce obiective sunt urmărite în lecție;

Cum să ajung acolo?- ce metode și mijloace se vor folosi pentru ca elevii să atingă obiectivele propuse; cum se va organiza conținutul informației;

Cum voi ști când am ajuns?- dacă au fost atinse obiectivele stabilite.

La această întrebare răspunsul îl aflăm prin conexiunea inversă ce trebuie să se realizeze pe tot parcursul lecției, prin metode și procedee adecvate. Pentru aceasta, odată cu formularea obiectivelor, se vor preciza itemii și indicatorii cu ajutorul cărora vom măsura calitativ și cantitativ rezultatele obținute.

Proiectul de lecție are caracter strategic oglindind ce va face profesorul cu elevii. El conferă activității didactice suport științific și imprimă procesului de predare- învățare un caracter normativ și tehnic. Realizarea lui într-o situație concretă este opera profesorului, rezultatul artei sale didactice.

Schema metodologiei proiectării lecției:

PROIECT DIDACTIC

Unitatea de invatamant: Scoala Gimnazială Bălăcița

Profesor: Becheanu Maria Mihaela

Data:

Obiectul: Geografie

Clasa: a VI-a

Subiectul lectiei: Comuna Bălăcița – studiu de caz

Tipul lectiei: sistematizare si consolidare a cunostintelor, aplicare in practică a cunoștințelor

COMPETENTE GENERALE:

1. Utilizarea limbajului specific în prezentarea și explicarea realității geografice.

3. Transferarea unor elemente din matematică, științe și tehnologie în studierea mediului terestru.

6. Identificarea și explicarea dimensiunii sociale, civice și culturale a caracteristicilor

spațiului geografic.

8. Elaborarea unor modele și soluții de organizare a spațiului geografic din perspectiva

dezvoltării durabile

COMPETENTE SPECIFICE:

1.2 Precizarea, in cuvinte proprii, a sensului termenilor geografici.

3.5 Explicarea legaturilor dintre realitatea observata si fenomene din domeniul stiintelor naturii.

6.1 Explicarea importantei mediului geografic pentru om si societate.

8.1. Identificarea soluțiilor de protecție a mediului geografic din orizontul local sau îndepărtat.

OBIECTIVE OPERATIONALE. La sfarsitul lectiei toti elevii vor fi capabili :

O1 – să precizeze poziția geografică și vecinii comunei Bălăcița;

O2 – să caracterizeze elementele cadrului natural;

O3 – să analizeze dinamica si mișcarea naturală a populației;

O4 – să identifice tipurile de migrații și cauzele lor;

O5 – să identifice factorii care sustin dezvoltarea economică a comunei;

O6 – să completeze o hartă mută cu elementele de conținut, evidențiind vecinii și hidrografia localității.

STRATEGII DIDACTICE – dirijata, cognitiva, euristica

METODE SI PROCEDEE – expunerea si explicatia, conversatia, comparatia, lucru cu harta, problematizarea, exercițiul geografic, studiul de caz

MATERIALUL DIDACTIC – reprezentari grafice

atlas

fisa de lucru

videoproiector

date statistice

ORGANIZAREA ACTIVITĂȚII: frontal, pe grupe

RESURSE DE TIMP: 50 minute

DESFĂȘURAREA LECȚIEI

Valorificarea conținutului lucrării în cadrul lecțiilor de geografie

Reforma învățământului în ceea ce privește predarea geografiei a realizat trecerea de la geografia de tip descriptivist spre un demers de învățare ce încurajează înțelegerea relevanței geografiei pentru viața cotidiană a elevului.

În acest sens geografia este știința care trebuie:

să dezvolte curiozitatea elvilor;

să trezească interesul pentru cunoașterea activă, directă a proceselor și fenomenelor geografice;

să dezvolte spiritul de investigație al elevilor.

Curriculum-ul actual, față de cel anterior, în geografie s-a concretizat prin:

centrarea pe formarea capacităților de înțelegere a faptelor și proceselor caracteristice mediului geografic;

predominarea conținuturilor de tip formativ, cu accent pe formarea deprinderilor de investigație și orientare;

activități de învățare realizate prin observarea directă, măsurarea și utilizarea informației;

utilizarea și integrarea informațiilor noi în ceea ce elevul știe deja, din viața de zi cu zi;

abordarea geografiei ca învățare prin experimente.

Geografia, ca și celelalte obiecte de învățământ, trebuie să răspundă nevoilor elevilor, în primul rând motivându-i, atrăgându-i, un rol esențial în acest sens revenindu-i profesorului.

În activitatea la clasă, mă ghidez după unul din principiile didactice în geografie, principiul intuiției, care impune necesitatea observări directe a fenomenelor, ceea ce conferă o mare putere de percepție și de înțelegere corectă a cunoștințelor.

O noutate în programa școlară la clasa a V a este în cadrul curricumului actual introducerea unei lecții la sfârșitul fiecărui capitol în care elevii analizează elementele orizontului local și apropriat.

Fiind profesor la mai multe școli din mediul rural aparținând județului Mehedinți, , am avut posibilitatea să exemplific elevilor din clasa a V-a elemente geografice din cadrul lucrării. Astfel, la sfârșitul capitolului “Relieful Pămîntului” urmează lecția “Relieful orizontului local și apropriat”. Pe baza cunoștințelor însușite de elevi la clasa a IV-a, referitoare la geografia României, identificăm unitățile mari de relief din vecinătate: Podișul Getic, Câmpia Română și Podișul Mehedinți.

Capitolul Atmosfera se incheie cu lecția Vremea și clima orizontului local și apropiat. Aici, pe baza tabelelor din lucrare ce prezintă valorile temperaturilor multianuale la stația meteorologică Bâcleș, le explic elevilor cum se calculează temperaturile medii lunare, temperatura medie anuală, ce este și cum se calculează amplitudinea termică. Pe baza acestor valori le explic cum se citește și cum se realizează un grafic al temperaturilor medii lunare, arătându-le ca model graficele din lucrare.

