Studiu de Geografia Turismului Judetul Maramures

Turism

Studiu de Geografia Turismului Judetul Maramures

Byadmin ianuarie 1, 2024

INTRODUCERE

Fenomen economic și social propriu civilizației moderne – turismul – este puternic implicat în viața societății și evident, influențat de aceasta. Se adresează unor segmente sociale largi și răspunde din plin nevoilor acestora, detașându-se printr-un înalt dinamism, atât la nivel național, cât și internațional.

Datorită caracterului său de masă și prin conținutul complex, turismul antrenează un vast potențial material și uman, cu implicații importante asupra evoluției economiei și societății, asupra relațiilor interumane naționale și internaționale.

Dezvoltarea turismului presupune existenta unui potențial turistic care, prin atractivitatea sa, are menirea să incite și să asigure integrarea unei zone sau regiuni cu vocații turistice în circuitele turistice interne și internaționale și care să permită accesul turiștilor prin amenajări turistice corespunzătoare.

Punerea în valoare a resurselor naturale și a celor create într-o zonă, de interes turistic depinde, în mare masură, de dinamismul dezvoltării economiei naționale a țării, de politica sa de ansamblu pe care o promovează, de facilitățile oferite pentru atragerea vizitatorilor.

Fenomenul turistic din zona Maramureșului a cunoscut o tot mai largă dezvoltare, ajungând în prezent, pe lângă alte zone la fel de cunoscute, ambasador al României pe piața turismului internațional, tocmai de aceea un studiu de geografia turismului în Maramureș este necesar.

Pentru realizarea lucrării am folosit hărți pentru o mai bună cunoaștere a spațiului studiat, grafice care finalizează procedeele de observare, descriere și măsurare a fenomenului turistic, tabele realizate pe baza datelor statistice furnizate de Institutul Național de Statistică și fotografiile care nu trebuie să lipsească dintr-un studiu din acest domeniu.

Ca metode de cercetare am folosit în primul rând metoda analitică pentru cunoașterea componentelor turismului (resurse turistice, forme de turism, servicii și fluxuri turistice etc.) și a condițiilor naturale și socio – umane din teritoriul studiat, metoda inductivă dar și cea deductivă, metoda statistică.

Structura lucrării prezintă patru mari capitole: primul capitol face o introducere din punct de vedere al cadrului natural cu caracteristicile sale legate de relief, climă, hidrogafie, apoi urmează capitolul al doilea care prezintă județul Maramureș în cifre: populație, așezări, economie, potențialul turistic al județului Maramureș este al treilea capitol și cuprinde aproape toate obiectivele din județ care prezintă potențial din punct de vedere turistic și, în fine, ultimul capitol prezintă fenomenul turistic în cifre exacte în prima parte, iar în a doua tipurile de turism care se practică la ora actuală în județul Maramureș.

CAPITOLUL 1

CADRUL NATURAL

1.1. Cadrul geografic

Județul Maramureș, cu o suprafață de 6.304 km² este situat în nord-vestul României (figura nr. 1.1.), între paralele 47°20'00'' și 48°00'15'' latitudine nordică și meridianele 22°52'30'' și 25°07'30'' longitudine vestică.

După G. Posea (1980), vecinii județului Maramureș și limitele prin care este separat de aceștia sunt:

– în partea de nord, limita județului este constituită de granița țării care îl separă de Ucraina; aceasta urmează Tisa de la localitatea Piatra până la vărsarea Vaserului, apoi cumpăna de ape din Munții Maramureșului până la Preluca Cățelei;

– la est, acesta este separat de județul Suceava prin valea Jupaia de la Preluca Cățelei până la Bistrița Aurie, apoi valea Țibăului până la valea Canalul;

– în sud, vecinii sunt în număr de patru: cu județul Bistrița-Năsăud – limita este constituită de Bistrița Aurie până în pasul Prislop de unde continuă pe cumpăna apelor, peste Rodna până în vârful Țibleș, apoi cumpăna stângă a Lăpușului, până în vârful Breaza; cu județul Cluj – cumpăna Brezei până la Dealul Sasu de unde limita coboară în bazinul Someșului până la Dealul Câmpului; cu județul Sălaj – limita este constituită de râurile Valea cu Mori, Gostila, Poiana și Baba, limita trece apoi peste bazinele Ileanda și Boiu până în Dealu Purcărețu și la nord de vîrful Prisnel, continuă pe la sud de bazinetul Fericea, sudul masivului Prisaca și atinge Someșul în amonte de defileul Țicău, trece apoi paralel cu râul Sălaj până în dealul Frasinului.

– spre vest, Maramureșul are ca vecin numai județul Satu Mare de care este separat prin Culmea Codrului, vârful Capu Tămășanului, cumpăna stângă a văii Asuaj, cumpăna apelor masivului Igniș și pasul Huța.

În județul Maramureș se poate ajunge pe mai multe căi:

accesul rutier: dinspre județul Suceava: DN 18: Iacobeni – Cârlibaba – Borșa – Sighetu Marmației – Baia Mare; dinspre județele Bistrița Năsăud, Cluj: DN 17C: Salva Năsăud – Sângeorz Băi – Romuli – Moisei; dinspre județele Sălaj și Satu Mare: DN 1C (E58): Uzhhorod – Mukacheve – Livada – Baia Mare – Gildau – Dej – Beclean – Suceava;

acces feroviar. Baia mare este conectată direct, prin intermediul căilor ferate, atât de Satu Mare și de alte puncte feroviare ale regiunii, cât și de regiunile Centru, Nord-Est, Sud-Est, Sud și Sud-Vest;

accesul aerian se realizează prin intermediul Aeroportului Internațional Baia Mare.

Figura nr. 1.1 Județul Maramureș – limite și vecini

Sursa: http://art-zone.ro/poze/mari/Harta_Judetului_Maramures_big.jpg

1.2. Scurt istoric

Județul își trage numele de la vechea „țară” a Maramureșului, închegată pe cadrul depresiunii intracarpatice drenată de Tisa superioară. Cele mai vechi urme de locuire datează din epoca bronzului (secolele XV – XIV î.e.n.) găsite la Suciu, Săpânța, Apa, Călinești, Lăpuș.

Teritoriul actualului județ a cunoscut încă de timpuriu organizarea social-politică cu cnezi de sat, cnezi de vale și voievozi. Aceștia s-au opus la începutul secolului al XIV – lea regatului feudal maghiar, ce n-a putut să organizeze un comitat în Maramureș decât în 1368. De aici a fost voievodul Bogdan, ce a trecut în Moldova, unde a devenit primul domn al statului de sine stătător moldovean.

După pătrunderea ungurilor, Maramureșul rămâne un fel de voievodat aparte în cadrul regatului maghiar. Astfel, în secolul al XIV – lea este citat sub formă de comitatul Maramarus. În

1556 a fost alipit Ardealului, condus de voievozi ardeleni. În 1703 a fost din nou lipit la Ungaria.

După Marea Unire din 1918, devine un județ mic și relativ izolat din punct de vedere al căilor de comunicații și transporturi, în special în ceea ce privește calea ferată. Ca unitate administrativ-teritorială în formă actuală, județul s-a format în 1968; este bine proporționat teritorial, ca legături interioare sau față de reședința județului, a satelor față de orașe, ca și a legăturilor cu restul țării.

1.3. Geologia

În ceea ce privește constituția geologică, teritoriul județului se situează în zona de contact și întrepătrundere a patru mari unități structurale, cu evoluție geologică – paleogeografică diferită. (figura nr. 1.2.)

Zona transcarpatică este amplasată pe locul unei fose geosinclinale, cu depozite mezozoice și paleogene constituite din conglomerate, gresii, marne, calcare acoperite transgresiv și discordant de o cuvertură molasică de nisipuri, gresii, marne și importante mase de lave în mare parte andezitice rezultate în urma importante activități magmatice neogene.

Depresiunea intramontană a Transilvaniei, prezentă în sectorul sud-vestic, cu fundament cristalin care apare la zi în masivele insulare Preluca, Țicău, Codru, este alcătuit din depozite de vârstă mezozoică și neozoică reprezentate prin conglomerate, gresii, marne, argile și calcare.

Zona cristalino-mezozoică ocupă zona estică a teritoriului, reprezentată prin șisturi cristaline grupate în mai multe serii, ca rezultat al unor cicluri tectono-magmatice distincte. Peste fundamentul cristalin se dispun transgresiv și discordant formațiuni sedimentare permiene și mezozoice alcătuite din conglomerate, gresii, șisturi argiloase, marne, calcare și dolomite.

Figura nr.1.2. Harta geologică a județului Maramureș

Sursa: Posea Grigore, Județul Maramureș, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1980, p. 14

1 – cristalin; 2 – eruptiv mezozoic; 3 – eruptiv neogen; 4 – piroclastite și grohotiș de eruptiv; 5 – cretacic; 6 – eocen; 7 – oligocen; 8 – helvețian; 9 – tortonian; 10 – sarmațian; 11 – panonian; 12 – cuaternar; 13 – sare; 14 – falii importante; 15 – sinclinale.

Zona flișului este situată în extrema nord-estică a teritoriului, la exteriorul masivului cristalin maramureșan, reprezentând unitățile structurale cele mai interne ale flișului Carpaților Orientali. Este alcătuită din conglomerate, gresii, calcare, șisturi argiloase, marne. În această zonă apar și roci magmatice reprezentate prin bazalte și dolerite ca rezultat al activității magmatice din timpul jurasicului.

1.4. Relieful

Județul Maramureș are un relief extrem de variat (figura 1.3.) ce se extinde pe verticală între 135 m și 2.303 m în Pietrosul Rodnei.

În cuprinsul acestui județ sunt prezente două mari unități de relief: Carpații Orientali sunt reprezentați în partea centrală și estică de zona munților vulcanici Gutâi-Țibleș și a munților cristalini ai Maramureș și Rodnei, inclusiv depresiunea Maramureș; Podișul Transilvaniei este prezent în partea de sud-vest prin depresiunile periferice Baia Mare și Lăpușului, precum și „insulele” cristaline Codru și Preluca.

Sub aspect hipsometric, din cei 6.304 km², 43% aparțin zonelor de munte, 30% sunt dealuri, podișuri și piemonturi și 27% sunt depresiuni cu lunci și terase.

Relieful înalt al județului este alcătuit din Munții Rodnei, Maramureș, Gutâi și Țibleș, iar principalele depresiuni sunt Depresiunea Maramureș, Lăpuș și Baia Mare. Între aceste forme există unități de legătură formate din muncei, piemonturi și mici depresiuni.

Munții Rodnei, poziționați în sud-estul județului, între valea Vișeului și pasul Prislop în nord, valea Someșului și pasul Rotunda în est, valea Someșului în sud, iar la vest este limitat de Munții Țibleș, pasul Șetref și văile Sălăuța și Valea Carelor.

Reprezintă un horst cristalin masiv, evidențiat de două aliniamente de falii: Dragoș Vodă la nord – denivelare de peste 1.000 m și Valea Someșului Mare la sud. Creasta principală, de peste 40 kilometri lungime este orientată vest-est și dominată de vârfuri ce depășesc 2.000 m.

Mai este important de menționat faptul că aici se găsește altitudinea maximă din Carpații Orientali – Pietrosul Rodnei (2.304 m).

Aproape în totalitate sunt alcătuiți din șisturi cristaline peste care sunt depuse formațiuni mai noi de gresii și calcare eocene. Sunt prezente suprafețele de eroziune Nedeia 1.800 – 2.000 m, Cerbu 1.600 – 1.750 m, Mestecăniș 1.200 – 1.400 m, iar în zonele înalte relief glaciar rezultat

în urma glaciațiilor Riss și Würm reprezentat prin morene, custuri, văi și circuri glaciare, precum

un relief periglaciar tipic.

Munții Maramureșului, situați în nord-vestul județului, limitați la vest și sud de depresiunea cu același nume, au altitudini medii de 1.600-1.900 m. Sunt formați dintr-o zonă cristalină mediană, căreia îi aparțin vârfurile Pop Ivan, Pietrosu, Cearcănu flancați de o fâșie de fliș transilvan.

Sunt prezente suprafețele de nivelare Cerbu 1.600 – 1.800 m și Mestecăniș 1.200 – 1.400 m dezvoltate în special în partea estică care împreună cu eroziunea puternică regresivă a afluenților râului Vișeu au dus la fragmentarea Munților Maramureș în mai multe masive: Farcău, Pietrosul Bardăului, Toroioaga și Cearcănu.

Figura nr. 1.3. Relieful județului Maramureș

Sursa: Posea Grigore, Județul Maramureș, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1980, p. 19

1 – unități montane; 2 – unități depresionare; 3 – unități depresionare de tip golf și subcarpatice; 4 – masive cristaline izolate; 5 – unități de dealuri și podiș; 6 – limită de macroregiuni și subregiuni; 7 – limită de macrogrupări de unități; 8 – limită de grupări medii; 9 – limită de unități sau grupări inferioare

Munții Gutâi fac parte din lanțul vulcanic Oaș – Gutâi – Șibleș – Căliman – Harghita, se întind între pasul Huța și pasul Neteda, la nord spre despresiunea Maramureșului contactul se face printr-o zonă de piemont puternic fragmentată, iar spre Câmpia de Vest și Depresiunea Baia Mare printr-o serie de muncei și depresiuni de eroziune.

Sunt dominante platourile de lavă și aglomerate vulcanice andezitice din care se ridică o serie de neck-uri sau resturi ale unor aparate vulcanice importante ce formează cele mai mari altitudini din această unitate, culminând cu vârful Gutâi (1.443 m).

