Studiu Epidemiologic In Helmintoze la Caprine din Transilvania
CUPRINS
REZUMAT
ABSTRACT
INTRODUCERE
1. CONSIDERAȚII GENERALE ASUPRA HELMINTOZELOR LA CAPRINE
1.1.Importanța creșterii caprinelor
1.2. Principalele rase de caprine
1.3. Helmintoze
1.3.1. Trematodoze
1.3.1.1. Fascioloza
1.3.1.2. Dicrocelioza
1.3.1.3. Paramfistomoza
1.3.2. Cestodoze (Anaplocefalidoze)
1.3.3.Nematodoze
1.3.3.1 Esofagostomoza
1.3.3.2 Șabertioza
1.3.3.3 Trichostrongilidoze
1.3.3.4 Bunostomoza
1.3.3.5 Strongiloidoze
1.3.3.6 Dictiocauloza
1.3.3.7 Muelerioza și protostrongiloza
1.3.3.8. Trichocefaloze
2. CERCETĂRI PROPRII
2.1. Cercetări epidemiologice în helmintoze la caprine
2.1.1.Materiale și metode
2.1.1.1. Examenul microscopic
2.1.2. Rezultate și discuții
2.1.3. Concluzii
2.2. Identificarea larvelor de stadiu 3 din coproculturi
2.2.1. Materiale și metode
2.2.1.1. Efectuarea coproculturilor
2.2.2. Rezultate și discuții
2.2.3. Concluzii
2.3. Concluzii generale
BIBLIOGRAFIE
REZUMAT
Această lucrare dorește să exemplifice anumite aspecte importante privind evoluția helmintozelor la caprinele din zona Transilvaniei. Studiul s-a desfășurat în perioada noiembrie 2012- mai 2014, pe 142 de probe de fecale provenite de la caprine din 7 județe: Alba, Bistrița-Năsăud, Cluj, Hunedoara, Mureș, Sălaj și Sibiu.
Primul capitol al cercetărilor proprii a urmărit stabilirea unui profil epidemiologic în ceea ce privește speciile parazitare prezente la caprinele luate în studiu. Au fost diagnosticate următoarele infestații helmintice: Fasciola spp. (11,9%), Dicrocoelium lanceolatum (1,4%), Paramphistomum spp. (9,1%), Moniezia expansa (4,2%), strongili digestivi (78,8%), Strongyloides papillosus (16,1%), Trichuris spp. (6,3%), nematozi respiratori (66,9%), respectiv Protostrongylus rufescens (54,9%) și Muellerius capillaris (12%).
Cel de-al doilea capitol al cercetărilor proprii a avut ca scop identificarea larvelor de stadiul 3 (L3) ale nematozilor digestivi de la caprine, din aceleași probe de fecale s-au realizat coproculturi, identificându-se următoarele specii larve: Bunostomum trigonocephalum, Chabertia ovina, Cooperia spp., Haemonchus contortus, Nematodirus spathiger, Oesophagostomum spp., Ostertagia circumcincta/Teladorsagia spp., Strongyloides papillosus și Trichostrongylus falculatus/T. rugatus.
CUVINTE CHEIE: caprine, helmintoze,Transilvania,epidemiologie, larve
EPIDEMIOLOGICAL STUDY OF HELMINTHOSIS IN GOATS FROM TRANSILVANIA
ABSTRACT
This paper intends to exemplify important aspects concerning the evolution of helminthiasis in goats from Transylvania. The study was conducted from November 2012 to May 2014, on 142 faecal samples from goats in 7 counties: Alba, Bistrița Năsăud, Cluj, Hunedoara, Mureș, Sălaj and Sibiu.
The first chapter of own research aimed to establish an epidemiological profile in terms of parasite species present in goats studied. Helminth infestations were diagnosed as following: Fasciola spp. (11,9%), Dicrocoelium lanceolatum (1,4%), Paramphistomum spp. (9,1%), Moniezia expansa (4,2%), digestive strongyles (78,8%), Strongyloides papillosus (16,1%), Trichuris spp. (6,3%), respiratory nematodes (66,9%), respectively Protostrongylus rufescens (54,9%) and Muellerius capillaris (12%).
The second chapter of own research aimed to identify the larvae of the 3rd stage (L3) of digestive nematodes in goats, from the same faecal samples were carried coprocultures, identifying larvae as following: Bunostomum trigonocephalum, Chabertia ovina, Cooperia spp., Haemonchus contortus, Nematodirus spathiger, Oesophagostomum spp., Ostertagia circumcincta/Teladorsagia spp., Strongyloides papillosus and Trichostrongylus falculatus/T. rugatus.
KEYWORDS: goats, helminthiasis, Transylvania, epidemiology, larvae
INTRODUCERE
Caprele sunt printre primele animale domestice de către om. Analiza genetică cea mai recentă confirmă dovezile arheologice și anume că Munții Zagros din Anatolia sunt originea tuturor caprinelor domesticite de astăzi. O altă sursă genetică majoră de caprine moderne este capra Bezoar, din regiunile muntoase din Asia Mică și Orientul Mijlociu. Păstorii neolitici au început să păstreze caprinele pentru lapte și carne, dar au fost folosite și pentru îmbrăcăminte , instrumente. Cele mai timpurii descoperiri arheologice ale caprelor domesticite datează de acum 10,000 ani, găsindu-se în Ganj Dareh în Iran. Rămășițele caprinelor au fost găsite la siturile arheologice din Ierihon, Choga, Mami, Djeitun și Cayonu, datând de acum 8000 și 9000 de ani în urmă (http://ro.wikipedia.org).
Caprele sunt animale prolifice și precoce care fată, în mod normal 2-3 iezi. Tineretul poate fi folosit la reproducție la 10-12 luni, deci destul de precoce. Caprele valorifică foarte bine pășunile inaccesibile altor specii, cum ar fi cele de pe râpe, dealuri abrupte, mărăcinișuri, pășuni împădurite etc.; ele pot fi scoase la pășunat aproape tot timpul anului. Cele mai multe capre se cresc în zona de deal și de munte. Concomitent cu ameliorarea efectivelor s-au îmbunătățit și tehnologiile de exploatare și întreținere, factor determinat în exploatarea potențialului biologic (Pașca și colab., 2007).
Datorită sistemului de creștere a caprinelor din țara noastră (în stabulție liberă), endoparazitozele digestive cât și cele respiratorii sunt frecvent întâlnite la această specie, de aceea, prin acest studiu, dorim să relevăm unele aspecte referitoare la profilul parazitologic helmintic la caprinele din zona Transilvaniei.
Totodată dorim să identificăm formele larvare infestante (L3) ale nematozilor digestivi prezenți la caprinele luate în studiu pentru a reliefa populațiile parazitare care afectează această specie. Aceste parazitoze sunt responsabile de manifestări clinice grave, care duc la scăderea profitabilității creșterii caprinelor și la pierderi economice considerabile în rândul efectivelor de caprine din zona Transilvaniei și nu numai.
CAPITOLUL I
1. CONSIDERAȚII GENERALE ASUPRA HELMINTOZELOR LA CAPRINE
1.1.Importanța creșterii caprinelor
Caprinele au fost printre primele animale de fermă domesticite, așa cum dovedesc descoperirile arheologice privind relațiile dintre om și capre de acum aproximativ 10.000 de ani (Ensiminger, 2002). Caprinele reprezintă o sursă importantă de hrană în prezent, dar și în anii ce vor urma, ele fiind crescute pentru producția de lapte, carne și producția piloasă (www.lohmann-information.com).
La ora actuală sunt aproximativ 860 milioane de caprine în lume , iar majoritatea sunt în țările în curs de dezvoltare, ele fiind exploatate pentru producția de lapte, dar mai ales pentru cea de carne (Tabel 1.1.). În țările dezvoltate cum sunt cele din Europa și cele din America de Nord, laptele este direcționat spre producția de brânzeturi, dar și spre consum (Pașca și colab., 2007).
Rasele de caprine diferă de la un continent la altul, de la o țară la alta, „în Africa se cresc capre marocane, sudaneze, senegaleze. În Europa (Spania, Italia, Grecia), se cresc rase de caprine din zona Mediteranei, care transformă cel mai bine vegetația din aceste zone în produse din carne și lapte. Marea Britanie este specializată în transformarea laptelui în iaurt și lapte pasteurizat, iar Olanda și Franța este specializată în transformarea laptelui în brânzeturi de tip „gouda” și „feta” (Pașca și colab., 2007).
Tabel 1.1.
Numărul de caprine și ovine în diferite regiuni ale lumii, raportul caprine/ovine și procentele lor din numărul total existent pe plan mondial
Tabel 1.2.
Cantitatea de lapte produsă în primele zece țări, numărul de capre de lapte și cantitatea de lapte produsă de o capră
(www.faostat3.fao.org)
Situația caprinelor în țara noastră are o tendință evolutivă descrescătoare. Ĩn anul 1993 aveam 805.000 caprine, în anul 1997 s-a înregistrat un efectiv de 654.000 caprine, iar în anul 2004 aveam un efectiv de 490.000 caprine (Pașca și colab., 2007).
Caprele produc aproximativ 2% din producția mondială totală de lapte (Tabel 1.2.). Laptele de capră în mod natural are un miros aparte datorită globulelor mici de grăsime emulsionate care rămân în suspensie în lapte și nu se ridică la suprafață, motiv pentru care laptele de capră nu se omogenizează și datorită acestei particularități este ușor digestibil și asimilabil (www.en.wikipedia.org). Compoziția laptelui este următoarea: 3,5-4,3% grăsime, 3,2-3,4% proteină și 4,3-4,4% lactoză (Park și colab., 2007; Pașca și colab., 2007).
Laptele de capră poate fi procesat în brânză, unt, înghețată, iaurt, cajeta (sirop făcut din lapte dulce caramelizat) și alte produse. Brânza de capră este cunoscută ca ‘chèvre’ în Franța și unele varietăți includ brânza „Rocamadour” și “Montrachet” (www.en.wikipedia.org).
Carnea este mai savuroasă și mai dulce decât cea de vită, dar mai puțin dulce decât cea de miel, ea putându-se prepara în diferite moduri. „Cabrita” este o specialitate comună întâlnită în bucătăria latină și anume mexicană, peruviană, braziliană și argentiniană, prepararea făcându-se de obicei lent. Bucătăria sud italiană și grecească sunt recunoscute prin faptul că servesc carnea de capră de sărbătorile pascale. Ĩn Africa, tribul Chaga din Tanzania, sacrifică și gătesc carnea de capră ca facând parte dintr-o tradiție veche de sute de ani (Babiker și colab., 1990; www.en.wikipedia.org).
Anumite rase de caprine sunt valoroase pentru producția piloasă cum ar fi rasele Angora și Kașmir (aproximativ 17 rase). Ele se folosesc “pentru fabricarea plușului, fetrului, șalurilor și covoarelor de Kașmir etc. Caprele se tund odată cu oile, iar în cazul raselor specializate și a celor mixte, recoltarea pufului se face prin pieptănare, cu 2 categorii de piepteni speciali în două reprize: prima în luna februarie-martie și a doua în luna aprilie” (Pașca și colab., 2007).
Importanța laptelui este intens studiată pentru prevenirea sau tratatea anumitor boli ale omului, în special cele care afectează sistemul respirator. Funcționalitatea laptelui de capră în tratamentul astmului derivă din faptul că întărește rezistența organismului. Acest lucru se întâmplă datorită fluorului care este antiseptic, fiind prezent în laptele de capră. Consumul de lapte duce la prevenirea tusei care facilitează apariția unui atac de astm și este eficace deoarece fluidifică mucusul de la nivelul căilor respiratorii (www.writerdj.hubpages.com).
Consumul regulat de lapte de către persoanele cu deficit de fier îmbunătățește recuperarea lor, deoarece este bogat în fier care ajută la regenerarea hemoglobinei. Laptele de capră conține mai puțină alpha-cazeină care este responsabilă pentru majoritatea alergiilor la laptele de vacă, prin urmare este un lapte hipoalergenic. Un alt aspect benefic este acela că el conține o canitate crescută de oligozaharide, care ajungând în intestinul gros acționează ca probiotici. Diferența esențială între laptele de vacă și cel de capră rezultă din natura grăsimii și de profilul acizilor grași esențiali: linoleic și arahidonic, fiind o sursă importantă de energie. Grăsimea din laptele de capră reduce nivelul colesterolului total și menține un nivel adecvat de trigliceride și transaminaze (GOT,GPT). Aceste calități îl fac să fie unul din alimentele recomandate pentru prevenirea bolilor cardiace (Chilliard și colab., 2003; Haenlein, 2004).
Ĩn ceea ce privește compoziția minerală a laptelui, cercetătorii au subliniat faptul că este bogat în calciu și fosfor, favorizând depunerea lor în matricea organică a osului, ceea ce duce la o ameliorare a parametrilor de formare a oaselor. Mai conține zinc și seleniu, micronutrienți esențiali care contribuie la apărarea antioxidativă și de prevenire a bolilor neurovegetative.
Pentru toate aceste motive, cercetătorii consideră că „laptele de capră poate fi considerat aliment funcțional natural, iar consumul regulat ar trebui promovat în rândul populației, și în special celei cu alergie sau intoleranță la laptele de vacă, malabsorbție, nivel ridicat al colesterolului, anemie, osteoporoză sau tratamente prelungite cu suplimente de fier” (www.medicalnewstoday.com).
