Studiu Fezabilitate

CAP. 1 METODOLOGIA DE CALCUL SI ANALIZA

A EFICIENTEI INVESTITIILOR

1.1. Conceptul si caracteristici ale eficientei economice

a investitiilor. Efecte. Eforturi

Orice activitate umana este, in acelasi timp, consumatoare de resurse si producatoare de efecte.

Nivelul limitat al resurselor materiale si de munca genereaza cerinta economicitatii folosirii lor, in sensul asigurarii unor randamante maxime si a unor cheltuieli minime.

Exista o relatie obiectiva, cauzala si functionala intre efectele economico-sociale utile si efortul de resurse materiale, de munca si financiare pe care-l face societatea. Eficienta activitatii productive exprima tocmai necesitatea economisirii muncii sociale, ca o conditie a progresului economico-social.

Pornind de la sensul lingvistic al notiunii de eficienta (a produce efectul util asteptat) se poate spune ca eficienta este atributul oricarei actiuni umane de a produce efectul dorit. Eficienta economica inseamna obtinerea efectelor economico-sociale utile, in conditiile cheltuirii rationale, economicoase a resurselor tehnice, materiale, de munca si financiare, folosindu-se, in acest scop, metode stiintifice de conducere si organizare a activitatii productive. Acceptiunea notiunii de eficienta economica poate fi intalnita, in studiile de specialitate si in practica, in doua sensuri:

performante (rezultate dintre cele mai mari) ale unei activitati;

efecte maxime ale unei activitati in raport cu resursele alocate sau consumate. Acesta din urma este mai edificator, exprimand efectul util la unitatea de efort sau, invers, efortul depus la unitatea de efect util.

Analiza eficientei economice raspunde la intrebarile: cum se folosesc resursele si cat se consuma din ele; se urmareste, deci, atat gradul de valorificare cat ci economisirea acestora.

In acest context, este necesar ca resursele sa fie cat mai riguros structurate dupa criterii care sa corespunda cerintelor economice.

Dupa criteriul regenerarii in timp avem:

resurse regenerabile – resurse umane, materiale de natura vegetala, unele resurse energetice (energia valurilor, eoliana, solara, etc.);

resurse neregenerabile – resurse materiale si energetice de natura anorganica in general.

Dupa modul de particiapre la circuitul economic:

resurse potentiale – neintrate in circuitul economic;

resurse intrate in circuitul economic care pot fi:

avansate – cele existente in patrimoniul intreprinderilor, chiar daca nu sunt efectiv folosite (investitii, mijloace fixe si circulante, etc.)

ocupate – cele care contribuie la producerea efectelor utile in perioada respectiva (sunt resursele avansate exclusiv investitiile, mijloacele fixe in rezerva sau conservare, mijloacele circulante fara miscare, etc.)

consumate – cele efectiv cheltuite pentru obtinerea efectelor economice si care se regasesc in costuri.

Dupa natura lor, resursele pot fi: umane, materiale, energetice, financiare, tehnice, etc.

In functie de tipul de resursa luata in considerare, putem vorbi de:

eficienta economica a resurselor avansate (aici se include si eficienta investitiilor);

eficienta resurselor ocupate, care, in functie de natura resursei poate fi:

eficienta folosirii fortei de munca;

eficienta folosirii mijloacelor fixe;

eficienta folosirii resurselor materiale, banesti, valutare.

eficienta resurselor consumate.

Efectele economice pot fi directe – identificabile la obiectul realizat pe baza investitiei si indirecte – ca rezultat al efectului de propagare-in alte sectoare de activitate. In raport cu scopul urmarit ele pot fi: de baza sau complementare.