Munții Țibleș reprezintă continuarea Munților Gutâi și fac parte din lanțul vulcanic neogen, fiind constituiți în majoritate de roci sedimentare străbătute de roci subvulcanice care formează principalele vârfuri dintre care cel mai înalt este vârful Țibleș – 1.839 m. Spre nord și nord-est prezintă un puternic abrupt ce corespunde faliei Iza iar spre vest și sud-vest coboară lin spre Depresiunea Lăpușului prin muncei și piemonturi bine separate de văi ce au format o serie de depresiuni.

Depresiunea Maramureșului este limitată de Munții Maramureșului la nord, Munții Rodnei, Țibleș și Gutâi la sud și vest iar spre nord-vest se continuă dincolo de granița țării. A apărut în urma punerii în loc a lanțului vulcanic Oaș – Gutâi – Țibleș având un plafon ondulat și ridicat la 700 – 800 m, în care râurile Vișeu și Iza au creat două culoare longitudinale relativ paralele, în unele locuri formând defilee.

Fundamentul este constituit din formațiuni cretacice peste care sunt depuse formațiuni paleogene și miocene destul de rezistente la acțiunea factorilor subaerieni, fapt ce se reflectă în aspectul colinar, vălurit, al depresiunii.

Depresiunea Lăpușului se află în sudul județului la limita dintre Podișul Someșan și lanțul vulcanic. Spre nord și est limita este formată de Munții Țibleș, spre sud de Culmea Brezei și Masivul Preluca, iar spre vest prezintă o dechidere largă spre Depresiunea Baia Mare.

Suprafața este deluroasă, puternic fragmentată de ape și dispusă în trepte cu altitudini între 300 și 650 m. Este separată în două unități disticte de către prelungirea masivului Șatra și anume: Depresiunea propriu-zisă a Lăpușului la sud-est și Depresiunea Copalnic la nord-vest.

Depresiunea Baia Mare este zona cea mai coborâtă, cu o altitudine medie sub 200 m. Este situată în vestul județului limitată la nord și est de Munții Gutâi, în sud-est se deschide spre Depresiunea Copalnicului, spre sud limita fiind formată de masivul Preluca, iar spe vest Culmea Codru.

Are aspectul unui amfiteatru cu o serie de culoare ce se extind pe Valea Someșului până la Țicău, pe Valea Lăpușului până la Remetea Chioarului și pe Săsar până la Baia Sprie.

1.5. Clima

În general, teritoriul Maramureșului se caracterizează printr-o climă temperat continentală, cu nuanțe moderate. Zona estică, respectiv Munții Rodnei și Munții Maramureșului se află sub influența masei de aer subpolar, în timp ce în partea vestică domină un climat cu caracter continental moderat, unde se resimt influențele oceanice. Aceste diferențe apar datorită dispunerii reliefului, circulației generale a aerului de direcție vestică și nordică, în general umed.

Temperatura medie anuală variază de la sud la nord și din depresiuni spre crestele montane de la -2°C până la peste 9°C. În luna ianuarie, temperatura medie are valori cuprinse între -10°C pe vârfurile înalte din Rodna și -2°C în partea joasă a Depresiunii Baia Mare (tabelul nr. 1.1), în timp ce în luna iulie temperatura medie atinge 8°C în vârful Rodnei și peste 20°C în Depresiunea Baia Mare. Temperatura maximă absolută a fost înregistrată la Vișeul de Sus la data de 8 august 1951 de – 39,2°C, iar temperatura minimă absolută de – 31,6°C în aceeași localitate, la data de 26 ianuarie 1954. Numărul anual al zilelor fără îngheț variază între 80 în Rodna înaltă și 160-170 în depresiunile Baia Mare – Lăpuș, Chioar și Codru.

Tabelul nr.1.1 Temperatura medie lunară (°C) (1931-1970)

Sursa: Posea Grigore, Județul Maramureș, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1980, p. 44

Precipitațiile atmosferice sunt, în general, destul de ridicate (tabelul nr.1.2.), de la 700 mm la peste 1.400 mm, aproximativ 70% din județ primind peste 1.000 mm/an. Numărul anual al zilelor cu precipitații variază între 150 și 170, iar maximele în 24 de ore s-au înregistrat la Băița de sub Codru cu 184 mm (23 februarie 1924). Grosimea stratului de zăpadă are, în medie, 300 – 350 cm la munte iar în rest rar depășește 70 cm; numărul mediu al zilelor cu strat de zăpadă, la munte, este de 120 – 200 de zile, în depresiunile intramontane de 80 – 120 de zile, iar în rest de 70 – 80 de zile.

Tabelul nr.1.2 Precipitațiile medii lunare (mm) (1931-1970)

Sursa: Posea Grigore, Județul Maramureș, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1980, p. 46

Vânturile se formează sub influența circulației generale din vest, a celei de nord și a orientării culmilor muntoase și a culoarelor de vale. Vteza cea mai mare a vânturilor pentru stația Ocna Șugatag se înregistrează în cazul vânturilor din V-NV și E-SE, iar pentru Baia Mare cele de N și SV (figura nr 1.4.).

Figura nr. 1.4. Viteza medie a vânturilor (m/s) (1961-1970)

De asemenea, este important de menționat faptul că la cele două mari stații meteorologice din județul Maramureș s-au înregistrat valori mari ale calmului atmosferic (figura nr. 1.5.), respectiv 27% la Baia Mare și peste 50% la Ocna Șugatag.

Figura nr. 1.5. Frecvența medie a vânturilor (%) (1961-1970)

1.6. Hidrografia

În condițiile unui relief predominant muntos cu valori altitudinale cuprinse între 200 și 2.300 m și ale unui climat cu precipitații abundente rețeaua hidrografică a județului Maramureș prezintă o lungime de 3.000 km și o densitate cuprinsă între 0,5 și 0,9 km/km².

Topirea zăpezilor determină apariția perioadei apelor mari de primăvară. Alimentarea pluvială este caracteristică mai ales în lunile mai – iulie, când în regiunile depresionare au loc viituri destul de mari.

Râurile județului Maramureș aparțin celor două mari bazine hidrografice: Tisa și Someș. Tisa superioară drenează toți afluenții care au izvoarele pe versanții sud-vestici ai Munților Maramureș și nordul Munților Rodnei, precum și numeroase pâraie care coboară din munții Gutâi – Țibleș. Toate râurile gravitează spre Depresiunea Maramureșului, considerată ca o adevărată piață de adunare a apelor.

Județul mai dispune de 14 lacuri naturale situate în zonele montane și depresionare, precum și de 14 acumulări de interes local și piscicol și pentru agrement (lacurile glaciare Iezerul Pietrosului, Taurile Buhăescu, Izvorul Bistriței Aurii, Gropilor, precum și lacuri de dizolvare și prăbușire ale unor ocne cu exploatări de sare ca Ocna Șugatag și Coștui, apele acestora foarte sărate fiind utilizate în tratamentul balnear). Lacurile de acumulare au o suprafață de 162,3 ha, cel mai important fiind Lacul Strâmtorii Firiza, care asigură alimentarea cu apă a orașelor Baia Mare și Baia Sprie.

1.7. Solurile

Învelișul de soluri este variat, acesta reflectă caracterul complex al factorilor naturali care condiționează formarea sa. Cele mai importante, prezente pe suprafețe mari sunt: solurile brune argilice – prezente pe formele de relief plane și ușor înclinate din Depresiunea Baia Mare și dealurile cuprinse între Mînău și Bicaz, sunt folosite ca terenuri arabile, fânețe și pășuni.

Figura nr. 1.6. Harta solurilor

Sursa: Posea Grigore, Județul Maramureș, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1980, p. 60

1 – soluri scheletice de pajiști alpine; 2 – soluri brune acide podzolice; 3 – soluri brune acide montane; 4 – soluri montane scheletice; 5 – soluri brune argilice; 6 – soluri brune podzolice; 7 – soluri podzolice argiloiluviale; 8 – soluri gleice; 9 – soluri aluviale și coluviale

Solurile brune podzolice, formate sub pădurile de foioase până la altitudinea de 750 m, folosite pentru terenuri arabile, fânețe, pășuni, livezi; solurile podzolice argilo-iluviale – caracteristice pădurilor de stejari prezente pe terasele din lungul principalelor cursuri de apă și versanții slab înclinați, sunt folosite ca terenuri arabile și pășuni (figura nr. 1.6.). Pe arii mai mici sunt prezente solurile pseudogleice, solurile brune acide, andosolurile, solurile brune podzolice, solurile gleice, solurile humico-silicatice, litosolurile și solurile aluviale.

1.8. Vegetația, fauna și ariile protejate

Din punct de vedere al vegetației, este prezent etajul alpin – prezent pe culmile care depășesc 1.900 – 2.000 m reprezentat de vegetație ierboasă (Festuca stupina, Juncus trifidus), licheni (Cetraria islandica, Cladonia rangifera), flori (Campanula alpina, Ranunculus alpina), subarbuști târâtori (Dryas octopetala, Salix reticulata); etajul subalpin caracterizat prin prezența speciilor lemnoase de arbuști: Pinus montana, Juniperus sibirica, Alnus viridis etc.; vegetația pădurilor de munte – ocupă suprafețe importante, reprezentat de etajul molidișurilor prezent în partea estică a Munților Maramureșului la 800 – 900 m, elementul principal fiind molidul (Picea excelsa) și paltinul (Acer pseudoplatanus) și etajul nemoral foarte bine reprezentat în Maramureș formând trei subetaje: pădurile de amestec – rășinoase și fag (fag, brad și molid), subetajul fagului și subetajul gorunetelor. De-a lungul cursurilor de apă este prezentă o vegetație de luncă, azonală – sălcii (Salix alba, Salix purpurea), plop negru (Populus nigra) și plop tremurător (Populus tremula) etc. (figura 1.7.).

În etajul alpin și subalpin sunt prezente specii ca brumărița de stâncă (Prunella collaris), fâsa de munte (Anthus spinoletta), cocoșul de mesteacăn (Lyrurus tetrix), acvila de munte (Aquila chrysaëtos). Reptilele sunt reprezentate prin viperă (Vipera berus), șopârla de munte (Lacerta vivipara). Fauna forestieră este variată formată din specii de interes cinegetic: ursul (Ursus arctos), cerbul (Cervus elaphus), căpriorul (Capreolus capreolus), râsul (Lynx lynx), etc. Specii tipice ale avifaunei: ciocănitoarea (Dendrocopus major), șorecarul (Buteo buteo), bufnița (Bubo bubo) etc., iar ale ihtiofaunei: somnul (Silurus glanis), mreana (Barbus barbus), lipanul (Tymallus tymallus) ș.a.

Rezervația Pietrosu Mare, este cea mai importantă din județul Maramureș, cu o suprafață totală de 3300 ha în care sunt prezente urme ale glaciației cuaternare: căldarea glaciară complexă Buhăescu – Repedea, custuri, circuri, morene; plante ca ghințura galbenă (Gentiana lutea), floarea de colț (Leontopodium alpinum), smârdarul (Rhododendron kotschyi). Rezervația Cornul Nedeii – Ciungii Bălăsânii a fost înființată pentru ocrotirea cocoșului de mesteacăn (Lyrurus tetrix), cuprinde golurile de munte, jnepenișul Bălăsânii și o fâșie din zona limitrofă a pădurii de molid. Rezevația de sub Muntele Sâlhoi și Zimbroslavele din Munții Maramureșului a fost creată pentru ocrotirea plantei Cochleria pyrenaiaca, relict glaciar și specie foarte rară. Arboretele de castan comestibil de la Baia Mare reprezintă una din frumusețile naturale ale zonei, cu o importanță economică deosebită atât economică cât și peisagistică. Rezervații oligotrofe cu importanță în reconstituirea pădurilor post würmiene: Vlășchinescu, Tău lui Dumitru de pe platorul Izvoarele, Mlaștina Brazilor de sub vârful Brazilor, Lacul Morăenilor. În județul Maramureș există și rezervații cu caracter geologic: Creasta Cocoșului – reprezintă un dyke andezitic, Cheile Tătarului, Izvorul Albastru al Izei, Rezervația Naturală Cheile Babei, Lacul Albastru. Mai sunt Rezervația fosiliferă Chiuzbaia, Peștera cu oase, Peștera de la Vălenii Șomcute, Rezervația de gorunet de la Ronișoara.

Figura nr. 1.7. Harta vegetației

Sursa: Posea Grigore, Județul Maramureș, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1980, p. 75

1 – pajiști și tufărișuri alpine; 2 – păduri de molid; 3 – păduri amestecate de brad, molid și fag; 4 – pajiști montane secundare pe locul pădurilor de fag, molid și brad; 5 – păduri de fag; 6 – păduri de stejar; 7 – terenuri agricole și pajiști stepizate secundare; 8 – vegetație de luncă și terenuri agricole

Rezultă că județul Maramureș prin relieful variat – montan, deluros sau depresionar și clima oferă condiții prielnice atât pentru practicarea activităților de iarnă cât și de vară, speciile de plante și animale rare, numărul mare de rezervații naturale nu pot fi considerate decât atuuri pentru sectorul turistic care are un loc important în economie.

