Studiu DE Geografie Urbana A Localitatii Macin

STUDIU DE GEOGRAFIE URBANA A LOCALITATII MĂCIN

CUPRINS

Introducere

CAPITOLUL 1. Așezarea geografică și limitele localității

CAPITOLUL 2. Abordarea sistemică a teritoriului

CAPITOLUL 3. Potențialul de habitat al cadrului natural

3.1. Structura geologică și resursele subsolului

3.2. Relieful

3.2.1. Relieful dezvoltat pe roci cristaline

3.2.2. Relieful dezvoltat pe roci magmatice

3.2.3. Suprafețele de nivelare din Dobrogea de Nord. Trepte de relief

3.3. Caracteristicile elementelor climatice

3.4. Resursele de apă

3.5. Vegetația

3.6. Potențialul pedologic

CAPITOLUL 4. Potențialul geodemografic

4.1. Dinamica populației

4.2. Structura populației

CAPITOLUL 5. Potențialul economic și valorificarea sa

5.1. Agricultura

5.1.1. Factori de favorabilitate și restrictivitate în dezvoltarea

agriculturii

5.1.2. Rolul capitalului uman în dezvoltarea agriculturii

5.1.3. Nivelul de dotare tehnică

5.1.4. Îmbunătățirile funciare

5.1.5. Cultura plantelor

5.1.6. Creșterea animalelor

5.2. Industria

5.2.1. Considerații generale

5.2.2. Dinamica și structura activităților industriale

5.2.3. Localizarea activităților industriale

5.3. Turismul, o alternativă în dezvoltarea sistemului

CAPITOLUL 6. Rolul transporturilor în dezvoltarea sistemului teritorial

CAPITOLUL 7. Calitatea mediului natural

7.1. Calitatea aerului

7.1.1. Emisii anuale de dioxid de sulf (SO2

7.1.2. Emisii anuale de monoxid și dioxid de azot (NOx

7.1.3. Emisii anuale de amoniac (NH3

7.2. Calitatea apei

7.2.1. Apele de suprafață

7.2.1.1. Starea fluviului Dunărea

7.2.2. Apele subterane

7.2.3. Apele uzate

7.3. Calitatea solului

7.3.1. Presiuni asupra stării de calitate a solului

7.3.1.1. Îngrășămintele chimice

7.3.1.2. Produsele fitosanitare

CAPITOLUL 8. Calitatea vieții

8.1. Calitatea locuirii

8.2. Echiparea tehnico-edilitară

8.2.1. Alimentarea cu apă

8.2.2. Rețeaua de canalizare

8.2.3. Alimentarea cu energie electrică

8.2.4. Rețele de telefonie și cablu TV

8.2.5. Alimentarea cu energie termică

8.2.6. Alimentarea cu gaze naturale

CAPITOLUL 9. Direcțiile de dezvoltare a orașului Măcin

9.1. Industrie

9.2. Agricultură

9.3. Turism

9.4. Transporturi

9.5. Dezvoltarea echipării tehnico-edilitare

9.5.1. Gospodărirea apelor

9.5.2. Alimentarea cu apă

9.5.3. Canalizare

9.5.4. Alimentarea cu energie electrică

9.5.5. Alimentarea cu energie termică

9.5.6. Alimentarea cu gaze naturale

9.6. Protecția mediului

9.7. Reglementări urbanistice

9.8. Propuneri pentru intravilan. Zonificarea funcțională. Bilanț teritorial

Concluzii

Bibliografie

INTRODUCERE

Orașul Măcin, străveche așezare umană, se află situat în partea de nord-vest a teritoriului dobrogean, în apropiere de confluența dintre Dunărea Veche si Dunărea Nouă.

Variații onomastice ale orașului: Mezin, Matchin, Macin, Mecin.

În peisajul geografic general zona Măcinului oferă imagini deosebite, de la lunca Dunării la vârfurile stâncoase și ascuțite, la versanții abrupți si greu accesibili ai Munților Măcin. Orașul este dominat de crestele zimțate, din granit, ale Culmii Pricopanului. Aceste creste, puternic erodate de agenții externi, apar ca martori geologici ai străvechilor munți hercinici cu înalțimi mai semețe decât cele ale Carpaților.

Versanții din partea de sud a crestei principale sunt prăpăstioși, cu numeroase stânci și cu aspect de-a dreptul alpin, spre deosebire de nord-est, spre valea Jijilei, care este domoala, acoperită cu păduri în principal de foioase în amestec.

Panglica răsucita a Dunării învăluie munții, lăsând între ea și culmile muntoase mari ochiuri de apa – Lacul Sărat, Lacul Crapina – ca oglinzi argintii ce sclipesc sub soare prin vegetația de luncă.

***

Teritoriul atribuit astăzi ariei sale administrative a fost populat în mai multe perioade istorice.

Cele mai vechi urme de locuire cunoscute până în prezent datează din epoca bronzului. Un topor de luptă, din diorit cenușiu, atribuit unui războinic din această epocă a făcut parte din inventarul funerar al unui tumul aflat la circa 200-300 m de cetatea Arrubium.

Din epoca fierului urme de locuire au fost descoperite în zona Suluc.

Fragmente de amfore grecesti, ajunse aici din centrele grecesti Thasos, Sinope si Heracleea Pontica, datează din secolele IV-III î.Ch.

Unul din cele mai importante monumente arheologice care atestă locuirea acestei zone din cele mai vechi timpuri este fortificația din partea sud-vestică a orașului, cunoscută cu toponimul actual “La Cetate” și cu numele antic de Arrubium. Originea acestui nume se presupune a fi celtică.

Documentele arheologice descoperite ilustrează caracterul militar și comercial al fortificației, aceasta fiind amplasată în dreptul unui vad comercial ce lega Dobrogea de Muntenia.

O inscripție din perioada împaratului Septimius Severus precum și unele obiecte din aur din inventarul unui mormânt amplasat la Suluc (între care două monede din vremea lui Gallienus) demonstrează continuitatea vieții și activității pe aceste meleaguri în sec. III d.Ch.

Într-un document mai târziu, din secolele IV-V d. Ch., numit Notitia Dignitatum, numele cetătii Arrubium apare alături de ale mai multor cetăți din Dobrogea.

În sec. VII-VIII d.Ch. geograful Ravena notează, după izvoarele și hărțile mai vechi, localitățile care existau pe teritoriul de astăzi al Dobrogei printre care se afla si numele cetății, în forma coruptă, Arubion.

Pentru secolele următoare mai multe descoperiri ceramice și cruciulițe de metal atestă prezența unei populații creștinate ce locuia în bordeie și locuințe de suprafață.

În hărțile otomane din secolele XVI-XVIII, ce redau împărțirea administrativă a Imperiului Otoman, ținutul dobrogean figurează în sangeacul Silistra, din care făcea parte și kazaua Macin.

La 1850 Ion Ionescu de la Brad menționa, printre alte kazale ale sangeacului Silistra și kazaua Măcin. În acea perioadă orașul număra 400 de case și o populație de 2000 de suflete.

După războiul de independență populația turcă s-a retras, în mare majoritate, odată cu administrația și armata imperiului. Locul său a fost ocupat de populație românească din Moldova și Ardeal prin migrație masivă, favorizată și de condițiile naturale deosebite pentru agricultură și creșterea animalelor, pescuit, vânătoare. Mărturie a acestor migrații stau numele unor familii măcinene care își au rădăcinile în cele două provincii istorice: Orbeanu, Gândac, Cojanu, Mocanu, ș.a.

Orașul s-a dezvoltat constant, atât din punct de vedere industrial cât și agricol, în cursul secolului al XX-lea dar în mod deosebit în perioada regimului socialist. După 1990, prin destrămarea relațiilor economice cu fostele țări socialiste, industria orașului a decăzut iar forța de muncă bine calificată, în special tânără, a emigrat în țări europene, cu precădere Italia și Spania

***

Prin așezarea sa geografică și prin bogățiile solului și subsolului orașul Măcin are un potențial economic deosebit dar care nu este valorificat la întreaga sa valoare.

În aceasta modestă lucrare vom încerca să prezentăm cadrul natural și economic în care s-a desfășurat viața locuitorilor orașului precum și câteva opinii privind viitoare posibilități de dezvoltare a localității în principalele domenii: industrie, agricultură, turism, transporturi, echipare tehnico-edilitară, protecția mediului, urbanism.

Această analiză a strategiei de dezvoltare a orașului pornește de la potențialul oferit de factorii favorabili ai acestui cadru natural și economic: resursele geologice, resursele de apă, relieful, potențialul pedologic, vegetația, infrastructura, unitățile industriale și, nu în ultimul rând, potențialul geodemografic.

În final aduc mulțumirile mele profesorilor Facultății de Geografie a Universității București care mi-au insuflat dragostea pentru geografie și m-au sprijinit să elaborez această lucrare.

CAPITOLUL 1

AȘEZAREA GEOGRAFICĂ ȘI LIMITELE LOCALITĂȚII

Orașul Măcin este situat la 45o 15’ latitudine nordică și 28o 10’ longitudine estică, în partea de nord-vest a județului Tulcea (fig. 1).

Localizare cartografică :1:25000; L-35-105-A-a; L-35-105-A-b; L-35-105-A-c; L-35-105-A-d.

Figura 1. Așezarea geografică a orașului Măcin. (Sursa: www.macin.ro)

Cea mai bună descriere a orașului Măcin ,privind amplasarea și limita orașului ,a fost elaborat de căpitanul M.D. Ionescu ,în lucrarea “Dobrogea în pragul veacului al-XX-lea “ ,publicată în anul 1904 : “Hotarul orașului, începând de pe malul Dunării, de la locul de scurgere al lacului Mocanul, se îndreapta către S-V până la Ghecet (astăzi Smârdan), de aici către E pe brațul Dunărea Veche pe lângă oraș, o ia către S-S-V oprindu-se la 4 km mai sus de oraș, de aici taie în linie dreaptă către E balta Carcaliu, urcă dealul Carcaliu până în vârful său numit movila Carcaliu, coboară dealul către N-E, taie drumul Măcin-Ostrov și se opresce la poalele dealului Grecilor; de aici ocolesce acest deal, urcă muchia dealului Pricopanului din piscul Sulucu, se îndreaptă către N-V pe muchia aceluiași deal și pe aceea a dealului Cheia; o ia către V, peste dealul Sărăria, taie șoseaua Tulcea-Jijila, trece printre dealurile Aganim și Orliga, taie gârla Coticerului până la balta Somova, lângă grindul cu același nume; de aici, în linie dreaptă, se dirigue către N, tăind balta Ilenilor, grindul Otlogul, balta Oii, grindul și gârla Com-brei și se opresce pe țărmul sudic al lacului Lățimea, de unde se îndreaptă către S-V-V, pe lângă balta Mocanului, prin pădurea Golășeilor și se opresce la Dunăre, la vărsarea bălții Mocanului.

Se mărginesce la N cu comuna Jijila, la sud cu comuna Carcaliu, la E cu comuna Greci iar la V cu Dunărea, care îl desparte de județul Brăila.”

CAPITOLUL 2

ABORDAREA SISTEMICĂ A TERITORIULUI

Sistemele teritoriale sunt ansambluri funcționale constituite din elemente și relații care au ca finalitate atingerea unor țeluri comune. Teritoriul poate fi reprezentat în două moduri diferite: unul ca suport necesar existenței umane iar celalalt ca un cadru teoretic în care se desfășoară procese biofizice și antropice deosebite.

În primul caz avem de-a face cu funcții complexe ale teritoriului ce integrează toate sensurile și semnificațiile reieșite dintr-o locuire continuă, din aspirațiile comunităților respective.

În cel de-al doilea caz este vorba de analiza diferențierilor teritoriale prin prisma calității locuirii, apreciată prin indicatori care exprimă nivele de organizare și nivele de calitate a vieții.

Sistemul teritorial este esențial în definirea unui anumit tip de dezvoltare teritoriala, care are în vedere atingerea unor finalități de ordin social-economic și cultural.

În analiza dezvoltării sistemelor teritoriale a apărut, în anul 1981, în World Conservation Strategy, conceptul de dezvoltare durabilă. Acest concept a apărut de la ideea că ființele umane folosesc și consumă mediul cu o rată care va afecta serios nivelul resurselor utilizabile ale acestuia. Prin urmare se impune analiza comportamentului societății în raport cu resursele și revizuirea acestuia astfel încât să se evite periclitarea generațiilor viitoare și chiar a vieții pe planetă.

Conceptul de dezvoltare durabilă încearca să realizeze o legătură între problemele de amenajare teritorială (dezvoltare) și problemele de mediu, respectiv între economiști și ecologiști.

Cercetătorii încearcă să transforme acest concept într-un instrument de planificare teritoriala care să permită societății să atingă un anumit echilibru între mediul natural, populație și infrastructurile teritoriale.

Procesul de dezvoltare reprezintă trecerea unei societăți prin faze de reglare și fun-

cționare la nivele din ce în ce mai evoluate și mai complexe. Acest proces cuprinde trei etape: dezvoltare pe termen scurt, pe termen mediu, și pe termen lung.

Dezvoltarea pe termen scurt se referă la un interval de timp cuprins, de re-

gulă, între 1 și 5 ani.

Obiectivele acestei etape sunt atenuarea sau eliminarea unoul sudic al lacului Lățimea, de unde se îndreaptă către S-V-V, pe lângă balta Mocanului, prin pădurea Golășeilor și se opresce la Dunăre, la vărsarea bălții Mocanului.

Se mărginesce la N cu comuna Jijila, la sud cu comuna Carcaliu, la E cu comuna Greci iar la V cu Dunărea, care îl desparte de județul Brăila.”

CAPITOLUL 2

ABORDAREA SISTEMICĂ A TERITORIULUI

Sistemele teritoriale sunt ansambluri funcționale constituite din elemente și relații care au ca finalitate atingerea unor țeluri comune. Teritoriul poate fi reprezentat în două moduri diferite: unul ca suport necesar existenței umane iar celalalt ca un cadru teoretic în care se desfășoară procese biofizice și antropice deosebite.

În primul caz avem de-a face cu funcții complexe ale teritoriului ce integrează toate sensurile și semnificațiile reieșite dintr-o locuire continuă, din aspirațiile comunităților respective.

În cel de-al doilea caz este vorba de analiza diferențierilor teritoriale prin prisma calității locuirii, apreciată prin indicatori care exprimă nivele de organizare și nivele de calitate a vieții.

Sistemul teritorial este esențial în definirea unui anumit tip de dezvoltare teritoriala, care are în vedere atingerea unor finalități de ordin social-economic și cultural.

În analiza dezvoltării sistemelor teritoriale a apărut, în anul 1981, în World Conservation Strategy, conceptul de dezvoltare durabilă. Acest concept a apărut de la ideea că ființele umane folosesc și consumă mediul cu o rată care va afecta serios nivelul resurselor utilizabile ale acestuia. Prin urmare se impune analiza comportamentului societății în raport cu resursele și revizuirea acestuia astfel încât să se evite periclitarea generațiilor viitoare și chiar a vieții pe planetă.

Conceptul de dezvoltare durabilă încearca să realizeze o legătură între problemele de amenajare teritorială (dezvoltare) și problemele de mediu, respectiv între economiști și ecologiști.

Cercetătorii încearcă să transforme acest concept într-un instrument de planificare teritoriala care să permită societății să atingă un anumit echilibru între mediul natural, populație și infrastructurile teritoriale.

Procesul de dezvoltare reprezintă trecerea unei societăți prin faze de reglare și fun-

cționare la nivele din ce în ce mai evoluate și mai complexe. Acest proces cuprinde trei etape: dezvoltare pe termen scurt, pe termen mediu, și pe termen lung.

Dezvoltarea pe termen scurt se referă la un interval de timp cuprins, de re-

gulă, între 1 și 5 ani.

Obiectivele acestei etape sunt atenuarea sau eliminarea unor dezechilibre apărute în evoluția societății și stimularea elementelor dezvoltării ulterioare.

Dezvoltarea pe termen mediu urmărește, pe o perioadă de 6-10 ani, atinge-

rea unor obiective intermediare în raport cu obiectivele finale.

Dezvoltarea pe termen lung se extinde pe un interval de 10-20 de ani și

asigură bazele unei dezvoltări durabile. În dezvoltarea pe termen lung sunt esențiale trei elemente:

conservarea sistemului de valori;

comutabilitatea relațiilor om-mediu;

conceptul de utilitate.

În privința resurselor naturale pe care se bazează dezvoltarea unui sistem se

disting trei categorii:

resurse nelimitate (cu caracter continuu) din care fac parte energia solară,

energia vântului, energia apelor;

resurse reînnoibile reprezentate de plante, animale, aer și apa, resurse de-

pendente în mare masură de cele nelimitate;

resurse neregenerabile (combustibili fosili, minerale, etc.) care se epuizea-

ză în timp și produc mari cantități de deșeuri.

Dezvoltarea durabilă impune, în ce privește deșeurile, existența unui raport direct

proporțional între cantitatea de reziduuri eliminate si cele absorbite.

Păstrarea potențialului de locuire al unui teritoriu, adică nealterarea condițiilor fizice de bază ale mediului și conservarea siturilor sunt esențiale pentru existența durabilă a omenirii.

Apariția problemelor globale ale mediului a indus ideea că economia și societatea sunt capabile să gospodarească dezvoltarea astfel încât să se asigure regenerarea sau conservarea calităților esențiale ale mediului.

Acestea asigură atât materiile prime, intrările în procesele de producție, cât și preluarea deșeurilor.

Un punct de vedere nou în aprecierea cantitativă a sistemelor teritoriale îl constituie abordarea ecoenergetică. Abordarea economică clasică acordă importanță numai resurselor naturale care au statut de factor de producție.

Realitatea ecologică participă la producția națională și este strâns legată de dimensiunea ecologică reprezentată de biosferă.

Abordarea exergetică a sistemelor teritoriale dă o evaluare cantitativă a energiei degradate ca urmare a proceselor termodinamice ireversibile.

Evaluarea emergetică utilizează principiul puterii maxime care se referă la sistemele care functionează departe de echilibru. Acest principiu arată că sistemele în competiție tind să maximizeze fluxurile de energie pe unitatea de timp și că sistemele care câstigă sunt cele care dezvoltă forme variate de energii utile.