Elemente de hidrografie a orizontului local încheie capitolul Hidrosfera. În rețeaua de râuri a județului nostru se înscrie și Desnățuiul, principala arteră hidrografică a comunei Bălăcița. Acesta se varsă în Dunăre.

După parcurgerea zonelor biopedogeografice ale Pământului, pentru zona biogeografică temperată, exemple din vegetația și animalele comunei sunt binevenite. Astfel vegetația este reprezentată prin: pâlcuri de stejar ( cer și gârniță ) și pajiști care apar în locul fostelor păduri ce au fost defrișate.

Dintre mamifere cele mai răspândite sunt iepurele, vulpea și jderul de pădure. Lumea păsărilor este reprezentată prin ciocănitoare, pițigoi, cuc, ciuful de pădure etc. Dintre reptile se remarcă gușterul și șopârla. Numeroasele specii de fluturi și melci, omida păroasă a stejarului, sunt numai o parte din reprezentanții lumii nevertebrate de aici. Pe terenurile agricole din comună apar rozătoare ca: popândăul, hârciogul și orbetele. Păsările specifice sunt: graurul, ciocârlia, prigoria.

După încheierea capitolului „Geografia populației”, elevii vor aplica noțiunile învățate la dinamica populației : structura populației, mobilitatea populației, la nivelul orizontului local. Pe baza datelor preluate de la Direcția de Statistică, se întocmesc grafice care să reflecte atât evoluția numerică a populației cât și mișcarea naturală. De asemenea, se construiește piramida vârstelor pentru comuna Bălăcița la nivelul anului 2002 – toate acestea vor fi interpretate comparativ cu cele de la nivelul țării.

Pentru exemplificarea tipurilor de sate, la lecția ,,Așezări rurale” folosesc harta comunei Bălăcița pentru a înțelege cum arată un sat adunat, dar și un tip de sat cu gospodăriile așezate în lungul unei văi a drumului – sat liniar.

La clasa a V-a, predarea geografiei fizice generale urmărește formarea unui sistem de cunoștințe geografice necesare înțelegerii principalelor fenomene fizico-geografice care au loc la nivelul învelișurilor Terrei. Datorită numărului mare de noțiuni, a complexității proceselor și fenomenelor noi studiate și datorită caracterului abstract al acestora, la nivelul clasei a V-a cunoștințele geografice sunt mai greu de asimilat. Dificultatea este accentuată și de vârsta elevilor, când posibilitățile de abstractizare și generalizare sunt în formare, ca și de faptul că unele cunoștiințe care trebuie asimilate devansează noțiuni ce se predau la alte obiecte( biologie, matematică, fizică, chimie). Aici trebuie să intervină rolul profesorului care prin exemplele date și prin simplificarea materiei contribuie la atragerea elevilor.

La clasa a VIII-a, în cadrul lecțiilor de geografie, elevii își însușesc treptat noțiuni, termeni, definiții, își explică fenomene, procese cu caracter geografic, iar pentru a le ușura această activitate profesorul recurge la utilizarea unor indici. Astfel, după încheierea capitolului „Geografia Populației”, ora de activități practice se poate folosi pentru a construi și interpreta, împreună cu elevii, pramida vârstelor. Prezint elevilor câteva detalii privind structura populației pe grupe de vârstă și sexe. Explic elevilor modul de construire a piramidei , exemplificând cu date din lucrare.

Pregătirea elevilor pentru performanță presupune realizarea a numeroase ore de pregătire care presupun lucrul cu indicii geografici, fie că este vorba de reprezentarea temperaturii și precipitațiilor de la stații meteorologice, fie că este vorba de reprezentarea populației după diferite criterii. Foarte important în pregătirea elevilor pentru olimpiadă este ca profesorul să lucreze cu elevii la interpretarea graficelor obținute.

6.8.2. Activități practice realizate cu elevii în orizontul local

Aplicațiile practice sunt desfășurate în clasă și în orizontul local prin care elevii, cu ajutorul profesorului, pun în practică cunoștintele primite, cu scopul consolidării lor și formării de priceperi și deprinderi (Mândruț, O., 2007).

Ca obiect de învățământ, geografia aduce o contribuție esențială la dezvoltarea intelectuală a elevilor, la formarea gândirii lor geografice. Aplicațiile practice sprijină atât cunoașterea obiectelor și fenomenelor geografice, cât și aspecte cantitative și calitative legate de ele, recunoașterea lor pe hartă, precum și descifrarea interdependențelor care le caracterizează în complexele geografice. Dezvoltă judecata, puterea de analiză și sinteză a elevilor.

Participând la aplicații, elevul desfășoară o activitate intelectuală, observă aspecte esențiale, descoperă asemănări și deosebiri, desfășoară o activitate motorie iar la final sintetizează rezultatele cercetării prin întocmirea de grafice, tabele etc., trăgând concluzii și redactând scurte lucrări științifice.

Deoarece obiectele și fenomenele studiate se desfășoară pe spații extinse, lucrările practice trebuie realizate în cea mai mare parte în natură (orizontul local), iar în clasă ramâne efectuarea lucrărilor practice pe hartă sau sub forma organizarii colecțiilor, confecționarea de modele, prelucrarea și reprezentarea grafica a materialului referitor la fenomene fizice sau socio-geografice.

După gradul de complexitate, aplicațiile practice din orizontul local pot fi:

-lucrări practice de muncă independentă (ex. măsurarea sau estimarea unor suprafețe);

-lucrări practice de observație (ex. observarea trăsăturilor peisajului rural: cadrul fizic, suprafețele construite, căile de comunicație, terenurile agricole etc.);

-aplicații practice complexe prin care se urmărește perfectionarea priceperilor și deprinderilor; acestea cuprind un sir de lucrări legate între ele printr-o succesiune logică, în urma cărora rezultă o concluzie asupra fenomenului sau obiectului studiat (ex. studiul fizico-geografic al comunei natale).

