Studiu Fizico Geografic AL Depresiunii Baia Mare

Plan Lucrare

Istoricul cercetărilor geografice

Așezarea geografică si limitele

Geologia

Relieful

Clima

Hidrografia

Solurile

Vegetația și fauna

Arii naturale protejate

Populația si așezările

Industria

Agricultura

Potențialul turistic

Zonele de risc

Bibliografie

Rezumat

Alegerea acestei teme a fost determinata de dorința de aprofundare a cunostințelor mele despre geografia și de frumusețile zonei.

Lucrarea de față, intitulata "Studiu fizico-geografic al Depresiunii Baia Mare ", se încadreaza studiilor fizico – geografice de la noi din țara.

La redactarea lucrarii s-a încercat sa se folosească cât mai multa literatura de specialitate, metode de lucru ale înaintașilor, ca si rezultate noi la care a ajuns geografia moderne.

Considerațiile generale, așezarea și limitele depresiunii alcătuiesc primul capitol, în care se prezintă principalele elemente fizico-geografice de delimitare a zonei, precum și câteva însemnări istorico-geografice.

În cel de-al doilea capitol, geologia depresiunii, am facut o referiri la unitățile geologice, cuvertura sedimentară, evoluția paleogeografică și resursele subsolului.

În cel de-al treilea capitol al lucrării, și anume Relieful Depresiunii am subliniat unitățile de relief, caracteristicile morfometrice și morfografice.

In capitolul Clima Depresiunii Baia Mare am prezentat informații despre temperatura (media anuală și lunară), fenomenul de îngheț, umidiatea relativă a aerului, recipitațiile atmosferice.

1. Istoricul cercetarilor geografice

Un spațiu generos și daruri prețioase, au făcut din depresiunea Băii Mari, din cele mai vechi timpuri, adăpostul unei comunități puternice. În epoca bronzului trăiau aici tracii, din care s-au tras mai târziu geto-dacii. Bazinul băimarean a intrat în componența marelui stat dac creat de Burebista.

În urma războaielor daco-romane din anii 101-102, respectiv 105-106 după Hristos, cea mai mare parte a teritoriilor locuite de daci au fost cucerite de romani, Depresiunea Baia Mare rămânând însă în afara provinciei Dacia Romană a cărei limită nordică pare a fi fost situate pe cursul superior al râului Someș. Dacii liberi din această zonă au păstrat însă legături strânse de ordin economic, comercial și spiritual cu provincia ocupată, după cum atestă unele descoperiri arhelogice. Totodată cultura și civilizația romană s-au extins treptat spre nord, diferențele atenuându-se până la asimilarea de către romani a dacilor liberi, oamenii acestei zone cunoscând procesul de romanizare. Există numeroase dovezi de ordin toponomic, arheologic, lingvistic sau folcloric în acest sens. Poporul român este regăsit pe deplin format în izvoarele istorice în secolul IX d.Hr.

Primele izvoare scrise despre Baia Mare, infațișează un centru minier dezvoltat, în straie de oraș medieval, cu organizare și conducere proprii, ca așezările libere ale vremii. Acum mai bine de șase secole, în 1329, cancelaria regelui Carol Robert a dat prima atestare documentară despre Baia Mare, cu numele de "Rivulus Dominarum"(Râul Doamnelor). Dar cele mai complete informații se află în actul privilegiat emis de Cancelaria regelui Ludovic I cel Mare de Anjou, în 1347. Un document din 1411 vorbește despre Monetăria Baia Mare, unul dintre cele mai vechi și faimoase monumente arhitectonice din Transilvania. În 1446, domeniul Baia Mare, cu minele sale, trece în proprietatea Corvineștilor, ca rasplată pentru faptele de vitejie ale lui Iancu de Hunedoara împotriva turcilor. Iancu de Hunedoara ctitorește catedrala "Sfântul Ștefan", cu "Turnul Ștefan", un reper al peisajului local. În 1469, Matei Corvin le dă băimărenilor dreptul de a-și întări apărarea cu ziduri înalte și bastioane, șanțuri și palisade puternice în calea năvălitorilor. Astfel, Baia Mare a luat înfățișarea unei cetăți impunătoare. Urmează o perioadă de decădere, din cauza repetatelor dispute, concesiuni și vânzări între principii ardeleni. Ca semn de gratitudine pentru anularea unor datorii de către Mihai Viteazul, în 1600, Felician Herbstein – arendașul minelor locale, a pus să se bată la monetăria din Baia Mare o medalie omagială din aur cu chipul domnului valah, una dintre cele mai valoroase efigii cunoscute de numismați. În 1703, legendarul haiduc Pintea Viteazul stă cu oamenii săi alături de Francisc Rakoczi al II-lea, la eliberarea orașului din mâinile austriecilor. În 1889 apare primul ziar în limba romană, "Gutinul", săptămanal social-literar și economic.

Sub raport geografic regiunea depresionară Baia Mare a fost descrisă pentru prima dată în anul 1931 de către Vintilă Mihăilescu.

O primă încercare de delimitare a Depresiunii Baia Mare și de abordare a regiunii sub aspect geomorfologic a fost realizată de Petre Coteț într-un articol apărut în 1958 în revista “Probleme de geografie” intitulat “Depresiunea Baia Mare (Observații geomorfologice)”.

2. Asezarea geografica si limitele

Depresiunea Baia Mare este o unitate morfostructurală cu o întindere de aproximativ 900 km pătrați, având ca limite naturale:

spre nord este limitată de lanțul eruptiv al Gutăiului. Alături de dealurile Tăuților, care constituie o zonă de trecere de la masa eruptivă a munților îin depresiune, valea Săsarului poate fi socotită ca o zona de contact între depresiune și eruptivul munților.

spre est, începănd de la Baia Sprie, continuă, pe marginea munților, trecănd la est de localitatea Șișești, la cersantul dealurilor Ciucașul (449 m), Cărpiniș (367 m), Muncelu (399 m), Măgura (407 m), Vărful Buboaia (398 m).

spre sud și sud-est limita acestei depresiuni, care se leagă în această zonăcu Depresiunea Berința-Tg. Lăpușului, începe cu Valea Lăpușului, la sud de localitățile Berchezoaia, Cioli, buciumi, Văaleni, Iadăra, Chelința, Arduzel, pe versantul dealurilor Piatra Mare (147 m), Vîrful Conicului (458 m), Lemne Rele, Ciucaș, și pe la sud de masivul cristalin Dealu Mare – Prisaca

spre vest limita acestei depresiuni începe de la localitatea Arduzel păna la Ardusat, la contactul dintre Valea Someșului și Dealurile Urmenișului.

Depresiunea Baia Mare a fost atașată uneori Carpaților Orientali (considerându-se o depresiune submontană), alteori Depresiunii Colinare a Transilvaniei (prin Platforma Someșană). A fost considerată și o prelungire a Câmpiei Someșului, sub formă de “golf”, dar și parte componentă a Dealurilor de Vest. Prin poziția ei poate fi considerată însă o depresiune pericarpatică de contact.

Depresiunea Baia Mare are o altitudine medie de 200 de metri, fiind dominată de lunci și terase ale râurilor Lăpuș, Săsar, Someș. Relieful este așezat pe verticală. Există o fîșie înconjurătoare compusă din piemonturi, glacișuri, sau dealuri, apoi o zonă de câmp înaltă care înglobează terasele superioare și mijlocii ale râurilor și o zonă mai coborâtă cu lunci și terase inferioare ale râurilor. Pe fundul depresiunii se găsește municipiul Baia Mare, reședința județului Maramureș, reprezentat prin albia majoră și terasele joase ale râului principal (Săsar). Bazinul Rus – Șisești (bazinul superior al Ciei) din cadrul Depresiunii Baia Mare se desfășoară la sud de Piemontul Negreii, are aspect colinar și tranzitoriu față de Depresiunea Copalnic. De asemenea, peisajul este deosebit de atractiv din punct de vedere turistic, în acest perimetru aflându-se și importante obiective cu valențe turistice. Pe văile principale (Someș, Lăpuș și Săsar) lunca are o desfășurare largă, având adesea 2 trepte, existând și un număr de circa 5-6 terase.

3. Geologia Depresiunii Baia-Mare

Din punct de vedere geologic unitățile geografice analizate aparțin zonei maramureșan – panonice, ce a funcționat ca bazin marin (ca urmare a scufundării fundamentului cristalin), devenit mai târziu lacustru (Paucă, 1962), până în helvețian, când a avut loc inversiunea tectonică. Astfel, peste stratele cutate și discontinui, paleogene, au fost dispuse cele neogene, transgresive, cu structură ușor monoclinală și cele cuaternare.

Regiunea a fost exondată în a doua parte a pliocenului fiind antrenată la sfârșitul acestuia și în cuaternar în mișcarea de ridicare carpatică și supusă eroziunii

Depresiunea Baia Mare s-a format în urma apariției lanțului vulcanic Oaș-Gutâi- Țibleș, având un nivel ondulat cu altitudini variabile, în care râurile Lăpuș și Someș au creat culoare, în unele porțiuni formând defilee ca cele de la Remetea și Țicău.

Fundamentul este constituit din formațiuni cretacice peste care sunt depuse formațiuni paleogene și miocene, destul de rezistente la acțiunea factorilor subaerieni, fapt ce se reflectă în aspectul colinar, vălurit al depresiunii.

Ramura sud-estică a Depresiunii Baia Mare a avut o evoluție paleogeografică puțin diferită de restul depresiunii în sensul că a funcționat ca golf (bazin de sedimentare) doar până la sfârșitul erei paleogene. În neogen s-au format depozite terigene. Tot în neogen au avut loc și erupții vulcanice (Muntele Gutâi – Țibleș) ale căror produse au ajuns și în bazinul Someșului. În cuaternal în fazele interglaciare datorită topirii ghețarilor s-a accentuat foarte mult eroziunea fluviatilă și ca atare au apărut depozite specifice ale acestor procese. Tot în fazele interglaciare, principalul afluent ai receptorului hidrografic Someț, râul Lăpuș cu afluenții săi și-au săpat terasele.

Depresiunea Baia Mare se află situată în zona de contact dintre Platforma someșană și Carpații Orientali pe latura sudică și vestică a munților vulcanici Oaș-Gutâi.

Sub acțiunea agenților externi, rocile andezitice au fost alterate și erodate, formânduse depozite aluviale și deluviale care fac trecerea la depozitele de terasă superioară ale râului Săsar.

Sedimentarul din zonă este reprezentat prin marne cenușii-vinete, argile marnoase și nisipuri cu orizonturi gresificate.Aceste formațiuni aparțin ca vârstă Pontianului.

Deasupra acestui sedimentar, apare pachetul de bolovănișuri și pietrișuri cu interspații umplute cu nisip(argile pe alocuri),cu o grosime de 4-6 m.

Peste acest pachet aluvionar, macro granular ,urmează straturi de argilă prăfoasă și argilă grasă galben-cenușie slab nisipoasă, vârtoasă sau plastică, provenite din spălarea și depunerea materialului rezultat din alterarea masivelor andezitice.

Conform STAS 11100/1-77 referitor la macrozonarea seismica a teritoriului Romaniei, zona luata in considerare se afla in zona de intensitate seismica de gradul 7 in scara intensitatilor seismice MSK-64, stabilita prin STAS 3684- 71

Depresiunea Baia Mare a luat naștere prin afundarea unei arii din zona flișului transcarpatic și aînvelișului post tectonic al zonei cristalino-rnezozoice din vestul Maramureșului.