Descrierea și explicarea sistemelor teritoriale trebuie să aibă în vedere trei aspecte fundamentale:

cunoașterea terenului:

utilizarea corectă a cartografiei;

analizarea spațiului respectiv la diferite scări de observație.

Cunoașterea terenului presupune nu numai descifrarea peisajelor, conversația con-

știentă cu cetățeanul, ancheta directă, ci și implicarea directă în mediul de viață. La acest nivel local se adaugă cunoașterea celorlalte nivele: nivelul regional, nivelul național și nivelul internațional.

Analiza sistemelor teritoriale acordă o atenție deosebită cartografiei deoarece spa-

țiul și organizarea spațială reprezintă una din caracteristicile de bază ale acestora.

Cercetarea de detaliu pornește de la hărți cu scări mari, 1:5.000 sau 1:10.000, de-

oarece acestea oferă posibilitatea unor analize pe parcele a mutațiilor care se produc în teritoriu. Însă pentru a descifra multiplele interacțiuni care se produc de la nivelele infe-rioare la cele superioare este necesar a se analiza hărțile la diferite scări. Studiile asupra sistemelor teritoriale nu se pot desfășura la o singură scară.

CAPITOLUL 3

POTENȚIALUL DE HABITAT AL CADRULUI NATURAL

3.1. Structura geologică și resursele subsolului

Dobrogea, în care se includ și Munții Măcinului, face parte, din punct de vedere morfostructural, din unitățile de platformă, față de Carpați care se încadrează unităților de orogen, existând astfel o deosebire de esență între cele două compartimente cu evoluție paleogeografică atât de diferită.

Dobrogea de Nord prezintă relief tipic de peneplenă, având ca element caracteristic Munții Măcinului, erodați, rămași ca un rudiment al sistemului cutat hercinic.

Munții Măcinului reprezintă una dintre cele trei subunități cu evoluție tectonică și stratigrafică diferită ale horstului dobrogean, bine delimitat, celelate două fiind zona triasică a Tulcei și zona Babadagului, bazin sedimentar mai nou, finalizat în cretacic. Sub aspect tectonic, suprafața ocupată de munți este încadrată de trei falii majore cu direcții contrare: falia Galați-Tulcea-Mahmudia și falia Peceneaga – Camena, orientate NV-SE și falia Dunării sau Măcin, orientată N-S, prima și ultima fiind cele mai active sub raport seismic.

Munții Măcinului se numără printre cei mai vechi munți ai Europei, formați în timpul orogenezei hercinice, care a avut loc din devonian până în permian, deci în urmă cu 200-300 milioane ani.

Subunitatea Munților Măcin (zona Măcin) este situată în partea de N-V a orogenului nord-dobrogean și are o lățime de 15 km între Dunăre la vest și o linie de dislocație la est, care unește localitatea Luncavița de pe Dunăre și Dealul Consul de pe valea Taiței, denumită dislocația Luncavița-Consul.

La vest de Dunăre, datele de geofizică și forajele au conturat prelungirea orogenului nord-dobrogean afundat. Spre sud-est zona Măcin se prelungeste pe sub bazinul Babadag. Cea mai mare parte din zonă este ocupată de formațiuni sedimentare de vârstă paleozoică al căror substrat este format din șisturi cristaline.

Orogeneza hercinică a dus la cutarea și ridicarea zonei Măcin. Ulterior zona Măcin nu a mai fost afectată în mod sensibil de mișcările cu efect plicativ ci a funcționat ca sistem cutat emers în tot timpul Permianului, iar în Triasic au fost acoperite de ape numai părțile marginale.

Se poate concluziona că structura majoră a zonei Măcin este efectul orogenezei hercinice.

Astăzi vârful cel mai înalt al Munților Măcin –Țuțuiatu – abia atinge 467 m. După altitudinea lor nici nu s-ar putea încadra în categoria de munți. Doar structura lor granitică și cu șisturi cristaline trădează originea lor muntoasă (foto1).

Foto 1. Granit în Munții Măcinului (Suluc).

(Sursa: fototeca d-nei Socobeanu Iordana)

Munții Măcin prezintă o morfostructură caracterizată prin concordanța totală între liniile principale de relief și alcătuirea geologică. Se întâlnesc două anticlinale: la vest Pricopan-Megina și la est Garvăn-Țuțuiatu-Negoiu, constituite din formațiuni paleozoice devoniene (calcare si cuarțite), străpunse de intruziuni granitice, probabil caledoniene.

Sinclinalul dintre acestea este umplut cu formațiuni permo-carbonifere (straturi de carapelit). Printre formațiunile vechi mai apar și cele cambriene (șisturi cristaline), de asemenea străpunse de intruziuni granitice. Pe latura sudică a munților apar și porțiuni de formațiuni sedimentare vechi, mezozoice.

În perioada hercinică (paleozoic superior – mezozoic inferior) s-a produs definitivarea trăsăturilor structurale dar și modelarea puternică a reliefului creat. Vechii munți hercinici au în prezent un relief ruiniform, cu grohotișuri pe versanți și depuneri groase de 20-30 m de loess de vârstă cuaternară.

Baza munților are o alcătuire variată, reflectată și în aspectul lor. Astfel, granitul de la Greci a dat naștere formelor masive, cu bolovani rotunjiți din cauza dezagregării; cuarțul de la Priopcea formează creste ascuțite iar granitul de la Turcoaia apare ca un gheb rotunjit, având înspre poale argile devoniene mai puțin rezistente.

Singura substanță minerală utilă cunoscută în Munții Măcinului este caolinul care a fost exploatat în carierele din munți (Vițelaru) și din dealul Orliga.

Rocile și depozitele de formațiuni geologice utile folosite ca materiale brute de construcții sau la fabricarea altor materiale utilizate în construcții, se găsesc din abundență: gresii și gresii cuarțitice la Turcoaia, Piatra Râioasă, Priopcea și Cerna, argilă caolinoasă la Mircea Voda, în straturi cu grosimi de 1,5-30 m, granite la Șerparu (lângă Măcin), Greci, Iacobdeal și Iglicioara (lângă Turcoaia), porfire la Turcoaia și Măcin, șisturi verzi la Turcoaia.

Aceste materiale sunt folosite încă de la începutul secolului XX de către localnici la construcția locuințelor (în special la fundații) precum și la construcția străzilor cu pavele și borduri din granit.

Pentru fabricarea acestora s-au înfiintat cariere speciale la Măcin (Șerparu, Carabalu, Râioasa, Pricopan) și la Greci unde lucrau mai mulți cioplitori în piatră.

Din carierele de granit roca era transportată pe o cale ferată cu o lungime de aprox. 10 km până la malul Dunării de unde era preluată în vase fluviale și transportată mai departe pe șantierele țării sau chiar în străinatate (Germania).

Până în 1989 în Măcin a ființat o secție de Exploatare Industrială a Agregatelor Miniere și de Construcții unde lucrau 472 de muncitori și alți salariați. După anul 1990 toate exploatările au fost închise, cu excepția celei de la poalele Pricopanului (cariera Izvoarele).

Structura geologică a terenului dintre Dunăre și munți este alcătuită din depozite loessoide din cuaternar.

3.2. Relieful

3.2.1. Relieful dezvoltat pe roci cristaline

În Munții Măcinului sunt mai evidente următoarele forme de relief

relieful alcătuit din culmi rotunjite cu versanti convecși-concavi, fragmen-

tare slabă și vârfuri sub formă de cupolă. La acestea se asociază diverse inselberguri cu aspect de movilă înnecate, mai mult sau mai puțin, de grohotișuri sau depozite loessoide (Orliga-Sărărie, Megina între Cerna și Mircea Vodă). În aceste locuri rocile cristaline (gnaise, amfibolite, micașisturi) au o dezvoltare largă și impun o rezistență unitară, doar vârfurile fiind pe aliniamentele unor cuarțite, iar șeile pe micașisturi.

relieful de creste cu vârfuri ascuțite, versanții cu pantă prezintă roca la zi

în jumătatea superioară pe care se produc dezagregări și pante concave sub formă de glacisuri extinse la bază. Este caracteristic aliniamentelor petrografice alcătuite din cuarțite care sunt foarte dure astfel încât eroziunea selectivă le-a pus în evidență (la est de orașul Măcin, culmea nordică a Chervantului) mai ales când cuarțitele sunt redresate la verticală și încadrate de formațiuni sedimentare paleozoice (gresii, argile filitice, conglomerate), contactul dintre ele fiind și tectonic (falii).

microrelief de ziduri paralele pe benzile de cuarțite ce alterneaza cu mica-

șisturi. Sunt evidente în culmea Priopcea unde s-au individualizat 4-5 aliniamente de microcreste (ziduri).

3.2.2. Relieful dezvoltat pe roci magmatice

În Dobrogea de Nord procesele care au determinat individualizarea corpurilor magmatice ce au dimensiuni variabile au fost legate de orogenezele de la sfârșitul proterozoicului, din paleozoic (inclusiv hercinică) și din triasic. Au rezultat îndeosebi granite cu compoziție diferită, bazalte, riolite, porfire, care au străpuns rocile metamorfice cât și pe cele sedimentare dezvoltând corpuri magmatice de tipul lacoliților, apofize sau curgeri groase ce au dat platouri.

Relieful dezvoltat pe acestea este deosebit de la un tip de rocă la altul, dar în același timp el constituie cele mai complexe situații.

Granitele calcoalcaline și alcaline ce alcătuiesc culmile Pricopan și Greci dau forme de relief cu mare complexitate. Sunt specifice crestele cu vârfuri ascuțite separate de șei adânci, versanții cu pantă mare acoperiți în jumătatea inferioară de poale de grohotiș, microrelieful de ziduri paralele cu înălțimi de 2-8 m, coloane singulare sau asociate cu înălțimi de câțiva metri până la 30 m, blocuri rotunjite prin alterare (Suluc).

Văile care fragmentează interfluviile sunt scurte, au caracter torențial și se termină prin conuri vaste formate din pânze suprapuse de nisipuri și pietrișuri aduse de ploi din depozitele de alterare de pe versanți.

Granitele de la Turcoaia care formează înălțimile Iacobdeal și Pietrele Roșii aparțin unui lacolit mezozoic.

Eroziunea a creat un dom impunător prin versanții abrupți afectați de ravene aproape paralele dar și prin cei 300 m altitudine prin care domină Balta Brăilei și pedimentele limitrofe.

3.2.3. Suprafețele de nivelare din Dobrogea de Nord. Trepte de

relief.

Evoluția structurală a Dobrogei de Nord din a doua parte a paleozoicului și din mezozoic a condus la individualizarea mai multor unități deosebite ca alcătuire și structură: Unitatea Măcin, Unitatea Niculițel, Unitatea Tulcea, Unitatea Babadag.

Unitatea Măcin se desfășoară la vest de falia Luncavița-Consul și este alcătuită dintr-un mozaic petrografic. Pe suprafețe restrânse aflorează roci cristaline (paragnaise, cuarțite, amfibolite, filite, etc.) rezultate la finele precambrianului și începutul paleozoicului, prin metamorfozarea, deosebită ca intensitate, a unor formațiuni sedimentare și magmatice. Se mai întâlnesc roci paleozoice (granite, granodiorite, riolite), care străpung șisturile cristaline și sedimentarul, apărând sub forma unor corpuri cu dimensiuni variabile.

Suprafața Măcin se află numai în cele două unități din nord-vestul Dobrogei, cu dezvoltare mai mare în Munții Măcinului, de unde și numele. Cuprinde cele mai înalte platouri, dar apare pe suprafețe restrânse.

În Munții Măcinului suprafața se desfășoară în special pe granitele din partea centrală a culmii Greci (Dealul Teica și Dealul Negoiu), acolo unde prezintă și cele mai mari altitudini, în unele sectoare menținându-se în jurul valorii de 380 m.

Suprafața este dominată de o serie de vârfuri ascuțite (Țuțuiatul) sau rotunjite (Chetrosul Mare, Moroianu, Ioaneșul). De asemenea, suprafața apare pe areale restrânse în culmea Priopcea și Dealul Boclugea (sub formă de vârfuri rotunjite) și la nord-est de vârful Măcin, care se desfăsoară în intervalul hipsometric 280-350 m.

Ea se dezvoltă în mare parte pe granite hercinice dar și pe formațiunea sedimentară metamorfozată de Carapelit ce constituie umplutura sinclinalului Măcinului. Suprafața Măcin domină treapta inferioară prin denivelări bruște de 40-60 m.

Munții Măcinului au fost puternic erodați de intemperiile vremurilor scurse de la ridicarea lor. Astăzi vârful lor cel mai înalt – Țuțuiatu – abia atinge 467 m. Mai aproape de imaginea de peisaj alpin pare a fi Culmea Greci, înaltă de 341 m. Văile, culmile, povârnișurile și crestele zimțate, pleșuve ale acesteia formează un relief apropiat de cel muntos. Spre partea lor sud-estică Munții Măcinului au spinările culmilor complet rotunjite și acoperite de un înveliș continuu de pădure de stejar, fag, carpen și tei (foto2).

Foto 2. Munții Măcinului (Culmea Pricopanului).

(Sursa: fototeca d-nei Socobeanu Iordana)

Relieful Munților Măcin este caracterizat, în general, prin existența unor niveluri etajate, prezența reliefului de munți insulari înnecați în aluviuni recente, existența unor văi-culoare disproporționate față de cursurile de apă care le dreneză, întrepătrunderea unor trepte de abraziune și prezența unor înălțimi periferice izolate. În ceea ce privește împărțirea munților în unități și subunități, părerile goegrafilor diferă.

Astfel, se consideră (Roșu A., 1980) că există prispa dunăreană, Culmea Pricopan – Megina , fragmentată de depresiunea Greci, culoarul Jijila –Cerna , drenat de văile Jijila spre nord, Grecilor spre sud, Plopilor la nord și Cernei la sud și culmea Garvăn – Țuțuiatu – Negoiu.

După alții (Popovici I.,Grigore M.,Marin I., Velcea I., 1984, pag. 202), cele trei unități acceptate sunt: la vest sectorul culmilor Cheia – Megina – Priopcea, în partea centrală Culmea Pricopanului și la sud-est sectorul culmilor Boclugea – Coșlugea – Islam.

Culmea Pricopanului măsoară o lungime de 14 km pe cumpăna apelor și este legată de culmea principală a Munților Măcin prin șaua și dealul Îmbulzita. Despărțită de Dealul Orliga (116 m) prin Pasul Sărăria (30 m), la 1 km nord de orașul Măcin, acest mare anticlinoriu are inițial direcția de la vest la est, apoi se schimbă, spre final, de la nord-vest la sud-est. Pe culmea stâncoasă și aridă, acoperită pe alocuri de arbuști, se întâlnesc următoarele vârfuri mai importante: Sărăria (152 m), Cheia (260 m), Vraju (335 m), Piatra Râioasă (346 m) și Sulucu Mare (370 m).

În partea de est a orașului relieful se prezintă sub formă de terasă de la poalele munților și până la limita la care Dunărea se revărsa în perioadele cu precipitații abundente.

La sud zona care reprezenta cândva albia majoră a Dunării a fost îndiguită în anii ’60 și a devenit o luncă destinată agriculturii (Balta Carcaliu).

În partea de vest, până la comuna Smârdan relieful se prezintă sub formă de șes, de la Dunăre și până la poalele dealului Orliga. Această zonă era inundată de fluviu în fiecare primăvară și din acest motiv s-a construit un dig protector de-a lungul Dunării, terenul fiind redat agriculturii, în perioada 1958-1964.

Actualele forme pozitive și negative de relief, privite genetic și evolutiv, sunt rezultatul unui îndelungat proces de măcinare și modelare început încă la sfârșitul paleozoicului. Deși cu înălțimi reduse și uneori cu aspect de dealuri, Muntii Măcinului se individualizează în cadrul peisajului geografic nord-dobrogean prin înălțimi stâncoase și ascuțite, prin versanții abrupți din care pornesc grohotișuri spre baza lor .

3.3. Caracteristicile elementelor climatice

Zona Munților Măcin se situează într-un climat continental excesiv, cu influențe submediteraneene în zonele mai înalte și cu evidente caracteristici stepice în sudul Parcului Național Măcin.

Deși altitudinile maxime nu depășesc 467 m, totuși acestea influențează într-o anumită măsură dezvoltarea spațială și manifestarea elementelor meteorologice în aria sistemului muntos al Măcinului. Această trăsătură se manifestă, în principal, în unele aspecte de etajare a elementelor climei dar și în diversitatea indicilor climatici, această trăsătură fiind impusă de tipul de expunere, pantă, etc. Astfel, temperatura medie plurianuală se ridică la 10 – 10,9 grade Celsius, reprezentând o valoare destul de ridicată. Anotimpul rece se caracterizeză prin valori medii termice de 0 C, iernile fiind relativ blânde, cu toate că valorile temperaturii medii în luna ianuarie coboară în unele situații și sub – 2oC…- 3oC. Verile sunt destul de calde, temperatura medie a lunii iulie fiind cuprinsă între 21oC și 23oC (fig. 2).

Figura 2. Variația medie anuală a temperaturii în perioadele: 1896-1945, 1936-1952, 1966-1970.

Pentru anul 2006 valorile medii lunare ale temperaturii înregistrate în cele 4 stații meteo de la nivelul județului Tulcea se prezintă astfel (tabelul nr. 1):

Valorile medii lunare ale temp. înregistrate în anul 2006. Tabelul nr. 1

Sursa: Direcția Județeană de Mediu, Tulcea

Amplitudinea medie anuală oscilează între 24oC și 26oC (fig. 3).

Temperaturile medii zilnice mai mici sau egale cu 0oC durează, în medie, între 9 și 10 zile în luna decembrie și 19 – 21 zile în februarie.

Figura 3. Numărul mediu al zilelor cu t max. <25oC (1986-1996)

În ceea ce privește înghețul întâlnim o perioadă de timp fără îngheț de două ori mai mare decât cea cu îngheț. Înghețul se înregistrează aproximativ de la jumătatea lunii noiembrie până spre sfârșitul lunii martie, depășind 110 zile, în timp ce perioada fără îngheț depășește 225 zile (fig. 4).

