Studiu Empiric Privind Impactul Fiscalitatii Asupra Performantei

Capitolul 1. Stadiul cunoașterii

Gestionarea eficientă a resurselor economice și financiare ale unei întreprinderi implică atât dimensiune contabilă cât și cea fiscală a afacerilor. Deși contabilitatea furnizează informații care pot influența decizia de investire a unei întreprinderi, fiscalitatea constituie o componentă a mediului acesteia, indiferent de sistemul contabil adoptat.

Fiscalitatea deține propriile reguli iar dezvoltarea acesteia accentuează importanța existenței unui sistem infromațional, corespunzător regulilor fiscale, capabil să penalizeze orice încălacare a acestora.

În contextul unei lucrări de specialitate, remarcăm importanța fiscalitații dar și impactul acestia asupa întreprinderilor. Prin urmare, reglementările fiscale, anterior amintite, ” influențează direct sau indirect activitatea unei entități care are calitatea de contribuabil”.Atfel, fiscalitatea se implică în structura și activitatea unei întreprinderi și generează distorsiuni precum și schimbării comportamentale și decizionale la nivelul entității.

O altă aborbare a fiscalității are la bază impozitul și urmărește” legătura între stat și persoanele fizice și juridice” . Impozitul joacă un rol esențial la nivel fiscal datorită pătrunderii acestuia la nivelul oricărei tranzacții, legăturii între întreprindere și mediul economico-social dar și în cazul deținerii sau chiar distribuirii de resurse.

1.1 Performanța

Conceptul de performanță este unul problematic, neexistand până în prezent o definiție concretă a noțiunii, deși este remarcat printr-o vastă utilizare. Cuvântul este de origine latină iar accepțiunea acestuia provine din limba engleză de la cuvântul “performance”. În vocabularul limbii române, termenul a apărut în jurlul secolului al XIII-lea, definind performanța unei acțiuni. Definiția sa este însă mai amplă, performanața reprezentând efectuarea unei acțiunii și punerea sa în aplicare.

După cum se observă, performanța se pretează la o varietate aproape infinită de difiniții, multe dintre acestea se referă la contexte specifice sau perspective funcționale. Performanța va fi întotdeauna un concept contestat și în continuă dezvoltare, însă pentru a se ajunge la un consens asupra definiției performanței este necesar să luăm în calcul toate activitățile desfașurate în cadrul unei organizații și să ținem cont de ansamblul tuturor intereselor implicate în cadrul organizației.

O definiție generală dar bine redactată este oferită de Anthony R. N. (1965) și constituie o partajare a conceptului în două componente principale: eficacitate și eficiență. Astfel, eficiența vizează performanța în termini de intrări și ieșiri și este masurată prin “ raportul dintre resursele implementate și rezultatele obținute ”, iar eficacitatea se referă la gradul de performanță prin intermediul căruia sunt atinse rezultatele planificate (de exemplu: evitarea suspendării de furnizare pe o perioadă de timp poate fi considerată un rezultat eficient). Iar din perspectiva lui Bounquin H. (1986), eficacitatea este masurată prin diferența dintre obiectivele și rezultatele propuse.

Pentru a defini performanța este indicat să urmărim evoluția conceptuală, iar datorită studiilor literaturii de specialitate desprindem patru perioade de definire a acesteia după cum urmează: definirea performanței în perioada anilor 1957-1979; definirea performanței în funcție de nivelul de realizarea al obiectivelor; definirea performanței pe baza productivității și eficienței întreprinderii și definirea performanței bazată pe crearea de valoare.

Evaluarea performanței este înfăptuită pe baza unor criterii ( productivitate, flexibilitate și tensiunile interorganizaționale) încă din anul 1957 când Georgopoulos și Tannenbaum considerau performanța ca fiind în concordanță cu eficacitatea organizațională, adică obiectivele erau atinse fără efort excesiv . Tot pe baza criteriilor de evaluare, Caplow (1964), defineste performanța ca fiind: capacitate, adaptabilitate, sensibilitate și stabilitate, integrare și punere în aplicare.

De-a lungul anilor criteriile de evaluare au îmbracat diferite forme, astfel că, în anul 1971, Labrousse caracterizează performanța companiei printr-o varietate de însușiri precum: o companie cu expansiune remarcabilă, o companie bine gestionată care a știut cum să-și măsoare eforturile de producție la cele mai mici prețuri, o companie care a știut să-și mențină propria extindere dar și know-how-ul unui serviciu cu adevarat pentru comunitate.

În 1973, Duncan, Negandhi și Reiman au considerat esențiale pentru definirea performanței crietrii precum: productivitate, eficiența, satisfacția personalului, dezvoltarea, utilizarea forței de muncă, creșterea vânzărilor și a profitului net.

Nici până în anul 1979 nu beneficiem de o definiție concretă cu privire la performanță, însă se discută evaluarea acesteia pe baza a cinci dimensiuni economice și financiare conform cercetarilor realizate de Dubois:

-Creșterea:

-Profitabilitatea:

-Productivitatea:

-Datoria:

-Solvabilitate:

Cea de-a doua abordarea a performanței este înfăptuită din perspectiva obiectivelor iar datorită acestui aspect, Niculescu (1999) definește performanța ca fiind “atingerea obiectivelor organizatorice, indiferent de natură și varietate”. Din persepctiva organizatorică, performanța surprinde capacitatea indivizilor, capabili de prograse ca urmare a eforturilor depuse.

Mihai Ristea susține performanța prin intermediul a trei concepte: eficiență, economie, și eficacitate, pe care le întituleză “ ecuația celor trei E ”. Din perspectiva autorului, eficiența constă în utilizarea resurselor sau reducerea cantității acestor în vedere obținerii unor rezultate prestabilite. În ceea ce privește economia, aceasta se referă la desfășurarea unor activității prin utilizarea mijloaceor și a resurselor necesare la cele mai mici costuri. Scopul eficacității constă în atingerea sau chiar depășirea rezultatelor prestabilite. Matematic, „ecuația celor trei E” poate fi scrisă astfel :

Performantă = Eficiență + Economie + Eficacitate

O altă interpretarea a performanței, de această dată privită din direcția eficienței și a productivității unei întreprindei, determină un echilibru fluctuant (instabil) între cele două concepte. Teoretic, companiile se bucură de performanță în contextul unei perioade productive și eficiente totodată. O ultimă abordarea a performanței se bazează pe crearea de valoare ,iar în completarea performantei, pentru a sublinia competitivitatea companiei, Lorino vorbește despre cuplul “valoare-cost”.

La nivelul întreprinderii, performanța este cea care contribuie la îmbunatățirea cuplului „cost-valoare” și nu doar la diminuarea costurilor sau la creșterea valorii. Ca urmare a celor enunțate anterior, compania poate creea două tipuri de valori: externă și internă. Cea externă presupune că societatea are o valoare de piață mai mare sau mai mică decât valoarea contabilă a activelor pe care le deține iar valoarea internă presupune că societatea are o valoare netă pozitivă chiar și în urma achitării factorilor de producție.

1.2 Performața definită ca profit

După cum am meționat anterior, conceptul de performanță constituie o referință în abordarea teoretică cât și în cea practică, mutumită faptului că domeniul perfomanței economice înglobează diferiți termeni, iar printre cei mai importanți menționăm: profitabilitatea, productivitatea și competitivitatea.

Deși performanța a cunoscut o varietetate de accepțiuni, în cecetarea realizată mă voi opri asupra performanței definită ca profit al unei companii și dar și asupra rentatabilității ca măsură a performnaței.

Anterior am precizat faptul că performanța este întalnită în orice domeniu și poate fi asociată oricarei activități desfașurate. Dacă avem în vedere activitatea economico-finaciară, constatăm că performanta se individualizează prin mai multe forme precum: performanța economică, performanța economico-finaciară și performanța financiară.

Performanța economică surprinde atingerea scopurilor sau a obiectivelor urmarite de întreprinderi și se caracterizează pe baza unor aspecte după cum urmează: „ profitabilitate, inovare, proiectarea produsului, calitatea și creșterea”.

Performanța economico-finaciară este prezentată ca fiind „un nivel calitativ superior al activității economico-financiare desfășurate de agenții economici, care se apreciază cu ajutorul mai multor indicatori,cum sunt: cifra de afaceri, rentabilitatea capitalului, productivitatea muncii, randamentul capitalului, profitul brut și cel net, rata anuală de înnoire a capitalului fix, eficiența utilizarii mijloacelor etc”.

Performanța financiară se identifică ca fiind relația dintre venituri și cheltuieli, așa cum sunt structurate în contul de profit și pierdere.

Veniturile, conform “Cadrului general pentru întocmirea și prezentarea situațiilor fianaciare” (CG) reprezintă ”creșteri ale beneficiilor economice înregistrate pe parcursul perioadei contabile sub formă de intrări sau creșteri ale activelor ori descreșteri ale datoriilor, care se concretizează în creșteri ale capitalului propriu, altele decât cele rezultate din contribuții ale acționarilor”.

Potrivit Ordinului Ministerului Finantelor Publice nr.1752/2005, cheltuielile unei societăți constituie ”valorile plătite sau de plătit pentru: consumatorii de stocuri, lucrări executate și servicii prestate de care beneficiază entitatea; cheltuieli cu personalul; executarea unor obligații legale sau contractuale etc. În cadrul cheltuielior exercițiului finaciar se cuprind de asemenea, provizioanele, amortizările și ajustările pentru deprecierea sau pierderea de valoare reflectate”.

Ca urmare a celor enumerate, trebuie să precizăm că diferența dintre veniturile și cheltuielile unei entități este surpinsă în contul de profit și pierdere sub denumirea de rezultat. Exista două stituații, astfel că, în cazul inregistrării unui rezultat pozitiv, acesta este prezentat sub formă de profit iar în cazul unui rezultat negativ, acesta apare sub formă de pierdere.

1.3 Impozitul pe profit și cota efectivă de impozitare

Profitul este caracterizat pe baza actvității realizate de către o întreprindere atât din punct de vedere cantitativ cât și calitativ. Pe de alta parte, ideea de profit reflectă câstigul în formă bănească realizat de către agenții economici, fiind analizat precum o recompensă a factorilor de producție folosiți de către investitori.

Pe baza unui exemplu, putem surprinde situația unei întreprinderi realizatoare de profit, ceea ce demonstrează existența performanței finaciare. În condițiile realizării perfromanței de către orice instituție se impune obținerea și chiar maximizarea profitului. De remarcat este faptul că, atunci când întreprinderea realizaează unu profit cât mai mare, aceasta este cu atât mai performantă sub aspect finaciar. În caz contrar, dacă instituția înregistrează pierderi, aceasta este caracterizată prin non-perfromantă finaciară.

De mult nu mai cosntituie o noutate faptul că politica fiscală influențează indicatorii relevanți în analiza rezulatelor obținute sau așteptate pentru o întreprindere. Principala trăsatură caracteristică a politicii fiscale a unui stat este reprezentată de existența normelor fiscale asimetrice. Un exemplu elocvent este evidențiat în cazul în care o companie care realizează profit impozabil, trebuie să platească impozite imediat, în timp ce pierderile se inregistrează pentru o perioadă limitată, adică reducerea privind impozitul este amanată.

Deși guvernele sunt cele îndreptățite să ajusteze periodic cotele de impozitare pentru a anihila astfel efectul negativ asupra investițiilor, aceste ajustari sunt foarte rar realizate, ceea ce îndeamnă companiile la utilizarea unor intrumente care să conducă la anihilarea asimetriei impozitului. Spre exemplu, companiile care au utlilizat în întregime stocul de stimulente fiscale pentru investiții au la dispoziție închirierea în locul achizitionării de active fixe, adică pot utiliza leasing-ul.

În cadrul unui studiu elaborat de Vintila (2009) reiese că parametrii politicii fiscale încearcă să se mențină constați pe parcursul a cât mai multor ani, după care își modifică valoarea ca urmare a unei reforme legislative. Datorită realizarii în salturi a acestui proces, companiile se orientează pe implemetarea unui singur proiect pe baza căruia beneficiază de un stimulent fiscal (investiții excesive), sau pot aștepta până când statul va introduce o legislație favorabilă (investiții insuficiente).

O decizie importantă și corectă în ceea ce privește impozitatea directă în România este aprobată de către Deloitte Tax din dorința unei piețe emergente care să conducă la stimularea activității pentru investitori dar și la dezvoltarea afacerilor existente. Măsura acestui fapt o reprezintă introducerea cotei unice de impozitare a profitului în procent de 16% . Această masură poate aduce și dezavantaje în contextul în care este introdusă în cursul anului financiar și nu anterior începerii acestuia, prin creearea de distorsiuni semnficative la nivelul bugetelor de cheltuieli stabilite și asupra marjei de profit sau a deciziilor investițiionale.

Aspectul privind impozitarea reflectă o modalitate de prelevare a unei părți din averea și/sau veniturile deținute de către persoanele fizice sau juridice, la dispoziția statului, având drept scop stingerea chetuielilor publice. O caracteristică importantă a acestui aspect constă în obligativitatea prelevării impozitelor fără posibilitatea rambursarii și fără o contraprestație directă din partea statului. Acest fapt relevă informații conform cărora statul deține exclusivitate în contextul introducerii de impozite, însă potrivit unui studiu, la nivelul țării noastre, consiliile locale și cele județene sunt cele care stabilesc taxele și impozitele potrivit prevederilor legale.

Scopul impozitelor constă în obținerea unui „ randament fiscal ridicat”, condiționat de aspecte precum: caracterul universal al impozitului, imposibilitatea delapidării de la impunere a unei părți aferente bazei impozabile și necesitatea diminuării volumului de cheltuieli privind stabilirea bazei impozabile, calcularea și perceperea impozitelor.

Deși pespectiva economică clasifică impozitul sub diferite forme: direct, indirect, pe consum și pe venit etc, datorită imposibilității de practicare a unui singur impozit și a caracterului inechitabil, vom urmări în contextul analizării perfromanței economice și finaciare, impozitul pe profit. Astfel, putem vorbi despre profit doar în cazul întreprinderilor deținătoare de activități economice ce au drept scop obținerea unor beneficii.

Impozitul pe profit se încadrează în categoria impozitelor directe deoarece cota aferentă acestuia, stabilită conform prevederilor legale ale Codului Fiscal, se aplică asupra cunatumului veniturilor obținute ca urmare a activităților economice derulate la nivelul unei entități.

De-a lungul timpului, cota de impunere a profitului a suferit multiple modificări, urmând a fi evidențiate cu ajutorul celor patru etape prezentate în cele ce urmează.

Astfel, prima etapă desfășurată la nivelul anului 1991 este reprezentată prin intermediul cotelor progresive pe tranșe de profit, însă dacă tranșa respectivă se încadrează potrivit limitei de 25.000 lei va fi scutită de obligația impunerii.Cotele aferente impunerii, potrivit acestei etape au fost cuprinse în intervalul 2,5 % și 77% , cote foarte mari, ceea ce a cotribuit la influențarea negativă a gestiunii finaciare aferente societăților.

Pe de altă parte, cea de-a doua etapă, parcursă în perioada anilor 1991 -1994, presupune impunerea profitul prin intermediul cotelor proporționale și pe baza a două transe de profit: până la 1.000.000 lei procentul era de 30% iar ceea ce depășea limita de 1.000.000 lei procentul aferent impunerii era de 45%. Deși s-a urmărit sporirea neutralității impozitului, acordarea de facilități fiscale a denaturat acest principiu, conducând la apariția evaziunii fiscale.

Ca o măsură a etapei precedente, cea de-a treia etapă (1995 – 1996) a recurs la implementare unei cote normale de 38% și la elimnarea temporară a obligației de impunere pentru societățile nou înființate. Scopul urmărit și de această dată este creșterea nutralității impozitului pe profit.

Începând cu anul 1997 își face apariția o modalitate simplificată de impozitare a profitului, cea de-a patra etapă, care elimină diferențierea întreprinsă între contribuabilii mici și mari. Cu alte cuvinte, cota normală de impunere stabilită conform etapei precedente de 38% s-a menținut și în contextul acestei etape, execpție făcând cota adițională de 22% aferentă societăților care obțineau jumătate din venituri din activități precum jocuri de noroc, baruri de noapte etc.