Depresiunea Baia Mare a evoluat că atare din Badenian pînă în Pliocen. Badenianul aflorează numai în zona de margine între cristalinul din insula de la Țicău și localitatea Cavnic; este reprezentat prin depozite eterogene și cu schimbărilaterale de facies. Din acestea Th. lorgulescu menționează o microfaună cu Candorbulina universa, Nonion gmnosum, Elphidium laminalum etc ,la care se adaugă o faună cu Chlamys elegans, Pycnodonta cochlear  etc.

Pe baza conținutului paleontologicse apreciază că este prezent parte din Badenianul inferior și Badenianul superior.Sarmațianul urmează în continuitate de Sedimentare peste depozitele badeniene șiinclude formațiuni similare că litofacies acestora din urmă. Aflorează în zonele demargine. Pe criterii paleontologice este dovedită prezența Buglovianului cu Erviliatrigonula, Mactra eichwaldi etc. și Vol-hinianul cu Cardium lithopodoliciiin, Elphidium macellum, Nonion grano-sum etc. Se presupune că există și Basarabianul însă nu este atestat paleontologic.Pliocenul este reprezentat printr-o alternanță de marne și nisipuri la care se adaugă intercalații de tufite și curgeri de lavă andezitică . Spre partea superioară a suitei ,se întîlnesc și intercalații de lignit. Din nivelele superioare cu cărbuni provine o faună cu Congeria balatonica, Mono-dacna vienense etc., care ar indica Ponțianul. Ultimele depozite cu Vivipanintercalații de tufite și curgeri de lavă andezitică . Spre partea superioară a suitei ,se întîlnesc și intercalații de lignit. Din nivelele superioare cu cărbuni provine o faună cu Congeria balatonica, Mono-dacna vienense etc., care ar indica Ponțianul. Ultimele depozite cu Vivipanis neumayeri și Planorbis planorbis ar aparține Pliocenului superior.

Din punct de vedere tectonic, Depresiunea Baia Mare nu prezintă complicații însă fundamentul, care este compartimentat în blocuri, a influențat procesul de sedimentaremai ales în ceea ce privește grosimea depozitelor.

Prezența și exploatarea de milenii a zăcămintelor de minereuri neferoase în unitatea montană Igniș – Gutâi, situată în vecinătatea nordică a zonei depresionare Baia Mare, a condus la apariția unor modificări importante în peisajul acesteia, legate în special de activitățile de prelucrare industrială a acestor zăcăminte.

. În timpul Neogenului, în zonă a avut loc o activitate vulcanică intensă, pe fondul căreia s-a dezvoltat un lanț muntos de 50 km lungime: Văratec – Gutâi – Oaș. Rocile eruptive din aceste masive muntoase au în componență minereuri auro-argintifere și de metale neferoase: plumb, zinc, cupru, aur în stare liberă și argint. Primele activități miniere în această zonă sunt atestate din secolele al II-lea și al III-lea d.Hr. În jurul acestor așezări miniere a apărut și s-a dezvoltat orașul Baia Mare. La începutul mileniului II, minele din regiune erau în proprietatea regilor Ungariei, iar în Evul Mediu, principii Transilvaniei și-au exercitat controlul asupra activităților economice. În secolul al XIV-lea, în Baia Mare funcționa o monetărie. În timpul domniei lui Matei Corvin, după anul 1468, pe monedele bătute în Baia Mare, apar două ciocane de miner încrucișate, care, ulterior, vor face parte atât din sigiliul, cât și din stema orașului.

Exploatarea se făcea prin săparea unor galerii în formă de puț, iar minereul extras era zdrobit în pive, măcinat și spălat. Aurul, în schimb, se găsea atât în stare solidă, „destul de curat și pur de la natură”, cât și în componența minereurilor. Aurul „se spăla în albiile cu nisip ale pâraielor” (Nicolae Olahus, umanist de renume mondial, călător prin Maramureș). Operația de spălare a nisipului aurifer, în albiile râurilor din regiune, era preponderent o atribuțiune a femeilor, soțiile minerilor. Această „imagine”, surprinsă de cetățenii străini ce vizitau Baia Mare, a stat la baza atribuirii denumirii de Cetatea Râul Doamnelor. a doua parte a secolului al XX-lea, activitatea minieră a devenit nerentabilă, însă regimul comunist a decis subvenționarea acestui sector. După căderea regimului (1989) și în baza clauzelor de preaderare la structurile Uniunii Europene, mineritul și-a încetat activitatea, toate perimetrele miniere intrând în conservare.

4. Relieful Depresiunii Baia Mare

Depresiunea Baia Mare are un fundament eterogen si intens fracturat, constituit din flis, acoperit cu o cuvertura neogena foarte groasa .

Grabenul acestei depresiuni se sprijina la exterior pe 3 horsturi Codru –Făget, Dealu Mare-Țicău si Preluca, iar la nord depresiunea patrunde sub cuvertura vulcanica sau este pătrunsă de eruptii care o limitează insă morfologic pe linia Baia Mare-Șeini.

Treapta înaltă a depresiunii o constituie dealurile piemontane orientate convergent spre centrul depresiunii, apoi campiile piemontane, terasele și luncile rîurilor Someș, Lăpuș și Săsar.

Din sirul de înălțimi deluroase care închid spre sud Depresiunea Baia Mare, se detașează masivul Preluca, localizat între Dealurile Bârsăului la sud-vest, defileul Lăpușului la sud, depresiunea Copalnicului spre nord-est și falia Copalnic-Cufoaia în nord. Masivul Preluca reprezintă un horst cristalin, exumat, cu petice de sedimentar(calcare și gresii eocene).

Relieful in masivul Preluca reprezintă un rest dintr-o veche suprafață de eroziune fragmentată de numeroase văi înguste și adânci orientate către râul Lăpuș. Altitudinile medii variază între 600-800 m iar cea maximă este de aproximativ 810 m în vârful Florii. Evoluția reliefului în pliocen superior-cuaternar s-a materializat într-un piemont erozivo-acumulativ,din care au rămas martori, o suprafață de nivelare romanian-pleistocen inferioara la 260-280 m dominată de măguri.

Compartimentul nordic al Depresiunii Baia Mare corespunde unei structuri piemontane (Piemontul Baia Mare) formată din materialele erodate din spațiul montan învecinat. In prezent acest sector prezintă o morfologie dominată de suprafețe plane (podurile teraselor inferioare ale Săsarului), cu inclinare redusă, care se lărgesc treptat dinspre Est spre Vest. Se adaugă un compartiment piemontan sudic cu altitudini de 300-400 m (Dealul Nitrei – 404 m, Pohija – 395 m, Grosilor – 304 m). Se remarcă așadar faptul că in compartimentul nordic al depresiunii altitudinile variază, in general intre 150 si 400 m; inclinarea suprafețelor topografice variază de la 0-4 grade in cuprinsul podurilor de terasă, in timp ce in celelalte sectoare, valorile sunt cuprinse in general, intre 5 si 25 grade, iar adancimea fragmentării are valori de 1-15 m.

Contactul cu spațiul montan se face prin intermediul unui glaciș eroziv – acumulativ, care se prezintă sub forma unui sector de tranziție, de racord, intre cele două entități morfologice dominante – munte si depresiune, care din punct de vedere morfologic este dominat de versanți a căror inclinare este, de obice de 15-20 grade. Altitudinile sunt cuprinse intre 250-400 m, iar adancimea fragmentării are valori de 5-25 m.

Procesele de versanți reprezentate prin eroziunea torențială, alunecări și surpări, afectează îndeosebi depozitele pliocene și miocene din Dealurile Urmenișului, Iadărei, Șomcuței, Groșilor su Siseștilor.

Terasele fluviatile apar ca trepte disticte mai ales în cadrul văilor Săsar (terasele de 6 metri, 8 metri, 20 metri si 60 metri), Lăpuș (5 metri, 15 metri, și 25-30 metri) și Someș (10 metri, 25 metri și 30 metri) iar luncile sunt largi și au albii meandrate mai ales pe Someș și Lăpuș. Pe latura de nord a depresiunii relieful deluros piemontan este reprezentat de Dealurile Tăuților constituite din depozite pliocene cutate.

Din analiza de ansamblu a reliefului Depresiunii Baia Mare se remarca discordanța morfologică dintre limitele netede ale dealurilor si câmpiilor piemontane și cadrul muntos înconjurător (eruptiv sau cristalin), ca și grosimea mare a depozitelor piemontane acumulate pe fundul depresiunii mai laes în zonele de confluență.

Relieful Depresiunii Baia Mare se dispune pe trei trepte: o fâșie marginală formată din piemonturi, glacisuri și porțiuni deluroase, urmată de câmpia înaltă (ce cuprinde terasele superioare și mijlocii ale râurilor Someș, Lăpuș, Săsar, Bârsău) și o treaptă joasă (care cuprinde luncile și terasele joase ale râurilor menționate) (Ion Mac, 1992). Fâșia marginală cuprinde Colinele Curtuiușului, Culmea Groșilor, glacisul Baia Mare-Seini și bazinetul deluros Rus-Șișești (Grigore Posea, 1980). Altitudinea medie a depresiunii este de 200 m.

Bazinul Rus – Șisești (bazinul superior al Ciei) din cadrul Depresiunii Baia Mare se desfasoara la sud de Piemontul Negreii, are aspect colinar si tranzitoriu fata de Depresiunea Copalnic. Pe vaile principale (Somes, Lapus si Sasar) lunca are o desfasurare larga, avand adesea 2 trepte, existand si un numar de circa 5-6 terase. Hidrografic, bazinetul Rus – Sisesti tinde de Baia Mare, dar ca relief el se apropie mai mult de Copalnic, fiid atasat acesteia printr-o captare

Relieful este specific zonelor de depresiuni colinare cu mari denivelări de teren alternate cu mici depresiuni plane.

Formele de relief sunt specifice regiunii de contact a Depresiunii Baia Mare cu zona montană. Depresiunea Baia Mare reprezintă ea însăși zona de contact dintre Platforma Someșeană și Carpații Orientali, pe latura sudică a munților vulcanici Gutâi și Țibleș.

Depresiunea Baia Mare este un golf cu câmpie joasă, de terase și piemonturi de acumulare. Actuala regiune făcea parte, până la sfârșitul pliocenului, dintr-un bazin marin intens, devenind mai târziu lacustru. O intensă activitate vulcanică s-a produs în timpul neogenului, care a alcătuit un lanț muntos vulcanic, dezvoltat în nord pe o lungime de 50 de km: Oaș – Gutâi – Țibleș. Eruptivul din această regiune este de origine sarmațiană și tortoniană.

Depresiunea Baia Mare constituie o subunitate morfologică a Dealurilor Silvaniei – compartiment al marii unități a Dealurilor Banato-Crișane.

. Relieful deluros prezintă pante între 5-20 %, cu un grad avansat de eroziune atât ca suprafață cât și ca adâncime, cu frecvente situații de alunecări de teren. Nota generală a reliefului este cea caracteristică pentru Depresiunea Baia Mare.

Originea acestuia este tectono-erozivă, cu altitudini medii de 200 de m, cu terase și lunci largi. Terasa cu cea mai mare altitudine din întrega depresiune, cea de 50 – 60 m se află pe teritoriul comunei Groși, între Satu Nou de Sus și Satu Nou de Jos, la nord de Dealul Iezerului (330 m) și Dealul Groșilor (305 m).