Figura 4. Numărul mediu al zilelor cu t min. <0oC (zile de îngheț) în perioada 1986-1996.

Temperaturile extreme, precum și mediile anuale, în anul 2006 au înregistrat urmatoarele valori (tabelul nr. 2):

Temp. medii anuale și temp. extreme înregistrate în anul 2006 Tabelul nr. 2

Sursa: Direcția Județeană de Mediu, Tulcea

Un alt fenomen, întâlnit cu precădere vara, este inversiunea de temperatură. Aceasta face ca nopțile de vară să fie mai călduroase pe creste decât în zonele depresionare. Conform determinărilor de la cea mai apropiată stație meteorologică (Isaccea, la 16 km nord-est de vârful Țuțuiatu), valorile medii ale temperaturii pe anotimpuri sunt:

iarna – în jur de 0 C;

primăvara – 10,6 C;

vara – 21,9 C;

toamna – 11,1 C.

Regimul pluviometric se caracterizează prin precipitații anuale care depășesc 500 mm (Isaccea), valoare destul de mare, datorită dezvoltării circulației termoconvective cu formarea norilor cumuliformi care dau naștere ploilor torențiale. Sectoarele de munte cu valori altimetrice mai mari provoacă intensificarea activității frontale, ascensiunea maselor de aer și formarea locală a norilor deasupra înălțimilor.

Cea mai redusă cantitate de precipitații se înregistrează în luna februarie (în jur de 25 mm) iar cea mai mare cantitate în luna iunie (peste 75 mm).

Cantitățile maxime de precipitații se înregistrează vara iar cantitățile minime în timpul iernii. Perioadele de secetă se manifestă începând cu luna mai, ele producându-se atât vara cât și toamna (fig. 5).

Figura 5. Cantitățile medii lunare de precipitatii înregistrate la stația Isaccea în perioadele: 1943-1952 și 1967-1977.

În intervalul de temperaturi ridicate, care corespunde parțial cu perioada de vegetație a culturilor, nu se asigură cantități suficiente de apă pluvială pentru desfășurarea corespunzătoare a ciclului vegetativ. Numărul zilelor cu sol acoperit de zăpadă oscilează între 25 și 36 de zile, iar grosimea stratului de zăpadă totalizează 63 cm.

Cantitățile de precipitații înregistrate la nivelul județului Tulcea (l/mp) în anul 2006 au fost (tabelul nr. 3):

Cantitățile lunare de precipitații înregistrate în anul 2006 Tabelul nr. 3

Sursa: Direcția Județeană de Mediu, Tulcea

Cantitatea totală de precipitații (l/mp) și cantitățile maxime de precipitații (l/mp) înregistrate în anul 2006 sunt redate în tabelul nr. 4.

Cantitatea totală și maximele înregistrate în anul 2006 Tabelul nr. 4

Sursa: Direcția Județeană de Mediu, Tulcea

Condițiile de climă din această parte a Dobrogei sunt influențate de umiditatea redusă a maselor de aer. Perioadele de calm atmosferic sunt mai frecvente vara și toamna.

Vânturile care predomină în zonă bat dinspre nord sau nord-est (Crivățul) precum și din sud și sud-vest.

Pentru vânt, direcția predominantă, precum și viteza medie anuală, înregistrate la nivelul județului Tulcea, în anul 2006, sunt prezentate în tabelul nr. 5.

Direcția și viteza medie a vântului înregistrate în anul 2006 Tabelul nr. 5

Sursa: Direcția Județeană de Mediu, Tulcea

O particularitate a crestelor mai înalte a Munților Măcinului este prezența brizei montane în timpul verii. Fenomenul se întâlnește cu precădere pe latura sudică și se datoreză gradientului mare de altitudine între creste și lunca Dunării; aceasta se caracterizează în încălzirea diferențiată și de aici în apariția vântului de zi (care bate de la șes spre culmi) și a vântului de seară (care bate dinspre creastă spre lunca Dunării).

În multe din diminețile de septembrie și octombrie, de pe vârfurile mai înalte (Ghinaltu, Căpușa, Suluc, Priopcea) se poate admira “marea de nori”: zonele joase (depresiunea Greci, depresiunea Horia, lunca Dunării) sunt acoperite de o pătură de ceață, în timp ce vârfurile de peste 350 m sunt în plin soare.

În zona Măcinului se înregistrează vânturi predominante pentru o perioadă de cca. 270 de zile pe an, cu viteze de peste 7 m/s, ceea ce favorizează instalarea centralelor eoliene de producere a energiei electrice.

3.4. Resursele de apă

Zona Munților Măcinului, deci și orașul Măcin, este debitoare Dunării la sud, la vest și la nord, iar Mării Negre la est și sud-est. Rețeaua apelor curgătoare prezintă o densitate redusă, este săracă și degradată sub influența condițiilor climatice aride ale Dobrogei. Regimul hidrologic este torențial în timpul ploilor și după topirea zăpezilor. Întreaga zonă înaltă a munților este deficitară în privința umidității. Pânza de ape subterane și izvoarele reprezintă surse foarte importante pentru alimentarea cu apă a localității. Orașul Măcin se alimentează cu apă din surse subterane captate din zona Suluc, prin opt puțuri forate la adâncimi între 70 și 120 m.

Aceste foraje asigură necesarul de apă potabilă pentru consumul populației și pentru activitățile industriale timp de 10 luni pe an. În lunile iulie-august se utilizează și sursa alternativă de suprafață, respectiv fluviul Dunărea.

Brațul Măcin al Dunării (Dunărea Veche) mărginește la est Balta Brăilei, numită și Insula Mare a Brăilei. Această zonă, a cărei îndiguire s-a încheiat în anul 1964, a fost desecată, irigată și introdusă în circuitul agricol.

Brațul Măcin, cu o lungime de 98 km și o lățime medie de 250 m transportă 13% din cei 6000 m.c./s cât reprezintă debitul mediu al Dunării la Vadul Oii. Acest braț al Dunării are o pantă mică, de 0,019 la mie și prezintă un grad ridicat de colmatare. Nivelurile maxime sunt atinse în perioadele martie-aprilie, după topirea zăpezilor și iunie-iulie, iar nivelurile minime în septembrie-octombrie.

După ce meandrează spre nord pe lângă localitățile Peceneaga, Turcoaia, Carcaliu și asigură orașului Măcin caracterul de port fluvial, Brațul Măcin se reunește la Smârdan, vis-à-vis de Brăila, cu Dunărea propriu-zisă.

În cadrul mediului ambiant intervenția antropică a generat o serie de modificări ale peisajului natural: canale magistrale și secundare de desecare și irigații, diguri, taluzări. Îndiguirea și realizarea sistemelor de desecare și irigații de pe terenurile din Balta Carcaliu și zona dintre Măcin și Smârdan au dus la dispariția unor specii de viețuitoare (linul, caracuda, bibanul soare), la migrarea în alte zone sau adaptarea altora la noile condiții de viață.

Una din sursele principale de hrană a măcinenilor, peștele, era pescuit atât din Dunăre cât și din bălțile Somova, Ielenele și Piatra Fetei. După îndiguire cantitatea de pește a scăzut atât de mult încât piața măcineană este alimentată aproape în totalitate din cherhanalele din Delta Dunării sau de pe malurile lacului Razim.

De asemenea, numărul persoanelor care își câștigau existența din practicarea acestei ocupații tradiționale, pescuitul, s-a redus foarte mult.

În prezent doar 20 de pescari mai sunt înscriși la Asociația de Vânătoare și Pescuit Sportiv de la Măcin și practică această îndeletnicire, cu autorizație, pentru a-și asigura subzistența.

La sud-est de oraș se află două lacuri cu apă sărată: Lacul Sărat cu o suprafată de 0,2 km.p. și o adâncime de 1,3 m și Lacul Slatina cu o adâncime maximă de 1,5 m. Suprafața acestor două lacuri este, în prezent, secată și acoperită de vegetație deoarece sursele ei principale de alimentare au dispărut. Izvoarele naturale au fost colmatate sau astupate în urma cutremurelor din ultimele decenii iar desființarea sistemului de irigații a dus la dispariția surplusului de apă care se revărsa, prin canale, în lacuri. Seceta severă din ultimii doi ani a dus la evaporarea ultimei pelicule de apă care mai persista din precipitații.

Odată cu dispariția acestor luciuri de apă și în special a Lacului Sărat, și-a pierdut din importanță și un punct deosebit de petrecere a timpului liber pentru măcineni: Popasul “Culmea Pricopanului.”

3.5. Vegetația

Alături de relief, vegetația reprezintă cel de-al doilea component în conturarea specificului peisajului geografic.

Zona Culmea Pricopanului și împrejurimile acesteia cuprind 562 specii de plante superioare, încadrate în 70 de familii. În zona Parcului Național Munții Măcinului au fost identificate 67 specii de plante lemnoase și 72 fitotaxoni amenințați cu dispariția. Dintre acestea 6 specii sunt incluse în lista roșie europeană la categoria “vulnerabil”, reprezen-tate de endemicele Campanula romanica și prin câteva specii pontice și balcanice rare precum: Moehringia grisebachii, Moehringia jankae, Galantus plicatus, Dianhtus nardiformis.

Campanula romanica sau clopoțelul munților dobrogeni a fost descoperit în a doua decadă a secolului trecut de savantul Traian Săvulescu. Este o plantă endemică, cu câteva flori de forma unui clopoțel îngust, având culoarea de un violet palid și la baza tulpinii frunze rotunjite.

Speciile cele mai frecvente care formează asociații întinse pe versanții Culmii Pricopan sunt: Andropogon ischaemum, Artemisia austriaca, Kockia prostrata și Poa bulbosa.

Vegetația ierboasă primară este reprezentată prin speciile: Festuca valesiaca, Convolvulus cantabrica, Salvia aethiopis, Allium rotundum, Dianthus nardiformis.

Rocile granitice și cuarțitice sunt acoperite de mușchi și licheni. În perinițele mușchilor se instalează Epilobium collinum, Dianthus nardiformis, Polypodium vulgarae, Rumex acetosella.

Plantele întâlnite mai frecvent în vecinătatea izvoarelor sunt Potentilla reptans, Heleocharis palustris, Juncus gerardi, Alythrum salicaria.

Dintre plantele lemnoase întâlnite pe stâncării putem menționa: Prunus spinosa (porumbarul), Crataegus monoayna (păducelul), Cornus mas (socul), Ligustrum vulgare (lemnul câinesc), Carpinus orientalis, Padus mahaleb, Acer tataricum (arțarul tătăresc).

Munții Măcinului pot fi considerați un important centru de speciație, unicitatea lor fiind subliniată de cei 11 infrataxoni citați, până în prezent în România, numai în această zonă. În acest context ei sunt considerați ca un centru genetic pentru Euphorbia măcinensis, Corydalis dobrogensis și Herniaria glabra var. dobrogensis. Vegetația lemnoasă care acoperea altădată cel puțin parțial, Munții Măcinului, a fost distrusă în decursul timpului încât astăzi, pe o mare suprafață din acești munți nu pot fi întâlniți decât reprezentanți izolați ai acesteia.

În aria acestor munți s-a întâlnit cândva toponimul “cărbunăria” (în documente topografice vechi), ceea ce atestă că în aceste locuri se făceau cărbuni de lemn.

La mijlocul secolului trecut culmile sudice ale munților au fost împădurite cu diferite specii de arbori: stejarul pufos (Quercetum pubescens), tei (Tilia cordata), mojdrean (Frasinus ornus), pin (Pinus silvestris).

Pe malul Dunării între albia minoră și dig, de la comuna Carcaliu până la Smârdan, Ocolul Silvic Măcin a plantat, pentru exploatare, diferite specii de arbori rezistenti la umiditate: salcie (Salix alba), plop (Populus euramerican). De asemenea, tot aici crește, în vegetație spontană , frasinul de baltă.

Lemnul exploatat din această zonă de luncă este trimis la fabricile de cherestea sau celuloză (plopul) iar o mare parte este folosit de localnici pentru încălzirea locuințelor, în special salcia și frasinul de baltă.

3.6. Potențialul pedologic

În zona Măcinului structura pedologică este foarte variată întâlnindu-se mai multe tipuri de sol.

În Munții Măcinului, de la cumpăna de ape pe care se înscrie și vărful Țuțuiatu, spre vest, se găsesc litosoluri și cernoziomuri levigate podzolite și soluri silvestre cenușii închise, iar pe treapta de racord cu Lunca Dunării se întâlnesc aluviuni și lăcoviști.

La est de culmea principală a munților ce trece prin vârfurile Căpușa, Țuțuiatu și Moroianu se întâlnesc soluri brune podzolite. Acestea sunt soluri cu o fertilitate bună pentru pădure; pe ele se practică culturi pomicole. Pentru culturile cerealiere se impun amendamente, fiind soluri acide.

Spre extremitatea nordică a Munților Măcinului, în culmile Pietrosu, Carapcea, se află soluri castanii de păduri xerofile și șibleacuri. Pe glacisurile de versant de la poalele nordice ale munților Măcinului, spre Lunca Dunării, se găsesc cernoziomuri castanii, cernoziomuri carbonatice (se întâlnesc la 80-120 m în condiții de stepă; sunt fertile dar le trebuie multă apă), soluri bălane. Acestea din urmă sunt și cele mai fertile pentru culturi dar se impune irigarea lor. Ele au procentul cel mai mare de carbonați iar humusul este ceva mai puțin decât la cernoziomuri.

Potențialul pedologic al zonei a fost foarte bine exploatat înainte de anul 1989, tot terenul de la poalele munților fiind amenajat pentru irigații și cultivat cu cereale și legume. Complexul de Valorificare a Legumelor și Fructelor din Măcin cultiva, pe sute de hectare, diferite legume: roșii, cartofi, ardei gras, morcov, fasole, castraveți pe care le valorifica pe piețele din țară și la export.

Această întreprindere deținea și linii de fabricare a conservelor atât pentru legumele produse pe terenurile sale cât și pentru fructele achiziționate de la cetățeni sau de la CAP-urile din zonă.

În zonele de luncă se cultivau cereale, porumb, grâu, floarea-soarelui, soia, pe terenuri irigate (Balta Carcaliului) sau pe terenurile dintre Măcin și Smârdan.

Pe terenurile sărăturoase dintre aceste localități au fost amenajate 120 ha pentru cultura orezului. După câțiva ani s-a renunțat la această cultură deoarece nu era rentabilă.

După anul 1990 terenurile au fost retrocedate către foștii proprietari și fărâmițate în parcele mici. Ca urmare a acestui fapt sistemele de irigații nu au mai putut fi folosite și, cu timpul, au fost distruse.

De asemenea, solul nu a mai fost lucrat corespunzător și nu a mai fost fertilizat, pierzându-și, treptat, calitățile.

În prezent aceste terenuri sunt cultivate, în principal, cu cereale și vii hibride, producțiile obținute fiind destul de mici și dependente total de condițiile meteorologice.

Apreciem că o treime din gospodăriile din oraș deține terenuri agricole pe care le cultivă doar pentru subzistență și mai puțin pentru a aproviziona și piața locală. Oricum, familiile care cultivă pământul o fac în condiții economice negative, în sensul că producțiile obținute nu acoperă cheltuielile.

În ceea ce privește intravilanul raionarea geotehnică a localității scoate în evidență o diversitate a naturii terenului de fundare.

Astfel, în zona joasă a orașului, partea de sud și de vest, se dezvoltă terenul aluvionar.

În zona cetății Arrubium apare un afloriment granitic de mică dezvoltare. Legat de apariția aflorimentului și de prezența la adâncimi diferite a nivelului apei subterane începe să se dezvolte principala formațiune care are o răspândire apreciabilă în arealul localității: loessul macroporic.

Un alt element care trebuie specificat este prezența, în perimetrul construibil, a unor zone apreciabile de umpluturi neomogene a căror grosime variază între 2 m și 3 m.

În zona de teren aluvionar a orașului apare o dezvoltare alternantă, atât pe orizontală cât și pe verticală, neordonată, a depunerilor, unde apar:

prafuri nisipoase argiloase, cafenii (loess inundat), de compresibilitate ma-

re, de plasticități diferite (trecere graduală de la plastic consistent la plastic moi și curgătoare);

prafuri argiloase, galben-verzui, de compresibilitate mare la medie;

prafuri argiloase, cenușii, mâloase, de compresibilitate mare la foarte

mare;

argile prăfoase, cafeniu închise, consistente, saturate, de mare compresibi-

bilitate.

În arealul localității o largă răspândire o are depozitul loessoid care se dezvoltă

după zona aluvionară. În partea de nord acesta atinge cote mari, de +50 m.

Zona cu dezvoltarea loessului între 0-5 m, 5-10 m și 10-15 m urmărește, în general, cota terenului cu mențiunea intrândului din partea de SE care urmărește valea naturală existentă.

Se remarcă zone cu taluzuri puternice (partea de V-NV) și eroziuni ale loessului cu repercusiuni asupra stabilității versanților în varianta umezirii la baza acestuia. Loessul cu grosime mai mare de 15 m este prezent în cea mai mare parte a localității, începând cu zona cimitir musulman la sud, continuând spre nord DN 22 (spre Jijila) și spre est (zona industrială.

CAPITOLUL 4

POTENȚIALUL GEODEMOGRAFIC

4.1 Dinamica populației

Evoluția populației vechii așezări pe care este situat Măcinul a fost în permanență in ascendentă încă din secolul al XIX-lea. Pe baza documentației la care a avut acces, în urmă cu mai bine de un secol, căpitanul M.D. Ionescu consemna că „românii reprezentau cel mai numeros element uman din Dobrogea la anul 1850” (Dobrogia in pragul veacului al XX-lea, M.D. Ionescu, pp 909) .

Districtul Măcin, din cadrul pașalâcului Silistra, cuprindea 9 așezări în care trăiau 3616 locuitori și reprezenta al doilea district, ca mărime, după Tulcea.