CAPITOLUL 2

CADRUL SOCIO – ECONOMIC

2.1. Populația și așezările

2.1.1. Populația

Populația județului Maramureș, ca și a întregii țări de altfel, a cunoscut o creștere din 1948 datorită politicii impuse de puterea comunistă. Vedem astfel că, de la 321.287 de locuitori înregistrați în anul 1948 (figura nr. 2.1.) s-a ajuns în anul 1992 la 540.099; în urma ultimului recensământ efectuat în anul 2002, populația a scăzut la 510.110, cu o densitate de 80,9 loc/km. Se observă, de asemenea, faptul că în perioada comunistă populația din mediul urban a crescut până în anul 1992 când a cunoscut maximul de 285.339, moment în care a început să scadă ajungând în 2002 la 268.278. Spre deosebire de populația din mediul urban, populația din mediul rural nu a cunoscut creșteri atât de mari, ea menținându-se aproximativ între 270.000 și 240.000 de locuitori.

Figura nr. 2.1. Populația pe medii (1948 – 2002)

După: http://www.insse.ro/cms/files/RPL2002INS/vol1/tabele/t01.pdf

În perioada 2000 – 2010, așa cum se poate observa și în figura nr. 2.2., evoluția populației județului Maramureș cunoaște un trend descendent, astfel, de la 530.955 de persoane înregistrate în anul 2000 numărul acestora scade până la 510.482 de persoane în anul 2010. Această scădere este cauzată, pe lângă abrogarea legii natalității din perioada comunistă, care din 1989 este în cădere liberă, emigrarea masivă care a avut loc în această perioadă.

Figura nr. 2.2. – Evoluția populației județului Maramureș (2000 – 2010)

După: http://www.maramures.insse.ro/main.php?lang=fr&pageid=430

Rata natalității din județul Maramureș a înregistrat valori cuprinse între 10,3‰ și 11,6‰ în intervalul 2000 – 2008, cea mai mare valoare fiind cea din anul 2000, iar cea mai mică fiind cea din 2003 și 2007 (tabelul nr. 1.3.). Pe de altă parte, rata de mortalitate se cifrează tot în jurul valorilor de 10‰ – 11‰, devansând totuși rata natalității începând cu anul 2002, an în care rata sporului natural atinge minimul negativ (-1‰).

În mediul urban rata sporului natural rămâne pozitivă în perioada 2000 – 2008, numărul născuților vii fiind mai mare decât numărul deceselor. În mediul rural însă rata sporului natural

este negativă, cea mai mică valoare fiind înregistrată în anul 2005 și în anul 2008 (-3,1‰).

Tabelul nr 2.1. Numărul de născuți vii, numărul de decese și sporul natural în județul Maramureș, pe medii, în perioada 2000 – 2008

Sursa: http://magic-mm.ro/upload/doc/35-Studiu%20Maramures.pdf

În durata medie de viață se observă o ușoară creștere în perioada 2005 – 2010 (tabelul nr. 2.2.), de la 70,76 în 2005 la 72,93 în 2010. Spre deosebire de bărbați a căror durată medie de viață este de 69,2 (în 2010), în cazul femeilor diferența este notabilă, durata medie de viață a acestora fiind în 2010 de 76,81.

Tabelul nr. 2.2. Durata medie de viață pe sexe (2005 – 2010)

Sursa: http://www.maramures.insse.ro/main.php?lang=fr&pageid=429

Numărul mare al locuitorilor județului Maramureș care aparțin etniilor sunt maghiarii în prezenți în proporție de 9,07% și ucrainenii prezenți în proporție de 6,67%. Mai sunt prezenți în număr mai mic rromi, germani și alte etnii (figura nr. 2.3.).

Figura nr. 2.3. Structura populației pe etnii (%) – 2002

După: http://www.insse.ro/cms/files/RPL2002INS/vol1/tabele/t41.pdf

În județul Maramureș, după cum este prezentat în tabelul nr. 2.3., structura populației pe religii prezintă o majoritate în ceea ce privește religia ortodoxă după care urmează cea romano – catolică și greco – catolică, reformată și penticostală. În număr mai mic dar important de precizat este prezentă religia adventistă de ziua a 7 a, baptistă. Ateii din acest județ erau în anul 2002 în număr de 250.

Tabelul nr. 2.3. Structura populației pe religii (2002)

După: http://www.insse.ro/cms/files/RPL2002INS/vol1/tabele/t48.pdf

2.1.2. Așezările omenești

În județul Maramureș indicele de urbanizare era în 2011 de 56,6%, populația care trăia la acea dată în așezări urbane fiind de 261.231.

Structura administrativă a județului cuprinde: 2 municipii (Baia Mare – reședință de județ și Sighetu Marmației), 11 orașe (Baia Sprie; Borșa; Cavnic; Dragomirești; Seini; Săliștea de Sus; Șomcuta Mare; Ulmeni; Tăuții Măgherăuș, Tg. Lăpuș; Vișeu de Sus), 33 de localități componente ale municipiilor și orașelor, 63 comune și 214 sate. Rețeaua urbană este alcătuită din orașe mici (10.000 – 19.999 de locuitori) și foarte mici (sub 10.000 de locuitori).

Baia Mare, reședință a județului Maramureș, este situat în partea vestică a județului, în depresiunea Baia Mare, pe cursul mijlociu al Râului Săsar. Municipiul Baia Mare reprezintă centrul urban de dimensiunea și importanța cea mai mare din zonă. Mai mult decât atât, Baia Mare este al III-lea centru de importanță regională din Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest a României, fiind elementul de conexiune al zonei adiacente cu teritoriul național. Conform Planului de Amenajare a Teritoriului Național (PATN) – Secțiunea IV, Municipiul Baia Mare este o localitate de rang II, de importanță interjudețeană, ce joacă un rol important de echilibru în sistemul urban. Municipiul Baia Mare reprezintă centrul urban de dimensiunea și importanța cea mai mare din zonă. Mai mult decât atât, Baia Mare este al III-lea centru de importanță regională din Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest a României, fiind elementul de conexiune al zonei adiacente cu teritoriul național. Și din perspectiva infrastructurii, Municipiul Baia Mare joacă un rol fundamental, fiind un important nod rutier și feroviar și constituind punctul de convergență pentru localitățile din împrejurimi (Baia Sprie, Recea, Tăuții-Măgherăuș). Municipiul este deservit de linia 400 Satu Mare – Baia Mare – Jibou – Dej, tronson de cale ferată neadaptată unui trafic conform normelor europene în vigoare, cu treceri la nivel cu calea ferată care nu dispun de instalații automate de semnalizare rutieră, fiind fără bariere și nepăzite. De asemenea, în ciuda faptului că Municipiul Baia Mare beneficiază de legături aeriene prin prezența aeroportului de la Tăuții Măgherăuș, acesta are o infrastructură și dotări neadaptate unui trafic de călători și marfă în condiții de siguranță și confort. Transportul public la nivelul municipiului Baia Mare cuprinde și legătura cu comunele limitrofe, orașul Baia Sprie și orașele Cavnic și Ulmeni. Mai este important de menționat faptul că în zona municipului Baia Mare calitatea aerului este afectată de activitatea de metalurgie neferoasă prin care se emit în atmosferă gaze cu dioxid de sulf și pulberi cu conținut de plumb, cadmiu și alte metale. La acestea se adaugă poluarea provocată de pulberile cu conținut de metale grele, antrenate de la iazurile de decantare din zona Baia Mare, precum și emisiile în atmosferă provenite din arderile de combustibili în procesele tehnologice, centralele termice industriale, comerciale, instituționale și rezidențiale pentru producerea căldurii, aburului și apei calde menajere și din traficul rutier.

Figura nr. 2.4. Baia Mare

Sursa: http://upload.wikimedia.org/wikipedia/ro/7/75/Centrul_vechi_Baia_Mare.jpg

Sighetu Marmației, fostă reședință de județ a Maramureșului, este și astăzi centrul cultural și economic al Maramureșului. Localitățile din componența municipiului sunt Șugău și Iapa. Legătura municipiului pe calea ferată este asigurată prin linia normală Sighet – Vișeu de Jos – Salva. Municipiul este tranzitat și de linia ferată cu ecartament lat pe ruta Rahiv – Valea Vișeului – Sighet – Câmpulung la Tisa – Tesesva, traseu transfrontalier insuficient utilizat. Conexiunea municipiului Sighetu Marmației cu alte localități se poate realiza și prin intermediul aeroportului Baia Mare (75 km) sau a aeroportului Satu Mare (125 km). Din Sighet, pornesc curse regulate spre toate văile din Maramureș (Valea Izei, Marei, Vișeului si Tisei), și spre orașe ca Baia Mare, Cluj, Oradea, Timișoara. Localitățile din componența municipiului sunt Șugău și Iapa. Dificultatea realizării transportului rutier este cauzată de necesitatea de a traversa Munții Gutâi, Țibleș, Rodnei și Maramureșului. Cele mai importante căi rutiere sunt: DN19 spre județul Satu Mare, prin Pasul Tihuța; DN18 spre Baia Mare, prin Pasul Gutâi ; DN17C spre județul Bistrița-Năsăud, prin Pasul Șetref; DN18 spre județul Suceava, prin Pasul Prislop. Legătura municipiului pe calea ferată este asigurată prin linia normală Sighet – Vișeu de Jos – Salva. Municipiul este tranzitat și de linia ferată cu ecartament lat pe ruta Rahiv – Valea Vișeului – Sighet – Câmpulung la Tisa – Tesesva, traseu transfrontalier insuficient utilizat.

Figura nr. 2.5. Sighetu Marmației

Sursa: http://www.freewebs.com/svrromania/photos/Maramures-Sapanta–Cimitirul-Vesel-Sighet/sighet_panorama_centru_b.jpg

Borșa. Localitatea Borșa este situată la o altitudine de 617 m în Valea Hotarului, întinderea localității de-a lungul șoselei care o străbate de la Valea Hotarului, pe lângă pasajul de cale ferată, până la Gura Tiboului (râul Tibou), măsoară 52 km, fiind una dintre cele mai lungi așezări din țară. Orașul Borșa înglobează Băile Borșa și satele Gura Repedei, Poiana Borșa și Fântâna. Accesul în Borșa este asigurat de următoarele artere rutiere: DN 17C – legătură cu Bistrița-Năsăud și Dej; DN 17 – ruta Suceava – Câmpulung Moldovenesc – Vatra Dornei – Bistrița; DN 18 – ruta Baia Mare – Sighetu Marmației – Vișeu de Sus – Moisei – Borșa – Prislop – Șesuri. În interiorul zonei, există o serie de obiective interesante, care prin folosirea drumurilor forestiere existente sunt accesibile turiștilor. Regiunea Borșei este accesibilă și printr-o cale ferată cu traseul: Salva – Vișeul de Sus – Sighetu Marmației, cu legătură la Borșa. Calea ferată cu ecartament îngust care asigură accesul pentru exploatările forestiere în zona Vaser – Novat, a devenit și o cale de acces pentru turiști, garniturile de tren fiind prevăzute cu vagoane pentru călători (vagoane platformă sau vagoane închise).

Vișeu de Sus. Situat la o altitudine de 427 m față de nivelul mării, orașul Vișeu de Sus are înfățișarea caracteristică a orașelor de munte. În partea de Nord și Nord-Est se învecinează cu Munții Maramureșului și Republica Ucraina, în partea de Sud-Est cu Munții Rodnei. Comunele vecine sunt: Moisei, Vișeu de Jos și Poienile de sub Munte. Potrivit Anexei 1, din H.G. nr.410/1991 – privind Stabilirea categoriei județelor, municipiilor și orașelor, orașul Vișeu de Sus face parte din categoria a III-a a orașelor cu locuitori între 10.001 și 30.000. Vișeu de Sus este situat pe DN18, care face legătura între Sighetu Marmației și Vatra Dornei. Din Vișeu mai pornește și DN17C care face legătura cu municipiul Bistrița. De asemenea, mai există drumuri județene care stabilesc legătura cu mici localități sau sate. Gara Vișeu de Sus este situată pe magistrala 400 a Căilor Ferate Române. De aici calea ferată are traseul spre Nord la Valea Vișeului, de unde continuă spre Ucraina și spre Sighetu Marmației, oraș din care se poate ajunge în Ucraina, iar traseul spre Sud duce la Salva, de unde există legături pe calea ferată spre Cluj-Napoca și Suceava. Cel mai apropiat aeroport de Vișeu de Sus este cel de la Tăuții-Măgherăuș.

Baia Sprie. Situat la o distanță de 10 km de Municipiul Baia Mare, orașul Baia Sprie se află la baza sudică a platoului montan Oaș Gutâi Țibleș, la o altitudine de 380 m. Orașul Baia Sprie are în componența sa următoarele localități: Chiuzbaia, Satu Nou de Sus și Tăuții de Sus. Începând cu anul 2006, orașul Baia Sprie este membru fondator al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară “Sistemul Urban Baia Mare” și al Asociației Microregiunea de Dezvoltare a Munților Gutin. Orașul are o bună poziționare, legând principalele orașe ale județului (Baia Mare – Sighetu Marmației). Cea mai apropiată linie/stație de cale ferată se află la 10 km, în municipiul Baia Mare, oraș cu care Baia Sprie are o bună conectivitate prin rețeaua de transport auto a persoanelor și mărfurilor. Pe de altă parte, toate legăturile municipiului Baia Mare cu partea estică și nordică a județului, trec prin Baia Sprie. Rețeaua locală de drumuri acoperă 56 km din care 16 km sunt modernizați.