Formele de relief sunt: Lunca Lăpușului, terase, platouri, versanți și văi între versanți. Lunca râului Lăpuș se întinde de-o parte și de alta în satele Ocoliș și Satu Nou de Jos. Terasele se întind pe teritoriul satului Groși în trei trepte, în jurul râului Lăpuș și a pârâului Cărbuneasa care constituie hotar cu Baia Mare.

Trecerea de la o terasă la alta se face brusc dar diferențele de nivel sunt mici. Terenul prezintă adâncituri unde adesea băltește apa. Platourile ocupă suprafețe mici în satele Ocoliș și Satu Nou de Jos și prezintă un aspect plan.

După aspectul lor, se împart în două categorii: lini și frământați. Versanții lini se întind pe o fâșie îngustă de la Satu Nou de Jos, trecând la nord de Groși spre localitatea Satu Nou de Sus.

Versanții frământați domină satele Groși, Ocoliș și Satu Nou de Jos și au în general expoziții și pante diferite și abrupte, destul de frământate, prezentând frecvent rupturi și alunecări. Între versanți există văi care colectează apa din pâraie și torenți care seacă de regulă pe timp de vară.

Clima in Depresiunea Baia Mare

Climatul Depresiunii Băii Mari, este caracterizat de influențe oceanice, în plus conformația morfografică particulară a generat la contactul cu spațiul montan cu expoziție sudică, întrunirea condițiilor de manifestare a climatului cu nuanțe de adăpost, astfel că temperaturile medii anuale ating valoarea de 9,4 C la Baia Mare, scăzând până la aproximativ 8 C în arealele deluroase estice și sudice ale depresiunii. O altă caracteristică este dată de frecvența redusă a inversiunilor de temperatură și un număr al zilelor cu îngheț de 100-120 zile/an.

Arealul depresionar al Băii Mari este caracterizat de o frecvența crescută a precipitațiilor, în condițiile în care cantitatea medie anuală de precipitații înregistrează o creștere dinspre vest (700mm/an) spre sud și est (~1000mm/an), cu o medie de 922 mm/an la Baia Mare și cu o concentrare a celei mai mari părți a precipitațiilor în anotimpul de vară. Numărul zilelor cu zăpadă crește dinspre vestul (50 zile/an) spre estul depresiunii (60 zile/an).

Temperatura aerului.

Temperatura este rezultatul interacțiunii permanente dintre radiația solarã, circulația generalã a atmosferei și suprafața subiacentã activã. Temperatura stã la baza stabilirii specificului climatic al unei regiuni. Are variaþii cu caracter periodic (variație diurnã și anualã) dar și variații cu caracter aperiodic, aparent accidental.

Datele referitoare la temperatura aerului în zona studiatã le prezentãm tabelar și grafic în continuare.

Temperatura aerului. Media lunară și anuală (C)

Observãm cã valorile medii lunare înregistrate la stația Baia Mare prezintã o oscilație simplã, de tip unimodal. Începând din luna martie temperatura medie lunarã devine pozitivã, crește pânã în iulie, când atinge valorile cele mai ridicate, (19,9C), apoi descrește pânã în luna ianuarie când atinge un minim de -2,4C.

Particularitãțile regimului termic din Depresiunea Baia Mare se reflectã și în repartiția zilelor cu diferite caracteristici termice, acestea cunoscând o evidentã zonalitate altitudinalã. Prezentãm în continuare datele primului îngheț de toamnã și a ultimului îngheț de primãvarã precum și durata medie a intervalului anual fãrã îngheț.

Datele primului îngheț de toamnã și a ultimului îngheț de primãvarã.

Durata medie a intervalului anual fără îngheț

Fenomenul de îngheț este consemnat și în aceste arii depresionare începând din prima decadã a lunii octombrie și pânã la sfârșitul celei de-a doua decade, cel mai târziu fiind consemnat în luna decembrie (17 XII).

Ultimul îngheț are ca datã medie de apariție cea de-a doua decadã a lunii aprilie, dar,in anii foarte reci, înghețul poate sã aparã în luna mai și chiar în primele zile ale lunii iunie (3 VI).

Analiza datelor prezentate aratã cã, în Depresiunea Baia Mare perioada de vegetație a speciilor forestiere este mai lungã decât în depresiunile învecinate datoritã regimului termic specific și a numãrului mare de zile fãrã îngheț (183 zile media, și 227 zile maxima). Rareori înghețurile târzii de primãvarã duc la degerarea puieților porniți în vegetație mai devreme, a lujerilor nou formați (la fag, paltin) sau a frunzelor și a florilor de nuc, cireș și frasin .Regimul termic de aici contribuie și la menținerea în cãstãnișurilor pe toatã rama sudicã a piemonturilor bãimãrene.

Umezeala relativã a aerului

Vaporii de apã împreunã cu precipitațiile atmosferice imprimã climatului caracterul de

« umed » sau « uscat », creând ambianța de umezealã indispensabilã vieții.

Datele referitoare la umiditatea relativã medie lunarã și anualã de la stația meteorologică Baia Mare sunt prezentate în tabelul urmãtor.

Analiza șirului de date ne aratã cã umiditatea relativã medie pentru Depresiunea Baia Mare are valori ridicate tot timpul anului, media fiind de 80%. Valorile cele mai mari se înregistreazã în lunile de iarnã, 87-88%, iar cele mai mici în lunile de primãvarã, dar sunt întotdeauna peste 70%. Așadar, frecvența de apariție a zilelor uscate este foarte redusã aici, în zilele de primãvarã rareori depãșindu-se o zi uscatã pe lunã, în vreme ce în toate lunile ianuarie nu s-a semnalat nici mãcar o astfel de zi.

Precipitațiile atmosferice. Stratul de zãpadã.

Precipitațiile atmosferice prezintã o mare variabilitate în timp și spațiu în ceea ce privește

frecvența lor, intensitatea și durata. Cantitatea și durata precipitațiilor sunt considerați parametri potențiali ai purificãrii atmosferei, apreciindu-se cã atmosfera este cu atât mai purã cu cât valoarea lor este mai mare (Erhan, 1979).

Cantitatea medie lunarã și anualã de precipitaþii pentru stația meteorologica Baia Mare o prezentãm în tabelul urmãtor:

Precipitații atmosferice. Cantitatea medie lunară și anualã (mm)

Analiza șirului de valori ne aratã cã precipitațiile atmosferice sunt bogate, Depresiunea Baia Mare fiind una dintre cele mai ploioase depresiuni din țarã. Maximul pluviometric anual se înregistreazã aici în luna iunie, ca de altfel și în zonele învecinate, consecințã directã a circulației generale a atmosferei deasupra țãrii noastre.

Observațiile meteorologice de lungã duratã din zona Baia Mare ne aratã cã plafonul de nori deasupra orașului Baia Mare se situeazã la altitudini de 800-1200 m. Acest lucru, coroborat cu direcția predominant vesticã a vântului în perioada caldã a anului, explicã de ce cea mai mare parte din precipitații sunt lãsate pe flancul someșan al munților Gutâi.

Văntul.

Datele înregistrate ne aratã cã vitezele medii anuale ale vântului sunt mici (2,2-3,6 m/s). Direcția pe care vântul are valori minime este sud (1,8 m/s în lunile ianuarie și februarie), iar direcțiile pe care vântul are valori maxime sunt vest și nord-vest (pânã la 4,5 m/s), suprapunându-se întocmai peste orientarea circulației generale a atmosferei din țara noastrã.

Vântul atinge viteza maximã în luna aprilie (4,5 m/s), iar valori minime se înregistreazã în intervalul noiembrie-februarie (1,9-1,8 m/s). Aceste valori mici ale vitezei vântului asociate cu valori mari ale calmului atmosferic ne aratã cã, în Depresiunea Baia Mare, capacitatea naturalã de dispersie este micã.

Ceața.

Cercetãrile de fizica atmosferei din ultimele decenii ne dovedesc cã între ceațã și poluare existã o corespondențã biunivocã în sensul cã, pe de o parte, ceața indicã vânt slab sau calm atmosferic prin aceasta favorizând concentrații mari de poluanți, iar pe de altã parte, aerul poluat prin conținutul sporit de germeni de condensare favorizeazã apariția ceții. Pornind de la aceste considerente, în tabelul urmãtor prezentãm zilele cu ceațã înregistrate la stația Baia Mare și le analizãm din punct de vedere al relației lor și cu activitãțile antropice.

Ceața – numãr de zile, valori medii lunare și lunare

Observãm cã zilele cu ceațã sunt în lunile reci ale anului, în condiții de umezealã ridicatã a aerului. Astfel, în luna decembrie la Baia Mare sunt în medie 9,1 zile cu ceațã.

În ceea ce privește ceața produsã în lunile calde ale anului, constatãm frecvența redusã (0,3-0,9 zile/lunã).

Ca o concluzie privind acest fenomen meteorologic, putem afirma cã în Depresiunea Baia Mare ceața este persistentã în lunile reci ale anului, perioadã în care, împreunã cu inversiunile termice, tot de naturã radiativã, pot influența stagnarea poluanților în zonã. Trebuie remarcat însã cã reducerea considerabilã a emisiilor din ultimii ani nu a mai condus la episoade de poluare așa cum se întâmpla cu ani în urmã.

Hidrografia

Suprafața depresiunii este vălurită, caracterizată printr-un sistem convergent de văi și interfluvii. Sistemul de văi este rezultatul acțiunii de eroziune a rețelei hidrografice reprezentat prin văile principale: Someș, Săsar și Lăpuș.

Rețeaua hidrografică a început să se contureze încă din faza tortoniana, căpătînd o structură asemănătoare cu cea actuală. In fazele geologice următoare ea a suferit o serie de modificări, datorită proceselor de alunecare, schimbărilor climatice si nivelului de bază.

Rețeaua hidrograficã este condiționatã genetic de cadrul și forma depresiunii. Apele se adunã aici din direcții opuse: din est, sud-est și sud pentru a forma un nod hidrografic înainte de a ieși din depresiune.

Mentionam ca in Depresiunea Baia Mare, Someșul marcheazã una dintre cele mai mari piețe de adunare a apelor. Conflueazã aici Lãpușul cu afluentul sãu Sãsarul, Sãlajul și Bârsãul.

Valea Someșului se afla in partea de vest a depresiunii, la contactul dintre depresiune și dealurile Urmenisului.

Râul Someș drenează Depresiunea Baia Mare de la sud la nord, pe o lungime de 42,7 km, prezentând un curs meandrat. Principalii săi afluenți cu care confluează în unitatea depresionară menționată amintim: Sălajul (afluent de stânga), Bârsăul, Lăpușul (cu afluenții: Cavnic, Săsar – cu Firiza-, Băița – cu Nistru ș.a.), Ilba. Dintre afluenții Someșului cu care acesta confluează în sectorul depresionar Baia Mare – Copalnic cel mai important sub aspectul aportului de apă adus este râul Lăpuș (19,45 m³/s), împreună cu principalii afluenți ai acestuia, Cavnic (4,35 m³/s) și Săsar (6,11 m³/s). Afluentul Someșului, Sălaj, prezintă un debit mediu multianual destul de redus (2,28 m³/s).

Datoritã cantitãților mari de precipitații (873,0 mm/an la Stația Meteorologicã Baia Mare și 782,2 mm/an la Stația Meteorologicã Târgu Lãpuș), rețeaua hidrograficã este bine dezvoltatã, asigurând o scurgere bogatã.

