Studiu de Fezabilitate Privind Dezvoltarea Unei Capacitati de Productie

STUDIU DE FEZABILITATE PRIVIND DEZVOLTAREA CAPACITĂȚII DE PRODUCȚIE DIN CADRUL SC RULMENTUL SA BRAȘOV

CUPRINS

INTRODUCERE

CAP 1 EFICIENȚA ECONOMICĂ – ELEMENT HOTĂRÂTOR ÎN DECIZIA DEINVESTIȚII

Conceptul de eficiență economică a investiției

Posibilități de cuantificare a eficienței economice

Necesitatea calculării eficienței economice a investițiilor

Corelația economică între optim și eficient

Determinarea indicatorilor de bază ai evaluării și analizei eficienței economice a investițiilor în economia de piață

CAP 2 IMPORTANȚA EFICIENTIZĂRII PRIN RETEHNOLOGIZARE

2.1. Locul industriei în economie

2.2. Restructurarea industriei

2.3 Politici de restructurare eficientă

CAP 3 STUDIU DE FEZABILITATE PRIVIND DEZVOLTAREA CAPACITATII DE PRODUCTIE IN CADRUL SC RULMENTUL SA BRAȘOV

3.1 . Prezentarea generală a societății comerciale

3.2 Analiza SWOT în cadrul SC RULMENTUL SA BRAȘOV

3.3. Analiza PORTER în cadrul SC RULMENTUL SA BRAȘOV

3.4 Studiu de caz: eficiența dezvoltării capacității de producție

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

Problema majoră cu care se confruntă o mare parte a agenților economici industriali este cea a lipsei capacității de producție necesară realizării de produse de o înaltă calitate, în cantitățile și termenele de execuție cerute de beneficiari. Acest lucru poate determina o scădere a cererii actualilor beneficiari, orientarea acestora către alte firme care desfa cproduse similare și care pot onora comenzile în termenele de execuție tot mai scurte cerute de clienți.Aceste condiții conduc la concluzia necesității achiziționării unor utilaje noi, performante atât din punct devedere al productivității, a calității produselor obținute cât și a condițiilor de muncă și de protecție a mediului

. Principalul dezavantaj cu care se confruntă Societatea analizată în prezenta lucrare este productivitatea scăzută. Lipsa unor utilaje performante, care să ofere posibilitatea unei producții ridicate, în concordanță cu cererea exprimată de clienți,este pe cale să devină o problemă majoră, cu efecte negative asupra activității firmei.Această problemă poate fi rezolvată prin achiziția unor echipamente noi, performante, capabile să ofere organizației o productivitate crescută și un avantaj concurențial comparativ cu ceilalți jucători de pe piața locală de profil.

Totuși, într-un mediu de piață incert, orice investiție poate slăbi puterea companiei pe piață, rezultând în cel mai grav caz cu insolvența agentului economic.

Pentru a evita acest lucru, în prezenta lucrare am realizat un studiu de fezabilitate privind dezvoltarea capacității de producție, evidențiind avantajele implementării unui astfel de proiect și estimând perioada de recuperare a investiției.

CAP. 1 EFICIENȚA ECONOMICĂ – ELEMENT HOTĂRÂTOR ÎN DECIZIA DE INVESTIȚII

Conceptul de eficiență economică a investiției

Pentru realizarea unui obiectiv de investiții, în practică există mai multe posibilități concretizate în diferite variante, fiecare având avantajele și dezavantajele sale. De aceea este necesar ca alegerea variantei după care se va executa investiția să fie făcută pe baza unor criterii și calcule riguros științifice. Aceste calcule trebuie să indice alegerea acelei variante care prezintă cele mai mari avantaje, altfel realizarea investiției se va dovedi neinspirată. În această idee, realizarea unor obiective de investiții cu efort economic (de muncă vie și muncă trecută – materiale) mai mic decât cel propus, reprezintă concretizarea unei activități desfășurată în mod eficient.

În esență, prin eficiența economică a investițiilor trebuie să se înțeleagă faptul că prin consumarea unor fonduri de investiții se impune obținerea de rezultate maxime.

O expresie la modul general a eficienței economice este dată de relația dintre efectele utile obținute dintr-o anumită activitate economică și cheltuielile, adică eforturile, realizate în activitatea respectivă. În expresie matematică, eficiența economică se exprimă sub forma:

Ee = Ef / Er maxim, adică maximizarea efectelor,

sau

Ee = Er / Efminim, adică minimizarea eforturilor, Ef

unde:

Ef- efectul economic;

Er – efortul economic

Așadar, eficiența economică înseamnă obținerea unor efecte economice utile, în condițiile cheltuirii într-un mod rațional și economicos a unor resurse materiale, umane, financiare, folosindu-se pentru aceasta metode științifice de organizare a activității.

Nivelul eficienței este cu atât mai ridicat cu cât este mai mare efectul util pe unitate de efort cheltuit sau cu cât este mai mic efortul consumat raportat la o unitate de efect util.

Făcând o analiză a noțiunii de eficiență economică a investițiilor se constată că aceasta este o sumă de factori calitativi, fapt ce îi conferă acesteia un caracter complex, vizând perfecționarea activității în domeniul în care are loc punerea în funcțiune a investiției respective, care poate fi de modernizare, retehnologizare, reconstrucție sau dezvoltare. Studiul eficienței economice a investițiilor presupune în fond o analiză cauzală a factorilor care determină decizia în mediul de risc aferent.

De fapt analiza eficienței economice a investițiilor răspunde la întrebările:

■ cum se folosesc?

■ cât se consumă din resurse?

urmărindu-se atât gradul de valorificare cât și economisirea lor. în acest context este necesar ca resursele să fie cât mai riguros structurate după criterii care să corespundă cerințelor analizei economice.

În practica curentă de realizare a investițiilor se face adesea greșeala cândse consideră că noțiunea de eficiență economică a investițiilor este una și aceeași cu rezultatele utile ale acestora. Spre exemplu: vânzarea unor produse de un nivel calitativ superior se apreciază ca fiind întotdeauna o activitate eficientă. în realitate, obținerea unei calități superioare poate fi rezultatul unui consum de muncă exagerat care face ca activitatea să se desfășoare în mod ineficient. Realizarea unor produse de o calitate superioară constituie o condiție de bază a unei activități eficiente, dar realizarea acesteia cu costuri foarte mari este de neadmis.

Așa după cum a fost prezentat, în urma efortului de investiții se obțin diverse efecte economice reflectate de fapt și pe plan financiar. Nivelul acestor efecte, în raport cu efortul investițional dă măsura eficienței investiției.

De regulă, efectele economice obținute, în funcție și de caracterul investiției pot fi:

=> de reducere a costurilor de funcționare a utilajelor, ce se realizează pe seama investițiilor de înlocuire a mașinilor, utilajelor și instalațiilor;

=> de diminuare a cheltuielilor cu munca prezentă (forța de muncă), ca urmare a promovării noilor tehnologii prin lucrări de retehnologizare, reutilare sau modernizare;

=> de sporire a rentabilității agentului economic care de fapt este scopul tuturor lucrărilor de investiție pentru dezvoltare, modernizare, retehnologizare;

=> de obținere a unor efecte pe perioade îndepărtate, de natura investițiilor strategice sau cele de interes general, cum ar fi spre exemplu cheltuieli făcute pentru îmbunătățirea microclimatului într-o secție de producție. Este cunoscut faptul că prin realizarea unui obiectiv de investiții se urmărește obținerea unui efect sau altul, dar efectele au un caracter complementar, influențându-se unele pe altele, iar determinarea eficienței se face prin cumularea tuturor efectelor.

O eficiență economică ridicată se obține în condițiile aplicării în procesul de producție a unor tehnologii moderne și care valorifică la cote superioare materiile prime și energia, asigurând produse de calitate superioară la un cost redus. Mărimea eficienței economice influențează în primul rând agentul economic unde ea se înregistrează, dar ea are importanță și pentru economia națională în ansamblul ei, căci prin creșterea producției reducerea costurilor de fabricație, sporirea rentabilității, etc. se obține un spor al venitului național.

De fapt, în ansamblu, corelația dintre eforturi și efecte din punct de vedere : cantitativ se exprimă prin indicatori de eficiență care de regulă îmbracă forma unui raport matematic. Dat fiind caracterul său complex, eficiența economică a investițiilor nu poate fi exprimat printr-un singur indicator. Este necesar să se folosească un sistem de indicatori de eficiență pentru a evidenția toate corelațiile posibile. Calculat pe baza uneia sau a două caracteristici ale mijlocului fix carerealizează eficiența economică, un anumit indicator va reflecta doar o parte a eficienței economice a investiției. Oricât ar fi de explicit și de condensat, un indicator nu poate cuprinde sau reflecta întreaga eficiență economică a investițiilor, aceasta datorită caracterului complex al eficienței. Desigur, calcularea tuturor rezultatelor unei investiții și compararea lor cu eforturile necesare pentru realizarea sa este greoaie și foarte dificilă, iar cei câțiva indicatori pe baza cărora se face analiza trebuie de așa manieră aleși încât să reflecte aspectele cele mai semnificative ale fenomenului economic supus analizei.

Practic, pentru caracterizarea eficienței economice a investițiilor se calculează câțiva indicatori și nu este exclusă posibilitatea ca pentru o variantă, unii dintre ei să fie favorabili, iar alții să fie nefavorabili. în astfel de situații se recurge la mărirea numărului de indicatori de așa manieră încât elementele dominante care determină în final opțiunea, să fie scoase la iveală și să fie reprezentative.

Așadar, eficiența economică a investițiilor reiese din raportarea efectelor obținute în urma punerii în funcțiune a unui obiectiv la eforturile necesare pentru realizarea acestuia. Eficiența economică a investițiilor reprezintă de fapt corelarea rezultatelor obținute pe multiple planuri ca urmare a efectuării unei investiții prin stabilirea unei conexiuni între cauză și efect.

1.2. Posibilități de cuantificare a eficienței economice

Adoptarea unei decizii de investiții presupune în primul rând o analiză multifactorială din care nu trebuie să lipsească gradul de solicitare al pieței, disponibilul financiar, necesarul și nivelul de pregătire a forței de munca, baza de materii prime și materiale, amplasarea în zonă și nu în ultimul rând condițiile economico-sociale și politice concrete cu care se confruntă țara.

Desigur, o importată de necontestat în luarea unei decizii privind actul investițional îl are cuantificarea fenomenului economic, aceasta întrucât stabilirea eficienței economice în domeniul investițiilor ridică probleme greu de rezolvat, care de fapt decurg din însăși caracterul complex al investițiilor. Bunăoară, există situații când rezultatele economice ale unei investiții nu pot fi cuantificate sau nu se pot determina cu precizie, cum sunt spre exemplu obiectivele cu caracter social sau cultural pentru care de fapt nu se dispune de instrumente de măsurare precisă a rezultatelor.