Referitor la localitatea noastră, unele informații ne parvin de la momentul unirii Dobrogei cu România, prin baronul D’Hogguer, trimisul special al Imperiului Țarist, care consemna: ,,Micul oraș Măcin este situat pe marginea Canalului ce se numește tot astfel și care numără 400 de case și are o populație de aproape 2000 de suflete.” (Informații asupra Dobrogei, Baronul D’Hogguer, pp 26) .

Din lucrarea aceluiași căpitan M.D. Ionescu se afla o informatie asupra populatiei din Macin in anul 1900 :

Structura populației orașului Măcin în anul 1900 Tabelul nr. 6

Potrivit Recensământului Populației din anul 2011, in orașul Macin numărau în total 8245 de locuitori. Se poate observa, ca in timp, s-a actionat asupra localitatii in functie de diferiti factori interni si externi, unde dinamica populatiei a suportat serii de fluctuatii cu mediul social, economic, etc. În prezent, orașul Măcin se confruntă cu fenomenul deficitului demografic. Din anul 1912,orasul a avut o importanta crestere pana in 1992 cu peste 6.000 de persoane, iar din anul 1992 pana in anul 2011 de la ultimul recensamant, orasul Macin a avut o pierdere de mai mult de 4.000 de persoane .

Potrivid datelor furnizate de Institutul National de Statistica, la 1 iulie 2012, populatia totala aorasului Macin insuma 10.707 persoane. Referitor la structura pe sexe, la 1 iulie 2012, din totalul populatiei orasului Macin, 5.163 de locuitori sunt barbati iar 5.544 de locuitori sunt femei.

Rata sau sporul mediu anual de crestere a populatiei orasului Macin in ultimii 11 ani este negativa.

Densitarea populatiei

Gradul sau intensitatea de populare a unui anumit teritoriu se poate aprecia cu ajutorul acestui indicator prin raportarea numarului de locuitori la anumite suprafete, diferite in privinta modului de utilizare.

Analiza intensitatii de populare a teritoriului orasului Macin, se face in prezentul studiu raportat la suprafata administrativ teritoriala raportata de Institutul National de Statistica pentru anul 2012 si numarul populatiei totale pentru acelasi an din aceeasi sursa.

Analizand tabelul si graficul de mai sus, se observa ca in perioada 2002 – 2012 valoarea densitatii generale a populatiei variaza intre 202,11 loc/km² in 2002 si 193,30 loc/km² in 2012, in scadere permanenta.

Datorita trendului descrescator al volumului populatiei orasului Macin in perioada 2002 – 2012 a scazut in acelasi ritm si densitatea populatiei ajungand la 193,30 loc/km² in 2012. Valoarea se situeaza peste media nationala (89,4 locuitori/km² in anul 2012) si mult peste cea judeteana (28,5 locuitori/km² in anul 2012).

4.2. Structura demografica

Structura populatiei pe sexe

In context general, specificul demografic al Romaniei, ponderea majoritara a populatiei este de sex feminin, asadar, structura populatiei pe sexe, in orasul Macin, are o pondere de 52% de sex feminin, cu 4258 persoane, iar procentul populatiei masculine reprezinta 48 %, adica 3987 de persoane.

Cu toate acestea, proportia dintre populatia masculina si feminina este destul de apropiata. Faptul ca populatia de sex feminin o depaseste pe cea masculina, o justifica traditiile orasului in domeniul industriei usoare, in special al industriei textile din oras, dar si exodul fortei de munca masculina spre Delta Dunarii, migratia temporara.

Structura populatiei pe grupe de varsta

Datele despre structura populatiei pe grupe de varsta este unul din cel mai important indicator, asigurand functionalitatea orasului, pentru ca reflecta capitalul uman apt de munca si resursele umane ce specifica activitatile socio-economice ce le desfasoara. Un nivel ridicat al natalitatii este in masura sa asigure optimism, cu privire la forta de munca in perspectiva, dar si durabilitatea activitatilor economice dintr-un oras.

Structura populației pe grupe de vârstă efectuat la recensamantul din anul 1992, arata faptul că la începutul secolului, numarul persoanelor sub 14 ani era aproximativ de doua ori mai mare fata de cel al persoanelor peste 60 de ani.

Structura populației pe grupe de vârstă in anul 1992 Tabelul nr. 19

Sursa: Direcția Județeană de Statistică, Tulcea

Structura populației pe grupe de vârstă in orasul Macin, in anul 1992

(Directia Judeteana de Statistica, Tulcea)

Pentru a vedea tendința de îmbătrânire a populației, comparativ cu anul 1992 fata de prezent, voi prezenta in urmatoarea figura :

Structura populației pe grupe de vârstă in anul 2011 Tabelul nr. 19

Sursa: Direcția Județeană de Statistică, Tulcea

Schimbarea structurii de vârstă a populației după anul 1992 și-a pus amprenta și asupra structurii socio-economice a acesteia, în sensul că numărul persoanelor active a scăzut, iar cel al șomerilor a crescut. O mare parte din populație, în general populatia activa din grupa de varsta 15-65 ani a migrat spre alte zone ale țării sau în țări ale Uniunii Europene.

În țările vestice ale Europei (Italia, Spania, Anglia) au emigrat în general populatia masculina tanara pentru a munci în construcții, și femei tinere sau de vârsta a doua pentru a munci ca menajere.

În oraș s-au menținut locurile de muncă în domeniile: confecții, sănătate, învățământ, comerț, administrație, financiar-bancar, în special pentru populatia feminina. Pentru populatia masculina, rămasa acasă sunt foarte puține locuri de muncă, familiile acestora fiind susținute în special de femeile plecate la muncă în străinătate.

Situația economică a orașului s-a degradat progresiv de la revoluție și până în prezent, ceaa ce s-a reflectat și în numărul de angajați și de șomeri.

Structura etnica

Grupele etnice sunt definite ca subpopulatii ai caror membri au caracteristici comune, cum ar fi: originea nationala, limba, religia sau rasa; la acestea se adauga obiceiurile si traditiile, deci omostenire culturala orasul, precum si existenta sau mentinerea unei coeziuni de grup.

Datorită așezării sale geografice, la răscruce de drumuri, populația orașului Măcin a fost din cele mai vechi timpuri foarte eterogenă. Prezentam în capitolul anterior numărul total al locuitorilor în anul 1900. Apartenența lor națională este cuprinsă în figura ……

După cum se observă din datele prezentate, locuitorii de origine română reprezentau 64,34 % din total, iar musulmanii 16,12 %. Caracterul eterogen al populației este demonstrat de faptul că, pe lângă români, în oraș mai trăiau încă 16 naționalități (Rusi, evrei, armeni, austro-ungari, lipoveni, etc.)

Același caracter eterogen se păstrează și în prezent, în orașul Măcin ducându-și traiul, alături de români, numeroase naționalități, conform recensământului din anul 2011 (Figura ) . In privinta răspândirii teritorială a etniilor, se remarcă o concentrare a romanilor, cu un procent de 84,55 %, urmat de romi, si turci ( 2,35 %) .

Structura confesionala

Structura confesionala este in stransa legatura de cea a structurii etnice, pentru ca unele religii au aparut in spatiul romanesc odata cu populatia minoritara, rezultand a aduce poporului un nou sistem de credinte si valori, adica trasaturile culturale proprii.

Religia constituie un element cultural de referinta ce ocupa un loc esential in viata oamenilor.

Credintele religioase au determinat sau influentat intr-o anumita masura modul de viata al populatiei, precum si anumite caracteristici demografice sau sociale.

La recensamantul din octombrie 2011 la nivelul orasului Macin in distributia populatiei dupa religie, populatia de religie ortodoxa este predominanta, cu 88,43%, urmati de musulmani 2,51 % si romano-catolici. Alte religii insumeaza populatia cu urmatoarea structura confesionala: penticostali – 3, adventista de ziua a7-a – 7, crestina de rit vechi – 6, iar pentru 8,59% din populatie datele referitoare la confesiune nu sunt disponibile.

In present, lacasurile de cult din oras sunt :

Biserica ortodoxa "Sf. Petru si Pavel"

Biserica ortodoxa "Sf. Nicolae" si "Adormirea Maicii Domnului"

Biserica ortodoxa "Sf. Mihail si Gavril"

Capela ortodoxa "Sf. Mucenici Zotic, Atal, Camasis si Filip"

Manasirea ortodoxa "Sf. Paraschiva si Nicolae"

Biserica romano – catolica "Sf. Anton"

Biserica baptista

CAPITOLUL 5

POTENȚIALUL ECONOMIC ȘI VALORIFICAREA SA

5.1. Agricultura

5.1.1. Factori de favorabilitate și restrictivitate în dezvoltarea agriculturii

Considerăm că principalii factori de favorabilitate care pot încuraja dezvoltarea agriculturii măcinene sunt:

calitatea solurilor;

existența sistemului de îmbunătățiri funciare;

existența unui număr suficient de specialiști, activi, în agricultură.

Sistemul de drenaj amenajat în lunca de la poalele dealului Orliga și până la digul de apărare de pe malul Dunării permite cultivarea terenurilor și în anii cu precipitații abundente. Calitatea bună a solului din această zonă asigură, în anii secetoși, o producție de cereale suficientă pentru a obține un bilanț economic pozitiv.

Factorii de restrictivitate din această zonă țin de:

condițiile climatice specifice (secete prelungite, în special în lunile de vară și în-

ghețuri severe în timpul iernii);

gradul ridicat de îmbătrânire al populației;

fărâmițarea excesivă a proprietătii agricole.

Unul dintre anii cei mai secetoși din ultimele decenii a fost anul 2007, când întrea-

ga producție de porumb, floarea-soarelui și soia a fost compromisă.

În iarna dintre anii 2005-2006, când temperaturile au coborât până la -22,7oC, toate culturile de rapiță au fost distruse iar producțiile de grâu de toamnă au fost serios diminuate.

5.1.2. Rolul capitalului uman în dezvoltarea agriculturii

Localitatea Măcin a fost, din cele mai vechi timpuri, o așezare cu activitate predominant agrară, o mare parte a populației asigurându-și existența din cultura plantelor

și creștera animalelor.

Din statisticile anului 1951 putem afla că în Măcin existau 1233 gospodării agricole care, repartizate pe categorii sociale, se prezentau astfel:

– țărani săraci 825 (67%)

– țărani mijlocași 381 (30,5%)

– chiaburi 27 (2.5%)

În anul 1953 a luat ființă Gospodăria Agricolă Colectivă în care s-au înscris 29 de familii țărănești cu 96 ha teren, 4 atelaje, 6 vaci și 7 cai.

Numărul total al membrilor cooperatori s-a ridicat, pe parcursul anilor, până la 1200 dar, ca urmare a mecanizării permanente a muncilor agricole, precum și angajării tineretului în alte sectoare de activitate, la nivelul anului 1979 se putea conta pe un număr de 250 cooperatori activi.

O parte din această forță de muncă a fost absorbită de alte două întreprinderi cu profil agricol înființate în Măcin, I.A.S. și Complexul de Legume și Fructe.

În cadrul IAS lucrau 731 de muncitori, 53 cadre administrative, 12 ingineri agronomi, 2 ingineri mecanici, 3 ingineri zootehniști, 1 medic veterinar și 10 economiști cu studii superioare.

Complexul de Legume și Fructe era încadrat cu 279 de angajați permanenți, 80 angajați sezonieri, 4 subingineri și 4 tehnicieni. Din totalul angajaților femeile reprezentau un procent de 74%.

Rolul inginerilor și tehnicienilor agricoli încadrați în aceste întreprinderi, precum și în CAP, în dezvoltarea agriculturii măcinene a fost substanțial. Unii dintre ei au continuat activitatea și după anul 1990, în asociații agricole cu terenuri arendate de la cetățenii deveniți proprietari ca urmare a aplicării Legii 18/1991.

În baza acestei legi comisia de împroprietărire din Măcin a acordat 3.639 ha, punând în posesie un număr de 1.085 beneficiari cu următoarele suprafețe:

– 205 proprietari sub 0,5 ha

– 191 proprietari a 0,5 ha

– 394 proprietari a 1-3 ha

– 191 proprietari a 3-5 ha

– 60 proprietari a 5-7 ha

– 34 proprietari a 7-9,5 ha

– 10 proprietari a 10 ha

După 10-12 ani de lucru individual pe suprafețe mici, cu rezultate destul de slabe din punct de vedere economic, majoritatea proprietarilor au arendat terenurile asociațiilor agricole nou înființate, le-au vândut, sau, pur și simplu, au renunțat la cultivarea lor lăsându-le în paragină.

În prezent, speranța relansării agriculturii măcinene rămâne în acești întreprinzători care au arendat terenurile și practică cele mai noi tehnologii în ceea ce privește pregătirea pământurilor pentru cultivare, fertilizarea chimică iar în unele cazuri irigarea culturilor.

5.1.3. Nivelul de dotare tehnică

Dotarea tehnică necesară desfășurarii activităților agricole, înainte de 1989, a aparținut, aproape în totalitate, unităților de stat.

După anul 1990 posesorii de pământ din oraș și-au procurat și utilajele necesare lucrărilor agricole. În anul 1997 aceștia dețineau următoarele mașini și unelte agricole:

17 tractoare U650 a 65 CP

4 tractoare U445 a 45 CP

2 combine din import

4 grape cu discuri

3 cultivatoare

2 semănători

5 remorci

Societatea „Agricola SA” (fosta IAS) dispunea, în același an, de următorul

inventar:

82 tractoare

51 pluguri

44 semănători

28 grape

35 combine

În anul 2007 inventarul aparține, în totalitate, producătorilor particulari și socie-

tăților agricole care lucrează terenurile sub formă de arendă (tabelul nr. 23).

Inventarul utilajelor, instalațiilor agricole și mijloacelor de transport, din orașul Măcin, în anul 2007 Tabelul nr. 23

Sursa: Primăria Măcin, Camera agricolă

5.1.4. Îmbunătățirile funciare

Sistemul de îmbunătățiri funciare a luat ființă, la Măcin, în anul 1956. Întreprinderea de Exploatare a Lucrărilor de Îmbunătățiri Funciare a construit 67,5 km diguri din care 24,6 km în incinta Măcinului și a efectuat lucrări de desecare pe o suprafață de 18.122 ha, din care 14.689 ha aparțineau IAS-ului și CAP-ului Măcin

Tot la Măcin a fost construită o stație de repompare care iriga 10.470 ha folosind metoda irigării prin aspersiune sau prin brazdă. Această stație era dotată cu 97,127 km conducte îngropate și 30,370 km canale de aducțiune.

La nivelul anilor 1980 avea angajați 531 salariați din care 3 ingineri, 8 tehnicieni, 5 maiștri, 1 contabil și un normator. Din numărul total de angajați 524 erau bărbați iar 7 erau femei.

În prezent din acest sistem mai funcționează doar cel din Balta Carcaliu unde societatea cu profil agricol „Spicoza SRL” irigă, prin aspersiune, o suprafață de 604 ha cultivată cu cereale și lucernă.

Secția de la Măcin a acestui sistem de îmbunătățiri funciare mai funcționează doar cu câțiva salariați care asigură paza și întreținerea digurilor și a clădirilor.

5.1.5. Cultura plantelor

Solurile și clima din zona Măcinului au fost dintotdeauna favorabile cultivării plantelor cerealiere, legumelor, pomilor fructiferi și viței de vie.

Încă la mijlocul sec. al XIX-lea se consemnau, în legătură cu aceasta, următoarele: „Cele mai principale produse în Măcin sunt: grâu, orz, porumb. O recoltă bună de grâu dă exportației aproape 4000 kile (2000 tone). Orzul aproape 2000 kile (1000 tone). Porumbul cultivându-se în foarte mică cantitate nu servă decât la alimentația localității și nu se exportă mai deloc. Calitatea cu totul specială a grâului din acest district (Măcin) este foarte potrivită pentru aluaturi, cea mai mare parte se exportă pentru Neapole.”*

După al doilea război mondial proprietatea privată dispare, terenurile fiind concentrate în cadrul CAP, CLF și IAS.

* Baronul D’Hogguer, op. cit. pag. 26

CAP-ul deținea, în total, o suprafață de 2.850 ha teren arabil, 64 ha vie și 18 ha livadă.

Aceste terenuri se aflau pe partea sudică și sud-estică a culmii Orliga-Gorgan și erau cultivate cu diferite soiuri de viță de vie (Aligote, Oporto, Riesling, Chasselas) precum și de pomi fructiferi (nuci, caiși, pruni).

Complexul de Producere, Valorificare și Industrializare a Legumelor și Fructelor (CLF), a fost înființat în anul 1970 și deținea o suprafață de 1000 ha teren.

Acest complex producea legume și fructe proaspete precum și diferite conserve pentru piața internă și externă, în următoarele cantități:

cartofi – 2.000 t

legume – 28.000 t

fructe proaspete – 600 t

struguri – 580 t

pepeni – 400 t

conserve de legume sterilizate – 500 t

fructe conservate prin sterilizare – 700 t

compoturi diverse – 620 t

legume deshidratate (cartofi, ceapă) – 390 t

sucuri diverse – 70 t

băuturi răcoritoare – 640 t

După revoluție, în urma retrocedării terenurilor, unitatea s-a desființat. Cultivarea

legumelor se mai face pe suprafețe mici, în extravilan și în grădinile din intravilan, producțiile realizate fiind suficiente doar pentru consumul propriu al gospodăriilor.

Terenurile cultivate pe raza orașului au fost în suprafață de 3.533 ha în

anul 1992 și de 3.109 ha în anul 2002. Culturile înființate și producțiile pbținute pe aceste suprafețe sunt prezentate, sintetic, în tabelul nr. 24.

Culturile existente și producțiile obținute în anii 1992 și 2002 Tabelul nr. 24

În prezent, pe raza orașului funcționează un număr de 9 asociații agricole care folosesc terenuri arendate de la cetățeni. Pe aceste terenuri, precum și pe cele ale micilor proprietari, se cultivă, în general, cereale, plante tehnice, plante furajere și legume.