Rețeaua hidrografică din zona Baia Mare este axată pe valea Săsarului. Afluent pe partea dreaptă a răului Lăpuș, răul Săsar isi are izvoarele într-o regiune muntoasă cuprinsă intre Vîrful Măgura șii Dealul Negru cu o asimterie pronunțată a bazinului (273 km2 pe dreapta față de numai 38 Km2 pe stînga) si măsoară 31,6 km.

Bazinul rîului Săsar care are o suprafață de 311 km2 este marginit de bazinele rîurilor Săpînța la nord, Iza la est și Lăpuș la sud și vest. După ce primește o serie de pîraie dinspre poalele Gutîiului, curge spre sud-vest și după ce trece de orașul Baia Sprie își schimbă direcția spre vest, pănă in dreptul orașului Baia Mare, cănd, după o nouă cotitură în dreptul satului Recea, se îndreaptă spre sud-vest vărsîndu-se in Lăpuș.

În drumul său, Săsarul a creat o serie de terase, ce se desprind în formă de evantai, de la Baia Sprie pîna la Satu Nou de Jos.

Cei mai mulți afluenți ai Săsarului sunt în partea dreaptă, care curg de pe versantul muntos de nord și care-și au izvoarele adînc înfipte în lanțul eruptiv.

Dintre acestea se pot menționa pîraiele Chiuzbaii, a căror vale se întinde pîna sub vîrful blidarilor, și Firiza, care-și adună apele în nord. După ce la izvoare formează cîteva cascade, cu înălțimi de 4-5 m, pîrîul Firiza se varsă in Săsăr la marginea orașului Baia Mare.

Spre vest se mai varsă o serie de pîraie mai mărunte, cu lungimi între 3 și 8 km, cum sunt Pîrîul Sf. Ioan, Pîrîul Roșu și Pîrîul Borcutului. O caracteristică a Săsarului este lipsa afluenților pe partea stîngă, excepție făcînd doar cîteva pîraie din regiunea izvoarelor, care se remarcă doar în timpul ploilor, precum și un mic afluent la sud-vest de Baia Sprie.

Regimul debitelor râului Sãsar este influențat de existența barajului și a lacului de acumulare de la Firiza – Strâmtori. Pe râul Firiza, la 5 km distanță de centrul orașului Baia Mare, s-a construit Barajul de la Strâmtori (52 m înălțime) prin care s-a creat un lac de acumulare în suprafață de 110 ha ce asigură rezerva de apă potabilă a centrului urban. La aceasta se adaugă "Lacul Bodi" de la Ferneziu și lacul de la Mogoșa, create prin baraje artificiale. Ele constituie îndrăgite locuri de agrement.

În raza municipiului Baia Mare sunt multe izvoare de apă minerală.. Legată de acestea, funcționează stațiunea balneoclimaterică Cabana Apa Sărată. Aici se întrebuințează pentru băi calde apa a trei izvoare minerale cu o mineralizație de peste 2g/kg.

În afara apelor minerale utilizate în scopuru balneare, pe teritoriul orașului Baia Mare se găsesc și două izvoare minerale utilizate ca ape de masă, Valea Borcutului, un izvor feruginos, bicarbonate, carbogazos și Izvorul Matei, de lîngă lacul Barajului de la Firiza, un izvor bicarbonat, sulfuros și carbogazos.

În Depresiunea Baia Mare, în depozitele cuaternare (nisipuri, pietrișuri, argile, silturi) din luncile și terasele Someșului și afluenților săi (Lăpușul, Bârsăul, Sălajul etc), din conurile aluvionare și din depozitele deluviale, se dezvoltă corpul de ape freatice de tip poros permeabil, cu grosimi de 4 – 7 m .

Depozitele cuaternare se dispun discordant peste depozitele pannoniene din Depresiunea Baia Mare, considerată ca un golf al Depresiunii Pannonice. Stratul freatic este acoperit de argile, silturi și soluri și a fost interceptat până la 10 m adâncime.

Infiltrația eficace este cuprinsă între 31,5 – 63 mm/an, gradul de protecție fiind mediu sau nesatisfăcător. Cea mai mare parte a acviferului freatic se caracterizează printr-un potențial puternic, coeficienții de filtrație având valori de 50 până la 300 m/zi si transmisivitățile de 500 – 1500 m2/zi.

Diagramele Piper, Schoeller și Stiff (executate pe apele forajelor de observație

ale Rețelei Hidrogeologice Național arată că acestea variază de bicarbonatatcalcică la sulfatatsodică sau bicarbonatatsodică. Majoritatea surselor au ape bicarbonatat calcice.

Forajele hidrogeologice executate în Depresiunea Baia Mare, la adâncimi cuprinse între 250 m (Ardusat, Farcașa, Ulmeni) și 350 m (Șomcuta Mare), au pus în evidență un corp de apă subterană sub presiune, având până la 12 strate acvifere, în intervalul 45-326 m, de tip poros permeabil, acumulat în depozitele pannoniene .

Aproape întreaga stivă de depozite pannoniene din Depresiunea Baia Mare este reprezentată printr-o alternanță de nisipuri și pietrișuri, având stratificație încrucișată, cu argile și marne compacte, benzi de nisipuri fine și resturi de plante carbonificate.

Debitele pompate au oscilat între 5,5 l/s (pentru o denivelare de 14,4 m) la Ardusat și 0,3 l/s (pentru o denivelare de 15,5 m) la Săcălășeni. În ceea ce privește debitele specifice, acestea sunt în general reduse (de la 0,02 l/s/m la Asuaju de Sus și Săcălășeni, până la 0,38 l/s/m la Ardusat). Acviferul prezintă un potențial slab, cu transmisivități de 6÷39,5 m2/zi.

Apele de adâncime sunt predominant bicarbonatato-sodice, având pH-ul cuprins între 6,5 (la Ulmeni) și 7,5 (la Ariniș), duritatea totală între 2,2 grade germane (la Ardusat) și 16,3 grade germane (la Șomcuta Mare), iar mineralizația totală între 550 mg/l (la Asuaju de Sus) și 9542,8 mg/l (la Șomcuta Mare).

7. Solurile in depresiunea Baia Mare

Solurile in depresiunea Baia mare sunt variate și complexe. Întălnim aici, alături de solurile podzolice, formate in condițiile bioclimatice ale zonei temperate reci, soluri brune de pădure, specifice zonei temperate calde de tranziție spre climatul mediteranean, precum și soluri intrazonale freatic-hidromorfe. Cunoașterea lor are o mare însemnătate în folosirea raționala a pămăntului.

Învelișul de sol, foarte variat și care reprezintă acțiunea combinată a tuturor factorilor pedogenetici, înfățisează diferite tipuri genetice.

În Depresiunea Baia Mare au fost identificate 7 clase de soluri si 13 tipuri de soluri, cu ponderi diferite în funcie de tipul de folosină (tabelul 1).

Tabelul 1. Clase si tipuri de sol din Depresiunea Baia Mare (sursa: O.S.P.A. Maramures si Amenajamentele ocoalelor silvice, 2002)

Tip de folosintă a solului Clasa si tipul de sol Suprafa(ha) Pondere (%)

Forestier Cambisoluri (eutricambisol, districambisol) 25220,3 63,8

Luvisoluri (preluvosol, luvosol, luvosol albic) 13519 34,0

Spodisoluri (prepodsoluri) 631,9 1,5

Cernisoluri (rendzine) 383,2 0,5

Protisoluri (litosol, aluviosol) 64,1 0,15

Pelisoluri (pelosol) 9,3 0,05

Total soluri forestiere 39827.8 100

Agricol Hidrisoluri (gleiosol, stagnosol) 15728 3 5,55

Luvisoluri (luvosol, preluvosol) 14175 32,04

Protisoluri (aluviosol, regosol) 13283 30,03

Cambisoluri (eutricambisoluri) 1054 2,38

Total soluri agricole 44240 100

Solurile podzolice argiloiluviale ocupă suprafețe relativ mari în întreaga Depresiune Baia Mare. Acestea se găsesc situate, în general, în condițiile unui relief orizontal sau puțin înclinat, pe versanții cu textură grosieră și un drenaj destul de slab. Depozitele de suprafață pe care s-au format aceste soluri sunt destul de variate: argile, nisipuri, gresii etc. În general apa freatică se află la mare adâncime. Un rol important în formarea acestor soluri l-au avut factorii climatici: o temperatură medie anuală de 9,80 °C și o cantitate de precipitații de 995 mm/an. Acest tip de sol apare de obicei sub păduri. Solurile podzolice sunt supuse procesului de pseudogleizare, ce influențează negativ aerația solului, datorită drenajului intern și extern slab.

Din punct de vedere chimic, conținutul în humus este destul de redus – între 1 – 10 %, scăzând pe profil. Fertilitatea solurilor podzolice argiloiluviale este limitată de lipsa calciului și de reacția acidă. Prin urmare, aceste soluri sunt folosite ca pășuni, fânețe naturale. Sunt necesare lucrări de drenaj și lucrări pentru înmagazinarea apei în sol, deoarece aceste soluri suferă de deficit de umiditate în timpul verii. Corectarea acidității ridicate se face prin aplicarea amendamentelor calcaroase. Ramura agricolă principală pe aceste soluri este pomicultura.

Solurile brune de pădure podzolite formează o trecere spre solurile podzolice. Formele de relief pe care sunt răspândite aceste soluri diferă de la terenuri plane, versanți cu diferite înclinări, până la platforme. Depozitele pe care s-au format sunt extrem de diverse: luturi, argile, argile marnoase, gresii etc – roci sedimentare, sărace în elemente bazice.

Vegetația solurilor brune podzolite este reprezentată de păduri și de unele erbacee. Aceste soluri sunt acide sau puternic acide, sărace în elemente nutritive.

Fertilitatea lor este slabă sau mijlocie, putând fi folosite pentru cultura cerealelor, a plantelor industriale și pentru pășuni și livezi. Principalul mijloc pentru ridicarea potențialului de fertilitate în constituie folosirea îngrășămintelor minerale și organice.

Solurile dernogleice și dernoamfigleice se formează în general în cavitățile depresionare ale reliefului. Suprafețele de formare sunt slab drenate, în condiții de umezire suplimentară, datorită apei freatice, care se găsește la adâncimi mai mici de 1 m în aceste locuri.

Profilul, umezit permanent, prezintă caractere de gleizare. Vegetația caracteristică naturală pe aceste soluri este cea de fâneață umedă, în general vegetație iubitoare de umezeală. Solurile dernogleice și dernoamfigleice s-au format pe depozite variate (luturi, argile) și conțin de obicei intercații de nisip sau pietriș.

Pentru aceste soluri, sunt necesare lucrări de drenaj. Acestea pot fi folosite ca pășuni, fânețe și pentru unele culturi agricole (porumb, orz, ovăz, plante de nutreț). Argilitatea lor, excesul temporar de apă și conținutul redus de substanțe nutritive duce la o scădere a fertilității lor, recoltele fiind mici și de calitate inferioară. Sunt necesare amendamente cu calciu și îngrășăminte organice.

Solurile erodate pot pierde, în cazul unei eroziuni slabe, până la moderată, până la 50 % din grosimea orizontului cu humus, iar în cazul solurilor podzolice, îl pot pierde integral. Procesul de eroziune poate avea loc pe versanți puternic înclinați, datorită apei de șiroire, care îndepărtează orizonturile superioare, putându-se ajunge până la roca-mamă.