După locul de desfășurare, aplicațiile practice pot fi:

-aplicații practice pe terenul geografic (pentru lucrări de meteorologie, topografie, geomorfologie);

-aplicații practice la punctul de observații (un teren relativ restrâns din afara localității pe care se află diferite obiecte asupra cărora se pot face observații);

-aplicatii practice în vizite (la o unitate economică).

Dintre mijloacele de realizare se pot deosebi:

-aplicații practice cu harta;

-aplicații practice cu instrumente și aparate de măsură (ex. măsurarea temperaturii);

-anchete despre populație sau anumite mărturii (agricultori, comercianți, responsabili publici).

Exemplu de anchetă cu chestionar:

Numele și prenumele …………………………

1.Vârsta………….

2.Starea civilă: a)necăsătorit; b)căsătorit; c)divorțat; d)alte situații.

3.Studii: a)superioare; b)medii; c)primare.

4.Structura familiei: a)soț-soție; b)soț-soție-copii; c)soț-soție-copii-părinți; d)alte situații

5.Sectorul de activitate: a)primar; b)secundar; c)terțiar.

6.Venituri: a)sub 500 Ron; b)între 500-1000 Ron; c)peste 1000 Ron.

7.Surse de venit: a)salariu de bază; b)lucrul sezonier; c)pensie; d)alte surse.

8.Sunteți proprietar de teren agricol? a)da b)nu

9.Localitatea de proveniență: a)sat din jud. Mehedinți; b)oraș din jud. Mehedinți; c)alt județ.

10.Motivul stabilirii domiciliului în localitate…………

11.Motivele deplasărilor în Drobeta Turnu Severin sau în alte orașe: a)locul de muncă; b)studii; c)cumpărături; d)alte motive.

12.Religia: a)ortodoxă; b)romano-catolică; c)altă religie

13.Etnia: a)română; b)rromă; c)altă etnie

14.Structura construcției în care locuiți: a)casă fără bucătarie de vară; b)casă cu bucatarie de vară; c)casă cu anexe; d)alte structuri

15.Anul de construcție al casei: a)pănă în 1970; b)între 1970-1990; c)după 1990.

16.Casa este dotată cu apă curentă și canalizare? a)da b)nu.

17.Materialul din care este construită casa: a)căramidă; b)lemn; c)chirpici; d)alte materiale

18.Numărul de animale crescute în gospodărie: a)bovine; b)ovine; c)caprine; d)porcine; e)păsări; f)alte animale.

19.Ce mijloc de transport dețineti? a)autoturism; b)autocamion; c)tractor; d)altele.

Aplicațiile practice formează deprinderi și priceperi care pot fi utilizate și în alte domenii. Activitățile în afara clasei se înscriu, în primul rând, în cadrul studiului mediului, unele putându-se desfășura în timpul unei lecții, altele pot necesita mai multe ore sau chiar mai multe săptămâni.

Tipuri de activități practice:

*studiul mediului natural al comunei Bălacița;

*studiul componentelor așezării;

*circulatia și mobilitatea populației din comună;

*măsurarea unor distanțe, estimarea unor suprafețe;

*măsurarea densității construcțiilor;

*determinarea naturii materialelor clădirilor;

*determinarea cauzelor degradării terenurilor agricole;

*măsurarea intensității traficului automobilelor;

*discuții cu persoanele care locuiesc în comună sau care vizitează comuna.

6.9. Forme de evaluare utilizate în cadrul opționalului

Evaluarea este o componentă a procesului de învățământ prin care se evidențiază cantitatea de cunoștințe și abilități dobândite, precum și valoarea acestora, în condițiile unei prestații orale, scrise sau practice.Evaluarea implică trei elemente: verificarea, aprecierea și notarea.

Verificarea este partea actului didactic prin care profesorul constată volumul și calitatea cunoștințelor și abilităților practice ale elevilor, la un moment dat și la o temă oarecare. Aprecierea se referă la estimarea de către profesor a valorii, nivelului performanțelor, cunoștințelor și capacităților de învățare ale elevilor. Notarea vizează măsurarea și validarea de către profesor a rezultatului pregătirii elevului, obținut prin verificare și apreciere, concretizat prin simboluri convenționale sau indicatori sintetici, cantitativi și calitativi ai performanței (note și calificative).

Scopul evaluării se referă la lecție, la temă sau sistem instituțional. Evaluarea trebuie organizată încât să răspundă la întrebările:

în ce măsură s-au realizat obiectivele propuse ?

în ce mod și în ce grad este noua formă mai bună decât cea pe care o înlocuiește?

ce efecte suplimentare, eventual neprevăzute, au avut formele noi de evaluare și în ce măsura sunt acestea mai bune decât cele vechi?

Evaluarea are și o valoare motivațională. Dorința de succes, respectiv teama de eșec, sunt imbolduri importante în procesul de învățare. Succesul sistematic înscrie motivația învățării pe o spirală ascendentă, în timp ce eșecul poate duce la „demotivare”. Controlul, evaluarea externă ritmică, stimulează pregătirea continuă, ritmică a lecțiilor de către elevi. Să ne gândim cum ar arăta nivelul de pregătire a unei părți din elevi fără catalog și note.

Există mai multe tipuri de evaluare.

Prin evaluarea inițială, realizată la început de an școlar, de semestru sau de capitol, se obțin datele pentru obiectivele proiectării viitoarei acțiuni, volumul și calitatea cunoștințelor necesare, a deprinderilor și capacităților ce vor fi utilizate în noua învățare, precum și date despre dificultățile întâmpinate.