O altă categorie de lucrări de investiții pentru care cuantificarea eficienței economice este greoaie, dacă nu imposibilă, sunt cele care urmăresc doar îmbunătățirea calității produsului finit. Este cunoscut faptul că o calitate superioară a produsului implică costuri suplimentare, fapt ce se răsfrânge asupra prețului, dar nu de puține ori îmbunătățirile succesive ce se aduc produselor au ca scop menținerea competitivității acestora pe piață, ele urmând a fi vândute la același preț chiar și după îmbunătățirile aduse.

Alte investiții se fac cu scopul măririi siguranței în exploatare sau îmbunătățirii microclimatului de producție, ori a echipamentului de protecție, ceea ce de asemenea nu oferă posibilitățile practice de măsurare a efectelor.

În procesul investițional sunt frecvente cazurile când deciziile se referă la posibilitatea de a dezvolta un agent economic existent sau de a realiza un obiectiv nou.

Oricare ar fi caracterul unei investiții, dezvoltare sau obiectiv nou, în analiza eficienței economice este necesar a se compara caracteristicile, costurile, precum și nivelul perar îmbunătățirea calității produsului finit. Este cunoscut faptul că o calitate superioară a produsului implică costuri suplimentare, fapt ce se răsfrânge asupra prețului, dar nu de puține ori îmbunătățirile succesive ce se aduc produselor au ca scop menținerea competitivității acestora pe piață, ele urmând a fi vândute la același preț chiar și după îmbunătățirile aduse.

Alte investiții se fac cu scopul măririi siguranței în exploatare sau îmbunătățirii microclimatului de producție, ori a echipamentului de protecție, ceea ce de asemenea nu oferă posibilitățile practice de măsurare a efectelor.

În procesul investițional sunt frecvente cazurile când deciziile se referă la posibilitatea de a dezvolta un agent economic existent sau de a realiza un obiectiv nou.

Oricare ar fi caracterul unei investiții, dezvoltare sau obiectiv nou, în analiza eficienței economice este necesar a se compara caracteristicile, costurile, precum și nivelul performanțelor aferente capacităților care urmează a fi construite și puse în funcțiune, cu aceleași date ce privesc capacitățile existente, cu scopul de a scoate în evidență eventualele costuri suplii îentare.

O problemă majoră pentru decidentul investițional este atunci când trebuie să aleagă fie varianta care prevede mari economii cu munca vie fie pe aceea în care economia de muncă trecută (materiale) este mai mare. Desigur, sunt preferate variantele care realizează creșterea productivității muncii, adică economii cu munca vie, dar tot cu efecte economice favorabile sunt și variantele care au ca obiectiv reducerea consumului de materiale și materii prime, adică economii de muncă trecută, mai ales când acestea sunt din import. Dar decizia cea mai dificilă este pentru alegerea din numărul total de variante existente pe aceea care încorporează cele mai mici valori de investiție în favoarea acelei variante care prevede cheltuielile cele mai reduse de exploatare a obiectivului pus în funcțiune.

Într-o astfel de situație calculele de eficiență economică a investițiilor constituie un bun instrument pentru alegerea acelor soluții sau variante pentru :are, cu eforturile minime să se obțină efecte maxime. De precizat faptul că nu întotdeauna varianta care prevede cele mai mici eforturi reprezintă și soluția cea mai bună, după cum nu întotdeauna variantei care realizează performanța cea aiai înaltă îi corespunde și eficiența maximă.

De fapt, calculele de eficiență economică a investițiilor constituie un instrument matematic, care folosit la momentul de decizie, determină luarea unei hotărîri judicioase în ce privește actul investițional.

În cuantificarea eficienței economice a investițiilor un mare neajuns îlconstituie faptul că nu întotdeauna se poate face o confruntare elocventă i calităților și a defectelor variantelor supuse comparării, aceasta ca urmare a caracterului de unicat al multor obiective de investiție, conferit de însăși: parametrii obiectivului în sine.

De fapt, în limbaj investițional, fiecare variantă presupune existența unui proiect independent a cărui elaborare necesită timp și efort financiar, iar dintr-un număr de variante posibile și elaborate una va avea indicatorii economici cei mai buni, va fi cea mai eficientă, deci va fi varianta aleasă.

Necesitatea calculării eficienței economice a investițiilor

Este bine cunoscut faptul că în activitatea de investiții, chiar mai sever decât în ori care altă activitate economică: cercetare, proiectare, producție, servicii etc, cheltuielile se evidențiază cu o maximă rigurozitate, aceasta, pe de o parte se datorează faptului că în marea majoritate capitalul investit este împrumutat, pentru care se plătește o dobândă, iar pe de altă parte faptului că odată proiectul de investiții materializat în construcții, utilaje, etc. devine ireversibil în condiții avantajoase. De regulă, erorile săvârșite în proiectarea sau edificarea lucrărilor de investiții sunt deosebit de păguboase, generând uneori mari cheltuieli suplimentare pentru corectare.

Stabilirea cheltuielilor de investiții precum și a efectelor acestora, rezultate ca urmare a materializării unui proiect, exprimă de fapt calculul de eficiență economică al proiectului de investiții analizat.

Într-o economie concurențională, în care cererea și oferta pieței este elementul hotărâtor în buna desfășurare a activității economice, compararea rezultatelor, a efectelor economice cu eforturile depuse, adică cu costurile aferente este o necesitate a unui management eficient, rațional. Practica economică a demonstrat faptul că o evaluare a eficienței economice a unei investiții se poate realizeze numai prin analiza,și compararea în comun a eforturilor și a efectelor acesteia.

De fapt, efectele economice ale unui proiect care urmează a fi pus în operă pot fi calculate doar pe baza rezultatelor obținute de la obiective similare realizate în țară sau străinătate, la care se au în vedere posibilitățile de perfecționare aplicabile proiectului, eventualele devalorizări posibile și nu în ultimul rând condițiile socio-politice ale perioadei și perspectivei, luate în calcul pe un orizont de timp suficient de mare, astfel încât să acopere cel puțin previzional, durata normată de viață a obiectivului.

Deci, în activitatea de investiții se operează cu informații având un avansat grad de certitudine în ceea ce privesc eforturile, costurile investiționale, și cu niveluri, valori, mărimi, intensități, de regulă previzionate în ce privește efectul.

Dat fiind specificul activității de investiții și ca urmare a documentațiilor și a proiectelor tehnice elaborate, putem cunoaște cu o anumită anticipație și cu suficient de mare exactitate mărimea eforturilor economice, adică costurile de realizare a obiectivului, în schimb mărimea efectelor scontate ca urmare a realizării investiției, a rentabilității acesteia și în general a eficienței lor este rezervat doar viitorului și prezintă un anumit nivel de incertitudine și risc.

Datorită viitorului incert, după cum am arătat, al rezultatelor obiectivului de investiții, sunt necesare investigații asupra viitorului, ca astfel să se poată determina nivelul de risc al investiției. în acest sens se vor face aprecieri în legătură cu posibilele schimbări ce pot surveni în legătură cu cererea pieței, cu prețul acceptat de ea, cu nivelul de calitate solicitat, cu productivitatea ce se cere – deci implicit cu îmbunătățirile tehnologice ce se impun, etc, funcție de care se încearcă o estimare a nivelului rentabilității ce se poate obține. în consecință, pentru ca o investiție ce se realizează pe baza unor calcule de profit și a unei rate a rentabilității să aibă sorți de izbândă este necesar ca acești indicatori să fie ajustați cu indicatorii de risc posibil. Numai așa investitorul poate fundamenta deciziile cele mai realiste, evitând surprizele neplăcute.

În schimb, în vederea prevenirii sau evitării unor consecințe nedorite în ce privește decizia de investire, un manager profesionist va elabora o serie de calcule probabilistice sau simulări de stări și situații care să-i permită o estimare cu un grad mare de exactitate a unor modificări de cereri ale pieței cu privire la cantitate, preț, calitate, etc.

În această conjunctură, ce precede luarea unei decizii de investire, în care elementul dominant și hotărâtor este realizarea unui câștig, a unei profitabilități cât mai mari, este evidentă necesitatea evaluării oricărui proiect din punct de vedere al eficienței economice.

De fapt, evaluarea oricărui proiect de investiții urmărește în primul rând costurile și încasările realizate de agentul economic, iar apoi implicațiile acestora în ansamblul economiei naționale. întrucât pentru orice investiție viitorul este mai mult sau mai puțin incert, calculele de eficiență trebuie să cuprindă și evaluarea riscului pe care îl implică investiția, risc ce urmează a fi asumat atât de agentul economic cât și de banca finanțatoare, de furnizorul de utilaje, într-un cuvânt de toți coparticipanții la realizarea obiectivului.

Corelația economică între optim și eficient data de pricipalii indicatori economico-financiari

În principiu, noțiunea de optim este legată de o perfecțiune care trebuie săcaracterizeze o activitate ce este coordonată și realizată fără cusur, ireproșabil.

În acest caz vorbim de un optim absolut, întrucât pe măsură ce activitateapractică se îmbunătățește, se ivesc noi posibilități de perfecționare a acestora, dar care întotdeauna are rezerve de mai bine.

Din punct de vedere investițional, când numărul de variante de proiect estelimitat, există întotdeauna o varinată care va avea indicatorii economici cei mai buni, deci va fi o variantă optimă, cea mai eficientă. In acest caz este vorba de un optim relativ.

În procesul de optimizare, eficiența economică apare ca un scop determinat fie de maximizarea rezultatelor, fie de minimizarea eforturilor și a consumurilor de materiale, de muncă și bani.

Despre o activitate se spune că este eficienta, doar atunci când aceasta a depășit nivelul care înregistreză pierderi și se termină cu o activitate optimă.

Noțiunea de optim și cea de eficient sunt folosite în teoria și practica economică în mod corelat și aceasta întrucât între ele există o legătură necesară, de interdependență în ultimă instanță, ele neputându-se confunda, dar nici nu pot fi luate în considerare separat una de alta.

Confundarea celor două noțiuni între ele este exclusă prin însăși faptul că optimul reflectă starea de echilibru ce se află în economie, între laturile interdependente ale producției sociale, care rezultă de fapt dintr-un anumit mod de repartizare a resurselor economice utile, în condițiile economisirii muncii sociale.

Deci, între cele două noțiuni, de optim și de eficiență, există o dependență indisolubila, adică eficiența economică dobândește un caracter real, concret și aceasta doar atunci când este legată de o anumită structură a resurselor, de posibilitățile optime de utilizare a acestora, în concordanță cu mărimea nevoilor, iar optimul economic trebuie să se supună unui scop anume, concretizându-se într-un criteriu de eficiență economică.

Desfășurarea unei activități optime apare ca o consecință de strictă necesitate pentru fiecare agent economic în parte, aceasta cu scopul asigurării unei eficiente economice cât mai ridicate.

În fapt, procesul de optimizare asigură echilibrul cel mai avansat între factorii de producție, întrucât se realizează în raport cu anumite restricții existente și în numele unui scop bine stabilit. în acest timp, optimizarea activității economice de producție permite o fundamentare a nivelului real, concret al eficienței economice, căutându-se posibilitatea de atingere a mărimii sale externe, fie prin maximizarea efectelor cu mijloacele existente, fie prin minimizarea cheltuielilor totale ce privesc realizarea obiectivului propus.