Eroziunea de suprafață prezintă un mare pericol prin faptul că îndepărtează treptat solul în straturi foarte subțiri. Intensitatea procesului de eroziune depinde de natura rocilor, de înclinarea terenului și de gradul de acoperire al solului cu vegetație. În comuna Groși datorită defrișării neraționale a pădurilor, s-a declanșat rapid procesul de eroziune a solului, sau pe unele soluri amfigleice s-a produs înmlăștinirea.

Aceste soluri au o fertilitate redusă și împiedică folosirea mijloacelor mecanizate. Sunt necesare lucrări ameliorative de împiedicare a eroziunii, folosirea îngrășămintelor minerale și organice pentru refacerea acestor terenuri.

Datorită reliefului accidentat, solurile sunt puțin profunde, cu grad ridicat de bazificare și o reacție puternic acidă, însușiri ce limitează atât gama culturilor cât și producția vegetală.

Vegetația și Fauna in Depresiunea Baia Mare

Pe terasele și de-a lungul Săsarului și Lăpușului, vegetația lemnoasă este reprezentată prin pădurile de stejar și arin care ocupă însă suprafețe reduse față de trecut, cînd pădurile de stejar și arin ocupau suprafețe întinse. În prezent, o mare parte a suprafeței acestei zone este ocupată de fînețe.

Tăierea nerațională a pădurilor de stejar și arin a determinat înmlăștinirea solului și declanșarea procesului de pseudogleizare, vegetația acestor soluri evoluănd spre vegetația de mlaștină.

Au fost necesare ample lucrări ameliorative de drenaj, care să transforme aceste terenuri în fînețe bogate sau pentru cultura cerealelor. Alte specii lemnoase din această zonă sunt plopul negru, plopul alb, măceș, rug.

O mare parte din jurul zonei deluroase este ocupată de păduri de gorun, pe pantele însorite, cu soluri brune scheletice din zona muntoasă. În această zona vegetația este reprezentată prin cer, gîrniță, cît și prin păduri de amestec cu alte specii cum sunt carpenul, alunul, etc.

De la altitudini mai mari de 500-600 metri, pe versanții nordici, estici și pe văi, asociația de păduri de gorun face treptat loc asociației de fag. Pe coastele sudice și vestice, mai uscate și mai luminate, predomină pădurile de gorun. De multe ori pădurile de fag se ridică pînă la mari înălțimi, pure sau în maestec cu rășinoase.

Uneori pe lăngă fag apare carpenul, frasinul, ulmul, etc.

În zona deluroasă și muntoasă, speciile lemnoase caracteristice, din pădurile formate din amestec de fagcu rășinoase, suntmolidul, bradul, dar se întăalnesc și ulmul de munte, mesteacănul, paltinul, etc.

Pe pantele cu expoziție sudică din raza municipiului Baia Mare, dispre Baia Sprie și Tăuții Măgheruș, s-au creat condiții prielnice pentru dezvoltarea vegetației termofile, cultivăndu-se și naturalizîndu-se cu succes castanul dulce.

Pălcuri de castani sau indivizi izolați înaintează adeseori foarte mult în interiorul pădurii. Cultura castanului dulce este cunoscută în Baia Mare ăncă din cele mai îndepărtate timpuri. Ca element sudic, el s-a putut dezvolta datorită microclimatului specific din Depresiunea Baia Mare, cu ierni blînde și cu o temperatură medie anuală de 9,4 C. Castanul de aici s-a aclimatizat încăt poate rezista la feruri de pînă la -30 C. castanul poate atinge o vîrstă de 500de ani, o înălțime de 20-25 metri, cu o circumferință a ramurilor de 8 -10 metri și o producție de 50-100 Kg de fiecare copac.

Frumoase păduri de castan se întălnesc în Poiana Pîrloaga, pe Cămpul Coțofenii, pe Valea Usturoiului, Valea Borcutului, Valea Roșie, Valea Sf. Ioan.

Vegetația ierboasă

Repartiția vegetației ierboase este determinată de de releif și sol . O mai largă răspăndir în acestă zonă o au asociașiile de țăpoșică, iarba văntului, pipirig, rugină. În Săsarului și Lăpușului predomina asociația de iarba cămpului, păiușul roșu, măcriș, etc.

La vest de Baia Mare, la sud și vestde Tăuții Mpgheruș și la nord de Tăuții de Sus, suprafețe întinse sunt ocupate de asociațiile de iarba vîntului.

La nord de Tăuții de Sus la o latitudine de 255 metri, se găsește o mică turbărie, în care se întălnesc o specie de rogoz și iarba neagră.

În urma degradării terenurilor, locul plantelor furajere valoroase îl ia țăpoșica, scăzînd mult calitatea pășunii. Pe locurile nemarnate domină speciile de mlaștină ca dentița, izma broaștei, răchitan.

La vest de Recea și la nord – vest de Tăuții Magheruș se întălnesc asociațiile de fînețe înmlăștinite, la Recea dominănd asociațiile de iarba cîmpului, coada vulpii.

Acela mai prețioase fînețe și pășuni sunt pe pajiștile din zona pădurilor de fag, în al căror covor ierbaceu predomină multe graminee furajere ca iarba vîntului, păiușul de livezi, pieptănărița.

Pădurea, acest aur verde, jucat un rol important în viața locuitorilo de la poalele Munților Gutăi. Lemnul este atît de necesar în exploatările miniere, se găsește în belșug în pădurile ce înconjoară acest oraș, dar bogatul fond forestier a vut mult de suferit, în trecut, datorită unei exploatări neraționale, care a făcut ca mari suprafețe să fie transformate, în decursul anilor în viroage sau terenuri degradate, neproductive.

Variația învelișului vegetal alături e complexitatea reliefului și a solului, a avut un rol important în răspîndirea și componența faunei foarte bogată și diversă. Dar ea avut de suferit din cauza intervenției omului, ceea ce a făcut ca unele specii, care în trecut aveau o arie largă, să-și micșoreze simțitor numărul, sau chiar să dispară. Dintre cauzele care au dus la această situație se numără vînatul nerațional, defrișarea nerațională a pădurilor, distrugerea leselor de măracini și păunatul irațional.

Fauna din spațiul geografic băimărean cuprinde aproape toate speciile cunoscute din zona carpatică: cerbul, căprioara, lupul, vulpea, iepurele, jderul si veverița. Păsările: ieruncă, porumbelul de scorbură, huhurezu mare , uliul, bufnița. Dintre păsări, se pot aminti cucul, ciocănitoarea pestriță. În aceste păduri există de asemenea o faună bogată reprezentată de insecte, viermi hidrofili și miriapode. Unele insecte de pădure, cum sunt cărăbușul, omida, diferite specii de melci provoacă mari pagube, atacând lemnul arborilor sau frunzele.

Fauna de șes este reprezentată prin chițcanul de ogor (Sorex araneus), cârtița (Talpa europaea), ariciul (Erinaceus europaeus), dihorul (Putorius- putorius), șopârla cenușie (Lacerta agilis), vrabia (Paser domesticus) etc.

În apele de munte trăiește: lostrița, păstrăvul, scobarul și știuca; iar în apele de șes se întâlnesc cleanul dungat și babetele.

Arii naturale protejate

Pe teritoriul depresiunii Baia mare se găsesc rezervații naturale cu caracter geologic: Creasta Cocoșului, Cheile Tătarului, rezervația fosilieră de la Chiuzbaia, Lacul albastru din Baia Sprie, peștera Vălenii Șomcutei cu specific speologic. De asemenea sunt ocrotiți: arborii de castani comestibili, arboretele de gorun, pădurea de stejar de la Bavna.

Aria naturală protejată Lacul Albastru este situat in versantul nordic al Dl. Minei, având suprafață de 0,50ha.

Lacul Albastru este amplasat într-o mică depresiune formată în urma surpării lucrărilor miniere de exploatare de pe filonul Domnișoara.

Depresiunea este situată în centrul unei platforme dispuse pe flancul sudic al Dealului Minei (730 m), la cota de 530 m, platformă cu extindere E-V de 150 m și lățime N-S de 110 m, cu numeroase surpături, excavații și resturi de hălzi provenite din exploatarea minieră. Roca gazdă este reprezentată de andezitele cu piroxeni + hornblendă și cuarț de Baia Sprie, cu nivele de brecii, tufuri și marne cărbunoase, roci intens transformate hidrotermal (argilizare, silicifiere, adularizare).

Lacul are origine antropică, format prin surparea unor lucrări miniere de exploatare în anii 1919-1920

Lacul este de formă eliptică, aproape circulară, cu raza de 40-45 m și o adâncime de 4 m. Bazinul hidrografic are suprafață redusă (6370 mp), apa provenind din precipitații și mici izvoare ce provin din precipitațiile infiltrate în lucrările miniere din versantul sudic al Dl. Minei. Ca urmare a conținutului de sulfuri din vechile excavații miniere, apa acumulată în lac are o culoare verde intens, ușor albăstruie, culoare determinată de prezența sulfatului de fier (0,3 mg/l) melanterit FeSO4 , 7H2O și calcanit CuSO4 , 5H2O, este prezent de asemenea acidul sulfuric liber (7,8 mg/l), ceea ce face ca pH-ul apei lacului să fie de 4.

Prin chimismul apelor sale, Lacul Albastru este unic în România.

Peștera Vălenii Șomcutei

Scopul principal  al  declarării peșterii ca arie naturală protejată este cel de conservare a habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, diversității biologice.

Peștera se află la altitudine  de 30 m, având dezvoltarea de 176 m, o singură intrare și are suprafața de 5.00 ha.

Aceasta este o peșteră în calcare badeniene cu alge calcaroase nodulare de tip lithothamnium  și este un sit arheologic din epoca bronzului (loc ritual cu resturi ceraamice acestea fiind motivele care au dus la ocrotirea acestei peșteri.

Peștera se găsește pe afluentul stâng al Văii Vălenior, pe versantul drept în satul Vălenii Șomcutei, în comuna Șomcuta Mare, din județul Maramureș.

Accesul se face din satul Văleni Șomcutei se urcă de-a lungul Văii Vălenilor spre sud, după ultimele case urcăm în continuare, lăsăm un afluent stâng în dreptul unui grajd. La următorul afluent stâng se părăsește valea principală urcând pe afluent se intră în pădure și în versantul drept se urcă pe un torent a cărui apă curge din peșteră.

Peștera este o dezvoltare pe o direcție generală N-S , este o peșteră debitoare având un curs de apă subteran permanent , intrarea are o înălțime de 2,2 m cu lățimea de 2 m. Urmează un tronson de 12 m lungime cu înălțimea de 1,2 m pe lățime 1 m, ce debusează într-o sală. Urmează un alt tronson de 40 m lungime ascendent, cu înălțimi de la 2 la 4 m, sector în care întâlnim mici lacuri formate pe gururi, săritori, terase aluvionare, marmite. Apoi urmează un tronson de 10 m lungime și înălțime de 15 m iar în dreapta este formată o mică galerie ce mărginește un pilier. Tronsonul de final este de cca.10 m lungime și cu înălțimi de 0,7 – 2,5 m, acesta este un sector fosil cu prăbușiri iar în dreapta este un lac cu adâncimea de 0,6 m. În capătul peșterii aceasta are înălțimea de 0,7 m iar terminusul constă în 3 galerii impenetrabile, afluenți ai cursului principal.