1.2. Principalele rase de caprine
Domesticirea caprelor a început de mii de ani, având loc modificări anatomice și fiziologice ale acestora. Astăzi se consideră că “ rasele de capre provin din trei forme sălbatice: capra Bezoar (capra Aegagrus); capra Prisca; capra Falconeri” (Fig.1.1; Fig.1.2.), (Pașca și colab., 2007, Shrestha și Fahmy, 2005).
Cele mai importante rase de capre de la noi din țară sunt:
Rasa Carpatină : fiind cea mai răspândită din țară; se consideră că aproximativ 70-80% din efectivul total de capre prezente în țară este reprezentat de această rasă. Este o rasă heterogenă, rustică, cantitatea de lapte si producția iezilor variază foarte mult de la o zonă la alta. Este o rasă de talie medie, păr lung și se prezintă sub diferite culori, coarnele fiind prezente la ambele sexe (Fig. 1.3.).
Rasa capra albă de Banat :este o rasă ameliorată cu capra nobilă germană. Are aspectul raselor de lapte: fin, uscățiv, cu părul scurt. Ugerul este în formă de pară sau globulos și se poate folosi mulsul mecanic. Această rasă poate fi utilizată la încrucișarea cu rasa Carpatină (Fig.1.4.), (www.fermierul.ro).
La nivel mondial rasele de capre variază de la o zonă la alta (Porter V., 1996).
Rasa Nubian: este cea mai populară rasă, fiind o rasă de dimensiuni mari cu urechi largi, căzute, fiind în general de culoare maro, dar putând varia. Originea rasei este din Marea Britanie și laptele are un conținut ridicat în grăsime, prin urmare este foarte des folosit pentru fabricarea brânzeturilor (Fig.1.5.).
Rasa Alpină: este originară din Elveția, ulterior fiind importată în Franța, Anglia și Statele Unite. Culoarea lor este fie alb-negru, fie alb-maro existând mai multe varietăți de culoare. Această rasă are nasul bombat sau curb, iar urechile sunt în poziție verticală (Fig.1.6.).
Rasa Saanen: este originară din Elveția, fiind o rasă blândă, calmă și prietenoasă și este cea mai bună rasă producătoare de lapte din lume. Ĩn general culoarea acestei rase este in totalitate albă (Fig1.7.).
Rasa de capră pitică: este originară din Camerun, în prezent fiind crescută pe continentul african, de unde este exportată în Germania și Suedia aflându-se în grădini zoologice. Această rasă este crescută ca animal de companie producând foarte puțin lapte (Fig.1.8.).
Rasa Cașmir: primele capre din această rasă au fost importate din Australia și Noua Zeelandă la sfârșitul anilor 1980. Caprele se tund o dată pe an, un adult producând aproximativ 2,5 kg de lâna. Lâna este de calitate superioară deoarece conține două tipuri de fibre: cașmir și fir mai dur (Fig.1.9.).
Rasa Angora: valoarea acestor capre constă în calitatea lânii: mohair. Adultul după o tundere produce aproximativ 5,3 kg de mohair, de aceea se tund de două ori pe an. Mohairul este valorificat în fabricarea tapițeriilor, plușurilor și a altor materiale textile. (Fig.1.10.), (www.home.earthlink.net).
1.3. Helmintoze
Helmitozele sunt boli determinate de agenți parazitari care sunt organisme pluricelulare afectând animalele domestice și cele sălbatice și nu în ultimul rând omul, multe dintre acestea fiind zoonoze.
Helminții se împart din punct de vedere taxonomic în următoarele încrengături:
-Platyhemithes, cu clasele: Trematoda, Monogena, Cestoda;
-Nemathelmithes, care cuprinde clasele: Nematoda și Acanthocephala. (Șuteu și Cozma, 2007).
1.3.1. Trematodoze
„Clasă de paraziți plați din subîncrengătura Platyhelminthes, formată din viermi de diferite mărimi, individualizați, cu corpul nesegmentat, în general foliaceu.” (Gherman, 1990).
1.3.1.1. Fascioloza
Agenții cauzali ai fasciolozei sunt speciile: Fasciola hepatica, Fasciola gigantica. Fascioloza este o boală cosmopolită, popular fiind denumită “ gălbează”. Această boală afectează ficatul, mai ales la rumegătoare evoluând de obicei cronic, rar acut. Este întâlnită mai ales la animalele crescute în stabulație liberă care au pășunat în zone umede, cu biotopuri favorabile melcilor acvatici. Este probabil printre cele mai studiate și mai cunoscute trematodoze datorită impactului pe care îl are asupra creșterii bovinelor și în special la rumegătoarele mici. Fasciola hepatica și Fasciola gigantica sunt prezente frecvent la noi în țară, ele aparținând Familiei Fasciolidae, Gen Fasciola. Parazitul are corpul aplatizat dorso-ventral, nesegmentat, adultul putând ajunge până la dimensiunea de 2-3 cm (Fig.1.11.). La extremitatea anterioară are o proieminență denumită con cefalic. Prezintă două ventuze: una bucală și una ventrală, între ele deschizându-se porul genital. Cuticula este semitransparentă având numeroși spini orientați antero-posterior (Sidoti și colab., 2012, Șuteu și Cozma, 2007).
Ciclul biologic este de tip diheteroxen, încât pentru a-și completa ciclul, acest parazit necesită o gazdă intermediară, reprezentată de gasteropodele acvatice: Galba truncatula, Limnea stragnalis, L.pallustris, Radix sp. Gazda definitivă este reprezentată de ierbivore, în special rumegătoarele mici, omnivore, rozătoare, uneori fiind semnalată și la om. Ȋn funcție de stadiul de evoluție fasciolele se pot localiza diferit în organismul parazitat, și anume formele tinere la nivelul parenchimului hepatic, iar formele adulte în canalele biliare. Acești paraziți au o nutriție hematofagă (Ahmed și colab., 2005; Șuteu și Cozma, 2007).
Ouăle sunt eliminate odată cu materiile fecale în mediu. Numai în cazul în care acestea iau contact cu apa, evoluează o larvă ciliată numită miracidium care este complet acoperit cu cili și prezintă o papilă conică. Dacă nu întâlnește gazda intermediară în decurs de 24 ore acesta își epuizeză rezervele energetice și moare. În momentul în care întâlnește gasteropodele, pătrunde în corpul acestuia unde își pierde învelișul cuticular, migrează spre gonade sau glandele digestive (ficat) și formează sporocistul. După mai multe diviziuni repetate se va forma redia care sparge peretele sporocistului și astfel este eliberată în corpul melcului. Fiecare redie se va transforma în cercar care are forma unei larve având capul discoidal și o coada lungă pentru înot. După 2-3 luni cercarul părăsește gazda intermediară în mediul acvatic, după care se închistează pe plante, își pierde coada și devine metacercar, acesta din urmă reprezentând stadiul infestant. Odată ingerat de către gazda definitivă, chistul metacercarului este digerat de către sucurile digestive ale gazdei, după care trematodul tânăr penetrează peretele intestinal, peritoneul pentru a ajunge la ficat de unde după câteva săptămâni migrează spre ductele biliare și se dezvoltă în adulți. Ciclul biologic complet durează 4-5 luni în condiții favorabile (Bowman, 1999).
Manifestările clinice pot fi acute sau cronice. Forma acută apare toamna în urma infestațiilor masive, dar de lungă durată; animalele slăbesc, rămân în urma turmei, prezintă mucoase palide, dureri abdominale, edem submandibular, ascită și moarte în 1-2 săptămâni. Forma cronică este forma cea mai des întâlnită, evoluând iarna din ianuarie până în martie , paraziții localizându-se în canalele biliare, caracterizându-se prin mucoase palide, anemie, polipnee, tahicardie, inapetenț, polidipsie, cahexie, edemul regiunilor declive cu evoluție mortală în lipsa tratamentului (Bussiéras și Chermette, 1995).
Pentru evidențiierea oului caracteristic se efectuează un examen ovohelmintoscopic utilizând metoda de sedimentare (Cozma și colab., 2010). Se evidențiază un ou mare, oval, de culoare galbenă, înveliș subțire, operculat la unul din poli, masa germinativă având aspect granulat și dimensiunea oului fiind de 130-145/70-80 μm (Fig.1.12.), (Mircean Viorica și colab.,2011). O altă modalitate de diagnostic este prin utilizarea metodelor serologice.
1.3.1.2. Dicrocelioza
Este o boală cosmopolită datorită numărului mare de animale receptive și arealelelor întinse în care se află gazdele intermediare. Agentul cauzal al dicroceliozei este un trematod din Familia Dicrocoeliidae și anume Dicrocoelium lanceolatum. Acești paraziți, care au ca și gazdă intermediară moluște terestre și furnicile, sunt situați în canalele biliare și vezica biliară la numeroase specii de mamifere domestice și sălbatice, în special rumegătoare, cărora le determină hepatită, malabsorbție, slăbire, scăderea producțiilor, emanciere, uneori chiar moartea. Uneori, acești paraziți pot afecta și oamenii (www.digital.csic.es).
Agentul cauzal are o dimensiune de 5-12/2,5 mm (Fig.1.13.). Ouăle au o latură mai dreaptă și una mai convexă, sunt operculate la un pol, embrionate, iar prin transparență se observă două formațiuni ovale, simetrice (Koko și colab., 2003; Șuteu și Cozma, 2007).
Ciclul biologic este triheteroxen, gazda definitivă fiind reprezentată de taurine, ovine, caprine, cabaline, porc, iepure, căprioară, nutrie, uneori putând evolua și la om. Gazdele intermediare sunt reprezentate de gasteropode terestre din genurile Helicella (H. candidula, H. cbvia), Cionella (C. lubrica), Zabrina detrita și altele- Monacha, Caepea, precum și furnici din genul Formica (Formica pratensis, Formica fusca, Formica rufa).
Ouăle ajung în mediul exterior împreună cu materiile fecale. Odată ajunse aici sunt ingerate de prima gazdă intermediară și anume gasteropodele terestre, unde la nivelul intestinului eclozionează miracidiumul care ajunge în hepato-pancreas, de unde devine sporocist de stadiul I, apoi de stadiul II, iar din cel de-al doilea stadiu se formează până la 60 cercarii. După ce se formează cercarii, ei se elimină în mediu, de unde ajung în organismul celei de-a doua gazde intermediare -furnicile, unde se transformă în metacercari. Odată infestate furnicile au simptome nervoase, și anume stări tetaniforme, când în timpul nopții ele rămân pe firul ierbii, facilitând contaminarea gazdelor definitive. Ȋn interiorul gazdei definitive, are loc eliberarea metacercarilor și apoi apariția paraziților tineri care pătrund în vezica și canalele biliare, cel mai adesea printr-o ascensiune pe canalul coledoc ( Șuteu și colab. 1997).
Este o boală cu caracter sezonier manifestându-se în special toamna-iarna, putând evolua acut sau cronic. Forma acută este rar întâlnită, iar în forma cronică simptomele sunt discrete,apărând numai în cazul infestațiilor masive, manifestându-se prin anemie, slăbire, apetit scăzut, uneori și diaree. Paraziții au acțiune mecanic-iritativă, spoliatoare, toxică și favorizează apariția infecțiilor bacteriene (Bussiéras și Chermette, 1995).
Metoda microscopică pentru diagnosticarea dicroceliozei este cea de sedimentare unde se pot pune în evidență ouăle caracteristice, dar acest lucru este posibil doar în faza patentă a bolii (Cozma și colab., 2010). Oul este oval, are culoare brun-roșcată și este operculat la unul din poli, având înveliș subțire și neted, iar în interior se află un miracidiu slab dezvoltat; dimensiunea este de 38-45/23-30 μm (Fig.1.14.), (Mircean Viorica și colab., 2011).
1.3.1.3. Paramfistomoza
Paramfistomoza este o boală parazitară cu evoluție subclinică sau cronică, determinând tulburări digestive și metabolice în special la tineret. Este o boală larg răspândită, cu evoluție enzootică, caracter sezonier, în special toamna și iarna, susceptibilitate mai ridicată la rumegătoarele mici (Șuteu și Cozma, 2007).
Boala este determinată de specii din genul Paramphistomum- P.cervi, P.daubney, P.microbothrium, P.microbothrioides. Parazitul adult se dezvoltă în rumen și rețea, iar formele tinere se dezvoltă în duoden și cheag unde se hrănesc cu detritusuri celulare, conținut ruminal și intestinal. P.cervi are o dimensiune de 5-12/2-3 (Fig.1.15.) , (Șuteu și colab., 1997; Tariq și colab., 2008).
Ciclul biologic este diheteroxen, gazdele definitive sunt reprezentate de rumegătoarele mari și mici. Ouăle sunt eliminate în exterior odată cu materiile fecale, unde în decurs de câteva săptămâni eclozionează miracizii. Un aspect important în evoluarea ouălelor îl reprezintă mediul, acesta trebuie să fie unul acvatic, cu o temperatură mai ridicată, fiind în strânsă legătură cu gazdele intermediare, gasteropode acvatice din genurile: Bullinus, Planorbis pentru P.cervi, Galba pentru P.daubney și Planorbis, Limnea pentru P.ichikawai. Ȋn organismul gazdei intermediare se succed stadiile larvare și anume: sporociști, redii, cercari de unde se elimină în mediul acvatic, închistându-se pe plante rezultând metacercari. Contaminarea gazdei definitive se face prin consumul de furaje contaminate cu metacercari; ajunși la nivel gastric are loc eliberarea paraziților tineri datorită acțiunii secrețiilor gastrice, după care ajung în duoden unde se dezvoltă aproximativ o lună în mucoasă și submucoasă, apoi migrează în rețea și în final ajung în rumen. Ciclul biologic complet durează cu aproximație 5 luni, iar perioada prepatentă este pâna la 3 luni (Cosoroabă și colab., 1995; Dagnachew și colab.,2011).