Corelatia dintre eforturi si efecte, din punct de vedere cantitativ, se exprima prin indicatori de eficienta, care, de regula, imbraca forma de raport matematic. Este necesar sa se foloseasca indicatori de eficienta, pentru a evidentia toate corelatiile posibile. Constructia sistemului de indicatori presupune o munca atenta de identificare si cuantificare a tuturor resurselor alocate sau consumate si a tipurilor de efecte generate. De un real folos este, in aceasta munca, matricea efect/efort. Este o matrice patrata, in care numarul de linii/coloane este cel al indicatorilor de efort si de efect identificati ca fiind caracteristici activitatii ce se analizeaza:

Fiecare cadran contine un anumit tip de indicatori de eficienta economica, astfel:

indicatori de tip efort/efort (cadran I), cum ar fi: costul unui loc de munca, grad de inzestrare tehnica a muncii, etc.;

indicatori de tip efect/efort (cadran II), cum ar fi: beneficii la un leu investitii, produtie la 1000 lei active fixe, etc.;

indicatori de tip efort/efect (cadran III), cum ar fi investitia specifica, cheltuieli la 1000 lei productie, etc.;

indicatori de tip efect/efect (cadran IV), cum ar fi: beneficiu la 1000 lei incasari, curs de revenire, etc.

In urma efortului de investitii se obtin diverse efecte economice, reflectate si pe plan financiar. Nivelul acestor efecte, in raport cu efortul investitional, da masura eficientei investitiei.

Efectele economice obtinute, in functie si de caracterul investitiei, pot fi:

reducerea costurilor de functionare a utilajelor pe seama investitiilor de inlocuire a masinilor si utilajelor;

diminuarea cheltuielilor cu forta de munca, obtinute mai ales pe baza investitiilor de modernizare si de aplicare a inovatiilor;

sporirea rentabilitatii (randamentului) activitatii firmei, prin investitii de dezvoltare, care duc la cresterea capacitatii de productie si/sau la adaugarea unui nou produs gamei existente; pe baza unor astfel de investitii se asteapta castiguri suplimentare mult mai mari decat cele din miscarea costurilor;

obtinerea unor efecte in perioade mai indepartate si adesea indirecte, la investitii strategice sau de interes national.

In domeniul investitiilor, trebuie sa avem in vedere unele caracteristici ale eficientei economice:

Eficienta economica a investitiilor este o parte a intregii activitati productive. Ea depinde de actiunea in comun a tuturor factorilor si a fazelor procesului de reproductie. Ca urmare, eficienta cheltuielilor de investitii reflecta atat modul de cum au fost concepute si realizate lucrarile de investitii, cat si factorii procesului de productie. Desigur, un rol esential revine procesului de investitii, pentru ca acesta contribuie la impulsionarea progresului tehnico-stiintific.

Eficienta economica a investitiilor isi contureaza continutul prin raportarea diverselor efecte scontate sau obtinute la cheltuielile necesare obtinerii lor. Formele ei de manifestare se amplifica, in raport cu natura efectelor si efortului de investitii, in cadrul unei game largi de indicatori.

Nivelul eficientei economice a investitiilor se stabileste pe baza de previziune, deoarece calculele respective se fac intr-o etapa care prevede atat executarea obiectivului cat si functionarea acestuia. Previziunile se refera la nevoia sociala pentru anumite produse sau servicii, modificari ale volumului si structurii productiei, ale cerintelor de consum, ale preturilor, ale tehnologiilor de fabricatie. Se fac, de asemenea, previziuni asupra duratei vietii produselor intreprinderii. Sunt mari incertitudini in prevederea modificarilor in preturile

produselor, materiilor prime, energiei, serviciilor, etc., mai ales ale celor de pe pietele externe. Pe baza previziunilor se determina, in ultima analiza, dimensiunea efectelor economice si cea a efortului de cheltuieli.

Raportul efect/efort se ia in stransa corelatie cu factorul timp, datorita existentei decalajului dintre momentul cheltuirii resurselor de investitii si al obtinerii efectelor economice. Influenta factorului timp se ia in considerare mai les prin folosirea tehnicilor de actualizare a valorilor viitoare . Putem, astfel, sa estimam nivelurile eficientei economice cat mai aproape de dimensiunile ei potentiale.

Eficienta economica a investitiilor imbraca, in procesul realizarii sale, o forma absoluta, dar se calculeaza si in forma relativa, pentru a face comparatii intre variantele de proiect. Nivelul eficientei economice absolute este in functie de parametrii de efort si de efect ai fiecarei variante. In schimb, nivelul eficientei economice relative este determinat de parametrii rezultati prin comparatii intre variante. Dintre aceste doua forme, prima este cea care se regaseste si dainuie in decursul activitatii productive, care sta la baza ritmului de crestere. In decursul functionarii obiectivului avem de-a face cu eficienta economica absoluta, insa marimea acesteia este determinata si de nivelul eficientei economice relative care a ajutat la alegerea variantei mai bune de investitii.