Însă perioada prezentă a țării noastre este caracterizată de existența la nivel fiscal a cotei unice de impozitare a profitului de 16% confrom prevedrilor articolului 17, din Codul Fiscal, cu excepțiile prevăzute la articolul 38 .

Conform unei cercetări de specialitate, autorii abordează rata efectivă de impozitare pentru profitul realizat în România pe baza a două concepte: rata efectivă medie și rata efectivă marginală .Teoretic, pot exista o multitudine de cote efective de impozitare însă în mod normal sunt utilizate doar cele menționate anterior.

În acepțiunea lui Devereux , cele două tipuri de cote efective influențează sub aspecte diferite deciziile de investire, prin urmare, cota efectivă marginală afectează mai puternic nivelul de investitie, în timp ce cota efectivă medie influențează asezarea geografică a investiției.

Rata efectivă medie este necesară pentru a determina distribuția de facilități fiscale în cadrul unei companii sau industrii iar rata efectivă marginală este corespunzatoare analizei stimulentelor fiscale pentru investițiile noi.

Rata medie efectivă poate fi cunatificată pe baza unui raport, astfel că, la numărător considerăm impozitele plătite (atât în țară cât și în străinătate) iar la numitor pot exista mai multe alternative precum cele prezentate in tabelul 1.

Tabel 1.Cuantificarea ratei medii efective

Sursa: Lucian Țâțu, Victor Dragotă, Nicoleta Vintilă , An Observation on The Effective Tax Rate For Corporate Income In Romania, prelucrare proprie.

În literarura de specialitate sunt menționați și testați empiric o multitudine de factori care influențează baza ratei efective de impozitare dintre care menționam: efectul de levier financiar (DeAngelo și Masulis,1980), profitabilitatea companiei (Feldstein, Dicks-Mireaux și Poterba,1983) și alți factori de schimbare a cheltuielilor de cercetare, cultura organizațională, raportul dintre valoarea de piață și valoare contabilă a companiei dar și acțiunile deținute de stat în capitalul social al entității. Impozitul pe profit descrie o importanță aparte, prin intermediul rolului sectorului corporativ, aceea de a contribui la creșterea și dezvoltarea unui stat prin realizarea de investiții noi, prin înfăptuirea de noi întreprinderi dar și prin intermediul valorii adaugate generate.

În acest context, impozitul pe profit este considerat “ un indicator cu mare putere de sinteză a modificărilor legislative în domeniul fiscal ” și se determină aplicând rata de impunere legală (16% în România) la baza de calcul reprezentată de profitul impozabil.

Dacă o companie înregistrează pierdere, modalitatea elaborată cu privire la aplicarea ratei de impozitare legală își pierde utilitatea.Din perspectiva noastră, acest moment este caracterizat de imposibilitatea impozitării falimentului datorită rezultatul lipsit de valoare adaugată.

Având în vedere justificarea precedentă, putem afirma că valoarea adaugată este o sursă de finațare a impozitelor, taxelor și vărsămitelor asimilate. O soluție inevitabilă a rezultatului net nefavorabil, constă în utilizarea rezervelor disponibile sau aplerea la surse atrase cu scopul achitării obligațiilor de plată concretizate cu ajutorul impozitelor și taxelor.

Sándor (2013) surpinde influența fiscală asupra stabilității companiei prin intermediul presiunii fiscale. Urmărește de asemenea evoluția impozitelor și a taxelor de-a lungul timpului și ajunge în prezent, la impozitele, taxele și vărsămintele asimilate pe care le investește cu carater obligatoriu, descins pe baza actelor normative și au ca scop veniturile, atât a persoanelor fizice, cât și a celor juridice, fără a exclude consumurile sau capitalurile.

Pe baza mai multor cercetari, am constatat o dicrepanță între rata de impunere legală și cea efectivă. Prin urmare, mentionăm că rata efectivă de impunere “surprinde impactul politicii fiscale asupra mediului antreprenorial”, comparativ cu rata de impunere legală care ”nu reflectă fidel povara fiscală suportată de către mediul antreprenorial, neevidențiind stimulente de natură fiscală”.

Potrivit acestei lucrări, Vintilă et al. ( 2012) presupune că existența factorilor de influență ai ratei efective de impozitare reliefează impactul responsabilității sociale iar studiul realizat cu ajutorul modelului regresiv determină coeficientul de responsabilitate socială ca fiind negativ și prin urmare nesemnificativ statistic. În realitatea, rezultatul negativ al coeficientului evidențiază lispa unui accord între agresivitatea fiscală și responsabilitatea socială a companiilor.

La nivel macroeconomic, rata de impunere efectivă se stabilește ținând cont de impozitele pe profit, impozitele pe venit și câștigurile de capital gestionate de către companie la nivelul excedentului brut din exploatare. Pe de alta parte, Callihan prezintă rata de impunere efectivă ca fiind raportul dintre impozitele și veniturile unei societăți.

Datorită diefrenței dintre profitul contabil și profitul impozabil, rata de impozit pe profit este o rată procentuală fixă, care conduce la un nivel mai mare sau mai mic decât cel reglementat, dacă ne referim la gradul actual de impozitare pentru profitul contabil și nu pentru profitul impozabil. Rata efectivă de impozitare poate fi considerată un indicator util pentru cei care realizează previziuni cu privire la veniturile fiscale ce pot fi colectate la bugetul de stat.

Discrepanța dintre profitul contabil și cel impozabil este evidențiată prin intermediul elementelor utilizate pentru ajustarea profitului contabil în vederea impozitării. În fapt, profitul contabil contribuie la determinarea celui impozabil datorită diferenței dintre veniturile realizate din orice sursă și chetuielile efectuate în scopul realizării de venituri pentru un an fiscal. Similitudinea modalității de calcul se oporește aici deoarece profitul impozabil urmărește scăderea veniturilor neimpozabile și cumularea chetuielilor nedeductibile, la care se adaugă elementele similare veniturilor și chetuielilor. Toate aceste elemente sunt cuprinse în cadrul Declarației privind impozitul pe profit și conduc la determinare profitului impozabil.

O altă situație specifică în acest caz este reflectată de aplicabilitatea cotei unice de impozitare deoarece întru determinarea impozitului pe profit,așa cum am precizat anterior, aceasta se aplică bazei de calcul, reprezentată de profitul impozabil, ci nu de cel contabil.

Un studiu realizat de Nicodeme ( 2001), prezintă ca modalitate de determinare a ratei de impunere efective, raportul dintre impozitul pe profit datorat și profitul brut realizat sau raportul dintre impozitul pe profit și cifra de afaceri. Metoda cea mai des utilizată în practică este cea evidențiată de primului raport deoarece în contextul celui de-al doilea raport nu sunt incluse costurile întreprinderii.

Câțiva ani mai tarziu, același autor, potivit unei cerectări consideră că scopul impozitării profitului este acela de uniformizare a taxelor la nivel european pentru acele companii a căror activitate vizează mai multe țări. Potrivit teoriei, cât și studiului practic realizat de către Nicodème, remarcăm existența unor discrepanțe semnificative în tratamentul fiscal aplicat firmelor de dimensiuni diferite, însă la nivelul aceleași țări.Altfel spus, dimensiunea firmei este importantă la nivelul impozitării.

În anul 1997, Gupta, pe baza unei cercetări, stabilește ca modalitate de determinare a ratei de impunere efective un alt raport, dar de aceasta dată este reprezentat de impozitul pe profit și rezultatul înainte de scăderea cheltuielilor cu dobânzile și a chetuielilor aferente impozitul. Scopul acestui studiu contribuie la evidențierea unor factori de infleunța asupra ratei efective precum dimensiunea firmei și porfitabilitatea structurii capitalului și a activelor.

Autorul susține că dimeniunea firmei contribuie la infleunța impozitării datorită legăturii puternice existente între aceasta și deciziile de investire și de finanțare. Însă, cu privire la elementele de capital și de activ sugerează impozitare diferențiată a acestora, ceea ce înseamnă că apar și în acest caz modificări la nivelul ratei efective de impozitare.

Ca urmare a celor menționate anterior, realizatorii studiului au utilizat un model de regresie în contextul căruia au utilizat drept variabilă dependentă rata efectivă de impozitare iar ca variabilă independentă, dimensiunea firmei, levierul financiar sau gradul de îndatorare al firmei, intensitatea capitalului, intensitatea stocurilor, a activității de cercetare-dezvoltare și nu în ultimul rând rentabilitatea economică. Pe baza rezultatelor modelului regresiv se poate observa distribuția ratelor efective mai ridicate pentru firmele de dimeniuni mari în prima parte, urmând ca în cea de-a doua parte a studiului valoarea ratelor să descrească. Cât despre rentabilitatea economică putem afirma evoluția acesteia în concordanță cu cea a ratei efective de impozitare.

Deși am sesizat existența a nenumarate modalități de determinare a ratei de impunere efective, ne vom opri asupra celei mai relevante dintre acestea ( raportul dintre impozitul pe profit și profitul brut) deși, indiferent de metoda de detreminare aleasă, scopul final al unei analize de ascest fel, este reprezentat de “evidențierea efectelor politicilor fiscale și contabile asupra rezultatelor firmelor”.

Prin urmare, acordarea de stimulente fiscale conduce la diminuarea cotei efective de impozitare și totodata acestea stimulează creșterea profitului sau a performanței după cum am definit profitul inițial.

Conform Codului Fiscal, obligația reținerii și vărsării impozitului revine societăților comerciale din momentul în care acestea sunt înregistrate la registrul comerțului. Profitul impozabil se calculează pe baza tuturor veniturilor indiferent de sursă, inclusiv cele realizate din investiții financiare.

În comformitate cu Anexa nr 1, privind scutirea de la plata impozitului pe profit , constatăm abrogarea punctelor c) și e) din cadrul art. 15 (1). Punctul c) viza unitățile economice cu personalitate juridică ale organizațiilor de nevazători, invalizi, persoane cu handicap iar punctual e) viza cooperativele care functionează ca unități protejate, special organizate.

Puteam vorbi despre impactul impozitului pe profit asupra rezultatelor economice și financiare ale unei companii și în cazul deducerii cheltuielilor sub aspect fiscal.

1.4 Rentabilitatea ca masură a performanței

De regulă, când se recurge la evaluarea perfomanța unei companii se iau în calcul modalitățile de măsurare a consecințelor economice și financiare ale deciziilor luate de către conducerea firmei respective în baza anumitor activități precum exploatare , finanțare dar și investiții. Însă factorii importanți în cadrul analizei financiare sunt evidențiați conform capacității companiei de a utiliza eficient propriile sale resurse, de a asigura profitabilitatea companiei, cunoscând așteptarile acționarilor și totodată manifestând prudența decizională.

Pentru efectuarea unei evaluări eficienete, în ceea ce privește perfomanța există numeroase intrumente, însă un analist se canalizează pe câteva elemente semnificative precum: decizia adoptată, obiectivele analizei și standardele potențiale de comparație.

Un rol important la nivelul unei companii îl ocupă chetuielile și rezultatelor obținute deoarece la nivelul acestora, datorită factorilor de înfluența și de decizie, au loc modificări semnificative atât cantitativ, cât și calitativ. În fapt, elementele sunt esențiale la nivelul economiei unei societăți datorită rezultatului finaciar favorabil sau nefavorabil. Toate cele menționate au ca obiectiv stabilitatea , performanța financiară, poziția finaciară a companiei și ansamblul cheltuielilor ce conduc la infleunțe pozitive sau negative asupra rezultatului final.

Erich Helfert, consultant în management financiar la nivel internațional, susține în conformitate cu lucrarea sa de specialitate că indicatorul de eficiență este util exclusiv relației ce se stabilește între decizia luată și obiectivele specifice analizei. Această situație conferă indicatorului, calificativul de standard de comparație. Pentru a întări ideile desprinse cu ajutorul acestei lucrări, menționăm că evaluarea performanței poate fi înfăptuită cu ajutorul datelor și condițiilor anterioare deoarece este dificil de extrapolat, de aproximat așteptarile viitoare.

Cu alte cuvinte, evaluarea performanței influențează numai viitorul nu și trecutul, însă indiferent de situație, rezultatele obținute nu sunt categorice întru-cât condițiile de afaceri și de operare diferă semnificativ de la o companie la alta și de la o industrie la alta.

Principalele persoane interesate de succesul sau esecul în cadrul unei afaceri pot fi: managerii, proprietarii (investitorii) dar și creditorii. Însă cel responsabil de evoluția performanței la nivel de companie este managerul care raspunde de eficiența de operare, de desfașurarea eficientă a capitalului, de efortul uman necesar, de resurse și în prezent și pe termen lung de rezultatele financiare, în contextul derulării unei afaceri solide.

Cel de-al doilea element, proprietarii, sunt afectați de modul de utilizare și distribuire a câștigurilor, de regulă, aceștia urmăresc sporirea veniturilor, a fluxurilor de numerar dar și a dividendelor, ceea ce va genera o accentuare a valorii economice.

Celelalte grupuri, angajați, guvern, societate, au propriile lor obiective cum ar fi: stabilitatea locurilor de munca, fiabilitatea plăților fiscale, capacitatea de plată a salariilor dar și mijloace financiare pentru satisfacerea nevoilor sociale etc.

Așa cum am precizat anterior scopul managementului în analiza performanței financiare constă în evaluarea eficienței și a profitabilității operațiunilor dar și în verificarea eficienței utilizării resurselor. Pe baza operațiunilor companiei se poate realiza analiza situației veniturilor iar pe baza bilanțului contabil și a contului de rezultate se determină eficiența resurselor.

Documetele contabile menționate anterior sunt elemente principale utilizate în vederea elaborării diagnosticului finaciar și cuprind activele, datoriile și capitalurile proprii ale societății la finalul exercițiului finaciar. Motivul instituirii analizei finaciare se concretizează prin măsurarea rentabilității economice a capitalurilor investite, a rentabilității financiare și a gradului de îndatorare al societății.

Conform tabelului nr. 2, din anexa nr.4, pe baza acestor măsuri de evaluare a performanței în afaceri se încercă masurarea consecințelor financiare și economice în cadul deciziilor manageriale ce fac referire la investiții, operațiuni și finanțare. Elemente de importanță majoră în evaluarea performanței sunt constituite pe baza resurselor care se doresc a fi utilizate eficient, a profitabilității care ar trebui să satisfacă nivelul asteptat dar și pe baza opțiunilor de finanțare, alese corect și totodata prudent. Deși există o varietate de indicatori și standarde ce determină analiza performanței, ne vom canaliza antenția asupra celor mai semnificativi, având ca factor cheie în acest scop rentabilitatea.

Din perspectiva noastră, conceptul de rentabilitate a fost vehiculat de cele mai multe ori pentru stabilirea eficenței unei activități economice, însă termenul în sine a fost utilizat adesea în literatura de specialitate sub diferite forme și definind o gamă amplă de activități. Nimeni nu contrazice idea conform căreia conceptual ar suporta o varietate de accepțiuni dar esența indicatorului vizează aspectul finaciar.

Rentabilitatea este considerată o componentă importantă a mecanismului economic-financiar și “ reflectă gradul de valorificare de către întreprindere a tuturor categoriilor de resurse”. Cu alte cuvinte rentabilitatea face trimitere asupra rezultatului unei companii, însă rezultatul nu poate caracetriza singur rentabilitatea unei acțiunii ci este necesară comparația între acestea.

Literatura de specialitate sugerează utilizarea cu ușurință a conceptului, în condițiile descrierii eficienței unei acțiuni, prin utilizarea mai multor modalități de exprimare a acestui indicator. Prin urmare, afirmația de specialitate a lui Vernimmen, “Nu putem vorbi de rentabilitate decât prin compararea capitalurilor investite cu rezultatul utilizării acestor capitaluri” ne oferă o imagine clară asupra acestui concept deoarece , cel mai adesea se utilizeaza rentabilitatea pe baza raportului dintre rezultatul obținut și capitalul angajat.

O altă abordare a rentabilității face trimitere la “capacitatea întreprinderii de a obține profit prin utilizarea factorilor de producție și a capitalurilor, indiferent de proveniența lor”.

Astfel, la analiza rentabilității contribuie două tipuri de indicatori: profitul, ca marime absolută și ratele de rentabilitate, ca marimi relative.

În funcție de principalii investori aferenți unei companii ( acționari și creditori) surprindem existența a trei categorii de rentabilități printre care rentabilitatea financiară, cea mai importantă dintre acestea , rentabilitatea economică și nu în ultimul rând rentabilitatea comercială. Un rol extrem de importat în acest sens îl constituie gradul de îndatorarea a companiei sau efectul de levier financiar cu a fost numit în teoria de specialitate.