Manifestările clinice constau în anorexie, polidipsie și diaree apoasă cu porțiuni de mucoasă, uneori melenă. Când boala se cronicizează apare atonia prestomacelor, încetarea rumegării, timpanism, gemete (Șuteu și Cozma, 2007).
Metodele coproparazitologice utilizate pentru identificarea ouălor sunt cele de sedimentare, (Cozma și colab., 2010) unde se pune în evidență un ou de talie mare, culoare cenușiu sau cenușiu gălbuie, masa germinativă cu aspect granulat și dimensiunea de 125-180/73-103 μm (Fig.1.16), (Mircean Viorica și colab., 2011).
1.3.2. Cestodoze (Anaplocefalidoze)
Boli parazitare intestinale care evoluează în special la tineret, producând tulburări digestive, metabolice și nervoase (Șuteu și Cozma, 2007).
Adulți prezintă scolex nearmat prevăzut cu 4 ventuze circulare (Fig.1.17). Agenții parazitari sunt reprezentați de: Moniezia expansa cu dimensiunea de 1-6 m; Moniezia benedeni (evoluează mai frecvent la bovine), Thysaniezia giardi)măsoară 2-4 m și Avitellina centripunctata cu dimensiunea de 1-2,5 m. Oncosferele sunt de dimensiuni medii, de culoare gri sau maro, având forme geometrice diferite, iar în interior se află un embrion hexacant (Bandyopadhyay și colab, 2010; Bussiéras și Chermette, 1995).
Ciclul biologic este diheteroxen, gazdele definitive sunt reprezentate de rumegătoarele mari și mici, unde parazitul se localizează fixat în intestinul subțire. Gazdele intermediare sunt reprezenate de acarieni de pășune din Familiile: Scheloribatidae, Galumnidae, și Liacaridae. Din cestodele adulte, în organismul gazdei definitive se desprind ultimele proglote ovigere, de unde se elimină în mediu odată cu fecalele. După ce ajung în mediu, oncosferele sunt ingerate de gazdele intermediare, în interiorul cărora se formează larva cisticercoidă. Contaminarea gazdei definitive se face prin consumul de furaje. Faza prepatentă are o durată de 35-45 zile (Coman Sofia, 2002).
Manifestările clinice sunt vizibile când evoluția bolii este cronică și sunt caracterizate prin slăbiciune, apatie, slăbire, diaree care poate alterna cu episoade de constipație. Ȋn cazuri mai grave poate sa apară ocluzia intestinală, colici, iar animalele pot deceda în decurs de câteva zile (Cosoroabă și colab., 1995).
Metodele de diagnostic coproscopic sunt reprezentate de metoda de flotație și de sedimentare, unde se pun în evidență oncosfere cu dimensiunea de 50-60μm și forme geometrice diferite(Fig.1.18.) , (Cozma și colab., 2010).
1.3.3.Nematodoze
1.3.3.1 Esofagostomoza
Este o geohelmintoză care afectează rumegătoarele și suinele, provocând tulburări digestive, anemie și slăbire, iar la animalele tinere tulburări de creștere (Șuteu și colab., 1997).
Agenții parazitari fac parte din subfamilia Oesophagostominae, având dimensiuni de aproximativ 1,5-2,5 cm (Fig.1.19.). Speciile care se întâlnesc la rumegătoarele mici sunt: Oesophagostomum venulosum și Oesophagostomum columbianum (Cosoroabă și colab, 1995; Miller, 2004 ).
Ciclul biologic este monoxen. Femela este ovipară pontând ouă de tip strongil care se elimină în mediu odată cu materiile fecale, unde în condiții prielnice, eclozionează formele larvare de stadiul 1, iar după două năpârliri se formează larvele de stadiul 3 infestante. Contaminarea animalelelor se face prin consum de furaje infestate, de unde ajung în lumenul intestinal, apoi pătrund în submucoasa intestinului subțire, cecum, colon, formând noduli. Larvele mai năpârlesc de două ori, iar larvele de stadiul 5 trec în intestinul gros (Cozma și colab., 2001, Șuteu și Cozma, 2007).
Evoluția bolii poate fi acută sau cronică. Forma acută se întâlnește mai frecvent la tineret și se exprimă prin: abatere, hipertermie, polidipsie, diaree, slăbire. Forma cronică este mai frecventă, având o incidență crescută toamna și iarna, exprimată clinic prin: diaree intermitentă însoțită de pierderea apetitului, anemie, adinamie, slăbire progresivă (www.cal.vet.upenn.edu).
Metoda de diagnostic coproparazitologic este metoda de flotație (Cozma și colab.,2010). Se pune în evidență un ou de talie medie ,elipsoidal, cu pereții laterali aproape egali, bombați, iar în interior se află 16-32 blastomere; dimensiunea oului este de 85-12/45-60μm (Fig.1.20.), (Mircean Viorica și colab., 2011). Pentru identificarea speciei se recomandă efectuarea de coproculturi (Wyk și Mayhew, 2013).
1.3.3.2 Șabertioza
Boală parazitară care afectează preponderent rumegătoarele mici, producând un sindrom de colită cronică (Șuteu și Cozma, 2007). Agentul etiologic este Chabertia ovina ,are o dimensiune de 15-22 mm și parazitând în cecum și colon (Fig.1.21.), (Lone și colab., 2012; Șuteu , 1996).
Ciclul biologic se realizează în mod direct, fiind monoxen. Contaminarea animalelor se face prin consumul furajelor infestate cu larve de stadiul 3. Larvele de stadiul 4 se dezvoltă în mucoasa intestinului subțire, iar ultimul stadiu larvar în lumenul intestinal. Perioada prepatentă este de aproximativ 7 săptămâni (Kahn M. Cynthia și colab., 2010).
O manifestare comună a bolii este reprezentată de diaree, însoțită de slăbirea animalelor și anemie. Ȋn cazuri de infestații masive se elimină ouă de tip strongil care nu pot fi diferențiate pe baza aspectului morfologic față de alte ouă din Clasa Nematoda (www.cal.vet.upenn.edu).
Diagnosticul coproparazitologic prin metoda de flotație pune în evidență ouă de tip strongil (Cozma și colab., 2010). Dimensiunea oului este de 77-105/45-60 μm, cu înveliș subțire și pereții laterali egali (Fig.1.22.), (Mircean Viorica și colab., 2011). Etiologia se poate stabili prin coproculturi (Wyk și Mayhew, 2013).
1.3.3.3 Trichostrongilidoze
Geohelmintoze gastrointestinale, care afectează rumegătoarele mari și mici având o evoluție cronică. Manifestările clinice sunt diferite în funcție de vârstă, la adult determinând scăderea producțiilor, iar la tineret tulburări în creștere (Cosoroabă și colab., 1995).
Familia Trichostrongylidae este alcătuită din mai multe specii care se caracterizează prin dimensiuni relativ reduse, absența capsulei bucale, iar bursa copulatoare prezintă doi spicului. Ouăle din această familie sunt de tip strongilian (Șuteu, 1996). Agenții etiologici au dimensiuni cuprinse între 0,5-3 cm/0,1-0,6 mm, sunt egali calibrați. Speciile care afectează rumegătoarele mici sunt: Haemonchus contortus, dimensiunea oului fiind de 70-75/40-48 μm; Ostertagia circumcincta; Trichostrongylus axei, dimensiunea oului fiind de 80-110/30-40μm, acestea parazitând în abomasum. Speciile parazitare din intestinul subțire sunt: Trichostrongylus columbriformis, ou cu dimensiunea de 85-90/40μm; Trichostrongylus vitrinus; Cooperia curticei, ouăle de 63-70/30-32 μm; Nematodirus spathiger, Nematodirus filicollis, cu ouă caracteristice de 140-200/70-90 μm (Fig.1.23., Fig.1.24.), (Gadahi și colab., 2009; Mircean Viorica și colab., 2011; Preston și Allonby, 1978; Șuteu, 1996).
Ciclul biologic este monoxen, adulții putând fi chimivori sau hematofagi. Femela elimină ouă de tip strongil, care ajung în mediu împreună cu fecalele, de unde în decurs de maxim 48 ore ecolozionează larve de stadiul 1 care năpârlesc de două ori, larva de stadiul 3 fiind infestantă. Contaminarea gazdei deifinitive se face prin consum de furaje sau apă, iar la nivel gastric sau intestinal L3 suferă încă două năpârliri succesive, intervalul variind de la o săptămână la câteva luni, în funcție de specie (Bowman, 1999).
Manifestările clinice sunt asemănătoare la aproape toate speciile, mai grave fiind în cazul infestației cu Ostertagia sau Haemonchus. Semnele clinice au de obicei o evoluție acută la tineretul până la 18 luni, manifestându-se prin diaree, deshidratare,inapetență, anorexie, febră cu moarte în câteva zile. La adulți evoluează de obicei cronic manifestându-se prin anemie, fecale moi, scăderea producțiilor (Șuteu și Cozma, 2007).
Metoda de diagnostic coproparazitologic este metoda flotației, care are însă valoare de grup, iar de specie numai în cazul lui Nematodirus filicollis. Se mai poate folosi metoda McMaster, pentru a evidenția numarul de OTS/gram fecale, dar și această metodă are valoare de grup (Cozma și colab., 2007). Cea mai indicată metodă pentru stabilirea speciilor este coprocultura.
1.3.3.4 Bunostomoza
Este o geohelmintoză care afectează rumegătoarele producând tulburări cutanate, digestive, respiratorii, anemie, evoluând în special la animalele întreținute la pășune (Șuteu și Cozma, 2007).
Agentul etiologic care parazitează intestinul subțire și gros la rumegătoarele mici este reprezentat de: Bunostomum trigonocephalum.. Sunt paraziți egali calibrați, femelele sunt ovipare, având dimensiunea de 10-28/0,5-1,5 mm, iar ouăle sunt de tip strongil având dimensiunea de 80-105/5-60 μm (Fig.1.25), (Bussiéras și Chermette, 1999).
Ciclul biologic este monoxen, adulții fiind hematofagi. Contaminarea animalelor se face transcutanat cu larva de stadiul 3, sau prin consum de furaje și apă, caz în care L3 pătrunde prin mucoasa bucoesofagiană. Larvele efectuează o migrație hematogenă, ajung la pulmoni, trec apoi în alveole, bronhii și din faringe sunt deglutite, ajungând la nivel intestinal (Kahn Cynthia M. și colab., 2010).
Manifestările clinice ale bolii sunt: diaree care poate conține mucus sau sânge, anorexie, slăbire, deshidratare. La nivelul membrelor poate apărea prurit, eritem, alopecie, hiperkeratoză și formarea de papule sau pustule. Migrația larvelor prin plămâni poate determina tuse (www.en.wikivet.net).
Diagnosticul coproscopic se pune prin metoda de flotație, unde se evidențiază un ou mediu, eliptic, pereți inegali, iar polii fiind ușor aplatizați (Fig.1.26.), (Mircean Viorica și colab., 2011).
1.3.3.5 Strongiloidoze
Strongiloidoza este o boală parazitară intestinală produsă de mai multe specii din familia Strongyloididae, la caprine înâlnindu-se Strongyloides papillosus (Fig.1.26.), (Cosoroabă și colab., 1995).
Agenții etiologici sunt adaptați parazitismului stenospecific, adică pot parazita mai multe organisme gazdă din diferite specii. Femelele și formele larvare sunt cele care parazitează. Sunt nematozi egal calibrați, femela având dimensiunea de 2-9mm/50-95 μm este ovovivipară, iar ouăle sunt ovale, cu peretele subțire, în interior aflându-se larva de stadiul 1 care este pliată în formă de „U”; dimensiunea oului este de 40-60/20-25 μm (Șuteu și Cozma , 2007).
Ciclul biologic este monoxen, multistadial, femele partenogenetice parazitează în intestinul subțire și sunt chimivore. Din ouă ecolozionează larve de stadiul 1, fie în intestin, fie în mediul exterior, iar fazele exogene pot evolua astfel: direct când temperatura mediului este mai mică de 20oC, caz în care L1 suferă două năpârliri succesive devenind larvă de stadiul 3 infestantă, rezultând apoi femele partenogenetice; indirect când temperatura este mai mare de 20oC când L1 este saprofit în mediu transformându-se fie în mascul fie în femelă, iar după fecundare femelele depun ouă de unde eclozionează L1 transformându-se după două năpârliri în L3 infestant. Contaminarea gazdelor definitive se face cu L3 astfel: transcutanat, în timpul consumului de furaje sau apă contaminate, transplacentar sau galactogen (Palmer și colab., 2005; Șuteu și Cozma, 2007).
Boala se manifestă în special la tineret producând tulburări cutanate, urmate de tulburări respiratorii: tuse, dispnee, apoi animalele devin anorexice, slăbesc, au diaree, iar la animalele cu stare de întreținere mai rea poate surveni decesul (Cosoroabă și colab., 1995).
Metoda de diagnostic coproscopic este metoda de flotație unde se pune în evidență un ou caracteristic de talie medie, având larva de stadiul 1 pliată în interior (Fig.1.28), (Mircean Viorica și colab., 2011).
1.3.3.6 Dictiocauloza
Geohelmintoză cu evoluție sezonieră care afectează rumegătoarele mici, prezentă la tineret și adult, având în multe cazuri o morbiditate crescută (Șuteu și Cozma, 2007).