Determinarea eficientei economice a investitiilor sa se bazeze pe o abordare sistemica, datorita interdependentei dintre procesele economice, dintre ramuri si intreprinderi. Aceasta pentru ca efectele favorabile ale investitiilor privind modernizarea unei intreprinderi nu se manifesta doar asupra activitatii acesteia, ci si in economia altor intreprinderi cu care se afla in relatii de cooperare productiva.

Abordarea eficientei proiectului de investitie intr-o viziune sistemica si dinamica implica, totodata, luarea in consideratie a unor premize esentiale, cum sunt: gospodarirea rationala si protejarea resurselor, pastrarea echilibrului ecologic, ocrotirea starii de sanatate a oamenilor. Pentru toate categoriile de resurse (alocate, ocupate, consumate) calculele de eficienta trebuie sa reflecte rezultatele scontate, posibile de obtinut , in concordanta cu volumul si structura nevoii sociale reale, sa vizeze efectele atat la nivelul proiectului insusi, cat si la cel al economiei in ansamblul sau.

1.2. Corelatia dintre eficienta maxima si optimul economic.

Optimizarea proiectelor de decizii de investitii prin metoda

programarii dinamice.

Actiunea de optimizare, in general se bazeaza pe ideea ca orice activitate are un scop. Activitatea economica are drept scop acoperirea nevoilor societatii, in conditiile unei eficiente maxime a utilizarii factorilor de productie.

Optimul economic este consta in proportiile care iau nastere in activitatea economica, pe baza maximizarii rezultatelor obtinute sau minimizarii cheltuielilor de productie.

Procesul de optimizare asigura echilibrul cel mai avansat intre factori de productie, intrucat se realizeaza un raport cu anumite restrictii existente si in numele unui scop bine precizat. In acelasi timp, optimizarea activitatii productive permite sa se fundamenteze nivelul real, concret, al eficientei economice, cautandu-se posibilitatea de atingere a marimii sale extreme: fie maximum de efecte cu mijloacele existente, fie minimum de cheltuieli totale pentru realizarea sarcinilor propuse.

Raportul optim-eficient nu poate fi interpretat in mod abstract, rupand corelatia dintre scopurile urmarite sau efectele ce se obtin si eforturile investitionale ce se fac in acest sens. Ramanand consecventi teoriei economice si coeficientului de eficienta economica, optimul, ca un caz particular al eficientei economice trebuie in mod corect apreciat, fie in contextul restrictiilor privind resursele (eforturile) necesare pentru obtinerea unui voluim maxim de efecte utile, fie al realizarii unui nivel dat de efecte, cu eforturi minime.

Dependenta eforturilor utile economice de marimea eforturilor investitionale pentru acelasi proiect de investitii, conceput in mai multe variante de realizare, este, de regula, de tipul curbei in “S”: la cresteri mici de eforturi nu se poate spera sa se obtina sporuri substantiale de efecte; efectul util este, de regula, o masura finita; la un moment dat se produce fenomenul de saturare.

Programarea dinamica se utilizeaza pentru stabilirea solutiilor optime din practica economica, inclusiv a celor de investitii, care au ca principala caracteristica faptul ca in structura lor se pot delimita mai multe etape (faze, stadii). In aceeasi categorie intra procesele si activitatile cu dezvoltare in timp, care, in mod obisnuit, se descompun in etru obtinerea unui voluim maxim de efecte utile, fie al realizarii unui nivel dat de efecte, cu eforturi minime.

Dependenta eforturilor utile economice de marimea eforturilor investitionale pentru acelasi proiect de investitii, conceput in mai multe variante de realizare, este, de regula, de tipul curbei in “S”: la cresteri mici de eforturi nu se poate spera sa se obtina sporuri substantiale de efecte; efectul util este, de regula, o masura finita; la un moment dat se produce fenomenul de saturare.