Situația terenurilor și a culturilor înființate în centrul agricol Măcin, în anul agricol 2007-2008 se prezintă astfel (tabelul nr. 25):

Situația terenurilor și a culturilor în anul agricol 2007-2008 Tabelul nr. 25

Sursa: Primăria Măcin, Camera agricolă

Producțiile obținute de pe aceste suprafețe, în 2007, au fost nesemnificative datorită secetei excesive din vara anului trecut.

5.1.6. Creșterea animalelor

Creșterea animalelor a fost o preocupare străveche a locuitorilor acestei așezări de

pe malul Dunării. Condițiile naturale, pășunile și fânețele din lunca fluviului au favorizat creșterea ovinelor, bovinelor, porcinelor și cabalinelor.

Mulți crescători de animale din Măcin lăsau libere turmele de bovine sau de porci

în “Domenii” (Insula Mare a Brăilei) care trăiau și se înmulțeau în stare de semisălbăticie. Periodic proprietarii își căutau turmele de animale pe care le capturau și le sacrificau sau le transportau la târguri pentru vânzare.

După îndiguirea incintei și cooperativizarea agriculturii această metodă de creștere a animalelor a dispărut, rămânând pe islazuri doar câteva turme de oi ce aparțineau unor personae private.

Statul a încurajat creșterea animalelor în stabulație prin cele trei mari unități existente în oraș: IAS, CAP și Complexul intercooperatist de îngrășare a berbecuților.

În cele 3.500 de gospodării pe care le constituiau cei peste 13.000 de locuitori ai Măcinului în anul 1988 se creșteau următoarele animale:

bovine – 321 capete, din care 120 vaci cu lapte

porcine – 1.800 capete

ovine – 1.700 capete

păsări – 24.000 capete.

În același an piața orașului era aprovizionată cu următoarele produse:

carne de vită – 11,7 t

carne de porc – 28 t

carne de oaie – 17 t

carne de iepure – 4 t

carne de pasăre – 540 t

lapte de vacă – 1.160 hl

lapte de oaie – 370 hl

ouă – 175.000 buc

miere de albine – 3 t

După revoluție marile unități de stat au dispărut și numărul de animale s-a redus drastic. Singura unitate care a păstrat șeptelul de bovine a fost “SC Spicoza SRL” care a preluat ferma zootehnică de la fostul IAS. Totuși și această societate a renunțat la această activitate în anul 2007.

Creșterea animalelor a luat o mare dezvoltare în gospodăriile populației după retrocedarea terenurilor din 1992. Trebuie subliniat că rasele de animale din aceste gospodării sunt slab productive. Din această cauză, precum și a secetei din anii 2006 și 2007, majoritatea crescătorilor și-a redus numărul de animale sau a renunțat de tot la această activitate.

Speciile de animale și producțiile obținute de pe urma lor sunt prezentate în tabelul nr. 26.

Nr. de animale și prod. obținute, în Măcin, în anii 1992 și 200 Tabelul nr. 26

În anul 2007 în gospodăriile populației măcinene cresc următoarele animale (tabelul nr. 27):

Animalele existente în gosp. populației în anul 2007 Tabelul nr. 27

Sursa: Dispensarul Veterinar Măcin

Produsele acestor animale sunt folosite, în principal, pentru hrana familiilor proprii și în mai mică măsură pentru aprovizionarea pieței locale.

5.2. Industria

5.2.1. Considerații generale

Germenii activităților industriale pe meleagurile măcinene pot fi considerați exploatările de piatră datând încă dinainte de unirea Dobrogei cu țara mamă. Cantități importante de piatră brută, pietriș și masive de granit erau exploatate și folosite pentru construcții și pavaje, la sfârșitul sec. al XIX-lea, în punctele Gorgan, Orliga și Suluc.

La începutul sec. XX putem identifica pe înaintașii relațiilor capitaliste din această așezare nord-dobrogeană, prin patronii și meseriașii atelierelor meșteșugărești pe care le enumerăm în tabelul nr. 28.

Forța de muncă ocupată în ind. meșteșugărească la înc. sec. XX Tabelul nr. 28

După cel de-al doilea război mondial industria măcineană a început să se dezvolte timid dar continuu, începând cu exploatarea materialelor locale (granit, caolin, lemn, răchită, papură, produse agricole) și ajungând la confecții și piese de schimb pentru industria grea.

5.2.2. Dinamica și structura activităților industriale

În perioada 1950-1989 industria orașului a cunoscut cea mai intensă dinamică și cea mai mare diversificare structurală.

Începuturile sale coincid cu înființarea, în 1952, a Cooperativei Meșteșugărești “Unirea”, astăzi “Arrubium”, când 26 de meseriași locali s-au asociat în producția de bunuri și exploatarea resurselor locale (răchită, papură, lemn).

Cu timpul activitățile s-au diversificat, pe lângă micile ateliere meșteșugărești înființându-se unități mari de confecții, piese de schimb pentru industria grea, fabricarea mobilei.

În anul 1979 cooperativa dispunea de 70 de unități de producție în care munceau 2.900 de cooperatori. Ponderea, în cadrul angajaților, era deținută de femei, proporția acestora fiind de 56%.

Trebuie remarcat faptul că produsele sale erau foarte căutate nu numai în țară dar și pe piețele occidentale (Franța, Belgia, Olanda, Italia, RFG, Canada, SUA).

În anul 1988 în industria măcineană munceau 4.301 salariați în următoarele unități:

– SEIAMC 66 pers.

– Atelierul de mase plastice 108 “

– Centrul de ind. laptelui 13 “

– Centrul de vinificație 7 “

– Sectorul de exploatare forestieră 76 “

– SIPS (pielărie, mobilier, bărci pescărești) 190 “

– Centrul de legume și fructe 96 “

– Întreprindera de morărit și panificație 75 “

– Coop. meșt. Arrubium 1930 “

– Coop. meșt. Metalul 880 “

– Întreprindera de tricotaje 600 “

– Cariera “Izvoarele” 260 “

Producția industrială netă obținută de aceste unități a fost de 240.000.000 lei.

Cantitățile de mărfuri produse în Măcin se prezintă astfel:

– conserve legume 1.000 t

– conserve fructe (compot, gem) 800 t

– pâine 2.400 t

– făină grâu 4.200 t

– brânzeturi 400 t

– produse tricotate 1.000.000 t

– produse polietilenă 285 t

– agregate carieră 107.000 t

– mobilă 2.800.000 lei

– vin brut 1.930.000 litri

După revoluție, datorită schimbării relațiilor de producție și a desființării piețelor CAER, unitățile industriale din Măcin s-au desființat sau și-au schimbat proprietarii. Astfel, în 1992, în oraș ființau următoarele societăti care aveau un număr de 3.208 angajați:

– Coop. Arrubium 1876 pers.

– Coop. Metalul 40 “

– SC Trilan 520 “

– CLF 170 “

– SC Danubiu 126 “

– SC Amic SA 230 “

– SC Delta Plast 75 “

– Sectorul Exploatare Forestieră 74 “

– IFET (exploatări forestiere) 86 “

– Întreprinderea de colectare și exploatare a laptelui 11 “

Producțiile obținute în aceste unități erau următoarele:

– prod. industrială – total 1.335.931 mii lei

– prod. în ind. publică 611.713 mii lei

– prod. în ind. cooperatistă 724.218 mii lei

– prod. în ind. constr. de mașini și prelucrarea metalelor 205.728 mii lei

– prod. în ind. chimică 79.447 mii lei

– prod. în ramura mat. de construcții 38.110 mii lei

– prod. în ind. de expl. și prelucrare a lemnului 90.006 mii lei

– prod. în ind. textilă 265.165 mii lei

– prod. în ramura de confecții 291.610 mii lei

– prod. în ramura de pielărie, blănărie, încălțăminte 23.264 mii lei

– prod. în ramura alimentară 234.969 mii lei

– prod. în ind. extractivă produse neenergetice 47.110 mii lei

– prod. în ind. de prelucrare a cauciucului și maselor plastice 79.447 mii lei

– prod. în ind. constr. metalice și produse din metal 35.830 mii lei

– prod. în ind. mijloacelor de transport 14.648 mii lei

– prod. în alte activități industriale 47.336 mii lei

Până în prezent multe dintre societățile prezentate mai sus s-au desființat sau și-au

redus activitățile până la limita de supraviețuire.

Astfel “Arrubium”, care era cea mai puternică unitate din oraș, pentru a supra-

viețui, a fost nevoită să-și vândă clădirirle unde se produceau confecții, unor întreprinzători străini iar în prezent se întreține, cu cei câțiva salariați (60 pers.), din închirierea spațiilor care le-au mai rămas în proprietate.

La nivelul anului 2007 în Măcin mai activează societăți cu capital privat în domeniile:

industrie ușoară (confecții);

exploatarea materialelor de construcții (granit);

industrie alimentară (prelucrarea laptelui, morărit, panificație);

exploatarea lemnului;

construcții;

Cele mai mari societăți și cifrele lor de afaceri, la finele anului 2007, sunt prezentate în tabelul nr.29.

IMM-uri cu profil industrial existente în anul 2007 Tabelul nr. 29

Sursa: Administrația Finanțelor Publice, Măcin

Industria

Cel mai dezvoltat domeniu de activitate economica din oras, prin analiza activitatii economice in perioada 2008-2012, este cel industrial urmat indeaproape de sectorul tertiar unde cea mai mare pondere ii revine comertului, activitatea agricola aflandu-se abia pe locul al treilea.

Sectorul primar

In ceea ce priveste sectorul primar, in intervalul analizat numarul de societati din domeniul agricol a crescut usor, de la 18 firme in anul 2008, la 21 de firme in anul 2010 si apoi la 22 de firme in anul 2012. Cele mai importante societati din domeniul agricol sunt: ACVILA SRL, LOMBARDI AGRO SRL si EURO SUIN SRL, care impreuna insumeaza mai mult de 50% din cifra de afaceri totala inregistrata la nivel de localitate pentru acest domeniu de activitate.

In domeniul silviculturii, in perioada 2008-2012 au fost inregistrate trei societati comerciale care aveau acest profil al activitatii, dintre care cea mai importanta de mentionat este SC SILVICULTORUL SRL.

In ceea ce priveste piscicultura si acvacultura, in perioada analizata nu au fost inregistrate societati care sa aiba ca activitate acest domeniu.

In tabelul urmator am prezentat capitalul propriu, cifra de afaceri, profitul net si numarul de salariati pentru primele 4 societati agricole care au ca domeniu de activitate productia vegetala si lemnoasa, pentru anul 2012. Cota de piata a acestora depaseste 55% din totalul pietei agricole si silvice din orasul Macin.

Tabel . Principalii indicatori ai firmelor din sectorul agricol si silvic, orasul Macin – 2012

Sursa: Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Tulcea

Analizand tabelul anterior, constatam ca societatea ACVILA SRL este cea mai stabila din punct de vedere financiar, aceasta are capitalizare pozitiva (detine 12% din capitalurile proprii totale ale sectorului primar), detine 30% din cifra de afaceri totala a secorului, 18% din profitul net total inregistrat si 36% din numarul total de angajati la nivel de sector.

Compania cu cea mai buna rentabilitate financiara este SILVICULTORUL SRL, urmata indeaproape de EURO SUIN SRL si de ACVILA SRL.

Activitatile din agricultura se mai desfasoara si sub alte doua forme. Ne referim in primul rand la persoanele fizice autorizate, care isi asigura existenta pe seama veniturilor obtinute din aceste activitati, iar in al doilea rand la persoanele fizice care nu au nici o forma de organizare legala, juridica. Numarul acestora din urma este cu siguranta insemnat si ponderea lor in populatia ocupata este covarsitoare, dar dimensiunea fenomenului nu poate fi cuantificata.

In tabelul urmator sunt prezentate datele privind folosinta suprafetei agricole din orasul Macin, pentru perioada 2008-2012.

Suprafata agricola a orasului Macin este de 4.040 ha in anul 2012, are o evolutie

descrescatoare in intervalul analizat, iar in acelasi an reprezinta aproximativ 1,11% din

suprafata similara a judetului Tulcea.

Suprafata arabila a localitatii, parte a celei agricole, a cunoscut aceeasi evolutie

descrescatoare, scazand de la 4.165 ha in anul 2008 la 3.587 ha in anul 2012. Cu toate

acestea, ponderea suprafetei arabile in total suprafata agricola a crescut usor, de la 84,57% in anul 2008 la 88,79% in anul 2012.

Restul suprafetelor au alte doua destinatii (pentru anul 2012): pasuni (7,75%, in scadere fata de 2008), respectiv vii si pepiniere viticole (3,47%, in crestere fata de 2008). Desi suprafata cultivata cu vii are o pondere redusa in suprafata agricola a localitatii, ea are o pondere de 1,71% din suprafata similara, cultivata cu vii, la nivelul judetului Tulcea.

Din suprafata totala a orasului, 72,94% este suprafata agricola, ceea ce ilustreaza ca activitatile economice agricole au o importanta semnificativa in localitatea Macin. Raportand la populatia localitatii, in perioada de analiza rezulta o suprafata agricola este cuprinsa intre 0,38 si 0,45 hectare pe locuitor. Suprafata agricola ce revine pe locuitor este un indicator ce releva in buna masura capacitatea de autosustinere a populatiei unui teritoriu din resursele agricole locale.

Agricultura ar putea deveni o adevarata sursa de bogatie in zona, daca s-ar proceda la modernizarea ei si depistarea unor piete internationale pentru produsele agricole ale zonei .

Sectorul SECUNDAR

Sectorul secundar este cel mai dezvoltat sector de activitate la nivelul orasului Macin, inaintea sectorului tertiar, agricultura si silvicultura aflandu-se pe locul 3. De aici rezulta si caracteristica principala a economiei orasului, cea de economie agro-industriala.

Traditiile industriei locale sunt legate de exploatarea pietrei din renumitul "Triunghi al granitului" de reputatie europeana: Macin, Greci, Turcoaia; exploatarea si prelucrarea lemnului, confectii, mestesuguri traditionale (impletituri papura, rachita), prelucrari in metal (activitate astazi decazuta, dar cu cooperari la nivel national, in trecut, in domeniul auto si al componentelor pentru utilaje agricole. Cooperativa mestesugareasca "Arrubium" a fost multa vreme (pana in 1989 detinatoare a locului I pe tara in productia de confectii textile, mobilier, broderie, lenjerie, etc. Actualmente, profilul industrial este preponderent reprezentat de confectii.

Industria locala s-a dezvoltat in cea mai mare parte in anii comunismului. In prezent industria orasului se confrunta cu probleme din cele mai dificile, de adaptare la exigentele impuse de economia de piata determinate de urmatoarele motive:

tehnologiile prezente in intreprinderile locale, care la nivelul anului 1995 lucrau cu capitalul statului sau al proprietatii de grup (cooperativa de consum si

mestesugareasca), sunt complet depasite, energofage, necompetitive;

industria nu este adaptata economiei de piata sau mai bine zis pietei europene din punct de vedere sortimental si al calitatii produselor. In strategia de reforma economica si sociala, autoritatile locale si judetene plaseaza industria pe un loc principal deoarece in cadrul actualei crize a ansamblului productiei nationale se constata preponderenta crizei industriale.

Ramurile industriale cele mai dezvoltate la aceasta data in orasul Macin sunt:

-industria usoara – reprezentata prin societati comerciale cu capital privat strain

(italiene, coreene, etc) de confectii textile si tricotaje, in sistem lohn;

-industria miniera – consta in exploatarea la suprafata a granitului din Muntii Macinului;

-industria alimentara – s-a dezvoltat in concordanta cu tendintele si orientarile actuale ale economiei de piata si care se bazeaza in principal pe prelucrarea produselor agricole si animaliere;

-industria lemnului – a carei dezvoltare in viitor este determinata de suprafata si calitatea fondului forestier de esenta moale (salcie si plop) din zona. Cheresteaua

produsa pe teritoriul zonei se exporta in stare bruta sau se prelucreaza in produse finite

(ladite, boxpaleti) pentru intern si export.

In ceea ce priveste industria extractiva, in intervalul analizat numarul de societati din domeniu s-a restrans la o singura societate, si anume SC CRISTAL MIN SRL ce are ca obiect de activitate extractia pietrei, si a carei cifra de afaceri a insumat in anul 2012 echivalentul a 5% din cifra de afaceri totala la nivelul sectorului secundar din orasul Macin. Numarul de salariati activi in anul 2012 din domeniul industriei extractive este de doar 22 de persoane, in scadere fata de anul 2010.

Industria prelucratoare reprezinta cel mai dezvoltat domeniu de activitate din orasul Macin, atat la nivelul sectorului secundar, cat la nivel general pe intreaga activitate economica derulata la nivel de oras. Numarul de societati active in domeniul industriei prelucratoare a crescut usor in intervalul analizat, de la 29 firme in anul 2008, la 21 de firme in anul 2010 si apoi la 33 de firme in anul 2012. Cele mai importante societati din domeniul industriei prelucratoare sunt: SC GRECALE IMPEX SRL si EMMEVI CONF SRL, ambele avand ca domeniu de activitate fabricarea de imbracaminte, impreuna cumuleaza mai mult de 58% din cifra de afaceri totala corespunzatoare industriei prelucratoare si 52% din cifra de afaceri totala a sectorului secundar la nivelul orasului Macin. Numarul de salariati activi in anul 2012 din domeniul industriei prelucratoare este de 1.468 de persoane (in crestere fata de perioada anterioara), reprezentand 93% din numarul total de salariati din sectorul secundar, si peste 68% din numarul total de

salariati inregistrati la nivelul intregii activitati economice din orasul Macin.

In domeniul productiei si distributiei de energie electrica si termica, apa calda si aer conditionat si in domeniul distributiei de apa, salubritate, gestionarea geseurilor si alte activitati de decontaminare, la nivelul anului 2012 existau in orasul Macin 3 societati din prima categorie (in usoara crestere fata de anul 2008 cand existau doar 2 societati) si 5 societati din a doua categorie (in usoara crestere fata de anul 2008 cand existau 3 societati). Impreuna, cele doua domenii de activitate reprezinta doar 6,8% din activitatea industriala totala a orasului, doar 79 de persoane activau in aceste domenii in anul 2012.

Cele mai importante companii din acest domeniu sunt: MACIN GAZ SRL si EDILITAR SALUB-TERM SRL.