Târgu Lapuș, cunoscut în regiune și sub numele vechi, Lăpușu Unguresc, este una din localitățile județului Maramureș cu cel mai ridicat număr de locuitori. Acest lucru poate fi explicat prin numărul ridicat de sate ce intră în componența orașului Târgu Lăpuș: Boiereni (în partea de sud, la o distanță de 12 km), Borcut (în partea de nord, la o distanță de 4 km), Cătun (în partea de vest, la o distanță de 3 km), Cufoaia (în partea de nord-vest, la o distanță de 5 km), Dămăcușeni (în partea de est, la o distanță de 7 km), Dobricu-Lăpușului (în partea de nord, la o distanță de 12 km), Dumbrava (în partea de nord, la o distanță de 4 km), Fântânele (în partea de vest, la o distanță de 14 km), Groape (în partea de nord, la o distanță de 11 km), Inău (în partea de nord, la o distanță de 8 km), Răzoare (în partea de vest, la o distanță de 4 km), Rohia (în partea de sud, la o distanță de 8 km) și Stoiceni (în partea de nord, la o distanță de 7 km).

Seini. Situat în extremitatea vestică a județului Maramureș, orașul Seini are ca și localități componente satul Săbișa în partea de est și Viile Apei în partea de Nord-Vest. Cel mai înalt punct din zonă este dealul Comja (960 m) aflat la nord de oraș. Orașul este traversat de pârâul Seinel, ce curge pe direcția nord-sud, vărsându-se în râul Someș.Prin intermediul drumului național 1C cu ruta Cluj – Baia Mare – Satu Mare, dar și prin calea ferată, orașul Seini are legătură cu toate localitățile din țară. Atuul major al amplasării la intersecția unor artere regionale de comunicație terestră, apropiat de două aeroporturi apropiate Baia Mare și Satu Mare, de două puncte de trecere a frontierei (Ungaria, Ucraina), precum și existența unor puncte vamale apropiate fac din Seini un punct extrem de atractiv în perspectiva dezvoltării.

Cavnic. Situat la poalele munților Gutâi, pe cursul superior al râului Cavnic, la o altitudine ce variază între 550 – 1050, Orașul Cavnic se află la o distanță de 32 km est de Municipiul Baia Mare și aproximativ 40 km de Municipiul Sighetu Marmației. Cele cinci localități care înconjoară orașul Cavnic sunt: Șisești în partea de sud-vest, Ocna Șugatag în partea de nord, Budești și Băiuț în partea de nord-est și Cernești în partea de sud. Legătura orașului Cavnic cu celelalte localități e asigurată de drumul județean DJ184 și DJ109F: DJ184 – traseul Baia Sprie – Cavnic (20 km); DJ109F – traseul Sighetu Marmației – Cavnic (45 km); DJ109F – Cavnic – Băiuț (20 km). Cea mai apropiată cale ferată este cea care traversează Municipiul Baia Mare (30 km), iar cel mai apropiat aeroport este cel din Baia Mare – Tăuții-Măgherăuș (35 km).

Ulmeni. Situat pe malul stâng al râului Someș, orașul Ulmeni este orașul cu cea mai scăzută suprafață intravilană din rândul municipiilor și orașelor din județul Maramureș. Orașul Ulmeni este situat în partea de sud-vest a județului Maramureș, la 35 km distanță de municipiul Baia Mare și la 10 km distanță de Cehu Silvaniei. Localități ce aparțin orașului Ulmeni: Someș-Uileac, Vicea, Arduzel (sat cu populație majoritar maghiară), Țicău, Chelința, Mânău. Principalele căi de acces sunt drumul județean DJ108A și magistrala IV feroviară.

Siliștea de Sus. Localitatea Siliștea de Sus este situată în culoarul larg al Văii Izei, cu aspect depresionar ce se înscrie ca o zonă joasă a Depresiunii Maramureș, având un relief de dealuri prelungite cu spinările alungite, dominat de măguri ce depășesc chiar 1.000 m altitudine. Localitatea are o altitudine medie de 670 m și se desfășoară de o parte și de alta a Râului Iza și a afluenților mai importanți Buleasa și Valea Câmpu Cailor. Față de reședința județului, municipiul Baia Mare, localitatea se află la 115 km, legătura făcându-se peste Pasul Gutâi. Față de cel de-al doilea oraș ca mărime al județului, municipiul Sighetu Marmației, se află la o distanță de 56 km, legătura fiind asigurată de drumul județean 186. Stația de cale ferată Iza este situată în partea estică a localității având acest nume deoarece deservește majoritatea comunelor de pe Valea Izei.

Dragomirești. Situat în estul județului Maramureș, în depresiunea Maramureșului, la 101 km de municipiul Baia Mare, 45 km față de SighetuMarmației și 35 km față de orașele Borșa și Vișeu, orașul Dragomirești se întinde pe cursurile a două râuri care îl străbat: Iza și Baicu. Până în 2004 localitatea Dragomirești a fost o comună, însă prin legea 332 din 8 iulie 2004, comuna a fost ridicată la rangul de oraș. Orașul Dragomirești se întinde pe o distanță de 5 km, pe DJ186, care leagă municipiul Sighetu-Marmației de orașul Borșa. Starea proastă a infrastructurii din orașul Dragomirești este o reală problemă pentru localitate, mai ales având în vedere influența asupra atragerii investitorilor care să ajute la prosperitatea localității prin crearea de locuri de muncă și dezvoltarea economică a orașului. Cel mai important drum de acces este DJ186 care face legătura cu județul Bistrița-Năsăud și Baia Mare.

Șomcuta Mare. Atestată documentar în anul 1358, localitatea Șomcuta Mare, veche vatră de civilizație și cultură din zona Chioarului, este situată în partea de sud-vest a județului Maramureș, la 25 km de Baia Mare, pe șoseaua națională ce leagă municipiul Baia Mare de municipiul Cluj-Napoca și la o distanță de 8 km de calea ferată Baia Mare – Dej – București. Localitățile aparținătoare sunt: Buciumi, Vălenii Șomcutei, Finteușu Mare, Ciolt, Hovrila, Buteasa, Codru Butesii. Infrastructura orașului Șomcuta Mare cuprinde: transport rutier – 70 km de drumuri locale, 18 km de drumuri județene, 7 km de drumuri naționale 7 km; transport aerian – doar prin intermediul aeroportului din Baia Mare – Tăuții-Măgherăuș;

Tăuții Măgheruș. Situat în Depresiunea Baia Mare în partea de nord-vest de reședința de județ, orașul Tăuții-Măgherăuș este străbătut de drumul european E58. Localitățile componente ale orașului sunt: Tăuții-Măgherăuș, Băița, Nistru, Bușog, Bozînta Mare, Merișor și Ulmoasa. Suprafața orașului este de 12.564 ha din care 1.711 ha este teren agricol, 826 ha pășuni, diferența fiind ocupată de vegetație forestieră. Dintre naționalitățile conlocuitoare românilor, amintim maghiari, germani, ucraineni și rromi. În această localitate este amplasat și Aeroportul Baia Mare, singurul aeroport de pe raza județului Maramureș.

2.2. Economia

Economia județului Maramureș este una diversificată, compusă din exploatări de minereuri neferoase; comerț cu materiale de construcții și lemn, metalurgie neferoasă, produse chimice, alimentare, textile etc.; creșterea animalelor și a unor culturi, și căi de comunicație concentrate în depresiuni, de-a lungul văilor și care traversează principalele pasuri.

Produsul intern brut al județului Maramureș raportat la nivelul întregii țări pentru perioada 2005 – 2010 este prezentat în tabelul nr. 2.4.

Tabelul nr.2.4. Produsul intern brut (miliarde lei)

Sursa: INS – Anuarul statistic al României 2010, 2011; Anuarul statistic al județului Maramureș 2010, 2011,

Comisia Națională de Prognoză – Evoluția principalilor indicatori economico-financiari

Astfel, se poate constata că ponderea produsului intern brut al județului Maramureș raportat la totalul național a crescut în anii 2006 și 2007, ulterior aceasta scăzând sub nivelul înregistrat în 2005 (figura nr. 2.6. ).

Figura nr. 2.6. Ponderea produsului intern brut al județului Maramureș în economia României (2005 – 2010)

După cum se amintea mai sus, economia județului Maramureș se caracterizează printr-o mare diversitate a activităților și deține o pondere însemnată în economia națională, fiind un important centru administrativ teritorial din vestul țării. Acesta dispune de bogate resurse minerale, minereuri feroase și neferoase, are căi foarte bune de comunicație pe calea feroviară, rutieră, aeriană. De asemenea, dispune de forță de muncă cu înaltă calificare, datorită existenței unei rețele dezvoltate de instituții de învățământ, de cercetare științifică și dezvoltare tehnologică, precum și datorită apropierii de municipiul Cluj-Napoca – centru de educație și cultură foarte important din această zonă.

În cadrul economiei județului, din punct de vedere al cifrei de afaceri, locul principal este ocupat de comerț, urmat de industrie, iar în cadrul acesteia de industria prelucrătoare, construcții, transport și depozitare. În anul 2010, la nivelul județului existau 9 592 unități, numărul cel mai mare regăsindu-se în comerț, urmat de industrie și construcții, intermedieri financiare etc. Investițiile nete au fost relativ reduse, iar ramurile principale în care s-au materializat fiind industria, comerțul și tranzacțiile imobiliare (tabelul nr. 2.5.).

Tabelul nr. 2.5. Economia județului Maramureș pe ramuri ale economiei naționale

Sursa: INS- Anuarul statistic al României 2010, 2011; Anuarul statistic al județului Maramureș 2010, 2011

Producția industrială a județului Maramureș este destinată atât satisfacerii cerințelor de consum ale pieței interne, cât și livrării la export. Valoarea producției industriale relizate în anul 2010 este la 4,135 milioane lei, fiind superioară celei din anul 2009 cu 15,7%. Principalele ramuri care au contribuit la producția industrială a județului Maramureș au fost cele din cadrul industriei prelucrătoare, care reprezintă peste 90 la sută din total. În cadrul acesteia, cele mai importante ramuri sunt industria alimentară, prelucrarea lemnului, industria metalurgică, aparataj electric etc.

Județul Maramureș este amplasat în nordul țării, într-o zonă în care predomină dealurile și munții, suprafața arabilă fiind relativ redusă, și se poziționează de-a lungul râurilor care străbat județul. Agricultura este slab dezvoltată, datorită investițiilor reduse în acest sector, existenței unui parc de utilaje insuficient și învechit, exploatării haotice în domeniul forestier. Principalele produse agricole vegetale sunt: cereale (grâu, orz, orzoaică, secară, porumb), leguminoase (fasole, mazăre), plante uleioase (floarea soarelui, soia), legume (ceapă, tomate, varză), plantele pentru industrializare (sfecla de zahăr), furaje (lucernă, trifoi etc.). Suprafața cultivată totală a județului s-a redus de la 82 415 ha în 1995 la 67 371 ha în 2010 (cu 18%), înregistrându-se scăderi în cazul majorității culturilor: suprafețele cultivate cu cerealele pentru boabe au scăzut cu 41%, cele cu porumb cu 31%, cele cu floarea – soarelui cu 41% etc. În schimb, suprafețele cultivate cu furaje verzi din teren arabil au crescut cu 46%, cele cu furajele verzi anuale cu 91%, iar cele cu furaje perene cu 44%.

Tabelul nr. 2.6. Producția agricolă în județul Maramureș (2005 – 2010) – milioane lei

Sursa: INS – Anuarul statistic al României 2011; Anuarul statistic al județului Maramureș 2010

Din punct de vedere valoric, producția agricolă a avut un trend ascendent din 2005 până în 2008, urmat de o scădere în anii 2009 și 2010, ca urmare a crizei economice și financiare.

În anul 2010 lungimea totală a căilor ferate din județul Maramureș a fost de 207 km, aceasta aflându-se într-o moderată, dar constantă scădere începând cu anul 1990. Din totalul liniilor de cale ferată, 64% reprezintă linii normale cu o singură cale. Teritoriul județului este străbătut de magistrala 400: Brașov – Ciceu – Deda – Dej – Baia Mare – Satu Mare (518 km), dar și de magistrala 409: Salva –Vișeu de Jos – Sighetu Marmației (118 km). Prin intermediul căilor ferate este asigurată conexiunea județului Maramureș atât cu municipiul București, cât și cu zona de vest a țării (Satu Mare – Oradea – Arad – Timișoara). Starea tehnică a rețelei de cale ferată din județul Maramureș este în general bună. Cu toate acestea, nivelul dotărilor și starea tehnică a liniilor nu permit viteze ale trenurilor mai mari de 60 – 80 km/h.

Lungimea drumurilor publice nu reprezintă un avantaj pentru județul Maramureș, rețeaua de drumuri publice fiind relativ slab reprezentată. În anul 2010, lungimea drumurilor publice era de 1 778 km, din care 79,5 la sută (1 413 km) reprezentau drumuri județene și comunale și 20,5 la sută (363 km) drumuri naționale. Lungimea drumurilor publice din județul Maramureș reprezintă 14,2 la sută din totalul drumurilor publice din Regiunea de dezvoltare nord-vest și 2,1 la sută din drumurile publice din România. Comparativ cu anul 2000, lungimea drumurilor publice a crescut cu 9,5 la sută, cele mai mari investiții realizându-se în cadrul drumurilor naționale, de la 304 km în anul 2000 acestea ajungând la 365 km în anul 2010. Din totalul drumurilor publice din județul Maramureș doar 29,9 la sută sunt modernizate (532 km), restul fiind ori îmbrăcăminți rutiere ușoare (473 km), sau pietruite (552 km), ori din pământ (167 km). Avantajul pe care îl prezintă județul Maramureș este acela al deschiderii interne și internaționale,

județul dispunând de căi rutiere internaționale care facilitează accesul din și spre alte state. Cele

mai importante căi rutiere internaționale sunt: Drumul European DN1C (E58) și DN18. În cadrul Regiunii de dezvoltare nord-vest, județul Maramureș ocupă locul trei în ceea ce privește lungimea totală a drumurilor publice, pe primele poziții situându-se județul Bihor și județul Cluj. Aceeași ierarhie este întâlnită și în ceea ce privește lungimea drumurilor modernizate sau a drumurilor naționale. Prin județ trec trei drumuri naționale, legând următoarele localități: Câmpulung – Sighet – Carei; Sighet – Baia Mare; Beclean – Moisei.