Programarea dinamica se utilizeaza pentru stabilirea solutiilor optime din practica economica, inclusiv a celor de investitii, care au ca principala caracteristica faptul ca in structura lor se pot delimita mai multe etape (faze, stadii). In aceeasi categorie intra procesele si activitatile cu dezvoltare in timp, care, in mod obisnuit, se descompun in etape corespunzatoare fazelor tehnologice si pe perioade de timp: ani, trimestre, luna, decada, zi, etc.

Programarea dinamica se poate folosi la optimizarea deciziilor in economie si, in cazul in care timpul si “dinamica” nu sunt prezente, nu figureaza in problemele ce trebuie solutionate. Acest lucru se explica prin aceea ca notiunea de programare defineste nu atat o anumita clasa de probleme, ci o metoda de cautare a solutiilor optime ale diferitelor tipuri de probleme de programare dinamica, liniara si neliniara,

daca, prin structura lor, problemele respective se pot descompune in etape logice, functionale.

Pentru a modela si solutiona problemele in termenii programarii dinamice, este necesar ca efectele economice ce se obtin in diversele etape ale strategiei, de la obiective, proiecte si sectoare diferite, sa fie comensurabile, exprimate prin aceeasi categorie (de exemplu venituri, profit, etc.), in aceleasi unitati de masura. Astfel, la nivelul strategiilor si programelor de investitii, al multimii considerate de proiecte, beneficiari de investitii, etc., efectele economice sunt aditive, ceea ce ne permite sa exprimam efectul total corespunzator celor N etape (functia obiectiv):

F = Ej (Xj), sau F = Ej (Sj-1,Xj)

Functia efectului economic al investitiilor Ej (Xj) satisface urmatoarele conditii:

alocarea unui volum foarte mic de resurse nu conduce la obtinerea de efecte economice sesizabile: Ej (0) = 0;

Ej (Xj) este de regula o functie neliniara monoton nedescrescatoare. Pe masura ce creste volumul de investitii alocate sporeste, de asemenea, si efectul economic sau, in orice caz, nu se micsoreaza fata de nivelul atins la volumul precedent de investitii

ritmul de crestere al functiei Ej (Xj) scade pe masura ce sporim nivelul de investitii Xj ceea ce inseamna ca investirea, alocarea de resurse peste un anumit nivel, conduce la fenomenul de saturatie.

Functia efectului economic integral F este o functie de N variabile:

F = E1(X1) + E2(X2) + … + Ej(Xj) + … + En(Xn) =

= f (x1,x2,…,xj,…,xn)

In domeniul investitiilor programarea dinamica poate fi utilizata pentru gasirea de solutii optime la o gama diversa de probleme din practica agentilor economici. Printre acestea pot fi amintite urmatoarele tipuri:

repartizarea investitiilor societatilor comerciale pe N sectoare, fabrici, sectii, etc.;

elaborarea strategiei de investitii a agentilor economici pe domenii, sectoare de activitate, etc., pe o perioada de N ani, cunoscand volumul de investitii afectat pentru intreaga perioada;

optimizarea programelor si strategiilor de reutilare, de inlocuire a utilajelor vechi, neeficiente, cu altele noi;

stabilirea strategiei de investitii pentru modernizari, retehnologizari, etc., in conditiile autofinantarii proiectelor;

repartizarea investitiilor pe N beneficiari (proiecte, obiective, etc.), in vederea modernizarii, retehnologizarii si dezvoltarii capacitatii de

productie, in conditiile existentei de alternative (mai multe variante de proiect);

selectarea proiectelor si repartizarea fondurilor de investitii pe actiuni de implementare a progresului tehnic;

esalonarea executarii obiectivelor de constructie in cadrul unui obiectiv sau program de investitii in vederea reducerii duratei de realizare a complexului de lucrari;

strategia dezvoltarii capacitatilor de productie existente si stabilirea solutiilor optime privind marimea si amplasamentul noilor capacitati.

1.3. Metoda actualizarii

1.3.1. Semnificatia timpului in domeniul investitiilor

Procesul investitional, in sens larg, cuprinde ansamblul proceselor din perioada edificarii si cea a exploatarii obiectivului de investitii. El incepe cu prima cheltuire de mijloace financiare, in scop de investitie, si se incheie cu incasare din vanzarea produselor.