In urmatorul tabem, am prezentat capitalul propriu, cifra de afaceri, profitul net, si numarul de salariati pentru primele 5 societati care activeaza in domeniul industrial, pentru anul 2012. Cota de piata a acestora depaseste 60% din totalul pietei industriale din orasul Macin.

Principalii indicatori ai firmelor din sectorul industrial, orasul Macin – 2012

Sursa: Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Tulcea

Constatam ca sectorul secundar este dominat de 2 societati mari: GRECALE IMPEX SRL si EMMEVI CONF SRL, care detin impreuna peste 52% din cifra de afaceri totala a sectorului, peste 57% din capitalul propriu al sectorului, peste 43% din valoarea activelor imobilizate totale din sector, peste 59% din numarul total de salariati si peste 55% din profitul net total intregistrat la nivelul sectorului secundar.

Societatile care inregistreaza pierdere financiara in anul 2012 sunt cele care activeaza in domeniul productiei si distribuitiei de energie, apa, gaze, aer conditionat, salubritate s.a., respectiv SC MACIN GAZ SRL si SC EDILITAR SALUB-TERM SRL.

Compania cu cea mai buna rentabilitate financiara este EMMEVI CONF SRL, urmata

indeaproape de GRECALE IMPEX SRL si de CRISTAL MIN SRL.

Dezvoltarea micilor afaceri este esentiala pentru economia orasului Macin si a zonei, deoarece starea economica si sociala generala este strans dependenta de succesul afacerilor intreprinzatorilor care contribuie in mare parte la realizarea produsului intern brut si ofera noi locuri de munca.

Sectorul TERTIAR

Sectorul tertiar reprezinta al doilea ca importanta la nivelul orasului Macin, inaintea sectorului agricol, dar dupa cel industrial, clasificarea realizandu-se dupa nivelul cifrei de afaceri inregistrate in anul 2012. Având la bază aceste argumente, în continuare vom analiza în detaliu domeniile cele mai dezvoltate și rezultatele principalilor agenți economici din acest sector.

Comertul cu amanuntul reprezinta cel mai dezvoltat domeniu de activitate din sectorul tertiar la nivelul orasului Macin. Numarul de societati active in domeniul comertului a crescut usor in intervalul analizat, de la 104 firme in anul 2008, la 116 firme in anul 2010 si apoi la 127 firme in anul 2012. Cele mai importante societati din domeniul comertului si repararea autovehiculelor si motocicletelor: SC NEW LOOK SRL (comercializarea produselor textile), SC MILEXIM SRL (comercializarea metalelor si minereurilor metalice) si SC UTIL SRL (comercializarea cu amanuntul in magazine nespecializate, cu vanzare predominanta de produse nealimentare), impreuna cumuleaza mai mult de 51% din cifra de afaceri totala corespunzatoare comertului si peste 37% din cifra de afaceri totala a sectorului tertiar la nivelul orasului Macin. Numarul de salariati activi in anul 2012 din domeniul comertului este de 147 de persoane (in scadere fata de anul 2008), reprezentand 51% din numarul total de salariati din sectorul tertiar, si doar 6,8% din numarul total de salariati inregistrati la nivelul intregii activitati economice din orasul Macin.

In ceea ce priveste domeniul transportului si depozitarii, in intervalul analizat numarul de societati din domeniu a crescut usor, de la 38 firme in anul 2008, la 39 firme in anul 2010 si apoi la 46 firme in anul 2012. Cele mai importante societati sunt: CONFORT TRANS SRL si REGETA-IMPEX SRL, ambele avand ca domeniu de activitate transportul rutier de marfuri, impreuna cumuland peste 53% din cifra de afaceri totala corespunzatoare domeniului transportului si depozitarii si doar 7,5% din cifra de afaceri totala a sectorului tertiar la nivelul orasului Macin. Numarul de salariati activi in anul 2012 din domeniul transportului si depozitarii este de doar 45 de persoane, in scadere fata de anul 2008.

Urmatoarele activitati reprezinta mai putin de 5% din cifra de afaceri totala a sectorului tertiar:

Hoteluri si restaurante – 3,45% din sectorul tertiar – firme reprezentative: RODYROM TOUR SRL si ALDION SRL;

Informatii si telecomunicatii – 0,41% din sectorul tertiar – firme reprezentative: CARIF SRL;

Intermedieri financiare si asigurari – 0,04% din sectorul tertiar – firme reprezentative: ACTIV ECHANGE SRL;

Tranzactii imobiliare;

Activitati profesionale, stiintifice si tehnice – 1,17% din sectorul tertiar – firme

reprezentative: CADASTRU SRL si ACTIV EXPERT SRL;

Activitati de servicii administrative si activitati de servicii suport – 3,93% din sectorul tertiar – firme reprezentative: ACTIV-GRUP-IMPEX SRL

Invatamant – 0,36% din sectorul tertiar – firme reprezentative: SAPHIR SRL

Sanatate si asistenta sociala – 1,06% din sectorul tertiar – firme reprezentative: MEDISERV SRL

Activitati de spectacole, culturale si recreative – 0,21% din sectorul tertiar – firme

reprezentative: PIROTEHNIC PETER SRL

Alte activitati ale economiei nationale – 2,22% din sectorul tertiar – firme reprezentative: PROMETEU SRL si IDEFIX SRL

In tabelul urmator, am prezentat capitalul propriu, cifra de afaceri, profitul net si numarul de salariati pentru primele 7 societati care activeaza in domeniul serviciilor (sectorul tertiar), pentru anul 2012. Cota de piata a acestora depaseste 52% din totalul pietei serviciilor din orasul Macin.

Principalii indicatori ai firmelor din sectorul tertiar, orasul Macin – 2012

Sursa: Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Tulcea

5.2.3. Localizarea activităților industriale

Majoritatea unităților industriale din oraș sunt concentrate în trei zone (fig. 8):

1. Zona industrială și de transport (fig. 9), amplasată la limita de est a intravilanu-

lui, pe str. I.H. Rădulescu, reprezentată prin următoarele unități cu profil de transport, confecții, construcții, prelucrarea lemnului:

SC Exprestransport SA

SC Cortina SRL

SC Samador Trans SRL

SC Daena Trans SRL

Sc Rihmar Construct SRL

SC Greceanu Forest SRL

Zona agroindustrială (fig. 10), situată în sud-estul teritoriului intravilan care

cuprinde unități de prelucrare a laptelui, unități cu profil viticol, unități de producție echipamente industriale:

SC Rou-Asept SRL

SC Alcovin SRL

SC Bioaliment SRL

SC Prodcom Gaudeamus SRL

SC Prodcom Cabaua SRL

SC Italrom SRL

SC Spicoza SRL

3. Zona industrială port (fig. 11), amplasată în zona de sud-vest a orașului, cu

activități diverse de producție și depozitare, reprezentată prin:

– Comcereal

– ACH SA

– SC Oty Confection SRL

– SC Danubiu

– SC Donna Design SRL

– Sc Panidas Company SRL

În afara acestor zone distincte, în intravilanul orașului Măcin se află distribuite și alte unități importante care funcționează în cadrul zonelor de funcțiunii complexe ale localității. Cele mai importante dintre acestea sunt:

SC Trilan SA

SC Emmevi Conf SRL

SC Nat-Nat SRL

SC Galmas SRL

SC Arcosim SRL

Industria măcineană ar putea fi revitalizată având în vedere factorii favorabili pe

care îi deține orașul la ora actuală:

existența materiilor prime minerale și naturale necesare industriei extrac-

tive și prelucrătoare;

rețea de căi rutiere și fluviale;

rețele de alimentare cu energie electrică, apă și canalizare, gaze naturale,

telecomunicații;

personal tânăr și calificat în Școala de Arte și Meserii;

spații de producție suficiente, rămase de la vechile întreprin deri dezafec-

tate.

5.3. Turismul

Turismul și agroturismul sunt activitățile care pot relansa dezvoltarea orașului în

viitor. Potențialul zonei, din acest punct de vedere, este deosebit de mare, pornind de la drumețiile în Munții Măcinului, la pescuit pe malul Dunării și al Pietrei Fetei, sau la petrecerea timpului liber în popasurile din apropierea orașului.

Turiștii care doresc să practice aceste activități sau să se odihnească într-un cadru natural pot fi cazați în pensiuni la localnici.

Această activitate poate crea locuri de muncă pentru hotelul și restaurantul “Turist” din localitate și ar oferi posibilități suplimentare de câștig pentru cetățenii care pot caza turiști în sistem pensiune.

Pensiunea “Vila Turist” are 2 margarete ,se află pe drumul 22D ,lângă centrul orașului și dispune de 28 de locuri de cazare, un restaurant și o braserie.

Popasul turistic “Culmea Pricopanului” se află la 5 km sud-est de oraș, lângă Lacul Sărat. Cu investiții minime acest popas, care dispune de 28 de locuri de cazare în 14 căsuțe, ar deveni un loc minunat de agrement dar și un punct de plecare în drumeții către vârfurile Cheia (260 m), Vraju (335 m) și Sulucu Mare (370 m).

Popasul turistic “Căprioara” este situat în pădurea cu același nume, la 35 km de Măcin și dispune de 10 locuri de cazare în 5 căsuțe, loc de camping, parcare, restaurant și braserie. Foișoare cu mese au fost amenajate în coroanele copacilor. Cei care poposesc aici au la dispoziție o frumoasă pădure în suprafață de 130 ha, cu poieni, un loc de agrement și de odihnă deosebit de apreciat.

Dintre traseele turistice care străbat Munții Măcinului vom descrie, pe scurt, doar pe cele care au ca punct de plecare și de sosire orașul Măcin:

Traseul Măcin – vf. Vraju – Sulucu Mare – dealul Îmbulzita – vf. Căpușa

– vf. Țuțuiatu.

Traseul urmărește creasta principală a Munților Măcin, cu bandă albastră și, în continuare, până la vârful Țuțuiatu, cu bandă roșie. Are o lungime de 18 km, o diferență de nivel de 430 m și se parcurge în 6-7 ore. El străbate în permanență muchia crenelată, stâncoasă și aridă a Culmii Pricopanului peste vârfurile Cheia, Vraju, Șerparu și Sulucu Mare.

Traseul Popasul “Culmea Pricopanului” – vf. Sulucu Mare este marcat cu

cruce roșie, are o lungime de 4 km la o diferență de nivel de 350 m și se parcurge într-o oră și jumătate.

Fântâna de Leac se află sub vf. Vraju unde a fost captat și amenajat, în

anul 1945, un izvor cu apă foarte bună căruia localnicii îi atribuie unele efecte tămăduitoare.

În zilele de sărbătoare localnicii se adună aici și petrec, la umbra copacilor sau la “iarbă verde”. În anul 2005, în apropierea acestui izvor, a început ridicarea unei mânăstiri cu hramul “Izvorul Tămăduirii”.

În jurul acestei mânăstiri se mai află încă 8 ha de teren scos din circuitul agricol (islaz) care poate fi concesionat unor întreprinzători pentru construirea unor pensiuni. Acestea ar putea deveni baza pentru dezvoltarea agroturismului în zona Măcin.

Sulucu Mare este un alt punct de atracție pentru măcineni în special în

zilele de sărbătoare când se poate ieși la “iarbă verde” pentru odihnă sau pentru o mică drumeție peste creasta muntelui până la Valea cu Aluni. Drumeția continuă până la Dealul Îmbulzita (270 m) după care se coboară până la marginea pădurii în care se întâlnesc stejarul, carpenul, frasinul și teiul.

Popasul “Brotăcelul” de pe malul lacului Piatra Fetei poate fi locul ideal

de petrecere a timpului liber pentru cei care iubesc apa și pescuitul.

O activitate mai nou apărută și cu posibilități deosebite de atracție pentru turiști este cea de cățărare în zonele de stâncărie naturală.

În acest moment în Munții Măcinului sunt identificate, de către Clubul Alpin Galați, două astfel de zone: una în Culmea Pricopanului și una în valea Racova.

Această zonă, a Măcinului, beneficiază de câțiva factori care pot favoriza potențialul turistic:

amplasarea geografică în apropierea Dunării, a Deltei și a litoralului Mării

Negre;

lipsa de concurență turistică montană, cei mai apropiați munți fiind la

peste 300 km depărtare;

flora și fauna, suficient de interesante și originale pentru a trezi interesul

turiștilor și cercetătorilor;

existența, în apropiere, a principalelor mânastiri din Dobrogea: Cocoș,

Celic-Dere și Saon;

zonă etnografică diversă cu populații de români, ruși, lipoveni, turci,

tătari;

existența unor bune zone de cățărare;

încadrarea Munților Măcinului în grupul celor mai vechi masive din

Europa, alături de Munții Scoției;

infrastructura rutieră este acceptabilă și în continuă dezvoltare;

lipsa, din zonă, a factorilor de poluare.

CAPITOLUL 6

ROLUL TRANSPORTURILOR ÎN DEZVOLTAREA SISTEMULUI TERITORIAL

Șoselele modernizate, care înconjoară pe toate laturile Munții Măcin, asigură accesul, din tot județul, către oraș.

Șoseaua E 87 (Smârdan – Măcin – Isaccea – Tulcea) facilitaează accesul la limitele de nord ale județului iar DN 22 D (Măcin – Slava Rusă) facilitează accesul către limitele de sud și spre județul Constanța.

Modernizarea transporturilor măcinene a început odată cu înființarea Întreprinderii de Transporturi Auto, Autobaza Măcin, în anul 1960. Inițial aceasta era dotată cu 60 autocamioane cu o capacitate totală de transport de 240 tone și cu 4 autobuze însumând 160 de locuri pentru călători. Numărul angajaților de atunci era de 60 șoferi, 8 mecanici și 6 salariați administrativi.

La nivelul anului 1979 unitatea ajunsese la 480 autocamioane și autobasculante cu o capacitate de 2800 tone și 40 autobuze cu 1780 locuri pentru călători.

Numărul angajaților a ajuns la 591 din care 447 șoferi, 125 mecanici și personal de întreținere și 19 salariați administrativi.

În același an a fost dată în folosință o autogară modernă pentru transport călători.

După anul 1989, odată cu reducerea activităților în industria și agricultura orașului activitatea acestei unități s-a redus aproape de zero.

În prezent întreprinderea a devenit societate pe actiuni și mai deține doar două camioane.

Autogara și-a închis activitatea, rolul ei fiind luat de o autogară improvizată, pe șoseaua Brăilei, de către societatea SC Cozandra Com SRL din Tulcea care asigură transportul măcinenilor către Tulcea, Constanța, Brăila, Galați și București, cu microbuze.

O altă firmă, SC Ridas Star SRL, din Constanța, asigură transportul călătorilor în direcțiile Galați și Constanța.

Micii investitori locali s-au orientat spre transportul călătorilor către destinații europene precum Italia și Spania și mai puțin spre transportul intern.

Transportul de mărfuri și agregate minerale din carierele de la Măcin, Garvăn, Cerna și Iacobdeal este asigurat de transportatori privați locali și străini care dețin autocamioane de mare capacitate achiziționate din import.

Una din căile principale de transport care au favorizat dezvoltarea orașului în a

doua jumătate a secolului trecut a fost fluviul Dunărea.

În anul 1980 în portul Măcin au intrat 3082 nave care au adus, pentru oraș, canti-

tatea de 51.000 tone de diverse produse ca: petrol, nisip, lemne și au ieșit 3064 vase prin intermediul cărora a plecat spre alte porturi românești sau străine o cantitate de 1.486.241 tone de produse, în special piatră, lemne, cereale.

În prezent în portul Măcin mai activează două firme de transport fluvial: SC Hercules SA și SC Danubiu srl care transportă piatră și cherestea.

Factorii ce au favorizat dezvoltarea transporturilor măcinene au fost:

-așezarea orașului pe malul fluviului Dunărea și în apropierea marilor orașe Brăila și Galați;

– existența șoselelor modernizate ce fac legătura cu portul Constanța și restul țării, dar în special cu Moldova

-existența resurselor minerale și naturale (păduri, culturi agricole) în zona orașului.

CAPITOLUL 7

CALITATEA MEDIULUI NATURAL

7.1. Calitatea aerului

Una dintre cele mai importante probleme ale epocii moderne o reprezintă poluarea atmosferică.

La scară planetară eliminarea sau acumularea, în atmosferă, a anumitor produse, duce la consecințe ireparabile asupra echilibrului natural al planetei: distrugerea stratului de ozon și încălzirea globală a atmosferei. Consecințele sunt deja vizibile: pe de o parte suprafața pământului este supusă, în mod constant, radiațiilor ultraviolete care nu mai sunt filtrate suficient de pătura de ozon și care sunt extrem de dăunătoare vieții iar pe de altă parte încălzirea atmosferei produce schimbări climatice importante.

În județul Tulcea rețeaua de supraveghere și urmărire a calității aerului este formată, la ora actuală, din 7 puncte fixe de prelevare de pulberi și poluanți gazoși.

În anul 2006, în județul Tulcea, conform inventarului emisiilor, au fost emise cca. 7.237,5 tone substanțe acidifiante, din care:

SO2 – 4.488 t;

NOx – 2.730,714 t;

NH3 – 18,81 t.

Principalele surse generatoare de gaze cu efect acidifiant sunt:

arderi în procesele industriale;

producerea energiei termice în centralele termice de zonă și cele aferente

activităților comerciale, instituționale și rezidențiale;

transporturile;

tratarea deșeurilor.

7.2.1.1. Starea fluviului Dunărea

Fluviul Dunărea este situat in clasa a II-a de calitate. Pe parcursul anului 2006, cele mai multe depășiri s-au înregistrat la indicatorii : substanțe organice, azotiți, fenoli, fracțiunea dizolvată a Pb-ului, azot amoniacal, și cloruri.

Evoluția indicatorilor de calitate pe cursul de apă al fluviului, la punctul Măcin, se prezintă astfel (tabelul nr. 33 și tabelul nr. 34):

Situația indicatorilor de calitate a apei fluviului Dunărea Tabelul nr. 33

Sursa: Direcția Județeană de Mediu, Tulcea

Situația indicatorilor de calitate a apei fluviului Dunărea Tabelul nr. 34

Sursa: Direcția Județeană de Mediu, Tulcea

7.2.2. Apele subterane

Calitatea apelor subterane este urmărită prin analiza probelor prelevate de la puțul de foraj F2. Evoluția indicatorilor monitorizați pe parcusul anului 2006 este evidențiată în tabelul nr..