Boala este determinată de nematozi din genul Dyctiocaulus și anume Dyctiocaulus filaria (Fig.1.29.). Sunt nematozi egal calibrați de culoare alb cenușie, cu dimensiunea de 6-12 cm, iar femela este ovovivipară.
Ciclul biologic este monoxen, adulții localizându-se în trahee și bronhiile mari. Femelele elimină ouă, din care vor ecloziona larvele L1 în arborele traheo-bronșic, sunt deglutite și ajung în mediu împreună cu materiile fecale, apoi larvele vor năpârli de două ori formându-se L3 infestante. Contaminarea se realizează pe cale orală, iar din tubul digestiv năpârlesc și ajung în limfocentrii mezenterici, iar pe cale limfo-hematogenă ajung în cord, apoi în pulmon (Bussiéras și Chermette, 1995).
Semnele clinice sunt caracterizate prin tahipnee, tuse care se intensifică la efort, respirație superficilă. Animalele devin anorexice, slăbesc și se constată o scădere a producțiilor
(www.merckmanuals.com).
Fig.1.29. Larvă de Dictyocaulus filaria
(http://www.cvua-owl.de)
Diagnosticul coproparazitologic se pune prin metode larvoscopice-Vajda, Baermann, evidențiindu-se larve de stadiul 1 care au la extremitatea anterioară un buton cefalic, iar la cea caudală are aspect bont; dimensiunea larvelor este de 550-580/20 μm (Mircean Viorica și colab., 2011).
1.3.3.7 Muelerioza și protostrongiloza
Biohelmintoze care afectează rumegătoarele mici domestice și sălbatice, cu evoluție subclinică sau cronică de bronhopneumonie, evoluând la animalele în stabulație liberă. Alături de dictiocauloză poartă denumirea de strongilidoze respiratorii (Șuteu și Cozma, 2007).
Agenții etiologici fac parte din familia Protostrongylidae, specia Protostrongylus rufescens, cu dimensiunea de 30-60/170μm femela, masculul fiind mai mic, localizându-se în bronhiile mijlocii și bronhiole; la specia Muellerius capillaris femela are dimensiunea de 18-30/05 mm, localizându-se în bronhiole și alveolele pulmonare (Fig.1.30.).
Ciclul biologic este diheteroxen, gazdele definitive sunt reprezentate de rumegătoarele mici, iar gazdele intermediare de gasteropode terestre din mai multe genuri. Femelele sunt ovovivipare, iar după pontă eclozionează larvele de stadiul 1 care sunt deglutite și ajung în mediu odată cu fecalele. Gazdele intermediare se contaminează prin pătrunderea lui L1 prin piciorul lor, în organismul cărora se vor forma L3. Contaminarea gazdelor definitive se face prin consum de gazde intermediare (Bussiéras și Chermette, 1995).
Boala are o evoluție cronică, manifestată prin: tuse, dispnee, jetaj, slăbirea animalelor. Ȋn cazuri de infestații masive poate apărea bronhopneumonie, pleurezie, în special la animalele subnutrite, uneori putându-se asocia și infecții bacteriene secundare (www.parasitipedia.net).
Diagnosticul coproparazitologic se efectuează prin metode larvoscopice-Vajda, Baermann, punându-se în evidență L1: larvele de P. rufescens nu au buton cefalic, extremitatea caudală este ascuțită, dimensiunea larvei fiind de 320-400/15-20 μm.; larvele de M. capillaris nu au buton cefalic, extremitatea caudală este ascuțită și prezintă spin subterminal, cu dimensiunea totală de 300-320/15 μm (Mircean Viorica și colab., 2011).
1.3.3.8. Trichocefaloze
Geohelmintoze care produc tulburări digestive, slăbire, anemie, cu evoluție cronică. Agenții etiologici fac parte din familia Trichocephalidae, specia care afectează preponderent rumegătoarele mici fiind Trichocephalus ovis (Trichuris ovis). Sunt nematozi inegali calibrați, au extremitatea anterioară efilată, iar cea caudală este îngroșată, având dimensiuni cuprinse între 4,5-7,5 cm, adulții parazitând în colon și cecum (Fig.1.31). Femelele sunt ovipare și elimină ouă bușonate la ambele capete, perete dublu, culoare maronie, și sunt neevoluate la pontă (Kianifard și colab., 2013; Șuteu și Cozma, 2007).
Ciclul biologic este monoxen; adulții sunt fixați în grosimea peretelui intestinului gros, iar ouăle ajung în mediu împreună cu fecalele. Odată ajunse în mediu, în interiorul lui se formează larvele de stadiul 1, apoi cele de stadiul 2, iar contaminarea animalelor se face prin consumul de furaje infestate. După ce ajung la nivel gastric, peretele oului este distrus, se eliberează larva de stadiul 2 care se afundă în grosimea peretelui intestinal, formându-se larve de stadiul 3 și 4, iar cele de stadiul 5 revin în lumen (Cosoroabă și colab.,1995).
Semnele clinice nu sunt bine conturate putând apărea fecale închise la culoare, anemie în special la tineret, anorexie, slăbire. Evoluția bolii cronică este asemănătoare sindromului de hipotrepsie (Kahn Cynthia M. și colab., 2010).
Diagnosticul coproscopic se pune prin metoda flotației, unde se evidențiază un ou de dimensiuni medii, 70/35 μm și aspect de „lămâie” (Fig.1.32.), (Mircean Viorica și colab., 2011).
CAPITOLUL II
2. CERCETĂRI PROPRII
2.1. Cercetări epidemiologice în helmintoze la caprine
Infestațiile helmintice la animale produc scăderea producțiilor, din acest motiv fiind necesare studii epidemiologice pentru a se putea implementa programe eficiente de supraveghere.
Helmintozele gastrointestinale la caprine produc anemie, slăbire, deshidratare datorată diareei, apetit scăzut, favorizează apariția infecțiilor bacteriene secundare, scăderea producției de lapte, stagnarea creșterii la tineret etc.
Obiectivul acestei lucări a fost stabilirea profilului endoparazitar la caprinele crescute în sistem gospodăresc și în sistem intensiv din 7 județe (15 localități) din zona Transilvaniei.
2.1.1.Materiale și metode
Cercetările au fost efectuate în perioada noiembrie 2012- mai 2014,fiind luate în studiu probe de fecale provenind de la 142 caprine adulte, din 15 localități, după cum urmează:
-județul Alba: Ocna Mureș, Poiana Aiudului (25 probe);
-județul Bistrița-Năsăud: Livezile (5 probe);
-județul Cluj: Florești, Mera, Mociu, Suceag, Zimbor (24 probe);
-județul Hunedoara: Câinelu (8 probe);
-județul Mureș: Miheșul de câmpie, Pogăceaua, Reghin, Saschiz (44 probe);
-județul Sălaj: Sânt Paul (22 probe);
-județul Sibiu: Mihăileni (14 probe).
Aproximativ 90% din caprinele luate în studiu sunt crescute în sistem gospodăresc, în lunile călduroase (mai-septembrie) efectivele sunt menținute pe pășune, indiferent de categoria de vârstă, realizând un pășunat prin rotație. În anotimpul rece animalele sunt ținute în adăposturi cu o suprafață mică fiind în stabulație liberă. Restul de circa 10% din caprinele luate în studiu sunt crescute în sistem intensiv, fiind menținute în adăposturi indiferent de sezon și se face o separare pe categorii de vârstă. Mulsul în sistemul gospodăresc se realizează manual, iar în sistemul intensiv se practică mulsul mecanizat.
Din fiecare efectiv s-au recoltat probe de fecale însumând 10% din totalul efectivului. Recoltarea probelor s-a facut individual, fecalele fiind puse în recipiente din plastic și identificate. Ulterior au fost prelucrate prin metodele: de flotație (Willis), de sedimentare activă, Vajda și McMaster în cadrul Disciplinei de Parazitologie și Boli Parazitare a Facultății de Medicină Veterinară Cluj-Napoca, utilizând microscopul Olympus BX 61, cameră foto Olympus DP 72 , iar softul folosit pentru efectuarea pozelor a fost Olympus Cell-F.
2.1.1.1. Examenul microscopic
•Metode ovoscopice
În diagnosticul parazitozelor digestive se folosesc două grupe de metode, în funcție de principiul pe care se bazează: prin flotație și prin sedimentare.
a. Metoda de flotație- Willis
Principiul se bazează pe flotarea și ridicarea ouălor ușoare și oochisturilor la suprafața soluției de clorură de sodiu și aderarea acestora la o suprafață de sticlă.
Materiale necesare: mojar, sită (metalică sau din material plastic) cu ochiuri mici, pensă anatomică, pâlnie din sticlă sau din plastic, soluție saturată de clorură de sodiu, vas de flotație cilindric, cu capacitate de 20-25 ml, lame, lamele curate.
Tehnica de lucru: proba de fecale (circa 5g) se așează în mojar la care se adaugă soluție saturată de clorură de sodiu (20-30 ml), se omogenizează ușor, apoi amestecul se strecoară într-un pahar de flotație, până se umple complet, formând un menisc convex. Se îndepărtează cu pensa eventualele particule grosiere sau bule de aer și se așează cu grijă o lamelă care va acoperi complet deschiderea vasului de flotație, rămânând în contact cu suprafața suspensiei (Fig.2.1)
Se lasă în repaus 20-30 de minute, apoi se ridică lamela de pe suprafața lichidului, se așează pe o lamă. Plasarea se face pe plan înclinat așezând mai întâi una din marginile lamei, în unghi de 45o, lăsându-se ușor, se apasă pentru a evita formarea de bule.
Examenul microscopic: se face cu obiectiv mic (10x pentru ouă de helminți și 20x pentru oochisturi).
Indicație: concentrarea ouălor de nematode digestive, oochisturi și chisturi de protozoare, unele oncosfere ca cele de anoplocefalide la rumegătoare.
Metoda este lipsită de valoare în depistarea ouălor de trematode (Cozma și colab., 2010).
b. Metoda de sedimentare prin centrifugare (sedimentare activă)
Concentrarea elementelor parazitare într-un volum redus se realizaeză într-un timp scurt.
Materiale necesare: mojar, sită, pâlnie, spatulă, pensă anatomică, apă, pipete Pasteur, cupe de centrifugă, centrifugă, lame și lamele.
Tehnica de lucru: se mojarează apă cu proba de fecale (10 g), apoi se strecoară în cupe de centrifugă. Se echilibrează și se centrifughează la turație mică, 1500 rpm, timp de 2-3 minute. Se îndepărtează supernatantul și din sediment se fac mai multe preparate între lamă și lamelă (Fig.2.2).
Examenul microscopic: se face cu obiectiv de 10x.
Indicație: depistarea ouălor de trematode (în special de Fasciola, Paramphistomum), ouăle unor cestode și acantocefali, dar și a unor chisturi de protozoare (Cozma și colab., 2010).
•Metode ovohelmintoscopice cantitative
Unul dintre criteriile estimării intensității infestației cu paraziți localizați la nivelul aparatelor digestiv și respirator, constă în numărarea elementelor parazitare, într-o anumită cantitate de materii fecale.
Metoda McMaster
Elementele parazitare infestate într-o soluție saturată de clorură de sodiu, flotează pe suprafața camerelor de numărat unde vor fi numărate și exprimate per gram de fecale, OPG (ouă pe gram).
Materiale necesare: mojar, sită metalică, cilindru gradat de 50 ml, pahar cilindric cotat, pipete cu pară de cauciuc (de circa 1 ml), pahare obișnuite de 50 ml, spatulă, pensă anatomică, soluție saturată de clorură de sodiu și camere de numărat McMaster.
Tehnica de lucru: într-un mojar se omogenizează 2 g fecale cu circa 15-20 ml soluție saturată, și se trece în cilindrul gradat, completându-se cu soluție staurată până la 30 ml. Amestecul se strecoară într-un pahar obișnuit, și cu o pipetă cu pară se agită și se aspiră din amestec etalându-se pe cele două camere de numărat. În spațiul de numărare nu trebuie să apară bule de aer. Pentru flotarea elementelor parazitare lamele se mențin orizontal circa 5 minute după care urmează examenul microscopic (Fig.2.3).
Numărarea ouălor se face separat pentru fiecare specie (tip) de parazit, urmărind liniatura celor 6 dreptunghiuri existente în fiecare cameră, ouăle marginale se numără numai cele aflate pe două din laturile camerei.
Numărul total de ouă se înmulțește cu 50 și se obține cifra OPG.
Indicație: în aprecierea intensității infestațiilor cu ouă ușoare de nematode (ascarizi, strongili), oochisturi de coccidii, chisturi de Balantidium. Metoda se aplică ante- și post terapeutic pentru aprecierea eficacității medicamentelor. Se va lua în considerare că rezultatele obținute se referă la fazele patente ale paraziților, că există o bioritmicitate a coproeliminărilor cu elemente parazitare și intervenția altor factori endo- sau exogeni cu implicașii asupra prolificității (Cozma și colab., 2010).
• Metode larvohelmintoscopice
Se utilizează în diagnosticul helmintozelor pulmonare sau și digestive, produse de nematode, cu femele vivipare, sau ovovivipare, dar în timpul tranzitului intestinal are loc eclozionarea larvelor. Principiul se bazează pe concentrarea larvelor în apă, datorită mobilității, hidrotropismului pozitiv și sedimentării lor.