Pentru realizarea anlizei financiare a unei companii, accentul cade asupra importanței ratei rentabilitatii financiare în performanțele firmei, datorita triadei ”active-datorii-capitaluri proprii”.

Teorectic, rentabilitatea financiară reprezintă un indicator semnificativ la nivelul performanțelor unei firme, un indicator care se afla sub directa incidența a politicii comerciale (rentabilitatea comerciala), a eficienței capitalului angajat (rentabilitatea economică) cât și a politicii financiare a companiei. Practic, importanța acestei rentabilități constă în ajutorul oferit acționarilor în luarea deciziei de investire sau retragere din afacerea respectivă. Matematic vorbind,estimarea ratei de rentabilitate finaciară se realizează prin raportarea cheltuielilor privind dobânzile la datoriile finaciare. În cazul în care compania dispune de cheltuieli privind dobânzile sau penalități de întârziere la plata anumitor obligații, modalitatea de detrminare a rentabilității finaciare are la bază cumularea acestora.

Potrivit unu studiu, rentabilitatea economică, intitulată și rata de rentabilitate globală a ansamblului de capitaluri investite la nivelul întreprinderii reprezintă „ansamblul capitalurilor atrase de acesta de la proprietarii și creditorii săi ” iar ca modalitate de calcul se utilizează raportul dintre profitul proprietarilor sau al creditorilor și capitalurile atrase de la aceștia.

Formula de calcul a respectivei rate are ca scop determinarea mediei ponderate a capitalurilor proprii dar și a datoriilor finaciare, reflectând proporția fiecărui element în totalul capitalurilor atrase de către societate.

O lucrare de specialitate vorbește despre performanța la nivel microeconomic facând trimitere la rezultatele obținute prin gestionare resurselor economice dar și la eficiența utilizării acestora, pe diferite domenii de actvitate precum: exploatare, investiții și finanțare.

Modalitatea de studiu utilizată pentru performanță în acest caz este analiza de regresie, care permite modelarea formei funcționale de dependență între indicatorii economici și financiari. În ceea ce privește stituația României, pentru analiza performaței au fost utilizate de-a lungul timpului câteva modele econometrice pentru companiile listate la Bursa de Valori București.

Astfel, Purcărea și Stancu (2011), susțin că punerea în aplicare a acestor modele evidențiază corelația dintre “activele necorporale și performanța companiei exprimată prin prețul mediu de piață anual și raporturile preț/venituri și câștiguri/acțiune”. Studiul anterior utilizează o serie de indicatori pentru analiza performanței printre care: rentabilitatea activelor (ROA), rata mijloacelor fixe (FAR), rata datoriei (DAR), efectul de levier financiar (FLR), venitul net (NI) etc.

Rentabilitatea activelor se referă la “capacitatea companiei de a genera profit ca urmare a folosirii productive a resurselor și a gestionării eficiente a acestora” și se determină pe baza raportului dintre venitul net și activele totale.

În ceea ce privește rata mijloacelor fixe, raportul active fixe / total active reflectă ponderea activelor deținute de companie pentru desfășurarea propriilor activități dar și nivelul investițiilor de capital în infrastructură și producție.

Pe de altă parte, rata datoriei exprimă procentul prin care activele companiei sunt finanțate prin intermediul împrumuturilor. Acest tip de finanțare trebuie utilizat rațional deoarece situația opusă celei prezente conduce la diminuarea autonomiei și solvabilității financiare. Indicatorul se determină pe baza raportului dintre datoria totală și activele totale.

Cât despre efectul de levier sau gradul de îndatorare remarcăm determinare rezultatului ca raport între datorii și capitaluri proprii iar denumirea acestui indicator este sugestivă modului de calcul deoarece derivă de la ideea că „ împrumuturile reprezintă o pârghie care influențează nivelul rentabilității capitalurilor proprii ”. Capitalurile deținute de către o companie pot fi împărțite de cele mai multe ori în capitaluri proprii și capitaluri împrumutate. Pe baza acestor două elemente procedăm la determinarea gradului de îndatorare al companiei care potrivit legii dar și accepțiunii cercetării realizate de Țâțu et al. (2013) vizează două situații importante.

Prima dintre situațiile amintite anterior se referă la contextul potrivit căruia gradul de îndatorare este inferior sau poate fi chiar egal ca valoare cu cifra 3, însă mai mare decât zero, condiție ce trebuie îndeplinită pentru ca societate să dispune de deductibilitatea integrală a cheltuielilor cu dobânzile.

Cum era de asteptat, cea de-a doua situație este specifică cazului în care gradul de îndatorare este superior limitei stabilite sau chiar negativ, ceea ce înseamnă imposibiliatea deducerii chetuielilor cu dobânzile de către compania respectivă.

Remarcăm astfel că, corelația dintre rentabilitatea finaciară a unei companii care refletă situația capitalurilor proprii și rentabilitatea activelor conduce la apariția efectului de levier.

Dacă societatea se confruntă cu o creștere a acestui indicator atunci apar noi credite ceea ce produc obligații de plată suplimentare, precum chetuielile cu dobânzile discutate anterior. Importanța acestui element este concretizată și la nivelul majorării sau diminuării ratei de rentabilitate economică.

Un alt element esențial la nivelul rentabilității îl constituie venitul net deoarece prin intermediul acestuia sunt sintetizate toate fluxurile financiare referitoare la producție.

Kebewar, ca urmare a cercetării realizate, surprinde dificultatea anticipării impactului fiscal asupra profitabilității datorită dependenței acestuia de pricipiul deductibilității fiscale a datoriilor din dobânzi. În condițile în care companiile sunt interesate de acest principiu, impactul va fi unul pozitiv.Impactul impozitului asupra profitabilității companiei este determinat prin intermediul raportului fiscal din cadrul ecuației de regresie și constă în împărțirea impozitului plătit la profitul obținut înainte de dobânzi și impozitare.

O altă abordarea a rentabilității este cea a economiștilor francezi care susțin faptul că scopul rentabilității este acela de a ghida atât deciziile cât și comportamentul întreprinderilor. Cu toate acestea, oferă o definiție aflată în concordață cu cele enunțate până în acest moment, potrivit căreia rentabilitatea reflectă „capacitatea relativă de a genera venituri ce nu pot fi constituite independent de mijloacele utilizate în obținera nivelului activității atinse de către companie” .

1.5 Facilitățile fiscale și impactul acestor asupra performanței

Facilitatile fiscale sunt specifice tarilor care nu beneficiaza de eficiența socială sau de un sistem fiscal fundamentat pe aprecierea principiilor reglementate de doctrină la nivel fiscal.În cazul României, sitemul fiscal dispune de o multitudine de acte normative care au generat la nivelul anilor 2000 un cumul de 170 de venituri publice, prezentate sub forma de taxe, impozite, tarife, fonduri speciale și totodată, derogări de la regimul general de impunere, reprezentate ca facilități fiscale.

Cercetarile efectuate de consilierul ANEIR, Doru Băjan, trasează scopurile facilităților fiscale cu privire la scutirea sau reducerea taxelor și impozitelor, în primul rând prin dezvoltarea economică a unor zone sau a anumitor activități economice, pe de altă parte prin formarea și dezvoltarea unor noi categorii de contribuabili și nu în ultimul rand prin luarea unor, măsuri cu caracter moral, reparatoriu sau de protecție a categoriilor de persoane defavorizate.

Într-una din lucrarile sale, Mike Pfister afirmă că economiile africane stabilesc o concurență acerbă în ceea ce privește impozitul pe venit deoarece acesta constituie material pentru atragerea investițiilor străine.Cercetarea realizată de către autor, ne explică folosirea mai amplă a stimulentelor fiscale în Africa sub-sahariană comparativ cu perioada anilor ’80, unde mai mult de două treimi din țările Africii oferau scutiri fiscale pentru a atrage investiții.

O remarcă a Fondului Monetar Internațional este aceea că țările în curs de dezvoltare aplică adesea facilități fiscale care nu reusesc neapărat să sporeasca investițiile dacă acestea nu sunt bine coordonate cu alte politici de îmbunătățire a mediului de afaceri în care își desfășoară activitatea, cum ar fi politicile de îmbunătățire a infrastructurii și a educației.

Concesiile fiscale sunt definite ca “regim fiscal preferențial pentru anumite tipuri de firme sau entități” dezvoltate, precum și în curs de dezvoltare și sunt acordate pentru promovarea investitiilor, în cazul în care acestea pot fi numite stimulente fiscale sau stimulente pentru investitii. De exemplu, scutirea impozitului pe profit între 5 și 10 ani poate fi acordată pentru firmele exporatoare de bunuri și servicii sau care au sediul în zonele sau regiunile desemnate. Pot fi acordate derogări de la taxe și impozite și în cadrul importului de capital pentru promovarea investițiilor sau pentru o gamă largă de bunuri importate de organismele statutare , civice sau organizații non-profit.

Faciliățile fiscale pot fi acordate și sub formă de înlesniri la plată, adică agenții economici alfați în incapacitate de plată a obligațiunilor bugetului de stat, a bugetului local sau chiar a unor fonduri speciale sunt sprijiniți în efectuarea acestora.

Avantajele facilităților fiscale în acest caz sunt determinate pe de o parte de reducerea blocajului financiar iar pe de altă parte de ajutorul oferit societăților comerciale deținătoare de capital integral sau majoritar de stat în vederea privatizării. Înlesnirile de plată mai au ca utilitate prevenirea unor probleme sociale de amploare în cazul regiilor autonome și a companiilor naționale posesoare de arierate la bugetul de stat. În această situație dacă s-ar realiza executarea silită a creanțelor bugetare, instituțiile ar intra în faliment, ceea ce determină disponibilizarea forței de muncă.

Alexander Klemm susține amploarea utilizării stimulentelor fiscale în întrega lume și totodată evoluția continuă a acestora.Vorbește despre stimulente fiscale facând trimitere la ansamblul măsurilor ce prevăd un tratament fiscal favorabil anumitor activitătii sau sectoare de activități în concordanță cu industria. Lucrarea sa susține scopul stimulentelor fiscale ca fiind încurajarea activitatii economice, în special a investițiilor.În economia reală există stimulente pentru atragerea de profit, sau care vizează îmbunătățirea rezultatelor sociale prin încurajarea, spre exmplu, a educației sau a economisirii pentru pensionare.Contrar acestora, putem vorbi despre stimulentele destinate descurajării activității, exemplul fiind relevant la nivelul supraproducției, în special în sectorul agricol.

Deși există o varietate de motive pentru acordarea de stimulente fiscale, Klemm, în studiul său urmărește importanța concurenței fiscale. Aceasta din urmă se referă la” procesul în care țarile încercă să atragă capital sau profit impozabil prin diminuare impozitelor”. Chiar dacă vorbim despre stimulentele care actionează exclusiv pe plan intern, acestea pot avea repercursiuni la nivel internațional și pot conduce la concurență fiscală.

Pe de altă parte, lucrarea sa se ghidează pe costurile și beneficiile stimulentelor fiscale dar și pe principiile care stau la baza alegerii acestora.Un domeniu vast și totodată greu de cuantificat îl constituie costurile stimulentelor fiscale (de exemplu pierderi de venituri, distorsiuni la nivelul economiei ca urmare a tratamentului preferențial de investiții, costuri administrative de funcționare și prevenirea utilizării frauduloase a sistemelor de stimulente).

Însa și mai greu de evaluat sunt beneficiile stimulentelor fiscale care vizează dezvoltarea pe termen mediu deoarece sunt influențate de o multitudine de factori. Pentru stimulentele specifice cresterii economice și prin urmare a investițiilor este dificil de precizat performanța acestor creșterii.

Același autor, consideră că baza de aplicabilitate a stimulentelor fiscale se axează pe două principii: transparență și predictibilitate.La nivelul investitorilor acestea joacă un rol esențial în cunoașterea programelor de investiții, astfel aceștia stabilesc posibiliatea luării deciziilor pe baza principiilor.Un argument cuprinzător al principiului transparenței îl ilustrează diminuarea posibilităților de corupție, stimulentele constituind “o parte din legislația fiscală a unei țări”.

Corelația stabilită între sistemul de impozitare și performanța financiară a companiilor, desi dezbatută în perioada anilor 1970 a cunoscut intensificare în ultimile decenii, în special în lucrarile lui Yonah (2006) și Gurria (2009). Principala concepție a autorilor face referire la tehnicile guvernamentale aplicate stimulentelor fiscale adoptate pentru a atrage investitorii care doresc să-și sporească profitabilitatea afacerilor prin promovarea investițiilor.

În cadrul unui studiu realizat în Tunisia, pe un eșantion de 60 de firme se emit urmatoarele rezultate: estimarea câstigurilor ( beneficiul) și a producției ( rezultatului) ceea ce conduce la o crestere a impozitării care afectează în mod negativ cele două criterii de performanță. Datorită furiei competitivității globale, mai multe țări au implementat o politică proactivă de promovarea a exporturilor, stimulentele fiscale ocupând în acest caz un rol important în cucerirea piețelor externe și în ceea ce privește rezistența impotriva concurenței.

O altă cercetare în materie de stimulente fiscale, specifică Uzbekistanului, vorbește despre stimulente ca reprezenând principalul instrument de atragere a investițiilor străine atât pe piețele de tranziție cât și pe cele în curs de dezvoltare, ca urmarea a crizei financiare. Deși existau precauții internaționale de consulanță a politicii fiscale împotriva alocării de stimulnete pentru investiții, tările dezvoltate, în tranziție, cât și cele industriale nu sistează alocarea acestora.

Nargiza Yakubova, definește în cadrul studiului său, stimulentele fiscale ca fiind “ excluderi, scutiri, deduceri speciale sau credite care furnizează credite speciale, tratament fiscal preferențial sau amânarea obligațiunilor fiscale”.

O altă accepține a economistului, asupra stimulentelor, vizează de această dată, sistemul de impozitare al veniturilor care urmărește acordarea de ajutor pentru impozitare atât la nivel corporativ, în ceea ce privește venitul din capital (de exemplu: vacanțe fiscale, rate reduse de impozitare a profitului , deduceri speciale de impozit pe profit, alocații și credite) dar și la nivelul impozitului pe venitul personal ( de exemplu: scutirea de imputare și tratament fiscal preferențial pentru expatriați).

De asemenea , studiul precizează o gama variată de motive datorită cărora au fost introduse stimulentele fiscale, printre care : ușurința acordării de stimulente comparativ cu corectarea dificiențelor ( de exemplu: infrastructura sau forța de muncă calificată); stimulentele nu impun o cheltuială efectivă și sunt mai ușor de furnizat decât fondurile în accepțiunea polictică și nu în ultimul rând sunt introduse pentru a face față altor tărilor aflate în competiție pentru investițiile internaționale.

Pe de altă parte, în contextul actual se observă dificultatea estimării costurilor dar și a veniturilor din stimulente fiscale. Referitor la costurile stimulentelor fiscale putem vorbi despre distorsiunile produse în economie, ca urmare a tratamentului preferențial de investiții prin intermediul costurilor administrative de funcționare și prevenire a utilizării frauduloase a sistemelor de stimulente sau a costurilor sociale și mai mult datorită sporirii corupției. Însă, cel mai dificil de evaluat sunt beneficiile stimulentelor fiscale care sunt utilizate în cele mai multe dintre cazuri pentru atingerea obiectivelor de dezvoltare pe termen mediu și sunt influențate de numeroși factori. Un exemplu îl costituie cazul tipic de stimulente, care urărește sporirea investițiilor cât și creșterea economică, prin urmare, performanța, în această situație, ar fi imposibil de cuantificat în absența stimulentelor.

Nu în ultimul rând, Yakubova, dezbate o problematică esențială, referitoare la momentul acordării de stimulente pentru investiții. Economistul, investește atenție în această problemă deoarece un moment prea lent nu ar stimula investițiile la momentul potrivit. Există de asemenea cazuri în care investiția necesită o perioadă mai amplă de timp pentru planificare, ceea ce înseamnă că stimularea acesteia nu se va realiza rapid ca în cazul scutirii impozitelor personale, unde consumul este stimulat imediat.Cu toate acestea, există și situații favorabile, atunci când stimularea investiției se realizează în momentul dorit de către investitor.