Dacă se recurge la o evaluare continuă a modului învățării, a comportamentelor elevilor în timpul instruirii, se va constata și aprecia stadiul lor, fiecare pas realizat în sensul cunoașterii fiind întărit.

Elevii câștigă încredere, își reglează efortul, ritmul de muncă, tehnicile. Așa se explică de ce valoarea continuă este și formativă. Așa cum evaluarea inițială precede și definește noua strategie de învățare, cea continuă asigură desfășurarea ei. Profesorul de geografie, prin observare, prin întrebări, constată continuu desfășurarea procesului și uneori „întrerupe predarea sau activitatea practică, pentru a relua explicația, a accentua ideile mai puțin fixate”.

Dacă se descoperă, prin evaluare, că o lecție nu se poate face sau că tema propusă nu-și atinge obiectivele, această informație este folosită pentru a revizui lecția sau a se înlocui părți ale temei, în încercarea de a se înlătura defectele care au ieșit la iveală.

Se va studia dacă toate condițiile de desfășurare a lecției au facilitat înțelegerea noțiunilor, dacă s-au ales materiale didactice adecvate, dacă s-a realizat o demonstrație pentru fiecare metodă și, în final dacă s-a asigurat atingerea obiectivelor propuse. Acest mod de analiză v-a conduce la refacerea lecției, la reorganizarea desfășurării în timp.

În cadrul evaluării formative este cuprinsă și evaluarea după aplicarea probelor parțiale de verificare, pe obiective distincte, prin fișe de control. În acest caz, elevii își corectează reciproc răspunsurile la întrebările din aceste fișe, obținându-se informația imediată asupra numărului elevilor care au dat răspunsuri corecte, pe obiective, și care din probleme necesită o reluare, o aprofundare a explicației. Dacă profesorul verifică achizițiile elevilor la un moment dat, înseamnă că, de fapt, el evaluează nu un rezultat al învățării ci aspecte, elemente dinamice ale procesului însuși.

Evaluarea sumativă, la sfârșit de capitol, de perioadă școlară, cuprinde global finalitățile învățării, cunoștințe, deprinderi, capacități, aptitudini.

Rezultatele obținute trebuie raportate la cerințele generale ale formării elevilor (calitatea învățământului), la nivelul inițial al elevilor (progresul școlar), la prioritățile fiecărui elev (randamentul progresul), la totalitatea obiectivelor propuse.

Evaluarea, randamentului școlar pe baza obiectivelor are implicații directe în formarea capacității de autoevaluare a elevului, condiție pentru stimularea și dozarea efortului său, pentru autocontrolul și spiritul autocritic.

Autoevaluarea are un rol esențial în întregirea imaginii elevului din perspectiva judecății de valoare pe care o emite profesorul. Ca și profesorul care conduce activitatea, elevul aflat în situația de învățare are nevoie de anumite puncte de referință care să-i definească rolul, sarcina, natura și direcțiile activității sale ajutându-l să conștientizeze progresele și achizițiile făcute, să-și elaboreze disciplina proprie de lucru.

În activitataea de la catedră, am încercat să promovez metoda autoevaluării la elevi, în paralel cu evaluarea rezultatelor școlare. Aceste preocupări s-au concretizat în următoarele acțiuni:

încurajarea elevilor pentru a-și pune întrebări legate de modul de rezolvare a unei sarcini de lucru și de efectele formative ale acesteia;

stimularea evaluării în cadrul grupului;

completarea, la sfârșitul unei sarcini de lucru importante, a unui

chestionar care să cuprindă întrebări de tipul celor prezentate în continuare:

Autoevaluarea are rolul de a antrena întreg colectivul clasei, în vederea evidențierii rezultatelor, oferind date cât mai complete despre posibilitățile fiecărui elev, în parte și a tuturor la un loc. Autoevaluarea îi ajută pe elevi să-și observe singuri sau reciproc greșelile și lacunele tipice, să-și regleze eforturile de învățare, sporește încrederea în capacitatea de control și decizie proprie, elevul devenind partener autentic al profesorului în evaluare prin autoevaluare.

Metode utilizate în evaluarea performanțelor școlare

Observarea și aprecierea verbală

Constă în urmărirea modului în care elevii participă la asimilarea cunoștințelor, la îndeplinirea diverselor sarcini și responsabilități cu care sunt investiți. Pe baza celor constatate, profesorul face aprecieri verbale care au rolul unei întăriri pozitive: „sunt mulțumit”, „e foarte bine”, „ai făcut progrese”. Important este ca aceste aprecieri să fie sincere, deschise și cât mai obiective.

Chestionarea orală

Este o formă particulară a conversației prin care se verifică gradul de însușire cantitativă și calitativă a cunoștințelor și a deprinderilor. Înainte de oră, profesorul stabilește grupul de elevi și conținutul care va fi verificat pentru a aprecia gradul de însușire a cunoștințelor predate și nivelul de pregătire al clasei. Verificarea orală asigură o evaluare limitată, incompletă asupra reușitei lecției, dar fără această apreciere, învățarea ar fi hazardată. Verificarea orală poate începe printr-o conversație frontală iar după precizarea temelor supuse verificării sunt solicitați, pe rând, 3-5 elevi care vor răspunde din bancă sau la hartă. Profesorul adresează întrebarea, lasă puțin timp de gândire, apoi desemnează elevul care va răspunde. Profesorul intervine cu întrebări ajutătoare numai în caz de eroare sau abatere de la temă. Completările, sesizarea greșelilor și devierilor de la subiect se fac cu ajutorul clasei, elevii ceilalți nerămânând în afara lecției. Întrebările ajutătoare trebuie să sugereze un punct de sprijin, să faciliteze un proces asociativ în mintea elevului.