La nivelul macroeconomic, procesul de optimizare se exprimă prin echilibrul ce se statornicește între resursele materiale și de muncă existente într-o anumită perioadă dată și structura producției, corespunzătoare cerințelor societății și se fundamentează pe caracteristicile ramurilor și a produselor precum și pe rolul funcțional al acestora.

In ce privește optimul structurii economiei naționale, acesta se asigură atât prin respectarea criteriilor obiective ale diviziunii sociale, cât și prin aplicarea principiilor eficienței producției sociale.

Determinarea indicatorilor de bază ai evaluării și analizei eficienței economice a investițiilor în economia de piață

Analiza indicatorilor economico-financiari generali

După însăși denumirea grupei, acești indicatori exprimă și în același timp conturează expresii cu caracter general privind condițiile concrete de eficiență economică în care se va materializa proiectul de investiții.

In cadrul acestei grupe se cuprind următorii indicatori:

a) Capacitatea de producție (Q)

Acest indicator reprezintă principala modalitate de măsurare a rezultatelor utile obținute într-o unitate de timp, în condiții normale de funcționare aobiectivului și a elementelor adiacente ale acestuia (forța de muncă, resursele financiare și materiale, organizarea judicioasă a procesului de producție, etc). Capacitatea de producție se determină la nivel de documentație, luându-se ca bază de calcul utilajul conducător al procesului de producție și se exprimă în general în unități fizice de producție, respectiv: tone, bucăți, m2, m3, etc, dar și în unități valorice, în activitatea neproductivă se poate exprima în: număr de locuri de paturi – în spitale, în m2 suprafață comercială, în număr de locuri – în săli de spectacole, etc.

Dacă fondurile de investiții sunt aceleași la mai multe variante de investiții, atunci varianta de investiții ce prevede o capacitate de producție mai mare este cea mai eficientă.

În cadrul acestui indicator o implicație deosebită o are:

a) atingerea parametrilor proiectați, pentru care durata de timp trebuie să fie cât mai scurtă, iar varianta de proiect care satisface această cerința este prioritară, fiind cea mai eficientă.

b) numărul schimburilor de lucru, care determină în fond capacitatea de producție efectivă, iar varianta de proiect care asigură o producție efectivă mai mare, este varianta cea mai eficientă.

Capacitatea de producție este un indicator de volum, care concretizează, în fapt, un prim efect al efortului investițional făcut, prezentând o imagine de ansamblu a dimensiunii obiectivului de investiție.

b) Profitul (P)

Acest indicator trebuie înțeles ca fiind esența, scopul investiției, el determinându-se ca diferență între veniturile și cheltuielile efectuate. El este în fapt o concretizare a eforturilor de investiție, are un efect economic pozitiv, pe baza căruia se crează premizele creșterii de capital.

Relațiile de calcul pentru profitul brut, profitul impozabil și cel net sunt:

PB=V – C

P,=PB + Csrf

Pn=P, + IP

în care:

Pb – profitul brut

V – veniturile obținute

C – cheltuielile efective

P, – profitul impozabil

Csrf – cheltuieli suportate direct din rezultate financiare

P„ – profitul net

Ip – impozit pe profit

Nivelul acestui indicator constituie un element de bază și de greutate în balanța deciziei de investiție privind realizarea unui obiectiv.

Pe baza acestui indicator, agenții economici determină rata profitului sau rentabilitatea investiției, care exprimă în fond capacitatea de a produce profit.

c) Rentabilitatea (r)

Indicatorul se mai numește rata profitabilității sau rata rentabilității și este în economia de piață cel mai important indicator de eficiență economică. El se determină ca raport între mărimea profitului și costurile aferente, cifra de afaceri sau capitalul folosit (cheltuielile de producție).

De înțeles că în analiza economică se va opta pentru varianta care are rentabilitatea cea mai mare.

d) Costul de producție (C)

Este un indicator ce exprimă o mare putere de sinteză, reprezentând costurile necesare pentru crearea unei unități de produs.

Nivelul costurilor de producție trebuie să prezinte o tendință de scădere ca urmare a promovării progresului tehnic, a reducerii consumurilor specifice, a unei organizări mai judiciase, etc.

În analiza eficienței economice a investițiilor este necesară existența mai multor variante de proiect, fiind considerată ca cea mai eficientă, varianta cu costurile cele mai mici.

Costurile de producție reprezintă un instrument principal în conducerea proceselor economice.

O apreciere a eficienței economice se realizează:

■ fie prin calculul cheltuielilor de producție ce revin la 1000 lei producție

■ fie luând în considerare cheltuielile materiale ce vor fi apreciate ca o pondere în volumul total al cheltuielilor de producție

e) Numărul de salariați (Ns)

Acesta se stabilește funcție de producția necesară, productivitatea muncii, numărul de schimburi, dotarea tehnică, etc. Indicatorul trebuie cunoscut în structură, pe categorii de specialiști, etc. și anume:

■ nr. salariați direct productivi

■ nr. salariați indirect productivi

sau

nr. salariați muncitori nr. salariați TESA

nr. salariați bărbați nr. salariați femei

nr. salariați navetiști nr. salariați localnici

f) Productivitatea muncii (W)

Orice calcul de eficiență economică consideră acest indicator ca fiind un dement de bază în decizia de investiție, întrucât ca raport între valoareaproducției și numărul de salariați, reprezintă în fond o comparație directă între efortul util (producție) și efortul realizat (consumul de resurse – număr de salariați.In practica investițională este de neconceput ca o variantă de investiție să poată fi luată în discuție în cazul în care nu prevede un nivel înalt al productivității muncii, în comparație cu realizările înregistrate la obiective similare, puse în funcțiune anterior.

Acest indicator răspunde criteriilor eficienței economice a investițiilor și exprimă de fapt eficiența muncii sociale, determinând opțiunile fundamentale generatoare de progres al întregii societăți.

Creșterea productivității muncii se materializează prin obținerea de venituri suplimentare și ar duce la creșterea capitalului fix.

După cum bine se știe, activitatea economică a unei țări se desfășoară pe ramuri, subramuri și sectoare de producție, fiecare cu specificul și condițiile concrete de muncă, care, desigur, își pun amprenta asupra modului de organizare a procesului de producție.

Corespunzător particularităților procesului de producție, se impune o metodologie adecvată de evaluare a eficienței economice a investițiilor, cu specificația că se mențin principiile generale de calcul al indicatorilor de eficiență economică, iar indicatorii specifici vin doar să completeze tabloul indicatorilor cu caracter general, de bază și suplimentari deja calculați, cu scopul de a oferi indicii suplimentare, specifice ramurii, subramurii sau sectorului de activitate.

CAP 2 . IMPORTANȚA EFICIENTIZĂRII PRIN RETEHNOLOGIZARE

2.1. LOCUL INDUSTRIEI ÎN ECONOMIE

Dezvoltarea industriei în țara noastră a prezentat înainte de 1989 similarițăti cu alte state europene foste socialiste.

La începutul acestui deceniu creșterea economică a țărilor central – est europene a fost diferențiată. Caracteristica economică a acestor state este rolul important al industriei in complexul national.

Locul semnificativ al industriei în sistemul economic este reflectat de indicatori ca:

ponderea industriei în valoare totală adăugată;

ponderea populației ocupate în industrie;

procentul obținut din exportul de produse prelucrate în ansamblul de mărfuri;

creșterea producției industriale, etc.

Statisticile evidențiază rolul mai important al industriei, în cazul țării noastre comparativ cu alte țări central europene. Pentru relevarea caracterului dezvoltării economice este semnificativ și procentul deținut de produsele prelucrate în ansamblul exporturilor.

Ponderea este relativ ridicată în toate țările foste comuniste, dar patru țări: România, Cehia, Polonia, Slovenia depind pentru exporturile lor de performanțele industriei prelucrătoare.

Fig. Locul producției industriale în economie

2011 2012

Creșterea producției industriale în primele trei luni ale anului 2012 este inferioară celei din aceeași perioadă a anului trecut.

Din datele prezentate în graficul 1 reiese contribuția semnificativă la relansarea economică a unor țări în tranziție, fapt susținut de evoluția pozitivă a indicelui producției industriale.

În timp ce industria are un rol important ceea ce le diferențiază semnificativ este structura activităților industriale. Diferențele esențiale dintre industriile țărilor est-centrale:

rolul important al industriei extractive în cazul Poloniei și României;

ponderea semnificativă a industriei prelucratoare în toate statele membre;

dezvoltarea inegală a utilitaților publice.

Caracteristica pentru aceste state este faptul că dezvoltarea economică este bazată pe creșterea industrială și menținerea rolului semnificativ al producției industriale în complexul național.

Caracterul predominant industrial – agrar al economiei romanești accentuează rolul industriei în cazul țării noastre.

Alt aspect relevant se referă la nivelul de dezvoltare din celelalte țări care a permis ocuparea populației într-o proporție mai mare în ramurile infrastructurii economice (în Ungaria 11,2% din totalul populației, iar în România doar 7,2%) și în domeniul serviciilor.

În schimb în țara noastră un procent însemnat din populația ocupată este absorbită în sectorul primar al economiei: agricultura și industria extractivă.

În concluzie putem spune că în toate aceste tări (puternice concurente ale României pe diferite piețe europene) industria își menține rolul său important, reflectat prin prisma unor indicatori importanți, datele statistice evidențiind caracterul predominant industrial – agrar al economiei românești comparativ cu alte țări europene.

Sfârșitul anilor 1990 aduce schimbări în politicile concurenților de pe piața europeană.

Din punctul de vedere al României acest fapt trebuie privit prin prisma reorientării și restructurării activității astfel încat să poată fi depășită actuala situație unde în majoritatea sectoarelor de competitivitate internațională este scăzută.

Acest lucru devine evidențiat dacă observăm că în absența unor strategii industriale pe termen mediu și lung, susținute de politici comerciale adecvate, schimburile economice externe oscilează conjunctural cu un raport de schimb în continuă scădere.

Scăderea volumului exportului și implicit a producției industriale confirmă greutatea procesului de adaptabilitate din industriile prelucratoare atât la noile cerințe ale pieții cât și la viteza de modificare a cererii.

În viteza și capacitatea de adaptare rapidă rezidă forța de competiție a fiecărei întreprindere din industrie.

Succesul pe planul competitivității constă în mare parte în abilitatea de a alege cea mai bună metodologie de prelucrare, cea mai adecvată tehnologie în funcție de noile dimensiuni ale cererii și ofertei.

Un exemplu elocvent este Japonia, unde conducerea producției s-a dezvoltat alternativ cu “planificarea concomitentă” și “controlul total al calității”, utilizând în acest sens tehnologiile bazate pe microprocesoare (robotică, sisteme flexibile de fabricație integrală cu ajutorul calculatoarelor, etc.).

Această situație reprezintă o tendință generală manifestată cu prioritate în țările industrializate dezvoltate după anii ’80.

Pentru a putea răspunde modificărilor și exigențelor de pe piată, acțiunile de adaptare trebuie să urmărească în primul rând flexibilitatea aparatului productiv. De altfel nerealizarea flexibilității aparatului productiv, reprezintă una din marile carențe ale întreprinderilor industriale din România.

