Studiu Fizico Geografic al Localitatii Sohodol din Judetul Gorj

STUDIU FIZICO-GEOGRAFIC AL LOCALITĂȚII SOHODOL DIN JUDEȚUL GORJ

Cuprins

Introducere

Partea I. Trăsături geografice de specific regional și local

Capitolul 1. Aspecte teoretice și metodologice

Capitolul 2. Istoricul cercetărilor și evoluția istorică a localității Sohodol

Capitolul 3. Așezarea geografică și limitele

3.1. Poziția în cadrul țării și în cadrul județului

3.2. Poziția matematică și limitele

3.3. Întinderea localității Sohodol

Partea a II-a. Aspecte fizico-geografice a localității Sohodol din județul Gorj

Capitolul 4. Cadrul natural al regiunii

4.1. Geologie

4.1.1. Tectonica

4.1.2. Litologia

4.2. Relieful

4.2.1. Morfografia

4.2.2. Morfometria

4.2.2.1. Hipsometria

4.2.2.2. Geodeclivitatea

4.2.2.3. Expoziția versanților

4.2.2.4. Densitatea fragmentării reliefului

4.2.2.5. Energia de relief

4.3. Componenta climatică

4.3.1. Factorii genetici ai climei

4.3.2. Elemente climatice

4.3.2.1. Temperatura aerului

4.3.2.1.1 Evoluția lunară și anotimpuală a temperaturii aerului

4.3.2.1.2. Temperaturile extreme absolute

4.3.2.1.3. Regimul înghețului

4.3.2.2. Nebulozitatea

4.3.2.3. Precipitațiile atmosferice

4.3.2.4. Regimul eolian

4.3.2.5. Bilanțul radiativ

4.4. Hidrografia

4.5. Componenta bio-pedo-geografică

4.5.1. Flora

4.5.2. Fauna

4.5.3. Solurile

4.5.4. Rezervații naturale

4.5.5. Peșteri

Partea a III-a. Ansamblu de observații practice din teren

Capitolul 5. Aspecte practice

5.1. Populația și așezările

5.2. Căile de transport și comunicație

5.3. Utilizarea terenurilor

5.4. Potențialul hidrologic

5.5. Potențialul turistic

CONCLUZII- Puncte SWOT a localității Sohodol

BIBLIOGRAFIE

Introducere

Am ales să aprofundez această lucrare cu scopul prezentării localității Sohodol din județul Gorj din punct de vedere fizico-geografic. De asemenea, această temă a fost aleasă, deoarece în această localitate s-a născut și a copilărit străbunicul meu, Drăghescu Emanoil. Bunicul meu mi-a vorbit de aceste locuri de o frumusețe rară de când eram copil, chiar m-a dus când eram mică, unde am petrecut numeroase veri.

Etimologia cuvântului sohodol provine din slavă și înseamnă „vale seacă” în regiuni calcaroase (zone carstice). De asemenea, acestă localitate prezintă cele mai vechi tradiții, păstrează toponime, cum ar fi spre exemplu Tihomir sau denumiri de familii Basaraba, dar și cel mai autentic port dacic.

Lucrarea a fost împărțită în trei părți, care la rândul lor cuprind cinci capitole, și anume: prima parte cuprinde primul capitol cu aspecte teoretice și metodologice, al doilea capitol cu istoricul cercetărilor, al treilea cu așezarea geografică și limitele localității, cea de-a doua parte este alcătuită din mai multe capitole cu referire strictă la aspectul fizico-geografic al localității, cum ar fi spre exemplu: geologia, relieful, componenta climatică, hidrografia, componenta bio-pedo-geografică și cea de-a treia parte care ne oferă aspecte practice de pe teren, cum ar fi despre așezări, căi de comunicații și de transport, utilizarea terenurilor, potențialul hidrologic și potențialul turistic.

Pentru realizarea acestei lucrări de licență, pe lângă informațiile și datele, pe care le-am cules dintr-o bibliografie amplă, am realizat și o activitate de cercetare pe teren, care a avut loc în vara anului 2013. După ce am efectuat activitatea de cercetare din teren, am început să caut anumite surse ștințiifice, pe care le-am strâns, le-am interpretat și le-am așezat cap la cap, pe urmă am descărcat de pe OpenGis harta topografică de care aveam nevoie, pentru a lucra în diverse programe, unde în final să îmi rezulte niște hărți, care să reflecte imaginea reală a spațiului respectiv. După realizarea acestor hărți, care au fost interpretate au fost trase și anumite concluzii în urma realizării în detaliu a localității.

În concluzie, am ales să scriu despre această zonă la lucrarea de licență, pe lângă faptul că este o zonă foarte frumoasă și interesantă, unde am copilărit când eram mică, dar și din motivul că de aici își are originea familia mea.

Partea I. Trăsături geografice de specific regional și local

Capitolul 1. Aspecte teoretice și metodologice

Elaborarea acestei lucrări de licență a început în vara anului 2013, când am fost pe teren și am început activitatea de cercetare, unde am făcut poze la diverse aspecte ale cadrului natural al regiunii, cum ar fi de exemplu flora, fauna, rezervația naturală, peșterile, așezările omenești din arealul analizat.

De asemenea, am fost și la Primăria Tismana, de care aparține localitatea Sohodol și de unde cu ajutorul domnului primar Marian Slivilescu și al domnului Inspector Cotan Petru de la Compartimentul Agricol și Cadastru din Tismana am obținut date utile despre această localitate. Pentru a obține informații despre vegetație am fost la Ocolul Silvic Padeș, de unde am facut rost de date valoroase, pe care le-am prelucrat și m-au ajutat în realizarea lucrării. Iar prin acest intermediu le mulțumesc foarte mult pentru ajutorul oferit.

După ce am terminat cu activitatea de cercetare din teren am început să colectez tot felul de date din diverse bibliografii de referință, care conțineau și informații despre această localitate. Am fost și la Biblioteca Națională a României și la biblioteca din cadrul Facultății de Geografie, din Municipiul București, unde am făcut rost de informații utile pentru zona analizată. Căutând date din anumite surse bibliografice, am constatat că despre localitatea Sohodol din județul Gorj nu a mai scris nimeni până în prezent și de aceea a trebuit să culeg informații, puțin câte puțin, din diverse surse de care am făcut rost în urma cercetărilor mele.

După obținerea datelor necesare, am descărcat de pe OpenGis harta topografică la scara 1: 25.000, din perioada 1980-1982 cu nomenclatura L-34-106-D, care mi-a fost necesară mai târziu pentru realizarea unor hărți care să reflecte imaginea reală a spațiului studiat. Pe lângă harta topografică la scara 1:25.000 am utilizat și un ortofotoplan din anul 2005. Cu ajutorul hărții topografice la scara 1:25.000, am vectorizat atât curbele principale, cât și cele normale, care corespundeau arealului de studiu (16 km²) , astfel că s-a putut realiza modelul digital al terenului (MDT). De asemenea, tot de pe această hartă am extras rețeaua hidrografică permanentă și temporară, bazinele torențiale, alunecările de teren, cotele, căile de comunicații și telecomunicații, așezările, utilizarea terenurilor. Pentru reprezentarea hărților, graficelor și schițelor pentru localitatea Sohodol am utilizat programele ArcMap 10.1, Inkscape și Excel. Iar după realizarea acestora, în scopul obținerii unor interpretări accesibile și ușor de înțeles, am adăugat niște toponime, dar și rețeaua hidrografică.

Pentru studiul geologic al localității am descărcat de pe OpenGis harta geologică a României la scara 1: 200.000, din perioada 1967 cu nomenclatura L-34-106-D, care m-a ajutat foarte mult la realizării hărții geologice a acestei localității și care ulterior a fost interpretată. Iar pentru harta solurilor am avut ca bază harta solurilor din România, la scara 1:50.000, din perioada 1980, conform SRCS.

În vederea realizării graficelor, pentru studiul climatic, absența observațiilor meteorologice din localitatea studiată, se datorează faptului că nu există nicio stație meteorologică, care să aparțină de localitatea Sohodol, astfel că s-au obținut date de la cea mai apropiată stație, și anume: stația meteorologică de la Apa Neagră (Padeș), care deține informații meteorologice pentru zona analizată. Datele pentru stația meteorologică de la Apa Neagră le-am primit de la Administrația Națională de Meteorologie (ANM), iar prin intermediul acesta aș dori să le mulțumesc, domnului Marius Victor-Bîrsan de la ANM, pentru informațiile oferite, care m-au ajutat în realizarea lucrării de licență.

Și în cele din urme aș dori să îi mulțumesc pentru sprijinul și ajutorul oferit pentru întocmirea acestui studiu, domnului prof. univ. dr. Nedelea Alexandru.

Capitolul 2. Istoricul cercetărilor și evoluția istorică a localității Sohodol

Despre această zonă din județul Gorj, mai exact din comuna Tismana nu a mai scris niciun cercetător sau geograf, astfel că a trebuit să caut informații din monografiile localităților din împrejurimi, care fac referire și la localitatea Sohodol.

Căutând în biblioteca personală a unui profesor de istorie și geografie din localitatea Sohodol, care pe această cale aș dori să îi mulțumesc pentru sprijinul și suportul pe care mi l-a oferit pe parcursul realizării acestei lucrări, domnului Văduva Mihai, am găsit mai multe cărți, unde există informații generale despre localitatea Sohodol, cum ar fi: Monografia orașului Tismana, vol. I, scrisă de Nicolae N. Tomoniu, 2013; Pocruia. Străveche vatră de istorie și civilizație gorjenească, scrisă de Gheorghe Călescu și Maria Călescu, 2004. Cărțile amintite anterior nu studiază zona localității Sohodol din punct de vedere fizico-geografic sau geomorfologic, acestea axându-se în mod special, pe istoria, civilizația și aspectele socio-economice. Din acestea am putut să extrag doar date generale, care fac referire la localitatea analizată în acest studiu fizico-geografic. Observații geografice utile pentru acest studiu am găsit și în cărțile: Județul Gorj scrisă de Niculina Baranovsky, Gh. Neamu, 1971; Gorjul istoric și pitoresc scrisă de Ștefulescu Al., 1904; Excursii în Munții Olteniei scrisă de M. Paun, C. Maloș, M. Popescu, 1971; Munții Vâlcanului. Structura și evoluția peisajului scrisă de Cristina Muică, 1995; Gorjul Geografic II, Institutul de Geografie al Academiei Române, 2000. Informații fizico-geografice referitoare la zona analizată se pot desprinde și din articole, precum: Așezările Omenești în Depresiunea Subcarpatică din Oltenia scris de Conea I., BSRRG, I, 1932; Studiul geografic al castanilor din Oltenia scris de Conea I., BSRRG, I, 1932; Trăsături geografice ale satelor din Subcarpații Olteniei dintre Jiu și Motru privite prin prisma sistematizării scris de Niculina Baranovsky, 1969; Subcarpații Olteniei dintre Motru și Olteț-studiu de geografie economică scris de Niculina Baranovsky, 1978; Evoluția paleogeografică a județului Gorj scrisă de Huică I., Ilie I., 1974.

De asemenea, numeroase materiale ștințiifice privind aspectele fizico-geografice ale localității Sohodol am făcut rost de la Primăria Tismana și Ocolul Silvic Padeș.

Localitatea Sohodol, care face partntru zona analizată. Datele pentru stația meteorologică de la Apa Neagră le-am primit de la Administrația Națională de Meteorologie (ANM), iar prin intermediul acesta aș dori să le mulțumesc, domnului Marius Victor-Bîrsan de la ANM, pentru informațiile oferite, care m-au ajutat în realizarea lucrării de licență.

Și în cele din urme aș dori să îi mulțumesc pentru sprijinul și ajutorul oferit pentru întocmirea acestui studiu, domnului prof. univ. dr. Nedelea Alexandru.

Capitolul 2. Istoricul cercetărilor și evoluția istorică a localității Sohodol

Despre această zonă din județul Gorj, mai exact din comuna Tismana nu a mai scris niciun cercetător sau geograf, astfel că a trebuit să caut informații din monografiile localităților din împrejurimi, care fac referire și la localitatea Sohodol.

Căutând în biblioteca personală a unui profesor de istorie și geografie din localitatea Sohodol, care pe această cale aș dori să îi mulțumesc pentru sprijinul și suportul pe care mi l-a oferit pe parcursul realizării acestei lucrări, domnului Văduva Mihai, am găsit mai multe cărți, unde există informații generale despre localitatea Sohodol, cum ar fi: Monografia orașului Tismana, vol. I, scrisă de Nicolae N. Tomoniu, 2013; Pocruia. Străveche vatră de istorie și civilizație gorjenească, scrisă de Gheorghe Călescu și Maria Călescu, 2004. Cărțile amintite anterior nu studiază zona localității Sohodol din punct de vedere fizico-geografic sau geomorfologic, acestea axându-se în mod special, pe istoria, civilizația și aspectele socio-economice. Din acestea am putut să extrag doar date generale, care fac referire la localitatea analizată în acest studiu fizico-geografic. Observații geografice utile pentru acest studiu am găsit și în cărțile: Județul Gorj scrisă de Niculina Baranovsky, Gh. Neamu, 1971; Gorjul istoric și pitoresc scrisă de Ștefulescu Al., 1904; Excursii în Munții Olteniei scrisă de M. Paun, C. Maloș, M. Popescu, 1971; Munții Vâlcanului. Structura și evoluția peisajului scrisă de Cristina Muică, 1995; Gorjul Geografic II, Institutul de Geografie al Academiei Române, 2000. Informații fizico-geografice referitoare la zona analizată se pot desprinde și din articole, precum: Așezările Omenești în Depresiunea Subcarpatică din Oltenia scris de Conea I., BSRRG, I, 1932; Studiul geografic al castanilor din Oltenia scris de Conea I., BSRRG, I, 1932; Trăsături geografice ale satelor din Subcarpații Olteniei dintre Jiu și Motru privite prin prisma sistematizării scris de Niculina Baranovsky, 1969; Subcarpații Olteniei dintre Motru și Olteț-studiu de geografie economică scris de Niculina Baranovsky, 1978; Evoluția paleogeografică a județului Gorj scrisă de Huică I., Ilie I., 1974.

De asemenea, numeroase materiale ștințiifice privind aspectele fizico-geografice ale localității Sohodol am făcut rost de la Primăria Tismana și Ocolul Silvic Padeș.

Localitatea Sohodol, care face parte din componența celor zece sate ale comunei Tismana, a fost atestată la 19 aprilie 1614 de către Radu Vodă Mihnea și este menționată abia la începutul secolului al XVII-lea. Dar se spune că anul 1579 reprezintă atestarea documentară pentru Sohodol. Datorită săpăturilor arheologice s-a demostrat că cele mai vechi sate ar fi Topești, care a fost „ așezare din epoca bronzului, unde au fost găsite monezi vechi și obiecte din bronz și Sohodol, Dealul Cozia, unde istoricul regelui Mihai a găsit unelte din perioada vechii pietre cioplite, din paleolitic.”

Tismana reprezintă o localitate istorică, care a cuprins în perimetrul ei sate atestate prin hrișov cu o vechime de sute de ani, printre care și localitatea Sohodol, care a fost atestată prin hrișovul de la 3 septembrie 1560-1567 de Petru cel Tânăr, "… care poruncește egumenului și călugărilor mânăstirii Tismana ca să fie lăsați în pace de judecata avută cu satul Sohodol" , iar alte documente sunt în data de 3 aprilie 1564-1568 de la Petru cel Tânăr Voievod și este posibil ca în secolul al XIV-lea să fi aparținut de Pocruia sau Isvarna. Aceste date cu privire la atestarea localității Sohodol prezintă o incertitudine pentru noi toți, pentru că acestea se găsesc în diverse documente istorice în perioade diferite, astfel că noi nu vom ști niciodată când aceasta a fost atestată cu adevărat.

În ansamblu, zona de contact dintre zona subcarpatică și zona montană, din care face parte și localitatea Sohodol reprezintă un ținut vechi de locuire umană, de unde cercetările specialiștilor au descoperit urme materiale, încă din Paleoliticul inferior, și anume: unelte din piatră și oase ale omului primitiv în peșterile de la Boroșteni și Baia de Fier, în perioada Paleoliticului superior la Baia de Fier și Boroșteni, din perioada epocii bronzului depozitul de topoare și seceri de la Drăguțești, din timpul epocii pietrei neșlefuite la Cărpiniș, Boroșteni, Târgu-Cărbunești, Săcelu, iar în prima epocă a fierului, necropole de la Drăgoești și Telești.

Se spune că în Steiul Coziei din satul Sohodol s-ar afla un izvor pe lângă care s-ar bănui că ar fi existat o amplasare umană din epoca pietrei cioplite și se spune că peșterile din Steiul Coziei ar fi fost populate din preistorie de oamenii primitivi, iar pentru un scurt timp, au constituit zonă de reculegere și comunicare a Sfântului Nicodim cu Dumnezeu înainte ca Nicodim și călugării lui să se stabilească la Tismana. " Aici toate parcele din stânga și din dreapta potecii, care urca la plai sunt ca mărime de ordinul arilor, pe când în jur, pe dealuri, proprietățile sunt de mărimea hectarelor. Movile de pământ și pomi fructiferi sălbăticiți sugerează că aici ar fi fost cândva o așezare. Istoricul regelui Mihai, care știa unde să caute, a găsit alături, spre steiul plin de calcare silexuri și unelte prelucrate din granit, topoare, ciocane, sape, târnăcoape."

Satul Sohodol din județul Gorj reprezintă o așezare românească străveche și acesta reprezintă o regiune din preistorie datorită cercetătorilor arheologi care au descoperit unelte din piatră din epoca neolitică, acest lucru fiind susținut de către geograful Ion Conea.

În această zonă își aveau originea Basarabii și se spune că Tihomir, tatăl marelui Basarab I Întemeietorul venea de pe aceste meleaguri, iar numele acestuia venea de lângă satul Sohodol, care purta numele de Tihomir.

Astfel că, meleagurile Sohodolului de Tismana, care făcea parte din acestă regiune, avea un stăpân, care se numea Basarab. Această informație o demonstrează istoria Mânăstirii Tismana, care a fost transmisă de-a lungul timpului și până în zilele noastre. Basarabii sunt prezenți în această zonă în diverse momente ale istoriei prin diverse documente istorice, care își au originea în zona întinderii Sohodolului de Tismana.

Sohodolenii au menținut și au păstrat de-a lungul timpului și până în prezent faptul că Nicodim, care făcea parte din neamul Basarabilor, a locuit un timp în peșterile de la Steiul Coziei, aceasta reprezentând o așezare neolitică, istorică înainte de a reface lăcașul de închinăciune de la Tismana.

Se spune că Sohodolul este un sat destul de lărgit și răspândit, iar locuințele sohodolenilor se extind pe tot plaiul și în zilele noastre, de la baza Munților Cioclovina, Cozia, Tihomir, la Munții Paltinu, Carpenu și până la Vârful Frumosu.

“Țara Sohodolului se învecinează spre partea nordică cu Țara Hațegului, iar în partea vestică cu Țara Cloșanilor și se numesc țări aceste ținuturi, deoarece fiecare din acest ținut are individualitatea lui și fiecare conducătorii lui, în anumite perioade, spre exemplu ținutul Hațegului pe Corvinești, Cloșanii pe Tudor Vladimirescu, în timpuri mai recente, iar Sohodolul pe Basarabi în timpuri mult mai trecute.”

De asemenea, munții împăduriți dinspre partea nordică au reprezentat un bună retragere în perioada migrațiilor popoarelor, în special pentru localnicii care trăiau în și la poalele munților, iar în depresiuni cu vreme propice și cu soluri fertile pentru agricultură le-au asigurat hrana necesară de-a lungul timpului. Astfel că, populația băștinașă a continuat în aceste situații până în secolul al XIV-lea, când și-au făcut apariția primele raportări la aceste sate în registre istorice.