Rezervația Creasta Cocoșului

Rezervația este amplasata în Munții Gutâi, în județul Maramureș, la o distantă de aproximativ 35 km de orașul Baia Mare. În cadrul rezervației se evidențiază "Creasta Cocoșului", care da numele rezervației, reprezentând o colină ascuțită, crenelată, de circa 200 m lungime, aflată la o altitudine medie de 1200 m, cu o orientare spațială aproape verticală, după direcția NV – SE. La sud de creasta principalã se aflã centrele miniere Baia Mare, Baia Sprie și Cavnic, centrul turistic Mogoșa și Complexul Șuior, iar la nord, peisajul idilic cuprinde tăurile de munte Chendroaiei și Morărenilor.

Cheile Tătarului

Aria naturală protejată Cheile Tătarului este  situată în comuna Desești, satul Mara, în suprafață de 15,00 ha și lungimea de 0,7 km.

Cheile Tătarului sunt de fapt un defileu fierăstruit în andezite piroxenice de Igniș-Mara, format prin coborârea treptată a nivelului de bază. Au versantul vestic aproape vertical, stâncos, cu surplomb, în timp ce versantul estic este constituit din grohotișuri și zone de pădure.

Depresiunea vulcanică Tătaru, care are o rețea hidrografică importantă, a fost drenată prin Cheile Tătarului, apele sculptând un defileu în roci vulcanice dure.

Rezervația fosiliferă Chiuzbaia

Rezervația fosiliferă este situată la poalele Vf. Igniș (1307 m) în partea de Sud (în Groapa Chiuzbăii a localității Chiuzbaia).

Aici se află un important depozit fosilifer, cu o suprafață de 50 ha, zona este caracterizată ca fiind una din cele mai bine conservate flore pliocene din România.

Flora fosilă cuprinde 55 de familii, 107 genuri și 240 de specii, elementele est-asiatice și nord-americane având o frecvență asemănătoare (31,09%), fiind prezente și plante caracteristice Europei Centrale și de Sud (12,60%), plante balcanice-caucaziene (5,85%) și plante mediteraneene (5,58%).

Rezervația  ARBORETELOR DE CASTANI COMESTIBILI DE LA BAIA MARE.

Rezervație  se află în nordul localităților Tăuții Măgherăuș, Valea Borcutului, Baia Mare și Tăuții de Sus în versantul sudic a munților Igniș și are suprafața de 500 ha.

Scopul administrării rezervației este cel de conservare a habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, diversității biologice și se mai urmărește dezvoltarea durabilă a zonei.

Rezervația se situează pe marginea sudica a munților Gutâi în zona sa centrală, până la zona de racord cu depresiunea sedimentară Baia Mare. Partea sudică, de racord cu depresiunea Baia Mare, se grefează pe roci sedimentare panoniene și subordonat sarmațiene.

Castanul comestibil se dezvoltă bine pe soluri brune de pădure, mediu podzolite sau chiar puternic podzolite cu un conținut moderat de substanțe nutritive ,dar bogate în potasiu.

Rezervația  de STEJAR  PEDUNCULAT BAVNA este  situată pe teritoriul administrativ al comunei Satulung, satul Fersig, si are o suprafață de 26,00 ha.

Scopul principal al ariei naturale "Pădurea Bavna" este cel de conservare a diversității biologice. De asemenea se urmărește excluderea  și prevenirea activitățiilor de exploatare sau utilizare a resurselor naturale care contravin obiectivului de conservare, precum și asigurarea condițiilor pentru activități educative, recreative și de cercetare științifică.

Rezervația de stejar pedunculat BAVNA cuprinde exemplare de arborete de stejar pedunculat (Quercus robus) extrem de frumoase, care sunt o sursa de semințe de calitate deosebită, motiv pentru care s-a creat aceasta rezervație.

Pădurea de stejar pedunculat se află la limita inferioară a acestei specii din această parte a țării, reprezintă un veritabil "eșantion" al codrilor seculari de odinioară din zonă.

Arboretul este constituit din stejar pedunculat pur (Quercus robur) în vârstă  de 150 de ani remarcându-se prin monumentalitate, prin aspectul compact – uniform în stadiul de dezvoltare de codru bătrân.

Trunchiurile se caracterizează prin vigorozitate, sunt drepte, cilindrice și lipsite de crengi pe cca. 2/3 din înălțimea totală care este de aprox. 35 m. Diametrul mediu al trunchiului (la 1,30 înălțime) se înscrie între 75 – 90 cm, iar circumferința medie a coloanei, care este de regula simetrică,  are cca. 35 m.

Tot aici primăvara înflorește laleaua pestriță, care face parte din flora ocrotită fiind declarată monument al naturii. Semnalăm prezența unei colonii masive de Ardea cinerea (stârcul cenușiu) care cuibărește în această pădure.

Populatia si asezările

În zona depresionară studiată există 5 orașe, toate aflându-se în Depresiunea Baia Mare: Baia Mare (140581 locuitori, în anul 2006), Baia Sprie (16626 locuitori, în anul 2006, Șomcuta Mare (7715 locuitori, în anul 2006, Ulmeni (7356 locuitori , în anul 2006), Tăuții Măgherăuș (6711 locuitori, în anul 2006). În cadrul depresiunii Baia Mare zona urbană ocupă o suprafață de 65.203 ha, având o populație urbană ce însumează 178.989 locuitori.

Municipiul Baia Mare, reședința județului Maramureș, este situat în partea vestică-centrală a județului, în depresiunea Baia Mare, pe cursul mijlociu al Raului Săsar, la o altitudine medie de 228 m fata de nivelul mării, fiind cuprins de coordonatele geografice 47.39' – 47.48' latitudine nordică și 23.10' – 23.30' logitudine estică. Principalele caracteristici sunt preponderența reliefului montan, sărac în resurse pentru agricultură, dar valoros din punct de vedere peisagistic precum și existența zăcămintelor de minereuri neferoase, fapt care a condus la dezvoltarea industriei miniere ca activitate economică predominantă.

Municipiul Baia Mare, conform PATN-Secțiunea IV- Rețeaua de localități este o localitate de rang II, de importanță interjudețeană si avand rol de echilibru in sistemul urban. În cadrul judetului Maramures, Baia Mare are o pozitie singulară și diferită de a celorlalte localități fiind centrul urban de dimensiunea și importanța mult mai mare decât a celorlalte din zonă.

În componența municipiului Baia Mare intră și localitățile Blidari, Firiza, Valea Neagră, Valea Borcutului. La nord se invecinează cu Munții Ignișului, la sud cu localitățile Recea si Groși, la est cu orașul Baia Sprie si la vest cu orașul Tăuții Măgherăuș. Suprafața teritoriului administrativ este de 23347 ha, iar suprafața intravilanului de 3375 ha.

Numărul și structura populației pe sexe

La 1 ianuarie 2006, populația municipiului Baia Mare era de 141.097 persoane, din care 67.789 bărbați (48,0%) și 73.308 femei (52,0%), populația reprezentand 27,3% din populația județului.(Sursa: Starea economică și socială a municipiului Baia Mare în semestrul I 2006, Direcția Județeană de Statistică Maramureș)

Raportat la numărul populației celorlalte municipii din țară, Baia Mare ocupă locul 17 din totalul de 95 municipii.

Structura populației după etnie

Românii dețin o pondere în populația municipiului Baia Mare de 82.85%, în creștere cu 2.62% față de 1992, chiar dacă numărul lor a scăzut cu 5401 persoane, respectiv cu 4.5%. O scădere semnificativă s-a produs în rândul populației de etnie maghiară de la 17.39% la 14.79% (-5536 persoane); de etnie germană de la 0.64% la 0.35% (-81 persoane); de etnie evreiască de la 0.06% la 0.04% (-34 persoane). Persoanele care s-au declarat de etnie rromă, cu 5.3% mai mulți decât la recensământul anterior (+104 persoane), dețin în totalul populației o pondere de 1.50%. Populația de etnie ucraineană înregistrează o ușoară creștere, de la 339 persoane la 346 persoane, deținând o pondere în total de 0.25%.

Structura populatiei dupa religie

Populația de religie ortodoxă, în număr de 98042 persoane, este preponderentă, reprezentând 71.06% din total. În proporție de 99.32% populația și-a declarat apartenența la o religie (confesiune), în timp ce persoanele care s-au declarat fără religie (258 persoane) sau atei (165 persoane) reprezintă sub 0.3% . De remarcat este faptul că numărul ateilor și a celor care nu și-au declarat religia a crescut acum cu 50 la sută față de 1992, dar a scăzut, în același timp, la 38.8% numărul persoanelor “fără religie”.

Forța de muncă. 

Populația ocupată reprezintă în municipiul Baia Mare 38,1%. In raport cu numărul total de salariați, există o scădere semnificativă, de la 57 553 in anul 2003 la 52 889 in anul 2005, cauzată de: disponibilizări de personal, migrația fortei de muncă, pensionările și orientarea către inițiativa privată. Cele mai evidente scăderi sunt înregistrate în industrie, în cea extractiva mai ales.Se semnalează o reducere în cazul personalului din învățământ și îndeosebi în sănătate.

In prezent, instituțiile de sănătate se confruntă cu un deficit de personal cu calificare medie. In domenii specifice economiei de piață (servicii bancare, asigurări, comunicații, etc.) există o creștere de personal salariat datorită diversificării acestor tipuri de activități, a creșterii interesului și gradului de motivare.

Orasul Baia Sprie este localizat in Regiunea de Dezvoltare de Nord Vest a Romaniei, la o distanta de 10 km est de municipiul Baia Mare, resedinta judetului Maramures, la baza sudica a platoului montan Oas Gutai Tibles, la o altitudine de 380 m. 

 Pe o suprafata administrativ teritoriala de 9602 ha, localitatea Baia Sprie are in componenta : orasul Baia Sprie si satele: Chiuzbaia; Satu Nou de Sus si Tăuții de Sus.

Incepand cu anul 2006, orasul Baia Sprie este membru fondator al Asociatiei de Dezvoltare Intercomunitara “Sistemul Urban Baia Mare” si al Asociatiei Microregiunea de Dezvoltare a Muntilor Gutin.

Din punct de vedere al coordonatelor geografice, orasul Baia Sprie se situează la 47:39:33N (47.6592) latitudine nordică și respectiv 23:42:15E (23.7043) longitudine estică.

In conformitate cu datele recensamantului populatiei din 2002, Baia Sprie avea o populatie de 16,626 persoane (populatie stabila), egal distribuita ca sex. Cresterea naturala in perioada 1997-1999 avand valori pozitive dar in descrestere.

 Populatia activa este estimata la 35% din populatia totala, iar 16% din populatie o reprezinta pensionarii.

      Varsta populatiei

Distributia populatiei pe sexe si varsta este echilibrata. Aproximativ 66.5 % din totalul populatiei are varsta cuprinsa intre 15 si 59 de ani, iar populatia tanara alcatuieste aproximativ 19 % (conform acelorasi statistici oficiale/ 2002).

    Diversitate etnica si culturala

Majoritatea populatiei este alcatuita din romani (70%), urmata de Maghiari (20%) si Rromi. Cele mai imporatante religii locale sunt cea Ortodoxa si Romano-Catolica.

Piata fortei de munca:

Numarul total de angajati in Baia Sprie a scazut de la 4,609 in 1997 la 4,004 in 2002 si sub 3700 in 2007 ca urmare a inchiderii minelor din localitate sau din comunitatea invecinata Cavnic.

Procesarea produselor acoperea 30% din numarul de angajati/ 2002. Data primite indica o crestere a persoanelor anagajate in institutiile publice (1,18%) cu 1.69% in comert. In timp ce locurile de munca din transport, comunicatii si utilitati au o tendinta crescatoare, cele din agriculture sunt la un nivel minimal (64 persoane in 1998, 2 persoane in 2000 and 16 in 2002).