Situația indicatorilor de calitate a apei subterane Tabelul nr. 35

Sursa: Direcția Județeană de Mediu, Tulcea

7.2.3. Apele uzate

Apele uzate evacuate din activitățile casnice și industriale ale orașului Măcin sunt în cantitate de 241.000 mc.

Poluanții specifici apelor uzate deversate în Dunăre, la Măcin, sunt: CCO-Cr, fenoli, reziduu fix, azot amoniacal, azotiți, azotați, sulfați, cloruri, extractibile, fosfor total, produse petroliere.

7.3. Calitatea solului

Solul este o comonenta importanta a biosferei si un produs al interactiunii dintre mediul biotic si abiotic,reprezentand un organism viu ,unde se desfasoara o viata intense si unde s-a stability un anumit echilibru ecologic.

Solul este un corp natural cu organizare proprie, diversificat spatial, care se formeaza si evolueaza în timp, la suprafata scoartei terestre, în urma interdependentei de lunga durata a factorilor si proceselor pedogenetice (fizice, chimice, biologice etc.).

Solul condiționează învelișul vegetal, ca și calitatea apei, în special a râurilor, lacurilor și a apelor subterane, determină producția agricolă, starea pădurilor, reglează scurgerile în bazinele hidrografice și acționează ca o geomembrană pentru diminuarea poluării aerului și a apei prin reținerea, reciclarea și neutralizarea poluanților, cum sunt substanțele chimice folosite în agricultură, deșeurile și reziduurile organice și alte substanțe chimice.

Solurile, prin proprietățile lor de a întreține și a dezvolta viața, de a se regenera, filtrează poluanții, îi absorb și îi transformă. Pentru protejarea și conservarea acestei importante resurse naturale sunt necesare acțiuni susținute pentru prevenirea, stoparea sau reducerea tuturor factorilor care influențează negativ buna gestionare și exploatare a fondului funciar existent.

CAPITOLUL 8

CALITATEA VIEȚII

8.1. Calitatea locuirii

Locuitorii orașului Măcin trăiesc și își desfășoară activitatea cotidiană într-un perimetru de 365,2 ha de teren intravilan.

Orașul are 87 de străzi, cu o lungime de 46.937 metri liniari și o suprafață de 187.050 mp din care 48.300 mp asfaltată și 91.340 mp pietruită. Trotuarele ocupă o suprafață de 130.300 mp.

Suprafața locuibilă de care dispune populația orașului este de 124.314 mp repartizată în aprox. 3500 de locuințe din care:

3455 au numai parter;

25 au parter și un etaj;

24 au parter și 1-4 etaje.

Aceste locuințe dispun de următoarele utilități:

3453 au bucătării;

1056 au baie cu cadă și duș;

1508 dispun de grup sanitar cu apă;

3460 dispun de iluminat electric și apă curentă;

1056 dispun de canalizare;

1469 dispun de electricitate, apă curentă, canalizare, încălzire centrală.

Din punct de vedere al stării fizice acestea se prezintă astfel:

2850 dintre ele au stare foarte bună;

382 sunt în stare bună;

296 sunt satisfăcătoare.

Din punct de vedere al materialului din care sunt construite și perioada în care

s-au ridicat le putem clasa astfel:

1148 construite din piatră sau carămidă;

2355 construite din lemn, chirpici, paiantă;

155 construite înainte de 1900;

653 construite între 1901-1945;

1070 construite între 1946-1974;

1130 construite între 1975-1989;

495 construite după 1990.

În funcție de numărul camerelor de care dispun, situația se prezintă astfel:

12 locuințe dispun de o cameră;

130 dispun de două camere;

2550 dispun de 3 camere;

770 sunt construite cu 4 camere;

– 111 sunt cu 5 sau mai multe camere.

Evoluția locuințelor orașului între anii 1985-1997 este prezentată în tabelul

nr. 38.

Situația locuințelor în perioada 1985-1987 Tabelul nr. 38

8.2. Echiparea tehnico-edilitară

În privința echipărilor edilitare orașul Macin dispune de rețele de apă și canalizare, de energie electrică, de telefonie, de cablu TV, de alimentare cu energie termică, de alimentare cu gaze naturale.

Alimentarea cu apă

În prezent localitatea Măcin este alimentată cu apă din surse de suprafață și din

surse subterane.

Sursa de suprafață o constituie fluviul Dunărea. Captarea apei se face la circa 1,2 km in amonte de oraș și are o capacitate de 140m3/h. Apa este aspirată prin intermediul a două conducte din oțel .De aici, prin intermediul unei stații de pompare, apa brută este refulată spre stația de tratare.

Stația de tratare asigură îmbunătățirea caracteristicilor apei până la atingerea parametrilor de potabilitate conform normativelor în vigoare.

Schema tehnologică de tratare a apei este alcătuită din: decantare, coagulare, filtrare și clorurare. După tratare, apa este pompată spre rezervoarele de compensare. Apa este captata din stratele acvifere, cu o medie de adancime de 70-120 metri. Apa captată este refulată spre un rezervor-tampon de unde este împinsă, cu un hidrofor, spre localitate și spre cele două rezervoare de înmagazinare. Înmagazinarea apei după tratare se realizează prin pomparea din stația de tratare, în cele două rezervoare ale orașului, care au capacități de 500m3 și 300m3, fiind amplasate în partea de nord a orașului.

Apa din sursele subterane au toate conditiile necesare pentru potabilitatea ei si nu este nevoie de tratarea ei.Se mai intervine doar in rezervorul-tampon,unde apa este dezinfectata cu clor gazos.

În anul 1993 s-a elaborat documentația „Echilibrare rețele de apă în orașul Măcin”, care urmărea optimizarea distribuției apei potabile în oraș. Ca urmare, în anul 1997 s-au început următoarele lucrări:

rețeaua principală de distribuție, cu presiune de 6 bari;

conductă de aducțiune de la stația de tratare a apei de suprafață la rezervoarele orașului la aceeasi presiune ca reteaua principala

Prin executarea acestor lucrări, problemele dezechilibrelor din sistemul de apă nu sunt complet rezolvate. Lungimea totală a rețelelor de apă a ajuns la 62,0 km, iar aducțiunile de apă au lungimea totală de 62,0 km.

Din anul 2007, gestiunea serviciului de alimentare cu apă este preluată de compania AQUASERV Tulcea, care începe în anul 2009 investiții de modernizare a rețelei de distribuție, 70% fonduri proprii și 30% de la Consiliul Județean prin Compania Națională de Investiții.

Disfunctionalitatile majore privind alimentarea cu apa a orasului:

capacitatea insuficientă de înmagazinare ;

pomparea apei direct în rețea, în zona industrială a orașului;

transformarea în timp, a conductei de aducțiune de la stația de tratare a

apei de suprafață, la rezervoarele de înmagazinare a apei în rețea mixtă

dese avarii datorita depășirii duratei de viață garantată a conductelor.

se necesită înlocuirea conductelor pe o lungime de 48 km.

Rețeaua de canalizare si epurarea apei uzate

Apele uzate sunt preluate de rețeaua de canalizare și dirijate gravitațional într-un colector principal care le transportă tot gravitațional către o instalație de epurare primară (mecanică), de unde sunt pompate către fluviul Dunărea aflat la 1,0 km distanță în aval de oraș.

Rețeaua de canalizare are o lungime de 13,0 km și are racordată 32% din populația alimentată cu apă a orașului. În anul 2009 s-a realizat un proiect pentru modernizarea a circa 3,9 km de rețea și extinderea acesteia cu 16,8 km. Datorită reliefului terenului, pe rețea există două stații de pompare ape uzate, care asigură circulația apei uzate.

Rețeaua din zona centrală a orașului preia o parte din apele uzate menajere provenite din zona industrială și le transportă gravitațional într-un canal de irigații. Apele uzate provenite de la unitățile agroindustriale și de la locuințele aflate în zonă sunt deversate tot în partea de sud a orașului, în pârâul Dereaua de la Moară, fără a fi epurate. Prin această deversare necontrolată, zona a devenit mlăștinoasă.

În trecut, orașul nu avea stație de epurare. În anul 2008 s-a obținut o finanțare, prin POS Mediu, Axa prioritară 1/DMI 1- Extinderea și modernizarea sistemelor de apă și apă uzată, pentru proiectul „Reabilitarea și extinderea sistemelor de apă și apă uzată în județul Tulcea”, beneficiar SC AQUASERV Tulcea SA, în cadrul căruia s-a realizat stația de epurare a orașului Măcin.

Alimentarea cu energie electrică

Orasul Macin este racordat la Sistemul Energetic National prin intermediul statiei de transformare 110/20 kV Macin. Aceasta statie este alimentata din linia de 110 kV Lacul Sarat– Ostrov – Traian – Macin – Isaccea – Tulcea, Lacu Sarat si Tulcea fiind statii de sistem (400/110 kV ) . Daca se produc avarii la nivelul stației, se poate trece pe alimentarea de rezerva din stațiile Traian sau Isaccea. Statia Macin are un transformator de 1 x10 MVA si o rezerva de 1×16 MVA.

Lungimea liniei electrice de medie tensiune aeriene este de 52,41 km iar a celei în cablu de 7,23 km.

Consumatorii din oras sunt alimentati prin linii aeriane sau subterane de medie tensiune de 20 kV, linii ce asigura necesarul tuturor tipuri de consumatori, de la cei industriali, tertiari si casnici.

Compania S.C.MACIN GAZ SRL se ocupa cu proiectarea, executarea si punerea in functiune a instalatiilor de gaze naturale.Aceasta a pus in functiune in orasul Macin 1.111 de asemenea instalatii.Compania mai produce si furnizeaza apa calda, aer conditionat energie electrica si termica.

Disfuncționalități în alimentarea cu energie electrică sunt constatate în special din cauza nerepartizării uniforme a posturilor de transformare pe întreg teritoriul localității.

Rețele de telefonie și cablu TV

In localitatea Macin, reteaua de telefonie a abonatilor particulari, agentilor economici si institutiilor se asigura de catre TELEKOM, cu o centrala telefonica digitala SIEMENS. Gradul de ocupare al centralei este de 97% iar legaturile interurbane cu restul tarii se asigura prin trei cabluri telefonice.

Telefonizarea abonaților particulari din oraș se asigură printr-o centrală telefonică

digitală cu o capacitate de 3000 de linii. În prezent ea funcționează cu 1692 de abonați ceea ce reprezintă un grad de ocupare de 145 la mia de locuitori.

Cererea de posturi de telefonie fixă a crescut continuu din 1991 (1016 abonați), până în anul 2003 (2285 abonați) când, datorită extinderii telefoniei mobile, aceasta s-a redus la 1692 abonați.

Releul radio este amplasat langa cladirea TELEKOM – ului.

Rețeaua de telecomunicații este in general bine dezvoltată, există acoperire pe

Intreaga suprafata a orasului. S-au făcut investiții importante in ultimii ani, mai ales din partea firmelor private de telefonie mobilă.

In total in orasul Macin sunt 1414 abonați telefonici TELEKOM, RDS, UPC, mobile ,cu un grad de telefonizare de 17,1 %.

Segmentul transmisiilor de date este deosebit de dinamic, societatile nationale Orange,Vodafone, Telekom operand o rețea de radio-comunicații digitale punct-multipunct.

Pe teritoriul localitatii mai funcționează și o rețea de televiziune prin cablu, aparținând companiei SC Conisat SRL,cu un număr de 700 abonați.

Numărul acestora este într-o continua scădere datorită faptului că rețeaua este amplasată pe stâlpi, conducand la numeroase deranjamente, dar și faptului că a fost luata o mare amploare recepția televiziunii prin satelit.

Alimentarea cu gaze naturale

În prezent în localitate este implementat proiectul “Distribuție gaze naturale în

orașul Măcin” care constă din:

sistem de conducte distribuție gaze naturale presiune redusă;

stație de reglare-măsurare de sector;

conductă de transport gaze medie presiune;

baza de producție pentru distribuția gazelor naturale.

Alimentarea tuturor consumatorilor se realizează printr-un sistem ramificat de re-

țele de distribuție. Sistemul cuprinde trei inele în zona de densitate mare a consumatorilor și sectorizarea în punctele importante.

Rețeaua de alimentare cu gaze naturale cuprinde aproape toată rețeaua stradală a localității.Lungimea rețelei de gaze naturale:

conducte de medie presiune: 6,8 km;

conducte de presiune redusă: 22,0 km.

La sfârșitul anului 2007 exista un număr de 540 abonați, acesta fiind în continuă

creștere.

CAPITOLUL 9

DIRECȚIILE DE DEZVOLTARE A ORAȘULUI MĂCIN

În capitolele anterioare am făcut o prezentare a dezvoltării orașului în cursul sec. XX și a activităților desfășurate în cele aproape două decenii scurse de la revoluție.

Pe baza informațiilor oferite de Planul de amenajare a teritoriului județean privind locul și rolul orașului Măcin în dezvoltarea ulterioară a județului Tulcea, precum și a informațiilor culese de mine din diferite surse (Primărie, Consiliul local, investitori locali, etc.) se pot face previziuni privind dezvoltarea localității, în următoarele direcții:

9.1. Industrie

Orașul prezintă o gamă diversă de activități industriale, încadrându-se la categoria “Poli industriali cu profil mixt” de importanță zonală. Direcțiile tradiționale de dezvoltare a activităților industriale se vor orienta și în continuare către următoarele domenii:

dezvoltarea IMM-urilor pe diferite sectoare industriale (construcții-montaj,

confecții, aparatură de purificare a aerului);

restructurarea industriei extractive;

revigorarea industriei artizanale ce poate valorifica resursele naturale loca-

le: răchita, papura, lemnul;

revigorarea industriei de exploatare și valorificare industrială a lemnului;

valorificarea industrială a resurselor agricole locale (laptele, carnea, pieile,

legumele, fructele).

Agricultură

Activitatea în agricultură se desfășoară, în prezent, pe loturi cu mărimi între 1 și

10 ha, cu o productivitate redusă și cu forță de muncă îmbătrânită și folosită ineficient.

Pentru ca acest sector economic să se dezvolte în viitor este necesară revigorarea

activității prin:

organizarea în asociații agricole cu participarea mai multor personae fizice

deținătoare de loturi mici;

organizarea de ferme agricole private cu terenuri cumpărate de la deținăto-

rii actuali;

înființarea unor complexe de creștere a animalelor cu productivitate mare;

refacerea sistemelor de irigații, cu sprijinul statului;

încurajarea cultivării terenurilor prin subvențiide la bugetul de stat sau de

la UE.

Turism

Practicarea turismului în zona Măcin poate constitui o bună resursă pentru dezvol-

tarea viitoare a localității. Aceasta este indicată numai în afara zonelor de protecție integrală deoarece pe teritoriul administrative al orașului se află o porțiune din Parcul Național Munții Măcinului.

Toate zonele strict protejate din Parcul Național, inclusiv cele aparținând orașului Măcin, se încadrează, conform categoriilor IUCN referitoare la tipurile de arii protejate, în categoria I a rezervațiilor naturale stricte/zone de viață sălbatică, al căror management urmărește scopuri științifice sau de protecție a vieții sălbatice.

Pentru a putea fi o zonă turistică eficientă, pe lângă potențialul turistic latent, sunt necesare mai multe măsuri concrete și sistematice, printre care putem enumera:

introducerea cetății Arrubium în circuitul turistic prin semnalizarea cores-

punzătoare a acesteia;

reabilitarea zonei și a popasului turistic “Culmea Pricopanului”;

construirea unor pensiuni agro-turistice, în prejma mânăstirii “Izvorul

Tămăduirii”, prin încurajarea unor investitori locali sau străini;

promovarea zonei la târgurile de turism;

editarea unor broșuri și hărți turistice, a unui album al Munților Măcinului;

amplasarea de panouri publicitare, hărți și indicatoare pe șoselele din zonă;

includerea canalului Măcin, cu oprire, în traseul navelor de pasageri care

efectuează turul fluvial al Europei;

crearea și promovarea de pachete turistice cu public țintă pentru:

alpinism ușor;

turism cultural-istoric;

turism combinat, mare – munte – deltă;

pelerinaj religios.

Transporturi

Pentru a se da un nou impuls dezvoltării transporturilor și implicit a orașului,

considerăm că sunt necesare investiții de mare anvergură, cu sprijinul statului, cum ar fi:

construirea unui pod auto și feroviar peste Dunăre, între Brăila și Măcin;

conectarea orașului la rețeaua feroviară a județului și a țării;

construirea unei șosele de centură între DN22D și șoseaua europeană E 87

pentru a evita ca traficul greu să tranziteze orașul;

reabilitarea îmbrăcăminții asfaltice a șoselelor;

asigurarea unor spații pentru gararea și parcarea autovehiculelor ce sunt

nevoite să staționeze în zona centrală a orașului;

amenajarea unor spații de adăpostire a persoanelor care folosesc serviciile

de transport în comun, în stațiile de oprire a autobuzelor.

9.5. Dezvoltarea echipării tehnico-edilitare

9.5.1. Gospodărirea apelor

Pentru asanarea zonei din sudul orașului, una din măsurile primordiale ce se im-

pun este amenajarea și regularizarea pârâului Vâlcu din partea de est a localității, începând din amonte de localitate și până în avalul acestuia. Lucrările vor trebui să se înscrie perfect în peisaj și se vor executa în două etape.

În punctul incipient al torentului se va realiza o gură de captare (din beton sau pia-

tră brută rostuită). În zona orașului pârâul va fi amenajat ca un canal, dalat lateral.

În zona conului de dejecție se va amenaja un bazin de retenție, de unde apele vor

fi captate și, prin intermediul unei stații de pompare, vor fi deversate în Dunăre.