Aeroportul Baia Mare a fost înființat pe actualul amplasament în anul 1964, când s-a început construcția pistei betonate. Prima aterizare a unui avion pe aceste meleaguri a avut loc în anul 1929, la bordul acelui avion aparținând Flotilei de Aviație de Gardă Someșeni-Cluj aflându-se Regina Maria. Începând cu anul 1966, aeronavele pe rută scurtă și medie au operat pe pista betonată având lungimea de 1 400 m. În intervalul noiembrie 1977 – iunie 1979, pista betonată a fost prelungită până la actuala lungime de 1 800 m (lățime de 30 m, plus acostamente din beton de 7,5 m de fiecare parte a pistei). Aeroportul Baia Mare are în prezent statut de regie autonomă cu specific deosebit, fiind subordonată Consiliului Județean Maramureș.

CAPITOLUL 3

POTENȚIALUL TURISTIC

După George Erdeli, potențialul turistic al unui teritoriu reprezintă ansamblul elementelor naturale, economice și cultural – istorice, care prezintă anumite posibilități de valorificare turistică, dau o anumită funcționalitate pentru turism și deci constituie premise pentru dezvoltarea activității de turism.

După Nicolae Ceanga, potențialul turistic reprezintă totalitatea factorilor de atracție aparținând cadrului natural și antropic, valorificat prin intermediul amenajărilor turistice și care generează fluxuri turistice cu arii de proveniență interne și internaționale ce se deplasează către arii de destinație unde consumă într-o manieră turistică produsele turistice, rezultate dintr-un potențial și amenajarea acestuia.

Un teritoriu interesează din punct de vedere turistic în măsura în care oferă resurse turistice naturale sau antropice, acestea fiind privite ca atracții turistice sau resurse turistice. Potențialul turistic reprezintă oferta turistică potențială a unui teritoriu împreună cu baza tehnico – materială și infrastructura generală și turistică formând oferta turistică reală (efectivă).

Varietatea resurselor turistice, specificul și influențele lor în activitatea turistică duc la delimitarea a două categorii de potențial: potențialul turistic natural și potențialul turistic antropic.

3.1. Potențialul turistic natural

Potențialul turistic natural, reprezintă totalitatea resurselor turistice puse la dispoziție de cadrul natural al unui teritoriu și anume: unități, tipuri și forme de relief, tipuri și subtipuri climatice, ape de suprafață și subterane, etaje de vegetație și asociații vegetale. În cele mai multe cazuri, componentele cadrului natural au un rol important în determinarea valorii potențialului turistic al unui teritoriu și al dezvoltării industriei turistice.

Diviziunile potențialului turistic natural cuprinde: potențialul turistic montan, potențialul turistic al apelor și potențialul turistic al învelișului geografic.

3.1.1. Potențialul turistic montan. Județul Maramureș beneficiază de un complex de factori turistici și morfologici cu valoare atractivă deosebită, mai ales cei legați de relieful montan. În funcție de geneză, litologie și evoluție aceștia se diferențiază în trei grupe de atracții, fiecare cu forme și obiective turistice diferite:

– relieful alpin, glaciar, specific Munților Rodnei și parțial Munților Maramureșului, cu toată gama spectaculoasă de forme de relief sculptural (creste, circuri, cuvete, abrupturi, praguri și văi glaciare). În Munții Rodnei se găsesc cele mai vizibile urme ale ghețarilor cuaternari de pe suprafața întregului lanț carpatic. Ghețarii cuaternari au lăsat în urmă nenumărate circuri glaciare, cum ar fi: Lala, Negoiescu, Iezer, Buhăescu, Izvorul Cailor și Puzdrele. În Munții Maramureșului, se întâlnesc mai multe circuri glaciare, dar și ghețarul de la cascada Moara Surii.

– relieful vulcanic și sedimentar-vulcanic, caracteristic părții nordice a Carpaților Orientali (Oaș, Gutâi, Țibleș), în cadrul cărora polarizează (prin fizionomie) conurile și caldeirele vulcanice, formele vulcanice reziduale de tip neck (clăi) și dyck (Creasta Cocoșului figura nr. ), abrupturile și platourile vulcanice, văile cu sectoare de canion, defilee sau chei în andezite).

– relieful carstic este prezent insular în Munții Rodnei, cele mai interesante chei fiind Cheile Bistricioarei, defileul Strâmba și Rebra, Cormoaia și Pasul Prislop (figura nr. 3.1.). În Munții Maramureșului, se găsesc Cheile Tătarului și Cheile Babei. În Munții Rodnei, peșterile sunt reprezentate de:

Peștera Izvorul Tăușoarelor – în lungime de 16 km;

Peștera Maglei și Peștera Jgheabul lui Zalion – are galerii ce măsoară 1.121 m și înregistrează o denivelare de 226 m, accesul făcându-se printr-un aven cu adâncimea de 44 m și diametrul de 3m;

Peștera Zânelor, peștera cu cel mai mare coeficient de ramificație din Romania;

Peștera Izvorul Albastru al Izei – în lungime de 2.500 m;

Peștera Baia lui Schneider – se află la mai bine de 1.500 m altitudine, măsurând 430 m;

Peștera Laptelui sau Peștera de sub Paltin.

Figura nr. 3.1. Pasul Prislop

Sursa: http://motothor.files.wordpress.com/2009/09/511.jpg

3.1.2. Potențialul turistic al resurselor hidrografice

Resursele hidrominerale și termale, au determinat primele amenajări cu scop balneoturistic din România, unele chiar de la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Sub aspect fizic și hidrochimic ele aparțin categoriilor de ape minerale carbogazoase și bicarbonatate legate de aureola mofetică Oaș-Gutâi-Toroioaga (Săpânța, Dragomirești, etc.); ape clorurosodice legate de saliferul sarmațian (și de exploatările de sare) din Depresiunea Maramureșului (Coștiui, Ocna Șugatag). Băile Dănești, în comuna Sisești, Maramureș, beneficiază de izvoare sulfuroase și clorosodice.

Cele mai apreciate lacuri, din punct de vedere turistic, din județul Maramureș sunt: Lala Mare, care este un lac glaciar situat în Munții Rodnei, pe Ineu. Firiza, este numele unui lac de acumulare aflat în apropiere de Baia Mare care atrage anual o mulțime de pescari împătimiți și nu numai, este situat puțin mai sus de satul Izvoarelor, în localitatea Firiza. Lacul Sărat, Ocna Șugatag este format pe locul unor foste mine de sare își atrag turiștii care doresc să beneficieze de calitățile apei. Lacul Albastru (figura nr. 3.2.), din Baia Sprie, Maramureș, este de asemenea, creat prin prăbușirea unei mine, iar apa își schimbă culoarea datorită compoziției chimice predominată de sulfuri.

Figura nr. 3.2. Lacul Albastru (Baia Sprie)

Sursa: http://www.turismland.ro/wp-content/uploads/2010/04/Lacul-Albastru.jpg

Cea mai mare casacadă din România, se găsește pe teritoriul județului Maramureș – Cascada Cailor și are o cădere de 80 de metri (principala treaptă măsoarând 16 m). Se găsește tot în aceasta grupare muntoasă împreună cu alte formațiuni de acest gen: Cormoaia, Anieș și Puzdrele, cascadă care se află la altitudinea de 1.520 m.

3.1.3. Potențialul turistic al învelișului biogeografic

Pe cuprinsul județului Maramureș există un număr important de arii protejate, multe dintre acestea făcând parte din parcuri naționale cum sunt Parcul Național Munții Maramureșului sau Parcul Național Munții Rodnei. Cele mai importante arii protejate sunt urmatoarele: Lacul Albastru, Peștera Vălenii Șomcuței, Peștera cu Oase de la Poiana Botizii, Rezervația Stâncăriile Sâlhoi – Zâmbroslavele, Mlaștina Vlăsinescu, Tăul lui Dumitru, Rezervația Creasta Cocoșului, Cheile Tătarului, Cheile Babei, Rezervația Peștera Boiu Mare, Rezervația Turbăria Iezerul Mare, Rezervația Coloanele de la Limpedea, Rezervația Rozeta de Piatră Ilba, Rezervația Peștera din Dealu Solovan, Mlaștina Tăul Negru, Rezervația Ponorul Izei, Izvorul Bătrana, Rezervația Izvorul Albastru al Izei, Lacul Morărenilor, Mlaștina Poiana Brazilor, Rezervația Defileul Lăpușului, Rezervația Farcău – Lacul Vinderel – Mihăilescu.

Patrimoniul județului Maramureș prezintă următoarea clasificare a ariilor protejate care sunt în total 38 la număr: 3 rezervații științifice, un parc național, 17 monumente ale naturii, un parc natural și trei arii protejate de interes local. Datorită suprafeței totale a ariilor protejate, județul Maramureș se situează pe poziția a doua la nivel național din acest punct de vedere.

Parcul Natural Munții Maramureșului (figura nr. 3.3.) este situat în nord – vestul județului cu o suprafață de 148.850 ha. Relieful montan al parcului este foarte variat, în funcție de modul de formare și de era geologică în care s-a format. Astfel, se regăsește aici relief glaciar, periglaciar, vulcanic, structural precum și zone cu relief dezvoltat în roci cristaline și calcare. Tocmai datorită diversității și importanței formelor de relief de aici, în parc există patru arii protejate: Stâncăriile Sâlhoi-Zâmbroslavele (5 ha), Cornu Nedeii – Ciungii Bălăsânii (800 ha), Farcău-Vinderel–Mihailecu (100 ha) și Poiana cu narcise Tomnatec-Sehleanu (100 ha). Pe lângă acestea, în zonă se găsesc peste 30 de peșteri de dimensiuni reduse precum și câteva cascade. Flora regăsită în parc este reprezentativă pentru Carpatii Orientali, și include un numar mare de plante endemice Carpaților precum și multe specii rare sau protejate prin lege ca: arnica (Arnica montana), bulbucul de munte (Trollius europaeus), floarea de colț (Leontopodium alpinum), papucul doamnei (Cypripeidum calceolus), roua cerului (Drosera rotundifolia). Fauna este și ea foarte variată, cu un număr mare de elemente rare, protejate și endemice. Dintre mamifere, cele mai reprezentative sunt: ursul carpatin, râsul (Lynx lynx), nurca (Mustela lutreola), lupul (Canis lupus), marmota (Marmota marmota), mistrețul (Sus scrofa), vidra (Lutra lutra). Regnul păsărilor este bine reprezentat de: cocoșul de munte (Tetrao urogallus), cocoșul de mesteacăn (Lyrurus tetrix), acvila de munte (Aquila chrysaetos), ierunca (Tetrastes bonasia). Râurile și lacurile din Parcul Munții Maramureșului adăpostesc specii foarte rare în țară sau endemice zonei: lostrița (Hucho hucho), păstrăvul (Salmo trutta fario), scobarul (Chondrostoma nasus), lipanul (Thymallus thymallus).

Figura nr. 3.3. Parcul Natural Munții Maramureșului

Sursa: http://lunguradu.blogspot.ro/2012/09/muntii-maramuresului-1800m-part-3.html

Parcul Național Munții Rodnei (figura 3.4.) se află în vecinătatea localității Borșa între altitudinile 1.800 și 2.200 m și ocupă o suprafață totală de 46.399 hectare. Este cea mai întinsă arie protejată din această regiune, fiind declarată rezervație a biosferei de către UNESCO în anul 1979. Parcul a fost înființat în anul 1932 și cuprinde o parte din județele Maramureș, Bistrița Năsăud și Suceava. În anul 2000 s-a constituit Parcul Național Munții Rodnei, Rezervație a Biosferei și Natura 2000, arie protejată de interes național si internațional. Din totalul de 46.339 ha ale parcului, aproximativ 10.000 ha se află pe teritoriul Maramureșului, iar din acestea 5.000 ha sunt acoperite de păduri. În parc, pe teritoriul administrativ al județului Maramureș, există patru arii portejate: Peștera și Izvorul Albastru al Izei (100 ha), Ponorul Izei (0,5 ha), Pietrosul Mare (3.300 ha) și Piatra Rea (50 ha).