Aceasta perioada cuprinde mai multe subperioade: de constructie (d), e exploatare economica (De), de rambursare a creditelor (Dc), de recuperare a investitiei (T).

a) Etapa de executie a noului obiectiv se caracterizeaza printr-un consum de resurse, materializate in investitii neterminate, fara ca intreprinzatorul sa obtina imediat un avantaj economic. De remarcat cele doua momente caracteristice: momentul (m0) al inceperii executiei obiectivului de la care incepe consumul de resurse investitionale si momentul (m1) care coincide cu momentul punerii in functiune;

b) Perioada de exploatare economica (De) este etapa in care trebuie sa se recupereze toate eforturile materiale si banesti facute de intreprinzator, concomitent cu obtinerea unui profit. Desigur, aceasta depinde de oportunitatesi competitivitatea productiei realizate.

In acest sens, in cadrul duratei de functionare a obiectivului intalnim:

perioada de rambursare a creditelor (Dc) pe care investitorul le-a contractat pentru realizarea obiectivului;

perioada de recuperare a investitiei (T) in care se compenseaza toate cheltuielile financiare si banesti pe seama beneficiilor.

O recuperare rapida a efortului investitional inseamna o perioada mai mare (De-T) de obtinere a unor venituri nete, din care o parte servesc pentru finantarea viitoarelor masuri de dezvoltare. De asemenea, este necesar ca durata de rambursare a creditelor primite sa fie inferioara duratei de recuperare a investitiei. Respectarea

acestei corelatii este importanta pentru orice intreprinzator in conditiile economiei de piata, in vederea preintimpinarii sau atenuarii riscului financiar (legat de existenta unor datorii fata de banca).

In cadrul fiecarei etape a procesului investitional, exista o distributie specifica a parametrilor economici ai obiectivului de investitii. Astfel, in perioada de executie (d) avem o esalonare a cheltuielilor de investitii cuprinsa in graficul de esalonare (anexat la proiectul de executie).

Perioada de exploatare eficienta (De) se caracterizeaza prin obtinerea acelor rezultate economice scontate de intreprinzator in special a venitului net (profitului). Acest venit poate fi constant in fiecare an sau poate avea o evolutie crescatoare la inceput (perioada de atingere a parametrilor proiectati) dupa care se stabilizeaza.

1.3.2. Indicatori actualizati de eficienta economica a investitiilor

Actualizarea este o tehnica de lucru cu ajutorul careia valori ce se produc in diferite perioade de timp sunt aduse la acelasi moment de referinta, asigurandu-se compatibilitatea lor in timp. In cazul investitiilor, eforturile se efectele economice ce se produc in etape si chiar in ani diferiti sunt facute comparabile in timp prin determinarea echivalentului lor la un moment prestabilit. In acest mod, calculele de eficienta economica sunt corectate cu influenta factorului timp.

Pentru explicarea tehnicii de actualizare si a indicatorilor actualizati, vom face referire la cele trei momente caracteristice:

m0 – momentul inceperii executarii lucrarilor de investitii;

m1 – momentul punerii in functiune;

m2 – momentul scoaterii din functiune.

Indicatori actualizati la momentul inceperii executarii lucrarilor (m0).

Acest moment corespunde datei cand se declanseaza executia obiectivului, deci se trece efectiv la imobilizarea resurselor investitionale. Ca atare, se poate spune ca se identifica cu momentul deschiderii finantarii, creditarii investitiei.

Eforturile de investitii si efectele obtinute pe durata de exploatare economica sunt supuse procesului de descontare.Se determina echivalentul prezent al unor valori viitoare cu ajutorul factorului de actualizare (discontare) .

a1 – Relatia de calcul a investitiei totale actualizate este:

unde:

h = 1,d;

d – durata de executie a obiectivului;

a – rata de actualizare,deci:

Valoarea actualizata arata echivalentul prezent al potentialului necesar realizarii obiectivului de investitii. Ca atare, organismele finantatoare folosesc actualizarea la acest moment atunci cand acorda credit penru investitii.

a2 – Actualizarea efectelor economice obtinute pe perioada de exploatare implica ambele etape (d si De), cu toate ca pe durata de executei nu se obtin, de regula, efecte economice.

unde:

n = d+De.