La nivel global, stimulentul fiscal utilizat pe scară largă este determinat de reducerea bazei de impozitare a impozitului pe profit. Stimulentele cele mai intâlnite în cadrul țărilor membere OECD sunt reduceri de taxe atât de stat cât și locale, decuceri ale impozitului pe profit și nu în ultimul rând amortizarea accelerată. Pe de altă parte, țările în curs de dezvoltare beneficiază îndeosebi de vacanțe fiscale și scutiri de taxe la import.

O remarcă OCDE , referitoare la raportul sitmulentelor fiscale pentru investiții străine , susține existența unor măsuri conceptuale, ce pot afecta ca urmare a modificării costului relativ sau a riscurilor pentru stimulentele neatribuite investitorilor interni, mărimea , localizarea sau sectorul de desfășurare a investișiilor străine .

Asemeni unei continuiăți a studiului realizat de OCDE, Yakubova suține că scopul stimulentelor fiscale este îndreptat în general spre atragerea investițiilor în funcție de tipurile specifice de activitate sau de zonele geografice.Datorită acestei accepțiuni principalele obiective sunt:

Sectoarele specifice : industria prelucrătoare, infrastructura, turism ,transport ,educație.

Locații geografice: zonele mai putin dezvoltate.

Exporturi: stimulentele fiscale specifice exporturilor sunt întalnite adesea în țările în curs de dezvoltare.

J. Beyer, în lucrarea sa analizează transformarea economică în cadrul țărilor post-socialiste și totodată importanța politică atribuită stimulentelor pentru atragerea investițiilor străine directe. Principalele motive care justifică introducerea de stimulente fiscale pentru investiții străine directe sunt determinate pe baza diminuării standardului tehnologic de producție în țările post-socialiste dar și de competențele profesionale ridicate ale angajaților. Pe de altă parte autorul susține că investițiile stăine directe pot fi influențate și de măsurile politice, nu doar de stimulentele fiscale.Un exemplu în acest sens îl constituie procesul de privatizare din cadrul tărilor post-socialiste.

Cu toate acestea, Beyer este preocupat în special de contribuția stimulentelor fiscale în atragerea investițiilor străine directe.Vorbește de asemenea despre eterogenitatea grupului de investitori în funcție de domeniile acestora de interes.Prin urmare, indiferent dacă investitorii sunt mari sau mici, dacă au experiență internațională potrivită sau nu, și indiferent de ramura de activitate a acesora, unele stimulente pot fi de interes pentru anumiți investitori iar altele nu.

Spre exemplu, scutirea de impozit pe profit pe termen scurt manisfestă interes doar pentru acei investitori care sunt orientați încă de la început pe obținerea de profit, însă atunci când stimulentele presupun un anumit volum de investiții nu se iau în calcul micii investitori.La nivelul tărilor post-socialiste se observă acordarea de stimulente pentru investițiile străine directe indiferent de problemele ridicate de acestea de-a lungul timpului.

Studiul oferă o imagine clară asupra alocării de stimulente fiscale în țările post –socialiste, astfel că, Ungaria și România sunt câteva dintre țările care au contribuit la alocarea de stimulente încă de la începutul procesului de transformare și până în prezent.Alte țări, precum Letonia, Lituania, Slovacia și Ucraina au sistat procesul de stimulare la un moment dat iar Cehia și Belarus au adoptat noi măsuri de stimulare, urmând ca, Slovenia să cunoască destul de târziu efectele acestora iar Bulgaria să beneficieze de modificări rapide la nivelul politicii față de investițiile străine directe.

Importanța stimulentelor fiscale este explicată în cazul maghiar pe baza investițiilor mari pe cap de locuitor dar și a legăturii primordiale stabilite de analiști între stimulentele fiscale și investițiile străine directe. Deși România este considerată cea de-a doua țară în acordarea de stimulente fiscale, tendința acesteia de investire este situată sub medie.

O altă cerecetare surprinde tentativa guvernelor de a-și promova propriile țări ca locații de investiții având ca scop atragerea de investiții cu capital privat, a tehnologiei dar și a abilităților manageriale prin acordrea de stimulente fiscale. De-a lungul cercetării am sesizat importanța acestora în alegerea locației de investiții.Spre exemplu, dacă mai multe țări oferă același cadru, stimulentele sunt cele care marchează o diferențiere între acestea datorită posibilităților de extindere a restricțiilor asupra cotei de impozitare sau a bazei de impozitare, în comparație cu alți factori care se dovedesc de cele mai multe ori a fi o pierdere de timp.

Pe de altă parte, economiștii constată că impactul stimulentelor fiscale asupa investițiilor străine directe este ambiguu deoarece acestea nu constituie principalul factor de influențare în alegerea locației unei investiții ci mai degrabă infrastuctura, stabilitatea polică, costul și disponibilitatea forței de muncă. Aceată remarcă nu înseamnă că stimulentele fiscale nu au nicio influența asupra investițiilor străine directe, ba chiar demonstrează acest fapt pe baza unor ascensiuni la nivelul investițiilor înregistrate pe intervalul de timp 1985- 1994, unde investițiile au crescut cu mai mult de cinci ori în țări considerate paradisuri fiscale precum Caraibe și Pacificul de Sud.

Pentru a atragere investiții, țările dezvoltate urmăresc eliminarea impozitului pe profit pentru o anumită perioadă, instrument intitulat vacanță fiscală, sau scutirea anumitor societăți de investiții. Alte economii, precum Hong Kong, Liban, Mauritius au recurs la diminuarea ratei efective de impozitare a profitului ceea ce înseamnă că guvernul lasă piața să determine profitabilitatea investițiilor.O altă accepțiune drastică este aceea determinată de eliminarea taxelor pentru toți investitorii sau doar pentru anumite categorii de investitori.Această situație a fost dezmințită de către țările membre OCDE și de organizațiile multilaterale datorită suspiciunilor cu privire la fluxurile de capital și la apariția de paradisuri fiscale.

1.6 Amortizarea-influența amortizării fiscale asupra rezultatelor întreprinderii

Conceptul de amortizarea financiară îmbracă imaginea unei metode de recuperarea a capitalului investit.Cu alte cuvinte, amortizarea ilustrează o selecție a beneficiilor fiind concepută ca o resursa a companiei. În situația în care se acumulează amortizarea anuală este necesar să se permită substituirea acelor active care nu pot sau nu ar trebui să fie utilizate, aspect ce definește amortizarea ca fiind un element de autofinanțare.

Un alt studiu, definește amortizarea ca fiind “ una dintre cele mai împortante cazuri în care contribuabilul are permisiunea de a deduce estimări ale pierderii de-a lungul timpului ”, însă dacă activul este deținut pe o durată mai mică decât anul fiscal, costul său complet ar putea fi dedus în totalitate înainte de următorul an impozabil, eliminând astfel eventualitatea înregistrării unei pierderi de inventar. Datorită acestui fapt, majoritatea juristdicțiilor refuză deducerea completă a costului indiferent de activul deținut, a cărui durată de viață este mai mare de un an.

O altă pespectivă economică, susține că amortizarea evidențiază “alocarea sistematică a valorii amortizabile a unui activ pe întreaga sa durată de viață utilă”, iar concepția juridico-contabilă, definește amortizare ca fiind conceptul patrimonial al bilanțului.

Potrivit Standardului Internațional de Contabilitate 16, durata de viață utilă semnifică perioada de utilitate preconizată a activului pentru entitate respectivă.

În literatura de specialitate, pentru amortizare sunt utilizate două concepte relative diferite:amortizare contabilă și amortizare fiscală.

După cum bine știm, amortizarea contabilă este ce care se înregistrează în contabilitate , sub formă de cheltuieli stabilite în conformitate cu reglementarile și normele contabile, însă atenția noastră este concentrată pe studiul amortizării din perspective fiscale, pe baza cărora sesizam mai sus mentionată influența a amortizării fiscale aspura rezultatelor fianciare ale unei companii.

O înterpretare simplista a amortizarii fiscale este stabilită în funcție de reglementările și normele fiscale și constituie amortizarea necesară pentru înlocuirea celei contabile la calculul impozitului pe profit.

Legislația în vigoare prevede obligativitatea întreprinderilor de amortizare a imobilizărilor corporale sau necorporale, utilizând unul dintre cele trei tipuri de amortizare: liniară, accelerată sau degresivă. De asemenea, articolul 24 din cadrul Codului Fiscal face referire de regulă la amortizarea activelor fixe iar mijlocul fix amortizabil este reprezentat de către orice imobilizare corporală care indeplinșete cumulativ urmatoarele condiții:

a)este deținut și utilizat în producția, livrarea de bunuri sau in prestarea de servicii, pentru a fi închiriate terților sau în scopuri administrative;
b) are o valoare fiscală mai mare decât limita stabilită prin hotarare de Guvern, la data intrări în patrimoniul contribuabilului;
c) are o durată normală de utilizare mai mare de un an.

În cazul activelor fixe amortizabile, regimul de amortizare fiscal este stabilit după cum urmează:

a) pentru construcții-metoda de amortizare liniară;

b) pentru echipamente tehnologice, mașini, unelte, instalații precum și pentru computer și echipamente periferice ale acestora -metoda de amortizarea poate fi: liniară, degresivă sau accelerată.

c) pentru orice alt mijloc fix amortizabil- metoda de amortizare poate fi liniară sau degresivă.

Potrivit unui studiu de specialitate, amortizarea degresivă se determină prin multiplicarea cotelor liniare cu un coeficient a cărei valoare oscilează în funcție de durata de viată normală aferentă activului deținut în patrimoniu. Durata de viață utilă a activelor achiziționate de către companie este stabilită conform “Catalogului privind clasificarea și duratele normale de funcționare a mijloacelor fixe”, potrivit căruia fiecare activ patrimonial este cuprins în una dintre grupele de clasifiecare aferente catalogului, beneficiind pentru o identificare mai ușoară de un cod de clasificare. Calculul efectiv al amortizării degresive are la bază reglementări fiscale, însă potrivit unei accepțiuni de specialitate coeficienții multiplicativi sunt stabiliți astfel: 1,5 pentru o durată de viață cuprinsă între 2- 5 ani, 2 pentru o durată de viață aferentă intervalului 5-10 ani, îar ceea ce depășește 10 ani va beneficia de un coeficient multiplicativ de 2,5.

Amortizarea accelerată are drept scop calcularea și includerea în primul an de utilizare în cadrul chetuielilor de exploatare , a unei cote de amortizare care să nu depășească porcentul de 50% din valoare fiscală iar pentru următorii ani de functionare, amortizarea se stabileste prin raportarea valorii rămase de amortizat la durata normală de utizare ramasă a mijlocului fix amortizat. Avantajul sistemului accelerat de amortizare îl reprezintă ritmul alert de recuperarea a resurselor investite pentru a evita astfel uzura morală și pentru a creea posibilitatea achiziționării de noi mijloace fixe.

Noțiunea de “amortizarea fiscală” a îmbracat diferite forme de-a lungul vremii, însă, în general ,aceasta presupune “punerea în acord a mai multor sisteme fiscale naționale, în scopul realizării unui întreg coerent și ordonat, fără însă ca părțile componente să fie identice”.

Importanța oferită cheltuielilor cu amortizarea mijloacelor fixe este datorată diminuării rezultatului din exploatare și totodatș a rezultatului net. Impactul conferit acestei cheltuieli poate fi ” influențat în funcție de politica întreprinderii în domeniul amortizării, precum și de legislația fiscală.”

Un rol important în determinarea cheltuielior cu amortizarea îl ocupă durata normală de utilizarea a mijlocului fix care poate fi caracterizată prin numărulul de ani în care contribuabilul își recuperează valoarea mijlocului fix pin amortizare.

De-a lungul timpului durata normala de amortizare a mijlocului fix a cunoscut modificari in ceea ce priveste stabilirea sa. Astfel că, în perioada anilor 1990 era stabilită pe baza unor acte normative iar intreprinderiile nu aveau nicio implicație urmând ca, ulterior, începand cu anul 2005, intreprinderile să primească posibilitatea stabilirii duratei de amortizare conform Catalogului privind clasificarea si stabilirea duratelor normale de functionare a mijloacelor fixe publicat in Monitorul Oficial nr,40/2005.Conform acestuia, intreprinderea își stabilește numărul de ani în care va amortiza mijlocul fix deținut iar valoarea maximă și minimă a duratei normale de amortizare este stabilită prin intermediul catalogului.

Indiferent de metoda de amortizare aleasă de către o companie scopul acesteia este de a recupera valoarea de intrare în proprietate a mijlocului fix.Sigura diferență stabilită la baza aplicării metodelor de amortizare este dată de valoarea trecuta pe cheltuieli în cadrul fiecărui an de amortizare.

Capitolul 2. Studiu empiric privind impactul fiscalității asupra performanței

2.1 Prezentarea companiei analizate

Pentru a raspunde la întrebările degajate încă din titlul lucrării vom analiza influența fiscalității asupra performanței companiei SC ESOP CONSULTING SRL a cărei activitate se axează pe domeniul imobiliar, mai exact pe vânzarea și/sau închirierea spațiilor de birouri, în special, pentru companiile medii ( IMM-uri și companii de până la 80-100 de angajați ).

Societatea comercială s-a constituit sub forma unei societăți cu raspundere limitată conform legii nr.31/1990 privind regimul juridic al persoanelor înregistrate ca societăți pe acțiuni sau cu răspundere limitată și respectând prevederile Codului Comercial și a altor acte normative.

Decizia înființării acestei societăți a avut loc în anul 2002 din dorința de a pune bazele unei companii imobiliare care să promoveze în principal ideea de moralitate și de respect în afaceri.

Compania se bucură în prezent de cel mai extins portofoliu de spații de birouri, fiind lider pe acest segment, datorită siguranței și a eficienței pe care o oferă companiilor încă de la înființare și pană la maturitatea acestia.

În elaborarea studiului, informațiile financiare necesare le-am preluat din cadrul documentelor financiare ( bilanț contabil, cont de profit și pierdere,declarația privind impozitul pe profit-101 și platforma online a Agenției Naționale de Administrare Fiscală).

Pe parcursul acestui capitol vom urmări profitabilitatea din punct de vedere al rezultatelor economice și financiare și totodată vom acorda o atenție deosebită îndatorării, pornind de la ideea că “ nerespectarea acestei restricții ar putea duce la un dezechilibru financiar, în ciuda unei rentabilități economice semnificative”.

Analiza profitabilității poate fi realizată cu ajutorul contului de profit și pierdere iar determinarea acesteia se face pe baza indicatorilor de rentabilitate. În ceea ce privește contul de profit și pierdere, acesta este “un document contabil de sinteză, ce prezintă rezultatul activității întreprinderii ,performanțele firmei în cursul unei perioade de gestiune “ iar indicatorii de rentabilitate sunt utilizați pentru măsurarea eficienței globale a firmei, ca o” măsură a veniturilor generate de companie într-o anumită perioadă de timp în funcție de nivelul vânzărilor, al activelor, a capitalului angajat , a valorii nete și a câștigurilor per acțiune”.

Profitabilitatea așa cum am definit-o anterior reflectă “capacitatea întreprinderii de a genera profit”, însă Păvăloaia și ceilalți autori ( 2010 ) consideră rentabilitatea „un surplus monetar”, plecând de la faptul că surplusul este obținut pe baza diferenței dintre totalul încasărilor și suma totală a cheltuielilor.

În ceea ce privește analiza profitabilității firmei anterior menționate am procedat la întocmirea a două scenarii: primul dintre acestea va fi scenariul de bază, cu informații generate conform situațiilor financiare ale companiei înregistrate la nivelul anului 2013 iar cel de-al doilea scenariu va suferi anumite modificări pentru a ilustra dacă în contextul adoptării unor măsuri noi, a unor precauții sau chiar a unor decizii noi, performanța firmei va suferi îmbunătățiri sau se va agrava semnificativ.

2.2 Evaluarea economică și finacianciară a performanței (Scenariu de bază)

Compania SC ESOP CONSULTING SRL pe baza analizei bilanțului contabil, al contului de rezultate dar și a declarației privind impozitul pe profit dispune pe parcursul exercițiului financiar, ianuarie 2013 – decembrie 2013, de o cifra de afaceri în valoare de 1.172.435 lei, superiaoră celei înregistrate în anul anterior, 1.092.573 lei.