Verificarea orală nu trebuie să fie doar un dialog cu elevii ascultați, iar clasa să fie ignorată. Formularea problemelor trebuie făcută în așa fel încăt să oblige elevii la o selecție a materialelor, la gruparea informațiilor și prezentarea lor într-o formă personală. Alături de probe de memorie, cuprinse în orice verificare de cunoștințe, profesorul formulează întrebări care solicită aport de gândire, prin care elevii fac comparații, analize, sinteze, generalizări, clasificări, argumentări, motivări, explicații ale cauzelor și efectelor fenomenelor. În stabilirea notei, profesorul trebuie să cântărească bine între aportul memoriei și aportul gândirii, acordând prioritate creativității.

Examinarea orală necesită un climat de încredere, chiar dacă există un minim de tensiune emoțională. Încordarea emoțională repetată provoacă aversiune față de verificarea cunoștințelor; face ca elevul să învețe numai pentru notă, să speculeze sistemul de examinare aversiv practicat de profesor și să încerce să se sustragă prin fuga de la ore, prin întârzieri, prin îmbolnăviri, prin diferite pretexte. Profesorii excesiv de severi și depedanți, incorecți, răzbunători, profesorii care se răfuiesc cu elevii, profesorii prea indulgenți vor fi repudiați de către colegi și de către elevi. Profesorii exigenți, care oferă în aceeași măsură în care pretind, sunt prețuiți de către elevi, părinți și colegi. Profesorul acordă notele la sfârșitul orei și comunică fiecărui elev ce are de făcut pentru a progresa și care sunt lipsurile. Evaluarea orală prezintă dezavantajul că nu există baremuri controlabile și implică subiectivitate. Elevii se pot intimida sau inhiba, nu își pot corecta răspunsurile, însă pot beneficia de întrebările ajutătoare.

Lucrările scrise permit ca într-un timp relativ scurt să se verifice randamentul unui număr mai mare de elevi. Lucrările scrise acoperă o arie mai vastă de cunoștințe, aprecierea se poate face prin compararea rezultatelor tuturor elevilor. Evaluarea este astfel mai obiectivă. Ele pot fi sub formă de extemporale, teze, referate, etc. O atenție deosebită trebuie acordată alegerii și formulării subiectului, planificării și corectării lui.

Extemporalul urmărește verificarea cunoștințelor din lecția de zi, măsura în care elevii fac față unui control inopinat, conștinciozitatea cu care se pregătesc, priceperea de a formula, în timpul stabilit răspunsuri clare, la cerințe precis formulate; întrebările nu trebuie să vizeze o reproducere din memorie ci o selecție și o prelucrare a cunoștințelor învățate.

Testele materializează o modalitate de verificare directă a obiectivelor în procesul de învățământ și pun în evidență formarea la elevi a unor capacități prin intermediul comportamentelor pe care le manifestă aceștia.

Testele docimologice sunt seturi de probe sau întrebări cu ajutorul cărora se verifică și se evaluează nivelul asimilării cunoștințelor și al capacităților de a opera cu ele, prin raportarea răspunsurilor la o scară de apreciere etalon, elaborată în prealabil. Față de „testul standardizat”, cel alcătuit de profesori răspunde într-o mai mare măsură acestor factori care diferențiază o situație de învățare de alta, rezultatele obținute oferindu-i profesorului o imagine mai clară asupra eficacității propriei sale munci, scopul fiind acela de a măsura „ realizarea obiectivelor într-o secvență instrucțională limitată și specifică” ( I. Davitz ; S. Ball, 1978, p.483 ).

Folosite mai ales în evaluările formative, cerința este ca ele să acopere material prevăzută în documentele școlare iar întrebările să fie în concordanță cu obiectivele pedagogice prevăzute la acest nivel. Folosirea testelor docimologice la intervale mai mari și combinarea rezultatelor obținute cu ajutorul altor metode de verificare este o condiție care amplifică valoarea lor pedagogică.

În elaborarea testelor trebuie avut în permanență în vedere relația obiective-conținuturi-evaluare.

Clasificarea itemilor se face după anumite criterii:

a.După criteriul obiectivității:

a.1.itemi obiectivi – abordează un aspect precis, fiind eliminată subiectivitatea în notare.

Ex.Comuna Bălăcița se află în unitatea de relief …………

a.2.itemi subiectivi – vizează un complex de cunoștințe și abilități cognitive.

Ex. Explicați cauzele depopulării comunei Bălăcița.

b.După modul de construire a răspunsurilor:

b.1.itemi cu răspunsuri deschise – stimulează creativitatea, raționamentul, gândirea critică:

-itemi de explicare; ex.Din ce cauză în comuna Bălăcița, în sectorul primar, lucrează un număr redus de persoane?

-itemi de analiză cauză-efect; ex.Ce consecințe pozitive ar avea redeschiderea fabricii de brânzeturi?

-itemi de comparare; ex.Comparați evoluția numerică a populației din perioada 1992-2000 cu cea din perioada 2001-2016.

-itemi de descriere; ex.Descrieți costumul popular tradițional mehedințean.

-itemi de interpretare a unui document; ex. Interpretați graficul „Piramida populației”

b.2.itemi cu răspunsuri închise – abordează un singur aspect cognitiv, precis delimitat,izolat din volumul de cunoștințe:

-itemi de discriminare binară; ex. Încercuiți răspunsul corect: Comuna Bălăcița se află în estul județului Mehedinți. Da/Nu

-itemi de discriminare multiplă; ex. După structură, Bălăcița este un sat de tip: a)adunat b)rasfirat c)risipit.

-itemi de asociere; ex.Scrieți în dreptul fiecărei cifre din coloana A litera corespunzătoare din coloana B:

A B

1.secetă a.căldură foarte mare

2.caniculă b.precipitatie atmosferică

3.grindină c.lipsa precipitațiilor

-itemi de clasificare; ex.Clasificați populația comunei după grupele de vârstă.