In aceasta relatie va trebui sa avem in vedere ca pe durata de executie (d) beneficiile sunt nule. Beneficiul apare odata cu primul an al duratei de exploatare.

Ca atare, formula se poate scrie:

Daca B1 = B2 = … = BDe, deci constante anuale, atunci:

a3 – Randamentul economic actualizat

a4 – Durata de recuperare actualizata

Se porneste de la egalitatea = beneficii actualizate la momentul m0, pe perioada T.

Dupa efectuarea calculelor si, tinand cont de proprietatile logaritmului, avem:

Indicatorii actualizati la momentul punerii in functiune (m1). Din documentatia de proiect, acest moment este marcat de terminarea lucrarilor de investitii, inclusiv receptionarea acestora.

b1 – Relatia de calcul a investitiei totale actualizate. In acest caz investitiile sunt cheltuite intr-o perioada trecuta, motiv pentru care se va folosi factorul de fructificare (1+a), deci:

b2 – Actualizarea efectelor economice

Daca B1=B2=…=Bh=…=BDe, avem:

b3 – Randamentul economic actualizat

b4 – Durata de recuperare actualizata se determina pornind de la egalitatea .

Dupa efectuarea calculelor, avem:

c) Indicatorii actualizati la momentul scoaterii din functiune (m2). In general, se admite ca momentul scoaterii din functiune are la baza cu precadere criterii economice, adica exploatarea instalatiilor nu mai este rentabila. Pentru calculele de actualizare se apreciaza ca o durata de exploatare (De) prea lunga (peste 25 ani) nu are implicatii semnificative asupra indicatorilor actualizati si, ca atare, se recomanda folosirea unor durate sub 25 ani.

c1 – Relatia de calcul a investitiei totale actualizate. Actualizarea investitiilor la acest moment trebuie sa tina cont de faptul ca pe durata De nu se produc investitii, deci se va pondera cu factorul de fructificare (1+a) ridicat la puterea data de numarul de ani diferenta (De+d-h), deci:

c2 – Actualizarea efectelor economice

Daca B1=B2=…=BDe, atunci:

c3 – Randamentul economic actualizat

c4 – Durata de recuperare actualizata

Avem , de unde rezulta:

Actualizarea tuturor fondurilor banesti se poate face in orice moment, la orice data, la orice zi calendaristica. In procesul investitional actualizarea datelor se poate face, deci, fie inainte de adoptarea deciziei de investitie, astfel incat aceasta sa fie optima, fie dupa aceasta data, pentru a vedea daca recuperarea fondurilor investite se desfasoara sau nu conform prevederilor.

CAP. 2 EVALUAREA ECONOMICO-FINANCIARA

A PROIECTELOR DE INVESTITII

2.1. Specificul si rolul evaluarii economice si financiare

Pentru a releva incidenta globala a proiectului asupra economiei nationale, acesta este supus unei evaluari (analize) economice. astfel, se pune in evidenta eficienta si utilitatea proiectului pentru societate in ansamblu, se cuantifica contributia sa la realizarea obiectivelor economico-sociale. Criteriul sintetic de apreciere este rentabilitatea nationala a proiectului.

Evaluarea economica isi propune sa ajute la pregatirea si selectionarea proiectelor care aduc cea mai mare contributie la dezvoltarea economica. Pentru aceasta proiectul in cauza este analizat in stransa interdependenta cu diversele intreprinderi de la care isi procura consumurile intermediare sau carora le furnizeaza produse pentru prelucrare in continuare. In acest context se urmareste relevarea si masurarea ansamblului de repercursiuni ale proiectului in economie si pe plan social.

Intr-o prima etapa, se face masurarea costurilor si avantajelor aferente proiectului din punct de vedere al colectivitatii.Pentru aceasta in calcule se substituie preturile pietei cu preturi teoretice sau de referinta.

Apoi, in a doua etapa, se masoara costurile si avantajele proiectului pe ansamblul economiei nationale folosind preturile pietei.