Coform regulamentului de aplicare a legii contabilității, cifra de afaceri se determină prin însumarea tuturor veniturilor obținute ca urmare a livrării bunurilor, a executării lucrărilor și a serviciilor prestate, la care se adaugă și alte venituri obținute din exploatare dar se exclud rabaturile, remizele sau alte reduceri oferite clienților. Atunci când vorbim despre creșterea cifrei de afaceri trebuie să ținem cont de faptul că aceasta este un indicator financiar de profitabilitate deoarece indică procentul cu care cifra de afaceri din prezent a crescut față de cea din anul anterior. În cazul nostru acest procent de creștere a cifrei de afaceri poate fi determinat pe baza raportului de mai jos :

Creșterea cifrei de afaceri = ×100

Ca urmare a rezultatului obținut pentru acest indicator, 7,31% putem observa încadrarea acestuia în categoria 5% – 20% ceea ce înseamnă că societatea analizată este una stabilă, actvitatea desfășurată în perioada precedentă fiind una bună. Pentru această societate cifra de afaceri coincide cu suma aferentă producției vândute ( venituri din vânzarea produselor finite, venituri din vânzarea semifabricatelor, venituri din vânzarea produselor reziduale, venituri din lucrări executate și servicii prestate, venituri din studii și cercetari, venituri din redevențe, locații de gestiune și chirii dar și venituri din activități diverse).

Pe baza datelor prezentate în bilanțul contabil la data de 31 decembrie 2013 am efectuat analiza elementelor patrimoniale, mai exact structura activelor și a pasivelor bilanțiere, urmărind în special ponderea elementelor în total dar și determinarea unor rate ce evidențiază performanța companiei.

În acest sens, structura activelor deținute de compania SC ESOP CONSULTING SRL poate fi sintetizată astfel:

Tabelul 2.2.1. Structura activelor SC ESOP CONSULTING SRL

Sursă: preluare proprie

Ponderile obținute la nivelul entității analizate sunt reprezentate în graficul de mai jos având ca scop refletarea imaginii activeleor pe diferite categorii:

Figura nr.2.2.1 Structura activelor

Ponderile pentru fiecare categorie de active sau ratele activelor, cum mai pot fi ele numite sunt determinate cu ajutorul unui raport având la numărător activul respectiv iar la numitor totalul activelor. Rezultatul, astfel obținut va fi multiplicat cu 100 pentru a obține o valoare procentuală. Pe baza acestor ponderi putem observa că entitatea discutată de noi deține un procent semnificativ de active circulante, 95,73% , spre deosebire de activele imobilizate, 3,91% și cheltuielile în avans a căror pondere este nesemnificativă, 0,36%.

Tabelul următor evidențiază datele rezultate din structura imobilizărilor atât în valoare absolută cât și relativă:

Tabelul 2.2.2 Structura activelor imobilizate SC ESOP CONSULTING SRL

Sursă: preluare proprie

Pe baza datelor calculate, pentru o mai bună sugestivitate, se întocmește graficul următor:

Figura nr.2.2.2 Ponderea imobilizărilor în total

Așa cum am precizat deja , defalcarea ratei activelor imobilizate se poate determina cu ajutorul imobilizărilor necorporale, coporale și financiare, în funcție de caz :

Rata imobilizărilor necorporale = ×100;

Rata imobilizărilor corporale= ×100;

Rata imobilizărilor finaciare = ×100.

Prin urmare, compania analizată deține o pondere semnificativă a imobilizărilor corporale de 91,80% datorită activității pe care aceasta o desfășoară.Din categoria imobilizărilor corporale aflate în proprietatea societății amintim: instalații tehnice , mașini, utilaje, mobilier etc.

Structura activelor circulante pentru compania analizată este reprezentată cu ajutorul tabelului de mai jos:

Tabelul 2.2.3 Structura activelor circulante SC ESOP CONSULTING SRL

Sursă: preluare datelor din bilanț, calcule proprii

Ponderea activelor circulante în total este reprezentată pe baza graficului de mai jos:

Figura nr.2.2.3.Ponderea activelor circulante în total

Și în cazul activelor circulante ca și la cele imobilizate ponderile sunt determinate similar iar apogeul este reprezentat de ponderea deținută de elementul bilanțier: Casa și conturi la bănci, 95,75% ceea ce semnifică gestionarea eficientă a resurselor monetare de către companie.

Asemeni elementelor de active din cadrul bilanțier vom prezenta și analiza elementelor de pasiv bilanțier recurgând la proceduri identice și grafice sugetive ponderilor obținute.

Tabelul 2.2.4 Structura pasivelor SC ESOP CONSULTING SRL

Sursă: preluare date și calculi proprii

Având în vedere rezultatele obținute, vom realiza graficul ponderilor fiecărui element de pasiv în totalul pasivelor, atât ca valoare absolută cât și relativă, utiliand informațiile din cadrul bilanțului:

Figura nr. 2.2.4 . Ponderea pasivelor

Din graficul anterior putem observa că ponderea semnificativă este înregistrată la nivelul capitalurilor proprii iar în ceea ce privește datoriile compania se bucură de o situație favorabilă datorită faptului că datoriile pe termen scurt cât si cele pe termen lung au o pondere foarte mică, 3,24%, respective 1,92%. Această remarcă aprobă faptul că principala sursă de finanțare a societății este realizată cu ajutorul veniturilor proprii, deoarece nivelul veniturilor este superior cheltuielilor.

Comparativ cu anul anterior celui analizat observăm că ponderea activelor imobilizate înregistrează o creștere de la 2,7% la 3,91% ceea ce înseamnă că societatea este situată într-un sector productiv. În ceea ce privește activele circulante, ponderea lor se diminuează de la 96,93% la 95,73% reflectând conform tabelului 3 o mai bună gestionare a creanțelor comparativ cu stocurile a căror pondere este nulă.

Figura nr. 4 reflectă o stabilitatea finaciară ridicată a companiei analizate deoarece ponderea capitalurilor proprii în totalul surselor de finanțare este foarte mare, 94,84%. Însă, în comparație cu anul 2012, ponderea capitalurilor proprii înregistrează în prezent o creștere cu aproximativ 2 procente .

Conform primului capitol, analiza profitabilității sau a rentabilității companiei se realizează pe baza datelor din contul de rezultate și reflectă prin intermediul soldului net al contului, creditor sau debitor, performanța firmei, respectiv capacitatea acestia de a genera fluxuri viitoare de numerar prin folosirea resurselor existente. Astfel, la înfăptuirea analizei rentabilității contribuie două tipuri de indicatori: profitul exprimat în valoare absolută și ratele de rentabilitate calculate ca mărimi relative.

Prin definiție, profitul reprezintă avantajul obținut de către o întreprindere, în forma bănească, ca urmare a desfășurării de activități economice. Cu alte cuvinte, pentru obținerea acestui indicator se recurge la calculul diferenței dintre veniturile totale încasate și costurile totale. Obiectivul companiei analizate, asemeni tuturor societăților a căror activitate se desfășoară în mediul privat este canalizat pe obținerea profitului și în special pe maximizarea acestuia, contrar domeniului public unde obiectivul principal este maximizarea bunăstării sociale.

Tabelul 2.2.5 Structura veniturilor și a cheltuielilor SC ESOP CONSULTING SRL

Sursă: preluare proprie

Datele evidențiate în tabelul precedent ajută la stabilirea cunatumului profitului sau a pierderii aferente anului 2013, recurgând în principal la formula generală a acestuia.

Profit / Pierdere = Venituri totale – Cheltuieli totale

Valoarea astfel obținută este pozitivă ceea ce înseamnă că întreprinderea a înregistrat în cursul execițiului financiar un profit în valoare de 200.713 lei, reprezentând pofitul brut al companiei, însă o parte din această sumă este datorată statului sub forma impozitului pe profit.

Așa cum am precizat anterior, profitul nu constituie singura modalitate de analiză a profitabilității unei firme. Acest fapt este susținut prin intermediul unui studiu de specialitate potrivit căruia studierea profitului ca mărime absolută reprezintă o etapă preliminară în contextul analizei rentabilității, însă factorul important fiind generat prin intermediul ratelor de rentabilitate.

Ratele de rentabilitate, prin definiție sunt considerate mărimi relative pe baza cărora poate fi exprimat gradul în care capitalul în ansamblul său generează profit. Ca urmare a modalității lor de detreminare, ratele de rentabilitate reprezintă „un raport între un indicator de rezultate ( profit sau pierdere ) și un indicator care reflectă un flux de activitate (cifra de afaceri netă, resurse consumate) sau un stoc (capital propriu, active totale) „.

Principalele rate de rentabilitate untilizate în analiza performanței economico-finaciară a companiei sunt : rata rentabilității economice, rata marjei nete, rata marjei brute de eploatarea, rata rentabilității financiare, rata dobânzii și rata îndatorării prin evidențierea efectului de levier.

Analiza ratei de rentabilitate economică ( ROA )

Potrivit unui studiu, rentabilitatea economică sau a capitalului investit este definită ca fiind “puterea de câștig a societății prin neutralizarea randamentului capitalului investit, indiferent dacă fondurile sunt de capital sau împrumutate“. Altfel spus, rata rentabilității economice evaluază performațele totale ale companiei, fără a ține cont de modalitatea de finanțare a activității desfășurate sau de sistemul fiscal și poate fi detrminată cu ajutorul mai multor formule astfel :

Rata rentabilității economice = ×100 = ×100

Având în vedere formulele precedente trebuie să specificăm că EBIT reprezintă profitul înainte de dobânzi și de impozitul calculat, putând fii determinat cu ajutorul diferenței dintre veniturile totale și cheltuielile toatale, mai puțin cheltuielile cu dobânzile și impozitul pe profit.Referitor la impozitul pe profit, acesta este calculat prin aplicarea cotei procentuale de 16% la profitul impozabil.

Profit net = Profit brut – Impozit pe profit

Activul economic2012 = Capitaluri proprii + Datorii, sume ce trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an

Confrom calculelor efectuate prin aplicarea formulelor precizate, rata rentabilității economice aferentă companiei SC ESOP CONSULTING SRL înregistrează un procent egal cu 4,33%, procent care reflectă o evoluție pozitivă.

Analiza ratei de rentabilitate finaciare ( ROE )

Rata rentabilității financiare reprezintă eficiența sau avantajul oferit în contextul utilizării capitalului propriu al unei companii. Este considerată una dintre cele mai semnificative rate ale rentabilității datorită importanței acordată acesteia de către acționari, prin intermediul căreia se poate justifica dacă investiția merită sprijintită sau nu prin aport de capital.

Calculul respectivei rate se realizează pe baza raportului dintre profitul net și capitalurile propii ale companiei.

Rata rentabilității financiare = ×100

Rentabilitatea financiară cu evidențierea efectului de levier = Rec + (Rec–Rd) ×

Rata dobânzii = ×100

Prin aplicarea celor două relații de calcul, ajungem la același rezultat, 4, 05%, un rezultat pozitiv, ceea ce reflectă că întreprinderea evaluată desfășoară o activitate eficientă din punct de vedere al utilizării capitalurilor proprii. Cea de-a doua formulă evidențiază exitența unei corelații între rentabilitatea financiară și gradul de îndatoarare, deoarece creșterea gradului de îndatorarea conduce la sporirea procentului rentabilității finaciare.

Un aspect important ce trebuie respectat în cadrul determinării ratei de rentabilitate financiară a capitalurilor personale îl constituie metodologia de calcul a amortizărilor și a provizioanelor, cheltuielile deductibile dar și cele nedeductibile avute în vedere la determinarea bazei de calcul a profitului impozabil.

O altă remarcă ghidată pe creșterea ratei rentabilității finaciare evidențiază faptul că o ascensiune a ratei este condiționată de creșterea profitului net într-un ritm superior creșterii capitalului propriu.

Așa cum am menționat anterior, rata rentabilității finaciare este influențată în principal de gradul de îndatorarea al întreprinderii, cunoscut în literatura de specialitate sub denumirea de efect de levier.

Din perspectiva unei cercetări, denumirea provine de la faptul că “împrumuturile reprezintă o pârghie care influențează nivelul rentabilității capitalurilor proprii“, însă definirea acestui concept economic evidențiază mecanismul prin intermediul căruia, gradul de îndatorare poate influența rentabilitatea financiară a companiei. În ceea ce privește capitalul deținut de o companie putem remarca divizarea acestuia în două părți: capital propriu și capital împrumutat.După cum bine stim, atunci când firma contractează un împrumut, automat vorbim despre cheltuieli finaciare aferente acestui împrumut, respective de apariția riscului finaciar.Pentru determinarea levierului finaciar sau al gradului de îndatorare vom utiliza următoarele relații:

Levier sau pârghia finaciară =

Efect de levier finaciar = (Rec – Rd)×

Potrivit calculelor efectuate, levierul finaciar înregistrează un procent egal cu 3,6%, în timp ce efectul de levier având în vedere faptul că rata de dobândă este superioară ratei de rentabilitatea economică va fi afectat de un rezultat negativ, -0,2744, ceea ce semnifică apariția efectul de măciucă, opusul efectului de levier. Această situașie este generată datorită contractării unor împrumuturi noi care au condus la diminuarea ratei rentabilității finaciare ( Rata rentabilității finaciare < Rata rentabilității economice) și care, în cazul în care firma nu ia măsuri de redresare a situației finaciare actuale, poate conduce treptat la decapitalizarea sa.

Analiza ratei rentabilității comerciale

Rata rentabilității comerciale evidențiază eficiența obținută de întreprindere ca urmare a actvităților comerciale desfășurate, prin promovarea produselor aflate pe piață dar și a politicii prețului practicat de societatea respectivă. Metoda de calcul utilizată în determinarea acestei rate este exprimată prin intermediul raportului dintre profitul net și cifra de afaceri, iar în cazul în care rata rentabilității comerciale se circumscrie activității de exploatare, vom utiliza raportul dintre rezultatul din expoatare și cifra de afaceri.

Rata marjei nete = ×100

Rata marjei brute din exploatare= ×100

Astfel, în urma efectuării calculelor, rata marjei nete înregistrează un procent egal cu 13,16 % iar rata marjei brute din exploatare, un procent inferior acestia , de 4,16%. Primul rezultat este semnificativ companiilor a căror activitate se bazează pe comerț și reflctă rentabilitatea cifrei de afaceri.

Pentru evidențierea completă a profitabilității economice a companiei analizate vom prezenta în cadrul tabelului de mai jos principali indicatori de eficiență economică astfel :

Tabelul 2.2.6 Indicatori de eficiență economică

Sursă: calcule proprii

Potrivit rezultatelor obținute în cadrul analizei rentabilității companiei SC ESCOP CONSULTING SRL putem vorbi despre „sănătate financiară deplină” deorece toate cele trei rate de rentabilitate: economică, finaciară și comercială au înregistrat valori pozitive, rezultate ce caraterizează activitatea de exploatare a firmei ca fiind una rentabilă.

Din punct de vedere al amortizării, compania evaluată utilizează conform declarației privind impozitul pe profit, amortizarea liniară, care presupune înglobarea unei sume fixe în totalul cheltuielilor de exploatare, având ca metoda de calcul crieriul proporționalității. Formula de calcul a amortizării fiscale a fost stabilită potrivit Legii nr.571 / 2003 privind Codul Fiscal, astfel :

Amortizarea liniară =

La începutul exercițiului financiar SC ESOP CONSULTING SRL achiziționează mijloace fixe sub următoare forma utilajelor de construcții. Durata normală de utilizare a mijloacelor fixe enumerate anterior corespunde grupei 2.3 intitulată “Mijloace de transport” și este cuprinsă în intervalul 4-6 ani, însă compania în vederea determinării amortizării fiscale utilizează o durată normală de pană la 4 ani. Cu alte cuvinte, amortizarea fiscală se realizează liniar pe o durată de viată utilă de până la 4 ani.

Din luna iulie 2013, potrivit apariției unei modificări în structura Codului Fiscal, valoarea minimă de intrare a mijloacelor fixe s-a majorat de la 1.800 la 2.500 lei, însă suma astfel modificată reflectă o limitare fiscală, ceea ce înseamnă că nu este obligatorie în contextul înregistrării contabile a mijlocului fix respectiv. Prevederile în vigoare ale Codului Fiscal sunt respectate în contextul achizițiilor efectuate de către societatea în cauză.