Metoda Vajda
Este o metodă foarte simplă și expeditivă, care se pretează la examenul coproscopic la speciile de animale la care fecalele se elimină sub formă de crotine- ovine, caprine, iepure.
Materiale necesare: sticlă de ceasornic, cu diametrul de 5-10 cm sau plăci Petri, pipete Pateur, pensă, lame și lamele, apă călduță.
Tehnica de lucru: se așează în sticla de ceasornic sau în plăci Petri, circa 3-5 crotine de la animale, peste care se adaugă apa încălzită până ce le acoperă. Se lasă în repaus circa 15-20 minute. Cu o pensă se îndepărtează crotinele, cu atenție, pentru a nu le strivi, evitându-se tulburarea apei care se va examina ulterior. Pentru examenul microscopic se folosesc fie sticlele de ceasornic direct, fie se fac preparate între lame și lamelă, în care caz cu o pipetă Pasteur se recoltează din lichid câteva picături și se etalează pe lamă (Fig.2.4).
Examenul microscopic: se folosește obiectiv mic, 10x.
Indicație: se recomandă în diagnosticul dictiocaulozei, protostrongilozei, muleriozei, cistocaulozei. În situații negative se recomandă o metodă cu mai mare capacitate de concentrare a larvelor (Cozma și colab., 2010).
2.1.2. Rezultate și discuții
1. În județul Alba s-au recoltat 25 probe, luându-se în studiu caprine provenind din 2 localități.
Din localitatea Ocna Mureș s-au prelevat 20 probe, totalul efectivului fiind de 200 caprine adulte.
La caprinele din această localitate s-au diagnosticat următoarele infestații parazitare: Fasciola spp. (25%), Paramphistomum spp. (45%), strongili digestivi (65%), Strongyloides papillosus (10%), nematozi respiratori, respectiv Protostrongylus rufescens (60%) (Fig.2.5, Fig.2.24, Fig.2.26., Fig.2.28, Fig.2.31, Tabel 2.1). Valoarea OPG a fost la strongili digestivi de 344,1 și la Strongyloides papillosus de 90 . Cea mai ridicată extensivitate a fost observată în cazul infestației cu strongili digestivi.
Fig.2.5. Infestațiile parazitare diagnosticate la caprinele provenind din localitatea Ocna Mureș
Din localitatea Poiana Aiudului s-au recoltat 5 probe, efectivul de caprine din această localitate fiind de 50, iar rezultatele examenelor coproparazitologice sunt prezente în Tabelul 2.2.
La caprinele din această localitate au fost diagnosticate următoarele infestații parazitare: Dicrocoelium lanceolatum (20%), strongili digestivi (40%), nematozi respiratori (100%), respectiv Protostrongylus rufescens (100%) (Fig. 2.6). Valoarea OPG-ului la strongili digestivi a fost de 250. S-a observat cea mai ridicată extensivitate la infestațiile cu nematozi respiratori .
Fig.2.6. Infestațiile parazitare diagnosticate la caprinele provenind din localitatea Poiana Aiudului
La caprinele provenite din județul Alba infestațiile parazitare diagnosticate au fost următoarele: Fasciola spp. (20%), Dicrocoelium lanceolatum (4%), Paramphistomum spp. (36%), strongili digestivi (60%), Strongyloides papillosus (8%), nematozi respiratori – Protostrongylus rufescens (68%) (Fig.2.7, Fig.2.25, Fig.2.29). Infestația cu nematozi respiratori se situează pe primul loc cu o extensivitate de 68% .
Fig.2.7. Infestațiile parazitare diagnosticate la caprinele provenind din județul Alba
2. Din județul Bistrița–Năsăud s-au recoltat 5 probe provenite din localitatea Livezile. În localitatea Livezile s-au diagnosticat următoarele infestații parazitare la caprine adulte: strongili digestivi (100%) și nematozi respiratori (60%), respectiv P. rufescens (60%) (Fig.2.8). Intensivitatea (OPG) în această localitatea a fost de 1740. Cea mai ridicată extensivitate a fost observată în cazul infestației cu strongili digestivi (Tabel 2.3).
Fig.2.8. Infestațiile parazitare diagnosticate la caprinele provenind din județul Bistrița-Năsăud (Livezile)
3. Din județul Cluj s-au recoltat 24 de probe, luându-se în studiu 4 localități.
Din localitatea Florești s-au prelevat 8 probe de fecale, diagnosticându-se următoarele infestații parazitare: Fasciola spp. (50%), Paramphistomum spp. (25%), strongili digestivi (37,5%), nematozi respiratori (50%), respectiv P. rufescens (50%) (Fig.2.9, Tabel 2.4). Valoarea OPG-ului la strongili digestivi a fost de 193,7, iar extensivitatea cea mai ridicată a fost înregistrată în cazul nematozilor respiratori.
Tabel 2.1.
Infestațiile parazitare și valorile OPG diagnosticate la caprinele provenind din localitatea Ocna Mureș, județul Alba
Tabel 2.2.
Infestațiile parazitare și valorile OPG diagnosticate la caprinele provenind din localitatea Poiana Aiudului, județul Alba
Tabel 2.3.
Infestațiile parazitare și valorile OPG diagnosticate la caprinele provenind din localitatea Livezile, județul Bistrița-Năsăud
Fig.2.9. Infestațiile parazitare diagnosticate la caprinele provenind din localitatea Florești
Din localitatea Mera s-au recoltat 5 probe provenind de la caprine adulte, diagnosticându-se următorii helminți digestivi: strongili digestivi (60%), S. papillosus (40%), nematozi respiratori (80%), respectiv Protostrongylus rufescens (20%) și Muellerius capillaris (60%), Trichuris spp. (20%) (Fig.2.10, Fig.2.32, Fig.2.33). Valoarea OPG-ului la strongili digestivi a fost de 500, iar la S. papillosus de 100. Extensivitatea cea mai ridicată la acest efectiv a fost observată lae nematozii respiratori (Tabel 2.5).
Fig.2.10. Infestațiile parazitare diagnosticate la caprinele provenind din localitatea Mera
Tabel 2.4.
Infestațiile parazitare și valorile OPG diagnosticate la caprinele provenind din localitatea Florești, județul Cluj
Tabel 2.5.
Infestațiile parazitare și valorile OPG diagnosticate la caprinele provenind din localitatea Mera, județul Cluj
Tabel 2.6.
Infestațiile parazitare și valorile OPG diagnosticate la caprinele provenind din localitatea Mociu, județul Cluj
Din localitatea Mociu s-au recoltat 5 probe și s-au diagnosticat următoarele infestații parazitare la caprine: Fasciola spp. (20%), strongili digestivi (60%), nematozi respiratori (40%), respectiv P. Rufescens (40%) (Fig.2.11). Intensivitatea infestației în acest efectiv la strongili digestivi a fost de 683,3. S-a constat că extensivitatea cea mai ridicată a fost în cazul strongililor digestivi (Tabel 2.6).
Fig.2.11. Infestațiile parazitare diagnosticate la caprinele provenind din localitatea Mociu
Din localitatea Suceag s-au luat în studiu probe provenind de la 6 caprine diagnosticându-se următorii helminți : strongili digestivi (100%), nematozi respiratori (83,3%), respectiv P. rufescens (66,6%) și M. capillaris (16,6%), Trichuris spp. (33,3%) (Fig.2.12, Tabel 2.7). Valoarea OPG-ului la strongilii digestivi a fost de 608,3, iar extensivitatea cea mai ridicată s-a înregistrat la strongilii digestivi.
În județul Cluj s-au diagnosticat infestații parazitare la caprinele adulte după cum urmează: Fasciola spp. (13,8%), Paramphistomum spp. (5,5%), strongili digestivi (58,3%), S. papillosus (8,3%), nematozi respiratori (62,5%), respectiv P. Rufescens (46%) și M. capillaris (16,5%) și Trichuris spp. (8,3%) (Fig.2.13). Extensivitatea cea mai ridicată s-a înregistrat în cazul nematozilor respiratori.
Fig.2.12. Infestațiile parazitare diagnosticate la caprinele provenind din localitatea Suceag
Fig.2.13. Infestațiile parazitare diagnosticate la caprinele provenind din județul Cluj
Tabel 2.7.
Infestațiile parazitare și valorile OPG diagnosticate la caprinele provenind din localitatea Suceag, județul Cluj
Tabel 2.8.
Infestațiile parazitare și valorile OPG diagnosticate la caprinele provenind din localitatea Câinelu, județul Hunedoara
Tabel 2.9.
Infestațiile parazitare și valorile OPG diagnosticate la caprinele provenind din localitatea Miheșul de Câmpie, județul Mureș
4. Din județul Hunedoara s-au recoltat un total de 8 probe de la caprine adulte.
În localitatea Câinelu s-au diagnosticat următoarele infestații parazitare: Dicrocoelium lanceolatum (12,5%), Moniezia expansa (25%), strongili digestivi (100%), S. papillosus (25%), nematozi respiratori (100%), respectiv P.rufescens (100%), Trichuris spp. (25%) (Fig.2.14, Fig.2.27). Intensivitatea (OPG) în această localitate a fost de 150 la cestode, de 2600 la strongilii digestivi, iar la S. papillosus de 150.
În urma examinării probelor provenite de la caprinele din județul Hunedoara, s-au constatat aspectele prezentate în Tabelul 2.8.
Fig.2.14. Infestațiile parazitare diagnosticate la caprinele provenind din localitatea Câinelu, județul Hunedoara
5. Din județul Mureș s-au recoltat și s-au examinat un total de 44 probe provenind din 4 localități.
Din localitatea Miheșul de câmpie s-au exminat 10 probe provenind de la caprine adulte diagnosticându-se următoarele infestații parazitare: strongili digestivi (100%), S. papillosus (20%), nematozi respiratori (80%), respectiv P. rufescens (60%) și M. capillaris (20%), Trichuris spp. (20%) (Fig.2.15, Tabel 2.9). Valoarea OPG-uli în acest efectiv a fost de 570 la strongili digestivi și de 137,5 la S. papillosus. Cea mai ridicată extensivitate a fost observată în cazul infestației cu strongili digestivi.
Fig.2.15. Infestațiile parazitare diagnosticate la caprinele provenind din localitatea Miheșul de câmpie
În localitatea Pogăceaua s-au recoltat 16 probe de fecale de la caprine adulte și s-au diagnosticat următoarele infestații parazitare: strongili digestivi (81,25%), nematozi respiratori (62,5%), respectiv P. rufescens (31,25%) și M. capillaris (56,25%) (Fig.2.16). Intensivitatea la stongili digestivi din acest efectiv a fost de 412,5.
În urma examinării probelor de fecale de la caprine adulte din localitatea Pogăceaua s-a observat că extensivitatea cea mai ridicată a fost datorată infestației cu strongili digestivi (Tabel 2.10).
Din localitatea Reghin s-au examinat 8 probe de fecale diagnosticându-se următoarele infestații parazitare: strongili digestivi (62,5%), nematozi respiratori (100%), respectiv P. rufescens (100%) (Fig.2.17, Tabel 2.11 ). Valoarea OPG-uli în acest efectiv la strongili digestivi a fost de 358,3.
În localitatea Saschiz s-au recoltat 10 probe și s-au diagnosticat următorii helminți digestivi: strongili digestivi (100%), S. papillosus (20%), nematozi respiratori (20%), respectiv P. rufescens (20%) (Fig.2.18, Tabel 2.12). Intensivitatea (OPG) în această localitate a fost de 570 la strongilii digestivi și de 125 la S. papillosus. Cea mai ridicată extensivitate a fost observată în cazul infestației cu strongili digestivi.
Tabel 2.10.
Infestațiile parazitare și valorile OPG diagnosticate la caprinele provenind din localitatea Pogăceaua, județul Mureș
Tabel 2.11.
Infestațiile parazitare și valorile OPG diagnosticate la caprinele provenind din localitatea Reghin, județul Mureș
Tabel 2.12.
Infestațiile parazitare și valorile OPG diagnosticate la caprinele provenind din localitatea Saschiz, județul Mureș
Fig.2.16. Infestațiile parazitare diagnosticate la caprinele provenind din localitatea Pogăceaua
Fig.2.17. Infestațiile parazitare diagnosticate la caprinele provenind din localitatea Reghin
Fig.2.18. Infestațiile parazitare diagnosticate la caprinele provenind din localitatea Saschiz
În urma studiului efectuat pe 44 probe de fecale recoltate de la caprine adulte, din cele 4 localități ale județului Mureș, s-au diagnosticat următoarele infestații parazitare: strongili digestivi (88,6%), S. papillosus (9,09%), nematozi respiratori (70,04%), Trichuris spp. (4,5%) (Fig.2.19). Extensivitatea cea mai ridicată s-a înregistrat în cazul infestației cu strongili digestivi.
Fig.2.19. Infestațiile parazitare diagnosticate la caprinele provenind din județul Mureș
6. Din județul Sălaj s-au recoltat un total de 22 probe, provenind din 2 localități.
În localitatea Sânt Paul s-au diagnostict următorii helminți digestivi: M. expansa (20%), strongili digestivi (100%), nematozi respiratori (100%), respectiv P. rufescens (60%) și M. capillaris (40%), Trichuris spp. (20%) (Fig.2.20, Tabel 2.13). Intensivitatea infestațiilor parazitare în acest efectiv a fost de 300 la cestode și de 466,6 la strongili digestivi. S-a observat cea mai ridicată extensivitate la infestațiile cu strongili digestivi și nematozi respiratori.