În privința vechilor ciobani sohodoleni ai Tismanei, se atestă prin documente cu valoare semnificativă, întâmplări istorice legate de domnitorul Matei Basarab, care se ascundea la Mânăstirea Tismana. Mai multe documente extrase din arhivele județului Gorj, pe lângă monografiile istoricului Alexandru Ștefulescu, demonstrează că din cele mai vechi timpuri, domnitorii Țării Românești dădeau poruncă ca unii locuitori din împrejurimile mânăstirii să apere mânăstirea, iar cei dinspre zona montană, cum ar fi sohodolenii, să păzească zona de trecere spre Ardeal “ca nu cumva să vină niște lotri și să ne facă vreo stricăciune.”

Unele fapte din acele vremuri au ajuns legende, pe care sătenii localității Sohodol le povestesc de fiecare dată cu mare entuziasm, tuturor turiștilor care ajung în acest loc minunat. Mai ales de cei, care susțin că stră-străbunii lor își au originea din oastea lui Matei Basarab. Un lucru sigur este acela că unii din ostașii sohodoleni ai domnului, cunoscut și ca Matei din Brâncoveni, și-au luat numele de Basaraba sau îl aveau din moși strămoși, iar această informație a fost atestată de geograful și istoricul Ion Conea, pe vremea când făcea săpături arheologice în Dealul Tihomirului din localitatea Sohodol. Legenda comorii de la Tihomir, un deal cu același nume, ar ascunde vistierii antice, la care s-ar fi adăugat aurul vistiernicului Stoica, astfel că, aceasta după retragerea austriecilor din Oltenia, care a fost cucerită de către turci, vistiernicul a plecat spre Sibiu, ascunzându-și comorile pe Dealul Tihomirului, unde ar exista multe obiecte turnate din aramă și aur.

Unele legende spun că pe vremea dacilor în subteranele Tihomirului, regii aveau o topitorie de aramă secretă. Altele spun că, pe vremea turcilor, minereul era adus de la minele din Bratilovo pe ascuns. Astfel că, toate aceste legende l-au determinat pe istoricul Conea să facă săpături aici, dar acestea au fost oprite de război.

Pe Dealul Tihomirului a săpat geograful și istoricul Ion Conea și inginerul Robescu pentru aurul vistiernicului Stoica , care a fost specificat mai sus (foto 1).

Foto 1. Grota din Dealul Tihomir

(sursa: Drăghescu Iulia, 28.08.2013)

Prin anii 1940, Ion Conea a identificat doi săteni, care purtau numele Basaraba și care aveau casele pe o uliță numită Valea Mică, la fel ca și în prezent, care este situată la poalele Dealului Tihomirului.

Marea majoritate a sohodolenilor poartă numele de Frățilescu, fie Gavrilescu după originea lor, transilveană sau olteană.

Se spune că cei dintâi, și anume Frățileștii, își ziceau așa după cultul religios primit când migrau trecător în Ardeal și unde membrii cultului se strigau între ei cu frate. Căpeteniile lor erau dintre boierii pribegi din Transilvania, printre aceștia fiind și tatăl lui Matei Vodă, care era boierul oltean Danciu din Brâncoveni. Iar Gavrileștii își ziceau așa fiind și ei legați de boierii din spița Gavrilă din Strehaia, care erau participanți cu ostenii din munții din vestul Olteniei, atât la răscoala din anul 1617, care a fost condusă de Lupu din Mehedinți contra abuzurilor domnitorului și fiscalităților excesive , cât și la revolta boierilor din anul 1630 condusă de Matei Vodă împotriva negustorului grec Leon, poreclit Stridie, deoarece vindea stridii la Istanbul. Alți olteni și boierii Gravilă au avut probleme, atât după sfârșitul imperiului valaho- bulgar, cât și după trecerea marii contropiri tătărești, astfel că unii boieri au plecat o perioadă în exil, iar alții au rămas prin anumite aranjamente.

“La mijlocul secolului al XIII-lea, boierii olteni au făcut din Oltenia basarabească, centrul cel mai activ al vieții românești, care era în strânsă legătură politică și economică cu cnezatele de pe Valea Timocului, cnezatul lui Ioan, dincoace de Dunăre și voievodul lui Litovoi, care cuprindea toți munții până în fața Hațegului, astfel că, acesta era teritoriul pomenit cu toate drepturile sale vechi de diploma Ordinului Ioaniților din anul 1247.”

În concluzie, boierii olteni, care își aveau originea din Basarabi, au demonstrat că ei stăpâneau oaste proprie spre deosebire de alte teritorii valahe.

Capitolul 3. Așezarea geografică și limitele

3.1. Poziția în cadrul țării și în cadrul județului

Localitatea Sohodol aparține de comuna Tismana, care este localizată în partea sud-vestică a țării și în partea nord-vestică a județului Gorj (fig. 1 și 2).

Fig. 1 Poziționare în cadrul țării Fig. 2 Poziționare în cadrul județului

(autor: Drăghescu Iulia, 12.04.2014) (autor: Drăghescu Iulia, 12.04.2014)

Din punct de vedere administrativ, arealul geografic studiat se încadrează în comuna administrativă Tismana din județul Gorj.

Județul Gorj din care face parte localitatea Sohodol este așezat în SV României, în partea nordică a Olteniei, pe cursul râului Jiu. Limita sudică este în zona localității Țânțăreni, limita nordică este dată de Vârful Parângu Mare, limita vestică dată de Vârful Dobru (Munții Godeanu), iar limita estică se situează în zona localităților Polovragi și Alimpești.

Comuna Tismana de care aparține localitatea Sohodol este așezată în partea nord-vestică a Podișului Getic, mai exact în depresiunea Tismana, iar în partea estică se află depresiunea Peștișani și în partea vestică depresiunea Padeș, acestea fiind depresiuni subcarpatice, care se extind între Munții Vâlcanului și Podișul Getic. Această comună are în componența sa și alte 10 sate pe lângă localitatea Sohodol, acestea fiind Tismana, care este reședință, Celei, Costeni, Gornovița, Isvarna, Pocruia, Racoți, Topești, Vâlcele și Vânăta.

Localitatea Sohodol este mărginită în partea sudică de Depresiunea Tismana și în partea nordică de lanțul carpatic al Munților Vâlcan.

Localizarea arealului studiat evidențiază un efect geografic important, și anume clima favorabilă, prezența solurilor destul de fertile și nu în ultimul rând expoziția versanților, care prezintă o evidențiere sudică însorită a acestora, astfel că acest lucru a dus la o creștere a terenurilor agricole și la o vegetație forestieră extinsă.

Sohodolul este un sat localizat exact la limita dintre Subcarpații Gorjului cu Munții Vâlcan. De remarcat este faptul că, această localitate este singura, care se află în poalele Masivului Vâlcan spre deosebire de celelalte localități, care se află la poalele muntelui. Iar ca o concluzie la care am ajuns este aceea că această localitate este așezată ca într-o căldare (foto 2 și 3).

Foto 2. Localitatea Sohodol Foto 3. Panoramă a localității Sohodol

(sursa: http://www.google.com/earth/, (sursa: Drăghescu Iulia, 28.08.2013 )

accesat la 15.09.2013, ora 14:23 )

3.2. Poziția matematică și limitele

Această localitate se află la aproximativ 39 km de reședința sa, municipiul Târgu-Jiu și cuprinde următoarele coordonate geografice luate din Google Earth, și anume: 45° 03᾽ 27.13" latitudine nordică și 22° 52᾽ 38.35" longitudine estică. Astfel că aceste coordonate matematice poziționează zona aflată în studiu în legătură directă cu aspectele fizico-geografice ale cadrului natural regional delimitând influențele climatice și vegetația dominantă.

Localitatea Sohodol este limitată în partea nordică de conul alpin (Vf. Frumosu- 1.484 m), în partea estică este limitată de Valea Pocruii, la sud este limitată de localitățile Costeni, Isvarna și Pocruia și la vest de comuna Padeș (Padeș, Văieni, Călugăreni, Cloșani).

De remarcat este faptul că limita sudică a localității Sohodol reprezintă tranziția dintre zona subcarpatică și zona montană și se poate observa o diversitate a cadrului natural. Această limită mai prezintă și o diversitate a litologiei, cum ar fi contactul rocilor dure (șisturi, granite) din aria muntoasă a Munților Vâlcan și rocile sedimentare, mai moi din zona subcarpatică. Localitatea Sohodol reprezintă o tranziție dintre Subcarpații Gorjului și Munții Vâlcan, astfel că în de-a lungul bordurii sudice a Munților Vâlcan, limita sudică este dată dinspre nordul localității analizate, mai exact pe interfluviul Sohodol-Pocruia, sub Dealul Rușchiu și se continuă în lungul Văii Sohodol și se oprește până în Măgura. Iar dinspre partea nordică a Dealului Rușchiu până la Vârful Frumosu, care se află la 1.484 m altitudine localitatea Sohodol se află în zona montană a Munților Vâlcan, unde încep să se remarce numeroase culmi de o frumusețe rară.

3.3. Întinderea localității Sohodol

Imediat cum urci spre localitatea Sohodol se urcă pe bordura sudică a Munților Vâlcan, după care șoseaua străbate platoul de calcare numit Cornet (foto 4).

Foto 4. Intrarea în localitatea Sohodol

(sursa: Drăghescu Iulia, 14.09. 2013)

Satul Sohodol este mărginit de numeroase cueste, care înconjoară vatra satului, cum ar fi spre exemplu: Cornet, Dealul Bradului, Rușchiu, Părinciș, Cremenea, Pădina Tisei, Dealul Tihomirului, Dealul Isvernei.

Vatra satului se întinde pe o lungime de 6 km și pe o lățime de 4 km, are 8 ulițe, conform schiței de mai jos (fig. 3) și cuprinde următoarele locuri: Valea Mică, Valea Mare, Grâul Lung, Grâul Bureților, Hoaga, Cracul Lacului, Dajii.

Fig. 3 Schița localității Sohodol

(sursa: Drăghescu Iulia, 15.09.2013)

Moșia acestui sat se întinde din hotarul cu satul Isvarna și până la golul alpin (aproximativ 20 km). Aceasta pornește de la Nord spre Sud și conform schiței de mai sus se întâlnește pe partea dreaptă- Izlaz, Miriști, Dealul Bradului, Valea Pocruii, Părinciș, Dealul Cremenea, Rușchiu, Jeriște, Cozia, Dosul Ponorului, Stiva Mică, Stiva Mare, Merișorul, Cracul cu Tei (care aparțin sohodolenilor), Pădina Tisei, Ponor, La Vânturiș, Fața Fântânii, Cioaca Fântânii, Fața Plaiului, La Plai, Piatra Tăiată, Între Plaiuri, iar pe partea stângă- Fața Ciocii, Dosul Plaiului, Roșu, Lazuri, Cheia, Valea Pragului, Cornetul al Mare, Văcarea, Stupini, Dealul Tihomirului, Hotarul, Măgura Isvernei, Dealul Isvernei. Iar de remarcat este faptul că moșia satului Sohodol urcă până la Munții Retezat.

Partea a II-a. Aspecte fizico-geografice a localității Sohodol din județul Gorj

Capitolul 4. Cadrul natural al regiunii

4.1. Geologie

Din punct de vedere geologic, localitatea Sohodol este dezvoltată în cea mai mare parte pe șisturi cristaline și calcare. La limita miocen-pliocen se produc mișcări attice, care au dus la ridicarea lanțului carpatic, iar în perioada pliocenă se produce tăierea platformei Gornovița, acest lucru producându-se la nivelul lacurilor din acea perioadă, și anume Dacic și Panonic. În timpul mișcărilor valahe, înălțarea lanțului carpatic a dus la producerea în sistemul freatic a unor diverse și vaste zone subterane, numite în prezent peșteri.

În urma cercetării arealului de studiu am realizat o hartă geologică a localității Sohodol (fig. 4), iar ca bază am avut harta geologică la scara 1: 200.000, din perioada 1967 cu nomenclatura L-34-106-D.

Fig. 4 Harta geologică

(sursa: Harta Geologică a României, 1: 200.000, 1967)

Conform hărții de mai sus (fig. 4) se poate observa că zona analizată este alcătuită din calcare recifale, care își fac apariția în partea sud- estică a localității, pe versantul sudic a Dealului Rușchiu, în partea nord-vestică și în partea nord-estică a arealului. Cu un număr mai redus în suprafața de studiu își fac apariția conglomeratele, gresiile, șisturile argiloase, cărbunii, care se găsesc mai exact pe versantul nordic a Dealului Rușchiu, în partea nord- vestică, vestică a zonei, în sud-estul arealului cu o fâșie de la intrarea în localitate și se continuă până pe versantul sudic a Dealului Cuculeica, o porțiune și pe partea nord- estică a localității și pe versantul sudic a Dealului Sohodol. Totodată prezența granitelor în zonă este într-un număr destul de ridicat, fiind concentrate în partea centrală, o porțiune în partea estică, sud-estică, sudică în împrejurul Dealului Cuculeica, pe versantul nordic a Dealului Sohodol și o mică porțiune în partea nord-vestică a zonei studiate. Iar prezența pegmatitelor în localitate sunt într-un număr foarte redus, mai exact pe niște fâșii de dimensiuni mici pe versantul nordic a Dealului Sohodol și în câteva părți din centrul vetrei satului.

După realizarea hărții și interpretării acesteia am constat că în localitatea analizată cele mai numeroase sunt calcarele recifale, conglomeratele, gresiile, șisturile argiloase și cărbunii.

4.1.1. Tectonica

Din punct de vedere tectonic, localitatea Sohodol, care se găsește exact în poalele Munților Vâlcan aparține zonelor geologice, și anume: zona Cristalino-Mezozoică și Autohtonul danubian. În această zonă, legăturile dintre Amfibolitele de Drăgșan și Cristalinul de Lainici-Păiuș în Munții Vâlcan sunt de origine tectonică.

În această regiune se întâlnesc șisturi cristaline, cutate în pânze de șariaj- Pânza Getică, care prezintă ondulări, bombări, fracturări, astfel că rezistența mare la eroziune a rocilor cristaline și a corpurilor magmatice, atât din autohton, cât și din pânză nu a permis formarea unui relief structural. De la sfârșitul Cretacicului și în Terțiar, această zonă nu a mai fost afectată de cutări, ci de mai multe mișcări de basculare pe verticală. Astfel că, această localitate, care se găsește exact la limita dintre zona subcarpatică cu Munții Vâlcan a fost acoperită în Mezozoic de calcare.

În împrejurimile localității și inclusiv zona analizată, prezența rocilor dure, aparținând Autohtonului danubian și Pânzei Getice alături de mișcările tectonice din Pliocen-Cuaternar a dus la o înălțare puternică, care a fost favorabilă pentru dezvoltarea unui relief cu pante abrupte, cu forme masive, cu văi și custuri adânci, care constituie o priveliște de tip alpin.

În acești munți, sub influența mișcărilor tectonice și agenților externi, evoluția reliefului este evidențiată de prezența suprafețelor de modelare, cum ar fi spre exemplu Râu Șes de vârstă Miocenă la 1.200- 1.600 m, altitudine care este mai bine evidențiată în Munții Vâlcan.

Tot în acești munți s-au depus sedimente peste Cretacicul mediu, care pe unele porțiuni sunt ocupate de Cristalinul Getic, astfel că din această cauză sedimentarul poartă denumirea de Infragetic.

4.1.2. Litologia

Din punct de vedere geologic, analizând și studiind terenul localității, care se află exact în poalele Munților Vâlcan am aflat că structura sa geologică se încadrează în cea a Cristalinului Autohton. De asemenea, pe suprafețe extinse se întâlnesc șisturi cristaline, care sunt dispuse peste cele eruptive, spre exemplu granitul de Șușița și Tismana. Cele mai frecvente roci, care apar aici sunt cuarțite cu intercalații de gnaise, șisturi micacee, șisturi sericitoase, roci corneene, gnaise granitice, pegmatite.

Se spune că prezența rocilor eruptive în acești munți și care se găsesc și în satul Sohodol ar fi dat denumirea acestora de Vâlcan sau Vulcan (pe unele hărți).

Această regiune, care este alcătuită din șisturi cristaline, aparținând Autohtonului danubian, străpunse de intruziuni granitice și acoperite de resturi ale sedimentarului autohtonului spre margini, au o vârstă Paleozoică și Mezozoică. Această localitate este alcătuită în principal din roci magmatice și cristaline, unde s-au dezvoltat și formațiunile calcaroase de tip recifal mezozoice.

Baza sudică a acestor munți, unde se întâlnește și localitatea Sohodol, mai exact pe aliniamentul Dobrița (Suseni)-Runcu-Tismana-Sohodol (Celei) este alcătuită din calcare jurasice. Tot în această zonă, substratul geologic este reprezentat prin granite, unde se găsește o pânză de calcar jurasic. Structurile calcaroase din perioada Cretacic inferioare și Jurasic superioare au fost prielnice dezvoltării și evoluției în timp a reliefului carstic din zona aflată în studiu, care au impus o diversitate de forme de relief carstice, precum lapiezurile, dolinele, peșterile.

În partea de nord a satului Sohodol, spre lanțul muntos a Vâlcanului se desparte un complex amfibolitic, care este reprezentat prin: amfibolite cu granați și epidot, amfibolite rubanate, gnaise amfibolitice, șisturi amfibolitice cu granat și biotit, biotit cu gnaise, cu intercalații de roci bazice (metagabrouri, hornblendite, serpentinite). Peste acest complex se mai depune un altul, și anume clorito-sericitos, care este alcătuit din șisturi cu epidot și clarit, șisturi amfibolitice cu biotit, calcare cristaline.

Tot în această zonă, dar în partea de nord și de nord- est se întâlnesc roci foarte variate, cum ar fi cele de tipul gresiilor, conglomeratelor, gresiilor arcoziene, calcare, șisturi verzi, șisturi filitoase, filite negre și grafitoase.

În formarea Autohtonului danubian, care l-am amintit anterior sunt incluse și șisturile cristaline, care constituie masivele cristaline prealpine și formațiuni sedimentare formând învelișul sedimentar al masivelor cristaline, cum ar fi spre exemplu localitatea Sohodol, care se află în poalele Munților Vâlcan.

Cristalinul de Lainici-Păiuș face parte din grupa șisturilor cristaline mezometamorfice (șisturi cristaline prehercinice) și reprezintă o structură petrofacială, care a fost separată de către Gh. Manolescu și se extinde din Munții Cernei spre partea estică pe versantul sudic al Munților Vâlcan. Acest cristalin este alcătuit din șisturi cristaline foarte diversificate, dar de remarcat este faptul că predomină șisturile grafitoase, calcarele cristaline și gnaisele cuarțitice cu intercalații de șisturi micacee.

În Munții Vâlcan, H. Savu cercetând terenul observă că petrofaciesurile de tip mezometamorfic, care sunt reprezentate prin migmatite se întâlnesc în jurul masivelor de granitoide, astfel că acesta susține că reprezintă un efect a intruziunilor.

Tot în acești munți, la partea superioară a Amfibolitelor de Drăgșan, care fac parte din grupa șisturilor cristaline mezometamorfice (șisturi cristaline prehercinice) Gh. Manolescu a demonstrat că se întâlnesc șisturi sericito- cloritoase, calcare cristaline și șisturi amfibolice porfirogene.

Se spune că vârsta metamorfismului în primul stadiu, care a dus la apariția șisturilor cristaline mezometamorfice s-ar fi format în faza anterioară Proterozoicului superior, mai exact în timpul antecadomian. Cea din urmă, și anume: vârsta antecadomiană este indicată și de datele radiometrice, care ar fi indicat pentru granitele de Tismana 650 M.a., astfel că, metamorfismul Cristalinului de Lainici este antecadomian.

De asemenea, se găsesc corpuri granitice în această regiune, dar pe suprafețe mai mici, mai exact în partea nord- vestică a Munților Vâlcan, unde se delimitează plutonul de la Tismana, care reprezintă un granitoid porfiriod alcătuit dintr-o masă fundamentală, cu compoziție granitică, monzonitică, granodioritică, iar originea acestuia fiind magmatică și cu caracter intrusiv.

Corpul granitic Frumosu, care se găsește în partea nordică a localității este alcătuit din diorite cuarțitifere cu hornblendă verde și biotit.