Calculată conform formulei precedente, amortizarea fiscală a societății coincide cu amortizarea contabilă, valoarea acesteia fiind de 75.881 lei ceea ce înseamnă că durată de utilizarea economică stabilită de către companie este similară cu cea prevăzută în Catalogul privind clasificarea și duratele normale de funcționare a mijloacelor fixe. Datorită similitudinii înregistrate la nivelul celor două amortizări: amortizarea contabilă (cheltuială nedeductibilă fiscal) și amortizarea fiscală (cheltuială deductibilă) , nu se înregistrează astfel cheltuieli nedeductibile.

Tabelul 2.2.7 Cheltuieli nedeductibile SC ESOP CONSULTING SRL

Sursă: preluare date din contul de rezultate al societății SC ESOP CONSULTIG SRL

Conform art. 21 alin. (4) din Codul Fiscal, pentru cheltuielile evidențiate potrivit tabelului anterior nu se acordă deductibilitate, însă cheltuielile de protocol ,conform textului de lege pot fi deductibile în limita a 2% aplicat la baza de calcul. În această situație, baza de calcul se determină prin diferențierea dintre veniturile impozabile și cheltuielile aferente veniturilor menționate, mai puțin cheltuielile de protocol și cele cu impozitul pe profit. În cadul cheltuielilor de protocol efectuate de către societatea analizată sunt incluse cheltuielile aferente meselor organizate în favoarea unor asociați, dar și materialele acordate gratuit în scopul stimulării activității companiei.

Tot în această categorie a cheltuielilor nedeductibile se încadrează și amenda de circulație neimputabilă în valoare de 1.480 lei ca urmare a deplasării unui agent de teren în interesul societății, în cadrul unei intervenții ce nu suporta amânare,

În ceea ce privește cheltuielile cu sponsorizarea și/sau mecenat și cheltuielile cu burse private prevăzute în Codul Fiscal și potrivit legii aflată în vigoare, observăm scăderea cuantumului acestora din impozitul pe profit în limita minimului dintre:

3‰ din cifra de afaceri;

20% din ipozitul pe profit datorat;

cheltuiala cu sponsorizarea, mecenatul și bursele private.

Categoria “Alte cheltuieli nedeductibile”, aferentă societății cuprinde cheltuielile cu chiriile și întreținrea spațiilor puse la dispoziție asociaților, 40.356 lei, cheltuieli cu servicii de consultanță și intermediere imobiliară în vederea vânzării sau închirierii de imobile fără închierea în prealabil a unor contracte, a căror valoare se ridică la suma de 30.002 lei și cheltuielile cu primele de asigurare plătite de angajator în favoarea angajatului, fără ca aceste sume să fie cuprinse în cadrul veniturilor salariale ale angajatului, în valoare de 22 123 lei.

Determinare profitului impozabil se realizează pe baza diferenței dintre “veniturile realizate din orice sursă și cheltuielile efectuate pentru realizarea acestora, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile și se adaugă cheltuielile nedeductibile”. Potrivit Codului Fiscal, la calculul profitului impozabil se ține cont de elementele similare veniturilor și de cele similare cheltuielilor astfel:

Profit impozabil = Venituri totale – Cheltuieli totale – Venituri neimpozabile + Cheltuieli nedeductibile + Elemente similare veniturilor – Elemente similare cheltuielilor – Deduceri fiscale.

Conform formulei anterior prezentate, profitul impozabil aferent companiei SC ESOP CONSULTING SRL este de 358.367 lei. Cuantumul respectiv este determinat ca urmare a faptului că societatea nu a înregistrat venituri neimpozabile pe parcursul exercițiului financiar iar elementele asimilabile veniturilor și cheltuielilor nu există. În ceea ce privește decucerea fiscală, așa cum am menționat și anterior, amortizarea fiscală a societății este o cheltuială deductibilă iar valoarea acestia este de 75.881 lei.

Potrivit prevederilor Oficiului Registrului Comertului, toate societățile sunt obligate încă de la înființare să plătescă impozit pe veniturile microîntreprinderilor, însă în cazul în care veniturile obținute din activitatatea desfășurată de companie depășesc echivalentul în lei a 65.000 euro, calculat la cursul BNR, în vigoare la data depășii cunatumului respectiv, sau în cazul în care veniturile obținute provin din activități de management sau consultanță, atunci societatea este obligată la plata impozitului pe profit.

Compania analizată înregistează venituri al căror cuantum este superior pragului impus de lege ceea ce o situează în categoria societăților cu obligație de plată a impozitului pe profit. Determinarea impozitului pe profit se realizează potrivit legii prin aplicarea unei cote de 16% asupra profitului impozabil.

Impozit pe profit = 16% × Profitul impozabil

Astfel valoare impozitul pe profit este stabilită la 57.339 lei iar pentru determinare impozitului pe profit anual se procedează la diminuarea rezultatului obținut prin scăderea sumei aferente sponsorizării și/sau mecenatului și a cheltuielilor cu bursele private, a căror valoare este de 2.600 lei.

Impozitul pe profit anual = Impozitul pe profit – Sume reprezentând sponsorizarea și/sau mecenatul, burse private, în limita prevăzută de lege

Suma aferentă impozitului pe profit anual, calculată cu ajutorul relației prezente anterior este egală cu 54.739 lei, însă societatea declară prin intermediul formularului 100, impozitul pe profit aferent anului de raportare în valoare de 40.562 lei. Astfel, pe baza ultimelor informații precizate putem determina diferența de impozit pe profit datorată ca fiind echivalentul sumei de 14.177 lei.

2.3 Modificări ale scenariului inițial cu scopul evaluării performanței

Așa cum am precizat anterior, regimul de amortizare poate fi detreminat în funcție de apartenența mijloacelor fixe la o anumită categorie. Astfel, în cazul utilajelor, contribuabilul poate opta pentru orice tip de amortizare: liniară, degresivă și accelerată.

Doarece anterior am analizat profitabilitatea companiei din perspectiva amortizării linare, vom proceda la evaluarea acesteia ca urmare a adoptării unui sistem de amortizare degresivă și ulterior, accelerată.

Pentru determinarea acesteia trebuie să avem în vedere momentul achiziționării utilajelor, valoarea de intrare în patrimoniu a mijloacelor fixe respective și nu în ultimul rând durata normală de utilizare în conformitate cu prevederile “Catalogului privind clasificarea și duratele normale de funcționare a mijloacelor fixe”.

Achiziționarea mijloacelor fixe se realizează la finele anului 2012, urmând ca punerea acestora în funcțiune să se realizeze odată cu începerea anului următor, iar valoarea de intrare în patrimoniu a utiliajelor este de 303.524 lei. Referitor la durata de utilizarea, vom proceda la menținerea acesteia în intervalul 4-6 ani, însă societatea va opta pentru un regim de amortizare degresiv, cu o durată de viată utilă de până la 4 ani.

Prin definiție, amortizarea degresivă constă în” multiplicarea cotelor liniare corespondente cu un coeficient care variază potrivit duratei de viață, curent admisă pentru bunul respectiv”.

Regimul de amortizare discutat trebuie aprobat de către consiliul de administrație, respectiv de către persoana responsabilă cu gestionarea patrimoniului entității.

Potrivit textului de lege cota de amortizarea degresivă este determinată prin multiplicarea cotei de amortizare liniară cu un coeficient aferent duratei normale de utilizare astfel:

1,5 × cota de amortizare liniară, dacă durata normală de utilizare este cuprinsă între 2-5 ani;

2,0 × cota de amortizare liniară, dacă durata normală de utilizare este cuprinsă între 5-10 ani;

2,5 × cota de amortizare liniară, dacă durata normală de utilizare este mai mare de 10 ani.

În ceea ce privește amortizarea anuală, vom aplica cota de amortizarea degresivă la valoarea rămasă de amorizat la finele anului, însă raționamentul va funcționa până în momentul în care amortizarea degresivă calculată anual va fi mai mică sau cel puțin egală cu “valoarea obținută prin împărțirea valorii rămase de amortizat la numărul de ani rămași pentru efectuarea amortizării,moment în care se trece la amortizarea liniară”.

Cota de amortizarea liniară, potrivit normelor contabile în vigoare este egală cu raportul dintre 100 și durata normală de viată a mijlocului fix, obținând astfel 25%.

Cota de amortizare liniară =

Pe baza acestui procent putem determina cota de amortizare aferentă sistemului degresiv prin aplicarea la acest procent a coeficientului aferent celor 4 ani de viată utilizați până la amortizarea integrală a mijlocului fix (1,5 ). Procentul aferent cotei de amortizare degresivă este egal cu 37,5% și urmează a fi atribuit valorii de intrare a mijlocului fix pentru determinarea cheltuielilor aferente amortizării degresive pentru anul analizat.

Amortizarea accelerată este cea de-a treia modalitate de amortizare pe care întreprinderea analizată o poate adopta, iar scopul acesteia este de a deduce încă din primul an de utilizare cel mult 50% din valoare de achiziție a utilajului, urmând ca suma rămasă să fie amortizată liniar până la încetarea duratei de viată a mijlocului fix.

Potrivit tabelului de mai jos putem observa cuantumul amortizării pe toată durata de viată utilă a mijlocului fix dar și evoluția impozitului pe profit aferent fiecărui an și sistem de amortizare:

Tabelul 2.3.1 Centralizator privind cheltuielile cu amortizarea și impozitul pe profit

Sursă: calcule proprii

Analizând și totodată comparând cele trei metode de amortizare din perspectivă numerică remarcăm că pe întreaga durată de de amortizare, cheltuielile aferente acesteia dar și cuantumul impozitului pe profit plătit au aceeași valoare.

O privire de ansamblu asupra rezultatelor tinde să avantajeze sistemul de amortizare degresiv și cel accelerat, având drept argument beneficiile monetare mai mari aferente primilor ani în comparație cu amortizarea liniară, în fapt acest surplus financiar este datorat neachitării impozitelor.

Simplitatea aplicabilității modelului liniar de amortizare se datorează uniformității cheltuielilor exercițiului și a costurilor în timp, având ca scop ghidarea activităților desfășurate la nivelul întreprinderilor pe aspectul fiscal. Cât despre sistemul degresiv, întreprinderea îl poate prefera în schimbul celui liniar, având ca motivație existența unor active a căror depreciere și capacitatea de serviciu sunt mai mari la nivelul primilor ani de funcționare.

Din perspectivă fiscală, amortizarea degresivă este avantajoasă datorită realizării unor economii la nivelul impozitelor pentru perioada incipientă de funcționare a utilajelor. Cu alte cuvinte, sistemul de amortizarea degresiv poate fi benefic întreprinderilor care urmăresc recuperarea investiției într-o perioadă scurtă de timp.

Un prim scenariu realizat la nivelul companiei SC ESOP CONSULTING SRL are drept scop evaluarea performanței atât din perspectivă economică, cât și fiscală, pe baza unor modificări înglobate în structura sistemului de amortizare, în consistența cheltuielilor și nu în ultimul rând, în diminuarea contribuției aferente asigurărilor sociale.

Astfel, societatea optează pentru sistemul de amortizare degresiv în schimbul celui liniar datorită dorinței de recuperare a investiției încă din primii ani de intrare în funcțiune a celor trei utilaje. În ceea ce privește amortizarea contabilă, valoarea acesteia rămâne neschimbată, 75.881 lei.

Conform cotelor de amortizare liniară și degresivă calculate anterior, obținem rezultatele aferente tabelului nr.8, în cadrul căruia cuantumul cheltuielilor cu amortizarea degresivă pentru anul analizat este în valoare de 113.821,5 lei, reprezentând în cadrul determinării profitului impozabil, suma aferentă cheltuielilor deductibile (deducerilor).

Amenda de circulație prevăzută în cadrul scenariu de bază ca fiind neimputată agajatului, conform legii, persoanele fizice care se dovedesc a fi vinovate de amenzile atribuite persoanelor juridice sunt obligate să suporte suma aferentă acestora din cuantumul veniturilor salariale. Prin urmare, cheltuielile cu salariile și indemnizațiile de deplasare se vor diminua cu suma aferentă contravalorii amenzilor primite, 1.480 lei, iar noua cheltuială înregistrată va fi de 243.133 lei, comparativ cu scenariul de baza unde valoarea acesteia era de 244.613 lei.

Presupunem că anul 2013 aduce societății o diminuarea a procentului aferent cotei de contribuție a asigurărilor sociale cu 5 puncte procentuale. Potrivit textului de lege cota de contribuție pentru asigurările sociale datorată de către contribuabilul angajator în cadrul condițiilor normale de muncă este de 20,8 %, iar diminuarea atribuită stabilizează procentul respectiv la 15,8%. Datorită acestei modificări, cheltuielile cu asigurările și protecția socială vor înregistra o scădere ca urmare a aplicării noului procent iar valoare obținută va fii inferioară celei din scenariul de bază, 48.461,2 lei.

Modificările precizate anterior conduc la un alt rezultat în ceea ce privește cheltuielile cu personalul. Valoarea acestora va descrește comparativ cu scenariu de baza, unde nivelul acestora era stabilit la 308.410 lei, iar în prezent cunatumul este undeva la 291.594,2 lei. Implicit aceste diminuări afectează nivelul cheltuielilor totale în același sens, astfel că valoarea acestora va fii de 1.271.762,2 lei, rezultând un profit brut aferent societății, superior celui înregistrat anterior, de 217.528,8 lei. Datorită determinării rezultatului brut, putem proceda la calculul profitul net prin intermediul diferenței dintre rezultatului brut și impozitul pe profit.Valoarea acestuia, calculată astfel, este de aproximativ 171.203 lei.

Pentru analiza profitabilității societății SC ESOP CONSULTING SRL vom determina pe baza scenariului astfel modificat, indicatorii de rentabilitate și impozitul pe profit datorat.Referitor la indicatorii de rentabilitate vom utiliza în vederea determinării acestora formulele prezentate anterior iar rezultatele obținute sunt următoarele:

Tabelul 2.3.2 Valoarea indicatorilor de rentabilitate

Sursă: calcule proprii

Comparativ cu scenariul de bază, indicatorii de rentabilitate înregistează valori procentuale superioare. De remarcat este faptul că rezultatele aferente celor trei tipuri de rentabilități sunt pozitive, ceea ce înseamnă că modificările efectuate nu sunt semnificative pentru a influența „sănătatea finaciară deplină” prevăzută anterior. O situație favorabilă și totodată nefavorabilă este cea a efectului de levier care deși a înregistrat o situație favorabilă comparativ cu cea de bază, valoarea acestuia nu a crescut semnificativ pentru a depăși pragul negativ înregistrat, ceea ce înseamnă că ne confruntăm încontinuare cu un efect de levier negativ, datorat diminuării rentabilității financiare față de cea economică.

Profitul impozabil caraterizat de modificările întreprinse la nivelul companiei este de 335.762,5 lei, îar prin aplicarea cotei de 16% stabilită la nivel legal, obținem un impozit pe profit egal cu 53.722 lei. Opus situației prevăzută la nivelul ratelor de rentabilitate, cum era de așteptat, valorile aferente profitului impozabil și cea a impozitului pe profit sunt mai mici comparativ cu scenariul inițial. În ceea ce privește impozitul de plată,acesta este determinat prin diferențierea dintre impozitului pe profit și cheltuielile aferente sponsorizării și/sau mecentat dar și a minimului prevăzut anterior, iar cuantumul acestuia este de 47.640,695 lei. O situație similară putem observa în contextul impozitului pe profit anual, valoarea acestuia, la fel ca la impozitul de plată este mai mică în comparație cu scenariul inițial.

Cel de-al doilea scenariu elaborat are același scop ca și scenariu precedent însă modificările la nivelul societății vor diferenția semnificativ. De această dată vom analiza compania în situația adoptării unui regim de amortizare accelerat, a deductibilității cheltuielilor cu dobânzile dar și din prisma angajaților.

Potrivit tabelului nr.8 suma stabilită pentru amortizarea accelerată aferentă exercițiului financiar 2013 este de 151.762 lei, reprezentând cheltuiala deductibilă utilizată cu scopul determinării profitului impozabil.