2.2. RESTRUCTURAREA INDUSTRIEI

În perioada 1990 – 2009 în țara noastră s-a produs o restructurare forțată de o serie de factori perturbatori interni și externi, subiectivi și obiectivi, care au condus la interferențe și influențe legate atât de structura ineficientă a industriei până în 1989 , cât și de erori de politică industrială în perioada de tranziție.

Restructurarea industriei a însemnat:

reducerea dramatic a volumului producției și a ocupațiilor din industrie;

menținerea unui profit structural similar cu cel dinainte de anul 1989.

Cauzele determinante au fost:

profilarea structurii industriale în funcție de resursele naturale, materiale umane și financiare existente;

incapacitatea industriei românești de a se transforma rapid și de a se adapta la cerințe de competitivitate externă și inovare stiințifică.

Scăderile mari ale producțiilor ramurilor industriale în perioada 1990 – 2009 relevă urmatoarele particularități:

declinul mare din primii ani de tranziție nu a putut fi recuperat doar în mică măsură în anii 1993 – 1996, instalându-se din nou tendința descendentă;

variații anuale însemnate ceea ce semnifică instabilitate în evoluția complexului industrial al țării;

scăderea în unii ani a volumului producției din anumite ramuri industriale cu peste 9% a însemnat un șoc nu numai pentru ramura respectivă, dar și pentru sectoarele din amonte și din aval,ceea ce mai degrabă a contribuit la dezindustrilizare decât la restructurare monitorizată după criterii de piață.

Mulți specialiști afirmă în legătură cu creșterea producției industriale că este o creștere nesănătoasă, întrucât s-a bazat pe creșterea stocurilor fără desfacere pe piață.

Apare deci necesitatea adoptării unor strategii și politici de restructurare a industriei în functie de obiectivele macroeconomice:

ale creșterii P.I.B. per capital într-o structură eficientă;

reducerii inflației și șomajului;

stimulării exportului și diminuării stării de deficit a balanței comerciale și de plăți externe;

O altă problemă se referă la necesitatea atingerii și depășirii nivelului de vârf al perioadei antetranziției.

Luarea ca reper a anului de vârf al producției industriale înainte de 1990 nu are decât o semnificație general simbolică prin care se subliniază necesitatea ca:

să se recupereze costurile economice – sociale cauzate de criza industriei;

restructurarea industriei să se faca în sensul unei dezvoltări mai puternice, pe baze eficiente față de perioada totalitară;

să se îmbunătățească poziția industriilor românești în ierarhiile și clasificările internaționale știut fiindcă în prezent aceste poziții au înregistrat căderi îngrijorătoare.

Atingerea și depășirea nivelului maxim al producției industriale în perioada anterioară anului 1990 nu trebuie înțeleasă la modul eronat și tendențios al revenirii la sisteme productive totalire, energo și material intensive, hipercentralizate etc.

Acestea trebuie interpretate în sensul atingerii și depășirii performanțelor și pozițiilor competitive anterioare pe plan internațional ale fiecăreia din ramurile și subramurile industriei, îndeosebi la cele cu un grad înalt de prelucrare cu sciento și tehnico intensivitate ridicate.

Restructurarea în condițiile de tranziție a economiei

Având în vedere căderea dramatică a producției față de anul 1989 la un mare număr de ramuri industriale, cum ar fi: prelucrarea maselor plastice (-73,9%), prelucrarea lemnului (-68,5%), industria textilă (-68,5%), chimie (-67,5%), etc. Se poate afirma păstrând proporțiile, că de fapt în industria româneasca a avut loc o restructurare “sui generis” prin implozia forțată a industriei fără ca aceasta să fie însoțită de expansiunea unor noi produse și servicii industriale.

Restructurarea industriei în condițiile actuale ale țării noastre implică necesitatea abordării acestui proces, ținând seama de posibilele sale avantaje comparative și competitive, pe termen mediu sau lung și implicit de restricția valutară impusă de cronicizarea deficitului balanței comerciale.

Judecând dezvoltarea ramurilor industriale prin prisma celor mai relevante performanțe pe plan mondial, putem ajunge la concluzia pripită, dar oarecum justificată că în România nu este eficient să se realizeze nici un produs sau serviciu industrial.

Sigur că putem procura aproape tot din import, probabil mai ieftin decât producem în țară, lucru care pe termen scurt poate fi foarte tentant, pe termen mediu sau lung o asemenea soluție este complet nefavorabilă, pentru că vom avea din ce în ce mai puține resurse valutare pentru a plăti importul.

În consecință restructurarea industriei trebuie privită ca interfața dintre export și import, direct și indirect, ceea ce presupune asigurarea tendinței de echilibru a balanței comerciale și de plăți externe.

Pe de altă parte restructurarea industriei este legată de necesitatea clasificării ramurilor și produselor industriale din punctul de vedere al viabilității și competitivitatii interne si externe, al performantelor economico – financiare conjugate cu interesele economice naționale ale României, obiective evaluate și consecvent promovate.

În funcție de aceste clasificări se pot elabora strategii și priorități în industrie vizând variante de restructurare, care în mare parte cuprind:

strategii de dezvoltare;

strategii de menținere la aceleași niveluri;

strategii de reducere a volumului producției și lichidare.

În acest context indiferent de rețetă aplicată: graduală sau de șoc, restructurarea industriei are preponderent o latură constructivă și la proporții relativ reduse, una distructivă.

În țările cu o economie matură de piață, lichidările, falimentările și dizolvările de firme au un caracter periferic și nu au afectat niciodată întregul complex economic național.

În general, în aceste țări restructurările au un caracter permanent și la baza lor stau în principal schimbările tehnologice și ale cererii pieței interne și externe.

2.3 POLITICI DE RESTRUCTURARE EFICIENTĂ

Analiza modificărilor structurale ale producției industriale în perioada de tranziție conduce la câteva constatări și aspecte utile pentru instrumentarea unor politici de restructurare eficientă.

Indiferent de natura sa, restructurarea nu trebuie să ducă la diminuarea valorii producției, deoarece aceasta înseamnă o exacerbare a ramurii distructive în detrimentul celei creative, ceea ce în final duce la realizarea unor venituri mai mici, subocupate și scaderea nivelului PIB.

Restructurarea vizează în primul rând tehnologiile și produsele într-un proces continuu de perfecționare și înnoire care presupune investiții și alte cheltuieli și doar măsura complementară adecvării manageriale și organizatorice, știut fiind că oricât de performanți ar fi managerii ei nu se pot substitui unor fonduri de investiții minim necesare pentru realizarea restructurării de facto.

Restructurarea poate lua și forme mai dure cum ar fi cele a lichidărilor și falimentelor, acestea nu pot avea însă o extensiune “de masă” dincolo de anumite limite suportabile din punct de vedere economic și acceptate din punct de vedere al utilizării eficiente a activelor statelor, ținând seama de potențialul valorificării eficiente productive ale acestora.

În acest sens pledează cel puțin două argumente:

caracterul de piață emergentă din România face ca funcționarea mecanismului prețurilor să fie imperfectă datorită existenței unor monopoluri de stat și private, ceea ce îngreunează încadrarea cu discernământ obiectiv a unei unități în categoria celor performante sau neperformante;

orientarea unor decidenți către recurgerea cu usurință la soluția lichidării reprezintă un comportament contraproductiv pentru o restructurare reală, care urmează calea reconversiilor industriale, practica uzuală în strategiile și prognozele de dezvoltare a industriei.

Având în vedere locul important pe care-l deține industria în economia României, restructurarea acesteia în mod obligatoriu, trebuie efectuată ținând seama de interdependențele și efectele propagate pe care le produce, nu numai în interiorul ramurii, ci și asupra altor sectoare, creatoare de valoare adăugată, astfel încât să se evite procese ca “dezindustrializarea” sau “pseudotertializarea” (dezvoltarea serviciilor speculative).

Gradul de privatizare redus al industriei comparativ cu alte ramuri ale economiei nu înseamnă o neglijare a sectorului, fie datorită unei atitudini ostile față de stat, fie datorita remutarii cu ușurință la soluționarea unor probleme complexe ale reformei.

Restructurarea nu se poate realiza decât pe termen mediu sau lung, în consecință ea va trebui să coexiste cu un sector de stat al industriei care urmează a fi privatizat.

Ca urmare raportul dintre restructurare înainte de privatizare și cea după privatizare trebuie perceput după principiul “și-și și nu după principiul “sau – sau”.

Pregătirea procesului de restructurare a industriei în România impune, ca demersuri absolut obligatorii în stadiile inițiale ale acesteia, elaborarea temeinică a unor prognoze economice și tehnico-științifice pe domenii și sectoare, precum și un important suport logistic, în privința cercetării științifice, invora și procesului tehnologic.

Restructurarea tehnologică – condiție de bază a relansării producției industriale

Restructurarea industriei prelucratoare în anii 1990 – 2009 a avut mai degrabă un caracter spontan, determinat de părerea că economia de piață în România va rezolva de la sine, în mod eficient, disfuncțiile și dezechilibrele moștenite, precum și noile aspecte pe care le ridică tranziția.

În fapt a avut loc o restructurare în sensul reducerii volumului producției și a gradului de ocupare, fără ca aceasta să fie totdeauna determinată de diminuarea cererii interne. Dimpotrivă, s-a constatat o intensificare a importurilor concurențiale, facilitată de liberalizarea comerțului exterior și dezarmarea vamală, produsele interne fiind practic marginalizate pe piață.

În prima fază a restructurării, agenții economici din industrie au fost copleșiți de capacitatea comercială concurențială a produselor și serviciilor din import, ceea ce a și condus la căderi dramatice ale producției.

Într-o nouă fază a restructurării pe criterii de eficiență economica și socială bazată pe prerogativele proprietății private este posibil să asistăm la o relansare a producției manufacturiere românești care, în diferite grade, încearcă să substituie o serie de produse din import.

Au avut loc, așadar, anumite modificări structurale ale industriei în general și al celei prelucratoare în special și anume:

scăderea ponderii industriei prelucratoare care releva manifestarea unui proces de degradare a industriei româneti, coroborat cu dimensiunea ponderii industriei P.I.B. se poate constata începutul unui proces de “dezindustrializare” care a trebuit stopat;

ponderi mari în industria prelucratoare deținute de ramuri energofage cum ar fi: prelucrarea țițeiului, metalurgie, chimie, etc., au necesitat o restructurare tehnologică de fond pentru eficientizarea proceselor și reducerea costurilor de fabricație a produselor noi mai performante;

industria construcțiilor de mașini, electrotehnică și electronică, dețin ponderi relativ mici;

ramurile prelucratoare cu pondere în creșterea industrială prelucratoare au fost tot cele energofage și anume: produsele din minerale nemetalice, metalurgie, prelucrarea țițeiului, în timp ce industriile cu un înalt grad de prelucrare (mașini și echipamente electrotehnice, aparate de măsură și control, etc.) și-au diminuat ponderile, ceea ce semnifică în general, scăderea potențialului de creștere a valorii adăugate;

industria alimentară și ușoară, deși a avut o pondere în scădere deține încă un rol important din volumul total al industriei românești; aceste ramuri au condiții favorabile de dezvoltare în țara noastră, dar prezintă dezavantajul unei capacități limitate de a mări valoarea adăugată a unor competitori foarte puternici pe piața internațioanală ca și a influenței puternice a unor factori conjuncturali și sezonieri;

ramura energie electrică și termică, gaze și apă și-a mărit cel mai mult ponderea, ceea ce semnifică o creștere a energo-intensivității în condițiile scăderii volumului absolut al producției industriale.