Aproximativ 300 de companii (SRL) aveau sediul social inregistrat in Baia Sprie, acoperind mai ales domeniile productie si servicii

Orașul Șomcuta Mare

Atestată documentar în anul 1358, localitatea Șomcuta Mare, veche vatră de civilizație și cultură din zona Chioarului, este situată în partea de sud-vest a județului Maramureș, la 25 km de Baia Mare pe șoseaua națională ce leagă municipiul Baia Mare de municipiul Cluj-Napoca la o distanță de 8 km de calea ferată Baia Mare – Dej – București. Teritoriul localității Șomcuta Mare ocupă o suprafață de 120 km2, având un relief de deal cu nuanțe domoale. Localitățile aparținătoare sunt: Buciumi, Vălenii Șomcutei, Finteușu Mare, Ciolt, Hovrila, Buteasa, Codru Butesii.

Populația totală (stabilă) conform recensământului din 2002– 7708.

Orașul Tăuții Măgherăuș este așezat în Depresiunea Baia Mare, la N-V de municipiul reședință de județ, Baia Mare și este străbătut de drumul european 58.

Conform legii nr.8/1968 privind organizarea teritorială a țării, orașul Tăuții-Măgherăuș are în componență următoarele localități: Tăuții-Măgerăuș, Băița, Nistru, Bușag, Bozînta Mare, Merișor și Ulmoasa.Tăuții Măgherăuș face parte din categoria comunelor mijlocii, având o suprafață de 122 kmp, adică 12.564 ha teren.

Numărul locuitorilor este de 6782 din care 3498 sunt persoane de sex feminin, 3284 sunt de sex masculin. opulația stabilă a orașului este de 80% iar mișcarea migratoare a populației este în procent de 20%

Industria in Depresiunea Baia Mare

Cei mai importante uzine de metalurgie neferoasă, dar si cei mai mari poluatori industriali ai zonei depresionare sunt:

S.C. Cuprom S.A.București – Sucursala Baia Mare, situată în partea de est a orașului Baia Mare, care are ca activitate de bază producerea cuprului rafinat și a metalelor prețioase din concentrate miniere, dar și a zincului, cadmiului, manganului, arsenului ș.a. și S.C. Romplumb S.A. – Firiza, careproduce plumb primar (dispune de instalație pentru obținerea plumbului decuprat), situată în partea de nord-est a orașului Baia Mare (pe valea râului Firiza, afluent al râului Săsar). Aceste uzine dispun de o bază tehnologică învechită și puternic poluantă.

În anul 1999 s-a alăturat acestora uzina „Transgold”, având ca activitate extragerea metalelor prețioase din steril de flotație, utilizând în procesul tehnologic cianura de sodiu în cantități suprasaturate, între 200 și 800 mg/l de apă, activitate ce se desfășoară în mediu deschis, la o distanță redusă de zona locuită.

De asemenea, in zona depresiunii Baia Mare dar si in zonele limitrofe sunt localizate unități de exploatare a minereurilor neferoase, unitati localizate în zona de contact cu unitatea montană vulcanică (Igniș-Gutâi): Baia Sprie, Herja, Săsar, Șuior, Nistru, Ilba care poluează mediul prin depozitarea la suprafața solului a haldelor de steril de mină și prin apele de mină care se evacuează din galerii. În zona menționată există circa 140 de halde de steril de mină, dintre care 17 au fost active până în anii 2005-2006, celelalte aflându-se în conservare.

Municipiul Baia Mare are un profil terțiar-secundar,în care predomină serviciile și activitățile industriale și de construcții. Serviciile dominante sunt comerțul, serviciile publice și transporturile, existând ponderi semnificative și în turism, telecomunicații, servicii financiar-bancare, cercetare-informatică, recreere – cultură – sport. 

Prin H.G. 203/1999 publicată în M.O. din 1.04.1999 zona Baia Mare a fost declarată pe timp de 10 ani zonă defavorizată. În teritoriul în discuție s-a reușit dezvoltarea de activități alternative, care să absoarbă forța de muncă disponibilizată din activitatea de minerit.

Volumul cifrei de afaceri totale (cifra de afaceri totală provine atat din activitatea principală, cat și din activitățile secundare ale întreprinderilor cu profil industrial) a întreprinderilor cu activitate principală de industrie în semestrul I 2006 a fost mai mare cu 17,8% față de semestrul I 2005.

Structura cifrei de afaceri pe sectoare ale industriei:

Comparativ cu anii precedenți se remarcă scăderea ponderii industriei extractive, de la 9,2% în anul 2001, la 5.7% în semestrul I 2006 și creșterea volumului cifrei de afaceri în industria prelucrătoare și a energiei termice și electrice, gaze și apă.

In totalul cifrei de afaceri ponderi mai însemnate au deținut ramurile: mobilier și alte activități industriale 36,3%, metalurgie 14,5%, alimentară și băuturi 9,6%, construcții metalice și produse din metal 6,2%, prelucrarea lemnului 6,0%, extracția și prepararea mineralelor metalifere 5,6%, confecționarea articolelor de îmbrăcăminte 5,5%, fabricarea materialelor de construcții și a altor produse nemetalice 3,4%.

 Cifra de afaceri totala din industrie:

Exporturile de mărfuri realizate în semestrul I anul 2006 au fost mai mari cu 55,7% față de semestrul I 2005. În totalul exporturilor ponderi mai însemnate au deținut următoarele activități: mobilier și alte activități industriale 53,2%, metalurgie 16,3%, confecționarea articolelor de îmbracaminte 7%, extracția și prepararea minereurilor metalifere 6,5%, construcții metalice și produse din metal 5,5%, prelucrarea lemnului 4,5%, fabricarea altor produse din minerale nemetalice 3,6%. 

12. Agricultura

Baia Sprie are o suprafață agricola limitată (3,521 ha) cu o fertilitate naturala scazută a solului. Cele mai importante culturi fiind orz (110 ha), grau si porumb (70 ha) si cartofi (50 ha). Livezile acopera 58 ha, iar legumele sunt cultivate doar pe loturi mici familiale.

 Creșterea animalelor include creșterea viteilor, porcilor, oilor si pasarilor. Un abator, modernizat prin fonduri SAPARD, asigura procesarea cărnii. Mai funcționează brutării si firme de procesare a alcoolului. De mică amploare este creșterea albinelor si producerea mierii.  

Pădurile ocupa o suprafață mare (5,371 ha), din care mai mult de jumătate aparține statului si sunt administrate de Romsilva, in timp ce suprafețele private, sau publice cu caracter privat ocupă doar 506 ha. Rețeaua de infrastructură forestieră este bine dezvoltată și intreținută. In pofida potențialului nu există o colectare și valorificare a fructelor de pădure iar facilități de procesare a acestora nu există.

În orașul Tăuții Măgherăuș, suprafața terenului agricol fiind de 1600 ha, s-a înființat o reprezentanță a Oficiului Județean de Consultanță Agricolă, având raza de activitate pe cele 7 sate aparținătoare .

Suprafața agricolă dupa modul de folosință in localitatea Șomcuța Mare este următoarea teren arabil – 2800 ha,   fânețe – 2584 ha, pășuni – 1855 ha, livezi – 705 ha, vie – 5 ha.

Suparafața agricolă in comuna Ciocărlău este de 1644 ha, suprafața arabilă este de 729 ha, suprafața ocupată cu vii și pepiniere viticole este de 48 ha, livezi și pepiniere pomicole 4 ha, suparfața cu pașuni este de 494 ha, suprafața cu fînețe este de 369 ha.

Suprafața agricolă dupa modul de folosință in comuna Groși este de 2114 ha, suprafața arabila este de 563 ha, livezi și pepiniere pomicole 155 ha, pășuni 449 ha, fînețe 947 ha.

Teritoriul administrat de comuna Dumbrăvița cuprinde o suprafață totală de 5.167 hectare, din care terenurile agricole însumează 4.303 ha.

Din acestea, terenul arabil reprezintă 31,35 %, adică 1.620 ha. Pășunile ocupă 580 ha, iar fânețele o suprafață de 1.790 ha. Livezile dețin totalul fondului funciar agricol, cu o suprafață de 307 ha.

Comuna Valea Chioarului are o economie predominant agrară, celelalte sectoare economice fiind slab reprezentate la nivelul comunei. În tot ceea ce privește legumicultura, pomicultura și viticultura, aceste culturi se fac individual fără a avea un scop de venit, ci doar pentru consumul propriu.

Zootehnia este principala ocupație a gospodarilor, produsele rezultate fiind valorificate la cele 8 puncte de colectare a laptelui. Nu există industrie de prelucrare a laptelui, acesta fiind transportat în Baia-Mare sau Dej.

Suprafata agricola a comunei Mireșu Mare de 4990 ha cuprinde teren arabil, pasuni, fanate si livezi.

In agricultura se utilizeaza inca multe practici traditionale combinate cu metode moderne. Se cultiva in special porumb si cereale, dar si cartofi, legume si floarea soarelui. Fiecare gospodarie detine in medie 3-4 ha pamant.

Economia comunei Miresu Mare se bazează in principal pe agricultura, in special pe legumicultura si zootehnie, morărit si panificație. O alta ramură cu importanță in economia locala o constituie industria lemnului prin realizarea unor prefabricate.

În comuna Recea, agricultura a fost si este una din activitatile de baza. Aceasta activitate este avantajata atat de existenta unui sol deosebit de favorabil pentru agricultura cat si datorita reliefului zonei format din campii intinse, in majoritate, si dealuri domoale.

Valorificarea fondului funciar de campie este orientat mai ales spre cultura mare (grau si porumb), iar pentru zona de deal predomina cultura pomilor fructiferi in mod special a marului si cultura vitei-de-vie.

Cresterea animalelor, in special bovine si porcine este o activitate care se desfatoara in unitati agricole de mici dimensiuni si in gospodarii individuale. Un loc important in activitatea agricola il ocupa ramura legumiculturii.

Potențialul turistic în Depresiunea Baia Mare

Promovarea turismului va ajuta implicit la dezvoltarea economică a regiunii.Tradițiile,obiceiurile,evenimentele trebuie păstrate,deoarece și ele reprezinta o atracție în sine.

Lacul Bodi-Ferneziu

Lacul Bodi-Ferneziu a fost amenajat în vederea alimentării cu apă industrială a minei Dealul Crucii-Baia Mare.Apa rece a lacului(15-19°C vara) favorizează creșterea păstrăvului. Spre acest loc de relaxare și popas se îndreaptă, la sfarșit de săptămână ,numeroși băimăreni.

Accesul este ușurat de drumul carosabil (2.5km) cu plecare de la complexul comercial din suburbia Ferneziu ,a orașului Baia Mare.Cabana Bodi-Ferneziu, deschisa tot timpul anului ,poate găzdui vara pe pasionații de înnot,sporturi nautice și drumeții,iar pe timp de iarna pe cei ce practică schiul pe colinele versanților din jur și patinajul pe lacul ce rămâne înghețat multă vreme în acest sezon.

Vârful Mogoșa-Lacul Bodi-Cabana Mogoșa

Lacul Bodi se află la o altitudine de731m.Aici se practică vara înnotul și se pot închiria hidrobiciclete, pe perioada de iarnă se practică sporturile de iarnă.Temperatura apei vara variază intre 15-19°C

Cabana Mogoșa situată lângă lacul Bodi la 731m altitudine,beneficiaza de incălzire centrală,având o capacitate de cazare de 67 de locuri,în camere cu 2 respectiv 3 locuri.