Din localitatea Zimbor s-au prelevat probe provenind de la 12 caprine adulte și s-au diagnosticat următoarele infestații parazitare: strongili digestivi (83,3%) și S. papillosus (66,6%) (Fig.2.21., Tabel 2.14). Intensivitatea (OPG) la strongili digestivi a fost de 586,3, iar la S. papillosus de 156,2.
Fig.2.20. Infestațiile parazitare diagnosticate la caprinele provenind din localitatea Sânt Paul, județ Sălaj
În județul Sălaj s-au diagnosticat următoarele infestații parazitare: M. expansa (9,09%), strongili digestivi (90,09%), S. papillosus (36,36%), nematozi respiratori (45,45%), respectiv P. rufescens (27,27%) și M. capillaris (18,18%), Trichuris spp. (9,09%) (Fig.2.22). Extensivitatea cea mai ridicată a fost în cazul strongililor digestivi.
Tabel 2.13.
Infestațiile parazitare și valorile OPG diagnosticate la caprinele provenind din localitatea Sânt Paul, județul Sălaj
Tabel 2.14.
Infestațiile parazitare și valorile OPG diagnosticate la caprinele provenind din localitatea Zimbor, județul Sălaj
Tabel 2.15.
Infestațiile parazitare și valorile OPG diagnosticate la caprinele provenind din localitatea Mihăileni, județul Sibiu
Fig.2.21. Infestațiile parazitare diagnosticate la caprinele provenind din localitatea Zimbor
Fig.2.22. Infestațiile parazitare diagnosticate la caprinele provenind din județul Sălaj
7. Din județul Sibiu s-au recoltat 14 probe de fecale. În localitatea Mihăileni s-au diagnosticat următoarele infestații parazitare: Fasciola spp. (50%), Paramphistomum spp. (14,2%), M. expansa (14,2%), strongili digestivi (71,4%), S. papillosus (35,7%), nematozi respiratori (78,5%), respectiv P. rufescens (78,5%) (Fig.2.23, Tabel 2.15). Valoarea OPG-ului a fost de 100 la cestode, de 141,6 la strongili digestivi, de 130 la S. papillosus. Extensivitatea cea mai ridicată a fost înregistrată la nematozii respiratori.
Fig.2.22 Infestațiile parazitare diagnosticate la caprinele provenind din localitatea Mihăileni
În urma studiului epidemiologic efectuat pe 142 probe provenite de la caprine adulte din cele 7 județe s-au diagnosticat următoarele infestații cu helminți: Fasciola spp. (11,9%), Dicrocoelium lanceolatum (1,4%), Paramphistomum spp. (9,1%), M. expansa (4,2%), strongili digestivi (78,8%), S. papillosus (16,1%), nematozi respiratori (66,9%), respectiv P. rufescens (54,9%) și M. capillaris (12%), Trichuris spp. (6,3%) (Fig.2.23). Cea mai ridicată extensivitate a fost observată în cazul infestației cu strongili digestivi (78,8%).
Fig.2.23. Infestațiile parazitare diagnosticate la cele 142 caprinele adulte luate în studiu
În anul 2004, Njerub și colab. au efectuat un studiu în Kenya pentru a determina prevalența și importanța economică a fasciolozei la bovine, ovine și caprine, din 38 de districte, de la care au recoltat probe post-mortem. În cazul caprinelor au fost recoltate probe de la 2.062.828 animale. Din caprinele examinate, 48.889 au fost pozitive pentru Fasciola spp., prevalența fiind de 2,4% din totalul probelor examinate. În Kenya, pierderile economice considerabile în rândul efectivelor de caprine se datorează infestației cu Fasciola spp. (Njeruh și colab., 2004).
În urma examinării post-mortem a ficatului de la 228 de caprine, Godara și colab. în 2012 au identificat în provincia Jammu din India infestații parazitare cu Dicrocoelium dendriticum. Acesta a fost prezent în 18,9% din probele examinate. Prevalența maximă a infestației a fost în timpul iernii (8,9%, o prevalență medie a fost în sezonul secetos, iar în sezonul ploios s-a înregistrat o prevalență minimă (9,7%) (Godara și colab., 2014).
Într-un studiu realizat în Africa de Vest în anul 1970, pe un număr de 150 caprine pitice, Fabivi a pus în evidență următoarele infestații parazitare: Gongylonema verrucosum (2%), Haemonchus spp. (89%), Strongyloides papillosus (40%), Gaigeria pachyscelis (25%), Cooperia curticei (3%), Trichostrongylus colubriformis (51%), T. capricola (1%), Skrjabinema ovis (1%), Oesophagostomum columbianum (47%), Trichuris ovis (53%), T. globulosa (3%), Moniezia spp. (13%), Avitellina spp. (7%), Cysticercus tenuicollis (40%), Fasciola gigantica (7%), Dicrocoelium spp. (2%), Schistosoma bovis (20%), și Paramphistomum spp. (2%) (Fabivi, 1970).
Mazyad și el-Nemr au efectuat un studiu în patru zone din North Sinai, în Egipt, anul 2002, pe probe de fecale provenite de la ovine și caprine unde au evidențiat infestații parazitare cu: Fasciola spp. (12,70%), Paramphistomum cervi (11,80%), Moniezia expansa (12,80%), Trichostringylus columbriformis (47,11%), Trichuris ovis (4,59%) și Eimeria spp. (44,58%) (Mazyad și el-Nemr, 2002).
Înr-un studiu efectuat de Menkir și colab. pe caprinele (632) și ovinele (655) din zonele semi-aride din estul Etiopiei, în perioada mai 2003 – aprilie 2005, s-a dorit evidențierea prevalenței și incidenței sezoniere a nematozilor gastrointestinali și a trematodelor. S-au identificat 13 specii de nematozi gastrointestinali : Haemonchus contortus, Trichostrongylus axei, T.columbriformis., T. vitrinus, Nematodirus filicollis, N. spathiger, Oesophagostomum columbianum, O. venulosum, Strongyloides papillosus, Bunostomumt trigonocephalum, Trichuris ovis, Cooperia curticei și Chabertia ovina și 4 specii de trematode: Fasciola hepatica, F. gigantica, Paramphistomum microbothrium și Dicrocoelium dendriticum. În general, rezultatele au arătat că speciile Haemonchus spp., Trichostrongylus spp., Nematodirus spp., Oesophagostomum spp., Fasciola spp. și Paramphistomum spp. au avut cea mai ridicată prevalență la ovinele și caprinele din estul Etiopiei (Menkir și colab., 2007).
Cercetările efectuate în Norvegia prin prelevarea de fecale de la ovine și caprine în perioada 2007 și 2010, au descris prezența infestațiilor cu diferite specii de trematode, helminți gastrointestinali și nematozi respiratori. Probele de fecale au fost colectate de la 77 ovine și de la 30 caprine de lapte din 3 regiuni geografice diferite, iar pentru examenul necropsic s-au sacrificat 32 miei și 16 caprine adulte. Studiul a arătat că există o eliminare mai ridicată a ouălelor de strongili digestivi la ovine decât la caprine la nivel individual (OPG=392 la ovine și OPG=154 la caprine). Cea mai răspândită specie de nematozi gastrointestinali identificată la necropsie a fost Teladorsagia circumcincta ( 75,0% la ovine și 81,2% la caprine). Alte specii de nematozi gastrointestinali au fost prezenți cu o prevalență scăzută sau în număr redus. Fasciola hepatica a fost găsit doar la ovinele necropsiate din regiunea de coastă, cu o prevalență de 18,8%. Muellerius capillaris a fost găsit în toate regiunile, la caprele necropsiate în procent de 31,2%, iar la ovine în procent de 3,10% (Domke și colab., 2013).
Un studiu efectuat în 1992 la 81 de ferme de capre din vestul Franței, evaluându-se prevalența infestației parazitare, zona studiată a fost divizată în 6 subregiuni în care s-au luat în studiu nematozii gastrointestinali și respiratori. Nematozii cei mai frecvent diagnosticați au fost Muellerius capillaris, Trichostrongylus colubriformis și Teladorsagia circumcincta cu o prevalență de peste 90% (Chartier și Reche, 1992).
Ancheta epidemiologică efectuată de către Nwosu și colab. în Red Sokoto (Maradi), în perioada mai 1991 – aprilie 1992 pe 960 probe de fecale și 120 tracturi gastrointestinale provenite de la caprinele din această zonă, au pus în evidență prevalența și influența schimbărilor sezoniere asupra paraziților de la nivel gastrointestinal. În urma cerecetărilor au identificat infestații parazitare cu : Strongyloides spp., Trichuris spp., Skrjabinema spp., Dicrocoelim spp., și Moniezia spp. în procente de : 93%, 83%, 44%, 0,9%, 2,3% și 31%, din totalul probelor examinate. Cu toate acestea, doar infestațiile cu Strongyloides spp. și Trichuris spp. au apărut în număr mare și au fost mai frecvente in timpul sezonului ploios decât în sezonul uscat. Paraziții înregistrați și prevalența lor sunt: Haemonchus contortus (90.0%), H. ovis (5.0%), Strongyloides papillosus (80.8%), Trichostrongylus colubriformis (78.3%), T. axei (69.2%), Trichuris ovis (72.5%), T. globulosa (38.3%), Oesophagostomum columbianum (67.5%), Cooperia curticei (58.3%), Gaigeria pachyscelis (40.8%), Skrjabinema ovis (5.0%), Nematodirus battus (5.8%), Moniezia expansa (29.2%), M. benedeni (10.0%), Paramphistomum spp. (5.0%) și Cysticercus tenuicollis (33.3%) (Nwosu și colab, 1996).
2.1.3. Concluzii
Cercetările efectuate în perioada noiembrie 2012- mai 2014, pe 142 probe provenind de la caprine adulte, din 7 județe ale zonei Transilvaniei au relevat următoarele aspecte:
1. La caprinele provenite din județul Alba infestațiile helmintice diagnosticate au fost următoarele: Fasciola spp. (20%), D. lanceolatum (4%), Paramphistomum spp. (36%), strongili digestivi (60%), S. papillosus (8%), nematozi respiratori (68%), respectiv P. rufescens (68%).
2. În județul Bistrița-Năsăud s-au diagnosticat următoarele infestații parazitare la caprine : strongili digestivi (100%) și nematozi respiratori (60%), respectiv P. rufescens (60%).
3. În județul Cluj s-au diagnosticat infestații helmintice la caprinele după cum urmează: Fasciola spp. (13,8%), Paramphistomum spp. (5,5%), strongili digestivi (58,3%), S. papillosus (8,3%), nematozi respiratori (62,5%), respectiv P. rufescens (46%) și M. capillaris (16,5%) Trichuris spp. (8,3%).
4. La caprinele din județul Hunedoara s-au diagnosticat următoarele infestații helmintice: Dicrocoelium lanceolatum (12,5%), M.expansa (25%), strongili digestivi (100%), S. papillosus (25%), nematozi respiratori (100%), respectiv P. rufescens (100%), Trichuris spp.(25%).
5. În județul Mureș s-au diagnosticat următoarele infestații helmintice: strongili digestivi (88,6%), S. papillosus (9,09%), nematozi respiratori (70,04%), Trichuris spp.(4,5%).
6. În județul Sălaj s-au diagnosticat următoarele infestații helmintice la caprine: M.expansa (9,09%), strongili digestivi (90,09%), S. papillosus (36,36%), nematozi respiratori (45,45%), respectiv P. rufescens (27,27%) și M. capillaris (18,18%), Trichuris spp. (9,09%).
7. În județul Sibiu s-au diagnosticat următoarele infestații helmintice: Fasciola spp. (50%), Paramphistomum spp. (14,2%), M.expansa (14,2%), strongili digestivi (71,4%), S. papillosus (35,7%), nematozi respiratori (78,5%), respectiv P. rufescens (78,5%).
8. În urma studiului efectuat pe cele 142 caprine adulte s-au diagnosticat următoarele infestații cu helminți: Fasciola spp. (11,9%), D. lanceolatum (1,4%), Paramphistomum spp. (9,1%), M. expansa (4,2%), stongili digestivi (78,8%), S. papillosus (16,1%), Trichuris spp. (6,3%) nematozi respiratori (66,9%), respectiv P. rufescens (54,9%) și M. capillaris (12%).
2.2. Identificarea larvelor de stadiu 3 din coproculturi
În stabilirea diagnosticului etiologic al strongilidozelor la caprine este recomandată identificarea speciilor de strongili, pe plan mondial fiind acceptate trei metode bazate pe aspectul morfologic al acestora, aceste metode fiind:
identificarea paraziților adulți și a larvelor prelevate la examenul necropsic;
identificarea paraziților adulți prelevați din fecale, imediat după efectuarea tratamentelor antihelmintice;
identificarea larvelor de satadiul trei (L3) obținute prin coproculturi;
Din punct de vedere etiologic, cea mai precisă metodă de identificare este pe baza aspectului morfo-structural al paraziților adulți (mai puțin a larvelor L4 și L5) de la caprine necropsiate sau abatorizate, această tehnică fiind totuși tardivă din punct de vedere al profilaxiei și controlului strongilidozelor.
Cea de a doua metodă prezintă dezavantajul că structura morfologică a paraziților este afectată de acțiunea directă a substanței antihelmintice (în special benzimidazoli), fapt ce determină o identificare dificilă sau uneori chiar imposibilă.