Șisturile cristaline hercinice au rezultat din metamorfozarea unor formațiuni de vârstă Paleozoică, predominant terigene, care au fost trasformate în condițiile faciesului șisturilor verzi, subfaciesul cuarț- albit- clorit și s-au păstrat în zona localității Sohodol, dar pe suprafețe restrânse.

Formațiunea de Tusu, care face parte din cristalinul hercinic, cuprinde o serie metaconglomeratică- filitoasă, care se găsește în zona localității Sohodol și prezintă o poziție transgresivă.

Formațiunea de Oslea face parte din cristalinul hercinic, care se întâlnește în împrejurimile arealului studiat și este alcătuit din metaconglomerate cuarțitice, alcătuit din dolomite cristaline și calcare, dar și din șisturi-filito-sericito-grafitoase și filite cuarțo-sericitice, care prezintă intercalații subordonate de metapsamite.

De remarcat sunt și depozitele sedimentare mezozoice, care se găsesc pe partea sudică a Munților Vâlcan. Acestea sunt reprezentate prin marno-argile, calcare, conglomerate, gresii și marno-calcare. Calcarele în zona localității Sohodol sunt extinse pe suprafețe destul de mari, astfel că spre partea vestică, porțiunea de calcare începe să se îngusteze, extindându-se dominant la contactul dintre zona subcarpatică cu zona montană a Munților Vâlcan, iar spre interior mai apar sub forma unor clipe la Dealul Sohodol și Dealul Rușchiu.

4.2. Relieful

Localitatea Sohodol este situată în poalele Munților Vâlcan, cu vârful Oslea cel mai înalt al lor, de 1.946 m altitudine. În acest sat altitudinea minimă este de 250 m la intrare în localitate, iar cea maximă este de 1.484 m în Vârful Frumosu.

Munții Vâlcan fac parte din grupa Munților Retezat-Godeanu (în partea sud-estică a grupei), care aparțin de Carpații Meridionali. Mai exact aceștia sunt situați în SV Carpaților Meridionali și se întind între Valea Cernei și Defileul Jiului. Aceștia sunt cuprinși între Jiu și Motru, în partea de est și vest, prezentându-se ca o culme largă, cu o lungime de aproximativ 40 km în linie dreaptă, având meleaguri domoale spre Depresiunea Subcarpatică Olteană în partea sudică și mai abrupte spre Depresiunea Petroșani. Iar spre partea vestică, prin Muntele Oslea, care are o altitudine de 1.946 m se unește cu nodul orohidrografic al Munților Godeanu.

Aceștia sunt încadrați în categoria munților mijlocii, care sunt adânc fragmentați și prezintă suprafețe de eroziune larg dezvoltate în trepte, iar pe versantul sudic prezintă o importantă zonă calcaroasă. Altitudinele maxime variază între 1.400-1.870 m, iar apele fragmentează relieful adânc în partea sudică a Munților Vâlcan, creând niște forme carstice ca cele de la Cheile Sohodolului și Tismanei.

Lanțul principal a acestui masiv prezintă înălțimi, care nu depășesc 2.000 m altitudine, fiind poziționate pe partea estică, sud-vestică, plecând din vârful Straja (1.870 m) și se află în apropierea văii transversale a Jiului, coborând peste Ștersura (1.540 m) și Dealul Negru (1.328 m), pentru a se urca spre Vârful Arcanul la 1.759 m, de unde creasta duce spre Muntele Oslea. Relieful predominant în această localitatea este cel carstic, astfel fiind favorabilă dezvoltarea exocarstului și endocarstului.

În SV zonei analizate se extinde un platou calcaros, care prezintă o suprafață neuniformă, unde se află multe lapiezuri, mici vârfuri calcaroase și doline. Această zonă nu prezintă o rețea hidrografică bine structurată, peste care este așternută o pajiște deteriorată, fiind limitat în partea sudică de Dealul Sohodol, care are o altitudine de 582.2 m. Platforma în NE localității Sohodol este mai fragmentată și predomină clipe calcaroase mai pronunțate.

Localitatea Sohodol este alcătuită, atât din dealuri și coline, cum ar fi Dealul Tihomirului, Dealul Isvernei, Vârful Rușchiu, Colina Măgura, cât și din văi, numite spre exemplu Valea Mare și Valea Mică. De asemenea, aceasta este poziționată pe două trepte de relief, și anume: zona Subcarpaților Getici, cu Subcarpații Gorjului și zona Carpaților Meridionali, cu Munții Vâlcan.

Unitatea geomorfologică specifică acestei zone este versantul, iar configurația terenului este ondulată și plană, iar pe unele suprafețe mici este fragmentată.

În această localitate existența calcarelor este legată de formele carstice de suprafață (exocarst), spre exemplu: sohodoalele, dolinele, lapiezurile, abrupturile, iar de adâncime (endocarst) se întâlnesc peșterile și canalele subterane, cum ar fi în nordul acestui sat pe Dealul Steiul Coziei și Rușchiu. Calcarele prezente în zona localității Sohodol sunt dispuse în structuri sinclinale și sunt de vârstă mezozoică. Ele sunt așezate peste roci magmatice, șisturi cristaline și sunt drenate de râul Sohodol, ducând la dezvoltarea unor chei deosebite cum sunt cele ale Sohodolului de Isvarna, care se află în partea sudică a localității aflate în studiu.

• Sohodoalele reprezintă acele văi seci, care sunt răspândite cu doline și ponoare, care se întâlnesc în Cornetul al Mare, Măgura Lazurilor, Dealul Isvernei.

• Lapiezurile reprezintă șențulețe cu dimensiuni variabile, care au formă tubulară, cum sunt cele de la Rezervația Naturală Piatra Andreaua sau formă sinuoasă ca cele de pe Dealul Rușchiu. Astfel că suprafețele calcaroase slab înclinate cum sunt cele amintite anterior pe care acestea au o prezență mare formează așa numitele lapiezuri.

• Dolinele sau crovurile s-au dezvoltat pe suprafețe slab înclinate, unde pe fundul acestora s-au format canalele numite și ponoare, pe unde apa pătrunde în canalele subterane. Acestea se întâlnesc în Cornet și Măgura Mare.

• Abrupturile apar la Rezervația Naturală Piatra Andreaua, care se află în partea sud-estică a satului, la Steiul Coziei (foto 5), unde se află un platou imens de calcar și se află o peșteră în interiorul acesteia, la care poți să ajungi numai cu echipament special.

Foto 5. Steiul Coziei (stânca din față)

(sursa: Drăghescu Iulia, 28.08.2013)

• Canalele subterane se găsesc peste toată regiunea carstică, iar aceasta se îndreaptă spre zona mai joasă de la Isvarna-Costeni, unde se găsesc izvoare, cu debit constant, chiar și în perioada secetoasă, iar din această cauză, cel mai important, cel dintre Isvarna și Costeni, a fost captat pentru alimentarea cu apă a municipiului Craiova. Astfel că, acesta se îndreaptă spre Valea Tismanei și formează peștera din abruptul la baza unde a fost construită Mânăstirea Tismana.

Pe lângă abrupturi, canale subterane, doline, lapiezuri, sohodoale, această zonă mai scoate în evidență și rezultatul fragmentării în blocuri din care au rezultat horsturi.

Cele mai frumoase lapiezuri, de mari dimensiuni din localitatea Sohodol se găsesc în Dealul Rușchiu (foto 6) și la Rezervația Naturală Piatra Andreaua, aceasta aflându-se în Vârful Cornului. De remarcat este faptul că pe platoul Dealului Rușchiu se întâlnesc lapiezuri sinuoase, iar la Piatra Andreaua se găsesc lapiezuri tubulare (foto 7).

Foto 6. Dealul Rușchiu (platoul din spate) Foto 7. Lapiezuri tubulare din Vârful Cornului,

(sursa: Drăghescu Iulia, 28.08.2013) Rezervația Naturală Piatra Andreaua

(sursa: Drăghescu Iulia, 14.09.2013)

Reprezentativ pentru relieful carstic prezent în zonă sunt cheile, Cheile Sohodolului de Isvarna, care se găsesc în partea sud-vestică și au fost erodate de râul Sohodol și pârâul Cheia, dar și peșterile, care se găsesc întru-un număr foarte larg, precum: peștera de pe Dealul Rușchiu (peștera cu Apă de la Coroană) și peștera de la Apa Moiștii, care se află în partea nordică a localității studiate.

În zona Sohodolului cele mai multe dintre dealuri, cum este Dealul Măgura, Dealul Tihomirului sunt împădurite și sunt cele mai vechi, formate odată cu lanțurile muntoase (foto 8).

Foto 8. Panoramă de pe Dealul Tihomir

(sursa: Drăghescu Iulia, 29.08.2013)

În partea localității Sohodol, dar și mai jos de aceasta, cum ar fi în Pocruia și Tismana, văile sunt mai înguste și ne oferă peisaje pitorești de o frumusețe rară.

Una din cele mai deosebite văi ale satului Sohodol este Valea Sohodolului, care se individualizează ca o unitate cu altitudine și masivitate mult mai mică decât unitățile muntoase, cum ar fi spre exemplu Munții Godeanu, Retezat și Parâng. Aspectul pitoresc al văii este dat de versanții abrupți, care sunt foarte bine împăduriți. De remarcat este că modificările suferite de aceasta sunt date de descompunerea chimică și dezagregarea fizică în calcarele prezente aici și care sunt favorizate de insolație și umiditate periodică și intensă mai ales la sfârșitul primăverii și toamna.

Pe Valea Sohodolului, calcarul este foarte bine reprezentat, mai ales prin chei, doline, lapiezuri, ponoare, izbucuri, care dau regiunii un aspect deosebit din cele mai vechi timpuri și până în prezent.

4.2.1. Morfografia

Morfografia zonei studiate evidențiază anumite particularități specifice văilor și interfluviilor din lungul rețelei hidrografice. Văile în zona localității Sohodol sunt înguste datorită drenării rețelei hidrografice prezente aici, transportând o cantitate mare de rocă și a exercitat astfel o eroziune lineară pronunțată pe o perioadă mai lungă de timp, care a dus la îngustarea acestora. Acestea sunt dezvoltate, adânci și prezintă ramificații numeroase, mai ales în partea centrală (Valea Cheii, Valea Mică), sud-vestică (Valea Văieni), nord-vestică (Valea Mare) și nord-estică (Valea Rușchiu, valea pârâului Pocruia) a zonei. Iar aspectul acestor văi deosebite este datorat rocilor calcaroase, care se întâlnesc pretutindeni în zona analizată. De remarcat este faptul că în partea sudică și sud-estică a localității prezența văilor este restrânsă, deoarece rețeaua hidrografică nu este atât de dezvoltată și nu s-a realizat o eroziune lineară accentuată a reliefului. În areale cu pante mari, 25-40º și peste 40º, cum ar fi de exemplu pe Valea Cheii, pe Valea Rușchiu, pe valea pârâului Pocruia, în lungul Văii Mari și Văii Mici, văile se găsesc sub formă de V, unde versanții prezintă declivitate ridicată și formă ascuțită.

Interfluviile prezente în arealul studiat sunt dense și răspândite, atât în partea centrală și sud-vestică, cât și în zona Văii Mari din partea nord-vestică, în zona Văii Rușchiu și în lungul Văii Pocruia din partea nord-estică a suprafeței aflate în studiu. Acestea se găsesc sub formă de V, cu versanți cu formă ascuțită cu precădere în partea centrală a localității și o porțiune restrânsă spre partea sud-vestică a arealului. Iar sub formă de U, cu versanți mai domoli, cu un aspect rotunjit și cu declivitate mai redusă, sub 7º și între 7-15º, se găsesc în partea nord-estică, în zona Văii Rușchiu, în zona Văii Mari, în parte sud-estică și sud-vestică a zonei analizate. Dispunerea interfluviilor prezente în zonă evidențiază orientarea N-E, S-V a reliefului și sunt domoale, prelungi, cu o înșiruire de sinuozități.

În concluzie, morfografia arealului studiat reflectă o intensitate a eroziunii lineare datorită prezenței rețelei hidrografice.

4.2.2. Morfometria

Morfometria zonei analizate evidențiază anumite caracteristici specifice și diferite ale reliefului, în așa fel încât reperul morfometric exemplifică anumite particularități morfometrice ale reliefului, cum ar fi de exemplu densitatea fragmentării și energia de relief, hipsometria, expoziția versanților, geodeclivitatea. Astfel că, aceste caracteristici morfometrice ale reliefului prezintă o importanță, atât pentru litologia, structura geologică a reliefului, cât și pentru producerea actualelor fenomene geomorfologice.

4.2.2.1. Hipsometria

Așa cum rezultă și din harta hipsometrică de mai jos (fig. 5), zona analizată urcă în trepte din partea sudică înspre partea nordică, astfel că se poate constata că înălțimile cresc din Sud spre partea nordică a zonei studiate. Altitudinea maximă se află în partea nord-vestică de 820 m, în apropiere de Steiul Coziei, iar altitudinea minimă se găsește la intrare în localitatea Sohodol, în partea sud-estică și este de 250 m. Astfel că am constatat că diferența de nivel între altitudinea maximă și cea minimă a zonei este de 520 m.

Îm vederea efectuării hărții hipsometrice, au fost vectorizate curbele de nivel (principale și normale) de pe Harta Topografică a României, la scara 1: 25.000 din perioada 1978-1982.

Fig. 5 Harta hipsometrică

(sursa: Harta Topografică a României, 1: 25.000, 1978-1982)

Conform hărții realizate anterior (fig. 5) se poate constata că s-au diferențiat șase trepte hipsometrice cuprinse la intervale de 100-150 m, și anume: sub 400 m, 400-550 m, 550-700 m, 700-800 m și peste 800 m.

Prima treaptă hipsometrică este cea sub 400 m și are mare răspândire în partea sudică, sud-estică (388 m), în partea nord-estică în jurul Văii Rușchiu, în zona pârâului Pocruia, în partea centrală a vetrei satului în zona Văii Cheii și în partea nordică a Dealului Cuculeica.

A doua treaptă hipsometrică este cea cuprinsă în intervalul 400-550 m și se întâlnește în partea sudică (481 m și 427 m), sud-vestică (480.4 m, 456.5 m), nord-vestică, nordică (451 m), o porțiune și în partea centrala a vetrei satului, pe partea sudică a Dealului Cuculeica și pe Dealul Rușchiu (punctul topografic de 534.7 m). Forma de relief, care este caracteristică acestei trepte hipsometrice este cuesta. Această treaptă hipsometrică reprezintă legătura între altitudinile specifice zonei analizate, dar și a cuestelor prezente.

A treia treaptă hipsometrică este cea cuprinsă în intervalul 550-500 m și se găsește în Dealul Sohodol (582.2 m), în partea nord-estică a localității (565.7 și 587 m) și în partea nord-vestică cu 587 m. Această treaptă hipsometrică se încadrează în culmile care înconjoară zona analizată.

A patra treaptă hipsometrică este cea cuprinsă între 700-800 m și ocupă o suprafață relativ redusă, care se întâlnește în partea nord- vestică a arealului studiat, iar cea de-a cincea treaptă hipsometrică, cea de peste 800 m se găsește în aceași parte ca treapta hipsometrică anterioară.

În concluzie, treptele hipsometrice prezente în localitatea Sohodol prezintă raporturi directe cu fazele și etapele evolutive ale reliefului, astfel că harta hipsometrică ajută la refacerea evoluției litologice și structurii geologice a reliefului din zonă.

4.2.2.2. Geodeclivitatea

Factorii care contribuie la declivitatea versanților din zona analizată sunt determinați de fragmentarea accentuată a reliefului, dar și de structura și litologia geologică a reliefului din zonă. Astfel că datorită acestor factori se produce modelarea în timp a versanților.

Analizarea geodeclivității localității Sohodol prezintă o importanță semnificativă, deoarece acest lucru ne permite să constantăm un număr de însușiri specifice în evoluția și dezvoltarea reliefului. Pentru a se observa mai bine declivitatea diferiților versanți ai zonei am realizat o hartă a pantelor (fig. 6), care a fost realizată cu ajutorul Hărții Topografice a României, la scara 1: 25.000 din perioada 1978- 1982.

Fig. 6 Harta pantelor

(sursa: Harta Topografică a României, 1: 25.000, 1978-1982)

Conform hărții de mai sus (fig. 6) se poate constata că că s-au stabilit cinci intervale, care s-au diferențiat după caracteristicile specifice zonei analizate, astfel: sub 7º, 7-15º, 15-25º, 25-40º și peste 40º. Însă se poate observa că prezența pantei de peste 40º (pe partea nordică a Dealului Cuculeica, pe partea nordică a Văii Rușchiu, în jurul pârâului Pocruia, în partea nord- vestică a zonei în lungul Văii Mari) este destul de extinsă în zona de studiu, iar acest fapt se datorează formării litologice, unde în timp dezvoltarea, fragmentarea și eroziunea reliefului s-au accentuat semnificativ în zonă. De remarcat este faptul că panta de peste 40º se găsește în zona cuestelor, unde se întâlnește o eroziune în adâncime pronunțată a văilor, care a dus la înălțarea reliefului din cauza ridicării plăcilor tectonice. Suprafețe cu pante cuprinse sub 7º și între 7-15º se găsesc răspândite mai pe tot arealul studiat, cu precădere în partea sudică și centrală a vetrei satului. Pantele cuprinse sub 7º și între 7-15º se găsesc mai exact pe suprafețele interfluviale. Areale cu pante cuprinse între 15- 25º se găsesc cu precădere pe partea sudică a Dealului Cuculeica și în lungul acestuia, pe partea nordică a vetrei satului, o porțiune restrînsă pe partea nordică a Dealului Rușchiu și în partea nord- vestică a Văii Mari. Iar suprafețe cu pante cuprinse între 25-40º se întâlnesc mai ales pe partea sudică a Dealului Rușchiu și Dealului Sohodol și pe o suprafață restrânsă în partea nordică a arealului analizat, mai exact spre Steiul Coziei.

În concluzie, se poate sesiza că suprafața cu extindere mare a declivității, cu valori ale pantelor între 25-40º și peste 40º se etajează culmilor cu altitudini cuprinse între 450-600 m, acestea fiind în racord cu evoluția, structura, litologia și fragmentarea văilor prezente în arealul analizat.

4.2.2.3. Expoziția versanților

Orientarea versanților reprezintă un component important al reliefului, care poate să determine producerea și amplificarea unor fenomene geomorfologice.

Aceasta se referă la orientarea versanților, care aduce diferențieri ale duratei insolației și concomitent cu panta modifică incidența razelor solare, impune regimul caloric al întinderii din acest spațiu, prezintă diferențieri ușoare ale calității și cantității vegetației și proceselor morfoclimatice și nu în ultimul rând al conținutul de evapotranspirație, frecvența și intensitatea vântului și umiditatea. Astfel că, în funcție de expoziția versanților, terenurile acestei zone se clasifică astfel:

– însorită (aproximativ 28%);

– parțial însorită (aproximativ 61%);

– umbrită (aproximativ 11%).

Pentru a arăta și a analiza expoziția versanților din zona analizată am realizat o hartă a orientării versanților (fig. 7), care a fost creată cu ajutorul Hărții Topografice a României, la scara 1: 25.000 din perioada 1978-1982.

Fig. 7 Harta orientării versanților

(sursa: Harta Topografică a României, 1: 25.000, 1978-1982)

Conform hărții atașate mai sus (fig. 7) se poate observa expoziția versanților din zona studiată, care este influențată atât de pantele prezente în zonă, cât și de fragmentarea reliefului. Acești factori duc la producerea unor fenomene geomorfologice, dar și la dezagregarea în timp a rocilor. Cum se poate observa în harta orientării punctelor cardinale de mai sus, cu o cadență mai mare sunt arealele structurale, care aparțin culmilor, precum Dealul Sohodol și Dealul Rușchiu prezentând o evidențiere a expunerii sudice, sud-estice însorite și parțial însorită mai accentuate. Iar cu cu o frecvență mai redusă sunt abrupturile structurale, care prezintă o orientare nordică, nord- vestică umbrită și parțial umbrită.