Pornind de la aceste realități se poate aprecia că una din prioritățile restructurării industriei românești constă în relansarea producției ramurilor cu un grad ridicat de prelucrare, competitive pe piața internă și externă.

Această relansare presupune în primul rând restructurarea tehnologică și implicit investiții în mașini, utilaje cu mult mai performante, acest lucru implică un comportament investițional activ al agenților economici, pro-piață și pro-transfer tehnologic, sprijinit prin politici și facilitati adecvate.

Mulți experți străini analizând situația din industria României au ajuns la concluzia că în țara noastră nu este necesar să se construiască noi capacități de producție, ci doar să se procedeze la o restructurare reală a celor existente.

Indicatorii macroeconomici nu pot să ascundă lipsa de performanță a economiei naționale, rămasă în mare parte nerestructurată.

Creșterea producției industriale nu poate avea loc pe fondul incetinirii ritmului de dezvoltare din Uniunea Europeană, principala piață de export a României,care absoarbe circa 70% din comerțul exterior.

Producția industriala –total (%) luna precedenta = 100%

2011 2012

Creșterea producției industriale în primele trei luni ale anului 2010 este inferioară celei din aceeași perioadă a anului trecut .

Indicii consumului cifrei de afaceri din industrie (%) luna precedenta = 100%

2011 2012

Volumul cifrei de afaceri din industrie a scăzut, deși în volum absolut se constată creșteri moderate.

Gradul de acoperire a importurilor cu exporturi

FOB/FOB – (%)

2011 2012

Gradul de acoperire a importurilor cu exporturi s-a imbunătățit față de 2011, însa în lunile octombrie – decembrie se decontează importurile de combustibil.

Restructurarea industriei prelucratoare are menirea să înlocuiască, pe de o parte forme organizatorice și manageriale greoaie, birocratice, bazate pe principiile conducerii administrative în cvasi-exclusivitate și pe de altă parte să mențină și să consolideze activități economice cu tradiție și avantaje competitive, care răspund sau pot să răspundă criteriilor și cerințelor de optim economic și tehnologic, statuate în general de teorie și aplicate în mod specific de către un management performant.

CAP 3 STUDIU DE FEZABILITATE PRIVIND DEZVOLTAREA CAPACITĂȚII DE PRODUCȚIE ÎN CADRUL SC BAD RULMENȚI SA BRAȘOV

3.1. Prezentarea generală a societății comerciale

Cod Fiscal/CUI 2738927
Cod Reg. Com. J08/10/22.01.1991
Domeniu Mașini unelte
Website www.rbr.ro
E-mail [anonimizat]
Adresa BRAȘOV, cod 2000, jud. BRAȘOV, str. 13 decembrie nr.96
Localitate BRAȘOV
Telefon 0268-428222
Fax 0268-420658;0268-464641

Rulmentul SA cu sediul în Brașov are ca obiect de activitate:

– Proiectarea și comercializarea rulmenților

– Lagărelor de alunecare și utilajelor specifice, asistență tehnică și service

– Operațiuni de comerț exterior

– Engineering

– Fabricarea de mașini unelte

– Comercializarea de bunuri industriale

Producția de rulmenți a început la Brașov în anul 1949, în cadrul unui sector specializat al Uzinei de Autocamioane Brașov, devenind independentă după zece ani, când s-a creat “Fabrica de Rulmenți Brașov”.

În anul 1976, se pune în funcțiune prima linie de fabricație de lagăre cu alunecare în Romania, douazeci de ani mai târziu, aceasta separându-se de firma mamă intr-o firma de sine stătătoare, S.C. ROMLAG S.A.

În anul 1990, în urma privatizării in masă, Fabrica de rulmenți Brasov, se transformă în societate pe acțiuni, iar incepând cu data de 30.07.1997, acțiunile SC Rulmentul SA – Brasov, sunt tranzacționate pentru prima dată, pe piața extrabursieră de capital RASDAQ.

Sectorul de activitate

Ca domeniu de activitate, potrivit clasificării activităților din economia natională, S.C. Rulmentul S.A. se incadrează in sectorul de activitate pentru Fabricarea Produselor Industriale – Direcția Construcții de Mașini, Ministerul Industriei si Resurselor, cod CAEN 2914.

S.C. Rulmentul S.A. are ca obiect de activitate:

– producția si comercializarea rulmenților, a mașinilor – unelte si a utilajelor specifice fabricării acestora;

– servicii si asistentă tehnică în tară si străinătate;

– efectuarea operațiunilor de comerț exterior si engineering.

În ceea ce privește acționariatul și angajații, SC Rulmentul SA are în prezent următoarea structură:

Cei 3341 de angajați aflați în perzent în cadrul companiei sunt dispuși după următoarea organigramă:

Din totalul angajaților, nivelul angajaților calificați ocupă cel mai insemnat procentaj, ceea ce reprezintă gradul înalt de calificare al muncitorilor.

Obiectivele urmărite de S.C. Rulmentul S.A.

Obiectivele strategice în domeniul marketing – vânzări constau în creșterea regulată a volumului vânzărilor, atât pe piața internă cât și pe piața externă, atât prin atragerea de noi clienți potențiali, cât și prin menținerea celor tradiționali, și, implicit, satisfacerea dorințelor exprimate de clienți.

Obiectivele imediate sunt:

Penetrarea unor noi segmente pe piață.

Consolidarea și îmbunătățirea relațiilor cu partenerii externi dar și cei interni, în special cu cei care utilizează rulmenții produși la S.C. Rulmenul S.A., pentru echipări proprii.

Promovarea și consolidarea imaginii S.C. Rulmentul S.A. Brașov.

Creșterea substanțială a vânzărilor pe piața internă.

Investițiile în retehnologizare au fost proiectate să aibă un triplu impact: creșterea performanțelor tehnice ale instalațiilor, îmbunătățirea microclimatului de muncă și protejarea mediului înconjurător.

3.2 Analiza SWOT

Analiza SWOT constituie cea mai importantă tehnică managerială utilizată pentru înțelegerea poziției strategice a unei întreprinderi/ organizații. Analiza SWOT începe cu scrierea unei liste cu puncte curente : puncte de forță dar și puncte de slăbiciune, privind starea unei întreprinderi / organizații.

Puncte forte

Punctele forte ale organizației, deci capacitățile, resursele siavantajele pe care ea le posedă, competentele distinctive ale personalului managerial .

Punctele forte ale organizației definesc valorile pozitive și condiționările interne care pot constitui surse pentru succesul organizației în atingerea obiectivului managerial.

Puncte slabe

Ceea ce înseamnă punctele de slăbiciune ale organizației, ariile sale de vulnerabilitate, zonele de resurse sărace, și alte „valori negative” sau‚condiționări negative’.

Punctele de slăbiciune ale organizației reprezintă condiționări interne ce sunt contrariul valorilor propriu-zise.

Oportunitati

Oportunitățile ori căile pe care pot fi avansate interesele organizației respective, căi pe care pot fi exploatate liniile sale de forță, și eliminat balastul punctelor vulnerabile, reprezintă valori pozitive și condiționări externe

Amenintari

Adică amenințările la adresa intereselor creșterii organizației respective, aspecte negative ce apar din supraexploatarea resurselor sale, ori limitările care se impun organizației din partea unui mediu extern aflat în schimbare.

Amenințările reprezintă „valori” negative și condiționări externe aflate dincolo de câmpul de acțiune managerială ; ele pot fi atât riscuri tranzitorii, cât și permanente. Amenințarea (sau ‘riscul’) este o proiecție a ‘răului viitor’.

Fig. 2.7. Analiza SWOT SC RULMENTUL BRASOV SA

În cadrul Sc Rulmentul SA urmează a se implementa un sistem eficient de management al performanței bazat pe stabilirea de obiective departamentale, derivate din obiectivele firmei, cuantificabile și convenite între manageri și subordonații acestora.

Se vor identifica competentele principale de performanță în strânsă corelare cu obiectivele strategice ale firmei, prin indicatori concreți, financiari , operaționali și comportamentali;

Punctele tari existente care facilitează implementarea sistemului constau în experiența bună acumulată în domeniu și în potențialul uman, financiar și tehnic al firmei.

3.3 Modelul M. Porter

Pentru alegerea unei anume strategii, este necesară cuantificarea intensității și naturii concurenței manifestată în sectorul de activitate considerat. În acest sens foarte util se dovedește a fi modelul lui Porter, bazat pe analiza a 5 factori care își exercită influența în mediul concurențial specific fiecărui sector de activitate.

“Porter’s Five Forces” („Cele cinci forțe ale lui Porter”) este un model de analiză a unei industrii și de dezvoltare a strategiei de afaceri realizat de Michael E. Porter în 1979. El a dezvoltat acest model de analiză ca alternativă la analiză SWOT, pe care o consideră inexactă și neaplicabilă la nivel general.

Porter a identificat cinci forțe care determină intensitatea concurenței într-o piață și atractivitatea unei piețe. În acest context, atractivitatea se referă la profitabilitatea globală a unei industrii. O industrie nu este atractivă dacă aceste cinci forțe cumulate îi reduc profitabilitatea globală.

Cele cinci forțe identificare de Porter sunt:

1. amenințarea privind intrarea pe piață a unor noi competitori;

2. intensitatea concurenței;

3. amenințarea constând în existența unor produse și servicii substitut pentru produsele comercializate de firmă;

4. puterea de negociere a clienților;

5. puterea de negociere a furnizorilor.

Trei dintre cele cinci forțe se referă la concurența din surse externe, iar celelalte reprezintă amenințări interne. Aceste forțe influențează capacitatea companiei de a-și servi clienții și de a obține profit.

În momentul în care survine o schimbare la oricare dintre cele cinci forțe se impune reevaluarea pieței pornind de la nouă stare de fapt. Chiar dacă, la nivel global, o industrie este extrem de profitabilă, nu înseamnă că toți jucătorii din piață vor avea o profitabilitate similară cu media industriei. Pe de altă parte, firmele pot aplică modele de afaceri proprii pentru a obține profituri peste media industriei.

Schema de mai jos pune în evidență determinantele profitabilității la nivelul sectorului de activitate:

Fig.2.8. – Schema de analiză a mediului concurențial elaborată de către M. Porter

Competitivitatea pe piața rulmenților este dată de prețul de vânzare și calitatea produselor. Pentru a obține o cotă de piață cât mai mare, fiecare producător coroborează strategia de marketing cu învestiții în tehnologie și modernizarea continuă a procesului de fabricație.

În condițiile unei piețe mondiale tot mai competitive, SC Rulmentul SA trebuie să continue strategia de reducere a prețului de cost prin reducerea consumurilor ( dezvoltarea de noi tehnologii ecologice), promovarea produselor printr-un marketing agresiv și învestiții în capacitatea de productie.