-itemi de completare lacunară; ex.Comuna Bălăcița se află la o distanță de ……km față de reședința județului Mehedinți.

-itemi de reprezentare grafică; ex.Reprezentati grafic structura confesională a populației , utilizând diagrama prin cerc structural.

-itemi de calcul; ex.Calculați densitatea populației comunei, știind că suprafața comunei este de 10109 ha iar populația numără 2753 locuitori.

Indicele de eficacitate al unui test se dobândește în funcție de măsura în care itemii fac diferențierea între elevii buni și elevii slabi, deci permit stabilirea unei scări de valori între elevi.

Aplicarea testelor și acordarea punctajelor

Prin conținutul său, evaluarea urmărește să determine modul în care obiectivele stabilite se înfăptuiesc în activitatea practică.

Testul inițial se aplică în prima lecție a disciplinei pentru a asigura profesorului informațiile care să-i direcționeze activitatea de proiectare a lecțiilor. Testele sumative se vor programa după parcurgerea unui capitol sau a întregii discipline. Testele de progres (formative) pot fi aplícate la lecțiile unei teme.

Planificarea pentru evaluarea semestrială:

Test de evaluare cu itemi diferiți (Subiectul: Comuna Bălăcița – studiu de caz)

I. Definiți satul. 5p.

II. Încercuiți litera corespunzătoare răspunsului corect: 20p. (2x10p.)

1.Comuna Bălăcița se află așezată în :

a) Podișul Mehedinți c) Câmpia Olteniei

b) Piemontul Bălăciței d) Dealurile de Vest

2.Din totalul terenurilor arabile, ponderea cea mai mare o ocupă cultura:

a) plantelor pentru ulei c) cerealelor

b) pomilor fructiferi d) viței de vie

III. Citiți afirmațiile de mai jos și încercuiți A pentru adevărat și F pentru fals:

10p. (2x5p)

1.Până în anul 1864 satul Bălăcița s-a numit Porcăreața. A/F

2.Ca structură, satul Bălăcița este de tip risipit. A/F

IV. Precizați cel puțin trei comune cu care se învecinează comuna Bălăcița. 15p.

V. Care sunt cauzele producerii alunecărilor de teren? 10p.

VI. Numiți satele care aparțin comunei Bălăcița. 5p.

VII.Calculați densitatea populației comunei, știind că suprafața este de 10109 ha iar numărul de locuitori de 2753. 5p.

VIII.Cum explicați fenomenul de îmbătrânire a populației comunei? 10p.

IX. Alcătuiți un text de aproximativ 10-15 rânduri despre cadrul natural al comunei, utilizând următorii termeni: vale, piemont, temperată, stepă, Desnățui. 10p.

Pe baza testului se centralizează datele.

Pentru nota 10 se acordă 10 puncte din oficiu. Se întocmește un tabel centralizator cu

răspunsuri bune (+) sau rele (-) pentru fiecare elev.

Stabilirea nivelului clasei exprimat tabelar:

În funcție de rezultate, clasa poate fi împărțită în grupe:

GI: performanțe maxime ( 9-10 )

GII: performanțe medii ( 7-8 )

GIII: performanțe minime ( 5-6 )

Trebuie să admitem faptul că notarea elevilor se efectuează în funcție de nivelul unei anumite clase și în acest caz, aceleași note ale elevilor aparținând diferitelor clase sau școli au semnificații diferite.

În tratarea diferențiată a elevilor se pornește de la idea că obiectivele lecției sunt obligatorii pentru toți elevii clasei, dar metodele și strategiile sunt adecvate particularităților individuale și de grup ale clasei. Principalul mijloc pentru practicarea unor exerciții diferențiate sunt fișele de lucru. Ele permit elevului să rezolve sarcinile în ritm propriu conform capacităților și nivelului său de cunoaștere, fiind un mijloc eficient de apreciere și evaluare a randamentului școlar.

În funcție de scopul urmărit, fișele de lucru sunt:

fișe de recuperare – sunt date elevilor care au goluri în cunoștințe și conțin tocmai noțiunile pe care nu le-au asimilat;

fișe de dezvoltare – sunt date elevilor care obțin rezultate foarte bune și cuprind probleme de inteligență;

fișe de exercițiu – sunt date tuturor elevilor clasei, de dificultate medie și cuprind cunoștințe ce trebuie să fie însușite de toți elevii.

Este necesară standardizarea unor probe. Etalonarea standard pe țară ar furniza informații asemănătoare celor culese la olimpiadele naționale. Pe baza testului, elevii ar fi supuși unor aprecieri la niveluri și exigențe omogene.

După ce rezultatele unei evaluări au fost interpretate, trebuie întreprinse acțiuni cu caracter ameliorativ. Dacă s-a constatat că toți elevii obțin note peste limita de promovare (5), va apare necesitatea de a depune eforturi pentru obținerea unei distribuții a rezultatelor spre notele 8, 9, 10. Dacă majoritatea elevilor au obținut note superioare limitei de promovare, dar există un grup cu performanțe sub limită, profesorul se orientează spre acordarea unui sprijin elevilor mai slabi, pe baza depistării lacunelor în pregătirea anterioară (îndrumări privind rezolvarea temelor, meditații, consultații ).Când majoritatea elevilor nu au reușit să obțină 5, profesorul trebuie să reia acțiunea de predare-învățare aferentă obiectivelor nerealizate, cu o strategie modificată, care să aibă o altă eficiență.

CONCLUZII

Lucrarea de față vizează înțelegerea relațiilor de interdependență dintre om și mediul înconjurător, a impactului presiunii umane asupra mediului și a modificărilor intervenite în interiorul său. În limitele cadrului spațial al comunei Bălăcița, așezările omenești sunt niște ecosisteme complexe. Pe parcursul primelor cinci capitole ale lucrării, am încercat să prezint principalele caracteristici fizico-geografice, umane și economice ale comunei Bălacița. Pentru a surprinde starea de fapt a habitatului actual, a fost necesară realizarea unor interpretări între potențialul natural, social și economic al așezării, valorificarea și transformarea sa și consecințele rezultate.