Pentru a dori să identificăm suprafețele, care sunt prielnice unor culturi se face o legătură între harta declivității, harta solurilor și nu în ultimul rând harta orientării versanților, astfel că terenurile predominant agricole se află pe partea sudică, sud- estică a cuestelor, unde este mai însorit și unde se găsesc cu precădere soluri acide și soluri brun roșcate luvice, care sunt favorabile culturilor agricole, pentru că prezintă o fertilitate destul de bună.

4.2.2.4. Densitatea fragmentării reliefului

Densitatea fragmentării reliefului reprezintă un element morfometric primordial a zonei Sohodol, mai ales prin distribuția valorilor, care au o legătură intensă cu dezvoltarea și evoluția treptată a rețelei hidrografice prezente în areal.

Pentru a evidenția mai bine densitatea framentării reliefului din zonă am realizat o hartă a densității fragmentării reliefului (fig. 8), care care a fost creată cu ajutorul Hărții Topografice a României, la scara 1: 25.000 din perioada 1978-1982.

Fig. 8 Harta densității fragmentării reliefului

(sursa: Harta Topografică a României, 1: 25.000, 1978-1982)

Conform hărții atașate anterior (fig. 8) se poate observa că s-au diferențiat patru intervale, astfel: sub 5 km/km², 5-7.5 km/km², 7.5-10 km/km² și peste 10 km/km². Cu valori ale densității fragmentării reliefului sub 5 km/km² se găsesc pe o porțiune foarte restrânsă, mai exact în partea sudică a zonei analizate. Cu valori ale densității cuprinse între 5-7.5 km/km² se întâlnește în partea nordică a arealului studiat și o porțiune restrânsă din lungul Văii Mari. Iar cu cele mai ridicate valori ale densității fragmentării reliefului cuprinse între 7.5-10 și peste 10 km/km² se întâlnește exact la confluența rețelei hidrografice, cum ar fi de exemplu vărsarea pârâului Valea Rușchiu și a celor doi afluenți ai acestuia aflați în partea nordică a Dealului Rușchiu la confluența cu pârâul Pocruia, iar valoarea indicatorului fiind peste 10 km/km². Acest lucru ne demonstrează că există o densitate a fragmentării reliefului pronunțată exact la confluența rețelei hidrografice principale, mai exact în partea central-sudică și de nord a zonei studiate datorită eroziunii lineare și fragmentării produse de rețeaua hidrografică. Datorită pantelor sub 7º și celor cuprinse între 7-15º, albia minoră a rețelei hidrografice din partea sudică a arealului analizat începe să fie mai dezvoltată, exercitând o influență ridicată către densitatea fragmentării reliefului cu valori cuprinse între 5-10 km/km². Un alt aspect referitor la densitatea fragmentării reliefului este acela că în zona cuestelor, cum este Dealul Rușchiu, Dealul Sohodol și partea nord-vestică a Dealului Cuculeica, valorile acesteia sunt cuprinse între 7.5-10 și peste 10 km/km² datorită prezenței văilor înguste, care prezintă o eroziune în adâncime destul de accentuată.

4.2.2.5. Energia de relief

Energia de relief sau adâncimea fragmentării reliefului cum mai este numită reprezintă o componentă morfometrică de mare importanță, care evidențiază dezvoltarea și evoluția zonei, caracteristicilor specifice ale fragmentării reliefului și nu în ultimul rând se remarcă prin litologia reliefului.

Energia de relief a ajutat la conducerea apelor, care au transportat spre această zonă o cantitate semnificativă de rocă. Iar acest procedeu s-a produs într-un timp mai îndelungat, pentru că în zona Sohodolului și în jurul acesteia văile sunt mai înguste. Aceasta este cunoscută și sub denumirea de adâncimea fragmentării sau fragmentarea verticală a reliefului (Grigore, 1979, Ungureanu, 1989) și reprezintă variația pe verticală a altitudinii pe o anumită unitate de suprafață.

În urma cercetărilor, pentru a arăta și a analiza zona studiată am realizat și o hartă a energiei de relief (fig. 9) cu ajutorul Hărții Topografice a României, la scara 1: 25.000 din perioada 1978-1982.

Fig. 9 Harta energiei de relief

(sursa: Harta Topografică a României, 1: 25.000, 1978-1982)

Conform hărții atașate anterior (fig. 9) se poate observa că s-au stabilit șase intervale, astfel: 0-50 m/km², 50-100 m/km². 100-150 m/ km², 150-200 m/km², 200-250 m/km² și 250-313 m/km². Analizând modul de distribuire a valorilor adâncimii fragmentării reliefului am constat că valorile cele mai ridicate se întâlnesc în partea sud-estică a zonei, mai exact în lungul Văii Văieni (239 m/km²), în lungul pârâului Pocruia, care se află în partea nord- estică a localității, în partea nordică (313 m/km², 298 m/km²) și nord-vestică a Văii Mari (305 m/km², 249 m/km²), aceste valori se află pe culmi, unde văile zonei au fost fragmentate mai intens datorită eroziunii lineare intensificate.

În concluzie, energia de relief în zona studiată reflectă accentuarea până unde a ajuns eroziunea lineară, care a fost determinată în mod preponderent de râurile și pâraiele existente în zonă.

4.3. Componenta climatică

Pentru că este localizată în partea de sud-vest a țării, localitatea Sohodol se află în cea mai mare parte a anului sub influența circulației maselor de aer sud-vestice, sudice și vestice, astfel că acestea își au originea în anticiclonul Azorelor, care capătă, după trecerea Munților Banatului și Mehedinți, un caracter fӧehnal, sosind pe teritoriul acestei regiuni sub forma aerului cald și uscat, mai ales în perioada primăverii. De asemenea, "masele de aer în regim anticiclonal, care au fost rezultate din anticiclonul nord- uralian, își pierd din caracteristicile inițiale, ajungând în zonă cu o temperatură mai ridicată și cu o deplasare mai redusă."

La limita dintre Subcarpații Gorjului cu Munții Vâlcan, unde se află localitatea Sohodol, se poate susține că există o excepție referitoare la situația sinoptică, deoarece cele mai frecvente pătrunderi de aer în timpul iernii sunt acelea ale maselor de aer mai cald și umed, cu direcția de deplasare din vest și sud-vest. Orientarea culmilor în situația sinoptică amintită anterior favorizează înainterea aerului spre partea vestică. De asemenea, în situația sinoptică se produc diferențieri topoclimatice pe bordura nordică a depresiunii de sub munții Gorjului, exact la nivelul dealurilor piemontane de la bordura sudică a Munților Vâlcan. Valorile temperaturilor sunt mai moderate în partea sudică a Munților Vâlcan, unde se întâlnesc culmi mai joase, altitudini mai mici și unde se fac simțite influențele din zona depresionară intramontană Tismana-Celei.” Deplasarea aerului către est, la nivelul interfluviilor piemontane, care sunt străbătute de văi adânci de 300-400 m, cum ar fi spre exemplu Sohodol, Pocruia, Tismana, Jaleșul se face în același timp cu o coborâre a aerului mai rece și mai greoi al înălțimilor muntoase spre cele mai joase, producându-se o coborâre rapidă în primele ore dinaintea răsăritului și chiar 2-3 ore după răsăritul soarelui.”

Prezența numeroasele efecte fӧehnale se resimt în localitatea Sohodol, astfel că pantele nordice prezintă un regim al temperaturii solului, aerului și a stratului de zăpadă mai moderat. Tot aici se poate sesiza că pantele vestice sunt mai reci și mai umede în comparație cu cele estice, care sunt mai secetoase și mai reci.

„ De asemenea, în această regiune aerul de deasupra calcarelor se încălzește cu 5º până la 10º C mai mult decât din spațiul microclimatic din depresiuni. Între depresiunea Celei-Tismana și zona Sohodol-Pocruia-Tismana-Topești, fenomenul de pierdere de căldură este frecvent aici și se crează mai ales în timpul verii.”

Primăvara și toamna, când are loc perioada de tranziție, timpul ploios, unde este cu cer acoperit în cea mai mare parte, este provocat de activitatea ciclonilor din Marea Mediterană, care se deplasează din partea sud-vestică spre teritoriul țării noastre. Astfel că, în zona noastră, activitatea ciclonică, care se manifestă destul de puternic duce la căderea celui de-al doilea maxim de precipitații, mai exact toamna, în unele locuri cum ar fi Sohodol, Pocruia, Tismana și tot atât de puternic ca și maximul înregistrat în lunile mai-iunie.

Prin albedoul mic, zonele calcaroase prezente în această localitate își măresc temperatura, mai ales pe perioada verii. Astfel că văile, care sunt orientate transversal pe direcția circulației maselor de aer reci din partea estică, oferă condiții prielnice pentru menținerea unor temperaturi destul de ridicate, mai ales pe interfluvii, astfel contribuind la păstrarea pe versanți, a vegetației termofile (castanul dulce care crește în pădurile din zona localității Sohodol, mojdreanul, liliacul sălbatic, vița-de-vie sălbatică și iasomia).

În concluzie, condițiile climatice prezente în arealul aflat în studiu evidențiază anumite nuanțări climatice, atât din cauza factorilor morfometrici (orientarea versanților, declivitatea zonei), cât și datorită prezenței influențelor mediteraneene din sud.

4.3.1. Factorii genetici ai climei

În zona localității Sohodol, principalii factori genetici ai climei sunt reprezentați de factorii radiativi, de factorii dinamici, care fac referire la circulația generală a atmosferei, factorii fizico-geografici (hidrografia, relieful, geologia, vegetația, fauna în raport cu condițiile de mediu) și nu în ultimul rând factorii antropici (exploatarea resurselor naturale din zonă, de exemplu calcarul și dezvoltarea turismului prin promovarea cadrului natural pitoresc și a rezervației naturale Piatra Andreaua, care în prezent nu este adusă la cunoștiința turiștilor).

Datorită poziționării în partea sud-vestică a țării noastre, această zonă prezintă valori ale radiației globale anuale, care indică abateri de la mărimile extreme latitudinale (122 kcal/cm² la Târgu-Jiu) și sunt impuse de condițiile locale, care asigură un număr mai mare de ore de strălucire a Soarelui, astfel că se produce un timp senin pe o perioadă îndelungată de timp.

Spre deosebire de celelalte unități de relief, în Subcarpații Gorjului, „mărimea radiației globale este mai mică (122 kcal/cm² la Târgu-Jiu), deoarece prin frecvența activității ciclonale mediteraneene asigură o nebulozitate mai mare în lunile de toamnă-iarnă. În această regiune, bilanțul radiativ anual va înregistra între 40-45 kcal/cm² în partea nordică și peste 50 kcal/cm² în partea sudică, în așa fel încât în lunile martie și noiembrie va fi pozitiv, iar din decembrie și până în februarie va fi negativ, albedou ridicat și nebulozitate mare.”

În această zonă, circulația sud-vestică și sudică a maselor de aer produce un aer umed și cald, când este determinată de anticiclonul azoric, în mod special primăvara, sau de prezența anticiclonală mediteraneeană, mai ales la sfârșitul toamnei și iernii. Iar datorită acestor circulații sudice și sud-vestice ale maselor de aer se produc precipitații abundente și bogate, iar în timpul iernii se produc cantități semnificative de zăpadă și viscole.

Datorită poziției geografice și a circulației maselor de aer, în Subcarpații Gorjului vor predomina activitățile ciclonale mediteraneene, care prezintă caracteristici destul de blânde, dar și care creează efecte fӧhnale.

În arealul studiat, desfășurarea culmilor impune versanți cu orientare către N și S, astfel ca, „valorile energiei solare să fie distincte cu reflectare în regimul de manifestare a fenomenelor meteorologice, în regimul îngheț-dezghețului al umidității și uscării rocii sau solului, în intervalul menținerii stratului de zăpadă.” De asemenea, se produc și diferențe termice, modificări ale direcției curenților de aer și vitezei, dar și manifestări ale unor fenomene meteorologice, cum ar fi, ceața.

4.3.2. Elemente climatice

În urma acestui subcapitol am urmărit date și informații privind temperatura aerului a zonei aflate în studiu cu evoluția lunară și anotimpuală a temperaturii aerului, cu temperaturile extreme absolute și cu regimul înghețului. De asemenea, am făzut referire și la nebulozitate, precipitații atmosferice, regimul eolian și nu în ultimul rând bilanțul radiativ.

4.3.2.1. Temperatura aerului

Temperatura aerului evidențiază încălzirea sau răcirea unei suprafeței prin intermediul factorului radiativ, mai exact a radiației solare. Pentru a afla temperaturile caracteristice localității Sohodol am făcut rost de aceste informații de la Administrația Națională de Meteorologie (ANM), stația meteorologică Apa Neagră (Padeș) pe o perioadă de 21 de ani, din anul 1990 și până în anul 2010. Conform datelor de la stația meteo Padeș scrise în tabelul atașat mai jos (tabel nr. 1 și grafic 1) se poate observa temperatura medie lunară între perioada 1990-2010 și temperatura anuală din aceaiași perioadă.

Tabel nr. 1 Temperatura medie lunară și anuală

Sursa: Administrația Națională de Meteorologie (ANM), 1.04.2014

Grafic 1. Temperatura aerului. Media lunară și anuală

Sursa: Administrația Națională de Meteorologie (ANM), 1.04.2014

În urma prelucrării și analizării datelor meteorologice, în perioada 1990-2010 s-au înregistrat oscilări ale temperaturii medii lunare în anii 1990, 1994, 1996, 1998, 2000, 2002, 2004, 2006, 2007 și în 2010. După cum se poate observa aceste oscilări ale temperaturii medii lunare s-au înregistrat la o distanță de 2-3 ani. Astfel că în luna ianuarie din anul 2007 s-au înregistrat 4.3ºC, cu aproximativ 3ºC mai ridicată decât media multianuală, iar în aceiași lună, dar din anul 1994 s-au înregistrat 2.1ºC, cu aproximativ 2ºC mai ridicată decât media multianuală. S-au mai produs schimbări vizibile și în luna februarie, mai exact în anul 1995, 1998 și în 2002, când s-au înregistrat între 4.2-5.4ºC, fiind mai mari cu vreo 3-4ºC decât media multianuală. De asemenea, luna martie în 1996 a înregistrat o medie lunară foarte scăzută, de 0ºC în comparație cu media multianulă. Cum se poate observa și în tabelul atașat mai sus temperaturi negative se înregistrează în luna decembrie și în luna ianuarie în timp ce în luna februarie temperatura medie lunară este pozitivă. Acest lucru poate fi datorat influențelor mediteraneene venite din sud.

După interpretarea temperaturilor medii lunare și anuale am prelucrat și datele privind temperatura minimă și maximă a aerului (tabel nr. 2 și grafic 2). Acestea au fost analizate tot pe o perioadă de 21 de ani, din 1990 și până în 2010.

Tabel nr. 2 Temperatura minimă și maximă a aerului

Sursa: Administrația Națională de Meteorologie (ANM), 1.04.2014

Grafic 2. Temperatura aerului. Media maximelor și minimelor lunare și anuale

Sursa: Administrația Națională de Meteorologie (ANM), 1.04.2014

Pe baza analizei datelor înregistrate la stația meteorologică Apa Neagră (Padeș) am constatat că temperaturile maxime ale lunii ianuarie pe o perioadă de 21 de ani din zona aflată în studiu a înregistrat o medie de 12.3ºC, iar temperaturile maxime ale lunii februarie între 1990-2010 s-au ridicat la o medie de 16.3ºC, cu 4ºC mai ridicate decât luna ianuarie. De remarcat este că în anul 2002 s-a înregistrat o temperatură maximă a lunii ianuarie de 20ºC, cu aproximativ 8ºC mai ridicată decât multianuala lunii ianuarie din perioada 1990-2010.

Tot pe timpul iernii, în aceiași perioadă amintită anterior, mai exact în luna decembrie a anului 2006 s-a înregistrat o temperatură maximă de 16ºC, cu 5ºC mai ridicată decât multianuala lunii decembrie. În luna septembrie a anului 1992, temperatura minimă a fost de 0ºC, cu 3ºC mai ridicată decât multianuala. În anul 1993, în luna noiembrie s-a înregistrat o temperatură minimă de – 18.1ºC, cu 12ºC mai scăzută decât multianuala, fiind destul de frig pentru perioada respectivă. În anul 2002, în luna decembrie, exact la începutul sezonului rece s-a înregistrat o temperatură minimă de – 19.6ºC, cu 6ºC mai scăzută decât multianuala. Așa cum am analizat anteriror, temperatura maximă și minimă din anul 2002 a înregistrat atât temperaturi maxime, cât și minime a aerului, mai ridicate, respectiv mai scăzute decât valoarea multianulă. În anul 2006, în luna ianuarie, s-a înregistrat o temperatură minimă de – 25ºC, cu 12ºC mai scăzută decât multianuala. Iar în luna martie din anul 2005, la începutul primăverii, s-a înregistrat o temperatură minimă de – 14.4ºC, cu 8ºC mai scăzută decât multianula, acest lucru dovedește că iarna a fost mai lungă în anul 2005 în comparație cu ceilalți ani din perioada 1990-2010.

În concluzie, media anuală a temperaturii minime într-o perioadă de 21 de ani a localității Sohodol este de – 1.8ºC, iar cea a temperaturii maxime de 24.6ºC.

4.3.2.1.1. Evoluția lunară și anotimpuală a temperaturii aerului

„Încălzirea de la o lună la alta se face mai rapid în vestul județului și mai lent în est.” Conform citatului anterior, am ajuns la concluzia că partea vestică a județului Gorj prezintă o temperatură mai ridicată față de estul județului datorită prezenței influențelor mediteraneene. Evidențierea climatică anotimpuală reflectă, de fapt, dezvoltarea temperaturilor medii lunare puse în legătură directă cu particularitățile arealului analizat și în raport cu evoluția, fragmentarea reliefului și expoziția văilor a dus la prezența unor fluctuații ridicate în zonă.

Pe perioada unui an, temperaturile înregistrate la stația meteorologică Apa Neagră (Padeș), au prezentat unele oscilări de la o lună la alta datorită factorului radiativ, astfel că au rezultat unele diferențieri de temperatură exact la lunile, care fac trecerea de la un anotimp la altul (tabel nr. 3), cum este de exemplu între luna februarie-martie (sezonul de trecere de la iarnă la primăvară și între luna august-septembrie (sezonul de trecere de la vară la toamnă).

Tabel nr. 3 Temperatura medie anotimpuală

Sursa: Administrația Națională de Meteorologie (ANM), 1.04.2014

Pe baza tabelului atașat mai sus am sesizat că în timpul iernii pe o perioadă de 21 de ani se înregistrează o temperatură pozitivă de 0ºC, care ne demostrează că iernile nu sunt geroase, deoarece zona localității Sohodol este poziționată într-un areal adăpostit de cueste, dar și de prezența influențelor mediteraneene din Sud. Pe timpul verii în perioada 1990-2010 se înregistrează o temperatură medie de 21.3ºC, o temperatură foarte favorabilă arealului studiat, pentru că nu produce secete semnificative, care să afecteze culturile agricole, dimpotrivă duce la o extinderea a acestora. În perioada trecerii de la primăvară la toamnă, timpul ploios își face apariția, fiind cauzat de prezența ciclonilor din Marea Mediterană.

Analizând observațiile efectuate pe profilele topoclimatice se poate observa că pe înălțimile medii, cum sunt cele sub formă de poduri netede, spre exemplu Dealul Bran, temperatura medie a lunii ianuarie este cu 0.5°C până la 1.5°C mai ridicată decât în zonele depresionare. Multe localități din județul Gorj nu sunt așezate în zone joase, cum ar fi cele pe văi, ci sunt răspândite pe poduri netede, din care reiese că în aceste localități gerul din timpul iernii nu este puternic, deoarece sunt protejate de dealurile subcarpatice din împrejurul lor, iar o localitate potrivită descrierilor anterioare poate fi Sohodol.