9.5.2. Alimentarea cu apă

Asigurarea alimentării cu apă la nivelul cantitativ și calitativ necesar, cu costuri cât mai reduse, necesită elaborarea unor studii și luarea unor măsuri pentru reabilitarea întregii rețele de distrubuție:

determinarea, prin calcul pentru populație și prin anchetă pentru agenții

economici, a debitului de apă necesar pe categorii de calitate și potabilitate;

extinderea studiilor pentru detectarea de noi surse de apă subterană pentru

a renunța la sursa de suprafață;

reanalizarea schemei generale de alimentare cu apă, în scopul acoperirii

întregului teritoriu al localității;

înlocuirea rețelelor existente care generează pierderi înseminate de apă și

prezintă dese avarii, cu altele noi, din materiale performante, cu durată de viață garantată de 50 de ani;

realizarea zonelor de protecție cu regim sever pentru zona captării și zona

rezervoarelor de înmagazinare a apei;

rezolvarea capacității de înmagazinare a apei, cu asigurarea rezervei intan-

gibile de incendiu, prin realizarea a încă unui rezervor de capacitate de 500 mc și a două rezervoare de 1000 mc, necesarul total fiind de 3.300 mc.

9.5.3. Canalizare

Asigurarea colectării și evacuării corecte a apelor uzate necesită elaborarea unor

studii și cercetări și stabilirea de soluții adecvate:

studiu privind cantitatea reală a debitelor de ape uzate menajere ce trebuie

preluate de sistemul de colectare ce va ține cont de perspectivele dezvoltării în viitorii 25 de ani;

studiu pentru determinarea intensității și frecvenței de calcul a ploii și de-

determinarea corectă a debitului apelor meteorice ce trebuie preluate de sistemul de canalizare și a debitului ce poate fi evacuat;

reabilitarea sistemului de canalizare menajeră cu acoperirea întregului teri-

toriu, redimensionarea colectoarelor existente precum și a celor trei stații de pompare ape uzate menajere existente;

construirea unei stații de pompare mecano-biologice pentru epurarea co-

corespunzătoare a apelor uzate menajere deversate în emisarul Dunărea;

agenții economici care, în urma procesului tehnologic, produc ape uzate de

altă natură și altă încărcare decât cele uzate menajere, înainte de deversarea acestora în rețeaua menajeră orășenească, vor trebui să preepureze aceste ape, astfel ca în secțiunea de control toate apele să se încadreze în limitele prevăzute de normativele în vigoare;

pentru asanarea zonei mlăștinoase din sudul localității se impune colecta-

rea apelor uzate (deversate necontrolat în prezent) de către două stații de pompare ape uzate și refularea acestora spre viitoarea stație de epurare a localității.

Rețelele de alimentare cu apă potabilă și de canalizare ape uzate menajere sunt prezentate în figura 15.

9.5.4. Alimentarea cu energie electrică

Dezvoltarea rețelei de alimentare cu energie electrică va trebui să țină cont de dezvoltarea ulterioară și necesitățile orașului în diferite domenii. Astfel, pentru alimentarea unei stații de epurare și a trei stații de pompare intermediare ce vor fi construite , sunt necesare următoarele lucrări energetice:

un post de transformare aerian de 160 KVA pentru alimentarea stației de

epurare;

amplificarea postului de transformare PT 110 pentru alimentarea stației din

vestul orașului;

un post de transformare aerian, pentru alimentarea cu energie electrică a

celor două stații de pompare ce vor fi construite în sud-estul orașului. Realizarea acestor posturi va necesita extinderea rețelei aeriene de medie tensiune cu aprox. 2 km;

extinderea iluminatului public pe străzile cu circulație mai intensă și pe

cele de la periferia localității;

modernizarea iluminatului public și în special completerea circuitului

acestuia cu firul de impuls. De asemenea, numărul punctelor de aprindere trebuie mărit deoarece lămpile de la capete de rețea ( cele mai îndepărtate de punctul de aprindere) nu funcționează.

Deoarece zona colinelor din nordul orașului beneficiază de cca. 270 de zile pe

an cu vânturi, aceasta se pretează la instalarea unor parcuri de centrale eoliene.

Acestea vor contribui la completarea bugetului local prin concesionare a tere-

nului, dar și la schimbarea peisajului local , devenind un punct de atracție turistică.

9.5.5. Alimentarea cu energie termică

Pentru o bună desfășurare a activității de producere și livrare a agentului termic precum și pentru eficientizarea acesteia sunt necesare câteva măsuri dintre care cele mai importante ar fi:

modernizarea centralelor de bloc cu echipamente și utilaje fiabile, cu ran-

damente minime de 90%, cu funcționare pe combustibil gazos;

înlocuirea rețelelor termice exterioare cu conducte preizolate, montate în-

gropat;

montarea unor sisteme de contorizare tip modern a debitelor de agent

termic și de apă caldă menajeră furnizate de către centralele termice, pentru fiecare intrare în blocuri, în scopul unei facturări corecte și echitabile a tuturor abonaților care beneficiază de serviciile oferite de aceste centrale;

amenajarea unei centrale termice moderne pentru locuințele aprobate prin

PUZ pe strada Brăilei și executarea rețelelor termice exterioare din conducte preizolate montate îngropat;

extinderea rețelelor termice exterioare din țeavă preizolată, pentru încăl-

zire, cu 1,50 km iar pentru apă caldă cu 0,75 km.

9.5.6. Alimentarea cu gaze naturale

Pentru dezvoltarea acestei activități, în vederea îmbunătățirii condițiilor de trai în

orașul Măcin, considerăm că este necesar:

extinderea alimentării cu gaze naturale cu încă 2,20 km pentru acoperirea

întregului teritoriu al localității;

mărirea numărului de abonați la rețea până la cel puțin 2000 de consuma-

tori;

extinderea alimentării cu gaze naturale la blocul de locuințe de pe strada

Brăilei, aprobat prin PUZ.

Protecția mediului

În funcție de constatările la care s-a ajuns prin analiza situației existente pe teren

precum și a studiilor întocmite anterior pentru teritoriul jedețului și pentru zonele protejate din intravilan și extravilan se pot stabili următoarele măsuri de intervenție:

construirea unei rampe ecologice de depozitare și sortare a gunoiului me-

najer care să deservească atât orașul Măcin cât și localitățile din jur;

executarea a două puțuri seci noi și amenajarea drumului de acces către

acestea;

stabilirea unei zone unde va putea fi amenajată viitoarea stație de epurare a

apelor uzate;

respectarea, cu strictețe, a zonelor protejate delimitate prin “Reglementări

urbanistice-zonificare”;

amenajarea de spații verzi în zonele fără construcții.

Reglementări urbanistice

Reglementările urbanistice pe care le propunem vizează următoarele aspecte:

extinderea suprafețelor de intravilan;

delimitarea zonelor cu interdicție definitivă de construire;

stabilirea zonelor din localitate unde autorizarea construcțiilor se va face

cu condiții (în special zonele istorice protejate din intravilan pentru care, pentru eliberarea autorizației de construire, este necesar avizul ICEM);

stabilirea zonelor pentru care se instaurează interdicție definitivă de cons-

construire pentru locuințe sau alte funcțiuni specificate în Regulamentul de aplicare a PUD;

stabilirea traseelor stradale propuse pentru îmbunătățirea îmbrăcăminții și

a traseelor stradale noi;

marcarea traseelor pietonale;

zone rezervate pentru spații verzi amenajate sau pentru agrement și sport;

necesități de îmbunătățire a fondului construit, dotări publice noi;

stabilirea noului traseu pentru trafic greu, cu evitarea cen-

trului localității.

Propuneri pentru intravilan. Zonificarea funcțională. Bilanț teritorial

Față de suprafața existentă de 365,2 ha în prezent se propune o suprafață de intra-

vilan, pentru viitor, de 377,4 ha, după cum este prezentată în următoarele tabele (tabelul nr. 39 și tabelul nr. 40):

Bilanțul teritorial al suprafețelor cuprinse în limita teritoriului

administrativ (propunere) Tabelul nr. 39

Bilanțul teritorial al suprafețelor cuprinse în intravilanul propus Tabelul nr. 40

CONCLUZII

Străvechea așezare umană Măcin a străbătut timpurile și vicisitudinile istoriei ajungând în pragul mileniului III și înfruntând o nouă provocare: epoca democrației post-comuniste și reintegrarea, alături de întreaga țară, în cadrul Europei unite.

Este o nouă încercare istorică pentru oraș și locuitorii săi deoarece, ca orice început, această perioadă de transformări economice presupune și transformări profunde în modul de viață, în cultura, în mentalitatea oamenilor.

Cu toate că în prezent orașul trece printr-o criză economică ce afectează pe majoritatea locuitorilor, noi considerăm că Măcinul are condiții favorabile pentru relansarea dezvoltării sale în viitorul apropiat.

Dintre factorii de favorabilitate ce ne fac să sperăm în relansarea economică a orașului nostru putem enumera:

resurse umane bine pregătite profesional, care în prezent lucrează în alte

regiuni ale țării sau în alte țări și care, bine motivate, se vor întoarce în aceste locuri pentru a munci și a investi în prosperitatea localității lor natale;

resurse naturale deosebit de bogate: păduri pentru lemn, soluri favorabile

pentru agricultură și creșterea animalelor, ape pentru piscicultură;

resurse minerale, la fel de bogate: granitul și alte roci pentru construcții:

resurse energetice deosebite: apa pentru hidrocentrale și vântul pentru

centrale eoliene;

așezarea geografică, la confluența celor două brațe ale Dunării și în apro-

apropierea marilor orașe Brăila și Galați precum și a zonelor turistice deosebite: Delta Dunării și Litoralul Mării Negre.

În continuare vom face o prezentare a potențialului actual al orașului și principale-

le sale direcții de dezvoltare:

Potențialul de habitat al cadrului natural

Structura geologică și resursele subsolului au constituit dintotdeauna surse de

dezvoltare pentru localitate și pot constitui, în viitor, surse pentru relansarea industriei extractive, în special a rocilor pentru construcții.

Clima continentală, cu influențe submediteraneene este destul de favorabilă culturii cerealelor și viței de vie. Lipsa de precipitații din această zonă poate fi compensată prin reconstrucția sistemului de irigații abandonat după anul 1990.

Vânturile predominante ce se manifestă cca. 270 de zile pe an sunt favorabile dezvoltării industriei energetice, prin instalarea unor parcuri de centrale eoliene pe crestele dealurilor din jurul localității.

Resursele de apă de suprafață (fluviul Dunărea) constituie o bogăție pentru oraș deoarece favorizează irigațiile, piscicultura, transporturile precum și industria energetică prin posibilitatea construirii unei hidrocentrale.

Apele subterane – între 70 și 120 m adâncime – constituie principala sursă de alimentare cu apă potabilă și industrială a localității.

Vegetația și potențialul pedologic al zonei favorizează creșterea animalelor, exploatarea lemnului și a altor resurse naturale (răchita, papura, stuful) precum și cultura plantelor cerealiere.

Potențialul geodemografic

În prezent populația orașului este într-un proces de scădere și îmbătrânire datorită migrării masive către alte regiuni ale țării sau către alte țări ale Europei, în special a celor tineri.

Totuși se observă intenția de revenire a populației, într-un viitor apropiat, prin faptul că majoritatea celor plecați își construiesc locuințe moderne și bine dotate din punct de vedere edilitar.

Potențialul economic

În agricultură s-a înregistrat un recul puternic după anul 1990, dar se poate face o

previziune optimistă pentru viitor deoarece s-a început deja formarea asociațiilor de proprietari de terenuri sau a societăților comerciale cu profil agricol și încurajarea fermierilor prin subvenții de la stat sau de la UE, prin înființarea APIA.

În industrie baza dezvoltării viitoare o pot constitui IMM-urile pe diferite domenii economice:

exploatarea resurselor minerale;

valorificarea resurselor naturale prin industrializarea laptelui, cărnii, piei-

lor, legumelor,fructelor;

construcții-montaj;

fabricarea de instalații pentru purificarea aerului.

Turismul

Un potențial deosebit în dezvoltarea sistemului îl are turismul deoarece dispune de

condiții deosebit de favorabile. Acest potențial trebuie valorificat prin:

promovarea zonei la târgurile de turism;

editarea unor broșuri, pliante și hărți turistice;

crearea și promovarea de pachete turistice cu public țintă.

De asemenea, zona Parcului Național se pretează la încurajarea agro-turismului prin construirea de pensiuni în vecinătatea acestuia.

Transporturile beneficiază de o infrastructură de șosele destul de bună

precum și de calea navigabilă fluviul Dunărea.

Pentru dezvoltarea localității considerăm că ar fi deosebit de necesară construirea

unui pod auto și feroviar peste Dunăre, la Brăila, precum și construcția unei șosele de centură la nord de oraș.

Dezvoltarea rețelelor tehnico-edilitare

Pentru dezvoltarea unui oraș și pentru îmbunătățirea condițiilor de trai ale locuito-

rilor săi o mare importanță o reprezintă dezvoltarea rețelelor tehnico-edilitare pentru care venim cu următoarele propuneri:

asanarea zonei din sudul orașului și amenajarea sa pentru deversarea ape-

lor pluviale și a pârâului Vâlcu;

înlocuirea rețelei vechi de alimentare cu apă potabilă și extinderea aces-

teia;

extinderea rețelei de canalizare în tot orașul și construirea unei stații de

epurare ape uzate;

extinderea rețelei de alimentare cu gaze naturale;

construirea unei rampe ecologice de depozitare și sortare a gunoiului me-

menajer.

Păstrarea potențialului de locuire al acestui teritoriu, adică nealterarea condițiilor

fizice de bază ale mediului și conservarea sit-urilor sunt esențiale pentru existența durabilă a orașului Măcin. Direcțiile principale pe care credem că se poate axa dezvoltarea viitoare a orașului sunt prezentate în figura 16.

BIBLIOGRAFIE

1. Albotă, M., (1987), Munții Măcin – Ghid Turistic, Ed. Sport – Turism, București.

2. Coteț, P., Popovici, I., Simion, G., (1975), Tulcea. Ghid Turistic, Ed. Sport-Turism, București.

3. Hogguer, (1879), Informații asupra Dobrogei. Starea ei de azi și viitorul ei, Librăria Socec, București.

4. Ielenicz, M., Burcea, Nela, (2000), Suprafețele de nivelare din Dobrogea de Nord, Analele Universității București, XLIX, Ed. Univer-sității București.

5. Ielenicz, M., Comănescu, Laura, (2002), Relieful petrografic în Podișul Dobrogei, Comunicări geografice, vol. 7, București.

6. Ielenicz, M., Comănescu, Laura, Burcea, Nela, (2002), Relieful structural în Podișul Dobrogei, Comunicări de geografie, vol. 7 Ed. Universității București.

7. Ianoș, I., (2000), Sisteme teritoriale – o abordare geografică – , Ed. Tehnică, București.

8. Ionescu, D. M., (1904), Dobrogea în pragul veacului al XX-lea, Ed. Socec, București.

9. Lungu, V., (1999), Studiu de urbanism istoric și delimitarea zonelor cu caracter istoric, protejate, din orașul Măcin și din teritoriul său administrativ, Institutul de Cercetări Eco-Muzeale, Tulcea.

10. Murgoci, Ghe., (1914), Studii de geografie fizică în Dobrogea de Nord, Buletinul Societății Regale de Geografie, XXXIII, București.

11. Mureșeanu, N., (2002), De la Arrubium… prin Vicina… la Măcin, Ed. Eficient, București.

12. Neamu, Ghe., Teodoreanu, E., (1972), Clima Dobrogei, Studii și cercetări de geografie aplicată a Dobrogei, Constanța.

13. Popescu, N., (1988), Relieful de pedimente din vestul Munților Măcin, Analele Universității București.

14. ***, (2005), Geografia României, vol. V, Câmpia Română, Podișul Dobrogei, Litoralul românesc al Mării Negre și Platforma Continentală, Editura Academiei Române, București.

15. ***, (1999), Plan urbanistic general al orașului Măcin, Tulcea.

BIBLIOGRAFIE

1. Albotă, M., (1987), Munții Măcin – Ghid Turistic, Ed. Sport – Turism, București.

2. Coteț, P., Popovici, I., Simion, G., (1975), Tulcea. Ghid Turistic, Ed. Sport-Turism, București.

3. Hogguer, (1879), Informații asupra Dobrogei. Starea ei de azi și viitorul ei, Librăria Socec, București.

4. Ielenicz, M., Burcea, Nela, (2000), Suprafețele de nivelare din Dobrogea de Nord, Analele Universității București, XLIX, Ed. Univer-sității București.

5. Ielenicz, M., Comănescu, Laura, (2002), Relieful petrografic în Podișul Dobrogei, Comunicări geografice, vol. 7, București.

6. Ielenicz, M., Comănescu, Laura, Burcea, Nela, (2002), Relieful structural în Podișul Dobrogei, Comunicări de geografie, vol. 7 Ed. Universității București.

7. Ianoș, I., (2000), Sisteme teritoriale – o abordare geografică – , Ed. Tehnică, București.

8. Ionescu, D. M., (1904), Dobrogea în pragul veacului al XX-lea, Ed. Socec, București.

9. Lungu, V., (1999), Studiu de urbanism istoric și delimitarea zonelor cu caracter istoric, protejate, din orașul Măcin și din teritoriul său administrativ, Institutul de Cercetări Eco-Muzeale, Tulcea.

10. Murgoci, Ghe., (1914), Studii de geografie fizică în Dobrogea de Nord, Buletinul Societății Regale de Geografie, XXXIII, București.

11. Mureșeanu, N., (2002), De la Arrubium… prin Vicina… la Măcin, Ed. Eficient, București.

12. Neamu, Ghe., Teodoreanu, E., (1972), Clima Dobrogei, Studii și cercetări de geografie aplicată a Dobrogei, Constanța.

13. Popescu, N., (1988), Relieful de pedimente din vestul Munților Măcin, Analele Universității București.

14. ***, (2005), Geografia României, vol. V, Câmpia Română, Podișul Dobrogei, Litoralul românesc al Mării Negre și Platforma Continentală, Editura Academiei Române, București.

15. ***, (1999), Plan urbanistic general al orașului Măcin, Tulcea.