Cabana Mogoșa dispune de un restaurant cu 116 locuri.În cadrul restaurantului se pot organiza mese festive,pentru diferite ocazii :întruniri, banchete, petreceri, etc.
Atracțiile stațiunii le reprezintă lacul Bodi și pârtia de schi Mogoșa.Pasionații de schi se pot bucura aici în anotimpul de iarnă ,de toate ,,deliciile’’ pe care acest sport le oferă.

Pârtia de schi a cărei caracteristici sunt :

omologată pentru competiții F.R.S.B.
– plecare de pe Vârful Mogoșa 1246m, sosire la720m
– lungime: 2200m
– diferența de nivel: 520m
– pârtii pentru incepători
– deservită de un telescaun și două schilifturi.

Complexul turistic Șuior

Situat în județul Maramureș la poalele Munților Gutâi, la o altitudine de 668 m, Complexul Hotelier Turist Șuior este o oază de liniște și confort în mijlocul unui peisaj natural mirific, ideal pentru petrecerea vacanțelor și a timpului liber. Inconjurat de munți, la o distanță de doar 18 km de Baia Mare, complexul este ușor accesibil vizitatorilor din regiune și din toată țara.

Complexul Hotelier Turist Șuior pune la dispoziția oaspeților 3 hoteluri de 3 stele, un restaurant de 120 locuri și pârtii de schi de o lungime cumulată de 3.1 km, deschise în fiecare sezon hibernal timp de 4, 5 luni. Accesul spre Complexul Hotelier Turist Șuior se face pe DN 18, pe traseul Baia Mare- Baia Sprie – Sighetu Marmației. Locația este semnalizată cu indicatoare la intersecția dintre DN 18 si șoseaua secundara care duce la complex.

Stațiunea Izvoare

Este situată la poalele Vârfului Igniș la o distanță de 27 de km de orașul Baia Mare. Aflată la o altitudine de 1003 m, pe un platou vulcanic în mijlocul unui cadru montan deosebit, stațiunea vă oferă un mediu ideal pentru odihnă și relaxare. În acest climat tonic, stimulent, vă oferim condiții deosebite de cazare, masă și agrement.Iarna Stațiunea Izvoare este mai populată de turiști deoarece aici se practică sporturile de iarnă.Platoul Izvoarele iși justifică topicul prin forma cvasiorizontală și bogația apelor primite din sol sub forma de izvoare. Reprezintă o sub unitate mai înaltă care deseori depașește 1000 m și care asociază mai multe măguri (Prislop 1142 m, Pleasca mare 1292 m, Tribșor 976 m ș.a.), într-un peisaj general de platouri, mărginite de abrupturi. Platoul izvoare s-a format în urma curgerilor succesive de lave ale vulcanilor apropiați (Igniș, Rotundul, Piatra Neagră ) .Prin obiectivele turistice de pe acest platou vulcanic se evidențiaza Cheile Tătarului, sculptate în andezite bazaltoide de catre Valea Brazilor, singurele chei în andezit de la noi din tara, și defileurile de pe văile Firiza , Runc, Săpânța și Valea Blidarului, văi ce prezintă pe cursul lor numeroase caractere de o impresionantă frumusețe.

Condițiile variate ale reliefului, climatul tonic, stimulativ, bogat în radiații ultraviolete și cu ionizare accentuata a atmosferei, au creat premisele amplasării stațiunii climaterice Izvoarele ( 916 m altitudine ), sub vârful Igniș. Situată într-un decor pitoresc, stațiunea are caracter predominant. De aici, amatorii de drumeții se pot îndrepta spre diverse locuri atractive, precum Cheile Tătarului, vîrful Igniș, Creasta Cocoșului din Munții Gutâi, lacul Strâmtori.

Zonele de risc in Depresiunea Baia Mare

Activitatea minieră practicată în zona Baia Mare de peste 100 de ani a dus la poluarea si scoaterea din circuitul economic a unor mari suprafețe de teren, a afectat negativ mediul înconjurător si, actualmente, reprezintă un risc însemnat pentru sănătatea umană. Sursele de poluare din depresiunea Baia Mare sunt S.C. Romplumb S.A., S.C. Cuprom S.A. si C.N.M.P.N Remin S.A. În urma activităților de exploatare minieră au rămas pe suprafețe întinse iazuri de decantare, halde de steril de mină iar în mediul subteran apele care străbat galeriile de mină existente ies la suprafață impurificate si, uneori, în mod necontrolat. Metalele grele sunt prezente astfel în toți factorii de mediu din acest areal si afectează semnificativ ecosistemele locale si sănătatea umană.

În Depresiunea Baia Mare au fost identificate 7 clase de soluri si 13 tipuri de soluri, cu ponderi diferite în funcție de tipul de folosință.

Calitatea acestor soluri a fost afectată de-a lungul timpului în principal prin activitățile de extracție, preparare a minereurilor neferoase si metalurgie neferoasă.

În urma activităților de exploatare minieră au rămas pe suprafețe întinse iazuri de decantare, halde de steril de mină iar în mediul subteran apele care străbat galeriile de mină existente ies la suprafață impurificate si deseori în mod necontrolat. Astfel se estimează că o suprafață de circa 25000 ha este poluată cu metale grele (plumb, cupru, zinc, cadmiu, nichel, cobalt, mangan crom).. Pe teritoriul Depresiunii Baia Mare au fost construite 6 iazuri de decantare si 55 de halde de steril.

Terenuri poluate cu metale grele

Situația iazurilor de decantare din Depresiunea Baia Mare.

Situația haldelor de steril din Depresiunea Baia Mare.

Aceste impunătoare construcții ingineresti blochează mari suprafețe de teren si produc disconfort zonelor învecinate prin emisiile lor poluante. Pentru limitarea efectelor negative, în ultimii ani, aceste suprafețe se monitorizeză aplicându-li-se diverse tehnologii de restaurare ecologică. Din punct de vedere al distribuției perimetrelor de extracție si prelucrare metalurgică din Depresiunea Baia Mare, zonele în care se găsesc aceste halde sunt considerate ca „puncte fierbinți", inclusiv zona municipiului Baia Mare.

Metalele grele ajung în sol din ceilalți factori de mediu, respectiv din aer si apă, răspunsul la acest tip de poluare fiind diferit în funcție de natura sa. De la suprafață, acesti poluanți migrează în profunzime prin procese complexe de difuziune, adsorbție, dizolvare etc, având ca solvent apa. În sol, o serie de microorganisme pot solubiliza metalele grele si provoacă dezechilibre proceselor fizice, chimice si biologice naturale. Prin sistemul radicelar al plantelor, acesti poluanți ajung în diferite organe ale plantelor si, prin intermediul lanțurilor trofice, migrează în organisme animale si umane, unde se pot acumula si produc afecțiuni de diferite intensitati. Cercetări de specialitate arată că plante de cultură cum ar fi furajele, porumbul sau rădăcinoasele înregistrează acumulări de metale grele. În plante plumbul se acumulează în organele care conțin clorofilă, blocând procesul de fotosinteză, iar în formele cele mai severe modifică mecanismul procesului de reproducere, ceea ce duce la o penurie de flori si fructe în zonele afectate .

Procesele industriale din Depresiunea Baia Mare au dus la scoaterea din circuitul economic cel puțin 357,6 ha de teren, reprezentate prin suprafețele iazurilor si a haldelor de steril. Poluarea tuturor factorilor de mediu din Depresiunea Bai Mare cu metale grele afectează semnificativ ecosistemele din acest areal si sănătatea umană.

Prin acțiunile antropice si retroacțiunile inerente, s-a ajuns în faza în care Depresiunea Baia Mare necesită o monitorizare atentă, proiecte si investiții de reabilitare ecologică a perimetrelor afectate.

Bibliografie:

Coteț Petre (1957), Depresiunea Mare (Observații geomorfologice), Probleme de geografie, vol. V, București.

Coteț Petre (1973), geomorfologia Romăniei, editura Tehnică, București.

Aspecte ale evoluției reliefului și rețelei hidrografice în Depresiunea Baia Mare, Lucrări Geografice, Oradea, 1969.

Vintilă Mihăilescu, Dealurile și Cămpiile Romăniei, editura șt., 1966

Mircea Paucă, Probleme geologice în bazinul Băii Mari, în comitetul Geologic, Institutul Geologic-Dări de seamă ale ședințelor, vol. XLIX, București 1961-1962.

Monografia geografică a R.P.R, vol.1, Geografia fizică, Ed. Academiei R.P.R, București 1960.

Florea N. , Munteanu I.., Rappaport C., Chițu C., Opriș M., Geografia Solurilor Romăniei, București, Ed. Șt. 1968.

O.S.P.A. Maramureș si Amenajamentele ocoalelor silvice, 2002.

Date Statistice de la stațiile meteorologice și hidrologice Baia Mare, de la Agenția de Protecție a Mediului Maramureș, de la Ocolul Silvic Baia Mare, de la O.C.O.T. Baia Mare, de la Primăria Municipiului Baia Mare – Biroul de Monitorizare și Protecție a Mediului.

I. Șerbănescu – Cercetări asupra vegetației din depresiunea Baii Mari, în Dările de seamă ale Comitetului geologic, vol. XLII, 1954-1955, București, 1959.

Emil Pop și N. Sălăgeanu – Monumente ale naturii din Romănia, București, 1963.

Starea economica si sociala a municipiului Baia Mar 2006,2004,2003,2002,2001, Directia Judeteana de Statistica Maramures.

Raport 2008, APM Maramures

Fodor si Baican, 2001; Coman, 2006

CNMPN Remin SA Baia Mare

Bibliografie:

Coteț Petre (1957), Depresiunea Mare (Observații geomorfologice), Probleme de geografie, vol. V, București.

Coteț Petre (1973), geomorfologia Romăniei, editura Tehnică, București.

Aspecte ale evoluției reliefului și rețelei hidrografice în Depresiunea Baia Mare, Lucrări Geografice, Oradea, 1969.

Vintilă Mihăilescu, Dealurile și Cămpiile Romăniei, editura șt., 1966

Mircea Paucă, Probleme geologice în bazinul Băii Mari, în comitetul Geologic, Institutul Geologic-Dări de seamă ale ședințelor, vol. XLIX, București 1961-1962.

Monografia geografică a R.P.R, vol.1, Geografia fizică, Ed. Academiei R.P.R, București 1960.

Florea N. , Munteanu I.., Rappaport C., Chițu C., Opriș M., Geografia Solurilor Romăniei, București, Ed. Șt. 1968.

O.S.P.A. Maramureș si Amenajamentele ocoalelor silvice, 2002.

Date Statistice de la stațiile meteorologice și hidrologice Baia Mare, de la Agenția de Protecție a Mediului Maramureș, de la Ocolul Silvic Baia Mare, de la O.C.O.T. Baia Mare, de la Primăria Municipiului Baia Mare – Biroul de Monitorizare și Protecție a Mediului.

I. Șerbănescu – Cercetări asupra vegetației din depresiunea Baii Mari, în Dările de seamă ale Comitetului geologic, vol. XLII, 1954-1955, București, 1959.

Emil Pop și N. Sălăgeanu – Monumente ale naturii din Romănia, București, 1963.

Starea economica si sociala a municipiului Baia Mar 2006,2004,2003,2002,2001, Directia Judeteana de Statistica Maramures.

Raport 2008, APM Maramures

Fodor si Baican, 2001; Coman, 2006

CNMPN Remin SA Baia Mare