În concluzie, în localitatea Sohodol, pe perioada verii se produce o încălzire accentuată, iar temperaturile medii pot depășii 20°C în lunile iulie și august, astfel că, acest lucru ne arată că se înregistrează niște veri cu temperaturi moderate, dar destul de călduroase. Iar toamna, se înregistrează medii ale lunii septembrie, care le depășesc pe cele ale lunii aprilie cu aproximativ 3-5°C, acest lucru dovedindu-ne că toamna este mai lungă.

4.3.2.1.2. Temperaturile extreme

Pe o perioadă de 21 de ani, între 1990-2010, în zona localității Sohodol la stația meteorologică Apa Neagră (Padeș) s-au înregistrat temperaturi extreme în luna ianuarie a anului 2006 și în luna iulie a anului 2000 (tabel nr. 4). Mai exact în luna ianuarie s-a produs cea mai scăzută temperatură minimă absolută de – 25ºC și în luna iulie cea mai ridicată temperatură maximă absolută de 41.6ºC din intervalul analizat.

Tabel nr. 4 Temperaturi extreme

Sursa: Administrația Națională de Meteorologie (ANM), 1.04.2014

Pe baza prelucrării datelor meteorologice de la stația Apa Neagra (Padeș) am constatat că s-a înregistrat o temperatură maximă absolută (41.6ºC) datorită existenței înfluențelor mediteraneene, iar temperatura minimă absolută înregistrată (- 25ºC) își face prezența în zonă datorită regiunii depresionare, care se află exact în partea sudică a localității Sohodol, astfel că acest lucru duce la producerea unor inversiuni de temperatură.

4.3.2.1.3. Regimul înghețului

După datele oferite de către cei de la Ocolul Silvic din Padeș am sesizat că în localitatea Sohodol, lunile ianuarie-februarie reprezintă perioada de ger puternic, iar anual numărul zilelor cu temperatură peste 0°C este de 293, iar durata de vegetație este de cca. 6-7 luni.

Inversiunile de temperatură sunt favorabile în această zonă, unde apare mai devreme înghețul și bruma și dispar mai târziu în timp ce pe versanții și interfluvii sunt valabile doar datele medii, nu chiar și apariția mai târzie și dispariția mai din timp, astfel că acesta este unul din motivele pentru care sătenii localității Sohodol, care au plantat viile pe interfluvii nu sunt acoperite de zăpadă iarna, iar castanii comestibili ocupă interfluviile, pe văi existând doar câteva exemplare risipite.

Prelucrând niște date de la Ocolul Silvic Padeș am constatat că în zona localității Sohodol primul îngheț se înregistrează cu aproximație la începutul lunii octombrie, iar ultimul îngheț la sfârșitul lunii aprilie (tabel nr. 5).

Tabel nr. 5 Perioada primului și ultimului îngheț

Sursa: Ocolul Silvic Padeș, 29.08.2013

4.3.2.2 Nebulozitatea

Gradul de acoperire cu nori, adică nebulozitatea reprezintă un alt factor, care joacă un rol important în determinarea climei. În această zonă cea mai mare nebulozitate se înregistrează în lunile decembrie și ianuarie, iar cea mai mică în lunile iulie și august. Numărul mediu anual de zile acoperite în zona localității Sohodol variază între 120 și 160.

4.3.2.3 Precipitațiile atmosferice

Pe vârfurile cele mai înalte din Munții Vâlcan, unde altitudinile sunt de aproximativ 1800 m și unde se întâlnește un maxim de condesare, valoarea anuală a precipitațiilor depășește 1000-1200 mm în timp ce coborând spre zona localității Sohodol, cantitățiile anuale devin mai mici, mai exact de 833.4 mm, suficiente pentru terenurile cultivate ale localnicilor.

Analizarea cantitățiilor de precipitații în zona aflată în studiu s-a realizat pe baza informațiilor primite de la Administrația Națională de Meteorologie (ANM) pe o perioadă de 21 de ani, în intervalul 1990-2010 (tabelul nr. 6 și grafic 3 ).

Tabel nr. 6 Media cantitățiilor de precipitații lunare și anuale

Sursa: Administrația Națională de Meteorologie (ANM), 1.04.2014

Grafic 3. Media cantităților de precipitații lunare

Sursa: Administrația Națională de Meteorologie (ANM), 1.04.2014

În urma prelucrării datelor meteorologice de la stația meteorologică Apa Neagră (Padeș) în legătură cu media cantitățiilor de precipitații lunare în intervalul 1990-2010 am constatat că acestea nu cad uniform și variază de la o lună la alta. În luna ianuarie din anul 1998 și 2009 s-a înregistrat o cantitate de precipitații de 105.4 mm, respectiv 109.1 mm cu aproximativ 53.9 mm mai mult decât multianuala lunii. Acest lucru ne demonstrează că în 1998, respectiv 2009, iarna a fost mai blândă neînregistrându-se cantități semnificative de precipitații. În anul 2005 în luna februarie s-a înregistrat o cantitate de precipitații de 107.6 mm mai mult cu aproximativ 66 mm decât multianuala. De asemenea, în luna martie din anul 1993, respectiv 2007 s-a înregistrat o cantitate de precipitații de 117.7 mm, respectiv 115.1 mm mai mult decât multianuala, astfel că am ajuns la concluzia că în martie 1993 și 2007, că începutul de primăvară a venit cu o cantitate de precipitații semnificativă pentru zona aflată în studiu.

De remarcat este faptul că la începutul verii, în luna iunie, mai exact în anii 1991, 1992, 2006, 2009 și 2010 s-au înregistrat cantități de precipitații mai mari decât multianuala lunii cu 50-73 mm și am ajuns la concluzia că în acea perioadă sezonul de primăvară a ținut mai mult, ajutând semnificativ la creșterea productivă a terenurilor cultivate. Tot pe timpul verii, în luna iulie 2002 și 1991 s-a înregistrat o cantitate de precipitații de 169 mm, cu 80 mm mai mare decât multianuala lunii. La începutul sezonului de toamnă în intervalul 1990-2010, mai exact în septembrie 1998 și 2003 s-au înregistrat 142.5 mm, respectiv 137.7 mm, cu 60-65 mm mai mult decât multianuala.

Astfel că, în perioada 1990-2010 s-au produs numeroase oscilări ale cantităților de precipitații în comparație cu multianuala, în mod special la trecerea de la un anotimp la altul.

Regimul pluviometric din zona localității Sohodol se poate caracteriza, atât prin cantitățiile de precipitații medii anuale amintite anterior, cât și anotimpual (tabel nr. 7).

Tabel nr. 7 Regimul pluviometric anotimpual

Sursa: Administrația Națională de Meteorologie (ANM), 1.04.2014

Pe baza analizei regimului pluviometric anotimpual în intervalul 1990-2010 am constatat că s-au înregistrat mici oscilări de la trecerea unui anotimp la altul, cele mai semnificative înregistrându-se în timpul verii, acest lucru fiind favorabil pentru recoltele sohodolenilor, iar cele mai scăzute înregistrându-se primăvara.

Analizând datele meteorologice de stația Apa Neagră (Padeș) în intervalul 1990-2010 am sesizat că în lunile iunie și decembrie se înregistrează cea mai mare cantitate de precipitații, iar cea mai scăzută cantitate de precipitații în lunile februarie și martie.

În această regiune, umezeala aerului este mai mare în timpul iernii, iar în timpul verii este mai mică. Iar umiditatea cea mai mare absolută se poate observa în luna iunie, iar cea mai mică în luna februarie corespunzând cu regimul baric, termic și pluviometric. În zona localității Sohodol, numărul zilelor cu precipitații lichide este de aproximativ 100, iar cele cu precipitații solide de aproximativ 20. De remarcat este că în zona aflată în studiu, stratul de zăpadă se menține mai mult în comparație cu cel din zona înaltă a Munților Vâlcan, datorită adăpostirii zonei de dealurile și culmile prezente în împrejurul acesteia.

În strânsă legătură cu cantitatea de precipitații căzută pe suprafața analizată și prezența vântului este și umezeala aerului, care este mai mare în timpul sezonului de toamnă și iarnă și mai mică în sezonul de primăvară și pe timpul verii.

După primirea datelor de la Ocolul Silvic Padeș și prelucrarea acestora, am observat că umiditatea atmosferică în această zonă este de 4.5 g/m³, iar din analiza datelor climatice se poate constata că acestea sunt prielnice dezvoltării vegetației forestiere, cum este cea a pădurilor de fag și amestec de fag cu gorun, precum și pădurile pure de gorun, care se dezvoltă în optimul lor de vegetație în zona localității Sohodol.

În concluzie, după analiza și cercetarea datelor climatice primite de Ocolul Silvic Padeș și Administrația Națională de Meteorologie (ANM) putem constata că în această zonă se înregistrează o umiditate pronunțată și rece, cu influențe ale climatului mediteranean, care se poate observa în flora, care are foarte multe elemente termofile.

4.3.2.4. Regimul eolian

Vânturile specifice localității Sohodol sunt în primul rând efectele föehnice, care se resimt dinspre depresiunea intramontană Tismana-Celei și se fac simțite mai ales în sudul localității aflate în studiu. Aceste influențe, mai ales pe perioada verii pot cauza pagube la culturile agricole ale sătenilor. Un al doilea vânt caracteristic acestei zone sunt brizele de munte, care se resimt dinspre zona înaltă a Munților Vâlcan. Un alt tip de vânt, care predomină în zona analizată este austrul, un vânt specific zonei vestice, un vânt uscat și cald care apare în mod special toamna și primăvara, doar câteva zile și de obicei acest tip de vânt prevestește schimbarea sezonului sau a vremii. Acest tip de vânt a provocat semnificative secete, astfel că acesta a fost numit de către localnicii zonei Sărăcilă. Caracteristic localității Sohodol sunt și influențele mediteraneene, care se resimt mai ales în perioada verii, în lunile iulie, august și duc la dezvoltarea unei vegetații corespunzătoare dezvoltării de aluni, nuci și castani comestibili.

Coform datelor de la Ocolul Silvic Padeș procentul zilelor cu vânt este de aproximativ 227, iar după scara Beaufort, tăria vânturilor este:

→ tăria 1-22 %;

→ tăria 2,3,4-37 %;

→ tăria 5,6,7-3 %.

Astfel că, pentru această zonă vânturile nu reprezintă niciun pericol, iar în localitatea Sohodol nu s-au înregistrat doborâturi de vânt.

În urma prelucrării datelor de la stația meteorologică Apa Neagră (Padeș), pe o perioadă de 21 de ani, din anul 1990 si până în anul 2010 am realizat un tabel (tabel nr. 7), atașat mai jos, în care se poate observa viteza vântului (m/s) din perioada 1990-2010.

Tabel nr. 7 Viteza medie a vântului

Sursa: Administrația Națională de Meteorologie (ANM), 1.04.2014

Pe baza analizei vitezei medie a vântului în intervalul 1990-2010 am observat că s-au înregistrat mici oscilări de la o lună la alta, astfel că am constatat că viteza medie a vântului în localitatea Sohodol nu a înregistrat amenințări. Viteza medie anuală din perioada 1990-2010 în localitatea Sohodol este de 0.87 m/s și este influențată de altitudinea formelor de relief din împrejur, dar și de temperatura aerului, care o poate înteți sau modera. Viteza medie anuală este de 0.87 m/s și datorită versanților, care adăpostesc zona analizată. Viteza maximă a vântului în această perioadă a fost înregistrată în luna martie (1.24 m/s), la începutul sezonului de primăvară, iar cea medie în luna decembrie (0.51 m/s), la inceputul sezonului de iarnă.

În timpul analizării datelor referitoare la viteza vântului în intervalul 1990-2010 am constatat că în anul 1995, în luna aprilie s-a înregistrat la stația meteorologică Apa Neagră (Padeș) o viteză a vântului de 2.03 m/s, fiind maxima din intervalul analizat, iar în anul 2009, în luna ianuarie s-a înregistrat o viteză minimă a vântului în perioada analizată de 0.16 m/s, unde am constatat că în acea perioadă a fost o iarnă mai blândă, cu mai puține viscole.

Conform datelor de la Ocolul Silvic Padeș direcțiile din care bat vânturile, precum și frecvența din zona localității Sohodol (tabel nr. 8) sunt:

Tabel nr. 8 Direcția și viteza vântului

Sursa: Ocolul Silvic Padeș, 29.08.2014

În urma analizării datelor din tabelul atașat anterior am observat că frecvența vântului este mai intensificată în SV (16.5 %) și NV (13.5 %) în timp ce în N (2.5 %), V (2.5 %) și E (3.0 %) localității Sohodol frecvența vântului este mai atenuată. Frecvența vântului este mai atenuată în partea nordică, deoarece aceasta este protejată de dealurile și culmile din împrejur.

4.3.2.5. Bilanțul radiativ

Bilanțul radiativ redă raportul dintre cantitatea de căldură primită și cea cedată de pământ într-un timp dat. „ Radiația solară totală este destul de ridicată în Oltenia, față de alte provincii ale țării. Suma anuală a radiației solare totale este în sudul țării de 129.600 kcal/cm² suprafață orizontală, deci și în Oltenia este la fel.”

Radiația globală descrește în momentul când se crește în altitudine, astfel că la poalele Munților Vâlcan, mai exact pe versantul sudic al acestora se înregistrează aproximativ 120 kcal/cm² anual, iar spre vârfurile acestor munți, în special pe versantul nordic al Munților Vâlcan se înregistrează aproximativ 110 kcal/cm². În sezonul de vară, maximul cantității de radiație solară ajunge în sudul localității Sohodol la aproximativ 90 kcal/cm², iar în partea nordică a localității spre Vârful Frumosu și culmile mai înalte la aproximativ 82.5 kcal/cm². De remarcat este faptul că pe culmile din zona localității Sohodol radiația globală poate descrește până la aproximativ 100 kcal/cm².

Perioada de strălucire a Soarelui descrește odată cu altitudinea, astfel că în localitatea Sohodol, care se află exact la tranziția dintre zona subcarpatică și zona montană se înregistrează aproximativ 2.000-2.100 de ore de strălucire a Soarelui anual, iar pe culmile din împrejurul localității Sohodol și pe partea nordică a versantului Munților Vâlcan se înregistrează aproximativ 1.800 de ore de strălucire a Soarelui. În timpul sezonului cald, în sudul zonei analizate se înregistrează aproximativ 1.400- 1.500 de ore de strălucire a Soarelui, iar în timpul sezonului rece numărul de ore de strălucire a Soarelui scade până la aproximativ 550.

În urma prelucrării datelor meteorologice de la stația Apa Neagră (Padeș) din anul 1990-2010 am realizat un tabel (tabel nr. 9 și grafic 4), unde se poate observa numărul de ore de strălucire a Soarelui pe o perioadă de 21 de ani din intervalul menționat anterior.

Tabel nr. 9 Numărul mediu de ore de strălucire a Soarelui

Sursa: Administrația Națională de Meteorologie (ANM), 1.04.2014

Grafic 4. Durata de strălucire a Soarelui-numărul mediu de ore de Strălucire a Soarelui

Sursa: Administrația Națională de Meteorologie (ANM), 1.04.2014

Pe baza analizei numărului mediu de ore de strălucire a Soarelui din perioada 1990-2010 am constatat că în sezonul cald se înregistrează cel mai mare număr de ore de strălucire a Soarelui, mai exact în lunile iunie, iulie și august, iar în sezonul rece se înregistrează cel mai mic număr de ore de strălucire a Soarelui, în special în lunile noiembrie, decembrie, ianuarie și februarie. Fiind în directă legătură cu radiația solară am sesizat că în sezonul rece se înregistrează ce mai mare nebulozitate în timp ce în sezonul cald se înregistrează cea mai mică nebulozitate. Se poate remarca că odată cu începerea sezonului de primăvară numărul de ore de strălucire a Soarelui începe să crească de la o lună la alta.

4.4. Hidrografia

Râul Sohodol, care străbate vatra satului Sohodol izvorește din punctul La Vânturiș, de sub Vârful Șiglăul Mare, care are o altitudine de 1.682 m și unde se leagă printr-o culme domoală cu Vârful Straja din Munții Vâlcan. Acesta este un afluent al râului Pocruia, care își are punctul de vărsare în râul Orlea și cursul acestuia are o lungime de 10 km. Râul Orlea reprezintă un curs de apă, care este afluent al râului Tismana și este unul dintre cei mai importanți afluenți ai Tismanei în depresiunea Tismana-Celei. Râul Sohodol este unul din afluenții de stânga al râului Orlea (fig. 10) și prezintă un debit permanent, cu fluctuații în timpul anului, care depind de cantitatea de precipitații căzută. De asemenea, acesta străbate la obârșie șisturi cristaline și intercalații granitice, iar bazinul său hidrografic este situat in versantul sudic al Munților Vâlcan.

Fig. 10 Schiță a bazinului hidrografic al râului Tismana

și cu unul din afluenții săi, Sohodolul

(sursa: http://tomoniu.sapte.ro/ntomoniu/tismana/statut/, accesat la 21.04.2014, ora 13:04)

Pe prima porțiune poartă numele de Cheia, care intră în zona de carst la Ponor, unde sapă câteva praguri și își schimbă denumirea de Valea Pragului, care străbate 2-3 km și primește pe partea dreaptă ca afluent pârâul ce vine de la Stupini, intră în sat și ia denumirea de Valea Mare. Pe urmă, se unește cu Valea Mică, pârâu ce străbate valea cu același nume și ia denumirea de râul Sohodol, care străbate o porțiune din satul Sohodol, după care intră în pământ în locul numit La Strâmtoare.

Între locul La Strâmtoare și satul Isvarna, o porțiune de aproximativ 1 km, râul a săpat niște chei (Cheile Sohodolului de Isvarna) de o frumusețe deosebită, mai ales primăvara, când pe stâncile din chei răsar tufe de liliac.

De la Vânturiș până la Strâmtoare primește ca afluenți pe dreapta pârâurile Stupini, Frosinu, Valea Mică, iar pe partea stângă pârâurile Hoaga, Grâul Bureților și Cacova.

Bazinul hidrografic se întinde de la izvor, pe partea dreaptă de-a lungul culmilor Cornetul al Mare, Văcarea, Stupini, Tihomir, Hotare, Măgura Isvernei, Cornetul, iar pe partea stângă-Măgura Lazurilor, Ponor, Pădina Tisei, Cremenea, Părinciș, Dealul Bradului, Cârșoanea.

4.5. Componenta bio-pedo-geografică

4.5.1. Flora

Datorită condițiilor de sol și climă existente, vegetația specifică acestei zone este pădurea de fag, stejar și gorun. Gorunul (Quercus polycarpa) predomină pe părțile sudice ale văilor, iar fagul (Fagus silvatica) este răspândit pe părțile nordice ale văilor, unde umbra predomină, temperatura este mai scăzută și umiditatea este mai ridicată (foto 9 și 10). De asemenea, în pădurile de fag se întâlnesc exemplare invadate de licheni, spre exemplu: mătreața (Usnea comosa). De remarcat în această zonă este faptul că în pădurile de fag întâlnim la tot pasul murul (Rubus sulcatus) și măceșul (Rosa canina).

Foto 9. Gorun (Quercus polycarpa) Foto 10. Pădure de fag (Fagus silvatica)

(sursa: Drăghescu Iulia, 28.08.2013) numită Dumbrăvița

(sursa: Drăghescu Iulia, 28.08.2013)

Pe plaiurile localității Sohodol, pe dealurile acestora, se întind păduri de foioase, în special cele de fag, iar la marginea pășunilor particulare ale sohodolenilor găsim stejar (Quercus robur), cer (Quercus cerris), gârniță (Qurcus frainetto), cărpinița (Carpinus orientalis), stejar pufos (Quercus pubescens), liliacul sălbatic (Syringa vulgaris), scumpie (Cotynus coggygria) și frăsinel (Fraxinus ornus). Pe lângă aceste plante întâlnim și plante medicinale ca: turița mare (Agrimonia eupatoria) și cimbrișorul (Thymus serpilium).