În ceea ce privește piața internă, analiza rivalității la nivelul sectorului de activitate evidențiazムo concurențムmare prin existența mai multor agenți economici care oferムproduse competitive companiei.Datorită barierelor de intrare exagerat de costisitoare, noii concurenți potențiali sunt aproape inexistenți.

Având în vedere faptul că publicul-țintă al companiei SC Rulmentul SA este reprezentat de agenti economici producatori is distribuitori de utilaje, existand furnizori numerosi, pot afirma că puterea de negociere a acestora este mare, rezultată din disponibilitatea de plată a clienților și dorința acestora de mentinere a unor relatii bune cu furnizorii lor de materie prima.

Când luăm în discuție furnizorii de mijloace materiale pentru SC Rulmentul SA, care asigură organizației noastre resursele necesare funcționării în parametrii optimi, aceștia sunt suficient de diversificați (furnizori de materiale și produse, firme specializate în transport de mare tonaj pe uscat și pe apă, depozitare, stocare, ambalare, dar mai ales prestatorii de servicii bancare: BRD, BCR, Banc Post, Asirom, Raiffesen Bank). Datorită acestei diversificări a furnizorilor, aceștia au o putere medie spre slabă de negociere deoarece compania poate să aleagă din multitudinea de furnizori existentă pe piață.

3.4. Studiu de caz: Eficiența dezvoltării capacității de producție

Volumul producției de rulmenti radiali cu bila a crescut de la 15 mil buc/an la 20 mil buc/ an,

datorită implementării unei linii automate de transfer în cadrul SC RULMENTUL SA.

În acest caz, pentru a stabili necesarul de mașini pentru realizarea diferenței de 5mil buc/ an suplimentate, am purces la următoarele calcule:

Tab. 3.1.

Necesarul de mașini pentru producția anuală de 20 mil. buc se face astfel:

, unde: Tnec – timpul necesar pentru o operație

Td – dimpul disponibil aferent

, unde: Tn – timpul normat

Q – numărul de bucăți (sarcina de lucru).

, unde:

Zc – numărul de zile calendaristice într-un an…………………………….Zc = 365 zile;

Znl – numărul de zile nelucrătoare într-un an …………………………….Znl =104 zile;

ns – numărul de schimburi într-o zi ………………………………………….ns = 2;

hs – numărul de ore pe schimb…………………………………………………hs = 8;

kîs – coeficient cauzat de întreruperi, reparații și întrețineri…………kîr = 0,95.

a) În cazul procesului de strunjire interior

În cazul procesului de strunjire exterior

În cazul procesului de rectificare fețe

În cazul procesului de rectificare exterior

În cazul procesului de strunjire canal

Pentru controlul tehnic de calitate

Din calculul necesarului de mașini, vom adopta un număr întreg imediat superior.

Deopotrivă, din cauza modificării capacității de producție, este necesară o investiție în spațiul de depozitare.

În determinarea necesarului de spațiu, vom stabili mai întâi, necesarul de spații pentru locurile de muncă individuale, pentru producție și birouri, iar ulterior, necesarul pe departament.

Locul de muncă include: spațiul pentru mașină, echipament tehnologic, materiale și personal

Spațiul necesar se constituie din spațiile pentru:

– mașină și echipamente tehnice;

– mișcările mașinii;

– întreținerea mașinii și exploatarea ei.

Suprafața statică: Ss

Suprafața statică reprezintă suprafața necesară pentru fiecare mașină, incluzând și cursa mașinii, și se determină prin înmulțirea lățimii totale (lățimea plus cursa maximă la stânga și la dreapta), cu adâncimea totală (adâncimea plus cursa maximă înspre și dinspre operator)

Suprafața de gravitație: Sg

Suprafața de gravitație reprezintă suprafața necesară deservirii utilajului de către operator, depozitarea materialelor și pieselor la locul de muncă:

, unde nls – numărul laturilor de deservire a mașinii-unelte

Suprafața de evoluție: Se

Suprafața de evoluție reprezintă suprafața necesară transportului interoperații și a căilor de acces:

, unde k – este un coeficient stabilit experimental,

k = 0,05…3:

În industria metalurgică: k = 0,05…0,15;

În secțiile de prelucrare de mecanică fină: k = 1,5…2;

În secțiile de prelucrare de mecanică grea: k = 2.

Vom adopta în calculele noastre, k = 2.

Tabelul 5.2.

Caracteristicile dimensionale ale strungului: 2,7 x 2 x 2,15 metri

Caracteristicile dimensionale ale buncărului cu vibrator: 2,25 x 0,9 x 1,38 metri

Caracteristicile dimensionale ale transportatorului de tip U: 1,63 x 0,3 x 2,56 metri

Caracteristicile dimensionale ale transportatorului de tip I: 0,3 x 0,3 x 2,52 metri

Caracteristicile dimensionale ale magaziei de colectare inele: 0,88 x 1,17 x 1,57 metri

De asemenea, va suferi modificări și sistemul de alimentare cu energie electrică, ce trebuie să satisfacムurmătoarele nevoi:

Iluminatul;

Echipamente tehnologice:

Echipamente de condiționare a aerului;

Echipamente tehnico-sanitare;

Echipamente ale bucătăriei;

Funcționarea lifturilor;

Sarcina necesară sistemului de alimentare cu energie electrică trebuie cunoscută prin estimări riguroase, pentru o negociere fermă cu compania furnizoare de energie electrică.

Pentru diferitele zone ale producției, vaorile orientative ale sarcinii specifice, sunt:

Pentru suprafața de producție………………Sproducție = 200 W/m2

Pentru suprafața birourilor…………………..Sbirouri = 100…150 W/m2

Pentru centre comerciale……………………..Scentre = 30…100 W/m2

Calculul puterii

Luând în considerație cel mai mare consum de sarcină specifică,

Calculul puterii pentru mașinile – unelte:

Puterea totală necesară:

Calculul puterii necesare pentru obținerea areului comprimat:

Totalul puterii necesare, pentru activitatea de producție:

Recapitulare putere:

Mașini – unelte și reparații………………50 kW;

Are comprimat……………………………….40 kW;

Iluminat…………………………………………4,5 kW

TOTAL………………………….94, 5 kW

Calculul necesarului de energie electrică

WT = NT*Tefectiv, în care: WT – energia electrică

Tefectiv – timpul efectivd e lucru

Tefectiv = 4000 ore

WT = 94,5 * 4000 = 378.000 kWh ≈ 378 MWh

Calculul costului cu energia electrică

Ttarif = 4,7 RON/kWh

Cenergie = WT * Ttarif = 378.000 * 4,7 = 177.660 RON/an

Gradul de utilizare al materialului

Gradul de utilizare al materialului reprezintă raportul dintre masa piesei și masa semifabricatului.

Cost semifabricat = Masa semifabricatului*Prețul materialului =0,121* 1,82RON/kg

Cost semifabricat = 0,220 RON/buc semifabricat

Pierderea de material = 0,121-0,06 = 0,061kg

Costul materialului pierdut = 0,061*1,82 = 0, 111 RON / Semifabricat

Caluculul necesarului de invesiții

Volumul investiției reprezintă expresia valorică a tuturor resurselo investitii care se consumă pentru realizarea unui obiectiv până la punerea în funcțiune. Calculul necesarului de inface, având în vedere natura cheltuielilor, deosebindu-se:

1. Costul amenajării

2. Costul utilajelor

Utilajele care fac parte obiectul investiției:

Tab 3.2.

Cuantumul celorlalte cheltuieli necesare realizării implementării liniei de transfer de către S.C. Rulmentul S.A. Brașov, este următorul:

Costuri aferente amenajării suprafațelor necesare achiziționării/realizării :

Camenajare = Cinvestiție utilaje * (2…5)%

Camenajare = 13650*2%=273RON

Costul cu specializarea personalului de deservire a liniei:

Cspecializare= Cinvestiție utilaje * 0,1 % =

Cspecializare= 13650*1/100=136,5 RON

Alte cheltuieli neprevăzute

Cneprevăzute= Cinvestiție utilaje * 0,2 % =

Cneprevăzute= 13650 * 2/100 = 273 RON

Costurile totale implementării liniei:

Ctotale= Cinvestiție utilaje + Camenajare + Cspecializare + Cneprevăzute

Ctotale = 13650 + 273 + 136,5 + 273 = 14332,50 RON

Evaluarea rezultatelor economice

Principalul indicator care măsoară efectele economice ale investițiilor este profitul ce va fi realizat prin exploatarea sistemului.

Profitul este un indicator al eficienței economice, realizarea lui fiind obiectivul pricncipal al conducerii.

Relația de calcul a profitului, este următoarea:

,

Q – volumul producției

c – costul unitar

p – prețul unitar

Costurile de producție reprezintă expresia bănească a resurselor consumate pentru desfășurarea unei activități.

În accepțiunea cea mai largă, costul de producție poate fi dfinit ca totalitatea cheltuielilor ocazionate de realizatea produselor sau pentru prestarea de servicii.

Studiul de calcul al costurilor, presupune sistematizarea elementelor de cost, si li clasificarea lor dupa diferite criterii (Tabelul 3.3.)

Tab 3.3

Calculul costurilor de producție are la bază gruparea pe articole de calculație, ce se definesc având în vedere posibilitatea de repartizare pe produse, și de localizare a costurilor, redate mai jos:

Costurile directe

Costurile directe se individualizează pe produs. Nivelul acestora este stabilit având cunoștință de consumurile specifice (de material și de muncă), și prețurile specifice ale materialelor, respectiv salariile brute de încadrare a executanților.

Costuri cu materii prime și materiale directe

Cost material = masa semifabricat * pret/kg semifabricat

Cost material = 0,210 * 1,8 lei/kg otel = 0,220 RON/semifabricat

La acestea se mai adaugă materialele directe

Manopera directă

Manopera = 100% * Cost cu materii prime și materiale directe

Manopera = 100% * 1,50 RON / buc =0,75 RON/buc

Impuneri proportionale cu salariile

Tab 3.4.

Costuri indirecte

Costurile indirecte sunt comune mai multor produse, nu se cunoaște nivelul lor pe produs în momentul când se consumă resursele la care se referă. Aceste costuri se înregistrează în conturi colectoare pe locurile care le-au generat, și se repartizează pe produse prin calcule convenționale. Acestea sunt redate mai jos.

Tab 3.5.

Prețul final al produsului este cel stabilit de producător, prin însumarea costurilor directe și indirecte.

Astfel, costul produsului va fi:

Cost produs = Cost materie primă și materiale directe +

Impuneri proporționale cu salariile +

Manoperă directă +

Regia secției +

Regia intreprinderii =

= 1,50 + 0,75 + 0,75 + 3,50 + 0,70 = 7,20 RON / buc

Prețul produsului, este dat prin adăugarea adaosului comercial.

Cel practicat uzual de S.C. Rulmentul S.A., este de 40%.

Preț produs = 7,20 + 40% = 10,08 RON / buc

Eficiența economică a investiției

Beneficiul, este următorul:

În continuare, se vor calcula indicatorii de eficiență economică, tratând următorii indicatori:

cu caracter general,

în viziune statică,

în viziune dinamică.