Având în vedere prevederile art. 23, alin (1) din Codul Fiscal, cheltuielile cu dobânzile pot fi deduse întegral doar în condițiile în care gradul de îndatorarea a capitalului este mai mic sau egal cu 3. Determinarea gradului de îndatorare poate fi înfăptuită cu ajutorul raportului dintre capitalul împrumutat și capitalul propriu, astfel:

Gradul de îndatorare =

Rezultatul dobândit ca urmare a aplicării formulei este 0,027 ceea ce înseamnă că se încadrează în prevederile legale ( 0 < 0,027 < 3) și potrivit acestui fapt, compania beneficiază de deducerea integrală a cheltuielilor cu dobânzile în momentul realizării lor. Cunatumul acestora fiind 16.342 lei.

Cât despre situația personalului companiei SC ESOP CONSULTING SRL putem menționa, comform articolului 71, alineatul (1) că angajarea a șase absolvenții ai unor instituții de învățământ superior, pe o perioadă nedeterminată aduce beneficii societății, prin alocarea unor prime de încadrare pentru fiacare absolvent, egale cu valoarea indicatorului social de referință potrivit legii în vigoare. Articolul 33, alineatul (1) din Legea nr.76/ 2002, completată prin

Ordonanța de urgență nr. 126/ 2008, prevede valoarea indicatorului social de referință ca fiind egală cu 500 lei pentru fiecare absolvent în parte.

Potrivit specificațiilor anterioare, articolul 80, alineatul (1), litera c) din cadrul aceluiași text de lege presupune multiplicarea valorii indicatorului social de referință cu ajutorul coeficientului 1,5 pentru absolvenții de învățământ superior. Astfel, suma dedusă de către stat pentru angajarea unui absolvent este de 750 lei iar totalul deducerilor de care beneficiază compania este de 4.500 lei. Prin urmare, cheltuielie cu salariile și indemnizatiile aferente scenariului inițial sunt diminuate cu suma deducerilor primite de la stat, iar noua cheltuială va avea valoarea de 240.113 lei. Modificările înregistrate la nivelul cheltuielilor cu salariile și indemnizațiile se vor reflecta automat și asupra cheltuielilor cu personalul, valoarea acestora scăzând la 303.910 lei față de scenariul inițial unde cunatumul era de 308.410 lei.

Potrivit modificărilor specificate în contextul acestui scenariu, valoarea profitului brut și a celui net va fi prelucrată, astfel încât vom obține 221.555 lei pentru profitul brut, respectiv 175.232 lei pentru cel net. De asemenea, indicatorii de rentabilitate dar și impozitul pe profit vor suferi modificări confrom tabelului de mai jos:

Tabelul 2.3.3 Valoarea indicatorilor de rentabilitate

Sursă: calcule proprii

Valorile procentuale refletate pe baza tabelului evidențiază o situație favorabilă companiei datorită creșterii ratei de rentabilitate financiară, determinând astfel un efect de levier pozitiv (Rfin> Reco ). În ceea ce privește coeficentul de îndatorare sau levierul, acesta este important în condițiile în care îndatorarea este mai mare.

Profitul impozabil specific scenariului discutat este egal cu 303.328 lei, utilizând conform formulei, cheltuielile cu amortizarea acelerată pentru deduceri, profitul contabil calculat anterior și totalul cheltuielilor nedeductibile. Aplicând cota aferentă impozitului pe profit de 16% , obținem valoarea acestuia, 48.532,48 lei. Ambele valori sunt inferioare celor din scenariul de bază cât și celor aferente primului scenariul modificat.

Suma aferentă impozitului de plată este egală cu 42.415,175 lei iar cea a impozitului anual este de 45.932,48 lei, inferioare și acestea valorilor obținute în cadrul scenariilor precedente, ceea c ear putea determina compania să apeleze la un astfel de scenariu.

Scenariul al treilea nu prevede modificări semnificative ci doar sugerează companiei analizate o perspectivă decizională ce ar putea fi benefică pentru dezvoltarea acesteia.

Regimul de amortizare ales de această dată este cel utilizat și în cadrul scenariului inițial datorită simplității aplicării acestuia dar și a utilizării frecvente de către cele mai multe companii. Suma atribuită cheltuielilor cu amortizarea liniară este de 75.881 lei pentru întreaga durată de viată utilă a mijloacelor fixe achiziționate. Astfel, fiecare dintre cei 4 ani stabiliți în vederea amortizării vor avea drept cheltuială deductibilă suma de 75.881 lei.

Vorbim despre protocol deoarece acesta are un rol important din punct de vedere al deductibilității la calculul impozitului pe profit iar conform textului de lege , cheltuielile aferente protocolului pot fi deductibile în limita a 2% aplicată asupra bazei de calcul stabilite după cum urmează:

Baza de calcul = ( Total venituri – Venituri neimpozabile) – ( Total cheltuieli – Cheltuielile cu impozitul pe profit curent și amânat – Cheltuieli de protocol – Cheltuieli aferente veniturilor neimpozabile)

Rezultatul aferent calculului anterior este 261.806 lei, însă pentru determinarea cuantumului chetuielilor deductibile vom aplica procentul stabilit prin prevederile legale asupra bazei de calcul, obținând astfel suma de 5236,12 lei. Pentru a stabili nivelul cheltuielilor nedeductibile vom face diferența dintre suma aferentă cheltuielilor cu protocolul, 13.151 lei și cheltuielile deductibile și vom dobândi o valoare de 7914,88 lei.

Conform Codului de Procedură Fiscală, fapta potrivit căreia societatea nu a depus declarația de înregistrare fiscală la data stabilită prin lege, constituie contravenție și este sancționată în conformitate cu gravitatea faptelor prin aplicarea amenzilor între 1000 și 5000 lei persoanelor juridice în cauză. Datorită gravității faptei săvârșite de către societate și a neatenției acordate regimului fiscal, cuantumul amenzii este maximul prevăzut la nivel legal, 5000 lei.

Potrivit acestui fapt, cheltuielile nedeductibile vor înregistra o creștere cu 5000 lei aplicată categoriei “Dobânzile/majorările de întârziere, amenzile, confiscările și penalitățile de întârziere datorate către autoritățile române și străine” din cadrul Declarației privind impozitul pe profit, intitulată și Declarația 101, conform căreia valoarea după majorare a chetuielilor cu amenzile va fi de 6.480 lei.

O altă modificare survenită la nivelul acestui scenariu constă în intensificarea chetuielilor cu sponzorizarea de la 2.600 lei, cât era prevăzut inițial, la 4300 lei în prezent. Astfel, chetuielile nedeductibile alcătuite în cadrul companiei analizate din cheltuieli cu impozitul pe profit (47.942 lei ), cheltuieli cu amenzile (6.480 lei), cheltuieli de protocol ( 7914,88 lei), cheltuieli cu sponsorizarea și/sau mecenat și burse private ( 4300 lei ), cheltuieli cu amortizarea contabilă (75.881 lei ) și alte chetuieli nedeductibile ( 92.481 lei), vor înregistra o creștere de la 233.535 lei în situația inițială, la 234.998,88 lei.

În acesta situație profitul contabil își păstrează valoarea de 200.713 lei, însă profitul impozabil va suporta modificări ca urmare a creșterii chetuielilor nedeductibile. Astfel, valoarea aferentă profitului impozabil este de 354.594,76 lei iar impozitul pe profit este de 56.735,16 lei, inferior celui din scenariul de baza.

Ca urmare a creșterii chetuielilor cu sponsorizarea, suma aferentă impozitului anual, 52.435,16 lei și cea a impozitului de plată, 48.917,85 lei, înregistrează valori înferioare celor stabilite la momentul inițial.

Tabelul 2.3.4 Structura fiscală a scenariilor

Sursă: calcule propii în conformitate cu reglemetările legale și potrivit scenariilor

Tabelul de mai sus sintetizează principalele rezultate dobândite în urma analizării scenariului ințial și a celor trei scenarii modificate. Scopul întocmirii respectivelor scenarii este de a evidenția influența fiscalității asupra rezultatelor companiei SC ESOP CONSULTING SRL atât din perspectivă economică cât și financiară.

Economic vorbind, compania în decursul celor trei scenarii nu a fost afectată de modificări semnificative deoarece din analiza indicatorilor de renatbilitate reise conform fiecărui scenariu în parte că trio ratelor de rentabilitate ( rentabilitatea economică, finaciară și comercială) implică rezultate pozitive, ceea ce înseamnă că societatea va beneficia în continuare de o situație financiară sănătoasă.

Modificări cosiderabile apar la nivel fiscal deoarece observăm cuantumuri diferite ale profitului impozabil pentru cele trei scenarii. Acest fapt este datorat modificării sistemului de amortizare, mai exact creșterea sau diminuarea chetuielilor deductibile dar și a facilităților fiscale oferite de stat prin deducerea întegrală a cheltuielior sau în contextul anumitor limite prevăzute conform textului de lege.

Potrivit prevederilor Codului Fiscal, cota aferentă impozitului pe profit este de 16 %, aplicabilă asupra profitului impozabil. Datorită diverselor propuneri legislative cu privire la modificarea Legii nr.571/2003 privind Codul Fiscal și implicit a cotei unice de impozitare vom recurge la diminuarea, respectiv majorarea acesteia cu 2 puncte procentuale. Scopul modificărilor survenite constă în evidențierea importanței fiscale la nivelul impozitării pentru compania analizată.

Din perspectiva creșterii cotei de impozitare cu 2 puncte procentuale vom analiza impactul acesteia asupra companiei în funcție de regimul de amortizare pentru care aceasta a optat, însă studiul va fi realizat pe scenariul inițial. Vom utiliza cheltuielile cu amortizarea întru determinarea profitului impozabil, datorită caracterului deductibil al amortizării fiscale și vom genera conform tabelului de mai jos modificările întreprinse la nivelul impozielor pe profit.

Tabelul 2.3.5 Creșterea cotei de impozitare (lei)

Sursă: calcule proprii

Rezultatele prezentate conform tabelului anterior evidențiază anvantajul sistemului de amortizarea accelerat comparativ cu celelalte tipuri de amortizare. Beneficiile companiei în condițiile în care aceasta optează pentru amortizarea accelerată se vor resimți indifernt dacă procentul cotei de impozitare va rămâne cel stabilit conform prevederilor legale sau se va modifica potrivit presupunerii noastre. De remarcat este faptul că amortizarea accelerată și cea degresivă constituie avantaje finaciare pentru societate deoarece furnizează sume mai mari aferente primilor ani, în contextul în care majoritatea entităților optează pentru deducrea cheltuielilor într-o cantitatea mai mare la început exercițiului finaciar. Opus acestui principiu observăm amortizarea liniară care sprijină fiscalitatea și totodată impozitarea deoarece indiferent de cota de imozitare, cunatumul impozitului pe profit datorat este superior tuturor metodelor de amortizare discutate anterior.

În opoziție cu situația precedentă potrivit căreia cota de impozitare sufera o majorare cu 2 puncte procentuale, în cadrul acestui studiu vom încerca să aratăm evoluția impozitării pe cele trei tipuri de amortizare atunci când se presupune diminuarea procentului prevăzut de lege pentru impozitul pe profit cu 2 puncte procentuale. Astfel, vom calcula pe baza noului procent, 14 % , impozitul pe profit și vom urmări în principal implicațiile suferite de acesta ca urmare a modificării cotei, comparative cu situația inițială.

Vom realiza un tabel similar celui precendent și vom parcurge calculele generate de fiecare șituație în parte pentru a evidenția în cele din urmă beneficiile aduse companiei la nivel fiscal ca urmare a diminuării cotei unice de impozitare. Acest aspect este cuprins în componența tabelului de mai jos:

Tabelul 2.3.6 Scăderea cotei de impozitare (lei)

Sursă: calcule proprii

Potrivit valorilor obținute, prezentate pe baza tabelului anterior, sesizăm după cum era de așteptat diminuarea sumelor odată cu cea a cotei de impozitare. Astfel, aplicarea noului procent la profitul impozabil aferent fiecărui tip de amortizare va genera rezultate mai mici comparativ cu scenariul inițial însă și de această dată remarcăm beneficiile amortizării accelerate.

În ceea ce privește amortizarea degresivă, compania poate prefera sitemul respectiv de amortizare în favoarea celui liniar deoarece oferă posibilitatea reîntoarcerii la sistemul de amortizare liniar după aplicarea celui degresiv, condițiia impusă fiind calculul anuităților la valoarea netă contabilă. Avantajul amortismentului degresiv se suprapune în anumite proporții asupra celui accelerat, deoarece scopul adoptării acestui sistem are la baza ajutorarea trezoreriei aferente întreprinderii în condițiiile în care aceasta și-a utilizat resursele finaciare pentru efectuarea unor investiții.

Analizând impactul produs asupa companiei SC ESOP CONSULTING SRL potrivit tabelelor precedente putem afirma că deși în situația inițială aceasta opteaza pentru amortizarea liniară datorită simplității în aplicare a acestui sistem, pentru viitor benefic societății ar fi utilizarea unui sistem de amortizare accelerat care să o ajute la recuperarea sumelor investite într-o perioada scurtă de timp, de regulă 1 an.

ANEXA NR 1

Scutirii de la plata impozitului pe profit sunt acordate dupa cum urmeaza:

a) trezoreriei statului;

b) institutiilor publice, pentru fondurile publice, inclusiv pentru veniturile proprii si disponibilitatile realizate si utilizate;

b1) persoanleor juridice roamane care platesc impozitul pe veniturile microintreprinderilor;

c) abrogate;

d) fundatiile romane constituite ca urmare a unui legat

e) abrogate

f) cultele religioase, pentru: venituri obtinute din producerea si valorificarea obiectelor si produselor necesare activitatii de cult, potrivit legii,venituri obtinute din chirii, alte venituri obtinute din activitati economice,venituri din despagubiri in forma baneasca, obtinute ca urmare a masurilor reparatorii prevazute de legile privind reconstruirea dreptului de proprietate, cu conditia ca sumele respective sa fie utilizate, in naul current si /sau in anii urmatori, pentru intretinerea si functionarea unitatilor de cult, pentru lucrari de constructive, de reparative si de consolidarea a lacasurilor de cult si a cladirilor ecleziastice, pentru invatatmant, pentru furnizarea ,in nume propriu si/sau parteneriat,de servicii sociale, acreditate in conditiile legii, pentru actiuni specificie si alte activitati non-profit ale cultelor religioase, potrivit legii nr.486/2006 privind libertatea religioasa si regimul general al cultelor;

g) instituțiile de învățământ particular acreditate, precum și cele autorizate, pentru veniturile utilizate, în anul curent sau în anii următori, potrivit Legii învățământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare și Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 174/2001*) privind unele măsuri pentru îmbunătățirea finanțării învățământului superior, cu modificările ulterioare;

h) asociațiile de proprietari constituite ca persoane juridice și asociațiile de locatari recunoscute ca asociații de proprietari, potrivit Legii locuinței nr. 114/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru veniturile obținute din activități economice și care sunt sau urmează a fi utilizate pentru îmbunătățirea utilităților și a eficienței clădirii, pentru întreținerea și repararea proprietății comune;

i) Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar, constituit potrivit legii;

j) Fondul de compensare a investitorilor, înființat potrivit legii;

k) Banca Națională a României;

l) Fondul de garantare a pensiilor private, înființat potrivit legii.

ANEXA NR 2

Stimulente fiscale tipice

Vacanța fiscală –reprezintă scutirea temporară a unei noi firme de investiții sau de anumite taxe specifice, de obicei, cu cel puțin impozitul pe profit. Uneori, cerințele administrative sunt, de asemenea, anulate, în special cea referitoare la depunerea declarațiilor fiscale. În cazul vacanțelor fiscale parțiale obligațiile sunt reduse, mai degrabă decât scutite.

Zone speciale-se referă la zonele limitate geografic, în care firmele calificate pot localiza și beneficia de o scutire a diferitelor domenii de aplicare a taxelor și / sau cerințelor administrative. Zonele sunt de cele mai multe ori cu scopul de export și sunt situate de regulă în apropiere de un port. În unele țări, cu toate acestea, companiile eligibile pot fi declarate "zone", indiferent de locația lor.

Credit fiscal de investiții- reflectă deducerea unei anumite părti dintr-o investiție de la obligația fiscală. Normele diferă în situația creditelor excedentare (credite care depășesc răspunderea fiscale) și includ posibilitatea ca acestea să fie pierdute, reportate sau chiar rambursate.

Indemnizație de investiții- urmărește deducerea unei anumite fractiuni din profiturile impozabile ale unei investitii(in plus fata de amortizare).Valoare unei indeminizatii este produsul intre indemnizatie si rata de impozitare.