Preturile de referinta confera proiectului o dimensiune mai vasta, pentru ca ele reflecta: modele sau strategii de dezvoltare implicite sau explicite, rata somajului, nivelul de dezvoltare a industriei, agriculturii, etc., situatia balantei de plati a tarii, etc. De retinut ca utilizarea preturilor de referinta ne permite sa cuantificam pe cat posibil fenomene care altfel nu pot fi apreciate dacat calitativ (cum ar fi orientarea proiectului spre utilizarea mainii de lucru, desi el este mai putin productiv decat altele).

La analiza economica nu se iau in considerare conditiile de finantare decat pentru proiectele care beneficiaza de imprumuturi obtinute din strainatate. In acest caz dobanda platita constituie un cost la nivel de economie nationala.

Preturile de referinta sunt stabilite de organisme abilitate ale statului, tinandu-se seama de situatia resursei in economie sau pe piata mondiala, de importanta proiectului pentru solutionarea unor probleme ale economiei, etc. Practic, preturile de referinta sunt stabilite pe baza preturilor reale ale pietei, carora li se aplica anumiti coeficienti de corectare. In unele imprejurari, se considera drept preturi de referinta preturile pietei externe, mai ales pentru importuri si exporturi.

Evaluarea financiara se face pentru a vedea daca investitia este suficient de rentabila la nivelul intreprinderii, daca se obtin venituri care sa asigure recuperarea cheltuielilor si un profit.

Mai intai se face analiza financiara sumara, cu ocazia identificarii proiectului si a studiului de fezabilitate, pentru a facilita alegerea tehnologiei de fabricatie si a utilajelor. Studiul financiar elaborat face o aproximare a eficientei proiectului, evaluand in ansamblu elementele tehnice susceptibile a influenta rentabilitatea.

Apoi se face analiza financiara detaliata cu ocazia elaborarii in forma definitiva a proiectului, dupa ce a fost terminata pregatirea sa pe baza studiului de fezabilitate. Ea are scopul de a releva rentabilitatea capitalurilor investite. De data aceasta se calculeaza beneficiul contabil tinand seama de mijloacele financiare antrenate in realizarea si exploatarea obiectivului de investitie, de caracteristicile financiare ale proiectului. Astfel, pentru sumele luate cu imprumut de la banca, decurge obligatia restituirii lor si a platii dobanzii, aceasta din urma diminuand profitul net al intreprinderii proiectate. De asemenea, trebuie scazut din veniturile aferente proiectulii diversele plati cum sunt: impozitele pe venit, taxele vamale, etc. Pe de alta parte, este necesara includerea in venituri a subventiilor primite de la stat. In cele din urma, se determina beneficiul net si rentabilitatea financiara a proiectului.

Evaluarea rentabilitatii definitive a proiectului se face cu ajutorul criteriilor contabile sau al folosirii tehnice actualizarii in calculul randamentului.

Criteriile contabile, mai des utilizate, sunt:

marja bruta/investitii: beneficii dupa impozit/investitii;

capacitatea maxima de autofinantare/investitii.

2.2. Costul oportun al capitalului, element al evaluarii proiectului

Printre elementele ce delimiteaza cele doua tipuri de evaluare a proiectului (financiara si economica) un rol esential il are costul de oportunitate al capitalului. Acesta reprezinta partea substantiala a marimii ratei de actualizare, restul fiind constituit de prima de risc a investitorului.

Denumirea de cost al capitalului vrea sa releve legatura sa cu sursele de constituire a capitalului pentru investitii, la nivelul intreprinderii, sau cu alocarea venitului pe destinatii (investitii si consum), la nivelul economiei nationale.

2.2.1. Costul capitalului la nivelul firmei

Investitia si finantarea ei constituie doua aspecte de nedespartit ale politicii financiare adoptate de o intreprindere. Elementul fundamental care leaga decizia de investitie de cea de finantare este costul capitalului.

In practica investitiilor, costul capitalului indeplineste urmatoarele roluri:

rata de rentabilitate financiara asteptata (scontata);

rata minima a rentabilitatii capitalului alocat pentru investitii;

pragul minim al rentabilitatii, in functie de care se hotaraste acceptarea sau nu a proiectului de investitii.