Indicatori cu caracter general

1) Capacitatea de producție , care exprimă cantitatea maximă de producție ce se obține , într-o perioadă , în condiții normale de funcționare impuse de utilizarea deplină a capitalului fix și a resurselor umane , organizarea judicioasă a producției și a muncii. Capacitatea de produție se exprimă în unități fizice , ca de exemplu: tone metri liniari , metri pătrați , bucăți.

În cazul liniei de transfer, capacitatea de producție este de 240 buc / oră .

Rezultă ca avem o capacitate anuală de:

Capacitate de prod. Anuală = Capacitate de prod.orară * Nr.Ore/an

Nr.Ore/an = Nr. Ore/ zi * Nr.zile lucrătoare /an

Nr.zile lucrătoare /an = Nr. Zile / an – Nr.zile nelucrătoare / an

Nr.zile lucrătoare /an = 365 – 104

Nr.zile lucrătoare /an = 261 zile

Nr.Ore / an = 8 * 261

Nr.Ore / an = 2088

Capacitate de prod.orară = 240 buc / oră

Capacitate de prod. Anuală = 240 * 2088

Capacitate de prod. Anuală = 501.120 buc / an

2) Numărul de salariați

Numărul de salariați de care va avea nevoie viitorul obiectiv , în perioada funcționării sale , se stabilește cu ajutorul indicatorului cantitativ de efort cunoscut sub numele de număr mediu de salariți . Pentru orice proiect de investiții interesează atât numarul total de salariați , cât și structura acestora după profesie (muncitori , tehnicini).

În cazul de față va fii nevoie de un singur muncitor pe schimb pentru deservirea noului utilaj.

În concluzie numărul de salariați angajați va fi de un muncitor.

3) Cheltuielile de producție

Prin intermediul cheltuielilor de producție se cuantifică eforturile totale făcute de agentul economic ( eforturi umane , materiale și financiare) pentru obținerea producției ce urmează a se realiza de către viitorul obiectiv economic. Este un indicator sintetic de apreciere a activității societății comercile sau regiei autonome și se poate calcula pe fiecare produs în parte sau pe întreaga producție.

În aceasă privință se descrie structura costului de producție pe unitatea de produs în cadrul S.C. Rulmentul S.A.

Cost Producție:

Materii prime 58%

Materiale auxuiliare 6,5%

Salarii 8-9%

Energie 4,6%

Investiții curente 7%

Profit 8%

Amortizare utilaje 2,6%

Fond mediu 0,05%

Întreținere producție 0,8%

4) Valoarea de producție (venituri din activitatea de bază sau din total activitate) , indicator de efect care însumează rezultatele activității economice a unității pe o anumită perioadă de timp , de obicei un an.

5) Profitul, indicator deosebit de important în aprcierea efectului net al unității sau pe fiecare produs în parte. Prin el agenții economici asigură recuperarea capitalului cheltuit și își constituie noi capitaluri fixe.

Pentru calculul acestui indicator se va lua în calcul faptul ca profitul este inclus în prețul de vânzare al produsului sub forma adaosului și se va merge pe patru variante de valori ale acestuia.

Ca perioadă de timp profitul va fi raportat la perioada anuală.

Toate aceste se prezintă în tabelul 3.6.

Tabelul 3.6

6) Productivitatea muncii

În activitatea de investiții , dar și de producție , omul reprezintă principalul factor de productie. De modul cum sunt folosiți salariații unei întreprinderi și nivelul pregătirii lor profesionale depind , în mare măsură rezultatele economice ale unității.

7) Consumurile specifice de materii prime , materiale , combustibil și energie.

Acești indicatori au o importanță deosebită în aprecierea eficienței economice a investițiilor deoarece influențează în mod direct costul producției și , deci , rentabilitatea viitorului obiectiv economic.

În cadrul indicatorilor generali pot fi incluși și alții , potrivit naturii obiectivului analizat , a ramurii din care fac parte.

Indicatorii de bază

Valoarea investiției .

Mărimea fondurilor necesare pentru realizarea unui obiectiv constituie unul dintre indicatorii de volum principali , folosit în adoptarea deciziei de investiții, ce caracterizează eforturile procesului investițional. În principiu, investițiile însumează totalitatea resurselor ce se consumă pentru realizarea obiectivului, până la punerea sa în funcțiune. Prin extensie, în volumul investiției se include stocul de mijloace circulare necesar la prima dotare a obiectivului economic, precum și o serie de cheltuieli care nu măresc valoarea capitalurilor fixe, care sunt cheltuielile cu pregătirea salariaților, cu supravegherea desfașurării lucrarilor. Acest efort investitional se calculează cu ajutorul relației :

It = I + M0 + Cs

în care:

It – reprezinta investiția totală;

I – investiția calculată conform devizului general;

M0 – necesarul de mijloace circulante pentru începerea funcționării obiectivului;

Cs – alte cheltuieli (cu pregătirea cadrelor, supravegherea lucrărilor)

It = 14330,50 RON

În cazul de față valoarea investiției este de 14330,50 RON , această sumă cuprinzând toți cei trei factori.

Durata de execuție a lucrărilor de investiții.

În această perioadă se materializeză fondurile investiționale în capitaluri fixe. Ca urmare a faptului că pe această perioadă sunt scoase din circuitul economic productiv o serie de resurse ( umane , materiale , financiare ), perioada respectivă trebuie să fie cât mai scurtă , pentru a reduce imobilizările de fonduri.

Pentru problema abordată în cadrul acestui proiect , durata de execuție a lucrărilor de investiții se încadreză între 6 luni și un an.

Durata de funcționare a capitalului fix.

Perioada în care poate funcționa mijlocul fix o denumim durată fizică de funcționare (Df). În cadrul acesteia distingem însă durata eficientă de funcționare , notată cu D , reprezentând perioada în care mijlocul fix este menținut în funcțiune deoarece obține profit.

Acest indicator are valorea de 10 ani conform catalogului privind duratele normale de funcționare și clasificarea mijloacelor fixe publicat în cadrul H.G. 266/ 10.07.1994.

Alegerea acestui indicator se face în funcție de grupa, subgrupa și domeniul de funcționare a utilajului.

Investiția specifică.

Acest indicator asigură comparabilitatea între efortul investițional făcut pentru realizarea unui obiectiv economic și rezultatele obținute exprimate prin capacitatea de producție. Relațiile se stabilesc diferențiat pntru obiective noi, pentru dezvoltări , modernizări și retehnologizări , precum și pentru comprații între variante.

Calculul de eficință care se tratează în cadrul acestui proiect se referă numai la investiția specifică pentru obiective noi.

în care:

Si reprezintă investiția specifică ;

Ii – invetiția aferentă variantei i ;

qi – capacitatea anuală de producție.

Investiția specifică astfel calculată arată care este efortul investițional , în lei , ce se face pentru realizarea unei unități de capacitate fizică – tonă , kwh , bucată , metru pătrat .

În cadrul problemei tratate în proiectul de față investitia specifica are următoarea valoare:

S = 0,72 RON / buc

Termenul de recuperare a investițiilor.

Termenul de recuperare a investițiilor este un indicator ce exprimă perioada de timp în care investiția se recuperează din profit în urma punerii în funcțiune a unor capacități de producție. Referindu-se la o perioadă de timp , indicatorul , în practică dar și în literatura de specialitate se mai numește și durata de recuperare a investițiilor.

Pentru calculul acestui indicator se folosesc mai multe relații în funcție de destinația investiției ( construirea de obiective noi , modernizări , dezvoltări sau retehnologizări ale unităților existente sau asigurarea comparabilității cu alte variante de investiții ).

Ca și în cazul investiției specifice și calculul termenului de recuperare se va face numai pentru obiective noi:

în care:

Ti reprezintă termenul de recuperare ;

Ii – investiția ;

Phi – profitul anual.

La calculul termenului de recuperare se va ține cont de variantele de calcul ale profitului anual mergându-se astfel pe patru variante de stabilire a acestui indicator.

În concluzie termenul de recuperare poate avea una din valorile stabilite în tabelul 3.7

Tabelul 3.7

Coeficientul de eficiență economică investițiilor

Acest indicator expimă profitul anual ce se obține la un leu investit și în cazul mai multor variante se optează pentru varianta la care coeficientul de eficiență economică este cel mai mare. Indicatorul nu este o mărime adimensională , cum este orice coeficient , el semnifică efectul net anual ce poate fi obținut la un leu investit.

De asemenea și acest coeficient se calculeză numai pentru obiective noi.

în care:

ei reprezintă coeficientul de eficiență economică;

Phi – profitul anual;

Ii – investiția;

Ca urmare a conținutului său economic , decizia de investiții se ia în funcție de varianta la care acesta este maxim. Din relațiile prezentate , rezultă că între termenul de recuperare și coeficientul de eficiență economică a investițiilor există o relație inversă , respectiv:

Ca urmare, în cazul calculului de eficiență prezentat în proiectul de față, coeficientul de eficiență economică a investițiilor va fi calculazât pentru toate cele 4 variante de profit calculate.

Randamentul economic al investiției

Unde: PT – profit total

De – durata de exploatare

It – investiția totală

Indicatori bazați pe actualizare

Actualizarea la momentul începerii lucrărilor de investiții

Investițiile actualizate.

Se tabilesc cu formula :

În care Itan reprezintă investiția totală actualizată la momentul începerii lucrărilorde investiții.

În cadrul acestui proiect avem :

Investiția actualizată = Investiția neactualizată

Investiția actualizată: 14330,50 RON

b.Profitul actualizat

Și pentru profit perioada de realizare a lui reprezintă o perioadă viitoare față de momentul începerii execuției obiectivului , fapt ce presupune actualizarea profitului prin folosirea factorului de actualizare z . Formula de calcul al profitului total actualizat la momentul luării deciziei este:

în care Ptan reprezintă profitul total actualizat la momentul începerii lucrărilor de investiții.

În cadrul problemei tratate de-a lungul acestui proiect putem calcula profitul actualizat luând în considerare două variante, si anume:

b.1. Factorul de actualizare și profitul anual se mențin constante

În acest caz avem:

în care:

a – rata de actualizare ; a = 0,07 deoarece aceasta este valoarea ratei inflației la momentul începerii lucrărilor de investiții ;

t – termenul de recuperare ; t = 10 ani dat de durata normală de funționare a utilajului datorită grupei în care se încadrează .

Rezultă:

Acest model de profit actualizat va fi calculat pentru variantele în care termenul de recuperare , ca indicator de bază, se încadrează în durata normală de funcționare prevăzută de lege .

Varianta 1

Profit anual = 20.000 RON

Varianta 2

Profit anual = 28.800 RON

Varianta 3

Profit anual = 43.200 RON

b.2. Profitul anual crește cu o valoare constantă de 5%

În acest caz avem :

în care:

a – rata de actualizare ; a = 0,07 deoarece aceasta este valoarea ratei inflației la momentul începerii lucrărilor de investiții ;

t – termenul de recuperare ; t = 10 ani dat de durata normală de funționare a utilajului datorită grupei în care se încadrează ;

b – rata anuală de creștere a profitului ; b = 0,05 care se menține constantă pe durata recuperării investiției .