Această zonă prezintă „o mare bogăție de specii de plante, unele dintre ele fiind rare în flora țării noastre și s-a constat că pe o suprafață relativ mică, de circa 150.000-200.000 m², se află 345 de specii de plante vasculare, iar numărul acestora pe un teritoriu atât de restrâns se explică atât prin condițiile geomorfologice, cât și prin condițiile pedoclimatice.”

Aspectul mediteranean este dat de stâncile de calcar din Cornet, de pe platforma Dealului Isvernei, Piatra Andreaua, care sunt acoperite de o vegetație lemnoasă termofilă, cum ar fi: păducelul (Crataegus monogyna), castanul comestibil (Castanea sativa), măr pădureț (Malus silvestris), frasinul (Fraxinus excelsior), teiul (Tilia platyphyllos), mojdreanul (Fraxinus ornus). De remarcat este faptul că în localitatea Sohodol, castanii comestibili nu mai sunt atât de răspândiți cum sunt cei din localitatea Pocruia, pentru că aceștia au fost afectați de o boală numită de către localnicii zonei cancerul castanului comestibil (foto 11).

Foto 11. Castan (Castanea sativa)

(sursa: Drăghescu Iulia, 14.09.2013)

Cei dintâi cercetători care s-au ocupat de castanul comestibil din Oltenia sunt inginerul V. A. Ionescu cu lucrarea Condițiile de vegetație ale castanului bun de la Tismana și împrejurimi (Arhivele Olteniei, An VIII, No pe sept-dec 1929, care a fost fost șef al Ocolului Silvic Tismana și unii membrii ai Seminarului de geografie, în lucrări de licență, din însărcinarea profesorului universitar Simion Mehedinți). Un alt studiu amănunțit a fost realizat în anul 1931, de către profesorul universitar Ion Conea, în lucrarea Studiul geografic al castanilor din Oltenia. Astfel că, prin prezența castanului comestibil pe teritoriul Olteniei s-au pronunțat mai multe păreri, una din ele fiind de către V. A. Ionescu în anul 1929, care considera că apariția castanului comestibil, la Tismana, reprezintă o continuitate din terțiar până în zilele noastre. O altă părere susține că prezența castanului bun ar fi fost plantat în această zonă de către coloniștii romani în epoca de colonizarea a Daciei. Iar cea din urmă părere, cea a geografului Ion Conea în anul 1931, care afirma că plantarea castanilor a fost realizată de către călugării, care au venit din sudul Dunării, pentru a fonda Mânăstirea Tismana, în secolul al XIV-lea. Astfel că de aici s-a răspândit în împrejurimi, dar a rezistat numai în zonele calcaroase, care alcătuiesc nivelul Platformei Gornovița, unde se află clima și solul caracteristic creșterii castanului comestibil.

De asemenea, în localitatea Sohodol întâlnim foarte mulți aluni (Corylus avellana), mai ales pe Pogară și pe partea opusă a Dealului Isvarnei (foto 12), imediat cum cobori, acesta dezvoltându-se mai ales că zona este destul de luminoasă și prezintă o umiditate destul de bună. Tot specific acestui sat este și feriga (Dryopteris filix mas), care se întâlnește pe Dealul Tihomirului (foto 13), pentru că este un loc cu o umiditate bună, este mai răcoare și este un loc cu o bună lumină, dar nu foarte puternică, care îi priește foarte bine acestei plante. Pe colinele acestei localități se întâlnește și pălămida (Cirssium arvense), una din cele mai rezistente plante și prezintă niște frunze ascuțite în jurul florilor, iar aceasta produce niște flori, care au culori de la roz închis la liliachiu, mai ales în lunile august și iunie (foto 14). Destul de frecvent întâlnit în această zonă este și nucul (Juglans regia), care crește mai ales în pădurile de amestec, mai ales în zonele deluroase.

Foto 12. Alun (Corylus avellana) Foto 13. Ferigă (Dryopteris filix mas) de pe

(sursa: Drăghescu Iulia, 28.08.2013) Dealul Tihomirului

(sursa: Drăghescu Iulia, 28.08.2013)

Foto 14. Pălămidă (Cirssium arvense)

(sursa: Drăghescu Iulia, 28.08.2013)

Ca arbuști, cei care predomină în localitatea Sohodol sunt cornul (Cornus mas), care se întâlnește mai ales pe Dealul Isvernei, un arbust care face niște fructe vișinii, care sunt comestibile, măceșul (Rosa canina) și păducelul (Crataegus monogyna), care se găsește sub forma unor bobițe de culoare roșie spre portocalie și care îl întâlnim mai ales pe solurile calcaroase sub forma de tufărișuri la liziera pădurilor. Cel din urmă arbust, păducelul se găsește mai ales pe Dealul Isvernei.

4.5.2 Fauna

Vegetația și clima existentă în această zonă, au influențat prezența atât a elementelor comune, dar și a celor mediteranene.

Dintre animalele comune, putem aminti: șoarecele de pădure (Apodemus sylvaticus), care produce daune în livezele de pomi fructiferi, veverița (Sciurus vulgaris), care trăiește în pădurile de fag și pe alocuri în pădurile de gorun, nevăstuica comună (Mustela nivalis), dihorul comun (Mustela putoris), viezurele (Meles meles), vulpea (Vulpes vulpes), iepurele (Lepus europaeus) și lupul (Canis lupus), iar în pădurile de lângă localitatea Sohodol se întâlnește pisica sălbatică (Felis silvestris), căprioara (Capreolus capreolus), mistrețul (Sus scrofa), cerbul (Cervus elaphus), ursul (Ursus arctos). Dintre păsările răpitoare se pot aminti: uliul (Accipiter gentiles), corbul (Corvus corax), huhurezul (Strix aluco), iar de interes economic este porumbelul sălbatic sau golumbul (Columba palumbus). Peștii care trăiesc în râul Sohodol sunt păstrăvul, boiștea, cleanul și mreana.

De asemenea, păstorii din satul Sohodol păstrează și povestesc de fiecare dată când au ocazia turiștilor o frumoasă legendă menționată de geograful și istoricul Ion Conea despre șoimii de vânătoare din Steiul Coziei, și anume: „ Trăia adică, acolo, o șoimiță care în tot anul făcea câte doi pui. Unul era lăsat de sămânță, iar pe celălalt îl prindeau sohodolenii și-l trimiteau turcului; asta era darea satului către turc… Dar s-o găsit un om din sat ieșit din minți se vede- care o furat șoimița și o lăsat satul la răzbunarea turcului. Acela, însă, a fost dovedit și a fost izgonit din sat cu tot neamul lui.”

Iar din speciile de origine mediteraneană, se pot aminti: vipera cu corn (Vipera ammodytes), care poate produce moartea unui om, dar aceasta nu atacă dacă nu este provocată și îi priește în această zonă datorită influențelor mediteraneene și a zonei calcaroase, astfel că aceasta trăiește exact printre stâncile calcaroase (foto 15). Pe platforma Dealului Isvernei, sătenii numesc locul patul viperei cu corn (foto 16), deoarece aici sunt foarte multe stâncării calcaroase, unde vipera cu corn își face apariția. De asemenea, alte două specii caracteristice suprafețelor calcaroase și datorită prezenței influențelor mediteraneene, care se regăsesc pe aceste plaiuri sunt scorpionul (Euscorpius carpathicus) și șopârla (Lacerta taurica).

Foto 16. Panoramă de pe platforma Dealului Foto 15. Vipera cu corn

Isvernei (Vipera ammodytes)

numit de către localnici patul viperei cu corn (sursa: Google Imagini, accesat la 04.10.2013,

(sursa: Drăghescu Iulia, 28.08.2013) ora 13:58)

4.5.3. Solurile

Prin poziționarea sa geografică, localitatea Sohodol se află la interferența a două mari domenii fizico-geografice ale Europei, Europa Centrală și Europa Sudică, în așa fel încât acest lucru determină existența unor soluri specifice acestor domenii fizico-geografice, și anume: soluri brune de pădure, care sunt dominante Europei Centrale și soluri brun roșcate de pădure, care sunt caracteristice zonei Mediteranei. Solurile brune roșcate de pădure (foto 17) se pot defini prin manifestarea influențelor mediteraneene, care se fac resimțite datorită condițiilor climatice prin veri călduroase și umede, în prima parte a verii, pe urmă acestea ajungând să fie foarte secetoase, iar iernile sunt destul de blânde și umede. Aceste două tipuri de soluri sunt favorabile cultivării cerealelor, pomilor fructiferi, viței-de-vie și legumelor din această zonă.

Foto 17. Sol brun roșcat de pădure

(sursa: Drăghescu Iulia, 29.08.2013)

“ Culoarea cărămizie a versanților expuși la soare și pe care din strămoși se cultiva vița-de-vie și pomii fructiferi, o dă solul de tip terra rossa, denumit în anul 1952 de către M. Popovăț și M. Spirescu soluri roșii de cornete.”

Un alt tip de sol caracteristic acestei regiuni este cel argilo-calcaros, care este foarte prielnic creșterii castanilor și a plantelor mediteraneene. În partea superioară a zonei, pe versanții cu o înclinare moderată și mare se întâlnesc soluri brune eumezobazice, care se definesc prin prezența unui orizont Ao, urmat de un orizont Bv, care are o grosime foarte mare. Acest sol s-a format pe conglomerate, gresii, lut, nisip și în general, rocile pe care acestea s-au dezvoltat sunt soluri bogate în calciu sau alte elemente bazice. S-au format sub păduri de fag, păduri cu o vegetație ierboasă, spre exemplu cum este în această localitate, când urci pe Pogară, urmează o pădure de fag, iar acolo se poate observa acest tip de sol (foto 18).

Foto 18. Pogara

(sursa: Drăghescu Iulia, 29.08.2013)

Din culegerea și analiza datelor din anul 2003 de la Ocolul Silvic Padeș, la solurile brune eumezobazice, condițiile de pedogeneză au favorizat transformarea resturilor în humus, cu un grad de saturație în baze ridicat și alcătuit predominant din acizi huminici bruni, care în prezența ionilor de calciu și magneziu formează complecși cu minerale argiloase și cu ioni de fier. De asemenea, chiar dacă solificarea se desfășoară în condiții cu o climă umedă, procesul de debazificare și levigare sunt moderate, iar elementele bazice din roci produc o acțiune de coagulare asupra complexelor argilo-ferihumice, iar datorită acestor procese s-a format un orizont Bv. Formula de profil a acestui tip de sol este Ao-Bv-C, undeorizontul Ao prezintă o grosime de 10-35 cm și prezintă o culoare brun-gălbuie, pe urmă urmează orizontul Bv, cu grosimi, care variază între 150-200 cm și în cele din urmă se continuă cu materialul parental C.

Textura solurilor brune eumezobazice este, în general lutoasă sau prăfoasă, structura este slab-moderată este dezvoltată, grăunțoasă în orizontul Ao și poliedrică angulară sau prismatică în orizontul Bv, iar celelalte proprietăto fizico-mecanice, hidrofizice și de aerație sunt prielnice. Conținutul de humus este de 2-4%, gradul de saturație în baze este ridicat (V oscilează între 60-85%), prezintă o reacție slab acidă până la neutră, cu valorile pH-ului între 6.2-7.0. Datorită însușirilor propice, acestea prezintă o fertilitate naturală bună, iar arboreții din fagi, care s-au dezvoltat pe acest tip de sol, realizează productivități mijlocii.

Tot în această zonă se întâlnesc și soluri brune luvice, care prezintă un orizont Bt, cu culori diverse și un orizont El. Acest tip de sol se întâlnește în special, sub arborii de fag și gorun, pe versanții cu înclinări diverse. Acest tip de sol are următoarele orizonturi pe profil, și anume Ao-El-Bt-C, unde primul orizont, Ao prezintă o grosime între 15-25 cm, cu o culoare brună, brună deschisă și o structură grăunțoasă, cel de-al doilea orizont, El are o grosime de 10-20 cm, cu o culoare alb-gălbuie, sărac în argilă și sescvioxizi, cu o structură slab reprezentată și cu o textură mai grosieră decât orizontul Bt, cel de-al treilea orizont, Bt, prezintă grosimi de 60-80 cm cu o culoare brună gălbuie sau ruginie, este compact, cu o textură mijlocie, mijlocie fină și o structură prismatică, iar ultimul orizont, C, este alcătuit din depozite loessoide decarbonatate și luturi. Aceste soluri prezintă o textură diferențiată pe profil, luto-nisipoasă în orizontul Ao, nisipo-lutoasă în orizontul El și luto-argiloasă sau chiar argiloasă în orizontul Bt. Structura acestuia este grăunțoasă, slab dezvoltată în orizontul Ao, lamelară sau poliedrică mică în orizontul El și prismatică în Bt. Astfel că, proprietățile fizice, fizico-mecanice, hidrofizice și de aerație sunt satisfăcătoare, iar apa din precipitații străbate ușor orizonturile superioare și stagnează deasupra orizontului Bt, în așa fel încât în perioadele umede prezintă exces de apă, iar în perioadele secetoase prezintă un deficit de apă. La solurile brune luvice conținutul de humus este mai mic, de circa 2% și de calitate inferioară și mai bogat în acizi fulvici. De asemenea, sunt soluri oligomezobazice la mezobazice și au reacție de la moderat acidă la puternic acidă, cu pH-ul între 4.5-5.6.

În solurile brune luvice cel mai întâlnit subtip al său este solul brun luvic pseudogleizat, care are profilul de tipul Ao-Elw-BtW-C, care este cunoscut sub denumirea de sol brun podzolit pseudogleizat. În privința regimului de umiditate, solurile brune luvice se pot diferenția între ele, în funcție de poziția pe versant, expoziție, conținutul de schelet, astfel că, pe versanții nordici regimul de umiditate este mai constant, iar aici făgetele realizează clase de producție mijlocii în timp ce pe versanții sudici gorunetele realizează clase de producție mijlocii.

În localitatea Sohodol se mai întâlnesc și rendzine litice, care se găsesc pe un substrat calcaros și prezintă orizonturile Am-A/R-Rrz, unde primul orizont, Am are grosimi de 15-25 cm, are o culoare brun închisă spre negricios, nisipo-lutos, străbătut de multe rădăcini și prezintă un pH cuprins între 5.4-5.8, cel de-al doilea orizont, A/R este un orizont de tranziție între A și R, având proprietăți de orizont A, dar și fragmente de rocă între 30-60%, fiind parțial alterate, de culoare brună, cu o grosime de 20-30 cm, luto-nisipos, cu o structură degradat-glomerulară, moderat compactă, iar orizontul Rrz este un orizont mineral, care este situat la baza profilului constituit din calcare și dolomite.

Un alt tip de sol întâlnit în această zonă este litosolul, mai ales în regiunea montană cu relief accidentat și roci dure, unde acestea reprezintă stadii de tranziție spre alte tipuri, astfel că acest tip de sol se va menține pentru mult timp, pe versanții cu pantă mare, din cauza rocilor dure și eroziunii accentuate. De asemenea, orizontul Ao este urmat de roca dură R a cărei limită superioară se află în primii 20 de cm. Liitosolurile au următoarele tipuri de orizonturi pe profil, și anume: Ao-R, unde orizontul Ao este gros de 5-10 cm și este alcătuit dintr-un amestec de humus, resturi organice în curs de humificare, fragmente de rocă. Acest tip de sol prezintă o textură variabilă, de la grosier până la fină, cun un conținut ridicat de schelet și cu o reacție de la puternic acidă până la slab alcalină. Acestea sunt soluri cu volum edafic foarte mic și cu rezerve destul de mici de humus la hectar. Litosolurile se caracterizează prin valori mici în ceea ce privește capacitatea de apă utilă, permeabilitatea și porozitatea de aerație, iar acest aspect este privit din punct de vedre fizic din cauza prezenței rocii dure de la suprafață sau aproape de suprafață.

În general, litosolul prezintă o fertilitate scăzută sau foarte scăzută, iar factorii care contribuie la această fertilitate sunt conținutul ridicat de schelet, volumul edafic foarte mic, drenaj intern și lateral excesiv, dar și rezervele reduse de apă și substanțele accesibile vegetației.

Litosolul tipic este un alt tip de sol întâlnit prin zonă și care își face apariția pe versanții puternic înclinați, pe roci eruptive sau metamorfice, cu reacția solului acidă la puternic acidă, slab humifer, mezobazic la eubazic. De asemenea, se mai găsește litosolul rendzinic, care se întâlnește pe versanții puternic înclinați și în mod special, pe calcare. Acestea sunt soluri superficiale cu humus de tip moder-mull.

În urma cercetării zonei analizate am realizat și o hartă a solului, pentru a se observa și analiza mai concis zona localității Sohodol (fig. 11).

Fig. 11 Harta solurilor

(sursa: Harta Solurilor- România, 1: 50.000, conform SRCS- 1980)

Conform hărții atașate mai sus (fig. 11) se poate constata că în arealul analizat se întâlnesc soluri care fac parte din categoria argiluvisolurilor și cambisolurilor. Primul tip de sol întâlnit este solul brun acid, care se întâlnește în partea sud- vestică, mai exact în jurul Văii Văieni și pe Dealul Sohodol. Cel de-al doilea tip de sol este cel brun acid și litosolul, care se găsește cu preponderență în partea centrală a vetrei satului, o porțiune în Vest, pe Dealul Rușchiu, pe Valea Cheii, spre Steiul Coziei, mai exact în partea nordică a localității și o mică porțiune în partea estică a zonei studiate. Al treilea tip de sol întâlnit este cel brun roșcat luvic, care este răspândit pe porțiuni restrânse, mai ales în partea sudică a Văii Cheii, în partea nord- estică și partea nord- vestică a arealului analizat. Iar ultimul tip de sol este litosolul și stâncăriile, care se întâlnesc cu precădere în partea sud- estică, mai exact pe Dealul Cuculeica și în împrejurul acestuia, pe Dealul Rușchiu și în împrejurul pârâului Pocruia, în partea nord- vestică, mai exact în lungul Văii Mari a zonei.

În concluzie, aceste tipuri de sol sunt favorabile terenurilor agricole din zonă, ocupând o suprafață destul de extinsă cu preponderență în partea centrală a vetrei satului, dar și spre partea sudică a acesteia.

4.5.4. Rezervații naturale

Prima arie naturală protejată din arealul analizat este Piatra Andreaua (foto 19 și 20), care este de tip geologic și peisajistic și se află în Munții Vâlcan, mai exact în arealul Motru-Vâlcan, în extremitatea vestică a județului Gorj, în partea sud-estică a localității Sohodol. Aceasta reprezintă un monument al naturii și este o arie protejată de interes național, datorită vegetației și florei, care s-a păstrat de la un ciclu glaciar la altul. Corespunde categoriei a III-a IUCN, care se află în județul Gorj, pe teritoriul administrativ al comunei Tismana. Aria naturală protejată, Piatra Andreaua este extinsă pe o suprafață de 1 ha și a fost declarată arie protejată în anul 2000, prin Legea Nr. 5 din 6 martie 2000 și a fost înființată în anul 1982. Această zonă este luată în studiu, în vederea înaintării procedurii de custodie între Autoritatea Teritorială pentru Protecția Mediului (APM) și Primăria Tismana. Aici se pot observa straturile sedimentare caracteristice, care fac parte din ciclurile glaciar-interglaciar, fiind destul de vizibile și care au fost deplasate din orizontal spre vertical.

De asemenea, această rezervație se continuă cu colinele Tihomirului și Măgura și se spune de către sătenii din zonă, că pe aici se băteau tobele atunci când se anunța un eveniment important pentru localitatea Sohodol.

Foto 19. Piatra Andreaua, Vf. Cornului Foto 20. Platou cu lapiezuri tubulare de pe

(sursa: Drăghescu Iulia, 14.09.2013) Rezervația Naturală Piatra Andreaua

(sursa: Drăghescu Iulia, 14.09.2013)

Cea de-a doua arie naturală protejată sunt Cheile Sohodolului de Isvarna (foto 21) , în extremitatea sudică a localității Sohodol, unde numeroasele calcare, care înconjoară zona oferă un relief spectaculos. Această rezervație se află atât pe teritoriul localității Sohodol, cât și pe teritoriul localității Isvarna. Astfel că, datorită văii carstice Sohodol foarte înguste și a eroziunii lineare s-au format aceste chei deosebite în zona analizată.