Figura nr. 3.4. Parcul Național Munții Rodnei

Sursa: http://primulsite.ro/blog/wp-content/uploads/2012/01/muntii-rodnei.jpg

Parcul adăpostește peste 1.000 de specii de plante, animale, reptile și păsări. Specii de plante ocrotite: tisa (Taxus baccata), zada (Larix decidua), bujorul de munte (Rhododendron kotshyi), zâmbru (Pinus cembra), floarea de colț (Leontopodium alpinum), angelica (Angelica archangelica), narcisa (Narcissus stellaris), bulbuci de munte (Trollius europaeus), crucea voinicului (Hepatica transsilvanica), ghințură galbenă (Gentiana lutea), laleaua pestriță (Fritillaria meleagris) (figura nr. 3.5.), etc. Animale ocrotite: capra neagră (Rupicapra rupicapra), marmota (Marmota marmota), ursul carpatin (Ursus arctos), râsul (Lynx lynx), acvila de stâncă (Aquila chrysaetos), acvila mică (Hieratus penatus), ciuful pitic (Otus scops), buha (Bubo bubo), cucuveaua (Athene noctua), barza albă (Ciconia ciconia), stârcul cenușiu (Ardea cinerea), corbul (Corvus corax), cocoșul de munte (Tetrao urogallus) (figura nr. 3.6.), cocoșul de mesteacăn (Lyrurus tetrix). De asemenea, se găsesc și numeroase lacuri, circuri glaciare și cascade spectaculoase. Printre acestea se numără Izvorul Bistriței, Pietrosul, Buhăescu sau Lala. Amatorii de drumeții pot efectua trasee montane către varfurile Ineu, Omu – Gargălau, Galat – Puzdrele, Pietrosul Rodnei sau Bătrana.

Figura nr. 3.5. Laleaua pestriță Figura nr. 3.6. Cocoșul de munte

Sursa:http://agroromania.manager.ro/media/lalea-pestrita.jpeg

Sursa:http://light.sunphoto.ro/photos/normal/ 59693535_RAHRLMB2.jpg

3.2. Potențialul turistic antropic

Potențialul turistic antropic, reprezintă totalitatea resurselor antropice rezultate ale creației umane, din punct de vedere cultural – istoric și tehnico – economic din cadrul unui teritoriu sau al unei așezări umane considerate ca având valoare turistică sau constituind bază de existență pentru turism. Potențialul turistic antropic s-a conturat în timp istoric, îmbogățindu-se treptat în urma ascensiunii creative a omului care a produs mereu noi valori în concordanță cu creșterea pretențiilor sale de cultură și civilizație.

Componentele potențialului turistic antropic, sunt variate, de la cele cultural – istorice, tehnico – economice până la cele socio – demografice și se regăsesc cu anumite particularități în structura și definirea atracției și valorii turistice a unui teritoriu. Potențialul turistic antropic se împarte în monumente și situri arheologice, monumente și ansambluri religioase, monumente și ansambluri civile, monumente și ansambluri de artă plastică și comemorativă, parcuri și grădini publice, etnografie și folclor, manifestări culturale, muzee și case memoriale.

3.2.1. Monumente și situri arheologice. Județul Maramureș cuprinde mai multe fortificații, situri arheologice și necropole, toate urme ale unor vechi civilizații dintre care cele mai importante sunt următoarele:

– Fortificația de la Sighetu Marmației, situată pe dealul Cetății (culme a dealului Solovan), este atribuită culturii Gava și datată Hallstatt A, prima epocă a fierului, era apărată de un val impunător de pământ cu o lungime de aproximativ 240 m și o lățime de 17 m, are formă ovală cu o lungime de 230 m și o lățime de 170 m și a servit și ca loc de refugiu și apărare pentru populația din jur.

– Situl arheologic Bozanta Mica – Grinde. Este situat la aproximativ 12 km de Baia Mare, la confluența Someșului cu Lăpușul. Acesta a fost descoperit în 1992 unde au fost găsite două monede romane care sunt importante dovezi ale schimburilor comerciale dintre locuitorii din afara granițelor Imperiului Roman și cei din interiorul imperiului. Cuprinde două complexe medievale timpurii, foarte importante, datate secolului VIII d.Hr., câteva gropi de stâlpi care delimitau locuințele sau anexele gospodărești din epoca romană, precum și vetre din epoca bronzului.

– Situl arheologic Sub Pădure (figura nr. 3.7.), este situat pe aria comunei Ardusat, la 300 m sud – est de podul de peste Someș, județul Maramureș. Cumprinde două așezări din epoca bronzului, secolul I – II d.Hr. și se încadrează în cultura Suciu de Sus.

Figura 3.7. Situl arheologic Sub Pădure

Sursa: http://www.infopensiuni.ro/cazare-ardusat/obiective-turistice-ardusat/situl-arheologic-sub-padure_4942

– Fortificația Romană de la Mesteacăn, este situată în apropierea localității Mesteacăn, pe Dealul Secăturii și reprezintă ruinele unui turn roman de pază și semnalizare. La Parhon și Valea Carelor s-a cercetat o așezare romană aflată probabil în relație cu turnul menționat anterior.

– Necropola tumulară de la Lăpuș. Este situată în partea de sud – est a județului Maramureș și a fost cercetată încă de la sfârșitul secolului al XIX – lea, însă abia din 1967 au fost demarate cercetări sistematice, acestea continuând și în prezent. Aparține grupului Lăpuș, ritul funerar fiind cel al incierației. Cercetările din zonă au relevat existența unui număr de aproximativ 70 de tumuli, mulți dintre ei, fiind distruși de lucrări agricole. Deține un inventar de ceramică, obiect de lut ars, piese de metal (bronz, aur, fier), os și piatră.

3.2.2. Monumente și ansambluri religioase

Aceste tipuri de monumente cunosc o largă răspândire în județul Maramureș, cele mai importante și mai numeroase fiind bisericile din lemn specifice acestei zone, din care opt fac parte din patrimoniul mondial al umanității. Pe lângă bisericile din lemn mai sunt biserici și mănăstiri, catedrale temple etc.

Adevărate monumente arhitecturale, bisericile din lemn sunt cel mai bun exemplu al măestriei prelucrării lemnului și al simțului artistic din Maramureș. Ele reflectă rolul important pe care religia l-a avut în viața maramureșenilor fiind dovada vie a obiceiurilor și tradițiilor de acum cateva sute de ani și care se mai păstrează și astăzi. Ca o recunoaștere a unicității și a valorii creațiilor meșterilor maramureșeni, opt din cele aproximativ 100 de biserici vechi de lemn din Maramureș au fost incluse în Patrimoniul Universal UNESCO.

Biserica Sf. Nicolae (figura nr. 3.8.) din Budești, a fost construită în anul 1643 și nu a fost niciodată modificată sau extinsă ea fiind un exemplu de arhitectură tipică din zona Maramureșului istoric. Cu o înălțime de 38 m, biserica are acoperișul în două trepte pe toata suprafața ei și impresionează prin cei paisprezece stâlpi (7 pe fiecare latură) care susțin acoperișul. Pictura parietală, este variată și bine conservată. Icoana de pe masa sfântâ și chivotul sunt deosebite, mai există un candelabru de lemn foarte elaborat, iar biserica dispune și de o colecție de icoane pe sticlă valoroase. Tot aici, se găsește cămașa de zale a celebrului haiduc Pintea Viteazul (1670-1703). În prezent, biserica mai este folosită pentru slujbele de Crăciun și Paște precum și pentru nunți sau înmormântări.

Figura nr. 3.8. Biserica Sf. Nicolae (1643)

Sursa: http://www.maracosau.ro/img_proc/BisericaSfNicolae-BudetiJosani8663.jpg

Biserica Intrarea Maicii Domnului în Biserică din Bârsana, a fost construită în 1720, pe locul alteia mai vechi care a fost arsă de tătari. Biserica este construită din lemn de stejar, are acoperiș dublu, turn cu foișor deschis și un coif conic. La strămutarea pe actualul amplasament, bisericii i s-au adăugat un pridvor structurat pe două niveluri (soluție arhitecturală rară la bisericile de lemn). Întreaga construcție este încinsă cu un brâu sculptat în formă de funie împletită. Iconografia, este variată și are influențe baroce. Pictura se păstrează în principal în naos și altar și prezintă scene ample din geneza, ciclul patimilor, episoade din viața lui Iisus și a Fecioarei Maria.

Biserica Cuvioasa Parascheva din Desești a fost construită în anul 1770 pe locul alteia mai vechi. Acoperișul are două trepte pe toată lungimea construcției cu excepția Altarului. Turnul clopotniță are foișorul deschis și extins peste structura turnului. Pictura, realizată prin 1780 de către Radu Munteanu cu influențe post-bizantine, este foarte bine păstrată și înfățișează scene clasice din biblie (Judecata de Apoi, Vechiul și Noul Testament, Ciclul patimilor). Iconostasul este dispus pe trei registre, iar Altarul are uși împaratesti frumos decorate cu motivul viței de vie.

Biserica Nașterea Maicii Domnului din Ieud a fost ridicată în secolul al XVII – lea, în jurul anului 1620. Trebuie reținut că în podul bisericii s-a descoperit "Codicele de la Ieud" (figura nr. 3.9.), considerat primul document în limba română însă scris cu litere chirilice. Codicele este datat în anii 1391-1392 prin aproximarea anului 6900 menționat pe prima pagina a manuscrisului. Biserica, construită din lemn de brad, are acoperiș în două trepte (cu excepția acoperișului Altarului). Turnu are foișorul deschis, iar coiful este de mici dimensiuni. Ușa de la intrare, are ancadrament masiv și dispune de un zăvor de lemn. Pictura a fost realizată la 1782 și înfațișează Judecata de Apoi în pronaos, iar în naos Sf. Treime, Vechiul și Noul Testament. Biserica deține câteva icoane pe lemn, un frumos candelabru de lemn iar Sf. Masă este deosebită față de alte biserici.

Figura nr. 3.9. Codicele de la Ieud

Sursa: http://www.discover-maramures.com/ro/biserici-patrimoniu-unesco/

Biserica Sfinții Arhangheli (figura nr. 3.10.) din Plopiș a fost ridicată între anii 1798 – 1805 și a fost sfințită în 1811. Construcție foarte zveltă, înaltă de 47 de metri, biserica îmbină stilul maramureșean cu cel nord-transilvănean. Acoperișul este într-o singură treaptă, turnul clopotniță are foișor deschis, iar coiful (hexagonal) are patru turnulețe, semn că satul avea Sfat al Batranilor/Juzilor. Biserica este înconjurată de două brâuri sculptate pe pereții laterali. Pictura este conservată bine însă doar pe tavan și pe partea superioară a pereților, partea inferioară a acestora fiind vopsită cu var alb. Iconostasul, de la 1810, se desfășoară în două registre și prezintă două scene ample. Ușile împărătești sunt frumos sculptate, având motivul viței de vie.

Figura nr. 3.10. Biserica Sfinții Arhangheli

Sursa: http://www.destinatiituristice.ro/article/12582/Biserica-de-lemn-din-Plopis

Biserica Cuvioasa Parascheva din Poienile Izei, a fost construită în 1604, fiind sfințită în 1637 și este una din cele mai vechi biserici de lemn din Maramureș. Este o biserică de mici dimensiuni, cu acoperiș în două trepte pe toata suprafața construcției, iar structura este supraînalțată (modificare realizată în secolul al XVIII – lea). Tot în aceasta perioadă sunt clădite pridvorul și balconul din naos. Pictura parietală, realizată la 1794 se remarcă prin câteva scene ample: Judecata de Apoi, grupuri de alte nații cu specificul lor (evrei, turci si tatari, țigani) sau scene din Geneza. Iconostasul este realizat în trei registre. Altarul este de formă pătrată (ceea ce dovedește originea arhaică a construcției), iar ușile și icoanele împărătești au o valoare artistică deosebită.

Biserica Sfinții Arhangheli (figura 3.11.) din Rogoz, a fost ridicată în anul 1663 pe locul uneia mai vechi arsă de tătari în 1661. Construită din lemn de ulm, biserica se remarcă prin abundența de ornamente, prin intrarea pe latura sudică dar și prin acoperișul unitar, foarte extins și asimetric. Ușa de la intrare se remarcă prin forma ancadramentul în acoladă dar și prin extensia specială a acoperișului deasupra lespezii de la intrare. Același tip de ancadrament se păstrează și la trecerea dintre pronaos și naos aceasta fiind dotată cu o ușa, spre deosebire de majoritatea celorlalte biserici de lemn. Pictura, realizată în 1785 este bine conservată, iar Iconostasul este pictat direct pe perete, în trei registre. Biserica deține un frumos candelabru de lemn precum și câteva icoane valoroase pe lemn și sticlă.

Figura nr. 3.11. Ușă în formă de acoladă

Sursa: http://www.defileul-lapusului.ro/img_proc/BisericadelemndinRogoz1213.jpg

Biserica Sfinții Arhangheli Mihail si Gavril (figura nr. 3.12.) din Șurdești a fost construită în anul 1766 și este considerată cea mai înaltă biserică din lemn din Romania, are 54 m. Biserica este construită din lemn de stejar, iar în secolul al XIX – lea s-a adăugat un pridvor pe două niveluri. Biserica are podea din piatră spre deosebire de majoritatea bisericilor din lemn. Pictura murală, realizată în anul 1783, se păstrează destul de bine, iar Iconostasul actual este suprapus peste cel vechi și se desfășoară pe trei registre. Fiecare scenă și fiecare dintre registrele Iconostasului sunt delimitate de celelalte prin rame, lucru destul de rar la bisericile din Maramureș.

Figura nr. 3.12. Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril

Sursa: http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/f/ff/Surdesti_bis_sus.intrare_S.1997.jpg

Dintre mănăstirile de pe teritoriul județului Maramureș, cea mai importantă este mănăstirea Bârsana (figura nr. 3.13.), care este situată la 22 km sud – est de municipiul Sighetu Marmației, la ieșirea din Bârsana, spre podul Slătioarei. Construcțiile complexului monahal sunt realizate din lemn și piatră și sunt decorate într-un stil numit „neomaramureșean”. În cadrul mănăstirii funcționează două ateliere, unul de pictură și altul de țesătorie și un muzeu de icoane și carte veche.