Intreprinderea poate folosi mai multe surse de finantare a investitiei: surse proprii (autofinantare) adica o parte din profit si intreaga suma a amortizarii, imprumuturile bancare pe termen lung sau mediu, plasarea de noi actiuni pentru sporirea capitalului.

Fiecare din sursele de finantare a capitalului are un cost, pe care trebuie sa-l estimam pentru a vedea daca investitia este convenabila in raport cu nivelul acesteia, daca asigura un spor de venit fata de costul respectiv. Astfel, daca utilizam creditul bancar pentru finantare, rata rentabilitatii investitiei nu trebuie sa fie mai mica decat rata dobanzii aferenta imprumutului, pentru a ramane o parte din beneficii si intreprinderii care face investitia.

2.3. Determinarea efectelor proiecttului de investitii

pentru economia nationala

Evaluarea economica a proiectului prin metoda efectelor consta in aprecierea raportului dintre costuri si avantaje, din punct de vedere al societatii in ansamblul ei, cu luarea in considerare a consecintelor proiectului pentru diferitele categorii sau grupuri socio-economice. O astfel de analiza ne permite sa apreciem impactul proiectului asupra intereselor diferitelor categorii sociale, sa sesizam “transferurile” de valori, in interiorul tarii si spre strainatate, datorate proiectului.

2.3.1. Calculul valorii adaugate

Aplicarea unui proiect poate aduce valoare adaugata care sa ramana in tara integral sau partial, in cazul cand o parte merge in exterior.

Pentru nevoile de evaluare a proiectului, va trebui sa calculam in mod succesiv:

valoarea adaugata directa, aferenta proiectului, care se calculeaza pe baza datelor din contul de exploatare previzional

valoarea adaugata indirecta, generata de productia din tara de bunuri si servicii utilizate de proiect, asa-zisele consumuri intermediare (efecte in

amonte) sau prin transformarea ulterioara a bunurilor produse de proiect daca ele nu sunt destinate in intregime consumului final (efecte in aval);

valoarea adaugata care se va pierde datorita suprimarii de catre proiect a unor activitati economice;

elementele valorii adaugate transferate in strainatate fara contrapartida, adica fara sa fie platite in bunuri si servicii importante.

Calculele se fac la nivelul unui an normal de exploatare, apoi se face insumarea pentru intreaga durata de viata a proiectului, tinand seama ca in anii de inceput apar anumite probleme ca, de exemplu, productia mai redusa.

2.3.2. Calculul costului social

Estimarea costului social a proiectului presupune considerarea prelevarilor din resursele economiei nationale, a utilizarii efective de bunuri si servicii la nivelul societatii in ansamblul sau, determinate de aplicarea proiectului.

In acest context, pe langa costul financiar al proiectului, estimat in devizul investitiei, costul social al acesteia va tine seama, in principal, de doua categorii de cheltuieli:

cheltuieli implicate de realizarea proiectului, dar care nu constituie o utilizare efectiva de bunuri si servicii pentru economia nationala;

impozite care revin statului;

economii ale intreprinderilor si gospodariilor individuale, care raman in tara;

cheltuieli “invariabile”, ce au loc cu totul independent de realizarea proiectului (consumul final al populatiei autohtone)

cheltuieli suplimentare (definite prin insusi continutul lor, cost social)

investitii complementare pentru infrastructuri economice si sociale, finantate de la bugetul de stat;

investitii privind cresterea capacitatii de productie a altor intreprinderi, care asigura proiectului produse pentru consumurile intermediare locale;

diminuarea altor activitati pe perioada de realizare a proiectului (datorita angajarii pe santier a muncitorilor din acele activitati).

Costul social apare ca fiind suma algebrica a tuturor efectelor pozitive si negative ale perioadei de executie, soldul negativ constituind prelevare din resursele economiei nationale.

*

* *

Avand puse la punct datele proiectului referitor la valoarea adaugata si costul social, se poate trece la calculul randamentului sau economic (valoarea neta actualizata, rata de rentabilitate inerna, etc.).

In analiza proiectului, pe langa nivelele indicatorilor sintetici, trebuie aratata repartitia valorii adaugate pe gategorii sociale (gruparile din contabilitatea nationala), pentru a vedea daca este corespunzatoare intereselor acestora.