Foto 21. Cheile Sohodolului de Isvarna

(sursa: http://primariatismana.sapte.ro/tabara/index.htm, accesat la 29.04.2014, ora 13:08)

4.5.5. Peșteri

Peștera reprezintă o cavernă subterană de dimensiuni mari, care face legătura cu suprafața printr-una sau mai multe deschideri și este formată în urma procesului de dizolvare a rocilor solubile, în special pe calcare prin intermediul apei.

În localitatea Sohodol din județul Gorj, mai exact pe Dealul Rușchiu se află Peștera cu Apă de la Coroană, care este de fapt un aven în care se scurge, pe timp ploios, apa acumulată de pe versantul sudic al Dealului Rușchiu ce separă platforma Gornovița de Valea Tismaniței, care are aproximativ 86 m și este săpată în dolomite. Aceasta nu este practicabilă decât circa 20 m, după care aluviunile din lemn și piatră nu mai permit înaintarea.

Peșterile din acestă zonă, mai exact peșterile Sohodolului din zona vetrei satului cu același nume sunt Peștera Războaie și Peștera de la Apa Moiștii (foto 22 și 23), care prezintă interes speologic. De asemenea, tot în acestă zonă se găsesc și peșterile Dealului Tihomir (foto 24) și ale Steiului Coziei, care prezintă un mare interes istoric și antropologic. În Vârful Tihomirului din dealul cu același nume, care se află în satul Sohodol se întâlnește un platou, unde există o peșteră veche, un antic horn al unei topitorii de aramă ascunse în munte și înfundat în decursul mai multor ani și se presupune că aceasta comunică cu altă peșteră de pe un versant, unde ar fi ascunse comori ale dacilor (foto 1, pag. 9).

Foto 22. Peștera de la Apa Moiștii Foto 23. Captarea peșterii de la Apa Moiștii

(sursa: Drăghescu Iulia, 14.09.2013) (sursa: Drăghescu Iulia, 14.09.2013)

Foto 24. Peștera Vulpii de pe Dealul Tihomirului,

numită așa de către săteni

(sursa: Drăghescu Iulia, 29.08.2013)

Partea a III-a. Ansamblu de observații practice din teren

Capitolul 5. Aspecte practice

5.1. Populația și așezările

Satul Sohodol face parte din categoria satelor cu o populație numeroasă, cuprinsă între 1000-1500 de locuitori și un număr de 475 de gospodării, fiind unul din cele mai populate sate din comuna Tismana, pe lângă satul Pocruia. Reprezintă o localitate cu o densitate medie cuprină între 50-100 loc/km². Evoluția populației satului Sohodol (tabel nr. 9) este menționată pe o perioadă de 5 ani, înregistrând o descreștere a populației, o constatare rezultată din tabelul de mai jos:

Tabel nr. 9 Evoluția numerică a populației în intervalul 1997-2002

Sursa: Primăria Tismana, 14.09.2013

Acesta este localizat în regiunile de veche populare din partea de nord a teritoriului, la contactul dintre dealuri și munți. Popularea numeroasă și aglomerarea satelor mari și foarte mari, cum este satul Sohodol, a fost determinată în aceste regiuni, atât de vechimea mai mare a satelor, cât și de caracterul economic. Un alt element, care a dus la dezvoltarea localității a fost prezența Văii Sohodol, care a oferit și oferă și în prezent condiții favorabile pentru umanizare, dar și pentru cultivarea terenurilor. Aceasta a dezvoltat căi vechi și importante de transport, unde pânza freatică se găsește la adâncimi mici, de aproximativ 5-10 m în zonă. În urma cercetării pe teren a zonei am constatat că satul prezintă un număr redus de ulițe, cu gospodării de o parte și de alta a vetrei, iar forma vetrei satului este alungită.

De asemenea, această zonă s-a dezvoltat și datorită faptului că aceasta este situată exact la tranziția dintre zona depresionară, care este prielnică culturilor agricole și zona montană, cu numeroase resurse forestiere și pășuni au dus la o umanizare intensă.

Populația acestei localități se ocupă cu creștera animalelor, cultivarea pământului, iar pe vremuri când exista Cooperativa Arta Casnică Tismana au fost angajați în jur de 2000 de persoane, atât femei, cât și bărbați, dintre care destul de mulți din acest sat și foarte multe femei munceau atât de acasă, cât și la cooperativă la țesături și cusături. De asemenea, foarte mulți săteni din localitatea Sohodol au lucrat la hidrocentrala Cerna-Motru-Tismana.

“Localitatea Sohodol reprezintă un sat tipic de munte, răsfirat ca pe plaiurile Apusenilor, cu strungi, conace și căsuțe așezate pe șapte dealuri.” Este un sat cu cele mai vechi tradiții, care păstrează toponime ca Tihomir, sau denumiri de familii, ca Basaraba și nu în ultimul rând ca și cel mai autentic port dacic. Încă de la jumătatea secolului al XIX-lea, satul Sohodol face parte, atât din categoria satelor moșnenești-mănăstirești, cât și din categoria satelor boierești-mănăstirești. De asemenea, Ion Conea a menționat că „ satele de sub marginea Carpaților Gorjului nu se îngrămădeau ca astăzi la gura râurilor…, ci-și risipeau gospodăriile în chiar cuprinsul plaiului”, astfel că încă din timpuri străvechi această zonă, mai exact vatra acesteia a prezentat un caracter răsfirat, dezvoltându-se pe versanții zonei montane. Iar în prezent, satul Sohodol își are vatra în zona montană a Munților Vâlcan.

Așezările omenești, în regiunile de munte sau de sub munte, cum este și localitatea Sohodol, se situează, de regulă, pe conurile de dejecție, pământul acestora fiind afânat, reținând întotdeauna umezeala și prezintă o fertilitate bună (foto 25). Structura vetrei este mai evidentă în cazul unui sat răsfirat, cum este satul Sohodol, unde terenurile agricole, viile, livezile dețin întinderi semnificative printre curțiile gospodărești ale sătenilor în timp ce moșia satului se suprapune în mare parte cu vatra, astfel că acest lucru ne demonstrează că există ocupații constante și intense ale locuitorilor din zona vetrei satului.

Foto 25. Așezările umane din localitatea Sohodol

(sursa: Drăghescu Iulia, 28.08.2013)

Această localitate este poziționată la contactul dintre zona subcarpatică și zona montană a Munților Vâlcan și reprezintă unul dintre cele mai vechi sate din județul Gorj. Este o localitate adăpostită, cu un climat blând, unde se găsesc o diversitate de resurse de subsol, ca serpentinitele, iar cel mai reprezentativ în zonă fiind calcarul, care era utilizat în construcții, dar și pentru fabricarea varului. Pe lângă resursele de subsol, în această regiune întâlnim și resurse forestiere foarte semnificative pentru sat, ca pădurile de stejar și fag, dar și pășunile din Dealul Tihomirului, Dealul/Colina Măgura, care se întind până la Cărpinei. Încă din trecut, aceste resurse au atras multă populație în această zonă.

„ Sătenii au fost atrași în poalele munțiilor Olteniei și de linia de izvoare, ce răsar la tot pasul de sub munte, și de asemenea contribuie la densa populare a zonei. Peretele abrupt al munțiilor Olteniei, deși de calcar în cea mai mare parte, trimite pe depresiune o mulțime de ape și izvoare, iar la baza peretelui abrupt al muntelui Oltean, întâlnim câteva mari și vestite izvoare voclusiene, cum sunt cele două de la Runcu și cele patru de la Isvarna.” Astfel că, cele mai favorabile condiții de așezare sunt în punctele, unde apele ies din munte, în gura văii, așa cum am amintit anterior.

Biserica din localitatea Sohodol (foto 26) poartă numele de Biserica de lemn cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril și datează din anul 1720, unde sohodolenii vin de fiecare dată să asculte slujbele religioase. Iar de remarcat la aceasta este faptul că este trecută pe lista monumentelor istorice. În Sohodol, Pe Deal, „se presupune că pe această potecă sohodolenii au adus în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea morții la Ogașul Schitului.” Troițele și icoanele reprezintă loc de închinare pentru locuitorii satului Sohodol, iar pe lângă slujbele religioase oficiate în biserică, localnicii au construit aceste troițe, care au fost amplasate în fața ulițelor și în intersecțiile, care fac legătura cu moșia din jur, unde să se închine și să își aducă aminte de Dumnezeu. De remarcat este faptul că, atunci când a fost construită biserica din Sohodol, unii străbuni din familia Drăghescu au contribuit la întemeierea acesteia (foto 27).

Foto 26. Biserica de lemn cu hramului Foto 27. Peretele de la intrarea în biserică, unde

Arhangheli Mihail și Gavril a localității Sohodol scrie

(sursa: Drăghescu Iulia, 29.08.2013) cine a contribuit la întemeierea bisericii

(sursa: Drăghescu Iulia, 29.08.2013)

Un rol foarte important în ridicarea nivelului cultural al sohodolenilor l-au reprezentat instituțiile de învățământ. În prezent, în această localitate există o școală gimnazială și două grădinițe. Până în anii 1904-1905, în localitatea Sohodol nu exista școală, iar copiii acestui sat făceau școala la Pocruia cu cei de acolo și cu cei din localitatea Isvarna. Documentul, care demonstrează înființarea școlii din localitatea Pocruia este “Școala acestei comuni este înființată la anul 1854 și de atunci și până în prezinte au funcționat fără întrerupere, cu toate acestea în arhivă nu se află nici un fel de hârtie sau register până la anul 1874, pe când de la acest an și până în prezinte arhiva se află în regulă cu deosebire că până la anul 1880 aprilie 4 școala au fost sub conducerea învățătorului Ion Bocean, când la acest an 1880 aprilie 4 au fost înlocuitu subsemnatul.”

În Istoricul Școlii Pocruia, un manuscris, întocmit de directorul Dan Sulea, în anul 1965, unde acesta afirmă că școala a funcționat într-un local vechi, în care era și primăria comunei Pocruia și cuprindea copiii din satele acestei comune, cum ar fi Sohodol, Isvarna și Pocruia, unde sala avea o înălțime de 2.32 m, lățime de 5.32 m și lungime de 8.25 m, un scaun și două table, cu 5 bănci, iar ca suport didactic avea două hărți geografice.

“Învățătorul a fost numit după promulgarea Legii instrucțiunii publice din 25 noiembrie 1864 a Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, care a stat la baza învățământului românesc timp de peste trei decenii, în care s-au stabilit trei grade de învățământ: primar, secundar și superior. Această lege prevedea Instrucțiunea primară este obligatorie și gratuită și dacă nu restecatu această lege se dădeau amenzi și astfel că elevii erau obligați să meargă la școală. Au existat câțiva elevi foarte buni ai acestei școli, care au frecventat școala din Sohodol și care au mers mai departe, și anume: Drăghescu Constantin, care a ajuns colonel și a trăit în București și Drăghescu Pavel, care a ajuns maior medic.” Între anii 1904-1905 s-a înființat școala din localitatea Sohodol, care în prezent se află în centrul satului (foto 28).

Foto 28. Școala cu clasele I-VIII din localitatea

Sohodol

(sursa: Drăghescu Iulia, 29.08.2013)

În concluzie, satul Sohodol este un sat cu gospodării de o parte și de alta, cu o concentrare redusă a caselor în cuprinsul vetrei (sub 4 case/ha) și „ legat prin șiruri de case mai rare, mai subțiate”. Mai concret reprezintă un sat cu așezări rurale răsfirate și aflate în cea mai mare parte pe suprafețe calcaroase.

5.2. Căile de transport și comunicație

Principalul drum al localității Sohodol îl reprezintă drumul comunal DC 126 Pocruia (DJ 672)-Sohodol, în lungime de 5.625 km, a cărui administrator este U.A.T. Tismana și care a fost modernizat între anii 2008-2010 (fig. 12). Starea drumului comunal al localității nu este foarte bună, aceasta fiind neasfaltată în totalitate. Imediat cum intrăm în localitatea Sohodol urmează o pantă, care poartă denumirea de Valea Podului.

Acest drum prezintă legături și cu celelate localități învecinate, dar și cu comuna Tismana prin rețelele de transport, atât naționale, cât și județene. Acestea sunt: DN 67 D Târgu-Jiu→ Baia de Aramă, care traversează partea sudică a comunei Tismana și DJ 672, care pornește din partea centrală a comunei Tismana→ Mânăstirea Tismana.

Fig. 12 Principalele artere de circulație ale satelor

componente ale comunei Tismana, printre care și localitatea Sohodol

(sursa: http://tomoniu.sapte.ro/ntomoniu/tismana/statut/, accesat la 7.04.2014, ora 16:55)

De asemenea, în zona analizată există foarte multe drumuri forestiere, semnificativ ar fi drumul, care coboară de la Sohodol și care merge până la Obârșie, din care urcă niște poteci în partea dreaptă și stângă la conace, spre exemplu cum este cel de pe Pârâul Cald la Merișoru și la Drumul Plaiului, care duce la Oslea. Prezența vechilor drumuri ale oierilor, care se extind de la poalele Munților Vâlcan spre stâne demonstrează intensitatea păstoritului în zonă. Un exemplu semnificativ în acest sens este reprezentat de Plaiul ăl Mare, care face legătura localității Sohodol cu Vârful Frumosu. Pentru a evidenția mai bine căile de transport în localitatea Sohodol am realizat o harta a căilor de transport din zonă (fig. 13) cu ajutorul Hărții Topografice a României, la scara 1: 25.000 din perioada 1980-1982.

Fig. 13 Harta căilor de transport din zonă

(sursa: Harta Topografică a României, 1: 25.000, 1980-1982)

Conform hărții atașate mai sus (fig. 13) se poate observa că există două drumuri naturale îmbunătățite situate în partea central- sud- estică a arealului, acesta trecând exact prin centrul vetrei satului și în lungul Văii Pocruia, în parte nord-estică a zonei. Iar pe o suprafață extinsă, mai exact pe tot arealul analizat există drumuri de exploatare prin pădure, numite de către săteni poteci, acestea ajutându-i pe localnici să ajungă la terenurile cultivate.

Mijloacele de transport folosite de către săteni sunt căruța trasă de cai, care a fost utilizată și în trecut și este folosită și în zilele noastre prin această zonă „cu deosebirea că nu mai este căruța de lemn, legată în fier de fierar, ci căruța de fier făcută de sudori, cu roți de Dacie, Aro sau roți din față de la tractor.” Tot prin acest sat, localnicii se deplasau, în trecut, și foarte rar se mai folosesc în zilele noastre, trăsura, cărioara și șareta. În zilele noastre, s-au dezvoltat foarte mult mijloacele de transport auto, astfel că în localitatea Sohodol a crescut numărul de autoturisme și autocamioane. “ În ultimii ani Plaiul Sohodolului a fost reamenajat și lărgit permițând tractoarelor și autoturismelor de teren, cu dublă tracțiune, să străbată întreaga zonă submontană de la nord de comuna Tismana.”

În timp ce mă deplasam și analizam această regiune, am constat că în acestă localitate nu există transport în comun, există doar acele ocazii, la care poți să apelezi, pentru a ajunge în oraș sau în comuna Tismana, spre exemplu. O altă modalitate de transport ar fi aceea să te deplasezi până în satul Costeni, unde vine un autobuz particular spre orașul Târgu-Jiu, dar mai există și punctele Salca Pocruiei și Tismana Gară, pe unde trec foarte multe autobuze, care duc spre Târgu-Jiu de la Obârșia Cloșani, Padeș, Baia de Aramă și alte localități, care sunt folosite și de către sohodoleni, nu numai de localnicii din zonă.

Mulți localnici din această regiune, care lucrează în centrele industriale, cum sunt Rovinari, Motru, Mătăsari, șantierele Sistemului Hidroenergetic Cerna-Motru-Tismana, Târgu-Jiu, se deplasează spre muncă numai cu ajutorul curselor de convenție sau cu mașinile proprii.

În localitatea Sohodol, centrala telefonică din Tismana asigură comunicarea prin telefon a localnicilor, iar televiziunea se recepționează destul de bine, deoarece se folosește de serviciile de amplificare și retransmisie de pe Vârful Cerbul, care se localizează în Masivul Parâng, la o distanță de 19 km de orașul Novaci, lângă stațiunea montană Rânca, iar din anul 2002 s-a introdus și televiziunea prin cablu.

Astfel că, satele vechi de munte, cum este și satul Sohodol a întâlnit mai multe faze de migrare spre dealurile din Subcarpații Getici, mai ales la deschiderea unor căi de comunicație ce permiteau dezvoltarea transporturilor și nu în ultimul rând al comerțului.

5.3. Utilizarea terenurilor

De la limita cu aceste sate până la Cărpinei se întinde plaiul, care poartă denumirea de Plai al sohodolenilor, unde se cultiva porumb (interesant este că sohodolenii aveau o sămânță anume, mică, care se cocea în această zonă), secară, fasole, dar mai ales cartofi, iar o bună parte din plai era folosit ca fânețe până la strâns și pentru păstrare erau făcute pătulege, asemenea unor căpițe de fân, de forma unor conuri, care sunt folosite pentru hrana animalelor în perioada iernii și numite de către sătenii zonei turugeni (foto 29). Iar de-al lungul plaiului au fost construite conace, căsuțe mici cu două camere, cu vatra focului și camera de dormit în perioada de iarnă, unde oamenii stăteau cu animalele aici având drept hrană pentru ele fânul strâns și cocenii (foto 30). În raza localității Sohodol pășunile sunt foarte degradate, xerofitizate, cu o vegetație sărăcăcioasă și cu un nivel de acoperire redus.

Foto 29. Pătuleag Foto 30. Conac de la poalele Dealului Tihomir

(sursa: Drăghescu Iulia, 28.08.2013) (sursa: Drăghescu Iulia, 14.09.2013)

În localitatea Sohodol se mai găsesc pe crovuri și pomi fructiferi, cum ar fi mărul, prunul, părul, gutuiul, nucul, piersicul, dar cel mai cultivat de către săteni este prunul. Fructele acestui pom fructifer sunt folosite de către localnici în hrană, cum ar fi: prune afumate, prune uscate la soare, poame de prune, dar în cea mai mare parte este folosită în fabricarea țuicii de prune în cazane de lemn. Pe lângă pomii fructiferi, în această zonă se mai cultivă și vița-de-vie (foto 31), care a fost o ocupație foarte importantă încă de la strămoșii noștrii daci.

Foto 31. Viță-de-vie

(sursa: Drăghescu Iulia, 28.08.2013)

Suprafețele de teren și modul de folosință a acestora în localitatea Sohodol este evidențiată în tabelul de mai jos ( tabel nr. 10), date preluate din anul 2003.

Tabel nr. 10 Bilanțul suprafețelor de teren și modul de folosință (2003)

(sursa: http://tomoniu.sapte.ro/ntomoniu/tismana/statut/, accesat la 8.04.2014, ora 18:44)

În urma cercetării localității Sohodol din județul Gorj am realizat și două hărți ale utilizării terenurilor din perioade diferite (fig.14 și 15).

Fig. 14 Utilizarea terenului, 1980-1982 Fig. 15 Utilizarea terenului, 2000

(sursa: Harta Topografică a României, 1: 25.000) (sursa: OpenGis)

Conform primei hărți a utilizării terenului din perioada 1980-1982 (fig. 14) se poate observa că am identificat de pe Harta Topografică a României, la scara 1:25.000 toate clasele de utilizare prezente în aria studiată așa cum se poate observa și în legenda hărții atașate anterior în timp ce la cea de-a doua hartă a utilizării terenului din perioada anului 2000 (fig. 15) am descărcat date vectoriale CORINE de pe site-ul OpenGis, în urma căruia am constat modificări semnificative ale utilizării terenului pe o perioadă de aproximativ 18-20 de ani. Aceste modificări se referă în mare parte la numărul terenurilor agricole, care au crescut semnficativ în perioada anului 2000 în timp ce în perioada 1980-1982 erau destul de reduse. În perioada anului 2000 terenurile localității Sohodol au început să se dezvolte din punct de vedere agricol, existând numeroase terenuri cultivate în timp ce în perioada anului 1980-1982 în locul terenurilor cultivate existau foarte multe pășuni și păduri nevalorificate, iar din acest context putem constata că localitatea Sohodol a început să se extindă semnificativ din punct de vedere agricol într-un timp destul de rapid. O deosebire semnificativă și importantă este aceea că în perioada aniilor 1980-1982 s-au produs unele defrișări ale pădurilor în lungul văii pârâului Pocruia și în partea centrală a vetrei satului în timp ce în anul 2000 nu s-a mai produs nicio defrișare în zona analizată.