Figura nr. 3.13. Mănăstirea Bârsana

Sursa: http://pixelstortured.blogspot.ro/2010/09/manastirea-barsana-maramures.html

Un alt obiectiv care prezintă potențial turistic este Catedrala Ortodoxă Episopală Sfânta Treime, a cărei piatră de temelie a fost pusă la 20 iulie 1990, deci este o construcție nouă pe scara timpului istoric, o construcție impunătoare cu 85 de metri lungime, 50 de metri lățime și 96 de metri înălțime. Capacitatea lăcașului este de 3.000 de persoane.

Cimitirul Vesel din Săpânța (figura nr. 3.14.), este situat la aproximativ 18 km distanță de muncipiul Sighetu Marmației. Acesta datează de la mijlocul anilor 1930, prima cruce fiind asamblată în anul 1935, fiind creația artistului Stan Ioan Pătraș (1908 – 1977), sculptor, pictor și poet a cărei operă este continuată de ucenicul său Dumitru Pop Tincu. Cimitirul Vesel și-a căpătat renumele datorită epitafurilor, scrise la persoana întâi și cu remarci ironice asupra vieții celui decedat, într-un limbaj arhaic specific zonei Maramureșului. Crucile sunt făcute din lemn de stejar, pictate cu renumitul „albastru de Săpânța” și alte culori vibrante: roșu, galben verde, partea superioară a acestora are un basorelief cu o scenă din viața celui decedat.

Figura 3.14. Cimitirul vesel din Săpânța

Sursa: http://ghid-turistic.com/wp-content/uploads/2012/06/cimitirul-vesel-sapanta.jpg

3.2.3. Monumente și ansambluri civile

Cetatea Baia Mare este situată în municipiul Baia Mare și datează din secolul al XV – lea, cea mai mare parte fiind construită sub domnia lui Matei Corvinul, însă a fost demolată și reconstruită de mai multe ori. Este dotată cu mai multe turnuri care au fost întrețiute de mai multe bresle, în izvoarele scrise fiind amintite Turnul măcelarilor, Turnul dogarilor, Turnul olarilor etc.

Castelul Blomberg este situat pe malul drept al Someșului în comuna Gardani. În 1780 contele Blomberg primește ca danie de la împaratul Imperiului Habsburgic, Iosif al III – lea, un domeniu în această localitate 500 ha teren și 1.500 ha de pădure. Construcția a fost începută în 1780 și a durat până în 1821. După anul 1945, când familia Blomberg părăsește România, castelul este transformat în școală, gazdă pentru tabere școlare sau pentru școală specială pentru copii cu deficiențe mintale.

Castelul Teleki (figura 3.15), situat în localitatea Colțău, a fost construit între anii 1740 – 1780, prima renovare are loc în 1845 de Sandor Teleki, care leagă o strânsă prietenie cu poetul Petofi Sandor. Acesta și-a petrecut aici luna de miere, prilej cu care va scrie 28 de poezii. Ultimul proprietar al castelului, contele Ioan Teleki donează castelul comunei în 1937. Clădirea a funcționat ca depozit CAP, cămin cultural și punct sanitar, iar după 1989 funcționează ca școală primară, grădinița și biblioteca comunală.

Figura nr. 3.15. Castelul Teleki

Sursa: http://www.graiul.ro/~graiul/images/stories/2011/04_aprilie/22/teleki.jpg

Turnul Ștefan din Baia Mare este anexa Catedralei Sfântului Ștefan, ridicată de Iancu de Hunedoara pe parcursul secolului al XV – lea, construită în stil gotic cu o înălțime de 40 m. A fost folosit pentru supravegherea eventualelor incendii și supravegherea strategică a orașului.

Cetatea Chioarului, este situată pe raza comunei Remetea Chioarului, pe șeaua unui deal înconjurat de apa Lăpușului care realizează la poale un defileu între stânci, în județul Maramureș. A fost ridicată în secolul al XII – lea, însă menționată abia în anul 1319. În anul 1378, cetatea a dost donată voievozilor Balc, Drag și Ioan, urmașii voievozilor Dragoș din Maramureș care au păstrat-o până la stingerea ultimului membru al familiei. Între 1599 și 1600, cetatea și domeniul au fost predate lui Mihai Viteazul, unificatorul principatelor române.

3.2.4. Monumente și ansambluri de artă plastică și comemorativă

Grupul Statura Cortegiul Sacrificaților, realizat de sculptorul Aurel Vlad, este situat în curtea interioară a muzeului Memorialul Sighet. Acesta reprezintă 18 siluete umane mergând spre un zid care le închide orizontul așa cum comunismul zăgăduise viața a milioane de oameni.

Sfatul Bătrânilor din Baia Mare este opera artistului Vida Gheza și reprezintă cinci personaje ce reprezintă societatea tradițională maramureșeană în care factorul de decizie, legiuitorul, este alcătuit dintr-un sobor al bărbaților nobili și al bărbaților înțelepți.

Ansamblul Monumental Bogdan Vodă o creație a artistului Ioan Marchiș, este situat în localitatea Cuhea (în prezent Bogdan Vodă), pe valea Izei, la 24 km de Sighetu Marmației. Ansamblul este construit din bronz și îl înfățișează pe voievodul Bogdan călare, înconjurat de cinci nobili.

Monumentul Ostașului Român (figura 3.16.) este amplasat în Câmpia Tineretului din Baia Mare și este dedicat militarilor români care au căzut pe câmpul de lupă în Al Doilea Război Mondial. Acesta are o înălțime de 10,65 m și o lungime de 16 m.

Figura nr. 3.16. Monumentul Ostașului Român

Sursa: http://www.orasulbaiamare.ro/wp-content/uploads/2012/03/monumentul-or-bm.jpg

Monumentul Eroilor din Moisei a fost ridicar în memoria martirilor din Moisei uciși de trupele maghiare în retragere la data de 14 octombrie 1944. Monumentul cuprinde 12 figuri de piatră: 2 chipuri omenești și 10 măști tradiționale maramureșene.

3.2.5.Parcuri și grădini publice

Grădina Zoologică Baia Mare este situată în nord – vestul municipiului, în imediata vecinătate a parcului municipal, cu o suprafață de 2,4 ha. Aceasta a fost înființată în 1950 prin aducerea unor animale din fauna autohtonă, ulterior numărul de specii diversificânu-se concomitent cu construirea de noi amplasamente. Numărul de specii existente este de 37 dintre care 11 specii exotice cu un număr de 22 de exemplare și 26 de specii autohtone cu un număr de 200 de exemplare.

3.2.6. Etnografie și folclor

Tradiții.

Maramureșul este zona unde obiceiurile și tradițiile încă se mai păstrează din generație in generație. Călușarii (figura nr. 3.17.) este un obicei ce are loc în săptămâna dinainte Rusaliilor, fiind unul din cele mai vechi dansuri autohtone, cu un mesaj care transmite protecție și alungă spiritele rele prin puterile magice pe care le capătă în timpul dansului. Obiceiul Moșilor reprezintă una dintre cele mai vechi tradiții din nordul țării. Acest obicei de colindat este practicat în cele trei zile de Crăciun, de către tineri îmbrăcați în costume tradiționale, peste care își iau un ham de clopote și tălăngi, iar fețele și le acoperă cu măști făcute din piele de oaie.

Figura 3.17. Călușari

Sursa: http://fs69.trilulilu.ro/imgs/catalin_gabytzu/calusari_becaaf6c8bac39.jpg

Meșteșuguri

– țesutul – se realizează cu ajutorul tiarei ( război), cu migaleala acului de cusut si cu osteneala ochilor in noptile lungi de iarna, întrupând astfel straie si covoare, țoluri si cergi, traiste și trăistuțe, fețe de masă și îmbrăcăminte de pat. Țesăturile sunt lucrate și colorate diferit cu motive geometrice, în culori contrastante, covoarele au o bordură cu șiruri de reprezentări antropomorfe sau umane, cum ar fi "hora cu cătane" sau "calul și călărețul". Ștergurile au un colorit puternic, în tonuri primare de rosu și negru, cu motive mari, asemănătoare celor de pe covoare. Cergile au o cromatică de două, până la patru culori. Țesăturile autentice sunt cele vopsite în culori naturale, extrase din plante și din coaja copacilor;

– olăritulul – vasele sunt lucrate la roată, ornate simplu, lustruite cu o piatră, lăsate încă o vreme la uscat, ținute apoi în lăzi până când se adună mai multe bucăți și, în sfârșit, arse în cuptor fără a fi smălțuite. Meșteșugul olăritului se practică și azi la Săcel, cu aceleași tehnici străvechi. Alte tipuri de ceramică sunt ceramica smălțuită ornamentată cu cornul de la Vama, ceramica ornamentată cu cornul și pensula de la Vama și Lapus, ceramica grafitată din Vama și Valea Izei și ceramica decorată cu pensula din Baia Sprie și Baia Mare;

– prelucrarea lemnului – se concretizează în bisericile din lemn, capetele grinzilor de la case, ancadramentele ușilor și ale ferestrelor, cerdacele, stâlpii porților (figura nr. 3.18.). Dovezi vii ale lemnului se văd pe Valea Izei, Valea Marei și sunt porțile gospodăriilor din Berbești, Ferești, Călinești, Sârbi și Budești, precum și în muzeele în aer liber din Sighet și Baia Mare.

Figura nr. 3.18. Poartă din lemn

Sursa: http://rdcndacia.blogspot.ro/2010/12/porti-maramuresene.html

Portul popular (figura nr. 3.19.).

În țara Maramureșului, elementele definitorii ale costumului feminin sunt: năframa, cămașa albă cu mâneci terminate în manșetă sau volan, poalele peste care vin cele două zadii cu dungi orizontale, a căror cromatică diferă în funcție de regiune și statutul social (de regulă negrul alternează cu roșu, galben sau portocaliu). Peste cămașă vine pieptarul și guba, pe timp de iarnă. Bărbații poartă o cămașă albă, scurtă, izmene vara și cioareci iarna, pe cap clopul sau cușma, tot în funcție de anotimp. Maramureșenii care vor să respecte ca la carte ținuta tradițională nu renunță nici azi la opincile din picioare.

Figura nr. 3.19. Costume populare

Sursa: http://www.muzeul-etnografic.ro/_Images/Content/portul-popular/07port02.jpg

3.2.7. Muzee și case memoriale.

Muzeul memorial Sighet este situat în fosta închisoare politică din Sighetu Marmației unde fiecare celulă a devenit o sală de muzeu, în care, urmând o ordine cronologică, au fost amplasate obiecte, fotografii, documente. Face parte din Memorialul Victimelor Comunismului, iar din 1995 a fost luat sub egida Consiliului Europei și are ca scop reconstituire și păstrarea memoriei unor popoare, în particular a celui român, cărora timp de jumătate de secol li s-a indus în conștiință o istorie falsă.

Muzeul Satului Maramureșean (figura nr. 3.20.) este situat la intrarea în municipiul Sighetu Marmației unde s-a constituit o rezervație de monumente de arhitectură țărănească. Pentru casele expuse s-a folosit lemn cioplit de meșterii din zonă, case care ilustrează locuințe tipice slave, evreiești, maghiare, germane și românești din secolele XVII – XVIII.

Figura nr. 3.20. Muzeul Satului Maramureșean

Sursa: http://www.skytrip.ro/images/obiective/judet/Maramures/bigs/Muzeul-Satului-Maramuresean-din-Sighetu-Marmatiei-20101122141247.jpg

Muzeul Județean de Artă – Centru Artistic Baia Mare este o clădire monument de arhitectură datată din 1784. Expune peste 250 de lucrări semnate de 90 de plasticieni cunoscuți pe plan național și internațional. Deține peste 3.300 de piese.

Casa Memorială Dr. Ioan Mihaly de Apșa, ridicată în cinstea acestuia, născut în anul 1844, fost membru corespondent al Academiei Regale Române, fondator al „Asociațiunii pentru Cultura Poporului Român”, luptător pentru drepturile limbii române în comitat, primul doctor între juriștii maramureșeni, colecționar de numismatică și de obiecte vechi. Aici se păstrează cea mai valoroasă și bogată colecție de floră a Maramureșului, Herbarul ing. Arthur Coman. De asemenea, pot fi văzute colecții de faună, micromicete, dar și mineralogie. Într-un spațiu de circa 250 mp este organizată o expoziție tematică permanentă cuprinzând exponate rarități din colecții.

Casa Memorială Stan Ioan Pătraș (figura nr. 3.21.) este situată în localitatea Săpânța și este locul unde s-a născut meșterul cioplitor al celebrelor cruci de lemn din Cimitirul Vesel. Este alcătuiă din trei încăperi, iar prispa este prevăută cu arcade.

Figura nr. 3.21. Casa Memorial Stan Ioan Pătraș – interior

Sursa: http://www.ghidvideoturistic.ro/usr_uploads/locatii-oct/CasamemorialaIonStanPatras/Casa-memoriala-Ion-Stan-Patras-2.jpg

3.2.8. Alte obiective cu potențial turistic antropic

Planetariul și Observatorul Astronomic Baia Mare este organizat pe o suprafață de 315 mp și cuprinde domul planetariului (cupola cu diametrul de 8 m și o capacitate de 100 de locuri), observatorul astronomic cu un hol circular în jurul sălii observatorului, holul observator și holul planetariu, sala de conferințe și spectacole cu o capacitate de 100 de locuri. Are posibilitatea simulării unui cer strălucitor cu peste 5.000 de stele, proiectate în interiorul cupolei.