A treia metodă prezintă avantajul unei identificări, relativ ușoare, a larvelor de stadiul trei pe baza dimensiunilor, aspectului, numărului de celule intestinale, lungimii cozii. Ținând cont de aceste avantaje și dezavantaje ale diferitelor metode de identificare, la ora actuală pe plan mondial, cea mai utilizată metodă este cea bazată pe aspectul morfo-structural al larvelor de stadiul trei obținute prin coproculturi. Deși această metodă nu permite identificarea precisă a tuturor speciilor din familiile și subfamiliile Oesophagostominae, Strongylidae, Trichostrongylidae, Ancylostomidae, Strongyloididae, este suficient de exactă pentru a identifica principalele specii parazitare și a institui un protocol terapeutic adecvat în corelație cu perioada prepatentă.
2.2.1. Materiale și metode
Cercetările efectuate în vederea identificării diferitelor specii de strongili pe baza aspectelor structurale ale larvelor de stadiul trei, au fost realizate prin coproculturi provenite de la 142 caprine (142 coproculturi) din zona Transilvaniei, în perioada noiembrie 2012 – mai 2014. Din fiecare probă au fost examinate și identificate între 5 și 100 de larve de stadiul trei. Măsurătorile au fost realizate la Disciplina de Farmacologie și Farmacodinamie din cadrul Facultății de Medicină Veterinară, utilizând un microscop Motic prevăzut cu cameră foto și soft pentru efectuarea măsurătorilor, utilizându-se diverse gradiente de mărime (100x, 200x și 400x). Pentru a realiza măsurarea larvelor, s-a făcut, în prealabil, omorârea lor cu soluție de formaldehidă 1,5% în 5 ml suspensie soluție, apoi s-au menținut la temperatura de 570 C, timp de 5 minute (Wyk și Mayhew, 2013). Probele au fost apoi centrifugate la 4000 rotații/minut, timp de 5 minute. Ulterior, cu o micropipetă a fost prelevată o cantitate de 200µl din suspensia de larve, proba fiind depusă pe o lamă de microscop în vederea examinării. Înainte de examinare, pentru o mai bună evidențiere a caracteristicilor morfo-structurale ale larvelor de stadiul 3, a fost adăugată o picătură de soluție Lügol diluată.
Caracteristicile principale care permit diferențierea diverselor specii de larve infestante (L3) sunt numărul, forma și dispunerea celulelor intestinale și lungimea cozii. Dimensiunea relativă, forma și dimensiunea corpului, aspectul extremității anterioare, aspectul învelișului cuticular, aspectul esofagului constituie elemente secundare în diferențierea diverselor specii de L3 (*** MSD – report). în general, o larvă de strongil de stadiul trei este alcătuită, din punct de vedere morfologic, dintr-un înveliș cuticular cu rol protector față de condițiile de mediu și corpul propriu-zis. Corpul larvei este reprezentat de regiunea cefalică, esofag, intestin și coadă. Măsurarea lungimii larvei nu este întotdeauna necesară, deoarece există o largă variație a acesteia în funcție de durata perioadei de dezvoltare a larvei de stadiul trei pecum și în funcție de individ. Aspectul morfologic și structural al larvelor de stadiul trei obținute prin coproculturi, din cadrul aceleiași specii, nu este întotdeauna similar, acesta depinzând de poziția larvei în momentul examinării, motilitatea ei între lamă și lamelă, soluția folosită pentru omorârea lor (Lügol sau formaldehidă 37%) și nu în ultimul rând este importantă experiența examinatorului.
2.2.1.1. Efectuarea coproculturilor
Datorită morfologiei asemănătoare a ouălor de strongili, pentru identificarea “intravitam” a speciilor de strongili care se întâlnesc la caprine, am recurs la efectuarea de coproculturi în vederea obținerii de larve infestante de stadiul 3 (L3) pornind de la ouăle existente în probă. Metoda utilizată pentru coproculturi a fost cea descrisă de Roberts și O’Sullivan în anul 1950, cu modificările aduse de Ueno și Gutierres în 1983 (citat de Madeira De Carvalho, 1999). Materialele necesare: fecale proaspete de caprine recoltate din ampula rectală sau imediat după defecare, pungi de polietilenă, pahare de plastic de 50 ml, baghetă de sticlă, folie de aluminiu, ac gros sau orice alt obiect ascuțit, termostat, recipient cu pulverizator, apă de robinet, plăci Petri, pipete și eprubete pentru centrifugă.
Tehnica de lucru: probele recoltate se mărunțesc cât mai bine și se trec prin cădere liberă în pahare de plastic care se individualizează prin etichetare menționând numărul probei și data la care cultura trebuie scoasă din termostat, dată obținută prin adăugarea a 11-14 zile de la data recoltării. Este necesar ca oxigenarea coproculturii să fie cât mai bună, recomandându-se crearea cu ajutorul unei baghete de sticlă a unui un tunel central în proba de fecale. Acest procedeu este important pentru a asigura condiții optime dezvoltării larvelor (aerare, umiditate). Se acoperă paharul cu o folie de aluminiu în care se practică cu un ac gros sau orice alt obiect ascuțit câteva orificii, care vor permite pătrunderea în pahar a apei pulverizate pe suprafața foliei și a aerului. Probele se introduc la termostat la 270C, timp de 11-14 zile, condiții în care va ecloziona cel mai mare număr de larve. Coproculturile se vor pulveriza o dată la două zile cu apă pentru a asigura umiditatea optimă dezvoltării larvelor, de 70-80 %. în ziua 14 coproculturile se scot de la termostat.
Prelevarea larvelor s-a făcut după tehnica Roberts și O’Sullivan (1950) cu modificări introduse de Euzéby în 1982. Paharul cu proba de fecale se umple complet cu apă de la robinet. Pe gura paharului se aplică o placă Petri cu partea concavă aderentă la orificiu și totul bine fixat între degetul mare și arătător se întoarce rapid cu orificiul în jos, evitând pierderile de apă și fecale, implicit a larvelor. Spațiul rămas între pahar și marginea plăci Petri se completează cu apă, lăsându-se astfel timp de 24 ore. În acest timp larvele de strongili vor migra în lichidul de la periferie, care va fi recoltat cu pipeta și introdus în tuburi de centrifugă cu capacitate de 5 ml. Pentru a concentra larvele, probele se supun unei centrifugări la 4000 rotații/minut timp de 5 minute, apoi se îndepărtează 2/3 din supernatant.
Astfel recoltate larvele pot fi conservate la frigider, însă cu timpul structurile lor morfologice se denaturează și identificarea devine dificilă, de aceea este indicată examinarea lor cât mai rapidă. Aceasta se realizează la microscop cu obiectivele 10x, 20x și 40x (Fig.2.34).
În cazul în care probele de fecale sunt recoltate de pe sol și sunt mai vechi de 3 ore, trebuie evitată confuzia cu larvele de nematozi tereștri a căror structură morfologică este diferită (nu se disting celulele intestinale, intestinul fiind o masă omogenă, granulară).
Fig.2.34. Identificarea larvelor de stadiul 3
2.2.2. Rezultate și discuții
În perioada de cercetare, pe baza măsurătorilor și caracteristicilor morfo-structurale ale larvelor de stadiul 3 s-au identificat un număr de 9 tipuri de larve aparținâd diverselor familii și subfamilii de nematozi digestivi la caprine adulte. Identificarea speciilor s-a bazat pe numărul de celule intestinale, lungimea larvei, dar în mod special pe lungimea extensiei tecii caudale (STE). Această caracteristică este considerată ca fiind determinantă pentru identificarea speciilor de nematozi digestivi (Wyk și Mayhew, 2013) (Tabel 2.16.).
Tabelul 2.16.
Valorile extensiei tecii caudale (STE)
(Wyk și Mayhew, 2013)
Examenul morfologic al larvelor de stadiul 3 a permis identificarea a 9 tipuri de larve, respectiv: Bunostomum trigonocephalum, Chabertia ovina, Cooperia spp., Haemonchus contortus, Nematodirus spathiger, Oesophagostomum spp., Ostertagia circumcincta/Teladorsagia spp., Strongyloides papillosus și Trichostrongylus falculatus/T. rugatus.
Bunostomum trigonocephalum
Lungimea medie a larvei a fost de 600µm, cu înveliș cuticular, un număr de 16 celule intestinale de formă triunghiulară, primele două fiind paralele. Lungimea esofagului a fost mai mică decât o treime din lungimea corpului. Lungimea STE a fost de 93,38µm (Fig.2.35).
Chabertia ovina
Lungimea medie a fost de 750µm, cu înveliș cuticular, putând fi numărate un număr de 32 de celule intestinale de formă dreptunghiulară dispuse pe două șiruri. Lungimea esofagului a fost mai mică decât o treime din lungimea corpului. Lungimea STE a fost de 129,35µm (Fig.2.36, Fig.2.37).
Cooperia spp.
Larvele de stadiul 3 de Cooperia spp. au avut lungimi cuprinse între 795-904µm, media fiind de 828,8µm (± 51,15µm). S-a identificat 16 celule intestinale de formă trapezoidală, lungimea esofagului fiind mai mică decât o treime din lungimea corpului. Lungimea STE a fost de 51,48µm (Fig.2.38, Fig.2.39).
Haemonchus contortus
Larvele au avut lungimi cuprinse între 730-760µm, media fiind 744,5µm (±11,46µm). Larvele au avut 16 celule intestinale de formă trapezoidală, dispuse în șir dublu, iar ultimele două celule într-un singur șir. Lungimea esofagului a fost mai mică decât o treime din lungimea corpului, iar STE a fost de 79,25µm (Fig.2.40, Fig.2.41).
Nematodirus spathiger
Larvele au prezentat 8 celule intestinale, dar au fost greu de evidențiat. Primele celule sunt dispuse în șir dublu, iar ultimele două într-un singur șir. Lungimea medie a larvelor a fost de 1080µm, fiind una dintre cele mai lungi larve de la caprine. Lungimea esofagului a fost mai mică decât o treime din lungimea corpului, iar STE a fost de 309,43µm (Fig.2.42, Fig.2.43).
Oesophagostomum spp.
Prezintă între 18 și 22 de celule intestinale dispuse în două șiruri, de formă trapezoidală. Lungimea medie a larvelor a fost de 814,8µm (770-880µm; ±50,77µm). Ca excepție, comparativ cu larvele descrise anterior, cele de Oesophagostomum spp. prezintă un esofag a cărui lungime este mai mare decât o treime din lungimea corpului larvei. Valoarea STE a fost de 164,86µm (Fig.2.43, F4g.2.45).
Ostertagia circumcincta/ Teladoragia spp.
Lungimea medie a larvelor a fost de 855µm, prezentând un număr de 16 celule intestinale de formă trapezoidală, dispuse pe două șiruri, iar ultimele două pe un singur șir. Lungimea esofagului a fost mai mică decât o treime din lungimea corpului, iar STE a fost de 35,79µm (Fig.2.46, Fig.2.47).
Strongyloides papillosus
Lungimea medie a larvelor a fost de 600µm, lungimea esofagului a fost mai mică decât o treime din lungimea corpului. Celuele intestinale au fost dispuse în treimea posterioară, dar nu au putut fi numărate fiind nedistincte (Fig.2.48).
Trichostrongylus falculatus/T. rugatus
Pe baza caracteristicilor morfostructurale, nu poate fi stabilită o distincție clară între cele două specii. Lungimea medie a larvelor a fost de 730µm, prezentând un număr de 16 celule intestinale de formă trapezoidală, iar lungimea esofagului a fost mai mică decât o treime din lungimea corpului. Lungimea STE a fost de 129,35µm (Fig.2.49).
Larvele de stadiul 1 și 2
În coproculturi pot fi regăsite și larve aflate în primele stadii de dezvoltare. Larvele de stadiul 2 au aceleași dimensiuni cu cele infestante, iar larvele de stadiul 1 sunt mai mici. Nu au înveliș cuticular, iar limitele celulelor intestinale nu sunt evidente, astfel încat nu pot fi numărate. Lungimea medie a larvelor de stadiul 1și 2 a fost de 699,4µm (± 192,05µm) (Fig.2.50).
Sunt puține persoane cu pregătire adecvată în identificarea stadiilor larvare, lucru care este dificil de învățat chiar dacă lângă acestea sunt mentori care să îi instruească. Astfel, este esențial ca aceste persoane să folosească noile metodologii de identificare larvară din coproculturi cum ar fi noul procedeu de identificare prin STE (Wyk și Mayhew, 2013).
Șaisprezece ferme de capre de lapte au fost investigate în centrul și vestul Franței pentru a se evidenția un profil epidemiologic al infestației cu nematozi. Intensitatea a fost evaluată prin intermediul OPG-ului, a numărului de nematode evidențiate la necropsie pentru nematozii digestivi și a numărului de larve din fecale pentru nematozii respiratori. Dintre nematozoii digestivi s-au identificat: Teladorsagia circumcincta, Trichostrongylus colubriformis, Trichostrongylus vitrinus și Oesophagostomum venulosum au fost prezente în număr ridicat la o singură fermă din total, iar infestația cu Haemonchus contortus a variat de la o fermă la alta (Cabaret și Gasnier, 1994).