Teritoriul administrativ al comunei se află în Podișul Piemontan al Bălăciței, o subdiviziune a Piemontului Getic. Caracteristicile reliefului au permis practicarea activităților umane. Un alt factor favorabil este climatul regiunii, caracterizat prin veri calde, precipitații slabe cantitativ și ierni moderate, cu ușoare încălziri datorate pătrunderii maselor de aer mediteranean. Aceste condiții sunt favorabile culturii cerealelor, viței de vie și a pomilor fructiferi. Pe lângă relieful și clima favorabile, și prezența resurselor de apă au facut posibilă apariția și dezvoltarea așezarilor umane în zonă. Comuna Bălăcița deține importante resurse de ape subterane și este străbătută de râul Desnățui.

Din totalitatea datelor prezentate în studiul de față rezultă că Bălăcița este o comună cu așezări vechi, în curs de dezvoltare, dar care se confruntă cu numeroase probleme precum îmbătrânirea demografică, migrarea populației spre mediul urban dar și cu unele probleme de ordin economic.

Populația comunei prezintă tendințe de scădere numerică, fapt cauzat de rata scăzută a natalității și de gradul ridicat de îmbătrânire a populației. Evoluția numerică a populației a înregistrat o continuă scădere, de la 4091 locuitori în anul 1992 la 3674 locuitori în 2000, ajungând în anul 2016 la o populație de 2753 locuitori. Dezvoltarea economică a regiunii se reflectă și în structura socio-profesională a populației, cei mai mulți dintre locuitori fiind cuprinși în sectorul primar.

Pentru comuna Bălăcița, agricultura este principala ramură economică și principala sursă de venit a locuitorilor. Deși comuna are un potențial agricol ridicat, aceasta ramură trece printr-o perioadă de criză determinată de lipsa mașinilor agricole, de inexistența unui sistem de irigații și chiar a resurselor umane, locuitorii preferând să părăsească comuna în căutarea unui loc de muncă într-un alt domeniu decât cel agricol.

În ceea ce priveste turismul, acesta nu prezintă un potențial ridicat, resursele naturale nu sunt spectaculoase, iar cele antropice sunt reprezentate de tradiții, târguri și câteva mărturii arheologice care atestă locuirea teritoriului din timpuri vechi. Cadrul natural ar putea fi valorificat prin practicarea turismului rural, fiind posibil agroturismul prin punerea la dispoziția turiștilor a gospodăriilor țărănești și desfășurarea unor activități specifice.

Cu toate acestea, comuna Bălăcița se află într-o perioadă de ascensiune din punct de vedere al nivelului de trai. Învățământul reprezintă factorul fundamental care asigură dezvoltarea comunității, fiind reprezentat de școlile gimnaziale și grădinițele care funcționează cu program normal.

În capitolul de metodică (capitolul 6), am încercat să subliniez rolul metodelor, strategiilor și tehnicilor utilizate în predarea și învățarea noțiunilor și conceptelor din geografia orizontului local și apropiat în cadrul unei discipline opționale.

Interesul cercetării orizontului local pentru învățarea geografiei este un punct de plecare în proiectarea acestei discipline. Prin cercetarea geografică în orizontul local, elevii dobândesc capacități sporite de a-și folosi cunoștințele în situații noi, de a stabili relatii cauzale și de a-și însuși un vocabular geografic legat de realitatea înconjurătoare.

Elevii își formează priceperi și deprinderi de a citi și interpreta materiale grafice și cartografice, de a utiliza mijloace moderne audio-vizuale, de a realiza observații și masurători cu ajutorul unor aparate și instrumente. Este foarte important ca profesorul de geografie să trezească interesul elevilor pentru cercetarea independentă a orizontului local, adică acea portiune a spațiului de care sunt legați prin activitățile zilnice. Evaluarea are drept scop formarea elevilor pentru a-și descoperi capacitățile și limitele, oferindu-le informații care permit luarea deciziilor pentru viitor. Prin predare și evaluare se urmărește formarea unui sistem de cunoștințe și noțiuni geografice cât mai complet și la un nivel științific corespunzător.

Educarea elevilor în spiritul unei înalte responsabilități umane cuprinde o serie de domenii educative: formarea unei atitudini active față de mediul înconjurător, conștientizarea că buna calitate a mediului este o condiție esențială pentru sănătatea oamenilor, formarea convingerii că protecția naturii și a culturii așteaptă soluții tehnice dar și morale. Am dorit ca opționalul să faciliteze atât învățarea cât și cercetarea elementelor de bază referitoare la orizontul local al comunei Bălăcița, având în vedere actualizarea evoluției fenomenelor naturale și problematica actuală a vieții sociale și economice.

BIBLIOGRAFIE

1. Albuletu, I. + colaboratori (1980) – Localitățile Judetului Mehedinti, editată de Comitetul Județean pentru Cultură și Educație Socialistă Mehedinti, Drobeta Turnu Severin.

2. Andrei, Madalina Teodora (2004) – Geografia populației și așezărilor umane – Caiet de lucrări practice, Editura Mondoro, București.

3. Badea, L., Dinu, Mihaela (1974) – Depresiunile de contact din estul Podișului Mehedinti,SSGGG, Geogr. XXI; 2.

4. Basarabeanu, N., Buga, Dr., Erdeli, G. (1979) – Degradările de teren din vatra satelor judetuluiMehedinți cu privire specială asupra așezărilor din bazinul Topolnitei, Bahnei, Coșuștei, – AUB – Geografice XXVIII.