Acest model de profit actualizat va fi calculat pentru variantele în care termenul de recuperare , ca indicator de bază, se încadrează în durata normală de funcționare prevăzută de lege .

Varianta 1

Profit anual = 20,000 RON

Varianta 2

Profit anual = 28,800 RON

Varianta 3

Profit anual = 43,200 RON

Varianta 4

Profit anual = 57,600 RON

c. Randamentul economic actualizat al investițiilor

Formula de principiu a randamentului economic actualizat al investițiilor pentru momentul începerii lucrărilor de investiții este:

în care Ran reprezintă randamentul economic actualizat al investițiilor.

Această formulă se poate scrie în funcție de relațiile de calcul al investițiilor actualizate și profitul actualizat la momentul începerii execuției obiectivului, pentru cele două situații, și anume: cazul general și cazul în care profitul anual nu se modifică în timp (Ph = constant) :

sau

Raportat la problema tratată în cadrul acestei lucrări acest indicator se va calcula cu formula:

Ca și la calculul indicatorului profit total actualizat, se va merge pe cele două posibilități, cu menținerea constantă a profitului anual sau creșterea acestuia cu un procent constant de la an la an pe întreaga durată a investiției.

De asemenea în cadrul celor două posibilități vom ține cont și de cele patru variante de calcul.

c. Factorul de actualizare și profitul anual se mențin constante

Varianta 1

Profit anual = 20,000 RON

Profit total actualizat = 193,400 RON

Investiția totală = 14330,50 RON

Varianta 2

Profit anual = 28,800 RON

Profit total actualizat = 278,946 RON

Investiția totală = 14330,50 RON

Varianta 3

Profit anual = 43200RON

Profit total actualizat = 417744 RON

Investiția totală = 14330,50 RON

Varianta 4

Profit anual = 57600 RON

Profit total actualizat = 556992 RON

Investiția totală = 14330,50 RON

d.Termenul actualizat de recuperare a investițiilor.

Și pentru calculul termenului de recuperare dinamic vom pleca de la conținutul său economic , respectiv perioada de timp în care investițiile au fost compensate de profit.

Relația de calcul a termenului de recuperare static se mai pte scrie și astfel:

It = T ×Ph

Pornind de la această scriere se determină formula termenului actualizat de recuperare a investițiilor , pentru care vom pune condiția ca investițiile totale actualizate să fie egale cu profitul actualizat însumat pe durata înregistrată de la punerea în funcțiune a obiectivului pâna la recuperarea integrală a investițiilor din profitul anual.

Pentru momentul începerii lucrărilor de investiții:

în care:

Panual – Profitul anual

a – rata de actualizare ;

a = 0,07 deoarece aceasta este valoarea ratei inflației la momentul începerii lucrărilor de investiții ;

Și acest indicator se va calcula pentru cele patru variante de profit anual estimat.

Varianta 1

Profit anual = 20000 RON

Varianta 2

Profit anual = 28800 RON

Varianta 3

Profit anual = 43200 RON

Varianta 4

Profit anual = 57600 RON

CONCLUZII

Restructurarea industriei în condițiile actuale ale țării noastre implică necesitatea abordării acestui proces, ținând seama de posibilele sale avantaje comparative și competitive, pe termen mediu sau lung și implicit de restricția valutară impusă de cronicizarea deficitului balanței comerciale.

Judecând dezvoltarea ramurilor industriale prin prisma celor mai relevante performanțe pe plan mondial, putem ajunge la concluzia pripită, dar oarecum justificată că în România nu este eficient să se realizeze nici un produs sau serviciu industrial.

Sigur că putem procura aproape tot din import, probabil mai ieftin decât producem în țară, lucru care pe termen scurt poate fi foarte tentant, pe termen mediu sau lung o asemenea soluție este complet nefavorabilă, pentru că vom avea din ce în ce mai puține resurse valutare pentru a plăti importul.

În consecință restructurarea industriei trebuie privită ca interfața dintre export și import, direct și indirect, ceea ce presupune asigurarea tendinței de echilibru a balanței comerciale și de plăți externe.

Pe de altă parte restructurarea industriei este legată de necesitatea clasificării ramurilor și produselor industriale din punctul de vedere al viabilității și competitivitatii interne si externe, al performantelor economico – financiare conjugate cu interesele economice naționale ale României, obiective evaluate și consecvent promovate.

În funcție de aceste clasificări se pot elabora strategii și priorități în industrie vizând variante de restructurare, care în mare parte cuprind:

strategii de dezvoltare;

strategii de menținere la aceleași niveluri;

strategii de reducere a volumului producției și lichidare.

În acest context indiferent de rețetă aplicată: graduală sau de șoc, restructurarea industriei are preponderent o latură constructivă și la proporții relativ reduse, una distructivă.

CONCLUZII ALE STUDIULUI DE FEZABILITATE

Din calculul indicatorilor de eficiență economică a investițiilor, se pot observa următoarele:

Dacă se alege un profit mai mare, de 40% din costul total al inelului, investiția introducerii liniei de transfer se poate recupera in 0,26 ani, adică după 3 luni de l punerea ei în funcțiune. Totuși, acest lucru poate avea repercusiuni, deoarece prețul de vânzare al inelului este mult mai mare, deci există posibilitatea stocării în magaziilor intreprinderii.

Acțiunea:

Se va adopta o variantă moderată de recuperare a investiției, și anume, aceea de a recupera investiția in 0,49 ani, adică după 6 luni.

Capacitatea de producție ce poate fi realizată într-un an este de 50.001.120 bucăți / an. În prezent, producția este de 20mil bucăți/an.

Acțiunea:

Se vor face demersuri pentru a se mări producția, prin atragerea de noi clienți, pentru anetrarea unor noi segmente pe piață și promovarea și consolidarea imaginii S.C. Rulmentul S.A. Brașov.

Se observă o creștere a indicatorilor de eficiență economică. Deci se poate utiliza linia de transfer proiectată, în diversificarea producției, prin prelucrarea unor diametre de inele diferite.

BIBLIOGRAFIE

1. Simionescu D. – Evaluarea Rentabilității Microeconomice

2. Androniv V – Eficiența Și Rentabilitatea În Contextul Economiei De Piață

3. SORIN DIMITRIU,AUGUSTIN SEMENESCU,MIHAELA SEMENESCU – Statistică Macreconomică Și Microeconomică,Editura MATRIX ROM,București 2005

4. Biber G. Emil- Procesul Investițional În Economia De Piață

5. ADRIAN IOANA – Managemantul Producției În Industria Materialelor Metalice, Editura PRINTECH,București

6. H. J. Harrington, J. S. Harrington – Management Total În Firma Secolului 21, Ed. Teora, București, 2000

7. Economia Industriei, A.Ioana, 2008

8. Nicolescu O., Verboncu I. – Profitul Si Decizia Manageriala – Editor "Tribuna Economica", Bucuresti, 1998

9. Ratiu-Suciu C. – Managementul Sistemelor Dinamice – Editura Economica, Bucuresti, 2000

10. Cruceru G, Simulare Si Modelarea Proceselor Economice, Ed. FRM, 2012

11. Basanu G, Pricop M. – Managementul Aprovizionarii Si Desfacerii – Ed. Ec., 2001

12. Panaitescu Gheorghe M. – Modelarea Și Simularea Sistemelor De Producție, Curs Pentru Învățământul La Distanță, Universitatea „Petrol – Gaze” Ploiești, 2007

13. Starobin, O. Kravchenko- Russia’s Middle Class, Business Week, 16.10.2000

14. Moroșan Iosefina, Analiza Economico-Financiară.Editura Fundației România De Mâine,București, 2008

15. Cruceru Gica-Baze De Date, Editura Fundației România De Mâine, București,2012

16. Pișleag Ana, Diagnosticul Financiar Al Întreprinderii. Teorie Și Aplicații.Editura Matrix Rom, București, 2002

17. Doinita Ariton, Gheorghe Negoescu, Tehnici Contabile De Consulting, Editura "Algorithm ", Galati, 1998

18. Bawcutt P.– International Trends In Risk Financing. RIRG,Londra 1999

19. .Gavriletea M.– Managementul Centralizat Al Riscului. Tribuna Economică Nr. 19/2000

20. Gavriletea M. – Identificarea Riscului. Tribuna Economică Nr. 21/2000

21. Altman, E. – Financial Ratios Discriminant Analysis And The Prediction Of Corporate Bankrupcy, Journal Of Finance, Sept. 1968

22. Cocriș, V., Ișan, V., Economia Afacerilor, Vol. I, II, III, Editura Graphix, Iași, 1995

23. Gil Lafuente Ana Maria, Analiza Financiară în Condiții De Incertitudine, AIT Laboratoires, București, 1994

24. Negoescu, Gh., Risc Și Incertitudine În Economia De Piață, Editura Alter-Ego Cristian, Galați, 1995

25. Rădăceanu, E., Metode Decizionale În Conducerea Sistemelor Complexe, Ed. Militară, București, 1985

26. Românu, I., Vasilescu, I., Managementul Investițiilor, Ed. Mărgăritar, București, 1997

27. Simon, H. A., The New Science Of Management Decision, Prentice Hall, Englewood Cliffs, 1977

Țuțurea M ș.a., Manual de inginerie economică – Planificarea și organizarea facilităților , Editura Dacia, Cluj-Napoca 2000

Popa L. Manual de inginerie economică – Management strategic, Editura Dacia, Cluj-Napoca 2002

30. Boncoi Gh. ș.a., Sisteme de producție, Vol I, II, III, Editura Lux Libris, Brasov 2001

Drăghici G.,Tehnologia construcțiilor de mașini, E. D. P., București, 1977

Georgescu C. S., Îndrumător pentru ateliere macanice, Ed.Tehnică, București, 1978

Picoș C., ș.a., Proiectarea tehnologiilor de prelucrare mecanică prin așchiere, Vol. I și II,Editura Universitas, Chișinău, 1992

Niculescu, I. s.a. Fezabilitatea întreprinderii” Editura ERA, 1997

Floricel, C. ș.a. Evaluarea și fezabilitatea afacerii” Editura Coresi, București, 2002

Anuarul Statistic al României, Buletine statistice de prețuri,

LEGE Nr. 15 din 24 martie 1994 – Republicata, privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale si necorporale

Site-uri :

Ghidul Cost Beneficiu: http://www.adrnordest.ro/getdoc.php?id=997

Manualul ONUDI http://www.unido.org/en/doc/3423 , http://www.unido.org/en/doc/3386 , http://www.sdnp.undp.org/docs/guides/fsjobs.html

http://web.worldbank.org/WBSITE/EXTERNAL/OPPORTUNITIES/0,,contentMDK:20061760~menuPK:95669~pagePK:95645~piPK:95672~theSitePK:95480,00.html

http://www.mos.gov.pl/mos/publikac/Raporty_opracowania/manual/manual_1.html

Exemplu studiu de fezabilitate: http://www.ase.ro/biblioteca/carte2.asp?id=435&idb=24