Mocănița (figura nr. 3.22.) este un tren cu locomotiva cu aburi și cărbuni, care la ora actuală a devenit prin raritate obiectiv turistic. Acesta funcționează pe calea ferată forestieră din Valea Vaserului, din luna martie până în luna decembrie. Plecarea este la ora 8:30 din Vișeul de Sus.

Figura nr. 3.22. Mocănița

Sursa: http://razvanpascu.ro/wp-content/uploads/2010/11/DSC04801.jpg

Borșa. Stațiune (figura nr. 3.23.) situată în Munții Rodnei, pe Valea Vaserului, la circa 100 km de Bistrița și 130 km de Baia Mare cu un climat tonic – stimulant, cu aer curat, lipsit de praf și alergeni, recomndată pentru odihnă sau pentru practicarea turismului montan. Aici există mai multe pârtii de schi, cea mai cunoscută este pârtia Runc – Știol, cu o lungime de 2.000 m și o diferență de nivel de 500 m, dotată cu telescaun; cea mai lungă trambulină naturală din Europa de 90 m. Stașiunea Borșa dispune în permanență de centru de informare turistică și servicii salvamont.

Figura nr. 3.23. Stațiunea Borșa

Sursa: http://www.turismland.ro/wp-content/gallery/borsa-maramures/borsa-maramures-8.jpg

Izvoare. Stațiunea climaterică Izvoare se află la 926 m altitudine (32 km de Baia Mare, reședința județului Maramureș), pe un platou vulcanic, înconjurat de brazi, sub vârful Igniș, în partea de SV a Munților Gutâi. În apropiere se află pitoreștile chei ale Tătarului și Creasta Cocoșului, un loc plin de legende. În Stațiunea Izvoare clima este potrivită pentru odihnă sau pentru tratarea unor afecțiuni pulmonare sau nervoase.

Ocna Șugatag (figura nr. 3.24.). Stațiunea, atestată documentar pentru prima dată în anul 1335, este situată la o distanță de 20 km față de municipiul Sighet. Este renumită pentru lacurile cu apă sărată formate prin prăbușirea tavanului minei din zonă. Izvoarele clorurate și minerale sodice au o concentrație ridicată de 119 g/l ceea ce face să aibă un puternic efect terapeutic. Aici se pot trata afecțiunile reumatismale degenerative și articulare, afecțiuni neurologice periferice (pareze, sechele după polineuropatii), afecțiuni ginecologice (insuficiență ovariană, cervicite). Baza de tratament permite efectuarea unor băi calde în cadă, electroterapie, hidroterapie, termoterapie, aerohelioterapie și masaj medical.

Figura nr.3.24. Stațiunea Ocna Șugatag

Sursa: http://www.cazaresalistea.ro/imagini/ocna-sugatag.jpg

Mogoșa se află lângă lacul Bodi la 17 km de Baia Mare. Aici există o pârtie de ski amenajată atât pentru începători, cât și pentru avansați, dotată cu telescaun. Partia de ski are o lungime de 2.200 m și o diferență de nivel de 520 m. În apropiere se află Creasta Cocoșului, masivul Gutin pentru amatorii de excursii și drumeții. În sezonul cald, pe lacul Bodi funcționează un ștrand ideal pentru înot și relaxare. De asemenea, se mai pot practica sporturi extreme ca zborul în tandem cu parapanta sau alpinismul.

Figura nr. 3.25. Stațiunea Mogoșa

Sursa: http://www.hanulmargine.ro/images/atractii/Statiunea%20Mogosa/mogosa1.jpg

CAPITOLUL 4

VALORIFICAREA POTENȚIALULUI TURISTIC

4.1.Baza tehnico-materială a județului și circulația turistică

Baza tehnico-materială a județului Maramureș este formată din baza tehnico-materială specific turistică și din infrastructură. Dotările specific turistice sunt reprezentate de rețeaua unitătilor de cazare, o parte din rețeaua unităților de alimentație, mijloacele de transport din structura turismului, instalațiile de agrement și cele specifice tratamentului balneo-medical, satele turistice si satele de vacanță.

Unitățile de cazare fac parte din structura de primire turistică cu funcțiuni de cazare turistică definite ca fiind orice construcții și amenajări destinate, prin proiectare și executie, cazării sau servirii mesei pentru turiști, împreună cu serviciile specifice aferente.

Figura nr. 4.1. Pensiunea Casa Olarului – Baia Sprie

Sursa: http://www.pensiuni.org/Pensiunea-Casa-Olarului.html

În județul Maramureș, cele mai multe unități de cazare fac parte din categoria pensiunilor turistice urbane a căror număr a cunoscut o scădere bruscă începând cu anul 2007 în detrimentul pensiunilor turistice rurale (tabelul nr. 4.1.), urmează apoi hotelurile și motelurile a căror număr nu a cunoscut schimbări majore în perioada 2006 -2010. Mai sunt prezente vile turistice și bungalouri, tabere de elevi și preșcolari și hosteluri în număr foarte mic, respectiv câte trei unități în fiecare categorie pentru anul 2010.

Tabelul nr. 4.1. Numărul unităților de cazare în județul Maramureș (2006 – 2010)

Sursa: http://www.maramures.insse.ro/main.php?lang=fr&pageid=412

Figura nr. 4.2. Hotel Victoria – Borșa

Sursa: http://cazare.info/hotel-Victoria-borsa-1553.html

Numărul total al unităților de cazare din județul Maramureș a cunoscut o ușoară creștere în anul 2008 față de anii 2006 și 2007. Din 2008 până în 2010 numărul acestora s-a păstrat aproximativ pe aceeași linie cu o ușoară creștere în anul 2010 (figura nr.4.3.)

Figura nr.4.3. Evoluția numărului unităților de cazare în județul Maramureș (2006 – 2010)

După: Sursa: http://www.maramures.insse.ro/main.php?lang=fr&pageid=412

Evoluția numărului de locuri în unități de cazare din județul Maramureș în perioada 1990 – 2012 (figura nr. 4.4.) a cunoscut unele fluctuații cu scădere a numărului acestora – cum a fost anul 1993 sau 2004, însă se poate observa că trendul general este unul de creștere în anul 2012 atingând maximul de 4.730 de locuri.

Figura nr. 4.4. Evoluția numărului de locuri în unități de cazare în județul Maramureș

(1990 – 2012)

Baza de date INS TEMPO-online

În ceea ce privește numărul locurilor în unități de cazare, anul 2012 este anul în care s-a atins maximul de ocupare în hosteluri, pensiuni turistice, pensiuni agroturistice, în timp ce cabanele turistice au înregistrat scăderi.

Tabelul nr. 4.2. Numărul de locuri din unitățile de cazare din județul Maramureș (2008 – 2012)

Baza de date INS TEMPO-online

În anul 2012, mai mult de jumătate din totalul unităților de cazare din județul Maramureș era reprezentat de pensiuni turisticem, urmat apo de tabere de elevi și preșcolari, hosteluri și moteluri (figura nr. 4.5.).

Figura nr. 4.5. Ponderea unităților de cazare în județul Maramureș în anul 2010 (%)

Sosiri ale turiștilor în structuri de primire cu funcții de cazare turistică nu a cunoscut fluctuații majore în perioada 2006 – 2012. Se poate observa că în anul 2012 numărul total de sosiri a fost de 107.660 de persoane din care 86.166 au fost români iar restul de 21.494 străini.

Figura nr. 4.6. Sosiri ale turiștilor în structuri de primire

Numărul de înnoptări în structuri de primire turistică cunoaște o scădere în perioada 2006 – 2012 atât a numărului total de înnoptări cât și numărului de înnoptări de români, în timp ce numărul de înnoptări de străini se menține aproximativ la același nivel.

Figura nr. 4.7. Numărul de înnoptări în județul Maramureș în perioada 2006 – 2012

4.2. Infrastructura turistică

Agenții de turism. În județul Maramureș există peste 30 de agenții de turism ce oferă pachete turistice atât la nivel local, cât și la nivel național și internațional. Majoritatea agențiilor au sediul în reședința de județ – Baia Mare. Alte agenții de turism sunt localizate în Sighetu Marmației și Borșa (tabelul nr. 4.3. ).

Tabel nr. 4.3. Lista agențiilor din județul Maramureș

Centre de informare turistică. În județul Maramureș au fost identificate două Centre de Informare Turistică – unul în Sighetu Marmației și unul în Baia Mare – a căror obiective principale sunt:

– asigurarea informațiilor necesare pentru turiștii care vizitează județul Maramureș;

– transmiterea informațiilor solicitate de persoanele interesate să viziteze județul Maramureș;

– transmiterea informațiilor cu profil turistic tour-operatorilor și agențiilor de turism;

– organizarea unor manifestări turistice cu scop promoțional (ex.: festivaluri, evenimente turistice)

– stabilirea unor parteneriate cu alte CIT, în scopul promovării comune a unei anumite regiuni turistice din care județul Maramureș să facă parte.

Tabelul nr. 4.4 Lista centrelor de informare turistică în județul Maramureș

Agenții de voiaj CFR. Informațiile despre mersul trenurilor, dar și posibilitatea de a cumpăra bilete de călătorie cu trenul sunt oferite de cele două agenții de voiaj CFR din județul Maramureș: Agenția de Voiaj Baia Mare și Agenția de Voiaj Sighetu Marmației. Bineînțeles, turiștii din județul Maramureș pot cumpăra bilete de călătorie cu trenul din majoritatea gărilor de pe teritoriul județului.

Tabelul nr. 4.5. Agenții de voiaj în județul Maramureș

CONCLUZII

Maramureșul este considerat de mulți sufletul satului tipic românesc. Cu așezările sale pitorești, dealuri înverzite și câmpii pline de flori salbatice, Maramureșul concentrează tot ceea ce înseamna viața la țară. Vizitatorii acestor meleaguri au ocazia unică de a se întoarce în timp, de a fi martori ai unor vremuri și ai unei vieți mai simple.

Maramureșul este o destinație unică, situată în inima Europei, care a păstrat cu mare grijă cultura, tradițiile și stilul de viață al țăranului din vremuri trecute. Regiunea ține locul unui testament al tradiționalului, al unei ere romantice a simplității și a valorilor morale despre care în zilele noastre doar citim sau auzim de la bunicii noștri.

Puține obiceiuri s-au schimbat de-a lungul secolelor ce au trecut. Familiile ramân în aceleași sate ca și strămoșii lor. Meșteșugurile și tradițiile sunt transmise din generație în generație. Îmbrăcămintea țesută manual este încă purtată cu mândrie. Biserica este în continuare sufletul satului. Vecinii se cunosc unii pe alții și se ajută între ei.

Viața în Maramureș este învaluită în mister. Vizitatorii lui străbat pasurile montane, coboară în văile însuflețite, unde tradițiile rurale se dezvăluie în fața lor ca un muzeu ce a prins viață, un peisaj ce este pe placul și celui mai capricios călător.

ANEXA 1

Județul Maramureș – limite și vecini

Sursa: http://art-zone.ro/poze/mari/Harta_Judetului_Maramures_big.jpg

ANEXA 2

Parcul Natural Munții Maramureșului

Sursa: http://www.profudegeogra.eu/wp-content/uploads/2011/06/maramures.jpg

BIBLIOGRAFIE

Andrei Mădălina Teodora, (2008), Geografia turismului în Uniunea Europeană și România, Editura Fundației România de Mâine, București

Cocean Pompei, (2005), Geografia generală a turismului, Editura Meteor Press, București

Dăncuș Mihai, (1986), Zona etnografică Maramureș, Editura Sport – Turism, București

Dogaru Octavian, (1984), Ornamentele și croiul costumului popular din județul Maramureș, Editura Comitetul Județean de Cultură și Educație Socialistă

Dumitrache-Florești Vasile, (2001) – Mănăstirile și schiturile României pas cu pas: Mitropolia Banatului, Crișanei și Maramureșului, Editura Nemira, București

Gheorghilaș Aurel, (2011), Geografia turismului – metode de analiză în turism, Editura Universitară, București

Glăvan Vasile, (2005), Geografia turismului, Editura Fundația România de Mâine, București

Gogu Emilia, (2011), Statistică în comerț și turism, Editura Oscar Print, București

Goja Petru, (2006), Maramureș: ghid turistic, Editura Ad Libri, București

Minciu Rodica, (2004), Economia turismului, Editura Uranus, București

Neacșu Nicolae, (2011), Geografia și economia turismului, Editura Prouniversitaria, București

Posea Grigore, (1980), Județul Maramureș, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București

*** (1980), Maramureș – monografie, Editura Sport – Turism, București

http://www.insse.ro

http://www.visitmaramures.ro

http://www.scribd.ro

CCIMM

http://www.emaramures.ro

http://www.obiceiuri-populare.ro

http://www.ilovemaramures.ro

http://www.turismland.ro

http://www.turistinfo.ro

http://www.infopensiuni.ro

http://www.statiuneaizvoare.ro

http://www.stiuunloc.ro

http://www.razvanpascu.ro

http://www.infotravelromania.ro

http://www.skytrip.ro

http://www.muzeulmaramuresului.ro

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: Studiu de Geografia Turismului Judetul Maramures (ID: 168524)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

Studiu de Geografia Turismului Judetul Maramures

Copyright Notice

.dezvoltarea Regionala

Turismul Montan In Statiunea Predeal

. Piata Apei Minerale In Romania

Marketing Agroturistic

. Ecoturismul. Model de Valorificare Durabila a Resurselor Turistice

Piata Turistica a Tunisiei

Copyright Notice

Similar Posts