5.4. Potențial hidrologic

Ca potențial hidrologic, localitatea Sohodol a realizat un sistem local de alimentare cu apă din ape de suprafață fără însă să realizeze înmagazinarea și tratarea corespunzătoare, astfel că utilizarea acestui sistem este în afara regulilor sanitare. Astfel că, pentru satele care nu prezintă un sistem centralizat, așa cum este și localitatea aflată în studiu, apa se asigură din fântâni. Pânza freatică în zona localității Sohodol se găsește la o adâncime mică de aproximativ 5-10 m, astfel că localnicii zonei se pot aproviziona cu apă potabilă fără dificultăți. Referitor la chimismul apelor freatice, acestea coincid cu normele calității apelor potabile. Apele înmagazinate în pânzele freatice sunt în principal ape sodice sau bicarbonate calcice și privind calitatea apelor potabile din zonă este scăzută din cauza nivelului de mineralizare ridicat.

5.5. Potențialul turistic

Localitatea Sohodol fiind situată exact la contactul dintre zona subcarpatică și zona montană, aceasta prezintă un potențial turistic destul de ridicat datorită diversității cadrului natural și nu în ultimul rând a formele de relief care diferă pe parcursul extinderii zonei analizate până la Vârful Frumosu.

Zona analizată prezintă un potențial ridicat pentru dezvoltarea turismului de sejur și a agroturismului datorită zonei cu numeroase tradiții dobândite din strămoși și a cadrului natural pitoresc. Astfel că, zona este favorabilă pentru turiști și datorită unor posibilități de odihnă, dar și de vizitare a Rezervației Naturale Piatra Andreaua din Vârful Cornului, care prezintă o arie de interes național de pe teritoriul administrativ al comunei Tismana.

Pentru turiștii care iubesc plimbările în natură și nu în ultimul rând excursile, pot face diverse drumeții, atât pe jos, cât și cu mașini de teren existând în zonă un drum practicabil pentru acestea. Astfel că, prezența numeroaselor drumuri forestiere și trasee turistice, care fac legătura între Munții Vâlcan, Munții Retezat, Depresiunea Petroșani și Munții Godeanu au dus la dezvoltarea turismului în zona studiată.

Cum urci pe Valea Pocruii, pe partea dreaptă a moșiei satului Sohodol se poate remarca Merișorul, unde se află conacele sohodolenilor și acestea prezintă un potențial agroturistic ridicat pentru zonă.

La intrarea în localitate, pe platoul de calcare numit Cornet se dezvoltă o vegetație mediteraneeană, unde se întâlnește castanul comestibil, nucul, liliacul, dar și prezența faunei mediteraneene cum ar fi vipera cu corn, în mod special pe platforma Dealului Isvernei.

Un alt element, care ar ridica potențialul turistic al localității studiate ar fi prezența reliefului carstic, care a dus la apariția multor peșteri (Peștera Războaie, Peștera de la Apa Moiștii, peșterile Dealului Tihomir și ale Steiului Coziei, Peștera cu Apă de la Coroană de pe Dealul Rușchiu) din zonă și astfel s-a dezvoltat turismul speologic. Datorită prezenței reliefului carstic în zonă s-au format și niște chei deosebite, cele ale Sohodolului de Isvarna, care se află în extremitatea sudică a localității Sohodol.

De remarcat în această localitate este și Moara cu butoaie (foto 32), care reprezintă un monument foarte interesant, de interes turistic, de natură inginerească și tehnică populară. Reprezintă cea mai veche moară din sat, care se mai păstrează și se mai folosește și în zilele noastre, iar pe vremuri sătenii făceau fâină din porumb și se făcea turtă. Aceasta funcționează prin acumularea de la un pârâiaș de apă, care este utilizat și la răcirea unui cazan de țuică.

Foto 32. Moara cu Butoaie

(sursa: Drăghescu Iulia, 14.09.2013)

Concluzii-Puncte SWOT a localității Sohodol

Scopul lucrării constă într-un studiu fizico-geografic realizat asupra localității Sohodol din județul Gorj, în care am încercat să scriu puțin despre cadrul natural al zonei, dar și despre cercetarea aspectelor practice din teren.

În același timp am dorit să prezint câteva din concluziile și observațiile la care am ajuns în urma cercetării zonei, care se bazează atât pe cercetările din teren, cât și pe analiza și interpretarea surselor științifice dobândite pe parcursul studiului.

Chiar din prima parte a lucrării am urmărit trăsăturile geografice specifice zonei analizate, cum ar fi istoricul cercetărilor, evoluția istorică a localității, poziționarea geografică și limitele acesteia. Localitatea Sohodol aparține de comuna Tismana, care este localizată în partea sud-vestică a țării și în partea nord-vestică a județului Gorj. Acesta este un sat localizat exact la limita dintre Subcarpații Gorjului cu Munții Vâlcan. De remarcat este faptul că, această localitate este singura, care se află în poalele Masivului Vâlcan spre deosebire de celelalte localități, care se află la poalele muntelui.

Regiunea studiată este mărginită de numeroase cueste, care înconjoară vatra satului, cum ar fi spre exemplu: Dealul Bradului, Cornet, Dealul Tihomirului, Părinciș, Rușchiu, Cremenea, Pădina Tisei, Dealul Isvernei.

Din punct de vedere geologic, localitatea Sohodol este dezvoltată în cea mai mare parte pe șisturi cristaline și calcare. Această zonă este situată în poalele Munților Vâlcan, cu Vârful Oslea cel mai înalt al lor, de 1.946 m altitudine. În regiunea analizată altitudinea minimă a reliefului este de 250 m la intrarea în localitatea Sohodol, iar altitudinea maximă este de 1.484 m în Vârful Frumosu.

Pentru că este poziționată în parte sud-vestică a României, zona anlizată se află mai tot timpul anului sub influența circulației maselor de aer sud- vestice, sudice și vestice și ajunge pe suprafața acestei regiuni sub forma unui aer uscat și cald, mai ales pe perioada primăverii. Iar datorită circulațiilor maselor de aer amintite anterior se produc precipitații bogate și abundente, iar pe perioada iernii se produc cantități semnificative de zăpadă. În zona localității Sohodol, perioada cea mai secetoasă din timpul anului se înregistrează în lunile iulie- august și cea de ger aspru se înregistrează în lunile ianuarie-februarie.

Prezența temperaturilor destul de ridicate și aspectului mediteranean, care este dat de prezența stâncilor de calcar, mai ales pe interfluvii a dus la păstrarea pe versanți a vegetației termofile, precum: castanul comestibil (Castanea sativa), mojdreanul (Fraxinus ornus). Datorită condițiilor de climă și sol existente, vegetația specifică acestei regiuni este pădurea de stejar, fag și gorun.

Din punct de vedere hidrologic, râul Sohodol este cel care străbate vatra satului cu același nume și izvorăște din punctul La Vânturiș, care se află sub Vârful Șiglăul Mare, care se leagă printr-o culme cu Vârful Straja din Munții Vâlcan.

Solurile din localitatea Sohodol se încadrează în clasele argiluvisolurilor și cambisolurilor. Cele mai predominante tipuri de sol în zona analizată sunt solurile brune de pădure și cele brun roșcate de pădure, iar cele din urmă își fac apariția în această zonă datorită influențelor mediteraneene. Aceste două tipuri de soluri sunt prielnice culturii pomilor fructiferi, legumelor, viței-de-vie.

Prin acest studiu fizico-geografic am încercat să redau frumusețea și importanța locului, atât prin cadrul natural, cu un aspect pitoresc, cât și prin diversitatea formelor carstice de suprafață specifice zonei.

Puncte SWOT a localității Sohodol

PUNCTE TARI:

» Posibilitatea ajungerii în zona analizată și de pe alte trasee, cum ar fi de exemplu: Peștișani- Valea Bistriței- Lacul de acumulare Vâja, care face legătura cu șoseaua de pe culme sau ca Valea Tismanei;

» Localitate cu potențial turistic datorită legăturii cu Mânăstirea Tismana din comuna cu același nume, care prezintă o valoare culturală foarte importantă zonei;

» Prezența numeroaselor trasee turistice și drumuri forestiere, care fac legătura între Munții Vâlcan, Munții Retezat, Depresiunea Petroșani și Munții Godeanu;

» Existența în zonă a unui drum practicabil cu mașini de teren;

» Prezența calcarelor, o resursă naturală semnificativă zonei poate prezenta un punct forte în prelucrarea lor industrială;

» Zonă cu un potențial destul de ridicat a apiculturii, viticulturii și nu în ultimul rând a sericiculturii, cu numeroase producții ecologice;

» Localitate cu un potențial ridicat pentru dezvoltarea turismului de sejur și agroturismului datorită zonei cu un aspect foarte pitoresc și cu foarte multe tradiții dobândite din strămoși;

» Terenurile agricole existente în zona localității prezintă costuri scăzute, astfel că acest lucru duce la foarte mulți investitori agricoli în zonă;

» Datorită prezenței Rezervației Naturale Piatra Andreaua din Vârful Cornului, care este o arie protejată de interes național și care corespunde categoriei a III-a IUCN din județul Gorj de pe teritoriul administrativ al comunei Tismana duce la extinderea turismului cultural a localității;

» Un procent destul de ridicat al forței de muncă la costuri convenabile, care ar putea fi utilizată în culegerea viței-de-vie, fructelor de pădure și a fânului;

» Datorită reliefului carstic prezent în zonă, își fac apariția numeroasele peșteri care duc la dezvoltarea turismului speologic, care este foarte căutat în prezent;

» Prezența solurilor fertile și nu în ultimul rând a influențelor mediteraneene duc la creșterea favorabilă a alunului, nucului și castanului comestibil, astfel că zona este predispusă la un număr destul de semnficativ de investitori agricoli.

PUNCTE SLABE:

» Lipsa tehnologiei avansate în domeniul agricol;

» Lipsa în localitatea Sohodol a infrastructurii de bază, astfel că acest lucru reține dezvoltarea turismului și extinderea industrială prin alocarea unor investiții recente;

» Inexistența unei căi ferate sau drum, care să aibe legătură directă cu DN 66 Petroșani-Herculane, astfel că acest lucru ar duce la dezvoltarea turismului de sejur în zonă;

» Lipsa serviciilor sociale, sanitare și nu în ultimul rând prezența problemelor grave cu sărăcia;

» Lipsa unei autostrăzi în zonă;

» Probleme în alimentarea cu apă potabilă neexistând un sistem centralizat în zonă;

» Datorită reducerii unor angajați de la Cooperativa Arta Casnică Tismana și de la încheierea unor activități hidrotehnice de la Sistemul Hodroenergetic Cerna-Motru-Tismana rata șomajului a crescut;

» Prezența emigrării populației tinere din localitate a dus la descreșterea naturală a acesteia;

» Datorită forței de muncă îmbătrânite, a suprafețelor productive destul de mici, cu o infrastructură nedezvoltată, cu puține sisteme de irigație a suprafețelor agricole și cu o slabă tehnologie agricolă mecanizată se produce o rată scăzută a profitului în domeniul agriculturii;

» Căile de comunicație, atât rețeaua telefonică (mobilă sau fix), cât și rețeaua Internet (semnal destul de slab) prezintă unele întreruperi și decalaje în zonă;

» Neasfaltarea în totalitate a drumului comunal DC 126 Pocruia (DJ 672)-Sohodol;

» Dificultăți cu transportul în comun a localnicilor.

OPORTUNITĂȚI:

» Posibilitatea amenajării în zona Păltinei-Sohodol a unei stațiuni turistice de iarnă, iar condiția favorabilă existentă în zonă fiind linia de înaltă tensiune, care leagă Valea Mare (hidrocentrala de pe Cerna-Motru) cu Valea Pocruia-Tismana;

» Valorificarea cadrului natural din punct de vedere turistic cu un preț redus;

» Dezvoltarea rețelei de Internet și rețelei telefonice ar putea completa absența altor posibilități de comunicare;

» Dezvoltarea sectorului de servicii și al celui sanitar;

» Rata creșterii în domeniul agricol;

» Dezvoltarea unor mijloace de transport în comun și nu în ultimul rând a unor trasee de transport în comun;

» Extinderea agriculturii ecologice în zonă;

» Dezvoltarea turismului de sejur, montan și agroturismul;

AMENINȚĂRI:

» Emigrarea populației tinere către oraș sau în afara țării;

» Datorită emigrării populației tinere forța de muncă scade;

» Localitatea fiind poziționată în poalele Munților Vâlcan, domeniul agriculturii ar putea rămâne singura branșă economică, care ar putea aduce un venit localnicilor, acest lucru ducând la un caracter productiv redus cu un nivel de trai scăzut, deoarece populația din zonă nu este încă educată în utilizarea recentelor posibilități de afaceri realizate de Uniunea Europeană.

În urma informațiilor scrise anterior am realizat și un tabel, unde am încadrat avantajele, dezavantajele, punctele tari, punctele slabe, oportunitățile și amenințările (tabel nr. 11).

Tabel nr. 11 Puncte SWOT a localității Sohodol

Bibliografie

Anastasiu N., Mutihac V., Grigorescu D., Popescu Gh. C. (2007), Dicționar de geologie, Edit. Didactică și Pedagogică, R.A.;

Baranovsky Niculina, Neamu Gh. (1971), Județul Gorj, Edit. Academiei Republicii Socialiste România, București;

Baranovsky Niculina (1969), Trăsături geografice ale satelor din Subcarpații Olteniei dintre Jiu și Motru privite prin prisma sistematizării, Lucr. simpoz. de geogr. Satului, Instit. de Geogr., București;

Baranovsky Niculina (1978), Subcarpații Olteniei dintre Motru și Olteț-studiu de geografie economică, rezumatul tezei de doctorat, București;

Bobârnac B., Popescu M., Cârțu D. (1984), Rezervații și monumente ale naturii din Oltenia, Edit. Sport-Turism, București;

Buia Al., Maloș C. (1967), Itinerarii de excursie în lucrarea „Oltenia”, Edit. Meridiane, București;

Călescu Gh., Călescu Maria (2004), Pocruia. Străveche vatră de istorie și civilizație gorjenească, Edit. Ager;

Cărăbiș V. (1995), Istoria Gorjului, Edit. Editis;

Conea I. (1932), Studiul geografic al castanilor din Oltenia, BSRRG, I (1931);

Conea I. (1932), Așezările omenești în depresiunea subcarpatică din Oltenia, BSRRG, I (1931);

Conea I. (1984), Plaiuri carpatice, Edit. Sport-Turism, București;

Conea I. (1960), Toponimia. Aspectele ei geografice, Monografia geografică a R.P.R., I, Edit. Academiei, București;

Crăciunescu A. (1974), Posibilități turistice în bazinul Tismana-Isvarna, Probleme de Geografie a Județului Gorj, Culegere de Comunicări Științifice, Târgu-Jiu;

Ielenicz M., Pătru Ileana Georgeta, Ghincea Mioara (2005), Subcarpații României, Edit. Universitară, București;

Ilie I.D., Huică I. (1974), Evoluția paleogeografică a județului Gorj, Probleme de Geografie a Județului Gorj, Culegere de Comunicări Științifice, Târgu-Jiu;

Ionescu V.A. (1929), Condițiile de vegetație ale castanului bun de la Tismana și împrejurimi, Arhivele Olteniei, An VIII;

Maloș C., Simeanu V. (1968), Itinerarii botanice în Munții Olteniei, Natura-Biologie, nr.3;

Mihăilescu V. (1926), Trebuie recunoscute trei tipuri de sat: satul adunat (sau concentrat), satul răsfirat și satul risipit, Bul. Soc. Rom. Geogr., tomul XLV, București;

Muică Cristina (1995), Munții Vâlcanului. Structura și evoluția peisajului, Edit. Academiei Române, București;

Mutihac V., Mutihac G. (2010), Geologia României în contextul geostructural central-est-european, Edit. Didactică și Pedagogică;

Neamu Gh. (1974), Fenomene climatice în zona subcarpatică de sub munții Gorjului, Probleme de Geografie a Județului Gorj, Culegere de Comunicări Științifice, Târgu-Jiu;

Păun M., Maloș C., Popescu C. (1971), Excursii în Munții Olteniei, Edit. Didactică și Pedagogică, București;

Păun M., Popescu Gh. (1968), Materiale pentru flora și vegetația Văii Sohodolului, Bul. Științific Univ. din Craiova, vol. X;

Pop Gr. (1973), Depozitele mezozoice din Munții Vâlcan, Edit. Academiei, București;

Popovăț M., Spirescu N. (1952), Cornetele și solurile roșii din NV Olteniei, Bul. șt. Acad. R.P.R., 3, IV, București;

Rusenescu Constanța (1967), Populația privită în raporturile ei cu vatra și moșia satului, Lucrările simpozionului de Geografia Satului, București, 1969;

Sencu V. (1989), Eroziunea chimică în carstul din Munții Vâlcan și Munții Mehedinți (Carpații Meridionali), St. cerc.geol., geofiz., geogr., geografie, XXXVI;

Smeu V., Burghiu Gh. (1974), Valea Sohodolului-Itinerar turistic, Edit. pentru Turism, București;

Ștefulescu Al. (1904), Gorjul istoric și pitoresc, Tipografia N.D. Miloșescu, Furnisorul Curții Regale, Târgu-Jiului;

Tomoniu N.N. (2013), Monografia orașului Tismana, vol. I, Târgu-Jiu;

Ujvari I. (1972), Geografia apelor României, Edit. Știițifică, București;

* * * (1994), Enciclopedia arheologiei și istoriei vechi a României, Edit. Enciclopedică;

* * * (2000), Gorjul geografic II, Institutul de Geografie al Academiei Române, Târgu-Jiu;

www.primariatismana.ro, accesat la 1.09.2013, ora 12:15;

http://primariatismana.sapte.ro/hidroel.htm, accesat la 20.09.2013, ora 17:25;

http://primariatismana.sapte.ro/tabara/index.htm, accesat la 29.04.2014, ora 13:08;

http://tomoniu.sapte.ro/ntomoniu/tismana/getodacii/index.htm, accesat la 8.08.2013, ora 15:55;

http://tomoniu.sapte.ro/ntomoniu/tismana/statut/, accesat la 7.04.2014, ora 16:55;

http://www.rosilva.ro/unitati_silvice/gorj_l_18.htm (Ocolul Silvic Padeș), accesat la 29.09.2013, ora 12:41;

http://www.meteoromania.ro/, accesat la 1.04.2014, ora 14:00;

http://opengis.unibuc.ro/, accesat la 4.11.2013, ora 12:02;

http://samanatorul.blogspot.ro/2013/06/nicolae-n-tomoniu-eroi-boieri-si.html, accesat la 8.08.2013, ora 16:05;

www.unibuc.ro/prof/ene_m/docs/2013/noi/23_12_55_47TEMA_I_Carpati_Subcarpati_OPREA.pdf, accesat la 17.02.2014, ora 18:11;

http://sas.unibuc.ro/uploads_ro/1154/190/IC37.pdf, accesat la 22.05.2014, ora 11:04;

http://www.drumetiimontane.ro/articole/turism/pesteri-si-chei-nordul-olteniei, accesat la 1.09.2013, ora 13:44;

http://www.google.com/earth/, accesat la 15.09.2013, ora 14:23;

http://www.google.com/imghp?hl=ro, accesat la 04.10.2013, ora 13:58.