5. Boengiu, S. (2008) – Piemontul Bălăciței. Studiu de Geografie, Editura Universitaria Craiova.

6. Bordânc, Florica (1971) – Consideratii geografice privind modul de utilizare a terenurilor in județul Mehedinți – AUB – Geografice XXVIII.

7. Cândea, Melinda., Isbașoiu, C. (1999) – Geografia agriculturii. Editura Universitatii București.

8. Chipurici, N. (1982) – Un secol din viața satelor mehedințene, Directia Regionala de Statistică, București.

9. Chițu, C. (1975) – Relieful și solurile României, Editura Scrisul Românesc, Craiova.

10. Ciubotea, D., Croitoru, G. (2008) – Istorie,cultură și civilizație în Piemontul Bălăciței: studii și documente, Craiova.

11. Cucu, V. (1981) – Geografia populatiei și așezărilor omenești, Editura Didactica și Pedagogică, București

12. Cucu, V. (2000) – Geografia așezărilor rurale. Editura Domino, Târgoviște.

13. Cucu, V., Cucu Popova Ana (1980) – Județul patriei. Județul Mehedinți, Editura Academiei R.S.R., București.

14. Dragu, Gh. (1973) – Toponimie geografică, partea I, Centrul de multiplicare al Universității București.

15. Dragu, V. + colaboratori (2000) – Geografie – geologie, ghid metodologic. Editura Polirom, București.

16. Dulamă, Maria-Eliza (1996) – Didactica geografică. Editura Clusium, Cluj-Napoca.

17. Dulamă, Maria-Eliza (2004) – Modelul invățării depline a geografiei. Editura Clusium, Cluj-Napoca.

18. Enciu, P. (2005) – Structura geologică și evoluția paleogeografică, Editura Academiei, București.

19. Erdeli, G. (1978) – Orientări noi privind sistematizarea așezdrilor rurale in judetul Mehedinti, SGUB.

20. Erdeli, G, lacob Gh.(1979) – Considerații geografice asupra așezărilor omenești din Piemontul Strehaia; AUB-Geogr. XXVIII.

21. Erdeli G., Candea, Melinda (1984) – Așezarea rurală-componenta principală a peisajului geografic românesc, BSSGR,VM.

22. Erdeli, G. (1996) – Podișul Mehedinți Editura Metropol, București.

23. Erdeli, G. Dumitrache, Liliana (2001) – Geografia populației. Editura Corint, București.

24. Gâștescu, P. (1998) – Ecologia agezărilor umane. Editura Universității, București.

25. Graur, Al. (1972) – Nume de locuri, Editura știintifică, București

26. Ielenicz, M. + Colaboratori (1999) – Dicționar de geografie fizică. Editura Corint, București.

27. Ilinca, N. (2000) – Didactica geografiei, Editura Corint, București

28. Ionescu Ion de la Brad (1868) – Agricultura românească din judetul Mehedinți, București

29. Iordan, lorgu (1963) – Toponimie românească .Editura Academiei R.P.R., București.

30. Isbășoiu, C (1984) – Despre formarea și evoluția satelor din Oltenia, B.S.G., vol. VII, București.

31. Lahovari, G.I. și Colab (1898) – Marele Dicționar geografie al României.

32. Matei, Elena (2004) – Culoarul Dunrii intre Orșova si Ostrovul Mare – impactul activitatilor antropice asupra componentelor mediului, Editura Universitară, București.

33. Mazilu, Mirela (2003) – Noțiuni teoretice generale de demografie. Editura Mirton, Timișoara

34. Mândruț, O., Ungureanu, Valerica., Mierla, I. (1982) – Metodica predării geografiei. Editura Didactică și Pedagogică, București.

35. Oglindoiu, M. (2010) – Podișul Piemontan al Bălaciței, Geografia așezărilor rurale, Editura AIUS Craiova.

36. Pajură, C. (1947) – Dicționar geografic, istoric și topografic al judetului Mehedinți, Turnu Severin.

37. Popovici, I., Mănescu, Lucreția (1971) – Repartiția teritorială a populației județului Mehedinți, AUB – Geogr.

38. Posea, Gr. + Colab. (1982,) -Enciclopedia Geografică a României, Editura Academiei, București.

39. Roșu, Al. (1959) – Câmpia Bălăciței, Probleme de geografie, vol. V, București.

40. Slătineanu, S. (1912) – Mehedințiul și Cetatea Severinului, Turnu Severin

41. Spineanu, D. N. (1894) – Dicționarul geografic al județului Mehedinți, Tipografia și Fonderia de litere Thoma Basilescu, București.

42. Stănciulescu – Bârda, Al. (1982) – Atestări documentare privind localitățile județului Mehedinți – in volumul Mehedinți – istorie și cultură.

43. Stroe, Răzvan (2003) – Piemontul Bălăciței: studiul geomorfologic. Editura. Mondoro, București.

44. Toma, I. (1988) – Toponimia Olteniei, Craiova

45. Toșa – Turdeanu, Ana. (1975) – Oltenia, geografie istorică in hărțile sec. XVIII-lea, Editura Scrisul Românesc, Craiova.

46. Velcea, I.+ Colab. (1971) – Piemontul Getic. Studiu de geografie economică. Editura Academiei, București.

47. Vert, C. (2000) – Geografia populației și asezărilor umane, Editura Mirton, Timișoara.

48. *** (1984) – Geografia României II, Geografia Umană și Economică, Editura Academiei.

49. *** (1992) – Geografia României IV, Regiunile Pericarpatice, Editura Academiei, București.

50. *** (1982) – Harta utilizării terenurilor județului, Mehedinți, sc. 1:100 000.

51. *** Institutul Național de Statistică Mehedinți

52. *** (1961) -Monografia geografică a R.P.R., I-II, Editura Academiei, București.

53. ***(2014) – Planul Urbanistic al Comunei Bălăcița

54. *** Stația Meteorologică Bâcleș