Fig.2.35. Bunostomum trigonocephalum – larvă de stadiul 3 (x100)
Fig.2.36. Chabertia ovina – larvă de stadiul 3 (x200)
Fig.2.37. Chabertia ovina – larvă de stadiul 3 (x200)
Fig.2.38. Cooperia spp. – larvă de stadiul 3 (x400)
Fig.2.39. Cooperia spp. – larvă de stadiul 3 (x100)
Fig.2.40. Haemonchus contortus – larvă de stadiul 3 (x400)
Fig.2.41. Haemonchus contortus – larvă de stadiul 3 (x400)
Fig.2.42. Nematodirus spathiger – larvă de stadiul 3 (x100)
Fig.2.43. Nematodirus sppathiger – larvă de stadiul 3 (x200)
Fig.2.44. Oesophagostomum spp. – larvă de stadiul 3 (x200)
Fig.2.45. Oesophagostomum spp. – larvă de stadiul 3 (x100)
Fig.2.46. Ostertagia circumcincta/Teladorsagia spp.- larvă de stadiul 3 (x400)
Fig.2.47. Ostertagia circumcincta/Teladorsagia spp.- larvă de stadiul 3 (x100)
Fig.2.48. Strongyloides papillosus (x400)
Fig.2.49. Trichostrongylus spp. – larvă stadiul 3 (x200)
Fig.2.50. Larvă stadiul 1 sau 2 (x100)
2.2.3. Concluzii
În perioada noiembrie 2012 – mai 2014, la efectivele de caprine luate în studiu au fost identificate pe baza măsurătorilor și caracteristicilor morfo-structurale ale larvelor de stadiul 3, următoarele specii de nematode gastro-intestinale: Bunostomum trigonocephalum, Chabertia ovina, Cooperia spp., Haemonchus contortus, Nematodirus spathiger, Oesophagostomum spp., Ostertagia circumcincta/Teladorsagia spp., Strongyloides papillosus și Trichostrongylus falculatus /T. rugatus.
2.3. Concluzii generale
Cercetările epidemiologice efectuate în perioada noiembrie 2012 – mai 2014, pe 142 probe provenind de la caprine adulte, din 7 județe ale Transilvaniei, în vederea stabilirii profilului helmintic, au relevat următoarele aspecte:
La cele 142 caprine adulte s-au diagnosticat următoarele infestații cu helminți: Fasciola
spp. (11,9%), Dicrocoelium lanceolatum (1,4%), Paramphistomum spp. (9,1%), Moniezia expansa (4,2%), stongili digestivi (78,8%), Strongyloides papillosus (16,1%), Trichuris spp. (6,3%) nematozi respiratori (66,9%), respectiv Protostrongylus rufescens (54,9%) și Muellerius capillaris (12%).
Pe baza măsurătorilor și caracteristicilor morfo-structurale ale larvelor de stadiul 3, la
caprinele luate în studiu au fost identificate următoarele specii/genuri de nematode gastro-intestinale: Bunostomum trigonocephalum, Chabertia ovina, Cooperia spp., Haemonchus contortus, Nematodirus spathiger, Oesophagostomum spp., Ostertagia circumcincta/Teladorsagia spp., Strongyloides papillosus și Trichostrongylus falculatus/T. rugatus.
Bibliografie
1. Ahmed S., M. Nawaz, R. Gul, M. Zakir, A. Razzaq, 2005, Diversity and prevalence of trematodes in livers of sheep and goat in Quetta, Pakistan, Pakistan J.Zool., vol 37 (3), 205-210 ;
2. Babiker S.A., I.A. El Khider, S.A. Shafie, 1990, Chemical composition and quality attributes of goat meat and lamb, Meet science, vol.28, Issue 4, 273-277 ;
3. Bandyopadhyay S., P. Devi, A. Bera, S. Bandyopadhyay, D.Bhattacharya, 2010, Prevalence of gastrointestinal parasite in goats in Shillon, Meghalaya, India, WebmedCentral Parasitology, 1(9) :WM000777;
4. Bashir A.L., M.Z. Chishti, F. Ahmad, H. Tak, 2012, A survey of gastrointestinal helminth parasites of slaughtered sheep and goats in Ganderbal, Kashmir, Global Veterinaria 8 (4), IDOSI Publications, 338-341 ;
5. Bussiéras J., R. Chermette ,1995, Parasitologie vétérinaire, Edité par le Service de Parasitologie Ecolé Nationale Vétérinaire Maison Alfort, Paris, 69-78, 178-189, 202-204 ;
6. Bowman D.D., 1999, Georgi’s Parasitology for veterinarians, Edit by Saunderas Company, Philadelphia, USA, 109-114, 151-161 ;
7. Cabaret J., N. Gasnier, 1994, Farm history and breeding managementinfluences on the intesivity and specific diversity of nematode infection of dairy goats, Veterinary parasitology, vol.53, Issue 3-4, 219-232 ;
8. Chartier C., B. Reche, 1992, Gastrointestinal helminths and lungworms of French dairy goats : Prevalence and geographical distributiion in Poitou-Charentes, Veterinary research communication, vol.16, Issue 5, 327-335 ;
9. Chilliard Y., A. Ferlay, J. Rouel, G. Lambert, 2003, A reviw of nutritional and physiological factors affecting goat milk lipid synthesis and lipolysis, Journal of dairy science, vol.86, Issue 5, 1751-1770 ;
10. Coman Sofia, 2002, Boli parazitare la animalele domestice, vol.1, Editura Fundației române de mâine, București, 97-120 ;
11. Cosoroabă I., G. Dărăbuș , I. Oprescu ,1995, Compediu de parazitologie veterinară, vol.1 și vol. 2, Editura Mirton, Timișoara, 91-118, 16-65 ;
12. Cozma V., O. Negrea, C.Gherman, 2001, Diagnosticul bolilor parazitare la animale, Editura Genesis, Cluj-Napoca ;
13. Cozma V., C. Gherman, V.Mircean, C.Magdaș, A.Mihalca, 2010, Ghid de diagnostic parazitologic veterinar, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 16-21, 69-140 ;
14. Dagnachew S., A. Amamute, W. Temsgen, 2011, Epidemiology of gastrointestinal helminthiasis of small ruminants in selected sites of North Gondar zone, Northwest Ethiopia, Ethiop. Vet. J., 15 (2), 57-68 ;
15. Domke A.V., C. Chartier, B. Gierde, N. Leine, S. Vatn, S. Stuen, 2013, Prevalence of gastrointestinal helminths, lungworms and liver flukes in sheep and goats in Norway, Journal of veterinarian parasitology, vol.194(1), 40 ;
16. Ensimiger M.E., 2002, Sheep and goat science, 6th, Edit by Interstate Publishers, Inc. Danvill, ;
17. Euzéby J.,1982, Diagnostic experimental des helminthoses animales. Travaux pratiques d’helminthologie veterinaire, Editions Information Techniques des Services Veterinaires, Paris;
18. Fabivi J.P., 1970, An investigation into the incidence of goat helminth parasites in the Zaria of Nigeria, Journal Bull.Epizoot.Dis.Afr., vol.18, 29-34 ;
19. Gadahi J.A., M.J. Arshed, Q. Ali, S.B. Javaid, S.I. Shah, 2009, Prevalence of gastrointestinal parasites of sheep and goat in and around Rawalpindi and Islamabad, Pakistan, Veteninary World, vol.2(2) :51-53 ;
20. Gherman I., 1990, Dicționar de parazitologie, Editura Tipografia’Universul’, București, 240 ;
21. Godara R., R. Katoch, A. Yaday, M.K. Borah, 2014, Dicroceliosis in goats in Jammu, India, Journal of Parasitic disease, vol.38(2), 201-204 ;
22. Haenlein G.F.W., 2004, Goat milk in human nutrition, Small animal research, vol.51, Issue 2, 155-163 ;
23. Kahn Cyntia M., 2010, The Merk veterinary manual, Courier Kendallville, Indiana, 287;
24. Kianifard Leila, S. Naem, D. Kianifard, 2013, An investigation on Trichuris species in slaughtered goats in Urmia, Iran, International Journal of livestock research, vol.3(2) ;
25. Koko W.S., M. Gala, H.S. Abdalla, 2003, Gastrointestinal parsites of the Gezira goats : Central Sudan, Journal of Animal and Veterinary Advances 2(7), Grace Publication Network, 392-395 ;
26. Madeira de Carvalho, L.M.,1999, Horse strongyles L3 larval stages. Morphological characters relevant for their identification. 17th Conference of the World Association for the Advancement of Veterinary Parasitology Workshop, “Systematics of the Cyathostominae of Horses”. Morphological characterization and identification of species: b. Larvae. 19th August 1999, Copenhagen, Denmark, 6;
27. Mazyard S.A., H.I. El-Nemr, 2002, The endoparasites of sheep and goats, and shepherd in North Sinai Governorate, Egypt, Journal of the Egyptian Society of Parasitology, vol.32(1), 119-126;
28. Miller J., 2004, Internal & external parasites of goats, Development of a Web-based training and certification program for meat goat producers, Louisiana;
29. Mircean Viorica, V.Cozma, A.Győrke,2010, Diagnostic coproscopic în bolile parazitare la animale, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 106-135;
30. Njeruh F.M., J. M. Kithuka, N. Maingi, J. N. Ombui, 2004, Prevalence and economic importance of fascioliasis in cattle, sheep and goats in Kenya, The Kenya Veterinarian, vol.27, 118-123;
31. Nwosu C.O., A.F. Ogunrinade, B.O. Fagbemi, 1996, Prevalence and seasonal changes in the gastrointestinal helminths of Nigerian goats, J.Helminthol., vol.70(4), 329-333;
32. Palmer S.R., Lord Soulsby, D.D.H. Simpson, 2005, Zoonoze, Editura Științelor Medicale, București, 673-683;
33. Park Y.W., M. Juarez, M. Ramos, G.F.W. Haenlein, 2007, Physico- chemical characteristics of goat and sheep milk, Small ruminate research, vol.68, Issue 1-2, 88-113;
34. Pașca I., R. Morar, 2007, Creșterea animalelor și sisteme de producție animaliere- Taurine, ovine, caprine, Editura Risoprint, Cluj-Napoca;
35. Porter V., 1996, Goats of the world, Edit by Farming Press, UK.;
36. Preston J., E. W. Allonby, 1978, The influence of breed on the susceptibility of sheep and goats to a single experimental infection with Haemonchus contortus, Veterinary record 103, 509-512;
37. Roberts F.H.S.,P.J. O’Sullivan, 1950, Methods for egg counts and larval cultures for strongyles infesting the gastro-intestinal tract of cattle. Aust. J. Agr. Res., 1 (1), 99-102;
38. Sidoti L., P. Cuervo, C. Fantozzi, B. Neira, L. Gerbeno, S. Di Cataldo, R.L. Mera y Sierra, 2012, Fasciola hepatica and association with gastrointestinal parasites in Creole goats, in Plateau and Andean regions of western Argentina, European multicolloquium of parasitology- Program & Abstarct book, Editura Roprint, Cluj-Napoca, 519;
39. Sissay M.M., A.Uggla, P.J. Waller, 2007, Prevalence and seasonal incidence of nematode parasites and fluke infection of sheep and goats in estern Ethiopia, Tropical and animal helth and production, vol.39, Issue 7, 521-531;
40. Shrestha J.N.B., M.H. Fahmy, 2005, Breeding goats for meat production: a review. 1. Genetic resources, management and breed evaluation, Small ruminate resarch, vol. 58, Issue 2, 93-106;
41. Șuteu I., 1996, Zooparaziții și mediul înconjurător, Editura Genesis, Cluj-Napoca, 89-93 ;
42. Șuteu i., N. Vartic, V.Cozma, 1997, Diagnosticul si tratamentul parazitozelor la animale, Editura Ceres, București, 71-187 ;
43. Șuteu I., V. Cozma, 2007, Parazitologie clinică veterinară, vol.1 și vol.2, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 210-264, 50-133 ;
44. Tariq K.A., M.Z. Chishti, F. Ahmad, A.S. Shawl, 2008, Epidemiological study on Paramphistomum infection in goats-Kashmir Valley, World Journal of Agricultural Sciences 4(1), IDOSI Publication, 61-66 ;
45. Wyk J.A., E. Mayhew, 2013, Morphological identification of parasitic nematod infective larvae of small ruminants and cattle : a practical lab guide, Ondersteport Journal of Veterinary research, vol.80 (1), Art. 539 ;
46. ***MSD-Report- Diagnostic parazitologic (partea a II-a), Burger H.J., M. Stoya ;
47. ***http.//animalesipasari.com;
48. *** http://cal.vet.upenn.edu;
49. ***http://www.camarasmcmaster.com;
50. ***http://cdc.gov;
51. ***http://www.cvua-owl.de;
52. ***www.digital.csic.es;
53. ***www.en.wikipedia.org;
54. ***www.en.wikivet.net;
55. ***www.faostat3.fao.org;
56. ***www.fermierul.ro;
57. ***http://googledrive.com;
58. ***http.//goatworld.com;
59. ***http://home.earthlink.net/~lureynolds/breeds.html;
60. ***http://instruction.cvhs.okstate.edu;
61. ***www.lohmann-information.com;
62. ***http://lookfordiagnosis.com;
63. ***http://loudoun.nva.edu;
64. ***www.medicalnewstoday.com;
65. ***http://www.naturheilkunde-lexikon;
66. ***http://www.nhm.ac.uk;
67. ***http://parasites.czu.cz;
68. ***www.parasitipedia.net;
69. ***http://parasitology1000.blog.com;
70. ***http://quizlet.com;
71. ***http://www.rvc.ac.uk;
72. ***http://ro.wikipedia.org;
73. ***http://standard.edu;
74. ***http.//tomarrowstrarted.com;
75. ***http://www.veterinariargentina.com;
76. ***http://wormbook.org;
77. ***www.writerdj.hubpages.com.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Studiu Epidemiologic In Helmintoze la Caprine din Transilvania (ID: 158130)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.