Amortizarea accelerată-reprezintă amortizarea realizată la un program mai rapid decât este disponibil pentru restul economiei.Acest lucru poate fi implementat in diferite moduri,inclusiv prin cote mai mari de amortizare în primul an sau cresterea ratelor de amortizare. Plățile fiscale în termeni nominali sunt afectate, dar valoarea lor netă actuală este redusă și lichiditatea firmelor este îmbunătățită.

Ratele de impozitare reduse-evidențiază diminuarea cotei de impozitare, de obicei, rata de impozit pe profit.

Stimulentele de finanțare-au în vedere reduceri ale ratelor de impozitare care se aplică furnizorilor de fonduri, de exemplu, impozitele reținute la sursă pe dividendele reduse.

ANEXA NR 3

Anexa nr 4

Tabel 2. Măsuri de performanță financiară – management, proprietari și creditori

Sursă: Helfert, Erich ,“Financial analysis tools and techniques – a guide for managers”, The McGraw-Hill Companies, 2001,pag 98

Bibliografie

Cărți

Băjan, D.( 2001) consilier A.N.E.I.R (Asociatia Nationala a Exportatorilor și Importatorilor Români).Facilități Fiscale,Bucuresti, Tribuna Economică

Bistriceanu, G. D. (2001).Lexicon de finanțe, bănci, asigurări, vol III, Editura Economică, București

Colectiv de autori (1999). Dicționar macmillan de Economie Modernă, Editura CODECS, București

Dragotă, V., Ciobanu, A., Obreja, L., Dragotă, M.(2003). Management financiar,Vol1 : Analiză financiară și gestiune financiară operațională, București

Erich,A. H. (2001), Financial analysis tools and tehniques – a guide for managers,The McGraw-Hill Companies

Mbangala, A. M.(2005).Manuel de finace, Edition 5, Paris

Negrescu, D. ,Comănescu, A. ( December 2007). Fiscal Harmonisation Trends in the European Unuion.Challenges for Romania, Project SPOS 2007-Strategy and policies studies, Study no.5, București

Niculescu, M., Lavalette, G.,( 1999). Strategii de creștere, Editura Economică

Pătroi, D. (2004), Impozitul pe profit în România, teză de doctorat, București

Ristea, M.(2002). Contabilitatea rezultatului întreprinderii, Editura Economica, București

Stefan, V.(2013). Convergențe și divergențe între contabilitate și fiscalitate;Metode, soluții și posibilități de conciliere, teză doctorat

Țâțu, L.(2003). Influența fiscalității asupra rezultatelor economico-financiare ale firmei, plan cercetare nefinanțat, București

Țâțu, L.(2006). Analiza operării mecanismelor fiscalității asupra perfromanței economic-finaciare a firmei,tează de doctorat,Academia de Studii Economice, București

Țâțu, L., Șerbănescu, C., Ștefan, D, Cataramă, D., Nica, A. , Miricescu, E.C(2013). Fiscalitatea.De la lege la practică, Editura C.H.Beck, Ediția.a VIII-a, București

Văcărel, I- coordonator ( 2003). Finanțe publice (ediția a IV- a), Editura Didactică și Pedagogică, București

Vâlceanu, G. , Robu, V.,Georgescu, N.(2004). Analiza economico-finaciară, Editura Economică, București

Vintilă, G.(2006). Fiscalitate.Metode și tehnici fiscale, Editura Didactică și Pedagogică, București

Vintilă, G. ,Armeanu, D., Filipescu, O. ,Lazar, P. ,Moscalu, M.(2010).Impactul politicii fiscale asupra antreprenoriatului la nivel European și național ,Volumul Conferinței Internaționale de Stabilitate Financiară și Monetară în țările emergente,Academia de Studii Economice, București

Articole

Anghelache, C., Marinescu, R.T. , Manole, A., Pocan, I.M. , Kralik, L. (2012). Financial Diagnosis of Entreprise's Profitability and Risks, Revista Română de Statistică, Supliment Trim. II

Bernard, C., Reimann, Anant R. Negandhi, (1973). College of Buiness and Administration, Drexel University

Bescos, P.L,.Dobler, P, C.Mendoza – Martinez, Naulleau, G.(1994). Contrôle de gestion et management, Montchrétien

Bordeiau, S. Analiza diagnostic pe baza ratelor de rentabilitate, BRD – Groupe Societe Generale ,Bacău

Bouquin, H. (1986). Le contrôle de gestion, PUF

Burja, C.(2011).Factors Influencing the companie’s profitability, Annales Universitatis Apulensis Series Oeconomica,13(2)

Callihan, D. (1994). Corporate effective tax rates: a synthesis of the literature, Journal of Accounting Literature, 13

Caplow,T.(1964). Principles of Organization, Harcourt,Brance & World

Căruntu, C., Lăpăduși, M. L.(2009).Rata rentabilității financiare.Impactul ratei rentabilității financiare asupra dezvoltării întreprinderii,Analele Universității ”Constantin Brâncuși”, Târgu Jiu, Seria Economie,Nr.2/2009

DeAngelo, H., and Masulis R. W. (1980). Optimal Capital Structure under Corporate and Personal Taxation, Journal of Financial Economics 8

Devereux, M. (2006). Taxes in the EU New Member States and the Location of Capital and Profit Oxford University Centre for Business Taxation,WP0706

Douane, A. , Pacchi, J.M. (1994). Dechiffrer et analyser les comptes de l’ enterprise, LMY/ LES ECHOS, Paris

Dumbravă, M. (2010). Model de analiza a performanței firmei, Academia de Studii Economice, București

Duncan, J.S.(1973). Landscape taste as a symobol of group identity: a Westchester Country Village

Dwivedi, R.K.(1995). Organizational culture and performance, New Delhi

Feldstein, M.,Dicks-Mireaux, L and Poterbo, J. (1983). The effective taxe rate and the pretax rate of return,Journal of Public Economics,21(2)

Georgopoulos, B., Tannenbaum, A.(1957). A study of Organizational Effectiveness, American Socological Review

Gordon, R. K.(1998). Depreciation, Amortization and Depletion, Chapter 17, Vol.2 , International Monetary Fund,Ed. Victor Thuronyi

Gurría.A. (2009). L’amélioration de l’efficacité des systèmes fiscaux des pays en développement et la nouvelle frontière de la politique de développement. L’OCDE

IASB si Cooke B. ,Mihai M.,Ionescu C. ,Solomon M. , Dutescu A.(2002). Standardele Internationale de Contabilitate 2002, Editura Economica, București

Jingqing Chai Rishi Goyal (2008) .Tax Concessions and Foreign Direct Investment in the Eastern Caribbean Currency Union

Kabajeh, M.A.M., Said Mukhled Ajmed AL Nu’aimt, Firas Naim Dahmash (2012). The relationship between the ROA, ROE and ROI Ratios with Jordanian Insurance Public Companies Market Share Prices, National Journal of Humanities and Social Science , Vol 2, No.11

Klemm,A.(2009). Causes, Bebefits and Risks of Business Tax Incentives,International Monetary Fund

Lorino P. (2001). Le balanced scorecard revisite : dynamique strategique et pilotage de performance, Colloque de l'Association Française de Comptabilité

Luță,D., Grigorescu, S. (2013). Efectele politicilor contabile de întreprindere referitoare la amortizări asupra rezultatului și impozitului pe profit, Revista “Strategii Manageriale” nr.2 (20), Editura Independeța Economică

Mazen Kebewar (2006). The effect of debt on corporate profitability.Evidence from French service sector,Laboratoire d’ Economie d’ Orleans, France

Negrescu, D., Comănescu, A. (2007).Fiscal Harmonisation Trends in the European Unuion.Challenges for Romania, Project SPOS 2007-Strategy and policies studies,Study no.5, București

Nicodeme, G.(2001).Computing effective corporate tax rates: comparisons and results, MPRA Paper 3808, University Library ofMunich,Germania

Nuță,A.C., Nuță, F.M .(2012).The Efectiveness of the tax incentives on foreign direct investments , Journal of Public Administration,Finance and Law

Obed Gnacadja, Patrice Fatolou, Diagnostic financier d’une societe publique Beninoise: Cas du port autonome de Cotonou

OECD (1996). Tax Expenditure: Recent Experiences, Committee on Fiscal Affairs, OECD

Pantea, M. F.(2008). Analiza economico-financiară a întreprinderii, Universitatea „Aurel Vlaicu”, Facultate de Științe Economice, Arad

Păvăloaia, W., Paraschivescu, M. D.,.Lepădatu, Gh., Pătrascu,L., Radu,F. ,Danila G. Bordeianu, Darie, A. (2010). Analiza economic-financiara.Concepte si studii de caz.,Editura Economica

Pfister,M. (2009). investment policy officer, OECD-NEPAD Africa investment initative- une fiscalité orientée vers l’investissement et le développement : aperçu de quelques enjeux de politique fiscale en afrique

Pintea, M. O. (2007-2013). Performance – an evolving concept ,University Babes-Bolyai of Cluj-Napoca Faculty of Economics and Business Administration Cluj-Napoca, Romania

Purcărea, I.I., Stancu, I. (2008). The influence of R&D Policy on Performance of the Companies Listed with Bucharest Stoch Exchange (through Intangible Assets), Theoretical and Applied Economics, AGER, vol 11

Rodriques Monteiro, M ,Moreira Brando,E.F, Da Silva Martinas,F.V. (2011). A panel data econometric study of corporate tax revenue in European Union: structural, cyclical, business and institutional determinants, FEP Working Paper no.437

Sándor, C. (2013). Impactul fiscalității asupra stabilității financiare a întreprinderii, Teză doctorat, Cluj – Napoca

Segărceanu, R., Wessel,P. Fiscalitatea românească.Radiografia unei reforme incomplete, Deloitte Tax

Teraoui,H, Kaddour ,A., Chichti, J., Ben Rejeb,J.( 2011). Impact of Tax incentives an Corporate Financial Performance: The case of the Mechanical and Electrical Industries Sector in Tunisia International Journal of Economics and Finance ,Vol 3 ,NO 6, Anthony R.N.(1965), Planning and Control Systems : A Framework for Analysis, Harvard University Press

Tulvinschi, M. (2012).Amortizarea imobilizărilor prin prisma impozitelor amânate, Economie teoretică și aplicată, Volumul XIX, No 7(572)

Țâțu, L., Dragota, V., Vintila, N.( ). An Observation on The Effective Tax Rate For Corporate Income In Romania, București

Yonah. R. S. (2006). Corporate social responsibility and strategic tax behavior

Wilson, J. D.(1999). Theories of Tax Competition, National Tax Journal Vol. 52

Leglislație

*Codul Fiscal

** Legea 250 din 19 iulie 2013, pentru modificarea și completarea Legii nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă și pentru modificarea Legii nr. 116/2002 privind prevenirea și combaterea marginalizării sociale

*** Legea nr. 32 din 12 noembrie 1968 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor, actualizată, înclocuită cu Ordonanța nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor

**** Legea 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale și necorporale

***** Legea nr. 340/2013, publicată în Monitorul Oficial nr. 776 din 12 decembrie 2013

****** Legea nr. 32 din 19 mai 1994 privin sponsorizarea

******* Hotărârea Guvernamentală nr.276 / 2013, privind stabilirea valorii de intrare a mijloacelor fixe.

******** Catalogului privind clasificarea și duratele normale de funcționare a mijloacelor fixe, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.2.139/2004

Site-uri

http://www.jstor.org/

http://www.sciencedirect.com/

http://store.ectap.ro/suplimente/Conferinta%2011%20FABBV%20%20romana%202011.pdf

http://www.econstor.eu/bitstream/10419/74688/1/606286217.pdf

http://www.imf.org/external/pubs/ft/wp/2008/wp08257.pdf

ANEXA NR 1

Scutirii de la plata impozitului pe profit sunt acordate dupa cum urmeaza:

a) trezoreriei statului;

b) institutiilor publice, pentru fondurile publice, inclusiv pentru veniturile proprii si disponibilitatile realizate si utilizate;

b1) persoanleor juridice roamane care platesc impozitul pe veniturile microintreprinderilor;

c) abrogate;

d) fundatiile romane constituite ca urmare a unui legat

e) abrogate

f) cultele religioase, pentru: venituri obtinute din producerea si valorificarea obiectelor si produselor necesare activitatii de cult, potrivit legii,venituri obtinute din chirii, alte venituri obtinute din activitati economice,venituri din despagubiri in forma baneasca, obtinute ca urmare a masurilor reparatorii prevazute de legile privind reconstruirea dreptului de proprietate, cu conditia ca sumele respective sa fie utilizate, in naul current si /sau in anii urmatori, pentru intretinerea si functionarea unitatilor de cult, pentru lucrari de constructive, de reparative si de consolidarea a lacasurilor de cult si a cladirilor ecleziastice, pentru invatatmant, pentru furnizarea ,in nume propriu si/sau parteneriat,de servicii sociale, acreditate in conditiile legii, pentru actiuni specificie si alte activitati non-profit ale cultelor religioase, potrivit legii nr.486/2006 privind libertatea religioasa si regimul general al cultelor;

g) instituțiile de învățământ particular acreditate, precum și cele autorizate, pentru veniturile utilizate, în anul curent sau în anii următori, potrivit Legii învățământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare și Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 174/2001*) privind unele măsuri pentru îmbunătățirea finanțării învățământului superior, cu modificările ulterioare;

h) asociațiile de proprietari constituite ca persoane juridice și asociațiile de locatari recunoscute ca asociații de proprietari, potrivit Legii locuinței nr. 114/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru veniturile obținute din activități economice și care sunt sau urmează a fi utilizate pentru îmbunătățirea utilităților și a eficienței clădirii, pentru întreținerea și repararea proprietății comune;

i) Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar, constituit potrivit legii;

j) Fondul de compensare a investitorilor, înființat potrivit legii;

k) Banca Națională a României;

l) Fondul de garantare a pensiilor private, înființat potrivit legii.

ANEXA NR 2

Stimulente fiscale tipice

Vacanța fiscală –reprezintă scutirea temporară a unei noi firme de investiții sau de anumite taxe specifice, de obicei, cu cel puțin impozitul pe profit. Uneori, cerințele administrative sunt, de asemenea, anulate, în special cea referitoare la depunerea declarațiilor fiscale. În cazul vacanțelor fiscale parțiale obligațiile sunt reduse, mai degrabă decât scutite.

Zone speciale-se referă la zonele limitate geografic, în care firmele calificate pot localiza și beneficia de o scutire a diferitelor domenii de aplicare a taxelor și / sau cerințelor administrative. Zonele sunt de cele mai multe ori cu scopul de export și sunt situate de regulă în apropiere de un port. În unele țări, cu toate acestea, companiile eligibile pot fi declarate "zone", indiferent de locația lor.

Credit fiscal de investiții- reflectă deducerea unei anumite părti dintr-o investiție de la obligația fiscală. Normele diferă în situația creditelor excedentare (credite care depășesc răspunderea fiscale) și includ posibilitatea ca acestea să fie pierdute, reportate sau chiar rambursate.

Indemnizație de investiții- urmărește deducerea unei anumite fractiuni din profiturile impozabile ale unei investitii(in plus fata de amortizare).Valoare unei indeminizatii este produsul intre indemnizatie si rata de impozitare.

Amortizarea accelerată-reprezintă amortizarea realizată la un program mai rapid decât este disponibil pentru restul economiei.Acest lucru poate fi implementat in diferite moduri,inclusiv prin cote mai mari de amortizare în primul an sau cresterea ratelor de amortizare. Plățile fiscale în termeni nominali sunt afectate, dar valoarea lor netă actuală este redusă și lichiditatea firmelor este îmbunătățită.

Ratele de impozitare reduse-evidențiază diminuarea cotei de impozitare, de obicei, rata de impozit pe profit.

Stimulentele de finanțare-au în vedere reduceri ale ratelor de impozitare care se aplică furnizorilor de fonduri, de exemplu, impozitele reținute la sursă pe dividendele reduse.

ANEXA NR 3

Anexa nr 4

Tabel 2. Măsuri de performanță financiară – management, proprietari și creditori

Sursă: Helfert, Erich ,“Financial analysis tools and techniques – a guide for managers”, The McGraw-Hill Companies, 2001,pag 98